miercuri, 13 ianuarie 2016

OTROC VEACESLAV INGERUL RUS

ÎNGERUL RUS OTROC VEACESLAV

Viaţa

 Veaceslav (Slava, Slavocica) Kraşeninnikov s-a născut pe data de 22 martie 1982.

Mama lui, Valentina Afanasevna Kraşeninnikova, provine dintr-o familie în care a primit o educaţie creştină ' deosebită. Bunicul ei, protoiereu, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

 Spunea că el a fost trimis în această familie pentru că în neamul mamei au fost mulţi oameni care au împlinit voia lui Dumnezeu.

 Avea ochii mari, albaştri, iar cei care-l priveau aveau sentimentul că văd prin ei.

 Avea doar şapte luni când a vindecat-o pe bunica lui.

La un moment dat bunica a început să se comporte ciudat, să strige la mama lui. Copilul fiind în braţele bunicii a privit-o stăruitor, dar pentru că aceasta continua a lovit-o cu palma peste obraz. în clipa aceea, femeia a simţit uşurare şi a încetat să mai strige.

 A fost botezat după vârsta de trei ani. (Probabil din cauza faptului că tatăl era ofiţer, iar în perioada comunistă era prigoană asupra cadrelor militare; pe ascuns se botezau, se cununau.)

 Era foarte vesel, plin de viaţă, însă era mereu liniştit.

 Iubea foarte mult natura, păsările; era înconjurat de porumbei.

îi părea rău pentru fiecare floare ruptă, pentru fiecare firicel de iarbă (mergea pe cărare pentru a nu călca iarba) şi spunea că Dumnezeu le-a creat şi trebuie protejate.

 în relaţiile cu oamenii era foarte blând, plin de afecţiune. Faţă de persoanele în vârstă se comporta cu multă blândeţe, cu dragoste. Mulţumea tuturor pentru tot, se închina în faţa tuturor.

 Avea un caracter foarte puternic. în diverse situaţii copilăreşti s-a dovedit a fi foarte curajos.

 Era foarte comunicativ şi iubit de copii. Avea foarte mulţi prieteni; aceştia aveau un sentiment de respect şi aşteptau cu răbdare momentul în care va veni singur la joacă, fără să îl strige.

 Nu îi dădea mamei nici un motiv pentru pedeapsă.

 Era deosebit de ascultător, mereu punctual.

 Niciodată nu a cerut nimic, nici haine, nici mâncare; mânca doar ce i se dădea.

 Era asemenea unui stareţ cu înţelepciune dobândită din experienţă.

Putea să se apropie de orice om şi să îi vorbească despre lucruri serioase (unui general i-a vorbit despre armată, unui negru a început să-i explice ce fel de boală este SIDA).

 îi spune mamei că mereu îi vorbeşte aceeaşi voce feminină care îi spune totul (vocea este vie, şi comparativ cu aceasta, vocile oamenilor sunt ca şi moarte).

Mama merge cu el la preotul paroh, care îi spune despre copil că are darul înainte-vederii.

 Deşi pentru oamenii obişnuiţi este un mister, el îşi amintea întâmplări legate de el însuşi, care au avut loc înainte de a se naşte. (Există posibilitatea ca, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sufletul lui să fi fost răpit la cer în perioada celor nouă luni de viaţă intrauterină.)

Spunea că a venit să avertizeze oamenii referitor la vremurile îngrozitoare care vor urma şi să-i ajute.

„Toate darurile pe care le am şi puterea, toate sunt pentru voi, iar pentru mine nu am nimic.”

A prezis că în Lavra Troiţa Serghieva va fi găsită o carte cu proorociri despre vremurile din urmă, în care se va menţiona şi despre el.

 Nu a fost înscris la grădiniţă, pentru că mereu vorbea despre Dumnezeu, ce este plăcut Lui, cum a fost creat Pământul, iar toate acestea nu erau acceptate în perioada comunistă.

 A citit aproape în întregime Enciclopedia Bibliei, de asemenea avea un Dicţionar Enciclopedic.

 A mers la şcoală cu mare drag; la început i s-a părut interesant, dar mai apoi spunea că, în principiu, cunoaşterea pământească este greşită.

 Deşi regulamentul şcolii era foarte strict, nu avea o tunsoare de băieţi, voia să aibă părul ca şi Mântuitorul Iisus Hristos.

 După ce i-a spus învăţătoarei că are în burtică o fetiţă mică, ceea ce i s-a şi confirmat, au început să vină cu întrebări atât profesorii, cât şi elevii; vestea despre el s-a răspândit şi astfel a ajuns să fie căutat de foarte mulţi oameni.

 Cei care nu înţelegeau darul pe care-l avea, îl numeau extrasens (om cu puteri paranormale).

 Iubea mult preoţii, însă cel mai mult iubea călugării.

 Spunea că îi iubeşte pe toţi, dar că pe Dumnezeu îl iubeşte mai mult.

 în fiecare Duminică o ducea pe mama lui la biserică să se împărtăşească.

 Cele mai frecvente cuvinte ale sale erau: „Slavă lui Dumnezeu!”, „După cum este voia lui Dumnezeu.”.

 Se purta cu foarte mult respect faţă de tot ceea ce este sfânt.

Spunea că un sfânt este mai de preţ decât toată ştiinţa pământului şi decât foarte mulţi preoţi luaţi la un loc.

 Carne mânca foarte rar, doar la insistenţele tatălui, foarte puţină carne de pui.

 Ţinea post şi iubea rugăciunea; se putea ruga ore întregi lui Dumnezeu.

 în ziua în care se spovedea şi se împărtăşea nu primea pe nimeni.

 Îi ruga pe oameni să meargă la biserică, să se întoarcă la Dumnezeu, să se spovedească cât mai des, să se împărtăşească, să se roage cât mai mult acasă, să postească cu înţelepciune, şi zicea:

„Dacă nu vă veţi împărtăşi acum şi nu vă veţi spovedi, o mare mulţime de oameni va înnebuni, iar fără împărtăşanie nimeni nu va supravieţui.”.

Se bucura foarte mult când oamenii ascultau.

 Datorită lui s-au convertit la Ortodoxie mulţi dintre cei care erau de alte religii.

 Ştia orice gând al oricărui om, chiar şi de la distanţă; ştia ce gândeşte preşedintele american, preşedintele Rusiei, unde şi câte bombe atomice sunt, ce cantitate de armament; pentru el nu existau secrete.

 Ştia care produse sunt de calitate şi care nu.

 Pentru el nu era o problemă să găsească un lucru, să vindece un om, să spună totul despre om (trecutul şi viitorul lui, să-i spună ce trebuie să facă pentru a evita o anumită problemă).

 Oamenii îl căutau acasă şi pentru că au început să vină şi ziua şi noaptea, mama a început să se mâhnească, chiar să cârtească, însă el i-a spus să mai rabde puţin.

 Ştia păcatele omului. Putea spune fiecăruia ce îl doare, vedea începutul bolii.

 Se străduia să ajute orice om aflat în suferinţă.

 Vindeca oamenii într-un mod inexplicabil, doar stând de vorbă cu ei şi privindu-i; aveau senzaţia că din locul dureros ies nişte fire invizibile de aţă.

 Pentru tot ce făcea, nu lua nici un ban.

 A fost dus de mama lui la un centru unde erau verificate abilităţile de extrasens ale copiilor, dar s-a constatat că nu avea puteri paranormale, ci darul înainte-vederii.

 Un duh viclean a ispitit-o pe mama lui spunându-i: „Copilul vostru nu este de la Dumnezeu.”.

 Era ameninţat şi înjurat de duhurile rele; ca să treacă de partea lor, l-au ispitit cu bogăţiile pământeşti.

Spunea că înjurătura este felul de a vorbi al duhurilor rele, iar oamenii nu trebuie să se certe.

 Duşmanii săi erau masonii şi vrăjitorii; spunea că masonii îl vor numi vrăjitor.

 Spunea:

 Credinţa ortodoxă este singura adevărată.

Doar în Spovedanie şi împărtăşanie este salvarea omului.

Biblia cuprinde mai multe cărţi groase şi mai sunt şi alte cărţi cu explicaţii. De aceea omului nu-i ajunge o viaţă întreagă pentru a o citi. în Biblie totul este adevărat şi este înţeleasă corect de către ortodocşi.

Când se va vorbi despre Iisus Hristos, că nu era om, că suferinţele de pe cruce le-a suportat ca duh, nu trebuie crezut. Toate sunt aşa după cum se învaţă în Ortodoxie.

 Catolicii au păcătuit foarte mult în perioada inchiziţiei; din cauza lor au murit foarte mulţi oameni, iar o mare parte s-au îndepărtat de Dumnezeu. Toţi preoţii din acea perioadă sunt în iad.

 Religia budistă este de la demon. Buda a fost un om obişnuit, în care a intrat un duh.

 Mahomed era prooroc, dar nu tot ce vorbesc musulmanii a spus Mahomed. Consideră că ei înţeleg Biblia corect, însă nu este aşa; greşesc mult numindu-L pe Domnul Iisus Hristos prooroc.

 Când era invitat de sectari la adunările lor, îi refuza categoric.

 Când ajungeau la uşa apartamentului martorii lui Iehova împărţind „Turnul de veghe”, încerca să-i facă să înţeleagă că sunt în rătăcire.

 Ştia dacă sufletul omului se află în iad şi în ce fel este chinuit.

 Celor mai mulţi oameni le vorbea despre iad, iar despre rai le spunea la foarte puţini; „pentru ca oamenii să se gândească şi să nu ajungă acolo; iar despre rai nu sunt vrednici să audă”.

Spunea:

 Prin forarea pământului la mari adâncimi se uşurează accesul demonilor la suprafaţă.

 Sunt cazuri când pământul se surpă sub picioarele omului şi astfel ajunge de viu în iad.

Despre iad

 La intrarea în iad se află un tunel foarte întunecat.

 în iad sunt foarte multe suflete, precum şi foarte mulţi diavoli.

 în funcţie de păcatele făcute de oameni în viaţa pământească, sufletele lor sunt chinuite într-un anume fel: în foc, în apă clocotită, în fum.

Atunci când sufletele încearcă să iasă din locul de chin, diavolii le afundă din nou, cu asprime şi răutate.

 Există un loc unde curge apă fiartă, iar unii oameni stau în această apă până la tălpi, alţii până la genunchi, iar alţii până la piept. Stalin este scufundat complet, până peste cap, iar când încearcă să-şi ridice capul, diavolii îl scufundă din nou.

 Există un loc unde stăpânul este viermele şi unde sunt foarte foarte mulţi viermi. Acest vierme iese din iad şi îi atacă pe oamenii necredincioşi.

 Sufletele celor care au fost destul de buni în viaţa pământească, dar care nu merită raiul, vor merge în iad; nu vor fi chinuite, dar vor sta într-un loc în care este permanent întuneric.

Despre rai

 O dată cu venirea Domnului Iisus Hristos, Pământul va fi ca un rai. Va fi foarte frumos; apa şi aerul se vor curăţa, nu vor mai fi boli; se va putea trăi în siguranţă.

 Omul va primi alte însuşiri; nu va mai avea nevoie de mijloace de transport; comunicarea prin cuvinte nu va mai fi necesară.

 Oamenii care vor supravieţui catastrofei de dinaintea Venirii Domnului, şi care nu-L vor trăda, vor fi împreună cu Dumnezeu o veşnicie.

 Nu era de acord cu medicina orientală.

Era îngrijorat şi se întrista când auzea că sunt ortodocşi care îşi manipulează respiraţia după practica orientală. Spunea:

 Dacă omul este supus foarte des acupuncturii, punctele se atrofiază; iar apoi acupunctura nu mai are efect.

 Masajul din medicina orientală, însoţit de meditaţie, este deosebit de periculos pentru un creştin.

 Masajul obişnuit este permis, dar este periculos. Cel care face masaj unei persoane îi uşurează aceleia suferinţele, însă ia asupra lui o parte din problemele persoanei respective.

Cel care face masaj să-şi ungă degetele cu ulei sfinţit.

 Manipularea respiraţiei este foarte periculoasă pentru om. Nu trebuie făcute nici un tip de exerciţii de respiraţie.

 Văzând puterea de neînţeles pe care o avea copilul, mama se îngrijorează şi doreşte să-l ducă la un părinte duhovnicesc. Mergând în Lavra Troiţa Serghieva, se dovedeşte că darurile pe care le are sunt de la Dumnezeu şi o roagă pe mama să-i primească pe toţi cei care-l vor căuta cerându-i ajutorul.

 Ştie că în scurt timp se va îmbolnăvi, iar apoi va muri.

Spune că Dumnezeu i-a scurtat anii pe pământ, pentru că oamenii îl trădează foarte uşor pe Dumnezeu şi că ar fi devenit medic, dacă ar fi crescut, iar apoi călugăr.

 Este suspectat de o boală a sângelui.

 Fiind internat în spital pentru analize, i se aduceau foarte mulţi copii nou-născuţi pentru diagnosticare.

Spunea:

„Eu sunt aici ca să ajut copiii bolnavi (de leucemie), pe moarte.”

„După moarte, mie în special o să îmi reuşească bolile de ochi şi de nervi.”

„Toţi care o să mă roage cu iubire, la toţi o să le ajut.”

 în urma rezultatelor de la analizele de sânge, medicii au hotărât că trebuie să-i facă transfuzie de sânge.

Nu a fost de acord. Spunea:

„Prin sângele străin, în corpul omului intră păcate străine.”

„Sângele oricum nu aduce viaţă, este ca şi mort.”

A fost pregătit totul pentru transfuzia de sânge; sângele lui a ieşit, dar cu toate eforturile medicilor, sângele străin nu intra.

 Ştiind că va muri, a mers la şcoală până în ultimele zile, considerând că este o obligaţie a frecventa şcoala.

 Deşi era grav bolnav, o ruga pe mama lui să-i primească pe toţi oamenii care-l căutau.

 Cu puţin înainte de moarte, i s-a descoperit pe burtă un edem, însă chirurgii nu au mai putut face nimic, zicând că acolo nu este nimic viu.

Când unul dintre medici i-a spus mamei că el ar crede în Dumnezeu, dacă băiatul s-ar vindeca de unul singur, mama i-a amintit cuvintele din Evanghelie: „Dă-Te jos de pe cruce şi noi vom crede în Tine.”.

 Cunoscând data exactă a morţii sale, cere să fie dus acasă.

 La întrebarea mamei: „Eşti atât de micuţ, de ce ai astfel de chinuri?”, a răspuns: „După cum sunt chinurile, aşa este şi răsplata.”.

 Pe când îi era foarte greu, Dumnezeu a îngăduit să rabde cele mai puternice ispite, asemenea unui adevărat călugăr. S-a adresat lui Dumnezeu şi I-a zis: „Poate că Tu de fapt nu exişti... Poate moartea mea e în zadar... Şi chinurile mele sunt în zadar... Poate că Tu nu exişti şi totul este în zadar...”. Apoi a privit icoana Mântuitorului, la care avea multă evlavie, şi a spus: „Şi totuşi Tu exişti. Slavă lui Dumnezeu!”. A început să I se ridice în întâmpinare şi s-a stins din viaţă.

 A trecut la cele veşnice pe data de 17 martie 1993, în ziua prăznuirii Sf. Nobil Veaceslav Ceski.

 în clipa în care şi-a dat sufletul, ceasul din cameră s-a oprit şi adaugă în fiecare an câte un minut.

 Deşi în urmă cu câteva zile era ger de -20°C, în ziua înmormântării a fost o vreme însorită.

Şcoala a fost închisă şi toţi elevii au participat la slujba înmormântării.

Comandantul a dat ordin ca nimeni din unitate să nu meargă la înmormântare, însă foarte mulţi ofiţeri, colegi ai tatălui său, l-au condus pe ultimul drum.

 Copilaşii care-l cunoşteau au vrut să facă o jertfă şi, din banii pe care-i primeau pentru a-şi cumpăra mâncare la şcoală, au plătit gărduleţul pus împrejurul mormântului.

 Mormântul său a devenit loc de închinare pentru foarte mulţi preoţi, călugări şi credincioşi din întreaga Rusie şi de peste hotare; au fost călugări din Sfântul Munte, închinători din Japonia, Belgia, Germania, România, Iugoslavia.

 Pământul rămâne cald şi în timpul iernii.

Există multe cazuri de vindecare a numeroase boli prin folosirea pământului şi a pietricelelor; unii oameni pun apă peste pietricele, iar apoi beau această apă.

Florile de la mormânt sunt folosite pentru tratament în diferite moduri.

 O femeie a cărei fiică era bolnavă de leucemie acută, a mers la mormânt şi rugându-se cu credinţă, fata a primit vindecare.

 Mulţi copii stăpâniţi de duhuri necurate sunt aduşi la mormânt, însă nu se pot apropia nici de cruce, nici de fotografia cu Slava; abia după ce vin de câteva ori îşi revin.

 în mediul bisericesc nu se sfârşesc contradicţiile la baza cărora stă întrebarea: „Acest copil a fost sau nu de la Dumnezeu?”.

Pelerinajul este privit de unii slujitori ai Bisericii ca o afacere, însă mama băiatului mărturiseşte că niciodată nu a vândut nici o pietricică.

 Mulţi dintre cei care au luat pietricele de la mormânt în scopul comercializării, au suferit diferite accidente. Sfaturi

 Pentru că în Ural sunt foarte mulţi copii bolnavi de leucemie din cauza radiaţiilor, le-a recomandat

să consume:

- vin „kagor” (chiar şi celor nou-născuţi să li se dea câte puţin (unul-două degete pe săptămână)

- legume şi fructe de culoare roşie (roşii, căpşuni, mere) să nu consume:

- nici un fel de nuci

- banane (probabil din cauza faptului că acestea sunt supuse unei prelucrări cu gaz)

 Cristalul este cel mai curat material indicat pentru apa potabilă.

Apa clocotită este apă moartă. Trebuie să fie băută apă nefiartă, apă vie.

Apa se bea după ce este lăsată să stea într-un pahar de cristal, în care a fost pusă o bucăţică de argint sau aur (de exemplu un cercel rupt).

 Trebuie consumată hrană vie, naturală: Nu trebuie consumat:

- legume, sfeclă roşie - nici un fel de produs conservat (ex. peşte, ciuperci)

- foarte multe roşii (în perioada în care se coc) - lapte (în Ural 80% din vaci sunt bolnave de leucemie)

- cel puţin o roşie murată în fiecare zi - votcă (celor care beau votcă li se usucă creierul)

 Prin uscarea plantelor se pierde 80% din cantitatea de substanţe folositoare.

Nu este benefic a prepara plantele cu alcool. Se prepară cu apă, se fierb, dar cele mai benefice sunt sucurile. Plantele se mărunţesc cu o maşină de tocat, se storc, iar sucul se pune într-o sticlă de culoare închisă care se poate păstra: - în frigider (se diluează cu apă fierbinte);

- în spaţii curate (rezistă fără să se strice 2-3 ani); în cazul apariţiei mucegaiului, acesta se înlătură, iar sucul se consumă fără a-l dilua.

 Mâinile trebuie spălate foarte des, şi neapărat cu săpun.

El însuşi, în fiecare sâmbătă, dilua într-o găletuţă o soluţie dezinfectantă şi spăla toate uşile, şi în special toate clanţele, deoarece spunea că în aceste locuri se adună foarte mulţi microbi.

 Oamenii nu trebuie să ţină în casă: măşti, cranii, literatură SF, televizor, calculator şi alte echipamente tehnice, pentru că în ele locuiesc duhurile rele.

în casă nu trebuie ţinuţi câini; aceştia trebuie să stea în curte.

4

Profeţii

 „Când voi avea 11 ani neîmpliniţi, eu voi muri, dar mama mea va trăi până în zilele lui antihrist.”

U.R.S.S. se va prăbuşi. Comuniştii nu vor mai fi la conducerea ţării.

Rusia se va împărţi în regiuni şi fiecare regiune va supravieţui pe cont propriu.

 în curând Mihail Gorbaciov nu va mai fi la putere. îl va urma Elţin, iar apoi va fi un conducător care nu va aparţine niciunui partid (Putin).

 Rusia se va împăca cu America.

 Armata rusă va fi distrusă, tehnologia va fi într-o stare jalnică.

 Economia Rusiei va fi distrusă.

 întreruperea energiei electrice va începe din Orientul îndepărtat, apoi se va întrerupe energia electrică în întreaga ţară, iar în final în Moscova.

 Nu va fi kerosen, energie electrică, gaz.

Iarna va fi mai cald afară, decât în apartamente şi în şcoli.

Oamenii îşi vor părăsi apartamentele, deoarece va fi foarte dificil să le încălzească.

Toată aparatura electro-casnică va fi aruncată Nu va fi hârtie, cretă.

 în ţară nu va exista metal, nu se va găsi nici un cui, nici, un cuţit; cimitirele vor fi jefuite - gărduleţele metalice, crucile vor fi adunate şi retopite.

„Să vă aprovizionaţi cu lopeţi, răngi, cuie; cu toate acele lucruri ce vor ajuta omul să supravieţuiască în vremurile grele.”

 în vremurile de pe urmă nu va fi nevoie de artişti, de compozitori, de nici un fel de artă şi cultură; va fi nevoie de acele cunoştinţe uitate, de când oamenii căutau apă; cunoştinţe despre cum s-ar putea supravieţui în condiţii grele.

 Produsele alimentare se vor ieftini, iar apoi vor fi ascunse sub pământ în depozite şi frigidere mari şi va începe foametea.

 Tinerii peste măsură de mâncăcioşi vor trece pe negândite de la carnea de animale la carnea de om.

 Toate uşile de la garaje, de la magaziile particulare, de la case vor fi descuiate, astfel încât bandiţii să nu creadă că în acel loc există ceva comestibil.

 Foametea va dura doar câteva luni, însă va fi înfiorător, va muri foarte multă lume.

 înainte de dispariţia dolarului, valoarea acestuia va creşte şi tocmai în această perioadă va trebui ca oamenii să cumpere medicamente (tetraciclină, analgin, aspirină, validol, iod şi alte dezinfectante), spirt, vată, bandaje medicale.

Trebuie procurată foarte multă pânză simplă, deoarece pânza nu va mai exista deloc, iar în timpul foametei şi după foamete, vor reveni toate bolile ştiute de omenire: lepra, ciuma, holera, dar într-o formă mult mai gravă. Pentru tratarea acestora nu există medicamente şi vor muri foarte mulţi oameni.

Va apărea o boală nouă a cărei denumire nu este cunoscută şi din cauza căreia va muri foarte multă lume; oamenii care vor avea această boală nu vor avea forţă deloc.

 Satana vrea să aprindă pe pământ un război între musulmani şi creştini, dar Dumnezeu nu va permite acest război. Se vor răscula budiştii.

Conflictul principal va fi între America şi China, dar pentru că armata chineză va fi mai puternică, America va provoca conflict între China şi Rusia.

Reportaj

 Armata Chinei are un număr de 25 de milioane de soldaţi şi ofiţeri.

Este mai numeroasă de 25 de ori decât armata Rusiei şi de 50 de ori decât armata SUA.

în cazul unui conflict armat totalitar, se pot adăuga încă 40 de milioane dintre cei aflaţi în rezervă; astfel armata Chinei va depăşi numeric populaţia Rusiei şi SUA luate împreună.

Armata chineză are un număr de 12 tehnicieni de calculatoare, despre care se spune că sparg cu regularitate principalele servere ale Pentagonului şi fură scheme şi schiţe ale ultimelor proiecte de dezvoltare ale SUA.

Producătorii chinezi de armament iau eşantioane de calitate, le dezmembrează, le studiază şi elaborează copii complete potrivit cu originalul.

 China comunistă este modelul plănuit pentru noua ordine mondială.

Pentru parcursul său politic, mai mult decât orice altă naţiune, China a primit cele mai multe medalii de la ONU.

Guvernul Chinez scapă fără milă de orice formă de dezacord cu politica sa.

Orice religie alternativă, adepţii mişcării Falun Gong care propovăduiesc dreptatea şi compasiunea, greviştii din fabrici sunt trimişi în lagăre de muncă silnică. Sângele şi organele lor se cataloghează în vederea vânzării.

Guvernul Chinez vinde organele deţinuţilor în piaţa mondială a donatorilor de organe.

Dacă un pacient bogat se decide pentru operaţie în China, de dragul lui este omorât un deţinut, apoi celui dintâi i se face transplantul de organe.

Inspectorii sociali din China îi supraveghează cu atenţie pe invalizi şi pensionari...

 Chinezii vor face faţă uşor armatei ruse şi războiul va dura o perioadă scurtă de timp.

Vor fi foarte cruzi cu populaţia ţării şi îi vor omorî pe cei care nu se vor ruga lui Buda.

 Populaţia va fi sterilizată, vor fi omorâţi aproape toţi bărbaţii, iar femeile vor sluji pe post de preot.

 Chinezii vor ajunge până la Ural şi vor dori să înainteze, însă americanii vor folosi împotriva lor o armă psihotronică.

Această armă există pentru fiecare naţiune şi va fi folosită pentru prima dată în lume împotriva chinezilor. în urma acţiunii acestei arme, ei vor fugi în China natală, se vor ascunde într-un loc întunecat, vor tremura de frică şi groază, şi niciodată nu vor mai fi oameni normali.

 Dumnezeu îi va pedepsi pe chinezi pentru atrocităţile lor.

în China va apărea o fisură uriaşă a pământului care va ajunge până la iad; va elibera o forţă mare de radiaţii şi acolo va cădea foarte multă lume. Vor încerca să facă tot posibilul ca lumea să nu afle. „Mă vor duce în China, dar eu nu îi voi ajuta, pentru că nu este voia lui Dumnezeu.”.

 Planeta e ameninţată de incendii.

 Nu trebuie să se zboare în spaţiu.

Când racheta zboară în cosmos, la întoarcere duce cu ea cristale invizibile care se depun în unul dintre straturile atmosferei. Acestea se divid, cresc, se formează un grilaj de cristale şi, în anumite condiţii, cade pe pământ. Cele mai multe vor fi deasupra Siberiei.

 Pe alocuri va fi un ger de până la -200°C.

 Marea Neagră nu va mai exista.

Pe fundul mării sunt nişte microorganisme (un fel de viermi) care elimină hidrogen sulfurat; se formează un strat de hidrogen sulfurat, iar stratul de apă este foarte subţire. Şi pentru că în atmosferă s-au acumulat deşeuri chimice cu capacitate de aprindere, va rezulta o explozie pe mare, apoi în cer. în final, marea va arde în întregime.

Turcia va arde în mare parte.

 Pământul e ameninţat de mişcarea plăcilor tectonice în diferite direcţii.

în timpul cutremurului din Ural, oraşul Zlatoust va fi acoperit de pietre şi inundat de ape.

Odesa se va rupe în bucăţi imense, care vor începe să se deplaseze.

 Săpăturile pentru extracţiile de marmură, aur, petrol, gaz au dus la formarea unor goluri imense în interiorul Pământului, din cauza cărora, în timpul încălzirii globale, vor fi surpări de teren la mari adâncimi.

în Celiabinsk toate fabricile de mare greutate se vor prăbuşi, deoarece pământul se va fărâmiţa şi nu va putea ţine întreaga construcţie.

Pentru viaţa ei plină de sărbătoare, Moscova se va prăbuşi; se va mai vedea doar o parte din Kremlin; iar conducerea masonică prezentă în Rusia se va muta în Germania, la Bonn; de acolo vor fi trimise brigăzi de intervenţie rapidă.

 Ţărmurile Ţărilor Baltice vor fi acoperite de un val foarte mare; va şterge totul în cale, nu vor mai rămâne nici măcar dărâmături, va rămâne doar nisip.

La fel se va întâmpla şi în Vladivostok.

 Apele subterane se vor ridica şi vor inunda oraşul Sankt Petersburg.

 Anglia va fi inundată, iar populaţia va fi evacuată în Rusia.

 în Caucaz va începe un război fără sfârşit, în care va fi multă vărsare de sânge şi vor muri mulţi tineri. Caucazul va fi acoperit de noroi, care încins la soare se va întări asemenea cimentului.

 Catastrofele vor atinge şi Irakul.

Răufăcătorii vor turna în mod intenţionat petrol în apă. Petrolul va fi adunat, însă apa nu se va putea curăţa. „Mă vor duce şi mă vor aşeza în apropierea apei, mă vor lua de mână şi mi-o vor pune în apă... şi eu îi voi ajuta.”

 în Israel va începe un război crud.

Deşi israeliţii vor lupta cu mult curaj, musulmanii arabi vor învinge. Vor cuceri Ierusalimul şi vor profana locurile creştine sfinte, atrăgând astfel mânia lui Dumnezeu.

 în America vor lovi două clădiri identice.

 Şi în Rusia vor arunca în aer clădiri; singuri le vor arunca în aer.

 Vor detona Statuia Libertăţii.

Reportaj despre Statuia Libertăţii

 Primită cadou de către SUA în anul 1886, este de fapt un simbol masonic de iluminare.

 Piatra de temelie a fost pregătită în timpul ceremoniei masonice în anul 1884.

 A fost creată de sculptorul francez mason, Frederic Bartholdi, ajutat de inginerul şi masonul Gustave Eiffel, în cinstea căruia este denumit turnul din Paris.

 în mâna dreaptă ridicată în sus apare făclia, simbolul soarelui, iar denumirea ei completă este „Libertatea Luminează Lumea.

A fost inaugurată în ziua sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea primei republici masonice.

 Este dovada faptului că masonii ştiu să mascheze mesaje tainice.

 Un strat din cer va arde, iar apoi cerul va avea altă culoare.

Cerul de fapt nu este albastru, este asemănător cu petrolul în flăcări.

Cerul va coborî tot mai jos; va exercita presiune asupra omului, căruia îi va fi foarte greu.

 Păsările participă la crearea timpului şi nu trebuie omorâte.

Omorând păsări, scurtăm timpul, apropiem sfârşitul.

 Timpul se va scurta destul de repede, ziua se va scurta tot mai mult. Anotimpurile se vor schimba.

 Apa se va retrage din regiunile centrale ale Rusiei; locuitorii trebuie să se aprovizioneze cu apă sfinţită.

Cea mai mare parte a populaţiei va rămâne în Ural, unde va exista apă, deşi în această regiune solul este dur. Va exista un om care va inventa un medicament neobişnuit din mesteacăn şi astfel vor fi ajutaţi mulţi oameni.

 Apa se va retrage de peste tot. Pădurile se vor usca. Copacii şi iarba nu vor mai creşte.

 Structura apei se va modifica.

Deşi va fi asemenea cu sângele unui om mort, densă, vâscoasă şi urât mirositoare, oamenii o vor fierbe (punând-o pe o piatră la soare) şi o vor înghiţi.

Omul nu va putea face faţă acestei nenorociri, deoarece apa poate fi creată şi curăţată doar de Dumnezeu.

 Nu va fi vânt. Nu va mai creşte nimic, totul va începe să moară.

 Când apa va începe să se retragă, pământul se va fisura şi vor ieşi la suprafaţă tot felul de urâciuni (viermi, şerpi).

 în golurile imense din interiorul pământului trăiesc mulţi dinozauri, acolo au vegetaţie şi apă, iar prin încălzirea climei vor ieşi la suprafaţă, însă din cauza exploziilor subterane vor fi cu mult mai mari decât cei din vechime; deşi dimensiunile lor vor ajunge până la 25 de m, nu vor fi foarte vizibili. Dinozaurul va fi mai inteligent decât cel mai deştept câine de pe pământ.

Au mai multe inimi şi sisteme de circulaţie sanguină, iar cu armele pământene este imposibil să omori un astfel de animal. Tancul este o jucărie pentru ei.

Vor mânca oameni, vor devora tot, vor face multe pagube, dar nu vor merge departe de apă.

Primul dinozaur va apărea pe Volga şi toate satele de pe ţărmul acestui râu vor rămâne pustii.

Dumnezeu va îngădui dinozaurii pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a-l ruşina pe om, care spune că ei au dispărut cu milioane şi miliarde de ani în urmă. Apoi vor intra din nou sub pământ şi nu vor mai ieşi niciodată la suprafaţă.

Reportaj

Într-o insulă din Rusia au fost găsite rămăşiţele unei vietăţi necunoscute. Cu două luni în urmă animalul era viu. După spusele cercetătorilor este un pleozaur, însă el a dispărut cu milioane de ani în urmă.

 Dinozaurii, omul zăpezilor, extratereştrii sunt monştri născuţi în iad.

 Pe ţărmurile Volgăi, în scorburile din stânci trăiesc omuleţi care se aseamănă cu oamenii, însă au capul mare şi trunchiul asemenea unui schelet; „deţin hipnoză puternică”, sunt foarte agresivi şi îi urăsc foarte mult pe oameni. în general vânează noaptea şi mănâncă peşte. Sunt văzuţi de oameni foarte rar.

 în vremurile de pe urmă, majoritatea oamenilor se vor ocupa cu spiritismul.

 Nu trebuie privită luna, deoarece acolo sunt foarte mulţi demoni, pe care oamenii îi consideră extratereştri.

Reportaj

 Neil Armstrong a fost francmason de gradul 33, iar copilotul său a fost francmason de gradul 32.

 Ocultismul a participat la dezvoltarea spaţială NASA. S-au folosit nume ce erau parte a diferitelor ritualuri, magie şi ocultism.

 Denumirea programului cosmic „Apollo”, potrivit Sfintei Scripturi este numele alternativ al diavolului (Apolyon).

 Corpul astronomic Luna a fost declarat proprietatea „ dumnezeului” masonic, care este Lucifer.

 Pe planeta noastră există trei locuri deosebit de diabolice:

Tibetul (în Muntele Kailas există un calculator uriaş de tipul unui creier uman, care permite ca cerul să se deschidă şi să se vadă totul; e creat de demoni şi păzit de slujitorii demonilor);

Lacul Baikal (de unde vor pleca foarte multe OZN-uri, adică vor ieşi foarte mulţi demoni);

Groapa Marianelor (din Oceanul Pacific, în care s-a scufundat Atlantida).

 Oamenii vor fi răpiţi de OZN-uri, li se vor lua bucăţi de piele care vor fi multiplicate, astfel încât extratereştrii îmbrăcaţi în această piele vor avea înfăţişare de om.

Reportaj

Un cercetător care se ocupă de examinarea oamenilor care declară că au fost răpiţi de OZN a declarat: „În ultimii 25 de ani am lucrat cu peste 5000 de astfel de oameni şi sunt convins că majoritatea dintre ei cu adevărat au fost răpiţi.

 OZN-urile vor ateriza peste tot pe pământ, extratereştrii vor invita oamenii pentru consultaţii medicale şi oamenii vor merge, chiar vor sta la rând, însă vor ieşi absolut schimbaţi, cu sufletul mort.

 Cercetătorii vor inventa un aparat care va identifica extratereştrii cu înfăţişare de om, însă vor fi îngroziţi când aceştia îşi vor scoate chipul uman.

 Foarte multe avioane şi elicoptere se vor prăbuşi în urma ciocnirii cu OZN-urile, deoarece extratereştrii se pregătesc de război cu Dumnezeu şi au nevoie de spaţiul aerian pentru exerciţii.

Într-un stat din America există o pistă secretă de aterizare a navelor extraterestre.

Conducerea Mondială se află în legătură directă cu OZN-urile.

OZN-urile au drept combustibil diamante şi acestea le sunt furnizate de Conducerea Mondială.

Cu permisiunea Conducerii Mondiale, oamenii sunt transportaţi în aceste nave şi sunt folosiţi pentru diferite experimente. Pot face din om diamant, iar dacă experimentul va reuşi şi omul va fi compresat împreună cu sufletul său, vor obţine un diamant foarte bun, o sursă inepuizabilă de energie. Iar demonii pot zbura liniştiţi în aceste OZN-uri, având combustibil sufletul omului...

 După ce oamenii vor suferi mult de pe urma acestor extratereştri, şi de la demoni în general, vor înţelege că există Dumnezeu. Vor pune în avioane şi submarine icoana Domnului Iisus Hristos şi o candelă care nu se va stinge.

 Oamenii care îşi părăsesc ţara şi pleacă în străinătate ca să câştige bani, fac un mare păcat. în astfel de vremuri grele, ar trebui să rămână în ţară şi să o ajute.

 întreaga lume va fi distrusă din cauza profitului.

Oamenii aleargă după aur, omorându-se unii pe alţii, însă când apa se va retrage, în loc de apă, va apărea pe suprafaţa pământului aur. Va fi atât de mult aur, încât va sclipi ca un lac.

 în secolul următor aurul va deveni material de construcţie.

 înainte să apară Guvernul Mondial, la început de secol, vor apărea banii săi şi se vor numi euro.

Aproape toţi vor trece la moneda euro, ultima ţară care va accepta această monedă va fi America (SUA).

 Cel mai îngrozitor este că oamenii îl trădează foarte uşor pe Dumnezeu pentru câştig.

A-L trăda pe Dumnezeu pentru beneficii, oricare ar fi acelea, este egal cu a sluji direct diavolului.

„Cei drepţi să facă dreptate, cei nedrepţi nedreptate, nimic nu se poate opri, sau schimba. în cer totul a fost decis, în curând pe pământ va fi Dumnezeu.”

 Voucherul este primul document de la satan. Nu vor mai fi documente omeneşti, toate vor fi de la satan. (card social paşaport, permis de conducere, card de asigurare medicală, certificat AMIT, card electronic universal)

 în continuare va fi din ce în ce mai rău, şi în cele din urmă toţi oamenii vor fi numerotaţi.

Numerele satanice nu trebuie primite.

 Vor exista microscheme (biocip-uri).

Microschemele se foloseau în maternităţi chiar pe timpul conducerii sovietice; în Moscova se introduceau sub pielea copiilor pe ascuns de părinţii lor. Ei vor creşte şi vor deveni bancheri, conducători, foarte inteligenţi, foarte tineri.

Aceasta se practică în ascuns şi de multă vreme, iar când vor aplica tuturor oamenilor, oamenii vor înceta să mai fie oameni. Omul cu cip e ceva groaznic, nu este om, ci este un corp condus în întregime de calculator. Reportaj

 Termenul „KIBORG”, prescurtarea pentru „ORGANISM CYBERNETIC”, a fost introdus în anul 1960 şi se traduce prin „organism biologic ce conţine componente mecanice”.

 Oamenii de ştiinţă transumanişti consideră, că folosind noile tehnologii, oamenii îşi vor îmbunătăţi considerabil capacităţile fizice şi intelectuale, vor trăi o perioadă lungă de timp, iar conectarea directă a minţii la un computer, în spiritul filmelor tip Matrix sau Surogaţii, va înceta a mai fi ficţiune.

 Cu ajutorul microcipurilor introduse direct în mintea umană (în ţesutul nervos), un om complet paralizat a putut controla computerul prin puterea gândului.

 în curând vor veni vremuri mai grele decât în timpul lui Stalin.

Rusia va deveni un stat de tip poliţienesc cu brigăzi de intervenţie rapidă, dotate cu tehnologie de ultimă generaţie; peste tot vor fi interceptate convorbirile, iar orice revoltă va fi înăbuşită.

Oamenii de ştiinţă au pregătit cip-uri, atât pentru animale cât şi pentru oameni. Acestea vor fi împotriva omului, şi în special împotriva celui ortodox.

Oamenilor le va fi frică să discute pe stradă; deşi vor vorbi în şoaptă, totul va fi înregistrat, totul va fi ascultat.

Reportaj

 Primul cip din Rusia cu o lungime de 90 de nanometri este destul de mic pentru a putea fi vizualizat fără un echipament special.

 A fost deja folosit la construcţia primului telefon mobil rusesc, poate fi utilizat pentru paşapoartele biometrice şi are un spectru destul de larg de utilizare.

 Când vor încerca să schimbe toate slujbele bisericeşti, creştinii ortodocşi vor înceta să mai frecventeze biserica; vor fi uimiţi când Simbolul Credinţei va fi modificat, vor înceta să mai creadă, le va fi frică să mai intre în biserici, le va fi teamă de icoanele în care va fi introdus cip.

Când vor începe vremuri grele, de scindare a bisericii, unii vor spune: luaţi pecetea, alţii vor spune: nu luaţi pecetea.

Biserica trebuie frecventată până la final. Trebuie căutaţi acei preoţi care nu L-au trădat pe Dumnezeu, care slujesc potrivit vechilor rânduieli, care nu schimbă Simbolul Credinţei şi nu acceptă nimic nou; ca (înainte de instalarea lui antihrist) oamenii să se spovedească şi să se împărtăşească, deoarece fără spovedanie şi Sf. împărtăşanie, oamenii nu vor rezista, vor fi prostiţi.

Bisericile goale, sub formă de muzeu, vor fi pustiite, iar apoi transformate în ateliere de tâmplărie.

Călugării din Lavra Troiţa Serghiev, în general, vor munci, când vor avea timp se vor ruga, şi vor fi în ignoranţă referitor la ce se va întâmpla în lume.

Lavra nu va fi distrusă, ci va fi pustiită. Călugării vor pleca pentru un timp, se vor întoarce, vor rămâne o vreme, şi din nou vor pleca; apoi se vor răspândi prin toată lumea.

în vremurile grele, unii călugări vor pleca din mănăstire pregătindu-se din timp, iar majoritatea „vor fi părăsiţi”.

 Pentru oamenii care vor fi de acord cu sistemul se vor construi magazine uriaşe în care vor fi produse de foarte bună calitate, iar pentru cei care nu vor fi de acord, vor mai fi o vreme magazine, dar produsele vor fi tot mai scumpe şi de calitate tot mai proastă.

 Creştinii care nu vor fi de acord cu noul sistem, vor fi spânzuraţi în biserică; în primul rând preoţii şi călugării, dar şi mirenii.

 în toate oraşele mari, toate drumurile principale vor fi ocupate de trupe ale poliţiei, care vor verifica de la distanţă dacă oamenii au cip; şi va fi aplicat cu forţa.

 Creştinii care nu L-au trădat pe Hristos, vor fi nevoiţi să plece dintr-o astfel de societate şi să se ascundă. Trebuie să se retragă la ţară, deoarece va fi o căldură mare, nu va fi ploaie şi nu va fi apă. dar Dumnezeu va îngădui ca în grădina celor care nu îl vor trăda să crească măcar puţine legume şi nici unul nu va muri de foame.

Vor trăi în aşezări mici, departe de drumurile principale, la început vor răbda greutăţi şi lipsuri, peste tot vor fi duşmani şi se vor simţi părăsiţi, iar apoi vor trăi liber, pentru că Dumnezeu îi va acoperi şi se vor face nevăzuţi pentru forţele necurate; poliţiştii zombi nu îi vor vedea, nu le vor vedea nici casa, nici unde s-au ascuns.

 Copiii celor credincioşi, care s-au retras în aşezări, trebuie supravegheaţi, deoarece vor încerca să se distanţeze de părinţi şi să fugă la conducătorul lumii, pentru că la el va fi multă distracţie (tinerii vor avea muzică, petreceri, le va permite orice viciu).

 Cei care vor accepta aceste microcipuri, cu siguranţă vor primi şi pecetea şi nu vor putea muri.

 După acest biocip, se va pune pecetea.

Vor inventa un paşaport mondial, pe care îl vor da oamenilor de pe întreg pământul.

Va fi o cartelă plastifiată, mică, de culoare gri, iar când oamenii vor merge să o ridice vor fi pecetluiţi. De regulă la nivelul încheieturii, pe mâna dreaptă, sau pe frunte, li se vor pune trei de şase, cu raze de izotopi.

 Pentru început, oamenii vor accepta pecetea de bunăvoie, chiar o vor cere; apoi o vor primi cu forţa, în masă;

apoi vor fi căutaţi cei fără pecete.

 Cei pecetluiţi vor împărţi din produsele lor cu nevoiaşii, cu rudele care nu au primit pecetea; însă aceştia nu vor putea mânca astfel de hrană (o vor vomita sau nu o vor putea înghiţi).

Pe fiecare prăjiturică, pe fiecare bomboană, separat pe fiecare, vor sta trei de şase cu cifre mici.

 Va trece o perioadă de timp, şi oamenii îşi vor acoperi fruntea cu breton sau vor avea cămaşă cu mâneci lungi, deoarece acele trei cifre vor lumina de o culoare verde, asemenea unui ceas electronic.

La început va mai exista conştiinţă şi le va fi ruşine, iar mai apoi nu le va mai fi ruşine şi vor purta deschis pecetea lui antihrist.

 Pentru un timp, oamenii „însemnaţi cu cifra 6” nu vor fi atât de răi, însă treptat vor deveni foarte răi.

Când vor înţelege că au fost prinşi în plasele celui viclean, vor fi invidioşi pe cei care nu au primit pecetea, se vor revolta, vor fi gata să-i rupă în bucăţi de furie că ei au reuşit să supravieţuiască, iar aceştia vor fi nevoiţi să se ascundă'chiar de rude.

 Cei care vor primi pecetea vor fi ca nişte nemuritori; vor dori să moară, dar nu vor putea.

Când vor înţelege ce fel de tragedie li s-a întâmplat, vor încerca să se sinucidă, dar nu vor muri (ex. în urma căderii cu maşina în prăpastie vor fi zdrobiţi, dar, ca în filmele de groază, se vor aduna din nou şi se vor întoarce trişti în aceeaşi comunitate).

 Oamenii care nu vor accepta pecetea vor fi foarte ispitiţi. Vor intra în magazine cu scopul de a vedea ce fel de mâncare primesc cei care au primit pecetea, însă din cauza neputinţei omeneşti, din cauza foamei, vor începe să ia produse, iar când vor ajunge la casă vor fi pecetluiţi.

 Dumnezeu nu va ierta pe nimeni dintre cei care au primit pecetea.

 Cei care au rezistat şi nu au primit numerele satanice şi cipurile, dacă vor rezista şi nu vor accepta nici pecetea lui antihrist, vor salva întregul lor neam.

Despre antihrist

 Se va autoproclama „dumnezeu”.

 Va fi o hipnoză înfricoşătoare: când îl vor privi, creştinii vor vedea în el pe Iisus Hristos, budiştii pe Buda, musulmanii pe Mahomed.

Deşi religia budistă este de la satana, unii dintre budişti îşi vor da seama că ceva nu este în regulă, deoarece Buda nu trebuia să vină.

 în jurul lui vor fi foarte mulţi demoni; oamenii îi vor privi, însă vor vedea îngeri.

 Deşi va răspândi un miros foarte urât, oamenii nu-l vor simţi.

 Pentru oameni, el va fi frumos şi toţi vor avea o dorinţă mare de a-l privi. Doar cu foarte mult efort te vei abţine să nu mergi să-l vezi. Cei care vor merge să-l vadă, vor fi pierduţi.

 Va aduce foc real din cer.

 Viteza lui de deplasare va fi foarte mare, astfel încât va fi peste tot, aproape în acelaşi timp şi oamenii vor spune: „Hristos este aici, Hristos este acolo.”.

 Va fi o hipnoză puternică; va face felurite minuni, care de fapt vor fi înşelăciuni.

 Toţi vor fi corupţi de el prin permisivitate; Va permite toate viciile omeneşti şi va spune că Biserica nu învaţă ce trebuie, că toate au fost create de Dumnezeu, adică de el, pentru ca oamenii să se bucure de ele.

Când el va fi pe pământ, aproape toţi dracii vor ieşi la suprafaţă şi vor intra în oameni, iar în iad va fi mai multă linişte decât pe pământ, pentru că nu toţi dracii rămaşi în iad îşi vor îndeplini cu sârguinţă munca.

Despre ultimul conducător ortodox

 Va fi ales de însuşi Dumnezeu pentru a conduce Rusia.

 Timpul conducerii lui va coincide cu timpul conducerii lui antihrist.

 Când va primi conducerea Rusiei, ţara va fi devastată.

 Va spune adevărul la televizor despre Rusia din toate timpurile; când oamenii vor auzi adevărul despre Gorbaciov şi despre Elţin îşi vor veni în fire.

 Fiind condus de Dumnezeu, va fi imposibil să îl minţi.

 Va avea o voinţă puternică şi, în unele cazuri, va fi nevoit să arate cruzime.

 Va dezrădăcina răul din ţară şi va face ordine în Biserică.

 Îi va aduna pe toţi oamenii din Rusia care nu L-au trădat pe Dumnezeu.

 Sf. Serafim de Sarov nu va învia în mod duhovnicesc, ci fizic; se va ridica şi mult timp va vorbi.

 Cuvintele „cei din urmă vor fi cei dintâi” se referă la oamenii care nu vor accepta cip-urile, şi vor rămâne în viaţă, deci ultimii din acest veac, care vor fi cei dintâi în veacul viitor, pentru că nu L-au trădat pe Dumnezeu şi nu au mers la conducătorul mondial.

 La Venirea Domnului Iisus Hristos, Pământul va fi complet distrus.

Dumnezeu împreună cu oamenii care nu au primit pecetea lui antihrist vor reconstrui Pământul. Apoi şi aceşti oameni vor fi încercaţi; Dumnezeu va permite lupta dintre om şi demoni, dar şi atunci va exista trădare. Apoi va avea loc Înfricoşătoarea Judecată.

învăţături ale unor Părinţi

 Orice contact cu ocultismul are un impact îngrozitor asupra stării omului, asupra vieţii veşnice.

Mulţi oameni care s-au ocupat cu ocultismul suferă de posedare demonică, de tulburări psihice şi neurologice, au înclinaţii spre sinucidere, se confruntă cu gânduri stăruitoare de hulă.

Ca să te eliberezi de această siluire demonică trebuie:

1) să încetezi a mai face astfel de păcate (să nu apelezi la vrăjitori, la oameni cu puteri paranormale)

2) să te spovedeşti amănunţit de toate păcatele care au legătură cu ocultismul (citirea cărţilor oculte, toate cazurile în care te-ai adresat la oameni cu puteri paranormale, la ghicitoare)

3) să te întorci la Dumnezeu şi să îţi schimbi viaţa, obligatoriu să trăieşti după poruncile lui Dumnezeu

 să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti cel puţin o dată pe lună; astfel vei fi ocrotit prin harul lui Dumnezeu de forţele întunericului

 să citeşti Sfânta Scriptură

Cuvântul din Sf. Evanghelie are o putere uriaşă, curăţă mizeria păcatelor, vindecă sufletul.

 să faci des semnul Sfintei Cruci

Pentru că a fost sfinţită de Sângele Sfânt al lui Hristos, crucea are o mare putere.

Să aduni corect degetele şi să faci crucea larg, egal: pe frunte, pe burtă (puţin mai sus de buric), pe umărul drept şi pe umărul stâng.

Când omul face crucea cu evlavie şi cu rugăciune este umbrit de harul Sf. Duh; în mod nevăzut este pecetluit cu o cruce de foc, care arde toate păcatele, toată necurăţia şi îi dă omului viaţă.

Când omul face crucea superficial, atunci crucea nu are putere şi nu-l protejează.

Totul trebuie însemnat cu Sfânta Cruce: hainele pe care le îmbraci (cămaşa, bluza, paltonul, şosetele), mâncarea, apa; când te speli pe mâini faci cruce peste chiuvetă, drumul (atunci când ieşi din casă). Să vă însemnaţi cu cruce unul pe altul.

 dimineaţa să consumi anaforă şi aghiasmă, ca să primeşti harul Duhului Sfânt

Lucrurile sfinte trebuie păstrate doar în vase curate, pentru a nu se spurca. Unii oameni aduc apa pentru sfinţire în sticle care nu au fost curăţate de etichetele cu coduri de bare şi cu alte feluri de înfăţişări şi urâciuni.

 casa în care locuieşti trebuie curăţată de toate lucrurile oculte

Cărţile cu literatură ocultistă, măştile păgâne, craniile, cărţile de joc, imaginile cu femei indecente, înregistrările cu filme indecente, cu muzică rock trebuie distruse, pentru că atrag forţele întunericului.

 rugăciunea necontenită, cerând cu umilinţă de la Dumnezeu ajutor şi vindecare Demonii nu suportă când omul se roagă cu pocăinţă.

Pentru protecţia de forţele întunericului să se citească cât mai mult Psalmul 26.

Dacă omul este posedat de un duh necurat, ori s-a ocupat cu vrăjitoria, este siluit de demoni. Trebuie să ia binecuvântare de la un preot bun şi să citească Psalmul 26 de 40 de ori pe zi, timp de 40 de zile.

Dumnezeu îngăduie suferinţele ca noi să ne venim în fire, să ne pocăim cu tot sufletul şi să ne întoarcem la El cu tot cugetul şi cu toată viaţa.

 Tot tineretul care bea, fumează şi înjură este posedat de duhuri. Dependenţa (de alcool, tutun şi droguri), înjurăturile, televizorul, telefoanele mobile influenţează omul şi acesta devine debil (fără minte), nu se mai poate controla şi în locul Harului de la Botez, dobândeşte duhul răutăţii.

Lumea a iubit mai mult răul, decât poruncile lui Hristos, de aceea este mai mult păcat decât virtute. Hristos a venit în lume ca să ne mântuiască, nu ca să ne piardă, şi acum vor să-L înlocuiască pe Hristos cu diferite religii...

Când omul mănâncă şi bea, umplându-şi pântecul, uită de înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi înfăptuieşte răul (curvia, adulterul, beţia, înjurăturile, furtul...). Dumnezeu îi rabdă pe curvari, pe destrăbălaţi, pe cei care înjură din pricina celor drepţi, a slujitorilor Săi adevăraţi.

Turnul Babel s-a prăbuşit. în prezent se construieşte un turn global, dar se va face scrum împreună cu toţi constructorii lui şi cu toţi cei care participă la această construcţie, care sunt constructori ai diavolului.

Summit-ul globalizării G8 pregăteşte venirea lui antihrist şi va fi încoronat la Ierusalim în locul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Sfârşitul acestui rău este Judecata de Apoi. Slujirea lui Dumnezeu va fi veşnică.

 Prezicerile lui Otroc Veaceslav coincid în totalitate cu revelaţia Sf. Ioan Teologul, dar pentru că el a trăit în vremurile noastre, relatările lui sunt mai detaliate, nu sunt generale şi acestea trebuie să ne ajute să evităm primirea peceţii.

Procesul lepădării de Dumnezeu se întâmplă la scară mondială şi poartă numele de globalizare. Informaţiile despre viaţa noastră sunt introduse într-o reţea mondială. Dacă nu suntem infractori, nu ar trebui să ne fie teamă, însă această reţea, pe lângă posibilitatea de a colecta informaţii despre noi, ne poate influenţa.

Dacă la baza acestui sistem sunt cei trei de şase, atunci pentru ortodocşi lucrurile sunt clare: sistemul este diabolic şi globalizarea este lucrarea lui antihrist; şi cu întreaga putere trebuie să ne îndepărtăm de el. Să ieşim din acest sistem, să nu ne conectăm la acesta.

Bineînţeles că vom avea dificultăţi. Dacă prin acceptarea numerelor şi a cardurilor avem beneficii, reduceri la preţuri etc, prin neacceptarea acestora, nu doar că nu vom avea beneficii, ci în curând probabil nu vom mai putea trăi. De aici, iată întrebarea: „Alegem crucea sau pâinea?” Drumul corect al creştinului este drumul spre Golgota. Nu putem avea aici un trai uşor, cu beneficii, potrivit dorinţelor noastre, iar apoi să ne mutăm cu bine în împărăţia Cerului; Domnul a spus că vom intra acolo prin multe necazuri.

 Preotul poate duce în întuneric mii de oameni, episcopul şi mai mulţi, iar patriarhul şi mai mulţi.

Preţul direcţiei greşite, poate fi îngrozitor.

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă preotul are o credinţă greşită, fugi de el şi să nu ai părtăşie cu el, chiar dacă ar fi un înger venit din cer.”

Sfântul Ghenadie Şcolarul: „Cercetaţi episcopii voştri într-o singură privinţă, aflaţi dacă sunt ortodocşi, nu învaţă dogmele potrivnice credinţei adevărate? Şi nu slujesc oare cu ereticii sau cu schismaticii?”

Sfântul Sivoloţchi: „Lângă tine oricare va fi vrednic, în afară de acel care învaţă erezii. Dacă se va dovedi eretic, atunci ne vom strădui să nu primim de la el nimic, nici învăţături, nici împărtăşania. Şi nu numai că nu o să ne împărtăşim la el, dar o să îl judecăm şi din răsputeri îl vom mustra, ca să nu ne facem părtaşi la pierzania sa.”

 conducere mondială = masoni = închinători la demoni

Scopul ordinii mondiale este de a pregăti venirea lui antihrist prin:

1) ecumenism (= unirea tuturor religiilor într-una singură)

însă amestecarea Ortodoxiei cu ereticii duce la îndepărtarea Harului lui Dumnezeu de la noi, deci la distrugerea Sfintei Ortodoxii.

2) globalizare (= unirea a toată lumea într-un singur lagăr electronic)

Fiecăruia să îi atribuie un număr de identificare pentru a controla omul prin intermediul acestuia, ceea ce astăzi se şi întâmplă. întreaga omenire o vor închisă în colivia electronică, iar în loc de creier fiecărui om să-i introducă un cip.

 Conducerea mondială masonică ce pregăteşte venirea lui antihrist are trei trăsături aparte:

1) unitatea sângelui - Doar ei se consideră oameni, iar tot restul de oameni, e o turmă de animale pe care îi numerotează, cipează şi îi pregătesc pentru închinare.

2) satanismul ereditar - Toţi aceştia sunt satanişti de cel mai înalt rang, diavolul le apare real şi sunt sub controlul şi supunerea sa totală.

3) păcatul sodomiţilor - Toţi aceştia, şi în special masonii cu dedicare majoră, sunt sodomiţi şi sunt legaţi prin această urâciune. Şi toată Sodomia, întreg desfrâul care există astăzi în lume, este semănat de ei.

Antihrist va uni cele trei semne josnice, inclusiv ultimul.

8 comentarii:

  1. Știe cineva un număr de telefon al mamei?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum pot procura o icoana cu Sfantul Otrok Veasceslav?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartea cu viata Sfantului Otrok o putem gasi tradusa in limba romana?

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua. Cum as pute procura putin pamant si pietricele de la mormantul sfantului Otroc? Stie cineva adresa la care ii pot scrie mamei lui? Multumesc. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună seara!Vă rog să mă ajutați cu o adresă sa pot trimite si eu o scrisoare mamei lui Otroc!Dacă m-a învrednicii Bunul Dumnezeu să am și eu ceva de la mormântul acestui copil sfânt!Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna adreasa mamai se poate!astept pe email eucris_geanina@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne ajută! Tuturor!vă rog frumus dacă. Stiți care cumva sau ati aflat adresa la mama Sfintului sau aveti nr de telefon trimitetimi si mie pacatoasa pe adresa chiriaclenuta530@gmail.com vâ mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Asta-i adresa: 456444. Челябинская область, г. Чебаркуль – 4, а/я 792, Крашенинниковой Валентине Афанасьевне.

    RăspundețiȘtergere