BISERICA ORTODOXĂ ÎN DOSARELE SECURITĂŢII
COORDONATORI COLECŢIE:
Pr. Eugen DRĂGOI George ENACHE Adrian Nicolae PETCU
COPERTA:
Pavel BOTEZATU George Enache, Adrian Nicolae Petcu
PĂRINTELE ARSENIE BOCA ÎN ATENŢIA POLIŢIEI POLITICE DIN ROMÂNIA
EDITURA PARTENER 2009
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ENACHE, GEORGE
Părintele Arsenie Boca în atenţia Poliţiei Politice din România / George Enache, Adrian Nicolae Petcu. galaţi: Partener, 2009 Bibliogr.
Index.
ISBN 978-973-88713-8-0
I. Petcu, Adrian Nicolae
271(498)
261.7(498)
Introducere 7
Părintele Arsenie Boca şi renaşterea monahismului în Ţara Făgăraşului 10
Anii celui de-al Doilea Război Mondial şi primele dosare ale părintelui Arsenie 15
în anii edificării regimului „democrat popular” 19
La Mănăstirea Prislop 35
Prin coloniile de muncă comuniste 43
Urmăriţi şi urmăritori. Reţeaua informativă din jurul părintelui Arsenie Boca şi a Prislopului în perioada 1951-1955 46
1955. O nouă arestare.
1958. Alungarea din monahism 60
în lume precum în mănăstire 65
în loc de concluzii 84
Mărturii documentare din dosarele Securităţii 89
Abrevieri 120
Bibliografie 120
Pentru societatea românească medievală, mănăstirile au jucat un rol esenţial. Alături de afirmarea şi menţinerea unei trăiri creştine autentice, ele au fost mult timp principalele centre culturale şi intelectuale, de unde s-au recrutat elite ecleziastice şi cărturăreşti care au jucat un rol important pe plan social, politic şi al dezvoltării naţionale româneşti.
Timpurile moderne au produs, cel puţin la nivelul elitelor, o mutaţie semnificativă în ceea ce priveşte atitudinea faţă de monahism1. Generaţia paşoptistă, educată în spiritul Revoluţiei franceze şi al noilor sensibilităţi occidentale, a stabilit noi grile de receptare a fenomenului religios, prin care Biserica în general şi monahismul în special îşi pierdeau importanţa de altă dată. Măsurile luate, mai ales în timpul domniei lui Cuza, au limitat influenţa politică a Bisericii, iar mănăstirile au suferit o adevărată lovitură prin secularizarea averilor lor. Rolul cultural al acestora, atât de important altă dată, nu mai este luat în seamă. Accentul este mutat pe preotul de mir, mult mai conectat la viaţa comunităţii, care este preţuit pentru rolul său de luminător al satelor. între preoţi, care duceau şi ei o viaţă grea, şi episcopat, ales mai departe conform tradiţiei din rândurile monahilor, apar conflicte, iar între mireni se ridică voci care cer desfiinţarea instituţiei monahale, considerată un cadru care încurajează lenea, corupţia şi imoralitatea. Scriitorii nu vor face nici ei prea multe lucruri pentru a îmbunătăţi această imagine. Este epoca în care intelectualii redescoperă frumuseţile ţării, iar mănăstirile devin un loc de vilegiatură. Agapia şi Văratec vor deveni, prin excelenţă, simbolul acestui rudiment de turism, unde literaţii se duc nu pentru a asista la slujbe, ci pentru a se relaxa şi a observa, urmând modele literare occidentale, frământările
1 Vezi George Enache, Religie şi modernitate în Vechiul Regat: dezbateri privind rolul social, politic şi naţional al Bisericii Ortodoxe Române în a doua jumătate a secolului alXIX-lea şi începutul veacului alXX-lea, în coord. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Schimbare şi devenire în istoria României, Cluj-Napoca, 2008, p. 371-403.
8
erotice ale tinerelor intrate în mănăstire la dorinţa părinţilor. Mănăstirea era percepută ca un loc de represiune, în care vieţuitorii sunt ţinuţi cu forţa, din care fiecare caută să evadeze după posibilităţi. Dacă ar fi să credem producţiile literare ale epocii, dar şi unele abordări care se doresc ştiinţifice, pornind de la noile prescripţii în ceea ce priveşte igiena sau de la morala burgheză, am crede că mănăstirile româneşti deveniseră adevărate locaşuri de perdiţie. Dincolo de aceste prejudecăţi ale elitelor, restul societăţii, formată în cea mai mare parte din ţărani credincioşi, şi-a continuat vechile tradiţii, văzând în mănăstiri elemente esenţiale ale vieţii lor. Centrele monahale româneşti au produs şi în acea perioadă figuri remarcabile care, în zilele noastre, au fost recuperate prin eforturile unor personalităţi, precum distinsul arhimandrit Ioanichie Bălan. Atunci însă, ei nu mai constituiau miezul atenţiei categoriilor dominante, astfel că de la moartea Sfântului Calinic de la Cernica şi până la sfârşitul perioadei interbelice nu mai avem un nume de monah care să „zguduie” opinia publică.
Primul Război Mondial produce o schimbare de paradigmă în conştiinţa elitelor româneşti în ceea ce priveşte atitudinea faţă de religie şi religiozitatea populară. Efect datorat unor cauze multiple, asupra cărora nu are rostul să insistăm aici, această modificare induce un dialog real, o interferenţă între sensibilitatea religioasă de tip popular şi sensibilitatea elitelor, care sunt dispuse în mai mare măsură să accepte mirabilul în viaţa de zi cu zi. Numeroasele apariţii miraculoase sunt intens discutate în spaţiul cultural al epocii, fiind considerate dovezi vii ale prezenţei harului lui Dumnezeu în lume. Oameni de toate categoriile se îndreaptă spre locurile sfinte, mulţi însă fiind îndemnaţi de credinţe mai apropiate de magie decât de creştinismul autentic. în paralel cu aceste manifestări, are loc şi o semnificativă renaştere a monahismului, promovată şi îndrumată de ierarhi precum Vartolomeu Stănescu, Nicodim Munteanu, Irineu Mihălcescu, Nifon Criveanu etc.
în Ardealul lipsit de mănăstiri, din cauza tunurilor austriece, mitropolitul Nicolae Bălan a făcut o adevărată profesiune de credinţă din renaşterea acestei forme fundamentale de manifestare a Bisericii
9
Ortodoxe. Mare iubitor al culturii şi doritor să recâştige pe toţi românii ardeleni pentru Ortodoxie, mitropolitul Nicolae Bălan a făcut din Mănăstirea Sâmbăta un centru de spiritualitate şi viaţă intelectuală, care trebuia să radieze în toată eparhia Ardealului2. Dintre vieţuitorii de acolo, toţi remarcabili, va ieşi în evidenţă părintele Arsenie Boca, prin carisma sa deosebită şi prin excepţionalul har de a se face înţeles de toate categoriile sociale.
Deşi faima lui a fost în epocă la fel de mare precum cea a lui Petrache Lupu sau Vasilica Barbu, ea nu a fost rodul unei apariţii miraculoase, ci a trăirii cu consecvenţă după regulile cele mai aspre ale monahismului, în spiritul celei mai autentice ortodoxii. El era cunoscut pentru nevoinţele la care se supunea, care aminteau de cele ale Părinţilor deşertului, fapt care a devenit pentru unii subiect de ironii sau de respingere, fiind privit mai mult ca un fachir care se supune caznelor pentru a câştiga admiraţia celor din jur. Apoi, eleganţa sa înnăscută, pe care toţi i-au remarcat-o, a fost iarăşi un subiect de controverse pentru cei care concep monahul doar ca un personaj hirsut şi murdar şi cred că jegul ar avea un rol mântuitor. Posibil ca înfăţişarea sa distinsă să fi jucat un rol important la început pentru unii din cei care s-au apropiat de acesta, dar mesajul pe care l-a transmis părintele Arsenie Boca şi modul lui de viaţă sunt exemplare ortodoxe, iar faptul că a fost căutat de membri ai Casei Regale Române, nu este un argument suficient ca să fie considerat un confesor de salon.
Cu un talent excepţional de a spune în cuvinte puţine şi limpezi adevăruri profunde, părintele Arsenie Boca a tradus pe înţelesul oamenilor de azi esenţa învăţăturii Părinţilor pustiei, deopotrivă pentru cei simpli dar şi pentru cei cultivaţi, care citesc cu egal interes diversele scrieri apărute în cea mai mare parte a lor postum. Dacă părintele Arsenie a jucat, la sfârşitul epocii interbelice, un rol major în revenirea monahismului în atenţia opiniei publice, în sensurile sale autentice, de
2 Despre importanţa bisericii lui Constantin Brâncoveanu pentru românii ortodocşi din Ardeal vezi Câteva constatări dureroase şi încă ceva cu prilejul aniversării de 200 de ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu, de Nicolae Borzea de Vist, protopop ortodox român al tractului protopresbiterial Făgăraş, 1914,71 p.
10
cale de mântuire şi nu cadru de constrângere, azi forţa sa de convingere s-a păstrat intactă. Intrat în galeria marilor figuri duhovniceşti pe care le-a dat neamul românesc, părintele Arsenie Boca rămâne şi în atenţia istoriei culturii ca omul potrivit la timpul potrivit pentru a contribui la o semnificativă schimbare de paradigmă.
în rândurile care urmează ne vom focaliza discursul spre o instituţie care şi-a îndreptat în mod stăruitor şi repetat atenţia asupra activităţii lui Arsenie Boca, dar nu din motive de evlavie sau interes cultural. Este vorba de poliţia politică, fie că aceasta s-a numit în perioada interbelică Siguranţă sau Securitate în anii comunismului „triumfător”. Dintotdeauna marile personalităţi duhovniceşti, capabile să adune în jurul lor mulţimile de credincioşi, au reprezentat un motiv de îngrijorare din perspectiva a ceea ce este cunoscut la modul comun drept „siguranţă naţională”. Autoritatea intrinsecă puternică pe care o deţin, capacitatea de convingere asupra oamenilor sunt elemente care reprezintă un pericol „potenţial”, chiar dacă aceşti oameni nu fac absolut nimic „dubios”. însă puterea represivă doreşte să fie mereu pregătită pentru o „prezenţă” pe care mijloacele curente de supraveghere nu o pot controla. Părintele Arsenie Boca a „beneficiat” de atenţia organelor represive încă de la începutul afirmării sale în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, fiind urmărit cu tenacitate, dar în cele din urmă zadarnic, pe toată durata vieţii sale.
Părintele Arsenie Boca şi renaşterea monahismului în Ţara Făgăraşului
Părintele Arsenie Boca3 (pe numele de botez Boca Zian Vălean) s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Urmează Liceul naţional ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care îl absolvă în 1929, apoi cursurile Academiei Teologice din Sibiu, pe care a terminat-o în 1933. Talentele sale multiple l-au făcut pe protectorul său, mitropolitul
3 Datele biografice generale au fost preluate după Mircea Păcurariu, Istoria mănăstirii Prislop, Arad, 1986 şi Prefaţa volumului Rostul încercărilor, Editura „Credinţa strămoşească", 2008, p. 5-9.
11
Nicolae Bălan, să-l trimită la Bucureşti, unde a urmat cursuri la şcoala de Bele-Arte şi a audiat prelegeri la Facultatea de Medicină. în mod deosebit a fost interesat de cursurile de Medicină predate de profesorul Francisc Rainer şi cel de Mistică creştină ţinut de Nichifor Crainic. La Bele-Arte a fost îndrumat de profesorul Costin Petrescu, care i-a încredinţat pictarea la Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazu14.
După revenirea din capitală, a fost hirotonit diacon celibatar la 29 septembrie 1935, pe seama Mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus. La scurt timp a plecat în Sfântul Munte Athos, la schitul Ipatie. La întoarcerea din Athos, părintele Arsenie Boca aducea preotului profesor Dumitru Stăniloae, preocupat de tălmăcirea Filocaliei în limba română, câteva manuscrise conţinând izvoare duhovniceşti. Părintele Arsenie Boca a devenit un apropiat al marelui teolog, colaborând de altfel la traducerea şi îngrijirea primelor patru volume din această serie, apărute în 1946-1948. însuşi preotul Dumitru Stăniloae spunea în prefaţa celui de-al doilea volum că „ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat p.c. sa am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P. c. sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele p. c. sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete”5.
4 Romulus Neag, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis, în „Gândirea", serie nouă, an VI (1997), nr. 5-6, p. 29; Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, cuvinte de preţuire de arhim. Teofil Părăian, Cluj Napoca, EdituraTeognost, 2002, p. 14-15. Pentru bursa de studiu la Arte Frumoase a intervenit profesorul Nicolae Popovici, episcopul Oradiei, de mai târziu (Ibidem).
5 Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol. 2, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1947; Romulus Neag, op. cit., p. 29.
12
În concepţia mitropolitului Nicolae Bălan, Mănăstirea Brâncoveanu trebuia să devină un centru de elită, o „pepinieră” de monahi, o mănăstire model care să permită renaşterea spiritualităţii ortodoxe într-un spaţiu văduvit secole de-a rândul de prezenţa benefică a lăcaşurilor monahale. Mănăstirea Brâncoveanu, prin prezenţa duhovnicului Arsenie Boca şi a altor călugări, reprezenta legitimitatea aspiraţiilor mitropolitului Nicolae Bălan de readucere la credinţa strămoşească a poporului din această parte a ţării. De asemenea, alături de părintele Arsenie Boca, la Sâmbăta au ajuns alte mari personalităţi duhovniceşti6. Dintre toţi, trebuie amintit în mod obligatoriu părintele Serafim Popescu, cel mai conştiincios păstrător al rostirilor cu diferite prilejuri ale părintelui Arsenie7.
Pentru a promova mănăstirea în conştiinţa credincioşilor, mitropolitul Bălan slujea foarte des la Sâmbăta. Ceremoniile erau fastuoase, cu participarea a mii de credincioşi8. Cu ocazia unui asemenea praznic din 1940 a avut loc „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a diaconului Zian Boca unul dintre „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiene”, aşa cum afirma presa sibiană. Mai precis, tunderea în
6 Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei politice din România, în„CNSAS, Arhivele Securităţii, Nemira, 2004, p. 197-199.
7 Părintele Serafim Popescu s-a născut în 1907. A făcut Teologia la Sibiu, absolvindu-o în 1930. A fost secretar al Academiei Teologice în timpul rectoratului părintelui D. Stăniloae. La 20 noiembrie 1938 este hirotonisit diacon şi trimis în Athos, apoi la 25 aprilie 1940 este tuns în monahism pentru obştea de la Sâmbăta, iar la 21 februarie 1941 este hirotonit preot. La 15 decembrie 1949 este hirotesit protosinghel, iar la 8 mai 1959 arhimandrit. între ianuarie 1943-mai 1944 îşi continuă studiile în Germania. în 1948 scoate la Sibiu cartea de predici „Ieşit-a semănătorul"şi scrie articole în „Telegraful român" şi „Lumina Satelor". Traduce din scrierile Sf. Marcu Ascetul pentru vol. 1 din Filocalia îngrijită de părintele D. Stăniloae (cf. Teofil Părăian, Un om de care s-au bucurat oamenii: Arhim. Serafim Popescu, în „Telegraful român", an 139, nr. 1-4,1-15 ianuarie 1991, p. 7).
8 în prealabil, Mitropolia de la Sibiu îşi anunţa credincioşii de slujbele care se vor oficia la Sâmbăta, prin intermediul ziarului „Telegraful român", foaia diecezană sibiană de largă circulaţie. Tot în paginile „Telegrafului" se anunţa dacă se oficia taina Sf. Maslu, programul de spovedanie şi preoţii rânduiţi pentru aceasta. Pelerinii din ţinuturi îndepărtate beneficiau de adăpost şi toate cele necesare în parohiile din împrejurimi, iar preoţimea din protopopiatele din Făgăraş, Avrig şi Olt lua de multe ori şi ea parte la pelerinaj în fruntea credincioşilor. Membrii„Oastei Domnului"asigurau colportajul (vezi de exemplu „Telegraful român", an 90, nr. 13, 29 martie 1942, p. 1).
13
monahism a părintelui a avut loc de Vinerea Izvorului Tămăduirii, în cadrul slujbei Sf. Liturghii oficiate de Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului şi Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujulu19. Tot cu ocazia unei mari sărbători (Vinerea dinaintea Floriilor - 10 aprilie 1942) monahul Arsenie Boca era hirotonit preot.
în scurt timp faima părintelui Arsenie (numit pur şi simplu „Sfântul”) s-a răspândit în toată ţara, devenind simbolul Sâmbetei. Importanţa pe care a căpătat-o mănăstirea este dovedită de vizitele ilustre pe care le-a primit. Astfel la praznicul Rusaliilor din 1942, a fost prezent mareşalul Ion Antonescu cu soţia10, iar în vara lui 1947 principesa Ileana de Habsburg „a venit la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru prima dată” după cum arăta părintele Boca în ancheta penală din 5 octombrie 1955.
între părintele Arsenie şi principesa Ileana s-a stabilit o legătură de prietenie spirituală, care mai târziu va deveni un cap de acuzare la adresa ieromonahului: „Ea venise cu scopul ca să cunoască mănăstirea, să mă cunoască pe mine şi să-mi asculte predicile mele. După ce am făcut cunoştinţă personal cu ea, am condus-o la apartamentul mitropolitului şi îmi amintesc că i-a plăcut aranjamentul de la mănăstire şi peisajul, în discuţiile purtate, ea şi-a exprimat dorinţa ca eu să merg în vizită la castelul Bran, unde avea locuinţa. I-am răspuns că nu pot să merg altfel, decât numai cu aprobarea mitropolitului Bălan”.
După obţinerea binecuvântării de la mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, principesa Ileana l-a invitat la Bran în mai multe rânduri, după cum şi aceasta l-a vizitat de mai multe ori la Mănăstirea Sâmbăta. La Bran, spune părintele „ţineam predici cu caracter religios în faţa domniţei Ileana şi a unor doamne care compuneau anturajul domniţei, însă numele [lor] nu le cunosc. La predicile ţinute de mine mai veneau surorile din spital, medici şi farmacişti [...].
Tot la castelul Bran a mai venit şi regina Elena, [care] cred că era însoţită de doamnele de onoare. Am cunoscut şi pe regina Elena personal, am avut
9 Haralambie Cojocaru, în pelerinaj la Sâmbăta de Sus, în „Telegraful român", an 88,12 mai 1940, p. 6;„Revista Teologică", nr. 9-10,1940, p. 524-525.
10 Ibidem, nr. 22, 31 mai 1942, p. 1.
14
discuţii personale cu ea, însă foarte puţin, discuţii care s-au rezumat la starea sănătăţii ei. Alte discuţii nu am avut cu ea [...].
Alte preocupări pe care le aveam la castelul Bran, în afară de predici, tălmăceam anumite părţi din Scriptură şi răspundeam la diferite întrebări care mi se puneau în legătură cu credinţa. Am făcut o slujbă împreună cu preotul din Bran, Lascu, la aşezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran.
în afară de preocupările duhovniceşti, vizitam pe domniţa Ileana, în apartamentul ei, unde am avut şi discuţii cu ea. Astfel, îmi amintesc că am discutat despre moartea lui Zelea Codreanu, spunându-mi că în ceea ce o priveşte ea l-a simpatizat şi că regretă moartea lui, comisă de fratele ei Carol al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: «România este singura ţară în care succesul nu are succes». S-a referit la succesul pe care îl avea Codreanu, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe Carol al II-lea” 11.
Acelaşi părinte va merge cu principesa în diferite locuri din Bucureşti, unde se aflau diferiţi cunoscuţi, bolnavi, printre care Maria Antonescu şi mama Mareşalului. Aici, de reţinut este următoarea secvenţă redată de părintele Arsenie Boca în timpul anchetei din 1955: „în discuţiile care s-au creat acolo, ştiu că Maria se plângea că o duce greu, că este părăsită de toţi cunoscuţii ei şi nu are cu ce se întreţine, iar mama lui Ion Antonescu spunea că nu se poate împăca în conştiinţa ei: «Cum Dumnezeu a dat posibilitatea acestora (se referea la conducerea actuală din R.P.R.) [sic!] să-i omoare fiul».
11 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 40-41. în ancheta penală din 11 octombrie 1955, Nichifor Crainic susţinea că părintele Arsenie Boca „a fost invitat în toamna anului 1944 sau iarna anilor 1944-1945 de arhiducesa Ileana la castelul familiei regale de la Bran, unde ea conducea un spital. Scopul acestei invitaţii a fost ca să se informeze mai îndeaproape de mişcarea spirituală de la mănăstire şi să cunoască personal pe Arsenie, despre care se vorbea aşa de mult în acea vreme" [Ibidem, f. 88-88v).
La 5 februarie 1965, informatorul„Florică"spunea:„Faima lui era cunoscută în toată ţara şi ajunsese să fie apreciat, chiar şi la fostul palat regal de mama fostului rege Mihai. El a fost de mai multe ori la fostul palat dimpreună cu fosta stareţă Veronica Gurău de laT. Vladimirescu"(b. Dem. vol. 1,f. 143).
15
I-am recomandat să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, pentru că El ştie ce face şi i-am indicat ca duhovnic pe preotul Gala Galaction, despre care nu ştiu dacă a fost sau nu”. întâlnirile cu principesa Ileana au durat până în noiembrie 1947 12.
întotdeauna faima a adus suspiciune şi invidie. Ambele lucruri s-au revărsat curând asupra Mănăstirii Brâncoveanu şi asupra părintelui Arsenie. Astfel, duhovnicul şi mănăstirea intrau în atenţia serviciilor de represiune.
Anii celui de al Doilea Război Mondial şi primele dosare ale părintelui Arsenie
în anii celui de-al Doilea Război Mondial, importanţa Mănăstirii Brâncoveanu a crescut exponenţial. Adunaţi sub semnul suferinţei generate de raptul Ardealului de Nord, locuitorii din zona Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului şi miile de români refugiaţi din teritoriile ocupate se mobilizează pentru a regăsi energiile naţionale necesare trecerii peste acest moment greu din istoria României. în tot acest proces, rolul Bisericii a fost unul extrem de important, mitropolitul Bălan marcând una din cele mai active perioade din îndelungata sa păstorire13.
în căutare de încredere şi speranţă, tot mai mulţi oameni iau drumul marii mănăstiri de la Sâmbăta, unde află duhovnici gata să-i asculte şi să-i aline. Mai ales pentru studenţii şi studentele Universităţii din Cluj,
12 Ibidem, vol. 2, f. 42-43. Aici trebuie să remarcăm că principesa Ileana de Habsburg, în memoriile sale trăiesc din nou, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999 pe care le-a scris în 1951 în SUA, nu aminteşte absolut nimic de legăturile sale cu părintele Arsenie Boca sau maica Veronica de la Vladimireşti, pentru că, spune în multe locuri, nu doreşte să aducă daune persoanelor care încă se află în ţara condusă de comunişti:„Nu pot să povestesc despre multe din eforturile mele încununate de succes, căci dacă aş face asta aş pune în pericol mulţi oameni care încă se află în România" (p. 284). De asemenea, tot în memoriile sale principesa Ileana vorbeşte despre cele două vizite făcute la mama lui Antonescu şi despre încercarea de sinucidere a văduvei Mareşalului (p. 329-363), mărturii care confirmă fragmentul din anchetă, pe care l-am reprodus mai sus.
13 ACNSAS, fond Informativ, dosar 5331, vol. 1,f. 1-24.
16
refugiată vremelnic la Sibiu, Sâmbăta de Sus devine un loc obligatoriu de pelerinaj, iar părintele Arsenie Boca un reper de neocolit. Printre cei care au luat calea spre Sâmbăta s-a numărat şi Zorica Laţcu, viitoarea maică Teodosia de la Mănăstirea Vladimireşti. în scrierile ei, câte au supravieţuit anilor de încercări, avem consemnate momentele în care ea a aflat de faima Mănăstirii Brâncoveanu şi de întâlnirea ei providenţială cu părintele Arsenie: „La Sibiu, unde locuiam singură, făcusem cunoştinţă cu diferiţi preoţi între care părintele Albu de la biserica din Groapă mi-a fost duhovnic. Era un preot vrednic, om bun şi devotat altarului. Frecventam biserica aceea, mai micuţă, foarte veche, pentru atmosfera ei de intimitate. Am cunoscut acolo câteva suflete, care mi-au vorbit de vechea mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus unde era un mare duhovnic, părintele Arsenie Boca.
Primul meu drum la Mănăstirea Brâncoveanu a fost de neuitat... Când am ajuns la clopotniţă, eu zic minune, alţii ar zice coincidenţă, tocmai au început să tragă clopotele învierii. Răsuna toată pădurea. Noi, nebune de fericire, am trântit tot bagajul la pământ şi am luat-o la fugă spre sfânta şi istorica bisericuţă. Tocmai atunci părintele Arsenie, în veşminte albe, ieşea cu Sfânta Evanghelie ca să facă slujba învierii. Pentru mine a fost o revelaţie.
Impresia a fost atât de covârşitoare încât şi acum când îmi aduc aminte mă înfior şi mă înduioşez totodată. Am cunoscut acolo, la mănăstire, suflete simple dar mari şi adânci ca lacul de lângă mănăstire şi de aici înainte pelerinajul la Sâmbăta la toate praznicele mari devenise pentru mine un obicei sfânt”14.
Devenită o apropiată a părintelui Arsenie Boca, care i-a fost îndrumător duhovnicesc, Zorica Laţcu a petrecut multe momente la Sâmbăta, unde a cunoscut-o de altfel pe maica Veronica de la Mănăstirea Vladimireşti aflată la rându-i în vizită la părintele Arsenie. A fost o altă întâlnire decisivă pentru viitoarea maică Teodosia, care în cele din urmă
14 Apud Maica Christofora, Sfânta cruce din porumb, vol. 1, Ed. Anca, 2008, p. 97-98.
17
se va închinovia la Mănăstirea Vladimireşti. La Vladimireşti va ajunge şi părintele Iovan Silviu Corneliu (Ierom. Ioan Iovan mai târziu), după ce în prealabil a trecut pe la Mănăstirea Brâncoveanu, adus de Zorica Laţcu. între părintele Arsenie şi Ioan Iovan s-a stabilit o relaţie puternică de prietenie şi de apropiere duhovnicească, în ciuda diferenţelor de fire şi de abordare a fenomenului spiritual15. Este doar unul din multele cazuri în care părintele Arsenie Boca a jucat un rol hotărâtor în viaţa unor tineri, mulţi dintre aceştia, sub puterea exemplului marelui duhovnic, alegând calea monahismului.
Afluenţa de credincioşi de la Mănăstirea Brâncoveanu era un motiv pentru organele Poliţiei şi Jandarmeriei să-şi focalizeze atenţia asupra acestui obiectiv. România era în război, mănăstirea se afla destul de aproape de noua graniţă româno-maghiară, iar în zona Sibiu făgăraş se aflau numeroase persoane care erau considerate periculoase pentru regimul politic instituit de mareşalul Ion Antonescu. Printre aceşti inamici, legionarii ocupau un rol de frunte. Tocmai pe linia „problemei legionare” avem primele semnalări ale lui Arsenie Boca în dosarele instituţiilor represive. Mai exact, în nota informativă nr. 91/5 iunie 1943, întocmită de postul de jandarmi Sâmbăta de Sus, se semnala faptul că „preotul Arsen[i]e Boca de la această mănăstire (Brâncoveanu) este un înfocat legionar şi credem că face parte chiar din conducerea clandestină legionară, însă este foarte greu de prins, fiind chiar sub scutul I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului”16. Pe baza acestei semnalări Serviciul Secret al Jandarmeriei a trecut la urmărirea informativă a părintelui.
Conform „Ordinului de căutare nr. 1”, trasat „agentului nr. 2” pentru perioada 1-6 iulie 1943, se cerea: „1) Misiunea: Veţi supraveghea pe călugărul Arsen[i]e de la mănăstire [Sâmbăta de Sus, n.n.] asupra activităţii, în sensul că-l bănuim că are legături cu legionarii. Se supraveghează ce persoane legionare iau contact cu el la mănăstire. Se identifică orice persoană legionară care vine la mănăstire (nu personal). Se
15 Ibidem, p. 98-110.
16 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 252.
18
urmăreşte ce fac aceştia la mănăstire (scopul venirii). Se notează cât stă fiecare. Se urmăresc dacă stau numai la mănăstire sau urcă şi în munţi şi revin la mănăstire. 2) Metoda de lucru: vizitator al mănăstirii şi excursie. 3) Timp de lucru: zilele 1, 2-3-4, 5, 6... 4) Legătura: ce [a] stabilită. CI. Legiunei ss/indescifrabil. Am luat la cunoştinţă, Ag. inf. nr. 2”17.
Notele informative rezultate în urma acestei anchete descriu o serie de aspecte legate de „persoanele suspecte” care mergeau la mănăstire, atmosfera generală din mănăstire, dar şi relaţiile dintre monahi şi persoanele de sex feminin care veneau în pelerinaj, informaţii prezentate pe zile18. Cel mai „compromiţător” aspect semnalat de informatorii Jandarmeriei este cel privitor la chilia părintelui Arsenie Boca din munţi, într-o notă informativă din 1 decembrie 1943, aceştia afirmau că părintele „şi-a construit o chilie, construită (sic!) în piatră în munte pe valea Sâmbetei în apropiere de cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-şi face rugăciunile ca un pustnic. Scopul construirii acestei chiIII ar fi însă pentru a se da adăpost în timpul [iernii] unor anumiţi legionari urmăriţi. Ar fi vorba despre legionarul Nicolae Petraşcu”19.
Părintele Arsenie era conştient de posibilele suspiciuni la adresa mănăstirii şi, de aceea, pentru a preveni orice manifestări cu nuanţe politice, a solicitat un post permanent de jandarmi în zona aşezământului monahal, conform declaraţiei date Siguranţei în data de 10 iunie 1948: „... În ce mă priveşte, declar cu toată conştiinţa împăcată că: în toată perioada de la 1940, de când am venit la mănăstire până astăzi, nu s-au ţinut cu ştirea sau încuviinţarea mea nici o şedinţă legionară. N-aş fi
17 Ibidem, f. 259-259v.
18 Ibidem, f. 253-254, 256-258.
19 Ibidem, f. 255. Anterior acest aspect fusese prezentat într-o notă informativă, din iunie 1943, al informatorilor„548"şi„2615". Tot aici, părintele Boca este prezentat ca „un afemeiat de primă clasă", iar „în ultimul timp suntem informaţi că a ţinut ascunsă în munţi într-o chilie o femeie timp de aproximativ un an de zile" (Ibidem).
Chilia fusese construită cu ajutorul mai multor credincioşi şi se dorea a fi un loc de retragere pentru părintele, însă s-a renunţat la aceasta datorită infiltraţiilor de apă, dar şi a partizanilor care vor activa în zonă după instaurarea regimului comunist (Romulus Neag, op. cit., p. 31; Părintele Arsenie Boca..., p. 26 mărturia părintelui Părăian).
19
îngăduit treaba asta nici în ruptul capului. Am auzit că nu toţi pelerinii sunt cuminţi. Drept aceea am cerut verbal, în repetate rânduri, d-lui Comandant al Legiunii de Jandarmi Făgăraş, un post fix de control, care să cruţe mănăstirea de implicaţii într-un domeniu neîngăduit (...) întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certaţii cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduinţa creştină”20.
Agenţii regimului Antonescu s-au lămurit în cele din urmă că părintele Arsenie Boca nu era implicat în acţiuni conspirative, însă urmele bănuieIII că ar fi avut simpatii legionare s-au păstrat în dosarul preluat ulterior de organele represive ale regimului comunist.
în anii edificării regimului „democrat popular”
La începutul anului 1944 era tot mai limpede că Axa pierdea războiul, iar elita politică românească se gândea la o soluţie de ieşire din război. Mitropolitul Nicolae Bălan, care nu a ocolit niciodată provocările politicii, era un simpatizant şi un apropiat al anglo-americanilor, sprijinind eforturile politicienilor de semnare a unui armistiţiu. Chiar dacă şi mareşalul Antonescu era în principiu de acord cu această idee, totuşi, până în august 1944 a vorbi împotriva alianţei cu Germania constituia un delict. Serviciile secrete antonesciene, în acţiunile lor de supraveghere a manifestărilor publice, au crezut că găsesc exprimată o astfel de atitudine într-un cuvânt adresat credincioşilor de către părintele Arsenie Boca. Mai precis, la începutul anului 1944, mitropolitul Bălan a iniţiat un amplu program misionar, popularizat prin intermediul publicaţiei „Lumina satelor”, vârful de lance al acţiunilor misionare fiind părintele Arsenie.
Prima misiune din cadrul programului a avut loc duminică [30 ianuarie 1944 praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, n.n.] la Sălişte, continuând apoi la Sibiu şi pe valea Hârtibaciului. „Din predicile susnumitului [Arsenie Boca, n.n.], se spune într-o notă informativă, se reţine [că]
20 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 125.
20
lumea desprinde o gravă acuzaţie la adresa Germaniei, care s-ar fi ridicat cu război împotriva rânduielilor firii şi ale lui Dumnezeu”21. Această informaţie nu a avut nici o consecinţă în planul măsurilor represive, acţiunile misionare continuând într-un ritm susţinut. Astfel, la Sibiu, pe 20 februarie 1944, catedrala „a fost transformată în loc de pelerinaj, ea dovedindu-se neîncăpătoare pentru marele număr de credincioşi şi «ostaşi ai Domnului» veniţi din diferite părţi ale Ardealului, pentru a asculta predicile călugărului Arsenie Boca”22. Cu acest prilej, părintele a rostit următoarele cuvinte care au apărut multora drept profetice: „Iubiţi pe preoţi acum până-i mai aveţi în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i veţi mai avea”.
Noul guvern instaurat în România după 23 august 1944 trebuia să sprijine dezvoltarea unei societăţi mai bune şi mai democratice decât ceea ce fusese până atunci. Speranţa unei noi lumi, mai bune, i-a făcut pe mulţi să acţioneze mai intens în acest sens. Şi pe plan bisericesc, perioada 1945-1948 este una de căutări şi entuziasm, un entuziasm care nu a putut fi demolat cu totul de ameninţarea tot mai evidentă a comunismului care, prin intermediul Armatei roşii şi a colaboratorilor ei autohtoni, se instaura tot mai temeinic şi în ţara noastră.
Ca şi în alte vremuri, Mitropolia ortodoxă de la Sibiu s-a manifestat extrem de activ, deopotrivă sub aspect duhovnicesc şi social. în anii grei de după război, mitropolitul Nicolae Bălan a încercat să aline suferinţa prin apeluri la solidaritate şi folosirea relaţiilor sale trainice cu Apusul. Vlădica de la Sibiu a reuşit astfel să obţină de la „anglo-americani” un ajutor umanitar substanţial, fapt care îl va aduce, pe el şi colaboratorii săi, în atenţia organelor de represiune intrate sub controlul comuniştilor23.
Un alt motiv pentru care zona Sibiu-Făgăraş era intens cercetată de agenţii Siguranţei, Poliţiei şi Jandarmeriei era prezenţa aici a unui număr
21 AMJDIM, fond Penal/Bucureşti, dosar 21342, f. 155 (Notă a Agenturii Ardeal-Sibiu, din 3 februarie 1944).
22 Ibidem, f. 158 (nota din 23 februarie 1944 a Agenturii Ardeal-Sibiu.
23 ACNSAS, fond Informativ, dosar 5331, vol. 1, f. 130-132,136,144,149.
21
important de legionari de frunte, care au continuat şi după august 1944 să fie consideraţi „duşmani ai poporului”.
Cele două aspecte menţionate mai sus sunt elemente circumstanţiale care au favorizat focalizarea rapidă a atenţiei asupra activităţii părintelui Arsenie Boca, în calitatea lui de colaborator apropiat al mitropolitului Bălan şi de suspect de simpatii legionare. Ultima „etichetă” i-a adus, de fapt, şi prima arestare, în vara anului 1945.
După cum este cunoscut, potrivit art. 15 din Convenţia de armistiţiu semnată de statul român la Moscova, se prevedea ca „organizaţiile fasciste” să fie interzise. Prin ordinul circular nr. 23.987 din 22 decembrie 1944 al ministrului Afacerilor Interne se dispunea procedura de arestare a celor „care au făcut parte din fosta Mişcare Legionară” sau care simpatizaseră24. Pe de altă parte, după instaurarea guvernului Groza, fiecare minister era obligat să iniţieze acţiuni de epurare a persoanelor din zona lor de „jurisdicţie” care avuseseră legături cu „organizaţiile fasciste” sau participaseră la „crime de război”. Responsabilitatea pentru epurările din cadrul cultelor revenea preotului Constantin Burducea, ministru al nou înfiinţatului minister al Cultelor, fost simpatizant legionar devenit între timp „tovarăş de drum”.
Ca orice proaspăt convertit, Burducea a manifestat adesea un exces de zel care i-a nemulţumit chiar şi pe liderii comunişti, care nu doreau să agite lucrurile în mod inutil. Printre acţiunile pripite ale lui Constantin Burducea se numără şi ordinul expres de arestare a monahilor Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan de la Mănăstirea Sâmbăta, aflaţi pentru o serie de conferinţe (predici) la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea25.
24 SRI, Cartea Albă a Securităţii, vol. 1, Bucureşti, 1997, d. 58, p. 147-151.
25 Părintele Arsenie Boca era invitat de maicile de la Mănăstirea Bistriţa-Vâlcea ca „să cerceteze din când în când obştea noastră de călugăriţe pentru zidire sufletească", precum spunea într-o adresă maica stareţă, Olga Gologan, către mitropolitul Nifon al Olteniei, în data de 10 noiembrie 1944 (AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 22). Cererea de binecuvântare este onorată de către Nifon al Olteniei la 14 noiembrie 1944, pentru ca la 24 noiembrie maica Olga Gologan să roage pe mitropolitul Nicolae al Ardealului să binecuvânteze venirea temporară a părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Bistriţa (Ibidem, f. 23-24).
22
Motivul clar al arestării celor doi monahi nu reiese din documentele care s-au păstrat în dosarele Securităţii. Se pare că arestarea se leagă de „activitatea legionară de la Mănăstirea Bistriţa” după cum se reflectă în raportul comisarului Filip Nicolae, şeful Siguranţei Râmnicu-Vâlcea, din iulie 1945: „în ceea ce priveşte activitatea politică [la Mănăstirea Bistriţa], putem lansa presupunerea bazată pe un adevăr mai mult decât propozabil, că în această mănăstire mai dăinuieşte încă o atmosferă de simpatie vădită pentru legionarism, aceasta cu atât mai mult că aici a fost locul în care a fost internat ex-mareşalul Antonescu, care era vizitat des la timpul său de corifeii şi promotorii politicii naziste şi legionare, astfel că aceştia au ştiut să lase urme adânci şi reminiscenţe care nu pot dispărea cu uşurinţă, decât printr-o completă despărţire a celor ce au fost în trecut prin aceste locuri, în caz contrar germenul conducător al distrugerii şi subminării noastre politice va găsi aici un teren slab şi propice dezvoltării lui. Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deşi nu este dovedită cu probe materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realităţi politice, nu pot fi dezminţite. Adevărat este că sus numitul era des vizitat de mult tineret (studenţi, studente) şi tineri ofiţeri, iar la Mănăstirea Sâmbăta era în contact strâns cu tineretul ce nutrea idei şi avea legături cu cercurile maniste”. După cum se poate observa, ofiţerul care întocmeşte raportul nu este deloc convins că părintele ar fi avut vreo vină, iar acest lucru îl exprimă limpede în concluzii: „Ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat şi în urma ţinerii predicilor la [Mănăstirea] Horezu”26.
26 Ibidem, f. 5-8. în acest context este interesantă poziţia aceluiaşi comisar Filip Nicolae, şef al Siguranţei din Râmnicu-Vâlcea şi membru al filialei ARLUS-Bistriţa Vâlcea, despre şezătoarea culturală din 17 martie 1946 de la Liceul monahal de la Mănăstirea Bistriţa olteană: „Acest sfânt locaş poartă pecetea celei mai desăvârşite vieţi spiritualiceşte o curăţenie perfectă şi o ordine la fel. Din toate se desprinde un spirit, gospodărie perfectă, un tact pedagogic desăvârşit care face pe eleve şi ucenice să înţeleagă ca învăţătura să le fie crez de viitor, totul făcându-se cu duhul blândeţii, nefiind nimic forţat sau împovărător pentru aceste viitoare slujitoare ale altarului [...]. înţelegătoare pe deplin a vremurilor epocale ce le străbatem, un corp profesoral majoritatea recrutat dintre maicile cu studii universitare se străduiesc zi de zi ca realitatea să le fie crez, iar introducerea şi menţinerea democraţiei credinţă" (ANIC, fond DGP, dosar 81 /1945, f. 45).
23
De fapt, în primii ani după 1945 părintele Arsenie s-a aflat într-o campanie amplă de propovăduire a cuvântului Domnului şi de încercare de a organiza sutele de tineri care se apropiau de Biserică şi doreau să intre în monahism. Este o perioadă în care a călătorit mult şi cu folos prin toată ţara, simpla sa prezenţă exercitând o influenţă hotărâtoare asupra multor credincioşi. La Bistriţa vâlceană, stareţa Olga Gologanu organizase o remarcabilă şcoală monahală, unde Arsenie Boca era mereu binevenit să vorbească şi unde acesta mergea cu drag. Nu a fost vorba de nici o activitate cu caracter politic, fie legionară, fie ţărănistă. Arestarea părintelui din 1945 nu reprezintă altceva decât expresia zelului excesiv al unui ministru, chestiune rezolvată în cele din urmă de agenţii Siguranţei care nu căpătaseră încă năravurile Securităţii de mai târziu.
Pe 23 iulie, Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan erau predaţi de Siguranţa Râmnicu Vâlcea către DGP-Siguranţă. Şeful Siguranţei Generale hotăra la 25 iulie să se execute „completarea cercetărilor şi [a unui] referat de situaţie. Vor fi căutaţi la fişele A[rhivei] [siguranţei] şi se vor cere antecedentele telefonic prin poliţiile respective, ss/Cernăianu”. în jurul datei de 30 iulie 1945, în absenţa oricăror dovezi palpabile, cei doi au fost eliberaţi din arestul Siguranţei Generale, la ordinul ministrului Afacerilor Interne27.
în timpul anchetei, cei doi monahi au redactat două declaraţii, sub formă de autobiografii, datate 17 iulie 1945, în care aceştia şi-au descris în linii mari viaţa până la momentul reţinerii (vezi anexa). Părintele Arsenie Boca a relatat ce l-a determinat să se închinovieze şi a afirmat răspicat neapartenenţa sa la Mişcarea legionară, dar mai ales despre modul său
27 AMJDIM. fond Penal, dosar 21342, f. 1-3 (adresa şi procesele verbale de predare a celor reţinuţi). La predarea acestora Siguranţa Vâlcea înainta Siguranţei Generale „un număr de opt acte personale, două declaraţii luate sub formă de autobiografie şi referatul comisarului Filip Nicolae (...), ca un prim rezultat al cercetărilor făcute la faţa locului"(/£xc/em, f. 1). în urma verificării la Arhiva Siguranţei, atât părintele Arsenie Boca, cât şi monahul Ştefan erau necunoscuţi (Ibidem, f. 1 v).
24
de trăire monahală, de fapt ceea ce l-a făcut celebru şi atât de căutat28. Al doilea monah, Ieronim Ştefan, încurajat şi el de membrii legionari să adere şi să se manifeste în spirit legionar, a declarat că nu a dorit să se implice în politică, alegând în cele din urmă viaţa monahală de la Sâmbăta de Sus29.
Părintele Arsenie Boca a revenit la chinovia sa de la Sâmbăta, intrată în mijlocul unui viespar de interese. Perioada 1945-1947 este marcată de relaţia „complexă” dintre forţele comuniste şi diversele grupări legionare. Pe de-o parte comuniştii încearcă să-i atragă pe legionari, continuând în acelaşi timp procesul de hăituire a lor, iar legionarii negociază diverse înţelegeri cu comuniştii în timp ce caută să organizeze diverse forme de rezistenţă împotriva instaurării regimului comunist. Şirul de procese iniţiat de guvernul Groza prin care se urmărea judecarea unor „grupuri subversive” (organizaţia „T”, procesul gen. Aurel Aldea), serie care a culminat cu procesul „Mişcării Naţionale de Rezistenţă” din 1948 30, i-a făcut pe mulţi români să (re)devină fugari hăituiţi de organele represive. În zona Făgăraş au activat în primii ani ai regimului „democrat popular” mai multe grupuri armate de rezistenţă anticomunistă, Mănăstirea Brâncoveanu devenind un reper strategic deopotrivă pentru cei din grupuri, care caută sprijin printre monahi, dar şi pentru agenţii puterii.
Un nume foarte important printre „elementele duşmănoase” din zona Sibiu-Făgăraş a fost cel al lui Nicolae Petraşcu, fruntaş legionar31, implicat ulterior în „procesul marii finanţe” (octombrie-noiembrie 1948). Acesta era originar din Sâmbăta de Sus, urmase Liceul „Radu-Negru” din Făgăraş şi după august 1944 devenise lider naţional legionar. De altfel, în primăvara lui 1946 avea să viziteze chiar Mănăstirea Brâncoveanu. Toate
28 Ibidem, f. 17-21.
29 Ibidem, f. 14-16. Dosarul întocmit la Siguranţa Vâlcea era compus din 23 file, adică cele conexate la dosarul penal la care facem referire (Ibidem, f. 25v).
30 Despre diversele grupuri de rezistenţă anticomunistă din România vezi CNSAS, Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România, 1944-1962, Bucureşti, 2003, 448 p.
31 Despre viaţa lui Nicolae Petraşcu vezi Gheorghe Jijie, Un dac cult nicolae Petraşcu, Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2005, 504 p.
25
acestea i-au determinat pe cei din Siguranţă să vadă o legătură politică între Petraşcu care era anchetat penal în mai-iunie 1948 în pregătirea procesului şi ieromonahul Arsenie Boca de la Sâmbăta, care avea să fie arestat în vara aceluiaşi an.
Documente din dosarele Securităţii jalonează traseul urmăririi informative a lui Arsenie Boca în perioada 1946-1948. Astfel, în iulie 1946, prin adresa Siguranţei Făgăraş către Inspectoratul Regional de Poliţie Braşov, se arăta că părintele Boca „a militat în mişcarea legionară, lucru ce se poate confirma, că imediat după sosirea sa, la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, a luat contact cu toţi cunoscuţii legionari din jur şi anume preotul Cocan din Sâmbăta de Sus, preotul Nichita Bălescu din Drăguş şi inginerul silvic Prapescu Gheorghe din Arpaşul de Jos-Făgăraş. Aceştia au ţinut contactul cu preotul Arsenie şi după rebeliunea din ianuarie 1941, însă fără să poată fi prinşi asupra faptului, dar ca măsură de siguranţă s-a cerut mutarea preotului Arsenie Boca de la această mănăstire lucru ce s-a şi aprobat. A fost mutat la o mănăstire din judeţul Vlaşca, unde a stat timp de 2 luni, după care a revenit la Sâmbăta de Sus32.
După aceasta a fost semnalat Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu, care i-a şi atras atenţia a nu mai lucra cu elementele rămase credincioase Mişcării Legionare, dată de la care numitul se ştie supravegheat de organele de Siguranţă”. Materialul era fără îndoială un răspuns la o cerere de verificare venită de la centru a persoanelor bănuite de apartenenţă la Mişcarea Legionară. După ce prezintă datele mai vechi cunoscute, cei de la Siguranţa Făgăraş fac unele consideraţii pe marginea activităţii părintelui Boca care sunt asemănătoare cu concluziile trase de Siguranţa Vâlcea: „Până în prezent, numitul preot n-a fost dovedit că face propagandă antiguvernamentală de la om la om şi nici că este în strânsă legătură cu elementele reacţionare maniste. Face însă o intensă propagandă religioasă la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, unde este vizitat de foarte multă lume, în majoritate însă de diferite persoane suferinde, zvonindu-se
32 Nu ştim la care mănăstire din Vlaşca se face referire.
26
că preotul Arsenie are darul de a vindeca şi de a preciza viitorul celor credincioşi”. Dacă totuşi ar exista motive de îngrijorare, acestea s-ar regăsi în predicile lui Arsenie Boca deoarece „în predicile sale către populaţie întrebuinţează expresii cu subînţeles religios, dar care pot fi interpretate şi în sens politic, aşa cum este aceea semnalată prin nota informativă a Poliţiei Făgăraş, expresia: «Lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate», care a fost explicată în felul următor: «Credincioşii deşi mai puţini la număr nu vor putea fi suprimaţi de puterea numerică a celor lepădaţi de credinţă, atâta timp cât vor fi strânşi în jurul Bisericii»”33.
în concluzie, comandantul Legiunii de jandarmi Făgăraş, autorul referatului amintit, era de părere că părintele Arsenie Boca „nu poate fi anchetat pentru acest fapt, întrucât nu îndeplineşte elementele unei infracţiuni. în ce priveşte exercitarea misiunii sale, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus-Făgăraş, este cunoscut în amănunt atât de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu, cât şi de Ministerul Cultelor, care de fiecare dată trimite asistenţi la hramurile ce se ţin la aceste mănăstiri. Este ţinut de noi în strictă supraveghere, prin agenţii rezidenţi şi bine pregătiţi, care pot analiza şi pot da adevăratul înţeles al fiecărei exprimări a predicilor ţinute de acest preot”34. Finalul notei sugera un fapt care într-un document din octombrie 1947 era bine conturat, anume că părintele Arsenie era protejat de mitropolitul Nicolae Bălan, care, cu toate atacurile la adresa sa, rămăsese un personaj puternic şi influent, chiar şi în rândurile guvernului Groza35.
33 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 88. Vezi nota informativă din 22 iulie 1946 a poliţiei Făgăraş, unde se aminteşte de afirmaţia enigmatică a părintelui Boca din ziua de Sf. Ilie, dar mai ales cum„duce din amvon o propagandă antiguvernamentală şi în favoarea partidelor reacţionare", după cum au auzit şi reprezentanţii Ministerului Cultelor şi Mitropoliei Ardealului, prezenţi la marea sărbătoare prăznuită la Sâmbăta (Ibidem, f. 89).
34 Ibidem, f. 88. Acelaşi document se regăseşte în adresa Inspectoratului Regional de Poliţie Braşov către DGP-Siguranţă, nr. 5134/26 august 1946, semnată de inspector regional Kalousek Iosif şi comisar şef de Siguranţă Mihali Alexandru (Ibidem, f. 144-144v). Răspunsul DGP-Siguranţă către Braşov, din 17 septembrie 1946, este: „Vă rugăm a ne raporta la timp, orice constatări făcute în urma supravegherii sus-numitului"(/5/dem, f. 146).
35 Ibidem, f. 26.
27
Verificarea din iulie 1946 trebuie pusă însă în legătură cu campania electorală desfăşurată în special de „Frontul plugarilor” în această zonă în care un Petru Groza, ca lider al acestui partid, găsea mai multă înţelegere la localnicii atât de apropiaţi de marele predicator Arsenie Boca. De altfel, Groza avea să-şi susţină campania electorală chiar la Mănăstirea Sâmbăta cu ocazia hramului de „Adormirea Maicii Domnului”, în această situaţie serviciile secrete trebuind să fie foarte atente cu vizita prim-ministrului.
Treptat, agenţii Siguranţei primesc note informative în care opţiunea „legionară” a părintelui Arsenie Boca apare actualizată, acesta implicându-se activ în sprijinirea, pe diferite căi, a activităţii foştilor membri ai Gărzii de Fier. Este cazul notei informative din 18 noiembrie 1947, dată de sursa „VIII”, în care se semnala că părintele Arsenie Boca este „unul dintre cei mai înfocaţi legionari, prin faptul că vara, în timpul vacanţei se duc diferiţi legionari din judeţ şi din alte părţi, unde sub pretextul că se distrează şi fac excursii, se duc şi ţin şedinţe în locuinţa acestuia. La fel, acesta mai e şi un duşman al regimului, după cum se exprimă chiar şi în public că el luptă contra comunismului”36. Dar, pe lângă faptul că adăpostea elemente suspecte, unii informatori bănuiau că se implică şi în dotarea cu arme a celor rezistenţi: „Numitul preot a împrumutat de la avocatul Luţu Vasu din Făgăraş, inspector de vânătoare, una armă de vânătoare (...) fără a poseda permis de port armă şi nici nu s-a putut stabili până în prezent motivul pentru care acest preot a ţinut ascunsă această armă, motivând însă că a luat-o pentru a se apăra de lupi”37.
36 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 247; AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 96-97.
37 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 245-249. Pe nota informativă din 7 aprilie 1948 este rezoluţia unui ofiţer: „9. 4. 948 întocmeşte dosar preotului Arsenie Boca. în declaraţia lui Vasu Luţu dacă a împrumutat puşcă lui Arsenie, ss/ indescifrabil". Folosirea armei de puşcă la mănăstirea Sâmbăta se pare că era justificată, deoarece Nichifor Crainic, care a locuit o vreme la această mănăstire, spunea: „în fiecare dimineaţă observam în jurul bisericii urme proaspete de sălbăticiuni. Coborau în singurătatea nopţii din pădurea muntoasă şi se plimbau pe aici. Urme de căprioară, urme de cerb, de iepure, de lup, şi alte lighioane. Călugărul le distingea cu precizie" (Nichifor Crainic, Pribeag în ţara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu-răspuns la actul meu de acuzare, ed. îngr. Al. Condeescu, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, f. a., p. 41).
28
în cele din urmă, la jumătatea anului 1948, părintele Arsenie Boca este reţinut de Siguranţa Făgăraş, fiind anchetat în legătură cu Nicolae Petraşcu. Ancheta penală s-a desfăşurat în iunie 1948 la Făgăraş38, alături de părintele Arsenie Boca fiind interogate şi alte persoane, anume Vasile şi Maria Ioan, Victor Dobrin şi Grigorie Glatcov.
în timpul interogatoriilor, Arsenie Boca a reiterat ce mai declarase în atâtea rânduri, susţinând că nu a fost membru al Mişcării Legionare, că nu a participat la rebeliunea legionară şi la şedinţe legionare, iar legături cu legionari, mai ales cu Nicolae Petraşcu nu a avut decât în cadrul relaţiilor duhovnic-credincios. Mai mult, a condamnat purtările legionarilor, legându-se în special de asasinatele săvârşite de aceştia şi a subliniat faptul că „n-am cumpărat şi n-am citit nici o publicaţie legionară. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei”39.
Natura exactă a relaţiilor dintre Arsenie Boca şi Nicolae Petraşcu e greu să fie stabilită de istoricii de azi, deoarece nici documentele din dosarele Securităţii, nici memoria martorilor nu aduc elemente suficient de concludente. Ştim doar că Nicolae Petraşcu a mărturisit la anchetă că, revenit în România în anul 1944, cu scopul de a regrupa Mişcarea Legionară şi fiind originar din Sâmbăta de Sus, se duce în primăvara anului 1946 la mănăstire, la părintele Arsenie Boca, pentru a se spovedi. Gestul a fost considerat de autorităţile comuniste drept o întărire a legăturilor
38 în declaraţia lui Grigore Glatcov din 20 aprilie 1963, dată la Aiud, rezultă că părintele Boca a fost arestat „în luna mai a anului 1948", pentru ca în iunie acelaşi an să fie arestat şi el (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 234). Despre arestul părintelui Boca ne vorbeşte Otilia Rădulescu Aroneasa, care l-a întâlnit la Securitatea din Braşov în iulie 1948. Tot aceasta vorbeşte despre „enoriaşii din Şchei care aduceau zilnic, în grupuri compacte, mâncare la poartă", pentru părintele Arsenie Boca, iar despre duhovnicul de la Sâmbăta spune că „era îmbrăcat în alb şi părea detaşat de tot ce-l înconjura" şi că fusese „arestat ca legionar" ( Părintele Arsenie Boca..., p. 29-30). Probabil din cauza afluenţei de credincioşi la arestul Direcţiei Regionale de Siguranţă, părintele Arsenie Boca a fost mutat la Făgăraş pentru a fi anchetat.
39 Ibidem, vol. 2, f. 27-28, 31, 32, 108, 109, 110-111 v, 112, 113-113v, 114-115, 124-126, 308-313 (declaraţii din 7 două, 9, 10, 11 şi 16 iunie 1948 date în Făgăraş, însoţite de copii dactilografiate); AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 39, 40, 90-91, 92,98,100,111 bis-112,116. Ca o particularitate în această anchetă este că declaraţiile pe care părintele Arsenie Boca le-a dat la Siguranţă, în iunie 1948 (în număr de 6), iniţial sunt scrise de el, inclusiv întrebările puse de anchetator [Ibidem).
29
părintelui cu forurile de conducere ale legiunii, determinând arestarea acestuia.
Cu prilejul altei anchete penale, cea din 1955, fiind din nou întrebat de natura relaţiilor pe care le-a avut cu Nicolae Petraşcu, părintele Arsenie arăta următoarele: „... prin anul 1946 primăvara, [...] el a venit la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi mi s-a prezentat că el este Petraşcu, cerându-mi să-l spovedesc. în calitatea mea de preot am acceptat şi l-am spovedit. în discuţiile purtate cu el, mi-a mărturisit calitatea lui de legionar şi că nu se împacă cu noua orânduire socială din România. Nu mi-a spus concret ce activitate subversivă desfăşoară. Eu îmi amintesc că l-am îndrumat să se încadreze în noua ordine socială, întrucât aceasta este scris şi prevăzut de Religie. Ştiu că i-am dat să citească, pentru a se convinge de cele ce i-am spus eu, Scriptura. I-am explicat tot atunci că Religia este împotriva forţei şi a folosirii pistolului şi i-am dat ca exemplu greşeala lui Codreanu, care folosind pistolul şi-a găsit până la urmă moartea. Cu această ocazie nu-mi amintesc să mai fi discutat alte probleme cu Petraşcu.
După un an de zile, adică în anul 1947, Petraşcu Nicolae a venit din nou la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, însă de data aceasta în trecere şi cu această ocazie el m-a rugat să-l iert, deoarece nu a citit Scriptura, întrucât a fost ocupat cu alte treburi. Nu mi-a concretizat ce treburi a avut. Alte discuţii nu am avut cu el şi de atunci nici nu l-am mai văzut”40.
40 Ibidem, f. 37-38. în 11 Iunie 1948, acelaşi preot spunea: „Dintre conducătorii legionari am cunoscut mai [în]deaproape pe Pătraşcu Nicolae, originar din Sâmbăta de Sus. El mi-a fost unul dintre cei ce mi-au cerut îndrumările duhovniceşti. înţeleg că s-a spovedit şi mi-a cerut poveţele din partea Bisericii. El m-a ascultat şi, rugându-l să-şi sfătuiască legionarii în acelaşi sens, mi-a făgăduit că o fa ce" (Ibidem, f. 32,111v). Aici se observă şi superficialitatea de care a dat dovadă părintele Boca în răspunsurile date în timpul anchetei, dat fiind faptul că nu putea să dezvăluie cele primite la spovedanie. într-o copie extras a unei note informative dată de agentul „Ungureanu Nicolae", la 11 martie 1959, legionarul Călin Aurel, un apropiat al lui Petraşcu, spune următoarele: „O vreme după ce N. Pătraşcu a făcut înţelegere cu Ministerul de Interne a trebuit să mă ocup şi de judeţul Făgăraş, cât şi de organizaţia de Sibiu. Una din greutăţile pe care le-am avut a fost provocată de preotul călugăr Arsenie Boca, de la Mănăstirea Sâmbăta. Activitatea religioasă a acestuia a smintit pe mulţi legionari, care înţelegeau să se dedice în mod strict numai problemelor de ordin religios. Astfel, legionarul Schiau din Braşov (originar din fostul judeţ Sibiu), stabilit la Braşov, condamnat în 1941, eliberat în 1944-1945, era cotat ca unul dintre cele mai bune elemente legionare din org. Braşov. în prezent sursa ştie că era prieten cu Trifan Traian, Marian Traian, Mihăilescu Victor şi Baicu Petre. Toţi aceştia pot să dea referate despre el [...]. Eliberat din închisoare s-a dus la părintele Arsenie şi după ce a stat de vorbă cu el, nu a voit să mai activeze. Am raportat imediat d-lui Petraşcu socotind că popa Arsenie ne încurcă treburile. D-l Pătraşcu a plecat la Mănăstirea Sâmbăta şi acolo a vorbit cu Arsenie. în acelaşi timp a venit aici şi maica Mihaela Iordache, care a avut o mare trecere la Arsenie. D-l Pătraşcu şi maica Mihaela l-au convins de necesitatea luptei noastre şi aşa l-am câştigat definitiv pentru cauza noastră. Călugăriţa Mihaela Iordache marieta era comandant ajutor legionar făcută de C. Z. Codreanu. S-a călugărit la Mănăstirea Vladimireşti. în prezent este condamnată. După această întrevedere cu D-l Pătraşcu, am avut în părintele Arsenie nu numai un aliat, ci deadreptul un camarad de luptă" (Ibidem, vol. 2, f. 231-232). Evident că nu putem lua în considerare aceste afirmaţii, care făceau obiectul unei delaţiuni. Despre Mihaela Iordache, care fusese o apropiată a lui Codreanu, ca de altfel şi fratele său, vezi la Fior Strejnicu, Creştinismul Mişcării legionare, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Sibiu, Ed. Imago, 2001, p. 160-162.
30
După revoluţia din 1989, când a existat posibilitatea de a se povesti liber cele petrecute în anii comunismului mitropolitul Antonie Plămădeală a mărturisit că a avut cunoştinţă de contactele dintre părintele Arsenie şi Nicolae Petraşcu: „Eu am fost martor, de mai multe ori, la convorbirile părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu, cel care a fost după Codreanu şi după Sima [...]. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania, care veneau să organizeze rezistenţa românească. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu, cel care a scris, de curând o carte şi nu spune că părintele Arsenie era legionar cumva. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui pentru cei persecutaţi” 41.
Tot mitropolitul Antonie afirmă că Arsenie Boca sprijinea cu alimente pe fugarii din munţi, despre care ştim foarte puţine lucruri. O doză de adevăr va fi fost în această privinţă, atâta vreme cât Securitatea a urmărit permanent Mănăstirea Brâncoveanu în scopul detectării unor legături cu luptătorii din munţi42.
41 Amintirile mitropolitului Antonie Plămădeală, convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru, Bucureşti, Ed. Cum, 1999, p. 139-142.
42 Ibidem. Despre ajutorul dat legionarilor, probabil din munţi, de către părintele Arsenie se precizează într-un document din 25 martie 1949 al DGSP:„în decembrie 1948 stareţul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş [....] strânge ajutoare pentru legionarii ce vin să-l viziteze" (Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, vol. 1, INST, Bucureşti, 2001, d. 61, p. 121). Detalii în acest caz a se vedea la Adrian Nicolae Petcu, Preoţi făgărăşeni în atenţia Securităţii, în „Forme de represiune în regimurile comuniste" vol. coord. C. Budeancă şi Fl. Olteanu, Polirom, 2008, p. 299.
31
Pe parcursul anchetei din 1948, părintele Arsenie a fost interogat şi cu privire la unii legionari care şi-au găsit adăpost la Mănăstirea Brâncoveanu. Cele mai importante sunt cazurile: Grigorie Glatcov, „care a fost primit provizoriu în vara anului 1947 până în martie 1948”, al lui Gheorghe Apostol, urmărit de poliţie şi care a fost încadrat ca frate în mănăstire (perioada de probă) şi al lui Victor Dobrin, toţi legionari, care s-au spovedit la părintele Arsenie. însă, primirea acestora a făcut-o pe considerentul că „stăpânirea a făcut o înţelegere cu legionarii”43. Arestarea lui Gheorghe Apostol, survenită ulterior percheziţiei efectuate de Siguranţă la mănăstire, se pare că a fost determinată şi de materialul subversiv găsit: „Icoanele cu Arhanghelul Mihail pe pereţii camerei unde dormea”, potrivit declaraţiei date de părintele Boca în 7 iunie, „dar, continuă el, eu n-am dat icoanelor altă semnificaţie decât aceea pe care o dă Biserica: semnificaţia religioasă. Ştiu de semnificaţia politică ce s-a dat Arhanghelului, dar la implicaţia Arhanghelului în politică am zâmbit întotdeauna”.
Grigorie Glatcov „a fost primit provizoriu, adică pe un timp de observaţie a purtării, printre fraţii mănăstirii, în vara anului 1947, conform declaraţiei părintelui Arsenie Boca din data de 9 iunie 1948, [şi] mi-a spus că a fost legionar, că a făcut închisoare la Aiud”. Acesta, imediat după eliberarea din închisoare (27 septembrie 1944) împreună cu alţi camarazi din Moreni, Prahova, intenţiona să se implice în preconizata rezistenţă anticomunistă declanşată de legionarii din exil. Ulterior, potrivit declaraţiei sale din [1948] „m-am dus la mănăstirea Sâmbăta de a cunoaşte pe părintele Arsenie, de care auzisem că este un preot bun. M-am dus la biserică şi am spus părintelui că vreau să mă spovedesc,
43 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 125. Aici de mare folos a fost, celor care doreau să abandoneze activitatea în Mişcarea legionară şi să intre în monahism precum cerea părintele Arsenie, înţelegerea legionaro-comunistă din decembrie 1945, în urma căreia o parte dintre foştii activişti legionari s-au legalizat (SRI, Cartea Albă a Securităţii, vol. 1, d. 383, p. 456-457).
32
spunându-i ce am de făcut, adică: am fost legionar, am fost închis şi sunt zbuciumat sufleteşte. Părintele Arsenie mi-a spus că nu mă spovedeşte, până nu mă împac cu stăpânirea şi cu toată lumea şi până nu renunţ la ideile mele politice, la răzbunare, acte de violenţă şi jurăminte în afară de cele făcute lui Dumnezeu”. Apoi, „dintre legionarii pe care-i cunoşteam eu, i-am adus la mănăstire pe Bologan Ioan şi Morea Ioan, primul în vara anului 1945, iar Morea în primăvara anului 1948, în postul Paştilor. Nu am vorbit nimic cu ei despre politică”44.
Din aceste declaraţii au rezultat probabil acuzaţiile aduse părintelui Boca de către anchetatorii Siguranţei referitoare la şedinţele legionare de la Mănăstirea Sâmbăta. Totul a fost respins de părinte, care, în 10 iunie 1948, afirma categoric: „în conştiinţă nu mă simt nici vinovat de atitudinea creştină ce le-am cerut, dacă au venit să mi se spovedească, nici implicat în şedinţele ascunse ce le-or fi ţinut, cu totul fără ştirea mea”45.
44 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 315-315v. La fel susţinea într-o declaraţie din data de 20 aprilie 1963, la Aiud:„Am cunoscut pe părintele Arsenie Boca la mănăstirea Sâmbăta de Sus, Făgăraş, cu ocazia unei vizite pe care am făcut-o la mănăstire ca pelerin, în anul 1945, toamna. Manifestându-mi dorinţa de a mă spovedi, părintele m-a refuzat. Am revenit la mănăstire în anul 1946 pe vară când am vrut şi am cerut să fiu primit în monahism ca frate. Cererea am adresat-o stareţului care era mitropolitul Nicolae Bălan, dar părintele Arsenie s-a opus, aflând că am fost închis ca legionar şi nu am studiile corespunzătoare. Eu am absolvit patru clase de şcoală industrială de ucenici. Stareţul [sic!] Nicolae Bălan, intenţiona la vremea aceea să primească la mănăstire elemente cu cel puţin bacalaureat. Stareţul m-a refuzat, dar spunându-i că mă pricep la pescuit m-a acceptat, cu obligaţia să studiez creşterea păstrăvilor, deoarece societatea de vânătoare din fostul jud. Braşov intenţiona să facă crescătorii de păstrăvi pentru popularea râurilor din fostele jud. Braşov şi Făgăraş, cerând permisiunea prea sfinţitului Bălan să facă o crescătorie chiar în mănăstire. Stareţului convenindu-i aceasta a consimţit, iar pe mine m-a găsit bun pentru această treabă. La consimţirea stareţului de a rămâne acolo, părintele Arsenie Boca i-a spus că o să-mi ceară să aduc un act de la stăpânire, prin care să le arăt că nu sunt urmărit de nici un organ al statului şi că sunt împăcat cu stăpânirea şi retuşându-mi eventualele idei sau concepţii, dacă nutresc în mine gânduri, ca: ura politică sau răzbunarea împotriva aproapelui meu (...). Obligat de această situaţie, m-am prezentat la ministerul de interne, unde am arătat cine sunt şi ce vreau şi mi s-a eliberat un certificat, prin luna august sau septembrie, nu mai reţin data exactă. Am fost oprit la mănăstire ca frate în anul următor, vara, după ce am primit toate actele care mi s-au cerut" (Ibidem, vol. 1, f. 233).
45 Ibidem, vol. 2, f. 126.
33
Ce au înţeles anchetatorii din toată această poveste aflăm din referatul comisarului Vlad Leonida, şeful Biroului Informaţii din Serviciul judeţean de Siguranţă Făgăraş către Inspectoratul Regional de Siguranţă Braşov, din data de 11 iunie 1948, în care se spune: „Călugărul Arsenie Boca, preot şi administrator al mănăstirii Brâncoveanu, din comuna Sâmbăta de Sus făgăraş a iniţiat şi a condus o formă religioasă mistică a Mişcării Legionare, în care probabil, pentru a atrage cât mai mulţi adepţi, combătea tendinţele teroriste specifice mişcării în anii 1940-1941 şi cerea tuturor celor ce doreau a face parte din mişcare, să renunţe la revolver, ură şi terorism. Aceasta era o condiţie pe care o punea celor ce veneau şi luau contact cu el.
Acelaşi călugăr dădea adăpost sub nume false unor legionari care veneau şi aveau adăpost la mănăstire. De acest fapt, se pare că avea cunoştinţă şi mitropolitul Bălan al Sibiului, care are reşedinţa şi la mănăstirea Sâmbăta de Sus”. în sprijinul acestor concluzii preliminare comisarul Leonida aducea ca argumente una din declaraţiile părintelui Boca, „din care rezultă că recunoaşte faptul că a adăpostit legionarii” şi cea a mariei Ioan din 10 iunie, care susţine că „acest călugăr îndemna la forma legionarismului rustic [sic!]”.
în concluziile finale, comisarul Leonida susţinea: „în regiunea Sâmbăta de Sus (mănăstirea Brâncoveanu) s-a dezvoltat o formă de legionarism religios condus de călugărul Arsenie Boca. Membrii acestuia se numeau între ei fraţi şi surori. Se pare că Oastea Domnului este de asemenea o formă a acestei mişcări. Faţă de devotamentul pe care toţi cei ce fac parte din această mişcare îl arată faţă de conducătorul lor, călugărul Boca Arsenie, este sigur că aceştia ar face orice act le-ar fi comandat de conducătorul lor, chiar de teroare, deşi aparent ei afirmă numai practici religioase. Apreciem că trebuie adâncită această problemă religioasă, în a se urmări în mod deosebit activitatea Asociaţiei „Oastea Domnului”, care are asemănări morale cu doctrina călugărului Arsenie Boca”46.
46 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 111.
34
Aceste aspecte prezente în actul final al anchetei înclină mai degrabă, în viziunea organelor de Siguranţă, spre o comunitate religioasă aparte, poate chiar o sectă, aşa cum era considerată în acei ani „Oastea Domnului”, integrată totuşi într-un plan conspiraţional mai larg, coordonat de Mişcarea Legionară. „Antecedentele legionare” ale părintelui, vizitele lui Nicolae Petraşcu la Sâmbăta, „recrutarea” de foşti legionari în obştea monahală, alături de pelerinajul credincioşilor la mănăstirea făgărăşeană erau elemente văzute de autorităţi ca o serie de fapte semnificative care ar justifica pe deplin bănuiala privind apartenenţa la Legiune a părintelui Boca.
Cu toate că acuzaţiile planau greu asupra sa, părintele a scăpat şi de data aceasta. Oamenii influenţi care îl admirau au avut fără îndoială un cuvânt de spus în eliberarea sa47, dar în acelaşi timp, nu se poate ca personalitatea covârşitoare a părintelui să nu fi avut un impact asupra anchetatorilor. Cine a parcurs un număr semnificativ de procese verbale de interogatoriu din dosarele Securităţii, poate observa în cazul părintelui Arsenie o tonalitate uşor diferită de a altor cazuri. Nu trebuie uitat de altfel că Arsenie Boca a intrat în închisoare nu din cauza unei anchete efective, ci datorită unei decizii administrative. Suntem pe terenul purei ipoteze, dar în cazul părintelui Arsenie Boca este plauzibil să credem că reuşea să-i impresioneze şi pe anchetatori. La urma urmei, dacă detractorii săi se
47 Pentru cazul Boca un document foarte interesant este raportul politic al sursei „Barbu" din 1946, cu privire la evoluţia BOR înaintea alegerilor eclesiastice din 1946, unde, printre altele, se spunea: „De la 15 martie la 1 aprilie a.c. va fi pensionat prin cerere, solicitată tot de Ministerul cultelor, episcopul Cosma Petrovici, de la Galaţi, în vârstă de 76 ani, bolnav de câţiva ani. în locul său să fie numit locotenent de episcop PS Antim Nica, dacă va fi câştigat cum am spus mai sus sau arhimandritul Arsenie Boca, de la mănăstirea Sâmbăta de Jos [sic!], jud. Făgăraş, cunoscut de dl. Ministru Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu şi pe care dânşii vor să-l promoveze într-un post de episcop; nu ar fi rău dacă ar trece la Maramureş, în cazul când PS Moruşcă se reîntoarce la locul său în America"(Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, op. cit, d. 6, p. 53). La fel susţine şi mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, Amintiri despre Patriarhul Justinian, în „Biserica Ortodoxă Română", an CXVI (1998), nr. 1-6, p. 121-122. Fără a insista asupra acestui document foarte important pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române din anii instaurării comunismului, spunem doar că informaţia referitoare la Arsenie Boca are o anumită doză de adevăr.
35
foloseau de „plauzibil” pentru a-l acuza, cei ce-l admiră, pentru a-i spori efigia, de ce ar face altfel?
Eliberat din beciurile anchetatorilor, părintele Arsenie Boca nu mai revenea la Sâmbăta, ci lua calea Ţării Haţegului, la fosta mănăstire greco-catolică de la Prislop. Cauzele acestei plecări au fost multiple. Pe de-o parte, Securitatea dorea alungarea părintelui dintr-o zonă care devenise mult prea „aglomerată”. Pe de altă parte, mitropolitul Bălan şi patriarhul Justinian Marina urmăreau protejarea părintelui Arsenie şi, în acelaşi timp, trimiterea unei persoane vrednice care să contribuie la dezvoltarea spirituală a unei zone în care procentul „reveniţilor” era mare.
După plecarea superiorului greco-catolic Teodor Bonteanu, Mănăstirea Prislop rămăsese în părăsire din luna octombrie 1948 48, iar părintele Arsenie era „detaşat şi încredinţat cu unificarea” în noiembrie 1948 49. El a ajuns la Mănăstirea Prislop la 25 noiembrie 1948, împreună cu vlădica Nicolae Bălan. La sosirea acestora „mănăstirea era într-o stare jalnică, părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi”50. Cuvântul „detaşare” nu era folosit întâmplător deoarece, mai târziu, când Mănăstirea Prislop a ajuns sub jurisdicţia Episcopiei Aradului, părintele Arsenie Boca a fost rechemat de mitropolitul Bălan la Sâmbăta. însă, prin rugăminţile scrise către consilierul Ieronim Grovu, părintele Arsenie Boca arăta că doreşte să rămână la aşezământul nicodimian ca „să consolideze relaţia
48 în adresa DRSP Sibiu către DGSP, din data de 23 mai 1948 se spune:„Această mănăstire (Prislop, n.n.) a fost administrată de călugărul Bo[n]teanu Teodor, care a fugit în luna octombrie 1948 părăsind mănăstirea, de teamă a nu fi tras la răspundere pentru neregulile pe care le-a făcut şi pentru faptul că a dus o propagandă contra unificării bisericilor în rândul populaţiei" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 10). După mutarea părintelui Boca la Prislop, la Mănăstirea Sâmbăta „vizitele credincioşilor au devenit mai rare" (AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 68); Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001, p. 53.
49 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 85. în nota nr. 46111/19 aprilie 1949 se afirmă că „susnumitul călugăr se află la acea mănăstire [Prislop, n.n.] de la data de 11 decembrie 1948, detaşat la cerere, după ce a făcut un drum de convertire a gr[eco] catolicilor] din Munţii Apuseni"(AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 64).
50 Părintele Arsenie Boca..., p. 30-31.
36
dintre ortodocşi şi foştii greco-catolici”51. De fapt, alături de acest ţel, el urmărea în noua „pustie” un obiectiv mai vechi al său, acela de a crea o mănăstire model, aşa cum au încercat şi alte personalităţi duhovniceşti ale timpului52.
Oficial, motivaţia mutării părintelui Arsenie la Prislop era „pentru lămurirea poporului revenit la ortodoxie”, urmând ca până la „reluarea deplină a vieţii monahale de la această mănăstire [...] P. C. Ieromonah Arsenie şi fratele Zaharia să fie pentru ţinerea rânduieIII monahale”53.
Rolul de duhovnic şi predicator al părintelui Arsenie Boca era din nou pus în valoare de mitropolitul Nicolae Bălan. Mult căutatul ieromonah se remarcase de la Sâmbăta atunci când mulţimile de credincioşi ortodocşi, dar şi greco-catolici căutau cuvinte de alinare sufletească, iar el predica necontenit despre unitatea spirituală a românilor din Ardeal. Nu puţine au fost situaţiile când credincioşi greco-catolici îl chemau pe părintele Arsenie să le predice în bisericile lor după slujbă. Arsenie Boca fusese prezent în 1948 la preluarea bisericii brâncoveneşti Sf. Nicolae din Făgăraş, sub oblăduirea mitropolitului ardelean54.
Aflat la Prislop, părintele Arsenie Boca avea să fie solicitat în primăvara lui 1949 pentru susţinerea unei campanii de revenire la Ortodoxie a celor care se arătau rezistenţi în zona Cluj-Bihor, ocazie în care avea să slujească pe câmpul misionar cu episcopi precum Nicolae Colan al Clujului sau Nicolae Popovici al Oradei sau maici de la Mănăstirea Bistriţa olteană în frunte cu Teodosia Gologan. în referatul său către Cabinetul patriarhal,
51 Vezi Ierom. Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995, p. 339. Judeţul Hunedoara a intrat în jurisdicţia canonică a Episcopiei Aradului la 1 aprilie 1949, din cea a Arhiepiscopiei Sibiului.
52 Vezi părerea călugăriţei Nicodema Vasilache de la mănăstirea Tismana, prezentată de informatoarea „Popa Victoria", în nota din 24 octombrie 1966: „...Arsenie a dorit să ridice ordinul călugărilor la o treaptă morală mai înaltă; că în acest scop a plecat la mănăstirea Prislop (Haţeg) şi a încercat să înfiinţeze o comunitate model cu bărbaţi, dar n-a reuşit, căci ei s-au risipit şi atunci a reuşit cu femeile, că le-a impus o viaţă strictă şi lipsită de cea mai mică proprietate particulară, exact cum se spune că au trăit primii creştini..." (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 4, f. 32).
53 „Telegraful român", an 96, nr. 2-3,16 ianuarie 1949, p. 3.
54 Nicolae Streza, Mărturii despre părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, 2005, p. 258-260.
37
părintele Arsenie demonstrează forţa de convingere provenită din orizontul teologic şi cultural pe care îl avea, cât mai ales din experienţa duhovnicească care i-a dominat pe cei care nu voiau să revină la dreapta credinţă55.
Rolul de părinte duhovnicesc s-a evidenţiat şi în relaţia prin corespondenţă pe care a purtat-o cu ieromonahul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Slatina. într-o scrisoare din 6 iulie 1950, părintele Cleopa îi mulţumea părintelui Arsenie pentru trimiterea la mănăstirea în care vieţuiau trei ucenici „născuţi în predica de la Sâmbăta”, după cum se exprima, totodată invitându-l să le cerceteze obştea moldavă. Din următoarea scrisoare, trimisă la 29 octombrie 1950 de părintele Cleopa, reiese lipsa de corespondenţă dintre cei doi şi eşecul întâlnirii preconizate, pentru care, din smerenie, monahul moldav îşi cerea iertare, însă, această problemă se explică prin faptul că scrisorile erau interceptate de Securitate, aceasta chiar păstrând originalele la dosarul de urmărire al părintelui Arsenie. Totuşi, prin părintele Dometie Manolache care ajunsese la Slatina, Arsenie Boca putuse să transmită un mesaj stareţului Cleopa. Era clar faptul că autorităţile statului nu permiteau întâlnirea dintre cei doi duhovnici56.
Prima slujbă arhierească ortodoxă la Mănăstirea Prislop avea să se oficieze de hramul acestui aşezământ (înălţarea Sfintei Cruci 14 septembrie), prin participarea episcopului Andrei Magieru. Slujba desfăşurată în curtea mănăstirii şi cu o participare importantă de credincioşi, avea să fie încununată de hirotesirea ca protosinghel a părintelui Arsenie şi cu tunderea în monahism a lui Stelian Manolache (monahul Dometie) şi Leonida Plămădeală (monahul Antonie), ultimul având ca naş pe celebrul Agaton Sandu Tudor57.
55 Ambrozie Sinaitul, O perspectivă ortodoxă asupra reunificării bisericeşti din 1948, în„Studii teologice" seria III, an I, nr. 2, aprilie-iunie 2005, p. 7-26.
56 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 175-177, 248-249; Adrian Nicolae Petcu, Epistolar monahal: Pr. Ilie Cleopa către Pr. Arsenie Boca, în „Rost", ani, nr. 2, aprilie 2003, p. 33-35. A se vedea anexa.
57 Amintirile mitropolitului Antonie Plămădeală..., p. 114.
38
în foarte scurt timp mulţimile impresionante de credincioşi luau calea Mănăstirii Prislop şi, la fel de repede, organele nou înfiinţatei Securităţi propuneau ca părintele să fie mutat „la altă mănăstire unde nu este cunoscut de populaţie, ca în felul acesta să fie remediate toate aceste acte ce dăunează regimului nostru de democraţie în drum spre socialism”, după cum se exprimau58. Prin urmare, la rândul lor, securiştii din zona Haţeg doreau să scape de „pacostea” care aduna mii de oameni în jurul său şi-i obliga să întreprindă, la ordinele „centrului”, investigaţii minuţioase, obositoare şi, în cele din urmă, inutile.
Urmând vechiul fir al „legionarismului”, DRSP Sibiu raporta la Bucureşti că părintele Boca păstrează „sentimente legionare” şi „«blagosloveşte» legionarii ce pleacă în munţi”59. Mai mult, exista suspiciunea unei comunicări permanente cu fugarii, pornindu-se de la faptul că unul din fraţii de chinovie, Vasile Pralea, „s-a deplasat de mai multe ori în munţii din apropierea Mănăstirii Prislop, înapoindu-se după 3-4 zile”, fiind trimis de părintele Boca60. însă nimic nu se confirma cu certitudine, iar securiştii din regiune, în lipsă de idei şi obligaţi să continue investigaţiile, au decis că, dacă părintele nu este mutat de autorităţi, cel puţin valurile de credincioşi să fie împiedicate să se reverse spre mănăstire,
58 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 8,10; AMJDIM, fond Penal,dosar 21342, f. 58-58v. în adresa din 23 mai 1949, se spunea:„Pentru a nu înt[r]eţine şi pe mai departe această atmosferă în rândurile populaţiei în acea regiune, propunem ca Boca Arsenie să fie schimbat de la această mănăstire, de către Ministerul Cultelor, într-un post care nu are legătură cu populaţia, întrucât este un mare impostor şi prin misticismul său loveşte direct în regim, suntem de părere să fie mutat la Mitropolia din Sibiu întrucât ar fi ţinut mereu în strictă supraveghere" (Ibidem). Adresa către Ministerul Cultelor se va face în iunie 1949 nr. 60.614, semnată de col. Birtaş Gheorghe (Ibidem, f. 105).
59 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 288-288V.
60 Ibidem, vol. 3, f. 11. Ulterior, într-o notă din 12 septembrie 1949 a DGSP, este semnalat cu vizite la mănăstirea Bistriţa, la episcopul Iosif Gafton şi în munţii Prislop. Totodată este considerat: „Nu este normal, suferind de alienaţie mintală". La „Măsuri luate: Vasile Pralea este ţinut de DRSP Sibiu în supraveghere" (Ibidem, f. 7). Tot în documentele din anul 1949, mai exact la 13 septembrie se spune: „Din informaţiile ce le deţinem rezultă că sus numitul [Arsenie Boca, n.n.] a fost numit ca inspector peste toate mănăstirile din ţară, această sarcină i-a fost încredinţată de către episcopia Ara[dului]“ (Ibidem, f. 5; AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 51). Deocamdată informaţia este incertă, însă dacă ar fi veridică, atunci părintele Arsenie Boca nu putea fi decât exarh în Episcopia Aradului de care aparţinea acum.
39
mai ales în zilele de sărbătoare. în opinia plutonierului de securitate Uifalvi Alexandru, credincioşii, venind la mănăstire, „pierd multe zile de lucru, care dacă ar fi făcute în câmpul muncii, ar da rezultate mai bune”, în loc să muncească, ţăranii „pierdeau” de fapt timpul „umblând după prostii, ca să vină la mănăstire, la «preasfântul»”61. Propunerile alarmiste din teritoriu le-a complicat situaţia „propunătorilor” deoarece, prin adresa DGSP către DRSP Sibiu, din data de 27 septembrie 1949, „centrul” ordona: „Problema semnalată trebuie urmărită cu toată atenţiunea, cunoscând priza în mase a lui Boca Arsenie şi manevrele antidemocratice pe care le întreprinde acesta. în consecinţă informaţiile trebuie adâncite, creându-se şi antene informative de profunzime în mediu”62.
Cei de la DRSP rezonau cu cele scrise în noiembrie 1949 de locotenentul Cleju Ion, care susţinea că părintele Arsenie Boca este „un fanatic religios şi atribuindu-şi rolul de făcător de minuni, răpeşte preţiosul timp al ţăranilor chiar de la munca câmpului cu mârşavele lui minciuni, cu care duce în eroare acei ţărani naivi”. însă, atunci când acelaşi ofiţer sugera: „Ca această influenţă să dispară din rândurile ţărănimii muncitoare, facem propunerea ca susnumitul să fie schimbat din funcţia de stareţ al Mănăstirii Prislop, pentru a remedia aceste dificultăţi din partea acestuia”, superiorii făceau o corecţie importantă. Propunerea tânărului locotenent era corijată prin următoarea rezoluţie: „Ordin, să [se] strângă material compromiţător împotriva lui. Mutarea lui în altă parte nu rezolvă problema”63.
Urmând firul ierarhic, ordinul a fost transmis până la biroul de securitate Haţeg. Acesta a înaintat primele informaţii „compromiţătoare” către Serviciul Judeţean Deva pe 4 iulie 1950. Conform raportului, părintele Arsenie avea o „atitudine duşmănoasă faţă de regim”, îi „instruia” pe călugării din mănăstire să defaime regimul, „în special faţă de tineretul din jur”; primea diferite produse „pentru că vindecă oamenii”; şi-a „vândut” fotografia „cu suma de 200 de lei” şi a adăpostit „un călugăr timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temniţă grea”, care, după descoperirea acestuia de către organele de securitate, a fost
61 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 293.
62 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 79.
63 Ibidem, f. 29.
40
încurajat „să dispară”. în concluzie, sublocotenentul de securitate Uifalvi Alexandru propunea capărintele „să fie încadrat în U.M., fiind un duşman activ al regimului actual şi clasei muncitoare”64.
Pentru DRSP Sibiu informaţiile primite de la colegii din Haţeg nu au fost foarte convingătoare. Dorind mai multe informaţii „compromiţătoare”, cei de la Sibiu au recomandat la 13 septembrie 1950 o serie de măsuri. Prioritară era executarea unei pătrunderi informative „serioase în mediul mănăstirii”, prin studierea sorei Culeac Maria, care avusese câteva conflicte cu părintele Arsenie Boca, iar pe lângă aceasta „şi alte elemente din mănăstire care pot fi recrutate”. Se mai cerea să se instruiască „2-3 femei pe care le veţi trimite la mănăstire în scopul de a-l compromite pe Boca Arsenie”; trimiterea la mănăstire a unor „oameni bine instruiţi deghizaţi în haine de ţărani, intelectuali sau în haine preoţeşti, care să se
64 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 60. în rezoluţia ofiţerului superior este scris: „Raportaţi dv. zilnic şi faceţi propuneri pentru U.M. ss/cpt. Popa Iacob". într-o altă adresă a Securităţii Deva către DRSP Sibiu, din data de 6 iulie 1950 aceleaşi informaţii erau transmise şi însoţite de cunoscuta propunere (Ibidem, f. 57). Călugărul „adăpostit" de părintele Boca la Mănăstirea Prislop era Antonie Plămădeală. Student fiind la Teologie în Bucureşti, era pus sub urmărire în anul 1948 şi condamnat în contumacie pentru „crima de organizare şi participare la organizaţiuni de tip fascist, politice şi paramilitare prevăzută şi pedepsită de art. 209, p. III C.P.", prin sentinţa 210/ 14 februarie 1949 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a II-a, la şapte ani temniţă grea (AMJDIM, fond Penal/Bucureşti, dosar 113668, vol. 1, f. 260-262). Locuieşte la Baia Mare, Cluj, Bucureşti, la schitul Crasna (jud. Gorj) şi la mănăstirea Slatina. îşi finalizează studiile teologice la Cluj, sub îndrumarea profesorului Nicolae Balca, apoi la 14 septembrie 1949 intră în obştea de la Prislop fiindu-i naş Agaton Sandu Tudor, după ce la 6 august acelaşi an fusese hirotonit ca diacon la Episcopia Aradului. Episcopul Andrei Magieru, obligat de autorităţi, îl cateriseşte, apoi îl reabilitează parţial prin excluderea din comunitatea de la mănăstirea Prislop, cu dreptul de a se stabili în orice altă mănăstire. De altfel, chiar episcopul Magieru l-a ajutat să se mute, dându-i cartea canonică şi bani de cheltuială, pentru a se stabili la mănăstirea Slatina condusă de părintele Ilie Cleopa. La 6 august 1953 a fost hirotonit preot de către episcopul Partenie Ciopron (Ibidem, dosar 21342, f. 103; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 302; Ibidem, dosar 1015, vol. 1, f. 159; Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2002, p. 366; cf. Vasile Manea, op. cit., p. 197-198). Părintele Arsenie Boca este semnalat pentru prima dată că „vindecă bolnavii" într-o adresă a DGSP-Secretariat către Ministerul Cultelor-Cabinet, nr. 60614/iunie 1949, semnată de col. Birtaş Gheorghe, în care se evidenţiau şi toate celelalte aspecte, pentru ca în consecinţă să se dispună „măsurile necesare"(AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 105).
41
dea drept fugari din alte regiuni mai îndepărtate”. Totodată, se ordona ca organele de partid din zonă să fie contactate pentru „combaterea influenţei pe care o are acesta în rândurile oamenilor, pe care îi face să-şi vândă animalele de muncă şi diferite alte lucruri, pentru a-i duce bani şi a-i face să-şi lase bărbi şi să-şi distrugă famiIIIle, părăsind soţiile”.
Locotenent-colonelul de Securitate, Gheorghe Crăciun, încheia: „întrucât cazul este destul de grav şi deoarece până în prezent nu s-au luat nici un fel de măsuri, pentru compromiterea acestui escroc, rugăm procedaţi imediat la executarea celor menţionate mai sus, raportând rezultatul acţiunii întreprinse de Dvs. în termen de 10 zile de la primirea prezentului ordin”65.
Primul raport al celor executate de Biroul Haţeg este trimis Securităţii Deva la 27 septembrie 1950, în care se arăta că sora Culeac Maria refuza să dea informaţii despre viaţa monahală de la Prislop, că s-au trimis oameni la mănăstire, dar „până în prezent nu am putut ajunge la nici un rezultat, deoarece nu a vrut să primească să rămână acolo pe noapte sau mai mult timp decât o zi”. Acelaşi Birou judeţean Deva era informat că, „în ziua de 30 septembrie a.c. vom trimite o femeie pentru a compromite pe numitul Boca Arsenie, conform ord. dvs.” şi că organele locale PMR fuseseră contactate pentru combaterea influenţei părintelui Boca în rândul populaţiei din zonă66.
Pe de altă parte, organele centrale de partid au sesizat Securităţii situaţia de la Mănăstirea Prislop. Comitetul Central al PMR, Secţia Administrativ-Politică, adresa pe data de 29 mai 1950 o interpelare colonelului Gavril Birtaş, unul din şefii importanţi ai Securităţii, semnalând acestuia că: „După informaţii, cetăţenii comunei Şugag [jud. Alba] au început să meargă la o mănăstire Prislop în partea Orăştiei, unde este un preot călugăr care, spun oamenii, ar fi vindecat pe o femeie ce a suferit 2-3 ani şi nu au putut-o vindeca nici un doctor de boala ce suferea, decât
65 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 51. Securitatea Deva a trimis instrucţiunile de la Sibiu către securitatea Haţeg la 17 septembrie (Ibidem, f. 50).
66 Ibidem, f. 49. Raportul a fost transmis la Sibiu în data de 7 octombrie 1950 (Ibidem, f. 47).
42
acest călugăr [...]. Oamenii spun că a fost arestat de partid, că comuniştii sunt contra credinţei şi alte lucruri ce dăunează foarte mult. Cred că ar fi cazul de luare de măsuri de combaterea acestor minuni şi vindecători de boli”67.
La ordinul lui Birtaş, locotenentul Chiricu D. de la Securitatea Bucureşti întocmea un referat, datat 2 iunie 1950, în care erau enumerate toate informaţiile strânse până atunci de organele represive. Se reitera ideea că „a făcut parte din Mişcarea Legionară” când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un „om sfânt şi ar face minuni”, se constata „afluenţa populaţiei din ce în ce mai mare” care mergea la mănăstire şi faptul că părintele duce „o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”. în urma acestei stări de lucruri, la Prislop „s-a creat o atmosferă asemănătoare cu aceea a lui Petrache Lupu, însă într-o măsură mai mică”. în final, ofiţerul de Securitate propunea: „încadrarea de urgenţă în U.M. pe timp de doi ani a arhimandritului Boca Arsenie, stareţ al Mănăstirii Prislop-Hunedoara. A se comunica CC al PMR că s-au luat măsurile necesare ca activitatea sus-numitului să înceteze”68. Astfel, o semnalare a Partidului şi un ordin de decizie administrativă venit de la „centru” au „rezolvat” dilemele organelor regionale de Securitate şi i-au scutit pe aceştia de pătrunderi informative lipsite de eficienţă.
67 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 42-43. în rezoluţia colonelului Birtaş se spune:„S[erviciul] III,Tov. Cpt. Stănescu: [...] vedeţi ce este cu omul acesta cu minuni. Dacă se verifică - 2 ani Unitate [de Muncă], B" (Ibidem).
68 Ibidem, f. 101-102,117-118.
Prin coloniile de muncă comuniste
La 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a DGSP către DRSP Sibiu, colonelul Gavril Birtaş ordona arestarea părintelui Boca. Acesta trebuia să fie „înaintat (cu dosar individual tip) la Centrul de Triere al U [nităţii de] M[uncă], întrucât cel în cauză prin decizia MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950, a fost încadrat în U.M. pe timp de 12 luni”69. La 16 ianuarie 1951, părintele Arsenie Boca era înaintat centrului de triere al Unităţilor de Muncă, comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Ilfov70.
Motivele oficiale ale arestării administrative a lui Arsenie Boca au fost: „Sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mişcarea Legionară; „După această dată, cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat popular. De asemenea, mai rezultă că în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop pe legionarul Glatcov Grigore (sic!), care era urmărit de organele de stat. Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în Colonie de] M[uncă] pe timp de 12 luni, conform deciziei MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950 şi a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei”71.
Arestarea părintelui Arsenie Boca s-a produs în ziua de 16 ianuarie 1951, orele 5 dimineaţa, de către „un grup de 10 oameni, din partea autorităţii”. Potrivit ieromonahului Dometie Manolache, martor al acestui eveniment, aflăm că „nu s-a prezentat nici un ordin. Procedeul a fost brutal. Au intrat în chiIIIle surorilor vorbind foarte necuviincios, toate acestea fără nici o motivare”72. Ulterior, la 16 ianuarie 1951, părintele
69 Ibidem, f. 121.
70 Ibidem, f. 122,163.
71 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 44. Arestarea în data de 16 ianuarie 1951 este confirmată şi de scrisoarea Mănăstirii Prislop către Patriarhul Justinian, unde acesta din urmă era rugat să intervină pentru eliberarea părintelui Boca (Ibidem, f. 16-17v). În dosarul individual ce i s-a întocmit părintelui la DRSS Sibiu, întocmit la 16 ianuarie 1951, la rubrica „Apartenenţa politică în trecut şi în prezent" este scris: „în trecut necunoscut, în prezent neîncadrat" (AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 80v).
72 Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca în documentele Securităţii, în „Rezistenţa anticomunistă, cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală", vol. 1, ed. C. Budeancă, Fl. Olteanu, I. Pop, Argonaut, Cluj Napoca, 2006, p. 206.
44
Arsenie Boca era înaintat centrului de triere al Unităţilor de Muncă, com. Tudor Vladimirescu, regiunea Bucureşti 73.
După cum se poate constata mai sus, motivele de arestare erau pur şi simplu selectate aleatoriu din masa de acuzaţii. Mai mult, ofiţerii nici nu s-au obosit să corecteze faptul că monahul adăpostit la Prislop nu era Grigore Glatcov, ci viitorul mitropolit Antonie Plămădeală74.
Agenţii Securităţii din zona Prislopului au înregistrat ecouri ale arestării părintelui Arsenie. Astfel, conform notei informative din 25 ianuarie 1951 „populaţia din comuna Silvaşul Inferior şi alte localităţi din jur, comentează în mod discret ridicarea preotului călugăr Arsenie (...). Acest călugăr este discutat şi de către alţi locuitori care vin din alte localităţi, la mănăstire pentru rugăciuni”75. Ulterior, la 16 aprilie 1951, într-o notă a Securităţii Hunedoara, se afirma că „populaţia din comuna Silvaşul Superior şi Inferior, care sunt în apropierea mănăstirii, este liniştită, [oamenii] fiind obişnuiţi cu plecarea lui Boca Arsenie şi nici nu mai comentează”, iar mănăstirea este „vizitată de mai mulţi săteni, femei
şi bărbaţi din împrejurimile Sibiului, şi mai ales din comuna Sâmbăta, raionul Făgăraş, unde Boca Arsenie a fost călugăr”76.
73 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 122,163.
74 Despre o vizită a lui Grigore Glatcov la părintele Arsenie Boca, după 1948, vezi procesul verbal de interogatoriu luat acestuia din urmă, în data de 4 octombrie 1955, în care spune că Grigore Glatcov a fost la Prislop abia în primăvara lui 1955 (ACNSAS, fond Informativ, vol. 2, f. 39). Cât despre Antonie Plămădeală, în scrisoarea Mănăstirii Prislop către Patriarhul Justinian, din data de 11 martie 1951, se spune că părintele Arsenie Boca „n-a ştiut de condamnarea părintelui Antonie. în afară de asta, a plecat de aici în lipsa părintelui, iar plecarea i-a fost anunţată la Episcopie, de la care s-a primit înştiinţarea de caterisire şi excludere din sânul mănăstirii cu nr. 1901/950. Mai mult, părintele Antonie a venit aici ca profesor de limba rusă [de] la un liceu de stat la Baia Mare şi ca proaspăt licenţiat al Institutului Teologic din Cluj", susţinea stareţa Zamfira Constantinescu (Ibidem, vol. 3, f. 17). Probabil că în timpul arestării părintele Arsenie a fost acuzat de securişti că ascunde persoane urmărite de autorităţi, atâta timp cât în scrisoarea amintită se vorbeşte despre acest lucru.
75 Ibidem, vol. 2, f. 205.
76 Ibidem, f. 281.
45
Nu au lipsit nici comentariile credincioşilor despre anumite fapte săvârşite de părintele Arsenie. Este vorba despre „zvonul despre Boca Arsenie, cum că, în timpul cât a fost la canal s-a[u] întâmplat mai multe "minuni». Că unde lucra el se surpa pământul şi era mutat de la o lucrare la alta, dar până la urmă a fost nevoie să fie pus în libertate”77.
Din păcate, informaţiile despre perioada detenţiei lui Arsenie Boca la canal sunt extrem de puţine. Se ştie sigur că părintele a fost anchetat în legătură cu presupusele sale relaţii cu episcopul Nicolae Popovici, exilat la Mănăstirea Cheia78. în declaraţia sa, dată la 9 iunie 1951, Arsenie Boca a susţinut că pe episcopul Popovici îl cunoştea din vremea când acesta îi era profesor la Sibiu, reîntâlnindu-l apoi în timpul misiunii de readucere a greco-catolicilor din zona Beiuşului, la ortodoxie, în anul 1949. Despre eventuale relaţii cu episcopul exilat la Cheia sau predicile acestuia cu conţinut anticomunist Arsenie Boca nu a spus nimic.
întors acasă, la Mănăstirea Prislop, părintele Arsenie avea să-i scrie episcopului său la 3 aprilie 1952: „De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, v-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că faceţi parte, în toate privinţele, din motivele ei. Am aflat că, după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aici, ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus”79.
77 Ibidem, f. 307 (adresă a DRSS Hunedoara către Biroul Haţeg, din data de 23 iunie 1951).
78 AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 127, 128 (adrese ale DGSS către DRSS Constanţa, din data de 27 aprilie 1951).
79 Mihai Săsăujan, Dezvăluiri istorice. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca, stareţul Mănăstirii Prislop, în „Calea mântuirii", nr. 11/2002, p. 4; Părintele Arsenie Boca..., p. 33.
Reţeaua informativă din jurul părintelui Arsenie Boca şi a Prislopului în perioada 1951-1955
Deşi părintele Arsenie era deţinut în coloniile de muncă, Mănăstirea Prislop a continuat să fie supravegheată informativ de Securitate. Pentru atingerea acestui obiectiv, s-au folosit metode precum dezvoltarea reţelei informative, monitorizarea corespondenţei şi observarea tuturor pelerinilor care veneau la mănăstire. După revenirea părintelui din detenţie aceste activităţi au cunoscut doar o intensificare.
De la început trebuie spus că bilanţul activităţii informative în ceea ce priveşte obiectivul „Prislop” în perioada 1951-1955 este total nesemnificativ, putând fi expediat în câteva rânduri. Pentru lectorul lucrării de faţă ar fi însă interesant să cunoască stilul de lucru al „organelor” de Securitate, energia risipită în investigaţii inutile, cine erau informatorii de la Prislop şi cât de greu erau recrutaţi, cât de coerente şi consistente erau informaţiile obţinute. Poate că celor ce citesc tabloul final le va părea uşor haotic, însă acest lucru nu e din vina autorilor studiului de faţă: această imagine o aveau ofiţerii Securităţii.
Primul document emis de organele de securitate din zona Deva după arestarea lui Arsenie Boca este referatul sublocotenentului de securitate Kraibik Ştefan, din data de 16 februarie 1951, care raporta despre „identificarea persoanelor care au fost la Ministerul Cultelor din Bucureşti pentru a interveni [la] eliberarea călugărului Boca Arsenie” misiune fără rezultat; despre recrutarea unui informator şi instruirea şefului de post de miliţie din Silvaşul Inferior; dacă „vin cetăţeni din alte localităţi (regiuni) să-i legitimeze pe toţi şi numele lor să ni [se] comunice
47
nouă şi de unde sunt, ca noi pe urmă să putem comunica la regiunile respective pentru [ca] să ia măsurile necesare”80.
Neidentificarea persoanelor care au mers la Bucureşti pentru eliberarea părintelui Arsenie a persistat, conform adresei DRSS Deva către DGSS, din data de 20 februarie 1951. Totodată se raportau cele executate în obiectivul Mănăstirea Prislop, printre care îmbunătăţirea reţelei informative cu „mai mulţi informatori în această problemă”81, târziu s-au lămurit agenţii că, de fapt, stareţa Zamfira era cea care mersese la Ministerul Cultelor, şi încă de două ori, ocazii în care s-a întâlnit cu patriarhul Justinian căruia i-a dat şi o solicitare în scris pentru o intervenţie la Ministerul de Interne în favoarea părintelui Arsenie82.
Din cauza rezultatelor slabe, Biroul raional Haţeg primea un ordin ferm, în data de 26 februarie 1951, să creeze o reţea informativă în Mănăstirea Prislop, „pentru a cunoaşte îndeaproape activitatea celor din mănăstire şi care îl vizitează”83. Informaţiile care trebuiau obţinute vizau numărul celor veniţi în pelerinaj, atitudinea stareţei Zamfira faţă de credincioşi şi intimi, izolarea părintelui Arsenie Boca, starea de spirit din mănăstire, situaţia economică a mănăstirii, amploarea slujbelor oficiate în cadrul mănăstirii etc. Eficienţa reţelei a rămas însă la cote reduse, fiind calificată de DRSS Deva, în data de 13 februarie 1952, ca „inexistentă”, dat fiind faptul că nu reuşise să identifice motivele relaţiilor dintre călugărul Zaharie Niculae, stareţul de la schitul Dragoslavele, cu părintele Arsenie Boca şi comunitatea de la Prislop84.
Eliberarea lui Arsenie Boca din detenţie a dat o nouă dimensiune (teoretică) activităţii informative. Pe 21 martie 1952 sublocotenentul Staicu Ioan propunea deschiderea unui „dosar de acţiune informativă de
80 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 316. De precizat că la instruirea şefului de post nu se menţionează dacă acesta a devenit informator al Securităţii.
81 Ibidem, f. 287.
82 Ibidem, f. 302. Scrisoarea a fost trimisă în original cu rezoluţia patriarhului Către ministrul T. Georgescu. în favoarea părintelui Arsenie a intervenit şi Părintele Dometie Manolache duhovnicul rămas la Prislop, care scria episcopului Andrei Magieru la 26 ianuarie 1951 (Părintele Arsenie Boca..., p33).
83 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 284.
84 Ibidem, vol. 3, f. 312.
48
grupă a personalului de la mănăstirea Prislop-Haţeg”. Gestul se motiva „întrucât la mănăstirea Prislop-Haţeg a fost ca stareţ călugărul Boca Arsenie, în prezent la canalul Dunăre-Marea Neagră, din ian. 1951, care avea mare priză în masele credincioşilor ortodocşi şi mănăstirea era vizitată şi este şi azi de credincioşi din toate părţile ţării, iar după Arsenie Boca a urmat Constantinescu Julieta [Zamfira, ca monahie, n.n.], fiică de ofiţer deblocat, care duce şi în prezent o politică ostilă faţă de regimul actual din RPR, prin anumite manifestări”. Scopul acestuia era de a „stabili activitatea personalului de la această mănăstire, care prin activitatea lor dăunează intereselor statului”85.
Un prim bilanţ al noii etape de urmărire informativă este datat 1 noiembrie 1952, Biroul Haţeg raportând DGSS Hunedoara că: „Această mănăstire este acoperită de către reţeaua noastră informativă, la care avem un număr de doi inf. calificaţi, cu numele conspirativ, P.D. informator recrutat de către DRSS Deva şi inf. «Valea fetelor», recrutat de către acest raion de securitate. Iar un număr de doi inf. necalificaţi cu numele de «Prislop» şi «Părău». Mănăstirea are un efectiv de 17 persoane”86.
După aproape doi ani, dintr-un referat din 21 iunie 1954, întocmit de plutonierul Cornea Petru de la Biroul raional Haţeg, se poate constata că acţiunea informativă nu evoluase: „în ce priveşte agentura informativă în această acţiune menţionăm că nu avem în prezent. Cei ce au semnalat anumite sesizări exemplu informator «Valea fetelor» s-a abandonat fiind bătrân şi în prezent fără posibilităţi de a se prezenta la mănăstire şi nici cele furnizate fiind fără importanţă.
Informatori existenţi din cadrul regiunii nu au fost trimişi la această mănăstire pentru a culege informaţii în tot cursul anului 1953 şi până în prezent 21 iunie 1954. Informatori în prezent, în această acţiune informativă, nu avem deoarece necesită informatori din rândul acestora, unde noi nu am reuşit să recrutăm nici un informator, deşi am cerut sprijin Regiunii. Ca măsuri concrete în această acţiune informativă nu
85 Ibidem, f. 4.
86 Ibidem, f. 314.
49
putem să facem nimic, întrucât studierea pentru recrutarea informatorilor în această mănăstire este imposibilă, bazându-ne pe cele două elemente suspecte, Boca Arsenie şi Julieta sunt cei pe care îi urmărim, iar restul călugăriţelor existente nu putem trece în nici un caz la recrutare, necunoscând ce metode să întrebuinţăm. Ca sprijin în această acţiune informativă solicităm în problema recrutării de informatori, cerând ca prin minister să se trimită o călugăriţă de la altă mănăstire din ţară ce este recrutată ca informatoare, pentru a putea informa activitatea acestora, cât şi acţiunile duse împotriva regimului prin religia şi propovăduirea acesteia în cadrul mănăstirii ca activitate ostilă Regimului nostru”87.
Ulterior, la 8 iulie 1954, acelaşi plutonier Cornea Petru de la raionul I Haţeg propunea un alt plan de măsuri în „acţiunea informativă Prislop”. La capitolul „sarcini de rezolvat” erau prevăzute următoarele: „1) Stabilirea legăturilor ce le are această călugăriţă [Zamfira Constantinescu, n.n.] în oraşul Haţeg şi Silvaşul Inferior cât şi Superior; 2) Identificarea şi cererea investigaţiilor asupra lui, medicul de la Silvaş[ul] Superior pentru a fi pus în studiu de recrutare; 3) Stabilirea dacă aceştia, călugărul [Arsenie Boca, n.n.] şi călugăriţa primesc bani pentru slujbe şi dacă găzduiesc timp mai mult persoane străine; 4) Stabilirea în mod sigur ce persoane frecventează regulat mănăstirea, adică persoane din Silvaşul Superior şi Lingina ce fel de persoane sunt acestea şi ce discută acestea la reîntoarcere [a] de la mănăstire; 5) în urma stabilirii unei persoane corespunzătoare se va pune în studiu pentru recrutare”. Ca informator era vizat să fie folosit inf. «Brăduleţ» ce este pădurar având cantonul în raza mănăstirei, prin dirijare” şi informatori din Haţeg. în legătură cu pelerinii veniţi la Prislop, „informatorul «Brăduleţ» va discuta cu cetăţenii care vin la slujbă, străini, cât şi cu cetăţeanul din Silv[aşul] Sup[erior] la care Julieta [stareţa Zamfira n.n.] vine mereu”. Pentru executarea acestor puncte se viza perioada 15-30 iulie 1954. însă la punctele privitoare la identificarea şi comportamentul pelerinilor de la Prislop termenul era prevăzut: „permanent”88.
87 Ibidem, f. 34.
88 Ibidem, vol. 2, f. 13-14. Documentul este scris cu creionul.
50
în ceea ce-l priveşte personal pe părintele Arsenie, obiectivele urmărite erau mai drastice: „Se vor strânge probe pentru ca Boca să fie trimis în justiţie”, deoarece a cunoscut pe Itu Petre, Pavel Nicolae şi Drăghici Hant, „fugari” pe care i-a găzduit. La aceasta se adăuga faptul că „a fost prieten bun cu numitul Gogu Ioan, fost legionar, care a activat în organizaţia subversivă a ing. Caragea”, dar şi pentru faptul că mişcarea folosea căsuţa poştală a Mănăstirii Prislop89. Era probabil o nouă încercare de a lega numele părintelui Arsenie Boca de fugarii din munţi. Totodată, Securitatea urmărea recrutarea stareţei pe baza „materialului compromiţător” existent90 91, anume „legăturile intime cu părintele”, de fapt o delaţiune fără nici un fundament.
La jumătatea anului 1954 era elaborat un nou plan de acţiune, de această dată vizând elemente care au condus în 1955 la o nouă arestare a lui Arsenie Boca, despre care vom discuta pe larg mai târziu. Materialul începe cu un „scurt istoric” în care se rezumă legăturile părintelui Arsenie Boca cu „elemente legionare fugare ca Drăghici Horia, Plămădeală Leonida şi Hanot Petru”, cu Petraşcu Nicolae sau „organizaţia subversivă din Haţeg a numitului Pavel Nicolae”. în momentul redactării acestui act, organele de securitate considerau că părintele Arsenie Boca şi maica Zamfira Constantinescu „poartă corespondenţă cu unele elemente neidentificate de organele noastre, corespondenţă foarte suspectă, întrucât scrie în baza unui cifru ce dă exemple din Biblie. De asemenea apare o parte din elemente neidentificate, ce sprijină materialiceşte pe cei doi. De către organele noastre s-au luat măsuri ca susnumiţilor să li se deschidă dosar de verificare, urmând ca prin informatorii existenţi ai raionului să se studieze posibilităţile infiltrării lor asupra celor doi, pentru a se cunoaşte activitatea ce o depun în prezent, pentru organizaţia legionară”. Termenul de executare era între 20 iulie - 20 august 1954 şi implica pe locotenenţii Achim, Tatu Ioan, Costea Cornel şi plutonierul Cornea Petru, iar răspunzător pentru îndeplinirea acestui plan era căpitan Baicu Florin, şeful Serviciului III din regionala Deva9.
89 Ibidem, vol. 3,f. 22.
90 Ibidem, f. 22-23.
91 Ibidem, vol. 2, f. 15-18. Asimilarea legionară pentru organizaţia de rezistenţă din Haţeg este explicabilă atât timp cât, organele de Securitate considerau în 1948: „În toate organizaţiile subversive este prezent elementul legionar, uneori plasat chiar de la conducere, scopul acestei prezenţe fiind coordonarea activităţii acestor organizaţii cu Mişcarea legionară şi de a le imprima dinamismul legionarilor" (Dana Beldiman, Gheorghe Buzatu, Cu ochii pe mişcările Mişcării, în „Document, buletinul Arhivelor Militare Române", an III (2000), nr. 2 (10), p. 50).
51
în a doua parte a anului 1955 locotenentul Golea David, de la Serviciul unional Deva, aducea în atenţia organelor competente un alt „plan de măsuri privind descifrarea activităţii călugărului Boca Arsenie de la mănăstirea Prislop”. Gestul se motiva „deoarece în acţiunea informativă deschisă asupra călugărului Boca Arsenie în anul 1950, nu s-a putut ajunge până în prezent la nici un rezultat pozitiv, datorită unei lipse de agentură calificată”. Ca atare, printre altele, se propunea „strângerea de material compromiţător şi la studierea lui, asupra numitului Gogu Ioan, Fost legionar, în prezent cu domiciliul în raionul Haţeg, care a fost agentul de legătură a stareţei Constantinescu Julieta şi a lui Boca Arsenie, fiind omul de încredere a acestora (...); se vor lua măsuri de marşrutizarea inf. «Mironescu» la Mănăstirea Prislop, pentru a ne da unele informaţii referitor la călugărul Boca Arsenie şi Constantinescu Julieta, la relaţiile existente în mănăstire, precum şi scopul de a discuta cu călugărul Boca Arsenie despre diferite probleme pentru a vedea părerea acestuia. în acest scop se va crea o legendă de acoperire a informatorului în vederea marşrutizării lui”. Termenul de executare al noului plan era 30 decembrie 1955 92.
Acestea sunt planurile după care Securitatea a acţionat „cu destoinicie” pentru stabilirea „adevărului” despre cele ce se petreceau la Mănăstirea Prislop. Ca şi în situaţia de la Sâmbăta, organele de represiune încercau să se convingă de faptul că părintele Arsenie Boca, în calitate de lider spiritual al zonei este şi conducător al vreunei ramificaţii legionare identificată cu grupul de rezistenţă anticomunistă ce activa în Haţeg şi ai cărui membri erau acreditaţi ca cei care frecventau sau şedeau la Mănăstirea Prislop. însă, ce au cunoscut agenţii poliţiei politice în mod efectiv, putem afla parcurgând notele date de puţinii informatori dirijaţi asupra obiectivului.
92 Ibidem, f. 7-7v.
52
Despre traiul monahal de la Prislop, inf. „15”. la 2 mai 1951 semnala că maica Zamfira fusese la Canal pentru a vizita pe părintele Boca, de unde a aflat de la sfinţia sa că „este mulţumit de tratament”. Acelaşi informator, spunea în nota din 31 mai, că exista o stare de nemulţumire în Mănăstirea Prislop, datorită unui ordin adus de la Episcopia Aradului de către monahul Stelian (Dometie) Manolache, în data de 30 mai, prin care în acest aşezământ trebuia să rămână numai maici93. Informatorul „15” este semnalat în materialul consultat de noi cu 6 note informative, date între 2 mai - 3 noiembrie 1951.
Tot în această privinţă note informative a dat „Valea fetelor”, un localnic din Silvaşul, care se cumineca periodic la mănăstire. Astfel, referitor la noua condiţie impusă de la Episcopia Aradului, „Valea fetelor”, informa organele de securitate la 18 iunie 1951, că părintele Dometie Manolache „a rămas pe mai departe în mănăstire până la noi ordine”, şi că maicile „stau prost cu mâncarea şi dacă va merge tot aşa vor merge acasă”, problemă cu care mănăstirea avea să se confrunte94. în general, acesta a dat informaţii despre cei veniţi în pelerinaj la mănăstire, uneori cu numele fiecăruia şi localitatea de provenienţă. Astfel, pentru anul 1951, în dosarul părintelui Boca găsim un număr de 9 note informative date de acest informator în perioada 28 mai - 26 noiembrie 1951.
Pentru anul 1952 „Valea fetelor” avea să-şi facă în continuare datoria de informator. într-o notă din 8 aprilie semnala refuzul părintelui Arsenie Boca de a comunica cu cei din exterior, dar şi reticenţa maicii Zamfira faţă de cele „peste 30 persoane (...) din satele şi comunele vecine” venite la mănăstire, îndrumându-le să nu mai vină95. La 5 mai 1952, acesta informa despre puţinii oameni care mai merg la mănăstire, de izolarea părintelui Arsenie, de maica Zamfira, cu care a vorbit şi s-a panicat, în momentul în care la intrarea în mănăstire erau 6 persoane, care se declarau rude cu vieţuitoarele. însă, spune informatorul, „eu fiind căruţaş al mănăstirii am cunoscut că nu sunt rude sau fraţi, ci erau persoane străine”96.
93 Ibidem, f. 210.
94 Ibidem, f. 212. 95 Ibidem, f 157. 96 Ibidem, f. 139.
53
La 31 mai 1952, informatorul „Valea fetelor”, constata că părintele Arsenie chiar dacă slujeşte, imediat se retrage în chilia sa. Cu toate acestea, informatorul se pare că a fost instruit să intre în discuţie pe orice cale cu părintele, precum spune în nota amintită: „Le-am găsit pe toate călugăriţele lucrând împreună cu călugărul la grădină, însă el când m-a văzut că vin a lăsat lucru[l] şi a plecat sus la camera lui, lăsându-mă ca să mă primească stareţa, care a început să mă întrebe că ce vânt m-a adus la mănăstire, [iar] eu i-am spus că am venit cu căruţa ca să vorbesc cu părintele crezând că îl găsesc mai liber, însă ea mi-a spus că nu am a vorbi fiindcă părintele nu vrea ca să mai vorbească cu nimeni.”97.
Informatorul „Prislop” informa la 27 aprilie despre numărul redus al pelerinilor la mănăstire, fapt datorat cererilor frecvente ale maicii Zamfira către credincioşi de a nu mai vizita mănăstirea; că părintele Arsenie Boca refuză să mai stea de vorbă cu credincioşii şi chiar să mai slujească şi să spovedească, roluri îndeplinite de părintele Dometie Manolache. Nu în ultimul rând, informatorul finalizează nota cu o listă de credincioşi care vin frecvent la mănăstire, cu datele de naştere98. La 5 mai acesta informa Securitatea cum în timpul unei vizite la Mănăstirea Prislop, maica stareţă era „foarte agitată” de sosirea unor pelerini99. Informatorul „Prislop”, la 9 iunie 1952, informa organele de Securitate că de „înălţarea Domnului” la Mănăstirea Prislop, nu au fost decât 60 de persoane şi predică nu s-a ţinut, remarcând totodată interdicţia mănăstirii de a mai primi credincioşi în pelerinaj100.
Altă sursă de informaţii furnizate Securităţii era împuternicitul Cultelor pe regiunea Hunedoara. Acesta, periodic, în urma vizitelor efectuate la Mănăstirea Prislop, întocmea referate în baza cărora Securitatea dispunea. Astfel, cu ocazia hramului din 1951, acesta informa despre atmosfera de la praznicul mănăstirii, raportând cum a reuşit să o minimalizeze, în aşa fel încât să devină o slujbă din rutina mănăstirii, totodată provocând nemulţumirea generală a pelerinilor faţă de noile
97 Ibidem, f. 176.
98 Ibidem, f. 138. Părintele Dometie a plecat pe data de 15 mai 1952 la Mănăstirea Cioara, jud. Alba, conform notei din 19 mai 1952 dată de „Valea fetelor" [Ibidem, f. 146).
99 Ibidem, f. 139.
100 Ibidem, f. 179-179v.
54
reguli şi comunitatea care organizase acest eveniment. în acelaşi referat, insera şi câteva informaţii în care lăsa să se înţeleagă o stare de spirit negativă în rândul cinului monahal, provocată, conform semnatarului, de maica Zamfira Constantinescu, stareţa, care „executa ordinele ce le primeşte de la Arsenie Boca”, atunci când merge în vizită la el101.
. După vizita din 2 februarie 1952, acelaşi împuternicit descria pelerinajul unor credincioşi din regiunile Sibiu şi Stalin, care petreceau „noaptea acolo în mănăstire, pentru a asista a doua zi la rugăciuni şi slujbe”, mulţi dintre ei fiind bolnavi; că stareţa „s-a plâns de greutăţile prin care trece mănăstirea de la arestarea lui Arsenie Boca”, deoarece „sunt ca nişte oi rătăcite”; că maica Zamfira i-a spus că libertatea religioasă numai pe hârtie figurează, dar în practică se luptă contra credinţei, că satele din jur nu duc o viaţă religioasă intensă şi că nu doreşte ca de praznice incinta mănăstirii „să se transforme în bâlci”. Totodată, acelaşi împuternicit, nota că la împlinirea unui an de la arestarea părintelui Arsenie „au avut loc rugăciuni şi solemnităţi religioase” şi despre respectul şi autoritatea de care se bucura stareţa în rândul cinului monahal. în concluzie, împuternicitul arăta necesitatea schimbării conducerii mănăstirii „sau chiar pentru desfiinţarea mănăstirii propun a se instrui un om bine pregătit din punct de vedere politic. Acest om se va prezenta la mănăstire ca refugiat politic. Dacă el va şti să joace bine rolul, Zamfira îl va primi şi adăposti, urmând a se lua măsurile impuse faţă de asemenea fapte”102.
La 17 aprilie 1952, împuternicitul pentru Culte dădea un nou raport asupra vizitei sale la Mănăstirea Prislop din 12 aprilie 1952, imediat după revenirea lui Arsenie Boca de la Canal. Printre altele, acesta nota că imediat după ce s-a răspândit vestea întoarcerii părintelui la mănăstire, au început să apară „grupuri de oameni cu desagi şi raniţe pline, veniţi din Cluj, Brăila, Sibiu şi alte localităţi îndepărtate (...), în majoritate ţărani”. Chiar la mănăstire erau „circa 20 persoane, în majoritate ţărani, mai ales femei, dar socotind după numărul bagajelor, care erau depuse
101 Ibidem, f. 224-226.
102 Ibidem, f. 174-175.
55
pe iarbă şi în sala de pelerini, numărul lor a fost mult mai mare, ei fiind ascunşi în spatele mănăstirii, atunci când am fost văzut apropiindu-mă”; că „forţa economică a mănăstirii este însemnată” şi „cămara este plină”. Într-o convorbire cu părintele Arsenie Boca, acesta din urmă îi spunea că ţăranii „nu trăiesc viaţa sufletească interioară”, deoarece „lor le place numai latura externă, spectaculoasă a religiei, ca pelerinaje, slujbe”103.
în referatul din 7 august 1952 trimisul Cultelor vorbeşte de scandalul pornit de preotul Toma Gherasimescu, care venise la mănăstire cu propunerea de a aduce câteva surori pentru închinoviere şi a impune câteva reguli monahale. Totodată, anunţa că cei din conducerea mănăstirii au decis că de praznicul Adormirii Maicii Domnului nu se va face pelerinaj, chiar şi de hram, cu toate că, mai ales la ultima sărbătoare, nu este exclus să vină cei din împrejurimi104. O săptămână mai târziu, acelaşi funcţionar solicita la conducerea Ministerului Cultelor ca cei doi: părintele Arsenie Boca şi stareţa Zamfira Constantinescu, să fie mutaţi la o mănăstire din regiunea Bihorului105.
Imediat după prăznuirea hramului, împuternicitul avea să întocmească un alt raport către Securitatea Deva, datat 15 septembrie 1952, prin care informa că la Mănăstirea Prislop, în ajun (13 septembrie), au fost 25 de persoane, în majoritate femei, unele din Sighişoara sau Sibiu, pentru ca a doua zi, după terminarea slujbei (se oficiase între orele 4-6,30) să mai apară alte 60 de persoane, care aveau să se întoarcă acasă, mai ales că nu fuseseră spovedite şi cuminecate106. La aceeaşi dată, dar în alt raport informativ, împuternicitul susţinea că în urma discuţiilor cu părintele Arsenie şi stareţa Zamfira, fostul duhovnic Dometie Manolache, acum la Cioara, „era aprins de dorinţa gloriei personale”, chemând astfel pelerini, de unde au rezultat şi problemele cu autorităţile107.
103 Ibidem, f. 160.
104 Ibidem, f. 194.
105 Ibidem, f. 195.
106 Ibidem, f. 198.
107 Ibidem, f. 199.
56
O ultimă sursă pentru anul 1951 este una ocazională, în care se afirma că mănăstirea primea saci cu produse alimentare de la Sebeş, fără expeditor, cu ajutorul şefului de gară din Bretea Strei, iar soţia acestuia întreţinea corespondenţa mănăstirii cu Bucureştiul şi Canalul, unde se afla părintele Arsenie Boca108.
în anul 1952 reţeaua informativă se îmbunătăţeşte cu mai mulţi informatori: „Bebe”, „Dragotă Pavel”, „Fugaru”, „19048”, „ST”, „000”, „Bolklor”, „Roşu”.
Informatorul „Dragotă”, valoare „sigură”, anunţa organele de securitate la 6 aprilie 1952 că „de la venirea la mănăstirea Prislop, după cum sunt informat”, părintele Arsenie Boca „şade mai mult retras, apare la slujbe, iar la terminare se [retrage], pentru a nu fi oprit de oameni. Ziua şade foarte puţin cu oameni de vorbă”109. La 20 mai 1952 informa despre aceeaşi situaţie, lume din ce în ce mai puţină la mănăstire, mai ales datorită refuzului maicii Zamfira de a primi pelerini şi a ţinerii slujbelor la ore nefavorabile, de exemplu liturghia înainte de orele 8. Slujbele şi predicile sunt ţinute de părintele Boca, la care participă câteva femei bătrâne, care mai lucrează la mănăstire110.
Informatorul „Fugaru” dădea o notă informativă, la 7 aprilie 1952, despre persoanele care mergeau la Mănăstirea Prislop şi stăteau de vorbă cu părintele Arsenie. De pildă, intrând în vorbă cu o cunoştinţă l-a întrebat dacă au rămas persoane peste noapte la mănăstire, la care i s-a răspuns afirmativ. Atunci, spune informatorul, „am urmărit acest lucru şi într-adevăr au trecut pe la mine, pe la poartă, oameni f[oarte] bine îmbrăcaţi, cu geamantane în mână şi am întrebat pe unul, dacă părintele Arsenie a stat de vorbă cu ei şi acesta mi-a spus că toată noaptea au vorbit împreună şi i-a invitat să mai vină când au timp, la casa lui Dumnezeu”111.
108 Ibidem, f. 238.
109 Ibidem, f. 152.
110 Ibidem, f. 148. Conform notei date de „Valea fetelor" la 2 iunie 1952, slujba era terminată la orele 7,30 (Ibidem, f. 177).
111 Ibidem, f. 154. Nota este manuscris, probabil a celui care a primit informaţiile.
57
Informatorul „ 19048” la 20 aprilie 1952 informa organele de securitate despre vizita părintelui Arsenie Boca la Gogu Ioan, din Haţeg112.
Informatorul „ST” arăta în data de 25 aprilie 1952 că maica Zamfira, stareţa mănăstirii „în lunile trecute a colectat în regiunea Stalin, alimente pentru mănăstire cca. 2 vagoane, care au fost expediate la mănăstire”113.
Informatorul „Bebe” afirma, în nota din 6 mai 1952, că „în nenumărate rânduri vine şi staţionează” la Gogu Ioan, „legionar” din Haţeg, părintele Boca, vizită întoarsă de familia lui Gogu prin pelerinaje în fiecare duminică la Mănăstirea Prislop114.
Alte informaţii despre Mănăstirea Prislop au fost date securităţii prin informatoarea „B/422”, într-o singură notă informativă din 29 septembrie 1950. Printre altele, aceasta relatează cum s-a prezentat la mănăstire pentru a se spovedi, cerere care i-a fost refuzată de către preotul Stelian Manolache, cel care îi spovedea pe credincioşii veniţi la mănăstire, pe motiv că aceasta era de confesiune romano-catolică. însă, i-a promis că o va ajuta, mai ales că aceasta îşi avea soţul închis şi ca atare a fost încurajată să rămână credincioasă acestuia. Totodată aceasta a dat câteva informaţii privitoare la cei veniţi la mănăstire, cât şi despre discuţiile ce s-au ţinut la masa dată de părintele Arsenie Boca115.
La 25 iulie 1955, informatorul „Mironescu” al regiunii Deva dădea o notă informativă locotenentului Costea Cornel, potrivit planului de măsuri din 1955. Acesta detaliază „pelerinajul” său la Mănăstirea Prislop, relatând izolarea acesteia faţă de restul lumii, de reticenţa maicii stareţe faţă de cei care vin şi atunci după un control în prealabil al actelor, despre precaritatea cazării acestuia, despre separarea părintelui Arsenie Boca faţă de celelalte membre ale obştii chiar şi prin nonparticiparea la slujbele prevăzute de rânduiala monahală116.
112 Ibidem, f. 161.
113 Ibidem, f. 163.
114 Ibidem, f. 143.
115 Ibidem, 204, 239-242; vol. 3, f. 41-43.
116 Ibidem, vol. 2, f. 130-131 v. Tot aici informatorul aminteşte şi de o superstiţie a credincioşilor din zonă, despre aşa zisa „chilie a sfântului": „I-am cerut să vie şi să ne arate chilia sfântului până nu se face seară. A spus c ne-o arată, numai întrucât vede că suntem oameni serioşi, altfel nu o arată nimănui, deoarece într-o vreme ţăranii din jur începuseră să lanseze zvonul că în peştera sfântului picură apă sfinţită, care vindecă orice boală şi lumea dădea năvală cu sticluţe după acea apă. E adevărat că după ploaie apa care se infiltrează prin stânci picură acolo. Atunci ea a blocat toate cărările spre chilie şi n-a mai lăsat pe nimeni să o vadă. Ne-a dus la peşteră, dar nu picura apa. Ea luptă împotriva superstiţiilor" (Ibidem).
58
Sursele ocazionale au depus eforturi în munca informativă îndreptată împotriva Mănăstirii Prislop şi în anul 1952. Astfel, la 12 martie 1952, organele de securitate erau informate despre atitudinea vehementă a stareţei Zamfira Constantinescu faţă de încălcarea legii libertăţii religiei în RPR, despre legăturile acesteia cu „chiaburii” care vizitează aşezământul dela Prislop şi că „sus-numita este un element foarte periculos şi dăuntor statului nostru (...), se manifestă pe faţă chiar cu riscul oricărei urmări, mai ales de când a fost adus Arsenie, cu care în mod precis a trăit în concubinaj”. Aceeaşi sursă propunea ca cei doi „să fie îndepărtaţi de aici şi plasaţi în alte părţi, lucru ce am propus şi la Ministerul cultelor, pentru a nu mai avea aşa influenţă mare asupra populaţiei”117.
Alte surse de informare pentru Securitate se pare că erau chiar organele de miliţie, din zonă, care raportau, spre exemplu, la 7 aprilie 1952, despre persoanele venite la Mănăstirea Prislop, deoarece se aflase de revenirea părintelui Arsenie Boca de la Canal, unele din ele stând chiar 4 zile"118.
Tot prin informatori sau persoane de sprijin, Securitatea se putea informa asupra comportamentului vieţuitoarelor de la Prislop faţă de cei care veneau în pelerinaj. Este cazul unui informator sau persoană de sprijin (nota este anonimă) din [1953], în care acesta, trimis de Securitate pentru a culege informaţii, apărea la mănăstire ca un pelerin. Acesta relatează cu lux de amănunte cum a fost primit de maica stareţă: reticenţa acesteia faţă de străini, legitimarea cu buletinul de identitate şi datele referitoare la locul de muncă şi ocazia în care s-a prezentat la mănăstire (concediu sau învoit), studiile, interdicţia de a fuma în incinta aşezământului monahal, primirea în mănăstire într-un spaţiu bine precizat cu ştiinţa unei călugăriţe care avea în vedere toate mişcările celor veniţi, permisiunea de a participa la slujba de a doua zi, cu condiţia de a pleca din mănăstire
117 Ibidem, f. 151. Acesta ar putea fi împuternicitul Cultelor.
118 Ibidem, f. 155.
59
Imediat, suspiciunea care plana asupra informatorului din partea maicii stareţe atunci când acesta nu şi-a respectat angajamentul de a pleca Imediat după slujbă şi eliberarea buletinului în anul 1953 (considera că a fost în închisoare)119.
O altă pistă de urmărire în cazul „Prislop” a constituit-o monitorizarea corespondenţei prin notele informative (dactilografiate) date de informatorii „15” şi „G.I.” şi interceptarea ei. Referitor la aceasta, maica Zamfira îşi exprima temerea faţă de informatorul „15”, la 2 mai 1951, că „o parte din scrisori sunt oprite de securitate”, pentru ca acesta să se ofere ca cea mai mare parte a corespondenţei să o primească chiar el, gest evident pentru câştigarea încrederii în ochii stareţei120. Ulterior, la 26 mai 1951, Securitatea Hunedoara era din nou informată de „G.I.” despre corespondenţa primită la Prislop şi că: „Va fi chemat la noi, prelucrat şi esenţialul exploatat la DGSS”, conform ofiţerului superior de la Biroul I121. Apoi, periodic, acesta avea să informeze organele de Securitate despre corespondenţa primită la Prislop. Tot în urma acestei monitorizări a corespondenţei, toate persoanele „care întreţin corespondenţa cu personalul de la mănăstire au fost semnalate de noi Direcţiunilor respective, pentru a fi ţinute în supraveghere”122.
Efect al acţiunii de interceptare a corespondenţei, în dosarul întocmit părintelui Arsenie Boca există mai multe scrisori primite de acesta în perioada anilor 1950-1954. Pe ani, scrisorile se distribuie astfel: 17 pe anul 1950, 9 pe 1951, 22 pe 1952, una pe 1953, şi tot una pe 1954. Majoritatea sunt primite de la credincioşi cu mulţumiri aduse părintelui care îi ajutase spiritual, de la părintele Ilie Cleopa stareţul de la Slatina, de la diferiţi preoţi etc. Exemplarele aflate în dosar sunt fie originale, fie copii dactilografiate. Dacă aceste originale există în dosar, atunci rezultă că acestea nu au mai ajuns niciodată la destinaţie.
119 Ibidem, vol. 3, f. 273-274.
120 Ibidem, vol. 2, f. 206. Tot aici informatorul dă o listă cu expeditorii scrisorilor trimise la mănăstire, pentru ca în rezoluţia ofiţerului superior să scrie: „3.5.951. Raportaţi la D.G. să ia măsuri ca toate persoanele semnalate să fie ţinute în supraveghere la regionalele respective, ss/indescifrabil" (Ibidem).
121 Ibidem, f. 208.
122 Ibidem, f. 273-274.
1955. O nouă arestare. 1958. Alungarea din monahism
Dincolo de „avalanşa” de informaţii, mai mult sau mai puţin relevante, Securitatea ar fi trebuit să ţină seama de un lucru foarte evident, anume că, după întoarcerea părintelui Arsenie Boca de la Canal, acesta a avut o atitudine prudentă şi discretă. Potrivit unei adrese-raport a Biroului Haţeg către DRSS Hunedoara, din data de 23 aprilie 1952, părintele Arsenie Boca „toată ziua munceşte în grădina mănăstirii, la slujbe şi se mai ocupă şi cu pictatul. La mănăstire nu vrea să ia legătura cu nici o persoană străină, deoarece în tot timpul prin călugăriţe spune la persoanele străine, ca să-i lase în pace, fiindcă au şi ei în satele şi comunele respective biserici şi popi, la care se pot împărtăşi”123.
Probabil că ofiţerii implicaţi în urmărire erau conştienţi de zădărnicia activităţii lor, dar ordinele primite trebuiau executate. Cel care a „rezolvat” din nou problema, pentru o perioadă de timp, a fost tot „centrul”, care a ordonat arestarea lui Arsenie Boca. Reţinerea monahului s-a produs la 20 septembrie 1955 în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timişoara, abia la 24 septembrie, pentru pedeapsa prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 (omisiune de denunţ). A fost trimis în arestul Securităţii Timiş, apoi de la 11 noiembrie în penitenciarul Timişoara124. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procuratură în vederea desfăşurării anchetei penale, până pe 8 decembrie 1955. La 9 decembrie părintele era la Jilava, pentru ca la 21 decembrie 1955 să fie internat în penitenciarul Oradea125.
La 7 aprilie 1956, Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul Oradea în baza unei „dispoziţii” a Tribunalului militar Oradea, ca „prevenit”, deci
123 Ibidem, f. 270.
124 ACNSAS, fond Informativ, dosar 234.671, f. 2-3.
125 Ibidem, f. 17-19,22.
61
nu suferise nici o condamnare sau decizie administrativă, anunţând că se va întoarce la Mănăstirea Prislop126.
Reţinerea părintelui Arsenie se înscrie în cadrul mai larg al evenimentelor legate de arestarea fruntaşilor soborului de la Mănăstirea Tudor Vladimirescu” din judeţul Galaţi. El nu a intrat în atenţia Securităţii ca o conexiune „directă” cu cei de la Vladimireşti deşi, după cum am arătat la începutul studiului, legăturile sale cu maica Veronica, părintele Ioan şi maica Teodosia (Zorica Laţcu) erau puternice. Arsenie Boca este reţinut deoarece între timp fuseseră arestate două persoane care petrecuseră sau vieţuiseră o perioadă pe la Prislop şi mărturisiseră acest lucru. Este vorba de Nicolae Bordaşiu şi monahul de la Slatina, Antonie Plămădeală, fugari de ani buni, incluşi în lotul studenţilor legionari de la facultatea de Teologie Bucureşti127. Dorind să acrediteze existenţa unei vaste „conspiraţii legionare”, ofiţerii Securităţii voiau să-i oblige pe aceştia, dar şi pe alţi arestaţi, să recunoască că au avut legături conspirative cu Vladimireştiul128. Rolul părintelui Arsenie în cadrul anchetei era să vină cu mărturii „compromiţătoare” referitoare la unii arestaţi şi, eventual, să îngroaşe grupul celor care urmau să fie condamnaţi.
Concret, după arestare, părintele Arsenie a fost anchetat la Securitatea Timişoara, în perioada septembrie octombrie 1955. în dosarul de urmărire informativă se găsesc un număr de şapte procese verbale de interogatoriu, cuprinse în segmentul de timp 27 septembrie - 5 octombrie 1955. în timpul anchetei, părintele a fost interogat pentru unele legături cu legionarii amintiţi în ancheta din 1948, despre relaţiile cu Antonie Plămădeală şi Nicolae Bordaşiu, Nichifor Crainic, principesa Ileana şi unii „profesori legionari”. Altfel spus, anchetatorii au încercat să-l determine pe părintele Arsenie Boca să „recunoască” activitatea în cadrul
126 Ibidem, f. 20-21,23.
127 Pentru detalii vezi Adrian Nicolae Petcu, Monahul Antonie Plămădeală în anii 50, în „Studii Teologice", seria III, an 1, nr. 4, oct. dec. 2005, p. 174-214.
128 Despre Vladimireşti şi situaţia generală a monahismului românesc vezi lucrarea din prezenta serie: Monahismul ortodox şi puterea comunistă în România anilor 50.
62
Mişcării legionare. El a afirmat clar: „Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”129.
Invers, despre activitatea lui Arsenie Boca au fost interogaţi Zamfira Constantinescu, stareţa Mănăstirii Prislop, Nichifor Crainic, Antonie Plămădeală, Pavel Nicolae, Ceţeanu Dumitru şi Horia Drăghici, ultimii trei din Deva. Referitor la maica Zamfira, aceasta a fost anchetată de Securitatea Timişoara în septembrie 1955, fiindu-i solicitate clarificări referitoare la legăturile ei cu Nicolae Bordaşiu, la prezenţa sa la conferinţele „Rugului Aprins”, la pelerinajul lui Nicolae Bordaşiu, Leonida Plămădeală şi Roman Braga în 1947 la Sâmbăta şi, nu în ultimul rând, la prezenţa lui Antonie Plămădeală la Mănăstirea Prislop şi pretinsa activitate legionară a tuturor celor menţionaţi130.
Nichifor Crainic a fost anchetat la Bucureşti, interogatoriile fiind consemnate la 11 şi 14 octombrie 1955. Acesta a fost întrebat asupra legăturii sale cu părintele Arsenie Boca, poetul povestind despre ascunderea sa la mănăstire şi activităţile culturale pe care le-a desfăşurat acolo (verificarea traducerilor din primul volum din Filocalia sau traducerea lucrării lui Ignaţiu de Loyola, Exerciţii spirituale). De asemenea, a fost anchetat şi asupra legăturii părintelui Arsenie cu Principesa Ileana şi a „vederilor politice” ale fostului stareţ de la Sâmbăta.
în ceea ce-l priveşte pe Antonie Plămădeală, acesta a fost întrebat de scopul venirii persoanelor la părintele Arsenie şi despre statutul mănăstirii. Anchetatorii au încercat ca prin prezenţa monahului Antonie Plămădeală la Prislop să contureze vieţii monahale o activitate legionară, mai ales datorită existenţei în pelerinaj a unor credincioşi cunoscuţi ca legionari. De altfel, ancheta celorlalţi martori a insistat în mod exclusiv asupra posibilelor legături legionare ale părintelui Arsenie Boca131.
129 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 35. în ancheta din 27 septembrie se vorbeşte de anchete anterioare (21 şi 26 septembrie). Anchetele consemnate şi consultate de noi sunt din: 27, 29, 30 septembrie, 1, 3-5 octombrie 1955 (Ibidem, f. 33-48, 335-352).
130 Ibidem, dosar 1015, vol. 2, f. 51-62. Procesele verbale de interogatorii găsite şi studiate de noi sunt din: 20, 21,28 şi 29 septembrie 1955.
131 Ibidem, dosar 2637, vol. 2, f. 92-96. Anchetele penale consemnate sunt din: 5 ianuarie (Pavel Nicolae şi Ceţeanu Dumitru) şi 12 septembrie 1955 (Horia Drăghici).
63
în cele din urmă, părintele Arsenie a scăpat din nou de închisoare, revenind la Prislop. Nici de data aceasta Securitatea nu reuşise să-i găsească o „vină” pentru care să-l închidă pentru mai mult timp. însă “scânteiledin „chestiunea monahală” izbucnite în 1955 au degenerat din 1958 într-un adevărat incendiu care a afectat un număr foarte mare de monahi şi mănăstiri.
În cadrul programului general de urmărire a elementelor „suspecte” din mănăstiri, la 12 ianuarie 1958 se deschidea un nou „dosar de acţiune informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la mănăstirea Prislop”, conform hotărârii întocmite de locotenentul major Iloian Viorel şi aprobată de maiorul Kasza Iosif, şeful Direcţiei Regionale Hunedoara. Gestul se motiva pe „materialele verificate şi neîndoielnice pe care le posedăm asupra călugărului Boca Zian Arsenie [din care] rezultă că odată cu intrarea lui la mănăstirea ortodoxă din comuna Sâmbăta de Sus (...), adică din anul 1939, a avut legături cu elemente legionare urmărite de organele de stat”. Documentul continuă cu relatarea „ascunderii” unor legionari ca Nicolae Petraşcu, Grigore Glatcov sau Antonie Plămădeală. Mai mult, se susţinea că părintele Arsenie Boca „desfăşoară activitate duşmănoasă, face dese deplasări la Bucureşti şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş, unde are legături cu elemente duşmănoase”. Acelaşi act, propunea ca părintele să fie trecut la categoria de „evidenţă operativă ca un element legionar, care are legături şi cu elemente legionare”. Scopul deschiderii era de a stabili: „Dacă în prezent mai desfăşoară activitate legionară; în ce constă activitatea lui legionară, dacă desfăşoară activitate în mod organizat sau numai izolat; cu ce elemente întreţine legături şi de cine e vizitat la Mănăstirea Prislop; unde se deplasează şi pentru ce”132.
Din nou ofiţerii însărcinaţi cu supravegherea părintelui se confruntau cu absenţa unei agenturi calificate la Mănăstirea Prislop. Situaţia era mai gravă, în viziunea organelor de Securitate, deoarece Arsenie Boca, împreună cu stareţa Zamfira Constantinescu, îşi luau „măsuri perseverente de verificare”, potrivit unei adrese a DRSS Hunedoara către
132 Ibidem, f. 1-3.
64
MAI, Direcţia a III-a, din data de 17 februarie 1958. Problema se vedea rezolvată prin marşrutizarea informatorului „Tudor”, agent al Direcţiei a II-a din MAI33.
într-un alt plan de măsuri, de la începutul anului 1958, se ordona supravegherea deplasărilor părintelui Arsenie Boca, deoarece acesta „face deSe deplasări la Mănăstirea Antim din Bucureşti, unde ia legătura cu alte elemente duşmănoase”. Pentru atingerea obiectivului propus, se prevedea folosirea pentru început a agentului «Cartescu Ioan», „care cunoaşte pe Boca Zian Arsenie, în timp ce se afla la mănăstirea ortodoxă Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş.
Sub o legendă plauzibilă ce va fi întocmită din timp agentul «Cartescu» se va deplasa la Mănăstirea Prislop, unde va lua legătura cu călugărul legionar Boca Zian Arsenie. Termen pentru marşrutizarea agentului 1 februarie 1958. Răspunde Cpt. Stanciu Ioan.
Prin marşrutizarea agentului «Cartescu Ioan» scontăm să ne facem idee dacă Boca Zian Arsenie în prezent desfăşoară activitate legionară, cu cine, dacă face deplasări, unde anume, cu cine ia legătura şi de cine este vizitat la mănăstire etc. Termen 25 martie 1958. Răspunde lt. Bora Vasile.
Pentru recrutarea unui agent pe lângă Boca Z. Arsenie va fi pus în studiu şi recrutat dacă corespunde şeful gării CFR din Bretea Streiului şi călugăriţa cunoscută sub numele de «Birjeriţa».
Şeful gării CFR din Bretea Streiului are strânse legături cu personalul Mănăstirii Prislop. Primeşte şi expediază scrisori şi pachete pentru mănăstire. Boca Z. Arsenie nu primeşte la mănăstire pe nimeni fără recomandaţia şefului de gară din Bretea Streiului. Studierea acestora şi recrutarea celui mai pretabil va fi făcută până la data de 1 aprilie 1958, răspunde lt. Bora Vasile”133 134.
Aceste planuri nu s-au mai finalizat. Oricum, vieţuitorii de la Prislop aveau toate datele ca să părăsească monahismul, conform prevederilor
133 Ibidem, vol. 3, f. 18,19.
134 Ibidem, f. 33-33bis.
65
noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, iar mănăstirea era suficient de izolată ca să fie închisă135. Astfel, în mai 1959, părintele Arsenie Boca şi stareţa Zamfira Constantinescu erau nevoiţi să părăsească mănăstirea, iar maicile obligate să intre în lume136. în locul celebrei mănăstiri avea să se instaleze un cămin de bătrâni până în 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.
Până la urmă, motivul principal al închiderii Prislopului era afluenţa de credincioşi la mănăstire. Chiar părintele Arsenie Boca susţinea aceasta, în faţa patriarhului, la 1 martie 1967, potrivit unei note dată de „Vasile”: „Mai departe spune Boca că i s-a făcut observaţie nu numai de ai noştri prelaţi ortodocşi, n.n.] şi chiar de la alţii mai mari, că la mine venea multă lume. Eu însă nu le făceam nimic, decât stăteam de vorbă cu ei, îi îndrumam şi când plecau spuneau că au fost schimbaţi, şi atunci ei mă considerau făcător de minuni”137.
Viaţa lui Arsenie Boca de la plecarea din mănăstire până la moartea sa, a stat sub semnul interdicţiei dureroase de a nu mai putea îmbrăca haina călugărească şi a se întoarce, sub aspect formal, în chinovie, pentru a sluji alături de fraţii săi monahi. Securitatea a înţeles că cel mai „periculos” lucru la acest om este extraordinara sa forţă ca simbol al trăirii creştine şi a încercat, cel puţin sub aspect exterior, să şteargă imaginea ascetului de odinioară, cu barbă bogată şi ochi de foc. „Noul” Boca trebuia să fie un „om de lume”, bărbierit, îmbrăcat „la costum”, cu ochelari de soare şi, nu în ultimul rând, căsătorit. Ca şi cum, în mod obligatoriu, forma exterioară rezonează cu fondul interior. Cel puţin o perioadă, pentru a scăpa de urmărirea agasantă a Securităţii, Arsenie Boca a acceptat acest joc (mai
135 Vezi Monahismul ortodox şi puterea comunistă în România anilor 50.
136 părintele Arsenie Boca..., p. 34.
137 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 4, f. 27.
66
târziu va reveni la aspectul său „tradiţional”), plimbând prin Bucureştiul stupefiat silueta unui dandy despre care lumea bârfea că s-a căsătorit cu Julieta Constantinescu, fosta stareţă Zamfira. Toate zvonurile şi răutăţile au fost tratate de Arsenie Boca cu umorul fin, specific inteligenţelor superioare şi, în foarte scurt timp, cei care au vrut să vadă au constatat că în faţa lor, dincolo de aspectul de mirean, se află acelaşi călugăr plin de trăire duhovnicească şi de putere în cuvânt. Din acel moment, oriunde îl vor purta paşii pe părinte, în „vizită” prelungită la o mănăstire, la schela unei biserici care-şi aştepta pictura sau la Sinaia, unde şi-a găsit pacea în mijlocul fostelor maici din soborul de la Prislop, o mulţime fidelă îl va urma, pentru a fi alături de el. Şi, cum Arsenie Boca a peregrinat destul de mult în cei peste 30 de ani de călugărie „albă”, Securitatea a fost nevoită să-i deschidă multe dosare de urmărire, în funcţie de Direcţia de Securitate sub a cărei „jurisdicţie” intra.
Părintele Arsenie a continuat să fie urmărit până la sfârşitul vieţii, rezultatele fiind la fel de „mediocre” ca şi înainte de 1958. Ceea ce a variat a fost intensitatea urmăririi. După o supraveghere mai mult „de rutină” în perioada 1958-1962, care urmărea să vadă dacă părintele s-a „adaptat” noii situaţii, din 1962 până în 1965, în contextul în care o serie de deţinuţi politici încep să fie eliberaţi, urmărirea părintelui Arsenie se intensifică considerabil. Obiectivul Securităţii era să vadă dacă vechile relaţii sunt reluate, dacă acţiunile de reeducare au reuşit şi nu cumva se încearcă noi manifestări „duşmănoase” la adresa regimului. Ajungând (a câta oară?) la concluzia că Arsenie Boca nu desfăşoară activităţi contrare ordinii de stat, Securitatea coboară nivelul de prioritate al urmăririi părintelui, incluzând acţiunea sa de supraveghere informativă în cadrul larg al supravegherii generale a cultului ortodox. De aici, de câte ori o notă informativă aducea unele elemente „interesante”, cazul era extras şi pus pe tapet individual.
în cele ce urmează, dorim să consemnăm unele mărturii din dosarele Securităţii legate de activitatea părintelui Arsenie Boca în primii ani după expulzarea din mănăstire, modul în care s-a desfăşurat „marea urmărire” din perioada 1962-1965, iar, în final, să prezentăm câteva documente legate de ultimii ani ai vieţii marelui duhovnic. La fel ca şi în
67
timpul urmăririi din perioada 1951-1955, avertizăm că multe chestiuni vor părea anoste, excesiv de tehnice, însă ele ne ajută să înţelegem mai bine ce însemna în mod real activitatea organelor represive şi ce găsim de fapt într-un dosar de Securitate: rareori ceva spectaculos, foarte adesea un munte de banalităţi, iar acest lucru este poate şi mai înfricoşător.
Printre multele informaţii, de mai mare sau mai mică valoare, prezente în dosarul de urmărire informativă a lui Arsenie Boca, există câteva note care conturează ceea ce s-ar numi „viaţa cotidiană” a părintelui imediat după plecarea din mănăstire. Astfel, agentul „Florică” în nota din 5 februarie 1965, arăta următoarele: „Din anul 1959 a venit în Bucureşti dimpreună cu fosta stareţă de la Prislop, Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta. în momentul de faţă Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are Încă buletin de Bucureşti. Acum a fost trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă, este încă devotat Bisericii şi este privit de Patriarh şi de ceilalţi şefi ai lui ca un om capabil şi priceput în arta picturii. Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători. Se fereşte însă ca să mai aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de prudent şi calculat. Din timpul de când era student, era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”138.
O altă relatare o avem din partea informatorului „Rafael” (15 aprilie 1966): „Boca Arsenie este responsabilul atelierului de pictură şi email de la Schitul Maicilor. Nu este numit şef de atelier oficial, dar el face toate proiectele şi desenele tuturor comenzilor cerute de instituţie. Ca pregătire
138 Ibidem, vol. 1, f. 143-144. După închiderea Mănăstirii Prislop MAI Hunedoara a trimis dosarul părintelui Arsenie Boca la MAI Bucureşti, Direcţia a III-a, serviciul 4, la 5 septembrie 1959 (Ibidem, f. 345), ceea ce înseamnă că urmărirea informativă putea continua la Bucureşti, acolo unde părintele se refugiase, însă aceasta se va întâmpla abia din 1962, după cum vom vedea.
68
Boca A. este un desenator f. bun, pictor şi cunoscător al artei emailatului. Este un om priceput şi bun organizator al muncii în atelier şi de aceea este socotit ca un om de valoare în Patriarhie şi după câte am văzut patriarhul îl apreciază mult datorită talentului pe care-l are. Arta emailatului şi-a însuşit-o cu multă dibăcie (furată propriu-zis) de la doamna Oteteleşanu, care având o mentalitate învechită păstra acest secret al emailatului. După ce se iniţiază, Boca îşi pregăteşte doi elevi, pe Neagu Gh. şi Tudorache.
Din cele discutate cu el referitor la învăţatul unor secrete ale muncii de la cei bătrâni el mi-a spus aşa: «Măi, deoarece cei bătrâni care cunosc secretele meseriei nu vor să transmită celor tineri noi trebuie s-o furăm». De asemenea îi este necaz când unul tânăr nu vrea să înveţe. El pune multă bază pe elementul tânăr care are altă mentalitate decât cei bătrâni, în atelier se comportă frumos şi respectuos cu toată lumea. în timpul lucrului nu vrea să se discute în atelier, ci doreşte linişte, spunând că discuţiile distrag de la lucru.
Emisiunile de radio nu le ascultă decât pe cele cu caracter ştiinţific, literar şi informaţii de cultură generală. Muzica modernă nu-i place s-o asculte, îl enervează spunând că-i o muzică de tam-tamuri, lipsită de frumuseţe şi armonie. îi place muzica populară şi corală indiferent de conţinutul ei.
Timpul liber şi-l ocupă citind, completându-şi cunoştinţele. Din revistele literare şi ştiinţifice care se aduc în atelier citeşte cu mult interes tot ce apare în domeniul ştiinţific. Din ziarele care vin la atelier este abonat la «Scânteia», pe care, atunci când vine, îl citeşte cu mult interes (...). Boca Arsenie este un om cult şi vorbeşte calculat. El nu face risipă de cuvinte în convorbirile avute”139.
Despre o eventuală întoarcere a sa în mănăstire, deţinem o singură informaţie, şi anume cea din nota dată de „Giar” la 27 februarie 1967, în care se spune: „în ziua de vineri 24 februarie a.c., sursa se afla în cabinetul patriarhal împreună cu Boca Zian Arsenie. Acesta a întrebat pe patriarh dacă este adevărat ce se aude, că se vor întoarce în mănăstiri călugării
139 Ibidem, vol. 4, f. 38-39.
69
îndepărtaţi aici, la care patriarhul l-a întrebat dacă vrea să-l părăsească, şi să meargă la mănăstire. Acesta a spus că ar dori să meargă la aceeaşi mănăstire la care a fost prislop. I s-a răspuns că va trebui să meargă nu acolo unde vrea el, ci acolo unde va găsi de cuviinţă Biserica. Totodată Patriarhul a spus că nu peste multă vreme se va rezolva problema călugărilor îndepărtaţi în aşa fel ca să nu mai fie nici o mănăstire fără călugări, ci să fie reprimiţi în mănăstiri, bineînţeles numai cei care mai întrunesc condiţiile”. Cât despre poziţia patriarhului, părintele Boca spunea „că se va supune şi va merge în orice loc unde va fi trimis, aşteptând momentul când va fi chemat şi trimis acolo unde doreşte el”140.
în sfârşit, la 10 ianuarie 1962, agentul „Ionescu Ion” semnala că A rsenie Boca, care avea misiunea să picteze biserica Sf. Elefterie, „lucrează foarte puţin şi în schimb sub motiv că spovedeşte (deşi nu mai e preot şi nu aparţine de biserica Elefterie) are convorbiri îndelungate în biserică cu diferite persoane”141.
Din toate aceste fragmente rezultă următoarele concluzii: după scoaterea din mănăstire, părintele Boca a fost „recuperat” de patriarhul Iustinian, care l-a adus alături de el, în cadrul atelierelor Patriarhiei. Aici şi-a perfecţionat talentul artistic, pregătindu-se pentru o activitate care i-a fost „meserie” oficială restul vieţii. A rămas acelaşi om curios şi deschis la minte, lector prodigios şi iubitor de frumos şi nu a uitat niciodată de darul său duhovnicesc, pe care l-a exercitat şi pe schelele montate pentru pictură (aici informatorul exagera când spunea că Boca nu prea picta; din contra ştia să îmbine foarte bine munca cu rugăciunea). Nu în ultimul rând, a rămas un oştean credincios al Bisericii, în pofida vicisitudinilor pe care le-a avut de suportat, trăind deasupra frustrărilor mărunte şi înţelegând în ce situaţie se aflau cei cu putere de decizie în Biserică. La rândul lor ierarhii au ţinut la el şi au acceptat slujirea lui „neoficială”. Toate acestea
140 Ibidem, f. 25, 28. La nota biroului de la acest document, printre altele, se spune: „Nota se referă la afirmaţiile patriarhului în legătură cu reprimirea în monahism a foştilor călugări. Aceste zvonuri circulă cu destul[ă] intensitate în rândurile călugărilor" [Ibidem).
141 Ibidem, vol. 1, f. 225-226. Părintele Arsenie picta ca secund, alături de pictorul Vasile Rudeanu (cf. Părintele Arsenie Boca... p. 34).
70
sunt elemente definitorii ale vieţii lui Arsenie Boca după 1958, care pot fi lesne regăsite şi în multe alte mărturii din afara dosarelor Securităţii.
La 16 ianuarie 1962, şeful Direcţiei a III-a din MAI aproba deschiderea unui dosar de urmărire informativă părintelui Arsenie Boca, pornind de la „activitatea politică din trecut”, şi anume: „Legăturile strânse cu elementele legionare, cum ar fi comandantul legionar Petraşcu Nicolae, fostul prefect legionar Mateiaş Virgil şi alţii”; faptul că a găzduit în anul 1949 la Prislop pe călugărul Antonie Plămădeală şi, evident, realitatea celor două detenţii ale sale (1951-1953 şi 1955-1956). „în prezent, se spune în documentul de deschidere, este semnalat că întreţine legături cu diferite elemente neidentificate care-i aduc pachete şi scrisori. De asemenea este semnalat că face deplasări în ţară”142, trăgându-se concluzia că părintele „desfăşoară activitate de subminare a regimului democrat din RPR şi urmează a fi trecut în evidenţa operativă ca suspect de activitate legionară prezentă”.
Scopul deschiderii dosarului, în viziunea cadrelor de securitate, era de a stabili „în ce constă activitatea] contra] revol[uţionară] a obiectivului; cu cine întreţine legături pe linia organizaţiei legionare şi rolul lui Boca A. în această activitate; cum sunt cunoscute legăturile contactate de Boca A. şi rolul lor în relaţiile cu obiectivul]; dacă legăturile existente sunt de natură legionară şi dacă Boca le stimulează în activitatea] lui c[ontra] revoluţionară]; de stabilit dacă are legături superioare; de documentat activ[itatea] duşmănoasă a obiectivului şi legăturile lui”143.
142 Pentru deplasările din ţară ale părintelui trebuia apelat la agenţii din teritoriu şi la trimiterea de informatori pe urmele lui. Astfel, în adresa Direcţiei a III-a din MAI către MAI Braşov, din 2 august 1962, se spune despre părintele Arsenie care executa o „lucrare de pictură la o biserică din comuna Bogata" şi prin urmare era necesar a se „dispune măsuri pentru supravegherea lui informativă (...), cât va sta pe raza regiunii dvs". La fel se va întâmpla în anul următor, când în urma semnalării de către agentul „Neacşu", în nota din 9 mai 1963, că: „Boca urmează să plece în deplasare pe timp de circa trei luni de zile în satul Bogata, din Reg. Braşov, unde trebuie să lucreze în continuare pictura bisericii din sat. Plecarea este programată pe 28 mai 1963" Direcţia a III-a a luat măsuri. Prin adresa MAI Braşov către Direcţia a III-a din Bucureşti, din 15 mai 1963 se raporta că „s-au luat măsuri de marşrutizare a agentului «Nicoară Iulian» al raionului Sibiu, care îl cunoaşte pe obiectiv" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 29, 161,163,179).
143 Ibidem,f. 3-5. Interesant este faptul că punctul: relaţiile părintelui Arsenie Boca cu legionarii este trecut la categoria „materiale verificate şi neîndoielnice" care există în arhivă (Ibidem). Vezi şi adresa Direcţiei a III-a către Direcţia Regională MAI Banat, Serviciul II, din 19 ianuarie 1962, în care se solicita:„Luaţi măsuri şi înaintaţi întregul material ce-l posedaţi. Odată cu înaintarea materialului rugăm faceţi cunoscut şi Serviciului C, pentru a efectua schimbările necesare în evidenţa operativă" (Ibidem, f. 42).
71
Hotărârea de deschidere a unui dosar de urmărire informativă părintelui Boca se leagă de „planul de măsuri de acţiune informativă”, Întocmit de locotenentul major Ene Dumitru din Direcţia a III-a, Biroul 1, din MAI, în data de 13 ianuarie 1962. Ofiţerul, analizând dosarul deschis legionarului Oprea Petru, a constatat că acesta a fost la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în iulie 1961, în căutarea părintelui Arsenie (amândoi fuseseră deţinuţi în acelaşi penitenciar). Cum aproape toţi legionarii eliberaţi erau bănuiţi că încearcă restabilirea vechilor contacte în scopuri „duşmănoase”, deplasarea lui Oprea la Sâmbăta a fost interpretată drept o tentativă de contactare cu scop „ostil” a părintelui Boca. Pentru a se afla dacă părintele Arsenie intra în „conspiraţiile” legionarilor din închisori se cerea serviciului «K» să stabilească „comportarea în penitenciar a lui Boca Arsenie şi elementele cu care a avut contingenţă şi relaţii în penitenciarul Jilava” şi anchetarea unor deţinuţi care erau bănuiţi că aveau legături cu părintele Arsenie: legionarul Mateiaş Virgil aflat în penitenciarul Aiud sau Mitrea Iordan (pe marginea textului este scris: „a fost anchetat rezultatul negativ”). Termenul de executare a măsurilor era între 30 ianuarie 30 martie 1962 144.
144 Ibidem, f. 110-117, 348-351. într-un raport privitor la punerea în supraveghere informativă a părintelui Arsenie Boca din 9 iulie 1962, reiese că: „Nu posedăm informaţii cu privire la activitatea desfăşurată eventual în penitenciar" (Ibidem, f. 315). Probabil această adnotare s-a făcut, după ce au fost anchetaţi, conform adresei cum 0123/T către MAI-Formaţiunea 0622 Aiud, din 4 aprilie 1963, în care se spunea: „Deoarece Boca Arsenie în prezent este suspect de activitate legionară, datorită relaţiilor avute cu Petraşcu Nicolae şi alte vârfuri legionare, rugăm dispuneţi anchetarea lui Petraşcu Nicolae, Glatcov Grigore şi Bordaşiu Nic. Prin anchetarea acestora şi în special a lui Petraşcu Nicolae ne interesează a se obţine date care să precizeze rolul lui Boca Arsenie pe linia organizaţiei legionare, sarcinile şi instrucţiunile primite în ducerea activităţii legionare" (Ibidem, f. 12).
în acelaşi sens este adresa Direcţiei a III-a către MAI Crişana, din 26 aprilie 1963, în care se cerea:„Pentru perioada cât Boca a stat în detenţie, rugăm dispuneţi a se stabili: comportarea, activitatea desfăşurată şi legăturile avute cu elementele arestate. în situaţia că nu posedaţi materiale privind aceste aspecte, să fie luate măsuri de a ne comunica datele de identificare a elementelor cu care Boca Arsenie a fost în detenţie şi a locuit în aceeaşi celulă, pentru a fi exploatate de către noi" (Ibidem, f. 19).
72
Atitudinea curentă a părintelui Arsenie urma să fie stabilită în principal prin exploatarea slabei agenturi care avea pătrundere în anturajul său. Sarcinile trasate potenţialilor informatori erau următoarele: „La domiciliu în ce relaţii se află cu locatarii şi natura acestor relaţii (...); ce elemente se cunosc că vizitează pe Boca Arsenie la domiciliu şi cum sunt cunoscute acestea din punct de vedere politic; interesează de asemenea dacă-l vizitează la serviciu anumite elemente, la locul de muncă, cunoscute ca fiind venite în acest scop din provincie; de stabilit cercul intim al relaţiilor pe care Boca Arsenie îl are şi care dintre acestea se bucură de o încredere deplină din partea obiectivului; este necesar a cunoaşte dacă Boca Arsenie la locul de muncă munceşte sau nu în mod cinstit, iar dacă nu, în ce constă relaţiile lui pe această linie; care este atitudinea lui morală (văzută din punctul nostru de vedere); dacă este căsătorit, relaţiile lui etc; din punct de vedere politic, interesează care este atitudinea pe care o adoptă în ceea ce priveşte respectarea legilor RPR, ce afirmaţii face, care sunt manifestările şi cum sunt cunoscute legăturile lui din acest punct de vedere; interesează dacă face deplasări, unde, cu ce scop şi cu cine ia legătura în asemenea împrejurări; este necesar ca atunci când se stabileşte că va face vreo deplasare, să fim anunţaţi la timp pentru a putea lua măsurile necesare”145.
în raportul ofiţerului Ene Dumitru din 13 ianuarie 1962 se spunea că pentru îndeplinirea măsurilor, „până la recrutarea unei agenturi personale cu care să ţinem legătura, se vor folosi agenţii «Tudoran Ion» şi «Ionescu Ion», pentru a ne informa cu date privitoare la Boca Arsenie”. Aceştia nu au dat însă informaţii despre părintele Arsenie, deşi aveau posibilităţi informative (primul se afla la Mănăstirea Antim, iar al doilea era fratele unuia din pictorii cu care Arsenie Boca lucra la biserica Sf. Elefterie).
145 Ibidem, f. 220-221. Aceleaşi prevederi se găsesc în planurile de măsuri din 2 şi 30 martie 1963 (Ibidem, f. 103, 107). La 31 octombrie 1962, potrivit unei Note, locotenentul Ene Dumitru a apelat la căpitanul Moise„să-l dirijeze pe agent [Tudoran Ion] în direcţia elementelor cu care obiectivul are legături pentru a stabili caracterul acestora", ceea ce nu s-a întâmplat deoarece, la 30 martie 1963, acelaşi ofiţer revenea cu solicitarea sa (Ibidem, f. 218,219).
73
în aceste condiţii, s-a încercat recrutarea unor „elemente care domiciliază la aceeaşi adresă cu Boca Zian Arsenie”, potrivit unei cereri de verificare a locotenentului Ene din data de 6 iulie 1962 146. în final, s-a dispus dirijarea a doi informatori: „Timotei” şi „Neacşu”147.
Primul informator, „Timotei” era de la locul de muncă al părintelui Arsenie Boca atelierul de pictură al Patriarhiei, aflat la Schitul Maicilor. Acesta a fost recrutat la 19 iulie 1962, de către locotenentul Dumitru Ene, cel care coordona acţiunea informativă împotriva lui Arsenie Boca. Noul agent era „dirijat pentru a ne informa referitor la legăturile, discuţiile şi atitudinea lui Boca”, conform rubricii Sarcini din nota informativă dată în momentul recrutării148. Acesta a dat informaţii în perioada 19 iulie 1962-11 martie 1964 şi un număr de 18 note informative, potrivit celor găsite la dosar. Din noiembrie 1963 informatorul a fost preluat de căpitanul Alecsuc Şt., de la Biroul 3 Securitate, care lucra strict pe linia problemei legionare. Din acel moment, despre părintele Boca s-a vorbit numai în cheia unei adeziuni la Mişcarea Legionară.
în notele sale, „Timotei” dădea informaţii despre persoanele care îl vizitau pe părintele Arsenie la locul de muncă, pentru executarea unor Icoane fie în pictură, fie în email, despre discuţiile pe care le avea cu acesta pe marginea celor citite în presă, subiecte referitoare la problemele internaţionale. în general, opinia informatorului despre părintele Arsenie Boca era una pozitivă, fapt care l-a făcut pe locotenentul Dumitru Ene să concluzioneze la un moment dat: „Analizând interpretarea dată acestora (faptelor, n.n.) se poate spune că Boca Arsenie este un element cu o atitudine cât de cât corespunzătoare”. în schimb, pe margine, superiorul său a notat: „Corespunzătoare concepţiei lui, dar nu şi a noastră, ss/indescifrabil”149.
146 Ibidem, f324.
147 Conform notei-analiză din 20 octombrie 1962, întocmită de căpitan Marinescu I., rezultă că „Timotei" fusese dirijat în această acţiune informativă înainte de această dată (Ibidem, f. 352-353).
148 Ibidem, f. 215.
149 Ibidem, f. 176. Despre calitatea muncii informative a lui „Timotei", în nota biroului din 8 august 1963, ofiţerul Ene spune:„în raport cu posibilităţile ce le are, el reuşeşte de multe ori să ne facă cunoscute legăturile obiectivului şi unele discuţii pe care acesta le poartă" (Ibidem).
74
în cele din urmă, Arsenie Boca a intuit că „Timotei” era informator, în nota din 27 noiembrie 1963, „Timotei” relatează o discuţie „ciudată” cu părintele, în care acesta din urmă se exprima pentru continuarea revoluţiei din octombrie în America”. Simţind ironia, ofiţerul de Securitate nota: „Cred că Boca l-a mirosit pe agent şi acum îl «serveşte» în funcţie de întrebările ce i se pun, ss/indescifrabil”150. După această dată, părintele Arsenie a refuzat să mai comenteze critic evenimentele internaţionale cu agentul „Timotei”. Agentul a fost instruit de ofiţer să aducă în discuţie chestiuni legate de sfinţi, ca de exemplu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, primul fiind patronul legionarilor sau de unificarea Bisericii, relativ la vizita papei Paul al VI-lea la Ierusalim. La acestea părintele răspundea, dar superficial, făcând numai câteva precizări.
Al doilea informator important dirijat în această acţiune a Securităţii a fost „Neacşu”, care, la fel, era coleg de serviciu cu obiectivul şi care a acţionat în colaborare cu „Timotei”151. De la „1 octombrie 1963 agentul a fost predat la Biroul 3”, tot ofiţerului Alecsuc Ştefan. „Neacşu” a dat un număr de 24 de note informative în perioada 2 noiembrie 1962 - 21 martie 1964.
Agentul a fost dirijat şi instruit să-l supravegheze informativ şi să stabilească comportarea şi relaţiile părintelui Arsenie Boca, dar numai în cadrul serviciului şi „să păstreze linia de conduită trasată în sensul că la
150 Ibidem, f. 172-172v.
151 Ibidem, f. 196v. Aceeaşi idee se regăseşte în Planul de măsuri din 2 martie 1963, întocmit de locotenentul Ene Dumitru, şi ca atare:„Vom lua măsuri a sta de vorbă cu aceştia şi comunica rolul pe care-l au fiecare şi felul în care să rezolve sarcinile ce le au, la locul de muncă al celui urmărit. în această idee preconizăm a dirija pe «Timotei» pe lângă Boca Zian în aşa fel ca acesta în discuţii să-l prezinte pe agentul «Neacşu» ca un băiat bun, de încredere, care este însă supărat întrucât are neajunsuri în familie. De asemenea îi va spune că acesta («Neacşu») i-a vorbit cu multă admiraţie faţă de calităţile şi pregătirea ce o are Boca Zian Arsenie şi că se simte atras de el. îl vom dirija în acest fel, pentru a determina pe Boca să acorde mai multă încredere agentului «Neacşu» cât şi pentru a întări atitudinea manifestată de ag. «Neacşu» de a se declara de acord cu unele idei ale lui Boca conform dirijării făcute de organele noastre. Prin această măsură urmărim ca agentul «Neacşu» să pătrundă mai mult în intimitatea lui Boca Arsenie şi să ne poată informa asupra concepţiilor pe care Boca le are, cât şi atitudine[a] pe care o va manifesta faţă de regimul nostru" (Ibidem, f. 107-108).
75
locul de muncă să aibă aceeaşi comportare obişnuită şi să nu se preocupe în mod vizibil de a contacta fel de fel de «persoane» şi să nu-şi facă de Lucru» în mod artificial, fapt care poate atrage atenţia celor din jurul lui”152. Cu toate acestea, părintele Boca” era „prudent în împrejurările când de faţă sunt şi alte persoane. El respinge şi evită a discuta cu acestea pentru a nu da loc la comentarii”153.
O altă sursă a fost „Ileana Constantinescu”, care a dat informaţii în perioada 13 aprilie 1964 - 5 noiembrie 1965 154. Iniţial, aceasta era în legătura căpitanului Savin Dănilă din MAI Galaţi, după mutarea agentei în Bucureşti fiind preluată de Direcţia a III-a, în legătura locotenentului major Băjenaru Ştefan. Informaţiile date de această agentă în cazul Boca s-au referit la ipotetica organizare a maicilor iniţiată de fosta maică Zamfira Constantinescu şi despre relaţia dintre părintele Boca şi maica Zamfira (considerată de Securitate „concubinaj”)155.
Alţi informatori au fost: „Stoleru Valeriu” care la 16 august 1965 îl întâlnise pe părintele Arsenie Boca la locul de muncă, dând informaţii fără valoare, dar fiind dirijat, de ofiţerul Păduraru N., „să intre în anturaj în vederea obţinerii unor probleme ce ne interesează”156; „Tatiana” de la MAI Suceava, care a dat două note la 29 martie şi 3 august 1965, cu informaţii sumare despre părintele Arsenie şi maica Veronica157; „Florică” în două
152 Ibidem, f. 202. în nota locţiitorului şef de birou de la nota informativă din 2 februarie 1963 se spune:„Agentul «Neacşu» înregistrează o serie de fapte şi legături ale lui Boca. El însă nu ne poate informa despre activitatea acestuia; agentul să fie dirijat pentru a se apropia de Boca, să-i câştige încrederea şi să poată discuta cu el şi probleme politice, să discute despre activitatea trecută a lui Boca. Este necesară o nouă recrutare cu mai multe posibilităţi de informare, având în vedere că agentul «Neacşu» şi «Timotei» s-au descoperit între ei" (Ibidem, f. 200).
153 Ibidem, f. 189. Se pare că Arsenie Boca ştia că este urmărit de Securitate, deoarece în dialogul său cu informatoarea „Dragomir Maria" din 6 decembrie 1966 acesta spunea că unul dintre colegii de serviciu „îl urmăreşte pas cu pas" (Ibidem, vol. 4, f. 29).
154 Ibidem, f. 154-155.
155 Ibidem, f. 118,124,127-128,134,145. Organizarea de care se aminteşte nu poate fi decât o regrupare a maicilor izgonite din mănăstire, în condiţiile în care o puteau face.
156 Ibidem, f. 119.
157 Ibidem, f. 140 („Casa: într-un magazin"primită de mr. Banciu I.). Din nota informativă din data de 3 august 1965, primită de mr. Necula Ion, în casa „Libelula": „Filofteia a mai comunicat sursei că într-una din zile a mers la patriarhie, la atelierul de pictură, unde lucrează Boca Arsenie, căruia i-a povestit situaţia ei, iar la rândul lui, Boca a certat-o că de ce a trecut la stilişti şi s-a căsătorit cu preot stilist, care sunt suspectaţi şi urmăriţi şi de ce nu ia exemplul lui, că s-a lăsat de uniformă de când a ieşit de la mănăstire şi astăzi nimeni nu are nimic cu el şi se supune ordinilor". La observaţii: „Furtună Filofteia fostă Tănăsescu este o legătură principală a lui Oţa Sabin şi care în prezent se dezice de activitatea clandestină a acestuia şi regretă faptul că s-a căsătorit formal cu Furtună Dumitru, pr. hirotonit de Oţa" (Ibidem, f. 120).
76
note, din 1 iulie şi 9 noiembrie 1965, cu date sumare despre părintele 158; „Dragomir Maria” dirijată înainte de 12 ianuarie 1965, când a dat prima notă despre Arsenie Boca, a furnizat informaţii sumare, mai ales pe tema tehnicii picturii în email, în perioada 22 decembrie 1964 - 4 martie 1965; „Văleanu Ion”, agent al locotenentului Băjenaru Ştefan, cu o singură notă dată la 29 iunie 1965; „Dan” al locotenentului Păduraru N. cu două note din 10 februarie, respectiv 24 iunie 1965 dirijat pe lângă Arsenie Boca, dar fără succes159.
O altă metodă folosită în acţiunea deschisă împotriva părintelui Arsenie Boca a fost supravegherea operativă sau altfel spus filajul. Aceasta s-a declanşat după predarea raportului din 9 iulie 1962, în care se propunea „punerea în supraveghere operativă pe timp de 20 de zile”160. Locotenentul Ene Dumitru motiva astfel măsura luată (nota explicativă din 20 iulie 1962): „Este necesar ca la domiciliu să fie instalat un post fix care să aibă în atenţie persoanele care se identifică, ca elemente în vizită la domiciliul lui Boca Zian.
De asemenea, se va ţine seama ca aceste situaţii să fie fotografiate. Este necesar să se efectueze fotografierea lui Boca Zian, a legăturilor principale,
158 Ibidem,f. 121,143-144.
159 Ibidem, f. 123-123v, 141, 142, 145, 147, 149. De menţionat că unele note informative sunt preluate de diferiţi ofiţeri de securitate, după cum aveau reţeaua informativă. Astfel locotenentul Băjenaru Ştefan nu a făcut decât să dea câteva instrucţiuni pentru obiectivul său şi ulterior să preia notele care îl interesau (ultima din 10 noiembrie 1965).
160 Ibidem, f. 314-316. Interesant este faptul că la prezentarea obiectivului, printre altele se spune:„Deţinem informaţii verificate că în anul 1945 a avut legături legionare cu Petraşcu Nicolae, comandant legionar, în prezent arestat. Legăturile lui Boca Zian Arsenie cu Petraşcu Nicolae au constat în aceea că a executat instrucţiunile primite de la Petraşcu de a ajuta organizaţia legionară, concretizată prin aceea că în anul 1949 a găzduit la Mănăstirea Prislop pe călugărul Plămădeală Leonida, condamnat la 7 ani temniţă grea "(Ibidem).
77
locurilor de întâlnire şi adresele pe care le frecventează. în situaţia în care cel în cauză se va deplasa în această perioadă în provincie, rugăm să ne anunţaţi pentru a lua măsuri informative. Precizăm că obiectivul este precaut, prudent şi destul de inteligent şi ar fi posibil să se controleze în timpul supravegherii.
întrucât cunoaştem că Boca Zian este vizitat şi la serviciu de anumite persoane cu care din prudenţă refuză a discuta, nu se va organiza supravegherea la serviciu întrucât avem agentură”161.
Obiectivul „Bratu”, fiindcă aşa se numea Arsenie Boca în timpul filajului, a fost urmărit practic zilnic în perioada 21 august - 9 septembrie 1962. Acţiunea s-a desfăşurat pas cu pas, notându-se orice amănunt, orice gest făcut de obiectiv: „La orele 17,20 Bratu a ieşit de acasă, având asupra sa o servietă de culoare neagră şi a mers spre strada Litovoi Voevod, şos. Armatei Sovietice şi din staţia ITB Teiul Doamnei s-a urcat în trv. I, cls. II a scos un bilet de 0,25 lei şi a ocupat loc pe partea stângă a vagonului, iar la staţia Bărăţiei Bratu a coborât din trv. şi a mers pe cal. Moşilor, bd. 1848, oprindu-se în faţa magazinului cu autoservire unde întâmplător s-a întâlnit cu un individ (popă) cu care a discutat cca. 2, după care s-au despărţit...”162. Interesant este faptul că încă de la filajul din 22 august obiectivul şi-a dat seama că este în atenţia permanentă a Securităţii, deoarece chiar lucrătorii operativi constatau cum Bratu „se uita de două ori înapoi” sau „a privit în urma sa”163. Toate persoanele, cu care Arsenie Boca intra în legătură şi
161 Ibidem, f. 312-313.
162 Ibidem, f. 302 (filaj din 21 august 1962).
163 Ibidem, f. 300, 307. Interesant este episodul din 8 septembrie 1962, unde Arsenie Boca împreună cu Julieta Constantinescu a obligat organele de securitate care îl urmăreau să-l fileze pe distanţa Calea Moşilor Calea Dorobanţilor timp de o oră, probabil pentru a se convinge că este supravegheat şi poate a arăta„supraveghetorilor săi"că ştie acest lucru:„La orele 21,35 Bratu împreună cu Beţi [Julieta Constantinescu, n.n. ANP] au fost văzuţi venind pe str. Litovoi Voevod din direcţia domiciliului şi încet au mers discutând şi ţinându-se de braţ pe şos. Armatei Sovietice [azi Colentina] au traversat şos. Ştefan cel Mare mergând pe Calea Moşilor, Str. Sf Ion Moşi, Făinari, Episcopul Radu, până la colţ cu str. Ardeleni unde s-au oprit şi s-au uitat înapoi după care au continuat să meargă pe str. Episcopul Radu, M. Eminescu până în staţia ITB-Viitor. Bratu a rămas în staţia ITB-Viitor în timp ce Beţi a mers la cofetăria Lăcrămioara de unde a ieşit imediat şi a mers la bufetul Herculane. După 3 Beţi s-a reîntors la Bratu şi împreună au continuat să meargă încet pe str. Mihail Eminescu până în staţia ITB polonă unde s-au oprit, au privit înapoi şi au continuat să meargă până în colţ cu Cal. Dorobanţi, de unde Beţi s-a urcat în autobuzul 33 ce era în staţie; erau orele 22,35.
Bratu a rămas puţin în staţie uitându-se după autobuz, apoi a mers pe str. M. Eminescu până în staţia ITB-Polonă, de unde s-a urcat în autobuzul 33, a scos un bilet de 0,50 lei şi a avansat. La staţia ITB-Calea Moşilor Bratu a coborât şi a mers pe str. M. Eminescu, Cal. Moşilor până în staţia ITB m. Eminescu. în staţie a privit atent la persoanele ce staţionau. La venirea tramvaiului 21 s-a urcat la cls. a II-a, a scos un bilet şi a avansat (subl. aut.). La staţia ITB -Teiul Doamnei Bratu a coborât şi a mers pe şos. Armatei Sovietice, str. Litovoi Voevod intrând în casă; erau orele 23,00, când postul a fost ridicat"(Ibidem, f. 274v-275).
78
erau filate, aveau să fie identificate şi verificate în evidenţele Securităţii, potrivit unei adrese a Direcţiei a VII-a către Direcţia a III-a din data de 29 octombrie 1962 164.
La 12 noiembrie 1965 dosarul de urmărire informativă nr. 3483, privitor la Boca Arsenie avea să fie închis, conform hotărârii locotenentului major Băjenaru Ştefan, cel care l-a operat informativ în ultima perioadă. Motivele erau: „Materialele obţinute în desfăşurarea acţiunii sunt de mică importanţă [...], deşi rezultă că Boca Arsenie a avut până în ultimul timp legături cu diferite elemente din ţară, nu s-a stabilit că aceste legături sunt cu caracter duşmănos, ci sunt foştii credincioşi pe care i-a avut sub influenţă, pe timpul când era preot duhovnic, care voiau să-l vadă şi să-i ceară diverse sfaturi [...]. Din toate datele existente la dosar se poate trage concluzia că în prezent Boca Arsenie nu desfăşoară activitate duşmănoasă”165.
Acţiunea de urmărire a părintelui Arsenie a cunoscut şi momente sau probleme „ciudate”. Un exemplu este problema aşa-zisei reţele de curieri formată de episcopul Nicolae Popovici, exilat la Mănăstirea Cheia, decedat între timp, care fusese preluată de alţi călugări. Interesul organelor de securitate era mare deoarece aceste legături erau considerate ca fiind subversive şi cu caracter legionar. De fapt, era vorba de un simplu zvon din 1951(!) pe care securiştii doreau să-l verifice în 1963: „Din nota furnizată de «Tică» la data de 12 februarie 1951, rezultă că episcopul
164 Ibidem, f. 244-271.
165 Ibidem, vol. 3, f. 328, 330.
79
Popovici Nicolae a creat o reţea de agenţi în rândul călugărilor care a fost predată lui Boca Arsenie, iar acesta la rândul lui a dat-o lui Gheronte Gherasim de la mănăstirea Lainici. în legătură cu aceste aspecte se va lua legătura cu serviciul 4 pentru relaţii [...]”166.
O altă situaţie „ciudată” s-a dovedit încercarea de recrutare a părintelui Arsenie ca informator, potrivit notei biroului din 1 august 1962: „Boca Zian Arsenie va fi studiat în vederea recrutării. Acesta este cunoscut cu o mare influenţă în rândul credincioşilor ortodocşi şi al legionarilor, creându-se în jurul lui un adevărat mit”, pentru ca în observaţia căpitanului Culcea Cornel, şeful Biroului, să se spună: „Deocamdată noi trebuie să stabilim cu ce se ocupă el”167 168. Aceasta după ce în „Planul de măsuri” din 2 martie 1963, printre altele, se spunea: „Să avem eventuala recrutare a lui Boca Arsenie şi folosirea lui în rândul elementelor legionare din [ierarhia] legionară. Sarcină cu control permanent”. Ulterior, la 8 august 1964, într-o notă analiză se spunea: „Dată fiind poziţia corespunzătoare a lui Boca Zian Arsenie opiniem pentru contactarea lui în vederea atragerii la colaborare cu organele noastre date fiind posibilităţile lui de informare în Bucureşti, cât şi în provincie”. Această situaţie nu era rară. Adesea ofiţerii operativi, care lucrau în mod efectiv un caz, constatau că „obiectivul” nu este un pericol pentru regim. Pasul următor, în condiţiile în care se ştia totul despre persoana respectivă, era atragerea la colaborare. Ultimul cuvânt îl aveau ofiţerii superiori, care, de obicei, ordonau continuarea urmăririi informative şi, în cele din urmă, arestarea „obiectivului”. Faptul că deja la sfârşitul lunii iulie 1962, la scurt timp după începerea urmăririi informative, se propunea recrutarea lui Arsenie Boca, e o dovadă clară că ofiţerii erau pe deplin convinşi de nevinovăţia acestuia.
în sfârşit, trebuie menţionat că în paralel cu supravegherea părintelui Arsenie, a existat şi o urmărire a Julietei Constantinescu, fosta maică Zamfira. De exemplu, la 5 noiembrie 1962, locotenentul major Ene
166 Ibidem, f. 105.
167 Ibidem, f. 214.
168 Ibidem, f. 109, 344.
80
Dumitru raporta că în ziua de 3 noiembrie a fost la domiciliul acesteia şi a constatat că „posedă” o maşină de scris, marca „Hermes” cu autorizaţie169, într-o notă privind pe Constantinescu Julieta-Zamfira, din 2 iunie 1965, întocmită de locotenentul major Băjenaru Ştefan, de la biroul 304, se spune despre aceasta că „din dosarul informativ ce îl avem asupra lui Boca”, după izgonirea din mănăstire trăieşte cu acesta într-o casă cumpărată de amândoi în Bucureşti, dar nu sunt căsătoriţi. Despre acest ultim aspect se vorbeşte în adresa Direcţiei a VII-a către Direcţia a III-a din data de 22 octombrie 1963, unde se spune în mod clar că Arsenie Boca „nu este căsătorit”170.
După închiderea dosarului de urmărire informativă părintele Arsenie Boca a fost trecut în evidenţa operativă pasivă, la dosarul de obiectiv „Administraţia Patriarhală”, nr. 564, de la Direcţia a III-a, indicativ ofiţer 304/1171. Altfel spus, părintele nu mai constituia un obiectiv de urmărire informativă individuală, ci intra în supravegherea generală desfăşurată în cadrul dosarului care era deschis pentru Patriarhia Română şi aceasta datorită locului de muncă schitul Maicilor.
Prin urmare, informatorii care au dat date despre activitatea părintelui Arsenie Boca nu mai erau dirijaţi special pe lângă el, ci în cadrul notelor aceştia furnizau, pe lângă informaţiile solicitate de ofiţerul de legătură, şi date despre părintele. Informatorii au fost în număr de 10 (potrivit notelor informative găsite la dosar), de la diferite birouri de probleme (cultul ortodox sau cea legionară), unii mai vechi („Muşat”, „Dragomir Maria” „Giar”), alţii noi, dar care au dat mai multe referinţe („Rafael”, „Vasile”, „Sărăţeanu”, „Popa Victoria” sau „Tudoran”) şi alţii de la direcţii de securitate de pe plan local („Păltiniş” sibiu şi „Poenaru Ioan” braşov). Informaţiile sunt din perioada 19 ianuarie 1966 - 18 aprilie 1968. Ofiţerul care strângea informaţiile privitoare la acesta era locotenentul major Păduraru N.
169 Ibidem, f. 31.
170 Ibidem, f. 317, 320.
171 Ibidem, vol. 4, f. 1-1 v. De menţionat că volumul 4 din acest dosar are material documentar numai cu note informative din perioada 1965-1968.
81
Notele sunt în general lipsite de substanţă. O notă cât de cât interesantă este cea dată de „Giar”, la 31 mai 1967, în care declara că, „pictorul Boca Zian, salariat al Patriarhiei Române, s-a retras din postul acesta începând cu data de 1 iunie a.c. Sursa nu cunoaşte cu exactitate planurile de viitor ale acestuia. Din câte a aflat el, acesta suferă de o slăbire a vederii din cauza lucrărilor de miniatură. Vrea să meargă să picteze câteva biserici unde condiţiile de lucru sunt cu totul altfel şi-i ajută să-şi refacă vederea. în completarea celor de mai sus, sursa informează că Boca Zian Arsenie a mai informat că ar intenţiona să picteze biserica lui Spiridon Cândea de la Bogata Olteană din Transilvania, precum şi la pr. Savian Bunescu într-o comună lângă Mihăileşti”172.
Ultima acţiune de urmărire a lui Arsenie Boca desfăşurată de Securitate, prezentă în dosarul personal al părintelui, este din perioada 3 februarie 1975 - 29 septembrie 1989, cu întreruperi mari. Primul document din serie este o adresă a Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti către unitatea specială „S”, în care se cereau date despre „persoanele cu care are relaţii pe linia cultului ortodox din capitală şi provincie. în caz că aceştia urmează să se întâlnească, să ni se comunice din timp pentru a se lua măsurile respective”. Problema era urmărită de căpitanul Simion Gheorghe cu indicativul 111/SG, deci de la Direcţia I informaţii Interne, problema cultul ortodox173. Probabil că acest demers era rezultatul unei relatări sau precizări despre părintele Arsenie într-o notă informativă din munca de securitate desfăşurată în cercurile ortodoxe din Bucureşti.
Abia la 3 septembrie 1975 mai avem informaţii în nota dată de sursa „Barbu”, care a fost instruit de ofiţerul de legătură pentru a merge în vizită la şantierul de pictură de la biserica Drăgănescu (azi oraşul Mihăileşti, jud. Giurgiu), unde lucra părintele Arsenie. însă informatorul nu l-a găsit deoarece părintele se afla în concediu. Privitor la acest document trebuie spus că nu face parte dintr-o muncă organizată, ci este ceva secvenţial, un caz care ulterior, în supravegherea informativă deschisă în anii 80
172 Ibidem, f. 5, 9,10.
173 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 10.
82
împotriva părintelui Arsenie Boca avea să constituie material probatoriu în urmărire174.
Alte documente sunt din anul 1984, când se declanşează o acţiune de verificare. Este vorba de două note informative date de informatorul „Tâmplaru Ion” maiorului Cocârlea Constantin de la Securitatea oraşului Sinaia. în aceste note se vorbeşte de noua situaţie a părintelui Arsenie Boca, pensionat din activitatea de pictor bisericesc, din cauza vârstei şi sănătăţii cu care se confrunta, şi retras la Sinaia, alături de foste maici de la Mănăstirea Prislop. Informatorul preciza: „Nu primeşte şi nu face vizite, neavând relaţii în Sinaia. Uneori face plimbări prin zonă împreună cu fostele măicuţe. Lunar merge la Bucureşti pentru a-şi ridica pensia de la Patriarhie, însă intenţionează să-şi transfere pensia la Sinaia”. La rându-i, ofiţerul recomanda informatorului „să stabilească dacă [Arsenie Boca, n.n.] posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară, deplasările pe care le face şi scopul lor, comentariile ce le face, cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi, dacă are un rol de întrunirea şi coordonarea activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază”175.
La 8 ianuarie 1985 se aproba raportul cu propunerea de deschidere a unei noi acţiuni de supraveghere informativă a părintelui Arsenie Boca. Propunerea avea în vedere „stabilirea poziţiei şi activităţii actuale, fost membru legionar”, pentru o perioadă mare de timp cuprinsă între 1985-1989, prin „dirijarea s[ursei] «Florea» şi «Tâmplaru» cu sarcini pentru stabilirea poziţiei şi comportării prezente a relaţiilor pe care le are şi natura acestora [...]; efectuarea de investigaţii la domiciliu pentru a stabili preocupările ce le au relaţiile şi natura lor [...]; contactarea periodică în scop de descurajare şi influenţare pozitivă; măsuri pe linia gr. «S» Sinaia”. Termenul ultim era între 30 septembrie - 30 decembrie 1989 176.
De fapt pe cine urmărea Securitatea? Un părinte hăituit aproape toată viaţa de poliţia politică, un om care în februarie 1988 făcuse paralizie
174 Ibidem, f. 5-6. De menţionat că această notă este o fotocopie cu sublinieri ulterioare.
175 Ibidem, f. 11-15v.
176 Ibidem, f. 2.
83
facială şi la piciorul stâng şi suferea de inimă (avusese un infarct), motive pentru care a fost internat în spital, la Bucureşti.
Şi totuşi, ofiţerul Cocârlea Constantin raporta către superiori că în data de 10 aprilie 1989 îl vizita pentru „a verifica datele furnizate de informatorul «Tâmplaru»”, unde a constatat: „am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el, deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună”177, spune el. Iar note informative se dădeau în continuare, cum este cea dată de „Florea Gh.” la 28 septembrie 1989, în care spunea: „Cei apropiaţi lui sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii şi au făcut pregătirile necesare pentru situaţia în care ar deceda”178.
La 29 septembrie 1989 maiorul de securitate Cocârlea Constantin propunea scoaterea din supravegherea informativă a părintelui Arsenie Boca. Acesta îşi motiva iniţiativa pe următoarele criterii: „Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite, în prezent este grav bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului (...) şi rămâne în evidenţele de Securitate”. Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989 179.
în ziua de 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut în rândul celor drepţi. A fost prohodit în ziua de 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop de o mulţime impresionantă de oameni care au dorit să-i aducă omagiul.
177 Ibidem, f. 16-18v.
178 Ibidem, f. 19.
179 Ibidem, f. 20.
Imediat după 1990, au fost editate un număr impresionant de „mărturii” referitoare la părintele Arsenie Boca, care cuprind diverse însemnări personale, predici, cuvântări scrise de el sau consemnate de alţii sau pur şi simplu impresiile celor care l-au cunoscut180. Numărul lor extrem de ridicat dovedeşte pe deplin impactul profund pe care personalitatea părintelui a avut-o asupra a mii de oameni. Din păcate, dintr-un anumit punct de vedere, aceste ediţii sunt mai mult acţiuni de pioasă restituire şi de iniţiere duhovnicească. Lipseşte încă o „ediţie critică”, realizată pe baze ştiinţifice, a însemnărilor părintelui sau a mărturiilor despre el, care să ajute la înţelegerea mai completă a unui duhovnic de excepţie şi a unui teolog valoros. Cine doreşte să scrie o biografie serioasă a părintelui sau să analizeze concepţiile sale spirituale şi teologice, cu siguranţă va avea mult de lucru.
în lucrarea de faţă nu am căutat să trasăm tot parcursul biografic al părintelui, ci doar am analizat modul în care acesta a fost urmărit de organele de represiune ale diverselor regimuri politice din România. Din acest motiv, pentru o imagine completă, cititorii vor trebui să citească şi celelalte cărţi dedicate părintelui. Dar, cel puţin din unghiul abordat de noi, lectorul are o perspectivă sistematică şi coerentă.
Nu credem că este locul să reluăm aici, în rezumat, diversele aprecieri făcute de-a lungul studiului. în schimb vrem ca, în final, să aruncăm
180 Enumerăm doar câteva titluri în mod aleatoriu: Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre părintele Arsenie, Editura „Credinţa strămoşească", 2005, 455 p.; Talanţii împărăţiei, Editura „Credinţa strămoşească", 2004,222 p.; Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Editura Agaton, 2004, 130 p.; Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995; Fericirea de a cunoaşte calea, Editura „Credinţa strămoşească", f.a., 302 p.; Mărgăritare duhovniceşti, Editura „Credinţa strămoşească", 2008, 166 p.; Omul, zidire de mare preţ, Editura „Credinţa strămoşească", 2004,223 p.
85
mici „ancore” spre subiecte ce ţin de conturarea personalităţii părintelui Arsenie Boca sau de miezul teologic al gândirii sale, provenite, evident, tot din dosarele Securităţii. Mărturiile nu sunt multe, dar sunt semnificative şi, foarte important, ele sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cele culese de discipolii părintelui.
într-o notă informativă din 4 februarie 1964, dată de agentul „Iulian Nicoară”, de la MAI Sibiu, se spunea despre părintele Arsenie Boca: „Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor, care mergeau la mănăstire. El mânca f[oarte] puţin şi numai legume, numai [de] post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.
A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă [sic!], unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică [fiind] puţin rezistentă — el a fost totdeauna slab, palid, anemic — s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.
Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el [...]. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta”181.
O altă mărturie frumoasă aparţine lui Nichifor Crainic, fiind dată cu ocazia anchetei din 11 octombrie 1955: Arsenie Boca „este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti (...). în
181 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 161-162.
86
scurtă vreme Mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic”182.
Despre „celebritatea” sa, a trebuit să dea explicaţii chiar părintele, cu ocazia anchetei din 1948: „După câţiva ani de la călugăria mea şi intrarea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot (...). Printre pelerinii pocăiţi, care vin la mănăstire să-şi mărturisească vinovăţiile şi să-şi pună conştiinţa în acord cu creştinismul sunt şi mulţi legionari”183. Pornind de la cazul concret al prezenţei unor legionari la Sâmbăta, părintele Arsenie face o adevărată mărturisire de credinţă despre rolul preotului şi adevărata sa misiune în lume: „în trecut şi în prezent n-am fost înscris în nici o formaţie politică, n-am activat în nici un fel şi nici n-am cotizat ca simpatizant. Dovadă că n-am făcut parte nici din simpatizanţii legionarilor pot să spun că, deşi amator de cărţi, n-am cumpărat şi n-am citi[t] nici o publicaţie legionară. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei. Datorită faptului că m-am consacrat cu toată viaţa creştinismului şi deci luării în serios a preoţiei, mi s-a răspândit un nume ca atare. Au venit mulţi oameni să-şi mai pună sufletul în acord cu creştinismul. Au venit şi legionari. Ca preot a trebuit să-i primesc a sta de vorbă cu ei. Un preot stă de vorbă cu orice fel de oameni. Poziţia mea preoţească faţă de ei a fost următoarea: M-am silit din toate puterile să-i depoliticianizez, înţelegând prin aceasta a-i determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspiraţia, subversiunea, jurământul reacţionismului tacit sau manifest faţă de stăpânirea constituită. Cred că mulţi m-au înţeles şi lepădând poziţiile greşite au revenit la creştinismul care nu se ceartă cu stăpânirea (...). Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcţie de împăcare[a] cu oamenii, deci şi cu stăpânirea”184.
182 Ibidem, f. 85-85v.
183 Ibidem, vol. 3, f. 311.
184 Ibidem, vol. 2, f. 109.
87
Aceste poziţii au fost reiterate şi cu alte prilejuri, consemnate de diverşi informatori. în nota dată de „Rafael” la 22 iunie 1967 se arătau următoarele referitor la atitudinea părintelui Arsenie faţă de stat şi politică: „Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie când la I[i]sus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. I[i]sus a spus daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”185. Părintele va spune mai multe lucruri pe marginea acestei chestiuni, şi în special pe problema atitudinii faţă de comunism, în convorbirea cu informatoarea „Vicol Tatiana” din 1976: „Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul [şi] vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii.
Eu am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D[umne] zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (...). Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că D [umne]zeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci Biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma.
Eu am zis: că după desfiinţarea mănăstirii au venit mai multe maici aici la mine să mă vadă şi cineva m-a pârât şi am fost chemată la partid, unde mi-a[u] făcut observaţie.
El mi-a răspuns: pentru vina lui s-au scris 800 de pagini. însă acum cine ştie câte or fi. O fi trecut de 1000. Să ştii că sunt pândari puşi (subl. aut.) de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. însă D[umne]zeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe D[umne]zeu să-l avem în suflet”186.
185 Ibidem, vol. 4, f. 7.
186 Ibidem, dosar 2710, f. 9-9v. Adunând filele de la dosarele ce i s-au întocmit până la data la care vorbea iese suma de 1270 file, ceea ce este interesant cum părintele Arsenie putea să ştie acest lucru. Mai ales că cel puţin din dosare nu reiese că el ar fi fost chemat la Securitate după 1962.
88
Acum, chiar la încheiere, dorim să facem o scurtă consideraţie: deşi este intens promovat şi citat, părintele Arsenie Boca este încă puţin înţeles. Mai mult, gesturilor şi faptelor lui li se atribuie (din ce motive?) sensuri pe care părintele nici nu le-a gândit vreodată. Am fost tentaţi să dezvoltăm acest subiect, însă, pe de-o parte, am fi depăşit cu mult obiectivele lucrării de faţă, şi, pe de altă parte, totul ar fi părut un demers subiectiv şi personal. Am preferat să lăsăm să „vorbească” părintele şi să invităm pe cititori să mediteze cu atenţie asupra fragmentelor de mai sus.
Mărturii documentare din dosarele Securităţii
Lista documentelor:
1. 1945 iulie 17, Râmnicu Vâlcea, Autobiografie olografă a părintelui Arsenie Boca scrisă în arestul Siguranţei;
2. 1948 iunie 7, Declaraţie a părintelui Arsenie Boca dată în arestul Siguranţei;
3.1950 iulie 6, Mănăstirea Slatina, Scrisoare a părintelui Cleopa Ilie către Arsenie Boca;
4. 1950 septembrie 23, Arad, Referat al împuternicitului de culte, Paul Madincea, cu privire la viaţa monahală de la Mănăstirea Prislop;
5. 1950 octombrie 29, Mănăstirea Slatina, Scrisoare a părintelui Cleopa Ilie către Arsenie Boca;
6. 1963 noiembrie 27, Bucureşti, Notă informativă dată de sursa „Timotei” despre relaţiile lui Arsenie Boca cu diferiţi credincioşi şi părerea sa despre politica internaţională;
7.1964 februarie 4, Sibiu, Notă informativă a agentului „Nicoară Iulian” despre viaţa ascetică a părintelui Arsenie Boca;
8.1965 februarie 5, Bucureşti, Notă informativă a sursei „Florică” despre viaţa călugărească a părintelui Arsenie Boca;
9. 1976 mai 10, Notă informativă a informatoarei „Vicol Tatiana” cu privire la afirmaţiile părintelui Boca la adresa regimului comunist;
10. 1984 iunie 4, Notă informativă a informatorului „Tâmplaru Ion” cu privire la noul domiciliu al părintelui Arsenie Boca;
11. 1989 aprilie 10, Raport al ofiţerului de Securitate Cocârlea Constantin întocmit în urma vizitei efectuate la domiciliul părintelui Arsenie Boca.
90
[1]
AUTOBIOGRAFIE1
Subsemnatul m-am născut în 1910 septembrie 29, în Vaţa de sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă, am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii”, iscălită „Boca Zian cl. IV lic.”.
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cismar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu că până astăzi m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
în cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia teologică din Sibiu.
în cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. în timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-mi vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte
1 Documentul este olograf al părintelui Arsenie Boca şi poartă însemnarea „23 - 7 - 945, Vizat de noi spre neschimbare, comisar ss/indescifrabil" şi o ştampilă a Poliţiei Râmnicu Vâlcea.
91
greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce nu am reuşit întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduise şi fetelor să studieze Teologia şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceau parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti şi îmi parveneau pe această cale.
Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcoalei cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş, decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. îmi dase tata grija asta şi mai deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbăria mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Awa Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit anterior.
Teza de licenţă în Academia teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului şi purta titlul: „încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.
în vacanţe mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte
92
Frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dr. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Rainer, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină, de multe ori, nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitate să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti şi care mi-au produs o impresie neplăcută. în mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte Frumoase nu era considerată în cadrul universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi, de la Bellearte ne tratau ca fiind în afară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.
Vremea în Bucureşti, am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă, unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut (bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor).
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a Sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de cinci luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de a intra în călugărie.
în vremea aceea, mişcarea legionară era în toiu şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii Calea Griviţei pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoiu şi pe cei doi morţi. Atât tot.
93
Colegi de şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveau alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhac Steinberg, eram prieteni. îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voiu concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Bellartele cu bine, am făcut anul de practică la o biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.
îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura Poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei2, precum şi a celor două guverne român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 iunie de odată3.
De la această dată până la Paştele anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca” şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
în vinerea Izvorului, după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele de Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de sus., jud. Făgăraş. De pictură nu-mi
2 Este vorba de Biserica Greciei, care este autocefală, dar nu la rangul de Patriarhie, ci de Arhiepiscopie.
3 Este vorba de ziua Restauraţiei sau mai exact ziua în care Carol al II-lea a revenit pe tronul României. Această zi a fost serbată din ce în ce mai fastuos, mai ales în perioada regimului de autoritate (1938-1940).
94
mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când mi-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la mănăstire, după puteri.
într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezeam cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut nevoit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc). Şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire şi viaţa curată, care face cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă încercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre pe pământ în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri, deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri şi rosturi sunt străin.
R. Vâlcei, 17 iulie 1945
Ieromonahul Arsenie
AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 13-17.
95
[2]
DECLARAŢIE4
Subsemnatul, Ieromonah Arsenie Boca, de la mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus-Făgăraş, declar următoarele:
întrebare: „Când v-aţi înscris în mişcarea legionară?”
Răspuns: în mişcarea legionară n-am fost înscris niciodată, î: „Cine v-a înscris?”
R: Neînscriindu-mă, nu m-a înscris nimeni, î: „Dac-aţi fost simpatizant?”
R: Neutru şi independent la orice politică, î: „Ce legionari aţi cunoscut?”
R: Fiind la Bucureşti, pentru studii, între 1933-1938, am văzut pe căpitanul Codreanu, dar n-am vorbit cu el niciodată. Cunosc pe Pătraşcu, dar pe el numai datorită faptului că a venit la mănăstire să se spovedească. A fost de vreo două ori la mărturisire în 1947. A mai fost şi în 1948, dar, locuind în apropiere, a fost simplu trecător. Legături politice cu el n-am avut, decât cele strict preoţeşti. Au mai trecut pe la mănăstire şi alţi foşti legionari, atât [de] prin comunele învecinate ţărani, cât şi de mai departe, dar n-am avut discuţii politice, ci numai duhovniceşti. Ba mai mult, aflându-le starea politică le-am dat insistent sfatul de a se astâmpăra şi de a renunţa la pistol, la răzbunare şi alte păcate. I-am făcut să înţeleagă că stăpânirile se orânduiesc de sus, iar cei de jos nu au decât să le primească.
Mai cunosc pe avocatul Mateiaş din Făgăraş; a venit de vreo 3-4 ori. Ultima dată a venit acum la „Vinerea Izvorului”, 7 mai 1948.
Mai cunosc pe ierodiaconul [Cristofor] Dancu, care, pe vremea când studiam la Bucureşti, aparţinea de mănăstirea Cernica. Pe Victor Dobrin din Arpaş, pe Gheorghe Apostol, care ne-a lucrat ceva tâmplărie şi l-am primit provizoriu ca să-l vedem dacă poate fi primit definitiv. Ori el era fugar.
î: „Ce rol şi unde aţi fost în intervalele 6 septembrie 1940 - 25 ianuarie 1941?”
R: Eram întors din Sfântul Munte, Grecia, călugărit la Paşti, 1940 la mănăstirea Brâncoveanu cu slujba de ierodiacon, unde am stat în continuare.
4 Documentul este olograf al părintelui Arsenie Boca.
96
î: „Deci aţi avut un rol în timpul rebeliunii?”
R: Nici un rol.
î: „Ce legături aţi avut cu legionarii de la data 1941-1948?”
R: Singurele legături ce le-am avut cu legionarii au fost cele spirituale, care sunt fireşti între preot şi credincioşi. Iar între noi preoţii (pr. Gh. Malene şi pr. Uria), cele normale de colegi.
î: ¿Cu ce conducători ai mişcării legionare aţi avut legături?”
R: Singur cu Pătraşcu, legături duhovniceşti, cum am spus; de asemenea, am cunoscut ca prieten şi pe av. [Virgil] Mateiaş.
î: „Cine conduce mişcarea legionară din regiune?”
R: Nu am nici o cunoştinţă precisă. Ştiu că Pătraşcu este din Sâmbăta şi probabil el ar putea fi.
î: „Cu ce sume aţi cotizat pentru mişcare şi când?”
R: N-am cotizat şi nu mi s-a cerut.
î: „Ce ziare sau broşuri clandestine aţi primit în anii de urmă?
R: N-am primit politice, dar sectare mi s-au trimis broşuri mici tipărite la Bucureşti, de la adventişti.
î: „Unde şi în ce ţări aţi umblat şi ce români aţi cunoscut în ţările în care aţi umblat?”
R: N-am călătorit decât în Grecia, la Sfântul Munte, unde n-am întâlnit decât călugări de toate neamurile, iar printre ei şi românii: Părintele Teodosie Domnaru, Păr. Antipa Dinescu, Gherontie şi alţii. în afară de aceştia, am fost pe la legaţia română din Tesalonic. La Atena n-am fost. Călătoria a fost în 1939-1940. M-am reîntors în ţară la 8 iunie 1940.
î: „Dacă intenţionaţi să vă ascundeţi în munţi sau nu?”
R: De a mă ascunde în munţi n-am nici un gând; dar de a mă retrage la o chilie, pentru care am învoirea stăpânirii, asta aş avea de gând.
Aceasta-mi este declaraţia pe care o dau şi o semnez, Ierom. Arsenie
7 iunie 1948
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 114-115.
97
[3]
RPR
Sf. Mitropolie a Moldovei
„OBŞTEA SF. TEODOR STUDITUL”
SFÂNTA MĂNĂSTIRE SLATINA
Comuna Drăceni-Judeţul Baia
1950 iulie 6
PREA CUVIOASE PĂRINTE ARSENIE,
Cu cea întru Iisus Hristos frăţească dragoste şi cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici, vă scriu aceste puţine rânduri, care aş dori să vă găsească în momentul cel mai fericit al mântuirii şi al cugetării spre cele Cereşti.
Părintele meu,
De multă vreme, vestea P.C. Voastre mi-a umplut sufletul de bucurie auzind că sunteţi un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos cele însetate de apa vieţii.
Mult am dorit şi eu însetatul a mă adăpa din acest izvor al cuvintelor pline de înţelepciune ale P.C. Voastre, dar pentru lenea mea, am rămas încurcat cu grija vieţii în spinii păcatelor mele care m-au tot încurcat şi mă încurcă de a mă duce după hrana cea cuviincioasă şi sfatul cel spre zidire al P.C. Voastre. Iar fiindcă, pentru păcatele şi lenevirea mea nu am putut în timpul trecut a vă vedea şi a primi sfatul P.C. Voastre de care am trebuinţă ca un frate mai mic şi prost şi care pentru lenevirea mea îmi pierd vremea cea mai scumpă decât toate cele de sub soare, în răspândire şi moleşeală, m-am gândit să vă scriu aceste rânduri prin care mai întâi, cer iertare de întârziere, căci ştiu că trebuia să vă scriu mai de vreme, dar gândul că poate mă voi învrednici să vă văd m-a făcut să tac cu scrisoarea, dar acum văzând iarăşi că altele mă împiedică a vă vedea, măcar prin scris am dorit a vorbi.
Părintele meu,
Mai întâi ţin să vă mulţumesc din tot sufletul că totdeauna aţi fost binevoitor şi cu părintească dragoste faţă de smerita noastră obşte şi ne-aţi trimis de acolo, pe unii din ucenicii P.C. Voastre care i-aţi născut prin cuvânt, hrănindu-i până la o vreme, până ce aţi socotit [că] pot să se hrănească singuri şi apoi i-aţi îndreptat să vină aici la noi în maidanul nevoinţelor vieţii de obşte, precum este fratele Nicolae Naghi, fratele Vasile Târulescu şi Părintele Serapion Blaga, ucenici de ai P. C. Voastre, care i-aţi născut în predicile de la Sâmbăta când eraţi acolo. Ei totdeauna cu mare dragoste şi evlavie pomenesc numele P.C. Voastre
98
la Sfintele rugăciuni şi chiar în timpul vorbirei, nu, fără evlavie amintesc de numele P.C. Voastre.
Sunt oameni sinceri şi merg cu Dumnezeesc dor în calea poruncilor Lui, desfătându-se întru ele ca întru toată bogăţia; eu însă, sunt sărac şi neiscusit şi nu am cu ce să-i folosesc întru cele spre zidire căci nu am iscusinţa cea din lucrarea care să-i folosească făcând, dar dragostea lor şi râvna trece peste toate şi nu iau în seamă neputinţele mele, pentru că pământul rodeşte uneori şi fără de lucrare. Mare bucurie aţi face atât mie păcătosului, cât şi părinţilor şi fraţilor covieţuitori, ca să ne cercetaţi cu prezenţa P.C. Voastre, pentru că, cu toţii vă păstrăm evlavie şi dorim a ne învrednici de mântuitoarele învăţături ale P.C. Voastre şi vă rugăm cu toţii în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Prea Curatei Sale Maici, dacă aveţi putinţă să ne cercetaţi că mare mângâiere aţi aduce cu aceasta sufletelor noastre.
Mila5 Domnului nostru Iisus Hristos şi a Prea Curatei Sale Maici să vă ajute să veniţi pe la noi şi să ne folosiţi pe noi cei săraci şi neiscusiţi.
Până atunci am dori să ne bucuraţi măcar cu o epistolă spre a noastră zidire şi lămurire, dar pe cât dorim a ne scrie, mai mult dorim a ne vedea de va rândui Domnul, o zi ca aceea şi de este voia Lui, aşa pentru noi ar fi neuitată. Mila Domnului să vă plătească dragostea şi sârguinţa care aţi depus şi la scrierea Filocaliei, împreună cu Păr[intele] Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, că aţi dat la lumină acest tezaur mistic şi ascetic al Sf. Părinţi, de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcuşul desăvârşirii; cred că bunătatea şi mila Domnului nu vă va lăsa nerăsplătiţi, pentru această osteneală, pentru care v-aţi sârguit a pune nutreţ ales duhovnicesc în ieslea oilor Lui Hristos.
La încheiere dorim din tot sufletul a ne cerceta pe noi păcătoşii, iar dacă pentru aceasta nu suntem vrednici, măcar a ne mângâia prin scrisoare.
Al P.C. Voastre mai mic şi neiscusit frate în Hristos Domnul, care mă plec sărutându-vă mâinile.
Stareţ
Arhimandrit Cleopa şi soborul ss/Cleopa Ilie
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 248-249; Adrian Nicolae Petcu, Epistolar monahal: Pr. Ilie Cleopa către Pr. Arsenie Boca, în „Rost”, an I, nr. 2, aprilie 2003, p. 33-34.
5 în partea stângă a paginii este scris cu cerneală albastră:„Scrisă la maşină de mine, Vasile Târulescu, fost închinător al Sf. Mănăstiri Sâmbăta şi Prislop. Astăzi smeritulfrate Vasile care vă trimit nişte metanii. P.C. părinte stareţ Cleopa are multă evlavie la C. Voastră şi mult s-ar bucura dacă ne-aţi face o vizită, chiar dacă ne-aţi scrie. Tot acelaşi smerit frate Vasile Târulescu".
99
[4]
Înreg. la nr. 34039/1950
REFERAT
în ziua de 14 septembrie a.c. s-a ţinut hramul mănăstirii Prislopului din jud. Hunedoara, la care am luat parte.
Pelerinii veneau cu trenurile încă din 13 septembrie din judeţele: Făgăraş, Braşov, Sibiu, Alba, ba chiar din Bucureşti şi Ploieşti.
Numărul pelerinilor a fost între 2000-3000 persoane. N-au venit organizaţi în procesiune, ci numai în grupuri.
Satele din jur au participat în număr mare. Au servit un sobor de şapte preoţi, având în fruntea lor pe stareţul mănăstirii Arsenie Boca.
La liturghie a vorbit, respectiv a citit predica stareţul pe care o anexez în copie.
S-au împărtăşit peste 100 persoane. La sfârşitul liturghiei au făcut maslu, la care, la fel, au asistat foarte mulţi credincioşi.
Maicile în trei locuri au scris pomelnicele credincioşilor încasând sume frumoase.
Darurile aduse de credincioşi au fost foarte multe, încât cămara mănăstirii a devenit neîncăpătoare.
Pelerinii îl căutau în tot locul pe stareţul ca să schimbe o vorbă, să-l poată atinge, să-i sărute mâinile şi reverenda.
Influenţa acestuia asupra pelerinilor este de neînchipuit. Faima lui a ajuns în toată ţara. Cu această ocazie au venit pelerini de naţionalitate maghiară.
Zilnic primeşte scrisori nenumărate din diverse regiuni ale ţării în care îi solicită diverse rugăciuni.
în ultimul timp mănăstirea a transformat-o în mănăstire de maici, unde a adus în fruntea obştei pe o tânără de 24 de ani: Julieta Constantinescu, azi maica Zamfira, pe care obştea a ales-o de stareţă.
Aceasta este licenţiată în filosofie şi teologie, iar în prezent se pregăteşte pentru teza de doctorat în teologie.
Este fiica unui căpitan, fost comandant al Legiunii de Jandarmi Prahova, azi deblocat, funcţionar la loteria de stat din Bucureşti.
[...] Toate maicile din mănăstire sunt aduse de stareţ din timpul când conducea mănăstirea Sâmbăta, pe unde acestea trecuseră.
[...] în ultimul timp, de la 24 iunie a.c., de când am fost ultima oară la
100
această mănăstire a fost văruită în exterior. S-a săpat şi zidit o fântână. S-a zidit din piatră o clopotniţă. S-a zidit şi podit cu scânduri o cămară în care se pot adăposti 50-60 pelerini.
[...] Din ordinul miliţiei din Haţeg, la mănăstire s-a introdus o condică a pelerinilor, în care sunt trecuţi toţi vizitatorii.
[...] Mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută.
Arad, 23 septembrie 1950
împuternicit, ss/Madincea Paul
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 12-13.
[5]
RPR
Sf. Mitropolie a Moldovei „OBŞTEA SF. TEODOR STUDITUL”
SFÂNTA MĂNĂSTIRE SLATINA Comuna Drăceni-Judeţul Baia 1950 octombrie 29
PREA CUVIOASE PĂRINTE ARSENIE,
Bine este cuvântat Dumnezeul milelor şi a[l] îndurărilor care pe noi păcătoşi şi smeriţi, întru această nemernicie şi vale a plângerii, cu economia Harului Său, ne face părtaşi paternilor şi mângâerilor, după măsura dragostei şi a credinţei cu care nădăjduim întru judecăţile dreptăţii lui.
PĂRINTELE MEU,
Mai întâi, cu smerite metanii, vă rog să mă iertaţi pe mine păcătosul că din cauza lenevirii mele şi al nepăsării am lăsat să treacă un timp îndelungat de când nu am scris, arătând prin aceasta şi oarecare lipsă de dragoste, căci orice motiv a fost nu putea trece peste fericita dragoste, căci aceasta nu ştie osteneală pentru bunătăţi şi nu caută ale sale întru toate. Ştiu că de voi vrea pot pune orice pricină, dar ştiu că pricina este o voire a păcatului şi înainte mergătoare a lui
101
este. Cred că de aceea şi fericitul David cântă în Psalmii lui ca să nu pricinuim pricinuiri întru păcate, de aceea una dintre aceste pricini nebinecuvântate au fost că după ce am scris o scrisoare către P.C. Voastră şi ne mai primind răspuns am crezut că prin neiscusinţa celor înşirate acolo, pe hârtie, v-am făcut cine ştie ce sminteală, căci niciodată nu am avut buna chibzuinţă în cuvânt şi scris. Cauza este reaua mea aşezare sufletească şi întunecarea puterii de discernământ a părţii cei socotitoare a sufletului meu cel robit şi încurcat de patimile cele din voinţă şi din simţire. Dar, P.C. Voastră, care din mila Prea înduratului Dumnezeu, aveţi oglinda înţelegerii, cu duhovniceasca lucrare curăţită, puteţi să nu vă smintiţi de mine întunecatul şi păcătosul dacă veţi privi la mine şi cuvintele mele, ca la cel ce stau jos cu cuvântul şi cu lucrarea, în rânduiala pruncilor, dar nu ajungându-i pe aceştia cu nerăutatea, căci ştiu că aceasta ni se cere de la Mântuitorul nostru ca să fim prunci cu nerăutatea, iar nu cu înţelegerea.
Altă pricină, ca şi cea de mai sus, a fost că nădăjduim, ca între timp să ne întâlnim pentru că numai atunci v-aşi fi putut cere multe lămuriri de care am nevoe atât pentru neiscusinţa mea, cât şi pentru cum aş putea să mai rămân a fi poreclit Stareţ şi a mă mai bizui a conduce sufleteşte şi pe alţii, cela ce am nevoie de a fi încă multă vreme sub conducător iscusit, căci ştiu că necuvios lucru este a paşte leul de oi şi cel nelămurit prin lucrare sufletele cele ce sârguesc spre Cer.
Şi acum, ceea ce m-a făcut a tresări puţin din nepurtare de grijă spre cele de folosul sufletului meu şi a-mi aduce aminte de duhovniceasca dragoste şi iscusinţă a Prea Cuvioşiei Voastre, îndrăznind iarăşi a vă scrie, a fost sosirea în smerita noastră obşte a unui frate, pe care P.C. Voastră, arătându-vă dragostea, l-aţi trimis la noi, prin luna mai, iar el a ajuns aici abia acum, în luna octombrie, din motive, după cât se vede, binecuvântate. Acest frate pe lângă bucuria că a sosit la noi, ne-a adus şi Iconiţa cu Bunul şi Marele Păstor şi Mântuitorul sufletelor noastre. Pe verso poartă semnătura P.C. Voastre şi a iubitului frate în Hristos şi ucenicul P.C. Voastre, C. Sa, iscusitul părinte Dometie (Cucuzel) [Manolache], Lângă iconiţă şi o scrisoare a P.C. Voastre, care văzând şi auzind că este scrisă chiar de P.C. Voastră m-am bucurat foarte mult, căci până atunci nu am avut fericirea să vă citesc vreo scrisoare, iar citind-o am văzut acolo smerită înţelepciune şi duhovniceasca dragoste, strâns legate şi formând lanţul de aur al dreptei socoteli care m-a legat mai mult de dragostea P.C. Voastre, prin aceea că era scris că doriţi o zi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca să ne mai vedem faţă către faţă, la care şi eu am zis: să fie mila Lui şi rugăciunile Prea Curatei Sale Maici şi să aducă la îndeplinire, când va fi voia Lui, spre a noastră mângâiere.
102
Iconiţa şi scrisoarea le păstrez cu multă evlavie şi de câte ori îmi aduc aminte de P.C. Voastră le citesc şi mă mângâi cu ele. Mila Domnului nostru Iisus Hristos şi cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici să ne ajute să ne întâlnim şi în acest veac trecător, spre mângâiere şi lămurire în cel viitor spre veşnică fericire.
Dacă, dorinţa v-ar face să mai ştiţi cele de pe la noi vă spunem că până în prezent, cu mila Domnului şi cu rugăciunile P.C. Voastre stăm cum stăm în cele spre zidire şi în cele din afară de al Martei, spre vremelnica folosire.
Timpul a fost, din mila Domnului, prielnic spre toate cele cuvenite lui. Eu m-am întors din concediu [1] medical de 30 zile, care l-am petrecut o parte la via noastră de la Cotnari şi o parte la Sihăstria, între vechii fraţi şi ucenici, nu ai mei ci ai lui Hristos.
Ucenicii Prea Cuvioşiei Voastre, din această obşte, monahul Serapion, fratele Vasile Târulescu, fratele Nicule Naghi şi ultimul frate, Temelie, care ne-a adus scrisoarea şi Iconiţa acum de curând, toţi se află bine cu rugăciunile P.C. Voastre. Atât ei şi eu, cât şi tot soborul vă dorim a vă vedea, când va rândui Dumnezeu, în mijlocul nostru, spre a ne folosi şi a ne bucura şi a ne mângâia de vederea cea împreună. De va fi mila Domnului, de care nu suntem vrednici.
încă vă rugăm, cu frăţească dragoste şi smerite închinăciuni, dacă vă mai vine vreun suflet care doreşte viaţă monahicească de obşte cu rânduiala ce s-a pus la noi, să-l îndemnaţi către această mică turmă, adunată în numele Domnului. încă ne rugăm, dacă aveţi bunăvoinţă şi vreme, a ne mângâia măcar prin câteva rânduri, dacă nu puteţi cu venirea de faţă la noi.
Spuneţi smerite închinăciuni iubitului frate, în Domnul, Dometie, pândarul viei lui Hristos.
Spre încheiere vă rugăm să primiţi din partea noastră şi a întregului sobor, smerite închinăciuni şi duhovnicească dorire în Domnul.
STAREŢ ARHIMANDRIT, ss/Cleopa Ilie
ACNSAS, fond informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 175-177; Adrian Nicolae Petcu, Epistolar monahal: Pr. Ilie Cleopa către Pr. Arsenie Boca, în „Rost”, an I, nr. 2, aprilie 2003, p. 34-35.
103
[6]
Primit: Cpt. Alecsuc Şt.
Sursa: „Timotei”
Data: 27.XI.1963, orele 800-900 Casa: „Văleni”
Viit[oarea] întâln[ire]: 11.XII.1963, orele 8.00
304
Strict Secret
NOTĂ INFORMATIVĂ6
în perioada lunilor octombrie-noiembrie Boca a fost căutat de mai multe persoane şi în special femei care vin din Ardeal.
Datorită măsurilor luate de conducerea instituţiei de a nu intra persoane străine în ateliere, în majoritatea cazurilor Boca a fost chemat jos ca să stea de vorbă cu persoanele care veneau la el.
Am constatat că cele mai multe persoane care vin la Boca sunt pornite de un sentiment religios şi care vin la el considerându-l spiritual, ca un sfânt.
De aceea, îmi explic această afluenţă de oameni şi femei din Ardeal, acolo unde el a fost preot. De fapt, cele mai multe comenzi de icoane le primeşte de la persoanele care vin să-l vadă şi cu scopul de a-şi face drum la el şi cu sentimentul că icoana pe care o face el ar primi ajutor mai mare din partea lui Dumnezeu, fiindcă e făcută de o mână mai cucernică.
în ultimul timp s-a văzut o prietenie destul de închegată între Boca şi matriţerul Palade Nicolae, care sub aspectul că vor să facă unele probe, experienţe pe temă de email, vorbesc foarte mult timp împreună ferindu-se ca cineva să stea în compania lor.
[...] O doamnă anume Ionescu, care locuieşte pe Aleea Circului, i-a comandat lui Boca o icoană şi mie una. Cu această ocazie a venit de mai multe ori în atelier şi a adus cutii cu bomboane şi o dată mi-a adus şi mie, de asemenea, o cutie cu bomboane.
Această doamnă a stat prin mănăstire; probabil că a fost maică.
6 Pe document este următoarea rezoluţie scrisă cu cerneală albastră:„4.5.65, Cred că Boca l-a mirosit pe agent şi acum îl „serveşte" în funcţie de întrebările ce i se pun,ss/indescifrabil".
104
Boca este foarte precaut în discuţii pe teme politice.
Am discutat cu el despre asasinarea preşedintelui Kennedy.
sincer îţi spun a zis Boca că tare m-aş bucura să-i văd pe americani în aceeaşi ordine ca noi (adică având acelaşi regim de conducere ca şi noi).
Din cauza lăcomiei s-au deformat în aşa hal, încât doresc cu orice preţ războiul pentru a-şi putea plasa armamentul pe care-l fabrică, ca să aibă profituri cât mai mari a spus Boca. Monopoliştii şi slugile lor nu se dau înapoi de la crime că doar se va aprinde războiul aducător de profit.
Ei au început istoria războiului şi de frica comunismului care se apropie peste ei şi de care nu vor scăpa.
E timpul să se continue revoluţia şi în America, revoluţia din octombrie, a zis Boca.
Eu am zis: poate în momentul de faţă nu este oportun, deoarece partidul comunist din America încă nu e pregătit să facă acest lucru.
Boca a spus că timpul nu este prea departe când acest lucru se va înfăptui deoarece lucrurile nu pot să rămână aşa.
Sursa: „Timotei”
[N.B.]
Agentul a avut sarcina de a contacta obiectivul. Sarcina a fost realizată. Boca Zian Arsenie, legionar, lucrat informativ de Bir. 3.
Nota se va exploata în acţiune.
Agentul a primit sarcina de a supraveghea evoluţia relaţiilor dintre Palade Nicolae şi obiectiv, precum şi identificarea mai precisă a măicuţei Ionescu, care aduce bomboane obiectivului.
Sursa va discuta în continuare cu obiectivul pentru a vedea concepţiile sale.
Cpt. Alecsuc Şt.
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 172-172v.
105
[7]
MAI
Serviciul raional Sibiu
Primită: maior Surd Dumitru
Agent: „Nicoară Iulian"
Casa: „Tribuna”
Data: 4 februarie 1964 Strict Secret
SC 1181 Ex. nr....
NOTA INFORMATIVĂ
Am cunoscut pe Boca Zian pe timpul când era student la teologie în Sibiu, prin anii 1928-1930. Era un student cu purtări bune, modest şi sărac. La studii era printre studenţii mijlocii. Nu s-a impus prin nimic deosebit, nici în faţa profesorilor şi nici în faţa colegilor săi. Alături de studiile obişnuite se ocupa şi cu desenul şi încercări de pictură.
După terminarea studiilor şi-a exprimat dorinţa de a se călugări, ceea ce a atras atenţia mitropolitului Nicolae Bălan asupra lui, în sensul de a-l susţine, de a-l ajuta. Mitropolitul l-a trimis la studii la Belle arte în Bucureşti. Prof. Costin Petrescu de la Belle arte, om de talent, l-a apreciat mult pe studentul său Boca Zian, spunând că este un tânăr cu voinţă şi talent. După terminarea studiilor la Bucureşti a fost trimis la studii în Grecia şi în muntele Athos, unde a studiat atât pictura, cât şi viaţa călugărească de acolo.
întors în ţară, a ajuns călugăr la mănăstirea Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş, în scurtă vreme a ajuns chiar stareţul acestei mănăstiri. Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. El mânca f. puţin şi numai legume, numai post, el dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune.
A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor. A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume.
Construcţia fizică puţin rezistentă; el a fost totdeauna slab, palid, anemic; s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.
106
Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărul Arsenie aşa îl chema în călugărie a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu „sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni.
Pe oarecare teme teologice a ajuns la neînţelegeri cu mitropolitul Nicolae Bălan.
în timpul lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost dus la canal, unde a stat un an. întors de acolo, mitropolitul Nicolae Bălan nu l-a mai reintegrat în postul de stareţ la Sâmbăta [sic!].
Oarecum supărat pe mitropolit s-a mutat din episcopia Sibiului în cea a Aradului. Acolo a ajuns preot duhovnic la mănăstirea de maici de la Prislop, lângă Haţeg. Stareţă a mănăstirii de maici de acolo era o călugăriţă Zamfira. Ea era de origine din Bucureşti.
Părăsind amândoi mănăstirea care s-a închis boca Zian a mers cu fosta stareţă Zamfira-Julieta, la Bucureşti. Acolo s-a angajat ca pictor la atelierele de pictură ale patriarhului. Desigur, e bărbierit, îmbrăcat civil, e pictor şi nu călugăr.
în anul 1961, a lucrat, cu aprobare oficială, ca pictor timp de trei luni în Bogata Olteană, raionul Rupea, la pictarea bisericii de acolo. La lucrări l-a ajutat şi Julieta, care a venit cu el şi a plecat cu el. Eu cred că sunt căsătoriţi.
în prezent se găseşte în Bucureşti la atelierele de pictură ale Patriarhiei. La Bogata n-a mai putut continua pictura, deoarece patriarhul l-a pus să înveţe pictura în email şi nu l-a mai lăsat să plece şi să neglijeze această pictură în email.
Când a plecat la Bogata, am discutat cu el activitatea lui de la Sâmbăta de Sus. Atunci mi-a spus: „Acum nu sunt de acord cu ceea ce am făcut. Am greşit mult şi astăzi n-aş mai face în nici un caz asemenea greşeli”.
Eu nu ştiu ca el să fi fost înrolat în nici un partid politic din trecut. Discutând cu el şi acest lucru el mi-a declarat că n-a fost înscris niciunde şi că nu-i adevărată versiunea că el a fost legionar.
302.1964
ss/Nicoară Iulian
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 161-163.
107
[8]
Primeşte: Lt. maj. Băjenaru Şt.
Sursa: „Florică”
Locul: Casa „Mogoşoaia”
Data: 502.1965
304/1/9.11.1965 STRICT SECRET Ex. nr. 1
NOTA INFORMATIVĂ
Am cunoscut pe Arsenie Boca din anul 1936, când el urma cursurile la Şcoala de Arte Frumoase şi locuia la internatul studenţilor în teologie din str. Radu Vodă. El a făcut teologia la Sibiu, s-a făcut la început diacon celibatar. După aceasta a intrat în monahism şi a fost un timp şi la muntele Athos. Venind în ţară a fost numit stareţ la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Aici a avut o activitate religioasă deosebită, ţinând predici la credincioşii care cercetau mănăstirea în număr destul de mare. Datorită acestui fapt s-a creat în jurul lui Arsenie Boca un curent deosebit spunându-se că el face minuni, că este înainte văzător în fapte. Faima lui era cunoscută în toată ţara şi ajunsese să fie apreciat chiar şi la fostul palat regal, de mama fostului rege Mihai. El a fost de mai multe ori la fostul palat dimpreună cu fosta stareţă Veronica Gurău de la T. Vladimirescu. Din cauza atmosferei exagerate care se făcuse în jurul persoanei lui Arsenie Boca, el a fost mutat de la Sâmbăta la mănăstirea Prislop, ca preot şi duhovnic la mănăstirea de călugăriţe. Aici n-a mai avut activitatea religioasă de la Sâmbăta de Sus. Din anul 1959 a venit în Bucureşti dimpreună cu fosta stareţă de la Prislop, Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta. în momentul de faţă Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are încă buletin de Bucureşti. Acum a fost trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă. Este încă devotat Bisericii şi este privit de Patriarh şi de ceilalţi şefi ai lui ca un om capabil şi priceput în arta picturii. Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători. Se fereşte însă ca să mai aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de prudent şi calculat. Din
108
timpul de când era student era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit.
în ziua de 29 ianuarie a.c., m-am întâlnit cu Arsenie Boca la atelierul unde lucrează el. N-am putut vorbi nimic deosebit, pentru că era ocupat şi pentru că lucrează şi cu alte persoane în atelier. Am plecat de la atelier cu Sofian Boghiu, care lucrează împreună cu A. Boca şi despre care mi-a spus că este un om foarte capabil, bun tehnician la desen şi cunoaşte multe lucruri despre pictură. Toţi cei din atelier sunt mulţumiţi de A. Boca. Aceleaşi lucruri mi le-a spus şi Felix Dubneac care lucrează tot la atelierul de pictură bisericească. Sofian Boghiu a spus că Arsenie Boca nu este căsătorit. El stă pe str. Tighina 24.
Alte amănunte n-am mai aflat despre A. Boca.
„Florică”
Observaţii:
A. Boca este lucrat în dosar informativ şi agentul a fost dirijat în ultimul timp pe lângă el. I s-a cerut notă detailată deoarece urmărim şi contactarea lui Boca.
Sarcini date: Să observe în continuare comportarea lui Boca şi pe cât posibil să se aproprie de el. Să stabilească relaţiile prezente ale lui.
Măsuri: Pe lângă Boca A. a fost dirijată şi „Constantinescu Ileana”.
Lt. maj. Băjenaru Şt./ss.
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 143-144.
109
[9]
Ins. Jud. Botoşani/Sec.
Notă primită de mr. Moraru V. Informatoarea „Vicol Tatiana” Locul „casa Teodora”
Nr. 1736/0066 din 10 mai 1976
Copie Strict secret
NOTĂ INFORMATIVĂ
în ziua de 3 mai a.c. am fost la părintele Arsenie Boca, care picta o biserică în satul Drăgănescu pe lângă Bucureşti. Acesta tocmai pregătea vopselele să se apuce de lucru.
El m-a recunoscut, că el fusese călugăr la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, prin anul 1946-1947.
După un schimb de cuvinte în legătură cu pictura, mi-a zis, uitându-se la mine: „Mă te-ai băgat şi tu în nişte treburi, care sunt peste putinţele tale”.
Eu neştiind ce vorbeşte şi la ce s-a referit, am zis: „Aşa e voia Domnului”, şi am încheiat această discuţie.
Apoi, eu am luat în discuţie despre mănăstire. El mi-a zis: „Şi tu şi Veronica nu sunteţi mulţumite. Dar vouă nu vă place ce vă spun eu”. Eu i-am zis: „Nu v-am văzut de atâţia ani şi cum nu-mi place? Ce să nu-mi placă?” El a zis: „Staţi aşa, că staţi bine”. Eu i-am zis: „Voi mai face o mănăstire”. El a răspuns: „Nu. Dar maica Veronica? Nu”.
Apoi a continuat: „Conducerea [sic!] de astăzi nu le trebuie mănăstire. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Dar abia atunci va începe examenul cel mare pentru noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, care [le] va răbda pe toate; care nu, va cădea în valul lumii”.
Eu am zis: „Eu nu cred că, chiar va ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă”. Arsenie Boca a răspuns: „Sunt îngăduiţi de Dumnezeu şi le ajută să pună stăpânire pe întreg globul pământesc. însă, ce fac
110
comuniştii astăzi trebuie să fi făcut alţii cu veacuri în urmă, care erau oameni cu credinţă ca să nu fie altul prea bogat şi altul prea sărac.
Dar nu am făcut-o şi iacă Dumnezeu le-a îngăduit la ăştia. Noi trebuie să vedem lucrurile clar şi nu trebuie să-i bârfim ci să-i stimăm că sunt de la Dumnezeu puşi să facă dreptate, nu să fie altul prea bogat şi altul prea sărac”.
Eu am zis: „Da, că apoi parcă astăzi sunt toţi la fel. Că înainte în sat la noi nu avea nimeni maşină, dar acum sunt destui ce au maşini”. El a răspuns:
„Nu-i vor mântui maşinile, nu le va ajuta la nimic. însă tu, ascultă aici ce-ţi spun eu: Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim, ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma”. Eu am zis:
„Că după desfiinţarea mănăstirii au venit mai multe maici la mine să mă vadă şi cineva m-a pârât şi am fost chemată la partid, unde mi s-a făcut observaţie”. El a răspuns [că] pentru vina lui s-au scris 800 de pagini. „însă acum cine ştie câte or fi. O fi trecute de 1000. Să ştii că sunt pândari puşi de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. însă, Dumnezeu cere de la noi faptele şi sufletele atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”.
Eu am zis că m-am bucurat că nu e nimeni, ca să putem sta de vorbă. El a răspuns:
„Că lumea îl ascultă şi nu vin”. Apoi preoteasa a venit de l-a chemat la masă şi eu am plecat.
„Tatiana”
7.05.1976
Notă: Arsenie Boca a fost legionar şi condamnat, fiind în atenţia Direcţiei I, unde se va transmite copia după notă.
Menţiune: Informatoarea a contactat pe Arsenie Boca, ca urmare a indicaţiilor primite de la Direcţia I.
Mr. Moraru V.
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 9-9v.
111
[10]
Inspect. Jud. Prahova Securit. Or. Sinaia Mr. Cocârlea Const.
Inf. „Tâmplaru Ion”
Vila „Cazoţi”
Nr. 024434/002/406.1984
Strict secret Ex. unic.
NOTĂ INFORMATIVĂ7
Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Boca Zian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugăriţe.
Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deşi are domiciliul la Sinaia, unde de fapt şi locuieşte şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului, primeşte pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu şi-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc şi l-ar fi solicitat prea mulţi preoţi pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai doreşte să lucreze, fiind bătrân şi bolnav.
Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viaţa şi activitatea lui astfel:
Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinereţe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat şi pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an şi trimis la lucrările canalului Dunăre-Marea Neagră.
Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproşeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa şi se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu.
7 Documentul este olograf al informatorului.
112
în realitate, el nu evadase şi se afla la canal. A arătat că a presimţit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a ştiut până nu s-a comunicat oficial. Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât şi la Bucureşti, unde a domiciliat, a fost controlat în permanenţă de securitate şi dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că şi-a văzut de treabă şi nu a desfăşurat nici un fel de activitate.
în prezent duce o viaţă retrasă, nu face şi nu primeşte vizite şi este preocupat de starea sănătăţii, cât şi pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor şi altor lucrări pe care le are de făcut la casă.
Aducând vorba despre cei care pleacă şi rămân în Occident, Boca Zianvălean a arătat că el nu ar pleca din ţara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos şi pericol şi nu ar renunţa la liniştea pe care o are în ţara noastră.
4. VI. 1984
Tâmplaru Ion
Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de îndrumare şi coordonare a activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază.
Măsuri: Va fi dirijat cu sarcini pe lângă acesta şi inf. „Dobrin”.
ss/indescifrabil
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 11-13.
113
[11]
Ministerul de Interne Inspect. Jud. Prahova Securit. Or. Sinaia 10.04.1989
Strict secret Ex. unic
RAPORT8
Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zianvălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f. s. „Tâmplaru”.
Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat şi imobilizat la pat.
Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună.
Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice şi emoţii.
în discuţiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primeşte vizite şi se află sub supravegherea ei permanentă.
întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative a fost instruită şi i-a fost dat în grijă numitul Boka Zianvălean.
Ofiţer principal Mr. Cocârlea Constantin/ss
ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 18-18v.
8 Document olograf al ofiţerului de Securitate care îl semnează. Un raport asemănător a întocmit acelaşi ofiţer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce părintele Arsenie suferise un infarct (Ibidem, f. 19).
117
Autobiografie scrisă în 1945 (FP 21342, f. 17)
118
Fişa personală aflată în dosarul pr. Arsenie Boca (AMJ 21342, f.147)
ACNSAS
AMJDIM
ANIC
DGP
DGSP
DGSS
DRSP
DRSS
SRI
arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Naţionale
arhiva Ministerului Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare
arhivele Naţionale Istorice Centrale
direcţia Generală a Poliţiei
direcţia Generală a Securităţii Poporului
direcţia Generală a Siguranţei/Securităţii
direcţia Regională a Securităţii Poporului
direcţia Regională a Securităţii Statului
serviciul Român de Informaţii
Izvoare inedite
ACNSAS, fond Informativ, dosare: 1015, vol. 1; 2637, vol. 1-4; 2710; 5331, vol. 1; 234671;
ANIC, fond DGP, dosar 81/1945;
AMJDIM, fond Penal/Bucureşti, dosare: 21342; 113668, vol. 1.
Izvoare edite
Amintirile mitropolitului Antonie Plămădeală, convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru, Bucureşti, Ed. Cum, 1999;
ANANIA, Bartolomeu, Amintiri despre Patriarhul Justinian, în „Biserica Ortodoxă Română”, an CXVI (1998), nr. 1-6, p. 110-130;
BELDIMAN, Dana, BUZATU, Gheorghe, Cu ochii pe mişcările Mişcării, în „Document, buletinul Arhivelor Militare Române”, an III (2000), nr. 2 (10), p. 49-52;
121
BOCA, Arsenie, Cărarea împărăţiei, ed. Îngr. S. Todoran, Z. Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995;
CRAINIC, Nichifor, Pribeag în ţara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu răspuns la actul meu de acuzare, ed. îngr. AL. Condeescu, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, f. a.;
ILEANA de România, Trăiesc din nou, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999;
MAICA Christofora, Sfânta cruce din porumb, vol. 1, Ed. Anca, 2008;
PĂIUŞAN, Cristina, CIUCEANU, Radu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, vol. 1, INST, Bucureşti, 2001;
PETCU, Adrian Nicolae, Epistolar monahal: pr. Ilie Cleopa cătrepr. Arsenie Boca, în „Rost”, an I, nr. 2, aprilie 2003, p. 33-35;
SĂSĂUJAN, Mihai, Dezvăluiri istorice. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii Prislop, în „Calea mântuirii”, nr. 11/2002, p. 4;
SRI, Cartea Albă a Securităţii, vol. 1, Bucureşti, 1997;
STREZA, Nicolae, Mărturii despre părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, 2005.
Periodice
„Telegraful român”, Sibiu, anii 1940, 1942 şi 1949.
Lucrări generale
AMBROZIE Sinaitul, O perspectivă ortodoxă asupra reunificării bisericeşti din 1948, în „Studii teologice”, seria III, an I, nr. 2, aprilie-iunie 2005, p. 7-26;
CNSAS, Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România, 1944-1962, Bucureşti, 2003;
ENACHE, George, Religie şi modernitate în Vechiul Regat: dezbateri privind rolul social, politic şi naţional al Bisericii Ortodoxe Române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, în coord. I. Bolovan, S. Paula Bolovan, Schimbare şi devenire în istoria României, Cluj-Napoca, 2008, p. 371-403;
122
Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol. 2, trad. prof. stavr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1947;
JIJIE, Gheorghe, Un dac cult nicolae Petraşcu, Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2005;
MANEA, Vasile, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001;
PĂCURARIU, Mircea, Dicţionarul teologilor români, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2002;
PĂCURARIU, Mircea, Istoria Mănăstirii Prislop, Arad, 1986;
PĂCURARIU, Mircea, Rostul încercărilor, Editura „Credinţa strămoşească”, 2008;
PĂRĂIAN, Teofil, Un om de care s-au bucurat oamenii: arhim. Serafim Popescu, în „Telegraful Român”, an 139, nr. 1-4, 1-15 ianuarie 1991, p. 7;
PETCU, Adrian Nicolae, Monahul Antonie Plămădeală în anii 50, în „Studii Teologice”, seria III, an 1, nr. 4, octombrie-decembrie 2005, p. 174-214;
PETCU, Adrian Nicolae, Preoţi făgărăşeni în atenţia Securităţii, în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, vol. coord. C. Budeancă şi Fl. Olteanu, Polirom, 2008, p. 271-303;
STREJNICU, Fior, Creştinismul Mişcării legionare, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Sibiu, Ed. Imago, 2001.
Lucrări speciale
NEAG, Romulus, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis, în „Gândirea”, serie nouă, an VI (1997), nr. 5-6, p. 29-31;
Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, cuvinte de preţuire de arhim. Teofil Părăian, Cluj Napoca, Editura Teognost, 2002;
PETCU, Adrian Nicolae, Părintele Arsenie Boca în documentele Securităţii, în „Rezistenţa anticomunistă, cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală”, vol. 1, ed. C. Budeancă, Fl. Olteanu, I. Pop, Argonaut, Cluj Napoca, 2006, p. 187-211;
PETCU, Adrian Nicolae, Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei politice din România, în „CNSAS, Arhivele Securităţii, Nemira, 2004, p. 194-275.
A
Achim, locotenent 50 Agapia, mănăstire 7 Aiud 28,31,32,71 Alba 53,102 Albu, preot 16 Aldea, Aurel 24
Alecsuc, Ştefan, căpitan 74,106,107
Anania, Bartolomeu, mitropolit 34
Antim, mănăstire 64,72
Antonescu, Ion 13-15,17,19,22
Antonescu, Maria 14
Apostol, Gheorghe 31,98
Apuseni, Munţii 35
Arad, episcopia 35,38,40, 52,92,109
Arpaş 98
Arpaşul de Jos 25
Atena 96,99
Athos, Sfântul Munte 11,96,98, 99, 108,110
Avrig 12
B
Baciu, Florin, căpitan 50 Baciu, Petre 30 Baia Mare 40 Balca, Nicolae, diacon 40 Banciu, I., mr. 75
Barbu, Vasilica vezi Gurău, Veronica, stareţă
Băjenaru, Ştefan, locotenent major 75,76, 78,80,110,111 Bălan, Ioanichie, arhimandrit 8 Bălan, Nicolae, mitropolit 8,9,11-13, 15,17,19-21, 26, 32, 33,35, 36,94, 96,108,109
Bălescu, Nichita, preot 25 Beiuş, 45
Bicsadul Oltului 96 Bihor 36, 55
Birtaş, Gavril, colonel 41-43 Birtaş, Gheorghe, colonel 38,40 Bistriţa (Vâlcea), mănăstire 21-23,
36,38,40
Blaga, Serapion, preot 100 Boca, Arsenie, preot passim Bogata Olteană 70,81,109 Boghiu, Sofian, arhimandrit 111 Boian, Viorel, locotenent major 63 Bologan, Ioan 32 Bonteanu, Teodor 35 Bora, Vasile, locotenent 64 Bordaşiu, Nicolae, preot 61,62,71 Brad 10,93 Braga, Roman 62 Bran 13,14
Braşov 15,25,28, 29,32,80,102 Brăila 54
Brâncoveanu, Constantin 9 Brâncoveanu, mănăstire passim Bretea Streiului 56,64 Bucureşti 11,40,42, 44,61,63,64,66, 67,75,80-83,92,94,95,98, 99,102,108-110,112,115 Burducea, Constantin, preot 21
Calcutta 94 Calinic, sfântul 8 Caragea, inginer 50 Carol al II-lea, regele 14, 96 Călin, Aurel 29
124
Cândea, Spiridon 81 Cernica, mănăstire 8,98 Ceţeanu, Dumitru 62 Cheia, mănăstire 45, 78 Chiricu, D., colonel 42 Chişinău 96
Cioara, mănăstire 53,55 Ciopron, Partenie, episcop 40 Cleju, Ion, locotenent 39 Cluj 15, 36,40,54 Cocan, preot 25
Cocârlea, Constantin, maior 82,83, 92,114,116
Codreanu, Zelea 14, 29, 30, 98 Colan, Nicolae, episcop 13 Constanţa 45
Constantinescu, Julieta vezi Constantinescu, Zamfira Constantinescu, Zamfira, stareţă Mănăstire Prislop 47-55,57-59, 62,
63,65-67,75,77,79, 80,102, 109,110 Constantinopol 96 Cornea, Petru, plutonier 48-50 Costea, Cornel, locotenent 50 Cotnari 105 Cotroceni 93
Crainic, Nichifor 11,14, 27,61,62,85 Crasna, schitul 40 Crăciun, Gheorghe, colonel 41 Crişana 71
Criveanu, Nifon, episcop 8, 21 Culcea, Cornel, căpitan 79
Culeac, Maria 40 Cuza, Alexandru Ioan 7
Dancu, (Cristofor), ierodiacon 98 Deva 41,46,47, 50, 51,55,57,62 Dinescu, Antipa, preot 99 Dobrin, Victor 28, 31,98 Domnaru, Teodosie, preot 99 Dragoslavele, schit 47 Drăceni, jud. Baia 100,103 Drăgănescu, biserică 81;
sat (azi oraşul Mihăileşti) 112 Drăghici, Hant 50 Drăghici, Horia 50 Drăguş 25
Dubneac, Felix, arhimandrit 111 Dunăre-Marea Neagră, canalul 48, 52, 54,56,58,60,109,114,115
Elena, regina 13 Eliade, Mircea 94 Ene, Dumitru, locotenent major 71-74, 76, 79, 80
Făgăraş 9,10,12,15,17,24-28, 32, 33,36,63,102
Filip, Nicolae, comisar 22, 23 Furtună, Dumitru, preot 76 Furtună, Filofteia 76
125
Gafton, Iosif, episcop 38 Galaction, Gala, preot 15 Galaţi 34, 75,61 Georgescu, Teohari 34,47 Germania 12,19,20, 30 Gheorghiu-Dej, Gheorghe 34 Gherasimescu, Toma, preot 55 Gheronte, Gherasim 79 Gherontie 99 Giurgiu 81
Glatcov, Grigore 28,31,43,44,63,71 Gogu, Ioan 50, 51,57 Golea, David, locotenent 51 Gologan, Olga, monahie 21, 23 Gologan, Teodosia, monahie 37 Grecia 96,98,99,108,114 Grovu, Ieronim, preot 35 Groza, Petru, dr. 21,27 Gurău, Veronica, stareţă 9,14-16,75, 110,112
Hanot, Petru 50
Haţeg 38, 39,41,45,47-51,57,60, 103,109
Horezu, mănăstire 22 Hunedoara 10,36,44,48, 53, 59, 60,63
I
Ierusalim 113
Ileana, principesa 13-15,61,62 Ilfov 43
Ilie, Cleopa, arhimandrit 37,59,92, 101,105 Ioan, Maria 28,33 Ionescu, monahie 106,107 Iordache, Mihaela, monahie 30 Iovan, Ioan, preot 17,61 Ipatie, schit 11 Itu, Petre 50
J
Jilava 60, 71
Kalousek, Iosif, inspector 26 Kant, Immanuel, 93 Kasza, Iosif 63
Kennedy, preşedintele SUA 107 Kraibik, Ştefan, sublocotenent 46
Lainici, mănăstire 79 Lascu, preot 14
Laţcu (Zorica), Teodosia, monahie 16,17,61 Lingina 49 Lupu, Petrache 9,42
Madincea, Paul 92,103 Magieru, Andrei, episcop 37,40,47 Malene, Gh., preot 99 Manolache, Dometie (Stelian), ieromonah 37, 43, 47, 52, 53, 55, 57,104,105
126
Maramureş 34 Marian, Traian 30
Marina, Justinian, patriarh 35,43,44, 47
Marinescu, I., căpitan 73 Mateiaş, Virgil, avocat 70, 71,98,99 Mihai I, regele 14,110 Mihali, Alexandru, comisar 26 Mihăilescu, Victor 30 Mihăileşti 81
Mihălcescu, Irineu, episcop 8 Mitrea, Iordan 71 Moise, căpitan 72 Moraru, V., mr. 112,113 Moraviţa 96 Morea, Ioan 32 Moreni 31
Moruşca, Policarp, episcop 34 Moţa 95
Munteanu, Nicodim, episcop 8
Naghi, Nicolae (Nicule) 100,105 Neagu Gh. 68 Necula, Ion, mr. 75 Negulescu, Vică 30 Nica, Antim, episcop 34
Oancea, N. 94 Olt 12
Oprea, Petru 71 Oradea 60 Orăştie 42 Oteteleşanu 68 Oţa, Sabin 76
Palade, Nicolae 106,107 Paul al VI-lea, papă 74 Pavel, Nicolae 50,62 Păduraru, N., locotenent major 75, 76, 80
Părăian, Teofil, arhimandrit 11,18 Petraşcu, Nicolae, comandant legionar 18, 24,28-30, 34,
50, 63,70,71,76 Petrescu, Costin 11,95,96,108 Petrovici, Cosma, episcop 34 Plămădeală, Antonie, monah, mitropolit 30,37,40,44,50, 61-63,70,76 Ploieşti 102 Popa, Iacob, căpitan 40 Popescu, Serafim, preot 12,97 Popovici, Nicolae, episcop 11,36,45, 78, 79
Prahova 31,102,116 Pralea, Vasile, monah 38 Prapescu, Gheorghe 25 Prislop, mănăstire 35-53,55-59, 61- 66,69,70,76,82,83,92, 101-103, 109,110,114,115
Rainer, Francisc 11, 95 Rădulescu Aroneasa, Otilia 28 Râmnicu-Vâlcea 22, 23,25, 92,93 Rudeanu, Vasile, pictor 69 Rupea, raion 109
127
Sandu Tudor, Agaton 37,40 Savin, Bunescu, preot 81 Savin, Dănilă, căpitan 75 Sâmbăta de Sus, mănăstire passim Sângeorzan, Ioana 116 Schian 29 Sebeş 56
Serapion, monah 105 Sibiu 10,12,15-17,19, 20, 25, 26, 38, 40,41,43,45,53, 55,70,80, 85, 92-94,96,108,109 Sihăstria, mănăstire 105 Silvaş 52
Silvaşul Inferior 44,46,49 Silvaşul Superior 49 Sima, Horia 30 Simion, Gheorghe, căpitan 81 Sinaia 66,82,114,116 Slatina, mănăstire 37,40, 59,61,92, 100,103 Spania 95
Stalin (regiunea) 53
Stanciu, Ioan, căpitan 64
Stănescu, căpitan 42
Stănescu, Vartolomeu, episcop 8
Stăniloae, Dumitru, preot 11,12,101
Steinberg, Iţhac 96
Suceava 75
Ş
Şirato, Francisc 95 Ştefan, Ieronim 21,23,24 Şuşag 41
Tatu, Ioan, locotenent 50 Târulescu, Vasile 100,101,105 Teodosia monahia, vezi Laţcu,
Zorica, monahie Tesalonic 99 Timişoara 60-62 Tismana, mănăstire 36 Trifan, Traian 30 Tudor Vladimirescu (Ilfov) 43,44 Tudor Vladimirescu, mănăstire 14-17,30,61,110 Tudorache 68
Uifalvi, Alexandru, locotenent 39,40 Uria, preot 99
Vasilache, Nicodema, monahie 36 Vasile, Ioan 28 Vasu, Luţu, avocat 27 Vaţa de Sus 10,93 Văratec, mănăstire 7 Vlad, Leonida, comisar 33 Vladimireşti vezi Tudor Vladimirescu, mănăstire
Vlaşca 25
Vulpescu, profesor 96
Zaharia, frate de mănăstire 36
Cărţile Editurii Partener se pot comanda:
la adresa: Editura Partener, Galaţi, Str. Traian, nr. 145;
prin fax la nr. 0336436697;
prin mail: editurapartener@yahoo.com
Redactor: Pr. Eugen Drăgoi
Tehnoredactare: ing. Camelia Lupu
Corectură: Marian Ştefănescu
Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi
Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 23 Tel/Fax: 0236/420100
e-mail: donstargalati@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu