PARINTELE CONSTANTIN GKELI VIATA, MINUNILE SI ACATISTUL SFANTULUI GHERASIM KEFALONITUL

Sfântul GHERASIM KEFALONITUL

VIAŢA, MINUNILE, ACATISTUL

Părintele Constantin Gkeli

SFÂNTUL Gherasim kefalonitul, Viaţa, minunile, acatistul

Coperta: Alexandra Corbu

Imaginea coperţii: moaştele Sfântului Gherasim, care sunt purtate în procesiuni în poziţie verticală şi sunt aşezate în aceeaşi poziţie câteva zile în biserică spre închinare.

Părintele Constantin Gkeli

Sfântul Gherasim Kefalonitul, Viaţa minunile acatistul

Traducere: Preot Victor Manolache

Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura Cartea Ortodoxă 2009

Tradus după originalul:

O ATIOZ EEPAZIMOZ KEOAAAHNIAZ A0HNAI 2002

Editura Egumeniţa I.S.B.N. 978-973-8926-94-3

Editura Cartea Ortodoxă I.S.B.N. 978-606-529-067-9

Troparul, glasul 1:

locuitor al pustiului

Ocrotitor al ortodocşilor Şi înger în trup,

De Dumnezeu purtător şi făcător de minuni Te-ai arătat nouă.

Să-l lăudăm cei credincioşi pe dumnezeiescul Gherasim

Căci de la Dumnezeu a primit cu vrednicie Harul vindecărilor De a-i mângâia pe cei bolnavi De a-i vindeca pe cei demonizaţi.

De aceea îl şi cinstesc pe acesta Care izvorăşte tămăduiri.

Mărimuri:

Al Peloponezului dumnezeiesc vlăstar Şi a Kefaloniei comoară neprădată Şi a Eladei mare laudă De Dumnezeu cugetătorule, Gherasime, Păzeşte-i pe robii tăi!

5

Introducere

Mănăstirea Sfântului Gherasim este centrul vie­ţii duhovniceşti ortodoxe a Bisericii din Kefalonia. Atât clerul, cât şi credincioşii de orice vârstă şi con­diţie au privirile îndreptate către Sfântul Gherasim, care de sute de ani ne arată sfintele lui moaşte nestricăcioase, în ciuda timpului stricăcios, spre ruşinarea necredincioşilor şi slava Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, a Dumnezeului nostru, izvorând învăţături şi putere pentru mersul anevoios al acestei vieţi.

Kefaloniţi, localnici, pelerini şi marinari au în sufletul lor certitudinea şi convingerea că în Kefalonia există un loc sfânt, Mănăstirea Sfântului Gherasim din Omala, unde se află cel care a desfiinţat timpul şi vor­beşte neîncetat cu Făcătorul lumii despre necazurile şi problemele noastre, aducând liniştea şi odihna „celor osteniţi şi împovăraţi."

Aş spune că Sfântul Gherasim este un „recep­tor" şi un „transmiţător", cel care primeşte rugăciuni­le credincioşilor, le transmite lui Dumnezeu şi oferă răspunsuri mai presus de lume problemelor oricărui suflet. Nu este deloc exagerat ceea ce scriem! Rămâneţi pentru puţin timp înaintea raclei sfântului şi veţi de­veni martori oculari ai acestei comuniuni tainice a sensibilului cu lumea duhovnicească a lui Dumnezeu, a îngerilor, a sfinţilor şi a puterilor demonice.

înaintea raclei Sfântului Gherasim se desfăşoa­ră un proces duhovnicesc care ţine de „străfundurile fiinţei".

9

Te simţi îndatorat, prin ceea ce vezi şi prin ceea ce auzi, să te găseşti în corelaţie cu Dumnezeu, cu lu­mea spirituală, cu sfinţii şi cu omul. Nu poţi rămâne nepăsător.

Prezenţa sfântului te va marca şi te va afecta în existenţa ta lăuntrică, ca să iei o atitudine faţă de lucrarea izbăvitoare a iconomiei dumnezeieşti „în Hristos Iisus".

Şi pentru ca fiecare închinător şi orice căutător să primească ajutorul, am hotărât cu binecuvântarea şi îndemnul Preasfinţitului Mitropolit Procopie să ne ostenim cu scrierea vieţii Sfântului Gherasim. Din cercetarea pe care am făcut-o, am constatat că toate biografiile de acum sau redau date istorice seci, sau alcătuiesc o lucrare de laudă a vieţii lui, fără să pătrundă în tâlcuirea adâncă a creşterii duhovniceşti şi a desăvârşirii Sfântului Gherasim.

Constatarea aceasta a contribuit şi la elabora­rea planului lucrării. Astfel, ne-am îngrijit să adunăm toate evenimentele vieţii lui, căutându-le în manuscrise, codici, scrieri, cărţi, dar şi în locurile unde sfântul a vieţuit şi a lucrat. Am vizitat câte locuri am putut şi am cerut informaţii necesare şi de la alţii. Şi Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Ecumenică ne-au ajutat în această căutare a noastră. Astfel, printr-o metodă cri­tică, am alcătuit cu acrivie cadrul istoric al vieţii lui.

Dincolo de acest cadru ne-am străduit, ajutaţi de harul lui Dumnezeu, să reconstituim, tâlcuind în chip duhovnicesc, demersul evanghelic al vieţii Sfântului Gherasim, pentru că tocmai acest gen de

10

viaţă evanghelică şi duhovnicească s-a ostenit s-o împlinească sfântul. în afara atmosferei ecleziastice, evanghelice, patristice, ascetice, este cu neputinţă de înţeles viaţa Sfântului Gherasim. Prin întrepătrunde­rea aceasta am ajuns la o tâlcuire deplină a diferitelor împrejurări ale vieţii sfântului şi, fireşte, că am lăsat să curgă graiul poeţilor creaţia cântărilor, ca să ex­prime melodic bucuria duhovnicească, tresăltarea su­fletului în lucrarea de mărturisire a adevărului. Şi cu siguranţă adevărul este că Sfântul Gherasim s-a arătat „grădină bine-mirositoare şi dătătoare de rod a virtu­ţii şi a harului".

în acest mod am încercat să lucrăm ştiinţific şi duhovniceşte ca să dăm la iveală această biografie, cu scopul ca ea să fie un ajutor pentru fiecare închinător credincios în viaţa duhovnicească personală, scop ur­mărit în prezenta viaţă trecătoare, materializându-se astfel sensul ei adevărat, adică „participarea lui la viaţa dumnezeiască" a Domnului Iisus Hristos.

În ce măsură această mică carte şi-a îndeplinit scopul ei vor judeca cititorii, de la care ne cerem mai înainte iertare pentru eventualele greşeli şi scăpări. Aceştia, pentru orice bine primit, să-L preamăreas­că pe Dumnezeul nostru slăvit în Treime, Care prin Sfântul Gherasim ne dăruieşte „tot darul desăvârşit" şi umple viaţa noastră de sens, pace şi bucurie.

Părintele Constantin Gkeli

11

Notă la ediţia în limba română:

întrucât în Grecia Sfântul Gherasim este foarte cu­noscut, părintele Constantin Gkeli a încercat să adune în cartea sa cât mai multe informaţii istorice legate de viaţa acestuia. A intenţionat să le ofere credincioşilor care aveau evlavie faţă de Sfântul Gherasim date biografice esenţiale.

Dar, întrucât cititorii români nu cunosc decât foarte puţine lucruri despre acest mare sfânt, am considerat că este mai potrivit ca în ediţia în limba română viaţa Sfântului Gherasim incluzând mărturiile istorice să fie aşezată după relatarea minunilor sale.

Sperăm că cititorii vor înţelege demersul nostru.

12

Troparul, glasul al 3-lea:

Frumuseţea, bogăţia şi slava cea trecătoare ai urât, dumnezeiescule sfânt,

Şi calea cea strâmtă şi anevoioasă a Evangheliei o ai urmat,

Căci vieţuind în peşteri şi în munţi

Te-ai nevoit cu postirile şi rugăciunile, sfinţindu-te pe tine

Şi primind, înţelepte, de la Dumnezeu harul vin­decărilor.

Mărimuri:

A Kefaloniei comoară,

Dumnezeiesc îndrumător între monahi şi pust­nici,

Grabnic prigonitor al duhurilor necurate Gherasime, întru cântări te mărim!

13

PARTEA ÎNTÂI

I. Minunile Sfântului Gherasim

„Demonii sunt alungaţi, bolnavii se vindecă, răuta­tea foametei se pierde, uscăciunea pământului se risipeşte, sufletele se mântuiesc, căci numele tău... cinstit dar este."

(Stihira rânduielii Vecerniei, p. 36)

Creştinii, când se referă la minunile sfinţilor, în­ţeleg în mare parte vindecările miraculoase ale diferi­telor boli de care suferă oamenii credincioşi sau izbă­virea oamenilor demonizaţi de sub înrâurirea satanei.

Desigur că acestea înseamnă intervenţia lui Dumnezeu prin sfinţi, conform cu făgăduinţa Domnului faţă de ucenicii Săi: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi" (Matei 10, 8).

Dar nu sunt doar acestea minunile săvârşite prin mijlocirea sfinţilor. Ele provoacă uimirea oame­nilor, de aceea ei se şi opresc asupra lor. Prefacerile duhovniceşti care se întâmplă în străfundul sufletului omenesc, prin prezenţa sau rugăciunea sfântului, sau

15

chiar modificarea stărilor duhovniceşti sau politice neprielnice care ameninţă, odată cu trecerea vremii, să-i piardă sau să-i distrugă pe creştini, nu sunt sesi­zate de către mulţi dintre contemporani. Odată cu tre­cerea timpului, însă, devin cunoscute şi preţuite după cuviinţă. Dacă o vindecare minunată are influenţă benefică în sufletul celui vindecat şi al rudeniilor lui, o ameninţare generală, politică, militară, sufletească, îndepărtată, salvează mii de oameni în prezent şi vii­tor. De aceea, înainte să consemnăm vindecări izolate ale creştinilor, pe care le-a săvârşit sfântul, socotim ca scop principal să adăugăm anumite evenimente de interes mai larg, care s-au săvârşit prin prezenţa sau intervenţia sfântului şi de care s-au bucurat mii de creştini, timp de mulţi ani, şi care au schimbat cursul istoriei.

1. „Ocrotitorul ortodocşilor"

Când Sfântul Gherasim a venit în Kefalonia, stăpânitorii de atunci ai acestor meleaguri erau veneţienii, care fiind romano-catolici şi aliaţi ai Papei, s-au îngrijit în orice chip, direct sau indirect, să răspân­dească învăţătura romano-catolică, învăţătură potriv­nică adevărului ortodox. Şi este adevărat că kefaloniţii le-au stat împotrivă. Astfel, diferite realităţi sociale, precum căsătoriile, asociaţiile, relaţiile negustoreşti, statutul funcţionăresc etc. creau felurite prilejuri stăpânitorilor ca să-şi impună credinţa lor. Aducerea în

16

insulă a multor romano-catolici pentru lucru sau exil a mărit numărul lor la mii, aşa încât au ajuns să reprezinte o comunitate religioasă puternică, bine or­ganizată cu arhiepiscopie, preoţi şi mănăstiri, biserici, şcoli etc.

Şi exact în această epocă grea pentru credinţa ortodocşilor a apărut „Kir Gherasim, ieromonahul şi dascălul" şi a început peregrinările sale prin sate, cate­heza ortodoxă, sprijinindu-i pe credincioşi în credinţa ortodoxă. Urmarea acestei activităţi de propovăduire şi a prezenţei lui sfinte din timpul vieţii, dar şi după adormirea lui, a fost întărirea ortodocşilor şi întoar­cerea multora de la romano-catolicism, văzând pute­rea sfântului ortodox. Şi romano-catolicii din insulă care ascultau mărturisirea lor se umpleau de evlavie, îl cinsteau pe sfânt şi urmăreau cu evlavie sărbătorile şi procesiunile lui, apărând astfel o afinitate între cele două comunităţi ale insulei, pe care cuceritorii veneţieni o tolerau. Astfel, odată cu trecerea timpului, nu priveau cu ochi buni intervenţiile sau constrângerile catolicilor faţă de ortodocşi. Această legătură s-a con­tinuat timp de veacuri. Astăzi, în Kefalonia, din mi­ile de catolici au rămas în jur de o sută, cu biserica şi preotul lor, şi se disting prin evlavia pe care o nu­tresc faţă de Sfântul Gherasim. Aşadar, fără nicio în­doială, acestea au fost o urmare a prezenţei Sfântului Gherasim în insulă, astfel încât cu dreptate este lăudat ca „ocrotitorul ortodocşilor şi sprijinitorul credinţei".

Aceasta este prima minune a lui Dumnezeu să­vârşită prin Sfântul Gherasim.

17

2. „Insula necucerită"

Un alt eveniment de importanţă generală care se atribuie rugăciunii Sfântului Gherasim este respin­gerea atacurilor turcilor împotriva Kefaloniei. în anul 1570 au început atacuri înfricoşătoare ale turcilor, dar au fost respinse: „se crede cu certitudine că creştinii de aici au fost păziţi, iar insula aceasta a rămas ne­cucerită în timpul luptei cu agarenii prin rugăciunile sfântului părinte" (Ieremia). La 7 octombrie 1571 flota turcească a fost zdrobită în întregime la Nafpactos şi astfel Kefalonia a rămas, de atunci înainte, necucerită de agareni. Ce-ar fi însemnat cucerirea Kefaloniei de către turci înţelegem când ne gândim la incursiunea acestora din 1538, când în afară de jafuri şi distrugeri au luat robi treisprezece mii de kefaloniţi pe care i-au vândut sau i-au folosit ca sclavi la munci grele.

Odată cu trecerea timpului şi din pricina diferi­telor evenimente, sfântul a devenit centrul de putere şi de întărire al credincioşilor şi sufletul kefaloniţilor.

3. Trupul nestricăcios

Nestricăciunea trupului Sfântului Gherasim este o minune. Mulţi, de-a lungul timpului, au cercetat această minune şi s-au străduit să dea explicaţii ştiin­ţifice, dar în final au fost siliţi să cedeze şi să mărtu­risească faptul că „explicaţia nestricăciunii sfântului

18

se află deasupra oricărei logici şi cercetări ştiinţifice", după mărturisirea chirurgilor de la Congresul din 1967 din Argostoli.

în continuare vom prezenta câteva dintre nume­roasele minuni ale sfântului, adică vindecări ale bol­navilor, izbăviri ale demonizaţilor, mijlociri în relaţii­le dintre oameni etc., pentru zidirea credincioşilor¹.

4. „Demonii sunt alungaţi"²

Vindecarea demonizatului de către Sfântul Gherasim

Din luna mai a anului trecut, elevul din clasa a şaptea G.N.C. de la gimnaziul din Lefkada, locuitor al satului Vathi din Meganisia Lefkadei, a fost stăpâ­nit de un duh necurat. Acesta, într-una din ultimele zile ale lui septembrie anul trecut, la vremea când i se citeau de către preotul sfintei mănăstiri, Spiridon Linadratos, rugăciuni împotriva duhurilor viclene, s-a tulburat în chip înfricoşător, scoţând în acelaşi

¹ Aproape în toate cărţile care au fost editate de-a lun­gul timpului sunt consemnate minuni. Descrierea cea mai sis­tematică a făcut-o vrednicul de pomenire mitropolit Gherman Roubanis în Rânduiala de care s-a îngrijit el însuşi în 1939, într-un fascicol special.

² Panaghiotis Antipa, Demonizarea oamenilor şi a animale­lor, Atena 1974.

19

timp răcnete înfricoşătoare şi strigând: „Gherasime, mă arzi! Unde mă vei arunca? Cum mă va pedepsi Stăpânul tău? Unde ne vom duce? Eu sunt legiunea căreia Domnul i-a poruncit să intre în porci".

Din acel ceas, preotul i-a citit continuu exorci­zările, aşezându-i în acelaşi timp pe piept sfânta cru­ce pe care sfântul o purta cu el şi a folosit-o în viaţa lui. Nefericitul tânăr muşca sfânta cruce continuu, strigând: „Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăişuri". Preotul, stăruind în rugăciune ca să-l izbă­vească pe tânăr de osândirea demonică înfricoşătoa­re, a auzit glasul diavolului spunând că va pleca în ziua următoare. într-adevăr, în timpul Dumnezeieştii Liturghii din ziua următoare, după ce mai înainte cel suferind s-a arătat fără simţire, a fost apucat brusc de o mare tulburare, scoţând strigăte înfricoşătoare înain­tea raclei cu sfintele moaşte: „Gherasime, Gherasime, m-ai scos afară! Eu sunt căpetenia demonilor, m-ai alungat, m-ai biciuit, deschide fereastra ca să plec!". Şi s-a izbăvit de demon. Tânărul vindecat şi devenit sănătos cu desăvârşire îşi aminteşte pentru totdeauna cele de mai sus şi la întrebarea preasfinţitului mitro­polit Gherman, cum a reuşit să-şi amintească acestea, a răspuns: „Mi le amintesc foarte clar, însă cum s-au întâmplat acestea nu pot să spun!"

„Bucură-te, rană nevindecată a demonilor!"

Cel vindecat s-a întors la Dumnezeu cu desăvâr­şire şi, devenind preot vrednic, şi-a câştigat iubirea şi preţuirea turmei sale.

20

În anul 1929, în satul Mavra ta din ţinutul Elios, doi fraţi, A. şi L, au fost atacaţi de demoni. Aceşti tineri nefericiţi au fost tulburaţi în chip înfricoşător de duhurile necurate, încât nu puteau să fie ţinuţi de rudeniile lor, care se sileau să-i lege cu funii şi lanţuri. Drama era şi mai mare pentru nefericiţii lor părinţi, care cu mare bărbăţie au îndurat-o timp de doi ani postind, rugându-se şi implorându-L pe Dumnezeu şi pe Sfântul Gherasim să le dăruiască sănătate şi de aceea i-au şi dus pe aceştia la mănăstirea lui, spre vin­decare. Omul nu poate să povestească răutăţile pe care le-au suferit de la duhurile necurate. Scoteau răcnete sălbatice, înjurându-L pe Dumnezeu şi prin cuvintele cele mai rele îl blestemau pe Sfântul Gherasim şi stri­gau: „Kapsalis, ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult, vom pleca".

Şi, o, minunile Tale, purtătorule de Dumnezeu, Gherasime, după trecerea celor doi ani, au fost sloboziţi de demon şi acum se bucură de sănătate, preamărindu-L pe Dumnezeu şi pe sfântul care le-a dăruit sănătatea.

în anul 1924, tânărul G. M. din Lixourios a fost atacat de diavolul cel viclean. Degrabă rudeniile îm­preună cu cel demonizat, care se găsea într-o stare înfricoşătoare şi devenise înspăimântător pentru oa­meni, legat cu lanţuri la mâini şi la picioare, au ajuns la mănăstirea Sfântului Gherasim. Au rămas

21

destulă vreme la mănăstire înălţând rugăciuni şi la­crimi. Tânărul zicea că într-o zi se va sinucide pe ascuns, şi de aceea s-a urcat în clopotniţa sfântului, pentru a-şi împlini gândul cel înfricoşător, sărind de la înălţimea clopotniţei. Toţi au scos strigăte de spai­mă. Sfântul însă l-a păzit şi n-a păţit nimic, ci a fost aflat vindecat şi de demonul înfricoşător, care îl chi­nuia aşa de tare. Şi mulţumind şi preamărindu-l pe sfânt, au plecat cu mare bucurie şi recunoştinţă.

În anul 1932 Ecaterina G. din satul B. era chi­nuită de diavoli. Soţul ei, zdrobit, a dus-o degrabă la mănăstirea sfântului, unde au rămas multă vreme, dovedind o deosebită putere şi răbdare. Bolnava urla, bătea, îşi dădea ochii peste cap şi devenea cu desă­vârşire de nerecunoscut, provocând o privelişte în­grozitoare. îl blestema pe sfânt, mânca tot felul de necurăţii, scrâşnea din dinţi şi îl ameninţa pe sfânt că-l va distruge. Toate rudeniile au rămas multă vreme în mănăstire, rugându-se şi postind, şi sfântul a săvârşit o minune cu ea şi l-a alungat pe demonul cel necurat şi învârtoşat din nefericita Ecaterina. Apoi au plecat din mănăstire, preamărindu-L şi binecuvântându-L pe Dumnezeu şi pe Sfântul Gherasim.

22

În anul 1930, Maria Zervouli din Akarnania Etolicului a fost adusă la mănăstirea sfântului de către părinţi şi rudenii, fiind stăpânită de un demon sălba­tic. După ce au ajuns la mănăstire, au început cu mare credinţă, cu postiri şi rugăciuni să-l roage pe Sfântul Gherasim să aibă milă de fiica lor şi s-o elibereze pe aceasta de diavol şi de stăpânirea lui. Demonizata urla, blestema cu cuvinte grele, făcea zgomote şi pro­fera injurii înaintea sfintei racle. Zicea: „Gherasime Kapsalis, mă arzi ca un foc, voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoţi din tine!" După ce a rămas destulă vreme în mănăstire, chinuită de diavol, sfân­tul a săvârşit minunea şi a vindecat-o. Au plecat cu toţii, preamărindu-l pe Sfântul Gherasim şi vestind pretutindeni marea minune.

În anul 1936 au venit din Patras la mănăstire pă­rinţii cu o fiică pe nume Zoe, rău chinuită de cel vi­clean. Aceasta a rămas destulă vreme sfâşiată de dure­re şi strigând: „Voi pleca, Kapsalis, dar îţi voi smulge platanul când se va face procesiune la izvor!" Aceste lucruri le-a strigat timp de o lună şi când a venit ziua praznicului în care se făcea procesiune cu moaştele sfântului şi s-a ajuns la izvor, cea suferindă a strigat: „Mă voi duce, voi pleca!" Şi când a strigat odată, în momentul în care lumea se găsea în număr mare în jurul platanului, un stâlp de telegraf uriaş a căzut pes­te platan şi peste mulţime, dar într-un asemenea

23

mod încât nimeni n-a fost vătămat. Şi demonul a ple­cat degrabă şi femeia s-a vindecat desăvârşit şi toată lumea l-a preamărit pe sfântul şi cu lacrimi de bucurie a vestit minunea lui.

În anul 1931 a fost adusă la mănăstirea sfântului tânăra E. P din Troianaton, cumplit chinuită de dia­volul necurat. Aceasta striga cumplit şi a descoperit şi multor persoane diferite lucruri ascunse. Nimeni nu putea să se apropie de mănăstire, căci se temeau de ea, deoarece striga multe şi descoperea oamenilor păcate ascunse, nemărturisite. îl blestema pe sfân­tul, îi adresa injurii cu cuvintele cele mai ruşinoase şi striga: „Kapsalis, nu voi pleca de aici, oricât te-ai ruga lui Dumnezeu! Aici voi rămâne, nu mă voi duce, niciodată nu mă voi întoarce în locul în care am fost mai înainte! Voi rămâne aici ca să mă răzbun pentru cât de mult m-ai războit în viaţa ta. N-am putut să te biruiesc nicio clipă. Ai fost ca un stâlp de foc. Voi pur­ta război cu mănăstirea ta, te voi alunga de aici, căci ai uimit toată lumea prin minunile tale. Ne-ai lovit şi ne-ai ars! îl vedeţi? Vine cu toiagul să mă lovească. Unde mă voi ascunde? Vai de mine! Pleacă de aici, Gherasime Kapsale! Fugi de lângă mine, căci ai adus asupra noastră toată puterea ta! Numai să ne alun­gi te-ai ostenit toată viaţa ta! Vai de noi! Nu voi mai putea să rămân, dar dacă plec îţi voi sparge candela cea din mijloc. Voi lăsa semn şi după aceea voi pleca.

24

N-o voi sparge? Ba am s-o sparg! Nu voi pleca fără să las un semn". Şi deodată a strigat: „îmi porunceşti să plec? Bine, plec, plec!" Şi la cuvântul „plec", candela a sărit în sus cu un mare şuierat şi Elena a rămas ca moartă. Şi după ce şi-a revenit ca din somn, toţi l-au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfântul Gherasim, care săvârşeşte atâtea minuni celor ce cred şi cheamă în ajutor numele lui.

În anul 1936 părinţii Vasilicăi, care era paralitică, au adus-o din Etolia acoperită cu o pătură şi tulburată de un duh necurat care o chinuia mult. Părinţii, dispe­raţi, spuneau călugăriţelor: „Este cu putinţă ca această nălucă să devină om?" Fiica lor urla, behăia precum ca­prele, îşi smulgea părul cu sălbăticie, scotea limba, într-un cuvânt era înfricoşătoare la vedere. Legată cu lanţuri la mâini şi picioare, striga către sfântul: „Kapsalis, am căutat prilejul ca să te pierd. Dar nu pot, pentru că ne arzi când ne aduc aici! Dar dacă izbândesc te voi pierde, ca să nu te mai aibă aceste femei îmbrăcate în negru! Nu am putere însă şi îmi porunceşti să plec, căci prin postire şi rugăciune te faci foc pe deplin şi mi-e teamă să te privesc!" Şi a rămas cea demonizată aşa mult timp, dar a venit şi vremea harului şi a fost vindecată prin mijlo­cirea sfântului. Şi făcându-se sănătoasă şi recunoscând pe deplin starea de nenorocire de dinainte, a plecat îm­preună cu părinţii în patria ei, lăudându-L şi binecuvântându-L pe Dumnezeu şi pe Sfântul Gherasim.

25

Spiridon Rassias, copil de unsprezece ani fiind, a fost robit de demon. Părinţii lui, fiind evlavioşi, l-au adus la Sfântul Gherasim, vindecătorul sufletelor şi al trupurilor. Copilul acesta vorbea în limbi străine şi îl înjura pe sfânt cu cuvinte pe care nu putea să le cu­noască la o asemenea vârstă. îl scuipa şi mai făcea şi multe altele, pe care n-ar putea cineva să le istoriseas­că. într-o zi de octombrie a mers la paraclis şi a stat în faţa raclei sfântului în stare de rugăciune, câtă vreme s-a citit slujba. La sfârşitul paraclisului i-a zis: „Plec, Kapsalis!" şi a căzut în nesimţire. Părinţii l-au adus în chilie şi acolo a rămas treizeci şi şase de ore ca mort. Când şi-a revenit, a întrebat: „Unde mă aflu?" Şi s-a mirat aflându-se liber de stăpânirea diavolului. Până astăzi se bucură de sănătate şi se găseşte în America, vieţuind în pace.

5. Bolnavii se vindecă

Domnului P. din Patras, comerciant de meserie, i-a apărut în anul 1970 un cancer la mână. Medicii, după analize dureroase şi îndelungi, l-au îndemnat să plece în străinătate şi i-au recomandat Franţa. Soţia sa era neliniştită tare, dar şi el era tulburat. S-au ho­tărât însă să plece în cel mai scurt timp la Paris.

26

Într-o dimineaţă, pregătindu-se pentru plecare, s-a hotărât să-şi cumpere bilet de călătorie. Noaptea a visat că plecase la agenţie pentru bilet, dar agentul a insistat să-i dea bilet pentru Kefalonia şi nu pentru Franţa. S-a trezit liniştit dimineaţa şi i-a spus soţiei sale: „Pregăteşte-te, căci mergem în Kefalonia!" Soţia sa a rămas uimită şi a început să-i pună întrebări, fi­ind neliniştită. în discuţia lor şi-au amintit de Sfântul Gherasim Tămăduitorul. într-adevăr, în după-amiaza aceleiaşi zile ajunseseră deja la mănăstire. Au ascultat îngenunchiaţi paraclisul sfântului şi s-au rugat fier­binte. La sfârşit şi-a ridicat mâna bolnavă de cancer şi a atins-o de raclă, iar după aceea au plecat la Argostoli, ca să caute gazdă. A doua zi, după somn, când s-a spă­lat, a văzut că dispăruse cancerul. A strigat-o pe soţia sa ca să-i arate, să se convingă şi ea. După puţin timp se aflau din nou în faţa raclei sfântului, mulţumindu-i pentru intervenţia minunată şi au povestit măicuţelor minunea.

Acum se bucură de sănătate şi îl preamăreşte pe Dumnezeu, care prin Sfântul Gherasim i-a restabilit sănătatea.

În anul 1946, două surori, Teta şi Panaghiota, l-au adus pe fratele lor Panaghiotis la mănăstire, bol­nav fiind, cu mari tulburări. Au rămas multă vreme la mănăstire, fără să vadă nicio îmbunătăţire la ne­fericitul lor frate. Devenise imun la lovituri în ceasul tulburării, în care nu simţea nimic. Era cu totul

27

înfricoşător pentru toţi. Rupea lanţurile pe care le avea la mâini; fiind închis într-o cameră a dărâmat pe­reţii. Surorile lui, prin post şi rugăciune, îl rugau zi şi noapte pe sfânt să le ajute. într-o noapte, o soră l-a văzut în somn pe sfânt care i-a zis: „Să-l iei pe fratele tău şi să-l duci la clinica din Atena, ca să-i facă operaţie la cap. Nu are duh necurat, ci cancer la cap şi când îi vor scoate tumoarea, se va face bine!". Şi sora lui i-a zis: „Să-l ducem la Atena, părinte? Dar n-avem bani!". Şi i-a zis: „Du-te, şi fratele tău se va vindeca de boala pe care o are şi eu mă voi îngriji pentru toate!". Şi i-a zis iarăşi: „Cine eşti, părinte? Pentru că nu te cunosc." „Sunt Sfântul Gherasim, în casa căruia stai şi mă vezi în fiecare zi. Cum de nu mă cunoşti?!" Fata s-a trezit înspăimântată şi a povestit toate câte a văzut. Degrabă a găsit bani şi au mers la Atena. Operaţia s-a făcut gratuit, i s-a scos tumoarea şi s-a vindecat. S-a întors la mănăstire sănătos şi Panaghiotis îl preamăreşte pe marele său binefăcător.

Obştea mănăstirii a primit din America o scri­soare. O creştină trăia în chip dramatic suferinţa ei. Fiul ei se afla în spital şi doctorii nu-i dădeau speranţe, iar ea cerea să se facă rugăciuni la Sfântul Gherasim şi să i se trimită filacterii (mici obiecte din pânză de formă dreptunghiulară, pline de obicei cu vată îm­bibată în untdelemn de la candela sfântului şi atinse de sfintele moaşte ca binecuvântare). Călugăriţele au

28

îndeplinit cererea creştinei, i-au scris şi i-au trimis o filacterie. Mama îndurerată a primit-o cu credinţă şi a aşezat-o la capul copilului ei, care pătimea greu. în ziua următoare, medicii au constatat o îmbunătăţire însemnată şi au rămas uimiţi. în câteva zile, copilul, făcându-se sănătos, a plecat din spital, lăsându-i pe medici înmărmuriţi.

Deasupra medicilor este Dumnezeu şi sfinţii Săi, care se grăbesc să ajute la rugăciunile credincioşilor. Credincioasa creştină kefalonită s-a grăbit să mulţu­mească sfântului şi măicuţelor.

În anul 1972 X. M. Arta, din satul Kompoti, studia la facultatea de agronomie, progresând la toate disciplinele, în special la gimnastică, şi era admirat de toţi, dar din pricina invidiei diavolului urâtor de bine, s-a îmbolnăvit şi nu mai putea să-şi continue studiile. Renunţând la facultate, a mers la mulţi medici însoţitde tatăl său şi „n-a putut să fie vindecat de nimeni". Când tatăl său, creştin, l-a adus la mănăsti­rea Sfântului Gherasim şi a făcut Paraclisul sfântului, a lăsat preotului şi un pomelnic de patruzeci de zile.

Revenind acasă, peste puţin timp s-a vindecat pe deplin prin harul sfântului şi s-a înscris la Academia din Ioanina şi a devenit învăţător, preamărindu-L pe Dumnezeu şi pe Sfântul Gherasim, care l-a însănăto­şit.

29

Un tânăr din Messolonghion, în vârstă de do­uăzeci şi doi de ani, bolnav fiind, a fost dus de că­tre părinţii săi la mulţi medici, dar în loc să se facă sănătos, starea lui s-a înrăutăţit. Tatăl său nu era om credincios şi s-a certat cu mama lui când aceas­ta a propus să-l ducă la Sfântul Gherasim. A vrut să-l închidă într-un ospiciu. Ea a stăruit şi l-au dus la mănăstire. Cu lacrimi, postiri şi rugăciuni au petrecut patruzeci de zile, dar starea tânărului nu s-a îmbunătăţit în niciun fel. Legat cum era, a fost luat de mama sa, urmând să se întoarcă cu vaporul din Kateleion. Era încă ocupaţia germană. Când au ajuns la locul plecării, tânărul legat i-a zis mamei sale: „Mamă, dezleagă-mă..." „Fiul meu!" „Da, mamă, dezleagă-mă, sunt bine! Uite-l pe călugărul care îmi spune că sunt sănătos, nu-l vezi?" Sărmana mamă l-a dezlegat înspăimântată şi cucernicia şi recunoştinţa şi bucuria au luat locul nefericirii lor insuportabile.

De atunci, tânărul revine periodic în insulă, fiind un închinător obişnuit al sfântului său ocrotitor şi tămăduitor.

Momente de înălţare religioasă şi emoţii vii i-au cuprins pe locuitorii oraşului nostru la vestea minunată a vindecării tinerei casnice evlavioase, cu locuinţa în cartierul Ergatikon din Argostoli. Concret,

30

este vorba despre E., soţia lui S. X., mamă a două fete în vârstă de optsprezece şi doisprezece ani, care de câţiva ani a fost afectată de un atac cerebral, având ca urmare paralizarea, la început, a piciorului drept, iar mai târziu paralizia falangelor.

S-o lăsăm însă pe ea însăşi să povestească vinde­carea minunată, aşa cum a expus-o în articolul de vi­neri în biroul Mitropoliei, în prezenţa soţului ei, a pre­otului Mitropoliei, a Epitropiei generale episcopale, a parohului şi a redactorului ziarului nostru, mergând pentru aceasta de la casa ei pe jos, împreună cu soţul până la Mitropolie, spre uimirea concetăţenilor noştri, care, lucru vrednic de consemnat, de aseară s-au pe­rindat pe la casa ei, ca să afle ce s-a întâmplat.

„Preasfinţite! După întoarcerea mea de la Atena mi-am pierdut toată nădejdea în ştiinţă. Timp în­delungat m-am rugat, atât eu, cât şi fetele mele, ca Dumnezeu să aibă milă sau să mă vindece sau să mor, ca să nu fiu povară pentru soţul şi copiii mei.

De mică, întotdeauna am avut credinţă în Dumnezeu şi în Biserica mea, invocând ocrotirea sfântului nostru în fiecare moment greu al vieţii mele. în fiecare zi mi-am împlinit îndurerată îndatoririle re­ligioase şi aceasta îmi uşura şi îmi însufleţea moralul. Astfel, am ajuns în ajunul înălţării Domnului şi după rugăciune am căzut în pat.

Preasfinţite, în zorii praznicului înălţării am vă­zut prin vis că mă găseam înlăuntrul Sfintei Biserici aşezată şi l-am văzut pe preot slujind şi citind Sfânta Evanghelie. La un moment dat, preotul mi-a

31

zis: «Copila mea, ridică-te acum, căci citesc Sfânta Evanghelie!» I-am răspuns cu lacrimi că nu pot să mă ridic în picioare, din pricina paraliziei mele. Preotul însă a stăruit şi mi-a zis: «Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!» După aceasta m-am ridicat şi am constatat că eram lângă pat, în picioare şi acest fapt m-a uimit. Am făcut câţiva paşi şi am aprins, pentru început, candela de la icoană. Am crezut că mă găseam încă sub influenţa visului. însă fiica mea cea mică, când m-a văzut, mi-a zis: «Mămico, mergi?»

Preasfinţite, atunci am început să-mi revin. Soţul meu s-a trezit la strigătele fetiţei mele (cealaltă mai mare era în excursie cu şcoala) şi am constatat ceea ce Sfinţia voastră şi ceilalţi vedeţi acum: vindecarea mea. Binecuvântat să fie numele Domnului şi al ocrotitoru­lui nostru, Părintele Gherasim!"

Acestea le-a povestit, cu lacrimi, cea vindecată.

Consemnăm iarăşi că E.X. şi-a reluat îndatoririle casnice şi iese în fiecare zi din casă, umblând, fiind sănătoasă pe deplin şi provocând uimirea şi emoţia tuturor celor care o întâlnesc.

6. „Sufletele se salvează"

în anul 1943 a izbucnit în Kefalonia războiul italo-german. Avioanele germane au zburat deasupra insulei şi au bombardat obiectivele italiene. Lângă mănăstirea Sfântului Gherasim, italienii aveau depo­zitele de hrană şi armament. Astfel, bombardierele

32

germane au zburat deasupra mănăstirii, ca să distrugă depozitele şi, fireşte, şi mănăstirea. Toate monahiile şi toţi credincioşii care se găseau acolo au îngenunchiat înaintea sfântului şi se rugau pentru salvarea lor. Din moment în moment îşi aşteptau moartea. Dar în timp ce avioanele au zburat multă vreme deasupra mănăstirii, n-a avut loc bombardamentul, ci s-au în­depărtat şi au plecat. La câteva zile, după ce italienii au fost biruiţi şi germanii au cucerit Kefalonia, a venit la mănăstire un comandant german al aviaţiei şi a vi­zitat mănăstirea. După aceea a povestit la stăreţie prin interpret, minunându-se: „Am avut ordin să bombar­dez depozitele italienilor, dar şi mănăstirea în care, probabil, se ascundeau italienii. Dar când am ajuns la mănăstire n-am putut să-mi îndeplinesc obiectivul, pentru că un nor negru mare acoperea ţinutul şi dinlăuntrul acestuia un călugăr ne alunga. Acest lucru s-a repetat şi după ce nu s-a mai întâmplat nimic ne-am întors fără izbândă la baza noastră".

Germanul a intrat în biserică, a văzut moaşte­le sfântului şi l-a recunoscut pe călugăr. Cât timp a rămas în Kefalonia a venit la mănăstire şi, cu evlavie pentru sfintele moaşte, se ruga înaintea lor.

Sfântul a salvat mănăstirea lui de la o pieire si­gură.

În anul 1918 au venit la mănăstirea sfântului trei vizitatori care făceau pe lorzii. Au intrat în biserică

33

şi s-au închinat sfântului. Dar aceştia nu erau închinători, ci tâlhari, şi veniseră în mănăstire ca să fure comoara sfântului. Şi pentru ca să-şi împlinească scopul lor, au cerut să rămână în mănăstire. A doua zi s-au hotărât să-şi ducă la îndeplinire planurile. într-un moment de linişte, după ce s-au plimbat prin grădina mănăstirii, unul dintre aceştia a îndrăznit să se furişeze, cu intenţia ca după ce va fi spart geamul raclei, să ia preţioasele daruri. Şi neobrăzatul a înaintat către sfântul fără frică, negândindu-se că harul sfântului era viu. A ajuns la raclă şi cu pumnul a spart geamul. Dar, o, minune! A căzut ca mort. A trecut destul timp fără a se putea mişca şi ceilalţi care se găseau afară au zis unul către altul: „Trebuie să fi pus mâna pe mult aur şi de aceea întârzie. Să alergăm unul din noi, ca să-l ajutăm". Când a intrat însă în biserică, l-a văzut căzut mort şi îndată a început să strige cu putere: „Veniţi repede, că a murit prietenul meu". Stareţa a auzit stri­gătul de ajutor şi a văzut mâna hoţului ţeapănă şi pumnul strâns. Văzând şi geamul raclei spart, a înţe­les ce s-a întâmplat. Au aruncat imediat asupra celui aflat în nesimţire oţet şi când şi-a revenit, înfricoşat de sfânt, a mărturisit adevărul, că atunci când a lovit geamul raclei, ca s-o spargă, sfântul l-a împiedicat şi cu mâna lui sfântă l-a aruncat la pământ, şi, de frica lui, a rămas fără cunoştinţă. Şi-a cerut iertare şi cei trei au plecat, învăţându-se minte. Sfântul îşi ocroteşte mănăstirea lui.

34

În anul 1923 a venit în Kefalonia, pentru alun­garea tâlharilor, Detaşamentul Efzonilor şi au intrat să se închine la sfintele moaşte. Toţi s-au închinat, în afară de Decaneos Nicolae Behati, ateul. Egumena s-a apucat să le dea filacterii de la sfântul. Toţi au primit cu bucurie, în timp ce tânărul Decaneos a refuzat, zi­când: „Vom vedea cine va pătimi, voi sau eu, care nu primesc. Am luat parte la atâtea lupte şi n-am păţit nimic şi acum o să păţesc?" A zis şi alte blasfemii la adresa sfântului. S-a întâmplat ca şi locotenentul de­taşamentului să-l sfătuiască, dar în zadar. Au plecat de la mănăstire şi şi-au făcut tabără într-o grădină cu măslini din ţinutul Kraneas. Acolo, comandantul a poruncit să-şi asigure armele. Şi în timp ce vorbeau, s-a auzit o împuşcătură. Toate privirile au căzut asu­pra lui Decaneos, pe care l-au cercetat şi i-au găsit o rană în umărul stâng, pe unde ieşise glonţul, care în loc să se îndrepte pieziş, rănindu-i şi pe ceilalţi din jur, s-a întors şi s-a înfipt în trunchiul unui măslin, din spate. Cel rănit a fost dus la spital de către Kosmetos Balsamakis. A fost cercetat de către medici, care, de comun acord, împreună cu chirurgul Frankopoulos, s-au pronunţat că nu mai are nicio şansă de viaţă. Şi astfel, s-a întâmplat acest lucru în care l-a aruncat ne­credinţa şi lipsa de evlavie pe care a arătat-o sfintelor moaşte şi proniei lui Dumnezeu.

35

În anul 1928, un oarecare X. din Xiromeros i-a făgăduit sfântului zece capre şi când i s-a ivit prilejul, a pus caprele într-o barcă şi le-a dus la Sami. După ce le-a scos din corabie se gândea cum le va transporta la mănăstire, pentru că nu ştia drumul. Atunci nu exis­tau maşini şi niciun alt mijloc de transport nu găsea. Şi a rămas cugetând ce să facă. Şi atunci, un om s-a apropiat de el şi i-a zis: „De ce stai îngândurat?" Şi acesta i-a spus toată problema şi necazul său. Şi omul i-a zis: „Pentru aceasta te necăjeşti? Nu te mai gândi deloc. Mână caprele în faţă şi tu mergi în spatele lor şi te va îndruma gazda. Vei ajunge la mănăstire şi nu vei obosi!". Acestea i le-a spus şi a dispărut. Atunci el a înţeles că a fost sfântul şi i-a urmat sfatul. Şi într-adevăr, caprele n-au schimbat calea. Au intrat în curte şi în faţa bisericii în care era sfântul s-au oprit cu ca­petele plecate şi proptite în uşă. Toţi câţi le-au văzut s-au minunat. Au venit şi călugăriţele să-l întâmpine şi donatorul îngenunchiat povestea toate câte i s-au întâmplat. Şi cu lacrimi au deschis racla şi s-a închinat celui care pe toate le pregăteşte şi le rânduieşte pentru cei credincioşi.

Domnul G. A., creştin în vârstă şi credincios, de meserie comerciant, era necăjit că proprietarul ma­gazinului său l-a înşelat şi l-a dus la tribunal ca să-i facă evacuarea. Zadarnic s-a ostenit să-l convingă pe proprietar să-l lase şi să nu-l ducă la tribunal, pentru

36

că nu mersese acolo în toată viaţa lui, nici ca martor, într-adevăr, era în primejdie pentru că, datorită sufle­tului său bun, crezuse cuvintelor aceluia şi nu semna­se contractul obişnuit pentru prelungirea chiriei. Cu inimă grea aştepta judecata. însă în ajun, împreună cu soţia sa, s-au dus la sfântul şi, în rugăciune, i-au spus problema lor. în ziua procesului, 18.6.1974, a plecat la tribunal, tulburat. La tribunal a spus tot adevărul şi a şezut. A venit şi rândul acuzatorului, care pretindea invers. Exact în acel moment s-a întâmplat un cutre­mur înfricoşător care a zgâlţâit clădirea tribunalului. Preşedintele tribunalului, om evlavios, ascultând pă­rerile potrivnice ale celor aflaţi în dispută şi văzând cutremurul, a zis: „Unul dintre voi spune minciuni. Nu vedeţi ce suntem? Un cutremur ca acesta şi rade toate, şi magazinul pentru care aţi venit aici". Bătrânul s-a sculat în picioare, şi-a făcut semnul crucii şi a zis: „Eu am spus adevărul înaintea lui Dumnezeu". Proprietarul şi-a plecat capul şi a renunţat. A lăsat magazinul aşa cum făgăduise şi nu l-a evacuat pe chi­riaş. Preşedintele a dat dreptate celui nevinovat.

Sfântul, prin cutremur, a săvârşit minunea! A descoperit adevărul şi l-a salvat pe cel drept şi nepu­tincios.

În martie 1973 măicuţele au primit o scrisoare din Uganda, Africa. Nu provenea de la o kefalonită înstrăinată, ci de la o ugandeză care, împreună cu

37

soţul ei şi cu cei şapte copii, cunoscuseră credinţa or­todoxă şi se botezaseră. Pe Sfântul Gherasim îl cunoş­teau dintr-un periodic ortodox scris în limba engleză şi fuseseră impresionaţi de nestricăciunea sfintelor lui moaşte şi-l proclamaseră fierbinte ocrotitorul familiei lor.

în scrisoare se menţiona:

„Preacuvioasă maică stareţă, cu tot respectul cu­venit vă rog să primiţi cuvintele mele din îndepărta­ta ţară Uganda. Sunt o femeie care iubeşte din prisos credinţa noastră ortodoxă. Istoria Sfântului Gherasim, întemeietorul mănăstirii voastre, am cercetat-o cu deamănuntul şi mi-a pricinuit o impresie adâncă. Atât de mult îl iubesc pe Sfântul Gherasim, încât i-am dat şi numele de Gherasim unuia dintre copiii noştri şi-l avem ocrotitor al familiei noastre... Când l-am între­bat pe Preasfinţitul Arhiepiscopul nostru, Nicodim Galiatsaton, acela mi-a dat adresa. Dorinţa mea este să vizitez mănăstirea dumneavoastră şi să mă închin moaştelor Sfântului Gherasim."

în anul 1974 s-a învrednicit şi a venit în Kefalonia, închinându-se Sfântului Gherasim. Toţi au fost mişcaţi de credinţa şi evlavia ugandezei ortodoxe şi au învăţat multe. Doi dintre copiii ei studiază medi­cina la Universitatea din Tesalonic şi au trimis în lim­ba engleză o emoţionantă scrisoare rugăciune către Sfântul Gherasim. Adăugăm mai jos un fragment tradus:

38

„Sfinte Gherasime,

Sunt foarte fericit să-ţi scriu această scrisoare.

îţi mulţumesc pentru mijlocirile tale, pe care le-ai făcut pentru poporul nostru, ajutându-ne, pentru că avem nevoie reală să credem în Atotputernicul Dumnezeu. Toată lumea şi în mod special colţurile ei îndepărtate, Africa, America Latină, Australia, Rusia, n-au primit îndeajuns harul ca să creadă în Domnul şi au nevoie de mai mult ajutor şi binecuvântare..."

Cât arde sufletul oamenilor pentru răspândi­rea adevărului! Aceasta să ne fie învăţătură şi să ne facem datoria pe cât putem. Harul Sfântului a ajuns şi în Uganda, ţară în care episcopul kefalonit a lucrat pentru Ortodoxie.

39

CON DAC: glas 3, Podobie: Fecioara astăzi...

Astăzi te cheamă insula kefaloniţilor cu cântări de mulţumire, mulţimea ortodocşilor lăudând pe sfântul cel mare, pe cel nou arătat, lauda vădită a Ortodoxiei, pe dumnezeiescul Gherasim, izbăvitorul acesteia şi apărătorul.

40

PARTEA A DOUA

II. Viaţa Sfântului Gherasim Kefalonitul

„Mintea omenească nu poate pricepe vieţuirea ta, cugetătorule de Dumnezeu, ca şi luptele tale cele dumnezeieşti şi prea sfinte."

(Troparul, Cântarea a cincea)

Capitolul 1

1. Originea împărătească

Trikala Corintului! în acest sătuc minunat şi mi­rific, mai exact în partea de jos, se înalţă cu demnitate castelul Nottarazilor.

Construit înainte cu patru veacuri pe două ni­vele, cu camere spaţioase, cu balcoane şi grădini, în­conjurat cu ziduri puternice, cu poartă centrală, dar şi cu întreaga lui înfăţişare îndreptat către nord-est, fixează în adâncimea orizontului slava şi măreţia Bizanţului, din care primii ctitori au plecat şi din care se trage obârşia lor.

41

Anghel Nottara este întemeietorul fami­liei Nottara, care s-a stabilit, după cucerirea Constantinopolului, în ţinutul Trikalei Corintului³. El era fiul lui Nicolae Nottara şi fratele lui Ioan Nottara, care a fost ucis în lupta împotriva turcilor din anul 1414, şi al eroului Luca Nottara, primul ministru al Cetăţii vestite şi rudenie strânsă din partea mamei cu Constantin Paleologul, ultimul împărat martir al Bizanţului.

Din Dimitrie Nottara, fiul lui Anghel, şi evla­vioasa sa soţie Kali s-a născut Sfântul Gherasim, în jurul anului 1506 după Hristos, adică la apro­ximativ cincizeci şi patru de ani după cucerirea Constantinopolului.

„Părinţii evlavioşi ai acestui Gherasim erau de neam nobil şi foarte bogaţi, tatăl său numindu-se Dimitrie, iar mama sa Kali, din neamul Nottarazilor", consemnează Mitrofan din Navplios, primul său bio­graf⁴.

Este necesară toată această incursiune ca să aflăm rădăcinile nobile ale naşterii lui şi să înţelegem multe elemente ale personalităţii lui, pe care, din nefericire, nu putem să le aflăm în altă parte, pentru că nu s-au salvat date personale, nici amintiri scrise ale Sfântului Gherasim. Dar şi ca să întărim faptul că în Biserica lui Hristos sunt cuprinşi bogaţi şi săraci, nobili şi smeriţi

³ K. Paparigopoulos, Istoria neamului grec, vol. V, p. 82 - 222. S. Koutiva, Cei doi Sfinţi Nottara din Trikala Corintului, p. 8 ş.u.

⁴ Protoprezbiter Constantin Gkeli, Sfânta Mănăstire a Sfântului Gherasim, p. 49.

42

după lume, fără nicio diferenţă, pentru că în Biserică, prin harul Sfântului Duh, toţi devin nobili, „neam ales, seminţie sfântă, preoţie împărătească" (I Petru 2, 9) şi bogaţi, „ca nimic având şi pe toate ţinându-le" (II Corinteni 5,10). în plus, şi pentru faptul că un ase­menea sfânt rod al Bisericii este o verigă de legătură între grecii mai noi şi slăvita cultură bizantină ortodo­xă în care s-a formulat şi s-a predat adevărul ortodox, slava cea mărită şi harul lumii. Când îţi fixezi privirile asupra Sfântului Gherasim în sfânta sa raclă, deodată te înalţi cu aripile închipuirii tale pe calea unei culturi milenare din care s-au adăpat toate popoarele, din Scandinavia până în Etiopia şi din Saxonia spania, până în India china. Astfel, sfântul nostru nestricăcios în faţa stricăciunii timpului este simbolul unei Cetăţi robite care aşteaptă învierea ei. „Din nou, odată cu trecerea timpului, dreptatea va fi a noastră", căci lacrima suferinţei şi a rugii picură pe sfânta lui raclă, ca să fie purtată la tronul lui Dumnezeu, de unde izvo­răşte mângâierea oricărui trecător îndurerat al acestei vieţi. Sfântul Gherasim este urmaşul autentic al sfin­ţilor şi martirilor credinţei şi patriei noastre bizantine, aceasta este slava pe care o lasă moştenire.

43

2. „în copilărie, sub povăţuirea Domnului"

Nu cunoaştem care este numele de botez al sfân­tului, dar cu siguranţă educaţia lui a fost pe măsu­ra poziţiei familiei lui, autentic grecească şi profund creştin-ortodoxă. Şi doar relatările despre sfârşitul eroic al împăratului Constantin Paleologul şi sfârşitul martiric al primului ministru, Luca Nottara, cel care n-a cedat la făgăduinţele umile ale cuceritorului şi a răbdat cu bărbăţie moartea fiilor săi, şi s-a jertfit el în­suşi pe altarul credinţei şi al neamului, doar acestea singure puteau să creeze în sufletul sensibil al copilu­lui temeiurile nezdruncinate ale unei existenţe eroice şi ideale. Dar aşa cum consemnează în chip caracte­ristic Mitrofan: „îndată este dat la învăţătura scrieri­lor sfinte, cu uşurinţă din fire învăţând Dumnezeiasca Scriptură".

Sfânta Scriptură, Psaltirea, Octoihul erau prime­le lecturi pentru Sfânt, ca şi pentru orice alt grec aflat în robie. Se mai păstrează chiar şi astăzi un parter în partea de sud a palatului în care tradiţia ni-l descope­ră pe micul, şi în continuare pe tânărul Nottara, cerce­tând şi rugându-se.

Cu siguranţă că părinţii săi evlavioşi au dat o importanţă specială educaţiei copilului lor înzestrat, ajutându-l prin dascăl sau dascăli să dobândească o cultură creştină şi profană. De altfel, acest lucru reie­se şi din creşterea lui ulterioară. Aceste „scrieri sfinte, înzestrate cu puterea de a înţelepţi spre mântuirea în

44

credinţa în Iisus Hristos" (II Timotei 3, 15), sunt cele care au dat mărturie şi au revelat marile înălţimi mo­rale care pun în lumină viaţa şi cultura autentică. Cu acestea din copilărie s-a adăpat sfântul nostru, care se distingea prin duhul curat şi sclipitor şi prin inte­ligenţa lui.

Cât de mult trebuie să ia seama la aceste scrieri sfinte neamul nostru şi părinţii pentru copiii lor, dacă vor să supravieţuiască şi să săvârşească fapte mari! în mod special tinerii să ia aminte la rădăcinile adevă­rate ale oricărei lucrări măreţe şi să realizeze că s-au hrănit cu laptele curat şi neîntinat al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Bisericii.

înlăuntrul acestei atmosfere creştineşti şi elineşti prin excelenţă şi-a făcut studiile sfântul nostru, şi-a făurit primele vise şi şi-a oţelit caracterul său. Şi a avut de luptat cu multe ispite, care-l îndemnau să abandoneze calea cea dreaptă. în primul rând cu ori­ginea nobilă şi bogăţia lui, marea ispită, care cu sigu­ranţă reprezentau pericolul de a-i întina simplitatea şi smerenia. Sfântul însă a cugetat evanghelic şi smerit despre sine şi i-a socotit fraţi pe toţi oamenii, chiar dacă i se deschidea un viitor prosper şi strălucitor în lume, care cu siguranţă îl făcea demn de invidie prin­tre semenii săi. Toate acestea însă, când sunt puse în mâinile lui Dumnezeu, „în mâinile Tale soarta mea" (Psalmul 30,15), primesc adevărata semnificaţie şi cu­venita îndreptare. Toată viaţa micului Nottara a fost lăsată în seama proniei lui Dumnezeu.

45

Alţi biografi ai Sfântului vorbesc despre momen­tul căsătoriei, reabilitarea familială şi altele asemănă­toare, urmând ordinea firească, fără să se sprijine însă pe mărturii. După părerea noastră, însă, în sufletul tânărului Nottara ardea un dor şi o flacără: dorinţa de a se desăvârşi, conform poruncii lui Dumnezeu: „Fiţi desăvârşiţi, căci şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvâr­şit este" (Matei 5, 48) şi nimic altceva. Fiorul harului îşi croise cale în sufletul tânărului din anii copilăriei şi din anii adolescenţei. Fără să trecem cu vederea lu­crarea lui Dumnezeu, ştim că seminţele vieţii viitoare a omului se seamănă în anii copilăriei, prind rădăcini şi se consolidează în cei ai adolescenţei în anii ti­nereţii, şi rodesc în anii maturităţii. Astfel credem că s-a întâmplat şi cu sfântul nostru. Seminţele cele bune creştineşti au fost sădite şi cultivate în sufletul său nobil. Şi iată că au dat „rod însutit". Setea lui, viaţa asemenea îngerilor, tristeţea aducătoare de bucurie a lacrimilor, prin pocăinţa cerească cea mai adâncă, l-au răstignit pentru Hristos: „copil fiind, am ales ca­lea pocăinţei cea îmbietoare, împlinind-o cu bărbăţie" sună cântarea lui.⁵ Şi pe acestea le-a căutat şi prin ele a câştigat veşnicia şi slava. Ce aspiraţii minunate pentru orice suflet nobil!

⁵Protoprezbiter Constantin Gkeli, Sfintele rânduieli ale ce­lui întru Sfinţi Părintelui nostru Gherasim, Cântarea a III-a, p. 50.

46

3. în Zakynthos

„Mutându-se din patria lui în insula Zakynthos, în care a petrecut puţin timp..." (Mitrofan)

Prin aceste cuvinte concise, primul biograf dă mărturie despre mutarea şi rămânerea Sfântului în Zakynthos. Conform informaţiilor de care dispune, consemnate şi în tabelul cronologic al vieţii Sfântului, biograful face referinţă la vârsta de douăzeci de ani, când sfântul a hotărât să lase locul său natal, Trikala, ca să meargă în Zakynthos. Motivele pentru care s-a îndreptat spre Zakynthos putem să le menţio­năm doar ipotetic. Ca un prim motiv consemnăm plecarea lui la studii. Atunci Zakynthosul şi toate insulele ionice se găseau sub stăpânirea veneţiană, care exercita o robie mai aprigă chiar decât stăpâni­rea turcească din Peloponez. Scrierile greceşti şi alte ştiinţe se cultivau mai sistematic şi pentru că aveau legătură cu iluminismul apusean de atunci. Astfel, i s-ar fi ivit ocazia să cerceteze şi să studieze la şcoa­la de acolo, conform cu statutul lui. Acesta socotim că este motivul principal al mutării lui. Vrednicul de pomenire Hrisostom Papadopoulos, Arhiepiscopul Atenei, care a vizitat Kefalonia şi s-a închinat la moaş­tele Sfântului Gherasim la 22.08.1937 şi a scris o scur­tă biografie documentată a Sfântului⁶, menţionează

⁶ Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos, Sfântul

Gherasim, Noul ascet al Kefaloniei, p. 8.

47

ca pricină probabilă a venirii lui în Zakynthos prietenia şi cunoştinţa tânărului Nottara cu monahul Pahomie Rusanos. Conchide aceasta din călătoriile lui Rusanos, care coincid ca loc şi timp aproape cu cele ale Sfântului Gherasim.

în tot cazul este evident că în această mică perioadă de timp sfântul s-a legat sufleteşte de Zakynthos, pentru că după douăzeci de ani de la în­toarcerea lui de la Locurile Sfinte, în jurul anului 1550, se stabileşte iarăşi în Zakynthos, ca să-şi continue nevoinţa aproape de mănăstirea Egkrimnilor, înlăuntrul peşterii care se vede până astăzi. Evenimentul lasă impresia că după îndepărtarea lui de părinţi şi de patrie nu mai consemnează întoarcerea lui la aceştia sau rămânerea lângă ei. Oare să fie împlini­rea poruncii Domnului: „Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" şi „Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate să fie ucenicul Meu" (Matei 10, 37 şi Luca 14, 33), „pentru înălţimea cunoaşterii lui Iisus Hristos"? (Filipeni 3, 8). Cu siguranţă atunci trebuie să fi luat hotărârea irevocabilă de a nu se căsători şi a se dărui căii celei strâmte a fecioriei, a neagoniselii şi a ascultării. Astfel, ca un alt Avraam credincios îşi părăseşte casa sa, se desparte de bunii săi părinţi, dispreţuieşte bogăţia şi cele amăgitoare şi mulţumi­toare ale lumii şi urmează calea pe care Dumnezeu i-o arată prin chemarea sa. Se pare că ceva asemănător s-a întâmplat cu sfântul, aşa cum arată evenimentele ulterioare ale vieţii lui. De altfel, vârsta de 18-25 de

48

ani este vârsta marilor hotărâri ale vieţii fiecărui om.

Şi sfântul, adunându-se pe sine, cu privirea clarvă­zătoare a sufletului său, scăldat în lumina Sfântului Duh, a luat această hotărâre îndrăzneaţă, să-L slu­jească pe Hristos şi patria în acest fel: „şi pe toate le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să-L dobândesc" (Filipeni 3, 8). Asemenea hotărâri mistuitoare ale abnegaţiei preamăresc Biserica şi patria, aşa cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Gherasim. în continuare i se deschide un larg câmp de luptă ascetică, prin care trebuia să facă ucenicie la învăţători experimentaţi şi să înveţe meşteşugul, ca să-şi împlinească scopul pe care l-a ales, nesilit de nimeni.

4. La Locurile Sfinte

„...şi întreaga Eladă înconjurând-o, în Thesalia a rămas".

(Mitrofan)

„Când a crescut, a înconjurat Elada şi Thesalia şi Tracia, căutând pretutindeni desăvârşirea sufletească"

(Ieremia, episcopul de Maina)

Mănăstirile au fost pentru neamul robit faruri duhovniceşti. Unele dintre acestea, prin îmbunătă­ţirea duhovnicească a monahilor dăruiţi lucrării, au fost adevărate stupine ale spiritualităţii ortodoxe şi

49

grădini bine-mirositoare, cu zeci de mii de flori ale vir­tuţii. Pentru un om tânăr precum Nottara, la vârsta de 22 - 25 de ani, care ardea de dorinţa sporirii duhovni­ceşti, căutarea dascălilor desăvârşirii sufleteşti şi a mo­delelor virtuţii este ceva firesc, sau mai mult decât ne­cesar. Astfel se explică de ce Sfântul Gherasim porneş­te spre căutarea şi ucenicia vieţii îngereşti. Unde a ple­cat însă? Ce mănăstiri şi centre duhovniceşti a vizitat? Sub acest aspect nu cunoaştem detalii. Dacă ipoteza că peregrinarea a făcut-o împreună cu Pahomie Rusanos, prietenul său probabil, este corectă, atunci sfântul a vi­zitat aproape toate mănăstirile cele mai importante ale Greciei.⁷ Şi Sfânta Lavră şi Marea Peşteră în Peloponez, precum şi mănăstirile Aticii, şi în special a Sfântului Meletie Kitheronos, l-au primit pe viitorul mare ne­voitor. Sfântul Luca Beotianul, împreună cu mulţimea de călugări, biserica bizantină în mozaic din secolul al XII-lea, împreună cu sfântul făcător de minuni, vinde­cătorul celor demonizaţi, i-au dăruit destule cunoştin­ţe pentru formarea lui ulterioară. Uimitoarele stânci ale Meteorelor, prin culmile maiestuoase şi pline de lumină, care, ca nişte stâlpi, ţin tronul lui Dumnezeu, prin chipurile ascetice şi bogăţia lucrării duhovniceşti a monahilor, vor fi dăruit suficiente învăţături funda­mentale închinătorului de Dumnezeu, cercetătorului sfinţenieiîn continuare, Olimpul cu renumita mănăs­tire a Sfântului Dionisie l-a găzduit pe căutătorul vieţii iubitoare de Dumnezeu.

⁷ Hrisostomos Papadopoulos, idem, ibidem, nota 5.

50

Ne-ar fi fost foarte de folos să cunoaştem cu acrivie opririle sfântului în aceste centre duhovniceşti, pentru că am fi explicat şi urcuşul său duhovnicesc, dar el însuşi nu se interesa de faima lăsată în urmă, ci doar de cer. Acesta este de fapt şi duhul adevărat al omului smerit. Nu este interesat de urmele prezentei vieţi, ci doar de scopul, „răsplata chemării celei de sus" (Filipeni 3,4).

Căutarea creştinului trebuie să fie una singură: împărăţia lui Dumnezeu, conform cu porunca Domnului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă" (Matei 6, 34). Şi pe aceasta sfântul a luat-o drept scop al vieţii lui, aşa cum spune şi imnograful său: „sufletul ţi-ai împodobit cu strălucirea duhului, umplându-ţi de bună mireasmă pe deplin toate simţurile tale, Sfinte Gherasime..."⁸.

Din acestea din urmă vedem cât l-a preamărit Dumnezeu pe pururea păstrătorul poruncilor Lui.

Macedonia, cu sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir în vestita biserică a Tessalonicului, cu minunatele chipuri misionare ale fraţilor Metodie şi Chiril şi ale altor Sfinţi, precum şi Tracia, sunt ultimele opriri către Cetatea sfân­tă a înaintaşilor săi, Constantinopolul. Un suflet ca cel al sfântului ştie să îmbine armonic tresăririle şi simţirile su­fletului. Fără să se abată de la scopul lui, el a dorit să cu­noască pământul strămoşilor lui. Cu siguranţă că a avut multe de aflat şi de învăţat despre bărbăţia şi jertfa lor.

⁸ Sfintele Slujbe, troparul, Cântarea I, p. 50.

51

5. La Constantinopol

„Apoi a plecat de acolo la Pontul Euxin, după aceea în Bizanţ şi la Propontida şi la Calcedon aflate nu departe, şi pe cele din jurul Bizanţului înconjurându-le le-a perce­put în chip de nedescris şi nevăzut".

(Mitrofan)

Orice grec cu suflet creştin arde de dorul să vi­ziteze şi să se închine în Constantinopol, în special în Biserica înţelepciunii lui Dumnezeu, „Sfânta Sofia", care ascunde sufletul neamului. Mult mai mult, sufle­tul tânărului Nottara jinduia după asemenea închină­ciune, nu numai în locurile sfinte pentru neam şi pen­tru Biserică, ci şi ca să se închine şi să sărute mormin­tele străbunilor săi, împăratul Constantin Paleologul şi primul său ministru, Luca Nottara. Când a ajuns în Cetatea sfântă, prima vizită a făcut-o Patriarhului Ecumenic în Fanar, care l-a pecetluit şi i-a dat bine­cuvântarea. Patriarhii Tronului Ecumenic alcătuiau un lanţ sfânt, începând cu Apostolul Andrei, cel legat direct de Hristos şi zecile de patriarhi vestiţi: Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Tarasie, Fotie, Ghenadie, Grigorie al V-lea şi mulţi alţii care adapă şi hrănesc sufletul neamului.

Sfânta Sofia cu siguranţă a fost al doilea loc de închinare al Sfântului Gherasim. Aici din toate părţi­le se aud cântări tainice şi se continuă Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca să se încheie atunci când va bi­nevoi Dumnezeu... Aici sunt Constantin Paleologul

52

împreună cu Luca Nottara şi toţi demnitarii şi mul­ţimea poporului care s-au rugat şi s-au împărtăşit pentru ultima dată înainte să cadă eroic pe câmpul de luptă. Ore întregi imaginaţia reconstituie fapte din trecut, se nutreşte cu slavă şi ia aminte la căderi. Şi ce dacă Sfânta Sofia este geamie sau muzeu? Ea nu poate fi ruptă de istoria şi menirea ei, pentru că fiecare pietricică din zidurile ei imense şi fiecare frântură din vestitele ei mozaicuri s-au identificat cu străfunduri­le credinţei ortodoxe, cu măreţia Eladei şi cu sângele martirilor, şi reprezintă un simbol veşnic şi nepângă­rit.

Lângă Sfânta Sofia i s-a arătat mormântul⁹ îm­păratului erou Constantin Paleologul, ca şi cel al lui Luca Nottara. De mirare este faptul că Mahomed cu­ceritorul a acordat cinstire împăratului bizantin şi l-a înmormântat cu onoruri, după ce s-a convins că tru­pul lui este mort. Lui Luca Nottara i-a făgăduit bani şi onoruri, dar neînduplecatul demnitar grec ortodox a ştiut să-şi păstreze onoarea. Nu s-a lăsat ademenit sau prins de propunerile necredinciosului. Deasupra bogăţiilor şi a slavei trecătoare rămânea credinţa or­todoxă, înflăcărarea pentru Grecia şi cinstea familiei. Acestea nu se sting nici prin moarte. Mai mult, prin moarte prind viaţă! Şi înaintaşul sfântului le-a păstrat cu acrivie şi le-a pecetluit cu moarte mucenicească. Câte nu ne învaţă sfârşitul slăvit al lui Luca Nottara!

9 Constantin Paparigopoulos, Istoria neamului grec, vol. V, p. 367 ş.u.

53

Şi pe deasupra, în beţie şi dezmăţ, cuceritorul vrea să întineze cinstea familială a lui Nottara. Acesta refuză. Hotărârea cuceritorului este dată cu uşurinţă: moar­tea! întotdeauna violenţa este slăbiciunea nedreptu­lui. Este condus de către călăul turc cu copiii săi la locul martiriului. îi încurajează pe copiii săi să fie vrednici de martiraj, sângele lor nevinovat se scurge înaintea ochilor părintelui lor Nottara. La jertfirea fie­căruia dintre copiii săi strigă din străfunduri: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale!" (Psalmul 118, 137). Şi acum este rândul lui. I se îngăduie să se roage în bisericuţa din apropiere. Şi astfel pregătit, îşi predă sufletul său lui Dumnezeu, în timp ce sângele său adapă arborele cel nemuritor al credinţei şi al patriei şi al culturii şi al civilizaţiei greceşti¹⁰.

Sufletul sensibil al Sfântului va fi vărsat lacrimi de recunoştinţă că a fost învrednicit să aibă aseme­nea strămoşi eroi. Cine ştie ce făgăduinţe tainice a făcut la mormântul strămoşilor săi! în tot cazul, vii­torul a arătat că a continuat drumul slăvit al famili­ei Nottara şi continuă până astăzi să înveţe zecile de mii de închinători ai săi. Puţin pământ din aceste ţi­nuturi cinstite şi udate de sânge însemna amintirea închinăciunii la morminte, ca după aceea să-şi conti­nue peregrinarea sa în toate bisericile istorice: biserica Sfinţilor Apostoli, biserica Vlahernelor şi toate mor­mintele care ocupau un loc central în amintirea lui şi

¹⁰ Constantin Paparigopoulos: Istoria neamului grec, vol. V, p. 376 ş.u.

54

îi înviorau sufletul. N-a pierdut ocazia să peregrineze în jurul Cetăţii sfinte, la Calcedon şi Propontida şi să se minuneze de acele locuri istorice şi greceşti: „şi în Propontida şi la Calcedon aflate nu departe, şi pe cele din jurul Bizanţului înconjurându-le le-a perceput în chip de nedescris şi nevăzut,"scrie Mitrofan.

6. Sfântul Munte, acoperământul cerului

„Şi-a petrecut probabil timpul nevoindu-se în sfin­ţenia Muntelui Athos, între florile cele mai frumoase ale virtuţii, şi cu toate că acolo s-a aflat între monahi îmbună­tăţiţi, pe sine s-a umplut de frumuseţe"

(Ieremia, episcopul de Maina)

„...şi plecând de acolo a înconjurat muntele sfinţeniei, Athos, înlăuntrul căruia cele mai frumoase dintre virtuţile monahilor îmbunătăţiţi le-a învăţat şi a dat roade"

(Mitrofan)

împovărat de greutatea amintirilor despre înaintaşii săi, s-a întors din Cetatea împărătească în sfântul Munte, cu hotărârea să se jertfească el însuşi pentru creştini şi pentru neamul robit în acele vre­muri de strâmtorare de atunci. Jertfa pe care a ales-o pentru sine însuşi a fost mai înaltă şi mai măreaţă de­cât oricare alta. Este cea pe care Domnul a prevestit-o pentru ucenicii Săi autentici: „Cel care vrea să vină

55

după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34) şi „păstorul cel bun îşi pune sufletul său pentru oile sale" (Ioan 10, 11). Există multe moduri prin care cineva poate să-L slujească pe Dumnezeu şi pe oamenii lui Dumnezeu, pentru că El n-are nevoie de slujirea noastră. Doreşte însă să-i slujim pe oameni cum a făcut-o şi El însuşi, cu preţul vieţii. O asemenea învăţătură acoperă în mare măsură multele feluri ale iubirii pentru semenul nos­tru. Sfântul şi-a ales calea conform chemării lui: a fost o candelă nestinsă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru cei aflaţi sub stăpânirea turcească. A aflat că el însuşi şi sclavii creştini au nevoie mai mult decât oricând de ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu. Şi şi-a asumat bucuros sarcina să devină mijlocitor pe viaţă „pentru păcatele din neştiinţă ale poporului", implo­rând iubirea dumnezeiască.

Lucrarea monahului rugător, care este cu ade­vărat mai înaltă şi mântuitoare, n-a fost înţeleasă nici de creştini. Monahul este cel care adună toate dorurile sfinte ale creştinilor şi le oferă lui Dumnezeu, şi, prin jertfa lui, înduplecă dreptatea lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. O asemenea lucrare poate fi înţe­leasă doar în plan duhovnicesc, evanghelic. Sfântul, aşa cum vedem din cele care s-au întâmplat, şi-a înde­plinit pe deplin misiunea pe care o va continua neîn­cetat, de veacuri, până la a doua venire a Domnului.

Nu cunoaştem la care mănăstire a tras şi a ră­mas. Fără nicio îndoială că va fi colindat toate mănăs­tirile Athosului. Istoricii sunt de acord că a fost tuns

56

monah în sfântul Munte, fără să precizeze în mod con­cret mănăstirea. Ceea ce putem să mărturisim ca in­diciu al locului tunderii sale este porecla: „Kapsalis". Demonizaţii, în zilele procesiunii cu Sfintele Moaşte, îl strigă pe sfânt: „Kapsalis, Kapsalis, mă arzi! M-ai ars, Kapsalis! Nu te sufăr, Kapsalis!" etc. Mulţi au dat explicaţia că Sfântul, în timpul rămânerii lui în sfân­tul Munte, a fost tuns la Sfânta Mănăstire Iviron şi s-a nevoit în ţinutul sălbatic Kapsala, unde s-au nevoit şi alţi pustnici. După tradiţie, se spune că s-a nevoit în chilia sfântul Vasile, în „Kapsala." Dacă această men­ţiune se asociază cu faptul că şi planul actului cano­nizării s-a aflat în Mănăstirea Ivir¹¹, nu este exclus să fi primit acolo schima îngerească şi primele învăţături fundamentale ale culturii monahale, „adunând şi cu­legând roadele cele mai bune de la călugării nevoi­tori de acolo" (Mitrofan). în timpul peregrinării noas­tre în sfântul Munte, călugărul imnograf, părintele Gherasim Micraghianitul, ne-a îndrumat să vizităm şi peştera din apropierea catholiconului Sfintei Ana, de la schitul cu acelaşi nume, unde s-a nevoit Sfântul Gherasim.

Am căutat-o şi am aflat-o. Ne-am închinat, profund mişcaţi, iar fotografia dă mărturie despre peşteră. De asemenea, şi în catholiconul Sfintei Ana am găsit pictată icoana Sfântului Gherasim printre alţi pustnici, care arată că aghioriţii îi cinstesc

¹¹ Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos, Sfântul Gherasim, p. 19.

57

pe pustnicii lor. Aceste lucruri arată că cel mai mult timp şi-l petrecea nevoindu-se în Schitul Sfintei Ana. Socotim că trebuie să fi rămas în sfântul Munte mai mult de trei ani. Ieremia spune că: „probabil a pe­trecut nevoindu-se în sfântul Munte al Athos-ului". Acest „timp probabil" nu trebuie să fi depăşit cinci ani, conform cu elementele cronologice cunoscute, pe care le vom dezvolta în capitolul respectiv.

Sfântul Munte a fost şi este locul tuturor celor care doresc desăvârşirea monahală. în Grecia nu exis­tă monah adevărat care să nu fi vizitat sfântul Munte şi să nu fi alergat la pustnici, ca să înveţe şi să audă cuvintele lui Dumnezeu despre viaţa prezentă şi vi­itoare. Neamul robit şi-a întors privirile către sfântul Munte şi spre alte mănăstiri, şi de acolo a aşteptat lu­minători, îndrumători şi dascăli. Sfântul Gherasim a învăţat să devină un asemenea luminător şi dascăl în sfântul Munte. Imnograful lui îl numeşte următor lui „Moise, văzătorul de Dumnezeu, lui Ilie, râvni torul, şi lui Ioan Botezătorul, pentru că «înaripat prin dra­gostea iubirii şi luminat de strălucirea harului, lumea a părăsit şi lui Hristos a urmat în chip îngeresc şi viaţa şi-a săvârşit-o ca unul în afară de trup»"¹².

¹² Sfintele Rânduieli, Catisma, p. 46.

58

Capitolul 2

7. „Bucură-te, Sioane Sfinte...", Ierusalim!

„S-a hotărât grabnic să plece de acolo şi să ajungă la Sfintele şi Preacinstitele Locuri şi să se închine la acestea."

(Mitrofan)

Locurile în care Domnul Iisus S-a născut, a cres­cut, a lucrat, a învăţat, a săvârşit minuni, S-a făcut cu­noscut, a fost alungat, răstignit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri atrag sufletul creştinesc al fiecărui credin­cios. Vizitarea Locurilor Sfinte a fost şi rămâne pentru totdeauna o binecuvântare. De această binecuvântare se grăbeşte să se bucure şi sfântul nostru. Ca monah mai ales, sfântul îşi asumă marea călătorie de la sfân­tul Munte la Locurile Sfinte. Nu cunoaştem detaliile acestei călătorii. Conchidem că a ajuns în Ierusalim în jurul anului 1538, pentru că atunci patriarhul de Ierusalim era Gherman din Arahova, ţinutul Eghialia. Probabil şi acesta era din familia Nottara, care a păs­torit între anii 1537-1579 ¹³.

¹³ Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos, Sfântul Gherasim, p. 8. De acelaşi autor: Istoria Bisericii Ierusalimului, Atena 1970, p. 512.

59

Cu vigoarea celor treizeci de ani, sfântul se dă­ruieşte lui Hristos şi reînnoieşte făgăduinţa afierosirii lui. Toate acestea care se vor întâmpla aici arată că el s-a lăsat în mâinile lui Dumnezeu. Biograful lui isto­riseşte că a vizitat locurile sfinte din Siria şi Africa, dar nu precizează anul. El lasă să se înţeleagă că după închinarea la Ierusalim a peregrinat în toate părţile de sus. Cel mai credibil este însă faptul că vizitele în Damasc, Antiohia, Sinai, Alexandria, Pustiul Tebaidei cu mulţi monahi şi asceţi, până şi Libia „şi aproape toată Eoa" le-a făcut periodic în decursul şederii de doisprezece ani în Ierusalim.

Aşa cum biograful lasă să se înţeleagă, patriar­hul l-a preţuit pe călugărul Nottara şi l-a înconjurat cu iubire neţărmurită. Distingea în persoana lui un ajutor priceput şi statornic în problemele grele ale Patriarhiei şi l-a convins să rămână lângă el. Astfel, la Locurile Sfinte începe un nou stadiu de lupte, nevoinţă şi dăruire pentru problemele cele din afară ale Patriarhiei.

Sfântul însă avea aspiraţia apostolului: „Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă ca să păşiţi pe urmele Lui" (I Petru 2, 21). Aşadar, aflându-se la Sfintele Locuri, a dorit, pe cât i-a stat în putinţă, să pă­şească pe urmele Domnului şi, într-adevăr, aşa cum vom vedea, a izbândit multe, încât să se arate urmaş vrednic al lui Hristos.

60

8. Aprinzător de candele la mormântul lui Hristos

„în Ierusalim locuind... mai întâi aprinzător de can­dele la sfântul Mormânt un an s-a făcut".

A te afla în locul acela în care a fost înmormân­tat Domnul Hristos este o binecuvântare rară, şi cu mult mai mare să te învredniceşti să slujeşti înlăuntrul acestuia. De o asemenea cinste s-a învrednicit sfântul. El a primit cu bucurie să devină aprinzător de candele la Mormântul Domnului. în acea epocă turcii puseseră biruri grele pentru închinătorii Sfântului Mormânt, ta­xele predându-se străjii turceşti la intrare. Din pricina aceasta sfântul a rămas închis în Sfântul Mormânt timp de mai multe zile, şi odată cu slujirea curăţirii lăcaşului şi aprinsul candelelor săvârşea şi rânduiala de rugăciu­ne de zi şi de noapte. în mediul cucernic al Sfântului Mormânt, sfântul a experiat evenimentele izbăvitoa­re ale vieţii lui Hristos. Chipurile Sfântului Nicodim, al Sfântului Iosif, ale femeilor purtătoare de mir de la mormânt, pogorârea de pe cruce, înveşmântarea cu pânză curată a Sfântului Trup, ca şi îmbălsămarea cu „amestec de smirnă şi aloe ca la o sută de litre... împre­ună cu aromate, aşa cum este obiceiul de înmormânta­re la evrei" (Ioan 20, 40) şi înmormântarea lui Hristos au dat o semnificaţie cerească vieţii lui. Cine n-ar dori să vieţuiască chiar câteva momente înăuntrul mormântului lui Hristos cu aceste amintiri izbăvitoare?

61

Dar şi învierea lui Hristos cea dătătoare de lu­mină care a risipit întunericul minciunii şi al făţărni­ciei şi a pierdut puterea diavolului şi a morţii a întărit voinţa sfântului, încât să se lupte mai cu tărie ca să împlinească cuvântul Sfântului Pavel: „Că precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Romani 6,4). Un an întreg a slujit cu credincioşie şi dăruire şi bucurie la Mormântul Domnului. Timp de un an s-a hrănit cu înfăţişarea divino-umană a Domnului, şi Hristos a luat chip în inima lui şi vieţuia nu acesta, ci Hristos înlăuntrul lui, după cuvântul lui Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos, şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine" (Galateni 2, 20). Toate evenimentele vieţii Sfântului arată în ce măsură Dumnezeu S-a arătat binevoitor şi l-a înălţat în fiecare zi din slavă în slavă, pentru că a aflat omul cu suflet bogat şi rodi­tor. Fiecare cuvânt al Domnului va rodi „la vremea potrivită rod însutit". Dar aici în Ierusalim îl aşteaptă şi alte binecuvântări ale Domnului, de vreme ce şi el însuşi doreşte să aibă experienţe asemănătoare, făcându-se rob Trupului Acestuia, aşa cum spune prin cuvântul său imnograful lui: „Cum să ţină partea cea simţitoare înrobită pe cea raţională? Cum cugetarea în duh să fie robită trupului? Cum să nu se curăţească şi să se subţieze prin nevoinţa neîncetată mintea cea văzătoare?"¹⁴

¹⁴ Cuvânt la Sfântul Gherasim, în ediţia Rânduielii tipărită în anul 1778.

62

9. Hirotonia întru preot

„în Ierusalim rămânând este hirotonit ipodiacon, di­acon şi preot de către Preafericitul Patriarh Gherman, aflat pe tronul Sfântului Apostol Iacov, fratele Domnului."

(Mitrofan)

Biografii fac referire foarte pe scurt la hirotonia lui. Elementele principale sunt că sfântul primeşte Taina preoţiei în Ierusalim de la Patriarhul Gherman. Astfel se leagă duhovniceşte de Locurile Sfinte, de care îşi va aminti întreaga lui viaţă. Oricum împlinise vârsta de treizeci de ani ca să primească hirotonia în preot, după modelul Domnului, care la vârsta de trei­zeci de ani şi-a început activitatea publică şi conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. După obiceiul consacrat la cei necăsătoriţi, arhiereul, în timpul tunderii mona­hale, poate să schimbe la hirotonie numele de botez al candidatului. Cu toate că primii biografi nu fac referi­re deloc la chestiunea schimbării numelui, toţi cei de după aceea vor ca schimbarea să se întâmple în timpul hirotoniei lui. Şi presupun că Patriarhul Gherman l-a numit pe Ieromonahul Nottara: Gherasim, în cinstea Sfântului Gherasim de la Iordan, fără să amintească de numele lui din lume. Nu este exclus ca în acest fel să fi apărut numele. Dar de ce să respingem şi ipoteza că Gherasim era numele de botez al Sfântului? Ce măr­turie se împotriveşte acestei ipoteze? Este important

63

faptul că sfântul nostru a fost hirotonit preot, pentru că mulţi autori neiscusiţi mai vechi sau contemporani îl caracterizează monah şi nu ieromonah. A trebuit să facem o cercetare completă¹⁵ ca să se întărească acest adevăr evident. Şi spun evident pentru că o privire atentă îndreptată spre racla Sfântului ne va confirma faptul că este îmbrăcat cu veşminte preoţeşti, purtând pe cap camilafca monahală.

Aşadar, Ieromonahul Gherasim Nottara este hirotonit canonic de către Patriarhul Gherman în Ierusalim, „împodobit cu darurile de aur ale Sfântului Duh şi în toate îndrumat de semnul ceresc al haru­lui divin. Luminătorul în virtute şi lucrătorul virtuţii este aprins în întregime de iubirea dumnezeiască faţă de Iisus Cel dorit"¹⁶. De atunci, sfântul devine mâna dreaptă a patriarhului, colaboratorul său direct şi-l ajută în toate problemele grele ale Patriarhiei, desigur fără să treacă cu vederea nevoinţa lui. Am putea să spunem că această asceză şi progresul duhovnicesc i-au dat puterea să fie la înălţimea misiunii încredin­ţate.

Moştenirea preţioasă pe care a primit-o de la Biserică a păzit-o nestricată şi a predat-o întemeietorului Bisericii. Câte nu au de învăţat preoţii contemporani de la preoţia Sfântului care, „adunându-şi mintea, şi-a făcut-o strălucitoare prin ilumina­rea Duhului, prin darul cel înfricoşător al preoţiei" şi

¹⁵ Protoprezbiter Constantin Gkeli, Obştea Sfântă, pp. 30 şi 41.

¹⁶ Cuvânt la Sfântul Gherasim, vezi mai sus.

64

„Sfânta Evanghelie a lui Hristos a purtat-o în cugetul lui"¹⁷.

Şi astfel sfântul, înainte să se dăruiască nevoinţei lui depline, a săvârşit lucrările preoţiei şi a sprijinit sufletele înlăuntrul lumii. Şi la Ierusalim, timp de doi­sprezece ani şi la Zakynthos, vreme de cinci ani, a slu­jit şi a avut îndatoriri duhovniceşti, ca şi în primii ani în mănăstirea lui, fără să părăsească nevoinţa lăun­trică. Şi el este modelul preoţiei. Doar când arată nevoinţă lăuntrică şi cultivare spirituală, spre întărire şi lucrare exterioară duhovnicească, doar atunci preotul săvârşeşte neîntrerupt lucrarea preoţiei, indiferent de este legat prin legătura nunţii sau nu. într-o asemenea atmosferă, preotul îi atrage şi îi sprijină pe creştinii zdruncinaţi de ispite. El se face un adevărat „iconom al Tainelor lui Dumnezeu şi slujitorul lui Hristos" (I Corinteni 4,1), exact aşa cum sfântul a lucrat talan­tul primit, şi iată că plata lui se continuă.

¹⁷ Sfintele Rânduieli, Cântarea a IV-a, p. 54.

65

10. Carantania

„A rămas şi la râul Iordan, împlinind patruzeci de zile de postire, ca următor al lui Hristos, şi din nou s-a întors la Patriarhie"

(Mitrofan)

Lăsarea deplină în mâinile lui Dumnezeu şi apatia, adică viaţa fără patimi şi păcat, este sco­pul creştinului şi în mod special al ieromonahului. Mântuitorul Iisus Hristos, în viaţa Sa pământească, le-a împlinit pe amândouă, şi făcându-se biruitor al păcatului a biruit şi moartea. Sfântul Gherasim, în anii şederii lui la Ierusalim, s-a străduit să-L urmeze pe Domnul pe cât i-a fost omeneşte posibil şi i-a stat în puteri. Este caracteristic faptul că Domnul, după botezul în timpul căruia Duhul Sfânt „S-a coborât ca un porumbel din ceruri şi a rămas deasupra Lui" (Ioan 1, 32), „a fost dus de duhul în pustie ca să fie ispitit de către diavolul şi postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, după aceea a flămânzit" (Matei 4,1). Presupunem că sfântul nostru, după revărsarea bogată a Sfântului Duh, la hirotonia lui în preot, a primit binecuvântare de la patriarh să se retragă în Muntele Carantaniei, ca să se lupte şi să se nevoiască, urmând lui Hristos. Postirea este şi nevoinţă şi mij­loc. Nevoinţă pentru că prin aceasta biruim patimile trupului, şi mijloc pentru că, dezlegaţi de desfătările

66

materiale şi trupeşti, împlinim „sfinţenia întru frica lui Dumnezeu" (II Corinteni 8, 1). Sfântul s-a luptat piept la piept cu satana în timpul acestor patruzeci de zile şi această luptă duhovnicească este cea mai în­verşunată. Atât de puternice sunt loviturile şi atât de perfide, încât doar cu puterea Duhului Sfânt poţi să le înfrunţi. Ne facem o părere despre perfidia diavo­lului din ispitele aduse asupra lui Hristos şi asupra tuturor Sfinţilor Săi. Sfântul Gherasim însă, înarmat cu smerenie şi cu credinţă, s-a aruncat în această lup­tă grea. Timp de patruzeci de zile s-a luptat acolo, în Muntele Carantania, lângă Ierihon, şi a biruit defini­tiv în această luptă duhovnicească hotărâtoare. Faptul că a câştigat îl ştim toţi, pentru că până astăzi diavolul se cutremură la vederea sfântului. Demonizaţii strigă înfricoşaţi când sfântul se apropie, sau izbucnesc în blesteme şi cuvinte de ocară. Numai un neputincios tremură şi se înfricoşează şi strigă, pentru că stăpâni­rea lui este de nimic. Şi, când sfântul dă poruncă, diavolul îşi părăseşte victima şi „umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte" (Matei 12, 43).

Şi aşa cum sfântul cu acelaşi nume, Gherasim de la Iordan, a primit harisma să îmblânzească fia­re, la fel şi sfântul nostru a primit ca răsplată de la Dumnezeu „puterea de a vindeca bolile şi de a scoate demonii" (Marcu 3,15) de-a lungul vieţii. Cine nu re­cunoaşte astăzi că acest munte Carantania a însemnat prima mare biruinţă duhovnicească a sfântului asu­pra diavolului? Biruitor şi „nou atlet în luptele conştiinţei te-ai arătat, organ făcându-te al Duhului

67

Sfânt"¹⁸. „Astfel, plin de Duhul Sfânt", s-a întors la Patriarhie, ca să-şi continue lucrarea sa alături de pa­triarh.

Să învăţăm din aceasta că stăpânirea diavolului este neputincioasă şi lipsită de putere mai ales când întâlneşte smerenia creştinilor şi credinţă puternică. Cuvântul lui Dumnezeu o spune clar: „Căci mai mare este Cel ce este în voi decât cel ce este în lume" (I Ioan 4,4).

11. „A fost purtat de Duhul"

Nu există nicio îndoială că în timpul şederii lui în Palestina, Sfântul Gherasim a vizitat toate acele părţi în care a trăit Domnul Iisus Hristos.

în peştera din Betleem, în care „S-a născut Mântuitorul" şi „S-a înfăşat şi S-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei" (Luca 2, 7), cu vestita ei biserică, s-a închinat dumnezeieştii ies­le şi s-a amestecat cu mulţimea îngerilor, „lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire" (Luca 3,12). Betleemul, care în smerita lui casă L-a adăpostit pe Mântuitorul născut şi i-a primit „pe magii din răsărit" (Matei 2,1), care, închinându-se, au ofe­rit bogate daruri, aur, smirnă şi tămâie Mântuitorului Iisus Hristos, acum îl primeşte pe sfântul închinător

¹⁸ Sfintele Rânduieli, 20 Octombrie, Troparul Litiei, p. 77.

68

Gherasim, care la fiecare închinăciune „din străfun­duri" reînnoieşte râvna lui către Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Gherasim nu este un închinător sau un călător oarecare. Fiecare vizită a lui are o semnifica­ţie deosebită. Cu Sfânta Scriptură în mână şi în suflet vrea să păşească pe urmele lui Hristos (1 Petru 2, 21) şi „Aşa cum Acela (Hristos) a umblat, la fel să umble şi el" (I Ioan 2, 6) şi să înconjoare şi să retrăiască toate evenimentele vieţii lui Hristos. Mântuitorul nu este un învăţător, nici întemeietorul unei religii. El este Fiul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, este împăratul îngerilor şi a venit în lume ca să „piardă lucrările dia­volului" (I Ioan 3,8) şi să-l izbăvească pe om de păcat. Lucrarea lui Iisus în lume, faptele, cuvintele, paşii Lui şi toate celelalte sunt o lucrare de izbăvire. De aceea şi Sfânta noastră Ortodoxie, în orice rânduială sfântă şi în mod special în Dumnezeiasca Liturghie, recon­stituie viaţa lui Hristos şi îi cheamă pe credincioşi să vieţuiască tainic viaţa Acestuia. Sfântul Gherasim cu­noaşte însemnătatea acestei lucrări şi se adaugă cetei apostolilor şi purcede împreună cu Iisus în Nazaret, în Capernaumul „înălţat până la cer" (Luca 10,15), la lacul idilic al Tiberiadei şi se aşează „lângă ţărm" şi ur­măreşte evenimentele. Oh, câte amintiri izbăvitoare! Alegerea apostolilor după rugăciunea de toată noap­tea, vijelia care a încetat prin porunca Domnului ros­tită de la cârma corăbiei şi frica ucenicilor. Mergerea Apostolului Petru pe valuri şi izbăvirea lui de frică: „Doamne, mântuieşte-mă!". Săturarea celor cinci mii

69

de bărbaţi, pescuirea minunată după înviere şi pregă­tirea prânzului de către Domnul înviat. Taborul îi va fi inspirat dorinţa să se scalde în lumina necreată a lui Hristos şi să se nevoiască în direcţia aceasta. Acolo, lângă Muntele Galileii, cu ultimele amintiri ale vieţii pământeşti a lui Hristos şi cu slăvita înălţare.

Sfântul nostru se cutremură şi lasă Galileea ca să treacă prin Samaria, „la fântâna lui Iacob", împre­ună cu Sfânta Fotinia, şi de acolo la Iordan, ca să experieze împreună cu sfântul Ioan Botezătorul, căruia îi va fi urmat viaţa, Epifania şi Botezul lui Hristos. Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan, aflată lângă râul Iordan, l-a primit cu bucurie şi cinste. Nu putem deloc să excludem faptul că sfântul nostru s-a nevoit împreună cu monahii mănăstirii în rugăciuni şi în virtute. Chipul sfântului cu acelaşi nume, „cel care a înrobit fiara," îi va fi dăruit multe lucruri pentru nevoinţa lui sporită de după aceea.

Betania, cu familia prietenoasă a lui Lazăr şi a surorilor Marta şi Maria, i-a amintit despre dialogul minunat despre viaţă şi înviere: „Eu sunt învierea şi Viaţa" (Ioan 11, 25) şi învierea uimitoare a lui Lazăr.

în muntele Măslinilor, în Ghetsimani, care a de­venit locul agoniei Domnului, sfântul şi-a îndreptat paşii şi a îngenunchiat unde a îngenunchiat Domnul şi S-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu: „Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga" (Luca 2, 44). Acolo L-a auzit pe Domnul spunând ucenicilor Săi şi tuturor credincioşilor: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, căci duhul este osârduitor, însă

70

trupul neputincios" (Matei 26, 41). Acel glas tainic l-a însoţit după aceea pentru toată viaţa.

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooro­ci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. Iată, vi se lasă casa voas­tră pustie..." (Luca 13, 34 - 35). Sfântul vede împlinindu-se profeţia, pe evreii risipiţi la marginile pă­mântului şi cetatea doborâtă de mulţimea necredin­cioşilor. „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu!" (Evrei 10, 31). Şi neamul creştinilor plăteşte acum apostazia, precum evreii atunci, „până ce se vor împlini vremurile neamurilor" (Luca 21, 24). Sfântul se face mucenic de bună-voie pentru neamul lui, o „jertfă vie, sfântă lui Dumnezeu" (Romani 12,1) spre izbăvirea fraţilor săi. Ierusalimul Sfânt, o experienţă unică în viaţa lui. El a retrăit îm­preună cu Domnul toate evenimentele din Ierusalim, de când era de doisprezece ani, în templu, alungarea vânzătorilor, învăţăturile Sale în templul lui Solomon, minunile Lui la poarta oilor, scăldătoarea Siloamului etc., invidia arhiereilor, evenimentele patimilor, sinedriul, pretoriul, mulţimea care striga: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!", biciuirea, povara crucii, Golgota, cu­tremurul, Răstignirea, învierea. Toate acestea vor fi vii în conştiinţa lui şi se va hrăni cu acestea. în cele din urmă, când Duhul lui Dumnezeu l-a îndrumat spre Omala şi a reconstruit Bisericuţa Adormirii Maicii Domnului, întipărindu-şi toată această experienţă ca o pecete a dorinţei sale lăuntrice pentru Ierusalim, a

71

denumit Bisericuţa şi Mănăstirea „Noul Ierusalim". A numit-o aş^a pentru ca să-i amintească de vechiul Ierusalim şi pentru ca să-şi aducă aminte cu nostal­gie de „Cetatea Sfântă Ierusalim" în ceruri, conform Apocalipsei (21,2).

Ca să nu lungim mai mult cuvântul, în cei doi­sprezece ani de şedere în Ierusalim, Sfântul Gherasim a retrăit nu numai evenimentele vieţii lui Hristos, ci şi pe cele ale poporului israelit, care şi-a urmat calea lui prin Egipt: „Muntele Sinai, cel plin de foc", Marea Roşie, pustiul, lacul înfricoşător (Marea Moartă) al Sodomei şi Gomorei şi toate evenimentele patriarhi­lor, judecătorilor, împăraţilor, profeţilor şi mucenici­lor. Chipul lui Moise şi cel al profetului Ilie îl vor fi impresionat mult pe Sfântul Gherasim, aşa cum va cânta imnograful lui: „Urmând lui Moise, văzătorului de Dumnezeu, şi lui Ilie râvnitorul şi Botezătorului, pe căile cele drepte ai păşit"¹⁹.

¹⁹ Sfintele Rânduieli, Slava din 16 August, p. 41.

72

Capitolul 3

12. Din Ierusalim în Creta

„Neputând a rămâne acolo până la sfârşitul vieţii lui, iertăciune de la Preafericitul Patriarh şi-a cerut ca să plece oriunde ar fi voit, şi de aici, în Insula Cretei a ajuns"

(Mitrofan)

„Şi multe locuri şi insule colindând..."

(Ieremia)

Slujirea Sfântului Gherasim la Patriarhia din Ierusalim l-a făcut cunoscut şi, fireşte, iubit. Fiind iu­bitor de nevoinţă, asemenea cunoştinţe şi relaţii nu-l ajutau deloc în împlinirea scopului său. Acesta este probabil şi motivul plecării lui de acolo, în anul 1548. Inima sensibilă şi simţitoare a sfântului a fost mişcată când a cerut şi a primit binecuvântare de plecare de la Patriarhul Gherman, care l-a hirotonit şi l-a făcut colaboratorul său timp de doisprezece ani, şi în mod special de gândul că va lăsa Locurile Sfinte iubite şi mai mult decât toate, Mormântul Sfânt. Dar aşa va fi poruncit Duhul Sfânt înlăuntrul inimii lui şi de aceea pleacă, în timp ce sufletul lui este plin de

73

experienţele de la Locurile Sfinte, de care îşi va aminti în toată viaţa lui.

Cu toate că biograful lui nu relatează exact, este foarte probabil că sfântul a vizitat biserica Sfântului Apostol Varnava din Cipru, unde s-au arătat atâtea chipuri de sfinţi şi în mod special a Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni. După închinăciunea din Cipru, sfântul vine în marea insulă Creta. Răcoare în pustie este prezenţa ieromonahului Gherasim în Creta, pentru că mulţimea catolicilor de atunci, cu ajutorul veneţienilor care deţineau Creta, i-au alungat pe ortodocşi. Statura duhovnicească uri­aşă a sfântului i-a întărit şi i-a uşurat pe ortodocşi prin predica, dar şi prin viaţa lui rugătoare. Chiar şi as­tăzi se păstrează peşterile în care a locuit pentru puţin timp sfântul în Creta, înlăuntrul cărora evlavia orto­docşilor a zidit bisericuţe frumoase prin care sfântul este cinstit²⁰.

în satul Noul Apokoron există peştera transfor­mată în biserică. Conform tradiţiei, Sfântul Gherasim mergând a înnoptat şi a dormit acolo. Locuitorii prăznuiesc pomenirea lui. Altă peşteră biserică se păstrează în ţinutul Vrison modiu Kidonias. După tradiţie, aici sfântul a rămas mai multă vreme şi cre­dincioşii creştini povestesc multe minuni ale lui. O peşteră mare, de 15 x 15 metri în satul Perivolia Hanion, în ţinutul Fouskide, a devenit sălaşul şi

²⁰ Gheorghiu Ghianakopoulos, Sfântul Gherasim, Ediţia jurnalului Lumina lui Hristos, p. 4 ş. u.

74

amvonul sfântului. Mulţi creştini şi-au găsit lângă Sfântul Gherasim pacea sufletului lor şi s-au întărit în credinţă. Până astăzi, creştinii ţinutului păstrează vie evlavia pentru sfânt. în vremea atacului cuceritorilor germani împotriva Cretei, în anul 1941, creştinii care s-au refugiat în peştera sfântului au fost salvaţi de măcel. O biserică a sfântului a fost ridicată şi în satul Kampoi Kidonias. Toate aceste date de mai sus arată că sfântul a petrecut şi a lucrat în Creta, şi în special în ţinutul Hanion ceva vreme, probabil un an sau doi.

întotdeauna, în situaţiile grele, Dumnezeu ara­tă şi trimite oamenii Săi pentru întărirea creştinilor. Biserica apostolică a Cretei a primit putere prin pre­zenţa Sfântului şi şi-a păstrat Ortodoxia ei. Ar trebui ca pe toate acestea să le întipărim în mintea noastră, pentru că toate l-au arătat pe Sfântul Gherasim „ocro­titor al ortodocşilor", aşa cum consemnează troparul său.

75

13. „Koura" sfântului în Zakynthos²¹

„Plecând din Creta spre Zakynthos a călătorit, unde în lucrare de nevoinţă a rămas timp de cinci ani, ca unul fără de trup în trup luptându-se, întărit fiind de puterea dumnezeiască... locul în care se nevoia sfântul era Sfânta Peşteră în care a petrecut singur..."

(Mitrofan)

După douăzeci de ani s-a întors în Zakynthos, în anul 1550 după Hristos, în locul de unde îşi începuse peregrinările pentru închinare. Experimentat şi îm­bunătăţit în lupta duhovnicească, sfântul îşi continuă mai cu putere nevoinţa lui. Scopul lui era desăvârşi­rea, aşa cum grăieşte Apostolul Pavel: „să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit" (Evrei 6,1).

Armele lui sunt nevoinţa puternică a sufletului şi a trupului. Dăruirea sufletului pentru slujirea celor cereşti şi convorbirea cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi erau primul lucru, cel mai însemnat, dar şi cel mai anevoios de îndeplinit. Al doilea, chinuirea trupului, neîngrijirea de acesta mai mult decât se cuvine. De aceea se retrage la început într-o mică peşteră la sfân­tul Nicolae Gherakarios, care până astăzi este numită de cei din Zakynthos: „Koura (în traducere tundere în monahism) Sfântului Gherasim". în continuare, în

²¹ Ilie Tsitseli, Antologii kefalonite, vol. 2, p. 254.

76

apropierea Mănăstirii Krimnilor, într-un loc pustiu, într-o aşezare abruptă şi stâncoasă, printre stânci se află „Peştera Sfântului Gherasim" unde îşi continuă din tot sufletul lupta sa duhovnicească. Cât de mi­nunată este lupta aceasta! Şi puţin dacă ai trăit-o, tot ai gustat din frumuseţea şi pacea ei cerească! Devii uşor şi frica se îndepărtează de la tine. Lucrul cel mai important dintre toate este că dispreţuieşti moartea, pentru că deja eşti unit cu nemurirea, cu Domnul veş­nic al vieţii. Sfântul, bucurându-se, îşi urmează calea şi primeşte descoperiri cereşti care îl întăresc în calea strâmtă pe care a ales-o, aşa cum imnograful consem­nează în chip caracteristic: „starea ta de toată noaptea şi curgerea lacrimilor a uscat toate poftele trupeşti, înaripându-te către Dumnezeu" şi „lumina dumnezeirii purtând, te-ai desfătat în chip desăvârşit cu stră­lucirile, cu frumuseţea negrăită şi cu dumnezeiasca desfătare"²².

Conform tradiţiei, se istoriseşte că Sfântul Gherasim a vieţuit în Biserica Sfântului Lazăr. Acest lucru este foarte probabil, pentru că şi sfântul a vrut să slujească pentru ca să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, dar şi să îndrume pe poporul lui Dumnezeu şi să lumineze calea lui Dumnezeu prin predicile sale. în perioada aceasta, un alt sfânt îşi începe viaţa în Zakynthos. Este micul Siguros Draganinos, cel care a devenit Sfântul Dionisie, ocrotitorul de după aceea al Zakynthosului, care s-a născut în 1547 şi a adormit în

²² Sfintele Rânduieli, Troparul Vecerniei Mari, p. 73.

77

1624. Foarte probabil că părinţii lui Draganinos îl vor fi adus pe micuţul lor să fie binecuvântat de Sfântul Gherasim şi să asculte sfaturile lui dumnezeieşti. Influenţa şi binecuvântarea unui sfânt este însemnată pentru creşterea oamenilor. Sfântul Dionisie a urmat calea Sfântului Gherasim şi a devenit strajă duhov­nicească a Zakynthosului, ca şi Sfântul Gherasim în Kefalonia şi Sfântul Spiridon în Kerkyra.

O altă activitate a Sfântului Gherasim nu este consemnată în Zakynthos, dar nici nu era nevo­ie. Osteneala lui pentru sfinţenie a fost preţuită de creştinii care alergau la sfânt şi cereau rugăciunile şi sfaturile lui. Astfel, zi după zi, ucenicii sfântului se înmulţeau şi s-a făcut cunoscută îndrăzneala lui că­tre Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat cu sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului, la care mulţimea „venea... şi-şi mărturisea păcatele" (Matei 3, 5), la fel s-a întâmplat şi cu cei din Zakynthos, care alergau la biserica Sfântului Lazăr, sau la Enkrimni, la Peştera Sfântului şi se odihneau, mărturisindu-şi păcatele lor. Pe mulţi i-a mântuit şi pe mulţi i-a vindecat şi multe ispite ale diavolului le-a risipit. Faptul că sfântul a să­vârşit mulţime de minuni şi a lucrat din plin printre creştinii din Zakynthos este amintit şi în tomosul de canonizare al sfinţeniei lui, în care se consemnează: „Sfântul Gherasim, cel care a strălucit în Zakynthos", al cărui autor este eruditul Teofil Koridaleu, profesor la Academia din Zakynthos, în jurul anului 1620.²³.

²³ Hrisostomos Papadopoulos, Sfântul Gherasim, p. 11

78

Dar toate acestea au început să-l obosească şi să-l distragă pe sfânt de la lucrarea lui principală şi de aceea a început să cugete la cum va înfrunta situaţia. După cinci ani de şedere în Zakynthos s-a hotărât pen­tru mântuirea lui sufletească, dar mai exact pentru că aşa l-a îndrumat Dumnezeu, ca să se îndepărteze. Din peştera lui a ţintuit cu ochii spre răsărit marele Munte al Kefaloniei, Ainos. Un anume loc acolo îl aştepta să-şi continue lupta.

79

Icoana Născătoarei de Dumnezeu. După tradiţie, a fost tovarăşul nedespărţit al Sfântului. Se găseşte în scaunul arhi^eresc din biserică.

Capitolul 4

14. Kefalonia

„ A plecat de acolo şi în Kefalonia, insula din faţa Zakynthosului, s-a mutat.,.sau călătorind... într-un loc numit Peştera... a locuit"

(Mitrofan)

O corabie l-a purtat pe ieromonahul lui Dumnezeu Gherasim Nottara din Zakynthos în Kefalonia, în anul 1554 după Hristos. Veneţienii erau stăpâni şi ai Kefaloniei şi încercau în orice chip să-i supună pe liberii şi nesupuşii kefaloniţi. Politica lor era totuşi îngăduitoare şi blândă, pentru că ei con­ştientizau forţa şi reacţia kefaloniţilor. Politica aceasta însă i-a iritat pe misionarii catolici care voiau în orice chip să-i convertească şi să-i atragă la catolicism pe ortodocşi. Multe pagini a dedicat istoricul insulei²⁴ luptelor şi constrângerilor papale asupra ortodocşilor, ca să-i atragă la mărturisirea lor. însă atât diplomaţia veneţiană, cât şi statornicia ortodocşilor, au zădărnicit planurile lor. Dar Papii, şi în mod special iezuiţii, n-au deznădăjduit. Au recurs la orice mijloace pentru reuşita scopului lor. I-au siluit pe preoţii ortodocşi

²⁴ Ilie Tsisteli, Complexe Kefalonite, vol. 2, p. 34, 43 ş.u.

81

şi de multe ori i-au alungat din insule, pentru ca să slujească ei. Prin făgăduinţe materiale, prin filantro­pie perfidă, prin studii facilitate copiilor ortodocşi în Italia şi în special la Colegiul Sfântului Atanasie din Roma, mai târziu, şi prin alte mijloace, au reuşit să-i atragă pe unii ortodocşi la catolicism. Aceştia, din pri­cina neştiinţei, nu vedeau diferenţele dintre cele două mărturisiri, dar şi mai mult, aveau un interes material ca să dobândească bunuri şi foloase lumeşti. Ar fi interesant să se facă odată un asemenea studiu, încât ortodocşii noştri de astăzi să conştientizeze primej­diile venite din partea catolicilor prin care a trecut Ortodoxia atunci în Kefalonia.

Exact în acest moment critic, Dumnezeu îl tri­mite pe îngerul Său, pe Sfântul Gherasim, în Kefalonia. El vine şi, ca pustnic, îşi găseşte o peşteră în partea de sud-vest a localităţii Argostoli, în „Peştera Sfântului" de astăzi şi este aşezat acolo de arhiereul Atanasie Loverdos. Locul este sălbatic şi mirific în acelaşi timp. Marea, „întinsă şi largă", se lungeşte spre vest, în­tindere pe care o străbăteau corăbiile pentru Italia şi Veneţia. în nord se află localitatea Pali, cu câmpiile înverzite şi culmile însorite. în sud-vest Zakintosul, cu priveliştea sălbatică dinspre partea lui muntoa­să, unde se găseşte şi Schitul Enkrimnelor. La răsă­rit, în spatele micului şir de munţi, se găseşte ţărmul Argostoliului, unde sunt legate câteva bărci pescăreşti şi câteva colibe improvizate ca locuinţă a pescarilor şi agricultorilor. Atunci, capitala insulei era „Castrul Sfântului Gheorghe", comandamentul cuceritorilor,

82

centru politic, militar, religios, cu excepţia episcopu­lui ortodox, care-şi avea episcopia la Metaxata.

Ca şi astăzi, se păstrează peştera care este spa­ţioasă pentru nevoinţa pustnicului. S-a făcut un oare­care aranjament pentru aşezarea icoanelor, construi­rea bordurii de piatră şi a mesei improvizate. Intrarea se face printr-o stâncă strâmtă şi o portiţă împiedică sălbăticia şi vânturile. O gaură în partea de nord este o minunată ferestruică pentru lumină şi aer, ca şi pen­tru priveliştea oferită de întinsul mării. Jos, lângă peş­teră, în partea de nord, sfântul a făcut o cisternă ca să adune apa de ploaie. Este „aghiasmatarul" de astăzi al peşterii, din care îşi potolesc setea închinătorii. Aici, sfântul nostru îşi continuă lupta cu mai multă tărie şi mai fierbinte „cinci ani şi unsprezece luni"²⁵. Insula aceasta, necunoscută până acum sfântului, are nevo­ie de prezenţa lui, pentru întărire în credinţă şi spri­jin. Demonii care îi atacă pe localnici se îndepărtează doar prin rugăciune şi prin post. Această lucrare şi-o asumă drepţii lui Dumnezeu pentru mântuirea popo­rului lui Dumnezeu. Şi într-adevăr, Sfântul Gherasim s-a arătat ajutor spre mântuire acestui popor. Ca un alt Moise, rugându-se în munte, l-a ruşinat pe Amalic cel străin de neam prin Isus al lui Navi (Ieşire 17, 8-16). Atunci nimeni n-a dat importanţă ieromonahu­lui Gherasim, dar prezenţa lui, „ca o boare de vânt", n-a întârziat să îmbunătăţească poziţia ortodocşilor. La început, unii agricultori l-au salutat pe călugărul

²⁵ Vezi tabelul cronologic de aici, pp. 128 şi 130.

83

nou venit şi au primit cu neîncredere binecuvântarea lui. Fiind oameni simpli însă, n-au înţeles bine impor­tanţa prezenţei lui în Kefalonia. Faptele lui măreţe au început cu smerenie şi fără zgomot, dar având harul lui Dumnezeu, au cutremurat de-a lungul veacurilor locul şi oamenii lui. Cât de mult trebuie să căutăm această smerenie şi lipsă de slavă! Câtă nevoie avem de acest sentiment lăuntric care ne uneşte cu Dumnezeu! întru aceasta, sfântul se face pildă şi model pentru noi. S-a mişcat cu smerenie şi fără zgomot, nu neapă­rat ca să ajute Ortodoxia zdruncinată din Kefalonia, ci a venit aici ca să continue mai cu tărie şi departe de zgomotul lumii nevoinţa lui. Dumnezeu însă, vă­zând virtutea lui, l-a făcut „vas ales" (Fapte 9,15) „şi învăţătorul tuturor înţelesurilor evlavioase, secure tă­ietoare a zâzaniei înşelăciunii şi a perfidiei ereziilor"²⁶ ca să sprijine prin viaţa, învăţătura şi neprihănirea lui biserica Ortodoxă, chivotul mântuirii. Deci să ne purtăm astfel, cu smerenie şi fără tulburare, încât să devenim „bine folositori în slujire" (II Timotei 4, 12) în lucrarea pe care ne-a rânduit-o Domnul.

După şase ani de nevoinţă aspră în peştera Argostoliului, sfântul s-a hotărât să plece. De ce oare? în locul acesta, tradiţia grăieşte multe. Istoriseşte că cei din jurul peşterilor nu-l vedeau cu ochi buni pe ie­romonahul Gherasim şi se temeau că peste puţin timp îi va alunga de pe proprietăţile din jur. De aceea l-au

²⁶ Sfintele Rânduieli, Troparul Laudelor, 20 Octombrie,

p. 110.

84

şi înfricoşat pe sfânt, care a şi părăsit locul. Cel mai probabil este că sfântul, în decursul celor şase ani, a devenit cunoscut şi mulţimi mari de oameni veneau să asculte învăţătura lui, să se mărturisească şi să-i ceară sfatul şi ajutorul. Exact ceea ce s-a întâmplat în Zakynthos s-a repetat şi aici şi de aceea îşi întreru­pe nevoinţa din pricina vizitatorilor creştini. Acest ultim motiv este întărit şi de mărturia lui Ieremia, episcopul de Maina, care-l prezintă pe sfânt ca pe un adevărat propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc şi dascăl al virtuţii, în faptă şi în cuvânt, către care mul­ţimile aleargă să primească lumină: „insula noastră l-a primit, şi mulţi ani a lucrat, îndemnând pe fiecare credincios în parte a vieţui în Hristos, bine plăcut lui Dumnezeu." într-un capitol special vom spune mai multe despre activitatea de predicator a sfântului în Kefalonia. Aşa cum mărturiseşte tradiţia, un oareca­re Mercur, unul dintre cei care trăiau în peşteri, l-a ameninţat pe sfânt cu o făclie aprinsă. Dar nu este în­dreptăţită nici presupunerea că sfântul ar fi fugit de frică, pentru că nu se temea de nimeni, deoarece era întotdeauna binefăcătorul oamenilor şi al creştinilor.

85

15. Ţinutul Omala

„Apoi plecând într-un oarecare loc, numit Omala, care se întâmpla să fie lângă sate, a găsit o biserică veche, pe care, înnoind-o din temelii, a înălţat-o pe aceasta"

(Mitrofan)

„Spre bătrâneţe, deja înaintat în vârstă fiind, a vrut să se pustnicească. De aceea aflând o biserică învechită într-un loc numit Omala a ridicat-o pe aceasta şi a înnoit-o din temelii şi spre folosire a zidit-o"

(Ieremia)

Omul sfânt este îndrumat de Duhul lui Dumnezeu şi nu de sine însuşi. Dumnezeu l-a dus pe sfânt la Omala pentru că acolo, la poalele marelui munte Enos, va fi găsit sălaşul pământesc şi farul lu­minos pentru viitor.

În partea de vest a Enosului şi într-un loc şes se afla o bisericuţă pustiită, închinată Adormirii Maicii Domnului şi numită de către locuitorii balsamaţi „Ierusalimul Sfânt", probabil o reminiscenţă a unei mănăstiri din anul 1200 după Hristos, zidită în epoca cruciaţilor, care a fost descoperită de sfânt. Duhul lui s-a odihnit şi a fost încredinţat lăuntric că acolo era locul odihnei lui. Preotul Gheorghe Balsamos era ad­ministratorul şi întreţinătorul paraclisului prin ofran­dele creştinilor. De la preotul Gheorghe Balsamos sfântul primeşte biserica şi clădirile din jur „ca să facă

86

acesta ceea ce voieşte în această mănăstire, spre înno­ire şi spre slava lui Dumnezeu". Din fericire, s-a păs­trat actul de cedare pe care îl şi adăugăm în continu­are, ca astfel, cititorul să afle despre începutul vestitei mănăstiri Noul Ierusalim şi după aceea, a Sfântului Gherasim.

Iată actul de cedare:

„Indictionul 4 din luna septembrie, ziua întâi, în cur­tea Bisericii Pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu Maria, numită Ierusalim, în aşezarea Omala, fiind de faţă părintele Gheorghe Balsamos, cel care este îngrijitorul mă­năstirii de mai sus, care şi acesta spune că era pustiită, nelo­cuită şi acesta a luat-o în îngrijire. Şi a zidit-o şi a înălţat-o cu cheltuiala şi osteneala lui şi din mila creştinilor. Şi de­oarece această mănăstire este spre a se înnoi, întru slava şi mărirea dumnezeiască... acest părinte Gheorghe, cu această însărcinare pe care o are şi cu toată buna lui intenţie, în­străinează mănăstirea şi o dăruieşte, cu toată osteneala şi cheltuiala pe care a depus-o în aceasta. Şi dăruieşte şi lasă această mănăstire cu toate drepturile, clădirile acesteia, şi cu tot ceea ce este în afara acestei mănăstiri în mâinile celui între monahi părintele Gherasim, care este străin... ca să aibă stăpânire asupra acestei mănăstiri şi asupra tuturor lucrurilor mobile şi imobile, să facă acesta ceea ce voieşte în această mănăstire spre slava şi mărirea lui Dumnezeu, s-o facă pe aceasta de bărbaţi sau de femei, aşa cum i se va părea mai bine spre slava lui Dumnezeu şi spre lauda şi po­menirea înnoitorilor şi tuturor creştinilor. Iar mănăstirea

87

să fie şi să rămână în mâinile tagmei monahale sau a mona­hilor sau monahiilor vrednice şi cinstitoare. Şi acest părinte Gheorghe să nu aibă niciun drept în această mănăstire, de acum şi până în toţi vecii, care mărturiseşte că această mă­năstire nu este moştenirea lui, doar este cea pe care a primit-o şi a înălţat-o, el şi creştinii. Şi de aceea o lasă aşa cum s-a grăit mai sus, spre înălţarea ei, ca şi cum ar fi moştenirea lui. Şi această hotărâre a pecetluit-o şi a chezăşuit-o prin ultima şi definitiva scrisoare, ca să fie şi să rămână în toţi vecii, prin mărturia martorilor vrednici de crezare chemaţi Emanuel Mintsu şi Rumarm... Himara, Matei Dimisianul tâmplarul şi Mihail Francul. Eu, Ioan Katsaitis, notarul public al stăpâni­rii împărăteşti am scris cu autoritatea mea" („Antologii Kefalonite", vol. 2, p. 252).

Din actul de cedare reiese timpul venirii iero­monahului Gherasim acolo. Acesta este anul 1561. Oricum, sfântul s-a stabilit la Omala în anul de di­nainte, 1560, pentru că nu este cu putinţă ca în acelaşi timp cu venirea lui să aibă loc şi cedarea. Un an era de ajuns ca sfântul să fie cunoscut de localnici şi să le câştige încrederea. Sfântul Gherasim este consemnat în actul de cedare „călugărul Gherasim, care este stră­in". Aceasta este o informaţie clară că sfântul nu este kefalonit, ci a venit ca să devină kefalonit, să înveţe, să cârmuiască, să sfinţească şi să devină ocrotitorul kefaloniţilor. N-are importanţă locul de obârşie, ci viaţa evanghelică a omului. Atunci el devine binefăcătorul celor din jur.

88

Sunt cedate toate bunurile mobile şi imobi­le ale mănăstirii, ca să rămână mănăstirii înteme­iate de sfânt. Pentru că se consemnează în contract: „să se facă aceasta mănăstire de bărbaţi sau femei, aşa cum i se va părea lui mai bine, spre slava lui Dumnezeu", înseamnă că începuseră să apară su­flete care ar fi dorit să se afierosească lui Dumnezeu, avându-l ca îndrumător pe Sfântul Gherasim pe calea aspră şi grea a vieţuirii monahale. Şi întâi de toate, cei doi fraţi ai părintelui Balsamos, după tradiţie. Se spune că preotul Gheorghe Balsamos, după propăşi­rea şi faima Sfântului Gherasim în ţinutul Omala, a fost cuprins de invidie şi a cerut să ia înapoi biserica de la Sfântul. Şi a recurs la judecată, ajungând până la Veneţia. Nimic din toate acestea însă nu sunt atestate documentar. Probabil că, pentru ca să se scoată în evi­denţă caracterul certăreţ şi îndărătnic al locuitorilor de atunci, s-a urzit o asemenea poveste. în tot cazul, real este faptul că biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Ierusalim este rezidită şi devine prototi­pul bisericii Noului Ierusalim. în aceasta, sfântul a adus ca tezaur icoana Născătoarei de Dumnezeu pe care a purtat-o cu el şi se păstrează până astăzi în bise­rică. Maica Domnului este ocrotitoarea Sfântului.

89

16. „Noul Ierusalim"

„...Şi Noul Ierusalim a numit dumnezeiescul lăcaş" (Mitrofan)

Trebuie să ne oprim puţin la denumirea biseri­cii târnosită de sfântul şi a viitoarei mănăstiri, pentru că în aceasta aflăm toată profunzimea duhovnicească a sfântului, dar şi experienţa lui bogată. într-adevăr, în actul referitor la înmormântarea sfântului, care a fost emis la 20 august 1579, adică cinci zile după adormi­rea lui, se aminteşte numele noii mănăstiri: „în ţinu­tul Omala, înlăuntrul Sfintei Mănăstiri numită Noul Ierusalim, după înmormântarea fericitului de atunci, părintele Gherasim". De asemenea, şi în primul tomos-sigiliu al patriarhului Ieremia, din 1582, se face referire că „preotul Gherasim cel dintre monahi, miş­cat de părerea iubitoare de Dumnezeu şi mult cheltu­ind, a ridicat spre slava lui Dumnezeu mănăstire în Kefalonia, în ţinutul Omala, purtând numele de Noul Ierusalim"²⁷. în continuare, toate manuscrisele se re­feră la mănăstire cu denumirea: „Noul Ierusalim", aşa cum a numit-o Sfântul. Dar care a fost motivul ca să pună acest nume minunat şi cuprinzător biseri­cii şi mănăstirii? întâi de toate, ca să-i amintească de Ierusalimul pământesc al Palestinei în care a vieţuit

²⁷ Sfânta Obşte, p. 30.

90

şi a lucrat timp de doisprezece ani. Şederea lui acolo desigur că a fost mai mult timp în afara mănăstirii, şi perioada cea mai bogată în experienţe duhovniceşti şi ascetice. Astfel, în minte i se va fi întipărit amintirea vieţii Domnului Iisus, dar şi lucrurile săvârşite pentru a păşi pe „urmele lui Hristos".

în afară de aceasta însă, denumirea i-ar fi amin­tit de „cetatea viitoare" (Evrei 13,14), Ierusalimul cel de sus spre care se îndreaptă tot creştinul. Descrierea Ierusalimului celui de sus, aşa cum este redată de sfântul Evanghelist Ioan în Apocalipsă (21,10 - 22,5), creează sentimente de bucurie şi uşurare luptătoru­lui vieţii prezente, pentru că acesta cunoaşte „cele pe care Dumnezeu le-a pregătit celor ce-L iubesc pe El" (I Corinteni 2, 9). Apocalipsa spune că: „M-a dus pe mine în duh într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu" (21,10).

Şi va fi preschimbat sfântul ţinutul Omala în Noul Ierusalim, ca să se curăţească sufletele care ar fi intrat în acesta să se lupte, câte ar fi venit să se ali­ne de loviturile păcatului înşelător şi de greutatea prezentei vieţi. După patru secole vedem că legătura aceasta simbolică a Noului Ierusalim a reuşit deplin şi monahiile se nevoiesc avându-l drept pildă pe sfânt, dar şi credincioşii vin să guste chiar pentru puţin din Ierusalimul cel de sus, care ne aşteaptă. însuşi sfân­tul, prin viaţa lui, a arătat această cale care este ace­ea „să cugetăm cele de sus şi nu cele de pe pământ" (Coloseni 3, 3).

91

Mănăstirea Noul Ierusalim din Omala şi-a des­chis porţile în 1561 şi reprezintă un far care arată că­lătorilor calea cea dreaptă a prezentei vieţi. Sfântul, mişcat aici în Omala de Duhul Sfânt, îşi începe ulti­mul şi cel mai slăvit stadiu al vieţii sale, care a nece­sitat multă lucrare şi multă jertfă. Acum era chemat să îmbine viaţa anahoretă austeră cu ajutorarea sufle­telor încredinţate îndrumării lui înţelepte şi pricepu­te. Şi aceste două scopuri le-a împlinit cu puterea lui Dumnezeu.

17. Obştea²⁸

„Dar cei care veniseră în această insulă, cunoscând virtutea bărbatului, l-au silit pe acesta să le primească pe fiicele lor, adică pe cele care au îmbrăţişat viaţa monahală şi au primit să vieţuiască bine-plăcut lui Dumnezeu. Sfântul Părinte a primit această sarcină spre folosul sufletesc şi s-au adunat mai întâi câteva, pe care le-a rânduit, învăţându-le vieţuirea îngerească nu puţini ani".

(Ieremia)

Sfântul, după actul de cedare al părintelui Gheorghe Balsamos, „a înnoit din temelii biserica şi după voia lui a zidit-o" (Ieremia). Prin urmare, nu se

²⁸ Pentru ca să demonstrăm şi să susţinem rânduiala de obşte a mănăstirii, care în cele din urmă a fost tulburată, am scris un studiu special cu titlul: Obştea Sfântă a Mănăstirii Sfântului Gherasim, care a fost editat în 1969 de către Sfânta Mănăstire.

92

gândea să întemeieze mănăstire în Omala. Dumnezeu însă a rânduit în alt fel lucrurile şi sfântul a făcut ascul­tare. Creştinii, văzând înfăţişarea ascetică a Sfântului, învăţătura şi experienţa lui, au alergat cu râvnă la aces­ta, ca să primească călăuzire. Printre aceştia erau şi cârmuitorii Kefaloniei care aveau fiice ce doreau viaţa monahală. Deci, l-au rugat pe sfânt să le primească şi să le înveţe vieţuirea cerească. în tot cazul, sfântul se va fi împotrivit dârz, pentru că altul era scopul lui. Cu trecerea anilor, însă, se tot înmulţeau cunoştinţe­le, dar şi cererile pentru obştea de călugăriţe. Sfântul, văzând stăruinţa sufletelor şi primind prin rugăciune înştiinţarea că aceasta era voia lui Dumnezeu, a hotă­rât „să primească asemenea sarcină spre folosul sufle­tesc" (Ieremia).

După hotărârea de a înălţa lăcaşul urmează ca­lea canonică pentru crearea Mănăstirii Noul Ierusalim. Este vizitat de episcopul Kefaloniei, Pahomie Macri, şi primeşte respectiva binecuvântare şi făgăduinţă. în continuare, el însuşi cere voie de la Patriarh şi aşează noua mănăstire sub înalta lui ocrotire şi cere să de­vină stavropighie patriarhală, încât s-o ocrotească de intervenţiile papilor şi ale veneţienilor. Această ulti­mă mărturie că a cerut cinstea de a deveni stavropi­ghie patriarhală este mărturisită şi de cele două sigi­lii patriarhale, care se păstrează în mănăstire²⁹: „cel între monahi preotul Gherasim... a ridicat spre slava lui Dumnezeu mănăstire în Kefalonia, în ţinutul Omala, cu

²⁹ Obştea Sfântă, pp. 30 şi 64.

93

denumirea de Noul Ierusalim... a primit să fie şi să se nu­mească stavropighie patriarhală... apoi a hotărât să se nevoiască, aducând călugăriţe virtuoase" (Sigiliul Patriarhului Ieremia, 1582).

Din tomosul Sigiliului patriarhal din anul 1756 al Patriarhului Chiril al V-lea reiese mai clar că sfântul a cerut personal vrednicia de stavropighie: „(Sfântul Gherasim) cel care şi venind atunci la tronul ecume­nic a cerut să aibă pentru totdeauna şedere nezdrun­cinată, ca să fie stăpânită şi apărată de puterea cea îm­părătească".

Astfel, prin rugăciunea şi binecuvântarea Sfintei Biserici, împlinindu-se voia lui Dumnezeu şi nevoia duhovnicească a creştinilor, sfântul se dedică cu râvnă fierbinte formării obştii mănăstireşti. Toţi creştinii şi în mod special ucenicii lui îl ajută în pro­păşirea Noului Ierusalim. Mai presus de toate însă, îl ajută monahiile şi cu siguranţă cele două surori ale părintelui Balsamos, aşa cum ne spune tradiţia, pentru înălţarea stupinei duhovniceşti ortodoxe. Biograful său, Mitrofan, scrie în mod caracteristic despre înte­meierea mănăstirii: „a ridicat în aceasta şi case şi chi­lii, împrejmuindu-le cu ziduri şi 25 de călugăriţe după rânduială a adunat... şi îşi petrecea toate zilele învăţându-le pe călugăriţe vieţuirea cea duhovniceas­că şi asemenea îngerilor."

Cunoscător adânc al vieţii monahale şi dascăl experimentat al acesteia, sfântul se străduieşte să-şi folosească harisma pentru sufletele dăruite care-l urmau şi să pună mănăstirea pe temelii puternice.

94

O mănăstire duhovnicească cu suflete curate, care se nevoiesc, este plămânul Bisericii, cel care dă viaţă creştinilor. De aceea, sfântul se osteneşte în lucrarea aceasta încât să inspire în inimile primelor călugăriţe calea către Noul Ierusalim. Lucrarea de zidire în mănăstire, chilii, obşte etc. reprezintă stupul care fără albine este nefolositor. Cele care dăruiesc mierea aromată a vieţii în rugăciune şi virtute sunt călugăriţele rugătoare. Sfântul le-a învăţat zi şi noapte „vieţuirea duhovnicească îngerească". Nu era doar învăţătorul călugăriţelor, ci însuşi modelul călugărului nevoitor. Cu toată povara îndrumării, n-a întrerupt şi nici nu şi-a împuţinat nevoinţa. Le-a rânduit pe amândouă, şi nevoinţa, şi învăţătura, încât monahiile să aibă în­aintea lor o pildă vie de urmat: „căci pilda cea bună este oglinda cea mai curată şi mai luminată pentru cei care urmează să se folosească şi prima trăsătură a adevărului, cea care-i preschimbă pe ceilalţi prin poveţele învăţătoreşti", aşa cum spune şi imnograful lui"³⁰. Pentru scopul acesta primeşte în mănăsti­rea sa un sfânt preot evlavios, părintele Ioanichie, şi-l rânduieşte duhovnicul mănăstirii, ca să săvârşească sfintele slujbe şi să mărturisească, aşa cum se pome­neşte în actul înmormântării sfântului: „să aibă pe Preacuviosul Părinte Ioanichie slujitor al mănăstirii şi duhovnic al lor, aşa cum l-au avut şi învăţător (pe Sfântul Gherasim)". Dumnezeiasca Liturghie trebu­ia să se săvârşească în fiecare zi, încât toţi să

³⁰ Rânduiala 1778

95

primească mana cerească. Aceasta se săvârşeşte conti­nuu, de atunci şi până astăzi, fără întrerupere. Ea este o legătură a obştii cu izvorul ei, o rugăciune neînceta­tă către Tronul lui Dumnezeu, prin Sfântul Gherasim. După aceea, este o luptă duhovnicească conştientă pentru dobândirea sfintelor virtuţi.

întâi de toate, Sfânta Liturghie reprezintă temeiul duhovnicesc al Noului Ierusalim. Pentru traiul mate­rial rânduieşte sistemul Bisericii consfinţit de canoane şi statornicit de veacuri până acum de sfinţii călugări şi stâlpi ai monahismului, anume obştea. Acest sistem îl doresc şi reuşesc să-l întărească monahiile prin sigi­liul patriarhal: „să petreacă (mănăstirea) în obşte, aşa cum petrec celelalte obşti sfinte şi dumnezeieşti nu numai având mâncăruri şi băuturi comune, veşminte şi încălţări, ci şi cuget iubitor de frate şi de Dumnezeu, fiecare îngrijindu-se spre folosul ei şi al aproapelui, ca un suflet locuind în trupuri diferite".

Cu pricepere şi atenţie, sfântul sprijină şi împo­dobeşte în Noul Ierusalim nu numai clădirile şi lucru­rile materiale, ci înainte de toate viaţa evanghelică şi patristică. „Tâlcuitor al vieţuirii virtuoase şi dascăl practic al nevoinţei mai presus de lume"³¹ a devenit sfântul pentru obştea sa. Astfel, mănăstirea devi­ne, prin binecuvântarea lui Dumnezeu şi lacrimile sfântului, izvor nesecat din care se adapă şi se hră­nesc zeci de mii de suflete ale creştinilor, de veacuri până acum. Oare înţelegem că aceasta este lucrarea

³¹ Sfintele Rânduieli, Cântarea a III-a, p. 53.

96

credinţei sfântului? Dacă da, să ne îngrijim să dobân­dim această credinţă care poate „să mute şi munţii" (I Corinteni 13, 2).

18. Nevoinţa sfântului

„Mari lupte a săvârşit, prin postire, şi chinuindu-şi trupul, şi prin privegheri de toată noaptea."

(Mitrofan)

Să ne străduim acum să pătrundem în viaţa as­cetică a sfântului din mănăstirea lui şi în mod special în Asketerionul lui (loc de nevoinţă), care se vede înlăuntrul bisericii, în partea de vest. Avem multe de învăţat, chiar dacă nu suntem toţi călugări. Este o gre­şeală să se spună că doar călugării trebuie să se nevoiască. Nevoinţa pentru dobândirea sfintelor virtuţi trebuie săvârşită de toţi creştinii. Fiecare în partea lui şi „fiecare în propria lui tagmă" (I Corinteni 15, 23). Care este scopul creştinului şi prin ce mijloace îl duce la îndeplinire? Răspunsul la această îndoită întrebare ne dă rezolvarea problemei. Şi primul scop este cu­prins în cuvintele Sfântului Petru: „După Sfântul care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petre­cerea vieţii" (I Petru 1,15). Sfinţenia aceasta nu înseam­nă altceva decât să ne asemănăm Mântuitorului Iisus Hristos. Nu vom stărui asupra acestui aspect, pentru că nu este aici locul potrivit, ci vom spune doar că

97

elementele sfinţeniei înseamnă cultivarea „asemănă­rii". Adică omul să se unească cu Dumnezeu în duh. Acest lucru înseamnă credinţă absolută, dezvoltarea puterilor duhovniceşti ale sufletului la o scară înaltă, astfel încât să-L fixezi pe Dumnezeu „faţă către faţă", alungând frica morţii, arătând iubire faţă de om şi faţă de împlinirea poruncilor evanghelice.

Se înţelege câtă putere de voinţă se cere ca să se întâmple toate acestea. Când cineva se hotărăşte însă, harul lui Dumnezeu este în preajmă şi lupta în­cepe. Mijlocul pentru izbândă este rugăciunea, adică dăruirea absolută a sufletului smuls dintre cele pă­mânteşti. Şi ştim cu toţii cât de greu este acest lucru. Sub acest aspect, sfântul s-a nevoit mulţi ani şi a re­uşit să dobândească vederea măreţiei dumnezeieşti: „Făcutu-te-ai, preafericite, prin rugăciunile tale chip dumnezeiesc, pe Dumnezeu în chip desăvârşit văzându-L cu ochiul cugetului cel curăţit", aşa cum spune imnograful său.³² Acesta este şi motivul pentru care sfântul a reuşit să se roage zi şi noapte şi să se desfete de bucuria luminii dumnezeieşti. înlăuntrul acestei deplinătăţi de lumină cerească, omul îşi îmblânzeşte cu uşurinţă păcatele cele cu voie şi cele fără de voie. Robirea lui este mai uşoară şi singurul lucru de care se îngrijeşte este să o păstreze în limitele vieţii pentru lucrare, nimic mai mult.

Postirea şi hrănirea doar cu hrana necesară re­uşeşte să îmblânzească trupul şi să-l robească voii

³² Sfintele Rânduieli, p. 85.

98

lui Dumnezeu. Este caracteristică nevoinţa înfrânării sfântului, aşa cum scrie Mitrofan: „ca unul fără de trup în trup se lupta, şi întărit de puterea dumneze­iască jumătate de săptămână mânca dovleac fără sare, iar în cealaltă vreme rămasă lintea era hrana lui, şi acestea fără pâine înmuiată." Dovleac fără sare, jumă­tate de săptămână şi cealaltă vreme a săptămânii linte fiartă fără pâine! Astfel îşi întreţinea trupul, fără să-i îngăduie să aibă mai multe pretenţii. Deoarece însă este destul de greu să fie micşorate mai mult neputin­ţele firii, de aceea ascetul recurge şi la siluire, chinuindu-şi trupul: adică somn puţin, indispensabil, aşezat sau întins pe o stâncă, lucrarea mâinilor etc.: „trupul omorându-l cu înfrânarea şi sufletul curăţindu-l cu apatia", scrie imnograful³³.

De asemenea, caracteristic este faptul că sfântul vieţuia „în peşteri şi în crăpăturile pământului" (Evrei 11,38), aşa cum este şi Asketerionul său, în mănăstire. O deschizătură în partea de vest a bisericii îl condu­ce pe închinător, coborând scara, într-un subsol întu­necat, săpat adânc, în curtea de atunci a mănăstirii. Este despărţit în două încăperi care comunică printr-o crăpătură tetragonală dintr-o lespede de 30 x 40 cm. Prima încăpere are aproape formă de săgeată, a că­rei parte dreaptă are lungimea de cinci metri. A doua este paralelipipedică, cu dimensiuni 2x5. Pe jos sunt stânci şi pământ. Lateralele sunt zidite din piatră şi se încheie cu un acoperiş boltit, zidit din piatră, aşa

³³ Sfintele Slujbe, Idiomela Litiei, p. 39.

99

cum se construiau în vechime podurile. Pereţii, până la începutul etajului, sunt finisaţi cu var şi nisip. în camerele din mijloc şi în partea stângă sus există un tunel de cărămidă care duce afară. Atât tunelul, cât şi întreaga construcţie a Asketerionului, duc la ipoteza că probabil acesta va fi fost înainte un spaţiu pe care sfântul îl folosea pentru nevoinţa lui.

Nu este exclus însă să-l fi construit ca un mor­mânt şi pentru acest scop, tocmai ca să-i amintească de moarte. Netemerea de moarte îl eliberează pe om de pământ şi acesta jinduieşte spre cer şi spre cele din ceruri. Prin nevoinţa aceasta, a voinţei, a minţii, a trupului şi a netemerii de moarte, sfântul a reuşit să devină „înger în trup". Dacă nu putem prin nevoinţe înalte să ajungem precum sfântul, este necesar să începem lupta pentru dobândirea sfintelor virtuţi. în cele din urmă, biograful consemnează că: „de aceea, curăţindu-se pe sine şi vărsând râu de lacrimi şi sfinţindu-se... s-a făcut lăcaş al Sfântului Duh". Iată acum un alt aspect al conştiinţei delicate a sfântului cel reprezentat de lacrimi. Oh, într-adevăr, câţi n-au sim­ţit harul lor curăţitor! Creştinul sensibil îşi manifestă pocăinţa adâncă prin inima înlăcrimată. Este cea care uşurează sufletul şi îl odihneşte. Sfântul plânge pen­tru neputinţa sa omenească, însă sufletul său delicat varsă lacrimi pentru că fraţii săi, creştinii, se pierd prin îndepărtarea lor de Dumnezeu. Orice păcat în­seamnă ofensarea lui Dumnezeu şi sfredeleşte sufletul sfântului. Astfel, el plânge şi pentru neputinţele sale

100

personale, dar şi pentru ale celorlalţi. Această smere­nie a lacrimilor, însă, atrage harul lui Dumnezeu. Cu admiraţie şi uimire, biograful său consemnează nevoinţa lui sporită şi sistematică: „şi locurile de luptă pe pământ şi izbânzile şi privegherile şi plecăciunile şi şuvoaiele şi izvoarele lacrimilor şi luptele şi taberele celor potrivnici nu este cu putinţă a le reda în scris" (Mitrofan).

Prin această luptă duhovnicească, sfântul devine „lăcaş al Sfântului Duh". De aici înainte, sfântul pur­tător de Duh Sfânt vieţuieşte împreună cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Sfântul nostru făcându-se ast­fel locaş dumnezeirii, celelalte minuni aveau să fie urmarea acestei îndrăzneli şi familiarităţi a lui cu Dumnezeu. Am tâlcuit pe cât a fost cu putinţă via­ţa ascetică a sfântului în mănăstire şi în Asketerionul lui. Ceea ce a izbândit şi ceea ce reuşeşte să împlinească până astăzi vedem în fiecare zi şi nu mai este nevoie de altă dovadă. El a devenit „taumaturg purtător de Dumnezeu" prin Cortul Său nestricăcios şi model al vieţii sfinte şi mângâietor pentru toţi drumeţii obosiţi ai acestei vieţi.

19. „Sfântul Gherasim Dascălul"

în actul înmormântării Sfântului care s-a păs­trat, pe lângă altele, Sfântul Gherasim este pomenit ca învăţător. Se pare că închinătorii, dar şi călugăriţele îl numeau aşa. De aceea a şi rămas această denumire a

101

lui. Ce înţeles trebuie însă să dăm acestei însuşiri? Cunoaştem din cealaltă Grecie insulară că preotul era numit, în general, „învăţător" pentru că fie preotul din oraş, fie cel din sat sau din mănăstire, era şi învă­ţătorul copiilor în anii robiei şi mulţi ani după aceea.

Astfel, denumirea aceasta a rămas până astăzi.

Credem că ceva asemănător s-a întâmplat şi în _cazul Sfântului Gherasim. În mod special, la Omala, Mănăstirea Noul Ierusalim a fost transformată de sfânt într-o adevărată şcoală. Sfântul nu numai „s-a ocupat, învăţându-le pe călugăriţe vieţuirea duhovni­cească şi îngerească, şi pe închinători catehizându-i în biserică, spre adevărata cunoaştere şi faptă evanghelică, ci şi pe copii i-a învăţat literele greceşti, scrisul şi cititul. Aceasta era o lucrare obişnuită pentru călugării Kefaloniei, să-i înveţe adică pe copii scrisul şi cititul³⁴. Astfel, şi sfântul şi-a asumat şi grija să-i înv^eţe pe copii literele greceşti, folosind ca materia­le auxiliare cărţile bisericeşti, Octoihul, Psaltirea şi în mod special Evanghelia. Faptul că sfântul a fost şi în­văţător reiese şi din următoarele: în cererea pe care _a făcut-o Ieremias Mainis, stareţul Mănăstirii Noului Ierusalim, pentru canonizarea sfântului de către patriarhia Ecumenică, în jurul anului 1620, semnea­ză în afară de Arhiepiscopul Pahomie al Kefaloniei

34 Dr. Gherasim Pentog_ai_ou; Manuscrise kefalonite ale edi^icael elementare în timpul stăpânirii veneţiene, Periodicul p_arnassos, voi 14, 2, Atena 1972. Protoprezbiter C. Gkeli: Mănăstirea Sfintei Parascheva din Lepedon şi Sfântul Antim Kuruklis, p. 48. Tsitseli, Antologii kefalonite, vol. 2, p. 83.

102

şi alţi preoţi oficianţi, şi Ioan Tsimaras, Petru Komis, Teodor Halkiopoulos, Antonios Balsamos, care adau­gă lângă semnătura lor caracteristica: „ucenicul sfân­tului". Dacă ne gândim că în anul 1620 sau poate mai devreme, când s-a alcătuit cererea şi scurta biografie a sfântului, trecuseră patruzeci de ani de la adormirea lui, semnatarii ca „ucenici ai Sfântului" erau vârstnici şi bărbaţi împliniţi, şi mai ales dintre întâistătătorii Kefaloniei, şi trebuie să conchidem că, fiind copii, au trăit aproape de sfântul şi au învăţat literele greceşti şi au fost catehizaţi de acesta în credinţă şi istorie gre­cească şi în alte diferite cunoştinţe elementare"³⁵.

Prin expresia „ucenicul sfântului" nu trebuie să se înţeleagă un ascultător al cuvântului dumnezeiesc propovăduit de Sfântul Gherasim, pentru că în afară de cei de mai sus care semnează ca ucenici ai sfântului sunt şi: Ioan Baptistis, Metaxa şi Anghel Kokinos, care-l cunoşteau pe sfânt, viaţa lui, îl auziseră învă­ţând şi confirmau viaţa lui sfântă prin semnătura lor în acelaşi manuscris, însă nu sunt numiţi ucenicii sfântului. Deci Sfântul Gherasim, în Noul Ierusalim, la Omala, ţinea şcoală în care copiii acestei epoci şi în special ai ţinutului Omala aveau prilejul excepţional să înveţe scrisul şi cititul de la Sfântul Gherasim. Prin urmare, el era învăţătorul copiilor greci înrobiţi şi „în­treţinea nădejdea îndepărtată" a neamului.

în afară de aceasta, tradiţia ne spune că sfântul mergea prin sate şi propovăduia creştinilor credinţa

³⁵ Hrisostomos Papadopoulos, Sfântul Gherasim, p. 13.

103

şi viaţa ortodoxă, ferindu-i de predica papistaşă care în acea epocă primejduia Ortodoxia, şi de aceea orto­docşii îl numeau „scutul împotriva papismului"³⁶.

Astfel, Sfântul Gherasim a fost şi o pildă de das­căl al virtuţii şi al cunoaşterii: „credincios slujitor al Preasfintei Treimi... lucrător al Evangheliei prin de­săvârşirea vieţii, podoaba cea împodobită a harului, sluga adevărată a Stăpânului"³⁷. în mod special, învă­ţătorii ar putea să se inspire din chipul luminos al „în­văţătorului kir Gherasim", aşa cum îl numeau atunci creştinii.

20. Lângă Sfântul Gherasim

Să cutezăm să ne închipuim o întâlnire cu Sfântul Gherasim în Noul Ierusalim, la Omala, în acele vre­muri, în jurul anului 1570, când mănăstirea se întărise şi fremăta de luptă şi viaţă duhovnicească. Ora trei după miezul nopţii. „Eclisarisa" este clopoţelul biseri­cii Adormirii Maicii Domnului care cheamă la slujbă. Preotul se află în altarul lui. Monahiile şi-au luat locurile în strănile bisericii. După puţin timp, în tăcerea adâncă şi în lumina pâlpâitoare a candelelor, un chip ca o umbră îngerească intră prin uşa de apus în bise­rică. Este Dascălul Gherasim. A rămas în Asketerionul

³⁶ Consemnările lui Spiridon Becator, Galiatsos Pecatoros,

1787.

³⁷ Sfintele Slujbe, Slava Utreniei, p. 68.

104

lui toată noaptea. Acolo, înlăuntrul mormântului, a vărsat lacrimi, rugându-se, uneori îngenunchiat şi al­teori în picioare. După aceea, somnul, după oboseala rugăciunii, i-a ocrotit ochii şi s-a întins pe stânci, ca să se odihnească puţin. L-a trezit dulcele sunet al clopo­ţelului şi, sprinten ca un soldat pregătit pentru luptă, zboară, urcă scara şi iată că acum intră în biserică. Toţi îl primesc pe pustnic cu o înclinare tăcută şi imediat începe rânduiala. Dar aceasta nu este o rânduială ca cele pe care le cunoaştem. Aici, sufletul duce luptă ca să-L atingă pe Dumnezeu, să grăiască cu El şi să cu­prindă slava dumnezeiască. Se citeşte Miezonoptica cu Psaltirea şi începe Utrenia. Monahiile psalmodiază cucernic catismele şi canonul. Astăzi va sluji sfântul. Iese afară din altar şi îşi face închinăciunile. Se îm­bracă cu sfintele veşminte şi într-adevăr, acum stră­luceşte. Nu este pustnicul cu rasa îngălbenită, ci un înger lângă tronul lui Dumnezeu.

„Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh" răsună din inimă glasul lui şi Liturghia începe. O lumină îi cuprinde pe cei din bi­serică şi îi trage spre cele de sus... Trăim momente mai presus de lume, nu ne găsim pe pământ, privirile noastre îndreptate către chipul sfântului nu suportă să-l întâlnească mult timp. O strălucire le face să se plece spre cele de jos. Pentru ca să-l fixezi şi să-l cerce­tezi pe sfânt trebuie să fii şi tu asemenea cu el. Altfel te pierzi şi singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să urmezi cu supunere porunca lui.

105

„Smerit şi liniştit, credincios, curat şi frumos, sfânt şi blând şi îndrăzneţ, măsurat, înţelept şi fără tristeţe, organ al Treimii şi sălaş al harului Dumnezeiesc"³⁸. A devenit umbra noastră, tovarăşul nostru. Lângă el şi departe de el, prin amintirea lui, am aflat liniştea!

Această odihnă dăruieşte-o nouă, Sfinte Gherasime, în această lume tulbure în care vieţuim astăzi!

21. Adormirea sfântă

„Ajungând la bătrâneţea cea mai adâncă şi săvârşind multe minuni şi ştiind sfârşitul său cu multe zile înain­te, chemând monahiile şi rânduindu-le şi învăţându-le pe acestea şi cerându-şi iertarea de la acestea şi binecuvântându-le pe ele şi pe toţi creştinii, iertare desăvârşită dându-le şi rugându-se, şi-a dat duhul lui Dumnezeu".

(Mitrofan)

Mulţi sfinţi au primit de la Dumnezeu harisma de a-şi cunoaşte ziua morţii lor, precum Iacov, Moise şi mulţi sfinţi după Hristos. Sfântul nostru bineplăcut lui Dumnezeu a primit şi el această înştiin­ţare. Nu s-a înfricoşat, pentru că acest ceas îl aştepta şi pentru acesta trăise. El însuşi se dăduse morţii şi Asketerionul era mormântul lui. Ceasul acesta îl va

³⁸ Sfintele Slujbe, Troparul cântării a V-a, p. 45.

106

îndruma spre Dumnezeul Căruia îi slujise atâţia ani. Sfântul I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru înştiinţa­re şi a început pregătirea finală, pentru că toată viaţa lui însemnase pregătire. Prima lui grijă a fost obştea pentru care lucrase nouăsprezece ani. Le-a adunat pe monahii şi le-a spus, în chip firesc, vestea. La auzul ei, unele călugăriţe s-au înfricoşat, altele s-au umplut de uimire, altele au plâns şi toate şi-au ţintuit privirea lor asupra învăţătorului lor. Ca întotdeauna, sfântul le-a sfătuit şi le-a îndrumat. Le-a repetat câteva adevăruri fundamentale pentru mântuire: credinţă dreaptă şi viaţă în dreptate, în special pentru călugăriţe creş­terea în sfintele virtuţi şi ţinerea făgăduinţelor: as­cultare, neagoniseală, feciorie. Curăţenia sufletului şi a trupului dăruieşte omului puterea să-L vadă pe Dumnezeu. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Ascultarea, rodul smereniei, atrage harul lui Dumnezeu şi dăruieşte sufletului pace. Neagoniseala îl rupe pe monah de cele pământeşti şi-l face să se poar­te pe pământ ca un înger. Şi mai presus de toate, mai mare decât toate virtuţile este iubirea. Mai întâi iubi­rea faţă de Dumnezeu şi urmarea acesteia, iubirea faţă de oameni, faţă de semeni. Iubirea este fundamentul păcii şi puterea mişcătoare spre fapte bune. Această iubire „îndelung rabdă, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă,

107

toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată" (I Corinteni 13, 4-8). Şi deasupra tuturor acestora „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre" (Filipeni 4, 7). Este ultimul sfat al sfântului ca mona­hiile să păstreze pacea între ele. Diavolul urăşte pacea şi o războieşte. De aceea, surorile „să aibă pace înlăuntrul lor şi unele faţă de altele".

Dar sfântul lui Dumnezeu cunoaşte neputinţele sufletului omenesc, care de multe ori, fără să înţele­gem, devin piedică şi îi împilează pe fraţi. Sfântul nu ezită să ceară iertare de la călugăriţe pentru orice lu­cru cu care le-a mâhnit şi fără de voie le-a amărât în decursul anilor. într-adevăr, este uimitoare smerenia sfântului şi I se cuvine slavă lui Dumnezeu, Care dăruieşte oamenilor asemenea modele de urmat. Pentru că sfântul tuturor prietenilor şi vrăjmaşilor mănăstirii, şi ucenicilor şi sătenilor „şi tuturor creştinilor iertare desăvârşită le-a dăruit", cu o râvnă exemplară şi lip­sită de răutate.

A sosit vremea despărţirii. Este cincisprezece au­gust, Praznicul Maicii Domnului, după Dumnezeiasca Liturghie. Părintele Ioanichie, părintele Gherman, egumena Lavrentia şi toate călugăriţele se află lân­gă el. Sfântul începe rugăciunea şi toţi se roagă în tă­cere. El este cu desăvârşire absorbit, ca şi cum ar fi văzut cerul deschis aşteptându-l. Toţi îl urmăresc cu admiraţie. Sfântul se opreşte şi îi binecuvântează pe toţi, în timp ce ei îi sărută mâna. îngenunchează şi ia­răşi se roagă. Genunchii acum se pleacă: „Doamne,

108

Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, miluieşte-mă şi primeşte duhul meu", sunt ultimele lui cuvinte. Acum Dumnezeu i-a luat sufletul, lăsând aici cinstitul cort al acestuia. Clopotul Noului Ierusalim a izbucnit şi vestea înfricoşătoare s-a răsp ândit în Omala şi în întreaga insulă. Părintele Ioanichie şi părintele Gherman l-au îmbrăcat pe sfânt cu cele _mai bune veş­minte aurite la culoare şi l-au adus în biserică.

Sfântul o iubea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi în aceasta îşi pusese totdeauna nă­dejdea. Dorinţa sa lăuntrică să ado_armă în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a împli­nit. Toţi au înţeles asta şi se întăresc î_n convingerea că înaintea lor au un sfânt, lauda Bisericii şi slava lui Dumnezeu. „Astfel, a fost întărit prin nevoinţa dintotdeauna a virtuţii, el, vasul ales al Duhului Sfânt şi tronul preasfânt al harului dumnezeie_sc ca harul să se odihnească şi în acesta ca şi în ceilalţi sfinţi, şi să-i dăruiască desfătarea nepătimirii, strălucirea stării du­hovniceşti şi lumina vederilor cereşti"³⁹.

La slujba cucernică de înmormântare au slu­jit episcopul Filothei Loverdos şi preoţii Kefaloniei. Apoi, sfântul este înmormântat în partea de sud, afa­ră, lângă zidul bisericii.

Mormântul se păstrează sub raclă, fiind încadrat mai târziu, după dărâmarea bisericii mici, înlăuntrul bisericii Adormirii Maicii Domnului.

³⁹ Rânduiala din 1778.

109

Se păstrează actul înmormântării sfântului, care a fost alcătuit la 20 august 1579. Să presupunem că a fost înmormântat după cinci zile, ca să se dea prilejul creştinilor insulei să se închine sfintelor sale moaşte. Nu este exclus, de vreme ce au văzut că sfântul său trup era bine-mirositor.

Adăugăm actul de înmormântare, pentru că în acesta cititorul găseşte multe informaţii, dar şi descrierea modului ulterior de organizare a Mănăstirii Noul Ierusalim după adormirea Sfântului.

Act de înmormântare 1579: „1579, ziua 20 a lunii August, în ţinutul Omala, înlăuntrul Sfintei Mănăstiri numite Noul Ierusalim, după înmormântarea fericitului Gherasim, cârmuitorul acestei mănăstiri, s-au adunat toa­te monahiile care se găsesc astăzi şi au făcut sobor ca să aleagă pe egumena şi întâi-stătătoarea acestei biserici şi a surorilor călugăriţe. Şi astfel au ales, au votat şi au rându­it drept egumenă pe evlavioasa Lavrentia, dându-i acesteia toată voia şi puterea să fie, să rămână şi să conducă peste călugăriţe, aşa cum a lăsat şi a rânduit fericitul învăţător Gherasim. în acest fel toate călugăriţele trebuie să făgăduiască şi să mărturisească că vor face ceea ce va rândui egu­mena Lavrentia, orice ar voi să spună spre folosul bisericii şi al acestor călugăriţe. Şi această egumenă să nu poată să facă în această mănăstire niciun fel de lucru fără să le în­trebe pe aceste călugăriţe şi în chip asemănător să-l întrebe şi pe duhovnicul Ioanichie şi să fie şi să stăpânească această egumenă această Mănăstire şi surorile spre propăşire şi nu spre împuţinare. Şi nereuşind aceasta, să voteze şi să facă adunare surorile toate, ca să aleagă, să facă şi să rânduiască

110

altă egumenă în locul ei. Şi dacă de mai multe ori spun că vreo călugăriţă n-a vrut să facă ascultare de această egume­nă cu evlavie, ci a vrut să se opună ei, sau a dorit să nu fie în niciunfel de suferinţă, să se adune toate surorile, să facă so­bor, s-o scoată din această mănăstire fără nicio întrebare şi să nu poată să aibă, nici să primească din partea mănăstirii nimic din ceea ce s-a bucurat în mănăstire. Şi chiar să măr­turisească maica stareţă cu surorile părerea lor, să-l aibă pe preasfântul părinte Ioanichie drept duhovnic, şi slujitorul acestei mănăstiri, aşa cum l-au avut şi pe învăţătorul şi să-l aibă spre întrebare în tot lucrul pe care voiesc să-l facă. Şi să aibă şi să stăpânească şi să întreţină şi să cultive toate lo­curile acestei mănăstiri, atât terenurile agricole, cât să aibă şi celelalte drepturi care se cuvin acestei biserici. Şi părin­tele Gherman să fie şi acesta în această mănăstire ca frate şi sprijinitor, aşa cum era şi împreună cu dascălul Gherasim, prin mărturia evlaviosului preot Kir Alivezi Francu, a lui Kir Mihail Francu, şi a lui Kir Androutsu Perivolisianul" („Antologii Kefalonite", vol. 2, p. 256).

111

Adormirea Sfântului. Pictură în Biserica Adormirii Maicii Domnului

Capitolul 5

22. Prima mutare a moaştelor sfântului

„Deoarece era cu neputinţă să rămână ascunsă vir­tutea Sfântului, de aceea, după moartea lui, au voit să facă mutarea sfintelor moaşte, care s-a şi întâmplat prin exarhul Ieremia de atunci al Tronului Cetăţii împărăteşti, canonic şi legal în anul 1581".

(Ieremia)

„Drepţii în veac vor trăi şi de la Domnul este plata lor" (înţelepciunea lui Solomon 5, 14) grăieşte Sfânta Scriptură. Aceasta s-a întâmplat întocmai cu Sfântul Gherasim. Sufletul s-a despărţit de trup prin moartea sfântului, dar prezenţa lui s-a făcut simţită în mănăstire şi în alte locuri. Se întâmpla zi de zi tot mai evident, pentru că mulţimea creştinilor care venea cu credinţă la mormântul sfântului primea vindecare de boală şi pace.

Ceea ce a uimit cel mai mult a fost vindecarea unei demonizate, pe care obştea a adus-o în mănăstire ca să se închine. Aceasta însă a reuşit să fugă într-o noapte şi a căzut în cisterna mănăstirii. Egumena îm­preună cu celelalte surori au auzit în acelaşi timp gla­sul cunoscut al sfântului care le îndemna să alerge s-o

113

salveze pe cea demonizată, care era în primejdie. S-au sculat, au alergat la chilia ei, dar n-au găsit-o. Cu în­drumarea sfântului au ajuns însă şi la cisternă. Atunci au văzut-o pe femeie ţinându-se deasupra apei, fără însă să vadă cum. I-au aruncat frânghia şi au tras-o afară, constatând cu bucurie că era sănătoasă. Ea în­săşi a început să povestească cum demonul a îndemnat-o să se arunce în cisternă şi cum sfântul a salvat-o de la înec, ţinând-o deasupra apei şi izbăvind-o de demon.

Aceasta şi multe alte minuni le-au convins pe călugăriţe că trebuie să facă mutarea sfintelor moaşte. Cu binecuvântarea şi în prezenţa Exarhului Patriarhal, a Mitropolitului Gavriil al Filadelfiei, pentru că mă­năstirea este stavropighie patriarhală, probabil şi a Arhiepiscopului Kefaloniei, s-a făcut mutarea şi s-au scos moaştele întregi, nestricăcioase şi binemirositoare. Mutarea aceasta s-a realizat la 20 octombrie 1581, adică după doi ani şi două luni de la înmormântarea lui.

Bucuria călugăriţelor dar şi a creştinilor orto­docşi a fost negrăită. S-a confirmat prin nestricăciunea trupului un lucru de care erau convinşi toţi, anu­me că ieromonahul pustnic Gherasim Nottara este sfânt. Vestea aceasta a străbătut toată insula şi mulţi­mile veneau să se închine sfintelor moaşte. Sfinţii lui Dumnezeu reprezintă bucuria Ortodoxiei, pentru că Dumnezeu Se preamăreşte „întru sfinţii Săi" (Psalmul 150.1) şi „împreună cu toţi sfinţii Lui" (II Corinteni 1.1).

114

23. A doua îngropare a moaştelor sfântului şi a doua mutare

Dar dacă ortodocşii s-au bucurat, papistaşii care se luptau cu orice mijloc să-i convertească, s-au întris­tat foarte. Vedeau că planurile lor pentru atragerea ortodocşilor eşuau prin neputrezirea trupului pustni­cului şi a dascălului ortodox. Prin urmare, au început războiul. S-au pornit să osândească Biserica Ortodoxă cum că după schismă nu mai poate să aibă sfinţi. Au recurs la puterea politică şi au reclamat că sfântul a fost deshumat înainte să se împlinească trei ani, aşa cum este rânduit ca să se dezintegreze trupul, şi că toată această lucrare înseamnă exploatare religioasă şi au cerut reînmormântarea lui. Toate lucrurile de mai sus şi multe altele sunt cuprinse criptic în propune­rea lui Ieremia Mainis, în raportul lui către Patriarhie: „Mulţi dintre cei potrivnici, înverşunaţi spre osândi­rea Bisericii noastre, grăiesc lucruri lipsite de evlavie", într-adevăr, cât îl orbeşte pe om ura şi fanatismul! Se pare că a fost mare răzmeriţă, deoarece credincioşii au început să se apere şi să respingă acuzele. Exarhul patriarhal, văzând toate acestea şi temându-se ca nu cumva să izbucnească vreo răscoală care ar fi avut drept urmare vărsare de sânge din partea ocupanţilor catolici, a hotărât că este înţelept, după ce mai întâi s-a înţeles cu puterea politică, să reînmormânteze sfinte­le moaşte, probabil ca să se împlinească trei ani de la prima înmormântare, sau şi mai mult timp, pentru

115

că nu se menţionează exact. De altfel, ortodocşii nu aveau nimic de pierdut. Ei vor aştepta doar câteva luni ca lumina sfinţeniei să strălucească şi mai mult. Presupunem că această maşinaţie a durat în jur de pa­tru luni. Adică sfântul a fost îngropat pentru a doua oară în februarie 1582, după ce, conform mărturiei lui Ieremia Mainis: „îngropând acele sfinte moaşte în pământ până la termenul stabilit de Mitropolitul Filadelfiei, şi făcând pentru a doua oară strămutarea, am găsit aceste moaşte întregi, pline de mireasmă şi făcătoare de tămăduiri. Sfintele Moaşte au rămas în pământ prima dată şi după aceea timp de doi ani şi opt luni". Deci lipsesc patru luni pentru a se împlini cei trei ani. Acestea sunt lunile în care au avut loc cer­turile pentru a doua înmormântare.

A doua mutare a moaştelor a însemnat trium­ful Ortodoxiei, papistaşilor închizându-li-se definitiv gura. Din mormântul lui, sfântul a dat o palmă grea ereziei. Urmarea a fost că ortodocşii s-au întărit mai mult în credinţa lor, dar şi mulţi romano-catolici s-au întors către Ortodoxie până când, la puţin timp, au plecat din Kefalonia. Aşadar, Sfântul Gherasim este „ocrotitorul ortodocşilor".

Acesta este şi motivul de bază pentru care prin­cipala prăznuire a Sfântului a fost rânduită la 20 octombrie, adică mutarea şi nu adormirea, aşa cum prăznuieşte de obicei Biserica. Mai târziu, însă, creşti­nii au prăznuit şi adormirea sfântului, mutând-o la 16 august, ca să nu coincidă cu praznicul Născătoarei de Dumnezeu. De atunci, stăpânirea veneţiană a început

116

să cinstească Mănăstirea Noul Ierusalim atât de mult, încât să-i dăruiască în fiecare an treizeci de ducaţi.⁴⁰

24. Canonizarea oficială

După a doua mutare, sfintele moaşte ale Sfântului Gherasim au fost aşezate într-o raclă impro­vizată şi se găseau în biserică, primind închinăciunea evlavioasă a credincioşilor care mergeau acolo. Anii treceau şi faima sfântului se răspândea mai mult, pen­tru că în fiecare zi se săvârşeau minuni. „Celelalte mi­nuni după moartea lui, pe care le-au săvârşit sfintele sale moaşte, nu pot a le spune şi a le istorisi, multe fiind", scrie Mitrofan. Şi oricum, lucrul acesta se în­tâmplă până astăzi. Conştiinţa poporului deja îl pro­clamase pe ieromonahul pustnic Gherasim Nottara drept sfânt, şi sfânt îl numea şi primea harul lui mân­tuitor. Tocmai această convingere a poporului credin­cios trebuia să fie întărită printr-un act oficial de către Patriarhia Ecumenică, conform cu tradiţia consacrată în Ortodoxie. Lucrarea aceasta şi-a asumat-o episcopul de Mainis, Ieremia Katsaitis, care şi-a lăsat episcopia şi a devenit ocrotitor al Sfintei Mănăstiri Noul Ierusalim în 1596, după ieromonahul Ioanichie. Impresionant este faptul că petiţia către Patriarhul ecumenic n-o al­cătuieşte episcopul Kefaloniei, care semnează ca prim martor cererea pe care o vom vedea.

⁴⁰ Antologii kefalonite, vol. 2, p. 260.

117

După părerea noastră, explicaţia constă în fap­tul că mănăstirea din anul 1582 poartă în mod oficial sigiliul patriarhal. Dar şi înainte de Sfântul Gherasim a fost stavropighie patriarhală şi, prin urmare, pentru cazurile care vizau mănăstirea, reprezentantul aceste­ia putea să se adreseze direct Patriarhului Ecumenic.

Astfel, prima cerere a fost făcută de către Ieremia, fără rezultat, al cărei conţinut s-a pierdut şi ştim des­pre ea doar din a doua cerere în care se consemnează: „de aceea şi mai înainte am amintit în parte virtuţile şi izbânzile acestui părinte".

A doua cerere, cu o scurtă biografie a Sfântului, semnată de episcopul Kefaloniei Pahomie Analitis şi de înalţi clerici şi mireni, a fost trimisă Patriarhiei în jurul anului 1620, patriarh fiind Chiril Lucaris⁴¹.

Cererea are următorul conţinut:

„Epistola iubitorului de Dumnezeu episcop al Mainei, Kir Ieremia, către Preafericitul Patriarh Ecumenic Kir Chiril

«Lauda dreptului desfată popoarele», grăieşte cu­vântul profetului. Dar nouă nu numai desfătare duhovni­cească ne pricinuieşte cel lăudat, Sfântul Părintele nostru Gherasim, ci şi îndemn nemincinos spre mântuire sufle­tească. Mai mult, uşurează povara conştiinţei noastre, căci fiecare dintre creştinii evlavioşi este dator să cinstească şi să laude pe cei care vieţuiesc cu evlavie şi sunt bine-plăcuţi

⁴¹ Hrisostom Papadopoulos, Sfântul Gherasim, p. 18 ş.u.

118

lui Dumnezeu. Căci lauda este plata virtuţii, conform celui care zice, şi cel ce laudă virtutea îl laudă pe Dumnezeu, de la Care este virtutea oamenilor. Pentru aceasta şi mai înainte ne-am referit în parte la virtuţile şi la izbânzile acestui părinte către Tronul Patriarhal şi acum cu dorinţă şi cu nădejde aducem la cunoştinţă acestea spre judecata Preafericirii Voastre, rugând cu implorare să ne învredni­ciţi şi să faceţi public Sfântului Sinod, ca să cinstiţi în chip canonic şi să-l aşezaţi în ceata sfinţilor bărbaţi pe acest pă­rinte al nostru.

Sfântul Părintele nostru Gherasim era originar din Peloponez, din ţinutul numit Trikis, sau Trikala după de­numirea comună. Cu toate acestea s-a întâmplat ca evlavia părinţilor săi nobili şi destul de bogaţi să nu fie mai pre­jos decât neamul. Când a crescut cu vârsta, a înconjurat şi Grecia şi Thesalia şi Tracia, căutând pretutindeni desă­vârşirea sufletească. Şi-a petrecut probabil timpul nevoindu-se în sfinţenia Muntelui Athos, printre florile cele mai frumoase ale virtuţii şi printre monahii nevoitori de acolo pe sine s-a înfrumuseţat. După acestea, în locurile pline de evlavie ale Ierusalimului a purces de dragul închină­rii, unde rămânând vreme destulă, la treapta preoţiei în chip canonic a fost înălţat de către Preafericitul Patriarh Gherman, de la care primind iertăciune, s-a mutat în ţi­nuturile Iordanului, unde a săvârşit patruzeci de zile de postire, urmând Stăpânului. Şi multe ţinuturi şi insule străbătând, în cele din urmă a venit şi în insula noastră, aici rămânând mulţi ani, îndemnându-i pe credincioşi, pe fiecare în parte, să vieţuiască după Hristos, spre buna plă­cere a lui Dumnezeu. Către bătrâneţe, deja în vârstă fiind,

119

a vrut să se pustnicească. De aceea, aflând o oarecare bise­rică veche în locul numit Omala, a ridicat-o pe aceasta şi a înnoit-o din temelii şi după voia proprie a zidit-o. Dar cei din insula aceasta venind şi cunoscând virtutea bărbatului, l-au silit pe el să le primească pe fiicele lor, pe cele care îm­brăţişaseră vieţuirea monahală şi primiseră să vieţuias­că în chip bine-plăcut lui Dumnezeu. Părintele a primit această sarcină spre folos sufletesc şi mai întâi s-au adunat câteva pe care le-a şi rânduit, învăţându-le vieţuirea deo­sebită şi îngerească, nu puţini ani. Acest Sfânt Părinte a petrecut treizeci de ani şi în mănăstirea zidită de el şi în alt loc, negustând deloc pâine, ci vieţuind doar cu puţină linte înmuiată în apă şi curăţindu-se pe sine continuu prin la­crimi şi rugăciuni şi privegheri. Şi când insula suferea din lipsa ploii, prin rugăciune pogorând ploaie, a izbăvit-o. Nu numai aceasta, ci şi mulţi bolnavi şi demonizaţi a vindecat, ale căror patimi şi nume anevoie este a le spune. Cu tărie credinţa tuturor creştinilor de aici este că insula aceasta a fost păzită nerobită în vremea luptei cu agarenii prin rugă­ciunea acestui părinte. Şi chiar dacă este cineva din această insulă, cu rudeniile lui, care după moartea sfântului nu s-a împărtăşit de aceste minuni, s-a făcut însă văzător al multo­ra. O femeie demonizată a venit la mănăstirea sfântului de dragul vindecării, care, aflând prilejul potrivit şi mişcată de lucrarea satanică, a căzut într-o fântână foarte adâncă. Dar prin apariţia sfântului, nu numai că a fost salvată de înec, ci şi de necăjirea acestui demon a fost eliberată. Acest sfânt a adormit în anul iconomiei întrupării Domnului nostru Iisus Hristos 1579, august 15. Deoarece era cu neputinţă să se ascundă virtutea sfântului, după moartea lui a vrut să

120

se facă strămutarea moaştelor, care a şi fost dusă la împlini­re de către exarhul de atunci Ieremia al Cetăţii împărăteşti, în mod canonic şi după lege, în anul 1581. Dar pentru că mulţi dintre potrivnici, pornindu-se, au grăit necuviincios spre osândirea Bisericii noastre, am fost siliţi prin porunca fericitului Mitropolit Gavriil al Filadelfiei să-l îngropăm din nou, ceea ce s-a şi întâmplat. Îngropând acele sfinte moaşte în pământ până la termenul stabilit de Mitropolitul Filadelfiei, şi din nou făcând a doua oară strămutarea, am găsit aceste sfinte moaşte nestricăcioase, scoţând tot felul de bună mireasmă şi vindecări. Şi au rămas în pământ moaş­tele sfântului şi mai întâi şi după aceea doi ani şi opt luni.

Semnăturile martorilor:

Pahomie, smeritul episcop al Kefaloniei şi Zakintului;

Francisc Metaxa şi iconomul Zaharia Balianos, preot şi schevofilax (îngrijitor al Sfintelor Vase);

Daniil Marketos, Ieromonah;

Matei Stelianos, preot;

Teodor Piniatoros, protoiereu;

Teoharis Balsamos, preot;

Antonie Balsamos, preot;

Ioanis Tsimaras, ucenic al Sfântului;

Petru Komis, ucenic al Sfântului;

Ioanis Baptistis Metaxas;

Anghelos Kokinos;

Teodor Halkiopoulos, ucenic al Sfântului;

Antonie Balsamos, ucenic al Sfântului".

121

Exact în epoca aceasta se găsea la Constantinopol Nicodim al II-lea Metaxa, episcopul de după aceea al Kefaloniei, prietenul episcopului Chiril Lucaris. Şi este foarte probabil că va fi lucrat şi va fi pus înainte în chip potrivit Patriarhului proble­ma canonizării sfântului şi va fi adus rezultatul aştep­tat. Canonizarea s-a aprobat şi s-a elaborat spre încre­dinţare Tomosul patriarhal din iulie 1622. Iată actul canonizării:

Chiril, din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Constantinopolului, al Noii Rome şi Patriarhul Ecumenic

CELOR CARE VIEŢUIESC ÎN HRISTOS HAR şi MILĂ DE LA DUMNEZEU TATĂL ŞI DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

„De îndată ce este vorba de un sfânt, nimic nu i se pare mai de folos adunării de obşte a Bisericii ca pe cei distinşi prin virtuţi în timpul vieţii în trup şi după moarte să-i slăvească prin prăznuiri anuale şi imne de laudă. Faptul acesta de a oferi cinstire ce­lor mai drepţi dintre robii Săi are mărturia bunăvo­inţei Stăpânului obştesc, aşa cum foarte bine învaţă cel între filozofi, Sfântul Vasile al Cezareii. Căci lau­da împărţită pentru virtute celor care vieţuiesc după virtute, lui Dumnezeu I Se cuvine, deşi toată virtutea se lucrează în oameni, aşa cum mărturiseşte Sfântul

122

Grigorie, care poartă numele de Teologul. Se adaugă şi faptul că datoria noastră faţă de unii ca aceştia este lauda care li se cuvine, ca nimănui cu nimic să nu îi rămânem datori, conform dumnezeiescului apostol, în chip egal le este de folos tuturor aceasta, deoarece lauda pentru cele bune i-a făcut pe cei mai trândavi să se ridice şi să-i ajungă în râvnă şi să urmeze sfinţilor, şi pe cei mai iubitori de trudă să lucreze cu mai multă putere.

Căci nimeni n-a văzut dorinţa din suflete pu­nând început astfel şi îndrumând cu uşurinţă, cât a făcut-o mânată de lauda pentru faptele vestite, înlăuntrul celor care nu sunt leneşi şi nesăbuiţi pe deplin la cuget. Toţi câţi se întâmplă să fie dăruiţi cu atâta virtute, acestora nu întâmplător li se dăruieşte desfă­tarea, căci despre faima celor buni trebuie să crezi lui Solomon, care zice că lauda dreptului desfată popoa­rele. Se adaugă faptul că nu este de mic ajutor cinstea faţă de bărbaţii care s-au săvârşit în evlavie, căci este necesar ca prin cele văzute să se ajungă la cele nevă­zute ale măreţiei lui Dumnezeu, căci prin ordinea ce­lor văzute, a cauzelor materiale în desfăşurarea şi gu­vernarea universului, pronia bunătăţii lui Dumnezeu nu apare lipsită de folos. Raţional este ca şi împărţirea harismelor mai presus de fire ale Duhului, câştigate prin mijlocirile şi intervenţiile dumnezeieştilor băr­baţi, să nu rămână pentru totdeauna nefolositoare. Pe acestea şi adunarea credincioşilor vădindu-le de la început, a obişnuit să arate prin imagini şi cuvin­te faptele şi izbânzile vieţuitorilor bine plăcuţi lui

123

Dumnezeu, către care se adresează şi se îndreaptă urechile credincioşilor, fiecare având viaţa proprie. Aşadar, deoarece şi în vremurile noastre a binevoit Dumnezeu ca şi cel care a vieţuit în sfinţenie şi în chip bineplăcut lui Dumnezeu în Omala, cel chemat în sa­tele insulei Kefalonia, dumnezeiescul Gherasim, să fie pildă a vieţuirii după Hristos şi părtaş al dumnezeieştii virtuţi, ale cărui fapte şi izbânzi în viaţă nu nu­mai că sunt admirate de oameni şi se propovăduiesc pretutindeni de către martori oculari, dar şi mai mult, chiar de către Dumnezeu sunt confirmate şi pecetlui­te, fiecare dintre minuni, spre folosul celor care au ne­voie şi al celor care aleargă la lăcaşul lui dumnezeiesc, pe care harul cel mare, dătător de daruri al Duhului, începător al bunătăţilor, le lucrează. Noi, gata râvnitori a împlini cu evlavie cele către Dumnezeu, socotim că se cuvine a împărţi dumnezeieştilor bărbaţi cinsti­re, şi prevăzând folosul obştii credincioşilor, în faţa dumnezeieştilor noştri părinţi din obştea Bisericii, urmându-le obiceiul, votăm în chip sinodal, hotărâm şi poruncim în Duhul Sfânt, şi prin părerea celor care se găsesc lângă noi, Prea fericiţii Patriarhi ai Antiohiei şi Ierusalimului, Prea Sfinţiţii Mitropoliţi, a celor întru Duhul Sfânt împreună iubiţi fraţi şi împreună sluji­tori, a Arhiepiscopilor şi Episcopilor, a cucernicilor şi cinstiţilor clerici, ca cel proclamat între sfinţi, părin­tele Gherasim, prin prăznuire şi rânduială de slujbă anuală să fie sărbătorit cu laude şi cu cântări, şi în rândul sfinţilor şi al drepţilor bărbaţi să fie tre­cut, de acum până în toţi vecii, nu numai în

124

insula Kefalonia, ci până la marginile Bisericii Universale a credincioşilor. Cel care nu primeşte această hotărâre sinodală, sau îndrăznind, se opune deplin, după prima şi a doua povăţuire, să fie rupt de adunarea credincioşilor şi să fie tuturor ca un păgân şi vameş, după glasul Evangheliei. Căci spre pomenire veşnică şi neîncetată cu toată încredinţarea am dat cele de faţă, hotărând în chip canonic şi sino­dal. în anul mântuirii 7130, (1622 d. Hr.) luna Iulie, Indictionul 5."

Kiril, din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Constantinopolului, al Noii Rome şi Patriarhul Ecumenic;

Ioachim, din mila lui Dumnezeu Patriarhul Antiohiei;

Teofan, din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Sfintei Cetăţi Ierusalim;

Partenie, mitropolitul Cizicului;

Teofan, Mitropolitul Vechii Patre;

Gavriil, Mitropolit de Nafpaktos şi Artis;

Partenie, Mitropolit de Aghialos;

Antim, Mitropolit de Adrianopol;

Benedict, Mitropolitul Neocezareei;

Clement, Arhiepiscopul Preiconisului".

De atunci, întreaga Ortodoxie consemnează în calendar „în ziua a douăzecea a lunii octombrie prăznuirea Sfântului şi de Dumnezeu purtătoru­lui Părintelui nostru Gherasim cel nou, pustnicul

125

din Kefalonia", spre a se face deosebire de Sfântul Gherasim de la Iordan. Cererea lui Ieremia şi actul pa­triarhal, precum şi canonul lui Mitrofan de Nafplios cu Sinaxarul lui, care este şi prima biografie consem­nată a Sfântului, au fost imprimate într-o broşură spe­cială în anul 1625. Este prima rânduială a sfântului editată care se cântă la 20 octombrie. Odată cu trece­rea anilor s-au alcătuit şi alte rânduieli⁴². Şi s-a ales ca sărbătoare şi 16 august ca ziua adormirii Sfântului, ca să nu coincidă cu Praznicul Născătoarei, aşa cum am spus mai înainte.

Iată cum preaslăveşte Dumnezeu pe luptătorii pentru virtute! N-avem decât să urmăm după putere exemplul lor.

25. Chipul sfântului

„Sfântul era după înfăţişarea trupului asemenea cu Sfântul Teodosie chinoviarhul, în afară de barbă, căci sfân­tul acesta avea barba îngălbenită".

(Mitrofan)

Este caracteristică această mărturie, dar ea pre­supune cunoaşterea Sfântului Teodosie chinoviarhul. Deoarece însă noi avem în faţa ochilor sfintele moaşte

⁴² Sfintele Slujbe, Introducere, p. 11 şi Antologii Kefalonite, vol. 2, p. 269.

126

întregi, vom încerca o descriere atentă a sfintei sale înfăţişări.

Aşa cum sfântul se prezintă în racla lui, este îm­brăcat în veşmânt preoţesc de culoare aurie. Stiharul lui este de pânză albă moale şi prins cu dantelă de jur-împrejur. Centura lui este de piele şi legată cu o mare pafta de argint gravată. Epitrahilul lui negru este ţe­sut cu podoabe de argint. Pe cap se păstrează bucăţi din camilafca sa. Pe interior poartă haină moale sau giulgiu. Nu poartă încălţări. Călugării fac papuci pe care îi pun în picioarele lui şi îi dau ca binecuvântare, înălţimea trupului său are 1,75 cm. Faţa lui are fruntea lată, ochii mari, gură proporţionată care arată toţi din­ţii de jos sănătoşi, în timp ce cei de sus lipsesc, pomeţii obrajilor scobiţi, nasul mic, drept, în timp ce buza de sus este uscată şi falca uşor strâmbă, cu o deschizătu­ră în partea stângă prin care se distinge osul. Conform mărturiei, avea barba galbenă şi probabil ochii albaş­tri. Se poate distinge pe chip bucuria nevoinţei lui.

Gâtul lui lung poartă cruce. Pieptul şi umerii sunt laţi, mâinile simetric îndepărtate, cu palme şi de­gete mari. De la mâna dreaptă lipseşte degetul mic⁴³. Faţa şi mâinile s-au înnegrit de fumul lumânărilor şi al tămâii. Picioarele lui acoperite cu pânză şi stihar sunt slabe, fără păr şi au culoarea mierii.

⁴³ Antologii kefalonite. Degetul mic se găseşte acum la Sfânta Biserică Evanghelistria din Argostoli, adus după cutremurul din 1853 de la Biserica Sfântului Gherasim din Delladetsimeon, vol. 2, p. 260.

127

Astfel, avem în faţa noastră un trup intact, nestricăcios de-a lungul trecerii timpului. O explicaţie logică şi ştiinţifică nu se poate da. Rămâne doar cea a minunii. Dumnezeu a vrut în acest chip să-l prea­mărească pe Sfântul Gherasim şi să înveţe popoarele atotputernicia Sa, dar şi să se arate puterea Sa vinde­cătoare de-a lungul veacurilor. Imnograful grăieşte şi cântă: „Trupul tău, Preasfântul Dumnezeu l-a arătat nestricăcios, păstrându-l pe acesta neputrezit... Izvorând în chip negrăit bună mireasmă şi alungând toată boala⁴⁴.

Au trecut de la adormirea Sfântului Gherasim patru sute de ani, adică patru veacuri, şi trupul său nestricăcios mărturiseşte în fiecare zi măreţia dumne­zeiască. Şi va rămâne astfel până la învierea de ob­şte, până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

26. Racla sfântului⁴⁵ procesiuni

După a doua strămutare, un sicriu improvizat a adăpostit sfintele moaşte aşezate pe un tetrapod în partea de sud a bisericii, aproape de catapeteasmă. în anii următori, prin grija monahiilor, şi în special a episcopului Ieremia de Mainis, ocrotitorul mănăstirii

⁴⁴ Sfintele slujbe, p. 102.

⁴⁵ Vezi articolul lui Gherasim Stamatatu despre raclă, în Progresul kefalonit, iunie 1974, p. 126 ş.u. De asemenea, Nicolae Fokas Cosmetatu în acelaşi periodic, mai, 1974, p. 110 ş.u.

128

din anul 1596 până în 1642, o raclă mai frumoasă îl va primi pe Sfânt.

Prima mărturie despre racla sfântului o avem de la stareţul Ierotei, care, în raportul său din anul 1648 despre cutremurele din Kefalonia ale anului 1637, consemnează: „aceste sfinte Moaşte sunt astăzi intacte înlăuntrul raclei pe care am adus-o aurită din Veneţia din ordinul şi încuviinţarea dumnezeiescu­lui meu stareţ Daniil, întru pomenirea lui, aşa cum se vede numele meu înscris pe aceasta, alături de nume­le lui"⁴⁶. Din consemnarea istorică de mai sus reiese că racla era aurită şi că numele donatorului, stareţul Daniil, era înscris pe aceasta, precum şi al nepotului său, adică al stareţului Ierotei, cel care a scris raportul. Cu toate acestea, nu avem însă nicio menţiune istorică despre această raclă a stareţului.

Oare este racla cea mare de astăzi, fixă, care, într-adevăr, până în anul 1940 era aurită, aşa cum măr­turisesc călugăriţele, şi aşa cum am văzut şi eu bucăţi sculptate de lemn aurit, care au fost desprinse în tim­pul căptuşirii, aşa cum vom scrie? în părţile rămase neacoperite n-am descoperit însă nicio consemnare, dar nici maicile nu-şi amintesc că a existat o parte acoperită. Dar ceea ce este mai curios este faptul că nici despre prezenta raclă nu există nicio mărturie.

în deschizătura acestei mari racle de lemn se găseşte o răcliţă „coşciug", „cassa" (Ilie Tsitselis o

⁴⁶ E. Legrand, vol. 1, p. 331 - 338.

129

numeşte „grămăjoară de argint"⁴⁷) de lemn argintat, în cele trei părţi cu geamuri, în care este susţinut cu curele de picioare trupul Sfântului Gherasim. Această răcliţă împreună cu moaştele se ridică vertical în tim­pul sărbătorilor şi cu ea se face procesiune. Pe aceas­tă parte din faţă, când se găseşte în poziţie vertica­lă, se poate citi pe o plăcuţă de argint sub formă de inimă: „Cu cheltuiala şi din dorinţa preacuviosului între ieromonahi şi îndrumător întru Domnul, Daniil Balsamos, în anul 1748". Despre aceasta, istoricul Ilie Tsitselis scrie că este lucrarea „unui renumit sculptor italian". Prin urmare, răcliţa, conform mărturiilor, a fost construită prin grija lui Daniel Balsamos, afară de cazul în care consemnarea nu se referă la căptuşeala argintată a raclei.

La uşa raclei celei mari există o imagine care reconstituie adormirea Sfântului. în partea stângă jos citim: „Nu trece cu vederea, Sfinte, pe cel care se roa­gă pentru sufletul preacuviosului Daniel Balsamos, din a cărui grijă este istorisită sfânta şi strălucitoarea ta adormire de către Constantin, şi mântuieşte-l de păcatele săvârşite".

Prin urmare, osteneala lui Daniel Balsamos a fost consemnată de aghiograful Constantin numai pe pânză, nu şi pe marea raclă. Dacă ar fi fost construită pe cheltuiala şi prin grija aceluiaşi, oricum undeva, pe partea din afară, ar fi fost scris numele lui Daniil, aşa

⁴⁷ Antologii kefalonite, vol. 2, p. 260, nota 2.

130

cum s-a făcut cu racla mică şi cu textul aghiografic. Prin urmare, este sigur că racla mare nu este lucrarea strădaniei lui Daniil. Dar a cui? Din datele de mai sus este probabil în mare măsură că racla mare din lemn aurit s-a făcut cu cheltuiala stareţului Daniel şi prin grija nepotului său, stareţul Ierotei, înainte de anul 1648 după Hristos. Undeva jos, pe căptuşeala argin­tată sau pe pânza aghiografică se găsesc scrise nume­le donatorilor, al stareţilor Daniel şi Ierotei, dacă nu cumva s-au şters între timp.

Şi despre racla mică ne exprimăm părerea probabilă că şi aceasta este a stareţului Daniel, şi că Daniel Balsamos a căptuşit-o cu argintul mănăstirii în 1748, aşa cum se scrie pe placă.

Nu respingem însă şi mărturia că a fost făcută prin grija lui Daniel Balsamos, care a trăit cu o sută de ani după stareţul Daniel, pentru că va fi fost stricată din pricina strămutării raclei mici în procesiunile mici şi mari. Şi aceasta pentru că nu era posibil ca stareţul să fi trecut cu vederea moaştele sfântului şi să se gân­dească doar la racla cea mare. Oricum, va fi făcut ceva deplin. Şi într-adevăr, cele două racle sunt frumoase şi impunătoare.

Racla mare, care este aşezată deasupra mormân­tului sfântului, a fost căptuşită exterior cu reprezentări sculptate, argintate în partea din faţă şi pieziş în par­tea dreaptă, de jos până la acoperiş. Aceste părţi vizi­bile închinătorilor, realizate prin grija Mitropolitului Gherman Rubani în anul 1940, aşa cum se scrie pe

131

plăcuţa din partea dreaptă de jos a uşii: „cu cheltuiala sfintei mănăstiri şi din argintul dăruit de închinătorii evlavioşi", reprezintă lucrarea argintarului Ioan A. Nikitopoulos, aşa cum se consemnează în partea de jos a uşii, în mijloc. într-adevăr, reprezentările argin­tate ale căptuşelii sunt minunate!

în partea stângă jos a fundalului sunt reprezentaţi cei vindecaţi, care îi mulţumesc sfântului şi oferă daruri. La mijlocul fundamentului este reprezentată procesiunea cu sfintele moaşte. în partea stângă a bazei fundamentului este redată salvarea demonizatei care a căzut în cisternă, aşa cum consemnează biografia. în partea de sus a uşii, în mijloc, se află Sfântul Gherasim în picioare, între doi îngeri. în stânga şi dreapta sunt reprezentaţi în continuare îngeri. Pe acoperiş este re­prezentat în continuare Dumnezeu Tatăl. în partea de jos a laturii oblice este reprezentată Aflarea icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către preotul Balsamos şi predarea acesteia Sfântului. în partea de sus se află sfântul înconjurat de călugăriţe, învăţându-le pe acestea. Celelalte două părţi au fost acoperite cu poleială de argint.

Este important de consemnat faptul că pen­tru procesiunea cu sfintele moaşte a fost construită o turlă portabilă pentru racla cea mică, căptuşită cu acoperământ argintat. Racla mică cu sfintele moaşte se înalţă vertical şi se aşează în partea de sud, în uşa Sfântului Altar, spre închinare, în ajunul sărbătorilor de 16 august şi 20 octombrie. După Dumnezeiasca Liturghie a Praznicelor se face procesiune generală

132

până la Platanos. La întoarcere se aşează din nou în uşa de miazăzi a Sfântului Altar şi rămâne în picioare până la odovania praznicelor, adică 23 august şi 26 octombrie. Şi din nou, după Dumnezeiasca Liturghie a Odovaniei, se face procesiune cu sfântul de la mă­năstire până la semănături şi la întoarcere sfântul este pus în poziţie verticală în racla mare.

De asemenea, este ridicat şi în Sâmbăta cea Mare şi rămâne în uşa altarului până la Duminica Tomei, când după Dumnezeiasca Liturghie se face procesi­une până la Platanos şi printre semănături se revine în biserică şi se aşează înlăuntrul raclei celei mari.⁴⁸ într-adevăr, procesiunile⁴⁹ sunt mişcătoare, pentru că până astăzi sfântul îşi continuă lucrarea sa duhovnicească şi lucrătoare, pe care a început-o în urmă cu patru veacuri şi pentru că mulţimi de bolnavi sau să­nătoşi vin să ceară mijlocirea şi binecuvântarea lui. Câtă dreptate are cuvântul Sfintei Scripturi: „Cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac"! (I Ioan 2, 37).

⁴⁸ Antologii kefalonite, vol. 2, p. 260, unde se vorbeşte de­spre procesiunile cu Sfintele Moaşte înlăuntrul mănăstirii şi în interiorul insulei în situaţii grele, p. 268.

⁴⁹ Dimitrie Lukatos, Cultul în Kefalonia, Atena 1946, pp. 219 - 239.

133

Capitolul 6

27. Elemente cronologice ale vieţii Sfântului Gherasim

Adăugăm fragmente din documentele salvate, care conţin elemente cronologice ale vieţii Sfântului Gherasim, cu o scurtă explicaţie. Pe baza acestor ele­mente alcătuim în continuare tabelul cronologic al vieţii lui. în acest fel se oferă rezolvarea unei proble­me care de veacuri i-a preocupat pe istorici şi se preci­zează cu exactitate calea vieţii sfântului nostru.

Textele sunt redate în funcţie de vechimea tim­pului scrierii.

1. Contractul de cedare al notarului Ioan Katsaitu din anul 1561: „Anul 1561, Indictionul 4, luna septem­brie, ziua întâi, în curtea mănăstirii Fecioarei Maria, numită Noul Ierusalim, în ţinutul Omala".

De aici reiese că biserica a fost cedată în 1561. în tot cazul, sfântul se va fi nevoit acolo, probabil cu un an mai devreme, adică în anul 1560.

2. Actul de îngropare a sfântului, anul 1579, au­gust 20: „1579, ziua 20 a lunii august, în ţinutul Omala, înlăuntrul Sfintei Mănăstiri numită Noul Ierusalim, după ce a fost înmormântat fericitul de atunci Sfântul Părinte Gherasim, conducătorul Sfintei Mănăstiri...".

135

Sfântul moare în 15 august 1579 şi este înmor­mântat probabil în ziua de 20 a aceleiaşi luni.

3. Sigiliul Patriarhului Ieremia, 1582. „...a fost emis Preasfintei Mănăstiri şi stavropighiei patriarhale Noul Ierusalim în anul 7090, luna februarie, indictionul 10", adică anul 1582 după Hristos.

Trei ani după adormirea sfântului se confirmă întreaga lucrare a sfântului pentru obşte.

4. Ieremia, episcopul Mainei, 1620, în scurta is­torisire a vieţii sfântului scrie că acesta „şi-a petrecut treizeci de ani ca să construiască această mănăstire şi în alt loc". într-adevăr, sfântul a vieţuit treizeci de ani în Kefalonia şi în Zakynthos, unde era aceeaşi epi­scopie. Adică cinci ani în Zakynthos, şase în peştera Argostoli şi nouăsprezece aici în Omala, aşa cum reie­se şi din datele de mai jos. Ieremia scrie: „acest Sfânt a adormit în anul iconomiei întrupării Domnului nos­tru Iisus Hristos 1579, august 15.... a voit să se facă mutarea moaştelor care a şi avut loc, de către exarhul Ieremia de atunci al Tronului Patriarhiei, în anul 1581". Se precizează anul şi data adormirii Sfântului ca şi anul primei mutări, fără precizarea datei.

5. Mitrofan de Navplios, în anul 1625, în Sinaxarul său, care este şi a doua biografie consemnată, scrie: „Mai întâi, timp de un an a fost aprinzător de can­dele la Sfântul Mormânt... slujind şi Preafericitului Patriarh Gherman doisprezece ani.

Toţi anii slujirii la patriarhie, ai călătoriilor pen­tru nevoinţă etc. sunt cuprinşi în expresia: „doispre­zece ani". Acelaşi biograf continuă: „spre Zakynthos

136

călătorind, timp de cinci ani s-a arătat ascultător, în viaţă ascetică nevoindu-se...".

Este o consemnare clară a şederii lui în Zakynthos, adică a rămas aici timp de cinci ani. în continuare adaugă: „a plecat de acolo şi în Kefalonia, insulă care se află în faţa Zakynthosului şi, mergând unsprezece luni, într-un loc numit Peştera a locuit cinci ani".

S-au purtat îndelungi discuţii pentru determina­rea acestei perioade de timp. Toţi socoteau că a rămas în peşteră unsprezece luni, însă corect este că a rămas cinci ani şi unsprezece luni, pentru că şi textul prin forma lui hiperbată o precizează, dar şi confirmă mai jos că în mănăstire „şi în alt loc înainte de venire, a ră­mas treizeci de ani". Celălalt loc din aceeaşi episcopie este Zakynthosul în care a rămas cinci ani şi Peştera, aproximativ şase ani. La mănăstire a rămas nouăspre­zece ani. Astfel, se împlinesc treizeci de ani neîntrerupţi în episcopia Kefaloniei zakynthos. „A rămas neîntrerupt, şi de către el a fost zidită mănăstirea, şi în alt loc înainte să vină a rămas treizeci de ani..." „Vieţuind toţi anii mai puţin de optzeci. A mai trăit de atunci în mănăstire vreme de nouăsprezece ani... sfântul acesta Gherasim a adormit în anul iconomiei întrupării Mântuitorului nostru 1579, luna august, ziua 15".

Se precizează anii vieţii lui, optzeci de ani. De vreme ce cunoaştem timpul adormirii, precizăm ast­fel în chip firesc vremea naşterii lui, adică 1500 sau 1501, pentru că scrie: „mai puţin de optzeci de ani".

137

Expresia: „mai puţin" însemna unul sau doi ani, cel mai mult.

6. Regulamentul mănăstirii arhiepiscopului Macarie Panaş al Kefaloniei, din anul 1652: „a fost ri­dicat de către Sfântul Părintele nostru Gherasim, noul pustnic...". Conform cu datele alese de mai sus, alcă­tuim tabelul cronologic al sfântului. Iată tabelul:

28. Diagrama cronologică a vieţii Sfântului Gherasim:

-1507 anul naşterii;

-1527 plecarea din Trikala, la vârsta de două­zeci de ani;

rămânerea în Zakynthos trei ani, până în 1530;

-1530 -1532: peregrinările la mănăstiri şi în Bizanţ;

-1532 plecarea la Sfântul Munte;

-1532 - 1537: rămânerea în Sfântul Munte aproximativ cinci ani;

-1537 plecarea la Locurile Sfinte;

-1537-1548: şederea la Locurile Sfinte timp de doisprezece ani;

-1548-1550: plecarea în Creta;

-1550 plecarea în Zakynthos;

-1550-1554: şederea în Zakynthos timp de cinci ani;

-1554: plecarea în Kefalonia;

138

-1554 - 1560: rămânerea în peşteră cinci ani şi unsprezece luni;

-1560 plecarea în Omala.

-1 septembrie 1561 cedarea mănăstirii;

-1560-1579: rămânerea în Mănăstirea Noul Ierusalim timp de nouăsprezece ani;

-15 august 1579: adormirea sfântului în Mănăstirea Noul Ierusalim omala;

-20 octombrie 1581: prima mutare a moaştelor;

-20 octombrie 1582: probabil a doua mutare a moaştelor.

139

PARTEA A TREIA

ACATISTUL SFÂNTULUI GHERASIM KEFALONITUL, IZGONITORUL DEMONILOR

(care se prăznuieşte la 16 august şi 20 octombrie)

Condacul1:

Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaş­te revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Icosul al 1-lea:

Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defăimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, îţi zicem cu inimă smerită:

Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvân­tat;

Bucură-te, că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor;

141

Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletni­cit cu rugăciunea;

Bucură-te, că mai apoi în Grădina Maicii Domnului ai vieţuit;

Bucură-te, că în Kapsala ai dus viaţă pustniceas­că;

Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghioriţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte;

Bucură-te, că în biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească;

Bucură-te, că aprinzând acolo candelele ai aprins şi candela inimii tale;

Bucură-te, că fiind hirotonit preot nu ţi-ai împu­ţinat nevoinţele;

Bucură-te, că întorcându-te în Zakint în peşteră ai vieţuit;

Bucură-te, că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 2-lea:

Ocrotitor al drept-credincioşilor te-ai arătat, sfinte, risipind mrejele ereticilor apuseni care căutau să atragă lumea în înşelare. Că prin tăria cuvântu­lui şi prin mulţimea minunilor ai închis gurile ritorilor mult-vorbitori, cântându-I lui Dumnezeu cel în Treime lăudat: Aliluia!

142

Icosul al 2-lea:

Şi după moartea ta ai fost prigonit de cărturarii şi preoţii slujitori ai papei, că nu voiau să recunoască sfinţenia ta şi darul dat ţie de Dumnezeu prin neputrezirea sfintelor tale moaşte, care stătuseră în pământ mai mult de doi ani şi fuseseră descoperite întregi şi binemirositoare. Trupul tău binecuvântat a fost în­gropat iarăşi în pământ, spre mâhnirea credincioşilor, dar nu după multă vreme a fost pus în biserică spre închinare, spre bucuria celor care te lăudau, zicând:

Bucură-te, că prigonitorii sfintelor tale moaşte au fost ruşinaţi;

Bucură-te, că prin neputrezirea trupului te-ai arătat templu al Duhului Sfânt;

Bucură-te, semn de netăgăduit al învierii Mântuitorului Hristos;

Bucură-te, mângâiere a sufletelor râvnitoare de sfinţenie;

Bucură-te, mustrătorule al celor care defaimă predaniile Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, că prin minuni ai ruşinat propovăduirea catolicilor;

Bucură-te, că pe hoţul care a spart geamul raclei tale l-ai pedepsit;

Bucură-te, cel ce îi pedepseşti pe cei care batjoco­resc Biserica lui Hristos;

Bucură-te, aprig duşman al schismelor şi erezi­ilor;

Bucură-te, îndreptătorule al celor rătăciţi pe ca­lea adevărului;

143

Bucură-te, că pe mulţi i-ai adus la cunoaşterea dreptei credinţe;

Bucură-te, povăţuitorule al preoţilor pe calea mărturisirii adevărului;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 3-lea:

Cine poate spune mulţimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă, mulţumindu-ţi pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pome­nit să alerge cineva la tine şi să rămână fără răspuns. Şi, pentru aceasta, îi cântăm Celui ce te-a încununat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Te-ai arătat omului care voia să aducă la mă­năstirea ta zece capre, ca mulţumire pentru ajutorul primit de la tine, şi i-ai arătat drumul, ca să nu se ră­tăcească. Şi când te-ai făcut nevăzut, el a înţeles pur­tarea ta de grijă, că şi după moarte ai primit puterea de a fi călăuză creştinilor. Pentru aceasta ţi-a cântat unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ne arăţi calea spre împărăţia Cerurilor;

Bucură-te, că primeşti laudele noastre precum Hristos cei doi bani ai văduvei;

Bucură-te, nădejde a celor ispitiţi de deznădej­de;

144

Bucură-te, lumină cerească care luminezi vieţile noastre;

Bucură-te, că alungi îndoiala de la cei slabi în credinţă;

Bucură-te, că pelerinii simt chemarea ta şi se gră­besc să ajungă la tine;

Bucură-te, că mănăstirea ta, Noul Ierusalim, s-a arătat comoară duhovnicească;

Bucură-te, îndrumător al monahiilor pe calea muceniciei fără-de-sânge;

Bucură-te, că împreună cu Sfântul Spiridon eşti surpător al ereziilor;

Bucură-te, că împreună cu Sfântul Dionisie ocro­titor eşti al drept-credincioşilor;

Bucură-te, că ai binecuvântat pământul Zakintului;

Bucură-te, că nu doar insulele, ci tot pământul grecesc te cinsteşte;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 4-lea:

Să alerge mulţimea bolnavilor spre ajutorul ce­resc, să caute cei istoviţi din pricina durerilor spre Sfântul Gherasim, care s-a arătat doctorie dumneze­iască, nou şarpe de aramă ridicat de Dumnezeul lui Moise în pustia sufletelor noastre, şi să îi cântăm Celui ce l-a acoperit cu mulţime de daruri: Aliluia.

145

Icosul al 4-lea:

Pe negustorul cu mâna bolnavă nu l-ai lăsat să alerge prin ţări străine după ajutorul doctorilor cu nume mare, ci l-ai chemat la mănăstirea ta din Kefalonia şi atingându-se de racla ta, după ce s-a ru­gat cu credinţă, a dobândit tămăduire. Şi, împreună cu soţia sa, I-a mulţumit lui Dumnezeu, pentru care

noi îţi zicem unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce auzi rugăciunile bolnavilor;

Bucură-te, că ai primit de sus darul tămăduiri­lor;

Bucură-te, far spre care se îndreaptă mulţimea celor suferinzi;

Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor apă­saţi de boală;

Bucură-te, doctor ceresc care îi cercetezi pe bol­navi;

Bucură-te, că îi păzeşti pe credincioşi de doctorii nepricepuţi;

Bucură-te, că goneşti frica celor care se tem de doctori;

Bucură-te, că stingi focul durerilor de nesupor­tat;

Bucură-te, că îi ajuţi pe cei pe care nu îi vindeci să rabde fără să cârtească;

Bucură-te, scăpare a celor care nu mai aşteaptă ajutor de la oameni;

Bucură-te, că în ceasul morţii veghezi sufletele care părăsesc această lume;

146

Bucură-te, îngrijitor al celor care îi îngrijesc pe bolnavi;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 5-lea:

Minune nemaiauzită s-a arătat prin tine, sfinte, că pe femeia stăpânită de duhul necurat care voia să o arunce în apă şi să o înece ai ţinut-o prin rugăciunile tale deasupra apei. Şi le-ai cerut maicilor să alerge să o ajute, iar ele, găsind-o stând deasupra apei ca pe uscat şi văzând că se tămăduise, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 5-lea:

„Gherasime, mă arzi ca un foc, voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoţi din tine", a strigat diavolul prin gura tinerei care fusese adusă la racla cu sfintele tale moaşte, mărturisind darul dat ţie de Dumnezeu. Şi tânăra, tămăduindu-se, ţi-a adus mul­ţumiri cu inimă zdrobită, zicându-ţi unele ca acestea:

Bucură-te, cuvioase, că mare este darul dat ţie de sus;

Bucură-te, că cei chinuiţi de diavol primesc uşu­rare prin tine;

Bucură-te, că ai primit puterea de a izgoni dia­volii;

Bucură-te, prigonitorule al duhurilor necurate;

Bucură-te, lumină care goneşti întunericul;

147

Bucură-te, rugător pentru cei pentru care nu are cine să se roage;

Bucură-te, primind cuvintele de mulţumire de la cei pe care i-ai ajutat;

Bucură-te, că ai ţinut-o deasupra apei pe femeia îndrăcită;

Bucură-te, că ai vindecat-o prin rugăciunile tale;

Bucură-te, că maicile au cunoscut puterea rugă­ciunilor tale;

Bucură-te, că prin această minune le-ai îndem­nat să recunoască sfinţenia ta;

Bucură-te, că atunci sfintele tale moaşte au fost puse spre închinare;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 6-lea:

Văzând cum unii creştini biruiţi de deznădejde au fost ispitiţi de gândul sinuciderii, ai venit în ajuto­rul lor în chip minunat, îndemnându-i să lepede cu­getele drăceşti şi să îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 6-lea:

Pe tânărul îndrăcit care voia să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat din clopotniţă nu numai că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi tămăduit de suferinţa sa, izgonindu-l pe diavol. Iar pe cei care s-au temut că, din pricina căderii, tânărul va muri i-ai întărit în cre­dinţa în Dumnezeu, pentru care au zis către tine unele ca acestea:

148

Bucură-te, că strici urzelile diavoleşti;

Bucură-te, că tânărul care s-a aruncat din clopot­niţă nu a murit;

Bucură-te, că l-ai scos nevătămat din gura iadu­lui;

Bucură-te, că îi fereşti pe creştini de păcatul si­nuciderii;

Bucură-te, sfinte, care te rogi pentru toată lu­mea;

Bucură-te, că nu te scârbeşti de patimile noastre;

Bucură-te, că ne arăţi calea lepădării de patimi;

Bucură-te, că ne chemi la războiul duhovnicesc;

Bucură-te, mustrătorule al leneviei şi iubirii de sine;

Bucură-te, că aduci lumină în minţile întunecate;

Bucură-te, că cei pe care i-ai scăpat din ghearele iadului îţi mulţumesc;

Bucură-te, apus al disperării şi răsărit al nădej­dii;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 7-lea:

„Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăi­şuri", striga copilul chinuit de diavol, muşcând cru­cea ta pe care o ţinea preotul care citea rugăciuni în faţa sfintelor tale moaşte. Şi diavolul, strigând că nu poate suferi puterea ta, a plecat, iar copilul I-a cântat Domnului: Aliluia.

149

Icosul al 7-lea:

Mult au suferit părinţii lui Spiridon, auzindu-l pe copilul lor stăpânit de diavol cum îţi spunea cu­vinte hulitoare. Dar, având în sufletele lor nădejdea în Dumnezeu şi ştiind mulţimea minunilor tale, au stăruit în rugăciune şi rugăciunea le-a fost ascultată. Iar noi, crezând că vii în ajutorul tuturor celor care se roagă ţie cu credinţă, îţi aducem aceste puţine laude:

Bucură-te, cel ce lui Spiridon i-ai luminat copi­lăria;

Bucură-te, că ai împlinit rugăciunile părinţilor lui;

Bucură-te, cel ce ai şters mulţimea lacrimilor lor;

Bucură-te, că prin nevoinţa ta ai primit putere împotriva demonilor;

Bucură-te, că puterea crucii ţi-a fost pavăză în ispite;

Bucură-te, că cei ce sărută crucea ta iau binecu­vântare;

Bucură-te, chemare pe calea cea îngustă a mân­tuirii;

Bucură-te, pildă de nevoinţă şi dreptar de rugă­ciune;

Bucură-te, că ne înveţi să iubim nevoinţa;

Bucură-te, că te-ai asemănat pustnicilor din ve­chime;

Bucură-te, că împreună cu aceştia te rogi pentru noi, păcătoşii;

Bucură-te, că ne călăuzeşti spre Ierusalimul cel de sus;

150

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 8-lea:

Prin gura femeii paralitice din Etolia s-a auzit duhul necurat zicându-ţi: „Nu am putere asupra ta, căci prin rugăciune te faci foc pe deplin". Iar tu i-ai dat tămăduire bolnavei şi, împreună cu părinţii săi, aceasta I-a adus Domnului cântarea de mulţumire: Aliluia.

Icosul al 8-lea:

Nu te-ai scârbit de femeia îndrăcită, care te bles­tema în fel şi chip, ci ţi-a fost milă de ea, că mult pă­timise din lucrarea diavolului. Şi, plecând urechile la rugăciunile îndureratului ei bărbat, ai vindecat-o, pentru care au plecat din mănăstirea ta mulţumindu-ţi pentru ajutor şi zicându-ţi unele ca acestea:

Bucură-te, foc ceresc care îi arzi pe diavoli;

Bucură-te, că pe cei care ajung la sfintele tale moaşte îi binecuvântezi;

Bucură-te, că pe cei care nu pot ajunge la tine îi ajuţi după credinţa lor;

Bucură-te, tămâie cu bun miros care alungi de­monii;

Bucură-te, că risipeşti puterea farmecelor;

Bucură-te, cel ce ne fereşti de răutăţile duşmani­lor;

Bucură-te, că în faţa ta vrăjitorii se arată nepu­tincioşi;

151

Bucură-te, că până la sfârşitul vremurilor vei lupta împotriva lor;

Bucură-te, că întăreşti în răbdare rudele celor în­drăciţi;

Bucură-te, că în ispite aduci alinare sufletelor lor;

Bucură-te, glas care cântă laude Dumnezeului celui viu;

Bucură-te, că pomenirea numelui tău le este rană demonilor;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 9-lea:

Doi ani de zile au pătimit cei doi fraţi îndrăciţi din Mavrata, şi prin rugăciunile tale îngerii întuneri­cului au plecat, zicând: „Ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult". Iar noi, cunoscând puterea dată ţie de la Dumnezeu, îl lăudăm şi cu mulţumire îi cântăm: Aliluia.

Icosul al 9-lea:

„Mamă, dezleagă-mă", a zis către mama sa tână­rul care fusese legat pentru tulburarea făcută din pri­cina demonului care îl stăpânea. Căci, căutând ajutor de la doctori, a rămas neajutorat, dar cerând ajutor de la tine a aflat izbăvire şi, tămăduindu-se, ţi-a cântat unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ai vestit bucuria mamei credin­cioase şi fiului ei;

152

Bucură-te, cel ce ai adus liniştea în sufletele lor chinuite;

Bucură-te, că pe tatăl cel necredincios l-ai che­mat spre lumina adevărului;

Bucură-te, că mulţi părinţi se roagă ţie pentru copiii lor;

Bucură-te, că nu au rămas ruşinaţi cei care au nă­dăjduit în ajutorul tău;

Bucură-te, că pe fraţii din Mavrata nu i-ai lăsat să se chinuiască;

Bucură-te, că ai dezlegat legăturile cu care îi le­gaseră diavolii;

Bucură-te, că rudeniile care îi legaseră cu lanţuri şi funii s-au minunat;

Bucură-te, că dezlegându-i pe fraţi L-au slăvit pe Dumnezeu;

Bucură-te, că părinţii acestor fraţi mult au postit pentru a-i ajuta;

Bucură-te, că îi povăţuieşti pe părinţi să stăruiască în rugăciune;

Bucură-te, că prin rugăciunile părinţilor îi ajuţi pe fiii lor;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 10-lea:

Ajungând în faţa judecătorului, creştinul cel ne­vinovat nu s-a lăsat biruit de deznădejde, ci a aşteptat lucrarea ta, ocrotitorule al celor năpăstuiţi. Şi, având loc în vremea judecăţii un cutremur de pământ, cel

153

care îl nedreptăţise a fost cuprins de frica morţii şi şi-a recunoscut păcatul, iar creştinul I-a mulţumit Domnului, zicând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvân­tăm pe cei care ne blestemă şi să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar suntem slabi în credinţă şi răutăţile vrăjmaşilor noştri ne covârşesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasime, cerând să vii în ajutorul celor nedreptăţiţi, şi te lăudăm aşa:

Bucură-te, că pe creştinul cel nevinovat l-ai aju­tat;

Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui năpăstuit;

Bucură-te, că stai împotriva pârâşilor care nu au frică de Dumnezeu;

Bucură-te, judecător ceresc care împarţi drepta­tea;

Bucură-te, că ne înveţi să biruim răutatea prin bunătate;

Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în lo­cul urii;

Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmăşesc;

Bucură-te, că aduci pacea în casele creştinilor;

Bucură-te, că pe părinţi îi împaci cu fiii lor;

Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri;

Bucură-te, că pe cei prigoniţi pentru credinţa lor îi întăreşti;

154

Bucură-te, că şi noi mărturisim harismele tale;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 11-lea:

Ajungând la mănăstirea ta, soldatul Decaneos nu a vrut să ţi se închine, ci te-a batjocorit, dispreţuindu-i pe cei care se rugau ţie pentru ajutor. Dar degrabă l-a ajuns mânia lui Dumnezeu, că a mu­rit de moarte năprasnică, fără să îţi ceară iertare şi fără să îi cânte Celui ce poartă de grijă tuturor: Aliluia.

Icosul al 11-lea:

Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu şi de apostazie, îi prigoneşte pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credinţa lor. Şi mulţimea ispi­telor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiţi de Dumnezeu şi dacă nu ar fi călăuziţi de ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Iar noi, cei care ştim minunile tale, îţi cântăm:

Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioşi ne fereşti de păcatul necredinţei;

Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ţie pentru rudele lor;

Bucură-te, ajutându-i pe copii pentru rugăciuni­le părinţilor lor;

Bucură-te, ajutându-i pe părinţi pentru rugăciu­nile copiilor credincioşi;

Bucură-te, mustrătorule al celor care au minţile întunecate de păcat;

155

Bucură-te, că, în viaţă fiind, ai chemat oamenii să se spovedească;

Bucură-te, că şi acum ne îndrepţi paşii spre Taina Spov_ed_aniei;

Bucură-te, că cei ce se roagă ţie leapădă frica de spovedanie;

Bucură-te, împreună-rugător cu duhovnicii pen­tru îndreptarea ucenicilor lor;

Bucură-te, chip al povăţuitorului desăvârşit; Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe ^cei ^căzuţi;

Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru ru­găciunile celor păstoriţi;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 12-lea:

Vrând soldaţii italieni să distrugă mănăstirea ta, te-_ai arătat într-un nor mare, alungând duşmanul ^sp^re bucuria călugărilor şi a creştinilor drept-credincioşi. Ai făcut de ruşine puterea celor puternici şi i-ai înălţat pe cei smeriţi, care I-au cântat lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia.

Icosul al 12-lea:

Necazuri de tot felul ne împresoară şi furtuna is­pitelor se abate asupra noastră, Sfinte Gherasime. Dar credem că nu ne vei lăsa singuri, ci vei veni în ajutorul nostru, cerând de la Dumnezeu pentru noi cele ce ne sunt cu adevărat de folos. Şi pentru aceasta îţi zicem:

156

Bucură-te, cel ce păzeşti mănăstirea ta din Kefalonia de toate relele;

Bucură-te, că ai stat împotriva soldaţilor rău-credincioşi;

Bucură-te, că prin arătarea ta ai umplut sufletele lor de teamă;

Bucură-te, că prin rugăciunea ta au fost biruiţi;

Bucură-te, trâmbiţă care vesteşti înfrângerea duşmanilor;

Bucură-te, armă aducătoare de biruinţă ostaşilor drept-credincioşi;

Bucură-te, că şi acum păzeşti casele creştinilor care te cinstesc;

Bucură-te, liman al celor greu-încercaţi de pri­mejdii;

Bucură-te, scut al celor care prăznuiesc pomeni­rea ta;

Bucură-te, risipitorule al duhurilor care ne ispi­tesc;

Bucură-te, că dai cele de trebuinţă celor ce se roagă ţie;

Bucură-te, rugător neobosit în faţa tronului Sfintei Treimi;

Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Gherasime, lauda Kefaloniei şi cunună a Bisericii lui Hristos, vino degrabă în ajutorul nostru, al celor necăjiţi, întristaţi şi deznădăjduiţi, şi roagă-te

157

pentru noi ca Bunul Dumnezeu să ne ridice povara încercărilor care ne apasă şi să ne dea tărie în credinţă, ca să îi cântăm: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Viaţa ta a fost o viaţă răstignită... şi Condacul întâi: Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim... După aceea se citeşte această

Rugăciune

Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumina în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratu­lui Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină ru­găciune. Vezi, sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învălu­iesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale.

Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputrezirea sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credin­ţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndră­ciţi.

O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de secetă, cum ai scăpat-o de jugul agarenilor şi de multe alte necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas

158

nemângâiaţi. La tine venim, sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem.

Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noas­tră cea rea rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, tu, sfinte, să cunoaştem şi să fa­cem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfin­ţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

159

Rugăciune pentru cel/izbăvirea celui îndrăcit

Sfinte Gherasim, podoabă a Kefaloniei şi ocrotitorule al ortodocşilor, primeşte puţina mea rugăciune pentru (numele), care mult se chinuieşte. Ştiu că ai pri­mit darul de a-i ajuta pe cei chinuiţi de duhurile necu­rate, şi pentru aceasta te rog să îl dezlegi de legăturile diavoleşti cu care este legat. Arată-ţi şi acum puterea, sfinte, ajutând această făptură care mult pătimeşte. Ştiu că pe tânărul care voia să îşi curme viaţa, aruncându-se din clopotniţă, nu doar că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi izbăvit de diavolul care îl chinuia. Ştiu că pe femeia pe care diavolul voia să o înece ai ţinut-o în chip minunat deasupra apei până ce maicile au venit să o ajute. Şi nu numai că nu a murit, dar prin rugăciunile tale a şi scăpat din ghearele diavolului care o chinuia.

Mare este durerea părinţilor care suferă văzându-şi copiii pătimind, mare este durerea rudelor când un om este bântuit de duhurile necurate. Vezi durerea inimii mele, sfinte, nu mă lăsa. Ştiu că rugă­ciunea mea este slabă, dar nu pentru credinţa mea, ci pentru iubirea ta faţă de neamul creştinesc te rog cu inimă zdrobită: îndură-te, sfinte, şi alungă de la (nu­mele) toată lucrarea drăcească, pentru ca el, cunos­când puterea dumnezeiască, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii sale, mulţumindu-ţi pentru ajutorul primit şi lăudându-l pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi. Amin.

160

Rugăciunea celui chinuit de diavol

Sfinte Gherasime, mare făcătorule de minuni, vezi necazul meu şi durerile mele. Roagă-te pentru mine lui Hristos Dumnezeu, ca să ridice povara care mă apasă. Ajută-mă, sfinte, ajută-mă, că nu cer desfă­tări lumeşti, ci cer să fiu izbăvit din lanţurile diavolu­lui. Nu te scârbi de mine, păcătosul, ci vino în ajutorul meu.

Am auzit de mulţimea minunilor tale, sfinte, şi cred lui Hristos că nu vei trece cu vederea cererea mea. Da, Cuvioase părinte Gherasim, ajută-mă, nu mă lăsa. Alungă norii deznădejdii de la sufletul meu. Alungă-l pe necuratul diavol, care mă împinge să fac lucruri necuvioase şi să spun cuvinte de ocară. Stai în ajutorul meu, sfinte,, şi ajută-mă să dobândesc sănă­tate sufletească şi trupească. Primeşte puţina mea ru­găciune, ca eu, scăpând din lanţurile diavolului celui urâtor de oameni, să mă ridic din groapa în care zac şi să pun început bun mântuirii, slăvind în vecii vecilor Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

161

Laude aduse Sfântului şi de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Gherasim

Facere a arhimandritului Policarp Komis

Starea I, glas V:

Fericimu-te şi cântăm cu credincioşie dumneze­iasca şi cucernica ta adormire. Oh, Gherasime, frumu­seţea sfinţilor!

Fericimu-te întru cântări, sfinte, lauda pustnici­lor şi a preoţilor şi preamărim dumnezeiasca ta îngro­păciune.

Ridicat-ai pe umeri crucea Domnului, de Dumnezeu cugetătorule, Gherasime, urmând aceste­ia cu toată evlavia.

De grijile vieţii, ca un ieşit din fire lipsindu-te, în pustiul Iordanului te-ai îndepărtat, lui Dumnezeu cântându-I, grăind către El.

Neam şi patrie, slava bogatei cinstiri o ai lepă­dat, de Dumnezeu purtătorule, Gherasime, iubindu-L pe Hristos în chip desăvârşit.

Pe demoni i-ai alungat, căci cu înfricoşare că­zând bolnava în fântână, sfinte, ai vindecat-o odinioa­ră şi ai mântuit-o.

Prin fericită înfrânare şi nevoinţă multă, plăce­rile trupului le-ai stăvilit şi ai răbdat spre nepătimire, înţelepte.

Sufletele drepţilor sunt vii în veac, şi vieţuieşti

162

şi tu, de Dumnezeu cugetătorule, Gherasime, desfătându-te între cetele sfinţilor.

Insula ta, părinte, săvârşeşte preacinstitul tău praznic, de Dumnezeu purtătorule, Gherasime, prin care aduce cântări lui Dumnezeu.

Căci are comoară cortul tău preasfânt, care iz­vorăşte veşnic vindecări celor care cu credinţă se în­chină acestuia.

Rugămu-te, părinte, ca nedezlipindu-te de Hristos să izbăveşti insula ta de cutremure, căci n-am câştigat alt ajutor.

în jurul moaştelor tale stând, ne ruşinăm, dar tu înalţă-ţi mâna ta şi dăruieşte-ne binecuvântare pă­rintească.

Prin cuvinte mântuitoare, ai dăruit pacea, îndemnat-ai, înţelepte, turma ta de Dumnezeu grăi­toare a nu pofti în niciun chip la cele înalte.

Dumnezeu a păstrat după fericita hotărâre cor­tul tău în pământ nestricat şi l-a arătat râu de vinde­cări.

Acum, împreună cu îngerii, duhul tău prea­sfânt primeşte făgăduinţa, de Dumnezeu cugetătoru­le, Gherasime, rânduită de Treimea Sfântă.

Străin de ţară şi în munte venind, ca o albină înţeleaptă, în Muntele Athos ai adunat mierea virtuţi­lor.

Graniţele firii le-ai depăşit cu adevărat, căci Dumnezeu prin nestricăciune a cinstit dumnezeieştile tale moaşte.

Prin rugăciuni fierbinţi, prin multe privegheri,

163

prin postiri, suferinţe şi lacrimi, ţi-ai înfrumuseţat veşmântul sufletului tău.

Izbăveşte, prin mijlocirile Tale, de ispite şi de primejdii, mănăstirea şi insula ta, sfinte, căci pe tine te au ocrotitor şi păzitor.

Fierbinte ocrotitor, grabnic ajutător te avem pe tine, bogăţie, de Dumnezeu purtătorule, Gherasime, şi vindecător atotbun în boli.

Cine poate grăi mulţimea minunilor tale, Gherasime, pe care le-ai săvârşit în chip desăvârşit, de Dumnezeu cugetătorule?

Ploaie ai pogorât prin rugăciunea bine-primită, ca un alt Ilie Tezviteanul, Gherasime şi ai săturat adăpând tot pământul.

Sădit fiind, preafericite, în casa lui Dumnezeu, ca un finic ai înflorit, de Dumnezeu purtătorule, şi ai făcut roade duhovniceşti.

îngerii şi cetele sfinţilor, ale pustnicilor şi preo­ţilor se bucură, avându-te împreună locuitor prealu­minat.

Cântând întru cele de sus împreună cu cetele în­gereşti, nu te ruşina a izbăvi turma ta de ispitele vă­zute şi nevăzute.

Precum ai alungat odinioară ciuma din insula ta prin rugăciune, Gherasime, la fel alungă înspăimân­tătoarele erezii.

Slavă...

Dumnezeule, Cel fără de început, Treime Sfântă, pentru rugăciunile Sfântului Gherasim, pacea Ta trimite-ne-o nouă.

164

Şi acum...

Stăpâna lumii, de Dumnezeu Născătoare, îm­preună cu dumnezeiescul Gherasim, roagă-te să pri­mim iertarea păcatelor.

Starea a doua, glas V:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, de Dumnezeu purtătorule, desfătarea Kefaloniei şi sluji­torul atotvrednic al Domnului.

Cuvine-se a te lăuda cu cântări, pe tine, cinstea Ortodoxiei şi slava călugărilor şi a pustnicilor.

Credincioşii toţi lăudăm acum după dato­rie dumnezeiasca ta prăznuire, cea strălucitoare, Gherasime, ocroti torule şi părintele nostru.

Răsplăteşte nouă, o, Gherasime, celor ce cinstim şi săvârşim prăznuirea ta, lumină neînserată şi dum­nezeiască.

Neamul omenesc te pomeneşte veşnic, fericite, de Dumnezeu purtătorule, Gherasime, slavă şi laudă înălţând către Dumnezeu.

Alungă, înţelepte Gherasime, mulţimea duhuri­lor viclene din cei neputincioşi şi dăruieşte vindecare acestora.

Ani mulţi, aproape de treizeci, pâine n-ai gustat, fericite Gherasime, petrecând ca unul fără de trup pe pământ.

Vieţuind în ceruri, o, Gherasime, împreună cu cetele netrupeşti, plin de slava negrăită, nu înceta a te

165

ruga lui Dumnezeu pentru noi.

Auzind glasul Domnului din Evanghelie, gră­ind: „Veniţi la Mine toţi!", îndată ai urmat Acestuia.

Dumnezeiesc păzitor avându-te şi apărător şi ocrotitor, model şi pildă a virtuţii, acum îmbogăţeşti mănăstirea din Omala.

Părinte, cu rugăciunile tale pe Hristos milostiv arată-ni-L, ca să stăm toţi de-a dreapta Sa, când va veni să judece viii şi morţii.

Preafericite, cele înşelătoare şi priveliştea lumii văzând, calea Domnului ai urmat şi raiul ai deschis, înţelepte.

Lumină strălucitoare aşezată în sfeşnic te-ai ară­tat, Fericite Gherasime, strălucind şi luminându-i pe credincioşi.

Adu-ţi aminte, înţelepte Gherasime, de cei ce au dorit să-ţi ridice casă, locaş vestit ţie, ierarhi, preoţi şi popor.

Petrecând în pustie patruzeci de zile, părinte, precum Stăpânul, preaalesule, te-ai învrednicit de da­rurile cereşti.

Străine şi înfricoşătoare şi minunate sunt vinde­cările tale, pe care le-ai săvârşit cu puterea Duhului pentru fiecare dintre credincioşi, de Dumnezeu purtătorule.

Curăţindu-te deplin pe tine cu postirile, părinte, dovleac fără sare ai mâncat şi cu linte înmuiată te-ai hrănit.

Turn de scăpare te-a zidit harul dumnezeiesc şi păzeşti turma ta de tot felul de erezii din apus.

166

Izbăveşte-ne de suferinţe şi din necazuri cu ru­găciunile tale şi slobozeşte de boli pe cei ce caută la tine cu înflăcărare scăpare.

Dumnezeu a cinstit trupul tău cu nestricăciune, căci apropiindu-ne primim sănătatea trupurilor şi a sufletelor.

La Locurile Sfinte ale Ierusalimului doisprezece ani slujind, prin smerenie te-ai arătat pildă.

Cântări sfinte şi jertfe bine primite lui Dumnezeu ai adus, sfinte, ca un atotbun şi dumnezeiesc slujitor.

Păzeşte-ne pe noi şi apără-ne nevătămaţi de să­geţile înfricoşătoare ale lui Veliar, căci pe tine te avem păzitor neadormit.

Har de la Dumnezeu nelipsit şi veşnic ai primit, cinstite Gherasime, pentru a alunga mulţimea demo­nilor.

Cântând acum, înţelepte, cântarea cea între­it sfântă împreună cu îngerii, psalmodie ai înălţat Treimii pentru toţi credincioşii, Gherasime!

Ca un fulger, până la marginile lumii s-au răs­pândit faptele tale minunate şi prin acestea se prea­măreşte numele lui Hristos.

Slavă...

Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, pentru dumnezeieştile cereri ale Sfântului Gherasim, trimite-ne nouă harul Tău.

Şi acum...

Preacurată, neîntinată, pururea Fecioară, nu în­ceta mijlocind împreună cu Gherasim la Fiul Tău, ca să ne mântuiască pe noi!

167

Starea a III-a, glas III:

Neamurile toate te fericesc pe tine, odrasla Trikalei.

Neamurile toate se minunează de virtuţile tale dumnezeieşti, de Dumnezeu cugetătorule!

înălţimea virtuţilor, înfrânarea suferinţelor te-ai arătat, Gherasime!

Păşind în chip bineplăcut lui Dumnezeu, calea Domnului împreună cu îngerii o ai urmat.

Pe dumnezeiescul Gherasim, slujitorul Treimii, îl cântăm cu vrednicie.

înfricoşător prigonitor te-ai arătat demonilor, Gherasime, de trei ori fericite.

Trupul tău cel dumnezeiesc izvorăşte bună mi­reasmă, cerească şi dumnezeiască.

Vieţii cereşti te-ai făcut moştenitor, bine nevoindu-te.

Mai luminoasă decât soarele străluceşte prăznuirea ta şi îi luminează pe toţi.

Ne uimim de harul minunilor prin care ai săvâr­şit vindecări.

Cu sfinţenie săvârşeşte prăznuirea ta sfântă so­borul preoţilor.

Lauda şi slava Ortodoxiei ai fost, de Dumnezeu purtătorule.

Ai izbăvit lumea de sabia pedepsei cutremuru­lui şi a toată vătămarea.

Fericit eşti, Gherasime, urmând căile Domnului. Neprihănit te-ai arătat, lipsit de răutate şi blând

168

tuturor, Gherasime.

înstrăinându-te de lume, ţi-ai petrecut viaţa prin pustie şi peşteri.

Pe calea cea strâmtă păşind, te-ai învrednicit de bucuria cerească.

Turma ta cea dumnezeiască neîncetat te binecu­vântează, preafericite în cer.

Tărie şi sănătate dăruieşte, Gherasime, tuturor celor din boli.

Cortul tău cel dumnezeiesc ca un râu izvorăşte şuvoiul vindecărilor.

Celor care se apropie cu credinţă de dumneze­iasca ta raclă dăruieşte-le binecuvântare!

Şi nouă tuturor celor ce cu credinţă şi cu dor te lăudăm, totdeauna!

Luminător te-ai arătat Bisericii lui Hristos şi ocrotitor preoţilor.

Insula kefaloniţilor se bucură săvârşind slăvită pomenirea ta.

Cântăm, înconjurând cu cântări moaştele tale dătătoare de viaţă pentru veşnicie, Gherasime.

Ca nişte purtătoare de evlavie izvorăsc miresme dumnezeieştile tale moaşte.

Slavă...

Treime Una, primeşte dumnezeieştile rugi ale Părintelui Gherasim.

Şi acum...

Fecioară, roagă-L pe Fiul Tău împreună cu Sfântul Gherasim pentru noi!

169

Şi din nou: „Neamurile toate..."

Binecuvântările:

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe Gherasim a-l lăuda!

Cetele îngerilor şi mulţimile oamenilor cu bucu­rie strigă: Gherasim a pierdut stricăciunea morţii şi deşi se vede ca un mort în raclă, vieţuieşte, mijlocind totdeauna către Dumnezeu.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe Gherasim a-l lăuda!

Cu lacrimi aleargă credincioşii cei bolnavi la dumnezeieştile tale moaşte şi te cinstesc cu bucurie, căci le dăruieşti vindecări de la Domnul, Gherasime, tu cel ce ai primit darul de a săvârşi vindecări credin­cioşilor.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe Gherasim a-l lăuda!

Foarte devreme, de copil ai primit cu râvnă pe umerii tăi crucea Domnului şi căile Acestuia urmând, o, Gherasime, în cămările cereşti ai ajuns, de care fă-ne vrednici şi pe noi a ne împărtăşi.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe Gherasim a-l lăuda!

Prin rânduială dumnezeiască, moaştele tale, de Dumnezeu cugetătorule, au fost puse în mormânt, dar din nou au fost dăruite de către Dumnezeu cu iu­bire de oameni credincioşilor şi izvorăsc totdeauna, Gherasime, vindecări celor ce te preamăresc pe tine.

170

Slavă Tatălui...

îl lăudăm pe Tatăl, îl preaslăvim pe Fiul şi-L preamărim pe Duhul, Treime Sfântă, o Dumnezeire, căci Aceasta ne-a dăruit moaştele Sfântului Gherasim, cele izvorâtoare de tămăduiri.

Şi acum şi pururea...

Fecioară, care nu ştii de nuntă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Fiului şi Dumnezeului Tău nu înce­ta a te ruga, ca pentru rugăciunile Sfântului Gherasim să izbăvească de suferinţe şi de tot felul de necazuri insula kefaloniţilor şi lumea toată.

Aliluia, Aliluia, Aliluia! Slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori)

SLAVĂ LUI DUMNEZEU CELUI ÎN TREIME LĂUDAT!!!

171

BIBLIOGRAFIE

Pentru alcătuirea cărţii despre Sfântul Gherasim am consultat următoarele lucrări:

1. Arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos, Sfântul Gherasim, noul ascet al Kefaloniei, Atena, 1941.

2. Idem, Istoria Bisericii Ierusalimului, Atena, 1970.

3. Constantin Paparigopoulos, Istoria neamului grec, vol. V şi VI.

4. Ilie Tsitseli, Antologii kefalonite, vol. I şi II.

5. Ioan P. Loverdos kosti, Istoria Kefaloniei, Kefalonia, 1888.

6. Panaghis Gherman Loukatu, Gherasim Nottara, sfântul ocrotitor al Kefaloniei, 1953.

7. HristosG. Evanghelatos: Cei trei sfinţi ai Eptanisului, Atena, 1956.

8. Stavros A. Koutiva: Cei doi sfinţi Nottara din Trikala Corintului. Ediţie de colecţie a înălţării bisericii Sfântul Gherasim, nedatată (în tot cazul, după 1956).

9. Spirohristofor Voutsina (Hristu Vouna), Sfântul Gherasim, ocrotitorul Kefaloniei, Atena, 1967.

10. Protoprezbiter Constantin Gkeli, Slujbele Sfântului Părintelui nostru Gherasim, noul pustnic din Kefalonia, Editura Mănăstirii Sfântului Gherasim „Noul Ierusalim", Atena, 1967 şi ediţia a doua, Atena, 1976.

173

11. Idem, Obştea mănăstirii Sfântului Gherasim din Kefalonia, conform sigiliilor patriarhale şi celorlalte acte, Editura Sfintei Mănăstiri, Atena 1969.

12. Idem, Mănăstirea Sfintei Parascheva Lepedon şi sfân­tul Antim Kourouklis, Editura Sfintei Mănăstiri, Atena, 1973.

13. Gheorghe Ghianacopoulos, Sfântul Gherasim, ar­ticol în jurnalul „Lumina lui Hristos" al Sfintei Mitropolii Kidonia, 1968.

14. Dimitrie Loukatos, Cultul kefalonit, Atena, 1946.

15. Arhimandrit Haralambie Vasilopoulos, Sfântul Gherasim, Editura Presa Ortodoxă, Atena, 1973.

16. Panaghis N. Antipa, Demonizarea oamenilor şi a animalelor, Atena 1974.

17. Slujba Sfântului Gherasim, ediţia 1778, Veneţia.

18. Arhiva istorică a Kefaloniei cu cei patru codici ai Sfintei Mănăstiri.

19. Periodicul Progresul în Kefalonia.

20. E. Legrand: Bibliotheque Grecque Vulgaire, vol. I.

21. Gherasim I. Pentagalul, doctor, Manuscrise kefalonite ale educaţiei superioare elementare în timpul stă­pânirii veneţiene, reeditare Parnasos, Atena 1972.

174

Cuprins

Introducere 9

PARTEA ÎNTÂI

I. Minunile Sfântului Gherasim 15

1. „Ocrotitorul ortodocşilor" 16

2. „Insula necucerită" 18

3. Trupul nestricăcios 18

4. „Demonii sunt alungaţi" 19

5. Bolnavii se vindecă 26

6. „Sufletele se salvează" 32

PARTEA A DOUA

II. Viaţa Sfântului Gherasim Kefalonitul 41

Capitolul 1

1. Originea împărătească 41

2. „în copilărie, sub povăţuirea Domnului" 43

3. în Zakynthos 46

4. La Locurile Sfinte 49

5. La Constantinopol 52

6. Sfântul Munte, acoperământul cerului 55

Capitolul 2

7. „Bucură-te, Sioane Sfinte...", Ierusalim! 59

8. Aprinzător de candele la mormântul lui Hristos 61

9. Hirotonia întru preot 63

10. Carantania 66

11. „AfostpurtatdeDuhul" 68

Capitolul 3

12. Din Ierusalim în Creta 73

13. „Koura" sfântului în Zakynthos 76

Capitolul 4

14. Kefalonia 81

15. Ţinutul Omala 86

16. „Noul Ierusalim" 90

17. Obştea 92

18. Nevoinţa sfântului 97

175

19. „Sfântul Gherasim Dascălul” 101

20. Lângă Sfântul Gherasim 104

21. Adormirea sfântă 106

Capitolul 5

22. Prima mutare a moaştelor sfântului 112

23. A doua îngropare a moaştelor sfântului şi a doua mutare 115

24. Canonizarea oficială 117

25. Chipul sfântului 126

26. Racla sfântului procesiuni 128

Capitolul 6

27. Elemente cronologice ale vieţii Sfântului Gherasim 134

28. Diagrama cronologică a vieţii Sfântului Gherasim 138

PARTEA A TREIA

Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul, izgonitorul demonilor 140

Rugăciune pentru cel/izbăvirea celui îndrăcit 160

Rugăciunea celui chinuit de diavol 161

Laude aduse Sfântului şi de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Gherasim 162

BIBLIOGRAFIE 172

Difuzare:

S.C. EGUMENIŢA S.R.L. Galaţi O.P. 1 C.P. 150

Cod 800720, Galaţi Tel/fax: 0236-326.730 E-mail: editura@egumenita.ro. www.egumenita.ro.

Tipărit la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 23 Tel/fax: 0236420100 e-mail: donstargalati@yahoo.com

În Biserica Ortodoxă, Sfântul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfânt izgonitor al demonilor. De secole, moaştele sale, întregi şi neputrezite, stau dovadă a sfinţeniei sale.

în ziua de astăzi mulţi creştini au o concepţie despre diavol şi despre lucrările acestuia inspirată din filme de groază, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care încearcă să demonstreze că diavolul e o creaţie a minţii fanaticilor religioşi. Şi nimic mai mult. Un fel de bau-bau de speriat adulţii, pentru ca aceştia să nu pornească irevocabil pe calea imoralităţii.

Dar lucrurile nu stau deloc aşa. După cum ne arată paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt îngeri căzuţi, care încearcă să îi atragă pe oameni pe calea pierzaniei.

Diavolii există. Dar, aşa cum există diavoli şi oameni care îi slujesc, tot aşa există şi Dumnezeu şi oameni care fac voia Sa.

Sfântul Gherasim a fost un mare rugător, un mare postitor, un mare nevoitor. Şi, pentru râvna sa, Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme.

Fie ca, prin această carte, cititorii români să capete evlavie faţă de acest rob al lui Hristos şi, pentru rugăciunile sale, să prindă curaj în lupta cu puterile întunericului.

Technorati Tags: rugaciune,pustie,nevointa,viata,monahism,preotie,patriarhie,minune,demoni,Ierusalim,Dumnezeu,Hristos,Nascatoare de Dumnezeu