SF. SERAFIM DE VIRITA DE LA MILIONAR LA MARE ASCET

Sfântul Serafim de Viriţa de la milionar la mare ascet

Tradus din limba rusă de Natalia Lozan

Volum coordonat de Cristian Bichiş

Bucureşti

Editura ORTODOXIA

© Editura Ortodoxia

Tradus din limba rusă de Natalia Lozan

Volum coordonat de Cristian Bichiş

Comenzi online: www.librariaortodoxia.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Sfântul Serafim de Viriţa de la milionar la mare ascet vol. coord şi trad. din lb. rusă de Natalia Lozan. bucureşti Ortodoxia, 2018 ISBN 978-606-8647-09-8 I. Lozan, Natalia (coord.; trad.)

2

Sfinte Serafim,, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

DE LA MILIONAR LA MARE ASCET

Sfântul Serafim de Viriţa de la milionar la mare ascet

În septembrie 1941, armata germană, avansând spre Leningrad, a ocupat Viriţa. în localitate au rămas trupele de ocupaţie. După stabilirea la Viriţa, ei au fost informaţi că în orăşel locuieşte un bătrân foarte bolnav, care este cinstit mult de ruşi, inclusiv pentru darul clarviziunii.

Câţiva ofiţeri însoţiţi de un traducător s-au îndreptat către casa numărul 24 de pe strada Pâlnii. Au intrat în camera unde bătrânul stătea întins pe un pat îngust. Căpitanul german, adresându-se prin intermediul traducătorului, a întrebat:

cât de repede vor ajunge trupele noastre să mărşăluiască prin Sankt Petersburg?

Stareţul, fără să aştepte traducerea, le-a răspuns în limba germană:

nu se va întâmpla niciodată.

Familiarizându-te cu viaţa acestui ascet, rămâi uimit de modul în care Dumnezeu l-a protejat şi

5

i-a călăuzit viaţa. Pentru darurile cu care a fost înzestrat şi influenţa pe care a avut-o asupra mii de oameni, Sfântul Serafim de la Viriţa poate fi pus cu certitudine printre cei mai mari Sfinţi Făcători de Minuni ai Rusiei. Dacă mulţi predecesori ai săi s-au nevoit în perioade relativ liniştite, stareţul a trecut prin decenii de prigoană, teroare şi ocupaţie.

De la începutul celui de-al doilea război mondial, neţinând cont de frig sau arşiţă, vânt sau ploaie, bătrânul de şaptezeci de ani îngenunchia afară pe o piatră de granit, întinzându-şi mâinile spre cer, rugându-se pentru ca ţara sa să fie păzită de Dumnezeu.

Un adevărat sfânt...

Când numim pe cineva sfânt, îl înălţăm deasupra posibilităţilor unui om, însă sfinţenia nu este dată de la naştere! Când vorbim despre asceţii, nevoitorii şi sfinţii din timpurile de demult, adesea nu cunoaştem modul în care au trăit în lume. Calea lor către sfinţenie este complet ascunsă pentru noi. Nu este nimic surprinzător în faptul că timpul n-a păstrat mărturii ale vieţii anterioare a nevoitorilor din perioada când aceştia nu se deosebeau cu prea multe de semenii lor, însă când vorbim despre Sfinţii secolului XX, avem posibilitatea să le studiem viaţa mult mai amănunţit, cercetând numeroasele documente care au fost păstrate sau

6

citind mărturiile celor care i-au cunoscut. Aceasta ne permite să încercăm măcar puţin să desluşim această mare taină: calea omului spre sfinţenie.

S-au păstrat mai multe fotografii ale lui Vasilii Nikolaevici Muraviov. în una dintre ele îl vedem alături de soţia şi fiul său, în altă fotografie îl vedem alături de fiul său care poartă uniformă de gimnaziu. Putem privi şi un portret al lui Vasilii Nikolaevici la vârsta de 50 de ani (1916). Vedem un comerciant din Petrograd, îmbrăcat elegant şi prosper. Un chip inteligent cu trăsături nobile: o frunte înaltă cu barba şi mustaţa frumos aranjate. Deşi poate fi remarcată şi privirea sa pătrunzătoare, totuşi este clar că este o persoană obişnuită, acest chip neputând fi comparat cu portretul din ultimii săi ani, când faţa stareţului pare să nu mai aibă nimic în comun cu lumea trecătoare. Am spus despre chipul lui Vasilii Nikolaevici la vârsta de cincizeci de ani, am spus că este portretul unui om obişnuit. Oare este într-adevăr aşa?

Citind viaţa sa nu mai poţi spune că este o simplă biografie, ci într-adevăr relatarea vieţii unui sfânt, un sfânt care n-a avut o cale uşoară spre sfinţenie.

7

Anii de viaţă în lume (1866-1920)

Marele rugător şi ascet al pământului rus, cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Serafim de la Viriţa (în lume Vasilii Nicolaevici Muraviov) s-a născut la 31 martie 1866 în satul Vahromeevo, regiunea Iaroslavl. La 1 aprilie 1866, la botez, a primit numele de Vasilii, în cinstea Sfântului Vasilie cel Nou, Mărturisitorul.

Părinţii băiatului, Nicolai şi Hionia Alimpievna Muraviov erau persoane profund credincioase şi cu frică de Dumnezeu. Pentru soţii Muraviov creştinismul nu reprezenta doar un ritual şi o evlavie exterioară, ci o trăire adevărată. Din anii copilăriei, sub influenţa părinţilor, Vasilii a manifestat acele proprietăţi ale sufletului creştin care s-au dezvăluit în plinătatea lor la maturitate.

Dumnezeu i-a dăruit inteligenţă, stăruinţă, răbdare şi perseverenţă, precum şi o memorie uimitoare. De la o vârstă fragedă, băiatul a învăţat singur să citească. Primele sale cărţi au fost Evanghelia şi Psaltirea.

Din copilărie, băiatul a îndrăgit să petreacă mult timp în biserică, iar în anii adolescenţei, Vasilii era pasionat de lectura vieţilor sfinţilor, care

8

pe atunci erau vându-te sub formă de mici cărţi colorate. îndeosebi a rămas impresionat de viaţa părinţilor pustiei: Sfinţii Pavel Tebeul, Antonie, Macarie, Pahomie şi Maria Egipteanca. Aceste nume trezeau în sufletul său evlavie şi bucurie.

încă din aceşti ani, în sufletul său şi-a făcut locul o lume misterioasă, în faţa căreia toate cele pământeşti şi-au pierdut valoarea. în adâncurile sufletului său de copil, s-a născut dorinţa de a primi monahismul, îmbrăţişând viaţa îngerească.

Părinţii lui Vasilii erau foarte buni gospodari, dar în acelaşi timp nu erau legaţi de bogăţiile materiale. Ei erau întotdeauna gata să-i ajute pe cei nevoiaşi, să-i adăpostească pe străini, să-i hrănească pe cei flămânzi. Astfel a crescut şi Vasilii: harnic şi bun la inimă.

în familia Muraviov se respectau întotdeauna cu stricteţe toate rânduielile Bisericii Ortodoxe. De la vârsta de nouă ani, Vasilii postea alături de adulţi. în zilele de duminică şi de sărbătoare, toată familia mergea la Biserică, se mărturisea şi se împărtăşea cu Sfintele Taine.

Când le permitea timpul, mergeau cu toată familia în pelerinaje la biserici şi mănăstiri. Cu o bucurie deosebită, vizitau Schitul Ghetsimani al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, unde se

9

nevoia Ieromonahul Varnava (Merkulov).

Părintele Varnava era un îndrumător înţelept şi un mare rugător. Numeroşi credincioşi din toată Rusia veneau la el după un sfat sau o îndrumare. "Fără Dumnezeu, nici până în prag!" prin aceste cuvinte îşi îndruma el vizitatorii. Aceste cuvinte au pătruns în sufletul lui Vasilii pentru toată viaţa.

Astfel, Dumnezeu a sădit treptat în inima lui Vasilii seminţele unei vieţi creştine autentice şi acestea au căzut pe pământ bun.

în curând, familia Muraviov a fost nevoită să treacă printr-o grea încercare, Dumnezeu l-a chemat la Sine pe tatăl lui Vasilii, Nicolai Ivanovici Muraviov, care era în floarea vârstei, avea doar patruzeci de ani. Mama lui Vasilii era o femeie bolnăvicioasă, iar din cauza pierderii suferite, s-a înrăutăţit şi starea ei de sănătate. Vasilii a trebuit să devină sprijinul familiei. în acele zile, familia a suferit toate necazurile care însoţesc sărăcia.

În curând, prin mila lui Dumnezeu, un consătean care lucra la unul din magazinele din Sankt Petersburg le-a propus să-l ia pe Vasilii cu el pentru a munci să-şi ajute familia. Mama sa şi-a binecuvântat cu lacrimi în ochi fiul cu o icoană a Maicii Domnului.

Astfel, la vârsta de 10 ani, băiatul a părăsit locurile natale.

10

După viaţa rânduită şi liniştită de la sat, nu i-a fost uşor lui Vasilii să se obişnuiască cu viaţa din capitală. L-au ajutat abilităţile înnăscute, primite în dar de la Dumnezeu.

Cu ajutorul binefăcătorului său, băiatul a primit un loc de muncă într-unul din magazinele din Gostinîi Dvor. încă de la început, Vasilii a arătat o străduinţă şi o râvnă deosebită şi a obţinut rapid aprecierea şi încrederea proprietarului. Mai târziu, acesta a început să-i încredinţeze sarcini tot mai complicate, iar Vasilii, cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşea să isprăvească la timp ceea ce i se încredinţa. Aproape tot salariul, Vasilii îl trimitea mamei sale bolnave, lăsându-şi doar o mică parte din bani pentru cele mai urgente cheltuieli.

Tot timpul liber îl foloseşte pentru a merge la slujbele din bisericile Sankt Petersburgului.

Încă din acei ani, el visa că-şi va consacra toată viaţa lui Dumnezeu, alegând calea monahismului şi a venit un moment când a înţeles că nu se mai poate opune acestei chemări. Avea pe atunci paisprezece ani.

Într-o dimineaţă, a mers la Lavra Alexandr Nevski şi a cerut să fie primit de egumenul mănăstirii, însă acesta lipsea de la mănăstire în acea zi. La Lavră se nevoiau mai mulţi schimnici

11

cunoscuţi în întreaga Rusie. Lui Vasilii i s-a propus să se întâlnească cu unul din ei.

Îngenunchind, cu lacrimi în ochi, tânărul i-a mărturisit acestuia despre dorinţa sa fierbinte. Acesta i-a răspuns cu cuvintele care s-au dovedit a fi profetice:

"Să rămâi acum în lume, să faci fapte bune, să-ţi întemeiezi o familie evlavioasă şi să-ţi creşti copiii, iar apoi, de comun acord cu soţia ta, să primeşti călugăria".

În încheiere, bătrânul i-a spus:

"Vasenica! Trebuie să parcurgi iniţial această cale grea şi anevoioasă, cu multe dureri. Fă-o pentru sufletul tău şi pentru Dumnezeu şi va veni timpul când Domnul te va răsplăti!".

Astfel i s-a descoperit lui Vasilii care este voia lui Dumnezeu pentru el. Toată viaţa sa din lume a devenit o pregătire pentru viaţa monahală. A fost o nevoinţă a ascultării care a durat mai mult de 40 de ani.

Prin blândeţea, smerenia şi aşezarea sa duhovnicească, Vasilii a primit cuvintele bătrânului ca pe binecuvântarea lui Dumnezeu şi în toată viaţa sa de atunci înainte a trăit aşa cum i-a rânduit Domnul prin trimisul său.

Orele libere, Vasilii le petrecea în biserică,

12

în rugăciune şi în lectura cărţilor duhovniceşti. De asemenea, consacra mult timp şi studiului ştiinţelor laice, la care îl ajutau mult memoria excepţională, inteligenţa naturală şi perseverenţa. Avea un interes sporit faţă de istorie şi dispunând de bune abilităţi matematice, Vasilii a învăţat rapid şi discipline comerciale, combinând cu succes teoria cu activitatea practică.

Când i se oferea mai mult timp liber, pleca acasă ca să o ajute pe mama sa să menţină casa şi gospodăria în ordine. El a sprijinit-o întotdeauna financiar, dar se şi ruga mereu pentru ea.

Patronul lui Vasili era un om credincios şi susţinea modul de viaţă al angajatului său. Totodată, aprecia calităţile sale morale, dar şi sârguinţa faţă de îndatoririle de serviciu.

Când Vasilii a împlinit şaisprezece ani, el a fost numit în funcţia de administratorsecund, iar un an mai târziu, a devenit administrator principal. în absenţa proprietarului, el conducea toată afacerea acestuia. în faţa tânărului se deschide un viitor strălucit. Proprietarul afacerii plănuia că Vasilii va deveni în viitor partenerul său. A fost un caz uimitor şi rar, căci pentru avansa la postul de administrator principal, era nevoie de cel puţin 10 ani.

Tânărul trebuia să călătorească la Moscova,

13

Nijnii Novgorod şi în alte oraşe din Rusia. în aceste vizite, cu acordul proprietarului, el vizita locurile sfinte care erau în apropiere. Oricând putea, el se străduia să ajungă la Mănăstirea Sfântului Serghie de Radonej, să se închine marelui rugător al pământului rus. Pelerinii care vizitau Lavra Sfântului Serghie încercau să ajungă şi la Schitul Ghetsimani, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Cernigov şi pentru a primi binecuvântarea şi sfaturile Stareţului Varnava. Dumnezeu însuşi l-a adus din nou pe tânărul Vasilii la Părintele Varnava. După o lungă conversaţie, stareţul l-a binecuvântat pe Vasilii pentru a-i deveni fiu duhovnicesc.

Timp de aproape 20 de ani a durat comunicarea lor duhovnicească. Când îi permiteau îndatoririle de serviciu, Vasilii se grăbea la Schitul Ghetsimani, iar când Părintele Varnava vizita Sankt Petersburgul trecea neapărat şi pe la tânărul negustor.

Cu binecuvântarea duhovnicului, Vasilii se străduia să persevereze practicând rugăciunea lui Iisus, totodată străduindu-se să-şi păstreze curăţia gândurilor, iar îndrumătorul său îl sprijinea mereu prin sfaturi şi rugăciuni, protejându-l pe tânărul ascet de ispitele lumii şi pregătindu-l pentru calea monahală din viitor.

în anul 1890, cu binecuvântarea duhovnicului

14

său, Vasilii Nicolaevici s-a căsătorit cu Olga Ivanovna.

Dumnezeu a rânduit ca tânărul ascet, înainte de a renunţa la lume şi la grijile sale, să se desăvârşească în viaţa de familie, totodată învăţând să conducă afaceri.

În anul 1892, la vârsta de douăzeci şi şase de ani, el reuşeşte să-şi iniţieze propria afacere cu blănuri în Gostinnii Dvor, piaţa centrală din Sankt Petersburg pentru negustorii acelor vremuri. Blana rusească era atunci foarte căutată în vest. O parte semnificativă a mărfurilor era exportată în Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Franţa, Polonia şi în alte ţări. El a călătorit des în aceste ţări pentru afaceri şi pentru a susţine prelegeri de economie.

Tânărul Vasilii era fără îndoială un om extrem de talentat. Succesul său a fost spectaculos, el devenind multimilionar.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Vasilii Nicolaevici cu o abilitate uimitoare de a combina preocupările pentru grijile pământeşti cu sarcinile duhovniceşti. Totodată, el rămânea un fiu devotat al patriei sale, străduindu-se să facă tot posibilul pentru binele şi prosperitatea acesteia. Dragostea lui faţă de Rusia şi faţă de poporul său era cu adevărat nemărginită.

Având aptitudini deosebite, Vasilii Nicolaevici

15

nu aspira la bogăţii şi onoruri lumeşti. Activitatea comercială nu era pentru el o modalitate de a-şi multiplica capitalul, ci un mijloc indispensabil pentru a putea ajuta Biserica şi aproapele. Tânărul antreprenor întotdeauna a încercat să-şi îmbogăţească nivelul cunoştinţelor.

Din anul 1895, el a devenit membru activ al Societăţii pentru răspândirea cunoştinţelor comerciale din Rusia şi s-a înscris la Cursurile comerciale superioare organizate de Societate.

Soţia sa, Olga Ivanovna, avea în acelaşi timp un caracter ferm şi decisiv. Se ştie că ea şi-a ajutat soţul foarte mult în probleme comerciale, iar în absenţa lui Vasilii Nicolaevici de la Sankt Petersburg, reuşea să gestioneze cu succes activitatea întreprinderii. Vasilii Nicolaevici se străduia să-şi aleagă angajaţii dintre oamenii credincioşi şi, prin urmare, duhul dragostei lui Hristos a domnit întotdeauna în relaţiile dintre proprietar şi angajaţi.

Vasilii Nicolaevici era foarte calm şi răbdător şi niciodată nu ofensa demnitatea oamenilor cu care lucra, chiar şi în cazul unor greşeli evidente. Nu a fost niciodată văzut într-o stare de iritabilitate sau nemulţumire, iar angajaţii săi îi răspundeau cu respect şi dragoste. Dorindu-le tuturor doar bine, rămânea întotdeauna plin de milă şi răbdare faţă de cei din jur.

16

Ziua de lucru la magazin începea şi se termina cu rugăciune. întreprinderea Muraviov este una dintre puţinele din curtea Apraksin, care îşi închidea uşile în zilele marilor sărbători bisericeşti. De îndată ce afacerea a început să aducă profit, Vasilii Nikolaevici a alocat sume semnificative Mănăstirii Iverskii din provincia Nijni Novgorod.

în anul 1895, în familia Muraviov s-a născut fiul Nicolae, apoi a venit pe lume şi fiica Olga, care a murit la o vârstă fragedă. După moartea copilei, soţii, de comun acord şi cu binecuvântarea Părintelui Varnava, au decis să trăiască ca un frate cu soră. Rugăciunile duhovnicului i-au ajutat să se menţină în această hotărâre.

în familia Muraviov s-a format o tradiţie: după Sfânta Liturghie din praznicele împărăteşti, în zilele de cinstire ale icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, în casa lor erau pregătite mai multe mese bogate la care erau invitaţi numeroşi sărmani.

După ce se spunea rugăciunea "Tatăl nostru", Vasilii Nicolaevici se adresa celor prezenţi cu o cuvântare în care dezvăluia semnificaţia sărbătorii, după care îi felicita pe toţi cei care au venit în casa lor. După masa de sărbătoare şi rugăciunile de mulţumire adresate Domnului, Vasilii le mulţumea celor care au venit în vizită. Când se ridicau de

17

la masă, toţi oaspeţii erau invitaţi să revină la următoarea sărbătoare despre care de asemenea erau înştiinţaţi. înainte de plecare, oaspeţii primeau bani, haine, produse alimentare şi erau invitaţi să petreacă împreună următoarea sărbătoare. Fiind un adevărat ucenic al Părintelui Varnava, Vasilii Muraviov spunea cu convingere:

"Tot răul trebuie să fie acoperit doar cu dragoste. Cu cât eşti mai sărac şi mai necăjit, cu atât îmi eşti mai drag...".

Doar Dumnezeu ştie câţi sărmani şi nevoiaşi îi pomeneau în rugăciunile lor simple pe Olga şi pe Vasilii, cerând sănătate şi mântuire pentru binefăcătorii lor.

Uneori, soţia sa rămânea surprinsă de generozitatea sa, Vasilii oferind cu uşurinţă o haină nouă sau un alt bun primului trecător, iar când vedea ce sume mari de bani oferă pentru caritate, ea considera că nu vor rezista acestor cheltuieli şi afacerea lor va falimenta. Dar nu a fost deloc aşa, toate mergeau doar spre mai bine.

Orice activitate, Vasilii şi Olga se străduiau să le înfăptuiască pentru un singur scop: mântuirea. Dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele era pusă la baza tuturor lucrărilor pe care doreau să le facă.

18

Familia Muraviov:

Olga Ivanova, fiul Nicolae şi Vasilii Nicolaevici

Vasilii şi Olga nu doar vizitau bolnavii din spitale, dar le şi ofereau unora dintre ei posibilitatea de a petrece un timp în casa lor. Dragostea sinceră a gazdelor a făcut minuni pentru mulţi bolnavi care erau sleiţi de puteri din cauza bolilor grave.

19

Oamenii care păreau că nu mai au speranţe se ridicau din pat şi se întorceau la viaţa lor obişnuită. Soţii Muraviov nu-şi impuneau convingerile celor care le păşeau pragul casei. Trăirea credinţei prin faptă devenea un adevărat exemplu.

El şi soţia sa îi hrăneau în propria lor casă pe săraci în mod regulat şi sprijineau numeroase organizaţii caritabile.

Olga Ivanovna îşi ajuta soţul în toate lucrările şi activităţile, devenindu-i un adevărat sprijin şi prieten. împreună mergeau la slujbele bisericeşti şi împreună îşi făceau pravila de rugăciune, iar seara citeau din Sfânta Evanghelie.

Faptele lui Muraviov, deşi păreau pentru mulţi ciudate, aveau propriile motivaţii. Una din acestea avea la bază impactul pe care l-a avut asupra sa Ieromonahul Varnava de la Schitul Ghetsimani al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, al cărui fiu duhovnicesc a fost o perioadă îndelungată.

Părintele Varnava de la Schitul Ghetsimani, trecut mai apoi în rândul sfinţilor, i-a fost un bun călăuzitor şi îndrumător pentru deciziile şi alegerile sale. Sute de oameni veneau zilnic la uşa chiliei sale pentru a primi un sfat sau a-i cere rugăciuni. Printre fiii săi duhovniceşti au fost mulţi oameni celebri, mitropoliţi, episcopi şi membri ai familiei

20

Casa familiei Muraviov

regale, iar comerciantul din Sankt Petersburg era unul dintre cei mai iubiţi ucenici ai stareţului. Când îi permitea timpul, Vasilii se grăbea să-şi viziteze duhovnicul la Schitul Ghetsimani. La fel şi Părintele Varnava, vizitând Sankt Petersburgul, neapărat se întâlnea cu tânărul negustor.

Muraviov visa în continuare să lase toate bogăţiile şi afacerile şi să plece la mănăstire, însă duhovnicul doar confirma ceea ce îi spusese bătrânul schimnic cu mulţi ani în urmă:

21

fiul meu! Acum este nevoie să rămâi în lume. Vezi cât de mulţi oameni săraci au nevoie de ajutorul tău!

Forţat să rămână în lume, Vasilii nu putea însă să ducă un mod de viaţă conform statutului său.

Vasilii mânca mereu foarte modest, respectând cu stricteţe zilele de miercuri şi vineri şi a cerut binecuvântare să postească şi luni, aşa cum este obişnuit în mănăstiri. Vasilii Nicolaevici avea aproape treizeci de ani.

La această vârstă, Vasilii Muraviov înţelegea fără îndoială foarte bine ce poate să-i ofere lumea şi ce-şi doreşte el. Astfel, rămânând în lume, a început să ducă o viaţă de călugăr. Mulţi au observat că acest comerciant din Sankt Petersburg nu este asemenea altora, chipul şi înfăţişarea sa fiind mai potrivite pentru un ascet. Această impresie s-a intensificat după călătoriile sale la Schitul Ghetsimani, unde Vasilii se ruga alături de duhovnicul său, Părintele Varnava.

în una din aceste vizite, după o rugăciune comună în chilia stareţului, Părintele Varnava s-a ridicat, a pus mâinile pe capul ucenicului său, apoi şi-a continuat rugăciunea. în sufletul lui Vasilii Nicolaievici s-a sălăşluit o linişte extraordinară, care de atunci nu l-a mai părăsit.

22

Al doilea motiv care l-a determinat către faptele sale deosebite a fost influenţa pe care a avut-o asupra lui Vasilii un alt stareţ, Cuviosul Serafim de Sarov.

Vasilii Nicolaevici a avut mereu o evlavie aparte faţă de smeritul Serafim. La acest lucru a contribuit şi faptul că marele ascet din Sarov era descendent dintr-o familie de negustori din Kursk, iar în anii tinereţii sale, ca şi Vasilii, s-a ocupat cu comerţul. în învăţăturile sale, Sfântul Serafim folosea adesea cuvinte şi concepte folosite de negustori:

"Străduiţi-vă să valorificaţi timpul pentru a primi bunuri cereşti în schimbul mărfurilor pământeşti", spunea el şi explica: "Bunurile pământeşti sunt virtuţi făcute pentru numele lui Hristos".

Cuviosul Serafim a devenit pentru Vasilii un exemplu de viaţă sfântă. El s-a condus mereu după cuvintele cuviosului: adevăratul scop al vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt.

A

În luna iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat la Sarov. Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Serafim a fost însoţită de un număr mare de vindecări şi de alte minuni.

"Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!"

23

(Ps. 67, 36). Este imposibil să redai prin cuvinte starea tuturor copiilor credincioşi ai Bisericii care au participat la canonizarea Sfântului Serafim de Sarov. în acele zile de neuitat, întreaga Rusie, care a rămas credincioasă lui Hristos, condusă de împărat şi de membrii familiei imperiale, a venit să se închine Cuviosului Serafim.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, au avut posibilitatea să viziteze Mănăstirea Sarov şi Vasilii cu Olga. Pentru o viaţă întreagă vor rămâne în memoria lor amintirile acestor zile.

Vasilii va păstra mai apoi ca o adevărată sfinţenie icoana Sfântului Serafim cumpărată în acele zile la Sarov.

Cu toată puterea sufletului său, Vasilii Nicolaevici a încercat să dobândească smerenia şi blândeţea lui Hristos. Mulţi ani i-a petrecut nevoindu-se, plângând pentru păcatele sale şi nădăjduind în mila lui Dumnezeu. Cunoscând că toate căderile au la bază mândria, a încercat din răsputeri să biruiască acest păcat, cerând de la Dumnezeu sprijin, ajutor şi darul rugăciunii curate.

Părintele Varnava privea cu bucurie către ucenicul său, văzând creşterea sa duhovnicească. Totodată, împărtăşea cu el experienţa sa, pregătindu-l

24

pentru monahism. Cu binecuvântarea părintelui, soţii Muraviov trebuiau să primească voturile monahale, atunci când Rusia se va con frunta cu o perioadă extrem de grea. Anii petrecuţi sub îndrumarea stareţului au devenit între timp o bază solidă pentru Vasilii Nicolaevici, care îl va ajuta la creşterea sa duhovnicească.

La începutul anului 1906, Părintele Varnava s-a îmbolnăvit. Prevăzând că nu mai are mult de trăit, stareţul a vizitat în ianuarie 1906 pentru ultima dată mănăstirea de maici Iverskaia-Vâcsunskaia întemeiată de el, apoi a mers la Sankt Petersburg unde a avut loc şi ultima sa întâlnire cu ucenicii săi iubiţi. El le-a mulţumit pentru dragostea şi sprijinul Mănăstirii Iverskaia, cerându-le să nu lase mănăstirea şi pe viitor fără ajutor. în acele zile, Vasilii Nicolaevici şi Olga Ivanovna s-au văzut pentru ultima dată cu duhovnicul lor.

La începutul lunii februarie, stareţul s-a întors la Moscova. El abia mai putea să vorbească şi se mişca cu greu, dar totuşi a continuat să primească şi să îndrume oameni. La 17 februarie, a mers să spovedească la casa de caritate de la Serghiev Posad. Invitând următoarea persoană, Părintele Varnava a intrat pentru câteva clipe în altar, unde a şi fost găsit fără suflare. Mii de oameni din toată Rusia s-au simţit orfani.

25

Deja din timpul vieţii sale, nimeni nu se îndoia de sfinţenia Părintelui Varnava. Mii de oameni au simţit puterea rugăciunii stareţului. Amintirea şi sfaturile primite de la el, i-au ajutat pe Vasilii şi pe Olga să-şi continue calea viitoare, aşa cum a prezis-o stareţul, cu multe dureri şi suferinţe, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga Rusie.

în afară de sfaturi şi îndrumări, Vasilii Nicolaevici a moştenit de la Părintele Varnava şi prietenia cu Arhimandritul Teofan (Bistrov), duhovnicul familiei regale şi viitorul arhiepiscop al Poltavei, care în acel moment era inspector al Academiei Teologice din Sankt Petersburg. Cei doi s-au cunoscut datorită Părintelui Varnava, care era duhovnicul ambilor.

În anul 1905, Vasilii Nicolaevici Muraviov a devenit membru al Societăţii Caritabile din Iaroslavl, una din cele mai mari societăţi filantropice din Rusia. Membrii permanenţi ai Societăţii au fost numeroşi ierarhi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv Părintele Ioan de Kronstadt, în anul 1908, acestei organizaţii i s-a alăturat şi Înaltpreasfinţitul Tihon, viitorul patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, care a preluat conducerea Departamentului pentru regiunea Iaroslavl.

De la membrii Societăţii se cerea nu doar o implicare materială, ci şi o adevărată dragoste

26

creştină faţă de aproapele. La activităţile înfăptuite de organizaţie erau implicaţi toţi membrii familiei, chiar şi copiii, aceasta devenind o şcoală de milă şi dragoste pentru aproapele. De sărbători, membrii societăţii şi familiile lor se întâlneau la biserică. Rugăciunea comună şi împărtăşirea cu Sfintele Taine consolidau mult această alianţă frăţească, creau o atmosferă specială, extrem de benefică pentru comunicare.

Ca şi mai înainte, Vasilii Nicolaevici îşi continua viaţa ascetică, luptând şi neprimind nici cele mai mici manifestări ale răului în inima sa. Cu timpul, Dumnezeu i-a dăruit darul rugăciunii neîncetate şi capacitatea de a-şi păstra liniştea sufletească în orice situaţie. Astfel, nu în liniştea şi tihna mănăstirii, nu într-un deşert îndepărtat, ci în mijlocul lumii, cu ispitele şi ademenirile ei, comerciantul de la Sankt Petersburg îşi continua ascensiunea către înălţimile perfecţiunii creştine. Era o cale a transfigurării unui om care, împlinind lucrarea sa pământească, îşi îndrepta inima spre cer, urmând în întregime lui Hristos, dându-i mintea şi inima sa Mântuitorului.

Anul 1917. Pentru Rusia a sosit timpul încercărilor grele. Mii de ruşi de viţă nobilă, negustori şi clerici au preferat să părăsească Rusia. Mulţi prieteni bogaţi ai familiei Muraviov s-au grăbit

27

să-şi transfere mijloacele financiare în străinătate, iar apoi să părăsească ţara, în speranţa de a supravieţui vremurilor tulburi în străinătate. Pentru Vasilii Muraviov, această alegere nu exista. El a fost întotdeauna gata să împartă toate încercările şi suferinţele cu patria sa iubită şi cu poporul său.

Cu talentele sale comerciale, Vasilii Nicolaevici putea uşor să-şi salveze averea. Nimic nu-l împiedica să investească în afaceri în străinătate. Deşi avea o întreprindere prosperă, spre surprinderea cunoscuţilor săi, a închis-o şi a împărţit averea sa considerabilă unor organizaţii caritabile, cea mai mare parte oferind-o Lavrei Alexander Nevski. De asemenea, sume importante de bani au fost oferite Mănăstirii Novodevicii din Sankt Petersburg şi Mănăstirii Iveskii, fondată de Ieromonahul Varnava, stareţul Schitului Ghetsimani.

Au urmat persecuţiile pentru credinţă, prezise de mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu. Până în anul 1920, numărul celor ucişi pentru credinţă a ajuns la zece mii. Fiecare nouă zi aducea ştiri care umpleau inima lui Vasilii Nicolaevici cu durere şi, în acelaşi timp, aduceau speranţa şi bucuria de a-şi realiza dorinţa sa şi de a păşi pe calea monahismului, deşi chiar şi gândul de a accepta monahismul în acele vremuri groaznice era deja o faptă de eroism.

Perioada îndelungată petrecută în lume prezisă

28

de schimnic se apropia de sfârşit... Fiul lui Vasilii Nicolaevici a crescut şi a devenit ofiţer, iar Vasilii a împlinit cincizeci şi patru de ani în anul 1920.

Vasilii, ucenicul credincios al Părintelui Varnava, planifica iniţial să meargă la Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie de Radonej, pentru ca să se nevoiască la Schitul Ghetsimani al îndrumătorului său. Cu toate acestea, Domnul a rânduit altfel. Vasilii a primit pe neaşteptate binecuvântarea Mitropolitului de Petrograd, Veniamin, de a primi votul monahal la Lavra Alexandr Nevski. Această binecuvântare probabil i-a salvat viaţa viitorului stareţ, căci Lavra Sfântului Serghie a fost în curând închisă de autorităţi şi întreaga obşte a Mănăstirii Sfântului Serghie a avut de suferit din partea puterii sovietice.

Astfel, prin provicienţa lui Dumnezeu Vasilii a rămas în Sankt Petersburg.

29

Anii de monahism la Lavra Alexandr Nevski (1920-1930)

La 3 septembrie 1920, a depus o cerere de a fi primit în frăţia Lavrei Alexandr Nevski. în curând, el a intrat în obştea mănăstirii, prima sa ascultare fiind cea de paracliser. în acelaşi timp soţia sa, Olga, a devenit ascultătoare la Mănăstirea Voskresensky Novodevichy.

Toate mijloacele care le aveau au fost donate mănăstirilor. Lavrei în care a intrat Vasilii Nicolaevici i-a transmis peste 40 000 de ruble în monede de aur, ceea ce reprezenta o adevărată avere.

La 26 octombrie 1920, Episcopul Veniamin va binecuvânta ca Vasilii Muraviov să depună votul monahal, concomitent cu soţia sa Olga.

La 29 octombrie 1920, stareţul mănăstirii, Arhimandritul Nicolae (Iaruşevici), va oficia slujba călugăriei pentru Vasilii Muraviov, punându-i numele Varnava, în cinstea Sfântului Apostol Varnava şi a duhovnicului său, Părintele Varnava de la Ghetsimani, iar în acelaşi timp, la Mănăstirea Novodevichy din Petrograd, a fost tunsă în monahism Olga Muraviova, primind numele Cristina.

Tunderea sa în monahism a săvârşit-o Mitropolitul Veniamin al Petrogradului, care peste doi

30

ani va avea o moarte mucenicească.

S-a săvârşit! Cea mai mare dorinţă a lui Vasilii Nicolaevici Muraviov a fost împlinită. Scopul urmărit cu perseverenţă şi cu răbdare timp de aproape patruzeci şi cinci de ani, a fost realizat.

În curând, fratele Varnava a fost hirotonit ierodiacon, încredinţându-i-se răspunderea asupra biroului din cimitir. Ascultarea de la cimitir era una dintre cele mai dificile din mănăstire. Ţara era dezbinată de războiul civil. Roşii (bolşevicii) îi ucideau pe albi (reprezentanţii Vechiului Regim), albii îi ucideau pe roşii. La cimitirele Nikolski, Tihvin şi Lazarevski, plânsul nu înceta. în bisericile Lavrei, se oficiau parastase după parastase.

Să-i însoţească pe cei adormiţi, să-i consoleze pe cei îndureraţi... Aceasta a fost prima şcoală de vindecare duhovnicească şi îndrumare pe care a trecut-o viitorul Părinte Serafim de la Viriţa, rugătorul pentru cei orfani şi nevoiaşi, mijlocitorul înaintea lui Dumnezeu pentru întregul pământ rusesc.

Toţi erau uimiţi de perseverenţa şi exigenţa sa faţă de sine: puţinul timp liber pe care îl avea îl petrecea în biblioteca mănăstirii, iar nopţile sale reprezentau ore în şir de rugăciune, astfel încât lumina în ferestrele chiliei sale putea fi observată

31

arzând până în zori.

La 11 septembrie 1921, de ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, fondatorului şi protectorului monahismului, Mitropolitul Veniamin l-a hirotonit pe Părintele Varnava ieromonah. Faptul că hirotonia a avut loc în această zi este de asemenea o pronie a lui Dumnezeu pentru Părintele Varnava, acestuia fiindu-i oferit harul preoţiei în această sărbătoare monahală, ziua pe care Biserica o cinsteşte prin post şi pocăinţă sporită.

împreună cu jugul preoţiei, Părintele Varnava a primit o nouă ascultare, devenind responsabil pentru producerea lumânărilor la lavră, o ascultare cu multe griji şi responsabilităţi. La îndeplinirea ei, Părintelui Varnava i-au ajutat cunoştinţele şi abilităţile comerciale. Cu toate acestea, participarea la afacerile economice ale mănăstirii nu-l făcea nicicând pe Părintele Varnava să uite de îndatoririle monahale: rugăciune şi perfecţiunea duhovnicească, precum şi de îndatoririle preoţeşti.

Slujirea Părintelui Varnava se deosebea printr-o sinceritate neprefăcută. După cum îşi amintesc cei care l-au cunoscut, în timpul Sfintei Liturghii, faţa lui strălucea de bucurie şi nu întâmplător la slujbele oficiate de el se adunau întotdeauna o mulţime de oameni. Toată lumea era dornică să-i asculte predicile, care se deosebeau prin simplitate

32

Lavra Alexandr Nevski La etaj, la a treia fereastră din stânga, a fost chilia Sfântului Serafim

şi accesibilitate. El alegea cuvinte simple, însă ele mereu dobândeau un înţeles profund în expunerea sa. Multe din lucrurile pe care le trăia acum se datorau experienţei ascetice îndelungate din lume. Fostul comerciant din Sankt Petersburg cunoştea viaţa tuturor oamenilor, de la cei obişnuiţi, la intelectuali, înţelegând şi necesităţile duhovniceşti ale fiecăruia. Numărul fiilor săi duhovniceşti a început să crească, iar la uşile chiliei sale era mereu aşteptat de oameni pentru sfat şi consolare.

În timpul rarelor ore libere pe care le avea, Părintele Varnava putea fi găsit la bibliotecă, iar

33

nopţile şi le petrecea în rugăciune. Pentru mulţi, rămânea un adevărat mister modul său de viaţă. Lumina din chilia sa nu se stingea până în zori, iar dimineaţa avea alte griji. Cei care-l cunoşteau nu puteau înţelege când mai reuşeşte să se şi odihnească.

Anii 20... Prigoana împotriva Bisericii creştea. Pentru Biserica Ortodoxă Rusă, aceasta a fost o perioadă de încercări dure, o perioadă în care s-a putut cunoaşte adevărata tărie a creştinilor, o perioadă în care trăirea unei zile în adevărul dumnezeiesc putea fi egală cu ani întregi trăiţi într-o perioadă liniştită în care oricine îşi putea mărturisi credinţa în mod deschis şi fără frică.

Persecuţia credincioşilor nu numai că nu a încetat, ci a devenit din ce în ce mai înverşunată. Reprimările împotriva clerului şi a monahilor, confiscarea bunurilor bisericeşti, încălcarea drepturilor clerului... Nici unul dintre călugării din mănăstire, plecând dimineaţa la slujbe sau la ascultare, nu era sigur că se va întoarce seara în chilie.

O durere aparte au adus în sufletul Părintelui Varnava arestarea celor mai apropiaţi prieteni: a Mitropolitului de Petrograd, Veniamin, a Episcopului Inochentie de Ladoga, a Episcopului Alexei (Simanski), a Episcopului de Peterhof, Nicolae (Iarushevici), a Arhimandriţilor Gurie şi Lev şi a

34

multor altor nevoitori ai Lavrei.

Nu există nici o îndoială că aceste evenimente au contribuit la noi schimbări sufleteşti, făcându-l pe Părintele Varnava să se detaşeze şi mai mult de dorinţele şi bunurile pământeşti. Fiind cu gândul şi cu rugăciunea alături de oamenii apropiaţi, simţea o dorinţă arzătoare de a împărtăşi cu ei mărturisirea şi martiriul pentru Hristos. O durere aparte a adus în sufletul său vestea că bolşevicii l-au împuşcat pe Mitropolitul Veniamin îndrumătorul şi prietenul său.

Nici celor rămaşi la lavră nu le era uşor săşi păstreze liniştea interioară în aceste timpuri grele. Cu atât mai vizibil pentru toţi era comportamentul Părintelui Varnava, care se predase în voia lui Dumnezeu, fiind hotărât să urmeze calea adevărului. împreună cu duhovnicul Lavrei, Arhimandritul Serghie (Biriucov), Părintele Varnava a devenit un adevărat sprijin pentru fraţii care duceau cu greu povara atacurilor asupra Bisericii din exterior, dar şi a dezbinărilor din interior.

Şi la rugăciune şi la ascultare şi în slujirea până la sacrificiu, în toate Părintele Varnava dovedea un exemplu de trăire pentru Dumnezeu. Acordând prioritate necondiţionată celor duhovniceşti, Părintele Varnava servea drept model pentru obşte şi în îndeplinirea îndatoririlor sale.

35

Astfel, nu e de mirare că la scurt timp după evenimentele descrise, conducerea şi fraţii de la lavră au decis să-l aleagă pe Ieromonahul Varnava (Muraviov) membru al Consiliului Duhovnicesc, şi să-l numească în unul dintre posturile administrative de bază din lavră, acela de trezorier.

în anul 1926, Arhimandritul Serghie, din cauza vârstei sale înaintate şi a bolii, a cerut să i se permită retragerea de la îndatorirea de duhovnic al lavrei. Când a fost întrebat despre succesorul său, Părintele Serghie a numit fără ezitare numele Ieromonahului Varnava.

Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anului 1926, Arhimandritul Serghei (Biriucov) a început să-l gătească pe Părintele Varnava pentru primirea ascultării de duhovnic. Cerinţele faţă de duhovnicul Lavrei erau destul de mari. în "Regulamentul cu privire la mănăstiri" adoptat la soborul Local al Rusiei din 1917-1918, se vorbea despre necesitatea prezenţei unui stareţ la mănăstire, care să cunoască Sfânta Scriptură şi lucrările patristice, capabil de îndrumare duhovnicească. Însuşi cuvântul "stareţ" deja te obliga la foarte, foarte multe...

înainte de a începe această slujire, Părintele Varnava şi-a exprimat dorinţa de a primi schima mare. Se ştie că acest lucru s-a întâmplat între anii 1926-1927. A fost tuns în marea schimă cu numele

36

Serafim, în cinstea Sfântului Serafim de Sarov, a cărui viaţă s-a străduit să o urmeze din tinereţea sa.

Astfel, în doar câţiva ani, Muraviov a reuşit să ajungă de la paraclisier la duhovnic al principalei mănăstiri a Rusiei, a cărui responsabilitate era mărturisirea membrilor episcopatului a trei eparhii petrograd, Oloneţk şi Novgorod.

Mulţi dintre cei care au devenit mari asceţi, s-au străduit să urmeze exemplul predecesorilor săi, de exemplu Sfântul Macarie cel Mare l-a imitat pe Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur s-a străduit să urmeze exemplul Sfântului Apostol Pavel, Cuviosul Nil Sorskii pe Sfântul Efrem Sirul. Vasilii Muraviov a avut mereu o evlavie deosebită faţă de Sfântul Serafim de Sarov. Luând la primirea schimei numele Sfântului Serafim, el a mărturisit nu o singură dată, că are o evlavie specială pentru ocrotitorul său spiritual.

Vestea despre binecuvântatul Stareţ Serafim s-a răspândit atât în capitala nordică, cât şi în afara ei. Era o perioadă de incertitudine, mulţi oameni îşi puneau întrebarea: cum să trăim mai departe? Ateismul se întărea tot mai mult, iar Biserica era din ce în ce mai persecutată. Cum să-ţi aperi viaţa, dar şi mai important: cum să-i protejezi pe cei apropiaţi de acest val de avansare a răului?

37

De dimineaţă devreme şi până noaptea târziu, tot mai mulţi oameni căutau binecuvântarea, sfatul, mângâierea Stareţului Serafim. El a devenit cu adevărat un duhovnic al poporului.

Fiind înzestrat cu bogate daruri duhovniceşti, având o bogată experienţă practică de viaţă, Stareţul Serafim a devenit un duhovnic de neînlocuit. Era la fel de accesibil pentru toţi. Pentru toţi găsea cuvinte de dragoste şi mângâiere părintească. Era în chipul său o căldură deosebită, astfel încât orice om care discutase cu el fie şi o singură dată, îşi aducea aminte de această întâlnire toată viaţăa.

Stareţul simţea de multe ori o mai mare durere decât simţeau cei pe care-i îndruma:

"Ce fel de monahi mai suntem, doar păcate şi păcate facem... Ei bine, fiul meu, Dumnezeu ne va ierta dacă de astăzi vom pune început bun, ne vom opune păcatului şi responsabilului pentru el, diavolul..."

Ce puteai să răspunzi acestor cuvinte? Ucenicilor nu le rămânea decât să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru că aveau un astfel de duhovnic şi de rugător. Inimile oamenilor se deschideau în faţa acestei voci pline de iubire şi de compasiune, iar stareţul se bucura din toată inima cu cei care se bucurau şi plângea cu cei care plângeau, oferind

38

sfaturi utile şi detaliate atât cu privire la problemele de afaceri, cât şi ale vieţii cotidiene. Era plin de dragoste atât cu copiii, cât şi cu persoanele în vârstă.

De obicei, părintele se străduia să vorbească puţin, însă prin cuvintele sale să atingă sufletul interlocutorului său. Atunci când considera că e nevoie, purta discuţii lungi, vindecând infirmităţile sufleteşti ale fiilor săi duhovniceşti cu balsamul Cuvântului lui Dumnezeu şi al învăţăturilor sfinţilor părinţi experimentate în propria sa viaţă.

Părintele Serafim nu putea rămâne indiferent faţă de necazurile altora, simţea suferinţa şi neputinţele bolnavilor, se întrista împreună cu cei care se pocăiau, simţind greutatea păcatelor lor. Nu a judecat niciodată pe nimeni şi toate păcatele şi patimile oamenilor le atribuia doar răutăţii diavolului.

Astfel îi îndruma Părintele Serafim pe cei carel căutau pe Dumnezeu:

"Străduiţi-vă să vă ţineţi departe de mrejele puse atât în interiorul cât şi în afara omului, care sunt acoperite cu o asemănare a adevărului. Pot fi uşor recunoscute. Prin intermediul lor, omul îşi pierde pacea sufletească. Unde nu-i pace, acolo sunt uneltirile duşmanului omenirii. De la Hristos

39

ne vin adevărul şi sfânta simplitate. Pacea lui Hristos, este mărturia despre adevăr."

Ochii lui albaştri strălucitori păreau că privesc în adâncul sufletului celui care se mărturisea. Uneori cu doar câteva cuvinte, stareţul reuşea săşi încurajeze fiii săi duhovniceşti: "Roagă-te...", "Mai rabdă...", "Dumnezeu îi va înmuia inima", "Sfântul Serafim te va ajuta...", "Dumnezeu îl va vindeca...”, "Sfântul Nicolae îl va înţelepţi pe copilul tău...”, "Maica Domnului nu va părăsi ţara noastră...”. Şi cuvintele stareţului se adevereau întocmai. Durerea şi necazurile rămâneau în urmă.

Părintele Serafim le spunea fiilor săi duhovniceşti:

"... Dumnezeul cel Atotputernic conduce lumea şi tot ce se întâmplă în lume are loc din mila lui Dumnezeu sau cu îngăduinţa Sa. Pronia dumnezeiască este de neînţeles pentru om. Cei trei tineri aruncaţi în cuptorul Babilonului îl mărturiseau pe Dumnezeu şi credeau cu adevărat că toate nenorocirile lor şi ale poporului lui Israel au fost primite pe drept. Numai o astfel de concepţie asupra celor ce se întâmplă atrage în suflet pacea, îndreaptă vederea minţii către veşnicie şi aduce răbdare în necazuri. însăşi greutăţile par atunci de scurtă durată, nesemnificative şi mărunte. Nu te plânge de greutatea crucii, în ziua necazului

40

vorbeşte-I despre durerea ta lui Dumnezeu şi El te va mângâia."

"Cât am fugi de Dumnezeu, tot nu vom putea pleca nicăieri! Să-L rugăm deci pe Dumnezeu să ne păstreze în credinţa faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă", spunea cu o credinţă neclintită stareţul.

La sfatul său, mulţi oameni părăseau viaţa păcătoasă, străduindu-se să ducă o viaţă creştină, uitând obiceiurile şi ataşamentele lumeşti.

La sfârşitul anilor 1920, prin mijlocirea şi rugăciunile sale, au început să se vindece bolnavii.

Iată unul dintre cazuri.

O femeie demonizată s-a vindecat imediat ce Părintele Serafim s-a rugat deasupra ei şi a uns-o cu untdelemn din candelă. Rudele stareţului au consemnat mai apoi acest caz:

"Chilia stareţului se afla la etaj. Dacă părintele nu mărturisea în Catedrala Sfintei Treimi, atunci numeroşi vizitatori se adunau la uşa chiliei sale. Aici, lângă icoana Maicii Domnului din Kazan, a Sfântului Pantelimon şi a Cuviosului Serafim de Sarov era amplasat un analog cu o Evanghelie şi o cruce pe el.

într-o zi, la stareţ a fost adusă o femeie demonizată. Ea nu putea intra în biserică, începea să se agite, neputând să-şi ridice mâna pentru a se

41

însemna cu semnul crucii.

Văzând-o, Părintele Serafim a spus:

hai să ne rugăm împreună, şi a îngenuncheat în faţa icoanelor.

După rugăciune, a luat ulei din candela care ardea în faţa icoanei Maicii Domnului şi a uns-o în semnul crucii pe frunte. Femeia a căzut la pământ, a început să tremure şi să se comporte nefiresc, după care femeia a început să latre ca un câine. Părintele i-a acoperit capul cu epitrahilul, citindu-i o rugăciune. Femeia a început să se liniştească, apoi şi-a revenit. Când s-a ridicat în picioare, deja era bine."

Adesea, oamenii care primeau ajutor urmând sfaturile părintelui veneau să-i mulţumească, având ochii plini de lacrimi de mulţumire, stareţul însă le răspundea smerit:

"Pentru ce-mi mulţumiţi? Mulţumiţi-i Sfântului Serafim. Prin mijlocirea şi rugăciunile sale, doctorul nostru Ceresc vindecă neputinţele noastre..." sau "Maica Domnului, împărăteasa Cerului te-a izbăvit din nenorociri după credinţa voastră, fie vouă!"

Totodată la chilia sa veneau şi mulţi oameni care căutau răspunsuri privitoare la soarta întregii ţări. Schimnicul smerit încerca să le explice ceea ce

42

i-a fost descoperit de sus şi ce mintea umană nu putea înţelege.

"Acum a venit timpul pocăinţei şi mărturisirii", îi întărea pe toţi Stareţul Serafim. "Dumnezeu însuşi a trimis această pedeapsă asupra poporului rus pentru păcatele sale şi până când Dumnezeu însuşi nu va milui ţara noastră, este inutil să mergem împotriva voii Sale. Această noapte groaznică va acoperi pentru mult timp pământul rus. Multe dureri şi încercări ne aşteaptă. Aceasta ne învaţă şi Dumnezeu: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19). Nouă nu ne rămâne decât să ne încredinţăm lui Dumnezeu şi să-L implorăm să ne ofere iertare. Să ne amintim că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4:8) şi să nădăjduim că se va milostivi asupra noastră..."

Părintele îşi îndemna fiii duhovniceşti să se roage cu Rugăciunea lui Iisus:

"Rugăciunea neîncetată de pocăinţă este cel mai bun mijloc de unire a duhului omului cu Duhul lui Dumnezeu. în acelaşi timp, este o sabie duhovnicească care poate birui orice păcat."

Stareţul a prevăzut consolidarea persecuţiilor împotriva Bisericii şi a credincioşilor săi, când toată Rusia va deveni un lagăr de concentrare şi Rugăciunea lui Iisus va fi o modalitate sigură de a

43

salva sufletele creştine în condiţiile unui stat fără de Dumnezeu.

Trăind mereu cu dragostea lui Hristos, Părintele Serafim avea milă faţă de toţi oamenii şi se ruga pentru ei, în special pentru cei care s-au dezis de Dumnezeu şi pentru cei care I se opuneau Lui. Porunca lui Dumnezeu despre iubirea vrăjmaşilor şi persecutorilor (Matei 5,44-48) o considera drept o condiţie necesară pentru adevărata viaţă în Hristos, ca lege a vieţii veşnice. Sufletul lui se întrista la gândul că cei care luptă împotriva lui Dumnezeu erau sortiţi chinului veşnic. Marele ascet îşi dorea ca toţi cei care s-au rătăcit să revină la pocăinţă, să cunoască dragostea lui Dumnezeu şi să se mântuiască prin mila lui Dumnezeu.

Aproape trei ani a dus Ieromonahul Serafim ascultarea de duhovnic al Lavrei. în fiecare zi, ore în şir mărturisea la Catedrala Sfintei Treimi. în acei ani, biserica principală al Lavrei nu era încălzită nici în cele mai reci luni ale anului şi pe pereţi puteau vedea promoroacă. Părintele petrecea ore în şir în picioare în biserica neîncălzită. Nu-i păsa de el însuşi. S-a întâmplat ca Părintele Serafim să spovedească continuu timp de două zile! Lângă chilia părintelui, de asemenea erau mereu foarte mulţi vizitatori.

Hipotermia constantă, primirea vizitatorilor,

44

spovedaniile care durau ore în şir, nopţile închinate rugăciunii şi incredibila supraîncărcare atât fizică cât şi emoţională, datorată faptului că stareţul nu putea rămâne indiferent faţă de durerea celor care veneau la el, i-au slăbit treptat mult starea sănătăţii. Medicii l-au diagnosticat cu nevralgie intercostală, reumatism şi ocluzie a venelor inferioare. Durerea din picioare s-a intensificat şi a devenit insuportabilă. O lungă perioadă de timp, Părintele Serafim nu a spus nimănui despre boală şi durerile cu care se confrunta şi a continuat cu curaj să slujească şi să mărturisească. Faţa stareţului rămânea mereu strălucitoare şi plină de bucurie, încât nici unul dintre fraţi nu putea săşi dea seama că părintele lor suferă în aceste clipe dureri cumplite. Oamenii priveau spre faţa sa luminoasă şi liniştită şi nu cunoşteau durerea cu care se confruntă. Doar vocea uneori îl trăda, devenind abia desluşită, neavând putere să vorbească mai tare...

în anul 1891, a trecut la Domnul marele stareţ rus, Ambrozie de la Optina. Suferind de dureri cumplite, el primea încontinuu vizitatori pentru a-i îndruma şi vindeca, iar despre sine spunea că "călugării nu trebuie să se trateze". După câteva decenii acelaşi lucru era realizat de Duhovnicul Serafim...

45

A venit însă o zi când picioarele au refuzat să-l mai asculte şi Părintele Serafim pur şi simplu nu s-a mai putut ridica din pat. Stareţul a primit liniştit boala, spunând:

din cauza păcatelor mele sufăr. Sunt oameni care trec prin suferinţe şi mai mari şi le rabdă cu tărie!

Boala, această nouă încercare, stareţul a primit-o cu un calm uimitor şi răbdare, de parcă ea ar fi reprezentat o nouă ascultare de la Dumnezeu. Nu era nici laşitate, nici nemulţumire în el.

Stareţul nu contenea să-I mulţumească lui Dumnezeu, iar celor care-l compătimeau le spunea:

"Din cauza păcatelor mele sufăr. Sunt oameni care trec prin suferinţe şi mai mari şi le rabdă cu tărie!"

Boala continua să progreseze. Au apărut probleme cu respiraţia şi părintele suferea şi de insuficienţă cardiacă. Medicii îl sfătuiau insistent să părăsească oraşul. în calitate de staţiune, medicii au ales Viriţa, una din puţinele regiuni cu condiţii favorabile pentru sănătatea sa. Stareţul refuza să părăsească Lavra, deoarece îi era foarte greu să se despartă de numeroşii săi fii duhovniceşti. Totodată, prevăzând un nou val de persecuţii

46

şi devastarea Lavrei, părintele voia să împartă această suferinţă cu toţi fraţii.

Însă voia Domnului pentru el a fost alta. Mitropolitul Serafim Chichagov, care în lume fusese medic, aflând despre diagnosticul medicilor, îl binecuvântează să plece la Viriţa.

Smeritului duhovnic al Lavrei nu-i rămâne decât să facă ascultare. în vara anului 1930, Părintele Serafim a părăsit pentru totdeauna oraşul Sfântului Apostol Petru. Cu binecuvântarea mitropolitului, împreună cu el vor pleca la Viriţa şi Schimonahia Serafima (cea care a fost soţia sa în lume olga Ivanovna Muraviova) şi nepoata lor de nouăsprezece ani Margarita, o tânără ascultătoare a Mănăstirii Voskresensk Novodevichy. îngrijirea sănătăţii stareţului va deveni de acum principala lor ascultare.

47

Anii de nevoinţă petrecuţi la Viriţa

(1930-1949)

în curând, a avut loc un nou val de persecuţii atât în eparhia Petrogradului, cât şi în toată ţara. Noaptea de 17 spre 18 februarie 1932 a devenit una cutremurătoare pentru mulţi călugări. în popor aşa a şi fost numită: o noapte sfântă. în acele ore îngrozitoare, au fost arestaţi mai mult de cinci sute de călugări.

Cu cuvintele: "Facă-se voia Ta, Doamne!", au păşit pe calea suferinţei numeroşi credincioşi.

Până în noiembrie 1933, numărul bisericilor în care se slujea în Sankt Petersburg a scăzut de la 495 la 61. Mănăstirile şi gospodăriile acestora au fost complet distruse şi jefuite. Chiar şi bătăile clopotelor erau interzise.

în aceste timpuri când de pe cupolele bisericilor erau aruncate crucile, când erau devastate mii de biserici şi de mănăstiri, când zeci de mii de preoţi au fost închişi în lagăre şi închisori, Dumnezeu a ridicat la Viriţa o biserică nezidită, vie: inima curată a Părintelui Serafim. În istoria Bisericii s-a întâmplat de mai multe ori ca în momentul celor mai crâncene persecuţii şi a decăderii credinţei, Dumnezeu să-i trimită pe aleşii Săi în ajutor oamenilor.

48

Schimonáhia Serafima (soţia Sfântului Serafim în lume) şi nepoata lor Margarita a căror ascultare a fost să aibă grijă de Sfântul Serafim la Viriţa

Un astfel de ales în Rusia anilor 30 - 40 a devenit Sfântul Cuvios Serafim de la Viriţa.

O adevărată minune a milei lui Dumnezeu a fost păzirea stareţului de arestări şi de moarte. Acest lucru este greu de crezut, căci prigonitorii au ajuns peste tot, chiar şi în cele mai îndepărtate localităţi ale ţării. Mii şi mii de oameni au fost omorâţi, întemniţaţi şi prigoniţi pentru credinţa lor, dar nimeni nu a îndrăznit să ridice mâna asupra blândului şi smeritului stareţ.

Documentele oficiale, dar şi rudele şi fiii duhovniceşti ai părintelui adeveresc că Ieromonahul

49

Serafim (în lume Vasilii Nicolaevici Muraviov) şi Schimonahia Serafima (în lume Olga Muraviova) nu au fost niciodată reţinuţi sau arestaţi.

Viriţa... Vara anului 1930. Părintele Serafim a închiriat o mică casă pe strada Olgopolskaia, apoi, timp de un an, a locuit pe strada Borovoi. Din anul 1932 până în anul 1945, părintele a închiriat câteva camere în casa cu numărul 7 de pe strada Pâlnii, care aparţinea familiei farmacistului Vladimir Tomovici Tomberg, iar din anul 1945 a locuit pe strada Maiskii, la casa numărul 41 (acum 39).

în tot acest răstimp, stareţul a fost grav bolnav. Numeroasele boli de care suferea părintele îi provocau suferinţe insuportabile. Cel mai mult suferea din cauza durerilor de la picioare. Cu toate acestea, stareţul suporta cu tărie aceste încercări. Nimeni nu a auzit vreodată de la Părintele Serafim un singur geamăt, o singură plângere.

După stabilirea sa la Viriţa, părintele nu s-a mai adresat medicilor, spunând:

"Să fie toate după voia lui Dumnezeu. Boala este o şcoală a smereniei, în care-ţi cunoşti cu adevărat neputinţele."

Stareţul nu contenea să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate, el îi mulţumea lui Dumnezeu mai mult pentru boală, decât o fac alţii pentru

50

sănătatea pe care o au.

Adesea, părintele le spunea apropiaţilor:

"Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu nimic pământesc. El cunoaşte mai bine ce ne este de folos. Rugaţi-vă întotdeauna aşa: Doamne, pe mine, pe copiii şi pe apropiaţii mei îi predau în mâinile Tale. Facă-se voia Ta sfântă."

Sincer considerându-se păcătos, vrednic de toată pedeapsa, părintele mereu îi ruga pe ceilalţi să se roage pentru mântuirea sufletului său.

Iniţial, ascetul de la Viriţa era vizitat doar de Episcopul de Peterhof Nicolai (Iaruşevici) şi de cei mai apropiaţi fii duhovniceşti, dar în curând către el s-a îndreptat din nou un flux nesfârşit de oameni. Veneau locuitorii capitalei de nord şi din alte oraşe, locuitorii Viriţei şi din satele din preajmă, dar şi de la distanţe mult mai mari. Toată lumea voia să-l cunoască pe acest om neprihănit al lui Dumnezeu, să fie cu el cel puţin un minut şi să ia binecuvântarea sa sfântă. An de an, din zi în zi, numeroşi oameni se îndreptau către Viriţa la Părintele Serafim. De dimineaţa devreme până târziu noaptea, chilia stareţului era "asediată". în unele zile, veneau la el sute de oameni.

Rudele îngrijorate au încercat să-l protejeze pe părinte de atât de mulţi vizitatori, fiindu-le frică că

51

starea sănătăţii sale se va agrava, dar ascetul le-a spus cu fermitate:

de acum voi fi mereu bolnav... Atâta timp cât mâna mea se poate ridica pentru binecuvântare, voi primi oameni!

Din cei veniţi la el, Părintele Serafim însuşi îi chema la sine pe cei care aveau nevoie de ajutor cel mai mult. Inima lui receptivă surprindea mereu suferinţa adevărată din mulţimea oamenilor care veneau la el. Cum îi găsea stareţul pe aceşti oameni, rămâne un mister. De obicei, pe verandă ieşea Maica Serafima şi invita să intre persoanele pe care i le indica părintele, de regulă indicându-i numele şi locul de provenienţă.

"Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat". (Matei 8,17).

Părintele într-atât suferea pentru cei care veneau la el, că era gata să-şi dea viaţa pentru vindecarea lor. Pentru această iubire, Dumnezeu i-a dat Stareţului darul înţelepciunii duhovniceşti, darul vindecării prin cuvânt, darul clarviziunii şi al profeţiei.

De la un cuvânt al Părintelui Serafim, de la atingerea mâinii sale, oamenii simţeau cum li se schimbă starea sufletească, cum devin mai veseli şi mai plini de nădejde. Mai ales în momentele jenante

52

ale vizitatorilor săi, părintele li se adresa cu cuvintele: "Dragilor, iubiţilor, scumpilor..." îi îmbrăţişa, îi săruta pe cap, îi mângâia, îi vindeca şi îi încuraja cu o glumă blândă. Cel mai des vorbea simplu şi fără moralizări, dar cu multă căldură şi dragoste. Aproape mereu zâmbea. Ceva patern, apropiat şi drag se simţea în tot chipul acestui stareţ blând.

Mulţi dintre vizitatorii săi îi lăsau în semn de recunoştinţă bani sau daruri, însă părintele mereu le împărţea altora. O parte semnificativă din donaţiile vizitatorilor era trimisă bisericii din Viriţa, iar restul era împărţit oamenilor nevoiaşi.

"Cum mă voi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu dacă voi păstra banii? le spunea el rudelor sale. Dacă aveţi o rublă în portofel, daţi-o celor nevoiaşi, lăsându-vă un ban şi nu veţi duce niciodată lipsa banilor. Daţi fără să vă pară rău şi atunci Dumnezeu vă va răsplăti, iar dacă veţi da şi apoi veţi regreta şi de ultimul ban veţi fi lipsiţi."

Nevoinţele postului, ale privegherilor şi ale rugăciunilor pe care timp de două decenii le-a purtat cu smerenie stareţul pot fi comparate doar cu nevoinţele asceţilor pustnici din vechime. Părintele Serafim a fost întotdeauna neobişnuit de strict faţă de sine, de la primii paşi în asceză până la moartea sa. Nu existau indulgenţe: post, priveghere

53

şi rugăciune şi din nou post, priveghere şi rugăciune... Privind către viaţa pe care o ducea părintele, apropiaţii săi spuneau: "Un om obişnuit nu putea privi fără lacrimi la toate acestea..."

Părintele Serafim se ruga pentru toţi oamenii, credincioşi şi necredincioşi, pentru duşmanii şi prigonitorii Bisericii, dorind ca toţi oamenii să se mântuiască. Era o rugăciune de pocăinţă pentru păcatele omeneşti. Asemenea rugăciuni păzesc lumea de catastrofe şi de cele mai mari nenorociri.

Însăşi viaţa stareţului reprezenta o rugăciune pentru întreaga lume, însă aceasta nu-l excludea din implicarea în vieţile celor care aveau nevoie de ajutorul lui. Cu cât omul care venea la el era mai păcătos, cu atât mai mult părintele îl compătimea şi se ruga pentru el. Inima smerită a ascetului suferea extrem de mult de la faptul că cineva, probabil, va suferi o veşnicie! Dragostea bătrânului nu putea să suporte aşa ceva.

La uşa sa se adunau mereu numeroşi vizitatori, el fiind nevoit să primească şi să discute zilnic cu sute de oameni, pentru ca orele de noapte să le petreacă în rugăciune pentru ei.

Cei apropiaţi nu înţelegeau când mai reuşeşte stareţul să doarmă sau dacă o face în general. Martori ai rugăciunilor de noapte ai părintelui adesea

54

deveneau cei care rămâneau peste noapte la Viriţa.

"Se întâmpla să intrăm la el noaptea să întrebăm dacă are nevoie de ajutor şi atunci îl vedeam cu faţa scăldată de lacrimi şi mâinile întinse către Cer. în aceste momente nu observa cele din jur, rugându-se pentru toate sufletele îndurerate care îi cereau ajutorul", mărturiseau apropiaţii săi.

A

In timpul zilei, stareţul primea numeroase pomelnice pentru vii şi morţi, pe care le lăsau vizitatorii, cerându-i rugăciunile sfinte. Noaptea, stareţul citea toate aceste pomelnice, rugându-se cu lacrimi pentru mântuirea tuturor. Câţi oameni au primit ajutorul de la Dumnezeu prin mijlocirea părintelui! A doua zi, aceste pomelnice erau trimise la biserica din Viriţa, iar părintele spunea foarte sincer:

ce fel de rugător mai sunt şi eu? Eu doar stau în pat...

Părintele Serafim a fost un om care trăia o viaţă

contemplativă neobişnuit de mare. Asupra lui s-au adeverit cuvintele Domnului: "Adevărat grăiesc vouă că simt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere." (Marcu 9,1).

Se întâmpla ca stareţul să nu primească vizitatori timp de câteva zile, rămânând în izolare şi

55

tăcere. în astfel de momente, familia încerca să nu-l deranjeze, iar pe poartă apărea un anunţ că părintele nu va primi vizitatori. Aceste zile şi nopţi erau dedicate rugăciunii şi contemplaţiei. Acest lucru nu se întâmpla prea des, dar probabil anume atunci stareţul primea descoperiri de la Dumnezeu şi se întărea pentru nevoinţele şi slujirea sa.

"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." (Matei 5: 8).

Nu o singură dată, apropiaţii săi auzeau de la el: "Cât de bine va fi acolo! Dacă aţi şti cât de bine va fi bine..."

Cu alte cuvinte: e imposibil să vă transmit senzaţiile sufleteşti ale contemplării duhovniceşti.

Părintele Serafim a fost un adevărat văzător de Dumnezeu, participant al vieţii dumnezeieşti datorită darului harului. El putea să spună asemenea Sfântului Apostol Pavel: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său... Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti" (1 Cor. 2, 9-10,13).

56

Sfântul Serafim în ultimii săi ani de viaţă

Mulţi oameni care intrau pentru prima dată în chilia stareţului cădeau involuntar în genunchi, izbucnind în lacrimi. Sufletul omului nu putea rezista în faţa acestei purităţi duhovniceşti şi începea să-şi deplângă propria urâciune, apropiindu-se de hainele albe ale sufletului Părintelui Serafim. Părea că de la stareţ izvorăşte o lumină strălucitoare. în acelaşi timp, această lumină era simţită în mod clar de aproape toţi oamenii care au mărturisit mai apoi despre viaţa şi faptele sale. Aproape fiecare dintre ei menţionează: "Părintele parcă strălucea... Am avut un sentiment clar că din colţul în care se află stareţul venea o lumină."

57

în fiecare zi, oamenii veneau pentru a vedea această minunată lumină, pentru a îngenunchea lângă stareţ, pentru a primi binecuvântarea sa, iar el oferea cu dragoste vizitatorilor sfaturi practice de nepreţuit, vindeca răni duhovniceşti şi trupeşti. Uneori, stareţul făcea aceste lucruri pe neobservate, mascându-le sub forma unei glume. După vizitarea stareţului, foarte mulţi oameni au uitat pur şi simplu că au fost chinuiţi vreodată de dureri de cap severe, de răceli, de reumatism, de alergii şi de alte boli.

El putea să binecuvânteze pe cineva şi să-i spună: "Ei bine, acum nici capul nu te va mai durea" şi într-adevăr persoana în cauză se vindeca definitiv de migrena care-l chinuise ani la rând. S-au întâmplat şi numeroase cazuri de vindecări miraculoase despre care mărturisesc cei care l-au cunoscut şi pe care i-a vindecat.

Iată câteva exemple:

Pe strada Kirov din Viriţa locuia Valentina Ivanova, o femeie care a avut parte de o soartă grea. Atât mama, cât şi fiica ei erau invalide: fetiţa era mută de la naştere, iar mama ei nu putea să meargă fără cârje. Metodele medicale de tratament n-au dat rezultate şi i s-a adresat Părintelui Serafim. El i-a spus:

dumnezeu te va ajuta, roagă-te! Rugăciunea

58

mamei are mare putere. Ea trebuie s-o ajute pe fiica ta.

Valentina a îngenuncheat şi s-a rugat mult timp în faţa icoanelor din chilia stareţului. împreună cu ea îşi înălţa rugăciunile sale către Tatăl Ceresc şi Părintele Serafim.

După un timp, el i-a spus:

ridică-te, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea. Puterea rugăciunii mamei este foarte mare, să vină fata lângă mine.

Părintele i-a acoperit capul fetiţei cu epitrahilul şi a spus din nou:

dumnezeu a auzit rugăciunea mamei tale.

Din acel moment fetiţa a început să vorbească. Câteva zile mai târziu, mama Valentinei, care abia reuşise să ajungă la casa stareţului în cârje, se întorcea acasă cu o bucurie de nedescris. Ea mergea pe propriile picioare şi nu mai avea nevoie de cârje.

Într-o zi, cei care aşteptau să fie primiţi de stareţ discutau despre ajutorul pe care-l primesc cei care vin la el. Printre ei era o mamă, care le-a relatat că a venit să-i mulţumească părintelui pentru vindecarea fiicei sale. Fetiţa s-a născut oarbă, dar, după vizita la Părintele Serafim, ca prin minune a început să vadă. Bucurându-se împreună cu vizitatoarea sa, părintele i-a spus:

59

nu-mi mulţumi mie, nu eu am vindecat-o. Cuviosul Serafim de Sarov i-a redat vederea. Lui mulţumeşte-i până la sfârşitul zilelor tale.

Nu departe de biserica din Viriţa locuia o femeie, pe care toţi o numeau mătuşa Olga. Era o femeie bună şi îi plăcea foarte mult să meargă la biserică, la Sfânta Liturghie, însă de la un timp a început să cadă în timpul cântării Heruvicului, după care lătra şi mârâia ca un câine. Părintele Serafim a vindecat-o. Din nou, aşa cum s-a mai întâmplat la Lavra Alexandr Nevski, el s-a rugat împreună cu mătuşa Olga. După ce s-a vindecat, ea le povestea cu bucurie cunoscuţilor săi:

părintele Serafim mi-a redat posibilitatea de a merge la biserică.

Cel mai important lucru însă în slujirea stareţului Serafim era faptul că reuşea să-i ajute pe vizitatorii săi să se dezică de viaţa păcătoasă şi să se întoarcă la credinţă. Oamenii începeau să-şi vadă păcatele şi să înţeleagă mila Creatorului.

Părintele se atingea de inimile oamenilor cu blândeţe şi dragoste. Uneori spunea doar atât:

"Eh, fiica mea! Când vom începe să trăim mai bine? De data aceasta Dumnezeu te va ierta, dar adună-ţi puterile şi luptă..." sau: "Ţii posturile?" întreba Părintele Serafim, iar vizitatorul răspundea:

60

"Cam rău". "într-adevăr rău" confirma părintele. "Trebuie să ascultăm de Biserică..."

Oamenii care-i mărturiseau bolile lor sufleteşti (pe care el le vedea şi fără să i se spună), se întorceau vindecaţi şi încurajaţi. De obicei, ei spuneau:

ne-am întors de la Părintele Serafim parcă zburând, parcă ne-au crescut aripi, sufletul nostru cânta.

Fiind ţintuit la pat, stareţul a primit vizitatori încă timp de aproape douăzeci de ani, până la moartea sa în aprilie 1949.

Printre cei care l-au vizitat pe Stareţul Serafim în această perioadă, a fost şi un băieţel de vreo zece ani, însoţit de mătuşa sa. Pe drum spre Viriţa, Saşa se comporta urât, răspunzând grosolan la observaţiile care i se făceau. Băiatul a revenit la Leningrad după evacuare extrem de epuizat, suferind de o boală cardiacă, dar şi de pe urma unor dereglări ale sistemului nervos. Medicii nu prea îi dădeau mari şanse să se vindece şi să ducă o viaţă normală. Neputinţele fizice au provocat carenţe morale. Atât cu membrii familiei, cât şi cu colegii, Saşa se comporta urât, nedorind să-şi schimbe atitudinea faţă de cei din jur.

Când mătuşa i-a spus că după ce vor intra în

61

chilia stareţului, el va trebui să îngenuncheze, el a refuzat-o categoric, răspunzându-i grosolan... Ulterior, Alexandr Savici, care a devenit inginer, îşi amintea:

"Când m-am apropiat de canapeaua pe care era întins stareţul, el mi-a propus (şi nu mătuşii mele după cum era firesc) să mă aşez pe scaunul de lângă el. Mi-am dat seama imediat că Părintele Serafim cunoştea discuţia pe care am avut-o cu mătuşa mea. Am îngenuncheat imediat şi am cerut binecuvântare. Stareţul mi-a vorbit cu multă dragoste şi blândeţe, iar mătuşii i-a spus:

să ştii că îmi place mult de acest băiat!

Am fost învăluit de un sentiment ciudat de bucurie şi iubire faţă de întreaga lume care nu m-a părăsit nici în timpul călătoriei de întoarcere, dar nici în următoarele zile."

Din acea zi, Saşa a început să se simtă mult mai bine, recuperarea completă fiind precedată de furunculoză. Probabil că împreună cu puroiul, organismul a eliminat şi ultimele boli. Sărmanul Saşa era bandajat din cap până-n picioare, însă nu simţea nici o durere. în curând, a uitat de orice neputinţe trupeşti, a început să joace fotbal, iar la înot a înregistrat rezultate chiar foarte bune.

"Dacă până atunci nu prea comunicam cu semenii

62

mei, acum în viaţa mea au apărut colegii şi prietenii, inclusiv cei foarte apropiaţi", îşi amintea Alexandr. "Cel mai important lucru care s-a întâmplat după prima vizită la Părintele Serafim a fost faptul că am devenit credincios, iar credinţa mi-am păstrat-o pentru toată viaţa!"

Iată şi o altă întâmplare din acei ani:

În timpul blocadei, familia Soşalski a rămas la Leningrad. înainte de începerea războiului, Zoia Soşalski venea adesea în vizită la Viriţa. Când au început bombardamentele oraşului, ea şi-a făcut un obicei să se roage cu cuvintele:

părinte Serafim salvează-ne. Ai grijă te rog de noi!

După ce oraşul a fost scos de sub blocadă, cu prima ocazie, Zoia a mers la stareţ. Când a intrat la Părintele Serafim, ea i s-a adresat cu cuvintele:

părinte, cred că m-ai uitat deja?

Bătrânul i-a zâmbit şi i-a răspuns cu blândeţe:

crezi că e posibil. Cum să te uit după atâtea strigăte: "Părinte Serafim, ajută-ne".

După ce au discutat, părintele a binecuvântat-o pe Zoia să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu, alegând calea monahismului:

vei fi stareţă la Ierusalim... iar apoi a adăugat,

63

nu, e prea mult pentru tine, dar la Ierusalim oricum vei ajunge.

Cuvintele stareţului s-au împlinit cu exactitate, în anul 1954, Zoia a devenit monahie, primind numele Victorina. Un an mai târziu, a fost transferată la o mănăstire a misiunii ruse din Ierusalim. Aici s-a nevoit timp de aproape douăzeci de ani.

în apropiere de casa numărul 24 de pe strada Pâlnii, locuia familia lui Alexandr Smirnov. în timpul războiului, soţia sa Ecaterina a rămas însărcinată. Ea avea 42 de ani şi nu-şi dorea să păstreze copilul. Astfel, a decis să nu-i spună nimic soţului şi să facă un avort.

într-o zi, a trecut pe la Părintele Serafim, iar înainte de a pleca, părintele i s-a adresat cu următoarele cuvinte:

îţi închipui Ecaterina Alexandrovna, ce se întâmplă în zilele noastre? Unele mame sunt asemenea lui Irod şi devin ucigaşe ale propriilor copii nevinovaţi!

La auzul acestor cuvinte, femeia a căzut în genunchi în faţa stareţului şi şi-a cerut iertare pentru gândurile şi intenţia sa.

După câteva luni, în familia Smirnov s-a născut o fetiţă, stareţul i-a dat un nume şi s-a implicat în găsirea unor naşi pentru ea.

64

Părintele Serafim a avut mereu o mare evlavie faţă de Sfântul Serafim de Sarov pe care a încercat să-l urmeze, urmându-i modul de viaţă şi învăţăturile. Astfel, cunoaştem că Sfântul Serafim de la Sarov timp de trei ani a mâncat doar verdeţuri.

Ascetul de la Viriţa s-a străduit să-i urmeze exemplul. în zilele de luni, miercuri şi vineri, stareţul nu mânca deloc, iar uneori acest post dura şi câteva zile la rând. Ce consuma în acele zile când mânca, cu greu poate fi numit mâncare: în unele zile părintele mânca o bucată de prescură şi bea apă sfinţită, în altele mânca o parte dintr-un cartof sau uneori morcov ras. Şi mai rar bea ceai cu o cantitate foarte mică de pâine. Astfel, cei din jur considerau că stareţul se condamnă la moarte prin acest regim dur de postire. Mâncarea era de fapt pentru ascet un fel de medicament. în acelaşi timp, dădea dovadă de putere şi forţă, putând fi de folos tuturor celor care-l vizitau. Despre Părintele Serafim putea fi spus: "El se hrăneşte cu Duh Sfânt". Şi harul lui Dumnezeu îl întărea fără îndoială pe acest mare nevoitor.

Preoţii bisericii din Viriţa veneau să-l împărtăşească săptămânal. în afară de aceasta, în chilia sa era întotdeauna pregătit tot ce e necesar pentru împărtăşanie. Simţind necesitatea,

65

el se împărtăşea singur cu Sângele şi Trupul lui Hristos.

eu mă întăresc primind Sfânta împărtăşanie şi ce poate fi mai valoros decât Sângele şi Trupul lui Hristos! le spunea părintele apropiaţilor săi, în special când aceştia îşi făceau griji pentru starea sănătăţii sale.

Din anul 1935, când prigonitorii au pornit un nou val de atacuri împotriva Bisericii, Părintele Serafim a decis să urmeze şi nevoinţa "stâlpnică" a Sfântului Serafim de Sarov. Se ruga cu lacrimi şi îl implora pe Dumnezeu să ierte păcatele oamenilor şi să renască Biserica Ortodoxă din Rusia. Asceza aceasta cerea multă răbdare. Era o faptă mucenicească de iubire a aproapelui.

în timpul celui de-al doilea război mondial, între anii 1939-1945, Sfântul Serafim de Viriţa a repetat nevoinţa rugăciunii Cuviosului de la Sarov şi a început să se roage pe piatra din grădină zilnic, înaintea unei icoane a Sfântului Serafim de Sarov, Sfântul se ruga în fiecare zi vreme de câteva ceasuri pentru izbăvirea Rusiei, indiferent de căldura sau de frigul de afară. Rugăciunile sale erau un adevărat strigăt din adâncul inimii pentru salvarea ţării sale şi a poporului său.

Rudele sale îşi amintesc:

66

Sfântul Serafim de Sarov (stânga) şi Sfântul Serafim de Viriţa (dreapta) rugându-se pe piatră

"În anul 1941 bunelul se apropia de vârsta de 76 de ani. Bolile de care suferea îl slăbiseră foarte tare şi el aproape că nu mai putea să se deplaseze fără ajutor. însă, cu toată starea rea a sănătăţii lui, a ales un mod de rugăciune dureros şi mucenicesc. în grădina din spatele casei unde locuia de pe strada Pâlnii, la aproape cincizeci de metri, se ivise din pământ o piatră mare, în faţa căreia creştea un mic măr. Această piatră a ales-o părintele drept loc de rugăciune. Agăţase în măr o icoană care-l înfăţişa pe Sfântul Serafim de Sarov

67

îngenunchiat pe piatră. Icoana aceasta o adusese atunci când vizitase Sarovul, în ziua sărbătorilor de canonizare oficială a Sfântului Serafim. La locul rugăciunii îl duceau sprijinindu-l, iar uneori pur şi simplu îl duceau pe braţe acolo. Bătrânul îngenunchea pe piatră cu picioarele lui îndurerate şi îşi înălţa mâinile spre cer. Se ruga cu lacrimi şi îl implora pe Domnul să ierte păcatele oamenilor şi să izbăvească Rusia de cuceritorii barbari. Se pare că însuşi Domnul îl întărea în ceasurile acelea. însă nimeni din noi nu putea să privească această scenă fără lacrimi. îl rugam de repetate ori să părăsească asceza aceasta spunându-i că se poate ruga şi-n chilia sa. El era de neînduplecat. Se ruga cât îi stătea în puteri, un ceas, două, trei, dar şi mai multe, fără întrerupere. Se dăruia cu totul rugăciunii, era un adevărat strigăt către Domnul. Credem că prin rugăciunile unor astfel de asceţi a rezistat Rusia şi a fost salvat Sankt Petersburgul.

Părintele ne spunea:

o picătură poate sfinţi întregul ocean. Şi un singur om care se roagă pentru ţară poate salva oraşele şi satele ei.

Cu tot gerul sau căldura de afară şi cu toate bolile lui, părintele stăruia să-l ajutăm să ajungă până la piatră. Acolo, în Ghetsimaniul lui, îşi continua asceza supraomenească. Şi această asceză a

68

Piatra pe care s-a rugat Sfântul Serafim de Viriţa

continuat zilnic în toţi anii războiului."

în luna ianuarie a anului 1941, Nikolai Muraviov, fiul părintelui, a fost arestat şi apoi executat. O nouă durere i-a străpuns sufletul, dar nu a spus nimic mai mult decât: "Fie voia Domnului".

Părintele Serafim şi-a trăit viaţa sa în Hristos salvând Biserica Ortodoxă Rusă în timpul celor mai grei ani de persecuţie, precum şi aducând mii de oameni la credinţă, salvând nenumărate vieţi disperate. Mulţi veneau la Părintele Serafim cu inima grea şi plecau odihniţi şi mângâiaţi. O vizită la acesta era descrisă drept o întâlnire vie cu lumina şi iubirea.

69

Părintele Serafim a supravieţuit războiului, ocupaţiei trupelor naziste şi a mai trăit câţiva ani, ajutându-i pe mulţi în perioada postbelică. în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, oamenii veneau să îl întrebe dacă soţul sau fiul lor, soldat, se va întoarce acasă, iar părintele le spunea dacă aceştia erau sau nu în viaţă.

în primele zile ale lui septembrie 1941, germanii au atacat gara Viriţa şi au bombardat-o. Unul dintre generalii armatei noastre observase că nemţii au ca ţintă turla înaltă a bisericii şi a dat ordin să fie dărâmată. A trimis un grup de soldaţi în frunte cu un locotenent. Locotenentul a intrat singur în biserică pentru a vedea cum o vor dărâma. După câteva momente, soldaţii care stăteau afară au auzit o împuşcătură. Au alergat în biserică şi l-au văzut pe jos pe locotenent mort. Lângă el avea pistolul. I-a cuprins panica şi au plecat alergând, fără să execute ordinul. în acelaşi ceas a început retragerea nemţilor şi au uitat cu toţii de dărâmarea bisericii. Astfel, Biserica Maicii Domnului din Viriţa a scăpat surprinzător.

Când germanii au cucerit Viriţa, în localitate îşi dislocase tabăra un regiment de soldaţi români, care erau ortodocşi şi cunoşteau limba rusă. Biserica Maicii Domnului se închisese în anul 1938, dar la rugăminţile locuitorilor s-a deschis din nou

70

în anul 1941. Soldaţii români mergeau la biserică. La început, locuitorii din Viriţa nu-i vedeau cu ochi buni, dar după aceea s-au obişnuit cu ei. Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Astfel, Biserica Maicii Domnului din Viriţa era singura biserică în care se slujea în această regiune a frontului şi, desigur, de cealaltă parte a lui!

în anul 1945, Domnul a chemat-o la El pe Schimonahia Serafima (în lume Olga Ivanovna Mura viova, soţia părintelui). Aproape şase decenii, ea a fost pentru Părintele Serafim un tovarăş devotat de viaţă şi ascetul a primit adormirea ei cu sentimentul că despărţirea lor este de scurtă durată şi în curând se vor întâlni în viaţa veşnică. Părintele avea un desen al mormântului Maicii Serafima, pe care l-a făcut Svetlana Georgievna, o bună prietenă a familiei Muraviov. Părintele a arătat către mormânt şi a spus cu dragoste:

iată, aici voi sta şi eu alături de ea...

În ultimii ani de viaţă, Părintele Serafim nu se mai putea ridica din pat. în unele zile starea de sănătate nu-i permitea nici măcar să răspundă la bileţelele care i se aduceau la chilia sa de la vizitatori, dar de îndată ce exista şi o mică uşoară uşurare, părintele începea din nou să primească vizitatorii.

71

Cu toate acestea, la începutul anului 1949, neputinţele sale trupeşti nu-i mai permiteau să răspundă nici la bileţelele pe care i le aduceau în chilie.

În ultimii ani, o lumină orbitoare venea de la chipul său. Foarte mulţi oameni îşi amintesc despre această strălucire: privind către faţa sa, oamenii involuntar închideau ochii, neputând privi această lumină strălucitoare.

Timpul călătoriei pământeşti a ascetului se apropia de sfârşit. Stareţului i-a fost descoperită ora plecării sale în veşnicie. Cu o zi înainte, el a binecuvântat rudele şi prietenii cu icoanele Sfântului Serafim de Sarov. Printre altele, s-a adresat către ucenica sa de chilie spunându-i:

în timpul înmormântării mele, să ai grijă de coaste.

Această avertizare s-a dovedit a fi profetică: în ziua îngropării sale s-au adunat mulţi oameni, se formase o îmbulzeală mare, oamenii se împingeau şi aceasta a pătimit o fractură la două coaste.

Părintele Serafim se simţea tot mai rău. Numeroasele sale boli îl chinuiau tot mai mult.

Cu două săptămâni mai înainte de a trece la cele veşnice, Sfântul Serafim a trimis un preot la Moscova, pentru a-l înştiinţa pe patriarh despre

72

Mormintele Schimonahiei Serafima (stânga) şi al Sfântului Serafim de Viriţa (dreapta)

apropiata sa adormire. Patriarh era tocmai episcopul Alexei de Novgorod, care, în anul 1927, îl cercetase pe Sfântul Serafim şi fusese înştiinţat că va ajunge patriarh şi va sluji Biserica vreme de douăzeci şi cinci de ani. Acesta din urma va adormi în Domnul în anul 1970, după exact douăzeci şi cinci de ani de slujire.

Dis de dimineaţă, într-o lumină orbitoare, Cuviosului Serafim i s-a arătat Maica Domnului şi cu mâna dreaptă i-a arătat spre cer.

Părintele Serafim i-a spus nepoatei sale Margarita că a avut un vizitator: o doamnă de o

73

frumuseţe cerească, care a stat înaintea lui arătând spre cer. în modestia sa, Părintele nu a dorit să menţioneze că aceasta era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Apoi a anunţat:

astăzi nu voi putea primi pe nimeni, ne vom ruga.

Cu mare evlavie, au fost citite Acatistul Maicii Domnului, al Sfântului Nicolae şi al Sfântului Serafim de Sarov. După ce a primit Sfânta împărtăşanie, părintele a binecuvântat să fie citită Psaltirea şi Evanghelia. Spre seară, părintele a rugat să fie aşezat în fotoliu şi a început să se roage.

Strănepoata sa, Olga Naboko, îşi aminteşte că mama sa Margarita îi povestea cum "Dedulia" (bunicuţul), cum îi spuneau afectuos, a chemat-o în camera sa pentru a o întreba cât e ceasul. Ea i-a spus că este 2:15 dimineaţa.

Părintele Serafim a binecuvântat să se citească rugăciunea la ieşirea sufletului, s-a însemnat cu semnul crucii şi cu cuvintele: "Doamne, mântuieşte-mă şi ai milă de toată lumea" a trecut la cele veşnice.

Timp de trei zile, un flux nesfârşit de oameni a venit să-şi ia rămas bun de la el. Toată lumea a observat că mâinile sale erau surprinzător de moi

74

şi calde, de parcă mai era în viaţă. Unii simţeau o mireasmă alături de sicriu.

În prima zi după moartea binecuvântată a stareţului, o fetiţă oarbă din naştere s-a vindecat. Mama a adus-o lângă sicriu şi i-a spus:

sărută-i mâna bunelului.

Când fetiţa a sărutat mâna stareţului din sicriu, ochii ei au început să vadă.

Multe astfel de întâmplări continuă să se petreacă la mormântul Sfântului din Viriţa.

La înmormântarea sa au fost prezente trei coruri: cel de la Kazan, cel al Bisericii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Viriţa şi cel al Academiei şi al Seminarului Teologic. în acea zi, cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie al Sankt Petersburgului, nu s-au ţinut orele de curs ale Academiei şi ale Seminarului Teologic. Viitorul patriarh al Rusiei, Alexei al II-lea, a fost unul dintre studenţii care a stat lângă sicriu.

Sfântul Serafim de Viriţa a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Viriţa. în zilele de după înmormântarea sa, o mireasmă plăcută a umplut locul. Pelerinii au început îndată să se adune la mormântul său şi să ia binecuvântare de la stareţul care nu i-a părăsit nici după fericita sa adormire.

Felul în care Părintele Serafim a trăit în lume

75

Mormântul Sfântului Serafim de Viriţa

ne învaţă că, în ciuda opiniei larg răspândite, este totuşi posibil să câştigi mulţi bani din afaceri în mod cinstit. De asemenea, Părintele a fost un model, arătând şi cum se pot face acte de caritate din

76

profitul afacerii personale.

Părintele Serafim ne învaţă cum să trăim creştineşte într-o lume necreştină secularizată sau atee arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire unde atmosfera de rugăciune şi nevoinţă este mai prielnică.

Sfântul Serafim de Viriţa a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în vara anului 2000 şi a fost aşezat în calendar în ziua de 21 martie.

77

Din învăţăturile Sfântului Serafim de Viriţa

Despre rugăciune

Să te rogi pentru duşmani. Numaidecât să te rogi pentru duşmani. Când tu te rogi, parcă ai turna petrol în foc, flacăra se înteţeşte tot mai tare şi mai tare...

Rugăciunea sabia duhovnicească. în vremurile cele mai grele se va mântui cu uşurinţă cel care se va nevoi după puterile sale în rugăciunea minţii ("Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!"), înălţându-se prin pomenirea frecventă a numelui Fiului lui Dumnezeu spre rugăciunea neîncetată.

Rugăciunea neîncetată de pocăinţă este cel mai bun mijloc de a uni sufletul omului cu

79

Duhul lui Dumnezeu. în acelaşi timp, este o sabie duhovnicească, care distruge tot păcatul.

Nici o picătură din lacrimile mamei nu piere în zadar! Rugăciunea mamei are mare putere. Rugăciunea îngrădeşte şi respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. îndeosebi este puternică rugăciunea celor apropiaţi. Rugăciunea mamei şi rugăciunea prietenului au o mare putere.

Niciodată nu trebuie să ne rugăm pentru lucrurile pământeşti. Dumnezeu cunoaşte mai bine ce ne este de folos. Rugaţi-vă aşa: Mă predau pe mine, pe copiii mei şi pe toţi cei dragi Preasfintei Voii Tale.

Fiilor săi duhovniceşti, stareţul le recomanda să se roage cât mai des folosind rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. în această rugăciune e toată esenţa Ortodoxiei, toată Evanghelia. Prin ea îi cerem Domnului ajutor de a deveni oameni noi.

80

Stareţul spunea că o parte din păcatele părinţilor şi ale strămoşilor trec la noi şi noi trebuie să ne rugăm pentru părinţii şi străbunii noştri şi la mărturisire să aducem pocăinţă pentru ei. Ei aşteaptă rugăciunea noastră şi se bucură mult când ne rugăm pentru ei, iar cei care sunt în împărăţia Cerurilor ne ajută.

Măcar o dată în viaţă, trebuie pusă o lumânare pentru cei pe care i-am ofensat, i-am înşelat, de la care am furat sau nu am întors datoria.

Domnul are putere să renască nevoitori, dacă noi vom cere. Haideţi deci să ne rugăm şi să cerem şi Domnul atunci va face şi din pietre aleşi de-ai Săi.

Stareţul zicea că va veni o vreme când de fiecare credincios se vor agăţa patruzeci de oameni ca el să-i scoată pe ei.

81

Despre suferinţe şi încercări

întotdeauna şi pentru toate, chiar şi pentru necazuri, mulţumeşte Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Dumnezeu Atotputernicul conduce lumea şi tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru are loc fie din mila lui Dumnezeu, fie cu permisiunea Sa. Aceste lucruri sunt adesea destin de neînţeles pentru om...

Numai o astfel de viziune asupra lumii atrage pacea sufletească, îndreaptă cugetul către Veşnicie şi aduce răbdarea în necazuri, iar însăşi necazurile şi suferinţele par nesemnificative şi trecătoare.

Despre boală

Boala este şcoala smereniei. Să lăsăm toate în voia Domnului. Boala este o adevărată şcoală a ' smereniei, în care poţi cu adevărat să-ţi cunoşti neputinţele.

Celor bolnavi stareţul le recomanda să bea cât mai des aghiasmă, menţionând că nu există remedii mai puternice decât uleiul şi apa sfinţită.

82

Cât de des ne îmbolnăvim doar pentru că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mâncării.

înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea şi semănatul şi secerişul grânelor îl făceau tot cu rugăciune.

Acum, noi nu mai cunoaştem ce fel de oameni au pregătit ceea ce noi mâncăm. De multe ori, alimentele sunt pregătite cu cuvinte de hulă, cu batjocură şi blasfemie.

Tot ceea ce mâncăm noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Prin mâncarea pe care o mâncăm, toată natura şi lumea îngerească slujeşte omului. Pentru aceasta, înainte de masă trebuie să ne rugăm în mod deosebit.

Nu în zadar spunem: "Să ai înger la masă!". Cu adevărat, îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm cu rugăciune şi mulţumire.

Despre tineri

Cu greu se va mai găsi vreun suflet feciorelnic printre ei. Tinerii vor vedea că nimeni nu îi pedepseşte pentru ceea ce fac şi astfel vor crede că

83

totul le este permis pentru satisfacerea dorinţelor şi plăcerilor.

Dumnezeu îi va chema totuşi şi ei vor înţelege că nu mai pot continua o astfel de viaţă. Apoi, pe diferite căi, vor fi conduşi către Dumnezeu. Mulţi oameni vor avea o înclinare către viaţa ascetică. Cei care vor fi fost mari păcătoşi şi alcoolici vor umple bisericile şi vor avea o mare sete pentru viaţa duhovnicească.

Mulţi vor deveni monahi. Mănăstirile se vor redeschide şi bisericile vor fi pline de credincioşi. Tinerii vor merge în pelerinaje la locurile sfinte. Acele vremuri vor fi frumoase. Faptul că astăzi ei săvârşesc păcate grave, îi va duce către o mare şi adâncă pocăinţă. La fel cum candela înainte să se stingă străluceşte puternic şi aruncă scântei în jur, iar cu lumina ei luminează întunericul dimprejur, la fel va fi şi viaţa Bisericii în vremurile din urmă. Şi sfârşitul este aproape.

Despre preoţie

Neputinţele personale ale omului nu pot să împiedice lucrarea harului primit la hirotonie. în timpul săvârşirii Sfintelor Taine, preotul este doar o unealtă în mâinile lui Dumnezeu. Toate Tainele

84

sunt săvârşite în chip nevăzut de însuşi Hristos.

Cât de păcătos ar fi preotul şi dacă îl aşteaptă focul gheenei, doar prin el putem primi iertarea pentru propriile păcate.

85

"De la Mine au fost acestea..."

Următorul text cuprinde o scrisoare trimisă de către Sfântul Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică:

Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveşte pe tine, Mă priveşte la fel de mult şi pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te preţuiesc atât de mult în ochii Mei şi te iubesc atât de mult. De aceea este o bucurie atât de specială pentru Mine să te pregătesc şi să te încerc.

Când ispitele şi vrăjmaşul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să ştii că aceasta a fost de la Mine.

Vreau să ştii că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea şi izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine.

Ia aminte, când eşti cuprins în vâltoarea

87

împrejurărilor grele, între oameni care nu te înţeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îţi aduc bucurie şi te izgonesc de la ei, aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieţii tale sunt în mâinile Mele. Nu ai ajuns din întâmplare în situaţia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăţ smerenia? Iar acolo, te-am aşezat în atmosfera potrivită, în şcoala unde te vor învăţa ceea ce ai nevoie. Locul în care trăieşti acum, precum şi cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea.

Ai dificultăţi financiare şi abia supravieţuieşti?

Ia aminte, aceasta a fost de la Mine.

Vreau să ştii că Eu dispun de banii tăi. Caută scăparea la Mine şi înţelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămările Mele sunt pline şi inepuizabile şi să fii convins că Eu îmi ţin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ţi spună când eşti în necaz: "Să nu crezi în Domnul şi Dumnezeul Tău."

Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Eşti despărţit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubeşti? Am lăsat să ţi se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine şi în Mine să afli veşnica mângâiere şi odihnă.

88

Te-a dezamăgit prietenul tău sau cineva căruia ţi-ai deschis inima?

Aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferinţă să te atingă astfel încât să înveţi că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfăţişează-Mi-le toate Mie şi spune-mi tot ce ai pe suflet.

Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipeşte-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viaţa ta ca miezul zilei.

Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tău, iar tu te simţi sfârşit?

Aceasta a fost de la Mine.

Ţi-ai făcut planuri şi ţi-ai stabilit obiective, le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez, dar vreau să laşi toate în seama Mea, să călăuzesc şi să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieţii tale, căci tu eşti orfanul, iar nu stăpânul.

Pierderi neaşteptate au venit peste tine şi deznădejdea ţi-a cuprins inima.

Ia aminte, aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală şi teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îţi e credinţa

89

în promisiunile Mele şi îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu eşti tu cel care şi-a încredinţat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtătoare de grijă? De ce nu eşti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele?

Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, ţintuindu-te de patul tău?

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunoşti mai adânc, prin boala trupului şi să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ţi le trimit. Nu încerca să înţelegi planurile Mele despre diferitele căi de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire şi cu umilinţă pleacă-ţi capul înaintea bunătăţii Mele.

Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să îndeplineşti aceasta, ai căzut pe patul de suferinţă?

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale şi Mi-ar fi fost cu neputinţă să-ţi mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăţ cele mai adânci cugetări şi învăţăturile Mele, ca să-Mi slujeşti. Vreau să te învăţ să simţi cum tu nu eşti nimic fără Mine.

Câţiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei

90

care s-au despărţit de activităţile vieţii, pentru a învăţa să folosească arma rugăciunii neîncetate.

Ai fost chemat pe neaşteptate să preiei o responsabilitate dificilă, îndurată în numele Meu. îţi încredinţez aceste greutăţi şi din acest motiv Domnul Dumnezeul tău îţi va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate cărările tale. în toate, Domnul îţi va fi învăţător şi îndrumător.

în această zi, am pus în mâinile tale, copilaşul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l foloseşti din belşug. Adu-ţi aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău şi critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea să nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor şi neputinţelor tale va fi unsă cu acest untdelemn.

Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaşte şi aminteşte-ţi pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te înţeapă va fi tocit de îndată ce vei învăţa, în toate lucrurile tale, să priveşti către Mine. Toate ţi le-am trimis Eu, pentru desăvârşirea sufletului tău.

Toate acestea au fost de la Mine.

91

Viitorul patriarh

în anul 1927, Arhiepiscopul Alexei Simanskii, viitorul patriarh al Moscovei, a venit la Părintele Serafim după sfat şi îndrumare. El i-a mărturisit părintelui că-i este frică că va urma un nou arest şi că se gândeşte să părăsească ţara pentru a nu fi împuşcat.

Părintele i-a răspuns cu următoarele cuvinte care s-au dovedit a fi prooroceşti:

Vlădică! Şi în grija cui veţi lăsa Biserica Ortodoxă Rusă? Doar trebuie s-o păstoriţi! Să nu vă fie frică, Maica Domnului însăşi va avea grijă de dumneavoastră şi vă va apăra. Veţi avea de înfruntat multe greutăţi, dar toate până la urmă se vor rezolva cu ajutorul lui Dumnezeu.

Vlădica Alexei, întărit de cuvintele părintelui, s-a dezis pentru totdeauna de hotărârea de a pleca din ţară. Părintele Serafim a prezis cu 18 ani înainte faptul că Episcopul Alexei va deveni patriarh, indicând şi faptul că va sluji în calitate de patriarh un sfert de veac.

95

Veţi fi alungaţi.

Nici acasă nu veţi mai ajunge...

în timpul celui de-al doilea război mondial, Viriţa a fost ocupată de germani. Prin mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul rugăciunilor Părintelui Serafim, localitatea nu a fost distrusă, însă copiii care se aflau în tabăra de pionieri au fost transportaţi într-un lagăr, unde mulţi dintre ei au murit din cauza foametei şi a maltratării.

Pretutindeni, germanii îşi impuneau propriile reguli. Se comportau cu localnicii ca stăpâni ai vieţii, ca nişte domnitori. Au ales cele mai bune case. După ce au aflat că în Viriţa locuieşte un bătrân care este văzător cu duhul, s-au gândit să meargă la el.

Mai mulţi ofiţeri au venit în casa Cuviosului Serafim, care se afla pe strada Pâlnii şi l-au întrebat:

bătrâne, ce case ne sfătuieşti să alegem? Care sunt cele mai trainice, ca să nu ne mai ocupăm şi de reparaţie?

96

Părintele le-a răspuns:

care case? Despre ce vorbiţi? în curând, veţi fi alungaţi de aici. Nici măcar pe la casele voastre din Germania nu vă veţi mai întoarce.

Nemţii s-au înfuriat, iar unul dintre ei a scos un revolver şi l-a îndreptat spre stareţ:

te voi împuşca chiar acum!

Părintele însă i-a răspuns rămânând foarte calm:

împuşcaţi-mă. Mi-a mai rămas doar puţin timp. Viaţa mea este Hristos, iar moartea este un câştig.

În anul 1944, proorocia părintelui s-a adeverit şi nemţii au fost alungaţi din localitate. Numai Dumnezeu ştie unde şi-au găsit moartea aceşti oaspeţi nepoftiţi ai părintelui.

97

"Cum să-ţi căsătoreşti fiica cu el? Este un ocnaş!"

Printre fiii duhovniceşti ai Părintelui Serafim, se numărau şi o mamă şi fiica sa: Maria şi Tatiana Dementiev. Erau dintr-o familie de comercianţi. Capul familiei deschisese înainte de revoluţie un magazin de ceai renumit în tot oraşul, ai cărui cumpărători erau întâmpinaţii de un chinez. Patronul Dementiev călătorise de mai multe ori în India şi China pentru a pătrunde secretele artei ceaiului.

După revoluţie, Dementiev a fost arestat ca şi mulţi alţii doar pentru faptul că deţinuse o afacere proprie. Totuşi, în scurt timp şi-au dat seama că cunoştinţele lui Dementiev ar putea fi de folos pentru tânăra Uniune Sovietică. Oamenii din NKVD au venit la soţia lui:

unde e soţul tău?

Ea doar a strâns din umeri:

voi l-aţi arestat. Voi ar trebui să ştiţi.

98

Despre soarta soţului său, Maria nu a mai aflat nimic, iar văduva a rămas s-o crească pe Tatiana. A reuşit s-o facă foarte bine. Cu toate vremurile grele, fata a crescut cuminte, ascultătoare şi credincioasă.

După război, Tatiana a făcut cunoştinţă cu un tânăr. Numele lui era Nikolai. Avea studii universitare şi lucra la o teză de cercetare într-un institut important din domeniul apărării. Se comporta foarte frumos cu Tatiana. La fiecare întâlnire, venea cu flori, uneori şi cu cadouri scumpe. Era mereu politicos şi atent. Dacă nu venea în vizită, neapărat o suna. Femeile au început să se gândească că va urma şi o cerere în căsătorie.

înainte însă de a începe pregătirile de nuntă, Maria a decis să meargă la Cuviosul Serafim, nu atât pentru a cere un sfat, cât pentru a primi binecuvântare, pentru ca tinerii să aibă o viaţă fericită.

Ajungând la Părintele Serafim, Maria i-a spus:

părinte, am vrea să ne binecuvântaţi. Tatiana vrea să se căsătorească.

cu cine anume?

cu un om bun.

şi totuşi, cine anume este acest om bun?

este într-adevăr un om cumsecade. E inginer în Institutul de Apărare şi a acceptat şi cununia religioasă.

99

Atunci când femeia a pronunţat numele şi prenumele viitorului ginere, Cuviosul Serafim a exclamat:

ce e cu tine, maică? Ştii cu cine vrei să-ţi căsătoreşti fiica? E un ocnaş! Un condamnat! Ce fel de nuntă? Care cununie? Marea cale siberiană îl aşteaptă.

Maria a plecat spre casă nedumerită. Pe de o parte nu putea să nu facă ascultare şi să nu ia în seamă cuvintele părintelui, pe de altă parte, cum să pierzi un ginere atât de bun. Cel mai mult o frământau cuvintele: "Este un ocnaş". îşi aducea aminte de chipul şi acţiunile lui Nikolai. Ce poate fi în el de la un ocnaş? Nimic din comportamentul său nu putea fi legat de avertizarea Părintelui Serafim.

În drum spre Leningrad, s-a gândit ca un timp să nu-i spună nimic Tatianei, să vadă cum vor evolua lucrurile.

În curând însă, s-a întâmplat ceva ciudat. Nikolai avea obişnuinţa să sune în fiecare zi, dar iată că au trecut două, trei zile, o săptămână... iar el nu dădea nici un semn de viaţă. Maria şi Tatiana erau îngrijorate: ce înseamnă această tăcere în ajunul nunţii? Oare într-adevăr s-a răzgândit? Dar de ce să te comporţi atât de urât faţă de Tatiana!

100

Sau s-a întâmplat ceva? Au sunat la numărul pe care-l aveau şi au primit nişte răspunsuri ciudate:

cine eşti? De ce ai nevoie?

Apoi au decis să meargă la apartamentul în care locuia. Aici li s-a spus:

nu mai trăieşte aici.

Şi mai interesant era că proprietarii apartamentului evitau să le privească în ochi, grăbindu-se să închidă uşa.

În cele din urmă, Maria a decis să facă un pas extrem: a mers la locul de muncă a lui Nikolai.

Au întâmpinat-o chiar mai ciudat decât acasă. Toată lumea evita să discute cu ea despre Nikolai, nimeni nu voia să-i răspundă la întrebări. în cele din urmă, şefului departamentului de personal i s-a făcut milă de ea, a chemat-o la el în birou şi i-a povestit următoarele:

Cu puţin timp în urmă, a avut loc susţinerea tezei de doctorat a lui Nikolai. Teza era extraordinară. Toată lumea îl lăuda pentru rezultatul deosebit... până când i s-a oferit cuvântul unui profesor în vârstă. El s-a ridicat şi a spus:

tovarăşi. Nu mai am de trăit mult. Trebuie să vă spun adevărul despre această teză. Este plagiată. A fost copiată din cercetarea fostului nostru coleg A. M., pe care l-am îndrumat.

101

În urma celor spuse, Nikolai a fost arestat în temeiul articolului 58. întrucât domeniul de cer cetare viza secretul militar, furtul lui Nikolai devenea şi mai grav. Totodată, ancheta a dovedit că pentru ca să poată prelua teza lui A. M., Nikolai l-a denunţat autorităţilor.

Profeţia Sfântului Serafim s-a împlinit: "devenise un ocnaş".

102

Măicuţa îi va hrăni pe toţi

În anul 1945, s-a stins din viaţă Maica Serafima, soţia Sfântului Serafim de la Viriţa, în lume Olga Ivanovna Muraviova.

în anul 1920, când Vasilii Ivanovici Muraviov (viitorul Părinte Serafim) şi Olga Ivanovna s-au despărţit prin consimţământ reciproc, ea a mers la Mănăstirea Novodevichy. După închiderea mănăstirii şi un şir de alte încercări, Maica Serafima a ajuns la Viriţa, unde l-a îngrijit pe părintele grav bolnav. Ea a murit la 4/17 aprilie 1945 de la un accident vascular cerebral.

La înmormântarea ei au venit mulţi oameni. Era un timp greu, bântuia foametea, iar Părintele Serafim nu avea mai nimic. O femeie care îl ajuta i-a spus:

părinte, oamenii vin de la înmormântare şi nu avem nimic de mâncare. Este doar o oală de terci şi atât.

Părintele Serafim i-a răspuns:

103

nu te îngrijora. Dă-le terci. Măicuţa îi va hrăni pe toţi.

Ar trebui să menţionăm că în timpul vieţii Maica Serafima a fost foarte primitoare, bucurându-se de oaspeţii care-i treceau pragul.

Şi iată că oamenii au început să vină la înmormântare. Femeia împărţea terciul în farfurii, oferindu-le tuturor. Spre surprinderea sa, după ce au mâncat toţi, în oală încă a rămas suficient terci.

O adevărată minune, la fel ca atunci când cinci mii de oameni s-au săturat cu cinci pâini. Ea a mers la Părintele Serafim şi i-a spus:

părinte, am reuşit să-i primim şi să-i hrănim pe toţi. A mai şi rămas terci.

Părintele i-a zâmbit şi a zis:

oare nu ţi-am spus să nu-ţi faci griji. Măicuţa i-a hrănit pe toţi.

104

Reîntoarcerea lui Stepan

Acestea s-au întâmplat în unul din satele de pe ţărmul lacului Peipsi. Pe timpul iernii, bărbaţii se ocupau cu pescuitul, iar vara se angajau la lucru la Sankt Petersburg. Unul dintre aceştia, Stepan, care locuia împreună cu soţia, trei copii şi părinţii săi, a plecat la Sankt Petersburg şi nu s-a mai întors acasă. A trimis o scrisoare, după care nu au mai primit veşti de la el timp de şase luni.

Soţia sa le citea socrilor analfabeţi una şi aceeaşi scrisoare, ca şi cum ar fi primit una nouă, pentru a le ascunde adevărul, dar într-o zi nu a mai rezistat şi izbucnind în lacrimi, le-a spus că nu mai ştie de jumătate de an nimic despre el.

Însoţită de tatăl lui Stepan, a plecat la Sankt Petersburg să-l caute. Ajungând în oraş, au intrat într-o biserică şi au început să se roage fierbinte pentru reîntoarcerea lui.

între timp Stepan, care se împrietenise cu nişte hoţi, uitase de cei ai casei şi petrecea timpul în jafuri şi distracţii.

105

În una din zile, Stepan juca cărţi într-un local alături de confraţii săi. Dintr-o dată, a auzit cum cineva l-a chemat pe nume. Crezând că este vorba despre vreo cunoştinţă, el s-a apropiat de bărbatul care i se adresase (care era însuşi Stareţul Serafim) şi a auzit aceste cuvinte:

îţi dai seama ce faci? Aceşti oameni nu au pe nimeni, dar tu eşti căsătorit, te aşteaptă acasă trei copii şi părinţii bătrâni. Fără a le spune celorlalţi ceva, laşi totul şi mergi spre strada cutare, unde te vei întâlni cu ai tăi.

Stepan l-a ascultat, s-a dus la adresa indicată, unde şi-a găsit soţia şi tatăl şi s-a întors acasă.

106

îndreptarea unui fierar

În oraşul Sankt Petersburg locuia un meşter, Vasilii Akilovici, care era dulgher, fierar, un bărbat chipeş şi voinic. Avea propriile ateliere, dar treptat a devenit dependent de alcool şi şi-a băut atelierele şi casa. De multe ori se îmbăta, rămânând să doarmă în stradă.

Părintele, aflând despre el, l-a chemat şi i-a spus:

vasenika, de ce te comporţi aşa? Vino şi ai să lucrezi la mine, tocmai am nevoie de cineva.

Prin rugăciunile stareţului, Vasilii a reuşit să se izbăvească de patima beţiei şi treptat să-şi refacă viaţa. A ajuns la vârsta de o sută de ani, reuşind să aibă grijă singur de casa şi de curtea sa.

107

Ecaterina

O fiică duhovnicească a Părintelui Serafim s-a îmbolnăvit destul de grav. Avea 35 de ani şi doi copii pe care îi creştea singură. Medicii au înştiinţat-o despre diagnostic şi au sfătuit-o să caute o persoană de încredere care să aibă grijă de copii, având în vedere că va fi necesar un tratament de lungă durată cu şanse mici de a se vindeca.

În urma tuturor analizelor şi cercetărilor, i-au recomandat să petreacă câteva luni la un sanatoriu şi i-au prescris mai multe medicamente.

Înainte de a le urma sfatul, Ecaterina a decis să meargă la Stareţul Serafim pentru a lua binecuvântare. El i-a dat apă sfinţită şi nişte anafură şi i-a spus:

Când te vei reîntoarce acasă, să împarţi anafura în bucăţi mici şi să o iei în fiecare dimineaţă pe stomacul gol, apoi să bei aghiasmă. Nu lua medicamentele pe care le-au prescris medicii şi nu pleca de acasă, rămâi lângă copii.

108

Ecaterina i-a urmat îndrumarea.

Câteva săptămâni mai târziu, Ecaterina a venit la următorul control. Analizele i-au surprins pe medici. Ei au întrebat-o despre tratament. Ea nu a vrut să le vorbească despre duhovnicul său, astfel că le-a spus că a urmat doar tratamentul prescris. Femeia a fost îndemnată să revină într-o lună.

La acest ultim control, medicul i-a mărturisit că nu a vrut iniţial să-i descopere adevărul, în realitate însă el nu credea că are vreo şansă la vindecare. Cu toate acestea, ea s-a vindecat complet.

109

Vindecare de orbire

O doamnă medic a petrecut câţiva ani în exil pentru faptul că ajuta oamenii, în ciuda interzicerii autorităţilor. întorcându-se, a încetat să mai primească pacienţi, fiindu-i frică să nu fie din nou arestată, dar de îndată ce a încetat să îi ajute pe alţii, a orbit.

Iată povestea ei:

Am auzit că la Viriţa trăieşte un preot care mă poate ajuta. L-am rugat pe soţul meu să mergem la el. Nu ştiam atunci că de fapt îl cunoaştem şi cu mulţi ani în urmă l-am vizitat cu soţul la mănăstire. în acea perioadă, soţul meu bea foarte mult şi părintele l-a ajutat să poată reveni la o viaţă normală.

Când am intrat cu soţul la stareţ, eu nu puteam să-l văd, dar el şi-a amintit totul. L-am rugat:

părinte, rugaţi-vă pentru mine, am orbit de doi ani şi medicii nu au putut să mă ajute cu nimic.

şi de ce ai nevoie să vezi?

110

Cum pentru ce, părinte, doar sunt total neajutorată.

dar de unde ştii că te pot ajuta?

am auzit de la alţii. Rugaţi-vă pentru mine, am nevoie de ajutor.

nu eu, Dumnezeu ajută. Şi de ce ar trebui să te vindec? Tu ai fugit, ţi-a fost frică să nu fii condamnată. De frică nu mai accepţi să ajuţi alte persoane, de aceea şi Dumnezeu te-a lipsit de vedere, deoarece nu vrei să vezi suferinţa celorlalţi şi nu vrei să-i ajuţi.

părinte, dacă mă voi vindeca, aveţi promisiunea mea că nu voi mai refuza pe nimeni, oricare vor fi consecinţele acestui fapt. Voi încerca să-i ajut pe alţii, atât cât voi fi în viaţă şi voi avea puteri.

ai grijă, ai făcut o promisiune, a spus stareţul.

Apoi i s-a adresat soţului meu:

ţii minte cum ai promis că nu o să mai fumezi şi să nu mai bei? De ce ai revenit la aceste patimi? Iar acum ţi-ai adus soţia. Ştii că şi tu eşti vinovat de boala ei? Ea nu vede cu ochii, iar tu ai orbire duhovnicească.

Părintele ne-a vorbit încă mult timp, aducându-ne aminte în detaliu despre vizita noastră anterioară. Noi ne-am cerut iertare, aşteptând hotărârea sa.

111

Părintele a cerut:

aduceţi-mi nişte ulei.

Când a fost adus uleiul, el mi-a spus:

unge-ţi ochii.

Am făcut întocmai.

După o oră sau două, el mi-a spus:

acum spală ochii cu nişte aghiasmă.

Mi-am spălat ochii şi după câteva clipe am privit în direcţia părintelui. L-am văzut cum stătea pe pat. Nu pot descrie bucuria care mă stăpânise.

Părintele mi-a spus:

să nu le spui altora cele întâmplate şi ţineţi minte că aţi primit daruri pentru care răspundeţi!

Când am revenit acasă, nu am mai refuzat nici un pacient care mi s-a adresat, iar prin rugăciunile stareţului am fost păzită şi nu au urmat alte arestări.

112

"Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi se întâmplă"

Într-o zi, a venit la stareţ o femeie:

părinte, fiul meu bea foarte tare, trăieşte în păcate grele, mă bate. Rugaţi-vă pentru el.

să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi se întâmplă.

cum adică, părinte?

dacă nu ar fi chinuit atât de mult de această patimă, nu ai fi mers la biserică şi nici la mine nu ajungeai. Du-te şi roagă-te pentru fiul tău, nici o lacrimă de mamă nu va fi vărsată în zadar. Rugăciunea mamei are o mare putere. Fiul tău va muri ca un bun creştin.

Totul s-a întâmplat în conformitate cu cuvintele stareţului. Fiul ei s-a îmbolnăvit de cancer şi s-a stins din viaţă în câteva luni. A dat dovadă de o pocăinţă extraordinară! Nu-l puteai privi fără lacrimi. Şi-a cerut iertare de la toţi şi a spus:

113

pocăiţi-vă, fraţilor, trăim în păcate grele şi în ele şi pierim.

A murit bucuros şi în pace cu Dumnezeu, înainte de a adormi în Domnul, a cerut să fie chemat un preot, s-a mărturisit şi a primit Sfintele Taine. Această femeie, după moartea fiului, şi-a dedicat viaţa slujirii Bisericii, ajutând bisericile sărace.

114

"Te vom vindeca..."

Când am intrat prima dată în chilia părintelui, am rămas surprinsă de înfăţişarea sa. Era foarte slab, dar se simţea în el o putere neobişnuită. Te privea cu căldură şi dragoste. Astfel, simţeai o uşurare extraordinară, oricare ar fi fost problema cu care ai venit. Aveai senzaţia că dragostea care vine de la el se răspândeşte peste tot în jur.

În timpul războiului, am fost rănită grav la cap şi de atunci au început să mă chinuie durerile de cap. Doctorii nu mă puteau ajuta.

Părintele Serafim mi-a spus:

te vom vindeca...

Mi-a pus epitrahilul peste cap, apoi şi mâna sa. Din acea zi am uitat ce înseamnă durerile de cap.

Claudia Ivanovna Pecicovskaia din Viriţa

115

"Avea putere de la Dumnezeu..."

Am început să merg la Părintele Serafim încă dinaintea celui de-al doilea război mondial. în preajma lui te simţeai liber şi liniştit. Avea o putere deosebită de la Dumnezeu.

Când a început războiul, fiul meu, Boris, a fost evacuat, împreună cu şcoala în Siberia, iar eu am rămas în oraşul asediat...

într-una din rarele scrisori pe care le-am primit, Boris mi-a scris că s-a lovit la picior şi adesea are dureri.

La întoarcerea sa, medicii au depistat că este vorba despre o inflamaţie cronică a periostului gleznei. Osul începuse să se distrugă, iar în regiunea călcâiului se formase o tumoare. Nu prea putea călca pe piciorul rănit. Medicii au încercat fără succes să-l ajute, dar în cele din urmă ne-au spus că nu au cum opri boala. Nu ne rămânea decât să cerem ajutor de la Dumnezeu.

116

În primăvara anului 1945, am mers împreună cu sora mea la Viriţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu am găsit locuinţa Stareţului Serafim. Ca şi mai înainte părintele ne-a primit cu bucurie şi ne-a spus:

totul va fi bine! Piciorul lui Boris se va vindeca.

Mi-a dat apă sfinţită, m-a binecuvântat şi mi-a spus să transmit binecuvântarea sa şi fiului meu.

O lună mai târziu, am observat că umflătura de la piciorul lui Boris devine mai mică, totodată s-au diminuat şi durerile. Când am văzut că boala cedează tot mai mult, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea înfăptuită şi am mers din nou la Viriţa împreună cu Boris.

Deoarece au trecut mai multe luni în care băiatul nu a folosit piciorul bolnav, acum îi era şi frică să se sprijine pe el, astfel că l-am ajutat să meargă.

Părintele ne-a primit fără rând, bucurându-se că băiatul e pe cale să se vindece complet. El l-a îndemnat pe Boris să se aşeze lângă el, i-a dat o prescură şi nişte apă sfinţită, iar la despărţire l-a binecuvântat.

îmi amintesc cum ne privea părintele, în ochii săi se citea atâta dragoste şi compasiune.

Boris s-a întors acasă fără ajutor, folosind ambele

117

picioare.

în curând, nu mai rămăsese nici o amintire despre boala "incurabilă", iar la câteva luni am uitat care picior fusese rănit.

în anul 1948, Boris a fost înrolat în armată, făcând serviciul militar în trupele aeriene.

118

"M-aţi salvat de la moarte!"

Oamenii care veneau permanent la Părintele Serafim se cunoşteau între ei, căci de multe ori înainte de a intra în chilioara sa, trebuiau să petreacă câteva ore aşteptând. Aşa am cunoscut o tânără familie, pe care stareţul a ajutat-o să depăşească nişte probleme serioase.

După un timp, ei i-au adus părintelui în semn de recunoştinţă 1000 de ruble. Pe atunci era o sumă foarte mare. Părintele Serafim nu a acceptat banii, dar i-a binecuvântat să-i dea primei persoane pe care o vor întâlni în drum spre gară.

S-a întâmplat că primul om pe care l-au întâlnit a fost un bărbat care abia se ţinea pe picioare, fiind beat.

Femeia i-a spus confuză soţului:

şi ce vom face acum?

El i-a răspuns foarte calm:

vom proceda întocmai cum ne-a binecuvântat părintele.

119

De îndată ce i-au dat banii, bărbatul şi-a revenit şi li s-a adresat:

dragilor! Cum pot să vă mulţumesc! M-aţi salvat de la moarte!

S-a dovedit că acel nefericit lucra în comerţ şi i s-a depistat lipsa unei sume mari de bani. Nu avea bani acasă, astfel că trebuia să fie întemniţat. El a căzut în deznădejde şi a decis să se sinucidă, iar pentru ca să-şi poată realiza intenţia, a băut peste măsură.

Astfel, Părintele Serafim l-a salvat pe acest om de la cel mai grav păcat.

120

"Chirurgul"

Unul din locuitorii Viriţei a suferit un accident grav la coloana vertebrală. Rudele sale au alergat imediat la Părintele Serafim, cerându-i să se roage pentru vindecarea sa. Stareţul i-a liniştit, spunându-le că totul va fi în regulă.

Doctorii care au venit între timp au fost foarte surprinşi: cum poate tânărul să meargă, dacă a suferit o fractură a coloanei vertebrale! Li s-a spus că l-a ajutat Stareţul Serafim.

Atunci medicii au spus:

având un asemenea chirurg, nu mai aveţi nevoie de noi.

121

"Ne vom ruga! Dacă va da Dumnezeu, va mai trăi..."

Am aflat despre Sfântul Serafim în anul 1944, iar pentru prima dată am reuşit să ajungem la el la începutul anului 1945.

Când ne-am întâlnit, nu aveam nevoie de prea multe cuvinte. Ochii părintelui erau plini de dragoste, compasiune şi înţelegere. Am înţeles că cunoaşte şi cele mai mici mişcări ale inimilor noastre. După ce am cerut binecuvântare, am plecat liniştiţi şi împăcaţi spre casă şi de atunci ne foloseam de fiecare ocazie pentru a ajunge la Viriţa.

Mama mea suferea de tromboflebită cronică de mai mulţi ani. Pe picioare avea răni deschise, care trebuiau să fie îngrijite uneori şi de unsprezece ori pe zi.

în luna februarie a anului 1946, rănile au dezvoltat o infecţie purulentă şi temperatura i-a crescut

122

la 40° C. Medicamentele nu erau în stare să o ajute şi uneori îşi pierdea cunoştinţa. Medicii care au venit, ne-au spus că este puţin probabil ca mama să trăiască până dimineaţă.

Am mers împreună cu sora mea Valentina la biserică să ne rugăm pentru mama.

La 8 februarie, am ajuns la Stareţul Serafim. El ne-a primit cu căldură şi compasiune. Am înţeles din privirea lui, că situaţia mamei e foarte grea, cu toate acestea, părintele ne-a spus:

ne vom ruga! Dacă va da Dumnezeu, va mai trăi...

Peste trei zile, sepsisul a trecut, iar mama mea a mai trăit încă 15 ani.

Au început să-l viziteze pe stareţ şi rudele noastre. într-o zi, verişoarei mele i s-a întâmplat o nenorocire. Ea lucra în comerţ, fiind şefa unei secţii. Subordonaţii ei au făcut o greşeală atunci când primeau marfa. Erau timpuri grele, sora mea era ameninţată cu concedierea şi poate chiar cu închisoarea. Conducerea întreprinderii era împotriva ei, iar Maria, nefiind în stare să-şi dovedească nevinovăţia, a mers la Părintele Serafim.

Stareţul i-a dat o prescură şi i-a spus s-o împartă în patruzeci de părţi şi să mănânce în fiecare zi o parte, luând şi apă sfinţită.

123

Apoi i-a spus:

să te rogi pentru Vasili (acesta era numele şefului Mariei). Mă voi ruga şi eu.

Patruzeci de zile mai târziu, în departamentul de comerţ a fost analizat cazul mariei, la care a participat un reprezentant al ministerului de la Moscova. El a susţinut-o pe sora mea:

o cunosc de mulţi ani pe tovarăşa Rîbakov şi, din câte am văzut analizând cazul, este într-adevăr vorba de o greşeală!

Şeful mariei nu a obiectat nimic. Datorită rugăciunilor Părintelui Serafim, totul s-a aranjat spre bine.

Tatiana Nikolaevna Alihov

124

"Ea nu va suferi"

De obicei, oamenii bolnavi de cancer în faza terminală a bolii suferă dureri insuportabile în ultimele zile ale vieţii, care nu pot fi eliminate nici măcar cu ajutorul celor mai puternice analgezice şi stupefiante, însă puterea rugăciunii stareţului i-a oferit mătuşii mele, Vera Ignatieva, un sfârşit fără durere şi chinuri.

Stareţul Serafim a fost mereu apreciat şi iubit de membrii familiei noastre. Mătuşa mea, Vera, a fost fiica lui duhovnicească. în anul 1939, ea s-a îmbolnăvit de cancer. Boala a avansat rapid. Mătuşii mele îi era frică că nu va putea suporta suferinţele fizice şi i-a cerut surorii sale să meargă la Stareţul Serafim şi să-i vorbească despre starea ei. Părintele i-a transmis că nu va suferi.

Metastazele au ajuns la creier. Tumoarea creştea tot mai mult, însă mătuşa mea nu se confrunta cu dureri insuportabile. Ea a murit în deplină cunoştinţă, până în ultimele clipe pronunţând cuvintele rugăciunii: "Doamne, miluieşte!".

125

Cu câteva clipe înainte de a trece la cele veşnice, ea a spus parcă uimindu-se:

iată deci cum e moartea!

Avea 45 de ani. Faţa ei era frumoasă şi calmă. Cine s-ar fi gândit că va muri de la o boală atât de gravă atât de paşnic şi de senin.

Pe atunci aveam 13 ani, însă mi-au rămas în memorie aceste amintiri pentru totdeauna, mai ales că mama mea le-a povestit nu o singură dată prietenilor noştri despre puterea rugăciunii Stareţului Serafim, care a izbăvit-o pe sora ei de suferinţe.

Vreau să povestesc de asemenea şi despre un caz din viaţa duhovnicului meu, Gregorii Selivanov, care a murit în anul 1984.

Fiind student, mergea să se mărturisească la Lavra Alexander Nevski, al cărei duhovnic era Părintele Serafim. Anii studenţiei au fost destul de grei pentru viitorul preot Grigorie, el fiind mai mereu flămând şi nevoit să se descurce cu prea puţine mijloace.

într-o zi, a plecat la mănăstire având în buzunar doar 3 ruble. în sinea sa, tânărul student se gândea ce să facă: să-şi cumpere nişte ceai, biscuiţi şi o scrumbie când va reveni de la spovedanie sau mai bine să-i ofere duhovnicului banii.

126

După ce s-a mărturisit, Gheorghe a uitat de foame şi de problemele sale şi, neştiind cum să-i mulţumească duhovnicului, i-a întins ultimii bani pe care-i avea.

Părintele Serafim l-a privit cu blândeţe şi i-a spus că-l binecuvântează să-şi cumpere ceai, biscuiţi şi o scrumbie.

Astfel, pentru Părintele Serafim nu rămâneau ascunse nici acele gânduri pe care fiii săi duhovniceşti nu i le spuneau. El, prin darul lui Dumnezeu, le ştia şi fără să i se spună în cuvinte.

127

"M-am născut în prima zi a anului nou"

În familia noastră, numele Părintelui Serafim este binecunoscut. Prin mijlocirea şi rugăciunile stareţului, fiica unor rude apropiate s-a vindecat de cangrenă, iar mătuşa mea a găsit un serviciu foarte bun, după ce a apelat la sprijinul părintelui.

într-o zi, a venit timpul ca şi părinţii mei să i se adreseze după ajutor.

Tatăl meu, care în anul 1944 se afla în rândurile Forţelor Armate pe teritoriul Letoniei, a fost propus pentru o funcţie în partid. Timpurile erau grele şi viaţa tatălui meu de multe ori era pusă în pericol.

Ar trebui să menţionez că, deşi tata era membru al partidului comunist şi a deţinut funcţii cu responsabilitate, credea în Dumnezeu şi I se ruga. Acasă am avut întotdeauna icoane şi cărţi liturgice. Mama însă rămânea atee.

Una dintre prietenele mătuşii mele era fiică

128

duhovnicească a Părintelui Serafim. Ea a venit cu îndemnul ca părinţii mei să meargă la Viriţa la Părintele Serafim, atât pentru ca tata să fie ferit de numeroase primejdii, cât şi pentru ca în familie să apară un copilaş. După una din vizitele sale la stareţ le-a transmis că el deja se roagă pentru ei şi i-a binecuvântat să vină la Viriţa.

În primăvara anului 1947, părinţii mei au ajuns la Părintele Serafim. Ei nu au reuşit să se prezinte, când părintele i-a salutat:

ah, iată şi Natalia a venit la mine din Letonia! Hai povesteşte-mi, povesteşte-mi.

Pentru prima dată, ceva s-a schimbat în sufletul mamei şi a simţit că-i poate destăinui părintelui orice. Au fost şi lacrimi, dar şi multă bucurie. Apoi stareţul, adresându-se tatălui meu, i-a arătat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi i-a spus:

gheorghe, iată ocrotitorul tău ceresc. Roagă-te lui şi te va ajuta cu siguranţă.

Stareţul le-a răspuns şi la cea mai importantă întrebare cu care au venit părinţii mei:

veţi avea o fată. Se va naşte în prima zi a noului an. Va fi fericită şi va învăţa foarte bine!

Părinţii mei s-au despărţit de Părintele Serafim de parcă s-au cunoscut de o viaţă întreagă. La plecare, i-a binecuvântat cu multă dragoste şi bunătate.

129

Eu m-am născut la 1 ianuarie 1948, la 10 minute după începerea anului nou. într-adevăr, am învăţat foarte bine la şcoală, apoi am terminat o şcoală medicală. între timp, mi-am întemeiat propria familie în care predomină pacea şi bunăstarea.

Impactul părintelui asupra mamei a fost atât de puternic, încât ea a devenit o persoană profund credincioasă. De asemenea, m-a îndrumat şi pe mine pe această cale. în familia noastră, Părintele Serafim este cinstit şi iubit foarte mult. Cât a fost în viaţă, mama mea l-a pomenit zilnic, cerându-i în rugăciune mijlocirea şi binecuvântarea.

Nina Carol

130

Salvarea de foamete

În timpul ocupaţiei germane a Viriţei, hotărâsem împreună cu sora mea să încercăm să schimbăm lucruri pe pâine, iar pentru ca să ne fie mai puţin frică, am mers să-i cerem binecuvântare Părintelui Serafim.

Sora mea, Antonia, era necredincioasă şi nici nu purta cruciuliţă la gât. Imediat cum am intrat în casă, ne-a întâmpinat Maica Serafima şi a întrebat:

Cine sunt cele două surori?

Tăceam. Maica a întrebat din nou. Atunci am prins îndrăzneală şi am răspuns:

iertaţi-mă, dar nu am spus nimănui de noi...

Maica ne-a dus la Stareţul Serafim, iar eu m-am aşezat imediat în genunchi. Sora mea însă a spus:

eu nu cred în Dumnezeu şi nu port cruciuliţă.

Părintele Serafim a privit-o şi i-a răspuns:

ştiu desigur, Antonina, că nu crezi în Dumnezeu, dar va veni timpul când vei crede. Soţul tău ocupă o funcţie înaltă, tot timpul verifică deplasarea

131

trupelor şi caută unde îi este familia, însă, înainte să se termine războiul, te va găsi şi veţi avea o viaţă foarte fericită. Totuşi, mai apoi va trece timpul şi vor veni necazurile, pierderile. Atunci te vei întoarce la Dumnezeu şi în casa ta va arde candela înaintea icoanei.

Ulterior toate s-au adeverit. Soţul ei a găsit-o împreună cu fiul, au trăit bine, dar i-a murit fiul, apoi soţul. Tonia a rămas singură şi atunci s-a întors la Dumnezeu.

Atunci când m-am apropiat de Părintele Serafim, l-am întrebat:

pe mine mă va găsi soţul?

ce vorbeşti, Maria, oare eu ghicesc?

M-am supărat că surorii mele i-a spus, iar mie nu. Mai apoi însă m-am gândit bine şi am înţeles: sora mea era necredincioasă, iar eu credeam în Dumnezeu.

Apoi părintele a zis:

tu crezi în Dumnezeu. Să nu-L uiţi, vă aşteaptă un drum lung. Vă veţi duce amândouă. Vă binecuvântez şi vă sfătuiesc să luaţi împreună cu voi două săniuţe (era iarna), pentru că veţi primi multă pâine.

Părintele ne-a spus chiar denumirea satului în care am schimbat lucrurile pe pâine şi a continuat:

132

atunci când veţi face schimbul, vă sfătuiesc să mergeţi pe drumurile de sat şi nu pe şosea, pentru că acolo vi se va lua pâinea.

Totul s-a petrecut conform cuvintelor stareţului, dar necazul nostru a fost că nu l-am ascultat pe Părintele Serafim. Am luat doar o săniuţă şi ne-am chinuit tot drumul, pentru că am reuşit să schimbăm multe lucruri pe pâine

133

O viitoare monahie

Într-o zi, la Stareţul Serafim au venit o femeie însoţită de o fetiţă de vreo opt ani. Părintele le-a oferit dulciuri şi o portocală, apoi le-a binecuvântat. înainte de a pleca le-a spus:

dacă în drum spre casă vă va ataca vreun câine, spuneţi "Născătoare de Dumnezeu" sau "Tatăl nostru" şi nu veţi păţi nimic.

Când s-au apropiat de casă, într-adevăr în cale le-a ieşit un câine.

Fetiţa i-a spus mamei sale:

nu te teme. Aminteşte-ţi ce a spus părintele. Hai să spunem rugăciunea.

Şi a început prima să rostească cuvintele rugăciunii, iar câinele a dispărut de parcă nici nu fusese...

Aceeaşi fetiţă a revenit la Părintele Serafim la vârsta de 9 ani. în acea zi părintele se simţea foarte rău şi doar răspundea la bileţelele pe care i le transmiteau prin Maica Serafima vizitatorii. Fetiţa

134

a decis să-şi scrie şi ea întrebarea, relatând o taină a sufletului ei. Pe foaia fetei era trecută întrebarea:

părinte, o să devin călugăriţă?

Această întrebare începuse să o frământe de un timp, căci în casa lor adesea se opreau măicuţe. Ele i-au oferit în dar fetei iconiţe şi un metanier. Astfel, ea a început să se gândească că şi-ar dori cândva să păşească pe această cale. Atunci a decis să-l întrebe pe Părintele Serafim dacă este o dorinţă bună. Prin măicuţă a primit răspunsul:

vei fi monahie.

Aceste cuvinte ale părintelui s-au adeverit. Fata a fost tunsă în monahism cu numele Taisia.

135

Vindecare de osteomielită

Osteomielită... O boală severă asociată cu inflamarea măduvei osoase şi a osului. Lângă biserica din Viriţa unde se află mormântul Părintelui Serafim, adesea îl poţi vedea pe Andrei Titov. Vara îşi face timp pentru a veni de mai multe ori la Viriţa. Pe Andrei Nikiforovici îl leagă de Părintele Serafim o dragoste aparte. Cândva, prin rugăciunile Stareţului Serafim, Dumnezeu l-a vindecat de osteomielită. Privind la faţa sa veselă, observândui mobilitatea, îţi este foarte greu să crezi că era nu doar în punctul de a nu se mai putea mişca, dar chiar şi de a muri.

Andrei Nikiforovici îşi aminteşte: în anul 1952, am suferit o rană la picior. în urma loviturii, s-a format o plagă, dar deoarece nu a fost bine tratată, ea s-a infectat. La scurt timp, plaga s-a transformat într-o umflătură dureroasă. Până am ajuns să consult un specialist, situaţia s-a agravat şi mai mult. Diagnosticul suna ca o condamnare la moarte: "osteomielită acută a treimii inferioare a

136

osului tibiei piciorului stâng".

în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, procesul inflamator nu s-a redus, dimpotrivă, situaţia devenea tot mai critică. A început să se acumuleze o mulţime de puroi. Simţeam o durere puternică şi totodată nu-mi scădea febra. Nu mai puteam dormi, cu atât mai mult nu voiam să mănânc. Mă simţeam din ce în ce mai rău, iar medicii mi-au spus:

nu suntem în stare să facem minuni!

Doar Dumnezeu mă mai putea ajuta.

Şi Dumnezeu nu m-a lăsat... Colegii mei au aflat de Stareţul Serafim şi locul unde şi-a găsit odihna de veci. Au mers la biserica din Viriţa şi au cerut să fie oficiat un parastas pentru Stareţul Serafim şi o slujbă pentru sănătatea mea. Mi-au adus apă sfinţită, puţin pământ de la mormântul său şi mi-au povestit despre vindecările miraculoase care au loc prin mijlocirea Părintelui Serafim.

Seara, am amestecat pământul cu puţină apă sfinţită şi am aplicat acest amestec pe piciorul bolnav. Până în acel moment, nu fusesem niciodată la Viriţa, dar îi spuneam în rugăciune părintelui ca şi cum mi-ar fi fost cea mai apropiată şi dragă persoană:

părinte Serafim! Vezi suferinţa mea. Nu

137

i-ai lăsat niciodată pe cei care au venit la tine în suferinţe. Roagă-te lui Dumnezeu ca El să mă vindece şi pe mine!

Precum bolnavul din Evanghelie, m-am adresat lui Dumnezeu:

dacă vrei, vindecă-mă!

La scurt timp, am adormit. M-am trezit foarte târziu (după atâtea şi atâtea nopţi nedormite) şi am observat că umflătura aproape că a dispărut, într-o singură noapte! De asemenea, aproape că nu mai simţeam durere.

Atunci m-am gândit că trebuie neapărat să merg la Viriţa, să-i mulţumesc Părintelui Serafim şi să-i cer să mă sprijine cu rugăciunile sale şi de acum încolo.

în acele zile, abia dacă mă puteam deplasa cu ajutorul cârjelor. M-au ajutat nişte prieteni şi au organizat o călătorie la Viriţa cu maşina. Când am ajuns lângă mormântul stareţului, în sufletul meu a intrat o bucurie şi o pace de parcă însuşi Hristos a intrat în inima mea.

Din acea zi, am înţeles că Dumnezeu mă va ajuta şi mă voi vindeca complet. Am continuat să aplic compresele, dar şi să mă rog în continuare.

În curând, mi s-a oferit o foaie la sanatoriu unde am reuşit să-mi restabilesc puterile ca să pot

138

reveni la viaţă obişnuită.

Sunt convins că atunci s-a întâmplat un lucru incredibil. Părintele Serafim literalmente m-a scos din ghearele morţii, iar Dumnezeu, mi-a oferit timp de pocăinţă.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

139

"Mă voi boteza împreună cu el"

Povestea Nataliei Titova este una din multele care ne ajută şi ne întăresc în credinţă, care ne arată cât e de important să ne rugăm unii pentru alţii, iar când acestor rugăciuni li se adaugă mijlocirea sfinţilor, se schimbă destinele unor familii întregi.

Aveam o căsnicie bună, fiind căsătorită cu Andrei de 14 ani. Dumnezeu nu ne-a lipsit şi de cel mai minunat dar al său, copiii, şi ne-a binecuvântat cu doi fii.

Când unul dintre ei a împlinit zece ani, iar al doilea cinci ani, mi-am dorit foarte mult să avem şi al treilea copil, însă Andrei nu-mi împărtăşea părerile, din contră, el era categoric împotrivă. Am încercat să discut cu el, dar mi se părea că rămâne surd la tot ce-i spuneam.

Când deja deznădăjduisem, a venit la noi în vizită o veche prietenă a mea, Liudmila Shumilova, care m-a sfătuit să cer ajutor de la Cel care toate le ştie şi toate le poate. Am fost de acord să mă rog, dar mă gândeam că prea slabă mi-e credinţa şi

140

rugăciunea ca să pot schimba ceva.

Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, chiar Andrei a revenit la tema discuţiei noastre. Mi-a spus nu doar că îşi doreşte şi el un copil, dar şi că trebuie să ne pregătim foarte serios pentru acest moment.

Mi-am sunat prietena şi i-am mulţumit din suflet pentru sfatul ei, relatându-i cele întâmplate. Tot atunci, ea mi-a destăinuit că în aceste luni ea a vizitat de mai multe ori biserica din Viriţa, a fost la mormântul Stareţului Serafim şi s-a rugat pentru soţul meu, dar şi pentru toată familia noastră.

Când am rămas însărcinată, am mers împreună cu prietena mea la Viriţa. Cred că atunci am trăit unele din cele mai frumoase clipe din viaţă. Cum am putut, i-am mulţumit stareţului pentru dragostea şi rugăciunile sale. Bucuria şi liniştea pe care am simţit-o atunci la mormântul Sfântului Serafim a rămas pentru totdeauna în sufletul meu.

Dumnezeu nu ne-a lăsat şi în continuare în familia noastră s-au întâmplat şi alte lucruri minunate.

Fratele meu nu era botezat.

într-o zi, el mi-a spus:

dacă o să mai aveţi un băiat, mă voi boteza împreună cu el!

141

Soţul meu îşi dorea o fetiţă, totuşi Dumnezeu a binevoit să ne trimită un al treilea fiu. Alexandru a venit pe lume la 23 aprilie 1996.

Cum era să nu-mi amintesc din toată inima de Stareţul Serafim? Andrei, dar şi noi toţi l-am primit cu mare bucurie pe mezinul nostru.

în duminica Sfintei Treimi, Alexandru şi fratele meu Andrei, în vârstă de 37 de ani, au primit Taina Sfântului Botez. Pentru Andrei acesta a fost un pas conştient şi ferm. Am văzut că îşi dorea foarte mult acest lucru. Botezul este a doua noastră naştere şi, în faţa ochilor noştri, s-a născut un om nou. Dragostea Părintelui Serafim i-a atins inima. Nu cu mult timp în urmă, am aflat că el şi soţia lui merg adesea la mormântul Stareţului de la Viriţa.

Minunile nu s-au terminat aici.

Tatăl meu, pentru prima dată după mai multe decenii, a venit la biserică pentru mărturisire. S-a întors în sânul Bisericii la vârsta de 68 de ani. Oare nu este aceasta o adevărată minime?

A început să meargă la slujbe şi sora mea, care era destul de sceptică în privinţa credinţei. Toată familia noastră parcă a renăscut pentru o nouă viaţă. Privesc către icoana părintelui şi îi mulţumesc pentru toate.

Sfinte Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

142

"Ei cântă şi eu nu pot..."

Dumnezeu mi-a oferit darul cântării. De la o vârstă fragedă am avut posibilitatea să iau lecţii de la cei mai buni profesori. Am început să particip la concerte, atât solo, cât şi în grupuri corale.

În iarnă anului 1996, mi-am pierdut brusc vocea. De atunci nu puteam să intonez nici măcar o notă muzicală.

Acceptarea acestei situaţii a fost foarte grea pentru mine. Mi se părea că am pierdut nu doar vocea, ci mult mai mult. Aşa au trecut doi ani.

La începutul anului 1998, s-a întâmplat un lucru minunat în viaţa mea. Datorită unui anunţ din Biserica Sfântului Prooroc Ilie, am aflat despre Stareţul Serafim. Anunţul era despre organizarea unui pelerinaj la Viriţa, cu participarea la Sfânta Liturghie în Biserica Maicii Domnului din Kazan.

Atunci nu cunoşteam absolut nimic despre Sfântul Serafim de la Viriţa, dar aveam nevoie de o schimbare, de o întărire. Probabil însuşi îngerul

143

păzitor m-a îndemnat să merg în această călătorie.

în timpul călătoriei, ghidul nostru ne-a povestit despre viaţa minunată a marelui ascet, dar şi despre numeroasele cazuri de vindecare care se întâmplă la mormântul său. Călătoria spre Viriţa mi-a adus pace şi bucurie în suflet. Eram convinsă că şi în viaţa mea se vor întâmpla lucruri bune. Are Dumnezeu grijă de toţi.

Am participat cu bucurie la Sfânta Liturghie, apoi am mers şi am continuat această zi de rugăciune la mormântul stareţului. Nu am cerut nimic pentru mine, lăsându-mă întru toate în voia lui Dumnezeu.

La plecare, tuturor pelerinilor li s-a oferit puţin untdelemn din candela care arde la mormânt. Mi-am umezit uşor fularul cu acest untdelemn şi, mulţumindu-i stareţului pentru aceste momente binecuvântate, am plecat spre casă, alături de ceilalţi pelerini.

La câteva zile după pelerinaj, prietenii mei m-au invitat la un concert unde au fost interpretate multe dintre piesele mele preferate, iar când am revenit acasă, am simţit cum deznădejdea pune stăpânire pe sufletul meu:

"Ei cântă şi eu nu pot..."

Am încercat să alung aceste gânduri negre

144

prin rugăciune, rugându-l pe Stareţul Serafim să mă întărească.

înainte de a merge la somn, mi-am pus la gât eşarfa pe care o înmuiasem în untdelemn la mormântul Cuviosului. Am adormit cu rugăciunea pe buze.

Când m-am trezit dimineaţa, dintr-o dată am înţeles: pot să cânt din nou! Mi-am făcut semnul crucii şi am spus rugăciunea lui Iisus, încercând cu atenţie să iau câteva note şi apoi, în mod neaşteptat, am cântat.

A fost un adevărat miracol! Dumnezeu, prin rugăciunile Părintelui Serafim, mi-a redat vocea...

în curând, m-am întors la Viriţa. Am rugat să fie oficiată la biserică o slujbă de mulţumire, apoi am mers la mormântul stareţului şi i-am mulţumit din suflet pentru ajutorul său.

Larisa Soloviova

145

Unde Dumnezeu vrea... totul este posibil

Sfântul Serafim ajută fiecare om care i se adresează, poate nu neapărat aşa cum şi-ar fi dorit acesta, dar sigur întocmai cum este mai bine pentru sufletul său. Aşa s-a întâmplat şi în viaţa mea, iar pentru prietena mea, Cuviosul a făcut mai multe minuni.

Ea împlinise 37 de ani şi pierduse nădejdea că va găsi bărbatul cu care să se căsătorească. Desigur, a avut câteva relaţii de prietenie, însă pentru ea familia era un lucru sfânt şi nu putea să-şi unească viaţa cu un bărbat doar pentru a nu fi singură, aşa că a decis să lasă lucrurile în voia Domnului şi să se roage pentru ca Dumnezeu s-o întărească să-şi ducă crucea vieţii.

Am aflat despre Sfântul Serafim cam în aceeaşi perioadă şi ambele l-am îndrăgit, iar după cum am aflat mai apoi, prietena mea a simţit că Stareţul o va ajuta să-şi întemeieze o familie.

146

După cum mi-a povestit mai târziu s-a întâlnit cu viitorul său soţ cam după trei luni de când a cerut ajutorul şi mijlocirea Stareţului, iar întâlnirea lor a fost parcă pregătită şi aranjată.

În acea zi, ea a coborât din greşeală la altă staţie, iar el luase metroul după luni de zile, maşina sa fiind la reparaţie.

La o săptămână de la această întâlnire, au decis că vor să fie împreună, iar peste o lună s-au cununat.

După câţiva ani, rugăciunile lor către Cuviosul Serafim le-au adus un alt dar binecuvântat, un băieţel.

Ea avea 40 de ani, iar soţul 56 şi majoritatea medicilor le-au spus că problemele de sănătate cu care se confruntă nu le vor permite să conceapă un copil, însă unde Dumnezeu vrea... totul este posibil.

Rugaţi-vă dacă vă doriţi ajutorul Sfinţilor, însă rugaţi-vă mai puţin cu cuvinte şi mai mult din inimă...

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Irina Ignatov

147

"Dacă vei deveni bogat şi îl vei pierde pe Dumnezeu nu-ţi va folosi la nimic"

Nu ştiu dacă mi-am propus vreodată să mă îmbogăţesc, însă deoarece familia mea trăia destul de modest, mereu mi-a fost greu să pot avea lucrurile pe care mi le-aş fi dorit. Am purtat hainele fraţilor mai mari, le-am folosit cărţile şi jucăriile.

Astfel, când am absolvit universitatea, am început să mă gândesc insistent cum să scap de problemele mele financiare.

Eram dintr-un oraş provincial, fără un acoperiş deasupra capului, fără mijloace de existenţă şi mă ' gândeam la o afacere proprie sau o carieră la Sankt Petersburg. Nu eram foarte credincios, dar totuşi mergeam la biserică, câteodată doar pentru a aprinde o lumânare, altă dată pentru a participa la slujbe.

într-o zi de duminică, am stat mai mult după

148

Sfânta Liturghie şi, când mă îndreptam spre ieşire, s-a apropiat de mine unul dintre slujitorii Bisericii. Părintele mi-a spus că în câteva ore pleacă un grup de enoriaşi la Viriţa şi dacă mă interesează, mă pot alătura.

îmi era ruşine să-i spun că nu prea am bani pentru a călători şi mă gândeam ce motiv să invoc, când părintele m-a binecuvântat şi mi-a spus:

ştii, chiar cred că trebuie să mergi. Nu-ţi fă griji, nu e nevoie să achiţi nimic. O să te aşezi lângă mine. Trebuia să meargă preoteasa mea, dar au apărut nişte probleme şi nu va putea merge. Cunoşti ceva despre Sfântul Serafim de la Viriţa?

nu, părinte, îmi pare rău.

recuperăm până ajungem la locul de destinaţie, mi-a zâmbit el încurajator. Ai posibilitate să mergi undeva să iei o gustare? De fapt, cred că mai bine facem altfel, vom merge împreună. Aşteaptă-mă în curtea bisericii.

Nu aveam planuri pentru acea zi şi puteam merge, dar totuşi mă simţeam incomod, dar şi să refuz bunăvoinţa preotului nu mi se părea corect. Din aceste gânduri, m-a trezit glasul părintelui:

cum te numeşti? Iartă-mă, ar trebui să cunosc enoriaşii, dar deşi te-am mai văzut pe la noi, nu ştiu care e numele tău.

149

veaceslav, i-am răspuns.

iar eu sunt Părintele Ioan.

Aşa a început prietenia mea cu Părintele Ioan. De ce spun prietenie? Căci această călătorie a făcut să mă apropii foarte mult de el. Era doar cu vreo 7 ani mai mare ca mine, însă era mult mai matur şi mai înţelept ca mine.

Mi-a relatat despre Sfântul Serafim, despre calea sa către sfinţenie, despre faptul că poţi avea foarte mulţi bani şi să rămâi un om bun şi totodată să conştientizezi că nici toate bogăţiile lumii nu te vor putea face fericit şi împlinit. Atunci i-am relatat despre visul meu de a scăpa de sărăcie, de a-mi ajuta părinţii care trăiau foarte greu şi de a putea duce o viaţă decentă.

Părintele Ioan mi-a zâmbit încurajator şi mi-a spus:

ţi-am găsit cel mai potrivit protector ceresc pentru visul tău. Sfântul Serafim a început de la nimic şi a devenit un om foarte bogat. Când vom ajunge la paraclisul său, roagă-te pentru dorinţele tale, dar nu insista doar pe latura materială. Dacă vei deveni bogat şi îl vei pierde pe Dumnezeu nuţi va folosi la nimic.

Atunci am vizitat pentru prima dată Viriţa. Nu îmi aduc aminte exact ce anume i-am cerut

150

Sfântului. Erau foarte multe gânduri, dar totodată simţeam că sunt liniştit şi împăcat.

La plecare, m-am rugat din nou Sfântului Serafim, spunând:

părinte Serafim, nu vreau să fiu bogat, dar vreau să pot munci cinstit şi nu doar să am bani, ci să pot să fiu şi un sprijin pentru alţii. Dacă crezi că îmi va fi de folos, ajută-mă.

Am revenit la Sankt Petersburg, iar Părintele Ioan mi-a devenit duhovnic. M-am apropiat mai mult de Biserică şi cu ajutorul părintelui, m-am angajat.

Am avansat foarte repede. în jumătate de an am reuşit nu doar să-mi rezolv problemele materiale şi să-mi ajut părinţii, dar şi să ajut la lucrările de renovare ale bisericii.

Au trecut câţiva ani şi am reuşit să-mi deschid propria afacere, iar lucrurile mergeau foarte bine.

M-am căsătorit cu o tânără din biserica noastră, apoi au venit pe lume copiii noştri: Serafim şi Ioan. Desigur, nu o singură dată am revenit la Viriţa ca să mă rog şi să mulţumesc pentru toate.

Stareţul Serafim m-a ajutat nu doar să uit de problemele materiale, dar şi să înţeleg că dacă Dumnezeu ne oferă ceva, atunci nu o face doar ca să ne desfătăm şi să ne bucurăm de ele, ci ca să oferim şi altora.

151

Să nu credeţi că am trăit ca în poveste şi nu am întâmpinat nici o greutate. Au fost de toate, dar mereu am ştiut că toate se întâmplă cu un scop, de a merge către Hristos şi a ne sfinţi viaţa întru El.

într-o zi, i-am spus Părintelui Ioan că mă chinuie un gând, că poate ar trebui şi eu să las toate şi să merg la mănăstire. Părintele mi-a spus:

când vor creşte copiii, îl vei ruga pe Dumnezeu să te ajute şi să te îndrume. Acum urmează-i Stareţului Serafim ajutându-i pe ceilalţi. Dacă este de la Dumnezeu să-ţi sfârşeşti viaţa la mănăstire, sigur aşa va fi... Lasă-L pe El să le rânduiască pe toate. Nu vei regreta niciodată.

îi mulţumesc din suflet stareţului, protectorului şi îndrumătorului meu, îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi cred că noi singuri ne clădim fericirea, dacă îl punem pe Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre.

Veaceslav N., Sankt Petersburg

152

Spovedania generală

La Sfântul Serafim, fiecare vine cu durerea şi cu necazul său. Cineva îşi doreşte rezolvarea unor probleme, altcineva vrea vindecare. Şi eu credeam că am nevoie de o vindecare trupească, însă aşa a lucrat Dumnezeu că am înţeles că de fapt mult mai mult aveam nevoie de vindecarea sufletească.

La sfârşitul anului 2009, am ajuns la Viriţa şi, printre altele, am mers şi la piatra unde obişnuia să se roage stareţul.

Când m-am îndepărtat de acel loc cam la 500 de metri, am văzut o femeie care se îndrepta către mine. Cred că mulţi oameni au avut ocazia să întâlnească persoane care vorbesc singure, doar că femeia în cauză striga, iar exclamaţiile ei se refereau la păcatele mele!

Iniţial, am crezut că e o coincidenţă, dar de unde?! Ceea ce spunea ea era parcă o listă amănunţită a păcatelor mele.

M-am simţit atunci atât de murdar, încât la

153

revenirea în oraşul natal, m-am grăbit să fac o spovedanie generală, iar de atunci şi neputinţele trupeşti au cedat, parcă arătându-mi că boala de multe ori e o consecinţă a păcatului.

Iată aşa m-a tămăduit Stareţul Serafim.

Alexandr Afanasiev

154

Un loc de muncă nou

În anul 2015, am reuşit împreună cu sora mea să ajungem la Viriţa. Ne-am mărturisit şi ne-am împărtăşit. Fiecare dintre noi avea propriile greutăţi, astfel că ne-am rugat pentru întărire în credinţă, dar şi rezolvarea unor probleme materiale cu care ne confruntam.

Când am revenit acasă, am primit un telefon de la o cunoştinţă, care mi-a propus să depun documentele pentru un post vacant la compania unde lucra. Era o propunere foarte avantajoasă. în cazul în care eram acceptată, puteam să am un salariu mult mai mare, dar şi condiţii de muncă mai bune. Cum de obicei gândurile de necredinţă şi neîncredere nu ne permit să realizăm multe lucruri, m-am gândit că nu voi reuşi.

Spre surprinderea mea, în seara aceea, prietena mea m-a sunat din nou şi a insistat. Mi se făcuse chiar ruşine că cineva vrea să mă ajute mai mult decât vreau eu însămi. M-am rugat Sfântului Serafim să mă ajute şi a doua zi am depus documentele

155

necesare. Deja de un an lucrez la această companie.

Când am luat concediu, am plecat din nou la Viriţa pentru a-i mulţumi părintelui, dar şi pentru a mă ruga pentru fiica şi nepoata mea. Copiii trebuiau în curând să depună documentele pentru admitere la facultate. Fiica mea îşi dorea foarte mult să fie acceptată la facultatea de jurnalism, dar nu prea credeam că va putea obţine un loc la buget.

Prin mila lui Dumnezeu şi mijlocirea stareţului copiii sunt studenţi şi cu toţii au locuri la buget.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Nadejda Burateli

156

Soţul meu nu s-a mai atins de băutură

în anul 2010, am mers într-o excursie la Viriţa. Probabil mai corect era să spun într-un pelerinaj, dar deoarece nu prea cunoşteam multe despre Stareţul Serafim, ca şi de altfel despre credinţă, într-adevăr era mai mult o excursie.

Atât pe drum, cât şi la capela părintelui, am aflat despre viaţa şi ajutorul minunat al Cuviosului Serafim. M-a impresionat îndeosebi ajutorul pe care-l primesc persoanele dependente de droguri şi alcool.

Am aşteptat ca ceilalţi să iasă din biserică şi îngenunchind am început să mă rog cu lacrimi pentru soţul meu. Am venit împreună cu el şi mama sa în această călătorie. Nu ştiu dacă s-au rugat şi ei pentru izbăvirea lui de dependenţa de băutură, dar pentru mine aceasta a fost prima rugăciune sinceră, în care mi-am revărsat toată durerea. Eram deznădăjduită, nu credeam că pot să-mi continui

157

viaţa alături de acest om, deşi îl iubeam. O viaţă lângă un om dependent e un adevărat calvar.

A trecut o lună de la acest eveniment.

Într-o seară, am mers împreună cu soţul la o zi de naştere. Am rămas uimită când el a refuzat paharul oferit, apoi şi următorul, invocând diverse pretexte, iar în drum spre casă mi-a spus că nu va mai bea. şi într-adevăr de atunci nu s-a mai atins de băutură.

Astfel, prin mijlocirea Sfântului Serafim soţul meu s-a vindecat de această cumplită patimă. Părinte Serafim, roagă-te pentru noi păcătoşii!

Natalia Rajicov

158

Doi băieţei minunaţi

Mai mulţi ani la rând, nu am putut să rămân însărcinată. Au urmat analize, consultaţii. Medicii ba ne încurajau, ba ne spuneau că nu prea sunt şanse să avem un copil.

Cineva mi-a recomandat să merg la Viriţa, la Părintele Serafim. Cu câţiva ani în urmă, într-adevăr am ajuns în acest loc minunat. M-am rugat ca stareţul să nu-mi treacă cu vederea rugămintea.

La scurt timp, am aflat că voi avea un copilaş, iar după naşterea primului copil, din nou am rămas însărcinată.

Acum avem doi băieţei minunaţi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Marina Fadeev

159

Vindecarea de cancer de colon

Cu câţiva ani în urmă, mama mea a fost diagnosticată cu cancer la colon. Medicii ne-au spus că nu are nici o şansă de a supravieţui, deoarece boala a avansat foarte mult.

Am mers la Părintele Serafim şi m-am rugat să ne ajute, să facă o minune şi într-adevăr a fost o adevărată minune.

Am găsit o altă echipă de medici, care au decis să o opereze, iar intervenţia lor a fost un adevărat succes.

Mama s-a vindecat, iar la câteva luni de la externare, atât mama mea, cât şi sora mea mai mare au primit Taina Botezului. Până atunci doar eu fusesem botezată.

Toate câte ni se întâmplă în viaţă au un scop, Dumnezeu nu vrea să suferim, vrea să ne apropiem de El, vrea să nu uităm de veşnicie. De noi depinde cum alegem să primim încercările vieţii,

160

dar şi minunile care se întâmplă.

Sfinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Svetlana Marcov

161

Ajutorarea unor păgubiţi

în anul 2010, am fost pentru prima dată la Viriţa. Citisem despre Sfântul Serafim. Aveam o carte despre viaţa şi nevoinţele sale, iar când aveam ceva greutăţi, mă rugam să mă ajute să depăşesc problemele. Atunci când mi s-a oferit posibilitatea să merg la paraclisul său, am acceptat cu mare bucurie.

în seara dinaintea plecării, m-a sunat o prietenă şi printre lacrimi mi-a povestit despre durerea sa. De ani buni a strâns împreună cu soţul său bani pentru ca să-şi poată cumpăra o locuinţă, deoarece le era foarte greu să se mute dintr-un apartament închiriat în altul, mai ales că copiii creşteau şi aveau nevoie de mai mult spaţiu.

Astfel, adunând o mare parte de bani, au decis să cumpere un apartament într-un bloc care încă nu era terminat. Timpul trecea, iar până la terminarea construcţiei părea că mai este mult timp.

Când blocul a fost aproape terminat, au aflat că antreprenorul a vândut aceleaşi apartamente mai

162

multor cumpărători. Familia prietenei a angajat un avocat, dar părea că nu prea au şanse să obţină nici apartamentul, nici banii investiţi. Am încercat s-o consolez, dar ce puteam să-i spun?

Când am ajuns la Viriţa, am uitat de problemele mele, îmi păreau nesemnificative faţă de cele ale prietenei mele, astfel că l-am rugat pe Părintele Serafim să-i ajute familia, aşa cum ştie şi cum poate.

Au trecut vreo două săptămâni de la revenirea mea, când m-a sunat din nou acea prietenă. A început din nou să plângă. Am crezut că nu mai au nici o şansă, de aceea abia puteam desluşi ce spune, însă, după ce s-a liniştit puţin, mi-a spus că în urmă cu o oră, avocatul i-a adus cheile de la apartament. încă nu au reuşit să obţină şi toate documentele pentru locuinţă, însă ea crede că totul va fi bine.

Atunci i-am spus:

ştii ceva, să te rogi Sfântului Serafim de la Viriţa şi totul va fi bine.

Să nu uităm în rugăciunile noastre prietenii şi apropiaţii, dar şi pe toţi ceilalţi care au nevoie de ajutor. Nu putem să ne mântuim singuri, ci fiecare trebuie să fie un sprijin pentru cineva şi atunci şi Sfinţii ne vor răspunde mai grabnic la rugăciuni şi noi vom putea face o faptă bună.

Elvira Ceanin

163

Scăparea după douăzeci de ani de patima fumatului

Sfântul Serafim face minuni şi pentru cei credincioşi şi pentru cei care sunt încă departe de Dumnezeu.

Am vizitat Viriţa în anul 2006 împreună cu soţul meu şi două prietene. Soţul meu nu mergea în general la biserică, însă s-a arătat deschis să meargă în această călătorie. El a încercat de nenumărate ori să se lase de fumat, dar îi reuşea doar pe perioade foarte scurte de timp, după care revenea din nou la această patimă.

Când am intrat în paraclisul părintelui, el a luat câteva lumânări şi le-a aprins în faţa unei icoane. A stat puţin şi a ieşit afară. Eu am rămas să mă închin Sfintelor Moaşte ale Sfântului Serafim, apoi am rămas la slujba de seară.

Când am ieşit din biserică, l-am găsit pe soţul meu şezând pe o bancă. Părea cumva tulburat. L-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că nici

164

el nu ştie cu exactitate, dar de când a ieşit afară a încercat de mai multe ori să-şi aprindă o ţigară, însă după ce o aprindea, nu putea fuma, simţea o repulsie faţă de ţigări...

Când s-a întâmplat prima dată, a crezut că poate e de vină faptul că fusese în biserică, sau poate altceva, dar situaţia s-a repetat de mai multe ori la rând.

Astfel, soţul meu, care până atunci fumase douăzeci de ani, a reuşit să se lase de fumat şi deşi nu a devenit foarte apropiat de Biserică, are o evlavie aparte faţă de Sfântul Serafim. îi observ privirea pe care o îndreaptă către icoana sa şi uneori încearcă chiar să se roage stând în faţa ei.

O asemenea minune s-a întâmplat în viaţa noastră. Chiar dacă nu ne-am rugat pentru aceasta, Sfântul Serafim a ştiut de ce avem nevoie.

Slavă Ţie Doamne!

Ludmila V.

165

"Trebuie să înveţi să desenezi pe calculator"

Am rămas fără loc de muncă.

Cineva mi-a spus să merg la Viriţa, la Sfântul Serafim. Nu prea eram încredinţat că voi obţine ceva de la această călătorie, dar oricum nu aveam alte soluţii.

Am urcat în tren şi am plecat spre Viriţa. De la staţie m-au îndrumat spre biserică nişte oameni.

Am stat puţin în biserică, după care am mers la mormântul Sfântului. Am stat un timp îngândurat, încercând să mă rog şi brusc am auzit următoarele cuvinte:

trebuie să înveţi să desenezi pe calculator!

ce să învăţ? am întrebat nedumerit, însă în jur nu era nimeni.

Am mai stat puţin lângă mormânt, apoi nedumerit am plecat la gară.

Când am plecat de la Sankt Petersburg la Murmansk,

166

m-a sunat mama şi mi-a spus că cineva vrea să-mi vorbească şi i-a transmis cuiva telefonul.

Fata s-a prezentat apoi m-a întrebat:

cât de bine ştii să lucrezi pe calculator?

sincer, nu prea bine.

ai opt zile la dispoziţie să înveţi programele necesare, am înţeles că ştii să desenezi. Săptămâna viitoare va fi organizat un concurs pentru postul de designer grafic. O să te ajut să fi admis.

Mi-am adus aminte de glasul pe care l-am auzit lângă mormântul Sfântului Serafim şi abia atunci am înţeles despre ce e vorba. Astfel, cu ajutorul părintelui am obţinut nu doar un loc de muncă, dar şi o profesie bună.

167

"Piciorul dumneavoastră este vindecat!"

în octombrie 1995, am avut un accident, suferind o fractură puternică a piciorului stâng.

Aproximativ doi ani am petrecut în diferite spitale. Mai întâi am fost internat în spitalul regional, apoi m-au transferat la Institutul de Traumatologie şi Ortopedie.

Am avut trei intervenţii chirurgicale.

Sufeream într-una dureri pe care le ameliorau doar medicamentele puternice. Deja se discuta despre amputarea piciorului.

Mi s-a recomandat să mă adresez unui traumatolog vestit la care am şi urmat un tratament de vreo opt luni.

Când a venit perioada de vară, el mi-a recomandat să merg undeva la odihnă, dacă nu pentru recuperarea piciorului, măcar pentru puţină linişte sufletească.

168

Aşa am ajuns la Viriţa pentru prima dată.

Am participat la Sfânta Liturghie la Paraclisul Sfântului Serafim şi m-am simţit extraordinar de bine în acest loc.

Prietenul cu care am venit, mi-a propus să facem o plimbare spre vila unde locuiam, pe care am acceptat-o căci nu era prea departe.

Trebuia să trecem pe marginea unei păduri şi spre surprinderea noastră ne-am rătăcit. Prietenul meu a crescut în această localitate şi părea imposibil să se rătăcească în aceste locuri. Totodată, îmi făceam griji în privinţa piciorului, deoarece am fost nevoiţi să mergem pe jos mai multe ore.

Până la urmă, toate s-au terminat cu bine.

Cel mai minunat lucru s-a întâmplat când am revenit acasă şi am mers la medicul traumatolog. El mi-a făcut o roentgenogramă, iar când a văzut rezultatul, a exclamat:

imposibil! Ce anume aţi făcut? Piciorul dumneavoastră este vindecat!

Eu sunt convins că vindecarea a venit în urma vizitei la Viriţa şi nici acea rătăcire nu a fost întâmplătoare, fiind mai degrabă asemănătoare cu rătăcirile mele prin viaţă.

După vindecare, am revenit la Sfântul Serafim.

169

I-am mulţumit pentru ajutor, iar de atunci îi mulţumesc lui Dumnezeu atât pentru vindecare, cât şi pentru grija pe care mi-o poartă.

Evghenii Vaculenco

170

Un meşter extraordinar

Unul dintre fiii duhovniceşti ai stareţului a fost înrolat în armată unde a devenit dependent de alcool.

Până să plece în armată, învăţase tâmplăria şi ştia să facă lucruri foarte frumoase din lemn.

După ce a revenit acasă, un timp rudele i-au tolerat beţia, dar a venit momentul când li s-a epuizat răbdarea şi pur şi simplu l-au alungat de acasă. Câteva nopţi a petrecut la gară, apoi prin subsoluri.

Într-o zi, a decis că nu-şi mai doreşte o asemenea viaţă şi a hotărât să se sinucidă. A cumpărat o sticlă de rachiu şi a băut-o. Era în toiul iernii şi s-a gândit că va îngheţa şi nu se va mai trezi.

După cum îşi amintea mai târziu, suferea o durere insuportabilă, dar moartea nu venea. Aşa beat cum era, a început să se roage:

doamne, vreau să mor, ia-mi te rog viaţa.

A stat aşa o perioadă, apoi a aţipit.

171

Când s-a trezit, se simţea destul de bine. Nu avea nici dureri, nici mahmureală. S-a sculat şi a mers acasă, dar din spatele uşii a auzit răspunsul:

pleacă, nu te vom lăsa să intri.

Şi-a amintit atunci de Părintele Serafim, s-a îndreptat spre gară şi a urcat în trenul spre Viriţa.

A ajuns la mormântul părintelui şi a început să se roage:

părinte, ajută-mă să fac ceva cu viaţa mea. Mai bine să mor, decât să trăiesc aşa.

Peste ceva timp, de mormântul stareţului s-a apropiat Părintele Alexei Kibardin, care-l cunoştea pe tânăr şi l-a întrebat ce i s-a întâmplat de arată atât de pierdut. Bărbatul i-a povestit toate Părintelui Alexei, fără a tăinui ceva.

în timpul discuţiei, de mormânt s-a apropiat o femeie, care a cerut binecuvântare de la Părintele Alexei. Deoarece se cunoşteau de mult timp, părintele i-a spus:

ia-l la tine să trăiască, nu vei regreta. E un meşter foarte bun, nu doar că îşi va aranja singur cameră pe care i-o vei oferi, dar va putea să facă şi alte lucrări în casă. într-adevăr e un meşter extraordinar.

Femeia i-a răspuns:

da, dar bea!

172

Părintele Alexei i-a spus din nou:

ascultă-mă, nu vei regreta.

Ea l-a ascultat şi într-adevăr nu a regretat niciodată că l-a primit pe acest om în casa ei.

Din acea zi în care bărbatul s-a întâlnit cu Părintele Alexei la mormântul Sfântului Serafim, el nu s-a mai atins de alcool până la sfârşitul vieţii sale.

Fiind un minunat tîmplar, s-a implicat în lucrările necesare bisericilor, a ajutat la restaurarea şi chiar confecţionarea iconostaselor şi a ramelor pentru icoane. Totodată, a ajutat şi alţi oameni la diverse lucrări de construcţii. El însuşi a mărturisit că stareţul l-a salvat nu doar de la beţie, ci de la moarte.

173

Şarpele din sticlă

Veneam des la mormântul Sfîntului Serafim. Nu o singură dată am întâlnit o femeie de vreo treizeci de ani, care petrecea foarte mult timp la mormânt.

Într-o zi, am rămas după slujbă şi am mers la mormântul părintelui pentru a petrece ceva timp în singurătate şi din nou am întâlnit-o pe aceeaşi femeie rugându-se. Am decis să aştept, însă afară se întuneca tot mai mult, iar ea nu pleacă, aşa că am plecat spre casă.

La câteva luni de la această întâmplare, nişte cunoscuţi m-au invitat la o aniversare. Printre oaspeţi am văzut din nou această femeie. S-a întâmplat că am fost aşezaţi alături, astfel că ne-am putut cunoaşte. Mi-am cerut iertare pentru indiscreţie, întrebând-o:

vă confruntaţi cu o problemă gravă? V-am văzut de mai multe ori la mormântul Sfântului Serafim şi din câte am înţeles rămâneţi uneori chiar şi până noaptea.

174

Ea mi-a răspuns că mama ei a devenit dependentă de alcool, în ultima perioadă starea ei agravându-se tot mai mult. Femeia suferea foarte mult din această cauză. Mama ei vindea lucrurile din casă, pierzându-şi nu atât bunurile, cât propriul suflet. Astfel, de fiecare dată când avea posibilitate ea mergea la mormântul Sfântului Serafim şi-i cerea ajutor pentru vindecarea mamei de beţie.

Au mai trecut câteva luni şi din nou ne-am întâlnit. De data aceasta, femeia părea mult mai senină şi bucuroasă.

Ea mi-a spus:

ştiţi, într-o noapte am decis să rămân la mormânt şi să mă rog cât voi avea puteri. Apoi, obosită şi epuizată, m-am îndreptat spre casă. M-a întâlnit cu mama. Spre surprinderea mea era trează, însă se comporta cumva ciudat. S-a grăbit în întâmpinarea mea şi m-a întrebat:

unde ai fost, tu ai aranjat toate acestea, nu-i aşa?

Din câte am înţeles, seara se întoarcea de la nişte prieteni de pahar, fiind ameţită de-a binelea, dar ca să aibă ce bea dimineaţa, a luat cu ea o sticlă pe care a pus-o lângă pat. Noaptea, s-a trezit din somn şi a văzut că un şarpe a ieşit din sticlă, era atât de mare şi îngrozitor, încât mama,

175

înfricoşându-se, a început să strige. Au venit vecinii, neobservând nimic ciudat în cameră. Totuşi, la insistenţele mamei, au scos-o afară din casă. Aşa a stat toată noaptea, fiindu-i frică să intre.

176

Vindecarea de cancer rectal

De la un timp, am început să observ că nu fac faţă îndatoririlor de la serviciu şi treburilor de acasă. De multe ori simţeam o slăbiciune puternică, aveam ameţeli. Mă trezeam din somn şi deja mă simţeam obosită, nu aveam poftă de mâncare. Am început să slăbesc.

Dupăuntimp, amobservatapariţiasângerărilor din rect. Am mers la medic, iar investigaţiile au arătat o anemie generală şi absenţa aproape totală a hemoglobinei.

Doctorii nu mi-au ascuns diagnosticul: cancer rectal. Ei mi-au recomandat o intervenţie chirurgicală, însă pentru efectuarea ei, era necesar să se întărească organismul slăbit.

Prin providenţa lui Dumnezeu, mi s-a oferit o foaie la un sanatoriu din Viriţa.

Aici am aflat despre Sfântul Serafim şi minunile care se întâmplă la mormântul său. Colega mea de cameră de la sanatoriu mi-a povestit despre stareţ,

177

cunoscându-l din timpul vieţii sale pământeşti şi m-a sfătuit să-i cer ajutor şi vindecare.

în prima zi când am mers la mormântul stareţului, eram atât de slăbită, încât cu greu puteam să stau în picioare. Fără a privi în jur, am îngenuncheat cu credinţă şi nădejde şi am exclamat:

părinte! Tu toate le cunoşti! Vezi cum mă lasă şi ultimele puteri! Ajută-mă, pe mine păcătoasa, să mă vindec!

Am simţit cum pleacă îngrijorarea şi tulburarea din sufletul meu, înţelegând că părintele mi-a auzit rugăciunea. Am rămas lângă mormânt mai multe ore în şir. Nu voiam să plec, simţeam că primesc noi puteri, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. Mă simţeam mult mai bine.

Mă întorceam spre sanatoriu aproape zburând.

în toate zilele pe care le-am petrecut la Viriţa, am venit la Sfântul Serafim.

Când m-am întors în oraş, mama nu m-a recunoscut. Mă simţeam complet sănătoasă! Nu am mers la dispensar, deşi am primit câteva citaţii prin poştă.

A trecut un an. Aveam obrajii rumeni, chipul senin şi uitasem complet de boala mea. La insistenţa mamei, am decis totuşi să merg la o examinare.

178

Investigaţiile au arătat că sunt sănătoasă.

Medicii oncologi au exclamat:

cine v-a tratat?

Am răspuns:

dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Serafim! A fost o adevărată minune!

Maria Golubev

179

Prezenţa stareţului în viaţa mea este o minune

Sfântul Serafim îţi vine în ajutor nu doar când îi ceri ceva anume, ci doar dacă ajungi la Viriţa. De multe ori era suficient să ajung în acest loc binecuvântat, să stau în paraclisul părintelui, să mă rog aşa cum ştiu şi pot şi multe din grijile şi frământările mele să-şi găsească soluţii de la Dumnezeu, prin mijlocirea stareţului.

Noi suntem obişnuiţi să ne rugăm insistând pentru rezolvarea unei anumite cereri, dar oare Dumnezeu nu ştie de ce avem nevoie?

Acum încerc când mă rog să-i vorbesc Cuviosului ca unui prieten, să-i spun durerile mele, dar să le las pe toate în voia Celui care pe toate le ştie şi care mereu le rânduieşte spre binele nostru.

Astfel, revin de fiecare dată de la Viriţa mult mai liniştit şi mai senin, căci ştiu că părintele m-a auzit şi chiar dacă mâine nu se vor rezolva greutăţile mele, aceasta nu înseamnă că rugăciunile nu mi-au

180

fost auzite, ci că trebuie să învăţ şi răbdarea şi încrederea.

Stareţul Serafim a avut o viaţă cu multe greutăţi, dar a ştiut că toate sunt rânduite spre folosul său şi, deşi ne acceptă neputinţele, ar vrea să putem duce o viaţă demnă de un creştin.

însăşi prezenţa stareţului în viaţa mea este o minime.

A. P.

181

Cuprins

Sfântul Serafim de Viriţa de la milionar la mare ascet 5

Anii de viaţă în lume (1866-1920) 8

Anii de monahism la Lavra Alexandr Nevski (1920-1930) 30

Anii de nevoinţă petrecuţi la Viriţa (1930-1949) 48

Din învăţăturile Sfântului Serafim de Viriţa 79

"De la Mine au fost acestea..." 87

Mărturii despre Sfântul Serafim de Viriţa

Viitorul patriarh 95

Veţi fi alungaţi. nici acasă nu veţi mai ajunge... 96

"Cum să-ţi căsătoreşti fiica cu el? Este un ocnaş!"... 98

Măicuţa îi va hrăni pe toţi 103

Reîntoarcerea lui Stepan 105

îndreptarea unui fierar 107

Ecaterina 108

Vindecare de orbire 110

"Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi se întâmplă" 113

'Te vom vindeca..." 115

"Avea putere de la Dumnezeu..." 116

"M-aţi salvat de la moarte!" 119

"Chirurgul" 121

"Ne vom ruga! Dacă va da Dumnezeu, va mai trăi..." 122

"Ea nu va suferi" 125

"M-am născut în prima zi a anului nou" 128

Salvarea de foamete 131

O viitoare monahie 134

Vindecare de osteomielită 136

"Mă voi boteza împreună cu el" 140

"Ei cântă şi eu nu pot..." 143

Unde Dumnezeu vrea... totul este posibil 146

"Dacă vei deveni bogat şi îl vei pierde pe Dumne zeu nu-ţi va folosi la nimic" 148

Spovedania generală 153

Un loc de muncă nou 155

Soţul meu nu s-a mai atins de băutură 157

Doi băieţei minunaţi 159

Vindecarea de cancer de colon 160

Ajutorarea unor păgubiţi 162

Scăparea după douăzeci de ani de patima fumatului 164

„Trebuie să înveţi să desenezi pe calculator"... 166

"Piciorul dumneavoastră este vindecat!" 168

Un meşter extraordinar 171

Şarpele din sticlă 174

Cărţi apărute la Editura Ortodoxia

1. Părintele Arsenie Boca mi-a schimbat viaţa. Mărturii. Minuni.

2. Părintele Arsenie Boca grabnic Ajutător. Mărturii. Minuni.

3. Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el. Mărturii de la Prislop

4. Părintele Arsenie Boca mângâietorul celor necăjiţi. Noi mărturii minunate

5. Sfântul Serafim de Sarov vindecări minunate din zilele noastre

6. Maica Domnului Apărătoarea noastră noi minuni contemporane

7. Sfânta Matrona din Moscova veniţi să-mi povestiţi necazurile voastre

8. Sfântul Nectarie Tămăduitorul din Eghina. Mărturii. Minuni.

9. Andreea Nemeş eu am văzut îngeri!

10. Valeriu Gafencu îndreptar la Spovedanie

11. Noi mărturii despre Părintele Justin

12. Părintele Justin Duhovnicul inimilor mărturii şi minuni

13. Vlad Herman pelerinajele, poartă spre cer. Prislop. Petru Vodă. Aiud şi altele...

14. Cuviosul Nikolai Guryanov. Un Sfânt al zilelor noastre. Viaţa. Mărturii. Minuni.

15. Părintele Antim Găină pustnicul fără pustie

17. Părintele Paisie Olaru în Cer cu îngerii şi pe pământ cu oamenii

18. Natalia Lozan pentru dragoste şi înţelegere în familie

19. Sfântul Ioan Rusul Grabnic Ajutător şi Mare Vindecător

20. Cuviosul Iosif de la Văratic smerenie într-o imensă răbdare

21. Părintele Dosoftei Murariu slujitorul cel tainic al inimiii

22. Părintele Isaia Ţugurlan un cuvios de pe fila de Pateric

23. Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg ocrotitoarea familiei

24. Sfântul Pantelimon Mare Doctor fără de Arginţi

25. Ursul, vulpea şi bursucul fabule şi poezii creştin ortodoxe

26. Viaţa Părintelui Arsenie Boca povestită copiilor

27. Viaţa Părintelui Cleopa Ilie povestită copiilor

28. Sfinţii Petru şi Fevronia din Murom apărătorii familiei, dragostei şi fidelităţii

29. Apostoli la capătul lumii sfinţii din Alaska

30. viaţa şi minunile Sfinţilor Ţari Mucenici Romanov

31. Sfântul Serghie de Radonej îngerul păzitor al celor necăjiţi

32. Sfântul Ioan Maximovici - "Deşi am murit, sunt viu"

33. Sfântul Trifon aducătorul de belşug

34. Natalia Lozan fericirea de a iubi

35. Sfinţii 9 Mucenici din Cizic grabnic ajutători în găsirea unui loc de muncă

36. Sfânta Eufrosina apărătoarea artelor şi a monahiilor

37. Cereţi şi vi se va da povestiri adevărate

38. Bateţi şi vi se va deschide povestiri adevărate

39. Sfântul Serafim de Viriţa de la milionar la mare ascet

COMENZI ONLINE: www.librariaortodoxia.ro

DIFUZARE:

S.C. Supergraph S.R.L.

Str. Ion Minulescu Nr. 36, Bucureşti Tel: 021 - 320.61.19; Fax: 021 - 319.10.84 E-mail: contact@supergraph.ro

Technorati Tags: Dumnezeu,credinta,bunatate,rugaciune,nevointa,manastire,viata,sfintenie