SF. TEODOR STUDITUL, CUVANTARI DUHOVNICESTI

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL
CUVÂNTĂRI DUHOVNICEŞTI
Text reprodus după ediţia tipărită de Episcopia Alba Iulia
Alba Iulia, 1994
APOLOGETICUM
2004
2
Dascăli şi învăţăcei
Oamenii vremurilor actuale sunt în general neconformişti. Doritori
de a se elibera de orice încorsetare, adeseori depăşesc măsura şi, din dorinţa
de a deveni liberi, devin de-a dreptul libertini. Socotind depăşite raporturile
de ascultare şi bună cuviinţă pe care tradiţia religioasă le-a stabilit între
copii şi părinţi, între fiii duhovniceşti şi preoţi, contemporanii noştri vor să
ne dea de înţeles că sunt emancipaţi de orice tutelă. Se înşală însă amarnic.
Avva Siluan, de la Sfântul Munte Athos, afirma, pe bună dreptate, că
cea mai mare pedeapsă pe care i-o poate da Dumnezeu omului este să-l lase
să facă de capul lui. Un savant afirmă că în codul nostru genetic este
înscrisă nevoia imperioasă de a sta sub ascultarea cuiva, de a avea un
mentor. Sunt doar două posibilităţi: ori rămânem sub ascultarea unui
părinte spiritual, şi implicit sub ascultarea lui Dumnezeu, ori, fără a ne da
seama, ajungem sub ascultarea diavolului.
Domnul Iisus Hristos, având o dispută cu iudeii, le-a spus că numai
El le poate garanta libertatea. La obiecţiunea că ei niciodată n-au fost robii
nimănui, le răspunde: „oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului... voi
sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru...
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei, şi
veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8, 31, 34; 44).
"Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă şi el: „trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca
şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii", (I Petru 2, 16).
Tradiţia părinţilor Bisericii este unanimă în a ne sfătui să ne căutăm
un povăţuitor duhovnicesc, un părinte spiritual, „înainte de toate, alege-ţi...
potrivit cuvântului sfânt, ascultarea neprefăcută şi desăvârşită; adică, caută
cu toată silinţa, să afli un povăţuitor şi un dascăl neamăgitor... Iar aflându-l
pe acesta şi lipindu-te cu toată fiinţa de el, ca un fiu iubitor de părintele
adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu -l ca pe Hristos
însuşi..." (Calist şi Ignatie Xantopol, Filocalia 8, p. 32).
Din păcate duhul de neconformism, de spirit voluntar, de libertinaj,
în ultima vreme îi cuprinde nu numai pe laici, ci şi pe unii preoţi şi
călugări. De aceea vom întâlni adesea călugări mutându-se dintr-un loc
într-altul şi nu arareori ratându-şi vocaţia. Cartea pe care o tipărim
Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, ne pune în situaţia de a redescoperi
adevăratele raporturi dintre părintele duhovnicesc şi fiu, dintre dascăl şi
3
învăţăcel. Mai mult decât atât, presupunând că n-am avea mereu
duhovnicul lângă noi, în această lucrare vom vedea dezlegate multe din
problemele ce ne frământă. „Cuvintele" le-a adresat Sfântul Teodor
mulţimii de călugări ucenici pe care i-a povăţuit, dar ele se potrivesc foarte
bine atât preoţilor de mir cât şi credincioşilor.
Stareţ al mănăstirilor Saccudion din Bithinia (Asia Mică) şi Studion
din Constantinopol, Sfântul Teodor Studitul a avut sub ocârmuirea şi
chivernisirea sa uneori şi o mie de călugări, la care se adăugau nenumăraţii
săi ucenici din lavrele împărăţiei bizantine şi chiar din mănăstirile Italiei.
Cuvintele sale şi le-a redactat aproximativ între anii 821 - 826.
în limba română au fost traduse de Filaret, episcopul Râmnicului, şi
tipărite la 1784. Arhimandritul Athanasie Dincă le-a diortosit şi retipărit la
Căldăruşani în anul 1940. De această ediţie ne-am folosit şi noi acum, cu
foarte mici intervenţii atunci când a fost vorba de cuvinte ieşite astăzi din
uz, sau de reguli ortografice.
Lucrarea se încadrează foarte bine în colecţia de „Izvoare
duhovniceşti" din care au ieşit până acum, în editura Episcopiei de Alba
Iulia: „Patericul", „Limonariul", „Sbornicul", şi „Lavsaiconul", fără a
pomeni alte cărticele mai mici.
Scopul ei este limpede proclamat de către Sfântul Teodor Studitul:
„părinţi şi fraţi şi fiii mei prea iubiţi, sufleteşte doresc şi foarte
poftesc... să vă mântuiţi şi să umblaţi pe calea adevărului, şi
nădăjduiesc din zi în zi să
sporiţi spre fapte bune..."
Postul Mare, 1994
ANDREI Episcopul Alba Iuliei
4
ARĂTARE CĂ VIAŢA CEA DE OBŞTE, ESTE
CEA MAI CU LESNIRE MÂNTUITOARE. ALCĂTUITĂ DIN
ÎNVĂŢĂTURILE SFINŢILOR PĂRINŢI ŞI DASCĂLI.1
Fraţilor şi părinţilor, de vreme ce am ieşit din lume dorind viaţa cea
îngerească, se cuvine după orânduiala acestei vieţi să petrecem viaţa
noastră: că de vom avea numai numele şi portul călugăriei şi ne vom făli
numai întru anii ce am petrecut în zadar întru această viaţă, iar faptele
călugăriei nu le vom urma, nici un folos nu avem. Noi pentru aceea ne-am
lepădat de lume şi am lăsat odihna şi desfătarea trupului, ca să facem
faptele cinului călugăriei. Iar de ne are lumea ca pe nişte sfinţi şi ne
socoteşte că săvârşim cele plăcute lui Dumnezeu, şi noi facem cele
împotrivă, mai multă osândă şi mai mare păcat pricinuim sufletelor noastre,
după cum zice şi Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie: „ Vai
vouă de va prisosi numele vostru mai mult decât faptele voastre". Deci
fraţilor, de vreme ce adevărul aşa este, nu se cuvine să ne lenevim spre
împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi spre urmarea vieţii călugăreşti, însă
să ştiţi fraţilor, că această viaţă are trei stări: una este a celor
din obşte, alta
este a celor de sineşi , şi cea de a treia este a pustnicilor. Deci cu puţine
cuvinte vă voi arăta cele cuviincioase la fiecare viaţă dintre aceste trei.
Şi întâi vom începe cuvântul pentru cei din obşte. Aceia, dar, se
numesc cu adevărat şi sunt cu fapta călugări de obşte, care lăsând lumea
(adecă voile lor cele lumeşti) primesc sărăcia de bună voie şi se gătesc spre
toată scârba a o suferi, pentru mântuirea sufletelor lor, şi pentru dragostea
lui Hristos se dau spre supunere până la moarte şi se duc într-o mănăstire,
care are toate lucrurile ei de obşte: şi mâncarea şi băutura şi haina şi toate
celelalte; şi nu zice nimeni că acest lucru este al meu, sau acesta al tău, ci
toate sunt de obşte ale tuturor, însă nici însăşi voia sa n-o are cineva
slobodă, ci au un povăţuitor şi dascăl a cărui voie şi poruncă toţi urmează şi
nu îndrăzneşte nimeni nici să mănânce când vrea, nici să facă altceva fără
de blagoslovenie; oriunde se va trimite merge fără cârtire şi fără de a mai
îndoi cuvântul şi fără de a se împotrivi sau a se lenevi, ci punându-şi
nădejdea în rugăciunea stareţului şi a celorlalţi părinţi, se supune cu osârdie
la toată slujba mănăstirii: măcar şi în cale depărtată de se va trimite, măcar
1 Acest cuvânt a fost lăsat întocmai ca în tipăritura din 1784,
schimbându-se numai ortografia – ici, colo -
înlocuindu-se doar unele cuvinte prea vechi.
5
pe mare de i se va porunci să călătorească, măcar şi prin locuri de primejdii
de va fi orânduit să treacă, fără nici o îndoială săvârşeşte porunca,
netemându-se nici de fiare, nici de foc, nici de apă, nici de vrăjmaşii văzuţi
nici de cei nevăzuţi, nici chiar de moarte. Că precum cei morţi nu se mai
tem de moarte, aşa şi călugărul ca un mort este întru Hristos, cu toate
simţirile sale. Şi precum pe un trup mort îl poartă cineva cum îi este voia,
neavând putere de a se împotrivi, aşa şi călugărul toate voile sale le are
omorâte şi nu se povăţuieşte de altă voie, fără numai de a stareţului său,
supunându-se întru toate ca lutul sub mâinile olarului şi ca fierul în mâna
fierarului.
Această orânduială a vieţii de obşte este cea mai bună decât toate
celelalte, că aceasta urmează vieţii îngereşti. Fiindcă şi îngerii aşa petrec în
cer: nimeni voia sa nu are, ci toţi sunt supuşi poruncii lui Dumnezeu, şi
nimeni nu zice că eu sunt mai mare şi tu eşti mai mic. Această orânduială
au avut-o şi Sfinţii Apostoli, când vieţuiau cu Domnul nostru Iisus Hristos
pe pământ, încă şi după înălţarea Mântuitorului la ceruri, rămânând ei pe
pământ, tot această orânduială au ţinut-o după cum ne adeverează Faptele
Sfinţilor Apostoli, zicând: „Că era inima celor ce au crezut, una, aşijderea
şi toate averile lor împreună le aveau şi nedespărţite". După această
orânduială au vieţuit şi toţi sfinţii părinţi cei vechi, adică, sfântul Teodosie
începătorul obştei, sfântul Eftimie, sfântul Sava, sfântul Marcu, sfântul
Isaiia, sfântul Varsanufie, sfântul Doroftei şi sfântul Teodor Studitul şi alţi
mulţi sfinţi părinţi. Pentru aceea şi până astăzi cine doreşte mântuirea
sufletului său, această viaţă să urmeze, după cum şi însuşi Marele Vasilie
arată, că aceasta este calea cea mai umblată a mântuirii. Că măcar că s-au
mântuit mulţi sfinţi şi cu celelalte două vieţi ce am zis, dar atunci alte vremi
erau, altă râvnă, altă fierbinţeală. Iar acum fiind lumea cu totul pornită spre
rău şi oamenii puţini întru credinţă şi slabi întru vitejia sufletească şi
prisosiţi întru răutate, cu anevoie se va mântui cineva cu celelalte două căi.
Pentru aceea pe fiecare sfătuim şi îndemnăm la obştile cele alcătuite
întru frica Domnului să alerge, întru carele nu este neorânduială şi tulburare
şi neascultare şi nesupunere şi mai vârtos pungă deosebită, cea izvodită de
diavolul, întru care orice se pune este din furti şag, din viclenie şi din
înşelăciune adunată, spre pierzarea sufletească şi trupească; de care se
bucură vrăjmaşul diavol şi se mâhneşte milostivul Dumnezeu şi se scârbesc
sfinţii lui îngeri şi vai şi chin şi blestem şi urgie dumnezeiască va fi unora
ca acestora. Că pentru aceea se numeşte obştejitie, adică viaţă de obşte, ca
toate să fie de obşte şi nedespărţite, nu numai lucrurile, ci şi însăşi voile
alcătuite spre plăcerea lui Dumnezeu. Iar unde lucrurile cele de trebuinţă nu
sunt de obşte şi nu este un cuget şi o unire, după voia lui Dumnezeu, acolo
nu trebuie să se numească sobor de fraţi, ci adunare de tâlhari. Şi unii ca
aceştia nu sunt sub pronia lui Dumnezeu, ci, părăsire despre cel înalt; se
6
chivernisesc şi se povăţuiesc de satana, după cum zice proorocul David: „Şi
va trimite Domnul pe dânşii, ca să umble după izvodirile inimilor lor". Şi
sfântul Marele Vasilie zice: „Că cel ce are lucru deosebit întru viaţa de
obşte, s-a despărţit pe sine de Biserica lui Hristos şi de dragostea Domnului
s-a înstrăinat, şi să fie neîmpărtăşit până se va îndrepta". Iar de se
obrăzniceşte a se împărtăşi sfintelor şi înfricoşatelor Taine, să ştie unul ca
acela că spre osândă mănâncă şi bea trupul şi Sângele Domnului şi va avea
partea lui cu bubosul Gheezi şi cu vânzătorul Iuda şi cu ceilalţi asemenea
lor.
Iar de slobozesc cineva din episcopi sau egumeni, să se facă unele ca
acestea şi orânduiesc învăţături împotriva sfinţilor Părinţi, vor da seamă în
ziua judecăţii, întocmai ca ucigaşii şi ca pierzătorii tâlhari, fiindcă dau
pricină, prin nebăgarea lor de seamă şi prin lene şi prin călcarea pravilei, de
a se vătăma multe suflete şi a se răpi de diavolul. Că oricine pune gând ca
să aibă ceva deosebit, ori înlăuntru în mănăstire, ori afară spre neguţătorie
sau oriunde ar fi, acela se face fur şi tâlhar de ale sale, precum Anania şi
Safira. Că de vreme ce s-a lepădat de sine la primirea cinului şi şi-a
închinat şi sufletul şi trupul cu totul lui Dumnezeu şi s-a făgăduit înaintea
îngerilor şi a sfinţilor a petrece întru sărăcie şi întru scârbe, cum
nu se arată
mincinos înaintea lui Dumnezeu şi înşelător lui însuşi şi fur de cele sfinte?
Pentru aceea, cela ce cu adevărat pofteşte mântuirea sufletului său, nimic al
său să nu aibă fără de blagoslovenie, nici voii lui să urmeze şi cu lesnire se
va mântui întru viaţa cea îngerească, a obştei.
Iar cei de a doua treaptă, care sunt cei ce vieţuiesc de sineşi, au multă
osteneală şi mare grijă; căci precum de toţi sfinţii Părinţi cu un glas este
mărturisit că rădăcina tuturor faptelor bune este tăierea voii, aşijderea a
tuturor răutăţilor izvor şi pricină este sloboda voie a fiecăruia; adică a nu te
stăpâni altul, ci orice ţi se va părea, să faci. Această voie slobodă au cei ce
trăiesc de capul lor, deosebit, pentru că de nimeni nu se sfieşte, de nimeni
nu-i este grijă, nădăjduieşte în banii săi şi în averea sa (multă sau puţină ce
va avea), ce i se pare aceea face, când vrea şi cât vrea, mănâncă, când vrea
şi cât vrea, bea. De nu se va scula spre rugăciune, nimeni nu are să-l
mustre; de nu-şi va săvârşi canonul, nimeni nu-l ceartă; de va veni
ispita, n-are
cine să-l sfătuiască; de i se va întâmpla scârbă, nu este cine să-l
mângâie; de va cădea, nu este cine să-i întindă mâna după Dumnezeu să-l
ridice; că nu are pe cineva să-i fie milă de sufletul lui, nici să-i
poarte grijă
de mântuirea lui, şi aşa toate răutăţile se strâng la cei ce trăiesc
de capul lor.
Pentru aceea, cum am zis, viaţă mai bună şi cale mai cu înlesnire este la
obşte.
Iar cel ce pofteşte să petreacă calea cea de a treia, trebuie să-i
prisosească osteneala mai mult de cât a tuturor, adică să vieţuiască la un loc
singuratec, liniştindu-se numai însuşi, îndrăznim a zice că în vremea de
7
acum este cu neputinţă a săvârşi cineva această viaţă. Au fost, adevărat, în
vremea de demult unii din sfinţi, care au săvârşit această călătorie, precum
marele Antonie, marele Onufrie, şi alţii, dar cu mari strădanii şi-au petrecut
viaţa; unii săptămâni întregi nu gustau nimic, alţii în toată viaţa lor vin n-au
băut, untdelemn sau peşte nici cu ochii n-au văzut; cu buruieni numai se
hrăneau; şi nicidecum faţă de femeie, şi nici obraz de om nu vedeau.
Rugăciunea lor era necontenită, trupul lor era numai cu o vechitură învelită
şi alte multe şi negrăite osteneli sufereau, fiind cu totul înfocaţi de
dragostea lui Dumnezeu şi umbriţi de darul Duhului Sfânt, cărora în ziua de
astăzi nimeni nu poate să le urmeze.
Iar viaţa cea de obşte este calea cea umblată, pe care mulţi au trecut
şi s-au mântuit cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum sfinţii părinţi ne
adeverează. Dar ni se pare că întru această viaţă nu se cuvine a se face
adunare de număr peste măsură, încât nici purtarea de grijă cea sufletească
a stareţului să nu-i poată cuprinde cu cuvenita duhovnicească cercetare, nici
hrana cea trupească a se câştiga cu lesnire, nici haina «cea trebuincioasă
spre acoperirea trupului a se putea agonisi fără de tulburare. Că şi munca
trebuie să fie cu măsură: una pentru ca să aibă osebire viaţa cea sfântă de
cea lumească, adică să nu supunem toată viaţa noastră spre a sluji numai
pentru cele trupeşti, şi alta pentru ca să ne prisosească vreme şi pentru
cugetarea celor dumnezeieşti şi pentru rugăciuni şi pentru oarecare repaus
trupesc, ca să nu slăbănogim de tot şi să ne bolnăvim. Şi iarăşi să nu fie
numărul celor adunaţi în obşte mai puţin de 12, ca nu cumva prisosinţa
bunătăţilor pământului, ce din mila lui Dumnezeu ni se dă, să se oprească
spre desfătarea la mai puţini, şi să nu se hrănească mai mult săracii şi
lipsiţii. Că aşa de vom face şi cu acest gând de vom opri adunarea, spre
osândă ne va fi viaţa şi în zadar osteneala. Ci mai vârtos pentru ca să poată
hrăni mai mulţi, să fie slabă hrana; şi pentru ca să se îmbrace şi
alţi fraţi, să
ne fie haina nu numai de puţin preţ, ci şi ponosită şi ruptă. Că aşa de vom
vieţui, ni se va cunoaşte dragostea cea întru Hristos, şi arătând noi îndurare
către vecinul nostru şi fratele cel întru Hristos, şi Dumnezeu va revărsa
milele sale cele bogate spre noi mai cu prisos.
Deci, acestei vieţi de obşte fiind dascălul cel mai iscusit şi cel mai în urma
celorlalţi sfinţi părinţi de demult, sfântul părintele nostru Teodor Studitul,
de mare folos am socotit a fi şi la adunarea voastră fraţilor poruncile sfinţiei
sale, fiind şi de Biserica noastră a Răsăritului primite, a se citi
peste an întru
auzul tuturor. Pentru aceea ne-am îndemnat de le-am tălmăcit numai pentru
dragostea voastră, iar nu spre folosul de obşte, însă nu din cuvânt în cuvânt:
una pentru că fiecare limbă are harul său, alta pentru că nu am găsit cartea
sfântului cea elinească; ci am făcut tălmăcirea după cea tălmăcită pe limba
cea slabă grecească. Şi spre mai bună înţelegere şi spre mai multă
îndemnare a osârdiei voastre, unele din cuvinte le-am scurtat, altele le-am
8
prefăcut, ferindu-ne la prescurtări şi la adăugiri numai de cele împotriva
sfinţilor Părinţi şi a sfintei Biserici. Şi aceasta nu am făcut-o spre a ne făli
cineva de iscusirea tălmăcirii. Că a tălmăci cineva după limba cea slabă
grecească pe limba iarăşi slabă românească, nu este lucru de a se lăuda
cineva; ci numai pentru mai bună înţelegere, cum am zis, şi îndemnarea
spre buna cuviinţă a dragostei voastre.
Deci vă poftesc să primiţi cu dragoste osteneala noastră şi să vă
rugaţi Domnului pentru mântuirea celui întru multe şi grozave păcate
învăluit ticălosul nostru suflet, ca şi voi să dobândiţi dela Domnul aceeaşi
milă. A cărui puternică dreaptă să vă păzească de toată ispita şi de toată
scârba întunericului şi să vă povăţuiască la pământul făgăduinţei. Pentru
rugăciunile Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu pururea Fecioarei şi ale
sfântului marelui Mucenic Dimitrie şi ale prea cuviosului şi mărturisitorului
şi marelui dascăl sfântului Teodor Studitul, şi ale tuturor sfinţilor, celor ce
bine i-au plăcut din veci, Amin.
Al dragostei voastre părinte sufletesc şi către Domnul nevrednic dar
fierbinte rugător şi slugă, smeritul Episcop al Râmnicului,
FILARET.
9
CUVÂNTUL 1
CANONARHUL, APRINZĂTORUL DE CANDELE
ŞI TIPICARUL TREBUIE SĂ SLUJEASCĂ
LUI DUMNEZEU CU FRICĂ
Fraţilor şi părinţilor, precum când eram împreună cu voi, aşa şi
acum, vă cercetez printr-acest al meu smerit şi slab cuvânt. Ascultaţi dar şi
înţelegeţi şi să nu fie graiul nostru în zadar, ci după cum am povestit prin
viu grai, să câştigăm şi mai mult folosul vostru cu această învăţătură. De
scurtă vreme lipsesc dela voi şi nu ştiu de sunteţi tot aşa cum v-am lăsat;
căci ştiu că diavolul nu doarme nici nu se leneveşte, spre pierzarea
sufletelor voastre; ci se nevoieşte şi priveghiază şi seamănă neghină în
holda celor ce dorm sufleteşte, precum zice sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie.
Ci voi, o fiii mei cei chemaţi de Dumnezeu, priveghiaţi şi vă păziţi,
ca să nu cadă cineva din voi în cursa diavolului.
Doresc să aud sporul fiecăruia dintre voi: pe cât mă bucur de
ascultarea unuia, de smerenia altuia şi de slujba celuilalt, pe atât mă
întristez de tulburările şi de neorânduielile voastre. Nu iubeşte sufletul meu
pe fiul neascultării, urăşte pe cel bârfitor şi mândru, iară de cel leneş se
scârbeşte inima mea, ca şi cum n-ar fi vrednic nici pâine să mănânce; mai
ales pe cel spornic la cuvinte şi pe cel trândav nu-l poate suferi nicidecum.
Oare socotiţi că eu nu pătimesc acestea? Dar cine sunt eu ticălosul, care în
toate zilele sunt biruit de patimi asemănătoare? Ci numai Domnul
Dumnezeul nostru să ne izbăvească de toată răutatea şi patima, prin
dumnezeieştile
lui Scripturi, şi să ne îndemne spre toată fapta bună. Eu mai mult
mă nevoiesc şi mă grijesc de lucrul mare şi primejduitor al sufletelor
voastre. Căci sunt păstor deşi sunt rău, dar sunt (şi nu ştiu cum s-a
întâmplat să fiu) şi voi sunteţi oile mele cele ascultătoare şi adunate de
Dumnezeu, care în toate zilele umblaţi pe calea cea împărătească, în
cuvântul Domnului. Deci dar, o fiii mei, paşteţi după vrerea lui Dumnezeu,
nu ca oile care, din lăcomie, rămânând de oile ce se îndestulează cu hrana
de obşte, se răpesc de lupi şi pier pentru puţină verdeaţă. Aşa şi voi, pentru
o mică desfătare a poftei, să nu fiţi răpiţi de vrăjmaşul sufletelor noastre
diavolul, care de-a pururea păzeşte vremea, ca un lup, pentru pierzarea
voastră. Ascultaţi glasul păstorului vostru şi nu defăimaţi cuvintele mele,
pentru că orice oaie care rămâne de turmă, se rătăceşte, se pierde şi se strică
în multe chipuri. Pricepeţi ce vă grăiesc, pentru că ştiu că sunteţi înţelepţi.
Greu lucru este a se mântui cineva: calea este strâmtă şi cu scârbe şi cu
multă trudă; şi trebuie să ne oţelim şi să priveghiem, să postim şi să ne
10
înfrânăm pofta, să sărăcim de bună voie, ca să ne învrednicim a dobândi
faptele cele bune şi să ne veselim în veci.
Vedeţi, fiii mei, că din toţi fraţii voştri numai voi sunteţi de faţă şi
toţi ceilalţi vă laudă, fiindcă vă aflaţi la loc deosebit şi vă socotesc pe voi
plinirea lipsei faptelor lor celor bune. Ci, cu cale este vouă să faceţi slujba
voastră mai cu dinadinsul, ca să împliniţi toată ascultarea şi toată buna
cuviinţă. Că după osteneala fiecăruia dă şi Domnul Dumnezeul nostru plata
şi în toate zilele se "gătesc în cer cununi pentru cei ce se nevoiesc.
Tu dar, fiul meu, canonarhe, priveghiază şi chibzuieşte, ca unul ce
eşti cel mai întâi la slujba şi la cântarea dumnezeiască. Să deştepţi pe
cântăreţi, să împlineşti toate sedelnele şi stihirile, după cum ţi s-a poruncit,
şi să cauţi ca să nu sminteşti pe cineva; ci oricare va fi vrednic să cânte,
întru auzul tuturor, să nu fie oprit pentru pizmă, ci să cânte. Şi oricare este
vrednic să citească la Scripturi, să-l pui adesea să citească, că vai de
canonarhul acela ce se leneveşte, şi nepăzind a sa orânduială, sminteşte pe
cineva. O, de n-ai pătimi şi tu aceasta fiul meu, pentru că o să dai greu
răspuns lui Dumnezeu. Ascultă şi chibzuieşte ca să tocmeşti orânduielile
slujbelor, atât cele din toate zilele cât şi cele de sărbătoare. Şi socoteşte ca
din fraţii cei vrednici: într-o zi să porunceşti unuia să citească,
iar într-altă
zi altuia, luând aminte şi la glasul cel bun al cântăreţului, şi la claritatea
cuvântului citeţului; căci prin aceasta vei folosi foarte şi obştea şi
pe străinii
ce se vor întâmpla să vie. în scurt, toate să se facă cu bună rânduială, pentru
ca să dănţuieşti în ceruri dimpreună cu îngerii şi cu sfinţii. De te vei
învrednici să ai acest fel de stare, socoteşte ca să se facă şi cântarea
psalmilor fără de amestecare, adică să-i aşezi şi să-i orânduieşti după starea
lor. Toţi cei ce cântă, să cânte într-un glas, după rânduiala cântării; nici să
suie, nici să coboare afară din cale, ci să cânte deopotrivă, pentru că aşa ne
învaţă şi dumnezeieştii Părinţi. Să te sileşti ca să înveţi pe fraţi stihira şi
sedelnele ce s-au aşezat; şi, mai vârtos, pe cei ce poftesc şi vin la tine
pentru învăţătură să-i înveţi, ca să se înmulţească talantul pe care ţi l-a dat
Dumnezeu şi să auzi glasul cel blagoslovit al Domnului: „Bine slugă bună
şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune".
Iar tu, aprinzătorule de candele, cu frică şi cu multă grijă să faci
slujba ce ţi s-a încredinţat, căci dela Dumnezeu ţi s-a dat şi dumnezeiască
ascultare este. Păzeşte luminile bisericii, ca luminile ochilor tăi, căci sunt
lumini ce se pun înaintea lui Dumnezeu. Căci de vreme ce cel ce aprinde
sfeşnicul înaintea împăratului pământesc are mare grijă ca să placă
împăratului, cu atât mai mult, o fiul meu, trebuie să te sileşti ca să placi lui
Dumnezeu, împăratul tuturor, Căruia se închină toată făptura şi pe care-L
slăveşte toată firea îngerească. Eşti dator să aprinzi candele cu frică şi cu
luare aminte, să le curăţeşti şi să le grijeşti adesea, să le dai
lumină tot de o
măsură şi feştila să fie la mijlocul candelei, ca să nu crape candela.
11
Rămăşiţa de untdelemn de prin candele să o păstrezi şi de va fi cu putinţă,
iar să o pui să ardă; iar de nu, să o pui la altă trebuinţă curată. Mai mult
decât toate candelele, să ai grijă de cele care ard necontenit, căci acestea
sunt închipuirea luminii celei nestinse, a legii celei vechi, precum era
lumina aceea în jertfelnic în Sfânta Sfintelor, ce arde de-a pururea. Grije şte
biserica de două ori pe săptămână totdeauna şi păzeşte zugrăveala bisericii
ca să nu se prăfuiască, nici să se strice ceva, oricât de mic, al bisericii.
Luaţi aminte, fraţilor, ca să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt
urât. Mâinile mele sunt cei ce se ostenesc; lucraţi dar, o mâinile mele, şi nu
conteniţi slujba cuvioasă, căci mâna Domnului vă întăreşte şi dintr-o parte
şi din alta. Şi nu vă împotriviţi, de vreme ce împreună ajutându-vă,
împliniţi toată trebuinţa trupului vostru. Voi, purtătorii de grijă, sunteţi
ochii mei. Deci căutaţi bine, uitându-vă cu băgare de seamă şi mai înainte
spuind greşala celor ce pot să se poticnească, ca să vă faceţi vrednici de
paza lui Dumnezeu. Am şi picioare: acestea sunt cei ce ţin greutăţile fraţilor
cu vitejie şi cu bucurie. Şi să ştiţi, că de veţi răbda în această
stare bună, vă
veţi odihni în veci. Nu fac această mustrare, ca să vă veselesc, ci ca să vă
deştept silinţa, când vă leneviţi şi când nu vă gândiţi la osteneli.
Dar pentru ce nu ne grijim, o iubiţilor? Au doară nu trebuie să
mergem de aici peste puţină vreme? Au nu vom lăsa chipul nostru, precum
zice marele Vasilie, în puţine oase? Bucuraţi-vă dar şi vă veseliţi în orice
silinţă şi nu vă leneviţi în nici o trudă, nici sufletească, nici
trupească; căci
şi truda noastră trupească, când este pentru Dumnezeu, e socotită
duhovnicească. Iată dar că a venit vremea ca să se adune rodurile. Domnul
ne-a dăruit îndestulare: să n-o lăsăm dar să se strice, căci cel ce este
ostenitor în cele trupeşti, vădeşte că este silitor şi în cele
duhovniceşti. Unul
pe altul îmbărbătaţi-vă şi vă îndemnaţi spre rugăciune spre ascultare şi spre
smerenie; lucrând, şi ostenindu-vă cu toţii, vă siliţi împreună după puterea
fiecăruia, adunând cu toţii rodurile, purtând grijă şi de cei mai slabi, ca să
apuce şi ei împreună cu voi. Cel ce la ascultare este leneş şi fără de silinţă
şi din lene rămâne mai pe urma altora, acela şi la cele duhovniceşti este fără
de osârdie2 şi nepricopsit.
Voi, lucrători de pământ, sunteţi mângâierea mea. Deci toţi împreună
tăiaţi brazdele drepte şi nu lăsaţi petecele netăiate cu plugul, ci faceţi
brazdele dese, aproape una de alta, ca să intre lesne sămânţa de grâu
înlăuntru, în inima pământului, şi să dea roadă multă, Siliţi-vă şi vă
îndemnaţi spre bine făcându-le toate cu înţelepciune şi după rânduială,
urmând plugarului celui mai mare ce merge înainte; aşijderea şi el să poarte
grijă de ceilalţi. Urmând unul altuia, să vă ajutoraţi unul pe altul şi aşa veţi
fi şi mădulare ale lui Hristos (după cum zic dumnezeieştile cuvinte) şi
2 în textul tipărit este scris: osândire , dar ni se pare nepotrivit
cu contextul.
12
Hristos vă va fi cap, şi având cap pe Hristos de cine vă veţi teme? Sau ce
lucru nu veţi dobândi? Pământul şi cerul, cu adevărat, veţi stăpâni şi veţi
moşteni toate bunătăţile cele făgăduite.
Asemenea tu, fiul meu, bucătarule, care în toate zilele te dogoreşti la
foc şi te osteneşti, despici lemnele şi fierbi bucatele, aduci apă şi cureţi
verdeţurile, ţi se afumă obrazul şi ţi se înnegresc hainele, tot trupul tău se
umple de cenuşă şi te oboseşti, când găteşti bucatele şi pui masă fraţilor. Să
ştii că cu sfinţii vei avea partea ta şi în sânul lui Avraam te vei odihni, de
suferi cu răbdare, petreci zilele tale cu bucurie şi fără cârtire. Atât de mult
să fii silitor în lucrul tău, încât şi în somn să te gândeşti la
slujba ta. Vasele
tale să nu se prea ardă având apă puţină, capacele asemenea să fie păzite,
pirostriile să nu stea pe foc fără rost. După ce fierbi bucatele, îndată spală
vasele tale, ca să nu ia miros şi să pricinuiască scârbă fraţilor, iar bucatele
să fie fierte bine şi ierburile de asemenea. Ceapa să se topească în fiertură,
ca să nu fie bucata fără de nici un gust şi fără de nici o dulceaţă. Dis-de
dimineaţă, ca focul, aleargă la slujba ta, ca să-ţi săvârşeşti ascultarea la
vreme, şi aşa vei birui toate patimile tale.
în scurtă vorbă, cu toţii să umblaţi în aceeaşi cale şi într-un cuget
dumnezeiesc, pe drumul cel bun şi eu pururea sunt cu voi împreună cu
cugetul, măcar de sunt osebit cu trupul, fiindcă aşa este trebuinţa locului.
Iar Domnul Dumnezeul Tatălui meu, care mă scoate şi în toate zilele mă
ridică din groapa păcatelor, prin sfintele voastre rugăciuni, acela să vă
acopere, să vă păzească, să vă întărească cu darul Său şi să vă tămăduiască
şi sufleteşte şi trupeşte, dăruindu-vă împărăţia cerurilor, în Hristos Domnul
nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu prea Sfântul Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor Amin.
CUVÂNTUL 2
DESPRE SPOVEDANIA PURUREA LUMINĂTOARE
ŞI CUM SĂ NE OSTENIM SPRE TOATĂ FAPTA
BUNĂ, PRIN SMERENIE
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei sufleteşti. După obicei, iarăşi încep să
vă grăiesc cuvântul smereniei mele, cu toate că şi acesta este rece, căci nu
are căldura faptelor bune. Voi, însă, împliniţi lipsa cu faptele voastre cele
bune. Căci să mă credeţi, fiilor, precum am zis de multe ori şi chiar şi acum
zic, frică şi cutremur mă cuprinde, socotind nevrednicia mea şi că mă
numesc părintele vostru, eu care nu sunt vrednic nici ucenic a mă chema.
13
Voi sunteţi părinţii mei şi iubiţii mei fraţi şi prin voi nădăjduiesc să mă
mântuiesc. Drept aceea, măcar că sunt aşa ticălos, dar pentru că vă doresc
mântuirea , mă silesc a grăi către voi cu dragoste şi cu sfătuire.
Iată zile bune şi vreme de lucrare, ca să cercetăm pe Dumnezeu. Cine
este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele lui Dumnezeu cele din
veacul viitor. Să nu pierdem, iubiţilor mei fraţi, nici vremea, nici ziua.
Lupta şi silinţa voastră să fie neîncetată, şi ajutând unul altuia şi râvnind
spre faptele cele bune, să sporim întru cele ce sunt de folos. Iară de vom
vedea la cineva vreo faptă bună săvârşindu-se, adică: blândeţe, evlavie,
smerenie, ascultare sau altceva din cele ce sunt de laudă, să ne silim prin
bună râvnă, până ce vom ajunge şi noi la acea cale. Căci din aceasta se
naşte legătura păcii şi starea cea bună a dragostei.
Deasemenea, să nu râvnim spre lucruri protivnice şi rele, adică:
văzând pe cineva lenevindu-se, să ne lenevim; pe altul lăcomindu-se, să ne
lăcomim; pe altul vorbăreţ, să sporim şi noi în vorbe. Ci ca nişte înţelepţi şi
învăţaţi de Dumnezeu, să cercetăm întru noi bunătatea şi să o păzim, să
ţinem ancora credinţei noastre să întindem vela nădejdii noastre şi cu toată
puterea cârmuind corabia noastră cea sufletească, să călătorim spre noianul
cel mare al vieţii acesteia. Ca unii ce avem îndelungată călătorie pe marea
acestei vieţi, nu e cu putinţă de a nu ne supăra vânturi protivnice, adică
războaiele trupului. Căci se vor ridica furtuni, poftele trupeşti, şi valuri se
vor înălţa din adâncimea inimii, gândurile, şi altele câte se întâmplă la cei
ce umblă pe mare, precum jefuitorii care sunt diavolii cei prea vicleni.
Smârcuri, adică orbirea necunoştinţei; pietre acoperite sub apa mării, adică
negătirea sufletelor noastre. Iară înmulţirea apei în corabie, nemărturisirea
păcatelor însemnează, că de multe ori se întâmplă, din lenevirea
corăbierilor; dacă nu scoate apa din corabie şi, dorm, se îneacă şi ei şi
corabia. Pentru aceea şi noi, iubiţii mei fraţi, de toate acestea să ne păzim
cu nevoinţă şi să umblăm cu priveghiere în calea lui Dumnezeu. Iară mai
vârtos să ne mărturisim gândul inimilor noastre adesea, ca să nu se adune
apa multă a cugetelor în sufletele noastre şi să ne împresoare adâncimea cea
de apoi, după glasul cel proorocesc. Ci voi numai apa să o scoateţi şi noi cu
ajutorul lui Dumnezeu (deşi suntem păcătoşi), ajutându-ne cu rugăciunile
părintelui nostru, vă vom chivernisi şi vă vom face fără de grijă.
Cel ce este sârguitor între fraţi şi la ostenelele sufleteşti şi la trudele
trupeşti, este ca o stea pe cer, ce străluceşte şi luminează pe mulţi. Cel
înţelept şi cu evlavie care nu se împotriveşte, nici nu râde, ci este tăcut,
acela este ca un înger ce slujeşte pe pământ lui Dumnezeu şi Stăpânului
făpturii, ce şade pe scaunul Heruvimilor. Cel ce împărtăşeşte din ostenelele
sale şi pe alţii, îi foloseşte cu faptele sale şi-i îndeamnă spre slujba
sufletească, se aseamănă soarelui; că precum acela trimite razele sale,
luminează şi încălzeşte toată lumea, aşa şi această adunare fraţilor
14
foloseşte. Cine este întunecat şi înbeznat, fără numai cel ce se aseamănă cu
satana, carele a căzut din cer prin mândrie şi prin iubirea de pofte? Prin
întărâtarea râsului şi prin lene, prin murdare, deşarte şi urâte vorbe, prin
grăiri de rău şi prin obrăznicii, prin necurăţie trupească şi gânduri
necuvioase, acela se face diavolului slujitor, spre pierzare sufletească.
Trebuie să nu ascultăm de unii ca aceştia, nici să urmăm lor, nici dela ei să
auzim sfat. Fraţilor, nu vă asemănaţi cu cei răi, ci râvniţi celor buni, precum
se cade sfinţilor. Că osteneala voastră este puţină, iară plata veşnică.
Mâhnirea voastră este scurtă, iar veselia va fi nemărginită. Ispita voastră
este trecătoare, iar odihna fără de sfârşit. Pentru că acolo în locaşul celor ce
se veselesc, acolo vă veţi bucura, unde nu este amărăciune, nici întristare,
nici suspin; acolo unde nu este plângere, ci veselie. Oare în zadar alerga ţi?
Oare în deşert vă osteniţi? Ba, să nu dea Dumnezeu!
Ci cu înţelepciunea apostolească, cu vitejia mucenicească, cu
fericirea cuvioasă şi vrednicia îngerească, cu ajutorul ceresc şi cu dar de
Dumnezeu dăruit, aţi ieşit din lume şi aţi intrat în staulul lui Hristos.
Făcându-vă nouă naştere sufletească, aţi crescut, v-aţi nevoit, v-aţi
întrarmat cu arme duhovniceşti şi aţi biruit pe Amaleciţi, pe Amorei pe
Cananei şi pe celelalte neamuri ale patimilor, şi aţi trecut marea cea
lumească, povăţuindu-vă Moisi, tatăl vostru, şi aţi trecut Iordanul cu
luminarea cea de a doua a botezului. Iar de acum înainte aţi început a
împărăţi şi moşteni pământul făgăduinţei, ce v-a arătat Dumnezeul
nostru
cel adevărat, pământul din care curge mierea şi laptele nemuririi şi al vieţii
veşnice. Pentru că la Evrei s-au dat făgăduinţele cu închipuire, fiindcă încă
erau prunci. Iar la noi, care suntem bărbaţi desăvârşiţi ai împlinirii lui
Hristos, se vor împlini cu adevărat toate aievea. începutul nostru este însuşi
Domnul şi Dumnezeul nostru, carele s-a împărtăşit cu noi prin Trup şi prin
Sânge, S-a făcut asemenea cu noi, Cap nouă, frate mai întâiu născut,
arhiereu, povăţuitor şi împăciuitor vrăjmăşiei cea cu dreptate pornită dela
Dumnezeu Tatăl nostru, pentru neascultarea şi greşala cea strămoşească.
Deci, făcându-se om Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru
Cel deplin desăvârşit, a împlinit toată datoria noastră şi s-a înălţat la ceruri
şi ne-a dat pacea Lui zicând: „Pacea mea dau vouă" care pace nu numai
apostolilor s-a dat, căci dătătorul de viaţă Dumnezeul nostru a zis, că nu
numai pentru aceştia mă rog Părinte, ci şi pentru cei ce vor crede printrînşii
în Mine, ca toţi să fie una precum şi noi una suntem. Pentru aceasta,
fraţii mei prea cinstiţi, se cuvine să strigăm glasul cel apostolesc: ce ne va
despărţi pe noi de dragostea lui Hristos: întristarea sau scârba sau prigoana
sau foametea sau sabia sau primejdia (şi mai adaogă) sau pofta trupului (ce
se aprinde ca focul, dar nu arde pe cei ce se luptă cu ea în toate zilele) sau
ocara, sau mustrarea, sau necinstea sau truda sau lipsa hainelor sau
osteneala cântării de toată noaptea, sau priveghierea la rugăciune sau orice
15
supărare mică sau mare, ce ni se va întâmpla, trupului sau sufletului?
Nicidecum să nu fie. Că scris este, pentru Tine ne omorâm în toate zilele,
socotitu-ne-am ca nişte oi spre junghiere. Bucuraţi-vă dar, fraţii mei, şi vă
veseliţi, simţind asupra voastră iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Viaţa
voastră este înaintea voastră, bucuria voastră în faţa voastră, la picioarele
voastre este fericirea. S-a deschis uşa, nu pierdeţi vremea; alergaţi degrab,
apucaţi mai înainte. Cine este acela care să se lenevească? Cine nu se va sili
la acestea? încă şi cu mai mare osârdie, întrecându-se unul cu altul ca să
apuce mai înainte, ca la nişte comori nemuritoare, nu pământeşti.
Eu dar, prea desfrânatul şi ticălosul, mult am grăit şi am bârfit,
neavând nici o bunătate dintru acestea, afară de dragostea voastră. Domnul
Dumnezeu să vă dea vouă tuturor darul său şi blagoslovenia părintelui meu,
să vă întemeiaţi spre bine şi să vă întăriţi pe calea mântuirii, ca să vă
învredniciţi a vă lupta bărbăteşte şi biruind, să luaţi cununile
răsplătirii cele
împodobite cu toate bunătăţile; pe care noi toţi să le câştigăm cu darul şi cu
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos dimpreună al său Părinte
şi cu Duhul Sfânt, a Căruia este slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 3
DESPRE DESPĂRŢIREA SUFLETULUI DE TRUP
ŞI DESPRE AJUTORUL LACRIMILOR
Fiii mei şi prea cinstiţi fraţi, iarăşi deschid gura mea şi vă împărtăşesc
cuvântul povăţuirii, cu toate că sunt nevrednic şi cuvântul meu nu are nici o
putere. Dar fiind voi şi la înţelepciune iscusiţi şi la pricepere întregi, nu vă
trebuie multe cuvinte de îndemn, că destoinici sunteţi singuri să vă învăţaţi,
pentru că s-a revărsat peste voi cunoştinţa lui Dumnezeu şi frica Domnului
a luminat cugetele voastre, prin Sfintele Scripturi, prin propovăduirea
Evangheliei şi prin învăţăturile cele duhovniceşti.
Eu nu îndrăznesc să mă socotesc vrednic de aceste daruri, că sunt
întunecat de întinăciunea faptelor şi a cuvintelor; mă sârguiesc dar şi eu cu
voi; îndrăznind, mă silesc a urma vouă; sculându-mă, umblu şi eu în urma
voastră şi vă îndemn spre calea dreaptă şi fără de primejdie, faptele bune, şi
vă învăţ ca să vă păziţi de calea rea şi primejdioasă, ce duce spre pierzare,
adică de răutăţile patimilor. Deci nu vă supăraţi ascultând, fraţilor, nici nu
vă leneviţi slujind lui Dumnezeu, nici nu conteniţi osteneala şi truda
aceasta, ca să nu pierdeţi câştigul cel viitor. Ci toate să le
suferiţi cu vitejie:
şi cuvintele de mustrare şi de ocară, şi lucrurile pricinuitoare de scârbă,
16
suferind unul altuia în dragostea lui Dumnezeu, ajutorându -vă unul pe altul
la ascultările mai grele. Pentru că chiar o sută de ani de veţi petrece în trudă
şi osteneală, nici cât un ceas nu se socotesc pe lângă mulţimea nemărginită
a veacurilor nemuririi, pe care fericiţi sunt cei ce o vor câştiga. Pătimiţi
puţin rău ca într-un vis, ca să câştigaţi viaţa cea fără de sfârşit.
Să nu ne fie
milă de trupul nostru, care este vrăjmaşul înfrânării poftelor noastre. Să
răbdăm puţină vreme, căci scăpăm de această viaţă, după cum vedem în
toate zilele pe unul câte unul dintre fraţi mergând spre îngropare. Ziua
trecută zece au murit deodată, fiindcă s-au înecat în apă. Mai înainte iarăşi
au murit doi deodată şi lasă nouă numai dragostea lor, şi pomenirea lor,
nimic altceva din cele trupeşti. Aşa că, nici noi nu vom rămâne aici,
fraţilor, nicidecum. Vai de noi, vai de noi fraţilor, cât de înfricoşată este
taina morţii şi cum avem datoria să fim pururea deştepţi, curaţi, îngrijiţi,
socotind că într-o clipă putem muri. Cum va fi oare despărţirea sufletului
de trup? Şi venirea îngerilor lui Dumnezeu, nu zic şi arătarea dracilor,
pentru că la cei ce se supun patimilor şi aceştia se arată? Cum va fi, apoi,
văzând faţa lor cea grozavă şi auzind glasul lor înfricoşat: vino suflete, ieşi?
O! ce cumplită muncă va fi atunci; o ce durere vom suferi la despărţire!
Atunci faptele bune şi ştiinţa neprihănită vor fi de mare ajutor, mângâiere şi
bucurie celor ce se despart de trup. Atunci supunerea are mare îndrăznire,
smerenia mare mângâiere, lacrimile mult ajutor, faptele cele bune izgonesc
pe demoni şi răbdarea foloseşte desăvârşit la tot lucrul. Atunci diavolii se
întorc ruşinaţi, iară sufletele care s-au ostenit cu săvârşirea faptelor bune
vor merge cu îngerii la Mântuitorul, cu mare bucurie. Atunci mare frică va
cuprinde sufletele care sunt obişnuite cu patimi şi sunt robite de păcat; că
atunci biruiesc diavolii şi pogoară sufletul ticălos în iadul cel mai de jos,
dimpreună cu dânşii, în întunerecul şi tartarul muncii, şi va fi ticăloşia
acelui suflet fără de sfârşit.
Drept aceea, să ne curăţim, o fraţilor. Să vărsăm sângele nostru prin
strădanie. Nici un lucru să nu ne despartă de porunca lui Dumnezeu: nici
osteneala, nici durerea, nici mâncarea, nici băutura, nici odihna, nici
desfătarea. De va fi trebuinţă să murim în toate zilele, să suferim
bucurându-ne, să vieţuim afară de grijile lumii, şi de nimic nu ne vom teme,
afară de Dumnezeu: nici de om, nici de fiare, nici de foc, nici de mare, nici
de altceva ce pare în ochii noştri înfricoşat. Pentru că omul fiind zidit după
chipul lui Dumnezeu, este stăpânul tuturor. Deci, avem datoria să ne
întoarcem iarăşi la locul de unde am ieşit şi să ne facem una cu îngerii.
Pentru voi am nădejdea aceasta, iar nu pentru mine. Ştiind lenea vieţii mele
şi nevrednicia stării şi patimile sufletului meu, numai grăiesc, doar
sfătuiesc, vă trezesc şi vă îndemn, urmez vouă şi vă ajut şi pe cât îmi este
cu putinţă, vă povestesc bucuria şi câştigul bunătăţilor viitoare ce vă
aşteaptă. Şi vă arăt, cât pot, folosul vostru, numai de veţi răbda, de vă veţi
17
îmbărbăta, de nu vă veţi împotrivi, de veţi tăia voia voastră de tot, pentru că
în această tăiere a voii voastre trăind, nu veţi trăi să mâncaţi, ci veţi mânca
şi veţi vieţui; nu vă socotiţi a fi în lumea aceasta. Astfel, ca un nevrednic
mă rog lui Dumnezeu ca să fiţi păziţi şi fericiţi şi să vă mântuiţi, pentru
rugăciunile părintelui nostru. Trimiteţi-mi, vă rog, şi voi mie rugăciunile
voastre. Fiţi ucenici aleşi ai lui Dumnezeu şi ascultători nemincinoşi,
vieţuind ca părinţii noştri cei mai dinainte, ca să dănţuiţi dimpreună cu
Dosoftei, să vă proslăviţi cu Acachie, să vă veseliţi cu Zaharia şi cu toţi
aceia pe a căror cale umblaţi şi a căror viaţă vieţuiţi. Căci cred, că vă vor
primi în locaşurile lor, ca pe nişte prieteni şi cetăţeni ai lor, în
Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 4
DESPRE DRAGOSTEA ÎN HRISTOS ŞI
DESPRE SÂRGUINŢA LA CÂNTĂRILE ŞI
SLUJBELE BISERICEŞTI
Fiii mei prea iubiţi şi fraţilor, cu cât eu smeritul şi netrebnicul, care
nu sunt vrednic să mă chem părintele vostru, mă silesc din toată puterea, ca
să vă sfătuiesc pentru mântuirea sufletelor voastre, cu atât şi voi deschideţi
urechile voastre şi ascultaţi învăţătura Domnului şi auziţi cuvintele mele, ca
să nu grăim în zadar şi să aruncăm sămânţa în pământ înţelenit; pentru că
nici noi nu vom secera nimic şi nici voi nu veţi rodi, ca un pământ rău,
înţelenit şi plin de spini, din care numai patimi răsar, iar nu fapte bune.
Deci, trebuie să ascultaţi toţi şi să vă gândiţi pururea şi în tot ceasul şi mai
ales în ziua învăţăturii că acum este: ori vremea pierzării, dacă nu ascultaţi,
ori zile de sârguinţă, pentru ca viaţa noastră să fie roditoare, iar calea
dreaptă. Deci să alergăm, să ne sârguim ca să plăcem Domnului pentru
toate; iată în mâna noastră este şi viaţa şi moartea. Să ne ajutăm unul pe
altul de-a pururea la slujbele cele orânduite, că în faptele mâinilor voastre
este mântuirea şi pierzarea, în petrecerea voastră bună este mântuirea
voastră, în dragostea curată a unuia către altul, este odihna sufletească.
Pentru că unde este dragostea, acolo este şi legătura păcii şi toată răutatea
se izgoneşte, iar unde nu este dragostea, acolo este urâciunea şi diavolul şi
vorbele în zadar şi toate patimile. Deci, să păzim hotărârile, canoanele şi
poruncile Mântuitorului, să umblăm după pravilă şi nu afară de canoane în
voile noastre, mâncând şi bând rău şi ca cei fărădelege vieţuind. Drept
aceea, trăind cu toţii aici să vă faceţi toţi un suflet, o inimă şi o
voie, ca să
18
fiţi la toate în orânduială. Dar oare cum vieţuiţi? Răspundeţi. Şi cum
petreceţi? Ce supunere aveţi? Oare după voia Domnului, nelucrând cu
patimă, sau de silă faceţi poruncile, ca şi când nu ar fi dela Dumnezeu? De
este aşa, vai de noi, că pentru puţină dulceaţă, gătim nouă pierzarea.
Vedeţi că este vreme de priveghiere şi de sârguire, vreme de
nevoinţă şi atât de multă, încât sânge să pice, precum au arătat unii din
cuvioşii părinţi, care au scuipat sânge de multă trudă. Trebuie, o fraţilor, să
punem mare silinţă pentru că a celor ce se nevoiesc este împărăţia cerurilor.
Mai vârtos să vă nevoiţi spre rugăciune, ca îndată ce loveşte toaca, cu toţii
dimpreună să vă adunaţi ca o turmă, ca şi cum aţi fi chemaţi de îngeri să
vorbiţi cu Dumnezeu şi să slujiţi cu cântări duhovniceşti, şi nu veţi lua
daruri şi răsplătiri vremelnice şi trecătoare, ci dumnezeieşti şi veşnice
daruri, care luminează şi înviază sufletele. Grăbindu-vă, strigaţi cu un glas
şi cu o cântare, trâmbiţând spre slava Domnului Dumnezeu. La sedelne cu
toţi împreună cântaţi, la citiri fiţi în stare de veghe, treji la pesne şi cu
umilinţă la cântări, luminându-vă cu bucurie sufletească, şi cu atâta silinţă
să cântăm încât să ruşinăm pe diavolul. Făcând dimpotrivă, înseamnă că-l
veselim. Mai vârtos, să fim cu luare aminte la rugăciuni, ca rugându-ne cu
curăţie prea curatului Dumnezeu, să ne luminăm mai mult, iar să nu ne
întunecăm.
După otpustul slujbei, ieşind cu linişte, unul să meargă la învăţătură
ca să nu piardă câştigul ce l-a adunat prin cântare, cu vorbe deşarte; altul la
altă folositoare treabă; iar cel ce vrea să se odihnească puţin (nu oriunde),
să meargă la patul său şi acolo întâi să se întărească cu rugăciunea,
însemnându-se cu semnul crucii, şi să se culce cu grijă citind în gândul său
şi vreun psalm, pentru ca să nu fie necăjit de vicleanul. Că obicei au
diavolii, cu deosebire, după rugăciune să ne tulbure sufletele; şi pentru că
prin rugăciune ne-am luptat cu ei, drept aceea se silesc şi ei cu tot
dinadinsul ca rău să risipească ceea ce bine am adunat; ne întunecă gândul
şi bat război cu noi, mai vârtos în vremea când este trupul ostenit de truda
cântărilor sfinte şi de slujbe; şi ne aduce gânduri rele şi întinate, ne pleacă
spre pofte şi de multe ori ne face să şi visăm. Aşa că mai lăudat este acela
carele după slujbă priveghează şi se îndeletniceşte cu psalmi sau citeşte
dumnezeieştile Scripturi, decât să cadă îndată în aşternut, căci unul ca acela
scapă din ispită. Iar de este cineva împovărat de greutatea somnului (pentru
ca să nu-şi piardă plata sa cârtind în ştiinţa sa), de se va odihni puţin, nu va
fi sub vină. După plinirea rugăciunilor, aflându-vă toţi într-o osârdie, să
alergaţi la ascultarea voastră obişnuită şi să vă rugaţi Domnului ca să
petreceţi toată ziua în fapte bune. Mergând fiecare la ascultarea sa, sau
împreună de va fi trebuinţă, nici acolo să nu vă lipsească rugăciunea din
gură, ca să se săvârşească tot lucrul nostru cu rugăciune şi cu cuget curat.
Chiar la sapă de veţi fi, la lucrul viei de veţi lucra, sau bucate de veţi face,
19
sau pâine sau orice altă ascultare veţi săvârşi, să o faceţi cu înţelepciune, cu
tăcere şi la vremea orânduită, cu mulţumire şi cu citiri.
Vorbele voastre, precum am zis de multe ori, să fie despre lucruri
cuvioase, de vor fi acestea trupeşti; iar de vor fi duhovniceşti, să fie sau
despre tropare bisericeşti, sau despre alt lucru sufletesc, râvnind unul darul
altuia; căci fiecare are darul său deosebit şi ce lipseşte unuia, poate câştiga
dela altul, urmând albinelor mult sârguitoare, bine ostenitoare şi adunătoare
de flori.
Toţi sunteţi prietenii mei, toţi fiii mei, toţi iubiţi, toţi o inimă, un
gând, o bucurie, o laudă, o putere, un trup. Măcar că nu sunt vrednic să vă
grăiesc cuvintele acestea, dar doresc ca să vă mântuiţi toţi; deşi sunt prea
desfrânat eu, voiesc să fiţi voi curaţi şi înţelepţi. Şi mare nădejde am la
marele Domnul Dumnezeul nostru cel mult îndurat şi milostiv, pentru care
ne-am adunat toţi în locaşul acesta, că vă îndreptaţi şi vă veţi face
desăvârşit curaţi, pentru rugăciunile sfântului părintelui nostru. Numai
lenea să lipsească, trândăvia să se izgonească şi să fim fierbinţi spre cele
dumnezeieşti, suferitori la osteneli şi nimic să nu ne despartă de dragostea
lui Dumnezeu: nici postul, nici privegherea, nici frigul, nici ar şiţa
zilei, nici
ocara, nici lipsa hranei sau a hainelor, toate acestea să le suferim numai
pentru mântuirea noastră. Să nu ţinem mânie asupra cuiva, care ne va zice
sau ne va face rău; ci să socotim că Dumnezeul şi Stăpânul nostru toate câte
am zis şi altele mai grele le-a suferit, şi toată amărăciunea şi toată necinstea
a pătimit pentru noi păcătoşii. Prin ce se potriveşte o slugă cu Stăpânul său?
Şi cu toate acestea El primeşte din bunătate şi cea mai mică osârdie a
noastră, ca o mare slujbă, şi se află de-a pururea lângă noi ca să nu ne
smintim sau să se clătească picioarele noastre, după cum este scris. Deci să
batem la uşa milostivirii Sale şi ne-o va deschide; să petrecem în răbdare,
aşteptând mângâierea Sa; şi ni se va arăta nouă şi ne va învrednici de
bucuria Sa cerească şi de cămara împărăţiei cerurilor, cea nefăcută de
mâini.
Graiul meu este slab şi ticălos şi nu pot povesti măririle lui
Dumnezeu, nici să spun bunătatea Lui cea peste măsură, cu care ne acopere
pe noi; nici nu îndrăznesc să vă spun cum va proslăvi pe cei ce vor plăcea
Lui într-acest veac. Dar va şi pedepsi fără milă şi va chinui în veci pe cei ce
nu vor crede într-însul şi nu vor urma poruncile Sale.
Atât numai vă zic, şi vă aduc mărturie cerul şi pământul şi pe sfinţii
îngeri, că de nu vă veţi lenevi pentru mântuirea voastră şi de nu veţi călca
nici o poruncă oricât de mică; de nu veţi umbla în întunerecul
nespovedaniei, ci veţi mărturisi adesea nu numai faptele voastre, ci şi
cugetele, fără de făţărnicie şi fără de a ascunde ceva; şi de nu veţi mânca
sau veţi bea ceva în ascuns; şi de vă veţi feri de neruşinata îndrăzneală nu
numai a unuia către altul, ci chiar către însuşi mădulările voastre (din care
20
se naşte desfrânarea şi toată pofta şi spurcăciunea) ca să le întinaţi căci sunt
mădulare ale lui Hristos cinstite, să ştiţi şi bine să fiţi încredinţaţi că veţi
moşteni împărăţia Tatălui şi vă veţi desfăta de toate bunătăţile ce sunt gătite
tuturor drepţilor din veac. Aşa dar, vă rog şi vă sfătuiesc, nu vă grăiţi de rău
unul pe altul, nu ţineţi mânie unul asupra altuia, nu pismuiţi, nu răsplătiţi
rău pentru rău. Nu poftiţi proorocii, nu cereţi fără de vreme dregătorii din
care pricină să se tulbure inimile voastre, ci vă mărturisiţi gândurile
voastre, ca să afle odihnă sufletele voastre. Arătaţi în toate supunere şi
ascultare, fără împotrivire de cuvinte, pentru Domnul. Aceasta făcând,
preoţie veţi săvârşi, liturghie şi sfinţenie.
Mulţi dintre preoţi, jertfitori, ierarhi, prooroci şi făcători de minuni,
poate că se vor trimite în munca iadului, auzind pe Domnul zicând: „mulţi
îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! dar n-am făcut cutare minune
şi cutare arătare întru numele Tău? şi vor auzi: nu vă ştiu pre voi, duceţi-vă
dela Mine blestemaţilor în focul cel veşnic ce este gătit diavolului şi
slugilor lui". Al meu preot, al meu dascăl, al meu Dumnezeu (că până
într-atâta îndrăzneşte cuvântul, de veţi lua aminte ceea ce este scris: eu am
zis, sunteţi toţi fiii celui înalt,) este cel supus şi smerit, cel ce
mărturiseşte
curat toate neputinţele sale către ticăloşia mea şi cel ce nu cere mai mult
decât ce a luat dela nevrednicia mea, nici iscodeşte pentru ce am orânduit
pe cutare a fi econom şi pe celălalt socotitor, sau pentru ce cutare s-a
rânduit la cutare ascultare, iar cutare la celelalte sau că nu se cuvenea
cutăruia, acea dregătorie, nici cutăruia acea slujbă. Nu vi se cade nici vă
este de folos acest fel de iscodiri şi de cercetări, nici a le grăi şi nici a le
gândi pentru că din aceasta se naşte cârtirea, grăirea de rău, nerăbdarea,
hula, mândria şi pierzarea cea desăvârşită a sufletului. Iar Domnul
Dumnezeu, care face vrednici din nevrednici şi înalţă pe sărac din gunoi,
Cel ce dă dar şi înţelegere celor smeriţi, să vă întărească, să vă păzească, să
vă împace întru sfânta şi dumnezeiească Sa pace, să vă dea viaţă bună şi să
vă ţie în toate cu fapte bune desăvârşit, spre plinirea poruncilor lui cu
plăcere dumnezeiească, cu urmare îngerească spre moştenirea împărăţiei
cerurilor, ca să înălţăm cu toţii laudă lui Dumnezeu cu o gură, în ziua cea
nesfârşită în care este sălăşluirea tuturor celor ce se veselesc şi
bucuria întru
Hristos Iisus Domnul nostru şi Tatălui slavă, şi Duhului Sfânt mărire, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
21
CUVÂNTUL 5
CEI CE TRĂIESC DE OBŞTE URMEAZĂ
VIAŢA APOSTOLILOR LUI HRISTOS
Părinţi şi fraţi şi fiii mei prea iubiţi sufleteşte, doresc şi foarte
poftesc, precum vă învăţ cu cuvântul, aşa să vă povăţuiesc şi cu fapta, că
doar aşa v-aş putea trage în amândouă felurile către fapte bune şi către
vieţuirea plăcută lui Dumnezeu. Dar fiindcă sunt sărac de amândouă, mă
mâhnesc şi mă întristez şi nu ştiu ce voi face. Pentru că în adevăr, fraţilor,
doreşte sufletul meu ca să vă mântuiţi şi să umblaţi pe calea adevărului, şi
nădăjduiesc din zi în zi, să sporiţi spre fapte bune. Ştiu supunerea voastră, a
tuturor, lepădarea lumii, înstrăinarea de toate ale voastre, omorârea
poftelor, tăierea voii, adunarea voastră într-un gând şi vieţuirea laolaltă, dar
mi-e frică ca nu cumva să vă smintiţi de ticăloşia mea şi de netrebnica şi
plină de patimi viaţa mea şi să vă lipsiţi de bunătăţile cele nădăjduite,
făcându-vă mie următori. Că tot cel ce se stăpâneşte de altul şi iscodeşte
faptele lui, se obişnuieşte a le urma şi a râvni la faptele stăpânului său, fie
bune, fie rele. Deci fiind eu pătimaş şi întinat, ce bunătăţi veţi putea vedea
la mine? Şi ce pildă de fapte bune pot să vă dau eu? Sau cum să vă
povăţuiesc, sau să vă înalţ cu mintea la făgăduinţa cea cerească? Numai
văzând credinţa voastră, mai mare şi mai întemeiată decât a mea, şi
făgăduinţa voastră, mai tare şi mai neclintită, şi că aveţi căldura dragostei
lui Dumnezeu, hotărâtă până la moarte, mă mângâi şi mă încredinţez că veţi
săvârşi orice veţi pofti.
Drept aceea, fiecare din voi, o iubiţii mei fraţi, să lucreze bunătatea
pentru întemeierea sa şi a vecinului său. Arătaţi-vă fără de împiedicare şi
scandal în toate zilele înaintea lui Dumnezeu şi la adunarea fraţilor, nu cu
tulburare stricătoare de pace, nu cu cârtire pierzătoare de suflet, nu cu
mândrie împrotivitoare lui Dumnezeu, nu cu poftă trupească, ci cu ascultare
şi mare linişte, fără de tulburare şi fără de scandal şi cu cuget bun, pentru
bunătatea şi pentru porunca dumnezeiască; în scurt, pentru mântuirea
voastră. Cerşiţi în toate zilele mila Domnului, spre bine îndemnându-vă,
până când va sosi vremea şi ceasul mântuirii noastre din viaţa aceasta, căci
degrab vine acel ceas, o fiii mei, şi încă pot zice că este chiar lângă noi. Să
ne cutremurăm, dar, de acea mutare, ca şi cum am vedea-o cu ochii şi,
aşteptând-o, să ne înfrâneze această frică şi să ne curăţească de toate
răutăţile şi de toate vicleşugurile, adică să vieţuiţi, cu evlavie şi
cu pace, cu
bună luare aminte şi cu citirea Sfintelor Scripturi, cu rugăciunea curată şi
cu ascultarea, atât cât puteţi, fără cârtire.
22
Postul este o mare domolire trupească, de va fi unit cu sfânta
smerenie. Noi însă n-am ajuns la luptele părinţilor, nici nu este de folos să
poftim cele peste fire, căci precum zic înţelepţii elinilor, o mare foamete
este nesaţiul poftelor. Ci mai întâi avem nevoie să păzim cele ce am zis mai
sus, cu smerită supunere să ne folosim de ce ni se va întâmpla şi să
săvârşim canonul cel dumnezeiesc precum ne este rânduit. Să mâncăm şi să
bem, odată sau de două ori, pâine şi legume, vin şi untdelemn câte odată şi
chiar peşte şi brânză, cu cuvenita înfrânare, nu după voia sau socoteala
noastră, în care caz se socoteşte păcat, ci precum v-am învăţat, prin
blagoslovenie.
Apoi, când dormiţi şi vă odihniţi, când şedeţi şi vorbiţi, când vă
veseliţi, toate să se facă cu bună socoteală şi cu înţelepciune. Deasemenea,
când lucraţi sau ceva sădiţi, sau semănaţi, sau zidiţi, sau altceva lucraţi,
după putinţă şi după trebuinţa noastră, să fie ascultarea voastră cu bună
rânduială, şi nu vom cădea din cinstea sfinţilor părinţi.
Vi se pare, oare, că acest lucru nu face parte din minunile cele mari:
izgonirea dracilor, tămăduirea orbilor, curăţirea leproşilor, învierea
morţilor, schimbarea stihiilor, mutarea munţilor dintr-un loc într-altul,
uscarea mărilor şi ţâşnirea apelor din pământ sec; adică a se aduna oameni
din multe locuri şi oraşe, şi din multe neamuri şi state să se facă o adunare
întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să se unească într-un tot
desăvârşit şi într-o lucrare, să fie ca un trup cu multe suflete, însă nu cu
gândul cu cugetul spre rău, ci spre sfatul lui Dumnezeu şi spre
închinăciunea Sfintei Treimi? Acest fel de unime nu poate să o strice un
om, nici chiar tiranii, nici împăraţii, nici însuşi diavolul, că ştiţi
ce s-a grăit
marelui nostru Pahomie despre mănăstirea sa. Aşa dar şi ceata noastră este
mare şi vrednică de asemănat cu minunile cele mari; că avem de ce să ne
mirăm întru ale noastre fapte, numai de vom vrea să petrecem viaţa cu
cuviinţă. Oare nu se izgonesc demonii şi dintre noi? Oare nu ard în toate
zilele, oare nu strigă în tot ceasul? Au nu izgonim, prin lupta împotriva
poftelor, pe dracul desfrânării; prin strădanie, pe al lenii; prin blândeţe, pe
al mâniei; prin răbdare, pe al pismei; prin tăcere, pe al grăirii de rău şi al
altor multe patimi? Iată dar, de veţi vrea, sunteţi şi făcători de minuni. Şi să
ştiţi că acest război al vostru, pe care-l purtaţi împotriva patimilor, îl
primeşte Dumnezeu întocmai ca pe osteneala pustnicilor şi a stâlpnicilor,
care au săvârşit minuni fără de nici o scădere sau osebire.
Iar de mint eu, ca un viclean, înşelător sau izvoditor de cuvinte, nu
mint sfinţii; de laud numai eu obştea, mai bine să tac. însuşi Domnul nostru
Iisus Hristos, prin vieţuirea de obşte a celor doisprezece ucenici, iar mai pe
urmă şi dumnezeieştii Apostoli prin cetele de patru şi cinci mii luminat au
arătat şi ne-au învăţat obştea. Cum puteţi să vă împotriviţi? Şi să nu
mărturisiţi împreună adevărul cuvintelor mele? Iată dar că aşa este adevărul
23
după cum este şi fiinţa lucrului; numai să petrecem, fiii mei, viaţa noastră
în darul lui Dumnezeu, cu grijă şi cu osârdie, şi să ne silim a împlini şi lipsa
celorlalte fapte bune, spre îndreptarea noastră şi mai vârtos decât voi toţi a
mea, ticălosul, care sunt lipsit cu totul de toate. Hristos Dumnezeul nostru
să vă întărească în frica Sa, ca să vă faceţi bărbaţi desăvârşiţi. Că El este
viaţa şi puterea noastră, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 6
DESPRE SMERENIE ŞI DESPRE DATORIA
CELUI SÂRGUITOR CA SĂ STRĂLUCEASCĂ
ÎN SLUJBE, CU PLECĂCIUNE, CU SMERENIE
ŞI CU GÂND BUN
Fraţi, părinţi şi fiii mei, datoria ce vă sunt dator, adică aducerea
aminte de cele folositoare şi izbăvitoare de suflet, iată şi acum mi-o
împlinesc, prin acest smerit şi slab al meu cuvânt. Care datorie? O, de m -ar
învrednici Domnul să o pot face nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta; pe
deplin duhovnicească, iar nu numai în faţă, nici spre fala, fără de nici o
pildă de fapte bune. Că atunci nu mi s-ar mustra ticăloşenia, nici mi
s-ar ponosi necuvioasele mele fapte şi nu aş fi altora dascăl şi
povăţuitor şi
învăţător rău şi orb, iar nu următor al lor.
Deşi grăiesc, cum zic, despre împlinirea datoriei mele, ştiu că din
cuvântul meu nimic nu vă veţi folosi, însă am mare nădejde că voi ca un
pământ bun şi roditor, primind sămânţa, cu toate că este slabă, veţi da rod
însutit de fapte bune. Faceţi-vă dar, o prea iubiţilor mei fraţi şi fii, ţarină
bogată cu lumina cunoştinţei lui Hristos, ca să ajungeţi să fiţi grâu curat,
ales din pleavă şi vrednic de jitniţa Domnului, cum să ajungeţi aşa, o
fraţilor? Nu într-alt chip, să nu vă înşelaţi, ci să săvârşiţi ceea ce
aţi început:
adică să creşteţi în fapte bune, să sporiţi în toate darurile şi roadele Duhului
Sfânt, care sunt: dragostea, răbdarea, smerenia, pacea şi supunerea. Astfel
lepădând omul cel vechi, vă veţi înnoi şi vă veţi înălţa la ceruri printr-o
viaţă fără de prihană. Pentru ca să câştige rodul supunerii sale, cel supus se
cade să se supună atât celor mari, cât şi celor mici, la orice va fi chemat, şi
să fie săritor la toate.
Să nu se socotească nimeni de neam, nici că are ani mulţi în cinul
călugăresc, că ocupă o treaptă mai înaltă, că s-a trudit mai mult, că are
minte mai isteaţă sau că are talent de laudă. Să nu se mândrească, spun,
pământul, nici să se fălească cenuşa. Nici să ceară cutare sau cutare lucru,
24
crezând că i se cuvine, căci numai gândind acest lucru, este o mare
primejdie.
Sârguitorul la slujbe şi silitorul la ascultarea rânduită să se nevoiască
şi mai mult, ştiind că nu slujeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu. Iar ca să se
dovedească lucrător vrednic, să nu se împotrivească chiar la slujbe mai
grele ci, săvârşind porunca cu bucurie, să prisosească în silinţa lui şi pentru
ajutorarea altui frate. Să fie încredinţat, că plata lui este multă în împărăţia
cerurilor, în locaşul drepţilor, în desfătarea mucenicilor, în fericirea
cuvioşilor.
Mai mult chiar, să nu se lenevească sau să cârtească nici chelarul,
nici cel rânduit pentru îngrijirea bolnavilor, nici grădinarul, nici
viierul, nici
bucătarul, nici economul, nici canonarhul, nici deşteptătorul, nici
aprinzătorul de candele, nici ajutorul de bucătar, nici unul din cei cu alte
ascultări: legătorie, vrednicie sau dar. Toate să le săvârşiţi cu osteneală
neîncetată şi cu pofta nepotolită a veşnicilor bunătăţi.
Să ne sârguim, iubiţilor, suferind cu mulţumire toate şi săvârşind
orice cu bună rânduială, ca să folosim şi nouă dar şi celuilalt frate sau
vecin, atât trupeşte cât şi sufleteşte.
Urmând aşa, veţi avea mângâietor în scârbele voastre pe Fiul lui
Dumnezeu, care din supunere S-a pogorât la atât de mare smerenie, încât,
Stăpân fiind, S-a făcut slugă şi a gustat moartea cea mai amară, moartea pe
cruce.
Ce bucurie nespusă! Ce veselie nepovestită! Şi pentru mine,
păcătosul şi deznădăjduitul, şi pentru voi, cari împliniţi poruncile lui
Dumnezeu, când aud aici, că se laudă neîncetat buna voastră rânduială,
viaţa cuviincioasă şi lupta ce duceţi fără odihnă împotriva patimilor; mai
vârtos când mă gândesc la desfătarea veacului viitor, în slava feţii lui
Hristos Dumnezeu, împreună cu cetele îngereşti şi cu adunările cuvioase -
acolo, zic, unde este aşezarea tuturor celor ce se bucură.
Fraţii mei prea cinstiţi! Toată această aducere aminte, toată
învăţătura, toată osteneala şi truda ticăloşiei mele şi toată râvna dragostei
mele duhovniceşti pentru voi nu au alt rost, decât să câştig mântuirea şi
ispăşirea voastră. Adevăr grăiesc vouă, fiii mei prea iubiţi, bărbaţi ai
poftelor duhovniceşti, şi lucrători ai Domnului, oameni curaţi de toată
răutatea - întocmai ca pruncii, norod ales şi israilitean, slujitori
ai Bisericii
Domnului, fiii lui Savaot şi ai lui Merari, voi cari ridicaţi vasele prea
cinstite ale trupului cel adevărat! Hristos să vă mântuiască şi să vă
păzească, pentru ca să săvârşiţi calea şi strădania voastră.
Că Lui I se cuvine cinstea şi slava, în veci. Amin.
25
CUVÂNTUL 7
CEI CE AU LĂSAT TOATE ŞI AU URMAT LUI HRISTOS,
CHIAR DE VOR FI SĂRACI CU DUHUL,
VOR PRIMI PLATĂ
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei. Voi primiţi cuvântul meu smerit,
întocmai ca un pământ bun şi gras. Voi rodiţi pururea şi odrăsliţi ca un rai
împodobit cu frumuseţea faptelor bune, ca să văd faptele voastre, fraţilor, şi
să cunosc silinţa voastră; să mă bucur de blândeţea unuia sau de râvna
călduroasă a altuia, de liniştea cutăruia şi de cântarea celuilalt, de osteneala
unuia sau de privegherea altuia, fiindcă inima mea se bucură de orice faptă
bună. în scurt, aş vrea să găsesc la toţi sârguinţă neîncetată şi silinţă
necontenită pentru întărirea vieţii voastre de obşte. Mai ales, când văd pe
unii dintre fraţi care, luptându-se cu vitejie şi suferind bărbăteşte,
s-au silit
şi, puţin câte puţin trudindu-se pentru Domnul, şi-au schimbat viaţa, s-au
îmbunătăţit - petrecând acum ca fraţii cei sfinţi - deşi mai înainte erau robiţi
de patimi, de obiceiuri rele şi de năravuri necuvioase.
în adevăr, dragostea lui Hristos poate mult şi săvârşeşte toate cu
lesnire: smereşte pe cei mândri, face postitori din cei obişnuiţi cu mâncările
şi băuturile, înduplecă pe bogaţi să primească sărăcia de bună voie. Nu mă
mir atât de aceştia, cât, mai ales, de toţi careau lăsat toate pentru
Evanghelia lui Hristos, încât, unii au părăsit părinţii, alţii pe fraţi, alţii
soţiile, alţii rudele, patria şi casele lor, iar unii au părăsit obiceiurile,
năravurile şi patimile. Această lepădare este tot aşa de mare, ca lepădarea
de bunătăţile numite mai sus.
De multe ori, este adevărat, pe cei slabi nu-i socotim vrednici de
nimic şi nici nu-i numărăm între fraţii destoinici. Aceştia, însă, au mai
multă şi mai mare osteneală, dacă nu alta măcar aceea de a se sili să se rupă
de tirania firii, de lanţurile obiceiurilor şi de dragostea alor săi, adică: de
părinţi, rude şi prieteni. Numai acest lucru este de-ajuns, ca să li se
socotească întocmai ca o mucenicie şi să poată zice către Domnul nostru
Iisus Hristos cum a zis verhovnicul Petru: „Doamne, iată noi am lăsat toate
şi am venit după Tine; ce va fi nouă?" Şi li se va răspunde, că la a doua
venire, vor şedea pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece
seminţii ale lui Israil.
Deci, o fraţilor, dacă se găteşte nouă plată atât de mare, cum să nu ne
silim spre fapte bune! Cum să nu suferim pentru Hristos orice scârbă şi
nevoie: post, priveghiere, defăimare, supunere, spovedanie, părtăşie la
slujbele bisericeşti şi orice osteneală, după proorocia: „Pentru Tine ne
26
omorâm în toată ziua; socotitu-ne-am ca oile spre junghiere"! Iar voi, fiii
mei, nu sunteţi departe de această proorocie, Pentru că şi voi vă junghiaţi în
toate zilele prin tăierea voinţei voastre, prin rănile mustrărilor, prin viaţă
sub ascultare, prin vărsarea sângelui inimilor voastre; dacă nu la arătare, cel
puţin prin durerea ascuţită a strădaniei voastre vă socotiţi întocmai ca
mucenicii şi veţi lua cununa neveştejită a slavei, aşa cum zice apostolul.
Nu vă spun minciuni, fiii mei, nici înşel mintea voastră - ferească
Dumnezeu. Mai degrabă, las la o parte câte ceva din adevăr, fiindcă prin
întunecimea mea abia vă dau o umbră a lucrurilor. Sunteţi, în adevăr,
vrednici de mare plată, dacă veţi asculta acestea cu bună osârdie, căci
fericit este cel ce nu numai ascultă aceste graiuri, ci le şi face.
Bine ar fi mie, o, ticălosul, să fiu ocărât, lovit cu palmele peste
obraz, batjocorit şi să sufăr toate patimile lui Hristos, ca să iau
încă de aici iertare de păcate şi să câştig cerească slavă. Pentru că
prigonirea, uciderea şi orice scârbă sunt
lucruri înfricoşate; dar mai înfricoşat lucru este iubirea lumii, care
iubeşte trupul cu patima, cu toate că sufletul este mai de preţ şi
împreună cu el
câştigă şi trupul bunătăţile cele făgăduite.
De aceea, fiii mei, doresc ca, lumina dreptei cunoştinţe să
strălucească în voi, dragostea de Dumnezeu să vă rupă de lume, pofta vieţii
veşnice să omoare dorinţele trupului vostru, Dumnezeu să vă povăţuiască şi
să vă suie la cea mai înaltă stare - plinirea făgăduinţelor creştineşti, să
întărească inimile voastre, să îndrepteze gândurile voastre şi să nu lipsească
pe nici unul din voi de partea cea bună şi de moştenirea câştigată de fraţii
voştri cari au adormit în Domnul.
în adevăr, acolo vom merge şi noi, cu toţii ne vom cunoaşte unii pe
alţii şi ne vom vedea cu altfel de cunoştinţă. Iar de se va întâmpla să
dobândim acele bunătăţi, pe care ochii nu le-au văzut, urechile nu le-au
auzit şi inima omului nu le-a gustat, fericiţi vom fi în Hristos Iisus Domnul
nostru, a Căruia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 8
VIEŢUITORII DE OBŞTE SE ÎNCUNUNEAZĂ
ÎNTOCMAI CA MUCENICII
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei. Nădăjduiesc că atunci când vă învăţ
cuvântul smereniei mele, nici eu să nu mă ostenesc în zadar, nici voi să
pierdeţi vremea, ascultând. Această osteneală nu este veşnică, ci va veni,
fiilor, vremea tăcerii desăvârşite, Pentru că nu suntem nemuritori şi în scurtă
vreme, când va voi Domnul, eu sau voi, vom ieşi din această viaţă. Iar
27
scopul nostru este să purcedem în călătoria obştească numai cu fapte bune
şi cu plinirea poruncilor ca, astfel, ieşirea noastră din lume să fie plăcută
Domnului nostru Iisus Hristos.
Care este, deci, folosul învăţăturii? Să ascultăm, să înţelegem şi să
chibzuim ca să împlinim poruncile, cu toate că în lunga noastră viaţă vom
suferi scârbe, tulburări, ispite de multe feluri, osteneli trupeşti şi lupte
sufleteşti.
Văd eu însumi, cu ochii mei, o, fraţilor, că neîncetat şi cu toţii vă
nevoiţi în, slujbele voastre: unii din voi priveghia ţi până se dospeşte pâinea,
vă trudiţi mâinile s-o frământaţi, vă dogoriţi la focul cuptorului; alţii vă
osteniţi cu săpatul viilor; alţii vă trudiţi pe drumuri, umblând pentru
împlinirea ascultărilor; alţii vă îndeletniciţi cu lucrul de mână, cu cusătura,
cu scrisul, cu spălatul rufelor; alţii la bucătărie, la masă, la vase,
la chelărie,
la îngrijirea bolnavilor. Apoi, alergaţi cu toţii la slujbele bisericii: ceasul
întâi, al treilea, al şaselea şi al nouălea, la vecernie şi
pavecerniţă, la care, stând cu evlavie, vă poftesc să vă rugaţi cu
umilinţă şi să cântaţi cu osârdie,
nu cu lene, căci cei ce se lenevesc cad sub osândă - aşa cum este scris:
blestemat, cel ce face lucrul Domnului cu lenevie, în scurt, mă gândesc
pururea la osteneala voastră, la nevoia şi scârba ce înduraţi.
Vă rog însă, fraţilor, să nu vă întristaţi, Pentru că îndurăm toate
acestea pentru Domnul care ne-a iubit - după cum zice Apostolul.
Oricât ar fi de mare osteneala, s-o îndurăm cu veselie; Pentru că din
această osteneală
răsare pentru noi bucuria veşnică şi desfătarea fără de sfârşit. Să ne sârguim
mai cu deadinsul, să ne îndemnăm unul pe altul la mai mari nevoinţe şi să
ne silim la această povară mucenicească a obştei. Să nu ne temem de nimic
şi să nu ne întoarcem înapoi, ca să ne pierdem şi trupeşte şi
sufleteşte, ca acela care, ieşind din iezer, a intrat în baie şi a
pierdut cununa, de care s-au învrednicit ceilalţi treizeci şi nouă.
Aşa vă rog, fraţilor: staţi cu vitejie, fiţi neîncetat cu grijă, luptaţi-vă
necontenit, sârguiţi-vă fără preget, pliniţi cu deadinsul toată fapta bună că
iată, Hristos a întins mâna să vă încununeze, a deschis braţele să vă înalţe la
ceruri şi să vă sălăşluiască în veşnica odihnă. întru răbdarea noastră, să
câştigăm sufletele noastre. Frica morţii să nu fie pricină de încetare a
ostenelelor voastre, ci mai de grabă, îndemn către mai multă trudă, ca unii
ce peste puţin timp vom scăpa de trup. Pentru dragostea lui Dumnezeu,
păziţi-vă în starea cea bună, cu întreaga înţelepciune, în dragoste
duhovnicească, ferindu-vă de îndrăzneală, ca de focul care arde orice faptă
bună sufletească. Smeriţi-vă unul către altul, cu dragoste şi fără cârtire, fără
pizmă şi zavistie, fiecare socotind binele vecinului, binele său. Răbdaţi,
adeseori, chiar şi cuvântul de mustrare al fratelui, iar nebăgarea în seamă
din partea celui mic, când se întâmplă scârba chiar, să le primim cu bucurie
ca pe o doctorie sufletească, învinovăţindu-ne pe noi singuri că cu dreptate
28
suferim toate, şi încă nu după cum ni se cade. Din acest fel de a gândi se
naşte smerenia, blândeţea, nefăţarnica mărturisire, adevărata supunere; cu
un cuvânt, tăierea desăvârşită a voii. Dar, de vom începe să ne îndreptăţim
singuri - anume: că am pătimit cutare ascultare degeaba, că am îndurat
cutare mustrare fără de vină, că nu eram vrednic de cutare mustrare şi încă
multe altele - aţâţăm în inima noastră văpaia cârtirii şi în suflete
focul lipsei
de răbdare. Unindu-se şi aprinzându-se şi cu altele: cu nesupunere, cu
grăirea de rău, cu nemulţumirea, ajung la sfârşit la hulă nu numai împotriva
fraţilor sau a mai marilor, ci chiar împotriva Ziditorului a toate. Şi ce lucru
este mai înfricoşat şi mai greu, decât acesta!
De aceea fraţilor, se cade să slujim Domnului în toate cu frică şi în
toate să strălucească răbdarea noastră pentru că aceasta este mucenicia. Iară
cine are râvnă să se mântuiască, o caută cu osârdie, pătimeşte muncile
obştei - ca nişte pedepse ale tiranilor, pentru Hristos - şi, luptându-se cu
vitejie împotriva ispitelor, nu îngenunche înaintea idolului Baal, nu închină
sufletul patimilor, nu se leapădă de paza celor făgăduite, atât la botez, cât şi
la călugărie; ci rămâne până la sfârşit în mucenicie. Petrecând astfel, să ştiţi
că vieţuirea noastră de obşte ni se va socoti mucenicie, cu drept cuvânt, şi
osteneala noastră va fi socotită întocmai ca vărsarea sângelui sfinţilor
mucenici - după cum mărturisesc sfinţii Părinţi.
Să nu creadă, însă, cineva că dacă a răbdat odată o mustrare, s-a
mărturisit cinstit odinioară - fără să ascundă ceva duhovnicului său - şi a
împlinit vreo ascultare cu toată smerenia şi fără cârtire, şi-a făcut datoria pe
deplin. Nu, nicidecum să nu vă înşelaţi, căci este scris: „Cine va răbda până
la sfârşit acela se va mântui". Râvnă către fapte bune şi sârguinţă către
mântuire, poţi spune că au toţi, dar dacă nu-i statornică şi până la sfârşit, e
ca focul de câlţi care se aprinde puţin şi apoi se stinge. Dumnezeu este
veşnic, împărăţia Lui nesfârşită, bunătăţile Lui nemărginite. Deci, El vrea
ca şi osteneala noastră să n-aibă sfârşit; adică, atunci să înceteze osteneala
noastră, când se va sfârşi trupul nostru. Cât vom sufla, şi cât vom mişca, tot
cu grija sufletului să fim, căci, după cum s-a zis, sfârşitul încununează viaţa
omului şi numai când iese sufletul (mai bine zis, după ce iese) se
pecetluiesc faptele ostenitorului, nescăpând de primejdie cât are suflet.
Aveţi, deci, mare grijă, fraţilor, de sufletele voastre, Pentru că nu se
pierde şi nici nu se câştigă de două ori. în iad nu-i pocăinţă. Numai
aici avem timp de fapte bune. Siliţi-vă, dar, şi deosebit şi împreună,
la
ascultările rânduite. Săvârşiţi-le cu smerenie şi cu dragoste şi veţi fi mai
câştigaţi, decât făcând fapte mari şi bune fără blagoslovenie. Căci rodul
ascultării făcută cu blagoslovenie este smerenia, iar floarea faptei pe care tu
singur o crezi bună este mândria.
Fraţilor şi părinţilor, să nu credeţi că vă silesc să vă supuneţi mie,
pentru repausul meu, pentru slujbă trupească sau pentru slavă omenească.
29
Vă jur, că nu vă învăţ pentru aşa ceva, ci vă învăţ numai pentru mântuirea
sufletelor voastre, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru a vă învrednici să vă
veseliţi în împărăţia cerurilor cu părinţii noştri şi să dănţuiţi cu marele
Antonie, lumina luminilor, cu purtătorul de Dumnezeu Eftimie şi cu
străduitorul Pahomie - acolo unde este prea lăudatul Sava, prea fericitul
Teodosie, de Dumnezeu luminatul Doroftei Dometian, prea sfinţitul
Acachie, Vasile, Zaharia purtătorul de Duh şi Astref ascultătorul de
Dumnezeu. Sau, ca să nu lungesc vorba, acolo unde sunt Petru şi Pavel,
verhovnicii apostolilor, acolo unde sunt loca şurile ierarhilor,
preoţilor şi ale
sfinţilor mucenici. De nu ne-om învrednici să ne numărăm cu ei, cel puţin îi
vom vedea. Mai mult, nădăjduim să vedem faţa prea cinstită a împărătesei,
Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu, şi să ne închinăm la picioarele
ei. îndrăznesc să adaug, că poate vom vedea chiar pe Stăpânul tuturor şi
Domnul nostru Iisus Hristos, căci, precum spune dumnezeiescul Pavel,
după ce ne vom răpi în nori întru întâmpinarea Domnului, pururea cu
Dânsul vom fi.
Aşadar, cine nu se va bucura de această slavă, bucurie şi viaţă, gătite
din veci pentru noi! Cine nu se va aprinde de focul dragostei pentru Hristos,
făcând cele cuvenite! Numai eu m-am depărtat de Dumnezeu, din pricina
faptelor rele. Numai eu m-am unit, ticălosul, cu demonii vicleni, ca o slugă
a lor. Pentru care, rugaţi-vă cu deadinsul şi pentru mine, fraţilor, ca să mă
mântuiesc şi eu nevrednicul - prin rugăciunile voastre - în Hristos Iisus
Domnul nostru. Căruia se cuvine slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 9
BOLNAVII SĂ ÎNDURE CU MULŢUMIRE,
CĂCI AU PLATĂ MAI MARE
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei. încep să mă bucur, văzând viaţa
voastră. Aţi pornit spre bine, întocmai ca într-o călătorie neobişnuită în care
călătorul, întâi, se mâhneşte şi se întristează, apoi, începând să se deprindă
cu drumul, fiindcă se mai întăresc vinele şi se vlăguieşte trupul, nu mai
sufere atâta oboseală. Tocmai aşa se întâmplă şi cu cei ce încep să umble în
calea Domnului, mai ales acum, când ne-a ajutat Dumnezeu să biruim truda
cea dintâi, când am învăţat şi am cunoscut calea cea dreaptă şi căile
netezite, când ştim că puţin câte puţin şi încetul cu încetul ajungem la
sfârşitul ei.
Cu atât mai mult, fiii mei, să umblăm pe calea împărătească, să
30
numărăm milele - adică măsurile ei, cum zic sfinţii Părinţi, să ne ferim de
cele două prăpăstii de pe marginile drumului. Aceste prăpăstii sunt:
neîmplinirea datoriei noastre şi prisosirea nevoinţei, după mintea şi măsura
noastră - adică: ieşirea din canonul şi din porunca dată, atât la mâncare cât
şi la băutură, la priveghiere, la cântare şi la rugăciune, fără petrecerea în
tăcerea inimii, în tainica lucrare a sufletului, în desăvârşita spovedanie a
faptelor. Orice se arată nouă, chiar dacă suntem păcătoşi, este lumină; iar
acela care umblă în întunerecul nemărturisirii, neştiind unde merge, cade în
prăpastie şi crezând că face un lucru plăcut lui Dumnezeu, el atrage mânia
lui Dumnezeu asupra sa şi dă prilej de scandal şi celorlalţi fraţi. De aceea,
fiilor, mergeţi pe calea supunerii către care sunteţi chemaţi şi nu începeţi
lucruri peste puterea voastră, nici iscodiţi lucrurile necuprinse şi
nepricepute ale supunerii - chiar şi lucrurile de multe feluri ale vieţii mele,
marele povăţuitor şi egumenul vostru - ca nu cumva, prin astfel de iscodire,
văzând rău, să vă ucideţi sufletele.
Multă osteneală îndură, la început, cel ce intră în obşte, până se lasă
de obiceiurile lumeşti şi până alungă din mintea lui lucrurile învăţate şi
scrise în viaţa de dinainte. Când ajunge la limanul negrijirii şi iubirii lui
Dumnezeu, el pare scăpat din furtuna şi marea grijilor şi tulburărilor
lumeşti.
Dar mai multă trudă şi grijă are acela care, după încercarea acestui
fel de viaţă şi după izbăvirea de grijile şi faptele trecătoare ale lumii, caută
să rămână neclintit şi fără pagubă sufletească. Pentru că ne ispitesc
gândurile, necontenit, gânduri cari vin sau singure sau sunt aduse de
corsarii diavoli, care vor şi se străduiesc în toate felurile să înece în marea
grijilor lumeşti corabia sufletelor noastre, nesuferind s-o vadă încărcată cu
bunătăţi, însă, de vom lua seama la vântul subţire care tulbură smerenia
noastră şi caută să ne arunce în mândrie, de vom asculta de povăţuitorul
nostru şi nu vom umbla după voia noastră, atunci în chip sigur ajungem la
limanul împărăţiei cerurilor.
Să căutăm, deci, fraţilor, să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca
porumbeii, trudindu-ne mereu în fapte bune şi de laudă, îndeletnicindu-ne
fiecare, cu râvnă, cu lucrul mâinilor, fie că eşti scriitor, fie că eşti plugar,
zidar, lemnar, chelar, bucătar, trapezar, sau te-ai învrednicit de altă
ascultare în mănăstire. Şi ferice de aceia care se silesc, cu răbdare, la
supunere şi nu se socotesc cap între fraţi, nici nu pierd ceasul şi ziua în
zadar, în vorbe deşarte, în pricini sau în iscodiri despre unul sau despre
altul, căci cei care fac altfel nu se vor îndrepta, ticăloşii, de
greşala gurii lor
şi nu plac nici Domnului şi nici mie.
Vreau, însă, să vă grăiesc despre bolnavii, de care aud că n-ar suferi
cu mulţumire cele ce li se întâmplă dela Dumnezeu, şi vreau să arăt şi
nevoia ca să rabde. Când spun că nu este pronie dumnezeiască, mint faţă de
31
Dumnezeu care ne-a dăruit bunătatea Sa şi cele de care nu suntem vrednici.
Oare nu s-au rânduit bărbaţi cu evlavie şi cu înţelepciune la această slujbă?
Nu se dă pentru bolniţă pâine albă, într-adins făcută, vin, untdelemn,
măsline şi altele de multe feluri, pentru mângâierea lor? N-au baie şi
odihnă? Atunci de ce cârtiţi şi cu cine vreţi să vă asemănaţi, ticăloşilor şi
nebunilor? Vreţi, negreşit, să rămâie şi oasele voastre în pustie ca ale
evreilor de altădată? Ce spune cârtitorul? Ba că i-a schimbat pâinea, ba că
i-a prefăcut vinul şi nu-i dulce la băut. De unde să avem şi dulce şi vechi,
ticălosule? Ai uitat făgăduiala că vei petrece întocmai ca sfinţii părinţi,
pentru care paharul de oţet era un pahar foarte dulce şi cari primeau cea mai
amară bucăţică cu mulţumire? Nu fiţi nebuni, ci veniţi-vă în fire odată şi
răbdaţi cu smerenie, căci numai aşa pâinea goală şi puţinele verdeţuri vi se
vor părea dulci şi vor fi folositoare sănătăţii voastre, încetaţi cu
tânguiala şi
cu cârteala, căci nu vă sunt de folos. Nu mâhniţi prin vorbele voastre pe
fraţii din afară, nu le tulburaţi liniştea sufletelor, nu le zdruncinaţi pacea
inimilor, începeţi de vă sculaţi şi la slujba bisericii, cât sunt
nopţile mari, ca
să învăţaţi troparele, catismele şi sedelnele slujbei, căci prin frumoasele
cântări se luminează şi sufletul dar şi trupul se uşurează şi se subţiază. Nu
mai trândăviţi, ca nu cumva din prea multă odihnă a trupului, să se ridice
trupul împotriva sufletului.
Ştiu sila dracilor şi războiul poftelor, dar cunosc şi legătura dragostei
voastre. Deci, înarmaţi-vă şi vă uniţi cu toţii, umblând într-un duh şi într-un
suflet. Slăviţi pe Dumnezeu, pentru însănătoşirea şi întoarcerea fratelui
vostru Serapion, că mort a fost şi a înviat, pierdut şi s-a aflat,
fiindcă iarăşi
a îmbrăcat cinul sfânt, pe care îl lepădase mai înainte, când greşise
împotriva lui Dumnezeu. Rugaţi-vă, aşadar, lui Dumnezeu să-l întărească şi
pe el şi pe noi şi să vă învrednicească să săvârşiţi ostenelile voastre în
Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava şi puterea împreună cu Tatăl
şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 10
DESPRE PRIETEŞUGUL ÎN ASCUNS ŞI
NECUVIOS DINTRE DOI FRAţI
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, viaţa noastră se aseamănă cu marea.
Gândiţi-vă cât este de liniştită această viaţă câte odată şi cum deodată se
dezlănţuie asupra noastră furtuna şi vântul năpraznic, tulburând traiul
nostru prin îndrăzneala deşartă şi prin obrăznicia unuia din fraţi, pe care,
din pricina răzvrătirii, prin rugăciunile părintelui meu şi al vostru,
l-a certat
32
Hristos, ca pe marea de altădată, căreia i-a zis: „ Taci, astâmpără-te" şi s-a
făcut linişte.
Eu, fraţilor, m-am înfricoşat şi atât m-am împuţinat, încât puţin a
lipsit să nu cad în deznădejde. Pentru că acei cari mi se păreau stâlpii
celorlalţi fraţi şi ochii mei sfătuitori de totdeauna s-au dovedit, atât pentru
mine cât şi pentru fraţii putreziciunea şi orbirea obştei.
Dar să nu deznădăjduim, fraţilor. Fiindcă, cu cât se afundă cineva în
desfrânare, cu atât se ridică mai mult şi cu cât se împotriveşte mai înainte
de cădere, cu atât, după aceea, sporeşte cu deadinsul în credinţă.
Acum mădularele mele s-au strâns, iarăşi, laolaltă, după cum ştiţi şi
voi. Ciudat a fost lucrul care mi s-a întâmplat, nu însă de mirare, fiind un
lucru întâmplător, cu toate că-i necuvios. Dar de vreme ce s-a petrecut, să
învăţăm din urmarea lui ca să fugim de toate pricinile care i-au dat naştere,
îndeosebi de ruperea din rânduiala fraţilor, adică, umbletul de capul tău,
care la călugări ia naştere din mândrie şi necredinţă.
Să răbdăm fiecare, fraţilor, în nevoinţa la care suntem chemaţi; să nu
ne întindem mai mult şi să nu începem lucruri peste puterea noastră, căci
vom cădea. Trebuie, mai ales, să avem în minte cuvântul smereniei şi cele
zise către apostoli: „Celce va să fie mai mare, să fie slugă tuturor,
şi cel dintâi să fie cel mai de pe urmă"
însă cunoaşterea firilor şi starea rânduielii lor, nouă ni s-a dat, nu
vouă, căci numai aşa se pot păzi hotarele bunei rânduieli. Să lipsească, deci,
dintre voi întrebările şi răspunsurile nefolositoare. De vă supără cineva,
trimiteţi-l la mine, pentru răspuns. Fiindcă eu sunt propovăduitorul, deşi
sunt mic ca un ţânţar, şi păzitorul celor hotărâte de sfântul Vasilie cel Mare.
Când greşeşte proiestosul, proiestoşii să-l îndrepteze. Şi voi ştiţi, că am
primit să sufer chiar şi luptă pentru acest lucru, nu oricum s-ar întâmpla, ci
aşa cum v-am mărturisit mai înainte, şi eu fac parte dintre voi, fra ţilor, mă
vedeţi şi vă văd, dar cu cuviinţă şi cu desăvârşită smerenie, însă a vă mustra
şi a vă astupa gurile, nu-i un mare câştig, iar a certa şi oropsi, cu vorbe
peste măsură de mustrătoare, este deasemenea lucru primejdios.
Pricina căderii, după mine, nu vine din altceva decât din prieteşugul
şi legăturile unuia cu altul, nepotrivite cu buna rânduială. Feriţi-vă de unii
ca aceştia, nici măcar nu-i ascultaţi; fugiţi ca de foc, când încep să vă spună
vorbe care slăbesc credinţa voastră pentru egumen. Pentru că, puţin câte
puţin, strecurându-se sminteala, ajunge să întineze chiar şi pe "capul
mântuirii voastre.
Afară de mine, nu puteţi avea alt dascăl sau povăţuitor, nici să
îndrăzniţi să spuneţi taina voastră la altcineva, nici să vă bateţi joc ca de
nişte basme de cuvintele grăite de mine pentru mântuirea voastră, nici să
iscodiţi ce este aceasta sau ce-i aceia; să nu faceţi aşa. Ci, îndată ce cade
cineva în necredinţă sau săvârşeşte vreo sminteală în obşte, alergaţi la mine
33
şi mi le spuneţi.
Iar dacă vreun nepricopsit sau neiscusit ar zice că voi ajunge pentru
aceasta urât şi hulit de fraţi, să nu vă înşelaţi. Că, dacă sunt
adevăraţi fii şi
fără sminteală, vor face la fel şi vă vor lăuda, iar de nu sunt
adevăraţi fii, la
ce-ţi foloseşte lauda lor?
Din nou vă aduc aminte şi vă rog pe toţi să vă spovediţi cât mai des
şi să nu ţineţi ascuns în inima voastră nimic nemărturisit, căci multă râvnă
va câştiga inima voastră. Sporiţi faptele bune de până acum şi mergeţi pe
drumul ostenelii, prea iubiţi fraţi. Răbdaţi cu vitejie orice: ocări, osteneli,
mustrări, scârbe, nevoi, gânduri întunecate, văpaia lenii şi orice altă ispită
care vine asupra voastră, având în toate nădejdea spre Domnul şi, ajutor
nebiruit, plinirea poruncii şi a faptelor bune. Mereu cu pomenirea morţii în
minte, să vă tăiaţi voia în toate zilele.
Că aşa vă veţi învrednici de cununa muceniciei şi veţi dănţui cu
îngerii în împărăţia cerurilor, întru Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia
este slava în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 11
SE CUVINE SĂ NE SUPUNEM STAREŢULUI,
CA FIERUL ÎN MÂNA FIERARULUI, PENTRU CA
SĂ VIEŢUIM FĂRĂ NICI O GRIJĂ
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, văd că din zi în zi ceata fraţilor se
înmulţeşte, ca o holdă roditoare. Mă tem aşadar, că sămânţa smeritului meu
cuvânt nu este îndestulătoare şi bună şi nu poate cuprinde toată holda, ca să
curăţească prin propoveduire, aşa cum se cuvine mărăcinii, să are şi să
semene peste tot sămânţa poruncilor dumnezeieşti, pentru o desăvârşită
curăţire. însă, mă silesc şi eu cât pot, doar de vă veţi folosi. Dar şi voi,
fraţilor, ca pământul bun, rodiţi, cum zice Domnul, şi nouă şi Lui mântuirea
sufletelor voastre.
Ne trebuie mare osteneală, după zisa proorocului David, până să
intrăm în jertfelnicul Domnului şi să cunoaştem cea din urmă hotărâre a Sa.
Deci, trebue să trudim şi să năduşim în osteneli duhovniceşti, să râvnim
după cele bune, să alergăm sufleteşte, ca să ajungem la sfârşitul ostenelilor
şi să câştigăm cununile biruinţii, prin moarte cinstită.
Voi ştiţi că osteneala naşte odihna. Foamea şi setea gâtlejului şi
scârbele au drept rod bucuria cea nemuritoare; văpaia gurii izvorăşte apa
vieţii veşnice zice Domnul, aşa cum mărturiseşte David cântăreţul celor
sfinte; „Cel ce seamănă cu lacrimi, întru bucurie va şi secera".
34
Fiindcă ştiţi aceste lucruri, fericiţi veţi fi dacă le veţi face; omul
nebun nu va cunoaşte, însă, şi neînţeleptul nu va pricepe aceste lucruri. Voi
însă, sunteţi înţelepţi, pricepuţi şi iscusiţi; aşa că unele din faptele bune
le-aţi priceput, unele le pricepeţi acum, iar altele le veţi pricepe mai târziu.
Săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu doar, nu are hotar. Căci cu cât iubeşte
omul pe Dumnezeu, cu atât vede că este departe de desăvârşire şi se
smereşte.
Iată dar, vă învăţăm, vă povăţuim, vă oprim de la unele, vă ferim
dela altele şi vă lăsăm să faceţi numai ce trebuie. Fiţi ascultători în toate şi
vă supuneţi, ca fierul în mâna fierarului, celor ce vrem noi după voia
Domnului, şi veţi trăi fără grijă, iar viaţa voastră va fi fără
primejdie. Dar şi
voi, când aflaţi ceva bun, faceţi-l şi învăţaţi şi pe alţii. Pentru că toţi ne
sârguim către binele obştei şi suntem întocmai ca o corabie care călătoreşte
pe mare.
Datoria mea, ca ocârmuitor, este să priveghiez, mai mult, să cercetez
cerul şi să iau seama la steaua dreptăţii, ca să îndrept corabia cea
sufletească spre limanul mântuirii. Dar şi voi se cade să priveghiaţi, să vă
ţineţi cu mâinile, să alergaţi când într-o parte când în alta, grijindu-vă să nu
întâmpinăm fără de veste, vreo furtună, să nu lovim vreo piatră ascunsă,
să nu cădem în vreun smârc şi, astfel, să păţim vreun necaz. Căci de aceea
am părăsit lumea, poftele trupeşti şi voia noastră, ca să avem răbdare, să
facem fapte bune, să ne încununăm şi să ne învrednicim împărăţiei cereşti,
unde nu va mai fi osteneală, durere, întristare şi chin.
îndrăzniţi, îmbărbătaţi-vă! Făclia osârdiei voastre să se hrănească cu
untuldelemnul răbdării şi să nu se stingă,, ca să nu păţim ca fecioarele
nebune. Căutaţi, prea cinstiţii mei fraţi, liniştea şi tăcerea. Nu spun să nu
vorbiţi de loc, căci viaţa noastră nu cere aşa ceva. Dar să nu rostiţi vorbe
necuviincioase, din care porneşte râsul. Fiindcă după spusa înţelepciunii,
vorba multă este prilejul păcatului, iară de-ţi vei stăpâni limba, vei fi
înţelept şi priceput.
Băgaţi de seamă să pliniţi îndatoririle voastre cu râvnă, nu cu lene.
Luaţi aminte să nu spargeţi vreunul din vasele trebuincioase. Aveţi grijă,
când umblaţi cu sfredelul, cu toporul, cu tesla şi chiar cu strachina sau cu
orice lucru din cele ce avem, să nu le stricaţi, căci pierdem din vremea pe
care se cade s-o cheltuim pentru nevoi sufleteşti, nu zadarnic.
în ce priveşte înfrânarea, vă aduc aminte să nu postiţi mai mult decât
vi s-a poruncit, ca să nu slăbiţi. Sunt ascultări grele, când postul mult nu
foloseşte, şi apoi este scris ca să nu umblăm în dreapta şi în stânga, ci să
ţinem drumul împărătesc. Siliţi-vă la lucrul mâinilor voastre, ca să vă
deprindeţi cu sârguinţa. Şi vă rugaţi să ne trimită Domnul mila Lui,
împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru,
Căruia se cuvine slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh,
35
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 12
SE CADE SĂ FIM DE-A PURURI TREJI ŞI SĂ PLINIM
PORUNCILE SUPUNERII DESĂVÂRŞITE
Fraţilor, părinţilor şi fiilor, încep iarăşi să vă grăiesc obişnuitele
învăţături. Lipsind, printre străini, am tăcut cam de mult. Cuvântul meu cel
dintâi, aşadar, este că ori de mă aflu departe, ori de sunt cu voi, mă rog lui
Dumnezeu, deşi sunt păcătos, să vă păstreze întregi, nestricaţi, fără
sminteală şi fără împiedecare dela sfânta voastră vieţuire şi nimeni să nu fie
înşelat de vrăjmăşiile diavolului, ci, totdeauna luând aminte şi silindu-vă la
faptele supunerii, vrednice de mirare. Căci atâta vreme cât veţi păzi acestea,
n-am nici o grijă de lucrurile care-mi pricinuiesc mâhnire, adică de
chinurile trupului meu, acum neputincios. Fiindcă mâhnirea mea o socotesc
repaus, sărăcia bogăţie, scăpătarea dobândă şi celelalte asemenea.
Povăţuirea mea este nădejdea şi cred că Domnul nu va lăsa să flămânzească
sufletele drepţilor, nici va părăsi pe cuvioşii săi, Pentru că voi
sunteţi hrăniţi
cu darul lui Hristos, adăpaţi, acoperiţi şi încălziţi de pronia cerească, nu
numai sufleteşte ci şi trupeşte. Cine ar fi putut să ne dea nouă cele
trebuincioase, dacă nu puterea lui Dumnezeu?
Drept aceea, mă rog şi vă sfătuiesc ca fiecare să vă sârguiţi, cât
puteţi, la slujba rânduită. Să fiţi silitori şi să rodiţi mult şi în cele
duhovniceşti şi în cele trupeşti. Căci o faptă bună mărturiseşte pe cealaltă,
adică cel care se sârguieşte trupeşte, se sârguieşte şi sufleteşte, după cum
cel ce se leneveşte trupeşte, nu va rodi nici sufleteşte.
în al doilea rând, vă spun că toate sunt de obşte, atât cele trupeşti,
văzute, cât şi cele sufleteşti, tăinuite. Să ne împărtăşim, dar, unul pe altul
din faptele noastre bune şi să ne veselim laolaltă atât de cele
trupeşti cât şi de cele sufleteşti, după cum zice apostolul că trupul
este unul, dar părţile lui
mai multe, însă toate părţile trupului fac un singur trup. De pătimeşte vreo
parte, toate părţile pătimesc, iar de se bucură o parte, toate
celelalte părţi se
bucură. Şi după cum dela cap la picioare lucrează fiecare parte, aşa trebuie
să ne socotim şi sufleteşte.
Cei dintâi care vom primi laudă sau pedeapsă în ziua răsplătirii, vom
fi: părintele meu, părintele vostru, apoi eu şi după aceea ceilalţi, până la
ultimul. Să nu credeţi că mă bucur sau aştept mai multă plată, fiindcă sunt
îndemnător mai mare către fapte bune. Mai degrabă, mă tem şi mă
cutremur, Pentru că după cum este răsplată pentru bunătăţi, tot aşa este şi
36
pentru răutăţi; şi pentru orice păcat chiar şi pentru greşalele voastre, eu,
ticălosul, am să dau răspuns deosebi, fiind mai mare peste voi.
Deci, fiii mei, ştiind noi toate acestea, să alergăm cu toţii şi să ne
sârguim, cu toţii să lucrăm şi nici unul să nu fie lipsit de câştig sau
împuţinat la lucrul care stă în puterea sa.
Şi să mai ştiţi că Dumnezeu nu va judeca în ziua aceea după cum
judecăm noi, Pentru că alta este judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor.
Dumnezeu va trece pe cel din rândul al treisprezecelea în rândul al treilea
sau al patrulea, pe cel din rândul al zecelea îl va pogorî între
mijlocii, iar pe
cel din urmă îl va împărtăşi cu aceiaşi cinste ca şi pe cel dintâi, după silinţa
şi fapta bună a fiecăruia. Şi cu toate că e lucru înfricoşat ce zic, vă spun că
va alunga din ceata fraţilor şi va osândi la chinuire chiar pe unii pe care-i
socotim noi desăvârşiţi, Pentru că au vieţuit totdeauna în mănăstire; adică pe
nesupuşi, pe cei ce nu-şi taie voia şi au alte gânduri, ca şi pe mine,
ticălosul, pentru lenea şi faptele mele rele. în locul lor, va rândui pe fraţii
nesocotiţi de noi. Vi se pare oare că în zadar se osteneşte cel ce face
ascultare, sapă sau găteşte bucate? Oare, cei ce se ostenesc, neavând vreme
să-şi citească slujba, psaltirea sau să cânte, nu vor fi răsplătiţi la
fel cu cei
ce şed în mănăstire, cântă şi plinesc cele zise? Adevăr grăiesc vouă, după
cum în război cei ce se bat, ca şi cei ce rămân de pază în tabără împart egal
prada între ei - cu toate că de multe ori la oameni se face greşală şi se
asupreşte dreptatea, lucru care nu se întâmplă la Dumnezeu care nu se
înşeală, tot aşa şi lucrătorii câmpului, slugile sau ascultătorii de rând se vor
împărtăşi la fel cu cei ce şed în mănăstire.
Drept aceea, fraţii mei, să luăm seama la cele ce se grăiesc şi să nu
dăm de sminteală, noi care stăm înlăuntru, adică, cei ce cântă şi se roagă, pe
cei de la alte ascultări, bolnavii, pe cei sănătoşi. Iar dacă întreabă cineva ce
lucrează un bolnav, răspund: puţin lucru este să te mulţumeşti şi să nu
cârteşti, să nu tânjeşti şi să rabzi durerile? Dumnezeu vede faptele noastre,
în cartea lui se scriu şi se vor scrie toate vorbele noastre, iar în
ziua rânduită
se vor deschide cărţile faptelor noastre, se vor vedea faptele fiecăruia şi va
lua fiecare plata faptelor sale.
Mă rog lui Dumnezeu, pentru aceasta, ca să vă odihniţi atunci cu
toţii, să vă încununaţi pentru lucrurile voastre bune pe care vă sârguiţi să le
împliniţi.
Vreau, apoi, să ştiţi că nu este altă doctorie mai bună, pentru
mântuire, decât spovedania. Dealtfel, ştiţi şi voi că Dumnezeu ne-a dat
acest dar deosebit. Pentruce, dar, unii din voi întârzia ţi să vă
spovediţi şi vă
cufundaţi în tăcere, faceţi răni şi viermi în gândurile ascunse?
Eu, fraţii mei, vă socotesc ticăloşi şi mă doare boala voastră. De ce
să ne împotrivim atâta, când putem să ne doctoricim, să ne luminăm şi să
avem înfăţişare bună? Este adevărat, că Dumnezeu ştie totul, că nu este
37
făptură pe care să n-o ştie şi totul este gol şi descoperit înaintea
ochilor lui.
Dar datoria mea este să le ştiu şi eu. De aceea, vă cer să vă
mărturisiţi, ca să-mi cunosc fiii şi să mă cunoască şi ei pe mine.
Această cunoaştere este naşterea cea bună şi duhovnicească, este supunerea
de bună voie, este calea fără de griji, este dulcea rugăciune, câştig veşnic,
creşterea şi îndumnezeirea celui ce are acest dar.
Rugaţi-vă, fiilor, să simt şi eu, aici departe, începutul izbăvirii
voastre de patimi, de mare trebuinţă pentru îndreptarea voastră şi pentru
uşurarea mea de greutatea păcatului.
Toate sunt bune. Este bună lacrima vărsată cu umilinţă; este bună
rugăciunea curată, de noapte şi de zi; este bună răbdarea sudalmelor; este
bună silinţa la lucrul mâinilor; este bună priveghierea prin citit; este bună
vorba scurtă şi sănătoasă; este bun postul potolit, mâncarea şi băutura cu
socoteală; este bună neîncetata aducere aminte de moarte, urmarea vieţii
sfinţilor; sunt bune lepădarea îndrăznelii şi sârguinţa către dumnezeiasca
smerenie; toate acestea plinindu-le, cum zice apostolul, faceţi lucruri bune.
Să vă dea Dumnezeu îndrăzneală şi putere, întărindu-vă în ostenelele
duhovniceşti şi trupeşti.
Păzindu-le din amândouă părţile, să sporească cele de trebuinţă, întru
Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 13
ÎNFRÂNAREA ŞI DATORIA DE A NE FERI
DE MULTE FELURI DE MÂNCARE
Fraţilor şi părinţilor. Chiar de voi deschide gura mea întina tă în toate
zilele ca să vă învăţ, fiii mei prea iubiţi, încă nu-i deajuns pentru dragostea
voastră, pentru grija mântuirii voastre. Fiindcă deşi sunt păcătos, dar mă
silesc ziua şi noaptea către acest lucru, pentru care sunt şi trăiesc, îl doresc
şi-l cer, care este viaţa şi moartea de laudă a mea, adică, mântuirea voastră.
Luaţi seama, fiii mei, că bunătatea este un lucru foarte anevoios: cei
ce nu se grijesc o pierd foarte lesne, şi cei care o câştigăm cu voinţă
îndelungată, o pierdem îndată prin cea mai mică nebăgare de seamă şi lene.
Feriţi-vă de vremea primăverii, căci este schimbătoare şi sângele şi trupul
vostru fiind din pământ, caută să lucreze ale pământului. Cum ajută
pământul la creştere şi la rodnicie, când îl îngraşi şi-l dregi cu
gunoi, tot aşa
şi trupul nostru odrăsleşte mărăcinii patimilor, când îl îngraşi cu multe
mâncăruri şi băuturi.
38
Luaţi-i înainte şi munciţi-l, cum zice dumnezeiescul apostol, şi nu vă
grijiţi numai de dânsul, ci, hrănindu-l cât trebuie, trăiţi în duh. Aveţi măsură
la pâine şi vin. Să se dea vin numai în zilele de sărbătoare, numai celor ce
fac ascultare, bolnavilor, călătorilor şi celor necăjiţi, drept mângâiere.
Celorlalţi să se dea numai un pahar sau două cel mult, căci ştiţi bine ce
spun sfinţii Părinţi.
Nu Pentru că vreau să vă opresc dela mâncare, spun acestea, o fiii
mei, că zice apostolul Pavel: să se prăpădească bucatele, căci vreau să
cunoaşteţi adevărata hrană. De aceea aduc aminte aceste cuvinte.
Doresc să mâncaţi şi să beţi, însă cu socoteală şi după plăcerea lui
Dumnezeu, numai pentru întărirea trupului şi pentru ca să puteţi să vă
osteniţi la lucrurile trebuincioase, care vă sunt de folos.
Voi ştiţi că prin astfel de post şi prin părăsirea bucatelor gustoase ale
lumii, adică prin postirea de carne, de vin, de băi şi de alte multe mâncări,
se găteşte vouă dumnezeiescul rai, în care gustaţi rodul vieţii şi al
nemuririi, dulceaţa duhului, frumuseţea nespusă şi nesocotită a bunătăţilor
veşnice, dobânda şi mântuirea noastră. Acolo se găteşte nouă
dumnezeiescul rai, unde, ajungând peste puţin, după moarte, veţi mânca şi
veţi bea fără oprelişte, în veci.
Căci aici, fiii mei, de vom avea chiar băuturi împărăteşti, nu-s hrană,
ci dobândirea lor este pentru hrana viermilor. Ele n-aduc nici viaţă bună, ci
boală şi scurtarea vieţii. Desfătarea lor n-aduce bucurie, ci întristare.
Voi să păstraţi înfrânarea cea iubită şi făcută cu supunere. Iubiţi
fecioarele Domnului curăţia, fecioria, milostenia. Nu părăsiţi pe tinerele
cele sfinte: umilinţa şi smerenia. Căutaţi sus la cer şi aflaţi că acolo este
locaşul vostru, acolo este Hristos capul nostru şi Tatăl de obşte al tuturor,
acolo este Ierusalimul cel de sus, cetatea noastră, maica lui Petru, lui Pavel
şi a tuturor sfinţilor.
Cu adevărat, de veţi suferi, veţi birui; de veţi aştepta, vă veţi
încununa; de veţi face aşa, vi se vor deschide porţile împărăţiei cerurilor şi
atunci vă veţi aduce aminte şi de mine păcătosul şi ticălosul, văzând că nuvă
trimit la judecată ci la desfătare.
Rugaţi-vă, fiii mei, ca să mă mântuiască Dumnezeu şi pe mine dimpreună
cu voi şi să-mi dea duhul înţelegerii şi slava sufletului, ca să fiu între voi
aşa cum place lui Dumnezeu.
Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi. Amin.
39
CUVÂNTUL 14
ÎNTRISTĂRILE VIEŢII TREBUIESC
ÎNDURATE CU MULŢUMIRE
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, când socotesc puţinătatea faptelor mele,
îmi dau seama că nu vă este de nici un folos cuvântul meu cel slab. Dar ca
să nu aud glasul sfintei Evanghelii zicându-mi lămurit: „slugă leneşă şi
vicleană, ar fi trebuit să dai argintul meu zarafilor", mă ostenesc să vă aduc
aminte cele de trebuinţă. Cred, însă, că râvna voastră cea sârguitoare pentru
împlinirea poruncilor şi pentru câştigarea înţelepciunii va arăta lucrul meu
cel slab, bun şi folositor.
Osteniţi-vă şi vă nevoiţi, fiii mei, spre întristările, pe care, după buna
sa socotinţă, Dumnezeu le trimite asupra vieţii noastre. Dar nu vă
îngrijoraţi, că acestea sunt mai multe şi mai mari, decât le-a putut mintea
voastră gândi şi socoti. Pentru că nu este lucru de îngrijorare, ci în
toate câte
le pătimiţi, împliniţi făgăduinţa voastră. Oare, când aţi ieşit din lume şi aţi
venit înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor lui îngeri, nu aţi făgăduit că veţi
îndura orice scârbă şi nevoie pentru împărăţia cerurilor? Adică, foametea şi
setea, frigul şi lipsa de haine, ocările şi toate celelalte rele, al
căror câştig
este: moştenirea împărăţiei cerurilor, veselia bunătăţilor celor veşnice,
dobândirea nemuririi, fericirea vieţii nesfârşite, înfierea lui Dumnezeu,
vieţuirea în rai şi toate celelalte câte se spun?
Cu adevărat, suferinţele vieţii acesteia nu sunt vrednice de slava care
se va descoperi nouă atunci. Căci dacă Apostolul Pavel, care povăţuia
lumea întreagă, pentru care era aruncat leilor, urşilor, tigrilor şi lupilor
necredincioşi, iar păgânii îl târau, îl schingiuiau şi-l lăsau să se sfârşească
flămând şi însetat, trudea totuşi cu mâinile sale, ziua şi noaptea, pentru
trebuinţele lui şi ale celor cu el, pentruca să nu fie îngreunare nimănui; cum
dar nu vom osteni şi nu ne vom trudi noi pentru folosul nostru? Căci dacă
vom îndura cu mulţumire şi cu răbdare întristările vieţii acesteia, ne vom
împărtăşi de bucuriile celeilalte vieţi; însă dacă vom cârti şi ne vom
turbura, îngrijorându-ne, nu ne vom învrednici de acelea, de care s-au făcut
vrednici cei ce au luptat împotriva păcatului până la sânge.
Mai mult, vom fi de râs în ziua aceea, Pentru că, deşi dorim lucruri
atât de mari, nu am săvârşit cu osârdie lucrurile atât de mici, ca: ascultarea
fără cârtire, slujba fără mândrie, tăcerea cuviincioasă şi la vreme potrivită,
vorbirea puţină, silinţa lucrării, tăierea voii noastre, primirea defăimărilor
cu bucurie, starea îndelungată la rugăciune, cântarea de zi şi de noapte,
citirea psaltirii în toate zilele şi toate celelalte care sunt atât de
multe, că nu
40
le pot spune.
Dar dacă vom săvârşi toate cu mulţumire şi cu bucurie şi bine vom
vieţui, chiar Dumnezeu se va bucura de lucrarea noastră şi va găti nouă
cununa muceniciei. Căci atunci nu ne va mai despărţi nimic de dragostea
lui Hristos, iar de va fi trebuinţă să murim, să primim cu veselie acest lucru;
veselindu-ne că pătimim pentru Hristos. Să luăm aminte să nu ne smintim
cu ceva, pentru ca astfel să zădărnicim viaţa noastră.
Despre acestea, atâta vă scriu. Să ştiţi, însă, că ducem lipsă de grâu,
fiindcă n-au rodit ţarinile din pricina păcatelor mele, dar dacă voi vă veţi
bucura cu sufletul, nu va fi nevoie nici de acesta. Căci a zis Domnul, şi
adevărate sunt făgăduielile lui: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu
şi Dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă". Vedem lucrul acesta
în toate zilele, cu ochii noştri, în minunile şi darurile Lui, dar şi
mai înainte
l-a descoperit nouă, zicând: „Ridicaţi mâinile voastre cu sfinţenie şi cu
dreptate către ceruri şi toate celelalte le va da vouă iconomul cel bun,
Dumnezeul nostru". Lui se cade slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 15
DESPRE SĂVÂRŞIREA LUCRULUI DUHOVNICESC,
CU TIMP ŞI FĂRĂ TIMP
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, după cum fiecare dintre voi este dator
să răspundă de împlinirea slujbei sale, aşa şi eu dator sunt să nu încetez
cuvântul învăţăturii. Bine ar fi, cu darul lui Hristos, ca învăţătura mea să fie
atât de felurită, încât să vă fie tuturor de folos. Căci între voi,
fraţilor, sunt
mulţi care au nevoie de mângâiere, şi de îmbunare: unii au nevoie de
întărire, alţii de aducere aminte; unora le trebuie îndreptare, altora mustrare;
alţii au nevoie de canon, iar alţii de uşurare; unora se cade lauda, altora
necinstea şi defăimarea. Şi Pentru că neasemănate şi de multe feluri sunt
cugetele oamenilor, tot aşa se cade să fie şi cuvântul învăţăturii. De vreme
ce, cuvântul care aduce folos unuia, altuia aduce pagubă; cuvântul care
ajută pe unul, păgubeşte pe altul, iar cel prin care cineva se îndreptează,
prin acela altcineva se surpă.
Pentru aceea, nu uşoară este slujba mea, ci grea şi cu anevoie de
împlinit, dar mă sârguiesc, prin rugăciuni către părintele meu şi al vostru,
să nu mă lenevesc şi toată viaţa, ostenindu-mă, să vă aduc pururea aminte
cele de trebuinţă, părinţilor. Fiindcă toţi vă puteţi mântui cu vrerea lui
Dumnezeu, căci toţi aţi venit să vă mântuiţi şi voi nu cereţi altceva, decât
41
mântuirea voastră. Diavolul este protivnic binelui. El lucrează şi împotriva
mântuirii noastre, ispitindu-ne în multe feluri şi fără vrerea noastră.
Aprinde unuia poftele trupului, ajutându-se de înverşunarea tinereţii;
aruncă pe altul în mândrie, prin care şi el a căzut din cer; pe alţii
aruncându-i în lenevire, îi leagă cu lipsa de grijă şi-i mână încotro vrea el;
pe toţi îi duce la slăbirea credinţei şi-i face să urmeze voia lui, silindu-i să
săvârşească cele ce nu se cad. Nu pot povesti toate cu câte ne înşală în orice
zi şi cearcă să ne îndemne la răutate, urmărind pierzarea noastră, însă
Domnul Dumnezeu, care a zis mării: „pace ţie; încetează", îl va certa şi-l va
izgoni departe de noi. Dar va face acest lucru, când vom cunoaşte şi vom
ţine seamă de scopul cu care am venit în mănăstire, căci am făgăduit
înaintea lui Dumnezeu să suferim toată scârba şi nevoia, până la moarte.
Pentru aceea lepădaţi toate: cei întristaţi, lepădaţi întristarea; cei mândri,
mândria; cei leneşi, lenea; cei cu pofte, dulceaţa poftei; iubitorii de cinste,
mărirea; cei îndrăzneţi, îndrăzneala; vorbăreţii, vorbele deşarte; cei
îngâmfaţi, podoabele; iubitorii trupului să lepede iubirea trupului;
vrăjmaşii, vrăjmăşia; gâlcevitorii, gâlceava şi cârtitorii, cârtirea. Acestea şi
altele asemenea acestora sunt lucrurile întunerecului, chipurile răutăţii,
vrerile şi aflările vicleanului. Iar a prea Bunului nostru Dumnezeu este
pacea, blândeţea, smerenia, ascultarea, nepismuirea, lucrarea, sârguinţa,
dragostea, credinţa, nădejdea, buna rânduială şi rugăciunea. Ele sunt
lucrurile luminii, darurile dreptăţii şi vitejiile sfinţilor, din care purcede
orice faptă bună, orice laudă şi orice bună mulţumire.
Vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, treziţi-vă cei ce aveţi acele
patimi, deşteptaţi-vă cei ce dormiţi în acele împiedicări. De voim să trăim
viaţa cea bună şi să vedem zile bune, să ascultăm pe cel ce zice: „Fugi de
rău şi fă binele; caută pacea şi o află; căci ochii Domnului spre cei ce se
tem de El, iar faţa Domnului (cea mânioasă) spre cei ce fac răul, ca să
şteargă de pe pământ pomenirea lor". Şi tot psalmul să-l ascultăm, căci ne
dă foarte bună învăţătură.
în zilele acestea s-au îmbolnăvit mulţi dintre fraţi căci vremea este
rea. Noi, cei sănătoşi, să ajutăm celor bolnavi. Iar bolnavii să primească
cercarea Domnului ca un lucru de folos, căci se cade să îndurăm cu
mulţumire cele ce ni se dau dela Domnul. Când ne ridicăm din boală, să nu
umblăm în zadar, ci să stăm la lucrul nostru, Pentru că noi nu avem slugi
cumpărate cu bani, lucru pricinuitor de păcat, îngăduit de Apostol numai
mirenilor. Noi însă suntem şi slugi şi stăpâni, slujind şi slujindu-ni-se, încât
oricine este dator să ia aminte a sluji mai mult, decât să fie slujit de alţii.
Căci Domnul ştie lucrul fiecăruia, şi slujba tuturor; ştie cine-i mai vechi şi
cine-i mai de curând; cum era în lume şi cum este acum; cum se sileşte să
sufere şi cu cine se aseamănă; cu cine stă, vorbeşte sau doarme; ce haine
poartă şi cu ce se încalţă. Şi acestea toate bine le cumpăneşte dreptul
42
judecător şi va răsplăti, precum este scris, fiecăruia după fapta lui. Prin
urmare niciunul dintre voi să nu se întristeze, nimeni să nu gândească
altceva,, decât ceea ce trebuie să gândească, Pentru că nu numai acum
suntem sub ochiul lui Dumnezeu, ci vom sta de faţă şi înaintea
înfricoşatului şi dreptului Său scaun, când va cere fiecăruia socoteala
faptelor sale. Lui se cade slava în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 16
SĂ ASCULTĂM MUSTRĂRILE ŞI
ÎNVĂŢĂTURILE SFINŢILOR PĂRINŢI
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, Pentru că lucrul meu este cuvântul
învăţăturii, trebuie să nu fiu leneş şi delăsător faţă de slujba mea. întâi, ca
să vă aduc aminte şi să vă îndemn la grija pentru mântuirea sufletului
vostru, care sunteţi aleşii lui Dumnezeu, apoi, pentru ca şi eu, ticălosul,
să-mi păzesc sufletul de osândă, grăindu-vă cele ce vă sunt de folos.
Pentru că mi se întunecă şi mi se înfricoşează sufletul, când aud pe
dumnezeiescul Pavel, dascălul lumii, zicând: „Curat sunt eu de sângele
tuturor, Pentru că m-am nevoit să vă vestesc întregul sfat al lui Dumnezeu".
Aşadar cum voi scăpa de osândă eu ticălosul, dacă nu vă voi învăţa, după
puterea mea, şi nu vă voi arăta cele ce vă sunt de folos?
Drept aceea să am iertăciune, dacă v-am mustrat peste măsură în
cuvintele de mai înainte, căci nu pentru a vă întrista, fără pricină, am făcut
aceasta, ci ca să vă înfricoşez şi aşa să vă zidesc pe voi, eu slugă nevrednică
şi netrebnică.
Deci ascultaţi, o fiii mei, şi pricepeţi cele ce ne spun şi ne poruncesc
sfinţii Părinţi. Căci ne învaţă şi strigă în toate zilele la urechile noastre.
Deocamdată vă aduc aminte de doi: unul ne înfricoşază astfel, zicând: „Nu
vă înşelaţi, că nici desfrânaţii, nici prea desfrânaţii nici malachiştii, nici
sodomiţii, nici închinătorii la idoli, nici lacomii de avere, nici
tâlharii, nici
răpitorii, nici beţivii, nici hulitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu".
Iar în alt loc zice aşa: „ Toată amărăciunea şi mânia şi hula să se ridice dela
voi dimpreună cu toată răutatea; fiţi dar buni şi milostivi, iertând unul altuia
greşalele, precum şi Dumnezeu iartă nouă". Iar altul ne îndeamnă, astfel
zicând: Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Domnului celui ce ne-a
făcut pe noi, iar în alt loc: „Intraţi pe uşa Lui cu mărturisire şi în
curţile Lui
cu laude".
Aşa dar, fiilor şi fraţilor, să ne păzim de mustrare şi să păzim şi
învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi să păzim şi învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi
împreună să ne închinăm Lui, să plângem pentru petrecerea vieţii şi pentru
43
toate greşalele noastre de fiecare zi, cele cu ştiinţă, sau cu neştiinţă, cu
fapta, cu cuvântul ori cu gândul şi să intrăm în curţile Lui cu laude şi cu
slavoslovii, nu cu gânduri viclene, pismaşe, neascultători şi trufaşi,
Pentru că zice: „ Cine tânjeşte, păcătuieşte ". Să nu fim cârtitori, nici să ne
întristăm: să nu fim sfătuitori la rău, nici să ne mândrim. Căci „pământ şi
cenuşă suntem" toţi, dar mai vârtos cei ce sunt lăudaţi pentru lucrarea lor,
fie trupească, fie duhovnicească.
Fiindcă, după cât socotesc eu, chipul lumii a fost înlăturat dela noi,
căci suntem altfel decât mirenii. Străin port avem şi vieţuire aparte: trăim
necăsătoriţi, fără avere, fără moştenire şi mai ales în afară de trup, Pentru că
„cei care sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu", şi răstigniţi lumii
suntem.
Prin urmare, deîndată ce am ales acest fel de viaţă, să purtăm cu
vrednicie semnele acestui cin, ca să ne numim cu dreptate, nu în chip
mincinos, ceea ce suntem. Deasemenea, să fim ascultători, îngăduitori,
răbdători, supuşi, cu frica lui Dumnezeu, evlavioşi, iubitori de Hristos, fără
îndrăzneală; să ne iubim între noi, nefiind pizmătareţi, gâlcevitori, ci
potoliţi, ostenitori, mulţumiţi de toate cele ce ni se dau, fie bucate, fie
băutură, fie îmbrăcăminte, ori încălţăminte, sau orice altceva, ca bine
săvârşind toate, să ne chemăm moştenitori ai doritei şi mult căutatei
împărăţii a cerurilor, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 17
GÂNDURILE RELE TREBUIE DESCOPERITE
PRIN MĂRTURISIRE
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, vă grăiesc în acest cuvânt de cei trei
fraţi ticăloşi care au părăsit viaţa de obşte, ca, pe deoparte, voi să deveniţi
mai statornici, cunoscând căderea lor şi pe de altă parte să mă uşurez eu de
jalea ce mi-a pricinuit fapta lor. Pentru că deşi sunt nevrednic, sunt totuşi
tatăl şi păstorul vostru, şi dacă un părinte se întristează pentru pierderea
fiului său după trup, cu atât mai mult mă mâhneşte pe mine pierzania fiilor
duhovniceşti. Iar păstorul nu poate fi mulţumit când lupul îi răpeşte o oaie,
ci se întristează adânc şi încearcă să scape oaia pierdută.
Tot aşa acum o fiară rea, un lup nevăzut, un drac nepotolit, şarpele
viclean, care prin înşelăciune şi prin gustare a scos pe Adam şi Eva din Rai,
a răpit pe fiii mei Petroniu, Malh şi Aetie, scoţându-i prin aceeaşi
44
înşelăciune din raiul vieţii de obşte. Aşa a lucrat diavolul dela începutul
lumii şi va lucra tot aşa până la sfârşitul ei, dar despre alte răpiri
ale fraţilor
din viaţa de obşte, de aici şi din alte părţi, nu mai amintesc acum.
Plâng şi mă tânguiesc, mi se întristează inima şi se mâhneşte întru
mine duhul meu, când gândesc la răpirea acestor trei fii ai mei. Pentru că
toţi erau aproape copii, tineri, neastâmpăraţi şi necăliţi prin pedepse şi
tocmai de aceea îi va sminti satana şi-i va arunca în prăpăstii, ca să se
sfărâme oasele lor, ca nişte vase de lut. Aceasta nu înseamnă că, cei bătrâni,
dacă s-ar despărţi de viaţa de obşte, ar putea să se păzească de uneltirile
diavolului; dar mă înspăimânt pentru aceşti tineri, care după cădere, vor
ajunge la mai mare rătăcire din pricina tinereţii lor, a lipsei de sfaturi şi a
întunecării minţii.
Acelora nu mai pot face nimic şi de aceea voi îndrepta cuvântul meu
către voi care staţi neclintiţi în sânul vieţii de obşte şi prin
aceasta vă aflaţi
în siguranţă. Căci cum vom putea pofti şi noi sminteala lor şi cum vom
putea căuta singuri să ne prăpădim împreună cu ei? Nu vom urma rătăcirea
lor! Nu, nicidecum, fraţii mei!
Iar de rătăcirea acelora nu vă puteţi feri, dacă primiţi sfatul şarpelui
şi îl ascundeţi în inimă. Ci dacă simţiţi sfatul şarpelui deîndată
descoperiţi-l, mărturisiţi-vă, şi va fugi vicleanul ca de foc. Căci dacă făceau
aşijderea şi aceia, n-ar fi ajuns la rătăcirea de acum.
Dar voi, fiii mei, păziţi-vă, căci oile lui Hristos fiind, nu trebuie să vă
faceţi, de bună voia voastră, vânat diavolului, şi în raiul poruncilor lui
Hristos vieţuind, nu trebuie să vă lăsaţi înşelaţi de nici una din mijlocirile
şarpelui, ca să nu fiţi aruncaţi în locul greu mirositor al păcatului. Pentru că
în viaţa de obşte trăiţi în felul îngerilor; de aceea nu vă întunecaţi căutând
viaţa după rânduiala fiecăruia, care este stricătoare, înduraţi toate aici, dar
păziţi poruncile lui Hristos.
Nici unul din voi să nu se amestece cu viclenii şi să nu şadă
împreună cu păgânii; căci păgân şi viclean este cel care sfătuieşte pe fratele
său să fugă, sau îl îndeamnă la vreo patimă, spre pierzarea şi a unuia şi a
celuilalt. Aşadar, dacă pe oricare din voi îl va lupta un frate în acest chip,
vărsând otravă prin limba sa, tu să nu dai ascultare, ci să fugi, să te
depărtezi de el, astupându-ţi urechile, ca astfel să te mântuieşti şi pe tine şi
pe el. Căci chiar dacă te întristezi, dar îi dai ascultare, atunci mai vârtos se
va nevoi să te ispitească. Tu însă nu-i da ascultare şi nu-i primi sfatul, căci
şarpe este şi meşteşugeşte să te înşele ca să te scoată afară din obşte. Pentru
aceea când începe să defaime raiul vieţii de obşte sau să bârfească pe
oricare dintre fraţii tăi, ori să grăiască rău despre ceva, tu izgoneşte-l şi
împotriveşte-te lui cu cuvântul potrivit, ca să-l înţelepţeşti pe el şi să te
mântuieşti tu.
Iată în ce chip defăima viaţa de obşte şarpele prin mijlocirea fratelui
45
tău: „să fugim, să scăpăm frate de aici; egumenul este aspru, chelarul fără
omenie; cercetarea este mare la toate şi folosul puţintel; toţi poruncesc, toţi
sunt stăpâni; cine poate îndura greutatea lucrului? Cine te va mântui în
locul acesta? Vino dar, frate, să mergem, să fugim de aici."
Unde să vă duceţi? La anatemă desigur. Pentru că dacă ar putea
cineva privi în sufletul lor când pleacă, ar vedea cât sunt de întunecaţi şi
înfricoşaţi în cuget, îndrăzneţi şi obraznici, lipsiţi de orice îmbunătăţire,
fără sfat şi fără minte fiind; că sunt cu totul schimbaţi şi se poticnesc
încoace şi încolo, ca oile de mult rătăcite. Să nu socotiţi, fiii mei, că spun
acestea, urându-i. Eu, cu adevărat, sufăr negrăită durere pentru sufletul lor,
încât nu pot mai mult să arăt primejdia în care se află aceştia. Iar voi
rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să se afle cei pierduţi şi să se întoarcă cei
rătăciţi, fie din voia lor, fie din îndemnul vreunuia dintre noi.
Voi însă, datorie aveţi să vă întăriţi şi să vă nevoiţi în truda de obşte,
ca să vă încununaţi în ceruri, fugind de pricinuitorii căderii. Pe
care nu trebuie să-i mai numiţi: chiar cutare şi chiar cutare, cum fac
unii dintre voi
din nebăgare de seamă, pentru că nici Apostolii n-au mai numit apostol pe
vânzătorul şi tâlharul, ci Iuda şi vânzător. Şi, pe drept, pricinuitorii căderii
trebuiesc numiţi asemenea.
Fiecare dintre voi, aşadar, să se întărească cu răbdare în slujba ce are
şi să petreacă, după rânduială, la orice lucru de folos. Pentru că a căuta cele
ce nu i se cuvin, a cerceta cele oprite şi a pofti să-şi împlinească voia, este
năravul celor nestatornici, obiceiul celor prea blânzi cu ei înşişi şi răutatea
celor vicleni.
Cunoscându-vă greşalele, de acum nimeni să nu se mai lase înşelat în
acest chip, ca să nu se facă vinovat de nestatornicie. Căci ştiţi ce spune
sfântul Doroftei: „Cel ce va ajunge la tăierea voii sale, a ajuns la sfârşitul
odihnei". Prin urmare dacă cineva doreşte să se odihnească, să ţină această
cale, adică a tăierii voii şi va dobândi odihna veacului viitor. Iar
Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile
sfinţilor, să vă
învrednicească să fiţi uniţi în bunătate şi să înduraţi cu cuget curat
ostenelile vieţii de obşte, până la moarte, spre moştenirea împărăţiei cereşti,
în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava, puterea şi mărirea acum
şi în vecii vecilor. Amin.
46
CUVÂNTUL 18
SĂ NE PREGĂTIM PENTRU ZIUA
ÎNFRICOŞATEI JUDECĂŢI
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, nu ştiu dacă voi folosiţi ceva din
smerita mea învăţătură, dar eu, ticălosul, prin aducerea aminte ce vă fac
vouă, îmi dau seama şi mă cutremur de teama dumnezeieştilor judecăţi.
Căci port grija dregătoriei mele cunoscând nevrednicia mea, pe care nu o
tăinuiesc, ci o mărturisesc. Dar, cu toate că nu este spre folosul altuia, cel
puţin mă înţelepţesc pe mine şi de aceea nu voi înceta să vă învăţ şi să vă
sfătuiesc prin smeritul meu cuvânt.
Iar la cuprinsul învăţăturii acesteia vă sfătuiesc să luaţi aminte şi să
vă trudiţi totdeauna, căci vremea ostenelelor, a scârbelor şi a nevoinţelor
este viaţa noastră în veacul de acum, iar câştigul sau paguba ostenelilor nu
este pentru lucruri pământeşti, ci pentru cele cereşti şi dumnezeieşti. Pentru
aceea cei ce se trudesc prin îndelungă răbdare, prin suferinţă fără sfârşit,
prin păzirea poruncilor, prin înfrânarea dela toate şi prin desăvârşita
ascultare, vor câştiga împărăţia cerurilor, nemurirea şi viaţa veşnică şi vor
moşteni negrăita odihnă a veşnicelor bunătăţi. Iar cei ce petrec viaţa în lene,
în trândăvie, în odihnă, în dragostea de lume şi în dulceţile pierzătoare şi
omorâtoare de suflet, vor fi osândiţi la şederea de-a stânga, la munca
veşnică şi nesfârşita zdruncinare, prin glasul înfricoşat al Dumnezeului
tuturor, care va zice: „Duceţi-vă dela mine blestemaţilor în focul cel din
afară, care este gătit diavolului şi slugilor lui".
Facă Dumnezeu, fraţilor, ca noi să nu auzim osânda aceasta şi să nu
fim despărţiţi de sfinţii şi drepţii de totdeauna, căci aceştia vor merge în
bucuria negrăită din sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum adevereşte
Scriptura, iar noi vom merge la chin împreună cu diavolul, unde este
viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor şi multe şi negrăite alte scârbe. Iar
acestea nu se vor sfârşi peste o sută, ori o mie de ani, cum îndrăzneşte a
grăi Origen, ci vor dura în vecii vecilor, după cuvântul lui Dumnezeu. Să
nu ne înşelăm, fraţilor, că ne va putea ajuta ori mângâia tatăl sau mama,
căci scris este: „Frate pe frate nu va putea mântui".
Eu, pornind dela cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari,
vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea
celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea
mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi
îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au
lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi
47
tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii
Lui? Au gândit că nu va fi moarte, au crezut că nu va fi nici înviere, nici
judecată, nici răsplătire; s-au despărţit de fraţii cei în Hristos, lepădându-se
de însuşi Duhul Sfânt, precum zice marele Vasilie. Şi rătăcesc ticăloşii
încoace şi încolo, ca nişte oi pierdute, umblând în adâncurile şi surpăturile
patimilor lor, neascultând glasul smereniei mele şi nesocotind înfricoşarea
cuvintelor.
Milostiveşte-te Stăpâne, îndură-te Doamne de atâta nesimţire, de
atâta nechibzuire şi de atâta întunecime. Veniţi, fraţilor, să ne închinăm şi
să cădem înaintea feţii Domnului care ne-a zidit şi, ca nişte fraţi iubitori, cu
lacrimi să ne rugăm pentru unii ca aceştia şi pentru întoarcerea lor. Să ne
păzim pe noi în săvârşirea celor de cuviinţă şi înălţându-ne catrenele de mai
sus, cu smerenie să cerem iertare şi pentru cele ce n-am greşit; să
mulţumim Domnului că la privelişte ne aflăm, că suntem încă în staul
povăţuiţi de un păstor; că nu ne-a înşelat satana, nu ne-a înghiţit vrăjmaşul,
nici nu ne-a vătămat fiara sălbatecă, scoţându-ne din ţarcul obştei, ca să
pună gura ei în gâtul nostru şi să lovească oasele noastre cu vicleana ei
coadă, ca să ne ducă mai degrabă spre pierzare.
Căci câtă vreme suntem înlăuntrul staulului, oile lui Hristos suntem,
chiar dacă ne umple râia, ne loveşte boala, ne mănâncă viermii sau orice
altă suferinţă îndurăm, tot ai Domnului suntem. Iar vrăjmaşul umblă să
ne scoată afară, să ne răpească din turmă, ca să ne înghită. Să luăm
aminte cu amănuntul şi cu grijă să priveghiem, ca să pricepem cursele
şi ispitele
diavolului. Pentru aceasta lucrul de folos este să se silească fiecare
să sporească cu toată osârdia şi osteneala în smerenie, în supunere şi
în adevărata mărturisire. Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să
nu
contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor
bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi
adevăraţi fii ai luminii.
Astfel, fraţii mei, vă rog, vă aduc aminte şi vă sfătuiesc să vă
străduiţi, căci s-a apropiat ceasul mântuirii noastre, a venit vremea
mângâierii noastre, îngerii, sfinţii şi drepţii, văzând silinţa noastră, se
bucură şi cu veselie întind în chip nevăzut mâinile să ne primească în ceata
lor, ca împreună să ne veselim, lăudând prea fericita şi Sfânta Treime,
Căreia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
48
CUVÂNTUL 19
BUNĂSTAREA ŞI MULŢUMIREA VIEŢII DE OBŞTE
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, aş dori să am cuvânt îndestulat cu tot
felul de învăţătură, ca să pot sătura sufletele voastre cu hrană
duhovnicească, dar fiindcă" sunt lipsit de această îndestulare, mă silesc cu
aceste cuvinte slabe, ca măcar cu pâine şi apă să vă cinstesc. Primiţi aşa dar
puţinătatea cuvintelor mele, în locul îndestulării pe care o doream.
Mă bucur foarte mult văzând sporirea voastră în cele duhovniceşti,
adică în osteneli şi în viaţa unită în suflet a obştei, şi mai ales în
patimile ce
înduraţi pentru ascultare, ca unii ce sunteţi adunaţi în numele Domnului
nostru Iisus Hristos, de bună voia voastră, cu multă chibzuire şi nu la
întâmplare.
Deci cu bună rânduială, să vieţuim după plăcerea lui Dumnezeu şi
după rânduielile sfinţilor Părinţilor noştri; să petrecem în dragoste, nu cu
felurite prieteşuguri trupeşti, nici cu împlinirea voii noastre în desfătarea
poftelor, nici cu despărţire a rânduielilor, fiecare având ale sale deosebite,
ci toţi în acelaşi duh adunaţi şi împreunaţi după adevăr, numai cu pofta şi
dragostea duhovnicească să slujim Domnului în această viaţă îngerească de
obşte, ca într-un rai. Căci această viaţă este pe dea-ntregul dar desăvârşit al
lui Dumnezeu şi bunăvoirea preacuratei Maicii Sale de Dumnezeu
Născătoarea, adică de a vă aduna, cu bună chibzuială, voi toţi la un loc şi de
a vă aprinde cu dragostea lui Dumnezeu, părăsind lumea şi mutându-vă
dela cele pământeşti spre cele cereşti. O, fericită a fost sfătuirea pe care aţi
făcut-o la început. O, sfântă şi de Dumnezeu povăţuită lepădarea de cele
trupeşti. O, de trei ori fericită vieţuirea pe care o petreceţi în poruncile
Domnului. Pot adăuga încă: fericiţi părinţii voştri şi pântecele care v-au
purtat, căci a răsărit sămânţa sfântă în Sion şi fiii Ierusalimului se bucură cu
duhul de bunăstarea în care vă aflaţi prin dumnezeiasca, de fapte bune
roditoarea şi prea lăudata viaţă a supunerii; fiindcă se sfinţeşte coapsa lor
prin sfânta voastră pârgă. Căci locaşurile lor primesc luminarea umilinţei,
prin aducerea aminte a rudeniei cu voi, văzând mărimea faptei voastre bune
şi darul revărsat acum asupra voastră. Nu mai vorbesc de viitoarea
desfătare şi de negrăita răsplătire, cu care veţi fi răsplătiţi în
viaţa veşnică!
Deci cum să nu mă bucur eu, smeritul şi păcătosul, ca un părinte
duhovnicesc? Cum să nu mă sârguiesc cu fapta şi cu cuvântul întreg pentru
paza bunătăţilor pe care cu multă osteneală le-aţi dobândit şi pe care le
păstraţi, ca într-o cămară, în sufletele voastre? Cu adevărat se cade să mă
49
bucur şi să mă veselesc. Chiar dacă, pe cât am bucurie pentru bunăstarea
voastră, pe tot atât mă cuprinde frică şi cutremur, ca nu cumva, din pricina
păcatelor mele fără număr, să se pricinuiască vătămare şi risipire celor ce
voi aţi adunat cu multă trudă şi aţi dobândit cu mari osteneli.
De aceea am îndreptat, la început, sfatul meu către toţi şi acum zic
iarăşi către fiecare: nici unul dintre voi să nu aibă voia sa, să nu se
lenevească în ostenelile trupului; să nu clatine piciorul său dela piatra
răbdării şi să nu slăbească nimănui încrederea către cel mai mare al
său. În nici un fel să nu primiţi şarpele cu multe capete al vreunuia
din păcatele
acestea, cu nici un chip şi pentru nici o pricină. Căci meşteşugăreţ este
diavolul, cel dintâi semănător al relelor, începătorul vicleniilor, cel care a
căzut din cer ca un fulger, care a intrat în rai ca un tâlhar spre a în şela pe
Adam, şi de atunci şi până acum, cu tot felul de înşelăciuni a despărţit
neamurile în necredinţă şi în închinare la idoli; încă şi pe creştini i-a
despărţit, în erezii pe unii, iar pe alţii în fapte nelegiuite,
silindu-se în tot
chipul să ducă neamul omenesc la pierzare.
Acelaş diavol umblă acum să ne vâneze pe noi, să ne sfarme şi să ne
ucidă cu săgeţile păcatului; şi mai vârtos asupra noastră şi asupra acestei
cete călugăreşti dă luptă necontenită şi război nepotolit, în tot chipul luptă
împotriva celor ce se silesc la fapte bune - după cum ne descoperă viaţa
părinţilor şi pustnicilor noştri, - Pentru că el socoteşte mare biruinţă şi mare
vitejie surparea şi căderea călugărului. Pentru aceea, fiilor şi
fraţilor, vă rog
şi vă sfătuiesc să umblaţi cu mare luare aminte, apărându-vă din toate
părţile; să vă înarmaţi cu armele trebuitoare şi să vă îmbrăcaţi cu zale tot
trupul, ca să nu găsească vreun loc neferit şi nepăzit şi să vă rănească de
moarte. Iar apărarea voastră o puteţi desăvârşi prin buna credinţă, prin
neştirbită nădejde, prin mărturisirea necontenită, prin smerenie şi
nefăţarnică ascultare, prin suferinţa şi îndelungata răbdare în toate.
Astfel să luptăm pentru Domnul, pentru răsplătirea ce va să fie şi
pentru viaţa şi bucuria nădăjduită, sau dacă nu pentru acestea, atunci de
frica focului cel din afară, a chinurilor nesfârşite, cumplite şi de
nespus. Să ne sârguim să petrecem acest noian al veacului acesta, ca
prin fericit sfâr şit
să dobândim cununile cele neveştejite ale nemuririi şi desfătarea vieţii
veşnice în Hristos Iisus Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, în vecii
vecilor. Amin.
50
CUVÂNTUL 20
OŞTIREA DUHOVNICEASCĂ
Fraţilor şi fiii mei, vă sfătuiesc din nou să vieţuiţi în Domnul şi să
trăiţi folosindu-vă de roadele mântuirii voastre ca de nişte comori. De
aceea, depărtaţi-vă de vicleşug şi de orice viciu; lepădaţi isteţimea vicleană
şi nu vă lăsaţi stăpâniţi de pofte; nu iubiţi păcatul şi nu vă înclinaţi către
lucrurile care aţâţă patimile; nu vă vătămaţi sufletul şi mintea şi nu vă
împodobiţi trupul cu lucruri de nimic; nu fiţi pismaşi, gâlcevitori sau
pricinuitori de scandal; nici leneşi, neascultători, mândri ori neruşinaţi; nu
fiţi lacomi la mâncare şi la somn, ca să îngrăşaţi trupul ca pe o fiară; să nu
minţiţi, nici să poftiţi sfada şi iscodirea relelor; să nu ajungeţi
vânzători, ca
Iuda, pentru sufletul vostru sau pentru fraţii voştri. Căci cei care săvârşesc
aceste fapte se îndepărtează de Dumnezeu, fug şi rătăcesc în locurile
fărădelegilor, cum au făcut mulţi şi vor mai face.
Dar cei care fug neputând îndura greutatea slujbei, nici plata slujbei
nu vor lua. Pentru că în vreme de război suntem şi ostaşi ai lui Hristos, de
aceea trebuie să luptăm cu vitejie ca să fim plăcuţi stăpânului. Iar cei care
fug de luptă nici daruri nu câştigă, ci şi de bunătăţile izbânzii sunt lipsiţi;
încă sunt ruşinaţi, căci fricoşi şi mişei au fost; sunt judecaţi şi izgoniţi în
vremea răsplătirii. şi dacă astfel se petrec lucrurile cu ostaşii unui împărat
pământesc şi vremelnic, cu atât mai mult cu ostaşii marelui şi nemuritorului
împărat al împăraţilor, Dumnezeul Dumnezeilor şi Domnul Domnilor.
După vrednicie vor fi judecaţi şi după faptele sale fiecare va lua plata.
Să nu fie aşa în oastea noastră, fraţilor. Să nu fugiţi înapoi, să nu
încetaţi ostenindu-vă, să nu părăsiţi lupta în această puţină vreme de război;
căci neamul de acum şi veacurile nemărginite sunt ca o clipă şi ca o
picătură în noianul mării. Să nu ne lenevim ca să nu fim îndepărtaţi dela
slava cea nepieritoare şi dela cinstea împărăţiei cerurilor. Deci bunilor
ostaşi, vitejilor, neînfricaţilor - căci oricum v-aş numi, toate se potrivesc
vouă - să alergăm, să ne sârguim, să batem în uşă şi să răbdăm, căci
Domnul este aproape şi va încununa truda noastră; el vede din ceruri calea
fiecăruia şi împleteşte cununi pentru cei care rabdă până la sfârşit.
Pentru aceea să fiţi curaţi prin mărturisire, împăciuitori prin blândeţe,
grabnici la slujire, râvnitori la ascultare, unul mai mult decât altul pentru
dragostea lucrării şi strălucitori prin smerenie. Toţi să vreţi să
fiţi aşa, căci
voind numai, veţi şi putea face. Luaţi aminte la slujbă cum cântaţi şi cum
citiţi, nu sărind cuvintele şi nici cu mândrie, nu pentru folosul învăţăturii
sau pentru priceperea unui cuvânt numai de cel ce cântă ori citeşte, ci spre
51
folosul obştii şi al sufletelor tuturor, ca să fiţi toţi una în cuget
şi în sfat.
Iar Domnul Dumnezeu, Părintele meu, care a împăcat toate prin
vărsarea scumpului Său sânge, să dea vouă prin Duhul Sfânt, unire spre
îndreptare în toată sporirea cea bună, că Lui I se cade toată slava, cinstea şi
închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 21
CUM SĂ FIE VIAŢA CĂLUGĂRULUI
Fraţilor şi părinţilor, în toată vremea, cu smeritul meu suflet, iau
seama la voi, dar mai ales acum când vă aflaţi în multă osteneală pentru
secerişul bucatelor. Dumnezeu să întărească în voi pe omul dinlăuntru şi pe
cel din afară, ca să puteţi îndura întâmplările şi ispitele văzute şi nevăzute,
căci multe sunt meşteşugirile, cursele şi scandalurile diavolului, şi cine le
poate pricepe! Deci, rugându-ne lui Dumnezeu, să petrecem cu vrednicie
viaţa noastră, şi în afară de lume fiind, să nu săvârşim lucrurile lumii, adică
părăsind cele ale trupului, să nu săvârşim cele trupeşti.
Iar aceasta, chiar fără învăţătura mea, voi bine o ştiţi şi aşa este: de
vom iubi poftele şi patimile, de vom face voia noastră, de vom căuta
treptele mai înalte, de ne vom sfădi din pricina îngâmfării noastre sau
pentru haine şi împodobirea chipului, ori pentru altele mai mici sau
mai mari, - trupeşti suntem noi şi lumească osteneala noastră.
Fraţilor, să nu coborâm cinul nostru sfânt la fapte de glumă şi
copilăreşti.
Slava călugărului este să fie batjocorit de alţii. Adică să fie defăimat
şi necinstit, dar să sufere pentru Dumnezeu, chiar dacă este nevinovat. Iar
dacă se va întâmpla să săvârşească el fapte de necinste, atunci pe bună
dreptate se cade lui necinstea, dar dacă va greşi şi nu va îndura necinstea,
aceasta este ceva cu totul străin de purtarea călugărului.
Iar podoaba călugărului este să fugă de orice împodobire. Căci
frumuseţea călugărului nu stă în gingăşie şi strălucire, ori în
continua
îngrijire a trupului; aceasta este grija desfrâna ţilor care se fălesc cu
îmbrăcămintea şi încălţămintea. Iar grija noastră să fie a săvârşi faptele
noastre spre folosul sufletesc, nu spre desfătarea trupească şi pentru poftele
necuviincioase. Mai degrabă să umblăm neîngrijiţi, prost îmbrăcaţi, cu
rasele roase, cu camilafcele ponosite şi la celelalte fără isteţime.
Că portul frumos şi hainele noi şi subţiri sunt podoabele desfrânării
şi necurăţiei,
după cum am spus. Şi în adevăr mare lucru este ca cineva, care a părăsit
cele trupeşti, să nu mai poarte grijă de cele ale trupului, scăpând de ispita
diavolului; dar dacă va purta mai departe grijă de trup, este cu adevărat
52
peste putinţă să nu alunece şi să se afunde în patimi.
De aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu, vă rog, fraţilor, să vă fie
milă de mine, păcătosul, să nu mă daţi focului veşnic şi să fiu osândit mai
mult pentru viaţa voastră rea. Ci, mai degrabă, să mă izbăviţi pe mine din
greutatea răutăţilor mele şi să mă scoateţi dela moarte la viaţă, prin faptele
bune ale vieţii voastre sufleteşti.
Aşadar, păziţi rânduiala, nu uitaţi poruncile Părinţilor şi nu defăimaţi
cuvintele sfinţilor; nu fiţi fără simţire, nu vă astupaţi urechile dela
ascultarea celor de folos şi nu iubiţi bunătăţile lumii acesteia, ca să nu vă
lipsiţi de cele veşnice.
Căci va veni, fiii mei, va veni şi nu va zăbovi, Cel ce va judeca toate.
Şi mai înainte de sfârşitul lumii, va veni înfricoşatul înger care va despărţi
sufletul de trup, va veni vremea slăbiciunii şi a morţii. Cât de înfricoşate
sunt acestea şi cât de anevoie de îndurat! De aceea şi murim, Pentru că nu le
putem răbda. Dar ce va fi după moarte, când vor veni îngerii să ne ridice?
Despre aceasta să vă spun o poveste, care deşi este pentru lumea din
afară, fiind însă de folos, o voi povesti totuşi: iată, un oarecare Stavrachie
trăgea să moară; la răsuflarea din urmă, năduşit foarte şi tremurând şi
scrâşnind din dinţi striga cu mare groază: „ajutaţi-mă, milostiviţi-vă
spre mine ticălosul, Doamne miluieşte-mă; vai, cât de mult norod iese
din mare
(căci el locuia la malul mării); şi norodul acesta negru, urât şi drăcesc spre
mine vine". Şi cei care erau în jurul lui nu vedeau nimic, însă el, care
năpăstuise pe foarte mulţi, vedea şi pricepea.
La noi însă, cine va birui să ne ridice? Ceata îngerilor sau a dracilor?
- căci vor veni să ne întâmpine aceia pe care i-am iubit în viaţă. Dacă am
iubit fecioria, ascultarea, smerenia şi celelalte fapte bune, îngerii ne vor
întâmpina, iar dacă am iubit trufia, îndărătnicia, râsul şi vorbele deşarte, cu
adevărat demonii ne vor întâmpina. Adică aşa cum patimile sunt dela
demoni, iar faptele bune sunt dela îngeri. Dar cine va întâmpina sufletul
meu? Fie-vă milă de mine, păcătosul, şi săvârşiţi faptele bune ca să mă
întâmpine îngerii, nu dracii. Vai mie! Bine era să nu fi fost călugăr şi mai
bine nici să nu mă fi născut, căci cei mari mai mult vor fi cercetaţi. Şi mulţi
din cinul călugăresc vor fi osândiţi, mai ales dintre cei care au fost egumeni
ori întâistătători.
Să nu vă supere cuvântul meu, fraţilor. Căci nu caut să vă
înspăimânt, ci împlinesc datoria mea şi din dragoste vă pun înainte cele de
folos. Vreau să vă ştiu, cu voia lui Dumnezeu, pe toţi sănătoşi, pe toţi bine
ascultători şi necăzuţi în lucruri necuviincioase; ori cel puţin sculaţi din
cădere prin primirea, cu bucurie, a canonului pentru orice greşală. Fie că nu
aţi împlinit datoria voastră, fie că la slujbă aţi părăsit cântarea sau citirea;
ori în nesupunere aţi căzut, ori aţi cârtit; sau aţi făcut stricăciune
la vase sau
la altele, - de veţi primi canonul cu bucurie, veţi fi iarăşi sănătoşi şi nimic
53
nu veţi suferi, nici dela Dumnezeu, nici dela noi. Să vă supuneţi însă celor
mai mari, şi voi cei mari - unul altuia, şi Dumnezeul păcii cu rugăciunile
părintelui meu şi al vostru, să fie cu voi, fiii mei iubiţi, acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 22
DESPRE TĂIEREA VOII
Iubite frate şi fiule, Sofronie. Plineşte slujba ta fără lene şi cu silinţă.
Sunt dator să-ţi scriu mereu despre ea şi să te îndemn la sârguinţă.
Ia aminte la toate, chiverniseşte-ţi fraţii, cercetează şi vezi
faptele şi firea
fiecăruia în parte, cum vieţuiesc şi umblă. Astfel veţi dovedi, atât nouă cât
şi celor din preajma noastră, că viaţa voastră este pentru slava lui
Dumnezeu, potrivit dreptarelor şi canoanelor rânduite de sfinţii Părinţi,
potrivit poruncii smereniei mele, potrivit certărilor orânduite. Ori unde se
lucrează aşa, acolo se cinsteşte Dumnezeu, acolo străluceşte lumina, acolo
se sălăşluieşte pacea, acolo satana nu găseşte loc, de acolo patimile se
depărtează. Iar unde nu se lucrează aşa, acolo toate sunt pe dos: în loc de
bunătăţi, răutăţi, în loc de lumină, întunerec, înlocul lui Hristos, diavolul.
Aşa că ia aminte, cercetează şi desluşeşte cugetele fraţilor, prin
mărturisire, şi le îndrumează spre fapte bune. Tu singur să fii pildă pentru
ei. Nu părăsi cu totul trebuinţele vieţii pământeşti din cauza cititului, a
rugăciunii şi a liniştii, căci vei avea pagubă şi stricăciune. Dar nici să te
ocupi peste măsură cu nevoile vieţii, să te gândeşti numai la ele şi astfel să
nu-ţi mai aduci aminte sau să nu mai priveşti cu gândul la Dumnezeu.
Acest fel de purtare este semnul adevăratei credinţe. Iar de te vei purta aşa,
fraţii se vor lua după tine, negreşit, şi-n fapte şi-n viaţă.
Nu ne-am făcut călugări numai ca să mâncăm, să bem sau să ne
împodobim. Nu stă mântuirea noastră în astfel de lucruri. Dar nici cinul
nostru nu ne opreşte să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să lucrăm. Atât numai: să
facem totul la vreme, cu bună chibzuială şi rânduială, precum zice
Apostolul, care mai spune că niciodată în viaţa lui n-a mâncat pâine în
zadar, ci din osteneala sfintelor sale mâini da şi celor cari erau cu dânsul.
Fă aşa, îndeletniceşte-te cu aşa ceva. Nu trece cu vederea lucrurile
care trebuiesc îndreptate. Chiar lucrurile mici nu le lăsa necercetate,
crezând că-s bune, căci pot aduce mare răzvrătire între fraţi. Aşa de pildă,
de mănâncă cineva în ascuns, să fie pus la canon. De are ceva deosebit, un
lucru cât de mic, ia-l dela dânsul. De nu vrea să lucreze, opreşte-l dela
mâncare. De împarte cineva mâncare sau băutură sau face schimb cu ele,
54
ceartă-l. De pârăşte sau fură, scoate-l pe poartă afară, aşa cum orânduieşte
pravila.
Voi, fraţilor şi fiii mei, auzind acestea, să nu vi se pară aspre şi să nu
credeţi că le spun fără milă. Eu le spun cu durere şi din dragoste pentru
mântuirea sufletului vostru, de care voi răspunde, precum şi pentru marele
păcat pe care l-aş avea, dacă nu vă spun acestea, nu vă întăresc şi nu vă
sfătuiesc. Căci slujba părintelui bun este să nu-şi lase feciorii nepedepsiţi,
ci să-i povăţuiască cu mici înfricoşări şi cu certări la câştigarea vieţii
veşnice. Cât de defăimat şi vrednic de urâciune a rămas Ili, precum scrie în
Scriptură, pentru că nu şi-a mustrat şi pedepsit feciorii cum trebue, atunci
când călcau legea! Din această pricină, s-a prăpădit şi el şi feciorii lui.
Drept aceea, fiţi ca nişte viteji în osteneli, fără lene la slujbă, cu
sârguinţă la lucrul bun, ca trebuinţele voastre trupeşti să fie împletite cu
faptele bune.
Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie pururea cu voi, prea
cinstiţii mei fii. Amin.
CUVÂNTUL 23
DRAGOSTEA DIN TOT SUFLETUL
Fraţilor şi părinţilor. Voi ştiţi, iubiţii mei, că în tot ceasul, ziua şi
noaptea, mă rog lui Dumnezeu necontenit ca să vă păzească în toate
nevătămaţi, cu ajutorul rugăciunilor părintelui meu şi al vostru.
Durerea, osteneala şi gândul meu, chiar viaţa şi moartea mea, apoi
bogăţia şi slava
mea, bucuria şi întristarea mea aceasta este: să vă câştig, să vă mântuiesc şi
să vă duc lui Dumnezeu, ca pe o jertfă curată şi fără de prihană. Nu poftesc
şi la nimic altceva nu mă silesc, fiilor.
Iubiţi-mă, fiii mei, aşa cum v-am iubit şi eu. Căci deşi sunt păcătos,
îmi pun sufletul pentru voi, fiindcă voi sunteţi dorirea, dulceaţa şi râvna
mea. Să nu vă pară că cele spuse sunt numai vorbe seci. Credeţi că
după cum îmi este vorba, aşa şi inima mea, cea întinată şi necurată.
Gândiţi-vă
bine la acestea şi, pricepându-le, puneţi-le la inimă.
Nevoiţi-vă, fiilor, mergeţi pe drumul duhovnicesc şi ridicaţi ochii
gândurilor voastre, cât mai sus: ca să priviţi cele cereşti, să cugetaţi la cele
veşnice, să cercetaţi cum şi când vine moartea - iarna sau vara, ziua sau
noaptea, la tinereţe sau la bătrâneţe, anul acesta sau anul viitor - când vin
răpitorii sufletului, când soseşte vrăjmaşul, cum se cântăresc faptele şi
cuvintele, biruim sau suntem biruiţi. Astfel întărindu-vă, nu veţi greşi cu
uşurinţă, nu veţi cădea în groapa răutăţii, ci veţi vedea bunătăţile
Ierusalimului
55
de sus, în toate zilele vieţii veşnice.
Aşadar, siliţi-vă în slujbele trupeşti şi sporiţi în cele duhovniceşti,
sârguindu-vă pentru amândouă. Cu gura lăudaţi pe Dumnezeu, iar cu limba
grăiţi adevărul. Cu mâinile lucraţi cât puteţi numai cele de folos. Cu
picioarele mergeţi pe calea păcii. Trupul vostru să fie sfânt, iar
mădularele
voastre, mădulare ale lui Hristos. Ferească Dumnezeu, să facem mădularele
lui Hristos, mădulare ale desfrânării.
Fugiţi de desfrânare, ca să nu se smintească cineva, să nu se
desmierde. Mai ales acum, vara, să nu cumva să alunecaţi în păcat, la
umbra copacilor sau în alt loc tăinuit. Căci ochii lui Dumnezeu, după cum
zice dumnezeiasca Scriptură, sunt de mii de ori mai luminoşi decât soarele,
văd toate căile oamenilor privesc orice parte ascunsă. Nu vorbiţi necuviinţe,
nu şedeţi fără sfială, nu râdeţi fără ruşine, nu vă apropiaţi unul de altul, ca
să vă încălziţi trup de trup, nu săturaţi pântecele, iar cei sănătoşi
nu beţi vin
decât numai la neputinţă şi boală. Destule sunt valurile lăuntrice ale
trupului, destul este focul firesc, destulă văpaia zburdărilor! Dacă mai pui
peste ele şi focul vinului, te aprinzi şi arzi de tot.
Trupul nu se astâmpără, ci se mişcă, se înverşunează, caută ale lui şi
năvăleşte cu silnicie spre întunerec. De aceea se aprinde omul pentru
aproapele său. Câte fac, în ascuns, astfel de oameni nici nu mai trebue să le
grăim! Ajung, ticăloşii, până la năravurile dobitoacelor, ca nişte ieşiţi din
minte sau necuvântători şi sunt întocmai ca fiarele nebune. Astfel de
oameni, cum spun, cad repede în laţul desfrânării; şi nu în cea
obişnuită, ci în cea mai mare şi mai spurcată patimă - cunoscută şi la
noi - adică desfrânarea
cu sine, fără alt trup.
Băgaţi de seamă, fiii mei. Vă spun şi vă înştiinţez, ca să vă feriţi.
Vă propoveduiesc şi vă proorocesc, că a hotărât Dumnezeu ziua
judecăţii, când
va judeca fără făţărie şi va plăti fără milostivire acestor fel de făptaşi cu
chinuri veşnice, laolaltă cu vrăjitorii.
Ca să scăpaţi, alergaţi la Domnul, prin spovedanie. Descoperiţi
gândurile aduse de vicleanul diavol. Faceţi totul cu bună chibzuială.
Dormiţi cu măsură, ca să fiţi treji în puţina vreme a slujbei bisericeşti.
Mărturisiţi-vă deseori,ca să vă curăţiţi. Aflându-vă Domnul aşa, veţi fi
fericiţi, că va dărui vouă împărăţia de veci.
Domnul Dumnezeu să vă păzească în pace şi unire, preacinstiţii mei
fraţi, că Lui se cade slava în veci. Amin»
56
CUVÂNTUL 24
DESPRE PĂSTORIREA OILOR CUVÂNTĂTOARE ALE LUI HRISTOS
Fraţilor şi părinţilor. Oare poate corăbierul să se odihnească în
mijlocul mării, când are grijă de conducerea corăbiei şi ia seama în toate
părţile la vânturi? Sau poate să dormiteze păstorul cel bun, când simte că
vin lupii să-i răpească oile? Nicidecum. Şi unul şi altul priveghează,
ia aminte, sunt plini de grijă, cugetă şi aleargă în toate părţile:
corăbierul, ca
să ferească corabia de valuri, iar păstorul, oile de lupi.
Aşa-i şi stareţul sufletelor şi păstorul oilor cuvântătoare. Se
sileşte, se trudeşte şi sârguieşte, cu atât mai mult, cu cât
răspunderea lui este mai mare. Căci primejdia şi mântuirea nu vin din
lucrurile mici, ci din cele mari. De aceea şi eu, smeritul, mă
cutremur şi mă tem, oftez şi mă întristez,
văzând povara conducerii şi greutatea lucrului. Pentru că, în adevăr, greu
este pentru cineva să chivernisească suflete şi să povăţuiască mulţimi în
întâmplările de fiecare zi, pe care dacă nu le mai numesc, le ştiţi voi.
Oare nu se dezlănţuie în obşti furtuni, când suflă duhurile vicleniilor
şi dau naştere între fraţi la nestatornicii? Fiindcă, atunci când
începe cineva să devină neosârduitor la slujbe, cârtitor în ascultări,
de capul lui şi nesupus, găseşte oricând pricină şi vreme să se
desbine de obşte, prin
ajutorul diavolului. Stăpânitorul lumii acesteia dă celor stăpâniţi de el pofta,
iar când cineva a ajuns aici, nu numai pe sine, ci şi pe fratele său
îl sminteşte şi-l vatămă.
Vai, ce silnicie; cum biruie dracul, cum ruşinăm pe sfinţii îngeri,
păzitorii noştri, cum ne dăm de partea diavolului - spre întristarea marelui
nostru Dumnezeu şi bunului păstor, care S-a făcut izbăvirea noastră prin
cruce şi moarte! Cum vom putea să vedem faţa Lui? Cum vom suferi mânia
Lui? în adevăr, fără nici o vorbă de îndreptare, se cuvine să fim osândiţi la
chinuri, după adâncimea răutăţii noastre.
Alţii răpesc împărăţia cerurilor, noi suntem răpiţi de înşelători; alţii
săvârşesc fapte de mucenici, noi ne sârguim către prăpastia lepădării; alţii
se înalţă către ceruri, noi ne pogorâm în cele mai de jos ale pământului; alţii
zidesc în sufletele lor scările faptelor bune, noi izvodim în inimi coborâşul
pierzării. De ce nu ne întoarcem, odată? De ce nu ne trezim? Ca să putem
rosti cu proorocul: „întăritu-ne-ai pe noi, întărit-ai inima noastră".
Rogu-vă, dar, să ne nevoim, să ne silim, să ne sârguim a fugi de
prilejuri, plinind fapte cuvioase şi dumnezeieşti, adică: ascultarea,
neîmpotrivirea, silinţa la ascultări, smerita supunere, uşoara mărturisire a
57
tuturor cugetelor rele, dela diavolul. Aşa că, oricând ne va aţâţa cu poftele
trupeşti, ne va îndemna spre nerăbdare, ne va ispiti cu lenea, ne va trage
către cârtire şi necredinţă - laţurile, cursele şi mrejele lui fiind pururea
întinse - să-l putem certa şi să-i putem zice: ,,fugi din faţa mea, satano".
Feriţi-vă de adunările şi buruienile lui pline de moarte, că nu
isprăveşte niciodată viclenia, nici doarme, mănâncă sau bea, nici nu are altă
treabă, de cât să se silească ziua şi noaptea, ca să piardă sufletele noastre.
împotriva marei lui lupte şi vrăjmăşii avem, în afară de Dumnezeu,
un mare ajutor: adevărata mărturisire, pocăinţa unită cu înfrânarea şi
umilinţa din adâncul sufletului.
Să nu ne lenevim aşadar, să nu slăbim, să nu ne temem; căci cu toate
că te sileşte la pierzare şi este foarte viclean în răutate, s-a muiat
cerbicea şi
a slăbit puterea lui, de când Hristos Dumnezeul nostru a luat trup şi S-a
făcut om. Mai degrabă să cântăm cu bucurie: „Sabia vrăjmaşului a lipsit cu
desăvârşire".
Domnul, care l-a biruit, ne-a dat putere să călcăm peste capul lui.
Nădăjduind în credinţă, să nu-l preţuim nici cât pe o pasăre mică.
Să-l strivim, ca pe o jiganie neputincioasă, în Hristos Dumnezeul
nostru, Căruia
se cuvine slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin."
CUVÂNTUL 25
POVăŢUITORUL Să MÂNGÂIE CU TOATE CELE
CE PRICINUIESC BUCURIE PE CEI CE FAC ASCULTARE
MUCENICEASCĂ, CA SĂ POATĂ BIRUI PE VRĂJMAŞ
CU FAŢA VESELĂ şI SĂ SE POATĂ ÎNCUNUNA DE
DUMNEZEU CU CUNUNA SLAVEI DE VECI
Fraţilor şi părinţilor. Acei cari luptă în războaiele lumeşti au dascăli,
care-i învaţă cum şi unde să-şi împresoare vrăjmaşii, ca să-i biruie, şi alte
multe lucruri trebuincioase biruinţei. Aşa trebuie să facem şi noi, smeriţii,
cuvoi, cari sunteţi luptători şi ostaşii lui Hristos şi care luptaţi pe câmpul
supunerii muceniceşti. Adică, să vă spunem cu vorbe şi să facem cu fapta
tot ce aduce mângâiere, vitejie, îmbunarea inimii, răbdarea, veselia, şi tot ce
vă trebuie ca să învăţaţi buna nevoinţă, să biruiţi pe vrăjmaşii voştri şi să
luaţi dela dreptul Dumnezeu cununi veşnice, netrecătoare.
Să vedem, deci, cum se pregătesc aceia de luptă, ca să ne folosim de
pilda lor în lucrul nostru. Oamenii, când se apropie războiul şi chiar mai
înainte, nu pierd vremea în zadar. Ei se pregătesc mai dinainte prin
58
osteneală, trudă şi hrană proastă, ca să se deprindă cu reaua
pătimire. Se nevoiesc, apoi, în atâtea oprelişti, încât ajunează până
şi de plimbări, de
mâncări şi băuturi moleşitoare sau de multe alte lucruri, pentru paza şi
întărirea trupului cu hrană puţină şi puţin gustoasă. De asemenea, ziua şi
noaptea nu vorbesc de altceva decât cum să biruiască şi cum să năvălească,
când trebuie să fie prezenţi şi unde să se întoarcă sau pe care dintre
vrăjmaşi să-l doboare mai întâi. Astfel, grija şi truda lor este nespus de
mare. Pentru ce? Pentru ca să biruiască, să câştige lauri trecători şi
răsplătiri
vremelnice, să se bucure de ei cei care-i văd şi să ruşineze pe învinşi.
Deci, dacă aceştia lucrează astfel şi au mare grijă şi trudă, cât de
mare grijă credeţi că trebuie să avem noi şi câtă osârdie, băgare de seamă,
grijă şi priveghiere din toate părţile trebuie să aveţi voi! Căci protivnicul şi
vrăjmaşul nostru nu este neştiutor, prost sau leneş, ci, pornind război
împotriva noastră, el se pregăteşte din timp, pe unde să năvălească, cum să
ne atace, unde să ne răpească, cu ce meşteşug să arunce şi să înfigă suliţele,
ce curse să iscodească, cum să împiedice şi să trântească la pământ pe
smeritul monah, nevoitor al bunei credinţe. Aşadar, lupta noastră nu
trebuie
să fie tot atât de mare? Grija noastră, nu tot atât de multă? Silinţa,
nu tot aşa
de puternică? Nu trebuie ca şi noi să ridicăm mâinile spre cer şi să zicem:
„Doamne, caută din sfântul tău locaş, trimite-ne ajutorul tău şi vino ca să ne
mântuieşti pe noi?"
Avem nevoie de mare pregătire şi luare aminte, iar mintea şi gândul
nostru nu trebuie să fie decât numai la aşa ceva. Mai mult, pentru ca
vrăjmaşul să se înfricoşeze şi să fugă, să avem smerenie şi inimă
înfrântă,
nădejde şi vitejie sufletească, credinţă curată, neîndoielnică, şi desăvârşită
ascultare. Dumnezeu nu părăseşte niciodată pe cel ce face fapte bune, ca să
slăbească, dacă-l cheamă în ajutor. Căci zice: spre El a nădăjduit inima mea
şi mi-a ajutat şi a înflorit trupul meu". Iar când ne ajută Domnul, cine se va
împotrivi nouă sau cine ne va învinge? Nimeni! Fiindcă de se vor ridica
împotriva noastră chiar mii şi milioane de vrăjmaşi şi va ţine oricât de mult
războiul, nu se teme nimeni, biruindu-i şi răspândindu-i cu numele
Domnului. Vrăjmaşul pândeşte cu anii, însă nu are nici un folos, ajutând
Dumnezeu şi nădăjduind în biruinţă şi izbândă.
La război, învălmăşeala ţine câteodată o singură zi: învingătorii se
încununează şi se bucură, dar bucuria lor nu ţine mult, ci numai câtva timp
şi iarăşi sunt ca şi cum n-au biruit. Nu tot aşa sunt ostenelile şi răsplătirile
noastre. De se va învrednici cineva de biruinţă, este fericit, de trei ori
fericit, Pentru că, odată încununat cu laurii nemuririi, rămâne veşnic în
bucurie, în slavă, în lumină şi veselie.
Priveliştea noastră nu va fi mărginită şi degrab trecătoare, ci, vom fi
în sobor de cete îngereşti, acolo unde este frică şi nespusă spaimă, unde se
vădesc faptele şi vorbele, unde glăsuieşte trâmbiţa de se cutremură toate, de
59
se strânge cerul ca o piele, se clătesc temeliile pământului, cad stelele, se
întunecă soarele, îşi pierde luna razele, se schimbă stihiile, se revarsă şi
năvălesc apele cu sunet, ies viermii ca să mănânce trupurile păcătoşilor, se
deschide adâncul întunerecului ca să înghită pe vinovaţi, se pregătesc
legături şi pedepse pentru toate vinele, oasele şi mădularele lor, sau se
gătesc şi alte înfricoşate ispăşiri pentru păcătoşi, pe care nimeni nu poate să
le spună. Drepţii se vor scălda în bucurie, în veselie şi veşnică desfătare.
Va fi vai de cel învins, atunci, îl vor scuipa şi-l vor ruşina puterile
îngereşti, mâhnit, cu capul în jos, cu ochii plecaţi de ruşine, legat, bătut,
batjocorit şi dăruit îngerilor nemilostivi, ca să-l ducă la pierzare
în chinurile
veşnice, împreună cu dracii.
Care-i câştigul lui, că a rătăcit şi s-a desfătat aici cu toate poftele
lumii? în adevăr, şi-a făcut cel mai mare rău, s-a înşelat, ticălosul, cu rea
înşelăciune, a făcut rea negustorie, câştigând un ban şi pierzând nenumăraţi
talanţi de aur. S-a vândut pe sine cu preţul unei table de aramă şi şi-a
cumpărat chinuri veşnice. Pentru câştigul dintr-o zi, s-a păgubit de
împărăţia cerurilor. Ca un ticălos, s-a scăldat numai în lucruri ticăloase şi
netrebnice. Mai bine ar fi fost un animal şi să piară, decât om şi să se
osândească în chinuri fără de sfârşit!
Vino, şi vezi pe ostaşul lui Hristos, care a chibzuit bine şi s-a zidit
lăuntric. El a vândut toate, ba încă şi voia cu poftele, şi a cumpărat pe
Hristos-mărgăritarul. Nu s-a înşelat cu dulceţile lumii. Cu toate că oamenii
au crezut că-i înşelat, după cuvântul apostolic, el a păzit sufletul lui nerobit
de pofte, s-a silit să ajungă slugă bună a Domnului. Nu s-a înpotmolit ca
ceilalţi oameni în lucruri netrebnice şi trecătoare. Dimpotrivă, a râs de lume
şi de vieţuitorii ei, a izgonit poftele trupului prin post, a iubit fecioria,
sărăcia, rugăciunea şi alte fapte bune, a urât păcatele şi fărădelegile.
El a socotit bine şi a chivernisit cu sănătoasă rânduială: bogat, el s-a
lepădat de toate, pentru Dumnezeu, fără nici o părere de rău de averea
pierdută, şi ca şi când ar fi pierdut niscaiva foaie sau o slavă de o zi, pentru
nenumărate comori şi neveştejită cinste, el a întâmpinat sărăcia şi necinstea
pentru Dumnezeu, cu veselie. Ia socoteşte, prin urmare, cât are să se bucure
el în cer, cum se va veseli şi se va mândri de socoteala lui neînşelată! Şi, ca
să nu mai lungim vorba, zicem: bucuria acestuia va fi nesfâr şită, după cum
întristarea şi chinul mult ruşinoase celui rău vor fi, şi de asemenea,
nesfârşite.
Aşadar, chiar dacă suntem de piatră, să simţim şi să ne mândrim cu
partea bună pe care ne-am ales-o, de vreme ce am lăsat lumea, ne-am
înstrăinat şi am trăit în curăţie. Spun aceste lucruri, ca să lungim călătoria
de până acum, să adăugăm silinţă la silinţă şi, înfierbântând inimile noastre
cu căldură cerească, să zburăm, cu aripi dobândite prin osârdie, către
Dumnezeu, prin fapte bune, fără să dăm diavolului pas ca să ne
60
stăpânească. Să ne lipsim cu atât mai mult de trufie, să fugă neascultările,
să se alunge cârtirile, obrăzniciile, sporul de multe vorbe, lenea, sfada,
împotrivirea, pisma, minciuna şi orice patimă, în locul lor să răsară faptele
bune, adică, să strălucească dorita, buna şi dumnezeiasca smerenie,
supunerea, plânsul, fecioria născătoare de Hristos, umilinţa care luminează
ochii sufleteşti şi orice lucru vrednic de săvârşit.
Acestor fapte, dea Domnul să fim părtaşi cu toţii, ca să ne
învrednicim împărăţiei cereşti în Hristos Iisus Domnul nostru Căruia se
cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 26
NU SE CADE CA FRAţII SĂ IA SAU SĂ
DEA CEVA DIN ALE MĂNĂSTIRII,
FĂRĂ BLAGOSLOVENIE
Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Israil nu voi înceta să grăiesc, zice
dumnezeiasca Scriptură. Aşa că nici eu, păcătosul, nu mă voi lăsa lenii în
ce priveşte mântuirea sufletelor voastre şi nu voi înceta să vă arăt totdeauna
învăţătura despre credinţa cea bună. Cei ce-o vor auzi, de vor asculta-o nu
vor fi osândiţi nici ei, nici eu. De nu vor asculta-o, eu îmi iau plata şi scap
de osândă, iar neascultătorii îşi vor da seama.
Nu trebuie, fraţilor, ca cineva să-şi caute numai folosul său, iar
folosul vecinului să nu-l bage în seamă. Acei care seamănă neghină în grâul
curat, sunt vrednici de mare osândă şi vătămare, însă nici râvnitorul răului
nu va scăpa de pedeapsă, după cum zice David: „Când vedeai hoţul, te
însoţeai cu el şi partea ta o puneai cu desfrânatul". Sau: „Nu va locui în
casa mea cel mândru, cel ce grăieşte nedreptăţi nu s-a îndreptat în faţa
ochilor mei".
De aceea, preacinstiţii mei fii, nu umblaţi unul împotriva altuia, ci
aveţi unul pentru altul dragostea şi cuvenita iubire frăţească. Mai mult,
dragostea voastră să prisosească chiar pentru cel rece cu mine şi
neascultător la vorbele mele. Spun aşa, pentru ca să ne mântuim toţi, după
cum zice Domnul nostru Iisus Hristos: „Aceasta este voia Părintelui Meu
ceresc, ca nimeni să nu piară ".
Deci, mântuiţi-vă toţi şi vă nevoiţi să vă înfăţişaţi lui Dumnezeu
curaţi, aşa cum aţi fost zidiţi dela început, după asemănarea chipului lui
Dumnezeu, fără ponos şi prihană. Nu vă adunaţi la râs şi glume, seara, şi să
nu faceţi acestea nici în vremea slujbei, poticnindu-vă astfel unul pe altul.
„Mă doare inima şi simţirile inimii mele mă ustură" zice Ieremia,
61
când aude cuvintele lui Dumnezeu. Aşa şi eu, necuratul şi ticălosul, tare mă
întristez şi mult mă rănesc săgeţile gândurilor, când aud că vieţuiţi rău.
Temeţi-vă de înfricoşatul Dumnezeu, fiii mei, şi să nu pierdeţi marea
voastră osteneală din pricina lenii. Am trecut noianul mării. De ce să
ne înecăm aproape de liman? Am călcat mai tot drumul fericit. De ce să
adormim înainte de a ajunge la odihna dumnezeieştilor locaşuri?
Înţelegeţi ce vă spun, căci Dumnezeu v-a dăruit pricepere,
îmbărbătaţi-vă şi întăriţi
inima voastră. Nevoiţi-vă şi creşteţi în smerenie. Nu doriţi voinţă liberă,
fiindcă nu veţi putea plini poruncile mele cu bucurie. Cel ce-şi înfrânge
voinţa, nu se împotriveşte nici unei porunci, oricât de grea, şi nu se
sminteşte. El o primeşte cu bucurie, ascultă, merge şi nu se îndărătniceşte.
El se supune la toate, întocmai ca fiinţele necuvântătoare, care nu se
împotrivesc celor ce le leagă, aşa cum grăieşte dumnezeiasca Scriptură.
Să ia aminte fiecare cum se poartă şi cum se supune, căci după
purtările şi urmările din afară se cunosc cele lăuntrice. Cel ce şi-a tăiat voia
- precum zice sfântul Doroftei - orice va săvârşi în mănăstire, ştie că a
săvârşit bine şi cu voia sa şi nu se întristează niciodată. El pururea
şi desăvârşit are întreaga pace şi odihnă. Iară cel ce-şi păstrează
voinţa,
pătimeşte şi se tulbură, scârbindu-se în diferite feluri, fiind înşelat în orice
chip de cugetul lui şi pricindu-se când pentru una, când pentru alta.
Dea Dumnezeu ca nimeni dintre voi să nu fie aşa, iar dacă pătimeşte
să nu rămâie în această stare, ci să slujim cu toţii lui Dumnezeu, în curăţie,
şi să fiţi uniţi, ca să nu voiesc eu una şi voi alta, născându-se
astfel război şi
împotrivire între noi. Dacă dovediţi că voi doriţi voia lui Dumnezeu, iar eu
a diavolului, atunci facă-se voia voastră şi a mea să piară, însă dacă aţi
cercetat şi v-aţi convins că ceea ce spun eu este bun, atunci de ce vă
împotriviţi? De ce mă mâhniţi şi mă siliţi la osteneală? Aşa că, chiar
aceia dintre voi cari vă credeţi silitori şi nevoitori, băgaţi de
seamă să nu vă
poticniţi. Căci pământul bun, multă vreme nelucrat, se umple de mărăcini,
precum zice Sfânta Scriptură.
Drept aceea, certarea unora ca acestora să vă folosească şi vouă şi
mie. Fiindcă fac toate acestea, ca să vă mântuiesc şi pe voi şi pe mine,
ticălosul. Mereu am să vi le aduc aminte şi nu voi înceta să vi le amintesc
până mi-o ieşi sufletul.
Mai am încă un lucru să vi-l spun, fraţii mei. De ce nu împliniţi, ca şi
pe celelalte, această poruncă, mică la arătare, care strică toate lucrurile
bune ale voastre? Ce zic eu: poruncă mică şi mare, căci orice poruncă a lui
Dumnezeu trebuie împlinită şi orice neascultare trebuie pedepsită!
V-am spus de multe ori şi v-am arătat că nimeni dintre voi nu are voie
să dea
cuiva din bucate sau băutură, fiindcă aceasta este treaba economului,
ajutorului de econom, a chelarului sau a celorlal ţi proiestoşi. Din
nou vă poruncesc, aşa cum v-am mai poruncit, şi hotărăsc ca de astăzi
înainte
62
nimeni să nu mai facă asemenea lucruri, căci va fi pedepsit ca unul care
mănâncă în ascuns. De ce să vă ruşinaţi unul de altul din cauza răutăţii şi să
vă fie frică acolo unde nu este frică şi să întristaţi pe Dumnezeu, iar pe
mine, nevrednicul, să mă mâhniţi; pentru ca să nu scârbiţi un frate?
Vai de evlavia, voastră. Ea este nebunie; urâciune de Dumnezeu, rupere
de obşte şi
iubire a trupului.
îndrăznesc să spun, că chiar înger de va fi, nu primi nimic dela
dânsul. Primeşte şi mănâncă numai poamele şi cele ce ţi se dă cu
blagoslovenie. Iară, dacă cineva nu le primeşte, din cauza bolii sau din altă
pricină, trebuie sau să le dea înapoi chelarului sau să spună celui ce
i le-a adus pricina şi, astfel, nu va avea osândă. Să nu le daţi
prietenilor voştri
necuraţi, când sunt alţii cari le doresc, fiindcă pe cei cărora le
daţi vi-i faceţi
prieteni prin viclenie, iar cei pe cari nu-i băgaţi în seamă se mâhnesc, ca şi
când ar fi urâţi. Voi ziceţi că nu daţi de faţă cu altul. Iată încă o grijă mai
mult: aflarea ceasului, a timpului şi a locului unde să daţi. Aşa se nasc
prieteniile ascunse şi relele adunări. Ştiţi, însă, ce Zice Marele Vasilie:
facerile cu ochiul şi şoaptele la ureche sunt ocazii de bănuială a cine ştie ce
fapte rele". De ce să fie osândită dărnicia voastră de cunoaşterea şi cugetul
altuia? Chiar eu, părintele vostru, s-ar putea să vă osândesc, cu atât mai
mult alţii!
Va răspunde, însă, unul: „Dau şi vorbesc în ascuns, prieteneşte, ca să
mă împac cu fratele meu, supărat pe mine". N-aveţi voie să faceţi nici
acest lucru. Cine nu ascultă va fi pedepsit, fără îndoială. „fiindcă
Dumnezeu
pedepseşte pe acela pe care-l iubeşte", iar Apostolul spune: „Cine mă
veseleşte, decât numai acel care primeşte dela mine întristare!"
Bucuraţi-vă, deci, de mustrările mele, fiindcă ştiţi că din dragoste
le fac - cu toate că
sunt păcătos - şi primesc ostenelile şi sudorile voastre ca pe un mir de mult
preţ, socotindu-le mireazmă dumnezeiască.
Amintiţi-vă de moarte, de despărţirea sufletului de trup, de arătarea
îngerilor de drumul cel lung, de înstrăinare, de întâmpinarea Domnului şi
Dumnezeului nostru Iisus Hristos, de înfricoşatul răspuns pentru toate
faptele, de chinul cel grozav, de împărăţia cerurilor şi de „făgăduinţele ei
nespuse şi nevăzute. Pe care să le dobândim cu toţii, cu darul şi cu iubirea
de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Tatălui şi a Sfântului Duh, a
Căruia este slava, puterea, mărirea şi închinăciunea acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
63
CUVÂNTUL 27
SĂ NE OSTENIM LA SLUJBELE MĂNĂSTIREŞTI CU SILINŢĂ ŞI LUARE AMINTE, CA
ŞI CÂND AM SLUJI DOMNULUI
Fraţilor prea cinstiţi şi fiilor duhovniceşti, mă nevoiesc cu condeiul şi
cuvântul, ca să vă învăţ. Pentru că de aceea ne-a dăruit preabunul
Dumnezeu trebuinţa cuvântului. Aşa cum zice şi Marele Vasile: „ Ca să
arătăm unul altuia sfaturile inimilor noastre ". Cu toate că sunt păcătos şi
deznădăjduit, din cauza multelor mele păcate, las însă ticăloşia şi boala mea
şi vă arăt dragostea mea pentru voi, mă grijesc cu totul de voi, mi-e frică,
mă cutremur şi chibzuiesc mereu asupra voastră.
Vorbesc ca un nebun: cine dintre voi se îmbolnăveşte şi să nu mă
îmbolnăvesc şi eu? Sau, ca un nesimţit şi plin de păcate: cine nu se
scandalizează dintre voi, şi să nu mă înfierbânt şi eu? Pentru mine, cel ce
are grijă de mântuirea lui nu este numai fiul meu, ci domn, stăpân, părinte
şi mă plec sufleteşte la picioarele lui. Sârguitorul fără de preget la slujbă,
este mântuirea mea, puterea şi îmbărbătarea mea. Cel smerit, blând şi
temător de Dumnezeu este sufletul, inima şi cugetul meu. Iar trândavul şi
leneşul mă întristează, întocmai ca unul care nu-i vrednic nici să mănânce,
aşa cum zice dumnezeiescul Pavel. Deasemenea, tânjitorul şi somnorosul,
care doarme în lucrul faptelor bune, mă scârbeşte, fiindcă cheltuieşte cea
mai mare parte din viaţa lui în zadar.
Drept aceea, siliţi-vă cu mine, fiilor, fraţilor, împreună sârguitorilor
şi tovarăşi în călătoria care ne duce la cer. înainte de toate păziţi lucrurile
duhovniceşti, cu căldură şi cu vitejie, şi ca focul să vă încingeţi, ducându-vă
la cântările de noapte şi de zi. După aceea să vă ocupaţi cu lucrul de
mână, sculându-vă de dimineaţă, ca să nu vă apuce soarele în aşternut, aşa
cum a hotărât marele nostru dascăl, dumnezeiescul Vasile. în timpul
zădufului dormiţi numai un ceas şi vă sculaţi îndată, căci ştiţi ce
zice în
sfânta Evanghelie: „Fiind încă noapte, au venit mironosiţele la mormânt şi
foarte de dimineaţă au alergat Petru şi Ioan". Deasemenea, Petru şi
Sila se sculau la rugăciune în miezul nopţii - după cuvântul
proorocului David.
Iară Pavel zice, despre el însuşi: „Ziua şi noaptea am lucrat, cu mâinile
mele, ca să nu îngreuiezpe cineva dintre voi". Aşa că însuşi Apostolul
vestitorul Evangheliei, vânătorul lumii, se apucă de lucru, după atâta
osteneală cu răspândirea cuvântului.
Fiilor, nu uitaţi scripturile, ci să ascultaţi porunca şi să lucraţi cele ce
aţi învăţat, după voinţa lui Dumnezeu. Ajutându-vă unul pe altul, mai cu
64
râvnă vă veţi îndemna la ascultare, fără să mai aşteptaţi îndemnul
proiestosului. Creşteţi în omenie, sau mai bine zis: umilindu-vă, luaţi
asupra voastră orice vină şi defăimare.
De veţi face aşa, ştiu bine că vă veţi bucura, vă veţi veseli, veţi
ajunge, cu neclătită nădejde, să nu mai pătimiţi şi vă veţi sui la cer cu
îndrăzneală. De veţi fi curaţi cu inima, nu veţi pismui şi nu veţi fi cuprinşi
de patimi, deşi vă supără şi vă aprind patimile; cu armele vitejiei sufleteşti
veţi putea izgoni dracii cari dau război împotriva voastră. Care ostaş nu-i
rănit, cu toate că-i biruitor? Cum să nu-l încununeze împăratul cerurilor, cu
toate că-i rănit, dar nu-i omorât de păcat?
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru ceresc este milostiv, căci
inimile păgânilor - după cum zice Scriptura - sunt nemilostive, iar dreptul
are milă de dobitoacele sale. întâi, se înţelege, miluiţi-vă pe voi înşivă, şi
după aceea aveţi grijă şi de dobitoace. Daţi-le hrană şi apă la vreme.
Se va cunoaşte aceasta după vitele cari nu-s murdare şi sunt mereu
gata pentru
muncă. De vor fi grase şi frumoase, atunci se cunoaşte că-s îngrijite cu
milă, iar de vor fi slabe şi urâte, nu sunt dobitoace ale călugărilor, nici ale
mănăstirilor, ci mireneşti sau mai bine zis: sunt dobitoacele stăpânilor
nemilostivi şi nechibzuiţi.
Voi, fiii mei, se cade să dovediţi buna rânduială a vieţii voastre în
toate, până şi în lucrurile mărunte. Aşa cum vă siliţi în altele, căutaţi să nu
treceţi cu vederea, nici verdeţurile, nici poamele să se piardă zadarnic, un
petec de haină chiar, o cârpă cât de mică, de orice materie, şi cu atât mai
mult haina. Căci după rânduială părintească, acea haină aruncată în drum şi
pe care timp de trei zile nu o ia nimeni se cade să o poarte
călugărul. Câtă osândă va avea cel ce nu bagă în seamă fiecare lucru
în parte!
Pe lângă acestea, să aveţi grijă de lemne şi să nu le ardeţi fără de
vreme şi nici orice lemn, care poate să fie de trebuinţă. Nu vărsaţi
pe jos vinul sau untdelemnul. Vai vouă! Părinţii spun că nici măcar să
mirosim
vinul, iar despre untdelemn, ştiţi cât a mâncat acela care a găurit vasul cu
acul. Noi, însă, nu numai că nu ne înfrânăm, dar după ce ne săturăm, din
cauza saţiului sau a nebăgării de seamă, mai vărsăm şi pe jos aceste
bunătăţi din care alţii, cari se înfrânează sau n-au, doresc numai să guste.
Aşadar, fiii mei, nu faceţi risipă, căci cu puţinul se îmbogăţeşte omul
şi-n cele duhovniceşti şi-n cele trupeşti. Nu cunosc pe nimeni dintre voi,
lacom. ştiu doar atât, că în toate zilele aşteptaţi moartea, când vă veţi
înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea, izvorul lacrimilor voastre să
nu înceteze nici ziua, nici noaptea şi, aducându-vă aminte de ceasul din
urmă, deschideţi-vă inima lui Dumnezeu. Nădăjduiesc să ajungeţi, astfel,
până la cortul cel minunat, până la casa lui Dumnezeu, unde vă veţi îndulci
de glasul negrăitei veselii, până la locul celor ce prăznuiesc în ceruri cu
duhovniceşti cântări.
65
Deci, nu vă întristaţi, nu lăsaţi să vă tulbure patimile, cu toate
războaiele care vin asupra voastră. Desfaceţi pânzele sufletului şi plutiţi pe
noianul vieţii cu îndrăzneală, călăuziţi de rugăciunile părintelui nostru.
Scoateţi afară apa înecătoare de suflet prin mărturisire şi lacrimi, apa care
pătrunde prin găurile mici ale simţurilor, prin văz pătimaş şi chiar
nepătimaş, prin auzul desfrânat, prin mirosul trupului uns cu mir, prin
gustul îndulcit, prin pipăitul într-adins, întâmplător şi neluat în seamă,
apucarea sau atingerea trupului tău sau al altuia. Iar de te va mâna vreun
vânt pătimaş către întinăciune, strânge pânzele, lucru care se cheamă,
smerenia cea adevărată. Deasemenea, când se subţiază una din funiile
corăbiei, sufleteşti, lucru care înseamnă, răbdare, întăreşte-o îndată cu
stăpânirea minţii.
în acest chip, veţi putea duce ostenelile şi încărcătura faptelor bune
ale voastre la limanul liniştit al vieţii, neguţătorindu-le bine, îmbogăţindu-vă
cu averi veşnice şi veselindu-vă cu Domnul nostru Iisus Hristos, a
Căruia este slava, cinstea şi închinăciunea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt; în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL28
TREBUINŢA DE A PETRECE VIAţA NOASTRĂ
ÎN TRUDĂ ŞI NECAZ, CA SĂ DOBÂNDIM
BUNĂTĂŢILE VIEŢII VEŞNICE
Părinţii mei, fraţi şi fii. Mă dor picioarele şi nu pot să fiu împreună
cu voi, ca să vă ajut la ascultările trupeşti, în care vă osteniţi, îmi pare
foarte rău, căci cu toate că aş fi cu voi, nu v-aş folosi la nimic. Aş
vedea, doar, sârguinţa fiecăruia, ascultarea şi răbdarea, în
ostenelile trupeşti şi
m-aş bucura. Mai mult decât asta, aş dori să vă văd pe toţi sârguindu-vă şi
ajutându-vă în ostenelile duhovniceşti. De aceea mă rog cu deadinsul
lui Dumnezeu să nu piară credinţa voastră şi să nu se răcească
dragostea voastră pentru mine, smeritul, ci să vă întăriţi într-un
gând şi-n aceeaşi dragoste şi să împliniţi poruncile lui Hristos.
Ştiu că sunteţi împovăraţi de trudă, că vă osteniţi şi pătimiţi, însă,
rogu-vă, pentru dragostea Domnului, îmbărbătaţi-vă şi suferiţi în bunele
osteneli ca să primiţi cununile bucuriei în cer. Cum nu m -aş osteni şi eu, cu
voi, la treabă! Cum nu mi-aş smeri şi eu trupul în ascultare! Fericit
şi cuvios este, să se ostenească omul cu fraţii, atât cât poate şi să
se sârguiască
chiar şi în treburile din afară! Aşadar, sfinţiţi trupurile voastre şi
feriţi de patimă sufletul vostru prin aceste slujbe. Dar lucrători ai
Domnului cu
66
adevărat veţi fi, numai dacă păziţi cum se cuvine poruncile; şi faceţi aşa,
numai dacă cei mari poruncesc celor mai mici cu frica lui Dumnezeu şi cu
dragoste, iar cei mici fac poruncile cu smerenie şi supunere.
Băgaţi de seamă, tu fiul meu, ajutorule de iconom, prea iubite
Zosima, tu prea cinstite Efreme şi voi slăviţilor Pimen şi Lucian şi rânduiţi:
unul peste chelari şi altul proiestos al grădinarilor, cum porunciţi!
Nu rânduiţi lucruri grele şi peste puteri. Nu le rânduiţi fără nici o
chibzuială sau
grijă; ci cu luare aminte, cu bună socoteală şi cu dragoste frăţească, după
starea şi puterea fiecăruia. Nu toţi fraţii sunt deopotrivă, nici cu obiceiul,
nici cu vrednicia. Pentru această iscusinţă, s-a dat vouă stăpânire asupra
fraţilor. Iar de veţi lucra aşa, veţi fi fericiţi şi veţi moşteni bunătăţile
veşnice.
Băgaţi de seamă şi voi, fiilor, care vă supuneţi: tu, cinstitul meu Nil,
Dosoftei, Titon, Atres şi Tudie, căci n-am vreme să vă pomenesc pe toţi.
Gândiţi-vă, cum primiţi cuvântul mai marilor voştri, luaţi aminte cum
ascultaţi şi cum vorbiţi, nu desfrânaţi cu râsul ochii altora, căci amărâţi pe
Dumnezeu, nu vorbiţi multe, căci întristaţi pe Duhul Sfânt, aşa cum zice
Apostolul: „Toată amărăciunea şi mânia să lipsească dintre voi, odată cu
răutatea". Să nu iasă din gura voastră cuvânt putred, ci numai cuvânt pentru
zidirea, folosul şi trebuinţa celor ce ascultă. Fiţi buni unul cu altul, blânzi,
iubitori de fraţi, mai ales a celor sfinţiţi lui Dumnezeu; îngeri pământeşti,
închinătorii puterii şi slujitorii slavei, moştenitorii împărăţiei cerurilor,
locuitori cu sfinţii, sălăşluitorii Raiului şi câştigătorii
negrăitelor bunătăţi.
Drept aceea, eu nevrednicul mă rog, eu păcătosul mă cuceresc, eu
ticălosul doresc ca paşii voştri să se îndrepte necontenit către Dumnezeu, să
fiţi tari cu ajutorul lui şi să nu aibă cineva, prin mine păcătosul, sminteală
sau piedică, pierzare din pricina cârtirii, îndrăzneala urâciunii, hulire din
cauza unui lucru rău sau ceva din cele oprite şi stricăcioase, ci, şi mai mult
să lumineze lumina cunoştinţei lui Dumnezeu înaintea voastră, în orice
lucru şi drum. Să fiţi în pace şi în liniştea dragostei cu fraţii şi Domnul
Dumnezeul nostru să vă rânduiască înger credincios, povăţuitor, păzitor
sufletelor şi trupurilor voastre, ca să izgonească pe viclenii demoni, să vă
sprijine în orice faptă bună şi-n această fericită viaţă. Domnul
Dumnezeul nostru să vă deschidă uşa dreptăţii şi calea adevărului, să
vă ajute şi să aţâţe
în voi focul râvnii către fapte bune, să vă facă organ glăsuitor, psaltire
dulce a veseliei, să zidească din voi biserici însufleţite, să locuiască în voi
Domnul şi încă de aici să câştigaţi arvuna fericirii de dincolo.
Eu, ca totdeauna, şi acum n-am grăit nimicuri şi lucruri nevrednice
de luat în seamă, însă voi cei vrednici primiţi puţinul sărăciei mele, ca pe
banul văduvei, întocmai ca Hristos, şi pliniţi sfaturile ce v-am dat, căci
numai aceasta doresc, aceasta poftesc dela voi, nu lauda. Dacă vorbesc des
nu vă miraţi, Pentru că şi voi aţi auzit de atâtea ori şi totuşi n-aţi împlinit
67
nimic. Cât trăiesc şi cât voi avea suflet, nu voi înceta să vorbesc, dar şi voi
să nu încetaţi a asculta.
Iar Domnul Dumnezeul nostru să vă păzească, să vă întărească şi să
îndrepteze căile şi faptele voastre, să vă veselească şi să vă învrednicească
de împărăţia cerurilor, în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava şi
puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 29
NU ESTE VIAţă MAI VREDNICĂ DE LAUDĂ
DECÂT VIAţA DE OBŞTE
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei. Zac bolnav în pat şi nu pot să fiu între
voi, ca să vă învăţ smeritul meu cuvânt, însă, dacă sunteţi voi sănătoşi şi
neclintiţi sufleteşte şi trupeşte, nu simt durerea bolii, nici nu mă mai
întristez. în adevăr, voi sunteţi fiii mei, sănătatea mea, bucuria mea, odihna
şi cununa mea. Voi sunteţi desfătarea vieţii mele. Voi sunteţi
mângâierea mea, veselia mea, dorinţa mea, comoara şi câştigul meu. Să
nu dea
Dumnezeu să vă bolnăviţi voi sufleteşte, căci atunci boala mă apasă şi mă
cuprinde mâhnirea cu totul. Mereu mă rog pentru aceasta şi nu încetez. Vă
cer, ca un părinte nevrednic, ca un frate dorit, ca un fiu iubit, ca o slugă
sârguitoare a voastră: staţi cu vitejie, suferiţi bărbăteşte, îndrăzniţi fără
sfială, îmbărbătaţi-vă sufleteşte, suiţi-vă în Sion, înălţaţi-vă cu gândul la
cer, ca să vedeţi cu ochii sufleteşti pe Domnul nostru Iisus Hristos, care
şade pe Heruvimi; şi pe Serafimi, întocmai ca pe scaunul slavei Lui, de care
ascultă toată ceata îngerească şi-i slujesc cu frică şi cu cutremur toate
puterile de sus.
Atunci, cei ce au făcut bine în această viaţă, n-au poftit nimic lumesc
şi nu s-au înşelat cu deşertăciunea, ei vor auzi glasul cel blagoslovit şi
stăpânitor. Căci s-a zis: „Vor străluci drepţii ca soarele şi vor veni dela
răsărit şi dela apus şi dela miazănoapte şi dela mare şi se vor sălăşlui cu
Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în bucuria cea nespusă, şi va împărţi darurile
împăratul nostru şi Domnul, după vrednicia fiecăruia".
Ah! fraţii şi fiii mei, de câtă slavă se vor învrednici cei supuşi, de trei
ori fericiţii. Şi pe bună dreptate, căci fiecare va primi plată după felul în
care a slujit lui Dumnezeu. Mari sunt pustnicii, care au preaslăvit pe
Dumnezeu prin munţi, prin crăpăturile pământului şi prin peşteri, stâlpnicii
sau aceia care au slujit Domnului în orice chip. însă să ştiţi fraţilor prea
iubiţi, că Domnul nostru Iisus Hristos, împărţitorul nenumăratelor bunătăţi,
68
când a venit pe pământ n-a ales nici viaţa pustnicească şi nici pe cea a
stâlpnicilor, ci a ales canonul şi rânduiala supunerii, însuşi zice: „Nu m-am
pogorât din cer ca să fac voia mea, ci a Tatălui meu Celui ce M-a trimis".
şi: „Eu nu grăiesc dela Mine nimic, ci Tatăl cel ce M-a trimis Mi-a dat
poruncă ce să zic şi ce să grăiesc". El s-a încins cu ştergar, s-a
făcut slugă, a
spălat picioarele ucenicilor săi şi le-a şters cu ştergarul. Iar în
alt loc zice:
„Eu sunt ca o slugă în mijlocul vostru".
Vedeţi, dar, fiilor şi fraţii mei, că a primit supunerea şi vieţuirea
noastră, decât altfel de vieţuiri. Cum să nu vă bucuraţi? Cum să nu vă
veseliţi? Căci vieţuiţi întocmai ca Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa
că, nu mai este altă fericire pentru voi. Nu mai doriţi altfel de
viaţă. Nu mai fericiţi altfel de viaţă, în afară de-a voastră, dacă o
veţi trăi aşa cum se
cuvine. Chiar şi la carte scrie, că într-o vedenie s-au arătat cele
trei stări: a
pustnicului, a bolnavului şi a ascultătorului. Dintre toţi, cea mai frumoasă
cunună o avea ascultătorul.
Să ştiţi, deci, fraţii mei, că mare şi sfântă este vieţuirea voastră şi de
o veţi petrece bine, veţi fi slăviţi împreună cu Avraam, veţi dănţui cu
mucenicii şi veţi locui cu drepţii.
Alergaţi, aşadar, cu osârdie. Ungeţi picioarele voastre cu
untuldelemnul răbdării, ca să se încălzească vinele voastre sufleteşti şi să vă
întăriţi la drum. îmbrăcaţi-vă cu haina dreptăţii şi a veseliei. Adăpaţi-vă cu
apa fecioriei şi a înţelepciunii.
Nu întrebaţi: „până când"? Numai leneşii întreabă aşa. Să nu ne
înşelăm: nu trăim o mie de ani, nu. în vremea veche, oamenii trăiau câte
nouă şi şapte sute de ani, cel mai puţin, o sută de ani. Aşa au trăit: Enoh,
Noe, Abel, Avraam, Iov şi alţii care au plăcut lui Dumnezeu. în neamul
nostru, nu trăieşte cineva mai mult de şaptezeci sau optzeci de ani.
Până la atât se lungeşte viaţa. După aceea urmează sfârşitul, aşa cum
spune David:
„zilele anilor noştri: şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere:
optzeci". Acum vedem chiar şi copii mici sau prunci, murind în fragedă
vârstă şi pierind
înainte de a pătrunde bine în viaţă. La fel şi noi, fiilor, astăzi sau mâine
vom muri. Aducându-ne aminte de acest lucru în toate zilele, să facem
fapte bune, plinind pravila duhovnicească. Tot aşa au petrecut părinţii
noştri puţinele lor zile.
Siliţi-vă să câştigaţi, cu rugăciunile părintelui vostru: milă, pace,
dragoste, nepismuire, ascultare, cuvânt bun, unire, milostivire unul
pentru altul, smerenie.
Petrecând în toate acestea, rugaţi-vă lui Dumnezeu şi pentru
smerenia mea, ca să nu fiu osândit în focul nestins, din care să scăpăm cu
toţii şi să ne învrednicim de împărăţia cerurilor, în Hristos Iisus Domnul
nostru, Căruia este slava dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
69
CUVÂNTUL 30
ÎNDRĂZNIREA TRUPEASCĂ VATĂMĂ SUFLETUL
Fiii mei sufleteşti şi fraţi preacinstiţi, nu mă lenevesc grăindu-vă şi
întărindu-vă cuvintele adevărului, ca nu cumva, din neştiinţă ori din
nebăgare de seamă, vreunul dintre voi să cadă în cursa morţii, care
este păcatul, adică să calce porunca, săvârşind fapte necuvioase, la
care
îndeamnă şi ajută meşteşugăreţul diavol. Pentru că, dacă nu vă voi învăţa şi
nu vă voi întări sufletul la vreme, eu voi da socoteală de toate păcatele
voastre, în ziua când stăpânul Dumnezeu va face dreapta judecată.
Şi, vai mie, că nevrednic fiind a mă numi chiar oaie, sunt aşezat
păstor! Ce voi răspunde şi cu ce mă voi îndreptăţi atunci. Pentru că în
întunerec mă aflu şi sunt nevoit să luminez pe alţii; de patimi sunt vătămat
şi sunt aşezat să vindec pe alţi pătimaşi! însă pentru dragostea voastră şi
pentru porunca Părinţilor, primesc mai degrabă să fiu eu osândit, decât să
vă smintiţi voi. De aceea, fraţii mei, în toate zilele iau seama şi socotesc în
ce chip va fi judecata lui Dumnezeu şi cum cere Dumnezeu ca omul să fie
desăvârşit şi deplin în toată fapta bună şi mai cu seamă cere aceasta de la
începătorul cuvântului, de la care învaţă pe alţii. Dar ce să fac şi de la cine
să cer ajutor? Pe cine să iau împreună sârguitor? Că pe nimeni nu am, în
afară de rugăciunile către Stăpânul şi Părintele nostru, pe lângă care, rogu-vă,
să-mi dăruiţi şi rugăciunile voastre, ca, prin ele întărindu-mă, bine să
pot sfătui şi să mă nevoiesc împotriva patimilor mele şi să mă povăţuiesc
spre voia lui Dumnezeu. Căci este vorba de împărăţia cerurilor, fraţii mei.
Deci să nu poftim dulceţile lumii, să nu ne lenevim, să fugim de
lume şi de cele lumeşti; să înotăm împotriva furtunii patimilor, să ne
ridicăm deasupra duhurilor viclene, silindu-ne să ajungem la limanul vieţii
veşnice. O! ce chin amar aşteaptă pe păcătoşi, ce mânie va fi asupra
sufletului care săvârşeşte răutatea, fie al monahului, fie al creştinului din
afară. Dar mai vârtos asupra monahului; Pentru că pe cât am fost în cinste,
pe tot atât se va cere nouă viaţă mai neprihănită.
Dar de vreme ce trecătoare este durerea ce suferim acum din pricina
patimilor şi fără de sfârşit va fi desfătarea de acolo, să nu ne lenevim în
bunătăţi; să ne străduim în toate - înfrânându-ne dela bucate, dela somn,
dela mânie, dela gândurile rele şi dela orice alt lucru necuvios. Că
de ne vom nevoi, ne întăreşte Dumnezeu şi vom afla Cărarea dreaptă a
faptelor bune; căci calea păcatelor este strâmbă, plină de prăpăstii
şi întunecată spre stricarea celor ce călătoresc pe ea.
Veniţi, dar, fiii mei, să umblăm pe calea cea strâmtă şi cu scârbe a lui
70
Dumnezeu. întăriţi-vă la vedenii, câştigaţi răbdare în toate, suflet bun şi
dragostea către fraţi. De îndrăznire însă, foarte să vă feriţi, că răutate mare
şi lucru de moarte este; iar dacă cineva nu se păzeşte, cade şi se sfărâmă,
căci diavolul cel viclean ne răneşte sufletul cu săgeata răutăţii lui,
arătându-ne
chipuri frumoase de tineri şi îndemnându-ne la pofte rele, şi prin
aprinderea patimilor din amândouă părţile ne duce în tulburare de
gânduri rele. Căci dacă amăgeşte pe unul la dragostea desfrânată,
atunci se sileşte să
supună şi pe celălalt către care are patima trupească. şi astfel îndulcindu-se
prin deasa vedere între ei, se aprinde în ei focul poftei, şi de nu va fi
grabnic ajutorul lui Dumnezeu, ca prin supărare să se îndepărteze unul
de altul, se face între ei aprinderea sodomiei şi stricarea venită
Gomorei. Să fugim aşa dar toţi de această îndrăznire! Căci eu însumi
fiind supărat de
această ispită, vă dau vouă ajutorul şi sfatul acesta: să ştiţi că
mare pază este ţinerea privirilor şi spovedania adevărată.
Dar nici către noi înşine să nu îndrăznim, căci şi aceasta duce la
moarte. Cel ce nu cunoaşte această îndrăznire, nu trebuie să o afle; însă toţi
să se păzească, pentruca să nu ajungă în marea pierzării din
neştiinţă. Cei ce s-au potrivit acesteia, pricep ce spun. Nu te atinge
de vreun mădular al
tău, să nu-ţi vezi trupul gol, ca să nu cazi sub blestemul lui Canaan.
Căci, după cum spune marele Antonie, stâlpul cel mare care a căzut în
pustie nu
s-a biruit de alt păcat, fără numai de acesta, cu toate că prea înţeleptul nu
spune în ce chip a căzut.
Desfrânarea se săvârşeşte şi fără apropierea de alt trup. Fiţi deci,
cu mare grijă şi luaţi seama cum umblaţi, ca să nu cădeţi de moarte,
în vremea
când faceţi nevoia firii voastre să şedeţi cu sfială, fără a privi la vărsatul
udului ori la udul ce cade şi fără a atinge mădularele cu mâna. Nu
ştii, ticălosule, ce zice Apostolul: „Cine mă va mântui din trupul
acesta care este însuşi moartea"? Socoteşte, prin urmare, că locuieşti
împreună cu o fiară sălbatecă şi că sălăşluieşti cu un leu; căci cu
acestea se aseamănă
trupul tău şi de nu vei ridica sabia împotriva lui, te răpeşte şi te ucide. Oare
se poate să apuci zmeul, să-l pipăi cu mâinile şi să scapi teafăr?
Milostiviţi-vă spre mine, fiii mei; biruiţi-vă şi nu adăugaţi asupra
capului meu alt foc, ci şi răutatea mea s-o risipiţi cu nevoinţa
voastră cea bună, căci zice Scriptura: „Fiul cel înţelept veseleşte pe
tatăl său şi neştiinţa
lui o îndreptează".
Aşadar acestea trebuie să grăim şi să ne învăţăm unul pe altul; să ne
ajutăm când greşim în ascuns şi să descoperim cuvântul; să nu ne
ruşinăm a le mărturisi, căci mai bine este să le spunem cu ruşine,
decât să le facem
fără ruşine. Mare ferire de ispite şi tare biruinţă asupra diavolului se naşte
din spovedania adevărată. întăriţi-vă spre slujbele voastre, îmbărbătaţi-vă la
lucrurile voastre şi purtaţi unul altuia sarcinile, cu bucuria nădejdii, cu
bunăvoinţă şi dragoste duhovnicească, ca în toate zilele să creşteţi şi să vă
71
întăriţi în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava în veci. Amin.
CUVÂNTUL 31
RĂSPLĂTIREA CELOR CE SE OSTENESC ŞI LUPTĂ ÎMPOTRIVA MEŞTEŞUGIRILOR DIAVOLULUI
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, legea dregătoriilor mă sileşte să vă arăt
în toate zilele calea lui Dumnezeu, deoarece zice că preotul şi dascălul sunt
îngeri ai atotţiitorului Dumnezeu, care cere dela ei povăţuire pentru cei ce
sunt supuşi lor. Eu, ticălosul, mă sfiesc şi nu îndrăznesc a grăi, căci inimă
spurcată şi buze necurate am şi locuiesc în mijlocul norodului cel sfânt, ba
încă sunt şi povăţuitor al acestui norod dar sunt silit pentru dragostea lui
Dumnezeu, mai întâi să vă învăţ pe voi şi apoi să mă apăr eu însumi de cele
ce mă supără. De aceea vă sfătuiesc ca un frate, vă învăţ ca un părinte şi mă
mărturisesc vouă ca un fiu smerit şi netrebnic.
Să săvârşim, fraţii mei prea cinstiţi, drumul nostru în paza poruncilor
lui Dumnezeu şi în împlinirea hotărârilor dreptăţii Lui. Căci aprig război
purtăm cu stăpânitorul lumii acesteia şi mare este amărăciunea lui
împotriva noastră, precum spune sfântul Ioan Scărarul. în adevăr, el tulbură
şi aţâţă poftele noastre, gădilă mişcările pântecelui nostru, după cum zice
Scriptura, şi mai ales în cei tineri aprinde focul poftelor şi-i
dogoreşte. Apoi prin bucatele de multe feluri înmulţeşte răutatea, iar
prin băuturi
pricinuieşte pierzarea. Tot aşa prin zavistie, care este întocmai cu uciderea,
prin iubirea de mărire, prin mâncarea în ascuns şi prin gândurile întinate,
prin toate şi prin fiecare în parte se sileşte diavolul să pricinuiască deplina
noastră stricăciune şi să ne pogoare sufletul în iad. Şi cel care va fi vânat de
diavolul prin oricare din lucrurile acestea, nu are pe Dumnezeu; nu va
vedea împărăţia cerurilor, va fi păgubit de viaţa veşnică şi va pierde bucuria
fără de sfârşit. Va moşteni, în schimb, focul cel nestins, viermele
neadormit, tartarul întunerecului şi împreuna trăire cu demonii.
Să nu fie nouă, fraţilor, lucru de acest fel, ci să fugim de cursele
diavolului, să luptăm cu vitejie împotriva lui, să îndurăm focul poftelor şi,
cu adevărat, se vor stinge. Căci nu ne lasă Dumnezeu să fim dogoriţi
multă vreme, ci ajutorul lui va schimba văpaia focului poftelor în
roua curăţeniei şi noi vom lăuda pe Dumnezeu împreună cu sfinţii trei
tineri. Să ne înarmăm, deci împotriva pismei şi împotriva zavistiei.
Şi când ne supărăm,
să treacă aceasta, să ţină câteva ceasuri sau zile, dar să se
risipească. Dar în aşternuturile noastre să nu sălăşluiască, ci chiar
lucrurile ce le avem în
inimă în timpul zilei, să ne învăţăm a le alunga din aşternuturile noastre.
72
Aşadar, fraţii mei, fiecare, ca un ostaş al lui Hristos, să poarte război
pentru a fi încununat cu lauri, nu pentru a fi osândit. Iar dacă ai fost rănit,
frate, şi duşmanii tăi au fost răniţi de tine, dacă ai căzut, să nu
fie, scoală-te
de grab. Dacă din vorbă ai fost mânat la necuvioasă faptă, dacă te-au
răpit, sau mintea te-a robit, ori ai desfrânat, întoarce-te şi te
îndreptează. Nu te lenevi! Pocăieşte-te, dă slavă lui Dumnezeu în
mărturisire, varsă lacrimi
fierbinţi, oftează din tot sufletul şi suspină din adâncul inimii,
întristează-te
şi te smereşte, că acestea toate pot aduce tămăduire sufletului tău.
Căci scris este: „Când te vei întoarce şi vei suspina, vei cunoaşte
rătăcirea ta şi te vei
mântui". Şi încă tu grăind, va zice ţie Domnul: „Iată aproape sunt de tine".
Şi după aceea va zice: „Am văzut că s-a întors şi a umblat mâhnit, şi
am tămăduit căile lui".
Vezi dar, iubite frate, cât de bun este Dumnezeu, cât de milostiv şi
iubitor de oameni, că iartă păcatele noastre. El pentru noi a sărăcit
şi pentru mântuirea noastră a pătimit; cu palme peste obraz a fost
lovit, a fost ocărât, rănit, defăimat şi batjocorit, şi-a vărsat
sfântul Său sânge şi cu ranele Lui
noi toţi ne-am vindecat, precum este scris. Veniţi dar, fraţilor, să ne
apropiem de El şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Lui, că El
este Dumnezeul nostru şi noi norodul Lui şi oile mâinilor Lui.
Astăzi de vom auzi glasul Lui, să nu-L amărâm încă, să nu ne dăm
pierzării, ca acei ce nu s-au supus şi au cârtit, nici să ne lenevim a
merge în pământul făgăduinţei. La acest pământ se cade să mergem pe
calea cea
strâmbă şi cu chinuri, ca să nu ne rămână oasele sufletului nostru în
pustietatea iadului. De ar fi ascultat de Iisus al lui Navi şi de Caleb al lui
Eftoni, atunci şi ei ar fi moştenit făgăduinţa lui Dumnezeu. Dar de
vreme ce s-au lenevit a merge pe calea plină de trude şi, având în
ajutor puterea lui
Dumnezeu, s-au înfricoşat de împotrivirea neamurilor care le stăteau
împotrivă, s-au tăiat şi s-a stins pomenirea lor pentru totdeauna. Aşa
se va întâmpla şi vouă de nu veţi asculta de noi, nevrednicii, şi nu
vă veţi întoarce
din noroiul poftelor trupeşti, socotindu-vă, prin darul şi milostivirea lui
Dumnezeu, sloboziţi din robia egipteană a lumii acesteia.
Ridicaţi-vă dar cu bucurie şi cu inimă arzătoare, întăriţi-vă picioarele
spre gătirea Evangheliei, îmbrăcaţi-vă în zale cu adevărata credinţă şi
înarmaţi-vă cu arme duhovniceşti, ca să umblăm pe calea cea strâmtă şi să
luptăm cu neamurile străine, cu, patimile ce vin asupra noastră, pentru a
trece Iordanul prin lacrimi şi să moştenim pământul din care izvorăsc viaţa
nemuritoare şi rodurile bunătăţilor veşnice.
Cu slabe şi nevrednice cuvinte, fraţii mei, mă nevoiesc totdeauna, ca
şi acum, să vă întăresc sufletele. Primiţi-le în inimile voastre şi împreunând
cu faptele voastre cele bune puţinătatea smeritului meu cuvânt să înmulţiţi
în treizeci, în şasezeci şi în o sută rodurile. Vă rog, fraţilor, pe voi care
sunteţi inima mea, cununa şi lauda mea, norodul meu cel ales, ori mai bine
73
aş zice, latura cea aleasă a lui Dumnezeu, partea aleasă, preoţia
împărătească a lui, până într-atât îndrăznesc a vă lăuda.
înduraţi ostenelile vieţii voastre la slujbele ce vi s-au dat: chelarul să
fie bucuros "totdeauna, ajutorul de econom treaz şi cu bărbăţie; voi
grădinarilor şi săditorilor să fiţi fără preget, lemnarii necârtitori,
ajutorii de
chelari credincioşi, morarii fără vicleşug. Cu toţi să vă mângâiaţi şi să vă
bucuraţi că pururea aveţi pe Dumnezeu şi pe smerenia noastră cu voi.
Mult se cade să se bucure bucătarul, că odihneşte pe fiii mei cu munca
lui.
Veseleşte-te canonarhule, că eşti începătorul slujbei lui Dumnezeu. Nu
amărî pe Dumnezeu, ci ia seama cum umbli şi cu multă smerenie către
fraţi să fii. O, ce mare plată are dela Dumnezeu cercetătorul
bolnavilor! Să ne mângâie totdeauna împreună cu tovarăşul său.
întăriţi-vă şi voi scriitorilor spre slujba voastră, că sunteţi
însemnători ai pravilelor dumnezeieşti şi scriitori ai cuvintelor
Duhului, spre folosul nu numai al celor de acum, ci şi
al celor ce vor fi după noi. Păziţi şi punctele şi virgulele şi
desluşirea slovei şi frumuseţea scrierii, Aşijderea tu aprinzătorul
candelelor dumnezeieştii lumini slujeşte lui Dumnezeu cu plăcere şi cu
multă smerenie, ca să se împodobească cu acestea sufletul tău şi să
dobândească darul Duhului Sfânt. Iar tu hartofilaxule, poartă grijă de
sfintele cărţi, ca de tablele lui Dumnezeu. Adună-le dela cei ce
citesc, cercetează să nu fie pline de praf
sau murdărite şi aşează-le pe toate la locul lor după rânduială. Tu
păzitorule al bisericii, să împlineşti cu frică şi cu cutremur slujba
ce ţi s-a dat. Cu mâini curate şi cu suflet neîntinat să apuci cele
sfinte, nu cu necurăţie, ca să
nu te arzi. Vistierule, păzeşte hainele fraţilor şi fiecăruia să le
împarţi cu socoteală, după cum ţi s-a poruncit. Argaţi, păzitori de
vite, portari şi toţi ceilalţi fraţi, bucuraţi-vă. Toţi împreună cu
mine şi cu înţelepciune să umblaţi. Nimeni să nu tânjească, niciunul
să nu se întristeze.
Să nu se mândrească cineva faţă de fratele său, că pe unul ca acela îl
urăşte şi Dumnezeu şi-l urăsc şi oamenii. Niciunul să nu săvârşească lucruri
necuvioase, sufleteşti ori trupeşti; să nu mănânce în ascuns, ori să spună
minciuni; să nu vorbească pe cineva de rău, ori să-l certe fără rost.
Nimeni să nu stea fără lucru şi să caute pricini de îndreptăţire. Să
nu fie nimeni cu două limbi, şoptitor, învrăjbitor, tulburător,
spornic la cuvinte, făţarnic,
urâtor de fraţi, ori leneş, ci dimpotrivă, fiii mei, umblaţi bine pe calea lui
Dumnezeu. Fiţi smeriţi şi buni chivernisitori de cele bune, plecându-vă
grumazul spre supunere. Fiţi ascultători, veseli, urând îndrăznirea şi
iubindu-vă unul pe altul, fără vicleşug. Ca astfel vieţuind şi trăind, să
săvârşim calea noastră, plăcând lui Dumnezeu, şi să câştigăm bunătăţile
cele veşnice. Pe acestea să le dobândim noi toţi, cu darul lui Dumnezeu şi
cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în veci.
Amin.
74
CUVÂNTUL 32
DESPRE TRAIUL CĂLUGĂRILOR ŞI MILOSTENIA
FAŢĂ DE SĂRACI
Părinţilor şi fraţilor, datorie având să vă grăiesc totdeauna cuvânt de
mângâiere, vă sfătuiesc să faceţi mădulările voastre slujitoare dreptăţii spre
sfinţire, după cum zice Apostolul. Să câştigaţi cu prisosinţă dumnezeiasca
înţelepciune, ca să puteţi pătrunde tainele cinului nostru îngeresc, cu toate
că, pricepându-le, v-aţi dăruit cu totul lui Dumnezeu şi cu smerenie, în
toate zilele, înduraţi pătimire, atât pentru suflet, cât şi pentru trup, căci şi
ale sufletului şi ale trupului în acelaşi chip, sunt primite de Dumnezeu.
Pentru că unul se nevoieşte la citire, altul la rugăciune; unii stau
înlăuntru şi
lucrează cu mâinile, alţii au însărcinare afară, unul sapă via, altul ară
pământul, iar altul ciopleşte; nimeni nu stă fără lucru şi toţi se nevoiesc
după putinţa lor. Şi după cum se pare mie, nici cel ce şade la uşă, să
ia aminte la cei ce intră şi la cei ce ies, nici cel ce izgoneşte
păsările dela
roduri, nu stau degeaba fără lucru. Căci şi ei împlinesc trebuinţa cea de
obşte pentru întreg trupul, şi dacă săvârşesc un lucru mic, se socotesc însă
ca picior sau deget al trupului. Aşadar dacă ne socotim toţi un suflet şi o
voie, aşa să ne arătăm totdeauna.
Să nu vă smintiţi cu îndărătnicia şi să luaţi parte la munca obştească
numai pentru a fi văzuţi acolo, ci să împliniţi porunca cu bunăvoinţă.
Sfinţiţi-vă mâinile cu slujba ce vi s-a dat, ca să aduceţi lui Dumnezeu jertfă
bine primită. Căci cu adevărat jertfă este. Oare nu sunt hrăniţi cei pe care îi
primim în orice zi? Nu săturăm zilnic pe bătrâni? Nu dăm străinilor pâine,
legume, vin şi orice are mănăstirea? Nu primiţi pe prietenii care vin la voi?
Şi nu sunteţi hrăniţi voi toţi? Toate acestea sunt prinosuri aduse lui
Dumnezeu, căci zice: „Milă voiesc, nu jertfă". Adică să fim milostivi, însă
tot ce se dă, nu dau numai eu, ci toţi dăm, fie argint, fie veşminte, fie orice
altceva, căci fiii mei sunteţi voi şi împreună împărtăşim şi cele sufleteşti şi
cele trupeşti. Inima mea arde pentru voi toţi, măcar că păcătos sunt; pe
fiecare îl îmbrăţişez cu dragoste duhovnicească şi pe toţi vă ţin la sânul
meu, dorind să vă feresc de orice ispită şi să vă mângâi în orice clipă.
Aşa dar niciunul să nu se împotrivească altuia şi nimeni să nu
defaime pe cineva, chiar dacă este el iconom şi celălalt este cel mai mic
dintre toţi, după rânduiala dată. Pentru că împotrivitorul mie se
împotriveşte, căci eu sunt cel care porunceşte, iar defăimătorul pe
mine mă defaimă, căci eu sunt cel care am aşezat pe fiecare. Pentru
aceea trăiţi în
75
pace şi iubiţi-vă între voi cu dragoste duhovnicească, cinstiţi-vă şi
ajutaţi-vă unul pe altul. Cei mai mici să cinstească pe întâistătători
ca pe mine,
dându-le ascultare în toate. Iar dacă vreunul nu se supune cuvântului meu,
acela nu-mi este fiu.
Nevoiţi-vă să dobândiţi câştigurile sufleteşti, fiind cu priveghiere la
slujbe şi cu luare aminte la rugăciuni. Nevoiţi-vă şi trupeşte, trudindu-vă la
lucru, ca să aveţi îndestulare de pâine şi de legume şi puţin vin pentru cei
bolnavi de stomac. Care vor să se înfrâneze, aceia să postească, însă în
săptămâna luminată m-au supărat unii, care n-au voit cu niciun chip să bea
vin. Am spus lor că şi înfrânarea se porunceşte să fie cu socoteală.
Acum însă de obşte poruncesc vouă ca în vremea când se mănâncă de două
ori în zi, să aveţi răsuflare şi de metaniile cu genunchii la pământ,
chiar şi la ceasuri, iar dacă vrea careva să adauge înfrânării sale,
să se îndestuleze numai cu pâine şi apă, în afară de sâmbete şi
dumineci. Dacă va lua seama că slăbeşte, să bea puţin vin pentru
întărire şi să mănânce de două ori în zi.
Cei neputincioşi însă, totdeauna să bea câte puţin vin; tot aşa cei care din
neam sunt învăţaţi cu mângâierea. Dar să nu se smintească nici cel
care bea, socotindu-se osândit, nici cel care nu bea, mândrindu-se ca
şi cum ar
face mare lucru. Căci pentru mâncare sau băutură, când se face cu socoteală
şi cu blagoslovenie, nu ne osândim, nici nu ne îndreptăm înaintea lui
Dumnezeu, când se face pentru întărirea firii. De folos este însă celor tineri
să nu bea vin, pentru că au poruncit, atât dumnezeiescul şi marele Vasile
cât şi sfântul Marcu şi alţi Părinţi, să nu bem vin, în afară de cei slabi şi
bolnavi. Cu toate acestea mai bună este înfrânarea. De aceea când este
dezlegare la vin, să vă mulţumiţi cu un singur pahar, şi acela numai de
patru uncii, iar dacă unii doresc, se pot lipsi cu totul de vin.
Slava şi cinstea cerească să vă încununeze; mila, pacea şi darul lui
Dumnezeu să vă ajute şi în al treilea rând, rugăciunea părintelui nostru să
vă întărească şi să vă păstreze nevătămaţi.
Ştiţi, iarăşi, fraţii mei, că în fiecare zi vin mulţi mireni să se
călugărească şi, după cum v-am mai spus, nu-i primesc. Nu Pentru că nu
aş dori să fiţi mai mulţi decât în celelalte mănăstiri şi să mă
mândresc cu acest
lucru, ci pentru că doresc să vă înmulţiţi voi în slava şi în voia lui
Dumnezeu. Căci nu prin mulţimea numărului se aduce mai multă slavă lui
Dumnezeu, ci prin cei ce trăiesc în numele Domnului. Iar dacă Dumnezeu
se bucură pentru îndreptarea unui păcătos şi cu atât mai vârtos pentru
pocăinţa a cât mai mulţi, eu, văzând slăbiciunea şi patimile mele multe şi
ştiindu-mă nevrednic să mă stăpânesc pe mine însumi, socotesc că nu pot
stăpâni şi pe alţii în afară de voi.
Cât despre, porunca ce zice: „Pe oricine vine către mine, nu-l voi
scoate afară " şi „Lăsaţi copiii să vină la mine, că a acestora este
împărăţia cerurilor", mă supun ei şi primesc şi pe copii şi pe bătrâni
şi pe tineri,
76
neînsuraţi ori însuraţi, sănătoşi ori sluţi, ciungi ori şchiopi. Şi aceasta nu o
fac dela mine, socotind că fac ceva bun, ci ca un supus şi ascultător ucenic
al dumnezeieştilor Părinţi; căci dacă nu aş face aşa, m-aş socoti călcător al
dumnezeieştilor porunci. De aceea vă întreb: primiţi şi voi să ajutăm pe
aceştia sau nu? Răspundeţi fiecare, căci ostenelile voastre sunt, sau mai
degrabă ale lui Dumnezeu care îndestulează pe orice dobitoc de bună
vrerea sa şi dă hrană fiarelor şi puilor de corb, care năzuiesc spre
el. Căci zice: „Căutaţi la păsările cerului, care nici nu seamănă,
nici nu seceră şi
Tatăl nostru cel ceresc le hrăneşte pe ele".
Pentru aceea, nădăjduind la sfatul vostru, socotesc să putem păzi
poruncile, să nu fim osândiţi pentru niciun lucru şi să nu rămână nici o
poruncă neîmplinită. Iar dacă nu vom primi pe şchiopi şi nu vom odihni pe
bătrâni, călcători ai poruncilor ne vom arăta. Căci păzirea poruncilor este ca
un rotocol, adică, una de alta se ţin. Aşa că dacă vom călca o poruncă, mai
mici în împărăţia cerurilor ne vom chema, iar prin mai mic în împărăţia
cerurilor, după cum tălmăceşte marele Gură de Aur, înseamnă vinovat
chinurilor. Să primim aşa dar, iubiţilor, pe copii şi pe bătrâni, pe ologi şi pe
ciungi. Căci nu ne va lăsa bunul Dumnezeu să ajungem lipsiţi şi scăpătaţi,
ci va ajuta să dobândim toate cele de trebuinţă şi sufletului şi trupului, aşa
cum le-am dobândit din ziua dintâi şi până acum.
Mă întristez din pricina despărţirii mele de voi pentru puţină vreme.
Voi însă nu vă întristaţi fiii mei, căci sunt păcătos. Darul nostru cu
rugăciunea părintelui nostru să vă păzească întregi şi iar vă voi vedea şi mă
voi bucura, aflându-vă sănătoşi şi sufleteşte şi trupeşte, cum nădăjduiesc eu
cel fără nădejde. Iar Hristos şi milostivul Dumnezeu să vă sporească la tot
lucrul bun, să vă umple de toată bucuria duhovnicească şi să vă
desăvârşească în Duhul Sfânt, Căruia este slava în veci. Amin.
CUVÂNTUL 33
DESPRE TĂRIA LUPTEI CĂLUGĂRILOR
ŞI DESPRE LEGĂTURA STAREŢULUI
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, poruncă am eu să grăiesc smeritul meu
cuvânt către voi, care în fiecare zi vă sârguiţi în ascultare, să vă mângâi cu
sfatul, să vă trezesc cu îndemnul şi să vă fac mai silitori cu povestiri de
taină. Iar voi trudiţi-vă şi nu vă leneviţi şi ascultaţi cu bucurie ca
să primiţi
şi să înţelegeţi cele ce vă grăiesc. Ştiţi, fiii mei, că greu şi cumplit război
purtăm, după cum zice Apostolul: „Lupta noastră nu este împotriva
sângelui sau a trupului, ci împotriva căpeteniei şi puterilor, împotriva
77
stăpânului întunerecului veacului acesta şi împotriva duhurilor viclene".
Aşadar, după cum voievodul de oaste, când taberele stau gata de luptă,
îndeamnă şi îmbărbătează pe ostaşi cu povestirile vitejiilor de demult, tot
aşa şi eu, ticălosul, vă îndemn şi vă îmbărbătez pe voi ostaşii Domnului, să
vă străduiţi şi să biruiţi pe vrăjmaş, căci chiar dacă sunt nevrednic eu, vă
îndemn însă şi vă silesc ca să nu slăbiţi voi, ci să fiţi viteji în războiul
împotriva oştilor drăceşti şi împotriva patimilor de multe feluri ale
păcatului.
Osteneala voastră, iubiţilor, nu este mică, nici puţine sudorile
nevoinţelor voastre sufleteşti, după cum adeverează cuvântul, ci mari,
muceniceşti şi minunate, şi mai presus de lumea aceasta. Căci suferiţi
tăierea voii, care este întocmai ca o vărsare de sânge, şi înduraţi sudalmele
ca pe nişte răni aducătoare de moarte, iar ostenelile slujbelor voastre se
socotesc lupte grele şi fără sfârşit. Pe toate le săvârşiţi fără
cârtire şi fără a
avea voie să ieşiţi din luptă decât după rânduială şi la poruncă.
Luptaţi deci şi vă nevoiţi, înduraţi toate scârbele, silindu-vă în
tinda vieţii acesteia şi cu foamea şi cu setea, cu frigul şi cu
golătatea, cu necinstea şi cu toate
celelalte pe care însuşi lăudatul Apostol le-a îndurat. Bucuraţi-vă însă, fiii
mei, şi veseliţi-vă, privind nu la cele ce se văd, căci sunt trecătoare, ci la
cele ce nu se văd, căci sunt veşnice. Iar viaţa voastră chiar dacă acum este
ascunsă în Hristos, dar când se va arăta viaţa noastră, Hristos, prin a doua
naştere şi înnoire, atunci şi voi vă veţi arăta în slava Lui şi vă
veţi bucura în
veci, căci va răsplăti Stăpânul nevoinţele voastre trupeşti cu bunătăţi
veşnice.
Dar încă puţin mai suferiţi, iubiţilor, în dragostea lui Dumnezeu. Şi
precum Stăpânul ne-a iubit şi S-a dat pe Sine spre osânda morţii şi
moarte
pe cruce a suferit, aşa şi noi să ne dăm spre moarte pentru Dânsul. Să
mulţumim preamilostivului şi iubitorului de oameni Dumnezeu că ne-a
învrednicit pentru numele Lui să ne depărtăm de părinţi şi de rude, de
prieteni, de vecini şi de cunoscuţi, de patria ce ne-a hrănit şi ne-a
instruit, de oraşe şi de târguri; de zboruri şi de jocuri; de vederile
cele lumeşti şi de obiceiurile rele, de râsete şi de glume, de
plimbări pe uliţe şi de lucruri de
nimic, de fapte necuvioase şi de prieteşugul cel trupesc şi de toate
câte sunt ale lumii. Dacă înainte eram orăşeni sau ţărani, slavă
Domnului că acum
toţi în Hristos Iisus una suntem şi eu v-am născut duhovniceşte. Ce,
dar, altă răsplătire vom da lui Dumnezeu cel ce ne-a întărit pe noi,
în afară de
grija să nu pierdem prin lene şi prin nesimţire cele ce am agonisit prin
osteneală? Nici pe cele îndreptătoare să le defăimăm, nici cele viitoare să
ne sperie. Ci de va fi trebuinţă să ne vărsăm sângele ca să mucenicim, cu
bucurie şi cu mulţumită să primim. Că pentru acestea mă nevoiesc să vă
învăţ şi să vă sfătuiesc spre buna credinţă. Să dea Dumnezeu să vă
întemeiaţi şi să vă îmbărbătaţi încă şi mai mult cu vitejie, de acum şi până
78
în veci.
De vreme ce am trimis pe oarecare fraţi din cei făcători de minuni de
la mănăstirea de aici la egumen, ca să afle de a mers acolo ticălosul şi
înşelatul Talasie, de mare folos va fi vouă, ca să vă întemeiaţi şi să vă
întăriţi, ascultarea acestei istorii foarte trebuincioasă şi minunată.
S-a dus ticălosul la bătrânul sicheot şi a cerut iertare şi slobozenie
de legătura lui
cea nedezlegată. Şi fiindcă bătrânul îi zicea că nu poate nici el, nici altul
să-l ierte, ci să se întoarcă iarăşi la smerenia mea, el l-a supărat
şi a răspuns
cu multă îndrăznire: „Dar de nu mă va dezlega acela, să rămân toată
vremea neîmpărtăşit"? Iar bătrânul i-a povestit povestea aceasta pe care a
spus-o şi către fraţii ce au mers acolo.
„Ascultă, fiul meu, ceea ce am auzit dela părintele meu, şi este
adevărat; că el a auzit-o din gura celui ce a pătimit. Nu de mulţi ani era un
bătrân ce şedea într-un loc şi avea un ucenic foarte evlavios. Şi
fiindcă vitele mănăstirii stricau ţarinile vecinilor şi ţăranii certau
pe bătrân pentru
aceasta, s-a mâniat bătrânul asupra ucenicului şi l-a canonisit să nu
mănânce pâine de nu va ajunge mai curând să întoarcă vitele şi să facă
mijlocire să nu mai strice ţarinile. Şi ducându-se ucenicul ca să facă acea
ascultare, a murit bătrânul.
Mai apoi întorcându-se şi aflându-l mort, s-a întristat foarte şi
plângea şi se văita şi mult se chinuia. Mai întâi pentru că pierduse
pe părintele său şi, lipsit de lumina povăţuirii lui, a rămas sărman
de mângâiere, apoi se mâhnea pentru că rămăsese sub canon, să nu
mănânce
pâine.
Deci când l-au îngropat a spus pricina la cei vrednici cu iscusirea şi a
cerut slobozenie de canon. Dar nici unul nu s-a aflat să-i tămăduiască
rana şi să-i deslege legătura, că fiecare se apăra şi-l trimitea la
cel mai mare.
Şi de vreme ce de la cei ce erau acolo nu şi-a putut afla îndreptarea,
după sfatul celor mai mulţi, s-a sculat de acolo şi a venit la
Ţarigrad, unde era atunci patriarh sfântul Gherman. I-a arătat pricina
şi ca de la un cap al
Bisericii a cerut ajutor. Dar n-a putut afla deslegare nici acolo. Că
adunându-se soborul, s-a făcut cercetare de această pricină şi punând pe
ucenic la mijloc şi făcându-se sfat, o minune mare! Nici Patriarhul, nici
soborul ce s-a adunat, n-au putut să deslege canonul bătrânului.
Şi măcar că această legătură se făcuse vremelnică, dar fiindcă se
legase de acela pe pământ şi era legat şi în ceruri, n-a putut să-l ajute, sau
să-l dezlege nici soborul, cu toate că bătrânul nu avusese darul preoţiei şi
era un călugăr simplu, dar el era stareţul ucenicului. Şi aşa a rămas fratele
acela sub canon până la moartea sa, fără să mănânce pâine".
Aceasta auzind eu ticălosul m-am minunat şi am fericit pe arhiereul
cel adevărat şi pe înţeleptul ucenic şi m-am spăimântat de pravilele cele
părinteşti, cât sunt de tari şi neclintite şi nemişcate.
79
Deci o fiii mei, temeţi-vă şi voi şi păziţi cuvântul în sufletele voastre
până la moarte, că aşa veţi săvârşi supunerea şi ascultarea în Iisus Hristos
Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 34
TOATE NECAZURILE TREBUIESC
ÎNDURATE CU BUCURIE, ÎN NĂDEJDEA
BUNĂTĂŢILOR VIITOARE
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, fiindcă pe zi ce trece creşteţi şi vă
înmulţiţi iar prin strădania îndelungată v-aţi deprins cu faptele bune, cu
priceperea şi cu lucrarea, mă îndemn şi eu, păcătosul, spre bine, şi vă spun
că în adevăr mă înspăimânt, credeţi-mă, văzând că din putere în putere mă
urc şi mă înalţ la cea mai de sus privelişte şi văd la ce stare de stăpânire am
ajuns eu, ticălosul. Pe deoparte socotind mărimea şi lărgimea măririi vieţii
acesteia şi ştiind că limanul mântuirii noastre nu este pe pământ, ci sus în
ceruri, şi de altă parte ţinând seama cât de multe sunt întâmplările, furtunile
şi valurile duhurilor necurate, tulburările şi smintelele omeneşti, mă
cutremur cum voi putea eu, ticălosul, să vă înalţ de pe pământ la ceruri şi
de la cele văzute la cele dumnezeieşti şi veşnice. Fiţi purtători de
grijă, fiii mei, şi voi cu mine împreună şi siliţi-vă la osteneli cu
sârguire şi înarmaţi-vă duhovniceşte, ca unii să fie cu luare aminte
mai-nainte, iar alţii să-mi fie de ajutor. Unul să privegheze, altul
să se străduiască, iar altul să socotească
adâncimea greşelilor, ca nu cumva să cădem în prăpăstiile primejdiilor ce
sunt puse înainte, după cum bine ştiţi şi vedeţi în toate zilele. Ca
într-o pildă vă spun acestea, pentru ca să ne mântuim toţi cu ajutorul
lui
Dumnezeu şi cu rugăciunea părintelui nostru şi să ajungem la limanul dorit.
Oare socotiţi, fraţilor, că este lucru mic a câştiga cineva împărăţia
cerurilor? Dar nu ştiţi că pentru această împărăţie, precum este scris, sfinţii
Părinţi au petrecut în piei de capre, lipsiţi fiind, pătimind rău, scârbindu-se,
rătăciţi prin pustii şi prin munţi, prin crăpăturile pământului şi prin peşteri
şi că socoteau lumea ca nimic? Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul, Ieremia a
fost aruncat în lac adânc şi mocirlos şi Iona a fost aruncat în mare şi înghiţit
de chit. Daniil a fost dat leilor să fie sfărâmat de ei şi trei
săptămâni a postit
şi pâine n-a mâncat. Cei trei tineri au fost închişi în cuptorul cel
de şapte ori
ars. Zaharia, tatăl Mergătorului-înainte, prin ucidere de sabie a murit şi
chiar înainte Mergătorului i s-a tăiat capul: Şi nu ar ajunge vremea să
povestim despre Pavel, care zice că cu foamete şi sete, cu frig şi goliciune,
80
cu osteneală şi trudă a petrecut viaţa sa, nemaiadăugând celelalte pătimiri
fără de număr ce a suferit. întâiul mucenic Ştefan a fost ucis cu pietre,
Iacob fratele Domnului a fost omorât. Dar patimile Apostolilor, trudele
sfinţilor mucenici, nevoinţele cuvioşilor părinţi unde le puneţi? Dar,
fraţilor, cu aceste pătimiri ei au dobândit bunătăţile făgăduite,
precum am
zis, şi veselia nespusă şi veşnică. Aşadar şi noi smeriţii să ne nevoim,
fraţilor. Căci precum zice Marele Vasile, cei ce se ostenesc se şi cinstesc şi
cununile sunt ale celor ce biruiesc. Să ne luptăm aşadar, să ne nevoim
pururea în această lume; să batem război cu vrăjmaşul, să ne ostenim cu
luptele; să nu ne lenevim, să nu slăbim, să nu ne întoarcem îndată, ci să
aţâţăm sârguinţa în inimile noastre cu focul dragostei şi nimic nu va sta
înaintea ochilor noştri, chiar şi dracii vor fugi, căci scris este că
se topesc ca
ceara de acest foc duhovnicesc, iar oamenii se vor înfrico şa şi vor fi cuceriţi
de voi. Şi trecându-le toate ne vom sui acolo unde este viaţa şi odihna cea
nespusă.
Dar, o ticăloşii de noi, de ce aşa de lesne ne biruim? De ce nu putem
răbda şi îndura? De ce nu luăm pildă de la osârduitoarea furnică? Sau,
mai bine, de ce nu vedem, fraţilor, cum rabdă cineva toate când este
stăpânit de
pofta cea rea? Cum suferă toate şi cum gândeşte numai la chipul de
care este robit prin dragoste diavolească. Nici mâncarea nu îi
prieşte, nici
băutura, nici de somn nu se satură, nici odihnă nu are, nici cu altă poftă nu
se îndulceşte. Mai mult, orice fel de osteneli şi chinuri i se
întâmplă, le suferă cu bucurie şi este gata să-şi verse şi sângele, nu
pentru ca să
dobândească ceva, sau să câştige vreun lucru scump, ci numai ca să nu-şi
piarză sufletul în chinul focului nestins. Dar noi, pentru dragostea prea
bunului şi prea iubitului Hristos Dumnezeul nostru, să nu suferim, ca nişte
înţelepţi, această fericită şi sfântă supunere până la bătrâneţe? Să nu răbdăm
toată scârba, şi să cârtim pentru supărarea gândurilor? Să ne mâhnim pentru
sudălmi şi supărări? Să primim foamea şi setea, sărăcia şi batjocura ce se
întâmplă, sau orice asemenea? O fiii mei, avem datorie să nu râvnim
dobitoacelor şi să nu ne asemănăm cu ele, ci, precum am început, ne-am
ostenit, ne-am deprins şi am ajuns la jumătate de cale, să ne nevoim şi de
acum încă puţin şi la cealaltă jumătate şi să nu încetăm a săvârşi
drumul nostru în Domnul. Să ne bucurăm dar, fraţilor, şi să fim cu
inimă bună. Să fim viteji şi să ne întărim, să ne îmbrăţişăm în
dragoste şi sărutare sfântă, să
ne îngrădim şi să ne înarmăm împotriva patimilor. Şi fiţi bine încredinţaţi
că ne vom mântui în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia este slava şi puterea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
81
CUVÂNTUL 35
SĂ NU FIM TRIŞTI PENTRU FRAŢII, CARE SE
DESPART DE OBŞTE, DIN CAUZA LIPSEI DE
SFĂTUIRE ŞI A NEASCULTĂRII, CI SĂ NE RUGĂM
LUI DUMNEZEU, CU DE-ADINSUL, PENTRU DÂNŞII
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, treapta noastră se aseamănă, precum zic
dumnezeieştile Scripturi, cu, dregătoria corăbierului. Şi precum
corăbierului i se întâmplă multe când umblă în noianul mării, aşa se
întâmplă şi nouă pe marea vieţii furtuni, vânturi, adică duhuri necurate,
multe feluri de valuri şi tulburări nenumărate. Iar sunetele valurilor ei, după
cum, zice proorocul, cine le va suferi? Căci suie până la cer şi
coboară până la iad corăbiile noastre sufleteşti. Aşadar, de vreme ce
aşa sunt şi ştim că de
multe ori se întâmplă de ne acoperă valurile, ne udă apa, se clăteşte corabia,
se rup funiile şi ne izbim de stâncile ascunse ale mării, nu trebuie să ne
întristăm, nici să deznădăjduim, ori să slăbim, ci mai vârtos, cu mai multă
silinţă, să ne sârguim. Căci de se va înfricoşa corăbierul de vânturi
şi de valurile care lovesc corabia, sau de-şi va pierde cumpătul, se
primejduieşte şi pe el şi pe ceilalţi, ducându-i la deznădăjduire.
Drept aceea fiilor, de ne vom înfricoşa noi ticăloşii când se va
tulbura cineva din fraţi ca apa mării, sau de se va clătina cineva ca
funiile corăbiei, ori când se vor împotrivi unii şi vor cârti alţii,
întocmai ca
vânturile protivnice care suflă pierzare, ne prăpădim cu totul şi pe noi şi pe
alţii şi ajungem în primejdie, tocmai ca şi cum n-am avea corăbier. Nu
este lucru puţin înfricoşat, fiii mei, să se despartă cineva din fraţi
fără sfadă,
precum s-a întâmplat acum ticălosului Talasie. Căci dacă aduce mare
mâhnire tulburarea unui frate sau nebunia lui, cu atât mai vârtos desăvârşita
lui despărţire de obşte. Pentru că datorie are fiecare să se sârguiască să
adune pe cei risipiţi şi să înveţe pe cei răzvrătiţi şi toate să le facă
nevoindu-se spre folosul şi mântuirea sufletească de obşte. Dar nu să
se vatăme şi pe sine şi să smintească şi pe alţii. Pentru aceea
pururea ne rugăm
pentru cei ce greşesc şi mai vârtos pentru ticălosul Talasie. Căci nu
urăşte Dumnezeu altceva mai rău, decât pe "cel mândru, precum zice şi
fratele Domnului: "Domnul stă împotriva mândrilor, iar smeriţilor dă
dar".
Să ne păzim, fraţilor, ca să scăpăm de gura dracului, cel ce caută să
ne înghită prin despărţirea de obşte. Să rămânem în curţile poruncilor lui
Dumnezeu, acolo slujind şi acolo umblând unde nu este nici o buruiană
amară şi vătămătoare de moarte, ci "mai de grabă dătătoare de viaţă, care
hrăneşte, îngraşă şi întăreşte sufletele noastre. Acolo să vă adăpaţi, unde nu
82
sunt ape amare şi cu gust de păcat, ci dulci şi de Dumnezeu dăruite.
Şi pentru ca să nu lungesc cuvântul, toate acestea să păziţi, de tot
lucrul rău să
vă feriţi, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 36
DESPRE PURTAREA DE GRIJĂ A STAREŢULUI
PENTRU VIAţA DE OBŞTE
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, nici dela puterea cuvântului meu am
nădăjduit, că precum mă vedeţi sunt neputincios, nici dela vieţuirea mea, că
bine mă ştiţi că sunt leneş, ci numai de la mila lui Dumnezeu. Având
şi oarecare bună râvnă şi ajutându-mi şi rugăciunea părintelui nostru
şi al
vostru, am îndrăznit şi cutez să vă fiu egumen şi întâistătător. însă
ştiu ce lucru mare este stăpânirea şi că numai aceia pot stăpâni, cu
adevărat, care
au scăpat de patimi şi strălucesc prin lipsă de patimi, care au cuvânt deajuns
şi înţelepciune desăvârşită, care au pricepere înaltă, cunoştinţă iscusită şi
îndelungată milosârdie şi care pot să îndure greutăţile neputincioşilor, după
cum zice Apostolul. Iar eu sunt un nimic şi slab, fiii mei, şi încă nu
pot însumi să-mi îndreptez viaţa după plăcerea lui Dumnezeu, însă
doresc ca să vă arăt fără de vicleşug cuvântul cel mântuitor al lui
Dumnezeu şi să pun
sufletul meu ticălos pentru voi. Dar nu ştiu de va fi osteneala mea bine
primită de Dumnezeu. Cu toate acestea, voi mă veţi ajuta cu râvnă şi cu
osârdie şi veţi face poruncile lui Dumnezeu şi pot să mă mângâi că nu voi
pierde ostenelile mele în zadar.
Măcar că de multe ori mi se întâmplă scârbe şi supărări, precum ştiţi,
nu mă întristez, nici nu socotesc că pătimesc ceva ciudat şi negândit.
Că spre aceasta, în aceasta şi pentru aceasta sunt eu ceea ce sunt.
Apoi, am datorie să priveghiez pentru sufletele voastre, să fiu treaz
toata noaptea, să
mânec de dimineaţă, să mă ostenesc şi să alerg şi cu lucrul şi cu cuvântul ca
să vă fac desăvârşiţi. Deci nici voi să nu încetaţi fraţilor. Căci dacă sufăr eu
nevrednicul dascăl al vostru atâta pentru voi, datori sunteţi şi voi să vă
osteniţi pentru mine şi pentru voi toţi. Să pătimiţi răul cu toţii,
neîndărătnicindu-vă şi neîntristându-vă, nici să deznădăjduiţi,
spăimântându-vă de scârbele ce vi se întâmplă. Căci, o fiii mei, dacă
nu ne-am
împotrivit păcatului până la sânge, dacă n-am trecut prin foc şi apă, precum
au trecut sfinţii mucenici, şi sufletul nostru n-a ajuns până la fier, ca al lui
Iosif, dacă încă nu ne-am rănit precum cuvioşii şi drepţii, atunci prin ce
nădăjduim dobândirea celor viitoare? Putem zice că am pătimit pentru
83
Hristos, când nici o sudalmă cât de mică n-am suferit, nici necinste n-am
îndurat, nici post n-am săvârşit, nici înfrânare n-am păzit, nici haine proaste
n-am purtat, nici osteneala lucrului, nici silin ţa rugăciunii, nici cântările,
nici altele nu le-am primit cu bucurie? Deci vă rog, fiii mei, să suferiţi şi să
răbdaţi toate ca să cântăm cu David: „Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi
m-a ascultat, rugându-mă".
Prinos de roduri aduse de alţii spre nădejdea veacurilor viitoare sunt:
ale mucenicilor - sângiurile cuvioşilor părinţi, strădaniile cele mari, iar ale
noastre, ale păcătoşilor, sunt cele ce am zis. Şi ştiu bine, că nu vom
fi lipsiţi
de împărtăşirea acelora, precum zice dumnezeiescul Antonie. Dar, fiii
mei, cercetaţi pe Dumnezeu mai cu deadinsul şi va fi viu sufletul
vostru. Doriţi faţa Lui pururea şi o veţi vedea cu inimă curată.
Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut pentru noi în
vremile cele de demult. Chiar şi acum, precum văd eu, orbul, face minuni,
în mijlocul cetăţii, căci mulţi sunt împotrivitorii noştri şi nimeni nu ne
însoţeşte pe noi la cele dumnezeieşti. Şi totuşi ne păzeşte sănătoşi şi întregi,
ne înmulţeşte, ne creşte, ne hrăneşte şi nu ne lipseşte de niciun lucru
trebuincios vieţii acesteia. Pentru aceasta, dar, mai mult se cade să-I
mulţumim pentru bunătăţile cu care ne-a îndatorat. Că nu cere altă
răsplătire dela noi, fără numai a ne teme de El, a-L iubi din toată
inima şi
din tot cugetul nostru şi să râvnim, după putinţă, viaţa ce a petrecut, în trup
fiind.
El s-a pogorât din ceruri pe pământ, ca şi noi să ne înstrăinăm de aici
prin tăierea voii noastre. El a ascultat pe Tatăl Său, ca şi voi să mă ascultaţi
pe mine, nevrednicul, cu bucurie. El S-a smerit până la moarte, ca şi voi,
ţinând seamă de aceasta, să fiţi smeriţi şi la fapte şi la gânduri şi
la cuvinte.
Căci slava adevărată şi dumnezeiască este a fi necinstit de oameni pentru
Dumnezeu. Şi pentru monah cinstea cuviincioasă este să fie defăimat
pentru Dumnezeu şi să fie batjocorit.
Că Dumnezeu şi Mântuitorul meu, cât a purtat trup, a ales cele mai
smerite şi mai lepădate ale lumii, ca să ruşineze pe cele slăvite şi bogate ale
oamenilor. Pentru aceasta S-a născut în peşteră şi în iesle S-a culcat, S-a
numit fiul lemnarului, nazarinean S-a chemat, în haină a fost îmbrăcat, pe
jos a umblat şi S-a ostenit, cu pietre de iudei a fost lovit defăimat, legat,
răstignit şi împuns cu suliţa în coaste, a murit şi apoi a înviat, ca să ne
încredinţeze pe noi să suferim toate acestea, şi să ne încununăm în
împărăţia cerurilor în Hristos Domnul nostru, Căruia se cade slava şi
puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
84
CUVÂNTUL 37
SE CADE SĂ FII MAI MIC DECÂT TOŢI ŞI SĂ SUFERI
CU MULŢUMIRE OROPSIREA ŞI NECINSTEA
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, ofiţerii învaţă pe soldaţi, dascălii pe
copii, meşterii pe ucenici, iar noi avem datoria să vă învăţăm pe voi şi să vă
sfătuim la cele trebuincioase ca, pe fiii noştri sufleteşti. Deci
staţi fiilor la
osteneli, la supuneri şi la ascultări şi, zi de zi nevoiţi-vă în vremea vieţii,
acesteia, împodobindu-vă sufletele cu fapte bune. Arvuniţi împărăţia
cerurilor şi aşteptaţi fără îndoială bunătăţile făgăduinţelor dumnezeieşti.
Strâmtă şi anevoioasă este calea lui Dumnezeu, dar şi odihna viitoare mare
şi nemărginită este. Ispitele dracilor sunt dese, ca să arză casa sufletului
vostru, dar roua duhului le stinge şi vă găteşte băutură bună în viaţa
veşnică. Atâtea scârbe, osteneli şi priveghieri, lene şi trândăvie, scăpătare,
goliciune şi mulţime de păduchi, trude şi dureri, sudori, defăimări şi
sudălmi ne ispitesc şi ne mâhnesc, dar pentru toate acestea ne
aşteaptă
bucurie nespusă şi veselie negrăită. Deci, o fiilor, să suferim aceste puţine
zile, ca să purtăm cununa dreptăţii. Cât s-au ostenit părinţii noştri cu
posturi, cu denii, cu lacrimi, cu rugăciuni şi cu tot felul de chinuri
pustniceşti! Acum însă nu simt nici o durere din ostenelile lor cele
trecute,
căci au primit bucuria cea nespusă. Deci şi noi asemenea să nu ne
înfricoşăm de scârbe, fiindcă sunt vremelnice şi în puţină vreme trec ca un
vis şi ca o umbră. Nici să ne lenevim, ci să săvârşim poruncile lui
Dumnezeu cu bucurie.
Nu vă întristaţi, iubiţilor, de înjurături, nu vă ruşinaţi de necinstiri, nu
vă scandalizaţi de mânii. Să nu vă supună mândria, ci să plecăm ochii în
jos, iar sufletul sus să-l avem. Să fim între noi blânzi, răbdători, milostivi.
De ţi-a zis cineva un cuvânt rău, de ce te tulburi fiul meu? Domnul nostru
Iisus Hristos a auzit: „drac ai" şi a tăcut, şi „cu Beelzebut scoate dracii" şi
nu S-a tulburat. Şi noi care suntem din fire ticăloşi şi vrednici de necinste,
ne înverşunăm ca fiarele sălbatice. De ce să nu culegem dulceaţa
smereniei? De ce să nu învăţăm meşteşugul ascultării? De ce să nu
deprindem jugul călugăriei?
însă călugăria nu stă în scrierea frumoasă, sau în cântarea dulce, în
spălarea deasă a mâinilor, ori în înălţimea sfatului nostru, nici în
podoaba hainelor frumoase, nici în sporirea vorbei, sau în îndrăznire
şi împotrivire, sau în altceva asemănător. Ci mai vârtos în acestea să
cunoaştem adevăratul
călugăr, adică în a se socoti pe sine mai mic decât toţi, a nu-i ieşi
lesne cuvântul din gură, mai ales cel simplu şi cu iuţime, a nu fi
mândru, ci
85
smerit, a se spovedi curat şi a avea dragoste curată spre fraţii săi, a nu
pismui şi a nu zavistui. Acestea, zic, sunt semnele celui ce doreşte
mântuirea sa. Toate acestea le-a învăţat şi vi le-a poruncit însuşi
Dumnezeu, Deci faceţi acestea şi să suferiţi toate cu vitejie încă puţină
vreme. Chiar şi pentru slăbiciunea trupească să daţi slavă Domnului, că
ştim că mulţi sunteţi bolnavi, şi cele ce vi se pun înainte să le primiţi cu
mulţumită. Iar de vă trebuie şi altceva, cereţi cu smerenie şi cu toată
blândeţea, fără de viclenie şi plini de bucurie, ca să fiţi toţi una în nădejdea
nemuririi în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 38
SE CUVINE SĂ RĂBDĂM ORICE FEL DE SCÂRBĂ,
ÎNTOCMAI CA HRISTOS CARE A SUFERIT PENTRU
NOI AMĂRĂCIUNEA RELEI PĂTIMIRI
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, dacă oamenii, când sunt chemaţi de
împăratul pământesc la slavă şi bogăţie, la ospeţe şi desfătări, aleargă cu
sârguinţă, fără lene şi cu bucurie, cu cât mai mult suntem noi datori să
lăsăm lenea când ne cheamă împăratul tuturor, Dumnezeu? Căci nu ne
cheamă la bunătăţi trecătoare, ci la împărăţia cerurilor, la lumina
neapusă şi
la viaţa fără de sfârşit, la moştenirea bunătăţilor veşnice. Să
alergăm cu bucurie şi cu mare sârguinţă în toată ziua şi în tot
ceasul, să ne luptăm şi să
ne silim cu scârbe şi cu nevoi, cu foamete şi cu sete şi cu orice fel de
primejdii. Să nu ne înfricoşăm nici de sabie, nici de moarte, ci să
umblăm pe cale cu bărbăţie, fără de temere şi cu bucurie. Toate să le
suferim ca şi cum ar fi uşor şi lesne de câştigat, pentru nădejdea
noastră fericită. Că de va fi cineva leneş şi trândav în osteneli,
sufletul aceluia nu este treaz, ci îngreuiat cu somnul, Drept aceea vă
rog, fiii mei şi fraţi prea iubiţi, de vreme ce ştiţi că săvârşirea
lucrării acesteia este mare, dumnezeiască şi
fericită, să suferim supunerea cea bună şi să săvârşim vitejiile ei, adică:
tăierea voii noastre, ascultarea şi supunerea şi să fugim de mult rănitoarea
defăimare a fraţilor. Atunci, cu adevărat, vom putea rosti şi pentru
noi graiul apostolesc „că până în ceasul de acum flămânzim şi
însetoşăm, goi
suntem şi ne defăimăm şi ne muncim, dar toate acestea le biruim în
Dumnezeu carele ne-a iubit", întăriţi-vă şi voi, fiii mei, în tăria
puterii lui şi
la ostenelile voastre trecute adăugaţi pe cele de acum, ba chiar şi pe cele
viitoare, având desăvârşita bucurie că v-aţi învrednicit să pătimiţi acestea
86
pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Aduceţi-vă aminte câte a pătimit el pentru mântuirea noastră. Nu S-a
făcut prunc cu trupul? N-a fugit de mânia lui Irod? Nu S-a supus
părinţilor
Săi? De doisprezece ani fiind, n-a învăţat în Biserică, fără să fi învăţat
carte, ca să se mângâie cei ce sunt neînvăţaţi? N-a umblat de multe ori şi a
ostenit? N-a flămânzit şi cerea de mâncare de la smochin? N-a fost necinstit
de iudei? Nu-i ziceau că are drac şi că cu Beelzebut, domnul dracilor,
scoate dracii? N-a fost lovit cu pietre şi a fugit de dânşii? N-a postit
patruzeci de zile şi a fost ispitit de diavolul, ca un om, când îi zicea acela:
„Îţi voi da ţie toate acestea de vei cădea să te închini mie", şi a
auzit de la El: „Fugi dinaintea Mea satano"? N-a spălat picioarele
ucenicilor ca o
slugă? N-a fost vândut de Iuda şi n-a fost prins de iudei? N-a fost judecat
de Ana şi Caiafa? N-a fost lovit cu mâna de slugile lor? N-a fost bătut de
Pilat şi de mâinile pe care le-a făcut El? Nu S-a încununat cu cunună de
spini spre batjocură? N-a fost înălţat pe cruce şi I s-au pironit cu piroane
mâinile şi picioarele? N-a fost necinstit pe cruce, fiind lovit cu suliţa în
coaste şi adăpat cu fiere? N-a fost îngropat şi a înviat ca un Dumnezeu a
treia zi?
Cum putem spune noi că am suferit ceva? O frate, arată-mi spinarea
ta rănită, cum a arătat Hristos obrazul lovit cu palme şi alte batjocuri şi
ocări ce a suferit El, dar nu aici să-mi arăţi, însă toate mădulările tale s-au
sfinţit prin patimile lui Hristos. Deci măcar cele mai mici le primeşte cu
bucurie şi te va slăvi Dumnezeu pentru bunătatea lui cea multă la a doua
venire, prin acest cin. Căci cinul acesta nu este altceva decât o făgăduinţă
de răstignire şi de îngropare. Acestea v-am adus aminte în scurt, măcar că
noi nici una din cele ce v-am arătat nu am făcut. Ci pentru ca să ne nevoim
şi noi şi voi toţi, prin aducere aminte să ne îmbărbătăm, să ne îndemnăm şi
să ne silim la supunerile noastre, făcându-le cu bucurie şi împlinind fiecare
orice lucru ce i s-a încredinţat în Hristos Domnul nostru Căruia este slava şi
puterea în veci. Amin.
CUVÂNTUL39
TRĂIND UNIŢI, ÎN PACE ŞI CU DRAGOSTE,
VOM FI ADEVĂRAŢI UCENICI AI LUI HRISTOS
Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, cu darul lui Hristos adevăratul
Dumnezeul nostru, Care dă viaţă la toată făptura, şi cu ajutorul rugăciunii
părintelui nostru vă văd într-o stare vrednică de laudă. Căci s-a uscat
rădăcina ce răsărise între voi din pricina păcatelor mele, adică rădăcina
87
sfăzii, a pismuirii şi a mândriei deşarte. Iar lucrul acesta, după cum v-am
mai spus, este un dar al lui Dumnezeu şi o lucrare a nevoinţelor voastre, nu
a smereniei mele; că eu nu pot face altceva, decât să vă port de grijă, să vă
îndemn şi să vă ajut să lucraţi cele dumnezeieşti şi cuvioase. Deci,
fiii mei, Pentru că aţi arătat ascultare şi supunere şi Pentru că
v-aţi nevoit câte puţin,
iată aţi ajuns în stare să dobândiţi pacea, bucuria, credinţa curată,
unirea nedespărţită, întristarea mântuitoare, răspuns bineprimit,
umilinţă dumnezeiască, smerenie întemeiată, dragoste frăţească,
dorinţă de patria
voastră adevărată şi de pocăinţă. Şi în toate, precum zice Apostolul, v-aţi
tocmit şi v-aţi alcătuit curaţi spre lucrurile cele cuvioase. Bine este cuvântat
Domnul că ne-a cercetat pe noi şi mântuire a făcut norodului său, că voi
sunteţi norodul său, norod ales, şi a ridicat cornul mântuirii
noastre, prin starea cea bună, care de curând s-a zidit între voi.
Aceasta este bucuria voastră, fiii mei, este slava şi cinstea voastră.
Se socoteşte înţelepciune, bucurie, ştiinţă şi cunoştinţă desăvârşită,
să ai viaţă
lăudată şi curată spre plăcerea lui Dumnezeu, precum zice şi un oarecare
filozof elin (folosesc uneori şi zisele elinilor): „Pe acela numesc înţelept,
care are viaţă curată şi neîntinată, măcar de ar fi şi neînvăţat".
Dar, de vreme ce ei nu se sileau decât să grăiască ceva iscusit sau să
asculte ceva
ciudat, şi totuşi laudă viaţa cea bună ca fiind mai de cinste, cu atât mai
vârtos se cade nouă să urmăm acest canon. Deci o fiilor,
înţelepţiţi-vă, ca să vă temeţi de Dumnezeu şi să păziţi poruncile
Lui, ca darul Lui să vă arate
vase alese ale Duhului Sfânt, alcătuite, spre tot lucrul bun. Că
oriunde va locui Tatăl, Fiul şi Sfânt Duhul prin curăţenia sufletului,
acolo vor fi şi
bunătatea, înţelepciunea, dragostea, învăţătura şi ştiinţa. Iar unde
nu locuieşte Dumnezeu, acolo este mozaviria, înşelăciunea, minciuna,
nebunia
şi toate celelalte răutăţi. Aşadar luaţi aminte la citiri şi la cuvântul
Scripturii. Citiţi, nu ca să vă mândriţi, ci pentru mântuirea voastră, nu spre
călcare, ci spre paza poruncilor. Pricepeţi ce vă zic, că aveţi înţelegere.
Păziţi limba voastră de rău, mai ales cei tineri cari sunteţi plecaţi către
cuvinte de ruşine, grăitori de rău şi mai cu seamă nu vă puteţi stăpâni limba
plină de otravă omorâtoare, prin care mulţi deseori şi lesne cad în păcat.
Deci nu faceţi între voi adunări rele, nu faceţi prieteşuguri viclene.
Să nu se facă hoţii şi răpiri pentru punga fiecăruia din slujbele la
care sunteţi
orânduiţi, precum au făcut Anania şi Safira. Nu faceţi sfaturi rele şi
vicleşuguri în ascuns, ca fariseii şi saducheii. Nu mai ziceţi: al meu şi al
tău, că din aceasta curge toată răutatea. Cele, vechi au trecut, iată s-au făcut
toate nouă. Pentru aceea să nu mai pomenim cele vechi, ca să scăpăm de
patimile de atunci, nu să aţâţăm focul gândurilor între noi.
Eu, fiii mei, cred despre voi cele mai bune lucruri mântuitoare de
suflet. Pentru aceasta am spus prin grai cele de mai înainte. Cu mare
osârdie să ne silim şi să ajungem la limanul lin şi paşnic, scăpând
adică din
88
noianul mării plin de primejdii şi de înfricoşate furtuni, să nu ne mai
întoarcem cu pofta la cele trecute, ci să ne odihnim cu pace la limanul
smereniei, în toate zilele vieţii noastre, în Hristos Iisus Domnul nostru
Căruia este slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 40
ÎNAINTEA CRĂCIUNULUI: DESPRE
NAŞTEREA MÂNTUITORULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS ŞI DESPRE STRĂDUINŢA
VITEJEASCĂ ÎN VIAŢA CĂLUGĂREASCĂ
Fraţilor şi părinţilor, arătarea lui Dumnezeu s-a apropiat pentru toată
lumea şi ziua bucuriei a ajuns la uşile noastre. Bucurie ca aceasta nu s-a
făcut de când este lumea, căci Fiul lui Dumnezeu a venit la noi, nu ca în
vremea veche prin prooroci, care prooroceau părinţilor noştri cu pilde, ci
prin naşterea cea din Fecioară venind, S-a arătat nouă faţă către
faţă. Nu este nici un lucru mai fericit şi mai mântuitor în neamurile
neamurilor,
decât acesta. Aceasta este minunea cea mai înaltă, decât toate minunile pe
care Le-a făcut Dumnezeu de la începutul lumii. Drept aceea îngerii
propovăduiesc taina şi steaua cerească vesteşte pământului pe împăratul
ceresc. Pentru aceea păstorii aleargă să vadă pe pruncul ce li s-a
propovăduit. Magii cu daruri împărăteşti I se închină, iar îngerii laudă pe
Dumnezeu care se slăveşte de cei de sus şi pe pământ se vesteşte pacea.
Mărturiseşte şi Apostolul: „că acesta este pacea noastră, care a împreunat
pe îngeri cu oamenii, amândouă cetele le-au făcut una, făcând pace prin
cruce, omorând vrăjmăşia în sine".
Pe acesta au dorit proorocii şi drepţii să-l vadă, dar nu L-au văzut,
decât prin credinţă, iar noi şi cu ochii L-am văzut şi cu mâinile L-am pipăit,
precum este scris despre cuvântul vieţii: „Şi viaţa S-a arătat la noi şi fii lui
Dumnezeu ne-am făcut". Dar ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte
ne-a dat nouă? Astfel sfântul David a zis cu mulţi ani înainte: „paharul
mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema". Deci, fraţilor, să ne
veselim că şi noi ne-am învrednicit ca să răsplătim Domnului pentru toate
câte ne-a dat. Iar răsplătirea este viaţa călugărească, cea cu strădanie, pe
care am iubit-o şi făgăduinţa ce am dat în aceasta (şi ne fălim în nădejdea
slavei lui Dumnezeu), care este adevărată mucenicie. însă, fraţilor, acest
praznic nu se cade să-l prăznuim într-o singură zi, ci în toată viaţa.
Dar cei ce sunt ţinuţi de patimi trupeşti nu pot să prăznuiască, deşi
89
gândesc că prăznuiesc. Ei nu sunt slobozi să prăznuiască, fiindcă sunt
robi patimilor şi vânduţi păcatelor. Iar cel ce face păcatul este rob
păcatului şi
robul niciodată nu locuieşte în casă. Fiul însă rămâne în casă în
veci. Şi de vreme ce şi noi ne-am învrednicit să ne chemăm fii lui
Dumnezeu după har,
să rămânem pururea în casa Părintelui şi Dumnezeului nostru. Starea
noastră cea din început să o ţinem până în sfârşit şi în Duhul Sfânt
întărindu-ne, mai cu prisos să ne ostenim la viaţa noastră cea
călugărească
şi să ne îndemnăm unul pe altul spre dragostea cea desăvârşită a faptelor
bune: spre ascultare, spre smerenie, spre blândeţe şi spre orice fel de lucrare
bună. Să nu ne lenevim la silinţă, şi să ne întărim cu atât mai mult, cu cât
vedem că se apropie ziua Domnului cea mare şi vestită. Atunci se va arăta
cu slava multă, cu care S-a arătat Apostolilor când S-a schimbat la faţă,
aducând înaintea Sa şi judecând toată zidirea, şi va da fiecăruia după
faptele sale. Să dea Dumnezeu ca şi noi împreună cu toţi sfinţii să vedem
pe stăpânul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru, cu faţă blândă
privindu-ne, şi să ne primească întru împărăţia cerurilor. Cu darul şi
cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, că Lui se cade
slava,
cinstea şi închinăciunea; împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 41
LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI:
DESPRE PĂZIREA PORUNCILOR DUMNEZEIEŞTI
ŞI DESPRE GROAZA PĂCĂTOŞILOR ŞI A CELOR
CE ÎŞI TREC VIAţA ÎN LENEVIRE
Fraţilor şi părinţilor, prea Bunul Dumnezeu care a vrut şi ne-a zidit
din nefiinţă în fiinţă, ne-a aşezat în lume, ca într-o şcoală ca să învăţăm şi
să facem poruncile Lui dumnezeieşti. Pentru aceea Domnul nostru Iisus
Hristos când a trimis pe sfinţii Săi Apostoli şi ucenici în lume, ca să
propovăduiască Evanghelia împărăţiei cerului, le-a poruncit zicând:
„Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, şi botezaţi în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i pe ei să păzească şi să facă toate câte
v-am poruncit".
Care dar să fie poruncile Lui, pe care ne-a poruncit să le păzim?
După vremea şi legea veche, vom pomeni câteva: „Să nu ucizi, să nu faci
desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb" şi celelalte ce sunt scrise.
Iar după legea nouă, adică după Evanghelie, poruncile sunt mai înalte şi
mai adânci decât cele vechi. Că legea lui Moisi zice: să ne păzim de
90
ucidere. Iară Evanghelia porunceşte: nu numai să nu ucidem, dar nici să ne
mâniem, nici cuvânt rău să zicem unul altuia; numai asupra diavolului să ne
mâniem şi să avem pururea vrăjmăşie asupra lui. Iarăşi legea cea veche
porunceşte să nu faci desfrânare: iar Hristos opreşte şi vederea, după
cum
este scris: „Cel ce va căuta spre femeie şi o va râvni, iată că a desfrânat în
inima sa". Iarăşi zice legea: Să nu jure cineva strâmb, iar Hristos zice:
„Nicidecum să nu ne jurăm, nici pe adevăr, nici altfel". Legea iarăşi zice:
Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău; iar Domnul zice:
Să iubim pe vrăjmaşii noştri; încă şi pe cei ce ne năpăstuiesc şi ne grăiesc
de rău şi ne blesteamă să-i iertăm şi să le facem bine. Vedeţi, iubiţilor, câtă
deosebire este între legea veche şi între Evanghelie? Căci legea veche face
pe om să taie numai pofta păcatului, iar Evanghelia opreşte nu numai
lucrarea păcatului, ci şi pricinile şi rădăcinile, din care răsar şi se fac
păcatele, le taie şi le scoate cu rădăcină cu tot din lăuntrul inimii noastre.
Deci, fraţilor, noi călugării de nu vom face nici precum porunceşte
legea veche, nici vom urma precum zice Evanghelia, ci vom petrece ca
neamurile cele fărădelege, ce vom face, ticăloşii, în ziua cea
înfricoşată a
judecăţii? „Dar nu vă înşelaţi, zice Apostolul, că nici desfrânaţii,
nici idolatrii, nici prea desfrânaţii, nici malahiştii, nici
sodomiţii, nici nesăţioşii,
nici hoţii, nici beţivii, nici grăitorii de rău, nici răpitorii, nici
iubitorii de
argint, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu". Pentru aceea am zis de
multe ori şi acum vă zic din nou: să nu umble cineva de capul său, în
voia
sa deosebită; să nu petreceţi viaţa în lene, adică fără pravila cea obişnuită a
rugăciunii şi fără de canonul cel orânduit; să nu strângă cineva din voi bani;
să nu aibă slugă; să nu hrănească cal şi să spună că este al lui, nici
alt lucru să nu facă al său; sau să facă negustorie, care nicidecum nu
se cuvine în viaţa călugărească, nici cei ce sunt în obştii, nici
fraţii ce petrec osebiţi în linişte, că fărădelege lucru este şi din
acestea izvodesc păcatele cele mai mari şi mai grele.
Iar dacă unii din voi nu ascultaţi porunca lui Dumnezeu şi nu vă
supuneţi, ci vă împotriviţi adevărului, eu ticălosul, nevinovat sunt de
sângele vostru. Că n-am încetat arătându-vă dreptatea lui Dumnezeu, nici
n-am tăcut, vestindu-vă sabia lui Dumnezeu ce se coboară asupra celor
nesupuşi şi asupra celor neascultători. Ascultă ce zice şi cinstitul
Mergător-înainte despre cei ce nu se îndreptează, dacă nu se pocăiesc:
„Iată securea zace la rădăcina copacilor, pentru că tot pomul ce nu
face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc". Adică tot omul ce nu
face bine sufletului său, nici
nu rodeşte roadă faptelor bune şi a pocăinţii, ci se află neroditor şi nepocăit,
se taie de moarte şi merge în focul cel veşnic. Cum nu vă este dar frică de
pilda cuvântului? Cum nu vă cutremuraţi de înfricoşarea lui Dumnezeu?
Cum nu vă temeţi de moartea pe care o aşteptăm astăzi sau mâine să vină la
noi? Oare cum vom vedea atunci pe îngerii înfricoşaţi, care vor veni să ne
91
ia din această lume? Ce cutremur va fi la despărţirea sufletului de
trup şi cum vom călători pe calea aceea depărtată, neavând pregătite
cele
trebuincioase spre pază, care sunt faptele cele bune? Cu ce obraz,vom putea
sta înaintea înfricoşatei judecăţi a lui Hristos, căruia I se va închina toată
lumea, fiind împilaţi de ocara faptelor rele? Vai, ce chin, ce amar va fi nouă
ticăloşilor, atunci când vom fi osândi ţi de înfricoşatul glas al
Stăpânului. Şi ce trist este acolo unde focul nu se stinge şi viermele
nu doarme, acolo
unde este plângerea cea fără de mângâiere şi multă scrâşnire a dinţilor!
Dar pentru ca să nu fie nouă aceasta, de vreme ce ne-am lepădat de
lume şi de toate ale lumii, o iubiţilor mei fraţi şi fii în Domnul, veniţi,
măcar acum în aceste sfinte zile, cu care ne-a dăruit Domnul, să cădem şi să
plângem la Dumnezeul nostru Cel bun. Să apucăm mai-nainte până nu va
sosi ceasul după urmă al morţii şi până nu ajunge ziua înfricoşată a
judecăţii, să îmblânzim faţa Domnului nostru Iisus Hristos cu spovedania,
cu rugăciunea, cu postul, cu curăţenia, cu ascultarea şi mai ales cu pacea şi
dragostea între noi şi cu alte fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu. Şi
mult milostivul stăpân, Domnul nostru Iisus Hristos este gata, de vom
face aşa,
să ne ierte păcatele. Că ne aşteaptă în toată ziua şi în tot ceasul să
ne pocăim şi să ne întoarcem către El. Căci nu scârbeşte pe păcătos,
nu-l izgoneşte, nu-l mâhneşte, ci îl primeşte cu bucurie multă, îl
îmbrăţişează
şi-l sărută ca pe fiul cel prea desfrânat şi se veseleşte de întoarcerea lui,
după cum s-a arătat către păcătos şi către tâlhar.
Aşadar, iubiţilor mei fraţi, să ne deşteptăm din somnul cel greu al
lenii şi al păcatului. Să ne nevoim în aceste puţine zile ale vieţii
noastre, pentru ca şi noi când va veni ceasul să ne despărţim cu
bucurie de această viaţă trecătoare, întocmai ca ucenicii cei buni
care, sfârşind învăţătura,
merg la părinţii şi la rudele lor cu multă bucurie şi veselie. Aşa să
facem şi noi, ca nişte ucenici adevăraţi ai Evangheliei. Să ieşim cu
bucurie din
această viaţă şi să mergem să locuim în viaţa veşnică, în patria noastră cea
dintâi, adică în împărăţia cerurilor spre bucuria îngerilor, în strălucirea
sfinţilor, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
92
CUVÂNTUL 42
LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR:
DESPRE ÎNFRÂNARE ŞI DESPRE ÎNTĂRIRE ÎN MĂRTURISIREA SFINTELOR ICOANE
Fraţilor şi părinţilor, mulţi oameni numesc aceste zile sărbători şi zile
de veselie, pentru că mănâncă mult şi beau peste măsură şi tot atunci se
îmbată, nepricepând că aceste zile nu-s făcute pentru mâncare multă şi
pentru beţie, ci mai mult pentru vestire şi pentru o pregătire mai înainte a
sfântului post care vine. Având pildă ostaşii, cari când vor să meargă
la război, dându-li-se cuvânt şi veste înainte de vremea luptei, se
gătesc cu silinţă, îşi îngrijesc cu osârdie armele şi poartă grijă de
cele trebuincioase,
ca să nu fie împiedicaţi pe drum sau să le lipsească ceva în ceasul când vor
pleca, din nepregătire, aşa şi noi să ştim că pentru aceea s-au orânduit acele
zile, nu pentru mâncări, băuturi şi petreceri, precum am zis, ci pentru
pregătire sufletească.
A mânca şi a bea mult, este obiceiul păgânilor, iar creştinii adevăraţi
se cuvine să mănânce şi să bea cu bună socoteală, mulţumind lui
Dumnezeu, şi să nu facă din pântecele lor un Dumnezeu, slujind lui şi
săturându-l peste măsură, precum fac păgânii. Aşa ne învaţă şi Apostolul,
zicând: „Grija trupului să n-o faceţi spre pofte". Măcar că obiceiul cel rău a
devenit lege şi duce lumea cum voieşte, dar noi, o fraţii mei, de vreme ce
Dumnezeu ne-a învrednicit de am ieşit şi am scăpat de răutăţile şi tulburările
lumii, să ne păzim cât putem de multa mâncare şi băutură, căci ştim
bine, că mâncarea multă, îndestularea cu vin şi somnul mult este mama a
tot felul de păcate.
Strămoşul nostru Adam, cât se înfrâna şi nu mânca din rodul cel
oprit, a rămas în frumuseţile Raiului, bucurându-se şi veselindu-se, iar după
ce a călcat porunca lui Dumnezeu şi a mâncat, îndată s-a izgonit din Raiul
veseliei, iar neascultarea şi pofta cea rea au fost pentru el mama morţii.
Aşijderea şi cele cinci cetăţi ale sodomenilor, fiindcă mâncau mult şi beau
fără de măsură şi fiindcă vieţuiau în desfrânări şi făceau păcatul cel mai urît
al sodomiei, au fost pedepsite de Dumnezeu foarte rău, şi-n această lume şi
în iad: a plouat cu foc şi le-a ars. Tot astfel, a pătimit şi Isav,
fiul mai mare
al Patriarhului Isaac. Din cauza lăcomiei şi-a dat cinstea naşterii sale celei
dintâi lui Iacov, fratele său, pentru mâncare, şi a fost urât şi izgonit de
Dumnezeu, „încă şi norodul lui Dumnezeu, zice Scriptura, a şezut să
mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace şi să strige şi a venit urgia lui
Dumnezeu şi i-au cuprins fără de veste".
La fel sunt şi acelea care se fac acum în lume, o iubiţilor: beţii, jocuri
93
diavoleşti, cântece desfrânate, strigări nebuneşti, desfrânări şi
preadesfrânări.
Nu le ajunge ziua, ci până la miezul nopţii nu încetează cu
aceste lucruri satanice, însă mare răutate este, fraţilor, lipsa de cumpătare şi
dintr-însa, precum am zis, a venit moartea în lume.
Noi smeriţii călugări avem datoria să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
mântuit de această răzvrătire mincinoasă şi de înşelătoarea vieţuire
şi
ne-a învrednicit unei vieţi fericite, în ea nu este necumpătata voie a
mâncării, ci măsura; nici beţii, ci postire; nici tulburare, ci pace; nici
strigare, ci linişte; nici lene, ci trudă; nici vorbe în zadar, ci laudă şi
mulţumită către Domnul; nici desfrânare şi poftă de sine, ci feciorie,
înţelepciune şi curăţie.
în această vieţuire şi petrecere au strălucit dumnezeieştii noştri
Părinţi şi pustnici, care cu ajutorul lui Dumnezeu au călcat patimile
trupului, au izgonit dracii, au făcut minuni, au câştigat slava şi împărăţia
cerurilor şi au fost vestiţi în toată lumea. Unul din ei este marele Antonie, a
cărui viaţă o ştim şi cât l-a cinstit Dumnezeu în toată lumea ştim; căci înşişi
împăraţii îl aveau în mare evlavie, încât îi scriau cărţi şi mare cinste
socoteau răspunsul dela dânsul.
Deci povara acestor sfinţi şi viaţa lor o petrecem şi noi smeriţii şi nu
numai că poftim, dar avem datoria ca să urmăm lor şi să facem faptele lor.
Fiindcă aceasta însemnează chipul ce purtăm, pentru aceasta am lăsat
lumea şi patria noastră, ne-am lepădat de prieteni şi de rude, am venit să ne
supunem în sfânta mănăstire la ascultare de părinte, proiestos şi sfânt stareţ,
pentru Hristos, ca să ne mântuim prin ascultare. De această mântuire ne
încredinţează şi închinarea la sfintele icoane, pentru care suntem izgoni ţi
din mănăstirea noastră.
Deci să ne bucurăm în Hristos. Să ne veselim, că ne-a dăruit Domnul
darul de a petrece viaţă duhovnicească, în care viaţă de vom vrea, în toate
zilele avem bucurie şi sărbătoare.
Drept aceea vă rog pe toţi, o fraţilor, cât putem cu mai multă silinţă
să ne ostenim în strădania noastră, în pravoslavia noastră şi la mărturisirea
sfintelor icoane. Cu toate că iar s-a auzit că voieşte împăratul să ne supere
şi poate să vină şi vreun om împărătesc fără de veste, să nu ne temem de
vorbele ce auzim, că de avem pe Dumnezeu în ajutor, cine va putea să ne
vatăme? Dacă ne-a ajutat în cele trecute, cum nu ne va păzi până în sfârşit?
Numai noi să stăm cu vitejie şi să ne păzim fără de sminteală şi Dumnezeu
ne va da putere, mângâiere şi răbdare în scârbele şi ispitele care ne vor veni
după vrerea Lui.
Ca să plăcem Lui până la sfârşitul vieţii noastre şi aşa să aflăm
împărăţia cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava
şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în
vecii
vecilor. Amin.
94
CUVÂNTUL 43
LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE: DESPRE
ZIUA CEA MARE ŞI ÎNFRICOŞATĂ A ARĂTĂRII A
DOUA A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Fraţilor şi părinţilor. Astăzi este poruncă de obşte la mireni, ca să
lase sec de carne. Să poată să-i vadă cineva cât se silesc la mâncare de
carne, la băutură de vin şi la jocuri urâte, pe care şi a le grăi cineva este
ruşine, precum zice Apostolul! în loc să petreacă cu multă evlavie această
zi, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile ce ne dăruieşte, şi să
se gătească pentru întâmpinarea sfântului post, din îndemnul diavolului, ei
fac dimpotrivă; iar aceasta, Pentru că nu ascultă cuvintele şi poruncile
Bisericii şi mai vârtos cele ce se cântă şi se citesc în aceste zile.
Aceasta o zic, iubiţilor, pentru ca să avem noi călugării mai multă
grijă şi luare aminte, ca unii ce ne-am osebit de lume, să nu lăsăm mintea
robită de poftele lumeşti, pe care nu numai că nu se cade a le pofti cineva,
ci mai vârtos să le urască şi să le osândească, să plângă şi să se întristeze de
cei ce le fac, cu luare aminte şi cu frică să ne gândim şi să pricepem
înţelesul dumnezeieştii Evanghelii ce se citeşte astăzi, pricina pentru care
se cântă canonul Triodului şi să ne grijim de ziua cea mare şi înfricoşată a
arătării Domnului nostru Iisus Hristos, când va şedea cu slavă mare pe
scaunul înfricoşat.
Câtă spaimă şi ce cutremur va fi atunci! însăşi puterile cereşti se vor
spăimânta şi se vor clăti, precum zice Evanghelia. Atunci se vor cerceta nu
numai faptele noastre, ci şi vorbele, bune sau rele, ce am vorbit
aici. De asemenea şi gândurile şi poftele inimii noastre vor fi
ispitite. Va pune Dreptul Judecător pe drepţi la dreapta, iar pe
păcătoşi la stânga, şi va zice
celor de-a dreapta, cu glas dulce şi blând: „Veniţi blagosloviţii Părintelui
meu, de moşteniţi împărăţia ce s-a gătit vouă mai înainte de facerea lumii".
Iară celor ce vor sta de-a stânga va striga cu mânie hotărârea cea
înfricoşată: „Duceţi-vă dela mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic ce s-a
gătit diavolului şi slugilor lui".
La acestea ar trebui să ne gândim pururea, şi noi călugării şi mirenii,
şi să cădem la Dumnezeu, pocăindu-ne şi plângând, ca să ne ierte păcatele
noastre, până nu soseşte sfârşitul, şi să ne izbăvească de chinurile
înfricoşate.
Dar de vreme ce în lume se află această înşelăciune şi orbire, vă rog
să ascultăm cuvintele Evangheliei, cu înţelegere, şi să ne gătim a sluji
95
Domnului cu frică şi cu cutremur, izgonind şi lepădând din sufletul nostru
toată fapta rea a păcatului, tot gândul rău şi spurcat şi să săvârşim tot lucrul
bun şi tot felul de faptă lăudată. Să fim cu milosârdie şi cu inimă milostivă
către fraţii noştri. Să ne arătăm cu îndurare, dulci în cuvinte unul
către altul,
fără de făţărie, smeriţi, îndelung răbdători şi suferitori. Nu numai
în ostenelile duhovniceşti să fim cu grijă şi silitori ci şi slujbele
mănăstirii să
le facem fără de împotrivire, ştiind că ascultarea şi lucrarea ce o facem nu
este omenească, ci dumnezeiască.
Pentru aceea trebuie să fim cu mare grijă şi luare aminte, ca nu
cumva, din lene sau din mândrie sau din nebăgare de seamă, să se
pricinuiască vreo stricăciune lucrurilor ce ni se încredinţează, ca să
nu ne
păgubim sufleteşte.
Deci, acestea şi orice altă bunătate ar fi sau lucru ce place lui
Dumnezeu, să ne nevoim ca să le câştigăm acum, până când avem vreme,
ca vieţuind cu vrednicie, după cum porunceşte Evanghelia lui Hristos, să ne
facem moşteni împărăţiei cereşti în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia
este slava şi puterea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 44
ÎN MIERCUREA DIN SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI:
SĂ NE ADUCEM AMINTE DE DARURILE LUI
DUMNEZEU ŞI SĂ NE SILIM SĂ-I PLĂCEM
Fraţilor şi părinţilor. Cu darul şi cu iubirea de oameni a lui
Dumnezeu, ne-am învrednicit şi-n acest an să ajungem la zilele, care sunt
ca nişte uşi ale sfântului post. Deci trebuie să lăsăm toată lenea şi cu mare
bucurie să primim grija mântuirii noastre. Destulă este vremea pe care am
petrecut-o în lene şi în voile trupeşti. Destule sunt zilele ce le-am cheltuit
fără de nici un folos, fără săvârşirea dumnezeieştilor fapte bune. Măcar
acum să ne silim a împodobi biserica sufletului, aducându -ne aminte câtă
dragoste şi îndelungată răbdare are Domnul, iubitorul de oameni, pentru
noi.
Să ne aducem aminte de darurile cele nenumărate şi de bunătăţile
cele negrăite ce a făcut şi face în toate zilele cu noi. Să ne aducem aminte
că nu-i minte, sau limbă omenească să povestească, cum trebuie, bunătăţile
şi darurile lui Dumnezeu. O, fraţi prea iubiţi, luaţi aminte cu ochii
sufletului, adică cu mintea, înţelegeţi şi cunoaşteţi dragostea cea multă pe
care o are Dumnezeu către noi şi cinstea cea mare cu care a cinstit neamul
96
omenesc. Pentru că mai înainte de facerea omului, a făcut lumea şi a
împodobit-o cu podoaba frumoasă şi minunată, pentru slujba şi trebuinţa
omului. Iar mai pe urmă de toate l-a zidit pe el şi l-a făcut împărat ca să
stăpânească toate dobitoacele pământului, ale mării şi ale cerului (adică ale
văzduhului), precum proorocul, mărindu-l zice: „ Toate le-ai supus sub
picioarele lui"; adică, toate lucrurile şi dobitoacele lumii le-ai pus sub
stăpânirea omului.
Dumnezeu numai din nemărginita Sa bunătate fiind pornit, ne-a zidit
după chipul şi asemănarea Lui, ne-a dat minte cerească, ca să deosebim
binele de rău. Noi, însă, ca nişte nemulţumitori şi fără de minte, am călcat
porunca Lui cea sfântă şi ne-am depărtat de Dânsul. Dar El iarăşi, ca
un milostiv ce este, nu ne-a părăsit, ci a venit, căutându-ne, şi a
suferit pentru
noi ocări şi bătăi. Chiar moarte fără vină a pătimit şi ne-a răscumpărat cu
cinstitul Său sânge din robia diavolului şi din iadul cel veşnic. Apoi ne-a
suit la cer, la patria noastră, la împărăţia cerurilor, adică acolo unde este şi
El.
O, ce mare milă ne-a arătat! O, ce mare dar ne-a dăruit! Ne-a lăsat
încă şi Sfântul Botez, care ne slobozeşte din tot felul de păcate. Şi
ce este mai mare şi mai luminat, ne-a hărăzit Pocăinţa şi Spovedania,
încât de se va întâmpla să-şi întineze cineva, din slăbiciunea firii
şi a slăbiciunii minţii,
Botezul prin păcat, iarăşi să se curăţească şi să se lumineze. în
scurt, pentru noi a gătit moştenirea cea veşnică, de vom păzi
poruncile Lui, şi bunătăţile
acelea, precum zice Apostolul: „Că ochi omenesc n-a văzut, nici urechi au
auzit, nici mintea n-a socotit, câte a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe
El". De câtă fericire a învrednicit Hristos pe om!
Pe lângă acestea să socotim cu mintea noastră prisosinţa darului Său
către noi. Oare de câte ori n-am căzut în primejdii sufleteşti şi trupeşti şi
acest Domn nu ne-a izbăvit! De câte ori n-am ascultat dracii vicleni şi am
făcut voia diavolului, iar a lui Dumnezeu am călcat-o de bună voia noastră!
Acesta nu ne-a părăsit, nici nu ne-a dat spre stricăciune vrăjmaşului.
El ne-a păzit, ne-a hrănit şi ne-a chivernisit viaţa, răbdând şi
aşteptând din zi în zi să ne pocăim, să ne întoarcem şi să alergăm
către El. Mai mult decât atât,
ne-a arătat acest chip al vieţii călugăreşti şi dragostea vieţii pustniceşti şi
ne-a întărit inima ca să urâm lumea şi înşelăciunea ei, să lăsăm patria,
rudele şi prietenii şi să ne învrednicim a veni la acest sobor sfânt al frăţiei.
Gândiţi-vă că, fără să facem nici un bine lui Dumnezeu, ci mai vârtos
mii de păcate, acesta iarăşi în tot chipul şi în tot felul ne iubeşte şi ne
păzeşte de toată răutatea. Dar când vom vrea să ne pocăim din toată inima
şi să ne silim a-I plăcea în lucrurile duhovniceşti, câte bunătăţi şi
câte daruri
duhovniceşti nu ne va, dărui! Cu cel mai mult ne va întări şi ne va ajuta pe
calea faptelor bune!
Aşadar, o fraţilor, la aceste lucruri să ne gândim ziua şi noaptea,
97
acestea să le lucrăm pururea, adică la darurile lui Dumnezeu şi facerile lui
de bine, şi să strigăm neîncetat cu proorocul David: „Ce vom răsplăti
Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ? " Sau cum zice alt prooroc:
„Cine sunt eu Doamne, Doamne, şi ce este casa Tatălui meu, că m-a iubit?"
Când ne vom gândi la acestea cu adevărat, ne vom îndemna spre
dragostea lui Dumnezeu, Cel ce ne-a făcut, şi ne vom nevoi ca să facem
poruncile Lui sfinte, ca să nu mâhnim pe acela Care ne-a mântuit.
Atunci şi El va revărsa cu prisosinţă darul şi ajutorul asupra noastră,
ca să-I plăcem până în sfârşit, întru slava şi cinstea sfântului Său nume, că
Lui I se cade toată slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.
CUVÂNTUL 45
ÎN VINEREA DIN SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI:
DESPRE MÂNGÂIEREA SĂRBĂTORILOR ŞI
DESPRE DATORIA DE A NE RUGA PENTRU
CEI DIN LUME
Fraţilor şi părinţilor. De multe ori am lăudat şi laud cinul şi rânduiala
vieţii călugăreşti. Nu fac aceasta pentru ademenire şi pentru înşelăciune, ci
grăiesc adevărul şi zic că este un lucru lăudat călugăria sau, mai bine zis, un
lucru îngeresc. Dar nici pe mireni nu-i voi defăima, ci vreau să vă îndemn
către faptele bune ale vieţii adevărate.
Ştiţi ce tulburări, ce strigări, ce jocuri, ce beţii se fac astăzi în lume.
Ele sunt lucruri şi fapte diavoleşti pentru care, de nu se vor pocăi, rău se
vor chinui cei ce le fac. Vieţuirea noastră însă nu înseamnă să mâncăm şi să
bem mult, să sărim şi să aruncăm cu piatra. Oricine le face, după pravilă nu
se poate cumineca nici la Paşti.
Dar ce să facem? Să cântăm ziua şi noaptea şi să slăvim pe Domnul
după rânduiala slujbei bisericeşti, dată nouă de sfinţii Părinţi.
Adică să mergem din cântare în cântare, din citire în citire, din
rugăciune în rugăciune şi adesea să luăm aminte şi să ne păzim mintea,
ca să nu ne înşele diavolul şi să semene în inima noastră gândurile
rele, aducerea
aminte de relele trecute, de mândrie, de desfrânare sau de alt păcat.
Alteori să spunem în gând psalmi şi alte cuvinte dumnezeieşti. Când va
fi vremea, să ne odihnim în chilia noastră, apoi iar să lucrăm sau să
vorbim despre folosul sufletului. Unul pe altul să ne ajutăm, fiecare
la slujba sa. Unul pe altul să ne iubim şi să ne fie milă unul de
altul, ca de nişte fraţi. Fiindcă toţi suntem un trup, precum zice
Apostolul: „ Un trup şi un Duh, într-o nădejde a chemării noastre".
Toate să se chivernisească cu măsură şi cu bună
98
rânduială.
Iar de va fi trebuinţă şi de ceva mângâiere pentru trup la sărbători,
nici aceasta să nu fie afară din cale, ci cu rânduială şi aşa cum se
cade
călugărilor, căci avem mărturie în sfânta Evanghelie. Ascultaţi ce zice
Hristos lui Iuda: „Ce ai să faci, fă curând". Nimeni din cei ce şedeau
n-au înţeles de ce a zis aşa; După Scriptură, unii cred că s-a zis aşa
fiindcă Iuda ţinea punga şi cheltuia: adică i-ar fi zis Iisus să
cumpere cele trebuincioase
pentru sărbătoare şi să dea milostenie săracilor.
Vedeţi, fraţilor, că şi Domnul şi Apostolii aveau grija sărbătorii şi
a săracilor; pe care şi noi, smeriţii, precum vedeţi, ne nevoim, după
putinţă, să-i urmăm.
Blagoslovit este Dumnezeu, care ne-a învrednicit de această vieţuire,
nu pentru niscaiva fapte bune, Pentru că nici un lucru bun n-am făcut
pe
pământ înaintea lui Dumnezeu, ci numai pentru nemărginita Lui bunătate.
De aceea avem datorie fiecare să mulţumim foarte, cu inimă frântă şi
smerită, lui Dumnezeu făcătorul nostru de bine.
Deci în viaţa călugărească trebuie, precum am zis, să se săvârşească
mângâierea praznicelor, în lume foarte rare fiind aceste fapte. Căci
toată ziua şi toată noaptea au numai grija bogăţiilor şi oamenii sunt
prididiţi de patimi lumeşti, adică de: desfrânare, preadesfrânare,
furtişaguri, nedreptăţi, minciuni, blestemuri, înjurături. Unul pe
altul vrăjmăşeşte, unul pe altul dă
în judecată nedreaptă şi alte multe răutăţi se fac în lume, aşa cum zice Sf.
Ioan Gură de Aur: „Puţini din lume se vor mântui".
Acest cuvânt este înfricoşat, dar este adevărat. De aceea trebuie să
plângem, nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru hotărârea aceasta
asupra celor din lume. Nu suntem noi şi mirenii fraţi? Nu suntem
zidiţi dintr-un pământ? Nu ne-am botezat într-o cristelniţă toţi?
Chiar un dobitoc de vom vedea alunecând în râpă, nu ne întristăm? Cu
atât mai mult să ne
întristăm şi să plângem pe fraţii noştri creştini.
Aşa şi fericitul Pavel plângea pe vrăjmaşii crucii lui Hristos,
rugându-se cu inima întristată. Aşijderea, proorocul Ieremia plângea
pierzarea evreilor; şi nu numai că i-a plâns, ci plângerile le-a scris şi le-a
lăsat ca să se citească. Moise, văzătorul de Dumnezeu, striga la Dumnezeu
şi zicea: „De vei lăsa lor păcatul, lasă-l, iară de nu, şi pe mine mă şterge din
cartea ta ". în scurtă vorbă, fiecare sfânt se mâhnea pentru păcătoşi şi se
ruga lui Dumnezeu pentru dânşii.
Deci de poftim să umblăm şi noi pe urma sfinţilor, să nu ne grijim
numai de mântuirea noastră, ci să ne rugăm şi pentru lume,
întristându-ne
de păcătoşi, de eretici, chiar şi de limbile păgâne, care se află în întunerecul
necredinţei. Cu un cuvânt, pentru toţi oamenii, precum porunceşte apostolul
Pavel, să facem rugăciuni şi mulţumite. Folosul nostru va fi mai mare
decât al acelora pe care-i pomenim şi pentru care ne rugăm. Vom
dobândi
99
curăţirea şi iertarea păcatelor noastre şi vom câştiga viaţa cea
veşnică a împărăţiei cereşti, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia
este slava şi
puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 46
LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ:
TĂIEREA VOII ESTE, PENTRU CEI SUPUŞI ŞI
ASCULTĂTORI, ADEVĂRATUL POST
Fraţilor şi părinţilor, Bun este Dumnezeul nostru care ne dă viaţă, ne
ţine din an în an şi ne-a adus, cu iubirea Sa de oameni, până la acest sfânt
post, în care fiecare silitor se sârguieşte în felurite chipuri şi se osteneşte
pentru mântuirea sufletului său. Unul posteşte două şi trei zile; altul
priveghiază şi stă la rugăciune atâtea ceasuri; altul se osteneşte prin
plecarea genunchilor, făcând atâtea şi atâtea metanii, după putinţă; altul se
sârguieşte cu oricare din faptele bune în aceste zile.
Călugărul care face ascultare şi este adevărat ascultător nu se
osteneşte numai pentru o vreme, ci pentru toată viaţa lui. Care este
osteneala ascultătorului supus şi care este fapta cea mare şi cununa
lui cea
luminată? Să nu nădăjduiască în gândurile lui şi niciodată să nu facă
voia lui. Ci orice va face, să fie cu întrebarea egumenului sau a
stareţului şi a economului. Acestea-s mai mari decât toate faptele
bune. în scurt, supunerea şi ascultarea se încununează cu cununa
muceniciei. Căci a-şi tăia cineva voia sa şi a face voia
proiestosului, are atâta preţ înaintea lui
Dumnezeu, ca şi când şi-ar vărsa sângele pentru Hristos.
Să mai ştiţi, fraţilor, că în aceste sfinte zile se schimbă bucatele şi se
înmulţesc metaniile şi rugăciunile, se lungesc cântările şi slujbele
bisericeşti, după cum ne-au lăsat sfinţii Părinţi. De aceea şi noi să primim
darul postului cu cinste şi cu bucurie, să nu ne întristăm de reaua pătimire şi
de slăbiciunea trupului nostru, ci să ne bucurăm că-i pentru sănătatea şi
mântuirea sufletului nostru.
Aşadar să petrecem aceste sfinte zile cu blândeţea inimii, fără
răutate, fără osândă, fără mânie, fără vicleşug, fără pismă, împăcaţi
unul cu altul, cu dragoste, blânzi, ascultători. Când este vremea, să
ne odihnim cu
grijă, când va fi nevoie de vorbă, să răspundem cu smerenie şi cu evlavie.
Să fugim de vorba multă şi de tulburarea mulţimilor pentru ca să plinim
slujbele în linişte şi cu pace, ca nişte slugi ale lui Hristos, căci tulburarea
aduce multă stricăciune în obşte şi-n soborul fraţilor.
100
Mai presus de toate să punem strajă, să nu deschidem uşa gândurilor
rele, care vin şi ne dezmiardă sufletul, nici să dăm loc diavolului, precum
ne învaţă dumnezeiasca Scriptură când zice: „De va veni duhul cel
pierzător, asupră-ţi, să nu afle loc întru tine". Diavolul, vrăjmaşul nostru, nu
are putere să ne silească, ci numai aruncă gânduri rele, precum aruncă
pescarul undiţa cu viermele. De primim gândurile, atunci ne vânează şi ne
stăpâneşte, iar când le izgonim cu ruga şi cu chemarea cinstitului nume al
Domnului nostru Iisus Hristos, atunci diavolul fuge de la noi ru şinat.
Să punem osteneală şi silinţă, ca să ne păzim sufletul neîntinat şi
curat de orice gând spurcat. Să-l păzim nerănit de săgeţile lor, ca pe o
mireasă a lui Hristos şi aşa ne vom învrednici să ne facem locaşul Duhului
Sfânt şi să auzim: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Dumnezeu " sau precum zice Apostolul: „ Câte sunt adevărate, câte sunt
cinstite, câte drepte, câte curate, câte lăudate, orice fel de faptă bună, orice
laudă, acestea să le facem, acestea să le urmăm şi Dumnezeu va fi cu noi".
Drept aceea, fraţilor, să fugim de mâncare multă şi de beţie, din care
se nasc toate păcatele. Să mâncăm şi să bem cu evlavie şi cu frica lui
Dumnezeu şi să-I dăm slavă că ne-a izbăvit de înşelăciunea şi de tulburarea
lumii.
De este cineva, printre noi, nu călugăr adevărat, care în aceste zile
cântă cântece drăceşti, adică lumeşti, şi se joacă ca copiii cei mici, lucru
neîngăduit nici mirenilor şi cu atât mai mult monahilor celor aleşi şi fii ai
lui Dumnezeu, să asculte ce arată Scriptura veche: Dumnezeu s-a mâniat pe
evrei şi într-o zi au murit douăzecişitrei de mii de evrei, pentru că mâncau,
se îmbătau şi jucau. Şi dacă S-a mâniat pe evrei, ce vom pătimi noi,
călugării, care facem acestea?
Aşa că luaţi aminte fraţilor şi umblaţi ca nişte fii ai lui Dumnezeu.
Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur. Nu vedeţi că
se cutremură de dânsul pământul şi se clătesc munţii? Iar voi vă
jucaţi, glumiţi şi faceţi nebunii.
Ascultaţi şi voi, care jucaţi şi cântaţi lumeşte, ce zice Scriptura: „Cei
ce cântă cântece mireneşti li se umple inima de duh necurat, iar cei ce cântă
bisericească cântare, cu smerenie, li se umple inima de Duh Sfânt".
Tot aşa zice şi Apostolul: „De va avea cineva mângâiere, să cânte, cu
înţelepciune,
psalmi şi tropare, iar nu să ne îmbătăm şi să vărsăm".
Vă mărturisesc fraţilor, înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, că
monahul care face acest lucru nu este vrednic să se împărtăşească, nici să ia
anaforă în tot postul, afară de cazul că are duhovnic ca şi el şi-l va ierta.
Pentru aceea ascultaţi şi păziţi cuvintele sfinţilor şi mâncaţi şi beţi cu
măsură, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, şi daţi şi la săracii care n-au cu ce să
se mângâie în această sfântă zi. De vom face aşa, aici, ne vom învrednici să
ajungem ziua învierii, iar în veacul viitor (la învierea morţilor), vom câştiga
101
împărăţia cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi
puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 47
ÎN MIERCUREA DIN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A POSTULUI MARE: DESPRE POST, DESPRE
CURĂŢENIE ŞI DESPRE FERIREA DE PATIMI
Fraţilor şi părinţilor. Aceste zile ale postului, între celelalte zile ale
anului, sunt întocmai ca un liman lin, la care aleargă toţi şi află linişte
duhovnicească; nu numai monahii, ci şi mirenii, mici şi mari, boieri şi
săraci, împăraţi şi preoţi. Căci pentru orice neam şi pentru orice vârstă,
această vreme este foarte folositoare şi mântuitoare. La oraşe şi sate se
potolesc toate tulburările şi prisosesc laudele către Dumnezeu, cântările
sfinte, milosteniile şi rugăciunile. Astfel, Dumnezeu se face blând, lesne
iertător, dăruieşte pace sufletelor noastre şi iertare păcatelor, bineînţeles
numai de ne vom întoarce către El din toată inima, căzând la El cu frică şi
cu cutremur.
Creştinii din lume au dascălii lor, adică arhierei şi păstori care îi
povăţuiesc şi-i învaţă. Căci după cum cei ce se luptă au nevoie de
îndemnători, aşa şi cei ce postesc au nevoie de mângâierea lacrimilor.
Aşa şi eu de vreme ce prin dragostea voastră sunt proiestos şi egumen,
am
datoria să vă spun cuvinte folositoare pentru postul care este hrana
sufletului.
Zice Apostolul: „Cu cât trupul slăbeşte şi se vestejeşte de osteneala
postirii, cu atât sufletul întinereşte din zi în zi, se luminează şi
se face foarte
frumos, după podoaba ce ne-a dat Dumnezeu dintru început". Iar când se
face curat şi frumos prin post şi pocăinţă, şi Dumnezeu îl iubeşte şi
locuieşte într-însul, precum zice Domnul: „Că eu şi Tatăl vom veni şi locaş
vom face în el".
Deci, de vreme ce atât de mare este darul postului şi are puterea şi
harul de a ne face locaş al lui Dumnezeu, trebuie să-l primim cu multă
bucurie şi să nu ne îmbuibăm cu bucate, ştiind că Domnul nostru Iisus
Hristos a săturat în pustie cinci mii de oameni numai cu pâine şi cu apă,
prin binecuvântarea celor cinci pâini. Căci dacă ar fi vrut, putea să
poruncească şi să aibă acolo tot felul de bucate, dar într-adins a
făcut
aceasta, ca să ne dea nouă pildă de înfrânare şi să căutăm numai cele
trebuincioase.
102
Cu toate că lucrul este greu la început, dar de vom pune silin ţă şi
osteneală zi de zi, cu ajutorul lui Dumnezeu ne va veni mai uşor.
De voim însă ca postul nostru să fie adevărat şi primit de Dumnezeu,
cum postim de bucate tot aşa se cade să ne păzim de orice păcat sufletesc şi
trupesc, precum ne învaţă şi troparul ce zice: „Postul nu înseamnă numai
părăsirea de bucate, ci şi înstrăinarea de toată patima păcatului". Să
ne păzim dar de lene la canonul şi slujba noastră şi mai ales decât
toate să ne
ferim de mândrie, de pismuire, de vrăjmăşie, patimi ascunse care omoară
sufletul, de viaţa de sine, adică să nu avem pungă osebită şi să urmăm voile
noastre. Căci diavolul nu iubeşte altceva, decât numai să afle pe om că nu
întreabă pe altul, nici se sfătuieşte cu cel ce poate să-l povăţuiască spre
bunătate. Atunci cu uşurinţă îl înşeală şi-l împiedecă de la bunătăţile pe
care le are şi le face.
Să luăm aminte bine, mai ales la pofta trupească. Chiar acum, când
postim, ne luptă cu gânduri rele şarpele cel cu multe chipuri,
diavolul.
Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul păcatului, dar nu este cu
adevărat bun, ci numai la vedere, ca rodia umflată: pe dinafară e
frumoasă
şi după ce o tai găseşti înlăuntru numai fum. Aşa este şi pofta păcatului.
Pare că are dulceaţă, dar după ce se săvârşeşte, păcatul e mai amar
decât fierea şi decât sabia cu două ascuţişuri. După cum a pătimit
strămoşul nostru Adam şi, înşelat de diavolul, a mâncat din rodul
neascultării, iar în
loc de viaţă el a aflat moarte, tot aşa de atunci până astăzi pătimesc toţi şi
sunt înşelaţi de şarpele cel vechi cu poftele rele ale patimilor trupeşti.
Fiindcă diavolul este întunerec, se schimbă şi se arată înger luminos.
La fel, răutatea o face bună la arătare, amărăciunii îi dă gust dulce,
întunerecului îi dă chip de lumină, urâciunea o spoieşte cu frumuseţe,
moartea o arată drept viaţă şi cu acestea înşeală lumea şi o duce în
chinurile viitoare, iscoditorul
de rele diavolul.
Noi, fraţilor, să luăm aminte să nu ne înşele cu meşteşugirile lui
multe şi viclene, nici să pătimim ca păsările prinse cu laţul şi cu cursa,
pentru mâncare. Să cercetăm bine, cu mintea noastră, înfricoşările răutăţii
şi, fără de nici o osteneală, vom pricepe ascunsa răutate şi ne vom păzi de
ea.
Pe lângă acestea, să ascultăm necontenit cântările bisericeşti şi
slujbele, fără de lene şi cu sârguinţă. Să ascultăm cu mare luare aminte
citirile, că precum trupul se hrăneşte şi creşte cu hrana pâinii, aşa
şi sufletul
se hrăneşte cu cuvintele dumnezeieşti. Să facem metanii după putinţa
fiecăruia în tot ceasul, după măsura dată. Să lucrăm cu mâinile noastre, căci
cei ce nu lucrează nimic nu este vrednic să mănânce, precum zice
Apostolul. Unul pe altul să ne chivernisim, căci unul este neputincios şi
altul puternic. Să nu ne certăm, ci numai binele să săvârşim. Să fim
dulci la vorbă, împăciuitori în cuvânt, milostivi, blânzi,
ascultători, plini de îndurare
103
şi de roduri bune. Pacea lui Dumnezeu să umbrească gândurile şi inimile
noastre şi să ne învrednicească împărăţiei cerurilor în Hristos Iisus Domnul
nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 48
ÎN VINEREA ACELEIAŞI SĂPTĂMÂNI: DESPRE
ÎMPODOBIREA LOCAŞULUI NOSTRU
SUFLETESC CU FAPTE BUNE
Fraţilor şi părinţilor, când un mire vrea să-şi zidească casă mare şi
luminoasă, n-are odihnă nici ziua nici noaptea, trudind, îngrijindu -se şi
nevoindu-se până termină casa. Şi atât îl munceşte grija şi silinţa la lucru,
încât mintea şi cugetul lui nu încetează mereu socotind cât de frumos şi de
bun să fie acoperământul, cât de plăcute şi frumoase să fie tencuiala şi
celelalte, încât oricine va vedea zidirea s-o râvnească şi s-o laude.
De-l împiedică cineva dela lucru, îi pare foarte rău şi se tulbură, ca
şi cum i s-ar
face o mare nedreptate.
Scopul cuvântului, preacinstiţii mei fraţi, este acesta: de vreme ce şi
noi, fiecare, zidim locaş pentru sufletul nostru - nu casă văzută şi
stricăcioasă făcută din pietre şi lemne, ci locaş ceresc nestricat şi veşnic
făcut din fapte bune şi din darurile Duhului Sfânt - spuneţi-mi, nu se cade
să ne silim în tot chipul? Să ne arătăm noi mai leneşi decât cei ce-şi
zidesc case stricăcioase? N-ar fi o nedreptate?
O casă stricăcioasă e locuită de oameni ce-şi iubesc numai trupurile
lor şi după ce schimbă mulţime de stăpâni, învechindu-se, se năruie şi
cade,
pentru ca iarăşi să se refacă cu trudă. Locaşul nostru nematerialnic se
zideşte cu fapte bune şi primeşte într-însul locuitor pe însuşi Duhul Sfânt,
precum zice Apostolul: „Voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu celui viu;
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi". Apoi, când ieşim din această lume,
merge cu noi în ceruri unde îl avem veşnic. Oare e drept să se
zidească cu lene şi cu trândăvie? Cu adevărat, mare nedreptate şi
înfruntare va fi.
Zidirea faptelor bune începe cu frica de Dumnezeu, precum zice
dumnezeiasca Scriptură: „începătura înţelepciunii este frica
Domnului".
Apoi vin cele patru mari fapte bune, adică: înţelepciunea, vitejia, curăţia şi
dreptatea. Unite cu altele şi legate cu legătura dragostei, ele alcătuiesc
Biserică sfântă şi locaş bine primit Domnului. Acest locaş să-l zidim,
fraţilor, şi să-l împodobim cu fapte bune, ca să ne învrednicim să
avem locuitor în noi pe Duhul Sfânt, şi astfel şi pe îngeri să-i
veselim şi pe
104
oameni să-i folosim cu faptele bune.
Iar pentru că între celelalte fapte bune înfrânarea, întru care acum
ne aflăm, este foarte mare, să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a
învrednicit şi
am isprăvit zilele acestei sfinte săptămâni după plăcerea lui Dumnezeu.
Feţele noastre s-au schimbat, s-au ofilit, dar strălucesc prin darul
postului. Ura noastră a devenit amară prin scormonirea veninului ce se
naşte din postire, dar sufletele noastre s-au îndulcit cu nădejdea şi cu
bucuria mântuirii. Aceste două alcătuiri, sufletul şi trupul, din fire se
împotrivesc şi când se întăreşte o parte, cealaltă slăbeşte. Deci şi
noi, fraţilor, să ne bucurăm că am făcut partea sufletului nostru mai
tare.
De spune cineva că a mânca în toate zilele câte odată, vom micşora
înfrânarea, să nu se teamă. Că de ar fi fost aşa, nu ne-ar fi poruncit
Dumnezeu, să cerem la Tatăl nostru hrana trebuincioasă de toate zilele sau
corbul n-ar fi mers la proorocul Ilie cu hrană în toate zilele, nici
la dumnezeiescul Pavel cel de la Tibe3 nici marele Antonie nu ar fi
găsit cu cale să mănânce în toate zilele câte puţin. Mi se pare că, de
vreme ce trupul
nostru slăbeşte de osteneala zilei, Dumnezeu, care ne-a zidit, a vrut ca să fie
întărit cu hrana cea din toate zilele, ca să poată lucra poruncile lui
Dumnezeu. Aşadar să nu fie omul ca un slăbănog, aşa cum sunt cei ce
postesc două zile sau chiar trei, încât de multe ori nu pot să facă nici
metanii, să cânte sau să citească la vreme, cum se cade, nici celelalte slujbe
nu pot să le săvârşească. A mânca în toate zilele, nu este un lucru
pentru cei ce n-au ajuns la o stare desăvârşită, ci mai degrabă,
desăvârşiţii şi marii bărbaţi au urmat canonul şi rânduiala ce am
arătat şi pentru ei toate rânduielile noastre sunt bune, după plăcerea
lui Dumnezeu alcătuite şi de sfinţii Părinţi îndreptate.
De ne-ar dărui Dumnezeu şi nouă mai multă sănătate şi putere
trupească şi sufletească, ca să putem sluji lui Dumnezeu cel viu şi adevărat
şi să aşteptăm ziua răsplătirii de apoi, în care să dea Dumnezeu să străluciţi
ca soarele între sfinţii cei din veci, moştenind împărăţia cerurilor în Hristos
Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
3 Tebaida (n. ed.).
105
CUVÂNTUL 49
LA DUMINECA ORTODOXIEI: SĂ NU NE SILIM LA
SĂVÂRŞIREA FAPTELOR BUNE PESTE PUTINŢA
NOASTRĂ ŞI SĂ HRĂNIM SUFLETUL
CU CUGETĂRI DUHOVNICEŞTI.
Părinţilor şi fraţilor, după cum orice lucru bun este greu la început,
aşa şi începutul sfântului post ne-a pricinuit oarecare greutate din cauza
schimbării bucatelor şi a slujbei. Dar cu cât trece vremea, prin obişnuinţă,
lucrul va fi mai uşor cu ajutorul lui Dumnezeu, precum zice dumnezeiasca
Scriptură: „ Toată truda vremelnică, la început, aduce întristare, iar pe urmă
aduce rodul dreptăţii şi al păcii". Aşa şi nouă: osteneala ni se pare grea, însă
osteneala trece şi se duce. Pe urmă, când vom simţi folosul sufletesc adus
de înfrânare, ne vom veseli foarte.
De vreme ce ne-am învrednicit, cu ajutorul şi darul lui Dumnezeu, ca
să trecem o săptămână din post, să înmulţim sârguinţa în celelalte
zile ale postului, ştiind că osârdia dă putere sufletului şi trupului,
pe cele grele le face uşoare şi pe cele anevoioase le face
lesnicioase, după cum lenea pe
cele uşoare le face grele şi pe cele lesnicioase le face anevoioase.
însă în osteneala şi strădania noastră, să avem măsură şi cu bună
socoteală să ne
chivernisim, ca să păzim şi sănătatea trupului. Ce folos să se sârguiască
cineva, la început, peste puterea sa, apoi să se ostenească şi să
înceteze? De aceea au zis Părinţii, că mai bine este câte puţin şi
pururea să se ostenească
omul, decât mult şi puţină vreme. Aşa să fie şi silinţa noastră cea după
Dumnezeu.
Iar pentru că ziua este mare şi aduce omului greutate, noi să
petrecem vremea zilei în gânduri duhovniceşti neîncetate şi să ne
îndeletnicim cu acelea, prin care se hrăneşte şi se mângâie sufletul.
Să nu lăsăm mintea învăluită de lucruri lumeşti, cu pilde de tulburare
şi
amărăciune, ci să cugetăm la cele dumnezeieşti, pline de dulceaţă şi de
bucurie. Mintea noastră, fraţilor, să fie pururea la Dumnezeu şi la cele
cereşti, la frumuseţile raiului, la locaşurile veşnice, la cetele
îngerilor. Să cugetăm şi să gândim: oare unde se află sufletele
drepţilor şi unde ale
păcătoşilor? Ce frică şi cutremur va cuprinde pe toţi, când se va arăta
Hristos? Când, precum zice dumnezeiasca Scriptură, ,,cerurile cu mare
sunet se vor strânge şi ca o hârtie se vor înfăşura, cele patru stihii
şi mai
ales pământul şi cele ce sunt într-însul se vor arde, marea aceasta se va usca
de acel mare foc, sufletul se va împreuna cu trupul său, cu care a trăit în
această lume " şi câtă mulţime de oameni va fi atunci dela Adam până la
106
sfârşitul lumii. Oare cât va fi de înfricoşată faţa Domnului cea slăvită, care
va străluci şi va trimite raze mai multe decât ale soarelui? Ce glas
vom auzi oare dela El? Glasul cel blând care zice: „ Veniţi,
binecuvântaţii Părintelui
Meu?" Sau glasul cel înfricoşat care zice: „Duceţi-vă dela Mine
blestemaţilor?" în scurt, cum va fi sfârşitul, când drepţii vor fi
chemaţi, cu slavă multă şi cinste, la împărăţia cerurilor şi cum vor
fi osândiţi păcătoşii, trimişi cu multă ocară în chinurile veşnice? Să
ne gândim, fraţilor, şi să ne
îngrijim pururea de acestea, fiindcă suntem străini în lumea aceasta, iar
vieţuirea noastră este în cer. Numai prin aceste bune socotin ţe vin lacrimile
şi luminarea sufletului şi petrece omul viaţa în pace, fără tulburare, având
bucurie duhovnicească şi nădejde ca să câştige bunătăţile cele viitoare, în
Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 50
ÎN MIERCUREA SĂPTĂMÂNEI A DOUA DIN POST:
DESPRE PĂZIREA SUFLETULUI
DE PATIMILE PIERZĂTOARE
Fraţilor şi părinţilor, după postul din întâia săptămână ne-am
schimbat oarecum: faţa noastră a slăbit şi s-a ofilit. S-a stricat însă numai
omul cel din afară, precum zice Apostolul, iar cel dinlăuntru, adică sufletul,
creşte şi se înnoieşte din zi în zi. Căci, după cum traiul bun îngraşă
trupul şi-l face frumos, aşa şi sufletul prin înfrânare se face mai
luminat şi mai viteaz. La fel şi noi, prin pătimirea cea rea a
trupului, am sporit frumuseţea
şi podoaba sufletului, frumuseţe pe care o dorea proorocul David şi pentru
care ruga pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, întru vrerea Ta dăruieşte
frumuseţii mele putere".
Deci, prin această frumuseţe a înfrânării se logodesc sufletele noastre
cu Mirele ceresc, Hristos, precum zice fericitul Pavel: „V-am unit pe voi,
ca pe o fecioară curată, cu un bărbat, ca să vă pun înaintea lui Hristos,
mireasă fără de prihană". Mi-e frică însă ca nu cumva, după cum
şarpele a înşelat oarecând pe Eva cu meşteşugirea lui, la fel să
vatăme, cu viclenie,
toată slăbiciunea în Hristos a gândurilor voastre.
Socotiţi dar cât de mare este darul că ne-am învrednicit să avem Mire
pe Hristos. Vedeţi pe marele apostol Pavel, cum se spăimântă şi se
cutremură pentru noi, ca nu cumva să ne înşele vrăjmaşul şi să ne facă să
cădem din această mare vrednicie. Sufletul nostru se aseamănă cu o
fecioară logodită, care-i ascunsă şi păzită de ochii tinerilor, ca să nu fie
văzută, şi care pune mare silinţă ca să-şi păstreze curată fecioria, până la
107
vremea nunţii şi a unirii ei. Tot aşa sufletul are datoria să se păzească curat
de păcat, până în ceasul morţii şi atunci, ieşind din trup ca dintr-un palat
împărătesc, de va fi frumos şi împodobit cu paza fecioriei avută în această
lume, atunci se vor bucura sfinţii îngeri văzându-l împodobit cu fapte bune.
Iară de va fi urât şi înegrit de păcate, se vor bucura dracii. O, ce
lucru de jale şi de plângere, să spună cineva sau să audă aceasta!
Drept aceea, să primim ca trupul nostru să aibă acum pătimire rea, să
se smerească şi să
stăpânească mintea sufletească în noi, iar nu voia rea a trupului. Nu
numai acum, ci totdeauna să avem această pază şi această nevoinţă a
înfrânării,
căci viaţa monahului nu este decât o înfrânare a patimilor, pază a
gândurilor şi război necontenit împotriva duhurilor nevăzute. Cu toate
că acestea sunt grele şi ostenitoare pentru trup, dar mult folos aduc
sufletului;
căci osteneala este trecătoare, iar plata veşnică. Pentru aceea zice
Apostolul: „Uşurinţa scârbei noastre ne găteşte greutatea slavei
veşnice".
Deci o fraţilor, să nu ne îngrijim de cele văzute, ci de cele
nevăzute, că cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute, veşnice.
Aceste bunătăţi poftesc
şi îngerii să le privească, adică să vadă pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu
care sufletele noastre sunt unite. Mă rog dragostei voastre fraţilor, să păzim
sufletul nostru curat de fapte rele, de gânduri necurate, care întinează
sufletul, precum a zis Domnul. Să nu primim în niciun chip gândul
păcatului, că din gândire şi din aducerea aminte a păcatului, se aprinde
pofta ca un foc mare şi arde sufletul şi îl face urât şi negru. De
aceea departe să fugim de patimi şi de gândul pe care ni-l pune
diavolul înainte.
Să ne depărtăm cu mare grăbire de ispitele viclene, ca să luminăm
sufletul nostru cu fapte bune, sârguindu-ne şi ostenindu-ne în acest
post cu înfrânarea, ca atunci când va veni ceasul despărţirii
sufletului să fim gătiţi şi curaţi, să ne învrednicim bucuriei cereşti
şi să câştigăm bunătăţile veşnice în Hristos Iisus Domnul nostru a
Căruia este slava şi stăpânirea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 51
ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A DOUA: DESPRE UNIRE ŞI DRAGOSTE ŞI TREBUINŢA DE
A SUFERI CU VITEJIE OSTENELILE FAPTELOR BUNE, CA SĂ CÂŞTIGĂM ÎMPĂRĂŢIA
CERURILOR
Fraţilor şi părinţilor, mult mă veselesc eu smeritul, văzând
petrecerea voastră cu pace, întărirea voastră în faptele bune şi mai
ales unirea dragostei dintre voi, şi că petreceţi vremea postului în
răbdare şi faceţi
108
aceasta pentru mântuirea sufletului vostru şi pentru nădejdea cea bună
a vieţii veşnice. Din toate bunătăţile, alt lucru mai bun nu este ca
pacea şi unirea între fraţi şi acestea odrăslesc din înfrânare. Că
oriunde se va arăta şi se va afla înfrânarea de acolo toată răutatea
şi vicleşugul fug. Aşa au lipsit acum şi de la noi nestatornicia,
neorânduiala, împotrivirea, viclenia,
clevetirea, neascultarea, mândria şi toată răutatea.
Deci, fraţii care sunt sârguitori să priceapă că nu numai pe ei se
folosesc, ci şi pe ceilalţi fraţi îi îndeamnă spre bine cu pilda lor
bună, pentru
care mare plată vor lua de la Dumnezeu, iar cei ce fac scandal, aduc şi lor şi
altora multă osândă prin pilda rea. Prieteni ai lui Dumnezeu şi ai
îngerilor sunt cei care povăţuiesc cu cuvântul şi îndeamnă pe fraţi
spre poruncile lui Dumnezeu. Să dea Dumnezeu să ne aflăm totdeauna în
această stare şi
vieţuire lăudată şi să nu încetăm, nici să lipsim vreodată de la dragostea lui
Dumnezeu. Că zice Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot
sufletul tău şi din toată inima ta şi din tot cugetul tău". Dar cel ce
iubeşte pe
Dumnezeu astfel, niciodată nu se satură de dragostea lui, nu osteneşte şi nu
se leneveşte; ci mai mult îşi sporeşte căldura, crescând în inima lui faptele
bune, şi merge din putere în putere, lucru pe care se cade să nu-l
contenească niciodată.
Nu vedeţi pe oamenii mireni cum se ostenesc şi se nevoiesc ziua şi
noaptea pentru cele trecătoare? Nu vă uitaţi la ce fac corăbiile aici înaintea
noastră, cum lucrează toată ziua şi nicidecum nu se odihnesc? Pentru
care pricină? Ca să câştige ceva de cheltuială, să se chivernisească.
Iar noi să nu suferim osteneli şi nevoi cu bucurie, pentru ca să
câştigăm bogăţie
dumnezeiască, să ne învrednicim de împărăţia cerurilor, să câştigăm cele
veşnice şi să ne izbăvim de chinurile cumplite? Dimpotrivă, fraţilor, aşa să
facem şi de va fi trebuinţă să ne vărsăm şi sângele pentru numele şi
dragostea lui Dumnezeu, să stăm cu bărbăţie bucurându-ne cu nădejde,
suferind toată scârba cu mulţumire.
Să căutăm prin rugăciune, psalmi şi citiri să unim mintea noastră cu
Domnul prin această silinţă şi să o izbăvim de gândurile
nefolositoare. De vreme ce şederea şi lenea pricinuiesc tot lucrul
rău, iar lucrarea şi sârguirea sunt paza minţii noastre. Pe lângă
toate acestea să ne îngrijim de ascultare şi fiecare să-şi facă treaba
sa cu frică de Dumnezeu. Să fie faptele noastre cu bună orânduială şi
cu bună evlavie şi să iubim odihna fratelui nostru, că toate acestea
sunt folositoare şi ajută la mântuirea sufletului, însă pe lângă
acestea să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru fraţii noştri care sunt la slujbe
în multe locuri, ca să-i acopere Dumnezeu, pentru că de aceştia am grijă,
fiindcă nu-i am înaintea mea ca să văd cum vieţuiesc, încă şi pentru mine
smeritul să vă rugaţi, ca să mi se dea cuvântul de folos în gura mea şi
vieţuirea dreaptă şi mântuitoare, ca prin dragostea voastră şi eu cel mai mic
să aflu mântuire sufletului meu în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia
109
este slava împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 52
LA DUMINICA A DOUA DIN POST: ÎN NĂDEJDEA
VIEŢII VEŞNICE, SĂ PETRECEM ZILELE
POSTULUI CU LINIŞTE ŞI BLÂNDEŢE
Fraţilor şi părinţilor, bun lucru este postul, unit însă cu faptele bune
care i se cuvin: cu pacea, cugetul bun, ascultarea, blândeţea, milostivirea şi
alte bunătăţi ce sunt folositoare. Dar diavolul, ca un vrăjmaş şi protivnic al
mântuirii noastre, meşteşugeşte şi lucrează împotriva celor ce postesc toate
cele împotrivitoare. îi face îndrăzneţi, împotrivitori la cuvinte, răi, mânioşi,
trufaşi, pizmătăreţi, vorbitori de rău, ca să le pricinuiască mai multă
stricăciune şi pagubă cu aceste patimi, decât folosul pe care-l pot câştiga
prin post. Noi, însă, înşelăciunile şi meşteşugurile lui cunoscându-le, să
petrecem aceste sfinte zile pururea cu pace, cu blândeţe şi cu linişte şi să ne
purtăm unul faţă de altul cu dragoste, cunoscând că acest fel de post este
bine primit la Dumnezeu. Iar dacă ne lipsesc acestea, orice osteneală vom
face este pierdută şi în zadar ne trudim. De trebuinţă, aşadar, este să postim,
că postul veştejeşte trupul, dar întăreşte sufletul şi-l înoieşte.
Căci cu cât omul din afară se strică, cu atât cel din lăuntru se
înoieşte, precum zice Apostolul.
Din zi în zi, vremelnica uşurinţă a scârbelor multă slavă ne găteşte în
ceruri. Aşa că, socotind şi aducându-ne aminte de plata şi răsplătirea
viitoare, să suferim ostenelile faptelor bune cu bucurie, mulţumind lui
Dumnezeu că ne-a învrednicit a fi părtaşi moştenirii sfinţilor săi din lumina
cea neînserată, şi că ne-a izbăvit de stăpânirea întunerecului şi ne-a făgăduit
împărăţia Fiului său.
Dar împărtăşirea cu preacuratul Său trup şi sânge, cu care în toate
zilele ne învrednicim, puţin lucru vi se pare? Ce poate fi mai dulce şi mai
de folos decât sfânta împărtăşanie, care dăruieşte viaţă veşnică celor ce se
cuminecă cu vrednicie? Noi vorbim în toate zilele şi nopţile cu
dumnezeiescul David şi cu alţi sfinţi Părinţi şi luminători ai
bisericii, şi altă
mângâiere pentru suflet nu aflăm. Căci ne-am osebit de rudele noastre şi
am rupt cu prieteşugul acestei lumi mincinoase, pentru Domnul, şi nici o
altă viaţă nu este fericită sau mai înaltă, decât aceasta. Căci viaţa noastră
este în ceruri, aşteptând de acolo pe Domnul nostru Iisus Hristos,
Mântuitorul, care va preface smeritul nostru trup asemenea cu trupul slavei
110
Lui, după lucrarea puterii de a supune Lui toate. Pentru aceea, fra ţii mei, se
cade să avem bucurie defăimând şi călcând toată pofta rea a trupului.
„Că tot trupul, ca iarba câmpului şi toată slava omului, ca o floare
este; s-a uscat
iarba şi floarea ei s-a scuturat", dar lucrarea faptelor bune rămâne în veac.
Dacă cineva dintre noi pătimeşte rău, să se roage, zice Scriptura; de
are cineva bucurie, să cânte, de se supără de patima rea a păcatului,
de vreme ce diavolul niciodată nu încetează a purta război cu noi, să
sufere, auzind pe cel ce zice: „Fericit este cel care suferă
supărarea, că fiind cercetat va
lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe dânsul.
De veţi cunoaşte acestea, zice Domnul, fericiţi veţi fi dacă le veţi face", că
a Lui este slava în veci. Amin.
CUVÂNTUL 53
ÎN MIERCUREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST:
DESPRE MOARTEA FĂRĂ DE VESTE ŞI NEÎNTINAREA
GÂNDURILOR CU POFTE TRUPEŞTI
Fraţilor şi părinţilor, aflându-se aici la noi sfântul părinte şi dascăl,
nu se cade să vă învăţ eu. însă pentru a păstra obiceiul şi rânduiala vă voi
grăi puţin despre viaţa noastră trecătoare. Din zi în zi, în curgerea vremii,
ne apropiem de sfârşitul vieţii noastre şi peste putinţă este cuiva să înlăture
ceasul sfârşitului, fiindcă trebuie să ieşim din lumea aceasta şi să mergem
acolo unde sunt părinţii noştri. Drept aceea trebuie să avem multă grijă ca
să ne aflăm gata în acel ceas. Auzim doar sfânta Scriptură vorbind
despre potop şi pe Domnul care zice: „Că precum în vremea lui Noe
oamenii nu se grijeau cu nimic de potop, ci mâncau şi beau, se însurau
şi se veseleau,
vindeau şi cumpărau şi fără de veste a venit potopul şi pe toţi i-a înecat",
aşa va fi şi la a doua venire a lui Hristos. Poate că ne mirăm de orbirea şi
nesimţirea oamenilor din acea vreme. Căci vedeau corabia pe care o făcea
dreptul Noe în o sută de ani şi-l auzeau zicând că Dumnezeu va să dea
potop, ca să-i înece şi să-i prăpădească pentru răutăţile ce făceau, dar ei
nicidecum nu băgau în seamă cuvintele lui ca să se pocăiască.
Dar ia să luăm şi noi aminte. Nu cumva ne aflăm în aceeaşi nesimţire
pentru care-i osândim pe ei? Că şi acum, chiar dacă nu vedem corabie
cioplindu-se în o sută de ani, dar vedem în toate zilele morminte pline de
oase, în care astăzi sau mâine vom intra şi noi, căci unul câte unul se duc
dela noi. Şi noi ne lenevim şi nu băgăm în seamă mântuirea sufletului
nostru, nici nu o socotim. Ci o fraţilor, să ne gătim ca să nu vie acel ceas
fără de veste. Căci vai de cel ce nu va fi gata, că se va primejdui şi mult se
111
va amărî, văzând că nimeni nu poate să-l ajute, şi va căuta fiecare vremea şi
zilele ce au petrecut şi nu le va afla, şi va plânge după ele, fără de
mângâiere. Deci fiind întâmplarea noastră mai înfricoşată decât potopul ce
a fost atunci, trebuie să fim foarte cu luare aminte până nu ne cuprinde
ceasul morţii. Dar nu zic să nu mâncăm, să nu bem, sau să nu purtăm
haine, nu zic aceasta; ci zic, că de mâncăm şi bem, sau altceva de
facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu, după porunca Apostolului,
precum se cade
călugărilor. Ca să nu fim noi pricină pentru defăimarea şi necinstirea
cinului călugăresc de credincioşi şi necredincioşi, precum grăieşte
Apostolul: „Nu fiţi pricină de sminteală iudeilor şi elinilor şi Bisericii lui
Hristos ".
Cu adevărat mă rog vouă şi mă cuceresc, fraţii mei, urmaţi porunca
Apostolului, ca să mă bucur şi eu. Fiţi în dragoste uniţi, într-un suflet
alcătuiţi, nici o slujbă să nu faceţi cu gâlceavă sau cu mândrie. Ci
unul altuia să vă supuneţi ca nişte slugi ascultătoare ale lui
Hristos.
Păziţi-vă cu mare luare aminte şi cele cinci simţuri ale voastre, adică
ochii să nu se uite la cele necuvioase, urechile să nu asculte cele ce nu
folosesc, gustul să nu caute să dea pântecelui poftele pe care le cere,
pipăirea să nu ne apropie de ceea ce nu se cade. Căci din nepaza
simţurilor vine moartea şi prăpădirea sufletelor noastre. Mintea
iarăşi să o stăpânim să
nu se rătăcească în lucruri zadarnice şi fără de folos; nici să gândească
înfăţişări şi chipuri ale poftelor trupeşti, din care nu avem bucurie ci multă
amărăciune, durere şi vătămarea binelui nostru sufletesc. O, fraţilor!
Bucuria şi veselia sufletului una este, adică, a se păzi cineva curat
de patimile trupeşti şi de gândurile rele, ca prin nevoinţă să ajungă
la
nepătimire, nevătămându-se nici prin fapte, nici prin cuvinte. Deci să
nu ne îngreunăm, nici să ne lenevim a merge la bucuria nepătimirii şi
a curăţeniei,
ci să ne sârguim pururea cu multă osteneală, ca să ne îndreptăm de orice
păcat şi greşală. Iar Dumnezeu este gata spre ajutor, că aproape este de cei
ce se pocăiesc şi de vom vieţui aşa, vom dobândi împărăţia cerurilor în
Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
112
CUVÂNTUL 54
ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A TREIA:
POSTIREA ŞI DESPRE ÎNDEMNUL
CĂTRE TOATE BUNĂTĂŢILE
Fraţilor şi părinţilor, ieri ne-am turburat puţin, iar astăzi avem linişte
şi pace. Ieri am avut pravilă şi poruncă, iar astăzi, odihnă. Blagoslovit să fie
Domnul, care a risipit ispitirile şi ne-a întărit, ca fără temere să stăm întru
întâmpinarea înfricoşărilor. Aceasta este fapta creştinilor adevăraţi
şi amonahilor desăvârşiţi, ca pururea să fie gata să sufere tot felul
de primejdii
pentru fapta bună, încât de alt lucru să nu ne grijim fără numai de porunca
lui Dumnezeu.
Că cei ce au fost trimişi de împăratul şi au spus cele ce ne-au spus
(că împăratul va să ne izgonească de nu vom asculta), s-au dus mai mult ei
cuceriţi de evlavie, decât noi spăimântaţi prin înfricoşare. însă
Domnul vă va da plată pentru hotărârea ce-aţi luat ca să primiţi
izgonirea pentru binele
Domnului şi pentru sfintele Lui icoane. Vă va da plata desăvârşirii, că
bogat este în milostivire. Şi dacă numai pentru gândul bun ce pune
cineva pentru bine se încununează, cu atât mai vârtos de va săvârşi şi
cu fapta acel gând. Deci şi noi ceea ce am hotărât, avem vreme să şi
săvârşim, pentru că
încă ispita nu s-a potolit, ci a rămas. Şi nu numai la noi s-a dat acest fel de
porunci împărăteşti, ci la toată lumea, ca să nu scape nimeni neîmpărtăşit
de aluatul ereticilor. Pentru aceea să ascultăm pe Apostolul ce zice: „Cu
înţelepciune umblaţi către cei din afară, adică, cei necredincioşi,
răscumpărând vremea; cuvântul vostru să fie pururea dulce şi cu stare
potrivit, adică bine chibzuit, ca să daţi răspunsuri cuviincioase la fiecare".
Şi ne învaţă Apostolul, ca nu fără socoteală să ne dăm pe noi ispitelor nici
să trecem cuvântul lui Dumnezeu, căci în sufletul celui ce se va sfii şi nu va
grăi adevărul, zice Scriptura, nu va rămânea Duhul lui Dumnezeu într-însul
şi despre aceasta destule sunt câte v-am grăit.
Iată dar, cu ajutorul lui Dumnezeu vremea postului merge înainte şi
ne apropiem de mijlocul căii. Deci să punem silinţă, nevoindu-ne la cele
dinainte cu orice mijloc pofteşte fiecare, fără întristare şi greutate.
Dumnezeu iubeşte pe postitorul osârduitor şi smerit, însă canonul şi
rânduiala vieţii de obşte nu sloboade ca să postească fiecare după voia sa şi
să umble unde vrea, ci postul de obşte şi adevărat pentru ucenicii adevăraţi
este să-şi taie fiecare voia sa.
Deci bun lucru este postul, că smereşte patimile trupului şi-l supune
sufletului. Bun lucru sunt lacrimile, că spală şi curăţesc întinăciunile
113
păcatelor şi arată sufletul curat lui Dumnezeu. Bun lucru este rugăciunea,
căci înalţă mintea omului dela stricăciunea lumii şi o învredniceşte să
vorbească cu Dumnezeu. Bun lucru este dragostea, mai bună decât toate
faptele bune, că face pe om să voiască folosul fratelui său, mai mult decât
pe al lui. Bun lucru este silinţa, că uşurează ostenelile faptelor bune.
Deci să ne bucurăm fraţilor, să fim nevoitori şi cu sufletul şi cu
trupul. De a sosit ceasul cântării şi al slujbei, să alergăm degrab toţi cu
osârdie. Este vremea să lucrăm cu mâinile, să lucrăm cu bucurie ca şi cum
am sluji Domnului, nu oamenilor. Este vremea de vorbă, să grăim cu
smerenie şi cu frică de Dumnezeu. Toate faptele şi mişcările noastre
să fie
plăcute lui Dumnezeu şi cu bună rânduială, precum zice Apostolul: „ Toate
să se facă cu cucernicie şi cu cuviinţă, fără nici o tulburare sau
împotrivire". Să fie măsură şi metanii şi să se împlinească obiceiul
stihologhiei, psaltirii, după puterea fiecăruia. Să grijim şi de
sănătatea
trupului nostru şi Dumnezeul păcii să ne învrednicească să ajungem la ziua
plină de lumină a învierii lui Hristos. Apoi să ne dăruiască şi împărăţia
cerurilor, unde hrană şi băutură nu este, ci dreptate şi sfinţenie, pace şi
bucurie, precum este scris de Duhul Sfânt. Aceste bunătăţi să le câştigăm în
Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 55
ÎN DUMINICA A TREIA A POSTULUI: DESPRE CREŞTINii BULGARI, CARE AU
ÎNDURAT CHINURI DE MUCENICI, PENTRU CĂ N-AU VRUT SĂ MĂNÂNCE CARNE ÎN
POSTUL MARE
Fraţilor şi părinţilor, vreau să îndemn dragostea voastră spre fapte
bune cu o istorioară folositoare. Povestirea este aceasta: în ţara Bulgariei
s-a dat poruncă aspră dela domnul locului, precum ne-am încredinţat dela
mulţi, pentru creştinii şi fraţii noştri ce sunt robiţi, că de vor vrea să
mănânce carne în sfântul şi marele post, îşi câştigă viaţa, iar de nu vor vrea,
pe toţi osă-i treacă prin sabie. Deci acel păgân a pus toată puterea ca să se
plinească cuvântul lui. Atunci s-au adunat la un loc mulţimea robilor, copiii
şi femeile. Şi mare jale era între ei, căci pe de o parte socotind cum să calce
legea creştinească şi să mănânce carne, se întristau şi plângeau, iar
pe de altă parte vedeau primejdia morţii şi se tânguiau cu amar. în
scurt s-au
supus şi au hotărât cei mai mulţi să se supună poruncii tiranului. Dar
dintre ei s-au osebit patrusprezece familii, zicând că nicidecum nu
vor face
114
porunca păgânului, ca să mănânce carne în sfântul post. Ceilalţi creştini se
rugau de ei şi-i îndemnau să nu piară pentru atâta greşeală, ci deocamdată
să facă voia tiranului şi pe urmă se vor îndrepta prin spovedanie şi pocăinţă,
însă aceştia nicidecum n-au vrut, ci nădăjduiau la Dumnezeu şi la câştigul
bunătăţilor veşnice,
Iar domnul cel barbar, dacă a văzut tăria minţii lor, s-a sfătuit să
omoare pe unul din ei şi să-i împartă femeia şi pe copiii lui robi
tătarilor, socotind că doar şi ceilalţi se vor înfricoşa şi vor face
voia lui. Şi după cum a poruncit îndată s-a făcut. Dar ceilalţi nu
s-au înfricoşat, ci mai mult s-au întristat şi ziceau: „creştini
suntem şi un cuget avem cu fratele nostru ce a mărturisit". Deci
pentru această bună mărturisire li s-au tăiat şi lor capetele
şi s-au săvârşit în Domnul.
Vedeţi fraţilor că şi până astăzi se împlineşte Evanghelia împărăţiei
lui Dumnezeu, căci zice Domnul: „Cel ce iubeşte pe Tatăl său şi pe mama
sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cine nu ia crucea sa
şi să vie după Mine nu este Mie vrednic!" Şi iarăşi zice: nu vă temeţi de cei
ce omoară trupul, iar sufletul nu pot să-l omoare, ci mai vârtos să vă fie
frică de Dumnezeu care poate şi sufletul şi trupul să-l chinuiască în gheena
focului". Aşa şi aceştia au ascultat poruncile Evangheliei şi săvârşind
porunca lui Dumnezeu au câştigat, fericiţii, cununa muceniciei. S-au
numărat cu sfinţii Macabei, îndoindu-li-se numărul, că aceia erau
şapte, iar
aceştia patrusprezece. Aceia au mărturisit să nu mănânce carne de porc,
după legea lui Moisi, iar aceştia să nu guste nicicum carne în sfântul şi
marele post. Cu mult mai de cinste este lauda acestora, decât a sfin ţilor
Macabei, că legea atunci oprea pe evrei să nu mănânce carne de porc, iar
acestora era cu putinţă să guste deocamdată, şi păcat nu ar fi avut, precum
zice marele Vasile. Dar, de vreme ce scopul acestor păgâni era batjocura
credinţei creştineşti, pentru aceea aceşti fericiţi n-au vrut să defaime legea
lui Hristos, pentru dragostea lui. O lucru minunat! O fericiţilor bărbaţi!
într-un ceas au câştigat împărăţia cerurilor. Ce vor răspunde despre
aceasta cei ce se întovărăşesc cu ereticii şi cu iconomahii, deşi spun
că nu smintesc
credinţa? Unde sunt cei ce zic, că nu se socoteşte mucenicie de va muri
cineva pentru icoana lui Hristos? Că de vreme ce aceia nevrând să
mănânce carne în post, s-au învrednicit să fie mucenici, cu atât mai
mult se vor învrednici de cunună strălucitoare cei ce se vor da spre
moarte pentru ca să
nu se lepede de icoana lui Hristos, Dumnezeul nostru. Dar iconomahii ca
nişte întunecaţi ce sunt voiesc să facă şi pe alţii să cadă în adâncul
pierzării.
Iar noi, fraţilor, să slăvim pe Dumnezeu, Care cinsteşte pe cei care-L
cinstesc, şi care şi acum în vremurile noastre face mucenici. Dar să
socotim, că dacă aceia, fiind oameni simpli şi neînvăţaţi, având femei
şi
copii, toate le-au lăsat pentru dragostea lui Hristos, cu atât mai vârtos noi
care păzim fecioria, ne trudim şi lumea am părăsit cu toate ale ei (trebuinţa
115
vremii întâmplându-se) să4 ne facem următori sfinţilor mucenici, iar aceasta
se va face în ziua, când ne va chema Hristos. Acum să stăm cu răbdare, cu
bărbăţie, la cercarea cugetului nostru, să nu ne închinăm lui Baal, adică
iconomahilor, precum se închinau evreii lui Baal, idolul. Să nu fugim
de războiul gândurilor, ci mai vârtos când diavolul ne săgetează cu
săgeţile
aprinse ale poftelor trupeşti, să ne îmbărbătăm şi să le stingem cu lacrimi,
cu pocăinţă, cu rugăciuni şi cu alte pătimiri rele ale trupului, ca şi noi să
putem zice cu Apostolul: „în toate zilele mă omor spre lauda voastră, pe
care o am în Hristos Iisus Domnul nostru". Şi cu sfântul David: „Că pentru
Tine, Domnul meu, ne omorâm în toată ziua, ca nişte oi spre junghiere
ne-am socotit". Cu care să ne învrednicim a ne face moşteni împărăţiei
cerurilor, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 56
LA SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI:
SĂ ÎNDURĂM PATIMILE, ÎNTOCMAI
CA HRISTOS
Fraţilor şi părinţilor, mult ne-am folosit cu strămutarea noastră din
mănăstirea cea dintâi. Şi aşa se cădea să facem. Pentru ce să smintim noi pe
alţii, când nouă nu ni se pricinuieşte nici o sminteală? Şi pentruce când nici
noi, nici alţii nu folosim nimic să ne şi vătămăm. Noi am chivernisit lucrul,
cât a fost cu putinţă şi cât ne-a ajutat vremea. Dar, de vreme ce prilej fiind
n-au primit ca să plece pentru Hristos, precum au făcut alţii, altădată,
trebuia să ascultăm pe proorocul ce zice: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă
osebiţi, zice Domnul". Iar de fac alţii în alt chip, aceia vor da răspunsul lui
Dumnezeu în ziua judecăţii. Că, după socoteala mea, mi se pare, că a se
împărtăşi cineva cu ei, este întocmai ca şi când s-ar amesteca cu ereticii.
Numai vedeţi că această strămutare ne depărtează de lume şi va să ne aducă
scârbă, strâmtorare, foamete, şi sete, izgoniri, închisori, poate încă şi
moarte. Dar în acestea toate vom birui prin ajutorul Dumnezeului
nostru, Care ne-a iubit, Care când vede sufletul însetat şi dornic de
El, îl întăreşte, ca să poată suferi patimile ce vin asupra lui.
Aceasta, luminat, o vădesc şi o mărturisesc împreună cu ceilalţi
sfinţi şi sfinţii patruzeci de mucenici, a cărora pomenire o prăznuim
astăzi. Nu putem zice că sfinţii au avut altă fire decât noi. Dar
Pentru că au iubit pe
4 în textul tipărit apare un "nu" care nu-şi are sensul.
116
Dumnezeu cu inimă curată, i-a întărit pe ei şi au biruit pe diavolul,
vrăjmaşul nevăzut, cu toată neputinţa trupului lor. Şi au săvârşit o lucrare
atât de luminată şi vestită, încât în toată lumea s-au proslăvit şi toată gura
creştinească o laudă şi o fericeşte, în adevăr, fericit este acela care se va
învrednici, oricât de puţin, de patimile lui Hristos. Cel ce va fi
izgonit, va fi
fericit, că şi Hristos a fost izgonit. Cine va fi legat, va fi
fericit, că şi Hristos
a fost legat. Cel ce va fi bătut, va fi fericit, căci şi Hristos a
fost bătut. Cel ce va fi defăimat, va fi fericit, căci şi Hristos a
fost necinstit şi scuipat. Cel ce va fi osândit la temniţă, va fi
fericit, căci şi Hristos a fost închis. Dacă voieşti să auzi vrednicia
şi răsplătirea acestor scârbe, ascultă pe dumnezeiescul Pavel,
trâmbiţa cea mare, care zice: „De vom muri pentru Hristos,
vom trăi în veci cu El; de vom suferi scârbe pentru El, vom petrece cu El în
împărăţia cerurilor, iar de ne vom lepăda de El şi El se va lepăda de noi; şi
de vom fi necredincioşi, El credincios rămâne, că a se lepăda pe Sine nu
poate". Vedeţi dar făgăduinţele darurilor şi înfricoşările chinurilor, câte şi
cât sunt de cumplite.
Drept aceea, fraţilor, să ne sârguim, să ne nevoim, ca să nu pierdem
ostenelile făcute mai înainte cu darul lui Hristos, adică: izgonirile,
închisorile, bătăile şi alte scârbe ce le-am suferit pentru dragostea
lui
Hristos. Cu toate că nu am fost închişi toţi, nici alte scârbe n-am pătimit
toţi, dar Pentru că vieţuirea noastră este de obşte, se socotesc şi
patimile a fi
de obşte, precum zice Pavel: „De te doare un mădular pătimesc şi celelalte
mădulare ale trupului, iar când se cinsteşte şi se slăveşte un mădular, se
veselesc împreună şi celelalte mădulare". Să dea Dumnezeu, fraţilor, ca şi
mai multă dragoste şi unire să avem, că toţi un duh suntem, precum suntem
şi chemaţi într-o nădejde a chemării noastre, având cap pe Domnul nostru
Iisus Hristos, să plăcem lui Dumnezeu şi să câştigăm împărăţia cerurilor, în
Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 57
LA BUNA VESTIRE A PREA SFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU: DESPRE TAINA
ÎNTRUPĂRII DOMNULUI ŞI DESPRE PRĂZNUIREA DUHOVNICEASCĂ
Fraţilor şi părinţilor, iată cu ajutorul lui Dumnezeu a sosit
preacinstitul şi preaslăvitul praznic al Bunei Vestiri, care este cel
dintâi
între praznicile împărăteşti. Avem datoria să-l prăznuim, nu oricum se va
117
întâmpla, cum fac cei neînvăţaţi şi fără evlavie, ci cu evlavie multă,
cu înţelegere şi cu multă luare aminte la puterea tainei, care este
aceasta: Fiul lui Dumnezeu bine a voit să fie Fiu al omului şi, spre
mijlocirea şi lucrarea acestei taine negrăite, a fost primit de Prea
Sfânta Fecioară, S-a sălăşluit în ea, din ea S-a zidit şi S-a făcut
prea curatul Său trup, şi S-a făcut om deplin.
Pentru ce? Pentru ca să răscumpere pe om din blestemul legii,
precum este scris, ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu, să nu mai fim
robii diavolului, ci slobozi; nici pătimaşi şi spurcaţi, ci fără de patimă şi
curaţi; nici iubitori de trup ca să umblăm în voile trupului, ci după duh, ca
nişte prieteni şi fii ai lui Dumnezeu. Căci voia trupului este moarte, iar voia
sufletului este viaţă, şi este moarte voia trupului, Pentru că nu se supune
legii lui Dumnezeu.
Aceasta este tâlcuirea tainei şi pricina praznicului. Drept aceea
trebuie şi noi să prăznuim duhovniceşte şi duhovniceşte să vieţuim în
dreptate şi cuviinţă, în dragoste şi blândeţe, în pace şi îndelungă răbdare, în
bunătăţi şi în Duhul Sfânt, ca să nu defăimăm întruparea Domnului. Dar
nu numai aceasta, ci avem datorie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne
întristăm
pentru lume. Căci neamurile şi limbile, barbarii şi păgânii nu-L ascultă,
lepădându-se de El şi necinstindu-L. De asemenea, să ne rugăm pentru
mulţimea creştinilor care-L defăima, unii cu necredinţa cea rea şi alţii cu
faptele necuvioase.
Deci ce se cuvenea să facă Domnul pentru mântuirea lumii şi a
omului şi nu a făcut? Dumnezeu era şi om S-a făcut. S-a smerit pe Sine
până la moarte de cruce. Ne-a dat nouă să mâncăm şi să bem trupul şi
sângele Lui. Ne-a învrednicit să-I zicem părinte şi fratele nostru, cap,
dascăl, pace şi împreună moştean şi altele, pe care acum nu le putem spune.
După acestea toate noi Îl amărâm, iar El rabdă, că zice: „Eu n-am venit să
judec lumea, ci să mântuiesc lumea". Deci, fraţilor, ce vom zice şi ce vom
face, decât să urmăm ucenicilor adevăraţi. Precum aceia se scârbesc şi se
întristează, când văd că tovarăşii lor nu se supun şi nu ascultă, aşa şi noi ca
nişte slugi credincioase, văzând pe tovarăşii noştri că nu ascultă pe
Domnul, să ne întristăm şi să ne rugăm cu tot dinadinsul pentru ei, după
cum porunceşte Apostolul Pavel: să facă creştinii rugăciuni şi mulţumiri
pentru toţi oamenii, încă şi pentru împăraţi şi domni. Căci dacă aceştia se
află în pace, şi lumea petrece cu pace. Şi iarăşi zice despre sine, că se roagă
lui Dumnezeu Hristos ca să se mântuiască evreii, rudele lui: „Şi adevăr zic
în Hristos şi nu spun minciuni, ci mărturisesc în Duhul Sfânt, că întristare
mare am în inima mea pururea, şi mă rog şi mă cuceresc în Hristos Iisus, ca
anatema să fiu, adică osebit să fiu de Hristos pentru folosul rudelor mele
cele trupeşti". Vezi ce dragoste mare, vezi înălţimea iubirii sale de oameni?
Asemenea şi proorocul Moisi a zis, când Dumnezeu vrea să prăpădească pe
evrei: „O Doamne, de vei ierta păcatele lor şi nu-i vei strica, bine, iar de nu,
118
şterge-mă şi pe mine din cartea în care m-ai scris".
Aşadar, fraţilor, şi noi trebuie să fim adevăraţi ucenici ai lui Hristos,
iar nu mincinoşi. Nu numai pentru noi să grijim, ci pentru toţi creştinii şi
pentru toată lumea să ne rugăm şi să ne întristăm.
Şi de vom face aşa, noi mai întâi ne vom folosi făcând cele plăcute
lui Dumnezeu, că aşa vrea Dumnezeu, să dorim binele fraţilor noştri şi
mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. Aşa să facem,
fraţilor, şi aşa vieţuind să ne facem moşteni vieţii veşnice în
Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 58
ÎN MIERCUREA ÎNJUMĂTĂŢIRII POSTULUI:
ACESTE PAŞTI TRECĂTOARE SUNT PILDĂ
ŞI ÎNCHIPUIRE A CELOR VIITOARE ŞI
VEŞNICE. DESPRE RĂBDARE
Fraţilor şi părinţilor, iată că cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la
înjumătăţirea postului şi sufletul fiecărui creştin se veseleşte că se apropie
Sfintele Paşti, căci se odihneşte atunci de multele lui osteneli. Am
zis aceasta, pentru că toată vremea vieţii noastre se aseamănă cu
sfântul post,
aşteptând Paştile veşnice, căci Paştile acestea, măcar de sunt şi mari şi
cinstite, dar precum învaţă sfinţii Părinţi sunt închipuirea Paştilor
celorlalte.
Zic a celor cereşti, că Paştile acestea într-o zi se prăznuiesc şi trec, iar
acelea sunt veşnice şi fără de sfârşit. Aici sărbătorile şi praznicile sunt
amestecate cu ispite şi întristări lumeşti, iar Paştile acelea nu au nici o
întristare, nici durere, ci bucurie şi veselie veşnică. Acolo este cântarea
neîncetată şi dulce şi tocmirea glasurilor celor ce îngereşte prăznuiesc.
Acolo este masa cea bogată şi plină de bunătăţile veşnice. Acolo este
băutura cea nouă, pentru care a zis Hristos la Cina cea de Taină către
Apostolii săi: „ Că de acum nu voi mai bea din rodul viţei acesteia, până
când voi bea din nou împreună cu voi în împărăţia Părintelui Meu".
Despre această dobândă împărătească a bunătăţilor celor veşnice,
înainte de a Se
înălţa la ceruri a zis ucenicilor Săi:„Eu Mă duc ca să vă gătesc loc de
odihnă, şi iarăş viu ca să vă iau cu Mine, ca unde voi fi Eu, să fiţi
şi voi". Şi iarăşi zice: „în acea zi veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl
şi voi întru Mine şi
Eu întru voi". De asemenea zice: „Părinte vreau ca unde voi fi Eu să
fie şi aceştia cu Mine, ca să vadă slava mea, pe care Mi-ai dat-o, că
mult M-ai
iubit mai-nainte de facerea lumii". Aceste cuvinte nu le-a zis Hristos numai
119
pentru apostoli, ci pentru toţi creştinii. Ascultă ce zice mai jos: „Că nu
pentru aceştia numai Mă rog, ci pentru toţi ce vor crede în Mine prin ei, ca
să fie toţi una, precum Tu Părinte eşti în Mine şi Eu în Tine". Ce
mângâiere mai mare şi ce dragoste mai desăvârşită poate să fie pentru
noi, decât aceste
cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos? Cum să nu umilească
răutatea sufletului, cum să nu deschidă inima? Mie mi se pare că
aceste cuvinte ale lui Hristos nu numai inima omenească, ci şi firea
pietrelor o va face să dea lacrimi. De acestea aducându-şi aminte
sfinţii cei ce au plăcut lui
Dumnezeu, au răbdat cele ce au pătimit. Scârbele le socoteau ca nişte
bucurii, muceniciile ca nişte veselii, posturile şi pătimirile rele ca
odihnă, iar moartea ca viaţă. Deci şi noi fraţilor, de vreme ce avem
tot aceeaşi dorinţă, să dobândim împărăţia cerurilor, şi tot aceleaşi
Paşti cereşti aşteptăm, să urmăm dar viaţa sfinţilor Părinţilor noştri
cei mai dinainte şi, pe cât ne este cu putinţă, să suferim cu bărbăţie
greutăţile şi ispitele vremii acesteia. Să nu ne biruim de întristare
şi de lene, ci mai vârtos cu mult mai
multă nevoinţă îndemnându-ne la lucrarea faptelor bune şi spre poruncile
lui Dumnezeu, să avem pururea grijă şi pază de şarpele, adică de diavolul,
„care tot felul de meşteşug face ca să ne otrăvească sufletele cu veninul
omorâtor al păcatului". Se preface în închipuire de înger luminat şi lucrurile
le preface şi le arată într-alt chip, nu după cum sunt, şi întunericul îl face
lumină şi amărăciunea dulceaţă. Aşa a înşelat şi pe strămoşul nostru Adam,
arătând rodul neascultării foarte frumos şi vrednic de poftit, şi l-a amăgit de
a mâncat din rodul cel amar şi de moarte pricinuitor, fiind apoi izgonit din
Rai. Dar noi, de vreme ce am cunoscut faptele lui cele viclene, să avem
multă pază şi luare aminte, căci ne arată păcatul şi neascultarea ca pe un
lucru bun. Atunci îndată să întoarcem ochiul sufletului şi al trupului şi să ne
uităm la Dumnezeu, ca să nu ne lase înşelaţi de diavolul cel viclean şi să ne
scoată din Rai, adică din poruncile lui Dumnezeu. Dar care este rodul
neascultării pe care îl arată frumos şi poftitor? Pofta rea a trupului şi
patimile acestea urâte, de la care fraţilor să ne depărtăm cât vom putea, ca
să ne slobozim şi aici din cursele vrăjmaşului şi acolo să dobândim Paştile
veşnice, împreună cu toţi sfinţii, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia
este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
120
CUVÂNTUL 59
ÎN VINEREA ÎNJUMĂTĂŢIRII POSTULUI: PRIN UCIDEREA PATIMILOR TRUPEŞTI ŞI PRIN
ÎNVIEREA FAPTELOR BUNE, PRĂZNUIM CU
ADEVĂRAT PAŞTILE DOMNULUI
Fraţilor şi părinţilor, ziua Paştilor s-a apropiat, căci cu ajutorul lui
Dumnezeu am trecut jumătate din post. Dar pentru ce să ne sârguim ca să
ajungem la aceste Paşti trecătoare? Oare nu le-am prăznuit în mulţi
ani? Tot aşa şi acum Paştile vor trece, că nici un lucru al veacului
acestuia nu este
statornic, ci toate sunt vremelnice şi trecătoare. Zilele şi vremea vieţii
noastre trec ca umbra şi ca visul şi aleargă ca un călăreţ, până când ne va
duce la sfârşitul vieţii pe fiecare.
Dar nu Paştile acestea sunt cu adevărat râvnite de noi, ci Paştile care
nu sunt numai odată în an, ci totdeauna şi în toate zilele, sunt mai dorite.
Aceste Paşti sunt: curăţirea de păcate, zdruncinarea şi smerenia inimii,
lacrimile umilinţii, curăţenia simţirilor, izgonirea patimilor, adică a
desfrânării, a necurăţeniei, a poftei rele şi a tot păcatul. Cel ce se
va învrednici să săvârşească aceste lucruri ale faptelor bune, acela
face Paştile Domnului şi prăznuieşte sărbătoarea fericită şi mult
dorită, nu odată în an, precum am zis, ci în toată viaţa. Iar cel ce
nu are acestea, ci mai vârtos este slugă patimilor şi poftelor
trupeşti, acela nu poate să prăznuiască după cum se cade. Căci cum
poate prăznui cu adevărat cel ce-şi are pântecele,
Dumnezeu? Cum să se veselească duhovniceşte cel ce arde de pofta
trupului? Cum să prăznuiască după plăcerea lui Dumnezeu cel căruia
pisma şi ţinerea mâniei îi rod inima? Cum să priceapă bucuria
sufletească a
sărbătorii, cel ce este afundat în iubirea de argint, sau este robit de trufie,
sau învăluit în patimi? Nu pot unii ca aceştia să prăznuiască. După
cum nu putem zice de cel bolnav care zace în pat, că se odihneşte,
nici de cel
primejduit cu corabia, că a călătorit bine, aşa nu poate nici cel ce se află în
întuneric să aibă lumină, nici cel ce face păcatul, să prăznuiască.
însă pentru noi, fraţilor, nădăjduiesc în Dumnezeu că veţi fi la mai
bună şi mântuitoare stare, că şi vieţuirea voastră nu este decât pregătire
pentru praznic, căci văd osârdia voastră: cântarea, cântare primeşte; citirea,
citire; rugăciunea, rugăciune. Astfel învăluindu-ne cu faptele bune ca o
roată, ne împreunăm cu Domnul. Ce viaţă este mai fericită, decât viaţa
noastră? Nici una, cu adevărat.
Căci, de vreme ce am aflat ce sunt Paştile veşnice să ne nevoim ca să
le câştigăm, fraţilor. Pe acestea să le prăznuim cu toată puterea, adică cu
121
omorârea patimilor, cu învierea faptelor bune. Să ne aducem aminte de
Domnul nostru Iisus Hristos, că şi El a pătimit pentru noi, lăsând nouă
pildă, ca şi noi să urmăm Lui. Şi acestea le-am zis, nu ca să cercetăm
păcatele altora şi să-i osândim, că aceasta este un păcat foarte greu, ci mai
vârtos fiecare să se judece pe sine şi să se defaime, şi nu pe altul.
Căci zice Apostolul: „Sarcina sa şi greutatea păcatelor sale să ridice
fiecare". Am zis acestea numai ca să cunoaştem darul lui Dumnezeu, şi
pururea să-I mulţumim şi să-L slăvim ca pe un făcător de bine. Căci nu
numai aceste
bunătăţi ne dăruieşte, ci încă va adăuga harul slugilor Sale până în sfârşit,
ca să dobândească bunătăţile cereşti şi Paştile cele veşnice. Pe care
noi toţi să le câştigăm cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului
nostru Iisus
Hristos, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 60
ÎN DUMINICA A PATRA A POSTULUI MARE:
PRIMĂVARA, SĂ ÎNNOIM SILINŢA NOASTRĂ
SPRE FAPTE BUNE, SUFERIND ISPITELE
VĂZUTE ŞI NEVĂZUTE
Fraţilor şi părinţilor, de vreme ce iarna a trecut şi a venit
primăvara şi vedem toate lucrurile lumii că întineresc, copacii şi
pomii înverzesc,
pământul se împodobeşte cu iarbă verde şi cu flori, pasările cerurilor
bucurându-se, cântă şi laudă pe Hristos dătătorul de viaţă, şi toate
celelalte împodobite văzându-le, să ne bucurăm şi să slăvim pe
Dumnezeu, care
înnoieşte lumea în tot anul. Iar aceasta cu cuviinţă să o facem, căci zice
Apostolul: „Cele nevăzute ale Lui, de la zidirea lumii se văd prin lucrările
mâinilor Sale". Adică, din lucrurile cele văzute ale lui Dumnezeu şi
din frumuseţea lumii, pricepem şi vedem cu ochiul sufletului (care
este mintea) lumea cealaltă, cea nepricepută şi nespusă şi puterea lui
Dumnezeu cea mare. Pentru aceea trebuie, când vedem înnoirea lumii să
ne veselim, să nu
stăm numai până aici cu gândul, ci să mergem mai înainte cu luarea aminte,
adică, această înnoire şi podoabă a lumii, care se produce primăvara, din
iarnă se pricinuieşte; căci de nu va veni mai întâi iarna ca să cadă zăpadă şi
ploi, vânturi şi îngheţuri să amărască şi să îngheţe pământul, primăvara nu
dobândeşte frumuseţea aceasta. Asemenea este şi cu sufletele, adică de nu
va cădea asupră-le ninsoarea scârbelor, a nevoilor, a ostenelilor şi a
patimilor cele rele, nu înverzesc, nu înfloresc, nu fac rod, nici nu se
învrednicesc a primi blagoslovenie de la Dumnezeu, precum zice
122
Apostolul.
Deci şi noi fraţilor, să suferim orice scârbă, orice nevoie şi orice
ispită, văzută şi nevăzută, ce ni se întâmplă; încă şi osteneala postului,
flămânzind şi însetoşând şi suferind răul, ca să rodim şi să luăm
blagoslovenie de la Dumnezeu şi mai ales să hrănim şi să ospătăm pe
Domnul nostru Iisus Hristos. Că precum noi ne bucurăm văzând
frumuseţea lucrurilor Lui, tot aşa se bucură El de frumuseţea şi de rodirea
sufletelor noastre. Iar roadele sufletului sunt: dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa, blândeţea şi în frânarea
poftelor. Cu, aceste roade se hrăneşte Hristos. Fericit cel ce va
ospăta aici pe Hristos cu
fapte bune, cum am zis, că va fi ospătat şi el în împărăţia cerurilor.
Dacă se învredniceşte cineva să primească pe împărat în casa lui,
mare bucurie şi veselie are pentru că a fost socotit vrednic de această cinste
şi îndrăznire; cu cât mai mult însă cel ce va fi vrednic să primească pe
împăratul împăraţilor în casa sa. Iar cum locuieşte Hristos la cei vrednici,
adevereşte în sfânta Evanghelie, zicând: „Eu şi Tatăl meu vom veni şi vom
locui la el". Şi mai jos zice: „ Cel ce păzeşte poruncile Mele, acela Mă
iubeşte, iar cel ce Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu". Deci, de
vreme ce Hristos ne-a făgăduit aceste mari daruri, să suferim cu
bucurie pentru
numele Lui orice scârbe şi amărăciuni, auzind ce zice şi Apostolul: „Acum
mă bucur de patimile mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu lipsurile
scârbelor lui Hristos". Zice despre trupul lui, care este Biserica, adică noi
care credem în El. Iar apostolul Iacob zice: „ Toată bucuria, o fraţii mei, să
aveţi în întâmplarea ispitelor voastre cele de multe feluri, pricepând că
cercarea credinţei noastre săvârşeşte răbdarea, însă răbdarea să aibă faptă
deplină ca să fiţi desăvârşiţi în toate". Vedeţi fraţilor, că în ispite este
bucuria şi în scârbe veselia, căci toate acestea ni se întâmplă prin voia lui
Dumnezeu, în acest chip vieţuind cu cuviinţă, să moştenim împărăţia
cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 61
MIERCURI ÎN A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST: DESPRE PURTAREA DE GRIJĂ LA
ÎMPĂRTĂŞIREA CU SFINTELE TAINE
Fraţilor şi părinţilor, ieri când a venit la mănăstirea noastră omul
împăratului, îndată ne-am turburat cu toţii şi la multe gânduri am intrat din
123
pricina venirii lui fără de veste, şi tocmai după ce am aflat că n-a venit
pentru noi, am scăpat de frică şi de cutremur. Deci, vă întreb pentru care
pricină ne-am înfricoşat atâta şi ne-am tulburat când am văzut pe trimisul
împăratului? Este lucru arătat că, ştiind noi că nu suntem prieteni
împăratului, ci vrăjmaşi mari, pentru că nu facem voia şi porunca lui ca să
ne unim cu eresul iconomahiei, de aceea ne-am spăimântat. Căci de am
fi fost prietenii şi iubiţii lui ne-am fi bucurat foarte, cunoscând că
trimisul lui
a venit pentru vreo facere de bine şi folosul nostru.
Iată acum pentru ce v-am spus aceasta. Orice suflet ce se va
învrednici prin bună vieţuire să aibă pe Dumnezeu milostiv la vremea
ieşirii din trup, când va veni îngerul trimis de Dumnezeu să-l ia, nu
se va
tulbura nici nu se va teme, ci-l va primi cu dragoste şi cu bucurie îl va urma
la stăpânul lui. Iar sufletul care nu se va afla gătit în acel ceas,
se va tulbura
şi va plânge fără mângâiere, văzând că de la, nimeni n-are ajutor.
Căci în viaţa de aici poate să ajute prietenul şi fratele pe om în
luptele lui şi să-l
facă fără frică, dar atunci nici un ajutor n-are, căci cu hotărâre şi fără milă
îngerul răpeşte degrab sufletul ticălos. O, ce grijă şi ce cutremur va fi
atunci! Deci, fraţilor, dacă ne înfricoşăm numai la aducerea aminte de acel
ceas, ce vom face când va veni vremea, şi cum va sta sufletul înaintea
înfricoşatului scaun al lui Hristos? Ascultaţi ce zice proorocul Daniil despre
această judecată: „Râu de foc curge înaintea Lui, mii de mii stau împrejurul
Lui şi milioane de milioane îi slujesc Lui; judecătorul este înfricoşător şi
nimic nu se poate ascunde de ştiinţa Lui; cercetează cu amănuntul, până şi
pentru cuvântul deşert, precum zice şi Evanghelia". Cum va putea îndura
sufletul aceasta? în adevăr înfricoşat lucru este să ajungă muritorul în
mâinile Dumnezeului cel viu şi de trei ori înfricoşat pentru cel care va auzi
hotărârea, prin care va fi osândit la chinul veşnic.
Drept aceea, fraţilor, să ne îndreptăm şi să ne pregătim înainte de
moarte, să îmblânzim pe Dumnezeu prin pocăinţă, ca să fie milostiv
către noi; să câştigăm prieteni pe îngerii, care vor veni să ne ia, ca
să privegheze
totdeauna ochii gândului nostru şi mintea noastră şi să stea cu vitejie
împotriva patimilor şi a păcatelor, nicidecum să nu ne lase să fim supuşi de
ele. Iar de se va întâmpla să ne clătească cineva, degrab să ne ridice, şi
potolind noi cu lacrimi săgeţile aprinse ale diavolului, să îmbrăţişăm
dragostea lui Hristos. Iată ce zice apostolul Iacob: „Mult poate rugăciunea
ce se face de către omul drept". Pentru aceasta avem trebuinţă fiecare de
rugăciunea altuia şi mai ales de a preoţilor şi de învăţăturile dascălilor
Bisericii care sunt arhiereii, că ne sunt de mare folos. Tot aşa lacrimile de
umilinţă mult ajutor aduc, iar peste toate acestea, sfânta împărtăşanie este
cel mai mare dar dumnezeiesc. Cu toate acestea noi nu purtăm grijă să ne
împărtăşim destul de des, şi mult mă mir, pentru ce să ne cuminecăm numai
duminica, iar în altă zi, când se întâmplă Liturghie, nu. Căci se cuvine mai
124
ales monahilor care se află în sânul vieţii de obşte, în toate zilele să se
împărtăşească, însă aceasta o zic despre cei curaţi şi cu sufletul şi cu trupul,
dar cu nebăgare de seamă şi fără mare cercare şi luare aminte, să nu
îndrăznească cineva. Că zice Apostolul Iacob: „Să se cerceteze omul pe
sine de este vrednic şi atunci să se cuminece; căci cel ce mănâncă şi
bea trupul şi sângele lui Hristos cu nevrednicie, păcat şi osândă mare
pricinuieşte sufletului său". Că sfânta cuminecătură este pâinea vieţii.
Această pâine dă viaţă veşnică şi fericit este cel care o mănâncă,
ştiind că este fără prihană. Adică fără poftă rea sau vrăjmăşie,
beţie, lăcomie, iubire
de argint, sau orice altă necurăţie. Şi iată ce zice Hristos: „Eu sunt
pâinea vieţii, care M-am pogorât din cer şi cel ce va mânca trupul Meu
şi va bea
sângele Meu este împreună cu Mine şi Eu împreună cu el".
Vedeţi fraţilor ce dar nespus şi milă nemărginită, că nu numai a murit
pentru noi Hristos, dar încă şi trupul şi sângele Său ni L-a dat să-L mâncăm
şi să-L bem. Oare ce semn poate fi mai mare, decât acesta, despre
dragostea lui către noi, şi ce altă dovadă, că doreşte mântuirea
noastră a tuturor, poate
fi mai luminată decât aceasta? Şi dacă cel ce este oprit de la masa de obşte
se mâhneşte şi-i pare rău, cu cât oare mai mult se cade să se mâhnească, să
plângă şi să se tânguie cel ce se opreşte el însuşi de la masa dumnezeiască,
fie pentru necurăţie, fie pentru neînfrânare, ori pentru neascultare, sau
pentru orice altă patimă. Căci nu se lipseşte de hrană proastă şi trecătoare,
ci de pâinea vieţii şi de paharul mântuirii şi, mai adevărat să zic, de însuşi
Hristos; că de este în Hristos cel ce se împărtăşeşte cu sfintele taine şi
Hristos este în el. Iată dar că, cel ce nu se împreună cu sfintele taine, este
despărţit de Hristos. Iar de n-am urmat până acum aceasta, de acum înainte
să ne îndreptăm. Cunoscând puterea darului şi curăţindu-ne, când ne este cu
putinţă, să ne împărtăşim cu preacuratele taine, spre sănătatea trupului şi a
sufletului şi spre moştenirea vieţii veşnice.
De se va întâmpla să fim chiar la muncă şi ascultare afară şi vom
auzi toaca bisericii, să lăsăm treaba şi să alergăm cu multă sârguinţă să ne
cuminecăm, şi mult ajutor vom câştiga. Căci cu această grijă fiind
de-a pururea, ne vom feri de orice păcat şi vom fi gata totdeauna, iar
dacă nu avem grija de a ne împărtăşi cădem în multele patimi ale
păcatelor. Aşa dar se cade fraţilor totdeauna să ne gătim, ca să ne
facem părtaşi vieţii veşnice,
învrednicindu-ne să o câştigăm cu darul şi cu iubirea de oameni a
Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi puterea,
împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
125
CUVÂNTUL 62
ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A CINCEA:
DESPRE LUCRAREA CU OSÂRDIE A FAPTELOR BUNE
Fraţilor şi părinţilor, fapta bună este lucrarea ce nu încetează nici
conteneşte vreodată, ci totdeauna merge înainte, în acest chip bărbaţii drepţi
se înalţă la măsurile cele mai de sus ale faptelor bune. De aceea zice
Apostolul: „Nu cunosc că am luat dar şi nu cunosc care este săvârşirea
faptei bune, ci alerg să ajung la cea cu care m-a liberat şi m-a
miluit pe
mine Hristos Iisus". Şi iarăşi zice: „Faptele bune cele trecute pe
care le-am făcut, le-am uitat şi la cele dinainte mă nevoiesc; cu
nădejdea alerg către
darul chemării de sus a lui Dumnezeu în Hristos Iisus". Adică bunătatea nu
are niciodată sfârşit, că după ce încetează bunătatea, începe răutatea să
lucreze.
Deci şi noi fraţilor, să nu rămânem înapoi, nici să nu încetăm a
merge pe calea faptelor bune, ci totdeauna să fim lesne porniţi şi întăriţi în
osârdie, ca să mergem din putere în putere, până vom ajunge bărbaţi
desăvârşiţi şi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Şi nu vom putea săvârşi
aceasta prin alt mijloc, decât petrecând toată ziua şi tot ceasul cu osârdie.
Adică la ceasul utreniei, să ne sculăm îndată din somn şi să ne aflăm la
rugăciune; la sfârşitul utreniei, să începem cu bucurie lucrul obişnuit şi în
inima noastră să zicem dumnezeieştile cuvinte ale citirii, împreună lucrând
şi mâinile şi gândul. A venit seara, să ne culcăm cu cuvenită mulţumire şi
cu umilinţă, săvârşind canoanele, fără tulburare, cu plecarea genunchilor la
pământ şi apoi să dormim, păzindu-ne de nălucirile şi arătările
viclene. Cu această gătire şi petrecere a zilei şi nopţii, se
împlineşte ceea ce zice
dumnezeiescul David: „Ziua zilei vesteşte graiul, şi noaptea, nopţii,
priceperea". Să nu treacă ziua cu vorbe netrebnice, cu râsete şi cu leneviri,
nici noaptea cu gânduri de desfrânare şi de necurăţie. Şi nu numai trupul, ci
şi sufletul să-l păzim, că Domnul voieşte ca amândouă să fie curate de
gândurile viclene.
De va zice cineva că-l supără patima poftei, apoi ce este mai dulce
decât fapta bună. Pe aceasta să o poftească şi la ea să râvnească, pentru că
dulceaţa ei este foarte poftită şi fără saţiu. Dacă ne ispiteşte dragostea
frumuseţii şi podoaba ei, apoi ce este mai frumos decât Domnul nostru
Iisus Hristos, cu a Cărui frumuseţe toate lucrurile se împodobesc şi se
înfrumuseţează. Iar poftele rele sălbăticesc sufletul şi-l urzesc mai rău decât
al fiarelor necuvântătoare, căci nu pricinuiesc veselie sau bucurie, ci tiranie,
scârbă şi viaţă amărâtă. „Nu vă înşelaţi, zice Scriptura, că trup şi sânge,
126
împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni, nici stricăciunea nestricăciune".
Pe care om nu l-a necinstit păcatul şi nu l-a dat morţii, şi dimpotrivă, pe
care om nu l-a înălţat fapta bună şi nu l-a arătat minunat în lume! Să
lăsăm pe cei mulţi şi să vorbim numai de doi, de Iosif cel frumos şi
de fiul cel
întâi născut al lui David. Amon pentru că a desfrânat cu sora sa, a fost
omorât. Iar Iosif a ajuns ca şi împărat al Egiptului pentru că a iubit mult
fecioria.
în adevăr fapta bună este râvnitoare şi mântuitoare, iar răutatea este
rea şi urâtă. Dar, cu tot adevărul, noi oamenii ne amăgim cu mare
înşelăciune şi alegem mai bine moartea, decât viaţa, mai mult iubim
întunerecul, decât lumina şi stricăciunea, decât nestricăciunea. Şi
zic unii, că şi noi am pofti să iubim binele, dar nu putem. Nu este
adevărat, ci pentru că nu voim, pentru aceea nu-l iubim; dar să nu ni
se pară că voim, ci din
toată inima să voim. Căci fiind singurii stăpânitori ai minţii şi voii noastre,
ceea ce voim, aceea facem. Precum se vede, obiceiul rău din tinereţe a
întărit patimile în noi şi pentru aceea ni se pare că foarte greu ne putem
izbăvi de ele. Dar iată ce zice Apostolul: „Omenesc lucru vă grăiesc, pentru
neputinţa trupului vostru, că precum aţi făcut mădularele voastre a fi supuse
necurăţiei şi nelegiuirii spre pierzare, aşa faceţi-le acum, faceţi-le
zic, mădulare supuse dreptăţii spre sfinţenie". Drept aceea, fraţilor,
trebuie cu
răbdare şi cu rugăciune să batem la uşă şi în adevăr ne va deschide uşa
Dumnezeul nostru cel bun, făcând în noi cele plăcute înaintea Lui şi dându-ne
nouă viaţa veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi
puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 63
DUMINICA A CINCEA DIN POST: DESPRE NEGRĂITUL DAR CE VOR DOBÂNDI CEI CE
SUFERĂ, FĂRĂ ÎNTRISTARE, SCÂRBELE VIEŢII ŞI DESPRE POMENIREA SFÂNTULUI
PLATON
Fraţilor şi părinţilor, orice fel de slujbă va începe omul, lucrează la
început cu greutate, dar după ce o săvârşeşte, află bucurie şi
veselie. Aşa face şi lucrătorul ţarinei, seamănă cu lacrimi şi seceră
cu bucurie. Şi ostaşul când pleacă la război merge mâhnit, dar când se
întoarce, vine vesel. Deci şi noi, fraţilor, fiindcă am ajuns la
sfârşitul sfântului post, să nu ne mai aducem aminte de pătimirea ce
am petrecut, ci să ne bucurăm de bunătăţile făgăduite şi să slăvim pe
stăpânul Hristos, rugând pe Dumnezeu ca şi de acum înainte să ne
învrednicească a ne împodobi viaţa cu astfel de
127
nevoinţe. Şi iată, înaintea lui Dumnezeu mărturisesc, că aţi petrecut vremea
postului cu pace, cu răbdare şi cu umilinţă. Fiecare, slujba sa a făcut-o
deplin şi fără greşală. Şi slavă sfântului Dumnezeu, că ne-a întărit să
săvârşim bine calea sfântului post.
Deci să luăm această pildă fraţilor şi pentru sfârşitul acestei vieţi
vremelnice, când fiecare va înceta lucrurile sale, când se va arăta Hristos,
viaţa noastră, şi va da lui Dumnezeu şi Tatălui împărăţia, precum este scris,
când va strica toate stăpânirile şi puterile lumii. Atunci sfinţii nu-şi vor mai
aduce aminte de ostenelile şi de patimile rele pe care le-au răbdat aici, căci
vor câştiga bunătăţile veşnice. Şi aceştia sunt drepţii cei mai înainte de lege,
adică Abel, Set, Enoh, Noe, Avraam şi ceilalţi: cei din lege, adică slăviţii
prooroci Moisi, Ilie şi ceilalţi toţi, cei ce sunt din darul cel nou,
adică sfinţii
Apostoli, Mucenicii şi toată ceata sfinţilor şi îndeosebi marele Mergător
înainte Ioan, căruia a urmat şi cuviosul Părintele nostru Platon, care s-a
învrednicit a dobândi vitejia sufletească şi a mustrat pe împăratul cel
desfrânat şi a căruia zi o prăznuim astăzi.
Dar de vreme ce ucenicii dascălului bun voiesc să fie şi ei buni, ca
să se cunoască pomul după rodul său, pentru aceea vă rog fraţilor ca
în faptele în care au umblat el şi ceilalţi părinţi, în acelea să
umblăm şi noi. Să nu ne lenevim la osteneli, ori să ne sfiim la
mărturisirea sfintelor icoane; pentru
că aţi auzit de ticălosul Alexandru, cum s-a lepădat de ascultare şi de
mărturisire şi ştiţi pentru ce a pătimit aceasta. Nu din altceva, numai pentru
că umbla singur, după voia lui şi pentru că şi-a robit sufletul său iubirii de
argint, şi s-a făcut vânzător ca Iuda; căci acela a vândut pe Hristos evreilor,
iar Alexandru, iconomahilor, care se aseamănă cu evreii. De aceea vă
poruncesc tuturor să nu vă amăgiţi şi să urmaţi lui. Cu toată
dreptatea strigă
şi zice Apostolul, că „rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint", prin
care unii au căzut în mari ispite şi scârbe. Şi asupra acestui lucru vreau să
vă înfrunt şi eu cu cuviinţă, pentru că ştiţi bine că acel ticălos
iubea slava şi
şederea mai sus şi vrând să glumiţi cu dânsul îi ziceaţi, că este vrednic să se
facă şi preot, iar el a socotit gluma adevăr şi l-a orbit trufia
diavolului. O, ce a pătimit ticălosul! S-a afundat şi s-a lepădat de
credinţă, a pierdut dreapta
mărturisire, s-a păgubit de bogăţia faptelor bune, ne-a întristat şi pe noi
smeriţii şi însăşi Biserica lui Hristos.
Dar Dumnezeul cel bun Care nu voieşte moartea păcătosului, ci
doreşte întoarcerea lui ca să fie viu, să-i dea şi lui luminare să vadă în ce
adâncime a pierzării a căzut şi să-şi vie în cunoştinţă. Şi pe voi să vă ierte
pentru cuvintele nepricepute şi pentru glumele ce aţi grăit, şi pe toţi să ne
învrednicească împărăţiei lui cereşti, în Hristos Iisus Domnul nostru, a
Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
128
CUVÂNTUL 64
ÎN MIERCUREA A ŞASEA: DESPRE SĂVÂRŞIREA POSTULUI ŞI ÎNVĂŢĂTURĂ ÎNAINTE
DE DESCHIDEREA MĂNĂSTIRII
Fraţilor şi părinţilor, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la săvârşirea
sfântului post. După cum ne învaţă dumnezeieştile istorii, sfinţii
părinţi de demult, astăzi se adunau de prin pustietăţile unde locuiau,
se strângeau la Ierusalim şi, ca un prea cinstit rod sufletesc,
aduceau prinos marelui Dumnezeu şi stăpân pe desăvârşirea vieţii şi
faptelor bune. Aşa şi voi, aţi adus ca daruri bune şi cinstite lui
Dumnezeu faptele voastre bune şi mă
bucur de ele, ca şi când ar fi ale mele. Căci cinstea ce se face fiului se
socoteşte a tatălui. Unul din voi a adus împărăteasa faptelor bune, adică
dragostea, altul smerenia, altul ascultarea, altul răbdarea în priveghieri şi
rugăciuni şi cântări, iar altul osteneala spre slujbele fraţilor.
Eu încă vă laud şi pentru înfrânarea râsului, de paza ochilor, de
umbletul cu cuviinţă, de înţelepciunea cuvântului şi a răspunsului cu
smerenie, de postirea multei mâncări, de părăsirea somnului peste
măsură, de îndeletnicirea întru citirea psaltirii şi, în scurt să
zicem, de fericita tăiere
a voii voastre, pe care Dumnezeu o cere de la noi ca jertfă apostolească şi
adevărată. Pentru că pe oricare din aceste fapte bune Domnul le
primeşte ca pe un dar bun, am nădejde că nimeni nu va fi fără rod şi
cu mâinile goale înaintea lui Dumnezeu, însă prin mine smeritul aţi
încrustat deasupra ostenelilor voastre, aur, argint, pietre scumpe,
adică lucrarea faptelor bune care nu vor arde, când vor fi cercate
prin focul veşnic; însă faptele rele, adică lucrarea păcatului şi a
răutăţii, vor arde atunci ca lemnele, ca paiele şi
ca trestia.
Şi de vreme ce cu ajutorul lui Dumnezeu, în aceste puţine zile am
câştigat fapte bune şi vrednice de laudă şi de suflet folositoare, să întărim
paza - căci zilele se vor schimba - şi să nu pierdem ceva din ostenelile
noastre şi să ne fie truda în zadar. Dar vremea şi zilele se schimbă după
hotărârea lui Dumnezeu. Voi însă, după cum zice Domnul către Apostoli,
„să rămâneţi în dragostea mea şi să nu vă prefaceţi", ci să ne silim
totdeauna spre mai bine, ca din scânteia cea mică a faptei bune să aprindem
făclia luminoasă şi din stea să ne schimbăm în soare. Să nu încetăm
niciodată a umbla pe calea faptelor bune, nici să poftim cele ale
lumii, care
ne îndulcesc puţină vreme, dar ne chinuiesc în veci.
Aş dori să am dar de la Dumnezeu ca să vă pot povesti grija ce arde
smeritul meu suflet pentru sporirea voastră în cele sufleteşti şi pentru
129
nepoticnita mergere înainte spre lucrurile lui Dumnezeu. însă ştiu că
sunteţi înţelepţi şi pricepuţi şi puteţi să vă învăţaţi şi pe voi şi
pe alţii.
Mult m-am depărtat cu cuvântul, dar să venim iar la vorba noastră şi
să isprăvim. Rânduiala ce am avut în trecutele zile să o urmăm şi la
praznicul sărbătorii Floriilor, deschizând mănăstirea, să primim pe cei ce
vor veni, cinstindu-i şi vorbind cu dânşii cele plăcute lui Dumnezeu, ca
toate să fie spre slava Lui, ca şi cei ce ne vor vedea să spună că în adevăr
Dumnezeu este cu aceşti părinţi. Iar când este trebuinţă să ieşim afară
pentru vreo nevoie, tot asemenea să ne păzim! De vom face aşa, şi
Paştile cele mari şi sfinte le vom prăznui după plăcerea lui Dumnezeu,
patimilor lui Hristos ne vom face părtaşi şi cu lumina învierii ne vom
lumina, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea
împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 65
ÎN VINEREA FLORIILOR: CUM SĂ NE FERIM DE MEŞTEŞUGIRILE DIAVOLULUI
Fraţilor şi părinţilor, Domnul zice în sfânta Evanghelie către Petru
verhovnicul Apostolilor: „Simone, Simone, iată diavolul a cerut ca să vă
cearnă pe voi ca grâul, iar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu ţi se
împuţineze credinţa: adică să nu-ţi pierzi credinţa ce ai către Mine".
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu noi, smeriţii. Dar preabunul
Dumnezeu n-a lăsat ca să fim tulburaţi şi să ne întristăm peste
puterea noastră, ci după scârba ispitei, ne-a dat răbdare şi a trecut
tulburarea.
Ştiţi ceea ce zic şi am lăudat socotinţa voastră iubitoare de oameni,
căci toţi v-aţi mâhnit, v-aţi scârbit şi aţi arătat astfel fapta care,
cu adevărat,
luminează dragostea voastră cea către fraţi, precum zice Apostolul: „Că de
va pătimi un mădular toate celelalte mădulare împreună pătimesc, şi de se
slăveşte un mădular, toate se veselesc". Numai, fraţilor, vedeţi câtă
silinţă şi grijă are vrăjmaşul de pierzarea oamenilor şi cum umblă ca
un leu flămând, căutând pe cine să înghită, pe cine să vâneze, cu
totul sau măcar din partea din care va putea să-l prindă în cursa lui.
Căci când va înşela pe
om şi-l va prinde în mreaja lui, oricât de puţin, nu se mulţumeşte
pierzătorul numai cu atâta, ci se sileşte ca să aducă pe acel ticălos spre mai
rău, până când îl va surpa cu totul întru pierzarea păcatului, ca să-l poată
trage în chinul cel veşnic.
Şi pentru ca să pricepeţi mai curat cele zise, să vă arătăm mai pe larg.
Diavolul întâi încearcă ca să primim înlăuntrul nostru gândul cel rău, apoi
130
să ne însoţim cu dânsul şi să grăim în inima noastră vreun cuvânt spurcat şi
într-acest chip, după ce dezmiardă şi înşeală sufletul cu gândurile cele rele
şi cu spurcatele aduceri aminte, îl scoate din starea lui cea
firească, şi-l face
ca să fie nebun, orb şi fără de pricepere şi să poftească cele ce sunt pentru
el stricătoare şi rele. în loc de lumină întunerec, în loc de dulceaţă
amărăciune, în loc de viaţă moarte, şi acestea toate sunt meşteşugirile şi
cursele diavolului. Dar noi fraţilor, cu mare luare aminte să ne păzim
sufletele noastre ca să nu găsească loc în noi, ci îndată ce ne va veni în
minte gândul cel rău, să-l izgonim prin rugăciune şi să-i închidem uşile
inimii noastre. Iar de vom fi biruiţi şi-l vom primi cumva, mintea noastră să
nu o lăsăm să se plece lui, iar de vom pătimi şi aceasta, să nu-l mai lăsăm
să zăbovească, şi să ne aducă la făptuirea păcatului. Aceasta ni se întâmplă
din răul obicei cel vechi al răutăţilor noastre, pentru că nu le-am şters cu
totul din mintea noastră. Să fugim o iubiţilor, de obiceiurile noastre cele
urâte şi să dăm uitării desăvârşit toate faptele noastre cele din tinereţe; că
de ne vom lăsa mintea să umble în acele fapte necuvioase, ce vom auzi,
decât că iar ne-am întors înapoi la lume, precum evreii s-au întors cu pofta
lor înapoi la Egipt.
Ci cu tot dinadinsul să ne păzim sufletul de aducerea aminte a celor
trecute, iar trupul de spurcăciunea lor, pomenind în inima noastră porunca
Apostolului care zice: „Nici un cuvânt prost din gura noastră să nu iasă, ci
numai cel bun şi cel ce este spre folosul şi spre îndreptarea celor ce ascultă
să-l grăim, ca să nu întristaţi pe Duhul Sfânt, în care v-aţi pecetluit cu
sfântul Botez spre ziua izbăvirii. Şi după cum am zis, cuvânt bun, cuvânt
folositor, cuvânt cinstit să iasă din buzele noastre, pentru ca să ia dar cei ce
ne aud şi să nu se amărască Duhul lui Dumnezeu". Şi iarăşi zice: „Toată
amărăciunea, mânia, strigarea şi hula, să lipsească de la noi, împreună cu
toată răutatea". Vedeţi ce viaţă curată cere dumnezeiescul Pavel de la
oamenii mireni, cu cât mai mult de la noi călugării. Apoi pe urmă zice: „ Şi
să fiţi între voi buni, adică dulci la cuvinte, milostivi, înduraţi spre
aproapele vostru, precum şi Hristos a arătat mare îndurare către noi.
Să arătăm dragoste şi milostivire unul către altul, având mare pildă
de la
Dumnezeu, care pentru dragostea noastră a trimis în lume pe Unul născut
Fiul Său şi moarte a primit pentru mântuirea oamenilor".
De toate acestea să ne păzim şi să nu ne despărţim de obştea fraţilor,
ca să umblăm după voia noastră, căci din aceasta ni se pricinuieşte toată
răutatea şi păcatele grozave din aceasta se izvodesc. Poate cineva
mustră pe unul ca acesta, zicând: ce faci omule? Cum ceilalţi fraţi ai
tăi se află în
linişte, iar tu te învăluieşti în vorbe mincinoase? Pentru ce nu te astâmperi
odihnindu-te cu fraţii tăi împreună, ci rătăceşti ici şi colo prin prăpăstii şi
prin locuri vătămătoare de suflet. Că precum oaia când se desparte de turmă
este răpită de lupi, aşa şi călugărul ce se desparte de adunarea fraţilor, în
131
multe feluri de răutăţi cade şi până la sfârşit ajunge la osânda chinurilor
veşnice. Aceasta să nu fie la noi, ci, precum zice Apostolul, toate faptele
noastre, cuvintele şi gândurile să fie cuviincioase. Toate cu luare aminte, ca
înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse şi nevăzute ale noastre,
faptele de zi şi de noapte ale trupului şi gândurile sufletului, toate
le ştie, şi
bunătăţile şi răutăţile, şi nu-L înşeală nimic. Aşa să petrecem viaţa noastră
cu frică şi cu luare aminte, ca să nu fim scandal nici pentru păgâni, nici
pentru creştini. Şi destul este de acestea până aici.
Deci, fiindcă cu ajutorul lui Dumnezeu şi postul s-a sfârşit, să dăm
slavă Celui ce ne-a învrednicit pe noi ca să-l săvârşim şi ne-a întărit în
ostenelile postului. Că iată osteneala a trecut, iar plata rămâne în veci;
trupul s-a slăbit şi s-a uscat, iar sufletul s-a întărit şi s-a
îmbărbătat. Şi încă, şi mai mult se va întări, se va sfinţi şi se va
afla întreg şi sufletul şi trupul
cu curăţie la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi
puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 66
ÎN DUMINICA FLORIILOR: DESPRE BUCURIA SÂRGUINŢEI ŞI VITEJIA SILINŢEI
LA LUCRUL DUHOVNICESC
Fraţilor şi părinţilor, vrând dumnezeiescul Pavel să ne deştepte din
lene la sârguire, zice: „Fraţilor bucuraţi-vă în Domnul cu toţii şi iar zic
bucuraţi-vă şi aveţi pururea bucurie duhovnicească ce nu se opreşte nici se
strică cu întristările lumii". Pentru aceea zice în Domnul, ca după cum
place lui Dumnezeu, vieţuind şi petrecând, să câştigaţi şi darul lui
Dumnezeu. Blândeţea şi smerenia voastră să fie de toţi cunoscută.
Domnul vă este aproape, de nimic să nu vă îngrijiţi, adică Domnul este
lângă voi ca
să vă izbăvească de toată ispita. Drept aceea nu vă temeţi, ci pururea
cererile voastre la rugăciune să fie către Dumnezeu cu mulţumită, că este
gata totdeauna să ajute celor ce-L cheamă în adevăr. Deci să nu ne lenevim
la lucrurile duhovniceşti; ci cu dinadinsul întărindu-ne cu bucurie să le
săvârşim, pentru că suntem chemaţi de Dumnezeul nostru din lume şi aduşi
la ceata călugărească, sau mai bine zis îngerească viaţă. El ne-a îmbrăcat cu
haina mântuirii, a nestricăciunii şi a veseliei. El ne-a răscumpărat din
blestemul legii, făcându-se pentru noi, blestem. Deci în slobozirea ce
ne-a dăruit Hristos să ne aflăm, şi să nu ne facem iar robi păcatului.
Să nu ne robim de patimile trupului. Căci dacă cineva a căzut rob la
vreun păgân şi
132
făcător de rău şi apoi a scăpat într-un fel, oare va mai pofti să se dea rob, de
voia lui, la acelaş barbar? Sau, cât ar putea s-ar feri în tot chipul,
să nu mai cadă în robie, bucurându-se că a scăpat de greutatea robiei.
însă a fi cineva rob la om, nu este atât de rău lucru, că zice
Apostolul: „ Slugă te-ai făcut;
nu te tulbura, socotind că slujba îţi va fi împotrivitoare la credinţă
şi la mântuirea sufletului tău, ci mai degrabă, deşi poţi să te
izbăveşti din robie, tu de voia ta primeşte a sluji şi a suferi
supunerea, pentru ca să se slăvească
numele lui Dumnezeu prin tine", căci cel ce este slugă la om şi este cu
credinţă bună şi evlavie la Dumnezeu, acela este slobod şi fiind slobod iată
este robul lui Hristos. Iar a fi cineva rob de voia sa păcatului, sau mai bine
zis diavolului, este foarte rău şi pierzător lucru şi pentru trup şi pentru
suflet, căci însuşi Domnul a arătat că a sluji şi diavolului şi lui Dumnezeu
este cu neputinţă.
Deci fiind noi izbăviţi, prin Hristos, de păcat şi de robia diavolului,
trebuie să fugim în tot chipul ca să nu cădem iar robi. Au nu ştiţi ce răutăţi
ne-a făcut păcatul? Oare nu păcatul ne-a făcut ca să murim, fiind
nemuritori? Nu ne-a surpat din cer în această viaţă pământească şi necăjită?
Nu s-a născut şi se naşte toată răutatea din păcat? Pentru aceea să fugim de
el ca de foc. Să-l urâm şi să îmbrăţişăm fapta bună, care atrage
dragostea îngerilor spre oameni şi-i preface în îngeri luminaţi, şi nu
numai îngeri, ci şi
dumnezei, precum zice psalmul: „Eu am zis dumnezei veţi fi şi fii ai Celui
prea înalt, toţi". Iar puterea faptelor bune este înstrăinarea de lume
şi dragostea către Dumnezeu, căci nu poate cineva să slujească la doi
domni,
precum zice Hristos: Să slujească lui Dumnezeu şi lui Mamona, adică
iubirii de argint şi faptelor bune. Nu putem fi prieteni şi faptelor bune şi
răutăţii, căci ce împărtăşire are lumina cu întunerecul, sau Hristos cu
diavolul? Drept aceea este peste putinţă ca să iubească omul poftele
trupului şi să facă şi lucrurile faptelor bune. Iar de am ajuns la măsura
desăvârşită a bunătăţilor, să slăvim pe Dumnezeu, de la care vine tot darul
cel bun şi tot darul desăvârşit şi să stăm nesmintiţi şi neclintiţi în frica de
Dumnezeu. Iar de nu am ajuns încă la măsura săvârşirii, să ne nevoim până
mai avem vreme, întărindu-ne cu credinţa, înălţându-ne cu nădejdea,
legându-ne cu dragostea, strălucind cu ascultarea, luminându-ne cu
spovedania şi cu celelalte fapte bune, împodobindu-ne. Ca să fim cu fapta
monahi şi fii adevăraţi ai ascultării şi ai supunerii, ca nişte încercaţi în
Hristos, ca nişte slugi ale lui Dumnezeu, ca să petrecem şi viaţa aceasta
bine şi cu pace şi să dobândim şi bunătăţile veşnice, în Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
133
CUVÂNTUL 67
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI: DESPRE
MÂNTUITOARELE PATIMI ALE LUI HRISTOS ŞI
DESPRE SMERENIE ŞI RĂBDARE
Fraţilor şi părinţilor, această zi este sfântă şi cinstită, căci din
ea încep sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care a
suferit pentru mântuirea lumii, precum şi proorocul David a
propovăduit în
psalmul al doilea zicând: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele
au căutat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi boierii s-au
adunat asupra Domnului şi asupra unsului său", căci s-au adunat boierii
călcători de lege, evreii, şi sfat rău şi pierzător au sfătuit împotriva lui
Hristos Dumnezeul nostru. Şi Iuda ucenicul viclean s-a lepădat de dascălul
său şi cu sărutare vicleană L-a vândut vrăjmaşilor evrei. Aceştia L-au
legat şi L-au adus înaintea divanului pe Domnul lumii şi l-au întrebat
şi L-au cercetat, iar El cu multă smerenie răspunzând (o auzire
înfricoşată!) una din
slugile ce sta înainte l-a lovit cu palma peste obraz, zicându-i: „Aşa
răspunzi Arhiereului?" Dar El a suferit, zicând: „De am vorbit rău,
mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine de ce mă baţi?" Apoi a fost
necinstit de nelegiuiţi, batjocorit, scuipat, bătut şi apoi, pironit
pe cruce.
însă nici atunci nu S-a tulburat asupra ucigaşilor, ci Se ruga pentru ei
zicând: „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac", însă ei nu
s-au îndestulat cu câte necinstiri îi făcuseră, ci au adăugat şi
altele, adică cu
fiere şi cu oţet L-au adăpat şi nici cu omorârea Celui fără de moarte n-au
încetat mânia ce-I purta, ci L-au împuns în coastă cu suliţa. Acestea
sunt, pe scurt, înfricoşatele patimi ale lui Hristos.
însă cine le ascultă cu luare aminte şi cu tot sufletul, nu se aprinde
de mânie, nu se sminteşte, nu se mândreşte, nu pismuieşte, nici
vrăjmăşeşte pe
fratele său. Nu pofteşte să fie slăvit, ci se smereşte şi se numeşte pe sine
pământ şi cenuşă, doreşte să se împărtăşească de patimile lui Hristos, se
nevoieşte să moară pentru Hristos, ca să dobândească slava învierii Lui.
De aceea şi noi să avem îndrăznire fraţilor, într-un fel ne-am
împărtăşit de patimile stăpânului: că vedeţi unde suntem, fiind
izgoniţi
pentru mărturisirea pravoslavnicei credinţe, iar mai înainte am fost închişi
şi a curs sânge din noi din pricina multelor bătăi, şi unii din fraţi au murit
cu mucenicie în Domnul. Deci în aceasta să ne lăudăm, în acest dar, al
Domnului, însă pentru om fericirea nu este adevărată, fiindcă mintea
oamenilor lesne se întoarce şi se preface, şi fiindcă nu ştim ce va fi
până mâine, precum zice Solomon. Pentru aceea vă rog ca să staţi
neclintiţi şi
134
întăriţi în reaua pătimire pentru credinţa Evangheliei, ca şi cum am avea un
duh şi un suflet şi nu vă temeţi de înfricoşările vrăjmaşilor credinţei, nici să
fiţi stânjeniţi de la vreo faptă bună.
Ci mai vârtos să fiţi gata şi sârguitori la tot lucrul bun, ca nişte
slujitori ai lui Dumnezeu, în ascultare, în smerenie şi în răbdare, că mult se
cade a suferi ca să săvârşiţi voia lui Dumnezeu şi să câştigaţi viaţa de veci.
încă puţin, şi vine Domnul să odihnească şi să slăvească pe cei ce
s-au ostenit şi au pătimit mult pentru numele Lui cel sfânt. Vine şi
nu va zăbovi. De ce ne mâhnim pentru ispitele ce ne vin şi nu ne
mâhnim mai
degrabă, prin dragoste, pentru Domnul în toate zilele? Că zice Apostolul:
„De vom muri pentru numele Lui, vom vieţui în veci cu El şi de vom
suferi, vom împărăţi cu El în veci, iar de ne vom lepăda de El şi El
se va
lepăda de noi; de ne vom face necredincioşi, El rămâne de-a pururea
credincios, căci a se lepăda de Sine, nu poate". Să socotim, fraţilor, câtă
bucurie vor avea sfinţii, când vor vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos
venind din cer cu mulţime de sfinţi şi de îngeri şi-i va chema pe ei şi-i va
încununa cu bucurie nespusă, ca să fie împreună cu El în veci. Şi
dimpotrivă, câtă ruşine vor avea cei ce n-au ascultat Evanghelia şi
cei ce au defăimat sfintele Lui porunci, căci vor fi osândiţi la
chinul veşnic împreună
cu diavolul.
Deci socotind acestea totdeauna şi încă şi altele multe, cât timp
vieţuim aici, să curăţim sufletul nostru şi să-l luminăm cu lacrimile
pocăinţii de toată întinăciunea trupului şi a sufletului, făcând sfinţenie în
frica lui Dumnezeu, punând silinţă şi la alte fapte bune, urând toată fapta
rea şi săvârşind tot lucrul bun.
Să avem între noi dragoste frăţească, unul pe altul cinstind. La
săvârşirea pravilei noastre să fim cu osârdie şi după cum grăieşte
Apostolul,
să petrecem cu râvna Duhului aprinşi fiind, Domnului slujind, cu
nădejdea bucurându-ne, scârba suferind, cu rugăciunea
îndeletnicindu-ne, ca în această bună alcătuire şi viaţă bine plăcută,
să prăznuim şi Paştile de aici şi să ne învrednicim şi bunătăţilor
veşnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, a
Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
135
CUVÂNTUL 68
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA VINERI: DESPRE
ÎNFRICOŞATELE PATIMI ALE DOMNULUI
NOSTRU IISUS HRISTOS
Fraţilor şi părinţilor, omul cu evlavie totdeauna când îşi aduce aminte
de sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos se umile şte şi
lăcrimează, iar sufletul la mare smerenie se înalţă. Mai ales în aceste sfinte
zile poate cineva mai mult să se umilească, fiindcă în ele toate patimile lui
Hristos s-au săvârşit. Dar care sunt acestea? Sfatul cel omorâtor
făcut asupra Lui, când L-au prins, L-au legat şi L-au dus la judecată,
ca pe un om vinovat, starea înaintea lui Pilat judecătorul, cercetarea
şi întrebarea ce I s-au făcut la celelalte judecăţi - la Irod, la Ana
şi la Caiafa, bătăile de peste noapte, scuipările, sudălmile,
batjocurile, răstignirea pe cruce, pironirea
mâinilor şi picioarelor, gustarea fierii şi a oţetului, împungerea în coastă şi
celelalte câte a suferit Mântuitorul nostru, pe care lumea întreagă nu le
poate povesti, nici nu le poate spune cineva cum se cade, nu numai limba
omenească, dar nici măcar cea îngerească.
Să cugetăm, fraţilor, la această mare şi negrăită taină. Pe Cel ce
descopere ascunsurile inimilor şi nici un cuget omenesc nu-L înşeală,
pe El se sfătuiesc să-L omoare. Cel ce ţine lumea întreagă cu puterea
şi cu porunca Lui dumnezeiască se dă în mâinile păcătoşilor. Cel ce
porunceşte norilor să plouă pe pământ, se duce legat la judecată. Cel
ce a măsurat cerul cu palma şi pământul cu latul mâinii şi a alcătuit
munţii cu măsură şi
plaiurile cu cumpănă, este lovit cu palma peste obraz de o slugă. Cel
ce a împodobit pământul cu ierburi şi cu flori, cu tot felul de copaci
şi pomi,
poartă pe cap cunună de spini. Cel ce a răsădit în Rai pomul vieţii,
spânzură acum pe lemnul pierzării, îmbrăcat cu haină mohorâtă. O
vederi mari şi peste fire! Soarele le-a văzut şi şi-a pierdut razele.
Luna le-a văzut şi s-a
întunecat. A simţit pământul şi de frică cu totul s-a cutremurat şi s-a clătit.
Au simţit pietrele nesimţitoare şi s-au despicat. Toată lumea s-a tulburat şi
toată făptura s-a strămutat de patimile Ziditorului său.
Dar noi, ce vom face, fraţilor, dacă stihiile fără suflet şi fără simţire
s-au spăimântat, ca şi cum ar fi avut simţire, şi s-a prefăcut orânduiala lor
de frica Domnului, înaintea celor văzute. Noi oamenii cuvântători, care am
primit atâtea faceri de bine de la Dumnezeu şi pentru care Hristos a murit,
cum să nu ne umilim, cum să nu lăcrimăm în aceste zile; cum vom fi mai
nesimţitori decât dobitoacele şi mai neumiliţi decât pietrele! Nu aşa,
fraţilor, nu aşa, ci, mai de grabă noi, cu frică şi cu cutremur,, să
lăudăm şi
să slăvim dumnezeieştile patimi ale Mântuitorului Hristos şi Dumnezeul
136
nostru, schimbându-ne cu lăudată schimbare şi împreună cu stăpânul
suferind, întâi prin supunere şi prin tăierea voii, apoi prin omorârea poftelor
trupeşti. De vom socoti cu amănuntul, putem pricepe că datorie avem ca să
dăm toată dragostea lui Dumnezeu. Căci cine din noi pentru dragostea
vreunui prieten a fost închis, sau a murit pentru iubitul său? Dar
Dumnezeul nostru Cel bun, n-a pătimit una sau două, ci multe şi
nenumărate patimi a suferit numai pentru noi păcătoşii.
De aceea fericitul Pavel cu cuviinţă a grăit, aducând aminte de
acestea: „M-am încredinţat că nici însăşi moartea, nici viaţa, nici îngerii,
nici începătoriile, nici puterile, nici lucrurile acestui veac, nici
cele viitoare,
nici înălţimea, nici adâncimea, nici altceva, poate să mă despartă de
dragostea lui Dumnezeu cea în Hristos Iisus". Că Dumnezeu atâta dragoste
a arătat faţă de noi, încât pe Fiul său Cel unul născut L-a dat spre moarte, ca
nimeni să nu piară din cei ce cred în El, ci să aibă viaţă veşnică.
Pentru aceea şi sfinţii pofteau ca să dovedească oarecare răsplătire
lui Dumnezeu,
pentru atâta dragoste ce are către noi. Neavând ce să dea, unii şi-au dat
sângele lor, cum au făcut ucenicii, alţii îşi trudeau şi îşi istoveau trupurile
lor cu postul şi cu alte osteneli, cuvioşii şi drepţii, iar alţii au împărţit
bogăţia lor prin milostenie, cântând cu dumnezeiescul David: „Ce vom
răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă"? Deci, şi noi fraţilor să
rostim neîncetat această spusă cu dragoste şi cu tot sufletul nostru în toate
zilele adăugând osârdia şi nevoinţa spre lucrarea mântuirii noastre, ca
împreună cu sfinţii să ne facem moşteni bunătăţilor veşnice în Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Aimn.
CUVÂNTUL 69
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA DUMINICĂ A PAŞTILOR:
CUVÂNT ÎNAINTE LA PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
Părinţilor şi fraţilor iubitori de Hristos, ce este aceasta? Ce mare
strălucire luminează astăzi lumea şi împodobeşte astfel Biserica? Ce
s-a întâmplat de ne-am schimbat starea? Ieri eram posomorâţi şi
întristaţi, iar
astăzi în lumină şi bucurie suntem; ieri în scârbă şi astăzi în veselie; ieri în
suspinuri şi astăzi întru cântări de bucurie, întreb care este
pricina, care ne-a
adus această lumină şi bucurie? Hristos a înviat din mor ţi şi a dăruit tuturor
oamenilor înălţare la cer, a deschis Raiul şi a slobozit intrarea tuturor care
vor crede în El.
137
O, adâncime nemăsurată. O, înălţime, nesocotită. O, taină nouă ce
covârşeşte toată priceperea minţii, îngerii laudă mântuirea noastră
bucurându-se, proorocii dănţuiesc văzând împlinirea proorociilor lor; toată
lumea se bucură şi saltă duhovniceşte, căci a strălucit această zi
mântuitoare, a strălucit soarele în dreptate.
Cine poate lăuda cu vrednicie darul zilei, cine altul în afară de
Părintele nostru, vestitorul cel cu mare glas al milostivirii lui Dumnezeu,
din al cărui rost izvorăsc dumnezeieştile cuvinte ale Duhului, mai mult
decât râul Nilului, cel ce are mintea şi limba cu totul de aur, Hrisostom?
Numai el poate să mărească, să laude, să plesnească cu mâinile şi să
proslăvească învierea Domnului. Eu puţine cuvinte grăiesc, dar dascălul
este gata, să grăiască întocmai ca un ritor mare ce este şi iscusit la cuvinte
şi ca un clopot cu mare sunet al Sfântului Duh. Noi să fim gata să-l
ascultăm, ca şi noi să vedem astăzi, ce fel de daruri şi vrednicii făgăduieşte
să ne dea vestitorul pocăinţii, al doilea Mergător înainte Ioan.
„De este cineva creştin bun, şi iubitor de Dumnezeu, să se
îndulcească de acest praznic bun şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă,
să intre bucurându-se în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva
postindu-se, să-şi ia acum dinarul. De a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi
ia astăzi dreapta plată. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind
să prăznuiască. De a ajuns cineva numai după ceasul al şaselea, nimic să nu
se îndoiască că de nimic nu se va păgubi. De s-a lipsit cineva şi de ceasul al
nouălea, să se apropie, cu nimic îndoindu-se. De a ajuns cineva numai în
ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, căci milostiv fiind
stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi. Odihneşte pe cel
din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi.
Pe cel de pe urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie. Aceluia plăteşte
şi acestuia dăruieşte; faptele le primeşte, voinţa o cuprinde, lucrul îl
cinsteşte şi îndemnarea o laudă. Pentru aceasta intraţi toţi întru bucuria
Domnului nostru şi cel dintâi şi cei de al doilea luaţi plată.
Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi
cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit veseliţi-vă
astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni
să nu iasă flămând.
Toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţii. Toţi să luaţi bogăţia bunătăţii, nimeni
să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia de obşte. Nimeni
să nu se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit;
nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a slobozit pe noi moartea
Mântuitorului. A stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a
iadul cel ce S-a pogorât la iad;
Amărâtu-l-a pe el, gustând trupul Lui. Şi aceasta mai nainte apucând
Isaia a strigat: „Iadul s-a amărât, întâmpinându-te pe tine jos;
amărâtu-s-a, că s-a stricat; amărâtu-s-a, că s-a batjocorit;
amărâtu-s-a, că s-a omorât; amărâtu-s-a, că s-a surpat; amărâtu-s-a,
că s-a legat". Luat-a trup şi de Dumnezeu
138
s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ce a văzut
şi a căzut în ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este
iadule
biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii, înviat-a Hristos şi se bucură
îngerii, înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte, înviat-a Hristos şi nici un mort
nu este în groapă. Că Hristos sculându-se din morţi, începătorul celor
adormiţi S-a făcut; Aceluia este mărirea şi stăpânirea, în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 70
DESPRE ÎNĂLŢAREA MÂNTUITORULUI HRISTOS ŞI
DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA CU SFINTELE TAINE
Fraţilor şi părinţilor, astăzi a venit ziua cea prea luminată a
înălţării şi aceasta este sfârşitul iconomiei Domnului nostru Iisus
Hristos. Căci după ce toată voia părintească a împlinit şi a săvârşit,
atunci S-a înălţat în slavă,
de îngeri şi de oameni fiind proslăvit şi ne-a ridicat şi pe noi cu trup
omenesc, adică prin prea curatul Său trup, şezând în cele mai presus de
ceruri. Şi este bogăţia slavei Sale şi mărirea puterii Lui, că firea noastră
smerită şi de nimic a suit-o la scaunul împărătesc şi este închinată de toate
puterile cereşti şi îngereşti. Deci, fraţilor, aceasta socotind cu mintea
noastră, să ne cutremurăm şi să ne cucerim de mărimea darului lui
Dumnezeu şi să vieţuim cu vrednicie, ca să nu necinstim capul nostru, care
este Hristos. Fiind noi mădulare şi trup al Lui, ca într-un trup să fim şi să ne
facem împreună cu dânsul moştenitori în curăţenie, cu pricepere, cu
înţelepciune, cu îndelungă răbdare, cu suferinţă şi cu bunătate, în Duhul
Sfânt, în dragoste adevărată, în cuvântul adevărului şi în puterea lui
Dumnezeu, prin ascultare şi smerenie, prin silinţă şi pază. Nici un
cuvânt necuvios să nu grăim, ci fiind sfinţiţi în Domnul, nici un grai
să nu ne iasă
din gură împotriva poruncii, măcar de ar fi bun şi de trebuinţă. Că
acela ce spurcă trupul său, nu este mădular lui Hristos şi cel ce ţine
mânie nu este
mădular lui Hristos, nici vrednic de a se împărtăşi. Şi orice altă patimă de
va avea cineva, nu poate fi mădular lui Hristos.
Drept aceea trebuie fiecare să se cerceteze pe sine mai înainte ca să
nu fie necurat sau ţiitor de mânie; şi cunoscându-se pe sine curat şi
îndreptat prin spovedanie, aşa să se împărtăşească cu trupul şi cu sângele
lui Hristos. Pentru că cel ce se cuminecă cu nevrednicie mare păcat are,
fiindcă nu bagă în seamă trupul Domnului. De aceea şi mor mulţi, Pentru că
îndrăznesc cu nevrednicie să se împărtăşească şi pentru că nici în
slăbiciunea bolii lor nu se mărturisesc. De ne vom judeca noi înşine, nu ne
139
vor osândi, dar fiind judecaţi de Domnul, ne pedepsim, ca să nu ne
osândim împreună cu lumea. Deci trebuie să fim curaţi şi drepţi, ca să
ne numim cu vrednicie mădulare ale lui Hristos şi să ne împărtăşim
fără de osândă cu sfintele taine. Iar de se va întâmpla prin neluare
aminte să fim luptaţi ori de pofte rele, de mânie, de zavistie, de
ţinere de pismă, sau de ori ce alt păcat ce urăşte Dumnezeu (nu e de
mirare aceasta fiindcă suntem oameni, iar nu îngeri), îndată să ne
pocăim. Şi să venim iarăşi în starea cea bună, căci dacă
rămânem în răutate nu ne sfinţim, iar cel ce rămâne în păcat are osândă fără
milostivire şi dacă nu luăm aminte, moartea vine fără de veste şi ne răpeşte.
Iată ieri am mers să vedem pe episcopul bolnav şi l-am aflat în mare
întristare. Era cu totul aprins de căldura frigurilor şi de tot părăsit, căutând
încoace şi încolo şi nu avea de la nimeni nici un ajutor, fără numai ştiinţa şi
conştiinţa sa, bună sau rea. Oare nu vom pătimi şi noi asemenea? Şi
ceea ce am văzut este vis şi umbră pe lângă chinurile viitoare, pe
lângă focul
înfricoşat, care niciodată nu se stinge; pe lângă viermele care nu doarme,
întunericul care nu se risipeşte, legăturile care nu se desleagă, tartarul care
nu are margine, scrâşnirea dinţilor ce nu încetează şi celelalte pedepse,
toate fără de sfârşit. Deci, fraţilor acestea dacă le-am socoti şi nu
am voi să se defăimeze trupul nostru, nici n-am urî pe nimeni, nici
n-am întrista, nici
nu ne-am mânia, nici nu ne-am gâlcevi, nici n-am osândi, nici n-am
spune minciuni, nici altă răutate n-am face, ci am fi totdeauna în
pace şi umiliţi, cu lacrimi, blânzi şi cu dragoste unul către altul şi
am face cu bucurie toate
cele ce ni s-au poruncit ca să scăpăm de chinul veşnic şi să câştigăm viaţa
veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 71
ÎN DUMINICA CINCIZECIMII: DESPRE
POGORÂREA DUHULUI SFÂNT ŞI DESPRE
MOARTEA TICĂLOSULUI EUTROPIANOS
Fraţilor şi părinţilor, cu darul Duhului Sfânt ne-am învrednicit să
prăznuim şi această sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, care e după cum
a zis Hristos către ucenici: „De folos este nu numai vouă, ci şi la toată
lumea, ca să vie Duhul Sfânt, că de nu voi merge Eu, Mângâietorul (adică
Duhul Sfânt) nu va veni la voi, iară de voi merge Eu, voi trimite pe El
vouă, şi venind Acela, vă va povăţui pe voi spre tot adevărul". O,
mare minune a făgăduinţei şi a vredniciei! Nu a făgăduit să trimită
înger sau om,
ci pe însuşi Duhul Sfânt, cel de o fiinţă (că Tatăl a odrăslit şi pe Fiul şi pe
140
Duhul Sfânt). Deci S-a suit la ceruri Unul născut Fiul şi Cuvântul lui
Dumnezeu, împlinind voia părintească a lui Dumnezeu şi Tatăl şi atunci
S-a pogorât Duhul Sfânt, nu alt Dumnezeu, ci alt Mângâietor, precum este
scris. O, prietenie nespusă! O, dragoste negrăită a lui Dumnezeu către
oameni! Dumnezeu se face nouă mângâiere.
Duhul Sfânt mângâie sufletul scârbit şi amărât, ca să nu se îngreuieze
de întâmplările ce vin, precum mărturiseşte Apostolul zicând: „Din
afară
vrajbă şi război, dinlăuntru frică şi spaimă, dar Dumnezeu cel ce mângâie
pe cei smeriţi ne-a mângâiat pe noi cu venirea Apostolului Tit".
Mângâie şi întăreşte inima înfricoşată de draci, umplând-o de
bărbăţie, vitejie şi îndrăznire ca să nu se biruiască, precum zice
David: "Tu Doamne mi-ai
ajutat şi m-ai mângâiat". Mângâie gândul vrăjmaş, ca să se împace şi să se
astâmpere, precum mărturiseşte Apostolul, zicând: „Ne rugăm pentru
Hristos cel ce S-a rugat lui Dumnezeu pentru noi, rugămu-ne, pentru
Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu": Văzut-aţi bunătate şi smerenie
negrăită şi necercetată? Văzut-aţi dar nemăsurat şi neîncăput? Sus în
ceruri se roagă şi îmblânzeşte pe Tatăl pentru noi, precum este scris,
însuşi unul născut Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos Cel ce este de-a
dreapta Lui.
Aşijderea şi Duhul Sfânt jos pe pământ se roagă lui Dumnezeu şi-L
îmblânzeşte şi pe noi ne mângâie în multe chipuri. Deci ce vom
răsplăti
Domnului pentru aceste multe daruri ce ne-a dăruit, încă şi pentru ceea ce
adaugă Proorocul David în psalmul său: „ Toate oasele mele strigă şi zic,
Doamne, Doamne, cine poate vreodată să fie asemenea Ţie care izbăveşti
pe sărac din mâinile celor mai tari decât el şi pe cel scăpătat şi sărman de la
cei ce-l răpesc pre el". Şi iar zice: „Ajutorul meu dela Domnul care a făcut
cerul şi pământul". Apoi: „De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, întru puţin
s-ar fi pogorât sufletul meu în Iad". Şi iarăşi, „Domnul este mie ajutor şi nu
mă voi teme că va putea omul să-mi strice ceva".
Deci, de vreme ce avem pe Duhul Sfânt mângâietor şi ajutor, puterea
cea nebiruită, pe marele Dumnezeu care bate război tare pentru noi şi ne
ajută, să nu ne temem, nici să ne speriem fraţilor, de frica
vrăjmaşului. Să nu ne spăimântăm de vrăjmaşii noştri diavoli, ci
fiindcă avem pe însuşi
Dumnezeu ajutor nouă, se cuvine să suferim ostenelile noastre pustniceşti
mai cu bărbăţie şi din zi în zi să le sporim. Să nu ne temem de înşelăciunea
diavolului, nici să ne înfricoşăm de meşteşugurile lui cele de
totdeauna. Să stingem aţâţarea trupului, care dogoreşte şi arde casa
sufletului. Că pofta păcatului nu este bucurie, ci durere şi
întristare rea, nu este veselie, ci schimbare rea şi nebunie. Aceasta
o ştiu cei cari au căzut în tulburarea
dragostei trupeşti şi pocăindu-se şi-au întors dragostea către Dumnezeu.
Oare ce este mai dulce şi mai sfânt, decât dragostea dumnezeiască?
Omul acela este în trup, dar ca un om fără trup trăieşte în această
lume, vieţuind mai presus de cele văzute, aceluia valurile darului
Duhului Sfânt cu
141
blândeţe şi cu linişte îi saltă sufletul cu foarte mare bucurie.
Dar pentru ce ne biruieşte pe noi totdeauna dragostea poftei, încât
prefăcându-ne cu totul ne împilează cu faţa spre pământ, ne face numai trup
şi sânge şi ne înstrăinează cu totul de Dumnezeu? Au n-aţi auzit ce a
pătimit ticălosul Eutropian, de care acum auzim că a murit şi s-a îngropat?
Vai de ticăloşia noastră, că n-a luat moarte trecătoare, ci veşnică.
Căci împreunându-se cu Eva, împreună cu ea şi-a pierdut viaţa, şi
călcând pravila, s-a însurat. O, ce a pătimit ticălosul şi cum s-a
întunecat lumina minţii lui şi s-a ridicat darul lui Dumnezeu de pe
capul lui. Spuneţi-mi, nu a fost închis şi a pătimit şi el multe
împreună cu noi pentru mărturisirea sfintelor icoane? Nu s-a
învrednicit de dregătoria iconomiei în mănăstirea Sacudion? Nu a fost
bătut şi chinuit pentru credinţă, arătând atunci nevoinţă
prea lăudată şi răbdare minunată? Dar pe urmă, fiindcă era iconom şi
ţinea punga mănăstirii şi cele ce se punea în ea, înşelându-se cu
aurul şi
mândrindu-se cu iubirea de argint, a vândut pe Hristos, ca Iuda. Şi
dezbrăcându-se de făgăduinţa fecioriei, a cumpărat bubele lui Gheezi,
de
vreme ce şi-a cumpărat vii şi moşii, boi şi oi şi astfel a moştenit nu numai
bubele aceluia, ci şi chinul Iadului.
Vedeţi dar, fraţii mei, ce face iubirea de argint. Să fugim de această
patimă rea, de rădăcina tuturor răutăţilor, să fugiţi ca de un lucru
stricător şi
vânzător de suflet. Vedeţi ce a făcut necredinţa. Să fugim de întunerecul
care risipeşte unimea şi prietenia cu stăpânul Hristos Dumnezeul
nostru. Să fugim şi de toată patima rea, care se luptă cu sufletul; de
mânie zic, de
zavistie şi de iuţime. Acela, fiindcă se iubea pe sine şi credea cugetului său
şi fiindcă nu primea sfat de la nimeni, ci umbla de capul său, şi nu băga în
seamă nici nu se supunea altui frate, a pătimit aceasta. Fugiţi de
singurătate, de voiţi să scăpaţi de mânia lui Dumnezeu, căci zice
dumnezeiasca
Scriptură: „ Vai de cel ce este singur, că de va cădea în vreun păcat, n-are
cine să-l ridice". Aşa a pătimit şi ticălosul Eutropian, că de ar fi
avut pe cineva cu el, n-ar fi căzut, sau l-ar fi ridicat din cădere,
s-ar fi pocăit şi şi-ar
fi plâns păcatul. Dar neavând pe nimeni s-a pierdut şi sufleteşte şi trupeşte
şi a mers la locul pe care l-a iubit.
De plângere şi de întristare este povestirea, fraţilor, de frică şi
cutremur este pilda. Drept aceea zice Scriptura: „Cel ce se socoteşte că şade
bine şi se află în feciorie şi sfinţenie, să ia aminte ca să nu cadă".
Cel ce aleargă, cu luare aminte să fie ca să nu se împiedice şi să
cadă; că şi acela
mai-nainte alerga, dar pe urmă a dat de prăpastie. Mai înainte toţi îl
socoteau ca un înger zburând, iar pe urmă dormitând şi slăbind, din
osteneală a căzut. Şi pricina este, iubirea de argint. Deci, fraţilor,
de n-ar fi
fost izgonirea asupra noastră, nici eu n-aş vorbi despre iubirea de argint.
Dar pentru că ne-a risipit pe unul aici şi pe altul acolo, fiindcă
avem purtarea de grijă de ale vieţii noastre, pentru aceea trebuie să
ne păzim bine,
142
să nu cădem în înşelăciunea iubirii de argint. Pentru aceasta nu vrea
iubitorul de argint să dobândească viaţa de obşte, ca să înmulţească
argintul. Cu această pătimire orbindu-se, nu vrea să aibă dragoste pentru
fraţii lui. Pentru aceea nici picioarele lui n-au odihnă, ci înconjură şi umblă
ici şi colo ca şi căţeluşii cei mici, doar de vor câştiga vreun ban de la vreun
creştin. Din aceasta unii şi-au câştigat slugi pentru desfătarea patimilor şi
au pierdut vrednicia şederii de-a dreapta stăpânului. Iar alţii adună şi pun la
păstrare haine şi îmbrăcăminte peste trebuinţa lor; alţii se fac cumpărători şi
vânzători, se bucură de câştig şi dobânzi necuvioase.
Vedeţi, fraţilor, judecata lui Dumnezeu, vedeţi ochiul neadormit al
lui Dumnezeu pe care nu-L înşeală nici un lucru, fie că se săvârşeşte
în lăuntrul inimii, fie pe dinafară. Vedeţi întâmplarea morţii,
fraţilor, că şi
acum au murit doi, Timil şi Varnava şi mai înainte alţii, şi se duc unul, câte
unul. Drept aceea vă rog, să nu vă găsească moartea şi pe voi negătiţi şi
neîndreptaţi; că lucru mai înfricoşat şi mai cu amar, decât să se depărteze
cineva de dragostea lui Dumnezeu şi să se lipsească de împărăţia cerurilor,
nu este. Osândă şi pedeapsă veşnică este pe care nu o va putea suferi omul,
şi numai să socotească cineva pedeapsa până nu ajunge s-o cerce (de nu va
avea fapte bune plăcute lui Dumnezeu) şi simţi iuţimea chinurilor viitoare.
Deci ca să putem şi noi smeriţii să scăpăm de mânia lui Dumnezeu,
care vine asupra fiilor neascultători, să facem lucruri bune, ca să se bucure
Dumnezeu de faptele noastre. Măcar de acum înainte să ne curăţim,
întinerindu-ne sufletul cu vrerea lui Dumnezeu căci aproape este
Dumnezeu de cei ce-L cheamă în adevăr, în toate zilele să ne pocăim şi
Dumnezeu iartă greşalele noastre şi ne dăruieşte viaţa veşnică, pe care să ne
învrednicim a o dobândi în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava şi
puterea împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 72
LA ÎNAINTE PRĂZNUIREA SCHIMBĂRII LA FAŢĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
SĂ PĂZIM NEÎNTINATE FRUMUSEŢEA SUFLETULUI ŞI FECIORIA. DESPRE POCĂINŢĂ
Fraţilor şi părinţilor, mai înainte prăznuirea Schimbării la Faţă
învrednicindu-ne a o săvârşi astăzi, să facem începătura învăţăturii de la
acest sfânt praznic, cu puţine cuvinte împlinind datoria ce avem. Dar
să ştiţi că toate praznicile împărăteşti şi tainele venirii în trup şi
descoperirii lui
Hristos Mântuitorul nostru se săvârşesc pentru aducerea aminte a vremii
143
când S-a născut, când S-a botezat, când S-a îngropat, când a înviat a treia
zi, când S-a înălţat în slavă. Iar sărbătoarea Schimbării la Faţă însemnează
starea de apoi a veacului viitor. Căci precum acum a strălucit faţa Lui ca
soarele şi hainele Lui s-au făcut albe ca lumina zilei, aşa se va pogorî din
ceruri, ca un fulger, cu putere multă şi cu slavă înfricoşată să judece toată
lumea.
Şi după cum erau cu El la Schimbarea la Faţă, în muntele Taborului,
Petru, Ioan şi Iacob, aşa vor fi atunci cu Hristos sfinţii în împărăţia
cerurilor, ca să moştenească pururea bunătăţile cele nespuse.
Cine este atât de harnic, iscusit şi vrednic, ca să ajungă la acea
bucurie, fără numai cel ce are viaţă curată şi neîntinată. Căci
Dumnezeul nostru fiind curat şi lumină necuprinsă şi necovârşită,
primeşte pe cei curaţi
şi sfinţi. Şi cum ne-a dăruit sufletul curat din început, aşa îl cere de la noi,
curat. Iar fiindcă l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, ştiut lucru este că
l-a alcătuit cu frumuseţea desăvârşit, ca o împărăteasă a podoabei
dumnezeieşti. Acest lucru cunoscând proorocul zice: „Doamne în voia Ta
dăruieşte sufletului meu putere şi frumuseţe", adică să nu se întoarcă
spre
patimile rele ale păcatului şi făcându-se urât să se lipsească de câştigarea
darurilor dumnezeieşti. Deci, de vreme ce de la Dumnezeu ni s-a
încredinţat sufletul frumos şi bun şi îl avem ca un zălog şi odor, trebuie să-l
întoarcem lui Dumnezeu cinstit şi fără prihană, în ziua judecăţii.
De aceea, fraţii mei, vă aduc aminte, ca frumuseţea fecioriei să o
iubim şi să o păzim, şi să nu dăruim mintea şi dragostea inimii noastre
frumuseţii lumii, nici frumuseţii trupului şi a sângelui, că acestea nu sunt
frumuseţi adevărate, ci idoli ai frumuseţii, şi mai ales stricăciune şi
putreziciune.
De asemenea, dacă ne gândim la sfârşitul lucrurilor, ştim că cel ce
este astăzi luminat şi frumos la faţă, mâine se pune în mormânt şi miroase
şi toţi fug de dânsul. Tot aşa nici o bunătate nu are firea omenească, afară
de fapta bună pe care trebuie să o iubim cu tot sufletul. Fiindcă de multe ori
se întâmplă să alunece sufletul în păcate, şi atunci se face negru şi urât cu
gândurile rele, căci peste putinţă este să nu se rănească cineva, Pentru că
cine poate să se laude că atunci are inima curată. Dar, deşi greşim, să ne
îndreptăm şi iar să ne întoarcem la starea dintâi, ca nu cumva zăbovirea
răutăţii să nască moarte. Nimeni să nu zică vreodată: multe păcate am făcut
şi nu pot ca să mă curăţ, ci să asculte ce zice proorocul: „De va fi păcatul
vostru roşu ca sângele, îl voi albi ca lâna". Vedeţi, fraţilor, iubirea de
oameni a lui Dumnezeu! Nu numai curăţeşte pe păcătos, ci îl şi
înfrumuseţează, de se va pocăi, lucru despre care avem multe pilde.
întâi avem pe David proorocul, care căzuse în păcatul desfrânării şi
al uciderii şi n-a căzut în deznădăjduire, ci îndată s-a pocăit şi mult a plâns.
Drept aceea a luat iar darul proorocirii ce avusese mai înainte. Manase,
144
împăratul evreilor, multe răutăţi a făcut, că cinci zeci şi doi de ani
a fost închinător la idoli, şi fiindcă s-a pocăit, a aflat mântuire.
Mai marele apostolilor, Petru, după a treia lepădare, fiindcă a plâns
cu amar, iarăşi a
luat darul apostolesc. Maria egipteanca (lăsând pe alţii, mulţi) n-a întrecut
toate muierile în desfrânare? Dar fiindcă s-a pocăit din toată inima, atât s-a
învrednicit darului dumnezeiesc, încât umbla pe deasupra apelor ca pe
pământ.
în scurt, nu este nici o îndreptare pentru cel ce vrea să se mântuiască,
fără numai de nu va dori mântuirea şi din bună voia lui va vrea ca să se
osândească. Dar pentru ce să murim cu moarte veşnică şi să nu iubim viaţa?
Stăpânul nostru cel bun pururea strigă şi zice tuturor, veniţi către mine toţi
cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi, iar noi nu voim să
lepădăm greutatea păcatelor de deasupra noastră. Acelaş Domn zice: „Eu
sunt lumina lumii, cel ce urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea
lumina vieţii", şi noi umblăm pe drumul cel întunecat. Faptele noastre
vădesc că pe căile lui Dumnezeu nu voim să umblăm. Deci cu dreptate
vom auzi: „Fugiţi de la mine şi vă duceţi în văpaia focului, în văpaia
ce aţi aprins-o înşi-vă, că cei ce fac acestea nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu". Dar să nu dea Dumnezeu să fie la noi, căci
voi sunteţi prietenii
mei, zice Domnul, de veţi face câte vă poruncesc eu. Pentru aceea toate
cele poruncite nouă, cu toată voia noastră, trebuie să le împlinim ca să ne
învrednicim a fi prieteni lui Dumnezeu şi să moştenim împărăţia cerurilor,
în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 73
LA ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU:
SĂ PRĂZNUIM DUHOVNICEŞTE ŞI SĂ DORIM
ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
Fraţilor şi părinţilor, târguri se fac în multe părţi după vremi, cum se
fac acum în Nicomidia. Oamenii se duc la acestea ca să vândă şi să
cumpere, şi apoi se risipeşte adunarea şi se strică târgul în puţină vreme.
Tot aşa şi viaţa fiecărui om este vremelnică. Dar bâlciul sufletesc unul şi
nestricat este, iar neguţătoria nu se face cu aur, cu argint, cu haine
şi cu alte
lucruri pământeşti, ci cu mântuirea sufletului, cu viaţa veşnică, cu împărăţia
cerească. Pentru acesta s-ar cădea să avem mai multă grijă, fiind
marea noastră datorie, însă oamenii puţin grijesc de aceasta, ci se
îndeletnicesc cu
toată osârdia de cele trecătoare şi vremelnice ale lumii şi îşi cheltuiesc toată
145
viaţa fără de folos.
Dar noi, fraţilor, să nu pierdem neguţătoria cea bună, adică mântuirea
sufletului, ci auzind pe Domnul zicând: „că împărăţia cerurilor este în
inima voastră ", să ne nevoim în toate zilele ca să o câştigăm. Nu cu
argint sau cu aur, ci cu credinţă dreaptă şi cu viaţă curată, cu
ascultare şi cu
răbdare, cu smerenie şi cu blândeţe şi peste toate, cu dragostea care adună
şi leagă toate gândurile într-o unime desăvârşită. Acest lucru L-a zis Hristos
în Evanghelie: „Că asemenea este împărăţia cerurilor cu omul neguţător,
care căutând mărgăritare bune şi aflând un mărgăritar de mult preţ, a mers
de şi-a vândut toată avuţia sa şi a cumpărat acel mărgăritar
nepreţuit". Deci, fraţilor, pricepeţi bine, că voi sunteţi neguţătorii
buni, care aţi lăsat toate
lucrurile voastre, bucuria lumii şi toate celelalte din lume şi în locul lor aţi
cumpărat binele nepreţuit, mărgăritarul de mult preţ, pe Iisus Hristos
Dumnezeul nostru, fiindcă aţi primit crucea şi aţi venit pe urma Lui, în
sfinţenie şi dreptate.
Deci, fiindcă la orice ţară se face bucurie şi veselie, să fim şi noi
veseli, treji, cu priveghere la acest praznic dumnezeiesc, agoni sind
mântuirea noastră. Iar neguţătorul iscusit toate le dă pentru mântuire şi
niciodată nu se îndărătniceşte. Bunul cumpărător primeşte necinstea în
locul laudei. Bun câştig are cel care face acest lăudat schimb, adică dă
sângele său şi primeşte Duh dumnezeiesc prin răbdare şi prin supunere.
Dar fiind cuvântul nostru pentru slujbe, vă sfătuiesc să nu ne arătăm
cu nebăgare de seamă către fraţii care se află în slujba bucătăriei,
că mult se ostenesc, nici să mâhnim cumva pe ceilalţi care poartă
greutatea altora, ci întocmai cu noi să-i socotim şi astfel împlinind
legea lui Hristos prin dragoste, să mângâiem şi pe cei ce grijesc de
cele trebuincioase mânăstirii, socotindu-i ca nişte buni iconomi în
Domnul, încă să cinstim şi pe cei ce se ostenesc, cu smerenie, la
cântările bisericii, că au plată mai multă decât toţi.
Aţi văzut şi aţi priceput ce este viaţa călugărească, neguţătoria fericită, cu
care au neguţătorit sfinţii noştri părinţi cu multă bucurie. Şi noi
neguţătorind bine, cu bucurie ne vom întoarce la locaşul nostru,
precum
cântă fericitul David: „întoarce-te suflete al meu la odihna ta, că Domnul
te-a miluit". Acest glas, toţi să ne învrednicim a-l zice la ceasul morţii şi să
câştigăm viaţă veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava
şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum, şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
146
CUVÂNTUL 74
DESPRE HARUL ŞI MAREA DRAGOSTE A LUI
DUMNEZEU PENTRU NOI, DESPRE VRĂJMĂŞIA
DIAVOLULUI ŞI DESPRE SMERENIE
Fraţilor şi părinţilor, astăzi este începutul anului şi Evanghelia ce
se citeşte, zice aşa: „Duhul Domnului este asupra mea, prin care M-a
uns şi M-a trimis să binevestesc săracilor, să tămăduiesc pe cei
zdrobiţi cu inima,
să vestesc robilor slobozenie şi orbilor vedere, celor zdrobiţi, tămăduire şi
să vestesc an primit Domnului". Adică Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, a
fost trimis de Tatăl pentru iertarea şi mântuirea lumii, ca noi orbii să
vedem, noi robiţii să ne slobozim, noi smintiţii să ne îndreptăm. Iar
orb este cel ce caută veselia şi petrecerea lumii acesteia, rob este
cel supus gândurilor netrebnice şi stricat este cel sfărâmat de
păcate. Pe aceştia toţi
Domnul îi vindecă nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte şi nu numai atunci
când era cu trupul pe pământ, ci şi acum, fiind cu noi în chip nevăzut, El ne
învaţă şi ne iartă păcatele şi tămăduieşte orice boală şi neputinţă.
Deci cel ce vine cu credinţă va lua blagoslovenie de la Domnul şi
milostenie de la
Dumnezeu Mântuitorul lumii.
O, nemărginită iubire de oameni a lui Dumnezeu. Din ceea ce nu era,
ne-a făcut, iar căzând prin călcarea poruncii, ne-a ridicat şi ne-a dat ca al
treilea dar, viaţa călugărească. Şi încă ne-a mai adăugat pocăinţa.
Căci după ce greşim, nu se mânie pe noi, nici ne urăşte, ci ne
primeşte cu sărutare şi
cu bucurie, ca pe fiul prea desfrânat. Şi fiind amărâţi de diavolul, ne
mângâie, alergând, ne îmbrăţişează, ostenind, ne ajută şi răniţi fiind, ne
vindecă. Iar când suntem în primejdie de a cădea în adâncimea iadului,
apucă mai înainte şi ne mântuieşte cu iubirea Sa de oameni. Deci, cu
dreptul se cade să zicem: de nu ne-ar fi ajutat Domnul, curând s-ar fi
cufundat sufletul nostru în iad. Dar întinzând mâna ne-a întors din
cădere şi
ne-a ajutat. Fiecare cunoaşte în câte ispite, păcate şi morţi am căzut
şi cum îndată am aflat pe Dumnezeu ca Mântuitor al scârbelor noastre.
Că aşa păcătoşi cum suntem, se milostiveşte de sufletele noastre şi ne
hrăneşte
prea Bunul Dumnezeu şi trupeşte, cu rodurile pământului de peste an, şi
sufleteşte, cu preacuratele lui taine. El ne chiverniseşte mai mult
decât mama şi tatăl. Căci mama hrăneşte cu lapte pruncul până la o
vreme, dar Dumnezeul adevărat şi Părintele milostiv ne dă de mâncare
şi băutură Trupul său şi Sângele său, şi aceasta de-a pururea.
O, mărime negrăită a darurilor Sale către noi. Pe Domnul care are
atâta dragoste către noi, cum să nu-L iubim şi noi, cum să nu facem
voia
147
Lui; cum să nu ne lipim de El pururea! Căci de nu vom face aşa, oare
nu va striga cerul? Pământul nu va suspina? Şi chiar pietrele ne vor
mustra pentru neomenia şi nesimţirea ce avem către făcătorul de bine
Dumnezeu. Ca să nu fie aceasta, fraţii mei, să avem şi să păstrăm
dragostea Lui pururea şi s-o
urmărim. Să fugim de diavolul, că precum făcătorul de bine pentru facerile
de bine trebuie iubit, aşa vicleanul pentru răutatea lui trebuie urât.
Că acest diavol strică şi prăpădeşte viaţa noastră. El este ucigător
de oameni din
început, precum a zis Hristos. El a împărţit neamul omenesc în milioane de
cugete şi eresuri. El ne-a vânat cu multe feluri de păcate şi pofteşte să
înghită toată lumea. Pe acesta de nu-l vom urî cu vrăjmăşie, nu se va afla
mai mare pedeapsă decât să ne chinuiască şi să ne pedepsească precum ni
se cade, pentru că pe vrăjmaşul nostru, îl avem prieten şi pe ucigătorul
nostru, îl iubim. Deci să fugim cât este cu putinţă de el. Iar fuga de el stă în
oprirea de a mai face lucrurile lui rele şi a nu primi gândurile spurcate,
după cum prieteşugul cu Dumnezeu stă în lucrarea faptelor bune.
Drept aceea, binele sufletului nostru îl vrem, slujind lui Dumnezeu
cu toată smerenia şi blândeţea, ştiind că orice faptă bună care se face fără
smerenie, este pierdută. Deci cei ce au cuget mândru, să se smerească sub
mâna puternică a lui Dumnezeu; cei ce fac binele, încă şi mai mult să se
nevoiască. Şi aşa alergând toţi să ajungem la limanul mântuirii, să ne facem
moştenitori împărăţiei cereşti, în Hristos Iisus Domnul nostru a Căruia este
slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 75
Să FLĂMÂNZIM, SĂ ÎNSETĂM ŞI SĂ
SUFERIM, PÂNĂ LA MOARTE, ORICE
SCÂRBĂ, AŞA CUM AM FĂGĂDUIT
Fraţilor şi părinţilor, din pricina bolii ce am suferit, pentru păcatele
mele, am încetat să vă învăţ, după obicei. Dar, de vreme ce acum mi
s-a însănătoşit trupul ticălos, măcar că nu s-a îndreptat bine de
friguri, am
socotit de trebuinţă să încep iar slujba mea. Adică să vă aduc aminte cele
trebuitoare şi să vă învăţ cele de folos, ca pe nişte iubiţi fii, născuţi prin
Duhul Sfânt, să deştept şi să înnoiesc în toate zilele mintea înţelegătoare a
sufletelor voastre, măcar că încă n-am dobândit acest dar.
Lucraţi aşadar, precum zice Domnul, nu lucrare stricătoare, ci ceea
ce rămâne în viaţa veşnică, adică poruncile şi dreptăţile Lui, „cugetând în
legea Sa ziua şi noaptea, aşa ca să vă faceţi ca pomul răsădit lângă
148
izvoarele apelor, precum zice David, care îşi va da rodul lui la
vremea sa şi frunza lui nu va cădea (în veacul viitor); însă nu aşa
păcătoşii, nu aşa; ci ca
praful pe care-l spulberă vântul după faţa pământului". Deci păcătoşi sunt
nu numai păgânii, ci şi călcătorii de poruncile lui Dumnezeu. Şi ca să
întoarcem cuvântul spre noi cari petrecem viaţă de obşte, păcătoşii
sunt neascultătorii, mândrii, trufaşii, îndrăzneţii, încă şi cei ce
mănâncă întru ascuns, nemulţumitorii, cei ce se împodobesc,
ispititorii, leneşii, beţivii; cei
ce urmează voilor lor cu osârdie şi încă cei ce caută cele netrebnice.
Căci nu sunt destoinici darurilor ce le-au dat Dumnezeu, ci stăruie în
păcate şi se
îndreptează către patimile lor. în scurt, încetând a se nevoi pentru suflet,
iubesc patimile trupeşti. Se fac robi diavolului şi se îngrijesc numai
de băuturi şi de bucate, pe care în zadar le mănâncă, căci defaimă
vinul şi bucatele, socotind ca mijloc de îndreptare firea, obiceiul şi
boala.
O, de s-ar fi îmbolnăvit aceştia de splină, de idropică ori de
umflătura pântecelui, ca să moară şi să scape de cea mai rea boală, a
nemulţumirii şi a cârtirii. Fiindcă cei care cer în tot timpul bucate
şi băuturi,
gustări şi rachiu au uitat, ticăloşii, că s-au făgăduit lui Dumnezeu, în ziua
cea dintâi când au venit şi s-au legat înaintea mărturiilor văzute şi nevăzute,
să flămânzească, să înseteze şi să sufere scârba şi nevoia, boala şi
izgonirea, pedeapsa şi moartea, iar acum se ceartă la alegerea vinului şi
bucatelor. Dar pentru că şi-au bătut joc, vor fi necinstiţi, şi pentru
că au socotit că Hristos nu vede şi nu ţine seamă de cuvintele şi
mărturiile lor, teamă îmi este că-i va lăsa să cadă în nebunie, şi
atunci vor face toate faptele rele şi stricătoare.
Cei care sunteţi în acest fel de patimă, întoarceţi-vă, sau mai bine
zis, deşteptaţi-vă din somnul adormirii sufletului, din nebăgarea de
seamă a
celor dumnezeieşti şi din slăbiciunea voastră şi vă înfierbântaţi cu dragostea
lui Dumnezeu, ca să risipiţi răceala sufletelor voastre, îmbrăcaţi-vă cu frica
Domnului, primiţi învăţătura şi vă înarmaţi cu pavăza dreptăţii împotriva
desfătărilor. Primiţi cu cuvenita mulţumire orice vi se va pune
înainte, fie bucate, sau peşte, sau lapte, fie chiar numai pâine şi
buruieni, sau orice altă legumă ce se va întâmpla; fie fără de
untdelemn, fie fără de îndulcire, toate cu bucurie să le primiţi. Iar
când se va întâmpla un pahar de vin sau cel
mult două, să le socotiţi drept mare mângâiere, măcar că cel smerit şi cu
frica Domnului şi acestea le socoteşte drept desfătare şi se teme ca nu
cumva prin hrana aceasta să se lipsească de bunătăţile veşnice.
Cât despre mine, socotesc că hrana şi băutura ce mi s-a dat la
neputinţa mea îmi va fi spre osândă şi, credeţi-mă (deşi grăiesc nebuneşte),
că de nu m-ar supăra marele bold al ascultării obştei şi datoria
purtării de grijă şi a chiverniselii voastre după cuvenita socotinţă,
niciodată n-aş schimba hrana şi obiceiul meu, până când s-ar pogorâ în
iad sufletul meu.
Dar am mâncat şi am băut şi încă din multe feluri. Şi ca să grăiesc iarăşi ca
149
un nebun, cu durere, cu suspin şi cu amărăciune mâncăm, întâi din pricina
nevredniciei mele şi apoi pentru grija neputinţelor voastre şi pentru lipsă,
măcar că prin darul lui Hristos, avem şi aveţi cele de trebuinţă.
în adevăr, daţi slavă lui Dumnezeu că şi vin am băut şi untdelemn şi
peşte am mâncat şi de boală ne-am căutat şi ne-am vindecat, nu odată
sau
de două ori, ci în toate zilele. Pentru acestea toate, o nerecunoscătorilor, să
nu mulţumim şi să nu dăm slavă lui Dumnezeu? Nu socotiţi, că n-am adus
nimic în mănăstire şi nici din slujba noastră nu câştigăm nimic? Căci
suntem ca nişte sfecle fierte, sau ca nişte cepe îmbrăcate, ori ca
nişte coşuri
goale care se poartă de colo până colo numai spre vedere. Iar cât
despre slujbă, nici de paza nopţii nu suntem harnici, nici de slujba
mesii vrednici,
nici măcar pentru orice altă treabă, pe care ar putea să o facă un copil mic,
ori unul cât de bătrân, nu suntem destoinici. Şi încă nu socotim că
poate suntem noi cei mai mici şi că sunt alţi fraţi mai cinstiţi decât
noi. Iar părinţii cu adevărat, unii afară, alţii înlăuntru, iarna în
răceală, vara în dogoreală,
supuindu-se ca nişte slugi: sapă, ară, răsădesc, pun în grădină, taie lemne,
cioplesc, macină la moară, fac bucate, înălbesc pânze, spală rufe, se
ostenesc la toate, slujesc orice slujbă, merg pe jos prin oraşe, la metoace
sau la munte, cumpărând şi vânzând. Şi fac acestea suferind orice scârbă şi
orice greutate cu bucurie. Cu adevărat a acestora este împărăţia cerurilor.
Iară tu, orbule, vicleanule şi deznădăjduitule, ia seama să nu auzi în ziua
aceea: „Legându-i lui mâinile şi picioarele, aruncaţi-l în focul cel dinafară".
Vai de voi, vai de voi, că defăimaţi pe Dumnezeu, pentru că nu vă
pedepseşte degrab.
Cu adevărat pentru voi grăieşte David: „Zis-a nebunul în inima sa nu
este Dumnezeu", pentru că vă stricaţi şi vă întinaţi cu fapte necuvioase şi
nu faceţi nici o bunătate. Dar Domnul din cer vede în toate zilele cine este
înţelept şi cine îl cercetează pe El, pe unii îi scrie în cartea vieţii, iar pe
ceilalţi îi şterge.
Frică îmi este să nu vie sfântul David, ca să cânte şi pentru noi ceea
ce vi se cuvine, deosebeşte-i pe ei în viaţa lor, adică pe cei răi de cei buni.
înţelegeţi acestea cei ce nu vă aduceţi aminte de Dumnezeu, ca nu cumva
să vă răpiţi fără de veste şi nu va fi cine să vă izbăvească.
Iar pe mine, nebunul, iertaţi-mă prea iubiţi fii, pentru că fiindu-mi
milă de voi am grăit acestea din dragoste, socotind că mai de folos este să
vă mustru cu vorba, decât să cercaţi bătăile veşnice ale chinurilor fără de
sfârşit. Din care toţi să ne izbăvim, cu darul lui Dumnezeu a Căruia este
slava şi puterea în veci. Amin.
150
CUVÂNTUL 76
DESPRE ADUNĂRILE RELE ŞI DESPRE VORBELE
CARE ADUC PIERZAREA SUFLETELOR
Fraţilor şi părinţilor, iarăşi ispită, iarăşi supărare! Iar eu, smeritul, în
plâns şi mâhnire. Căci iubiţii mei s-au smintit, au lovit cu piciorul şi au
căzut jos cei ce zburau pe sus; cei ce păreau a fi înţelepţi s-au întunecat; cei
ce prin îndelungată vreme cu nevoinţă şi sudori câştigaseră multe bunătăţi,
într-un ceas s-au păgubit de toate. Şi au răsărit mie în loc de vie, mărăcini;
în loc de bucurie, amărăciune şi în loc de câştig, pagubă. Nu ştiu ce să zic,
sau ce să grăiesc pentru căderea şi sfărâmarea fraţilor mei, sau numai să şed
şi să plâng şi să zic ceea ce s-a grăit (de vreme ce lucrurile se aseamănă)
„oare cine se va mântui Doamne".
în adevăr nu se cade a lăuda pe om mai-nainte de moarte, că nu cu
lesnire poate săvârşi calea mântuirii, nici scăpa de meşteşugurile diavolului,
ca să se îngrijească până la ceasul morţii. Acest lucru ştiindu-l sfântul
părinte care ajunsese la ceasul morţii, când îi zicea diavolul, acum ai scăpat
de mine, a răspuns: „încă nu ştiu bine". Atâta era de înfricoşat, că nici în
acel ceas nu se încredinţa că este afară de primejdie, măcar că ajunsese la
mari măsuri prin lăudatele lui osteneli şi strădanii. Iar noi dacă şedem cinci
sau zece ani în mănăstire, dacă învăţăm ceva din orânduielile mănăstirii,
sau deprindem pe de rost puţine cuvinte din Scriptură, dacă facem câtva
metanii, dacă postim câtva, sau ne rugăm cândva, socotim că toate le-am
săvârşit, ne trufim şi ne mândrim. Pentru aceea cădem ca nişte frunze şi
oasele noastre se sfărâmă în iad, şi până nu ne dezrădăcinăm, ne uscăm.
Suntem înţelepţi în necunoştinţă şi cuvântători în cele ale cuvântului, ne
facem dascăli râvnitori şi cucernici şi gândim că numai noi ştim tot
adevărul. Pentru aceea ni se întâmplă unele ca acestea; pentru aceea primim
întunerecul în loc de lumină; pentru aceea ca din Rai ne izgonim din curtea
lui Hristos şi din turma lui.
Deci fraţilor, luaţi aminte şi nu pierdeţi strădania voastră puţin câte
puţin şi risipind bogăţia sufletului vostru să ajungeţi la mare sărăcie. De
aceea cădeţi în patima mutării din loc în loc şi a nestatorniciei, şi acestea le
pătimiţi pentru că vorbiţi între voi şi ascultaţi unul de altul şi vă învoiţi
între voi, nesilindu-vă să vă îndreptaţi, fie singuri, fie spunându-mi mie
pricinile, ca să luaţi îndată cuvenita datorie. Pentru aceea, cădeţi şi vă
sfărâmaţi, şi nu ştiu ce va fi până în sfârşit vouă care umblaţi astfel. Bune
sunt acestea? Vă adunaţi şi vă sfătuiţi ca să vă stricaţi sufletul. Pentru ce
când auziţi acestea nu fugiţi ca de foc şi ca de şarpe de cel ce le grăieşte? Ci
151
cu părere de bunătate, adică pentru ca să nu smintiţi frăţia, pârându-l la noi
pe unul ca acela, vă faceţi ucigaşi şi vărsaţi sânge nevinovat, care se va cere
sufletelor voastre.
Iată dar, fraţilor, iar vă poruncesc precum v-am mai poruncit cu
durere şi cu mâhnire: auzi, zice, cerule şi ascultă pământule. Să nu vă mai
îndreptăţiţi de acum, să nu vă mai căutaţi pricini; să nu zică cineva că n-a
ştiut, pentru că aţi învăţat şi aţi ştiut, şi aţi auzit că toate sunt
curate la cei
curaţi. Voi spre pierzarea mea vă sârguiţi, cum văd. Fiindcă vă rupeţi şi vă
despărţiţi de Dumnezeu, prin lepădarea făgăduinţei voastre din început.
Dacă socotiţi, că rămâneţi nepedepsiţi în ziua judecăţii, vă înşelaţi, căci
Dumnezeu este drept judecător. Şi pe mine de mă va pedepsi, pe bună
dreptate mă va pedepsi, dar nici ei nu vor scăpa de osânda chinului, căci
vor da răspuns pentru călcarea poruncilor, căci s-au făcut călcători de lege
şi n-au păzit cele ce au făgăduit înaintea scaunului său. Prin acea
mărturisire s-a făcut şi tunderea şi iertarea păcatelor lor, adică prin sfântul
şi curăţitorul botez al pocăinţei.
Astfel, ce vor zice ticălosul Evstratie şi nevrednicul de milă Epifanie.
Din ce pricină, cum şi pentru ce au căzut? N-au îndreptăţire să spună orice,
căci zice Scriptura: „ Vai de cei ce sunt înţelepţi în ochii lor şi învăţaţi
înaintea lor". Şi iarăşi zice: „Iar păcătosului a zis Domnul: pentru ce
povesteşti îndreptările mele, şi porţi în gura ta tocmirea mea?". Nu este
trebuinţă să arătăm noi că au socotit ei aceasta mai spre bine, sau că s-au
înşelat de s-au lepădat şi au fugit în taină. Numai aceasta voi zice: fuga lor
este pierzătoare şi smintită. Deci să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu pentru
aceşti fraţi amăgiţi, ca să se întoarcă, să se vădească şi vor dobândi milă. Şi
iarăşi zicem: că nu ceea ce voim noi, ci ceea ce va voi Dumnezeu va fi lor.
Acum, sau după aceasta, că doară să-i câştigăm iarăşi nevătămaţi, că atunci
se va arăta în ce chip a fost lucrarea lor, dumnezeiască sau satanică. Iar pe
voi, fiii mei, vă întăresc cu sfătuire spre spovedanie, spre răbdare, spre
smerenie, ca să suferiţi unul pentru altul, iertând unul altuia gre şala, ca să
fiţi cu pace în Hristos Iisus Domnul nostru a Căruia este slava şi puterea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
152
CUVÂNTUL 77
SUFERIND TOATE ÎNTRISTĂRILE CE SE
ÎNTÂMPLĂ ÎN viaţA DE OBŞTE,
CÂŞTIGĂM ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
Părinţilor şi fraţilor, în toate zilele mulţumesc lui Dumnezeu, că vă
întăreşte în lupta strădalnică a supunerii voastre. Smerita mea rugăciune
este, ca Domnul să deschidă ochii cugetelor voastre mai luminat, ca să
vedeţi toate căile Lui, să câştigaţi râvnă spre dragostea dumnezeiască, să vă
potolească orice poftă trupească, să biruiţi pururea patimile şi să ajungeţi cu
desăvârşire plini de toată fapta bună. Iar aceasta, precum ştiţi, fiii mei, nu
se face fără osteneală, nici pe scurt, ci cu multă trudă şi strădanie. Fiindcă
trebuie să vă siliţi ziua şi noaptea împotriva firii şi să suferiţi toate
întristările ce vă vin, fie de la oameni, fie de la diavolul, în viaţa de obşte.
Cel ce nu încetează, rabdă cu darul lui Dumnezeu şi suferă orice
cuvânt mustrător, orice poruncă şi orice canon ce i s-a dat, precum: a nu se
aduna cu altul, înfrânarea de la fiertură, neieşirea din chilie, sudalma sau
altceva, acesta va lua blagoslovenie de la Domnul şi milă de la Dumnezeu
Mântuitorul nostru şi se va învrednici împărăţiei cereşti. Deci, bun lucru şi
fericit este a suferi aceste patimi cu vitejie, ca să vă faceţi purtătorii de
chinuri ai Domnului. Să nu vă îngreuiaţi, nici să fugiţi de lucrurile care
întristează. Să nu vă mâniaţi, nici să vă certaţi. Să nu fiţi îndrăzneţi şi
mândri. Să nu fiţi hrăpăreţi. Să nu vă vrăjmăşiţi. Să nu fiţi nesupuşi şi
bârfitori, amărâţi în cuvânt şi ticăloşi, mincinoşi, pismătăreţi, neascultători,
pricinuitori de râs. Mai mult, nici la lupte nici la sărituri să nu vă
obişnuiţi.
Căci precum aud, unii din voi se îndeletnicesc şi cu această nebunie.
Cum pot unii ca aceştia să se numească fiii lui Hristos? Mai degrabă ei sunt
fiii urgiei, fiii neascultării şi moştenitorii chinurilor veşnice.
Nu este chipul vostru chip îngeresc? Nu este sfântă vieţuirea voastră?
Nu este calea voastră dată de la Dumnezeu? Ascultă ce zice marele
Apostol: „De voi zidi iară cele ce le-am surpat, mă fac pe mine
călcător de lege".
Ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, care a căzut prin înşelăciunea
şarpelui. Ne-am lepădat de gustarea amară a primei neascultări, prin
care a intrat în lume moartea cea cu multe patimi. Am lepădat odată
pricinile
naşterii noastre celei rele, prin apa sfântului Botez şi a Sfântului
Duh. Apoi după marea milă a lui Dumnezeu, şi la al doilea Botez ne-am
luminat prin
pocăinţă, iar făgăduinţele voastre le are Dumnezeu scrise prin mărturia
sfinţilor săi îngeri. Chiar şi eu, ticălosul, le am însemnate. Când v-aţi tuns,
153
v-aţi luminat, v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, zidit după Dumnezeu, în
sfinţenie şi dreptate.
De ce dar vă întoarceţi iarăşi la cele dintâi? Pentru ce vă întoarceţi
ca şi câinii la vărsătură? Pentru ce vă faceţi nevrednici de împărăţia
cerească,
după cuvântul Domnului? Fiindcă puneţi mâna pe plug şi vă uitaţi înapoi.
Martor îmi este Domnul că pentru că vă iubesc, vă mustru cu întristare, cu
frică şi cu mângâiere. Ce zice în Biblie despre israeliteni? S-au
întors cu inima lor la Egipt, îşi aduceau aminte de ceapă, de cărnuri,
de cazanele
Egiptului şi de viaţa ticăloşită ce o duceau acolo.
Aşadar ne-am întors şi noi în lume, la cele din lume şi cele ce făceam
acolo le facem şi aici. Vai, noi care trebuia să fim ca îngerii, nu suntem
măcar nici ca mirenii cei milostivi! Din lene nesimţită venim la păcatele
cele de moarte. Cei ce n-au căzut să asculte această smerită
învăţătură, pentru întărire, iar cei ce au păcătuit să o primească ca
doctorie, cei leneşi ca înfricoşare, cei sârguitori, ca îndemnare, cei
ce se luptă, ca ajutătoare, cei fără de grijă, ca deşteptătoare că
pentru voi am şi graiul şi răsuflarea,
căci slăbiciunea şi ticăloşia mea o cunosc. Dar Dumnezeu şi Părintele
Domnului nostru Iisus Hristos să îndrepteze cele greşite, să întărească cele
îndreptate şi să împlinească cele ce lipsesc. Şi precum v-a scos din
Egiptul lumesc şi v-a trecut prin pustietatea păcatului, aşa să vă
izbăvească din marea cea rea a patimilor, despărţind-o în două şi
uscând-o, să o facă lesne
trecătoare spre fapta bună. Şi precum ne-a chemat, aşa să ne şi
numească popor al său ales şi neam sfânt. Să ne sălăşluiască în
pământul faptelor
bune şi mai vârtos prin moarte să ne odihnească în pământul celor blânzi.
Că Lui I se cade slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 78
PRIN SILINŢĂ ŞI ÎMBĂRBĂTARE SPRE NEVOINŢELE DUHOVNICEŞTI SE CÂŞTIGĂ
CUNUNA RĂBDĂRII
Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, bine este ca să nu se ascundă facerea de
bine a lui Dumnezeu, ci la vreme cuviincioasă să fie povestită.
De aceea văzând-o acum revărsată asupra noastră, se cade a grăi
despre ea, pentru ca să ne facem încă şi mai sârguitori. Fiindcă, cu darul lui
Hristos, prin deasa vestire şi auz şi prin povăţuirea din toate
zilele, aţi ajuns
la propăşire duhovnicească, la bunăstarea dorită şi la sârguirea plăcută lui
Dumnezeu. Că este adevărat ceea ce zic, voi înşivă puteţi mărturisi.
Dar chiar adevărul o dovedeşte şi o mărturisesc şi eu ticălosul,
fiindcă am aflat uşurare de dureri şi am ajuns la liniştire, prin
paşnica voastră viaţă
154
veselindu-mă cu sufletul.
Cu adevărat, nemincinos este cuvântul ce zice că toată învăţătura, în
vremea când se face, se pare a nu aduce bucurie, ci întristare, dar în
urmă
odrăsleşte rodul de pace al dreptăţii celor ce se sârguiesc. însă
isprava nu este a mea, nici din silinţa mea s-a făcut, ci al lui
Dumnezeu este darul şi a voastră silinţa, iar de la mine ajutorul
părintesc. Deci pentru ce eu ticălosul să intru în osteneli străine şi
să mă bucur, când noi toţi una suntem, eu întru voi şi voi întru mine,
iar săvârşirea isprăvii se socoteşte a amândorora părţilor? Domnul cel
înfricoşat în putere şi tărie să-mi dea putere şi de aici înainte, să
pot cu bărbăţie să iscodesc şi să cercetez sfintele lui porunci, ca să
vi le povestesc. Şi să vă dea şi vouă, fraţii mei, supunere curată,
ascultare
fără de făţărie şi credinţă neclătită, şi să vă păzească şi să vă ţie în râvna
duhovnicească, ca să propăşiţi şi mai mult în faptele bune; să vă adauge
Domnul sârguinţă, ca să sporiţi înainte la toată osteneala, cu vitejie, şi să vă
dăruiască răbdare în orice scârbă. Adică spre mustrare şi spre slujbe, spre
foame şi spre sete şi spre toate fericitele osteneli ca, arătându-vă nebiruiţi
întru toate, să primiţi cununa răbdării în ziua răsplătirii Dreptului Judecător.
Cu adevărat bună este neguţătoria voastră, fraţilor, că lăsând cele
stricătoare, aţi câştigat cele veşnice. Lepădându-vă de rudenii, aţi
câştigat Tată pe Domnul; înstrăinându-vă de fraţi, v-aţi făcut părtaşi
cu sfinţii, neam ales, preoţie împărătească, în locul patriei care v-a
născut, vi s-a dat Ierusalimul cel de sus, al cărui ziditor este
Dumnezeu, în loc de casă stricătoare, vi s-au dat locaşurile
cuvioşilor şi ale drepţilor; în loc de slavă deşartă, aţi luat
vrednicia dumnezeiască şi îngerească; în loc de supunere şi tăierea
voii, bucuria împreună cu mucenicii.
Pentru ce dar să ne lenevim? De ce să ne îngreuiem? De ce ne pare rău?
Veniţi, să zicem toţi împreună cu David: „Pentru ce eşti întristat
suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte spre Domnul, că mă
voi mărturisi Lui". Căci măcar că pătimim prin osteneală, dar vom împărăţi
împreună cu El. Cununi de mucenicie împletesc patimile ce suferim,
fiindcă adunarea obştească, loc de privelişte şi de trude s-a numit.
O, cât de fericit este cel supus, cât de minunat este cel ce se
spovede şte şi mult
blagoslovit de Dumnezeu cel credincios şi nesmintit de la porunci.
Drept aceea fraţii mei, să nu încetăm, să nu ne răsvrătim, nici să ne
întoarcem înapoi. O, împreună sârguitorilor, o, tovarăşilor, să nu ne
fie milă de
trupurile noastre precum zice cuvântul că scurtă este vremea, scurtă este
viaţa noastră, măcar că trăim aici şaptezeci sau optzeci de ani, dar nimic se
socotesc numărându-se cu veacurile acelea.
Deci să trimitem spre păstrare acolo cât de puţină avuţie şi cu puţini
bani vom câştiga milioane de galbeni. Să trimitem puţini ani şi vom câştiga
veacuri nenumărate. Să suferim ostenelile trecătoare şi vom dobândi odihna
în veacuri fără de sfârşit; să plângem puţin aici, ca să râdem acolo neîncetat
155
râsul fericit. Să plângem pentru dragostea lui Hristos, ca să ne veselim cu
bucurie nesfârşită. Aşa, fraţii mei, aşa vă rog, să ne arătăm cu faţă veselă
înaintea Domnului Atotţiitorul. Să ne facem vestiţi şi pe pământ şi în
cer, urmând părinţilor noştri. Să ne aducem aminte unul altuia de
veacul viitor,
nu spre osândă şi tânguire, ci spre bucurie, veselie, spre desfătare
şi fericire,
socotind că va fi (şi nu cu zăbavă) răsplătirea faptelor de aici. Când
va şedea Judecătorul pe scaunul slavei Lui cu mii de mii de îngeri
împrejurul
Lui, toată făptura de faţă va sta. Atunci se vor da hotărârile cele înfricoşate.
Atunci starea de-a dreapta va arăta pe drepţi intrând, cu cinste şi
slavă, în împărăţia cerurilor, iar cea de-a stânga pe păcătoşi, cu
ruşine, aruncaţi în
chinurile veşnice, acolo unde focul nu se stinge şi viermele nu adoarme.
Vai de auzirea aceea! Amar de vestea aceea, căreia numai eu voi fi osândit
după păcatele mele, iar voi umblând pe calea bună, bucuraţi-vă socotind
plata de sus, până ce veţi ajunge la vremea săvârşirii, ca să vă mutaţi din
această viaţă trecătoare în cea veşnică, în Hristos Iisus Domnul nostru, a
Căruia este slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 79
DESPRE MULŢUMIRE ŞI RĂBDARE
Fraţilor şi părinţilor, de vreme ce avem lumina dragostei Domnului
aprinsă şi dorinţa bunătăţilor veşnice aţâţată, avem şi datorie să
punem în toate zilele untdelemnul de trebuinţă, ca nu cumva să se
stingă şi să rămânem în întunerec, umblând ici şi colo ca în noapte,
primejduindu-ne de
patimi. Iar untuldelemn este aducerea aminte, grija, depărtarea de păcatele
ce am făcut şi încă le facem şi acum.
Să ne aducem aminte dar de zilele tinereţelor noastre, când umblam
în întunerecul neştiinţei, ca pe o mare, primejduindu-ne de valurile grijilor
lumeşti, cufundându-ne în noianul poftelor, cum ne-a chemat Dumnezeu,
de unde ne-a scăpat şi din câte patimi ne-a scos şi ne-a întins mâna Sa, ne-a
sculat, ne-a povăţuit pe calea curată şi ne-a îndemnat să alergăm la acest cin
luminat şi sfânt. Şi părăsind rudele şi prietenii, am scăpat ca din robia
Egiptului şi ne-am suit în muntele înalt al acestei vie ţuiri, iar de aici vedem
pe oameni ca într-o groapă adâncă, cum se împletesc unii cu alţii,
ostenindu-se în zadar cu lucruri pierzătoare şi trecătoare şi cum asudă şi se
ostenesc neîncetat. Şi măcar de ar fi numai cu această osteneală păgubiţi şi
nu şi cu răsplătirea chinurilor veşnice.
Deci numai pentru această scăpare, câtă datorie avem către
Dumnezeu şi ce răsplătire să-i răsplătim, pentru toate câte ne-a dat nouă.
156
Cu adevărat, nu suntem în stare altă răsplătire să-i aducem, decât lepădarea
de noi şi fuga din lume, înstrăinarea de rudenii şi viaţa fericită în supunere.
Astfel, cunoscând darul lui Dumnezeu, să-i mulţumim, şi ca şi cum am
prăznui, să petrecem zilele acestei vieţi, lăudând ca israelitenii şi zicând:
„Să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a proslăvit; calul şi pe călăreţ
i-a aruncat în marea pierzării". Şi de vreme ce ne-am mântuit, acum
avem
trebuinţă să petrecem bine în pustietatea vieţii acesteia, să fim ascultători,
supuşi şi cu răbdare, să ne ferim curaţi de păcate şi să păzim
poruncile. Să nu fim ca norodul cel vechi, tânjitori şi neascultători,
iubitori de trup şi de pofte, îndrăzneţi, sporitori la cuvinte şi
asupra povăţuitorului împotrivitori.
Să nu ne mai aducem aminte de cărnuri şi de cazane, de ceapa şi de
usturoiul Egiptului pe care le-am lăsat, cu puterea lui Dumnezeu. Nu
aşa, ci ca un popor sfânt al Domnului să fim. Să nu-l amărâm, ci să-i
fim bine
plăcuţi, să-l ascultăm şi să mergem oriunde şi oricând.
Şi în orice ne va porunci şi va vrea proiestosul, să ne purtăm după
poruncile lui ori încotro va socoti el şi să suferim întristările
drumului. Şi ori bucate, ori băutură de ne va lipsi, să nu cârtim.
Căci de ne vom supune
aşa, îngerul lui Dumnezeu va umbla înaintea noastră şi Domnul va da
război în locul nostru împotriva patimilor noastre. Ne va abate ca pe nişte
neamuri şi vom ajunge nu la pământul amoreilor, ci la pământul celor
blânzi şi drepţi, la pământul în care curge lapte şi miere. Acolo, în pământul
sfânt şi nemuritor şi fără de saţiu vom moşteni toate bunătăţile făgăduite,
împărăţind împreună cu stăpânul Hristos. Vedeţi dar, fraţilor, bunătăţile
care ne aşteaptă, pricepeţi câştigurile ce ni se gătesc şi socotiţi şi
chinurile,
care sunt orânduite pentru cei ce petrec cu lenevire, şi ferindu-vă de cele ce
a pătimit poporul cel neascultător, să râvniţi bunătăţile în care intră cei
ascultători. Şi astfel să alergăm cu multă bucurie, cu multă răbdare
păzindu-ne slujbele noastre cu sfinţenie, ca nişte fii ai lui Caar, ca
vasele lui Merari şi să ridicăm cortul făgăduinţei Domnului, legea lui
cea evanghelicească, fără lenevire. Nimeni să nu fie fără de
ascultare, nimeni
tânjitor, nimeni grăitor de rău, nimeni pismătăreţ, nimeni fără de lucru,
nimeni mozavir, nimeni să defaime sfânta cetate, adică locaşul nostru de
obşte, ci făcând toţi toate cele plăcute lui Dumnezeu, săvârşind lucrul cel
bun, să ne împodobim cu cununa dreptăţii lui Hristos Iisus Domnul nostru,
a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
157
CUVÂNTUL 80
DESPRE SUPUNERE, UNIRE ŞI PACE
Fraţilor şi părinţilor, iarăşi mă întorc la aceleaşi învăţături, mai ales
auzind pe apostolul că zice: „întărindu-te pe tine, nu conteni învăţătura, că
aceasta făcând şi pe tine te vei mântui şi pe cei ce ascultă". Deci eu
am datorie să grăiesc, iar voi să deschideţi urechile şi învăţăturile
să le împliniţi
cu fapte.
Trebuie dar iconomul să fie înţelept şi sârguitor ca un iconom al lui
Dumnezeu, însă aceasta nimic nu foloseşte de nu va avea iconomul şi pe
chelar întru ajutor. Aşijderea şi ceilalţi, se cuvine să fie într-o unire.
întocmai ca la un trup, sunt multe mădulare, dar toate între ele una pe alta
se îngrijesc. Căci de pătimeşte unul, pătimesc toate împreună sau de este
slăvit un mădular, se bucură toate împreună, aşa este şi la frăţie. De
nu se va păzi acest cuvânt, nu se socoteşte viaţă de obşte, nu este
pace şi unire, ci
tulburare şi învrăjbire. Iar de sunt păzite, oare cum poate îndrăzni cineva să
umble în voia sa? Sau cine este cel care, făcându-se ziuă, şade la citirea sa
sau la vreun lucru al său şi nu vine la ascultarea de obşte? Sau cum
poate cineva fiind chemat la vreo slujbă să nu meargă şi să nu se
supuie chiar şi la
cele peste putinţă? Iar de este cineva în acest chip, acela nu este sub
ascultare, ci împotrivitor, nu este frate, ci străin. De a fost cineva aşa, de
acum înainte să se păzească, să nu cadă sub vinovăţia canoanelor
neorânduielii. Oare nu auziţi ce porunceşte Apostolul: „Fiţi între voi
folositori, milostivi, îndurători precum şi Hristos a revărsat îndurarea Sa
către noi".
Deci, fraţilor, şi noi să fim între noi cu dragoste, purtând greutăţile
unul altuia şi astfel să împlinim legea lui Hristos, precum este
scris. V-am rugat mai deunăzi şi iată că iar vă rog şi acum, nu vă
întristaţi de scârbele gândurilor, ci să petrecem osteneala strădaniei
cu bucuria Duhului Sfânt, căutând la începătorul credinţii, Iisus,
care dă cerurile celor ce se roagă cu
dinadinsul şi biruinţă dăruieşte celui ce vrea să biruiască.
Ştiţi cum s-a turburat vremea deunăzi fără de veste şi apoi iar s-a
liniştit aerul. Aşa fac şi gândurile, ne tulbură puţin şi iar se duc.
Numai să ne ferească Dumnezeu să nu fim stăpâniţi de ele, ca să avem
linişte în
suflete. Nu este cu putinţă să nu vină peste noi tulburarea, căci suntem
necredincioşi şi măcar numai o zi de ne va fi viaţa, nu putem scăpa fără
sminteală, cu atât mai mult în mai îndelungată vreme. Că obrăznicia
diavolului este mare, izgonită fiind de multe ori, iarăşi se întoarce,
şi întuneric fiind, de multe ori se preface în înger luminat ca să ne
înşele prin
158
meşteşugul său. Dar noi să-l oropsim şi să zicem către el: fugi de la noi
diavole, iar către Hristos să grăim: nu ne lepădăm de tine Hristoase, nici nu
vom minţi în făgăduinţele noastre.
Nu ştiţi, fraţilor, din câte am fost schimbaţi? Din neştiinţă în ştiinţă,
din nepricepere la cunoştinţă, din necinste la cinste; învăţătură am câştigat,
înţelepciune am dobândit, slavă avem şi cu iscusinţa la vorbă şi la lucru
suntem împodobiţi. Cu adevărat voi sunteţi fiii cei cinstiţi şi mai scumpi
decât aurul, pentru supunerea voastră cea aurită. Deci ce alta ne
lipseşte în afară de răbdare? Că zice: „De răbdare aveţi trebuinţă, ca
făcând voia lui
Dumnezeu să câştigaţi cele făgăduite". Care sunt acelea? Domnul însuşi
a spus: „Merg ca să vă gătesc loc, şi de voi merge şi vă voi găti
locaş, iarăşi
voi veni şi vă voi lua la Mine, ca şi voi să fiţi acolo unde sunt Eu şi acolo
unde merg Eu ştiţi şi calea o cunoaşteţi şi bucuria voastră nu o va lua de la
voi nimenea". Deci socotind slava negrăită şi nepovestită ce se va arăta la
cei sfinţi şi aducându-ne aminte, să suferim, fraţilor, toate cu
bucurie. De va fi trebuinţă să flămânzim, să flămânzim cu supunere. De
va fi trebuinţă să
murim, să murim cu bucurie, ca să moştenim viaţa veşnică în Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava în veci. Amin.
CUVÂNTUL 81
DESPRE CÂŞTIGAREA VIEŢII CURATE ŞI DESPRE FUGA DE CEI VICLENI
Părinţilor şi fraţilor, iată că, precum vedeţi, mergem din slavă în
slavă şi din praznic în praznic. Căci sărbătorind ieri Naşterea prea
sfintei Născătoare şi Maicii lui Dumnezeu, prăznuim astăzi înălţarea
cinstitei şi de
viaţă făcătoarei Cruci. Şi fericit lucru este ca să prăznuim, petrecând cu
sfinţenie. Căci cel ce vieţuieşte cu sfinţenie, în toate zilele prăznuieşte,
fiindcă se sfinţeşte, se luminează, se curăţeşte, căci din nou se naşte şi este
păzit de Dumnezeu şi în adevăr se îndumnezeieşte.
Eu, cinstiţilor fraţi, nu sunt vrednic să ţin cuvântări sau să dau
învăţături. Dar multă râvnă am şi inima mi se aprinde pentru dragostea
mântuirii voastre şi mă sârguiesc în tot chipul ca să aflaţi din toate părţile
calea izbăvirii voastre. Deci, vă rog, să fiţi isteţi şi învăţaţi, cu bunăvoinţă
să alergaţi spre bine, să plăceţi lui Dumnezeu şi să ridicaţi ochii gândului
vostru ca să vedeţi bunătăţile veşnice şi pentru ele să suferiţi
toate. Pătimiţi şi cu răbdare suferiţi scârbele, nevoile, necazurile,
sudălmile, vorbele urâte,
supunerea, ostenelile şi ori ce se va întâmpla, numai să câştigaţi ceea ce
doriţi şi să dobândiţi mântuirea pentru care aţi lăsat lumea. O, ce
lucru fericit este, fraţilor, a vieţui bine, cu sfinţenie şi cu
sârguire. O,ce bunătate
159
este să petreacă cineva cu umilinţă, cu smerenie şi cu evlavie, totdeauna
gata pentru moarte şi pentru răspunsul cel bun la înfricoşata judecată a lui
Dumnezeu.
Pentru aceea zice cuvântul cel sfânt şi mântuitor: pentru ce ai ieşit
din lume, Arsenie? Deci şi noi să ne socotim şi să pricepem pentru ce am
ieşit. Şi mai înainte de aceasta să ne silim ca să ne împodobim viaţa cu
frumuseţea faptelor bune, fiindcă suntem biserici ale lui Dumnezeu şi pe
cel ce strică biserica lui Dumnezeu, zice, îl va strica Dumnezeu. De
aceea să ne gătim ca să facem sufletele noastre mirese lui Hristos,
prin curăţia
fecioriei, însă plâng şi mă tânguiesc pentru unii care au cercat să priceapă
pe Dumnezeu spre mântuirea lor. Căci au fost lăsaţi a cădea în nesimţirea
minţii lor, ca să facă cele necuviincioase. Şi-mi este ruşine să spun că şi voi
fiind îngâmfaţi nu aţi plâns cu amar, ca să lipsească dintre noi cel ce a făcut
această faptă. Pentru aceea urmează defăimarea şi osândirea pentru aceeaşi
patimă, pentru că nu v-aţi întors, nici nu v-aţi pocăit cum se cuvenea.
însă nu vă tulburaţi căci vă mustru, nici vă mâniaţi atâta pe acela.
Căci mai degrabă trebuie să-l mângâiaţi pe el, ca să nu deznădăjduiască din
multă întristare. Dar nu vă amestecaţi cu el spre pierzarea voastră,
precum zice proorocul, că de ai văzut hoţ te-ai însoţit cu el împreună
şi partea ta ai pus-o cu desfrânatul. Aceasta făcând, nu aţi priceput.
Iar eu, păcătosul, mă
aprind şi ştiu pe cei ce-mi ajută, că nu defaim pe toţi, dar mă mâhnesc
pentru că nu iubiţi binele aproapelui şi pentru că nu vă sârguiţi împreună
spre mântuirea şi folosul de obşte. Vai de mine ticălosul de nu vă voi certa
şi nu vă voi spune îndreptările lui Dumnezeu. Şi vai de voi de nu vă veţi
părăsi împărtăşirea cu cei ce umblă rău.
Cine sunt eu, ticălosul şi necuratul, ca să locuiesc între voi şi să vă
numesc fii? însă caut vreme de pocăinţă şi poftesc mijlocire de îndreptare.
Dar nu ştiu de mi-o va da Domnul şi de mă va învrednici la starea de
nepărtinire spre folosul mântuirii voastre. Că păcatele mele fiind
ştiute înaintea voastră, pot să vă smintească pe voi, ca unii ce-mi
sunteţi următori.
Dar sfârşit cuvântului făcând, vă poftesc să vă rugaţi lui Dumnezeu, fiii
mei, ca să mă mântuiască şi pe mine şi pe voi cu iubirea Sa de oameni, că
Lui I se cade toată slava, cinstea şi închinăciunea acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
160
CUVÂNTUL 82
LA CULESUL VIILOR: DESPRE MĂRĂCINII ŞI SPINII PATIMILOR DIN VIA
SUFLETEASCĂ ŞI DESPRE STRUGURELE FAPTELOR BUNE
Fraţilor şi părinţilor, mă gândesc ce să vă spun şi ce să vă grăiesc mai
nou, că nu mai am ce să vă povestesc, afară de cele ce v-am învăţat
totdeauna. Căci de sfinţii Părinţi au fost tocmite şi alcătuite, iar acum vi le
grăiesc ca povăţuire de folos. Drept aceea, astăzi să vă spun puţine cuvinte
despre dragostea voastră şi, de va fi cu cale, să începem cuvântul din
această vreme a culesului, în care ne aflăm.
Deci precum viaţa care este plină de rod, bucurie aduce la culesul ei,
iar cea care nu are rod, întristare şi amărăciune pricinuieşte stăpânului, aşa
şi noi cei sădiţi de Domnul ca o vie, după peasna ce se cântă la tundere şi
după cum zice proorocul David: „Doamne Doamne, caută din cer şi vezi şi
cercetează via aceasta şi o desăvârşeşte pe ea, fiindcă a sădit-o dreapta ta",
încă şi Domnul a zis în sfânta Evanghelie: „Eu sunt viţa, iar voi mlădiţele;
şi cel ce va rămâne întru Mine şi Eu întru el acela aduce rod mult, că
fără de Mine nu puteţi face nimic". Să fim dar, fraţilor, cu stăpânul
nostru cel
bun împreună, ca să rodim strugurii faptelor bune, să câştigăm
blagoslovenia Lui. Să nu-I aducem spinii şi mărăcinii patimilor noastre
rele, păcatele, ca să nu fim vinovaţi osândirii glasului ce zice: „ Tot pomul
ce nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc şi arde", adică moare cu
moarte veşnică şi se trimite în focul Gheenii ca să se ardă în veci.
în acest foc intră cei ce fac rele, cei ce se leapădă şi defaimă
făgăduinţele lor şi se fac păgâni şi necredincioşi, cei ce-şi dau
trupurile spre
stricăciune şi spre pierzare, precum zice Scriptura: „Nori fără de apă ce se
izgonesc de vânturi, copacii iernatici şi neroditori ce se taie şi în foc se
aruncă din pricina nerodirii; valuri sălbatece ale mării ce fac spumă de
ruşinile lor, stele rătăcite cărora urmează întunericul în veci. Drept
aceea strigă cu glas mare Apostolul şi zice: „Fugiţi de desfrânare, că
orice păcat
va face omul, este afară de trup; dar cel ce desfrânează, păcătuieşte în
trupul său ", căci le întinează toate mădularele şi ajung cu totul necuraţi.
Pentru aceea, aceştia aleargă la baie ca să se curăţească de întinăciunea
trupească, iar cei ce se spurcă cu celelalte păcate dinafară de trup, adică
ucigaşii şi alţii nu-şi spală trupul, fiind păcatele lor în afară de
trup. Cu toate acestea baia curăţeşte numai spurcăciunea trupească,
iar pe cea sufletească numai spovedania adevărată şi lacrimile de
umilinţă o pot curăţi.
Dar nu ştiţi că trupurile voastre sunt casa lui Dumnezeu şi că în voi
161
locuieşte Duhul Sfânt? Şi că fiind noi răscumpăraţi cu prea cinstitul sânge
al Lui Hristos, nici o stăpânire nu avem asupra trupului nostru? Deci
cum nu ne ruşinăm înaintea cerului şi a pământului, ci ne întoarcem
iarăşi la cele
dinapoi şi nici măcar de noi înşine nu ne ruşinăm, ca să nu ne fie viaţa
mincinoasă? Adică pe dinafară ne arătăm sfinţi, iar pe dinăuntru suntem
plini de necurăţie. Până când şchiopătăm cu amândouă picioarele, până
când nu stăm la o cale? Căci zice: vai de cel ce umblă pe două căi, adică pe
calea răutăţilor şi a bunătăţilor, că aceste două căi între ele nu au prieteşug
şi nici o slugă înţeleaptă nu voieşte uneori să slujească stăpânului şi alte ori
vrăjmaşului stăpânului.
Drept aceea cu totul să ne alcătuim cu Dumnezeu prea iubiţii mei fii.
Aşa vom putea petrece viaţa cea după Dumnezeu şi nu ne vom lipi de
pământ cu simţire, ca nişte dobitoace, ci ne vom ridica puterile sufletului
către cer. Să ne întoarcem poftele de la cele trecătoare, spre cele stătătoare,
de la cele stricăcioase, spre cele veşnice şi să nu ne lăsăm de voia noastră
ca să fim otrăviţi de diavolul cu meşteşugirile gândurilor rele. Iar
atunci, când ne va semăna dulceaţa poftei şi pofta păcatului sau altă
răutate, degrab
să-l izgonim pe vicleanul diavol; să-l izgonim, cu rugăciuni, cu lacrimi şi
suspinuri şi cu înfrângerea inimii, că într-acest chip se face războiul
nevăzut al diavolului şi în acest chip este lupta cea neînfrântă.
Deci, după asemănarea războiului trupesc, prin inimă fierbinte şi
vitejie, să biruim pe
nevăzuţii noştri vrăjmaşi. Şi precum ostaşii în nădejdea prăzilor, deşi sunt
răniţi, nu fug de la război, în acest chip şi noi, fraţilor, de vom fi răniţi de
mii de ori, să nu fugim, ci încă să stăm cu bărbăţie, să ne luptăm cu
vrăjmaşii noştri nevăzuţi, întărindu-ne cu ajutorul lui Dumnezeu.
Aşa vă rog, fraţilor, că pentru acesta mă ostenesc cu aceste puţine
cuvinte ca să vă întâlniţi, şi mă bucur de cei ce umblă bine pe calea
strădaniei şi oftez de cei ce se împiedică adesea şi mă întristez. Să
dea Dumnezeu ca toţi să umblăm pe calea dreaptă, făcând cele bune şi
fiind cu toţii la cântările bisericeşti, la rugăciuni, la slujbe, la
ascultări, la smerenie.
Dumnezeul păcii să fie cu noi pururea, în Hristos Iisus Domnul nostru, a
Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
162
CUVÂNTUL 83
DESPRE ÎNŞELĂCIUNEA POFTELOR, DESFĂTAREA
TRUPULUI ŞI ÎNTOARCEREA LA POCĂINŢĂ
Fraţilor şi părinţilor, nici o oprire nu are cel ce vrea să se mântuiască.
Nici o îndreptare nu-l ţine să nu se izbăvească, măcar de va cădea în
păcatele cele mai mari şi grele. Şi că este cuvântul acesta adevărat, am
multe mărturii de spus.
Una din cele multe este aceea a lui David, căpetenia tâlharilor, care
s-a citit în ziua Vinerii, la noi. Că s-a arătat, în ce chip era mai
înainte ucigaş de oameni şi cu alte răutăţi grele însărcinat şi cum
căindu-se şi venind spre pocăinţa lui Dumnezeu prin cinul călugăresc,
atât s-a
îmbunătăţit, încât şi pe cei care îi avea diavolul supuşi şi osândiţi spre
chinuri i-a mântuit. Căci a zis către el îngerul: Davide, Davide, Dumnezeu
a iertat păcatele tale şi de astăzi înainte vei fi făcător de minuni.
Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a arătat asupra lui, că
nu numai că
l-a iertat de atâtea ucideri mari ce făcuse, ci făcător de minuni l-a arătat.
Voieşti să vezi şi altul? Află de Manase, care cincizeci şi doi de ani
a făcut pe evrei să se închine idolilor şi apoi, pocăindu-se din toată
inima, nu
numai că s-a mântuit, ci şi peasnă a scris şi a cântat-o lui Dumnezeu, care şi
până în ziua de astăzi se cântă în biserica lui Dumnezeu. Aşijderea şi cei ce
au căzut în patima dragostei trupului şi s-au căit. Câţi şi câţi au fost, că nu
au număr. Unul din ei a fost şi proorocul David, că şi el a căzut în păcat de
desfrânare şi de ucidere, dar pocăindu-se a luat iarăşi darul proorociei.
Aşijderea şi Maria Egipteanca din patima fără de saţiu a desfrânării a
ajuns la vieţuire îngerească şi s-a învrednicit şi de darul
proorociei. Pentru aceea nici o piedică nu poate găsi omul ca să se
pocăiască, ci numai de va vrea să
se pocăiască, află mântuire.
Deci şi noi de acum înainte, fraţilor, să fim sârguitori, fiind
încredinţaţi că dacă Dumnezeu ca un mult milostiv a mântuit pe cei ce au
căzut în adâncul răutăţilor, cu cât mai vârtos nu ne va mântui pe noi care
ziua şi noaptea pentru aceasta ne rugăm Lui cu deadinsul.
însă auzind noi pocăinţa acelora ce am arătat mai sus, să nu zică
cineva că iată ei au câştigat şi aici voia trupului şi vor câştiga şi acolo
desfătarea, ci să zică mai vârtos şi să creadă că pătimaşul nu va câştiga nici
cele trupeşti de aici, nici bunătăţile de acolo. Pentru că cel ce se
biruieşte de
păcate, cum poate să se desfăteze? Căci ce câştig va avea aici păcătosul?
decât: desfrânarea, lăcomia, iubirea de argint, răpirea sau alte patimi rele.
Şi ştiţi că ei se dogoresc ca de văpaia iadului de poftele cele necuviincioase
163
şi se aprinde inima ticăloşilor ca o văpaie de foc, tocmai ca a celor ce sunt
bolnavi şi ard de sete. Aşadar drept este să se spună că aceştia şi aici sunt
osândiţi şi ticăloşi şi că în veacul viitor se vor osândi spre chinuri, în veci,
fiindcă au iubit poftele trecătoare. Unii ca aceştia trebuie să suspine şi să
lăcrimeze, pentru că păcătuiesc şi desfrânează. Cineva trebuie să aibă milă
de ei, iar nu să creadă că dobândesc vreo dulceaţă. Cel ce petrece în fapte
bune, cu adevărat câştigă amândouă părţile, iar prin nepătimire şi curăţenie
dobândeşte bucurie negrăită întocmai ca Sfinţii, bucurându-se în Domnul.
Şi toate le socotesc după dragostea lui Dumnezeu, căci sfinţilor se cade să
urmăm în toate, cu bucurie.
Deci să ne ostenim, fraţilor, pentru mântuirea noastră, adică cu
răbdare, supunere şi tăierea voii, care este mărturia tuturor faptelor bune şi
ostenelilor lăudate. Şi aşa vieţuind, să ne facem moşteni vieţii veşnice, în
Hristos Iisus Domnul nostru a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 84
DESPRE ÎNDURAREA OSTENELILOR VIEŢII DE OBŞTE, ÎN NĂDEJDEA BUNĂTĂŢILOR CEREŞTI
Fraţilor şi părinţilor, este adevărat că viaţa călugărilor este
strâmtorată şi plină cu scârbe, după cum zice Hristos: „Cel ce vrea să vină
după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie", însă şi
viaţa mirenilor este foarte amărâtă şi plină de întristări, după cum ne spun şi
ne dovedesc toate cele văzute de noi, dar, fiind atât de multe, nu pot fi
povestite una câte una.
Să vă povestesc totuşi despre ce s-a întâmplat celor ce au fugit din
război. Aproape toţi şi-au pierdut averile şi, goi scăpând, abia s-au izbăvit
din mâinile vrăjmaşilor. Unii dintre ei erau boieri şi dregători şi au fost
bătuţi, izgoniţi şi lipsiţi de dregătorii. Alţii, de frică, umblă ascunşi ici şi
colo, şi până la sfârşit nu vor scăpa de moarte. Iar vina lor nu este decât că
n-au stătut la război, să moară acolo. Că acest fel de supunere cer împăraţii
de la ostaşii lor, încât nici de trupul lor să nu se grijească, nici milă de
sufletul lor să nu aibă, când se află în slujba împărătească.
Iată dar că la mireni sunt scârbe nu numai spre pierzare trupească, ci
şi sufletească. Iar la noi, fraţilor, scârba este unită cu bucuria
Duhului Sfânt,
întru cât şi ceea ce ni se pare a fi cu întristare, este cu bucurie pentru
nădejdea ce avem la cele cereşti. Şi apoi este ruşine a fi mai slabi decât
mirenii. Când acei ticăloşi ostaşi pentru puţina slavă şi cinste suferă atâtea
164
scârbe şi nu cutează nici un cuvânt măcar să grăiască împotriva celor ce-i
stăpânesc, ci pătimesc cu răbdare, noi pentru atâtea daruri cereşti şi mari,
nici puţina scârbă să nu suferim? Iar scârba aceasta stă în faptul că slujba o
facem fără voia noastră. Porunca ce se dă pentru bucate, sau pentru băutură,
pentru rasă, sau pentru cămaşă, pentru îmbrăcăminte, sau pentru
încălţăminte, pentru supunere, sau pentru altceva asemenea, se face
împotriva socotelii voii noastre, însă acestea oricât ar fi de întristate, nu
sunt aşa de mari, încât să ne lipsim de bunătăţile nădăjduite. Căci
pătimirile vremii acesteia nu sunt vrednice de slava viitoare care se
va descoperi
nouă. Pentru acele bunătăţi de ne-am şi arde în toate zilele, se cade să
suferim, măcar că, nici o poruncă peste putinţă nu ni se dă. însă am
zis acestea, nu pentru ca să ne întristăm, ci pentru ca să cunoaştem
dragostea cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu şi ne-a ales din lume
spre această sfântă
şi dumnezeiască chemare. Căci nici acestea pe care le cere de la noi,
nu le cere pentru trebuinţa Sa, căci este desăvârşit întru toate
bunătăţile, ci numai
pentru noi, ca să ne miluim ticăloşii şi să ne mântuim. Drept aceea să
lăsăm, fraţilor, toată temerea inimii şi în răbdare să dobândim
sufletele noastre şi orice ispită întâmplătoare să o călcăm,
nelăsându-ne, stăpâniţi de vreun gând, chiar şi pentru încercare şi
ispită de se va trimite şi ne va întrista viaţa, ci să zicem şi noi cu
Apostolii: „în toate necaz pătimind, ci nu ne pare rău; lipsiţi fiind,
dar nu de tot deznădăjduindu-ne; izgoniţi, dar nu suntem părăsiţi;
supăraţi fiind, dar nu pierim, în toată vremea omorârea Domnului Iisus
în trup purtându-o", ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul
nostru. Că pururea noi cei vii spre moarte ne dăm pentru Iisus, ca să
ne facem moşteni împărăţiei cereşti şi vieţii veşnice, în Hristos
Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl
şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 85
DESPRE CALEA STRÂMTĂ ŞI CU SCÂRBE CARE DUCE LA ODIHNA VIEŢII VEŞNICE
Fraţilor şi părinţilor, tot omul ce umblă pe cale îndelungată şi
strădalnică simte multă trudă de greutatea călătoriei, dar pentru nădejdea
bunei odihne a poposirii, îndură toată pătimirea rea a călătoriei şi se sileşte
în tot chipul şi cu toată osârdia ca să ajungă la acel loc. Iată ce însemnează
această pildă: că şi noi călugării călătorim în această viaţă şi umblăm pe
calea strâmtă şi cu scârbe, îndelungă şi plină de dureri. Fiindcă în
toată viaţa noastră se cuvine să ne păzim fecioria şi să fim
înţelepţi, să păzim
165
supunerea şi ascultarea; încă să ne curăţim de gândurile rele şi de orice
mândrie şi slavă deşartă să fugim, după porunca lui Dumnezeu. Să
supunem toată priceperea noastră spre ascultarea lui Hristos şi toate
celelalte ale vieţii călugăreşti să le păzim. Iar sfârşitul pentru care se cade
să suferim acestea este viaţa veşnică, pe care cu adevărat ne-a făgăduit-o
Dumnezeul nostru. Deci pentru această viaţă veşnică să suferim şi noi cu
mulţumită şi cu răbdare toate întristările vieţii trecătoare, slăvind pe
Dumnezeu şi în trupurile şi în sufletele noastre.
însă din o altă pildă ce vă voi spune, veţi pricepe cum se slăveşte
Dumnezeu prin faptele noastre. Mai alaltăieri, ştiţi că au venit la noi unii
mireni ca să ne vadă şi fiindcă ne-au aflat pe toţi şezând împreună, cu
mâinile curăţind ceapă şi cu gura cântând psalmii lui David, au slăvit ei pe
Dumnezeu, I-au mulţumit şi s-au folosit şi aşa s-a împlinit ceea ce s-a zis
de Domnul: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând
faptele voastre cele bune să proslăvească pe Tatăl vostru din ceruri".
Iată dar că aţi slăvit pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru cu
această faptă,
însă şi de acum înainte să-l slăviţi totdeauna, vieţuind după plăcerea
lui Dumnezeu, ca să râvnească vieţii noastre bune şi cei ce ne vor
vedea. Căci oamenii mai de multe ori se îndeamnă cu râvna spre urmarea
binelui ori a răului, căci zice dumnezeiasca Scriptură: „Nu râvniţi
celor ce umblă în răutăţi, nici urmaţi celor ce le fac, căci ca iarba
degrab se vor usca şi ca floarea câmpului se vor vesteji, ci râvniţi
mai vârtos celor ce fac binele, că drepţii rămân în veac".
Deci precum în această viaţă trecătoare, cei ce vor să înveţe meşteşug
nu merg la meşter neiscusit, ci cercetează mai înainte şi află pe cel
mai priceput şi învăţat meşter şi de la acela se silesc să înveţe
meşteşugul, fie al zidirii, sau al zugrăvelii, fie oricare altul. Iar
de la cel neînvăţat nimeni nu pofteşte a primi învăţătură. Dacă în
cele trecătoare
facem aşa, cu cât mai mult avem datoria ca în meşteşugul meşteşugurilor şi
în ştiinţa ştiinţelor, adică la fapta bună, să ne alcătuim viaţa după pilda
sfinţilor bărbaţi. Deci, fraţilor, pentru a câştiga ştiinţa supunerii, să urmăm
celor ce au păzit ascultarea din copilărie până la bătrâneţe, nu zic a sfinţilor
celor vechi, ci a fraţilor care în vremea noastră au strălucit. Să
urmăm celor ce cu simplitatea au biruit prieteşugurile diavolului. Să
urmăm celor ce fără
nici o îndoire a socotelii lor au vieţuit în ascultare, bine sporind pe calea
strădalnicei vieţi, încât au întrecut pe toţi. Sau, de voiţi, să urmăm
celui ce ne porunceşte şi ne zice: „Fiţi următori mie, precum şi eu
lui Hristos". Şi iarăşi zice: „Fiţi dar următori lui Dumnezeu, ca
nişte fii iubiţi, şi în dragoste
umblaţi; precum şi Hristos ne-a iubit şi pe Sine S-a dat jertfă pentru noi lui
Dumnezeu spre bună mireasmă". Hristos a suferit ocări pentru noi, precum
zice Scriptura: „Că sudălmile celor ce te ocărăsc au căzut peste mine", şi
noi nici măcar un cuvânt rău sau o mică necinste a fratelui nu suferim.
166
Dar ce împărtăşire putem avea cu sfinţii dacă nu vom umbla nici
vom urma lor? Cum vom împărăţi împreună cu Hristos, de nu ne vom
preface în moartea Lui, împărtăşindu-ne patimilor Lui prea curate? Ci
de vreme ce Scriptura zice - că dreptul cu anevoie se mântuieşte, iar
păgânul şi
păcătosul unde vor fi?, vedeţi scumpetea sfintei noastre credinţe, căci
dreptul abia se mântuieşte. Dar cum se va chema dreptul cel ce nu suferă
durerile pustniciei. Cum va fi drept cel ce -şi aduce aminte de vrajba trecută
şi de mâhnirea veche şi se aprinde cu tulburare, neavând pace în sine şi
dragoste spre Dumnezeu? Iar cel ce pătimeşte acestea şi le face, este de
trebuinţă ca, sau el să se despartă din împreunarea obştei, sau să cădem cu
toţii sub veşnică osândă, fiind traşi spre aceasta din nebunia noastră.
însă ceea ce v-am mai spus, iarăşi vă zic: şi eu am fost supus, am
avut egumen şi iconom; am avut duhovnicesc şi trupesc părinte şi am avut
fraţi sufleteşti şi trupeşti, cu care petreceam ca în foc, arzându-mă flăcările
şi dintr-o parte şi din alta şi în amândouă părţile ostenindu-mă luptam, după
osebirea vieţii. Şi n-am putut petrece acestea toate în alt chip, decât cu
răbdare şi prin adevărata şi cu amănuntul spovedanie, toate greşalele
socotindu-le că sunt ale mele, neînvinovăţind niciodată pe altul, căci nimic
nu poate linişti sufletul scârbit, fraţilor, decât răbdarea.
Dar voi sunteţi cum sunteţi, aşa că este destul ceea ce v-am spus.
Iscodiţi învăţătura ce vă fac şi o treceţi cu nebăgare de seamă, socotindu-mă
ca pe un barbar şi neînvăţat, ca şi cum voi aţi fi învăţaţi şi iscusiţi din
copilărie.
însă aceasta o pătimiţi din îndemnare diavolească, şi pentru aceea nu
vă supuneţi sub mâna lui Dumnezeu cea puternică, în care este odihnă,
linişte şi lipsă de grijă.
Vouă vi se pare că vă spovediţi, dar lucrul şi cugetul nu sunt
adevărate, nici mărturisirea voastră curată, ci vă aflaţi în împotrivire de
cuvinte şi nu primiţi mustrările.
Căci la mărturisire vă sfădiţi ca la o judecată lumească, spre
pierzarea şi a sufletului vostru şi al meu, ticălosul, şi al tuturor celor ce
ascultă.
Şi mi se pare că vă tulburaţi pentru cele ce vă zic şi vă mâniaţi şi
cunosc că vă întristaţi, însă eu grăiesc fiindcă mă doare inima de voi şi
pentru că am să dau răspuns în ziua judecăţii lui Dumnezeu pentru fiecare
din voi. Dar de vreme ce scris este: acum este vremea cea bună şi
mântuitoare, să scoatem, fraţilor, vicleşugurile din sufletele
noastre, să ne deprindem a face binele, să ne facem curaţi lui
Dumnezeu cel ce ne-a sfinţit, până nu va veni ziua Domnului cea
înfricoşată, când vom da răspuns şi pentru cuvântul grăit în zadar.
Căci moartea este lângă noi totdeauna şi
vine după noi ca umbra după trup. Aşadar prin silinţă să câştigăm viaţa
veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea,
167
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 86
LA ÎNĂLŢAREA CRUCII: DESPRE ÎNŞELĂCIUNEA DULCEŢII PĂCATULUI ŞI DESPRE
CĂDEREA ÎN PATIMI NECINSTITE
Fraţilor şi părinţilor, fiecare praznic împărătesc este pricinuitor de
mare bucurie, pentru luminarea ce primim prin el şi pentru luarea aminte şi
priceperea tainei ce se cuprinde în el. Aşa este şi înălţarea cinstitei şi de
viaţă făcătoarei Cruci, a cărei taină este pricinuitoare de cea mai mare şi
nemăsurată bucurie. Fiindcă lemnul pe care s-au pironit picioarele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care S-a răstignit şi S-a
vărsat scumpul de viaţă făcătorul Său sânge, astăzi ne-am învrednicit
nu numai
să-L vedem, ci să-L şi sărutăm. Deci, socotind cât ne ostenim pentru a
câştiga argint, sau aur, lucruri materialnice şi stricătoare, şi ne bucurăm
după ce, prin mare trudă şi osteneală, dobândim un lucru vremelnic, oare
câtă veselie şi bucurie se cade să avem acum. Mai întâi că fără osteneală şi
în dar, apoi pentru că nu un lucru pierzător şi stricător am dobândit prin
sărutarea prea cinstitei Cruci, ci ceresc şi dumnezeiesc câştig, adică,
sfinţenie, luminare şi iertarea păcatelor noastre.
Dumnezeul cel mare şi bogat în milă revarsă darurile Sale fără plată
şi fără osteneală celor ce se apropie de El cu credinţă, însă pentru o mare
facere de bine ca aceasta, se cade nu numai să mulţumim Domnului, ci şi să
ne rugăm din tot sufletul, ca să rămânem totdeauna în această sfinţire şi
luminare sufletească şi să nu lipsească de la noi niciodată. Dar
pentru că, cu atâta îndurare dumnezeiască, fără osteneală şi cu
lesnire am dobândit darul,
să nu ajungem la nebăgarea lui de seamă, ci mai vârtos cu toată luarea
aminte să păzim, fraţilor, darul dobândit.
De acum înainte să nu mai spurcăm cu cuvinte mincinoase, de ocară
şi deşarte buzele ce s-au sfinţit prin sărutarea cinstitei Cruci, nici ochii ce
s-au luminat cu vederea scumpului lemn, să nu-i întunecăm cu vederi
desfrânate şi necuvioase, nici inima ce a strălucit de razele mântuirii să nu o
înegrim cu gândurile rele şi cugete întinate. Să nu mai împărăţească
moartea în trupul nostru muritor, grăieşte Apostolul, prin supunerea lui la
pofte pământeşti. Să nu mai facem mădulările sfinţite prin sângele
Mântuitorului, mădulări desfrânării, necurăţiei şi nedreptăţii, ci să ne
arătăm Domnului Dumnezeului nostru ca nişte morţi după trup şi vii după
168
suflet, vieţuind după plăcerea Lui. Să facem armele noastre, adică toate
puterile noastre trupeşti şi sufleteşti, arme ale dreptăţii.
Astfel nu ne va stăpâni păcatul, căci nu mai suntem supuşi sub legea
veche, ci a strălucit darul Domnului nostru Iisus Hristos asupră-ne.
Căci mai înainte stăpânea păcatul, iar acum darul Evangheliei lui
Hristos
împărăţind în toată dreptatea, ne izbăveşte de orice păcat, după cum zice
sfânta Scriptură. Că de vreme ce ne-am botezat şi ne-am sfinţit, şi
ne-am îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în darul Duhului
Sfânt, să ne
sfiim a călca această sfinţenie şi curăţie, ca să nu ne mai surpăm în
prăpastia necinstei şi a ocării, fiind cinstiţi şi proslăviţi de Mântuitorul
nostru Iisus Hristos.
Pentru trupurile noastre, fraţilor, nu se cade a avea mai multă purtare
de grijă, decât a le păzi în sănătate; nu să le înverşunăm spre desfătări, căci
ca mâine trebuie să le lăsăm în mormânt. Să nu ne înşelăm cu dulceaţa
poftelor, că, în adevăr, aduc scârbă, întristare şi primejdie de
moarte. Că toată dulceaţa lumii este undiţa diavolului prin care
vânează sufletele spre
pierzare şi spre aţâţarea focului nestins al Gheenii. De aceea să nu
ne aruncăm de voia noastră în văpaia lui spre chinuri veşnice. Aşadar
se cade să ne sârguim cu mare osteneală, ca să scăpăm de stăpânia
patimilor, până
nu suntem robiţi de ele. Eu am auzit zicând, pe un pătimaş de acest fel, că
mai bine se lasă pus în ţeapă sau omorât cu cea mai năprasnică moarte,
decât să părăsească păcatul.
Precum un stăpân cumplit tiranizează pe robi după răutatea sa şi
porunceşte unuia, mergi colo şi merge, şi-i zice, vino şi vine, tot
aşa şi încă
şi mai rău se poartă păcatul cu cel robit de el. îi porunceşte să grăiască
lucruri de ocară şi le zice, şi-i zice să facă fapte necuvioase şi le
face. Şi ajunge acela asemenea lui Cain, gemând şi tremurând
totdeauna. Dacă umblă pe mare, îi este frică să nu se înece; dacă
trece prin pustie se
spăimântează de tâlhari să nu-l prindă; când tună, se îngrozeşte că pentru el
s-a făcut tunetul; când fulgeră, îi este frică să nu-l ardă; când se uită, nu
vede şi ascultă dar nu aude, pentru că simţirile lui sunt cu totul smintite de
păcat. Decât această viaţă, mi se pare că omului aceluia mai bine i-ar fi fost
să fie dat fiarelor, decât patimilor stricătoare, căci fiarele mănâncă numai
trupul, dar patimile prăpădesc şi trupul şi sufletul.
însă cel ce are fapte bune nu este aşa, ci este slobod de păcat, de
pofte şi de orice patimă. Pentru că el se bucură şi se veseleşte, împărăţeşte
cu dreptate şi este fără de frică, şi pe mare, ori pe uscat de călătoreşte este
fără de temere, căci are pe Dumnezeu cu sine, către care strigă: „Nu mă voi
teme de rele, nu mă voi teme de mii de popoare ce mă împresoară, nu mă
voi teme când se va tulbura pământul şi se vor muta munţii în inimile mării,
că tu Doamne eşti cu mine". Aceasta este viaţa fericită, pe care
trebuie s-o dobândim cu mila lui Dumnezeu, dar să ne sârguim s-o
câştigăm şi să
169
vieţuim în ea.
Toată ascultarea să avem, toată curăţia sufletului şi a trupului să
păzim, căci iată şi moartea în faţa noastră este. Iată ne-a lăsat
duhovnicescul nostru Părinte, pentru prea sfinţitul Mitropolit al
Niceei, căruia fericit îi este sfârşitul, fiindcă s-a săvârşit în
izgonire, cu care împreună să ne învrednicim şi noi să moştenim
împărăţia cerurilor în
Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 87
ÎN DUMINICA ÎNTÂIA DUPĂ ÎNĂLŢAREA
CRUCII: DESPRE SFÂRŞITUL VIEŢII DE AICI ŞI
ODIHNA ÎN LOCAŞURILE CEREŞTI
Fraţilor şi părinţilor vedeţi cum trec anii, vremea şi sărbătorile, în
nici un chip curgerea vieţii noastre trecătoare nu se opreşte, ci mai
degrab ne trage şi pe noi spre sfârşit, ca să plătim obşteasca datorie
şi să ne
sălăşluim în odihna noastră, încetând strădania şi slujba de aici. Iar
odihna noastră este împărăţia cerurilor, către care ne îndeamnă
Apostolul, zicând:
„Siliţi-vă să intraţi în odihna voastră, ca să nu cădeţi sub osânda
neascultării", ca evreii când voia Dumnezeu să-i ducă la pământul
făgăduinţii, iar ei n-au ascultat, ci au cârtit şi au amărât pe Dumnezeu şi
pentru aceea niciunul nu s-a învrednicit să ajungă la Ierusalim. Deci
şi noi vom pătimi, de nu vom asculta şi nu vom urma poruncile lui
Dumnezeu.
Adică ne vom lipsi de Ierusalimul cel de sus, care este împărăţia cerurilor.
Şi iarăşi zice: „Patruzeci de ani m-am îngreuiat de neamul acesta şi am zis,
pururea se înşeală cu inima şi n-au cunoscut căile Mele, pentru care
M-am jurat în mânia Mea, că nu vor intra întru odihna Mea".
Aşadar de nu ne vom nevoi să facem poruncile lui Dumnezeu, va
zice şi despre noi: nu vor intra în împărăţia mea. Acelora, neajungând la
Ierusalim, le-au rămas oasele în pustie, iar noi, neintrând în odihna
Domnului, ne vom orândui în Gheena focului, şi trupeşte şi sufleteşte, care
este mai rea decât pedeapsa acelora. Căci, de vreme ce scris este, că oricine
va călca legea lui Moisi, prin două sau trei mărturii, să se omoare fără milă,
oare cu cât se vor pedepsi mai greu cei ce calcă pe Fiul lui Dumnezeu şi
sângele Lui, cu care ne-am sfinţit, îl socotesc sânge rău, iar darul Duhului
Sfânt îl batjocoresc? Cu adevărat, nu vor scăpa de urgia lui Dumnezeu fiii
neascultării. Şi precum pe evrei necredinţa, cârteala, grăirea de rău,
împotrivirea şi împietrirea inimii, i-au zăticnit din cale şi i-au prăpădit în
170
pustie, asemenea şi pe noi ticăloşii, de nu ne vom părăsi nici nu ne vom
pocăi, aceleaşi patimi ne vor prăpădi.
Drept aceea, fraţilor, să fugim ca de faţa focului de aceste patimi rele
şi să nu ne împotrivim lui Dumnezeu la orice ne-a poruncit, ci să
credem, că ceeace a hotărât, putere are să şi facă. Nici să cârtim,
nici să grăim de rău, nici să ne împotrivim, nici să ne împietrim
inima, ci mai de grabă să fim paşnici între noi, blânzi, milostivi,
îndurându -ne unul spre altul, precum şi Dumnezeu s-a îndurat spre noi
prin Hristos Iisus Fiul său cel
iubit. Şi purtând pururea moartea Domnului nostru Iisus în trupurile
noastre, să ne înnoim cu rugăciunile şi cu lacrimile să ne luminăm,
ridicându-ne ochii minţii spre privirea puterilor cereşti. Căci aşa
vieţuind, vom intra, nu în pământul în care curge miere şi lapte, ca
evreii, ci în pământul bunătăţilor, unde este izvorul vieţii şi al
nemuririi, unde este
frumuseţea Ierusalimului de sus, unde este bucurie şi veselie, şi strălucirea
fericitei dătătoarei de viaţă Treimi, în Hristos Domnul nostru a Căruia este
slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 88
ÎN DUMINICA A DOUA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
SFINTELE SCRIPTURI TREBUIESC ASCULTATE
CU MARE LUARE AMINTE ŞI CU ÎNŢELEGERE
Fraţilor şi părinţilor, toţi oamenii au ochi şi urechi, dar nu toţi au
vederea şi auzirea, ci numai unii au urechea bine ascultătoare şi ochiul bine
văzător. Pentru aceea şi Domnul a zis în Evanghelie: „Cel ce are urechi de
auzit, să audă". Iar despre cei ce nu aud, zice proorocul: „Le-a dat lor
(Duhul umilinţii) ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă".
De aceea când citim din sfintele Scripturi trebuie să ascultăm cu
înţelegere, nu oricum se va întâmpla, pentru ca să nu cădem sub urgia lui
Dumnezeu. Dar mai vârtos să putem zice, după cum este scris: „învăţătura
Domnului îmi deschide urechile", căci cela ce ascultă cu luare aminte,
acela înţelege psalmul lui David: „Bucuraţi-vă drepţi în Domnul", adică
numai în Domnul să ne fie bucuria, nu întru cele zadarnice.
Că toate lucrurile acestei vieţi sunt umbră şi trec, nu rămân. Şi
toate să le socotim drept nimic, ca să câştigăm pe Hristos, precum
auzim pe
Domnul zicând către ucenicii Lui: „Nu vă voi lăsa pe voi săraci, că iarăşi
vin la voi peste puţin şi lumea nu Mă va vedea, dar voi Mă veţi vedea, căci
Eu petrec întru voi şi voi întru Mine". Şi iarăşi zice: „Eu sunt via cea
171
adevărată şi voi viţele". De asemenea: „ Voi sunteţi prietenii Mei,
(de veţi face câte vă poruncesc) şi încă de acum nu vă mai zic slugi,
că sluga nu ştie
ce face Domnul său, ci vă numesc prieteni, căci toate câte am auzit de la
Tatăl Meu am spus vouă". Şi încă: „ Vouă ucenicii Mei care aţi petrecut cu
Mine în ispitele Mele vă voi da lege veşnică, pentru ca pururea să vă
desfătaţi în împărăţia Mea".
Acestea şi altele asemenea auzim despre omul cel iubitor de Dumnezeu,
care nu numai se bucură cu nespusă veselie, ci primeşte să şi moară în
orice zi pentru dragostea lui Hristos. Aşa au vieţuit toţi sfinţii şi
acest fel de dragoste au arătat către Dumnezeu. De aceea proorocul Ieremia
zice: „Eu nu m-am nevoit ca să urmez ţie Dumnezeul meu", iar David
zicea: „Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ". De
asemenea zice: „ Că nouă este dat de la Dumnezeu nu numai să purtăm
numele lui pentru Hristos, ci să şi credem într-însul şi să pătimim pentru
Dânsul". Aşijderea şi Apostolii se bucurau şi ziceau, că de mare dar s-au
învrednicit, ca să fie bătuţi şi necinstiţi pentru numele lui Hristos.
Asemenea şi fiecare din sfinţi tot aşa ziceau şi arătau dragostea ce
aveau către Hristos.
Deci şi noi, fraţilor, să fim ascultători, cu luare aminte la sfintele
Scripturi şi să iubim pe Cel ce ne-a iubit, mulţumind lui Dumnezeu
totdeauna pentru toate bunătăţile ce ne-a făcut; şi pentru că bine a voit din
început să ne miluiască pe noi cu acest sfânt cin, spre mântuire şi sfinţenie,
şi ne-a dăruit drept măritoarea credinţă, să-l cinstim, să ne închinăm Lui şi
să nu umblăm în înşelăciune. Mulţi s-au amăgit cu vicleşugul oamenilor,
s-au abătut de la calea dreptăţii şi au căzut în prăpăstiile
pierzării. Acum flămânzesc şi însetoşează, nu de pâine, nici de apă,
ci de setea şi de foamea
lipsei cuvântului Domnului, precum zice Sfânta Scriptură. Iar nouă
creştinilor ni s-a pus masă plină cu tot felul de bucate alese, adică
învăţătura sfinţilor, şi uneori auzim o citire, alteori alta, îndulcindu-ne cu
învăţătura lor şi cu povestiri aurite din sfintele şi dumnezeieştile Scripturi
ne desfătăm sufletul.
Bine este să zicem cu Apostolul, că de vreme ce Dumnezeu este cu
noi şi pentru mântuirea noastră pe însuşi unul născut Fiul său L-a dat spre
moarte pentru lume, ne va adăuga şi celelalte toate bunătăţi. Şi dacă
Dumnezeu pe cei aleşi ai Săi i-a îndreptat prin moarte şi prin
învierea Sa
din morţi şi prin şederea de-a dreapta a Fiului Său, cine poate să-i
osândească? Căci El mijloceşte către Dumnezeu şi Tatăl pentru iubiţii Săi
şi El va să judece toată lumea; El să ne învrednicească de împărăţia
cerurilor, că Lui I se cuvine toată slava în vecii vecilor. Amin.
172
CUVÂNTUL 89
ÎN DUMINICA A TREIA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
TREBUIE SĂ NE SMERIM ŞI SĂ NE ÎMBRĂCĂM CU
FRICA LUI DUMNEZEU, CA SĂ SCĂPĂM DE
VĂTĂMAREA VRĂJMAŞULUI DIAVOL
Fraţilor şi părinţilor, de vrăjmăşia păgânilor şi de grija năvălirilor
asupra noastră, toţi ne-am spăimântat şi ne-am tulburat, ca nu cumva să
cădem sub robia celor fără de lege şi sub sabia ucigătorilor
ismailiteni. Şi măcar că sunt departe de noi şi are vreme cineva să
fugă de urgia lor şi loc
poate găsi să scape de stricăciunea lor şi în sfârşit poate socoti oricine că
răutatea lor nu poate bântui decât cele trupeşti şi trecătoare, totuşi suntem
cuprinşi de atâta frică şi cu atâta temere îngrijoraţi de vrăjmaşi, care cum
zic, numai trupul şi cele trupeşti pot vătăma, iar nu mai mult.
Dar de vrăjmaşul diavol nu ne temem, deşi este mai mare decât toţi
vrăjmaşii lumii şi este totdeauna lângă noi. Ziua şi noaptea ne
pândeşte ca un leu şi caută să robească nu numai trupul, ci şi
sufletul nostru, şi
robindu-l nu-l va tirăni numai puţină vreme, ci în vecii vecilor, în matca
focului şi văpaia Gheenii fără de sfârşit. Oare nu s-ar cădea să avem mai
multă grijă de acest vrăjmaş? Şi să fim cu grijă necontenită şi cu priveghere
neadormită, ca să nu cădem sub robia şi sub sabia lui întinsă, pentru
pierzarea sufletelor noastre? Dar ce va zice cineva de nesimţirea
noastră şi de orbirea minţii noastre, că ne temem de unde nu este
temere, după cum zice proorocul David. Iar de acela, de care se cade
să ne spăimântăm şi se
cuvine să ne cutremurăm, nu avem nici o grijă. Fraţilor, de vrăjmaşul
diavol să ne îngrijim şi de stricăciunea lui să fugim. Iar scăparea noastră nu
este alta, fără numai Domnul nostru, după cum zice dumnezeiasca
Scriptură: „Dumnezeul nostru scăpare şi putere este, ajutor în scârbele ce
ne-au cuprins foarte". Şi dacă vom năzui către el, tabără va pune pe îngerii
săi împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei din tot
necazul. Căci cei ce se tem de Domnul nu se vor clăti, ca muntele
Sionului, şi cel ce
locuieşte în nădejdea ajutorului Celui prea înalt, nu se va clăti în
veci. Deci de ne vom îmbrăca întocmai ca într-o pavăză cu frica
Domnului, nu ne vom
teme de faţa vrăjmaşului.
însă să ştiţi, iubiţilor, că precum la cetate împresurată vrăjmaşii în tot
chipul meşteşugesc mai întâi ca să lipsească pâinea şi să taie apa celor
dinlăuntru şi apoi să poată înşela pe cineva dinlăuntrul cetăţii ca să le
deschidă porţile sau să le descopere vreun loc ascuns, prin care să
năvălească, tot aşa şi la cetatea noastră sufletească, vrăjmaşul diavol se
173
sileşte în tot chipul, întâi pentru lipsa hranei noastre, care este cuvântul lui
Dumnezeu şi pentru tăierea apei, care este contenirea lacrimilor şi apoi să
se întovărăşească cu noi la vânzarea sufletului, prin patimile trupeşti şi prin
gândurile spurcate.
Dar noi să nu slăbim adăugirea cuvântului lui Dumnezeu şi a
cântărilor sfinte, nici să contenim izvorul lacrimilor, nici să ne lenevim spre
paza gândurilor şi spre înfrânarea poftelor.
însă fiindcă pentru cântare v-am mustrat ieri, acum mă rog şi mă
cuceresc ca să lipsească neorânduiala şi tulburarea din biserică. Să cântaţi
cu bună orânduială şi cu chibzuită tocmire, iar nu cu amestecare şi fără nici
o alcătuire. Căci aceasta nu numai pe mine, ticălosul, ci şi pe Sfântul Duh
mâhneşte. Căci aceasta porunceşte cântătorul de psalm, David: „Cântaţi
Domnului cu înţelepciune".
Aşadar orânduiala să se ţie la străni, ca totdeauna să se păzească
liniştea bisericii, ştiind mai înainte cei ce vor să cânte, atât la o
strană, cât şi
la alta, troparele, stihurile, condacele şi celelalte, ca să nu se
facă tulburare.
Şi să potriviţi ca până nu va sfârşi o strană, să nu înceapă cealaltă.
Nici cu strigări necuvioase, ca păgânii, să se facă cântarea, nici
atât de încet, încât
să nu audă cei ce ascultă. De asemenea, nici rar, fără de măsură, nici
repede, afară din socoteală, ci cu măsură şi potrivită să fie
cântarea. Să nu se facă contenire şi slăbire cântării, din pricina
ostenelii şi a pregetării, ci să
se ajute unul pe altul. Că de vreme ce şi la celelalte lucrări este lăudată buna
orânduială, cu cât mai vârtos la cele dumnezeieşti. Se cuvine ca la
rugăciuni şi cântări, care sunt vorbiri cu Dumnezeu, să fim cu multă
grijă,
luare aminte şi dragoste, ca să fie, în gâtlejul nostru, dulci cuvintele
Domnului şi ca mierea, în gura noastră, graiurile lui după cum zice David.
Drept aceea vă rog fraţilor, cu toată osârdia să ne silim a săvârşi
această faptă bună cu cuviinţă, ajutându-ne unul pe altul şi între noi
îndreptându-ne la cântări, că de vom cânta cu pricepere şi cu înţelegere,
vom afla odihnă sufletelor noastre şi vom fi şi altora pildă spre bine.
Aşa slujind lui Dumnezeu ne vom face moşteni vieţii veşnice, în Iisus
Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.
174
CUVÂNTUL 90
ÎN DUMINICA A PATRA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
SĂ NU RĂTĂCEASCĂMINTEA NOASTRĂ ÎN CELE
NETREBNICE, CI SĂ PRIVEASCĂ FRUMUSEŢILE
NEGRĂITE ALE ZIDIRII LUI DUMNEZEU
Fraţilor şi părinţilor, fiindcă mintea omului din fire se află în mişcare
şi necontenită gândire, se cade nouă, care am ales partea cea bună şi viaţa
călugărească, să nu o lăsăm să fie robită de alte gânduri şi socoteli
netrebnice, ci totdeauna cugetarea inimii noastre să fie pentru lucrurile
minunate ale lui Dumnezeu, care pot să ne aducă folos în strădalnica
noastră viaţă. Să nu alunecăm cu gândul la cele ce pot să ne împiedice şi să
ne oprească de la folosul sufletesc. Şi să nu zică cineva că se îngreunează
mintea omului; îndeletnicindu-se totdeauna cu cugetarea aceloraşi lucruri.
Căci precum nu va lipsi apa din mare, nici vântul din lume, oricât de mulţi
ar bea sau ar răsufla, tot aşa şi minunatele lucruri ale lui Dumnezeu nu se
pot cuprinde cu totul de mintea omenească, de ar tot gândi omul la
ele. Dar fiindcă mintea omenească zboară şi nu se astâmpără niciodată,
fiind din fire
iscoditoare, trebuie să o cârmuim nu spre cele rele, deşarte şi stricătoare, ca
să pricinuim tulburare spre sminteala şi pierzarea sufletului, ci să ne
tânguim cu David, zicând: „întors-ai Doamne faţa Ta dela mine şi m-am
turburat, că de a scăpat cineva cu gândul său la cele rele, pricinuieşte
întoarcerea feţii Domnului de la noi".
Să povăţuim şi mai mult puterea minţii spre privirea celor bune şi
fericite, adică spre puterile îngereşti. Să socotim frumuseţea negrăită a
Raiului şi locaşurile prea luminate ale sfinţilor. Să privim cu mintea
nemărginita adâncime şi lăţime a cerului, razele soarelui, lumina lunii,
podoaba stelelor şi celelalte ce se pot pricepe de simţirea gândului nostru; şi
prin ele să cunoaştem puterea cea mare a ziditorului Dumnezeu şi să
proslăvim prea înalta înţelepciune a stăpânului tuturor, pentru nesmintita şi
neclătita frumuseţe şi împodobire a tuturor acestora.
Apoi să venim cu cugetarea şi la firea cea omenească. Să ne aducem
aminte cu ce har a fost împodobit, cât era în rai, şi ce vrednicie i-a
dăruit
ziditorul ca să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi în acea
strălucire, în care S-a arătat Hristos când S-a schimbat la faţă şi când a
înviat. Să lăudăm marea bunătate a lui Dumnezeu, care îndemnat fiind,
din nefiinţă în fiinţă ne-a alcătuit. Apoi să socotim cum am căzut
prin călcarea
poruncii, ne-am smintit şi ne-am stricat. Am pierdut darul dintâi, dar iarăşi
ne-a înfrumuseţat şi ne-a împodobit prin darul Domnului nostru Iisus
175
Hristos, prin baia naşterii de a doua, adică prin Botez. Iar prin
înnoirea Sfântului Duh, a revărsat bogatele Sale mile spre noi, ca să
mărim iubirea
lui de oameni cea nemărginită.
Să cugetăm că, întinându-ne podoaba sufletească prin păcat, iarăşi
ne-a luminat prin chipul îngeresc al fecioriei, iertând greşalele noastre şi
rupând zapisul păcatelor noastre, cel scris de diavolul, prin această
călugărească viaţă, ca prin al doilea botez, ca să proslăvim negrăita lui
îndelungă răbdare. Să păzim sufletele noastre în această frumuseţe, ca să
auzim glasul mirelui Iisus Hristos: „Cu totul eşti frumoasă ceea ce eşti
aproape de mine şi întinăciune nu este în tine". Iar de se va întâmpla să ne
întinăm din nou prin păcate, căci suntem lesne porniţi spre greşale - că
nimeni nu poate fi curat de întinăciune, nici nu poate să se laude că are
sufletul şi inima curată - iarăşi să ne curăţim prin lacrimi, după cum este
scris: „ Spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi". Şi: „Spălaţi-vă
şi vă curăţiţi, scoateţi răutăţile din sufletele voastre".
Ce fericit va fi sufletul care prin pocăinţă şi prin lacrimi se va curăţi!
Căci dezlipindu-se de orice prieteşug lumesc şi de orice dragoste trupească,
va iubi numai pe Dumnezeu şi de El se va lipi cu tot sufletul. Că
sufletul acela socotind trupul ca o închisoare, în orice zi şi în
orice ceas îşi aşteaptă
dezlegarea cu bucurie, încă se şi roagă lui Dumnezeu cu David, zicând:
„Doamne scoate din temniţă sufletul meu". Deci, dea Domnul ca toţi să
ne aflăm gata în acel ceas, care va veni şi nu va zăbovi, ca să plătim
obşteasca datorie şi să se învrednicească trupul nostru, ca un vas
ales şi ca o armă a
dreptăţii, de cinstea şi sărutarea celor ce ne vor vedea şi ne vor cânta
cântarea cea mai de pe urmă a îngropării. Iar sufletul, primindu-se de sfinţii
îngeri, să fie mutat la viaţa veşnică a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia
I se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.
CUVÂNTUL 91
ÎN DUMINICA A CINCEA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
SĂ URMĂM VIAţA VECHILOR NOŞTRI PĂRINŢI
Fraţilor şi părinţilor, nu este lucru mai fericit în viaţa noastră şi mai
înalt, decât vieţuirea călugărească. Pentru aceea trebuie, dacă ne numim
călugări, să şi vieţuim călugăreşte, ca să nu avem numele împotriva vieţii.
Adevăratul călugăr este cel care caută numai spre Dumnezeu, iubeşte
numai pe Dumnezeu, este lipit numai de Dumnezeu, slujeşte numai lui
Dumnezeu cu bun cuget ziua şi noaptea, are pace cu Dumnezeu şi se face şi
el altora pace şi dragoste. Iar cei ce sunt împotrivă, nu numai că nu sunt
176
călugări buni, dar nici mireni simpli, nici faptă bună nu au în sufletul lor, ci
toate relele, adică, pizmuirea, vrajba, duşmănia, cârtirea, grăirea de rău,
lăcomia, orbirea spre cele căzute, uitarea păcatelor lor şi iscodirea celor
străine şi osânda altora, ei înşişi în toată necurăţenia şi vinovăţia fiind.
însă am grăit aceasta nu ca să întristez pe cei greşiţi, ci pentru ca să
se păzească de acum înainte şi să nu mai cadă în aceleaşi păcate.
Ştiţi, fraţilor, că părinţii noştri nu primeau nicidecum să asculte
grăire de rău, sau hulă despre cineva, ci îşi astupau urechile ca să
nu audă defăimarea altuia,
iar grăirea de rău ce se întâmpla să audă, o întorceau spre bine. Noi
însă ascultăm foarte cu dragoste ponosirea altuia şi cu mai mare
bucurie şi cu
mai multă luare aminte ascultăm osânda fratelui, decât citirea ce se face
spre folos. Pentru aceea nici nu auzim, nici nu pricepem cele ce se citesc.
Părinţii noştri nu se tulburau, nici grăiau vreodată cuvânt cu mânie, ci
vorbeau totdeauna cu blândeţe şi cu înţelepciune, iar noi cu mânie, cu
strigare şi cu întoarcerea feţii clevetim. Ce lucru oare este mai rău şi mai
urât decât acesta? La fericiţii aceia nu era cârtire, ci fiecare făcea
slujba sa cu mulţumită, şi chiar dacă era grea şi cu scârbe
ascultarea, o săvârşeau cu bucurie, iar noi cârtim şi defăimăm, zicem
una şi alta şi nu numai către noi înşine, ci şi către toţi ceilalţi ne
tânguim, pentru ca să avem mulţi cârtitori în ajutor şi ca să amărâm
mai mult pe Dumnezeu.
Drept aceea vă sfătuiesc, fraţilor, să vă părăsiţi de acestea, că nu sunt
cuviincioase la noi monahii. Nici să vi se pară că este păcat mic grăirea de
rău şi hula, căci scris este, că grăitorii de rău şi hulitorii nu vor moşteni
împărăţia cerurilor. Nici cârtirea nu este păcat mic, ci mare, căci zice: „Nu
cârtiţi ca evreii care s-au prăpădit de urgia lui Dumnezeu". Nici
vorba simplă nu este păcat mic, căci zice Apostolul: „Tot cuvântul
putred şi rău să
nu iasă din gura voastră, ci cel ce este bun spre zidire şi spre folos, pentru
ca să se dea dar celor ce ascultă şi nu amărîţi Duhul lui Dumnezeu cel sfânt,
în care v-aţi însemnat în ziua mântuirii". Nu vedeţi ce înfricoşare şi
ce urgie a lui Dumnezeu ne cuprinde pentru aceasta, de vreme ce pe
însuşi Dumnezeu îl pomenim spre urgia noastră cu cuvintele rele pe
care le grăim? Nu ne este frică că vom da răspuns în ziua judecăţii
până şi pentru
cuvântul simplu, precum ne-a înfricoşat însuşi Hristos? Pentru ce nu
ne păzim? Cum de nu ne gătim spre cele viitoare, ca să fim găsiţi
drepţi?
Frate, s-a întâmplat şi te-ai necinstit, suferă cu răbdare ocara, căci zice,
m-am tulburat şi n-am vorbit şi ocara a trecut, iar fapta cea bună rămâne în
veci. Ai mâncat vreodată la masă şi nu ţi-a plăcut, nu cârti. Au nu
ştii că mâncarea pe care o socoteşti tu rea şi greţoasă, alţii doresc
să o mănânce?
Dar de nu vom suferi acestea, apoi ce supunere vom avea şi în ce ne vom
lăuda?
Nu aţi auzit ce ne învaţă sfinţii Părinţi, că mai mare decât postul şi
decât orice faptă bună, este tăierea voii? Fiindcă se socoteşte ca o
177
mucenicie în viaţa de obşte. Deci, să lăsăm toată răutatea şi minciuna,
urâciunea şi vicleşugul, osânda, grăirea de rău şi făţărnicia. Adică
să nu zicem unele cu gura şi altele cu gândul, ci precum grăieşte
fericitul Petru
Apostolul şi porunceşte, să poftim laptele cuvântului, adică hrana
învăţăturii ca nişte prunci, şi cu el să creştem şi să gustăm că bun este
Domnul, dacă vom dori viaţa de veci. Să nu ne supărăm de mustrare,
nici să ne pară rău când suntem chemaţi de la rău spre bine, că
îmbunătăţindu-ne astfel vom câştiga viaţa veşnică în Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
CUVÂNTUL 92
ÎN DUMINICA A ŞASEA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
DESPRE SFADĂ ŞI MÂNIE ŞI DESPRE PACE ŞI FECIORIE
Fraţilor şi părinţilor, nici eu nu trebuie să încetez cu învăţătura
mântuirii voastre, nici voi să nu încetaţi dorinţa ori să potoliţi
setea de a
asculta folosul cuvântului. Căci acesta este semnul îmbunătăţirii, aceasta
este pricina mântuirii, iar cuvintele ne5 povăţuiesc spre fapte.
Oamenii buni vorbesc cuvinte bune şi cuvânt slab nu scot din gura lor,
ca să nu greşească,
precum zice Apostolul Pavel: cuvânt putred să nu iasă din gura noastră, ci
cuvântul cel bun spre zidirea celor ce ascultă, ca să nu amărâm Duhul lui
Dumnezeu. Şi iar zice: „Toată amărăciunea şi mânia, strigarea şi hula să
lipsească de la noi împreună cu toată răutatea, ca să fim între noi buni,
milostivi, precum şi Hristos spre noi".
Vedeţi, fraţilor ce porunceşte Apostolul? Şi nu numai monahilor
porunceşte, ci şi tuturor mirenilor. Despre călugări numai aceea se cuvine
să zicem, că ei fiind ai lui Hristos şi-au răstignit trupul lor împreună cu
patimile şi cu poftele, adică s-au făcut ca nişte morţi şi sunt fără putere a
mai face păcatul. Şi dacă sunt astfel lucrurile, cum nu sunt vrednici de mare
osândă cei ce se mânie şi se ceartă între dânşii? Dar am auzit că unii dintre
voi nu numai s-au certat ci şi mâna au ridicat. Oare un monah care ridică
mâna să lovească pe alt monah, poate să se mai numească monah?
Nicidecum, căci se află acela tot în numărul mirenilor. Căci tu fiind monah,
cum îndrăzneşti să apuci toiagul şi să loveşti pe fratele tău cel asemenea
ţie? Tu nu eşti monah, ci eşti războinic, nu pustnic, ci tâlhar, nu fiul păcii,
ci fiul urgiei. Căci rănile sunt din certuri făcute şi de multe ori din acestea
5 în textul tipărit apare "nu", dar din context credem că este "ne",
căci cuvintele învăţăturii celei bune ne
povăţuiesc spre fapte.
178
se întâmplă şi ucideri. Deci cei ce au făcut acestea trebuie să se
canonisească mai greu, pentru ca să nu mai facă altădată.
Iar noi, fraţilor, ca nişte ucenici ai stăpânului Celui blând, să vieţuim
cu blândeţe, cu pace şi cu sfinţenie, căci fără curăţie nimeni nu va vedea pe
Domnul. Trebuie să ne sfiim şi să ne cucerim, fraţilor, de trupul şi sângele
Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ne-am învrednicit să-l primim.
Şi în sufletul nostru care primeşte aceste prea curate daruri, să nu
mai
sălăşluiască tulburarea, mânia, nici poftele necuvioase. Şi gura care a primit
izvorul nemuritor al vieţii, să nu mai scoată cuvinte urâte şi
putrede. Nici ochii care s-au curăţit cu cinstitul sânge al lui
Hristos să nu caute grozav,
nici să vadă vederi desfrânate şi sataniceşti. Nici mâna ce se atinge
de sfintele taine, să nu pipăie mădulări necuvioase şi spurcate, ci să
păzim
toate mădularele noastre curate ca nişte mădulare ale lui Hristos.
însă, să ştiţi, fraţilor, că toate faptele bune sunt mari şi cu
ajutorul lui Dumnezeu le câştigăm, dar ca fecioria nu este alta. Că
fecioria este bunătatea cea dintâi care a strălucit în Rai, înainte de
a fi înşelat şarpele pe
strămoşi. Fecioria este cea care a făcut pe Maica lui Hristos.
Fecioria este care face pe oameni îngeri. Că nunta se începe din
stricăciune şi se
isprăveşte în stricăciune, iar fecioria înalţă numai spre nemurire.
Dar nu va putea nimeni să o câştige în alt chip, decât cu multe
dureri, osteneli şi
sudori. Că unde este lucrarea mare, acolo trebuie să fie şi silinţa mare.
Deci precum sabia ascuţită taie pe vrăjmaşi, aşa şi sufletul alcătuit cu
frica lui Dumnezeu taie îndată gândurile drăceşti. Şi de se va strica sabia la
gură, iarăşi să se dreagă, şi va tăia nu numai mii, ci şi milioane de draci,
precum cântă David. Fiţi cu grijă, iubiţilor, că mulţi sunt cei ce se luptă cu
noi toată ziua. Milioane de duhuri bat război cu noi, împotriva cărora se
cade să luptăm, până în sfârşit, ca nişte ostaşi nebiruiţi ai lui
Hristos. Iar mila lui Dumnezeu să adauge celor ce se nevoiesc bine,
osârdie, ca să
sporească fapta bună şi să câştige împărăţia cerurilor, în Hristos Iisus
Domnul nostru, a Căruia este slava în veci. Amin.
CUVÂNTUL 93
ÎN DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
CĂLUGĂRII NU TREBUIE SĂ POARTE GRIJĂ DE CELE
LUMEŞTI ŞI DEŞARTE, CI DE CELE VEŞNICE
Fraţilor şi părinţilor, zilele noastre se aseamănă cu ceasurile ce
trec, săptămânile cu zilele, lunile cu săptămânile şi anii cu lunile.
Şi astfel curgerea vremii ne duce pe toţi spre moarte şi spre ziua de
apoi a arătării
179
Domnului nostru Iisus Hristos, spre ziua judecăţii când faptele noastre se
vor arăta goale şi vădite înaintea ochilor săi, precum zice dumnezeiasca
Scriptură.
Pentru ce dar, se tulbură omul în deşert? Pentru ce nădăjduieşte
împăratul în bogăţie şi aur? De ce se mândreşte nedreptul şi silnicul cu
câştigurile şi prăzile lor? De ce iubitorul de argint se întemeiază pe bogăţie?
De ce iubitorul de pofte se bucură de păcat? Ar trebui să plângă şi să se
tânguie omul în toate zilele vieţii, ca să se curăţească până nu-l cuprinde
osânda morţii, ca să scape din mânia viitoare a fiilor neascultării.
Dar ei nu vor să audă de nici un fel de îmbunătăţiri şi nici de la
alţii nu vor să le
deprindă, ci le hulesc. Iar cu câte ştiu din fire, ca dobitoacele
necuvântătoare, cu ele se strică şi se prăpădesc. Vai de ei, că au umblat pe
calea lui Cain şi în înşelăciunea lui Valaam, şi s-au făcut părtaşi cârtirii lui
Core şi s-au prăpădit.
Frică-mi este să nu vă întristeze cuvântul şi pe voi, fiindcă vi se pare
că sunteţi aşa. Pentru că unul din voi călătoreşte îndelungată cale pentru
moştenirea pământească, altul se trudeşte, se osteneşte, şi ajunge chiar până
la primejdie de moarte, ca să-şi mărească averea, iar altul pentru ca să
câştige una şi alta, se sileşte şi se nevoieşte suferind orice trudă.
Deci cum să nu se osândească aceştia împreună cu mirenii cu toate că
ei au oarecare
îndreptare, căci se trudesc pentru purtarea de grijă a soţiilor şi a copiilor.
Dar voi călugării, care v-aţi lepădat de lume şi de ale lumii şi aţi primit
crucea lui Hristos, adică orice pătimire rea, ce răspuns puteţi da? Cu
adevărat nu aveţi nimic de răspuns. Sunteţi vrednici de mai mare
pedeapsă
şi osândă, fiindcă faceţi şi voi cele ce fac mirenii, căci Scriptura
zice, că cei
tari, tare se vor certa, iar celor ce au luat mult dar de la Dumnezeu (cum
sunt preoţii şi arhiereii) mai mult li se va cere.
Deci nu trebuie să găsim pricină de îndreptare în păcate, căci zice
prin proorocul David Dumnezeu: „O, fiii oamenilor până când veţi fi
învârtoşaţi la inimă şi nepocăiţi; pentru ce iubiţi vorba deşartă şi grăiţi
minciuni în toată viaţa voastră"? Pentru aceea iarăşi grăieşte David: că va
pierde Domnul pe toţi cei ce spun minciuni. Pentru ce dar şi noi iscodim
cuvinte de pricini pentru patimile noastre, iar izgonirea din loc în loc pentru
numele Domnului, cu toate că nu pricinuieşte nici o stricăciune, o punem
înainte şi o socotim ca pricină a patimilor noastre?
Cum nu vă gândiţi la neamurile vechi, ca să vedeţi cum sună
cuvântul şi zice: Cine a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat? Cine a
stătut în frica lui Dumnezeu şi a fost trecut cu vederea? N-a fost
Patriarhul
Avraam înstrăinat de patria lui prin porunca lui Dumnezeu şi pentru aceea a
ajuns Părinte neamurilor? Nu s-a pogorât Patriarhul Iacob, numai cu toiagul
în Mesopotamia, şi de acolo s-a întors bogat? Nu s-a dus în Egipt, vândut
fiind, Iosif cel frumos şi din rob s-a făcut întocmai cu împăratul? Nu a fost
180
izgonit Ilie proorocul de Izabela, neavând nici măcar traistă cu el ca să-şi
ţie pâinea vieţii, şi era hrănit de corbi? N-au ieşit la propovăduire Apostolii
goi şi fără arme, ca la un război înfricoşat, şi au supus toată lumea?
N-aţi suferit şi voi fraţilor în anii trecuţi izgoniri şi răpiri şi
apoi v-aţi încredinţat
de făgăduinţele lui Dumnezeu că sunt adevărate?
De unde ne-a venit răutatea şi ce este această racilă? După cum
socotesc, am uitat facerile de bine ale lui Dumnezeu, ca oarecând
evreii, şi
supărăm pe Dumnezeu ca şi ei. Dar ce zice Dumnezeu pentru ei:
„Patruzeci de ani am urât neamul acela, şi am zis totdeauna că sunt
înşelaţi în inima lor". Vedeţi fraţilor, ca nu cumva să auzim şi noi
de la Dumnezeu acestea,
pentru nemulţumirea ce arătăm, ca şi evreii. Căci nu suntem mulţumiţi cu
cele ce avem spre îndestulare peste tot anul şi pentru aceste rele socoteli
n-au picioarele noastre odihnă, ci umblăm ici şi colo, ca egiptencele.
Din pricina aceasta unul cu altul ne învrăjbim, întocmai ca şi
neamurile. Din aceeaşi pricină uneori ne despărţim de fraţi şi umblăm
singurateci. Iar când ne adunăm împreună, umblăm cu minciuni şi cu
vicleşug. Cum poate cineva să-şi taie voia şi să fie sărac, având
iubita agoniseală cu el, adică
iubirea de argint? Pentru aceasta nu poate vreodată să câştige tovarăş, nici
nu poate să se însoţească cu frate. Vai de aceştia, că se vor chinui în focul
cel veşnic, ca nişte răzvrătiţi.
însă cele ce am zis, nu sunt pentru voi fraţilor, nici pentru cei ce
aici şi acolo vieţuiesc, ci pentru cei ce petrec rău şi în fărădelege.
Pentru care să ne rugăm lui Dumnezeu din tot sufletul, ca vreodată să
se întoarcă şi să se îndrepte pe cale dreaptă, ca să nu piară vreo
slugă a lui Dumnezeu, ci toţi să ne mântuim în HristosIisus Domnul
nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
CUVÂNTUL 94
ÎN DUMINICA A OPTA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII:
DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE
ŞI DESPRE FECIORIE
Fraţilor şi părinţilor, pentru toate lucrurile vremile sunt orânduite.
Pentru că nu se pot săvârşi toate oricând, adică una este vremea
semănăturii şi alta a secerişului, una este vremea păcii şi alta a
războiului, alta este
vremea de neguţătorii şi alta de odihnă.
însă pentru mântuirea sufletului orice vreme este potrivită, toate
zilele sunt bun prilej şi orice ceas este bine primit numai de vom vrea. Căci
181
semănătura cuvântului învăţăturii cu secerişul faptelor bune, de-a pururea
este în mâna noastră şi totdeauna putem să ne folosim, numai de veţi vrea
să fiţi dornici de săvârşirea poruncilor; făcând cu lucrul cele ce grăim cu
cuvântul. Căci scris este că nu se vor îndrepta înaintea lui Dumnezeu cei ce
ascultă legea, ci cei ce fac ale legii. Veţi secera secerişul duhovnicesc,
aducând în cămările sufletelor voastre, posturi, privegheri, metanii şi alte
lucrări duhovniceşti, ca să nu flămânziţi în veci. Aşijderea şi războiul şi
pacea de-a pururea să fie între voi, că nu încetează a se lupta cu noi
nevăzutul vrăjmaş, diavolul, ca să ne arunce în patimi necuvioase şi să ne
robească sufletul cu întinarea gândurilor necurate. Dar de vom sta cu vitejie
şi nu vom slăbi, vom birui, şi săvârşind pacea cea lăudată înlăuntrul
inimilor noastre, vom lua cununi de biruin ţă din mâna stăpânului tuturor.
Asemenea şi vremea de neguţătorie şi de odihnă în cele sufleteşti totdeauna
este gata, numai dacă dorim să neguţătorim neguţătoria cea lăudată, ca să
câştigăm odihna veşnică, adică să dăm cele stricătoare şi să cumpărăm cele
statornice, să vindem cele trupeşti, ca să câştigăm sufletul, să dăm
desfătările acestei vieţi, ca să dobândim veselia celei viitoare.
Iată dar fraţilor, după cum v-am zis, că pentru mântuirea sufletului
orice vreme este cuviincioasă, totdeauna este vreme de rugăciune, în orice
ceas vreme de lacrimi, totdeauna vreme pentru iertarea greşalelor; în toate
zilele vreme de înfrânare a poftelor şi, cu un cuvânt, oricând este vreme
pentru a câştiga împărăţia cerurilor.
Apoi ce aşteptăm, de ce zăbovim şi pentru ce prelungim vremea
pocăinţii şi tot înmulţim păcatele şi îngroşăm patimile? Pentru ce ne
înşelăm şi ne amăgim din zi în zi? Ba astăzi, ba mâine o să facem
îndreptare sufletului nostru. Cum nu vă uitaţi să vedeţi mormânturile
deschise şi firea noastră cum se strică şi se preface în miros greu, în viermi
şi în ţărână? Oare nu va trece această lume, sau noi vom rămâne nemuritori
până în sfârşit? Nu socotim câtă mulţime de fraţi s-a dus de aici?
Unde sunt părinţii noştri, unde sunt fraţii duhovniceşti sau trupeşti,
unde sunt cei din
acelaşi cin, cunoscuţii prietenii, cântăreţii? N-am rămas săraci de toată
prietenia lor?
Dar după cum se vede, am uitat ceea ce le-am făgăduit, căci numai
când se întâmplă moartea vreunui frate sau părinte, ne aducem aminte, ne
umilim, ne întristăm şi oarecum ne îndreptăm fiind în simţire. Trecând
însă puţină vreme, uităm tocmeala ce am făcut, adică să lăcrimăm şi să
ne
umilim de-a pururea. însă sfinţii lui Dumnezeu n-au făcut ca noi; adică
uneori să lăcrimeze şi alte ori să râdă, ci în toată viaţa se grijeau de moarte
şi în toate zilele mureau cu cugetul şi se răstigneau ca Apostolii.
Cum nu ne este frică de pilda celor zece fecioare? căci zice
Evanghelia: Iată Mirele vine, ieşiţi în întâmpinarea Lui. Şi cele înţelepte
l-au întâmpinat cu făclii aprinse şi au intrat la nuntă împreună cu mirele
182
Hristos, iar cele nebune au zăbovit ca să vie, fiind pustii de fapte bune şi
strigau pe urmă şi ziceau: Doamne deschide nouă uşa milostivirii Tale.
Dar Domnul răspunzând, a zis: adevăr vă zic, nu vă ştiu. Apoi zice:
„priveghiaţi
dar, că nu ştiţi ziua nici ceasul". Drept aceea trebuie şi noi să priveghem şi
să ne deşteptăm sufletul adormit şi leneş, ca să lăcrimeze, să se umilească,
să se pocăiască, să se curăţească, să se lumineze, ca să nu vie moartea fără
de veste şi să ni se închidă uşa, căci nu va fi cine să o mai deschidă sau să
ne ajute.
Pentru aceea să apucăm mai înainte, fraţilor, să ne gătim cele ale
îngropării după plăcerea lui Dumnezeu. Cel leneş, să fie cu osârdie, cel
neascultător, să se supuie, cel trufaş şi mândru, să se smerească, cel ce este
împietrit la inimă, să se umilească şi să fie blând, cel ce n-are lacrimi, să se
silească a plânge, cel nespovedit, să se mărturisească, cel ce şade în zadar,
să lucreze, toţi şi toate să le faceţi, însă şi aceasta adăugăm: cel ce iubeşte
femeie sau copil cu acest fel de feţe să nu vorbească, că i se aţâţă focul
păcatului. Să ascultăm Scriptura ce zice: că nu poate băga cineva cărbuni
aprinşi în sânul său şi să nu i se ardă hainele, sau să umble cineva pe
deasupra focului cu picioarele goale şi să nu se ardă. Aşa şi cel ce se
apropie de orice fel de femeie, fie măritată, fie nemăritată, fie fecioară, fie
călugăriţă, sau văduvă, care a făgăduit să aibe mire pe Domnul slavei, nu se
poate să nu aţâţe văpaie de piericiune în sufletul său.
însă acestea le-am zis pentru cei ce sunt împrăştiaţi ici şi colo şi
voiesc să trăiască mireneşte şi să ne pricinuiască pricini de păcate pentru
sminteala lor. însă aduceţi-vă aminte ce zice Domnul: „De te sminteşte
ochiul tău, scoate-l". Iară vouă aceasta vă zic: noi cei putincioşi avem
datorie să purtăm slăbiciunea celor neputincioşi şi să fim pildă spre fapte
bune, din care să se folosească şi cei nesupuşi şi împotrivitori. Şi
precum până acum v-aţi sârguit cu darul lui Hristos, încă să vă siliţi
şi să vă mai străduiţi cu mila lui Dumnezeu, ca să vă mântuiţi în
Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună
cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
183
CUVÂNTUL 95
ÎN DUMINICA A NOUA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CRUCII: DESPRE SUPUNEREA ŞI OSÂRDIA
CU INIMĂ CURATĂ LA ORICE ASCULTARE
Fraţilor şi părinţilor, mă tem de osânda celui ce a ascuns talantul în
pământ, către care a zis Domnul: „Slugă rea, trebuia să fi dat argintul meu
zarafilor şi venind eu aş fi luat al meu cu dobândă". Pentru această grijă şi
frică, iată vă grăiesc aceste puţine cuvinte şi vă dau vouă, zarafilor, talantul
Domnului, ca să i-L daţi cu dobândă, pe care, cu darul lui Dumnezeu, sunt
încredinţat că l-aţi înmulţit şi încă îl adăugaţi prin supunerea voastră cea
bună.
Sunt însă unii din voi care nu numai că nu se silesc să înmulţească
darul ce li s-a dat de la Dumnezeu, ci încă vor să-l piardă prin lene.
Şi aceştia sunt cei ce se leapădă de ascultare şi nu mai cer iertare
ca şi cum ar
avea vreo mare îndreptare. Ce zici frate? Până la moarte ai făgăduit ca să ai
ascultare şi acum laşi slujba pe care o ai din darul lui Dumnezeu.
Iată dar s-a stricat supunerea, căci zice leneşul şi împotrivitorul:
mă tem de mare, să
umblu cu corăbii. Dar şi aceasta vine din necredinţă, căci ne temem, unde
nu este temere. Că de vei avea credinţă la ascultare, nu numai marea vei
trece cu corabia, ci şi gol poţi să treci nevătămat, aducându-ţi aminte de
acel ucenic ascultător al unui bătrân, care întărit prin porunca părintelui
său, nu i-a fost frică de apa Nilului, ci a trecut-o fără să se ude şi
n-a suferit
nici o primejdie, încât se mirau cei ce-l vedeau.
Fraţilor, ascultarea a supus şi fiarele. Dovedesc aceasta cu un frate,
care a legat un leu numai cu cuvântul stareţului său. Ascultarea face
minuni chiar cu morţii, aşa cum s-a întâmplat cu Acachie, care fiind
strigat a
răspuns din mormânt. Şi ce să mai vorbim de una sau de alta: însuşi
Fiul lui Dumnezeu S-a supus la moarte pe Cruce şi a dăruit mântuire
lumii. Astfel de lucruri face ascultarea.
Dacă vreţi să aflaţi greşealele nesupunerii şi ascultării, gândiţi-vă la
Adam: pentru că n-a ascultat pe Dumnezeu şi a mâncat din pomul
cunoaşterii, a adus în lume moartea obştească; gândiţi-vă la împăratul Saul:
fiindcă n-a ascultat pe proorocul Samuil, şi-a pierdut împărăţia împreună cu
viaţa, în munţii Ghelboa. Cugetaţi şi la acel om al lui Dumnezeu, care fiind
amăgit şi înşelat de un prooroc mincinos, a căzut în păcatul neascultării şi a
fost omorât de un leu. Aduceţi-vă aminte chiar şi de Apostolul Petru, cât a
pătimit din cauza neascultării, când n-a vrut să-şi lase picioarele spălate de
Hristos, din pricina evlaviei, auzind aceste cuvinte: „De nu te voi spăla, nu
184
ai parte cu Mine". Dar fratele în care a intrat dracul şi a început să
spumege, pentru că n-a ascultat pe marele Eftimie, nevrând cu nici un chip
să poarte grijă de vitele mănăstirii! Iată păcatele neascultării.
Răul ascultător se împotriveşte necontenit. Domnul, însă, trimite
împotriva lui înger nemilostiv. Şi, cu bună dreptate, fiindcă toţi suntem un
trup, iar fiecare dintre noi, mădulare: unul ţine loc de ochi altul de ureche;
unul de nas, altul de limbă; unul de mână, altul de picior. Dacă
mădularele nu vor asculta după rânduială, ci vor începe să se certe -
adică, ochiul să zică: eu vreau să aud; urechea: eu vreau să miros;
nasul: eu vreau să
grăiesc; limba: eu vreau să pipăi şi mâna: eu vreau să umblu - nu se
prăpădeşte astfel trupul?
De vreme ce aşa este cu mădularele, fiecare să-şi împlinească slujba
sa, ca pe una pe care a primit-o ca dar de la Dumnezeu pentru folosul
obştii. Să socotească în mintea lui că toate ale noastre sunt în mâna lui
Dumnezeu şi deci nici pe mare, nici pe pământ nu trebuie să aibă frică.
Căci, după cum Dumnezeul nostru, înainte de facerea lumii, a rânduit şi
vremurile şi locul, aşa va face şi cu sfârşitul fiecăruia.
N-am spus acestea numai pentru cei neascultători, despre care am
vorbit, ci şi pentru voi toţi care ascultaţi, ca să fim cu luare aminte, pentru
că suntem datori să plinim făgăduinţele date înaintea lui Dumnezeu şi a
sfinţilor săi îngeri. Să nu fim neascultători, chiar dacă porunca ce ni s-a dat
este primejdioasă, căci aşa poruncesc Părinţii şi mai ales marele Vasile.
în acest chip vieţuind, nu vom muri de moartea neascultării, ci vom
trăi în dreptate şi vom câştiga împărăţia cerurilor, în Hristos Iisus Domnul
nostru, a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
TESTAMENTUL SFÂNTULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞI MĂRTURISITORUL,
TEODOR STUDITUL,
PRIN CARE A ORÂNDUIT CUM SĂ VIEŢUIASCĂ
MONAHII ÎN TOATE OBŞTILE
Auzind dumnezeieştile cuvinte ale psalmistului David: „Gătitu-m-am
şi nu m-am tulburat. Sau: „Gata este inima mea, Dumnezeule".
De vreme ce ticălosul meu trup este bolnav fără leac şi nu vă pot
aduna pe toţi la mine, fiilor, fraţilor şi părinţilor, în ziua sfârşitului meu,
fiindcă mănăstirile sunt risipite prin locuri depărtate şi, apropiindu-se
ceasul ca să mă duc din viaţă, nu mai este nici vreme, m-am apucat să scriu
185
acest testament, pe care vi-l las tuturora.
Am socotit dumnezeiesc şi cuviincios lucru, ca toţi să audă cuvântul
meu cel mai de pe urmă şi, auzind, să priceapă cum cred, ce mărturisesc şi
pe cine las egumen după moartea mea, ca să rămână între voi unirea şi
pacea lui Hristos, pe care a lăsat-o Domnul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli,
când a fost să se despartă de pământ pentru cer şi să şeadă pe scaunul din
dreapta lui Dumnezeu.
Cred în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt - Treimea cea de o fiinţă şi
începătoare - aşa cum m-am botezat, m-am născut de sus şi apoi m-am
săvârşit.
Mărturisesc Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu pe Fiul, Dumnezeu pe
Duhul Sfânt, unul în trei după dumnezeire, şi trei în unul după ipostasuri;
pentru că, după fiinţă, Dumnezeu este unul în Sfânta Treime, cu toate că,
după chipuri, este despărţit în trei ipostasuri.
De asemenea, mărturisesc pe unul din Treime Domnul nostru Iisus
Hristos că s-a întrupat pentru noi şi S-a făcut om asemenea cu noi - adică,
fără de sămânţa bărbătească, a luat trup din sfânta şi fără de prihană
Născătoarea de Dumnezeu şi S-a născut din sfântul şi feciorescul ei
pântece, după cum mărturisesc sfintele Scripturi. Pe acesta Îl cunosc unul
după ipostas, precum în cele două firi aşa şi în cele două vreri şi lucrări, cu
care lucrări asemenea a făcut şi cele dumnezeieşti şi cele omeneşti.
Mă depărtez şi fug, mai ales, de toată meşteşugirea înşelătoare a
ereticilor şi mă supun celor şase soboare precum şi celui de al
şaptelea sobor, care s-a ţinut acum de curând în Niceea împotriva
duşmanilor
creştinătăţii, închinându-mă şi primind sfintele şi cinstitele icoane, atât a
Domnului nostru Iisus Hristos, a Apostolilor, Proorocilor, Mucenicilor, cât
şi a tuturor Cuvioşilor şi Drepţilor. Nu numai atât. Dar cerşesc şi sfintele
lor rugăciuni, ca să primesc prin mijlocirea lor, iertarea păcatelor mele.
Mai mult, mă închin cu credinţă şi cu evlavie prea sfintelor lor
moaşte pentru că sunt pline de dar dumnezeiesc.
Primesc toate cărţile insuflate de Dumnezeu, Legea nouă şi veche,
împreună cu ale tuturor sfinţilor Părinţi, cu vieţile dascălilor, pustnicilor şi
cu scrierile lor. Adaug aceasta din cauza lui Pamfil, cel smintit la minte şi
nebun, venit aici din răsărit, care a defăimat pe cuvioşii: Marcu, Isaia,
Varsanufie, Doroftei şi Isihie, nu Varsanufie, Isaia şi Doroftei molipsiţi de
eresul lui Sever împreună cu ceilalţi eretici sau cu alţi mulţi eretici daţi
anatema de sfântul Sofronie prin cartea sa, ci pe ceilalţi, cu acelaşi nume,
pe care ni i-au lăsat Părinţii, despre care m-am încredinţat din întrebarea
prea sfinţitului Patriarh Tarasie, păstor în acel an, şi de la alte
feţe vrednice
de credinţă, atât din apus cât şi din răsărit, precum şi din faptul că icoana
lui Varsanufie este aşezată în Biserica cea mare împreună cu celelalte sfinte
icoane: a sfântului Antonie, a lui Efrem şi a multor altora - întrucât n-am
186
găsit în învăţăturile lor nici o păgânătate.
Şi dimpotrivă, pentru multul folos sufletesc, de se va ivi vreo
bănuială chiar şi împotriva acestora, prin statornicire sobornicească, că
aceştia sunt daţi anatemii sau alţii au fost caterisiţi din cauza
eresului lor, să
fie anatema de tot şi cu totul anatema de Tatăl, de Fiul şi de Sfântul Duh.
Pe lângă acestea, mărturisesc că cinul monahal este înalt, prea înălţat
şi îngeresc şi, prin viaţa lui desăvârşită şi curată după pravila dată
pustnicilor de marele Vasile, curăţă orice păcat, însă, nu după cum fac unii,
care primesc numai o parte din rânduieli iar pe altele le îndepărtează, ca şi
cum n-ar putea să trăiască fără de cele trei stări ale bunătăţilor: sărăcia,
înţelepciunea şi ascultarea, arătate în scara dumnezeiască, dar să aibă şi
slugă sau dobitoc de parte femeiască, care smintesc vieţuirea noastră şi ne
primejduiesc sufletele.
Am grăit despre aceste lucruri pe scurt, căci vremea nu-mi îngăduie
să stărui mai mult asupra lor. Am grăit despre ele, chiar aşa pe
scurt, ca să nu gândească cineva că cred şi cuget altceva decât ceea
ce cred şi mărturisesc.
Fiindcă şi aşa este destul ce am mărturisit, este timpul să vorbim şi
despre egumeni.
Acum, las ca părinte, luminător şi dascăl al vostru pe domnul şi
părintele meu şi părintele vostru al tuturor, prea cuviosul Egliston.
în taină, el este mai aproape de Hristos şi decât mine şi decât voi
toţi, pentru că s-a
înălţat prin smerenia lui asemănătoare cu a lui Hristos. Cu toate că el este
împăcat aşa cum se găseşte, cred şi nădăjduiesc ca, prin povăţuirile şi
rugăciunile lui către Dumnezeu, să vă mântuiţi toţi, dacă îi veţi fi
ascultători şi supuşi.
Mai apoi, după moartea lui (las) pe cel care îl veţi alege voi, prin
obştească sfătuire, după voia lui Dumnezeu, după placul fraţilor şi după
dorinţa mea.
Aşadar, ascultă Părinte şi frate, tu care vei fi (egumen)! Iată,
înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi cei aleşi, îţi încredinţez
toată frăţimea în Hristos. Cum să o primeşti? Cum s-o ai? Cu ce fel de
poveţe? Şi cum s-o păzeşti? întocmai ca pe nişte miei ai lui Hristos,
ca pe mădularele
tale prea iubite, apropiind şi ocrotind pe fiecare după dreapta măsură a
dragostei, pentru că dragostea pentru mădularele trupului omenesc trebuie
să fie cumpănită în orice om.
Deschide-le, dar, milostivirile iertării tale, primeşte pe toţi fraţii,
hrăneşte-i cu milă, întocmeşte-i şi-i du la Domnul. Cugetul tău să fie ascuţit
la înţelegere, deşteaptă sârguinţa sufletului tău prin vitejie, întăreşte inima
ta prin credinţă şi nădejde. Fii povăţuitorul fraţilor în orice lucru
bun al lor.
Fii, mai întâi, sprijinitorul lor împotriva nevăzuţilor războinici.
Fii luptătorul şi chivernisitorul tuturor. Cârmuieşte-i către fapta
bună şi-i fă
187
moştenitori ai pământului nepărtinirii.
Pentru aceea, îţi las aceste porunci, pe care porunci eşti dator să le
păstrezi şi să le păzeşti neclintite. Caută, aşadar, să nu schimbi
felul şi
rânduiala ce ai primit de la smerenia mea în ce priveşte obştea, afară de
mare trebuinţă. Să nu agoniseşti nimic din lucrurile lumii, nici să vă
strângeţi comori deosebite, chiar şi de un argint. Să nu-ţi împovărezi
sufletul şi inima cu vreo putere sau grijă, afară de cele date ţie de
Dumnezeu şi de mine: fiii şi fraţii duhovniceşti. Să nu te
îndeletniceşti cu rudele şi cu prietenii tăi şi nici să ceri de la ei
vreo moştenire, în viaţă sau după moarte - pentru că nu eşti din lume,
ca să te împărtăşeşti din ale lumii - afară de cazul când cineva din
lume îmbrăţişează viaţa noastră, dar şi
atunci să faci cum au făcut sfinţii Părinţi.
Slugă să nu ai, nici pentru trebuinţa ta, nici pentru a mănăstirii
încredinţată ţie şi nici la ţarine, căci şi sluga este chip al lui
Dumnezeu şi au
numai mirenii, precum au şi nunta. Lăuntric tu să fii sluga fraţilor, cu toate
că în afară eşti socotit stăpânul şi dascălul lor.
Să nu foloseşti pentru nevoile obştii dobitoc de parte femeiască,
pentru că partea femeiască a fost izgonită din cuprinsul nostru, din
mănăstire, ţarini şi orice loc, aşa cum au făcut sfinţii Părinţi dinainte de noi
şi după cum nu suferă nici firea.
De asemenea, să nu încaleci pe catâri sau pe cai, dacă n-ai nevoie,
mai degrabă, să umbli pe jos, asemenea lui Hristos. Dar şi atunci, ai voie
numai când catârul este de parte bărbătească.
Totdeauna, ai grijă ca toate lucrurile să fie de obşte şi fratele să
n-aibă nimic al său, de la aţă până la ac.
împarte sufletul şi trupul tău cu dreptatea dragostei între toţi fiii tăi
duhovniceşti şi între fraţi.
Să nu te faci, frate cu mirenii şi nici să ai cu ei legături de cuscrie,
fiindcă ai fugit din lume. Părinţii n-au făcut asemenea lucruri, iar de se va
găsi la cineva, nu este lege.
Nu mânca împreună cu femeile, afară de mama ta cea bună şi de sora
ta, însă, şi cu acestea, nu cred că este nevoie, după cum poruncesc sfinţii
Părinţi.
Nu pleca departe, dacă nu-i nevoie, lăsând turma singură, datoria ta
fiind să te nevoieşti a mântui oile cele cuvântătoare ale lui Hristos.
Nu tunde pe nimeni în chipul cel mic al călugăriei şi după aceea în
cel mare, pentru că chipul este unul singur, ca şi Botezul, şi aşa au făcut şi
sfinţii Părinţi.
Să nu calci legile sau canoanele sfin ţilor Părinţi, mai ales ale marelui
Vasile, ci să lucrezi şi să vorbeşti, ca şi când ai avea mărturii din sfintele
Scripturi.
Să nu-ţi părăseşti turma ta pentru alta şi să nu alergi după vrednicie
188
mai mare, fără voia fraţilor.
Să nu faci prietenie cu vreo călugăriţă şi să nu dormi în mânăstire de
maici.
în afară de spovedanie, să nu vorbeşti în taină cu vreo femeie, dar şi
atunci să fii însoţit de doi martori, de parte bărbătească şi femeiască, care să
stea de faţă, puţin mai deoparte.
Să nu deschizi oricărui fel de femeie poarta mănăstirii, afară de mare
trebuinţă, însă dacă împrejurările cer, lucrul acesta să nu fie cunoscut de
toţi.
Când va trebui să dormi afară de casa ta, să nu rămâi în case
femeieşti, nici tu nici fraţii tăi duhovniceşti, ci alege case ale bărbaţilor
evlavioşi.
Nu ţine în chilia ta ucenic tânăr, din pricina scandalului, ci caută pe
cineva care să nu fie bănuit. Mai bine să ai în slujba ta mai mulţi fraţi.
Să nu-ţi faci haine de mult preţ, afară de odăjdii, îmbracă-te
asemenea Părinţilor cu haine simple, aşa cum am făgăduit.
Nu mânca bucate scumpe, cu lăcomie, nici la tine acasă, nici la
ospeţe întâmplătoare, pentru că astfel de bucate sunt ale lumii acesteia, nu
ale lumii viitoare.
Nu strânge averi în mănăstirea ta, ci orice prisos împarte-l celor ce au
nevoie, după porunca sfinţilor Părinţi.
Să nu ţii închis nici unul din locurile mănăstirii, nici să faci din
aceasta o grijă pentru iconomi, ci grija sufletului nostru să fie încuierea cea
mare a lucrurilor: a lega şi a dezlega, după cuvintele dumnezeieşti.
Banii să fie încredinţaţi iconomilor şi chelarilor, pentru plata
lucrului, tu având numai stăpânire să cercetezi cum s-au cheltuit.
Să nu dai nimănui mai multă stăpânire, decât trebuie fraţilor. Nici
sufletul tău să nu-l desparţi de legile şi poruncile dumnezeieşti,
chiar dacă
vei fi închis până la sânge.
Nici un lucru să nu-l faci numai după părerea ta; ci la orice lucru
făcut, sufletesc sau trupesc, să ai sfatul şi rugăciunea părintelui tău
duhovnicesc.
Iar pentru trebuinţele mănăstirii, fie că este nevoie de unul, fie de doi
sau de mai mulţi, alege pe cei mai înţelepţi, aşa cum am poruncit părinteşte,
mai sus.
Păzeşte cu scumpătate acestea şi toate cele ce ai mai primit de la
mine, ca să-ţi fie ţie bine şi să te uneşti cu Domnul. Ridicându-te, însă, cu
vorba sau cu sfatul, împotriva celor poruncite, te depărtezi de Domnul, atât
pe tine cât şi pe alţii.
Apropiaţi-vă şi voi, fiii mei şi fraţi în Domnul, şi ascultaţi sufletescul
meu cuvânt.
Primiţi egumenul, aşa cum l-aţi ales toţi, pentru că nimeni n-are voie
189
să aleagă altă viaţă şi alt trai în afară de obştea frăţească, care vă leagă de
Domnul.
Sărutaţi-l ca pe un moştenitor al meu, dându-i toată cinstea şi
evlavia.
Supuneţi-vă lui, ca mie, fără teamă că va pune lege nouă şi nici să-i
cereţi mai mult decât darurile pe care i le-a dat Duhul Sfânt. Este deajuns să
păzească ce i-am poruncit eu, smeritul. Iar de mă iubiţi, fiii mei, păziţi
poruncile mele şi pacea va fi cu voi.
Păziţi, fără de sminteală, îngereasca făgăduinţă pe care aţi făcut-o,
vieţuind în chip ceresc. Aţi urât lumea, nu vă mai întoarceţi la
lucrurile ei;
v-aţi izbăvit de lanţurile patimilor trupeşti, nu vă mai legaţi iarăşi cu ele;
v-aţi lepădat de bucuriile şi lucrurile zadarnice ale acestei vieţi, nu vă
întoarceţi înapoi, ca să fugiţi de supunerea noastră plină de trudă şi să
ajungeţi jucării ale dracilor.
Răbdaţi, aşadar, până la sfârşit pe drumul ascultării, ca să luaţi
cununa neveştejită a dreptăţii.
De asemenea, păzind smerenia, lepădaţi-vă de voinţa voastră şi
întipăriţi în inima voastră numai cele orânduite de egumenul vostru.
Dacă veţi săvârşi acestea până la sfârşitul vieţii voastre, veţi fi
fericiţi, pentru că veţi fi primiţi în ceata mucenicilor şi, încununaţi în
împărăţia cerurilor, veţi câştiga şi bunătăţile veşnice.
Fiţi sănătoşi, fiii mei, eu plec acum pe calea neîntoarsă, adică
niciodată nu mă voi mai întoarce, cale pe care au purces toţi de la zidirea
lumii şi pe care şi voi toţi veţi purcede, după trecerea acestei vieţi.
Nu ştiu, fraţii mei, unde voi merge, la ce judecată mă voi înfăţişa, ce
locuinţă mă aşteaptă.
N-am făcut nici un lucru bun înaintea lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit
de orice păcat.
Mă bucur numai că mă duc din lume în cer, de la întunerec la lumină,
din robie la libertate, din pământ străin la cel adevărat şi al
nostru, precum zice proorocul: „nemernic sunt eu şi străin, întocmai
ca părinţii mei
în locaşurile mele".
Cu multă îndrăzneală, de asemeni zic: merg către Stăpânul, către
Domnul şi Dumnezeul meu, pe care L-a iubit sufletul meu, care mi-a fost
Părinte şi, ca un fiu, nu L-am ascultat, care a fost pentru mine totul, de şi nu
L-am slujit ca o slugă curată.
Am scris acestea, rugându-vă să fiţi îndrăzneţi. Le-am scris şi pentru
ca să vă rugaţi pentru mântuirea mea, de care dacă mă voi învrednici, să
ştiţi, că nu voi conteni să mă rog pentru voi, cu îndrăzneală, să vă mântuiţi,
bine să petreceţi şi să vă înmulţiţi şi în slava lui Dumnezeu.
Nădăjduind, vă aştept pe fiecare, după moarte, să vă primesc, să vă
sărut după cum poftesc şi cred.
190
Bunătatea lui Dumnezeu să vă păzească pe toţi în această credinţă,
până în veacul viitor, pentru că aţi păzit poruncile Lui.
Aduceţi-vă aminte, fiii mei, de smeritele mele cuvinte şi păstraţi
predania mea în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
191
CUPRINSUL
CUVINTELE SFÂNTULUI TEODOR STUDITUL
ARĂTARE că viaţa cea de obşte este cea mai cu lesnire mântuitoare,
alcătuită din învăţăturile sfinţilor părinţi şi dascăli. 4
CUVÂNTUL 1. Canonarhul, aprinzătorul de candele şi tipicarul
trebuie să slujească lui Dumnezeu cu frică........................... 9
CUVÂNTUL 2. Despre spovedania pururea luminătoare şi cum
să ne ostenim spre toată fapta bună, prin smerenie.............. 12
CUVÂNTUL 3. Despre despărţirea sufletului de trup şi despre
ajutorul lacrimilor...............................................................
15
CUVÂNTUL 4. Despre dragostea în Hristos şi despre sârguinţa la
cântările şi slujbele
bisericeşti.............................................. 17
CUVÂNTUL 5. Cei ce trăiesc de obşte urmează viaţa Apostolilor
lui Hristos ..........................................................................
20
CUVÂNTUL 6. Despre smerenie şi despre datoria celui sârguitor ca să
strălucească în slujbe, cu plecăciune, cu smerenie şi cu gând
bun ...................................................................................
23
CUVÂNTUL 7. Cei ce au lăsat toate şi au urmat lui Hristos, chiar
de vor fi săraci cu duhul, vor primi plată ............................ 25
CUVÂNTUL 8. Vieţuitorii de obşte se încununează întocmai ca
mucenicii . . ......................................................................
26
CUVÂNTUL 9. Bolnavii să îndure cu mulţumire, căci au plată mai
mare ...................................................................................
29
CUVÂNTUL 10. Despre prieteşugul în ascuns şi necuvios dintre
doi fraţi................................................................................
31
CUVÂNTUL 11. Se cuvine să ne supunem stareţului, ca fierul în
mâna fierarului, pentru ca să vieţuim fără nici o grijă............. 33
CUVÂNTUL 12 Se cade să fim de-a pururi treji şi să plinim poruncile
Supunerii desăvârşite
............................................................ 35
CUVÂNTUL 13. îfrânarea şi datoria de a ne feri de multe feluri
de mâncare...........................................................................
37
CUVÂNTUL 14. întristările vieţii trebuiesc îndurate cu mulţumire 39
CUVÂNTUL 15. Despre săvârşirea lucrului duhovnicesc, cu timp
şi fără timp ..........................................................................
40
CUVÂNTUL 16. Să ascultăm mustrările şi învăţăturile Sf. Părinţi 42
CUVÂNTUL 17. Gândurile rele trebuiesc descoperite prin
mărturisire ...........................................................................
43
CUVÂNTUL 18. Să ne pregătim pentru ziua înfricoşatei judecăţi 46
CUVÂNTUL 19. Bunăstarea şi mulţumirea vieţii de obşte 48
CUVÂNTUL 20. Oştirea duhovnicească.............................. 50
192
CU VÂNTUL 21. Cum să fie viaţa călugărului.................... 51
CUVÂNTUL 22. Despre tăierea voii.................................... 53
CUVÂNTUL 23. Dragostea din tot sufletul......................... 54
CUVÂNTUL 24. Despre păstorirea oilor cuvântătoare ale lui Hristos 56
CUVÂNTUL 25. Povăţuitorul să mângâie cu toate cele ce pricinuiesc
bucurie pe cei ce fac ascultare mucenicească, ca să poată birui pe vrăjmaş
cu faţă veselă şi să se poată încununa de Dumnezeu cu cununa slavei de
veci ....................................................................................
57
CUVÂNTUL 26. Nu se cade ca fraţii să ia sau să dea ceva din ale
mănăstirii, fără blagoslovenie
............................................... 60
CUVÂNTUL 27. Să ne ostenim la slujbele mănăstireşti cu silinţă
şi luare aminte, ca şi când am sluji Domnului ........... 63
CUVÂNTUL 28. Trebuinţa de a petrece viaţa noastră în trude şi
scârbe, ca să dobândim bunătăţile vieţii veşnice ..................... 65
CUVÂNTUL 29. Nu este viaţă mai vrednică de laudă decât viaţa
de obşte ................................................................................
67
CU VÂNTUL 30. îndrăznirea trupească vătăma sufletul ...... 69
CUVÂNTUL 31. Răsplătirea celor ce se ostenesc şi luptă împotriva
meşteşugirilor diavolului
.................................................... 71
CUVÂNTUL 32. Despre traiul călugărilor şi milostenia faţă de
săraci....................................................................................
74
CUVÂNTUL 33. Despre tăria luptei călugărilor şi despre legătura
stareţului ...............................................................................
76
CUVÂNTUL 34. Toate necazurile trebuiesc îndurate cu bucurie,
în nădejdea bunătăţilor
viitoare............................................... 79
CUVÂNTUL 35. Să nu fim trişti pentru fraţii, care se despart de obşte, din
cauza lipsei de sfătuire şi a neascultării, ci să ne rugăm lui Dumnezeu, cu
deadinsul pentru dânşii
.......................................................... 81
CUVÂNTUL 36. Despre purtarea de grijă a stareţului pentru viaţa
de obşte.................................................................................
82
CUVÂNTUL 37. Se cade să fii mai mic decât toţi şi să suferi cu
mulţumire oropsirea şi necinstea ............................................ 84
CUVÂNTUL 38. Se cuvine să răbdăm orice fel de scârbă, întocmai
ca Hristos care a suferit pentru noi amărăciunea relei pătimiri 85
CUVÂNTUL 39. Trăind uniţi, în pace şi cu dragoste, vom fi
adevăraţii ucenici ai lui Hristos
.............................................. 86
CUVÂNTUL 40. înaintea Crăciunului: despre Naşterea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos şi despre străduinţa vitejească în viaţa
călugărească ..........................................................................
88
CUVÂNTUL 41. La Duminica Vameşului şi a Fariseului: despre păzirea
poruncilor dumnezeieşti şi despre groaza păcătoşilor şi a
celor ce îşi trec viaţa în lenevire
.............................................. 89
193
CU VÂNTUL 42. La Duminica Fiului risipitor: despre înfrânare şi
despre întărire în mărturisirea sfintelor icoane ......................... 92
CUVÂNTUL 43. La Duminica lăsatului sec de carne: despre ziua cea mare
şi înfricoşată a arătării a doua a Domnului nostru Iisus Hristos 94
CUVÂNTUL 44. în Miercurea din săptămâna brânzei: să ne aducem
aminte de darurile lui Dumnezeu şi să ne silim ca să-i plăcem 95
CUVÂNTUL 45. în Vinerea din săptămâna brânzei: despre mângâierea
sărbătorilor şi despre datoria de a ne ruga pentru cei din 97
CUVÂNTUL 46. La Duminica lăsatului sec de brânză: tăierea voii
este, pentru cei supuşi şi ascultători, adevăratul post ........... 99
CUVÂNTUL 47. în Miercurea din săptămâna întâia a Postului
Mare: despre post, despre curăţenie şi despre ferirea de patimi 101
CUVÂNTUL 48. în Vinerea aceleiaşi săptămâni: despre
împodobirea locaşului nostru sufletesc cu fapte bune ......... 103
CUVÂNTUL 49. La Duminica Ortodoxiei: să nu ne silim la săvârşirea
faptelor bune peste putinţa noastră şi să hrănim sufletul
cu cugetări duhovniceşti.....................................................
105
CUVÂNTUL50. în Miercurea săptămânei a doua din Post: despre
păzirea sufletului de patimile pierzătoare ............................ 106
CUVÂNTUL 51. în Vinerea săptămânii a doua: despre unire şi dragoste şi
trebuinţa de a suferi cu vitejie ostenelele faptelor bune, ca să câştigăm
împărăţia cerurilor .
........................................................... 107
CUVÂNTUL 52. La Duminica a doua din Post: în nădejdea vieţii veşnice,
să petrecem zilele postului cu linişte şi blândeţe ............... 109
CUVÂNTUL 53. în Miercurea săptămânii a treia din Post: despre moartea
fără de veste şi neîntinarea gândurilor cu pofte trupeşti .... 110
CUVÂNTUL 54. în Vinerea săptămânii a treia: postirea şi despre
îndemnul către toate bunătăţile ....................................... 112
CUVÂNTUL 55. în Duminica a treia a Postului: despre creştinii bulgari,
care au îndurat chinuri de mucenici, pentru că n-au vrut să
mănânce carne în Postul Mare ......................................... 113
CUVÂNTUL 56. La Sfinţii Patruzeci de Mucenici: să îndurăm
patimile, întocmai ca Iisus ................................................ 115
CUVÂNTUL 57. La Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoarei de
Dumnezeu: despre Taina întrupării Domnului şi despre
prăznuirea duhovnicească ............................................... 116
CUVÂNTUL 58. în Miercurea înjumătăţirii Postului: aceste Paşti
trecătoare sunt pildă şi închipuire a celor viitoare şi veşnice. Despre
răbdare ..........................................................................
1118
CUVÂNTUL 59. în Vinerea înjumătăţirii Postului: prin uciderea
patimilor trupeşti şi prin învierea faptelor bune prăznuim cu
adevărat Paştile Domnului .............................................. 120
194
CUVÂNTUL 60. în Duminica a patra a Postului Mare: primăvara, să înoim
silinţa noastră spre fapte bune, suferind ispitele văzute şi nevăzute 121
CUVÂNTUL 61. Miercuri în a cincea săptămână din Post: despre
purtarea de grijă la împărtăşirea cu Sfintele Taine ........... 122
CUVÂNTUL 62. în Vinerea săptămânii a cincea: despre lucrarea
cu osârdie a faptelor bune .............................................. 125
CUVÂNTUL 63. Duminica a cincea din Post: despre negrăitul dar ce vor
dobândi cei ce suferă, fără întristare, scârbele vieţii şi despre
pomenirea sfântului Platon ............................................. 126
CUVÂNTUL 64. în Miercurea a şasea: despre săvârşirea postului
şi învăţătură înainte de deschiderea mănăstirii ................. 128
CUVÂNTUL 65. în Vinerea Floriilor: cum să ne ferim de meşteşugirile
diavolului .......................................................... 129
CUVÂNTUL 66. în Duminica Floriilor: despre bucuria sârguinţei
şi vitejia silinţei la lucrul duhovnicesc ............................ 131
CUVÂNTUL 67. în sfânta şi marea Miercuri: despre mântuitoarele patimi
ale lui Hristos şi despre smerenie şi răbdare .................... 133
CUVÂNTUL 68. în sfânta şi marea Vineri: despre înfricoşatele patimi ale
Domnului nostru Iisus Hristos ........................................ 135
CUVÂNTUL 69. în sfânta şi marea Duminică a Paştilor: cuvânt
înainte la predica sfântului Ioan Gură-de-Aur ................ 136
CUVÂNTUL 70. Despre înălţarea Mântuitorului Hristos şi despre
împărtăşirea cu Sfintele Taine ........................................ 138
CUVÂNTUL 71. în Duminica Cincizecimei: despre Pogorârea Duhului
Sfânt şi despre moartea ticălosului Eutropianos .............. 139
CUVÂNTUL 72. La înainte prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului
nostru Iisus Hristos: să păzim neîntinate frumuseţea sufletului şi fecioria.
Despre pocăinţă
............................................................. 142
CUVÂNTUL 73. La Adormirea Născătoarei de Dumnezeu: să
prăznuim duhovniceşte şi să dorim împărăţia cerurilor ... 144
CUVÂNTUL 74. Despre harul şi marea dragoste a lui Dumnezeu
pentru noi, despre vrăjmăşia diavolului şi despre smerenie 146
CUVÂNTUL 75. Să flămânzim, să însetăm şi să suferim, până la
moarte, orice scârbă, aşa cum am făgăduit ..................... 147
CUVÂNTUL 76. Despre adunările rele şi despre vorbele care
aduc pierderea sufletelor ................................................ 150
CUVÂNTUL 77. Suferind toate întristările ce se întâmplă în viaţa
de obşte, câştigăm împărăţia cerurilor .............................. 152
CUVÂNTUL 78. Prin silinţă şi îmbărbătare spre nevoinţele
duhovniceşti, se câştigă cununa răbdării ......................... 153
CU VÂNTUL 79. Despre mulţumire şi răbdare ............ 155
CU VÂNTUL 80. Despre supunere, unire şi pace .......... 157
195
CUVÂNTUL 81. Despre câştigarea vieţii curate şi despre fuga de
cei vicleni ......................................................................
158
CUVÂNTUL 82. La culesul viilor: despre mărăcinii şi spinii patimilor din
via sufletească şi despre strugurii faptelor bune .............. 160
CUVÂNTUL 83. Despre înşelăciunea poftelor, desfătarea trupului şi
întoarcerea la pocăinţă .................................................. 162
CUVÂNTUL 84. Despre îndurarea ostenelilor vieţii de obşte în
nădejdea bunătăţilor cereşti ........................................... 163
CUVÂNTUL 85. Despre calea strâmtă şi cu scârbe care duce la
odihna vieţii veşnice ...................................................... 164
CU VÂNTUL 86. La înălţarea Crucii: despre înşelăciunea dulceţii
păcatului şi despre căderea în patimi necinstite ................ 167
CU VÂNTUL 87. în Duminica întâia după înălţarea Crucii: despre
sfârşitul vieţii de aici şi odihna în locaşurile cereşti .......... 169
CUVÂNTUL 88. în Duminica a doua după înălţarea Crucii: Sfintele
Scripturi trebuiesc ascultate cu mare luare aminte şi cu înţelegere 170
CUVÂNTUL 89. în Duminica a treia după înălţarea Crucii: trebuie să ne
smerim şi să ne îmbrăcăm cu frica lui Dumnezeu, ca să scăpăm de
vătămarea vrăjmaşului diavol ........................................ 172
CUVÂNTUL 90. în Duminica a patra după înălţarea Crucii: să nu
rătăcească mintea noastră în cele netrebnice, ci să privească frumuseţile
negrăite ale zidirii lui Dumnezeu .................................... 174
CUVÂNTUL 91. în Duminica a cincea după înălţarea Crucii: să
urmăm viaţa vechilor noştri Părinţi .............................. 175
CUVÂNTUL 92. în Duminica a şasea după înălţarea Crucii: despre ceartă
şi mânie şi despre pace şi feciorie .................................. 177
CUVÂNTUL 93. în Duminica a şaptea după înălţarea Crucii: călugării nu
trebuie să poarte grijă de cele lumeşti şi deşarte, ci de cele veşnice 178
CUVÂNTUL 94. în Duminica a opta după înălţarea Crucii: despre
aducerea aminte de moarte şi despre feciorie ............... 180
CUVÂNTUL 95. în Duminica a noua după înălţarea Crucii: despre
supunerea şi osârdia cu inimă curată la orice ascultare 183
TESTAMENTUL sfântului părintelui nostru şi mărturisitorul, Teodor
Studitul, prin care a orânduit cum să vieţuiască monahii în toate
Obştile .........................................................................
184
196

FOLOSIţI TEXTUL DOAR DACă AVEţI CERTITUDINEA Că ESTE CONFORM
CU ORIGINALUL ROMÂNESC EDITAT EDITURA ARHIEPISCOPIEI ALBAIULIA,
ALBA IULIA, 1994.
PENTRU ACEASTA PROCURAŢI-Vă LUCRAREA DOAR DE LA PERSOANE
DE ÎNCREDERE CARE AU VERIFICAT INTEGRITATEA TEXTULUI, SAU
DESCăRCAţI-O DE PE SITEURILE
http://www.angelfire.com/space2/carti/
http://www.megaone.com/patristica/carti/
Rugaţi-vă pentru cei ce au trudit la realizarea
acestei versiuni digitale.

APOLOGETICUM
2004