marți, 31 octombrie 2017

SFANTUL TRIFON, ADUCATORUL DE BELSUG


Sfântul Trifon Aducătorul de belşug

Traducerea din limba rusă de Natalia Lozan

Bucureşti editura ORTODOXIA

Editura Ortodoxia

Traducerea din limba rusă de Natalia Lozan

Comenzi online: www.librariaortodoxia.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Sfântul Trifon: aducătorul de belşug trad, din lb. rusă de Natalia Lozan. bucureşti: Ortodoxia, 2017 ISBN 978-606-8647-03-6

I. Lozan, Natalia (trad.)

Sfinte Mare Mucenic Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

SFÂNTUL TRIFON ADUCĂTORUL DE BELŞUG

Viaţa şi mucenicia Sfântului Trifon

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în localitatea Campsada din Frigia, una dintre regiunile Asiei Mici, în secolul al III-lea.

Părinţii săi erau nişte săteni săraci. Sfântul Trifon a fost din copilărie un copil special, de la o vârstă fragedă fiind înzestrat cu o credinţă vie, îndrăgind asceza şi rugăciunea. Cu toate acestea, participa cu mare drag la jocurile prietenilor săi.

Odată, când Trifon se juca cu prietenii săi, s-a întâmplat prima minune. Copiii se veseleau şi se zbenguiau, fără să observe un şarpe care s-a apro­piat de unul dintre ei. Când copilul a fost muşcat, ceilalţi au început să strige după ajutor, neştiind ce să facă, iar victima, ştiind că prietenul său Trifon credea într-un Dumnezeu pe care nu-l cunoşteau păgânii, i-a cerut să se roage pentru el. Trifon a început

5

să se roage şi prin rugăciunea sa copilul a primit vindecare.

Ajungând la vârsta adolescenţei, Sfântul Trifon a fost nevoit să abandoneze jocurile şi distracţiile şi să înceapă să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. El păştea gâştele din localitate, ocupaţie ce-i permitea să se adâncească şi mai mult în rugăciune şi asceză.

Sătenii, aflând despre vindecarea copilului muşcat de şarpe, au apelat la păstor de multe ori cu cereri de rugăciune şi de vindecare şi au primit ajutor prin rugăciunile sale. De-a lungul timpului, el a devenit un înger păzitor al satului Campsada.

Sfântul Trifon şi-a petrecut viaţa în muncă, rugăciune şi ajutor oferit apropiaţilor până la 17 ani, când Domnul l-a chemat să devină mărturisitor al credinţei adevărate la Roma.

Vindecarea prinţesei

În anul 295, împărat al Romei era Gordi­an, care, deşi era închinător de idoli, nu-i prigo­nea pe creştini. împăratul avea o fiică învăţată şi înţeleaptă, Gordiana, care ajunsese la vârsta căsătoriei şi mulţi dintre cei mai mari şi mai slăviţi nobili doreau să o logodească cu fii lor, însă, de

6

Sfântul Trifon reprezentat ca Sfânt Doctor fără de arginţi

7

de la un timp, fata a început să fie chinuită de dia­vol, care o muncea neîncetat, aruncând-o în foc şi în apă. Astfel, nu puţină mâhnire aveau părinţii, vărsând lacrimi amare. Au fost invitaţi numeroşi doctori şi înţelepţi ai timpului, însă nu au putut face nimic.

Atunci, diavolul, prin voinţa lui Dumnezeu, a strigat:

nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!

Atunci împăratul a trimis soli în toată lumea ca să-l caute pe acest Trifon. La palat au fost aduşi mulţi care purtau acest nume, însă nici unul n-a putut izgoni diavolul din fiica împăratului.

După un timp, s-a aflat despre Trifon, tânărul, din părţile Frigiei, care păştea gâştele în liniştea Campsadei. Acesta a fost adus la Roma, având pe atunci numai 17 ani.

Când Trifon era în drum spre Roma, prinţesa a început să se simtă şi mai rău, fiind şi mai tare muncită de diavol.

în una din aceste crize, ea a strigat:

nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi şi nu pot să rabd mai mult.

Doar din spaimă faţă de Sfântul Trifon, duhul

8

viclean a ieşit dintr-însa.

După trei zile a ajuns la palat şi Sfântul Trifon, unde a fost primit cu dragoste de către împărat. Pentru ca să se încredinţeze că anume Trifon i-a tămăduit fiica, l-a rugat să le arate pe cel ce a chi­nuit-o.

Sfântul a petrecut în post şi în rugăciune şase zile şi a primit cu voia Domnului mai mare şi mai puternică stăpânire peste duhurile cele necurate.

în a şaptea zi dimineaţă, împăratul, însoţit de suita sa, a mers la Fericitul Trifon, vrând să-l vadă cu ochii săi pe diavol.

Sfântul Trifon, plin de Duh Sfânt, cu ochii minţii privindu-l pe duhul nevăzut, i-a spus:

ţie îţi grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici şi le descoperă chipul tău cel neruşinat, apoi, spune-le neputinţa ta.

Imediat, în faţa celor prezenţi a apărut dia­volul în chip de câine negru, având ochii ca de foc şi capul plecat spre pământ. Sfântul l-a întrebat:

cine te-a trimis aici, diavole, ca să intri în această fată? De ce ai îndrăznit să intri în cea creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind fără de chip, neputincios şi plin de toată ruşinea?

9

La acestea, diavolul i-a răspuns:

am fost trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numeşte satana şi locuieşte în iad. El mi-a poruncit să o chinuiesc pe fata aceasta.

Atunci Sfântul l-a întrebat iarăşi:

cine v-a dat vouă putere asupra făpturilor lui Dumnezeu?

Diavolul, fără voinţa sa, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, a mărturisit adevărul faţă de toţi cei prezenţi:

noi nu avem putere asupra celor ce-L cunosc pe Dumnezeu şi care cred în Hristos, Unul născut, pentru care Petru şi Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite uşoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu şi în Fiul Său şi asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Dacă vreţi să ştiţi care sunt lucrurile plăcute nouă, luaţi aminte: închinarea la idoli, hula, desfrânărea, farmecele, invidia, uci­derea şi mândria. Cu aceste lucruri şi cu cele care izvorăsc din ele, oamenii se înfăşează singuri ca-n nişte lanţuri şi se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, devenind de bunăvoie prieteni cu noi şi

10

ne vor însoţi la chinurile veşnice.

Dialogul Sfântului Trifon cu duhul necurat a făcut ca mulţi din cei prezenţi să se înspăimânte. Atunci Trifon s-a grăbit să-l îndepărteze pe duhul cel rău de la oameni şi i-a zis:

pleacă, pleacă în iad, care a fost creat doar pentru tine drept pedeapsă ţie şi tuturor celor care vor vrea să te urmeze.

Auzind acestea, împăratul şi cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă şi mulţi, lepădându-se de păgânătate, au crezut în Hris­tos, iar credincioşii s-au întărit în credinţă şi L-au preamărit pe Dumnezeu.

împăratul Gordian, chiar dacă a rămas păgân, i-a oferit multe daruri Sfântului, apoi i-a permis să plece.

Trifon, nedorindu-şi bogăţii şi averi lumeşti, a împărţit toate cele primite nevoiaşilor şi a revenit singur acasă la fel de sărac cum plecase. Viaţa lui a revenit la normal: păştea din nou gâştele, se ruga şi oferea ajutorul său tuturor celor care aveau nevoie de el.

Cu toate acestea, după călătoria sa la Roma, compatrioţii au început să-l privească altfel, el nu mai era considerat doar un tânăr neobişnuit, ci o persoană bineplăcută lui Dumnezeu. Mulţi au început

11

să-i pună întrebări despre credinţa lui, iar el le răspundea tuturor cu dragoste şi cu multă înţelepciune.

între timp, împăratul Gordian a fost ucis în una din campaniile militare înfăpuite şi l-a urmat la tron Filip, dar şi acesta nu a împărăţit mult, fiind ucis de ostaşii săi.

Senatorul Decius a devenit următorul împărat. Acesta era un om energic şi avid de putere. Decius considera că creştinii subminează prestigiul pute­rii imperiale, refuzând să participe la practica de aducere de jertfe zeilor. El a căutat să restabilească unitatea spirituală interioară a imperiului, întărind păgânismul în statul roman.

în timpul domniei lui Decius, o persecuţie înspăimântătoare a fost pornită împotriva creştinilor. Ea a fost generală, întrucât creştinii s-au înmulţit nespus, iar templele păgâne au rămas goale. Decius a dat un edict care ordona dezlănţuirea prigoanei contra creştinilor din întreg imperiul roman.

Arestarea Sfântului Trifon

în timpul domniei lui Decius, guvernator al Asiei Mici era un eparh pe nume Acvilin. în majoritatea

12

cazurilor, el semna un decret pentru convocarea comisiei privind cultul împăratului într-o anumită localitate, dar cele mai importante cazuri le examina personal. Printre altele, el a fost informat şi despre Trifon din Campsada, care, cu toată vârsta sa fragedă, era cunoscut în toată Fri­gia. Slava sa de vindecător priceput şi predicator al creştinismului a ajuns şi la urechile eparhului, acesta ordonând imediat arestarea sa.

Aflând că este căutat, Sfântul Trifon nu s-a as­cuns, ci a ieşit în întâmpinarea soldaţilor romani. Ei l-au condus la Niceea, unde se afla reşedinţa lui Acvilin.

Ajungând în faţă judecăţii lui Acvilin, tânărul Trifon a fost prezentat de Pompian Scriniarie, cel mai mare dregător:

trifon din cetatea Apamia a ajuns la măria ta şi stă înaintea judecăţii tale celei strălucite.

Acvilin i s-a adresat Sfântului:

să ne spui numele, patria, slujba şi norocul tău, apoi să-ţi mărturiseşti credinţa.

Sfântul Trifon i-a răspuns:

numele meu este Trifon, patria îmi este Campsada, de lângă cetatea Apamia. La noi nu este noroc şi nici nu s-a auzit de el, noi credem că toate se fac cu dumnezeiasca purtare de grijă şi

13

cu negrăita înţelepciune a lui Dumnezeu şi nu cu norocul, nici din întâmplare sau cu voia stelelor, cum credeţi voi. Sunt liber şi îi slujesc lui Dumne­zeu, căci Hristos este credinţa mea, slava mea şi cununa vieţii mele.

Acvilin atunci i-a zis:

probabil că până acum n-ai auzit de porunca împărătească cum că oricine care se declară creştin şi nu se închină zeilor va fi dat la moarte. Te îndemn să te gândeşti bine şi să te întorci de la credinţa ta înşelătoare, ca să nu fii aruncat în foc.

Sfântul Trifon a răspuns:

o! Dacă m-aş învrednici să-mi sfârşesc viaţa în mucenicie pentru numele lui Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul meu!.

trifon, te sfătuiesc să jertfeşti zeilor, căci eşti tânăr cu trupul şi desăvârşit cu înţelepciunea şi nu îţi doresc să mori aşa rău, a încercat să-l convingă eparhul.

Sfântul Trifon i-a răspuns:

înţelepciune voi avea dacă îi voi aduce lui Dumnezeu mărturisirea desăvârşită şi îmi voi păzi neschimbată dreapta credinţă în El, ca pe o comoară de mare preţ şi voi fi adus şi eu jertfă Ce­lui ce s-a jertfit pentru mine.

Eparhul i-a răspuns:

14

trupul tău va fi dat focului, iar sufletul tău va suferi o pedeapsă şi mai cumplită.

tu mă sperii cu focul care se va stinge şi care se va sfârşi în cenuşă, iar pe voi necredincioşii vă va îngrozi focul cel veşnic şi nestins. Depărtaţi-vă de înşelăciune şi cunoaşteţi-L pe adevăratul Dumnezeu, ca să nu vă căiţi mai târziu, când veţi cădea în focul cel veşnic.

Mucenicia Sfântului Trifon

Acvilin, urmând instrucţiunile împăratului, dar şi fiind cuprins de mânie, a poruncit ca Sfân­tul Trifon să fie spânzurat pe un lemn şi bătut. La auzul acestui ordin, Trifon, şi-a scos hainele şi a primit fericit pedeapsa la care a fost supus. Tor­tura a durat aproximativ trei ore, iar Sfântul a în­durat cu curaj bătaia, fără a suspina sau a se căi de alegerea sa.

După un timp, eparhul i-a zis:

pocăieşte-te Trifon, leapădă-te acum de nebunia ta, promite că te vei închina zeilor, căci împotrivindu-te poruncii împăratului vei fi sortit morţii şi vei trece şi prin alte chinuri groaznice.

iar eu îţi spun că nimeni din cei care se vor lepăda de Hristos, împăratul Ceresc, nu va putea

15

moşteni viaţa veşnică, ci va fi trimis în focul cel veşnic pentru vecie, i-a răspuns Sfântul.

numai Zeus este împărat şi nimeni este altul decât el, el este tatăl zeilor şi al oamenilor, căruia dacă nu vrei să te închini, vei muri. Şi tu eşti dator acestuia să te închini dacă vrei să te mai bucuri de această viaţă dulce.

să fie asemenea lui Zeus, zeului tău, toţi cei care se închină lui şi nădăjduiesc în el. Se povesteşte despre el că s-ar fi ocupat de vrăjitorii şi fermecătorii, ducându-i pe mulţi la pierzare, iar după el, toţi oamenii care l-au urmat şi-au făcut idoli de aur şi de argint şi l-au numit zeul lor, pen­tru a avea sprijinitor în fărădelegi. în acelaşi mod au apărut şi alţi zei, iar voi, urmând predaniilor necurate şi basmelor amăgitoare, vă închinaţi ido­lilor neînsufleţiţi, defăimându-l pe Domnul Dum­nezeu cel viu, care a făcut cerul şi pământul, a revărsat văzduhul, iar apoi, dând fiinţă la toate cele zidite, a pus stăpân peste ele pe omul creat de El. Şi chiar dacă omul, înşelat de zavistnicul şarpe, a căzut din ascultarea Sa, Dumnezeu Cuvântul s-a întrupat milostivindu-se faţă de creatura Sa şi a murit pe cruce şi s-a îngropat, iar a treia zi a înviat şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. La sfârşitul veacurilor, El va veni din ceruri, cu multă slavă şi putere şi va răsplăti fiecăruia după faptele

16

lui. Acesta este Dumnezeul Nostru, împăratul împăraţilor, Judecătorul viilor şi al morţilor. Cei care vă par vouă dumnezei, vor arde în focului cel veşnic, împreună cu toţi cei ce se închină lor.

Văzând încăpăţânarea lui Trifon, Acvilin a poruncit să fie ţinut în arest, iar când a pornit la vânătoare a decis să-l supună la un nou chin, po­runcind ca Sfântul Trifon să fie legat de un cal.

Era timp de iarnă, iar Sfântul a trebuit să alerge desculţ alături de cal. Durerea era cumplită, atât de la ger, cât şi de la faptul că era călcat şi de cal, însă mucenicul, înălţându-şi privirea către Dumnezeu şi întărindu-se în credinţă, cânta cuvintele lui David: "îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei" (ps. 16,5). Şi iarăşi: "Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege". (Ps. 118,133)

Apoi rostea şi cuvintele Sfântului întâi Mu­cenic Ştefan, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"

Când s-au întors de la vânătoare, eparhul i s-a adresat din nou Mucenicului:

acum, ticălosule, te-ai înţeleptit şi vei aduce jertfă zeilor sau vei rămâne în nebunia ta?

tu singur eşti plin de nebunie şi de necunoştinţă, căci eşti orbit de diavol, încât nu

17

eşti în stare să-L cunoşti pe Ziditorul tuturor şi să I te închini Lui, iar eu sunt înţelept şi nu mă voi îndepărta de Hristos, Care mă va mântui.

Având treburi în afara Niceei, eparhul a po­runcit ca Sfântul să fie ţinut în temniţă, iar după câteva zile a cerut din nou ca Sfântul să fie adus la judecată.

nu te-a învăţat timpul petrecut în lanţuri să te supui poruncii împărăteşti şi să te închini zeilor?

domnul şi Dumnezeul meu este Iisus Hristos, Căruia îi slujesc cu toată inima, m-a cercetat şi m-a întărit ca să-mi păstrez credinţa Lui. Adevăratului împărat şi Dumnezeu mă voi supune şi mă voi pleca, iar pe împăratul tău îl dispreţuiesc şi pe cei ce i se închină lui.

Auzind acest răspuns, Acvilin a poruncit ca Sfântul să fie supus altor torturi. Din porunca sa, Sfântului i s-au bătut piroane în picioare, fiind purtat şi bătut pe străzile cetăţii. Şi pe acestea le-a suportat Sfântul Trifon cu tărie, neţinând cont de gerul greu şi chinul îndurat.

Sfântul Trifon a fost adus din nou înaintea eparhului, care era mirat de o asemenea răbdare şi tărie sufletească.

trifon, până când vei putea dispreţui chinu­rile? Până când nu te vor atinge durerile?

18

până când tu nu vei cunoaşte puterea lui Hristos care este în mine? Până când nu vei înceta să ispiteşti Duhul Sfânt? Sau încă n-ai înţeles că este de nebiruit puterea lui Hristos?

La auzul acestor cuvinte, eparhul a poruncit ca Sfântului să i se lege mâinile la spate şi să fie spân­zurat din nou pe lemn, iar apoi să fie bătut fără milă, după care să i se ardă trupul cu făclii aprinse. Însă în timpul acestor chinuri s-a întâmplat o mi­nune: din cer a strălucit o lumină şi pe capul Mucenicului Trifon s-a coborât o cunună. Chinuitorii lui au căzut de frică la pământ leşinând. Sfântul Trifon, primind ajutorul dumnezeiesc, a exclamat cu bucurie:

îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai lăsat fără ajutor în mâinile vrăjmaşilor mei. Mă rog Ţie, Doamne, să fii întotdeauna cu mine, întărindu-mă şi învrednicindu-mă fără de împiedicare să mă în­vrednicesc să câştig cununa dreptăţii, ca toţi cei care au iubit numele Tău cel sfânt, că Tu unul eşti preamărit în veci. Amin.

Minunea i-a cutremurat pe cei prezenţi, însă eparhul nu a cedat în intenţia sa şi a poruncit din nou să fie chemat Trifon în faţa sa.

trifone, adu jertfe acum marelui Zeus şi închină-te chipului împăratului şi imediat voi porunci

19

să fii eliberat şi vei primi chiar daruri!

l-am defăimat pe împărat şi am nesocotit po­runcile sale, iar acum îmi ceri să mă închin unui chip neînsufleţit? Nu se poate. Cât despre Zeus şi toţi zeii mincinoşi, să-i întrebi pe cei pe care îi consideraţi voi înţelepţi despre basmele născocite de ei. Vrând să acopere lucrurile lor necurate, au numit cerul Zeus, văzduhul Ira, pământul Demetra, marea Poseidon, soarele Apolon şi luna Di­ana, iar apoi au numit şi obiceiurile şi patimile: războiul şi mânia le-au numit Ares, iar desfrânarea au numit-o Afrodita. Au umplut lumea cu o mulţime de idoli, părăsindu-L pe Dumnezeu şi cinstind mai mult făptura decât pe Făcător. Şi nu doar voi aţi căzut în această înşelare, ci şi pe noi încercaţi să ne trageţi după voi, ca să fim părtaşi la aceeaşi nebunie şi pierzare a voastră. însă nu veţi putea să-i întoarceţi din calea cea dreaptă pe cei ce nădăjduiesc în Dumnezeul cel viu şi adevărat.

Aceste cuvinte nu doar l-au mirat pe Acvilin, dar l-au umplut de mânie, poruncind ca Sfântul Trifon să fie bătut şi mai aspru.

Moartea mucenicească a Sfântului Trifon

înţelegând Acvilin că chinurile la care este supus

20

nu-l vor face pe Trifon să se dezică de credinţa în Hristos, a poruncit ca Trifon, care s-a împotrivit poruncii împăratului şi a refuzat să aducă jertfă zeilor, să fie decapitat.

La primirea acestei decizii, ostaşii eparhului l-au condus pe Trifon în afara cetăţii, la locul de tăiere.

Sfântul mucenic, întorcându-şi faţa către răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, pe care-L iubea atât de mult:

doamne, Dumnezeul Dumnezeilor şi Împărat al împăraţilor, mai sfânt decât toţi sfinţii, îţi mulţumesc că m-ai învrednicit a săvârşi această nevoinţă fără a mă poticni. Mă rog ţie, să nu se atingă de mine mâna vicleană a vrăjmaşului nevăzut, pentru ca să nu mă pogoare în adân­cul pierzării, ci să mă duci cu sfinţii Tăi îngeri în locaşurile Tale iubite şi să mă faci moştenitor al împărăţiei Tale. Primeşte în pace sufletul meu şi pe toţi care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, şi întru pomenirea mea îţi vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălţimea sfinţirii Tale şi caută spre dânşii din sfânt locaşul Tău, dându-le lor daruri nestricăcioase, că Bun eşti Tu, Doamne şi îndurat dătător în vecii vecilor.

Sfârşindu-şi rugăciunea, Sfântul, mai înainte

21

de a i se tăia capul, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Creştinii din Niceea au vrut să-l îngroape în cetatea lor, dar Sfântul li s-a arătat şi le-a poruncit să ducă moaştele sale în satul său natal, Campsada, ceea ce a şi fost făcut.

Mai târziu, Sfintele Sale Moaşte au fost aduse la Constantinopol, iar apoi au fost luate de cruciaţi şi duse la Roma.

Părticele din Sfintele Sale Moaşte se află spre închinare în multe locuri din întreaga lume, inclu­siv în România, unde se găsesc în multe biserici şi mănăstiri.

Sfântul Trifon în vechime

împăratul bizantin al Niceei, Teodor al II-lea Laskaris avea o evlavie deosebită faţă de Sfântul Trifon pe care îl considera ocrotitorul său. Sfântul i s-a arătat în vis de mai multe ori împăratului, dându-i sfaturi şi încurajându-l. împăratul l-a văzut pe Sfântul Trifon conducându-i trupele în luptă.

Drept mulţumire pentru ajutorul în victoria din bătălia din anul 1254 care a avut loc în Macedonia de Nord împotriva lui Mihail, conducătorul Bul­gariei, atunci când s-a întors la Niceea, împăratul

22

Mucenicia sfântului Trifon

23

a ridicat o biserică grandioasă în cinstea Sfântului Trifon, pe locul în care acesta fost martirizat.

De asemenea, împăratul a decis ca Sfântul Tri­fon să fie reprezentat alături de el pe monede. Pe monede erau de asemenea reprezentaţi şi crini, care aminteau de minunea care se întâmpla în fie­care an pe 1 februarie, în ziua de prăznuire a Sfân­tului, în biserica pe care o construise în cinstea sa.

Astfel, în această zi la slujbă, după cântările închinate Sfântului Trifon, cu toate că era iarnă, toţi cei care erau prezenţi puteau vedea cum cri­nii Uscaţi care erau lângă candela Sfântului Trifon înfloreau.

Sfântul Trifon în Rusia

În Rusia, Sfântul Trifon este considerat ca fiind sfântul protector al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul şoimului său a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Ţarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Tri­fon Patrikeev, să găsească şoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte. Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea, dar fără nici un rezul­tat.

24

Monede cu împăratul Teodor al Il-lea Laskaris şi Sfântul Trifon

25

în cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Mosco­va, în Crângul Marinaia. întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sfântului Mucenic Trifon, ocrotitorul său, chemându-l în ajutor. în vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus:

ia-ţi pasărea pierdută, du-o ţarului şi nu te mai necăji.

Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit şoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sfântul Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Tri­fon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sfântul Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică în Moscova cu hramul Sfântul Trifon. Mai apoi a fost pictată şi icoana în care Sfântul Tri­fon poartă pe umăr un şoim.

în Biserica Ortodoxă Rusă, Sfântul Trifon este slăvit ca protector divin al Moscovei.

Harismele Sfântului Trifon

Sfântul Trifon este prăznuit pe 1 februarie şi este cunoscut ca ocrotitor al grădinilor, al livezilor, al viilor şi al păsărilor, fiind cel ce îndepărtează insectele

26

Icoana Sfântului Trifon cu minunea cu şoimul Ţarului

dăunătoare şi păzeşte lanurile de secetă şi grindină. El este cunoscut şi ca alungător al duhu­rilor necurate şi tămăduitor al bolilor printre care bolile de ochi şi nebunia. De asemenea el este cunoscut

27

şi ca grabnic ajutător pentru recuperarea lucrurilor pierdute şi găsirea unui loc de muncă.

De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, pomicultorii şi grădinarii evlavioşi ţin post şi cheamă pre­otul pentru a le stropi cu aghiasmă viile, livezile şi grădinile, ca acestea să fie ferite de nerodire şi de secetă sau grindină. Tot în această zi, unii oa­meni gospodari aduc la biserică seminţe de cereale şi legume, spre a fi binecuvântate de preot, pentru semănat.

Aghiasma din ziua de 1 februarie este numită "Aghiasma Sfântului Trifon".

în Molitfelnic, la rânduiala care se citeşte atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamităţi precum secetă, grindină, lăcuste sau alte insecte dăunătoare, se găseşte şi "Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citeşte la grădini, vii şi ţarine".

28

Biserica Sfântului Trifon din Moscova

Biserica în cinstea Sfântului Mucenic Trifon este printre cele mai vechi din Moscova. Am venit împreună cu prietena mea ca să ne rugăm Sfântu­lui Trifon, dar şi pentru a afla mai multe despre numeroasele minuni şi tămăduiri înfăptuite de el.

O femeie ne-a relatat despre faptul că Sfân­tul Trifon este grabnic ajutător pentru cei care au probleme cu vederea. Chiar recent după molebenul săvârşit Sfântului, unui tânăr, care a suferit un accident, a început să i se restabilească vederea, iar Pavel Petrovici nu mai poartă ochelari, Sfântul ajutându-l să depăşească şi pe el problemele pe care le avea la ochi.

Femeia care făcea ordine în biserică s-a a pro piat de noi şi ne-a spus:

1 Slujbă de cerere sau de mulţumire adresată unui sfânt, asemănătoare unui Paraclis

31

Biserica Sfântului Trifon din Moscova construită pe locul unde a avut loc minunea cu şoimul Ţarului

32

e un mare şi minunat Sfânt. Nouă ne ajută în multe probleme de familie. Soţul meu, când se îmbată, devine agresiv, strică lucrurile din casă, înjură, sare la bătaie. Băiatul încearcă să­nii ia apărarea, ceea ce face ca cearta să ia o am­ploare şi mai mare. Atunci îmi îndemn fiul să ne rugăm împreună Sfântului Trifon pentru pacea şi liniştea din casă. Iniţial, băiatul era foarte sceptic în această privinţă, însă apoi a observat că numai cum începem să citim Acatistul Sfântului Muce­nic Trifon şi soţul se linişteşte şi merge la culcare, iar dimineaţa îşi cere iertare pentru cele săvârşite. Nu e un om rău, însă beţia îl strică. Nădăjduim că vom reuşi să scăpăm cu ajutorul lui Dumnezeu şi de această patimă cumplită a soţului.

mie Sfântul Trifon mi-a ajutat să-mi găsesc un loc de muncă la care nici nu mai speram, ne-a spus o tânără femeie, care ne-a rugat să nu amin­tim numele ei.

Ea a absolvit Facultatea de Scenaristică a VGIK-ului, dar curând după aceea a înţeles că nu prea are şanse să lucreze pentru cinematografia comercială modernă.

oamenii au nevoie de acţiune, nuditate şi distracţie, a încercat să o convingă un regizor cu­noscut.

33

însă ea visa la producerea altor filme, ea îşi dorea ca filmele să prezinte gânduri şi idei frumoa­se, căci de murdărie şi trupuri goale, cinematogra­ful nu duce lipsă. Când fata a văzut că nu va reuşi să muncească în domeniul ales, s-a gândit că poate ar trebui să facă altceva în viaţă, iar pentru a nu păşi din nou pe o cale greşită, a decis să meargă după sfat la duhovnicul său, Arhimandritul Ioan Krestiankin. Bătrânul a ascultat-o, apoi a binecuvântat-o să cânte în corul Bisericii Sfântului Muce­nic Trifon, având nădejde în sprijinul şi mijlocirea Sfântului. Absolventa VGIK-ului s-a îndrăgostit de cântările bisericeşti.

de fiecare dată când se termină Sfânta Liturghie, simt că aş vrea să dureze nu doar două ore, ci o veşnicie. Trec două ore, dar mie îmi pare că s-au scurs două minute. Nici nu aş vrea să plec din biserică, într-atât de bine mă simt aici, ne-a povestit tânăra.

în una din zile, în biserică a intrat un fost co­leg de facultate al fetei şi a invitat-o la o cafea. Şiau amintit anii de studiu, iar el i-a spus că acum lucrează în publicitate şi a reuşit să se realizeze şi să adune bani buni, însă ar vrea să facă ceva şi pen­tru suflet.

îţi aduci aminte cum visam să facem filme frumoase?, a întrebat-o el. Dacă mă crezi, nu mai

34

pot privi televizorul, îmi provoacă dezgust scenele acelea murdare. Vreau să-ţi propun ceva: hai să-i adunăm pe ai noştri şi să încercăm să facem un film de calitate.

Aşa a apărut un mic studiou, care încă nu are Prea multe realizări, căci tinerii au reuşit să lanseze doar un film ortodox, însă condiţiile de lucru sunt foarte bune: poţi face ceea ce-ţi este drag sufletu­lui, iar în ziua de astăzi mai rar poţi întâlni o astfel de bucurie.

Astfel îi ajută Sfântul Trifon pe toţi cei care îşi urmează calea cu credinţă: cineva are nevoie de încurajare, altcineva de tămăduire, iar Sfântul mijloceşte şi se roagă pentru toate sufletele care-i cer sprijinul şi ajutorul.

35

Sfintele Moaşte ale Sfântului Trifon de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos

Prezenţa Cinstitului Cap al Sfântului Mare Mucenic şi de Dumnezeu Fericit Trifon în Sfânta noastră Mănăstire Xenofont este pentru noi o mare cinste şi binecuvântare, care izvorăşte harisme şi daruri dumnezeieşti şi îndepărtează bolile pământului şi ale grădinilor.

Pe teritoriul Mănăstirii se află şi o chilie închinată Sfântului Trifon, doctorul fără de arginţi, unde vieţuiesc trei părinţi, slăvindu-L şi binecuvântându-L pe Dumnezeu şi pe vrednicul de slavă tămăduitor, Sfântul Trifon.

Vrednicul nume al Sfântului Trifon se păstrează în obştea noastră şi este des acordat unui

36

frate la tundere, în cinstea Sfântului.

Din amintirile vechilor părinţi, ştim multe întâmplări minunate ale dumnezeiescului vlăstar ucofilit al Campsadei, Sfântul Trifon.

Părintele Varlaam de la Xenofont a vieţuit aproximativ 80 ani în mănăstirea noastră. A venit aici în 1908 şi a adormit întru Domnul în anul 1983. A trăit toată viaţa sa la mănăstire cu simpli­tate şi smerenie, răbdând fiecare încercare pentru dragostea de Hristos. A avut ascultare mulţi ani la muncile agricole ale mănăstirii, unde a simţit de multe ori ajutorul Sfântului Trifon, ocrotitorul agricultorilor.

El povestea cum odată, la grădinile de sus, în­tr-o zonă ce se numeşte "Zaharas", au venit lăcuste şi omizi care produceau mari stricăciuni printre zarzavaturi. Părintele l-a anunţat pe Stareţ şi a ce­rut să fie adus Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mu­cenic Trifon şi să se citească rugăciunile Sfântului, împreună cu săvârşirea aghiasmei.

Imediat, părinţii mănăstirii au răspuns rugăminţii Părintelui Varlaam şi îndată ce Cin­stitul Cap al Sfântului Trifon a ajuns şi au fost citite rugăciunile şi a fost făcută aghiasma, toate dăunătoarele au zburat ca un nor şi recolta a fost salvată prin intervenţia miraculoasă a Sfântului Trifon.

37

Sfântul Mare Mucenic al lui Hristos Trifon este de asemenea şi vindecător al bolilor trupeşti şi nu încetează să ne ocrotească de primejdii şi încercări. Oricine invocă sfântul său nume şi cere ajutorul său primeşte vindecare din darurile soborului Sfinţilor Doctori fără de arginţi.

O parte din grădinile Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos

Părintele Varlaam mai povestea şi următoarele:

părinţilor, noi nu ştiam de pesticide sau de altele asemenea. Când apăreau diverse boli, luam Cinstitul Cap al ocrotitorului nostru, Sfântul Tri­fon, făceam aghiasmă şi mergeam în procesiune cu Sfintele Moaşte prin livada de măslini, stropind cu aghiasmă copacii, iar recolta era uimitoare, îmaginaţi-vă că se rupeau crengile de la atâta rod. Strângeam în acel an 25 000 de ocale de ulei. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Trifon, ocrotitorul nos­tru!

38

39

Ajutor pentru o mamă la capătul puterilor

Am crescut într-o familie frumoasă şi iubi­toare. Părinţii s-au străduit să-mi ofere toate cele necesare, însă deoarece ei au fost crescuţi departe de credinţă, nici în educaţia mea aceasta nu a fost prezentă.

Nu pot spune că eram atee. Citisem multe lucruri despre Dumnezeu, eram botezată (la insistenţa uneia dintre bunici), dar nu am căutat niciodată sprijin în viaţă în Biserică sau în Dum­nezeu.

Aşa au trecut anii, am terminat facultatea, m-am căsătorit, s-a născut primul nostru copil, apoi al doilea, însă treptat soţul a devenit distant şi rece, iar într-o zi mi-a declarat că divorţăm. Astfel, am rămas singură cu doi copii şi fără de vreun mijloc de întreţinere. După terminarea studiilor, nu am

40

încercat să mă angajez căci am rămas însărcinată şi soţul avea grijă de problemele materiale, acum însă trebuia să am grijă de întreţinerea a doi co­pii, dar şi de toate cheltuielile de zi cu zi. Eram disperată. în afară de faptul că eram distrusă în urma divorţului, nu puteam găsi un loc de muncă, nu aveam experienţă şi nu puteam accepta un pro­gram de muncă foarte încărcat, căci micuţii erau doar în grija mea.

într-o zi când mă îndreptam spre grădiniţă, am luat-o pe o altă stradă decât o făceam de obicei şi am ajuns în dreptul unei biserici. Pe neaşteptate pentru mine, am simţit că vreau să intru. Am pri­vit la ceas şi am înţeles că am timp suficient ca să reuşesc să iau copiii. Am intrat şi deoarece nu prea ştiam cum ar trebui să mă comport, m-am oprit pur şi simplu în mijlocul bisericii. Probabil pentru prima dată după mai multe luni, am simţit o linişte şi pace care de mult nu mai existau în sufletul meu. Am început să plâng. Plângeam ca un copil care s-a pierdut şi apoi a găsit calea spre casă. Nu ştiu cât am stat aşa. M-a trezit la realitate o femeie, care m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. I-am răspuns că nu ştiu, nu ştiu cine mă poate ajuta, dai am nevoie de ajutor ca să-mi pot continua viaţa şi să-mi cresc copiii. Ea m-a îndemnat să îi povestesc cele întâmplate, iar după ce i-am relatat

41

Viaţa mea, mi-a zis că ştie cine mă poate ajuta.

în câteva clipe mi-a adus o icoană, spunând u-mi că acesta este Sfântul Trifon şi că el mă va ajuta să-mi găsesc un loc de muncă. Am mulţumit, dar am spus că probabil icoana costă mult, iar eu nu am bani ca s-o achit. Ea mi-a zâmbit încurajator şi mi-a spus că o pot lua în dar sau să o achit atunci când Sfântul mă va ajuta să-mi găsesc un serviciu. Totodată, femeia m-a îndemnat să mai intru la biserică şi singură, dar şi cu copii, iar când e nevoie de un sfat sau de ajutor să mă adresez părintelui din biserică. I-am mulţumit cu lacrimi în ochi şi m-am grăbit la grădiniţă.

Din acea seară, am început să mă rog Sfântului Trifon să mă ajute să pot face faţă greutăţilor vieţii. Nu ştiu dacă era o rugăciune: pur şi simplu îi spu­neam Sfântului că sunt la capătul puterilor şi nu ştiu unde să caut ajutor.

Au trecut câteva zile şi m-a sunat o colegă de facultate, care m-a întrebat dacă sunt interesată să corectez şi să redactez nişte texte. Nici nu vă închipuiţi cu ce bucurie am primit această veste. Deoarece am îndeplinit foarte repede volumul de lucru încredinţat, am fost plătită cu o sumă de bani mai mare decât mi s-a propus. De asemenea mi s-a propus să colaborez permanent cu o editură, având posibilitatea de a munci de acasă. Era foarte

42

convenabil pentru mine, căci puteam să am grijă şi de copii.

Nu m-a învăţat nimeni, dar seara îi mulţumeam sfântului Trifon pentru ajutorul său grabnic, şi-l rugam să ne păzească şi să ne sprijine şi pe viitor. Într-o seară am trecut pe la aceeaşi biserică. Mă gândeam că acum pot să achit acea icoană făcătoare de minuni (pentru mine aşa a devenitîntr-adevăr).

Femeia care mi-a oferit icoana nu era în biserică, în schimb am reuşit să-l cunosc pe părintele paroh al bisericii. El mi-a spus că nu e nevoie să achit icoa­na şi că se bucură dacă am găsit în Sfântul Trifon un grabnic ajutător. Părintele m-a întrebat cum ne descurcăm acum şi dacă mai avem nevoie de ceva, apoi ne-a îndemnat să venim şi la slujbe.

Au trecut câţiva ani de atunci şi am deve­nit împreună cu copiii enoriaşi ai acestei biserici, părintele ne este duhovnic, iar Sfântul Trifon ne ajută şi ne ocroteşte în continuare.

Ecaterina Svetlov

43

Rezolvarea problemelor de serviciu

Despre Sfântul Mucenic Trifon am aflat din întâmplare sau poate că suntem obişnuiţi să apre­ciem lucrurile din viaţa noastră ca întâmplătoare. La Dumnezeu nu există lucruri întâmplătoare, ci toate sunt rânduite spre ajutorul şi mântuirea noastră, desigur, dacă şi noi tindem să facem ceva şi să valorificăm ceea ce ne oferă Domnul.

A existat o perioadă foarte grea în viaţa mea, la serviciu aveam probleme grave. în aceste circumstanţe, am ajuns să caut ajutor şi sprijin la Mănăstirea Donskoi din Moscova. Acolo l-am cunoscut pe Ieromonahul Daniil (Saricev). Când am ajuns la mănăstire, părintele oficia slujba vecerniei, apoi l-am văzut cum se roagă cu lacrimi în faţa icoanei Maicii Domnului.

După slujbă, am îndrăznit să mă apropii de Părintele Daniil cu rugămintea să se roage pentru

44

mine. I-am povestit despre toate problemele mele, iar el mi-a răspuns:

Roagă-te Sfântului Mucenic Trifon. El îţi va fi scut şi apărare împotriva uneltirilor duşmanilor.

Când am ajuns acasă am deschis cartea "Toate bisericile din Moscova" şi am găsit o biserică unde se păstrează o icoană a Sfântului Trifon cu părticele din Sfintele Sale Moaşte. A doua zi am mers acolo.

în una din duminicile în care am mers la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Donskoi, am auzit o altă mărturie despre ajutorul Sfântului Trifon. în predica sa, Părintele Daniil a menţionat despre faptul că în anii tinereţii era în căutarea unui loc de muncă, însă nu se putea angaja nicicum. După ce a participat la un moleben închinat Sfântului Trifon, a descoperit acasă un plic. Scrisoarea primită conţinea o invitaţie pentru angajarea la muncă. Aceasta m-a încurajat şi mai mult şi am început să mă rog cu sârguinţă Sfântului. în curând s-au rezolvat multe dintre problemele mele şi am învăţat un lucru minunat, să mă rog atât pentru mine, cât şi pentru cei care îmi doreau răul.

Acum, Sfântul Trifon mi-a devenit un adevărat protector. Mă rog lui să mă ajute şi să mijlocească pentru mine şi de multe ori îi simt ajutorul grab­nic, iar minunile înfăptuite de el aduc bucurie şi pace în suflet!

45

Documentele pierdute

Sfântul Trifon este unul din cei mai apropiaţi sufletului meu. Recent m-a ajutat într-o problemă importantă pentru mine. Nu reuşeam să găsesc nişte documente foarte importante, iar după ce m-am rugat Sfântului, am reuşit să le găsesc. Totodată, le-am descoperit într-un loc unde pur şi simplu nu puteau fi, iar găsirea lor la timp m-a aju­tat foarte mult în rezolvarea problemelor cu care mă confruntam. Aceasta nu este prima dată când prin rugăciunile acestui Sfânt găsesc lucrurile pier­dute.

Cu bucurie vreau să-ţi mulţumesc Sfinte:

„Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul, mijlocitor şi rugător pentru sufletele noastre te avem noi, smeriţii. Rugămu-te, cere-ne nouă de la Dumnezeu iertare de păcate şi izbăvire din primej­dii, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Mare Muce­nice Trifon!"

Natalia

46

Un post pentru soţul meu

Am auzit de la alţi creştini despre ajutorul grabnic al Sfântului Trifon în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă, dar niciodată nu am apelat la acest Sfânt pentru ajutor.

Când soţul meu a fost nevoit să plece de la locul de muncă şi nu ştia unde va putea găsi un alt ser­viciu, am hotărât să mă rog Sfântului Trifon.

Iniţial, nu eram prea convinsă că vom găsi o soluţie rapidă pentru problema noastră, dar m-am gândit că decât să cad în deznădejde, mai bine să-i cer ajutor Sfântului. Am găsit rugăciunea către Sfântul Trifon şi după ce am citit-o, m-am rugat şi cu cuvintele mele ca Sfântul să ne ajute. în aceeaşi seară, am primit un telefon de la un bun prieten al familiei noastre, care ne-a spus că are nevoie de câţiva angajaţi, fiind inclusiv un post liber pentru soţul meu.

Sincer, nu ne-am aşteptat la un astfel de ajutor

47

rapid! Am primit cu multă bucurie această pro­punere, iar soţul lucrează şi în prezent la această companie.

îi mulţumim din suflet Sfântului Trifon şi Bunului Dumnezeu pentru această minune din viaţa noastră.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi.

Fotinia

48

Scăparea de colici

Suntem obişnuiţi că unii sfinţi ne ajută în rezolvarea unor probleme, iar alţii în altele. Totuşi, deşi de multe ori se adevereşte aceasta, cred că mult mai importantă este credinţa noastră, dar şi evlavia pe care o avem faţă de un anume sfânt.

Pentru mine, Sfântul Trifon a devenit unul din cei mai îndrăgiţi şi mai iubiţi. Nu aş putea spune de ce anume. Pur şi simplu am simţit că îmi este drag, că vreau să-l fac ajutătorul şi povăţuitorul meu pe calea mântuirii. Deşi nu sunt vrednică să spun că şi Sfântul m-a îndrăgit, totuşi i-am simţit nu o singură dată ajutorul. îmi place foarte mult să-i citesc acatistul şi să-l rog să mă ridice din toate căderile şi poticnirile mele.

Cred că aceasta este şi cea mai mare minune, că Sfântul ne iubeşte, ne călăuzeşte şi ne ajută, iar în sprijinul acestui adevăr vreau să vă povestesc şi cum ne-a ajutat să depăşim colicile de care suferea

49

micuţul nostru. Majoritatea mamelor se confruntă cu această problemă. Am încercat iniţial să urmăm prescripţiile medicilor şi să-i dăm copilaşului să bea nişte tinctură, apoi am urmat sfatul soacrei şi i-am pregătit un ceai de plante, însă nimic nu ne ajuta, micuţul plângea foarte tare, iar noi nu ştiam cum să-l ajutăm.

în una dintre seri, când am reuşit totuşi să adorm micuţul, am luat Acatistul Sfântului Trifon şi am început să mă rog. Când am terminat acatis­tul, am adaugat: Sfinte Trifon, ajută-ne, izbăveşte-l pe micuţ de aceste dureri.

în noaptea aceea, fiul meu nu a mai plâns şi nu s-a mai trezit de la dureri nici în următoarele zile. Ne-a ajutat Sfântul Trifon. El este într-adevăr protectorul şi ajutătorul familiei noastre.

Veronica

50

Apartamentul de pe strada Sfântul Trifon

Ştiţi când ne ajută Sfinţii? Atunci când cu puţina noastră credinţă, îndrăznim să cerem, când venim la ei şi-i rugăm să ne sprijine, ştiind că sun­tem slabi şi neputincioşi.

Aţi observat că bătrânii se roagă asemenea copiilor, ei nu pun la îndoială că sfinţii îi aud, ei cred că sfinţii mijlocesc pentru noi în faţa Bunului Dum­nezeu şi mereu le cer ajutorul. O astfel de bunicuţă era şi în biserica noastră. Una din nepoatele ei a rămas fără locuinţă, iar toate încercările de a soluţiona cumva problema eşuau. Când a aflat bunica sa despre aceste probleme, a început să se roage Sfântului Trifon. Bătrâna s-a interesat în care Biserici există icoana sa şi a mers în aceste lăcaşuri, închinându-se şi cerând ajutorul... După un timp, nepoata ei a găsit un apartament pe strada Sfântu­lui Trifon!

51

Părintele meu duhovnic ne-a povestit şi des­pre o altă bătrânică, care a crezut în ajutorul aces­tui Sfânt. într-o zi, vaca ei s-a abătut de la cireada şi s-a pierdut. După câteva ore de căutări, care nu au adus nici un rezultat, bătrânica a luat Acatistul Sfântului Trifon şi a început să se roage. La puţin timp, în faţa porţii casei a apărut vaca pierdută. S-a întors singură...

Am simţit şi eu ajutorul Sfântului Trifon. întro perioadă am rămas fără de serviciu, văzând că nu pot rezolva singură această problemă, m-am adresat duhovnicului. El mi-a recomandat să mă rog Sfântului Trifon. După câteva zile, am primit o propunere de angajare.

Iulia

52

Cheile parcă intraseră în pământ

Sfântul Trifon este un sfânt care ne ajută mereu, atât în problemele mai grave, cât şi în viaţa de zi cu zi. Vara ne petrecem zilele de odihnă la ţară. De vineri seara începem pregătirile pentru ca sâmbătă dimineaţa să ajungem la trenul spre casa de la ţară. Aşa s-a întâmplat şi de această dată: am pregătit şi am împachetat toate lucrurile necesare, iar dimineaţa deja eram pregătiţi de plecare, însă când deja eram gata să pornim, am descoperit că lipsesc cheile de la casa de la ţară. Am început să le căutăm, am răscolit tot apartamentul, dar chei­le parcă au intrat în pământ. Deoarece era unica pereche, ne gândeam că ar trebui să nu mai plecăm şi să vedem cum vom soluţiona problema.

Ceilalţi erau indecişi şi nu ştiau ce să facă: să rămână acasă şi să se ocupe de alte treburi sau să meargă la ţară, dar să rămână să înnopteze la nişte

53

rude. Între timp, eu am decis să citesc acatistul Sfântului Mucenic Trifon. Când am ajuns la al 13lea condac, mama a intrat în camera mea, zornăind cheile. Le-a găsit la fundul unui sac, situat undeva pe balcon, unde nouă nici nu ne venise în gând să căutăm.

O altă minune s-a întâmplat la ţară. Nu mă simţeam prea bine şi la recomandarea medicilor, am cerut un concediu mai lung la serviciu şi am plecat la ţară. Deoarece ştiam că voi sta cam trei luni, am luat cu mine şi motanul nostru, ca să nu mă simt atât de singură, doar că pisoiul nostru, scăpând la libertate, a dispărut la câteva zile după ce am ajuns acolo. Am încercat să-l caut, am între­bat vecinii, dar nimic. Spre sfârşitul verii, când deja mi-am pierdut orice speranţă de a-l găsi şi trebuia să revin curând în capitală, am decis să mă rog Sfântului Trifon să mă ajute să-l găsesc şi Sfântul m-a ajutat. în seara când îmi strângeam lucrurile pentru a reveni în oraş, în pragul casei a apărut şi motanul.

I-am mulţumit Sfântului Trifon că ne-a ajutat şi de data aceasta, aducându-mi aminte că citisem undeva că dacă te rogi Sfântului Trifon cu credinţă şi dragoste, el neapărat te va ajuta.

54

Pelerinajul din Serbia

Îmi place foarte mult să călătoresc şi aş vrea să vă povestesc despre intervenţia Sfântului Trifon în una din aceste călătorii. Cu câţiva ani în urmă, am avut posibilitatea să ajung în Serbia.

în a doua zi de când eram în această ţară am luat un taxi şi am plecat spre mănăstirea din zona de munte Sopocani (am ales să merg cu taxiul de­oarece în ajun am mers pe jos circa treizeci de ki­lometri în căutarea unei alte mănăstiri şi nu mai aveam putere de a merge din nou pe jos). Când reveneam în oraşul unde m-am oprit, am scos tele­fonul mobil şi am verificat mesajele primite, apoi am pus telefonul în buzunarul jachetei. Când am ajuns în centrul oraşului, am coborât din taxi pentru a mă plimba prin oraş.

Când după aproximativ jumătate de oră am vrut să văd cât este ceasul, am înţeles că am pier­dut telefonul. Am verificat toate buzunarele jachetei,

55

geanta pe care o aveam cu mine, însă nimic. Am decis să mă întorc din nou la strada unde am coborât din taxi, pe drum rugându-mă Sfântu­lui Trifon să mă ajute să găsesc telefonul, deşi nici eu nu prea credeam că este posibil. în orăşel erau mulţi taximetrişti şi nu ştiam în ce direcţie a ple­cat cel cu care am călătorit. Totodată, nici nu eram convinsă că am pierdut telefonul în taxi. Putea să alunece din buzunar şi atunci când mă plimbam.

M-am apropiat în grabă de locul de parcare a taximetriştilor şi m-am adresat unuia dintre ei, spunându-i că am pierdut telefonul mobil.

tu ai fost astăzi la Sopocani? m-a întrebat el în limba sârbă.

da, eu! Nu ştiţi unde e şoferul cu care am călătorit?

în câteva clipe, în jurul meu s-au adunat toţi taximetriştii din preajmă, probabil vreo zece per­soane. Nu înţelegeam prea multe din discuţia lor, însă în curând am observat că de parcare s-a mai apropiat un taxi din care a ieşit şoferul cu care am călătorit în acea zi. Bărbatul avea în mână telefonul meu. Mi l-a returnat spunându-mi că l-a găsit în­tre scaun şi uşă atunci când l-au sunat ceilalţi, povestindu-i despre pierderea mea.

Nu vă închipuiţi cât eram de bucuroasă. Eram

56

într-o ţară străină şi nu-mi închipuiam cum voi ţine legătura cu cei de acasă fără telefon. Dar mi-a ascultat Sfântul Trifon rugăciunea încă o dată şi m-a ajutat să-mi recuperez lucrul pierdut.

Lidia

57

Câinele pierdut

Cineva mi-a povestit că Sfântul Trifon este grabnic ajutător la găsirea lucrurilor pierdute. Atunci nu am dat o însemnătate prea mare acestor cuvinte.

între timp, nişte prieteni de-ai noştri ne-au ru­gat să avem grijă de câinele lor. Trebuiau să plece într-o deplasare de lungă durată şi nu puteau să ia şi câinele cu ei. De obicei, seara mă plimbam eu cu câinele şi mi se părea că s-a obişnuit cu mine şi dacă-l las puţin dezlegat, nu se va întâmpla nimic. În una din aceste seri, s-a întunecat foarte repede şi a început să plouă. Deoarece puţin mai înainte îi dădusem drumul să se plimbe, am început să-l chem, însă nimic.

Atunci mi-am adus aminte de Sfântul Trifon şi m-am gândit să mă rog lui. Nu ştiam o rugăciune anume şi l-am rugat cu cuvintele mele să mă ajute să găsesc căţelul pierdut.

58

A trecut ceva timp şi deja decisesem să merg către casă, când am auzit un lătrat şi din tufiş a ieşit câinele pierdut.

Natalia

59

Recuperarea vederii

Pictoriţa Elena Evdokimov mi-a relatat despre cum a ajutat-o Sfântul Trifon să nu orbească. Când Elena a observat că nu vede la fel de bine ca altă dată, a crezut că de vină este oboseala şi e nevoie doar de mai mult timp pentru odihnă, însă după un timp a înţeles că problema este mult mai gravă. Vederea ei slăbea tot mai mult şi pictoriţa a realizat cu groază nu doar că îşi va pierde meseria, dar şi că se va cufunda în lumea întunericului.

Prietenii Elenei au ajutat-o să adune banii necesari şi au programat-o pentru o intervenţie chirurgicală la renumitul academician Sveatoslav Fiodorov. Fiodorov era recunoscut drept cel mai bun specialist în chirurgia ochilor şi deşi a operat-o, vederea nu şi-a revenit. Au urmat alte teste şi investigaţii în urma cărora s-a stabilit că va fi necesară şi o altă intervenţie.

înainte de a accepta a doua operaţie, Elena a mers să ceară binecuvântare de la Arhimandritul

60

Ioan krestiankin. Părintele a încurajat-o şi i-a spus că va fi bine, să meargă cu încredere, însă de data aceasta să nu caute să fie operată de academicianul Fiodorov, ci să accepte să fie operată de medicul care va fi de gardă în acea zi în care se va interna, acceptând ziua pe care o va fixa medicul.

Când a ajuns la centrul oftalmologic, ea a fost consultată de un oftalmolog foarte tânăr, însă aducându-şi aminte de binecuvântarea Arhimandritului Ioan, a acceptat să fie operată de el. După consultaţie, medicul a întrebat-o:

Când fixăm intervenţia?

cum hotărâţi dumneavoastră.

foarte bine, atunci vă programez pe 14 fe­bruarie (1 februarie).

După intervenţia efectuată la 14 februarie (1 Februarie) de tânărul chirurg, Elena şi-a recuperat rapid şi complet vederea.

mai târziu am realizat, mi-a povestit Elena, că pe 14 februarie (1 februarie) este cinstit Sfântul Mu­cenic Trifon, care este cunoscut inclusiv prin aju­torul acordat persoanelor cu deficienţe de vedere. Dacă aţi şti cât de multe minuni se înfăptuiesc prin rugăciunile şi mijlocirea sa! Să vă rugaţi Sfântului Mucenic Trifon. Este un mare Sfânt!

61

Micuţul Boris

Varvara Terkestanov despre fiul său, Mitropo­litul Trifon (Terkestanov):

Boris al meu s-a născut slab şi firav. În primii ani de viaţă se îmbolnăvea des. într-o vreme, băiatul a căzut la pat, iar medicii ne-au spus că nu prea sunt speranţe ca el să îşi revină. Atunci am decis să nu mă încred în oameni, apelând la Doc­torul Ceresc.

îmi plăcea foarte mult să merg la Biserica Sfân­tului Mucenic Trifon, situată la periferia Moscovei. Această biserică se distingea prin modestia ei, dar şi atmosfera de rugăciune. Mă rugam Sfântului Trifon pentru micuţul Boris, cerând cu lacrimi să mijlocească în faţa Domnului pentru fiul meu bolnav, promiţând că în caz că îşi va reveni şi aceasta va fi şi dorinţa lui, îşi va dedica viaţa lui Dumne­zeu, iar dacă îşi va dori să se retragă din lume, va primi la tunderea în monahism numele Trifon.

62

După aceste rugăciuni înălţate în Biserica Sfântului Trifon, Boris a început să se recupereze rapid, şi în curând a devenit mult mai puternic, iar boala a plecat de la adresa noastră.

Cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu promisiunile făcute au fost îndeplinite.

63

Salvarea de la concediere

La locul de muncă am fost anunţaţi că în curând se vor face reduceri de personal. Ca şi mulţi alţii, am devenit foarte nervoasă pentru că loca litatea noastră nu e prea mare şi nu există multe posibilităţi de angajare. în această perioadă, lucram în calitate de inginer al "Direcţiei clientului unic".

Am început să mă rog la Biserică Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să nu mă treacă cu vederea, să mă ajute să nu rămân fără serviciu Acasă citeam în fiecare seară Acatistul Sfântului Mucenic Trifon. Aşa au trecut câteva zile, după care personalul întreprinderii a fost convocat în şedinţă. La această adunare am aflat că din doi ingineri va rămâne doar unul şi postul ocupat de mine va fi redus.

E puţin spus că m-am întristat, dar înţelegeam că dacă aceasta este voia Domnului, nu pot să fac nimic, decât să mă resemnez. Când deja voiam să

64

Plec acasă, s-a apropiat de mine directorul întreprinderii şi mi-a mulţumit pentru munca depusă, şi i-am răspuns că de fapt nu mi-a oferit nici o şansă de a mă manifesta cu adevărat. L-am întrebat de ce trebuie să rămână să muncească un pensionar, iar eu să rămân fără loc de muncă. Apoi i-am dorit cele bune, şi am plecat acasă.

În aceeaşi seară, am primit un telefon de la şeful secţiei de cadre. Mi-a spus să nu semnez ordinul de concediere, că el însuşi va discuta cu bărbatul care a fost lăsat să lucreze şi crede că acesta va înţelege că eu am mai mare nevoie de serviciu, că mai am mult până la pensie şi am de crescut doi copii. Deşi nu mi venea să cred, totuşi situaţia s-a rezolvat într-adevăr şi atunci când eu credeam că nu există nici o şansă, toate s-au aranjat spre binele meu.

Am mulţumit din suflet celor din serviciul de cadre pentru ajutorul lor, dar şi Sfântului Trifon, Maicii Domnului şi Bunului Dumnezeu pentru că nu m-aulăsat.

Roaba lui Dumnezeu N.

65

Buletinul medical

Lucrez în secţia de cadre. în una din zile, am constatat că am piedut foaia buletinului medical al uneia dintre angajate. îmi era ruşine faţă de ea, dar mă şi simţeam frustrată. Am căutat peste tot, dar nimic.

Seara, ajungând acasă, m-am rugat ca Dumne­zeu să mă ajute să găsesc documentul. Noaptea am avut un vis, am visat că documentul era în "Regis­trul de evidenţă a concediilor medicale".

Dimineaţa, când m-am trezit, eram liniştită şi împăcată, aveam senzaţia că totul s-a rezolvat. Când mi-am dat seama că a fost doar un vis, am decis să mă rog din nou şi poate într-adevăr se va întâmpla o minune când voi ajunge la serviciu.

M-am rugat şi Sfântului Mucenic Trifon, promiţând că dacă mă va ajuta să găsesc documen­tul, îi voi învăţa troparul în semn de recunoştinţă.

Ajungând la serviciu mai devreme decât colegele

66

mele, m-am rugat din nou, mi-am făcut semnul crucii, şi am deschis registrul pe care-l visasem. Între copertă şi prima foaie am găsit ceea ce căutasem. Pentru mine se întâmplase o adevărată minune, căci în ziua precedentă am răsfoit acest registru foaie cu foaie nu o singură dată...

Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Troparul Sfântului Trifon l-am învăţat, atât în semn de recunoştinţă, cât şi din dragostea pe care o am.

Natalia

67

Copacul năpădit de viermi

Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale! Avem în grădină mai mulţi copaci fructiferi, în unul dintre ani, mărul de care eram foarte mân­dri s-a acoperit în întregime cu cuiburi de viermi. Noi nu ne doream să folosim chimicale şi ne-am gândit să ne rugăm Sfântului Trifon pentru ajutor, apoi am stropit copacul cu apă sfinţită.

în dimineaţa următoare, când ne-am trezit, am observat că pe copac s-au adunat mai multe vrăbii, în curând, păsările au curăţat copacul de viermi. Spre surprinderea noastră păsările au îndrăgit grădina noastră şi au rămas la noi. Acum le hrănim şi ne bucurăm de prezenţa lor.

îi mulţumim Bunului Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Trifon pentru ajutorul primit.

Alexandra Saxonov

68

Cercelul pierdut

Am fost într-o călătorie de serviciu la Irkutsk. Călătoria dura 6 ore şi în avion nu erau prea mulţi călători. Am decis să mă întind pe trei scaune alăturate pentru ca să mă pot odihni mai bine.

Când a fost anunţată aterizarea şi am fost rugaţi să ne fixăm centurile de siguranţă, m-am ridicat. Am vrut să-mi aranjez puţin părul ciufulit şi am atins şi urechea dreaptă. Atunci am sesizat că am pierdut cercelul din ea. Am căutat alături de mine, sub scaunele din preajma mea, dar nu găseam cercelul. Am rugat însoţitoarea de bord să-mi aducă o lanternă şi ea a promis că va reveni cu ea după aterizare.

Am mai căutat puţin, dar văzând că toate sunt în zadar, am început să mă rog Sfântului Trifon.

Avionul a aterizat, iar pasagerul din spatele meu s-a ridicat şi a scăpat din mâini telefonul care a alunecat sub scaun. S-a aplecat după el, iar când

69

s-a ridicat în picioare, ţinea în mâini telefonul şi cercelul meu.

O mică minune s-a întâmplat în viaţa mea prin! mijlocirea şi ajutorul Sfântului Trifon.

Natalia I

70

"Sfinte Trifon, ajută-ne să prindem capra"

În anul 1992, m-am mutat împreună cu familia să locuiesc la ţară. Până atunci, atât eu cât şi soţia am locuit doar la bloc şi nu cunoşteam prea multe nici despre agricultură, nici despre creşterea animalelor, dar nu aveam încotro. Parohia în care am fost trimis să slujesc era una din cele mai sărace din eparhie.

Ne-am apucat de grădinărit şi încercam să creştem animale pe lângă casă. Rezultatele erau însă cam triste, iar uneori chiar comice. Găinile noastre nu ştiau că ar trebui să dea ouă şi ni le mâncau câinii. Nutriile ieşeau din cuşti şi făceau dezastru în grădină...

Apoi ne-am luptat cu cea mai încăpăţânată fiinţă din gospodărie: capra. Deşi era legată, de multe ori reuşea să fugă. Copiii, Saşa de paisprezece

71

ani, Ilie de unsprezece şi Daşa care avea şase ani au alergat ore în şir după ea prin sat. în cele din urmă, copiii obosiţi şi epuizaţi, au ajuns-o din urmă, însă când numai s-au apropiat de ea, capra s-a strecurat printre mâinile lor şi s-a ascuns în vie. Copiii s-au aşezat pe pământ nemaiştiind ce să facă.

Unul din ei şi-a adus aminte că seara am citit cu toţii despre Sfântul Mucenic Trifon şi ajutorul său pentru găsirea şoimului pierdut.

Daşa a spus cu glas tare:,,

poate ne ajută să aducem şi capra pierdută.

Copiii s-au rugat împreună:

sfinte Mucenic Trifon, ajută-ne să prindem capra şi s-o aducem acasă!

Au trecut cinci minute şi din vie a apărut capra cu capul plecat, parcă conştientizând vina sa, s-a apropiat de copii şi a rămas liniştită lângă ei.

După câţiva ani, în casa noastră a apărut o icoană simbolică: pe ea este reprezentat Sfântul Mucenic Trifon, iar la picioa-rele lui un preot, trei copii şi... o căpriţă.

Preotul Mihail Şpoleanschii

72

Portofelul pierdut în Cipru

În această vară am fost în Cipru. Am îndrăgit această ţară, probabil pentru că localnicii sunt foarte binevoitori şi totodată este şi un loc deosebit de frumos, iar pentru noi reprezenta şi o posibilitate minunată de a vizita cât mai multe obiective turistice, dar şi a ne odihni de minune împreună cu toată familia.

Deoarece în acest an am plecat în călătorie doar cu familia, fără prieteni, ne-am propus să găsim o companie plăcută pentru copiii noştri, ceea ce ne-a reuşit de minune. Am făcut cunoştinţă cu o familie carea avea doi gemeni, un frate şi o soră: Eugen şi Augusta. Daniel al nostru a găsit rapid o limbă comună cu ei, iar Augusta s-a îndrăgostit de Daria noastră, împreună formând o echipă de nedespărţit. Părinţii copiilor, Tatiana şi Constantin, erau puţin mai tineri decât noi, deşi păreau mai în vârstă. Noi de asemenea am găsit rapid o

73

limbă comună, cu atât mai mult că şi ei aveau o afacere de familie şi, ce era important, erau oa­meni credincioşi. Această din urmă circumstanţă era extrem de importantă deoarece de obicei când plecăm într-o călătorie în străinătate, închiriem o maşină pentru ca să putem vizita rapid şi confor­tabil obiectivele turistice, dar şi locurile sfinte.

Să călătoreşti cu propria familie este desigur distractiv şi interesant, însă cu prietenii e mult mai bine, aşa că am reuşit să-i convingem pe Constan­tin şi Tatiana să închirieze o maşină, ademenindu-i cu posibilitatea de a vizita locurile frumoase de pe insulă, inclusiv mănăstirile, care nu prea erau ac­cesibile pentru pelerinii fără mijloc de transport.

Aici ar fi potrivit să menţionăm şi despre faptul că viziunile creştine ale noilor noştri prieteni, dar şi simţul umorului pe care-l aveau, ne-au făcut să le oferim în dar cartea "Focul din cer şi alte povestiri" scrisă de Olesea Nicolaeva pe care am luat-o cu noi.

Aşa a început concediul nostru comun, o perioadă pe care şi acum ne-o amintim cu multă dragoste şi căldură, iar pozele făcute readuc zâm­betul şi bucuria tuturor participanţilor la aceste călătorii.

În ultima călătorie pe care ne-am propus să o

74

facem împreună, trebuia să ajungem în oraşul Larnaca unde plănuiam să vizităm Biserica Sfântului Lazăr.

Ar trebui să menţionăm şi faptul că prietenilor noştri le-a plăcut foarte mult cartea pe care le-am oferit-o în dar şi tocmai ajunseseră la relatările despre minunile Sfântului Mucenic Trifon.

Larnaca se află destul de departe de la Paphos unde locuiam şi pentru această călătorie ne-am pregătit câteva zile. Pe drum am stabilit să trecem şi pe la "locul de naştere" al Afroditei (gol­ful pitoresc cu apă rece şi multă spumă), apoi prin Limassol, să vizităm castelul medieval Kolossi şi lacul sărat, căci toate acestea erau în drumul nostru.

Tot ce am planificat, am reuşit să şi înfăptuim. Peste tot am făcut poze, am vizitat şi obiectivul principal, Biserica Sfântului Lazăr, ne-am scăldat în mare şi lacuri, toate acestea lăsând impresii frumoase şi amintiri plăcute.

Când am revenit seara la hotel şi ne-am schimbat hainele şi ne-am întâlnit din nou la cină, am aflat o veste proastă: Constantin a pierdut pe parcursul zilei portofelul cu bani, permisul de conducere şi trei cărţi de credit. Desigur că nu era cea mai mare tragedie din viaţă, însă nici prea plăcută nu

75

era această situaţie. Situaţia se agrava şi prin faptul că Constantin îşi amintea că ultima dată a ţinut portofelul în mâini în Larnaca, iar ce s-a întâmplat cu el în continuare, nu-şi putea aminti.

Ne-am adunat împreună şi am încercat să vedem unde, după părerea noastră, ar fi putut să piardă Constantin portofelul. Putea să-l piardă şi în Larnaca şi în Limassol, dar şi în timpul excursiei de la castel sau pe malul lacului de sare sau pe plai ja Afroditei. în concluzie, el putea să-l piardă abso­lut în orice loc din timpul călătoriei noastre, ceea ce reprezenta o distanţă de optzeci de kilometri.

Tatiana a propus să mergem la poliţie, iar a doua zi să parcurgem din nou traseul, încercând să găsim portofelul. Aşa am şi făcut. Am mers iniţial la cea mai apropiată secţie de poliţie, unde o tânără ne-a ascultat şi a primit cererea noastră, doar că ne-a spus că nu prea crede că am putea găsi cele pierdute.

Apoi Constantin ne-a spus să nu ne descurajăm, căci el este aproape convins că nu întâmplător a citit în cartea pe care i-am dat-o despre Sfântul Trifon şi dacă se vor ruga cu credinţă, Sfântul îi va ajuta neapărat, însă deşi ne-am rugat şi noi şi Constan­tin şi Tatiana, portofelul nu a mai fost găsit. După două zile familia noastră a revenit la Moscova.

76

Constantin şi Tatiana au mai rămas în Cipru câteva zile, după care au revenit şi ei acasă. După cum am aflat de la ei mai târziu, ei s-au rugat în continuare sfântului Trifon, atât în zilele petrecute pe insulă, cât şi revenind la Moscova. Totodată la Moscova au mers la Biserica "Znamenie" (Semnul) a maicii domnului, în care sunt păstrate părticele din Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Trifon.

Spre surprinderea noastră, la două luni după ce am revenit din Cipru, am primit un e-mail de la prietenii noştri. Constantin ne înştiinţa că portofelul pierdut a fost adus cu o zi în urmă în Moscova, cu toate documentele, dar şi cu toţi banii!

După încă câteva zile am primit încă un mesaj de la ei, în care ne relatau despre cele întâmplate:

În reţeaua socială "VKontakte" Constantin a fost abordat de o persoană necunoscută. Tânăra îi scria că în în Nicosia (care de altfel se afla la o distanţă destul de mare de traseul călătoriei noastre), a fost găsit un portofel, întrebând dacă nu este el proprietarul. Constantin i-a răspuns că într-adevăr a pierdut portofelul în timpul călătoriei sale. Atunci, a fost întrebat dacă va vizita în curând insula. Chiar dacă lucrurile pierdute erau importante, totuşi Constantin nu putea pleca imediat după ele, astfel că a răspuns că probabil va putea vizita Ciprul abia vara viitoare.

77

După încă zece zile, Constantin a primit un telefon de la reprezentantul ambasadei Ciprului la Moscova care i-a spus că trebuie să se întâlnească cu o anumită persoană la ambasadă, pentru a ridica lucrurile pierdute. Când a deschis portofelul, a rămas uimit. Toate documentele şi toţi banii erau neatinşi.

Cum le-a aranjat Sfântul Trifon pe toate, ştie doar Bunul Dumnezeu.

78

Angajarea la o companie prestigioasă

Sfântul Trifon este unul din sfinţii care-mi sunt cei mai apropiaţi şi dragi. Eu locuiesc în oraşul Tuia, iar de mai mult de 10 ani am aflat despre Sfântul Trifon. Din păcate, atunci nu am acordat o mare importanţă acestui eveniment din viaţa mea.

O lungă perioadă de timp m-am confruntat cu diverse probleme, atât financiare, cât şi de sănătate. Prietena mamei mele, aflând despre greutăţile cu care mă confrunt, mi-a oferit în dar icoana sfinţită a sfântului Mucenic Trifon. Am mulţumit şi am păstrat-o în casă, fără a-mi da seama cât de mult m-ar fi putut ajuta.

Nu ştiam atunci nimic despre Sfântul Mucenic Trifon, nu-i cunoşteam viaţa şi nici puterea rugăciunilor sale. De fapt, nici nu prea am încercat să aflu ceva din toate acestea, eram încă tânără, iar despre credinţă cunoşteam foarte puţin. Astfel, am

79

uitat în curând de darul primit.

Au trecut aproximativ zece ani, s-au întâm plat şi bune şi rele în această perioadă, totuşi nu reuşeam nicicum să-mi găsesc un loc stabil de muncă. Am lucrat în mai multe companii, dar de fiecare dată angajările nu au fost de lungă durată, După ultima concediere, am căzut în deznădejde pentru că anii treceau, iar în viaţa mea nu exista nici o stabilitate, dar şi pentru că nu aveam bani. Dacă nu soluţionam problema serviciului, rămâneam fără o bucată de pâine, în cel mai direct mod.

într-o seară, am deschis laptopul şi analizam anunţurile existente. Nu ştiu cum s-a întâmplat că am accesat un site, unde am găsit o rugăciune către Sfântul Trifon, iar mai jos o mulţime de mulţumiri, pentru ajutorul acordat în găsirea unui loc de muncă. Am căutat pe internet să aflu mai multe despre acest Sfânt şi spre surprinderea mea am descoperit că acea icoană pe care am primit-o cu ani în urmă este icoana Sfântului Mucenic Trifon.

Din acea zi, am început să mă rog în faţa icoa­nei ca Sfântul Trifon să mă ajute şi pe mine şi sămi găsesc un serviciu. La scurt timp, am primit o invitaţie la un interviu. Când am înţeles din partea cui vine invitaţia, m-am gândit că nu prea ani şanse: era o companie la care nu era aşa de simplu să te angajezi.

80

În ziua interviului, m-am rugat din nou Sfântului Trifon, apoi m-am dus la această companie. Spre mirarea dar şi bucuria mea, mi s-a propus să încep un stagiu din aceeaşi zi şi iată că deja de un an am un loc de muncă cu condiţii foarte bune.

Mă rog în continuare Sfântului Trifon, dar îi şi mulţumesc pentru ajutorul său. Este surprinzător cât de apropiaţi sunt Sfinţii de nevoile şi de grijile noastre, cât de rapid ne aud şi că nu se supără pe noi, chiar de greşim şi ne abatem de la calea noastră.

Îţi mulţumesc, Sfinte Mucenice Trifon!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Irina

81

O casă nouă

Nu ştiu dacă aţi încercat vreodată să faceţi ceva ce nu ştiţi, dar dacă da, atunci sigur mă veţi înţelege. După cinci ani de căsătorie, soţul meu mi-a spus că vrea să-mi ofere un cadou deosebit şi chiar în aceeaşi zi mi-a spus că vom merge în afara oraşului. Am urcat împreună cu micuţii noştri în maşină şi ne-am îndreptat spre o localitate care se afla la vreo 10 kilometri de oraşul nostru.

Ajungând acolo, soţul mi-a spus că a cumpărat o casă pentru noi, după care a oprit în dreptul acesteia. Sincer, nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. Toată viaţa am locuit la bloc şi nu prea eram familiarizată cu alt mod de viaţă.

Văzându-mi reacţia, soţul mi-a spus că totul va fi bine, dar şi faptul că copiilor le va fi mult mai bine la aer curat.

Casa nu era prea mare şi destul de drăguţă, a fost construită cu câţiva ani în urmă, iar foştii protari

82

au plecat peste hotare. Totuşi, nu mă îngrijora casa, cât faptul că soţul m-a îndemnat să folosim şi pământul pe care-l avea, să cumpărăm nişte animale pe lângă casă, nu neapărat pentru ca să trăim din ceea ce vom creşte, dar ca să folosim ceea ce avem.

Am început să studiez numeroase articole pe internet. Nu prea ştiam nici cum să plantez flori, nici cum să cresc castraveţi sau roşii, dar mi-am zis că trebuie să fac faţă acestei provocări. Pe un forum am găsit ajutor şi sprijin de la mai multe persoane care au venit nu doar cu sfaturi despre cum să-mi încep activitatea de grădinar, dar şi cui să-i cer sprijinul. O femeie care m-a ajutat într-adevăr foarte mult mi-a recomandat să mă rog Sfântului Trifon, atât pentru ca să am spor în noua mea activitate, cât şi ca să mă acomodez cu noul meu loc de trai. În principal, mă rugam parcă simţind o reţinere. Nu eram nici măcar convinsă pentru ce anume mă rog, de ce ajutor am nevoie în primul rând. Treptat însă, l-am îndrăgit foarte mult pe Sfântul Trifon, i-am citit viaţa, apoi i-am cumpărat icoana. Acum este parcă cel mai bun prieten şi aceasta mă bucură foarte mult.

Nu pot să spun că acum adunăm mari recolte, dar în jurul casei avem flori frumoase şi creştem şi

83

legume. Avem şi nişte găini şi chiar o căpriţă.

Dacă cu câţiva ani în urmă îmi părea că nu mă voi acomoda niciodată cu acest mod de viaţă, acum sunt sigură că a fost o alegere şi un cadou! minunat.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Iulia

84

înscrierea la doctorat

Probabil că fiecare dintre noi are o evlavie mai mare faţă de anumiţi sfinţi care într-un moment anume al vieţii i-au devenit mai apropiaţi de suflet. Pentru cineva această apropiere a început de la ajutorul primit, pentru altcineva de la descoperirea vieţii şi nevoinţelor Sfântului. Despre Sfântul Trifon am aflat prima dată când am primit în dar o iconiţă, pe spatele căreia era troparul său. Pe atunci nu eram foarte apropiată de Biserică, dar mi-a plăcut mult iconiţa şi am pus-o pe masa de lucru.

În acea vară, mi s-a propus să-mi continui studiile la doctorat, nu ştiam ce decizie să iau şi nici dacă aş vrea să revin la studiu şi munca de cercetare. Totuşi, după ce am vorbit cu cei de acasă, am decis să nu ratez şansa oferită şi să pregătesc documentele necesare, iar apoi, dacă voi fi admisă, să urmez studiile.

în ziua când am început să pregătesc documentele,

85

am aflat că nu am toate anexele, documentele şi copiile necesare, unele puteau fi foarte uşor de obţinut, însă pentru a obţine unul din documente era necesar mai mult de o lună, iar eu mai aveam doar 5 zile pentru a depune dosarul.

Dacă iniţial nu ştiam dacă vreau să fiu admisă la şcoala doctorală, acum m-am întristat, căci deja mi se părea foarte interesantă cercetarea şi posibi litatea de a mă implica într-o nouă activitate.

în una din aceste zile, aranjam documentele pregătite într-o mapă şi mă gândeam că am pierdut timpul în zadar, dacă tot nu pot face nimic. Când am privit către iconiţa de pe masă. Am luat-o în mâini, am privit-o, apoi am citit cu glas tare troparul, apoi, pe neaşteptate am zis:

sfinte Trifon, vrei să mă ajuţi?

Pentru a-mi linişti gândurile, am deschis lap topul şi am căutat viaţa Sfântului şi minunile săvârşite de el. După ce am citit, mi-am zis că Sfân tul a fost foarte curajos, iar curajul ne poate ajuta pe fiecare să depăşim greutăţile vieţii. înainte de a merge la somn, l-am rugat pe Sfântul Trifon să mă ajute să găsesc o soluţie pentru problema mea.

A doua zi trebuia să duc nişte acte la minis terul învăţământului, iar acolo am întâlnit o colegă de liceu cu care nu m-am văzut de mulţi ani. S-a

86

dovedit că lucrează în cadrul ministerului. I-am povestit despre greutăţile mele şi ea mi-a promis că va încerca să caute o soluţie.

În ziua următoare, am primit un telefon de la ea şi mi-a spus că trebuie să vin urgent la minister să depun o cerere pentru a obţine documentul necesar, iar ea mă va ajuta ca răspunsul să fie primit nu peste o lună, ci în timp de trei zile. Am făcut totul cum mi-a recomandat ea, iar seara m-am rugat din nou Sfântului Trifon.

În ultima zi de depunere a dosarului, când mai erau doar câteva ore, am reuşit să pregătesc toate cele necesare pentru admitere, apoi au urmat examenele. Înainte de a merge la fiecare dintre ele m-am rugat Sfântului Trifon, care mi-a devenit prieten şi ocrotitor.

Acum sunt deja în ultimul an de studiu. Cred că Sfântul Trifon mă va ajuta şi la susţinerea tezei. Aş vrea să spun că anii de doctorat au coincis şi cu descoperirea nu doar a Sfântului Trifon, dar şi a căii mele către Biserică şi Dumnezeu, deoarece dacă am început cu rugăciunile de cerere şi ajutor, acum învăţ să mă rog şi ca să mulţumesc.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cristina Potapov

87

îndemnul din noapte

Tatăl lui Leonid, Părintele Alexei Ostapov, şi-a dus de mic ascultarea pe lângă Patriarhul Alexei (Shimansky). La sfârşitul anilor patruzeci, el a fost arestat şi oricât a încercat Patriarhul să intervină, el rămânea în arest.

Într-o noapte, când Leonid aţipise, a auzit un glas:

aţi încercat să vă rugaţi Sfântului Mucenic Trifon?

După această întâmplare, Patriarhul m-a în­trebat dacă avem Acatistul Sfântului Trifon. I-am răspuns că-l avem şi i-am adus un acatistier vechi, care parcă adunase în el sute şi mii de rugăciuni ale predecesorilor noştri.

într-o zi, făceam ordine în biblioteca Patri­arhiei şi am găsit un acatistier nou. Am mers cu el la Patriarh pentru a i-l oferi în schimbul celui vechi. El l-a privit şi mi-a spus:

88

Mai bine păstrează-l pentru tine, eu m-am obişnuit cu cel vechi.

Sfântul Trifon ne-a auzit într-adevăr rugăciunile, şi în curând Părintele Alexie a fost eliberat. În ziua pomenirii Sfântului Trifon, Patriarhul a spus în cuvântarea sa:

S-a întâmplat o nenorocire într-o familie credincioasă. Au încercat toate mijloacele, dar nu au reuşit să o soluţioneze. Şi iată că într-o noapte au auzit un îndemn...

Sfântul mucenic Trifon nu ne va trece niciodată cu vederea cererea, mai ales dacă este spre folosul nostru.

Mitropolitul Pitirim (Neceaev)

89

SFÂNTUL TRIFON

Icoana Sfântului Trifon

Pe 11 februarie 2012, enoriaşii Bisericii Adormirea Maicii Domnului al oraşului Serghiev Posad au asistat la sfinţirea icoanei Sfântului Mu­cenic Trifon. Multi creştini din biserica noastră au o evlavie deosebită faţă de acest mare Sfânt, iar is­toria pictării acestei icoane este în felul următor:

Eugeniu, pictor şi enoriaş al bisericii noastre a rămas fără serviciu. Nu mai avea nici comenzi pentru pictarea icoanelor. Cunoscând că Sfântul Trifon este grabnic ajutător în astfel de situaţii, el mergea des la Biserica Sfântului Trifon din Mosco­va. în una din vizitele sale la această biserică, stând în faţa icoanei Sfântului şi rugându-se, i-a venit un gând: să picteze icoana Sfântului pentru biserica din Serghiev Posad. El a discutat despre această idee cu părintele paroh al bisericii şi primind bine­cuvântarea acestuia s-a apucat de lucru.

I-au trebuit aproape trei luni ca să termine

90

icoana şi spre bucuria tuturor a reuşit să o facă aproape de ziua cinstirii Sfântului Mucenic Trifon - 1 februarie (14 februarie).

Acum această icoană se află în biserica noastră, iar Eugeniu a reuşit să primească mai multe co­menzi pentru icoane, dar şi să-şi găsească un loc de muncă stabil.

Enoriaşii Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Serghiev Posad

91

Ajutor pentru Dmitrii Avdeev

Când am început să lucrez în calitate de medic, Părintele Ioan Krestiankin m-a binecuvântat ca în situaţii neclare sau dificile să cer ajutorul Sfântului Mucenic Trifon.

De atunci consider că Sfântul Mucenic Trifon este protectorul meu ceresc, alături de Sfântul Fanurie. De multe ori le povestesc pacienţilor mei despre viaţa şi minunile Sfântului Trifon, reco- mandându-le să se roage cu credinţă Sfântului, iar ajutorul Sfântului nu se lasă aşteptat.

Rugaţi-vă şi nu deznădăjduiţi.

Dmitrii Avdeev

92

Ziua Sfântului Trifon

De multe ori nu ştim să apreciem ceea ce ne oferă viaţa şi suferim de la lucruri neînsemnate. Cineva crede că e nefericit că încă nu s-a căsătorit, altul că nu are locul de muncă la care visează. Toate acestea sunt importante şi le putem avea la timpul potrivit, doar să nu uităm că fără Dumnezeu nu poate să ne bucure nimic.

încerc şi eu să trăiesc conform acestui adevăr, însă nu mereu îmi reuşeşte şi uneori tristeţea şi deznădejdea bat la uşa sufletului meu. Iniţial făceam greu faţă acestor stări, dar rugăciunea are o putere mare, iar pentru mine de mare ajutor este rugăciunea adresată Sfântului Trifon. Am obser­vat că oricât de descurajat şi trist aş fi, e suficient să-l rog pe Sfântul Trifon să mă ajute să redobân­desc pacea sufletească şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu şi gândurile rele mă părăsesc şi pot fi din nou liniştit şi încrezător în ziua de mâine.

93

SFÂNTUL TRIFON

este cinstit în Biserica Ortodoxă la 14 februarie (1 februarie), tocmai de "Ziua îndrăgostiţilor - Sfântul Valentin". în acest an, părintele meu duhovnic spunea în predica sa că Sfântul Trifon a pătimit mult din dragostea sa faţă de Hristos, a primit moarte de mucenic, iar noi în această zi ne distrăm, petrecem în cluburi şi îl prăznuim pe Valentin.

După această predică a părintelui mi-am schimbat părerea despre sărbătoarea "Ziua îndrăgostiţilor - Sfântul Valentin".

Eugen

94

Cuprins

Viaţa şi mucenicia Sfântului Trifon 5

Minuni contemporane ale Sfântului Trifon

Biserica Sfântului Trifon din Moscova 31

Sfintele Moaşte ale Sfântului Trifon de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos 36

Ajutor pentru o mamă la capătul puterilor 40

Rezolvarea problemelor de serviciu 44

Documentele pierdute 46

Un post pentru soţul meu 47

Scăparea de colici 49

Apartamentul de pe strada Sfântul Trifon 51

Cheile parcă intraseră în pământ 53

Pelerinajul din Serbia 55

Câinele pierdut 58

Recuperarea vederii 60

Micuţul Boris 62

Salvarea de la concediere 64

Buletinul medical 66

Copacul năpădit de viermi 68

Cercelul pierdut 69

"Sfinte Trifon, ajută-ne să prindem capra" ... 71

Portofelul pierdut în Cipru 73

Angajarea la o companie prestigioasă 79

O casă nouă 82

înscrierea la doctorat 85

îndemnul din noapte 88

Icoana Sfântului Trifon 90

Ajutor pentru Dmitrii Avdeev 92

Ziua Sfântului Trifon 93

Cărţi apărute la Editura Ortodoxia

1. Părintele Arsenie Boca mi-a schimbat viaţa. Mărturii. Minuni.

2. Părintele Arsenie Boca - Grabnic Ajutător. Mărturii. Minuni.

3. Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el. Mărturii de la Prislop

4. Părintele Arsenie Boca - Mângâietorul celor necăjiţi. Noi mărturii minunate

5. Sfântul Serafim de Sarov - Vindecări minu­nate din zilele noastre

6. Maica Domnului Apărătoarea noastră - Noi minuni contemporane

7. Sfânta Matrona din Moscova - Veniţi să-mi povestiţi necazurile voastre

8. Sfântul Nectarie Tămăduitorul din Eghina. Mărturii. Minuni.

9. Andreea Nemeş - Eu am văzut îngeri!

10. Valeriu Gafencu - îndreptar la Spovedanie

11. Noi mărturii despre Părintele Justin

12. Părintele Justin Duhovnicul inimilor - Mărturii şi minuni

13. Vlad Herman - Pelerinajele, poartă spre cer. Prislop. Petru Vodă. Aiud şi altele...

14. Cuviosul Nikolai Guryanov. Un Sfânt al zilelor noastre. Viaţa. Mărturii. Minuni.

15. Părintele Antim Găină - Pustnicul fără pustie

17. Părintele Paisie Olaru - în Cer cu îngerii şi pe pământ cu oamenii

18. Natalia Lozan - Pentru dragoste şi înţele­gere în familie

19. Sfântul Ioan Rusul Grabnic Ajutător şi Mare Vindecător

20. Cuviosul Iosif de la Văratic - Smerenie într- o imensă răbdare

21. Părintele Dosoftei Murariu - Slujitorul cel tainic al inimiii

22. Părintele Isaia Ţugurlan - Un cuvios de pe fila de Pateric

23. Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg - Ocroti­toarea familiei

24. Sfântul Pantelimon Mare Doctor fără de Arginţi

25. Ursul, vulpea şi bursucul - Fabule şi poezii creştin ortodoxe

26. Viaţa Părintelui Arsenie Boca povestită co­piilor

27. Viaţa Părintelui Cleopa Ilie povestită copii­lor

28. Sfinţii Petru şi Fevronia din Murom - Apărătorii familiei, dragostei şi fidelităţii

29. Apostoli la capătul lumii - Sfinţii din Alaska

30. Viaţa şi minunile Sfinţilor Ţari Mucenici Romanov

31. Sfântul Serghie de Radonej - îngerul păzitor al celor necăjiţi

32. Sfântul Ioan Maximovici - "Deşi am murit, sunt viu"

33. Sfântul Trifon - Aducătorul de belşug

COMENZI ONLINE: www.librariaortodoxia.ro

DIFUZARE:

S.C. Supergraph S.R.L.

Str. Ion Minulescu Nr. 36, Sector 3, Bucureşti Tel: 021 - 320.61.19; Fax: 021 - 319.10.84 E-mail: contact@supergraph.ro

Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinilor, al livezilor, al viilor şi al păsări­lor, fiind cel ce îndepărtează insectele dău­nătoare şi păzeşte lanurile de secetă şi grin­dină. El este cunoscut şi ca alungător al du­hurilor necurate şi tămăduitor al bolilor printre care bolile de ochi şi nebunia. De ase­menea el este cunoscut şi ca grabnic ajutător pentru recuperarea lucrurilor pierdute şi gă­sirea unui loc de muncă.

De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, po- micultorii şi grădinarii evlavioşi ţin post şi cheamă preotul pentru a le stropi cu aghias- mă viile, livezile şi grădinile, ca acestea să fie ferite de nerodire şi de secetă sau grindină. Tot în această zi, unii oameni gospodari aduc la biserică seminţe de cereale şi legume, spre a fi binecuvântate de preot, pentru semănat.

Sfinte Mare Mucenic Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

ISBN: 978-606-8647-03-6

www.librariaortodoxia.ro

Un comentariu:

  1. Acesta este Natali Oskar și sunt aici pentru a le spune tuturor despre DR ISIKOLO. După 5 ani de căsătorie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, de mai multe ori amenință să divorțeze de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre relația lui cu alte doamne, eu a fost total devastat și confuz până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un jucător de vrăji pe internet numit DR ISIKOLO care ajută oamenii cu relații și probleme de căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să incearca. când l-am contactat, el m-a ajutat să fac vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să mai iasă cu alte doamne și al său cu mine pentru totdeauna și pentru adevărat. Contactați-l pe DR ISIKOLO, cel mai bun jucător de vrăji de dragoste pentru relația dvs. sau problema căsătoriei care urmează să fie rezolvată astăzi prin intermediul lui WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere