PATERICUL EGYPTEAN

Pateric egyPtean

Iar El se ducea în pustie şi se ruga

(Luca 5:16)

Pateric egyptean

Ediţia de faţă reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascălul de la Mănăstirea Neamţ şi tipărit de Sfîntul Grigorie Dascălul la Bucureşti, în anul 1828, diortosit, completat şi adnotat de monahul Filotheu Bălan.

tipărită cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Părinte galaction, episcopul alexandriei şi teleormanului

editura cartea Ortodoxă Bucureşti

coperta şi ilustraţiile: Mănăstirea Diaconeşti

© editura Sophia, pentru prezenta ediţie

Descrierea CIP a Bibliotecii naţionale a româniei

Pateric egypteandiortosit, completat şi adnotat de monahul Filotheu Bălan.

ed. a 5-a, rev. bucureşti: editura Sophia; alexandria: Cartea Ortodoxă, 2011 ed. de faţă reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascălul de la Mănăstirea neamţ şi tipărit de Sfîntul grigorie Dascălul la Bucureşti, în anul 1828. index

iSBn 978-973-136-279-3; iSBn 978-606-529-179-9

i. Filotheu Bălan, monah (ed.)

2

CĂTRĂ PRAVOSLAVNICUL CETITORIU

iată, iubite cetitoriu, că cu Darul şi ajutoriul lui Dumnezeu au luat sfîrşit şi de tîlmăcire ceale ce au avut trebuinţă de tîlmăcire -, şi de tipărire cuvintele Sfinţilor Bătrîni, care pînă acum întru această vreame era pentru a lor rărime mai ca nişte izvoară pecetluite întru înţăleagerea patrioticeştii noastre limbi. care cuvinte cîte au fost cu nume după alfa, Vita, s-au tălmăcit de iznoavă din Patericul cel grecesc de cel întru fericita pomeni­re Dascalul Pafnutie. iar cîte sînt aşăzate în deosebite pricini fără de nu­me, unile s-au pus din Patericul cel rumînesc după cum s-au găsit scrise cu mîna, iar altele iarăşi de iznoavă s-au tălmăcit din cel grecesc, aşezîndu-se fieştecarea pricină la locul eii în Capete după cum să văd. Care ca un raiu duhovnicesc fiind alcătuite din însuşi nevoinţele cele lucrate în faptă ale Sfinţilor Bătrîni, nu puţin povăţuiesc pre cei ce să nevoesc cu osîrdie şi să învaţă întru dînsele, pornind şi luminînd pre osîrdia sufletului spre lu­crarea faptelor celor bune. că precum erburile ceale mirositoare îndulcesc simţirile şi veselesc ochii, aşa şi aceaste cuvinte, pre simţirile sufletului ceale amărîte cu otrava păcatului le îndulcesc şi din somnul lenevirii deşteptînd sufletul, cătră urmarea nevoinţelor îl aprind şi cătră calea ceaia ce duce la Împărăţiia ceriurilor îl povăţuesc, mai vîrtos pre acela ce ş-au ales luişi viaţa cea monahicească. Deci avînd în mîinile tale, cititoriule, o acest feliu de comoară şi vistierie nepreţuită, dă laudă Dătătorului tuturor darurilor şi mulţămeaşte şi celor ce s-au ostenit întru tîlmăcire, cum şi celor ce n-au cruţat chieltuiala la tipărire. Şi îndeletnicindu-te cu osîrdie întru cetirea nevoinţelor Sfinţilor Bătrîni, întinde-te cătră rîvna şi urmarea faptelor lor, ca împreună cu dînşii să moşteneşti Împărăţia ceriurilor; carea să ne fie noao tuturor a o dobîndi, cu Darul Domnului nostru iisus Hristos.

Sfîntul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Bucureştilor,

1828

aBreVieri

Manuscrise:

a = Paris, coislin 126, sec. X-Xi

B = Berlin, Philipps 1624, sec. Xii c = Paris, coislin 232, sec. Xi D = Paris, Fonds grec 1599, sec. Xii e = Paris, Fonds grec 916, sec. Xi F = athena, Bibl. nat. 504, sec. Xii J = Sinai 448, anul 1004, poate cel mai complet manuscris al Patericului L = Londra, Brittish Museum, addit. 22508, sec. Xii g = Patericul Alfabetic editat de cotelier şi reeditat în PG 65:71-440

Surse istorice, lucrări contemporane şi colecţii:

AC = Sf. ioann casian, Aşezămintele chinoviale, trad. de V. cojocaru şi D. Popescu în col. PSB, vol. 57, ed. i.B. M.B. Or., Bucureşti, 1990, pp. 107-265

C1-C24 = Sf. ioann casian, Convorbiri, PSB 57, pp. 303-747

rufus = Jean rufus, eveque de Maiouma plerophories, version syriaque et traduction francaise, editees par F. nau, PO 8, Paris, 1912, pp. 1-208

guy, Recherches = Jean-claude guy, Recherches sur la tradition grecque des Apophtegmata Patrum, Bruxelles, 1962

Worp, Checklist = K. A. Worp, A Checklist of Bishops in Byzantine Egypt (A. D. 325-c.750), Zeitschrift fur Papyrologie undEpigraphik, Bd. 100, Koln, 1994

Wipszycka, Moines = ewa Wipszycka, Moines et communautes monastiques en Egypte, Varşovia, 2009

Pateric inedit = Pateric. Ziceri inedite ale Părinţilor pustiei, trad. din fran­ceză de Bogdan şi eugenia cîndea, ed. anastasia, Bucureşti, 2009

PG = Patrologia Graeca

PL = Patrologia Latina

PO = Patrologia Orientalis

SC = Sources Chretiennes

TU = Texte und Untersuchungen zur Geschichte der altchrist. Literatur

Înainte cuvîntare¹ la cartea cea pentru nevoinţa fericiţilor părinţi

Întru această carte s-au scris nevoinţa cea cu fapte bune şi petrecerea cea minunată şi graiurile Sfinţilor şi Fericiţilor Părinţi, spre rîvna şi învăţă­tura şi urmarea celor ce vor voi să isprăvească petrecerea cea cerească şi vor pofti să călătorească pe calea care duce la Împărăţia cerurilor. Deci se cade a şti că Sfinţii Părinţi cei ce au fost rîvnitori şi învăţători acestei fe­ricite vieţi călugăreşti, aprinzîndu-se odată cu dragostea cea dumnezeiască şi cerească şi toate cele ce sînt întru oameni bune şi cinstite întru nimic socotindu-le, mai vîrtos decît toate s-au silit a nu face nimic spre arăta­rea şi fala oamenilor, ci tăinuind şi ascunzînd cele mai multe isprăvi ale lor pentru multa smerenie, aşa au săvîrşit calea lor cea după Dumnezeu. Pentru aceasta nimeni nu a putut să ne scrie nouă cu de-amăruntul viaţa acestora cea cu fapte bune, ci puţine oarecare isprăvi şi cuvinte ale acelo­ra ni le-au dat nouă în scris cei ce foarte cu dragoste s-au ostenit pentru acestea; nu ca şi cum acelora făcîndu-le har², ci ca pe cei de pe urmă silindu-se a-i ridica spre rîvnă. Deci mulţi în deosebite vremi pe aceste graiuri şi isprăvi ale Sfinţilor Bătrîni în chip de povestire le-au aşezat cu oarecare cuvînt prost şi neplăsmuit; căci numai la una căutau: ca să folosească pe cei mulţi. Dar de vreme ce povestirea celor mulţi, fiind amestecată şi fă­ră de rînduială, pricinuia oarecare greutate cugetului cititorului, care nu putea să ţină minte înţelegerile cele ce erau semănate în multe feluri în cartea aceasta³, pentru aceea ne-am pornit la această aşezare a slovelor, care poate, pentru rînduiala şi cuprinderea cea luminată şi gata pentru cei ce voiesc, să dea folos. Fiindcă cele despre avva antonie şi arsenie şi agathon şi ceilalţi al căror nume se începe de la alfa s-au aşezat la slova

^{1 A}ceastă predoslovie este făcută de cei vechi, care au osebit cuvintele Sfinţilor Bătrîni celor cu nume de cele ale celor fără de nume. Şi tălmăcindu-se după cea ellinească, cum s-a aflat, s-a pus aici.

^{2 X}apiZoevoi: făcîndu-le o favoare (n. Ed.).

^{3 Î}n manuscrisul g: căruia nu îi este de îndeajuns memoria ca să cuprindă minteaînţelesul semănat cu multă felurime în carte (n. Ed.).

8

Ps. 18:11

e^{fes. 4:1}

a, precum şi cele despre Marele Vasilie, Visarion şi Veniamin, la slova V, şi aşa pe rînd pînă la Omega. Dar de vreme ce sînt şi alte cuvinte şi fapte ale Sfinţilor Bătrîni care nu arată numele acelora ce le-au grăit şi le-au fă­cut, pe acestea după ce s-au plinit slovele alfa-vita le-am aşezat în Capete. Şi multe cărţi cercînd şi căutînd, cîte am putut afla le-am pus la sfîrşiturile Capetelor, ca din toate culegînd folosul sufletului şi desfătîndu-ne în cuvintele Părinţilor cele mai dulci decît mierea şi fagurul, să petrecem după vrednicia chemării cu care sîntem chemaţi de Domnul şi să dobîndim Împărăţia Lui. amin.

Cuvinte folositoare ale Sfinţilor Bătrîni

Început al slovei a (a)

1. Pentru avva⁴ Antonie

Avva Antonie cel Mare, prăznuit de Biserică la 17 Ianuarie, s-a născut în Egypt la anul 251, într-o familie de ţărani Creştini. Pe la anul 269, auzind la Liturghie Evanghelia care spune: De voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie (Mat 19:21), s-a dăruit unei vieţi de nevoinţă sub ascultarea unui bătrîn, aproape de satul natal. La anul 285 a plecat în pustie, iar vestea vieţuirii sa­le îngereşti a început să atragă în pustie pri­mii ucenici. Aceştia înmulţindu-se, pe la 306 a părăsit viaţa singuratică pentru a le fi părin­te duhovnicesc în muntele cel „din afară”, nu­mit Pispir⁵ în Lavsaicon (21). S-a coborît la Alexandria în vremea ultimei mari persecuţii împotriva Creştinilor (311), şi mai apoi pen­tru a-l sprijini pe ucenicul său, Sfîntul Athanasie cel Mare, în lupta sa împotriva ereziilor (338). A murit la vîrsta de 105 ani (356) în „muntele cel din lăuntru”, unde s-a mutat în anul 313 şi unde este astăzi mănăstirea sa.

⁴avva (din aramaicul MXM): Părinte, tată; tradus de dascălii Paisieni şi prin „bătrîn”, sau „stareţ” (n. Ed.).

^{5 A}melineau (La geographie de lEgypte a lepoque copte, Paris, 1893, p. 356) propune ca locaţie pentru Pispir actualul Meimun (Der-el-Memun); ewa Wipszycka (Moines, pp. 256-260) demonstrează că la Pispir erau două mănăstiri, din care cea accesibilă tuturor era la fortul numit azi Burumbul (napeoĂ, în vechime), aflat la 10 km Nord de Meimun, în ca­re s-a nevoit Marele antonie la început, iar cea în care a locuit după anul 306 era la 3-4 mile în lăuntrul pustiei, la poalele unei coline numită azi Gabal tarbul (n. Ed.).

12

^{rom. 11:13}

Învăţătura sa a fost cea care l-a insuflat pe ucenicul său, Sfîntul Athanasie, în mij­locul primului Sinod Ecumenic (Nikea, 325) să lupte pentru de-o-fiinţimea Sfin­tei Treimi. Tot Sfîntul Athanasie cel Mare a scris Viaţa Sfîntului, care a exercitat de atunci o uriaşă influenţă asupra tuturor celor ce au vrut să-i urmeze, în toate părţile Creştinătăţii. Cuvîntul 10 de mai jos este din Viaţa sa, cuvintele 8, 9 şi 22 sînt din scrisorile sale, iar cuvîntul 7 este din scrisoarea a 9-a a Avvei Ammona.

1. Sfîntul avva antonie, şezînd odată în pustie, a venit în nepurtare de grijă şi în multă întunecare de gînduri, şi zicea către Dumnezeu: Doam­ne, voiesc să mă mîntuiesc, şi nu mă lasă gîndurile; ce voi face în scîrba mea? cum mă voi mîntui? Şi sculîndu-se puţin a ieşit afară şi a văzut pe oarecare ca pe sine, şezînd şi împletind o funie, apoi sculîndu-se de la lu­cru şi rugîndu-se, şi iarăşi şezînd şi împletind funia, apoi iarăşi sculîndu-se la rugăciune. iar acesta era Îngerul Domnului, trimis spre îndrep­tarea şi întărirea lui antonie. Şi a auzit pe Înger zicînd: aşa fă, şi te mîntuieşti. iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală, şi aşa făcînd, se mîntuia.

2. Acelaşi avva antonie, căutînd la adîncul judecăţilor lui Dumnezeu,

a cerut, zicînd: Doamne, cum unii trăind puţin, mor, iar alţii prea-îmbătrînesc? Şi pentru ce unii sînt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei nedrepţi se îmbogăţesc, iar cei drepţi sînt săraci? Şi i-a venit lui glas zicînd: antonie, ia aminte de tine. că acestea sînt judecăţi ale lui Dumnezeu, şi nu-ţi este ţie de folos a le şti.

3. A întrebat oarecare pe avva antonie, zicînd: ce păzind eu, voi plă­cea lui Dumnezeu? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: cele ce îţi poruncesc ţie păzeşte-le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să ai înaintea ta totdeauna; şi orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scrip turi; şi ori în ce loc vei şe­dea, să nu te mişti degrabă. acestea trei păzeşte-le, şi te vei mîntui.

4. Zis-a avva antonie către avva Pimen, că: aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu, şi să aştepte ispită pînă la suflarea cea mai de pe urmă.⁶

5. Acelaşi a zis: nimeni nu va putea să intre neispitit în Împărăţia ce­rurilor. că ridică zice ispitele, şi nimeni nu este care să se mîntuiască.

^{6 A}vva Pimen s-a născut probabil după moartea avvei antonie. Forma acestui cuvînt es­te generată de o greşeală de copiere, iar originalul său este cuvîntul 128 al avvei Pimen (vezi mai jos, p. 212) (n. Ed.)

13

6. Întrebat-a avva Pamvo pe avva antonie: ce voi face? Zice lui bătrînul: Să nu fii nădăjduindu-te spre dreptatea ta, nici să te răzgîndeşti pentru lucru trecut, şi stăpîneşte-ţi limba şi pîntecele.

7. Zis-a avva antonie: am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pămînt; şi suspinînd am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicîndu-mi: Smerenia.

8. Zis-a iarăşi: Sînt unii care şi-au topit trupurile cu nevoinţa, şi pentru că nu au avut ei dreapta socoteală, departe de la Dumnezeu s-au făcut.

9. Zis-a iarăşi: că de la aproapele este viaţa şi moartea. că de vom dobîndi pe fratele, pe Dumnezeu dobîndim; iar de vom sminti pe fratele, la Hristos greşim.

10. Zis-a iarăşi: Precum peştii, zăbovind la uscat, mor, aşa şi călugării, zăbovind afară de chilie sau petrecînd cu mirenii, se slăbănogesc către tă­ria liniştii. Deci trebuie, precum peştele la mare, aşa şi noi la chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea din lăuntru.

11. Zis-a iarăşi: cel ce şade în pustie şi se linişteşte, de trei războaie es­te slobod: De auzire, de grăire şi de vedere; şi numai către unul are a lupta, către al curviei⁷.

12. Oarecare fraţi s-au dus la avva antonie ca să-i vestească lui năluciri­le care le vedeau, şi să se înveţe de la dînsul de sînt adevărate, sau de la draci. Şi aveau ei un măgar, şi a murit pe cale. Deci după ce au venit la bătrînul, apucînd el mai-nainte, le-a zis lor: cum a murit măgarul pe cale? au zis lui: De unde ştii, avvo? iar el le-a zis lor: Dracii mi-au arătat. Şi ei au zis lui: noi pentru aceasta am venit să te întrebăm, că vedem năluciri, şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm? Şi i-a încredinţat pe ei bătrînul, din pilda măgarului, că de la draci sînt.

13. Era cineva care vîna prin pustie dobitoace sălbatice, şi a văzut pe avva antonie glumind cu fraţii, şi s-a smintit. iară bătrînul, vrînd să-l încredinţeze pe el că trebuie cîte puţin să se pogoare fraţilor, îi zice lui: Pu­ne săgeata în arcul tău, şi întinde. Şi a făcut aşa. Zice lui: Întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi zice: Întinde. Zice lui vînătorul: De îl voi întinde peste mă­sură, se frînge arcul. Zice lui bătrînul: aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie cîte puţin

⁷ În alte manuscrise: al trîndăviei.

14

a ne pogorî fraţilor. acestea auzind vînătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrînul, s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor.

14. A auzit avva antonie pentru un călugăr mai tînăr, care a făcut pe cale un semn ca acesta, adică văzînd el pe oarecare bătrîni călătorind şi slă­bind pe cale, a poruncit unor măgari sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrîni pînă cînd au ajuns la antonie. Deci bătrînii au vestit acestea lui avva antonie. Şi zice lor: Mi se pare că acest călugăr este o corabie plină de bunătăţi, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după oarecare vreme înce­pe deodată avva antonie să plîngă şi să-şi smulgă perii şi să se tînguiască. Îi zic lui ucenicii: De ce plîngi, avvo? iară bătrînul a zis: Mare stîlp al Bise­ricii a căzut acum. Şi zicea pentru călugărul cel mai tînăr. ci mergeţi, zice, pînă la el, şi vedeţi ceea ce s-a făcut. Deci se duc ucenicii, şi îl află pe călu­găr şezînd pe rogojină şi plîngînd păcatul pe care îl făcuse. iar el, văzînd pe ucenicii bătrînului, le zice: Spuneţi bătrînului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile, şi nădăjduiesc că voi da răspuns (adică mă voi pocăi). Şi în cinci zile a murit.

15. Un călugăr a fost lăudat de fraţi către avva antonie. iar el, cînd a mers la dînsul, l-a ispitit de suferă necinste; şi aflîndu-l că nu suferă, i-a zis lui: eşti asemenea cu un oraş care dinainte este împodobit, iar dinapoi se jefuieşte de tîlhari.

16. Un frate a zis lui avva antonie: roagă-te pentru mine! Zice lui bătrînul: nici eu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă nu te vei sili tu însuţi şi nu te vei ruga lui Dumnezeu.

17. Au mers odată nişte bătrîni la avva antonie, şi era avva iosif cu dînşii. Şi vrînd bătrînul să îi cerce pe ei, a pus înainte un cuvînt din Scriptu­ră, şi a început de la cei mai mici a întreba ce este cuvîntul acesta, şi fiecare zicea după puterea sa. iar bătrînul zicea fiecăruia: Încă nu ai aflat. Mai pe urmă de toţi îi zice lui avva iosif: tu cum zici că este cuvîntul acesta? răs­punde: nu ştiu. Deci zice avva antonie: cu adevărat, avva iosif a aflat calea, căci a zis: nu ştiu.

18. Oarecare fraţi s-au dus de la Schit la avva antonie, şi intrînd într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrîn care şi el voia să meargă acolo. Dar nu-l cunoşteau fraţii, şi şezînd în corabie, grăiau cuvinte ale Părinţi­lor şi din Scriptură, şi iarăşi pentru lucrul mîinilor lor. iar bătrînul pururea tăcea. Şi venind ei la vad, s-a aflat că şi bătrînul merge la avva antonie. Şi după ce au venit la el, le zice lor: Bună tovărăşie aţi aflat pe bătrînul acesta.

15

Mat. 5:39

e^{fes. 5:18}

a zis şi bătrînului: Buni fraţi ai aflat cu tine, avvo. Zice bătrînul: Buni sînt, cu adevărat, dar ograda lor nu are uşă, şi cel ce voieşte, intră în grajd şi dez­leagă asinul. iar aceasta zicea, căci cele care le vin în gura lor le grăiesc.

19. S-au dus oarecare fraţi la avva antonie şi îi zic lui: Spune-ne no­uă cuvînt, cum să ne mîntuim? Zice lor bătrînul: aţi auzit Scriptu ra? Bi­ne vă este vouă. iar ei au zis: Voim să auzim şi de la tine, părinte. Şi a zis lor bătrînul: Zice Evanghelia: De te va lovi cineva peste faţa cea dreaptă a obrazului, întoarce-i lui şi pe cealaltă. Îi zic lui: nu putem face aceasta.

Zice lor bătrînul: De nu puteţi întoarce şi pe cealaltă, măcar pe acea una s-o suferiţi. Zic lui: nici aceasta nu putem. Zis-a bătrînul: Dacă nici aceas­ta nu puteţi, nu daţi în locul aceleia ce aţi luat. Şi au zis ei: nici aceasta nu putem. Deci zice bătrînul ucenicului lui: Fă-le puţină fiertură, că sînt ne­putincioşi. Dacă aceasta nu puteţi, şi aceea nu voiţi, ce să vă fac? De rugă­ciuni este trebuinţă.

20. Un frate, după ce s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săra­cilor, ţinînd puţine pentru sine, a mers la avva antonie. Şi de aceasta înştiinţîndu-se bătrînul, a zis lui: De voieşti să te faci călugăr, mergi în sa­tul acela şi cumpără carne, şi pune-o împrejurul trupului tău gol, şi aşa vi­no aici. Şi făcînd fratele aşa, cîinii şi păsările rupeau trupul lui. Şi venind el la bătrînul, îl întreba de a făcut cum l-a sfătuit. iar acela arătîndu-i trupul rupt, zice Sfîntul antonie: cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, aşa se rup fiind luptaţi de draci.

21. Unui frate odată i s-a întîmplat ispită în chinovia lui avva Ilie, şi gonit fiind de acolo, s-a dus în munte la avva antonie; şi rămînînd frate­le o vreme la dînsul, l-a trimis la chinovie, de unde a ieşit. iar ei văzîndu-l, iarăşi l-au gonit. iar el s-a întors la avva antonie, zicînd: n-au voit să mă primească, părinte. Deci l-a trimis bătrînul înapoi, zicînd: O corabie s-a spart în mijlocul noianului, şi a prăpădit povara, şi cu osteneală a scăpat la pămînt. iar voi cele scăpate la pămînt voiţi să le înecaţi. iar ei auzind că avva antonie l-a trimis, îndată l-au primit.

22. A zis avva antonie: Socotesc că are trupul mişcare firească ameste­cată împreună cu el; dar nu lucrează de nu va voi sufletul; ci numai însem­nează în trup nepătimaşă mişcare. este încă şi altă mişcare dintru a hrăni şi a îngrăşa trupul cu mîncări şi cu băuturi; din care fierbinţeala sîngelui zădărăşte trupul spre lucrare. Pentru aceasta şi zice apostolul: nu vă îmbătaţi de vin, întru care este curvia. Şi iarăşi Domnul zicea în Evanghelie,

16

^{Lc. 22:34}

poruncindu-le ucenicilor: Luaţi aminte ca să nu se îngreuieze inimile voa­stre cu saţiul mîncării şi cu beţia. este încă şi altă mişcare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti că trei sînt mişcările trupeşti⁸: una firească, alta din neluarea-aminte a hranei, şi a treia de la draci.

23. A zis iarăşi că Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca la cei vechi. căci ştie că sînt slabi şi nu pot suferi.

24. Lui avva antonie i s-a descoperit în pustie că în cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu ştiinţa, care prisosinţa lui o dă celor ce au trebuin­ţă, şi în toate zilele cîntă „Sfinte Dumnezeule” cu Îngerii.

25. A zis iarăşi: Va veni vremea ca oamenii să înnebunească, şi cînd vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui zicînd că „tu eşti nebun”, pentru că nu este asemenea lor.

26. Oarecare fraţi au venit la avva antonie şi au pus lui înainte un cuvînt din Levitic. Deci a ieşit bătrînul în pustie, şi a mers avva ammona pe urma lui pe ascuns, ştiind obiceiul lui. Şi după ce s-a depărtat mult bătrînul, stînd la rugăciune a strigat cu glas mare: Dumnezeule, trimite pe Moisi, ca să mă înveţe cuvîntul acesta! Şi a venit glas, vorbind cu dînsul. Deci a zis avva ammona că „am auzit glasul care vorbea cu dînsul, iar pu­terea cuvîntului n-am înţeles-o”.

27. Trei dintre Părinţi aveau obicei în tot anul de mergeau la Fericitul antonie. Şi doi îl întrebau despre gînduri şi despre mîntuirea sufletului, iar unul totdeauna tăcea, neîntrebînd nimic. iar după multă vreme i-a zis avva antonie lui: iată, atîta vreme ai de cînd vii aici şi nimic nu mă în­trebi? Şi răspunzînd, i-a zis: Destul îmi este numai să te văd, părinte.

28. Spuneau că unul dintre bătrîni s-a rugat lui Dumnezeu să vadă pe Părinţi, şi i-a văzut pe ei fără avva antonie. Deci zice celui ce îi arăta lui: unde este avva antonie? iar el a zis lui că „În locul acela unde este Dum­nezeu, acolo este el”.

29. Un frate a fost năpăstuit în chinovie pentru curvie, şi sculîndu-se a mers către avva antonie. Şi au venit fraţii de la chinovie ca să-l vindece pe el şi să-l ia; şi au început să-l mustre, că aşa a făcut. iar el se îndreptăţea, că „nimic de acest fel nu am făcut”. iar din întîmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea chefala, şi a zis o pildă ca aceasta: am văzut pe

^{8 S}fîntul Dionysie areopagitul face vorbire despre alte trei mişcări, ale sufletului, în car­tea sa Despre numirile dumnezeieşti (n. ed.).

17

1 in 4:18

1 Împ. 2:6

marginea rîului un om băgat în noroi pînă la genunchi, şi venind unii să-i dea mîna, l-au cufundat pe el pînă la grumazi. Şi a zis lor avva antonie pentru avva Pafnutie: iată om adevărat, care poate să vindece şi să mîntuiască suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrînilor, au pus metanie fratelui. Şi sfătuindu-se de Părinţi, au luat pe fratele la chinovie.

30. Ziceau unii pentru avva antonie că era purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din pricina oamenilor. căci şi cele ce se făceau în lume şi cele ce aveau să vină le vestea.

31. Odată avva antonie a primit scrisori de la împăratul constantie, ca să meargă la constantinopol; şi socotea ce să facă. Deci zice către avva Pavel, ucenicul său: Oare trebuie să merg? Şi îi zice lui: De vei merge, an­tonie te vei zice; iar de nu vei merge, avva antonie.

32. Zis-a avva antonie: eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe el. că dragostea scoate afară pe frică.

33. Acelaşi a zis: totdeauna înaintea ochilor să ai frica lui Dumnezeu.

Să-ţi aduci aminte de cel ce omoară şi face viu. Să urîţi lumea şi cele ce sînt într-însa. Să urîţi toată odihna trupească. Să vă lepădaţi de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. aduceţi-vă aminte ce v-aţi făgăduit lui Dum­nezeu: căci aceasta cere de la voi în ziua Judecăţii: Să flămînziţi, să înse­taţi, să umblaţi goi, să privegheaţi, să vă tînguiţi, să plîngeţi, să suspinaţi cu inima voastră, să vă cercaţi de sînteţi vrednici de Dumnezeu, să defăimaţi trupul, ca să vă mîntuiţi sufletele voastre.

34. A mers oarecînd avva antonie la avva amun în Muntele nitriei, şi după ce au vorbit unul cu altul, zice către el avva amun: Fiindcă prin ru­găciunile tale s-au înmulţit fraţii, şi voiesc unii dintr-înşii să zidească chilii de­parte, ca să se liniştească, cît porunceşti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici? iar el a zis: Să gustăm la ceasul al nouălea, şi să ieşim să mergem prin pustie, şi să socotim locul. iar după ce s-au dus prin pustie pînă a venit să apună soarele, zice către el avva antonie: Să facem rugăciune şi să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor voi să zidească. ca şi cei de acolo, cînd vor veni la aceştia, după ce vor gusta mica lor bucăţică de pîine la ceasul al nouălea, aşa să vie; şi cei ce se duc de aici, aceeaşi făcînd, să rămînă fără de tulburare cînd merg unii la alţii. Şi este depărtarea douăsprezece semne.⁹

^{9 Î}n imperiul roman fiecare milă era însemnată cu o piatră, o mică coloană de piatră, nu­mită „semn”. O milă romană avea 1,48 km, deci depărtarea celor 12 semne însemna aproape 18 km. Vezi şi harta, p. 507 (n. Ed.).

18

Deut. 32:7

35. Zis-a avva antonie: cel ce bate bucata de fier, întîi socoteşte cu mintea ce va să facă: seceră, cuţit sau topor? aşa şi noi trebuie să socotim care faptă bună lucrăm, ca să nu ne ostenim în deşert.

36. Zis-a iarăşi că: Supunerea cu înfrînare supune fiare.

37. Zis-a iarăşi: Ştiu călugări care după multe osteneli au căzut, şi în­tru ieşire din minţi au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor, şi amăgindu-se, nu au înţeles porunca celui ce a zis: Întreabă pe părintele tău, şi va vesti ţie.

38. Zis-a iarăşi: De este cu putinţă, cîţi paşi pune călugărul, sau cîte picături bea în chilia sa, trebuie cu îndrăzneală să vestească bătrînilor, nu cumva să greşească întru dînsele. [că un frate a aflat loc în pustie depărtat şi liniştit şi îl ruga pe părintele său zicînd: Dă-mi voie să locuiesc într-însul şi nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre rugile tale că am să sporesc foar­te. Şi nu l-a lăsat pe el stareţul său, zicînd: Ştiu cu adevărat că mult ai să sporeşti, însă pentru că nu ai tu bătrîn, îndrăzneşti spre lucrul tău că place lui Dumnezeu; şi fiindcă îndrăzneşti tu că într-adevăr lucru al călugărului faci, leapădă sporirea şi socoteala ta.]¹⁰

39. Zisu-ne-a nouă¹¹ Sfîntul antonie în învăţătura sa, pentru folos, că: un an am săvîrşit rugîndu-mă lui Dumnezeu să-mi descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. iar într-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicîndu-mi: antonie, scoală şi vino! Şi ştiind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieşit, şi uitîndu-mă, am văzut pe oarecare ca pe un uriaş, lung, ne­gru, şi urît şi înfricoşat stînd, şi ajungînd pînă la nori, avînd mîinile întinse în văzduh, sub care era un iezer ca o mare; şi am văzut suflete zburînd ca nişte păsări zburătoare; şi cîte treceau de mîinile lungului aceluia, se mîntuiau, şi trecînd de acolo mergeau cealaltă cale fără de grijă; iar cîte erau lovite de mîinile lui, se opreau şi cădeau în iezerul cel de foc. Şi pentru cei ce zburau, scrîşnea cu dinţii; iar pentru cei ce cădeau jos se bucura. Şi a fost glas către mine, zicîndu-mi: Înţelege ceea ce vezi! aceştia pe care îi vezi că zboară în sus sînt sufletele drepţilor, care nu s-au supus lungului aceluia, şi merg în rai; iar cel lung ce stă este vrăjmaşul, şi apucînd pe cei vinovaţi îi

^{10 C}ompletare din manuscrisul a (guy, Recherches, p. 19) (n. Ed.).

^{11 A}cest Cap. este adăugat din mss. slavone ale Patericului; nu există în textul ellinesc, şi pentru că el este al doilea din toate Patericele manuscrise existente în limba română înainte de 1828, de aceea şi în ediţia 1828 (şi de la aceea în majoritatea celor de pînă azi) a fost aşe­zat ca doua spusă a avvei antonie (n. Ed.).

19

L^{c. 4:23}

opreşte şi nu-i lasă să treacă, surpîndu-i în iad, căci au urmat voii lui şi au fost stăpîniţi de ţinerea de minte a răului.

40. Zis-a avva antonie¹²: Părinţii cei de demult, cînd mergeau în pus­tie, întîi se vindecau pe sine-şi, şi făcîndu-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. iară noi ieşind din lume, mai-nainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii; şi întorcîndu-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decît cele dintîi, şi auzim de la Dom­nul zicînd: Doctore, vindecă-te mai întîi pe sine-ţi.

2. PentrU AVVA arSenie

Avva Arsenie cel Mare, prăznuit de Biserică la 8 Mai, s-a născut la Roma în anul 354. Om rafinat, cu înaltă educaţie, a fost numit de Împăratul Theodosie cel Mare tutore al viitorilor împăraţi Arcadie şi Onorie. Cîndva iubitor de artă şi de haine elegante, dăruindu-şi cu totul viaţa lui Hristos s-a făcut ma­re iubitor de tăcere, linişte şi sărăcie, părăsind luxul palatelor împărăteşti la anul 394. S-a sălăşluit în pustia Schitului, sub călăuzirea Avvei Ioann Colov. Sfîntul Theodor Studitul spune că întîmplarea din partea a doua a acestui Pateric, cu numărul X:10, este despre Avva Ioann Colov şi Avva Arsenie. Arsenie 28 spune că la Canop a fost vizitat de Arhiepi­scopul Theofil, de unde putem bănui că aici s-a retras pentru scurtă vreme după devastarea Schitului din 407. Ucenicii săi, Alexandru, Zoil şi Daniil, s-au bucurat de o mare faimă după moartea părintelui lor. Vestea nevoinţelor sale duhovniceşti s-a răspîndit pretutindeni. Scăpînd cu viaţă în anul 407, la cea de a doua devastare a Schitului (în 434) s-a dus la Troin¹³, în faţa Memfisului, unde a petrecut 10 ani, iar apoi alţi 3 i-a petrecut în Canop, lîngă Alexandria,

¹²Şi acest Cap. este adăugat din mss. slavone ale Patericului; nu există în textul ellinesc (n. Ed.).

^{13 T}ură, astăzi, o colină stîncoasă aflată la 10 km Sud de Cairo. Vezi Postfaţa, p. 513 (n. Ed.).

20

şi ultimii 2 ani i-a petrecut înapoi la Troin, săvîrşindu-sepe la anul 449. E destul de probabil ca mănăstirea coptă Baramus din Schitul de azi să se fi construit pe locul chiliei sale. Avva Arsenie reprezintă poate cea mai bună pildă a monahu­lui liniştitor, lucrător al rugăciunii neîncetate, care tace către oameni pentru a vor­bi cu Dumnezeu.

1. Avva arsenie, încă fiind în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dum­nezeu, zicînd: Doamne, îndreptează-mă, atunci cum mă voi mîntui? Şi i-a venit lui glas zicîndu-i: arsenie, fugi de oameni, şi te vei mîntui.

2. Acelaşi, după ce s-a dus la viaţa călugărească, iarăşi s-a rugat, zicînd acelaşi cuvînt; şi a auzit glas zicîndu-i: arsenie, fugi, taci, linişteşte-te. că acestea sînt rădăcinile nepăcătuirii.

3. Odată au venit dracii la avva arsenie în chilie, necăjindu-l. Şi ve­nind cei ce îi slujeau lui şi stînd din afară de chilie, l-au auzit strigînd către Dumnezeu şi zicînd: Dumnezeule, nu mă părăsi! nimic bun n-am făcut înaintea ta, dar dă-mi după bunătatea ta să pun început.

4. Ziceau pentru dînsul, că precum nimeni din palat nu purta haine mai bune decît el cît era în palat, aşa nici în viaţa călugărească nimeni nu purta mai proaste decît el.

5. A zis oarecine Fericitului arsenie: cum noi, din atîta învăţătură şi înţelepciune, nimic nu avem, iar aceşti ţărani şi egypteni atîtea fapte bu­ne au dobîndit? Zis-a avva arsenie lui: noi din învăţătura lumii nimic nu avem; iar aceşti ţărani şi egypteni din ostenelile lor au dobîndit fapte­le cele bune.

6. Întrebînd oarecînd avva arsenie pe un bătrîn egyptean pentru gîndurile sale, altul văzîndu-l, a zis: avva arsenie, cum atîta învăţătură latinească şi ellinească avînd, îl întrebi pe acest ţăran pentru gîndurile ta­le? iar el a zis către dînsul: Învăţătura cea latinească o am cu adevărat; dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat.

7. A venit odată fericitul Theofil arhiepiscopul¹⁴ cu un boier oarecare la avva arsenie şi-l ruga pe bătrînul ca să audă de la el vreun cuvînt. iară bătrînul, tăcînd puţintel, a răspuns către dînsul: Dar dacă vă voi spune un cuvînt, îl veţi păzi? iară ei s-au făgăduit că vor păzi. Şi le-a zis lor bătrînul: Oriunde veţi auzi că este arsenie, să nu vă apropiaţi.

¹⁴ arhiepiscopul Theofil a fost papă al alexandriei între 385-412 d.Hr. (n. Ed.).

21

8. Altădată, vrînd iarăşi arhiepiscopul să meargă la avva arsenie, a tri­mis întîi să ştie de-i va deschide uşa. iară bătrînul i-a trimis acest răspuns, zicînd: De vei veni, îţi voi deschide; şi de îţi voi deschide ţie, tuturor le voi deschide, şi atuncea nu voi mai şedea aici. acestea auzind arhiepiscopul, a zis: Dacă mă duc ca să-l gonesc pe el, atunci nu mă voi mai duce la el.

9. Un frate a rugat pe avva arsenie ca să audă cuvînt de la el. Şi a zis lui bătrînul: cîtă îţi este puterea, nevoieşte-te ca lucrarea ta cea din lăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din afară.

10. Zis-a iarăşi: De vom căuta pe Dumnezeu, ni Se va arăta nouă; şi de Îl vom ţine pe el, va rămîne cu noi.

11. Zis-a oarecine către avva arsenie: Mă supără gîndurile, zicîndu-mi: nu poţi să posteşti, nici să lucrezi; măcar cercetează pe cei bolnavi, că şi acest lucru este dragoste. iar bătrînul, ştiind semănăturile dracilor, zice lui: Mergi, mănîncă, bea, dormi şi nu lucra. numai de la chilie nu te depărta. căci ştia că răbdarea în chilie aduce pe călugăr la rînduiala lui.

12. Zicea avva arsenie: călugărul străin în ţară străină să nu se ameste­ce întru nimic, şi se odihneşte.

13. Zis-a avva Marcu lui avva arsenie: Pentru ce fugi de noi? Zis-a lui bătrînul: Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi; dar nu pot să fiu şi cu oame­nii şi cu Dumnezeu. cele de sus, mii şi milioane, o voie au; iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu, şi să viu întru petrecerea cu oamenii.

14. Spunea avva Daniil pentru avva arsenie că toată noaptea petrecea priveghind; şi cînd voia dimineaţa să doarmă pentru sila firii, zicea som­nului: Vino, rob rău. Şi fura puţin [somn] şezînd, şi îndată se scula.

15. Zicea avva arsenie că: De ajuns este călugărului să doarmă un ceas, de va fi nevoitor.

16. Spuneau bătrînii că s-au dat oarecînd la Schit puţine smochine uscate, şi ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva arsenie, ca să nu se pară că este ocărît. iar bătrînul auzind, n-a venit la biserică, zicînd: M-aţi despărţit pe mine, nedîndu-mi blagoslovenia pe care a trimis-o Dumne­zeu fraţilor, de care nu am fost vrednic să mă împărtăşesc. Şi au auzit toţi, şi s-au folosit de smerenia bătrînului. Şi mergînd preotul, i-a dus lui smo­chinele, şi l-a adus pe el la sobor cu bucurie.

22

17. Spunea avva Daniil: atîţia ani a petrecut cu noi, şi numai o măsură¹⁵ de grîu îi făceam lui pe an, şi cînd mergeam la el, mîncam din acel grîu.

18. Spunea iarăşi despre avva arsenie că, afară de o dată într-un an, nu schimba apa în care muia stîlpările finicilor, ci numai adăuga la cea veche. că împletea fîşii şi le cosea pînă la ceasul al şaselea. Şi l-au rugat bătrînii, zicînd: De ce nu schimbi apa stîlpărilor, că pute? Şi le-a zis că: În locul mi­rodeniilor şi aromatelor şi mirurilor de care m-am îndulcit în lume trebu­ie să iau acest miros.

19. Spunea iarăşi că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame şi se treceau, atunci zicea singur: aduceţi-mi. Şi gusta numai o dată puţin din toate, şi mulţumea lui Dumnezeu.

20. S-a îmbolnăvit odată avva arsenie la Schit, şi întru atîta sărăcie ajunsese, încît avea trebuinţă de o cămăşuţă de in; şi neavînd de unde să o cumpere, a luat de la unul milostenie, şi a zis: Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău.

21. Spuneau pentru dînsul că era chilia lui departe de treizeci şi două mile, şi nu ieşea degrabă dintr-însa. căci alţii îi făceau slujba. iar cînd s-a pustiit Schitul¹⁶, a ieşit plîngînd şi zicea: a pierdut lumea roma, şi călu­gării Schitul.

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva arsenie, zicînd: Bine este a nu avea cineva în chilia sa mîngîiere? că am văzut pe un frate, care avea puţine verdeţuri, şi le smulgea pe ele. Şi a zis avva arsenie: Bine este, dar după aşezarea omului. că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, ia­răşi le sădeşte pe ele.

23. Povestit-a avva Daniil, ucenicul lui avva arsenie, zicînd că: M-am aflat odată aproape de avva alexandru; şi l-a apucat pe el o durere, şi din pricina acelei dureri s-a întins cu faţa în sus. S-a întîmplat să vie Fericitul arsenie să vorbească cu el, şi l-a văzut întins. Deci după ce i-a vorbit, zice lui: ce mirean era acela pe care l-am văzut? Şi a zis lui avva alexandru: unde l-ai văzut? Şi a zis: cînd mă pogoram din munte, am căutat aici spre

¹⁵(©aĂfov, ou: coş de smicele de finic (curmal), oboroc (n. Ed.).

^{16 P}rima năvălire a triburilor barbare în pustia Schitului a fost la anul 407 d.Hr. După aceasta Schitul a mai fost devastat şi pustiit în 434 şi 444 (cf. Coptic Encyclopedia, p. 2104). roma a fost devastată de vizigoţi în anul 410, cînd împăratul Onorie a mutat Capitala la ravenna (n. Ed.).

23

peşteră, şi am văzut pe unul întins cu faţa în sus. Şi i-a făcut lui metanie, zicînd: iartă-mă, eu am fost. căci mă apucase o durere. Şi îi zice lui bătrînul: tu, dar, ai fost? Bine. eu am socotit că vreun mirean este, şi pentru aceasta am întrebat.

24. Altădată avva arsenie a zis către avva alexandru, că: După ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine; iar de vor veni străini, mănîncă cu dînşii. Deci avva alexandru lucra încet şi moale. Şi sosind cea­sul, încă mai avea smicele, şi voind să păzească cuvîntul bătrînului, a stat să sfîrşească smicelele. Deci văzînd avva arsenie că a zăbovit, a gustat, soco­tind că a avut străini. iară avva alexandru, după ce a sfîrşit tîrziu, s-a dus. Şi îi zice lui bătrînul: ai avut străini? Zice: nu. Şi i-a zis lui: cum dar nu ai venit? iară el zice: Pentru că mi-ai spus: „După ce vei despica smicelele, vino.” Şi păzind cuvîntul tău, nu am venit. Şi s-a minunat bătrînul de luarea-aminte a lui cea cu de-amăruntul, şi îi zice lui: Mai de dimineaţă să dezlegi postul, ca şi pravila să ţi-o faci, şi apa ta să o bei. iar de nu, degrab are să se bolnăvească trupul tău.

25. A mers odată avva arsenie într-un loc, şi era acolo trestie, şi era su­flată de vînt. Şi le zice bătrînul fraţilor: ce este cutremurul acesta? Zic fra­ţii: trestie este. Zice bătrînul către dînşii: cu adevărat, de va şedea cineva în linişte şi va auzi glas de pasăre, nu are inima aceeaşi linişte; cu cît mai vîrtos voi, avînd cutremurul trestiilor acestora.

26. Spunea avva Daniil că oarecare fraţi, vrînd să meargă la Thivaida pentru torturi de in, zic: Cu această pricină, adică din întîmplare, să ve­dem şi pe avva arsenie. Şi a intrat avva alexandru şi a zis bătrînului: niş­te fraţi, venind de la alexandria, voiesc să te vadă. Zice bătrînul: Înştiinţează-te de la dînşii pentru care pricină au venit. Şi înştiinţîndu-se că merg la Thivaida pentru torturi de in, a vestit bătrînului. Şi zice el: cu adevărat nu vor vedea faţa lui arsenie, că nu au venit pentru mine, ci pentru trea­ba lor. Odihneşte-i pe ei, şi îi sloboade cu pace, zicîndu-le că bătrînul nu poate să vă întîmpine.

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva arsenie la Schit, şi s-a uitat prin fereastră, şi vede pe bătrînul cu totul foc, că era acel frate vrednic de a ve­dea. Şi cum a bătut, a ieşit bătrînul, şi vede pe fratele ca şi spăimîntat. Şi îi zice lui: ai multă vreme de cînd baţi? nu cumva ai văzut ceva? Şi a zis: nu. Şi după ce a grăit cu el, l-a slobozit.

24

28. Şezînd odată avva arsenie la canop, a venit de la roma o fecioa­ră de la palat, bogată foarte şi temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă pe el. Şi a primit-o pe ea Theofil arhiepiscopul. Şi l-a rugat pe el ca să-l înduple­ce pe bătrînul să o primească pe ea. Şi venind arhiepiscopul la el, l-a ru­gat, zicînd: cutare de la palat a venit de la roma şi voieşte să te vadă. iar bătrînul n-a primit să se întîlnească cu dînsa. Deci după ce i s-a vestit ei de acestea, a poruncit să i se gătească dobitoacele, zicînd: cred lui Dum­nezeu, că-l voi vedea pe el. că nu om am venit să văd. că sînt şi în cetatea noastră mulţi oameni; ci proroc am venit să văd. Şi după ce a ajuns la chilia bătrînului, din iconomia lui Dumnezeu a găsit pe bătrîn afară din chilie, zăbovindu-se cu oarecare lucrare. Şi văzîndu-l, a căzut la picioarele lui. iar el a ridicat-o cu mînie şi a luat seama la dînsa, zicînd: Dacă faţa mea vrei să o vezi, iată, vezi-o! iar ea, de ruşine, n-a căutat la faţa lui. Şi îi zice bătrînul: n-ai auzit de lucrurile mele? acestea este de nevoie să le vezi. cum ai în­drăznit să faci atîta cale pe mare? nu ştii că eşti femeie, şi nu ţi se cade să ie­şi niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la roma, şi să zici către celelalte femei că „am văzut pe arsenie”, şi să se facă marea drum de femei, care să vină la mine? iar ea a zis: De va voi Domnul, nu voi lăsa pe nici una să vină aici. ci roagă-te pentru mine şi mă pomeneşte totdeauna. iar el răspunzînd, i-a zis: Mă rog lui Dumnezeu ca să şteargă pomenirea ta din inima mea. Şi acestea auzind, a ieşit tulburată. Şi dacă a venit în cetate, de mîhnire a că­zut în friguri, şi s-a vestit fericitului Theofil arhiepiscopul pentru dînsa că este bolnavă. Şi venind la dînsa, o ruga să ştie ce are. iar ea a zis către dînsul: O, de n-aş mai fi venit aici! că am zis bătrînului: Pomeneşte-mă pe mine; şi el mi-a zis: Mă rog lui Dumnezeu ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea. Şi iată, eu mor de mîhnire! Şi îi zice ei arhiepiscopul: au nu ştii că eşti femeie, şi prin femei vrăjmaşul luptă pe sfinţi? Pentru aceas­ta a zis bătrînul aşa. că pentru sufletul tău se roagă totdeauna. Şi aşa s-a mîngîiat cugetul ei, şi s-a dus cu bucurie la ale sale.

29. Povestit-a avva Daniil pentru avva arsenie că a venit odată un magistrian¹⁷, aducîndu-i lui o diată¹⁸ a unuia de la palat, rudenie a lui, care îi lăsa foarte multă moştenire. Şi luînd-o pe ea, voia să o rupă, şi a căzut magistrianul la picioarele lui, zicînd: rogu-te, nu o rupe, că mi se ia Capul. Şi îi zice avva arsenie lui: eu mai-nainte de acela am murit; iară el acum a murit. Şi a trimis-o înapoi, nimic primind.

^{17 M}agistrianus, membru al unui magister officiorum oficialii însărcinaţi cu transmi­terea ordinelor împăratului (n. Ed.).

^{18 D}iată: testament (n. Ed.).

25

Fac. 8:9

30. Spuneau iarăşi pentru el că în seara Sîmbetelor, priveghind spre Duminică, lăsa soarele înapoia lui şi întindea mîinile la cer, rugîndu-se pînă iarăşi strălucea soarele în faţa lui, şi aşa şedea.

31. Zic pentru avva arsenie şi pentru avva Theodor din Fermi că mai mult decît toate urau slava oamenilor. Pentru aceasta avva arsenie nu întîmpina lesne pe cineva; iar avva Theodor întîmpina cu adevărat, dar ca o sabie era.

32. Şezînd odată avva arsenie în părţile cele de jos şi supărîndu-se aco­lo, a socotit să lase chilia. Şi neluînd nimic dintr-însa, aşa s-a dus către uce­nicii săi faraniţi, alexandru şi Zoil. Deci a zis lui alexandru: Sculîndu-te, mergi cu corabia. Şi a făcut aşa. Şi lui Zoil i-a zis: Vino cu mine pînă la rîu, şi îmi caută o corabie care să meargă la alexandria, şi aşa întoarce-te şi tu, plutind cu corabia la fratele tău. iar Zoil, pentru cuvîntul acesta tulburîndu-se, a tăcut. Şi aşa s-au despărţit unii de alţii. Deci s-a pogorît bătrînul spre părţile alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală mare. iar ascultătorii lui au zis între dînşii: nu cumva vreunul din noi a scîrbit pe bătrînul, şi pen­tru aceasta s-a despărţit de noi? Şi nu au aflat întru dînşii nimic, nici că nu l-au ascultat pe dînsul cîndva. iar după ce s-a însănătoşit, bătrînul a zis:

Să mă duc la părinţii mei. Şi aşa venind cu corabia înapoi, a mers la Petra, unde erau ascultătorii lui. Şi fiind el aproape de rîu, venind o copilă ethiopiancă, s-a atins de cojocul lui. iar bătrînul a certat-o pe ea. Dar copila i-a zis lui: De eşti călugăr, du-te la munte! iară bătrînul, umilindu-se pentru cuvîntul acesta, zicea întru sine: arsenie, de eşti călugăr, du-te la munte!

Şi atunci au venit la dînsul alexandru şi Zoil, şi căzînd ei la picioarele lui, s-a aruncat şi bătrînul pe sine jos; şi au plîns cîteştrei. Şi a zis bătrînul: nu aţi auzit că m-am îmbolnăvit? Şi i-au spus lui: am auzit. Şi zice bătrînul:

Şi pentru ce nu aţi venit să mă vedeţi? Şi zice avva alexandru: Pentru că despărţirea ta de noi nu a fost plăcută, şi mulţi nu s-au folosit, zicînd că „De nu ar fi călcat ei cuvîntul bătrînului, nu s-ar fi despărţit de dînşii”. Zice lor: iarăşi, dar, vor zice oamenii că nu a aflat porumbiţa odihnă picioare­lor sale şi s-a întors la noe în corabie. Şi aşa s-au mîngîiat ei, şi a petrecut cu dînşii pînă la sfîrşitul său.

33. Zis-a avva Daniil că: ne-a povestit nouă avva arsenie ca pentru altul, dar poate el era, că şezînd un bătrîn în chilia sa, i-a venit glas, zicînd:

Vino, şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor. Şi sculîndu-se, a ieşit, şi l-a dus pe el într-un loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcînd o sarcină mare, pe

26

care se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi în loc de a mai lua dintr-însa, el mergînd mai tăia lemne şi adăuga peste sarcină. Şi aceasta o făcea multă vreme. Şi mergînd puţin mai-nainte, iarăşi i-a arătat lui un om stînd lîngă un lac şi scoţînd apă dintr-însul şi turnînd-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Şi i-a zis lui iarăşi: Vino să-ţi arăt alta. Şi vede o biseri­că, şi doi oameni călări pe cai ţinînd o prăjină de-a curmezişul, unul împo­triva altuia. Şi voiau să intre prin uşă, şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul, şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să în­toarcă prăjina de-a dreptul, şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. aceştia sînt, zice, oamenii care poartă cu mîndrie cumpănă ca şi cum a dreptăţii, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămîn afară de Împărăţia lui Dum­nezeu. iar cel ce tăia lemne este omul cel întru multe păcate, care, în loc de a se pocăi, adaugă alte fărădelegi, peste păcatele sale. Şi cel ce scotea apa este omul cel ce face lucruri bune, dar pentru că are întru dînsele ameste­care rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert.

34. Acelaşi a povestit că odată au venit nişte părinţi de la alexandria, ca să vadă pe avva arsenie. Şi unul dintre dînşii era unchi al lui Timothei cel de demult, care a fost arhiepiscop al alexandriei şi se zicea neagonisitor, şi avea tovarăş pe unul din copiii fratelui său¹⁹. iar bătrînul se afla atunci bol­nav şi nu a voit să-i întîlnească pe ei, ca să nu mai vie şi alţii, şi să-l supere. Şi era atunci la Petra Troinului, şi s-au întors ei mîhniţi. După aceea s-a întîmplat de s-a făcut năvălire a varvarilor, şi venind el, a petrecut în părţile cele de jos²⁰. Şi auzind aceia, iarăşi au venit să-l vadă pe el, şi cu bucurie i-a primit pe dînşii. Şi îi zice lui fratele care era cu dînşii: nu ştii, avvo, că am venit la tine cînd erai la Troin şi nu ne-ai primit? Şi îi zice lui bătrînul: Voi aţi gustat pîine şi aţi băut apă; iar eu, fiule, cu adevărat nici pîine, nici apă n-am gustat, nici n-am şezut jos, chinuindu-mă pe mine pînă cînd m-am înştiinţat că aţi ajuns la locul vostru, căci pentru mine şi voi v-aţi supărat; ci iertaţi-mă, fraţilor. Şi mîngîindu-se ei, s-au dus.

^{19 T}extul grec ar putea avea o eroare de copiere nesesizată pînă acum. Patriarhul Timothei a murit în anul 385, iar întîmplarea cu avva arsenie este cîndva pe la anul 442, aşadar e greu de crezut să fie vorba de unchiul patriarhului. Deşi cele mai multe mss. greceşti consună spre diferenţă de textul syriac, care are aici „frate” în loc de „unchi” (cf. The Book of Para­dise, ed. Wallis Budge, Londra, 1904, p. 689) -, probabil că textul original suna astfel: v svi

auTwv Qeîoţ o naXaioţ TipoQeoţ «pxiernaxonoţ AXeavSpeiaţ o ĂeYopevoţ âKTpovoţ („unuia dintr-înşii îi era unchi Timothei cel de demult ...”) (n. Ed.).

²⁰După invazia din 444, avva arsenie a părăsit Troinul şi s-a mutat la canop (n. Ed.).

27

35. Acelaşi zicea că l-a chemat într-o zi avva arsenie şi îi zice: Odih­neşte pe părintele tău, ca după ce va merge către Domnul să se roage pen­tru tine, şi îţi va fi ţie bine.

36. Spuneau despre avva arsenie că îmbolnăvindu-se el odată în Schit, s-a dus preotul şi l-a adus la biserică, şi l-a pus pe saltea cu o pernă mică la Capul lui. Şi iată un bătrîn, venind să-l cerceteze pe el şi văzîndu-l pe aşter­nut şi perna sub Capul lui, s-a smintit, zicînd: acesta este avva arsenie? Şi pe acestea este culcat? Şi luîndu-l pe el preotul deosebi, îi zice lui: ce a fost lucrul tău în satul tău? iar el a zis: Păstor am fost. cum dar, zice, petreceai viaţa ta? iar el zice: cu multă osteneală petreceam. Şi îi zice lui: Dar acum cum petreci la chilie? iar el a zis: Mai mult mă odihnesc. Şi atunci a zis lui: Vezi pe avva arsenie acesta? cînd a fost în lume era tată al împă­raţilor şi mii de slugi, cu brîie de aur încinşi, şi toţi cu brăţări şi cu haine de mătase îmbrăcaţi stăteau înaintea lui. Şi aşternuturi scumpe erau sub dînsul. iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum; şi acesta nu are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. iată dar, tu te odih­neşti, iar acela se trudeşte. iar el auzind acestea, s-a umilit, şi a pus meta­nie, zicînd: iartă-mă, avvo, am greşit. că într-adevăr aceasta este calea cea adevărată, că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă. Şi folosindu-se bătrînul, s-a dus.

37. A venit un părinte către avva arsenie, şi bătînd în uşă, i-a deschis bătrînul, socotind că este slujitorul său. Şi după ce l-a văzut că este altul, a căzut cu faţa în jos. iar el îi zice: Scoală, avvo, ca să mă închin ţie. Şi i-a zis lui bătrînul: nu mă scol, de nu te vei duce. Şi mult rugîndu-se, nu s-a scu­lat pînă ce nu s-a dus.

38. Spuneau despre un frate care a venit în Schit ca să vadă pe avva arsenie, că venind în biserică se ruga clericilor ca să se întîlnească cu avva arsenie. Deci îi ziceau lui: Odihneşte-te puţintel, frate, şi-l vei vedea. iar el a zis: nu gust nimic, de nu mă voi întîlni cu el. au trimis, dar, un frate să-l ducă, că era departe chilia lui. Şi bătînd în uşă, au intrat amîndoi, şi închinîndu-se bătrînului, au şezut tăcînd. Deci a zis fratele cel de la Schit: eu mă duc, rugaţi-vă pentru mine. iar fratele cel străin, neaflînd îndrăzneală către bătrînul, a zis fratelui: Vin şi eu cu tine. Şi au ieşit împreună. L-a ru­gat însă fratele cel străin, zicînd: ia-mă şi la avva Moisi cel din tîlhari. Şi venind ei la el, i-a primit cu bucurie, şi găzduindu-i, i-a slobozit. Şi îi zi­ce fratele ce îl ducea: iată, te-am dus la cel străin şi la egyptean; care dintr-amîndoi

28

ţi-a plăcut? Iar el răspunzînd, a zis: Mie astă dată egypteanul mi-a plăcut. Şi auzind unul din părinţi acestea, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, arată-mi lucrul acesta; că unul fuge pentru numele tău, iar altul îmbrăţişează pentru numele tău. Şi iată, i s-au arătat două corăbii mari pe rîu şi a văzut pe avva arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu linişte într-una; iar avva Moisi şi îngerii lui Dumnezeu plutind în alta, şi-l hrăneau pe el cu faguri de miere.

39. Zicea avva Daniil că: Vrînd să moară avva arsenie, ne-a poruncit, zicînd „Să nu vă grijiţi să faceţi dragoste (adică milostenie) pentru mine. că eu, de mi-am făcut mie dragoste, pe aceasta am să o găsesc”.

40. Urmînd să moară avva arsenie, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le zice lor: Încă nu a venit ceasul; iar cînd va veni ceasul, vă voi spune vouă. Dar am să mă judec cu voi la divanul lui Hristos, de veţi da trupul meu cuiva. iar ei au zis: Şi ce vom face, că nu ştim să-l îngropăm? Şi zice lor bătrînul: nu ştiţi să legaţi o funie de piciorul meu şi să mă trageţi la munte?Şi aces­ta era cuvîntul bătrînului; adică obişnuia bătrînul a zice: arsenie, pentru ce ai ieşit (din lume)? grăind, de multe ori m-am căit; iar tăcînd, nicioda­tă. iar cînd era aproape de a muri, l-au văzut pe el fraţii plîngînd; şi îi zic lui: Într-adevăr şi tu te temi, părinte?Şi a zis lor: Într-adevăr, frica cea de acum, ce este cu mine în ceasul acesta, cu mine este de cînd m-am făcut călugăr. Şi aşa a adormit.

41. Şi spuneau că în toată vremea vieţii sale, cînd şedea la lucrul mîinilor lui, avea o cîrpă în sîn pentru lacrimile care picau din ochii săi. Şi au­zind avva Pimen că a adormit, lăcrimînd, a zis: Fericit eşti, avvo arsenie, că te-ai plîns pe tine în lumea aceasta. că cel ce nu se plînge pe sine aici, veşnic se va plînge acolo. Deci ori aici de voie, ori acolo de munci, cu ne­putinţă este a nu plînge.

42. Povestit-a avva Daniil pentru dînsul, că: niciodată nu voia să gră­iască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi vo­it. Încă nici scrisoare nu scria degrab. Şi cînd venea la biserică cîteodată, şedea dinapoia stîlpului, ca nimenea să nu vadă faţa lui, nici el să caute la altul. Şi era chipul lui îngeresc ca al lui iacov; era cu totul alb, încuviinţat la trup, dar uscăţiv; şi avea barba lungă, ajungînd pînă la pîntece, iar perii ochilor lui căzuseră de plîns; şi era lung, dar se gîrbovise de bătrîneţe. Şi a făcut nouăzeci şi cinci de ani. a făcut în palatele celui întru dumneze­iască pomenire Theodosie cel Mare patruzeci de ani, făcîndu-se părinte al

29

Fa. ap. 11:24

prea-dumnezeieştilor arcadie şi Onorie; şi în Schit a făcut ani patruzeci, şi zece la Troin, mai sus de Vavylon, în faţa Memfisului; şi trei ani în canopul alexandriei; şi ceilalţi doi au venit iarăşi în Troin, şi acolo a adormit, săvîrşindu-şi călătoria cu pace şi cu frica lui Dumnezeu. Că era bărbat bun şi plin de Duh Sfînt şi de credinţă. Şi mi-a lăsat mie haina lui cea de piele, şi cămaşa cea albă de păr, şi sandalele cele de coajă de finic. Şi eu, nevred­nicul, le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

43. Povestit-a iarăşi avva Daniil pentru avva arsenie, că: Odată a che­mat pe părinţii mei, adică pe avva alexandru şi pe Zoil, şi smerindu-se pe sine le-a zis lor: Fiindcă dracii mă luptă, şi nu ştiu de mă fură în somn, ci în noaptea aceasta osteniţi-vă cu mine şi păziţi-mă, dacă dormitez la pri­veghere. Şi au şezut unul de-a dreapta lui şi altul de-a stînga, decuseară tăcînd. Şi spuneau părinţii mei: noi am adormit şi nu ne-am sculat, şi nu l-am simţit pe el să dormiteze. Şi către dimineaţă dumnezeu ştie, de la sine a făcut, ca să socotim că a dormitat, sau cu adevărat firea somnului a venit a suflat trei suflări, şi îndată s-a sculat, zicînd: am dormitat cu ade­vărat. Şi am răspuns noi, zicînd: nu ştim!

44. Au venit odată oarecare bătrîni la avva arsenie şi mult l-au rugat ca să se întîlnească cu dînsul. iar el le-a deschis lor. Şi l-au rugat pe el să le spună lor cuvînt pentru cei ce se liniştesc şi cu nimeni nu se întîlnesc. Şi le zice lor bătrînul: cînd fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logo­dească cu dînsa. iar după ce va lua bărbat, nu place tuturor; unii o defaimă, iar alţii o laudă; şi nu are aşa cinste ca întîi, cînd era ascunsă. aşa şi cele ale sufletului: După ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

45. Ziceau despre avva arsenie că nu a putut nimeni să înţeleagă pe­trecerea vieţii sale.²¹

²¹ completare din manuscrisul c (guy, Recherches, p. 20) (n. Ed.).

30

3. Pentru Avva agathon

Avva Agathon, prăznuit de Biserică la 8 Ianuarie, face parte din a treia generaţie a Schitului, unde a venit pe la 380. S-a nevoit în preajma Avvei Pimen şi i-a fost apropiat Avvei Macarie Egypteanul, care l-a preţuit pe tînărul monah pentru dreapta sa so­coteală, precum pe alţi tineri sporiţi (vezi Zaharia 1). După devastarea Schitului din anul 444 a locuit o vre­me împreună cu Alexandru şi Zoil, ucenicii Avvei Arsenie, la Petra Troinului (Agathon 28). Avva Agathon a fost socotit de Sfinţii Părinţi de după el drept una din cele mai bune pilde ale lucrării rugăciunii neîncetate, a trezviei şi a gîndului necontenit la Judecata lui Hristos.

1. Zis-a avva Petru al lui avva Lot, că: eram odată la chilia lui avva agathon, şi a venit către acesta un frate, zicînd: Voiesc să locuiesc cu fraţii; spune-mi, cum voi locui cu ei? Zice lui bătrînul: ca în ziua dintîi cînd intri către dînşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dînşii. Zice avva Macarie lui: Şi ce face îndrăzneala? Zice lui bătrînul: asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care cînd se face, toţi fug de la faţa ei, şi rodul pomilor îl strică. Zice avva Macarie lui: aşa de cumplită este îndrăzneala? Şi a zis avva agathon: nu este altă patimă mai cumplită decît îndrăzneala. căci es­te maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se pă­zească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. căci ştiu că un fra­te, făcînd multă vreme locuind în chilie, avînd un pătuţ, a spus: M-am mutat din chilie necunoscînd pătuţul acela. unul ca acesta este lucrător şi luptător.

2. Zis-a avva agathon: călugărul trebuie să nu lase conştiinţa sa să-l învinuiască în nici un lucru.

3. Zis-a iarăşi că: Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună.

31

^{Mat. 5:23}

^{Mat. 7:19}

4. Zis-a iarăşi că: niciodată nu m-am culcat să dorm avînd ceva asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce să doarmă, avînd ceva asupra mea, pe cît am putut.

5. Spuneau pentru avva agathon că s-au dus unii la dînsul, auzind că are mare dreaptă socoteală. Şi vrînd să-l cerce de se mînie, îi zic lui: Tu eşti agathon? am auzit despre tine că eşti curvar şi mîndru. iar el a zis: Da, aşa este. Şi i-au zis lui: Tu eşti agathon bîrfitorul şi clevetitorul? iar el a zis: eu sînt. Zic iarăşi: Tu eşti agathon ereticul? Şi a răspuns: nu sînt eretic.

Şi l-au rugat pe el, zicînd: Spune nouă, pentru ce atîtea ţi-am zis ţie şi le-ai primit, iar cuvîntul acesta nu l-ai suferit? Zice lor: cele dintîi asupra mea le scriu, căci folos este sufletului meu. iar aceasta eretic este despărţire de Dumnezeu, şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală, şi s-au dus zidiţi.

6. Povestesc despre avva agathon că a făcut vreme multă zidind o chi­lie împreună cu ucenicii lui, şi după ce au sfîrşit ei chilia, au venit apoi să şadă. Şi a văzut bătrînul în săptămîna dintîi lucru ce nu-l folosea, şi zice ucenicilor lui: Sculaţi-vă, să mergem de aici. iar ei s-au tulburat, zicînd:

Dacă aveai socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atîta osteneală zi­dind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi vor să zică: ia­tă, iarăşi s-au mutat nestatornicii. Şi văzîndu-i el pe ei împuţinaţi cu sufle­tul, zice lor: Deşi se vor sminti vreunii, dar iarăşi se vor zidi alţii, zicînd:

Fericiţi sînt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat, şi toate au defăimat. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă duc. Şi s-au arun­cat ei pe sine la pămînt, rugîndu-se pînă cînd vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dînsul.

7. Zis-au iarăşi pentru dînsul că de multe ori s-a mutat, avînd numai cuţitaşul cu care spinteca smicelele, la brîu.

8. A fost întrebat avva agathon: ce este mai mare: osteneala cea tru­pească, sau păzirea celor din lăuntru? iar bătrînul a zis: asemenea este omul cu un pom; deci osteneala cea trupească sînt frunze, iar păzirea celor din lăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: Tot pomul care nu face roadă bună se taie şi în foc se aruncă, arătat este că pentru roadă este toată osîrdia noastră, adică pentru păzirea minţii. Dar este trebuinţă şi de acoperămîntul şi podoaba cea din frunze, care sînt osteneala cea trupească.

9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicînd: care faptă bună, părinte, între petreceri, are mai multă osteneală? Zice lor: iertaţi-mă, socotesc că nu este

32

Ps. 57:1

altă osteneală ca rugăciunea către Dumnezeu. că totdeauna cînd voieşte omul să se roage, voiesc vrăjmaşii să-l taie pe el. căci ştiu că nu se împie­dică ei de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea care o va face omul răbdînd întru dînsa, dobîndeşte odihnă; iar rugăciunea pînă la suflarea cea de pe urmă are trebuinţă de nevoinţă.

10. Şi era avva agathon înţelept cu mintea, şi fără de preget cu trupul, şi se îndestula cu toate, şi cu lucrul mîinilor, şi cu hrana, şi cu îmbrăcămintea.

11. Acelaşi mergea pe drum cu ucenicii lui, şi unul dintr-înşii, găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, zice bătrînului: Părinte, porunceşte să-l iau. iar bătrînul s-a uitat la el minunîndu-se şi îi zice: Tu l-ai pus acolo? Zice fratele: nu. Şi a zis bătrînul: cum, dar, vrei să iei ceea ce nu ai pus?

12. Un frate a venit la avva agathon, zicînd: Lasă-mă să locuiesc cu ti­ne. Şi mergînd pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi zice bătrînul: unde ai găsit săpunul? Zice fratele: Pe drum l-am găsit, cînd umblam, şi l-am luat. Zice lui bătrînul: Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus? Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

13. Un frate a întrebat pe bătrînul, zicînd: M-a ajuns o poruncă, şi es­te război unde este porunca. Deci voiesc să merg pentru poruncă, dar mă tem de război. Şi îi zice lui bătrînul: De ar fi fost agathon, făcea porunca şi biruia războiul.

14. Acelaşi agathon, făcîndu-se sobor la Schit pentru o pricină şi punîndu-se la rînduială, mai pe urmă venind el, a zis lor: nu aţi pus pri­cina la bună rînduială. iar ei au zis lui: Dar tu cine eşti de grăieşti? iar el a răspuns: Fiu al omului. căci este scris: De grăiţi după adevăr dreptate, ce­le drepte judecaţi, fii ai oamenilor.

15. Spuneau pentru avva agathon că trei ani a făcut ţinînd piatră în gura sa, pînă cînd s-a deprins să tacă.

16. Spuneau iarăşi pentru el şi pentru avva amun, că atunci cînd vin­deau vreun vas, o dată spuneau preţul, şi ceea ce li se dădea luau tăcînd cu linişte. Şi iarăşi, cînd vroiau să cumpere ceva, ceea ce le spuneau, dădeau cu tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.²²

²² Pentru lumea veche, negociereatîrguirea era parte integrantă a negoţului de orice fel. În Orientul Mijlociu, cînd un bun îşi schimbă proprietarul, fie că este vîndut, fie că este dat la schimb, fie că e plata unei datorii (iar uneori chiar jefuirea cuiva!, vezi mai jos, avva Theodor din Fermi 28), aceasta nu se concepe fără negociere (n. Ed.).

33

^{Fac. 42:36}

^{Fac. 37:34}

^{rom. 8:33-34}

17. Acelaşi avva agathon a zis: niciodată nu am dat dragoste (adică milostenie); ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii.

18. Acelaşi, cînd vedea vreun lucru şi voia gîndul lui să-l judece, zicea luişi: agathoane, să nu faci tu aceasta! Şi aşa se liniştea gîndul lui.

19. Acestaşi a zis: Mîniosul, măcar de va scula vreun mort, nu este pri­mit la Dumnezeu.

20. Avea odată avva agathon doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci într-una din zile a întrebat pe unul: cum petreci în chilia ta? iară el a zis: Postesc pînă seara şi mănînc doi pesmeţi. Îi zice lui:

Bună este rînduiala mîncării, neavînd osteneală prea mare. Zice şi celuilalt: tu cum? iar el a zis: Două zile postesc şi doi pesmeţi mănînc. Şi îi zice lui bătrînul: Foarte te osteneşti, suferind două războaie. că de mănîncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să post­ească cîte două zile şi să se sature. iar tu îndoit postind, nu te saturi.

21. Un frate a întrebat pe avva agathon despre curvie; şi îi zice lui:

Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu, şi vei avea odihnă.

22. S-a bolnăvit odată avva agathon şi altul oarecare din bătrîni. Şi zăcînd ei în chilie, citea un frate la Facere; şi vine la Capul unde zice iacov: iosif nu este, Symeon nu este; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogorî bătrîneţile cu mîhniciune la iad. Şi răspunzînd bătrînul, a zis: nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo iacov? Zice avva agathon: Încetează, bătrînule! Dacă Dumnezeu este cel ce îndreptează, cine este cel ce osîndeşte?

23. Zis-a avva agathon: De-mi va fi cineva foarte iubit, şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeală, îl tai de la mine.

24. Zis-a iarăşi: trebuie omul în tot ceasul să ia aminte la judecata lui Dumnezeu.

25. Oarecare fraţi vorbind pentru dragoste, a zis avva iosif: Dar noi ştim ce este dragostea? Şi spunea pentru avva agathon că avea un cuţitaş, şi a venit la el un frate şi l-a lăudat; şi nu l-a lăsat să iasă pînă ce nu a luat cuţitaşul.

26. Zicea avva agathon că: De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos şi să-i dau trupul meu şi să-l iau pe al lui, bucurie aş fi avut. căci aceas­ta este dragostea cea desăvîrşită.

34

27. Spuneau iarăşi pentru dînsul, că venind odată în cetate să-şi vîndă vasele (adică lucrul mîinilor sale), a găsit pe un om străin lepădat pe uli­ţă şi bolnav, neavînd cine să-l caute. Şi a rămas bătrînul cu dînsul, luînd o casă cu chirie, şi din lucrul mîinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămînea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, pînă cînd s-a vin­decat bolnavul. Şi aşa bătrînul s-a dus la chilia sa cu pace.

28. Spunea avva Daniil, că: Mai-nainte de a veni avva arsenie la pă­rinţii mei, şi ei au rămas cu avva agathon. Şi îl iubea avva agathon pe avva alexandru, că era nevoitor şi blînd. Şi s-au întîmplat toţi ucenicii lui să spele hainele în rîu, iar avva alexandru spăla încet. ceilalţi fraţi au zis bătrînului: Fratele alexandru nu face nimic. Şi vrînd să-i odihnească, a zis lui: Frate alexandre, spală-le bine, că sînt inuri²³. iar el, dacă a auzit, s-a mîhnit. Şi după acestea l-a mîngîiat pe el bătrînul, zicînd: au doară nu ştiam că bine faci? ci acestea ţi le-am spus înaintea lor ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate.

29. Se povesteşte pentru avva agathon că se silea să facă toate po­runcile; şi cînd trecea în corabie, el întîi apuca vîsla; şi cînd mergeau la dînsul fraţii, îndată după rugăciune, mîna lui punea masa. căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. iar cînd vroia să se săvîrşească, a rămas trei zile avînd ochii deschişi, nemişcîndu-se ei. Şi l-au clătinat fraţii, zicînd: avvo agathon, unde eşti? Şi le-a zis lor: Înaintea Judecăţii stau. Îi zic lui: Dar şi tu te temi, părinte? Le zice lor: cu adevărat m-am silit după puterea mea ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sînt; de unde ştiu de a plă­cut lucrul meu lui Dumnezeu? i-au zis lui fraţii: Dar nu nădăjduieşti spre lucrul tău că este după Dumnezeu? Zice bătrînul: nu nădăjduiesc, de nu voi întîmpina pe Dumnezeu. că alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor. iar cînd vroiau să-l mai întrebe alt cuvînt, le-a zis lor: Faceţi dragoste, nu mai grăiţi acum cu mine, că n-am vreme. Şi îndată s-a săvîrşit cu bucurie. că-l vedeau trăgîndu-se în sus în ce fel îmbrăţişează cineva pe prietenii şi iubiţii săi. avea încă păzire mare în toate şi zicea că „Fără de păzire mare nu păşeşte omul în nici o faptă bună”.

30. A intrat odată avva agathon în cetate să-şi vîndă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat pe cale. Îi zice leprosul lui: unde te duci? Îi zice avva agathon: În cetate, să vînd nişte vase. Îi zice lui: Fă dragoste de mă ia acolo. Şi luîndu-l pe spatele său, l-a dus în cetate. Îi zice lui: unde vei

²³Ţesături de in (n. Ed.).

35

vinde vasele tale, acolo să mă pui. Şi a făcut bătrînul aşa. Şi după ce vin­dea un vas, zicea bubosul: cu cît l-ai vîndut? Şi-i zicea: cu atîta. Şi-i zi­cea: cumpără-mi o plăcintă. Şi îi cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea: Dar acesta cu cît? Şi-i zicea: cu atîta. Şi îi zicea: cumpără-mi acest lucru. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vîndut toate vasele şi vroia să se ducă, îi zi­ce bubosul: te duci? Îi zice lui: Da. Şi îi zice: Fă iarăşi dragoste de mă du unde m-ai găsit. Şi luîndu-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi îi zice lui: Binecuvîntat eşti, agathoane, de Domnul în cer şi pe pămînt. Şi ridicînd ochii săi, pe nimeni nu a văzut. că a fost Îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

4. Pentru avva ammona

Avva Ammona, prăznuit de Biserică la 26 Ianuarie, aparţine primei generaţii de mo­nahi şi este ucenicul Avvei Antonie. În ca­zul în care cuvintele de mai jos nu vorbesc despre doi bătrîni cu acelaşi nume, ci doar despre un singur Ammona, atunci acesta şi-a început călugăria în Schit, după 14 ani i s-a făcut ucenic Avvei Antonie (Antonie 26) şi a rămas urmaşul său la conducerea comunităţii monahale de pe muntele „din afară”, precum mărturiseşte Istoria Mona­hilor din Egypt (15:2), iar la 362²⁴ a fost hirotonit episcop de Sfîntul Athanasie cel Mare. Au rămas de la el cîteva epistole şi scrieri de suflet folositoare, între care şi o tîlcuire la Evanghelia după Ioann. E foar­te cu putinţă ca la sfîrşitul vieţii să se fi retras din nou la Schit, unde a fost cercetat de tînărul Avvă Pimen (Pimen 2 şi 98), care mai apoi îi va aduce laudă pentru dreapta sa socoteală (Pimen 53). Deoarece Lavsaiconul nu îl pomeneşte, e un indi­ciu că s-a săvîrşit înainte de anul 388, cînd a sosit Palladie în Egypt. Istoria Mona­hilor din Egypt pomeneşte şi de Avva Ammon, care pe la anul 390 era întîistătătorul tavennisioţilor Sfîntului Pahomie, atunci în număr de trei mii.

²⁴ După aprecierea lui F. nau, Ammonas, successeur de Saint Antoine, PO 9, p. 394 (n. Ed.).

36

^{Lc. 18:13}

1. Un frate a întrebat pe avva ammona, zicînd: Spune-mi un cuvînt, cum mă voi mîntui? Şi zice bătrînul: Mergi şi-ţi fă gîndul tău, precum fac făcătorii de rele care sînt în temniţă. că aceia întreabă pururea pe oameni: unde este stăpînitorul şi cînd va veni? Şi din acea aşteptare plîng. aşa tre­buie şi călugărul, să ia aminte totdeauna şi să-şi mustre sufletul său, zicînd: Vai mie! cum am să stau înainte la judecata lui Hristos? Şi cum am să-i dau Lui răspuns? Dacă aşa vei cugeta totdeauna, poţi să te mîntuieşti.

2. Spuneau pentru avva ammona că şi vasilisc²⁵ a omorît. căci ducîndu-se în pustie ca să scoată apă din fîntînă şi văzînd pe vasilisc, s-a pus cu faţa în jos, zicînd: Doamne, sau eu am a muri, sau acesta! Şi îndată a crăpat vasiliscul, cu puterea lui Hristos.

3. Zis-a avva ammona: Patrusprezece ani am făcut în Schit rugîndu-mă lui Dumnezeu noaptea şi ziua ca să-mi dăruiască să biruiesc mînia.

4. Povestit-a unul din părinţi că era la chilii un bătrîn ostenitor purtînd rogojină, şi mergînd, s-a dus la avva ammona. Şi l-a văzut pe el bătrînul purtînd rogojina şi îi zice lui: aceasta nimic nu te foloseşte. Şi l-a în­trebat pe el bătrînul, zicînd: Trei gînduri mă supără: Sau să merg în pustie­tăţi, sau să mă duc în străinătate, unde nimenea nu mă cunoaşte, sau să mă închid într-o chilie şi cu nimenea să nu mă întîlnesc, mîncînd după două zile. Îi zice lui avva ammona: nici una dintr-acestea trei nu îţi este de fo­los să faci; ci mai vîrtos şezi în chilia ta şi mănîncă puţin în fiecare zi, şi să ai totdeauna cuvîntul vameşului în inima ta. Şi poţi să te mîntuieşti.

5. Unor fraţi li s-a întîmplat o scîrbă la locul lor, şi vrînd să-l părăsească, s-au dus la avva ammona. Şi iată, bătrînul mergea cu corabia pe apă, şi văzîndu-i umblînd pe marginea rîului a zis corăbierilor: Scoateţi-mă la uscat. Şi chemînd pe fraţi, a zis lor: eu sînt ammona, la care voiţi să mergeţi. Şi mîngîindu-le inimile lor, i-a făcut de s-au întors înapoi de unde ieşiseră. că nu avea pricina vătămare a sufletului, ci scîrbă omenească.

6. Venit-a odată avva ammona să treacă rîul, şi a găsit o corabie dregîndu-se, şi a şezut lîngă dînsa. Şi iată altă luntre a venit şi a trecut pe oa­menii care erau acolo. Şi îi zic lui: Vino şi tu, avvo, şi treci cu noi. iar el le zice lor: De nu voi trece cu corabia cea de obşte, în alta nu mă sui. Şi avea o legătură de smicele, şi şedea împletind funie şi iarăşi despletind-o, pînă ce s-a făcut corabia, şi aşa a trecut. Deci i-au făcut lui metanie fraţii, zicînd:

²⁵ Vasilisc: şarpe veninos (n. Ed.).

37

Pentru ce ai făcut aceasta? Şi le zice lor bătrînul: ca nu totdeauna grăbindu-mă gîndul să umblu. Însă şi aceasta pildă este ca să umblăm în calea lui Dumnezeu cu orînduială.

7. A plecat odată avva ammona să meargă la avva antonie şi a pierdut drumul. Şi şezînd, a adormit puţin. Şi sculîndu-se din somn, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: Mă rog Ţie, Doamne Dumnezeul meu, să nu pierzi zi­direa Ta. Şi i s-a arătat lui ca o mînă de om atîrnînd din cer, arătîndu-i dru­mul, pînă cînd a venit şi a stat deasupra peşterii lui avva antonie.

8. Acestui avva ammona i-a prorocit avva antonie, zicînd că: ai a spori întru frica lui Dumnezeu. Şi scoţîndu-l afară din chilie, i-a arătat o piatră şi i-a zis: Ocărăşte piatra aceasta şi o bate. iar el a făcut aşa. Şi îi zice avva antonie lui: nu cumva a grăit piatra? iar el a zis: nu. Şi îi zice avva antonie lui: aşa şi tu vei să ajungi această măsură. care s-a şi făcut. căci a sporit avva ammona atîta, încît din multa bunătate nu mai cunoştea ce este răutatea. Şi aşa făcîndu-se el episcop²⁶, au adus la el o fecioară avînd în pîntece şi îi zic lui: cutare a făcut lucrul acesta; dă-le lor pedeapsă pentru păcat. iar el, făcînd semnul crucii pe pîntecele ei, a poruncit să i se dea şa­se perechi de cearşafuri, zicînd: nu cumva mergînd să nască, va muri sau ea sau pruncul, şi nu va afla cele de îngropare. Îi zic lui pîrîşii ei: De ce ai făcut aceasta? Dă-le pedeapsă! iar el a zis lor: Vedeţi, fraţilor, că aproape este de moarte, şi ce pot eu să fac? Şi a slobozit-o pe ea, şi nu a îndrăznit bătrînul să osîndească pe nimenea.

9. Spuneau pentru dînsul că au venit unii la el să se judece; iar bătrînul se făcea nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei: acest bătrîn este ne­bun. Şi a auzit-o pe ea bătrînul, şi chemînd-o, îi zice: cîte osteneli am fă­cut eu prin pustii ca să cîştig nebunia aceasta, şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? nu.

10. A venit odată avva ammona să guste ceva într-un loc, şi era acolo unul care avea nume rău. Şi s-a întîmplat de a venit femeia şi a intrat în chi­lia fratelui celui ce avea nume rău. Deci aflînd cei ce locuiau în locul ace­la, s-au tulburat, şi s-au adunat ca să-l gonească pe el din chilie. Şi cunoscînd că episcopul ammona este în locul acela, venind l-au rugat să meargă împreună cu dînşii. Şi înţelegînd fratele, luînd femeia, a ascuns-o într-un

^{26 D}intre papyrusurile ce ni s-au păstrat din veacul al patrulea, nici unul nu indică cetatea unde a păstorit sau vremea în care a păstorit avva ammona. avem, totuşi, trei ierarhi cu nu­mele ammonios şi unul cu numele ammonianos. cf. Worp, Checklist, p. 286 (n. Ed.).

38

Mat. 7:14

Mat. 19:27

2 cor. 2:7

chiup mare. Şi pînă să vină mulţimea, a văzut avva ammona ceea ce se fă­cuse, şi pentru Dumnezeu a acoperit lucrul. Şi intrînd, a şezut deasupra chiupului şi a poruncit să se caute toată chilia. Deci după ce au căutat şi nu au aflat pe femeie, a zis avva ammona: ce este aceasta? Dumnezeu să vă ierte. Şi rugîndu-se, i-a făcut pe toţi să se ducă; şi apucînd de mînă pe fratele, i-a zis: ia aminte de tine, frate! Şi aceasta zicînd, s-a dus.

11. A fost întrebat avva ammona: care este calea cea strîmtă şi îngustă? Şi răspunzînd, a zis: calea strîmtă şi îngustă aceasta este: a sili cineva gîndurile sale şi a-şi tăia voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este aceea: Iată, noi am lăsat toate şi am venit după Tine.

5. PentrU aVVa aHiLa

Avva Ahila, prăznuit de Biserică la 17 Ianuarie, a fost unul din marii părinţi ai ce­lei de-a treia generaţii a Schitului. Un cuvînt al Avvei Theodor din Fermi păstrat în armeană²⁷ zice: „Avva Ahila era ca un leu în Schit”, iar un altul, păstrat în ethiopiană²⁸, zice: „Poartă-te cu tine ca şi cu un dobitoc, ca nicidecum să nufii cunoscut”. Cuvîntul 3 ni-l arată povăţuitor duhovnicesc al Avvei Isaia, probabil în jurul anu­lui 420. Avva Vitimie şi Avva Ammoi i-au fost ucenici.

1. S-au dus odată trei bătrîni la avva ahila, şi unul dintr-înşii avea nu­me rău. Şi i-a zis unul din bătrîni: avvo, fă-mi o mreajă. iar el a zis: nu-ţi fac. Şi celălalt i-a zis: Fă dragoste, ca să avem pomenirea ta în mănăstire. iar el a zis: nu am vreme. Îi zice lui celălalt, care avea numele cel rău: Fă-mi mie o mreajă, avvo, ca s-o am din mîinile tale. iar el răspunzînd îndată, i-a zis: eu îţi voi face. Şi i-au zis lui deosebi cei doi bătrîni: cum noi te-am ru­gat, şi nu ai voit să ne faci, iar acestuia i-ai zis: „eu îţi voi face”? Le zice lor bătrînul: V-am zis „nu vă fac”, şi nu v-aţi mîhnit, fiindcă nu am vreme. iar acestuia, de nu-i voi face, va zice că „Despre păcatul meu auzind bătrînul, nu a voit să-mi facă”, şi îndată tăiem aţa. Deci cu aceasta am ridicat sufletul lui, ca să nu fie înghiţit de mîhnire unul ca acesta.

2. Zis-a avva Vitimie că: Pogorîndu-mă eu odată în Schit, mi-au dat unii puţine mere ca să le dau bătrînilor, şi am bătut în uşa chiliei lui avva ahila, ca să-i dau lui. iar el a zis: cu adevărat, frate, nu mi-ar fi fost voia

^{27 A}rm. ii 94 (25) a, cf. Pateric inedit, p. 288 (n. Ed.).

²⁸eth. coll. 13:65, cf. Pateric inedit, p. 328 (n. Ed.).

39

^{Fac. 46:3}

să-mi baţi acum în uşă, de ar fi fost mană. Dar nici la altă chilie nu te mai duce. Deci m-am dus la chilia mea, şi le-am dus la biserică.

3. A venit odată avva ahila la chilia lui avva isaia în Schit şi l-a găsit mîncînd; şi pusese sare şi apă într-o farfurie. Şi văzîndu-l bătrînul că a ascuns farfuria după funii, îi zice lui: Spune-mi, ce mănînci? iar el a zis: iartă-mă, avvo, că tăiam smicele, şi m-am suit pe arşiţă, şi-am pus în gura mea pîine cu sare; şi mi s-a uscat gîtlejul de arşiţă, şi nu se înghiţea pîinea; pen­tru aceasta am fost silit de am pus puţină apă peste sare, ca aşa să pot gusta. ci iartă-mă! Şi zice bătrînul: Veniţi de vedeţi pe isaia, că mănîncă zeamă în Schit. Dacă vrei să mănînci zeamă, du-te în egypt.²⁹

4. A venit unul din bătrîni la avva ahila şi îl vede scuipînd sînge din gu­ra lui; şi l-a întrebat: ce este aceasta, părinte?Şi a zis bătrînul: este cuvîntul fratelui care m-a mîhnit şi m-am silit să nu-l vestesc lui, şi m-am rugat lui Dumnezeu ca să se ridice de la mine. Şi s-a făcut cuvîntul lui ca sîngele în gura mea, şi l-am scuipat jos, şi m-am odihnit, şi mîhnirea am uitat-o.

5. Zicea avva ammoi că: ne-am dus eu şi avva Vitimie la avva ahila şi l-am auzit citind cuvîntul acesta: nu te teme, iacove, a te pogorî în egypt. Şi mult a stat citind cuvîntul acesta. Şi bătînd noi, ne-a deschis, şi ne-a întrebat:

De unde sînteţi? Şi temîndu-ne să zicem că sîntem de la chilii, am zis că sîntem de la Muntele nitriei. Şi ne zice: ce să vă fac? că sînteţi de departe. Şi ne-a băgat în lăuntru. Şi l-am găsit că lucra noaptea multă împletitură pen­tru coşniţe. Şi l-am rugat să ne spună vreun cuvînt. iar el a zis: eu de aseară pînă acum am împletit douăzeci de stînjeni. Şi într-adevăr, n-am trebuinţă de dînşii; dar nu cumva să Se mînie Dumnezeu şi să mă învinuiască, zicînd:

Pentru ce putînd să lucrezi, nu ai lucrat? Pentru aceasta mă ostenesc şi fac din toată puterea mea. Şi folosindu-ne, ne-am dus.

6. Altădată iarăşi un bătrîn mare a venit de la Thivaida către avva ahila, şi îi zice lui: avva, am război spre tine. Şi îi zice lui: Vii şi tu, om bătrîn, spre mine tocmai cu război? iar bătrînul, din smerenie, a spus: Da, avva.

Şi era acolo lîngă uşă şezînd un bătrîn orb şi şchiop. Şi îi zice lui bătrînul:

Voiam să stau puţine zile şi pentru bătrînul acesta nu pot să stau. Deci au­zind avva ahila, s-a minunat de smerenia bătrînului şi zicea: aceasta nu este curvie, ci este zavistie a viclenilor draci.

^{29 Î}n tot cuprinsul Patericului, cuvîntul egypt desemnează Delta şi roditoarele maluri ale nilului (n. Ed.).

40

^{is. 59:2}

6. Pentru avva ammoi

Avva Ammoi, prăznuit de Biserică la 17 Ianuarie, a vieţuit la Chilii împreună cu Avva Vitimie şi a fost ucenicul Avvei Daniil din Schit (Daniil 5) şi al Avvei Ahila (Ahila 5). La rîndul său a fost părinte duhovnicesc al Avvei Ioann Thiveul cel Mic şi al Avvei Isaia (pe la 420-430). Afăcut parte din generaţia a treia a de monahi, fi­ind probabil de-o vîrstă cu Avva Pimen. Un cuvînt păstrat în ethiopiană³⁰ ni-l ara­tă plecat din Schit, probabil după 434, şi zicînd că „a plăcea oamenilor depărtează pe om de Dumnezeu ca bostanul cînd e putred”.

1. Spuneau pentru avva ammoi că atunci cînd se ducea la biserică nu lăsa pe ucenicul său să umble aproape de el, ci de departe. Şi de venea să-l întrebe pentru gînduri, după ce-i spunea, îndată îl gonea, zicînd: nu cum­va, vorbind noi pentru folos, să cadă vreo vorbă străină. Pentru aceasta nu te las aproape de mine.

2. Zicea avva ammoi lui avva isaia la început: cum mă vezi pe mine acum? Îi zice lui: ca un Înger, părinte. Şi în cele de pe urmă îi zicea lui: cum mă vezi acum? iar el zicea: ca pe Satana; chiar şi cuvînt bun de îmi vei grăi, ca o sabie îl am pe el.

3. Spuneau pentru avva ammoi că era bolnav pe pat de mulţi ani, şi niciodată nu a lăsat gîndul său să ia aminte la chilia cea mai din lăuntru, să vadă ce are. că multe îi aduceau lui pentru boală. Şi cînd intra şi ieşea ioann, ucenicul lui, el îşi închidea ochii ca să nu vadă ce face. că îl ştia că este călugăr credincios.

4. Zis-a avva Pimen că un frate a venit la avva ammoi cerînd de la dînsul vreun cuvînt. Şi rămînînd cu dînsul şapte zile, nu i-a răspuns lui bătrînul. Dar petrecîndu-l, a zis lui: Du-te, ia aminte de sine-ţi. că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine şi Dumnezeu.

5. Spuneau pentru avva ammoi că a făcut cincizeci de măsuri de grîu pentru trebuinţa sa şi le-a pus la soare. Şi mai-nainte de a se usca bine, a văzut în locul acela un lucru care nu-l folosea pe el. Şi zice ucenicilor săi: Să ne ducem de aici. iar ei foarte s-au mîhnit. Şi văzîndu-i pe ei mîhniţi, le zice lor: Vă mîhniţi pentru pîini? Cu adevărat, eu am văzut pe oarecari că au fugit şi au lăsat firidele văruite, împreună cu cărţi de pergament, şi n-au închis nici uşile, ci s-au dus, lăsîndu-le deschise.

³⁰ eth. coll. 13:36, în Pateric inedit, p. 320 (n. Ed.).

41

7. Pentru avva aMun nitriotul

Avva Amun Nitriotul, prăznuit de Biserică la 4 Octombrie, este începă­torul vieţii monahale de pe Muntele Nitriei. Născut pe la 280, a fost în­surat de părinţii săi cînd avea 22 de ani, dar s-a înţeles de la bun început cu soţia sa ca să trăiască în curăţie, separat. După 18 ani de trai în mari osteneli, în jurul anului 320 s-a re­tras pe Muntele Nitriei. Nevoinţele sale l-au făcut să sporească la măsuri uriaşe, pentru care în scurtă vreme a fost urmat în Muntele Nitriei de Avva Pamvo şi de alţi iubitori de Hristos. I-a fost bun prieten Avvei Antonie, cu ca­re a mers şi a întemeiat obştea Chiliilor pe la anul 338; a trecut la Domnul în anul 352, iar Sfîntul Antonie cel Mare i-a văzut sufletul dus de îngeri la ceruri.

1. Avva amun nitriotul s-a dus la avva antonie şi îi zice lui: Văd că eu mai multă osteneală am; şi cum de numele tău s-a mărit între oameni mai mult decît mine? Zice avva antonie lui: Pentru că eu iubesc pe Dumne­zeu mai mult decît tine.

2. Un frate a venit de la Schit la avva amun şi i-a zis: Mă trimite părin­tele meu la slujbă, şi mă tem de curvie. a zis lui bătrînul: Ori în ce ceas îţi va veni ispita, zi aşa: Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă! Deci în una din zile o fată a încuiat uşa după dînsul. iar el, strigînd cu glas mare, a zis: Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile pă­rintelui meu, scapă-mă! Şi îndată s-a aflat pe calea Schitului.

8. Pentru avva Ammon Schitiotul

Ziceau pentru avva ammon că a făcut în mijlocul orzului două luni. Şi s-a dus însuşi la avva Pimen şi îi zice lui: cînd mă duc la chilia aproape­lui, sau el vine la mine pentru vreo trebuinţă, ne sfiim să vorbim unul cu altul, ca nu cumva să se ivească vreo vorbă străină. Îi zice lui bătrînul: Bine

42

faci. că tinereţea are trebuinţă de păzire. Îi zice avva ammon lui: Dar oa­re bătrînii ce făceau? Şi îi zice lui: Bătrînii, sporind în fapta bună, nu aveau întru dînşii altceva, sau străin în gură, ca să vorbească aceea. Deci de va urma nevoie, zice, ca să vorbesc cu aproapele, voieşti să vorbesc din Scripturi sau din cuvintele bătrînilor? Zice bătrînul: Dacă nu poţi să taci, mai bine este să vorbeşti din cuvintele bătrînilor, şi nu din Scriptură. căci nu mică primejdie este.³¹

9. Pentru avva anuv

Avva Anuv, prăznuit de Biserică la 6 Iunie, a fost unul din fraţii Avvei Pimen. S-a aşezat în Schit pe la 370 împreună cu fraţii săi, vieţuind sub călăuzirea Avvei Pimen. După prima devastare a Schitului (407), toţi fraţii s-au mutat într-o Capişte idolească lîngă Terenuthis, pe malul Nilului, iar pe aceasta, sub povăţuirea Avvei Anuv, au transformat-o în chinovie. Cuvîntul 2 este al Avvei Anuf, din Istoria Mo­nahilor din Egypt 11:5.

1. Povestit-a avva ioann că avva Anuv şi avva Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor, dintr-un pîntece fiind şi făcîndu-se călugări în Schit, cînd au venit mazichii şi au pustiit Schitul întîi³², s-au dus de acolo şi au venit la un loc ce se cheamă terenuthis, pînă îşi vor lua seama cum trebuie să rămînă. Şi au rămas acolo într-o Capişte³³ veche cîteva zile. Şi a zis avva anuv, care era mai mare decît ceilalţi, către avva Pimen: Fă dragoste, tu şi fraţii tăi, fie­care să se liniştească deosebi, şi să nu ne întîlnim unii cu alţii săptămîna aceasta. Şi a zis avva Pimen: cum voieşti, facem. Şi au făcut aşa. Şi era un idol de piatră în acea Capişte, şi se scula avva anuv în toate dimineţile şi arunca cu pietre în obrazul idolului, şi în toate serile îi zicea lui: iartă-mă! Şi a împlinit săptămîna făcînd aşa. iar Sîmbătă s-au întîlnit unii cu alţii, şi a zis avva Pimen lui avva anuv: te-am văzut, avvo, în săptămîna aceasta că aruncai cu pietre în obrazul idolului, şi după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi dar, un om credincios face aceasta? răspuns-a bătrînul: aceasta

^{31 Î}n toate manuscrisele ellineşti acest Cap. este al doilea al avvei amun nitriotul. Separîndu-l pe acest ucenic al avvei Pimen de avva amun, care a trăit cu cel puţin o sută de ani înaintea sa, am ales transcrierea numelui său ca ammon, după traducerea latină din PL 73:936 (n. Ed.).

^{32 A}nul 407; vezi mai sus nota 16, p. 22 (n. Ed.).

^{33 C}apişte idolească: templu idolesc, păgîn (n. Ed.).

43

pentru voi am făcut. cînd m-aţi văzut că am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit ori s-a mîniat? răspuns-a avva Pimen: nu. ia­răşi a întrebat bătrînul: Dar cînd îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat şi a zis: nu te iert? Zis-a avva Pimen: nu. Şi a zis bătrînul: Şi noi, fraţilor, sîntem şapte fraţi; de voiţi să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slăvi, nu se tulbură. Iar de nu voiţi să vă faceţi aşa, iată, patru porţi sînt în Capiştea aceasta; fiecare din voi unde va voi, să meargă. Şi auzind fraţii, s-au aruncat pe sine-şi jos, zicînd lui: cum voieşti, părinte, aşa facem, şi ascultăm cum ne vei zice nouă. Şi a zis avva Pimen: am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrînd după cuvîntul bătrînului care l-a zis către noi. Şi a pus el iconom pe unul din noi. Şi tot ce ne punea nouă, mîncam, şi era cu neputinţă să zică vreunul din noi: adu-ne altceva; sau că: Voim aceasta să mîncăm. Şi am petrecut toată vre­mea noastră întru odihnă şi pace.

2. Zis-a avva anuv: De cînd s-a chemat numele lui Hristos peste mi­ne, nu a ieşit minciună din gura mea.

10. Pentru avva Avraam

Avva Avraam va fi fost un nevoitor de la Chilii (v. Isaac preotul Chiliilor 3) din a doua generaţie de monahi, şi ar putea fi acelaşi pe care l-a vizitat Sfîntul Ioann Casian în pustia Schitului, în preajma anului 400, şi care avea o uriaşă dreaptă măsură (C24). Avva Nisteroos îi povesteşte Sfîntului Ioann Casian (C15:4) despre două minuni slăvite pe care le-a făcut în acea vreme Avva Avraam cel Simplu, foarte pro­babil acelaşi stareţ pe care scriitorul l-a vizitat mai apoi. Patericul mai menţionează încă trei bătrîni cu numele Avraam, unul fiind ucenic al Avvei Sisoe cel Mare, altul ucenic al Avvei Agathon, iar altul, amintit la Avva Theodor Eleftheropolitul, fiind de neam ivir (georgian). Din păca­te Avva Avraam nu are zi de prăznuire în nici unul din Synaxarele vechi.

44

1. Spuneau pentru un bătrîn că a făcut cincizeci de ani, nici pîine mîncînd, nici vin bînd degrab. Şi zicea că a omorît curvia şi iubirea de argint şi slava deşartă. Şi a venit la el avva avraam, auzind că a spus acest cuvînt. Şi a zis lui: tu ai spus cuvîntul acesta? a răspuns bătrînul: Da. Şi i-a zis avraam: iată, intri în chilia ta, şi găseşti pe rogojina ta o femeie; poţi să socoteşti că nu este femeie? răspuns-a bătrînul: nu, dar mă lupt cu gîndul să nu mă ating de ea. atunci a zis avraam: iată, n-ai omorît-o, ci este vie; dar este le­gată. iarăşi, cînd umbli pe drum, vezi piatră şi hîrburi, iar în mijlocul aces­tora aur; poate mintea să îl socotească pe acesta ca pe acelea? Zice: nu. ci mă lupt cu gîndul să nu-l iau pe el. Şi zice bătrînul: iată, este vie patima, dar este legată. Mai departe zice iarăşi avva avraam: iată, auzi despre doi fraţi, că unul te iubeşte, iar altul te urăşte şi te vorbeşte de rău. De vor veni la tine, îi ai deopotrivă pe amîndoi? răspuns-a bătrînul: nu, dar mă lupt cu gîndul să fac bine celui ce mă urăşte ca şi celui ce mă iubeşte. Zice lui avva avraam: apoi iată că sînt vii patimile, dar sînt numai legate de Sfinţi.

2. Un frate a întrebat pe avva avraam, zicînd: De mi se va întîmpla să mănînc de multe ori, ce este? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: ce grăieşti, fra­te? atît de mult mănînci? Sau socoteşti că ai venit la arie?³⁴

3. Spunea avva avraam despre un schitiot că era scriitor şi nu mînca pîine. Deci a venit un frate, rugîndu-se să-i scrie o carte. Deci bătrînul, avîndu-şi mintea în vedenie, a scris trecînd stihuri, şi n-a pus soroace³⁵. ia­ră fratele, luînd şi vrînd să pună soroace, a găsit nişte cuvinte sărite şi a zis bătrînului: avvo, sînt nişte stihuri lăsate. i-a zis bătrînul: Du-te întîi de fă cele scrise, şi apoi vei veni şi-ţi voi scrie şi celelalte.

11. Pentru avva Ari

Avva Ari, prăznuit de Biserică la 13 Decembrie, a fost unul din nevoitorii de la Chilii, din a doua generaţie de bătrîni, cu ceva mai în vîrstă decît Avva Avraam.

a mers avva avraam la avva ari. Şi şezînd ei, a venit un frate la bătrînul şi a zis lui: Spune-mi, ce voi face ca să mă mîntuiesc? iar el îi zice:

³⁴Lucrul fizic era suficient de redus astfel încît mintea să stea cu uşurinţă la rugăciune, iar hrana să nu fie decît o dată în zi, seara. Doar în perioada secerişului, cînd monahii făceau un efort mai mare, adunîndu-şi hrana pentru următorul an, dezlegau la mai multe mese în zi.

Vezi şi la Sf. Ioann Casian, Convorbirea cu Avva Moisi, C2:11-24 (n. Ed.).

³⁵ ti£, ewţ: soroc semn pe hîrtie care delimitează un Capitol de altul (n. Ed.).

45

Du-te, petreci anul acesta mîncînd seara pîine şi sare, şi vino iarăşi şi îţi voi grăi. Şi ducîndu-se, a făcut aşa. Şi după ce s-a plinit anul, a venit iarăşi fra­tele la avva ari, şi s-a aflat atunci şi avva avraam acolo. Şi a zis iarăşi bătrînul fratelui: Du-te, posteşte şi întru acest an, mîncînd din două în două zile. Şi după ce s-a dus fratele, a zis avva avraam lui avva ari: Pentru ce grăieşti tuturor fraţilor cu cumpănă uşoară, iar acestui frate îi pui sarcini grele? Îi zice bătrînul: Fraţii precum vin căutînd, aşa se şi duc; iar aces­ta pentru Dumnezeu vine, să asculte cuvînt. căci este lucrător; şi orice îi voi zice lui, cu sîrguinţă face. Pentru aceasta şi eu îi grăiesc lui cuvîntul lui Dumnezeu.

12. Pentru avva Alonie

Avva Alonie, prăznuit de Biserică la 4 Iunie, era unul din bătrînii celei de a doua generaţii a Schitului, trăind încă pe la anul 400. Avva Pimen l-a cunoscut şi îl dă exemplu ucenicilor săi pentru a înţelege ce este smerenia (Pimen 42 şi 56). Apofthegmele păstrate în ethiopiană ne arată că a avut ucenic pe Avva Iosif.

1. Zis-a avva alonie: De nu va zice omul întru inima sa că „eu singur şi Dumnezeu sîntem în lume”, nu va avea odihnă.

2. Zis-a iarăşi: De nu aş fi stricat tot, nu aş fi putut să mă zidesc. adică de n-aş fi lăsat tot ce mi se pare bun din voia mea, n-aş fi putut să dobîndesc faptele bune.

3. Zis-a iarăşi: De va voi omul, de dimineaţa pînă seara ajunge în mă­sură dumnezeiască.

4. Întrebat-a odată avva agathon pe avva alonie, zicînd: cum voi pu­tea ţine limba mea să nu grăiască minciuni? Şi a răspuns lui avva alonie: De nu vei minţi, multe păcate ai să faci. iar el a zis: cum vine aceasta? Şi îi zice bătrînul: iată, doi oameni au făcut înaintea ta ucidere, şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată, dregătorul îl caută pe el şi te întreabă, zicînd: Înaintea ta s-a făcut uciderea? De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lasă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legături. căci el ştie toate.

46

13. Pentru avva Apfy

Avva Apfy aparţine probabil celei de-a doua generaţii de monahi egypteni. Deşi nu este menţionat în vreunul din Synaxarele vechi, este cazul fericit al unui bătrîn de­spre care ştim mai multe decît cele două apofthegme ce ni s-au păstrat despre el (pri­ma este adăugată în prezenta ediţie din colecţia anonimă a lui Nau³⁶şi relatează o întîmplare de la anul 361). Trei papyruşi publicaţi la sfîrşitul sec. XIX ne ara­tă că deşi a primit să fie episcop al cetăţii Oxyrynh, îşi petrecea toată săptămîna în pustie, venind în cetate Sîmbătă dimineaţă, cînd slujea Sfînta Liturghie, după care după amiaza rezolva problemele episcopiei, apoi slujea încă o dată seara, şi Dumi­nică dimineaţa săvîrşea din nou Liturghia. La toate cele trei slujbe predica poporu­lui. Avea un iconom care ţinea evidenţa anuală a episcopiei, iar bunurile şi banii primiţi de la popor în fiecare săptămînă erau împărţite săracilor cetăţii şi celor din vecinătate. Duminică seara sfîntul ierarh se întorcea la chilia sa din pustie³⁷. S-a arătat plin de rîvnă şi pentru dogmele Bisericii, încît, la apariţia problemei antropomorfite (anul 399), s-a dus la Alexandria să îi atragă atenţia patriarhului Theofil că este în eroare, nelămurind teologia chipului lui Dumnezeu din om.

1. Zicea iarăşi alt bătrîn, care a fost învrednicit de episcopia Oxyrynhului, povestind ca pentru altcineva decît el, dar însuşi el era acesta care a fă­cut: Părutu-mi-s-a, zice, a merge în pustia cea mai din lăuntru înspre Oaza în care locuieşte neamul mazikilor, să văd dacă cumva aflu pe oarecine ro­bind lui Hristos. Şi deci luînd puţini pesmeţi şi apă ca de patru zile, m-am apucat de călătorie, iar dacă au trecut cele patru zile, merindea cheltuindu-se, mă miram ce voi face. Şi îmbărbătîndu-mă, m-am dat pe sine-mi şi am călătorit alte patru zile petrecînd nemîncat. Şi de nemîncare şi de os­teneala căii nemaiputînd purta sila trupului, am venit întru leşin şi acum zăceam jos. Şi venind oarecine, cu degetul său s-a atins de buzele mele, ca un doctor trecînd cu sonda peste ochi. Şi îndată m-am împuternicit, încît am socotit că nici n-am călătorit, nici n-am flămînzit. Deci dacă am văzut puterea aceasta venită peste mine, sculîndu-mă, am călătorit prin pustie. Şi după ce am trecut alte patru zile, iarăşi am obosit. Şi întinzîndu-mi mîinile mele la cer, iată, bărbatul acela care mai întîi m-a împuternicit pe mine iarăşi

³⁶ F. Nau, Le chapitre npl tuv â. Vaupn^,mv ylw et les sources de la vie de Saint Paul de Ihebes, în Revue de L’orient Chretien 10, 1905, pp. 411-413 (n. Ed.).

^{37 E}wa Wipszycka, The Institutional Church, în Egypt in the Byzantine World 300-700, cambridge, 2007, p. 338, cu trimitere la Fr. rossi, Trascrizione di tre manoscriti copti del Museo Egizio di Torino con traduzione italiana, în Memorie della reale Accademia delle Scienze di Torino, ii:XXXVii, 1885, pp. 67-84, 145-150 (n. Ed.).

47

cu degetul său ungîndu-mi buzele mele m-a întărit pe mine. Şi am tre­cut şaptesprezece zile. Şi după acestea am aflat o colibă şi apă şi finici, şi un bărbat sfînt, al cărui părul Capului său era îmbrăcăminte lui, şi era cărunt peste tot, şi era şi înfricoşat la faţă. Şi dacă m-a văzut pe mine, a stat la rugă­ciune. Şi zicînd „Amin”, m-a cunoscut că sînt om. Şi apucîndu-mă de mîna mea, m-a întrebat, zicînd: „cum ai venit aici?” şi dacă încă stau toate cele din lume, şi dacă încă se ţin prigoanele cele de la tirani asupra creştinilor. iar eu i-am zis lui: Pentru voi, care întru adevăr slujiţi Stăpînului Hristos, am venit în pustia aceasta. iar prigoanele au încetat, cu Darul lui Hristos. Dar şi tu, robule al lui Dumnezeu, spune-mi, cum ai venit aici? Iar el, tînguindu-se, a început a zice: eu episcop eram, şi prigoană asupra creştinilor făcîndu-se, şi multe munci aducîndu-se asupra mea, şi eu, neputînd suferi chinurile, am jertfit idolilor. iar după ce mi-am venit întru sine-mi şi am cunoscut fărădelegea mea, m-am dat pe sine-mi să mor în pustia aceasta. Şi sînt aici petrecînd de patruzeci şi nouă de ani, mărturisindu-mă şi rugînd pe Dumnezeu, doar cumva mi se va ierta mie păcatul meu. iar hrana mea mi-a dat-o Domnul din finicul acesta. iar mîngîierea iertării încă nu am lu­at-o, pînă la patruzeci şi opt de ani; iar întru anul acesta m-am mîngîiat. Şi după ce a zis acestea, fără de veste sculîndu-se în fugă a alergat afară şi a stat la rugăciune. Şi dacă a săvîrşit rugăciunea, a venit la mine. iar eu, văzînd faţa lui că se făcuse ca focul, am venit întru spaimă şi în temere. Şi mi-a zis mie: nu te teme; pentru că Domnul te-a trimis ca să-mi îngropi trupul meu. Şi după ce a săvîrşit a grăi, îndată întinzîndu-şi mîinile şi picioarele şi-a săvîrşit viaţa. iar eu, sfîşiindu-mi levitonul meu în două, jumătate mi-am lăsat-o mie şi cu jumătate am înfăşurat sfîntul lui trup şi l-am acoperit pe el în pămînt. iar după ce l-am îngropat pe el, îndată finicul s-a uscat şi coliba a că­zut. iar eu mult am plîns rugîndu-mă lui Dumnezeu doar cumva îmi va da mie finicul şi voi petrece în locul acela cealaltă vreme a vieţii mele. Şi după ce nu s-a făcut aceasta şi cererea nu mi s-a împlinit, am cunoscut că nu es­te voia lui Dumnezeu. Deci rugîndu-mă, m-am pornit iarăşi către lume. Şi iată, omul care a uns buzele mele mai-nainte, a venit şi m-a împuternicit pe mine. Şi aşa am putut veni către fraţi şi le-am povestit lor. Şi îi ruga să nu se deznădăjduiască pe sine, ci cu răbdare să afle pe Dumnezeu.

2. Povestitu-s-a pentru episcopul Oxyrynhului³⁸, anume Avva Apfy, că în vremea cînd era călugăr multe petreceri aspre făcea. iar după ce s-a făcut

^{38 A}vva Apfy a fost ierarh al Oxyrynhului între anii 390-400. Cf. K. A. Worp, Checklist, p. 304 (n. Ed.).

48

^{Ps. 89:10-11}

^{Ps. 38:14}

episcop voia să folosească aceeaşi petrecere aspră şi în lume, dar n-a putut. Şi s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicînd: nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine Darul? Şi i s-a descoperit lui că „nu. Ci atunci erai singur în pustie, şi nefiind [vreun] om, Dumnezeu îţi ajuta. iar acum este lume, şi oamenii îţi ajută ţie”.

14. Pentru avva Apollo de la chilii

Era un bătrîn la Chilii, anume Apollo. Şi de venea cineva să-l ceară la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicînd: Cu Hristos am astăzi a mă lucra pentru sufletul meu. Că aceasta este plata sufletului.

15. Pentru avva Apollo de la Schit

Spuneau pentru oarecare Avva Apollo de la Schit că era ţăran păstor de oi. Şi văzînd în ţarină o femeie că avea în pîntece, îndemnîndu-se de diavo­lul, a zis: Voiesc să văd cum stă pruncul în pîntecele ei. Şi despicînd-o, a vă­zut pruncul. Şi îndată l-a lovit pe el inima; şi umilindu-se, a venit la Schit şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Şi i-a auzit pe dînşii cîntînd: Zilele anilor noştri întru dînşii şaptezeci de ani. iar de vor fi în puteri optzeci de ani. Şi ce este mai mult decît aceştia, osteneală şi durere. Şi a zis lor: Sînt de patruzeci de ani, şi [nici] o rugăciune n-am făcut; şi acum, de voi trăi alţi patruzeci de ani, nu voi înceta rugînd pe Dumnezeu ca să ierte păca­tele mele. Deci nici un lucru de mîini nu făcea, ci totdeauna se ruga, zicînd: „Am greşit ca un om; ca un Dumnezeu curăţeşte-mă!” Şi i s-a făcut rugăciunea aceasta întru cugetare noaptea şi ziua. Şi era un frate petrecînd cu el, şi l-a auzit zicînd: Supăratu-te-am, Doamne, lasă-mi mie ca să mă odihnesc puţin. Şi i s-a făcut lui încredinţare că i-a iertat Dumnezeu toa­te păcatele lui, şi al femeii, iar pentru copil nu s-a încredinţat. Şi i-a zis lui unul din bătrîni: Şi păcatul copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău.

49

Fac. 18:2

Fac. 19:1

16. Pentru avva Apollo din Ermopolis

Avva Apollo, prăznuit de Biserică la 25 Ianuarie, a fost unul din părinţii primei generaţii de nevoitori. Mare nevoitor şi făcător de minuni, s-a aşezat în Thivaida, lîngă Ermopolis (locul unde a poposit Maica Domnului cu pruncul Iisus) şi a întemeiat o mănăstire unde în scurtă vreme s-au strîns ca la 500 de fraţi. Istoria Monahilor din Egypt (8) şi Convorbirile duhovniceşti ale Sfîntului Ioann Casian (C2:13, 24:9) i-au rezervat multe pagini minunate. Este pomenit în Pateric cu multă evlavie, la Daniil egumenul Schitului 1, Isaac Thiveul 2 şi Siluan 14.

acelaşi a zis despre primirea fraţilor: trebuie să ne închinăm fraţilor celor ce vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. căci, zice, ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău. Şi aceasta de la avraam am luat-o. Şi cînd îi primiţi, să-i siliţi spre odihnă. căci şi aceasta de la Lot am învăţat, care a silit pe Îngeri.

17. Pentru avva Andrei

Zicea avva andrei: trebuiesc călugărului acestea trei: străinătatea, să­răcia şi tăcerea întru răbdare.

18. Pentru avva aiO

Spuneau pentru un bătrîn de la Thivaida, avva antian, că multe vieţu­iri a avut în tinereţile sale, şi la bătrîneţe s-a îmbolnăvit şi a orbit, şi pentru boala lui multă mîngîiere îi făceau fraţii şi îi puneau în gură. Şi au întrebat pe avva aio pentru aceasta: ce se va întîmpla pentru această multă mîngîiere? Şi zice lor: Zic vouă că de va voi inima lui şi va înghiţi cu dulceaţă, de va mînca o curmală, Dumnezeu o ridică din osteneala lui. iar de nu va înghiţi, ci nevrînd va lua, Dumnezeu îi păzeşte osteneala lui întreagă, că nevrînd este silit. Şi aceia îşi au plata.

50

19. Pentru avva Ammonatha

Avva Ammonatha, prăznuit de Biserică la 12 Decembrie, pare a fi unul din înte­meietorii comunităţii monahale de la Pilusion, aparţinînd celei de a doua generaţii de Părinţi, dăruit de Dumnezeu cu un mare dar al facerii de minuni. Pomenit de Sfîntul Theodor Studitul, e numit „dreptarul Sfinţilor Părinţi”.³⁹

A venit odată un boier la Pilusiu şi vroia să ceară dajdie de la călugări ca şi de la mireni. Şi s-au adunat toţi fraţii la Avva Ammonatha pentru aceas­ta, şi au rînduit pe oarecare din părinţi să meargă la împăratul, şi le zice lor Avva Ammonatha: nu este aceasta trebuinţă de supărare, ci mai vîrtos liniştiţi-vă în chiliile voastre şi postiţi două săptămîni, şi cu Darul lui Hristos eu singur voi face acest lucru. Şi s-au dus fraţii la chiliile lor, iar bătrînul s-a liniştit în chilia sa. Deci după ce s-au plinit patrusprezece zile, s-au mîhnit fraţii asupra bătrînului că nu l-au văzut pe el dus undeva, zicînd că a lăsat treaba lor în părăsire. iar în a cincisprezecea zi s-au adunat fraţii, du­pă făgăduinţă. iar bătrînul a venit la dînşii avînd hrisovul pecetluit de îm­păratul. Şi văzînd fraţii, s-au uimit, zicînd: Cînd l-ai adus pe acesta, avvo? Şi a zis lor bătrînul: Credeţi-mă, fraţilor, că într-această noapte m-am dus la împăratul, şi a scris hrisovul acesta. Şi venind la Alexandria, l-am iscălit pentru boier, şi aşa am venit la voi. Şi auzind, s-au înfricoşat şi i-au făcut metanie. Şi aşa s-a săvîrşit trebuinţa lor, şi nu i-a mai supărat boierul.

³⁹ Bibliotheca Sanctorum i, col. 1017 (n. Ed.).

Începutul slovei v (b)

20. Pentru Marele Vasilie

Marele Vasilie (330-379), luminătorul a toată lu­mea, este prăznuit de Biserică la 1 Ianuarie. Scrie­rile sale dogmatice (împreună cu cele ale prietenu­lui său Grigorie de Nazianz şi ale fratelui său Grigorie de Nyssa) stau la temelia dogmelor Bisericii, imediat după Evanghelie şi scrierile apostolice. Petrecînd cîţiva ani în pustie, în Kappadokia nata­lă, împreună cu Sfîntul Grigorie de Nazianz, a vizitat mănăstirile din Syria, Mesopotamia, Palesti­na şi Egypt, iar la întoarcere, între anii 360-370, a scris Regulile Mari şi Regulile Scurte şi celelalte scrieri despre viaţa monahală (care au pus mai tîrziu temelia monahismului athonit şi paisian). În anul 370 a fost hirotonit episcop de Kesaria Kappadokiei. Deşi a trăit abia puţin peste 49 de ani, a lă­sat Bisericii o uriaşă moştenire duhovnicească.

Spunea unul din bătrîni că Sfîntul Vasilie, mergînd la o viaţă de obşte, după cuviincioa­sa învăţătură zice igumenului: ai vreun frate aici care să aibă ascultare? iar el a zis lui: toţi robii tăi sînt, şi se sîrguiesc să se mîntuiască, stăpîne. iarăşi zice lui: ai cu adevărat vreunul care să aibă ascultare? iar acela i-a adus un frate. Şi l-a întrebuinţat pe el Marele Vasilie slujitor la masă. iar după ce a gus­tat, i-a dat lui de s-a spălat. Şi i-a zis Sfîntul Vasilie: Vino să-ţi dau şi eu să te speli. iar el a primit, turnînd sfîntul apa. Şi a zis lui: cînd voi intra în biserică, vino să te fac diacon. Şi după ce s-a făcut aceasta, l-a făcut preot şi l-a luat cu sine la episcopie, pentru ascultarea lui.

52

21. Pentru avva Visarion

Avva Visarion, prăznuit de Biserică la 20 Februarie, a fost unul din bătrînii primei generaţii a Schitului (v. Pamvo 11). Cuvîntul 12 este poate cea mai fru­moasă scurtă biografie din tot cuprinsul Patericului. Nevoinţa sa a fost una ra­ră, neavînd un acoperiş al său, un loc pe care să-l poată numi „acasă”, ci locuia acolo unde era primit. Mare iubitor de nevoinţe trupeşti şi duhovniceşti, şi pri­eten al marilor Sfinţi ai pustiei, a primit de la Dumnezeu un mare dar alfacerii de minuni. Cuvîntul pe care l-a dat pe patul de moarte (Visarion 11) este poate cea mai înaltă şi mai frumoasă definiţie a monahismului din cîte s-au rostit vreodată.

1. Zicea Avva Dula, ucenicul lui Avva Visarion: Călătorind noi odată pe ţărmurile mării, am însetat. Şi am zis lui Avva Visarion: Avvo, îmi este foarte sete. Şi făcînd rugăciune bătrînul, mi-a zis: Bea din mare. Şi s-a în­dulcit apa şi am băut, dar eu am luat şi în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Şi văzînd bătrînul, mi-a zis: Pentru ce ai luat în vas? i-am zis lui: iartă-mă, ca nu cumva mai încolo să însetez. Şi a zis bătrînul: Dumnezeu aici, şi pretutindenea Dumnezeu.

2. Altădată, avînd trebuinţă, a făcut rugăciune şi a trecut rîul Hrysorroa pedestru, şi a mers de cealaltă parte. iar eu minunîndu-mă, am pus meta­nie lui, zicînd: Cum îţi simţeai picioarele cînd umblai pe apă? Şi a zis bătrînul: Pînă la glezne simţeam apa, iar cealaltă era tare.

3. Altădată iarăşi mergînd noi la un bătrîn, a venit soarele să apună. Şi rugîndu-se bătrînul, a zis: Mă rog Ţie, Doamne, să stea soarele pînă ce voi ajunge la robul tău! Şi s-a făcut aşa.

4. Altădată iarăşi am venit la chilia lui, şi l-am aflat pe el stînd la rugă­ciune, şi mîinile lui erau întinse spre cer. Şi a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcînd. Şi după aceea m-a chemat pe mine şi mi-a zis: Vino după mine. Şi ieşind, ne-am dus în pustie. Şi însetînd, am zis: Avvo, îmi este se­te. Şi luînd bătrînul cojocul meu, s-a depărtat ca o zvîrlitură de piatră, şi

53

făcînd rugăciune, mi l-a adus plin de apă. Şi umblînd, am venit deasupra unei peşteri. Şi intrînd în lăuntru, am aflat un frate şezînd şi lucrînd funie de coşniţe, şi necăutînd în sus la noi, nici închinîndu-se, nici vrînd să ia cuvînt cu noi. Şi mi-a zis bătrînul: Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrînul să vorbească cu noi. Şi ne-am dus la Lyco, pînă ce am ajuns la avva ioann, şi închinîndu-ne lui, am făcut rugăciune. apoi au şezut ei să vor­bească pentru vedenia pe care a văzut-o el; şi a zis avva Visarion că a ieşit hotărîre ca să se surpe Capiştile idolilor⁴⁰. Şi s-a făcut aşa, şi s-au surpat. iar cînd ne-am întors, am venit iarăşi la peştera aceea unde am văzut pe fratele acela. Şi îmi zice bătrînul: Să intrăm la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi. Şi cum am intrat, l-am aflat săvîrşit. Şi mi-a zis bătrînul: Vino, frate, să strîngem trupul lui. că pentru aceasta ne-a trimis Dumne­zeu pe noi aici. Şi strîngîndu-l noi ca să-l îngropăm, am aflat că a fost fe­meie cu firea. Şi s-a minunat bătrînul, şi a zis: iată cum şi femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetăţi petrecem cu neorînduială. Şi proslăvind pe Dumnezeu, apărătorul celor ce-L iubesc pe el, ne-am dus de acolo.

5. A venit odată un îndrăcit la Schit, şi s-a făcut rugăciune pentru dînsul în biserică, şi nu ieşea dracul, că era aspru. Şi au zis clericii: ce să facem dracului acestuia? nimenea poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Şi de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem: iată, el vine dimineaţa mai-nainte de toţi la biserică. Să facem pe cel ce pătimeşte să şadă în locul lui, şi cînd va intra, să stăm la rugăciune şi să-i zicem lui: Deşteaptă şi pe fratele, avvo! Şi au făcut aşa. Şi venind bătrînul dimineaţa, au stat ei la rugăciune, şi i-au zis: Deşteaptă şi pe fratele! Şi îi zice lui bătrînul: Scoală-te, ieşi afară! Şi îndată a ieşit dracul dintr-însul, şi s-a vindecat în ceasul acela.

6. Zis-a avva Visarion: Patruzeci de zile şi nopţi am petrecut în mără­cini, stînd, nedormind.

7. Un frate, păcătuind, s-a despărţit de Biserică de către preot. iar avva Visarion sculîndu-se, a ieşit împreună cu el, zicînd că „Şi eu sînt păcătos”.

8. Acelaşi avva Visarion a zis: Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coas­tele mele, ci şezînd sau stînd dormeam.

9. Acelaşi a zis: cînd eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrînd, să ne lăudăm şi să fim daţi

⁴⁰ Lavsaicon, 35, avva ioann din Lycopolis. Hotărîrea aceasta s-a dat la anul 391 d.Hr., de către Sfîntul Împărat Theodosie cel Mare (n. Ed.).

54

la război. că de multe ori Dumnezeu, pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.

10. Un frate, locuind împreună cu alţi fraţi, a întrebat pe Avva Visarion: ce voi face? A zis lui bătrînul: taci şi nu te număra pe sine cu ceilalţi.

11. Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca heruvimii şi serafimii tot ochi.

12. Au povestit ucenicii lui Avva Visarion despre viaţa lui, că aşa a fost, ca una din păsările cele din văzduh, sau din peşti, sau din jivinile cele de pe uscat, săvîrşind fără tulburare şi fără grijă toată vremea vieţii sale. că nu avea el grijă de casă, nici poftă de vreun loc n-a stăpînit sufletul lui, nici săturare de bucate, nici agonisire de avere, nici purtare de cărţi; ci cu totul s-a arătat desăvîrşit slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se şi cu întărirea credinţei sprijinindu-se; răbda ca un rob aici şi acolo, în ger şi în golătate petrecînd, de văpaia soarelui arzîndu-se, fără de acoperămînt fiind totdeauna; trăind prin prăpăstiile pustiilor ca un rătă­cit, şi prin lăţimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblînd. iar de s-ar fi întîmplat să vie la vreun loc unde îşi au călu­gării viaţa cea de obşte, afară de uşă şezînd, plîngea. Şi se văita ca unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie. Apoi, ieşind vre­unul din fraţi, de-l găsea şezînd ca pe un cerşetor din săracii din lume, jal­nic îl întreba, zicînd: ce plîngi, omule? De ai trebuinţă de ceva din cele de nevoie, din cîte ne este nouă cu putinţă vei lua; fără numai intră în lăuntru de mănîncă cu noi la masă, ca să dobîndeşti mîngîiere. iar el răspundea că „nu pot rămîne sub acoperămînt pînă ce nu voi afla avuţia casei mele; că am pierdut multă bogăţie pentru multe feluri de pricini. că şi în tîlhari de mare am căzut, şi spargere de corabie am pătimit, şi din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcîndu-mă”. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrînd şi luînd pîine, îi dădea zicînd: ia aceasta, părinte; iar celelalte: moşie, şi neam, şi bogăţia de care ai zis, ţi le va da Dumnezeu. iar el încă mai mult jelindu-se, striga zicînd: nu ştiu de voi putea afla cele ce am pierdut. ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavînd odihnă de necazurile mele cele fără nu­măr. că mi se cade umblînd şi rătăcindu-mă să săvîrşesc alergarea mea.

55

1 Thes. 5:16

22. Pentru avva veniaMin

Avva Veniamin (290-391), prăznuit de Biserică la 29 Decembrie, s-a nevoit 80 de ani în Muntele Nitriei, după relatarea Lavsaiconului (12). Pentru aspri­mea nevoinţelor, a primit darul tămăduirilor, prin punerea mîinilor pe cei bol­navi sau prin binecuvîntarea untdelemnului. Poate de aceea trei din cuvintele sale fac referinţă la untdelemn, deşi cuvîntul 2 pare a vorbi despre un Veniamin preot al Chiliilor, altul decît cel lăudat de Lavsaicon. Cuviosul nitriot s-a îmbolnăvit de hidropică la sfîrşitul vieţii. Palladie istoriseşte că, neputînd privi la suferinţa lui cumplită, şi-a întors ochii, iar Cuviosul Veniamin i-a spus: „Rugaţi-vă, fiilor, ca nu cumva să se îmbolnăvească de hydropică omul meu lăuntric. Căci cel din afară nu mă face nici să mă bucur, nici să pătimesc”.

1. Zicea avva Veniamin, că: Pogorîndu-ne de la seceră la Schit, ne-au adus nouă de la alexandria în dar cîte un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gură. Şi dacă a venit iarăşi vremea secerişului, orice prisosea, fraţii aduceau la biserică. iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua găurindu-l, am gustat puţin; şi avea inima mea, că mare lucru am făcut. Şi dacă au adus fraţii vasele lor astupate la gură cu ipsos, iar al meu era găurit, m-am aflat de ruşine ca şi cum aş fi curvit.

2. Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, că: ne-am dus în Schit la un bătrîn şi am voit să-i dăm puţintel untdelemn. Şi ne zice nouă: iată unde şade vasul cel mic, pe care mi l-aţi adus mai-nainte cu trei ani; cum l-aţi pus, aşa a rămas. Şi auzind noi, ne-am minunat de petrecerea bătrînului.

3. Acelaşi a zis că: ne-am dus la alt bătrîn, şi ne-a oprit pe noi la el să mîncăm; şi punîndu-ne nouă ulei de ridichi, am zis lui: Părinte, pune-ne nouă puţin ulei mai bun! iar el auzind, şi-a făcut cruce, zicînd: De este alt ulei afară de acesta, nu ştiu eu.

4. Avva Veniamin, cînd avea să moară, a zis fiilor săi: acestea faceţi, şi puteţi să vă mîntuiţi: totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi!

5. Acelaşi a zis: Pe calea cea împărătească să umblaţi, şi milele să numă­raţi, şi să nu defăimaţi!

56

23. Pentru avva Viare

A întrebat oarecine pe Avva Viare, zicînd: ce să fac ca să mă mîntuiesc? A răspuns lui bătrînul: Mergi şi fă pîntecele tău mai mic, şi lucrarea mîinilor tale puţină, şi nu te tulbura în chilia ta, şi te vei mîntui.

24. Pentru avva Victor

Avva Victor a fost întîi stătător peste o lavră, şi ar putea fi cel cu care s-a întîlnit Sfînta Melania cea Tînără la anul 418.

un frate a venit către Avva Victor, cel ce petrecea întru tăcere în lavra lui, zicînd: ce să fac, părinte, pentru că mă biruieşte nepurtarea de grijă? Zis-a lui bătrînul: Această boală, fiule, este sufletească. că precum celui bolnav de ochi, din cumplita durere, i se pare că vede lumină, iar celui să­nătos i se pare că vede puţin, aşa şi cel slab la suflet, din puţintică trîndăvie se slăbeşte, părîndu-i că este mare nepurtarea de grijă; iar cel sănătos cu su­fletul, întru ispite se bucură mai mult.

Începutul slovei g (r)

25. Pentru avva grigorie teologul

Sfîntul Grigorie de Nazianz, Teologul (329-389), dascălul a toată lumea, vul­turul teologiei, este prăznuit de Biserică la 25 Ianuarie. A fost iubitor de linişte încă din tinereţe, nevoindu-se prin pus­tiile Kappadokiei şi după vremea în care a fost hirotonit episcop. A lăsat Bi­sericii o uriaşă moştenire în omiliile, poeziile şi scrisorile sale, aproape toate dogmele Ortodoxiei întemeindu-se pe scrierile sale. A condus Sinodul al 2-lea Ecumenic, de la care avem în forma de astăzi Simbolul de credinţă al Bisericii.

1. Zis-a avva grigorie că aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul care are Botezul: credinţă dreaptă de la suflet şi adevărul de la limbă şi întreagă curăţie de la trup.

2. Zis-a iarăşi: toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor.

58

26. Pentru avva Ghelasie

Avva Ghelasie, prăznuit de Biserică la 31 Decembrie, a fost un călugăr cu ma­re iubire de fraţi şi dreaptă măsură, ce s-a învrednicit de sfînta preoţie şi a în­temeiat chinovia de la Nicopolea Pales­tinei. Cele istorisite mai jos sînt aproape singurele lucruri ce le ştim despre el. Faptul că este prezent în Synaxarul Alexandrin (la 6 Feb.) ni-l arată ca fi­ind unul dintre Bătrînii Egyptului. La anii 451-452 era unul din Cuvioşii vestiţi ai Palestinei, iar Sfîntul Symeon

Stîlpnicul îl numeşte „omul lui Dumnezeu” pe Avva Ghelasie, făcîndu-l unul din marii Părinţi ai celei de-a treia generaţii de monahi egypteni.

1. Ziceau despre Avva ghelasie că avea o carte pe pergament, al cărei preţ era de optsprezece galbeni. Şi era scrisă într-însa toată Scriptu ra cea Veche şi cea nouă, şi se afla pusă în biserică, ca oricare din fraţi va voi, să citească. Şi venind un frate străin, cum a văzut-o pe ea, a poftit-o; şi furînd-o, a ieşit. iar bătrînul nu a alergat după dînsul ca să-l prindă, măcar că a priceput. Deci mergînd acela în cetate, căuta să o vîndă, şi găsind pe cel ce voia să o cumpere, cerea preţul de şaisprezece galbeni. iar cel ce vrea să o cumpere zicea lui: Dă-mi-o întîi să o cerc⁴¹, şi aşa îţi voi da preţul ei. Deci a dat-o lui. iar el luînd-o, a dus-o la Avva ghelasie să o cerce pe ea, spunîndu-i suma preţului care i-a zis cel ce o vindea. Şi îi zice bătrînul: cumpăr-o, că este bună, şi face preţul care l-ai spus. Şi venind omul, a spus celui ce o vindea altele, şi nu cele ce a zis bătrînul, zicînd: iată, am arătat-o lui Avva ghelasie, şi mi-a zis că este scumpă şi nu face preţul care l-ai zis. Acela auzind, îi zice lui: nimic altceva nu ţi-a zis bătrînul? Zice lui: nu. Atuncea zice: nu mai voiesc să o vînd. Şi umilindu-se, a venit la bătrînul pocăindu-se şi rugîndu-l pe el să o primească. iar bătrînul nu voia să o ia. Atuncea îi zice lui fratele: De nu o vei lua pe ea, nu am odihnă. Zice lui bătrînul: Dacă nu te odihneşti, iată, o primesc. Şi a rămas fratele acela acolo pînă la sfîrşitul lui, fiindcă s-a folosit de lucrarea bătrînului.

^{41 S}oKiâffw auTo: să o probez. A se vedea aici cîtă grijă aveau Creştinii acelei vremi de fidelitatea textului Scripturii! (n. Ed.)

59

2. Acestui avva ghelasie i-a rămas o chilie de la oarecare bătrîn care era şi el monah, avînd locuinţa împrejurul nicopolei. Şi această chilie avea şi ţarină. Deci un plugar oarecare al lui Vacat, cel mai mare peste nicopolea din Palestina, fiind rudenie bătrînului celui pristăvit, a venit către Vacat şi-l ruga să ia livada aceea, că i se părea că după lege la el trebuia să se vină. iar el (fiindcă era răpitor) se ispitea să ia ţarina cu mîinile sale de la avva ghelasie. iar nevrînd să dea mireanului chilia călugărească, însuşi avva ghelasie nu voia să o lase. Deci pîndind Vacat dobitoacele lui avva ghelasie care aduceau măsline de la ţarina aceea, şi cu mîinile sale cu de-a sila luînd măslinele, le-a adus la casa sa, şi de-abia cu ocară le-a lăsat dobitoa­cele împreună cu oamenii lor. iar fericitul bătrîn nici cît de puţină roadă nu a luat, însă livada nu a lăsat-o să o ia, pentru pricina cea mai sus zisă, de unde s-a aprins Vacat. Şi fiindcă şi alte pricini îl trăgeau pe el, căci era iu­bitor de judecăţi, a mers la Ţarigrad călătorind pedestru. Deci venind el la antiohia, cînd acolo ca un luminător mare strălucea Sfîntul Symeon⁴², şi auzind de dînsul că era mai presus de om, a dorit, ca un creştin, să va­dă pe sfîntul. iar Sfîntul Symeon văzîndu-l pe dînsul de pe stîlp, îndată ce a intrat în mănăstire, îl întreba pe el: De unde vii şi unde mergi? iară el a zis: De la Palestina sînt şi la Ţarigrad merg. iar sfîntul iarăşi zice către el: Şi pentru care trebuinţă? i-a răspuns Vacat: Pentru multe trebuinţe, şi nădăj­duiesc, cu rugăciunile sfinţiei tale, să mă întorc şi să mă închin sfintelor ta­le urme. Şi i-a zis Sfîntul Symeon: nu voieşti să spui, deznădăjduite omu­le, că mergi asupra omului lui Dumnezeu? Însă nu-ţi va fi calea cu bine; nici casa ta nu o vei mai vedea; iar de vei asculta sfatul meu, să te întorci de aici şi să te pocăieşti către dînsul, dacă vei ajunge cu viaţă la loc. Deci înda­tă cuprinzîndu-se de friguri şi punîndu-se în lectică de cei ce erau cu dînsul, mergea, după cuvîntul Sfîntului Symeon, să ajungă la loc şi să se pocăiască înaintea părintelui ghelasie; dar ajungînd pînă la Viryt⁴³, s-a săvîrşit, şi nu a mai văzut casa sa, după prorocirea sfîntului. Pe acestea fiul lui, care tot cu acelaşi nume adică Vacat era şi el numit, le-a spus după moartea tatălui său multor bărbaţi vrednici de credinţă.

3. Încă şi aceasta au povestit-o mulţi din ucenicii lui, că oarecînd fiind adus lor un peşte, pe acesta prăjindu-l bucătarul, l-a adus la chelar, iar so­sind chelarului o trebuinţă de nevoie, a ieşit din chelărie lăsînd peştele jos

⁴²Sfîntul Symeon Stîlpnicul, mare nevoitor şi făcător de minuni (390-459 d.Hr.) de lîngă Veria Bepoia (aleppo, Syria) (n. Ed.).

^{43 B}yjpuToţ, astăzi Beirut (n. Ed.).

60

într-un vas, poruncind unui copil mic al Fericitului ghelasie să-l păzească un ceas pînă se va întoarce. iar copilul lăcomindu-se, s-a apucat să mănînce peştele fără de nici o sfială. Deci intrînd chelarul şi aflîndu-l mîncînd, mîniindu-se pe copil, care şedea jos, l-a împins cu piciorul fără de socotea­lă, iar din oarecare lucrare diavolească fiind lovit peste inimă, leşinînd, a murit. iar chelarul, fiind cuprins de frică, l-a pus pe aşternutul său, şi acoperindu-l, a purces de a căzut la picioarele lui Avva ghelasie, vestindu-i ce s-a întîmplat. iar el a poruncit ca nimănui altuia să nu spună, poruncindu-i şi aceasta, că dacă se va face seară, şi se vor aşeza toţi, să-l ducă pe el în altar şi să-l pună înaintea jertfelnicului, şi să iasă de acolo. Şi venind bătrînul în altar, a stat la rugăciune. Şi în vremea cîntării celei de noapte, adunîndu-se fraţii, a ieşit bătrînul, şi copilul urmînd după dînsul, neştiind nimeni, afară de el şi de chelar, pînă la sfîrşitul lui.

4. Spuneau despre Avva ghelasie, nu numai ucenicii lui, ci şi alţii mulţi care adeseori se duceau la dînsul, că în vremea Soborului celui a toată lu­mea din calhidon, Theodosie, care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor⁴⁴, alergînd înaintea episcopilor celor ce voiau să se întoarcă la ale lor biserici căci şi acela era în Ţarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburări a mers pînă la Avva ghelasie, la mă­năstirea lui, spunîndu-i de Soborul cel din calhidon că a întărit dogma lui nestorie⁴⁵, cu aceasta socotind să răpească pe sfîntul întru ajutorul viclenirii şi dezbinării sale. iar el, din aşezarea omului aceluia şi din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut vicleşugul socotelii lui, şi nu numai că n-a fost răpit de lepădarea lui, ca mai toţi cei de atunci; ci precum se cade l-a gonit ocărîndu-l. Că aducînd la mijloc pe copilul pe care l-a înviat din morţi, zicea cu chip cinstit şi cu bună rînduială: De voieşti a grăi pentru credinţă, ai pe acest prunc care aude cele zise de tine, şi-ţi va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine. ruşinîndu-se, dar, dintr-acestea şi mergînd la Sfînta cetate, răpeşte tot cinul călugăresc, cu chip de rîvnă dumnezeiască; răpeşte încă şi pe împărăteasa⁴⁶, fiind ea atunci

^{44 D}ioscor, papă al Alexandriei între 444 şi 451. În anul 451 a fost depus de Sinodul al 4-lea ecumenic pentru credinţa sa monofizită. episcopii săi nu au primit decizia sinodului, ci au rupt Alexandria şi egyptul de Biserica Sobornicească şi au dat naştere unei schisme din care a rezultat o „Biserică” naţională, cea coptă, părîndu-li-se că aşa cinstesc învăţăturile Sfîntului Kyrill al Alexandriei (n. Ed.).

⁴⁵nestorie, patriarh al constantinopolei (428-431) depus de Sinodul al 3-lea ecumenic pentru că nu a primit să o numească pe Maica Domnului Născătoare de Dumnezeu (n. Ed.).

^{46 A}elia evdochia Augusta şi-a petrecut ultimii 20 de ani din viaţă (440-460) la ierusalim, încercînd să întărească Biserica, să construiască şi să întemeieze biserici şi mănăstiri pe Locurile Sfinte, aşa cum făcuse şi Sfînta elena cu 100 de ani înaintea ei. Din păcate, între 451-454 a fost principala susţinătoare a ereticilor monofiziţi în Ţara Sfîntă, împiedicînd aplicarea hotărîrilor Sinodului iV ecumenic de la calhidon. În 454, vizitîndu-l pe Sfîntul Symeon Stîlpnicul, acesta a trimis-o la Sfîntul efthymie cel Mare, care a întors-o la Ortodoxie (n. Ed.).

61

acolo. Şi aşa aflînd ajutor, apucă cu de-a sila scaunul ierusalimului, mai întîi cu ucideri apucîndu-l pe acesta, şi alte fărădelegi şi nedreptăţi făcînd, pe care şi pînă acum mulţi le pomenesc. atunci, dar, dacă l-a apucat şi pofta şi-a dobîndit, apucînd mai înainte şi scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce şi pe avva ghelasie şi îi porunceşte lui cu îngrozire şi cu străşnicie să intre în altar. iar după ce a intrat, îi zice: anathematiseşte pe iuvenalie⁴⁷. iar el nesperiindu-se nicicît de puţin, i-a zis: eu pe alt episcop al ierusalimului nu ştiu, fără numai pe iuvenalie; înfricoşîndu-se de aici Theodosie, ca să nu se asemene şi alţii la rîvna lui cea cu dreaptă credinţă, porunceşte să-l scoată curînd din biserică. apucîndu-l de aici cei ce erau de dezbinarea lui, şi strîngînd lemne împrejur, îl îngrozeau a-l arde pe el. Dar văzîndu-l că nici aşa nu se pleacă, nici nu se teme în vreun fel, ci mai vîrtos aceia temîndu-se ca să nu fie asupra lor năpădirea norodului pen­tru că era vestit şi arătat pretutindenea fericitul - iar aceasta era mai vîrtos din purtarea de grijă a celui de sus, l-au slobozit nevătămat pe mucenic, care, cît despre sine, s-a făcut lui Hristos ardere de tot.⁴⁸

5. Povestesc despre el că în tinereţele sale vieţuia viaţa cea fără de ave­re. Deci erau întru acea vreme şi alţii mulţi în aceleaşi locuri iubind o viaţă ca aceea, între care era un bătrîn oarecare, prea-simplu şi nestrîngător, petrecînd într-o chilie pînă la moarte, măcar că a avut ucenici la bătrîneţile sale. acesta împreună cu cei ce erau cu el s-au nevoit să păzească să nu aibă două haine, nici să poarte grijă de ziua de mîine pînă la moarte. Deci cînd i s-a întîmplat lui avva ghelasie, din pronie dumnezeiască, să aşeze viaţă de obşte⁴⁹, şi îi aduceau lui sate multe, a dobîndit încă şi cele de trebuinţă

^{47 P}atriarhul Ortodox al ierusalimului, între anii 422-458 d.Hr. (n. Ed.).

^{48 Î}ntreaga pildă ne vorbeşte despre Theodosie, un călugăr monofizit, care s-a ridicat împotriva Sfîntului al iV-lea Sinod a toată lumea, de la calhidon, şi care între anii 452-453 a gonit din Ţara Sfîntă pe episcopii şi egumenii care au primit hotărîrile Sinodului. În anul 453, cu sprijinul împăratului, patriarhul şi episcopii ortodocşi s-au putut întoarce la scaunele lor şi au stins răzvrătirea monofizită (n. ed.).

^{49 C}hinovia este al doilea tip de organizare a comunităţilor de monahi (întemeiată de Sfîntul Pahomie cel Mare pe la anul 330 d.Hr.), în care monahul nu are nimic al său, ci toate sînt de obşte, inclusiv ascultările. Primul tip (întemeiat de Sfîntul antonie cel Mare) şi cel mai răspîndit în lumea ortodoxă pînă în secolul al Xii-lea a fost acela de lavră. Lavra are de obşte slujbele Bisericii, şi poate fi de două feluri: cu ascultările comune, de obşte, sau cu ascultările separat, fiecare chivernisindu-se cum poate (n. Ed.).

62

Pild. 4:23

vieţii celei de obşte, aducîndu-i dobitoace multe şi boi. că cel ce a ajutat Dumnezeiescului Pahomie dintru întîi a aşeza viaţa de obşte, şi acestuia i-a ajutat la toată tocmirea mănăstirii. Deci în acestea văzîndu-l cel mai sus numit bătrîn, şi avînd dragoste curată către dînsul, i-a zis: Mă tem, avvo ghelasie, ca nu cumva să se lege mintea ta către sate şi către altă avere a chi­noviei. iar el i-a răspuns: este legată mai vîrtos mintea ta de undreaua cu care lucrezi, decît cugetul lui ghelasie la averile acelea.

6. Spuneau despre Avva ghelasie că de multe ori a fost tulburat de gînduri ca să se ducă în lăuntrul pustiei, iar mai pe urmă, dacă a văzut că nu poate să se împotrivească, a început a ispiti gîndul său, de poate să şadă în pustie; şi sculîndu-se, umbla pe afară de chilie, nici pîine mîncînd, ci ver­deţuri, nici intrînd sub acoperămînt, şi zicînd întru sine: cei ce sînt în pustie, acestea toate nu le au. Şi petrecînd aşa trei zile, a ostenit; şi a certat gîndul care îl tulbura pe el, cu mustrare, zicînd: Dacă nu poţi face lucru­rile ce trebuie în pustie, şezi în chilia ta, cu răbdare plîngînd păcatele tale, iar nu umbla din loc în loc. că pretutindeni ochiul lui Dumnezeu vede lucrurile omeneşti.

27. Pentru avva Gherontie

A zis Avva gherontie al Petrei că: Mulţi, supărîndu-se dinspre pofte­le trupeşti, neapropiindu-se de trupuri, cu mintea au curvit. Şi trupurile păzindu-li-se fecioreşti, cu sufletul curvesc. Pentru aceasta, bine este, o, iubiţilor, să facă fiecare ceea ce este scris, şi cu toată străjuirea să păzească inima sa.

Începutul slovei d (a)

28. Pentru avva Daniil din schit

Avva Daniil din Schit, prăznuit de Biserică la 7 Iunie, face parte din generaţia a doua de bătrîni. Textul ellinesc are 8 Capete, însă aici le-am împărţit, deoarece doar primele 5 sînt ale bătrînului schitean, ultimele trei fiind ale ucenicului Avvei Arsenie, Daniil Faranitul. Avva Daniil a fost diaconul Avvei Pafnutie, preotul Schi­tului, care l-a silit pe la anul 390 să ia preoţia, dorindu-şi-l preot în locul său. Pen­tru smerenia sa a fost dăruit cu darul prorociei. Sfîntul Ioann Casian ne-a păstrat o Convorbire cu el (C4).

1. Spuneau pentru avva Daniil, că venind varvarii în Schit, au fugit pă­rinţii. Şi a zis bătrînul: Dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc? Şi a trecut prin mijlocul varvarilor, şi nu l-au văzut. atunci a zis către sine: iată, a purtat grijă de mine Dumnezeu şi nu am murit. Fă, dar, şi tu ceea ce este al omului şi fugi, ca părinţii.

2. Un frate a rugat pe avva Daniil, zicînd: Dă-mi o poruncă, şi voi păzi pe ea. Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mîna ta cu femeie în strachină şi să mănînci cu ea. Şi cu aceasta vei scăpa puţin de dracul curviei.

3. A zis avva Daniil că: era în Vavylon o fată a unuia din cei mai mari avînd drac. Şi tatăl ei avea un călugăr iubit, şi acela a zis lui: nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihaştrii aceia pe care îi ştiu. Şi de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta, pentru smerenie. ci aceasta să facem: cînd vor veni în tîrg, faceţi-vă că voiţi să cumpăraţi vase. Şi cînd vor veni să ia preţul lor, să zicem lor să facă rugăciune, şi cred că se va tămă­dui. ieşind ei în tîrg, au aflat pe un ucenic al bătrînilor, şezînd ca să vînză vasele lui. Şi l-au luat pe el împreună cu coşniţele, cum că să ia preţul lor. Şi cînd a venit călugărul în casă, a venit şi îndrăcita şi i-a dat o palmă, iar el a întors şi cealaltă faţă, după porunca Domnului. Şi muncit fiind dra­cul, a strigat zicînd: O, silă! Porunca lui iisus mă scoate. Şi îndată s-a cură­ţit fata. Şi după ce au venit bătrînii, le-au povestit lor ceea ce s-a făcut. Şi au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: Obicei are mîndria diavolului să cadă prin smerenia poruncii lui Hristos.

64

4. Zicea iarăşi Avva Daniil că pe cît creşte trupul, pe atîta scade sufletul; şi pe cît scade trupul, pe atîta creşte sufletul.

5. Călătoreau odată Avva Daniil şi Avva Ammoi. Şi zice Avva Ammoi: cînd vom şedea şi noi la chilie, părinte? Zice Avva Daniil lui: cine Îl ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie, şi iarăşi Dumnezeu este afară de chilie.

29. Pentru avva Daniil Faranitul

1. Povestit-a Avva Daniil, că fiind în Schit Avva Arsenie, era acolo un călugăr care fura vasele bătrînilor, şi l-a luat pe el Avva Arsenie la chilia sa, vrînd şi pe el să-l folosească, şi pe bătrîni să-i odihnească. Şi îi zicea lui: Orice vei voi, eu îţi voi da, numai nu fura. Şi i-a dat lui aur, şi bani, şi ha­ine, şi toată trebuinţa lui. iar el ducîndu-se, iarăşi fura. Deci bătrînii, văzînd că nu a încetat, l-au gonit zicînd: De se va afla vreun frate care să aibă vreo neputinţă de neajungere, trebuie a-l suferi. iar de fură şi după sfătuire nu încetează, goniţi-l pe el. că şi pe sufletul lui îl vatămă, şi pe toţi care sînt în locul acela îi tulbură.

2. Povestit-a Avva Daniil Faranitul, că a zis părintele nostru Avva Arsenie despre un schitiot, că era mare cu faptele, dar prost la credinţă, şi greşea pentru prostime, şi zicea că nu este cu adevărat trupul lui Hristos pîinea care o luăm, ci închipuire⁵⁰. Şi au auzit doi bătrîni că zisese acest cuvînt, şi ştiindu-l că este mare la viaţă, au socotit că din nerăutate şi prostime zice. Şi au venit la el şi îi zic lui: Avvo, cuvînt de necrezut am auzit pentru oa­recare, că zice că pîinea cu care ne împărtăşim nu este cu adevărat trupul lui Hristos, ci este închipuire. Zis-a bătrînul: eu sînt cel ce a zis aceasta. Iar ei îl rugau, zicînd: nu ţine aşa, avvo, ci precum a învăţat Biserica cea Sobornicească. căci noi credem că pîinea aceasta este trupul lui Hristos cu adevărat, şi paharul este însuşi Sîngele lui Hristos cu adevărat, şi nu cu închipuire. ci precum întru început, ţărînă luînd din pămînt, a zidit pe om după chipul Său, şi nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dum­nezeu, deşi este neînţeles chipul, aşa şi pîinea pentru care a zis că „trupul Meu este”, aşa credem, că este cu adevărat trupul lui Hristos. Iară bătrînul

^{50 V}ezi pentru aceasta în Dogmatica Sfîntului ioann Damaschin, Cu vîntul 13, Despre Sfinte le şi Prea-curatele Taine ale Domnului.

65

a zis: De nu mă voi încredinţa din lucru, nu am vestire desăvîrşită. iar ei au zis către el: Să ne rugăm lui Dumnezeu săptămîna aceasta pentru taina aceasta, şi credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă. iar bătrînul cu bu­curie a primit cuvîntul, şi se ruga lui Dumnezeu şi el, zicînd: Doamne, tu ştii că nu din răutate sînt necredincios, ci ca să nu mă înşel întru neştiinţă. Descoperă-mi mie, Doamne iisuse Hristoase! Mergînd încă şi bătrînii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu şi ei, zicînd: Doamne iisuse Hristoase, descoperă bătrînului taina aceasta, ca să creadă şi să nu-şi piardă osteneala sa! Şi Dumnezeu a ascultat amîndouă părţile. Şi împlinindu-se săptămîna, au venit ei Duminică la biserică şi au stat împreună numai ei cîteştrei pe o rogojină, iar în mijloc era bătrînul. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegă­tori. Şi cînd s-a pus pîinea pe Sfînta Masă, se arăta numai la cîteştrei ca un Prunc; şi cînd întindea mîna preotul să frîngă pîinea, iată Îngerul Domnu­lui s-a pogorît din cer, avînd cuţit, şi a jertfit pe Prunc, şi a turnat Sîngele Lui în pahar. iar cînd a frînt preotul pîinea în bucăţele mici, şi Îngerul tăia din Prunc bucăţele mici. Şi cînd s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrînului carne cu sînge. Şi văzînd, s-a înfricoşat şi a strigat, zicînd: cred, Doamne, că pîinea este trupul tău, şi paharul este Sîngele tău! Şi îndată s-a făcut carnea cea din mîna lui pîine, cu taină. Şi s-a împărtăşit, mulţu­mind lui Dumnezeu. Şi îi zic lui bătrînii: Dumnezeu ştie firea omenească, că nu poate să mănînce carne crudă, şi pentru aceasta a prefăcut trupul Său în pîine, şi Sîngele Său în vin, la cei ce primesc cu credinţă. Şi au mul­ţumit ei lui Dumnezeu pentru bătrînul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi s-au dus cîteştrei cu bucurie la chiliile lor.

3. Încă şi alt frate, cu aceleaşi gînduri luptîndu-se, şi întocmai despre Sfintele taine ca şi cel mai sus zis bătrîn, îndoindu-se şi necrezînd, de cei­lalţi fraţi s-a luat la slujbă, şi povestea că a văzut unele ca acestea, fiindcă fraţii cei ce îl luaseră se rugau cu deadinsul ca să i se arate lui de la Dum­nezeu adevărul lucrurilor, să lepede gîndurile necredinţei. Deci după ce s-a sfîrşit slujba a povestit lor fratele, zicînd: După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfîn ta Evanghelie, am văzut acoperămîntul bisericii deschis şi cerul văzîndu-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părţile. apoi după ce s-au adus Darurile şi s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizîndu-se şi peste Dumnezeieştile Daruri pogorîndu-se foc, şi după foc mulţime de Îngeri, şi în mijlocul lor un Prunc, şi alte două feţe a căror frumuseţe nu este cu putinţă a spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Şi Îngerii aceia stăteau împrejurul mesei, iar Pruncul şedea

66

^{Fac. 14:18}

^{Ps. 109:4}

pe masă. Şi după ce s-au apropiat preoţii să frîngă pîinile punerii înainte, am văzut cele două minunate feţe că s-au apropiat şi au ţinut mîinile şi pi­cioarele Pruncului, şi cu cuţitul pe care îl ţineau au junghiat pe Prunc, şi Sîngele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucăţele trupul Lui şi L-au pus pe pîini. Şi îndată s-au făcut pîinile trup. Şi cînd s-au apropiat fraţii să se împărtăşească, mi s-a dat mie trup curat, şi neputînd să mă împăr­tăşesc cu el, plîngeam. Şi am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: Omu­le, pentru ce nu te împărtăşeşti? nu este aceasta ceea ce ai cerut? Şi eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănînc trup. Şi iarăşi glasul a zis: cunoaşte, dar, că de putea omul să se împărtăşească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum şi tu ai aflat; dar nu poate să mănînce trup, şi pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rînduit pîini ale punerii înainte. Deci de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu! iar eu am zis: cred, Doamne! Şi aceasta zicînd eu, s-a făcut îndată trupul pe care îl aveam în mîna mea pîine. Şi mul­ţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit. iar după ce s-a sfîrşit sfînta sluj­bă cea de taină, am văzut de asemenea acoperămîntul bisericii deschis şi pe Dumnezeieştile şi cereştile Puteri iarăşi la ceruri înălţîndu-se. Acestea auzindu-le fraţii de la fratele cel ce le povestea, şi umilindu-se pentru atîta dar al lui Hristos, s-au dus mulţumind Lui şi slăvind pe el.⁵¹

4. Acelaşi Avva Daniil a povestit despre alt bătrîn mare ce şedea în părţile cele de jos ale egyptului că zicea întru prostime că Melhisedec este Fiul lui Dumnezeu, şi s-a vestit Fericitului Kyrill, arhiepiscopul Alexandriei, pentru dînsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrînul, şi ori­ce cere de la Dumnezeu se descoperă lui, şi că întru prostime a zis cuvîntul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicînd: Avvo, rogu-te, de vre­me ce gîndul îmi zice că Melhisedec este Fiul lui Dumnezeu, şi alt gînd îmi zice că nu, ci om este, şi arhiereu al lui Dumnezeu, deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul. iar bătrînul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: Dă-mi trei zile, şi eu voi vesti ce este. Deci mergînd, se ruga lui Dumne­zeu pentru cuvîntul acesta, şi venind după trei zile, a zis Fericitului Kyrill că om este Melhisedec. Şi a zis lui arhiepiscopul: cum ştii, avvo? iar el a zis: Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi Patriarhii, aşa cîte unul trecînd înaintea mea, de la Adam pînă la Melhisedec. Şi Îngerul mi-a zis că acesta este Melhisedec, şi să cred că aşa este. Deci ducîndu-se, singur propovăduia că om este Melhisedec. Şi foarte s-a bucurat Fericitul Kyrill.

^{51 A}cest Cap. nu este în textul ellinesc tipărit (n. Ed.).

67

30. Pentru avva Daniil, egumenul schitului

Avva Daniil, egumenul Schitului, a trăit între 480-560şi s-a bucurat de o uriaşă faimă între contemporanii vremii sale. De la el au rămas mai multe povestiri fo­lositoare de suflet aşternute în scris de unul din ucenicii săi şi traduse în coptă, syriacă şi ethiopiană la scurtă vreme după ce au fost scrise. Synaxarul Alexandrin îl pomeneşte în ziua de 3 Mai.

1. S-a suit odată avva Daniil cel de la Schit cu ucenicul său în Thivaida de sus, la pomenirea lui avva apollo, şi au ieşit părinţii spre întîmpinarea lui ca la şapte stadii⁵². că erau ca la cinci mii. Şi era cu putinţă a-i vedea pe nisip întinşi pe pîntece, ca în rînduială de Îngeri care cu frică primesc pe Hristos; că unii hainele lor le aşterneau pe cale înaintea lui, iar alţii pămîntul îl udau cu lacrimile.

Şi ieşind arhimandritul, s-a închinat de şapte ori înaintea feţei bătrînului. Şi sărutîndu-se între dînşii, au şezut, şi i s-au rugat să audă cuvînt de la dînsul. că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce au şezut afară din chinovie, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zice avva Daniil ucenicului său: De voiţi să vă mîntuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea. că de aceste do­uă fapte bune toată viaţa călugărilor atîrnă. Şi ucenicul lui a dat unuia din fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o egypteneşte. Şi după ce s-a citit părinţilor, au plîns toţi, şi petreceau pe bătrînul plîngînd. căci nimeni nu îndrăznea să-i zică: Fă dragoste.

Şi venind la Ermupoli, zice ucenicului său: Du-te, bate în poarta mă­năstirii aceleia şi spune că aici sînt! că era acolo mănăstire de femei, care se zicea a lui avva ieremia, în care locuiau ca la trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi îi zice lui portăriţa cu glas subţire: Mîntuieşte-te! Bine ai venit! ce porunceşti? el a zis ei: cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voiesc să-i vorbesc. iar ea a zis: nu se întîlneşte cu nimeni nici­odată. ci spune-mi ce porunceşti, şi îi voi spune. iar el a zis: Spune-i că un călugăr vrea să-i vorbească. iar ea mergînd i-a spus. iar igumena venind, i-a zis: ce porunceşti? Şi a zis fratele: ca să faceţi dragoste să dorm aici cu un bătrîn, căci este seară, şi nu cumva să ne mănînce fiarele. Îi zice lui maica: De folos vă este vouă să fiţi mîncaţi de fiarele cele din afară, iar nu de cele

⁵² 1 stadie = 600 de picioare, adică 185 de metri în lumea mediteraneană (600 x 0,308m); în egypt o stadie avea 209 metri (piciorul egyptean avea 0,349m). Distanţa pe care au ieşit părinţii înaintea avvei Daniil era de aproape un kilometru şi jumătate (n. Ed.).

68

^{Fa. Ap. 5:15}

din lăuntru. că aici bărbat niciodată nu intră. i-a zis fratele: Avva Daniil este, cel al Schitului. iar ea auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergînd, ase­menea şi tot soborul, şi îmbroboditurile lor le-au aşternut de la poartă pînă jos unde era bătrînul, tăvălindu-se la picioarele lui şi sărutînd urmele picioarelor lui.

Şi intrînd ei în lăuntru în mănăstire, a adus stareţa lighean şi l-a umplut cu apă căldişoară şi cu buruieni, şi a pus pe surori două cete, şi a spălat ea picioarele bătrînului şi ale ucenicului lui, şi luînd un pahar, lua din lighean şi turna pe Capetele surorilor, şi apoi a turnat în sînul ei şi pe Cap. Şi putea să le vadă cineva pe toate ca pe nişte pietre neclătite, fără de grai, căci cu semn se făcea tot răspunsul lor. Zice, dar, bătrînul stareţei: Pe noi ne au la evlavie, sau aşa sînt totdeauna surorile? iar ea a zis: totdeauna aşa sînt roa­bele tale, stăpîne; ci roagă-te pentru dînsele!

iar una dintr-însele zăcea în mijlocul curţii dormind, ruptă şi zdrenţuroasă. Şi zice bătrînul: cine este aceasta care doarme? Şi a zis una din su­rori: este beţivă, şi ce să-i facem nu ştim. că a o scoate din mănăstire ne temem de osîndă, şi de o vom lăsa, sminteşte surorile. Zice bătrînul uce­nicului său: ia ligheanul şi-l aruncă peste ea. iar el făcînd aşa, s-a sculat ca dintr-o beţie. Deci zice stareţa: Stăpîne, totdeauna aşa este.

Şi luînd pe bătrîn, au intrat în trapeză şi au făcut cină surorilor, zicînd: Blagosloveşte pe roabele tale, ca înaintea ta să guste! iar el le-a blagoslovit, şi numai ea şi cea de-a doua după dînsa au şezut cu ei. Şi bătrînului i-au pus un vas care avea verdeţuri muiate şi crude, şi curmale, şi apă, iar uce­nicului linte caldă, şi puţină pîine, şi vin amestecat. iar surorile au pus bu­cate multe: peşte şi vin din destul, şi au mîncat foarte bine, şi nimeni n-a grăit. iar după ce s-au sculat ei, zice bătrînul egumenei: ce este ce ai făcut, că noi trebuia să mîncăm bine, şi voi aţi mîncat cele bune? Îi zice lui aceea: tu călugăr eşti, şi hrană de călugăr ţi-am pus, şi ucenicul tău ucenic de că­lugăr este, şi hrană de ucenic i-am pus; iar noi începătoare sîntem, şi hrană de începătoare am mîncat. Îi zice ei bătrînul: Pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit.

Şi mergînd ei să se odihnească, zice bătrînul ucenicului său: Du-te de vezi unde doarme beţiva aceea care zăcea în mijlocul curţii. Şi se du­ce de vede, şi vine de-i spune lui că la sfîrşitul ieşitorilor. A răspuns bătrînul: Priveghează cu mine în noaptea aceasta. Şi după ce au adormit toa­te surorile, ia bătrînul pe ucenicul său şi se pogoară pe din dos, şi o văd pe beţivă că s-a sculat şi şi-a întins mîinile sale la cer, şi lacrimile ei ca pîrîul, şi

69

metaniile le făcea pînă la pămînt, şi cînd simţea că vine vreo soră la ieşitori, se arunca pe sine jos horăind. aşa petrecea toate zilele vieţii sale.

Deci îi zice bătrînul ucenicului său: cheamă-mi pe egumenă înceti­şor. Şi mergînd, a chemat pe ea şi pe a doua după dînsa, şi toată noaptea priveau cele ce făcea. iar egumena plîngea zicînd: O, cîte rele i-am făcut ei! Şi după ce a lovit în toacă, zvon s-a făcut pentru dînsa între surori. Şi a cunoscut ea, şi se duce binişor unde dormea bătrînul, şi îi fură toiagul şi pieptarul, şi deschide uşa mănăstirii, şi scrie un răvaş, şi îl pune pe încuietoarea uşii, zicînd: „rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit!” Şi s-a fă­cut nevăzută.

Şi după ce s-a făcut ziuă, au căutat-o şi nu au găsit-o; şi se duc la poartă, şi găsesc uşa deschisă, şi răvaşul pe dînsa, şi se face plîngere mare în mănă­stire, şi zice bătrînul: eu pentru dînsa am venit aici. că acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu. Şi toate se mărturiseau bătrînului, spunînd ce i-au fă­cut ei. Şi făcînd bătrînul rugăciune surorilor, s-au dus amîndoi la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, celui ce ştie singur cîţi robi ascunşi are.

2. A povestit avva Daniil, preotul Schitului, zicînd: cînd eram mai tînăr am venit la Thivaida şi m-am pogorît la o cetate să-mi vînd lucrul mîinilor mele. Şi era acolo un om cu numele evloghie, cu meşteşugul săpător de piatră, care din tînără vîrstă această lucrare avea: Din lucrul mîinilor sale, în fiecare zi ce dobîndea, cheltuia, şi pînă seara petrecea postind, iar seara ieşea în cetate, şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa sa, şi picioare­le lor le spăla cu mîinile sale, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi du­pă putere îi hrănea, iar din bucatele ce prisoseau, cu unele îşi mîngîia ne­voia firii, iar altele le arunca la cîinii satului. căci pînă şi la aceştia îşi ară­ta omul milostivirea. Deci acesta şi pe mine de multe ori primindu-mă în gazdă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimînta milostivirea şi iubirea de oameni a lui, şi blîndeţea şi smerenia sufletului.

Şi întorcîndu-mă la Schit şi aşezîndu-mă în chilie, în trei săptămîni m-am dat pe sine-mi la postire, rugîndu-mă lui Dumnezeu să-i dea lui mai mult de cheltuială ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci din postire lipsindu-mi puterea, zăceam aproape mort, şi ca şi cum adormind, văd pe unul cucernic la chip stînd înaintea mea. care mi-a şi zis: Danii­le, ce ai? Şi am zis lui: cuvînt am dat lui Hristos să nu gust pîine, pînă ce mă va auzi pe mine pentru evloghie pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie,

70

să facă bine mai multora. iar el a zis: nu. că se va vătăma. iar acum bine se află. iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mîntui întru mai multe, şi eu îi voi da lui. iar eu iarăşi: Mai mult, Doamne, dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele tău cel sfînt. răspuns-a acela: Am zis ţie că acum bine se află. iar eu către el: Din mîinile mele cere sufletul lui!

Deci mi s-a părut îndată că m-am aflat la Sfînta Înviere⁵³. Şi văd un co­pil şezînd pe sfînta piatră, iar pe evloghie de-a dreapta lui stînd; şi căutînd către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţă: Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru evloghie? iar ei au răspuns: Aşa, cu adevărat, Stăpîne! Şi iarăşi: Spuneţi-i lui că am să cer chezăşia. iar eu am zis: Aşa, Stăpîne, de la mine cere-o pe aceasta; numai dă-i lui! Şi văd că îi toarnă în sînul lui bani mulţi. Şi pe cît aceia turnau, pe atît sînul lui evloghie primea. Deci deşteptîndu-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am pro­slăvit pe Dumnezeu. iar evloghie, ieşind la lucrul său şi lovind în piatră, aude un sunet deşert. Şi săpînd, găseşte o peşteră plină de bani; şi spăimîntîndu-se, socotea întru sine: ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, aude dregătorul, şi vine de îi ia pe ei, şi eu mă primejduiesc. ci mai vîrtos mă voi duce la o ţară afară, unde nimeni nu mă cunoaşte. Şi tocmind do­bitoace ca să pară ca şi pietre, a cărat banii la rîu, şi punîndu-i în corabie, s-a dus la Byzanţ.

Şi împărăţea iustin bătrînul⁵⁴. Şi îi dă bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui, şi întru puţină vreme s-a făcut eparh al pretorilor⁵⁵şi a cumpărat casă mare, care şi pînă acum se zice „a egypteanului”.

Şi trecînd doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, văd în vis că m-am aflat la Sfînta Înviere, şi pe copil iarăşi L-am văzut şezînd pe sfînta piatră. Şi aducîndu-mi aminte de evloghie, am zis întru sine: Oare un­de este evloghie? Şi după puţin îl văd pe acesta tîrît fiind de un arap afară de la faţa copilului. Şi deşteptîndu-mă, am cunoscut ce însemnează vede­nia, şi am zis în sine-mi: Vai mie, păcătosului, că am pierdut sufletul meu! Şi sculîndu-mă, m-am dus la oraş ca şi pentru a vinde lucrul mîinilor me­le; şi aşteptînd să aflu pe evloghie, s-a făcut seară adîncă, şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazdă. Deci mă scol şi întreb pe o bătrînă, şi zic ei:

^{53 B}iserica Învierii din ierusalim (n. Ed.).

^{54 Î}mpărat între anii 518-527 d.Hr. (n. Ed.).

^{55 P}refect al pretoriilorprefect pretorian: După reformele imperiului începute de împă­ratul Diocleţian şi continuate de Sfîntul constantin cel Mare, această funcţie a fost îndepli­nită de şeful administraţiei civile şi al justiţiei dintr-o prefectură (n. Ed.).

71

Babo, dă-mi trei pesmeţi să mănînc, că nu am mîncat astăzi. iar ea ducîndu-se, mi-a adus puţină fiertură şi mi-a pus înainte. Şi şezînd aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: Domnule avvo, nu ştii că eşti tînăr şi nu trebuia să vii în oraş? au nu ştii că schima cea călugărească cere linişte? Şi altele oarecare. Şi am zis ei: ce porunceşti, dar, să fac, căci lucrul mîinilor mele am venit să-l vînd? iar ea mi-a zis: Măcar de îţi şi vinzi lucrul mîinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş. că de voieşti să fii călugăr, du-te la Schit! Şi am zis ei: nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? Şi mi-a zis: O, ce ai grăit, domnu­le avvo? am avut aici pe un pietrar oarecare, şi multe bunătăţi făcea celor străini. Şi văzînd Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud, patrician astăzi.

iară eu acestea auzind, am zis întru sine-mi: eu am făcut uciderea aceas­ta. Şi îndată intrînd într-o corabie, m-am dus în Byzanţ, şi întrebînd şi gă­sind casa lui evloghie, şedeam lîngă poartă, vrînd să-l văd pe el cînd va ie­şi. Şi deci trecînd puţin, îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi, şi am zis către el: Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oareşice deosebi! iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte dădeau în mine; şi aler­gam mai-nainte şi iarăşi strigam, şi cei de pe urmă iarăşi dădeau în mine. Şi aceasta în patru săptămîni făcînd, nu am putut să vorbesc cu el. iar mai pe urmă strigînd eu iarăşi, aleargă unul din slujitorii lui cu un băţ, şi atîta m-a bătut cu dînsul, încît m-a lăsat mai mult mort. apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: Să mergem la Schit, şi de va voi Dumnezeu, va mîntui şi pe evloghie.

Şi m-am pogorît la mare, şi aflînd o corabie alexandrinească pornind îndată, m-am suit într-însa, şi de scîrbă şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfînta Înviere, şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezînd şi căutînd la mine cu îngrozire şi zicînd: nu vei merge, ci vei plini cheză­şia. iară eu, de frică, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stăteau înaintea Lui, şi luîndu-mă, m-au legat cu mîinile înapoi şi m-au spînzurat cu Capul în jos, zicîndu-mi: Să nu te pui chezaş peste pu­terea ta, şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu. iară eu, de mîhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic.

Deci aşa fiind eu spînzurat, s-a făcut glas, zicînd: iese augusta (adică Împărăteasa); şi văzînd-o pe ea, am luat îndrăzneală şi am strigat: Miluieşte-mă, Stăpîna lumii! iar ea, întorcîndu-se către mine, zice: ce voieşti? am zis: Pentru chezăşia lui evloghie sînt spînzurat. Şi a zis mie: eu mă voi

72

Ps. 103:24

ruga pentru tine. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului, şi mi-a zis copilul: Să nu mai faci lucrul acesta. iar eu, de frică fiind cuprins, am zis: nu, Stăpîne, iartă-mă! Şi a poruncit şi m-au slobozit. Şi îmi zice: Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe evloghie la rînduiala lui cea dintîi. Deci deşteptîndu-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de această chezăşie. Şi înnotînd cu corabia, am venit la Schit, mul­ţumind lui Dumnezeu.

iar după trei zile aud că a murit iustin împăratul şi s-a făcut împărat iustinian. apoi după puţin mă înştiinţez că s-au sculat asupra împăratului pa­tru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi evloghie. Şi cei trei prinzîndu-se, li s-au tăiat Capetele. iar evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca oriunde se va afla, să fie omorît şi el. Deci întrebînd pentru dînsul cu osîrdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul său şi iarăşi s-a apu­cat de pietrărie, nearătînd către cei de loc că el este cel ce se făcuse patrician în constantinopol, ci alt egyptean a fost acela. iar el încredinţa că întru atîţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorît iarăşi la acel oraş ca să mă înştiinţez cele pentru dînsul mai cu deadinsul. Şi făcîndu-se seară, iată, evloghie a venit chemînd pe străini la găzduire. Şi văzîndu-l, am suspinat, şi lăcrimînd, am zis către Dumnezeu: cît s-au mărit lucrurile tale, Doam­ne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! cu adevărat, tu, Doamne, faci să­raci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi, şi judecăţile tale sînt neurmate!

Şi luîndu-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-a dus la casa sa, şi spălîndu-ne picioarele, ne-a pus masa. Şi după ce am mîncat noi, luîndu-l deosebi, îi zic lui: cum te afli, avvo evloghie? iar el a zis: roagă-te pen­tru mine, domnule avvo, că sînt sărac, neavînd în mîini nimic. iar eu către el: O, de nu ai fi avut nici acestea care le ai! iar el a zis: Pentru ce, domnu­le avvo? au te-am smintit cu ceva cîndva? atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plîngînd de-ajuns, a zis: roagă-te, domnule avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă, şi de acum mă îndreptez. iar eu am zis: cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cît vei fi în lumea aceasta, afară de plata acestei osteneli a ta. Şi urîndu-i cele bune, m-am întors, şi a rămas evloghie aşa, săpînd la pietre şi primind pe străini pînă la sfîrşitul vieţii sale; şi de o sută de ani făcîndu-se, nu s-a lăsat de această lucrare; ci îi dădea Dumnezeu lui putere, pînă cînd a plinit călătoria vieţii acesteia.

3. Ne-a povestit nouă avva Palladie că intrînd odată în alexandria îm­preună cu avva Daniil pentru o trebuinţă oarecare, au întîlnit pe un [frate]

73

gal. 1:10

Mat. 7:1

tînăr ieşind din baie⁵⁶, că se scăldase. Şi văzîndu-l pe el bătrînul, a sus­pinat şi îmi zice mie: Vezi pe acest frate? are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. ci să mergem după el ca să vedem unde petrece.

Şi mergînd pe urma lui, am intrat după el.

Şi luîndu-l bătrînul deosebi, zice: Frate, tînăr fiind şi sănătos, nu ţi se cuvine să te scalzi. căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi sminteşti, nu numai pe mireni, ci şi pe călugări. răspuns-a acela bătrînului: De aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă a lui Hristos. ci scris este: nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi. atunci bătrînul i-a pus lui metanie, zicînd: iartă-mă, pentru Domnul, căci ca un om am greşit. Şi am ieşit de la dînsul. Şi zic bătrînului: nu cumva este neputincios fratele, şi nu se va osîndi?

iar bătrînul, suspinînd şi lăcrimînd, a zis: Să te încredinţeze pe tine adevărul, frate; mai mult de cincizeci de draci am văzut înconjurîndu-l pe el şi turnînd peste el noroi, şi o arăpoaică şezînd pe umerii lui şi sărutîndu-l pe el; şi altă arăpoaică înaintea lui jucînd, şi neruşinare învăţîndu-l, şi pe draci împrejurul lui mergînd şi bucurîndu-se de el; iar pe Sfîntul Înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia. Şi mărturisesc ceea ce se zice şi înseşi hai­nele lui, care sînt de Capră şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrînit întru nevoinţe, intrînd pentru trebi neapărate, se sîrguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească.

apoi şi alta: De nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iu­bitor de curvie, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie, şi pe alţii aseme­nea goi nu i-ar fi privit, cînd Sfinţii Părinţii noştri antonie şi Pahomie, amun şi Serapion⁵⁷şi ceilalţi purtători de Dumnezeu Părinţi au legiuit ca nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. că şi înşişi pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrînd să treacă rîuri, şi nefiind luntre, nu sufereau să se dezgolească, pentru că se cucereau de Sfîntul Înger, care urma după dînşii, şi de soarele care lumina, deşi nu îi

^{56 Î}n antichitate băile publice erau locuri de socializare; unele dintre ele aveau şi biblio­tecă. Întrucît nespălarea trupului era una din nevoinţele general acceptate de către călugări, prezenţa unui călugăr în baia publică era considerată o mare sminteală (n. Ed.).

^{57 Î}ntemeietorii monahismului egyptean. Sfîntul antonie a întemeiat viaţa monahală şi primele lavre; Sfîntul Pahomie a întemeiat viaţa de obşte (chinovia); Sfîntul amun nitriotul a întemeiat obştea din Muntele nitriei şi cea de la chilii, cu viaţă de sine, retrasă; cuviosul Serapion a fost întemeietorul cîtorva mănăstiri mari din regiunea arsenois, în care autorul Istoriei Monahilor din Egypt (o scriere de pe la anii 394-395, cînd acest cuvios încă trăia) spu­ne că vieţuiau ca la 10.000 de monahi (n. Ed.).

74

vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul-de-oameni şi atotputernicul Dumnezeu gata primea cererea lor cea dreaptă şi plină de evlavie, şi preaslăvit o împlinea, şi cu lucrul o săvîrşea. acestea spunîndu-mi bătrînul, s-a astîmpărat.

iar după ce ne-am întors noi la Schit, nu au trecut multe zile, şi venind fraţii de la alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (că avea şi hirotonie), care şedea la biserica Sfîntului isidor, cel ce cu puţin mai-nainte venise de la constantinopol (şi era acesta cel pentru care zisese bătrînul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie⁵⁸, şi prinzîndu-se de slugi­le lui şi de vecini, i s-au tăiat cele două boaşe ale lui împreună cu mădula­rul trupului, şi după tăiere mai trăind trei zile, a murit, făcîndu-se ocară şi ruşine tuturor călugărilor. iar eu auzind, sculîndu-mă, m-am dus la avva Daniil şi i-am povestit lui cele ce s-au întîmplat. Şi auzind bătrînul a lăcri­mat şi a zis: Pedeapsa celui mîndru este căderea. Şi însemnează bătrînul cu aceasta că, de nu bolea acela cu mîndria şi ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pă­timit una ca aceasta; prin care şi ceilalţi mîndri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia să fugă de o prăpastie ca aceasta.

4. Povestit-au ucenicii lui avva evloghie, că: trimiţîndu-ne bătrînul la alexandria ca să vindem lucrul mîinilor, ne dădea porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. iar de veţi face mai mult de trei zile, nevinovat sînt de păcatul vostru, zicea el. iar noi l-am întrebat pe el: cum nu se vatămă călugării, prin cetăţi şi prin sate cu mirenii petrecînd ziua şi noaptea? iar el a zis: credeţi-mă, fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci şi opt de ani neieşind din Schit, şi după aceea m-am dus la alexandria, către papa evsevie⁵⁹, împreună cu avva Daniil, pentru o trebuinţă. Şi intrînd în cetate, am văzut mulţi călugări, şi vedeam că pe unii din ei corbi îi loveau peste obraz, iar pe alţii femei goale îi îmbrăţişau şi la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copiii jucau, şi cu balegă de om îi mînjeau, iar pe unii îi vedeam că ţineau cuţite, şi trupuri de oameni tăiau, şi dădeau călugărilor să mănînce. Şi am înţeles că fiecare din călugări, în ce patimă era căzut, acest fel de draci avea care urmau după dînsul şi îi vorbeau în minte. Pentru aceasta, dar, fraţilor, nu voiesc să zăboviţi voi niciodată în cetate, ca nu de acest fel de gînduri, iar mai vîrtos de draci, să vă supăraţi.

^{58 D}eşi se poate ca acest nume să fi existat în epocă, e mai de crezut că în manuscrisul ori­ginal cuvîntul era Silentia rius; aceasta era funcţia unor curteni din imperiul roman creştin, responsabili cu ordinea şi tăcerea în interiorul palatului imperial (n. Ed.).

^{59 N}ume inexistent în lista patriarhilor de alexandria. e foarte posibil să fie o eroare de copiere sau chiar să fie unul din patriarhii dintre anii 535-551; între aceşti ani menţiunile is­torice nu sînt foarte exacte (n. Ed.).

75

5. Zicea avva Daniil pentru avva Dula că întîi a şezut în viaţa de obşte patruzeci de ani, apoi la Schit s-a liniştit, şi între părinţii cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea că în multe feluri cercînd, a aflat că cei ce pe­trec în viaţa de obşte mai mult şi mai degrab decît cei ce se liniştesc spo­resc în lucrarea faptelor celor bune, de vor avea şi vor întrebuinţa supune­rea din inimă curată. că un frate era într-o viaţă de obşte cu chipul prost şi defăimat mai mult decît toţi cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare şi cinstit. acesta ocărîndu-se şi defăimîndu-se de toţi, iar de multe ori şi bătîndu-se cu nedreptate, răbda vitejeşte nezicînd nimănui nimic. iar altul din fraţii cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat toate sfinte­le vase din biserică, tăinuindu-se de toţi.

apoi cercetare făcîndu-se pentru cele furate, toţi au lipit vina de frate­le acela care se defăima pe sine, şi pe acesta l-au osîndit din bănuială că a furat cele sfinte. iar de vreme ce acela zicea că nu are ştiinţă cîtuşi de puţin de lucrul acela, cu îndemnarea igumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dînsul, şi punîndu-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare. care, după ce şi cu vine de bou l-a bătut de ajuns, şi alte pedepse i-a dat, fi­indcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci deopotrivă punea înainte neştiinţa faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului ca să-l pedepsească mai mult. iar acela feluri de munci arătînd asupra lui, şi cu foc trupul arzîndu-i, şi cu nemîncare de multe zile, şi cu închisoare întunecoasă şi îne­căcioasă pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtişagul de cele sfinte, cu voia igumenului şi a fraţilor l-a osîndit la moarte, după cum orînduieşte pravila, că pedeapsa furtişagului de cele sfinte este moar­tea. Şi deci se ducea să i se taie Capul.

iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzînd şi pătimind cu sufletul, ve­nind la avva, zice: M-am înştiinţat că s-au aflat vasele cele sfinte; pentru aceasta grăbeşte să nu se taie Capul fratelui. iar el vesteşte dregătorului, şi slobozindu-se fratele, a venit în viaţa cea de obşte. Şi mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dîndu-şi sufletul în vremea cînd se ruga şi căzuse în genunchi. Deci venind toţi cei din mănăstire şi aflînd trupul lui aşa stînd spre pocăinţă (adică în genunchi), l-au luat pe el şi l-au dus în biserică, pînă cînd să se aşeze acolo.

Şi lovindu-se în toacă, s-a adunat toată lavra, şi toţi alergau la trupul acela, fiecare voind să ia pentru blagoslovenie vreo parte din haine sau din păr. iar avva, temîndu-se ca nu cumva să se rupă şi trupul, băgîndu-l în altar l-au încuiat cu lacăt, aşteptînd să vie şi avva al lavrei. iar după puţin venind şi acela, şi aprinzînd toţi făclii şi punînd tămîie, căutau trupul să-l scoată

76

din altar şi sileau pe proiestosul mănăstirii să deschidă degrabă. iar acela deschizînd şi intrînd în lăuntru cu alţi mulţi, hainele şi încălţămintele răpo­satului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toţi să slăvească pe Dumnezeu şi să strige unii către alţii cu lacrimi şi să zică: Vedeţi, fraţi­lor, ce fel de daruri ne pricinuieşte nouă îndelungă-răbdarea şi smerenia! Să ne nevoim, dar, şi noi să suferim ispită şi defăimare pentru Domnul, şi vom fi slăviţi şi cinstiţi, şi împreună cu el în veci vom împărăţi.

31. Pentru avva Dula

Avva Dula, prăznuit de Biserică la 15 Iunie, a fost ucenicul Avvei Visarion. Mărtu­riile Patericului sînt singurele informaţii despre el. Cel despre care pomeneşte Avva Daniil, egumenul Schitului 5, este un altul decît ucenicul Avvei Visarion.

1. A zis avva Dula: De ne sileşte pe noi vrăjmaşul să lăsăm liniştea, să nu-l ascultăm pe el. că nu este nimic asemenea ca ea şi ca postirea, spre aju­tor asupra lui. Pentru că ascuţită vedere dau ele ochilor celor din lăuntru.

2. Zis-a iarăşi: taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale, şi va tulbura chipul liniştirii.

32. Pentru avva Dioscor

Avva Dioscor ar putea fi unul şi acelaşi cu celpomenit de Lavsaicon (10,12, 46) a fifost ucenicul Avvei Pamvo şi care era preot în Muntele Nitriei pe la 390, iar mai apoi a fost ierarh de Ermopolis Parva (394-403)⁶⁰, cu care ar trebui identificată ce­tatea NaxiaTig, Patericul fiind singura sursă istorică ce menţionează acest nume.

1. Povesteau părinţii pentru avva Dioscor, episcopul nahiastiei, că pîinea lui era de orz şi de linte, şi în tot anul punea început de o viaţă, zicînd: În anul acesta să nu mă întîlnesc cu cineva, sau să nu vorbesc, sau să nu mănînc fiertură, sau să nu mănînc poame, sau verdeţuri; şi la toată lucrarea aşa făcea. Şi după ce săvîrşea una, lua alta, şi aceasta făcea în toţi anii.

2. Un frate a întrebat pe avva Pimen: Mă tulbură gîndurile şi nu mă la­să să mă grijesc de păcatele mele, şi mă fac să iau aminte la neajunsurile fratelui.

⁶⁰ K. Worp, Checklist, p. 300 (n. Ed.).

77

2 cor. 5:2-3

Mat. 22:13

Şi îi spune lui bătrînul despre avva Dioscor că era în chilie, plîngîndu-şi păcatele sale, iar ucenicul lui şedea în altă chilie. Deci cînd mergea la bătrînul, îl găsea pe el plîngînd, şi zicea lui: Părinte, ce plîngi? iar bătrînul zicea: Păcatele mele îmi plîng. Deci îi zice lui ucenicul: nu ai păcate, pă­rinte! Şi a răspuns bătrînul: cu adevărat, fiule, de mă voi lăsa să văd păca­tele mele, nu sînt de ajuns alţi trei sau patru să le plîngă pe ele.

3. A zis avva Dioscor: De ne vom îmbrăca cu îmbrăcămintea cea cerească, nu ne vom afla goi. iar de nu ne vom afla purtînd îmbrăcămintea aceea, ce vom face, fraţilor? că avem să auzim şi noi glasul acela care zice: aruncă-l pe el întru întunericul cel mai din afară; acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor. Multă ruşine va fi nouă, dacă atîta vreme purtînd noi chipul acesta, ne vom afla în ceasul de nevoie neavînd îmbrăcămintea cea de nuntă. O, ce căinţă va să ne urmeze! O, ce întuneric va să cadă asupra noastră înaintea părinţilor şi a fraţilor noştri, care ne vor vedea muncindu-ne de îngerii cei chinuitori!

Începutul slovei e (e)

33. Pentru sfîntul Epifanie, episcopul kyprului

Sfîntul Epifanie (292-407), episco­pul Salaminei Kyprului, este prăznuit de Biserică la 12 Mai. A fost uceni­cul Sfîntului Ilarion cel Mare, cu care a vieţuit în Palestina, la mănăstirea aces­tuia de la Tavatha. După mai mulţi ani a întemeiat o mănăstire aproape de Eleftheropolis, pomenită în cuvîntul 3 de mai jos. A fost un mare păstor al Bi­sericii, tîlcuitor al Sfintei Scripturi, de care petrecea nedespărţit, şi unul din cei mai mari luptători împotriva ereziilor dintre Sfinţii Părinţi. Tîlcuirile sale la Scriptură cuprinse în Pateric ar putea fi legate şi de lupta sa împotriva ereticului Orighen şi a metodei acestuia de interpre­tare a Sfintei Scripturi. Dumnezeu i-a dăruit încă din tinereţe darul facerii de mi­nuni şi al stră-vederii (în partea a doua a acestui Pateric, la X:26, avem un exem­plu), pentru care toată lumea veche l-a cinstit după cuviinţă.

1. Povestit-a Sfîntul epifanie, episcopul Kyprului, că în vremea Ferici­tului athanasie cel Mare nişte păsări zburînd împrejurul Capiştei lui Serapid⁶¹ strigau neîncetat: cras, cras! Şi venind ellinii⁶² la Fericitul athanasie, au strigat: răule bătrîne, spune-ne nouă ce strigă ciorile? Şi răspunzînd a

^{61 S}erapeum, templul lui Serapis din alexandria, era cel mai mare templu păgîn din aceas­tă cetate. Întîmplarea relatată aici este din anul 363 d.Hr. Deşi cultul lui Serapis a avut de su­ferit după anul 363, păgînii au continuat să folosească templul pînă în anul 391, cînd, prin decret imperial, creştinii alexandrini l-au distrus şi au construit o biserică în locul său. Vezi şi nota 40, p. 53 (n. Ed.).

^{62 E}llin: păgîn; acest înţeles e folosit în toată literatura Creştină antică şi medievală (n. Ed.).

79

zis: ciorile strigă: cras, cras! iar cuvîntul acesta, „cras”, în limba avsonenilor⁶³ însemnează „mîine”. Şi adăuga că „Mîine veţi vedea slava lui Dumne­zeu”. Şi după aceea s-a vestit moartea împăratului iulian⁶⁴. Şi aceasta făcîndu-se, s-au adunat ei şi strigau asupra lui Serapid, zicînd: Dacă nu îl voiai pe el, pentru ce luai darurile lui?

2. Acelaşi a povestit că în cetatea alexandriei era un vizitiu, care era fe­ciorul unei maici ce se numea Maria. acesta, la alergarea de cai ce se făcea, a căzut, apoi sculîndu-se a întrecut pe cel ce l-a surpat şi a biruit. Şi no­rodul a strigat: Fiul Mariei a căzut şi s-a sculat şi a biruit. Încă grăindu-se acest glas, a venit vestea în norod pentru Capiştea lui Serapid, că marele Theofil suindu-se, a surpat idolul lui Serapid şi a stăpînit Capiştea.⁶⁵

3. S-a vestit Fericitului epifanie, episcopul Kyprului, de către avva mă­năstirii pe care o avea în Palestina: cu rugăciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osîrdie săvîrşim şi [ceasul] al treilea, şi al şaselea, şi al nouălea. iar el prihănindu-i, le-a arătat lor zicînd: arătaţi sînteţi că vă leneviţi în celelalte ceasuri ale zilei, petrecînd deşerţi de rugăciune. căci trebuie călugărul cel adevărat să aibă neîncetat rugăciunea şi cîntarea Psal­milor în inima sa.

4. A trimis odată Sfîntul epifanie către avva ilarion, rugîndu-l pe el şi zicînd: Vino să ne vedem mai-nainte de a ne duce din trup. Şi mergînd el, s-au bucurat unul cu altul. iar mîncînd ei, s-a adus o pasăre. Şi luînd epi­scopul, a dat lui avva ilarion, şi îi zice bătrînul: iartă-mă, că de cînd am

^{63 A}vsonenii au locuit partea centrală a italiei (partea de sud a regiunilor LatiumLazio şi campania, numită în vechime ausonia) între secolele XVii-iV î.Hr. O parte din ei au migrat în Sicilia în anul 1270 î.Hr., colonizînd-o. Deşi anul 314 î.Hr., în care romanii le-au distrus cetăţile şi i-au exterminat, este socotit ca anul în care civilizaţia lor a dispărut, cunoştinţele lingvistice ale Sf. athanasie, care fusese exilat în italia în anul 340, arată că în secolul iV încă existau rămăşiţe ale tribului vechilor avsoneni (n. Ed.).

^{64 I}uli an Apostatul (Februarie 360-iunie 363 d.Hr.) a încercat reintroducerea idolatriei ca şi cult oficial al imperiului roman, prigonind creştinismul. A fost omorît într-o bătălie la graniţa cu imperiul Persan, strigînd: „M-ai biruit, galileene!” (n. Ed.)

^{65 Î}n anul 391 nişte constructori au descoperit un templu idolesc subteran al lui Mithra, plin de cranii ale multor oameni de toate vîrstele care fuseseră aduşi jertfă idolului. Creştinii au luat craniile şi le-au expus în pieţele alexandriei, ca să vădească spurcăciunea ritualurilor păgîne. Ca reacţie, păgînii au pornit o revoltă populară în cetate, bătîndu-i şi omorîndu-i pe creştini, iar pe unii i-au luat prizonieri şi i-au dus în complexul Capiştei lui Serapis. Împăra­tul a trimis armata şi le-a promis păgînilor că vor fi lăsaţi în viaţă dacă vor elibera prizonierii. Păgînii, refuzînd, armata a pornit un asalt asupra lor şi, la îndemnul papei alexandriei, soldaţii au distrus idolul şi Capiştea (v. Socrate Scolasticul, Istoria bisericească, iii:2). cuvîntul Sfîntului epifanie arată că şi fără de voie mulţimea din hipodrom a mărturisit biruinţa lui Hristos şi a Bisericii asupra întunericului (n. Ed.).

80

^{Fac. 14:19}

Mat. 15:22

Mat. 9:20

Lc. 18:10-14

Ps. 118:164

ps. 140:3

^{Ps. 38:2}

^{Fac. 18:26-32}

ierem. 5:1

luat schima, nu am mîncat junghiat. Şi îi zice lui episcopul: iar eu de cînd am luat schima nu am lăsat pe cineva să adoarmă avînd ceva asupra mea, nici eu am adormit avînd asupra cuiva. Şi îi zice lui bătrînul: iartă-mă, că petrecerea ta este mai mare decît a mea.

5. Acelaşi zicea: Dacă Melhisedec, chipul lui Hristos, a blagoslovit pe Avraam, rădăcina iudeilor, cu mult mai vîrtos Însuşi adevărul Hristos blagosloveşte şi sfinţeşte pe toţi ce cred în el.

6. Acelaşi zicea: Hananeanca strigă şi este ascultată; şi femeia căreia îi curgea sînge tace şi se fericeşte; iar fariseul strigă şi se osîndeşte; vameşul nici nu deschide gura, şi este ascultat.

7. Acelaşi zicea că: Prorocul David întru fără de vreme se ruga, în mie­zul nopţii se scula, înainte de zori se cucerea, în zori sta de faţă, dimineaţa se ruga, seara şi la amiază cerea, şi pentru aceasta zicea: De şapte ori în zi te-am lăudat pe tine!

8. Zis-a iarăşi: De nevoie este cîştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobîndească. că şi singură vederea cărţilor ne face pe noi mai pregetători către păcat, şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.

9. Zis-a iarăşi: Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scriptu rilor.

10. Zis-a iarăşi: Mare prăpastie şi adîncă groapă este neştiinţa Scripturilor.

11. Zis-a iarăşi: Mare trădare a mîntuirii este a nu şti nici una din Dumnezeieştile Legi.

12. Acelaşi zicea: greşelile drepţilor sînt împrejurul buzelor; iar ale păgînilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cîntă David: Pune, Doamne, strajă gurii mele, şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele; şi: Zis-am, păzi-voi căile tale, ca să nu greşesc cu limba mea.

13. Acelaşi a fost întrebat: Pentru ce sînt zece Poruncile Legii, iar Fe­ricirile nouă? Şi a zis: cele zece Porunci sînt întocmai la număr cu rănile egyptenilor, iar numărul Fericirilor este chip de întreită treime.

14. A fost întrebat acelaşi dacă este de ajuns un drept să îmblînzească pe Dumnezeu. Şi i-a zis: Da. căci el a zis: cercaţi unul care să facă judecată şi dreptate, şi milostiv voi fi către tot norodul.

15. Acelaşi a zis: Dumnezeu, celor păcătoşi, de se vor pocăi, le iartă şi cele de căpătîi, precum curvei şi tîlharului şi vameşului; iară de la cei

81

Mat. 5:20

m^{at. 6:4,6}

drepţi cere şi dobînzi. Şi aceasta este ceea ce zicea apostolilor: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decît a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor.

16. Zicea încă şi aceasta: Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde drep­tăţile la cei ce se sîrguiesc să le cumpere, pe o bucăţică de pîine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.

17. Adăuga încă şi aceasta: Omul împrumutîndu-se de la om, pentru sărăcie sau pentru trebuinţa înmulţirii, şi dînd înapoi, mulţumeşte cu ade­vărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. iar Stăpînul Dum­nezeu împotrivă: Întru ascuns împrumutîndu-Se, răsplăteşte înaintea Îngerilor şi a arhanghelilor şi a Drepţilor.

34. Pentru sfîntul Efrem

Sfîntul Efrem Syrul (306-373), „alăuta Duhului Sfînt”,

prăznuit de Biserică la 28 Ianuarie, a fost unul din marii poeţi şi oratori ai Bisericii primelor veacuri. Nu a vieţuit în Egypt, însă cuvintele de mai jos erau parte din tradiţia orală a veacului în care s-a scris Patericul, pentru măsu­ra sa duhovnicească foarte înaltă. S-a nevoit la Nisibe, iar după cucerirea persană din 363, la Edessa, unde a lăsat în urmă o şcoală. Deoarece numele său s-a slăvit, pentru da­rul cuvîntului ce l-a primit, de la un Capăt la celălalt al lu­mii, multe din scrierile sale s-au tradus în ellineşte încă din vremea vieţii sale. Este primul Sfînt Părinte care a compus imnografie pe podobie⁶⁶, model urmat de toţi imnografii Bisericii pînă astăzi.

1. Copil era avva efrem, şi a văzut vis, adică ve­denie, că a răsărit vie pe limba lui, şi a crescut, şi a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte rodi­toare. Şi veneau toate păsările cerului şi mîncau din rodul viei. Şi pe cît mîncau, se înmulţea rodul ei.

^{66 P}odobia este o strofă model compusă pe o anume metrică şi un anume glaseh, uşor de memorat (n. Ed.).

82

^{in 16:9}

2. Altădată iarăşi a văzut unul din Sfinţi în vedenie o ceată de Îngeri pogorîndu-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, avînd în mîini o carte, adică un tom scris din lăuntru şi din afară, şi ziceau unii către alţii: cui se cuvine să se dea aceasta? Şi unii ziceau: acestuia, iar alţii: altuia. Dar au răspuns şi au zis: cu adevărat Sfinţi sînt şi Drepţi. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui efrem. Şi vede bătrînul că lui efrem au dat ei cartea. Şi sculîndu-se dimineaţa, au auzit pe efrem că întocmai ca un izvor izvorăşte din gura lui şi alcătuieşte. Şi a cunoscut că de la Duhul Sfînt sînt cele ce ieşeau prin buzele lui efrem.

3. Altădată iarăşi, trecînd efrem, dintr-o îndemnare oarecare, vine o ţiitoare cu măgulire, să-l tragă spre împreunare urîtă; iar de nu, măcar să-l pornească spre mînie, că niciodată nu îl văzuse cineva mînios. Şi îi zice ei: Vino după mine. Şi apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: În locul acesta vino precum ai voit. iar aceea, văzînd norodul, zice lui: cum putem aceasta să facem, atîta norod stînd, şi nu ne ruşinăm? Iar el zice către dînsa: Dacă de oameni ne ruşinăm, cu mult mai vîrtos trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu, care vădeşte cele ascunse ale întunericului.

Iar ea ruşinîndu-se, s-a dus fără de ispravă.

35. Pentru un Mirean, anume Evharist

Doi din Părinţi s-au rugat lui Dumnezeu ca să-i încredinţeze pe ei la ca­re măsură au ajuns. Şi le-a venit lor glas, zicînd: În cutare sat al egyptului este un mirean, anume evharist, şi femeia lui se numeşte Maria. Încă nu aţi venit voi la măsurile acestora. Şi sculîndu-se cei doi bătrîni, au mers în satul acela; şi întrebînd, au aflat chilia lui şi pe femeia lui; şi îi zic ei: unde este bărbatul tău? iar ea a spus: Păstor este, şi paşte oile. Şi i-a băgat pe ei în chilie. iar după ce s-a făcut seară, a venit evharist cu oile; şi văzînd pe bătrîni, le-a gătit lor masă şi a adus apă să le spele picioarele lor. Şi îi zic lui bătrînii: nu vom gusta ceva, de nu ne vei vesti nouă lucrarea ta. Şi evharist cu smerenie a zis: eu sînt păstor, şi aceasta este femeia mea. iar bătrînii au stat, rugîndu-l pe el, şi nu a vrut el să le spună. Şi i-au zis lui bătrînii: Dum­nezeu ne-a trimis pe noi la tine. iar cum a auzit cuvîntul acesta, s-a temut, şi le-a zis lor: iată, oile acestea le avem de la părinţii noştri, şi orice spor va da Domnul să dobîndim dintr-însele, facem în trei părţi: o parte săracilor,

83

evr. 5:14

şi o parte pentru iubirea şi primirea de străini, şi a treia parte pentru tre­buinţa noastră. Şi de cînd am luat pe femeia mea, nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioară este, şi fiecare din noi deosebi se culcă, iar noaptea pur­tăm saci şi ziua hainele noastre. Pînă acuma nimeni din oameni nu le-a şti­ut pe acestea. Şi auzind, s-au minunat, şi s-au dus slăvind pe Dumnezeu.

36. Pentru Evloghie preotul

Avva Evloghie, pomenit de Synaxarul Palestinian la 3 Februarie, ar putea fi acelaşi preot cu cel lăudat de Istoria Monahilor din Egypt că pe la anul 394 vedea starea sufletului fiecăruia din cei ce se apropiau de Sfînta Împărtăşanie şi îi oprea pe cei nevrednici.

un evloghie oarecare, făcîndu-se ucenic al fericitului ioann episcopul [constantinopolei]⁶⁷, preot şi pustnic mare, postind din două în două zi­le, iar de multe ori şi toată săptămîna petrecînd, mîncînd numai pîine şi sare, se slăvea de oameni. acesta s-a dus la avva iosifla Panefo, nădăjduind să vadă ceva mai multă asprime de viaţă la dînsul. Şi primindu-l pe el bătrînul cu bucurie, orice a avut a pus, ca să facă mîngîiere. Şi îi zic lui uceni­cii lui evloghie: nu mănîncă preotul, afară de pîine şi sare. iar avva iosif tăcînd, mînca. Şi petrecînd trei zile, nu i-au auzit pe ei cîntînd sau rugîndu-se; că era ascunsă lucrarea lor. Şi au ieşit nefolosindu-se. iar după iconomie s-a făcut negură, şi rătăcindu-se, s-au întors la bătrînul. Şi mai-nainte de a bate ei în uşă, i-au auzit pe ei cîntînd. Şi stăruind el mult, mai pe urmă au bătut în uşă. iar aceia, tăcînd din cîntarea de Psalmi, i-au primit cu bucurie. Şi pentru arşiţă, au turnat ucenicii lui evloghie apă în vas şi i-au dat lui. Şi era apa amestecată cu de mare şi de rîu, şi nu a putut să o bea. Şi venind întru sine, a căzut înaintea bătrînului, voind să ştie petrece­rea lor, zicînd: avvo, ce este aceasta? că întîi nu cîntaţi, ci acum, după ce ne-am dus noi. Şi vasul de apă acum luîndu-l, am aflat apa sărată. Zice lui bătrînul: Fratele este nebun, şi după amăgire a amestecat-o cu apă de ma­re. iar evloghie îl ruga pe bătrînul, voind să ştie adevărul. Şi îi zice lui bătrînul: acel mic pahar de vin era al dragostei; iar apa aceasta este pe care o beau fraţii totdeauna. Şi l-a învăţat pe el deosebirea gîndurilor, şi a tăiat

^{67 D}upă textul din To Mtya RpovTiKOV, ed. „To Ieveaiov Tţ ©eoTOKOu”, navopaa ©eoOaXoviKnţ, tomul 2, ed. 2006, p. 434 (n. Ed.).

84

de la el toate cele omeneşti. Şi s-a făcut bine iconomisitor. Şi de-aici mînca toate cele ce i se puneau înainte. Şi s-a învăţat şi el să lucreze întru ascuns. Şi a zis bătrînului: negreşit întru adevăr este lucrarea voastră.

37. Pentru avva Evprepie

1. Zis-a avva evprepie: avînd întru tine că este Dumnezeu credincios şi puternic, crede întru Dînsul, şi te vei împărtăşi din cele ale Lui. iar de defaimi, nu crezi. Şi: toţi credem că el este puternic şi credem că toate Îi sînt Lui cu putinţă; dar şi întru lucrurile tale crede Lui, că şi întru tine fa­ce minuni.

2. Acelaşi prădîndu-se, împreună ajuta prădătorilor. iar după ce au încăr­cat ei cele din lăuntru, şi-au lăsat toiagul lor; şi îndată ce l-a văzut avva evprepie, s-a mîhnit, şi luîndu-l alerga înapoia lor, vrînd să li-l dea. iar aceia nevrînd să-l primească, ci temîndu-se să nu li se întîmple ceva, întîlnind el pe unii care mergeau pe aceeaşi cale, îi poftea să-l ia şi să le dea lor acel toiag.

3. Zis-a avva evprepie: cele trupeşti sînt materie. cel ce iubeşte lu­mea, iubeşte smintelile şi împiedicările. Deci de se va întîmpla să se piardă cîndva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiind­că ne-am izbăvit de griji.

4. Un frate a întrebat pe avva evprepie despre viaţă. Şi a spus bătrînul: iarbă mănîncă, cu iarbă te îmbracă, pe iarbă te culcă (adică toate le defaimă), iar inima cîştig-o de fier.

5. Un frate a întrebat pe acelaşi bătrîn, zicînd: cum vine frica lui Dum­nezeu în suflet? Şi a zis bătrînul: De va avea omul smerenie şi neagoniseală şi neosîndire, vine la el frica lui Dumnezeu.

6. Acelaşi a zis: Să petreacă cu tine pururea frica lui Dumnezeu, şi sme­renia, şi lipsa de bucate, şi plînsul.

7. La începutul său avva evprepie a mers la un bătrîn şi îi zice lui: avvo, spune-mi un cuvînt, cum să mă mîntuiesc. iar el i-a zis lui: De voieşti să te mîntuieşti, cînd vei merge la cineva, să nu apuci mai-nainte să grăieşti, pînă a nu te întreba. iar el, pentru cuvîntul acesta umilindu-se, a pus me­tanie, zicînd: cu adevărat multe cărţi am citit, şi acest fel de învăţătură nu am cunoscut. Şi mult folosindu-se, s-a dus.

85

38. Pentru avva Elladie

Avva Elladie esteprăznuit de Biserică la 9 Noiembrie. Deşi epomenit în Synaxar, puţinele informaţii din Pateric sînt singurele lucruri sigure pe care le ştim despre el. Avva Elladie aparţine celei de-a treia generaţii de monahi, fiind în viaţă încă pe la 420-430. Rufus (7) spune că avea darul prorociei, vestind despre Sinodul de la Calhidon şi tulburările ce vor urma.

1. Povesteau părinţii pentru avva elladie că a făcut douăzeci de ani la chilii şi nu a ridicat cîndva ochii în sus să vadă streaşina bisericii.

2. Povesteau pentru acestaşi avva elladie că mînca pîine şi sare. Deci cînd au venit Paştile, zicea: Fraţii pîine şi sare mănîncă, iar eu trebuia să fac puţină osteneală pentru Paşti. Şi fiindcă în celelalte zile mănînc şezînd jos, acum, că este Paşti, voi face osteneală şi voi mînca stînd în picioare.

3. Într-o Sîmbătă bucurie s-a întîmplat a gusta fraţii la biserica chi­liilor; şi cum au pus farfurie avînd fiertură, a început a plînge avva elladie alexandrinul. Şi răspunzînd avva iacov, i-a spus lui: Pentru ce plîngi, avvo? iar el a spus: că a trecut bucuria sufletului, adică postul, şi a venit mîngîierea trupului.⁶⁸

39. Pentru avva Evagrie

Evagrie Ponticul (345-399), a fost unul din primii scriitori de literatură monas­tică. După cîţiva ani de ucenicie pe lîngă Sfîntul Vasilie cel Mare şi Sfîntul Grigorie Teologul, la anul 385 s-a aşezat la Chilii, un loc preferat şi de alţi intelectu­ali ai pustiei. Pare-se a fi fost primul care a scris despre cele 8 duhuri ale răutăţii, şi a lăsat mai multe scrieri pentru buna nevoinţă. Părerile minţii sale (născute din ataşamentul faţă de Orighen şi ereziile lui) i-a adus condamnarea la Sinodul al 5-lea Ecumenic pentru cîteva scrieri, socotite ca fiind eretice la scurtă vreme după compunerea lor. Monahii ortodocşi au păstrat doar scrierile lui alcătuite în duhul Predaniei Bisericii (din care sînt extrase textele de mai jos). Celelalte, eretice, au fost păstrate în syriacă de ereticii monofiziţi. Cuvintele următoare provin din scrierile sale „Pricinile faptelor monahale şi alăturarea lor spre linişte”⁶⁹, „Făptuitorul”⁷⁰şi „Către monahii din chinovii sau din adunări”⁷¹.

^{68 C}ompletare din manuscrisul coislin 257 (guy, Recherches, p. 44) (n. Ed.).

^{69 P}G 40:1251-1263 (n. Ed.).

^{70 SC} 171 (n. Ed.).

^{71 T}U 39.4, p. 157 (n. Ed.).

86

^{PFM 9}1. Zis-a avva evagrie: cînd şezi în chilie, strînge-ţi gîndul tău; pomeneşte ziua morţii; vezi atunci murirea trupului; pune în minte primejdia; ia osteneala; defaimă deşertăciunea lumii, ca să poţi totdeauna să petreci în dragostea liniştii şi să nu slăbeşti. Pomeneşte şi aşezarea de acum în iad; gîndeşte cum sînt acolo sufletele, în care cumplită tăcere, în care amar sus­pin, şi în cît de mare frică şi înfiorare şi aşteptare; socoteşte chinuirea cea neîncetată, lacrima cea sufletească şi fără de sfîrşit. ci şi de ziua Învierii adu-ţi aminte, şi de starea înaintea lui Dumnezeu. gîndeşte la Judecata cea înfricoşată şi groaznică. Pune în mijloc cele ce se păstrează păcătoşi­lor, ruşinea cea înaintea lui Dumnezeu şi a Îngerilor şi a arhanghelilor şi a tuturor oamenilor, muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, tartarul, întunericul, scrîşnirea dinţilor, fricile şi pedepsele. Pune încă în mijloc şi bunătăţile cele ce se păstrează drepţilor, îndrăzneala cea înaintea lui Dumnezeu-tatăl şi a Hristosului Lui a Îngerilor şi a arhanghelilor şi a toată mulţimea Sfinţilor, Împărăţia cerurilor şi darurile ei, bucuria şi des­fătarea ei. Pomenirea acestora amîndorura ad-o la tine. Şi pentru judeca­ta păcătoşilor, lăcrimează, plîngi, temîndu-te ca nu cumva şi tu să fii întru acestea. iar pentru cele ce se păstrează Drepţilor, bucură-te şi te veseleşte. Şi pe acestea te sîrguieşte să le dobîndeşti, iar de acelea să te înstrăinezi. caută să nu uiţi cîndva, măcar în lăuntru în chilia ta de vei fi, măcar afa­ră undeva, pomenirea acestora, ca măcar prin aceasta să scapi de gîndurile cele spurcate şi vătămătoare.

^{PFM 8}2. Zis-a iarăşi: taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se supere mintea ta, şi va tulbura chipul liniştirii.

^{Fp 69}3. Zis-a iarăşi: Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspîndire; dar mai mare este şi a cînta fără răspîndire.

^{cMc 54}4. Zis-a iarăşi: adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta, şi nu uita judecata cea veşnică, şi nu va fi greşeală în sufletul tău.

5. A spus iarăşi: Începutul mîntuirii este osîndirea de sine.⁷²

6. Zis-a iarăşi: ridică ispitele, şi nimeni nu este care să se mîntuiască.

^{Fp 91}7. Zis-a iarăşi că grăia unul din Părinţi că hrana cea mai uscată şi nu de un fel⁷³, înjugată fiind cu dragostea, degrabă bagă pe monah în limanul nepătimirii.

^{72 C}ompletare din manuscrisele a, c, F, J, L (guy, Recherches, p. 21) (n. Ed.).

^{73 â}vwaXoţ SfaiTa, dieta neregulată, variată (n. Ed.).

87

i^{ov 40:5}

f^{p 99}

8. Spus-a iarăşi că a zis un alt bătrîn: Pentru aceasta trebuie să iau desfătările, ca să tai împrejur răspunsurile iuţimii; căci am văzut-o pe ea pururea luptîndu-se pentru desfătări şi agitînd mintea mea şi gonind cunoştinţa.⁷⁴

f^{p 96}

9. A întrebat oarecare din fraţi, iarăşi, zice, pe unul din bătrîni dacă porunceşte cu mama şi cu surorile a mînca el împreună, sosind în casă; iar el:

cu femeie, a spus, să nu mănînci.⁷⁵

10. S-a făcut odată sobor la chilii pentru un lucru, şi a grăit avva evagrie. Zice lui preotul: Ştim, avvo, că de erai în ţara ta, poate şi episcop aveai să fii, şi Cap. multora; iară acum ca un străin şezi aici. iar el umilindu-se, nu s-a tulburat, ci clătinînd cu Capul, zice lui: adevărat este, părinte. Însă o dată am grăit, iar a doua nu voi mai adăuga.

40. Pentru avva Evdemon

A zis avva evdemon pentru avva Pafnutie, părintele Schitului, că „S-a pogorît acolo un tînăr, şi nu l-a lăsat să rămînă acolo, zicînd înspre mine: În vremea mea chip de femeie nu voi lăsa să rămînă în Schit, pentru răz­boiul vrăjmaşului”.

^{74 C}ompletare din ms. Paris gr. 1596 (guy, Recher ches, p. 50) (n. Ed.).

^{75 C}ompletare din ms. Paris gr. 1596 (guy, Recherches, p. 50) (n. Ed.).

Începutul slovei z (z)

41. Pentru avva Zinon

Avva Zinon, prăznuit de Biserică la 19 Iunie, a fost ucenic al Avvei Siluan şi a fost unul din cei mai nevoitori bătrîni ai vremii sale. Cuvîntul 8 este povestit de Avva Zosima, de unde înţelegem că bătrînul care povesteşte s-a întîlnit cu Avva Zinon pe la anii 440. Rufus (95) spune că Avva Zinon locuia la Kefar Serta, la 15 mile de Gaza, şi s-a săvîrşit la anul 450. Longhin 5 vorbeşte, cel mai probabil, de un alt Avva Zinon, de la Enat, pomenit şi de Rufus (13).

1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: Să nu locuieşti în loc numit, nici să şezi cu un om ce are nume mare, nici să pui temelie a-ţi zidi ţie chilie cîndva.

2. Spuneau despre avva Zinon că întîi nu voia să ia de la cineva ceva. Şi pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scîrbiţi, că nu lua. Şi alţii veneau la dînsul, voind să ia ca de la un bătrîn mare, şi nu avea ce să le dea lor, şi se duceau şi ei scîrbiţi. Zice bătrînul: ce să fac, că şi cei ce aduc se scîrbesc, şi cei ce vor să ia? aceasta este mai de folos: Oricine va aduce, să iau, şi orici­ne va cere, să-i dau. Şi aşa făcînd, se odihnea, şi pe toţi îi împăca.

3. Spuneau părinţii despre avva Zinon, că şezînd în Schit, a ieşit noap­tea din chilia sa spre luncă, şi rătăcindu-se, a făcut trei zile şi trei nopţi umblînd şi ostenindu-se. Leşinînd, a căzut să moară. Şi iată, un copil a stat înaintea lui, avînd o pîine şi un vas cu apă. Şi îi zicea lui: Scoală, mănîncă. iar el sculîndu-se, s-a rugat, socotind că este nălucă. iar el a zis lui: Bine ai făcut. Şi iarăşi s-a rugat a doua oară şi a treia oară. Şi îi zice lui: Bine ai fă­cut. Deci sculîndu-se bătrînul, a luat şi a mîncat. Şi după aceea îi zice lui: cît ai umblat, atît eşti departe de chilia ta; ci scoală-te, vino după mine. Şi îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrînul: intră, fă-ne nouă rugă­ciune. Şi intrînd bătrînul, acela s-a făcut nevăzut.

4. Altădată acestaşi avva Zinon, umblînd în Palestina şi ostenindu-se, a şezut aproape de o pepenărie să mănînce. Şi îi zice lui gîndul: ia-ţi ţie un

89

^{Mat. 6:4,6}

castravete şi mănîncă. căci ce este? iar el răspunzînd, a zis gîndului: Furii în muncă merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poţi suferi munca. Şi sculîndu-se, a stat în arşiţă cinci zile. Şi prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot suferi munca. Şi zice gîndului⁷⁶: Dacă nu poţi, nu fura şi mînca!

5. Zis-a avva Zinon: cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, cînd se scoală şi întinde mîinile sale către Dumnezeu, mai-nainte de toate şi mai-nainte de sufletul său, să se roage din suflet pentru vrăjmaşii săi; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumne­zeu, îl ascultă pe el.

6. Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încît se chema numele lui „Postitorul”. Şi auzind avva Zinon despre dînsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugîndu-se ei, au şezut. Deci a început bătrînul să lucreze tăcînd. iar Postitorul, neaflînd să vorbească cu dînsul, a început să se supere de trîndăvie. Şi zice bătrînului: roagă-te pentru mine, avvo, că voiesc să mă duc. Zice lui bătrînul: Pentru ce? iar el răspunzînd, a zis: că inima mea ca arzîndu-se este, şi nu ştiu ce are. căci cînd eram în sat, pînă seara posteam, şi niciodată aşa nu mi s-a făcut. Zice lui bătrînul: În sat te hrăneai din urechile tale. ci mergi de acum şi mănîncă la ceasul al nouălea. Şi orice faci, întru ascuns fă. Şi cum a început să facă, cu necaz a aşteptat ceasul al noulea. Şi ziceau cei ce-l ştiau pe el că Postitorul s-a îndrăcit. Şi venind el, a spus bătrînului toate. iar el i-a zis lui: această cale este după Dumnezeu.

7. Doi fraţi, locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul dintr-înşii celuilalt: Voiesc să mă duc la avva Zinon şi să-i spun lui un gînd. a zis şi celălalt: Şi eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amîndoi împreună. Şi luîndu-l pe el fiecare deosebi, şi-au spus gîndurile lor. Şi unul spunîndu-le, a căzut înaintea bătrînului, rugîndu-l pe el cu multe lacrimi ca să se roa­ge lui Dumnezeu pentru dînsul. Şi bătrînul i-a zis lui: Mergi, nu te slăbi pe sine, şi nu grăi de rău pe cineva, şi nu te lenevi de rugăciunea ta. Şi ducîndu-se fratele, s-a vindecat. iar celălalt, spunîndu-şi gîndul său către bătrînul, a adăugat, moale şi cu nebăgare de seamă: roagă-te pentru mine!

Dar nu a cerut cu deadinsul. iar după o vreme s-a întîmplat de s-au întîlnit unul cu altul. Şi a zis unul dintr-înşii: cînd am mers către bătrînul, i-ai spus lui gîndul care ziceai că voieşti să-l spui lui? iar acela i-a zis: Da,

^{76 Î}n alte manuscrise: Şi a început a se bate pe sine. apoi zice gîndului: Dacă nu poţi su­feri, ş. C. L.

90

i-am spus. a întrebat acela: Oare te-ai folosit după ce i-ai spus? răspuns-a fratele: Da, m-am folosit. că pentru rugăciunile bătrînului m-a vindecat Dumnezeu. iar celălalt a zis: eu, măcar de i-am mărturisit gîndurile me­le, nu am simţit vreo uşurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: Şi cum te-ai rugat bătrînului? răspuns-a acela: i-am zis lui: „roagă-te pentru mine, că am acest gînd”. iar el a zis: eu, mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugîndu-mă lui ca să se roage lui Dumnezeu pentru mi­ne. Şi prin rugăciunile lui m-a vindecat Dumnezeu. iar acestea ne-a po­vestit nouă bătrînul, învăţîndu-ne că se cade celui ce roagă pe vreunul din Părinţi pentru gînduri, cu osteneală şi din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. Şi atuncea va dobîndi. iar cel ce se mărturiseşte cu nebăgare de seamă, sau ispiteşte, nu numai nu se foloseşte, ci se şi osîndeşte.

8. Odată ne-am dus la unul din Părinţi şi l-am întrebat pe el zicînd: De va avea cineva vreun gînd, şi se vede pe sine biruit, şi de multe ori ci­tind cele ce au zis Părinţii pentru un gînd ca acela, se ispiteşte să facă ace­lea, şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a vesti vreunuia din Pă­rinţi gîndul, sau a se sîrgui singur să uneltească acelea care le-a citit şi a se îndestula cu ştiinţa sa? răspuns-a bătrînul: trebuie să-l vestească celui ce poate să-l folosească, şi să nu se nădăjduiască întru sine. că nu poate cine­va să-şi ajute lui-şi, şi mai vîrtos de va fi cuprins de patimi. că mie, tînăr fiind, mi s-a întîmplat una ca aceasta: că aveam patimă sufletească şi mă biruiam de dînsa. Şi auzind pentru avva Zinon că pe mulţi care se aflau aşa i-a vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicînd că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fă cum citeşti, şi nu te mai du­ce şi supăra pe bătrînul. Deci cînd mă porneam să mă duc şi să-i vestesc lui, războiul se uşura de la mine, cu meşteşugirea diavolului, ca să nu mă duc. iar după ce mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpîneam de patimă. Şi aceasta a meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsîndu-mă să vestesc bătrînului. iar de multe ori m-am şi dus la bătrînul, vrînd să-i spun lui gîndul, şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducînd ruşine în inima mea şi zicînd: De vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune cuiva? căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis Părinţii. Şi acestea, zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă vindec. iar bătrînul mă cunoştea că am gînduri, dar nu mă vădea, aşteptînd ca însumi eu să le ves­tesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţa cea dreaptă, şi mă slobozea. iar mai pe urmă plîngînd, am zis întru sine: Pînă cînd, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti? alţii vin de departe la bătrînul şi iau lecuire, iar tu nu

91

te ruşinezi, că avînd doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti. Şi aprinzîndu-mă cu inima, m-am sculat şi întru sine-mi am zis că dacă voi mer­ge la bătrînul şi nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a mărturisi gîndurile mele. Şi mergînd eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrînul mă învăţa după obicei pentru mîntuirea sufletului şi cum ar putea cineva să se curăţească de cugetele cele spurcate. iar eu ia­răşi ruşinîndu-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc; şi sculîndu-se bătrînul, făcu rugăciune, şi mă petrecea mergînd înaintea mea, pînă la uşa cea de afară. iar eu mă munceam de gînduri, să spun bătrînului sau să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dînsul; iar bătrînul întorcîndu-se şi văzîndu-mă muncindu-mă de gînduri, mă loveşte în piept înceti­şor şi îmi zice: ce ai? Om sînt şi eu. Şi dacă mi-a zis bătrînul acest cuvînt, mi s-a arătat că a deschis inima mea, şi am căzut la picioarele lui, rugînd pe el cu lacrimi şi zicînd: Miluieşte-mă! iar el îmi zice: ce ai? Şi i-am zis lui: nu ştii ce am? Şi mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. iar eu cu mare ruşi­ne de abia am mărturisit patima mea. Şi mi-a zis: Dar de ce atîta vreme te ruşinai a spune? au nu sînt şi eu om? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu? au nu ai acum trei ani de cînd ai aceste gînduri, şi venind aici nu le mărturiseşti? iar eu mărturisind şi căzînd şi rugîndu-mă, am grăit lui: Miluieşte-mă, pentru Dumnezeu, şi mă învaţă ce voi face! Şi mi-a zis: Du-te şi nu te lenevi de rugăciunea ta, şi nu cleveti pe nimeni. iar eu, mergînd la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu Darul lui Hristos şi cu rugăciunile bătrînului, de-aici n-am mai fost supărat de patima ace­ea. Deci trecînd un an, mi-a venit un gînd ca acesta: nu cumva te-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrînul? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dînsul, vrînd a-l ispiti, şi luîndu-l în lături, i-am făcut metanie, zicînd: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gîndul meu ce ţi l-am mărturisit oarecînd. iar el m-a lăsat zăcînd la picioarele lui, şi tăcînd puţin, mi-a zis: Scoală, ai credinţă către mine. iar eu, auzind acestea, voiam să mă înghită pămîntul de ruşine; şi sculîndu-mă, nu puteam cău­ta asupra bătrînului, şi mirîndu-mă şi spăimîntîndu-mă, am plecat la chi­lia mea.

92

i^{ov 15:15}

42. Pentru avva Zinon din Antiohia

Avva Zinon din Antiohia, prăznuit de Biserică la 10 Februarie, a trăit între 363-420 şi afost ucenic al Marelui Vasilie. În 378 a plecat la pustie în apropierea Antiohiei, unde a trăit în mari nevoinţe, pentru care a fost răsplătit cu darulfacerii de minuni. L-a avut ucenic, la sfîrşitul vieţii, pe Fericitul Theodorit al Kyrului, care i-a scris o viaţă pe scurt în Istoria iubitoare de Dumnezeu. S-ar putea ca tot al său să fie cuvîntul XV:8 din prezentul Pateric.

1. S-a dus un frate egyptean în Syria la avva Zinon, şi prihănea gîndurile sale înaintea bătrînului. iar el minunîndu-se, a spus: egyptenii ascund faptele bune pe care le au, iar neajunsurile pe care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc; iar syrienii şi ellinii faptele bune care nu le au zic că le au, iar neajunsurile care le au le ascund.

2. Au venit nişte fraţi la el şi l-au întrebat, zicînd: Ce înţelegere are cuvîntul acela ce este scris în cartea lui iov: nici cerul nu este curat înaintea Lui? Şi răspunzînd bătrînul, a spus lor: au lăsat fraţii păcatele lor şi cerce­tează pentru ceruri. Însă tîlcuirea cuvîntului aceasta este: De vreme ce nu­mai el este curat, pentru aceasta a zis: nici cerul nu este curat.

43. Pentru avva Zaharia

Avva Zaharia, prăznuit de Biserică la 5 Decembrie, a fost fiul Cuviosului Carion, cu care a venit la Schit pe la 380. A fost ucenicul Avvei Moisi şi al Avvei Pimen, iar dragostea de Dumnezeu pe care a lucrat-o din copilărie l-a făcut să sporească la măsuri uriaşe încă din tinereţe. Pentru a nu mai sminti pe monahii Schitului prin frumuseţea chipului său, pe la anul 387 s-a mutilat, aruncîndu-se cu faţa în lacul de pucioasă de lîngă Schit (Carion 2). Deşi Synaxarul Alexandrin spune că a venit cu tatăl său la Schit la vîrsta de 7 ani şi că s-a săvîrşit la vîrsta de 52 de ani, e de cre­zut că s-a strecurat o eroare de copiere, iar vîrsta la care s-a săvîrşit să fie 32 de ani, anii vieţii sale fiind între 372 şi 405.

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: Spune-mi, care este lucrul monahului? Zice lui: Pe mine mă întrebi, părinte? Şi zice avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharia. căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zice lui Zaharia: Precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face silă lui-şi întru toate, acesta este monah.

93

2. A venit odată avva Moisi să scoată apă, şi a aflat pe avva Zaharia rugîndu-se lîngă sternă, şi Duhul lui Dumnezeu şezînd deasupra lui.

3. Zis-a oarecînd avva Moisi către fratele Zaharia: Spune-mi, ce voi fa­ce? Şi auzind, s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicînd: tu mă întrebi, părinte? Zice lui bătrînul: crede mie, fiule Zaharia, că am văzut pe Du­hul Sfînt pogorîndu-Se peste tine, şi dintru aceasta sînt silit să te întreb. atunci, luînd Zaharia cuculionul⁷⁷ său din Cap., l-a pus sub picioare, şi călcîndu-l pe el a zis: De nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezînd odată avva Zaharia în Schit, i-a venit lui vedenie; şi sculîndu-se, a vestit părintelui său carion. iar bătrînul, fiindcă era lucrător⁷⁸, nu era iscusit la acestea, şi sculîndu-se, l-a bătut, zicînd că de la draci es­te. Dar a rămas gîndul petrecînd. Şi sculîndu-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acela şi că se ard cele din lăuntru ale lui. Şi văzînd bătrînul că de la Dumnezeu este, îi zice lui: Mergi către cutare bătrîn, şi orice îţi va zice ţie, fă. Şi ducîndu-se către bătrînul, mai-nainte de a întreba el ceva, apucînd bătrînul, i-a spus lui toate, şi că „Vedenia este de la Dumnezeu. ci mergi, supune-te părintelui tău!”

5. Zis-a avva Pimen că a întrebat avva Moisi pe avva Zaharia, cînd vrea să moară: ce vezi? Şi îi zice lui: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi a zis lui: aşa, fiule, taci! Şi în ceasul morţii lui, şezînd avva isidor, căutînd la cer, a zis: Veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile Îm­părăţiei cerurilor.

^{77 C}uculionul este o glugă mare, un acoperămînt al Capului şi al umerilor, care nu dă voie monahului a vedea în lateral (Sf. ioann casian, AC 1:3; vezi mai jos avva isaac 8) (n. Ed.).

^{78 L}u crător, adică nu ajunsese încă la măsurile văzătorilor, cei pe care nevoinţele duhovni­ceşti i-au dus la treapta descoperirilor dumnezeieşti. Părinţii pustiei au împărţit treptele vieţii duhovniceşti în lucrare (npaxnx) şi vedere (Seapia) (n. Ed.).

94

44. Pentru avva Zosima

Avva Zosima, prăznuit de Biserică la 8 Iunie, a trăit pe la 470-540. A locuit într-o mănăstire în Tyr, în libanul de azi, după ce a cunoscut mai mulţi bătrîni îmbunătăţiţi. Deşi a înflorit du­pă vremea în care s-a scris Patericul, cîteva din zicerile sale au fost adăuga­te în manuscrisele mai tîrzii, de unde au fost preluate şi în ediţia românească din 1828. Cuvintele Avvei Zosima sînt scrise într-un stil foarte asemănător cu cel al Avvei Dorothei din Gaza.

1. Povestit-a Fericitul Zosima că: Odată am şezut puţină vreme în Lavra lui avva gherasim şi aveam acolo pe unul iubit. Deci într-o zi şezînd noi şi grăind pentru folos, a venit pomenire de cuvîntul acela care l-a zis avva Pimen, că cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul află odihnă. ase­menea şi de cuvîntul care l-a zis avva Muntelui nitriei. că întrebat fiind „ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte?”, a răspuns: „a se prihăni şi a se defăima pe sine totdeauna”. Pe care cuvînt l-a şi adeverit cel ce l-a în­trebat, zicînd: altă cale nu este, fără numai aceasta. Deci pomenind noi de acestea, ziceam între noi, minunîndu-ne: cîtă putere au cuvintele Sfin­ţilor! cu adevărat, orice au grăit, din lucru şi din adevăr au grăit, precum a zis Marele antonie. Şi pentru aceasta sînt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucrări, precum porunceşte un înţelept, zicînd: Pe cuvin­tele tale să le adevereze viaţa. acestea vorbind noi între noi, a zis acela: Şi eu am cercat cu lucrul aceste cuvinte, şi odihna care se face din lucrarea lor. că odată aveam în Lavra aceasta cu adevărat iubit pe un diacon, care nu ştiu de unde a luat bănuială asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scîrbă. Deci a început a se purta către mine cu posomorîre. iar eu văzîndu-l pe el posomorît asupra mea, l-am întrebat ca să ştiu pricina scîrbei. iar el îmi zice: Lucrul acesta ai făcut, şi pentru aceasta sînt mîhnit asupra ta. iar eu, neştiind întru sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredinţam că cu totul n-am ştire de lucrul acela. iar el nu se ple­ca, ci mi-a zis: iartă-mă, nu cred. Deci ducîndu-mă la chilie, mă cercam pe

95

mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta, şi nu aflam. După aceea îl văd pe el ţinînd sfîntul potir şi împărtăşind pe fraţi, şi îl încredin­ţez pe el cu acesta, zicînd că: nu mă ştiu să fi făcut ceea ce zici. Şi nici aşa nu s-a plecat. Deci iarăşi venindu-mi întru sine-mi, şi aducîndu-mi aminte de cuvintele acestea ale Sfinţilor Părinţi, şi crezîndu-le cu adevărat, întorc puţin gîndul şi zic întru sine-mi: Diaconul cu adevărat mă iubeşte, şi din dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezvesc şi să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ţi aminte de celelalte rele care le-ai făcut şi nu le ţii minte, şi socoteşte că precum cele ce ai făcut ieri şi alaltăieri le-ai uitat, aşa şi acest lucru l-ai făcut şi l-ai uitat. Deci din gîndul acesta mi-am plecat inima aşa, că cu adevărat l-am făcut şi l-am uitat precum şi pe cele mai dinainte. apoi am început să mulţumesc lui Dumnezeu şi diaconului, că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc pentru dînsa. Deci sculîndu-mă cu astfel de gînduri, m-am dus la chilia diaconului ca să-i fac lui metanie şi să cer iertăciune, împreună încă şi să-i mulţumesc. Şi stînd lîngă uşă, am bătut într-însa. iar acela deschizînd şi văzîndu-mă, îmi pune îndată el întîi metanie, zicîndu-mi: iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela! căci cu adevă­rat m-a încredinţat Dumnezeu că tu cu nimic nu eşti părtaş la acest lucru, nici nu ştii cîtuşi de cît ceva despre el. iar începînd şi eu să răspund pentru acesta şi să-l încredinţez, acela mi-a tăiat cuvîntul, zicînd: nu este trebuin­ţă! Deci adăuga Fericitul Zosima, zicînd: iată smerenia cea adevărată, cum a făcut inima celui ce o iubeşte pe ea! Încît nu numai că nu s-a smintit asu­pra diaconului, una, că a presupus despre dînsul ceea ce nu ştia, şi fără de cuvînt s-a scîrbit asupra lui; iar alta, că nu a primit încredinţările lui, care astfel erau, încît puteau să-l plece şi pe un vrăjmaş; cu cît mai vîrtos pe un prieten adevărat?! nu numai că pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci şi asupra sa a scris greşeala care nu a făcut-o, socotind cuvîntul ace­luia mai vrednic de credinţă decît inima sa; şi nu numai aceasta, ci s-a ispi­tit a se şi pocăi lui, şi mulţumea că printr-însul s-a izbăvit de păcat, pe care nicidecum nu îl ştia.

2. Povestit-a Fericitul Zosima că un bătrîn locuia aproape de o chinovie şi era foarte bun şi blînd. Pentru aceea şi cei din chinovie îl iubeau mult şi îl cinsteau. aproape de bătrînul locuia şi un frate. Deci într-una din zile, lipsind el, fratele, îndemnîndu-se de vrăjmaşul, s-a dus şi a deschis chilia bătrînului, şi intrînd a luat toate vasele lui şi cărţile, şi s-a dus. iar după puţin

96

întorcîndu-se bătrînul, cum a văzut chilia lui deschisă, şi intrînd şi neaflînd vasele sale, s-a dus către fratele să-i spună lui ceea ce s-a întîmplat. Dar stînd afară de chilia aceluia şi strigînd pe fratele, cum şi-a văzut vasele sale puse în mijlocul chiliei (că încă nu le strînsese fratele), nevrînd să-l vă­dească sau să-l ruşineze, pricinuind o treabă de nevoie, că adică se supără de pîntece, s-a dat în lături de la chilia fratelui pînă ce va ridica vasele din mijloc. apoi întorcîndu-se, a început a grăi fratelui pentru alt lucru, ne­pomenind nimic despre chilie sau despre vasele care le-a pierdut. iar după vreo cîteva zile s-au vădit vasele bătrînului. Şi luîndu-l pe fratele oarecare cunoscuţi ai bătrînului, l-au pus în temniţă, neştiind bătrînul. iar bătrînul, auzind despre fratele că este în temniţă şi neştiind pricina pentru care es­te pus în temniţă, mergînd către igumenul chinoviei celei de aproape (că era cinstit şi la el, şi la toţi fraţii pentru faptele bune cele multe, precum s-a zis), îi zice lui: Fă dragoste şi-mi dă puţine ouă şi puţine pîini. iar el îi zice: au doară au venit la tine oarecare, avvo? iar bătrînul a răspuns: aşa. Deci poruncind igumenul, i s-au dat cîte a voit. Şi luînd bătrînul pîinile şi ouă­le, s-a dus la temniţa întru care era fratele şi a intrat la dînsul. iar el, văzînd pe bătrînul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, zicînd: iartă-mă. căci pen­tru tine sînt aici, fiindcă ţi-am furat vasele. Şi iată, cartea ta este la cutare. iar haina ta la cutare. Şi pe rînd le număra pe toate. iar bătrînul zice către el: Să fie încredinţată inima ta, fiule, că nu pentru acestea am intrat aici; nici nu ştiu ceva că pentru mine eşti aicea. ci auzind că eşti băgat în tem­niţă, iar pricina pentru ce neştiind, şi mîhnindu-mă pentru a ta mîhnire, am venit să-ţi fac mîngîiere. Şi iată ouăle şi pîinile pe care le-am adus pen­tru tine. ci de vreme ce m-am înştiinţat că pentru mine eşti ţinut aici, toa­te voi face pînă ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, te voi scoate din temniţă. Şi mergînd, s-a rugat unora din cei slăviţi ai lumii (căci şi acestora le era cu­noscut bătrînul pentru fapta bună a lui), şi trimiţînd aceia, au scos pe fra­tele din temniţă.

3. Zicea avva Zosima că: Mergînd eu în Sfînta cetate a venit la mine oarecare iubitor de Hristos şi îmi zice: avvo, am un frate împreună cu mi­ne şezător, şi din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. apoi eu pocăindu-mă, acela nu voieşte să se împace cu mine. Pleacă-te, dar, pentru Domnul, şi îi vorbeşte lui cele pentru pace. iar eu, cum am auzit, îndată am chemat pe fratele acela şi i-am grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace şi unire. iar el întîi se părea că se pleacă. apoi socotind, îmi zice: nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe cruce ca de acum să fiu neîmpăcat

97

cu el. Iar eu zîmbind, i-am zis lui: Jurămîntul tău, frate, are acest fel de putere ca şi cum ai fi zis: Mă jur pe crucea ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile tale, ci voi face voia vrăjmaşului tău diavol. Deci o, frate, nu numai eşti dator să faci să stea mînia cea rea, ci şi să te pocăieşti, şi să te căieşti pentru dînsa, şi să-ţi prihăneşti obrăznicia ta, ca să nu te mai ră­peşti de dînsa. că şi irod de se căia, şi nu ar fi întărit jurămîntul său, nu ar fi făcut acea cumplită ucidere, tăind pe Mergătorul-înainte al lui Hristos. Deci umilindu-se fratele pentru aceasta, s-a pocăit fratelui său şi mie, şi aşa, cu Darul lui Dumnezeu, s-au unit iarăşi întru dragoste.

4. Povestit-a Fericitul Zosima⁷⁹ pentru un bătrîn, zicînd: Fiind eu în mănăstire în tyr, a venit la noi un bătrîn îmbunătăţit. apoi citind noi la cuvintele Bătrînilor⁸⁰ (că acestea ne erau nouă obicei de le citeam mai tot­deauna) am venit la povestirea bătrînului aceluia, asupra căruia venind tîlharii, i-au luat toate lucrurile lui şi s-au dus, lăsînd un săcuşor. Şi pe acesta, zice, luîndu-l bătrînul, a alergat după dînşii, strigînd şi zicînd: Fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră! iar ei, minunîndu-se de nerăutatea lui, iarăşi au întors înapoi toate cîte au luat din chilia lui. Deci citind noi această po­vestire, îmi zice bătrînul care venise la noi: acest cuvînt foarte m-a folosit. iar eu rugîndu-l să-mi spună care folos a aflat dintr-însul, a zis bătrînul: Oarecînd petrecînd eu în locurile cele de pe lîngă iordan, am citit poves­tirea aceasta, şi minunîndu-mă de bătrînul pentru nerăutatea şi blîndeţea lui, ziceam către Dumnezeu: Doamne, cela ce m-ai învrednicit să viu în chipul acestor Sfinţi Bătrîni, învredniceşte-mă să urmez şi eu în urmele lor, şi să călătoresc pe aceeaşi cale pe care au călătorit ei, povăţuindu-se de Darul tău. acestea rugîndu-mă lui Dumnezeu, şi avînd întru mine aceas­tă dorinţă, trecînd două zile, cum şedeam în chilie, am simţit pe unii că au venit la chilie, care şi stînd la uşă, au bătut. iar eu cunoscînd că sînt tîlhari, am zis întru sine: Mulţumită lui Dumnezeu! iată vreme să arăt roada dorinţei. Şi deci deschizînd, i-am primit pe ei cu blîndeţe, şi aprinzînd opaiţul, am început a le arăta lor lucrurile, zicînd către ei: nu vă tulburaţi. cred Domnului că nu voi ascunde nimic de la voi. iar ei îmi zic mie: ai aur? Şi am răspuns lor: Da, am trei bani, şi am deschis vasul înaintea lor. Şi luîndu-i pe aceia, şi toate lucrurile, s-au dus cu pace. iar eu, zice Fericitul Zosima, glumind am zis către bătrînul: ce a urmat după aceea? Oare s-au întors precum cei de la bătrînul cel mai-nainte de noi? Şi a răspuns îndată:

^{79 A}ceastă povestire se află şi în Limonariu, însă cu oarecare deosebire.

^{80 M}ărturie despre existenţa colecţiilor de tip Pateric la sfîrşitul sec. 5 d.Hr. (n. Ed.).

98

Să nu sloboadă Dumnezeu. căci nici n-am voit aceasta, ca să întoar­că. Vedeţi, dar, zice, ce sporire şi slavă către Dumnezeu i-a dat lui dorinţa şi gătirea lui. Că nu numai nu s-a mîhnit pentru luarea tuturor celor care le avea, ci s-a şi bucurat, ca şi cum s-a învrednicit de un lucru prea mare cu adevărat.

5. Zicea avva Zosima: Mi-a povestit mie Fericitul Serghie, igumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: Odată, zice, călătorind noi cu un bătrîn sfînt, fiind şi alţi fraţi împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Şi neştiind unde mergem, ne-am aflat în semănături, şi am călcat puţine din se­mănături. iar plugarul simţind (că s-a întîmplat de lucra acolo), a început a ne ocărî şi a zice cu mînie: Voi călugări sînteţi? Voi vă temeţi de Dum­nezeu? De aveaţi frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceaţi aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfîntul acela bătrîn: Pentru Domnul, nimeni să nu grăiască! Şi se ruga plugarului cu blîndeţe, zicînd: Bine zici, fiule. De am fi avut frica lui Dumnezeu, aceasta nu am fi făcut. ci pentru Domnul iartă-ne, că am greşit. iar acela, spăimîntîndu-se pentru nerăutatea şi sme­renia bătrînului, alergînd la noi, a căzut la picioarele bătrînului, zicînd: iartă-mă, pentru Domnul, şi ia-mă cu voi! Şi adăuga Fericitul Serghie: ia­tă blîndeţea şi bunătatea sfîntului ce a putut, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă! Şi a mîntuit suflet ce era făcut după chipul lui Dumnezeu, pe care îl voieşte Dumnezeu mai mult decît nenumărate lumi cu banii lor.⁸¹

^{81 A}cest cuvînt apare în ediţia 1828 şi celelalte ce au urmat-o ca apofthegma 10 a avvei Zinon (n. Ed.).

Început al slovei i (h)

45. Pentru avva Isaia

Avva Isaia, prăznuit de Biserică la 3 Iu­lie, şi-a început viaţa monahală în Schit, sub călăuzirea Avvei Ahila şi a Avvei Ammoi. După devastarea Schitului din 434 (sau cea din 444) a plecat în Gaza Palestinei, unde, după o scurtă vreme într-una din chinoviile locului, s-a zăvorît într-o chilie, la care i-a primit pe mulţi din iubitorii de înţelepciune şi de nevoinţe din vremea sa (vezi Postfaţa). A alcătuit o carte foarte folositoare pentru începăto­rii în ale monahismului şi poate fi socotit unul din ctitorii Patericului Egyptean.

S-a săvîrşit în anul 488. Patericul mai face menţiune şi de un alt Avva Isaia, un bătrîn al primei generaţii de monahi ce pare a fi trăit la Nitria, săvîrşit înainte de anul 374, după mărturia Lavsaiconului (14; vezi şi Macarie 27 şi Pamvo 11).

1. Zis-a avva isaia: nimic nu foloseşte aşa pe noul începător precum ocara. că precum este pomul care se udă în toate zilele, aşa este noul înce­pător care se ocărăşte şi suferă.

2. Zicea iarăşi către cei ce bine încep şi se supun Sfinţilor Părinţi: Vopsea­ua cea dintîi nu iese, precum se întîmplă la porfiră. Şi precum ramurile cele tinere lesne se întorc şi se pleacă, aşa şi noii începători, fiind întru supunere.

3. Zicea iarăşi: noul începător, mutîndu-se din mănăstire în mănăstire, este asemenea unui dobitoc care se trage de căpăstru aici şi acolo.

4. Zis-a iarăşi: Făcîndu-se dragoste, şi fraţii în biserică mîncînd şi vor­bind unii cu alţii, preotul Pilusiului, mustrîndu-i pe ei, le-a zis: tăceţi, fraţilor.

100

^{2 Thes. 3:10}

rom. 12:17

^{is. 26:10}

Ştiu eu un frate care mănîncă cu noi şi bea pahare cîte şi noi, şi rugă­ciunea lui se suie înaintea lui Dumnezeu ca focul.

5. Povestesc pentru avva isaia că a luat oarecînd o vargă şi s-a dus la arie şi zice lucrătorului: Dă-mi grîu! Şi îi zice lui: au doară şi tu ai secerat, avvo? Zi­ce: nu. Şi îi zice lui lucrătorul: cum dar voieşti să iei grîu dacă nu ai secerat? Şi îi zice lui bătrînul: Şi dacă nu va secera cineva, nu ia plată? Zice lucrătorul: nu. Şi aşa s-a dus bătrînul. iar fraţii văzînd ce a făcut, au pus lui metanie, rugîndu-l să le spună pentru ce a făcut aceasta. Le zice lor bătrînul: Spre pildă am făcut aceasta, că de nu va lucra cineva, nu ia plată de la Dumnezeu.

6. Acestaşi avva isaia a chemat pe unul din fraţi şi i-a spălat lui picioa­rele şi a pus o mînă de linte în oală. Şi după ce s-a înfierbîntat, a dat-o în lături. Şi îi zice lui fratele: nu este fiartă de ajuns, avvo. Şi îi zice lui: nu îţi este din destul că măcar a văzut focul? Şi aceasta este mare mîngîiere.

7. Zicea iarăşi: De va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se semeţeşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboade pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-L caute pe el.

8. Zis-a iarăşi: De va voi cineva să răsplătească rău pentru rău, poate şi numai printr-un semn să vatăme conştiinţa fratelui.

9. Acestaşi avva isaia a fost întrebat: ce este iubirea de argint? Şi a răs­puns: a nu crede lui Dumnezeu că poartă grijă de tine, şi a te deznădăjdui de făgăduinţele lui Dumnezeu, şi a iubi a te lăţi.

10. A fost întrebat iarăşi: ce este împotrivă-grăirea? Şi a răspuns: a nu socoti slava lui Dumnezeu şi zavistie către aproapele.

11. A fost întrebat iarăşi: ce este mînia? Şi a răspuns: Pricire şi min­ciună şi necunoştinţă.

46. Pentru avva Ilie

Avva Ilie, prăznuit de Biserică la 3 Noiembrie, aparţine primei generaţii de mo­nahi şi este amintit de Istoria Monahilor din Egypt (7) ca un mare făcător de mi­nuni care la 394 avea 110 ani, vieţuind de 70 de ani lîngă Antinoopolis, aproape de muntele „din afară” al Sfîntului Antonie. Cuvîntul 2 pomeneşte de Avva Visarion din Schit, iar cuvîntul 3 aminteşte pe un alt stareţ, Ilie al diaconiei, nepomenit în altă parte. Viaţa Sfintei Melania cea Tînără (39) pomeneşte de un alt sfînt preot cu acelaşi nume, pe care l-a întîlnit în Egypt la anul 418.

101

1. Zis-a avva ilie: eu de trei lucruri mă tem: cînd va vrea să iasă sufle­tul meu din trup; şi cînd voi vrea să întîmpin pe Dumnezeu; şi cînd va fi să iasă hotărîre asupra mea.

2. Ziceau bătrînii către avva ilie în egypt, pentru avva agathon, că bun avvă este. Şi le zice lor bătrînul: După neamul şi rîndul de oameni în­tru care trăieşte, bun este! Şi zic lui: Dar după cei vechi, cum? Şi răspunzînd el, zice: am zis vouă că după neamul şi rîndul de oameni întru care trăieşte, bun este; iar după cei vechi, am văzut om în Schit, că putea să fa­că să stea soarele pe cer, precum iisus al lui navi. Şi acestea auzind ei, s-au spăimîntat şi au proslăvit pe Dumnezeu.

3. Zis-a avva ilie, cel al diaconiei: ce poate păcatul unde este pocăinţă? Şi ce foloseşte dragostea unde este mîndrie?

4. Zis-a avva ilie că: am văzut eu pe oarecare luînd o tigvă cu vin la subţioara sa; şi ca să ruşinez pe draci că nălucire era, am spus fratelui: Fă dragoste şi-mi ridică aceasta; şi ridicînd mantia sa, s-a aflat că nu avea ni­mic. iar aceasta am spus ca măcar cu ochii de veţi vedea, sau veţi auzi, să nu primiţi. ci mai vîrtos păziţi gîndurile şi cugetele, ştiind că dracii le pun pe acestea în minte ca să spurce sufletul să socotească cele nefolositoare, şi ca să tragă mintea de la a se îndeletnici la păcatele sale şi la Dumnezeu.

5. Zis-a iarăşi: Oamenii au mintea sau la păcate, sau la iisus, sau la oameni.

6. Zis-a iarăşi: De nu va cînta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bu­curie şi odihnă.

7. Zis-a iarăşi că: un bătrîn a rămas într-o Capişte şi au venit dracii, zicînd lui: Du-te din locul nostru! iar bătrînul a zis: Voi nu aveţi loc. Şi au început să-i risipească cu totul smicelele lui de finic. iar bătrînul sta adunîndu-le pe ele. Mai pe urmă dracul, apucîndu-l de mînă, îl trăgea afa­ră. Dar ajungînd bătrînul la uşă, cu cealaltă mînă ţinea uşa, strigînd: iisuse, ajută-mi! Şi îndată a fugit dracul. Şi bătrînul a început a plînge. iar Dom­nul a zis lui: ce plîngi? Şi zice bătrînul: Fiindcă îndrăznesc să apuce pe om şi aşa să-i facă. Şi i-a zis lui: tu te-ai lenevit; căci cînd M-ai căutat, ai văzut cum M-am aflat ţie! acestea le zic, că este trebuinţă de multă osteneală; şi de nu se va osteni cineva, nu poate să aibă pe Dumnezeu cu sine, că el pentru noi S-a răstignit.

102

Limonariu 528. Un frate s-a dus la avva ilie sihastrul, în chinovia Peşterii lui avva Sava⁸², şi zice lui: avvo, spune-mi un cuvînt. iar bătrînul zice fratelui că: În zilele părinţilor noştri erau iubite aceste trei fapte bune: neaverea şi blîndeţea şi înfrînarea. iar acum stăpîneşte între monahi lăcomia de avere şi îmbuibarea pîntecelui şi obrăznicia. Oricare voieşti, ţine.

47. Pentru avva Iraclie

Avva Iraclie a fost unul din bătrînii celei de-a treia generaţii de monahi din Schit, împreună vieţuitor cu Avva Agathon⁸³şi ucenic al Avvei Pimen.

un frate, sculîndu-se război asupra lui, a vestit lui avva iraclie. Şi îi zi­ce lui acela, întărindu-l, că un bătrîn oarecare avea un ucenic foarte ascul­tător de mulţi ani. iar odată, sculîndu-se război asupra lui, a făcut meta­nie bătrînului, zicînd: Lasă-mă să şed singur. Şi îi zice lui bătrînul: caută loc, şi îţi vom face ţie chilie. Şi mergînd el ca la o azvîrlitură de piatră, a aflat loc. Şi mergînd amîndoi, au făcut chilie. Şi zice fratelui: Orice îţi voi zice, aceasta fă: cînd flămînzeşti, mănîncă; cînd însetezi, bea; cînd îţi es­te somn, dormi. numai din chilia ta să nu ieşi pînă Sîmbătă; atunci vino aproape de mine. Şi s-a întors bătrînul la chilia sa. iar fratele a făcut două zile după poruncă, dar a treia zi trîndăvindu-se, zice: Pentru ce mi-a făcut mie aceasta bătrînul, ca să nu fac rugăciuni? Şi sculîndu-se a cîntat Psalmi mulţi; şi după ce a apus soarele a mîncat. Şi sculîndu-se, s-a dus să se cul­ce pe rogojina sa. Şi vede un arap şezînd, scrîşnind cu dinţii asupra lui. Şi alergînd cu multă frică, a venit la bătrînul; şi bătînd în uşă, a zis: avvo, miluieşte-mă şi-mi deschide degrab! iar bătrînul, cunoscînd că nu a pă­zit cuvîntul lui, nu i-a deschis pînă dimineaţa. Şi deschizîndu-i dimineaţa, l-a aflat pe el afară cucerindu-se, şi, milostivindu-se, l-a băgat în lăuntru. atunci zice: rogu-mă, ţie, părinte: un arap negru am văzut pe rogojina mea cînd m-am dus să mă culc. iar el a zis: aceasta ai pătimit că nu ai pă­zit cuvîntul meu. atunci dîndu-i lui o rînduială a pravilei după putere, l-a slobozit, şi încet-încet s-a făcut călugăr iscusit.

^{82 C}hinovia Peşterii, unul din aşezămintele monahale dependente de Marea Lavră a Sfîntului Sava în Palestina, a fost ridicată în anul 508 de către Sfîntul Sava şi alţi monahi. cf. Joseph Patrich, Sabas, Leader of Palestinian Monasticism, ed. 1995, p. 147. acest cuvînt este din manuscrisul D, singurul din cele recenzate de guy care îl conţine (n. Ed.).

^{83 P}ateric inedit, pp. 87-88 (n. Ed.).

Începutul slovei th ()

48. Pentru avva Theodor din Fermi⁸⁴

Avva Theodor din Fermi, prăznuit în Synaxarul Palestinian la 28 Septem­brie, a fost un uriaş al celei de-a treia generaţii de monahi egypteni. Şi-a înce­put nevoinţele la Schit, sub povăţuirea Avvei Macarie, iar după anul 407 s-a mutat în Muntele Fermi, în mijlocul comunităţii de 500 de monahi înteme­iată de Avva Pavel cel pomenit în Lavsaicon (20)⁸⁵. Mărimea iubirii sale de fraţi se arată din aceea că o lucra după adevăr, nu necondiţionat. A dobîndit de la Dumnezeu darul nefricii şi s-a luptat pentru păstrarea rînduielilor monahale ale începuturilor, mai ales prin pilda personală.

1. Avva Theodor din Fermi dobîndise trei cărţi bune; şi s-a dus la avva Macarie şi îi zice lui: am trei cărţi bune şi mă folosesc dintr-însele, şi le în­trebuinţează şi fraţii, şi se folosesc. Spune-mi, dar, ce trebuie să fac? Oare să le ţin pe ele spre folosul meu şi al fraţilor, sau să le vînd şi să dau săraci­lor? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Bune sînt faptele cu adevărat, dar mai bună decît toate este neaverea. Şi aceasta auzind, ducîndu-se, le-a vîndut şi banii i-a dat săracilor.

2. Un frate oarecare, şezînd singur deosebi la chilii, se tulbura. Şi mergînd către avva Theodor din Fermi, i-a spus lui despre tulburarea sa. iar bătrînul i-a zis: Mergi, smereşte-ţi gîndul tău şi te supune, şi petreci împreună cu alţii. Şi după cîtăva vreme se întoarce către bătrînul şi îi zice lui: nici împreună

^{84 F}ermi este un munte în egypt care se întinde de la Schit către pustiul cel mare.

^{85 D}espre locaţia Muntelui Fermi, vezi Postfaţa, p. 513 (n. Ed.).

104

cu oamenii nu mă odihnesc. Şi îi zice lui bătrînul: Dacă nici singur deosebi nu te odihneşti, nici împreună cu alţii, pentru ce ai ieşit la viaţa că­lugărească? au nu ca să suferi necazurile? Spune-mi, cîţi ani ai de cînd eşti în chipul acesta? Zice: Opt. Zice lui bătrînul: cu adevărat eu am în chipul acesta şaptezeci de ani, şi nici într-o zi n-am aflat odihnă; şi tu în opt ani voieşti să ai odihnă? Şi aceasta auzind fratele, întărindu-se, s-a dus.

3. S-a dus odată un frate către avva Theodor, şi a făcut trei zile rugîndu-l ca să audă vreun cuvînt. iar el nu i-a răspuns lui. Şi a ieşit scîrbit. Zice către el ucenicul lui: avvo, cum de nu i-ai zis vreun cuvînt, şi s-a dus scîrbit? Şi îi zice lui bătrînul: cu adevărat nu i-am grăit lui, căci este neguţă­tor, şi în cuvinte străine voieşte să se slăvească.

4. Zis-a iarăşi: De ai prieteşug cu cineva şi se va întîmpla să cadă el în is­pita curviei, de poţi, dă-i lui mîna şi trage-l în sus. iar de va cădea în eres şi nu se va pleca ţie să se întoarcă, degrab taie-l pe el de la tine, ca nu cumva, zăbovindu-te, să cazi împreună cu el în groapă.

5. Spun pentru avva Theodor din Fermi că aceste trei Capete avea mai presus decît mulţi: neaverea, nevoinţa şi fuga de oameni.

6. Petrecea odată avva Theodor cu fraţii în Schit, şi mîncînd ei, luau cu evlavie paharele, tăcînd şi nu ziceau acel cuvînt: iartă. Şi a zis avva Theodor: au pierdut călugării bunul lor neam, adică a zice: iartă.

7. L-a întrebat pe el un frate, zicînd: Voieşti, avvo, puţine zile să nu mănînc pîine? Şi îi zice lui bătrînul: Bine faci, că şi eu am făcut aşa. Şi îi zice lui fratele: Voiesc să pun năutul meu în pitărie şi să-l fac făină. Şi-i zice lui bătrînul: Dacă iarăşi te duci la pitărie, fă-ţi pîinea ta. Şi de ce este trebuin­ţă de această purtare?

8. A venit unul din bătrîni către avva Theodor şi i-a zis lui: iată, cutare frate s-a întors în lume. Şi a zis lui bătrînul: Pentru aceasta te minunezi? nu te minuna, ci minunează-te mai vîrtos de vei auzi că a putut cineva să scape din gura vrăjmaşului.

9. Un frate a venit către avva Theodor şi a început a grăi şi a cerca lu­cruri a căror lucrare încă nu o făcuse. Şi îi zice lui bătrînul: Încă nu ai aflat corabia, nici vasele tale nu le-ai pus; şi mai-nainte de a înnota, acum ai ajuns la cetatea aceea? Deci după ce vei face întîi lucrul, vei veni la acelea pe care le grăieşti acum.

10. Acestaşi s-a dus odată la avva ioann, care era famen din naştere, şi vorbind ei, a zis: cînd eram în Schit, lucrurile sufletului erau lucrul nostru,

105

iar lucrul mîinilor îl aveam sub-lucru. iar acum s-a făcut lucrul sufle­tului sub-lucru, şi sub-lucrul lucru. Şi l-a întrebat fratele, zicînd: Care este lucrul sufletului pe care acum îl avem sub-lucru? Şi care este sub-lucrul pe care acum îl avem lucru? Şi zice bătrînul: toate cele ce se fac pen­tru porunca lui Dumnezeu lucru al sufletului sînt; iar a lucra pentru sine şi a aduna, acesta trebuie să-l avem sub-lucru. Şi zice fratele: Luminează-mi mie pricina aceasta. Şi zice bătrînul: iată, auzi de mine că sînt bolnav şi eşti dator să mă cercetezi, şi zici în sine: Să-mi las lucrul meu acum şi să mă duc? Ci să-l sfîrşesc întîi, şi apoi să mă duc. Ţi se întîmplă încă şi altă pri­cină, şi poate nicidecum nu te duci. iarăşi alt frate îţi zice ţie: Dă-mi aju­tor, frate. Şi zici: Să-mi las lucrul meu şi să merg să lucrez cu acesta? Deci de nu te vei duce, laşi porunca lui Dumnezeu, care este lucrul sufletului, şi faci sub-lucrul, care este lucrul mîinilor.

11. Zis-a avva Theodor din Fermi că omul care stă întru pocăinţă nu este legat de poruncă.⁸⁶

12. Acestaşi a zis: altă faptă bună precum a nu defăima nu este.

13. Iarăşi a zis: Omul care ştie dulceaţa chiliei fuge nu ca şi cum necin­stind pe aproapele său.

14iarăşi a zis: De nu mă voi tăia pe sine-mi de la milostivirile acestea, nu mă vor lăsa să fiu monah.

15. Zis-a iarăşi: Mulţi în vremea aceasta au ales odihna, mai-nainte de a le-o da lor Dumnezeu.

16. Zis-a iarăşi: Să nu dormi în loc unde este muiere.

17. Un frate a întrebat pe avva Theodor, zicînd: Voiesc să plinesc po­runcile. Zice lui bătrînul despre avva Theona, că a spus şi el oarecînd: Voiesc să plinesc gîndul meu cu Dumnezeu; şi luînd făină la pitărie, a făcut pîini. Şi cerîndu-i lui nişte săraci, a dat pîinile. Şi iarăşi cerînd alţii, a dat coşniţele şi haina pe care o purta. Şi a intrat în chilie, încingîndu-se peste maforion⁸⁷. Şi aşa iarăşi se prihănea pe sine, zicînd că nu a plinit porunca lui Dumnezeu.

^{86 Î}n traducerea rusească a Sfîntului ignatie Briancianinov, textul este astfel: „Omul care se află în lucrarea pocăinţei şi împlineşte Legea duhovniceşte nu este obligat să o împlinească şi trupeşte”(n. Ed.).

^{87 M}aforion este un acoperămînt al Capului şi al umerilor, lat, care, spre diferenţă de cuculion, curgea în faţă şi pe spate pînă mai jos de genunchi. În vremea noastră singurul veşmînt asemănător este schima purtată de schimonahii din rusia (n. Ed.).

106

18. S-a bolnăvit odată avva iosif şi a trimis către avva Theodor, zicînd: Vino, ca să te văd mai-nainte de a ieşi din trup. Şi era pe la jumătatea săptămînii, şi nu s-a dus, ci a trimis, zicînd: De vei rămînea pînă Sîmbătă, vin; iar de te vei duce, în lumea aceea ne vom vedea.

19. Un frate a zis lui avva Theodor: Spune-mi un cuvînt, că pier! Şi cu osteneală a zis lui: eu mă primejduiesc, şi ce pot să-ţi spun?

20. Un frate a venit la avva Theodor ca să-l înveţe să coasă coşniţe, aducînd şi funia cea împletită. iar bătrînul îi zice lui: Mergi şi dimineaţă vino aici. Şi sculîndu-se bătrînul, i-a muiat funia cea împletită şi i-a gătit înce­putul cusăturii, zicînd: aşa şi aşa să faci; şi l-a lăsat pe el. Şi intrînd în chilia sa, a şezut bătrînul. Şi la vreme i-a pus de a mîncat şi l-a trimis. a venit ia­răşi dimineaţa; şi îi zice lui bătrînul: ia-ţi funia de aici şi te du; căci ai venit să mă arunci în ispită şi în grijă. Şi nu l-a mai lăsat pe el în lăuntru.

21. Zis-a ucenicul lui avva Theodor că: a venit odată unul să vîndă ceapă şi mi-a umplut un vas. Şi zice bătrînul: umple-l de grîu şi dă-i-l lui. Şi erau două grămezi de grîu: una curată şi una proastă. Şi i-am umplut vasul din grămada cea proastă. Şi a căutat la mine bătrînul aspru şi cu mîhnire. Şi de frică am căzut şi am spart vasul; şi i-am făcut metanie. Şi zice bătrînul: Scoală, nu este a ta vina, ci eu am greşit că ţi-am zis. Şi intrînd bătrînul, i-a umplut sînul de grîu curat şi i-a dat lui, împreună cu cepele.

22. S-a dus odată avva Theodor cu fratele să ia apă; şi mergînd mai-nainte fratele la lac, a văzut un balaur. Şi îi zice lui bătrînul: Du-te de îl calcă pe cap. Şi temîndu-se, nu s-a dus. a venit bătrînul, şi văzîndu-l fiara şi ruşinîndu-se, a fugit în pustie.

23. Întrebat-a oarecine pe avva Theodor: De se va face de năprasnă vreo cădere, şi tu te temi, avvo? Îi zice lui bătrînul: De se va lipi cerul de pămînt, Theodor nu se teme. căci a fost rugîndu-se lui Dumnezeu ca să se ridice de la dînsul frica. Pentru aceasta l-a şi întrebat pe el.

24. Se spunea pentru dînsul că făcîndu-se diacon în Schit, nu vrea să primească să slujească diaconeşte, şi în multe locuri a fugit. Şi iarăşi l-au adus bătrînii zicînd: nu-ţi lăsa slujba ta! Le zice lor avva Theodor: Lăsaţi-mă să mă rog lui Dumnezeu, de mă va încredinţa să stau în locul sluj­bei mele. Şi rugîndu-se lui Dumnezeu, zicea: De este voia ta ca să stau în locul slujbei mele, încredinţează-mă. Şi i s-a arătat lui un stîlp de foc de la pămînt pînă la cer, şi glas s-a făcut, zicînd: De poţi să te faci ca acest stîlp,

107

du-te, slujeşte diaconeşte. iar el auzind, a judecat să nu mai primească. Deci venind el la biserică, i-au făcut lui metanie fraţii, zicînd: Dacă nu voieşti să slujeşti diaconeşte, măcar potirul ţine-l. Şi nu a suferit, zicînd: De nu mă veţi lăsa, mă duc din locul acesta. Şi aşa l-au lăsat.

25. Ziceau încă pentru dînsul că după ce s-a pustiit Schitul, a venit să rămînă la Fermi; şi îmbătrînind, a slăbit. Deci îi aduceau lui oarecare bu­cate; şi cele ce îi aducea cel dintîi, le dădea celui de-al doilea, şi aşa pe rînd, cele ce le lua de la cel dintîi, le dădea celui de al doilea. iar în ceasul gustă­rii, ce îi aducea cel ce venea, aceasta mînca.

26. Ziceau pentru avva Theodor că pe cînd şedea la Schit a venit la dînsul dracul, vrînd să intre, şi l-a legat din-afară de chilie. Şi iarăşi alt drac a venit să intre, dar şi pe acesta l-a legat. Şi mai adăugînd şi al treilea drac, a venit şi a găsit legaţi pe cei doi; şi le zice lor: Ce staţi aici afară? Şi îi zic lui: Fiindcă şade în lăuntru, şi nu ne lasă să intrăm. Şi el făcînd silă, s-a ispitit să intre. iar bătrînul l-a legat şi pe acesta. Deci temîndu-se dracii de rugăciu­nile bătrînului, îl rugau, zicînd: Slobozeşte-ne pe noi. Şi zice lor bătrînul: Duceţi-vă! Şi de-aici ruşinîndu-se, s-au dus.

27. Povestit-a oarecare din părinţi pentru avva Theodor din Fermi, că a venit odată pe seară la dînsul şi l-a găsit purtînd un leviton⁸⁸ rupt, şi piep­tul lui gol şi cuculionul lui dinainte. Şi iată, un comis a venit să-l vadă; şi bătînd el în uşă, a ieşit bătrînul să-i deschidă; şi întîlnindu-se cu el, a şezut la uşă să grăiască cu dînsul. Şi am luat o bucată de maforion şi i-am acope­rit umerii lui. iar bătrînul a întins mîna şi a lepădat-o. iar după ce s-a dus comisul, i-am zis lui: avvo, de ce ai făcut aceasta? a venit omul să se fo­losească, nu ca să se smintească. Şi-mi zice bătrînul: Ce îmi zici, avvo? În­că oamenilor slujim? am făcut trebuinţa. restul a trecut. Cel ce vrea să se folosească, să se folosească; cel ce vrea să se smintească, să se smintească. Căci eu, oricum mă aflu, aşa întîmpin. a poruncit încă şi ucenicului său, zicînd: De va veni cineva vrînd să mă vadă, să nu-i zici lui ceva omenesc; ci de mănînc, spune că mănînc; de dorm, spune că dorm.

28. Au venit odată asupra lui trei tîlhari, şi doi îl ţineau pe dînsul, iar unul căra vasele lui. Şi după ce au scos cărţile şi voiau să ia şi levitonul, atunci le zice lor: aceasta lăsaţi-o! iar ei nu vroiau. Şi smucindu-şi mîinile

^{88 L}eviton sau colovion (IME, apollonie) era o haină, de obicei de in, care acoperea tot trupul (Sf. Maxim Mărturisitorul, Quaestiones et dubia, 68), cu mînecile pînă la coate (Sf. ioann Casian, AC 1:4), spre diferenţă de hiton, o cămaşă pe care o purtau mirenii, şi bărbaţii, şi femeile, lungă pînă la genunchi. astăzi levitonul este înlocuit de dulamă (n. Ed.).

108

sale, i-a trîntit pe amîndoi. Şi văzînd, s-au înfricoşat. Şi le zice lor bătrînul: nimic nu vă temeţi. Faceţi-le în patru părţi şi luaţi trei şi lăsaţi una. Şi aşa au făcut, ca să ia partea sa levitonul cu care mergea la biserică.

49. Pentru avva Theodor de la Enat

Avva Theodor de la Enat este un bătrîn din generaţia a doua de monahi, împreu­nă cu Avva Luchie întemeietor al comunităţii monahale de la Enatul Alexandri­ei, luptîndu-se amîndoi vreme de 50 de ani pentru a statornici, prin pilda proprie, viaţa monahală începută acolo.

1. Zis-a avva Theodor cel de la enat: cînd eram mai tînăr petreceam în pustie. Deci m-am dus la pitărie să fac două frămîntături şi am găsit acolo pe un frate care voia să facă pîini şi nu avea pe nimeni care să-i dea mînă de ajutor. iar eu am lăsat pe ale mele şi i-am dat lui mînă de ajutor. iar du­pă ce am isprăvit, a venit alt frate, şi iarăşi i-am dat lui mînă de ajutor, şi a făcut pîinile. Şi iarăşi al treilea a venit, şi am făcut asemenea; şi aşa făceam cu fiecare din cei ce veneau, şi am făcut şase frămîntături. Şi aşa pe urmă am făcut pe cele două ale mele, încetînd cei ce veneau.

2. Spuneau pentru avva Theodor şi avva Luchie cei de la enat că au făcut cincizeci de ani batjocorindu-şi gîndurile lor şi zicînd: După iarna aceasta ne ducem de aici. Şi iarăşi cînd venea vara, ziceau că: După vara aceasta ne vom duce de aici. Şi aşa au făcut toată vremea pururea-pomeniţii părinţi.

3. Zis-a avva Theodor al enatului că: De ne va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea Psalmi lor, nu putem să ne mîntuim.

50. Pentru avva Theodor cel din Schit

Zis-a avva Theodor cel din Schit: Îmi vine gînd şi mă tulbură şi îmi stăruie, dar faptă nu poate să facă, ci numai mă împiedică de la lucrarea faptei bune. iar bărbatul cel treaz, scuturîndu-l de la sine, se scoală la rugăciune.

109

Mat. 5:27, 7:1

51. Pentru avva Theodor Eleftheropolitul

A întrebat avva avraam ivirul pe avva Theodor eleftheropolitul, zicînd: Cum este bine, părinte: slavă să-mi agonisesc, sau necinste? iar bătrînul i-a răspuns: eu voiesc să agonisesc slavă, iar nu necinste. Că de voi face lucru bun şi mă voi slăvi, pot să-mi osîndesc cugetul că nu sînt vrednic de slava aceasta. Dar necinstea din lucruri rele se face. Deci cum pot să-mi mîngîi inima, după ce oamenii s-au smintit de mine? Mai bine, dar, este a face binele şi să fim slăviţi. iar avva avraam a zis: Bine ai zis, părinte.

52. Pentru avva Theodot

1. Spunea avva Theodot: Lipsa pîinii topeşte trupul călugărului. iar alt bătrîn zicea că privegherea mai mult topeşte trupul.

2. Spunea iarăşi: nu judeca pe cel curvar dacă eşti întreg-înţelept; căci

aşa calci Legea. Că Cel ce spune să nu curveşti spune şi să nu judeci.⁸⁹

53. Pentru avva Theona

Avva Theona, prăznuit de Biserică la 4 Aprilie, este făcătorul de minuni din Thivaida pe care îl laudă Istoria Mo­nahilor din Egypt şi cel cu care Sfîntul Ioann Casian a avut cele 3 Convor­biri păstrate în scris (C21, C22, C23). Avva Theona aparţine primei generaţii de monahi egypteni. Mai este pome­nit în cuprinsul Patericului încă de trei ori, de către Avva Theodor din Fermi şi Avva Pimen, şi povestind întîmplarea de la Avva Markel.

⁸⁹ Completare din manuscrisele B şi L (guy, Recherches, p. 22). În altele este anonim (n. Ed.).

110

Zis-a avva Theona: Fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta sîntem robiţi de patimile cele trupeşti.

54. Pentru Theofil, arhiepiscopul alexandriei

Theofil a fost unul din diaconii ultimilor ani ai Sfîntului Athanasie cel Mare

(373)⁹⁰şi arhiepiscop al Alexandriei între 385-412. A fost un apropiat al mo­nahilor şi monahiilor ce străluceau în vremea sa. Posteritatea i-a păstrat un nume rău, mulţi contemporani ai săi acuzîndu-l de materialism, trufie şi iuţime. Deoa­rece mai înainte de a se implica în scandalul care a dus în cele din urmă la exilarea Sfîntului Ioann Gură de Aur s-a remarcat prin interesul pentru dogmele Bisericii, efoarte cu putinţă ca tocmai acesta săfie motivul pentru care afost inclus în Pateric, ca ierarhul care a cerut Bisericii să se distanţeze de învăţăturile ellenizante ale lui Orighen, eretic ţinut la mare evlavie de către monofiziţi în vremea alcătuirii Pa­tericului. Cuvîntul 2 de mai jos vorbeşte de un Avva Pamvo de la Schit, diferit de Marele Pamvo, care locuia în Muntele Nitriei şi care trecuse la Domnul în acelaşi an cu Sfîntul Athanasie cel Mare.

1. Fericitul Theofil arhiepiscopul mers-a odată la Muntele nitriei, şi a venit avva muntelui la dînsul. Şi îi zice lui arhiepiscopul: Ce ai aflat în ca­lea aceasta mai mult, părinte? Îi zice bătrînul lui: a mă prihăni şi a mă de­făima pe sine-mi totdeauna. Îi zice lui avva Theofil: altă cale nu este, fără numai aceasta.

2. Acest avva Theofil arhiepiscopul s-a dus odată la Schit. Şi adunîndu-se fraţii, au spus lui avva Pamvo: Zi vreun cuvînt Papei, ca să se fo­losească. Le zice lor bătrînul: Dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvîntul meu nu poate să se folosească.

3. Au venit odată părinţii la alexandria, chemaţi fiind de Theofil arhi­episcopul, ca să facă rugăciune, să surpe Capiştile. Şi mîncînd ei cu dînsul, li s-a pus carne de viţel, şi mîncau, nimic îndoindu-se. Şi luînd episcopul o bucăţică, a dat-o bătrînului ce era mai aproape de dînsul, zicînd: iată, această bucăţică e bună, mănîncă, avvo! iar ei răspunzînd, au zis: noi pînă

^{90 T}heophilus of Alexandria, monografie de n. russell, routledge, new york, 2006, p. 4 (n. Ed.).

111

^{1 Cor. 8:13}

^{Efes. 6:12}

Ps. 86:7

^{is. 35:10, 51:11}

^{is. 26:10}

^{2 Ptr. 3:11}

^{2 Ptr. 3:14}

m^{at. 25:34}

acum verdeţuri mîncam, iar dacă este carne, nu mîncăm. Şi n-a mai adaos nici unul dintr-înşii a mai gusta dintr-însa.

4. Acestaşi avva Theofil zicea: Ce fel de frică şi cutremur şi nevoie avem să vedem cînd sufletul se desparte de trup! Că vine la noi oaste şi putere a puterilor celor protivnice, boierii întunericului, stăpînitorii vicleşugului, şi începătoriile şi stăpîniile, duhurile răutăţii; şi ca cu un chip de judeca­tă ţin pe suflet, aducînd asupră-i toate păcatele lui cele întru ştiinţă şi cele întru neştiinţă, de la tinereţe pînă la vîrsta în care s-a apucat. Deci stau pîrîndu-l de toate cele făcute de dînsul. Ce fel de cutremur, dar, socoteşti că are sufletul în ceasul acela, pînă ce va ieşi hotărîrea şi i se va face slobozenia lui? acesta este ceasul nevoii lui, pînă ce va vedea ce sfîrşit va lua el. Şi ia­răşi, dumnezeieştile puteri stau în preajma feţei celor potrivnici, şi ele aducînd cele bune ale lui. ia seama, dar, sufletul, stînd în mijloc, oare cu ce fel de frică şi de cutremur stă, pînă ce judecata lui va lua hotărîre de la Dreptul Judecător. Şi de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se răpeşte de la dînşii, şi de aici fără de grijă este, sau mai bine să zic, locuieşte după cum este scris: Precum lăcaşul tuturor celor ce se veselesc întru tine este. atunci se împlineşte cea scrisă: Fugit-a durerea şi întristarea şi suspinarea. Atunci^, scăpînd, se duce la acea bucurie şi slavă negrăită, în care se va şi aşeza. Iar de se va afla că a trăit cu lenevire, aude glasul cel prea-înfricoşat: Ridice-se cel necinstitor, ca să nu vadă slava Domnului. atunci îl apucă pe dînsul zi de urgie, zi de necaz şi de nevoie, zi de întuneric şi de beznă, dîndu-se la întunericul cel mai din afară, şi în focul cel veşnic osîndindu-se, în veci, fără de sfîrşit se va munci. atuncea unde e fala lumii? unde slava cea de­şartă? unde desfătarea? unde răsfăţarea? unde nălucirea? unde odihna? unde lauda? unde banii? unde neamul cel mare? unde tată? unde ma­mă? unde frate? Cine dintr-aceştia va putea să scoată pe cel ce se arde de foc şi este ţinut de muncile cele amare? acestea fiindcă aşa vor să se facă, ce fel trebuie să fim noi în petreceri bune şi cu dreaptă credinţă? Ce fel de dragoste sîntem datori să ne agonisim? Ce fel de viaţă? Ce fel de petrece­re? Ce fel de drum? Ce fel de luare-aminte? Ce fel de rugăciune? Ce fel de îngrijire? Că acestea, zice, aşteptînd, să ne silim a ne afla Lui nespurcaţi şi neîntinaţi, întru pace, ca să ne învrednicim a-L auzi pe Dînsul zicînd: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii, în vecii vecilor. amin.

5. Acestaşi avva Theofil arhiepiscopul, vrînd să se săvîrşească, a zis: Fe­ricit eşti, avvo arsenie, că de acest ceas îţi aduceai aminte pururea.

112

^{efes. 5:16}

c^{ol. 4:5}

^{Mat. 7:13}

^{Fa. ap. 14:22}

Pild. 11:12

55. Pentru amma⁹¹ Theodora

Amma Theodora, prăznuită în Synaxarul Alexandrin la 6 Aprilie, a fost una din femeile cele mai înţelepte ale vremii sale, preocupată atît de Sfînta Scriptură, cît şi de dogmele Bisericii. Lavsaiconul (41) ne lămureşte pricina pentru care a primit da­rul înţelepciunii, zicînd: „[am cunoscut şi pe] Theodora [soţie] a tribunului, care la o atîta necîştigare a ajuns, că luînd milos­tenie aşa s-a săvîrşit în mănăstirea lui Isyha de lîngă mare”. De aici înţelegem şi că s-a săvîrşit în vremea petrecută de Palladie în Egypt, adică între anii 388-399.

1. Întrebat-a amma Theodora pe Papa Theofil ce este cuvîntul acela al apostolului: Vremea răscumpărînd? iar el îi zice ei: numirea arată cîştigul. adică: Vreme de ocară ţi-a venit? cumpără cu smerita cugetare şi cu îndelunga răbdare vremea ocării; şi trage cîştigul la tine. Vreme de necin­ste? cu suferirea răutăţii cumpără vremea, şi cîştigă. Pîră mincinoasă de-ţi va veni, cu răbdarea şi cu nădejdea cîştigă. Şi toate cele împotrivă, de vomvoi, cîştiguri ni se fac nouă.

2. Spus-a amma Theodora: Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strîmtă.

că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot a face roadă, aşa şi nouă veacul acesta iarnă ne este, şi Împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem moştenitori, fără numai prin multe necazuri şi ispite.

3. Aceastaşi a fost întrebată pentru auzuri: cum pot, în scurt, cele ce primesc glasuri lumeşti şi de orice fel să fie numai cu Dumnezeu, precum ai zis? Zice şi ea: Precum dacă şezi la masă şi sînt mîncăruri multe şi te îm­părtăşeşti, dar nu cu dulceaţă, aşa şi cuvinte lumeşti de ar veni, inima ta să o ai către Dumnezeu şi cu această aşezare nu cu dulceaţă auzind, cu nimic n-ai fost împiedicat.⁹²

4. a zis iarăşi: Bine este a ne linişti, căci bărbatul înţelept linişte aduce. Că mare lucru este cu adevărat fecioarei sau călugărului a se linişti; iar

^{91 A}mma (din aramaicul MXM): Maică, mamă (n. Ed.).

^{92 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recherches, p. 22) (n. Ed.).

113

mai ales tinerilor. Dar să ştii, că dacă se pune cineva să se liniştească, îndată vine vicleanul şi îngreuiază sufletul cu leneviri, cu împuţinări de suflet, cu gînduri; îngreuiază şi trupul cu boli, cu slăbiciune, cu slăbănogirea genun­chilor şi a tuturor mădularelor, şi slăbeşte puterea sufletului şi a trupului; şi [îţi spui] că: Sînt slab şi nu pot să fac canonul. Dar de ne vom trezi, toate acestea se risipesc. că era un călugăr, şi cînd venea să-şi facă pravila, îl apu­ca răceală şi fierbinţeală⁹³, şi Capul tare i se supăra. Şi aşa îşi zicea lui-şi, că: iată, sînt bolnav şi voi muri; deci să mă scol mai-nainte pînă ce nu mor şi să-mi fac pravila. Şi cu socoteala aceasta se silea pe sine şi-şi făcea pravila. Şi după ce înceta pravila, încetau şi frigurile. Şi iarăşi, cu această socoteală fratele se împotrivea şi îşi făcea pravila, şi a biruit pe vicleanul.

5. Zicea iarăşi această ammă Theodora că: Odată un bărbat evlavios se ocăra de oarecine; şi zice către dînsul: Puteam şi eu să-ţi zic asemenea; dar legea lui Dumnezeu îmi închide gura. Şi zicea şi aceasta, că: un creştin oarecare, vorbind cu un maniheu despre trup, a spus aşa: Dă trupului Le­gea şi vederii trupul Ziditorului⁹⁴.

6. A zis iarăşi aceasta: Învăţătorul este dator să fie străin de iubirea de stăpînire⁹⁵, străin de slava deşartă, departe de mîndrie, nebatjocorindu-se de linguşire, neorbindu-se de daruri, nebiruindu-se de pîntece, nestăpînindu-se de mînie; ci îndelung-răbdător, blînd, cu toată puterea smerit-cugetător, îngăduitor şi suferitor⁹⁶, purtător de grijă şi iubitor de suflete.

7. Zicea iarăşi aceastaşi că nici nevoinţa, nici privegherea, nici tot felul de osteneală nu mîntuieşte, fără numai smerita cugetare cea adevărată. că­ci era un pustnic care gonea dracii şi îi întreba: cu ce ieşiţi voi [din om]? cu postul? Şi ziceau: noi nici mîncăm, nici bem. cu privegherea? Şi ei zi­ceau: noi nu dormim. cu pustnicia? Şi ziceau: noi prin pustietăţi petre­cem. cu ce ieşiţi, dar? Şi ziceau: nimic nu ne biruieşte pe noi, fără numai smerita cugetare. Vezi că smerita cugetare este biruitoare a dracilor?

8. A zis iarăşi amma Theodora, că era un călugăr şi din mulţimea ispi­telor zice: Mă duc de aici. Şi după ce şi-a pus sandale în picioare, vede pe

^{93 A}dică frigurile.

^{94 M}aniheii huleau Vechiul Testament şi susţineau că Hristos nu a avut trup adevărat, ci părelnic. tîlcul este ca maniheul, primind Legea, să accepte faptul că şi Mîntuitorul S-a su­pus ei şi a primit-o pe trupul Său, şi să primească să vadă cu ochii minţii trupul nepărelnic al lui Hristos (n. Ed.).

^{95 Î}n alte manuscrise: străin de iubirea de argint.

^{96 Î}n alte manuscrise: mai mult decît toate îngăduitor şi suferitor.

114

alt om că-şi pune şi el sandalele lui şi zice către dînsul: au nu pentru mine ieşi? iată, eu merg mai-nainte decît tine oriunde vei merge. Şi acesta era dracul care îi făcea lui ispite.

9. Şi unui alt monah i s-a făcut către ispită mîncărime la trup şi mulţime multă stricîndu-l. Şi era acesta dintre cei bogaţi. Şi îi ziceau lui dracii: aşa suferi fiind viu, viermi făcînd. Şi cu îndelunga răbdare acela a biruit.⁹⁷

10. A întrebat unul din bătrîni pe amma Theodora zicînd: La învierea din morţi cum ne vom scula? iar ea a spus: avem zălog şi pildă şi începătură pe cel ce pentru noi a murit şi S-a sculat, Hristos Dumnezeul nostru.⁹⁸

56. Pentru avva Theodor din Canop

Avva Theodor din Canop pare a aparţine generaţiei a doua sau chiar a treia de mo­nahi egypteni. Cuvintele sale sînt apofthegmele IV:8-13 ale ediţiei 1828 a Pateri­cului Tematic.

1. Spunea nouă un bătrîn oarecare, pentru avva Theodor, pustnicul cel mare, zicînd: Odată am mers cu oarecari fraţi în canop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea alexandriei, la părintele Theodor, pustnicul cel mare, care avea darul răbdării. Şi vorbind cu noi bătrînul şi mult folosindu-ne, între alte vorbe ne-a spus nouă şi aceasta aşa: era un frate care trăia într-o chiliuţă din afara cetăţii alexandriei, în dosul zidu­lui, şi acel frate avea darul lacrimilor. Odată, într-o zi, în urma dorinţei inimii sale, i-a venit umilinţă şi plîngere mai mult decît altădată. iar el, văzîndu-se în atîta umilinţă şi mulţime de lacrimi, zicea în sine aşa: cu adevărat, acesta este semnul că este aproape ziua morţii mele. Şi cînd gîndea aceasta, plîngerea şi lacrimile mai mult i se adăugau lui. iar dacă el ve­dea aşa adăugîndu-se şi înmulţindu-se lacrimile şi umilinţa lui, iarăşi zicea: cu adevărat, aproape este vremea ieşirii mele. Şi aşa, în toate zilele plîngea cu amar. iar noi auzind şi mult folosindu-ne de vorbele şi povestirile aces­tui bătrîn, l-am întrebat pe el pentru lacrimi, zicînd: Oare, părinte, ce este acest lucru, că uneori vin umilinţa şi lacrimile singure de sine, sau uneori prin multă osteneală abia vine omului o picătură de lacrimă? Şi răspunzînd,

^{97 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recherches, p. 23) (n. Ed.).

^{98 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recher ches, p. 23) (n. Ed.).

115

a zis nouă bătrînul: Fiilor, lacrimile sînt asemenea cu ploaia sau cu ninsoarea, iar călugărul este ca un lucrător grădinar sau vier, care cînd ve­de că vine ploaia, atunci se cade lui să lase toate celelalte lucruri ale sale şi să alerge şi să se nevoiască, ca să-şi curăţească toate jgheaburile grădinii sau ale viei sale şi să nu lase să curgă pîraiele ploii pe dinafară de grădină, ci să se silească să îndrepteze jgheaburile lui, în grădina sa, să curgă şi să adape toată grădina. căci zic vouă, fiilor, că decît toate zilele anului, mai mult folos face o zi de ploaie care răsare, creşte şi înmulţeşte toate roadele gră­dinii; aşa sînt şi lacrimile. Deci cînd simţim că ne cercetează Dumnezeu şi ne vine umilinţă în inima noastră, ni se cade să lăsăm îndată toate celelalte lucruri şi trebi şi cu toată osîrdia să ne rugăm lui Dumnezeu, căci nu ştim, găsi-vom aşa o altă zi, în care să ne vină cercetarea lui Dumnezeu?

2. Şi iar l-am mai întrebat pe avva Theodor, zicînd: Spune nouă, avvo, cum pot să se păzească lacrimile cînd vin la om? Bătrînul ne-a răspuns: Fii­lor, cînd vin omului lacrimile şi umilinţa, atunci mai-nainte de toate se ca­de lui să se păzească să nu vorbească cu nimenea şi să nu iasă afară din chi­lia lui, şi să se păzească de mîncare multă şi dormire. tot aşa, să-şi păzească inima de gînduri, să nu gîndească în sine că face mare şi bun lucru pentru că plînge şi lăcrimează. ci mai mult atunci, cu toată osîrdia să se roage lui Dumnezeu şi să citească Sfintele Scripturi. Însă cînd îi va veni omului umi­linţă şi plîngere, acestea-l vor învăţa ce să facă.

3. Zis-a lor iarăşi bătrînul: Fiilor, eu am văzut pe un frate oarecare şezînd în chilia lui şi împletind coşniţe (rucodelia sa), şi cînd îi venea umi­linţă şi lacrimi, îndată lăsînd lucrul, se scula la rugăciune, şi cum se scula şi începea a se ruga, îndată fugeau umilinţa şi lacrimile de la dînsul; iar dacă şedea jos şi începea a lucra lucrul său, şi lucrînd îşi aduna gîndurile, îndată iar îi veneau lacrimile, şi iar se scula la rugăciune, şi îndată iar îi trecea umi­linţa. iar cînd lua vreo carte să citească, cum începea a citi, îndată îi veneau lacrimile şi plîngea. Şi atunci a zis acel frate: Bine au zis Sfinţii Părinţi că plîngerea este învăţător, că aceea îl învaţă pe om tot folosul.

4. Zis-a lor iarăşi: Fiilor, bătrînul meu avea obicei de se îndepărta tot­deauna în adîncul pustiei şi acolo îşi petrecea viaţa în tăcere şi linişte. iar eu odată i-am zis: Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depăr­tezi în adîncul pustiei? nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd nevoinţa şi viaţa ta cea bună, să se folosească şi alţii, iar tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu? răspuns-a mie bătrînul: crede-mă, fiule,

116

^{1 cor. 6:18}

că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul Marele Proroc al lui Dum­nezeu, Moisi, şi va trăi împreună cu oamenii, nu poate nicidecum să se cheme fiu al lui Dumnezeu după har şi să-şi folosească sufletul său. că eu sînt fiu al lui adam, şi precum adam, părintele meu, văzînd roadă fru­moasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu ia să guste, prin care a murit, aşa sînt şi eu cînd văd rodul păcatului: Îndată îl poftesc, din care luînd şi gustînd, mor. Pentru aceea, Prea-cuvioşii Părinţii noştri fugeau din lume în pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor acolo unde nu aflau mîncarea ce naşte poftele păcatului.

5. Zis-a iarăşi: De se va da însuşi omul de bună voia sa spre greutate, scîrbă, supărare şi răbdare pentru Dumnezeu, eu cred că pe acela cu Sfinţii Mucenici îl va împărtăşi Dumnezeu, pentru că acea greutate şi scîrbă pe care o rabdă cineva pentru Dumnezeu, în loc de sînge se primeşte.

6. Zis-a iarăşi: Fiilor, precum tot păcatul pe care-l face omul, afară de trup este, iar cel ce face curvie, în trupul său greşeşte, pentru că dintr-însul iese spurcăciunea şi îi spurcă tot trupul, aşa şi toate bunătăţile afară de trup sînt. iar cel ce plînge pentru mîntuirea sufletului său, acela îşi curăţeşte şi trupul său, pentru că lacrimile care ies din ochii lui, acelea îi spală tot trupul şi sufletul lui.

Începutul slovei i (i)

57. Pentru avva Ioann Colov

Avva Ioann Colov, prăznuit de Biseri­că la 9 Noiembrie, a fost printre cei mai renumiţi bătrîni ai generaţiei a doua a Schitului, pe care, pentru smerenia sa, l-a „atîrnat de degetul său cel mic”. A venit împreună cu fratele său mai ma­re în pustia Schitului la anul 357, iu­bind osteneala şi liniştea, apoi a pri­mit să fie preoţit, slujind lui Hristos şi Sfinţilor Săi. Bărbăţia sa a rămas pildă prin aceea că, după ani de lupte pentru despătimire, dobîndind acel dar ceresc, a cerut înapoi patimile, ca să se poată smeri mai uşor. Tradiţia îl arată ucenic al Avvei Paisie cel Mare. A avut ucenici pe Avva Arsenie şi pe Avva Pimen. După invazia din 407 a părăsit Schitul şi s-a retras la Clysma, unde s-a săvîrşit la anul 409, în vîrstă de 70 de ani.

1. Povestit-au pentru avva ioann colov⁹⁹ că mergînd către un bătrîn thiveu la Schit, şedea în pustie. Şi luînd avva al lui un lemn uscat, l-a răsă­dit, şi i-a zis lui: În fiecare zi adapă acest lemn cu cîte un ulcior de apă, pînă ce va face roadă. Şi apa era departe de dînşii, încît se ducea decuseară şi venea dimineaţa. iar după trei ani a trăit lemnul şi a făcut roadă; şi luînd bătrînul rodul lui, l-a adus la biserică, zicînd fraţilor: Luaţi, mîncaţi rodul ascultării!

2. Spuneau pentru avva ioann colov că a zis odată fratelui său cel mai mare: Voiam fără de grijă să fiu, precum Îngerii sînt fără de grijă, nimic lucrînd, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Şi dezbrăcîndu-se de haină, a ieşit

⁹⁹ KOXooţ, oC: scurt, bondoc (n. Ed.).

118

în pustie. Şi făcînd o săptămînă, s-a întors către fratele său; şi după ce a bătut în uşă, l-a auzit pe dînsul, şi mai-nainte de a deschide, zice: tu cine eşti? iar el a zis: eu sînt ioann, fratele tău. Şi răspunzînd i-a zis lui: ioann s-a făcut înger, şi nu mai este între oameni. iar el i se ruga, zicînd: eu sînt! Şi nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat pînă dimineaţa să se trudească. iar mai pe urmă deschizîndu-i, îi zice: Om eşti, trebuinţă ai iarăşi să lucrezi ca să te hrăneşti. Şi a făcut metanie, zicînd: iartă-mă!

3. Zis-a avva ioann colov: De va voi împăratul să ia vreo cetate a vrăj­maşilor, apa întîi o opreşte, şi hrana, şi aşa vrăjmaşii, de foamete pierind, se supun lui. aşa şi patimile trupului: Dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

4. Zis-a iarăşi, că cel ce se satură şi vorbeşte cu copil, iată, a curvit în cu­get cu dînsul.

5. Zis-a iarăşi că: Suindu-mă odată pe calea Schitului cu împletitura, am văzut pe cămilar vorbind, şi pornindu-mă spre mînie; şi lăsînd vasele, am fugit.

6. Altădată iarăşi, la seceriş, a auzit pe un frate vorbind aproapelui cu mînie şi zicînd: e, şi tu! Şi lăsînd secerişul, a fugit.

7. S-a întîmplat ca nişte bătrîni la Schit să mănînce împreună unii cu alţii, şi era cu dînşii şi avva ioann. Şi s-a sculat un bătrîn mare să dea va­sul cu apă; şi nimeni n-a primit să ia de la dînsul, fără numai ioann colov. Deci s-au mirat şi i-au zis lui: cum tu, mai mic decît toţi fiind, ai în­drăznit să fii slujit de bătrînul? Şi le-a răspuns lor: eu cînd mă scol să dau vasul, mă bucur dacă toţi vor lua, ca să am plată. Şi eu, dar, pentru aceasta am primit, ca să-i fac lui plată, nu cumva să se mîhnească că nici unul n-a primit de la dînsul. Şi acestea zicînd, s-au minunat aceia şi s-au folosit de dreapta lui socoteală.

8. Şezînd el odată înaintea bisericii, l-au înconjurat fraţii şi îl întrebau pe el pentru gîndurile lor. Şi văzînd unul din bătrîni, şi luptat fiind de za­vistie, a zis lui: Vasul tău, ioanne, este plin de otravă. Şi îi zice avva ioann lui: aşa este, avvo; şi aceasta ai zis-o că numai cele din afară le vezi; iar de ai fi văzut cele din lăuntru, ce ai fi putut zice?

9. Spuneau părinţii că mîncînd odată fraţii cu dragoste, a rîs un frate la masă. Şi văzîndu-l avva ioann, a plîns, zicînd: Oare ce are fratele acesta

119

în inima lui, că a rîs, avînd datorie mai mult să plîngă, căci mănîncă dragoste¹⁰⁰?

10. Au venit odată unii din fraţi ca să-l ispitească pe el. Că nu-şi lăsa cu­getul său ca să se răspîndească, nici grăia vreun lucru al veacului acestuia. Şi îi zic lui: Mulţumim lui Dumnezeu că a plouat în anul acesta mult, şi au băut finicii şi scot smicele, şi găsesc fraţii lucrul mîinilor lor. Le zice lor avva ioann: aşa este Duhul Sfînt: cînd Se va pogorî în inimile oamenilor¹⁰¹, se înnoiesc, şi scot ramuri întru frica lui Dumnezeu.

11. Spuneau pentru dînsul că a împletit odată funie de două coşniţe, şi a cusut-o într-o coşniţă, şi n-a priceput pînă ce s-a apropiat de perete. că era gîndul lui îndeletnicindu-se cu privirea celor înalte.

12. Zis-a avva ioann: asemenea sînt unui om care şade sub un copac mare şi vede fiare multe şi tîrîtoare venind spre dînsul; şi cînd nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac şi scapă. aşa şi eu, şed în chilia mea şi văd cugetele cele viclene deasupra mea; şi cînd nu voi putea asupra lor, fug la Dumnezeu prin rugăciune şi scap de vrăjmaşul.

13. Zis-a avva Pimen pentru avva ioann colov că s-a rugat lui Dum­nezeu, şi s-au ridicat patimile de la dînsul, şi s-a făcut fără de grijă; şi ducîndu-se, a spus unui bătrîn: Mă văd pe sine-mi că mă odihnesc şi nu am nici un război. Şi îi zice lui bătrînul: Du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi vină războiul şi zdrobirea şi smerenia care le aveai mai-nainte. căci prin războa­ie sporeşte sufletul. Deci s-a rugat, şi după ce a venit războiul nu s-a mai ru­gat să se ia de la dînsul, ci zicea: Dă-mi, Doamne, răbdare în războaie.

14. Zis-a avva ioann că a văzut oarecare din bătrîni în uimire: Şi iată, trei călugări stăteau de astă parte de mare. Şi s-a făcut glas către dînşii din cealaltă parte, zicînd: Luaţi aripi de foc şi veniţi la Mine. Şi doi au luat şi au zburat de cealaltă parte, iar celălalt a rămas; şi plîngea foarte şi striga. apoi mai pe urmă s-au dat şi lui aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputin­cioase; şi cu osteneală cufundîndu-se, şi ridicîndu-se, cu necaz mult a ve­nit de cealaltă parte. aşa şi neamul acesta, deşi ia aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase ia.

15. Un frate a întrebat pe avva ioann, zicînd: cum sufletul meu, avînd răni, nu se ruşinează a cleveti pe aproapele? Îi spune lui bătrînul o pildă

^{100 A}dică milostenie.

^{101 Î}n alte manuscrise: în inimile sfinţilor.

120

pentru clevetire. un om era sărac şi avea femeie; şi a mai văzut şi pe alta frumoasă, şi a luat-o şi pe aceasta; dar erau amîndouă goale. Deci făcîndu-se praznic într-un loc, i s-au rugat ele lui, zicînd: ia-ne pe noi cu tine. Şi luîndu-le pe amîndouă, le-a pus într-un pithar¹⁰², şi intrînd într-un caic, au venit la locul acela. Şi după ce s-a făcut arşiţă şi s-au stîmpărat oamenii, căutînd una, şi pe nimeni văzînd, a sărit afară în gunoi, şi strîngînd nişte terfe vechi, şi-a făcut ei-şi împrejurătoare, şi de aici cu îndrăzneală umbla. iar cealaltă, în lăuntru şezînd goală, zicea: iată, această curvă nu se ruşinează umblînd goală. Şi părîndu-i rău bărbatului său, a zis: O, minune! aceasta măcar îşi acoperă ruşinea sa, dar tu eşti peste tot goală; şi acestea grăind, nu îţi este ruşine? aşa este şi clevetirea.

16. Mai zicea iarăşi bătrînul fratelui pentru sufletul cel ce va să se pocăiască: Într-o cetate o curvă era frumoasă şi mulţi ibovnici avea; şi venind la dînsa un boier, i-a zis: Făgăduieşte-te mie că vei păzi curăţia, şi eu te iau de femeie. iar ea i s-a făgăduit. Şi luînd-o, a dus-o la casa lui. iar ibovnicii ei căutînd-o, ziceau: cutare boier a luat-o la casa sa. Deci de vom merge la casa¹⁰³ lui şi va afla, ne pedepseşte; ci veniţi pe după casă, să-i fluierăm ei, şi cunoscînd glasul fluierăturii, se pogoară la noi, şi noi nevinovaţi ne aflăm. iar ea auzind fluierătura, şi-a astupat urechile sale, şi a sărit în cămara cea mai din lăuntru, şi a încuiat uşile. Şi zicea bătrînul că curva este sufletul, iar ibovnicii ei sînt patimile şi oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai din lăuntru este lăcaşul cel veşnic¹⁰⁴, iar cei ce îi fluieră ei sînt viclenii draci, iar el totdeauna fuge către Domnul.

17. Spus-a iarăşi bătrînul că trei filosofi erau prieteni şi unul murind a lăsat pe fiul lui unuia din prietenii săi. Şi [acela] făcîndu-se tînăr a plecat către femeia celui ce l-a hrănit pe el; şi înţelegînd acela l-a aruncat pe el afară. Şi mult pocăindu-se nu voia să-l primească, zicîndu-i lui: Pleacă, fă trei ani ca barcagiu şi aşa te voi ierta pe tine. Deci a venit după trei ani şi îi zice lui iarăşi: Încă nu te-ai pocăit; ci du-te de fă încă trei ani, dînd leafa şi ocărîndu-te. Şi a făcut aşa. Şi după acestea îi zice lui: Hai, aşadar, în cetatea athenienilor şi învaţă filosofia. Şi era un bătrîn şezînd la poarta filosofilor şi ocărîndu-i pe cei ce intrau prin ea. Deci ocărît fiind, tînărul a rîs. Şi îi zi­ce lui bătrînul: ce este aceasta că eu te-am ocărît, iar tu ai rîs? Îi zice lui: cum nu vrei să rîd, că iată, trei ani am dat leafa ca să fiu ocărît şi astăzi am

^{102 N}fQoţ, ou: chiup de pămînt, vas mare pentru păstrarea vinului (n. Ed.).

^{103 Î}n alte manuscrise: la uşa.

^{104 Î}n alte manuscrise: paza minţii.

121

Is. nv. 14:7

fost ocărît în dar? Pentru aceasta am rîs. Deci a spus avva ioann că aceasta este poarta lui Dumnezeu, şi părinţii noştri prin multe ocări bucurîndu-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu. 1⁰⁵

18. Suindu-se odată avva ioann de la Schit cu alţi fraţi, a rătăcit cel ce îi povăţuia pe ei, căci era noapte. Şi zic fraţii către avva ioann: ce vom fa­ce, avvo, că a pierdut fratele calea? nu cumva să murim rătăcindu-ne. Le zice lor bătrînul: De îi vom zice lui, se mîhneşte şi se ruşinează. ci iată, mă fac că eu sînt slab şi zic: nu pot să merg, ci rămîn aici pînă dimineaţă. Şi a făcut aşa. iar ceilalţi au zis: nici noi nu ne ducem, ci şedem cu tine. Şi au şezut pînă dimineaţa, şi pe fratele nu l-au smintit¹⁰⁶.

19. Un bătrîn era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător-aminte cu cugetul. Deci s-a dus la avva ioann să-l întrebe pentru uitare. Şi auzind de la dînsul cuvînt, s-a întors la chilia sa, şi a uitat ce i-a zis avva ioann lui. Şi s-a dus iarăşi să-l întrebe. Şi auzind asemenea de la dînsul cuvîntul, s-a în­tors. iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăşi a uitat. Şi aşa, de multe ori mergînd, cînd se întorcea, era stăpînit de uitare. iar după acestea, întîlnindu-se cu bătrînul, i-a zis: Ştii, avvo, că am uitat iarăşi ceea ce mi-ai zis? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit. Îi zice avva ioann lui: Du-te de aprinde lihnarul¹⁰⁷. Şi a aprins. Şi i-a zis lui iarăşi: Mai adu alte lihnare şi le aprinde dintr-însul. Şi a făcut asemenea. Şi a zis avva ioann bătrînului: nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare? Zice: nu. Şi a zis bătrînul: aşa nici ioann; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la Darul lui Hristos. Drept aceea, cînd voieşti, vino, de nimic îndoindu-te. Şi aşa, prin răbdarea amîndorura, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrînul. că aceasta era lucrarea schitioţilor, ca să dea osîrdie celor ce erau luptaţi, şi să se silească pe sine, ca să se cîştige unii pe alţii spre bine.

20. A întrebat un frate pe avva ioann zicînd: ce voi face? că de mul­te ori vine vreun frate să mă ia la lucru, şi eu sînt ticălos şi slab, şi mă oste­nesc la lucru. Deci ce voi face pentru poruncă? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Halev a zis lui iisus, fiul lui navi: „De patruzeci de ani eram cînd m-a trimis Moisi, robul Domnului, din Kadis Vami, pe mine şi pe tine, la pămîntul acesta, şi acum sînt de optzeci şi cinci de ani. Precum atunci eram, şi acum pot să ies la război”. Drept aceea şi tu, de poţi ca precum ieşi aşa şi

^{105 C}ompletare din ms. a, B, c, J, L (guy, Recherches, p. 23). ultima propoziţie este cuvîntul 40 din ediţia paisiană (n. Ed.).

^{106 Î}n alte manuscrise: nu l-au mustrat.

^{107 A}xvoţ, ou: opaiţ, felinar, luminător portabil (n. Ed.).

122

să intri, du-te; iar de nu poţi face aşa, şezi în chilia ta, plîngînd păcatele ta­le. Şi de te vor găsi tînguindu-te, nu te vor sili să ieşi afară.

21. Zis-a avva ioann: cine a vîndut pe iosif? Şi a răspuns un frate, zicînd: Fraţii lui. Îi zice lui bătrînul: nu, ci smerenia lui l-a vîndut. că putea să zică: Frate al lor sînt, şi să răspundă împotrivă; ci tăcînd, pentru smere­nie, s-a vîndut pe sine, şi smerenia l-a pus ocîrmuitor peste egypt.

22. Zis-a avva ioann: Sarcina cea uşoară lăsînd-o, adică a ne defăima pe noi, pe cea grea am luat-o, adică a îndreptăţi pe sine.

23. Acestaşi a zis: Smerita cugetare şi frica lui Dumnezeu sînt mai pre­sus decît toate faptele bune.

Tithois 6

24. Acestaşi şedea odată în biserică şi a suspinat, neştiind că este cineva dinapoia lui. Deci cunoscînd, a făcut metanie, zicînd: iartă-mă, avvo, că încă nu m-am învăţat.

25. Acestaşi a zis fratelui său: Deşi sîntem foarte proşti şi nebăgaţi în seamă înaintea oamenilor, însă să ne bucurăm pentru aceasta, ca să fim cinstiţi înaintea lui Dumnezeu.

26. Acesta zicea ucenicului său: Să cinstim pe unul, şi toţi ne cinstesc pe noi. iar de vom defăima pe unul, care este Dumnezeu, ne defaimă pe noi toţi, şi întru pierzare mergem.

27. Spuneau pentru avva ioann că a venit în biserică la Schit, şi au­zind grăiri împotrivă ale unor fraţi, s-a întors la chilia sa, şi înconjurînd-o de trei ori, aşa a intrat. iar oarecare fraţi văzîndu-l, s-au mirat de ce a făcut acesta, şi venind, l-au întrebat, iar el le zice: urechile îmi aveam pline de grăiri împotrivă; deci am înconjurat ca să le curăţesc şi aşa să intru cu liniş­tea minţii mele în chilia mea.

28. A venit un frate la chilia lui avva ioann seara, silindu-se să se în­toarcă înapoi. Şi vorbind ei pentru fapte bune, s-a făcut dimineaţă, şi n-au cunoscut. Şi a ieşit să-l petreacă, şi au rămas vorbind pînă la al şaselea ceas; şi l-a băgat în lăuntru, şi gustînd, aşa s-a dus.

29. A zis avva Pimen că a spus avva ioann că: Sfinţii se aseamănă unei grădini, avînd pomi cu felurite roade şi udîndu-se de o singură apă. căci altfel este lucrarea sfîntului acesta şi alta a altuia, dar un Duh este cel ce lucrează în toţi aceştia. 1⁰⁸

^{108 C}ompletare din manuscrisele a, B c, J, L (guy, Recherches, p. 24) (n. Ed.).

123

Mat. 25:36

30. Zicea avva ioann că temniţă este a şedea în chilie şi a-şi aduce amin­te de Dumnezeu totdeauna cu trezvire. Şi aceasta este: În temniţă am fost, şi aţi venit la Mine.

31. Acestaşi a spus: De ar avea omul în sufletul său vas al lui Dumne­zeu, poate să şadă în chilie, chiar de nu ar avea vas din lumea aceasta. Şi de ar avea iarăşi omul vasele sale din lumea aceasta şi nu ar avea vasele lui Dumnezeu, pentru vasele lumii şi acesta şade în chilie. iar cel ce nu are ni­cidecum vase, nici ale lui Dumnezeu, nici ale lumii acesteia, nu poate să şadă nicidecum în chilie. 1⁰⁹

32. Spus-a iarăşi bătrînul: Priveşte că diavolul pe prima rană pe care o aducea lui iov a început-o întîi la cele ce erau ale lui, şi a văzut că nu s-a în­tristat, nici nu s-a depărtat de Dumnezeu. iar pe a doua rană de trupul lui s-a atins, şi nici aşa cel născut luptător nu a păcătuit cu cuvîntul gurii lui. căci avea în lăuntru cele ce sînt ale lui Dumnezeu şi totdeauna într-însele petrecea. 1¹⁰

33. Zis-a iarăşi: cine e tare ca leul? Şi pentru pîntecele lui cade în cursă, şi toată tăria lui se smereşte.

34. Spunea iarăşi că mîncînd părinţii Schitului pîine şi sare, ziceau ei: Să nu ne silim pe sine la sare şi la pîine. Şi aşa erau tari la lucrul lui Dumnezeu.

35. A venit un frate să ia coşniţe de la avva ioann. Şi ieşind, îi zice lui: ce voieşti, frate? iar el a zis: coşniţe, avvo! Şi intrînd să scoată, a uitat. Şi a şezut cosînd. iarăşi a bătut în uşă; şi dacă a ieşit, îi zice lui: adu coşniţele, avvo. Şi intrînd, iarăşi a şezut să coasă. Şi iar a bătut acela. Şi ieşind, îi zise: ce vrei, frate? iar el i-a zis: coşniţa, avvo. Şi apucîndu-l de mînă, l-a băgat în lăuntru, zicîndu-i: Dacă vrei coşniţe, ia şi te du; căci eu nu am vreme.

36. A venit odată un cămilar ca să-i ia vasele şi să se ducă în alt loc. iar el, intrînd să-i aducă funia, a uitat, avînd mintea întinsă către Dumnezeu.

Deci iarăşi l-a supărat cămilarul, bătînd în uşă. Şi iarăşi avva ioann, intrînd, a uitat. iar a treia oara bătînd cămilarul, intrînd zicea: Funie, cămilă, funie, cămilă. Şi aceasta zicea ca să nu uite.

37. Acestaşi era fierbînd cu duhul. Deci mergînd oarecare la dînsul, i-a lăudat lucrul; şi lucra funie. Şi a tăcut. iarăşi acela a pornit cuvînt; şi iarăşi

^{109 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recher ches, p. 24) (n. Ed.).

^{110 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recherches, p. 24) (n. Ed.).

124

tăcea. a treia oară zice celui ce venise: De cînd ai intrat aici, ai scos afară pe Dumnezeu de la mine.

38. A venit un bătrîn la chilia lui avva ioann şi l-a găsit dormind, şi pe un Înger stînd aproape şi apărîndu-l. Şi s-a dus după ce a văzut. iar dacă s-a deşteptat, zice ucenicului său: a venit cineva aici cînd dormeam eu? Zice: Da, a venit cutare bătrîn. Şi a cunoscut avva ioann că de măsurile sale era bătrînul şi a văzut pe Înger.

39. Zis-a avva ioann: eu vreau să se împărtăşească omul cîte puţin din toate faptele cele bune. Drept aceea, în fiecare zi sculîndu-te dimineaţa, pune început la toată fapta bună şi porunca lui Dumnezeu cu mare răbda­re, cu frică şi cu îndelungă-răbdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toată osîrdia sufletului şi a trupului, şi cu smerenie multă, cu răbdarea necazului inimii şi străjuirea, cu rugăciune multă şi cucerire, cu suspinuri, cu curăţia limbii şi cu paza ochilor, necinstindu-te şi nemîniindu-te, fiind paşnic şi nerăsplătind rău pentru rău, neluînd seama la greşelile altora, nemăsurîndu-te pe tine [cu alţii], sub toată zidirea fiind, cu lepădarea de materie şi de lucrurile cele trupeşti, cu crucea, cu nevoinţa, cu sărăcia duhului, cu voin­ţă şi deprindere duhovnicească, cu post, cu pocăinţă şi cu plîns, cu luptă de război, cu socoteală dreaptă, cu curăţenia sufletului, cu împărtăşire bu­nă, cu liniştea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame şi sete, cu frig şi golătate, cu osteneli, închizîndu-ţi mormîntul ca şi cum ai fi mu­rit acum, încît să socoteşti că este moartea aproape de tine în tot ceasul.

40. Acestaşi şedea odată în Schit, şi fraţii împrejurul lui, întrebînd pen­tru gîndurile lor. Şi îi zice lui unul din bătrîni: ioanne, ca o curvă ce se îm­podobeşte pe sine, aşa eşti, care îşi înmulţeşte ibovnicii săi. Şi îmbrăţişîndu-l pe el avva ioann, zice: adevărul zici, părinte. Şi după aceea l-a între­bat unul din ucenicii lui, zicînd: Oare nu te-ai tulburat în lăuntru, avvo? Şi zice: nu. ci precum sînt în afară, aşa şi în lăuntru.

41. Ziceau despre el iarăşi că toată osteneala sa pe care o făcea la seceriş o lua şi o aducea în Schit zicînd: Văduvele şi orfanii mei în Schit sînt. 1¹¹

42. Spuneau pentru acest avva ioann că după ce venea de la seceriş, sau de la adunarea cu alţi bătrîni, se îndeletnicea la rugăciune şi la cugetare cu mintea şi la cîntarea Psalmilor, pînă ce îşi venea socoteala lui la rînduiala cea dintîi.

^{111 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, J, L (guy, Recherches, p. 24) (n. Ed.).

125

Lc. 14:11

43. A zis unul din părinţi pentru dînsul că: cine este ioann, că prin smerenia lui a atîrnat tot Schitul de degetul lui cel mic?

44. Întrebat-a unul din părinţi pe avva ioann colov: ce este monahul? iar el a zis: Osteneală. că monahul la tot lucrul se osteneşte; aşa este monahul.

45. Zis-a avva ioann colov că un bătrîn oarecare duhovnicesc s-a în­chis pe sine în chilie, şi era renumit în cetate, şi slavă multă avea. Şi s-a ves­tit acestuia că: Vrea oarecare din sfinţi să se pristăvească, vino, heretiseşte-l¹¹² mai-nainte de a adormi. Şi a socotit întru sine că: De voi ieşi ziua, vor alerga oamenii după mine şi mi se face multă slavă şi nu mă odihnesc cu acestea. Deci mă voi duce seara prin întuneric şi mă voi tăinui de toţi.

Seara, dar, ieşind din chilie ca unul ce vrea să se tăinuiască, iată, de la Dum­nezeu se trimit doi Îngeri cu făclii, luminînd înaintea lui. Şi de aceea toa­tă cetatea a alergat după dînsul, căutînd la slava aceea. Şi pe cît i s-a părut că a fugit de slavă, mai mult s-a slăvit. La aceştia se împlineşte cuvîntul cel scris: tot cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat.

46. Zicea avva ioann colov: nu este cu putinţă să zidească cineva ca­sa de sus în jos, ci de la temelie în sus. Îi zic lui: ce este cuvîntul acesta? Le zice lor: temelia, aproapele este, ca să-l cîştig şi să-l folosesc întîi. că de el sînt atîrnate toate poruncile lui Hristos.

47. Spuneau pentru avva ioann, că unei tinere i-au murit părinţii şi a rămas sărmană. iar numele ei era Paisia. Deci a socotit să-şi facă casa gaz­dă de străini, spre primirea părinţilor Schitului. a rămas, dar, aşa primind pe străini vreme multă, şi odihnind pe părinţi; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită. Deci s-au lipit de dînsa nişte oa­meni răzvrătiţi şi au schimbat-o din socoteala cea bună. Şi de-aici a înce­put a petrece rău, încît a ajuns ea ca să curvească. au auzit părinţii şi foarte s-au mîhnit. Şi poftind pe avva ioann colov, îi zic: am auzit despre sora aceea că petrece rău; şi ea cînd putea şi-a arătat dragostea ei către noi; iar acum noi să arătăm către dînsa dragoste şi să-i ajutăm. Deci osteneşte-te pînă la dînsa, şi după înţelepciunea ce ţi-a dat-o Dumnezeu, iconomiseşte ce­le pentru dînsa. Deci a venit avva ioann la dînsa şi zice bătrînei portăriţe:

Spune stăpînei tale că am venit eu. iar ea l-a gonit, zicînd: Voi dintru înce­put aţi mîncat cele ale ei, şi iată că este săracă. Îi zice ei avva ioann: Spune-i ei. căci foarte am să o folosesc. iar slugile ei zîmbind îi zic lui: Dar ce ai să-i

^{112 X}alpeTS bucură-te! formulă de întîmpinare sau de despărţire a celor vechi, folosită încă în grecia de azi (n. Ed.).

126

dai, că voieşti să te întîlneşti cu dînsa? iar el a răspuns zicînd: De unde ştiţi ce voiesc să-i dau ei? Drept aceea, suindu-se bătrîna, i-a spus pentru dînsul. Şi îi zice ei cea tînără: aceşti călugări de-a pururea umblă pe lîngă Marea roşie şi găsesc mărgăritare. Împodobindu-se, dar, zice: Să-l aduci la mine. Deci după ce s-a suit, apucînd ea mai-nainte a şezut pe pat. Şi venind avva ioann, a şezut aproape de dînsa. Şi căutînd în faţa ei, îi zice: Pentru ce ai de­făimat pe iisus, de ai venit la aceasta? iar ea auzind, a îngheţat cu totul; şi plecînd în jos Capul său avva ioann, a început a plînge foarte. Şi îi zice ea lui: avvo, ce plîngi? iar după ce a căutat, iarăşi s-a aplecat în jos plîngînd şi îi zice ei: Văd că satana joacă în privirea ta, şi nu voi plînge? iar ea auzind, îi zice lui: este pocăinţă, avvo? Îi zice ei: este. Îi zice lui: ia-mă unde voieşti! Îi zice ei: Să mergem. Şi s-a sculat să meargă după dînsul. Şi a luat seama avva ioann că nimic n-a pus la rînduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Şi s-a minunat. Deci după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seară; şi făcînd din nisip un căpătîi mic şi însemnînd chipul crucii, îi zice: Dormi aici. Şi făcîndu-şi şi lui-şi puţin mai departe, şi împlinindu-şi rugăciunile, s-a culcat. iar pe la miezul nopţii deşteptîndu-se, vede o cale luminoasă, de la cer pînă la dînsa întărită, şi a văzut pe Îngerii lui Dumnezeu ducîndu-i sufletul. Drept aceea, sculîndu-se şi mergînd la dînsa, a mişcat-o cu piciorul. iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu faţa la pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu; şi a auzit că „un ceas al pocăinţei ei s-a primit mai presus decît pocăinţa multora care zăbovesc şi nu arată fierbinţeala unei pocăinţe ca aceasta”.

58. Pentru avva Ioann cel din chinovie

Avva Ioann cel din chinovie pare a fi Bătrînul din chinovia de la Diolcos căruia Sfîntulloann Casian i-a rezervat Convorbirea a 19-a. În Pateric a fost aşezat, pen­tru mărimea sa duhovnicească, imediat după Avva Ioann Colov.

un frate era locuind într-o chinovie şi foarte ţinea nevoinţa. Şi auzind fraţii din Schit pentru dînsul, au venit să-l vadă. Şi au intrat la locul unde lucra el. Şi închinîndu-se lor, s-a întors şi a început a lucra. Şi văzînd fraţii ceea ce a făcut, îi zic lui: ioanne, cine ţi-a pus cinul acesta? Sau cine te-a fă­cut călugăr şi nu te-a învăţat să iei de la fraţi milotariile¹¹³şi să le zici „rugaţi-vă,” sau „Şedeţi”? Le zice lor: ioann păcătosul nu are vreme de unele ca acestea.

^{113 M}nXwTâpiov: haină de piele sau de Capră, cojocel (n. Ed.).

127

59. Pentru avva Isidor cel mare

Avva Isidor cel Mare a fost unul din marii cuvioşi ai primei generaţii de monahi. A primit să fie făcut preot al Schitului cînd Avva Macarie Egypteanul s-a retras în pus­tia cea din lăuntru (Macarie 3). Este lăudat de Sfîntul Ioann Casian (C18:15-16) pentru darul său depovăţuitor şi de slujitor al Tainelor Bisericii. Un cuvînt păstrat în ethiopiană¹¹⁴ spune că a tămăduit un orb, mărturisind că darul tămăduirii i s-a dat pentru biruinţa asupra duhului mîniei, completând cuvîntul2 de mai jos. I-a fost dascăl Avvei Moisi Ethiopianulşi Avvei Zaharia. S-a săvîrşit puţin după anul 390.

1. Spuneau pentru avva isidor, preotul Schitului, că de avea cineva vre­un frate răspunzător împotrivă, sau nebăgător de seamă, sau ocărîtor, şi voia să-l gonească, le zicea: aduceţi-l aici. Şi-l lua, şi prin îndelunga-răbdare a sa îl mîntuia pe fratele.

2. Un frate l-a întrebat, zicînd: Pentru ce dracii aşa se tem de tine, fra­te? Îi zice bătrînul că: De cînd m-am făcut călugăr mă nevoiesc ca să nu las mînia să se suie pînă în gîtlejul meu.

3. Zicea iarăşi că patruzeci de ani are de cînd simte păcatul cel cu min­tea, dar niciodată nu s-a învoit, nici cu al poftei, nici cu al mîniei.

4. Zicea iarăşi: eu cînd eram mai tînăr şi şedeam în chilia mea, măsură de pravilă nu aveam; noaptea şi ziua îmi erau mie pravilă.

5. Zis-a avva Pimen pentru avva isidor că împletea o legătură de smicele noaptea, şi îl rugau fraţii, zicînd: Odihneşte-te puţin, că de-acum ai îmbătrînit. Şi le zicea lor, că „De vor arde pe isidor, şi cenuşa lui în vînt o vor risipi, nici un har nu-i este¹¹⁵, pentru că Fiul lui Dumnezeu aici a ve­nit pentru noi”.

6. Acestaşi a zis pentru avva isidor că îi ziceau lui gîndurile: Mare om eşti. Şi zicea către dînsele: nu cumva sînt ca avva antonie? Sau m-am fă­cut cu totul ca avva Pamvo, sau ca ceilalţi Părinţi care au plăcut lui Dum­nezeu? cînd aducea acestea împotrivă, se odihnea. iar cînd vrajba îl fă­cea să se împuţineze cu sufletul, [zicîndu-i] că: După acestea toate ai să fii aruncat în muncă, zicea către dînsele, că: Deşi în muncă voi fi aruncat, dar pe voi dedesubt vă voi găsi.

^{114 E}th. Coll. 14:38, cf. Pateric inedit, p. 349 (n. Ed.).

¹¹⁵ „nici o favoare nu i se face” (n. Ed.).

128

mat. 6:12

1 Ptr. 1:22

^{Fac. 1:26}

^{Ps. 118:126}

^{Ps. 36:39}

Lc. 21:19

7. Acestaşi zicea iarăşi despre avva isidor: Cînd grăia către fraţi în biserică, numai acest cuvînt îl zicea: Fraţilor, scris este: iartă aproapelui tău, ca şi tu să iei iertare. 1¹⁶

8. Zis-a avva isidor că: M-am dus odată în tîrg să-mi vînd nişte vase mici; şi văzînd mînia că se apropie de mine, lăsînd vasele, am fugit.

9. Acestaşi avva isidor a zis: Priceperea Sfinţilor aceasta este, ca să cunoască voia lui Dumnezeu. că pe toate le biruieşte omul cu supunerea către adevăr, că icoană şi asemănare a lui Dumnezeu este. Dar decît toate patimile mai cumplit este a urma inimii sale, adică socotelii¹¹⁷ sale, iar nu Legii lui Dumnezeu; care lucru la început se pare omului că are oarecare odihnă, iar mai pe urmă i se face lui întru plîngere, că n-a cunoscut taina dumnezeieştii iconomii, nici n-a aflat calea Sfinţilor, ca să umble pe dînsa.

Acum, dar, este vreme ca să facem Domnului, că mîntuirea este în vreme de necaz. că este scris: Întru răbdarea voastră veţi dobîndi sufletele voastre.

10. S-a dus odată avva isidor la avva Theofil, arhiepiscopul ale­xandriei, şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află cetatea? iar el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai pe a arhiepiscopului. iar ei auzind, s-au tulburat, zicînd: Oare au fost înghiţiţi, avvo? iar el a zis: nu aşa. ci nu m-a biruit cugetul ca să văd pe cineva. iar ei auzind, s-au minunat, şi s-au întărit ca să-şi păzească ochii dinspre răspîndire.

11. Povestit-a un bătrîn că în vremea marelui isidor, preotul Schitului, era un frate diacon, pe care şi pentru multa lui faptă bună vroia să-l facă preot, ca să rămînă în locul lui după moarte. iar el, din evlavie, nu s-a atins de hirotonie, ci a rămas diacon. Deci pe acesta, din bîntuiala vrăjmaşu­lui, l-a zavistuit oarecare din bătrîni, şi toţi fiind în biserică pentru slujbă, mergînd bătrînul, a pus pe ascuns cartea sa în chilia diaconului; şi venind, a vestit lui avva isidor, zicînd că: Oarecare din fraţi mi-a furat cartea. Şi mirîndu-se avva isidor, a zis: niciodată ceva de acest fel nu s-a făcut în Schit. Deci zice preotului bătrînul acela care a pus pe ascuns cartea: tri­mite doi din părinţi cu mine ca să cercăm chiliile. Deci mergînd, întîi au pipăit prin chiliile celorlalţi, şi pe urmă au venit la chilia diaconului; şi

^{116 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, D, J, L (guy, Recherches, p. 25). trimitere către traducerea corectă a rugăciunii Tatăl nostru: „şi ne lasă/iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi lăsăm/iertăm datornicilor noştri” (n. Ed.).

^{117 Î}n alte manuscrise: voii sale.

129

găsind acolo acea carte, au adus-o la preot în biserică şi au spus unde au găsit-o, fiind de faţă şi diaconul şi auzind. iar el a făcut metanie lui avva isidor înaintea a tot norodul, zicînd: am greşit; dă-mi canon. Şi i-au dat canon trei săptămîni să nu se pricestuiască. Deci venind fratele la slujbă, sta înaintea bisericii şi cădea înaintea a tot norodul, zicînd: iertaţi-mă, că am greşit! iar după trei săptămîni a fost primit la împărtăşanie. Şi îndată s-a îndrăcit bătrînul care îl năpăstuise, şi a început a se mărturisi, strigînd şi zicînd: am năpăstuit pe robul lui Dumnezeu. Şi făcîndu-se rugăciune de toată biserica pentru dînsul, nu se tămăduia. atunci Marele isidor zice înaintea tuturor fraţilor: roagă-te pentru dînsul. Că tu ai fost năpăstuit. Şi dacă nu prin tine, apoi nu se tămăduieşte. Şi rugîndu-se el, îndată s-a fă­cut sănătos bătrînul. 1¹⁸

60. Pentru avva Isidor Pilusiotul¹¹⁹

Avva Isidor Pilusiotul, prăznuit de Biserică la 4 Februarie, a fost unul din marii părinţi ai generaţiei a treia de monahi. De la el ni s-au păstrat 2000 de scrisori¹²⁰ către monahi, preoţi, episcopi şi mireni, de foarte mare folos duhovnicesc, ce se întind pe durata a 30-40 de ani. S-a săvîrşit pe la anul 435 la mănăstirea sa de la Pilusion.

1. Zicea avva isidor Pilusiotul că: Via­ţa fără de cuvînt mai mult foloseşte decît cuvîntul fără viaţă. Căci viaţa şi tăcînd fo­loseşte, iar cuvîntul şi strigînd supără. iar dacă şi cuvîntul şi viaţa se vor întîlni, fac o icoană a toată filosofia.

^Ii,275

^{118 A}cest cuvînt nu există în textul ellinesc tipărit, ci apare cu numărul 8 la avva isidor preotul (n. Ed.).

^{119 N}u se cunosc alte cuvinte ale Cuviosului isidor Pilusiotul decît cele rămase în scrisorile sale. Marginal sînt date epistolele de unde sînt luate cuvintele sale după ediţia Migne (n. Ed.).

^{120 C}u ajutorul lui Dumnezeu, vor fi publicate în limba română de editorul acestui Pate­ric în anii ce vor urma (n. Ed.).

130

^ii,116

2. Acestaşi zicea: Faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sînt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.

ii,98

3. Zis-a iarăşi că: Mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dînsa pregetă să umble. iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea; iar pe aceştia să-i învăţăm că fapta bună cu adevărat este faptă bună.

^ii,131

4. Zis-a iarăşi că: răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat,

şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci de aceasta cu toată osîrdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce, şi pe unii cu alţii ne uneşte. iar hotar al faptei celei bune şi al filosofiei este simplitatea cea cu pricepere.

^iii,69

5. Zis-a iarăşi: Fiindcă mare este înălţimea smeritei-cugetări şi căderea mîndriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.

^iii,24

6. Zis-a iarăşi că: Dragostea cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mînă sufletul cel ro­bit. Drept aceea, mai vîrtos la început să o gonim. că de va stăpîni, nebi­ruită va fi.

61. Pentru avva Isaac, preotul chiliilor

Avva Isaac, preotul Chiliilor, a fost unul din bătrînii sporiţi ai generaţiei a treia de monahi, fiind ucenic al Avvei Cronie şi al Avvei Theodor din Fermi, şi poa­te chiar al Avvei Pamvo. Autorul celor două convorbiri despre rugăciune păs­trate în scris de Sfîntul Ioann Casian (C9, C10) era ucenicul Sfîntului Anto­nie cel Mare, aparţinînd probabil pri­mei generaţii de bătrîni, iar despre acest Avva Isaac scrie Palladie în dialogul despre Sfîntul Ioann Gură de Aur că a fost exilat de patriarhul Theofil împreună cu ceilalţi monahi origenişti la anul 400. Avva Isaac de la Chilii a scăpat cu viaţă din

131

invazia de la 407 şi a trăit pînă spre anul 420. Poate mai mult decît alţi bătrîni, deplînge decăderea vieţii duhovniceşti după anul 400. Este prăznuit în Synaxarul Alexandrin la 14 Mai.

1. Veniră odată să-l facă pe avva isaac preot; şi auzind el, a fugit în egypt, şi s-a dus într-o ţarină şi s-a ascuns între buruieni. Deci au gonit părinţii pe urma lui, şi ajungînd la acea ţarină, au poposit să se odihnească puţin acolo (că era noapte), şi au slobozit măgarul să pască. Dar măga­rul mergînd, a stat deasupra unde era bătrînul. Şi dimineaţa căutînd mă­garul, au găsit şi pe avva isaac, şi s-au minunat. Şi vrînd să-l lege, nu i-a lăsat, zicînd: nu mai fug. că voia lui Dumnezeu este; şi oriunde voi fugi, la aceasta vin.

2. Zis-a avva isaac: cînd eram mai tînăr şedeam cu avva cronie, şi ni­ciodată nu mi-a zis să fac vreun lucru, cu toate că era bătrîn şi tremura; ci singur se scula şi-mi da vasul mie, şi tuturor asemenea. Şi cu avva Theodor din Fermi am şezut, şi nici el nu-mi zicea să fac nimic; ci şi masa singur o punea, şi zicea: Frate, de voieşti, vino de mănîncă. iar eu ziceam către dînsul: avvo, eu am venit la tine ca să mă folosesc, şi cum de nu-mi zici să fac ceva? iar bătrînul totdeauna tăcea. Şi m-am dus şi am vestit bătrînilor. Şi venind bătrînii la dînsul, i-au zis lui: avvo, a venit fratele la sfinţia ta ca să se folosească, şi pentru ce nu-i zici ca să facă ceva? Şi le zice lor bătrînul: au doară chinoviarh sînt eu, ca să-i rînduiesc lui? eu cu adevărat nimic nu-i zic; ci de voieşte, ceea ce mă vede pe mine făcînd, va face şi el. Deci de atunci, apucam înainte şi făceam orice voia bătrînul să facă. iar el orice fă­cea, tăcînd făcea; şi aceasta m-a învăţat, ca să fac tăcînd.

3. Avva isaac şi avva avraam erau împreună-locuind, şi intrînd avva avraam, a aflat pe avva isaac plîngînd. Şi îi zice lui: ce plîngi? Şi a zis bătrînul: Şi pentru ce să nu plîngem? că unde avem să mergem? au adormit părinţii noştri. căci nu ne ajungea nouă lucrul mîinilor la chiria luntrelor, pe care o dădeam mergînd să ne ducem la bătrîni. iar acum am rămas săr­mani. Pentru aceasta şi eu plîng.

4. Zis-a avva isaac: Ştiu pe un frate care secera în ţarină, şi a voit să mănînce un spic de grîu, şi a zis stăpînului ţarinei: Voieşti să mănînc un spic de grîu? iar el auzind, s-a mirat şi a zis lui: a ta este ţarina, părinte, şi pe mine mă întrebi? Pînă întru atîta lua aminte cu de-amăruntul fratele.

5. Zis-a iarăşi fraţilor: nu aduceţi aici copii. că patru biserici în Schit s-au pustiit din pricina copiilor.

132

^{Ps. 101:10}

6. Spuneau pentru avva isaac că cenuşa cădelniţei din vremea Liturghiei cu pîinea sa o mînca.

7. Spunea avva isaac că: Părinţii noştri şi avva Pamvo purtau haine vechi cu multe cusături şi sevenia¹²¹, iar acum scumpe purtaţi. Duceţi-vă de aicea, aţi pustiit cele de aici! Iar cînd voia să meargă la seceriş, le zicea lor: nu vă mai dau porunci; căci nu le păziţi.

8. Povestit-a unul din părinţi că a venit odată unul din fraţi purtînd un cuculion mic în biserica Chiliilor, înaintea lui avva isaac; şi l-a gonit bătrînul, zicînd că: Locurile cele de aici sînt ale călugărilor; iar tu, mirean fi­ind, nu poţi rămîne aici.

9. Zis-a avva isaac: niciodată nu am băgat în chilia mea cuget asupra fratelui ce m-a necăjit; şi eu m-am silit să nu las frate în chilia lui care să aibă asupra mea cuget.

^V:4

10. S-a bolnăvit de mare boală avva isaac şi a petrecut multă vreme într-însa. Şi i-a făcut fratele puţină fiertură, şi a pus într-însa şi prune; şi nu vroia bătrînul să guste; şi îl ruga fratele zicînd: ia puţin, avvo, pentru slăbi­ciune. Şi îi zice bătrînul: Cu adevărat, frate, vroiam să fac în boala aceasta treizeci de ani.

11. Spuneau unii pentru avva isaac, că vrînd să se săvîrşească, s-au adu­nat la dînsul bătrînii, şi ziceau: Ce vom face după tine, părinte? iar el a zis: aţi văzut cum am umblat înaintea voastră. De voiţi şi voi să urmaţi şi să pă­ziţi poruncile lui Dumnezeu, va trimite Darul Său şi va păzi locul acesta. iar de nu veţi păzi, nu veţi petrece în locul acesta. Că şi noi, cînd vreau să moară părinţii noştri, ne mîhneam. Însă poruncile Domnului şi ale lor păzindu-le, am stat ca şi cum ar fi ei cu noi. aşa şi voi faceţi, şi vă mîntuiţi.

12. Zis-a avva isaac că zicea avva Pamvo că: acest fel de haină trebuie călugărul să poarte, încît să o pună afară de chilie trei zile şi nimeni să nu o ia pe ea.

¹²¹ Seeviov: teaca florii curmalului (finicului).

133

Mat. 22:21

62. Pentru avva Iosif cel din Panefo

Avva Iosif din Panefo, unul din marii bătrîni ai generaţiei a doua de părinţi, este cel pomenit de Sfîntul Ioann Casian şi căruia i-a păstrat în scris Convor­birile 16şi 17, despre prietenie şi despre împlinirea făgăduinţelor¹²². Era de loc din Thmuis, fiind un om foarte învăţat pentru vremea sa, căutat cu mare ev­lavie atît de Avva Pimen, cît şi de alţi părinţi din Schit.

1. S-au suit odată unii din pă­rinţi la avva iosif în Panefo ca să-l întrebe pentru întîlnirea fraţilor ce găzduiesc la dînşii, de se cade să facă pogorîre şi să arate îndrăzneală către dînşii. Şi mai-nainte de a fi el întrebat, a zis bătrînul către ucenicul său: ia seama la ceea ce voi să fac astăzi şi rabdă! Şi a pus bătrînul două emvrimii¹²³, una de-a dreapta şi alta de-a stînga lui, şi a zis: Şedeţi. Şi a intrat în chilia lui şi s-a îmbrăcat cu haine vechi de cerşetor; şi ieşind, a trecut prin mijlocul lor; şi iarăşi intrînd, s-a îmbrăcat cu hainele sale. Şi ieşind iarăşi, a şezut în mijlocul lor. iar ei s-au spăimîntat de lucrul bătrînului.

Şi le-a zis lor: Luat-aţi seama ce am făcut? Zic: Da. Le zice lor: nu cum­va m-am schimbat de către îmbrăcămintea cea necinstită? Îi zic: nu. Şi le zice lor: Deci, dar, dacă eu însumi sînt întru amîndouă hainele, şi pre­cum cea dintîi nu m-a schimbat, aşa nici cea de-a doua nu m-a vătămat, într-acest chip sîntem datori să facem cu primirea fraţilor celor străini¹²⁴, după Sfînta Evanghelie. căci daţi, zice, cele ale cezarului, cezarului, şi cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Deci cînd este venire de fraţi, cu îndrăzneală¹²⁵ să-i primim. iar cînd sîntem deosebi, trebuinţă avem de plîns ca

^{122 D}eşi nu are zi de prăznuire în vreunul din synaxarele cunoscute, pare a fi cel zugrăvit între sfinţii zilei de 14 iulie la mănăstirea construită de împăratul roman Dioghen la Staro nagoriciane (Makedonia) (n. Ed.).

^{123 E}pfiov: un soi de pernă.

^{124 Î}n alte manuscrise: cu întîlnirea fraţilor.

^{125 Î}n alte manuscrise: cu blîndeţe.

134

să petreacă cu noi. iar ei auzind, s-au minunat, că şi cele din inima lor le-a spus, mai-nainte de a-l întreba; şi au slăvit pe Dumnezeu.

2. Zis-a avva Pimen lui avva iosif: Spune-mi, cum să mă fac călugăr? Şi a zis: De voieşti să afli odihnă şi aici şi acolo, pentru tot lucrul zi: eu cine sînt? Şi nu judeca pe nimeni.

3. Acestaşi iarăşi a întrebat pe avva iosif, zicînd: Ce voi face cînd se apropie patimile? Să le stau împotrivă, sau să le las să intre? Îi zice lui bătrînul: Lasă-le să intre, şi te luptă cu dînsele. Deci întorcîndu-se la Schit, şedea. Şi venind oarecare din thivei în Schit, spunea fraţilor că: am între­bat pe avva iosif, zicînd: De se va apropia de mine patima, să-i stau împo­trivă, sau să o las să intre? Şi mi-a zis: nu lăsa nicidecum să intre patimi­le, ci îndată le taie. Şi auzind avva Pimen că aşa a zis thiveului avva iosif, sculîndu-se, s-a dus la el în Panefo şi îi zice: avvo, eu ţi-am încredinţat cu­getele mele; şi iată, în alt fel mi-ai zis mie, şi în alt fel thiveului. Îi zice lui bătrînul: nu ştii că te iubesc? Şi a zis: Da. au nu tu îmi ziceai: Ca însuţi ţie spune-mi mie? Şi a zis: aşa este. Îi zice bătrînul: De vor intra patimile, şi vei da şi vei lua cu dînsele, mai iscusit te fac; iar eu ca însumi mie ţi-am grăit ţie. Dar sînt alţii cărora nici a se apropia patimile nu le este de folos, ci au trebuinţă îndată a le tăia pe ele.

4. Un frate a întrebat pe avva iosif, zicînd: Ce voi face, că nici rele păti­miri nu pot suferi, nici a lucra şi a da dragoste¹²⁶? Îi zice lui bătrînul: Dacă nu poţi să faci nici una dintr-acestea, măcar păzeşte-ţi conştiinţa dinspre aproapele de către tot răul; şi te mîntuieşti. Că fără de păcat cere Dumne­zeu sufletul.

5. Zicea unul din fraţi: M-am dus odată la iraclia cea de Jos, către avva iosif; şi avea în mănăstirea lui un dud frumos foarte; şi îmi zice de dimi­neaţă: Du-te, mănîncă! Şi era Vineri. Şi nu m-am dus, pentru post. Şi rugîndu-l, am zis: Pentru Dumnezeu, spune-mi socoteala aceasta. iată, tu îmi ziceai: Du-te, mănîncă! iar eu, pentru post, nu m-am dus, şi mă ru­şinam de porunca ta, socotind cu ce socoteală îmi zicea bătrînul. Deci ce trebuia să fac? Că îmi ziceai: Du-te! iar el a zis: Părinţii nu grăiesc din în­ceput fraţilor drept, ci mai mult cele strîmbe. Şi de vor vedea că fac cele strîmbe, nu le mai grăiesc cele strîmbe, ci adevărul, ştiind că la toate sînt ascultători.

¹²⁶ Milostenie.

135

6. Zis-a avva iosif lui avva Lot: nu poţi să te faci călugăr de nu te vei face ca focul, arzînd tot.

7. A mers avva Lot la avva iosif şi i-a zis: avvo, după puterea mea îmi fac puţina pravilă, şi puţinul post, şi rugăciunea, şi citirea, şi liniştea, şi du­pă puterea mea sînt curat cu cugetele. Ce, dar, am a mai face? Deci sculîndu-se bătrînul, şi-a întins mîinile la cer şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de foc. Şi îi zice: De voieşti, fă-te tot ca focul.

8. Un frate a întrebat pe avva iosif, zicînd: Vreau să ies din chinovie şi să şed deosebi. Şi îi zice lui bătrînul: unde vezi sufletul tău că se odihneşte şi nu se vatămă, şezi. Îi zice lui fratele: Şi în chinovie mă odihnesc, şi deo­sebi. Ce voieşti, dar, să fac? Îi zice bătrînul: Dacă te odihneşti şi în chino­vie şi deosebi, pune-ţi amîndouă cugetele ca în cumpănă; şi unde vezi că mai mult se foloseşte şi atîrnă cugetul tău, aceasta fă.

9. S-a dus unul din bătrîni la prietenul său ca, mergînd ei, să cerceteze pe avva iosif; şi zice: Zi-i ucenicului tău ca să ne gătească nouă măgarul. Şi zice: Cheamă-l; şi orice vei vrea, face. Îi zice: Cum îi este numele? iar el a zis: nu ştiu. Şi îi zice: Cîtă vreme are cu tine, de nu îi ştii numele? Şi a zis: are doi ani. iar el i-a zis: Dacă tu de doi ani nu ştii numele ucenicului tău, eu într-o zi ce trebuinţă am să-l aflu?

10. S-au adunat fraţii odată la avva iosif; şi şezînd ei şi întrebîndu-l, se bucura el, şi cu toată osîrdia le zicea: eu împărat sînt astăzi. Că am împărăţit peste patimi.

11. Spuneau părinţii pentru avva iosif cel din Panefo că voind să se săvîrşească, şedeau bătrînii, şi luînd el seama la fereastră, a văzut pe diavolul şezînd lîngă fereastră; şi chemînd pe ucenicul său, îi zicea: adu-mi toia­gul; că acesta socoteşte că am îmbătrînit şi nu mai pot asupra lui. Şi după ce a apucat toiagul, au văzut bătrînii că s-a slobozit ca un cîine pe fereastră şi s-a făcut nevăzut.

63. Pentru avva Iacov

Avva Iacov ar puteafi monahul de la Chilii pe care îl laudă Avva Foca pentru rîvna sa de a se încredinţa de la Dumnezeu direct despre dogmele Bisericii şi care e pome­nit la Avva Elladie 3 şi la Avva Matois 7.

136

1. Zis-a avva iacov că: Mai mare este a se înstrăina cineva decît a pri­mi pe străini.

2. Zicea iarăşi că unul din bătrîni spunea: cînd rămîneam în pustie, aveam aproape un copil cu ale sale îndeletnicindu-se; şi cercetare făcîndu-i, l-am văzut pe el rugîndu-se ca să-l învrednicească Dumnezeu ca să trăiască în pace cu fiarele. Şi după rugăciune, fiind aproape o hienă şi alăptînd puii săi, s-a aşezat copilul sub ea şi a început a suge împreună cu ei. 127

3. Altădată l-am văzut rugîndu-se ca să-l învrednicească Domnul: Dă-mi mie darul a mă împrieteni cu focul. Şi făcînd foc, în mijlocul acelu­ia a plecat genunchii rugîndu-se Stăpînului. 1²⁸

4. Zicea iarăşi, că atunci cînd cineva se laudă de alţii, trebuie să so­cotească păcatele sale şi să pună în minte că nu este vrednic de laudele ce­le ce se zic.

5. Zis-a iarăşi că precum lihnarul în cameră întunecoasă luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu cînd va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.

6. Zis-a iarăşi: nu este trebuinţă numai de cuvinte; că sînt multe cuvin­te între oameni în vremea aceasta. ci de lucru este trebuinţă; că acesta este ceea ce se caută, iară nu cuvintele ce nu au rod.

64. Pentru avva Ierax

Avva Ierax pare a fi cel menţionat în Lavsaicon (22) la Avva Pavel cel Simplu, de unde înţelegem că a trăit în Nitria sau la Chilii, aparţinînd primei generaţii de monahi. Au mai fost şi alţi bătrîni cu acest nume în veacurile IV şi V în Egypt, din care unul în Thivaida (N 33) şi unul la Schit (Ch 270)¹²⁹. Cu siguranţă, cuvîntul 2 este o prescurtare a primului, venită din altă tradiţie manuscrisă.

1. Un frate a întrebat pe avva ierax, zicînd: Spune-mi cuvînt ca să mă mîntuiesc. Îi zice lui bătrînul: Şezi în chilia ta; de îţi este foame, mănîncă; de îţi este sete, bea; şi nu vorbi de rău pe cineva şi te mîntuieşti.

^{127 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, D, J, L (guy, Recherches, p. 25) (n. Ed.).

^{128 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, D, J, L (guy, Recherches, p. 25) (n. Ed.).

^{129 C}f. Pateric inedit, p. 310 (n. Ed.).

137

mat. 6:33

2. Un frate a întrebat pe avva ierax, zicînd: Spune-mi mie cum să mă mîntuiesc. Îi zice lui bătrînul: Şezi în chilia ta şi să nu grăieşti de rău pe ci­neva şi te vei mîntui. 1³⁰

3. Acestaşi a zis că: niciodată cuvînt lumesc n-am zis, nici n-am voit să aud.

65. Pentru avva Ioann scopitul

Avva Ioann Scopitul este acelaşi menţionat la Avva Theodor din Fermi 10 şi aparţine generaţiei a treia de monahi.

1. Avva ioann scopitul, mai tînăr fiind, a întrebat pe un bătrîn, zicînd:

Cum voi aţi putut să faceţi lucrul lui Dumnezeu cu odihnă, iar noi nici cu osteneală nu putem să-l facem? Şi zice bătrînul: noi am putut, de vreme ce cap avem lucrul lui Dumnezeu, iar trebuinţa cea trupească prea mic lu­cru; iar voi cap aveţi trebuinţa cea trupească, iar lucrul lui Dumnezeu nu îl aveţi mai de nevoie. Pentru aceasta vă osteniţi. Şi pentru aceasta Mîntuitorul a zis ucenicilor: Puţin credincioşilor, căutaţi întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi acestea toate se vor adăuga vouă.

2. Zis-a avva ioann că părintele nostru avva antonie a zis: niciodată folosul meu nu l-am ales şi nu l-am voit mai mult decît folosul fratelui meu.

66. Pentru avva Ioann Chilichianul Limonariu 115

1. Zicea avva ioann Chilichianul, egumenul raithului, către fraţi: Fii­lor, precum am fugit de lume, să fugim şi de poftele trupului.

2. Zis-a iarăşi: Să urmăm părinţilor noştri cu ce fel de aspră viaţă şi li­nişte au şezut aici.

3. Zis-a iarăşi: Să nu întinăm, fiilor, locul acesta, pe care părinţii noştri l-au curăţit de draci.

4. Zis-a iarăşi: Locul acesta de nevoitori este, iar nu de neguţători.

¹³⁰ Completare din manuscrisele a, C, J (guy, Recherches, p. 25) (n. Ed.).

138

Mat. 5:3

67. Pentru avva Ioann de la chilii

Avva Ioann de la Chilii este un monah din generaţia a treia. Alte şase cuvinte ale sale s-au păstrat în ethiopiană, fiind aşternute în scris de un ucenic de-al său. 1³¹

Povestit-a avva ioann cel de la chilii, zicînd că: O curvă era în egypt, prea-frumoasă şi bogată foarte; şi boierii veneau la dînsa. Deci într-una din zile a avut vreme să vie la biserică şi a voit să intre în lăuntru. iar ipodiaconul care stătea la uşi n-a lăsat-o, zicînd: nu eşti vrednică să intri în casa lui Dumnezeu, căci eşti necurată. iar în vreme ce se priceau a auzit episco­pul gîlceava şi a ieşit. Deci îi zice lui curva: nu mă laşi să intru în biseri­că? Şi îi zice ei episcopul: nu îţi este slobod să intri, că necurată eşti. iar ea umilindu-se, îi zice: nu mai curvesc. Îi zice ei episcopul: De vei aduce aici averile tale, ştiu că nu mai curveşti. iar după ce le-a adus ea, luîndu-le epi­scopul, le-a ars cu foc. Şi au intrat în biserică, ea plîngînd şi zicînd: Dacă aici aşa mi s-a făcut, oare acolo ce-am să pătimesc? Şi s-a pocăit şi s-a făcut vas al alegerii.

68. Pentru avva Ioann al thivaidei

Avva Ioann al Thivaidei este Sfîntul Ioann din Lycopolis, un mare purtător de Duh şi făcător de minuni prăznuit de Biserică la 27 Martie. Cuvîntul său de aici este preluat din Istoria Monahilor din Egypt 1.

Zis-a avva ioann al Thivaidei: Dator este călugărul mai-nainte de toate să isprăvească smerita cugetare. că aceasta este cea dintîi poruncă a Mîntuitorului, care zice: Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor.

69. Pentru avva Isidor preotul

Avva Isidor Preotul este cel care i-a prorocit împăratului Theodosie al II-lea că nu va avea copii pentru credinţa sa cea strîmbă. S-a săvîrşit în anul 441 (după relatarea coptă a pătimirii celor 49 de Cuvioşi Mucenici din Schit).

¹³¹ eth. Coll. 13:85, 14:20, 14:22, 14:40-42, traduse în Pateric inedit, pp. 335, 343, 344, 350-351 (n. Ed.).

139

1 Ptr. 5:8

Fac. 19:30

1. Spuneau pentru avva isidor preotul că a venit odată un frate ca să-l cheme la prînz. iar bătrînul n-a suferit să meargă, zicînd că: adam de mîncare fiind amăgit, afară din rai s-a sălăşluit. a zis lui fratele: tu încă te temi să ieşi din chilia ta? iar el iarăşi a zis: Fiule, mă tem, căci diavolul ca un leu răcnind caută pe cine să înghită. Şi de multe ori zicea că dacă cineva se va da pe sine la băutura de vin, nu va scăpa de bîntuiala gîndurilor. că şi Lot, silit fiind de fetele lui, s-a îmbătat de vin, şi prin beţie lesne l-a gătit diavolul spre curvia cea fără de lege.

2. Zis-a avva isidor: Dacă Împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii, şi de dumnezeiasca răsplătire ţine-te.

3. Zis-a iarăşi: a trăi după Dumnezeu cu neputinţă este dacă vei fi iubi­tor de dezmierdări şi iubitor de argint.

4. Zis-a iarăşi: Dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mîndriţi. iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine mîncaţi carne. că de folos îi este omului mai bine să mănînce carne decît să se îngîmfe şi să se laude.

5. Zis-a iarăşi: trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să-i iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte boieri să se teamă; şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici pentru frică să înnegrească dragostea.

6. Zis-a iarăşi: Dacă mîntuirea o pofteşti, fă toate cele ce te duc la dînsa.

7. Spuneau pentru avva isidor că ducîndu-se vreun frate la dînsul, fu­gea în chilia cea mai din lăuntru. Şi îi ziceau fraţii: avvo, ce este aceasta ce faci? Şi zicea: au nu şi fiarele, fugind în vizuinile lor, scapă? Şi acestea le zicea pentru folosul fraţilor.

70. Pentru avva Ioann persul

Avva Ioann Persul era un monah dintr-o pustie din răsăritul Deltei Nilului (regi­unea Arabia avea Capitală cetatea Facussa, pe braţul pilusiac al Nilului), din gene­raţia a doua sau a treia de Bătrîni.

1. A venit odată o slugă ca să fie tămăduită de drac; şi au venit fraţi dintr-o chinovie a egyptului. Şi, ieşind bătrînul, a văzut pe un frate păcătuind cu sluga, şi nu l-a certat pe el, zicînd: Dacă Dumnezeu Ziditorul văzîndu-i nu-i arde pe ei, eu cine sînt ca să îi mustru pe ei?¹³²

¹³² această pildă lipseşte din manuscrisele B şi J (guy, Recherches, p. 25) (n. Ed.).

140

evr. 12:22-23

evr. 10:23

2. Povestit-a unul din părinţi pentru avva ioann Persul, că din Darul lui cel mult, întru prea-adîncă nerăutate a venit. că acesta petrecea în arabia egyptului; şi s-a împrumutat odată de la un frate cu un galben şi a cumpărat in, ca să lucreze. Şi a venit un frate rugîndu-se şi zicînd: Dăruieşte-mi, avvo, puţin in, să-mi fac un leviton. Şi i-a dat cu bucurie. aseme­nea încă şi altul a venit rugîndu-se: Dă-mi puţin in, ca să-mi fac o fotă. Şi i-a dat şi lui asemenea. Şi alţii cerînd, dădea în scurt, cu bucurie. Pe urmă vine stăpînul galbenului, cerîndu-l pe el, şi îi zice lui bătrînul: eu mă duc şi ţi-l aduc. Şi neavînd de unde să-l dea, s-a sculat să se ducă la avva iacov al diaconiei, să se roage să-i dea banul ca să plătească fratelui. Şi mergînd, a găsit un galben jos pe pămînt, şi nu s-a atins de dînsul. Şi făcînd rugăciune, s-a întors la chilia sa. Şi a venit fratele iarăşi supărîndu-l pentru ban. Şi i-a zis bătrînul: eu negreşit port grijă. Şi mergînd iarăşi, a găsit banul jos un­de era, şi făcînd rugăciune, s-a întors la chilia sa. Şi iată, asemenea a venit fratele cel ce îl supăra; şi îi zice bătrînul: negreşit de această dată îl aduc. Şi sculîndu-se iarăşi, a venit la acel loc şi l-a găsit acolo stînd. Şi făcînd ru­găciune, l-a luat, şi a venit la avva iacov, şi îi zice: avvo, venind la tine, am găsit banul acesta pe cale. Deci fă dragoste şi vesteşte în enorie, nu cumva l-a pierdut cineva; şi de se va găsi stăpînul lui, dă-l. Deci mergînd bătrînul, trei zile a vestit, şi nimeni nu s-a găsit care să fi pierdut banul. atunci zice bătrînul către avva iacov: Deci dacă nimeni nu l-a pierdut, dă-l pe el aces­tui frate, că îi sînt dator lui, şi venind să iau de la tine dragoste şi să plătesc datoria, l-am găsit. Şi s-a minunat bătrînul, cum fiind dator şi găsind, nu l-a luat îndată să-l fi dat. Şi aceasta încă era mirare de dînsul, că de venea ci­neva să se împrumute de la el de ceva cîndva, nu singur da, ci zicea fratelui: Du-te, ia-ţi orice ai trebuinţă. Şi de aducea, îi zicea: Pune-l iarăşi la locul lui! iar dacă nimic nu aducea cel ce a luat, nimic nu-i zicea.

3. Spuneau pentru avva ioann Persul că venind la dînsul nişte oameni răi, a adus lighean, şi se ruga să le spele picioarele; iar aceia cucernicindu-se, au început a se pocăi.

4. Zis-a oarecine lui avva ioann Persul: atîta osteneală am făcut noi pentru Împărăţia cerurilor; oare putem să o moştenim? Şi a zis bătrînul:

Eu cred că voi moşteni ierusalimul cel de sus, care este scris în ceruri. Căci credincios este cel ce a făgăduit. Şi pentru ce să nu cred? iubitor de stră­ini ca avraam m-am făcut, blînd ca Moisi, sfînt ca aaron, răbdător ca iov, smerit-cugetător ca David, postnic ca ioann, jalnic ca ieremia, învăţător ca

141

Pavel, credincios ca Petru, înţelept ca Solomon. Şi cred ca tîlharul, că cel ce mi-a dăruit acestea pentru a Sa bunătate, şi Împărăţia mi-o va da!

71. Pentru avva Ioann thiveul

Avva Ioann Thiveul cel Mic mai este pomenit la Avva Ammoi 3 şi aparţine generaţiei a treia sau chiar a patra de monahi ai Schitului. Tot el este pomenit de Sfîntul Nil Sinaitul (în Cap. 107 din cele 153 de Capete pentru rugăciune), care ne spune că „se liniştea în groapă” şi că diavolul îl încolăcea în chipul unui şarpe şi îi scuipa în faţă cînd se ruga, fără ca bătrînul să îşi întrerupă cîtuşi de puţin rugăciunea¹³³.

Spuneau pentru ioann Thiveul cel mic, ucenicul lui avva ammoi, că doisprezece ani a făcut slujind bătrînului cînd era bolnav, şi cu dînsul era şezînd pe saltea. Şi bătrînul îl trecea cu vederea; şi măcar că mult s-a oste­nit cu dînsul, niciodată nu i-a zis: Mîntuieşte-te! iar cînd vrea să se săvîrşească, şezînd bătrînii, l-a apucat el de mînă şi îi zice: Mîntuieşte-te, mîntuieşte-te! Şi l-a încredinţat bătrînilor, zicînd: acesta înger este, nu om!

72. Pentru avva Ioann, ucenicul lui avva Pavel

Spuneau pentru avva ioann, ucenicul lui avva Pavel, că avea mare ascultare. că erau într-un loc morminte, şi locuia acolo o hienă; iar bătrînul a văzut în locul acela balegi de bou, şi îi zice lui ioann să se ducă să le adu­că. iar el i-a zis: Dar ce voi face, avvo, pentru hienă? Bătrînul, glumind, a zis: De va veni asupra ta, leag-o şi o adu aici! Deci s-a dus fratele acolo seara; şi iată, a venit hiena asupra lui. iar el, după cuvîntul bătrînului, s-a repezit să o prindă; şi a fugit hiena. Şi alergînd după ea, zicea: aşteaptă!

¹³³ un biograf monofizit de la începutul sec. Viii (Zaharia, episcop de Sakha) îl confun­dă pe avva ioann cel Mic cu avva ioann colov şi confuzia e preluată şi de alte texte monofi­zite, care dau naştere la cîteva anacronisme cu neputinţă de rezolvat. asocierea avvei ioann colov (cel Scurt) cu avva ioann Thiveul cel Mic nu se întemeiază pe nici o sursă cunoscută. Dacă ea ar fi adevărată, atunci au fost doi cuvioşi cu numele ammoi în Schit, de vreme ce avva ammoi, ucenicul avvei Daniil (Daniil 5), nu putea fi părintele duhovnicesc al avvei ioann colov, care era mai bătrîn decît avva Daniil. Patericul, însă, vorbeşte de doi ioann şi de un singur avva ammoi. În aceeaşi greşeală cad şi mulţi cercetători moderni (n. Ed.).

142

2 tim. 2:21

^{ecles. 3:1}

avva al meu a zis să te leg. Şi prinzînd-o, a legat-o. Şi se necăjea bătrînul, şi şedea aşteptîndu-l. Şi iată, a venit, ţinînd hiena legată. Văzînd bătrînul, s-a minunat. Şi vrînd să-l smerească, l-a lovit, zicînd: nebunule! cîine nebun mi-ai adus aici? Şi a dezlegat-o îndată bătrînul, şi a slobozit-o să se ducă.

73. Pentru avva Isaac thiveul

Avva Isaac Thiveul, prăznuit în Synaxarul Palestinian pe 26 Martie, este ucenicul lui Avva Apollo din Ermopolis şi aparţine generaţiei a doua de monahi.

1. S-a dus odată avva isaac Thiveul la o chinovie, şi a văzut pe un frate că a greşit, şi l-a osîndit. iar după ce a ieşit la pustie, a venit Îngerul Dom­nului şi a stat înaintea uşii chiliei lui, zicînd: nu te las să intri. iar el se ru­ga zicînd: care este pricina? Şi răspunzînd Îngerul, i-a zis: Dumnezeu m-a trimis, zicînd: Spune-i lui: unde porunceşti să pun pe fratele cel greşit, pe care l-ai judecat? Şi îndată s-a pocăit, zicînd: am greşit, iartă-mă! Şi a zis Îngerul: Scoală-te, te-a iertat Dumnezeu. Dar păzeşte-te de acum înainte să nu judeci pe cineva mai-nainte de a-l judeca Dumnezeu.

2. Spuneau pentru avva apollo că avea un ucenic, anume isaac, învăţat desăvîrşit la tot lucrul bun. Şi a cîştigat liniştea Dumnezeieştii Liturghii,

şi cînd ieşea la biserică, nu lăsa pe nimeni să vină spre întîlnirea lui. că era cuvîntul lui acesta, că: toate sînt bune la vremea lor, că vreme este la tot lucrul. Şi după ce ieşea de la biserică, ca şi cum era gonit de foc, aşa fugea, căutînd să ajungă la chilia sa. Şi de multe ori se dădea fraţilor din biseri­că cîte un pesmet şi cîte un pahar de vin; iar el nu lua, nu lepădînd blagoslovenia fraţilor, ci ţinînd liniştea bisericii. Şi s-a întîmplat de a zăcut el de boală; şi auzind fraţii, au venit să-l cerceteze. Şi şezînd fraţii, l-au întrebat, zicînd: avvo isaac, pentru ce după ieşirea din biserică fugi de fraţi? Şi a zis către ei: nu fug de fraţi, ci de reaua meşteşugire a dracilor. că de va ţinea cineva făclie aprinsă şi de va zăbovi stînd în vînt, se stinge de el. aşa şi noi, luminaţi fiind de Sfîntul Duh în vremea Sfintei Liturghii, de vom zăbovi afară de chilie, ni se întunecă mintea. aceasta a fost petrecerea cuviosului avva isaac.

143

is. 14:12

74. Pentru avva Iosif thiveul

A zis avva iosif Thiveul că: trei cete sînt cinstite înaintea Domnului: cînd omul este bolnav şi i se adaugă ispite, şi cu mulţumită le primeşte. iar a doua este cînd cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dum­nezeu, şi nu au nimic omenesc. iar a treia, cînd cineva şade sub supunerea vreunui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. iar acesta are o cunună mai mult. Dar eu am ales boala.

75. Pentru avva Ilarion

Avva Ilarion cel Mare (293-371), prăznuit de Biserică la 21 Octombrie, este întemeietorul monahismului pa­lestinian din secolul IV. Născut în re­giunea Gazei, a fost trimis la şcoală în Alexandria în anul 305, dar părăsind şcoala, s-a alăturat micii obşti din ju­rul Sfîntului Antonie cel Mare. Mu­rind părinţii săi, s-a întors acasă în anul 308, după care, împărţind averea părinţilor, a plecat la pustie. Pe la 320 a lăsat pustnicia şi a început o mănăstire al cărei model s-a răspîndit repede în Pa­lestina şi Syria. În anul morţii Sfîntului Antonie (356) a părăsit Gaza pentru a se pustnici în Kypru. Faima l-a ajuns repede din urmă şi astfel a întemeiat şi pe insulă o mănăstire, unde a fost căutat pentru darul tămăduirii şi al facerii de minuni.

a mers avva ilarion din Palestina la munte, către avva antonie. Şi îi zice lui avva antonie: Bine ai venit, luceafărul cel ce răsare dimineaţa! Şi i-a zis avva ilarion: Pace ţie, stîlpul de lumină, care luminezi¹³⁴ lumea!

¹³⁴ În alte manuscrise: ţii.

144

76. Pentru avva Ishyrion

Avva Ishyrion, pomenit de Biserică la 23 Noiembrie, este unul din primii Părinţi ai Schitului. A prorocit despre cele trei gene­raţii de monahi ale Schitului (pomenite şi la Pimen 173), din care, ultima, nelucrînd poruncile lui Dumnezeu, va răbda ispita. Synaxarul îl pomeneşte pe Avva Ishyrion ca ierarh. Conform listei de ierarhi egypteni cunoscutăpînă azi¹³⁵, singurul episcop cu numele de Ishyrion menţionat este cel care păstorea cetatea Leontopolis la anul 372, ceea ce corespunde cu prezenţa sa în­tre primii Bătrîni ai Schitului.

Sfinţii Părinţi ai Schitului au pro­rocit pentru neamul cel de pe urmă: ce am lucrat noi?, zic. Şi răspunzînd unul din ei, mare cu viaţa şi cu numele, avva ishyrion, a zis: noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzînd, au zis: Dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a zis: Vor să vie la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis: Dar cei după dînşii, ce? a zis: nu au nicidecum lucru cei ai neamului şi rîndului aceluia. ci va să vie lor ispită; şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decît noi, şi decît părinţii noştri se vor afla.

¹³⁵ Worp, Checklist, p. 312 (n. Ed.).

Începutul slovei c (K)

77. Pentru avva Casian

Avva Casian, prăznuit de Biserică la 29 Februarie, împreună cu Sfîntul Gherman, s-a născut pe la 360 în Dobrogea de azi. După cîţiva ani petrecuţi în pusti­ile din jurul Mănăstirii Sfîntului Ioann Casian de azi (jud. Constanţa), a plecat într-un lung pelerinaj pe la marile mă­năstiri şi sfinţi din vremea sa, împreună cu Sfîntul Gherman. A stat o vreme în Palestina, apoi a cercetat pustiile egyptene între anii 388-400. Implicîndu-se în apărarea Sfîntului Ioann Gură de Aur, pe la anul 404 ajunge la Roma, de unde se va stabili la Marsillia de astăzi. Aici a

scris, pe la anul 426, Convorbirile duhovniceşti, Aşezămintele monahale şi Despre Întruparea Domnului. Prezenţa sa înaintea Avvei Cronie ne arată importanţa şi faima de care s-a bucurat. Mai multe cuvinte ale bătrînilor din Patericul Egyptean sînt extrase din Aşezăminte şi din Convorbiri, ceea ce arată că acestea au fost tra­duse în ellineşte la scurtă vreme după scrierea lor. A ctitorit două mănăstiri şi s-a săvîrşit pe la anul 435.

1. Povestit-a avva Casian: ne-am dus eu şi Sfîntul ghermano în egypt, către oarecare bătrîn, şi primindu-ne în gazdă, a fost întrebat de noi: Pen­tru ce, în vremea primirii fraţilor celor străini, canonul postului nostru precum am luat în Palestina nu-l păziţi? Şi a răspuns zicînd: Postul totdeauna cu mine este; iar pe voi a vă ţinea totdeauna cu mine nu pot. Şi postul adevărat este lucru şi de trebuinţă şi de nevoie, însă al voinţei noas­tre este; iar împlinirea dragostei, de nevoie o cere Legea lui Dumnezeu. Prin voi, dar, primind pe Hristos, sînt dator cu toată silinţa să-L odihnesc.

146

m^{at. 9:15}

iar după ce vă voi petrece pe voi, canonul postului pot iarăşi să-l cîştig. Căci nu pot fiii nunţii să postească, cîtă vreme este Mirele cu dînşii. iar cînd se va lua de la dînşii Mirele, atunci cu slobozire vor posti.

2. Acestaşi a zis că era un bătrîn, şi îi slujea o sfîntă fecioară, iar oamenii ziceau: nu sînt curaţi. Şi a auzit bătrînul. Deci cînd era să se săvîrşească, a zis părinţilor: După ce mă voi săvîrşi, răsădiţi toiagul meu la mormînt. Şi de va odrăsli şi va face roade, să ştiţi că sînt curat dinspre dînsa; iar de nu va odrăsli şi nu va face roadă, să cunoaşteţi că am căzut cu dînsa. Şi au răsădit toiagul, şi a treia zi a odrăslit şi a făcut roadă. Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu.

3. Zis-a iarăşi, că: ne-am dus la alt bătrîn, şi ne-a făcut pe noi de am gustat, şi ne îndemna, după ce ne-am săturat, să mai mîncăm. iar eu zicînd că nu mai putem, a răspuns: Dar eu, venind fraţii, de şase ori am pus masă, şi îndemnînd pe fiecare, împreună mîncam, şi încă îmi este foame. iar tu o dată mîncînd, atît te-ai săturat, încît să nu mai poţi mînca?

4. Povestit-a iarăşi acesta, că a mers avva ioann, bărbat igumen al unei chinovii mari, la avva Paisie care trăia într-o pustie prea-adîncă de patru­zeci de ani, şi, ca cel ce avea către dînsul multă dragoste şi îndrăzneala cea din dragoste, a zis către el: Într-atîta vreme depărtîndu-te pînă întru atît, şi de nici un om fiind degrab supărat, ce ai isprăvit? iar el zice: De cînd m-am călugărit, niciodată nu m-a văzut soarele mîncînd. a zis şi avva ioann: nici pe mine mîniindu-mă.

5. Pe acest avvă ioann, fiind spre sfîrşit şi vrînd să se ducă către Dum­nezeu cu osîrdie şi voios, l-au înconjurat fraţii, rugîndu-l să le lase în loc de moştenire un cuvînt scurt şi de mîntuire, prin care vor putea să se suie la desăvîrşirea cea întru Hristos. Iar el suspinînd, a zis: niciodată n-am făcut voia mea, nici n-am învăţat pe cineva ceea ce mai-nainte nu am făcut.

6. Povestit-a iarăşi pentru alt bătrîn ce şedea în pustie, că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze cînd se por­neşte vreo vorbă duhovnicească; iar de va aduce cineva cuvinte de cleveti­re sau de vorbă deşartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Şi acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei deşarte şi lup­tătorul împotriva a toată învăţătura duhovnicească, acest fel de pildă aducînd: că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecare fraţi, de atîta somn adînc au fost cuprinşi, încît nici genele ochilor nu puteau să le mişte. eu,

147

dar, vrînd să arăt lucrarea dracului, cuvînt de vorbă deşartă am adus la mij­loc. De care, făcînd haz, numaidecît s-au trezit. Şi suspinînd am zis: Pînă cînd pentru lucruri cereşti vorbeam, ochii voştri ai tuturor de somn erau cuprinşi; iar cînd cuvînt deşert a curs, toţi cu osîrdie v-aţi deşteptat. Pen­tru aceea, iubiţilor fraţi, mă rog, cunoaşteţi lucrarea dracului celui viclean, şi de sine-vă luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare cînd faceţi ceva duhov­nicesc sau ascultaţi.

7. Zis-a iarăşi că un sincliticos¹³⁶, lepădîndu-se de lume şi dînd averile sale la săraci, a oprit oarece spre odihna sa, nevrînd să primească smerita cugetare cea din lepădarea cea desăvîrşită şi supunerea cea adevărată a ca­nonului vieţii de obşte. către care, cel între Sfinţi Vasilie cuvînt a grăit într-acest fel: Şi sincliticul l-ai pierdut, şi călugăr nu te-ai făcut.

8. Zis-a iarăşi, că era un călugăr locuind într-o peşteră în pustie; şi i s-a ves­tit lui de către rudeniile cele după trup că: „tatăl tău tare este supărat de boală şi va să se săvîrşească. Vino ca să-l moşteneşti.” iar el a răspuns către dînşii: eu mai-nainte decît acela am murit lumii. Mort pe viu nu moşteneşte.

78. Pentru avva Cronie

Avva Cronie, ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare, i-a slujit bătrînului său ca tălmaci pentru vizitatorii ellinofoni. După săvîrşirea Avvei Antonie, s-a aşezat în Muntele Nitriei, unde a fost hirotonit preot şi a lăsat mai mulţi ucenici. La 395, cînd a fost vizitat de autorul Istoriei Monahilor din Egypt, avea 100 de ani. L-a avut ucenic pe Avva Isaac, preotul Chiliilor. Patericul ni-l înfăţişează ca pe unul din cei mai mari Cuvioşi, care a primit de la Dumnezeu un mare dar al tîlcuirii Sfintelor Scripturi.

1. Un frate a zis lui avva cronie: Spune-mi un cuvînt. Şi îi zice lui: cînd

¹³⁶ SuYKĂnTiKOţ: rang senatorial, senator (n. Ed.)

148

^{4 Împ. 4:16}

1 Împ. 5:2-3

is. 30:15

ieş. 3:2-3

^{Mat. 13:44}

evr. 12:2

Ps. 131:4

a venit elisei la somaniteanca, a găsit-o pe dînsa neavînd supărare cu ni­meni. Deci a zămislit şi a născut prin venirea lui elisei. Îi zice lui fratele: ce este cuvîntul acesta? Şi îi zice bătrînul că: Sufletul de se va trezvi şi se va strînge dinspre răspîndire şi grijă, şi îşi va lăsa voile sale, atuncea Duhul lui Dumnezeu vine la dînsul; şi poate de aici să nască, de vreme ce sterp este.

2. Un frate a întrebat pe avva cronie: ce voi face uitării, care îmi ro­beşte mintea, şi nu mă lasă să simt, pînă ce nu mă aduce la însuşi păcatul? Şi zice bătrînul: cînd au luat cei de altă seminţie chivotul, pentru fapta cea rea a fiilor lui israil¹³⁷, l-au tras pînă ce l-au adus în casa lui Dagon, dumnezeul lor. Şi atunci a căzut cu faţa lui în jos. Şi zice fratele: ce este aceasta? Iar bătrînul a zis: De vor apuca să robească mintea omului cu în­seşi pricinile sale, aşa o tîrăsc pe ea, pînă ce o vor aduce deasupra patimii celei nevăzute. Deci într-acel loc de se va întoarce mintea, şi va căuta pe Dumnezeu, şi îşi va aduce aminte de munca cea veşnică, îndată patima cade şi nu se mai vede. căci scris este: cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui şi vei cunoaşte unde ai fost.

3. Un frate a întrebat pe avva cronie: cum vine omul la smerita cuge­tare? Îi zice lui bătrînul: Prin frica lui Dumnezeu. Îi zice fratele: Dar prin ce fel de lucru vine la frica lui Dumnezeu? Îi zice bătrînul: După socoteala mea, de se va strînge pe sine dinspre tot lucrul şi se va da la osteneală tru­pească, şi cît va putea îşi va aduce aminte de ieşirea cea din trup şi de jude­cata lui Dumnezeu.

4. A zis avva Cronie că de nu aducea Moisi oile sub Muntele Sinai, nu ar fi văzut focul în rug. a întrebat fratele pe bătrînul: La ce se ia rugul? Şi îi zice lui că rugul se ia la fapta cea trupească. Că scris este că: asemenea es­te Împărăţia Cerurilor cu comoara ascunsă în ţarină. Zice fratele bătrînului: Fără osteneală trupească, aşadar, nu sporeşte omul la vreo cinste? Zice lui bătrînul: Cu adevărat scris este: Privind la Începătorul şi Săvîrşitorul credinţei, iisus, Care, în locul bucuriei ce era pusă înaintea Lui, a răbdat Crucea. Şi iarăşi David zice: Nu voi da somn ochilor mei, şi genelor mele dormitare, şi celelalte.

5. Zis-a avva Cronie că: ne-a povestit nouă avva iosif cel din Pilusios, că: Şezînd eu la Sinai, era acolo un frate bun şi nevoitor, dar şi la trup cu chip frumos; şi venea la biserică la slujbă purtînd o haină plină de cîrpituri

¹³⁷ În alte manuscrise: a fiilor lui ili.

149

şi un maforion mic şi vechi. Şi văzîndu-l odată aşa venind la slujbă, îi zic: Frate, nu vezi pe fraţi cum sînt ca Îngerii la slujbă în biserică? Cum tu totdeauna aşa vii aici, purtînd vechituri? iar el a zis: iartă-mă, avvo, că nu am altele. Deci l-am luat în chilia mea şi i-am dat un leviton, şi orice altce­va îi mai trebuia. Şi purta de aici ca şi ceilalţi fraţi, şi era cu putinţă a-l ve­dea ca pe un înger. Şi au avut odată nevoie părinţii să trimită zece fraţi la împăratul pentru oarecare trebuinţă. Şi l-au hotărît şi pe dînsul împreună cu cei ce erau să meargă. iar după ce a auzit, a făcut metanie la Părinţi, zicînd: Pentru Domnul, iertaţi-mă, că sînt rob al unuia mare din cei de aco­lo; şi de mă va cunoaşte, ia călugăria de pe mine şi mă duce iarăşi ca să-i robesc lui. Deci după ce s-au plecat părinţii şi l-au lăsat, am aflat pe urmă de la unul care îl ştia bine că în vremea cînd era în lume era eparh al pretoriilor¹³⁸; şi ca să nu fie cunoscut şi să aibă supărare dinspre oameni, a pri­cinuit aceasta. Atîta silinţă aveau Părinţii ca să fugă de slavă şi de odihna lumii acesteia.

79. Pentru avva Carion

Avva Carion, pomenit de Biserică la 5 Decembrie, este tatăl după trup al Avvei Zaharia, cu care s-a aşezat în Schit pe la anul 380. Synaxarul Palestinian pomeneşte încă doi Cuvioşi, Carion şi Apollonie, la 12 Octombrie.

1. Zis-a avva Carion: Multe osteneli trupeşti am făcut, mai mult decît fi­ul meu Zaharia, şi n-am ajuns la măsurile lui, întru smerenia şi tăcerea lui.

2. Fost-a în Schit un călugăr ce se zicea avva Carion. acesta avînd doi copii, lăsînd pe ei la femeia sa, s-a dus la viaţa călugărească. iar după o vreme făcîndu-se foamete în egypt, strîmtorîndu-se femeia lui, a venit la Schit, aducînd cei doi copii cu sine (şi era unul de parte bărbătească şi se numea Zaharia, iar altul de parte femeiască), şi şedea departe de bătrînul, în luncă. Că este luncă alături de Schit, unde şi bisericile sînt zidite, şi sînt şi izvoarele apelor. Şi astfel de obicei era în Schit, că de venea femeie să gră­iască cu vreun frate al ei, sau cu altă rudenie, de departe şezînd ei vorbeau unii cu alţii. atunci îi zice femeia lui avva Carion: iată, te-ai făcut călugăr şi foamete este. Cine, dar, va hrăni copiii tăi? Îi zice ei avva Carion: trimite-mi-i pe ei aici! Zice femeia copiilor: Duceţi-vă la tatăl vostru! Deci

¹³⁸ Vezi nota 55, p. 70

150

cînd mergeau ei la tatăl lor, copila s-a întors la mumă-sa, iar copilul a venit la tatăl său. atunci îi zice ei: iată, bine s-a făcut. ia tu pe copilă şi te du, şi eu pe copil. Deci îl creştea în Schit, toţi ştiind că este fiul lui. iar după ce a venit în vîrstă, cîrtire s-a făcut întru frăţime pentru dînsul. Şi auzind avva Carion, zice fiului său: Zaharia, scoală-te să mergem de aici, că cîrtesc pă­rinţii! Îi zice lui micul: avvo, toţi ştiu aici că fiul tău sînt. iar de vom merge aiurea, nu pot zice că sînt fiul tău. Şi îi zice bătrînul: Scoală-te să mergem de aici. Şi s-au dus la Thivaida. iar după ce şi-au luat chilie şi au şezut pu­ţine zile, şi acolo aceeaşi cîrtire s-a făcut pentru copil. atunci îi zice lui ta­tăl: Zaharia, scoală-te să mergem la Schit. Şi după ce au venit ei la Schit şi au trecut puţine zile, iarăşi cîrtire s-a făcut pentru dînsul. atunci Zaharia copilul, venind la iezerul cel cu pucioasă şi dezbrăcîndu-se, s-a pogorît jos pînă la nările lui, cufundîndu-se pe sine. Şi stînd multă vreme, cît putea, şi-a prăpădit trupul său; căci s-a făcut ca un bubos. Şi ieşind s-a îmbrăcat cu hainele sale, şi s-a dus la tatăl său; şi de-abia l-a cunoscut. Şi mergînd el la Sfînta Împărtăşire după obicei, s-a descoperit Sfîntului isidor, preotului Schitului, ceea ce a făcut. Şi văzîndu-l şi minunîndu-se, a zis: Zaharia, co­pilul, în Duminica trecută a venit şi s-a împărtăşit ca un om, iar acum ca un Înger s-a făcut.

3. Spus-a avva Carion că: Omul rămînînd cu copil de nu este puternic merge în jos; iar de este puternic şi nu merge în jos, degrabă nu sporeşte. 1³⁹

80. Pentru avva Copri

Avva Copri din Schit este un alt bătrîn decît cel pomenit în Istoria Monahilor din Egypt 10, care era egumen peste 500 de fraţi, într-o mănăstire din Thivaida. Dis­puta legată de Dreptul Melhisedec, împăratul Salimului, pare a fi cea menţionată la Avva Daniil Faranitul 4, şi care a avut loc pe la anii 420-430. Bătrînul Copri s-a făcut desăvîrşit lucrător al poruncii Apostolului de a mulţumi întru toate (1 Thess. 5:18).

1. Zicea avva Pimen pentru avva Copri că la atîta măsură a venit, încît măcar că era bolnav şi zăcea pe pat, dar mulţumea şi îşi oprea voia sa.

2. Zis-a avva Copri: Fericit cel ce rabdă osteneală cu mulţumită.

¹³⁹ Completare din manuscrisele a, B, C, F, J (guy, Recherches, p. 26) (n. Ed.).

151

3. S-au adunat odată cei din Schit, pricindu-se pentru Melhisedec, şi au uitat să cheme pe avva copri. Mai pe urmă chemîndu-l, îl întrebau de acesta. iar el, lovindu-se peste gură¹⁴⁰ de trei ori, a zis: Vai ţie, copri! Vai ţie, copri! Vai ţie, copri! căci cele ce ţi-a poruncit ţie Dumnezeu să le faci, le-ai lăsat, şi cele ce nu cere de la tine, le cauţi. Şi auzind fraţii acestea, au fugit la chiliile lor.

81. Pentru avva Kyru

Avva Kyru este pomenit de Biserică la 9 Iunie. În afară de cuvîntul de mai jos nu mai este de găsit o altă referinţă despre acest bătrîn duhovnic. Un Avva Kyru este pomenit într-un papyrus coptic din sec. VII¹⁴¹, însă din conţinutul său, la fel ca în multe alte texte monofizite, nu se poate înţelege nimic altceva decît că locuia într-un mormînt şi a fost vizitat de Avva Pamvo, restul informaţiilorfiind cu totul anacro­nice şi fantasmagorice.

1. Pentru gîndul curviei fiind întrebat avva Kyru alexandrinul, a răs­puns aşa: Dacă gînd nu ai, nădejde nu ai; dacă gînduri nu ai, faptă ai. iar aceasta este că cel ce nu se luptă cu mintea împotriva păcatului, nici răs­punde împotrivă, cu trupul îl face pe dînsul. căci cel ce are fapte, prin gînduri nu se supără. a întrebat însă bătrînul pe frate, zicînd: nu cumva ai obicei să vorbeşti cu femei? Şi a zis fratele: nu. Vechi şi noi zugravi sînt cugetele mele. aduceri aminte sînt cele ce mă supără, şi închipuiri de mu­ieri. iar bătrînul către dînsul: De morţi nu te teme; ci de cei vii fugi, şi te întinde mai mult spre rugăciune.

^{140 Î}n alte manuscrise: peste obraz.

^{141 W}. e. crum, Anecdota Oxoniensia. Text, Documents and Extracts. Theological Texts from Coptic Papyri, Oxford, 1913, pp. 165-167 (n. Ed.).

^{1 Thes. 5:17}

Ps. 50:3

^{1 Thes. 5:17}

Începutul slovei l (a)

82. Pentru avva Luchie

Avva Luchie a fost unul din marii Bătrîni ai celei de a doua generaţii de monahi, fiind întemeietorul mănăstirii de la Enat, o comunitate de aşezăminte monahale aflată la 9 mile spre Apus de Alexandria, şi stareţul ce a făcut-o pe aceasta una din cele mai cunoscute comunităţi ale Egyptului secolelor IV-VII. Surse copte afirmă că era de loc din Syria. Apariţia messalienilor (evhiţilor) în peisajul egyptean s-a făcut pe la anii 400-420.

1. au venit odată la avva Luchie cel din enat, oarecari călugări ce se zic „evhiţi” [adică rugători]. Şi i-a întrebat pe ei bătrînul: Care e lucrul mîinilor voastre? iar ei au zis: noi nu pipăim lucru cu mîinile; ci precum zice apostolul, neîncetat ne rugăm. Şi zice bătrînul: nu mîncaţi? Şi au zis:

Da, mîncăm. Şi le zice lor: apoi cînd mîncaţi, cine se roagă pentru voi? iarăşi le-a zis lor: nu dormiţi? Şi au zis: Da, dormim. Şi zice bătrînul: apoi cînd dormiţi, cine se roagă pentru voi? Şi nu au găsit să-i răspundă la acestea. Şi le-a zis lor: iertaţi-mă, iată, nu faceţi cum ziceţi. iar eu vă arăt vouă, că lucrînd lucrul mîinilor mele, neîncetat mă rog. Şed, cu ajutorul lui Dumnezeu, muindu-mi puţinele mele smicele, şi împletindu-le funie, zic: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea. Şi le zice lor: nu este rugăciune aceasta? Şi au zis: Da. Şi a zis: Deci cînd petrec toată ziua lucrînd şi rugîndu-mă, fac mai mult sau mai puţin decît şaisprezece bani; şi dau dintr-înşii la uşă doi, şi pe ceilalţi îi cheltuiesc la mîncare. Şi se roagă pentru mine cel ce ia doi bani, cînd mănînc sau dorm. Şi, cu Darul lui Dumnezeu, se împlineşte la mine cuvîntul acela ce zice: neîncetat vă rugaţi.

153

^{in 6:37}

83. Pentru avva Lot

Avva Lot, pomenit de Biserică la 22 Octombrie, aparţine celei de-a treia generaţii a Schitului, pomenit şi la Avva Agathon 1, şi la Avva Iosif din Panefo 6şi 7. L-a avut ucenic pe Avva Petru Pionitul.

1. A venit unul din bătrîni către avva Lot, la lunca cea mică, ce se chea­mă a lui arsenoitos, şi s-a rugat lui pentru o chilie, şi i-a dat lui. Şi era bătrînul neputincios, şi l-a odihnit pe el avva Lot. Şi de veneau vreunii la avva Lot, îi făcea de mergeau şi la bătrînul cel neputincios. Deci a început a grăi lor cuvinte de-ale lui Orighen; şi se necăjea avva Lot, zicînd: nu cumva vor socoti Părinţii că şi noi sîntem aşa? Dar a-l scoate pe dînsul din loc, se temea pentru poruncă. Şi sculîndu-se avva Lot, a venit către avva Arsenie şi i-a povestit lui pentru bătrînul. Şi îi zice lui avva arsenie: nu-l goni pe dînsul, ci zi-i lui: iată, din cele ale lui Dumnezeu mănîncă, bea, precum voieşti, numai cuvîntul acesta să nu-l grăieşti. Şi de va voi, se va în­drepta; iar de nu va voi să se îndrepteze, singur el de sine-şi se va îndemna ca să se ducă de acolo, şi nu de la tine se va face pricina. Deci mergînd avva Lot, a făcut aşa. Şi bătrînul dacă a auzit acestea, nu voia să se îndrepteze, ci a început să se roage, zicînd: Pentru Dumnezeu, trimiteţi-mă de aici, că nu mai pot suferi pustia. Şi aşa, sculîndu-se, a ieşit, fiind petrecut cu dragoste.

2. Povestit-a oarecine pentru un frate care căzuse în păcat, că mergînd el la avva Lot se tulbura intrînd şi ieşind, neputînd să şadă. Şi îi zice lui avva Lot: ce ai, frate? iar el a zis: Păcat mare am făcut, şi nu pot să-l spun părinţilor. Îi zice lui bătrînul: Mărturiseşte-l mie, şi eu îl voi purta pe el. atuncea i-a zis lui: În curvie am căzut, şi am jertfit [idolilor] ca să dobîndesc lucrul. Şi zice lui bătrînul: Îndrăzneşte, că este pocăinţă. Du-te şi şezi în peşteră şi posteşte două-două¹⁴², şi eu voi purta cu tine jumătate de pă­cat. Deci după ce s-au împlinit trei săptămîni, s-a încredinţat bătrînul că a primit Dumnezeu pocăinţa fratelui. Şi a rămas, supunîndu-se bătrînului pînă la moartea lui.

¹⁴² Suo Suo: o dată la două zile, din două în două zile (n. Ed.).

154

^{is. 58:5}

84. Pentru avva Longhin

Avva Longhin, prăznuit de Biserică la 17 Noiembrie, a fost egumen al mona­hilor de la Enat. După Synaxarul Alexandrin, era de loc din Chilichia şi a venit la Enat din Palestina, de la mă­năstirea Fericitului Ieronim, s-a aşezat la Enat sub povăţuirea Avvei Luchie şi s-a săvîrşit pe la anul 460. De ortodo­xia lui dau mărturie şi Synaxarul Constantinopolitan, şi Patericul.

1. A întrebat odată avva Longhin pe avva Luchie pentru trei gînduri, zicînd: Voiesc să mă înstrăinez. Îi zice lui bătrînul: De nu-ţi vei stăpîni limba, nu eşti străin, oriunde vei merge. Deci şi aici stăpîneşte-ţi limba, şi eşti străin. Îi zice lui iarăşi: Voiesc să postesc. A răspuns lui bătrînul: Zis-a isaia Prorocul: De vei încovoia ca pe un lanţ şi ca pe un belciug grumazul tău, nici aşa nu se va chema post primit. Ci mai vîrtos stăpîneşte gîndurile cele rele. Îi zice lui a treia oară: Voiesc să fug de oameni. răspuns-a bătrînul: De nu vei isprăvi aceasta mai întîi cu oamenii, nici deosebi nu poţi să o isprăveşti.

2. Avva Longhin fiind odată bolnav, zicea întru sine: Zaci şi mori. iar de-mi vei cere să mănînci fără de vreme, nici hrana cea de toate zilele nu îţi voi da.

3. S-a întrebat avva Longhin: Care faptă bună este mai mare decît toa­te celelalte?Şi a zis: Socotesc că precum mîndria este mai mare decît toate patimile, încît a putut de a surpat pe unii şi din cer, aşa şi smerita-cugetare este mai mare decît toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din înseşi adîncurile, măcar de ar fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Dom­nul mai-nainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.

4. O femeie avînd patimă la ţîţa ei, care se cheamă cancer, auzind de avva Longhin, a căutat să se întîlnească cu dînsul. Deci şedea el la sem­nul al nouălea¹⁴³ de la alexandria. Şi căutînd femeia, s-a întîmplat fericitul

¹⁴³ EvaToţ: comunitate monahală aflată la 9 mile de alexandria; vezi şi nota 9, p. 17 (n. Ed.).

155

acela de aduna lemne pe lîngă mare. Şi găsindu-l pe el, i-a zis lui: avvo, unde locuieşte avva Longhin, robul lui Dumnezeu? neştiind că el este. iar el zice: ce voieşti de la înşelătorul acela? nu te duce la dînsul; căci es­te amăgitor. Dar ce este ceea ce ai? iar femeia i-a arătat patima, şi făcînd el semnul crucii peste locul acela, a slobozit-o, zicînd: Du-te, şi Dumnezeu te va tămădui. căci Longhin cu nimic nu poate să te folosească. Deci s-a dus femeia, crezînd cuvîntul lui, şi s-a tămăduit îndată. După acestea, po­vestind ea către oarecare lucrul, şi semnele bătrînului spunîndu-le, a price­put că el este avva Longhin.

5. Altădată iarăşi i-au adus lui unii pe un îndrăcit. iar el zice către dînşii: eu n-am ce să fac. ci mergeţi mai bine la avva Zinon. apoi cînd a în­ceput avva Zinon să gonească diavolul, a început a striga dracul: acum socoteşti, avvo Zinone, că pentru tine ies? iată, avva Longhin se roagă acolo împotriva mea, şi temîndu-mă de rugăciunile lui, ies; fiindcă în alt fel ţie nu-ţi dădeam răspuns.

6. Zis-a avva Longhin către avva acachie: Femeia atunci cunoaşte că a zămislit, cînd i se va opri sîngele. aşadar şi sufletul atunci cunoaşte că a primit Duh Sfînt, cînd i se vor opri patimile cele ce curg dintr-însul. iar cîtă vreme petrece într-însele, cum poate să se slăvească în deşert că este fără patimă? Dă sînge şi ia Duh!

1 Cor. 2:5

^4:20

Începutul SLOVei M (M)

85. Pentru avva Macarie egypteanul

Avva Macarie cel Mare, Egypteanul, es­te prăznuit de Biserică la 19 Ianuarie. Născut la anul 300, după ce s-a dăru­it nevoinţelor în Egyptul de Sus, aproa­pe de locul de baştină, făcîndu-se ucenic al Sfîntului Antonie cel Mare, s-a re­tras la Schit la anul 330, fiind ctitorul aşezărilor monahale de aici. La 340 a primit să fie hirotonit preot pentru mo­nahii din Schit, probabil la sfatul Sfîntului Antonie. Între 373-375, cîtă vre­me Biserica Alexandriei a fost uzurpată de arianul Luchie, Sfîntul Macarie a fost exilat împreună cu Avva Macarie Ale­xandrinul într-o insulă a Deltei Nilului unde se aflau doar păgîni, pe care i-au creştinat, apoi s-au întors în Schit. În deltă, întîlnindu-se cu un eretic evnomian¹⁴⁴, a înviat un mort ca să arate prin fapte că „nu întru cuvînt este Împărăţia lui Dumnezeu, ci întru putere”. La Schit Sfîntul Macarie cel Mare a răposat la anul 390, în vîrstă de 90 de ani. Atît Palladie (Lavsaicon 17) şi Istoria Monahilor din Egypt (21), dar şi Socrate Scolasticul (IV:23-24), Sozomen (VI:14) şi Sfîntul Ioann Casian (AC 5:41, C5:12, C7:27, C15:3, C19:9, C24:3) i-au rezervat pagini foarte elogioase. Apare ca autor al Omiliilor duhovniceşti, una din primele lucrări despre viaţa duhovnicească scrise vreodată, deşi există şi argumen­te că acestea ar fi putut fi scrise de un cuvios din zona Antiohiei celei Mari.

1. Povestit-a pentru sine-şi avva Macarie, zicînd: cînd eram mai tînăr şi şedeam în chilie în egypt, m-au apucat şi m-au făcut cleric în sat. Şi nevrînd

¹⁴⁴ evnomie a fost unul din marii eretici ai celei de-a doua jumătăţi al sec. iV, împotriva căruia au scris şi Sfîntul Vasilie cel Mare, şi fratele său, Sfîntul grigorie de nyssa (n. Ed.).

157

să primesc, am fugit la alt loc. Şi a venit la mine un mirean cucernic, şi lua rucodelia mea, şi-mi slujea mie. apoi s-a întîmplat din ispită diavo­lească de a căzut în păcat o fată, şi luînd în pîntece, era întrebată cine este cel ce a făcut aceasta. iar ea zicea: Pustnicul. iar ei ieşind, m-au prins în sat, şi au spînzurat de grumajii mei oale afumate şi urechi de vase, şi m-au pur­tat în vileag prin sat pe uliţă, bătîndu-mă şi zicînd: acest călugăr a stricat pe fata noastră, luaţi-l, luaţi-l! Şi m-au bătut, încît puţin de n-am murit. Şi venind unul din bătrîni, a zis: Pînă cînd bateţi pe acest călugăr străin? iar cel ce-mi slujea urma după mine ruşinîndu-se. Căci erau ocărîndu-l pe el foarte şi zicînd: iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai ce a făcut! Şi zic părinţii ei: nu-l slobozim pe el pînă ce nu va da chezăşie că o va hrăni pe dînsa. Şi am zis slujitorului meu; şi m-a luat în chezăşie. Şi mergînd la chi­lia mea, i-am dat lui cîte coşniţe aveam, zicîndu-i: Vinde-le şi le dă feme­ii mele să mănînce! Şi ziceam în gîndul meu: Macarie, iată, ţi-ai găsit ţie muiere. trebuie să lucrezi puţin mai mult, ca să o hrăneşti. Şi lucram ziua şi noaptea, şi îi trimiteam ei. Şi cînd a venit vremea ticăloasei să nască, a petrecut multe zile chinuindu-se, şi nu năştea. Şi îi zic ei: Ce este aceasta? iar ea a zis: eu ştiu. Că pe pustnicul acela l-am năpăstuit, şi minţind l-am învinuit. Şi el nu este vinovat, ci cutare tînăr. Şi venind cel ce îmi slujea, bucurîndu-se, zicea că n-a putut să nască fata aceea pînă ce nu a mărturisit, zicînd că: nu are vină pustnicul, ci am minţit asupra lui. Şi iată, tot satul va să vie aici cu slavă şi să se pocăiască înaintea ta. iar eu auzind acestea, ca să nu mă supere oamenii, m-am sculat şi am venit aici la Schit. acesta este începutul pricinei pentru care am venit aici.

2. Venit-a odată Macarie egypteanul de la Schit la Muntele nitriei, la pomenirea lui avva Pamvo. Şi i-au zis lui bătrînii: Părinte, spune vreun cuvînt fraţilor. iar el le zice lor: eu încă nu m-am făcut călugăr, dar am vă­zut călugări. Căci şezînd eu odată în chilie la Schit mă supărau gîndurile şi îmi ziceau: Du-te la pustie şi vezi ce vei afla acolo. Deci am rămas luptîndu-mă cu gîndul cinci ani, zicînd: nu cumva de la diavolul este aceasta? Şi dacă a zăbovit gîndul, m-am dus în pustie şi am aflat acolo un iezer de apă, şi ostrov în mijlocul lui, şi au venit fiarele pustiei să bea apă dintr-însul. Şi am văzut în mijlocul lor doi oameni goi, şi s-a spăimîntat trupul meu, căci am socotit că sînt duhuri. iar ei, dacă m-au văzut spăimîntat, au grăit către mine: nu te teme; şi noi oameni sîntem. Şi am zis lor: De unde sînteţi, şi cum aţi venit în pustia aceasta? iar ei au răspuns: De la chinovie sîntem, şi ne-am tocmit între noi, şi am ieşit aici. Şi iată, avem patruzeci

158

de ani; şi unul din noi este egyptean, iar celălalt este lybian. Şi m-au între­bat şi ei, zicînd: cum se află lumea? Şi de vine apa în vremea sa, şi de are lumea îndestularea sa. Şi am zis lor: Da. Şi eu i-am întrebat: cum pot să mă fac călugăr? Şi ei mi-au răspuns: De nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr. Şi am zis lor: eu sînt slab, şi nu pot ca voi. iar ei mi-au zis: Şi dacă nu poţi ca noi, şezi în chilia ta şi îţi plînge păcate­le tale. Şi i-am întrebat: Cînd se face iarnă, nu răciţi? Şi cînd se face arşiţă, nu se ard trupurile voastre? iar ei mi-au zis: Dumnezeu ne-au făcut nouă iconomia aceasta, încît nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arşiţa. Pentru aceasta v-am zis vouă că nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călu­gări. iertaţi-mă, fraţilor.

3. Avva Macarie cîndva locuia în pustia cea mare şi petrecea numai el singur; iar mai jos era altă pustie în care locuiau mai mulţi fraţi. Şi lua sea­ma bătrînul la cale, şi a văzut pe satana venind în chip de om să treacă pe acolo. Şi se arăta că poartă o haină de in cu multe găuri, şi la fiecare gaură era spînzurată cîte o tigvuliţă. Şi îi zice lui marele bătrîn: unde te duci? Şi i-a zis: Mă duc să aduc aminte fraţilor. iar bătrînul i-a zis: Şi ce îţi trebu­iesc ţie aceste tigvuliţe? Şi a zis: Bucate duc fraţilor. iar bătrînul a zis: Dar toate acestea? Şi a răspuns: Da. Căci de nu va plăcea cuiva una, îi aduc al­ta; iar dacă nici aceasta, îi dau alta; şi negreşit dintre acestea măcar una îi va plăcea lui. Şi acestea zicînd, s-a dus. iar bătrînul a rămas pîndind căile pînă ce iarăşi s-a întors acela. Şi văzîndu-l pe el bătrînul, îi zice lui: Mîntuieşte-te! iar el a răspuns: Cum se poate mie a mă mîntui? Îi zice lui bătrînul: Pentru ce? iar el zice că: toţi mi s-au făcut sălbatici, şi nimeni nu mi se pleacă. Îi zice lui bătrînul: Dar nici un prieten nu mai ai acolo? iar el i-a răspuns lui: Ba am acolo numai un călugăr prieten, şi măcar el mi se pleacă; şi cînd mă vede se învîrteşte ca o vîrtelniţă. Îi zice lui bătrînul: Şi cum se numeşte fratele acela? iar el îi zice: Theopempt. Şi zicînd acestea, s-a dus. Şi sculîndu-se avva Macarie, se duce la pustia cea mai din jos. Şi auzind fraţii, luînd stîlpări de finic, au ieşit în întîmpinarea lui. Şi fiecare se gătea, socotind că la dînsul va să găzduiască bătrînul. iar el întreba cine este cel ce se numeşte Theopempt în muntele acela; şi găsindu-l, a intrat în chilia lui. iar Theopempt l-a primit pe dînsul cu bucurie. iar după ce a în­ceput a rămînea singur cu dînsul, îi zice bătrînul: Cum te afli, frate? iar el a zis: Cu rugăciunile tale, bine. a zis bătrînul: nu cumva te luptă gîndurile? iar el a zis: acum bine sînt. Că se sfia să-i spună. Îi zice lui bătrînul: iată, de cîţi ani mă nevoiesc, şi sînt cinstit de toţi, şi pe mine, bătrînul, mă supără

159

duhul curviei. a răspuns zicînd şi Theopempt: Crede-mă, avvo, că şi pe mine. iar bătrînul pricinuia că şi alte gînduri bat război cu dînsul, pînă să-l facă să mărturisească. apoi îi zice lui: Cum posteşti? iar el îi zice lui: Pînă la al nouălea ceas. Îi zice lui bătrînul: Posteşte pînă seara şi te nevoieşte; şi zi pe de rost din Evanghelie şi din celelalte Scripturi; şi de-ţi va veni vreun gînd, niciodată să nu iei aminte jos, ci totdeauna sus; şi îndată Domnul îţi ajută. Şi punînd la cale bătrînul pe fratele, a ieşit iarăşi la pustia sa. Şi luînd seama, iarăşi vede pe diavolul acela, şi îi zice lui: unde iarăşi te duci? iar el îi zice: Să aduc aminte fraţilor¹⁴⁵. Şi s-a dus. iar după ce iarăşi s-a întors, îi zice lui sfîntul: Cum sînt fraţii? iar el zice: rău. iar bătrînul zice: Pentru ce? iar el a zis: Sălbatici sînt toţi; şi cea mai mare răutate este că şi acela pe care îl aveam prieten şi mă asculta, şi el nu ştiu de unde s-a răzvrătit, şi nici el nu mi se mai pleacă, ci decît toţi mai sălbatic s-a făcut. Şi m-am jurat să nu mai calc pe acolo, fără numai după ce va trece o vreme. Şi aşa zicînd, s-a dus, lăsînd pe bătrînul. iar sfîntul a intrat în chilia sa.

4. S-a dus avva Macarie cel Mare la avva antonie în munte; şi bătînd în uşa lui, a ieşit la dînsul şi i-a zis: tu cine eşti? iar el a zis: eu sînt Macarie. Şi încuind uşa a intrat şi l-a lăsat pe el. Şi văzînd răbdarea lui, i-a deschis, şi glumind cu dînsul, zicea: De multă vreme doream să te văd, auzind cele despre tine. Şi găzduindu-l, l-a odihnit, căci era trudit de multă osteneală. iar după ce s-a făcut seară, avva antonie şi-a muiat lui-şi stîlpări de finic. Şi îi zice avva Macarie lui: Porunceşte ca să-mi moi şi eu pentru mine. iar el a zis: Moaie-ţi. Şi făcînd o legătură mare, a înmuiat. Şi şezînd decuseară, vorbind pentru mîntuirea sufletelor, împleteau; şi funia se pogora pe fereastră în peşteră. Şi intrînd dimineaţa Fericitul antonie, a văzut mulţi­mea împletiturii lui avva Macarie, şi zicea: Multă putere iese din mîinile acestea.

5. Spunea avva Macarie către fraţi pentru pustiirea Schitului: Cînd veţi vedea că se zideşte chilie aproape de luncă, să ştiţi că aproape este pus­tiirea lui; cînd veţi vedea copaci, să ştiţi că lîngă uşi este; cînd veţi vedea copii, luaţi-vă cojoacele voastre şi fugiţi.

6. Zicea iarăşi, vrînd să mîngîie pe fraţi: a venit aici un copil îndrăcit cu mama lui, şi zicea mamei sale: Scoală-te, bătrîno, să mergem de aici. iar ea a zis: nu pot să merg pe jos. iar copilul a zis ei: eu te duc. Şi m-am mirat de vicleşugul diavolului, cum voia să-i gonească pe ei de acolo.

¹⁴⁵ adică să-i zădărăsc.

160

7. Spunea avva Sisoe: Cînd eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să se­cerăm cu dînsul şapte inşi. Şi iată, o văduvă era adunînd în urma noastră spice, şi nu înceta plîngînd. Deci a chemat bătrînul pe stăpînul ţarinei şi i-a zis lui: Ce are baba aceasta, că totdeauna plînge? Îi zice lui: Că bărbatul ei avea un amanet al oarecăruia, şi a murit de năprasnă şi nu i-a spus unde l-a pus; şi voieşte stăpînul amanetului să o ia pe dînsa şi pe fiii ei robi. Îi zice lui bătrînul: Zi-i ei să vie la noi, unde ne odihnim de arşiţă. Şi venind femeia, i-a zis ei bătrînul: Ce plîngi aşa totdeauna? Şi a zis: Bărbatul meu a murit, luînd amanetul oarecăruia, şi n-a spus, cînd a murit, unde l-a pus. Şi a zis bătrînul către dînsa: Vino, arată-mi unde l-ai îngropat. Şi luînd pe fraţi cu dînsul, a ieşit cu ea împreună. Şi venind la locul acela, i-a zis ei bătrînul: Du-te la casa ta. Şi rugîndu-se ei, a chemat bătrînul pe mort, zicînd: Cutare, unde ai pus amanetul cel străin? iar el răspunzînd, a zis: În casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Şi îi zice lui bătrînul: Dormi iarăşi pînă la ziua Învierii. Şi văzînd fraţii, de frică au căzut la picioarele lui. Şi le-a zis lor bătrînul: nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sînt, ci pentru văduva şi pentru copiii cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul aces­ta. Însă acesta este lucrul cel mare, căci Dumnezeu voieşte pe suflet fără de păcate, şi orice va cere, va lua. Şi venind, au vestit văduvei unde este pus amanetul. iar ea luîndu-l, l-a dat stăpînului lui, şi şi-a izbăvit pe fiii săi. Şi toţi cei ce au văzut, au slăvit pe Dumnezeu.

8. Spunea avva Petru pentru Sfîntul Macarie, că mergînd odată la un pustnic şi găsindu-l pătimind, îl întreba ce pofteşte să mănînce, fiindcă ni­mic nu era în chilia lui. Şi zicînd acela: „Puţină pîine proaspătă”, n-a pre­getat viteazul să meargă la alexandria şi să dea celui ce pătimea. Şi lucrul cel de mirare e că nimănui nu s-a făcut arătat.

9. Zis-a iarăşi, că avva Macarie se purta cu nerăutate către toţi fraţii; i-au zis lui unii: Pentru ce te faci pe sine-ţi aşa? iar el a zis: Doisprezece ani am slujit Domnului meu ca să-mi dăruiască darul acesta, şi voi toţi mă sfătuiţi să-l lepăd?

10. Spuneau pentru avva Macarie că atunci cînd se întîmpla a fi cu fra­ţii, îşi punea lui-şi hotar că: De se va afla vin, pentru fraţi bea, dar în loc de un pahar de vin, o zi să nu bei apă. Deci fraţii, pentru odihnă, îi dădeau lui. iar bătrînul cu bucurie lua, ca pe sine-şi să se chinuiască. iar ucenicul lui ştiind lucrul, zicea fraţilor: Pentru Domnul, nu-i daţi; iar de nu, în chilie va să se chinuiască pe sine. Şi înştiinţîndu-se fraţii, nu îi mai dădeau.

161

11. Trecînd odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic, şi iată, l-a întîmpinat pe el diavolul pe cale cu secera; şi vrînd să-l lovească, n-a putut. Şi îi zice lui: Multă silă am de la tine, Macarie, că nu pot asupra ta. căci, iată, orice faci, şi eu fac. tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănînc. Priveghezi; dar eu nicidecum dorm. numai una este cu care mă biruieşti. Îi zice lui avva Macarie: care este? iar el a zis: Smerenia ta; şi pentru aceasta nu pot asupra ta.

12. Întrebat-au unii din părinţi pe avva Macarie egypteanul, zicînd: cum cînd mănînci şi cînd posteşti trupul tău este uscat? Şi le zice lor bătrînul: Lemnul¹⁴⁶ care întoarce uscăturile cele ce ard, peste tot se pîrjoleşte de foc. aşa de îşi va curăţi omul mintea sa cu frica lui Dumnezeu, această frică a lui Dumnezeu îi mănîncă trupul lui.

13. S-a suit odată avva Macarie¹⁴⁷ de la Schit la terenuthis, iar pe cale a intrat într-o Capişte să doarmă. Şi erau acolo idoli vechi ai ellinilor, şi luînd unul, l-a pus ca emvrimie¹⁴⁸ sub Capul său. iar dracii, văzînd îndrăznea­la lui şi voind să-l înfricoşeze, strigau către o femeie, pe nume chemînd-o şi zicînd: cutare, vino cu noi la baie. iar alt drac ascultînd, răspundea ca din idolul cel ce era sub Capul bătrînului şi zicea: Străin am peste mine şi nu pot veni. Dar bătrînul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicînd: Du-te întru întuneric, dacă nu poţi. Şi auzind dracii, au strigat toţi cu glas mare, zicînd: ne-ai biruit pe noi! Şi au fugit ruşinaţi.

14. Spuneau unii pentru avva Macarie egypteanul că suindu-se de la Schit şi ducînd nişte coşniţe, ostenind, a şezut. Şi s-a rugat, zicînd: Dum­nezeule, tu ştii că nu mai pot. Şi îndată s-a aflat lîngă rîu.

15. Era oarecine în egypt care avea un fiu slăbănog, şi l-a adus pe el la chilia lui avva Macarie, şi lăsîndu-l la uşă plîngînd, s-a dus departe. Deci ivindu-se bătrînul, a văzut pe copil că plîngea; şi îi zice lui: cine te-a adus aici? Şi zice: tatăl meu m-a lepădat aici şi s-a dus. Îi zice lui bătrînul: Sculîndu-te, du-te de îl ajunge pe el. Şi îndată făcîndu-se sănătos, s-a sculat şi a ajuns pe tatăl său. Şi aşa s-au dus la casa lor.

16. Avva Macarie cel Mare zicea fraţilor în Schit, după ce ieşea din bi­serică: Fugiţi, fraţilor! Şi i-a zis lui oarecine din bătrîni: unde putem să

^{146 A}dică cociorba.

^{147 Î}n ediţia 1828 a Patericului acest Cap. apare la avva Daniil, cu numărul 14 (n. Ed.).

^{148 V}ezi nota 123, p. 133 (n. Ed.).

162

1 tim. 6:7

^{iov 1:21}

fugim mai mult decît în pustia aceasta? iar el şi-a pus degetele pe gură, zicînd: De aceasta să fugiţi. Şi a intrat în chilia sa, şi încuia uşa şi şedea.

17. Zis-a acestaşi avva Macarie: Dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mînie, a ta patimă împlineşti. Căci nu ca pe alţii să-i mîntuieşti, pe ti­ne te vei prăpădi.

18. Acestaşi avva Macarie fiind în egypt, a găsit un om avînd un dobi­toc şi furînd cele ce avea spre trebuinţa sa. Şi el, ca un străin stînd lîngă cel ce fura, încărca dobitocul, şi cu multă linişte îl petrecea zicînd că: nimic nu am adus în lume; arătat este că nici a scoate ceva din lume nu putem. Domnul a dat; după cum Însuşi a voit, aşa s-a şi făcut. Bine este cuvîntat Domnul pentru toate.

19. Întrebat-au unii pe avva Macarie, zicînd: Cum sîntem datori să ne rugăm? Le zice lor bătrînul: nu este trebuinţă a vorbi multe, ci a întinde adeseori mîinile şi a zice: Doamne, precum vrei şi precum ştii, miluieşte. iar de îţi stă război asupră, zi: Doamne, ajută-mi! Şi el ştie ce e de folos, şi face cu noi milă.

20. Zis-a avva Macarie: De s-a făcut întru tine defăimarea ca lauda, şi sărăcia ca bogăţia, şi lipsa ca îndestularea, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagocestie¹⁴⁹ să cadă în necurăţia pati­milor şi în înşelăciunea diavolilor.

21. Spuneau că au greşit doi fraţi în Schit; şi i-a despărţit pe ei avva Macarie Cetăţeanul¹⁵⁰. Şi au venit oarecari şi au spus lui avva Macarie cel Mare egypteanul. iar el a zis: nu sînt fraţii despărţiţi, ci Macarie este des­părţit. Căci era iubindu-l pe el. a auzit avva Macarie că s-a făcut despărţit de bătrînul şi a fugit în luncă. Deci a ieşit avva Macarie cel Mare şi l-a gă­sit pe el rănit de ţînţari, şi îi zice lui: tu ai despărţit pe fraţi, şi iată, erau să

^{149 E}isefisia, aţ: blagocestie, bună cinstire, bună credinţă (n. Ed.).

^{150 A}cesta este avva Macarie alexandrinul, pentru care se scrie în Lav saicon, lîngă altele, şi aceasta: Că s-au adus odată struguri lui avva Macarie, şi poftea să-i mănînce pe ei. Dar arătîndu-şi înfrînarea sa, i-a trimis la alt frate bolnav şi care poftea struguri. Şi primindu-i pe aceş­tia fratele, foarte s-a bucurat; dar nevrînd şi el să-şi plinească pofta sa, i-a trimis la alt frate, arătînd că el nu are poftă de mîncare. iar aceasta a zis tăinuindu-şi lucrarea înfrînării sale. Şi acela primindu-i, aceastaşi a făcut, şi pentru că îi poftea pe ei, nu s-a împărtăşit, ci la alt frate i-a trimis. Şi acela asemenea la altul. Şi aşa la mulţi fraţi venind strugurii, şi de nici unul mîncîndu-se, mai pe urmă au ajuns iarăşi la avva Macarie, neştiind fratele cel ce mai apoi decît toţi i-a primit că de dînsul întîi s-au trimis; şi pentru aceasta ca un mare dar lui i-a adus. iară bătrînul, cunoscîndu-i pe ei şi cercetînd şi aflînd ceea ce s-a făcut, s-a minunat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru astfel de înfrînare a fraţilor.

163

se ducă în sat. iar eu te-am despărţit pe tine; şi tu ca o fecioară frumoasă ai fugit aici în cămara cea mai din lăuntru. iar eu, chemînd pe fraţi, am aflat de la dînşii, şi mi-au spus că nici una dintru acelea nu s-au făcut. Vezi dar şi tu, frate, nu cumva te-ai batjocorit de diavoli; căci nimic nu ai văzut. ci fă metanie¹⁵¹ pentru greşeala ta. iar el a zis: De voieşti, dă-mi metanie¹⁵². Şi văzînd bătrînul smerenia lui, i-a zis: Du-te şi posteşte trei săptămîni, mîncînd pe săptămînă o dată. că acesta era lucrul lui totdeauna, a posti în toate săptămînile.

22. Zis-a avva Moisi către avva Macarie în Schit: Voiesc să mă liniştesc şi nu mă lasă fraţii. Şi îi zice lui avva Macarie: Văd că firea ta este molatică, şi nu poţi să întorci vreun frate. ci de voieşti să te linişteşti, du-te în pustie, în lăuntru la Petra, şi acolo te vei linişti! Şi aceasta a făcut şi s-a odihnit.

23. Un frate s-a dus la avva Macarie egypteanul şi îi zice lui: avvo, spu­ne-mi cuvînt, cum să mă mîntuiesc. Şi îi zice bătrînul: Du-te la mormînt şi ocărăşte morţii. Deci ducîndu-se fratele, a ocărît şi a azvîrlit cu pietre. Şi venind, a vestit bătrînului. Şi îi zice lui: nimic nu ţi-au grăit? iar el a zis: nu. Îi zice lui bătrînul: Du-te şi mîine şi îi slăveşte! Deci mergînd fratele, i-a slăvit, zicînd: apostolilor, Sfinţilor şi Drepţilor! Şi a venit la bătrînul şi i-a zis lui: i-am slăvit. Şi îi zice lui: nimic nu ţi-au răspuns? a zis frate­le: nu. Îi zice lui bătrînul: Ştii cu cîte i-ai necinstit, şi nimic nu ţi-au răs­puns, şi cu cîte i-ai slăvit, şi nimica nu ţi-au grăit? aşa şi tu, dacă voieşti să te mîntuieşti, fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socoteşti, ca cei morţi; şi poţi să te mîntuieşti.

24. Trecînd odată avva Macarie cu fraţii prin egypt, a auzit pe un co­pil zicînd mamei sale: Mamă, un bogat mă iubeşte, şi eu îl urăsc pe el; şi un sărac mă urăşte, şi eu îl iubesc. Şi auzind avva Macarie, s-a mirat. Şi îi zic lui fraţii: ce este graiul acesta, părinte, că te-ai mirat? Şi le zice lor bătrînul: cu adevărat, Domnul nostru este bogat, şi ne iubeşte pe noi, şi nu voim să-L ascultăm. iar vrăjmaşul nostru diavolul este sărac şi ne urăşte pe noi, şi iubim necurăţia lui.

25rugatu-l-a pe el avva Pimen cu multe lacrimi, zicînd: Spune-mi un cuvînt, cum mă voi mîntui. Şi răspunzînd bătrînul, i-a zis lui: Lucrul care îl ceri s-a dus acum de la călugări.

^{151 A}dică pocăieşte-te.

^{152 A}dică canon.

164

ps. 81:6

26. S-a dus odată avva Macarie la avva antonie, şi după ce a vorbit cu el, s-a întors la Schit. Şi au venit părinţii întru întîmpinarea lui. Şi cînd vorbeau ei, le-a zis bătrînul: am zis lui avva antonie că nu avem prinos în locul nostru. Şi au început părinţii a vorbi de alte lucruri, şi nu au mai întrebat să afle răspuns de la bătrînul, nici bătrînul nu le-a spus lor. Deci aceasta zicea unul din părinţi, că atunci cînd văd părinţii că nu ştiu fraţii să întrebe pentru vreun lucru de folos lor, se silesc pe sine de spun înce­putul cuvîntului¹⁵³. apoi de nu îi vor sili fraţii, nu mai grăiesc pentru cuvîntul acela, ca să nu se afle că, neîntrebaţi fiind grăiesc, şi să se pară ca o vorbă deşartă.

27. A întrebat avva isaia pe avva Macarie, zicînd: Spune-mi cuvînt. Şi îi zice lui bătrînul: Fugi de oameni. Zice lui avva isaia: Ce este a fugi de oameni? iar bătrînul i-a zis lui: a şedea în chilia ta şi a-ţi plînge păcatele tale.

28. Zicea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie: M-am rugat părin­telui meu, zicînd: Spune-mi un cuvînt. iar el a zis: Să nu faci rău cuiva, nici să osîndeşti pe cineva. acestea păzeşte, şi te vei mîntui.

29. Zis-a avva Macarie: Să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

30. Mers-au odată la avva Macarie nişte fraţi din Schit şi nu au găsit în chilia lui nimic, fără numai apă stătută. Şi îi zic lui: avvo, vino sus la sat, şi te vom odihni. a zis lor bătrînul: Fraţilor, ştiţi pităria cutăruia în sat? Şi i-au zis lui: aşa, o ştim. Le zice lor bătrînul: Şi eu o ştiu. Ştiţi şi locul cutăruia, unde loveşte rîul? Îi zic lui: aşa, îl ştim. Le zice lor bătrînul: Şi eu îl ştiu. Deci cînd voiesc, nu am trebuinţă de voi, ci singur mă sui.

31. Spuneau pentru avva Macarie, că de venea la el vreun frate cu frică, ca la un sfînt bătrîn şi mare, nimic nu vorbea cu el. iar de-i zicea vreunul din fraţi, ca şi cum defăimîndu-l: „avvo, oare cînd erai cămilar şi furai să­pun şi îl vindeai, nu te băteau păzitorii?”, de îi zicea acestea cineva, vorbea cu el cu bucurie ori de ce îl întrebau.

32. Spuneau părinţii pentru avva Macarie cel Mare că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pămîntesc. Că precum este Dumnezeu aco­perind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie, acoperind greşelile ce le ve­dea, ca şi cum nu le-ar fi văzut, şi pe care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit.

¹⁵³ adică dau pricină.

165

33. Povestit-a avva Vitimie că spunea avva Macarie: Şezînd eu odată în Schit, s-au pogorît doi tineri străini acolo. Şi unul avea barbă, iar celă­lalt atunci începea a scoate. Şi au venit la mine, zicînd: unde este chilia lui avva Macarie? Şi eu le-am zis lor: ce voiţi de la dînsul? Şi zic: auzind noi cele pentru dînsul şi pentru Schit, am venit să-l vedem. Le zic lor: eu sînt. Şi au făcut metanie, zicînd: aici voim să petrecem. iar eu văzîndu-i gingaşi şi ca din părinţi bogaţi, le-am zis lor: nu puteţi şedea aici. Şi zice cel mai mare: Dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte. Deci am zis eu în gîndul meu: Pentru ce îi gonesc să se smintească? Osteneala îi va face ca ei de la sine să fugă. Şi le zic lor: Veniţi de vă faceţi chilii, de puteţi. Şi zic: arată-ne loc, şi ne vom face. Şi le-a dat bătrînul topor şi traistă pli­nă de pîine şi sare, şi le-a arătat lor bătrînul şi o piatră vîrtoasă, zicînd: Săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă, şi acoperind-o, şedeţi. că socoteam eu, zice, că se vor duce, pentru osteneală. Şi m-au întrebat ce să lucreze aici. Şi le-am zis: Împletire de coşniţe. Şi am luat smicele de finici din luncă, şi le-am arătat lor începutul împletirii şi cum trebuie să le coasă. Şi le-am zis: Faceţi coşniţe şi le daţi păzitorilor¹⁵⁴, şi vă vor aduce pîini. De-aici eu m-am dus. iar ei cu răbdare toate au făcut cîte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani. Şi am rămas luptîndu-mă cu gîndurile, zicînd: Oare ce este lucrarea lor, că n-au venit să mă întrebe de vreun gînd? cei de departe vin la mine, şi aceştia de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decît numai la biserică, tăcînd, ca să ia Sfînta Pricestanie. Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămînă, ca să-mi arate lucra­rea lor. Şi sculîndu-mă după o săptămînă, m-am dus la ei să văd cum şed. Şi bătînd eu în uşă, mi-au deschis, şi mi s-au închinat tăcînd. Şi făcînd eu rugăciune, am şezut. Şi făcînd semn cel mai mare celui mai mic să iasă, a şezut să împletească împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul al nouălea a lovit spre semn, şi a venit cel mai tînăr, şi făcînd puţină fiertu­ră, a pus masă, făcîndu-i semn cel mai mare. Şi a pus pe masă trei pesmeţi, şi au stat tăcînd. iar eu am zis: Sculaţi-vă, să mîncăm! Şi sculîndu-se, am mîncat. Şi ne-au adus vasul cu apă şi am băut. iar dacă s-a făcut seară, îmi zic: te duci? iar eu am zis: Ba nu; ci aici voi dormi. Şi mi-au pus o rogo­jină de-o parte, şi lor într-un colţ de altă parte. Şi au ridicat încingătorile lor şi analavurile¹⁵⁵, şi s-au culcat pe o rogojină înaintea mea. iar dacă s-au

^{154 P}aznicii, santinelele comunităţii de la Schit (n. Ed.).

^{155 A}vaXaoţ: piesă de veşmînt din fîşii sau şnururi care înconjoară umerii, gîtul şi piep­tul, închipuind pe spatele monahului crucea lui Hristos şi ţinînd levitonul strîns pe trup (Sf. ioann casian, AC 1:5) (n. Ed.).

166

culcat, m-am rugat lui Dumnezeu ca să-mi descopere lucrarea lor. Şi s-a deschis acoperămîntul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua. iar ei nu vedeau lumina. Şi cînd socoteau că dorm, l-a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă, şi s-au sculat amîndoi, şi s-au încins, şi şi-au întins mîinile la cer; şi eu îi vedeam pe ei, iar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca nişte muşte spre cel mai mic; şi unii veneau să şadă pe gura lui, iar alţii pe ochii lui. Şi am văzut pe Îngerul Domnului că ţi­nea sabie de foc şi îl îngrădea, şi gonea pe diavoli de la dînsul. iar de cel mai mare nu puteau să se apropie. Şi cam către dimineaţă s-au culcat. Şi eu m-am făcut că m-am deşteptat, şi ei aşijderea. Şi mi-a zis cel mai mare numai acest cuvînt: Vrei să citim cei Doisprezece Psalmi? Îi zic: aşa, să citim. Şi a cîntat cel mai mic cinci Psalmi, cîte şase stihuri şi un alliluia; şi la fiecare stih ieşea cîte o făclie de foc din gura lui, şi se suia la cer. aşijderea şi cel mai mare, cînd deschidea gura lui şi cînta, ca o funie de foc ieşea şi ajungea pînă la cer. Şi eu am grăit puţin pe de rost. Şi ieşind afară, le zic: rugaţi-vă pentru mine. iar ei mi-au făcut metanie, tăcînd. Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvîrşit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmaşul. iar peste puţine zile a adormit fratele cel mai mare, şi a treia zi cel mai mic. Şi cînd mergeau vreunii din părinţi la avva Macarie, îi lua şi îi ducea la chilia lor, zicîndu-le: Veniţi de vedeţi mucenicia străinilor ce­lor mici!

34. Au trimis odată la avva Macarie în Schit bătrînii muntelui, rugîndu-l şi zicînd către el: Ca să nu se supere tot norodul pe tine, te rugăm să vii pînă la noi, ca să te vedem mai-nainte de a te duce către Domnul. Şi ve­nind el în munte, s-a adunat tot norodul la dînsul. Şi îl rugau bătrînii să zică vreun cuvînt fraţilor. iar el auzind, a zis: Să plîngem, fraţilor, şi să iz­vorască ochii noştri lacrimi, mai-nainte de a ne duce unde lacrimile noas­tre vor arde trupurile noastre. Şi au plîns toţi, şi au căzut cu feţele lor la pămînt, şi au zis: Părinte, roagă-te pentru noi!

35. Altădată iarăşi un diavol a năpădit asupra lui avva Macarie cu cu­ţit, vrînd să-i taie piciorul. Şi pentru cugetarea lui cea smerită neputînd, îi zice lui: Cîte aveţi voi, şi noi avem, numai cu cugetarea cea smerită vă deosebiţi de noi, şi biruiţi.

36. A zis avva Macarie: De ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

167

37. A zis avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, că zicea bătrînul: cînd eram copil, cu ceilalţi copii păşteam boii; şi m-am dus să fur smochi­ne. Şi cînd alergau ei, a căzut una de la dînşii; şi luînd-o, am mîncat-o. Şi cînd îmi aduc aminte de dînsa, şed plîngînd.

38. Povestea avva Macarie că: „umblînd odată prin pustie, am găsit o căpăţînă de mort aruncată la pămînt. Şi clătind-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpăţîna. Şi îi zic ei: tu cine eşti? Şi mi-a răspuns căpăţîna: eu am fost arhiereu al idolilor şi al ellinilor celor ce au petrecut în locul aces­ta; iar tu eşti Macarie, purtătorul de Duh; şi în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sînt în muncă şi te vei ruga pentru dînşii, se mîngîie puţin. Îi zice ei bătrînul: care este mîngîierea şi care munca? Îi zice lui: Pe cît este de departe cerul de la pămînt, atîta este focul dedesubtul nostru; fiindcă de la picioare pînă la Cap. stăm în mijlocul focului, şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci cînd te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt. aceasta este mîngîierea. Şi plîngînd bătrînul, a zis: Vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mîngîierea muncii! Îi zice ei bătrînul: este altă muncă mai rea? Îi zice lui căpăţîna: Mai mare muncă este dedesubtul nos­tru. Îi zice ei bătrînul: Dar cine sînt acolo? Îi zice lui căpăţîna: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puţin sîntem miluiţi; iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu şi s-au lepădat de el, şi nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sînt”. Şi luînd bătrînul căpăţîna, a îngropat-o.

39. Spuneau unii pentru avva Macarie egypteanul că se suia odată din Schit la Muntele nitriei. Şi dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicu­lui său: Mergi mai-nainte puţin. Şi mergînd el mai-nainte, s-a întîlnit cu un popă de al ellinilor. Şi strigîndu-l fratele, îl chema zicînd: e! e! Drace! unde alergi? Şi întorcîndu-se acela, i-a dat bătăi şi l-a lăsat mai mort. Şi luînd lemnul, alerga. Şi mergînd puţin mai-nainte, l-a întîmpinat pe el, ca­re alerga, avva Macarie; şi îi zice lui: Mîntuieşte-te, mîntuieşte-te, ostenitorule! Şi minunîndu-se, a venit la el şi i-a zis: ce bunătate ai văzut la mi­ne de m-ai heretisit aşa? Îi zice lui bătrînul: că te-am văzut ostenindu-te, şi nu ştii că în zadar te osteneşti. Îi zice şi el lui: Şi eu pentru heretisirea ta m-am umilit şi am cunoscut că din partea lui Dumnezeu eşti. Dar alt rău călugăr întîmpinîndu-mă, m-a ocărît; şi eu i-am dat lui bătăi de moarte. Şi a cunoscut bătrînul că ucenicul lui este. Şi ţinîndu-se popa de picioarele lui, zicea: nu te voi lăsa, de nu mă vei face călugăr! Şi a venit deasupra unde

168

era călugărul [cel bătut], şi l-au purtat ei pe dînsul, şi l-au dus la biserica muntelui. Şi văzînd pe popă cu dînsul, s-au uimit; şi l-au făcut călugăr, şi mulţi dintre ellini s-au făcut pentru dînsul Creştini. Deci zicea avva Macarie că cu cuvîntul cel rău şi pe cei buni îi faci răi, şi cu cuvîntul bun şi pe cei răi îi faci buni.

40. Spuneau pentru avva Macarie că, lipsind el, a intrat un tîlhar în chilia lui, şi întorcîndu-se el la chilie, l-a găsit pe tîlhar încărcîndu-şi cămi­la de vasele lui. iar el intrînd în chilie, lua din vase şi încărca împreună cu el cămila. Deci dacă au încărcat-o, a început tîlharul să bată cămila ca să se scoale; şi nu se scula. Şi văzînd avva Macarie că nu se scoală, intrînd în chilie, a găsit o daltă mică; şi scoţînd-o, a pus-o pe cămilă, zicînd: Frate, aceasta caută cămila. Şi lovind-o bătrînul cu piciorul, îi zice: Scoală-te. Şi îndată s-a sculat, şi s-a dus puţin pentru cuvîntul lui. Şi iarăşi a şezut; şi nu s-a sculat pînă ce a descărcat toate vasele. Şi aşa s-a dus.

41. Avva aio a întrebat pe avva Macarie, zicînd: Spune-mi vreun cuvînt. Îi zice lui avva Macarie: Fugi de oameni, şezi în chilia ta, şi-ţi plînge păcatele tale, şi nu iubi grăirea oamenilor; şi te mîntuieşti.

86. Pentru avva Moisi

Avva Moisi (332-407), prăznuit de Bi­serică la 28 August, a fost în tinereţe tîlhar la drumul mare, iar mai apoi, pocăindu-se, s-a făcut iubitor de defăima­re de sine în Schit, sub ascultarea Avvei Isidor cel Mare şi a Avvei Macarie. Mai mult decît aceasta, a ajuns vestit mult dincolo de hotarele Schitului pen­tru marea sa iubire de fraţi, iar părinţii l-au ales să se hirotonească preot. Sfîntul Ioann Casian i-a dedicat Avvei Moisi două din Convorbirile sale (C1

şi C2), şi este menţionat cu mare admiraţie şi de Palladie, autorul Lavsaiconului (19), care spune că a murit lăsînd în urmă 75 de ucenici. De asemenea, Avva Moisi a prorocit că Schitul va fi devastat dacă monahii nu vor păzi poruncile părinţilor

169

^{Ps. 76:4}

lor. Înaintea morţii sale muceniceşti a arătat neînfricare, primind-o ca pe o răspla­tă cerească pentru faptele din tinereţe. Este posibil ca Avva Moisi care locuia pe la 373 în Nitria, şi pe care îl pomeneşte Rufin în Istoria Bisericească^{156 S}ăfie alt bătrîn decît cel din Schit. Cuviosul Moisi despre care Fericitul Theodorit al Kyrului spune că a refuzat să primească hirotonia din mîna episcopului arian uzurpator Luchie al Alexandriei este cu siguranţă un alt bătrîn decît ethiopianul din Pateric.

1. Luptat a fost odată avva Moisi spre curvie foarte; şi nemaiputînd să şadă în chilie, s-a dus şi a vestit lui avva isidor. Şi l-a rugat pe el bătrînul ca să se întoarcă la chilia sa; şi nu a primit, zicînd că: nu pot, avvo. Şi luîndu-l cu sine, l-a suit pe casă; şi îi zice: ia aminte la apus. Şi luînd aminte, a văzut mulţime nenumărată de diavoli, tulburîndu-se şi gîlcevindu-se ca să bată război. Zice lui iarăşi avva isidor: caută şi spre răsărituri şi ia amin­te. Şi a căutat şi a văzut mulţime nenumărată de Sfinţi Îngeri slăviţi. Şi a zis avva isidor: iată, aceştia sînt cei trimişi sfinţilor de la Domnul spre ajutor; iar cei de la apusuri sînt cei ce bat război cu noi. Deci mai mulţi sînt cei cu noi. Şi aşa, mulţumind avva Moisi lui Dumnezeu, a luat îndrăzneală şi s-a întors la chilia sa.

2. Un frate odată a greşit în Schit, şi făcîndu-se adunare, au trimis că­tre avva Moisi; iar el nu voia să vină. Deci a trimis către dînsul preotul, zicînd: vino, că te aşteaptă norodul. iar el, sculîndu-se, a venit, şi luînd o coşniţă găurită şi umplînd-o cu nisip, o purta. iar ei ieşind în întîmpinarea lui, i-au zis: ce este aceasta, părinte? Zice lor bătrînul: Păcatele mele sînt înapoia mea, curgînd jos, şi nu le văd, şi am venit eu astăzi să judec păcate străine. iar ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci l-au iertat.

3. Altădată făcîndu-se adunare în Schit, vrînd părinţii să-l cerce, l-au defăimat pe dînsul, zicînd: Pentru ce vine în mijlocul nostru şi ethiopianul acesta? iar el auzind, a tăcut. iar după slobozirea adunării, îi zic lui: avvo, nu te-ai tulburat chiar deloc? Zice lor: M-am tulburat, dar nu am grăit.

4. Ziceau părinţii pentru avva Moisi că s-a făcut cleric şi i-a pus lui epitrahilul. Şi îi zice arhiepiscopul: iată, te-ai făcut cu totul alb, avvo Moisi!

Zice lui bătrînul: Oare la cele din afară, domnule papă, sau şi la cele din lăuntru? Şi vrînd arhiepiscopul să-l cerce, a zis către clericii săi: cînd va intra avva Moisi în altar, goniţi-l pe el şi urmaţi după dînsul, ca să auziţi

¹⁵⁶ PL 21:517 (n. Ed.).

170

^{Mat. 26:52}

ce zice. Deci a intrat bătrînul; şi l-au dojenit pe el şi l-au gonit, zicîndu-i: Du-te afară, ethiopianule. iar el ieşind, zicea către sine-şi: Bine ţi-au făcut, încenuşatule cu pielea şi negrule. nefiind om, ce vii cu oamenii?

5. S-a dat odată în Schit poruncă: Postiţi săptămîna aceasta. Şi într-acea vreme au venit nişte fraţi din egypt la avva Moisi, şi le-a făcut lor puţină fiertură. Şi văzînd vecinii fumul, au zis clericilor: iată, Moisi a călcat po­runca şi fiertură a făcut la el. iar ei au zis: Cînd va veni, noi îi vom grăi lui. iar după ce a venit Sîmbăta, clericii văzînd petrecerea cea mare a lui avva Moisi, îi ziceau înaintea norodului: O, avvo Moisi, porunca oamenilor ai călcat-o, şi a lui Dumnezeu ai păzit-o.

6. Un frate a venit la Schit la avva Moisi, cerînd de la dînsul cuvînt. Şi îi zice lui bătrînul: Du-te, şezi în chilia ta; şi chilia ta te va învăţa pe tine toate.

7. Zis-a avva Moisi: Omul cel ce fuge este asemenea cu strugurele cel copt; iar cel ce petrece între oameni este ca agurida.

8. A auzit odată boierul locului pentru avva Moisi şi s-a dus la Schit ca să-l vadă. Şi i-au vestit unii bătrînului de aceasta. Şi s-a sculat să fugă în luncă, şi l-au întîlnit, zicînd: Spune-ne, bătrînule, unde este chilia lui avva Moisi? Şi le zice lor: Ce voiţi de la dînsul? Om nebun este. Şi venind bo­ierul locului la biserică, zice către clerici: eu, auzind de cele pentru avva Moisi, m-am pogorît să-l văd. Şi iată, ne-a întîlnit un bătrîn care se ducea în egypt, şi am zis lui: unde este chilia lui avva Moisi? Şi ne-a zis: Ce voiţi de la dînsul? nebun este. Deci auzind clericii, s-au mîhnit, zicînd: Oa­re cine a fost bătrînul care a grăit acestea asupra sfîntului? iar ei au zis: un bătrîn, purtînd haine vechi, lung şi negricios. iar ei au zis: el este avva Moisi. Şi pentru ca să nu se întîlnească cu voi v-a zis vouă acestea. Şi mult folosindu-se boierul, s-a dus.

9. Zicea avva Moisi în Schit: De vom păzi poruncile Părinţilor noştri, eu mă fac chezaş pentru voi către Dumnezeu că varvarii nu vor veni aici; iar de nu le vom păzi, are să se pustiască locul acesta.

10. Şezînd odată fraţii lîngă dînsul, le zicea lor: iată, varvarii astăzi vin la Schit. Ci sculaţi-vă şi fugiţi. Dar tu nu fugi, avvo? iar el le-a zis: eu de atîţia ani aştept ziua aceasta, ca să se plinească cuvîntul Stăpînului Hristos, care zice: toţi cei ce scot sabia, de sabie vor muri. Îi zic lui: nici noi nu fu­gim, ci cu tine vom muri. iar el le-a zis lor: eu nu am nici o vină; fiecare să

171

vadă cum şade. Şi erau şapte fraţi. Şi le zice lor: iată, varvarii se apropie de uşă. Şi intrînd, i-au omorît pe ei. iar unul dintr-înşii temîndu-se, s-a ascuns după împletiturile cele de coşniţe. Şi a văzut şapte cununi pogorîndu-se şi încununîndu-i pe dînşii.

11. Un frate a întrebat pe avva Moisi, zicînd: văd înaintea mea lucru, şi nu pot să-l opresc pe el. Îi zice lui bătrînul: Dacă nu te faci mort precum cei îngropaţi, nu poţi să-l opreşti pe el.

12. A spus avva Pimen că un frate a întrebat pe avva Moisi cu ce fel de chip se omoară omul pe sine dinspre aproapele. Şi i-a zis lui bătrînul: De nu va pune omul în inima sa că se află în mormînt de trei zile, nu ajunge la cuvîntul acesta.

13. Ziceau unii pentru avva Moisi în schit că vrînd să vie la Petra, a os­tenit umblînd. Şi zicea întru sine: cum pot să-mi adun apa aici? Şi i-a ve­nit lui glas zicînd: intră, şi de nimic nu te griji. Deci a intrat, şi au venit la dînsul unii din părinţi, şi nu avea decît un văsicior de apă. Şi fierbînd el pu­ţină linte, s-a cheltuit. iar bătrînul se necăjea. Deci intrînd şi ieşind, se ruga lui Dumnezeu, şi iată, un nor de ploaie a venit deasupra Petrei şi a umplut toate vasele lui. Şi îi zic după aceea bătrînului: spune nouă, de ce ieşeai şi intrai? Şi le zice lor bătrînul: Judecată făceam cu Dumnezeu, că „M-ai adus aici, şi iată, apă nu am ca să bea robii tăi”. Pentru aceasta intram şi ieşeam, rugîndu-mă lui Dumnezeu, pînă ce ne-a trimis nouă ploaie.

14. Cele şapte capete ale avvei Moisi către avva Pimen¹⁵⁷

1. Zis-a avva Moisi că trebuie omul să moară dinspre prietenul său, ca să nu-l judece întru ceva.

2. Iarăşi a zis că este dator omul să se omoare pe sine dinspre tot lucrul rău, mai-nainte de a ieşi din trup, ca să nu facă rău vreunui om.

3. A zis iarăşi: De nu va avea omul în inima sa că este păcătos, Dum­nezeu nu-l ascultă pe el. Şi a zis fratele: ce este aceasta, a avea în inimă că este păcătos? Şi a zis lui bătrînul: cel ce-şi poartă păcatele sale nu vede pe ale aproapelui său.

¹⁵⁷ Împărţire şi numerotare după traducerea lor latină, din PL 73:1014-1015 (n. Ed.).

172

^{Ps. 45:2}

Ps. 24:18

Ps. 117:6

^{ieş. 12:29}

4. A zis iarăşi: De nu se va uni fapta cu rugăciunea, în zadar se osteneşte omul. Şi a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugăciunea? Şi a zis bătrînul că: acelea pentru care ne rugăm să nu le mai facem. căci cînd omul îşi va lăsa voile sale, atunci Se împacă Dumnezeu cu dînsul şi îi primeşte rugă­ciunea. a întrebat un frate: În toată osteneala omului ce este ceea ce îi ajută lui? Şi zice bătrînul: Dumnezeu este cel ce ajută. că scris este: Dum­nezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutor întru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte.

5. A zis fratele: Dar postirile şi privegherile pe care le face omul ce se fac?

Îi zice bătrînul: acestea fac pe suflet să se smerească. că scris este: Vezi sme­renia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele. Dacă sufletul va face roadele acestea, Se milostiveşte Dumnezeu spre dînsul printr-însele.

6. Zice fratele bătrînului: ce va face omul la toată ispita care vine asu­pra lui, sau la tot cugetul vrăjmaşului? Îi zice lui bătrînul: Dator este să plîngă înaintea bunătăţii lui Dumnezeu, ca să-i ajute; şi se odihneşte degrab de se va ruga întru cunoştinţă. căci scris este: Domnul este mie aju­tor, şi nu mă voi teme ce îmi va face mie omul.

7. A întrebat fratele: iată, omul bate pe robul său pentru greşeala ce a făcut. ce va zice robul? Zice bătrînul: De este robul bun, va zice: Miluieşte-mă, am greşit. Îi zice fratele: nimic altceva nu zice? Zice bătrînul: nu. căci dacă va pune prihana asupra sa şi va zice „am greşit”, îndată se milostiveşte spre dînsul domnul lui. iar sfîrşitul tuturor acestora este a nu jude­ca pe aproapele. căci cînd mîna Domnului omora pe tot cel întîi născut în pămîntul egyptului, nu era casă unde să nu fi fost într-însa mort. Îi zice fratele: ce este cuvîntul acesta? Îi zice lui bătrînul că: De vom lua seama la păcatele noastre, nu vom vedea păcatele aproapelui. căci nebunie este omului ce are mortul său, să-l lase pe el şi să se ducă să-l plîngă pe al aproa­pelui. iar a muri dinspre aproapele tău aceasta este: a purta păcatele tale şi a nu avea grijă de tot omul, că acesta este bun sau acesta este rău. Să nu faci rău nici unui om, nici să gîndeşti rău în inima ta asupra cuiva, nici să defaimi pe cineva cînd face rău, nici să te pleci celui ce face rău aproapelui său. Să nu cleveteşti pe cineva; ci zi: Dumnezeu ştie pe fiecare. Să nu te în­dupleci cu cel ce grăieşte de rău, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici nu urî pe cel ce cleveteşte pe aproapele lui. Şi aceasta este aceea: nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi. nu avea vrajbă cu vreun om, şi nu ţine vrajbă în ini­ma ta. Să nu urăşti pe cel ce vrăjmăşuieşte pe aproapele său. Şi aceasta este

173

^{is. 6:5}

Mat. 5:44

in 1:47

pacea, cu acestea mîngîie-te pe sine-ţi. Puţină vreme este osteneala, şi de-a pururea odihna, cu Darul lui Dumnezeu-cuvîntul. amin.

87. Pentru avva Matois

Avva Matois a vieţuit în Raith, în prima jumătate a veacului al V-lea, fiind contem­poran cu Avva Ioann de la Chilii, iar vremea în care a înflorit este cel mai probabil după anul 434, sau chiar 444, după cum e prezentat cuvîntul 5 de mai jos. Cuvîntul 10 îl arată cu evlavie către Avva Pafnutie Chefala, ucenicul Sfîntului Antonie.

1. Zicea avva Matois: voiesc lucrare uşoară şi statornică, decît cea ostenicioasă dintru început şi care degrab se curmă.

2. Zicea iarăşi: Pe cît se apropie omul de Dumnezeu, pe atîta se vede pe sine-şi păcătos. căci isaia Prorocul, văzînd pe Domnul, ticălos şi necurat se numea pe sine.

3. Zicea iarăşi: cînd eram mai tînăr ziceam întru sine-mi că poate ceva bun lucrez; iar acum, dacă am îmbătrînit, văd că nu am nici un lucru bun întru sine.

4. Zis-a iarăşi: nu ştie satana de ce fel de patimă se biruieşte sufletul. seamănă cu adevărat, dar nu ştie de va secera pe unele gînduri: adică pen­tru curvie, iar altele pentru grăirea de rău, şi asemenea celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea pe suflet că se pleacă, aceea i-o dă lui.

5. Un frate a venit la avva Matois şi îi zice lui: cum schitenii făceau mai mult decît Scriptura, iubind pe vrăjmaşii lor mai mult decît pe sine? Îi zice lui avva Matois: eu pe cel ce mă iubeşte nu-l iubesc ca pe sine-mi.

6. Un frate a întrebat pe avva Matois: ce voi face de va veni la mine vreun frate şi este post, sau de dimineaţă? că mă necăjesc. Şi îi zice lui bătrînul: Dacă nu te necăjeşti şi mănînci cu fratele, bine faci; iar dacă nu aş­tepţi pe nimeni şi mănînci, aceasta a ta voie este.

7. Spus-a avva iacov că: M-am dus la avva Matois; şi întorcîndu-mă eu, i-am zis lui că voiesc să mă duc la chilii. Şi mi-a zis: Du închinăciune din partea mea lui avva ioann. Şi venind eu la avva ioann, i-am spus lui că: avva Matois ţi se închină. Şi îmi zice bătrînul: iată, avva Matois cu adevărat este israilitean întru care vicleşug nu este. Şi împlinindu-se un

174

1 cor. 6:18

n 330

an, iarăşi m-am dus la avva Matois; şi i-am dus închinăciunea de la avva ioann. Şi zice bătrînul: nu sînt vrednic de cuvîntul bătrînului. Însă aceas­ta să ştii, că atunci cînd vei auzi pe vreun bătrîn slăvind pe aproapele mai mult decît pe sine, la măsuri mari a ajuns. că aceasta este desăvîrşirea, ca pe aproapele să-l slăvească mai mult decît pe sine.

8. Zicea avva Matois: a venit un frate la mine şi mi-a zis că grăirea de rău este mai grea decît curvia. Şi i-am zis că aspru este cuvîntul. Deci îmi zice: Şi cum voieşti să fie lucrul acesta? iar eu i-am zis că: grăirea de rău este rea cu adevărat, dar grabnică are tămăduirea. că se pocăieşte de multe ori cel ce a grăit de rău, zicînd: rău am grăit de rău. iar curvia este moar­te a firii.

9. S-a dus odată avva Matois de la raith în părţile magdolilor¹⁵⁸. Şi era fratele lui cu dînsul. Şi apucînd episcopul pe bătrîn, l-a făcut preot. Şi fi­ind ei împreună¹⁵⁹, zicea episcopul: iartă-mă, avvo. Ştiu că nu vroiai lucrul acesta, dar ca să fiu blagoslovit de tine, am îndrăznit de am făcut aceasta. Şi i-a zis lui bătrînul cu smerenie: Şi gîndul meu vroia puţin. Însă de aceas­ta eu mă mîhnesc, că am să mă despart de fratele meu acesta; căci nu pot să fac toate rugăciunile singur. Şi îi zice episcopul: De ştii că este vrednic, eu îl hirotonesc. Îi zice lui avva Matois: nu ştiu; una ştiu, că decît mine este mai bun. Şi l-a hirotonit şi pe dînsul. Şi au adormit amîndoi neapropiindu-se de jertfelnic ca să facă Liturghie. Şi zicea bătrînul: cred în Dumne­zeu că poate nu voi avea osîndă mai multă pentru hirotonie, fiindcă nu fac Liturghie. căci a celor fără de prihană este hirotonia.

10. A zis avva Matois că: trei bătrîni s-au dus la avva Pafnutie, cel zis chefala, ca să-l întrebe un cuvînt. Şi le-a zis lor bătrînul: ce voiţi să vă zic vouă, cuvînt duhovnicesc sau trupesc? Îi zic lui: Duhovnicesc. Le zice lor bătrînul: Duceţi-vă, iubiţi necazul mai mult decît odihna, şi necinstea mai mult decît slava, şi a da mai vîrtos decît a lua.

11. Întrebat-a un frate pe avva Matois, zicînd: Spune-mi un cuvînt. Iar el i-a zis lui: Du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi dea plîngere în inima ta şi smerenie; şi ia aminte totdeauna la păcatele tale; şi nu judeca pe alţii, ci te fă dedesubtul tuturor; şi nu avea prieteşug cu copil, nici cunoştinţă cu femeie, nici prieten eretic; şi taie îndrăzneala de la tine, şi înfrînează-ţi limba şi pîntecele, şi puţin dinspre vin; şi de va grăi cineva pentru orice fel

^{158 Î}n partea de răsărit a egyptului, pe drumul spre Palestina (n. Ed.).

^{159 Î}n alte manuscrise: gustînd.

175

de lucru, nu te prici cu dînsul; ci de va grăi bine, zi: aşa, cu adevărat; iar de va grăi rău, zi: tu ştii cum vorbeşti; şi nu te prigoni cu dînsul pentru cele ce a grăit. Şi aceasta este smerenia.

12. Întrebat-a un frate pe avva Matois: spune-mi vreun cuvînt. Şi i-a zis: toată prigonirea, dinspre tot lucrul, taie-o de la tine; şi plîngi şi te tînguieşte, că vremea s-a apropiat.

13. Un frate a întrebat pe avva Matois, zicînd: ce voi face, că limba mea mă supără, şi cînd vin în mijlocul oamenilor nu pot să o înfrînez, ci îi osîndesc în tot lucrul bun şi îi mustru pe dînşii. Deci ce voi face? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Dacă nu poţi să te stăpîneşti pe sine-ţi, fugi deo­sebi; căci este slăbiciune. iar cel ce şade cu fraţii nu trebuie să fie cu patru colţuri, ci rotund, încît către toţi să se rostogolească. Şi a zis bătrînul: nu pentru fapta bună şed deosebi, ci pentru slăbiciune. că puternici sînt cei ce vin în mijlocul oamenilor.

88. Pentru avva Marcu, ucenicul lui avva Siluan

Cuvintele Avvei Marcu, prăznuit de Biserică la 20 Mai, sînt poate cea maifrumoasă pildă de ascultare din întreg Patericul, arătînd că avea nu doar desăvîrşită tăiere a voii, ci şi mare dreaptă socoteală, pentru care bătrînul său îl iubea mai mult decît pe ceilalţi ucenici ai săi, deşi şi aceştia sînt prăznuiţi ca Sfinţi în Synaxare. Cel mai probabil s-a săvîrşit pe la 395-400.

1. Ziceau pentru avva siluan că avea ucenic în schit, Marcu cu nume­le; şi era acesta avînd ascultare mare şi era scriitor bun. Şi-l iubea bătrînul pentru ascultarea lui. Şi avea încă alţi unsprezece ucenici, care se supărau, căci îl iubea pe acela mai mult decît pe dînşii. Şi auzind bătrînii, s-au mîhnit. Şi au venit într-una din zile bătrînii şi îl pîrau pe el. iar el luîndu-i pe ei, a ieşit şi a bătut la fiecare chilie, zicînd: Frate cutare, vino, că îmi trebuieşti. Şi nici unul dintr-înşii nu a urmat lui îndată. Şi venind la chilia lui Marcu, a bătut în uşa lui, zicînd: Marcu! iar el, auzind glasul bătrînului, îndată a sărit afară; şi l-a trimis la o ascultare. Şi zice bătrînilor: unde sînt ceilalţi fraţi, părinţilor? Şi intrînd în chilia lui, a pipăit tetradionul¹⁶⁰ lui şi a găsit

^{160 T}eTpâSiov: un fascicul de patru foi de papyrushîrtie sau de pergament care împreună se împătureau în două (rezultînd 16 pagini). tetradiile se adunau împreună şi se legau într-o carte. De aici şi expresia de „volum in quatro” (n. Ed.).

176

că pusese mîna să facă slova O¹⁶¹, şi auzind pe bătrîn, nu a întors condeiul să-l împlinească. Deci zic bătrînii: cu adevărat, pe care tu îl iubeşti, avvo, şi noi pe acesta îl iubim, pentru că şi Dumnezeu pe acesta îl iubeşte.

2. Spuneau unii pentru avva Siluan că odată umblînd în Schit cu bătrînii, şi vrînd să le arate lor ascultarea ucenicului său Marcu, şi pentru ce îl iubeşte pe el, văzînd un porculeţ mistreţ, îi zice lui: Vezi pe acel bivolaş mic, fiule? Îi zice lui: aşa, avvo. Şi coarnele lui cum sînt de gingaşe! Şi zi­ce: aşa, avvo! Şi s-au minunat bătrînii de răspunsul lui, şi s-au folosit de ascultarea lui.

3. S-a pogorît odată mama lui avva Marcu ca să-l vadă; şi avea multă pompă. Şi a ieşit bătrînul la dînsa. Şi i-a spus lui: avvo, zi-i fiului meu să iasă ca să-l văd. Şi intrînd bătrînul, i-a zis lui: ieşi, ca să te vadă mama ta. Şi era îmbrăcat cu chentonarion¹⁶²şi negru de la bucătărie. Şi ieşind de la ascultare, şi-a închis ochii şi le-a zis: Mîntuiţi-vă, mîntuiţi-vă, mîntuiţi-vă! Şi nu i-a văzut pe ei, nici mama lui nu l-a cunoscut pe el. Deci iarăşi a tri­mis la bătrînul, zicînd: avvo, trimite-mi pe fiul meu ca să-l văd. Şi a zis lui Marcu: nu ţi-am zis, ieşi, ca să te vadă mumă-ta? Şi a zis Marcu către dînsul: am ieşit, după cuvîntul tău, avvo. Însă te rog, nu-mi mai zice o dată să ies, ca să nu mă fac neascultător. Şi ieşind bătrînul, a zis femeii: acesta este, care v-a întîmpinat şi v-a zis: Mîntuiţi-vă. Şi mîngîind-o pe dînsa, a slobozit-o.

4. Altădată s-a întîmplat să iasă el din Schit şi să meargă la Muntele Sinai şi să rămînă acolo. Şi a trimis mama lui Marcu, jurîndu-l pe el cu la­crimi, ca să iasă fiul ei şi să-l vadă. iar bătrînul l-a slobozit pe el. cînd îşi gătea cojocul ca să iasă şi venea să ia blagoslovenie de la bătrîn, îndată s-a pornit a plînge, şi n-a ieşit.

5. Spuneau unii pentru avva Siluan, că atunci cînd voia să iasă în Syria, i-a zis lui ucenicul său Marcu: Părinte, nu voi să ies de aici; dar nici pe ti­ne nu te voi lăsa să ieşi, avvo. ci rămîi aici trei zile. Şi a treia zi a adormit cu pace.

^{161 Î}n alte manuscrise: şi a început să facă O.

^{162 K}evTwvâpiov (din ksvtwv): mică manta romană (n. Ed.).

177

89. Pentru avva Milisie

Avva Milisie este pomenit doar în Pateric, deşi din cele două cuvinte ale sale nu re­iese legătura sa cu Egyptul, aceasta făcîndu-se, cel mai probabil, prin vreun ucenic de-al său, precum Avva Ioann Persul.

1. Trecînd avva Milisie printr-un loc, a văzut pe un călugăr ţinîndu-se de către oarecine ca şi cum ar fi făcut ucidere. Şi apropiindu-se bătrînul, a întrebat pe fratele. Şi aflînd că se năpăstuieşte, a zis către cei ce îl ţineau pe dînsul: unde este cel ce s-a ucis? Şi i-au arătat lui; şi apropiindu-se de cel ucis, a zis tuturor să se roage. iar el, întinzîndu-şi mîinile către Dumnezeu, a înviat mortul. Şi i-a zis lui înaintea tuturor: Spune-ne nouă, cine este cel ce te-a omorît? iar el a zis: intrînd în biserică, am dat bani preotului; iar el sculîndu-se, m-a junghiat; şi luîndu-mă, m-a aruncat în mănăstirea avvei. ci vă rog pe voi, să se ia banii şi să se dea copiilor mei. atunci a zis către dînsul bătrînul: Du-te şi dormi pînă ce va veni Domnul şi te va ridica.

2. Altădată, locuind el cu doi ucenici în hotarele Persiei, au ieşit doi fii ai împăratului, fraţi trupeşti, ca să vîneze după obicei. Şi au pus mreji în multă depărtare de loc, ca la patruzeci de mile, ca orice se va afla în lăuntrul mrejilor să vîneze şi să ucidă cu suliţe. Deci s-a aflat bătrînul cu cei doi ucenici ai lui; şi văzîndu-l ei păros şi ca pe un sălbatic, s-au speriat şi i-au zis lui: Om eşti, sau duh? Spune-ne nouă! Şi le-a zis lor: Om sînt păcătos, şi am ieşit să-mi plîng păcatele mele şi să mă închin lui iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. iar ei i-au zis: nu este alt Dumnezeu afară de soare şi de foc şi de apă cărora se închinau ei. Ci apropie-te şi jertfeşte lor. iar el le-a zis lor: acestea sînt zidiri şi vă înşelaţi. ci vă rog pe voi să vă întoar­ceţi şi să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, care a zidit acestea toate. iar ei i-au zis: Pe cel osîndit şi răstignit zici că este Dumnezeu adevărat? Şi zice bătrînul: Pe cel ce a răstignit păcatul şi a omorît moartea, pe aces­ta Îl zic Dumnezeu adevărat. iar ei muncindu-l împreună şi cu fraţii, îl si­leau să jertfească; şi mult muncindu-i, au tăiat Capetele celor doi fraţi; iar pe bătrînul multe zile căznindu-l, pe urmă, după meşteşugul lor, l-au pus în mijloc şi au aruncat săgeţi, unul dinainte şi altul dinapoia lui. iar el le zi­ce lor: Fiindcă v-aţi unit şi aţi vărsat sînge nevinovat, într-o clipă mîine în ceasul acesta va rămînea mama voastră fără de voi, fiii săi, şi se va lipsi de dragostea voastră, şi cu săgeţile voastre unul altuia sîngele veţi vărsa. iar ei, nebăgînd de seamă cuvîntul lui, au venit a doua zi să vîneze, şi a sărit între

178

dînşii o cerboaică. Şi şezînd ei pe caii lor, alergau să o prindă, şi aruncînd săgeţi asupra ei, şi-au străpuns unul altuia inimile lor, după cuvîntul bătrînului ce le zisese cînd îi blestemase. Şi aşa au murit.

90. Pentru avva Motie

Avva Motie şi ucenicul său, Avva Isaac, au înflorit în prima jumătate a veacului al V-lea, într-una din pustiile litoralului Deltei Nilului.

1. Un frate a întrebat pe avva Motie, zicînd: De mă voi duce să rămîn în vreun loc, cum voieşti să petrec acolo? Îi zice lui bătrînul: De vei locui în vreun loc, să nu voieşti să-ţi scoţi ţie nume în ceva, că adică „eu nu ies la pravilă”, sau „la pomană nu mănînc”. că acestea fac nume deşert, şi pe urmă găseşti supărare. că oamenii unde găsesc acestea, acolo aleargă. Zi­ce lui fratele: Dar ce voi face? Zice bătrînul: Oriunde vei locui, întocmai urmează cu toţi; şi orice vezi că fac cei cucernici, către care ai vestire, fă şi tu; şi te odihneşti. că aceasta este smerenie, să fii întocmai cu dînşii; şi oa­menii, văzîndu-te că nu ieşi din rînduială, te vor avea întocmai cu toţi; şi nimeni nu te va supăra.

2. Povestit-a pentru avva Motie, avva isaac, ucenicul lui (care amîndoi s-au făcut episcopi¹⁶³), că întîi a zidit mănăstire bătrînul la Iracla, şi după ce s-a depărtat de acolo, s-a dus la alt loc şi a zidit acolo iarăşi. Şi din lu­crarea diavolului, s-a aflat un frate care îl vrăjmăşuia şi îl necăjea pe dînsul. Şi sculîndu-se bătrînul, s-a dus în satul său, şi şi-a făcut lui-şi mănăsti­re şi s-a încuiat într-însa. Şi după cîtăva vreme au venit bătrînii locului de unde ieşise, şi luînd şi pe fratele asupra căruia avea mîhniciunea, s-au dus să-l roage ca să-l aducă la mănăstirea lui. iar după ce s-au apropiat unde era avva sori, şi-au lăsat cojoacele aproape de el, şi pe fratele pe care avea mîhniciunea. Şi dacă au bătut în uşă, a pus bătrînul scărişoara, şi ivindu-se, i-a cunoscut pe ei şi zice: unde sînt cojoacele voastre? iar ei au zis: iată, aici sînt, cu acest frate. iar dacă a auzit bătrînul numele fratelui ce l-a mîhnit pe dînsul, de bucurie a luat toporul şi a spart uşa şi a ieşit alergînd unde era

^{163 D}in păcate, în papyrusurile egyptene nu s-a păstrat numele nici unui ierarh Motie. În perioada păstoririi sf. Kyrill al alexandriei sînt doi ierarhi cu numele isaac menţionaţi în papyrusuri, dintre care unul, avva isaac, menţionat într-un papyrus de pe la 425 fără specifi­carea cetăţiisatului păstorit de el, iar celălalt, isaac, episcop de taua între 431-451 (cf. K.

Worp, Checklist, p. 312) (n. Ed.).

179

fratele; şi i-a făcut metanie el întîi, şi l-a sărutat pe el şi l-a băgat în chilia lui, şi trei zile i-a veselit pe dînşii, şi el cu ei care nu avea obicei să facă. Şi sculîndu-se, s-a dus cu dînşii. Şi după acestea s-a făcut episcop, căci era fă­cător de minuni. Şi pe ucenicul lui, adică pe avva isaac, l-a făcut episcop Fericitul Kyrill.

91. Pentru avva Meghetie

Cele două cuvinte de mai jos sînt pentru doi bătrîni cu numele Meghetie, din care al doilea aparţine celei de-a treia generaţii de monahi egypteni.

1. Spuneau pentru avva Meghetie că ieşea din chilie, şi dacă îi venea gînd să se ducă de la locul acela, nu se mai întorcea la chilia lui. căci nici nu avea ceva materie a veacului acestuia, decît o undrea cu care despica smicelele de finic. căci lucra în toate zilele cîte trei coşniţe pentru hrana lui.

2. Spuneau pentru al doilea avva Meghetie, că era smerit foarte, fiind ucenic la Părinţii egypteni, şi se întîlnise cu mulţi bătrîni, şi cu avva Sisoe, şi cu avva Pimen. a petrecut încă şi lîngă rîu în Sinai; şi s-a întîmplat că unul din Sfinţi a mers la dînsul, după cum el a povestit, şi îi zice lui: cum petreci, frate, în pustia aceasta? iar el a zis: Postesc două-două¹⁶⁴şi o pîine mănînc. Şi îmi zice: De voieşti să mă asculţi, mănîncă în fiecare zi cîte o jumătate de pîine. Şi făcînd aşa, a aflat odihnă.

3. Au întrebat unii din părinţi pe avva Meghetie, zicînd: De va prisosi fiertură pe a doua zi, voieşti să o mănînce fraţii? Zice lor bătrînul: De s-a stricat, nu e bine să fie siliţi fraţii să o mănînce şi să se îmbolnăvească; ci să se lepede. iar de este bună, şi pentru desfrînare se va lepăda, şi alta se va fierbe, aceasta e rău.

4. A zis iarăşi: La început, cînd ne adunam unii cu alţii şi vorbeam pen­tru folos, întărindu-ne unii pe alţii, ne făceam cete-cete şi ne suiam la ce­ruri. iar acum ne adunăm, şi unul cu altul venind la clevetire, ne pogorîm în jos.

¹⁶⁴ Vezi mai sus, nota 142, p. 153 (n. Ed.).

180

92. Pentru avva Mios

Avva Mios, un bătrîn de neam persan, aparţine generaţiei a treia de monahi din Schit, după mărturia unui cuvînt păstrat în ethiopiană (Eth. Coll. 13:22).

1. Zis-a avva Mios, acela din Veleus¹⁶⁵ că: ascultare este în loc de ascul­tare, şi oricine ascultă pe Dumnezeu, şi Dumnezeu îl ascultă pe dînsul.

2. Zis-a iarăşi pentru un oarecare bătrîn, că era în schit, dar era din ro­bi, şi dobîndise foarte mare dreaptă socoteală. Şi venea în tot anul la ale­xandria, aducînd plata birului stăpînilor lui. Şi stăpînii îl întîmpinau şi i se închinau lui. iar bătrînul punea apă în lighean şi îl aducea ca să spele pi­cioarele stăpînilor lui. iar ei ziceau către dînsul: nu, părinte, nu ne îngreuia pe noi. iar el zicea către dînşii: Mărturisesc că robul vostru sînt şi mul­ţumesc că m-aţi lăsat slobod, să slujesc lui Dumnezeu. Dar şi eu vă spăl pe voi, şi primiţi această plată a birului meu. iar ei se priceau, neprimind. Deci le zicea lor: Dacă nu voiţi să primiţi, şed aici, robindu-vă vouă. Şi ei, temîndu-se de aceasta¹⁶⁶, îl lăsau să facă ce voia; şi îl petreceau pe el cu multe din cele de trebuinţă, şi cu multă cinste, ca să facă pentru dînşii mi­lostenii şi pentru aceasta s-a făcut vestit în schit şi iubit.

3. A fost întrebat avva Mios de un ostaş de primeşte Dumnezeu po­căinţa. iar el, după ce l-a sfătuit cu multe cuvinte, zice către dînsul: spu­ne-mi, iubitule, de ţi se va rupe haina, o lepezi afară? Zice: nu, ci o cos şi o port. Zice către dînsul bătrînul: Deci, dar, dacă îţi este milă de haină, lui Dumnezeu nu-i va fi milă de zidirea sa?

93. Pentru avva Marcu egypteanul

Avva Marcu Egypteanul este prăznuit de Synaxarul Constantinopolitan la 20 Mai şi este, cel mai probabil, acelaşi bătrîn despre care Sfîntul Macarie Alexandri­nul spune în Lavsaicon (18) că niciodată nu a primit Sfînta Împărtăşanie din mîna sa, ci din mîna îngerului. Patericul spune despre el că a trăit în chilia sa neieşind 30 de ani, dar prin chilie trebuie să înţelegem unul din sălaşurile de la Chilii, între care unele aveau, pe lîngă chilia proprie, spaţiul de lucru şi o mică bucătărie, şi un paraclis unde se putea face Sfînta Liturghie.

^{165 L}ocalitate din Împărăţia Persană (n. Ed.).

^{166 Î}n alte manuscrise: avîndu-l la evlavie (n. Ed.).

181

Mat. 7:1

^{iac. 5:16}

Ziceau pentru avva Marcu egypteanul că a petrecut treizeci de ani neieşind din chilia lui. Şi avea obicei preotul de venea şi făcea Sfînta Litur­ghie. iar diavolul, văzînd răbdarea bătrînului cea îmbunătăţită, a meşte­şugit să-l ispitească cu osîndirea. Deci a făcut pe oarecare ce era îndrăcit să meargă la bătrînul pentru blagoslovenie. iar cel îndrăcit, mai-nainte de tot cuvîntul, striga la bătrînul: Preotul tău are miros de păcat, nu-l mai lă­sa să intre la tine. iar însuflatul de Dumnezeu bărbat a zis către el: Fiule, toţi leapădă afară necurăţenia; iar tu ai adus-o la mine. Dar scris este: nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Însă, deşi este păcătos, Domnul îl va mîntui pe el, căci scris este: Şi vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi. Şi după cuvîntul acesta făcînd rugăciune, a gonit dracul din om şi l-a slo­bozit sănătos. Iar după ce a venit preotul după obicei, l-a primit bătrînul cu bucurie. iar Bunul Dumnezeu, văzînd nerăutatea bătrînului, i-a arătat lui semn. căci cînd vroia preotul să stea înaintea Sfintei Mese, precum bătrînul ne-a povestit: „am văzut Îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se din cer şi punînd mîna lui pe Capul preotului, şi s-a făcut preotul ca un stîlp de foc. iar eu, mirîndu-mă pentru vedere, am auzit glas zicînd către mine:

Omule, ce te-ai mirat pentru lucrul acesta? că dacă împăratul cel pămîntesc nu va lăsa pe boierii săi să stea înaintea lui întinaţi, decît numai cu sla­vă multă, cu cît mai mult puterea cea dumnezeiască nu va curăţi pe sluji­torii Sfintelor taine, cînd stau înaintea slavei celei cereşti?” iar viteazul şi nevoitorul lui Hristos, Marcu egypteanul, mare făcîndu-se, s-a învredni­cit darului acestuia pentru că n-a osîndit pe cleric.

182

^{1 cor. 5:12-13}

94. Pentru avva Macarie cetăţeanul¹⁶⁷

Avva Macarie Alexandrinul, prăznuit de Biserică la 19 Ianuarie, a fost pre­ot al pustiei Chiliilor după anul 350. Lavsaiconul (18) spune că iubea foar­te mult osteneala, şi dacă auzea de vreo anume nevoinţă, se străduia să o împlinească şi el, cît mai mult cu putinţă, fie că era duhovnicească, fie trupească. Şi-a început nevoinţele în Muntele Nitriei, apoi şi-a făcut o chilie şi la Schit, dar a primit să fie hirotonit preot pentru comunitatea de la Chilii. A dobîndit darul alungării duhurilor şi al facerii de mi­nuni. Este lăudat de Istoria Monahilor din Egypt (23), de istoricii Socrate (IV:23) şi Sozomen (VI:14), şi de Sfîntul Ioann Casian (C6:2, C24:13). S-a săvîrşit în anul 393, la vîrsta de 100 de ani.

1. S-a dus odată avva Macarie cetăţeanul să taie smicele de finic, şi fra­ţii împreună cu dînsul. Şi îi zic lui în ziua dintîi: vino, mănîncă cu noi, pă­rinte. iar el s-a dus şi a mîncat. Şi iarăşi în cealaltă zi îi zic să mănînce. iar el nu voia, ci le zicea lor: voi aveţi trebuinţă să mîncaţi, fiilor, că încă sînteţi trup. iar eu acum nu vreau să mănînc.

2. S-a dus avva Macarie la avva Pahomie al tavennisioţilor. iar Pahomie l-a întrebat pe el, zicînd: cînd sînt fraţii fără rînduială, bine este să-i pedepsesc pe ei? Îi zice lui avva Macarie: Pedepseşte şi judecă drept pe cei de sub tine. iar afară nu judeca pe nimeni, căci scris este: au nu pe cei din lăuntru voi îi judecaţi? iar pe cei din afară Dumnezeu îi judecă.

3. A făcut odată avva Macarie patru luni mergînd la un frate în toate zilele, şi nu l-a găsit lenevindu-se dinspre rugăciune nici măcar odată, şi minunîndu-se, zicea: iată înger pămîntesc.

^{167 D}espre acest sfînt, vezi mai sus, nota 150, p. 162. Mai multe despre el relatează uceni­cul său, Palladie, în Istoria Lausiacă, Cap. 18. (n. Ed.).

183

95. Pentru avva Markel

Ne povestea nouă avva Theona pentru avva Markel, că acest Stareţ Markel era în părţile Lybiei şi trăia sub poalele unui munte, aproape de o cetate mare, într-o peşteră oarecare. Şi era acest părinte foarte blînd, şi milostiv şi cucernic, cinstit şi înţelept. Şi acei cetăţeni toţi aveau mare cre­dinţă şi dragoste către dînsul, şi ascultau toţi, şi primeau învăţăturile lui. Şi aşa a trăit într-acea peşteră şaizeci de ani, şi multe scîrbe şi supărări a răb­dat de la draci, precum singur mi-a spus mie, cu fel de fel de meşteşuguri şi chipuri groaznice năvălind asupra lui, vrînd să-l gonească din acel loc, dintr-acea peşteră, şi să-l smintească de la tăcerea şi orînduiala lui cea cu bună linişte. Însă el acele supărări şi scîrbe toate prea-lesne le suferea şi le răbda. iar mai pe urmă, văzînd vrăjmaşul diavol că nu mai are ce să-i mai facă ca să-l gonească pe el de la acel loc (că nu-l mai putea suferi), a făcut aceasta: S-a închipuit în chipul stareţului şi a început a întîmpina femeile şi fetele acelor cetăţeni seara şi dimineaţa, şi le vorbea lor cuvinte necuvioase, şi le îndemna ca să curvească cu dînsul, adeverindu-le lor că nu este nici un pă­cat de acest lucru, pentru curvia în taină. aceasta făcea diavolul nu o dată sau de două ori, ci de multe ori; unde vedea o femeie singură, îndată se în­chipuia în chipul stareţului, şi mergînd la dînsa, îi vorbea ei cuvinte necuvioase, iar femeile spuneau bărbaţilor lor. Şi s-a auzit acest lucru, şi s-a ves­tit tuturor cetăţenilor. Şi s-au adunat toţi cetăţenii la biserică şi trimiţînd au chemat femeile cărora le grăise acele cuvinte necuvioase. Şi le-au între­bat pe ele ca să spună drept, să se adevereze bine, oare este aşa pentru acel stareţ, sau îl năpăstuiesc pe el? iar ele, fiind mai mult de douăzeci de femei care toate mărturiseau, zicînd: nu numai o dată, ci de multe ori, care unde ne apucă pe cîte una, ne sileşte pe noi spre păcat cu dînsul şi ne trage fără ruşine, zicînd că: nu este păcat curvia în taină. acestea auzindu-le sobo­rul Bisericii şi nepricepînd că este meşteşugul diavolului, au trimis la dînsul pe nişte tineri tirani, nemilostivi, poruncindu-le lor ca să-l scoată din peşteră, şi cu bătaie şi cu necinste să-l gonească pe el de acolo. Şi mergînd acei tineri nemilostivi, şi cu mare mînie intrînd fără de veste la dînsul în peşteră, îndată l-au apucat unii de barbă, alţii de pletele Capului, alţii bătîndu-l cu beţe pe spate ca pe un dobitoc, şi l-au scos afară din peşteră. Şi aşa l-au tras tăvălindu-l pe pămînt şi tot bătîndu-l fără de milostivire, pînă l-au tras la un drum, şi aşa l-au lăsat în mijlocul drumului ca pe un mort, şi s-au dus. iar trecînd nişte drumeţi pe acel drum, l-au găsit pe dînsul în mijlocul

184

drumului, rănit peste tot trupul, zăcînd în baltă de sînge, fiind abia viu. Şi stînd ei şi minunîndu-se, au început a-l întreba să le spună lor ce i s-a întîmplat lui. iar el, numai de-abia putînd grăi, i-a rugat ca să-l ridice şi să-l ducă pe el în peştera lui; şi ridicîndu-l l-au dus pe el în peşteră. Şi aşa lăsîndu-l, s-au dus în drumul lor. iar oamenii din cetate înţelegînd că iar s-a întors el în peşteră, mulţi dintr-înşii mergeau la dînsul şi îl dosădeau şi îl ocărau pe el. iar el, răbdîndu-le lor toate, mulţumea lui Dumnezeu. Şi a mai trăit acolo, într-acea peşteră, 18 luni, de toţi cetăţenii fiind dosădit pururea şi ocărît şi batjocorit, iar el cu bucurie toate tuturor le răbda. Şi se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii ca să li se ierte păcatul acesta, că ei nu ştiu ce fac, şi să se mîntuiască sufletele lor. iar Domnul Dumnezeu n-a lă­sat pînă în sfîrşit atîta batjocură diavolească şi ocară asupra plăcutului Său; ci a descoperit unuia din cetăţenii cei mai cinstiţi aceasta, că a fost meşte­şugul şi nălucirea diavolească asupra stareţului, şi că însuşi diavolul s-a în­chipuit în chipul stareţului şi se arăta şi vorbea cu femeile vorbele sale. iar stareţul nimic de aceasta nu ştia. ci şezînd în peştera sa, se ruga lui Dum­nezeu după obiceiul său, pentru această cetate şi pentru toată lumea. Şi au început şi acei tineri, care îl munciseră pe stareţ, a se îndrăci groaznic, făcînd spume la gură şi ţipînd şi spunînd nevinovăţia stareţului. aşijderea şi femeile acelea cu care vorbise diavolul în chipul stareţului, toate s-au îndrăcit. Şi s-au spăimîntat foarte toţi cetăţenii, şi au cunoscut toţi că n-a fost vinovat stareţul, ci însuşi diavolul a lucrat acel rău asupra stareţului. Şi toţi s-au căit foarte, pentru că au crezut nălucirilor diavolului, şi pedep­sind şi defăimînd pe stareţul au greşit lui Dumnezeu. Şi aşa, sculîndu-se toţi cetăţenii împreună cu femeile şi cu copiii lor, au ieşit toţi din cetate şi au mers la peştera stareţului, ca să-şi ceară toţi iertăciune de greşeala lor ce au greşit lui, nefiind vinovat. iar el văzîndu-i de departe, oaste mare ve­nind, a cunoscut că sînt cetăţenii şi vin la dînsul; căci ştia că s-au înştiinţat de nevoinţa lui; şi ştia şi pentru ce vin cu toţii la dînsul. Şi ieşind din peşte­ra sa, a fugit la munte, şi a trecut în Muntele nitriei, şi găsind acolo o peş­teră, foarte i-a plăcut, şi s-a aşezat într-însa.

Şi îmi zicea mie (zice avva Theona): cînd va vrea cineva să se osebească cu viaţa sa de gîlcevile lumii, să meargă să se aşeze la un loc liniştit, fă­ră de gîlceavă, cu tăcere. unul ca acesta, de voieşte să nu-i găsească diavo­lul bănuieli ca aceasta asupra lui, se cade lui să caute să nu se aşeze la loc aproape de cetate sau de sate, ci să fie departe de locuinţa mirenească, şi aşa va fi odihnit.

^{PR 13}

^{PR 14}

Începutul slovei n (N)

96. Pentru avva Nil

Avva Nil, pomenit de Biserică la 12 Noiembrie, a fost unul din cei mai prolifici scriitori ai pustiei Sinaiului. Ma­nuscrisele îl arată a fi de loc din Ankyra şi ucenic al Sfîntului Ioann Gu­ră de Aur, şi tot ele îi atribuie epitetul de „Sinait”, ca unuia care s-a nevoit în acea pustie. Este autorul uneia din versiunile primare ale colecţiilor de apofthegme din care mai apoi s-a al­cătuit Patericul. În acesta a fost pus în fruntea Părinţilor de la litera N, pen­tru importanţa sa pentru cartea de faţă. Ereticii monofiziţi, făcînd confuzie între scrierea sa despre cele 8 duhuri ale vicleşugului¹⁶⁸şi aceea a lui Evagrie¹⁶⁹, au socotit că preferatul lor, Evagrie, este au­torul tuturor scrierilor Sfîntului Nil, iar traducerea lucrărilor acestuia în syriacă i le-au atribuit ereticului orighenist, confuzie preluată de mai toţi scolasticii occiden­tali moderni. Tradiţia manuscrisă ortodoxă (atît cea ellină, cît şi cea latină de la începutul sec. VI¹⁷⁰), a păstrat autoritatea corectă a scrierilor Pentru Rugăciune şi Pentru cele 8 duhuri ale vicleşugului, din care se citează mai jos.

1. Zis-a avva nil: Oricîte vei face spre izbînda fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.

2. Zis-a iarăşi: rugăciunea este odraslă a blîndeţii şi a nemînierii.

^{168 A} aceluiaşi [Nil], pentru cele opt duhuri ale vicleşugului, 19 Capete, tipărite în PG

79:1145-1164 (n. Ed.).

^{169 A} lui Evagrie, pentru cele opt gînduri, către Anatolie, 9 Capete, tipărite în PG

40:1271-1276 (n. Ed.).

^{170 S}pre exemplu De Vitis Patrum, cartea a 5-a, ii:11 (n. Ed.).

186

PR 16

Mat. 19:21

^Matp6^:24

PR 19

^{PR 20}

PR 89

^{PR 123}

^{P8 DV 4}

^{Lc. 12:47}

3. Zis-a iarăşi: rugăciunea este izgonire a întristării şi a mîhniciunii.

4. Zis-a iarăşi: Mergînd, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor; şi luînd crucea, leapădă-te de sine-ţi, ca să poţi fără de răspîndire să te rogi.

5. Zis-a iarăşi: Orice vei suferi filosofînd¹⁷¹, vei găsi roada acestuia în vremea rugăciunii.

6. Zis-a iarăşi: Dorind să te rogi cum se cade, să nu mîhneşti vreun suflet; iar de nu, în zadar alergi.

7. Zis-a iarăşi: nu voi după cum ţi se pare să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu, şi vei fi netulburat şi mulţumitor în vremea rugăciunii tale.

8. Zis-a iarăşi: Fericit este călugărul cel ce se socoteşte pe sine-şi tuturor lepădătură.

9. Zis-a iarăşi: nerănit rămîne de săgeţile vrăjmaşului călugărul care iubeşte liniştea; iar cel ce se amestecă cu mulţimea oamenilor, dese răni primeşte.

10. Zis-a iarăşi: robul care se leneveşte de lucrurile stăpînului său să se gătească spre bătăi.

97. Pentru avva Nistheroos cel mare

Au fost mai mulţi Cuvioşi purtînd nu­mele de Avva Nistheroos (sau Nisteroos Nestheroos) în veacurile IV şi V Avva Nistheroos cel Mare, prietenul Sfîntului Antonie, ar putea fi cel intervie­vat de Sfîntul Ioann Casian pe la anul 400 (C14 şi C15), care locuia aproape de Panefysis şi este prăznuit în Synaxarul Palestinian la 23 Mai. În acest caz, Avva Iosif din cuvîntul 4 de maijos este Avva Iosif din Panefo, şi el intervievat de Sfîntul Ioann Casian (C16, C17).

¹⁷¹ adică răbdînd.

187

1. Ziceau pentru avva nistheroos că a rămas în Raith şi lua în fiecare an trei săptămîni şi cosea şase coşniţe în fiecare săptămînă. 1⁷²

2. Avva nistheroos cel Mare umbla în pustie cu un frate; şi văzînd un balaur, a fugit. Şi îi zice fratele: Şi tu te temi, părinte? Şi îi zice lui bătrînul: nu mă tem, fiule. Dar mai de folos este că am fugit, fiindcă nu puteam scă­pa de duhul slavei deşarte.

3. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: care lucru este bun să-l fac şi să trăiesc cu el? Şi a zis bătrînul: Dumnezeu ştie care este bun. Însă au­zim că a întrebat oarecare din părinţi pe avva nistheroos cel Mare, pri­etenul lui avva antonie, şi i-a zis lui: care lucru este bun ca să-l fac? Şi i-a zis lui: au nu sînt toate lucrurile întocmai? Scriptura zice că avraam a fost iubitor de străini, şi Dumnezeu era cu dînsul. Şi ilie iubea liniştea, şi Dumnezeu era cu dînsul. Şi David a fost smerit, şi Dumnezeu era cu dînsul. Deci ce vezi la sufletul tău voind după Dumnezeu, aceasta fă, şi-ţi pă­zeşte inima.

4. Avva iosif zice lui avva nistheroos: ce voi face limbii mele, căci nu o pot stăpîni? Şi îi zice lui bătrînul: Dar de vei vorbi, ai odihnă? Îi zice lui: nu. Şi a zis bătrînul: Deci dacă nu ai odihnă, pentru ce vorbeşti? Mai bine taci; şi de se va întîmpla vorbă, mai vîrtos ascultă decît să vorbeşti.

5. Un frate a văzut pe avva nistheroos purtînd două colovii şi l-a în­trebat pe el, zicînd: De va veni vreun sărac şi-ţi va cere haină, pe care o dai lui? Şi răspunzînd a zis: Pe cea mai bună. Şi zice fratele: Dar dacă şi altul îţi va cere, ce îi dai lui? Şi zice bătrînul: Jumătatea celeilalte. Şi zice frate­le: Dar dacă şi altul îţi va cere, ce îi vei da lui? iar el a zis: tai şi pe cealaltă, şi îi dau lui pe jumătate, şi cu cealaltă mă încing. Şi iarăşi zice: Dar dacă şi pe aceasta o va cere cineva, ce faci? Zice bătrînul: Îi dau lui şi pe cealaltă, şi mergînd şed la un loc, pînă cînd Dumnezeu va trimite şi mă va acoperi. că nu cer de la altcineva.

^{172 C}ompletare din mss. a, c, F, J, L (guy, Recherches, p. 27). raithul, fiind în peninsula Sinai, este fără vegetaţie şi departe de aşezările omeneşti. avva nistheroos ducea o viaţă de mare sărăcie şi înfrînare, din vînzarea lucrului mîinilor din cele trei săptămîni trăind un an de zile (n. Ed.).

188

^{num. 21:9}

^{Ps. 72:22}

98. Pentru avva Nistheroos cel din chinovie

Avva Nisteroos cel din chinovie a fost un Bătrîn din a treia generaţie de monahi, ca­re a ajuns la mari măsuri vieţuind într-o chinovie din Delta Nilului al cărei nume nu-l cunoaştem. Avva Pimen l-a avut drept pildă de vieţuire şi de înţelepciune; la Pimen 134 este pomenit cu mare evlavie. Una din versiunile latine a cuvîntului 2 de mai jos ne spune că, ducîndu-se Avva Pimen la chinovie să-l întîlneascăpe Avva Nisteroos, a fost oprit de egumenul chinoviei, care l-a ţinut cîteva zile pînă să îi dea voie să-l vadă pe Bătrîn. Abia apoi, văzînd răbdarea Avvei Pimen, a chemat chelarul şi i-a poruncit să-l ducă la Bătrîn. Viaţa Sfintei Melania cea Tînără ne ofe­ră o mărturie în plus despre Avva Nisteroos, despre care se poate înţelege că la anul 417 era hirotonit preot: „Iar în vremea aceea s-a întîmplat a fi defaţă în cetate [în Alexandria] Sfîntul Avva Nesthoroos, bărbat care a dobîndit dar prorocesc; căci şi sfîntul acesta avea obicei în tot anul să vină în cetate ca să dea mîngîiere celor bol­navi; căci cîştigase de la Domnul şi acest dar, încît să dea uşurare celor ce au căzut în felurite boli, dăruindu-le untdelemn binecuvîntat”. Cuviosul Nistheroos a tămăduit durerea de ochi a fratelui Sfintei Melania şi a întărit-o pe aceasta cu multe cuvinte de folos¹⁷³.

1. Zicea avva Pimen pentru avva nistheroos că precum şarpele cel de aramă, pe care l-a făcut Moisi spre tămăduirea norodului, aşa a fost bă­trînul, avînd toată fapta cea bună; şi tăcînd pe toţi îi tămăduia.

2. Întrebat fiind avva nistheroos de avva Pimen de unde a cîştigat această faptă bună, că oricînd s-a întîmplat necaz în chinovie, nu grăia, nici intra în mijloc, a răspuns: iartă-mă, avvo. cînd am intrat la înce­put în chinovie am zis cugetului meu că: tu şi măgarul una sînteţi; pre­cum măgarul se bate şi nu grăieşte, se ocărăşte şi nimic răspunde, aşa şi tu; după cum zice Psalmul: Dobitoc m-am făcut la tine, şi eu pururea cu tine.

3. Zis-a avva nistheroos că: Dator este călugărul în toată seara şi dimi­neaţa să facă socoteală ce am făcut noi din cele ce voieşte Dumnezeu, şi ce am făcut din cele ce nu voieşte. Şi aşa să-şi albească toată viaţa; căci aşa a trăit avva arsenie. Sileşte-te în toate zilele să stai înaintea lui Dumnezeu fără păcat. aşa te roagă lui Dumnezeu, ca şi cum ai fi de faţă înaintea Lui, care este de faţă, căci cu adevărat şi este de faţă. nu-ţi pune ţie legi; şi nu

^{173 S}C 090, p. 190-192 (n. Ed.).

189

judeca pe nimeni; străin lucru este călugărul să jure, să calce jurămîntul, să mintă, să blesteme, să ocărască, să rîdă. iar cel ce se cinsteşte peste cuviinţă sau se laudă, mult se păgubeşte¹⁷⁴.

99. Pentru avva Nicon

Un frate a întrebat pe unul din bătrîni, zicînd: cum aduce diavolul is­pite asupra sfinţilor? Şi îi zice lui bătrînul că a fost oarecare din părinţi, anume nicon, care locuia în Muntele Sinai. Şi iată, oarecine mergînd la casa unui faranit, şi găsind pe fiica lui singură, a căzut cu dînsa; şi îi zice ei: Spune că pustnicul avva nicon mi-a făcut aşa. Şi cînd a venit tatăl ei şi a aflat, luînd sabia, s-a dus asupra bătrînului; şi bătînd în uşă, a ieşit bătrînul. Şi întinzînd el sabia ca să-l omoare, s-a uscat mîna lui. Şi ducîndu-se faranitul la biserică, a spus bătrînilor, şi au trimis la dînsul, şi a venit bătrînul. Şi bătîndu-l mult, voiau să-l gonească. Şi s-a rugat zicînd: Lăsaţi-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc. Şi despărţindu-l pe el trei ani¹⁷⁵, au dat poruncă ca nimeni să nu meargă la el. Şi a făcut trei ani, venind în fi­ecare Duminică la biserică, şi făcînd metanie, se ruga la toţi zicînd: rugaţi-vă pentru mine. iar mai pe urmă s-a îndrăcit cel ce a făcut păcatul şi a pus ispita asupra bătrînului. Şi a mărturisit în biserică: eu am făcut pă­catul şi am zis să năpăstuiască pe robul lui Dumnezeu. Şi mergînd tot no­rodul, a făcut metanie bătrînului, zicînd: iartă-ne pe noi, avvo. Şi le zice lor: De a vă ierta, iertaţi sînteţi; dar a rămînea, nu mai rămîn aici cu voi, că nu s-a aflat unul să aibă dreaptă socoteală şi să-i fie milă de mine. Şi aşa s-a dus de acolo. Şi a zis bătrînul către fratele: Vezi cum diavolul aduce is­pitele asupra sfinţilor?

100. Pentru avva Netra

Avva Netra, pomenit în Synaxarul Palestinian la 4 Iulie, este ucenicul Sfîntului Siluan, despre care putem bănui că a primit să fie făcut arhiereu al Faranului după săvîrşirea bătrînului său.

^{174 C}uvîntul acesta figurează în toate manuscrisele ellineşti şi în traducerile lor din ulti­mii 200 de ani ca fiind cuvîntul 5 de la avva Nistheroos cel Mare (n. Ed.).

^{175 O}prindu-l de la Sfînta Împărtăşanie (n. Ed.).

190

Povestit-au pentru avva netra, ucenicul lui avva Siluan, că pe cînd şe­dea în chilia sa la Muntele Sinai, cu măsură se ocîrmuia pe sine după tre­buinţa trupului. iar cînd s-a făcut episcop la Faran, mult se strîmtora pe sine-şi spre viaţa cea aspră. Şi îi zice lui ucenicul său: avvo, cînd eram în pustie nu te nevoiai aşa. Şi îi zice lui bătrînul: acolo era pustie şi linişte şi sărăcie, şi voiam să chivernisesc trupul ca să nu mă bolnăvesc şi să caut ce­le ce nu aveam. iar aici este lume şi priciri; şi de mă voi şi bolnăvi aici, este cine să mă sprijinească, ca să nu pierd călugăria.

101. Pentru avva Nichita

Spunea avva nichita pentru doi oarecare fraţi că s-au unit, vrînd să lo­cuiască împreună. Şi a socotit unul întru sine: Orice va voi fratele meu, aceea să fac. asemenea şi fratele celălalt a socotit, că: Voia fratelui meu voi face. Şi au trăit ani mulţi cu multă dragoste. Şi văzînd vrăjmaşul, s-a dus să-i despartă; şi stînd în tindă se arăta unuia ca un porumbel, iar altuia ca o cioară. Şi zice unul: Vezi porumbelul acesta? Zice acela: cioară este. Şi au început a se certa, altul alta zicînd. Şi sculîndu-se, s-au bătut pînă la sînge, spre cea mai desăvîrşită bucurie a vrăjmaşului; şi s-au despărţit. iar după trei zile s-au trezvit, venindu-şi întru sine. Şi făcîndu-şi metanie între ei, mărturiseau ceea ce fiecare din ei socotea pasărea cea văzută. Şi cunoscînd războiul vrăjmaşului, au rămas pînă la sfîrşit nedespărţiţi.

Începutul slovei x (s)

102. Pentru avva Xoie

1. Un frate a întrebat pe avva Xoie, zicînd: De mă voi afla undeva cîndva şi voi mînca trei pîini, nu cumva este mult? Îi zice lui bătrînul: La arie ai venit, frate? Şi a zis iarăşi: De voi bea trei pahare cu vin, nu cumva este mult? Îi zice lui: De nu este drac, nu este mult; iar de este, este mult. că vinul este străin de călugării cei ce trăiesc după Dumnezeu.

2. Spunea oarecare din părinţi pentru avva Xoie Thiveul că a intrat odată în Muntele Sinai, şi ieşind el de acolo, l-a întîmpinat un frate, şi suspinînd zicea: ne mîhnim, avvo, pentru neplouare. Îi zice lui bătrînul: Şi de ce nu cereţi şi vă rugaţi lui Dumnezeu? Îi zice lui fratele: ne rugăm şi facem litanii, şi nu plouă. Îi zice lui bătrînul: negreşit, nu vă rugaţi cu deadinsul. vrei însă să cunoşti că aşa este? Şi şi-a întins mîinile la cer cu rugăciune, şi îndată a plouat. Şi văzînd fratele, s-a temut; şi căzînd cu faţa la pămînt, i s-a închinat lui. iar bătrînul a fugit. Şi fratele a vestit la toţi ce­ea ce s-a făcut, şi cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu.

103. Pentru avva Xanthie

1. Zis-a avva Xanthie: tîlharul pe cruce era, şi dintr-un cuvînt s-a în­dreptat. Şi iuda cu apostolii era împreună-numărat, şi într-o noapte a pră­pădit toată osteneala şi s-a pogorît din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcînd bine să nu se fălească. căci toţi cei ce s-au nădăjduit spre sine-şi au căzut.

2. S-a suit odată avva Xanthie de la Schit la terenuth; şi unde a găzdu­it, pentru osteneala nevoinţei i-au adus lui puţin vin. Şi auzind unii, i-au adus lui un îndrăcit; şi a început dracul să ocărască pe bătrînul: La băuto­rul de vin acesta m-aţi adus? Şi bătrînul nu voia să-l scoată; dar pentru de­făimare zicea: cred lui Hristos, că nu voi isprăvi paharul acesta pînă ce nu

192

vei ieşi. Şi dacă a început bătrînul să bea, a strigat dracul, zicînd: Mă arzi, mă arzi! Şi mai-nainte de a isprăvi, a ieşit dracul, cu Darul lui Hristos.

3. Acestaşi a zis: cîinele este mai bun decît mine; căci şi dragoste are, şi la Judecată nu vine.

Începutul slovei O (O)

104. Pentru avva Olympie

Avva Olympiefusese mai întîi rob al unor alexandrini care îlsloboziseră să meargă în Schit şi să se facă monah, după mărturia traducerii latine a cuvîntului 2 de la Avva Mios. Avva Olympie de la Chilii pare a fi un altul decît cel de la Schit.

1. Zis-a avva Olympie: S-a pogorît odată un popă al ellinilor la Schit şi a venit la chilia mea şi a dormit. Şi văzînd vieţuirea călugărilor, îmi zi­ce: aşa vieţuind, nimic nu vedeţi la Dumnezeul vostru? Şi îi zic lui: nu. Şi îmi zice mie popa: Dar noi, cînd slujim dumnezeului nostru, nimic nu ascunde de noi, ci ne descoperă nouă tainele lui. Şi voi atîtea osteneli făcînd, privegheri, liniştiri şi nevoinţe, zici că: nimic nu vedem? negreşit, dar, dacă nimic nu vedeţi, cugete rele aveţi în inimile voastre, care vă des­part pe voi de Dumnezeul vostru, şi pentru aceasta nu vă descoperă vouă tainele Lui. Şi m-am dus şi am vestit bătrînilor cuvintele popei. Şi s-au mi­nunat, şi au zis că aşa este. căci cugetele cele necurate despart pe Dumne­zeu de om.

2. Avva Olympie cel al chiliilor a fost luptat spre curvie, şi îi zice lui cugetul: Du-te, ia muiere. Şi sculîndu-se a călcat lut şi a făcut muiere. Şi îşi zice lui-şi: iată muierea ta. trebuie, dar, să lucrezi mult, ca să o hrăneşti. Şi lucra ostenindu-se mult. Şi după o zi, iarăşi călcînd lut, şi-a făcut lui-şi fiică. Şi zice gîndului său: a născut muierea ta; ai mai multă trebuinţă să lucrezi, ca să poţi să-ţi hrăneşti copilul tău şi să-l acoperi. Şi aşa făcînd, s-a topit pe sine. Şi zice cugetului: Dacă nu mai poţi suferi osteneala, nici mu­iere să nu cauţi. Şi văzînd Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el războ­iul, şi s-a odihnit.

194

105. Pentru avva Orsisie

Avva Orsisie din Pateric este prăznuit de Biserică la 15 Iunie şi este ucenicul Sfîntului Pahomie cel Mare. Un alt Cuvios, cu numele Arsisie, era unul din bătrînii Muntelui Nitriei cu care s-a întîlnit Cuvioasa Melania Romana (Lavsaicon 46).

1. Zis-a avva Orsisie: cărămida nearsă punîndu-se la temelie aproape de rîu, nu rabdă o zi, iar arsă, ca o piatră rămîne. aşa este omul care are so­coteală trupească şi nu s-a ars ca iosif cu frica lui Dumnezeu se risipeşte după ce s-a suit la stăpînire. căci multe sînt ispitele unora ca aceştia, fiind­că sînt în mijlocul oamenilor. Deci bine este cineva ca, după ce îşi va cu­noaşte măsurile sale, să fugă de greutatea stăpînirii¹⁷⁶. iar cei tari cu credin­ţa neclătiţi sînt. Pentru însuşi Prea-sfîntul iosif de va voi cineva să grăiască, zice că nu a fost pămîntesc. cu cîte a fost ispitit, şi în ce fel de ţară, unde nu era atunci urmă de cinstire a lui Dumnezeu! Însă Dumnezeul părinţi­lor lui era cu dînsul, şi l-a scos din tot necazul; şi acum este cu părinţii lui întru Împărăţia cerurilor. Şi noi, dar, cunoscînd măsurile noastre, să ne nevoim. că abia aşa vom putea scăpa de judecata lui Dumnezeu.

2. Zis-a iarăşi: Socotesc că dacă omul nu va păzi inima sa bine, toate cîte a auzit le uită şi se leneveşte. Şi aşa aflînd vrăjmaşul loc într-însul, îl surpă. că precum un lihnar gătit şi luminînd, de va fi trecut cu vederea de a lua untdelemn, încet-încet se stinge şi de aici se întăreşte întunericul asupra lui; şi nu numai aceasta, dar este cu putinţă cînd vine pe lîngă dînsul şi şoarecele şi caută să mănînce fitilul, mai-nainte de a se stinge nu poa­te mînca untul-de-lemn; iar de va vedea că nu numai lumină nu are, dar nici fierbinţeală de foc, atuncea vrînd să tragă fitilul, surpă şi lihnariul; şi de va fi de lut, se strică, iar de se va afla de aramă, de stăpînul casei se face de iznoavă aşa, cînd se leneveşte sufletul, încet-încet Duhul Sfînt Se tra­ge, pînă ce desăvîrşit se va stinge din fierbinţeala lui. Şi de aici vrăjmaşul mîncînd osîrdia sufletului, şi pe trup îl prăpădeşte răutatea. iar dacă ace­la va fi bun cu aşezarea către Dumnezeu, şi numai s-a răpit spre lenevire, Dumnezeu, ca un îndurat, punînd într-însul frica Lui şi aducerea aminte a muncilor, îl face să se trezvească şi să se păzească pe sine-şi de aici înainte cu multă întărire, pînă la cercetarea Lui.

¹⁷⁶ adică să fugă de funcţii, de putere (n. Ed.).

Începutul slovei p (n)

106. Pentru avva Pimen

Avva Pimen, prăznuit de Biserică la 27 August, a fost unul din cei mai vestiţi bătrîni ai Schitului. Venit aici la anul 380, s-a făcut ucenic Cuvioşilor Macarie Egypteanul, Ioann Colovul şi Moisi Etiopianul. Darul lui Dum­nezeu pentru care s-a ostenit atît l-a arătat a fi un adevărat păstor de sufle­te, plin de milosîrdie către fraţi, dascăl al plînsului, dăruit cu multe daruri cereşti, luător aminte asupra celor mai fine mişcări ale inimii, învăţător al dreptei măsuri, tîlcuitor cu frică şi cu îndrăz­neală al Sfintelor Scripturi, căutătorul înţelepciunii de sus, iubitor de părinţi şi luptător pentru Tradiţie. Este fără îndoială unul din cei mai importanţi ctitori ai Patericului Egyptean (vezi Postfaţa). După devastarea Schitului din anul 407, s-a mutat cu fraţii săi lîngă Terenuthis, în Delta Nilului. S-a săvîrşit pe la anul 460. Avva Ivistion pomenit la Pimen 63 a fost întîlnit de Sfînta Melania cea Tînără în Egyptul anului 418 ¹⁷⁷.

1. S-a dus odată avva Pimen, cînd era mai tînăr, la oarecare bătrîn, să-l întrebe de trei gînduri. Deci după ce a venit la bătrînul, a uitat pe unul din cele trei şi s-a întors la chilia sa. Şi cum a pus mîna să deschidă încuietoarea, şi-a adus aminte de cuvîntul pe care l-a uitat; şi a lăsat încuietoarea şi s-a întors la bătrînul. Şi îi zice lui bătrînul: Degrab ai venit, frate. Şi i-a po­vestit lui: cînd am pus mîna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvîntul pe care îl căutam şi n-am deschis. Pentru aceasta m-am întors. Şi era depărtarea căii multă foarte. Şi îi zicea lui bătrînul: al îngerilor Pimen (adică păstor); şi se va grăi numele tău în tot pămîntul egyptului.

¹⁷⁷ SC 90, p. 198 (n. Ed.).

196

2. Avea odată Paisie, fratele lui avva Pimen, prieteşug cu cineva din afa­ra chiliei lui. iar avva Pimen nu vroia. Şi sculîndu-se, a fugit la avva ammona. Şi îi zice lui: Paisie, fratele meu, are cu cineva prieteşug, şi nu mă odihnesc. Îi zice lui avva ammona: Pimene, încă trăieşti? Du-te, şezi în chilia ta; şi pune-ţi în inimă că acum ai un an de cînd eşti în mormînt.

3. Au venit odată bătrînii locului la mănăstirea unde era avva Pimen. Şi a intrat avva anuv; şi îi zice lui: Să chemăm pe bătrîni aici astăzi. Şi stînd mult, nu i-a dat lui răspuns. Şi mîhnindu-se, a ieşit. Îi zic lui cei ce şe­deau aproape de dînsul: avvo, pentru ce n-ai dat lui răspuns? Le zice lor avva Pimen: eu treabă nu am, că am murit. iar mortul nu grăieşte.

4. Un bătrîn era în egypt mai-nainte pînă a nu veni cei din jurul avvei Pimen, şi era ştiut foarte şi cinstit. Deci după ce s-au suit cei din jurul avvei Pimen de la Schit, au lăsat oamenii pe bătrînul şi veneau la avva Pimen. Şi îl zavistuia bătrînul pe el, şi îi vorbea de rău. Deci a auzit avva Pimen şi se mîhnea. Şi zice fraţilor lui: ce să facem bătrînului acestuia mare, că în mîhniciune ne-au pus pe noi oamenii, părăsind pe bătrînul şi venind la noi, care nu sîntem nimic? Deci cum putem să odihnim pe bătrînul? Şi le zice lor: Faceţi puţine bucate şi luaţi un vas de vin, şi să mergem la dînsul, să gustăm împreună. Poate cu aceasta vom putea să-l odihnim. Deci au luat bucatele şi s-au dus. Şi după ce au bătut în uşă, a auzit ucenicul lui şi a zis: cine sînteţi? iar ei au zis: Spune-i avvei că: Pimen este, vrînd să se blagoslovească de la tine. Şi aceasta vestindu-i ucenicul, a răspuns zicînd: Du-te, nu am vreme. iar ei au răbdat în arşiţă, zicînd: nu ne ducem, de nu ne vom învrednici să vedem pe bătrînul. iar bătrînul, văzînd smerenia lor şi răbdarea, umilindu-se, le-a deschis. Şi intrînd, au gustat cu el. iar în vremea cînd mîncau, zicea: Într-adevăr, nu sînt numai cele ce le-am auzit pentru voi, ci însutite am văzut în lucrul vostru. Şi li s-a făcut lor prieten din ziua aceea.

5. A voit odată stăpînitorul locului acela să vadă pe avva Pimen, şi nu primea bătrînul. Şi cu pricină, ca pe un făcător de rău, a prins pe fiul suro­rii lui şi l-a pus în temniţă, zicînd: De va veni bătrînul şi se va ruga pentru dînsul, eu îl slobozesc. Şi a venit sora lui plîngînd lîngă uşă. iar el nu i-a dat ei răspuns. iar ea îl ocăra, zicînd: Omule cu inima de aramă, fie-ţi milă de mine, că numai un fiu am! iar el, trimiţînd, i-a zis ei: Pimen fiu n-a născut. Şi aşa s-a dus. Şi auzind stăpînitorul, a trimis zicînd: Măcar cu cuvîntul de va porunci, îl voi slobozi pe el. iar bătrînul i-a răspuns înapoi, zicînd: cercetează

197

după pravile; şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu este, cum voieşti, fă. iar stăpînitorul auzind, atunci l-a slobozit.

6. A greşit odată un frate în chinovie. Şi era în locurile acelea un pust­nic, şi multă vreme nu a ieşit afară. Şi venind avva al chinoviei la bătrînul, i-a vestit lui pentru cel ce a greşit. iar el a zis: goniţi-l! Şi ieşind fratele din chinovie, a intrat într-o surpătură şi plîngea acolo. Şi s-au întîmplat nişte fraţi să meargă la avva Pimen; şi l-au auzit plîngînd. Şi intrînd, l-au găsit în mare durere. Şi l-au rugat ca să-l ducă la bătrîn. Şi nu voia, zicînd: aici eu mor. Şi venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui. Şi rugîndu-i pe ei, i-a trimis, zicînd: Spuneţi-i lui că: avva Pimen te cheamă. Şi a venit la dînsul fratele. Şi văzîndu-l pe el bătrînul necăjit, sculîndu-se, l-a sărutat; şi glu­mind cu dînsul, l-a rugat să guste. Şi a trimis avva Pimen pe unul din fra­ţii săi la pustnic, zicînd: De mulţi ani doream să te văd, auzind cele pen­tru tine, şi din lenevirea amîndorura nu ne-am întîlnit unul cu altul. Deci acum, vrînd Dumnezeu, şi pricină întîmplîndu-se, ia osteneală şi vino pînă aici, ca să ne vedem unul cu altul. (că era neieşind din chilia lui.) Şi au­zind, zicea: De nu ar fi vestit Dumnezeu bătrînului, nu ar fi trimis la mine. Şi sculîndu-se, a venit la el. Şi închinîndu-se unul altuia cu bucurie, au şe­zut. Şi a zis lui avva Pimen: Doi oameni erau într-un loc, şi amîndoi aveau morţi; iar unul a lăsat pe mortul său şi s-a dus să plîngă pe mortul celuilalt. Şi auzind bătrînul, s-a umilit de cuvîntul lui, şi şi-a adus aminte de ceea ce a făcut, şi a zis: Pimen, sus-sus în cer; iar eu, jos-jos pe pămînt.

7. S-au dus odată mulţi bătrîni la avva Pimen. Şi iată, unul dintru ai lui avva Pimen avea un copil, şi faţa lui, din lucrarea diavolului, s-a întors înapoi; şi văzînd tatăl copilului mulţimea părinţilor, luînd copilul afară de mănăstire, şedea plîngînd. Şi s-a întîmplat unui bătrîn să iasă afară; şi văzîndu-l pe el, i-a zis: De ce plîngi, omule? iar el a zis: rudenie sînt cu avva Pimen; însă, iată, s-a întîmplat copilului acestuia ispita aceasta; şi vrînd să-l aducem la bătrînul, ne-am temut. că nu voieşte să ne vadă pe noi. Şi acum, de va afla că sîntem aici, trimite şi ne goneşte. Dar eu, văzînd venirea voastră, am îndrăznit de am venit. Deci cum voieşti, avvo, fie-ţi milă de mine şi ia copilul în lăuntru, şi vă rugaţi pentru el. Şi luîndu-l bătrînul, a intrat şi a iconomisit lucru cu înţelepciune: că nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci începînd de la fraţii cei mai mici, zicea: Faceţi cruce copi­lului. Şi după ce a făcut pe toţi de i-au făcut cruce, pe urmă l-au dus la avva Pimen. iar el nu voia să-i facă cruce. iar părinţii i se rugau, zicînd: Precum toţi, şi tu fă, părinte. Şi suspinînd, sculîndu-se, s-a rugat, zicînd: Dumnezeule,

198

^{Ps. 80:11}

tămăduieşte zidirea ta, ca să nu fie stăpînită de vrăjmaşul. Şi făcîndu-i cruce, îndată s-a tămăduit, şi l-a dat tatălui său sănătos.

8. S-a dus un frate odată din părţile lui avva Pimen în străinătate. Şi a ajuns la un pustnic acolo (că era milostiv, şi mulţi veneau la dînsul) şi i-a vestit lui fratele cele despre avva Pimen. Şi auzind fapta lui cea bună, a do­rit să-l vadă. Deci întorcîndu-se fratele în egypt, după cîtăva vreme sculîndu-se pustnicul a venit din străinătate în egypt la fratele cel ce venise la el (că îi spusese lui unde petrece). Şi văzîndu-l acela, s-a mirat şi s-a bucurat foarte. Şi a zis pustnicul: Fă dragoste şi du-mă la avva Pimen. Şi luîndu-l, a venit la bătrînul şi i-a vestit cele pentru dînsul, zicînd că: Mare om este, şi multă dragoste şi cinste are la locul lui. Şi i-am vestit lui pentru tine, şi dorind să te vadă, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie; şi sărutîndu-se unul cu altul, au şezut. Şi a început cel străin a grăi din Scriptură, despre lucruri duhovniceşti şi cereşti. Şi şi-a întors avva Pimen faţa lui şi nu i-a dat răspuns. Şi văzînd că nu vorbeşte cu dînsul, mîhnindu-se, a ieşit. Şi zi­ce fratelui celui ce l-a dus pe el: În zadar am făcut toată călătoria aceasta. că am venit la bătrînul, şi iată că nici a grăi cu mine nu voieşte. Şi a intrat fratele la avva Pimen şi îi zice lui: avvo, pentru tine a venit acest om ma­re, avînd atîta slavă la locul lui. Şi pentru ce n-ai grăit cu el? Îi zice lui bătrînul: acesta din cei de sus este, şi cele cereşti grăieşte; iar eu din cei de jos sînt, şi cele pămînteşti grăiesc. De mi-ar fi grăit pentru patimi ale sufletu­lui, eu i-aş fi răspuns; iar dacă pentru cele cereşti, eu aceasta nu ştiu. Deci ieşind fratele, i-a zis lui: Bătrînul nu grăieşte degrabă din Scriptură, ci dacă cineva îi va grăi lui pentru patimi ale sufletului, îi răspunde lui. iar el, umilindu-se, a intrat la bătrînul şi îi zice lui: ce voi face, avvo, că mă stăpînesc patimile sufletului? Şi a luat aminte la dînsul bătrînul, bucurîndu-se. Şi a zis: acum bine ai venit! acum deschide-ţi gura ta pentru acestea, şi o voi umplea de bunătăţi. iar el mult folosindu-se, zicea: cu adevărat, aceasta este calea cea adevărată. Şi s-a întors la locul său mulţumind lui Dumne­zeu că cu astfel de sfînt s-a învrednicit a se întîlni.

9. A prins odată stăpînitorul locului pe unul din satul lui avva Pimen; şi au venit toţi, rugîndu-se bătrînului să meargă şi să-l scoată. iar el a zis: Lăsaţi-mă trei zile, şi aşa vin. Deci s-a rugat avva Pimen către Domnul, zicînd: Doamne, nu-mi da darul acesta. căci nu mă vor lăsa să şed în locul acesta. Deci a venit bătrînul, rugîndu-se stăpînitorului. iar el a zis către dînsul: Pentru tîlhar te rogi, avvo? iar bătrînul s-a bucurat că n-a primit har de la dînsul.

199

col. 3:9

10. Au povestit unii că odată avva Pimen şi fraţii lui lucrau sculuri şi nu sporeau, neavînd să cumpere inuri. Şi unul dintr-înşii iubit a povestit unui neguţător credincios pricina. iar avva Pimen nu voia să ia de la cineva ceva, pentru supărare. iar neguţătorul, vrînd să facă lucru bătrînului, se făcea că are trebuinţă de sculuri; şi a adus cămila şi le-a luat. Şi venind fratele la avva Pimen şi auzind ceea ce a făcut neguţătorul, ca şi cum vrînd să-l laude, a zis: cu adevărat, avvo, şi neavînd trebuinţă le-a luat, ca să ne facă nouă lucru. Şi auzind avva Pimen că neavînd trebuinţă le-a luat, a zis fratelui: Scoală-te, tocmeşte cămilă şi adu-le aici. iar de nu le vei aduce, Pimen aici nu şade cu voi. că nu fac strîmbătate vreunui om care nu are trebuinţă, ca el să se pă­gubească şi să ia folosul meu. Şi s-a dus fratele lui cu multă osteneală şi le-a adus. iar de nu le aducea, bătrînul se ducea de la dînşii. Deci după ce le-a văzut, s-a bucurat ca şi cînd ar fi aflat o mare comoară.

11. A auzit odată preotul Pilusiului pentru oarecare fraţi că des sînt în cetate şi se scaldă şi se lenevesc de mîntuirea lor. Şi venind la adunare a lu­at de la dînşii schima¹⁷⁸. Şi după aceasta l-a mustrat pe dînsul inima lui şi s-a căit. Şi a venit la avva Pimen beat de gînduri, avînd şi levitoanele fraţi­lor. Şi vesteşte bătrînului pricina, şi îi zice lui bătrînul: nu ai tu ceva de-ale omului celui vechi? te-ai dezbrăcat de el? iar preotul a zis că: Mă împărtăşesc de omul cel vechi. iar bătrînul i-a zis lui: iată dar că şi tu ca şi fra­ţii. că deşi puţin te împărtăşeşti din vechime, totuşi eşti supus păcatului. atunci mergînd preotul, a chemat pe fraţi, şi s-a pocăit înaintea celor un­sprezece; şi i-a îmbrăcat pe ei cu chipul călugăresc şi i-a slobozit.

12. Un frate a întrebat pe avva Pimen zicînd: am făcut păcat mare şi voiesc să mă pocăiesc trei ani. Îi zice lui bătrînul: Mult este. Şi i-a zis lui fratele: Dar pînă la un an? Şi a zis iarăşi bătrînul: Mult este. iar cei ce erau de faţă ziceau: Dar pînă la patruzeci de zile? Şi iarăşi a zis: Mult este. Şi a spus: eu zic că dacă din toată inima se va pocăi omul, şi nu va mai adăuga să facă păcatul, şi în trei zile îl primeşte pe el Dumnezeu.

13. Zis-a iarăşi că: Semnul călugărului în ispite se arată.

14. Zis-a iarăşi: Precum spătarul¹⁷⁹ împăratului stă lîngă dînsul de-a pururea gata, aşa trebuie şi sufletul să fie gata către dracul curviei.

^{178 D}ezbrăcarea de schimă era aparenta reducere la treapta de mirean a monahului, ca ast­fel canonisit şi în mijlocul comunităţii monahale suferind ruşinea lipsirii de chipul îngeresc cel văzut, să se pocăiască şi să se întoarcă la nevoinţele călugăreşti (n. Ed.).

^{179 X}naQapioţ: garda de corp a împăratului (n. Ed.).

200

i^{s. 10:15}

^{4 Împ. 24:28-29}

15. A întrebat avva anuv pe avva Pimen pentru gîndurile cele ne­curate pe care le naşte inima omului şi pentru poftele cele deşarte. Şi îi zice avva Pimen lui: au doară se va slăvi securea fără de cel ce taie cu ea? Şi tu nu le da lor loc, nici te îndulci cu dînsele, şi rămîn nelucrătoare.

16. Zis-a iarăşi avva Pimen: De nu ar fi venit navuzardan, bucătarul cel mare, nu s-ar fi ars biserica Domnului. iar aceasta este: De nu ar fi ve­nit odihna îmbuibării pîntecelui în suflet, nu ar fi căzut mintea în războiul vrăjmaşului.

17. Spuneau pentru avva Pimen că, chemat fiind să mănînce fără de voia lui, se ducea lăcrimînd, ca să nu fie neascultător fratelui său şi să-l mîhnească pe el.

18. Zis-a iarăşi avva Pimen: nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta; iar de nu, nu sporeşti.

19. Povestit-au unii lui avva Pimen pentru oarecare călugăr, că nu bea vin. Şi a zis: vinul cu totul nu este al călugărilor.

20. A întrebat avva isaia pe avva Pimen pentru gîndurile cele spurca­te. Şi îi zice lui avva Pimen: Precum o ladă plină cu haine, de le va lăsa ci­neva, cu vremea putrezesc, aşa şi gîndurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prăpădesc, adică putrezesc.

21. A întrebat avva iosif tot acest cuvînt. Şi i-a zis lui avva Pimen: Pre­cum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpion şi le va astupa, ne­greşit cu vremea mor. aşa şi gîndurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

22. Un frate a venit la avva Pimen şi îi zice lui: Semăn ţarina mea şi fac dintr-însa milostenie. Îi zice lui bătrînul: Bine faci. Şi s-a dus cu osîrdie, şi a adăugat la milostenie. Şi a auzit avva anuv cuvîntul şi îi zice lui avva Pimen: nu te temi de Dumnezeu, aşa grăind fratelui? Şi a tăcut bătrînul. Şi după două zile a trimis avva Pimen la fratele şi îi zice lui, auzind avva anuv: ce mi-ai zis alaltăieri? că mintea mea era aiurea. Îi zice lui fratele: am zis că semăn ţarina mea şi fac dintr-însa milostenie. Şi i-a zis lui avva Pimen: am gîndit că pentru fratele tău cel mirean ai grăit; iar dacă tu eşti cel ce faci lucrul acesta, nu este acesta lucru călugăresc. iar el auzind, s-a mîhnit, zicînd: alt lucru nu ştiu, decît acesta, şi nu pot ca să nu semăn ţa­rina mea. Deci după ce s-a dus, i-a făcut lui metanie avva anuv, zicînd: iartă-mă. Şi zice avva Pimen: Şi eu dintru început ştiam că nu este lucru

201

Ps. 41:2

călugăresc; dar după socoteala lui am grăit, şi i-am dat osîrdie spre sporirea dragostei. iar acum s-a dus mîhnit, şi tot aceeaşi face.

23. A zis avva Pimen: De va greşi omul şi va tăgădui, zicînd „n-am gre­şit”, nu-l mustra. iar de nu, îi tai osîrdia. iar de vei zice lui „nu te mîhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte”, îi ridici sufletul lui spre pocăinţă.

24. Spus-a iarăşi: Învaţă inima ta a păzi cele ce învaţă limba ta. 1⁸⁰

25. A zis iarăşi: Bună este ispitirea. că aceasta face pe om mai lămurit.

26. A zis iarăşi: Omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, asemenea este cu fîntîna. că pe toţi îi adapă şi îi spală, iar pe sine-şi nu se poate curăţi, ci de toată întinăciunea este plină, şi toată necurăţenia într-însa se află.

27. Trecînd odată avva Pimen prin egypt, a văzut o femeie şezînd la un mormînt şi plîngînd cu amar. Şi a zis: De vor veni toate veseliile lumii acesteia, nu vor muta sufletul acesteia de la plîns. aşa şi călugărul trebuie de-a pururea să aibă plîns întru sine.

28. A zis iarăşi că: este om care se pare că tace, dar inima lui osîndeşte pe alţii. unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa pînă seara grăieşte, şi tăcere ţine; adică fără de folos nimic nu grăieşte.

29. Un frate a venit la avva Pimen şi îi zice lui: avvo, multe gînduri am şi mă primejduiesc din pricina lor. Şi îl scoate pe el bătrînul afară la aer şi îi zice: Întinde-ţi sînul şi ţine vînturile. iar el a zis: nu pot să fac aceasta. Şi îi zice lui bătrînul: Dacă asta nu poţi s-o faci, nici gîndurile nu le poţi opri să vină; însă alt lucru este să le stai împotrivă.

30. A zis avva Pimen că: De sînt trei la un loc, şi unul se linişteşte bi­ne, iar unul este bolnav şi mulţumeşte, iar celălalt slujeşte cu cuget curat, cîteştrei de o lucrare sînt.

31. Zis-a iarăşi: Scris este: În ce chip doreşte cerbul de izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu de tine, Dumnezeule. Fiindcă cerbii în pustie înghit multe jigănii tîrîtoare; iar cînd îi arde otrava, doresc să vină la ape,

şi după ce beau, se răcoresc de otrava jigăniilor. aşa şi călugării, în pustie şezînd, se ard de otrava dracilor celor vicleni şi doresc Sîmbăta şi Dumini­ca să vină la izvoarele apelor, adică la trupul şi Sîngele Domnului nostru iisus Hristos, ca să se curăţească de amărăciunea celui viclean.

^{180 C}ompletare din mss. a, B, c, F, J, L. text din ms. c (guy, S1, Re cherches, p. 29) (n. Ed.).

202

^{1 Thes. 5:15}

^{Fac. 2:16}

32. A întrebat avva iosif pe avva Pimen: cum trebuie a posti? Zice avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mănîncă în fiecare zi, cîte puţin să mănînce, ca să nu se sature. Îi zice avva iosif lui: cînd erai mai tînăr, nu pos­teai două-două, avvo? Şi a zis bătrînul: cu adevărat şi trei, şi patru, şi o săptămînă. Şi acestea toate le-au cercetat Părinţii, ca nişte puternici; şi au aflat că este bine în fiecare zi a mînca, dar puţin; şi ne-au dat nouă calea cea împărătească, că este uşoară.

33. Spuneau părinţii pentru avva Pimen că atunci cînd voia să iasă la biserică, şedea deosebi, judecînd socotelile sale ca la un ceas, şi aşa ieşea.

34. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Mi-a rămas o moştenire; ce să fac cu ea? Îi zice lui bătrînul: Du-te, şi după trei zile vino, şi îţi voi spune. Şi a venit după cum i-a hotărît. Şi a zis bătrînul: ce pot să-ţi zic, frate? De îţi voi zice: Dă-le la biserică, acolo fac mese mari. De îţi voi zice: Dă-le rudelor tale, nu ai plată. De îţi voi zice: Dă-le săracilor, rămîi fără grijă. Deci orice voieşti, fă. eu treabă nu am.

35. L-a întrebat pe el alt frate, zicînd: ce este: nu da rău pentru rău? Îi zice lui bătrînul: Patima aceasta patru chipuri are: Întîi din inimă, al doi­lea din căutătură, al treilea din limbă, al patrulea a nu face rău în loc de rău. De poţi să-ţi curăţeşti inima, nu vine în căutătură. iar de va veni în căutătură, păzeşte-te a nu grăi. iar de vei şi grăi, degrabă taie, ca să nu faci rău în loc de rău.

36. Zis-a avva Pimen: a păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă, aceste trei fapte bune sînt povăţuitoare ale sufletului.

37. Zis-a iarăşi: a te arunca pe sine-ţi înaintea lui Dumnezeu, şi a nu te măsura pe sine-ţi, şi a lepăda înapoi voia ta, sînt unelte ale sufletului.

38. Zis-a iarăşi: La toată osteneala care îţi va veni ţie, biruinţa ei este a tăcea.

39. Zis-a iarăşi: urîciune este Domnului toată odihna trupească.

40. Zis-a iarăşi: Plînsul este îndoit, lucrează şi păzeşte.

41. Zis-a iarăşi: De îţi va veni gînd pentru trebuinţele cele de nevoie ale trupului şi le vei pune la orînduială o dată, şi iarăşi al doilea va veni, şi le vei pune la orînduială, al treilea de va veni, să nu iei aminte la dînsul, că este zadarnic.

203

^{Mat. 12:27}

^{Pild. 18:13}

^{apoc. 21:1}

Fac. 23:4

42. Zis-a iarăşi că un frate a întrebat pe avva alonie, zicînd: ce este de­făimarea? Şi a zis bătrînul: a fi tu dedesubtul celor necuvîntătoare, şi a şti că acelea sînt neosîndite.

43. Zis-a iarăşi: De îşi va aduce omul aminte de cuvîntul cel scris, că „Din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osîndi”, va alege mai mult să tacă.

44. Zis-a iarăşi: Începutul răutăţilor este răspîndirea.

45. Zis-a iarăşi, că avva isidor, preotul Schitului, a grăit odată noro­dului, zicînd: Fraţilor, au nu pentru osteneală am venit la locul acesta? Şi acum nu mai are osteneală. Deci eu, luîndu-mi cojocul meu, mă duc unde este osteneală, şi acolo aflu odihnă.

46. Un frate a spus lui avva Pimen: De voi vedea vreun lucru, voieşti să-l spun? Îi zice lui bătrînul: Scris este: Oricine va răspunde cuvînt mai-nainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. iar de vei fi între­bat, spune. iar de nu, taci.

47. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicînd: Poate omul să se nădăjduiască numai la o faptă? Şi a zis lui bătrînul: avva ioann colov a zis că: eu voiesc să mă împărtăşesc cîte puţin din toate faptele cele bune.

48. Zis-a iarăşi bătrînul că un frate a întrebat pe avva Pamvo de este bi­ne a lăuda pe aproapele. Şi a zis lui: Mai bine este a tăcea.

49. Zis-a iarăşi avva Pimen că: De va face omul cer nou şi pămînt nou, nu poate¹⁸¹ să fie fără de grijă.

50. Zis-a iarăşi: Omul are trebuinţă de smerita cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna, ca de suflarea ce iese din nările lui.

51. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face? Îi zice lui bătrînul: avraam, cînd a intrat în pămîntul făgăduinţei, mormînt şi-a cumpărat lui-şi, şi prin mormînt a moştenit pămîntul. Zice fratele: ce es­te mormîntul? Îi zice lui bătrînul: Locul plîngerii şi al tînguirii.

52. Un frate a zis lui avva Pimen: De voi da fratelui meu puţină pîine sau altceva, dracii le pîngăresc pe ele, ca pe unele ce se fac pentru plăcerea oamenilor. Îi zice lui bătrînul: Deşi pentru plăcerea oamenilor se fac, dar noi să dăm trebuinţa fratelui. Şi i-a spus şi acest fel de pildă: Doi oameni

^{181 Î}n alte manuscrise: nu se cade.

204

^{Ps. 17:30}

erau plugari, locuind într-o cetate. Şi unul dintr-înşii semănînd, a făcut puţine necurate; iar celălalt lenevindu-se a semăna, nu a făcut nimic. Deci făcîndu-se foamete, care dintre amîndoi poate să trăiască? a răspuns frate­le: cel ce a făcut cele puţine şi necurate. Îi zice lui bătrînul: aşadar şi noi să semănăm puţine, deşi necurate, ca să nu murim de foame.

53. Zis-a iarăşi avva Pimen că a zis avva ammona că: Face omul toată vremea sa purtînd secure, şi nu găseşte să doboare un copac; şi este altul iscusit de a tăia, şi cu puţine loviri dă jos copacul. Şi zicea că securea este dreapta socoteală.

54. Un frate a întrebat pe avva Pimen: cum este dator omul să petrea­că? Îi zice lui bătrînul: Vedem pe Daniil că nu s-a aflat asupra lui pîră, fără numai întru slujbele Domnului Dumnezeului său.

55. Zis-a avva Pimen că: Voia omului este zid de aramă între el şi Dum­nezeu, şi piatră care bate împotrivă. Deci de o va lăsa omul pe ea, zice şi el:

Întru Dumnezeul meu voi trece zidul. iar dacă îndreptăţirea de sine se va împreuna cu voia, pătimeşte omul.

56. Zis-a iarăşi că şezînd odată bătrînii şi mîncînd, sta slujind avva alonie; şi văzîndu-l ei pe dînsul, l-au lăudat. iar el nimic nu a răspuns. Deci îi zice lui unul deosebi: De ce nu ai răspuns bătrînilor cînd te lăudau? Îi zi­ce lui avva alonie: De le-aş fi răspuns, m-aş fi aflat ca şi cum aş fi primit lauda.

57. Zis-a iarăşi că: Oamenii pentru desăvîrşire grăiesc, şi puţine lucrează.

58. Zis-a avva Pimen: Precum fumul goneşte albinele, şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, aşa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumne­zeu din suflet şi îi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.

59. Un frate a venit la avva Pimen întru a doua săptămînă din Postul Mare, şi spunîndu-şi gîndurile sale şi dobîndind odihnă, îi zice lui: Puţin de nu m-am împiedicat de a veni aici astăzi. Îi zice lui bătrînul: Pentru ce? Zice fratele: am gîndit, nu cumva pentru Post nu-mi vei deschide. Îi zice lui avva Pimen: noi nu ne-am învăţat a închide uşa cea de lemn, ci mai vîrtos uşa limbii.

60. Zis-a iarăşi avva Pimen: trebuie a fugi de cele trupeşti. căci cînd este omul aproape de războiul cel trupesc, se aseamănă unui bărbat care stă deasupra unei gropi prea adînci, şi în orice ceas va voi vrăjmaşul, lesne

205

iez. 14:14,20

îl aruncă jos; iar de va fi departe de cele trupeşti, se aseamănă unui bărbat care este departe de groapă, încît chiar de îl va trage pe el vrăjmaşul să-l arunce jos, pînă cînd îl trage şi îl sileşte, Dumnezeu îi trimite lui ajutor.

61. Zis-a iarăşi: Sărăcia şi necazul şi strîmtoarea şi postul acestea sînt uneltele vieţii călugăreşti. că scris este că: De vor fi aceşti trei bărbaţi, Noe, Iov şi Daniil, viu sînt eu, zice Domnul. noe este faţă a neagoniselii, iov a ostenelii şi Daniil a dreptei socoteli. Deci de vor fi aceste trei fapte în om, Domnul locuieşte în el.

62. Spunea avva iosif că şezînd noi cu avva Pimen, a numit avvă pe agathon. Şi îi zicem lui: tînăr este, şi pentru ce îl numeşti pe el avvă? Şi a zis avva Pimen că: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă.

63. A venit odată un frate la avva Pimen şi îi zice lui: ce voi face, pă­rinte, că sînt supărat de curvie? Şi iată, m-am dus la avva ivistion şi îmi zi­ce: nu trebuie să o laşi pe ea să zăbovească în tine. Îi zice lui avva Pimen: avva ivistion!... Faptele lui sînt sus împreună cu Îngerii, şi nu ştie el că eu şi tu sîntem în curvie. De-şi va ţine călugărul pîntecele, limba şi străinăta­tea, îndrăzneşte, că nu moare.

64. Zis-a avva Pimen: Învaţă-ţi gura să grăiască cele ce le are inima ta.

65. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicînd: De voi vedea greşeala fratelui meu, bine este să o acopăr pe ea? Îi zice lui bătrînul: În orice ceas vom acoperi greşeala fratelui nostru, şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; şi în care ceas o arătăm pe a fratelui, şi Dumnezeu o arată pe a noastră.

66. Zis-a iarăşi avva Pimen că: a întrebat pe avva Paisie oarecine odată, zicînd: ce voi face sufletului meu, că e nesimţitor şi nu se teme de Dumne­zeu? Şi îi zice lui: Du-te, lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu, şi apropiindu-te de acela, te vei învăţa şi tu a te teme de Dumnezeu.

67. Zis-a iarăşi că: Dacă două lucruri va birui călugărul, poate să se facă slobod de lume. Şi a zis un frate: care sînt acestea? Şi a zis: Odihna tru­pească şi slava deşartă.

68. A întrebat avraam, cel al lui avva agathon, pe avva Pimen, zicînd: cum mă luptă dracii? Şi i-a zis lui avva Pimen: Pe tine te luptă dracii? nu se luptă cu noi cîtă vreme facem voile noastre. că voile noastre s-au făcut draci; şi ei sînt care ne necăjesc pe noi ca să le împlinim pe ele. iar de voieşti să ştii cu cine s-au luptat dracii cu Moisi şi cu cei asemenea lui.

206

Pild. 16:6

Mat. 15:27

1 Împ. 25:24

69. Zis-a avva Pimen că: această petrecere a dat Dumnezeu lui israil: a se depărta de cele afară de fire; adică de mînie, de iuţime, de zavistie, şi de urîciune şi de grăirea de rău asupra fratelui, şi de celelalte ale vechimii.

70. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicînd: Spune-mi cuvînt. Şi îi zi­ce lui: Începutul lucrului care l-au pus Părinţii este plînsul. Zice iarăşi fra­tele: Spune-mi alt cuvînt. răspunde bătrînul: cît poţi, lucrează rucodelie, ca dintr-însa să faci milostenie. că scris este că milostenia şi credinţa cu­răţă păcatele. Zice fratele: ce este credinţa? Zice bătrînul: credinţa este a petrece cu smerită cugetare şi a face milostenie.

71. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: De voi vedea vreun frate, pentru care am auzit vreo greşeală, nu voiesc să-l bag pe el în chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, mă bucur împreună cu el. Îi zice lui bătrînul: De faci fratelui celui bun puţin bine, îndoit fă cu acela; că acela este cel neputincios. căci era oarecine într-o obşte, anume timothei pustnicul; şi a auzit egumenul veste de un frate pentru o ispită şi a întrebat pe timothei pentru el. Şi l-a sfătuit pe el să scoată afară pe fratele. Deci după ce l-a scos pe el, s-a pus ispita fratelui deasupra lui timothei, pînă ce s-a primej­duit. Deci plîngea timothei înaintea lui Dumnezeu, zicînd: am greşit, iartă-mă. Şi i-a venit lui glas, zicînd: timothee, să nu socoteşti că acestea ţi-am făcut ţie pentru altceva, decît numai că ai trecut cu vederea pe frate­le tău în vremea ispitei lui.

72. Zis-a avva Pimen că: Pentru aceasta zăcem întru atîtea ispite, că numele noastre şi rînduiala nu păzim. Precum Scriptura zice: nu vedem pe femeia hananeancă, ce a primit [re]numele ei fiindcă a odihnit-o pe ea Mîntuitorul? Iarăşi avighea, cînd a zis lui David că „întru mine este pă­catul”? Şi a ascultat-o pe ea, şi a iubit-o pe ea. avighea ia faţa sufletului, şi David a Dumnezeirii. Deci dacă sufletul se va prihăni pe sine-şi înaintea Domnului, îl iubeşte pe el Domnul. 1⁸²

73. Treceau odată avva Pimen cu avva anuv prin părţile Diolcului. Şi venind împrejurul mormînturilor, văd o femeie cumplit rupîndu-se şi plîngînd cu amar; şi stînd, luau aminte la dînsa. Şi păşind puţin mai îna­inte, s-au întîlnit cu unul, şi l-a întrebat pe el avva Pimen, zicînd: ce are

^{182 Î}n alte manuscrise (a, F, J, L; guy, S17, Recherches, p. 31): a spus avva Pimen: Pentru aceasta sîntem întru astfel de osteneli, că nu ajutăm pe fratele nostru pe care Scriptura ne-a po­runcit nouă a-l primi; sau nu vedem pe femeia hananeancă, ce a urmat Mîntuitorului, strigînd şi rugîndu-L să-i tămăduiască fiica ei, şi a primit-o pe ea Mîntuitorul şi a odihnit-o? (n. Ed.)

207

^{1 cor. 13:4}

rom. 12:16

femeia aceasta, că amar plînge? Şi îi zice lui că: a murit bărbatul ei, şi fiul, şi fratele. Şi răspunzînd avva Pimen, zice către avva anuv: Îţi zic ţie, că omul, de nu va omorî toate voile trupului şi nu va agonisi plînsul acesta, nu poate să se facă călugăr. că toată viaţa şi mintea ei la plîns este.

74. Zis-a avva Pimen: nu te număra pe sine-ţi, ci lipeşte-te de cel ce petrece bine.

75. Zis-a iarăşi că dacă mergea vreun frate la avva ioann colov, îi dă­dea lui dragostea cea de la apostolul, care zice: Dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte.

76. Zis-a iarăşi pentru avva Pamvo, că a zis pentru el avva antonie că dintru a se teme de Dumnezeu a făcut pe Duhul lui Dumnezeu să locu­iască întru el.

77. Povestit-a oarecine din părinţi pentru avva Pimen şi pentru fraţii lui, că locuiau în egypt; şi dorind mama lor să-i vadă pe dînşii, nu putea.

Deci a pîndit cînd mergeau ei la biserică şi i-a întîlnit. iar ei văzînd-o pe dînsa, s-au întors înapoi şi au încuiat uşa în faţa ei. iar ea lîngă uşă striga, plîngînd cu jale multă şi zicînd: Să vă văd pe voi, fiii mei prea-iubiţi! Şi au­zind-o pe ea avva anuv, a intrat la avva Pimen, zicînd: ce vom face bătrînei acesteia, că plînge la uşă? Şi din lăuntru stînd, a auzit-o plîngînd cu jale multă. Şi i-a zis ei: De ce strigi aşa, bătrîno? iar ea, auzind glasul lui, cu mult mai mult striga, plîngînd şi zicînd: Voiesc să văd pe voi, fiii mei. că ce este de vă voi vedea pe voi? au doară nu sînt mama voastră? au doară nu eu v-am alăptat pe voi? cu totul sînt căruntă. căci auzind glasul tău, m-am tulburat. Îi zice ei bătrînul: aici vrei să ne vezi pe noi, sau în lumea cea de acolo? Îi zice lui: De nu vă voi vedea pe voi aici, vă voi vedea în lu­mea cea de acolo? Îi zice ei: De te vei sili pe sine-ţi să nu ne vezi pe noi aici, ne vei vedea acolo. Deci s-a dus bucurîndu-se şi zicînd: Dacă cu adevărat vă voi vedea pe voi acolo, nu voiesc aici să vă văd pe voi.

78. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: cele înalte ce sînt? Îi zice lui bătrînul: Îndreptăţirea de sine.

79. Au venit odată nişte eretici la avva Pimen şi au început a vorbi de rău pe arhiepiscopul alexandriei, cum că de la preoţi are hirotonia¹⁸³. iar

^{183 N}u putem şti la care eretici face referire această pildă. În timpul vieţii avvei Pimen au existat în egypt comunităţi eretice de manihei, arieni, evnomieni şi de nou apăruţii monofiziţi. e iarăşi posibil ca aceasta să fie o mărturie despre schisma meletiană (despre aceştia vezi mai jos, nota 231, p. 251) (n. Ed.).

208

Mat. 18:22

is. 40:1

bătrînul tăcînd, a chemat pe fratele său şi i-a zis: Pune masa şi fă-i să mănînce, şi trimite-i pe ei cu pace.

80. A spus avva Pimen că avva Pafnutie mare era şi fugea spre slujbe­le mici. 1⁸⁴

81. Zis-a avva Pimen că un frate, locuind împreună cu alţi fraţi, a în­trebat pe avva Visarion: ce voi face? iar bătrînul i-a zis lui: taci şi nu te număra pe sine-ţi.

82. Zis-a iarăşi: unde inima ta nu are vestire, nu lua aminte. 1⁸⁵

83. Zis-a iarăşi că: De te vei avea pe tine de nimic, vei avea odihnă ori în ce loc vei şedea.

84. Zis-a iarăşi că zicea avva Sisoe: este ruşine care are păcat al netemerii.

85. Zis-a iarăşi că: Voia, odihna şi obişnuinţa acestora surpă pe om.

86. Zis-a iarăşi: De vei fi tăcut, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.

87. Zis-a iarăşi pentru avva Pior că în fiecare zi punea început.

88. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: De va cădea omul în vreo greşeală şi se va întoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis lui bătrînul: Dar Dumnezeu, cel ce a poruncit oamenilor să facă aceasta, au nu mai vîrtos el va face? căci a poruncit lui Petru, zicînd: Pînă de şaptezeci de ori cîte şapte lasă fratelui tău.

89. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Bine este a ne ruga? Îi zi­ce lui bătrînul că a zis avva antonie că „glasul acesta iese de la faţa Domnului, zicînd: Mîngîiaţi pe norodul Meu, zice Domnul, mîngîiaţi”.

90. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Poate omul să-şi ţină toate gîndurile şi nici unul dintr-însele să nu-l dea vrăjmaşului?Şi a zis bătrînul: este cel ce ia zece şi dă una.

91. Acestaşi frate acestaşi cuvînt l-a întrebat pe avva Sisoe; şi îi zice lui: cu adevărat, este care nimic nu dă vrăjmaşului.

92. Era un sihastru mare în Muntele athliviei, şi au venit asupra lui tîlharii, şi a strigat bătrînul. Şi auzind vecinii lui, au prins pe tîlhari şi i-au trimis pe ei la dregător şi i-a pus în temniţă. Şi s-au mîhnit fraţii, zicînd:

^{184 C}ompletare din mss. a, c, F, J, L. text din ms. c (guy, S3, Re cherches, p. 30) (n. Ed.).

^{185 Î}n alte manuscrise (c, J; guy, S14, Re cherches, p. 30): a spus iarăşi: Spre omul spre ca­re inima ta nu are vestire, să nu-i încredinţezi lui conştiinţa ta (n. Ed.).

209

t^{it 1:15}

Pentru noi au fost daţi. Şi sculîndu-se, s-au dus la avva Pimen şi i-au vestit lui pricina. Şi a scris către bătrînul, zicînd: Socoteşte, vînzarea cea dintîi de unde s-a făcut, şi atunci vezi pe cea de a doua. că de nu te-ai fi dat mai întîi de cele din lăuntru, nu ai fi făcut cea de-a doua vînzare. Şi auzind scrisoa­rea lui avva Pimen (că era renumit în tot locul acela, şi nu ieşea din chilia lui), sculîndu-se, a venit în cetate şi a scos pe tîlhari din temniţă, şi înaintea norodului i-a slobozit pe dînşii.

93. Zis-a avva Pimen: nu este călugăr cel cîrtitor; nu este călugăr cel ce face răsplătire; nu este călugăr cel mînios.

94. Au venit unii din bătrîni la avva Pimen şi i-au zis lui: De vom ve­dea pe fraţi că dormitează în biserică, voieşti să-i îmboldim ca să fie treji la priveghere? iar el le zice lor: eu cu adevărat de voi vedea pe fratele că dor­mitează, pun Capul lui pe genunchii mei şi îl odihnesc pe el.

95. Spuneau pentru un frate că a fost luptat spre hulă şi se ruşina să spu­nă. Şi oriunde auzea de bătrîni mari, se ducea la dînşii ca să le vestească; şi cum ajungea, se ruşina să mărturisească. Deci de multe ori s-a dus şi la avva Pimen; şi îl vedea pe el bătrînul că are gînduri, şi se mîhnea, fiindcă fratele nu le vestea. Deci într-una din zile petrecîndu-l, îi zice lui: iată, de atîta vreme vii aici, avînd gînduri ca să-mi vesteşti, şi cînd vii nu vrei să le spui, ci totdeauna te duci necăjit, avîndu-le pe ele. Spune-mi, dar, fiule, ce este ceea ce ai? iar el i-a zis lui: cu hulă spre Dumnezeu mă luptă diavolul, şi mă ruşinam să spun. Şi povestindu-i lui lucrul, îndată s-a uşurat. Şi i-a zis lui bătrînul: nu te necăji, fiule, ci cînd vine gîndul acesta, zi: eu nu am vină; hula ta asupra ta, satano! căci acest lucru nu îl voieşte sufletul meu. Şi tot lucrul ce nu-l voieşte sufletul, pentru puţină vreme este. Şi tămăduindu-se fratele, s-a dus.

96. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicînd: Mă văd pe sine-mi că oriunde mă duc, aflu sprijineală. Îi zice lui bătrînul: Şi cei ce ţin în mîini sabia au pe Dumnezeu, care îi miluieşte pe ei într-această vreme. Deci de vom fi viteji, face cu noi mila Sa.

97. Zis-a avva Pimen că: Dacă omul se va prihăni pe sine, rabdă pre­tutindeni.

98. Zis-a iarăşi că spunea avva ammona: este un om care face o sută de ani în chilie şi nu a învăţat cum se cade să şadă în chilie.

99. Zis-a avva Pimen că: De va ajunge omul la cuvîntul apostolului

care zice: toate sînt curate celor curaţi, se vede pe sine mai jos decît toată

210

2 tim. ^2:20-21

zidirea. Zice fratele: cum pot să mă socotesc pe sine-mi mai jos decît ucigaşul? Zice bătrînul: De va ajunge omul la cuvîntul acesta şi va vedea vreun om ucigînd, zice că: acesta a făcut numai acest păcat, iar eu ucid în fiecare zi.

100. A întrebat fratele acestaşi cuvînt pe avva anuv: iată ce a zis avva Pimen. Şi îi zice lui avva anuv că: De va ajunge omul la cuvîntul acesta şi va vedea neajungerile fratelui său, face pe dreptatea sa a le înghiţi pe ele. Zice lui fratele: care este dreptatea lui? a răspuns bătrînul: ca totdeauna să se defaime pe sine.

101. Un frate a zis lui avva Pimen: De voi cădea în vreo ispită ticăloasă, mă roade cugetul şi mă învinuieşte: Pentru ce am căzut? Îi zice lui bătrînul: În orice ceas va cădea omul în greşeală, şi va zice „am greşit”, înda­tă a încetat.

102. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Pentru ce dracii pleacă sufletul meu ca să fiu cu cel ce mă întrece pe mine şi mă fac să defaim pe cel mai jos decît mine? Îi zice lui bătrînul: Pentru aceasta a zis apostolul că în casa cea mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut. Deci de se va curăţi cineva pe sine de toate acestea, va fi vas spre cinste, de bună treabă Stăpînului, gătit spre tot lucrul bun.

103. Un frate a întrebat pe avva Pimen: cum sînt dator a fi în locul unde locuiesc? Îi zice lui bătrînul: Să ai cugetul nemernic¹⁸⁶ în locul în care locuieşti, ca să nu cauţi a arunca cuvîntul tău înaintea ta, şi te vei odihni. 1⁸⁷

104. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: cum de nu mă las să vorbesc slobod cu părinţii pentru gîndurile mele? Îi zice lui bătrînul că a zis avva ioann colov: De nimic nu se bucură vrăjmaşul aşa ca de cei ce nu-şi arată gîndurile lor.

105. Un frate a zis lui avva Pimen: inima mea slăbănogită este de mi se va întîmpla să pătimesc puţin. Îi zice lui bătrînul: nu ne minunăm de iosif că, copilandru fiind de şaptesprezece ani, a răbdat ispita pînă în sfîrşit şi Dumnezeu l-a slăvit pe el? nu vedem şi pe iov, cum nu s-a înduplecat pînă în sfîrşit, ţinînd răbdarea, şi nu au putut ispitele să-l clintească din nădej­dea lui Dumnezeu?

^{186 S}trăin, venetic, rătăcitor (n. Ed.).

^{187 C}ompletare din mss. c, B, J, L. text din ms. c (guy, S4, Recherches, p. 30) (n. Ed.).

211

106. Zis-a avva Pimen: trebuie chinovia să aibă trei fapte: una a sme­reniei, şi una a ascultării, şi una care să aibă mişcare şi bold pentru lucrul chinoviei.

107. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: În vremea necazului meu am cerut de la unul din sfinţi un lucru spre întrebuinţare, şi mi l-a dat milostenie. Deci dacă Dumnezeu mă va iconomisi şi pe mine, îl voi da şi eu milostenie altora, sau mai bine celui ce mi l-a dat? Şi îi zice lui bătrînul: cu adevărat la Dumnezeu este ca lui să se dea; că al lui este. Îi zice lui fra­tele: Dar dacă îl voi duce şi nu va voi să-l ia, ci îmi va zice „Du-te, cum vrei dă-l milostenie,” ce voi face? Îi zice lui bătrînul: acum al lui este lucrul. iar de îţi va da cineva de sine-şi, tu necerînd de la el, acesta este al tău. iar dacă tu vei cere, sau de la călugăr, sau de la mirean, şi nu va voi să-l primească, acesta este tîlcul, ca ştiind el, să-l dai pentru el milostenie.

108. Spuneau pentru avva Pimen că niciodată nu voia să-şi dea cuvîntul lui deasupra cuvîntului altui bătrîn, ci mai vîrtos întru toate îl lăuda pe acela.

109. Zis-a avva Pimen: Mulţi din părinţii noştri s-au făcut viteji la nevoinţă, iar la subţirătatea cugetelor prin rugăciune, cîte unul, cîte unul.

110. Şezînd odată avva isaac la avva Pimen, s-a auzit glas de cocoş. Şi îi zice lui: Sînt acestea aici, avvo? iar el răspunzînd, i-a zis lui: isaac, de ce mă sileşti să grăiesc? tu şi cei asemenea cu tine îi auziţi pe aceştia; iar cel ce se trezveşte nu îi este grijă de acestea.

111. Spuneau că de veneau vreunii la avva Pimen, îi trimitea pe ei la avva anuv întîi, căci el era mai mare de ani. iar avva anuv le zicea lor: La fratele meu Pimen duceţi-vă, că el are darul cuvîntului. iar de şedea avva anuv aproape de avva Pimen, nu grăia nicidecum avva Pimen cînd era el de faţă.

112. Era un mirean evlavios foarte la viaţa lui, şi a venit la avva Pimen. S-au mai întîmplat la bătrînul şi alţi fraţi, cerînd de la el să audă vreun cuvînt. Şi zice bătrînul mireanului celui credincios: grăieşte fraţilor vreun cuvînt. iar el se ruga, zicînd: iartă-mă, avvo, eu ca să mă învăţ am venit. Şi silit fiind de bătrîn, a zis: eu sînt mirean, şi vînzînd şi neguţătorind verde­ţuri, dezleg legăturile şi le fac mici, cumpăr cu puţin şi vînd cu mult. Însă nu ştiu din Scriptură să spun. Dar o pildă voi să zic. un om a zis prietenu­lui său: Fiindcă am poftă să văd pe împăratul, vino cu mine. Îi zice lui prietenul:

212

l^{c. 22:36}

^{Pild. 25:7}

^{1 Împ. 17:35}

Vin cu tine pînă la jumătatea căii. Şi zice altui prieten al lui: Vino tu de mă du la împăratul. Şi îi zice lui: te duc pînă la palatul împăratului. Mai zice şi celui de-al treilea: Vino cu mine la împăratul. iar el a zis: eu vin şi te duc la palat, şi stau şi grăiesc şi te bag la împăratul. Şi îl întrebau pe el: care este puterea pildei? Şi răspunzînd, le-a zis lor: cel dintîi este nevoinţa, care povăţuieşte pînă la drum; cel de-al doilea este curăţenia, care ajunge pînă la cer; iar al treilea este milostenia, care bagă pînă la Împăratul Dumnezeu cu îndrăzneală. Şi aşa fraţii zidindu-se, s-au dus.

113. Un frate şedea afară din satul său, şi mulţi ani nu s-a suit în sat, şi zicea fraţilor: iată cîţi ani am şi nu m-am suit în sat, iar voi totdeauna vă suiţi. Şi au spus lui avva Pimen pentru dînsul. Şi zice bătrînul: eu mă suiam noaptea şi înconjuram satul, ca să nu se laude gîndul meu că nu mă sui.

114. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Spune-mi vreun cuvînt. Şi îi zice lui: cînd se arde pe dedesubt cazanul, nu poate muscă să se atingă de dînsul, nici altceva din celelalte tîrîtoare. iar cînd este rece, atunci se pun pe el. aşa şi călugărul: cît rămîne în faptele cele duhovni­ceşti, nu află vrăjmaşul ca să-l surpe pe el.

115. Spunea avva iosif pentru avva Pimen, că a zis: acesta este cuvîntul cel scris în Evanghelie: cel ce are haină, să o vîndă pe ea, şi să-şi cumpe­re cuţit. adică cel ce are odihnă, să o lase pe ea, şi să ţină calea cea strîmtă.

116. Au întrebat unii din părinţi pe avva Pimen, zicînd: De vom vedea vreun frate păcătuind, voieşti să-l mustrăm pe el? Le zice lor bătrînul: eu cu adevărat de voi avea trebuinţă să trec pe acolo şi-l voi vedea păcătuind, trec pe lîngă dînsul şi nu îl mustru pe el.

117. Zis-a avva Pimen: Scris este că „cele ce au văzut ochii tăi, acestea să mărturiseşti”. iar eu vă zic vouă că de veţi şi pipăi cu mîinile voastre, să nu mărturisiţi. că un frate a fost batjocorit cu un lucru de acest fel, că a văzut ca şi cum pe un frate al lui că păcătuia cu o muiere; şi mult fiind lup­tat, ducîndu-se i-a lovit cu piciorul, socotind că sînt ei, şi le-a zis: Încetaţi, dar, acum. Pînă cînd? Şi iată, s-au aflat snopi de grîu. Pentru aceasta v-am zis vouă că şi de veţi pipăi cu mîinile voastre, să nu mustraţi.

118. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face, că sînt luptat spre curvie şi mă răpesc la mînie? Zice bătrînul: Pentru aceasta zicea David că: Pe leu îl băteam, şi pe urs îl sugrumam. care înseamnă că pe mînie o tăiam, iar pe curvie cu osteneli o strîmtoram.

213

^{in 15:13}

^{Mat. 7:3-4}

mat. 5:22

119. Zis-a iarăşi: Mai mare decît această dragoste nu este cu putinţă să afle cineva să-şi pună sufletul pentru aproapele său. că de va auzi cineva un cuvînt rău, adică de mîhniciune, putînd şi el să zică asemenea, şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strîmbătate, şi va suferi şi nu va răsplă­ti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.

120. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce este făţarnicul? Îi zice lui bătrînul: Făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns. Căci scris este: ce vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată bîrna din ochiul tău, şi celelalte.

121. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce este a se mînia cineva în zadar pe fratele său? Şi a zis: toată nedreptatea cu care te va nedrep­tăţi fratele tău şi te vei mînia pe el, în zadar te mînii. Măcar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mîna ta cea dreaptă, şi te vei mînia pe el, în zadar te mînii. iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mînii tare.

122. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face păcatelor mele? Îi zice lui bătrînul: cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plîns se izbăveşte de ele; şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plîns le agoniseşte pe ele. căci plînsul este calea pe care ne-au dat-o no­uă Scriptura şi Părinţii noştri, zicînd: Plîngeţi, că altă cale nu este, decît aceasta. 1⁸⁸

123. A întrebat un frate pe avva Pimen: ce este pocăinţa păcatului?Şi a zis bătrînul: a nu-l mai face pe el de aici înainte. că pentru aceasta s-au numit fără prihană drepţii, că au lăsat păcatele şi drepţi s-au făcut.

124. Zis-a iarăşi că: Vicleşugul oamenilor este ascuns dinapoia lor.

125. Un frate a întrebat pe avva Pimen: ce voi face tulburărilor aces­tora ce mă tulbură? Îi zice lui bătrînul: Să plîngem înaintea bunătăţii lui Dumnezeu cu toată osteneala noastră, pînă ce va face cu noi mila Sa.

126. Iarăşi l-a întrebat pe dînsul fratele: ce voi face nefolositoarelor mele prietenii pe care le am? iar el i-a zis: este vreun om care trage să moa­ră şi ia aminte la prieteniile lumii acesteia? nu te apropia, nici te atinge de dînsele, şi singure se înstrăinează.

^{188 Î}n alte manuscrise această zicere se împarte în două: S21. un frate a întrebat pe avva Pimen zicînd: ce voi face păcatelor mele? Îi zice lui bătrînul: Plînge-te pe sine-ţi; căci izbă­vire de păcate şi dobîndire a faptelor bune cu plîns amîndouă se Capătă. Şi S22. a spus iarăşi: a plînge este calea pe care ne-au dat-o nouă Scriptura şi Părinţii noştri (guy, Recher ches, pp.

29, 31) (n. Ed.).

214

^{Mat. 6:34}

Mat. 7:5

^{evr. 11:34}

127. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Poate omul să fie mort? Îi zice lui: De va ajunge la păcat, se face mort; iar de va ajunge la bunătate, va fi viu şi o face pe aceasta.

128. Zis-a avva Pimen: a zis Fericitul antonie că sila cea mare a omu­lui este ca asupra sa să pună greşeala sa înaintea Domnului şi să aştepte is­pită pînă la răsuflarea cea mai de pe urmă.

129. Întrebat a fost avva Pimen: La cine se potriveşte cuvîntul cel scris: Să nu vă grijiţi pentru mîine? Îi zice lui bătrînul: S-a zis către omul ce este în ispită şi se împuţinează, ca să nu grijească, zicînd „cîtă vreme am în is­pita aceasta?”, ci mai vîrtos să socotească, zicînd în fiecare zi „astăzi”.

130. Zis-a iarăşi: a învăţa pe aproapele este al unuia ce este sănătos şi nepătimaş. Fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia, şi să o risipească pe a sa?

131. Zis-a iarăşi: ce trebuinţă este să meargă cineva la meşteşug şi să nu-l înveţe?

132. Zis-a iarăşi că: toate cele peste măsură sînt ale dracilor.

133. Zis-a iarăşi că: Omul cînd voieşte să zidească o casă, multe materii adună ca să poată face casa, încă şi multe feluri adună. aşa şi noi, să luăm cîte puţin din toate faptele cele bune.

134. Întrebat-a oarecare din părinţi pe avva Pimen, zicînd: cum a su­ferit atîta avva nistheroos pe ucenicul său? Le zice lor avva Pimen: De aş fi fost eu, şi perna i-aş fi pus sub Capul lui. Îi zice lui avva anuv: Şi ce ai fi zis lui Dumnezeu? a zis avva Pimen: Îi voi zice că „tu ai zis: Scoa­te întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi gunoiul fratelui tău”.

135. Zis-a avva Pimen: Foamea şi dormitarea nu ne-au lăsat pe noi să vedem acestea simple.

136. Zis-a iarăşi: Mulţi s-au făcut tari, dar puţini neîntărîtători.

137. Zis-a iarăşi: cu suspinuri au intrat toate faptele cele bune în casa aceasta, afară de o faptă bună; şi fără de aceasta cu osteneală stă omul. Deci l-au întrebat pe el: care este? Şi a zis: ca omul să se prihănească pe sine.

138. Zicea de multe ori avva Pimen că: nu avem trebuinţă de nimic, fără numai de minte trează.

215

ps. 118:63

2 Împ. 11:25

2 Împ. 13:28

139. Întrebat-a oarecare din părinţi pe avva Pimen, zicînd: cine este cel ce zice „Părtaş sînt eu tuturor ce se tem de tine”? Şi a zis bătrînul: Duhul Sfînt este cel ce zice.

140. Acestaşi a spus: David a scris lui Ioav că: Ţine războiul, şi asupreşte cetatea şi surpă-o pe ea. Deci cetatea este vrăjmaşul. 1⁸⁹

141. A spus iarăşi: ioav a spus norodului: Îmbărbătaţi-vă şi vă faceţi întru fiii puterii şi să ne războim pentru norodul Dumnezeului nostru. Noi sîntem unii ca aceştia. 1⁹⁰

142. Zis-a avva Pimen că a întrebat un frate pe avva Simon, zicînd: De voi ieşi din chilia mea şi voi afla pe fratele meu răspîndindu-se, şi eu mă răspîndesc cu dînsul; şi de îl voi afla pe el rîzînd, şi eu rîd cu dînsul. Deci cînd intru în chilia mea, nu am odihnă. Îi zice lui bătrînul: Voieşti, dacă vei ieşi din chilia ta, şi vei afla pe cei ce rîd, să rîzi şi tu, şi pe cei ce vorbesc, să vorbeşti şi tu, şi să intri în chilia ta şi să te afli pe sine-ţi cum erai? Zice fratele: Dar ce? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: În lăuntru păzeşte strajă, afa­ră păzeşte strajă.

143. Spunea avva Daniil: ne-am dus odată la avva Pimen şi am gus­tat împreună. Şi după ce am gustat împreună ne zice nouă: Mergeţi, odihniţi-vă puţin, fraţilor. Deci s-au dus fraţii să se odihnească puţin, şi eu am rămas să-i vorbesc deosebi. Şi sculîndu-mă, am venit la chilia lui. Deci da­că m-a văzut că vin la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit. că aceasta era lucrarea bătrînului, toate a le face întru ascuns.

144. Zis-a avva Pimen: De vei vedea niscareva lucruri şi vei auzi niscareva cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău. căci este răsturnare a războiului.

145. Zis-a iarăşi: Întîi fugi o dată, al doilea fugi, al treilea fă-te sabie.

146. Zis-a iarăşi avva Pimen către avva isaac: uşurează oarece parte din dreptatea ta, şi vei avea odihnă în puţinele tale zile.

147. Un frate a mers la avva Pimen, şi şezînd oarecari împreună, au lă­udat un frate că este urîtor de rele. Zis-a avva Pimen celui ce a grăit: Şi ce este urîciunea de rele? Şi s-a uimit fratele, şi n-a găsit ce să răspundă; şi sculîndu-se

^{189 C}ompletare din manuscrisele a, F, J. textul este din ms. coislin 126 (guy, S6, Recherches, p. 30) (n. Ed.).

^{190 C}ompletare din manuscrisele F, J. text din ms. F (guy, S7, Recher ches, p. 30) (n. Ed.).

216

a cerut iertăciune de la bătrînul, zicînd: Spune-mi, ce este urîciunea de rele? a zis bătrînul: urîciunea de rele aceasta este: De a urît cineva păcatele sale, şi pe aproapele său l-a îndreptat.

148. Un frate, venind la avva Pimen, îi zice lui: ce voi face? Îi zice lui bătrînul: Du-te, apropie-te de cel ce zice „ce voiesc eu?” şi vei avea odihnă.

149. A spus iarăşi că: Însuşi glasul strigă către om pînă la răsuflarea cea de pe urmă: astăzi întoarce-te!¹⁹¹

150. Povestit-a avva iosif că a zis avva isaac: Şedeam odată cu avva Pimen, şi l-am văzut că a venit în uimire. Şi fiindcă aveam multă îndrăznea­lă către dînsul, am pus lui metanie şi m-am rugat, zicînd: Spune-mi, unde erai? iar el, fiind silit, a zis: gîndul meu era unde a stat Sfînta Maria, născătoarea de Dumnezeu, şi plîngea la crucea Mîntuitorului; şi eu voiam pururea aşa să plîng.

151. Un frate a întrebat pe avva Pimen zicînd că: Îmi păgubesc sufle­tul meu lîngă avva al meu; voi sta încă lîngă el? Şi ştia bătrînul că se păgu­beşte, şi s-a minunat el că îl întreba pe dînsul dacă încă va sta. Şi zice bătrînul: Dacă voieşti, stai. Şi a plecat şi a stat. Şi iarăşi a venit şi a spus: Îmi păgubesc sufletul meu. Şi bătrînul nu a spus: Pleacă. Şi a treia oară a venit zicînd: Din fire mai mult nu stau. Îi zice lui avva Pimen: iată, acum te vei mîntui; mergi şi nu mai sta. Deci a zis bătrînul: un om care vede paguba sufletului său şi trebuinţă are a întreba? Pentru gîndurile ascunse întreabă oarecari, şi al bătrînilor este a cerca; iar pentru păcatele arătate nu trebuie a întreba, ci îndată a tăia. 1⁹²

152. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face acestei gre­utăţi care mă ţine pe mine? Îi zice lui bătrînul: corăbiile cele mici şi cele mari au brîie¹⁹³ ca, de nu va fi vîntul lor, să pună corăbierii funia şi brîiele la pieptul lor, şi cîte puţin să tragă corabia, pînă ce Dumnezeu va trimite vîntul lor. iar de vor cunoaşte că s-a sculat ceaţa, atunci, dar, năvălesc şi pun par, ca să nu se învăluiască. iar parul este a se prihăni pe sine. 1⁹⁴

^{191 C}ompletare din manuscrisele a, F, J, L. text din ms. coislin 126, n10 (guy, S5, Recherches, p. 30) (n. Ed.).

^{192 C}ompletare din manuscrisele a, B, F, J, L. text din ms. F (guy, S2, Recherches, pp. 29-30) (n. Ed.).

^{193 L}egate de vîsle, de rame (n. Ed.).

^{194 P}e nil navigaţia se făcea tot cu ajutorul corăbiilor cu pînze, care, neavînd vînt, erau trase la mal cînd mergeau împotriva curentului. iar cînd apărea ceaţa era semn că se schimbă vremea şi era riscul de a pierde corabia luată deodată ori de vînt, ori de apă (n. Ed.).

217

Ps. 37:19

153. Un frate a întrebat pe avva Pimen pentru supărarea gîndurilor. Şi îi zice lui bătrînul: acest lucru este asemenea cu un bărbat ce are foc de-a stînga şi un pahar de apă de-a dreapta. Deci de se va aprinde focul, va lua apa din pahar şi-l va stinge. Focul este sămînţa vrăjmaşului, iar apa a se arunca pe sine-şi înaintea lui Dumnezeu.

154. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? Îi zice lui bătrînul: cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face; şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

155. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: cum poate omul să fu­gă de a vorbi de rău pe aproapele? Îi zice lui bătrînul: noi şi fraţii noştri două icoane sîntem. Deci ori în ce vreme va lua omul aminte de sine şi se va prihăni, se află fratele lui cinstit înaintea lui. iar cînd i se pare el lui-şi bun, află pe fratele său rău înaintea sa.

156. Un frate a întrebat pe avva Pimen pentru nepurtarea de grijă. Şi îi zice lui bătrînul: nepurtarea de grijă stă peste tot începutul, şi nu este patimă mai rea decît dînsa; iar de o va cunoaşte pe ea omul, că aceasta es­te, se odihneşte.

157. Zis-a avva Pimen: trei fapte trupeşti am văzut noi ale lui avva Pamvo: nemîncare pînă seara în fiecare zi, şi tăcere, şi rucodelie mare.

158. Zis-a iarăşi că zicea avva Theona: Măcar de va şi cîştiga cineva fapta bună, Dumnezeu nu-i dă lui singur Darul, căci ştie că n-a fost cre­dincios ostenelii sale. ci de va merge către prietenul său, atunci rămîne la dînsul.

159. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: Voiesc să intru şi să lo­cuiesc în chinovie. Îi zice lui bătrînul: De voieşti să intri în chinovie, de nu vei fi fără de grijă dinspre toată întîlnirea şi dinspre tot lucrul, nu poţi face ale chinoviei. căci numai peste un ulcioruş ai stăpînire.

160. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face? Şi i-a zis: Scris este: Fărădelegea mea eu voi vesti, şi mă voi griji pentru păcatul meu.

161. Zis-a avva Pimen: aceste două gînduri, al curviei şi al clevetirii, nu este cu cuviinţă omului nicidecum nici a le grăi, nici cîtuşi de puţin a le cugeta în inima lui. căci de va voi cît de puţin a le cugeta pe ele în inima lui, nu se foloseşte; ci sălbăticindu-se asupra lor, va avea odihnă.

218

^{Mat. 18:16}

162. Un frate a întrebat pe avva Pimen zicînd: cum de sînteţi acum în locul acesta? iar el a spus: Voiam să ne săvîrşim, eu şi fraţii mei, în Schit, şi iată, aici sîntem. 1⁹⁵

163. Fraţii lui avva Pimen îi ziceau lui: Să ne ducem din locul acesta, că ne supără mănăstirile locului acestuia şi ne pierdem sufletele. iată, şi copiii plîngînd nu ne lasă să ne liniştim. Le zice lor avva Pimen: De glasurile în­gerilor voiţi să vă duceţi de aici?

164. A întrebat avva Vitimie pe avva Pimen, zicînd: De va avea cine­va mîhniciune asupra mea, şi-i voi cere iertăciune şi nu se va pleca, ce voi face? Îi zice lui bătrînul: ia cu tine alţi doi fraţi, şi cere iertăciune de la dînsul. Şi de nu se va pleca, ia pe alţi cinci. Şi de nu se va pleca nici acestora, ia pe preot. Şi de nu se va pleca nici aşa, fără tulburare de aici înainte te roagă lui Dumnezeu, ca el să-i vestească lui, şi să fii fără grijă.

165. Zis-a avva Pimen că: a învăţa pe aproapele asemenea este cu a mustra.

166. Zis-a iarăşi: nu împlini voia ta, că de nevoie este mai vîrtos a te smeri pe sine-ţi fratelui tău.

167. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: am găsit un loc care are toată odihna fraţilor; voieşti să locuiesc acolo? Şi a zis bătrînul: unde nu vatămi pe fratele tău, acolo să petreci.

168. Zis-a avva Pimen: aceste trei Capete sînt folositoare: a te teme de Domnul, şi a te ruga neîncetat, şi a face bine aproapelui.

169. Un frate a zis lui avva Pimen: trupul meu a slăbit, şi patimile me­le nu slăbesc. Îi zice lui bătrînul: Patimile sînt rugi ghimpoşi.

170. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face? Îi zice lui bătrînul: cînd Dumnezeu ne va cerceta, de ce avem să ne grijim? Îi zice lui fratele: De păcatele noastre. Deci îi zice bătrînul: Să intrăm, dar, în chilia noastră şi şezînd să ne aducem aminte de păcatele noastre, şi Domnul va ajuta nouă întru toate.

171. Un frate, mergînd la tîrg, a întrebat pe avva Pimen: ce voieşti să fac? Îi zice lui bătrînul: Fă-te prieten celui ce se sileşte pe sine-şi, şi cu odihnă îţi vinzi vasele tale.

^{195 C}ompletare din manuscrisul F. (guy, S9, Recherches, pp. 29-30) (n. Ed.).

219

172. Întrebat a fost avva Pimen pentru întinăciuni şi a răspuns că: De vom întări lucrarea noastră şi ne vom trezvi cu silinţă, nu vom afla întru noi întinăciuni.

173. Zis-a avva Pimen: De la al treilea neam¹⁹⁶ al Schitului şi de la avva Moisi n-au mai venit fraţii spre sporire.

174. Zis-a iarăşi: Omul, de îşi păzeşte rînduiala sa, nu se tulbură.

175. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: cum se cade să şed în chilia mea? Îi zice lui: a şedea în chilie, [lucrarea] cea la arătare aceasta es­te: rucodelia, şi a mînca odată în zi, şi a tăcea şi citirea. iar întru ascuns a spori în chilie este a purta prihănirea de sine în tot locul, oriunde vei mer­ge, şi a nu te lenevi de ceasurile slujbelor bisericeşti şi de cele ascunse. iar de se va întîmpla în vreo vreme a şedea fără de rucodelie, intrînd la slujbă, fără tulburare să o săvîrşeşti. iar sfîrşitul acestora: cîştigă-ţi tovărăşie bu­nă, şi te depărtează de reaua tovărăşie.

176. A spus iarăşi: ceea ce a văzut omul şi nu a păzit, cum poate să-l înveţe pe aproapele?¹⁹⁷

177. A spus iarăşi: Omul care locuieşte împreună cu aproapele dator este a fi ca stîlpul de piatră, ocărîndu-se şi nemîniindu-se, slăvindu-se şi neînălţîndu-se. 1⁹⁸

178. A spus iarăşi: nu poate omul a-i şti pe cei din afară, ci oricînd din lăuntru se scoală asupră, de se va lupta cineva, îi scoate pe ei. 1⁹⁹

179. A spus iarăşi: a nu ne rîndui mai-nainte trebuinţa nu ne lasă pe noi a spori spre cele mai bune.²⁰⁰

180. Un frate a întrebat pe avva Pimen: Dacă un frate mi-a luat ceva bani, voieşti să-l întreb? Îi zice lui bătrînul: Întreabă-l o dată. Îi zice lui fra­tele: Dar ce voi face? că nu-mi biruiesc gîndul. Îi zice lui bătrînul: Lasă gîndul tău să strige, numai pe fratele tău să nu-l scîrbeşti.

181. Întîmplatu-s-au unii din părinţi de au venit în casa unui iubitor de Hristos, între care era şi avva Pimen. Şi cînd mîncau ei, s-a pus înaintea

^{196 D}e la a treia generaţie (n. Ed.).

^{197 C}ompletare din manuscrisele a, B, c, F, J. text din ms. c (guy, S10, Recherches, pp. 29-30) (n. Ed.).

^{198 I}bidem, S11.

^{199 C}ompletare din manuscrisele a, c, J. text din ms. c (guy, S12, Re cherches, p. 30) (n. Ed.).

^{200 I}bidem, S13.

220

Ps. 118:37

Ieş. 3:1

^{1 tim. 4:12}şi

lor carne; şi au mîncat toţi, afară de avva Pimen. Şi se mirau bătrînii că nu mînca, ştiind ei dreapta lui socoteală. iar după ce s-au sculat, îi zic lui: tu eşti Pimen, şi aşa ai făcut? Le-a răspuns lor bătrînul: iertaţi-mă, părinţilor; voi aţi mîncat şi nimeni nu s-a smintit; iar eu de aş fi mîncat, fiindcă mulţi fraţi vin aproape de mine, erau să se vatăme, zicînd: Pimen a mîncat carne, şi noi să nu mîncăm? Şi s-au minunat de socoteala lui cea dreaptă.

182. Zis-a avva Pimen: eu zic că în locul unde se aruncă satana, acolo voi fi aruncat.

183. Acelaşi a zis lui avva anuv: Întoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciune. căci slobozenia omoară suflete.

184. A spus avva Pimen: eu zic că în locul unde sînt războaie, acolo mă oştesc.²⁰¹

185. Şezînd avva Pimen, s-a bătut Paisie cu fratele său pînă ce a curs sînge din Capetele lor, şi nimic nicicum nu le-a grăit lor bătrînul. Deci a intrat avva anuv; şi văzîndu-i pe ei, zice lui avva Pimen: Pentru ce ai lă­sat pe fraţi de s-au bătut, şi nimic nu le-ai zis lor? Zice avva Pimen: Fraţi sînt, iarăşi se împacă. Zice avva anuv: ce este aceasta? ai văzut că aşa au făcut, şi zici „iarăşi se împacă”? Îi zice lui avva Pimen: Pune în inima ta că n-am fost aici în lăuntru.

186. a spus iarăşi: Dacă nu aducea Moisi oile la Mandra, nu ar fi văzut pe cel din rug.²⁰²

187. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: nişte fraţi locuiesc cu mine; voieşti să le poruncesc lor? Îi zice lui bătrînul: nu. ci fă tu întîi lu­crul, şi de voiesc să trăiască, ei singuri vor vedea. Îi zice lui fratele: Voiesc ei, părinte, ca să le poruncesc. Îi zice lui bătrînul: nu, ci te fă lor pildă, iar nu puitor de lege.

188. Zis-a avva Pimen: De va veni la tine vreun frate şi vei vedea că nu te foloseşti de intrarea lui, cearcă cu mintea ta şi află în ce fel a fost gîndul tău pe care l-ai avut mai-nainte de intrarea lui; şi atunci vei cunoaşte care este pricina nefolosirii. iar dacă aceasta o vei face cu smerită cugetare şi în­ţelegere, vei fi fără prihană cu aproapele tău, purtînd neajungerile lui. că dacă cu evlavie va face omul şederea sa, nu va greşi; căci Dumnezeu este

^{201 C}ompletare din ms. coislin 257 (guy, S15, Re cherches, p. 30) (n. Ed.).

^{202 C}ompletare din mss. c, F, J. text din ms. F (guy, S8, Recherches, p. 30) aceeaşi cu cronie 4 (n. Ed.).

221

^{3 Împ. 17:35}

3 Împ. ^2:39-45

înaintea lui. iar, precum eu văd, dintr-această şedere cîştigă omul frica lui Dumnezeu.

189. Zis-a iarăşi: Omul care are copil împreună-locuitor şi se îndeamnă din pricina lui la orice fel de patimi ale omului celui vechi, şi iarăşi îl ţine împreună cu dînsul, asemenea este unul ca acesta cu omul ce are ţarină ca­re se mănîncă de viermi.

190. A zis iarăşi: răutatea nicidecum nu o surpă pe răutate, ci dacă cine­va îţi va face rău, fă-i tu lui bine, ca prin facerea de bine să surpi pe răutate.

191. Zis-a iarăşi că: David cînd s-a luat la luptă cu leul, de gîtlejul lui l-a ţinut, şi îndată l-a omorît. Deci dacă şi noi vom ţinea gîtlejul şi pîntecele nostru, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu pe leul cel nevăzut.

192. A auzit avva Pimen despre oarecare trăgînd pe cele şase fiindcă se mînia. Şi a spus bătrînul: S-a învăţat a ridica pe cele şase şi n-a învăţat a scoate mînia.²⁰³

193. A spus avva Pimen: De s-ar depărta sufletul dinspre tot cel ce iubeş­te a prigoni în pricirea de cuvinte şi dintru tulburarea şi clătirea omenească, l-ar cerceta Duhul lui Dumnezeu şi atunci va putea să nască sterp fiind.²⁰⁴

194. Un frate a întrebat pe avva Pimen zicînd: cum sînt datori a fi cei din chinovie?Şi îi zice lui bătrînul că: cel ce şade în chinovie este dator pe toţi ca pe unul a-i privi şi a păzi gura şi ochii săi, şi se odihneşte fără de grijă.²⁰⁵

195. A spus avva Pimen despre slugile lui Semei că: Materie este şi a te îndreptăţi pe sine-ţi; căci acestea surpă pe cel ce le dobîndeşte pe ele.²⁰⁶

196. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: ce voi face, că-mi vi­ne necaz şi mă pornesc? Şi a zis bătrînul că: Sila face şi pe cei mici şi pe cei mari să se pornească.

197. Spuneau pentru avva Pimen că şedea în Schit cu doi fraţi ai lui; şi cel mai mic îi necăjea pe ei. Şi zice celuilalt frate: ne slăbănogeşte pe noi

^{203 C}ompletare din mss. a, B, c, F, J, L. text din ms. c (guy, S16, Recherches, p. 30).

Sfîntul vorbeşte de fratele că postea şase zile pe săptămînă şi că postirea, postul negru chiar, nu scoate afară mînia. Patimile sufleteşti se scot afară cu fapte bune sufleteşti, nu cu osteneli trupeşti (n. Ed.).

^{204 C}ompletare din mss. a, c, F, J, L. text din ms. c (guy, S18, Recherches, p. 31) (n. Ed.).

^{205 I}bidem, S19.

^{206 C}ompletare din mss. F, J, L. text din ms. F (guy, S20, Recherches, p. 31) (n. Ed.).

222

acest mai mic; scoală-te, să mergem de aici. Şi ieşind, l-au lăsat pe el. Deci dacă a văzut că au zăbovit, i-a văzut pe dînşii departe fiind şi a început a alerga pe urma lor, strigînd. Zice avva Pimen: Să aşteptăm pe fratele, că se osteneşte. Deci după ce a venit la dînşii, a făcut metanie, zicînd: unde vă duceţi şi mă lăsaţi pe mine singur? Îi zice lui bătrînul: Fiindcă ne nă­căjeşti pe noi, pentru aceasta ne ducem. Le zice lor: Da, da; unde voiţi, să mergem împreună. Şi văzînd bătrînul nerăutatea lui, zice fratelui său: Să ne întoarcem înapoi, frate, că nu voind face acestea, ci diavolul este cel ce îi face lui acestea. Şi întorcîndu-se, au venit la locul lor.

198. Întrebat-a un egumen al unei vieţi de obşte pe avva Pimen, zicînd: cum pot să agonisesc frica lui Dumnezeu? Îi zice lui avva Pimen: cum putem să cîştigăm frica lui Dumnezeu, cei ce în lăuntru avem burdu­furi de brînză şi putini de sărături?

199. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicînd: avvo, au fost doi oa­meni, unul călugăr şi altul mirean. călugărul a socotit seara ca dimineaţa să lepede cinul; şi mireanul a socotit seara ca să se facă călugăr; însă amîndoi au murit în noaptea aceea. Oare ce li se va socoti lor? Şi a zis bătrînul: călugărul a murit călugăr, şi mireanul a murit mirean. căci în ce s-au aflat s-au dus.²⁰⁷

200. Spunea avva ioann, care a fost trimis în surghiun de împăratul Marchian²⁰⁸: ne-am dus odată din Syria la avva Pimen, şi voiam să-l în­trebăm pentru împietrirea inimii. iar bătrînul nu ştia ellineşte, nici tăl­maci nu am găsit. Şi văzîndu-ne pe noi bătrînul supăraţi, a început a grăi în limba ellinească, zicînd: Firea apei este moale, iar a pietrei vîrtoasă; iar ulciorul deasupra pietrei fiind atîrnat, picurînd, picurînd, găureşte piatra. aşa şi cuvîntul lui Dumnezeu, moale este, iar inima noastră vîrtoasă. Dar auzind omul de multe ori cuvîntul lui Dumnezeu, i se deschide inima lui a se teme de Dumnezeu.

201. S-a dus avva isaac la avva Pimen, şi văzîndu-l că pune puţină apă pe picioarele lui, ca unul ce avea îndrăzneală către dînsul, i-a zis lui: cum unii au întrebuinţat asprimea, chinuindu-şi trupul lor? Şi îi zice lui avva Pimen: noi nu ne-am învăţat să fim omorîtori de trupuri, ci omorîtori de patimi.

^{207 P}arafrază a unei spuse nescrise (irpaţa) a Mîntuitorului Hristos, păstrată nu în Sfînta Scriptură, ci la unul din Părinţii apostolici, Sfîntul Mucenic iustin Filosoful: În cele în care vă apuc pe voi, întru acelea vă şi judec iDialogul cu iudeul Trifon, 47) (n. Ed.).

^{208 F}lavius Markianus, împărat al imperiului roman de răsărit între 450-457 (n. Ed.).

223

202. Zis-a iarăşi: aceste trei răni nu pot să le tai: Mîncarea, îm­brăcămintea şi somnul; dar din parte putem să le tăiem.

203. Întrebat-a un frate pe avva Pimen că: Multe verdeţuri mănînc. a zis bătrînul: nu-ţi sînt ţie de folos. Ci mănîncă pîinea ta şi puţine verde­ţuri, şi să nu te duci la casa părinţilor tăi pentru cele trebuincioase.

204. Spuneau pentru avva Pimen că de şedeau niscareva bătrîni înain­tea lui şi grăiau pentru bătrîni, şi de numeau pe avva Sisoe, zicea: Lăsaţi ce­le pentru avva Sisoe. că nu vin la măsură de povestire cele pentru dînsul.

107. Pentru avva Pamvo

Avva Pamvo (304-374), prăznuit de Biserică la 18 Iulie, a fost unul din marii sfinţi ai pustiei Nitriei. Unul din primii ucenici ai Avvei Amun, a fost un uriaş al vremii sale, deopotrivă cu Avva Siluan şi Avva Sisoe, pe chipul că­rora a fost văzută slava primită de Prorocul Moisi cînd s-a pogorît din munte. A strălucit în fapta bună, adunînd în jurul său sute de monahi, între care i-a avut uce­nici şi pe fraţii „lungi” care la anul 400 au fost izgoniţi din Egypt de arhiepiscopul Theofil. Este pome­nit cu multă evlavie în Lavsaicon (10), cît şi de majoritatea istori­cilor bisericeşti contemporani cu el sau din veacul următor.

1. A fost oarecine care se numea avva Pamvo, şi pentru acesta se poves­teşte că trei ani a petrecut rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: Să nu mă slăveşti pe pămînt. Şi aşa l-a slăvit pe el Dumnezeu, încît nu putea cineva să se uite în faţa lui, de slava pe care o avea faţa lui.

224

2. Au venit odată doi fraţi la avva Pamvo, şi l-a întrebat pe el unul, zicînd: avvo, eu postesc două-două şi mănînc două pîini; oare îmi mîntuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? a zis încă şi celălalt: avvo, eu cheltuiesc din rucodelia mea doi bani în fiecare zi şi ţin puţine pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie; oare mă mîntuiesc sau pier? Şi mult rugîndu-se ei, nu le-a dat răspuns. iar peste patru zile aveau să se ducă, şi îi mîngîiau pe dînşii clericii, zicînd: nu vă mîhniţi, fraţilor, Dumnezeu vă va da vouă plata; aşa este obiceiul bătrînului, nu degrab grăieşte, de nu-i va vesti lui Dumne­zeu. Deci au intrat ei la bătrînul şi i-au zis lui: avvo, roagă-te pentru noi! Le zice lor: Voiţi să mergeţi? Zic: Da. Şi luînd faptele lor întru sine, scri­ind pe pămînt, zicea: Pamvo, două-două postind şi două pîini mîncînd; oare cu aceasta se face călugăr? nu. Şi: Pamvo lucrează pe doi bani şi îi dă milostenie; oare cu aceasta se face călugăr? nu încă. Le-a zis încă şi lor: Bune sînt faptele. Dar de vei păzi conştiinţa dinspre aproapele tău, aşa te mîntuieşti. Şi încredinţîndu-se ei, s-au dus cu bucurie.

3. Au venit odată patru schiteni la Marele Pamvo, purtînd piei, şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt, nefiind el de faţă. unul postea mult; cel de-al doilea era neagonisitor; şi cel de-al treilea a cîştigat multă dragoste. Spun încă şi pentru cel de al patrulea că douăzeci şi doi de ani are de cînd este sub ascultarea unui bătrîn. Le-a răspuns lor avva Pamvo: Vă zic vouă că fapta cea bună a acestuia este mai mare. căci fiecare dintre voi, fapta bună pe care a cîştigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta voia sa tăindu-şi, voia altuia o face. căci acest fel de bărbaţi sînt mărturisitori, dacă pînă în sfîrşit vor păzi.

4. Cel întru fericita pomenire athanasie, arhiepiscopul alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la alexandria. Deci pogorîndu-se şi văzînd acolo o femeie de ruşine, s-a umplut de lacrimi. iar cei ce erau împreună, întrebîndu-l pentru ce a lăcrimat: Două, a zis, m-au pornit: una, pierzarea aceleia; iar alta, că nu am acest fel de silinţă spre a plăcea lui Dumnezeu, cît are aceasta să placă oamenilor celor scîrnavi.

5. Zis-a avva Pamvo: cu darul lui Dumnezeu, de cînd m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvînt ce l-am grăit.

6. Zis-a iarăşi că: acest fel de haină trebuie să poarte călugărul, ca să o pună afară din chilia lui trei zile şi nimeni să nu o ia pe dînsa.

7. S-a întîmplat odată ca avva Pamvo să umble cu fraţii în părţile egyptului; şi văzînd nişte mireni şezînd, le zice lor: Sculîndu-vă, închinaţi-vă

225

călugărilor, ca să vă blagosloviţi de dînşii. căci des grăiesc cu Dumnezeu, şi gurile lor sînt sfinte.

8. Povestit-au pentru avva Pamvo, că vrînd să se sfîrşească, la însuşi cea­sul morţii a zis sfinţilor bărbaţi care stăteau împrejurul lui: De cînd am ve­nit la locul acesta al pustiei şi mi-am zidit chilia şi am locuit într-însa, afară de mîinile mele nu îmi aduc aminte să fi mîncat pîine, nici m-am căit de cuvîntul pe care l-am grăit, pînă în ceasul acesta. Şi aşa mă duc către Dum­nezeu, ca şi cum nici n-am început să slujesc lui Dumnezeu.

9. Aceasta însă o avea mai mult decît mulţi, că de era întrebat de vreun cuvînt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu ştie cuvîntul; şi de mai era întrebat mai mult, nu dădea răspuns.

10. Zis-a avva Pamvo: De ai inimă trează, poţi să te mîntuieşti.

11. Ziceau despre avva Pamvo şi avva Visarion şi isaia şi avva Paisie şi avva athre, întîlnindu-se unii cu alţii, că preotul muntelui [Nitria] i-a în­trebat pe ei zicînd: cum trebuie să petreacă fraţii? Şi au spus bătrînii că: Întru mare nevoinţă, şi păzind şi conştiinţa dinspre aproapele.²⁰⁹

12. Spuneau pentru avva Pamvo, că precum a luat Moisi icoana slavei lui adam cînd s-a slăvit faţa lui, aşa şi faţa lui avva Pamvo ca fulgerul stră­lucea, şi era ca un împărat şezînd pe scaunul său. De aceastaşi lucrare erau şi avva Siluan şi avva Sisoe.

13. Spuneau pentru avva Pamvo că niciodată nu zîmbea a rîde faţa lui. Deci într-una din zile, vrînd dracii să-l facă să rîdă, au legat de un lemn o pană şi o purtau, făcînd gălăgie şi zicînd: alli! alli! Şi văzîndu-i avva Pamvo, a rîs. iar dracii au început a juca, zicînd: ua! ua! Pamvo a rîs! iar el răspunzînd, a zis lor: nu am rîs, ci mi-am făcut rîs de neputinţa voastră, că atîţia fiind, purtaţi o pană.

14. A rugat avva Theodor al Fermii pe avva Pamvo: Spune-mi vreun cuvînt. Şi cu multă osteneală i-a zis lui: Theodore, du-te, mila ta să o ai pes­te toţi. că mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vîndă rucodelia sa. Şi făcînd şaisprezece zile (precum ne spunea nouă), noaptea dormea în tin­da bisericii Sfîntului apostol Marcu; şi văzînd slujba Bisericii, s-a întors la

^{209 A}cest Cap. este după manuscrisele a, B, e, F, J, L itext din SC 387, p. 228; guy, Recherches, p. 31). În alte mss. iD, g): a întrebat preotul nitriei: cum trebuie fraţii să petreacă? iar el a zis: cu mare nevoinţă, şi păzind conştiinţa dinspre aproapele.

226

bătrînul. a învăţat încă şi cîteva tropare. Deci îi zice lui bătrînul: te văd, fiule, tulburat. nu cumva vreo ispită ţi s-a întîmplat în cetate? răspunde fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta, şi nici canoane, nici tropare nu cîntăm. că mergînd în alexan­dria, am văzut cetele Bisericii cum cîntă şi am fost întru mîhniciune mul­tă, fiindcă nu cîntăm şi noi canoane şi tropare.²¹⁰

Îi zice lui bătrînul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfîntul Duh, şi vor urma cîntărilor şi glasurilor. căci care umilinţă, care lacrimi se nasc din tropare, cînd stă ci­neva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca boii? că dacă înain­tea lui Dumnezeu stăm, cu multă umilinţă sîntem datori să stăm, şi nu cu răspîndire. că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspîndească, şi să cînte cîntări cu viers²¹¹, şi să pună gla­surile la rînduială cu meşteşug, şi să-şi clatine mîinile, să-şi tîrască picioa­rele; ci sîntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspine, cu glas evlavios şi umilit şi măsurat şi smerit să aducem lui Dum­nezeu rugăciunile.

că iată, îţi zic ţie, fiule, că vor veni zile cînd vor strica creştinii cărţi­le Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale Dumnezeieştilor Proro­ci, ştergînd Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte ellineşti; şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Şi pentru aceasta părinţii noştri au zis ca cei ce sînt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cu­vintele Părinţilor pe pergament, ci pe hîrtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile Părinţilor, şi să scrie după voile lor²¹². că mare este nevoia ce va să vie.

Şi i-a zis lui fratele: ce, dar, se vor schimba obiceiurile şi predaniile creştinilor, şi nu vor fi preoţi în Biserică ca să se facă acestea? Şi a zis bătrînul: Într-acest fel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz nu puţin, năpădiri ale păgînilor şi porniri ale noroadelor, neastîmpăr al împăraţilor, desfătare a preoţilor, lenevire a călugărilor. Vor fi egumenii nebăgînd seamă de mîntuirea lor şi de a turmei, toţi osîrdnici şi silitori la

^{210 A}vem aici cea mai veche mărturie despre imnografia Bisericii, în vigoare în catedrala arhiepiscopală a alexandriei înainte de anul 375. Vezi şi nota 235, p. 257 (n. Ed.).

^{211 C}u melosmelodie (n. Ed.).

^{212 E} limpede că veacul în care trăim este acea vreme, începută de cînd se ştergeau de pe pergament cuvintele bătrînilor, nevoia de a şterge din amintire şi de a pune ceva strîmb în loc fiind din ce în ce mai întîlnită, pe măsura sfinţeniei şi importanţei textelor ce smintesc duhul veacului (n. Ed.).

227

mese, şi gîlcevitori, leneşi la rugăciuni, şi la clevetiri osîrdnici, gata spre a osîndi vieţile bătrînilor şi cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le; ci mai vîrtos ocărîndu-le şi zicînd că: De am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi.

iar episcopii în zilele acelea vor fi sfiindu-se de feţele celor puternici, judecînd judecăţi cu daruri, nepărtinind săracului la judecată, necăjind pe văduve, şi pe sărmani chinuindu-i.

Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie, întărîtare, furtişaguri, beţii. Şi a zis fratele: ce, dar, va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrînul: Fiule, întru acest fel de zile, cel ce va vrea să-şi mîntuiască sufletul său să nu contenească întru rugăciuni; că cel ce se va putea mîntui atunci mare se va chema întru Împărăţia cerurilor.

108. Pentru avva Paisie, fratele lui avva Pimen

Avva Paisie, fratele lui Avva Pimen, este cu siguranţă un altul decît Cuviosul Paisie cel prăznuit de Biserică la 19 Iunie, şi care a fost părinte duhovnicesc al Avvei Ioann Colovul.

Paisie, fratele lui avva Pimen, a găsit un vas mic cu bani; şi zice lui avva anuv, fratele său: Ştii că cuvîntul lui avva Pimen este aspru foarte; vino să ne zidim nouă mănăstire undeva şi să şedem acolo fără de grijă. i-a răs­puns avva anuv lui: Dar de unde avem să zidim? iar el i-a arătat lui banii. Deci văzîndu-i avva anuv, foarte s-a mîhnit, socotind vătămarea sufletu­lui fratelui dintru aceasta. Însă îi zice lui: Bine. Să mergem şi să zidim chi­lie dincolo de rîu. Deci a luat avva anuv vasul şi l-a pus în cuculionul său; şi trecînd amîndoi rîul, cum au ajuns pe la mijloc, s-a făcut avva anuv că s-a prăvălit şi a căzut cuculionul cu banii în rîu. Şi pentru aceasta avva anuv se prefăcea că se mîhneşte. Îi zice lui Paisie: nu te mîhni, avvo. căci de vreme ce s-au dus banii, să mergem iarăşi la fratele nostru. Şi întorcîndu-se, au rămas cu pace.

228

109. Pentru avva Pior

Avva Pior este prăznuit de Biserică la 17 Iunie. Pomenit în Lavsaicon (39), a fost ucenic al Sfîntului Antonie cel Ma­re, dintre monahii primei generaţii. Un cuvînt păstrat în latină ne spune că şi-a făcut o chilie între Nitria şi Schit, Sfîntul Antonie rugîndu-l să vină să-l cer­ceteze cînd îi va descoperi Dumnezeu. În locul unde şi-a făcut chilia apa era atît de amară, încît cine venea să-l va­dă îşi aducea apă de acasă. Sora lui a dorit să-l vadă şi a trimis la Sfîntul Antonie după el, iar Sfîntul l-a chemat, întrebîndu-l: „De ce n-ai mai venit să mă vezi?” „Pentru că Dumnezeu nu mi-a descoperit aceasta”, a răspuns. Lavsaiconul pomeneşte de o minune săvîrşită de Avva Pior, care cu rugăciunea a făcut să izvo­rască apa într-o fîntînă seacă. Un alt cuvînt, păstrat în syriacă, ne vădeşte şi taina pentru care a ajuns la măsuri atît de mari: rîvna de a pune început bun în fiecare zi. Un alt Pior, probabil aparţinînd celei de-a treia generaţii de monahi, e pomenit de Ioann Rufus (49) ca trăind la anul 452.

1. Fericitul Pior, lucrînd vara la un oarecare, îi aducea aminte ca să-şi ia plata; iar acela întîrziind, s-a întors el la mănăstire. iarăşi vremea venind, secerînd la dînsul şi cu osîrdie lucrînd, nimic dînd acela, s-a întors el la mă­năstirea sa. iar al treilea an împlinindu-se, lucrarea cea obişnuită săvîrşind bătrînul, s-a dus, nimic luînd. iar Domnul a certat casa aceluia care, aducînd plata, înconjura căutînd la mănăstiri pe sfîntul. Şi de-abia găsindu-l, a căzut la picioarele lui, dîndu-i plata. iar el zicea: Mie Domnul mi-a dat. iar aceluia i-a dat voie să le dea preotului la biserică.

2. Avva Pior mînca umblînd. Şi întrebîndu-l unul: De ce mănînci aşa? nu voiesc, a zis, să am mîncarea ca pe un lucru, ci ca pe afară de lucru. iar către altul, care tot pentru aceasta l-a întrebat, a răspuns: ca nici cînd mănînc să nu simtă sufletul meu dulceaţă trupească.

3. S-a făcut odată sobor în Schit pentru un frate ce a greşit. Şi părinţii grăiau; iar avva Pior tăcea. iar mai pe urmă, sculîndu-se, a ieşit, şi luînd un

229

sac, l-a umplut de nisip şi îl purta pe umărul lui. Şi punînd într-o trăistoară puţin nisip, o purta dinainte. Şi întrebat fiind de părinţi: ce este aceas­ta?, zice: acest sac, care are nisipul cel mult, sînt greşelile mele, căci multe sînt şi le-am lăsat pe ele dinapoia mea, ca să nu simt durere pentru dînsele şi să plîng. Şi iată, acestea mici ale fratelui meu înaintea mea sînt, şi întru acestea mă îndeletnicesc, judecîndu-l pe el. Dar nu aşa trebuie să fac; ci mai vîrtos pe ale mele să le aduc înaintea mea, şi să port grijă de dînsele, şi să mă rog lui Dumnezeu, ca să mi le ierte. Şi auzind²¹³ părinţii, au zis: cu adevărat aceasta este calea mîntuirii.

110. Pentru avva Pityrion

Avva Pityrion, prăznuit de Biserică la 29 Noiembrie, este un alt monah din prima generaţie, ucenic al Sfîntului Antonie, ce a rămas la conducerea obştii sale de mo­nahi după ce (la anul 362) Avva Ammona a fostfăcut ierarh. Lavsaiconul (34) îl numeşte pe bătrîn Pitirum (la Socrate Scolasticul IV:23 este numit Pitirus) şi spu­ne că această obşte era în Muntele Porfyritis, adică „muntele cel mai din lăuntru”, însă e mai de crezut autorul anonim al Istoriei Monahilor din Egypt (15), care a fost martor ocular (şi căruia Avva Pityrion i-a vorbit despre deosebirea duhurilor), şi care precizează că e vorba de muntele cel „din afară” al Sfîntului Antonie²¹⁴. S-a săvîrşit nu mult după anul 395, după o viaţă de mari nevoinţe. Primul cuvînt de mai jos este o adaptare după Istoria Monahilor din Egypt, iar al doilea este o prelu­crare după Lavsaicon, adăugată în ediţia 1828 la Avva Timothei.

1. Zicea Avva Pityrion, ucenicul lui Avva Antonie, că: Cel ce voieşte să izgonească dracii, mai-nainte patimile să robească; căci orice fel de pati­mă va birui cineva, şi pe dracul acesteia îl izgoneşte. Zboară, zice, dracul cu mînia; dacă pe mînie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemenea şi pentru fiecare patimă.

2. În Tavenni este o mănăstire de femei ca de patru sute, de cealaltă parte de a bărbaţilor, întru care era o fecioară care pentru Hristos se prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se pe sine şi defăimîndu-se. De aceasta pînă întru atîta se îngreţoşau toate surorile, încît nici nu mîncau cu dînsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit aceea; că era fapta cea bună a ei

^{213 Î}n alte manuscrise: sculîndu-se părinţii.

^{214 V}ezi mai sus, nota 5, p. 11 (n. Ed.).

230

Mar. 10:44

^{1 cor. 3:18}

în mănăstire foarte folositoare, căci toată slujba făcea, tuturor ca o roabă supunîndu-se, la toată trebuinţa lor, şi cu toate blîndeţile robindu-le lor. Şi era aceasta ca un burete al soborului, precum Domnul a zis: cel ce voieşte să fie mare, să fie tuturor slugă. Şi oricui i se pare că este înţelept, nebun să se facă. chipul călugăresc al tuturor celorlalte era tunderea, fiindcă aveau cuculionul pe Cap. Iar aceasta cu o cîrpă legîndu-şi Capul, aşa făcea slujba. Şi nici una din cele patru sute nu a văzut-o pe dînsa mîncînd vreodată, nici bucăţică de pîine luînd, ci fărîmiturile meselor cu buretele adunîndu-le şi oalele spălîndu-le, cu acestea se îndestula. niciodată încălţîndu-se, n-a ocărît niciodată pe nimeni, n-a cîrtit, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărîtă şi îmboldită, şi blesteme primea, şi multora le era urîtă. Pentru această prea-cuvioasă a venit Înger la Sfîntul Pitirum, bărbat prea-iscusit şi pustnic îmbunătăţit, şi îi zice lui: De ce cugeţi înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest fel de loc? Vrei să vezi femeie mai cu­cernică decît tine? Du-te la mănăstirea cea femeiască a Tavennisioţilor şi vei afla acolo pe una care are diademă pe Cap. Aceea este mai bună decît ti­ne. căci cu atîta gloată luptîndu-se, şi cu feluri de chipuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea sa să se depărteze de la Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşază de dînsa. Iar tu şezînd aici, cetăţile cu mintea le nălu­ceşti, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculîndu-se Marele Pitirum, a venit la Tavenni şi se ruga părinţilor să îl treacă [nilul] la mănăstirea fe­meilor. Deci ca pe unul ce era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrînit, cu îndrăzneală l-au băgat în lăuntru după ce au trecut rîul. Şi după ce s-au ru­gat ei lui Dumnezeu, a cerut marele să vadă la faţă toate fecioarele. Deci toate venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le zice lor marele: Aduceţi-mi-le pe toate. Iar ele zicînd că „Am venit toate”, le zice lor: Lipseşte una, pe ca­re mi-a arătat-o îngerul. Îi zic lui: Pe una o avem la bucătărie, nebună. Zi­ce marele: Aduceţi şi pe aceea. Lăsaţi să o văd. Iar ea nu s-a supus, simţind pricina ică poate i s-a descoperit şi ei). Deci o tîrau cu de-a sila, ducînd-o şi zicînd: Sfîntul Pitirum voieşte să te vadă (că era renumit acesta). Deci după ce au adus-o, a văzut marele faţa ei şi cîrpa care era pe Capul ei şi pe frunte. Şi căzînd la picioarele ei, îi zice: Blagosloveşte-mă, Amma! căzînd încă şi ea la picioarele lui, zicea: Tu mă blagosloveşte, domnul meu părin­te! Şi văzînd aceasta, toate s-au spăimîntat. Şi îi zic lui: Avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le zice lor tuturor sfîntul: Voi sînteţi nebune. Iar aceasta şi decît voi, şi decît mine este mai bună. Amma este, şi mă rog lui Dumnezeu, cu dînsa să mă aflu vrednic în ziua Judecăţii. Acestea auzind,

231

au căzut la dînsul toate plîngînd şi mărturisindu-se, cum cu feluri de chi­nuri o mîhneau pe sfînta aceasta. Şi una zicea: eu pe dînsa de-a pururea o ocăram. una: eu de chipul ei cei smerit rîdeam. Şi alta: eu lăturile străchi­nilor de multe ori deasupra ei le vărsam. alta iarăşi: eu am bătut-o. Şi al­ta: eu pumni i-am dat. alta: eu muştar de multe ori în nas i-am pus. Şi în scurt, toate felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci primind mărturisirea lor Sfîntul Pitirum şi rugîndu-se pentru dînsele împreună cu ea, şi mult rugînd pe cinstita lui Hristos roabă ca să se roage pentru dînsul, aşa a ieşit. iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate fiind foarte cinstită şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de la toată frăţimea şi în­dreptările fiecăreia, peste puţine zile pe ascuns a ieşit din mănăstire. Şi un­de s-a dus, sau unde s-a vîrît, sau unde s-a săvîrşit, nimeni nu a cunoscut.

111. Pentru avva Pistamon

Avva Pistamon nu este pomenit nicăieri în altă parte decît în Pateric. Pistamon şi Nilammon (unul din destinatarii cîtorva scrisori ale Sfîntului Isidor Pilusiotul) sînt nume compuse din Egyptul veacului V. Conţinutul cuvîntului de mai jos este foarte apropiat de Agathon 16.

A întrebat un frate pe Avva Pistamon, zicînd: Ce voi face, că mă supăr cînd vînd rucodelia mea? Şi răspunzînd bătrînul, a zis că: Şi avva Sisoe şi ceilalţi îşi vindeau rucodelia lor. Aceasta nu este vătămare, ci cînd vinzi, spu­ne o dată preţul vasului; de-aici de vrei puţin să laşi din preţ, în stăpînirea ta este. Aşa vei afla odihnă. iarăşi i-a zis lui fratele: Dacă am trebuinţa mea de oriunde, voieşti să port grijă de rucodelie? Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Oricît de vei avea, nu lăsa rucodelia ta; pe cît poţi fă, numai nu cu tulburare.

112. Pentru avva Petru Pionitul

Avva Petru Pionitul²¹⁵ a vieţuit la Chilii. Cuvintele 2-4 sugerează că e vorba de acelaşi bătrîn, cîndva ucenic al Avvei Lot în Schit, apoi pustnic în Raith.

1. Spuneau pentru Avva Petru Pionitul de la chilii că nu bea vin. Deci după ce a îmbătrînit, îi făceau fraţii puţin vin amestecat cu apă şi îl rugau

²¹⁵ Pionitul e un cognomen ce ar putea deriva de la cetatea Pionia din grecia antică (n. Ed.).

232

Ieş. 21:2, 5, 6

fraţii să primească. Şi zicea: credeţi-mă, ca pe o prea-dezmierdare îl am; şi a primit să bea vinul cel amestecat cu apă.

2. Un frate a zis lui Avva Petru al lui Avva Lot: cînd sînt în chilia mea, în pace e sufletul meu; iar de va veni vreun frate la mine şi cuvintele celor din afară îmi va spune, se tulbură sufletul meu. Zice Avva Petru că zicea Avva Lot: cheia ta deschide uşa mea. Zice fratele, bătrînului: ce este cuvîntul acesta? Zice bătrînul: Dacă va veni cineva la tine, îi zici lui: cum te afli? De unde ai venit? cum sînt fraţii? Te-au primit sau nu? Şi atunci deschizi uşa fratelui şi auzi cele ce nu voieşti. Îi zice lui: Aşa este. ce va fa­ce omul, de va veni la dînsul vreun frate? Zice bătrînul: Plînsul cu adevă­rat învăţătură este. Iar unde nu este plîns, nu este cu putinţă a se păzi. Zice fratele: cînd sînt în chilie, cu mine este plînsul; iar de va veni cineva la mi­ne, sau voi ieşi din chilie, nu îl am. Zice bătrînul: Încă nu ţi s-a supus, ci ca spre trebuinţă îţi este. că scris e în Lege: cînd vei agonisi vreun rob evreu, şase ani va robi ţie, iar întru al şaptelea an îl vei trimite pe el slobod. Iar de îi vei da lui femeie şi va naşte copii în casa ta, şi nu va voi să fugă, pentru muiere şi copii, îl vei aduce la uşa casei şi vei găuri urechea lui cu sula şi îţi va fi rob în veac. Zice fratele: ce este cuvîntul acesta? Zice bătrînul: De se va osteni omul la vreun lucru după putere, în orice ceas îl va căuta spre tre­buinţa sa, îl va afla. Îi zice lui: Fă dragoste, spune-mi cuvîntul acesta. Zice bătrînul: nici copil, adică fiul cel neadevărat, nu rămîne împreună cu ci­neva robind, ci cel ce se naşte fiu nu lasă pe tatăl său.

3. Spuneau părinţii pentru Avva Petru şi Avva epimah că erau uniţi to­varăşi în Raith. Deci mîncînd în biserică, i-au silit pe ei să vie la masa bătrînilor; şi cu multă osteneală s-a dus Avva Petru singur. Şi dacă s-a sculat, îi zice Avva epimah lui: cum ai îndrăznit să te duci la masa bătrînilor? Iar el a răspuns: De aş fi şezut cu voi, ca pe un bătrîn ar fi vrut fraţii să mă îndem­ne să blagoslovesc întîi, şi ca un mai mare al vostru aş fi fost. Iar acum mergînd aproape de părinţi, mai mic decît toţi eram, şi mai smerit cu cugetul.

4. A zis Avva Petru: nu se cade să ne înălţăm cînd Domnul va face ceva prin noi, ci mai vîrtos să mulţumim, că ne-am învrednicit să fim chemaţi de Dînsul. Iar aceasta la toată fapta bună zicea că este de folos să socotim.

233

113. Pentru avva Pafnutie

Avva Pafnutie despre care e vorba mai jos este pomenit de Synaxarul Palestinian la 25 Septembrie. A fost preotul Schitului şi ucenicul Avvei Macarie Egypteanul. În Schit i-a ur­mat Avvei Isidor în preoţie, avîndu-l pe Avva Ioann Colov iconom al bise­ricii, iar pe Avva Daniil diacon. S-a săvîrşit înainte de anul 400, în vîrstă de peste 90 de ani, luptînd pen­tru păstrarea aşezămintelor bătrînilor primelor generaţii (v. Avva Evdemon). Deşi era pustnic şi, pentru aceea, era nevoit să se întreţină sin­gur, ajunsese la desăvîrşita necîştigare şi sărăcie; s-a nevoit cu sîrg, nedorind a schimba pînă în ziua morţii chilia sa aflată la 5 mile de biserică. Sfîntul Ioann Casian (C18:15) adaugă că pentru hotărîrea sa de a stărui în fapta bună i se spunea „Bivolul”²¹⁶.

Este pomenit şi în Lavsaicon (18 şi 47)²¹⁷. Istoria Monahilor din Egypt (14) pomeneşte de un Cuvios Pafnutie, pustnic lîngă Iracleopolis, una din cetăţile Thivaidei, care s-a săvîrşit înainte de anul 394. Viaţa Sfîntului Antonie (58) pomeneşte de un alt Cuvios Pafnutie, Mărturisitorul²¹⁸, ucenic al său, numit şi „Chefala” (An­tonie 29, Matois 10) şi prăznuit de Biserică la 25 Februarie. Un alt Avva Pafnutie,

^{216 B}ouaXa (n. Ed.).

^{217 N}u ştim dacă în Cap. 47 Palladie a scris de la început KeaXă sau BouaXa; este po­sibil să fi făcut şi o confuzie de nume, deoarece e puţin probabil să se fi întîlnit cu Pafnutie

KeaXă, ucenicul Sf. Antonie, fiindcă acesta s-a săvîrşit la anul 360 (cf. Hefele, Histoire des Conciles, Paris, 1907, tom 1, p. 620) (n. Ed.).

^{218 B}artelink (SC 400, p. 291) sugerează că monahul Pafnutie Mărturisitorul e acelaşi cu ierarhul despre care Istoria lui ghelasie din Kyzic (2:9) spune că a fost torturat sub Maximian şi i s-a zdrobit genunchiul stîng şi i s-a scos ochiul drept, care a participat la primul Sinod ecumenic, de la nikea, din anul 325; era mare făcător de minuni, alungînd dracii cu cuvîntul şi tămăduind felurite boli doar cu rugăciunea (n. Ed.).

234

pomenit de Avva Isaia în Asceticon (30), a fost ucenicul Avvei Pimen. Sfîntul Pafnutie, amintit la VIII:2 în această carte, este mucenicul pomenit de Biserică în 25 Septembrie, ucis în vremea lui Diocleţian, şi care a fost dascăl al Sfîntului Sfinţit Mucenic Petru, Patriarhul Alexandriei.

1. A zis Avva Pafnutie: călătorind pe o cale, mi s-a întîmplat de am ră­tăcit din pricina negurii şi m-am aflat aproape de sat; şi am văzut pe unii că se împreunau fără de ruşine. Şi am stat, rugîndu-mă pentru păcatele mele. Şi iată, Îngerul a venit, avînd sabie, şi îmi zice: Pafnutie, toţi cei ce jude­că pe fraţii lor, de această sabie vor pieri; iar tu, pentru că nu ai judecat, ci te-ai smerit pe sine-ţi înaintea lui Dumnezeu ca şi cum tu ai făcut păcatul, pentru aceasta numele tău s-a scris în cartea celor vii.

2. Spuneau pentru Avva Pafnutie că nu degrabă bea vin. Dar călătorind odată, s-a aflat într-o ceată de tîlhari şi i-a găsit pe ei bînd vin. Deci îl cu­noştea pe el mai-marele tîlharilor şi îl ştia că nu bea vin. Şi văzîndu-l tare ostenit, a umplut un pahar cu vin; şi luînd sabia în mînă, zice bătrînului: De nu vei bea, te omor. Şi cunoscînd bătrînul că poruncă a lui Dumnezeu va să facă, şi vrînd să-l cîştige, a luat şi a băut. Iar mai-marele tîlharilor a ce­rut iertăciune de la el, zicînd: Iartă-mă, avvo, că te-am necăjit. Şi zice bătrînul: cred lui Dumnezeu că pentru paharul acesta va face cu tine milă şi în veacul acesta de acum, şi în cel viitor. Zice mai-marele tîlharilor: cred lui Dumnezeu, că de acum nu voi mai face rău nimănui. Şi a cîştigat bătrînul toată ceata, lăsîndu-şi voia sa pentru Dumnezeu.

3. A zis Avva Pimen că zicea Avva Pafnutie: În toate zilele vieţii bătrînilor, de două ori pe lună mă duceam la dînşii, avînd de la dînşii depărta­rea douăsprezece mile, şi tot cugetul îl spuneam lor, şi nimic alta nu-mi ziceau, decît aceasta: În orice loc vei merge, nu te număra pe tine, şi vei fi odihnindu-te.

4. A trimis Amma Sarra către Avva Pafnutie zicînd: Lucrul lui Dumne­zeu ai făcut lăsînd a fi necinstit fratele tău? Şi a spus Avva Pafnutie: Findcă aici este Pafnutie, care lucrul lui Dumnezeu face, care treabă cu cineva nu are.²¹⁹

5. Era un frate la Schit cu Avva Pafnutie şi era luptat spre curvie şi zi­cea: De voi lua zece muieri, nu-mi împlinesc pofta mea. Iar bătrînul îl mîngîia

^{219 C}ompletare din mss. A, B, e, F, J, L (guy, Recherches, p. 31). În Patericul paisian pilda aceasta este la Amma Sarra 9 (n. Ed.).

235

zicînd: nu, fiule; război este al dracilor. Şi nu s-a plecat, ci s-a dus în egypt şi a luat muiere. Iar după o vreme s-a întîmplat de s-a suit bătrînul în egypt şi s-a întîlnit cu el, care ducea o coşniţă cu scoici. Iar bătrînul nu l-a cunoscut, dar el îi zice lui: eu sînt cutare, ucenicul tău. Şi văzîndu-l pe el bătrînul în necinstea aceea, a plîns şi a zis: cum ai lăsat cinstea aceea şi ai venit în necinstea aceasta? Însă luat-ai cele zece muieri? Şi suspinînd, a zis: cu adevărat, una am luat, şi mă chinuiesc cum să o satur de pîine. Şi îi zice lui bătrînul: Vino iarăşi cu noi. Şi a zis: este pocăinţă, avvo? Iar el a zis: este. Şi lăsînd toate, a mers după dînsul. Şi intrînd în Schit, din cerca­re s-a făcut călugăr iscusit.

6. Unui frate ce şedea în pustia Thivaidei i-a venit cuget, zicînd: ce şezi fără de roadă? Scoală-te, du-te la chinovie, şi acolo vei face roadă. Şi sculîndu-se, a venit la Avva Pafnutie şi i-a vestit lui cugetul. Şi îi zice lui bătrînul: Du-te, şezi în chilia ta; şi fă o rugăciune dimineaţa, şi una sea­ra şi una noaptea; şi cînd ţi-e foame mănîncă, şi cînd ţi-e sete bea, şi cînd îţi este somn dormi; şi rămîi în pămînt pustiu; şi nu te pleca cugetului. A venit încă şi la Avva Ioann şi i-a vestit graiurile lui Avva Pafnutie. Şi zice Avva Ioann: nu face nicidecum rugăciune, numai şezi în chilia ta. Şi sculîndu-se, a venit la Avva Arsenie şi i-a vestit lui toate. Şi îi zice lui bătrînul: Ţine precum părinţii ţi-au zis. Că mai mult decît acestea nu am ce să-ţi zic. Şi încredinţîndu-se, s-a dus.

114. Pentru avva Pavel

Avva Pavel Thiveul, pomenit în Synaxarul Palestinian la 21 Septembrie (cu încă o menţiune la 6 Noiembrie) este cel despre care Avva Isaia i-a povestit lui Rufus (12) că s-a săvîrşit la anul 431, în vîrstă de 120 de ani.

Povestea unul din părinţi pentru oarecare Avva Pavel, că era din părţile cele de jos ale egyptului, dar locuia în Thivaida; că acesta prindea cu mîinile sale viperele cu corn şi pe scorpioni şi pe şerpi, şi îi rupea în două. Şi i-au făcut lui fraţii metanie, zicînd: Spune-ne nouă, ce lucrare ai făcut de ai luat harul acesta? Iar el a zis: Iertaţi-mă, părinţilor; de va cîştiga cineva curăţie, toate i se supun lui, ca lui Adam cînd era în Rai, mai-nainte de a călca porunca.

236

115. Pentru avva Pavel meşterul

Avva Pavel Meşterul a fost unul din vieţuitorii din Schit, împreună cu fratele său, Timothei.

1. Avva Pavel meşterul şi timothei, fratele lui, şedeau în Schit, şi de multe ori se făcea între dînşii prigonire. Zice Avva Pavel: Pînă cînd vom petrece aşa? Îi zice lui Avva timothei: Fă dragoste, cînd voi veni asupra ta, rabdă-mă; şi cînd vei veni şi tu asupra mea, te voi răbda şi eu. Şi făcînd aşa, s-au odihnit celelalte zile ale vieţii lor.

2. Acestaşi Avva Pavel şi timothei erau meşteri în Schit şi se supărau de fraţi. Şi a zis timothei către fratele său: ce ne trebuie meşteşugul acesta? iată, nu ne lasă să ne liniştim toată ziua. Şi răspunzînd Avva Pavel, i-a zis lui: Destul ne este nouă liniştea nopţii, de va fi trează mintea noastră.

116. Pentru avva Pavel cel mare

Avva Pavel cel Mare, Galateanul, pomenit în Synaxarul Palestinian la 31 Octom­brie, este cel menţionat de istoricul Sozomen²²⁰ că a întemeiat mai multe mănăstiri în a doua jumătate a sec. IV, între care cea mai mare şi mai vestită a fost cea de la Iugaton.

1. Zis-a Avva Pavel cel Mare, galateanul: un călugăr ce are trebuinţele sale în chilia sa, fie şi puţine, şi iese afară să poarte grijă de dînsele, se bat­jocoreşte de draci. că şi eu am pătimit aceasta.

2. Zis-a Avva Pavel: În noroi sînt cufundat pînă în grumaz, şi plîng în­aintea lui Dumnezeu, zicînd: Miluieşte-mă!

3. Spuneau Părinţii pentru Avva Pavel că a făcut Postul cel Mare cu pu­ţină linte, cu un ulcior de apă şi cu o coşniţă, împletind-o şi despletind-o, fiind închis pînă la praznic.

²²⁰ Istoria bisericească, vi:34 (n. Ed.).

237

ps. 45:9, 65:3

1 Tim. 2:4

^{Ps. 94:6}

117. Pentru avva Pavel cel simplu

Avva Pavel cel Simplu, ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare, este prăznuit de Bise­rică în 7 Martie. Atît Lavsaiconul (22), cît şi Istoria Monahilor din Egypt (24) ne povestesc în amănunt venirea sa în viaţa monahală şi măsurile la care a ajuns în foarte scurtă vreme, pentru simplitatea şi smerenia sa. Cuvîntul de mai jos pare a fi extras dintr-o Viaţă care s-a pierdut.

1. Fericitul Avva Pavel cel Simplu, ucenicul Sfîntului Antonie, a poves­tit Părinţilor un lucru ca acesta: Odată mergînd la o mănăstire pentru cer­cetarea şi folosul fraţilor, după vorba cea obişnuită între dînşii, au intrat în biserica lui Dumnezeu ca să săvîrşească obişnuita slujbă. Iar Fericitul Pavel, zice, lua aminte la fiecare din cei ce intrau în biserică, oare cu ce fel de suflet intrau la slujbă. Că avea şi acest dar, dat lui de la Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare în ce fel este la suflet, precum vedem noi obrajii unii alto­ra. Şi intrînd toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel, şi văzînd pe Îngerul fi­ecăruia bucurîndu-se de dînsul, pe unul, zice, îl vede negru şi întunecat la tot trupul, şi draci ţinîndu-l de amîndouă părţile, şi trăgîndu-l spre sine, şi punînd căpăstru în nasul lui, şi pe Sfîntul lui Înger departe mergînd după dînsul, posomorît şi trist. Iar Pavel, lăcrimînd şi cu mîna mult bătîndu-şi pieptul, şedea înaintea bisericii, plîngînd foarte pe cel ce i s-a arătat lui aşa.

Iar cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrînului şi schimbarea lui cea grabnică ce l-a pornit spre lacrimi şi plîns, îl întrebau, rugîndu-se să le spu­nă pentru ce plînge, socotind, nu cumva deznădăjduindu-se de toţi face aceasta. Îl rugau încă şi la slujbă să intre cu dînşii. Iar Pavel scuturîndu-se de dînşii şi lepădîndu-se de aceasta, şedea afară tăcînd şi tînguind foarte pe cel ce aşa i s-a arătat lui. Iar după puţin, săvîrşindu-se slujba şi toţi ieşind afară, iarăşi lua aminte Pavel la fiecare, ştiind în ce fel a intrat, şi vrînd să cunoască în ce fel ies. Deci vede pe bărbatul acela care avea mai-nainte tot trupul negru şi întunecat, că iese din biserică luminat la faţă, alb la trup, şi pe draci departe mult mergînd după dînsul, şi pe Sfîntul Înger aproape de el urmîndu-i şi bucurîndu-se de dînsul foarte. Iar Pavel, sărind de bu­curie, striga binecuvîntînd pe Dumnezeu şi zicînd: O, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, îndurările Lui cele dumnezeieşti şi bunătatea Lui cea fără de măsură! Apoi alergînd şi suindu-se pe o treaptă înaltă, cu mare glas zicea: Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, cît sînt de înfricoşate şi de toată spăimîntarea vrednice! Veniţi şi vedeţi pe Cela ce voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie! Veniţi să

238

is. 1:16-19

1 tim. 1:15

^{Ps. 103:24}

^{iez. 18:23,32}

ne închinăm şi să cădem Lui, şi să zicem: tu singur poţi să ridici păcatele. Deci alergau toţi cu sîrguinţă, vrînd să audă cele ce se zic. Şi după ce s-au adunat toţi, povestea Pavel cele ce se văzuseră de dînsul mai-nainte de in­trarea în biserică, şi după aceasta iarăşi; şi ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui de năprasnă atîta schimbare. iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără sfială cele pentru sine-şi, zicînd: eu om sînt, zice, păcătos, şi de multă vreme vieţuiam în curvie pînă acum. iar acum, intrînd în sfînta biserică a lui Dumne­zeu, am auzit pe Sfîntul Proroc isaia citindu-se, iar mai bine zis, pe Dumnezeu grăind printr-însul: Spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei; învăţaţi-vă a face bine. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi. Şi de veţi vrea şi mă veţi asculta, bunătăţile pămîntului veţi mînca. Iar eu, zice, curvarul, de cuvîntul prorocului umilindu-mă la suflet şi suspinînd în cugetul meu, am zis către Dumnezeu: tu, Dumnezeule, care ai venit în lume să mîntuieşti pe cei păcătoşi, cele ce acum prin Prorocul tău ai făgăduit acestea, cu lucrul împlineşte-le şi la mine, păcătosul şi nevrednicul. că iată, de acum Îţi dau cuvînt şi mă făgăduiesc şi din inimă mă mărturisesc Ţie, că nu voi mai face acest fel de rău, ci mă lepăd de toată fărădelegea, şi Îţi voi sluji de acum cu curată conştiinţă. De astăzi, o, Stăpîne! Şi din ceasul acesta primeşte-mă pe cel ce mă pocăiesc şi cad înaintea ta, şi mă depărtez de acum înainte de tot păcatul. cu aceste făgăduinţe, zice, am ieşit din biserică hotărînd în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Şi auzind toţi, strigau cu un glas către Dumnezeu: cît s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! cunoscînd dar, o, creştinilor, din Dumnezeieştile Scripturi şi din sfintele descoperiri, cîtă bunătate are Dumnezeu către cei ce curat năzuiesc la Dînsul şi prin pocăinţă greşelile lor cele mai dinainte le îndreptează, şi că dă iarăşi bunătăţile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de mîntuirea noastră. că precum prin isaia Prorocul S-a făgăduit să spele pe cei înnoroiţi cu păcate, şi ca lîna şi ca zăpada să-i albească, şi de bunătăţile ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească, aşa iarăşi, prin Sfîntul Proroc iezechil, cu jurămînt ne încredinţează că nu ne va pierde pe noi. căci zice: viu sînt eu, Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, precum să se întoarcă el şi să fie viu.

239

118. Pentru avva Petru al celor ai lui Dios²²¹

Avva Petru al celor ai lui Dios pare a fi un ieromonah constantinopolitan venit în Egypt.

Petru, preotul celor ai lui Dios, dacă vreodată se ruga cu vreunii, fiind­că pentru preoţie era silit să stea înainte, cu smerită cugetare se punea pe sine-şi mai pe urmă, mărturisindu-se, precum este scris în viaţa lui Avva Antonie²²². Aceasta o făcea, pe nimeni mîhnind.

^{221 N}p tov ufââ nÎTpou tov tuv Alov. Traducerea paisiană era „Pentru Avva Petru cel de la Diu” (şi în text „Petru, preotul de la Diu”). Chiar dacă viaţa sa s-a pierdut, ştim despre Sfîntul Dios că a fost unul din primii întemeietori de mănăstire în Constantinopol, fiind din păr­ţile Antiohiei celei Mari. A fost ucenicul Cuviosului Afraat Persanul şi s-a săvîrşit în Constantinopol pe la anul 390 d.Hr. este prăznuit în Minei la 19 Iulie. Vezi mai multe la Dirk Krausmuller, The Constantinopolitan Abbot Dius, în Byzantine and Modern Greek Studies, vol. 31 nr. 1, 2007, pp. 13-31 (n. Ed.).

^{222 P}robabil că referinţa este făcută la paragraful 47 din Viaţa Sfîntului Antonie, unde Ma­rele Antonie era „mărturisind cu conştiinţa şi nevoindu-se cu pătimirile credinţei”, pasajul făcînd trimitere la cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel de la 2 Cor. 1:12: „Lauda noastră aceasta este mărturia conştiinţei noastre” (n. Ed.).

Începutul slovei r (p)

119. Pentru avva Romanul

Avva Romanul este Avva Arsenie cel Mare. Motivul introducerii cuvîntului său aici este atît acela al frumuseţei pildei, care nu îi dă numele, dar mai ales acela că „Romanul” despre care e vorba ar puteafi adevăratul întemeietor al Mănăstirii Ro­manului din Schit (Baramus de astăzi).

^{Arsenie 36}1. A venit odată un călugăr roman, care fusese mare al palatului, şi a locuit în Schit, aproape de biserică; avea încă şi un rob care îi slujea lui. Deci văzînd preotul slăbiciunea lui şi înştiinţîndu-se din ce fel de odihnă este, orice iconomisea Dumnezeu de venea la biserică, îi trimitea lui. Şi făcînd douăzeci şi cinci de ani în Schit, s-a făcut mai-nainte văzător şi renumit. Deci auzind unul din marii egypteni pentru dînsul, a venit să-l vadă pe el, aşteptînd să afle la el vreo petrecere trupească mai multă. Şi intrînd la dînsul, i s-a închinat lui, şi făcînd ei rugăciune, au şezut. Dar îl vede pe el egypteanul că poartă haine moi, şi ţol şi piele sub dînsul, şi o pernă mică; îşi avea încă şi picioarele curate cu sandale. Şi acestea văzîndu-le, s-a smin­tit; că în locul acela nu era astfel de viaţă, ci mai vîrtos aspră petrecere. Dar mai-nainte-văzător fiind bătrînul, a înţeles că s-a smintit; şi zice slujitoru­lui: Fă-ne nouă praznic astăzi, pentru avva. S-au întîmplat şi puţine verde­ţuri, şi le-a fiert; şi în vremea cea cuviincioasă sculîndu-se, au mîncat; avea încă şi puţin vin bătrînul, pentru slăbiciune, şi au băut. Şi după ce s-a fă­cut seară, au citit cei Doisprezece Psalmi şi s-au culcat. Asemenea încă şi noaptea. Deci sculîndu-se dimineaţa egypteanul, îi zice lui: roagă-te pen­tru mine. Şi a ieşit nefolosindu-se. Şi după ce s-a dus puţin, vrînd bătrînul să-l folosească, trimiţînd, l-a chemat înapoi. Şi după ce a venit, cu bucu­rie iarăşi l-a primit. Şi l-a întrebat pe el, zicînd: Din ce ţară eşti? Şi zice: egyptean. Dar din care cetate? iar el a zis: eu cu totul nu sînt cetăţean. Şi îi zice: ce era lucrul tău, în satul tău? Şi zice: eram pîndar. Şi zice: unde dormeai? iar el a zis: La ţarină. Aveai, zice, aşternut sub tine? Şi zice: Da, la ţarină aveam să pun aşternut sub mine. Dar cum? Şi zice: Pe jos. Îi zice

241

lui iarăşi: Dar ce aveai de mîncare la ţarină? Sau ce fel de vin beai? a răs­puns iarăşi: este mîncare şi băutură la ţarină? Dar cum trăiai? răspunde: Mîncam pîine uscată şi, de găseam, puţină pastramă, şi apă. Şi răspunzînd bătrînul a zis: Mare osteneală! Dar este şi baie în sat ca să vă scăldaţi? iar el a zis: nu; ci în rîu, cînd voim. Deci după ce l-a întrebat bătrînul de toate acestea şi a aflat strîmtoarea vieţii lui celei dintîi, vrînd să-l folosească, i-a povestit lui petrecerea sa din lume cea mai dinainte, zicînd: Pe mine sme­ritul, care mă vezi, din cetatea cea mare a romei sînt, şi mare m-am făcut în palatul împăratului. Şi dacă a auzit egypteanul începutul cuvîntului, s-a umilit, şi asculta cu deadinsul cele ce se ziceau de dînsul. Şi iarăşi îi zice: Deci am lăsat cetatea şi am venit în pustia aceasta. Şi iarăşi eu, pe care mă vezi, aveam case mari şi lucruri multe; şi defăimîndu-le pe acestea, am ve­nit întru această chilie mică. iarăşi eu, pe care mă vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu aşternuturi scumpe; şi în locul lor mi-a dat Dumnezeu aş­ternutul acesta şi pielea. iarăşi hainele mele erau de mult preţ; şi în locul acelora port aceste haine simple. iarăşi la prînzul meu mult aur se cheltuia; şi în locul aceluia mi-a dat Dumnezeu aceste puţine verdeţuri şi acest mic pahar de vin. Şi erau cei ce îmi slujeau slugi multe; şi iată, în locul acelora a orînduit Dumnezeu pe bătrînul acesta de-mi slujeşte. iar în locul băii pun puţină apă pe picioarele mele, şi sandale pentru neputinţa mea. În locul viorilor şi alăutelor, citesc aceşti Doisprezece Psalmi. asemenea şi noap­tea, în locul păcatelor care le făceam, acum cu odihnă îmi fac această sluj­bă mică. Te rog dar, avvo, nu te sminti de slăbiciunea mea. acestea auzindu-le egypteanul, în sine venindu-şi, a zis: Vai mie! Că din multă pătimire a lumii, la odihnă am venit, şi cele ce nu le aveam atunci, acum le am. iar tu din multa odihnă la pătimire ai venit, şi din multă slavă şi bogăţie ai venit la smerenie şi sărăcie. Şi mult folosindu-se, s-a dus. Şi i s-a făcut lui prieten, şi venea la dînsul des pentru folos; căci era bărbat cu dreaptă socoteală şi plin de bună mireasmă a Sfîntului Duh.

2. Acestaşi a spus că era un bătrîn avînd un ucenic bun, şi, din îm­puţinarea sufletului, l-a scos afară pe uşă cu cojocul lui. iar fratele a răbdat afară şezînd. Şi deschizînd bătrînul uşa, l-a aflat pe el şezînd; şi i-a făcut metanie zicînd: O, părinte, smerenia îndelungii tale răbdări a biruit împu­ţinarea sufletului meu. Vino în lăuntru; de acum tu eşti bătrîn şi părinte, iar eu tînăr şi ucenic.

242

120. Pentru avva Ruf

Despre Avva Ruf, pomenit de Biserică la 22 Octombrie, nu ştim nimic altceva decît ceea ce scrie în Pateric, care ni-l arată ca pe un bătrîn iubitor de ascultare şi de linişte.

1. Un frate a întrebat pe avva ruf: Ce este liniştea? Şi care este folosul ei? iar bătrînul îi zice lui: Liniştea este a şedea în chilie cu frica şi cunoş­tinţa lui Dumnezeu, ferindu-te de pomenirea de rău şi de cugetarea înal­tă. acest fel de linişte, fiind născător de toate faptele cele bune, păzeşte pe călugăr de săgeţile vrăjmaşului cele înfocate, nelăsîndu-l să se rănească de dînsele. aşa, frate, pe aceasta cîştig-o, aducîndu-ţi aminte de ieşirea morţii tale, căci nu ştii în ce ceas vine furul. Deci, dar, trezveşte-te pentru su­fletul tău.

2. Zis-a avva ruf că cel ce şade întru ascultare de părinte duhovnicesc mai multă plată are decît cel ce petrece singur în pustie. Şi spunea aces­ta, că a povestit unul din părinţi, zicînd: am văzut patru cete în cer: Cea dintîi ceată omul care este bolnav şi mulţumeşte lui Dumnezeu; a doua ceată cel ce umblă după iubirea de străini şi întru aceasta stă şi slujeşte; a treia ceată cel ce umblă după pustie şi nu vede om; a patra ceată cel ce şade în ascultare de părinte şi i se supune lui pentru Domnul. Şi purta cel pentru ascultare lanţ de aur şi pavăză, şi mai multă slavă avea decît ceilalţi. iar eu, zice, am zis celui ce mă povăţuia: Cum acest mai mic are slavă mai multă decît ceilalţi? iar el răspunzînd mi-a zis: Fiindcă cel ce umblă după iubirea de străini, cu voia sa face; şi cel ce este în pustie, cu voia sa s-a dus; iar acesta ce are ascultare, toate voile sale lăsîndu-le, atîrnă de Dum­nezeu şi de părintele său. Pentru aceasta mai multă slavă a luat decît cei­lalţi. Pentru aceasta, o, fiilor, bună este ascultarea care pentru Domnul se face. aţi auzit, fiilor, din parte, o puţină urmă a isprăvii acesteia. O, ascul­tare, mîntuirea tuturor credincioşilor! O, ascultare, născătoarea tuturor faptelor celor bune! O, ascultare, aflătoarea Împărăţiei! O, ascultare, care deschizi cerurile şi sui pe oameni de la pămînt! O, ascultare, hrănitoarea tuturor Sfinţilor, din care au supt ei lapte şi prin care s-au făcut desăvîrşiţi! O, ascultare, care eşti locuitoare împreună cu Îngerii!

243

121. Pentru avva Romano

Vrînd Avva Romano să se săvîrşească, s-au adunat la dînsul ucenicii lui, zicînd: cum trebuie să ne ocîrmuim? iar bătrînul a zis: Niciodată nu ştiu să fi zis vreunuia din voi să facă ceva cîndva, dacă nu mi-am făcut mai-nainte gîndul meu să nu se mînie de nu va face ceea ce am zis să se facă. Şi aşa, toată vremea noastră am locuit-o cu pace.

Începutul sloVei s (z)

122. Pentru avva Sisoe

Avva Sisoe cel Mare, prăznuit de Biserică la 6 Iulie, s-a nevoit la Schit pînă la anul 356, cînd a plecat către muntele Sfîntului Antonie, nemaiaflînd în Schit liniştea de care avea nevoie şi părăsindu-l pe Avva Or (Sisoe 28). Plecarea sa poate fi soco­tită, cronologic, ca fiind vremea de la ca­re începe a doua generaţie de bătrîni. În munte a locuit „puţină vreme”, adică 72 de ani. Ca şi Sfîntul Antonie, a locuit atît în muntele „din afară”, cît şi în muntele „din lăuntru” al acestuia. S-a săvîrşit lîngă cetatea Clysma, pe malul Mării Roşii. A fost unul din stîlpii de foc ai veacului său, de o măsură cu Sfîntul Proroc Moisi, Avva Pamvo şi Avva Siluan (Pamvo 12). La peste 100 de ani, cînd s-a săvîrşit (428), ucenicii au putut vedea această slavă a lui Dumnezeu pe chipul său.

1. Unui frate făcîndu-i-se strîmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi îi zice lui: Mi s-a făcut strîmbătate de cutare frate şi eu voiesc să-mi fac izbîndă²²³. iar bătrînul îl ruga zicînd: nu, fiule, ci lasă mai bine la Dum­nezeu izbînda. iar el zicea: nu voi înceta pînă ce voi face izbîndă. Şi a zis bătrînul: Să ne rugăm, frate. Şi sculîndu-se, a zis bătrînul: Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine ca să porţi grija pentru noi. Căci noi ne fa­cem izbînda noastră. Deci aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrînului, zicînd: nu mă mai judec cu fratele. iartă-mă, avvo.

²²³ A-şi face izbîndă: a se răzbuna (n. Ed.).

245

2. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: ce voi face? că merg la biserică şi de multe ori se face dragoste²²⁴, şi mă ţin [fraţii]? Îi zice lui bătrînul: Osteneală are lucrul. Deci zice Avraam, ucenicul lui: De se va face mergere Sîmbăta sau Duminica, şi va bea vreun frate trei pahare, nu cum­va este mult? Zice bătrînul: De nu este satana, nu este mult.

3. Zicea ucenicul lui Avva Sisoe către dînsul: Părinte, ai îmbătrînit, să mergem de acum aproape de lume. Îi zice lui bătrînul: unde nu este mu­iere, acolo să mergem. Îi zice lui ucenicul: Şi unde este loc care să nu aibă muiere, fără numai pustia? Deci îi zice lui bătrînul: La pustie du-mă.

4. De multe ori îi zicea ucenicul lui Avva Sisoe: Avvo, scoală-te să mîncăm! iar el zicea către dînsul: Dar nu am mîncat, fiule? iar el: Nu, părinte. Şi zicea bătrînul: Dacă nu am mîncat, adu, să mîncăm.

5. Zis-a odată Avva Sisoe cu îndrăzneală: Îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de cînd nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. ci aceasta mă rog, zicînd: Doamne, iisuse, acoperă-mă de limba mea. Şi pînă acum în fi­ecare zi cad printr-însa şi păcătuiesc.

6. Un frate a zis lui Avva Sisoe: cum de nu se duc patimile de la mine? Îi zice lui bătrînul: vasele lor în lăuntrul tău sînt. Dă-le lor arvuna, şi se duc.

7. Şedea odată Avva Sisoe în Muntele lui Avva Antonie singur. Şi ză­bovind slujitorul lui să vină la dînsul, pînă la zece luni nu a văzut om. iar umblînd prin munte, găseşte un faranit care vîna dobitoace sălbatice. Şi îi zice lui bătrînul: De unde vii? Şi cîtă vreme ai aici? iar el a zis: cu adevă­rat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta, şi nu am văzut om, decît numai pe tine. Şi auzind bătrînul acestea, intrînd în chilia lui, se bătea pe sine, zicînd: iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva; şi nici ca mireanul aces­ta încă nu ai făcut.

8. S-a făcut pomană în Muntele lui Avva Antonie şi s-a aflat acolo un vas cu vin; şi luînd unul din bătrîni un văscior mic şi un pahar, a dus la Avva Sisoe şi i-a dat lui şi a băut. Asemenea şi al doilea, şi a primit. Apoi i-a dat lui şi al treilea, şi nu l-a luat, zicînd: Încetează, frate, au nu ştii că este satana?

9. A venit oarecare din fraţi la Avva Sisoe în Muntele lui Avva Antonie. Şi vorbind ei, îi zice lui Avva Sisoe: Acum nu ai ajuns la măsurile lui Avva Antonie, părinte? Şi îi zice lui bătrînul: De aş fi avut unul din cugetele lui

²²⁴ Adică masă, pomană.

246

Avva Antonie, m-aş fi făcut tot ca focul; însă ştiu pe un om care cu oste­neală poate să poarte cugetul său.

10. A venit odată unul din thivei la Avva Sisoe, vrînd să se facă călu­găr; şi l-a întrebat pe el bătrînul dacă are pe cineva în lume. iar el a zis: Am un fiu. Şi îi zice lui bătrînul: Du-te, aruncă-l pe el în rîu, şi atunci te faci călugăr. Deci după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrînul pe un frate să-l oprească pe el. Pentru aceea, cînd l-a ridicat să-l arunce, îi zice fratele: Încetează, ce faci? iar el a zis: Avva mi-a zis să-l arunc. Îi zice fratele: Însă iarăşi a zis să nu îl arunci. Şi lăsîndu-l pe el, a venit la bătrînul; şi s-a făcut prea-iscusit călugăr pentru ascultarea lui.

11. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: Oare aşa prigonea satana pe cei vechi? Îi zice lui bătrînul: Acum mai mult, căci vremea lui s-a apro­piat, şi se tulbură.

12. A fost ispitit odată Avraam, ucenicul lui Avva Sisoe, de dracul. Şi a văzut bătrînul că a căzut. Şi sculîndu-se, şi-a întins mîinile la cer, zicînd: Dumnezeule, voieşti, nu voieşti, nu te voi lăsa, de nu îl vei tămădui. Şi în­dată s-a tămăduit.

13. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: Mă văd pe sine-mi că adu­cerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. Îi zice lui bătrînul: Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu; ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. că aceasta, împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări.

14. Spuneau pentru Avva Sisoe că atunci cînd era să se săvîrşească, şezînd părinţii lîngă dînsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le zice lor: iată, Avva Antonie a venit. Şi după puţin zice: iată, ceata Prorocilor a venit. Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: iată, ceata Apostolilor a venit. Şi s-a îndoit faţa lui iarăşi. Şi iată, era el ca şi cum cu oarecari vorbind. Şi i s-au rugat lui bătrînii, zicînd: cu cine vorbeşti, părinte? iar el a zis: iată, Îngerii au venit să mă ia, şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin. Şi îi zic lui bătrînii: Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte. Şi le-a zis lor bătrînul: cu adevărat, nu mă ştiu pe sine-mi că am pus început. Şi au cunoscut toţi că este desăvîrşit. Şi iarăşi, de năprasnă, s-a făcut faţa lui ca soarele; şi s-au temut toţi. Şi le zice lor: vedeţi, Domnul a venit, şi zice: Aduceţi-mi pe va­sul pustiului. Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut toată casa²²⁵ de bună mireasmă.

²²⁵ În alte manuscrise: locul.

247

15. A venit avva adelfie, episcopul nilupoliei²²⁶, la avva Sisoe în Mun­tele lui avva antonie. Şi cînd vrea să iasă, mai-nainte de a călători ei, i-a fă­cut să guste de dimineaţă; că era post. Şi cum au pus masă, iată, nişte fraţi au bătut în uşă. Şi a zis ucenicului său: Dă-le puţin terci, că sînt osteniţi. Îi zice lui avva adelfie: Lasă-i acum, ca să nu spună că avva Sisoe mănîncă de dimineaţă. Şi a luat aminte la dînsul bătrînul şi zice fratelui: Du-te, dă-le lor. Deci dacă au văzut terciul, au zis: nu cumva aveţi oaspeţi? nu cumva şi bătrînul cu voi mănîncă? Şi le-a zis lor fratele: Da. Deci au înce­put a se mîhni şi a zice: Dumnezeu să vă ierte pe voi, că pe bătrînul l-aţi lă­sat să mănînce acuma! au nu ştiţi că multe zile are să se chinuiască? Şi i-a auzit pe ei episcopul. Şi a făcut metanie bătrînului, zicînd: iartă-mă, avvo, că oarece lucru omenesc am gîndit; dar tu lucrul lui Dumnezeu ai făcut. Şi îi zice lui avva Sisoe: Dacă nu Dumnezeu îl va slăvi pe om, slava oame­nilor nimic nu este.

16. Au venit alţii la avva Sisoe să audă de la dînsul vreun cuvînt. Şi ni­mic nu le-a grăit lor; ci totdeauna zicea: iertaţi-mă. Dar văzînd coşniţele lui, au zis lui avraam, ucenicului lui: Pentru ce faceţi coşniţele acestea? iar el a zis: Încoace şi încolo le cheltuim. Şi auzind bătrînul, a zis: Şi Sisoe încoace şi încolo mănîncă. iar ei auzind, foarte s-au folosit. Şi s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.

17. A întrebat avva ammon al raithului pe avva Sisoe: Cînd citesc Sfînta Scriptură, voieşte cugetul meu să alcătuiască cuvînt, ca să am spre întrebare. Îi zice lui bătrînul: nu este trebuinţă; ci mai vîrtos din curăţia minţii cîştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi a vorbi.

18. A mers odată un mirean la avva Sisoe în Muntele lui avva antonie, avînd împreună cu sine şi pe fiul său. Şi pe cale s-a întîmplat de a murit fi­ul lui; şi nu s-a tulburat, ci l-a luat pe el la bătrînul cu credinţă. Şi a căzut cu fiul său, ca şi cum făcînd metanie, ca să fie blagoslovit de bătrînul; şi sculîndu-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrînului şi a ieşit din chilie afară. iar bătrînul, socotind că metanie îi face, îi zice lui: Scoală, ieşi afară! (Că nu ştia că a murit). Şi îndată s-a sculat şi a ieşit. Şi văzîndu-l pe el tatăl lui, s-a spăimîntat, şi intrînd, s-a închinat bătrînului şi i-a vestit lui lucrul. Şi auzind bătrînul, s-a mîhnit. Căci nu voia să se facă aceasta. i-a poruncit însă lui ucenicul său ca nimănui să nu spună pînă la sfîrşitul bătrînului.

^{226 I}erarh menţionat într-un papyrus din preajma anului 400. Cf. Worp, Checklist, p. 303 (n. Ed.).

248

^{Apoc. 20:14}

Mat. 8:12, ^{Mar. 9:44}

^{Ps. 47:7}

19. Trei bătrîni au venit la Avva Sisoe, auzind cele pentru dînsul. Şi îi zice lui cel dintîi: Părinte, cum pot să mă mîntuiesc de rîul cel de foc?

iar el nu i-a răspuns lui. Îi zice lui cel de-al doilea: Părinte, cum pot să mă mîntuiesc de scrîşnirea dinţilor şi de viermele cel neadormit? Îi zice lui cel de-al treilea: Părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară? Şi răspunzînd bătrînul, le-a zis lor: eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte. căci milostiv fiind Dumnezeu, nă­dăjduiesc că va face cu mine milă. Şi auzind cuvîntul acesta bătrînii, s-au dus mîhniţi. Dar nevrînd bătrînul să-i lase pe ei să se ducă mîhniţi, întorcîndu-i, le-a zis: Fericiţi sînteţi, fraţilor; căci v-am rîvnit vouă. că cel dintîi din voi a zis pentru rîul de foc, cel de-al doilea pentru tartar şi cel de al treilea pentru întuneric. Deci dacă acest fel de aducere aminte stăpîneşte mintea voastră, cu neputinţă este ca voi să mai greşiţi. Dar ce voi face eu, cel împietrit cu inima, nefiindu-mi iertat a şti că deşi este muncă pentru oameni, şi dintr-aceasta în tot ceasul păcătuiesc? Şi făcîndu-i metanie, au zis: Precum am auzit, aşa am şi văzut.

20. Întrebat-au unii pe Avva Sisoe²²⁷, zicînd: De va cădea vreun frate, nu are trebuinţă să se pocăiască un an? iar el a zis: Aspru este cuvîntul. iar ei zic: Dar şase luni? Şi iarăşi a zis: Mult este. iar ei ziceau: Dar pînă la pa­truzeci de zile? iarăşi a zis: Mult este. Îi zic lui: ce, dar? De va cădea frate­le şi se va afla îndată că se face dragoste²²⁸, intra-va şi el la dragoste? Le zice lor bătrînul: Nu. ci are trebuinţă să se pocăiască puţine zile. căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul de se va pocăi unul ca acesta, şi în trei zile îl primeşte pe dînsul Dumnezeu.

21. Venind odată Avva Sisoe la locul ce se cheamă clysma, au mers la dînsul nişte mireni să-l vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvînt. iar pe urmă unul dintr-înşii a zis: De ce supăraţi pe bătrînul? Nu mănîncă; pentru aceasta nici a grăi nu poate. A răspuns bătrînul: eu cînd am trebu­inţă, mănînc.

22. A întrebat Avva iosif pe Avva Sisoe, zicînd: În cîţi ani trebuie omul să taie patimile? Îi zice lui bătrînul: Anii voieşti să-i ştii? Zis-a Avva iosif: Aşa. Deci zice bătrînul: Ori în ce ceas vine patima, îndată tai-o pe dînsa.

23. Spuneau pentru Avva Sisoe că, şezînd în chilie, totdeauna încuia uşa.

^{227 I}dentică cu apofthegma 20 a Avvei Pimen (n. Ed.).

^{228 A}dică pomană.

249

24. Au venit odată nişte arieni la avva Sisoe, în Muntele lui avva an­tonie, şi au început a cleveti pe Ortodocşi. iar bătrînul nu le-a răspuns lor nimic. Şi chemînd pe ucenicul său, a zis: avraame, adu-mi cartea Sfîntului athanasie şi o citeşte. Şi tăcînd ei, s-a cunoscut eresul lor. Şi i-a slobo­zit pe ei cu pace.

25. A venit odată avva ammon de la raith la clysma să se întîlnească cu avva Sisoe. Şi văzîndu-l pe el necăjit că a lăsat pustia, îi zice lui: ce te necăjeşti, avvo? că ce mai puteai să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrînit aşa? iar bătrînul s-a uitat la dînsul cu asprime, zicînd: ce-mi spui, ammone? Dar nu-mi era destulă numai singură slobozenia gîndului meu în pustie?

26. Şedea odată avva Sisoe în chilia lui. Şi bătînd în uşă ucenicul lui, a strigat bătrînul, zicînd: Fugi, avraame, nu intra, că acuma nu au vreme acestea de aici!

27. Un frate a întrebat pe avva Sisoe, zicînd: cum ai lăsat Schitul, fiind cu avva Or, şi ai venit de ai şezut aici? Îi zice lui bătrînul: cînd a început a se înmulţi Schitul, auzind eu că a adormit avva antonie, m-am sculat şi am venit aici în munte; şi găsind cele de aici cu linişte, am şezut puţină vreme. Îi zice lui fratele: cîtă vreme ai aici? Îi zice lui bătrînul: Sînt şapte­zeci şi doi de ani.

28. Zis-a avva Sisoe: cînd va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i porunceşti.

29. Un frate a întrebat pe avva Sisoe, zicînd: De vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte pe noi, este trebuinţă să-i zicem lui? Îi zice lui bătrînul: nu. Deci zice fratele: Dar să-l lăsăm pe el să ne rătăcească? Îi zice lui bătrînul: Dar apoi ce? Vrei să iei toiag să-l baţi? eu ştiu fraţi că umblau, şi cel ce îi povăţuia pe ei a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece, şi toţi ştiau că se rătăceau. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. iar după ce s-a făcut ziuă, pricepînd cel ce-i povăţuia că a rătăcit din cale, le zice lor: iertaţi-mă, că am rătăcit. Şi au zis toţi: Şi noi ştiam, dar am tăcut. iar el au­zind, s-a minunat, zicînd: Pînă la moarte se stăpînesc fraţii a nu grăi! Şi a slăvit pe Dumnezeu. iar lungimea căii din care s-au rătăcit era de două­sprezece mile.

30. Au venit odată saracinii şi au dezbrăcat pe bătrînul şi pe fratele lui. Şi ieşind ei în pustie ca să găsească ceva de mîncare, a găsit bătrînul balegi

250

is. 30:18

i^{ac. 1:14}

de cămile, şi răsfirîndu-le, au găsit grăunţe de orz. Deci mînca un grăunte, iar unul îl punea în mîna lui. Şi venind fratele lui, l-a găsit pe dînsul mîncînd; şi îi zice lui: Aceasta este dragostea, că ai găsit mîncare şi singur mănînci, şi nu m-ai chemat şi pe mine? Îi zice lui Avva Sisoe: Nu ţi-am făcut strîmbătate, frate; iată, partea ta în mîna mea am păstrat-o.

31. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: ce voi face, avvo, că am căzut? Îi zice lui bătrînul: Scoală-te iarăşi. Zice fratele: M-am sculat, şi ia­răşi am căzut. Şi zice bătrînul: Scoală-te iarăşi şi iarăşi. Deci a zis fratele: Pînă cînd? Zice bătrînul: Pînă ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere. căci cu ce se află omul, cu aceea se şi duce.

32. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face? că mă necă­jesc pentru rucodelie. că iubesc împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zice bătrînul: Avva Sisoe zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihneş­te pe noi.

33. Zis-a Avva Sisoe: caută pe Domnul, şi nu căuta unde locuieşte.

34. Zis-a iarăşi că: ruşinea şi netemerea de multe ori aduc păcatul.

35. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: ce voi face? Îi zice lui: Lucrul pe care îl cauţi este a tăcea foarte şi smerenia. că scris este: Fericiţi cei ce rămîn întru aceasta. Aşa poţi să stai.

36. Zis-a Avva Sisoe: Fă-te defăimat şi voia ta o leapădă dinapoi. Şi te fă fără de grijă, şi vei avea odihnă.

37. Dacă întreba cineva pe Avva Sisoe despre Avva Pamvo, zicea: Pamvo mare-mare era întru lucrurile sale.²²⁹

38. A spus Avva Sisoe oarecărui frate: cum eşti? iar el a zis: Zilele le cheltuiesc, părinte. Şi îi zice bătrînul: Şi eu, dacă mi-am cheltuit ziua, mulţumesc.²³⁰

39. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: Ce voi face pentru patimi? Şi zice bătrînul: Fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa.

40. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicînd: Spune-mi vreun cuvînt. Iar el a zis: De ce mă sileşti să vorbesc în zadar? iată, ce vezi, fă.

41. S-a dus odată Avva Avraam, ucenicul lui Avva Sisoe, spre slujbă, şi cîteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicînd: Au voi lăsa pe alt om să

^{229 C}ompletare din mss. A, B, e, F, J, L (guy, Recherches, p. 33) (n. Ed.).

^{230 C}ompletare din mss. A, B, e, F, L (guy, Recherches, p. 33) (n. Ed.).

251

facă obicei cu mine, afară de fratele meu? Şi nu a primit pînă ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneala.

42. Spuneau pentru avva Sisoe că, şezînd el, a strigat cu glas: O, ticălo­şie! Îi zice lui ucenicul său: ce ai, părinte? Îi zice lui bătrînul: un om caut să vorbesc, şi nu găsesc.

43. A ieşit odată avva Sisoe din Muntele lui avva antonie, la muntele cel mai dinafară al Thivaidei, şi a locuit acolo. Şi erau acolo meletieni²³¹, care locuiau în calamona arsenoitului. iar unii, auzind că a ieşit la mun­tele cel mai din afară, au dorit să-l vadă, dar ziceau: ce vom face? că în munte sînt meletieni. Şi ştim că bătrînul nu se vatămă dinspre dînşii; dar noi nu cumva vrînd să ne întîlnim cu bătrînul, vom cădea în ispita eretici­lor. Şi pentru a nu se întîlni cu ereticii, nu s-au dus să-l vadă pe bătrînul.

44. Spuneau pentru avva Sisoe că s-a îmbolnăvit. Şi şezînd bătrînii lîngă dînsul, a grăit unora. Îi zic lui: ce vezi, avvo? Şi le zice lor: Văd pe unii că vin la mine, şi mă rog lor ca să mă lase puţin să mă pocăiesc. Îi zice lui unul din bătrîni: Şi de te vor lăsa, de acum poţi să te foloseşti spre pocăin­ţă? Îi zice lui bătrînul: Deşi nu pot face, dar suspin în sufletul meu puţin, şi îmi este de ajuns.

45. Spuneau pentru avva Sisoe că atunci cînd a venit la clysma s-a îm­bolnăvit. Şi şezînd el cu ucenicul lui în chilie, iată, bătaie s-a făcut în uşă. Şi înţelegînd bătrînul, zice lui avraam, ucenicului său: Zi-i celui ce a bătut în uşă: eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe saltea. iar el auzind, s-a făcut nevăzut.

46. Povestit-a un credincios, zicînd că: ne-am dus şapte pustnici la avva Sisoe, care locuia la clysma, rugîndu-ne lui să ne spună vreun cuvînt. Şi a zis: iertaţi-mă, sînt om prost. Dar m-am dus la avva Or şi la avva athre. Şi era în boală avva Or de optsprezece ani; şi le-am făcut lor meta­nie să-mi spună vreun cuvînt. Şi a zis avva Or: ce pot să-ţi zic? Du-te, şi orice vezi, fă. Dumnezeu al aceluia este, care prisoseşte, adică se sileşte pe sine la toate. Şi nu erau dintr-o enorie avva Or şi avva athre; dar a fost mare pace între dînşii pînă ce au ieşit din trup. că era mare ascultarea lui avva athre şi multă smerita cugetare a lui avva Or. Şi am stat cîteva zile la dînşii, cercîndu-i pe dînşii; şi am văzut o mare minune pe care a făcut-o

^{231 Sc}hismatici din ruptura creată după anul 305 de episcopul Meletie de Lycopolis fa­ţă de Sfîntul ierarh Petru al alexandriei (şi, implicit, faţă de Biserica universală) în privinţa reprimirii în Biserică a celor căzuţi în prigoane. Meletienii au găsit mulţi aderenţi în rîndul copţilor băştinaşi (n. Ed.).

252

Dan. 10:3

Avva Athre. Le-a adus oarecine un peşte mic, şi a voit Avva Athre să-l facă bătrînului; şi avea cuţitul spintecînd peştele; şi l-a chemat pe el Avva Or, zicînd: Athre, Athre. Şi a lăsat cuţitul în mijlocul peştelui, şi nu a spintecat cealaltă parte. Şi m-am minunat de ascultarea lui cea mare, pentru că nu a zis: Mai aşteaptă, pînă ce voi spinteca peştele. Şi i-am zis lui Avva Athre: unde ai aflat ascultarea aceasta? Şi mi-a zis: Nu este a mea, ci a bătrînului este. Şi m-a luat, zicînd: vino, vezi ascultarea lui. Şi a fiert peştele cel mic, şi l-a stricat vrînd, şi l-a pus înaintea bătrînului; şi a mîncat, nimic grăind. Şi i-a zis lui: Bun este, avvo? Şi a răspuns: Bun este foarte. După acestea i-a adus lui puţin, dar foarte bun. Şi i-a zis: L-am stricat, avvo. Şi a răspuns zicînd: Aşa, l-ai stricat puţin. Şi mi-a zis Avva Athre: văzut-ai că asculta­rea a bătrînului este? Şi am ieşit aşadar de la dînşii; şi orice am văzut, am făcut ca să păzesc după puterea mea. Acestea le-a zis fraţilor Avva Sisoe. iar unul din noi i s-a rugat lui, zicînd: Fă dragoste, spune-ne nouă şi tu un cuvînt. Şi a zis: cel ce ţine a fi nebăgat în seamă cu cunoştinţă săvîrşeşte toată Scriptura. iar altul din noi i-a zis lui: ce este străinătatea, părinte? Şi a zis: taci, şi în tot locul, oriunde te duci, zi: Nu e treaba mea. Şi aceasta este străinătatea²³².

123. Pentru avva Sisoe thiveul şi al petrei

În zicerile ce urmează e vorba de alţi doi bătrîni cu numele de Sisoe. Aceştia par a fi vieţuit în veacul V, unul la Calamona Arsenoitului şi altul la Petra, deşi nu ştim dacă e vorba de Petra Troinului sau Petra Schitului, sau vreo altă stîncă cu acest nume din Egyptul marilor Părinţi.

1. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe cel din Petra pentru petrecere. Şi îi zice lui bătrînul: A zis Daniil: Pîinea doririlor nu am mîncat.

2. Se spunea pentru Avva Sisoe Thiveul că a rămas la calamona Arsenoitului; şi alt bătrîn era bolnav la cealaltă lavră. Şi dacă a auzit, se mîhnea. Şi fiindcă două-două postea, şi era ziua în care nu mînca, cînd a auzit, zice cugetului: ce voi face? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili fraţii să

^{232 A}cest Cap. aparţine în manuscrisele Patericelor Avvei Pistos, însă cîteva manuscrise ale Asceticonului Avvei isaia care citează acest text (Capitolul 30:6) sugerează că este o greşeală de transcriere: în ele Pistos apare ca un simplu substantiv comun, însemnînd, în limba româ­nă, „credincios” (n. Ed.).

253

mănînc? Şi de voi rămînea pînă mîine, nu cumva se va săvîrşi? Însă aceasta voi face: Mă duc şi nu mănînc. Şi aşa s-a dus postind, plinind porunca lui Dumnezeu, şi petrecerea lui cea pentru Dumnezeu nu a stricat-o.

3. Povestit-a unul din părinţi pentru avva Sisoe de la calamona, că vrînd odată să-şi biruiască somnul, s-a spînzurat pe sine de prăpastia Pe­trei. Şi venind îngerul, l-a dezlegat pe dînsul şi i-a poruncit să nu mai facă aceasta, nici pe alţii să nu îi înveţe acest fel de obicei.

4. Întrebat-a unul din părinţi pe avva Sisoe, zicînd: De voi şedea în pustie şi va veni vreun varvar, vrînd să mă omoare, şi voi putea asupra lui, omorî-l-voi pe el? Şi a zis bătrînul: nu. ci lasă-l la Dumnezeu. că ori­ce fel de ispită va veni omului, să zică: Pentru păcatele mele s-a întîmplat aceasta. iar dacă vreun lucru bun se va întîmpla, să zică: Din iconomia lui Dumnezeu este.

5. Un frate a întrebat pe avva Sisoe Thiveul, zicînd: Spune-mi un cuvînt. Şi zice: ce pot să-ţi spun? că în Scriptura cea nouă citesc şi la cea Veche mă întorc.

6. Acestaşi frate a întrebat pe avva Sisoe, cel al Petrei, cuvîntul cel care l-a zis avva Sisoe Thiveul. Şi zice bătrînul: eu în păcat mă culc, şi în păcat mă scol.

7. Spuneau pentru avva Sisoe Thiveul că după ce ieşea de la biserică, în­dată se repezea la chilia sa, păşind iute şi asemănîndu-se unuia ce fuge. iar unii din cei ce-l vedeau făcînd aceasta, ziceau: Drac are. iar el, făcînd lucru lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau asupra lui.

8. Zis-a avva Sisoe Thiveul ucenicului său: Spune-mi ce vezi la mine, şi eu îţi voi spune ce văd la tine. Îi zice lui ucenicul lui: tu eşti bun la minte, dar aspru puţin. Îi zice lui bătrînul: tu eşti bun, dar molatic la minte.

9. Spuneau pentru avva Sisoe Thiveul că nu mînca pîine. Şi la prazni­cul Paştilor i-au făcut lui metanie fraţii ca să mănînce cu ei, şi răspunzînd a zis lor: una am să fac: Sau pîine am să mănînc, sau cîte bucate aţi făcut. iar ei i-au zis lui: numai pîine mănîncă. iar el a făcut aşa.

254

124. Pentru avva Siluan

Avva Siluan, pomenit de Biseri­că la 18 Ianuarie, a fost unul din marii părinţi ai primei generaţii a Schitului. După cîteva zeci de ani la Schit, a plecat cu ucenicii săi, Marcu, Zaharia (prăznuit de Bise­rică la 24 Martie), Netra şi Zinon în Sinai, unde a fost printre primii întemeietori de aşezăminte mona­hale de aici. Mai tîrziu a venit în Palestina, la Gherara, la vreo 10 km de cetatea Gazei, împreună cu ucenicii. Aici a ridicat o mănăstire vestită. Zicerea XVIII:4 din partea a doua a acestei cărţi pomeneşte de prezenţa Avvei Siluan în Muntele Panefo, probabil în drumul său spre Sinai. Măsura sa afost dintre cele dumnezeieşti, iubind lumina necreată mai mult decît pe cea a zilei. Isto­ricul Sozomen (VI:32) spune că era de loc din Palestina şi că a fost văzut slujit de în­geri, pentrufapta lui cea bună. Rufus (48) îl numeşte „părintele monahilor” şi spune că locul mănăstirii sale din Palestina se chema Aftha, lîngă satul Saltos.

1. Au venit odată avva Siluan şi Zaharia, ucenicul lui, la o mănăstire; şi i-au făcut pe ei de au gustat puţin mai-nainte de a călători. Şi ieşind ei, a găsit ucenicul lui apă pe cale şi vrea să bea. Şi îi zice lui bătrînul: Zahario, post este astăzi. iar el zice: Dar nu am mîncat, părinte? Zice bătrînul: ace­ea ce am mîncat, al dragostei era; dar noi postul nostru să-l ţinem, fiule.

2. Acestaşi şezînd odată cu fraţii, s-a făcut întru uimire, şi cade cu fa­ţa la pămînt. Şi după puţin sculîndu-se, plîngea. Şi l-au rugat pe el fraţii, zicînd: ce ai, părinte? iar el tăcea şi plîngea. Şi silindu-l ei să le spună, a zis: eu la Judecată m-am răpit; şi am văzut pe mulţi din neamul nostru că mergeau în muncă, şi pe mulţi dintre mireni că mergeau întru Împărăţie. Şi plîngea bătrînul; şi nu voia să iasă din chilie. iar de era silit să iasă din chilia sa, îşi acoperea faţa sa cu cuculionul, zicînd: De ce voiesc să văd lu­mina aceasta vremelnică şi care nu are nici un folos?

3. Altădată a intrat Zaharia, ucenicul lui, şi l-a aflat întru uimire, şi mîinile lui la cer întinse; şi închizînd uşa, a ieşit. Şi venind pe la ceasul al şaselea

255

^{in 6:27}

l^{c. 10:42}

şi al nouălea, l-a aflat pe el într-acelaşi chip. iar pe la ceasul al zecelea a bătut în uşă; şi intrînd, l-a aflat liniştindu-se. Şi îi zice lui: ce îţi este as­tăzi, părinte? iar el a zis: M-am îmbolnăvit astăzi, fiule. iar el, apucîndu-i picioarele lui, îi zice: Nu te voi lăsa, de nu îmi vei spune ce-ai văzut. Îi zice lui bătrînul: eu la cer am fost răpit, şi am văzut slava lui Dumnezeu, şi aco­lo am stat pînă acum, şi acum am venit.

4. Şezînd odată Avva Siluan în Muntele Sinai, s-a dus Zaharia, uceni­cul lui, la o slujbă şi zice bătrînului: Sloboade apa şi udă grădina. iar el ie­şind, îşi acoperea faţa sa cu cuculionul şi numai picioarele sale îşi vedea.

Deci a venit un frate la dînsul într-acel ceas; şi văzîndu-l pe el de departe, a înţeles ce a făcut. Şi intrînd fratele la dînsul, a zis: Spune-mi, avvo, pen­tru ce ţi-ai acoperit faţa cu cuculionul, şi aşa udai grădina? Îi zice lui bătrînul: Fiule, ca să nu vadă ochii mei pomii, şi să se smulgă mintea mea de la lucrarea ei la dînşii.

5. A venit un frate la Avva Siluan în Muntele Sinai; şi văzînd pe fraţi că lucrează, a zis bătrînului: Nu lucraţi mîncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales. Zis-a bătrînul ucenicului său: Zahario, dă fratelui o carte şi pune-l într-o chilie care nu are nimic. Deci cînd a sosit cea­sul al nouălea, lua seama la uşă, de vor trimite să-l cheme ca să mănînce. iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculîndu-se a venit bătrînul. Şi îi zice lui: Nu au mîncat fraţii astăzi, avvo? Îi zice lui bătrînul: Da, au mîncat.

A zis el: Pentru ce nu m-aţi chemat? Îi zice lui bătrînul: Fiindcă tu om duhovnicesc eşti, şi nu ai trebuinţă de mîncarea aceasta. iar noi, trupeşti fiind, voim să mîncăm, şi pentru aceasta lucrăm. iar tu partea cea bună ţi-ai ales, citind toată ziua şi nu voieşti să mănînci mîncare trupească. Şi dacă a auzit acestea, a făcut metanie, zicînd: iartă-mă, avvo. Îi zice lui bătrînul: Negreşit, trebuinţă are şi Maria de Martha; căci prin Martha se la­udă şi Maria.

6. Au întrebat odată pe Avva Siluan, zicînd: ce fel de petrecere ai făcut, părinte, de ai luat înţelepciunea aceasta? Şi a răspuns: Niciodată nu am lă­sat în inima mea cuget care întărîtă pe Dumnezeu.

7. Spuneau pentru Avva Siluan că a şezut în chilie pe ascuns, avînd pu­ţin năut, şi pînă a mînca numai pe acela a făcut lucru de o sută de site. Şi iată, un om a venit din egypt, avînd un măgar încărcat cu pîini, şi bătînd la chilia lui, le-a pus. Deci luînd bătrînul sitele, a încărcat măgarul şi l-a slobozit.

256

^{Ps. 7:10}

8. Spuneau pentru avva Siluan că a ieşit Zaharia, ucenicul lui, fără dînsul; şi luînd pe fraţi, a mutat gardul grădinii şi mai mare l-a făcut. Deci aflînd bătrînul, şi-a luat cojocelul său şi a ieşit. Şi zice zicînd fraţilor: rugaţi-vă pentru mine. iar ei văzîndu-l pe el, au căzut la picioarele lui, zicînd: Spune-ne, părinte, ce este ceea ce ai? iar el a zis către dînşii: nu intru în lăuntru, nici se pogoară cojocelul de pe mine, pînă ce nu veţi aduce gardul la locul lui cel dintîi. iar ei iarăşi au întors gardul şi l-au făcut precum era. Şi aşa bătrînul s-a întors la chilia sa.

9. Zis-a avva Siluan: eu sînt rob, şi domnul meu mi-a zis: Lucrează lu­crul meu, şi eu te hrănesc. Dar de unde? nu căuta: Ori am, ori fur, ori mă împrumut, tu nu căuta. Lucrează numai, şi te hrănesc. Deci eu de lucrez, din plata mea mănînc; iar de nu lucrez, dragoste mănînc.

10. Zis-a iarăşi: Vai omului aceluia care are numele său mai mare decît fapta sa!

11. A întrebat avva Moisi pe avva Siluan, zicînd: Poate omul în fieca­re zi să pună început? Şi i-a răspuns bătrînul: De este lucrător, poate şi în fiecare zi, şi în fiecare ceas să pună început bun.

12. A spus oarecare din părinţi că s-a întîlnit odată oarecine cu avva Siluan, şi văzîndu-i obrazul şi trupul strălucind ca al unui înger, a căzut cu faţa la pămînt. Spunea, încă, că şi alţii oarecare au avut acest dar.

13. Şi ziceau despre el că a ieşit mai pe urmă în Palestina şi a făcut chilie către apă petrecînd acolo precum în Schit cealaltă vreme a sa.²³³

14. 234 Un frate a întrebat pe avva Siluan, zicînd: ce voi face, avvo? cum voi cîştiga umilinţă? că foarte sînt supărat de trîndăvire şi de somn şi de dormitare. Şi cînd mă scol din somn, mă lupt foarte la cîntarea Psal­milor, şi nu pot birui dormitarea, nici Psalmi nu zic fără de glas. Şi i-a răs­puns lui bătrînul: Fiule, a zice tu Psalmii cu glas, întîi este mîndrie, că îţi pune ţie în minte că „eu cînt, fratele nu cîntă”. al doilea, îţi şi împietreş­te inima şi nu te lasă să te umileşti. Deci de voieşti umilinţa, lasă cîntarea. Şi cînd stai făcîndu-ţi rugăciunile tale, să cerce mintea ta puterea stihului, şi socoteşte că stai înaintea lui Dumnezeu, a celui ce cearcă inimile şi ră­runchii. iar cînd te scoli din somn, mai-nainte de toate, să slăvească gura ta pe Dumnezeu; apoi citeşte Crezul şi Tatăl nostru; şi apoi, începe-ţi canonul

^{233 C}ompletare din manuscrisul coislin 257 (guy, Recherches, p. 47) (n. Ed.).

^{234 D}in Everghetinos.

257

^{is. 6:3}

i^{ez. 3:12}

tău, încet, încet, suspinînd şi aducîndu-ţi aminte de păcatele tale şi de muncă, în care vei să te munceşti. Zice fratele: eu, avvo, de cînd m-am călugărit, slujba canonului şi ceasurile după rînduiala celor 8 glasuri²³⁵ le cînt. A răspuns bătrînul: Şi pentru aceasta umilinţa şi plînsul fug de la ti­ne. Pune în minte pe părinţii cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericeşti, şi nici glasuri, nici tropare ştiind, fără numai puţini Psalmi, ca nişte lumi­nători în lume au strălucit precum au fost Avva Pavel cel Simplu şi Avva Pamvo şi Avva Apollo şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, care şi morţi au înviat, şi mari puteri au făcut, şi stăpînirea cea asupra dracilor au primit -, nu cu cîntări şi tropare şi glasuri, ci cu rugăciunea cea cu inima zdrobită şi cu post; prin care şi frica lui Dumnezeu în inimă se face nelip­sit, şi plînsul se întăreşte, care de tot păcatul curăţeşte pe om, şi mintea mai albă şi decît zăpada o face. iar cîntarea, pe mulţi la cele mai de jos ale pămîntului i-a pogorît; nu numai mireni, ci şi preoţi. Fiindcă i-a moleşit, şi în curvie şi în alte patimi de ruşine i-a prăpăstuit. Deci, dar, cîntarea este a mirenilor. Pentru aceasta şi norodul se adună prin biserici. Pune în minte, fiule, cîte cete sînt în cer; şi nu este scris pentru vreuna dintr-însele că cu cele opt glasuri cîntă; ci o ceată cîntă neîncetat: Alliluia; alta: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaoth; alta: Bine este cuvîntată slava Domnului din locul şi din casa Sa. tu, dar, fiule, urmează părinţilor, de voieşti să cîştigi umilinţă în vremea rugăciunilor, păzind mintea, pe cît poţi, nerăspîndită; iubeşte smerenia lui Hristos; şi oriunde mergi, nu te arăta pe sine-ţi isteţ şi dascăl, ci ca un prost şi ucenic; şi Dumnezeu îţi va da umilinţă.

125. Pentru avva Simon

Avva Simonpare afi monahulsinait prăznuit la 25 Iunie, aparţinîndgeneraţiei a doua de bătrîni. Mai este pomenit la Pimen 142 şi pare a fi fost foarte renumit în vremea sa, căutat de boieri şi oameni vestiţi, după mărturia Patericului.

^{235 C}ronologic vorbind, cuvîntul acesta, împreună cu epifanie 3 şi Pimen 175 (şi poate şi Antonie 34, iV:20 şi XXVi:77), este cea mai veche mărturie despre ceasuri (următoarea o găsim la Sf. ioann casian şi la Sf. Alexandru începătorul obştii neadormiţilor) şi despre cele 8 glasuri ale Bisericii. După cum a arătat Stig Simeon r. Freyshov, în studiul său bine docu­mentat The Early Development of the Liturgical Eight-mode System in Jerusalem, publicat în St Vladimirs Theological Quarterly 51.2-3, 2007, pp. 139-178, rînduiala celor 8 glasuri era deja în uzul Bisericii din ierusalim după anul 390, iar mărturia aceasta a Avvei Siluan se leagă în mod direct de venirea în obştea sa a acestui ucenic al său palestinian, educat în acea rînduială liturgică a catedralelor Ţării Sfinte (n. Ed.).

258

1. A venit odată un boier să vadă pe avva Simon. iar el auzind, şi-a luat brîul şi s-a dus la un finic să-l cureţe. iar ei venind, au strigat: Bătrîne, unde este pustnicul? iar el a zis: nu este aici pustnic. Şi auzind, s-au dus.

2. Altădată iarăşi a venit alt boier să-l vadă pe el, şi apucînd înainte clericii, i-au spus lui: avvo, găteşte-te, că boierul auzind despre tine, vine să se blagoslovească de la tine. iar el a zis: Da, eu mă gătesc. Deci îmbrăcîndu-se cu un chentonion²³⁶ al lui şi luînd pîine şi brînză în mîinile sale, sculîndu-se, a şezut, mîncînd în poartă. Şi venind boierul cu parada lui şi văzîndu-l, nu l-a băgat în seamă, zicînd: acesta este pustnicul despre care am auzit? Şi îndată s-au întors.

126. Pentru avva Sosipatru

Cuvîntul de mai jos al Avvei Sosipatru (sau Sopatros, cum apare în majoritatea manuscriselor ellineşti) pare a face referire atît la cărţilefolosite de ereticii gnostici, cît şi la controversa antropomorfită, apărută în anii 399-400, îndemnul bătrînului fiind la înfrînarea minţii, ca să nu treacă singură dincolo de hotarele măsurii sale.

a rugat oarecine pe avva Sosipatru, zicînd: Dă-mi vreo poruncă, avvo, şi o voi păzi pe ea. iar el i-a zis lui: Să nu intre muiere în chilia ta, şi să nu citeşti cărţi care se numesc apocrife, şi să nu cauţi pentru chipul [lui Dum­nezeu în om]. că aceasta nu este eres, ci prostie şi pricire a amîndorura părţilor. căci cu neputinţă este a se pricepe lucrul acesta de toată zidirea.

127. Pentru avva Sarmata

Avva Sarmata, prăznuit de Biserică la 20 August, ar putea fi ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare care a fost omorît de saracini în anul 357, după mărturia Feri­citului Ieronim²³⁷. Cuvîntul 3 este despre un bătrîn dintre ucenicii Avvei Pimen, foarte iubitor de osteneli înalte, atît duhovniceşti, cît şi trupeşti.

1. Zis-a avva Sarmata: Voiesc un om care a păcătuit şi ştie că a păcătuit şi se pocăieşte, decît un om care nu a păcătuit şi se are pe sine că face dreptate.

^{236 V}ezi mai sus, nota 162, p. 176 (n. Ed.).

^{237 C}hronicon, PL 27:689 (n. Ed.).

259

2. Spus-a iarăşi că de cîte ar putea omul fugi şi nu păzeşte, le face trebu­inţă a păcatului.²³⁸

3. Spuneau pentru avva Sarmata că de multe ori lua patruzeci de zile (de post) cu sfatul lui avva Pimen; şi ca o nimica se împlineau zilele îna­intea lui. Deci a venit avva Pimen la dînsul şi i-a zis: Spune-mi, ce ai vă­zut făcînd atîta osteneală? iar el zicea către dînsul: nimic mai mult. Îi zice lui avva Pimen: nu te las, de nu îmi vei spune. iar el i-a zis: una numai am aflat, că de voi zice somnului „Du-te”, se duce; şi de-i voi zice „Vino”, vine.

4. Un frate a întrebat pe avva Sarmata, zicînd: gîndurile îmi zic: nu lucra, ci mănîncă, bea, dormi. Îi zice lui bătrînul: Cînd îţi este foame, mănîncă; cînd îţi este sete, bea; cînd îţi este somn, dormi. iar alt bătrîn, din întîmplare, a venit la fratele; şi i-a spus lui fratele acelea ce a zis avva Sarmata. Deci îi zice lui bătrînul: aceasta este ceea ce ţi-a zis ţie avva Sarmata? cînd îţi este foame tare, şi îţi va fi sete, încît să nu mai poţi, mănîncă atunci şi bea; şi cînd vei priveghea foarte mult şi dormitezi, dormi. aceas­ta este ceea ce ţi-a zis ţie bătrînul.

5. A întrebat iarăşi acestaşi frate pe avva Sarmata, zicînd: Îmi zic gîndurile „Du-te afară şi mergi la fraţi”. Şi zice bătrînul: La aceasta să nu le asculţi pe ele, ci zi-i: iată, te-am ascultat întîi, iar la aceasta nu pot să te ascult.

128. Pentru avva Serapion

Sînt doi Cuvioşi Serapion (sau Sarapion) pomeniţi de Biserică la 21 Martie. Unul este ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare, ajuns ierarh de Thmuis, prieten al Sfîntului Athanasie cel Mare şi foar­te probabil de o vîrstă cu acesta. Celă­lalt Serapion este un bătrîn din a doua generaţie de monahi egypteni, ucenic al Avvei Theona (după mărturia Sf. Ioann Casian, C2:11) şi întemeietor a mai

²³⁸ completare din mss. a, B, e, J (guy, Recherches, p. 33) (n. Ed.).

260

multe mănăstiri din Arsinoe, în care vieţuiau, la anul 395, ca la 10.000 de mo­nahi, pomenit în Istoria Monahilor din Egypt. Au mai fost doi alţi bătrîni vestiţi cu acest nume, Serapion cel Mare din Nitria (Lavsaicon 7 şi 42) şi Serapion din Schit (C5). Nu putem şti ale căruia dintre aceşti Sfinţi sîntfiecare din cuvintele de mai jos, cu excepţia cuvîntului 4, care, fiind un extras din Convorbirea a 18-a a Sfîntului Ioann Casian, este cel mai probabil despre Cuviosul din Arsinoe.

1. Venit-a odată Avva Serapion, trecînd printr-un sat al egyptului, şi a văzut o curvă stînd la chilia ei, şi a zis bătrînul: Aşteaptă-mă diseară; că vreau să vin la tine şi să fac noaptea aceasta aproape de tine. iar ea răspunzînd, a zis: Bine, avvo. Şi s-a gătit şi a aşternut patul şi a aşteptat pe bătrînul cu cele de trebuinţă. iar după ce s-a făcut seară, a venit bătrînul la dînsa, nimic aducînd. Şi intrînd în chilie, îi zice ei: gătit-ai patul? iar ea a zis: Da, avvo. Şi a încuiat uşa, şi îi zice ei: Aşteaptă puţin, fiindcă avem pravilă, pînă ce o voi face pe ea. Şi a început bătrînul slujba lui. Şi începînd Psaltirea, la fiecare Psalm făcea rugăciune, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsa ca să se pocăiască şi să se mîntuiască. Şi l-a ascultat pe dînsul Dumnezeu. Şi stătea femeia tremurînd şi rugîndu-se aproape de bătrînul. Şi dacă a isprăvit bătrînul toată Psaltirea, a căzut muierea la pămînt. iar bătrînul începînd Apostolul, a citit mult dintr-însul. Şi aşa şi-a împlinit sluj­ba. Deci umilindu-se muierea şi înţelegînd că nu pentru păcat a venit la dînsa, ci ca să-i mîntuiască sufletul, a căzut la dînsul, zicînd: Fă dragoste, avvo, şi unde pot plăcea lui Dumnezeu, povăţuieşte-mă. Atunci bătrînul a povăţuit-o pe dînsa la o mănăstire de fecioare şi a dat-o pe ea la amma, şi i-a zis: ia pe sora aceasta, şi nu îi pune ei jug sau poruncă precum celorlal­te surori; ci orice voieşte dă-i, şi cum voieşte dă-i voie să umble. Şi după ce a făcut puţine zile, a zis: eu sînt păcătoasă; voiesc la două zile să mănînc. Şi după puţine zile a zis: eu multe păcate am; voiesc la patru zile să mănînc. Şi după puţine zile s-a rugat ammei, zicînd: Fiindcă mult am mîhnit pe Dumnezeu cu fărădelegile mele, fă dragoste şi mă pune într-o chilie şi o astupă, şi pe o gaură dă-mi puţină pîine şi rucodelie. Şi i-a făcut ei amma aşa. Şi a plăcut lui Dumnezeu în cealaltă vreme a vieţii sale.

2. Un frate a întrebat pe Avva Serapion, zicînd: Spune-mi vreun cuvînt. Îi zice lui bătrînul: ce pot să-ţi zic? că ai luat ale văduvelor şi ale sărmani­lor, şi le-ai pus în fereastra aceasta. căci a văzut-o plină de cărţi.

3. Zis-a Avva Serapion că precum ostaşii împăratului nu pot²³⁹, stînd înaintea lui, să caute de-a dreapta sau de-a stînga, aşa şi omul, dacă stă înaintea

²³⁹ În alte manuscrise: nu îndrăznesc.

261

lui Dumnezeu şi ia aminte înaintea Lui cu frică în tot ceasul, nimic de-ale vrăjmaşului nu poate să-l îngrozească.

4. A venit un frate la avva Serapion; şi îl îndemna pe el bătrînul să facă rugăciune după obicei. iar el, păcătos pe sine-şi zicîndu-se, şi nevrednic de însuşi chipul călugăresc, nu se pleca. a voit încă şi picioarele lui să le spe­le; şi acesteaşi cuvinte zicînd, nu a suferit. Şi l-a făcut pe el de a gustat. a început încă şi bătrînul a mînca. Şi îl sfătuia pe el, zicînd: Fiule, de voieşti să te foloseşti, rabdă în chilia ta şi ia aminte de tine şi de rucodelia ta. că nu îţi aduce atîta folos a ieşi afară, pe cît a şedea în lăuntru. iar el acestea auzind, s-a amărît şi s-a schimbat la faţă, încît nici n-a putut să se tăinuiască de bătrînul. Deci i-a zis lui avva Serapion: Pînă acum ziceai „Păcătos sînt” şi te ocărai pe sine, că eşti nevrednic şi de a trăi. Şi fiindcă cu dragos­te ţi-am pomenit, atîta te-ai sălbăticit. Deci de voieşti să fii smerit, cele ce de la alţii ţi se aduc asupră învaţă-te să le suferi vitejeşte şi nu ţinea la sine cuvinte deşarte. acestea auzind fratele, a făcut metanie bătrînului. Şi mult folosindu-se, s-a dus.

129. Pentru alt Serapion

de la Palladie

Avva Serapion Sindonitul, prăznuit de Synaxarul Palestinian la 28 Au­gust, a fost un bătrîn care a ajuns la desăvîrşita necîştigare. Este lăudat de Lavsaiconul lui Palladie (37), din ca­re înţelegem că s-a nevoit în a doua ju­mătate a veacului al IV-lea.

era un bărbat egyptean, anu­me Serapion, cu porecla Sindonie, fiindcă niciodată altă haină nu purta, fără numai un sindon (adi­că o haină care aşa se numeşte)²⁴⁰. acesta la toată fapta bună iscusindu-se

^{240 S}ivSoviov: mic oavSwv, o pînză adusă din India sau purtată după obiceiul indienilor (n. Ed.).

262

desăvîrşit, cu neagoniseala mai pe toţi i-a întrecut; pentru care nici a se linişti în chilie nu a putut, ca să nu se învăluie cu materia sau să aibă ce­va al său; ci umblînd, şi hrana din toate zilele de la cei ce s-ar fi întîmplat luînd, aşa îşi petrecea viaţa, nimic alta avînd, fără numai sindonul pe care-l purta. Acesta, prin oarecare pustnic cunoscut, s-a vîndut pe sine într-o ce­tate la un măscărici ce era ellin, pe douăzeci de galbeni, pe care şi luîndu-i de la pustnic, îi păstra la sine. Deci era slujind măscăriciului şi femeii lui şi casei, cu silinţă foarte şi cu îndemînare, nimic alta mîncînd decît pîine şi apă; neoprindu-se cu mintea, şi de multe ori şi cu gura, din citirea Dum­nezeieştilor Scripturi. Deci petrecînd cu dînşii de-acum vreme îndelunga­tă, şi cînd era vreme vorbindu-le despre creştinătate, întîi pe măscărici l-a adus la pocăinţă, apoi pe femeie, după aceea şi toată casa lui. Şi botezîndu-se ei, s-au depărtat de a mai juca la teatru. Deci după ce au venit la via­ţa cea plăcută lui Dumnezeu, foarte se cucerniceau de bărbat. Şi îi zic lui: Vino, frate, să te slobozim. Fiindcă şi tu din robie urîtă ne-ai slobozit pe noi. Atunci le zice lor: Fiindcă a lucrat Dumnezeul meu, şi voi împreună aţi lucrat, şi s-a mîntuit prin mine sufletul vostru, de acum vă voi desco­peri vouă taina. eu fiind pustnic slobod, de neam egyptean, fiindu-mi mi­lă de voi, care petreceaţi cu multă rătăcire, m-am vîndut pe sine-mi vouă, ca voi slobozindu-vă din mari păcate să vă mîntuiţi. Deci de vreme ce ce­ea ce am voit a făcut Dumnezeu, mă voi duce, ca şi altora să ajut. Acestea zicînd, le dă lor aurul. iar ei nu voiau să-l ia. Şi îl îndemnau pe el să dea să­racilor aurul, zicînd: Arvună de mîntuire ni s-a făcut nouă. iar el le-a zis lor: Voi daţi-l pe dînsul, fiindcă al vostru este. că eu bani străini nu dăru­iesc săracilor. iar ei luînd aurul, îl rugau pe el zicînd să rămînă cu dînşii, încredinţîndu-l că: ca pe un părinte te vom avea de acum înainte şi stăpîn al sufletelor noastre. iar după ce l-au rugat mult şi n-au putut să-l plece, îl pofteau măcar în fiecare an să-i cerceteze pe dînşii. Deci fericitul luîndu-şi ziua bună de la dînşii, s-a dus de acolo în Lakedemonia, şi aflînd pe cineva din cei dintîi ai cetăţii că este maniheu cu eresul, împreună cu toată casa lui, iar la celelalte este bărbat îmbunătăţit şi evlavios, la acesta iarăşi prin altul oarecare s-a vîndut pe sine. Şi în vreme de doi ani, depărtîndu-l de eres pe dînsul şi pe toată casa lui, i-a adus la Biserică. Apoi lăsîndu-i şi pe aceştia, înconjura lumea, făcînd bine oamenilor, pe cît putea.

263

130. Pentru avva Serin

Avva Serin, un bătrîn foarte sporit de la Schit a cărui dată de prăznuire s-a pierdut²⁴¹, ocupă un loc aparte în Convorbirile Sfîntului Ioann Casian (C7-8), care nu ne spune despre el foarte multe informaţii, mai mult decît cele despre măsura sa duhov­nicească. Este inclus în prima carte a Convorbirilor duhovniceşti, dedicată bătrînilor Schitului. Din păcate, nici o altă sursă contemporană lui nu îl menţionează.

1. Spuneau pentru avva Serin că mult lucra, şi doi posmagi mînca de-a pururea. Şi venind la dînsul avva Iosif, tovarăşul lui (că şi el era mare ne­voitor), i-a zis: În chilia mea îmi păzesc fapta mea; iar dacă ies afară, fac pogorîre cu fraţii. Îi zice lui avva Serin: nu este aceasta mare faptă bună, cînd în chilia ta păzeşti rînduiala ta, ci mai vîrtos cînd ieşi din chilia ta.

2. Zis-a avva Serin: Mi-am făcut vremea mea secerînd, cosînd, împle­tind; şi cu toate acestea, de nu m-ar fi săturat mîna lui Dumnezeu, nu pu­team să mă satur.

131. PentrU avva Spyridon

Avva Spyridon este prea-blîndul ierarh al Trimithundei, făcătorul de minuni, prăznuit de Biserică la 12 Decembrie. Includerea sa între Sfinţii Patericului s-a făcut pentru viaţa pustnicească pe care a dus-o ierarh fiind, slujind turmei cuvîntătoare din cetatea pe care o păsto­rea doar în Duminici şi la Praznice, în celelalte zile ale săptămînii păscînd oile cele necuvîntătoare. Textele de mai jos sînt din Istoria Bisericească a lui Socrate Scolasticul.²⁴²

^{241 U}n papyrus de la Oxyrynh conţine referiri la o biserică cu hramul Sfîntului Serin v. a. Papaconstantinou, La liturgie stationale a Oxyrhynchos dans la premiere moitie du 6e siecle. Reedition et commentaire du POxy X11357, în Revue des etudes byzantines, tome 54, 1996, pp. 140-141 (n. Ed.).

^{242 C}artea 1, Cap. 12 (n. Ed.).

264

1. Iar pentru Avva Spyridon, atîta cuvioşie avea păstorul acesta, încît s-a învrednicit el şi păstor de oameni să se facă. căci i s-a dat acestuia ca o soartă episcopia uneia din cetăţile Kyprului, anume trimithunda. iar pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie păştea şi oile. iar la mie­zul nopţii venind tîlharii la stîna oilor pe furiş, se sileau să fure din oi. iar Dumnezeu, cel ce păzeşte pe păstor, şi pe oi le păzea. căci tîlharii, de pu­tere nevăzută fiind ţinuţi, lîngă stînă erau legaţi. Deci s-au revărsat zorile şi păstorul a venit la oi. iar după ce i-a găsit cu mîinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; şi rugîndu-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tîlhari. Şi după ce mult i-a sfătuit şi i-a învăţat, ca să se silească să trăiască mai bine din osteneli drepte, iar nu din strîmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slo­bozit, şi glumind le-a zis: ca să nu vă arătaţi că în zadar aţi privegheat.

2. Spuneau iarăşi că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anu­me irina. Acesteia un cunoscut i-a pus zălog un odor de mult preţ. iar ea, pentru mai bună păstrare, l-a ascuns în pămînt. Şi peste puţin s-a dus din viaţă. Deci a venit peste cîtăva vreme cel ce a pus zălog, şi neaflînd pe fe­cioară, apuca pe tatăl ei, pe Avva Spiridon, uneori trăgîndu-l, iar alteori rugîndu-l. Dar fiindcă îi era jale bătrînului de paguba celui ce pusese zălo­gul, venind la mormîntul fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca mai-nainte de vreme să-i arate lui Învierea cea făgăduită. Şi cu adevărat nu a greşit din nădejde; căci vie iarăşi s-a arătat fecioara tatălui său; şi locul însemnîndu-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristăvindu-se. Şi luînd zălogul bătrînul, l-a dat al cui a fost.

132. Pentru avva Saio

Spuneau pentru Avva Saio şi pentru Avva Mui că au petrecut unul cu altul. Şi avea multă ascultare Avva Saio, dar era aspru foarte. Şi îi zicea lui bătrînul, ispitindu-l: Du-te, fură. Şi se ducea şi fura de la fraţi, pentru ascultare, mulţumind Domnului pentru toate. iar bătrînul le lua pe acelea şi le dădea pe ascuns. Deci odată, călătorind ei, a slăbit, şi l-a lăsat pe el avva zdrobit. Şi venind, a zis fraţilor: Duceţi-vă şi aduceţi pe Saio, căci zace zdrobit. Şi ducîndu-se, l-au adus.

265

133. Pentru amma Sarra

Amma Sarra, prăznuită de Biserică la 13 Iulie, pare a fi fost una din întemeietoa­rele de obşti de femei din vremea sa. Patericul o vădeşte a fi de o bărbăţie greu de egalat, iubind paza minţii şi nevoinţele trupeşti. Pafnutie 4 o arată contemporană cu marele preot al Schitului şi avînd îndeajuns de multă îndrăzneală către acesta pentru a-i cere socoteală pentru anumite greşeli.

1. Povestitu-ne-au pentru amma Sarra că a răbdat treisprezece ani, fi­ind luptată tare de dracul curviei, şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dînsa, ci mai vîrtos zicea: Dumnezeule, dă-mi putere!

2. A năpădit odată asupra ei mai tare acelaşi duh al curviei, punîndu-i ei în minte deşertăciunile lumii. Iar ea, neslăbind de frica lui Dumnezeu şi de nevoinţă, s-a suit într-o zi în chilioara ei să se roage. Şi i s-a arătat ei cu trup duhul curviei şi i-a zis ei: tu m-ai biruit, Sarro. Iar ea a zis: nu te-am biruit eu, ci Stăpînul meu, Hristos.

3. Spuneau pentru dînsa că deasupra rîului a petrecut locuind şaizeci de ani, şi nu s-a aplecat să-l vadă pe el.

4. Altădată au venit la dînsa doi bătrîni, pustnici mari din părţile Pilusiului. Şi cînd mergeau ei, ziceau între ei: Să smerim pe bătrîna aceasta. Şi i-au zis ei: Vezi să nu se înalţe cugetul tău şi să zici că: Iată, pustnicii vin la mine, care sînt o femeie. Le zice lor amma Sarra: adevărat, cu firea sînt femeie, dar nu cu mintea.

5. A zis amma Sarra: De mă voi ruga lui Dumnezeu ca toţi oamenii să aibă vestire către mine, mă voi afla cerînd iertăciune la uşa fiecăruia; ci mai bine mă voi ruga ca inima mea să fie curată către toţi.

6. A zis iarăşi: Pun piciorul meu pe scară să mă sui, şi pun moartea îna­intea ochilor mei, mai-nainte de a mă sui pe scară.

7. A zis iarăşi că: Bine este şi pentru oameni a face milostenie; că deşi pentru plăcerea oamenilor, dar vine iarăşi spre plăcerea lui Dumnezeu.

8. Venit-au odată nişte schiteni la amma Sarra, iar ea le-a pus lor înain­te un paner cu poame. Iar ei, lăsînd cele bune, mîncau cele putrede. Şi le-a zis lor: adevărat, schiteni sînteţi.

9. A spus iarăşi fraţilor: eu sînt bărbat, iar voi sînteţi femei.²⁴³

²⁴³ completare din mss. a, J (guy, Recherches, p. 34) (n. Ed.).

266

134. Pentru amma Synglitichia²⁴⁴

Amma Synglitichia, prăznuită de Biserică la 5 Ia­nuarie, era de loc din Makedonia şi a venit să locu­iască într-o mănăstire de fecioare din Alexandria după ce părinţii săi au murit. Tradiţia atribuie viaţa ei Sfîntului Athanasie cel Mare (373), deşi două manuscrise o pun sub numele unui oarecare Polycarp. Viaţa ei este împărţită în trei, partea a doua conţinînd mai mult de 80 de învăţături că­tre uceniţele ei, celelalte două părţi înfăţişînd viaţa, nevoinţele şi săvîrşirea sa. Deşi unii cercetători mo­derni contestă autoritatea Sfîntului Athanasie asu­pra acestui text (mai ales pentru că nu concep ca vreun text de dinainte de Evagrie să conţină lista gîndurilor rele cu care trebuie să se lupte cineva pentru a birui războiul nevăzut), alţii²⁴⁵, însă, atrag atenţia că Tradiţia are dreptate. Cuvioasa enumeră între gîndurile rele ce trebuie biruite pe rînd: în­drăcirea pîntecelui, iubirea de dezmierdări, curvia, iubirea de arginţi, lăcomia, mînia, pomenirea de rău, zavistia, mîhnirea, împotriva grăire, nepurtarea de grijă, neascultarea, şi mîndria. Textul ellinesc al Patericului diferă de viaţa Sfintei prin faptul că participiile verbelor sînt la genul masculin. Întrucît credem că autorul vieţii cuvioasei este Sfîntul Athanasie, se poate bănui că Sfînta Synglitichia s-a săvîrşit în jurul anului 365.

1. Spus-a Amma Synglitichia: Mulţi în munte fiind, pe cele ale gloate­lor le lucrează şi au pierit; cu putinţă este cu mulţi fiind, a fi călugăr cu so­coteala, şi, singur fiind, cu mulţi a petrece cu cugetul.²⁴⁶

2. Zis-a Amma Synglitichia: Luptă şi osteneală multă este celor ce se apropie către Dumnezeu la început, iar după aceea bucurie negrăită. că

^{244 C}uvintele Ammei Synglitichia sînt luate din Viaţa Sfintei, scrisă de Sfîntul Athanasie cel Mare. Am adăugat cuvintele 1, 10, 12-18, 21 din manuscrisele A, c, J (guy, Recherches, pp. 34, 25); şi ele au aceeaşi sursă (n. Ed.).

^{245 H}ausherr, De doctrina spirituali christianorum orientalium, în Orientalia Christiana 30.3, 1933, pp. 173-175 (n. Ed.).

^{246 C}ompletare din mss. A, B, c, e, F, J, L (guy, Re cherches, p. 34) (n. Ed.).

267

^{evr. 12:29}

pild. 27:7

precum cei ce vor să aţîţe foc, întîi se afumă şi lăcrimează, şi aşa dovedesc lucrul ce-l caută pentru că zice: Dumnezeul nostru este Foc mistuitor -, aşa trebuie şi noi întru noi să aţîţăm focul cu lacrimi şi cu osteneli.

3. Zis-a iarăşi că: trebuie noi, cei ce am ales cinul acesta, să ţinem cură­ţia cea desăvîrşită. că şi la mireni pare a petrece curăţia, dar este împreună cu dînsa şi necurăţia, fiindcă cu toate celelalte simţiri păcătuiesc. căci văd fără de cuviinţă, şi rîd fără de rînduială.

4. Zis-a iarăşi: Precum pe veninul fiarelor celor otrăvitoare îl gonesc doctoriile cele mai iuţi, aşa şi pe cugetul cel spurcat, rugăciunea cu postul îl goneşte.

5. Zis-a iarăşi: Să nu te amăgească desfătarea mirenilor celor bogaţi, ca şi cum ar avea ceva de folos pentru dulceaţa cea deşartă. aceia cinstesc meşteşugul facerii bucatelor; iar tu, cu postul, prin cele simple covîrşeşte îndestularea bucatelor acelora. Că zice: Sufletul întru desfătare fiind, batjocoreşte fagurii. nu te sătura de pîine, şi nu vei pofti vin.

6. Întrebată a fost Fericita Synglitichia de este lucru bun desăvîrşit neagoniseala. Iar ea a zis: Foarte desăvîrşit la cei ce o rabdă; că cei ce rabdă aceasta, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. că precum hainele cele vîrtoase, călcîndu-se şi cu sila frecîndu-se se spală, aşa şi sufle­tul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie mai mult se întăreşte.

7. Zis-a iarăşi: De eşti în viaţă de obşte, nu schimba locul, căci te vei vătăma mult. că precum pasărea, sculîndu-se de pe ouă, le lasă reci şi se strică, aşa şi călugărul sau fecioara sărăceşte şi moare dinspre credinţă umblînd din loc în loc.

8. Zis-a iarăşi: Multe sînt vicleşugurile diavolului. Prin sărăcie nu a clintit sufletul? Bogăţia o aduce ca amăgire. Prin ocări şi defăimări nu a putut? Laude şi slavă pune înainte. Prin sănătate biruit fiind, bolnav face trupul. căci cu dezmierdările neputînd să-l amăgească, prin ostenelile ce­le fără de voie se cearcă să facă surparea. căci oarecare boli prea grele prin cerere²⁴⁷ aduce, ca prin acestea slăbind, să tulbure dragostea lor cea către Dumnezeu. Dar se zdrobeşte trupul cu friguri cumplite şi pătimeşte de sete neastîmpărată. Dacă păcătos fiind, suferi acestea, adu-ţi aminte şi de munca cea viitoare, şi de focul cel veşnic, şi de pedepsele cele osînditoare, şi nu vei slăbi către acestea de aici. Bucură-te, că te-a cercetat Dumnezeu!

²⁴⁷ adică prin cerere de la Dumnezeu.

268

^{Ps. 117:18}

2 Cor. 12:7

Ps. 65:12

^{Ps. 68:33}

^{Ps. 4:2}

Şi cuvîntul acela de laudă să-l ai pe limbă: certînd, m-a certat Domnul, şi morţii nu m-a dat. Fier erai, dar prin foc lepezi rugina. Iar dacă şi drept fi­ind, te îmbolnăveşti, de la cele mari la cele mai mari sporeşti. aur eşti, dar prin foc mai lămurit te faci. Ţi s-a dat înger trupului? Veseleşte-te! Vezi cui te-ai făcut asemenea. că de partea lui Pavel te-ai învrednicit. Prin fierbinţeală te ispiteşti? Prin răceală te pedepseşti? Dar zice Scriptura: trecut-am prin foc şi prin apă, şi ne-ai scos pe noi întru repaus. ai cîştigat pe cea dintîi? aşteaptă şi pe cea de-a doua. Lucrînd fapta cea bună, strigă graiurile sfîntului; că zice: Sărac şi cu durere sînt eu. Desăvîrşit te vei face prin aceste două necazuri. Căci zice: Întru necaz m-ai desfătat. Cu aceste deprinderi mai vîrtos să ne iscusim sufletele, căci vedem pe vrăjmaşul înaintea ochilor.

9. Zis-a iarăşi: Dacă boală ne supără pe noi, să nu ne mîhnim, ca şi cum pentru boala şi rana trupului nu putem să cîntăm cu glas. toate acestea se făceau de noi spre surparea poftelor. Căci şi postul şi culcarea pe jos, pentru dezmierdări s-au legiuit nouă. Deci dacă boala pe acestea le-a tîmpit²⁴⁸, de prisos este cuvîntul. Căci aceasta este nevoinţa cea mare: a răbda în boli, şi laude de mulţumită a înălţa lui Dumnezeu.

10. Spus-a iarăşi: În lume greşind, şi nevrînd sîntem aruncaţi în tem­niţă; şi noi pentru păcatele noastre pe sine-ne să ne întemniţăm, ca bună vrerea pomenirii să gonească munca ce va să fie.²⁴⁹

11. Zis-a iarăşi: Cînd vei posti, nu pricinui boală. Că şi cei ce nu postesc, în acesteaşi boli de multe ori au căzut. ai început binele? nu te opri, zăticnindu-te vrăjmaşul. Căci el cu răbdarea ta se surpă. Că şi cei ce încep a că­lători pe mare, întîi nimeresc un vînt bun. Iar după ce întind pînzele, iarăşi întîmpină vînt potrivnic. Dar corăbierii, pentru vîntul ce le-a căzut asupră, nu deşartă corabia, ci puţin liniştindu-se, sau şi luptîndu-se cu furtuna, ia­răşi îşi fac călătoria pe mare. aşa şi noi, vînt potrivnic căzînd asupra noas­tră, în loc de pînză întinzînd Crucea, fără frică să săvîrşim călătoria.

12. Spus-a iarăşi: Precum vistieria care a fost descoperită sărăceşte, aşa fapta bună arătîndu-se şi vădindu-se oamenilor se strică; şi precum ceara se topeşte de faţa focului, aşa şi sufletul de laude se varsă şi leapădă osteneala.

13. Spus-a iarăşi: Precum nu răsare dimpreună şi iarbă a fi şi sămînţă, aşa cu neputinţă este nouă de slavă lumească înconjuraţi a face rod ceresc.

^{248 A} tîmpi (un lucru): a toci (n. Ed.).

^{249 C}ompletare din mss. a, B, C, e, F, J, L (guy, Recherches, p. 34) (n. Ed.).

269

^{1 Cor. 10:12}

Ps. 68:3

^{Lc. 18: 10-14}

^{num. 12:3}

14. Spus-a iarăşi: Copii, toţi voim a fi mîntuiţi, însă prin lenevirea noas­tră ne lipsim de mîntuire.

15. Spus-a iarăşi: Să ne trezvim; căci prin simţirea noastră, chiar şi ne­voind noi, intră hoţii. Căci cum poate casa, din cele de afară mişcîndu-se fumul, ale cărei ferestre au fost deschise, să nu se înnegrească?

16. Spus-a iarăşi că se cuvine ca noi să fim cu totul într-armaţi împotriva dracilor. Căci şi din afară vin, şi din lăuntru se pornesc. Şi sufletul, precum corăbiile, uneori din afară de către întreitele învăluiri se cufundă, iar alteori prin strîngerea apei celei din lăuntru sub apă se duce. Aşa deci şi noi uneori sub păcatele lucrătoare din afară pierim, iar alteori prin gîndurile din lăuntru ne prăpădim. Deci se cuvine şi a ne feri de lovirile cele din afară ale oa­menilor, şi a răbda pînă la Capăt izbucnirea gîndurilor din lăuntru.

17. Spus-a iarăşi: nu avem întru cele de aici negrijă; căci zice Scriptura: Celui ce i se pare că stă să ia aminte să nu cadă. Întru ce nu ştim înotăm; căci mare este viaţa noastră după cum a fost zis de sfinţitul psalmist; căci

părţile mării unele sunt pietroase, altele pline de fiare, iar altele liniştite.

Deci noi în partea cea liniştită a mării părem a înota; iar mirenii în cea pri­mejdioasă. Şi noi înotăm ziua, povăţuiţi fiind de soarele dreptăţii; însă es­te cu putinţă de multe ori ca mireanul în furtună şi în întuneric întîmplîndu-se, priveghind să-şi mîntuiască caicul său, iar noi întru alinare fiind, să ne afundăm pentru lenevire, lăsînd cîrma dreptăţii.

18. Spus-a iarăşi: Precum este cu neputinţă a se face corabie fără cuie, tot aşa a fi mîntuit fără smerita cugetare.

19. Zis-a iarăşi: Cei ce adună bogăţia aceasta simţită din osteneli şi pri­mejdii ale mării, după ce multe au cîştigat, pe cele mai multe poftesc, şi pe cele ce sînt de faţă întru nimic le socotesc, iar la cele ce nu sînt de faţă se întind. iar noi, şi din cele pe care le căutăm nimic avînd, nimic nu voim să cîştigăm, pentru frica lui Dumnezeu.

20. Zis-a iarăşi: urmează vameşului, ca nu împreună cu fariseul să te osîndeşti. Blîndeţile lui Moisi alege-le, ca pe inima ta care este vîrtoasă în izvoare de ape să o prefaci.

21. Spus-a iarăşi: este întristare folositoare şi întristare făcătoare de stricăciune; deci, a întristării celei trebuincioase este, una, a suspina pen­tru păcatele tale, iar alta şi pentru slăbiciunea aproapelui, şi alta spre a nu cădea din rînduială, şi alta ca să se atingă de bunătatea cea desăvîrşită. Dar

270

^{efes. 4:26}

^{1 Cor. 10:24}

Mat. 10:16

este şi întristare dintr-a vrăjmaşului, plină de dobitocie, care şi nepurtare de grijă a fost numită de unii. Deci se cade pe acest duh a-l izgoni prin ru­gă mai ales, şi prin cîntare de Psalmi.

22. Zis-a iarăşi: Primejdios este să înveţe [pe alţii] cei ce nu au trecut prin viaţa cea lucrătoare. Căci precum de va avea cineva o casă putredă, primind străini, îi va vătăma cu căderea casei, aşa şi aceştia, nezidindu-se pe sine mai-nainte, şi pe cei ce s-au apropiat de dînşii i-au prăpădit. Căci cu cuvintele i-au chemat spre mîntuire, iar cu răutatea năravului au făcut strîmbătate celor ce le-au urmat.

23. Zis-a iarăşi: Bine este a nu te mînia. Iar de se va şi întîmpla, nici o parte din zi nu ţi s-a lăsat spre patimă, zicînd: Să nu apună soarele. Dar tu aştepţi pînă ce toată vremea ta apune. De ce urăşti pe omul care te-a mîhnit? nu este el cela ce ţi-a făcut strîmbătate, ci diavolul. urăşte boala, iar nu pe cel ce boleşte.

24. Zis-a iarăşi: Pe cît sporesc nevoitorii, pe atîta întîmpină mai mare luptător împotrivă.

25. Zis-a iarăşi că: Şi de la vrăjmaşul este nevoinţă întinsă. Că ucenicii lui fac aceasta. Deci cum voi deosebi pe nevoinţa cea dumnezeiască şi îm­părătească de cea tirănească şi diavolească? arătat este că din măsura cea potrivită. toată vremea să-ţi fie un canon al postului. Să nu posteşti patru sau cinci zile, şi în cealaltă să dezlegi cu mulţime de mîncări. Că pretutindenea trecerea peste măsură este făcătoare de stricăciune. tînăr fiind şi să­nătos, posteşte; că vor veni bătrîneţile cu slăbiciune. Deci pînă cînd poţi, pune în jitniţă hrană, ca atunci cînd nu vei putea, să afli odihnă.

26. Zis-a iarăşi: În viaţa de obşte fiind, să alegem ascultarea mai mult decît nevoinţa. Că aceasta [nevoinţa] învaţă trecerea cu vederea, iar aceea smerita cugetare.

27. Zis-a iarăşi: trebuie ca noi cu dreaptă socoteală să ocîrmuim sufletul; şi cînd sîntem în viaţa de obşte, să nu căutăm cele ale noastre, nici să robim socotelii noastre, ci aceluia care este părinte după credinţă să ne plecăm.

28. Zis-a iarăşi: Scris este: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii.” Că aceea, a fi înţelepţi ca şerpii, s-a zis, ca să nu se tăinuiască de către noi pornirile şi meşteşugirile diavolului; că cel asemenea din cel asemenea degrab se cunoaşte. Iar simplitatea porumbelului arată curăţe­nia lucrării.

Începutul slovei t (t)

135. Pentru avva Tithois

Avva Tithois, prăznuit de Biserică la 26 August, pare a fi unul din bătrînii ce­lei de-a doua generaţii de monahi, care a ajuns la măsuri îngereşti. Este posibil ca cuvîntul 5 de mai jos să prezinte o greşeală de copiere (în loc de Xirin fiind scris Tioni) şi să-i aparţină, de fapt, Avvei Sisoe.

1. Spuneau pentru Avva tithois că de nu-şi lăsa în jos degrab mîinile cînd stătea la rugăciune, se răpea mintea lui în sus. Deci de se întîmpla ca fraţii să se roage împreună cu el, se silea degrab să-şi lase mîinile în jos, ca să nu i se răpească mintea lui şi să zăbovească.

2. Zis-a Avva tithois că străinătatea este a-şi stăpîni omul gura sa.

3. Un frate a întrebat pe Avva tithois: Cum voi păzi inima mea? Îi zi­ce lui bătrînul: Cum vom păzi inima noastră, fiind deschise limba noastră şi pîntecele?

4. Spunea Avva Matois despre Avva tithois că: nu se află om să-şi deschidă gura sa în vreun lucru asupra lui; ci precum aurul cel curat stă în cumpănă, aşa şi Avva tithois.

5. Şezînd odată Avva tithois la Clysma, gîndind şi socotind, zice uce­nicului său: Sloboade apă la finici, fiule. iar el a zis: La Clysma sîntem, avvo. Zice bătrînul: La Clysma ce fac? Du-mă iarăşi la munte.

6. Şezînd odată Avva tithois, era un frate aproape de dînsul; şi neştiind, a suspinat, şi n-a socotit că a fost fratele aproape de dînsul, căci era în­tru uimire. Şi făcînd metanie, zicea: iartă-mă, frate, că încă nu m-am făcut călugăr, că am suspinat înaintea ta.

7. Un frate a întrebat pe Avva tithois, zicînd: Care este calea care duce la smerenie? Zice bătrînul: Calea smereniei aceasta este: Înfrînarea şi ru­găciunea, şi a te avea pe tine dedesubtul a toată zidirea.

272

136. Pentru avva Timothei

Avva Timothei se arată a fi un altul dintre ucenicii Avvei Pimen şi ar putea fi acelaşi cu fratele Avvei Pavel Meşterul.

Întrebat-a avva timothei preotul pe avva Pimen, zicînd: este feme­ie în egypt, care curveşte; şi plata ei o dă milostenie. Şi a zis avva Pimen: nu rămîne în curvie, căci se vede într-însa roadă a credinţei. Şi s-a întîmplat de a venit mama preotului timothei la dînsul. Şi a întrebat-o pe ea, zicînd: acea femeie a rămas curvind? Iar ea zice: Da; şi şi-a mai adăugat pe ibovnicii ei; dar încă şi la milostenie. Şi a vestit avva timothei lui avva Pimen. Iar el a zis: nu rămîne în curvie. Şi venind iarăşi mama lui avva timothei, i-a spus: Ştii că curva aceea căuta să vină cu mine, ca să te rogi pentru dînsa, şi eu n-am primit-o? Iar el auzind, a vestit lui avva Pimen. Îi zice lui: Mai vîrtos tu te du şi te întîlneşte cu dînsa. Şi s-a dus avva timothei şi s-a întîlnit cu dînsa. Iar ea văzîndu-l pe el şi auzind de la el cuvîntul lui Dumnezeu, s-a umilit şi a plîns. Şi i-a zis lui: Eu de astăzi înainte mă lipesc de Dumnezeu şi nu voi mai adăuga a curvi. Şi îndată intrînd într-o mănăstire, a plăcut lui Dumnezeu.

Începutul sloVei y (y)

137. Pentru avva Yperehie

Avva Yperehie, prăznuit de Biserică la 7 August, afost unul din primii scriitorifilocalici ai pustiilor egyptene, deşi nu se cunoaşte nimic despre viaţa, nevoinţele, locul şi vremea unde a trăit. Din scrierile sale (tipărite integral în PG 79:1473-1489) au citat şi alcătuitorii Patericului. Titlul acestor 160 de Capete, aranjate alfabetic, după acrostih, este „Sfătuire a nevoitorilor”, arătînd că nu îi aparţin, ci sînt cuvinte culese de el de la Bătrînii nevoitori din pustie.

1. Zis-a avva yperehie: Precum leul este înfricoşător măgarilor sălbatici, aşa este călugărul cel iscusit gîndurilor poftei.

2. Zis-a iarăşi: Postul este frîu călugărului asupra păcatului. Cel ce îl leapădă pe dînsul, cal turbat după partea femeiască se află.²⁵⁰

3. Zis-a iarăşi: Călugărul cel ce nu-şi stăpîneşte limba lui în vremea mîniei, nici patimile nu le va stăpîni unul ca acesta.

4. Zis-a iarăşi: Bine este să mănînci carne şi să bei vin, şi să nu mănînci cu clevetirile cărnuri de fraţi.

5. Zis-a iarăşi: Şoptind şarpele, a scos pe eva din rai. Deci asemenea acestuia este şi cel ce cleveteşte pe aproapele. Căci sufletul celui ce-l aude îl prăpădeşte, şi pe al său nu-l mîntuieşte.

6. Zis-a iarăşi: Comoară este călugărului neaverea cea de voie. Fă, frate, comoară în ceruri; că fără sfîrşit sînt veacurile odihnei.

7. Zis-a iarăşi: aducerea aminte a ta totdeauna să-ţi fie întru Împărăţia Cerurilor, şi degrab o vei moşteni pe ea.

8. Cu cuviinţă este noi a ne într-arma desăvîrşit înaintea ispitelor; căci vor veni; căci aşa sosind ele, lămuriţi ne vom arăta.²⁵¹

^{250 S}pre luarea-aminte a mănăstirilor unde se mănîncă carne! (n. Ed.).

^{251 C}ompletare din ms. Paris gr. 1596 (guy, Recherches, p. 52) (n. Ed.).

274

Filip. 2:8

9. Zis-a iarăşi: Odor scump călugărului este ascultarea. Cela ce a cîştigat-o pe ea va fi ascultat de Dumnezeu şi cu îndrăzneală va sta înaintea Celui răstignit. Că Domnul Cel ce S-a răstignit ascultător S-a făcut pînă la moarte.

Începutul slovei f ()

138. Pentru avva Foca

Avva Foca pare a fi unul din ucenicii Bătrînilor generaţiei a treia de monahi, mu­tat din Egypt în Palestina după anul 457²⁵².

1. Zicea Avva Foca al chinoviei lui Avva Theognie celui dintîi²⁵³, ierusalimneanul: Şezînd eu în Schit, a venit un avvă, iacov, mai tînăr, la Chilii, avînd şi părinte, pe cel trupesc totdeodată şi duhovnicesc. Dar au Chiliile două biserici, una a ortodocşilor, unde se şi împărtăşea, şi una a dezbinaţilor. Deci fiindcă Avva iacov avea darul smeritei cugetări, era iubit de toţi, şi de cei bisericeşti²⁵⁴, şi de cei dezbinaţi²⁵⁵. Pentru aceea îi ziceau lui Or­todocşii: Vezi, Avvo iacove, să nu te amăgească cei dezbinaţi şi să te tragă la împărtăşirea lor. Asemenea încă şi dezbinaţii îi ziceau: Să ştii, Avvo iacove, că cu cei ce cred două firi împărtăşindu-te, îţi pierzi sufletul tău; căci sînt nestorieni şi asupresc adevărul. iar Avva iacov, fără de răutate fiind şi strîmtorîndu-se de cele zise lui dinspre amîndouă părţile, şi nedumerindu-se, a venit la a se ruga lui Dumnezeu. Deci dar s-a ascuns pe sine în chi­lie care era afară de lavră, la loc liniştit, îmbrăcîndu-se cu hainele cele de îngropare ale lui ca şi cum vrea să moară. Că au obicei Părinţii egypteni să păstreze pînă la moarte levitonul şi cuculionul cu care iau sfîntul chip, şi cu dînsele să se îngroape, îmbrăcîndu-le numai Duminica la Sfînta Împăr­tăşire şi îndată strîngîndu-le. Mergînd, dar, la chilia aceea, rugîndu-se lui Dumnezeu şi slăbind de post, a căzut la pămînt şi a rămas zăcînd. Şi multe zicea că a pătimit în zilele acelea de la draci, mai vîrtos cu mintea. iar du­pă ce au trecut patruzeci de zile, vede un copil că a intrat la dînsul vesel şi

^{252 A}cesta e anul cel mai probabil în care monofiziţii egypteni şi-au vădit încăpăţînarea şi inCapacitatea de a primi credinţa Bisericii Soborniceşti, în comunităţile monahale care cu­prindeau şi ortodocşi, şi monofiziţi, fiind construite biserici pentru fiecare comunitate în parte (n. Ed.).

^{253 A}cest Cuvios Theognie şi-a zidit chinovia pe Muntele Măslinilor, lîngă ierusalim, pe la anul 454 d.Hr. Vezi şi Postfaţa, p. 521 (n. Ed.).

^{254 O}rtodocşii (n. Ed.).

^{255 M}onofiziţii cei ce nu au primit Sinodul al iV-lea ecumenic de la Calhidon (n. Ed.).

276

îi zice lui: avvo iacove, ce faci aici? Şi îndată luminîndu-se şi luînd putere din vederea lui, i-a zis: Stăpîne, tu cunoşti ce am. aceia îmi zic: nu lăsa Biserica. Şi ceilalţi îmi zic: te înşală cei ce cred două firi. Şi eu, nedumerindu-mă şi neştiind ce voi face, am venit la lucrul acesta. Îi răspunde lui Domnul: unde eşti, bine eşti. Şi îndată cu cuvîntul s-a aflat înaintea uşilor sfintei biserici a Ortodocşilor celor soborniceşti.²⁵⁶

2. Zis-a iarăşi avva Foca: Mutîndu-se în Schit avva iacov, a fost luptat tare de dracul curviei. Şi aproape fiind de a se primejdui, a venit la mine şi mi-a arătat cele pentru sine. Şi îmi zice: La cutare peşteră mă duc de luni. Dar te rog pentru Domnul, nimănui să nu spui, nici tatălui meu. Ci nu­mără patruzeci de zile, şi cînd se vor împlini, fă dragoste şi vino la mine, aducînd Sfînta Împărtăşanie. Şi de mă vei afla mort, îngroapă-mă; iar da­că [voi fi] încă viu, să mă împărtăşesc cu Sfînta Pricestanie. Deci acestea auzind eu de la dînsul, după ce s-au împlinit patruzeci de zile, luînd Sfînta Împărtăşanie, şi pîine de obşte curată cu puţin vin, m-am dus la dînsul. Şi numai cît m-am apropiat de peşteră, putoare multă am simţit, care ie­şea din gura lui. Şi am zis întru sine-mi că s-a odihnit fericitul. Şi intrînd la dînsul, l-am găsit mai mult mort. Şi dacă m-a văzut, clătinînd cu mîna dreaptă puţin, pe cît putea, însemna prin clătinarea mîinii pentru Sfînta Împărtăşire. iar eu am zis: am. Deci am voit să-i deschid gura, şi s-a aflat încleştată. Şi nepricepîndu-mă ce să fac, am ieşit în pustie şi am găsit un lemnişor din crîng. Şi mult ostenindu-mă, de-abia am putut de i-am deschis gura puţin; şi am turnat din Cinstitul trup şi Sînge, pe cît s-a putut, sfărîmîndu-l mărunt. Şi a luat putere din împărtăşirea Sfintei Pricestanii. Şi peste puţin muind puţine fărîmituri din pîinea cea de obşte, i le-am adus la gură şi după puţin iarăşi altele, pe cît putea să ia. Şi aşa, prin Darul

^{256 L}a Sfîntul Sinod al iV-lea a toată lumea de la Calhidon, la anul 451, cei 630 de Sfinţi Părinţi (cel mai mare număr de episcopi între toate Sinoadele ecumenice) au hotărît că iisus Hristos este „unul şi acestaşi Hristos Fiu Domn unul-născut, în două firi fără ameste­care, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire cunoscîndu-Se, nicăieri deosebirea firilor stricîndu-se din pricina unirii, ci mai vîrtos păzindu-se însuşirea amîndorura firilor, şi într-o faţă şi într-un ipostas aflîndu-Se, nu în două feţe împărţindu-Se sau despărţindu-Se, ci unul şi acestaşi Fiu unul-născut Dumnezeu-Cuvîntul Domnul iisus Hristos”. Cu toate acestea, foarte mulţi dintre monahii acelei vremi din egypt, Syria şi Palestina nu au primit învăţătura Ortodoxă, ci credeau strîmb că Hristos a avut o singură fire. a urmat o lungă perioadă de mai mult de 200 de ani de dezbinare, certuri şi încercări (curmată numai de cucerirea islamică), mai ales pentru faptul că unii din împăraţi au fost monofiziţi, sau au căutat formule de unire care au tulburat şi Biserica, şi pe cei dezbinaţi. avva iacov a fost dintre aceia care s-au nevo­it să primească de la Dumnezeu descoperire despre adevărul credinţei. Mulţi alţii au făcut la fel, o parte din mărturiile lor putînd fi aflate în Limonariu (n. Ed.).

277

lui Dumnezeu, după o zi a venit cu mine, mergînd la chilia lui, scăpînd cu ajutorul lui Dumnezeu de patima cea prăpăditoare a curviei.

139. Pentru avva Felix

Avva Felixpare a fi unul din bătrînii generaţiei a treia de călugări egypteni.

Au venit la Avva Felix oarecare fraţi, care aveau cu sine şi nişte mireni; şi i s-au rugat lui ca să le spună vreun cuvînt. iar bătrînul tăcea. Şi fiind­că mult îl rugau, le-a zis lor: Cuvînt voiţi să auziţi? Îi zic lui: Aşa, avvo. Deci a zis bătrînul: Acum nu este cuvînt. Cînd întrebau fraţii pe bătrîni şi făceau acelea ce le ziceau lor, Dumnezeu le dădea cum să le grăiască. iar acum, fiindcă întreabă adevărat, dar nu fac cele ce aud, pentru aceea a ri­dicat Dumnezeu darul cuvîntului de la bătrîni şi nu află ce să le grăiască. Fiindcă nu sunt cele ce să lucreze. Şi auzind fraţii acestea, au suspinat, zicînd: roagă-te pentru noi, avvo.

140. Pentru avva Filagrie

Era unul din Sfinţi care se chema Filagrie şi locuia în pustia ieru­salimului, lucrînd cu osteneală ca să-şi scoată pîinea sa. Şi cum stătea el în tîrg ca să-şi vîndă rucodelia, iată, a pierdut oarecine o pungă cu o mie de galbeni. Şi găsind-o bătrînul, a stat într-un loc, zicînd: trebuie să vină cel ce a pierdut-o. Şi iată, vine plîngînd. Şi luîndu-l deosebi bătrînul, i-a dat-o lui. Şi îl ţinea pe dînsul acela, vrînd ca să-i dea oarece parte. iar bătrînul nu a voit. Şi a început a striga: Veniţi de vedeţi om al lui Dumnezeu, ce a fă­cut! iar bătrînul, pe ascuns fugind, a ieşit din cetate ca să nu se slăvească.

141. Pentru avva Forta

Zis-a Avva Forta: De voieşte Dumnezeu să trăiesc eu, ştie cum mă va iconomisi. iar de nu voieşte, ce îmi trebuie viaţa? Căci nu de la toţi primea ceva, măcar că era bolnav pe pat. Că zicea: De îmi aduce cineva ceva cîndva, şi nu pentru Dumnezeu, nici eu nu am ce să-i dau lui, nici de la Dumnezeu

278

nu ia plată, că nu pentru Dumnezeu a adus; şi se nedreptăţeşte cel ce a adus. Că trebuie cei ce sînt afierosiţi lui Dumnezeu, şi la Dînsul numai caută, aşa de cu evlavie să fie, încît să nu socotească vreo nedreptate, chiar dacă li se va întîmpla de mii de ori să li se facă strîmbătate.

Începutul sloVei h (x)

142. Pentru avva Home

Avva Home pare a fi acelaşi monah cu cel citat de colecţia ethiopiană la Eth. Coll.

13, 60²⁵⁷.

Spuneau pentru avva Home că vrînd să se săvîrşească, a zis fiilor săi: nu locuiţi cu ereticii, nici să aveţi cunoştinţă cu boierii, nici să vă fie mîinile voastre întinse spre a aduna, ci să fie mai vîrtos întinse spre a da.

143. Pentru avva Heremon

Avva Heremon, prăznuit de Biserică la 16 August, a fost unul din părinţii pri­mei generaţii. Sfîntul Ioann Casian i-a rezervat multe pagini în Convorbirile sale (C11, C12, C13). Dintre cei trei bătrîni din preajma cetăţii Panefysis pe care i-a cercetat, Avva Heremon era cel mai bătrîn, trecut de 100 de ani în anul 388. Deşi cuvîntul de maijos ar putea să vorbească despre un alt Heremon, din Schit, cel mai probabil este ca nevoinţele acestuia să fie ostenelile din tinereţe ale aceluiaşi bătrîn din Convorbirile 11, 12 şi 13 ale Sfîntului Ioann Casian, care trebuia să străbată 40 de mile pînă la biserica din Muntele Nitriei.

Spuneau pentru avva Heremon cel din Schit că era departe peştera lui de biserică, patruzeci de mile, iar de luncă şi de apă, de unde adică adu­cea smicelele cele de finic, douăsprezece mile. Şi atîta fiind de departe, nu s-a supărat bătrînul, ostenindu-se spre aducerea rucodeliei sale şi a apei, şi spre mergerea la biserică în fiecare Duminică, precum era obiceiul.

²⁵⁷ Pateric inedit, p. 327 (n. Ed.).

^{Mat. 11:28}

Începutul slovei ps (t)

144. Pentru avva Psenthaisie

Avva Psenthaisie este unul din puţinii monahi pahomieni care şi-au găsit loc în Pa­teric, prin citarea unui Capitol (25) din Viaţa Sfîntului Pahomie. Mărturia lui este minunată pentru a înţelege duhul primei generaţii de Bătrîni.

Zis-a Avva Psenthaisie şi Avva Suru şi Psoie: Auzind cuvintele pă­rintelui nostru, Avva Pahomie, foarte ne foloseam, deşteptîndu-ne spre rîvna lucrurilor celor bune. iar văzînd noi şi de tăcea el fapta lui, care era cuvînt, ne minunam, zicînd unii către alţii: Socoteam că toţi Sfinţii aşa sînt făcuţi de Dumnezeu din pîntecele maicii lor, adică sfinţi şi neschim­baţi, iar nu volnici de sine; şi că păcătoşii nu pot să trăiască cu bună cinsti­re, pentru că aşa s-au zidit ei. Acum vedem bunătatea lui Dumnezeu ară­tată la părintele nostru acesta. Că din părinţi ellini fiind, atît de cinstitor de Dumnezeu s-a făcut, şi cu toate poruncile lui Dumnezeu este îmbră­cat. Deci, dar, şi noi putem toţi să-i urmăm lui, fiindcă urmează Sfinţilor.

Drept aceea, ceea ce este scris, aceasta este: Veniţi către Mine, toţi cei oste­niţi şi însărcinaţi, şi eu vă voi odihni pe voi. Să murim, dar, şi împreună să trăim cu omul acesta, că drept ne povăţuieşte pe noi către Dumnezeu.

Începutul sloVei o Mare (n)

145. Pentru avva Or

Avva Or, prăznuit de Biserică la 7 August, pare a fi fost unul din înţelepţii din Muntele Nitriei pe la anul 374 (Lavsaicon 9). În cazul în care nu au fost doi Bătrîni cu acelaşi nume, atunci tot el a locuit mai întîi o vreme în Schit, unde l-a avut ucenic pe Avva Sisoe cel Mare. Ucenic i-a fost şi Avva Athre, prăznuit de Biserică la 8 Iunie.

1. Au spus unii pentru avva Or şi pentru avva Theodor că puneau pămînt pe chilii, şi au zis unul către altul: De ne va cerceta pe noi acum Dumnezeu, ce facem? Şi plîngînd, au lăsat pămîntul şi s-au dus fiecare la chilia sa.

2. Spuneau pentru avva Or că nici nu a minţit vreodată, nici nu s-a ju­rat, nici n-a blestemat pe vreun om, nici n-a grăit fără de nevoie.

3. Zicea avva Or lui Pavel, ucenicul său: Vezi, niciodată cuvînt străin să nu aduci în chilia aceasta.

4. S-a dus odată Pavel, ucenicul lui avva Or, să cumpere smicele de finic, şi a aflat că alţii au apucat înainte şi au dat arvună; că niciodată arvu­nă nu da avva Or la nimic, ci la vreme trimitea preţul şi cumpăra. Deci s-a dus ucenicul lui şi în alt loc pentru smicele de finic, şi i-a zis lui grădinarul: Oarecine mi-a dat odată arvună şi n-a mai venit; ia, dar, tu smicelele de finic. Şi luîndu-le, a venit la bătrînul şi i-a vestit lui acestea. Şi dacă a auzit bătrînul, a plesnit cu mîinile sale, zicînd: Or nu lucrează în anul acesta. Şi n-a lăsat smicelele de finic în lăuntru, pînă ce le-a dus pe ele la locul lor.

5. Zis-a avva Or: De mă vezi că am cuget asupra cuiva, să ştii că şi el acelaşi cuget îl are asupra mea.

6. Era un comis în părţile lui avva Or, care se numea Longhin, şi mul­te milostenii făcea. Şi venind la unul din părinţi, l-a rugat pe el să-l ducă la avva Or. Deci ducîndu-se călugărul la bătrînul, îl lăuda pe comis, că es­te bun şi multe milostenii face. Şi înţelegînd bătrînul, zice: Da, bun este.

282

^{Mat. 5:44}

^{Lc. 17:10}

1 Cor. 10:12

^{Col. 4:6}

Deci a început călugărul a i se ruga, zicînd: Dă-i voie, avvo, să vie şi să te vadă. Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Cu adevărat, nu va trece valea aceasta, nici nu mă va vedea.

7. A întrebat Avva Sisoe pe Avva Or, zicînd: Spune-mi vreun cuvînt. Şi i-a zis lui: Ai credinţă spre mine? Şi a zis: Da, am. Deci a zis lui: Du-te, şi ce m-ai văzut pe mine că fac, fă şi tu. Şi a zis lui: Ce văd, părinte, la tine? Şi i-a zis lui bătrînul: Cugetul meu este mai jos decît al tuturor oamenilor.

8. Spuneau pentru Avva Or şi pentru Avva Theodor că puneau începu­turi bune şi mulţumeau lui Dumnezeu totdeauna.

9. Zis-a Avva Or: Cununa călugărului este smerita cugetare.

10. Zis-a iarăşi: Cel ce este cinstit şi lăudat mai presus de vrednicie, mult se păgubeşte, iar cel ce nicidecum nu este cinstit de oameni, de sus se va fi slăvit.

11. Iarăşi a zis: Cînd gînd de înaltă cugetare sau de mîndrie va intra în tine, cercetează-ţi conştiinţa de ai păzit toate poruncile, de iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi te întristezi de scăderea lor, şi te ai pe sine-ţi rob netrebnic şi decît toţi mai păcătos. Şi atunci nici aşa să nu cugeţi cele înalte, ca şi cum toate le-ai fi isprăvit, ştiind că acest gînd toate le prăpădeşte.

12. Zis-a iarăşi: La toată ispita nu învinui pe nici un om, fără numai pe tine singur, zicînd: Pentru păcatele mele mi se întîmplă aceasta.

13. A zis iarăşi: Să nu spui în inima ta împotriva fratelui tău, zicînd că „Mai treaz sînt şi mai nevoitor”, ci pleacă-te Darului lui Hristos, cu duhul sărăciei şi al dragostei celei nefăţarnice, ca să nu cazi în duhul laudei de sine şi să-ţi prăpădeşti osteneala. Că scris este: Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă. Ci cu sare să fii îndulcit întru Domnul.

14. Zis-a iarăşi: Sau fugind fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcîndu-te nebun pe sine-ţi la cele mai multe.

15. Zis-a iarăşi: De vei cleveti pe fratele tău şi te va mustra conştiinţa ta, du-te şi îi fă metanie şi spune-i: „te-am clevetit”, şi te păzeşte ca să nu mai fii batjocorit. Că moarte este sufletului clevetirea.

Sfîrşitul cuvintelor Sfinţilor Bătrîni cele după alfa-vita

cuvinte folositoare ale Sfinţilor Bătrîni cei fără de nume aşezate în Capete

^{Mat. 5:9}

Mat. 25:36

^{1 cor. 7:32}

Cap. i.

Pentru Fără-de-grija şi liniştea cu tăcere

1. Zis-a un bătrîn oarecare: Dator este călugărul ca să-şi cumpere fără-de-grija, măcar de se va şi lipsi de alte trebuinţe trupeşti.

2. Spunea un bătrîn oarecare despre trei fraţi silitori, care s-au sfătuit împreună ca să-şi aleagă fiecare dintr-înşii cîte o faptă bună, pe care faptă păzind-o să se mîntuiască pentru dînsa. Deci cel dintîi şi-a ales să fie împăcător, adecă să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sînt învrăjbiţi,

după cuvîntul Domnului ce este scris: Fericiţi sînt făcătorii de pace. Cel de-al doilea şi-a ales să cerceteze bolnavii şi să le slujească lor. iar cel de-al treilea şi-a ales fără-de-grija, viaţa liniştită, şi acesta a mers şi s-a sălăşluit în pustie. Deci cel dintîi, care îşi alese să fie împăcător celor învrăjbiţi, văzînd că nu poate să-i împace pe toţi şi supărîndu-se de multa lor gîlceavă, s-a lă­sat de acea slujbă, şi sculîndu-se a mers la fratele său care îşi alesese să slujească bolnavilor. Şi mergînd la dînsul, l-a găsit pe el împuţinîndu-se, că se scîrbise de a mai sluji bolnavilor, văzînd că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie.

Şi s-au sfătuit amîndoi să meargă la fratele lor cel din pustie, care şi-a ales lui fără-de-grija. Şi aşa sculîndu-se, au plecat şi au mers la dînsul şi i-au spus lui amîndoi întîmplările şi supărările lor. Şi l-au rugat pe el ca să le spună şi el lor ce a isprăvit cu fără-de-grija lui întru acea pustie. iar el, tăcînd puţintel şi sculîndu-se, a mers la baltă, şi luînd apă cu un vas, a tur­nat şi a umplut un pahar de apă, şi a adus-o la dînşii, şi le-a zis lor: căutaţi, fraţilor, şi vedeţi bine cum este această apă. Şi era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au lui fraţii: O vedem, frate, că este tulbure. Şi punînd-o de a stat puţintel, s-a aşezat tulburarea şi s-a limpezit ca crista­lul. atunci luînd-o aşa limpede, iarăşi a arătat-o lor, zicînd: căutaţi acum, fraţilor, şi vedeţi apa care era tulbure cum s-a limpezit. iar ei căutînd, se minunau, că îşi vedeau într-însa ca în oglindă feţele lor. atunci le-a zis lor:

Vedeţi, fraţilor, şi înţelegînd să cunoaşteţi că precum aţi văzut apa aceasta cum era întîi tulbure şi întunecată, iar acum o vedeţi limpede şi luminată,

286

^{is. 66:2}

aşa este şi cel ce trăieşte în lume cu oamenii de tulburarea gîlcevilor lu­meşti este tulburat şi întunecat, şi nu îşi vede păcatele şi răutăţile sale. iar dacă se osebeşte pe sine şi iese din gîlcevile şi grijile lumeşti şi se aşază la un loc liniştit fără de gîlceavă, atunci i se limpezesc inima şi mintea şi toate simţirile lui. Şi atunci îşi vede şi îşi cunoaşte păcatele şi răutăţile sale.

3. Un frate a mers la un bătrîn iscusit şi l-a întrebat pe el, zicînd: ce voi face, părinte, că foarte mi s-a urît a mai şedea în pustie? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: această urîciune, fiule, îţi este ţie o ispită; ci rabdă puţintel şi şezi în chilie cu linişte rugîndu-te lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, văzînd răbdarea ta, îţi va trimite ţie mîngîiere şi odihnă.

4. Zis-a un bătrîn: Precum pe drumul cel bătut nu poate creşte nici un fel de pajişte, măcar şi sămînţă de ai semăna, pentru că este locul pururea călcat, aşa şi faptele bune nu pot creşte la loc călcat de gîlcevile patimilor lumeşti. Dar de te vei osebi pe tine de gîlcevile lumeşti, atunci vei vedea adăogindu-se şi crescîndu-ţi bunătăţile tale.

5. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: avvo, bine este, oare, a trăi în pustie? răspuns-a lui bătrînul: Fiii lui israil, dacă au lăsat lucrurile egyptului şi au ieşit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu. aşijderea şi corabia, cînd se învăluie în mijlocul mării, fără de neguţătorii este, iar dacă iese la liman, atunci îşi face neguţătoria. aşa şi călugărul, de nu va răbda la un loc, nu va putea lua cunoştinţă adevăra­tă. că la călugări, mai vîrtos decît toate lucrurile, tăcerea a ales-o Dumnezeu. că zice: „Spre cine voi căuta, fără decît spre cel blînd şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele Mele?” Zis-a fratele: Dar nu se poate, părinte, a trăi în singurătate? răspuns-a lui bătrînul: Ostaşul de nu se va osteni întîi împreună cu mulţi, nu poate să înveţe meşteşugul biruinţei războiului, ca să se poată bate singur cu vrăjmaşul său. aşa şi călugărul, de nu se va învăţa întîi a trăi împreună cu fraţii în mănăstire şi a-şi înfrîna limba şi pîntecele şi mînia sa şi alte patimi, a-şi goni gîndurile şi a-şi păzi mintea sa, unul ca acela nu va putea să trăiască singur în singurătate.

6. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: avvo, ce va face omul ca să cîştige fapte bune? răspuns-a lui bătrînul: cel ce doreşte şi voieşte ca să în­veţe vreun meşteşug, toate lucrurile le lasă, şi numai spre acel meşteşug se sileşte şi se supune pe sine, şi se smereşte învăţătorului său, negîndindu-se la alte lucruri pînă ce prin multa silinţă şi răbdare învaţă acel meşteşug. Aşa şi călugărul, de nu va lăsa toată grija şi gîlceava lumească şi nu se va dosădi şi

287

rom. 8:35

se va smeri pe sine, socotindu-se mai rău şi mai păcătos decît toţi oamenii, nu va putea cîştiga faptele bune; iar de se va smeri pe sine la toate lucrurile, atunci singure de sine vor fi bunătăţile pe dînsul, şi vor fi tari.

7. Zis-a un bătrîn: cel ce a greşit, se cade lui să se pocăiască, osebindu-se pe sine de toată dragostea şi însoţirea omenească, pînă cînd se va înştiinţa că i-a primit Dumnezeu pocăinţa lui. Pentru că dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu.

8. Zis-a un bătrîn: Precum oarecine murind în cetate, şi de aici el nu mai aude glasurile, nici gîlcevile, nici vorbele omeneşti, ci o dată a mu­rit şi la alt loc s-a mutat, unde nu sînt vorbele şi lucrurile şi gîlcevile ome­neşti, aşa şi călugărul, cînd se îmbracă cu sfîntul chip şi se leapădă de aceas­tă lume, dator este a-şi lăsa părinţii săi şi rudele şi toate neamurile sale şi să meargă la loc unde nu este gîlceavă, nici tulburare, nici deşertăciunile acestei lumi. iar cel ce se călugăreşte şi nu va ieşi dintre rudele şi neamurile sale, sau din oraş, sau din sat, sau din casa sa, acela este asemenea cu mor­tul care zace neîngropat în casă, şi se umple casa aceea şi tot locul acela de putoarea lui; pe lîngă care casă, toţi cei ce trec se îngreţoşază de mare pu­toare şi se feresc şi-şi întorc feţele lor dintr-acolo. aşa şi Dumnezeu Se îngreţoşază şi Îşi întoarce faţa Sa dinspre călugărul acela care petrece în lume şi între neamurile şi rudele şi prietenii săi.

9. Zis-a un bătrîn: Precum este carnea, care de nu va fi sărată bine, se strică şi se împute, şi toţi se îngreţoşază şi îşi întorc feţele lor dinspre dînsa, aşa este şi călugărul care se zăboveşte cu lucrurile şi deşertăciunile lu­meşti şi cu gîlcevile mireneşti, şi nu şade în mănăstire şi în chilia sa ca să-şi păzească cu frica lui Dumnezeu cinul şi orînduiala sa, gătindu-se în toate zilele de ieşirea şi mergerea sa către Domnul şi Dumnezeul său. unul ca acela se împute şi se umple de viermi, adică de gînduri necuvioase, încît se îngreţoşază Dumnezeu de putoarea lui şi îşi întoarce faţa sa şi îngerul dinspre dînsul. iar cînd va lăsa călugărul şi va părăsi deşertăciunile, lucru­rile, gîlcevile şi grijile lumeşti, şi va năzui la mila lui Dumnezeu cu rugile şi gîndurile şi faptele sufleteşti, punîndu-şi toată grija şi nădejdea sa cu bună credinţă întru Dumnezeu că îl va chivernisi şi îl va hrăni pe el, atunci îi va trimite Dumnezeu lui sarea bunătăţii duhovniceşti şi duhul iubirii de oa­meni; şi venind acestea, gonesc dintr-însul patimile.

10. Zis-a un bătrîn: Precum este baia, cînd i se deschide adeseori uşa şi îi iese căldura, aşa şi sufletul, cînd va să grăiască, măcar şi vorbe bune de va grăi,

288

mat. 25:36

deschizînd uşile graiului îşi pierde căldura sa. Deci mult mai bună şi bine-primită este tăcerea cu înţelegere, care este maică prea-înţeleptelor gînduri.

11. Zis-a un bătrîn: cade-se călugărului să se ispitească pe sine, socotindu-se pururea cu gîndul său ca şi cum ar ieşi dintr-această viaţă şi ar trece spre altă viaţă. Oare scăpat-a de cei ce vor să-l oprească pe el şi să-l cerce în văzduh? Oare izbăvitu-s-a de dînşii pînă încă este el în trup? Sau încă în ceva este supus robiei lor, şi încă nu s-a slobozit?

12. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: cum se cade a şedea cu tă­cere călugărul în chilia sa? răspuns-a lui bătrînul: a şedea călugărul în chilie este ca să-şi aducă aminte pururea de starea sa înaintea lui Dumne­zeu, şi să-şi păzească după putinţa sa mintea şi inima sa de gîndurile necuvioase cele semănate de vrăjmaşul, şi aceasta este a fugi de lume. Zis-a lui fratele: ce este lumea? răspuns-a lui bătrînul: Lumea este a lucra peste fi­re şi a-ţi plini poftele trupului tău, şi a te griji mai mult de trup decît de su­flet, şi a-ţi petrece viaţa ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupeşti decît pentru cele sufleteşti, şi mai mult pentru agonisita trupească decît pentru cea sufletească. aceasta este lumea, fiule.

13. Zis-a un bătrîn: cel ce va vrea să trăiască fără de gîlceavă, acela ori să meargă să se aşeze în pustie, ori în lavră²⁵⁸ unde sînt fraţi mulţi. iar de se va aşeza într-alt loc, afară, mai departe puţintel de mănăstire, atunci nu va putea fi fără de gîlceavă şi supărare. Pentru că toţi cei ce vor trece şi vor umbla pe acolo, prin acel loc, aceia toţi se vor abate la dînsul, neavînd unde aiurea să se odihnească, şi nu va putea să nu-i primească. iar de va fi aproape de alţi fraţi, sau în mănăstire, atunci de nu-i va primi el, îi vor pri­mi alţi fraţi, şi el va fi liniştit.

14. Un frate a întrebat pe un bătrîn zicînd: Spune-mi mie, părinte, care este acea temniţă ce este scrisă în Evanghelie, unde zice: „În temniţă am fost, şi aţi venit la Mine”? răspuns-a lui bătrînul: acea temniţă este, fiule, chilia călugărului, întru care şezînd călugărul, pururea cheamă milostivi­rea lui Dumnezeu.

Limonariu 98

15. Un frate oarecare şedea într-un munte, singur, întru linişte, fără gîlceavă postind; la care mergînd un părinte din lavra calamonei²⁵⁹, l-a întrebat

^{258 V}ezi nota 49, p. 61 (n. Ed.).

^{259 R}eferinţă către lavra calamonei din Pustia iordanului (actuala mănăstire ortodoxă a Sfîntului gherasim, de lîngă ierihon, întemeiată în sec. 4 d.Hr.), iar nu către lavra calamonei arsenoitului (v. Sisoe 43, Sisoe Thiveul 2 şi 3) (n. Ed.).

289

Ps. 56:8

pe el, zicînd: Spune-mi, frate, de atîta vreme ce trăieşti la singurătate aici într-acest munte, cu tăcere şi cu post, ce ai isprăvit? Răspuns-a lui acel frate, zicînd: Mergi acum, avvo, şi după cinci zile să vii la mine, şi atunci îţi voi spune ce am isprăvit şezînd aici la singurătate. şi aşa a mers acel părinte. iar după ce s-au plinit cinci zile, iarăşi a venit la acel frate, şi l-a găsit pe el răposat, şi din dosul lui o scrisoare scrisă aşa: iartă-mă, frate, că făcîndu-mi eu pravila mea, niciodată n-am lăsat gîndul şi mintea mea pe pămînt.

16. Erau doi fraţi care trăiau amîndoi împreună la pustie, iar unul dintr-înşii, cînd îşi aducea aminte de Judecata lui Dumnezeu, de multe ori fu­gea şi se depărta şi se ascundea prin pustie. iar celălalt frate ieşea după dînsul căutîndu-l pînă cînd îl găsea pe el, şi găsindu-l îi zicea lui: Pentru ce, frate, fugi aşa şi te ascunzi prin pustie? Au doară tu singur ai făcut păcatele a toată lumea? iar el îi răspundea lui zicînd: Au doară nu ştiu eu, frate, că mi s-au iertat mie greşelile mele? Adevărat ştiu că mi s-au iertat. iar aceas­tă osteneală o fac eu fugind şi ascunzîndu-mă prin pustie pentru ca să nu văd în ziua Judecăţii pe cei ce mă vor judeca pe mine.

17. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare zicînd: Avvo, ce este tăce­rea, şi ce folos este de dînsa? Răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, tăcerea este aceasta: A şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dum­nezeu, ferindu-ţi inima de gînduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte toate celelalte bunătăţi, şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului, şi nu-l lasă pe el să fie rănit de dînsele. O, linişte fără de gîlceavă! O, scară cerească! O, fără-de-grijă, maica umilinţei! O, fără-de-grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere, vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, stră­lucitoarea inimii! O, linişte fără gîlceavă, născătoare a toate bunătăţile, în­tărirea postirii, frîul limbii, înfrînarea pîntecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfin telor Scripturi! O, tăcere, grijitoare numai pentru ale tale, şi totdeauna cu Hristos vorbitoare, şi neîncetat văzătoare a morţii înaintea ochilor săi, şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea cine o pă­zeşte neîncetat cîntă zicînd: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava în veci. Amin.

18. Zis-a un bătrîn că: nu se cade călugărului a se griji de pometuri de­se, sau de izvoare bine curgătoare, sau de grădini avînd toate verdeţurile, sau de case împodobite; şi să nu fie el precupeţ, nici să-şi îndeletnicească mintea sa în turme de oi şi cirezi de boi, ci mai vîrtos să aibă viaţa cea cu tăcere îngerească şi neîncetată cuvîntare de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu;

290

2 tim. 2:4

calea vieţii acesteia a o avea străină şi depărtată de toată dragostea cea trupească. iar de se va slăvi pe sine şi se va lipi de lucrurile cele trupeşti, nu poate fi drag lui Dumnezeu, nici nu poate să scape de defăimările oame­nilor, că-l îndeamnă pe el gîlcevile pentru moşii, pentru holde, pentru ră­zoare, pentru hotare, pentru case împodobite, pentru grădini, pentru stăpîniri şi boierii, şi pentru toate unele ca acestea se tulbură, făcîndu-se rob turmelor, şi grijeşte pentru lipsele de grădini şi de vii, şi pofteşte a şi le cîştiga lui-şi. Şi aşa totdeauna se tulbură de multele gîlcevi şi sfezile cele de-a pururea şi pe boieri îi cheamă spre ajutor, ca să-şi împlinească voia sa. Şi ce folos este dintru aceasta călugărului, cel ce s-a lepădat de lume şi iar se încurcă cu lucrurile lumeşti? Precum zice apostolul: nimeni, ostaş fiind, nu se leagă cu lucrurile lumeşti, ca voievodului să-i fie plăcut. Să lăsăm, dar, de acum răul nărav al iubirii de argint, şi toate cele ce îneacă mintea noas­tră şi o prăpădesc, şi cele ce pogoară sufletul nostru în fundul iadului, să dezlegăm sarcina păcatelor, ca şi cîrmaciul ce înoată, ca mintea noastră cu gîndurile să poată ajunge cu bună tăcere la liman.

19. Un frate a mers la un bătrîn iscusit şi i-a zis lui: Mă mîhnesc. Şi i-a zis bătrînul: Şezi în chilie şi Dumnezeu îţi va da odihnă.

^{n 335}

20. Văzut-a oarecine pe un iubitor de osteneală oarecare purtînd pe un mort într-un pat şi i-a zis: Pe cei morţi porţi? ci mergi de poartă pe cei vii.

^{n 338}

21. Un frate a mers la un bătrîn ce şedea în pustie şi a aflat pe lîngă chilia lui nişte copii păscînd dobitoace şi vorbind vorbe necuvioase. Şi da­că şi-a spus gîndurile sale, şi folosindu-se de cuvintele bătrînului, i-a zis: cum suferi, avvo, aceşti copii şi nu le zici lor să nu facă cele fără de trea­bă? Şi a zis bătrînul: cu adevărat, frate, de multe zile vreau să le zic lor, şi mă opresc pe sine-mi a le zice, grăind: iată, nu pot să sufăr aceasta, ce este puţin; dar cum voi putea să rabd de vor veni asupra mea ispitiri? Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca să deprind ispitele ce-mi vin asupră.

n 341

22. Povestesc bătrînii pentru un bătrîn oarecare, că avea un copil vieţuind cu dînsul, şi l-a văzut pe dînsul făcîndu-şi lucru nefolositor, şi i-a zis o dată să nu mai facă acea faptă mai mult; şi n-a vroit să-l asculte. Şi dacă a călcat porunca, s-a scîrbit bătrînul, şi a aruncat asupra lui păcatul acelu­ia. iar tînărul a încuiat uşa chiliei întru care era pîinea, şi l-a lăsat pe bătrîn flămînd treisprezece zile, şi nu i-a zis bătrînul: unde mergi?, sau: unde ai fost? Deci vieţuia alt oarecine lîngă bătrînul, şi înştiinţîndu-se că zăboveş­te tînărul, făcea puţină fiertură şi îi dădea prin perete, şi-l ruga să guste. Încă

291

îl întreba: De ce zăboveşte fratele? Îi răspundea bătrînul: cînd va avea vreme, va veni.

n 342

23. Povestit-au oarecari că nişte filosofi au vrut să ispitească pe nişte monahi. trecea oarecine bine împodobit, şi i-au zis lui: tu, vino încoace. iar acela mîniindu-se, i-a ocărît. Deci a trecut şi alt călugăr lybian şi i-au zis lui:

tu, călugăre, răule bătrîne, vino încoace. iar acela degrabă a venit şi l-au lo­vit filosofii peste o faţă de obraz, iar el a întors şi pe cealaltă. Dar aceia în­dată s-au sculat de i s-au închinat lui, zicînd: iată, acesta cu adevărat este că­lugăr. Şi punîndu-l între dînşii, îl întrebau pe el zicînd: Ce faceţi mai mult decît noi în pustie? Postiţi? Şi noi postim. Privegheaţi? Şi noi priveghem.

Ce faceţi, dar, mai mult decît noi, şezînd în pustie? Le-a răspuns bătrînul: noi nădăjduim spre Darul lui Dumnezeu şi ne păzim mintea. Şi i-au zis aceia: noi aceasta nu o putem face. Şi folosindu-se, l-au lăsat pe dînsul.

24. Povestit-a oarecare din părinţii Egyptului: Odată am vrut să mă în­străinez, şi am mers în Athina, şi intrînd în cetate, am văzut pe un bătrîn monah împodobit cu haine, purtînd o curea mică cusută cu cataramă în­cuiată, şi alergau şi alţii după dînsul. Şi dacă a intrat în cetate, l-a întîmpinat norod mult şi îl trăgea la privelişte. Şi am întrebat pe oarecare: Cine este acesta? Şi mi-a răspuns că: Acesta este dintre ellini mai mare decît toţi filosofii, şi s-a făcut Creştin, şi zidindu-şi mănăstire lui-şi, s-a făcut călugăr, şi mai întîi a vieţuit cincisprezece ani neintrînd în cetate, iar astăzi a intrat.

Şi pentru aceasta alergăm să-l vedem: Ce va spune? Şi am plecat şi eu cu dînsul; şi dacă s-au adunat cei mai de frunte ai cetăţii, l-au poftit, zicînd: Spune nouă, ce vrei să ne zici? Şi le-a zis lor că: nu este nici o limbă sub cer ca Creştinii, şi mai frumos cin ca cinul călugăresc; ci aceasta numai îi vatămă pe dînşii, de vreme ce aduce asupra lor diavolul pizmă unul asupra altuia, zicînd că: Mi-a zis şi i-am zis. Şi necurăţii înaintea lor avînd, nu le văd. iar aceasta auzind toţi, l-au proslăvit şi au plecat.

25. Fost-a un patriarh oarecare în Dumnezeiasca Cetate²⁶⁰, care atît era de milostiv şi lesne iertător greşiţilor, că unul dintre ai casei lui a furat oda­tă de la dînsul aurul, şi temîndu-se a fugit şi s-a dus în Thivaida Egyptului. Acesta umblînd, l-au aflat varvarii, şi luîndu-l, l-au dus la locul lor. Şi înştiinţîndu-se arhiepiscopul, l-a cumpărat cu optzeci de galbeni. Deci venind el acolo, l-a primit milostivul, încît ziceau unii din cetăţeni că nimic n-a greşit arhiepiscopului.

²⁶⁰ ©eonoXiţ: Antiohia cea Mare (cf. Ştefan Byzantinul, Ethnica) (n. Ed.).

Cap. ii.

pentru uMiLinţĂ

1. Zis-a un bătrîn: Sileşte-te de îţi învaţă şi îţi deprinde inima ta a gîndi şi a grăi întru sine pentru fiecare frate, zicînd: acest frate este cu mult mai cuvios şi mai vrednic de toată cinstea şi lauda decît mine, ticălosul. Şi aşa, încet-încet, îţi vei deprinde inima şi gîndul tău a te ocărî şi a te defăima pe tine însuţi, şi a te socoti pe tine mai nevrednic şi mai ticăloşit şi mai păcătos decît toţi oamenii. Şi aşa se va sălăşlui şi va vieţui întru tine Sfîntul Duh. iar de te vei socoti pe tine mai vrednic de cinste şi mai cuvios şi mai bun decît alţi fraţi, şi vei începe a ocărî şi a defăima pe alţii, atunci iese şi fuge de la ti­ne Darul Duhului lui Dumnezeu şi vine asupra ta duhul spurcăciunii tru­peşti, şi acela îţi împietreşte inima, şi se duce umilinţa de la tine.

2. Zis-a un bătrîn oarecare: nu este lucru mai rău şi mai amar decît deprinderea şi obiceiul rău. că multă vreme şi silinţă şi osteneală trebuie unuia ca acela ca să-şi poată tăia şi dezrădăcina obiceiul şi deprinderea lui cea rea. Şi osteneală au avut mulţi, iar vreme n-au avut, că i-a pripit şi i-a tăiat secera morţii împreună cu obiceiul şi deprinderea lor, şi numai Însuşi Dumnezeu ştie ce va face cu aceia în ziua Judecăţii.

3. Spunea un bătrîn că era un frate care trăia în linişte şi tăcere în chi­lia lui, şi se zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi şi Patericele şi Vieţile Sfinţilor Părinţi. Şi aşa a petrecut douăzeci de ani, iar după aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinţă şi un gînd ca să iasă şi să meargă la pustie, să petreacă cu linişte fără de gîlceavă, precum au petrecut şi Sfinţii Părinţi cei de demult. Şi aşa a ieşit din chilia sa şi a plecat să meargă la pustie. Şi mergînd el spre pustie, l-a întîlnit pe dînsul avva isaac, şi l-a întrebat pe el, zicînd: unde mergi, fiule? răspuns-a lui fratele: Douăzeci de ani sînt de cînd pururea citesc Sfintele Scripturi, Vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Pă­rinţi, şi acum vreau să merg să încep şi cu lucrul poruncile şi învăţăturile pe care le-am citit. iar bătrînul, făcînd rugăciune, l-a blagoslovit pe el, zicînd: Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, fiule, şi să te îndrepteze şi să te povăţuiască, ca să mergi pe urma Sfinţilor Părinţi la calea mîntuirii!

293

4. Un frate oarecare, silitor fiind spre pocăinţă şi mîntuirea sa, mergînd la Muntele Sinai şi găsind acolo o chiliuţă veche în care locuise un părin­te din cei de demult, s-a sălăşluit într-însa. Şi în ziua dintîi, cînd s-a aşezat el întru acea chiliuţă, a găsit o scrisoare pe un lemnişor mic, scrisă de un frate oarecare din cei ce trăiseră mai nainte în acel loc. Şi era scris acest cuvînt: Eu, Moisi, am venit mărturisind lui Theodor. Iar el văzînd acea scri­soare şi citind-o, foarte s-a umilit şi a început a plînge cu lacrimi, zicînd: O, frate, unde eşti acum, cel care ai scris aici că ai venit mărturisind? unde este acum mîna aceea care a scris acestea? O, frate, în ce stare eşti? Şi aşa în toate zilele făcea, şi punînd înaintea ochilor săi acel lemn scris plîngea cu lacrimi, vorbind cu dînsul ca şi cum ar fi viu de faţă; şi aşa aducîndu-şi aminte de moartea sa, plîngea în toate zilele cu amară umilinţă. Şi avea lu­crul mîinilor sale scrierea, că ştia să scrie slovă curată şi scria cărţi. Şi i-au adus lui fraţii hîrtie şi cheltuială şi plată pentru scris. iar el, luînd hîrtia şi plata de la fraţi, s-a pristăvit şi n-a scris nimănui nimic. numai ce a scris cîte o ţidulă, şi a pus la hîrtia şi plata fiecărui frate, scriind aşa: iertaţi-mă, părinţilor şi fraţilor mei, că am avut puţintică treabă cu oarecine, şi pentru aceea n-am avut vreme ca să vă scriu vouă cărţile.

5. La acest frate mai sus pomenit scriitor a mai venit şi alt frate oa­recare ierusalimlean, şi s-a aşezat lîngă dînsul, şi trăiau amîndoi împreu­nă. Şi acest frate şi-a făcut grădină de legume şi de verdeţuri, iar într-o zi, vrînd el să meargă la un oraş care era aproape ca la douăsprezece stadii de acel loc unde petreceau ei, venind acel frate la tovarăşul său scriitorul, l-a rugat pe dînsul, zicînd: rogu-te, frate, fă dragoste şi îmi păzeşte grădina pînă voi veni eu de la tîrg, ca să nu mi-o strice fiarele. Şi răspunzînd fra­tele, a zis lui: Bine, frate, fii nădăjduit că după cît voi putea, nu mă voi le­nevi. Şi aşa a plecat fratele la tîrg. iar el a început a grăi întru sine, zicînd: ticăloase suflete al meu, nevoieşte-te acum pentru grădină pînă ai vreme bună! Şi sculîndu-se şi stînd la rugăciune de seara pînă dimineaţa, n-a în­cetat citind şi cu lacrimi rugîndu-se lui Dumnezeu. aşijderea şi toată ziua aceea, că era sfîntă Duminica mare. iar dacă s-a făcut seară, a venit şi frate­le, tovarăşul lui, de la tîrg, şi şi-a aflat grădina toată stricată de fiarele cele sălbatice. Şi a zis fratelui său: Frate, nu mi-ai păzit grădina precum te-am rugat, ci mi-au stricat-o fiarele. ci Dumnezeu să te ierte, frate! iar el răspunzînd, a zis lui: Dumnezeu ştie, frate, că eu după putinţa mea m-am si­lit să păzesc, ca doară ne va da Dumnezeu roadă acestei grădini mici. Zis-a fratele: crede-mă, frate, că desăvîrşit de tot au stricat-o. răspuns-a lui fratele,

294

scriitorul: Cred lui Dumnezeu, şi ştiu, că iarăşi o va înverzi. Zis-a lui fratele: Vino, frate, şi vezi. Răspuns-a lui scriitorul: Mergi, frate, şi păzeş­te frăţia ta acum, iar eu voi păzi la noapte. Şi s-a făcut secetă, şi s-a uscat pămîntul, şi era în mare scîrbă acel frate pentru grădina lui, şi a zis frate­lui său, scriitorului: Să ştii, frate, că de nu ne va da Dumnezeu ploaie, ne va lipsi apa de la grădină. Răspuns-a lui scriitorul: Amar nouă, frate, de ne vor seca izvoarele grădinii, cu adevărat nu vom dobîndi mîntuirea. iar aceasta o zicea el pentru lacrimi. Acest bun silitor frate scriitor, cînd era el să se pristăvească, a chemat pe acel frate, pe tovarăşul lui, şi l-a rugat pe el, zicînd: iubite frate, iată, mi-a venit mie vremea să mă pristăvesc. Deci te rog să faci dragoste frăţească, să şezi astăzi lîngă mine şi nu spune nimănui că sînt eu bolnav. Dacă mă voi pristăvi, să iei, frate, trupul meu şi să-l duci în lăuntrul pustiului şi să-l arunci acolo, ca să-l mănînce fiarele şi pasări­le, pentru că a greşit Domnului Dumnezeului meu şi nu este vrednic de îngropare. Răspuns-a lui fratele: Să mă crezi, frate, că nu-mi voieşte sufle­tul şi inima mea să fac aceasta. Zis-a lui bolnavul: Acel păcat, frate, asupra mea va fi. Şi iată, îţi făgăduiesc şi îţi dau ţie cuvînt, că de mă vei asculta pe mine şi-mi vei face aceasta, de voi putea, îţi voi ajuta ţie. Şi acestea zicîndu-i lui, s-a pristăvit. iar fratele a făcut cum l-a rugat pe el. Că luînd trupul mortului gol, l-a dus şi l-a aruncat în pustie. iar a treia zi după pristăvirea lui s-a arătat în vis tovarăşului său şi i-a zis lui: Frate, Domnul Dumnezeu să te miluiască pe tine, precum şi tu m-ai miluit pe mine! Că să ştii, frate, că mare milă a făcut cu mine pentru că nu s-a îngropat după obicei trupul meu, căci am auzit de la Domnul acest cuvînt grăindu-mi mie aşa: iată, pentru multă smerenia ta, am poruncit să fii împreună cu Antonie. Şi iată, frate, că m-am rugat şi pentru tine. Deci, dar, lasă grădina, şi te nevoieşte şi te grijeşte de cealaltă grădină. Că eu, frate, în ceasul cînd îmi ieşea sufletul meu din trup, am văzut lacrimile stingînd focul întru care era să fiu arun­cat pentru faptele mele.

6. În vremile prigonitorilor, cînd munceau şi omorau pe Creştini pen­tru credinţa întru Hristos, au prins atunci şi pe doi fraţi călugări ca să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă să fie pînă a doua zi, iar a doua zi să-i scoată ca să-i muncească şi să-i omoare. Şi aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă între dînşii unul cu altul. Deci fiind ei în temniţă aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul, umilindu-se cu inima sa, a zis celuilalt: Frate, iată, mîine ne vor scoate pe noi la judecata lor, şi ne vor munci, şi ne vor omorî, şi vom merge către Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba şi pizma ce a fost

295

şi acum este între noi se cade să o lăsăm şi să ne împăcăm şi să ne iertăm unul pe altul, acum, mai-nainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fi­ind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos, şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mîinile lui Hristos, şi vom fi primiţi în ceata Mucenicilor. Şi acestea zicînd, i-a făcut metanie după obiceiul călugăresc, grăind: iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu! iar acela, fiind biruit de vrăjmăşeasca pizmă, n-a vrut ni­cidecum ca să-l ierte. iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniţă ca să-i taie. Deci acela care n-a vrut să se împace şi să ierte pe fra­tele său, văzînd că vor să-l taie, spăimîntîndu-se, s-a lepădat de Hristos, iar pe tovarăşul lui, crezînd întru numele Domnului, l-au tăiat. iar pe cel ce s-a lepădat de Hristos l-a întrebat muncitorul zicînd: Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos, ca să nu te fi muncit? răspuns-a lui acela: cînd am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui; şi rămînînd gol de Dînsul, m-am lepădat de Hristos.

7. Doi fraţi după trup s-au lepădat de lume şi au mers amîndoi la Mun­tele nitriei, şi petreceau acolo împreună în sihăstrie întru ascultare. iar Dumnezeu le-a dat amîndorura darul umilinţei şi lacrimi întru rugăciu­nile lor. iar odată bătrînul sihăstriei a văzut în vis pe amîndoi aceşti fraţi stînd la rugăciune; şi ţinea fiecare cîte o hîrtie scrisă în mîna lui, şi udînd hîrtia cu lacrimile sale, se spălau slovele scrisorii de pe hîrtie. Şi scrisoarea unuia prea lesne se spăla, iar a celuilalt cu anevoie se spăla, şi chiar de se spăla, iarăşi tot se cunoşteau slovele. iar bătrînul s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate lui acea vedenie, pentru acei doi fraţi. Şi trimiţînd Dumnezeu pe Îngerul Său, i-a spus lui zicînd: Slovele şi scrisoarea care este scrisă pe acele hîrtii pe care le-ai văzut ţinîndu-le ei în mîinile lor, acelea sînt păcatele lor. Şi unul dintr-înşii a păcătuit fireşte, păcate după fire, şi pentru aceea ace­luia prea lesne i se spală slovele lui. iar celălalt a căzut întru necurăţii şi în spurcăciuni peste fire; pentru aceea, mai multă osteneală îi trebuie întru pocăinţa lui. Şi de atunci totdeauna îi zicea bătrînul: Sileşte-te, frate, osteneşte-te, frate, că se cunosc slovele. Şi nu i-a arătat bătrînul, nici i-a spus aceasta pînă la moartea lui, ca nu cumva scîrbindu-se să-şi smintească si­linţa lui, fără decît că totdeauna îi zicea lui: Sileşte-te, frate, căci cu multă osteneală se spală slovele zapisului.

8. Un frate oarecare, silitor fiind, îşi făcea rugăciunea şi pravila îm­preună cu alt frate tovarăş al lui. Şi cum începea a citi, îl biruiau pe el lacrimile

296

şi umilinţa sa. Şi pentru aceea nu putea să citească, ci lăsa cîte un stih din Psalmi. iar odată l-a rugat pe el tovarăşul lui să-i spună ce gîndeşte cînd stă el la pravila şi rugăciunea sa, de plînge aşa cu amar? iar el i-a răs­puns lui, zicînd: iartă-mă, frate, că eu totdeauna cînd stau la pravila şi ru­găciunea mea văd pe Judecătorul, şi pe mine ca un osîndit stînd, întrebat şi mustrat fiind, şi zicîndu-mi Judecătorul: Pentru ce ai făcut cutare păcat, şi cutare? Şi de-aici eu nu mai ştiu ce voi răspunde Lui, că mi se astupă gura mea de vădirea cugetului meu, şi pentru aceea nu pot citi, ci las cîte un cuvînt din Psalmi. Ci mă iartă, frate, că şi pe tine te smintesc; şi pentru aceea, frate, de vei vrea, să facem deosebi fiecare pravila sa. Răspuns-a lui fratele, zicînd: Ba nu, frate, că eu măcar de nu am darul acela al umilinţei ca să pot plînge, însă văzîndu-te pe tine, mă văd şi mă cunosc pe mine nevrednic şi ticălos. iar Dumnezeu, văzînd smerenia lui, i-a dat şi lui darul umilinţei şi lacrimi ca şi celuilalt.

9. Un frate oarecare a mers la un bătrîn care petrecea la Muntele Sinai şi l-a rugat pe el, zicînd: Spune-mi, părinte, şi mă învaţă, cum mă voi ruga lui Dumnezeu, pentru că mult am mîniat eu pe Dumnezeu. Zis-a lui bătrînul: Eu, fiule, aşa mă rog lui Dumnezeu: Doamne, învredniceşte-mă a te iubi pe tine precum am iubit mai-nainte păcatul, şi a-Ţi sluji Ţie pre­cum am slujit mai-nainte satanei celui înşelător. Însă fiule, bine este a ri­dica mîinile în sus spre văzduh, şi a ruga pururea cu osîrdie pe Domnul Dumnezeu, ca în vremea ieşirii sufletului din trup să poată trece sufletul nesmintit şi nesupărat de spurcaţii şi cumpliţii diavoli cei din văzduh.

10. Un bătrîn a trimis pe un călugăraş mic, ucenic al său, la un frate ca­re avea grădină cu pomi la Sinai, poftindu-l ca să-i trimită puţintele poame. Şi mergînd călugăraşul, s-a închinat după obicei, zicînd: Părintele, bătrînul meu, m-a trimis, poftindu-te, de ai poame în livadă, să-i trimiţi puţintele. Răspuns-a lui fratele: Sînt, fiule. Mergi în livadă şi îţi ia de care vei vrea şi cîte vei putea. iar după ce şi-a luat călugăraşul poame, a întrebat pe fratele, zicînd: Părinte, este aici mila lui Dumnezeu? iar fratele auzind aceasta, a tă­cut; şi căutînd în pămînt, gîndea şi se minuna de acea întrebare. După aceea i-a zis lui: Ce ai zis, fiule, ce ai întrebat, că nu am înţeles? Zis-a lui călugăraşul: Am întrebat, părinte: Este aici mila lui Dumnezeu? iar fratele iarăşi a tăcut ca un ceas, gîndind întru sine ce-i va răspunde lui. Şi neştiind ce să-i răspundă, a suspinat şi a zis: Domnul Dumnezeu să te ajute, fiule! Şi aşa a trimis pe călugăraş cu poamele la bătrînul său. După ce a mers călugăraşul,

297

acel frate îndată lăsîndu-şi şi părăsindu-şi chilia şi livada sa, şi luîndu-şi hai­na sa, a ieşit la pustie, zicînd în sine: De vreme ce nu am putut eu să dau răs­puns unui copil mic ce m-a întrebat, dar cînd va să mă întrebe Dumnezeu, ce voi face? Pentru aceea merg să caut mila lui Dumnezeu.

11. Un frate oarecare trăia la ierusalim în Muntele eleonului, şi odată a mers în sfînta Cetate; şi mergînd la domnul şi judecătorul cetăţii, şi-a măr­turisit faptele şi răutăţile sale înaintea domnului şi a boierilor lui, rugîndu-se foarte ca să-l muncească pe el după lege, pentru atîtea răutăţi ale lui. iar domnul, socotind întru sine, i-a zis lui: Omule, de vreme ce tu însuţi îţi mărturiseşti faptele şi răutăţile tale, poate că Dumnezeu te-a iertat pe tine. Pentru aceea eu nu îndrăznesc să te judec şi să te pedepsesc pe tine pentru acele fapte ale tale pe care tu însuţi de bună voia ta le mărturiseşti. că acea judecată nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu. ci mergi, omule, la locul tău şi îţi păzeşte tăcerea şi rugăciunea ta. Şi aşa ieşind a mers la chilia sa şi şi-a pus el însuşi cătuşe mari de fier în picioare şi în grumaji, şi aşa s-a încu­iat în chilia lui. iar cînd mergea cineva din oameni la dînsul şi îl întreba pe el cine l-a pus în cătuşe cumplite ca acelea, şi pentru ce, el zicea: Judecăto­rul m-a pus, pentru răutăţile mele. Şi aşa a petrecut pînă la moartea sa. iar mai-nainte cu o zi de pristăvirea lui au căzut singure de sine cătuşele din picioarele şi grumajii lui. Şi venind ascultătorul care îi slujea lui, l-a găsit pe el slobod din cătuşe; şi minunîndu-se, l-a întrebat pe el zicînd: Părinte, cine te-a slobozit din cătuşe? iar el a răspuns lui zicînd: cel ce mi-a dezle­gat păcatele mele, acela mi S-a arătat mie ieri, zicînd: iată că pentru mul­ta smerenie şi răbdarea ta, te dezleg de toate păcatele tale. Şi atingîndu-se cu mîna de cătuşe, au căzut din picioare şi de pe grumajii mei. Şi acestea spunînd el ascultătorului său, a răposat şi s-a dus către Domnul.

12. Era un ostaş oarecare la Skythopol, care multe răutăţi făcuse, şi în multe chipuri îşi pîngărise şi îşi spurcase trupul său. acesta, cu mila lui Dumnezeu, venindu-şi în fire şi în cunoştinţa sa şi umilindu-se, s-a lepădat de lume şi a ieşit în pustie. Şi găsind o vale adîncă, s-a pogorît acolo şi şi-a făcut chilie, şi s-a aşezat întru acea adîncime, plîngîndu-şi păcatele sale şi rugîndu-se lui Dumnezeu pentru mîntuirea sa. iar înştiinţîndu-se de dînsul cunoscuţii lui, au început a-i trimite lui acolo pîine şi finice şi de toate ce-i trebuiau lui. iar el văzîndu-se pe sine în odihnă şi nimic lipsindu-i, zi­cea întru sine: această odihnă a mea mă va goni pe mine din cealaltă odih­nă, de vreme ce eu nu sînt vrednic de o odihnă ca aceasta. Şi lăsînd acel loc

298

şi chilia, a fugit de acolo zicînd: Să mergem de aici, suflete, la scîrbă, că mie mi se cade să-mi fie mîncarea iarbă ca a dobitoacelor, pentru că şi eu fapte dobitoceşti am făcut.

13. Ne spuneau nouă nişte fraţi, care veniseră la noi în Raith, pentru un bătrîn oarecare nevoitor, care şedea într-o peşteră mai sus de locul ce se cheamă isdrail, că aşa era de treaz cu mintea sa, încît ori încotro mergea, sta adeseori de-şi cerca şi îşi socotea gîndul său, grăind singur întru sine: Ce este, frate? Unde sîntem acum? Să luăm seama! Şi de-şi găsea gîndul său întru slavoslovia şi rugăciunea către Dumnezeu, bine; iar de îl găsea depărtat într-alte lucruri, îndată începea a se defăima şi a se dosădi pe sine, şi zicea: Întoarce-te, ticăloase, degrabă la lucrul tău! Şi totdeauna vorbea întru sine zicînd aşa: Frate, aproape este vremea mergerii tale; ci încă nici un lucru bun întru sine-mi nu văd. Acestui bătrîn i s-a arătat odată diavo­lul şi i-a zis lui: Bătrîne, ce te osteneşti în zadar, căci să mă crezi că nu te vei mîntui. Răspuns-a lui bătrînul: nu purta tu grijă de aceasta, ori de mă voi mîntui, ori de nu mă voi mîntui; că de nu mă voi şi mîntui, însă deasupra Capului tău voi fi, iar tu în munci mai dedesubtul tuturor vei arde. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

14. Zis-a un bătrîn: De la călugărul cel nevoitor şi silitor pentru mîntuirea sa, aceste două lucruri mai vîrtos le cere Dumnezeu: neagoniseala şi fără-de-grija. Căci aceste două lucruri smintesc pe călugăr de la învăţătura lui iisus şi de la umilinţă: agoniseala şi gîlceava.

15. Zis-a iarăşi: Amar ţie, ticăloase suflete, că te-ai deprins numai a în­treba şi a auzi dumnezeieştile cuvinte şi învăţăturile cele de mîntuire, iar din cele ce auzi şi citeşti nimic nu faci! Amar ţie, ticăloase trup, că ai cu­noscut şi pururea cunoşti cele ce te spurcă pe tine, şi totdeauna pe acelea le cauţi mîncările şi săturarea! Amar tînărului care îşi îmbuibează pîntecele său şi se supune voii sale! Că în zadar a făcut ieşirea şi lepădarea sa de lume.

16. Zis-a un bătrîn: Şezînd cu tăcere în chilia ta, să ai pururea pe Dum­nezeu în gîndul tău, şi leapădă de la sufletul tău tot păcatul şi toată răuta­tea şi fărădelegea, şi se va sălăşlui întru tine frica lui Dumnezeu.

17. Zis-a un bătrîn: Cel ce are frica lui Dumnezeu, acela are o vistierie plină de toate bunătăţile, pentru că frica lui Dumnezeu păzeşte pe om de tot păcatul.

299

18. Un bătrîn oarecare a şezut în singurătate în chilia sa şaizeci de ani. Şi niciodată nu şi-a smintit pocăinţa sa, şi pururea zicea: Fiilor, această pu­ţină viaţă numai pentru pocăinţă ne-a dat-o nouă Domnul Dumnezeu, şi de vom pierde această puţină vreme ce-o avem pentru pocăinţă trăind în păcate fără de pocăinţă şi în răutăţi, mult vom căuta şi vom dori această vreme, şi nu o vom găsi.

19. Zis-a un bătrîn oarecare: De eşti neputincios şi slab cu trupul tău, după putinţa ta fă-ţi pravila şi postul tău. Şi nu te sili peste putinţa ta, ca nu cumva să cazi în boală, şi vei pofti atunci unele şi altele, îngreuind pe fratele care îţi slujeşte ţie. iar de te tulbură pe tine gînduri spurcate şi necuvioase, nu le tăinui, ci îndată le spune duhovnicescului tău părinte şi le vădeşte pe ele. că pe cît îşi ascunde şi îşi tăinuieşte omul gîndurile cele re­le, pe atîta se înmulţesc şi mai vîrtos se întăresc în inima lui.

20. Zis-a iarăşi: Precum şarpele, dacă iese din vizuina sa, îndată fuge, aşa şi gîndurile rele descoperindu-se, îndată pier. Şi precum cariul strică şi mănîncă lemnul, aşa şi gîndurile cele rele spurcate strică şi mănîncă inima omului. că cel ce îşi descoperă şi îşi arată gîndurile sale, îndată se tămădu­ieşte. iar cel ce îşi acoperă şi îşi tăinuieşte gîndurile sale, acela are mîndrie. că de nu vrei să te încredinţezi nimănui ca să-ţi descoperi şi să-ţi arăţi gîndurile tale, acela este semn că nu ai smerenie. că smerenia toate bunătăţile le are. că sfinţii se socoteau şi se vedeau pe sine mai greşiţi şi mai păcătoşi decît toţi oamenii. iar de va chema omul din tot sufletul său pe Dumne­zeu, şi atunci va merge şi va întreba pe vreun om, cerînd sfat pentru gîndurile sale, îi va răspunde lui acel om mai vîrtos Dumnezeu prin omul acela sfat bun şi folositor. Că Însuşi Dumnezeu Cel ce a deschis gura măgări­ţei lui Valaam, acela va deschide şi gura acelui om ce-l vei întreba spre fo­losul tău, măcar de va fi chiar şi păcătos omul acela.

21. Zis-a iarăşi: De sînt morminte cu oase de oameni morţi acolo aproa­pe de acel loc în care trăieşti, mergi adeseori acolo, şi deschizînd mormin­tele, vezi pe cei ce zac acolo în morminte, şi gîndeşte şi adu-ţi aminte că şi tu peste puţină vreme aşa vei fi. iar mai ales [fă aceasta] atunci cînd te su­pără gîndurile cele spurcate trupeşti.

22. Zis-a iarăşi: De vei auzi că va să se pristăvească vreunul din fraţi că­tre Domnul, mergi şi fii lîngă dînsul întru acea zi, şi vezi cum se desparte sufletul de ticălosul trup. iar de-ţi va zice ţie cineva să te rogi lui Dumne­zeu pentru dînsul, răspunde-i lui aşa: Domnul Dumnezeu, frate, pentru

300

rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, să ne miluiască şi pe mine şi pe tine după voia Lui.

23. Zis-a iarăşi: De te vei îngreuia cîndva cu mîncarea, atunci te nevoieşte cu un lucru oarecare, de-ţi osteneşte trupul, ca să ţi se uşureze trupul tău mai-nainte de noapte, şi nu vei vedea năluciri şi visuri rele în somnul tău. Şi aşa fii luptător viteaz împotriva diavolului, şi dincotro te loveşte el pe tine, dintr-acolo îl loveşte şi tu pe el. De te îngreuiază pe tine cu mîncarea, îngreuiază-l şi pe el cu privegherea. iar de te slăbeşte pe tine cu som­nul, slăbeşte-l şi tu pe el cu osteneala trupului. iar de te înşală pe tine cum­va cu înălţarea, fă şi tu un lucru oarecare prin care să te necinstească pe ti­ne oamenii; că să ştii aceasta, că de nimic nu se scîrbeşte aşa şi se necăjeşte şi se topeşte satana ca de aceasta cînd doreşte însuşi omul şi îşi iubeşte necinstea şi smerenia.

24. Zis-a un bătrîn: De eşti tînăr, fugi de vin ca de şarpe, şi de ţi se va întîmpla să şi bei puţintel pentru dragostea frăţească, însă numai cît să-l guşti, iar celălalt îl lasă. Chiar de te-ar şi blestema cel ce te sileşte ca să bei, sau de te-ar ruga făcîndu-ţi ţie metanii, tu nu băga în seamă blestemul ace­la şi rugămintea şi metaniile lui. Pentru că să ştii că satana îndeamnă pe unii ca aceia să-i silească pe călugării cei tineri să bea vin, căci ştie vicleanul că vinul şi muierile despart pe călugări de Dumnezeu.

25. Zis-a iarăşi: De ţi se va întîmpla ţie cîndva întru o călătorie la un loc străin, între oameni necunoscuţi, şi făcîndu-se seară, vei merge la oa­meni ca să găzduieşti şi să te odihneşti, şi nimeni nu te va primi în casă, fiind străin, atunci tu nu te scîrbi, ci zi în gîndul tău aşa: De aş fi eu vred­nic, Dumnezeu mi-ar face mie odihnă şi i-ar îndemna pe oameni de m-ar primi pe mine.

26. Zis-a iarăşi: De te va chema pe tine cineva la masă pentru dragostea lui Hristos şi te va pune pe tine să şezi la locul cel mai de jos, tu de aceasta să nu te scîrbeşti de dînsul, ci zi aşa în gîndul tău: Eu nici de acest loc nu sînt vrednic să şed. Căci iată, zic ţie, că nici necinstea, nici scîrba, ori în ce chip ar fi, nu vine omului fără ştirea şi voia lui Dumnezeu, pentru ispitirea şi îndreptarea lui, sau pentru păcatele lui. Şi cine nu gîndeşte şi nu crede aceasta, că Dumnezeu este Drept Judecător?

27. Zis-a iarăşi: De ţi se va întîmpla ţie să trăieşti la pustie, păzeşte-ţi mintea ta ca să nu îşi facă dracii batjocură de tine, aducîndu-ţi ţie gînduri ca acestea, zicînd: iată, acum trăieşti bine, cu pace, iată, acum te-ai despărţit

301

de gîlcevi şi te-ai izbăvit de clevetirile şi vorbele oamenilor. Şi acum fă puţina slujbă şi trebuinţa ta în odihnă. acestea de le vei gîndi în cugetul tău, atunci Dumnezeu va lua ajutorul Său de la tine şi atunci îţi vei cunoaş­te neputinţa ta. iar trăind tu la pustie, acestea ţi se cade ţie să zici pururea în gîndul tău: O, amar mie, ticălosului, de vreme ce eu cu trupul trăiesc aici la pustie, iar cu mintea şi cu gîndul meu sînt totdeauna în lume, şi oa­menii mă socotesc pe mine că trăiesc eu aici viaţa părintească²⁶¹, şi nu ştiu ei că eu aici vieţuiesc cu multă lenevire şi gînduri spurcate, mîncînd şi bînd şi dormind, în zadar petrecîndu-mi zilele vieţii mele!

28. Zis-a iarăşi: Cînd vrei să mergi ca să-ţi descoperi gîndurile şi cugete­le tale unui părinte duhovnicesc şi să-l întrebi ca să-ţi spună ţie cele pentru folosul sufletului tău, după obiceiul călugăresc, atunci ţi se cade ţie întîi să te rogi lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, Dumnezeul meu, cele ce vrei tu şi le ştii că sînt spre folosul sufletului meu, acelea dă-le în gura acelui părin­te ca să mi le zică mie, şi eu să primesc cuvintele lui ca din gura ta şi să mă folosesc de dînsele. Şi te întăreşte pe tine tare întru cuvintele acestea, de vreme ce osteneala şi tăcerea şi sărăcia şi pătimirea nasc omului smerenia, iar smerenia iartă toate păcatele.

29. Zis-a iarăşi: De vei auzi că cutare te-a clevetit, te-a grăit de rău, te-a defăimat pe tine, şi de va veni acela la tine, să nu îl vădeşti pe el, ci te vese­leşte împreună cu dînsul şi fii cu veselă faţă către dînsul, ca să ai îndrăznea­lă către Dumnezeu întru rugăciunea ta.

30. Zis-a iarăşi: De va veni la tine vreun frate, atunci pentru fratele lasă-ţi treaba ta, încă şi pravila şi umilinţa ta, şi plîngerea şi lacrimile de le vei avea -, şi le ascunde pe ele în inima ta pînă cînd se va duce fratele. iar dacă va ieşi şi se va duce fratele, atunci iar te apucă cu umilinţă de pravilă, de vreme ce se tem dracii văzînd umilinţa ta.

31. Zis-a iarăşi: De te vor supăra pe tine cîndva gîndurile mîndriei, zi-i acelui drac aşa: Du-te de la mine, satano, de vreme ce zice Domnul că tot cel ce se va înălţa pe sine, se va smeri; iar de îmi zici că sînt om bun şi cucer­nic, eu abia atunci mă voi pricepe că sînt bun, cînd voi avea smerenie.

32. Zis-a iarăşi: De vei cădea în vreun păcat şi după aceea îl vei părăsi pe el şi vei începe a te umili şi a te scîrbi şi a te căi de acel păcat, ia aminte ca pînă la moartea ta neîncetat să te căieşti şi să te scîrbeşti şi să suspini către Domnul

²⁶¹ Viaţă patristică, adică după rînduiala şi obiceiul Sfinţilor Părinţi (n. Ed.).

302

Dumnezeu. iar de nu te vei scîrbi de păcatele tale, iarăşi vei cădea într-însele. Că scîrba pentru păcate este sufletului frîu tare şi nu îl lasă pe el să cadă.

33. Cînd vezi că te miluieşte Dumnezeu şi începe a-ţi veni umilinţă în inima ta, satana văzînd, îndată îţi aduce în gînd o treabă oarecare la chilia ta, zicînd: Cutare lucru şi cutare îţi trebuie să-l faci acum, sau mergi la cu­tare frate pentru cutare trebuinţă. Acestea şi altele îţi aduce în gîndul tău nişte lucruri şi trebi ca şi cum ar fi de mare trebuinţă vrînd vrăjmaşul cu acestea să te smintească şi să te lipsească de folositoarea umilinţă pe care o vede că îţi vine în inima ta. Ci tu, fiule, ia aminte şi cunoaşte vicleşugul şi meşteşugul vrăjmaşului şi nu asculta, nici te supune îndată gîndurilor tale. iar dacă vede vrăjmaşul că îi cunoşti meşteşugul şi vicleşugul lui şi nu pri­meşti, nici te supui gîndului pe care îl aduce el, ci îţi păzeşti cu osîrdie şi cu umilinţă rugăciunea ta, silindu-te pentru sufletul tău, atunci el îţi adu­ce altă ispită într-alt chip, ori de la vreun om oarecare, ori altă pricină sau scîrbă, şi dacă vede că îi stai lui tare împotrivă şi nu te supui lui, atunci el te săgetează în inima ta cu arma lui cea mai tare veninoasă, adică îţi aruncă din săgeata lui focul mîniei în inima ta, şi îndată te umpli şi te aprinzi de mînie. Căci ştie vrăjmaşul că nici un alt lucru rău ca mînia şi iuţimea nu goneşte aşa de tare umilinţa şi frica lui Dumnezeu de la inima omului.

34. Zis-a iarăşi: De nu îşi va pedepsi călugărul trupul său ca pe un vrăj­maş şi protivnic, nimic făcînd pe voia şi plăcerea lui, nu se va putea slobozi de laţurile vrăjmaşului, că laţurile şi mreaja diavolului este trupul, mai ales al călugărului celui tînăr.

35. Un bătrîn oarecare şedea în Raith şi avea acest fel de lucrare: şedea în chilia sa umilit, plecat spre pămînt, şi clătind cu Capul său zicea cu ofta­re: Dar ce va să fie? Şi iar şedea tăcînd şi lucra la fîşii, şi iar clătea cu Capul său, acelaşi cuvînt zicînd: Ce, dar, va să fie? Şi aşa şi-a sfîrşit toate zilele vie­ţii sale, întristîndu-se pururea de ieşirea sa din trup.

36. Zis-a un bătrîn: De petreci împreună cu fraţii, ia seama, să nu le po­runceşti lor ca şi cum ai stăpîni peste dînşii, ca să nu se înalţe inima ta în sus, ci opreşte îndrăznirea cu chipul său, iar cu sufletul socoteşte-te rob şi mai mic decît toţi.

37. Zis-a iarăşi: De voieşti să ai plîngere, iubeşte sărăcia şi smerenia, şi să nu voieşti a avea în chilia ta nici un lucru bun; căci cînd va pofti oarece sufletul tău şi nu va afla, oftează şi se smereşte, şi atunci îl mîngîie Dumne­zeu pe el, şi îi dăruieşte lui umilinţă. Şi cînd va gusta sufletul din dulceaţa

303

^{Lc. 6:37}

lui Dumnezeu, atunci urăşte şi haina sa pe care o poartă, încă şi pe însuşi trupul său. Că iată, îţi zic ţie, fiule, că de nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaş şi protivnic al său, nefăcînd nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de laţurile vrăjmaşului. Căci laţul diavolului asupra călugă­rilor, şi mai vîrtos asupra celor tineri, este trupul nostru, precum ne învaţă avva isaia, zicînd: nu apuca pe altul de mînă, nici să scarpini trupul altui om, afară de mare boală, ci şi aceasta cu frică, nici să laşi a se atinge cineva de tine, nici să te atingi de vreun trup străin, ci şi la al tău cu frică uită-te.

Şi să nu zici cuiva: ia un păduche din Capul meu, sau de pe barbă, sau din tiviturile hainelor tale. Să nu dormi cu cineva la un loc întru toată viaţa ta.

Să nu dai sărutare celui tînăr, ce este fără barbă, nici măcar în biserică, nici vreunui străin ce va veni, nici să şezi aproape de el ca să nu se atingă de tine.

De vreme ce mulţi, nebăgînd de seamă lucrurile acestea, ca şi cum ar fi mi­ci şi de nimic, au căzut dintru acestea în mari prăpăstii şi au pierit. Fiindcă tot lucrul bun sau rău din lucrurile cele mici se începe, şi în urmă se face mare. Cel ce se păzeşte pe sine, fiule, păzeşte plîngerea şi umilinţa, iar cela ce nu bagă în seamă acestea, fără de plîngere este şi fără lacrimi. Şi cel ce nu are acestea, nu are pe Dumnezeu cu sine, pe Cel ce îl apără şi îl păzeşte.

38. Lîngă un bătrîn oarecare vieţuia aproape un frate şi era cam leneş. acesta, vrînd a se pristăvi, şedeau primprejurul lui oarecare din părinţi, şi îl vedea bătrînul uşor ieşind din trup. Şi vrînd bătrînul a încredinţa pe fraţi, i-a zis lui: Frate, să mă crezi că noi toţi ştim că n-ai fost frate nevoi­tor spre postire, şi cum de ieşi aşa cu osîrdie din trup? răspuns-a fratele:

Cred, părinte, că adevăr ai zis. Deci de cînd m-am făcut monah, nu mă ştiu să fi judecat pe vreun om. Şi voi zice către Dumnezeu: tu ai zis, Stăpîne, „nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi”, „lăsaţi şi se va lăsa vouă”. Zis-a lui bătrînul: Pace ţie, fiule! Şi s-a mîntuit fără osteneală.

39. Iar alt părinte oarecare petrecea la raith în munte, în locul care se numeşte Mideano. Către acesta a venit oarecare din bătrîni şi i-a zis: avvo, mă necăjesc cînd trimit pe fratele la slujbă, şi mai vîrtos cînd va zăbovi. Şi i-a zis şi acela: Şi eu cînd trimit pe posluşnic²⁶² la trebuinţă, şezînd la uşă pri­vesc. Şi cînd îmi zice gîndul: Oare cînd va veni fratele, îi zic lui: Dar de va grăbi a veni alt frate, adică Îngerul, şi va veni să te ia către Domnul, ce va fi?

Şi aşa, întru toată ziua privind la uşă, mă întristez şi plîng de păcatele mele şi zic: Oare ce frate va veni mai degrabă: cel de sus, au cel de jos? Şi foarte folosindu-se bătrînul, a plecat, şi de atunci a apucat şi el aceeaşi faptă.

²⁶² Posluşnic: ucenic de chilie, ascultător (în l. slavonă) (n. Ed.).

Cap. iii.

pentru grijă şi plîngere

1. Un bătrîn oarecare a adormit întru Domnul şi peste puţină vreme iar a înviat, iar fraţii au început toţi a-l întreba pe el, să le spună lor ce a vă­zut acolo. El le-a răspuns, zicînd: Fiilor, eu acolo încă n-am apucat să merg să văd ceva, fără decît am auzit ţipete şi vaiete, cu glasuri de mulţime de noroade strigînd: Vai şi amar mie! Aşa ni se cade şi nouă pururea a plînge în viaţa aceasta şi a zice: Vai! Vai! Şi: Amar mie, că am scîrbit pe Domnul Dumnezeul meu!

2. Întrebat-a un frate pe un bătrîn oarecare, zicînd: Ce voi face, părinte, ca să mă mîntuiesc? Răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Mergi, fiule, şi şezi cu linişte şi cu tăcere în chilia ta, şi îţi sileşte inima ta ca să plîngi şi să verşi la­crimi din ochii tăi! Aşa fă, şi te vei mîntui.

3. Ne spunea nouă un bătrîn oarecare, că era un tînăr care dorea şi voia să iasă din lume şi să meargă la o mănăstire, să se facă călugăr; ci nu-l lăsa mumă-sa nicidecum să facă aceasta. iar el totdeauna grăia mamei sale, zicînd: Lasă-mă, maica mea, ca să merg la mănăstire după dorinţa mea, că eu vreau să-mi mîntuiesc sufletul! iar ea, de multe ori oprindu-l pe el, de aici n-a mai putut să-l mai oprească, ci l-a slobozit şi s-a dus. Şi aşa mergînd la o mănăstire, s-a călugărit şi a început a trăi în trîndăvie şi lenevie, neavînd nici o purtare de grijă pentru mîntuirea sa. Şi după cîtăva vreme a murit mama lui, iar el petrecîndu-şi zilele sale aşa, întru multă lenevie şi nepurtare de grijă, i s-a întîmplat de s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea. Întru ca­re boală uimindu-se (sau, precum zic oamenii, leşinînd), a văzut o vedenie foarte înspăimîntată. A fost răpit şi dus în temniţele iadului, unde sînt su­fletele oamenilor celor osîndiţi la muncile cele vecinice. Acolo a găsit-o pe mama lui zăcînd împreună cu cei osîndiţi. Ea, dacă l-a văzut, foarte se mi­ra, zicînd lui: Dar aceasta ce este, fiul meu? Au şi tu eşti osîndit aici, la acest loc de osîndă, care este locul celor osîndiţi? Dar unde este cuvîntul tău, fi­ule, care mi-l ziceai, că mergi la mănăstire să te călugăreşti ca să-ţi mîntuieşti sufletul tău? iar el s-a ruşinat foarte de acele cuvinte ale mamei sale, şi

305

neavînd ce să-i răspundă, tăcea mîhnit. şi aşa tăcînd el mîhnit, a auzit glas poruncind şi zicînd: Luaţi pe acesta de aicea şi-l duceţi acolo de unde l-aţi luat, căci nu v-am trimis să aduceţi aici pe acesta, ci pe cutare din cutare mă­năstire, care este numit cu acelaşi nume. şi acestea grăindu-se, s-a deşteptat şi, venindu-şi în fire, a spus tuturor fraţilor această înspăimîntată vedenie. iar ei auzind, foarte se minunau. şi îndată au trimis la acea mănăstire să va­dă pe călugărul acela la care s-a trimis să-l ia şi să îl ducă acolo la locul osîndiţilor. pe care, mergînd trimisul, l-a aflat pe el răposat. şi aşa mai vîrtos se minunau toţi fraţii, încredinţîndu-se toţi de acea vedenie înspăimîntată. iar acestui frate, cu mila lui Dumnezeu, a început a-i fi mai bine. Curînd după aceea l-a lăsat înfricoşata vedenie pe care i-a arătat-o Domnul Dumnezeu. şi s-a închis într-o chilie, şi şezînd plîngea cu lacrimi ziua şi noaptea în toa­te zilele vieţii sale, grijindu-se pentru mîntuirea sufletului său şi căindu-se pentru viaţa lui cea de mai dinainte, petrecută în lenevire şi în deşert. şi atîta i-a dat Dumnezeu lui umilinţă, lacrimi şi plîngere, încît de multe ori mergeau fraţii la dînsul şi voiau să-l mai mîngîie, ca nu cumva să înnebu­nească de atîta plîngere. el însă nu voia nicidecum să se mîngîie, ci le zicea lor aşa: Fraţilor, de vreme ce nu am putut de ruşine să sufăr dosădirea de la maica mea, dar cum voi putea suferi ruşinea cea care va fi înaintea lui Hristos şi a sfinţilor Săi îngeri în ziua Judecăţii?

4. Zis-a un bătrîn oarecare: La înfricoşata a doua venire a lui Hristos, după învierea morţilor, de s-ar putea să mai moară oamenii, toţi ar muri de frică şi de marea spaimă ce va fi atunci. Că înfricoşat lucru este a vedea ce­rul desfăcîndu-se şi Dumnezeu arătîndu-Se cu mînie şi cu urgie şi cu oas­te de îngeri fără de număr; şi toţi oamenii cîţi s-au născut pe pămînt, de la adam pînă atunci, împreună de faţă vor sta, aşteptînd fiecare hotărîta lui judecată. pentru aceea, acestea gîndindu-le pururea şi aşteptîndu-le noi, datori sîntem a trăi ca şi cum am fi în toate zilele întrebaţi şi cercaţi pentru viaţa noastră de Însuşi Domnul Dumnezeu.

5. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Oare, părinte, pentru ce îmi este inima mea aşa de împietrită, încît n-am nicidecum frica lui Dumne­zeu în inima mea? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Mi se pare, fiule, pen­tru că nu are omul mustrarea inimii, pentru aceasta nu dobîndeşte frica lui Dumnezeu. şi a zis lui fratele: Dar ce este, părinte, aceea mustrarea inimii? Zis-a lui bătrînul: Mustrarea inimii aceasta este, să se mustre omul pe sine totdeauna întru toate lucrurile sale, zicînd întru sine aşa: adu-ţi

306

Mat. 11:12

aminte, ticăloase, că după scurtă vreme vei sta înaintea lui Dumnezeu şi vei da răspuns pentru toate lucrurile şi vorbele şi gîndurile şi cugetele ta­le. Deci dar, de ce treabă este ţie să şezi cu oamenii la vorbă deşartă? Întru acestea, fiule, învăţîndu-te, şi deprinzîndu-te a le vorbi pururea în gîndul tău, îţi va veni frica lui Dumnezeu în inimă şi te vei mîntui.

6. Zis-a un bătrîn: Precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, aşa ni se cade nouă să avem umilinţa şi plîngerea pururea cu noi, ori încotro vom merge şi oriunde vom fi.

7. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare, zicînd: Spune mie, părin­te, ce voi face, că doreşte sufletul meu lacrimi, şi nu am, că-mi este inima foarte împietrită dinspre umilinţă, măcar că citesc Vieţile Sfinţilor Părinţi sau le aud; dar nicidecum nu-mi pot umili inima, şi foarte scîrbit e sufletul meu de aceasta. răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiii lui israil după patru­zeci de ani au intrat în Pămîntul Făgăduinţei, la care, dacă au intrat, de-aici nu se mai temeau de războaie. Aşa şi nouă ne-a poruncit Dumnezeu, să ne mîhnim şi să ne scîrbim pentru mîntuirea noastră. căci scris este că cu multe scîrbe ni se cade să intrăm întru Împărăţia cerului, iar fără de scîrbe nu vom putea intra în Pămîntul Făgăduinţei. Ascultă, fiule, să-ţi spun ţie o istorie a unui tînăr. era un tînăr oarecare, ce, dorind viaţă călugărească, a mers la Muntele nitriei şi acolo s-a făcut călugăr. Şi era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care frate îl auzea în toate zilele plîngîndu-şi cu ma­re tînguire şi lacrimi păcatele sale, iar inima lui era împietrită şi nu-i venea umilinţă şi lacrimi ca să poată plînge. Deci se mustra el însuşi, zicînd: nu vrei, ticăloase, să plîngi şi să verşi lacrimi pentru păcatele tale acum, pînă ai vreme, ci eşti fără de simţire şi nebăgător de seamă! Şi să ştii că dacă nu vrei să plîngi, eu te voi face şi te voi învăţa a plînge. Şi avea o funie tare îm­pletită, şi luînd acea funie, se dezbrăca de haine şi se bătea cu funia peste spatele gol, pînă cînd i se rănea foarte trupul lui şi nu mai putea suferi, şi atunci începea să plîngă. iar acel frate care era aproape de dînsul cu chilia, luînd seama ce face şi văzîndu-l de multe ori făcînd aşa, bătîndu-se şi în­suşi muncindu-se, se minuna foarte. Şi a început a se ruga lui Dumnezeu, ca să-i arate lui: Oare este plăcut lui Dumnezeu lucrul acelui frate care se bate el însuşi şi se munceşte aşa? Şi i-a arătat Dumnezeu lui. Într-o noapte în vis l-a văzut fiind în ceata Mucenicilor, purtînd cunună mucenicească pe Cap., şi îl arăta lui oarecine cu degetul, zicînd: Vezi, iată mucenicul cel bun, care rabdă pentru Hristos! Acesta împreună cu Mucenicii fiind primit,

307

ieş. 12:30

s-a încununat. aşa şi tu, fiule, sileşte-te pentru Hristos a pătimi şi a răbda toate scîrbele ce ţi se vor întîmpla, şi aşa nu numai umilinţa şi lacri­mile pe care le doreşti ţi le va da Dumnezeu, ci şi cu cunună mucenicească te va încununa.

8. Un frate a întrebat pe un bătrîn zicînd: ce voi face, părinte, ca să mă mîntuiesc? Spune-mi un cuvînt de învăţătură. Bătrînul i-a răspuns: cînd a bătut şi a certat Dumnezeu egyptul, atunci nu era acolo nici o casă în care nu era plîngere. aşa fă şi tu, fiule, de vrei să te mîntuieşti: Lăcrimează şi plîngi, şi Dumnezeu te va mîntui, şi te vei mîntui.

9. Spuneau nouă părinţii zicînd: şezînd ei odinioară la masa unui frate, şi pentru dragoste ospătînd, a rîs un frate la masă. şi văzînd aceasta avva ioann, a plîns şi a zis: ce este în inima acelui frate că a rîs, fiind dator a plînge, fiindcă din osteneală străină mănîncă?

10. Văzut-a un bătrîn pe un frate oarecare rîzînd şi i-a zis lui: Frate, dar nu ştii că avem să dăm cuvînt de toată viaţa noastră înaintea lui Dumne­zeu, celui ce este peste cer şi peste pămînt, şi tu rîzi, iar nu plîngi?

Cap. iV.

Pentru smerenie şi umilinţă

^{n 592}

1. un părinte oarecare trăia aproape de Fericitul Antonie, în lunca de ceea parte de rîu. Şi a mers odată în egypt pentru oarecare trebuinţă a sa, luînd cu sine şi pe ucenicul său, şi mergînd în Kynopolis, a zăbovit acolo o săptămînă. Şi zăbovindu-se ei acolo, au văzut în toate dimineţile băr­baţi şi muieri ieşind şi mergînd la morminte şi îşi plîngeau fiecare morţii cu mare tînguire, pînă la al treilea ceas din zi (căci aşa era lor acolo obi­ceiul). iar bătrînul i-a zis ucenicului său: Vezi, fiule, ce fac oamenii aceş­tia, cum se scoală aşa de dimineaţa şi merg la morminte şi plîng cu atîta tînguire pe morţii lor? Să ştii, fiule, că de nu vom face şi noi aşa, în pieire vom merge. Deci întorcîndu-se la chiliile lor, îndată şi-au făcut lor mor­minte, departe unul de altul. Şi aşa, sculîndu-se de dimineaţă, în toate zilele mergea fiecare la mormîntul său şi-şi plîngea cu mare umilinţă şi tînguire sufletul său ca pe un mort, pînă la al treilea ceas din zi. iar cînd se întîmpla de adormea ucenicul său dimineaţa la acea vreme, îl deştepta bătrînul, zicînd: Scoală-te, fiule, că egyptenii acum plîng la mormintele lor. iar ucenicul zicea: Părinte, ce voi face, că îmi este foarte împietrită inima, şi nu pot să plîng? Bătrînul răspunzînd, i-a zis lui: Sileşte-te, fiule, şi te osteneşte răbdînd puţintel, şi văzînd Dumnezeu osteneala ta, îţi va trimite Darul Său şi îţi va ajuta ţie, şi de aici nu te vei mai osteni. căci zic ţie, fiule, cînd vrea Dumnezeu şi răneşte inima omului spre plîngere, de aici nu mai fuge umilinţa şi plîngerea de la acela, ci petrece cu dînsul pînă la moartea lui, şi oriunde va merge, şi oriunde va fi, plîngerea şi umilinţa şi lacrimile pururea cu dînsul sînt; şi ori de lucrează, ori de mănîncă, ori de doarme sau altceva face, inima lui pururea plînge, că este rănită fără de vindecare.

2. Într-una din zile a văzut bătrînul pe ucenicul său mîncînd peste mă­sură (fiindcă veniseră oarecari fraţi pentru cercetarea bătrînului), şi chemîndu-l deosebi, i-a zis lui: Fiule, nu ştii că plîngerea este ca o lumînare ce luminează, şi de nu o vei păzi bine se va stinge? Aşa este şi plîngerea: De

309

mîncarea şi băutura cea peste măsură, se stinge; aşijderea dormirea şi som­nul mult, clevetirea, vorba multă şi toată odihna trupească o pierd pe ea.

3. Un bătrîn oarecare, foarte silitor spre mîntuirea sa, avea un frate mai trîndav şi mai leneş spre mîntuire, care văzîndu-l pe bătrîn postind, şi cîte şase zile nemîncînd, a zis lui: părinte, eu am citit oareunde că postirea mul­tă aduce omului mîndrie. Bătrînul i-a răspuns: Frate, de vom socoti noi aceea, apoi prin lenevire şi prin nepurtarea de grijă şi prin nesilinţă ne va veni umilinţa? Dacă este aşa, frate, să lăsăm dar pustia şi să mergem de aici în lume, să ne luăm muieri, să mîncăm carne şi să bem vin! amar nouă, fra­te, că sîntem înşelaţi şi batjocoriţi de vrăjmaşul. iar nouă, frate, ni se cade în toată vremea, şi în tot ceasul şi tot lucrul nostru, să gîndim şi să zicem aşa: De mă va certa Dumnezeu acum cu moartea, oare ce fapte de îndreptăţire am, cu care să mă arăt Judecătorului? şi ia aminte ce îţi va răspunde ţie către acestea cugetul tău. şi de te judecă şi te învinuieşte în ceva cugetul, sau pen­tru vreun lucru te înalţă gîndul tău, atunci îndată să te laşi de acel lucru şi să te apuci de altul, prin care să te nădăjduieşti că Dumnezeu va ajuta ţie printr-însul. căci se cade călugărului să fie gata în tot ceasul de ieşirea călători­ei sale, cînd va ieşi sufletul său din trup. pentru aceea, frate, ori de mănînci, ori de bei, ori altceva de lucrezi, totdeauna zi în gîndul tău: Oare, de mă va chema pe mine Dumnezeu astăzi, ce voi face ca să fiu primit şi plăcut Dom­nului? atunci ia aminte că cugetul tău te va sfătui pe tine şi te va învăţa ce să faci, şi să te sileşti să faci ce îţi va zice cugetul tău. iar de te vei îndrepta şi vei începe a petrece cu post, cu priveghere, cu nevoinţă şi cu osteneală, du­pă aceea vei slăbi într-însele, să nu fii, frate, împuţinat la suflet, ci iar începe, şi nu înceta a te nevoi şi a păzi acestea pînă la moartea ta. căci în ce fapte te va găsi moartea, întru acele fapte te vei judeca²⁶³. Ori în post, ori în pri­veghere, în silinţă şi osteneală, ori în lenevire şi în trîndăvire şi într-alte fap­te lumeşti nefolositoare şi în nepurtare de grijă. pentru aceea, frate, datori sîntem în toate zilele şi în toată vremea şi în tot ceasul, a ne cerca şi a ne is­piti pe sine: Oare la ce sporire a faptelor bune ne aflăm? Oare sporesc eu în lucrurile şi faptele prin care să aibă nădejde mîntuirea mea, în priveghere, în rugăciuni, în post sau întru tăcere liniştită? Sau mai vîrtos de toate, întru smerenie, că aceasta este sporirea cea adevărată a sufletului, ca în tot ceasul să fii mai smerit şi tuturor plecat, zicînd în sine că tot omul este mai vrednic şi mai bun decît tine. iar fără de această smerenie, departe este călugărul de Dumnezeu, şi fără smerenie nu este nici o nădejde de mîntuirea lui.

²⁶³ Vezi nota 207, p. 222 (n. Ed.).

310

iar de vei merge la vreun bătrîn ca să-l întrebi de vreun lucru folositor de suflet, şi după rugăciune îţi va zice să şezi, tu închinîndu-te, zi-i lui cu smerenie: Părinte, spune-mi un cuvînt de învăţătură pentru mîntuire şi viaţa veşnică, cum o voi dobîndi pe ea, şi te roagă, părinte, lui Dumnezeu pentru mine, că multe păcate am! Şi după aceste cuvinte taci cu smerenie, şi nu zice nici un cuvînt, pînă nu te va întreba el pe tine de ceva.

De îţi va spune vreun frate taina sa, iar alt frate te va blestema pe tine cu blestem ca să-i arăţi acea taină a acelui frate care ţi-a încredinţat-o ţie, ia aminte ca nu cumva să te înşele să i-o spui lui, măcar de te va blestema, că blestemul lui peste dînsul se va întoarce, iar tu curat rămîi.

De n-ai, frate, umilinţă întru inima ta, atunci să ştii şi să pricepi că ai oarecare înălţare în inimă şi aceea nu lasă umilinţa, ci îţi împietreşte inima ta dinspre umilinţă.

De îţi va lipsi ceva din cele ce sînt pentru trebuinţa vieţii trupului, nu cere aceea de la oameni, ci mai vîrtos aruncă spre Domnul grija ta, şi nu lăsa pe Dumnezeu, şi Dumnezeu nu te va lăsa. iar cel ce cere de la oameni, acela nu are credinţă că Dumnezeu poate să-i ajute lui şi să-l chivernisească. De îţi va aduce vreun om şi îţi va da ceva de cele ce-ţi trebuiesc, primeş­te cu mulţumire ca din mîna lui Dumnezeu, socotind că Însuşi Dumnezeu ţi-a trimis acea milă. iar de îţi va aduce ţie şi îţi va da vreun lucru ce nu-ţi trebuieşte, să nu primeşti nicidecum să iei, ca să nu te ispitească vrăjmaşul să primeşti cele ce nu-ţi trebuiesc ţie.

Opreşte-ţi, fiule, şi îţi învaţă ochii tăi a nu căuta spre trup străin, încă de s-ar putea nici trupul tău să nu-l vezi.

De îţi va da Dumnezeu umilinţă şi lacrimi şi plîngere (şi acesta este da­rul cel de mare milă al lui Dumnezeu), să nu cumva să te înalţi cu gîndul întru inima ta, socotind că mare lucru faci înaintea lui Dumnezeu pentru că plîngi şi lăcrimezi, ci mai vîrtos te smereşte, te dosădeşte, te defaimă şi te ocărăşte, căci Dumnezeu cînd vede pe om înălţîndu-se cu gîndul şi lăudîndu-se întru inima sa pentru plîngerea şi lacrimile ce a dobîndit, atunci ia de la dînsul umilinţa, plîngerea şi lacrimile, şi se învîrtoşează şi se îm­pietreşte ca piatra inima lui, şi aşa îl lasă şi îl părăseşte Dumnezeu, ca să se smerească şi să-şi cunoască neputinţa.

De nu ai, frate, smerenie duhovnicească, nevoieşte-te şi te sileşte de-ţi cîştigă măcar smerenia cea trupească, şi din smerenia cea trupească îţi va veni ţie smerenia cea duhovnicească; iar fără de smerenie, în zadar îţi este osteneala ta.

311

De vei merge la vreun părinte duhovnicesc şi îl vei întreba vreun cuvînt de folos sufletesc, sileşte-te, fiule, să faci acelea ce ţi-a zis acel părinte, iar peste puţin de vei slăbi şi nu le vei face, sau le vei uita, să nu-ţi fie greu a merge şi a mai întreba acel cuvînt. că cel ce nu se leneveşte a merge şi a întreba, dorind să auză cuvîntul de învăţătură, acela măcar şi de nu poate să împlinească şi să facă cuvîntul şi învăţătura pe care o aude, însă auzind, vine oarecare umilinţă şi smerenie în inima lui, prin care află şi dobîndeşte folos. iar cel ce nici doreşte să auză cuvîntul de învăţătură, nici nu întreabă pe nimenea, acela nici nu face şi nici nu-i vine umilinţă şi smerenie în ini­mă, şi nici nu dobîndeşte folos şi milă.

De te va lăuda un om, fiind tu de faţă, atunci îndată adu-ţi aminte de păcatele tale şi zi lui aşa: Frate, pentru Dumnezeu, te rog, nu mă lăuda, că sînt un ticălos, şi nu sînt vrednic de o laudă ca aceea. iar de va fi un om ma­re şi acela te laudă, te închină cu smerenie şi zi-i: iartă-mă! şi te roagă lui Dumnezeu în gîndul tău, zicînd: Doamne, acoperă-mă şi mă izbăveşte de lauda aceasta!

De vei cădea în curvie şi va fi aproape de tine acel loc unde trăieşte acel obraz cu care ai căzut, fugi şi te depărtează de la acela, căci nu te vei putea pocăi, fiind aproape de acel loc.

De vei vedea cu ochii tăi pe vreun frate făcînd curvie sau alt păcat, să nu-l osîndeşti, ci fă rugăciune către Dumnezeu pentru dînsul, zicînd: Doamne, păzeşte pe fratele meu şi pe mine de înşelăciunea aceasta! şi zi: Blestemat să fii tu, diavole, că al tău lucru este acesta, căci fratele meu n-ar fi făcut aceasta, de nu l-ai fi înşelat tu! şi-ţi întăreşte inima şi te păzeşte să nu-l osîndeşti pe el, ca să nu se depărteze de la tine Duhul Sfînt.

De va cleveti cineva către tine pe fratele său, să nu adaugi cuvînt la cle­vetirea lui, ci ori taci, ori zi aşa: eu, frate, însumi mă aflu foarte păcătos şi osîndit, atîta încît nu îndrăznesc, şi nici nu pot să osîndesc pe alţii; şi aşa vei mîntui şi sufletul aceluia, şi pe tine, de osîndire.

De vei cădea în vreo boală şi vei cere ceva de la cineva şi nu-ţi va da ţie, ia aminte ca nu cumva să te scîrbeşti cu inima spre dînsul, ci zi în gîndul tău aşa: De aş fi fost eu vrednic să mi se dea aceea ce am poftit şi am cerut de la acel om, i-ar fi grăit Dumnezeu în inima lui şi îndată mi-ar fi dat mie ce am cerut; ci amar mie, că nu sînt vrednic!

trei cete erau mai desăvîrşite între Sfinţii părinţi: cei dintîi nu curînd primeau de la cineva ceva; cei de mijloc nu cereau de la nimeni să le dea lor ceva; cei mai de pe urmă, de le aducea lor cineva ceva şi le dădea de bună

312

voia sa, pentru Dumnezeu primeau ei şi luau cu mulţumire, ca din mîna lui Dumnezeu trimisă lor.

De vei fi, frate, neputincios şi nu poţi lucra ca să-ţi cîştigi cu osteneala mîinilor tale hrana şi îmbrăcămintea şi trebuinţa ta, atunci să ceri cu sme­renie cele ce îţi trebuiesc de la creştinii cei iubitori de Dumnezeu, defăimîndu-ţi şi ocărîndu-ţi însăşi ticăloşia ta.

De-ţi va trimite Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, în puţină vreme sau în multe zile, atunci să laşi tot lucrul mîinilor tale, şi dacă cunoşti că îţi es­te de folos, petreci întru acea umilinţă şi plîngere, pentru că doar îţi este aproape ziua morţii tale şi pentru aceasta ţi-a trimis Dumnezeu umilinţă şi lacrimi, ca prin acestea să afli milă. căci precum diavolul mai vîrtos la sfîrşitul vieţii omului se sileşte să-l piarză, aşa şi Dumnezeu, la sfîrşitul vie­ţii omului cu o pricină îl mîntuieşte pe el.

Sculîndu-te din somn, întîi proslăveşte pe Dumnezeu cu buzele tale, şi îndată îţi începe rugăciunea şi pravila ta cu toată smerenia şi umilinţa, cu luare-aminte, cu tot gîndul tău şi cu frica lui Dumnezeu, ca şi cum ai sta de faţă înaintea lui Dumnezeu şi cu Dînsul grăind, de vreme ce mintea omului întru ce se îndreaptă de dimineaţă, întru acelea petrece şi peste zi. Precum este şi piatra morii: ce bagi într-însa dimineaţa, aceea macină şi peste zi, ori grîu, ori neghină. Pentru aceea şi tu, te sileşte de dimineaţă totdeauna a bă­ga grîu mai-nainte pînă nu va băga vrăjmaşul tău pleavă sau neghină.

De vei vedea în vis nălucindu-se ţie o muiere oarecînd, cu ochii, cu faţa şi vorba înşelătoare, după ce te vei deştepta din somn păzeşte-te, frate, şi ia aminte să nu-ţi fie gîndul tău la dînsa. Pentru că gîndul la ea îţi va spur­ca sufletul.

cînd te vei culca pe patul tău, fiule, adu-ţi aminte de mormîntul tău, în care ai a zăcea peste puţină vreme, zicînd în tine: nu ştiu de voi ajunge dimineaţa să mă scol, sau nu. Mai-nainte de culcarea ta roagă-te Domnu­lui Dumnezeu cu toată osîrdia, cu smerenie şi cu umilinţa inimii, şi aşa, însemnîndu-ţi faţa ta cu semnul cinstitei cruci, culcă-te. Şi după ce te vei culca, foarte ia aminte să nu cumva să gîndeşti ceva lucru spurcat şi necuvios, nici la vreun obraz femeiesc să nu gîndeşti în gîndul tău, măcar de ar fi femeie sfîntă, ci mai vîrtos rugîndu-te lui Dumnezeu, gîndeşte-te la zi­ua Judecăţii, cum o să stai înaintea Prea-dreptului Judecător şi să dai răs­puns de toate faptele şi cuvintele şi gîndurile. că ce gîndeşte omul ziua în gîndul său, aceea s-a obicinuit a i se năluci noaptea, în vis. Sînt duhuri necurate, spre acea treabă rînduite lor de satana, care, dacă se culcă omul

313

2 Thes. 3:10

(mai vîrtos călugărul), pe patul lui şed lîngă dînsul şi-i aduc în gînd aduce­rea aminte de oarecare femeie şi de spurcăciunea ei, şi-i aprind trupul spre spurcata poftă trupească, pînă îi spurcă inima şi sufletul. aşijderea şi În­geri sînt rînduiţi de la Dumnezeu, cari şed lîngă om şi-l păzesc de laţurile şi mrejele vrăjmaşului.

De te va îndemna pe tine inima ziua şi noaptea, zicînd: Scoală-te şi te roagă lui Dumnezeu, atunci să ştii că sfîntul înger al lui Dumnezeu ca­re te păzeşte pe tine, acela îţi grăieşte ţie: Scoală-te şi te roagă! Deci de te vei scula tu, şi el se va scula şi va sta la rugăciune împreună cu tine, întărindu-te în nevoinţă şi gonind de la tine duhul cel necurat care te înşală şi răcneşte ca un leu asupra ta. iar de nu te vei scula, îndată se va depărta de la tine îngerul, şi atunci vei cădea în mîinile vrăjmaşului tău.

De vei lucra ceva de obşte împreună cu fraţii, să nu cumva să te arăţi tu cum că lucrezi mai mult decît alţii; iar de te vei lăuda, îţi pierzi plata ta. păzeşte-te, fiule, de vorbă multă, de vreme ce tăcerea cu înţelepciune este mai bună, iar vorba multă, măcar de se întîmplă uneori de este şi de folos, însă se amestecă în ea şi cuvinte nefolositoare. păzeşte-te, fiule, foarte cu luare-aminte în vorbele tale, ca să nu te căieşti după ce ai vorbit, că mulţi pentru vorba lor şi-au pierdut cinstea, iar alţii şi viaţa. De vei avea un lucru oarece (rucodelie) în chilia ta şi va veni ceasul de rugăciune, să nu cumva să zici: Să mai las puţintel pînă voi săvîrşi acest lucru; ci îndată te scoală, fi­ule, şi închinîndu-te lui Dumnezeu, te roagă Lui cu osîrdie ca să-ţi îndrepteze Domnul viaţa, să te păzească şi să te izbăvească de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi şi să te învrednicească Împărăţiei Sale.

4. Zis-a un bătrîn oarecare, învăţînd pe ucenicul său: Fiule, de te vei le­nevi a te scula noaptea la slujba utreniei, în acea zi nu se cade să dai trupu­lui tău mîncare, căci scrie apostolul că în zadar nu se cade a mînca. iar zic ţie că mireanul, de va fura, este vinovat. aceeaşi vină o socoteşte Dumne­zeu fiecărui frate care se va lenevi şi nu se va scula la slujba Bisericii, afară de boală sau de o mare împiedicare. Însă şi de la cel bolnav şi ostenit aşteaptă Dumnezeu rugăciune duhovnicească, căci aceasta poate să o facă şi cel bol­nav şi neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră cugetul tău, mergi cu smerenie la acel frate şi te închină pînă la pămînt, zicînd: iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit pe tine! De aici înainte păzeşte-te şi nu mai cleveti pe nimenea, căci clevetirea este moarte sufletului.

De îţi va aduce ţie un frate vreun lucru, ceva, orice ar fi, şi ţi-l va dărui pentru dragostea frăţească, şi de vei şti că acel frate este mai sărac şi mai

314

neputincios decît tine, atunci sileşte-te şi dăruieşte-i şi tu lui ceva, îndoit mai mult decît ţi-a dăruit el ţie. iar de nu vei avea ce să-i dai şi să-i răsplă­teşti, atunci închină-i-te pînă la pămînt cu smerenie, zicînd: iartă-mă pen­tru Dumnezeu, iubite frate, că eu nu am ce să-ţi dăruiesc! Domnul Dum­nezeu să-ţi plătească pentru dragostea ce-o arăţi către mine.

De vei citi sau vei auzi vieţile Sfinţilor Părinţi, începe şi te nevoieşte a face şi a vieţui şi tu aşa, chemîndu-L pe Dumnezeu în ajutorul tău, ca să te întărească şi să-ţi ajute ţie; şi rabdă fără slăbire în lucrul ce vei începe, lăudînd şi mulţumind lui Dumnezeu. iar de ai început şi nu ai săvîrşit, atunci îţi defaimă neputinţa ta, ocărăşte-ţi cugetul tău şi smereşte-ţi gîndul tău ca pe un rău, leneş şi trîndav; pururea neîncetat mustră-ţi sufletul pentru că numai ce ai început şi n-ai sfîrşit.

De ai greşit şi ai făcut păcat trupesc, nu mai gîndi după aceea la dînsul, cum l-ai făcut, că gîndind la dînsul iarăşi ţi se aprinde trupul şi îţi spurcă sufletul.

De-ţi vei deosebi viaţa ta, şi ieşind, vei merge şi te vei aşeza în pustie, cînd vei cunoaşte că te cercetează pe tine Domnul Dumnezeu, să nu cum­va să te înşeli, frate, să te înalţi cu inima ta, zicînd că mare lucru faci tu că şezi la pustie şi pentru aceea te cercetează Dumnezeu, că de te vei înălţa şi te vei lăuda întru inima ta, gîndind acestea, atunci Dumnezeu va lua aju­torul Său de la tine şi tu îţi vei cunoaşte neputinţa. ci mai vîrtos, frate, cu smerenia inimii tale zi aşa în gîndul tău: eu pentru slăbiciunea, ticăloşia şi neputinţă mea şed aci, întru această pustie, iar Prea-bunul Dumnezeu, pentru bunătatea Sa, Îşi face cu mine, nevrednicul, mila Sa, ca să nu slă­besc, ci să rabd. De vei da ceva, orice lucru, vreunui frate, pentru dragostea lui Hristos, iar mai pe urmă îţi va aduce ţie vrăjmaşul căinţă de aceasta în gîndul tău, zicînd: rău am făcut că m-am grăbit de am dat acel lucru ca­re îmi trebuia foarte mult, sau că acel lucru nu era de obrazul aceluia, sau prea mult i-am dat lui, tu, frate, nu asculta acel gînd, că este al vrăjmaşului, ci venindu-ţi acel gînd, răspunde-i aşa: eu am dat împrumut acel lucru lui Hristos Însuşi. Şi aşa vrăjmaşul se va duce de la tine ruşinat, iar tu vei lua plată mare de la Dumnezeul Hristos.

5. Zis-a un bătrîn: Dator este călugărul, cînd şade cu fraţii la masă, să caute pururea în jos, spre pămînt, iar nu la faţa fraţilor, mai vîrtos a celor tineri, şi să aibă gîndurile lui pururea către Dumnezeu, că mare şi nesufe­rită scîrbă face călugărul diavolului atunci cînd are gîndul lui la cer, către Părintele lui.

315

6. Zis-a un bătrîn: gîndurile cele rele şi necurate din inima omului sînt asemenea şoarecilor care umblă în casă, pe care de-i vei omorî cîte unul, îndată ce-i vei vedea, nu te vei osteni, iar de îi vei lăsa pînă se vor înmulţi şi vor umplea casa, atunci multă osteneală vei face gonindu-i; şi neputîndu-i goni, ţi se va urî, şi vei lăsa de se va pustii casa ta.

7. Zis-a un bătrîn oarecare: călugărul care a greşit înaintea lui Dumne­zeu şi a scîrbit pe Făcătorul său, şi îi va veni oarecare umilinţă şi îşi va cu­noaşte greşeala şi va vrea să se pocăiască de păcatele sale, unuia ca aceluia i se cade să se depărteze de lume şi să se osebească de alţi fraţi, să iasă şi să se aşeze singur la un loc liniştit, cu tăcere, şi aşa umilindu-se şi smerindu-se înaintea lui Dumnezeu, pururea să plîngă păcatele sale, ziua şi noaptea, curăţindu-şi mintea şi inima de gîndurile lumeşti. şi să se păzească foarte mult ca să nu scîrbească sau să dosădească pe cineva, ci pe sine pururea să se dosădească, să se ocărască, să se mustre şi să se defăimeze, pentru că a păcătuit scîrbind pe Domnul Dumnezeul şi Făcătorul său. şi aşa, cu multă înfrînare a trupului şi a patimilor, cu multă smerenie şi frîngerea inimii, cu plîngere şi lacrimi rugînd pe Dumnezeu, va dobîndi milă şi iertare.

8. Un frate a întrebat pe un oarecare bătrîn, zicînd: te rog, părinte, spune-mi ce să facă omul ca să i se umilească inima şi să-i vie lacrimi şi plîngere? Bătrînul i-a răspuns: Fiule, lacrimile şi plîngerea vin la om din aducere aminte de păcatele sale pe care le-a păcătuit în viaţa sa înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi cum că are să dea răspuns înfricoşatului Judecă­tor pentru dînsele. La fel, celui ce va să-i vie umilinţă şi lacrimi, i se cade pururea să aibă aducerea aminte de sfîrşitul şi moartea sa, cum peste puţi­nă vreme are să iasă şi să se despartă sufletul lui de ticălosul trup, şi trupul lui va rămîne ca o stricăciune împuţită spre putreziciune, iar cu sufletul va merge gol prin groaznice şi înfricoşate şi cumplite locuri, pînă va ajunge şi va sosi la locul unde i s-a gătit lui după faptele sale, unde va aştepta ziua înfricoşatei Judecăţi ca să ia hotărîtul răspuns după faptele lui. aşijderea, să-şi aducă aminte pururea în gîndul lui de înfricoşata şi groaznica zi a Ju­decăţii întru care tot neamul omenesc, cîţi s-au născut pe pămînt de la adam pînă atunci, vor sta goi înaintea Înfricoşatului şi prea-dreptului Ju­decător, plîngînd cu amar, fiecare aşteptînd răspunsul cel cu hotărîtă jude­cată, ori în muncile focului veşnic, ori în veselia vieţii celei nesfîrşite, după faptele lui -, şi de groaznica mînie şi mustrare şi urgie a prea-dreptului Ju­decător şi de trimiterea cea cu urgie, fără de nici o milostivire, şi aruncarea

316

în pedeapsa cumplitelor şi veşnicelor munci ale întunecatului iad din ca­re munci, după aceea, nu mai este nădejde de ieşit vreodată, sau de sfîrşit, sau de moarte; că acolo nu este moarte, nici sfîrşit sau slăbire cumplitelor munci, ci pedeapsă fără de sfîrşit. aşijderea să-şi aducă apoi aminte în gîndul său de răposaţii săi părinţi, cum au murit şi au putrezit, s-au făcut ţărînă şi pămînt. Şi cum şi el peste puţină vreme aşa se va face, şi oare unde sînt sufletele părinţilor săi? Fratele i-a zis: Se cade, părinte, ca un călugăr să se gîndească la părinţii săi? Zis-a bătrînul: De vei cunoaşte că îţi vine umilin­ţă şi lacrimi pentru gîndirea la răposaţii tăi părinţi, acel gînd îţi este foarte de folos. căci dacă îţi vin lacrimile, atunci poţi să le întorci încotro îţi es­te voia, ori pentru păcatele tale, ori pentru alt oarecare gînd bun. acestea, fiule, se cade a gîndi cel ce doreşte lacrimi şi plîngere, că dintru aceste gînduri vin omului umilinţa, lacrimile şi plîngerea. Zis-a fratele: cu adevărat aşa este, părinte, mult m-am folosit acum de părinteştile tale cuvinte. Zis-a lui bătrînul: eu, fiule, am văzut un frate care era foarte iubitor de osteneală şi nevoitor pentru mîntuirea sa, însă inima lui era împietrită şi nu-i venea umilinţă şi lacrimi, şi de multe ori se bătea singur şi se chinuia pînă cînd îşi rănea trupul, şi atunci, de usturime şi de durere, îi veneau lacrimi şi plîngere. iar el întorcea alte lacrimi şi plîngere, şi plîngea pentru păcatele sale, şi aşa Dumnezeu l-a miluit şi el s-a mîntuit.

9. Zis-a iarăşi bătrînul: Fiilor, să ştiţi că smerenia pe mulţi fără nici o osteneală i-a mîntuit, şi mărturisesc aceasta vameşul şi fiul cel curvar, care puţine cuvinte au grăit către Dumnezeu, şi s-au mîntuit. iar ostenelile şi faptele cele bune ale omului îl pierd, dacă nu va avea smerenie, căci oste­neala şi faptele cele bune pe mulţi i-au tras la mîndrie şi au pierit, precum şi fariseul acela care se lăuda cu faptele lui cele bune şi se mîndrea.

10. Zis-a iarăşi un bătrîn: Vorba cea multă de iscodire pentru Dumne­zeire şi citirea cea cu multă cercare a cuvintelor celor pentru credinţă, ace­lea usucă lacrimile şi gonesc umilinţa de la om. iar tu, fiule, citeşte vieţile şi graiurile Sfinţilor şi Prea-cuvioşilor Părinţi, şi acelea îţi vor lumina su­fletul tău.

11. Zis-a iarăşi: Postul smereşte trupul, şi privegherea luminează min­tea; tăcerea liniştită aduce umilinţă şi lacrimi; iar lacrimile şi plîngerile fac pe călugăr desăvîrşit şi fără de păcate.

12. Odată, fiind praznic la Schit, au venit şi s-au adunat toţi părinţii de prin pustie. Şi şezînd la masă, au adus şi vin ca să le dea lor, iar fratele care

317

era rînduit să dea vin la masă, umplînd un pahar, a dat unuia din părinţi, şi acela uitîndu-se la frate s-a mîniat, zicînd: Fiule, te rog, nu-mi da acel şar­pe veninos. auzind aceasta părinţii, nici unul n-a vrut să primească vin să bea, iar care apucaseră mai-nainte de băuseră cîte un pahar, aceia se căiau foarte şi se defăimau pe sine.

13. Un frate oarecare s-a mîniat pe alt frate, şi stînd la rugăciune, ce­rea de la Dumnezeu răbdare, şi să ia de la dînsul fără de ispită acea mînie. rugîndu-se astfel, a văzut ca un fum ieşind din gura lui, şi îndată i-a tre­cut mînia.

14. Un frate oarecare, flămînzind, a vrut să mănînce de dimineaţă, şi se lupta cu gîndul să nu mănînce pînă nu se vor împlini trei ceasuri din zi. şi luînd posmagi i-a pus în apă să se moaie, iar dacă au trecut trei ceasuri din zi, a şezut să mănînce, şi căutînd spre mîncare cu mare poftă, fiind foarte flămînd, şi-a zis: Mai bine este să mai aştept puţin, să nu mănînc pînă ce se vor împlini nouă ceasuri din zi. iar dacă s-au împlinit, s-a sculat şi a stat la rugăciune, şi atunci a văzut cu ochii pe vrăjmaşul diavol ca un fum ieşind de sub şervetul care era aşternut unde-şi gătise el să mănînce pîine. şi îndată i-a trecut foamea, şi s-a dus de la dînsul lăcomia pîntecelui şi nesăturarea.

15. Un bătrîn oarecare era bolnav de multă vreme, şi multe zile n-a mîncat nimic, nici n-a băut. iar ucenicul lui, văzînd că atîtea zile n-a mîncat nimic, i s-a făcut milă de dînsul şi îl ruga pe el, zicînd: te rog, părinte, mănîncă ceva, cît de puţin, şi ţi se va mai deschide gustul şi te vei mai ră­cori din boală. şi îndată făcînd foc, a pus şi i-a făcut puţină mîncare. căci avea două vase: în unul avea puţină miere, iar în altul puţin ulei de cînepă, pe care îl ţinea de multă vreme pentru candelă şi lumină şi care era rînced, amar şi împuţit. Deci fratele voind să ia puţină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrînul său, n-a luat seama bine din ca­re vas ia, şi în loc să ia miere a greşit şi a luat ulei rînced şi amar, şi a pus în bucatele bătrînului său şi a dus la bătrînul, rugîndu-l să guste. iar bătrînul luînd o dată şi gustînd, îndată a cunoscut pricina greşelii fratelui şi a tăcut, nezicînd nimic. Fratele îl ruga cu osîrdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrînul nu mai voia să guste, zicînd: ajunge, fiule. iar el îl silea să mai guste, zicînd: te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ţi-am făcut. iată că şi eu voi mînca cu tine. şi luînd cu lingura şi gustînd, atunci a văzut ce a făcut, şi căzînd la picioarele bătrînului, i-a zis: amar mie, ce-am făcut! iartă-mă, părinte, că ţi-am greşit şi n-am ştiut, şi în loc

318

de miere ţi-am pus în bucate ulei rînced şi amar, şi te-am prăpădit, şi nu mi-ai spus cînd ai luat o dată de ai gustat, socotind poate că eu înadins am făcut aceasta, punînd asupra mea acel păcat. Bătrînul i-a zis: nu te scîrbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere ai fi pus, iar acum ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus. Şi aceasta zicînd bătrînul, îndată s-a simţit desăvîrşit sănătos, şi sculîndu-se din patul lui, mulţumea lui Dumnezeu, mîngîindu-l şi pe ucenicul său.

16. Un frate a mers la Muntele Fermi²⁶⁴, la un bătrîn oarecare mare cu viaţa şi foarte iscusit întru faptele bune. Şi închinîndu-se după obicei, l-a întrebat pe el zicînd: ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu? Zis-a lui bătrînul: Pentru ce îţi piere sufletul? răspuns-a lui fratele: eu, părinte, cînd eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam, şi rugăciuni şi privegheri făceam, şi multă rîvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. iar dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele dintr-acele bunătăţi nu văd întru mine. Zis-a lui bătrînul: Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi ce-mi spusei că le făceai cînd erai mirean, toate pentru mîndria şi lauda oamenilor le făceai, că aveai îndemnător spre acelea pe cel ce în tai­nă se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale nu erau primite lui Dumnezeu. Pentru aceea nici diavolul nu te băga în seamă atunci, nici îţi stătea ţie îm­potrivă cu război, ca să ia sporirea ta; iar acum te vede pe tine că ai ieşit ca la război asupra lui; pentru aceea şi el se într-armează asupra ta. Însă mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un Psalm ce vei citi acum cu sme­renie, decît o mie de Psalmi pe care-i citeai în viaţa mirenească cu mîndrie. Zis-a iarăşi fratele: eu, părinte, acum nici a posti nu pot, ci toate lucrurile şi faptele cele bune s-au luat de la mine. Zis-a lui bătrînul: Frate, ajungă-ţi ţie cele ce ai; ci rabdă cu mulţumire, şi te vei folosi. iar el ţinea tot una, aceasta zicînd: cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu. atunci bătrînul a început a-i zice lui aşa: crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi zic cele ce-ţi voi zice, ca să nu îţi slăbească cugetul tău, căci te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trîndăvie şi întru deznădăjduire; ci ascultă, fiule, sfatul meu şi lasă acea părere care îţi pare ţie că vieţuiai şi făceai bine cînd erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale din viaţa mirenească erau pentru mîndrie, precum şi a fariseului aceluia care pentru bunătăţile lui cele cu multă mîndrie i se părea lui că mai plă­cut decît toţi oamenii este el lui Dumnezeu, şi cu acea părere a lui cu mîndrie şi-a pierdut toate ostenelile lui. iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui

²⁶⁴ Vezi notele 84 şi 85, p. 103 (n. Ed.)

319

Dumnezeu şi părîndu-ţi-se că nu faci nici o faptă bună înaintea lui Dum­nezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mîntuirea sufletului tău. că şi vameşul care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie ca aceasta s-a îndreptat; că mai plăcut este lui Dumnezeu omul păcătos şi leneş şi cu ini­ma lui înfrîntă şi smerită, decît cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gîndul său, socotindu-se pe sine că mare plăcut este el înaintea lui Dumnezeu. acestea auzind fratele, a luat mare folosinţă şi multă mîngîiere sufletului său, şi s-a închinat bătrînului pînă la pămînt, zicînd: Să ştii, părinte, că as­tăzi mi-ai mîntuit sufletul meu. şi aşa s-a dus mulţumind lui Dumnezeu.

Cap. V.

pentru post şi înfrînare, nu numa i de bucate, ci şi de alte patimi vătămătoare de suFlet

1. Zis-a un bătrîn: Unii oameni sînt din firea lor tăcuţi şi posomorîţi; nu grăiesc, nici vorbesc vorbă multă; însă tăcerea acelora nu cîştigă Dar. alţii sînt tăcuţi pentru lauda şi slava omenească, şi aceia nu se folosesc cu nimic din tăcerea lor. iar alţii sînt tăcuţi pentru Dumnezeu, şi aceasta este cu adevărat faptă bună, şi dobîndesc Dar de la Dumnezeu.

2. Ne spunea nouă un ucenic al unui bătrîn pentru bătrînul său, că do­uăzeci de ani nu s-a culcat să doarmă, ci dormirea lui era şezînd pe un scăunaş, lucrînd lucrul său, iar mîncarea lui era la două zile, uneori la trei zile, iar uneori la cinci zile.

3. Încă ne spunea nouă şi aceasta, zicînd: Într-una din zile ne citeam noi pravila după obicei împreună cu bătrînul meu, şi citind eu Psalmii, am greşit şi am trecut un cuvînt dintr-un Psalm, şi n-am priceput. iar după ce am săvîrşit slujba, mi-a zis bătrînul: eu, fiule, cînd îmi fac pravila şi rugă­ciunea mea, atunci mi se pare că arde foc sub mine şi nu poate să umble mintea şi gîndul meu încoace şi încolo. iar ţie unde îţi era mintea şi gîndul tău cînd citeai Psalmii şi ai trecut un cuvînt dintr-un Psalm? Dar au nu ştii că în vremea cînd îţi faci rugăciunea ta, înaintea lui Dumnezeu stai, şi cu Însuşi Dumnezeu grăieşti?

^{isaac, preotul} 4. un bătrîn oarecare s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea şi curgea ^{chiliilor 10} sînge din lăuntrul lui; iar unui frate făcîndu-i-se milă de dînsul, i-a fiert puţintică mîncare, şi i-a adus lui, rugîndu-l ca să guste, zicînd: rogu-te, părinte, gustă şi mănîncă puţintel din această mîncare ce ţi-am adus, şi poate îţi va fi ţie de folos. iar bătrînul, căutînd la dînsul, i-a zis lui: Dom­nul să-ţi primească dragostea, frate; dar adevăr zic ţie, că aş vrea să mă la­se Dumnezeu aşa, întru această boală, măcar pînă la treizeci de ani. Şi n-a vrut nicidecum să guste. iar fratele, mirîndu-se de atîta răbdare a acelui bătrîn, s-a dus, luînd mult folos.

321

5. Un bătrîn oarecare, postnic, se înfrîna pe sine ca să nu bea apă pa­truzeci de zile, şi cînd era zăduf şi căldură mare, atunci el îşi spăla paharul cel de băut apă, şi umplîndu-l cu apă, îl punea înaintea sa. Iar odată l-au întrebat pe el fraţii, zicînd: De ce faci aşa, părinte, că de apă posteşti şi nu bei, iar paharul îl umpli cu apă şi-l pui înaintea ta? răspuns-a lor bătrînul: pentru ca văzînd paharul plin de apă înaintea mea, mai multă sete şi pof­tă să-mi fie. şi mă silesc să pătimesc şi să rabd, ca mai multă plată să iau de la Dumnezeu.

6. Spunea nouă un bătrîn oarecare, zicînd: Fiilor, eu am petrecut în adîncul pustiului, cu alţi oarecare părinţi, şaptezeci de ani postind, şi mîncarea noastră acolo alta nu era, fără numai legume şi puţine finice.

7. Zis-a un bătrîn: Fraţilor, îmbuibarea pîntecelui este maica curviei, iar postul şi înfrînarea sunt bogăţia sufletului. Deci aceasta să ne silim să o cîştigăm cu smerita înţelepciune, păzindu-ne de mîndrie şi de plăcerea şi lauda oamenilor, care este maica tuturor răutăţilor.

8. Zis-a iarăşi: Fiilor, bine este a sătura pe cel sărac şi flămînd, şi aşa să posteşti.

9. Zis-a iarăşi: Fiilor, cade-se nouă ca mai mult cu cuvintele cele dum­nezeieşti să ne hrănim, şi cu învăţăturile Sfinţilor părinţi să prăznuim, iar nu numai pîntecele să-l hrănim şi să-l săturăm, şi de suflet să nu purtăm grijă; ci duhovniceşte să prăznuim veselindu-ne.

^{Limonariu 17}

10. Spuneau părinţii pentru un bătrîn oarecare mare, care trăia în lavra părintelui petru, că acel bătrîn a şezut într-o peşteră cincizeci de ani, şi într-acei ani nici pîine n-a mîncat, nici vin n-a băut, ci mîncarea lui era nu­mai pîine de tărîţe, de trei ori pe săptămînă.

11. Un sihastru oarecare trăia întru adîncul pustiului de treizeci de ani, şi mîncarea lui era o buruiană oarecare, ce se făcea întru acea pustie. iar mai pe urmă a început a gîndi şi a grăi în sine, zicînd: În zadar mă necă­jesc eu de atîţia ani aici, întru această pustie, şi nu mănînc nimic, fără decît această buruiană, şi nici o descoperire sau vedenie oarecare în vis sau aie­vea nu văd, nici n-am văzut, nici vreo minune oarecare n-am făcut, pre­cum făceau alţi părinţi mai-nainte de mine. ci eu las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mîntuiască se mîntuieşte. aceasta gîndind el şi vrînd să plece ca să iasă din pustie la lume, i s-a arătat lui Îngerul Domnului, şi stîndu-i înainte, i-a zis lui: ce vrei să

322

faci, bătrînule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gînduri şi sfaturi vrăjmăşeşti, adică, pentru că nu faci minuni, să ieşi în lume? Dar ce dar de mi­nuni doreşti mai mare decît acesta, că de atîţia ani trăieşti aci, întru aceas­tă pustie, şi Dumnezeu te hrăneşte pe tine, şi te întăreşte, şi te păzeşte, şi nimic nu îţi lipseşte, ca şi unuia din lavră? Deci pentru ce te supui sfatului vrăjmaşului? De acum să nu te mai supui gîndurilor şi sfatului vrăjmăşesc, ci şezi aci, la acest loc, pînă la sfîrşitul tău, şi te roagă lui Dumnezeu ca să-ţi dea ţie smerenie şi răbdare. iar el, fiind întărit de Sfîntul Înger, a petrecut acolo, la acel loc, toată vremea vieţii sale şi s-a mîntuit.

12. Zis-a un bătrîn: De vrei să vorbeşti de greşeala şi păcatul vreunui frate, socoteşte că de vei crede că îl vei îndrepta pe dînsul, sau pe altul vei folosi, aşa să grăieşti, iar într-alt chip de vei vorbi, adică cu făţărnicie, nu­mai pentru ca să-l mustri pe el şi să-i descoperi, şi să-i arăţi greşeala şi pă­catul lui înaintea altora, să ştii că nu vei scăpa de dumnezeiasca certare, ci şi tu însuţi vei cădea întru aceeaşi greşeală şi păcat, sau într-altul mai rău, şi vei fi părăsit de ajutorul lui Dumnezeu, şi de alţii mustrat fiind, te vei ruşina.

13. Zis-a un bătrîn oarecare: Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta, că nici una din faptele cele bune nu este aşa de iubită şi plăcută lui Dumnezeu, şi de nici o alta nu Se bucură Dumnezeu aşa ca de aceasta, cînd se întîmplă omului de cade în vreo scîrbă oarecare, ori în ce chip ar fi, iar el cu mulţumire rabdă bucuros pînă în sfîrşit. aşijderea şi de la cel ce este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu, nici cere de la dînsul post, înfrînare de mîncare şi de băutură, sau altă osteneală şi nevoinţă a trupu­lui, fără numai răbdare şi mulţumită şi rugăciune duhovnicească, şi să-i fie mintea şi gîndul lui pururea la Dumnezeu. iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru înfrînarea zburdărilor necuratelor pofte şi a pati­milor trupului, că boala trupului este mai presus şi mai tare decît postul şi decît orice altă nevoinţă şi osteneală a trupului. Pentru aceea de la bolnav nu se cere, nici se cearcă post şi înfrînare şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea cu osîrdie şi cu toată inima sa lui Dumnezeu, rugîndu-se ca să-i dea lui răbdare.

14. Zis-a un bătrîn oarecare: Se bucură călugărul tînăr cînd se apropie ziua vreunui praznic, ştiind că atunci vor pune la masă mai bune bucate. iar aceluia ce este adevărat călugăr, mîncarea cea mai bună şi băutura lui sînt umilinţa şi lacrimile.

323

15. Zis-a un bătrîn oarecare ucenicului său, învăţîndu-l pe el: Fiule, păzindu-te, foarte te păzeşte ca niciodată să nu iasă cuvînt rău şi necuvios din gura ta.

16. Odată preotul Schitului a mers la arhiepiscopul alexandriei pen­tru o trebuinţă oarecare bisericească. iar dacă s-a întors şi a venit la Schit, îl întrebau pe el fraţii, zicînd: cum ai umblat, avvo? ce ai văzut la oraş? răspuns-a lor: eu, fraţilor, altă faţă de om n-am văzut în cetate, fără numai pe arhiepiscop l-am văzut. iar ei auzind aceasta, se minunau, şi după acest cuvînt al lui au început toţi fraţii foarte tare a păzi acel obicei al lui, adică a-şi păzi ochii lor de vederile nefolositoare.

17. Un frate oarecare avea o soră după trup care era călugăriţă într-o mănăstire femeiască. şi auzind el că s-a îmbolnăvit sora lui şi avea să moa­ră, a mers ca să o cerceteze în boala ei, fiindcă n-o văzuse de multă vreme. iar ea fiind foarte înţeleaptă şi cuvioasă, se păzea să nu vadă niciodată băr­bat cu ochii, nu numai străini, dar nici pe fratele ei nu voia să-l vadă. Deci surorile i-au spus ei zicînd: a venit fratele tău şi aşteaptă la poartă, vrînd să intre în mănăstire, dorind să vină şi să te cerceteze acum în boala ta. iar ea auzind că a venit fratele ei cu atîta dorinţă ca să o vadă pe ea, a lăcrimat şi a suspinat din inimă, şi chemînd pe o soră care era mai bătrînă şi foarte înţeleaptă şi cu frica lui Dumnezeu, a rugat-o pe dînsa ca să meargă afară la poarta mănăstirii, unde stă şi aşteaptă fratele ei, şi să-i spună lui aşa: aceste cuvinte ţi-a spus ţie sora ta: prea-dulcele şi prea-dorite frate al meu, pen­tru osteneala ce ai făcut şi ai venit pînă aici, dorind ca să mă vezi şi să mă cercetezi pe mine, sora ta, Domnul Dumnezeul nostru să-ţi plătească ţie cu Darul şi mila bunătăţii Sale. iar ca să mă vezi pe mine cu ochii tăi aici, întru acest veac, nu ne este nouă de nici un folos sau mîngîiere adevăra­tă. ci mergi, frate, şi te întoarce cu pace la chilia ta. şi fii îngăduitor, şi ne vom vedea în veacul viitor, unde este bucuria şi mîngîierea cea adevărată. acestea auzind el, s-a întors şi a venit cu mult folos şi cu mare mîngîiere şi nădejde la chilia lui.

18. Spunea un frate că umblînd el prin nişte munţi mari, a găsit pe un bătrîn în vîrful unui munte înalt, avînd chilie bună, zidită şi făcută din piatră şi acoperită cu lespezi late de piatră, şi o ogradă de piatră împrejurul chiliei, şi izvor frumos de apă curată. şi-mi spunea mie acel bătrîn, zice fra­tele, că i s-au împlinit lui cincizeci de ani de cînd nu s-a pogorît din vîrful acelui munte înalt. iar hrana lui erau rădăcinile şi buruienile care creşteau pe vîrful acelui munte, şi băutura lui apă din izvor.

isidor cel Mare 10

324

^{1 cor. 10:31}

Mat. 7:7

19. Fost-au doi fraţi vieţuind aproape, iar unul dintr-înşii băga într-ascuns pîine în pîinile celuilalt, sau altceva băga în taină în trebile celui­lalt frate de aproape. iar el nepricepînd, se mira că se înmulţesc ale lui. iar într-o zi venind în pripă, l-a prins făcînd acestea, şi a început a se prici cu el, zicîndu-i: cu cele trupeşti ale tale ai furat cele duhovniceşti ale mele. Şi cerea de la el cuvînt să nu mai facă mai mult aceasta, şi aşa l-a iertat.

20. Au povestit pentru un bătrîn că a poftit odată să mănînce o smochi­nă, şi luînd-o, a spînzurat-o sus înaintea ochilor săi, şi se muncea pe sine, căindu-se că a venit întru poftire, nebiruindu-se de poftă.

21. Se povestea şi un lucru ca acesta, că era un bătrîn mare şi văzător cu mintea, şi s-a întîmplat el odată să şadă cu mai mulţi fraţi la masă, şi cînd mîncau ei, lua aminte bătrînul cu duhul şi vedea că unii mănîncă miere, alţii pîine, iar alţii balegă, şi se minuna întru sine şi se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, cînd mănîncă se văd aşa schimbate. Şi i-a venit lui glas de sus, zicînd: cei ce mănîncă miere sînt cei ce cu frică şi cu cutre­mur şi cu bucurie duhovnicească şed la masă, şi neîncetat se roagă, şi rugă­ciunea lor ca tămîia se suie la Dumnezeu. iar cei ce mănîncă pîine, aceştia sînt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu. iar cei ce mănîncă balegă, aceştia sînt cei ce cîrtesc şi zic: aceasta este bu­nă, aceasta este putredă. Deci nu trebuie, zice, acestea aşa să socotim, ci mai vîrtos să proslăvim pe Dumnezeu, şi laude să-i înălţăm Lui, ca să se plinească cuvîntul cel zis de apostolul: Ori de mîncaţi, ori de beţi, ori alt­ceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.

22. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: iată, mă duc la vreun loc cu fraţii, şi ne pune nouă înainte să mîncăm, şi poate fraţii, ori pentru înfrînare, ori după masă fiind, nu voiesc să mănînce, iar mie îmi este foame. ce voi face? Şi a răspuns bătrînul: Dacă ţie îţi este foame, ia aminte la cei ce şed, cîţi sînt. aşijderea socoteşte şi cele puse înainte, şi partea care soco­teşti că ţi se cuvine ţie, aceasta mănînc-o. Şi nu îţi este ţie greşeală; trebu­inţa ta ţi-ai împlinit. iar de te vei birui şi vei mînca mai mult, aceasta îţi este ţie prihană.

Cap. Vi.

Pentru multe feluri de patimi şi războaie ale curviei, ce se ridică asupra robilor lui Dumnezeu

1. La un frate oarecare s-a ridicat dracul curviei cu mare şi iute război asupra lui, atît de mult, încît ardea ca focul înfierbîntarea necuvioasă în tru­pul lui. iar el se întărea şi se împotrivea atît de tare, încît nici gîndul său nu-l lăsa să se abată spre acea necurăţie. şi aşa în multă vreme luptîndu-se şi împotrivindu-se acelui război diavolesc, cu Darul lui Dumnezeu a biruit şi a fugit de la dînsul acel război, neputînd nimic să-i facă lui împotriva răbdă­rii lui. şi îndată a simţit strălucire de lumină sufletească întru inima lui.

2. A zis un bătrîn către un frate ce era supărat de curvie: Frate, au doa­ră dormind vrei să te mîntuieşti? Du-te, lucrează, osteneşte-te, caută şi vei afla. priveghează întru rugăciune. Bate şi ţi se va deschide, şi aşa Domnul Dumnezeu, văzînd silinţa şi răbdarea ta, îţi va da biruinţă asupra acestei ispite.

3. Zis-a un bătrîn: războiul curviei într-acest chip este: ca şi cum ar trece cineva pe lîngă tîrg sau pe lîngă cîrciumă, şi trecînd îi va veni lui în nas mirosul fierturilor şi a fel de fel de fripturi. Deci de se va birui şi se va supune ca o muscă acelor mirosuri, îşi va lăsa el drumul său şi se va abate acolo şi va mînca pînă se va sătura. iar de nu va băga în seamă şi nu va vrea să se abată să mănînce, măcar de-i vor şi mirosi lui bucatele acelea, ci ta­ce şi trece şi îşi păzeşte calea sa, scuturîndu-şi gîndul cel spurcat de la ini­ma sa, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: Doamne, iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi mie şi goneşte pe vrăjmaşii ce se luptă cu mine! aceasta să îţi fie împotriva a toate gîndurile vrăjmăşeşti, şi aşa vor fugi de la tine.

4. Un frate oarecare, fiind supărat de gîndurile cele de pofta curviei, a mers la un bătrîn mare şi l-a rugat pe el, zicînd: rogu-te, părinte, fă rugă­ciune către Dumnezeu pentru mine, că foarte mă supără războiul curviei, ca măcar pentru rugăciunea sfinţiei tale mă va izbăvi Dumnezeu de acea

326

supărare! răspuns-a lui bătrînul: Bine, fiule, voi face rugăciune. Şi aşa bătrînul a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dînsul, iar fratele s-a dus la chilia lui. Şi după cîteva zile iar a venit fratele la acel bătrîn, jeluindu-se că nu se poate izbăvi de acea supărare a războiului curviei şi rugîndu-l ca să se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dînsul. iar bătrînul iar a în­ceput cu deadinsul a se ruga lui Dumnezeu pentru dînsul, zicînd: Doam­ne, arată-mi mie fapta acestui frate, şi de unde-i este lui acea deznădăjduire şi lucrare diavolească într-însul, că m-am rugat Ţie pentru dînsul, şi nu s-a izbăvit de supărare. Şi Dumnezeu i-a descoperit lui pentru acel frate, şi l-a văzut pe el şezînd, şi duhul curviei aproape de dînsul, cu care glumea şi rîdea şi se mîngîia. iar pe îngerul lui îl vedea stînd departe de dînsul şi se mînia pe el pentru că nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se îndulcea cu necuvioase gîndurile sale şi tot gîndul lui îl dădea spre mîngîierea vrăj­maşului. Şi a priceput bătrînul că dinspre fratele este pricina războiului său, şi chemîndu-l, i-a zis lui: Fiule, eu am cunoscut că pricina acelui răz­boi eşti tu însuţi, pentru că te îndulceşti şi te mîngîi şi te dezmierzi cu acele gînduri spurcate pe care însuţi de bună voia ta le gîndeşti şi le primeşti. Şi aşa l-a învăţat pe el cum să se împotrivească şi să stea împotriva gîndurilor sale. iar fratele, mult folosindu-se şi întărindu-se cu rugăciunea bătrînului, a mers la chilia sa.

5. Un bătrîn oarecare mare l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supă­rat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: Fiule, vrea-vei să rog pe Dumne­zeu ca să se depărteze de la tine şi să te părăsească acest război? iar el a zis: Ba nu, părinte, că de mă şi supără şi mă necăjeşte acest război, şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. iar pen­tru aceasta mai vîrtos te roagă pentru mine, părinte, ca să-mi dea Dumne­zeu răbdare, ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrînul: acum, fiule, am cunoscut că eşti întru sporire şi mă întreci pe mine.

6. Era în Schit un frate oarecare foarte silitor şi nevoitor spre mîntuirea sa. acestui frate i-a adus vrăjmaşul în gîndul lui aducerea-aminte de o fe­meie oarecare foarte frumoasă pe care o văzuse în egypt, şi îl supăra foar­te gîndul lui cu acea femeie, şi avea pururea război mare şi se muncea. iar, după iconomia lui Dumnezeu, a venit la Schit un frate din egypt. Şi întrebîndu-l pe el fraţii unele şi altele, şi ce veste este din egypt, el a spus în­tre alte vorbe şi aceasta: cutare femeie a cutărui om a murit; şi aceasta era acea femeie pentru care avea război acel frate. iar fratele auzind că a murit

327

femeia aceea la care pururea era gîndul lui, muncindu-l pofta curviei, s-a bucurat. şi sculîndu-se, a mers în egypt la acel loc unde era acea muiere, şi dacă a ajuns acolo, a găsit un copil aproape de mormintele unde se îngro­pase. chemînd pe acel copil, l-a întrebat pe el, zicînd: Fiule, ştii unde este îngropată cutare femeie? Zis-a copilul: ştiu, părinte, că am fost şi eu acolo cînd au îngropat-o. Zis-a lui fratele: Dacă ştii, fiule, unde este îngropată, te poftesc dar să mergi cu mine să-mi arăţi mormîntul ei, pentru ca să fac o rugăciune la mormîntul ei, că aceea mi-a fost rudenie. şi a mers copilul cu dînsul şi i-a arătat mormîntul ei. iar el a aşteptat pînă s-a făcut seară. şi dacă a înnoptat, s-a apucat şi a dezgropat pe acea femeie, şi luînd ştergarul său, a şters putrejunea trupului ei cel împuţit, şi astupînd iarăşi mormîntul cu ţărînă, s-a întors la chilia lui. şi de aici, cînd îi veneau gînduri cu poftă spurcată, atunci el scotea acel ştergar cu spurcăciunea şi îl punea înaintea ochilor săi, zicînd în sine: iată, ticăloase, pofta care doreşti, îndulceşte-te, aşadar. şi aşa se lupta cu spurcatele gînduri, pînă cînd i s-a luat şi s-a depăr­tat de la dînsul acel război.

7. Doi fraţi au mers împreună la un tîrg ca să-şi vîndă lucrul mîinilor lor, şi dacă au intrat în tîrg şi s-au despărţit unul de altul, unul, cu meşteşu­gul şi îndemnarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul curviei, şi du­pă aceea, aflîndu-l pe el fratele, tovarăşul său, i-a zis lui: Să mergem, frate, la locul şi chiliile noastre. iar el a zis: eu, frate, astăzi nu voi merge cu tine. iar fratele auzind acel cuvînt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicînd: pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine? el a oftat şi i-a spus lui, zicînd: eu, fra­te, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut cu o femeie în păcatul curviei, şi pentru aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea. iar fratele, auzind acestea şi văzîndu-l foarte mîhnit şi scîrbit şi deznădăj­duit, şi vrînd ca să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădăjduirii, i-a zis lui: Frate, şi eu dacă m-am despărţit de tine, am căzut întru acelaşi păcat. pentru aceea, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre, şi cu osîrdie să ne pocăim, şi Dumnezeu ne va ierta greşeala şi păcatul nostru. şi aşa, ascultîndu-l fratele, a mers la chilia sa. şi mergînd la bătrînul, şi-au mărtu­risit amîndoi împreună căderea lor în păcatul curviei. iar bătrînul le-a dat lor canon de pocăinţă; iar ei amîndoi, cu dragoste primind canonul, se ru­gau lui Dumnezeu unul pentru altul. şi văzînd Dumnezeu silinţa şi oste­neala pe care o făcea fratele cel ce nu căzuse în păcat, pentru dragostea şi mîntuirea fratelui său, peste puţine zile a iertat păcatul lui. şi a înştiinţat Dumnezeu pe bătrînul că pentru multa dragoste a fratelui ce nu a greşit,

328

s-a iertat păcatul celui ce a greşit. iată, fraţilor, a zis bătrînul, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul său pentru mîntuirea fratelui său.

8. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, avvo? că mă supără pururea gîndurile curviei şi nu-mi dau odihnă nici măcar un ceas, şi pentru aceasta mare scîrbă are sufletul meu. răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, doftoria acestei boli, adică a gîndurilor spurcate, aceasta este: cînd vei simţi că-ţi seamănă diavolul gînduri spurcate întru inima ta, nu le primi, nici le lăsa să înceapă a se înrădăcina întru inima ta, ci îndată mu­tă gîndul tău la orice alt lucru, şi aşa nu vor putea prinde rădăcină gîndurile vrăjmaşului. iar de vei lăsa cît de puţin şi nu-ţi vei muta gîndul într-altă parte, la alt lucru oarecare, atunci acel gînd spurcat îndată prinde rădăci­nă şi se începe pofta necurăţiei. că obiceiul vrăjmaşului diavol aşa este: că aruncă gînduri necurate şi le seamănă întru inima noastră. Însă el nu ne si­leşte pe noi spre săvîrşirea răutăţii, ci ne lasă în voia noastră, ori să primim gîndurile şi sfaturile lui, ori să nu le primim. Zis-a fratele: Dar ce voi face, părinte, că eu sînt foarte neputincios, şi nu pot să stau împotriva spurcate­lor gînduri? răspuns-a bătrînul: Păzeşte-te, fiule, pricepe şi cunoaşte gîndurile şi sfaturile vicleanului vrăjmaş, care, cînd le vei simţi sămănîndu-se în inima ta, nu răspunde lor, nici te zăbovi cu dînsele, ci îndată scoală-te şi te închină lui Dumnezeu pînă la pămînt, rugîndu-te aşa: Doamne, iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi şi mă miluieşte pe mine, păcăto­sul! Zis-a lui fratele: eu, părinte, aceasta mă silesc şi o zic, dar nu simt folos şi umilinţă întru inima mea, fiindcă nu este în limba noastră²⁶⁵ această ru­găciune şi nu înţeleg ce zic şi ce mă rog. Zis-a lui bătrînul: Fiule, nu te în­doi de aceasta că nu este pe limba ta şi nu înţelegi ce zici -, ci te sileşte cu tot dinadinsul şi zi-o tu aceasta, şi Dumnezeu îţi va ajuta ţie. căci precum au zis avva Pimen şi alţi mulţi Sfinţi Părinţi, că şi descîntătorii care descîntă şi cheamă şerpii, şi vin, nici aceia nu înţeleg ei ce zic, căci acel descîntec nu-l zic în limba lor, însă şerpii, auzind acel descîntec, vin şi se supun, că ei înţeleg puterea acelor cuvinte, aşa şi noi, fiule, măcar de nu sînt în limba noastră acestea şi nu le înţelegem, însă dracii auzindu-ne zicînd noi aceste cuvinte, şi înţelegînd ei puterea acelor cuvinte, fug şi se depărtează.

9. Doi fraţi dintr-o mănăstire, fiind foarte supăraţi şi biruiţi de războ­iul şi pofta curviei, neputînd ei să mai sufere acel foc şi război în trupul lor,

²⁶⁵ Fratele ce se plîngea era de neam copt (egyptean). Mărturia de faţă e una din cele mai vechi mărturii despre rugăciunea lui iisus (n. Ed.).

329

s-au sfătuit amîndoi împreună, şi ieşind din mănăstire, s-au dus la ţară, la un sat, şi s-au însurat amîndoi într-acel sat şi trăiau cu muierile lor aproape unul de altul. iar după cîtăva vreme a început amîndorura a le veni urîciune şi simţire şi cunoştinţă şi căinţă şi umilinţă întru inimile lor. şi aşa au început iar amîndoi unul de altul a se sfătui, zicînd: Frate, ce-am cîştigat? şi ce folos am dobîndit noi că ne-am supus spurcatei pofte şi patimi tru­peşti, şi am lepădat sfîntul cin îngeresc, şi am venit întru această spurcată viaţă, şi după acestea vom merge în muncile veşnice? Deci frate, să lăsăm muierile şi să mergem iarăşi în pustie să ne pocăim. şi Dumnezeu, văzînd căinţa şi pocăinţa noastră, Îşi va face milă cu noi şi ne va ierta, precum şi pe alţii mulţi păcătoşi, cîţi s-au pocăit, i-a iertat şi i-a miluit. acestea sfătuindu-se ei şi învoindu-se, şi aşa tăinuindu-se de muierile lor şi lăsîndu-le pe ele, au venit în pustie la mănăstirea dintru care ieşiseră ei. şi căzînd cu umilinţă la picioarele părintelui lor, l-au rugat pe dînsul ca să-i primească pe ei, mărturisindu-şi căderea şi păcatul lor. iar părintele, văzînd căinţa şi umilinţa lor, făcîndu-i-se milă de dînşii, i-a primit pe ei şi le-a dat lor ca­non de pocăinţă şi iertare. a poruncit iconomului său să-i pună pe ei la închisoare un an deplin neieşiţi, la locuri osebite unul de altul, şi să le dea mîncarea şi băutura pîine şi apă amîndorura întocmai, fiindcă şi cu cinul călugăriei erau amîndoi întocmai. iar dacă s-a plinit anul închisorii şi al canonului lor, a poruncit părintele şi i-a scos pe ei de la închisoare. şi unul era galben la faţă şi uscat, în chipul mortului, iar celălalt era vesel şi lumi­nat la faţă, ca şi cum ar fi fost la o mare desfătare. De care [nevoitori] foar­te se minunau fraţii, ştiind că pîine şi apă li se dădea lor amîndorura întoc­mai. şi au întrebat pe acel galben şi uscat la faţă ca să spună cum trăia şi ce făcea, şi ce gînduri îl luptau pe el şezînd la închisoare. iar el le spunea lor, zicînd: eu, fraţilor, alte gînduri nu aveam, fără decît că gîndeam la răutăţi­le faptelor mele pe care le-am făcut, şi de veşnicele munci şi de frica aceea s-a lipit trupul meu de oasele mele. După aceea au întrebat şi pe celălalt, zicînd: Dar tu ce gîndeai şezînd la închisoare? răspuns-a lor şi acela, zicînd: eu alta nu gîndeam, fără decît că mulţumeam şi slăveam pe Dumne­zeu că m-a miluit şi m-a scos din viaţa cea spurcată şi m-a izbăvit din robia lumească şi de muncile cele veşnice, şi iar m-a adus în viaţa şi cinul înge­resc. şi au cunoscut părinţii că amîndoi întocmai au făcut pocăinţa lor că­tre Dumnezeu, şi aşa s-au mîntuit.

10. Era un părinte oarecare bătrîn în Schit, şi căzînd într-o boală mare, îi slujeau lui fraţii. iar el văzînd că pururea se ostenesc şi se necăjesc fraţii

330

pentru dînsul, slujindu-i în boala lui, s-a sfătuit în sine, zicînd: Decît să se ostenească şi să se necăjească fraţii slujind mie în boala mea, mai bine să merg eu în egypt (la o rudenie oarecarea a lui). Deci gătindu-se el şi vrînd să meargă aşa bolnav precum era, avva Moisi şi cu alţi părinţi îl sfătuiau pe el zicînd: Lasă-te, părinte, nu merge în egypt, căci vei cădea în curvie! iar el auzind acestea, s-a supărat pe ei, zicînd: Dar au nu vedeţi că zilele vieţii mele au trecut peste optzeci de ani şi trupul meu s-a veştejit şi a amorţit? Şi cum gîndiţi şi grăiţi voi acestea de mine? Şi neascultînd sfatul părinţi­lor, a plecat şi a mers în egypt, la rudenia lui. Şi auzind de dînsul iubitorii de Hristos creştini, îi aduceau lui hrană şi cele ce îi trebuiau. Şi auzind şi o fecioară oarecare, iubitoare de Hristos, de venirea acelui părinte, s-a bucu­rat foarte. Şi pentru dragostea lui Hristos venea acea fecioară de multe ori la dînsul şi îi slujea lui ca unui părinte bătrîn şi sfînt. iar după cîtăva vreme s-a ridicat din boală, şi din lucrarea şi meşteşugirea şi înşelăciunea diavo­lului, s-a poticnit şi a căzut cu acea fecioară în păcatul curviei, şi îndată a luat [ea] şi a zămislit în pîntece. iar oamenii, văzînd-o pe ea cu pîntecele mare, au adus-o pe ea la judecător. iar judecătorul a întrebat-o ca să spună cu cine a greşit şi cine este cel ce a stricat-o pe ea. iar ea a spus, zicînd: Si­hastrul cel bătrîn, care aţi auzit că a venit bolnav de la Schit, acela m-a stri­cat. iar judecătorul, auzind aceasta pentru acel părinte bătrîn şi sfînt, n-a crezut-o pe dînsa. iar bătrînul, auzind că a chemat judecătorul fata şi a în­trebat-o pe ea cu cine a greşit şi cine a stricat-o, şi a spus cu cine a greşit, şi n-a crezut-o, s-a sculat el singur şi s-a dus la judecătorul, şi a spus el însuşi şi a mărturisit păcatul lui înaintea tuturor, zicînd: cu adevărat, eu am fă­cut acest păcat. eu am greşit. eu am stricat pe această nevinovată fecioară. eu sînt vrednic de pedeapsă, iar ea nevinovată este. ci vă rog, dacă va naş­te pruncul ce este zămislit într-însa, să-l ţină şi să-l păzească ea pînă îl va înţărca; şi după ce îl va înţărca, să mi-l dea mie, şi ea să rămînă nevinovată şi fără de nici o grijă. Şi a zis judecătorul şi cu toţi împreună: Bine ai zis, părinte. aşa să fie! Şi aşa au şi făcut, că a născut prunc de parte bărbătească şi l-a ţinut pînă l-a înţărcat; iar după ce l-a înţărcat, l-a dus şi i l-a dat lui (fiindcă a aşteptat şi el tot acolo pînă la aceea vreme). iar după ce i-a dat lui pruncul, şi a venit vremea praznicului Schitului, s-a sculat şi a plecat de acolo luînd pruncul cu sine. Şi a venit la Schit în ziua praznicului, fi­ind adunaţi mulţime de părinţi şi oameni mireni. Şi a intrat în biserică cu copilul în braţe, şi s-a închinat părinţilor, zicînd cu glas mare: iertaţi-mă, părinţilor sfinţi, că eu am călcat porunca voastră, şi nu v-am ascultat cînd

331

mă sfătuiaţi voi să nu ies în lume că voi cădea în curvie. iată, acesta este ro­dul neascultării! păziţi-vă, fraţilor, şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mi­ne, greşitul, că eu, iată, acum la bătrîneţele mele am pătimit aceasta. iar părinţii, auzind şi văzînd aceasta, au plîns toţi şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru dînsul. iar el, după ce a ieşit din biserică a mers la chilia lui, şi iarăşi a pus începere vieţii sale, rugîndu-se lui Dumnezeu, căindu-se şi plîngînd în toate zilele vieţii sale.

11. Un frate oarecare era supărat foarte de dracul curviei şi patru du­huri necurate se luptau cu dînsul, închipuindu-se în chipul oarecăror fe­mei frumoase. şi patruzeci de zile l-au luptat pe el, vrînd ca să-l înşele şi să-l spurce pe dînsul. iar el, îmbărbătîndu-se vitejeşte împotriva patimii, a rămas nebiruit. şi văzînd Dumnezeu nevoinţa lui cea bună şi răbdarea lui, n-a mai slobozit de aici înainte ispită spurcată asupra lui.

12. Un frate oarecare din Thivaida ne spunea nouă, zicînd: eu, fraţilor, am fost fecior unui jertfitor idolesc. Deci cînd eram copil vedeam pe tatăl meu de multe ori seara şi dimineaţa mergînd în Capişte, închinîndu-se şi tămîind idolii. Odată am mers şi eu după tatăl meu în taină, neştiindu-mă el, ca să-l văd ce face el dacă merge în Capişte, şi cum se închină. şi dacă am mers şi am intrat în Capişte, am văzut pe satana şezînd ca un împărat pe un scaun împărătesc, şi toţi ostaşii lui stînd înaintea lui. şi a venit unul din draci şi i s-a închinat lui. iar el l-a întrebat pe dînsul, zicînd: De unde vii şi ce ai făcut? răspuns-a dracul şi a zis: iată, în cutare parte am fost şi am ri­dicat sfadă, război mare, şi multă vărsare de sînge am făcut între oameni, şi am venit să-ţi spun. Zis-a lui satana: În cîte zile ai făcut acestea? răspuns-a lui dracul: În treizeci de zile. şi mîniindu-se, a poruncit şi l-au bătut pe el, zicînd: numai această slujbă mi-ai făcut întru atîtea zile? şi aceasta făcîndu-se, a venit altul, închinîndu-se lui. iar el l-a întrebat şi pe acela, zicînd: De unde ai venit? răspuns-a lui acela: am fost pe mare şi am ridicat fur­tună mare asupra unei corăbii cu mulţime de oameni, şi s-au înnecat toţi în mare, şi am venit să-ţi spun. apoi l-a întrebat, zicînd: În cîte zile ai fă­cut aceasta? răspuns-a el, zicînd: În douăzeci de zile. şi a poruncit de l-au bătut şi pe acela, zicînd: pentru ce numai acel puţin lucru şi aşa puţină slujbă mi-ai făcut întru atîtea zile? iată, şi al treilea a venit şi i s-a închinat lui. atunci l-a întrebat şi pe acela: De unde ai venit? a răspuns şi acela, zicînd: În această cetate s-a făcut o nuntă. şi am pornit sfadă şi război mare între nuntaşi, şi între mire şi mireasă, şi multă vărsare de sînge am făcut, şi

332

am venit ca să-ţi spun. Şi l-a întrebat pe dînsul, zicînd: În cîte zile ai făcut aceasta? Şi a zis: În cinci zile. Şi a poruncit ca să-l bată şi pe acela, zicînd: Pentru ce în cinci zile numai atîta puţină slujbă şi lucru mi-ai făcut? După aceasta a venit altul şi i s-a închinat lui. Şi l-a întrebat şi pe acela, zicînd: Dar tu de unde ai venit? răspuns-a acela, zicînd: eu, stăpîne, patruzeci de ani sînt de cînd pururea mă lupt cu un călugăr sihastru în pustie, iar întru această noapte l-am împins şi l-am aruncat în curvie. iar el auzind aceasta, s-a sculat şi l-a sărutat pe el, şi luînd cununa care era pe Capul lui, a pus-o pe Capul aceluia. Şi l-a pus pe un scaun aproape de dînsul, zicînd: cu ade­vărat, bun lucru şi plăcută slujbă mi-ai făcut, vrednic eşti de cinstea mea, că ai făcut o biruinţă ca aceasta. acestea eu văzîndu-le cu ochii mei, şi cu urechile mele auzindu-le, am cunoscut că mare este cinul călugăresc. Şi aşa, lăsînd eu lumea, am ieşit în pustie, povăţuindu-mă Domnul Dumne­zeu la calea mîntuirii.

13. Era un călugăr sihastru care trăia într-un munte în pustie, aproape de părţile antinoei. Şi era cucernic şi foarte silitor şi nevoitor pentru mîntuirea sa, şi mulţi părinţi se foloseau de viaţa şi cuvintele lui. a cărui feri­cită viaţă zavistuind-o zavistnicul bunătăţilor, diavolul, i-a pus în gîndul lui aceasta, în chip de smerenie, că nu este vrednic să se ostenească fraţii pentru dînsul să-i slujească lui (fiindcă veneau fraţii la dînsul pentru învă­ţătură şi folosul sufletesc, şi luîndu-i lucrul mîinilor lui, mergeau la tîrg şi îl vindeau, şi alte slujbe cu mare evlavie îi făceau lui). Deci s-a socotit că nu este vrednic ca să-i slujească lui fraţii, ci s-ar cădea mai vîrtos, pentru smerenie, să slujească el fraţilor, şi măcar slujba sa să şi-o facă el însuşi, să meargă el însuşi la tîrg să-şi vîndă lucrul mîinilor lui, şi cumpărîndu-şi ce­le ce îi trebuiesc, să se întoarcă iarăşi în pustie, la locul şi chilia sa, şi pe ni­meni alţii să nu-i mai îngreuieze cu slujba lui. acestea îl sfătuia pe el vrăj­maşul diavol, zavistuindu-i lui viaţa cea liniştită şi folosul celor mulţi ce veneau la dînsul de se foloseau, că pretutindenea se sileşte şi se nevoieşte vrăjmaşul ca să prindă pe cineva în cursele sale şi să împiedice pe cei ce se nevoiesc întru Domnul. iar el nepricepînd şi necunoscînd meşteşugul şi vicleşugul vrăjmaşului, s-a supus ca unui sfat bun şi folositor acelui gînd, ca să facă aşa. Şi a ieşit din chilia sa şi s-a pogorît din munte, şi a plecat la tîrg ca să-şi vîndă lucrul mîinilor sale. Şi cel ce mai-nainte era slăvit şi mi­nunat, şi de mulţi cunoscut pentru viaţa lui cea mult îmbunătăţită, mai pe urmă a fost batjocorit de vrăjmaşul, şi pentru nesocotinţa lui s-a poticnit, o, vai!, că vorbind cu o femeie oarecare, a căzut cu dînsa în spurcata curvie.

333

Şi atunci a cunoscut şi a priceput că acel gînd şi sfat a fost al diavolului, că­ruia s-a supus şi s-a înşelat, şi s-a bucurat vrăjmaşul de căderea lui. Şi voia să se arunce pe sine întru deznădăjduire, zicînd întru sine: O, vai mie! ce am făcut? că pe Duhul lui Dumnezeu L-am scîrbit, şi pe sfinţii îngeri, şi am smintit pe sfinţii părinţi, care mulţi trăind prin mijlocul tîrgurilor, au biruit pe diavolul, iar eu nici unuia dintre aceia nu m-am asemănat! Şi aşa, de multă scîrbă şi supărare ce era cuprins, nu ştia ce se va face. Şi de împu­ţinarea sufletului, nu gîndea că este pocăinţă şi primire celor ce se întorc cu adevărată pocăinţă către Dumnezeu, şi acelora li se trimite iarăşi Darul lui Dumnezeu. ci de multă scîrba inimii sale îl îndemna diavolul în gîndul lui ca să se arunce pe sine şi să sară într-o apă mare ce trecea pe acolo, ca să se înnece, fiind deznădăjduit de mîntuirea lui, pentru mai mare bu­curie a diavolului.

Şi de multa durere a sufletului său, i-a slăbit trupul lui. Şi de nu i-ar fi ajutat lui Domnul Dumnezeu cu mila Sa ca să nu moară cu o moarte ca aceea, rea şi vremelnică şi veşnică, în iad s-ar fi sălăşluit sufletul lui. iar cu încetul venindu-şi în fire, a gîndit întru sine ca să adauge osteneală către osteneală şi nevoinţă către nevoinţă, şi rugîndu-se cu lacrimi şi cu tînguire lui Dumnezeu, s-a întors în munte, la chilia sa, şi închizîndu-se în chi­lia sa, şedea fără de ieşire, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu post şi cu multă priveghere şi cu umilinţă, pururea plîngîndu-şi căderea sa. Şi citind învăţătura Sfintelor Scripturi, foarte şi-a topit şi şi-a uscat trupul lui, rugîndu-se şi cerînd de la Dumnezeu semn de înştiinţare cu încredinţare pentru iertarea sa.

iar fraţii veneau de multe ori la dînsul ca şi mai-nainte, pentru folosul sufletesc, şi băteau în uşa lui după obicei, dar el grăia către dînşii din lăuntrul chiliei, zicînd: iertaţi-mă, părinţilor şi fraţilor, şi nu mă supăraţi, de vreme ce m-am făgăduit cu toată inima mea şi am dat cuvînt Domnu­lui Dumnezeului meu ca să mă pocăiesc într-acest an, şi nu voi deschide uşa nimănui din cei ce vor veni la mine. ci vă rog, părinţilor şi fraţilor, să rugaţi pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul! Însă nu îndrăznea să spună cuiva căderea sa, ca nu cumva, auzind fraţii, să se îngreţoşeze şi să se smin­tească. Şi aşa a petrecut tot acel an, postind şi căindu-se din tot sufletul. Şi a venit ziua Paştilor Învierii lui Hristos, şi a găsit o candelă şi a pus într-însa untdelemn. apoi a început cu osîrdie a ruga pe Dumnezeu să-l ierte de acea greşeală şi cădere a lui. Şi de-Şi va face milă să-l ierte, să-i arate semn lui: Însuşi Domnul Dumnezeu să-i aprindă lui acea candelă cu dumnezeiescul

334

foc, şi aşa îşi va cunoaşte iertarea sa. Şi a pus candela înaintea icoa­nei, neaprinsă, şi a îngenuncheat şi a pus Capul şi faţa sa la pămînt şi a înce­put a se ruga, zicînd aşa: Dumnezeule îndurate şi mult-milostive, care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să-şi vie întru cunoştinţa sa cea adevărată, către tine am alergat, Mîntuitorul lumii: mîntuieşte-mă şi pe mine, care te-am mîniat pe tine cu mulţimea fărădelegilor mele, şi nu mă da pe mine pînă în sfîrşit bucurie diavolului. că iată, ascultînd eu sfa­tul vicleanului, m-am depărtat de la tine şi m-am omorît cu faptele mele cele rele. ci tu, Stăpîne, n-ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă, şi tu înveţi ca să miluim pe aproapele nostru. Miluieşte-mă şi pe mine, ticălosul! Milostiveşte-te spre smerenia mea, că eşti bun şi milos­tiv spre zidirea ta, şi Ţie toate Ţi se pot! că iată, s-a apropiat de iad sufle­tul meu; fă-Ţi şi cu mine mila ta, că făptura ta sînt! tu în ziua cea de pe urmă a înfricoşatei Judecăţi, trupurile cele risipite şi putrezite vei să le înviezi; ridică-mă şi pe mine, care zac jos în păcate. auzi-mă pe mine, Doam­ne Dumnezeul meu, că a slăbit sufletul meu şi mi s-a topit trupul meu pe care l-am spurcat, şi de aici nu mai pot să trăiesc, fiind cuprins de frica ta, pentru că n-am nici un semn de înştiinţare pentru iertarea păcatelor mele. ci mă rog părinteştii bunătăţii tale, înviază-mă pe mine, risipitul, şi mă curăţeşte pe mine, spurcatul, şi porunceşte să se aprindă candela aceasta cu focul tău cel din cer, ca să văd şi spre mine, nevrednicul, mila ta, şi să-mi cunosc iertarea mea, ca să iau îndrăzneală pentru iertarea păcatelor mele, şi să trăiesc de acum înainte viaţa mea păzind sfintele tale porunci, şi întru frica ta cu toată inima mea să slujesc Ţie întru toate zilele vieţii mele.

aşa rugîndu-se cu multă umilinţă şi lacrimi, a săvîrşit rugăciunea. Şi după ce a săvîrşit rugăciunea, şi-a ridicat Capul de la pămînt şi a căutat să vadă: Oare aprinsu-s-a candela? iar dacă a văzut că este întuneric şi nu i s-a aprins candela, iar a pus Capul la pămînt, rugîndu-se şi zicînd aşa: Ştiu, Doamne, şi văd că am fost biruit, şi n-am căutat cu ochii mei, şi rău înain­tea ta am făcut, şi în loc să fiu încununat, am voit pentru spurcata dulceaţă a poftei trupeşti să merg în muncile cele veşnice. ci nu mă lepăda pe mine, Doamne Dumnezeul meu, ci mă iartă şi mă miluieşte după mare mila ta! iată, iar îmi mărturisesc toată ruşinea mea înaintea iubirii tale de oameni, şi înaintea Sfinţilor tăi Îngeri şi a tuturor Sfinţilor. Şi de nu s-ar face smin­teală, aş mărturisi şi înaintea tuturor oamenilor spurcata fapta mea cea de ruşine. Pentru aceea, te rog pe tine, Dumnezeul meu, milostiveşte-te spre mine şi mă miluieşte, şi mă învaţă să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul

335

meu. Şi după aceasta, iar a mai ridicat Capul de la pămînt ca să vadă: oare nu i s-a aprins candela?, şi a văzut că nu s-a aprins. Şi iar a pus Capul şi faţa sa la pămînt, şi a început cu mai mare umilinţă a se ruga cu plîngere mare, cu tînguire şi cu strigare şi cu suspinare dintru adîncul inimii sale. Şi lacrimi ca nişte izvoare slobozea din ochii lui.

Şi aşa, cu mare umilinţă şi cu multă osîrdie, de trei ori rugîndu-se, l-a ascultat şi l-a miluit pe el Dumnezeu. căci sculîndu-se şi ridicîndu-şi Capul de la pămînt, a văzut candela aprinsă şi arzînd cu multă strălucire de lumină. Şi s-a bucurat foarte, şi s-a întărit cu nădejdea întru bucuria inimii sale. Şi se minuna de mila şi de darul lui Dumnezeu, că l-a înştiinţat pe el şi l-a încredinţat de iertarea lui, şi nu i-a trecut cu vederea rugăciunea lui. Şi cu mare bucurie a ridicat mîinile sale, mulţumind lui Dumnezeu şi zicînd aşa: Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că eu, spurcat şi nevrednic fiind, m-ai miluit cu acest mare şi minunat şi nou semn! căci cu milostivirea ta miluieşti făptura ta. Şi aşa, mărturisindu-se el şi mulţu­mind lui Dumnezeu, s-a luminat de ziuă; şi bucurîndu-se şi veselindu-se întru Domnul, a uitat de mîncarea trupească. Şi atunci şi-a descuiat uşa chiliei lui. iar acel foc din candela aceea foarte l-a păzit în toată viaţa sa, pururea turnîndu-i untdelemn, ca nu cumva să se stingă. Şi de atunci iar s-a sălăşluit în dînsul Darul Sfîntului Duh. Şi s-a făcut slăvit de toţi, şi re­numit şi îmbunătăţit cu viaţa sa, smerit şi blînd întru mărturisire şi întru frica lui Dumnezeu. Şi cînd i s-a apropiat lui vremea sfîrşitului şi a ieşirii sale din trup, i s-a înştiinţat lui cu cîteva zile mai-nainte ziua morţii sale. Şi aşa, cu pace răposînd, a mers la veşnica odihnă.

14. Un frate oarecare a mers oareunde la un pîrîu ca să ia apă şi a găsit acolo pe o femeie spălînd cămăşi în pîrîu, şi prin lucrarea diavolului îndată a căzut cu dînsa în păcatul curviei. Şi după săvîrşirea păcatului, luînd apă în vasul său, a plecat să meargă la chilia sa, şi mergînd la chilia sa cu apa, diavolul, vrînd să-l arunce pe el în deznădăjduire, îi aducea lui gînduri re­le în mintea lui, zicîndu-i aşa: O, ticăloase, pentru ce mai mergi tu acum la chilia ta? Fiindcă păcat mare ai făcut tu acum, şi ai mîniat pe Dumne­zeu atîta, încît nu mai este nici o nădejde de mîntuirea ta; ci mai bine de acum du-te în lume! iar fratele, cunoscînd că aceste gînduri sînt sfaturi ale vrăjmaşului, care vrea pînă în sfîrşit să-l înşele şi să-l piardă pe el, a zis către acele gînduri: De unde aţi venit voi la mine, şi mă îndemnaţi să mă deznădăjduiesc şi să mă duc în lume? nu vă ascult pe voi, nici nu voi face eu după sfatul vostru, că nu am greşit nimica. Însă de am şi greşit, iarăşi este

336

pocăinţă, şi milostivirea lui Dumnezeu este pururea gata. Şi aşa mergînd la chilia lui, şedea cu linişte, rugîndu-se lui Dumnezeu şi păzindu-şi rînduiala sa nesmintită, după obiceiul său, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu plîngere şi cu suspinare pentru iertarea păcatului său. iar Domnul Dumnezeu, văzînd bărbăţia şi pocăinţa lui, a descoperit aceasta unui pă­rinte bătrîn, ce era aproape cu chilia lui de dînsul, zicînd aşa: cutare frate a căzut şi iar s-a sculat, şi îmbărbătîndu-se, a biruit. iar bătrînul înţelegînd acestea pentru acel frate, a mers la dînsul şi l-a întrebat pe el, zicînd: Fiule, cum te mîntuieşti?²⁶⁶ răspuns-a lui fratele: Bine, cu rugăciunile tale! Zis-a lui bătrînul: nu ţi s-a întîmplat ceva, vreo ispită oarecare întru aceste zile? Zis-a fratele: nu, părinte. Zis-a lui bătrînul: Fiule, nu tăinui de mine ceea ce ţi s-a întîmplat ţie, că Dumnezeu mi-a arătat mie ceea ce ţi s-a întîmplat, că ai căzut, şi sculîndu-te, ai biruit. atunci fratele i-a spus toată întîmplarea care i s-a întîmplat lui. iar bătrînul i-a zis lui: cu adevărat, socotinţa ta şi priceperea ta, fiule, au risipit şi au surpat puterea vrăjmaşului. Şi aşa, a mers bătrînul la chilia sa, iar fratele a petrecut întru pocăinţă toate zilele vieţii sale. Şi aşa, pentru pocăinţa sa, s-a mîntuit.

15. Un frate oarecare, fiind trimis de bătrînul său cu ascultare la ţară şi mergînd pe drum, a ajuns la un pîrîu aproape de un sat, în cîmp. Şi văzînd el o muiere tînără, singură în cîmp, spălînd cămăşi în pîrîu, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata poftă trupească. Şi văzînd că nu este nimenea cine să-l vadă pe el, a mers la dînsa şi a început a-i grăi ei şi a o pofti pe ea să-i facă voia lui. iar ea, măcar că era tînără, dar era foarte înţeleaptă, şi i-a răspuns lui aşa: Părinte, acest lucru ce mă pofteşti nu este lucru mult şi cu zăbavă, şi eu pot prea lesne şi fără de zăbavă a-ţi face voia după pofta ta. Însă, de-ţi voi face eu aceasta după pofta ta, voi fi eu pricinuitoare a multă scîrbă, supărare şi osteneală a ta. Zis-a ei fratele: cum şi pentru ce să fii tu pricinuitoare scîrbei mele? Şi ce scîrbă să am eu, sau osteneală, cum zici? răspuns-a lui femeia, zicînd: Părinte, după săvîrşirea păcatului, îndată te vei vedea foarte înşelat şi îndată va începe a te mustra pe tine cugetul tău. După aceea, ori te vei deznădăjdui de mîntuirea ta, ori multă pocăinţă şi osteneală îţi trebuie ca să vii în rînduiala şi măsura în care eşti acum. ci te sfătuiesc ca să te laşi de acel lucru rău şi necuvios, şi mergi curat şi nevino­vat şi fără prihană în calea ta, şi roagă pe Dumnezeu şi pentru mine, păcă­toasa. iar el, auzind de la dînsa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima şi a ple­cat în calea sa, minunîndu-se de înţelepciunea acelei femei şi mulţumind

²⁶⁶ cum petreci?

337

lui Dumnezeu că l-a izbăvit pe el de căderea într-acel păcat. Şi după ce şi-a săvîrşit slujba şi ascultarea sa, s-a întors şi a venit la bătrînul său şi i-a spus lui toată întîmplarea care i s-a întîmplat cu acea muiere. Şi s-a minunat şi bătrînul de înţelepciunea acelei muieri. Şi a rugat fratele pe bătrînul său ca să nu-l mai trimită pe el din mănăstire afară în lume. Şi aşa a petrecut ne­ieşit din mănăstire pînă la moartea sa.

16. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, părinte, că mă supără gîndurile curviei? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, de aceste gînduri se cade să te păzeşti după cît îţi este ţie cu putinţă. Pentru că din aceste gînduri, dacă omul cade în păcat, vine la deznădăjduire. că precum este pe mare corabia care se poartă de valurile mării, şi de i se va rupe cîrma, ea pătimeşte şi se necăjeşte, însă tot înnoată, aşijderea şi lemnul vetre­lei de se va rupe, tot mai este oarecare nădejde, fiind corabia întreagă, dar dacă se va sparge şi corabia şi începe a se cufunda, atunci nu mai este nă­dejde de mîntuire; aşa şi călugărul, de se supără de alte patimi, nădăjduieş­te că le va birui pe ele prin pocăinţă; iar de cade în spurcata curvie, îndată urmează şi deznădăjduirea.

17. Întrebat-a un frate pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, părinte, că mă supără spurcatele gînduri ale curviei? răspuns-a lui bătrînul: aceasta fă, fi­ule: De socoteşti că îţi vor fi de vreun folos acele gînduri, primeşte-le pe ele şi te supune şi urmează lor. iar de socoteşti că nu-ţi vor fi de folos, dacă vin la tine, nu le primi, ci îndată le leapădă şi le goneşte şi le depărtează de la tine.

18. Spuneau părinţii de un bătrîn care, mergînd pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lîngă drum. iar el, mergînd, tot astupa cu pi­ciorul acele urme, zicînd: ca nu cumva să vadă acestea vreun frate nepu­tincios, şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra pe el gîndurile şi răz­boiul curviei.

19. Spuneau părinţii pentru un bătrîn oarecare mare că mergînd la o mănăstire, a văzut acolo pe un copil învăţînd carte şi n-a vrut să şadă nici cît de puţin acolo, ci îndată a ieşit dintr-acea mănăstire, măcar că îl şi ru­gau pe el părinţii ca să petreacă cu dînşii. atunci fraţii care erau cu dînsul l-au întrebat: ce este, avvo, că dacă ai văzut pe acel copil, nu ai vrut să mai zăboveşti nici cît de puţin întru acea mănăstire? au doară, şi tu, avvo, te temi? răspuns-a lor bătrînul: eu nu mă tem, fiilor, dar pentru ce fără de nici o nevoie să primesc războiul pe care îl urăşte sufletul meu?

338

20. Spuneau părinţii că închipuindu-se diavolul în chipul unui bătrîn mare, a mers la o mănăstire, şi bătînd în poarta mănăstirii, a ieşit un co­pil înaintea lui ca să-l întrebe pe el; iar diavolul, văzînd pe copil, i-a zis lui: Dacă trăieşti tu aici, eu nu am ce face aici, că toată treaba mea o vei face tu, şi tu vei sluji fraţilor în locul meu.

21. Ziceau părinţii că pe copiii care vin în mănăstiri şi în sihăstrii, pe ace­ia nu-i aduce Dumnezeu, ci diavolul, ca să smintească şi să răzvrătească pe cei ce vor vrea să petreacă cu linişte în curata şi cinstita viaţă călugărească.

22. Un frate oarecare trăia în pustie şi foarte îl supăra pe el dracul curviei. iar el, văzîndu-se întru atîta supărare de atîta foc şi poftă spurcată, şi găsind o vizuină de urs, a intrat într-însa şi a şezut şase zile, nemîncînd ni­mic. iar dacă a venit ursul, văzîndu-l pe el fratele, s-a temut şi s-a spăimîntat foarte, şi a strigat, zicînd: Doamne, de ştii tu că voi cădea eu în păca­tul necurăţiei, ca să-mi spurc trupul meu, mai bine voiesc să fiu mîncat de această fiară. iar de ştii că nu voi cădea în păcatul necurăţiei, izbăveşte-mă de fiara aceasta. Şi îndată a auzit glas grăind: Scopiţi-l pe el şi-l lăsaţi aşa! Şi îndată dintr-acel ceas a simţit că s-a luat de la dînsul acel război şi acea supărare. Şi venind ursul, a şezut lîngă el şi nu i-a făcut lui nimic. iar el ie­şind, a mers cu pace la chilia sa.

23. Un frate oarecare, fiind supărat de pofta curviei, a mers la un bătrîn oarecare şi şi-a mărturisit neputinţa şi supărarea sa. Şi l-a rugat pe el ca să-L roage pe Dumnezeu pentru dînsul, să-l izbăvească dintru acea supărare. iar bătrînului făcîndu-i-se milă de acel frate, s-a rugat lui Dumnezeu cu osîrdie şapte zile pentru dînsul. iar a opta zi iarăşi a venit fratele, după cum i-a fost lui porunca, şi l-a întrebat pe el bătrînul, zicînd: cum îţi mai este, fiule? Zis-a lui fratele: nu am simţit, părinte, nici o uşurare. iar bătrînul, auzind acestea, s-a minunat; şi dacă s-a făcut seară şi noapte, iar a început a se ruga pentru fratele. Şi aşa cu osîrdie rugîndu-se el pentru fra­tele, a venit diavolul, şi stînd înaintea lui, a zis: crede-mă, bătrînule, că din ziua dintîi cînd ai început a te ruga lui Dumnezeu pentru acel frate, eu în­dată am fugit şi m-am depărtat de la dînsul. ci el are al lui drac, şi pricina războiului lui sînt gîtlejul şi stomacul şi pîntecele lui, iară eu la acestea nici o treabă am, ci el însuşi este pricinuitor războiului său, mîncînd şi bînd şi dormind fără măsură. Dintr-acelea este războiul care îl luptă pe el.

24. Un frate oarecare ce trăia în enat, în mănăstirea alexandriei, a că­zut în păcatul curviei; şi după cădere, de multa scîrbă a lui, l-a adus pe el

339

vrăjmaşul la deznădăjduire. iar el, mai venindu-şi în fire, şi văzîndu-se pe sine biruit de scîrbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gîndul său spre bună nădejde, zicînd: cred întru marea milostivire a lui Dumnezeu, că Îşi va face milă şi cu mine, greşitul, şi mă va ierta! iar cînd grăia el întru sine acestea, diavolii îi ziceau lui: cum ştii tu că Îşi va face Dumnezeu milă cu tine? ci le răspundea lor zicînd: Dar voi cine sînteţi şi ce grijă aveţi voi, ori de Îşi va face Dumnezeu milă cu mine, ori de nu Îşi va face? că voi sînteţi fiii întunericului şi ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? acestea grăind lor fra­tele, au fugit ruşinaţi de la dînsul, neputînd nimic să-i mai facă lui. iar fra­tele, cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mîntuit.

25. Zis-a un bătrîn: Precum amărăciunea pelinului sminteşte şi strică dulceţile mierii, aşa şi păcatul trupesc sminteşte şi lipseşte pe om de Împă­răţia cerului, şi-l dă pe el gheenei. iar tu, smerite călugăre, fugi, fereşte-te şi te depărtează de spurcatul păcat trupesc, ca să nu fii lipsit de Împărăţia cerurilor!

26. Întrebat-a un frate pe un bătrîn oarecare, zicînd: Spune-mi mie, pă­rinte, ce voi face ca să mă mîntuiesc? Zis-a lui bătrînul: Păzeşte, fiule, aces­tea ce îţi voi zice, şi te vei mîntui:

Întîi, te sileşte de învaţă Psalmi şi rugăciuni sufleteşti către Dumnezeu, pentru că acelea te vor păzi de robia vrăjmaşului, şi să nu îţi laşi pravila ta, ca să nu cazi în mîinile vrăjmaşilor tăi.

iubeşte toată pătimirea rea şi scîrba întru răbdare, şi se vor smeri întru tine patimile tale.

ia aminte foarte, ca întru nimic să nu te socoteşti pe tine că eşti ceva, şi dintru aceasta îţi va veni umilinţă şi plîngere pentru păcatele tale.

Păzeşte-te şi-ţi fereşte limba de minciună, căci aceea goneşte frica lui Dumnezeu de la om.

Mărturiseşte-ţi toate faptele tale, toate cugetele şi gîndurile tale duhov­nicescului tău părinte, şi ajutorul lui Dumnezeu te va acoperi pe tine.

Sileşte-te cu toată osîrdia ta spre lucrul mîinilor tale, prin care se va să­lăşlui întru tine frica lui Dumnezeu.

Păzeşte-te de vorba multă cu femeile, iar mai vîrtos cu cele tinere.

Să nu ai multă iubire cu cei tineri, nici să dormi într-un aşternut cu dînşii.

Păzeşte-ţi ochii cînd ţi se întîmplă să te dezbraci, ca să nu-ţi vezi goli­ciunea trupului, că şi din vederea goliciunii trupului său se ridică război necurat asupra călugărului.

340

De ţi se va întîmpla [să stai] la vreo masă cu oameni cinstiţi şi te vor sili să bei vin, pentru cinstea şi dragostea lor primeşte pînă la trei pahare, iar mai mult să nu îndrăzneşti, iar de vei vedea că te silesc să bei mai mult, atunci mai bine te scoală şi fugi de la masa lor, decît să calci porunca Sfin­ţilor Părinţi.

De la locul în care ţi se întîmplă ţie adeseori poticnire şi cădere în spur­catul păcat, şi Îl mînii pe Dumnezeu, fugi şi te depărtează, pentru că în acel loc nu vei putea să te pocăieşti.

aceste porunci, fiule, de le vei păzi, cred lui Dumnezeu că te vei mîntui.

27. Zis-a un bătrîn: Sarea este din apă, şi cînd se apropie de apă, se to­peşte şi piere. aşa şi călugărul, din muiere este născut, şi de se va apropia de muiere, se va topi şi va pieri.

^{Lavsaicon 23}

28. Ne spunea nouă un frate oarecare o întîmplare ce i se întîmplase lui, zicînd: Odată mi s-a întîmplat mie tulburarea gîndurilor şi foarte mare poftă de femeie, atîta încît nu ştiam ce să fac de supărarea aceea şi de nălucirile de noapte. Şi eram aproape cu gîndul meu să las pustia şi să mă întorc în lume. aşa tulburat fiind, mi-a venit un gînd, ca să merg în adîncul pustiei, să-i cercetez pe părinţii care se află acolo. Şi îndată am ieşit şi am plecat. Şi am umblat douăzeci de zile în pustie, cercetînd pe părinţii care au îmbătrînit în pustie cu viaţă postnicească. Între ei am găsit mai ma­re întru iscusinţă, întru înţelegere şi viaţă postnicească pe Sfîntul părinte Pamvo. Şi am îndrăznit a-i spune lui toate gîndurile mele. iar bătrînul îmi zice mie: Fiule, nu te mira de acest lucru, că aceasta nu doar din slăbiciu­ne o pătimeşti, ci din nevoinţa şi silinţa ta. că la această patimă mai vîrtos se cade călugărului a părăsi treburile cele multe afară la lume şi vorba multă cu oamenii, de vreme ce războiul curviei în trei chipuri este: Întîi se ridică asupra călugărului cînd este trupul lui sănătos; a doua, din gîndirea faptelor celor mai dinainte; şi a treia, din zavistia diavolească şi din alte pricini. că iată, fiule, mă vezi că sînt bătrîn şi sînt şaptezeci de ani de cînd trăiesc aci, în această chilie, îngrijindu-mă de mîntuirea mea, şi la o bătrîneţe şi vîrstă ca aceasta am ispită şi supărare. Şi să mă crezi, fiule, că doisprezece ani neîncetat, ziua şi noaptea, m-a supărat dracul curviei, zi­ua cu gînduri spurcate, iar noaptea cu arătări şi cu năluciri necuvioase, încît socoteam în gîndul meu că S-a depărtat Dumnezeu de la mine şi pen­tru aceasta sînt biruit de patimi. Însă eu mai bucuros doream să mor, decît să-mi spurc trupul meu, şi am mers în pustie, ca să mă dau mîncare fiarelor,

341

şi aflînd o vizuină de urs, am intrat într-însa şi m-am aruncat jos la pămînt, gol, ca venind ursul, să mă mănînce. Şi făcîndu-se seară, au venit ur­şii şi m-au mirosit de la picioare pînă la Cap., şi acum socoteam că mă vor mînca. iar ei, după ce m-au mirosit peste tot trupul, m-au lăsat, şi ieşind afară din vizuină, s-au dus nefăcîndu-mi nimic rău. atunci am cunoscut că m-a miluit Dumnezeu, şi ieşind de acolo, am mers la chilia mea, şi nu după multă vreme iar a început să mă supere dracul curviei, atîta încît de multa supărare şi scîrbă începuseră a-mi veni gînduri de hulă împotriva lui Dumnezeu. iar vrăjmaşul, văzîndu-mă pe mine aşa de tulburat, s-a pre­făcut în chipul unei fete arăpoaice pe care o văzusem eu odată în vremea secerei strîngînd spice pe urma secerătorilor, şi, venind la mine, a şezut în braţele mele. iar mie aşa mi s-a întunecat mintea, încît îmi părea că săvîrşesc cu dînsa păcatul trupesc. Dar scîrbindu-mă foarte, cu mare mînie am lovit-o cu palma peste obraz, şi îndată a fost nevăzută. iar eu, din lovitura aceea, doi ani n-am putut duce mîna mea la gură, de mare şi spurcată pu­toare nesuferită. Şi de marea scîrbă şi împuţinare a sufletului, îmi venea deznădăjduire. Şi de multa supărare, iar am mers la pustie, şi umblînd eu aşa supărat prin pustie, am găsit un pui de aspidă, şi prinzîndu-l l-am luat şi l-am pus la trupul meu cel de taină, şi-l frecam cu Capul de trupul meu, ca doară mă va muşca să mor, şi nicidecum n-a vrut să mă muşte. atunci am auzit glas de sus grăind şi zicîndu-mi: Pamvo, întoarce-te şi mergi la chilia ta, şi nu te mai scîrbi de acestea. căci pentru aceasta te-am lăsat să fii întru acele ispite, ca să nu te înalţi cu firea, socotindu-te în gîndul tău că eşti oarece mare, nici să socoteşti că vei putea face ceva fără de ajutorul lui Dumnezeu. ci de acum să-ţi cunoşti neputinţa ta şi nu te nădăjdui în faptele şi în bunătăţile tale, ci în mila şi ajutorul lui Dumnezeu. aşa m-am întors şi am venit la chilia mea, şi de atunci nu m-a mai supărat acel război, ci cu ajutorul lui Dumnezeu sînt în pace, şi mi-am dat în seama lui Dum­nezeu toată grija mea.

29. Un frate oarecare, petrecînd cu multe năpăşti de la neprietenul, că­dea totdeauna în curvie, şi petrecea nevoindu-se a nu-şi lăsa chipul călu­găresc, ci făcea cîte puţintică slujbă şi se ruga lui Dumnezeu cu suspinuri şi zicea: Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, mîntuieşte-mă! Şi zicea acestea în toate zilele; şi de cădea în curvie, şi de nu cădea, tot zicea. Oda­tă a căzut în obiceiul păcatului noaptea, şi s-a sculat, şi îndată a început a cînta un canon. iar dracul se mira de nădejdea lui şi de nemîhnirea lui, şi i s-a arătat lui în vederea ochilor şi i-a zis lui cînd cînta: cum nu te ruşinezi

342

cu totul a sta înaintea lui Dumnezeu, sau a pomeni numele Lui? i-a zis lui fratele că: Limba aceasta este nicovală; o dată vei lovi cu ciocanul, şi o da­tă vei lua, iar eu voi răbda luptîndu-mă cu tine pînă la moarte şi oriunde te voi ajunge în ziua de apoi. Şi cu jurămînt îţi fac ţie adeverire că aşa să-mi ajute cel ce a venit să mîntuiască pe păcătoşi, că nu voi înceta pîrîndu-te pe tine la Dumnezeu pînă ce vei înceta a te lupta cu mine; şi voi vedea cine va birui: tu sau Dumnezeu. Dacă a auzit dracul acestea, a zis către dînsul: Întru adevăr, de acum nu mă voi mai lupta cu tine, ca să nu-ţi agonisesc ţie cunună pentru răbdarea ta, luptîndu-mă cu tine. Şi s-a dus dracul.

^{Limonariu 39}

30. Un călugăr oarecare din mănăstirea părintelui Severian a fost trimis la ascultare de părintele lui în latura eleftheropolei. Deci a venit către un oarecare iubitor de Hristos bărbat, avînd acel om numai o fată, iar ma­ma fetei murise mai-nainte de vreme. Şi a făcut acel călugăr, în casa acelui om, cîteva zile, iar cel ce pururea urăşte binele creştinesc, diavolul, băga fratelui gînduri viclene şi război de curvie îi dădea spre fată şi cerca vreme îndemînatică să strice fecioara, şi diavolul care pusese război a aflat şi vre­mea cea îndemînatică. că tatăl său se dusese la ascalon pentru o treabă a lui. iar dacă a văzut fratele că nu este nimenea în casa lor, decît numai el şi fata, a mers la dînsa vrînd să o apuce cu sila. iar ea, dacă l-a văzut pe dînsul tulburat şi întru tot aprins de poftă, i-a grăit: nimic să nu te tulburi, nici să-mi faci mie ceva necuvios, căci tatăl meu nici astăzi, nici mîine nu va veni. ci întîi ascultă-mă pe mine ce-ţi voi grăi, şi ştie Dumnezeu că şi eu cu osîrdie voi face ceea ce pofteşti. De aici cu smerenie a grăit către dînsul: Într-adevăr, părinte şi frate, cîţi ani sînt de cînd eşti în mănăstirea ta? iar el a răspuns: Şaptesprezece ani. iar ea i-a zis lui: Dar ai ştiinţă ce este femeia? Şi i-a zis ei: nu. a grăit lui fata: Dar voieşti să-ţi pierzi osteneala de atîţia ani într-un ceas? Şi cîte lacrimi ai vărsat ca să-ţi pui trupul tău cel curat în­aintea lui Hristos, şi acum, pentru puţină dulceaţă, voieşti să fii lipsit de acea osteneală multă? ascultă, de vrei să curveşti cu mine, ai unde mă du­ce să mă ţii şi să mă hrăneşti? Şi a grăit fratele: nu. atunci i-a răspuns fata iarăşi: Într-adevăr, nu te mint pe tine că de mă vei spurca, de multe rău­tăţi vei fi vinovat. a grăit ei călugărul: Pentru ce? a răspuns ea că: Întîi vei să-ţi pierzi sufletul tău, a doua, vei să dai seama şi pentru sufletul meu. ci şi aceasta să o ştii, sfinte părinte, că cu jurămînt îţi spun ţie că: aşa să-mi ajute cel ce a venit să mîntuiască pe cei păcătoşi, că de mă vei spurca, sin­gură cu o funie mă voi spînzura, şi te vei afla că ai făcut şi ucidere, şi la ju­decata lui Hristos te vei judeca ca un ucigaş de suflete. ci te rog, părinte,

343

mai-nainte pînă a nu fi tu vinovat de atîtea răutăţi, du-te cu pace la mănăs­tirea ta şi apoi mult te vei ruga întru rugăciunile tale şi pentru mine. iar fratele a venit întru sineşi şi s-a umilit şi îndată a ieşit din casa ei şi s-a dus la mănăstire la părintele lui, şi i-a făcut metanie şi i-a spus lui toate. Şi s-a rugat părintelui ca de acum să nu-l mai scoată din mănăstire afară. Şi a fă­cut în mănăstire trei luni şi s-a dus către Domnul.

Limonariu ⁴⁵

31. Spusu-ne-a Părintele Theodor că a fost în Muntele eleonului un sihastru foarte nevoitor, şi foarte îl bîntuia pe dînsul dracul curviei. Iar odată prea supărîndu-l, a început bătrînul a sta împotriva dracului şi gră­ia: Pînă cînd mă vei supără aşa? De acum depărtează-te de la mine, că ai îmbătrînit cu mine. Şi i s-a arătat lui dracul, şi i-a zis la arătare: Jură-te mie, călugăre, că nu vei spune nimănui ce-ţi voi zice ţie, şi de acum nu te voi mai bîntui. Şi s-a jurat bătrînul grăind: Mă jur pe cel ce locuieşte în cer că nu voi spune nimănui ce-mi vei zice. atunci i-a grăit dracul: nu te mai închina acelui chip şi de acum nu te voi mai bîntui. că avea bătrînul zugrăvit chipul Stăpînei noastre, al Prea-cinstitei născătoarei de Dumne­zeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru iisus Hristos. Şi a grăit bătrînul că­tre drac: Lasă pînă voi mai socoti. iar a doua zi a spus părintelui Theodor (care ne-a spus nouă aceasta, că el locuia atunci la mănăstirea ce se cheamă Fara). iar bătrînul i-a zis lui: adevărat, frate, batjocorit eşti că te-ai jurat.

Dar bine ai făcut că ai spus. iar mai de folos îţi este într-această latură să nu laşi nici o curvă să rămînă, decît să te lepezi a te închina chipului Dom­nului nostru iisus Hristos cu Maica Lui. Şi l-a învăţat, şi l-a întărit cu mai multe cuvinte, şi s-a dus la locul lui. Şi iar i s-a arătat lui dracul, şi a grăit: ce poate fi aceasta, călugăre, oare nu te-ai jurat că nu vei spune nimănui?

Dar cum ai spus toate cîte am vorbit către tine? că-ţi grăiesc ţie, călugăre: ca un călcător de jurămînt vei să te judeci la ziua Judecăţii. Şi a răspuns lui bătrînul: ce m-am jurat, m-am jurat, şi de sînt călcător de jurămînt ştiu eu aceasta, dar Stăpînului meu sînt călcător de jurămînt, iar pe tine nu te voi asculta, că de la tine este sfatul cel rău şi călcarea de jurămînt, ca un vinovat ce eşti acestora. iar în ziua Judecăţii, Domnul va căuta.

32. Era un bătrîn oarecare avînd ucenic, şi era luptat de dracul curviei, şi-l ruga bătrînul, zicînd: rabdă, fiule, de vreme ce este război drăcesc. iar el i-a răspuns lui: De acum nu mai pot răbda, avvo, de nu voi merge să fac fapta. Şi s-a făcut bătrînul că şi el are luptă şi i-a zis: Şi eu aşijderea am răz­boi; ci să mergem dimpreună şi să facem fapta aceasta şi iar să ne întoarcem

344

la chilia noastră. Deci avea bătrînul un galben, şi luîndu-l îl ducea cu sine. Şi dacă au ajuns la loc, a grăit bătrînul ucenicului său: Stai afară, şi să intru eu mai întîi, iar tu mai în urmă. Şi intrînd bătrînul, a dat galbenul curvei şi a rugat-o să nu-l spurce pe ucenicul lui, şi a dat curva cuvînt bătrînului că nu-l va spurca pe fratele. Şi ieşind bătrînul, a zis fratelui: Intră! Deci intrînd el, i-a zis curva: Mai aşteaptă, frăţioare, că deşi sînt păcătoa­să, însă am lege, şi ni se cade nouă a o plini mai întîi. Deci i-a poruncit lui să stea deoparte şi să facă cincizeci de metanii, şi ea într-altă parte aşijderea. Şi dacă au făcut douăzeci sau treizeci de metanii, s-a umilit fratele şi a zis întru sine: cum, rugîndu-mă eu lui Dumnezeu, voi să fac această faptă pîngărită? Şi îndată a ieşit, nespurcîndu-se. Şi văzînd Dumnezeu osteneala bătrînului, a ridicat războiul de la fratele, şi s-a întors la chilia lor slăvind pe Dumnezeu.

33. Era un episcop oarecare şi i s-a întîmplat boală cumplită, încît nu mai trăgea nimeni nădejde. Deci era acolo o mănăstire de femei, şi înştiinţînd egumeniţa că nu mai trag nădejde de episcopul, luînd cu ea două bătrîne surori, a mers să-l cerceteze pe dînsul. Şi dacă a vorbit cu dînsa epi­scopul, una din uceniţele ei, stînd la picioarele episcopului, s-a atins de pi­ciorul lui, vrînd a pricepe cum îi este, iar aceluia, din pipăit, i-a venit răz­boi. Şi a rugat pe bătrîna, zicîndu-i: De vreme ce nu am pe cineva din cei adevăraţi mie să-mi slujească, lasă pe sora ta să-mi slujească. iar ea, negîndind ceva rău, a lăsat-o. Deci luînd întărire de la diavolul, i-a zis ei: Fă-mi puţină fiertură să mănînc. Şi i-a făcut precum i-a zis. Deci, mîncînd el, s-a şi culcat cu ea şi a făcut păcatul; iar ea luînd în pîntece, au apucat-o clericii, zicîndu-i: Spune nouă, cine te-a făcut grea? iar ea nu voia să spună. Deci episcopul le-a zis: Lăsaţi-o, că eu am făcut acest păcat. Şi ridicîndu-se din boală, a intrat în biserică şi a pus omoforul său pe prestol, şi ieşind, a luat un toiag în mîna sa şi a plecat la mănăstire, unde nu-l ştiau. iar egumenul mănăstirii aceleia avea darul mai-nainte vederii, şi a cunoscut că va să vie episcopul la mănăstire, şi a poruncit portarului, grăind: Păzeşte, frate, că episcopul va să vie astăzi aicea. iar portarul socotea că pe apă va veni, şi n-a înştiinţat pricina. iar egumenul, înştiinţîndu-se, a ieşit întru întîmpinarea lui, şi sărutîndu-l pe dînsul i-a zis: Bine ai venit, stăpîne episcope! iar el foarte se mira că a fost cunoscut şi voia să fugă la altă mănăstire, însă egu­menul i-a zis că: Oriunde vei merge, cu tine merg. Şi rugîndu-l mult, l-a băgat în mănăstire. Deci episcopul, pocăindu-se cu pocăinţa cea adevăra­tă, a şi răposat cu pace, încît şi semne s-au făcut la ieşirea sufletului lui.

345

34. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, părinte, că pîntecele meu mă supără şi nu pot a-l opri pe dînsul? De aici zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrînul: De nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrep­ta paşii tăi spre calea lui Dumnezeu. Şi i-a adus această pildă, grăind că: un om avea un măgar, şi dacă îl încăleca, îl dădea în laturi din drum şi îl purta încoace şi încolo. Şi luînd omul un toiag, îl bătea pe dînsul, şi-i zicea lui măgarul: nu mă bate, că de acum mă voi îndrepta pe cale. Şi dacă au mers puţin, a descălecat de pe el şi a pus toiagul pe dînsul, şi nu ştia mă­garul că este toiagul deasupra lui. Şi dacă a văzut pe stăpînul său nepurtînd toiag, nu-l băga în seamă, şi a început a se abate încoace şi încolo prin ţarină. a alergat de aici stăpînul lui, şi luînd toiagul, l-a bătut pînă ce şi-a îndreptat picioarele a merge drept. aşijderea se cade a face pentru trup şi pentru pîntece.

35. Pogorîtu-s-a odată o corabie în laturile Diolchiei şi s-a lipit de mar­ginea muntelui unde erau călugări. Şi o muiere, ieşind din corabie, şedea într-un dîmb. Venind de aici un frate să scoată apă şi văzînd-o, s-a întors la bătrînul, grăind: iată, o muiere stă lîngă apă, care lucru n-a fost aici ni­ciodată. iar bătrînul, dacă a auzit, luînd un toiag, a ieşit şi alergînd striga: ajutaţi, fraţilor, că au venit aici tîlharii! Şi văzîndu-l toţi, alergau cu beţe asupra corabiei. Şi dacă au văzut corăbierii pornirea lor, au priceput; şi ră­pind pe muiere din deal şi trăgînd funiile, au şi îndreptat corabia să mear­gă la adînc.

36. Un bătrîn oarecare avea pe lîngă dînsul doisprezece ucenici. Deci s-a întîmplat, din ispita diavolului, unuia dintre dînşii să meargă în sat şi să cadă cu o muiere în curvie; şi totdeauna pleca după utrenie în sat, şi ia­răşi venea de dimineaţă, încă fiind întuneric. Deci au aflat bătrînul şi fraţii fapta; şi pentru ca să-l acopere nu-l vădea pe el. iar fraţii de multe ori au strigat asupra egumenului, zicînd: cum îl laşi pe el aşa, şi nimic nu-i zici lui? iar odată a mers bătrînul la fratele, încă de dimineaţă fiind, şi l-a aflat numai ce venise din sat. Şi se întîmplase de schimbase, pentru grabă, man­tia sa, şi o lăsase pe aceea, şi luase haina ei. Deci i-a zis lui bătrînul: unde ai fost, frate? iar el l-a înşelat, zicînd: Pînă în cutare loc am fost, pentru o trebuinţă. Şi i-a zis bătrînul: a cui este haina aceasta?

Şi dacă a cunoscut fratele că este a muierii, s-a aruncat pe sine jos la pi­cioarele bătrînului, grăind: iartă-mă, stăpîne, şi nu voi mai face aceasta de acum mai mult. Bătrînul l-a iertat şi l-a mîngîiat pe dînsul, zicîndu-i: Păzeşte-te de acum înainte, fiule; că ce cîştigi, sau ce folos ai dintru acea spurcăciune?

346

Fără numai aici de la oameni ocară şi ruşine, iar în veacul ce va să fie, focul nestins şi viermii cei neadormiţi şi fără de sfîrşenie. nu mai face, fiule, nu mai face! Mă rog ca să nu te mai tăvăleşti cu această faptă urîtă. Şi cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cu îndelunga răbdare a bătrînului, s-a întors fratele cel cu totul spurcat şi s-a făcut monah iscusit.

Şi toţi fraţii dimpreună au mulţumit lui Dumnezeu pentru îndreptarea fratelui. Şi au zis bătrînului: Fă dragoste, părinte, şi ne spune nouă, pentru ce ai răbdat atîta fratelui? Şi el le-a zis lor: Vedeam pe diavolul de o mînă ţinîndu-l şi trăgîndu-l în lume, iar eu îl ţineam cu îndelungă răbdarea mea de cealaltă mînă, ca nu dojenindu-l să meargă în lume. iar cînd a vrut Dumnezeu să mîntuiască făptura Sa, de acum am apucat şi cealaltă mînă şi pe dînsul cu totul mîntuit.

Deci bună este răbdarea împreună cu rugăciunea, cînd se va întîmpla fratelui nostru ispitire, ca doară cumva fiind îmbunat Dumnezeu, Se va în­dura şi va mîntui pe cel greşit. că dojana cea fără de vreme şi înfruntarea nu fac nici un bine.

37. Un frate călătorea împreună cu mama sa, bătrînă fiind, şi venind ei la rîu, nu putea bătrîna să treacă. Deci luînd fiul ei haina sa, şi-a învelit mîinile sale, şi aşa luînd-o pe ea, a trecut de ceea parte. apoi îi zice lui ace­ea: Fiule, pentru ce ţi-ai înfăşurat mîinile tale? iar el a zis: Pentru că tru­pul muierii foc este, şi dintru acesta vine pomenirea altor muieri, şi pentru aceasta am făcut aşa, ca să nu mă ating de trupul tău gol.

38. Un sihastru oarecare din părţile egyptului şedea singur într-o chi­lie în pustie şi era vestit. iar din lucrarea diavolului, o muiere neruşinată, auzind pentru dînsul, zicea celor tineri: ce îmi veţi da mie, să surp pe si­hastrul vostru? iar ei s-au tocmit să-i dea ei oarece. Şi ieşind ea seara, a ve­nit la chilia lui ca şi cum s-ar fi rătăcit, şi stînd la uşă, a bătut. iar bătrînul, ieşind şi văzînd-o pe ea, s-a tulburat şi a zis: cum ai venit aici? iar ea plîngînd a răspuns: rătăcindu-mă am venit aici; ci fă milă cu mine, şi nu mă lăsa să mă mănînce fiarele. Şi făcîndu-i-se lui milă, a băgat-o în lăuntru. apoi noaptea a început diavolul să-i semene lui gînduri ale curviei. iar el, cunoscînd războiul vrăjmaşului, a zis către sine: Meşteşugirile vrăjma­şului întuneric sînt, iar Fiul lui Dumnezeu lumină este. Şi sculîndu-se a aprins lihnariul, şi fiindcă flacăra poftei încă creştea întru dînsul şi cum­plit îl aprinsese pe bărbat, a zis iarăşi întru sine: cei ce fac acestea merg în muncă. Deci de aici te cearcă de poţi suferi focul cel veşnic. Şi punîndu-şi

347

degetul său în focul lihnariului, nu l-a luat pe el pînă ce a ars cu totul; că pentru mulţimea înfocării trupului arzînd, el de foc nu simţea atîta. Deci după ce a ars cel ce s-a pus întîi, l-a pus apoi pe cel de-al doilea, după ace­ea pe cel de-al treilea; şi aşa făcînd pînă dimineaţa, pe toate degetele mîinilor lui le-a ars. iar ticăloasa aceea, văzînd ce a făcut bătrînul, de frică a încremenit şi cu totul a amorţit. Deci tinerii cei ce se tocmiseră cu ea, făcîndu-se dimineaţă, au venit la sihastru şi l-au întrebat pe el, zicînd: Ve­nit-a aici aseară o muiere? Şi a răspuns lor: a venit şi doarme în lăuntru. iar ei intrînd au aflat-o pe ea moartă. apoi îi zic lui: avvo, a murit! atunci bătrînul, descoperindu-şi mîinile sale, le-a arătat lor, zicînd: Iată ce mi-a făcut fiica diavolului, mi-a prăpădit degetele! Şi povestindu-le lor cele pentru sine, a zis: Scris este, nu răsplăti rău pentru rău. ci să ne rugăm ca să învieze. Şi făcînd el rugăciune, a sculat-o pe ea şi a slobozit-o. iar ea ducîndu-se, s-a înţelepţit de aici înainte.

39. Un sihastru oarecare era feciorelnic, şi nu ştia nicidecum muiere, şi ce este curvia, şi zicea el că pe mădularul acesta îl are omul spre a deşerta udul, precum [este] la buriu canaua spre a deşerta apa cea dintr-însul. Şi căutînd el cu ochii săi, a văzut pe draci ca pe nişte arapi împrejurul lui, pornindu-i patima. Deci se aprindea şi poftea, dar din neştiinţă nu ştia ce pof­teşte. iar întru una din zile i-a arătat lui diavolul un bărbat făcînd păcatul cu o muiere, şi văzînd Dumnezeu răutatea cea mare a dracului, a acoperit pe frate, povăţuindu-l să meargă la un bătrîn mare; care, învăţîndu-l pe el cum trebuie să se lupte împotriva dracilor, l-a slobozit. Şi întorcîndu-se fratele, s-a luptat, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi i-a dat Dumnezeu lui de a sporit atîta, încît şi de mare dar s-a învrednicit. căci cunoştea pentru sufletul fiecă­ruia din fraţii ce mureau, de se află bine sau rău, şi unde va să meargă.

40. A zis oarecare din părinţi pentru gîndurile curviei care se nasc în inimă şi nu se săvîrşesc cu lucrul: Precum cel ce va vedea vie şi va pofti cu toată inima sa să mănînce struguri, dar temîndu-se să nu se prindă şi ca un fur să se omoare, nu va intra, ci pe afară de gard trecînd, pîndeşte în vie şi se uită împrejurul ei; şi aceasta făcînd, de se va prinde, nu se omoară unul ca acesta, că nici n-a sărit peste gard, nici n-a gustat, dar bătăi ia, că poftind s-a aflat pîndind, aşa şi cel ce pofteşte, dar nu săvîrşeşte păcatul cu lucrul: Vrednic este nu de moarte, ci de bătăi.

41. Un frate călătorea împreună cu oarecare, şi i s-au biruit gîndurile lui spre curvie, şi mergînd a vestit părinţilor, zicînd: ce voi face, că nu mi

348

^{Fac. 39:7-21}

se mîngîie inima mea pentru aceasta, că m-am plecat războiului vrăjmaşu­lui? că sînt ca şi cum aş fi făcut păcatul. Şi au zis lui părinţii: nu este pă­cat desăvîrşit, că vrăjmaşul a venit să te ispitească, iar Dumnezeu te-a aco­perit. iar fratele, auzind acestea, nu se încredinţa, fiind biruit de scîrbă. Şi i-au povestit lui părinţii, zicînd: Doi fraţi, trimişi fiind de la chinovie la un sat, călătoreau împreună. Şi asupra unuia s-a sculat război de la diavolul de cinci ori ca să păcătuiască. iar el, sculîndu-se, făcea rugăciune, şi nu s-a biruit de gînduri, dar s-a supărat tare. Deci întorcîndu-se ei către părintele lor, era faţa fratelui aceluia tulburată, şi întrebîndu-se care este pricina tul­burării, a pus metanie, zicînd: roagă-te, părinte, pentru mine, că am căzut în curvie. Şi i-a povestit cum a fost luptat de gînduri. iar bătrînul, fiind vă­zător cu mintea, vedea pe Capul lui cinci cununi, şi i-a zis lui: Îndrăzneşte, fiule, că nu te-ai biruit, ci mai vîrtos ai biruit cu aceasta că nu ai săvîrşit păcatul. Deci şi tu, frate, a zis bătrînul, îndrăzneşte şi nu te scîrbi, că nu ai făcut păcatul, că mare luptă este cînd omul, avînd prilej, se înfrînează. Şi mare plată ia pentru aceasta, că nu este război mai tare decît acesta şi mai iute. Pentru aceea şi a-l birui pe acesta este foarte greu şi cu osteneală. Că ce socoteşti pentru Fericitul iosif: Fără osteneală a isprăvit el un lucru ca acesta? nu, ci cu multă osteneală şi luptă, şi ca întru o privelişte era ceea ce se făcea, şi Însuşi Dumnezeu şi mulţimile Sfinţilor Îngeri priveau de sus spre nevoitorul luptîndu-se, şi se luptau asupra lui diavolul cu toată oas­tea lui cea rea, pofta bărbatului aprinzînd-o şi pe muiere mai mult sălbătăcind-o. Deci cînd a biruit nevoitorul, toate oştile îngerilor cu mare glas au dat slavă lui Dumnezeu, zicînd: a biruit nevoitorul, făcînd biruinţă străi­nă! Deci bine este, frate, a nu face răul nici cu gîndul, iar de eşti ispitit, nevoieşte-te să nu te biruieşti şi să faci cu lucrul.

42. A zis un bătrîn: Dacă curvia luptă trupul tău, cearcă din care pri­cină s-a pornit războiul asupra ta şi o îndreptează: Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mîndrie, sau de te ai pe tine mai bun decît altul, sau ai osîndit pe cineva cînd greşea; că afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.

Cap. Vii.

Pentru multe feluri de năluciri şi înşelăciuni diavoleşti, cu care amăgeşte şi înşală vrăjmaşul pe mulţi, vrînd ca să-i smintească din calea mîntuirii şi să-i depărteze de Dumnezeu şi să le fie în zadar osteneala lor

1. Era un sihastru mare oarecare şi trăia în pustie cu multă înfrînare şi postire şi priveghere şi alte osteneli pentru mîntuirea sa, atît încît se socotea pe sine că a ajuns la măsura părinţilor celor de demult. Pe acesta a început vrăjmaşul diavol a-l amăgi şi a-l înşela cu năluciri diavoleşti. i se arăta lui adesea în chip de înger, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viaţă cea iscusită, ca să-l povăţuiască şi să-l înveţe cele ce i se cad lui. Şi aşa, multă vreme arătîndu-i-se lui în chipul îngerului luminat, multe lucruri neştiute îi arăta şi îi spunea lui. iar el, nesocotind vicleşugul vrăjma­şului, s-a încredinţat lui bine că este îngerul şi îi slujeşte lui pentru viaţa sa plăcută lui Dumnezeu. acestui sihastru încă îi era viu tatăl lui şi trăia la ţa­ră într-un sat. Şi după multă vreme, auzind el pentru feciorul lui, sihastrul, unde trăieşte şi la ce loc în pustie, a dorit să meargă la acea pustie, ca să-l mai vadă pe el cu ochii săi mai-nainte de moartea sa, fiindcă numai pe acel fecior îl avea şi de mulţi ani nu-l văzuse pe el. Şi aşa, luîndu-şi traista şi o se­cure în mînă, a plecat şi a ajuns în acea pustie. Şi apropiindu-se de acel loc unde era chilia sihastrului, acel înger al satanei, care pururea se arăta acelui sihastru, i-a grăit lui, zicînd: Păzeşte-te şi ia aminte de sine-ţi, că diavolul s-a închipuit în chipul tatălui tău şi iată, vine la tine cu o traistă şi cu o secure în mînă, şi va să te omoare. Deci ia-ţi şi tu degrabă securea în mînă şi ieşi îna­intea lui, şi apropiindu-te de dînsul, apucă tu înainte şi-l loveşte cu securea şi-l omoară pe el. iar el, încredinţîndu-se acelui înger şi ascultîndu-l pe el, a ieşit, şi văzînd pe tatăl său venind cu securea în mînă, precum i-a spus, s-a apropiat de dînsul, şi lovindu-l cu muchea securii în Cap., l-a omorît pe el. Şi îndată l-a apucat necuratul duh şi l-a muncit pînă l-a omorît şi pe el.

350

2. Un frate oarecare, cînd a ieşit din lume şi a venit în pustie să se călu­gărească, avînd un copilaş, l-a luat cu sine; şi venind la pustie s-a călugărit, şi îşi ţinea şi copilaşul său cu dînsul. acestui frate adeseori i se arăta diavo­lul noaptea în chilia lui în chip de înger luminat, şi multe lucruri neştiute îi spunea lui, şi cele viitoare ce erau să fie i le spunea lui, şi se izbîndeau şi erau aşa, se împlineau toate cum i le spunea, pînă s-a încredinţat bine că este îngerul lui Dumnezeu trimis la dînsul ca să-l înveţe şi să-l povăţuiască spre lucrurile şi faptele cele folositoare şi plăcute lui Dumnezeu. Deci odată a început a-i povesti lui şi a-i spune pentru Patriarhul avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu să junghie pe isaac, fiul său cel iubit, jertfă bineprimită lui Dumnezeu. care avraam, auzind această poruncă, nimic nu s-a îndoit, ci îndată a luat pe isaac, fiul său cel iubit, şi l-a dus pe el fără nici o milă ca să-l junghie după poruncă, şi pentru acest lucru a blagoslo vit Dumnezeu pe avraam şi l-a făcut pe el mare şi slăvit. Deci şi tu fă acum acest lucru mare, primit şi foarte iubit lui Dumnezeu mai vîrtos decît toa­te bunătăţile lumii: ia pe fiul tău acesta şi-l du la cutare loc, şi-l junghie pe el acolo cu cuţitul, şi aşa vei fi blagoslovit de Dumnezeu, şi încă mai mult decît avraam vei fi slăvit în zilele acestea. iar el nepricepînd şi necunoscînd vicleşugul vrăjmaşului, a făcut aşa cum i-a zis lui: a luat pe copilul său şi l-a dus pe el la locul unde i-a arătat lui vicleanul vrăjmaş, şi scoţînd cuţi­tul, l-a ascuţit, şi apucînd copilul şi vrînd să-l pună pe el jos la pămînt, cu faţa în sus să-l junghie, copilul, fiind priceput, a cunoscut ce va să-i facă, şi smucindu-se din mîinile lui, a apucat fuga, şi aşa a scăpat.

3. Era un sihastru oarecare mare şi trăia în pustie şi care se închisese într-o peşteră, care cu multa lui înfrînare şi cu postul şi cu privegherea întru rugăciuni şi cu alte nevoinţe şi osteneli şi fapte bune, întrecea şi covîrşea pe alţii. Dar nepăzindu-se şi nesocotind înşelăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrăjmaşul şi cumplită cădere a căzut. căci amăgindu-l pe el vrăjmaşul, îi arăta lui în vis feluri de feluri de vedenii şi arătări, şi cele ce vedea el în vis se izbîndeau aievea, pînă s-a încrezut bine visurilor. Şi după ce s-a încrezut bine visurilor, într-o noapte i-a arătat lui diavolul în vis nea­mul şi soborul creştinesc, cu apostolii şi cu Mucenicii, fiind la un loc întu­necat, ponegrit şi pedepsit şi de tot binele lipsit, şi plin de toată ruşinea şi necurăţia, şi erau toţi mîhniţi şi scîrbiţi. iar în dreptul lor era neamul jido­vesc, cu Moisi şi cu toţi Prorocii, într-un loc luminat, liniştit, plin de lumi­nă şi de toată mîngîierea şi bucuria şi veselia. Şi îl sfătuia pe el înşelătorul, zicînd: iată, acum vezi şi neamul vostru creştinesc la ce loc şi în ce chip se

351

află, şi neamul jidovesc. Deci de vei vrea să fii însoţit şi împărtăşit ferici­rii şi bucuriei neamului jidovesc, te sfătuiesc să mergi şi să primeşti tăie­rea împrejur şi legea şi credinţa jidovească. iar el, după cum am zis, fiind foarte încredinţat visurilor sale, a făcut aşa precum l-a sfătuit vrăjmaşul în vis. că ieşind din peştera lui şi lăsînd pustia şi viaţa pustnicească, a ieşit în lume şi erau şaizeci de ani de cînd nu ieşise din pustie la lume -, şi mergînd la şcoala şi soborul jidovilor, le-a spus lor cum a văzut în vis neamul creştinesc la loc întunecat şi pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie şi de veselie. iar jidovii, auzind aceasta, foarte s-au bucurat toţi, şi l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit tăierea împrejur pe trupul său şi toată legea lor, şi aşa a pierit. aceasta i s-a întîmplat lui pentru că n-a cîştigat dreapta socoteală, şi s-a deprins din ti­nereţile sale numai voii şi sfatului gîndurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun şi folositor al părinţilor şi al fraţilor niciodată nu l-a cercat.

4. Un frate oarecare, într-o noapte, citindu-şi pravila şi rugîndu-se lui Dumnezeu la miezul nopţii, după obiceiul său, vicleanul diavol, prefăcîndu-se în chip de înger luminat, a intrat la dînsul în chilia lui şi a început a-l ferici pe el, zicînd: Fericit eşti, robul şi ostaşul cel bun al lui Dumnezeu, că nu te leneveşti să te scoli din somnul tău la rugăciunea şi slujba lui Dum­nezeu. Şi l-a întrebat pe el fratele, zicînd: Dar cine eşti tu, de ai venit la mi­ne să mă fericeşti şi să mă lauzi pe mine aşa? răspuns-a acela, zicînd: eu sînt îngerul lui Dumnezeu şi am venit la tine să te păzesc şi să te izbăvesc de toate cursele şi înşelăciunile vrăjmaşului, şi să te povăţuiesc spre faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu. Zis-a lui fratele: De ai fi tu aşa precum zici, îngerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine acum noaptea, să-mi smin­teşti pravila şi rugăciunea mea, ci ai veni ziua. Deci pentru aceea eu nu te socotesc pe tine a fi îngerul lui Dumnezeu, măcar de eşti şi aşa strălucitor, ci mi se pare că eşti îngerul întunericului; pentru aceea te arăţi tu noap­tea, iar nu ziua. iar vicleanul vrăjmaş auzind aceasta, n-a mai putut suferi, nici a putut să mai zică alta, fără decît a zis: o, călugăre rău, blestemat! Şi aceasta zicînd, s-a făcut nevăzut.

n 310

5. Unui frate oarecare i s-a arătat diavolul într-o noapte în chip de înger luminat şi i-a zis lui: eu sînt gavriil, şi sînt trimis la tine să-ţi aduc o veste bună. iar fratele i-a răspuns lui: caută, că vei fi fost trimis la alţii, că eu sînt păcătos şi nu sînt vrednic ca să văd înger. aceasta zicînd el, vicleanul înda­tă a pierit dinaintea lui şi a fost nevăzut.

352

^{n 312}

6. Spuneau părinţii pentru un bătrîn oarecare, că şezînd în chilia lui şi nevoindu-se pentru mîntuirea sa, vedea aievea pe diavoli umblînd, şi-i hu­lea pe ei. iar diavolul, văzîndu-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acel bătrîn, i s-a arătat lui, zicînd: eu sînt Hristos! iar bătrînul, văzîndu-l pe el, şi-a închis ochii săi. Zis-a lui diavolul: Pentru ce îţi închizi ochii? caută de mă vezi, că eu sînt Hristos. răspuns-a lui bătrînul: eu nu vreau să-L văd pe Hristos cu ochii mei aici, în lumea aceasta. acestea auzind dia­volul, s-a făcut nevăzut.

7. Ne spunea nouă avva Or, zicînd: eu, fiilor, ştiu pe un om oarecare în pustia aceasta care zece ani mîncare pămîntească n-a mîncat. ci îngerul lui Dumnezeu îi aducea lui o dată la trei zile mîncare cerească şi-i dădea lui în gură, şi aceea îi era în loc de mîncare şi de băutură. Şi ştiu pe un om ca acela, la care a venit un polc²⁶⁷ de diavoli luminaţi, strălucind în chipul unei cete de îngeri, şi o căruţă de foc, şi cu cai de foc, şi mulţime de ostaşi într-armaţi, întocmai ca şi cum ar veni un împărat oarecare mare, şi venind şi apropiindu-se de dînsul, i-au zis lui: Omule, tu ai isprăvit toate faptele cele bune; acum, dar, vino şi te închină mie, şi te voi lua în căruţa aceas­ta, şi te voi înălţa de pe pămînt la cer ca pe ilie Thezviteanul, şi te voi aşe­za la un loc împreună cu dînsul. iar el, auzind acestea, zicea în gîndul său: eu în toate zilele şi nopţile mă închin Împăratului şi Dumnezeului meu. iar acesta cine este, de-mi zice mie să mă închin lui? acestea socotindu-le el în gîndul său, a răspuns aceluia ce-i zicea lui să i se închine: eu am pe Domnul iisus Hristos, Împăratul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul meu, că­ruia pururea mă închin ziua şi noaptea. iar ţie ţi se închină aceia ce sînt cu tine. acestea auzind diavolul, îndată a pierit şi s-a făcut nevăzut cu căruţa cu cai şi cu toate oştile lui. acestea le spunea bătrînul ca de altul oarecine, tăinuindu-şi viaţa sa. iar părinţii care erau cu dînsul ne-au spus că el însuşi este acela căruia i s-au întîmplat acestea.

8. Un frate oarecare şedea cu tăcere liniştită în chilia lui, păzindu-şi pravila şi orînduiala sa. iar vrăjmaşul diavol, vrînd să-l amăgească şi să-l în­şele pe el, într-o noapte, culcîndu-se fratele în chilia lui, s-a închipuit vi­cleanul în chip de înger luminat, şi mergînd la dînsul, l-a deşteptat pe el, zicînd: Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! iar fra­tele, deşteptîndu-se din somn, l-a văzut pe el strălucind luminat, însă în­dată s-a făcut nevăzut. Şi sculîndu-se fratele, s-a apucat de rugăciunea şi

^{267 P}olc: ceată, detaşament (n. Ed.).

353

de pravila sa obişnuită, socotind că îngerul lui Dumnezeu este acela ce l-a deşteptat pe el. iar cînd a fost a doua noapte, dacă s-a culcat fratele şi nu­mai cît a adormit, îndată iarăşi a venit vicleanul şi l-a deşteptat pe el, zicînd: Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! şi aşa, de multe ori în multe nopţi făcîndu-i, îndată cum adormea, venea şi îl deş­tepta pe el. iar odată a mers fratele la un bătrîn care nu era prea departe de dînsul şi i-a spus lui, zicînd: Părinte, pe mine acum, de cîtăva vreme, în toate nopţile, dacă mă culc şi adorm, îndată vine îngerul şi mă deşteaptă la rugăciune. Zis-a lui bătrînul: Dar în ce chip vine la tine îngerul şi cum te deşteaptă? Zis-a lui fratele: După ce mă culc eu şi adorm, îndată vine la mine îngerul, strălucind luminat, şi apropiindu-se, mă deşteaptă, zicînd: Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! iar eu, deşteptîndu-mă şi deschizînd ochii, îl văd pe dînsul strălucind luminat, şi îndată fuge şi se face nevăzut. şi aşa îmi face mie în toate nopţile, şi nici cît de pu­ţin nu mă lasă să dorm. Zis-a lui bătrînul: Fiule, acela nu este îngerul care doreşte binele şi mîntuirea ta, ci este vicleanul diavol, care vrea şi îţi doreşte pierderea şi pieirea ta, şi vrea să te amăgească pînă te vei încredinţa lui bine, apoi te va înşela şi te va pierde, precum şi pe mulţi alţii i-a pierdut. Deci tu, fiule, nu-l asculta pe el, ci cînd va mai veni la tine să te deştepte, îi zi lui aşa: Eu, cînd îmi va veni vremea de sculat şi îmi va fi voia să mă scol, mă voi scula şi fără de tine; iar pe tine nu te ascult, nici nu te voi asculta. această învăţătură luînd fratele de la acel bătrîn, a mers la chilia sa. iar da­că a venit noaptea şi s-a culcat fratele să doarmă, vicleanul îndată cum a adormit a venit la dînsul şi l-a deşteptat pe el, după cum se obişnuise a-l deştepta, zicînd: Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! iar fratele i-a răspuns după cum îl învăţase pe el bătrînul aşa: Eu, cînd îmi va veni mie vremea şi voi vrea să mă scol, mă voi scula şi fără de de­şteptarea ta. iar pe tine nu te ascult, nici nu te voi asculta. acestea auzind vicleanul, a oftat, zicînd: o, călugăre nebun şi fără de minte şi blestemat! ai mers la bătrînul cel rău şi mincinos de te-a înşelat pe tine. că la acel bătrîn a mers ieri un frate, şi l-a rugat foarte ca să-i facă lui bine să-l împru­mute cu un galben, fiindu-i mare trebuinţă, dar n-a vrut să-l împrumute, ci a minţit, zicînd că nu are. şi are un galben. Deci dintru aceasta să ştii şi să cunoşti că acela este un bătrîn rău şi mincinos, şi te-a înşelat pe tine, fi­ind prost şi fără minte. acestea zicînd vicleanul, s-a făcut nevăzut. iar fra­tele, după ce s-a făcut ziuă, a mers la acel bătrîn şi i-a spus lui cum i-a zis el vicleanului diavol precum l-a învăţat pe el, şi ce i-a zis lui vicleanul, şi cum

354

i-a spus lui pentru un frate ce a venit de s-a rugat să-i facă lui bine să-l îm­prumute cu un galben, şi nu l-a împrumutat pe el, ci a zis că nu are, şi are. Deci a întrebat pe bătrînul zicînd: au sînt aşa acestea, părinte? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: cu adevărat aşa este, fiule, că a venit la mine un frate şi a cerut ca să-i dau un galben împrumut, şi am un galben, însă am zis că nu am, pentru că ştiam că nu-i este lui de folos acel lucru pentru care cere galbenul, ci mai vîrtos de vătămarea sufletului îi era lui. Pentru aceea am socotit mai bine să spun o minciună şi să-l izbăvesc pe frate de vătămarea sufletească, şi pentru aceea nu i-am dat galbenul, ci am zis că nu am. ci tu, fiule, te păzeşte şi cunoaşte pe vicleanul vrăjmaş care umblă să te înşele. Şi mult fiind învăţat şi întărit de bătrînul, a mers la chilia sa.

9. Un frate oarecare, ce-l chema avramie, trăia în pustie şi era foarte îndărătnic, neascultător şi nesupus, umblînd numai după voia gîndului şi părerii sale. acesta cu foarte multă dorinţă poftea sfînta preoţie. Şi mul­te năluciri şi vedenii îi arăta lui înşelătorul noaptea în vis, pe care el, toate socotindu-le cu amăruntul, le credea că sînt adevărate, de vreme ce mul­te din cele ce vedea el în vis se izbîndeau aievea, şi foarte se încredea visu­rilor sale. iar odată au venit la dînsul diavolul în vis, în chipul lui Hristos cu îngerii Săi, şi i-a zis lui: Văzut-am multa şi marea poftă şi dorinţă a ta, care de mult doreşti de sfînta preoţie. Bun şi ales lucru doreşti. ci în vremile acestea cu mare nevoie se cîştigă preoţia, şi numai cei ce sînt bogaţi şi de neam slăvit, aceia pot a cîştiga preoţia. căci arhiereii acum s-au făcut toţi lacomi, mîndri, măreţi, iubitori de cinste. Deci pentru aceea iată, eu însumi am venit la tine, văzîndu-ţi multa şi marea dorinţă a ta, să te hiro­tonesc şi să te fac preot. Şi acestea zicînd, au început îngerii a cînta cîntare dulce şi veselă „axios”. Şi aşa l-a tuns pe el şi l-a făcut preot, şi după ce l-a preoţit, l-a lăsat pe el şi s-a ridicat cu îngerii săi şi s-a înălţat la cer. aceasta făcîndu-se, s-a deşteptat fratele din somnul său şi se minuna şi se bucura foarte de acel vis minunat. Şi a crezut că este preot cu adevărat. Şi mulţu­mea lui Hristos că l-au făcut preot, şi a început a-şi citi pravila sa cu înce­pere preoţească. După aceea a mers unde era biserica părinţilor, ca să cînte Liturghie, fiind ziua Duminicii. Şi se adunaseră părinţii de prin pustie acolo la biserică. a venit şi el, şi intrînd în biserică, a mers drept în altar, şi cu mare îndrăzneală a luat sfintele veşminte să se îmbrace, neîntrebînd pe nimenea. iar preoţii bisericii care erau acolo, în altar, văzîndu-l pe el că ia sfintele veşminte preoţeşti, l-au întrebat pe el, zicînd: ce vrei să faci? Pen­tru ce iei veşmintele? iar el le-a răspuns lor: eu vreau să mă îmbrac, să cînt

355

astăzi liturghie. Zis-au lui: Dar cum vrei să faci tu aceasta, nefiind preot? şi cum îndrăzneşti de intri în sfîntul altar, unde numai preoţii cu slujito­rii lor intră? şi cum îndrăzneşti de iei veşmintele preoţeşti, de care nu ţi se cade ţie nici să te atingi? au doară ai înnebunit? răspuns-a lor, zicînd: Ba, eu n-am înnebunit, ci şi eu sînt preot ca şi voi. iar ei ştiindu-l pe el că nu este preot, l-au scos afară din sfîntul altar. iar el a început foarte a se gîlcevi şi a striga în gura mare, zicînd: Pentru ce să mă scoată pe mine afară din altar? că şi eu sînt preot, şi m-a preoţit însuşi Domnul Hristos cu Sfinţii îngeri. iar părinţii, văzînd şi auzind acestea de la dînsul, l-au cunoscut că este amăgit şi înşelat de vrăjmaşul diavol. şi au cunoscut părinţii că pen­tru îndărătnicia şi neplecarea şi nesupunerea lui i s-a întîmplat aceasta. şi au poruncit părinţii de i-au pus lui fiare mari în picioare şi l-au trimis pe el la o mănăstire afară din pustie, şi au poruncit să fie acolo în pază şi să-l smerească pe el cu ascultări proaste şi grele, fără de odihnă, pînă ce se va smeri şi îşi va cunoaşte neputinţa şi înşelăciunea sa. şi aşa i-au făcut, pînă ce a venit el întru cunoştinţă şi a cunoscut înşelăciunea sa, şi s-a smerit şi s-a pocăit.

10. Spus-a oarecine de un călugăr că se ruga lui Dumnezeu să-l în­vrednicească să fie ca isaac patriarhul. şi după multa rugăminte a lui, a ve­nit un glas de la Dumnezeu, grăind lui: nu vei putea să fii ca isaac patriar­hul. şi a zis călugărul: De nu voi putea să fiu ca isaac, măcar să fiu ca iov. şi iarăşi glasul a grăit către dînsul: De vei birui pe diavolul precum el, vei putea să fii ca el. şi s-a făgăduit călugărul aşa, şi a auzit glas: Mergi în chi­lia ta şi te trezveşte.

iar după cîteva zile s-a închipuit diavolul în chip de oarecare voinic şi a venit către călugăr, zicînd: Părinte, rogu-mă sfinţiei tale, fie-ţi milă de mi­ne, că sînt un voinic gonit de împăratul, şi ia, zice, acestea, adică două su­te de lire de aur, şi o fată şi un fecior, şi-i păzeşte la tine la un loc ascuns, că eu mă voi duce într-altă ţară. şi a zis călugărul (neştiind vînarea diavolu­lui): Fătul meu, nu voi putea să-i iau eu, că sînt un om slab şi nu voi putea să-i păzesc. şi l-a îndemnat vicleanul voinic pe călugăr, şi a zis călugărul: Mergi, fătul meu, la acea piatră de le ascunde. iar mai pe urmă l-a ascultat călugărul şi a luat aurul şi copilul şi fata, batjocorit fiind de dracul.

iar după puţine zile a ridicat război călugărului spre fată şi a stricat-o, şi s-a căit de lucrul ce a făcut, şi a ucis-o. iar după aceea i-a zis lui gîndul: uci­de şi pe fecior, să nu ţi se vădească lucrul. De aici a ucis şi pe fecior, şi a zis lui gîndul iarăşi: ia aurul ce ţi-a dat şi fugi în altă ţară, pentru gîlceava celui

356

ce ţi-a dat aurul. Şi sculîndu-se de acolo, s-a dus într-alt loc şi a început din aur a zidi biserică. Şi sfîrşind el lucrul, iată, vine diavolul în chip de voinic şi a început a striga şi a grăi acolo: nevoie mare, ajutaţi-mi! acest călugăr din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta. Şi s-a sculat norodul ace­lui loc şi cu toată ocara au gonit pe acel viclean voinic. iar el cu laudă lăudîndu-se mergea grăind altele a face călugărului, care nici în minte nu i-au venit vreodată; şi aşa lăudîndu-se, s-a dus.

iar călugărul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptîndu-se cu cu­getele, pînă ce l-a biruit cugetul a se duce de la acel loc, zicînd: au ajuns a se vădi lucrurile mele; lua-voi aurul ce mi-a rămas şi mă voi duce într-altă cetate mai departe, unde voinicul acela nu va putea veni. Deci a mers într-altă cetate şi a căzut acolo în curvie cu fata unui călău²⁶⁸, pe care dom­nul locului aceluia îl avea la tăierea vinovaţilor. Şi vorbind tatăl ei, a luat-o lui muiere. iar după cîtăva vreme a murit tatăl fetei şi a venit şi crai nou în locul craiului. Şi a căutat, după tocmeala crăiască, om să-i slujească la tăie­rea vinovaţilor; şi au zis oamenii: nouă aşa ne este obiceiul: cel ce a luat fata mortului, acela să ia şi slujba, măcar de n-ar şi voi. Şi este la noi unul ca acela, care şi cinul călugăresc ni se pare că a ţinut. iar el a zis: Mergeţi de-l aduceţi la mine.

Şi l-au adus către domn, şi a zis să slujească neapărat. Şi au căzut oarecari în osîndă de moarte, şi a luat poruncă acela care era odinioară călu­găr, iar acum ucigător (de mă veţi crede, firea milosîrdiei nu mă lasă fără de lacrimi a trece povestea acestui sărac), că i-a poruncit lui craiul să adu­ne smoală şi alte munci pentru osîndiţi. Şi făcînd el aceasta, iată, de-aici şi satana a venit în chip de voinic şi a început a striga unele ca acestea, încît şi norodul se strînsese la glasul lui, cerînd către domnul dreptate şi izbîndire cu obidă. răspuns-a domnul şi a zis către dînsul: conteneşte-te, voinice, şi ia aminte, şi mai cu înţelegere spune de tine, nu striga aşa, lătrînd ca un cîine. iar voinicul a grăit către stăpîn: acest călău era odată călugăr. iar eu, fiind gonit de oarecari vrăjmaşi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu şi o fată a mea. Şi porunciţi ce i-am dat să-mi iau [înapoi]. iar domnul a primit dulce spunerea pentru dînsul şi a întrebat pe cel ce era odinioară călugăr, iar acum călău: Oare cuvintele acestui voinic adevărate sînt ce gră­ieşte? iar el a zis: aşa este. Şi ispitindu-l a întoarce cele date lui, a spus uci­derea feciorului şi a fetei, şi cheltuirea aurului; şi neavînd stăpînul ce lua de la dînsul, a poruncit a lua muncă de moarte blestematul călău.

^{268 Î}n original: muncitor (n. Ed.).

357

^{Mat. 13:21}

şi ducîndu-l la locul cel de pierzare, i-a ieşit înainte voinicul şi vrăjma­şul lui, şi a zis către dînsul: oare ştii, părinte, cine sînt eu? iar el a zis: ade­vărat, tu eşti voinicul de la care acum cunosc tot răul. voinicul a zis către dînsul: Eu sînt de care ai auzit, Satana, care am înşelat pe adam şi Eva, cei întîi zidiţi, şi bat război cu oamenii şi nu las nici pe unul să se mîntuiască sau să fie ca isaac sau ca iov, ci mă nevoiesc să-i fac ca ahitofel sau ca iuda iscarioteanul sau precum cain şi bătrînii cei din vavylon şi ca cei ce sînt asemenea lor. şi să mă crezi că şi tu ai fost batjocorit de mine, şi nu ai şti­ut să te lupţi cu războiul cel ascuns. şi dracul, zicînd acestea şi altele mai multe decît acestea, numaidecît a fost nevăzut. iar acel sărac călugăr şi mai vîrtos ucigaş a pătimit moarte de spînzurare, batjocorit fiind de dracul, pentru slava deşartă şi înălţarea minţii lui.

11. Doi fraţi s-au dus în pustia cea mai din lăuntru şi şase zile se des­părţeau unul de altul, iar întru a şaptea întîlnindu-se, făceau rugăciunile şi mîncau împreună, nimic mai mult vorbind între dînşii. Deci mergînd dracii la unul dintr-înşii, îl amăgeau în multe şi îi arătau mai-nainte veniri de fraţi şi cele ce se făceau în multe locuri. acestea văzîndu-le şi auzindu-le el că se fac întocmai, credea lor, socotind că sînt îngeri cei ce îi vestesc lui mai-nainte acestea. L-au oprit încă pe el să se ducă şi către fratele său în ziua cea orînduită. Deci s-a dus odată să cerceteze pe un frate în mănăsti­re, şi a arătat unora din mănăstire, întrebînd ca pentru altul, de este cu pu­tinţă cineva să ştie cele din lume. iar ei, auzind şi cunoscînd că el este cel înşelat, l-au certat pe el, zicînd: Dacă te îndeletniceşti întru acestea, să nu mai vii la noi. şi îndată s-a pocăit, lepădînd acelea toate. şi întorcîndu-se el la locul său, au venit iarăşi dracii, după obicei, ca să-l amăgească. iar el îi numea mincinoşi şi îi certa pe ei. şi îndată s-au prefăcut în dobitoace necuvîntătoare, şi îngrozindu-l, s-au dus.²⁶⁹

^{n 313}

12. Către alt bătrîn au zis dracii: voieşti să-L vezi pe Hristos? şi le-a răspuns lor: anathema vouă şi aceluia pentru care ziceţi! că Hristosului meu cred, care a zis: De va zice vouă cineva, iată aici Hristos, iată acolo, să nu credeţi. şi auzind dracii, s-au făcut nevăzuţi.

^{269 Î}n ediţia 1828, la fila 111, urmează apofthegma nr. 12, care este identică cu vii:6 de mai sus, din acelaşi Capitol, reluată apoi de toate ediţiile Patericului (n. Ed.).

^{Mat. 12:31}

Cap. Viii.

Pentru gîndurile cele de hulă care vin în inima omului, hulitoare spre Dumnezeu şi spre prea-curata Fecioară, Maica lui Hristos Dumnezeu, şi spre sfinţii lui Dumnezeu, şi spre sfintele taine

1. ÎntreBare²⁷⁰: Oare de unde se întîmplă de vin şi intră în inima omului, fără de voia şi învoirea lui, nişte gînduri rele, necurate şi hulitoa­re, spre Însuşi Domnul Dumnezeu şi spre Prea-curata şi Pururea-fecioara Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu, şi spre Sfinţii lui Dumnezeu, în vre­mea rugăciunii şi în vremea Pricestaniei cu Sfintele taine, pentru care mulţi au căzut întru deznădăjduire, socotindu-se pe sine fără de Dumne­zeu şi mai răi decît păgînii şi decît dobitoacele cele fără cuvîntare, atîta încît de-aici nici creştini nu se socoteau pe sine a fi, şi mulţi de această su­părare s-au oprit pe sine de Sfînta Pricestanie? iar unii au vrut ori să sară în apă să se înece, ori într-alt chip să se omoare pe sine, socotindu-se că ei nu mai au iertare de păcatul acesta, nici nu mai este nădejde de mîntuirea lor, pentru că au hulit pe Însuşi Domnul Dumnezeu, aducîndu-şi amin­te şi socotind cuvîntul Domnului ce este scris în Sfînta Evanghelie, unde zice că: tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor, iar hula care este asupra Duhului Sfînt nu se va ierta oamenilor, nici într-acest veac, nici în veacul ce va să fie. Deci de unde vin în inima omului nişte gînduri rele şi spurcate şi hulitoare de Dumnezeu ca acelea, care sînt fără de voia omului?Şi în ce chip poate omul să se izbăvească şi să scape de pieirea acelor gînduri pier­zătoare de suflet?

2. Răspuns: Despre acea ispită, de vei citi acestea cu luare-aminte, vei afla folos; că ispită ca aceea se întîmplă la mulţi, de sloboade Dumne­zeu pe diavolul ca să-i ispitească pe ei pentru înălţarea şi mîndria lor, ca să se smerească şi să-şi vină întru cunoştinţă, ca să-şi cunoască neputinţa lor şi să se pocăiască de mîndria lor. iar unora, fiind smeriţi şi cucernici, li se

²⁷⁰ Dintru ale lui anastasie Sinaitul, puţin schimbată.

359

întîmplă lor o ispită ca aceea din zavistia şi pizma vrăjmaşului diavol. Pen­tru aceea şi multora din prea-cuvioşii părinţi care trăiau prin pustie cu multă înfrînare şi viaţă postnicească li se întîmpla lor de cădeau întru acea boală şi ispită diavolească a gîndurilor rele şi hulitoare asupra Dumnezeirii, precum zic Sfîntul ioann Scărarul şi alţi Sfinţi Părinţi, încît de multa supărare şi scîrbă ce aveau pentru acele gînduri diavoleşti hulitoare de Dumnezeu, cădeau în deznădăjduire şi întru slăbiciune şi boală sufletească şi trupească, şi li se veştejeau şi li se schimbau feţele lor, şi răbdau multe os­teneli, foame şi sete, cu privegheri şi rugăciuni, ca doară s-ar izbăvi de ace­le gînduri hulitoare; însă nu se puteau izbăvi. şi cînd le veneau lor acele gînduri hulitoare asupra lui Dumnezeu, li se părea că se va desface pămîntul şi-i va înghiţi pe ei, sau va cădea foc din cer şi-i va arde pe ei. ci acelea toate le pătimeau şi le răbdau ei pentru nesocotinţa şi neştiinţa şi ne­priceperea lor; că nu socoteau ei, nici ştiau, nici pricepeau aceasta: că tot adevăratul pravoslavnic creştin care se teme de Dumnezeu şi face porun­cile Lui, nevinovat este de nişte gînduri ca acelea spurcate şi rele şi hulitoa­re de Dumnezeu ale vicleanului diavol, care nu sînt cu voia şi învoirea omului, ci sînt nişte năpăşti diavoleşti asupra omului, fără de voia lui. Pen­tru care gînduri omul nu are nici o vină sau păcat, nici pedeapsă de la Dumnezeu, pentru că omul nu le primeşte pe ele, nici urmează lor, ci îi cad lui năpaste. căci cum ar putea cineva din creştini să hulească pe Dumne­zeu, căruia el i se închină şi i se roagă? că noi, creştinii, aceluia ne închi­năm şi ne rugăm şi bine îl cuvîntăm pe El ziua şi noaptea, în toată vremea şi în tot ceasul; aceluia mulţumim, şi pe Dînsul îl slavoslovim, aceluia slujim, pe acela îl chemăm pururea întru ajutorul nostru, înaintea Lui stăm şi pe Dînsul îl rugăm, şi pe acela unul îl ştim Dumnezeu, tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, întru o Dumnezeire slăvit de toată făptura. şi pentru ace­la toate muncile şi mucenicia cu bucurie le primim şi le răbdăm şi le păti­mim. Pentru acela sîntem necăjiţi şi supăraţi şi luptaţi de vrăjmaşi, pentru acela sîntem goniţi, pentru acela ne lepădăm de lume şi de toate cele ce sînt într-însa. Pentru acela lăsăm pe părinţii şi fraţii şi surorile noastre şi ne lăsăm muierile şi fiii noştri, încă şi viaţa noastră, şi trupul nostru la munci şi la pedepse cu osîrdie ni-l dăm. Deci cum s-ar putea nouă să hulim şi să grăim de rău şi să ocărîm noi pe Dumnezeul nostru, pentru care în toate zilele murim? iar acele gînduri rele şi hulitoare sînt ispitele vi­cleanului duh al Satanei, care vrea să ne smintească şi să ne despartă pe noi de Dumnezeul nostru. ci nimenea nu poate să facă aceasta, precum mai

360

iac. 2:19

Mar. 1:24

sus am zis să se închine lui Dumnezeu şi să-L hulească pe el -, nici ellinii cei păgîni; încă nici diavolii, care ne aduc nouă şi ne aruncă în inimile noastre gînduri rele şi hulitoare ca acelea, nu îndrăznesc să hulească pe Dumnezeu, precum de aceasta mărturiseşte Sfîntul apostol iacov, fratele Domnului, zicînd: tu crezi că este un Dumnezeu, şi bine faci, că şi dracii cred şi se cutremură. Deci arătat lucru este că ei nu îndrăznesc să-L hulească pe el. ci încă şi Domnului Hristos cu frică şi cu cutremur i se rugau, ca să nu-i trimită pe ei în munci, şi încă Îl mărturiseau pe el şi Îl grăiau de bine, zicînd: Ce este nouă şi Ţie, iisuse, Fiul Dumnezeului cel viu? ai venit mai-nainte de vreme să ne munceşti pe noi? Ştimu-te pe tine cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu. Precum de aici este arătat şi cunoscut lucru că dia­volii, vrăjmaşi fiind neamului omenesc şi avînd pururea mare pizmă şi za­vistie asupra noastră, aruncă aceste gînduri spurcate şi hulitoare de Dum­nezeu în inima omului, socotind vrăjmaşul ca măcar cu acele gînduri huli­toare asupra Dumnezeirii ar putea face pe om să se scîrbească şi să se deznădăjduiască de mîntuirea sa, şi aşa cu aceasta să-l despartă pe el şi să-l depărteze de la Dumnezeu. ci noi, creştinii şi credincioşii lui Hristos, pentru acele gînduri străine ale vrăjmaşului diavol nici o osîndă sau cerce­tare sau pedeapsă nu avem de la Dumnezeu. că de ar fi ale noastre de la noi în inima noastră acele gînduri hulitoare, le-am grăi noi şi le-am zice şi cu gura noastră pe acele hule rele. ci noi mai mult voim să fim arşi în foc, decît să grăim cu gura noastră cuvinte de hulă asupra Dumnezeului nos­tru. acestea noi înştiinţîndu-ne şi încredinţîndu-ne, nici într-o seamă să nu băgăm acele gînduri; ci cînd îţi va aduce diavolul şi va arunca în inima ta nişte gînduri hulitoare ca acelea, să-i zici şi să-i răspunzi în gîndul tău aşa: Să se întoarcă boala ta pe Capul tău, şi pe creştetul tău să se pogoare hula ta, viclene diavole şi duhule necurate! iar eu, Domnului Dumnezeu­lui meu totdeauna mă închin şi Îl laud şi Îl slăvesc pe el, şi niciodată nu-L voi huli pe el. căci cum aş putea eu să hulesc şi să proslăvesc pe Domnul Dumnezeul meu, şi cum aş putea să-L ocărăsc pe cel pe care în toate zi­lele şi în tot ceasul cu tot sufletul şi inima mea Îl slavoslovesc şi Îl rog pe Dînsul? iar hula ta, viclene diavole, să se întoarcă pe Capul tău! Şi aşa, întru acest chip poţi să te izbăveşti de acea ispită diavolească, acele gînduri ale lui nesocotindu-le şi nebăgîndu-le nici într-o seamă, ci ocărîndu-l şi batjocorindu-l pe vrăjmaşul diavol, ştiind şi cunoscînd noi că de la el şi ale lui sînt acele gînduri hulitoare, iar nu de la noi, nici ale noastre. ci de la noi şi ale noastre sînt alte gînduri şi patimi care se nasc de la noi, adică acestea:

361

curvia, prea-curvia, îmbuibarea pîntecului, beţia, zavistia, mînia, pizma, iubirea de argint, clevetirea, învrăjbirea, scumpetea, nemilostivirea, tira­nia, minciuna, şi altele asemenea acestora. aceste patimi sînt în voia noas­tră, de le vom face, ori de nu le vom face. şi de le vom gîndi, ori de nu le vom gîndi, întru cele ce facem noi cu voia noastră, vinovaţi şi greşiţi sîntem înaintea lui Dumnezeu, şi numai de acele patimi şi păcate şi gînduri rele vom fi şi noi cercaţi şi întrebaţi, care sînt sub puterea şi stăpînirea şi voia noastră. iar de cele ce nu sînt în voia şi stăpînia noastră, nu vom fi cer­caţi, nici întrebaţi. şi gîndurile cele hulitoare de Dumnezeu nu sînt în vo­ia şi stăpînirea noastră, ci sînt nişte lucruri străine, ale diavolului, pentru care gînduri noi nevinovaţi sîntem. cade-se a şti că aceste gînduri hulitoa­re de Dumnezeu nu le duce diavolul să le arunce în inimile necredincioşi­lor păgîni şi ereticilor, pentru că spre aceia nu are el zavistie, nici pizmă, nici război asupra lor, fiindcă aceia, cu necredinţa şi ereticia lor, nu-i sînt lui potrivnici, ci îi sînt supuşi. ci toată silinţa şi nevoinţa lui este împotriva pravoslavnicilor creştini, ca să-i împiedice şi să-i smintească pe ei din cre­dinţa lor, şi să-i scîrbească şi să-i deznădăjduiască şi să-i depărteze şi să-i înstrăineze de la Dumnezeu. că ne spunea nouă un părinte oarecare din Schit, care multă scîrbă şi supărare avea de spurcatele şi hulitoarele de Dumnezeu gînduri diavoleşti. iar odată, neştiind ce să mai facă de mare scîrbă şi supărare ce avea de acele gînduri drăceşti, a mers la Fericitul Pe­tru, arhiepiscopul alexandriei şi Mucenicul²⁷¹, şi s-a jeluit lui, şi i-a spus lui toată scîrba şi supărarea sa ce o are dinspre acele gînduri hulitoare asu­pra Dumnezeirii şi asupra credinţei creştine. iar fericitul arhiepiscop i-a răspuns lui, zicînd: Mergi, fiule, şi te grijeşte pentru alte păcate şi greşeli ale tale, iar acel păcat pentru gîndurile hulitoare asupra Dumnezeirii şi asupra credinţei creştine, care zici că te supără, îl lasă să fie asupra mea; că tot creştinul pravoslavnic care slujeşte şi se închină lui Dumnezeu cu cre­dinţă nu este vinovat pentru acele gînduri diavoleşti hulitoare de Dumne­zeu, ci le aruncă diavolul în inima omului fără de voia lui, pentru pizma şi zavistia lui cea mare ce o are asupra omului creştin. că şi mie, fiule, odată mi s-a întîmplat de mă supărau foarte gîndurile hulitoare, şi mergînd m-am jeluit şi am spus Sfîntului Pafnutie, Mărturisitorul şi Mucenicul. iar el m-a întărit pe mine, zicînd aşa: cînd m-au prins pe mine muncitorii şi m-au dus ca să mă muncească pentru mărturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecată şi muncă, cînd mă munceau şi îmi ardeau trupul

²⁷¹ Sf. Mucenic Petru al alexandriei, arhiereu între 300-311 (n. Ed.).

362

meu pentru Domnul Hristos şi cu cîrlige de fier strujeau trupul meu, atunci vicleanul diavol îmi aducea mie gînduri de hulă spre Dumnezeu. iar eu îi răspundeam lui cu mînie, zicînd: O, duh viclean şi necurat, eu sufletul meu şi trupul şi toată viaţa mea îmi dau muncilor şi morţii pentru Dumnezeul meu, iar tu îmi aduci mie gînduri de hulă spre Domnul Dum­nezeul meu? că de aş huli eu pe Domnul Dumnezeul meu, după vicleanul şi vrăjmăşescul sfatul tău, nu mi-aş da eu trupul şi sîngele muncilor şi fo­cului pentru Dînsul. ci hula să se întoarcă pe Capul tău, viclene diavole! acestea spunîndu-le Fericitul Petru arhiepiscopul acelui părinte, foarte l-a mîngîiat şi l-a întărit pe el. Deci dintru atîta putem noi să cunoaştem că acele gînduri diavoleşti hulitoare asupra Dumnezeirii cu alt lucru cu ni­mic nu se pot goni, nici într-alt chip nu se poate izbăvi omul cel supărat de dînsele, fără decît numai cu aceasta, adică să nu bage acele gînduri nici în­tru o seamă. că nu pot nimic să-ţi strice ţie acelea, fiindcă acele gînduri nu sînt de la tine, ci sînt de la diavolul, ale lui gînduri. Pentru aceea tu n-ai să dai seamă de acele gînduri. Şi Prea-cuviosul părintele nostru Pamvo ne spunea nouă, zicînd: eu, fiilor, trăind în adîncul pustiului şi rugîndu-mă lui Dumnezeu pentru iertarea şi îndreptarea vieţii mele, odată mi-a adus şi mi-a aruncat diavolul în inima mea gînduri rele hulitoare asupra lui Dum­nezeu şi a Sfinţilor Lui, şi foarte tare mă supărau. iar eu, neştiind ce să mă fac de mare scîrbă şi supărare ce aveam, am început cu osîrdie a mă ruga lui Dumnezeu ca să gonească şi să depărteze de la mine aceste gînduri rele. Şi de aceasta aşa cu mare osîrdie rugîndu-mă lui Dumnezeu, am auzit glas de sus grăindu-mi mie aşa: Pamvo, nu avea nici o grijă de păcatele străine, ci de ale tale te grijeşte! că acele gînduri rele hulitoare sînt ale vicleanului diavol.

3. Un frate a întrebat pe unul din părinţi pentru gîndul hulei, zicînd: Se necăjeşte sufletul meu, avvo, de dracul hulei; ci fă milă şi spune-mi, din ce mi se întîmplă şi ce voi face? răspuns-a bătrînul: un gînd ca acesta ni se întîmplă nouă dintru a cleveti şi a defăima şi a osîndi, iar mai vîrtos din mîndrie şi dintru a-şi face cineva voile sale şi a se lenevi de rugăciunea sa, şi dintru a se mînia şi a se iuţi, care toate sînt semne ale mîndriei. că aceasta ne aruncă pe noi în patimile ce s-au zis, şi de acolo se naşte gîndul hulei, şi de va zăbovi în suflet, îl dă pe el dracul hulii la cel al curviei, şi de multe ori îl aduce şi în ieşirea din minţi, şi de nu se va deştepta omul, piere.

iac. 5:16

Cap. iX.

Că trebuie rugăciunea să se ajutoreze de Faptă, şi care sînt cele ce arată pe rugăciune neprimită

1. A întrebat un bătrîn de se folosesc cei ce cer rugăciunile părinţilor, iar ei se lenevesc. şi a răspuns că: Mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se lucrează, adică cea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se el cu toată osîrdia şi cu durere în inimă de gînduri şi fapte rele. că de va petrece cu nebăgare de seamă, nici un folos nu-i va fi, măcar Sfinţii de se vor ruga pentru el. că unul zidind şi altul surpînd, ce au folosit, fără numai osteneli? a adăugat încă şi acest fel de povestire, zicînd: Era un sfînt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bu­nă, iar mai vîrtos cu smerita cugetare şi cu blîndeţea şi cu milostivirea către săraci şi cu dragostea. acesta se ruga lui Dumnezeu mult zicînd: Doam­ne, mă ştiu pe mine că sînt păcătos, dar nădăjduiesc la îndurările tale, să mă mîntuiesc prin mila ta. Deci mă rog bunătăţii tale, Stăpîne, să nu mă desparţi de sinodia mea, ci împreună cu mine şi pe aceia îi învredniceşte împărăţiei tale, pentru nespusa ta bunătate. Deci pe această rugăciune neîncetat făcînd-o el, l-a încredinţat iubitorul de oameni Dumnezeu în­tru acest chip: vrea să se săvîrşească pomenire de Sfinţi la altă mănăstire, care nu era departe de dînşii, şi îl chemau părinţii mănăstirii aceleia pe el împreună cu ucenicii lui. iar el se lepăda. Dar aude în vis cum că „Mergi, însă trimite întîi pe ucenicii tăi, şi atunci singur mergi”. Deci ducîndu-se ucenicii lui, un înger în chip de sărac bolnav zăcea în mijlocul drumului, şi venind ucenicii la locul acela şi văzîndu-l pe el văietîndu-se, l-au întrebat pricina. iar el a zis: Bolnav sînt, şi eram călare pe dobitoc, şi trîntindu-mă, a fugit, şi iată, nu am pe cel ce să-mi ajute. iar ei au zis: ce putem să-ţi fa­cem, avvo? noi sîntem pe jos. şi lăsîndu-l, s-au dus. apoi, vine după puţin şi părintele lor, şi îl află pe el zăcînd jos şi suspinînd. şi înştiinţîndu-se pricina, îi zice lui: nu au venit nişte monahi, şi nu te-au aflat aşa? iar el zice: aşa. au venit. ci înştiinţîndu-se pricina, au trecut, zicînd: noi sîntem pe jos, ce putem să îţi facem ţie? Zice lui avva: Poţi să umbli puţin şi să mergem?

364

Ps. 58:6

p^s. ^118:21

^{Ps. 5:6}

Ps. 18:15

ps. 108:24

^{Mat. 6:12}

^{Ps. 101:5}

Ps. 118:62

^{Ps. 6:6}

^{Ps. 41:4}

^{Ps. 24:18}

Ps. 56:8

iar el zice: nu pot. atunci avva zice: Vino, dar, să te iau pe spate, şi Dumnezeu va ajuta, şi vom merge. iar el zice: Cum poţi atîta depărtare să mă duci pe spate? ci mergi şi te roagă pentru mine! Şi avva: nu te voi lăsa, a zis, ci iată piatra aceea, şi te voi pune pe dînsa şi mă voi pleca şi te voi lua pe spate. Şi a făcut aşa. Şi întîi îl simţea pe el că este greu cît un om. apoi se făcea mai uşor, şi mai uşor, încît se minuna cel ce îl purta pe spate. Şi deodată s-a făcut nevăzut şi a venit glas către el: Fiindcă pururea te rugai pentru ucenicii tăi ca să se învrednicească împreună cu tine de Împărăţia cerului, ci, iată, altele sînt măsurile tale, şi altele ale acelora. Deci pleacă-i pe ei să vină întru lucrarea ta, şi vei dobîndi cererea, că eu sînt drept Jude­cător, răsplătind fiecăruia după faptele lui.

2. Un frate s-a dus la unul din bătrîni în lavra Duca, deasupra ierihonului, şi zice lui: Cum trăieşti, părinte? răspuns-a lui bătrînul: rău tră­iesc. Zis-a lui fratele: Pentru ce trăieşti rău, părinte? iar bătrînul i-a zis lui: iată, am treizeci de ani în toate zilele stînd înaintea lui Dumnezeu rugîndu-mă, şi în rugăciunea mea uneori mă blestem pe mine, zicînd către Dumnezeu: Să nu te milostiveşti spre toţi cei ce fac fărădelegea, şi: Blestemaţi sînt cei ce se abat de la poruncile tale de la care eu pururea mă abat, şi fărădelegea o lucrez. alteori către Dumnezeu iarăşi zic: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciună şi eu în fiecare zi grăiesc minciună. În inima mea cugetînd rele, zic către Dumnezeu că: Cugetarea inimii mele înaintea ta este pururea; şi post cîtuşi de cît neavînd, zic: genunchii mei au slăbit de post. Am iarăşi pomenire de rău asupra fratelui meu, şi zic către Dumnezeu: iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm! Şi toată grija avînd la a mînca pîinea mea, zic: Şi am uitat a mînca pîinea mea. Şi dormind pînă dimineaţa, cîntînd zic: În miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie. umilinţă cîtuşi de cît neavînd, zic: Ostenit-am întru suspinul meu, şi: Făcutu-s-au lacrimile mele mie pîine ziua şi noaptea. Şi cu totul fiind plin de mîndrie şi de odihnă trupească, mă batjocoresc pe mine şi cînt: Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele. Şi negătit fiind, zic: gata este inima mea, Dumnezeule! Şi în scurt, toată pravila şi rugăciu­nea mea mi se face mie spre mustrare şi ruşine. Zice fratele: eu socotesc, părinte, că acestea le-a zis David pentru sine. iar bătrînul suspinînd a zis: Ce zici, frate? De nu vom păzi cele ce cîntăm înaintea lui Dumnezeu, în pierzare vom merge.

3. A zis un bătrîn: În Schit era un frate osîrduitor la slujba sa, dar leneş la celelalte. Şi într-o zi se arată satana către unul din bătrîni şi îi zice lui:

365

^{Mat. 5:23-24}

O, minune! Cutare monah în braţele lui mă strînge ca să nu mă duc de la dînsul, făcînd voile mele, şi în tot ceasul zice către Dumnezeu: Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!

4. Ziceau bătrînii că oglindă a călugărului este rugăciunea. Şi iarăşi zi­ceau ei că precum este cu neputinţă a-şi vedea cineva faţa sa în apă tulbure, aşa sufletul nu poate să se roage, de nu se va curăţi de cele străine.

5. A zis un bătrîn: Cînd va păzi omul a nu nedreptăţi pe aproapele, atunci are îndrăzneală cu gîndul său. Că rugăciunea lui s-a primit la Dum­nezeu. iar dacă cineva îl va nedreptăţi pe aproapele, rugăciunea lui este urîtă şi neprimită. Că suspinul celui nedreptăţit nu lasă rugăciunea celui ce l-a nedreptăţit să intre înaintea lui Dumnezeu.

6. Povestit-a oarecare din părinţi: La Schit, cînd făceau Liturghie cleri­cii, se pogora ca un vultur peste Jertfa cea de taină, şi nimenea nu-l vedea pe el, fără numai clericii. Deci într-o zi a cerut unul de la diaconul oare­ce. iar el a zis lui: nu am vreme acum. apoi venind diaconul la Jertfa cea de taină, nu s-a pogorît asemănarea vulturului după obicei. Şi a zis preo­tul către diacon: Pentru ce nu a venit vulturul după obicei? negreşit pen­tru că întru mine sau întru tine este vreo greşeală care a oprit Darul. Deci depărtează-te de la mine, şi de se va pogorî, se va cunoaşte că pentru tine nu s-a pogorît. Şi depărtîndu-se diaconul, îndată s-a pogorît vulturul. iar după ce s-a sfîrşit slujba, a zis preotul către diacon: Spune-mi, ce ai făcut? iar el a zis: nu mă ştiu pe mine să fi greşit, fără numai că venind un frate şi cerîndu-mi cutare lucru, i-am răspuns că: nu am vreme. Şi îi zice lui: Deci pentru tine nu s-a pogorît, fiindcă s-a mîhnit fratele asupra ta. Şi ducîndu-se diaconul, s-a pocăit fratelui.

7. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare, zicînd: Oare pentru care păcat nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului? Răspuns-a lui bătrînul:

Pentru pizmă şi ţinerea de minte a răului, precum zice Domnul: De îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău, înaintea altarului, şi mergi mai întîi de te împacă cu fratele tău, şi atunci venind, adu darul tău. iar de ai vreo vraj­bă şi pizmă asupra cuiva, atunci să ştii că rugăciunea ta şi jertfa ta nu sunt primite de Dumnezeu, ci mai vîrtos scîrbeşti şi mînii pe Dumnezeu cu ru­găciunea ta.

1 cor. 10:12

Cap. X.

Pentru multe graiuri şi cuvinte de învăţătură ale prea-cuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu părinţi

Pentru smerenie

1. Zis-a un bătrîn: De este cineva cinstit şi lăudat de oameni mai mult decît măsura lui, unul ca acela de mult bine se lipseşte. iar cel ce nu este nici cît de puţin cinstit şi lăudat de oameni aici pe pămînt, acela în cer va fi proslăvit de Domnul Dumnezeu.

2. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Spune-mi mie, părinte, oare ce ar face cineva vrînd să-şi poată cîştiga lui smerenia? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Smerenia, fiule, este călugărului cunună de pietre scumpe. şi cel ce va vrea să cîştige smerenia, acela pururea să se silească ca să-şi de­prindă firea sa numai ale sale răutăţi şi păcate a şi le vedea şi a le cunoaşte, şi a se mîhni şi a se defăima şi a se griji pentru dînsele. iar păcatele altora să nu ispitească, nici să osîndească pe nimenea din fraţi.

n 331

3. Zis-a un bătrîn: Să nu cumva să gîndeşti cîndva în gîndul tău că tu eşti mai silitor şi mai nevoitor spre faptele cele sufleteşti decît ceilalţi fraţi, şi că mai mult posteşti şi te osteneşti, ci te smereşte pe tine cu Darul lui Hristos şi cu dragoste nefăţarnică către toţi fraţii, ca să nu cazi în duhul mîndriei şi-ţi vei pierde osteneala ta. că scris este: cel ce i se pare că stă, să se păzească ca să nu cadă. ci cu dragostea să fii ca şi cu sare îndulcit pu­rurea către fratele tău.

n 315

4. De vei porunci ceva fratelui tău cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, să facă vreo treabă oarecare, el se va supune cuvîntului tău cel cu sme­renie şi va face ceea ce-i vei zice lui. iar de vei porunci lui cu stăpînire, ca şi cum l-ai stăpîni pe el, iar nu cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu, care vede şi cunoaşte tainele inimilor, nu-i dă lui îndemnare întru inima lui ca să te asculte pe tine şi să facă el cele ce-i porunceşti lui cu stăpînie, de vreme ce arătat este lucrul care se face pentru Dumnezeu, aşijderea şi lucrul care se face cu poruncă stăpînitoare. că lucrul care este

367

al lui Dumnezeu este cu smerenie şi cu rugăminte şi cu blîndeţe. iar poruncirea cu stăpînire este plină de mînie şi mîhnire şi tulburare, care lucru este de la vicleanul.

5. Un frate a mers la un bătrîn şi l-a întrebat pe el, zicînd: Părinte, ce voi face, că mă supără mîndria şi înălţarea? răspuns-a lui bătrînul: Bine faci, fiule, că doară tu ai făcut cerul şi pămîntul. aceasta auzind fratele, s-a umi­lit cu inima, şi făcînd metanie pînă la pămînt bătrînului, a zis: iartă-mă, părinte, că nici una dintru acelea n-am făcut. Zis-a lui bătrînul: Dacă Cel ce au făcut cerul şi pămîntul S-a smerit pentru noi, dar noi cine sîntem, tină şi ţărînă? Şi pentru ce, dar, să ne înălţăm? Şi aşa s-a smerit fratele de cuvintele acelui bătrîn, şi cu mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se şi umilindu-se cu inima lui.

6. Un bătrîn oarecare a mers la un tîrg ca să-şi vîndă lucrul mîinilor lui. Şi mergînd el pe drum, a întîmpinat pe un om îndrăcit, muncindu-se foar­te, şi apropiindu-se, a lovit pe bătrînul cu palma peste obraz; iar bătrînul i-a întors lui şi cealaltă parte a obrazului, ca să-l mai lovească pe el. iar dra­cul, văzînd smerenia bătrînului, n-a putut răbda, ci îndată a ieşit din om şi a fugit. iar omul a rămas sănătos şi a căzut la picioarele bătrînului, mulţumindu-i lui că l-a izbăvit pe el cu rugăciunea lui de muncirea cumplitu­lui diavol.

7. Zis-a un bătrîn: Cînd îţi va aduce diavolul în inima ta gîndul mîndriei şi al înălţării şi vor începe a ridica şi a-ţi înălţa inima ta, socotind în mintea ta că ai împlinit toate poruncile lui Dumnezeu, atunci opreşte-ţi acel gînd şi începe a-ţi da seama cu amăruntul şi a te ispiti pe tine, şi vezi: Oare este aşa precum îţi zice ţie acel gînd, au nu? adică ispiteşte-ţi inima ta: Oare iubeşti pe vrăjmaşii tăi? Oare te bucuri de binele lor? Oare îţi pa­re rău de scîrba lor şi de căderea lor? Şi oare te socoteşti pe tine întru toa­te ca un rob ticălos şi netrebnic şi mai păcătos decît toţi oamenii? Şi mă­car de vei şi plini acestea toate, nici aşa să nu te înalţi cumva în gîndul tău. Pentru că un gînd ca acela strică şi risipeşte faptele cele bune pe care le săvîrşeşte omul.

8. Şi iar a zis: Cel ce este mult cinstit şi slăvit de oameni în lumea aceas­ta, acela în lumea cea viitoare va fi lipsit de slavă şi de cinste. Pentru că cin­stea sa şi slava şi le-a luat de la oameni în lumea aceasta. iar cel ce nu este slăvit, nici cinstit de oameni în lumea aceasta, acela va fi cinstit în lumea cea viitoare.

368

^{Mat. 25:32-33}

^{n 305}

9. Zis-a un bătrîn: în toate supărările şi scîrbele ce ţi se vor întîmpla ţie,

defaimă-te şi ticăloşeşte-te pe tine, zicînd: Pentru păcatele mele mi s-a întîmplat mie această scîrbă; mulţumesc Dumnezeului meu.

^{n 306}

10. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: care este lucrul străinului?

răspuns-a lui bătrînul: Eu am văzut odată pe un frate străin care a venit la noi în biserică în vremea slujbei. iar după săvîrşirea slujbei, a mers în trape­ză şi a şezut şi el cu fraţii la masă să mănînce bucate. iar unii din fraţi i-au zis lui: Dar tu, frate, fiind străin, de ce faci obrăznicie ca aceasta, de ai şezut fără blagoslovenie împreună cu noi la masă? Scoală de la masă şi ieşi de aici afa­ră. iar el, auzind aceasta, îndată s-a sculat de la masă şi a ieşit afară. iar alţii din fraţi s-au scîrbit pentru aceasta, şi mergînd, iar l-au chemat pe fratele cel străin de afară şi i-au zis lui să şadă iar la masă. iar el îndată a intrat şi a şezut la masă, precum i-au zis lui, nimic îndoindu-se sau mîhnindu-se. şi după ce a mîncat bucate şi s-a sculat de la masă, l-au întrebat pe el fraţii, zicînd: Spu­ne nouă, frate, ce gîndeai întru inima ta cînd te-au scos afară de la masă, că te vei fiscîrbit foarte? răspuns-a lor fratele, zicînd: Ba eu, fraţilor, nimic nu m-am scîrbit, ci eu am pus în gîndul meu să mă asemăn cu un cîine, care cînd îl goneşte pe el cineva afară, el iese; şi cînd îl cheamă pe el, iar vine. acestea auzindu-le fraţii, foarte s-au folosit toţi de smerenia acelui frate străin.

n 307

11. Odată au mers nişte oameni mireni la Thivaida la un bătrîn, luînd cu dînşii pe un om îndrăcit, ca să-l poftească pe acel bătrîn să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, ca să-l izbăvească de acea muncă diavolească. iar bătrînul, fiind poftit de dînşii, a început a se ruga cu osîrdie lui Dumnezeu pentru dînsul, şi după ce a săvîrşit rugăciunea sa, a grăit necuratului duh care era întru acel om şi a zis lui: ieşi, duh necurat, din zidirea lui Dumne­zeu! Zis-a lui duhul cel necurat din om: voi ieşi dacă te voi întreba un cuvînt şi-mi vei răspunde. Zis-a lui bătrînul: întreabă, dar, şi zi ce ai a zice. Şi a zis diavolul: Eu aceasta voi să te întreb, şi să-mi spui mie: ce sînt Caprele şi ce sînt oile? răspuns-a lui bătrînul: Caprele eu sînt, iar oile Dumnezeu le ştie. acestea auzind diavolul, a strigat cu glas mare şi a zis: iată, pentru smerenia ta, ies! şi îndată întru acel ceas a ieşit, iar omul a rămas sănătos, şi aşa s-a dus la casa lui, mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu.

^{n 316}

12. Zis-a un bătrîn: voiesc să fiu biruit şi să am smerenie, decît să fiu biruitor şi să am mîndrie.

^{n 323}

13. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce este smerenia? şi a zis bătrînul: Smerenia este ca să se socotească omul pe sine mai nevrednic şi

369

mai păcătos decît toţi, şi tuturor supus. Şi a zis fratele: Cum este aceea, a fi tuturor supus? Zis-a bătrînul: Să nu cerci să vezi păcatele străine, ci ale tale păcate şi răutăţi să le vezi, şi neîncetat să te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea ta.

n 324

14. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Spune-mi mie, părinte, un cuvînt, pe care păzindu-l eu, să mă mîntuiesc pentru dînsul. răspuns-a lui bătrînul, zicînd: De vei putea răbda cu smerenie toate dosădirile şi ocările, de la oricine ţi se vor întîmpla ţie, căci acesta este lucru mare, mai ales decît toate bunătăţile, te vei mîntui.

15. Zis-a un bătrîn: nu te sili ca să ai îndrăzneală multă către cel mai mare şi nu merge adeseori la dînsul, că dintr-aceasta începe a se naşte înăl­ţarea şi mîndria în inima fratelui şi începe a dori să fie mai mare şi porun­citor altora.

16. Un sihastru oarecare trăia în pustie şi avea un frate la ţară, într-un oraş, care era mirean. iar după cîtăva vreme a murit fratele lui, căruia i-a rămas un copilaş mic de trei ani. iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo şi a luat pruncul şi l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, şi îl hrănea pe el cu finice şi cu alte verdeţuri din pustie, de care mînca şi el. Şi n-a văzut copilul pe nici un om, fără numai pe bătrînul sihastru care îl hrănea pe el de cînd l-a dus în pustie, nici muieri, nici sat, nici pîine n-a mîncat, nici a ştiut ce este şi cum este viaţa lumii acesteia. Ci totdeauna era în pustie cu bătrînul, postindu-se şi rugîndu-se şi lăudînd pe Dumnezeu.

Şi aşa a petrecut întru acea pustie optsprezece ani şi s-a pristăvit. iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descope­re lui pentru acel copil: oare în care ceată de sfinţi este însoţit?Şi i-a arătat Dumnezeu lui, căci după multă rugăciune cu osîrdie ce a făcut, a adormit şi a văzut în vis un loc oarecare întunecat şi plin de toată scîrba, şi în mij­locul acelui loc era acel copil aruncat, zăcînd întru mare scîrbă şi supărare nespusă. aceasta văzînd bătrînul, s-a mirat şi a început a grăi către Dum­nezeu, zicînd: Doamne, ce este nedreptatea aceasta? au doară nu era cu­rat acest copil dinspre toate spurcăciunile trupeşti şi necurăţeniile lumeşti, care în toate zilele şi nopţile te slavoslovea şi te lăuda pe tine, şi postea şi priveghea şi se ostenea, şi cu nici un păcat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta, de-l văd pe el la acel loc de scîrbă pedepsit? Dar noi, care sîntem născuţi şi crescuţi şi îmbătrîniţi în păcate, ce nădejde de mîntuire o să avem? O, amar şi vai mie! acestea şi mai multe cu plîngere şi tînguire

370

^{Pild. 16:5}

^{Lc. 18:13}

^{Mat. 5:4}

filip. 4:4

grăindu-le bătrînul, a stat înaintea lui îngerul Domnului şi a zis lui: Ce plîngi aşa, bătrînule, şi te tînguieşti pentru acel copil, care cu adevărat de păcatele cele trupeşti şi lumeşti neatins a fost, şi a posti şi a priveghea şi a se ruga l-ai învăţat pe el? Dar smerenia, a se smeri, pentru ce nu l-ai învă­ţat pe el? Că avea mîndrie mare şi înălţare întru inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curăţia lui şi viaţa lui cea neatinsă de lume, că este om mare şi mare sfînt, mai vîrtos decît cei din lume, şi cu acea gîndire înaltă în inima sa a şi murit. Deci, dar, să cunoşti că nu este nedreptate la Dumnezeu. Că tot cel ce se înalţă pe sine cu gîndul său, necurat este înaintea lui Dumne­zeu, precum zice prorocul. acestea zicînd lui îngerul, s-a făcut nevăzut. iar bătrînul şi-a venit în fire şi în cunoştinţă, şi a tot plîns neîncetat pentru pieirea copilului, pînă la sfîrşitul vieţii sale.

17. Zis-a un bătrîn: Să ştiţi că alt drum către mîntuire nu este, fără decît smerenia, după cum scrie Evanghelia pentru vameş. De va fi cineva neatins de păcate spurcate, să nu cumva să se înalţe cu gîndul său, socotindu-se pe sine fără de păcate; ci unul ca acela mai vîrtos să se smerească şi să se păzească, socotindu-se pe sine mai păcătos decît toţi oamenii. iar de se va înălţa cu gîndul său, socotindu-se pe sine că el este neatins de păcate spurcate, pentru că n-a căzut în nici un păcat trupesc şi lumesc, ci este cu­rat tot şi pururea gata şi vrednic de împărtăşirea Sfintelor taine, iar pe al­tul, pe care îl ştie el că a căzut cîndva în vreun păcat, îl socoteşte nevrednic de Sfintele taine, unul ca acela, cu acel gînd înalt şi fără de smerenie, este nevrednic şi necurat şi urît lui Dumnezeu, şi în pieire merge, şi nu-i va fo­losi curăţenia lui, neavînd smerenie. Că mult mai plăcut şi mai iubit este lui Dumnezeu păcătosul smerit, decît dreptul mîndru.

18. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Ce este, părinte, că Domnul Hristos zice în Sfînta Evanghelie: Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia, iar Sfîntul apostol Pavel porunceşte în cartea sa, zicînd: Bucuraţi-vă pururea, şi iarăşi zic, bucuraţi-vă? Deci cum şi în ce chip va face omul să plîngă şi să se bucure, şi cum poate să înCapă aceasta şi să fie amîndouă îm­preună şi plîngerea, şi bucuria? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Plîngerea este grija pentru Dumnezeu şi pentru poruncile Lui, care naşte pocăinţa, iar pocăinţa naşte cunoştinţa, postirea, rugăciunea şi învăţătura. iar bucu­ria este liniştea întru Dumnezeu şi blîndeţea. Cînd se arată cineva bun la cuvînt şi cinstit, cu dragoste şi cu faţă veselă către cei ce vin la dînsul, iar în inima lui are plîngere, faţa lui este veselă, şi cuvîntul lui cu dragoste. Şi aşa pot fi şi pot încăpea amîndouă împreună şi plîngerea, şi bucuria.

371

19. Era un sihastru oarecare bătrîn, care de mulţi ani trăia în pustie. acestuia i-a venit gînd întru inima lui, socotindu-se pe sine că el a săvîrşit şi a plinit toate bunătăţile şi poruncile lui Dumnezeu, şi a început cu mare osîrdie a se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, Dumnezeul meu, ara­tă-mi mie de mi-a mai rămas ceva nesăvîrşit din faptele bune, să le săvîrşesc pe toate! iar văzătorul de inimi Dumnezeu, vrînd ca să-i smerească acel gînd înalt, i-a descoperit lui în vis şi i-a grăit, zicînd: Mergi la cutare mănăstire, la arhimandrit, şi ce îţi va zice ţie, aşa să faci. iar el, deşteptîndu-se din somn, foarte s-a bucurat de acea vedenie şi arătare dumnezeiască, şi mulţumea lui Dumnezeu, şi îndată a plecat să meargă la acel arhi­mandrit. şi apropiindu-se el de acea mănăstire, Dumnezeu i-a descoperit arhimandritului pentru venirea lui, zicînd: iată, cutare sihastru de la cuta­re pustie vine la tine ca să te întrebe, să-i spui lui cuvînt pentru mîntuirea sufletului. Deci dacă va veni la tine, aşa să-i faci lui: Să-i dai o prăjină în mînă şi porcii mănăstirii în seama lui, şi să-i porunceşti să-i păzească pe ei. în­tre acestea a sosit şi sihastrul la poarta mănăstirii şi a început a bate la poar­tă ca să-i deschidă lui, şi auzind portarul, a mers şi i-a deschis lui şi a intrat în lăuntru. şi mergînd la arhimandrit, s-au închinat unul altuia şi s-au să­rutat după obicei, şi au şezut. După aceea l-a întrebat pe el arhimandritul, zicînd: De unde vii, avvo, şi ce este osteneala venirii tale la noi? şi pînă aici ai venit, au mai departe undeva mergi? răspuns-a sihastrul şi a zis: Eu, cinstite Părinte, sînt cutare sihastru de la cutare pustie, şi auzind şi înţelegînd eu de folositoarea învăţătură a cuvintelor cuvioşiei tale, întradins numai pînă aici am venit, la cuvioşia ta, ca să-mi spui şi mie vreun cuvînt de folosul mîntuirii sufletului, precum îţi va da ţie Domnul cuvînt. Zis-a lui arhimandritul: cu adevărat, avvo, din depărtat loc ai făcut osteneala pînă aici la noi. Dumnezeu să te blagoslovească şi să-ţi plătească osteneala ta! iar dacă îţi voi spune ţie, precum mă pofteşti, cuvînt de folosul mîntuirii sufletului, oare vei face după cuvîntul ce-ţi voi zice ţie? răspuns-a si­hastrul şi a zis: iată, mă făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu că orice-mi vei zice, cu bucurie voi face, după cuvîntul ce-mi vei zice mie; că pentru aceas­ta mi-am ostenit bătrîneţele mele de am călătorit atîta loc depărtat şi am venit aici la cuvioşia ta, ca să fac după cuvîntul ce-mi vei zice mie. Atunci arhimandritul, sculîndu-se de pe scaunul său şi luînd o prăjină (care mai-nainte de venirea sihastrului i-o gătise lui de acea treabă), a dat-o în mîinile lui, zicînd: iată, frate, acesta este cuvîntul care voi să-ţi zic eu ţie pentru mîntuirea sufletului tău: Primeşte acest toiag în mîna ta şi mergi de

372

paşte porcii acestei sfinte mănăstiri. iată, ţi-am spus ce să faci; mergi, dar, şi fă aşa precum ţi-am zis! Şi aceasta zicînd, îndată a poruncit de a adus toţi porcii mănăstirii şi i-a dat în seama lui şi l-a trimis pe el la cîmp ca să-i pască pe ei. iar el către aceasta n-a îndrăznit să răspundă nimic, ci supunîndu-se, a primit porcii în seama sa, şi ieşind cu dînşii la cîmp, a început a-i paşte pe ei. iar oamenii care îl ştiau pe el, pentru că era foarte vestit şi mul­tora ştiut pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, şi auzind unde este şi că paşte porcii la cîmp, foarte se mirau toţi de aceasta, şi minunîndu-se, spuneau unul altuia, zicînd: iată, sihastrul cel mare şi vestit de la cutare pustie a în­nebunit şi şi-a ieşit din mintea sa şi a pribegit din pustie, de la locul şi chi­lia lui, şi acum umblă de paşte porcii la cîmp. acestea vorbindu-le oamenii unii cu alţii, de multe ori se întîmpla lui de auzea şi el aceste vorbe ce vor­beau oamenii despre dînsul. Căci mulţi, şi din cei ce nu-l ştiau, nici îl cu­noşteau pe el, vorbeau şi spuneau pentru dînsul, fiind el de faţă. iar alţii ziceau şi spuneau unul altuia că: Sihastrul cel mare s-a îndrăcit şi umblă pe cîmp împreună cu porcii. acestea el auzindu-le, răbda cu smerenie; şi aşa, cu multă răbdare şi smerenie, trei ani a păscut porcii acelei mănăstiri. iar după ce a plinit trei ani păscînd porcii, văzînd Dumnezeu răbdarea şi sme­renia lui, a poruncit arhimandritului ca să-l cheme şi să-l sloboadă ca să meargă iarăşi la locul şi chilia lui. iar arhimandritul, după descoperirea şi porunca lui Dumnezeu, i-a poruncit să dea porcii în seama altui om, pe care l-a trimis ca să-i pască, iar el să vină la mănăstire, zicînd că-i este trebu­incios. Şi aşa, după porunca arhimandritului, dînd porcii în seama acelui om, a venit la mănăstire, că de cînd i-a dat porcii în seama lui şi l-a trimis la cîmp cu ei să-i pască, de atunci el nu a mai venit la mănăstire, nici arhimandritul cu dînsul n-a vorbit, ci vara umbla cu porcii la cîmp de-i păştea, iar iarna şedea cu ei de-i hrănea afară de metocul sau odaia dobitoacelor, care era la o moşie departe de mănăstire. Şi dacă a venit la mănăstire şi a mers la arhimandrit, iar arhimandritul dacă l-a văzut pe el aşa schimonosit şi cu faţa schimbată şi stricată de vînturi şi de arsura soare­lui, şi barba lui afumată de mult fum al odăii, şi hainele lui feştelite şi rup­te, încît numai se ţineau de trupul lui, s-a umilit cu inima, şi cu mare plîngere a căzut la picioarele lui, zicînd: iartă-mă, robul lui Hristos, că te-am necăjit atîta vreme cu acea ascultare dosăditoare. Ci să ştii, frate, că nu de la mine ţi-am făcut ţie aceasta, ci după arătarea şi porunca lui Dumnezeu, pentru oarecare greşeală ce vei fi greşit lui Dumnezeu în gîndul tău cîndva, neluîndu-ţi seama. Pentru că mie, mai-nainte pînă încă nu veniseşi tu la

373

mine, mi-a descoperit Dumnezeu şi mi-a spus de venirea ta la mine, şi mi-a poruncit ca dacă vei veni, îndată să-ţi dau porcii mănăstirii în seama ta şi să te trimit cu dînşii la cîmp ca să-i paşti pe ei, precum ţi-am şi făcut. iar acum, frate, văzînd Dumnezeu răbdarea şi smerenia ta, S-a milostivit şi te-a iertat de acea greşeală şi păcat ce vei fi greşit, pentru care te-a trimis la această ispită; că acum mi-a poruncit mie Dumnezeu ca să-ţi iau porcii din seama ta şi să te slobod ca să mergi la locul şi chilia ta şi să-ţi păzeşti ia­răşi obişnuita ta rînduială. atunci a răspuns bătrînul cu multă umilinţă şi lacrimi şi a zis: adevărat, părinte, eu am greşit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a făcut mie aceasta; că eu, văzîndu-mă de atîţia ani trăind în pustie, şi în toate zilele şi în toată vremea nevoindu-mă şi silindu-mă după puterea mea ca să fac cele plăcute lui Dumnezeu şi să împlinesc toate poruncile Lui, mi-a venit mie o părere în gîndul meu că eu acum am săvîrşit toate faptele bune şi poruncile lui Dumnezeu; şi am început cu mare osîrdie a mă ruga lui Dumnezeu ca să-mi arate mie, ca de mi-a mai rămas cumva vreo faptă bună nesăvîrşită, să o săvîrşesc şi pe aceea. Aceasta eu rugîndu-mă, mi-a arătat mie Dumnezeu şi mi-a porun­cit ca să vin aici la cuvioşia ta, şi cele ce-mi vei zice mie, aşa să fac. Şi aşa eu, cu mare bucurie, după porunca lui Dumnezeu, am plecat şi am venit la prea-cuvioşia ta, negîndind eu de o întîmplare ca aceasta. Zis-a arhiman­dritul: adevărat, frate, mari şi neajunse de mintea omenească şi drepte sînt judecăţile lui Dumnezeu, şi multă este purtarea Lui de grijă pentru noi! iar noi, de nu ne vom sili să cîştigăm smerenia, în zadar ne vor fi toată osteneala şi faptele noastre, care ne par nouă că sînt bune şi plăcute lui Dumnezeu, şi nimic nu ne vor folosi pe noi bunătăţile noastre, de nu vor fi acoperite cu smerenia. că mulţi, cu multe şi mari bunătăţi, neavînd sme­renie, au pierit, şi nu i-au folosit pe ei bunătăţile şi faptele lor cele bune cu înaltă părere fără de smerenie. Că bunătăţile şi faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, acelea înalţă pe om la mîndrie şi-l pierd pe el, precum şi ţie, frate, ţi s-a întîmplat, pentru că n-ai avut smerenia cu care să-ţi fi acoperit bunătăţile tale, ca să nu le vadă şi să le ştie vrăjmaşul. Însă pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit şi te-a miluit şi te-a iertat. Şi acum te întoarce şi te du iarăşi la locul şi chilia ta, şi-ţi păzeşte orînduiala ta, şi de acum te pă­zeşte foarte şi te fereşte de părere înaltă, şi te sileşte cu toată osîrdia ta de-ţi cîştigă ţie smerenia; că smerenia este acoperămîntul faptelor bune. Şi de vei şi face vreo faptă bună, îndată să o acoperi pe ea cu smerenia, ca să nu se răsufle, căci fapta bună neacoperită cu smerenia se răsuflă şi se împute şi

374

este urîtă de Dumnezeu. aşa fă, frate, şi mă iartă pentru necazul ce ţi-am făcut atîta vreme, şi mă pomeneşte şi pe mine, nevrednicul, întru sfinte ru­găciunile tale către Dumnezeu. Şi i-a dat cele ce-i trebuiau lui, şi aşa închinîndu-se şi sărutîndu-se cu părintească sărutare, l-a blagoslovit şi l-a slobozit pe el. Şi a plecat şi a mers iar la pustie, la chilia sa, şi şi-a găsit chi­lia lui curată, măturată, precum a lăsat-o, ca şi cum ar fi îngrijit-o cineva, neavînd mucezeală sau putoare a pustiei, ca în ziua în care a ieşit şi a plecat dintr-însa; de care lucru foarte se minuna.

20. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare, zicînd: Părinte, de va vrea vreun frate ca să-mi vorbească mie şi să-mi spună nişte cuvinte de afară fă­ră de treabă şi nefolositoare sau niscareva glume lumeşti şi vorbe deşarte, oare se cade mie a-i zice ca să tacă, să nu vorbească vorbe deşarte şi nefo­lositoare şi glume lumeşti? răspuns-a lui bătrînul: Ba, fiule, nicicum se cade ţie să-i zici lui ca să tacă, orice va vorbi. Că de-i vei zice lui să tacă, să nu vorbească vorbă fără de treabă, atunci cu acel cuvînt ocărăşti pe frate­le tău şi-l ruşinezi pe el, ca şi cum l-ai lovi cu palma peste obraz; şi peste puţin şi tu însuţi vei vorbi vorbe deşarte şi fără de treabă. Şi în zadar, spre păcatul tău, ai ocărît şi ai osîndit cu mîndrie pe fratele tău, poruncindu-i lui să tacă. Ci dacă nu iubeşti tu a vorbi vorbă fără de treabă, atunci tu nu vorbi, ci taci cu smerenie. Şi aşa, cu tăcerea şi smerenia ta, vei da lui şi al­tora chip bun.

21. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: avvo, ce este smerenia? răspuns-a lui bătrînul: Smerenia este aceasta, fiule, ca să nu socoteşti cîndva întru părerea ta, că ai făcut ceva lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu. Ci mai vîrtos să te socoteşti pe tine pururea fără de nici o faptă bună şi plă­cută şi primită lui Dumnezeu. Şi între oameni fiind, să te socoteşti şi să te vezi pe tine mai păcătos şi mai nevrednic decît toţi oamenii. Şi celui ce-ţi face ţie rău, aceluia tu să te sileşti să-i faci bine, după putinţa ta. iată, fiule, ţi-am spus ce este smerenia; mergi, dar, şi fă aşa, şi te vei mîntui.

n 308

22. În zilele împăratului Theodosie, care îi zic cel Mic, a venit un bătrîn din părţile egyptului şi s-a aşezat în pustie aproape de Ţarigrad, şi era slă­vit de toţi. iar odată, după întîmplare, trecînd împăratul pe drumul acela care era aproape de chilia acestui sihastru, a vrut însuşi să meargă să-l vadă pe el. Şi lăsînd pe boierii săi, a mers singur la chilia sihastrului, în chipul unui ostaş, şi bătînd la uşă, i-a deschis lui bătrînul şi l-a primit pe el cu bu­curie, ca pe un ostaş, neştiind că este însuşi împăratul. Şi făcînd rugăciune

375

după obicei, au şezut amîndoi. De aici a început împăratul a-l întreba pe el, zicînd: Cum trăiesc părinţii în egypt? Zis-a lui bătrînul: Bine, cu mi­la şi darul lui Dumnezeu; se roagă pururea lui Dumnezeu pentru pacea şi mîntuirea a toată lumea. După aceea i-a pus lui bătrînul masă, scoţînd dintr-o putinică posmagi uscaţi; şi muindu-i cu apă, a mai pus pe dînşii dintr-un ulcior puţin oţet şi untdelemn şi sare, şi i-a pus pe masă şi un pahar cu apă, şi-l poftea, zicînd: Ospătează, fiule, dintru acestea ce mi-a dat mie Dumnezeu. iar împăratul a mîncat cu mare dulceaţă şi a băut şi apă. Du­pă aceea a întrebat pe bătrînul zicînd: Spune-mi mie, părinte, oare mă cu­noşti cine sînt eu? răspuns-a lui bătrînul: Ba, fiule, nu te cunosc! atunci a zis lui împăratul: eu sînt împăratul Theodosie! acestea auzind bătrînul, îndată s-a închinat la picioarele lui. Şi i-a zis lui împăratul: Fericiţi sînteţi voi, părinte, că v-aţi ales viaţă liniştită şi fără de gîlceavă şi grijă. că adevă­rat zic ţie, părinte, că eu întru împărăţie sînt născut şi hrănit şi crescut, însă eu niciodată n-am mîncat cu aşa dulceaţă, precum am mîncat şi am băut acum la tine. Deci iarăşi zic: Fericiţi sînteţi voi, părinte, şi fericită este viaţa voastră! Şi aşa luînd blagoslovenie de la bătrînul, a ieşit şi a mers la boierii săi, care îl aşteptau la drum, unde le poruncise lor. iar pe bătrînul, de-aici, au început a-l cinsti şi a-l slăvi boierii şi toţi oamenii. iar el, neiubind acea cinste şi slavă omenească, a fugit şi a mers iarăşi în egypt.

n 317

23. Zis-a un bătrîn: Să nu fii nesocotind pe cel ce îţi slujeşte ţie; că tu nu ştii că poate este mai mult Duhul şi Darul lui Dumnezeu într-însul decît întru tine. Pentru aceea, să nu fim nesocotitori spre cei ce slujesc nouă.

24. Zis-a un bătrîn: cade-se nouă cu toată osîrdia pururea să ne silim ca să ne cîştigăm smerenia, care este acoperămîntul faptelor celor bune. ca de vom face cîndva vreo faptă bună, îndată să o acoperim cu smerenia, ca să nu o vedem şi să începem a ne ferici pe sine. că pentru acea fericire pierde călugărul plata ostenelilor sale. Şi sloboade Dumnezeu şi pe diavo­lul de ne aduce ispite şi gînduri spurcate. ci nouă ni se cade să ne smerim şi să ne osîndim pururea pe noi înşine. Pentru că noi nu numai că nu fa­cem nici un bine, ci nici datoria noastră care sîntem datori niciodată nu o plinim.

25. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare iscusit, zicînd: avvo, cum zic unii că văd de multe ori vedere îngerească? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, fericiţi sînt cei ce-şi văd păcatele lor, iar nu cei ce văd arătări şi alte vederi!

376

^{Mat. 19:21}

^{n 319}

26. Un frate oarecare avea scîrbă asupra altui frate. iar acel frate, înţelegînd că cutare frate are scîrbă asupra lui, a mers la dînsul, vrînd ca să i se smerească şi să-şi ceară iertăciune şi să se împace cu dînsul. Deci bătînd el în uşa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă şi să-l primească pe el. iar el, dacă a văzut că nu-i deschide lui, s-a scîrbit şi el. Şi mergînd la un bătrîn, i-a spus lui pentru acel frate, jeluindu-se că are scîrbă asupra lui şi a mers la dînsul să-şi ceară iertăciune şi să se împace cu dînsul, şi nu l-a pri­mit pe el, nici i-a deschis lui uşa. iar bătrînul a zis lui: caută, fiule, şi-ţi ia seama, că poate ai vreun gînd întru inima ta că tu nu eşti cu nimic vinovat, nici i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău şi el este vinovat. Şi aşa pe ti­ne însuţi te îndreptăţeşti, iar pe el îl învinovăţeşti. Deci pentru aceea, nu-i dă Dumnezeu lui îndemnare ca să-ţi deschidă şi să te primească, pentru că nu cu adevărată pocăinţă mergi la dînsul, ci cu făţărie. ci mergi şi pune în inima ta că tu ai greşit şi tu eşti vinovat, iar pe dînsul să-l îndreptăţeşti, şi aşa Dumnezeu îi va da lui îndemnare şi umilinţă ca să se smerească şi să se împace cu tine.

^{n 334}

Şi i-a spus lui această poveste: erau doi mireni în egypt, în ţinutul ale­xandriei, şi erau amîndoi cu bună cucernicie şi cu viaţă bună. aceştia, sfătuindu-se, au lăsat amîndoi lumea şi s-au călugărit amîndoi împreună. Şi auzind ei citindu-se cuvîntul ce este scris în Sfînta Evanghe lie, care zice că „unii s-au scopit pe sine pentru Împărăţia cerurilor”. Deci rîvnind ei acelui cuvînt al Evangheliei, s-au scopit pe sine amîndoi. Şi neştiind ei pu­terea Dumnezeieştii Scripturi, li se părea că foarte mare bunătate au făcut ei cu acel lucru, că s-au scopit pe sine pentru Împărăţia cerurilor. iar au­zind arhiepiscopul de acel lucru al lor, i-a despărţit pe ei de Sfînta Biseri­că. iar ei cîrteau asupra arhiepiscopului, zicînd că prin oarecare pizmă şi fără dreptate i-a despărţit pe ei de Biserică. Şi s-au sfătuit să meargă la ar­hiepiscopul ierusalimului, şi să se jeluiască şi să-şi spună pricina lor, şi ace­la îi va blagoslovi şi îi va împărtăşi iarăşi pe ei cu Biserica. Deci au mers la arhiepiscopul ierusalimului şi au început a se jelui pentru strîmbătatea ce le-a făcut-o arhiepiscopul alexandriei, de i-a despărţit pe ei de Biserică, spunîndu-i şi pentru ce pricină i-a despărţit. arhiepiscopul ierusalimului, auzind acestea, a zis lor: Şi eu vă despart pe voi. iar ei, auzind aceasta, s-au scîrbit foarte. Şi sfătuindu-se, au zis unul către altul: Să mergem, frate, la arhiepiscopul antiohiei, şi acela, văzînd scîrba şi strîmbătatea ce tragem noi, nefiind vinovaţi, îşi va face milă şi ne va primi pe noi. Şi aşa au mers la arhiepiscopul antiohiei şi i-au spus jalba şi pricina lor, iar auzind arhiepiscopul,

377

a zis lor: Şi eu vă despart pe voi. iar ei, în loc de nădejdea pe ca­re o aveau că îi va bucura pe ei acel arhiepiscop, l-au auzit pe acela ca şi pe ceilalţi, zicînd: Şi eu vă despart pe voi. Şi s-au sfătuit de-aici să meargă la roma, la papa, zicînd: Să mergem noi, frate, la papa, şi el ne va primi pe noi şi ne va izbîndi nouă dinspre toţi ceilalţi.

Şi aşa au plecat şi au mers la roma, la papa, şi s-au jeluit şi au spus pa­pei toată pricina lor, şi cum toţi arhiepiscopii, necăutîndu-le dreptatea şi nevinovăţia lor, i-au despărţit pe ei de Sfînta Biserică, fără de nici o pricină sau vină. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: Şi eu vă despart pe voi. iar ei, auzind şi de la papa tot acelaşi cuvînt pe care l-au auzit de la ceilalţi ar­hiepiscopi, se vorbeau întru sine, zicînd: ce vom face, frate, că aceştia sînt toţi uniţi la un cuvînt, fiindcă ei se adună la soboare toţi la un loc şi se sfă­tuiesc şi se unesc să ţină toţi una, şi să fie într-un cuvînt?²⁷² ci noi, frate, să mergem la Sfîntul epifanie, arhiepiscopul Kyprului, şi să ne jeluim şi să-i spunem toată pricina noastră. Şi acela, fiind om sfînt şi proroc şi cunoscă­tor, ne va cunoaşte supărarea şi nevinovăţia noastră şi scîrba ce tragem fără de dreptate, şi ne va primi pe noi. Şi aşa ieşind din cetatea romei, au ple­cat şi au mers în Kypru.

Şi dacă s-au apropiat de cetatea unde era Sfîntul epifanie, Dumnezeu i-a descoperit lui pentru venirea acelor doi călugări şi pentru lucrul şi pri­cina lor. iar Sfîntul epifanie înştiinţîndu-se pentru dînşii, îndată a trimis pe un cleric al său întru întîmpinarea lor, ca să le spună lor nici în cetatea lui să nu îndrăznească să intre, că nu-i primeşte pe ei. iar ei, auzind aceasta, s-au umilit cu inimile lor şi s-au smerit pe sine, vorbind unul către altul şi zicînd: cu adevărat, frate, noi am greşit lui Dumnezeu. Şi pentru ce, dar, umblăm zbuciumîndu-ne, vrînd ca să ne îndreptăţim pe noi? Fie măcar şi aşa precum socoteam noi, că adică toţi, fără de dreptate şi fără de nici o vină unul după altul ne-au despărţit pe noi de Sfînta Biserică. iar acesta, la care încă nici n-am mers la dînsul să ne jeluim lui şi să ne spunem pri­cina noastră, nici nu ne-a văzut, ci fiind el om sfînt şi proroc cunoscător, Însuşi Dumnezeu i-a descoperit lui şi i-a arătat venirea noastră la dînsul şi greşeala noastră pentru care iată că ne-a poruncit nouă nici în cetate să nu intrăm. Pentru aceea, frate, în zadar ne ostenim noi umblînd ca să ne îndreptăţim, că noi am greşit lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a arătat lui greşeala noastră. Pentru aceea, nu numai că nici faţa lui nu ne primeşte pe

²⁷² Iată o mărturie din secolul al iV-lea despre sobornicitatea Bisericii şi împotriva prima­tului papal (n. Ed.).

378

noi să o vedem, ci nici în cetate nu ne primeşte să intrăm. Şi aşa au început a se umili şi a plînge şi a se smeri, cunoscîndu-şi greşeala şi păcatul lor.

iar văzătorul de inimi Dumnezeu, văzîndu-i pe dînşii că şi-au cunoscut greşeala lor şi s-au umilit inimile lor şi se smeresc, căindu-se de păcatul lor, a descoperit şi a arătat iarăşi pentru dînşii Sfîntului epifanie, cum că şi-au cunoscut păcatul lor şi se smeresc, căindu-se. Şi i-a poruncit lui să trimită ca să-i cheme şi să-i primească pe ei, că şi-au cunoscut greşeala lor, şi acum smerindu-se se căiesc. Şi aşa Sfîntul epifanie a trimis la dînşii şi i-a chemat la sine, şi cu multe cuvinte de folos i-a învăţat şi i-a mîngîiat pe ei, şi i-a pri­mit în Sfînta Biserică şi i-a împărtăşit pe ei cu Sfintele taine. Şi a scris pen­tru dînşii la arhiepiscopul alexandriei, zicînd: Primeşte, frate, pe fiii tăi, că adevărat acum s-au smerit şi s-au pocăit. Şi aşa i-a trimis pe ei la locul lor.

această povestire spunînd-o bătrînul fratelui, i-a zis lui: iată, fiule, aceasta este cu adevărat tămăduirea sufletului, ca întru toate lucrurile să ne smerim, defăimîndu-ne şi ocărîndu-ne pe sine, descoperindu-ne şi vădindu-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, iar nu ale fratelui nos­tru. acestea auzindu-le fratele, s-a umilit cu inima lui, şi făgăduindu-se că va face după cuvîntul bătrînului, s-a dus iarăşi cu smerenie la acel frate ca­re avea scîrbă asupra lui, să se roage ca să-l ierte pe el, şi bătînd la uşa chi­liei, îndată a auzit şi i-a deschis lui. Şi mai-nainte încă pînă a se închina el şi a-şi cere iertăciune, acela s-a închinat lui cu smerenie, zicînd: iartă-mă, frate, că te-am scîrbit pe tine. Şi aşa, cu dragoste din tot sufletul sărutîndu-se unul cu altul, s-a făcut mare bucurie între dînşii.

27. Erau doi fraţi călugări care de multă vreme trăiau cu dragoste îm­preună la un loc. iar vrăjmaşul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe ei unul de altul. Deci a făcut între dînşii pricină ca aceasta: Fratele cel mai mic a aprins lumînarea şi a pus-o pe ea la locul ei. iar diavolul, făcînd pacoste, a doborît lumînarea jos şi s-a stins. iar frate­le cel mare, scîrbindu-se foarte de aceasta, a lovit cu mînie pe fratele său cu palma peste obraz, iar el cu smerenie s-a închinat lui pînă la pămînt, zicînd: iartă-mă, frate, că te-am scîrbit; ci aşteaptă puţintel, şi iar o voi aprinde. iar puterea lui Dumnezeu a muncit pe acel diavol pînă ce s-a fă­cut ziuă. Şi dacă s-a făcut ziuă, acel diavol a mers în Capiştea idolească, şi se jeluia mai-marelui său, spunîndu-i lui toată întîmplarea ce a vrut să facă şi ce a făcut acelor călugări, şi cum s-a smerit călugărul cel mai mic celui mai mare, pentru a cărui smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu pînă la ziuă. acestea spunîndu-le diavolul şi jeluindu-se stăpînului său în

379

Capiştea idolească, iar popa cel idolesc întîmplîndu-se atunci într-acel ceas acolo în Capişte şi auzind el cele ce se jeluia acel drac, se mira de neputinţa lor. Şi umilindu-se cu inima lui, a mers la o mănăstire şi s-a făcut călugăr foarte iscusit şi smerit. Şi spunea fraţilor, zicînd: Smerenia risipeşte pute­rea vrăjmaşului, căci eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dînşii, că „De vom face oarecare tulburare şi gîlceavă între călugări şi de se va întoar­ce unul dintr-înşii, şi smerindu-se, se va închina fratelui său, atunci acela risipeşte toată puterea noastră.” aceasta auzind noi, fraţilor, să ne silim să cîştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului. Şi aşa Dumnezeul pă­cii va fi cu noi, şi ne va feri pe noi de toate laţurile vrăjmaşului. a căruia este slava în vecii vecilor. amin.

n ³¹⁴

28. Povestesc pentru un bătrîn oarecare că a petrecut şaptezeci de săptămîni mîncînd o dată în săptămînă. Deci se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvînt din Scriptură să i-l descopere, şi Dumnezeu nu-i descoperea lui.

Deci a zis întru sine: De am făcut atîta osteneală şi nimic n-am cîştigat, voi merge de acum la un frate al meu şi-l voi întreba. Şi dacă a închis chilia sa, vrînd să plece, a fost trimis îngerul Domnului către dînsul, grăind: Şapte­zeci de săptămîni ce ai postit, nu s-a apropiat rugăciunea ta către Dumne­zeu. iar cînd te-ai smerit pe tine a ieşi la fratele tău, sînt trimis să-ţi vestesc ţie cuvîntul; şi spunîndu-i, a plecat de la dînsul.

29. Zis-a un bătrîn: aceasta este vindecarea omului, şi aceasta vrea Dum­nezeu: ca să-şi arunce omul greşeala asupra sa înaintea lui Dumnezeu.

30. A fost un episcop într-o cetate, şi din lucrarea satanei a căzut în curvie. apoi, făcîndu-se adunare în biserică pentru slujbă şi neştiind ni­meni despre păcatul lui, el singur a mărturisit înaintea norodului, zicînd: eu am căzut în curvie. Şi a pus omoforul său pe prestol, zicînd: De acum nu mai pot a fi vouă episcop. Şi a strigat tot norodul cu plîngere, zicînd: Păcatul acesta asupra noastră, numai rămîi în episcopie. iar el a zis: De voiţi ca să rămîn în episcopie, faceţi ceea ce voi zice vouă. Şi poruncind să se închidă uşile bisericii, s-a aruncat pe sine la o uşă cu faţa în jos şi a zis: nu are parte cu Dumnezeu cel ce, ieşind, nu va călca pe mine. Şi au făcut ei după cuvîntul lui, şi călcînd peste el, ieşeau. Şi cînd a ieşit cel de pe urmă, s-a făcut glas din cer, zicînd: Pentru multa lui smerenie i-am ier­tat lui păcatul.

31. A zis un bătrîn: cel ce are smerenie, smereşte pe draci. iar cel ce nu are smerenie, este batjocorit de draci.

380

32. A zis iarăşi: nu numai cu cuvintele să te smereşti, ci şi cu mintea. Că a te înălţa tu întru lucrurile cele după voia lui Dumnezeu este cu nepu­tinţă fără de smerită cugetare.

33. Către un sihastru mare oarecare, ce a zis: „Pentru ce aşa mă lupţi, satano?” a răspuns satana, zicînd: tu eşti cel ce mă lupţi tare pe mine prin smerita cugetare.

34. A fost întrebat un bătrîn: Cînd dobîndeşte sufletul smerenie? Şi a răspuns: cînd se grijeşte de răutăţile sale.

35. A zis un bătrîn: Precum pămîntul niciodată nu cade jos, aşa nici cel ce se smereşte pe sine.

36. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Ce este sporirea omului cea după Dumnezeu? Şi a răspuns bătrînul: Sporirea omului este smerenia. Căci pe cît se pogoară cineva în smerenie, pe atîta se înalţă în sporire.

37. A zis un bătrîn: Dacă smerindu-te pe sine, vei zice cuiva „iartă-mă”, arzi pe draci.

38. Un frate era la Chilii, şi la atîta smerenie a venit, încît aceasta se ru­ga totdeauna: Doamne, trimite-mi trăsnet, căci fiind sănătos, nu te ascult.

Cap. Xi.

Pentru răbdare

1. Întrebat-a un frate pe un părinte oarecare iscusit, zicînd: rogu-te, părinte, spune-mi mie, care faptă este mai folositoare şi mai odihnitoare omului? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, fapta cea mai folositoare şi odihnitoare omului aceasta este: unirea voii omului cu voia lui Dumne­zeu. Zis-a fratele: Spune-mi, părinte, în ce chip şi cum este aceasta uni­rea voii omului cu voia lui Dumnezeu? Zis-a lui bătrînul: Fiule, unirea vo­ii omului cu voia lui Dumnezeu aceasta este, întru acest chip: Doamne, iată, eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia ta, ca de acum înainte să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, nici să mai cîrtească voia mea asupra voii tale, ci orice va vrea şi va fi iubit voii tale, ace­lea va vrea şi va iubi şi voia mea. De va vrea şi va fi plăcut voii tale ca să-mi vină mie oarecare scîrbe şi supărări şi necazuri, sau boală trupului meu, sau orice primejdie sau pedeapsă, acelea le va vrea şi vor fi plăcute şi bineprimite şi voii mele. aşijderea, de va vrea şi va fi primit şi bineplăcut voii tale, şi se va porni un frate oarecare asupra mea cu mare ocară şi sudalmă şi defăimare, pînă şi cu bătaie, acestea vor fi plăcute şi bine-primite şi voii mele. Şi toate, oricîte vor fi plăcute şi iubite şi primite voii tale, acelea vor fi plăcute şi iubite şi bine-primite şi voii mele. Şi de acum înainte voia mea nu va ieşi din voia ta, nici se va despărţi, ştiind că voia ta este totdeauna spre binele şi folosul meu, şi fără de voia ta nimic nu se lucrează, nici se face în lume. De mi-a făcut mie cineva vreo scîrbă sau supărare, aşa a vrut voia ta, şi voia mea aşa voieşte. iată, fiule, ţi-am spus care faptă e mai folo­sitoare şi mai odihnitoare omului, şi ţi-am arătat în ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Deci mergi şi fă aşa, şi vei fi pururea odih­nit, şi te vei mîntui.

2. Un frate a întrebat pe un părinte oarecare, zicînd: cînd se va întîmpla a se porni un frate cu mînie sau cu mîndrie asupra mea şi va începe înaintea oamenilor a mă ocărî şi a mă defăima şi a mă batjocori pe mine, spune-mi, părinte, ce voi face atunci ca să nu mi se tulbure inima mea asupra

382

3 Împ. ^16:5-10

acelui frate, auzind eu atîta ocară şi defăimare şi batjocură, înaintea atîtor oameni cinstiţi, de la acel frate? răspuns-a bătrînul, zicînd: Fiule, la o întîmplare ca aceea ne-a lăsat nouă chip de mare folos Fericitul David, împăratul ierusalimului, cînd se ridicase asupra lui cu mare putere avesalom, feciorul lui, şi îl gonea pe el ca să-l ajungă să-l omoare şi să-i ia împă­răţia lui. Şi fugind el cu boierii săi şi cu slujitorii casei lui care erau cu el, mergea pe sub un deal. Iar un om oarecare ce-l chema Semei a început a striga în gura mare dintr-acel deal, a ocărî şi a defăima pe împăratul întru auzul lui şi al tuturor boierilor şi slugilor lui. Încă şi cu pietre arunca din deal asupra împăratului. iar boierii şi slujitorii care erau cu împăratul, nemaiputînd suferi ocara şi batjocura acelui om fără de omenie asupra împă­ratului lor, au grăit împăratului, zicînd: Împărate, pentru ce taci? Porun­ceşte să luăm Capul acelui cîine rău, că noi nu mai putem suferi o ocară şi batjocură ca aceasta asupra domnului nostru, de la un cîine ca acela. Zis-a lor împăratul: Ba nici un rău să nu-i faceţi lui, ci lăsaţi-l pe el în pace, pen­tru că Dumnezeu îi porunceşte lui ca să mă ocărască şi să mă blesteme pe mine şi să-mi zică acelea ce-mi zice el mie. Deci şi tu, fiule, cînd se va por­ni un frate cu mîndrie şi cu mînie asupra ta, şi te va ocărî şi te va batjocori înaintea oamenilor, atunci socoteşte şi zi în gîndul tău aşa: acestui frate Dumnezeu îi porunceşte ca să-mi zică mie acelea ce-mi zice el. Şi acestea zicînd în gîndul tău, îndată se va limpezi şi se va linişti tulburarea inimii tale. Aşa fă, fiule, şi vei fi liniştit.

3. Zis-a un părinte oarecare: Stejarul de nu va fi clătinat de vînturi, nici nu va creşte, nici rădăcină nu va slobozi. aşa şi călugărul: De nu va pătimi, nici va răbda, nu poate să fie ostaş viteaz al lui Hristos.

4. Zis-a un părinte: Fiilor, pentru aceasta nu sporim în fapte bune, nici ne cunoaştem măsura noastră, pentru că nu avem răbdare în lucrurile ce le începem, ci noi fără osteneală voim să cîştigăm bunătăţile, umblăm din loc în loc, vrînd să aflăm loc de odihnă unde nu este diavol. Căci călugărul care se sileşte şi se osteneşte cîteva zile, apoi se trîndăveşte şi slăbeşte, şi iar se osteneşte, şi iar se leneveşte, unul ca acela nu sporeşte nimic, nici răbda­re nu poate să cîştige.

5. Un frate oarecare, dacă a venit ziua începerii Sfîntului şi Marelui Post, a pus întru sine hotărîre şi făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că nu va ieşi din chilia lui afară pînă în ziua Sfintelor Paşti. Şi aşa şi-a gătit el în chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui peste Post, pînă la Paşti; şi s-a închis

383

tare, ca nici să poată intra nimeni la dînsul. iar vrăjmaşul diavol, neputînd răbda hotărîrea şi făgăduinţa acelui frate şi începerea cea bună şi silinţa lui, ci vrînd să-l smintească pe el din hotărîrea sa, să-l scoată afară din chi­lia lui şi să-şi calce făgăduinţa sa ce s-a făgăduit înaintea lui Dumnezeu, i-a umplut chilia lui de păduchi de lemn puturoşi, atîta de mulţi, încît nu era nicăieri în chilia lui loc cît ai pune vîrful degetului, unde să nu fie pă­duchi de lemn; ci peste tot locul era plin: nu se vedeau pereţii chiliei, nici podelele, nici pîinea, nici apa lui, ci toate vasele erau pline de păduchi de lemn. iar el, văzînd atîta urîciune şi grozăvie şi pedeapsă ca aceea în chilia lui, se mira foarte. Şi a cunoscut că este ispită diavolească, însă el răbda vi­tejeşte şi se îmbărbăta întărindu-se şi zicînd în gîndul său: Măcar de mă va pedepsi Dumnezeu şi pînă la moarte, dar eu din chilie afară pînă în ziua Paştilor nu voi ieşi; după cum m-am făgăduit lui Dumnezeu, aşa voi face. iar Dumnezeu, văzînd bărbătească răbdarea lui, cînd a fost în Duminica a treia a Sfîntului Post, a poruncit Dumnezeu furnicilor ca să intre în chilia lui, să-i scoată toţi păduchii de lemn din chilia lui, încît să nu rămînă nici unul. Şi aşa au venit şi au intrat în chilia lui mulţime de furnici, ca la un război, cu mare vitejie şi cu mînie asupra păduchilor de lemn. Şi au acope­rit mulţimea furnicilor toţi păduchii de lemn. Şi fratele stînd, căuta şi se minuna de un lucru ca acesta, că fiecare furnică ieşea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, trăgînd cîte un păduche de lemn afară. Şi aşa, pînă peste un ceas i-au scos şi i-au curăţit pe toţi din chilia lui, şi n-a rămas nici unul, nici furnici n-a mai văzut în chilia lui. Pentru aceea, fraţilor, bună este răb­darea întru ispite, pentru că cei ce rabdă cu mulţumită vin la bun sfîrşit.

6. Odată a venit la Schit un om care avea supărare de duh necurat. Şi petrecînd el multă vreme acolo la Schit, n-a simţit nici un folos sau uşura­re. iar unui părinte oarecare făcîndu-i-se milă de dînsul şi milostivindu-se, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru dînsul şi l-a însemnat pe faţa lui cu semnul cinstitei cruci. iar dracul, fiind foarte strîmtorat şi necăjit de acel părinte, i-a grăit lui, zicînd: iată că mă goneşti pe mine dintru acest om, dar să ştii că dacă mă goneşti pe mine de la acest om, eu la tine şi peste tine voi veni. Zis-a lui acel părinte: Vino la mine, că eu cu bucurie te voi primi pe tine. Şi aşa ieşind necuratul duh dintru acel om, a mers şi s-a li­pit de acel părinte. Şi îndată a început a-l îngreuia şi a-l necăji pe el, şi aşa, doisprezece ani l-a necăjit pe el cu fel de fel de ispite, supărîndu-l pe el. iar bătrînul răbda şi se ruga lui Dumnezeu cu priveghere şi cu mult post, muncind pe acel duh necurat care petrecea cu dînsul. că mîncarea lui era

384

2 Cor. 12:9

^{Mat. 11:12, 19:23}

în toate zilele numai cîte doisprezece sîmburi de finice pe zi. iar după doi­sprezece ani, nemaiputînd necuratul duh să-l mai sufere pe el, l-a părăsit şi a fugit de la dînsul. iar bătrînul, văzînd pe dracul fugind de la dînsul, a zis lui: Pentru ce mă părăseşti şi fugi de la mine? Mai întoarce-te şi mai pe­treci cu mine! Zis-a lui dracul: Dumnezeu să te pedepsească pe tine, călugăre, că numai acela va putea să te biruiască! Şi aceasta zicînd, a mers cu ruşine de la dînsul.

7. Zis-a un părinte oarecare: Ceara, de nu se va înfierbînta cu foc ca să se înmoaie, nu se va putea tipări pecetea ce o vei pune peste dînsa. aşa şi omul: De nu va fi muiat de fierbinţeala focului scîrbelor şi a bolilor şi a os­tenelilor şi a neputinţelor şi a ispitelor, nu se poate tipări într-însul pece­tea Sfîntului Duh. Că pentru aceasta zice Domnul Sfîntului apostol Pavel: ajungă-ţi ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvîrşeşte.

Şi însuşi Pavel zice: Cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşluiască întru mine puterea lui Hristos. aşa şi tu, fiule, după putinţa ta rabdă pentru Domnul cu mulţumire scîrbele şi necazurile şi năpăştile şi bolile şi ispitele ce-ţi vor veni ţie după voia şi vrerea lui Dum­nezeu pentru folosul tău. Căci prin răbdarea scîrbelor cu mulţumire va intra omul întru Împărăţia Cerului, precum Însuşi Domnul zice: Cu multe scîrbe se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor.

8. Un frate a întrebat pe un părinte oarecare mare şi iscusit întru înţe­legerea Sfintelor Scripturi, zicînd: Ce este, părinte, că toate scripturile tu­turor Sfinţilor Părinţi întocmai învaţă şi mărturisesc că scîrbele şi ispitele sînt darurile cele mai mari şi mai cinstite şi mai iubite lui Dumnezeu, şi că primirea scîrbelor cu bucurie şi răbdarea lor cu mulţumire este fapta cea mai iubită şi mai plăcută lui Dumnezeu de la fiii oamenilor, şi mai folosi­toare omului decît toate celelalte bunătăţi? Deci fiind acestea aşa, daruri ale lui Dumnezeu cele mai mari şi mai iubite şi mai folositoare omului decît toate celelalte bunătăţi, pentru ce nu le primesc pe ele oamenii cu bucurie şi nu le rabdă cu mulţumire, ci de se întîmplă şi vine cuiva, prin vrerea lui Dumnezeu, vreo scîrbă oarecare sau boală trupească, el îndată tînjeşte şi foarte se mîhneşte, şi nu este bucuros omul în toată viaţa lui să aibă scîrbă şi supărare şi ispită sau boală trupească în lumea aceasta? răs­puns-a lui bătrînul: aceasta, fiule, este din neadevărata şi neîntreaga şi ne­curata credinţă ce au oamenii către Dumnezeu. Că tot Creştinul (iar mai ales călugărul) care nu primeşte cu bucurie şi nu rabdă cu mulţumire ispitele

385

Lc. 21:19

şi scîrbele ori în ce chip, acela să se ştie că nu are credinţa ortodoxă cea adevărată şi întreagă întru Hristos către Dumnezeu, ci credinţa lui este necurată, amestecată cu necredinţă, şi creştinătatea lui este amestecată cu păgînătatea. Şi unuia ca acela să nu i se pară lui că va cîştiga vreun dar de la Dumnezeu, pentru că darurile lui Dumnezeu se cîştigă prin primirea şi răbdarea scîrbelor, precum şi Însuşi Domnul zice: Întru răbdarea voastră veţi cîştiga sufletele voastre. iar Creştinul (mai ales călugărul) care are ade­vărată şi întreagă şi curată bună credinţă către Dumnezeu, acela cu mare bucurie primeşte, şi cu mare mulţumire rabdă ispitele şi toate scîrbele ce-i vin lui după voia şi slobozirea lui Dumnezeu, ştiind şi crezînd el că acelea sînt cununile şi toată cinstea vieţii veşnice. Zis-a lui fratele: adevărat, aşa este, părinte. Foarte mult m-am folosit de cinstitele tale cuvinte.

9. Zis-a un părinte: De-ţi va trimite Dumnezeu vreo boală trupului tău, să nu cumva să te mîhneşti sau să te scîrbeşti de aceasta ca unul din cei necredincioşi, de vreme ce Stăpînul şi Făcătorul tău vrea să-ţi lămurească şi să-ţi curăţească sufletul tău cu boala şi pedeapsa trupului, ca un pururea purtător de grijă ce este pentru viaţa şi mîntuirea ta. iar tu, făptură fiind, pentru ce să te mîhneşti şi să te scîrbeşti asupra Făcătorului tău, Care te-a făcut pe tine din nefiinţă întru fiinţă, şi dintru ce nu erai întru aceasta ce eşti? Şi acela, văzîndu-ţi şi cunoscîndu-ţi stricăciunea şi bolnăvirea sufle­tului tău pe care ai cîştigat-o prin păcatele trupului tău, vrea iarăşi să o lă­murească şi să o tămăduiască prin boala şi pedeapsa trupului tău, precum Însuşi ştie cum şi ce să facă. iar tu, frate, cu tot sufletul şi voia ta primeşte toate întocmai, cele ce îţi vin ţie după voia Lui, cele iuţi şi cele amare, ca şi cele dulci, căci toate cele ce îţi vin ţie cu voia lui Dumnezeu sînt bune şi folositoare. Şi mulţumeşte bună-voinţei Lui şi te roagă Lui ca să-ţi dea răbdare pînă în sfîrşit. aşa fă, frate, şi te vei mîntui.

10. Un bătrîn oarecare avea un ucenic iscusit şi foarte înţelept. iar oda­tă mîniindu-se pe el, de mînie mare l-a gonit pe el de la sine. iar el fiind gonit şi ieşind din chilia şi ograda bătrînului său, şedea afară, răbdînd bărbăteşte. iar după aceea, ieşind bătrînul afară din ograda sa şi văzîndu-l pe dînsul şezînd şi plîngînd, s-a umilit cu inima şi s-a bucurat foarte de dînsul (căci el socotea că dacă l-a gonit, se va fi dus, şi de aici nu mai avea nădej­de să-l mai vadă pe el cîndva, ştiind că fără nici o vină cu mînia sa l-a gonit pe el, şi-i părea foarte rău de dînsul). iar dacă l-a văzut pe el, de bucurie s-a închinat lui pînă la pămînt, zicînd: O, slugă bună şi ucenice al lui Hristos!

386

1 cor. 10:13

^{Mat. 6:13}

iată, smerenia şi răbdarea ta au biruit mînia şi iuţimea şi neputinţa ticălo­şiei mele; ci mergi, frate, în chilie, şi de acum înainte tu să-mi fii mie bătrîn, şi eu voi fi ţie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia şi răbdarea ta ai în­trecut bătrîneţele mele.

11. Zis-a un părinte oarecare: cînd vei vedea întărîtarea şi tulburarea şi venirea păgînilor asupra creştinilor, atunci fugi şi tu şi te ascunde, pe cît vei putea; dar să nu te dai pe tine însuţi în mîinile păgînilor muncitori, părîndu-ţi-se ţie că mare lucru bun vei face de te vei da singur în mîinile lor. că Dumnezeu nu voieşte cele ce sînt mai presus de putinţă, măcar că Sfin­ţii Mucenici singuri de bună voia lor s-au dus şi s-au dat pe sine în mîinile muncitorilor; ci aceia prin oarecare dumnezeiască descoperire făceau ace­ea. iar tu, cînd ţi se va întîmpla fără de voia ta, din voia lui Dumnezeu să cazi cumva în mîinile păgînilor muncitori, atunci cu bună nădejdea Dom­nului Hristos să rabzi vitejeşte toate ispitele şi muncile ce ţi se vor întîmpla, pînă la moarte. iar cel ce nu fuge de ispite, ci se dă singur de bună vo­ia sa într-însele, acela piere într-însele. că noi avem poruncă să ne ferim de ispite pe cît vom putea şi să ne rugăm pururea lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, nu ne duce pe noi întru ispite!

12. A fost întrebat un bătrîn de către un frate, care zicea: Pentru ce mă trîndăvesc şezînd în chilia mea? Şi a răspuns: Pentru că încă nu ai văzut nici odihna care se nădăjduieşte, nici munca ce va să fie; că de le-ai fi văzut pe acestea cu deadinsul, chiar de ar fi fost chilia ta plină de viermi, încît să fii afundat într-înşii pînă în gît, ai fi răbdat fără de a te trîndăvi.

13. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: gîndurile mele se răspîndesc şi eu mă necăjesc. răspuns-a lui bătrînul: tu şezi în chilia ta, şi ele iarăşi vin. că precum o măgăriţă de va fi legată, iar mînzul ei, fiind slo­bod, va alerga încoace şi încolo, şi oriunde se va duce, iarăşi la muma sa se întoarce, aşa şi gîndurile celui ce rabdă pentru Dumnezeu în chilia sa: deşi puţin se vor răspîndi, iarăşi la el se întorc.

n 214

14. Povestit-a unul din părinţi, că: Fiind eu în Oxyrynh, au venit acolo săraci Sîmbăta seara, ca să ia milostenie. Şi cînd dormeam noi, era acolo unul, avînd numai o rogojină, din care jumătate era dedesubtul lui şi jumă­tate deasupra. Şi era ger mult. Şi ieşind eu pentru trebuinţa udului, l-am auzit pe el cînd se chinuia şi tremura de mult frig, şi se mîngîia pe sine zicînd: Mulţumesc Ţie, Doamne, pentru toate bunătăţile tale pe care le faci cu mine! cîţi bogaţi sînt acum în temniţă, în fiare păzindu-se, iar alţii cu

387

picioarele băgate în butuc, nici udul lor neputînd să şi-l facă, iar eu ca un împărat sînt, întinzîndu-mi picioarele! Şi acestea auzindu-le eu, le-am po­vestit fraţilor spre zidire şi folos.

15. Un frate, fiind în pustie şi liniştindu-se în chilie, se lupta tare de trîndăvire ca să iasă din chilie, şi zicea către sine: Pentru ce te trîndăveşti, ticăloase, şi cauţi să ieşi din chilie? au nu-ţi este ţie de ajuns aceasta, deşi nici un lucru bun nu faci? Că pe nimeni nu sminteşti şi necăjeşti, şi nici tu singur nu te sminteşti şi te necăjeşti de cineva. Cunoaşte de cîte rele te-a izbăvit pe tine Domnul. nu grăieşti cuvinte deşarte, nu auzi cele ce nu sînt de folos, nu vezi cele ce te vatămă. un război ai, al trîndăviei, şi puternic este Dumnezeu ca şi pe acesta să-l strice, dacă cu smerenie şi zdrobire de inimă neîncetat vei cădea la el şi vei chema ajutorul Lui. Cunoaşte încă şi neputinţa ta cea întru toate, şi nu sloboade asupra ta a te ispiti mai presus de ceea ce poţi. acestea şi altele ca acestea zicînd fratele către sine, multă mîngîiere i se făcea lui, prin Darul lui Dumnezeu. iar această învăţătură o avea el de la Sfinţii Părinţi care îmbătrîniseră în pustie şi din nevoinţă se îmbogăţiseră cu mare apropiere către Dumnezeu.

16. A fost întrebat un bătrîn: Pentru ce niciodată nu te-ai trîndăvit? Şi a răspuns: Pentru că în fiecare zi aştept să mor.

17. Se povestea pentru episcopul Oxyrynhului, anume apfy²⁷³, că atunci cînd era în pustie, multe nevoinţe şi rele pătimiri făcea, iar după ce s-a făcut episcop a voit să facă aceeaşi nevoinţă şi rea pătimire şi în lume, şi nu a putut. Şi s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicînd: nu cum­va pentru episcopie s-a depărtat de la dînsul Darul? Şi i s-a descoperit lui că nu s-a depărtat, ci că acolo era pustie, şi nefiind om, Dumnezeu îi ajuta; iar aici este lume şi oamenii îl ajută.

18. Pe un frate l-a muşcat odată un şarpe şi a intrat într-o cetate ca să caute să se vindece. iar o muiere evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu l-a primit pe el şi îl vindeca. Deci după ce a simţit puţintică uşurare, a început diavolul să-i semene gînduri rele spre ea; iar aceea venind după obicei ca să-i slujească lui, fratele a apucat-o de mînă. iar ea, pricepînd războiul vrăj­maşului, a zis lui: nu aşa, părinte! ai pe Hristos, eşti îmbrăcat întru Hristos, eşti în chip îngeresc: adu-ţi aminte de scîrba şi de căinţa cu care te vei căi mai pe urmă şezînd în chilie! adu-ţi aminte de suspinurile şi lacrimile pe care vei să verşi multă vreme şi de altă rea pătimire pe care vei să o pătimeşti

²⁷³ Vezi avva apfy 2, p. 47-48 (n. Ed).

388

pentru puţină şi rea dulceaţă. iar el, auzind acestea de la acea înţe­leaptă muiere, s-a ruşinat, şi nu putea nici la faţa ei să caute, şi de aici voia să fugă. iar aceea, iarăşi luîndu-l pe el cu milostivirea lui Hristos, zicea: nu te ruşina şi te duce, nevindecîndu-te încă desăvîrşit; ci mai aşteaptă puţin, că încă mai ai trebuinţă ca să te cauţi. iar gîndurile acelea nu au fost ale su­fletului tău cel curat, ci de la vrăjmaşul diavol. Şi aşa, înduplecîndu-l pe el să mai aştepte puţin şi vindecîndu-l, l-a slobozit cu merinde, în pace.

^{Mat. 6:19-20}

Mat. 7:13

Cap. Xii.

Pentru dragoste

n 348

1. Un bătrîn s-a bolnăvit la Schit şi poftea să mănînce pîine proaspătă. Şi auzind unul din fraţii cei nevoitori, a luat cojocul său, şi în el pîini usca­te, şi s-a dus în egypt. Şi schimbînd pîinile, a adus bătrînului. Şi văzîndu-le ei calde, s-au minunat. iar bătrînul însă nu voia să guste, zicînd că: Sîngele fratelui meu este. Şi l-au rugat bătrînii: Pentru Domnul, mănîncă, ca să nu se facă jertfa fratelui în deşert. Şi fiind rugat, a mîncat.

2. Un postnic, aflînd pe un om îndrăcit şi care nu putea să postească, s-a rugat lui Dumnezeu să se mute la dînsul dracul şi acela să se slobozească. Deci l-a ascultat pe el Dumnezeu şi a intrat dracul în pustnic, depărtîndu-se de la omul acela. iar pustnicul, fiind îngreuiat de drac, răbda zăbovindu-se în post şi în rugăciune şi în nevoinţă. Şi după puţine zile, mai mult pentru dragostea lui a gonit Dumnezeu şi de la dînsul pe dracul.

3. Un monah avea sub ascultare un alt monah, care era într-o chilie de­parte la zece mile. Deci i-a zis lui gîndul: Cheamă pe fratele ca să vină şi să ia pîinea. Şi iarăşi a socotit că: De ce pentru pîine să supăr eu pe fratele să vină zece mile? Ci mai vîrtos eu să o duc. Şi luînd-o, se ducea la el. iar mergînd, s-a lovit cu piciorul de o piatră, şi rănindu-i-se degetul, curgea sînge mult. iar el de durere a început să plîngă, şi îndată a venit la el îngerul, zicînd: Ce plîngi? iar el arătîndu-i rana, a zis: Pentru aceasta plîng. Zis-a îngerul: nu plînge pentru aceasta. Că paşii tăi care-i faci, pentru Dom­nul se numără şi spre mare răsplătire înaintea feţei lui Dumnezeu se văd. atunci, mulţumind pustnicul lui Dumnezeu, călătorea bucurîndu-se. Şi venind la fratele, i-a adus pîinile şi i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu, şi dîndu-i pîinea, s-a întors. Şi a doua zi, luînd iarăşi pîine, a plecat la alt monah să o ducă. Şi s-a întîmplat atunci de venea şi acela la el, şi s-au întîlnit pe cale amîndoi. Deci a zis cel ce mergea către cel ce venea:

O comoară aveam, şi ai căutat să mi-o prazi? iar el a zis lui: au doară uşa cea strîmtă numai pe tine te înCape? Lasă-ne şi pe noi să venim împreună cu tine. Şi îndată vorbind ei, li s-a arătat lor îngerul Domnului şi le zice

390

^{in 15:13}

lor: Prigonirea aceasta a voastră s-a suit la Dumnezeu ca un miros cu bu­nă mireasmă.

4. Zis-a un bătrîn oarecare: Mai mare dragoste decît aceasta nu este, a-şi pune cineva viaţa sa pentru fratele său. iar cel ce aude de la cineva din fraţi cuvinte de ocară asupra lui şi ar putea să-i zică şi el aşa, ci nu-i zice lui, ci se sileşte ca să-i rabde lui vitejeşte să nu-i răsplătească lui cu rău pentru rău, unul ca acela îşi pune sufletul şi viaţa pentru fratele său.

5. Un frate a întrebat pe un bătrîn oarecare, zicînd: Părinte, sînt la un loc doi fraţi, şi unul dintr-înşii şade cu tăcere în chilia sa şi posteşte cu ma­re înfrînare în cele şase zile, şi mult lucru lucrează în toate zilele, iar celă­lalt slujeşte bolnavilor în bolniţă cu osîrdie şi silinţă. Deci oare lucrul că­ruia dintre aceşti doi fraţi este mai iubit şi mai primit lui Dumnezeu? răs­puns-a bătrînul: cel ce şade cu tăcere în chilia lui şi multă rugăciune face şi posteşte şase zile, şi nu are dragoste şi iubire de fraţi şi milostivire, acela măcar de nările lui de s-ar spînzura, nu poate să fie asemenea celui ce slu­jeşte bolnavilor.

^{n 349}

6. Un frate a întrebat pe un părinte oarecare, zicînd: Oare pentru ce, părinte, acum fraţii care se ostenesc prin pustii şi prin mănăstiri nu pot cîştiga darurile lui Dumnezeu precum cîştigau părinţii cei de demult? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: atunci, fiule, la părinţii cei de demult era la toţi dragostea frăţească cea desăvîrşită; şi fiecare ridica în sus spre cer pe fratele său. iar acum, fiindcă s-a stins dragostea dintre fraţi şi fiecare tra­ge în jos pe fratele său, pentru aceea acum nu cîştigă fraţii noştri Darul lui Dumnezeu ca părinţii cei de demult.

7. Zis-a un bătrîn oarecare: Părinţii noştri cei de demult aveau obicei, care erau mai bătrîni, de cercetau pururea pe fraţii cei mai tineri: mergeau la chiliile lor şi luau seama cum petrec la chiliile lor şi cu ce se îndeletnicesc şi cu ce le este zăbava lor şi cum îşi păzesc pravila, rugăciunea şi datoria lor, şi de nu cumva au oarecare părere şi mîndrie întru sine, părîndu-li-se lor că fac oarecare lucruri bune şi plăcute lui Dumnezeu, prin care se socotesc pe sine a fi vrednici de toată sfinţenia şi darurile lui Dumnezeu, şi oare nu li se arată lor să vadă niscareva vedenii şi năluciri înşelătoare, în visuri sau aievea, şi părîndu-se lor că sînt lucruri dumnezeieşti şi îngereşti, se încred acelora; sau de se biruiesc de trîndăvire şi lenevire, şi nu-şi păzesc orînduiala după datoria lor, pravila, rugăciunea, lucrul mîinilor şi datoria lor, sau de sînt cumva supăraţi de gînduri rele şi necuvioase, sau de spurcata poftă

391

şi războiul curviei. Despre acestea părinţii cei mai bătrîni pururea cercetau şi ispiteau pe fraţii cei mai tineri, şi-i învăţau pe dînşii din Sfintele şiDumnezeieştile Scripturi, şi-i întăreau pe ei spre buna nevoinţă. aşijderea şi fra­ţii cei mai tineri mergeau adeseori la părinţii cei mai bătrîni, cu cuvioasă smerenie şi plecăciune şi îşi arătau patimile şi gîndurile şi cugetele lor, şi-i întrebau pe ei ce se cade a face ca să fie plăcuţi lui Dumnezeu, să-şi mîntuiască sufletele lor. Atunci Domnul, văzînd cuvioasa smerenie şi plecăciune a celor tineri către cei bătrîni şi dragostea celor bătrîni către cei tineri, le dădea lor îndestulat Darul Său în inimile lor şi cuvîntul Său în gurile bătrînilor, şi cînd mergeau fraţii cei mai tineri la părinţii cei mai bătrîni cu smerenie şi plecăciune şi se jeluiau de neputinţele şi patimile şi supărările lor şi-i întrebau pe ei ce vor face pentru folosul şi mîntuirea sufletului lor, atuncea bătrînii deschizînd gurile lor, le dădea Dumnezeu cuvîntul Său în gurile lor, şi îndată ştiau ce vor zice şi ce vor răspunde fraţilor celor ce-i în­trebau pe dînşii, ca să-i folosească pe ei, şi îndată îi foloseau. Şi de era fra­tele cît de căzut şi deznădăjduit, dacă mergea la un părinte şi îşi spunea că­derea şi scîrba sa, bătrînul îndată îl ridica şi îl mîngîia pe el. Şi aşa se întă­reau şi se îmbărbătau şi se îndemnau spre nevoinţa mîntuirii unii pe alţii. iar acum a început a se stinge şi a se răci dragostea dintre fraţi, căci părinţii cei mai bătrîni n-au părinteasca iubire şi dragoste către fraţii cei mai tineri, nici purtare de grijă pentru cercetarea şi învăţătura şi îndemnarea şi mîntuirea lor, ci fiecare numai pentru sine se grijeşte, iar pentru povăţuirea şi îndreptarea fratelui său nici nu gîndeşte. aşijderea şi fraţii cei mai tineri n-au cuvioşească smerenie şi plecăciune către părinţii cei mai bătrîni, nici nu merg la dînşii ca să-şi arate lor patimile şi neputinţele şi supărările lor, şi să-i întrebe pe ei cuvînt de folosul mîntuirii lor, ci fiecare se socoteşte pe sine a fi îndestulat cu ştiinţa şi priceperea şi înţelepciunea sa. Pentru ace­ea, Dumnezeu, văzînd atîta mîndrie şi neiubire şi nebăgare de seamă între fraţi, a început a ridica şi a lua Darul Său dintre fraţi şi cuvîntul Său cel de învăţătură folositoare din gurile bătrînilor, atîta încît de ar şi merge cine­va la vreun bătrîn ca să-l întrebe pe el vreun cuvînt pentru folosul mîntuirii, el nu ştie ce va să-i răspundă ca să folosească pe fratele, pentru că cuvîntul lui Dumnezeu s-a luat din gura bătrînilor. Pentru aceea, fraţilor, cei ce voiţi să vă folosiţi şi să vă mîntuiţi sufletele voastre cu acest părintesc şi smerit cin călugăresc pe care l-aţi iubit şi l-aţi primit şi v-aţi îmbrăcat într-însul, deşteptaţi-vă şi luaţi seama, cercaţi-vă pe voi pururea şi vă ispitiţi şi vedeţi: oare urmaţi pe urma şi calea Sfinţilor Prea-cuvioşilor Părinţilor

392

noştri cei mai dinainte, al căror cin şi orînduială aţi primit, sau pe alt drum, într-altă parte rătăcind mergeţi? Şi cunoscînd fiecare rătăcirea sa din urma şi calea Prea-cuvioşilor Părinţi, îndată să vă întoarceţi la calea şi obiceiurile Prea-cuvioşilor şi Fericiţilor Părinţi. Şi aşa Dumnezeu iarăşi vă va da vouă îndestulat Darul Său în inimile voastre şi cuvîntul Său în guri­le bătrînilor voştri, ca şi părinţilor noştri cei mai dinainte, şi vă veţi învăţa, şi vă veţi îndrepta, povăţuindu-vă şi folosindu-vă unul pe altul, şi vă veţi mîntui toţi, şi nici unul din voi nu va pieri. iar de nu veţi urma Prea-cuvioşilor Părinţilor noştri cei mai dinainte, şi nu veţi păzi obiceiurile şi orînduielile şi învăţăturile lor, să ştiţi că în zadar aţi primit şi purtaţi cinul şi orînduiala călugărească şi trăiţi prin mănăstiri şi prin pustii, neavînd răb­darea şi smereniea şi dragostea cea frăţească, şi în zadar este tăcerea voastră şi pravila şi citirea voastră cea multă, căreia vă nădăjduiţi şi vă pare că ace­ea vă va mîntui pe voi, şi în zadar este rugăciunea voastră cea întru multă vorbă, şi postul şi înfrînarea voastră. acestea nimic nu vă vor folosi pe voi, ci cu toate acestea în pieirea veşnică veţi merge, de nu veţi urma Sfinţilor Părinţi şi obiceiurilor şi orînduielilor lor cu răbdarea şi smerenia şi cu dra­gostea frăţească. Că să ştiţi că alt chip şi alt drum de mîntuire nu este călu­gărului, fără decît numai drumul Sfinţilor Prea-cuvioşilor Părinţilor noş­tri, al căror chip şi cin îl purtaţi.

8. Un frate oarecare a întrebat pe un părinte, zicînd: Cum şi în ce chip este, părinte, dragostea şi iubirea de fraţi, aşijderea şi nedragostea şi neiubirea de fraţi? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Dragostea de fraţi aceasta es­te, fiule: a îndemna pururea şi a învăţa şi a povăţui pe fratele tău, iar mai ales pe cel mai tînăr şi de curînd călugărit, la calea mîntuirii şi spre faptele cele bune şi folositoare şi plăcute lui Dumnezeu, şi a mîngîia pe cel scîrbit şi supărat şi deznădăjduit, şi a cerceta pe cel bolnav şi a odihni pe cel străin; aceasta este dragostea şi iubirea frăţească şi acestea sînt, fiule, fap­tele dragostei frăţeşti. iar nedragostea şi neiubirea frăţească aceasta este: a nu purta grijă pentru cercetarea şi îndemnarea şi învăţătura şi povăţuirea celor mai tineri spre calea mîntuirii şi spre faptele cele bune şi folositoare şi plăcute lui Dumnezeu, şi a nu mîngîia, după putinţa lui, pe cel scîrbit şi supărat şi deznădăjduit, şi a nu odihni pe cel străin, şi a nu cerceta pe cel bolnav, ci numai de sine şi pentru sine a se griji; acela este iubitor de sine, iar nu de fraţi. iată, aceasta este, fiule, nedragostea şi neiubirea de fraţi, prin care Dumnezeu ridică şi ia Darul Său de la purtătorii în zadar ai cinu­lui şi numelui călugăresc.

393

rom. 12:5

F^{a. ap. 4:32}

Mat. 18:19

9. Zis-a un bătrîn oarecare: Fiilor, eu niciodată, din tinereţile mele, n-am vrut ca să mă folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu să-l las ne­folosit, ci totdeauna m-am silit după putinţa mea ca să folosesc pe fratele meu întîi, apoi pe mine, ştiind eu că folosul fratelui meu este roada mea.

10. Un frate oarecare, foarte cucernic şi iubitor de Dumnezeu, avea mare dragoste către un sihastru oarecare mare. iar odată, mergînd el după obiceiul său la acel sihastru, precum de multe ori mergea la dînsul pentru cercetarea şi dragostea frăţească, l-a aflat pe el pristăvit. Deci cercîndu-i el hainele lui, a găsit într-însele opt galbeni de aur; iar el, văzîndu-i, foarte se mira, şi luîndu-i a început a plînge şi a se tîngui cu amar, socotind că Se va fi mîniat Dumnezeu pe acel bătrîn pentru acei bani şi-l va fi pedepsit pe el. Şi aşa plîngînd şi tînguindu-se, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i descope­re şi să-i arate lui pentru aceasta. Şi aşa rugîndu-se el, i s-a arătat lui înge­rul Domnului şi i-a grăit, zicînd: ce-ţi este ţie de plîngi aşa de acel sihas­tru? Zis-a lui fratele: De aceasta eu plîng, că, iată, am găsit la dînsul aceşti opt galbeni, pentru care mi se pare că Se va fi scîrbit Dumnezeu pe dînsul şi-l va fi trimis la pedeapsă, de vreme ce sihaştrilor trăind în pustie nu li se cade să strîngă şi să ţină la sine bani, că nu le sînt lor trebuitori. răs­puns-a lui îngerul: De vrei ca să te înştiinţezi de aceasta, adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni, că de ar fi toţi cu toa­te desăvîrşiţi, unde s-ar arăta milostivirea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni? Acestea zicînd îngerul, s-a făcut nevăzut, iar fratele a cunoscut prin aceasta că a dobîndit iertare sihastrul, şi s-a mîngîiat, mulţumind lui Dumnezeu pentru negrăită iubirea Sa de oameni. Şi aşa, îngropînd trupul bătrînului, s-a întors şi a mers la chilia sa.

11. Ziceau bătrînii că trebuie fiecare să facă a sa ceea ce este a aproape­lui, şi să pătimească împreună cu el întru toate, şi să se bucure împreună şi să plîngă împreună. Şi aşa să se afle ca şi cum ar fi purtat trupul aceluia, precum este scris, că: un trup sîntem întru Hristos; şi iarăşi: a mulţimii celor ce au crezut inima era una.

12. Povestit-a un bătrîn că patru bătrîni s-au prins între dînşii să trăiască într-un suflet împreună în veacul acesta şi iarăşi împreună să se afle în ceruri, crezînd cuvîntului stăpînesc ce zice: Dacă doi din voi se vor uni pe pămînt, pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la tatăl Meu care este în ceruri. Deci trei dintre dînşii petrecînd întru nevoinţă, se linişteau în pus­tie, iar celălalt le slujea lor la trebuinţele lor. Deci s-a întîmplat că doi s-au

394

sfîrşit în Hristos şi s-au dus la loc de odihnă, iar doi au rămas pe pămînt, ascultătorul şi unul din cei ce se linişteau. Şi din zavistia vrăjmaşului ascultătorul a căzut în curvie, şi s-a descoperit unuia din bătrînii cei văzători cu mintea că cei doi, ce s-au săvîrşit, se rugau lui Dumnezeu pentru ascul­tător, zicînd: Dă pe fratele să se mănînce de leu sau de altă fiară, ca spălîndu-se de păcat, să vie în locul acesta întru care sîntem şi să nu rămînă jos unirea noastră. Şi a fost cînd se întorcea fratele după obicei de la asculta­re că l-a întîlnit pe el un leu şi căuta să-l omoare. Dar a cunoscut ceea ce s-a făcut şi cel ce se liniştea, căci i se descoperise lui, şi stătea la rugăciune, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru fratele, şi îndată a stat leul. Deci cei doi părinţi care acum se săvîrşiseră se rugau lui Dumnezeu, zicînd: ne rugăm Ţie, Stăpîne, să se mănînce de leu, ca să vină împreună cu noi întru ferici­rea aceasta, şi nici nu asculta, Sfinte, pe cel ce se roagă Ţie pe pămînt! iar bătrînul cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu cu deadinsul ca să se miluiască fratele şi să se izbăvească de leu. Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunea lui, şi zice către cei ce erau în cer: cu dreptate este să ascult pe acela, că voi aici sînteţi întru odihnă, izbăvindu-vă de ostenelile şi sudorile vieţii, iar acela obosit este întru osteneala trupului şi încă se luptă cu duhurile răutăţii; pentru aceea şi cu drept este aceluia să-i dau Darul. Deci îndată s-a de­părtat leul de la fratele, şi venind la chilie, a aflat pe bătrînul încă plîngînd pentru dînsul. Şi i-a povestit lui toate cele ce i s-au întîmplat şi a mărturi­sit păcatul pe care l-a făcut, şi cunoscînd că l-a miluit pe el Dumnezeu, s-a pocăit, şi întru puţină vreme a venit la măsura cea dintîi, ostenindu-se îm­preună cu el şi bătrînul. apoi au adormit şi ei, şi s-a descoperit bătrînului celui cu mintea văzător că toţi patru s-au aşezat la un loc, după făgăduin­ţele cele nemincinoase ale Domnului nostru iisus Hristos.

13. A venit odinioară un frate către un bătrîn şi-i zice lui: Părinte, fra­tele meu mă slăbănogeşte, aici şi încolo ducîndu-se, şi mă necăjeşte. iar bătrînul l-a rugat pe el, zicînd: Poartă neputinţa fratelui tău, şi Dumnezeu, văzînd lucrul răbdării tale, îl aduce pe el, că nu este lucru cuviincios a pur­ta pe cineva cu asprime, că drac pe drac nu scoate; ci mai vîrtos cu bunăta­tea, că şi Dumnezeul nostru cu binele poartă pe oameni. Şi a povestit bătrînul, zicînd că erau în Thivaida doi fraţi, şi unul, luptat fiind de războiul curviei şi stăpînit de gînduri, zicea către celălalt: Mă duc în lume. iar acela, plîngînd, zicea: nu te las, frate, să mergi în lume şi să îţi pierzi toate oste­nelile tale şi fecioria ta. iar acela nu se pleca, zicînd: nu şed, de nu mă voi duce. Deci sau vino cu mine, şi iarăşi mă voi întoarce cu tine, sau slobozeşte-mă,

395

şi voi rămîne în lume. Deci nedumerindu-se fratele, s-a dus către un bătrîn şi i-a povestit lui acestea. iar bătrînul i-a zis lui: Du-te cu dînsul, şi Dumnezeu, pentru osteneala ta, nu-l va lăsa pe el să cadă. Şi sculîndu-se ei, au venit în lume. Şi după ce au ajuns la un sat, văzînd Dumnezeu oste­neala cea pentru dragostea fratelui, a ridicat războiul de la fratele cel ce se lupta, şi uşurîndu-se acela, îi zice lui: iată, frate, socoteşte că am păcătuit; ce am dobîndit dintru aceasta? Vino, dar, să ne întoarcem la chilie. Şi s-au întors nevătămaţi amîndoi.

14. A zis un bătrîn că: Smerenia poate mai mult decît toată sila. Şi po­vestea şi un lucru ca acesta: erau doi episcopi aproape unul de altul, şi erau odinioară supăraţi unul asupra altuia; era unul bogat şi puternic, iar celă­lalt smerit. Şi căuta cel puternic să facă rău celuilalt. iar cel smerit, auzind aceasta, zicea către clerul său: O să-l biruim, cu Darul lui Dumnezeu. Îi zic lui clericii: Stăpîne, cine poate să-l biruiască pe el? iar acela zicea: răbdaţi, fiilor, şi veţi vedea mila lui Dumnezeu! Deci pîndea el, şi cînd avea acela un praznic de sfinţi mucenici, a luat pe clerul său şi a ieşit şi le zice lor: Veniţi după mine, şi orice mă veţi vedea pe mine că fac, faceţi şi voi, şi o să-l biruim. Deci mergînd după dînsul, îşi ziceau: Oare ce are să facă? Şi după ce au venit la el, l-au aflat trecînd cu litanii, şi pe toată cetatea acolo adunată. atunci episcopul cade la picioarele celui puternic împreună cu clerul său, zicînd: iartă-ne pe noi, stăpîne; robii tăi sîntem! iar acela spăimîntîndu-se de ceea ce s-a făcut, umilindu-se, Dumnezeu schimbînd ini­ma lui, s-a apucat şi el de picioarele lui zicînd: tu eşti stăpîn şi părinte! Şi de atunci s-a făcut mare dragoste între dînşii. Şi zicea cel smerit către cle­rul său: nu vă ziceam vouă, fiilor, că vom birui, prin bunătatea lui Dum­nezeu? Deci şi voi, cînd aveţi vrajbă către cineva, aceasta faceţi, şi veţi bi­rui, cu Darul lui Dumnezeu.

15. Un frate slujea unui bătrîn bolnav şi s-a întîmplat de s-a slăbănogit de boală trupul bătrînului, şi a scos o bubă cu putoare, şi-i zicea fratelui gîndul: Fugi, că nu poţi suferi putoarea aceasta. iar fratele, luînd un hîrb, lua puroiul bolnavului şi de-i zicea lui gîndul „Fugi!”, răspundea gîndului: De voi vrea să fug, dintru acesta voi bea. Şi iar îi zicea gîndul: „nici nu fu­gi, nici nu bea putoarea aceasta!” iar fratele se ostenea şi răbda, slujind bătrînului, şi văzînd Dumnezeu osteneala fratelui, a vindecat pe bătrîn.

16. Oarecare fraţi din Schit au şezut să cureţe funii, şi unul dintr-înşii, bolnav fiind din pricina nevoinţei şi tuşind, scuipa flegmă, şi nevrînd el

396

ajungea din scuipare asupra unui frate. Şi se supăra acela de gîndul său să-i zică celui bolnav: „Încetează de a scuipa asupra mea!” iar el punea împo­triva gîndului, zicînd: „De voieşti să mănînci din flegmă, zi-i!” Şi gîndul îi zicea: „nici mănîncă, nici nu îi zi lui!”

^{n 346}

17. Doi fraţi erau la chilii, şi unul, care era cel mai bătrîn, îl ruga pe cel mai tînăr, zicînd: Să petrecem împreună, frate. iar el îi zice lui: eu sînt pă­cătos şi nu pot să petrec împreună cu tine, avvo. iar el îl ruga pe dînsul, zicînd: cu adevărat putem. Şi era bătrînul curat, şi nu voia să audă că fratele are gînduri de curvie. Deci îi zice lui fratele: Lasă-mă o săptămînă, şi iarăşi vom vorbi! Şi după o săptămînă, vrînd cel mai tînăr să-l cerce pe el, a zis: Întru mare ispită am căzut, avvo, în săptămîna aceasta, că ducîndu-mă în sat pentru o trebuinţă, am căzut cu o muiere. Zis-a lui bătrînul: este pocă­inţă? răspuns-a fratele: este, cu adevărat. Zice bătrînul: eu port jumătate din păcat, şi tu cealaltă jumătate. atunci îi zice lui fratele: acum putem să fim împreună. Şi au petrecut împreună pînă în sfîrşit.

18. S-au dus odinioară trei fraţi la seceriş şi şi-au luat lor şaizeci de mă­suri de arătură. iar unul dintr-înşii s-a bolnăvit în ziua dintîi la chilia sa. a zis unul din doi, celuilalt: iată, frate, vezi că s-a bolnăvit fratele nostru; sileşte-ţi, dar, puţin gîndul, şi eu puţin, şi credem că prin rugăciunile lui vom secera locul lui. Deci după ce s-a sfîrşit lucrul, vrînd să meargă şi să-şi ia plata, chemau şi pe fratele, zicînd: Vino, ia-ţi plata ta, frate! iar el a zis: care plată am să iau, nesecerînd? iar ei au zis: cu rugăciunile tale s-a făcut şi secerişul tău, şi vino, ia-ţi plata ta! iar el nu se pleca. Deci multă îndo­ială făcîndu-se între dînşii, s-au dus să se judece la un bătrîn mare. Şi a zis lui fratele: Părinte, am mers cîte trei să secerăm, şi în ziua cea dintîi m-am bolnăvit şi m-am întors la chilia mea, şi mă silesc fraţii pe mine, care nici măcar un ceas nu am secerat, să iau plată pentru secerişul pe care ei l-au se­cerat. Şi zic şi aceia: Părinte, cîte trei am luat şaizeci de măsuri de arătură să le secerăm. Şi de am fi fost cîte trei, nu am fi putut să le săvîrşim; iar cu rugăciunile fratelui, amîndoi degrabă am săvîrşit secerişul. Şi îi zicem lui: ia-ţi plata ta, şi nu vrea. iar bătrînul auzind, s-a minunat; şi a zis fratelui celui ce era împreună cu el: Loveşte, ca să se adune toţi fraţii! Şi după ce au venit toţi, a zis lor bătrînul: Veniţi, fraţilor, auziţi astăzi judecată dreaptă! Şi le-a vestit lor toate; iar ei au osîndit pe fratele să-şi ia plata sa şi să facă cu ea ce va voi. Şi s-a dus fratele plîngînd şi scîrbit.

Cap. Xiii.

Pentru cei săraci de bună voia lor, care de bunăvoia lor lasă şi părăsesc bunătăţile şi bogăţiile lumii acesteia, şi primesc sărăcia pentru împărăţia cerului

1. Fost-a oarecine din cei de frunte, vrînd să se lepede de lume, şi a zis oarecăruia din bătrîni: Vreau să mă călugăresc. Şi a răspuns bătrînul: nu poţi. iar el a zis: Pot! Zis-a lui bătrînul: De voieşti, mergi de te leapădă de toată averea ta, şi venind, şezi în chilie. Deci mergînd el, a dat tot ce avea, oprind o sută de galbeni, şi a venit la bătrînul. iar bătrînul i-a zis: Mergi de şezi în chilie. iar el, mergînd, a şezut. Şezînd, dar, el, i-au zis gîndurile că poarta este veche şi trebuie să se schimbe, şi venind a zis bătrînului: Îmi zic gîndurile că poarta este veche şi trebuie să se schimbe. i-a răspuns bătrînul: nu te-ai lepădat de lume; ci mergi de te leapădă, şi venind, şezi aici. iar el, mergînd, a împărţit nouăzeci de galbeni, şi venind a zis bătrînului: De acum m-am lepădat. Şi i-a răspuns bătrînul: Merg şi şezi. Şi i-au mai zis gîndurile: acoperămîntul este vechi; mi-ar fi voia să se schimbe. Şi mergînd a zis bătrînului: avvo, îmi zic gîndurile că acoperămîntul este vechi şi mi-ar fi voia să se schimbe. Zis-a bătrînul: Mergi de te mai leapădă de lume! iar el a dat şi cei zece galbeni, şi mergînd a zis bătrînului că: M-am lepădat de acum. Şi aşezîndu-se el în chilie, i-au mai zis gîndurile: toate sînt vechi aici, şi venind leul, mă va mînca. Şi mergînd a spus bătrînului gîndurile sale. Şi i-a zis bătrînul: Zi şi tu gîndurilor: Mie mi-ar fi voia să vie toate fiarele asupra mea, şi leul, ca să mă mănînce pe mine şi degrab să mă izbăvesc. iar tu mergi şi şezi în chilia ta, şi te roagă lui Dumnezeu pentru păcatele tale, şi nu te mai teme! Şi aşa făcînd fratele, s-a odihnit.

2. Zis-a un bătrîn: De doreşti de Împărăţia cerului, eşti dator să nu so­coteşti averile. că nu se poate să vieţuieşti după Dumnezeu, fiind iubitor de dulceţi şi iubitor de argint.

3. Povestea oarecare din bătrîni că a fost oarecine din bătrîni ce s-a în­vrednicit de mare dar de la Dumnezeu, şi s-a înştiinţat pretutindenea numele

398

^{Lc. 14:26}

lui, pentru viaţa lui cea cu fapte bune. a ajuns de aici numele lui pînă şi la împăratul. iar împăratul trimiţînd l-a şi chemat pe el, şi dacă a luat rugăciune de la dînsul, a vorbit cu el, şi folosindu-se mult, i-a dat aur; iar bătrînul, luînd aurul, a mers întru ale sale. Şi a început a face ţarină cu vii şi alte adunături. Deci au adus un îndrăcit la dînsul după obicei, şi a zis bătrînul dracului: ieşi din zidirea lui Dumnezeu! iar dracul i-a răspuns: nu te voi asculta pe tine. Zis-a bătrînul: Pentru ce nu mă asculţi? Zis-a dracul: De vreme ce te-ai făcut şi tu ca unul dintre noi, lăsînd aducerea aminte de Dumnezeu pe care o aveai către Dînsul, şi te-ai apucat de grijile cele pămînteşti, pentru aceea nu te voi asculta, nici voi ieşi din om.

4. Fost-a un pustnic oarecare, fiind supărat de iubirea de argint. aces­ta a adunat din lucrul mîinilor sale un galben, apoi doi, după aceea trei, şi aşa nevoindu-se, a cîştigat cinci. După aceea îndată a căzut la zăcere, şi picioarele i-au putrezit, şi a dat doctorului cei cinci galbeni, dar boala nu mai înceta; ci venind într-o dimineaţă doctorul, i-a zis: Ţi se cade să ţi se taie un picior al tău; iar de nu, va putrezi tot trupul tău. iar el s-a dat pe si­ne morţii, şi dacă a sosit noaptea şi el plîngea, a venit către dînsul îngerul Domnului, şi cum zăcea el, l-a apucat de picior, şi netezindu-i rana, grăia: Mai aduna-vei cinci? Şi de aici ce mai zici? Şi îndată tămăduindu-l pe el, s-a făcut nevăzut. iar făcîndu-se ziuă, a venit doctorul şi a bătut la uşa lui, iar el sculîndu-se, l-a întîmpinat pe dînsul. iar doctorul, văzînd, numai ce s-a mirat, şi înştiinţîndu-se de ceea ce s-a făcut, s-a făcut pe sine creştin.

5. Zis-a un bătrîn: Omului ce a gustat neaverea îi este grea şi haina pe care o poartă, şi plosca²⁷⁴ de apă, căci se supără de unele ca acestea, fiindcă mintea lui aiurea priveşte şi se deprinde.

6. Zis-a un bătrîn: cel ce n-a urît averea, cînd va putea să-şi urască sufletul, după porunca Mîntuitorului?

7. Întrebat a fost un bătrîn de un frate: Spune-mi, avvo, cum mă voi mîntui şi mă voi face cu plăcere lui Dumnezeu? iar bătrînul, dezbrăcînd levitonul²⁷⁵ său, şi încingînd mijlocul său, şi ridicînd mîinile sale la cer, a zis: Într-acest chip se cade a fi călugărul faţă de averile lumii, şi a fi răstignit dinspre patimi şi a fi gata la tot necazul pentru Dumnezeu.

8. Un tînăr oarecare căuta să se lepede de lume, şi de multe ori pornindu-se el şi ieşind din cetate să meargă la o mănăstire, îl întorceau iarăşi

^{274 Î}n original: chipcelul (n. Ed.).

^{275 A}dică cămaşa sa (n. Tr.). Vezi nota 88, p. 107 (n. Ed.).

399

gîndurile, încurcîndu-l cu oarecare lucruri şi griji ce se păreau de nevoie, căci era bogat. Deci într-o zi, pornindu-se el asemenea şi ieşind, după ce l-au înconjurat iarăşi gîndurile, ridicîndu-i asupră mult praf şi punîndu-i înainte pricini oarecare de nevoie ca să-l întoarcă iarăşi, simţind el războ­iul şi sila gîndurilor şi neavînd ce să mai facă, dezbrăcîndu-se deodată şi de hainele pe care le purta şi aruncîndu-le pe ele, alerga gol, vrînd să mear­gă la una din mănăstiri. iar Dumnezeu a descoperit unui bătrîn către care şi mergea tînărul, zicîndu-i: Scoală, primeşte pe nevoitorul Meu! iar bătrînul sculîndu-se, a ieşit şi l-a întîmpinat pe el, şi înştiinţîndu-se de acel lucru, s-a minunat. Şi primindu-l pe el, îndată l-a învrednicit de chipul că­lugăresc. Deci cînd veneau vreunii la bătrînul să-l întrebe de gînduri, de-l întrebau pentru altele, el răspundea; iar dacă pentru lepădarea de lume, îi trimitea la acela, zicînd: Întrebaţi pe fratele.

9. Un monah era bolnav, şi l-a luat pe el un părinte de chinovie şi îl odihnea ca pe unul ce nu ar fi avut cele de trebuinţă, şi zicea şi fraţilor ce­lor de sub dînsul: Siliţi-vă pe sine-vă puţin, ca să-l odihnim pe bolnav. iar bolnavul avea o oală plină de aur, şi săpînd sub aşternutul pe care zăcea, a ascuns-o pe ea. Deci nu după multă vreme s-a întîmplat de a murit el. Şi murind, nimic nu a mărturisit despre aur, iar după ce l-au îngropat, avva a zis fraţilor: ridicaţi aşternutul acesta de aici. iar ei, strîngînd aşternutul, au aflat sub dînsul aurul îngropat, pentru că se cunoştea din săpătura lo­cului, şi l-au adus pe el la avva. iar el, văzînd aurul şi înştiinţîndu-se cum s-a aflat, a zis: De vreme ce nici trăind el, nici murind, n-a mărturisit des­pre aur, ci la el îşi avea nădejdea, nu mă ating de el. ci mergeţi, precum es­te, îngropaţi-l cu el. Deci s-au dus şi l-au pus în mormînt, şi întorcîndu-se au văzut şi iată, foc s-a pogorît din cer şi a căzut peste mormînt, şi a ţinut multe zile nestingîndu-se, pînă ce a mistuit şi pietrele şi ţărîna şi toate cele ce erau în mormînt. Şi toţi cei ce vedeau se spăimîntau şi se minunau.

Mat. 13:4

Cap. XIV.

Pentru că nu se cade a-şi arăta cineva viaţa sa şi faptele sale cele bune înaintea oamenilor pentru laudă, ca să-l laude şi să-l fericească pe el oamenii

1. Zis-a un bătrîn oarecare: cel ce îşi descoperă şi îşi arată faptele sale cele bune pentru fericirea şi lauda şi slava oamenilor, acela este asemenea cu omul care seamănă sămînţa sa pe deasupra pămîntului şi nu umblă cu grapa peste dînsa ca s-o acopere pe ea, şi venind păsările cerului, mănîncă toată sămînţa lui, şi-i rămîne în zadar toată osteneala lui. iar cel ce îşi tăi­nuieşte şi îşi ascunde faptele sale cele bune, acela este asemenea omului ca­re, semănîndu-şi sămînţa sa, îndată o acoperă cu ţărînă, şi aceea rămîne şi răsare şi creşte şi rodeşte.

2. Zis-a un părinte: călugărul ce se sileşte să fie bineplăcut oamenilor ca să-l laude şi să-l fericească şi să-l slăvească pe el oamenii, unul ca acela îşi pierde bunătăţile lui şi rămîne fără de roadă şi uscat.

3. Odată fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părţile mulţime de părinţi, după cum le era obiceiul. Şi după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei şi au şezut toţi la masă şi au început a mînca. iar un bătrîn oarecare din cei străini care veniseră la praznic, nu mînca ni­mic alta fără decît numai pîine goală. iar egumenul, luînd seama la el că nu mănîncă, îl poftea pe el ca să ospăteze, neştiindu-i obiceiul postirii lui. iar el răspunzînd, a zis egumenului întru auzirea tuturor părinţilor: iartă-mă, pă­rinte, că eu nu mănînc niciodată fiertură, decît numai pîine cu sare. Şi sculîndu-se un bătrîn, a grăit lui: Mai bine ar fi fost de ai fi mîncat totdeauna carne de trei ori în zi la chilia ta, decît să-ţi arăţi şi să-ţi spui viaţa şi postirea ta întru vederea şi auzirea a tot soborul, care postire în zadar îţi este.

4. Era la un loc un bătrîn oarecare foarte postnic, atîta încît niciodată nu mînca pîine. acesta a mers odată la un bătrîn mare oarecare. iar la acel

401

f^{a. ap. 10:20}

bătrîn se întîmplase întru acea vreme de veniseră mulţi părinţi pentru în­văţătura şi folosul sufletesc, căci era foarte iscusit în cunoştinţa şi înţelege­rea Sfintelor Scripturi şi întru lucrurile duhovniceşti. Deci văzînd el că s-au adunat la dînsul atîţia cinstiţi părinţi, şi fiind zilele Praznicului a cincizeci de zile care sînt după Paşti, a poruncit ucenicului său ca să fiarbă bucate, ca să le facă lor masă, să-i ospăteze pe dînşii, fiindcă unii dintr-înşii venise­ră foarte de departe. Şi dacă s-au gătit bucatele şi au pus masă, au poftit pe toţi părinţii să şadă la masă şi să ospăteze întru slava lui Dumnezeu, şi aşa au şezut toţi şi au început a mînca. iar acel bătrîn postnic, şezînd şi el la masă, n-a vrut să mănînce bucate din care mîncau toţi părinţii, ci scoţînd bob muiat din desagii săi şi-a pus dinaintea sa. iar după scularea de la ma­să, l-a chemat pe el bătrînul deosebi şi i-a zis lui în taină: Frate, de vrei ca să te foloseşti de înfrînarea şi postirea ta, oriunde vei merge şi-ţi vor pune ţie masă, mănîncă cele ce îţi vor pune ţie dinainte, de nimic îndoindu-te, după cuvîntul Domnului Hristos. Dar să nu-ţi arăţi viaţa şi înfrînarea şi postirea ta pe care le ai la chilia ta, părîndu-ţi-se ţie că de vei mînca din acele bucate la acea masă îţi vei sminti şi-ţi vei strica postul tău. Ba, frate, de vei mînca întru slava lui Dumnezeu, de nimic îndoindu-te, pentru ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, atunci nu-ţi vei sminti, nici îţi vei strica postul tău, ci mai vîrtos îl vei lămuri şi-l vei lumina. iar de te vei îndoi şi nu vei vrea nicidecum să mănînci, şezînd cu fraţii la masă, din bucatele ce se vor pune înainte, din care mănîncă şi alţi fraţi şi părinţi, atunci, frate, nu ţi se cade să ieşi să mergi nicăieri niciodată de la chilia ta. ci şezi şi-ţi păzeşte obiceiul şi postirea la chilia ta. Şi aşa fiind el învăţat de acel sfînt părinte, s-a smerit şi s-a supus ascultării, şi mult s-a folosit de cuvintele lui. Şi de aici, cînd i se întîmpla lui de mergea undeva afară la lume, şi-i punea lui ci­neva masă, atunci el şedea şi primea şi mînca întru slava lui Dumnezeu, fă­ră nici o îndoire, din cele ce se puneau pe masă dinaintea lui. iar dacă mer­gea la locul şi chilia lui, iar îşi păzea obiceiul şi postirea sa. Şi pururea era mulţumind bătrînului ce l-a îndreptat pe el, şi aşa s-a mîntuit.

5. Un frate oarecare a întrebat pe un bătrîn mare şi iscusit foarte întru ştiinţa învăţăturilor şi înţelegerea Sfintelor Scripturi, zicînd: Părinte, ce voi face cînd mi se va întîmpla mie să ies ca să merg de la chilia mea undeva afară la ţară, sau la vreo mănăstire, şi acolo îmi vor pune mie masă, sau mă vor pofti să şed cu dînşii la masă, ca să mănînc bucate cu dînşii, iar bucate­le care le vor pune pe masă vor fi toate de care eu postesc şi nu le mănînc?

Deci părinte, oare bine va fi să-i poftesc pe ei, de vor avea, ca să-mi pună

402

Mat. 6:16

Lc. 10:8

mie deosebi alte bucate de care mănînc eu, sau mai bine va fi ca să mă scol şi să ies de la masa lor, ca să nu-mi smintesc şi să-mi stric eu obiceiul postirii mele? răspuns-a lui bătrînul, zicînd: Fiule, la aceasta avem noi poruncă şi învăţătură din gura Însuşi Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru iisus Hristos, a Purtătorului de grijă pentru tot binele şi folosul şi mîntuirea noastră, zicînd: nicidecum să nu vă arătaţi oamenilor postind, ci oriunde veţi merge şi vă vor pune vouă masă, cele ce se vor pune vouă dinainte mîncaţi, de nimic îndoindu-vă, iar nu vă arătaţi postirea voastră înaintea oamenilor. Deci fiule, cine sînt eu ca să te învăţ şi să te sfătuiesc pe tine alt sfat şi altă învăţătură mai bună şi mai de folos ţie decît Domnul Hristos? ci mai vîrtos şi eu, după cuvîntul Domnului, aşa îţi zic şi te sfă­tuiesc: Oriunde vei merge şi îţi vor pune ţie masă, mănîncă cele ce-ţi vor pune ţie înainte, întru slava lui Dumnezeu, nimic îndoindu-te. iar dacă te vei întoarce şi vei merge la chilia ta, atunci iar îţi păzeşte obiceiul postirii tale, în taina ta. iar de nu vei vrea să faci aşa, atunci nu ţi se cade nicidecum să ieşi ca să mergi undeva afară din chilia ta.

6. Un bătrîn oarecare duhovnicesc ce era într-o mănăstire a văzut oda­tă la fereastra chiliei unui frate doi draci care stăteau şi ascultau la fereas­tra fratelui; şi ascultînd puţintel, începeau a sălta, şi iar stînd, ascultau, şi iar începeau a sălta, şi aşa au făcut un ceas. iar bătrînul, văzînd aceasta, s-a sculat de unde şedea şi privea aceasta, şi a mers la chilia acelui frate, să va­dă pricina de atîta bucurie şi săltare a acelor spurcaţi diavoli. Şi acolo apropiindu-se bătrînul de chilia fratelui, iar dracii, văzîndu-l pe el venind asu­pra lor, ruşinîndu-se s-au dat în lături ca nişte cîini, unul într-o parte, al­tul într-alta, şi aşa depărtîndu-se, au fugit. iar bătrînul apropiindu-se de fereastra chiliei fratelui, unde erau săltînd acei draci, a auzit pe acel frate în chilie citindu-şi pravila sa cu glas mare la fereastră. Şi îndată a priceput şi a cunoscut bătrînul că aceea este pricina bucuriei şi săltării spurcaţilor draci, adică citirea fratelui cu glas mare; şi intrînd la dînsul în chilie, l-a gă­sit pe el stînd la fereastră şi citind. iar fratele, îndată lăsîndu-şi citirea, s-a închinat după obicei cu smerenie. iar bătrînul i-a zis lui: Fiule, mai de fo­los ţi-ar fi ţie de te-ai culca în chilia ta şi să dormi toată ziua, decît să citeşti aşa cu sunet de glas, precum citeşti, care citire nu-ţi este de nici un folos, ci este bucurie şi veselie şi săltare dracilor, precum şi acum, iată: eu am go­nit doi draci de la fereastra ta, care se bucurau şi săltau ascultînd şi auzind sunetul glasului citirii tale, pe care de la chilia mea i-am văzut ascultînd şi săltînd la fereastra ta. Pentru care pricină întradins am venit la tine, fiule,

403

Mat. 6:6

Mat. 6:7

ca să-ţi spun ţie acestea şi să te sfătuiesc părinteşte ca să-ţi părăseşti acel su­net de glas întru rugăciunea şi citirea ta, şi să-ţi citeşti pravila şi rugăciunea ta călugăreşte, în taină, după cum ne-au poruncit nouă Domnul Hristos şi sfinţii părinţi, iar nu cu sunet de glas întru auzirea oamenilor şi a dracilor.

Zis-a fratele: Dar ce voi să fac, părinte, că eu aşa m-am obişnuit şi m-am deprins a citi, şi în alt chip nu pot să citesc? că de voi citi în taină, îmi pa­re că nu înţeleg, şi nici nu ştiu ce citesc, şi de citirea în taină eu nu mă în­dulcesc, nici simt umilinţă sau ceva de folos întru inima mea. Zis-a lui bătrînul: Dacă nu simţi tu, fiule, umilinţă întru inima ta, şi zici că nu te folo­seşti de rugăciunea şi citirea ta cînd te rogi şi citeşti în taină, dar cum te vei umili şi te vei folosi de rugăciunea şi citirea ta pe care o citeşti cu sunet şi cu glas întru auzirea oamenilor şi a dracilor, întru lauda şi fericirea şi slăvi­rea oamenilor şi întru bucuria şi mîngîierea şi săltarea dracilor, pe care ci­tire Dumnezeu nu o iubeşte şi sfinţii părinţi nu o primesc? iar cum şi în ce chip trebuie să ne citim rugăciunea şi pravila, Însuşi Domnul şi Dumneze­ul şi Mîntuitorul nostru iisus Hristos, ca cela ce este pururea purtător de grijă pentru binele şi folosul şi mîntuirea noastră, cu însăşi gura sa ne-a în­văţat pe noi şi pururea ne învaţă în Sfînta Evanghelia sa, zicînd: cînd vei vrea să te rogi şi să-ţi citeşti pravila ta, intră în cămara ta şi încuie uşa ta. Şi aşa citeşte şi te roagă în taină părintelui tău, şi părintele tău, care vede şi aude tainele, acela îţi va da ţie la arătare mila şi darurile sale. Şi iarăşi mai jos zice: Şi cînd vă rugaţi, nu grăiţi multă vorbă întru rugăciunea voastră, ci întru scurtă vorbă şi adeseori să fie rugăciunea şi citirea voastră. Deci dintru citirea şi rugăciunea săvîrşită aşa, într-acest chip, se naşte umilinţa şi folosul sufletului spre mîntuire. Întru acest chip toţi sfinţii părinţi îşi ci­teau pravila şi rugăciunea lor. Şi pentru aceasta toţi părinţii, fiecare, cînd îşi făceau chilia sa, îşi făcea şi cămară osebită, să fie lui pentru rugăciunea şi pravila sa. Deci şi tu, fiule, de vrei să te foloseşti şi să-ţi fie primită rugă­ciunea şi citirea ta şi pravila ta, aşa urmează, şi te vei mîntui. iar de nu vei vrea să urmezi şi să faci aşa, să ştii că în zadar îţi va fi toată zăbava citirii şi a pravilei şi a rugăciunii tale.

7. Părinţii de la schit aveau obicei, cînd se descoperea cuiva vreo faptă bună pe care o avea el în taina sa, acela de aici pe acea faptă bună nu o mai socotea lui faptă bună, măcar de ar fi fost oricît de folositoare, ci o socotea păcat şi lucru răsuflat şi stricat şi urîciune lui Dumnezeu. aşa îşi acopereau şi îşi ascundeau lucrurile lor cele bune dinspre slava omenească.

404

^{Mat. 13:8}

8. Zis-a un bătrîn că: Plăcerea omenească pe toată măduva omului o pierde, şi îl lasă pe el sec.

n 320

9. Zis-a iarăşi: Ori fugind să fugi de oameni, sau rîzînd rîzi de lume şi de oameni, făcîndu-te pe tine de mai multe ori nebun.

10. A zis iarăşi: cel ce îşi arată lucrurile sale cele bune este asemenea cu cel ce seamănă deasupra pe pămînt, şi venind păsările cerului le mănîncă pe ele. iar cel ce îşi ascunde petrecerea sa este ca cel ce le seamănă pe braz­de în pămînt, care le va şi secera înmulţite.

11. Un chinoviarh avea mare slavă de la oameni şi era părinte peste do­uă sute de călugări. La chinovia acestora a venit Hristos în chipul unui bătrîn sărac, cunoscut lui mai-nainte, şi ruga pe portar să spună avvei că este cutare frate. iar portarul abia înduplecîndu-se, a intrat să-i vestească pen­tru el, dar a aflat pe avva vorbind cu oarecari străini, şi aşteptînd puţin, i-a spus despre acel bătrîn sărac. iar el i-a răspuns cu mînie, zicînd: nu mă vezi că vorbesc cu oamenii? Lasă acum! Şi sfiindu-se portarul, s-a dat în lă­turi, şi întorcîndu-se, a spus celui ce se părea că este bătrîn sărac răspunsul proestosului. iar Domnul cel îndelung răbdător a petrecut şezînd la poar­tă. Şi pe la al cincelea ceas a venit la chinovie un bogat, pe care degrabă ascultîndu-l portarul i-a deschis şi a vestit chinoviarhului pentru dînsul. iar el ieşind cu osîrdie, l-a întîmpinat la uşă. Şi văzîndu-l pe el cel bogat întru milă Dumnezeu, care venise în chip de bătrîn sărac, îl ruga, zicînd: Vreau să vorbesc cu tine, avvo. iar el, nici de răspuns învrednicindu-l, a in­trat împreună cu bogatul, sîrguindu-se să-i gătească lui masă. Deci după ce a prînzit bogatul, l-a petrecut pe el avva pînă la uşă şi s-a întors înapoi, fiind robit de multele griji, şi a uitat rugăciunea bătrînului sărac cel fără de răutate. iar făcîndu-se seară, după ce nimenea nu l-a chemat pe acel bla­goslovit sărac, apropiindu-se iarăşi de portar, i-a poruncit să spună acestea proestosului: De vreme ce voieşti slava oamenilor, eu pentru osteneala ta cea de mai-nainte şi multele tale nevoinţe voi trimite să vină la tine din cîte patru părţi ale lumii; dar din bunătăţile Împărăţiei Mele nu vei gusta. Şi dintru aceste cuvinte s-a cunoscut Săracul cel atotţiitor.

Cap. XV.

Pentru ca să ne păzim să nu judecăm niciodată

1. Fost-a un bătrîn oarecare, ce mînca în toată ziua cîte trei posmagi. Deci a venit către el un frate, şi şezînd ei să mănînce pîine, au pus fratelui trei posmagi, şi văzînd bătrînul că încă îi mai trebuie, i-a adus şi alţi trei posmagi. Şi dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci a judecat bătrînul pe fratele şi i-a zis: nu trebuie, frate, să slujim trupului. iar fratele, cerînd iertare de la bătrînul, a plecat. iar a doua zi a venit vremea să mănînce bătrînul şi s-au pus trei posmagi, după obicei, şi iarăşi îi era foame, şi s-a înfrînat pe sine. Şi iarăşi a doua zi aşijderea a pătimit. Deci a început a slăbi, şi a priceput bătrînul că i s-a întîmplat depărtarea lui Dumnezeu, şi s-a aruncat pe si­ne înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întîmplat, şi îndată a văzut îngerul care îi zicea lui: Pentru că ai judecat pe fratele, pentru aceasta ţi s-a întîmplat aceasta. Să ştii, dar, că cel ce poate să se înfrîneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci Darul lui Dumnezeu este de îl întăreşte pe om.

2. La un sihastru oarecare obişnuia un preot de mergea şi făcea aduce­rea Sfintelor taine, fiindcă el nu ieşea afară. Deci a venit oarecine către si­hastru şi l-a pîrît pe preot, nenumărate prihăniri grăind asupra lui. iar pre­otul venind după obicei, să facă aducerea Sfintelor taine, nu i-a deschis sihastrul, fiind smintit, iar preotul s-a întors înapoi. Şi iată glas către sihas­tru, grăind: au luat oamenii judecata Mea. Şi împreună cu glasul s-a făcut acela întru uimire şi a văzut un puţ de aur, şi o ciutură de aur, şi funia de aur, şi apa foarte bună şi limpede, şi a văzut pe oarecare bubos ce scotea şi turna. Şi vrînd sihastrul să bea din apă, s-a sfiit şi nu a băut, căci era bubos cel ce scotea apă. Şi iată glas către dînsul iarăşi zicînd: Pentru ce nu bei din apă? ce pricină are bubosul ce scoate apă? căci scoate şi toarnă. Deci venindu-şi întru sine sihastrul şi luînd seama vedeniei, a chemat pe preot şi l-a făcut pe el să-i facă Sfînta aducere ca şi mai-nainte.

3. Fost-au doi fraţi mari într-o mănăstire de obşte şi s-au învrednicit a vedea un dar oarecare unul spre altul. Deci a fost odată că a ieşit unul într-o

406

zi de vineri afară din mănăstire şi a văzut pe oarecare mîncînd de di­mineaţă şi i-a zis lui: cum de mănînci, frate, într-această vreme, că este vineri? iar [sîmbătă] dimineaţa a fost Liturghie după obicei, şi căutînd fratele asupra lui, a văzut darul depărtat de la dînsul şi s-a întristat, şi dacă a venit la chilie, i-a zis: ce ai făcut, frate, că n-am văzut darul lui Dumne­zeu peste tine ca mai-nainte? iar el a răspuns: eu nu mă ştiu pe mine nici cu lucrul, nici cu gîndul să fi făcut ceva rău. i-a răspuns fratele: Nu cumva ai zis cuiva vreun cuvînt? Şi aducîndu-şi aminte, a zis: ieri am văzut pe oa­recare mîncînd afară de chilie de dimineaţă şi i-am zis: au într-acest ceas mănînci vinerea? acesta, dar, este păcatul meu; ci te osteneşte cu mine două săptămîni, şi să rugăm pe Dumnezeu ca să ierte păcatele mele. Şi aşa au făcut; şi după două săptămîni a văzut fratele darul lui Dumnezeu venit peste fratele său, şi s-a mîntuit, mulţumind Domnului.

^{N 327}

4. Un bărbat sfînt a văzut pe oarecine păcătuind, şi lăcrimînd cu amar a zis: acesta astăzi a greşit, iar eu mîine voi greşi negreşit. Şi acesta se va po­căi, negreşit, iar eu nu mă voi pocăi negreşit.

5. Un frate a întrebat pe oarecare din bătrîni: iată, mi se întîmplă să văd pe oarecare făcînd o faptă oarecare şi o spun altuia pe aceasta, şi văd că nu judec, ci numai aşa, oarecum se grăieşte; oare nu este aceasta clevetire? Şi i-a răspuns bătrînul: De grăieşti cu gînd de iubire de clevetire, ca şi cum ai avea ceva asupra lui, clevetire este; iar de nu este după patimă, eşti slobod. Însă deşi nu este clevetire, ci ca să nu răsară răul, mai bine este a tăcea. Deci a zis fratele: De voi veni către oarecare bătrîn şi-l voi întreba că „vreau să mă aşez la cutare”, şi ştie că nu-mi este de folos, ce va să-mi răspundă? De-mi va zice „să nu mergi”, oare nu judecă cu gîndul? această subţirătate şi isteţime nu o au mulţi; că de va avea mişcarea patimă, adică cu patimă va grăi, urînd şi prihănind pe bărbatul acela, pe sine se vatămă, şi nici nu are cuvîntul putere. Şi de folos era să zică „Nu ştiu,” şi să se izbăvească pe sine de patimă. iar de este slobod de patimă, nu osîndeşte pe nimenea, ci pe sine învinuindu-se, zice: cu adevărat, eu sînt neştiutor, şi poate nu îţi este ţie de folos. Şi de va fi cel ce întreabă priceput, nu va merge la bărbatul acela pentru care a întrebat, fiindcă nu a zis bătrînul pentru răutate, ci ca să nu crească răul. adică a grăit purtînd grijă de mîntuirea celui ce a întrebat. pentru aceea şi puternic este cuvîntul să încredinţeze pe ascultător, dacă şi acela cu pricepere fiind va primi cu credinţă.

6. Auzit-a oarecare dintre sfinţi că a căzut un frate în curvie, şi a zis: O, rău a făcut! iar după puţine zile a răposat fratele. Şi a venit îngerul cu sufletul

407

^{Lc. 6:37}

Lc. 6:37

fratelui către bătrînul, şi i-a zis: iată, cel pe care l-ai judecat, s-a mu­tat. unde porunceşti să-l aşezăm, la Împărăţie sau la muncă? Şi a petrecut bătrînul pînă la moartea sa rugîndu-se lui Dumnezeu să cîştige iertare de aceasta, plîngînd şi foarte ostenindu-se.

7. Zis-a oarecare dintre sfinţi, că nu este poruncă mai mare decît aceas­ta: a nu judeca pe fratele tău, şi pentru aceasta nu te vei judeca. Iar de vezi pe fratele tău greşind şi nu-i vei zice ca să-şi cunoască greşelile sale, din mîinile tale se va căuta sîngele lui, iar de va auzi şi nu se va întoarce de la păcatele sale, el va da seamă pentru greşelile sale. Deci bine este a înfrunta cu dragoste, iar nu a cleveti şi a ocărî ca pe un vrăjmaş.

8. Un oarecare bătrîn mare şedea în syria, între hotarele antiohiei, şi avea un frate gata spre a judeca, de vedea pe vreun frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dînsul bătrînul, grăind: cu adevărat, fiule, te înşeli şi-ţi pierzi numai sufletul tău, de vreme ce nu ştie nimenea ce este în om, fără numai duhul care este întru dînsul. căci de multe ori înaintea oame­nilor fac fapte rele, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu. păcatul noi îl vedem, iar pocăinţa şi faptele cele bune ce le-a făcut numai Dumnezeu le ştie. pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe omul păcătuind, nici cît de puţin nu-l judeca pe el, că numai unul Dumnezeu este Judecătorul. că tot omul ce judecă pe altcineva se află ca un antihrist al lui Hristos, de vreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpînirea ceea ce i-au dat-o tatăl, făcîndu-se el judecător mai-nainte decît Dînsul.

9. Aproape de un bătrîn trăia un frate care era puţin mai trîndav în­tru nevoinţă. Lîngă acesta, cînd trăgea să moară, şedeau unii din fraţi, şi văzînd bătrînul că se duce din trup vesel şi cu bucurie, vrînd să zidească pe fraţii cei ce şedeau aproape, îi zice lui: Frate, noi toţi ştim că nu erai prea osîrdnic la nevoinţă; şi de unde aşa cu osîrdie te duci? Şi a răspuns frate­le: crede, părinte, adevărul îl grăieşti, însă de cînd m-am făcut monah, nu ştiu să fi judecat om, sau să fi ţinut pomenire de rău asupra cuiva, ci de s-a întîmplat cîndva vreo prigonire cu cineva, întru acel ceas m-am împăcat cu el. Deci voi să zic lui Dumnezeu: stăpîne, tu ai zis: Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi, şi iertaţi, şi se va ierta vouă! Deci i-a zis lui bătrînul: pace ţie, fiule, că şi fără osteneală te-ai mîntuit!

10. Povestit-a un bătrîn, că: Şezînd eu odinioară într-o pustie prea adîncă, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam pe el: cum se află părinţii? Şi îmi zice: Bine, cu rugăciunile tale. apoi l-am

408

Mar. 10:19

Lc. 6:37

întrebat şi pentru un frate care avea nume rău, şi mi-a zis: crede, părinte, că încă nu s-a izbăvit de acel nume. iar eu, cum am auzit, am zis: uf! Şi în­dată ce am zis aceasta, mi-a venit somn şi m-am făcut întru uimire, şi mă văd pe mine că stau înaintea sfîntului loc al căpăţînii, şi pe Domnul nos­tru iisus Hristos între doi tîlhari răstignit, şi m-am pornit să mă închin. iar dacă am mers aproape, a poruncit sfinţilor îngeri, care stăruiau lîngă el, cu glas mare zicînd: Scoateţi-l afară, că antihrist Mi-este Mie, că mai-nainte de a judeca eu, el a judecat pe fratele său. Deci gonit fiind eu, am venit să ies şi s-a apucat haina mea ce se numeşte palton²⁷⁶ în uşa ce s-a închis de­grabă, şi lăsînd-o acolo, am ieşit, şi îndată m-am deşteptat. iar socotind eu cele văzute, zic fratelui celui ce venise: rea este ziua aceasta pentru mine. iar el a zis: Pentru ce, părinte? atunci am povestit lui cele ce am văzut. Şi am zis: Haina aceea a mea era acoperămîntul lui Dumnezeu care era peste mine şi m-am lipsit de el. Şi după aceea am făcut şapte ani rătăcindu-mă prin pustii, nici pîine gustînd, nici sub acoperămînt intrînd, nici cu om vorbind, pînă ce iarăşi am văzut pe Domnul meu asemenea la locul căpăţînii, poruncind ca să mi se dea haina mea.

11. A zis un bătrîn: Douăzeci de ani am petrecut luptîndu-mă cu un gînd şi rugîndu-mă lui Dumnezeu ca pe toţi oamenii să-i văd ca unul.

12. A zis un bătrîn: De vei vedea pe cineva rîzînd sau mîncînd mult, să nu-l judeci pe el, ci mai vîrtos zi: Fericit este acesta, neavînd păcate, şi pen­tru aceasta se bucură sufletul lui.

13. A zis un bătrîn: De vei vedea cu ochii tăi pe cineva căzînd, îndată zi: anathema ţie, satano, că acesta vină nu are! Şi îţi întăreşte inima ta să nu judeci pe fratele tău, că se duce Duhul Sfînt de la tine. Zi iarăşi către sine: Precum acesta s-a biruit, aşa şi eu. Şi plîngi, şi cere ajutorul lui Dum­nezeu. Şi pătimeşte împreună cu cel ce a pătimit fără de voie, că nimeni nu voieşte să greşească lui Dumnezeu, ci toţi ne amăgim.

^{Theodot 2}

14. A zis un bătrîn: nu judeca pe cel curvar, dacă eşti tu curat, că asemenea calci Legea. că cel ce a zis „Să nu curveşti,” a zis şi „Să nu judeci”.

²⁷⁶ naWtov: manta; din cuv. latinpallium (n. Ed.).

Cap. XVi.

Pentru primirea de străini

1. Un monah oarecare antiohian, de neam cucernic, de la mănăstirea lui casian, a mers la sfintele Locuri pentru rugăciuni, şi zăbovind el acolo, a sfîrşit cele ce avea de trebuinţă, şi nu ştia ce să facă, şi şezînd în biserică, se scîrbea de aceasta. Şi plecîndu-se, a adormit puţin şi a văzut pe Domnul nostru iisus Hristos grăindu-i lui: Du-te la iconomul sfintei Învieri²⁷⁷şi să zici lui: M-a trimis iisus la tine, să-mi dai pentru Dînsul un galben, şi îţi voi da zapis la mînă, şi cînd va veni iisus, ţi-l va da. Şi deşteptîndu-se mo­nahul şi rugîndu-se, a crezut cuvîntului. Şi mergînd l-a aflat pe iconom, şi i-a zis precum i s-a poruncit lui. Şi a zis iconomul: Dar cînd va să vie iisus să mi-l dea? iar monahul a zis: eu precum am auzit ţi-am spus, iar tu cum ştii, aşa să faci. Şi atunci i-a zis iconomul: Fă-ţi zapisul tău. Şi a şezut mo­nahul de a scris aşa: eu, ioann, călugărul de la antiohia syriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Ştefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul sfintei Învieri, trebuindu-mi. Şi pentru încredinţare am făcut acest zapis al meu, şi cînd va veni iisus Hristos, ţi-l va da. Şi luînd galbenul, a plecat. iar în noaptea cea după a doua zi a văzut iconomul în vis pe oare­care grăindu-i lui: ia-ţi galbenul, şi să-mi întorci zapisul monahului! iar el nu voia, grăind: acela a zis că iisus va veni şi-mi va plăti. iarăşi i-a zis: eu sînt iisus; ia-ţi, dar, galbenul şi-Mi dă zapisul călugărului. au doară vrei să iei ceva mai mult? iată, ai al tău. Şi deşteptîndu-se, a trimis nişte oameni după monah, zicîndu-le: Oriunde îl veţi afla pe acel monah, să-l aduceţi la mine! Şi aflîndu-l, i-au zis: Mergi, că te cheamă iconomul! iar el, temîndu-se, zicea întru sine că: s-a căit şi vrea să ia galbenul de la mine. Şi mer­gea cu sfială. iar acela văzîndu-l, i-a zis: Kyr părinte, mai ia şi alţi galbeni, cîţi vei voi, şi-mi fă zapis. iar el i-a răspuns: iartă-mă, căci mai mulţi nu-mi trebuiesc; din destul îmi este acesta, că nici nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben. iar cei ce au auzit, s-au mirat, şi au proslăvit făgăduin­ţele Domnului cele nemincinoase.

²⁷⁷ Biserica Învierii din ierusalim (n. Ed.).

410

2. Povestesc pentru un bătrîn că vieţuia în Syria, lîngă calea pustiului, şi acesta îi era fapta lui, că în ce ceas venea vreun călugăr din pustie, cu bună nădejde îi făcea odihnă. Deci a venit oarecînd un sihastru oarecare la dînsul şi i-a făcut lui odihnă, iar el nu voia, zicînd că: Postesc astăzi. Şi scîrbindu-se i-a zis lui: nu trece cu vederea pe robul tău, rogu-mă ţie, şi să pleci aşa, ci vino să ne rugăm, şi iată, stă aici un copac, şi cu care se va aple­ca, plecîndu-ne noi genunchii, la aceasta să urmăm. Plecînd, dar, sihastrul genunchii la rugăciune, nimic nu s-a făcut. Deci a plecat şi primitorul de străini genunchii, şi îndată s-a plecat şi copacul cu dînsul. Şi încredinţîndu-se, a mulţumit lui Dumnezeu.

3. Un monah oarecare thiveu avea darul slujbei de la Dumnezeu ca pe fiecare să-l socotească cu cele ce-i trebuiesc. Deci i s-a întîmplat odinioară într-un sat a da milostenie, şi iată, a venit o muiere oarecare la dînsul să ia milostenie, purtînd haine vechi. Şi văzînd-o cu vechituri îmbrăcată, a bă­gat mîna sa să-i dea mult, şi s-a zgîrcit mîna de a scos puţin. Şi iată, a venit alta către el, îmbrăcată în haine bune, şi văzîndu-i hainele ei, a băgat mîna vrînd a-i da puţin, şi a întins mîna de a scos mult. Şi a întrebat pentru amîndouă, şi i-au răspuns: ceea ce poartă haine bune este de neam mare şi a sărăcit, şi numai pentru curăţie a cîştigat hainele. iar cealaltă, zice, ca să ia milostenie s-a îmbrăcat în vechituri.

4. Mers-au oarecînd doi fraţi către un bătrîn, iar obiceiul bătrînului era de nu mînca toată ziua. Şi dacă a văzut pe fraţi, i-a părut bine, şi a zis că: Şi postul are plată, iar cel ce mănîncă pentru dragoste, două porunci pli­neşte, pentru că şi-a lăsat voia sa, şi porunca lui Dumnezeu a săvîrşit. Şi a odihnit pe fraţi.

5. Era oarecare din sfinţi vieţuind în egypt, în loc pustiu. Deci era şi al­tul, mai departe de dînsul, şi acela era preot maniheu. Şi odată, mergînd să vadă pe oarecine din neamul lui, a înserat unde era sihastrul cel pravos­lavnic, şi era în necaz, căci se temea de bătrînul, să intre şi să mîie la dînsul, că vedea că-l va cunoaşte pe el că este maniheu. Însă, primejduindu-se şi neavînd unde merge, a bătut la uşă, iar bătrînul deschizînd l-a şi cunoscut. Deci l-a primit cu voie bună şi l-a silit să facă rugăciune, şi odihnindu-l, au adormit. iar maniheul venindu-şi întru sine noaptea, gîndea mirîndu-se, cum n-a luat nici o îndoire asupra lui, şi a zis: cu adevărat robul lui Dum­nezeu este. Şi a căzut la picioarele lui, grăind: avvo, şi eu sînt pravoslavnic! Şi aşa a petrecut cu dînsul de aici cealaltă vreme a vieţii sale.

411

6. Un frate oarecare a mers către un sihastru oarecare, şi plecînd de la dînsul, i-a zis: iartă-mă, avvo, că te-am smintit de la rugăciunea ta! Deci răspunzînd, i-a zis: rugăciunea mea este să te odihnesc pe tine şi să te pe­trec cu dragoste.

7. Un sihastru oarecare şedea lîngă nicopole²⁷⁸, făcînd multe fapte bune. Deci s-a întîmplat de au venit oarecari din chinovie şi l-au nevoit mai-nainte de vreme să mănînce. apoi au zis fraţii: nu te-ai scîrbit astăzi, avvo? iar el le-a răspuns, zicînd: Scîrba mea este de voi face voia mea.

8. Povestit-a oarecine din părinţi că un filosof oarecare, renumit, din cetatea lui Dumnezeu²⁷⁹, bărbat cucernic, venea către oarecare sihastru, şi-l ruga să-l primească şi să-l facă călugăr. Şi i-a zis bătrînul: De pofteşti să te primesc, mergi şi vinde averea ta, după poruncă, şi o dă lipsiţilor, şi te voi primi. Şi mergînd, a făcut după cuvîntul bătrînului. După aceea i-a zis şi altă poruncă: Să păzeşti a nu vorbi cu nimenea. iar el s-a făgăduit să nu grăiască, şi doi ani n-a grăit. au început de-aici oarecarii a-l proslăvi pe el, şi i-a zis bătrînul: nu-ţi este de folos a fi aici, ci te trimit la o mănăstire de obşte. Şi l-a trimis, iar trimiţîndu-l, nu i-a zis să grăiască sau să nu grăiască. Deci acela, păzind porunca ce i s-a dat, a petrecut negrăind. Deci vrînd a-l ispiti igumenul cu fapta cînd l-a primit, de este chiar mut sau se face aşa, l-a trimis spre răspuns la vremea revărsării apei rîului, ca nevoindu-se să grăiască, zicînd că: n-am putut trece apa. Şi a trimis după dînsul în tai­nă, să vadă ce va face. Şi dacă a ajuns la rîu şi a văzut că nu poate să treacă, a plecat genunchii spre rugăciune, şi venind un crocodil, l-a luat în spina­re şi a trecut în cea parte de apă. Şi dacă a făcut răspunsul, a venit iarăşi la apă şi iarăşi l-a luat în spate crocodilul şi l-a trecut dincoace. Deci venind fratele cel trimis după dînsul, a spus bătrînului şi fraţilor, şi s-au mirat. Şi apoi nu după multă vreme, s-a pristăvit, şi a trimis igumenul la bătrînul lui, grăind: De ai fi trimis şi mut, însă îngerul Domnului a fost. atunci a vestit sihastrul că: n-a fost mut, ci mai vîrtos mult vorbitor, însă, păzind porunca ce i-am dat dintru început, a petrecut negrăind. Şi s-au mirat toţi, şi au proslăvit pe Dumnezeu.

9. Un bătrîn oarecare avea un ucenic, şi vrînd a-l ţine cu sine, l-a făcut să aibă ascultare desăvîrşită. Deci i-a zis bătrînul: aprinzîndu-se cupto­rul foarte, mergi, zice, de ia cartea ce se citeşte în mijloc [în biserică] şi o

^{278 N}icopole ar putea fi mica cetate din apropierea alexandriei (n. Ed.).

^{279 A}ntiohia; vezi nota 260, p. 291 (n. Ed.).

412

aruncă în cuptor. iar el mergînd, a şi făcut fără de nici o socotinţă, şi fiind aruncată cartea, s-a stins focul. Deci aceasta este puterea ascultării celei cu înţelegere, căci ascultarea este scara cea cerească.

10. Fost-a oarecine în chinovie, ce ieşise din lume, avînd pe fiul său cu sine. Şi i-a zis igumenul: Mi-e voia să nu vorbeşti cu fiul tău, ci să-l ai ca pe un străin. iar acela i-a răspuns: aşa voi face, după cuvîntul tău, avvo. Şi a petrecut mulţi ani de n-a vorbit cu el. iar cînd i-a venit chemarea fiului său şi era să se pristăvească, a zis igumenul: Mergi de acum de vorbeşte cu fiul tău. Şi răspunzînd, i-a zis: De porunceşti, să păzim porunca pînă în sfîrşit. Şi a răposat fiul lui, de n-a grăit cu dînsul, şi s-au mirat toţi, cum a primit cu bucurie porunca şi a păzit-o pînă în sfîrşit.

11. Un frate, cuprinzîndu-se de întristare, nevoia pe bătrînul, grăind: ce voi face, că mă supără gîndurile, grăindu-mi că „Fără de vreme te-ai le­pădat de lume şi nu poţi să te mîntuieşti”? i-a răspuns bătrînul: chiar de nu vom putea să intrăm în pămîntul Făgăduinţei, mai bine este să cadă oa­sele noastre în pustie, decît să ne întoarcem în egypt.

12. Un bătrîn a venit la o apă, şi aflînd acolo papură, a şezut. Şi smulgînd frunze de pe mal, împletea coşniţe şi le dădea pe apă. Într-acest chip făcea pînă cînd au venit oamenii şi l-au văzut, şi atunci s-a sculat şi a plecat. căci nu pentru trebuinţă lucra, ci pentru osteneală şi linişte.

13. Povestit-a oarecare din bătrîni că un frate oarecare ce petrecea în egypt, mergea pe drum, şi sosind noaptea, a intrat într-un mormînt să rămînă de frig. Şi trecînd dracii pe acolo, au grăit unul către altul: vedeţi cîtă îndrăzneală are acest călugăr de doarme în mormînt? ia să-l îngrozim pe el! Şi a răspuns altul: ce să-l mai spăimîntăm pe el? că acesta este al nostru, făcîndu-ne voia noastră, mîncînd, bînd, clevetind şi negrijind de slujba sa. ci mai vîrtos pînă cînd va zăbovi el întru acestea, să mergem şi să-i necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi cu rugăciunea ne luptă pe noi ziua şi noaptea.

14. A zis un bătrîn: De vor veni la tine vreunii şi îi vei vedea pe ei de departe că vin, mai-nainte de a se apropia ei, să stai la rugăciune şi să zici: Doamne, iisuse Hristoase, izbăveşte-ne pe noi de clevetire şi de ocărîre. Şi cu pace trimite-i pe ei din locul acesta.

15. A zis un bătrîn: De va veni la tine vreun frate, ridică plînsul de pe faţa ta, şi-l ascunde în inima ta pînă ce vei slobozi pe fratele, şi apoi iarăşi pune plînsul pe faţa ta. că fug dracii văzînd plînsul acesta cu tine.

413

16. Un bătrîn, mergînd la schit, a călătorit împreună cu el un frate. Deci vrînd să se despartă unul de altul, îi zice bătrînul: să gustăm împreu­nă, frate. Şi era dimineaţă şi începutul săptămînii. Deci au mîncat, şi sculîndu-se, s-au dus. iar după ce au trecut celelalte zile şi a venit sîmbăta, sculîndu-se de dimineaţă bătrînul, s-a dus către fratele acela şi îi zice lui: Oare ai flămînzit, frate, de cînd am mîncat? răspuns-a fratele: Nu. căci în fiecare zi mîncînd, nu flămînzesc. Zis-a lui bătrînul: cu adevărat, fiule, de atunci nu am mîncat. iar fratele, auzind, s-a umilit şi foarte s-a folosit.

17. Un episcop iubitor de Dumnezeu se ducea în fiecare an la schit că­tre părinţi. Deci l-a întîlnit pe el un frate şi l-a dus la chilia sa, şi punîndu-i înainte pîine şi sare, a zis: iartă-mă, că nimic altceva nu am ca să-ţi pun ţie înainte. Zice lui episcopul: voiesc ca la anul viitor, venind, să nu aflu nici sare.

18. A zis un bătrîn: Dacă încă eşti tînăr, fugi de vin ca de şarpe; şi de vei fi silit la adunare să bei, puţin bînd, încetează. Şi măcar de te vor jura pe tine cei ce te-au chemat, să nu iei aminte la jurămintele lor. căci de mul­te ori satana sileşte pe monahi, poate şi bătrîni fiind ei, ca să silească pe cei mai tineri la băutura de vin şi la mîncarea cea multă; ci tu să nu te pleci lor, căci vinul şi muierile despart de la Dumnezeu.

19. Odinioară la chilii, făcîndu-se praznic, mîncau fraţii la biserică. Şi era acolo un frate, şi a zis celui ce slujea: Nu mănînc fiertură, ci sare. Şi a chemat ascultătorul acela pe alt frate înaintea norodului, zicînd: cutare frate nu mănîncă fiertură; adu-i lui sare. Şi s-a sculat unul din bătrîni, şi a zis lui: Mai de folos îţi era ţie astăzi la chilia ta să mănînci carne, decît să se audă acest cuvînt înaintea norodului.

20. Un frate de la schit, nemîncînd pîine, s-a dus către un bătrîn ma­re, dar s-au întîmplat acolo şi alţi străini. Şi a făcut bătrînul puţină fiertură pentru dînşii. Şi după ce au şezut să mănînce, pustnicul şi-a pus lui numai năut muiat şi mînca. Deci după ce s-au sculat ei de la masă, luîndu-l bătrînul deosebi, i-a zis lui: Frate, cînd te duci la cineva, nu-ţi arăta petrece­rea ta; iar de voieşti să ţii nevoinţa ta, şezi în chilia ta şi nicăieri nu ieşi. iar el, înţelepţindu-se de cuvîntul bătrînului, s-a făcut chibzuit întru întîmpinarea fraţilor.

21. Zis-a un bătrîn: cînd te vei duce undeva, să nu voieşti să-ţi arăţi pe­trecerea ta, sau că nu mănînci untdelemn sau peşte sau fiertură; ci numai

414

la vin să nu dezlegi, de te temi de război. Şi de te vor prihăni vreunii, să nu ai nici o grijă.

22. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: De mă voi afla la masă cu părinţii, ce voi face? răspuns-a bătrînul: În loc de post, înfige rugăciune fără măsură întru smerenie. Zis-a fratele: Şi cum pot, mîncînd şi auzind pe unii vorbind, să mă şi rog? Zice lui bătrînul: truda pe toate le poate. Şi de voieşti să fii monah, pe aceasta pururea o ţine. că cel ce nu o are pe aceas­ta, nu este monah.

23. Un bătrîn şedea cu un frate şi aveau ei viaţă de obşte; iar bătrînul era milostiv. Şi făcîndu-se foamete, au început unii să vină la uşa lui să ia mi­lostenie, iar bătrînul dădea tuturor celor ce veneau. Şi văzînd fratele ceea ce se făcea, a zis bătrînului: Dă-mi partea de pîini, iar cu partea ta fă cum voieşti cu dînsa. Deci a împărţit bătrînul pîinile, şi făcea milostenie din partea sa. Şi mulţi alergau la bătrînul, auzind că tuturor dă. iar Dumnezeu, văzînd voinţa lui cea bună, a blagoslovit pîinile, şi pe cît dădea el, pe atît se înmulţeau ele. iar fratele, mîncîndu-şi pîinile sale, a zis bătrînului: Fiindcă am acele puţine pîini, avvo, ia-mă iarăşi de obşte. Şi a zis bătrînul: Precum voieşti fac. Şi au şezut iarăşi împreună. Şi mulţi fiind cei ce veneau şi nici unul neîntorcîndu-se deşert, a văzut fratele că au lipsit pîinile. iar din întîmplare a venit un sărac, şi i-a zis lui bătrînul să-i dea milostenie. iar fratele a zis: nu mai este, părinte. Zice bătrînul: Mergi şi caută cu de-amăruntul. Deci intrînd fratele, a aflat plin de pîini vasul întru care se punea pîinea. Şi aceasta văzînd, s-a spăimîntat. Şi luînd a dat săracului. Şi minunîndu-se de credinţa şi fapta bună a bătrînului, a proslăvit pe Dumnezeu.

Cap. XVii.

Pentru milostenie şi pentru neaverea la care s-a făgăduit monahul

1. Unul a adus bani unui bătrîn, şi îl ruga să-i ia ca să-i aibă spre a sa trebuinţă. iar bătrînul nu primea, zicînd că se îndestulează cu lucrul mîinilor sale. iar acela stătea rugîndu-l ca să-i primească măcar pentru tre­buinţa săracilor. Şi a răspuns bătrînul: acest lucru este îndoită ruşine, frate, că şi cele ce nu-mi trebuiesc iau, şi cele străine dînd, mă mîndresc în deşert.

2. Zis-a un bătrîn că: De vei da milostenie şi se va necăji gîndul tău că ai dat mult, să nu iei aminte la dînsul, că este de la satana. Însă pe cît poţi, cu sărăcie şi cu smerenie petrece-ţi viaţa, ca tu mai vîrtos să ai trebuinţă de a lua milostenie totdeauna. că cel ce dă se bucură, socotind că bun lucru face, iar cel ce nu are, ci petrece întru sărăcie, întru mare smerenie vine, so­cotind că nici un bine nu face, nici dă cuiva ceva, ci el mai vîrtos are tre­buinţă de milostenie. aşa au trăit părinţii noştri. aşa a aflat pe Dumnezeu avva arsenie.

3. A venit odinioară la raith un om bogat străin, şi a dat fraţilor milos­tenie cîte un ban. a trimis şi unui sihastru care şedea acolo într-o chilie. Şi în noaptea aceea vede bătrînul o ţarină plină de mărăcini, şi pe unul ce îi zicea lui: ieşi, seceră în ţarina celui ce ţi-a dat milostenie! Dimineaţa a tri­mis sihastrul de a chemat pe iubitorul de Hristos cel ce i-a trimis lui banul, şi i-l dă lui, zicînd: primeşte-ţi, frate, banul tău, că nu pot să secer mărăcini străini. O, de aş fi putut să-i smulg pe ai mei!

4. A zis un bătrîn: Nevoitorii cei desăvîrşiţi nu primesc degrabă lucru de la cineva. iar cei de mijloc nu zic cuiva să le dea lor ceva; iar dacă cineva singur de sine le va da, primesc pe cele trimise ca de la Dumnezeu. iar dacă vreunul este foarte bolnav, să ceară trebuinţa sa cu multă smerenie, prihănindu-se însă pe sine totdeauna.

416

Ps. 54:23

5. Am auzit pentru un frate sărac şi lipsit, că de îi aducea cineva trebu­inţa bucatelor, le primea. iar după aceea, de s-ar fi întîmplat şi altul să-i aducă ceva, nu primea, zicîndu-i lui: acum m-a hrănit Domnul meu.

6. A venit un om străin, aducînd cu sine mult aur la Schit, şi-l ruga pe preot ca să-l dea fraţilor. iar preotul a zis: nu au fraţii trebuinţă. Şi mult fiind silit, a pus aurul într-o coşniţă şi l-a pus la uşa bisericii. Deci venind fraţii, a zis lor preotul: cel ce are trebuinţă, să ia. Şi nimeni nu s-a atins. iar unii nici n-au căutat [cu privirea]. Şi zice preotul către cel ce a adus au­rul: Dumnezeu a primit dragostea ta. ia-l pe el şi mergi de îl dă săracilor. Şi folosindu-se omul, s-a dus.

n 262

7. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Voieşti ca să ţin la mine doi bani de aur cu cuvînt de neputinţa trupului? Şi a răspuns bătrînul: nu es­te bine să ţii mai mult decît trebuinţa trupului; deci de vei ţinea acei doi bani, spre dînşii se află nădejdea ta; şi de li se va întîmpla lor pierzare, nu mai poartă Dumnezeu grijă de tine. Deci să aruncăm spre Dînsul grija noastră, că el va purta grijă de noi.

n 263

8. Au venit unii din ellini la Ostrakini²⁸⁰ să dea milostenie şi au luat cu dînşii pe iconomi, ca să le arate lor pe cei ce au trebuinţă, şi îi duc pe ei la un bubos, şi îi dădeau lui. iar el nu a luat, zicînd: iată, ostenindu-mă îm­pletesc aceste puţine smicele de finic şi mănînc pîinea mea, agonisind-o dintr-însele, şi de mai mult nu am trebuinţă. Şi iarăşi îi duc la o chilie a unei văduve, care avea o fată, şi bătînd în uşă, a auzit fata, care era în lăuntru, şi care purta o haină spartă şi care abia îi acoperea părţile cele de ne­voie ale trupului. Deci văzînd-o pe ea ieşind afară, îi dădeau haine şi bani. iar ea nu a primit să ia, zicînd că: Mi-a spus maica astăzi că a aflat de lucru, vrînd Dumnezeu, şi avem hrana noastră. Şi era mama ei spălătoreasă şi se dusese să lucreze. iar venind ea de la lucru, au rugat-o să ia, şi nu a voit, zicînd: eu purtător de grijă al meu am pe Dumnezeu, şi voi vreţi să-L luaţi de la mine? Şi auzind, au proslăvit pe Dumnezeu.

9. Zis-a un bătrîn: Să nu ai în chilia ta haină spînzurată netrebuincioasă, că moarte îţi este ţie. căci mulţi alţii tremură, poate mai drepţi fi­ind decît tine. Şi tu, păcătos fiind, pentru ce să ai de prisos?

10. Zis-a iarăşi: Să nu dobîndeşti vas de prisos, aflîndu-se fără de treabă. căci nu mai poartă grijă de tine Dumnezeu. ci de îţi va cădea ţie de undeva

^{280 C}etate în egyptul de Jos, pe malul mării, aproape de ţinutul gazei, unde în vremea îm­păratului traian a fost răstignit pe cruce Sfîntul apostol Simon cel numit şi iuda (n. Ed.).

417

aur, de ai trebuinţă de el pentru trebuinţa ta cea de nevoie, adică pentru hrană sau pentru haină, îndată cumpără-le pe ele; iar de nu ai trebuinţă, să nu doarmă împreună cu tine, adică să nu stea la tine, ci dă-l pe el săracilor mai-nainte de a se însera.

11. Zis-a iarăşi: vas de argint sau de aur nici să pipăie mîinile tale în chilia ta, pînă la cel mai mic. adică nu numai să pui în mintea ta să nu dobîndeşti nimic, ci şi trimis de va fi de la cineva pentru vreo trebuinţă către tine un vas ca acesta, să nu voieşti să-l pipăi.

12. Zis-a iarăşi: cuţit la brîul tău să nu spînzuri. că acestea toate opresc umilinţa şi plînsul de la tine. Şi în scurt toate şi aşternutul tău, şi vase­le tale, şi încălţămintele tale, şi brîul tău astfel să fie, ca de vor voi vreu­nii să le fure, să nu le placă lor să ia ceva dintre acestea şi din cele ce sînt în chilia ta.

13. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Spune-mi, părinte, cum mă voi mîntui? şi dezbrăcîndu-se bătrînul de haină şi încingîndu-se peste mijloc şi spînzurîndu-şi mîinile sale, a zis: aşa este dator monahul să fie, gol de materia lumii şi răstignit în lupte.²⁸¹

14. Zis-a un bătrîn: iubeşte sărăcia foarte, şi nu voi să ai materii subţiri în chilia ta. căci cînd caută sufletul vreun lucru şi nu-l află, suspină şi se smereşte, şi atunci îl mîngîie pe el Dumnezeu şi îi dă umilinţă. şi sufletul, de va gusta dulceaţa lui Dumnezeu, urăşte de aici şi pe însuşi trupul său. că de nu va urî omul trupul său, socotindu-l ca pe un vrăjmaş şi potrivnic, şi întru nimic făcîndu-i mîngîierea lui, afară de trebuinţa cea de nevoie, nu va putea cîndva să se izbăvească de cursa diavolului.

n 38

15. Povestit-a oarecare din părinţi că era un magistrian²⁸² trimis cu o răspundere împărătească, şi pe cale a găsit un mort sărac, zăcînd gol. şi făcîndu-i-se milă, a zis slugii sale: ia calul şi mergi puţin mai-nainte. iar acela, pogorîndu-se, s-a dezbrăcat de una din hainele sale şi a pus-o peste cel mort şi s-a dus. apoi, după puţin, trimis fiind cu o răspundere şi ieşind afară din ce­tate, a căzut de pe cal şi i s-a frînt piciorul. şi ducîndu-l la casa sa, se lupta cu mari chinuri, şi doctorii îl căutau pe el. iar după ce au trecut cinci zile, i s-a înnegrit piciorul lui. şi aceasta văzînd doctorii, au hotărît să-i taie a doua zi piciorul, ca să nu putrezească şi restul trupului. De aceasta înştiinţîndu-se magistrianul, foarte se mîhnea şi plîngea de acea primejdie, şi de mîhnire

^{281 A}celaşi cu XIII:7, p. 398 (n. Ed.).

^{282 V}ezi nota 17, p. 24 (n. Ed.).

418

Mat. 5:7

^{iac. 2:13}

nici a dormi nu putea, ci în noaptea aceea era treaz. Deci luminînd candela, vede la miezul nopţii că se pogoară un om pe fereastra cea de sus şi vine la dînsul, care şi stînd lîngă dînsul, a zis: ce plîngi? ce te scîrbeşti? iar el a răspuns: Doamne, nu voieşti să plîng, că mi s-a frînt piciorul şi mîine vor doc­torii să-l taie? iar el a zis: arată-mi piciorul tău. Şi arătîndu-l, l-a uns cel ce s-a arătat şi zice: Scoală şi umblă. iar magistrianul a zis: Doamne, nu pot, că este frînt. iar el a zis către dînsul: Sprijineşte-te de mine. Şi sprijinindu-se, s-a sculat şi umbla sănătos. apoi iarăşi îi zice cel ce s-a arătat: iată, te-ai fă­cut sănătos. Deci culcîndu-te, odihneşte-te şi nu te scîrbi. apoi şi pentru milostenie i-a pus înainte oarecare cuvinte, zicînd că: a zis Domnul: Fe­riciţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Şi fără de milă este judecata la cel ce nu a făcut milă. Şi altele ca acestea. apoi îi zice lui: Mîntuieşte-te! Îi zi­ce magistrianul: te duci? Zice acela: ce voieşti, dacă te-ai vindecat? Şi ia­răşi magistrianul: Pentru Dumnezeu, care te-a trimis, spune-mi, cine eşti? răspuns-a cel ce s-a arătat: Priveşte la mine! Şi după ce a privit acela, zice: cunoşti haina aceasta pe care o port? Magistrianul a zis: aşa, Doamne. a mea este. Şi iarăşi zice acela: eu sînt acela pe care m-ai văzut mort, aruncat în drum, şi mi-ai aruncat haina ta, şi m-a trimis Dumnezeu ca să te vindec. Deci mulţumeşte totdeauna lui Dumnezeu. Şi acestea zicînd, s-a suit iarăşi prin fereastra prin care a intrat, şi magistrianul nu a încetat mulţumind lui Dumnezeu şi dînd din destul săracilor, din cele ce avea.

16. A adus oarecine la un bătrîn bani, zicînd: ia-i pe aceştia spre chel­tuiala ta, că ai îmbătrînit şi eşti bolnav (că era bubos). răspuns-a lui bătrînul: Şaizeci de ani am în boala aceasta şi de nimic nu am fost lipsit, fi­indcă Dumnezeu îmi dă şi mă hrăneşte fără de lipsă, şi tu acum ai venit să ridici pe Hrănitorul meu? Şi nu a primit să ia.

17. Povestit-au părinţii pentru un grădinar, că lucra şi toată osteneala lui o dădea milostenie, ţinînd numai cele pentru cheltuiala sa. iar mai pe urmă i-a pus în minte satana, zicînd: Strînge-ţi ţie puţintei bani, nu cum­va vei îmbătrîni şi te vei bolnăvi, şi vei avea trebuinţă de cheltuială. Şi a adunat şi a umplut un borcan de bani, şi după aceea s-a întîmplat de s-a îmbolnăvit el şi a putrezit piciorul lui, şi a cheltuit banii la doctori, şi ni­mic nu s-a folosit. Mai pe urmă a venit un doctor iscusit şi îi zice lui: De nu se va tăia piciorul tău, tot trupul tău va să putrezească. Şi s-a hotărît ca să taie cu fierăstrăul piciorul lui a doua zi. iar în noaptea aceea, venindu-şi grădinarul întru sine, şi căindu-se pentru ceea ce a făcut de a adunat bani

419

şi a nădăjdui mai mult spre dînşii decît spre Dumnezeu, care ocîrmuieşte toate şi le hrăneşte, suspinînd a plîns şi a zis: Adu-Ţi aminte, Doamne, de lucrurile mele cele simple de mai-nainte, pe care le făceam lucrînd şi dînd fraţilor mei; iar mai vîrtos, mai-nainte de acestea, adu-Ţi aminte de bună­tatea ta şi de îndurările tale cele nenumărate, şi mă miluieşte după mare şi bogată mila ta. şi acestea zicînd el, a stat înaintea lui îngerul Domnului şi îi zice lui: unde sînt banii pe care i-ai strîns? unde este sfatul care te-ai sfătuit? iar el, foarte umilindu-se şi lăcrimînd, a zis: greşit-am, Doamne, iartă-mă! De acum nu voi mai face aceasta. Atunci s-a atins îngerul de pi­ciorul lui şi îndată s-a vindecat. şi sculîndu-se dimineaţa, s-a dus la ţarină să lucreze. iar după puţin a venit doctorul să-i taie piciorul, după hotărîre, şi neaflîndu-l pe el, întreba de dînsul. şi îi zic lui: De azi dimineaţă s-a dus să lucreze la ţarină. iar doctorul s-a dus la ţarina aceea întru care lucra, vrînd să-l vadă pe el. şi văzîndu-l săpînd pămîntul, a proslăvit pe Dumne­zeu, cel ce l-a vindecat pe el cu prea-slăvire.

18. Un pustnic, luptîndu-se de iubirea de argint, lucra mult, ostenindu-se foarte, şi din lucrul mîinilor sale a adunat un galben, apoi al doi­lea, apoi al treilea, apoi s-a silit de i-a făcut cinci. şi după ce i-a adunat pe acei cinci, îndată cade în boală trupească, şi umflîndu-i-se piciorul lui, s-a umplut de răni. iar el, chemînd pe doctori, a cheltuit acei cinci galbeni. şi nevindecîndu-se patima, ci încă mai rea făcîndu-se şi piciorul lui desăvîrşit putrezind, a venit mai pe urmă doctorul şi îi zice lui că: trebuie să ţi se taie piciorul tău, avvo, că tot trupul tău va să putrezească. iar el, pentru nevoie s-a plecat la tăiere, şi s-a hotărît a doua zi să i se taie piciorul lui. iar noaptea, plîngînd el şi rugîndu-se lui Dumnezeu, a venit îngerul la el şi i-a zis: Mai faci cinci galbeni? şi ca întru uimire făcîndu-se el, îi apucă înge­rul piciorul lui, şi cu mîna ştergînd patima, îndată l-a vindecat şi s-a făcut nevăzut. iar el, venindu-şi întru sine şi cunoscînd că s-a vindecat, mulţu­mea lui Dumnezeu. Deci dimineaţa venind doctorul, după hotărîre, a bă­tut în uşă. iar el sculîndu-se, l-a întîmpinat pe el. şi văzîndu-l doctorul că umbla, s-a minunat, şi înştiinţîndu-se de ceea ce s-a făcut, s-a făcut creş­tin, căci era ellin.²⁸³

19. Zis-a un bătrîn: Sfinţii, avînd pe Dumnezeu întru sine, şi pe cele de aici le moştenesc prin nepătimire, şi pe cele de acolo, de vreme ce şi acestea şi acelea sînt ale lui Hristos. iar cei ce Îl au pe el, au şi pe cele ale Lui. iar cel

²⁸³ Acelaşi cu Xiii:4, p. 398 (n. Ed.).

420

ce are lumea, adică patimile, măcar de are lumea, nimica are, fără numai patimile ce-l stăpînesc pe el.

20. Zis-a oarecare iubitor de Hristos că dator este cel ce dă milostenie, aşa să dea, ca şi cum el ar lua. că o milostenie ca aceasta se apropie către Dumnezeu.

21. Un iubitor de Hristos, mergînd pentru o trebuinţă, a întîlnit pe ca­le un sărac gol, şi făcîndu-i-se milă de dînsul, i-a dăruit lui haina sa. iar să­racul, ducîndu-se, a vîndut-o. iar acela, înştiinţîndu-se ce a făcut săracul, s-a scîrbit. Şi Hristos în noaptea aceea în vis a stat înaintea lui, purtînd acea haină. Şi arătînd-o lui, a zis: nu te scîrbi. că iată, port ceea ce Mi-ai dat.²⁸⁴

22. Un frate foarte cucernic avea mamă săracă. Deci făcîndu-se foame­te mare, a luat pîini şi se ducea să le ducă mamei sale. Şi iată, glas s-a făcut către dînsul, zicînd: tu grijeşti de maica ta, sau eu să grijesc? iar fratele, cunoscînd puterea glasului, s-a aruncat pe sine cu faţa la pămînt, rugîndu-se şi zicînd: tu, Doamne, poartă grijă de noi! Şi sculîndu-se, s-a întors la chilia sa. iar a treia zi a venit mama lui la el, zicînd: cutare monah mi-a dat puţin grîu. ia-l pe el şi fă-ne nouă puţine pîini, ca să ne hrănim. iar fra­tele, auzind acestea, a slăvit pe Dumnezeu. Şi întru nădejde întărindu-se, sporea cu Darul lui Dumnezeu la toată fapta bună.

23. Era un monah care avea frate mirean sărac, şi orice lucra monahul, îi dădea lui, şi pe cît îi dădea, mai mult sărăcea cel ce lua. iar monahul, mergînd, a vestit unui bătrîn lucrul acesta. iar bătrînul i-a zis: De voieşti să mă asculţi, să nu-i mai dai lui, ci zi-i lui: Frate, cînd aveam, îţi dădeam ţie. Deci şi tu, ceea ce poţi, din cele ce lucrezi, adu-mi mie. Şi orice va adu­ce, ia de la dînsul, şi unde ştii străin sau bătrîn sărac, dă-le şi roagă-te ca să facă rugăciune pentru dînsul. iar fratele mergînd, a făcut aşa. Şi viind fra­tele său, mireanul, i-a grăit lui după cuvîntul bătrînului, şi auzind acela, s-a dus scîrbit. Însă în ziua dintîi, luînd din osteneala lui puţine verdeţuri, a adus monahului. iar acela luîndu-le, le-a dat bătrînilor şi i-a rugat să se roage pentru el. Şi blagoslovindu-se, s-a întors la casa sa. iar după puţin iarăşi a venit către monah şi a adus verdeţuri şi trei pîini. Şi luîndu-le pe acestea monahul, a făcut ca şi mai-nainte, şi blagoslovindu-se mireanul de bătrîni, s-a dus. apoi a venit a treia oară, şi i-a adus multe cheltuieli şi vin

²⁸⁴ Vezi Viaţa Sfîntului Petru Vameşul, în Vieţile Sfinţilor, 22 Septembrie (n. Ed.).

421

şi peşte. şi văzînd monahul, s-a minunat, şi a chemat pe săraci şi i-a odih­nit. şi i-a zis mireanului: nu cumva ai trebuinţă de puţină pîine? iar el a zis: nu, domnule. cînd luam de la tine ceva, ca focul intra în casa mea şi mistuia şi lucrul cel mic pe care îl aveam; iar de cînd nu iau de la tine, mă blagosloveşte Dumnezeu. Deci mergînd fratele, a vestit bătrînului toate cele ce s-au întîmplat. şi îi zice lui bătrînul: Au nu ştii că lucrul monahu­lui este foc, şi oriunde intră, arde? ci aceasta mai vîrtos îl foloseşte pe el a face milostenie din osteneala sa, şi a lua rugăciune de la sfinţi. şi aşa se blagosloveşte.

24. Povestit-a unul din părinţi că a fost un bătrîn care se învrednicise de mari daruri de la Dumnezeu şi era vestit pentru viaţa lui cea cu fapte bune. şi a ajuns numele lui pînă şi la împăratul, şi a trimis împăratul de l-a che­mat ca să se învrednicească de rugăciunile lui. Deci vorbind cu el şi foarte folosindu-se, i-a adus aur, iar el l-a primit. şi întorcîndu-se la ale sale, a în­ceput a agonisi ţarină şi altă avere. iar după obicei i-au adus lui un îndră­cit şi îi zice dracului bătrînul: ieşi din zidirea lui Dumnezeu! iar dracul a zis: nu te ascult pe tine. Zice bătrînul: Pentru ce? iar dracul zice: Pentru că te-ai făcut ca unul din noi, lăsînd grija cea către Dumnezeu şi îndeletnicindu-te cu grijă pămîntească.²⁸⁵

²⁸⁵ Acelaşi cu Xiii:3, pp. 397-398 (n. Ed.).

v. col. 3:5

Cap. XViii.

Pentru îndelunga răbdare şi nepomenirea de rău

1. Un sihastru s-a făcut episcop. acesta pentru evlavie şi linişte nu certa pe nimeni, cu îndelungă răbdare suferind greşelile fiecăruia. iar iconomul acestuia nu ocîrmuia lucrurile Bisericii cum se cădea. Şi îi zic unii episcopului: Pentru ce nu cerţi pe iconomul care se poartă aşa, cu defăimare? iar acela a lăsat certarea pe a doua zi. Deci în ziua următoare vin la dînsul cei ce au prihănit pe iconomul. iar episcopul, înştiinţîndu-se, s-a ascuns într-un loc, şi aceia, voind să-l afle, nu au putut. iar după ce mult căutîndu-l abia l-au aflat, îi zic lui: Pentru ce te-ai ascuns de noi? iar el a zis: Pentru că pe cele ce le-am isprăvit în şaizeci de ani rugîndu-mă lui Dumnezeu, pe acestea voi voiţi să le jefuiţi în două zile.

2. A zis un bătrîn că patimile de care sînt cuprinşi oamenii afară de fi­re, ellinii le făceau dumnezei şi li se închinau lor, iar pe cei ce nu voiau să se închine îi munceau şi îi omorau şi îi făceau, precum nu voiau, mucenici. Deci şi noi, dacă ne supunem patimilor, cu nimic ne deosebim de închi­nătorii la idoli. căci cel ce se biruieşte de iuţeală şi de mînie, şi robeşte, şi nu-şi taie de la sine turbarea patimii acesteia, se leapădă de iisus, şi are în­tru sine pe aris²⁸⁶ ca Dumnezeu, şi se închină idolului turbării asemenea cu ellinii. Şi iubitorul de argint care îşi închide milostivirea sa de la fratele său şi nu miluieşte pe vecinul său, asemenea este închinător la idoli, cin­stind idolul lui ermis²⁸⁷şi slujind făpturii decît Făcătorului. aceasta încă şi la celelalte patimi, căci fiecare, de care se biruieşte, acesteia şi rob s-a făcut, după cuvîntul apostolului, care a numit iubirea de argint a doua în­chinare la idoli. iar cel ce a biruit acestea şi le-a gonit de la sine, sau s-a înfrînat de către ele, acesta a călcat idolii şi s-a lepădat de închinarea dumne­zeilor celor mulţi, şi s-a făcut mucenic fără sînge.

3. Povestit-au unii din părinţi pentru un bătrîn mare, că de venea cine­va să-l întrebe pe el vreun cuvînt, îi zicea lui: iată, eu iau faţa lui Dumnezeu

^{286 A}res (Marte): idol al mîniei şi al războiului (n. Ed.)

^{287 E}pţqţ (Mercur): idol al avuţiei şi al hoţiei (n. Ed.).

423

D^{an. 3:23}

şi şed pe scaunul Judecăţii; ce voieşti, dar, ca să-ţi fac ţie? De vei zice „Miluieşte-mă”, îţi zice ţie Dumnezeu: Miluieşte şi tu pe fratele tău! iar de vei zice „iartă-mă”, îţi zice ţie: iartă şi tu vecinului tău! Au este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie! Deci de voim să ne mîntuim, întru noi este.

4. Un frate din Lybia a venit către Avva Siluan în Muntele Panefo şi îi zice lui: Avvo, am un vrăjmaş care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, cînd eram în lume, mi-a răpit-o, şi de multe ori m-a vrăjmăşit. iar acum a pornit şi oameni otrăvitori ca să mă omoare, şi voie am să-l dau la dregătorul. Zis-a lui bătrînul: Precum te împaci, fiule, fă. Zice fratele: cu adevărat, avvo, de se va pedepsi, foarte se foloseşte sufletul lui. răs­puns-a bătrînul: cum socoteşti, fiule, fă. şi a zis fratele: Scoală-te, pă­rinte, să facem rugăciune, şi voi merge la dregătorul! Deci sculîndu-se şi rugîndu-se amîndoi, cînd au venit să zică: şi iartă nouă datoriile noas­tre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri, a zis bătrînul: şi nu ne ier­ta nouă datoriile noastre, precum nici noi nu iertăm datornicilor noştri. şi zice bătrînului fratele: nu aşa, părinte. iar bătrînul a zis: Ba aşa, fiule! căci cu adevărat, de vei voi să mergi la dregătorul ca să-ţi facă ţie izbîndire, Siluan altă rugăciune nu va face ţie. şi punînd fratele metanie, a iertat pe vrăjmaşul său.

n 335

5. Unul, văzînd pe un iubitor de osteneală purtînd un mort pe pat, îi zice lui: Pe morţi îi porţi? Mergi de poartă pe cei vii!²⁸⁸

6. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: voiesc să mărturisesc pentru Dumnezeu. şi a zis lui bătrînul: Dacă în vreme de nevoie va suferi cineva pe vecinul său, întocmai este cu cuptorul celor trei tineri.

7. Zis-a un bătrîn: De se va întîmpla între tine şi altul cuvînt de scîrbă, şi va tăgădui cuvîntul, nu îl zgîria pe el zicînd că: Ai zis. Fiindcă se întoar­ce şi zice: Aşa am zis; şi ce? şi se face mare zădărîre. ci şi tu lasă cuvîntul, şi se face mare pace.

8. Zis-a fericitul Zosima: ce lucru greu este acesta, adică lăsînd cineva împătimirea către lucrurile veacului acestuia şi a se certa cu oamenii pen­tru dînsele, să se îmbogăţească numai întru Dumnezeu şi să nădăjduiască la cel ce l-a făcut şi îl ocîrmuieşte, şi să poftească Împărăţia Lui? Aceasta nu are nici o greutate. că obişnuim şi de frica mării, sau de năvălirea tîlharilor, a defăima pe toate cele ce avem, şi lucrurile noastre fără de preget

²⁸⁸ Acelaşi cu i:20, p. 290 (n. Ed.).

424

a le arunca, ca să ne scăpăm această puţină viaţă, pe care după puţin, şi nevrînd noi, o va risipi moartea. şi spre întărirea celor zise, povestea o povestire ca aceasta, pe care el o auzise de la alţii. Deci zicea că odinioară un lucrător de pietre pe care îl numim giuvaergiu, avînd pietre scumpe şi mărgăritare, s-a suit într-o corabie cu copiii săi, vrînd să se ducă la un loc ca să neguţătorească. Deci s-a întîmplat să aibă el prieten pe un tînăr din oamenii corabiei, care îi şi slujea lui la trebuinţele cele de nevoie şi mînca cu el la masă. Deci într-una din zile a auzit tînărul acela pe corăbieri şoptind între dînşii şi vrînd să arunce pe giuvaergiu în mare şi să-i ia pie­trele şi toate cîte avea. şi auzind, s-a întristat. Deci venind tînărul să facă obişnuita slujbă şi văzîndu-l giuvaergiul trist şi mîhnit, îl întreba pricina posomorîrii. iar el întîi nimic nu i-a răspuns, păzind să-i vestească în altă vreme ceea ce a auzit. Dar fiindcă acela sta cerînd să-i arate pricina mîhnirii, atunci tînărul, suspinînd şi lăcrimînd, îi vesteşte lui sfatul pe care îl cunoscuse, că se sfătuiseră corăbierii pentru dînsul. iar el, gîndind puţin, cheamă pe copii şi le porunceşte lor să facă fără de preget cele ce le va po­runci lor. Deci întinde un cearşaf, şi le porunceşte lor să aducă vasele în ca­re erau pietrele şi mărgăritarele. şi aducîndu-le ei, le-a deschis el şi a scos toate pietrele şi mărgăritarele şi le-a întins pe cearşaf, şi după ce le-a întins zice: Pentru acestea mă lupt eu cu marea, primejduindu-mă, şi trag o ast­fel de viaţă primejdioasă, pe care şi după puţin, murind eu, am să le las în lumea aceasta, şi nimic să iau cu sine? Aruncaţi-le, dar, pe toate în mare! şi îndată apucînd şi el de cearşaf împreună cu copiii, le-au aruncat pe toa­te în noian. iar corăbierii văzînd, s-au spăimîntat şi au stricat sfatul care se sfătuiseră asupra lui. Să socotim dar, fraţilor, că atunci cînd s-a pornit gîndul lui, măcar că era om prost şi mirean, îndată a stricat împătimirea şi s-a făcut filosof în lucru şi în cuvinte, şi aceasta ca să dobîndească această pu­ţină şi vremelnică viaţă.

Povestit-a acelaşi că odată a poruncit unui scriitor bun să-i scrie oare­care cărţi. Deci după ce le-a săvîrşit, trimiţînd, îmi zice mie că „iată, le-am săvîrşit. Orice vei socoti, trimite, şi le ia!” iar un frate, înştiinţîndu-se aces­tea, mergînd ca din partea mea către acel scriitor şi dînd plata ce a socotit, le-a luat pe ele. iar eu, neştiind ceea ce s-a făcut, am trimis un frate din cei ce erau cu mine, cu scrisori şi cu plata ca să le ia pe ele. Deci după ce a mers fratele, şi a înţeles scriitorul că l-a înşelat cel ce a luat cărţile, tulburîndu-se a zis: cu adevărat voi merge şi îl voi scîrbi pe el pentru aceste două pen­tru că m-a înşelat, şi pentru că a luat cele ce nu erau ale lui. iar eu aceasta

425

^{2 tim. 2:24}

auzind, trimiţînd îi vestesc lui: Ştii, fratele meu, că pentru aceasta dobîndim cărţile, ca să ne învăţăm dintr-însele dragoste, smerenie, blîndeţe. iar dacă începutul dobîndirii cărţilor este vrajba, nu voiesc să dobîndesc car­te, numai ca să nu mă cert. că zice apostolul: Sluga Domnului nu trebuie a se sfădi.

9. Zis-a un bătrîn că cel ce se nedreptăţeşte de voie şi iartă pe aproapele, negreşit este al lui iisus. iar cel ce nici nedreptăţeşte, nici se nedreptăţeşte, fireşte este al lui adam. iar cel ce nedreptăţeşte, sau dobînzi cere, sau înşală, fireşte este al diavolului.

10. Au venit odată la chilia unui bătrîn tîlharii şi au zis lui: am venit să luăm toate cele ce se află în chilia ta. iar el le zice: cît vă place, fiilor, luaţi! Şi au luat toate cîte au aflat în chilie şi s-au dus. Dar au uitat un să­culeţ care era spînzurat acolo. Deci bătrînul, luîndu-l pe el, alerga înapo­ia lor strigînd şi zicînd: Fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră! iar aceia, spăimîntîndu-se pentru nerăutatea bătrînului, au adus înapoi în chilia lui toate cîte au luat. Şi s-au pocăit, zicînd între dînşii: cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta.

11. Alt bătrîn, avînd trebuinţă de o haină, s-a dus în tîrg şi a cumpărat una care se preţuia puţini bani. Deci luînd el haina, a pus-o şi şedea pe dînsa. Şi dînd preţul vînzătorului, număra banii pe lespedea ce era aco­lo. iar oarecine, viind prin spatele lui, trăgea haina, vrînd să o ia pe ea pe ascuns. Şi simţind bătrînul că oarecine trage haina, s-a uşurat pe sine, întinzîndu-se oarecum spre locul acela unde număra banii, pînă cînd cel ce trăgea haina a luat-o şi s-a dus. Şi aşa bătrînul, plătind tot preţul, s-a dus, nimic luînd.

^{n 343}

12. Doi monahi locuiau într-un loc, şi s-a dus la dînşii un bătrîn ca să-i cerce pe ei, şi a luat un toiag şi a început a sfărîma verdeţurile unuia. iar fratele văzînd, s-a ascuns pînă ce a sfărîmat pe toate. iar după ce a rămas o rădăcină, îi zice bătrînului: avvo, de voieşti, las-o pe aceasta ca să o fierb şi să gustăm împreună. Şi a pus bătrînul metanie fratelui, zicînd: Pentru nerăutatea ta, Se odihneşte Duhul Sfînt peste tine, frate.

13. Un frate a făcut o cheie asemenea şi deschidea chilia unuia din bătrîni şi lua bănişorii lui. iar bătrînul a scris o hîrtie, zicînd: Domnule frate, oricare vei fi, fă dragoste şi îmi lasă jumătate spre trebuinţa mea. Şi făcînd bănişorii două părţi, a pus hîrtia. iar acela iarăşi intrînd, şi rupînd hîrtia, a

426

luat tot. Apoi după doi ani, bolnăvindu-se el şi apropiindu-se de moarte, stătea sufletul muncindu-se şi neieşind. Atunci trimiţînd, a chemat pe bătrînul şi zice: roagă-te pentru mine, părinte, că eu am fost cel ce îţi furam bănişorii! şi a zis bătrînul: Pentru ce nu ai spus mai degrab? şi rugîndu-se el, îndată şi-a dat acela duhul.

n 339

14. Spuneau părinţii pentru un frate ce locuia lîngă un mare bătrîn, că

intrînd în chilia bătrînului, fura. iar bătrînul vedea şi nu-l mustra pe el, ci lucra mai mult, zicînd că poate fratele are trebuinţă. şi avea bătrînul mul­tă strîmtorare, cu lipsă aflîndu-şi pîinea sa. Apoi, cînd a fost să moară bătrînul, l-au înconjurat fraţii. şi văzîndu-l pe cel ce îl fura, zice: Apropie-te de mine. şi i-a sărutat lui mîinile, zicînd: Mulţumesc mîinilor acestora, că printr-însele mă duc în Împărăţia cerurilor. iar acela, umilindu-se şi pocăindu-se, s-a făcut şi el monah iscusit, din faptele acelui mare bătrîn pe care le-a văzut.

15. A fost un bătrîn iubitor de fraţi şi plin de multă dragoste, nesoco­tind niciodată răul. iar un frate, furînd vase, le-a adus şi le-a pus la dînsul, neştiind el nimic pentru acel lucru. iar după vreo cîteva zile s-au cunoscut vasele acelea, şi pîrît fiind bătrînul, a pus metanie, zicînd: iertaţi-mă, că mă pocăiesc! iar după puţin a venit fratele care furase vasele şi le pusese la el, şi a făcut vorbă cu dînsul, şi zicea bătrînului: tu ai furat vasele? şi bătrînul punea metanie fratelui, zicînd: iartă-mă! Încă şi altul din fraţi de greşea cîndva şi tăgăduia, el punea metanie, zicînd: iertaţi-mă! Atîta era de cu­cernic şi de smerit cuviosul, că nici cu cuvîntul nu a rănit cîndva pe cineva.

16. Povestit-a unul din bătrîni că era un bătrîn beţiv, şi lucra o rogojină în fiecare zi, şi o vindea în sat şi îi bea preţul ei. iar mai pe urmă a venit un frate la dînsul, şi a rămas petrecînd cu el. şi lucra şi el în fiecare zi o rogo­jină, iar bătrînul o lua şi pe aceea, şi vînzînd-o, bea preţul amîndorura, iar fratelui îi aducea puţintică pîine seara. şi trei ani făcînd el aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. iar după aceea zice întru sine: iată, gol sînt şi pîinea mea cu lipsă o mănînc. Deci mă voi scula şi mă voi duce de aci. Dar iarăşi a socotit întru sine, zicînd: unde am a mă duce? Să şed iarăşi; că eu pen­tru Dumnezeu şed împreună. şi îndată i s-a arătat lui îngerul, zicînd: ni­căieri să nu te duci, că vin mîine la tine. Deci a doua zi a rugat fratele pe bătrînul, zicînd: Părinte, nicăieri să nu mergi astăzi, că vin acum ai mei să mă ia. iar după ce a venit ceasul în care se ducea bătrînul, a zis lui: nu vin astăzi, fiule, că au zăbovit. iar el a zis: cu adevărat, avvo, negreşit vin. şi

427

vorbind cu bătrînul, a adormit. iar bătrînul, văzînd, a început a plînge, zicînd: Vai mie, fiule, că mulţi ani am petrecut întru lenevire, iar tu în puţi­nă vreme ţi-ai mîntuit sufletul tău cu răbdarea! Şi de atunci s-a înţelepţit şi el şi s-a făcut iscusit.

17. Un bătrîn locuia la chiliile ce se ziceau „pustniceşti”, afară de ale­xandria. Şi era bătrînul foarte iute, şi puţin cam nerăbdător la suflet. Deci auzind pentru dînsul un frate mai tînăr, a făcut aşezămînt cu Dumnezeu, zicînd: Doamne, pentru toate păcatele care le-am făcut în lume, voi mer­ge şi voi petrece cu bătrînul şi-i voi sluji lui şi îl voi odihni. Deci îl ocăra pe el bătrînul ca pe un cîine în toate zilele. iar Dumnezeu, văzînd smerenia şi răbdarea fratelui, după şase ani ai supunerii către bătrînul, îi arată lui în somn pe oarecine care ţinea o hîrtie mare, care jumătate era ştearsă, iar ju­mătate era scrisă, şi îi arăta fratelui hîrtia şi zicea: iată, jumătate din datori­ile tale le-a curăţit Stăpînul Dumnezeu. Sileşte-te şi pentru celelalte! Şi era alt bătrîn duhovnicesc locuind aproape de el, care ştia cele pentru fratele, şi auzea totdeauna cum îl ocăra bătrînul şi-l necăjea pe fratele cu nedrep­tate, şi cum fratele îi punea lui metanie, şi bătrînul nu făcea pace cu el. Şi cînd întîlnea pe fratele, acest duhovnicesc bătrîn îl întreba pe el: ce este, fiule? cum a trecut ziua de astăzi? Oare am dobîndit ceva? Oare am şters de pe hîrtie?Şi dacă cîndva trecea vreo zi în care nu s-ar fi fost ocărît sau nu s-ar fi scuipat, sau nu s-ar fi izgonit de bătrîn, se ducea seara la bătrînul cel de aproape şi zicea, plîngînd: Vai mie, avvo, că rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, căci nu am dobîndit nimic, ci întru odihnă am petrecut-o. Deci după alţi şase ani, a adormit fratele, şi încredinţa bătrînul cel duhovnicesc că „L-am văzut pe el stînd împreună cu Mucenicii şi rugîndu-se lui Dum­nezeu pentru bătrînul lui, cu multă îndrăzneală şi zicînd: Doamne, pre­cum m-ai miluit pe mine prin acela, miluieşte şi pe acela, pentru îndurări­le tale cele multe, şi pentru mine, robul tău!” Şi după patruzeci de zile a luat la sine şi pe bătrînul în locul cel de odihnă. iată ce fel de îndrăzneală dobîndesc cei ce pentru Dumnezeu suferă necazurile.

18. Un iubitor de Hristos, fiind dat la mucenicie de slujnica sa, cînd era dus ca să se săvîrşească a văzut pe slujnica lui care îl dăduse şi îl vînduse. Şi luînd inelul de aur pe care îl purta, i l-a dat ei, zicînd: Mulţumescu-ţi ţie, că de astfel de bunătăţi mi te-ai făcut mie pricinuitoare.

19. Doi fraţi oarecare, fiind prinşi în vremea prigoanei, s-au adus ca să mărturisească, şi muncindu-i i-au pus în temniţă. Dar din ispita diavolească

428

s-a făcut între dînşii oarecare prigonire şi zădărîre. Deci unul căindu-se, îndată a pus metanie fratelui, zicînd: Poate să se întîmple ca mîine să ne săvîrşim. Să lăsăm vrajba ce avem unul asupra altuia şi să facem dragoste. iar celălalt nu se pleca. Deci a doua zi, aducîndu-se iarăşi la divan, se pun la muncă, şi cel ce nu a primit pocăinţa s-a biruit din cea dintîi bîntuială. Deci îi zice lui dregătorul: Pentru ce ieri, atîta fiind muncit, nu te-ai plecat? iar el, răspunzînd, a zis: Pentru că ieri aveam dragoste către frate­le meu, şi Darul lui Dumnezeu mă întărea, iar acum ţin pomenire de rău către dînsul, şi pentru aceasta m-am golit de mîngîierea şi acoperămîntul lui Dumnezeu.

20. Zis-a un bătrîn: De vei auzi pentru cineva că te urăşte şi te ocărăşte, trimite-i sau dă-i lui puţină blagoslovenie, după puterea ta, ca să ai îndrăz­neală să zici în ceasul Judecăţii: iartă-ne nouă, Stăpîne, datoriile noastre, precum şi noi am iertat datornicilor noştri!

21. Un frate, călătorind şi rătăcindu-se, a întrebat pe oarecari ca să se înştiinţeze să cunoască drumul; iar aceia, tîlhari fiind, l-au rătăcit pe el în locuri pustii. şi mergînd unul după dînsul ca să-l jefuiască, şi poruncindu-i ca să treacă un şanţ, acolo unde treceau ei a năpădit un crocodil asupra tîlharului. iar fratele, văzînd fiara că s-a pornit asupra aceluia, nu a trecut cu vederea, ci a strigat către tîlharul, însemnînd pornirea fiarei. şi fugind ace­la, mulţumea fratelui, minunîndu-se de dragostea lui.

22. Zis-a un bătrîn: De îţi vei aduce aminte de cel ce te-a necăjit sau te-a necinstit sau te-a păgubit, dator eşti să-ţi aduci aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos, şi să-l ai pe el ca un făcător de bine, că însuşi aceasta a te necăji tu întru acestea însemnează că boleşte sufletul tău; că de nu boleai, nu pătimeai. Deci dator eşti să mulţumeşti fratelui şi să te rogi pentru dînsul, că printr-însul cunoşti boala ta, şi să primeşti cele de la dînsul ca pe nişte doctorii trimise de la iisus. iar de te scîrbeşti asupra fratelui, zici, ca şi cum lui iisus: nu voiesc ca să primesc doctoriile tale, ci voiesc să putrezesc întru rănile mele. Deci cel ce voieşte să se vindece de rănile sale cele sufleteşti, dator este să sufere cele ce se aduc de doctorul, în orice chip ar fi. căci nici celui ce boleşte trupeşte nu-i pare bine a se tăia sau a se arde, sau a bea curăţire²⁸⁹, ci cu greaţă îşi aduce aminte de acestea. Însă încredinţat fiind că este cu neputinţă în alt chip a se izbăvi el de boa­lă, fără numai prin acestea, le suferă cu vitejie, mulţumind doctorului, ştiind

²⁸⁹ KâSapsic, soc (n. Ed.).

429

p^{s. 108:7}

că prin puţină greaţă se va izbăvi din îndelungata boală. Fier arzător de bolnavi al lui iisus este cel ce te necinsteşte sau te ocărăşte, dar te izbăveşte de slava deşartă. curăţire a lui iisus este cel ce îţi aduce ţie pagubă sau oca­ră, dar te izbăveşte de lăcomie. iar de fugi de ispită folositoare, fugi de via­ţa veşnică. căci cine a dăruit Sfîntului Ştefan atîta slavă, cît i-au pricinuit lui cei ce l-au împroşcat cu pietre?²⁹⁰

23. A zis un bătrîn că: cel ce fură, sau cel ce minte, sau cel ce face alt păcat, de multe ori îndată după ce a săvîrşit păcatul, suspină şi se prihăneşte pe sine şi vine întru pocăinţă. iar cel ce are în suflet pomenire de rău, ori de mănîncă, ori de doarme, ori de umblă, ca de rugină se mănîncă; şi pă­catul totdeauna nedespărţit îl are, şi rugăciunea lui se face blestem; şi toată osteneala lui neprimită se face, măcar de îşi va vărsa sîngele său pentru Hristos.

24. Un frate, supărat fiind de oarecine, s-a dus către un bătrîn la chilie şi îi zice lui: părinte, un frate m-a necăjit, şi mă supără dracul ca să-i răs­plătesc şi eu lui. Zis-a lui bătrînul: ascultă-mă, fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugîndu-te lui Dumnezeu cu deadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit, şi degrab te vei izbăvi de patimă. Deci a făcut fratele pre­cum l-a sfătuit pe el bătrînul. Şi într-o săptămînă a şters Dumnezeu iuţimea de la dînsul, pentru sila cu care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrînul.

25. A zis unul din părinţi: De te va ocărî pe tine cineva, blagosloveşte-l pe el. Şi de va primi, bine va fi amîndorura; iar de nu va primi, el va lua de la Dumnezeu ocara, şi tu blagoslovenia.

26. Zis-a un bătrîn: crucea lui Hristos o vedem şi patimile Lui le cin­stim; şi pentru ce nu suferim măcar ocara?

27. Doi bătrîni aveau scîrbă între dînşii, şi s-a întîmplat de s-a bolnăvit unul dintr-înşii. Deci a venit la dînsul un frate spre cercetare, şi ruga bătrînul pe fratele, zicînd: Scîrbă avem, eu şi cutare bătrîn, şi voiam ca să-l rogi pe el să ne împăcăm. răspuns-a fratele: cum ai poruncit, părinte, eu îl voi ruga. Şi ieşind fratele, socotea întru sine cum să iconomisească lu­crul, căci se temea ca nu cumva să nu primească bătrînul rugăciunea, sau şi mai mare zădărîre se va face. Şi după iconomia lui Dumnezeu, unul din fraţi i-a adus lui cinci smochine şi puţine dude, şi luîndu-le pe ele fratele,

²⁹⁰ textul este din avva Zosima (PG 78:1685), puţin modificat (n. Ed.).

430

le-a pus în chilia sa. Şi alegînd o smochină şi puţine dude, le-a dus la bătrînul către care vrea să meargă şi a zis: Avvo, acestea le-a adus unul la cu­tare bătrîn ce este bolnav, şi întîmplîndu-mă acolo, mi-a zis: primeşte aces­tea şi dă-le cutărui bătrîn, şi le-am adus la tine. iar bătrînul auzind, a stat uimit multă vreme şi a zis: Acestea mie mi le-a trimis? A răspuns fratele: Da, avvo. Şi le-a luat pe ele bătrînul, zicînd: Bine au venit. Apoi întorcîndu-se fratele la chilia sa, a luat din smochine două, şi din dude puţine, şi le-a dus şi celuilalt bătrîn, care era bolnav. Şi făcînd metanie lui, a zis: Pri­meşte acestea, avvo. Ţi le-a trimis ţie cutare bătrîn. iar el, bucurîndu-se, a zis: ne-am împăcat? iar fratele a zis: Aşa, avvo, cu rugăciunile tale. Şi zice bătrînul: Slavă lui Dumnezeu! Şi s-au împăcat bătrînii, cu Darul lui Dum­nezeu şi cu înţelepciunea fratelui, care i-a unit pe ei întru pace, cu trei smochine şi cu puţine dude. Şi nu au cunoscut bătrînii ce a făcut fratele.

28. Era un sihastru cu mare socoteală şi vrea să petreacă la chilii, şi nu afla atunci chilie. iar alt bătrîn, înştiinţîndu-se pentru sihastrul şi avînd acolo o chilie deşartă, deosebi, l-a rugat pe acela să şadă întru acea chilie pînă ce se va afla alta; şi acela mergînd, a şezut într-însa. iar unii din cei ce locuiau în locul acela, veneau la dînsul ca la un străin, aducîndu-i ceea ce putea fiecare, şi el, luîndu-le, îi primea pe dînşii. iar bătrînul cel ce îi dă­duse chilia a început a-l zavistui şi a-l grăi de rău şi a zice: eu cîţi ani am aici întru multă nevoinţă, şi nimenea nu vine la mine, iar acesta puţine zile are, şi cîţi vin la dînsul? Şi zice ucenicului său: Mergi şi îi zi lui: Du-te de aici, că îmi trebuie chilia! iar ucenicul, venind la el, a zis: Întreabă părinte­le meu: cum te afli? iar el a zis: Să se roage pentru mine, că mi s-a îngreu­iat stomacul. Şi întorcîndu-se către cel ce l-a trimis, zice: Bătrînul a zis că „iată, caut altă chilie şi mă duc”. Şi după două zile, zice iarăşi ucenicului: Du-te şi îi zi lui că de nu se va duce, vin eu şi îl scot cu toiagul! iar frate­le, mergînd, iar a zis către sihastru: A auzit părintele meu că eşti bolnav, şi iarăşi se mîhneşte, şi m-a trimis să te cercetez. răspuns-a lui acela: Spune-i lui că, „cu rugăciunile tale, sînt sănătos”. Deci vine la bătrînul său şi îi zice: A zis că pînă Duminică iese, cu voia lui Dumnezeu. iar după ce a venit Duminica şi nu a ieşit sihastrul din chilie, luînd bătrînul un toiag, s-a dus să-l bată pe el şi să-l gonească. iar mergînd el, i-a zis ucenicul: Să merg eu mai-nainte, nu cumva se vor afla acolo vreunii, şi se vor sminti. iar acela i-a dat voie. Şi apucînd fratele mai-nainte, zice către sihastru: Pă­rintele meu vine să te mîngîie şi să te ia la chilie. iar acela, cum a auzit dra­gostea bătrînului, a ieşit spre întîmpinarea lui şi îi pune lui metanie de departe,

431

zicînd: eu vin la sfinţia ta, şi nu te supăra, părinte! iar Dumnezeu, văzînd lucrarea tînărului, a umilit pe bătrînul lui, şi aruncînd toiagul aler­ga spre închinăciunea lui şi i s-a închinat, şi l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce a zis el, şi a zis către ucenic: nimic nu i-ai spus din cele ce ţi-am zis ţie? iar el a răspuns: Aşa, nimic. Şi aceasta au­zind bătrînul, foarte s-a bucurat, şi a cunoscut că era zavistia vrăjmaşului. Şi atunci a odihnit pe bătrînul, iar după aceea cade la ucenicul lui, zicînd: tu să-mi fii mie părinte şi eu ţie ucenic. căci prin lucrarea ta s-au mîntuit sufletele amîndorura.

Cap. XIX.

Pentru pocăinţă

1. Un frate şedea într-o chilie în egypt, întru multă smerenie petrecînd. Şi avea acesta o soră care curvea în cetate, şi la multe suflete pricinuia pier­zare. Deci de multe ori supărîndu-l bătrînii, mai pe urmă au putut de au plecat pe fratele să se ducă la dînsa, doar sfătuind-o va strica păcatul cel ce se lucra printr-însa. iar după ce a ajuns el la locul acela, văzîndu-l unul din cunoscuţi, a alergat mai-nainte şi a vestit surorii lui, zicînd: iată, frate­le tău lîngă uşă. iar ea, împungîndu-se la cele din lăuntru, lăsînd pe ibov­nicii cărora le slujea, a ieşit cu Capul gol spre întîmpinarea fratelui său. Şi ispitindu-se să-l îmbrăţişeze, îi zice fratele său: Sora mea cea adevărată, fie-ţi milă de sufletul tău, că mulţi pier pentru tine! Şi cum vei putea suferi munca cea veşnică şi amară? iar ea, cutremurîndu-se, zice lui: Ştii că-mi este mie mîntuire de acum? răspuns-a fratele: De vei voi, este mîntuire. iar ea, aruncîndu-se pe sine la picioarele fratelui său, îl ruga pe el ca să o ia pe ea la pustie, împreună cu dînsul. iar el i-a zis ei: Pune-ţi acoperămîntul tău pe Cap. şi vino după mine! iar ea a zis: Să mergem, că mai de folos îmi este să fac această necuviinţă să merg cu Capul gol, decît să intru în prăvă­lia fărădelegii. Şi mergînd ei, o sfătuia fratele său la pocăinţă. Iar văzînd el pe unii venind spre întîmpinarea lor, îi zice ei: De vreme ce nu toţi ştiu că eşti sora mea, dă-te în lături puţin din cale, pînă vor trece cei ce vin. iar ea s-a abătut. După aceea îi zice ei: Să mergem, soro, în calea noastră. iar ea nu i-a răspuns lui. Şi abătîndu-se el de dînsa, o găseşte moartă. Vede şi tăl­pile picioarelor ei sîngerate, că era desculţă. Şi fratele, vestind bătrînilor cele ce s-au întîmplat, şi prigonindu-se ei între dînşii, s-a descoperit unuia din bătrîni pentru dînsa, că: De vreme ce nu a purtat grijă de nici un lucru trupesc, ci a defăimat şi trupul său [pentru Mine], nesuspinînd întru atîta rană, pentru aceasta am primit pocăinţa ei.

De la Sfîntul a^mfilohie

2. Un frate, biruindu-se de curvie, în toate zilele se afla săvîrşind păcatul; şi în toate zilele îmblînzea pe Stăpînul său cu lacrimi şi cu rugăciuni.

Şi aşa făcînd el, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvîrşea păcatul. Apoi iarăşi, după săvîrşirea păcatului, se ducea la biserică. Şi văzînd cinstitul

433

chip al Domnului nostru iisus Hristos, se arunca pe sine înaintea lui cu amare lacrimi, zicînd: Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine aceas­tă vicleană ispită, că mă trudeşte cumplit şi mă răneşte cu amărăciunea dezmierdărilor! că nu am obraz, Stăpîne, a căuta şi a vedea chipul tău cel sfînt şi mai strălucit decît soarele, ca să se îndulcească inima mea şi să se veselească. Acestea zicînd şi ieşind din biserică, cădea în noroi. totuşi, iarăşi, nu se deznădăjduia de mîntuirea sa; ci de la păcat întorcîndu-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni Dumnezeu, zicînd: Pe tine, Doamne, te pun chezaş de acum, că nu voi mai face păca­tul acesta! numai iartă-mi mie, Prea-bunule, cele ce dintru început şi pînă în ceasul acesta Ţi-am greşit! Şi după ce făcea el aceste înfricoşate toc­meli, iarăşi se afla întru păcatul cel rău. Şi era a vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea prea-dulce şi nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele călcarea şi necunoştinţa fratelui cea neîndreptată şi rea. Şi din multa milă căuta şi aştepta pocăinţa şi întoarcerea lui. că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani şi mai mult. Vedeţi, fraţilor, suferirea cea nemăsurată şi iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpînului, cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile şi păcatele noastre cele cumplite? că de acel lucru este cu putinţă a ne spăimînta şi a ne minuna, de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că făgăduindu-se fratele că nu va mai face altădată păcatul, se afla mincinos. Deci într-una din zile, lucrîndu-se acestea şi făcînd fratele păcatul, aleargă la biserică plîngînd şi suspinînd şi tînguindu-se şi silind îndurările Prea-bunului Stăpîn, ca să Se milostivească spre dînsul să scape de noroiul desfrînării. Şi cum ruga el pe iubitorul de oameni Dumnezeu, văzînd începătorul răutăţii şi pierză­torul sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu foloseşte, ci cele ce el prin păcat alcătuia, fratele prin pocăinţă le risipea, neruşinîndu-se, se arată lui de faţă, căutînd în obrazul lui şi strigînd către cinstita icoană a Domnu­lui nostru iisus Hristos şi aşa zicînd: O, ce este mie şi Ţie, iisuse Hristoase? Milostivirea ta cea nemărginită mă biruieşte şi mă surpă, că primeşte pe acest curvar, care în toate zilele minte înaintea ta, defăimînd stăpînirea ta! Pentru ce nu îl arzi pe el, ci îndelung rabzi şi suferi? căci tu vei să judeci pe curvari, pe prea-curvari, şi pe toţi păcătoşii vei să-i pierzi. cu adevărat, nu eşti Drept Judecător; ci unde vrea stăpînirea ta, treci cu ve­derea. Şi pe mine, pentru o mică călcare a înălţării, din ceruri m-ai arun­cat jos; şi acestuia, mincinos fiind şi curvar, fiindcă zace înaintea feţei ta­le, lui îi dăruieşti blîndeţea ta. Pentru ce, dar, te numesc pe tine „Judecător

434

prea-drept”? că precum văd, şi tu primeşti feţe din multa bunătate şi treci cu vederea dreptatea. Şi acestea zicea diavolul, iuţindu-se de multă amărăciune şi pară de foc scoţînd din nările lui. acestea zicînd, a tăcut. Şi se face glas ca de la jertfelnic, zicînd: O, balaure prea-vicleanule şi pierzătorule! nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea? ci şi pe cel ce a venit la mila Mea cea nespusă te sileşti să-l răpeşti şi să-l sorbi? ai atîtea greşeli ca să pui şi să tragă întocmai cu Sîngele cel scump, pe care l-am vărsat pe cruce pentru dînsul? iată, Junghierea Mea şi Moartea Mea au afundat fărădelegile lui. Şi tu, cînd vine la păcat, nu îl goneşti pe el, ci îl primeşti cu bucurie şi nu îl opreşti, nădăjduind să-l dobîndeşti pe el; şi eu, cel atît de milostiv şi iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, petru apostolul, să ierte celui ce greşeşte în fiecare zi pînă de şaptezeci de ori cîte şapte, oare nu îl voi ierta pe el? Oare nu îl voi milui? aşadar, cu adevărat, că de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de către el, pînă ce îl voi moşteni. căci pentru păcătoşi eu M-am răstig­nit, şi prea-curatele Mele palme pentru dînşii le-am întins, ca cel ce va voi să se mîntuiască, să alerge şi să se mîntuiască. că de la nimeni nu Mă în­torc, pe nimeni nu gonesc, măcar de va greşi de nenumărate ori într-o zi; şi de nenumărate ori va veni către Mine, nu va ieşi afară scîrbit. căci nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Şi făcîndu-se glasul acesta, stătea diavolul tremurînd şi neputînd să fugă. apoi iarăşi se face glas, zicînd: ascultă, amăgitorule, pentru cele ce zici că sînt nedrept: că eu către toţi sînt drept. că în ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl judec. Deci iată, pe acesta l-am aflat stînd înaintea picioarelor Mele şi biruitor peste tine arătîndu-se. Îl voi lua, dar, pe el şi voi mîntui sufletul lui, fiind­că nu s-a deznădăjduit de mîntuirea sa. iar tu vezi cinstea lui şi crapă de zavistia ta şi ruşinează-te. Deci stînd fratele cu faţa în jos şi tînguindu-se, şi-a dat duhul. Şi îndată urgie mare venind ca focul, a căzut peste satana şi l-a mistuit pe el. De aici să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu, şi niciodată să nu ne deznădăjduim de mîntuirea noastră.

3. Alt frate, iarăşi, după ce s-a pocăit, s-a liniştit. Dar s-a întîmplat că el îndată de s-a lovit de-o piatră şi şi-a rănit piciorul, şi dintru acea rană a curs atîta sînge, încît a leşinat el şi şi-a dat sufletul. Deci au venit dracii, vrînd să-i ia sufletul lui. Şi le zic lor îngerii: căutaţi la acea piatră şi vedeţi sîngele lui, pe care l-a vărsat pentru Domnul. Şi aceasta zicînd îngerii, s-a izbăvit sufletul lui.

435

ps. 3:2

^{Ps. 17:3}

Ps. 24:15

4. Unui frate care căzuse în păcat i s-a arătat satana şi îi zice: nu eşti creştin! iar fratele i-a răspuns lui: Orice sînt, sînt mai bun decît tine. iar satana iarăşi a zis: Îţi spun ţie: te duci în muncă. Şi a zis fratele: nu eşti tu judecătorul meu, nici Dumnezeul meu. Şi nimic săvîrşind satana, s-a dus. iar fratele s-a pocăit curat lui Dumnezeu şi s-a făcut iscusit.

5. Un frate, fiind stăpînit de mîhnire, a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, că-mi zic gîndurile că „Fără de vreme te-ai lepădat de lume; nu poţi să te mîntuieşti”. Şi a răspuns bătrînul: Deşi nu vom putea să intrăm în Pămîntul Făgăduinţei, dar mai de folos ne este nouă să ne rămînă oasele noastre în pustie, decît să ne întoarcem în egypt.

6. Alt frate a întrebat pe acelaşi bătrîn, zicînd: Părinte, ce însemnează Prorocul zicînd „nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui”? Şi a zis bătrînul: Însemnează gîndurile deznădăjduirii, care se pun de la draci la cel ce greşeşte şi îi zic: De acum nu îţi este ţie mîntuire întru Dumnezeu, şi se ispitesc să-l arunce în deznădăjduire, asupra cărora trebuie să se lupte, zicînd: Domnul este scăparea mea, şi el va scoate din cursă picioarele mele.

7. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: De se va întîmpla cineva, din lucrarea diavolului, să cadă în curvie, ce se face pentru cei ce s-au smintit?

Şi a povestit bătrînul, zicînd: un diacon era vestit într-o chinovie a egyptului; iar un orăşean din cetate, fiind gonit de dregătorul, a venit cu toa­tă casa sa la acea chinovie. Şi din ispita diavolului, a căzut diaconul cu o muiere din cele ce veniseră cu orăşeanul; şi s-a făcut tuturor ruşine, fiind­că s-a cunoscut lucrul. iar el s-a dus către un bătrîn iubit al său şi i-a vestit lui ceea ce s-a întîmplat. Şi avea bătrînul în lăuntrul chiliei sale ca o ascun­zătoare, pe care o ştia şi diaconul. Şi l-a rugat pe el ca să intre acolo şi să se îngroape ca şi cum de viu, neştiind nimeni altul ceea ce se făcuse, fără nu­mai bătrînul acela. Şi s-a plecat bătrînul. Deci intrînd diaconul în întune­ricul acela, s-a pocăit curat înaintea lui Dumnezeu, plîngîndu-şi păcatul totdeauna şi cu nimic alta împărtăşindu-se, fără numai cu pîine şi cu apă, pe care i le dădea lui bătrînul la o vreme. apoi trecînd o vreme, nu s-a su­it apa rîului după obicei. Şi toţi făcînd litanie şi rugîndu-se lui Dumnezeu cu deadinsul, s-a descoperit unuia din sfinţi că de nu va veni cutare dia­con, care este ascuns la cutare monah, apa rîului nu se suie. iar acela pri­mind răspunsul, a povestit tuturor cele ce i s-au făcut lui cunoscute de la Dumnezeu. Şi auzind aceia s-au minunat, şi venind l-au scos pe el din lo­cul acela întru care era ascuns; şi l-au silit să se roage. Şi rugîndu-se, îndată

436

s-a suit apa; şi cei ce s-au smintit mai-nainte, cu mult mai mult s-au folosit de pocăinţa lui şi au proslăvit pe Dumnezeu.

8. Un frate s-a luptat de dracul curviei şi s-a întîmplat de trecea el printr-un sat al egyptului, şi a văzut o muiere frumoasă care era fată a popei ellinilor. Şi văzînd-o, s-a rănit spre dînsa, şi mergînd, a zis tatălui ei: Dă-mi-o pe ea spre muiere! iar el răspunzînd, a zis lui: nu pot să ţi-o dau, de nu mă voi înştiinţa mai întîi de la dumnezeul meu. Şi mergînd către dracul, l-a întrebat pe el, zicînd: iată, un monah a venit şi o cere pe fiica mea. Oare să i-o dau pe ea lui? Şi a răspuns dracul: Întreabă-l pe el de se leapădă de Dumnezeul lui şi de Botez şi de cinul călugăresc. Şi întorcîndu-se popa dracilor către fratele, i-a zis lui: te lepezi de Dumnezeul tău şi de Botez şi de cinul călugăresc? iar el s-a făgăduit. Şi îndată a văzut că i-a ieşit din gura lui ca un porumbel şi a zburat la cer. Deci s-a dus popa la drac şi i-a spus: iată, s-a făgăduit. atunci îi zice lui dracul: nu-i da lui pe fată muiere, că Dumnezeul lui nu S-a depărtat de la dînsul, ci încă îi ajută lui. Şi venind iarăşi acel spurcat preot, i-a zis fratelui: nu pot să ţi-o dau pe ea. că Dumnezeul tău cu tine este, şi încă îţi ajută ţie. iar fratele, auzind, s-a umilit şi a zis întru sine: Dacă eu, ticălosul, de atîtea bunătăţi învrednicindu-mă de la Dumnezeu numai pentru bunătatea Lui, m-am lepădat de Dînsul, de Botez şi de cinul călugăresc, iar el încă îmi ajută mie şi nu S-a depărtat de la mine, cum nu sînt eu dator să alerg la Dînsul şi să nădăj­duiesc în bunătatea Lui cea nemărginită? Deci venindu-şi în sine, a ieşit în pustie, şi mergînd la un bătrîn, i-a povestit lui lucrul. Şi i-a zis bătrînul: Şezi cu mine în peştera aceasta; şi posteşte trei săptămîni pereche, adică cîte două zile, şi a treia zi dezleagă. Şi voi ruga pe Dumnezeu şi eu pentru tine. Şi s-a ostenit bătrînul pentru fratele şi a rugat pe Dumnezeu, zicînd: Mă rog, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui. Şi l-a ascultat pe el Dumnezeu. Şi după ce s-a împlinit o săptămînă, a venit bătrînul la frate şi l-a întrebat pe el, zicînd: Văzut-ai ceva? iar el a răspuns: aşa. am văzut porumbelul sus, la înălţimea cerului, în dreptul Capului meu. Şi i-a zis bătrînul: ia aminte de sine; şi roagă-te lui Dumne­zeu cu deadinsul. Şi acestea zicînd, s-a dus. iar după ce a trecut şi a doua săptămînă, a mers iarăşi bătrînul la fratele şi l-a întrebat pe el, zicînd: Văzut-ai ceva? iar el a zis: am văzut porumbelul aproape de Capul meu. Şi poruncindu-i lui iarăşi bătrînul să fie treaz şi să se roage, s-a dus de la el. apoi, după ce s-a împlinit şi săptămîna a treia, venind la el bătrînul, a zis: nu cumva ai văzut ceva mai mult? iar el a răspuns: am văzut porumbelul

437

că a venit şi a stat deasupra Capului meu şi am întins mîna să-l prind, iar el a intrat în gura mea. Şi auzind bătrînul a mulţumit lui Dumnezeu. Şi a zis fratelui: iată, a primit Dumnezeu pocăinţa ta; de acum ia aminte de sine! iar el a zis: iată, de acum voi fi cu tine, avvo; şi nu mă voi despărţi pînă la moarte. Şi a petrecut de aici fratele cu bătrînul, nedespărţit.

9. Spuneau părinţii pentru un bătrîn că atunci cînd îi ziceau lui gîndurile „Lasă astăzi, şi mîine te vei pocăi”, le răspundea lor, zicînd: Ba nu! ci astăzi mă voi pocăi; şi mîine fie voia lui Dumnezeu.

10. Doi fraţi după trup s-au lepădat de lume, dintre care unul, şezînd în Muntele eleonului, într-una din zile foarte aprinzîndu-se la inimă de umilinţă, s-a pogorît în Sfînta cetate. Şi mergînd la judecător, i-a mărturi­sit lui păcatele sale, zicîndu-i: pedepseşte-mă după pravilă! iar dregătorul, minunîndu-se, a socotit întru sine şi zice fratelui: cu adevărat, omule, de vreme ce tu singur ai mărturisit, nu îndrăznesc a te judeca mai-nainte de Dumnezeu, căci poate că te-a şi iertat. Şi mergînd fratele, şi-a pus lui fiare la picioare şi de gît, şi s-a încuiat într-o chilie. Şi dacă mergea cineva şi-l în­treba, zicînd: cine ţi-a pus, avvo, aceste fiare grele?, răspundea: Dregăto­rul. Deci mai-nainte de moartea lui cu o zi, venind îngerul la el, au căzut fiarele de pe el îndată. apoi, a doua zi, venind posluşnicul lui şi întrebîndu-l cine i-a dezlegat fiarele de pe el, a răspuns fratele: cel ce mi-a dezlegat păcatele. căci mi s-a arătat ieri zicînd: iată, pentru răbdarea ta s-au dezle­gat toate păcatele tale. Şi s-a atins cu degetul său de fiare, şi îndată au căzut de pe mine. Şi acestea zicînd fratele, degrab a adormit.

n ⁵⁸³

11. Alt frate şedea singur, deosebi, în Mănăstirea Monidiilor²⁹¹, şi se ruga cu această rugăciune pururea către Dumnezeu: Doamne, nu mă tem de tine! Şi pentru aceasta, trimite-mi săgeată de fulger, sau altă muncă, sau boală, sau drac, că măcar aşa sufletul meu cel împietrit să vie în frică! apoi, rugîndu-se iarăşi, zicea: Ştiu că multe am greşit Ţie, Stăpîne, şi nenumă­rate sînt greşelile mele. pentru aceea nu îndrăznesc să zic ca să mă ierţi, ci

de se poate, pentru îndurările tale, iartă-mă. iar de nu se poate, pedepseşte-mă aici şi nu mă pedepsi acolo. iar dacă şi aceasta este cu neputinţă, răs­plăteşte-mi aici o parte de muncă, şi acolo îmi fă mai uşoară munca; nu­mai începe de acum a mă pedepsi, însă cu milă, şi nu cu mînia ta, Stăpîne.

Deci aşa, el, un an întreg pocăindu-se şi acestea cu lacrimi fierbinţi din tot sufletul rugîndu-se şi cheltuindu-şi şi zdrobindu-şi trupul şi sufletul său

²⁹¹ Locaţie neidentificată (n. Ed.).

438

^{Pild. 26:14}

în post şi în priveghere şi în cealaltă rea pătimire, într-o zi, şezînd el jos şi plîngînd după obicei şi tare tînguindu-se, din multa scîrbă i-a venit lui dormitare, şi a adormit. Şi iată, stă de faţă Hristos, zicînd cu glas blînd: ce ai, omule? ce plîngi aşa? iar el, cunoscîndu-L pe el cine este, răspunde înspăimîntat: am greşit, Doamne. Zice lui cel ce S-a arătat: Scoală-te! iar el zice: nu pot, Stăpîne, de nu-mi vei da mîna. Şi acela, întinzînd mîna şi apucîndu-l pe el, l-a sculat. iar sculîndu-se, foarte tare plîngea. Îi zice lui iarăşi cel ce S-a arătat, asemenea cu glas lin şi blînd: ce plîngi, omule? ce te mîhneşti? răspuns-a fratele: nu voieşti, Doamne, ca să plîng şi să mă mîhnesc, căci cu atîtea te-am mîhnit, cel ce am dobîndit de la tine atîtea bunătăţi? iar acela întinzîndu-Şi iarăşi mîna Sa, a pus-o pe Capul fratelui şi îi zice lui: De acum nu te mai scîrbi. că de vreme ce tu te-ai scîrbit pen­tru Mine, nu Mă voi mai scîrbi eu asupra ta! căci dacă Sîngele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai vîrtos îţi voi da iertare şi ţie şi la tot sufletul care se pocăieşte curat. Deci venindu-şi întru sine fratele dintru acea ve­dere, şi-a aflat inima sa plină de toată bucuria; şi s-a încredinţat că a făcut Dumnezeu milă cu dînsul. Şi a petrecut totdeauna întru multă smerenie, mulţumindu-i Lui.

12. Zis-a un bătrîn: De vei cădea în păcat şi te vei întoarce de la el şi vei veni întru scîrbă şi pocăinţă, vezi să nu încetezi a te scîrbi şi a suspina către Domnul pînă la ziua morţii tale, de vreme ce iarăşi degrab vei cădea întru aceeaşi groapă. căci întristarea către Dumnezeu este zăbală a sufletului şi nu-l lasă să cadă.

13. Un frate căzînd în ispită, adică în păcat, de scîrbă a pierdut rînduiala călugărească. Şi vrînd să pună început, de mîhnire se oprea, zicînd întru sine: cînd am să mă aflu precum am fost odată? Şi pregetînd, nu pu­tea să facă început de lucrul cel călugăresc. Şi venind către un bătrîn, i-a povestit lui cele pentru sine. Şi auzind bătrînul scîrba lui, i-a povestit o pil­dă ca aceasta, zicînd: un om avea o ţarină, şi din lenea lui s-a înţelenit şi s-a umplut de spini şi de ciulini. iar mai pe urmă a socotit să o lucreze. Şi zice fiului său: Mergi de curăţeşte ţarina. Şi mergînd fiul său să o curăţească, a văzut mulţimea spinilor şi s-a împuţinat, zicînd întru sine: cînd voi putea să smulg eu acestea toate şi să curăţesc ţarina aceasta? Şi culcîndu-se, a dormit. Şi deşteptîndu-se şi iarăşi căutînd la mulţimea spinilor şi trîndăvindu-se, a petrecut zăcînd. Şi uneori culcîndu-se, şi alteori întorcîndu-se aicea şi acolo, ca uşa în ţîţînă, precum zice Scriptura, a cheltuit fără de lucru

439

nu puţine zile. Deci după acestea vine tatăl lui ca să vadă ce-a făcut; şi l-a găsit că nimic n-a lucrat. Şi i-a zis lui: pentru ce nu ai lucrat nimic pînă acum? iar el a zis: tată, cum veneam să lucrez, văzînd mulţimea spinilor, mă slăbănogeam; şi de scîrbă mă culcam şi dormeam. pentru aceea nimic nu am lucrat. Şi îi zice lui tatăl său: Fiule, atîta cît ţine aşternutul tău, fă în toate zilele; şi aşa sporeşte lucrul şi nu slăbeşti. iar tînărul a făcut aşa. Şi în­tru puţină vreme a curăţit ţarina. aşadar şi tu, frate, cîte puţin lucrează şi nu te împuţina. Şi Dumnezeu, cu Darul Său, iarăşi te aşază la rînduiala cea dintîi. iar fratele auzind, şezînd cu răbdare, făcea cum l-a învăţat bătrînul.

Şi cu Darul lui Dumnezeu a aflat odihnă.

n 34

14. Era un sihastru prin părţile iordanului, nevoindu-se mulţi ani, care, acoperit fiind de Dumnezeu, nu primea bîntuieli de la vrăjmaş, ci era mai neluptat. Şi pentru aceasta, către toţi cei ce veneau la dînsul pentru folos, defăima pe satana şi-l ocăra, zicînd că nimic nu este şi nu are nici o putere asupra nevoitorilor, de nu va afla pe cei asemenea lui spurcaţi, ro­biţi totdeauna păcatului, pe care îi slăbănogeşte. iar acestea le zicea nesim­ţind Darul cel de sus, care nu lăsa pe satana să-l bîntuiască pe el. Iar cînd s-a apropiat sfîrşitul lui, după slobozirea lui Dumnezeu, i s-a arătat lui dia­volul învederat şi zice către dînsul: ce am cu tine, avvo? ce mă ocărăşti? au te-am supărat vreodată cu ceva? iar el scuipînd asupra lui, iarăşi zicea aceleaşi cuvinte: Mergi înapoia mea, satano! că nimic nu poţi asupra ro­bilor lui Hristos. iar el a zis: aşa! aşa! alţi patruzeci de ani ai să trăieşti, şi un ceas întru atîţia ani nu voi afla să îţi pun piedică! Şi aceasta zicînd, s-a făcut nevăzut. iar monahul a început îndată a se lupta cu gîndurile, şi zice întru sine: am atîţia ani ticăloşindu-mă aici, şi încă alţi patruzeci de ani voieşte Dumnezeu ca să trăiesc? Mă voi duce, dar, în lume şi voi vedea rudeniile mele, şi voi petrece cu dînsele vreo cîţiva ani, şi iarăşi mă voi în­toarce şi mă voi apuca de nevoinţa mea. Deci socotind el acestea, le împli­nea cu fapta; şi ieşind afară din chilie, s-a apucat de cale. Dar nu departe mergînd el, iubitorul de oameni Dumnezeu, miluindu-l pe el şi nevrînd a se pierde ostenelile lui, a trimis înger spre ajutorul său. Şi întîmpinîndu-l pe el îngerul, zice către dînsul: unde mergi, avvo? iar el a zis: În cetate. Îi zice lui îngerul: Întoarce-te la chilia ta; şi nimic ţie şi satanei, ca să te ai pe sine batjocorit de dînsul. iar el, venindu-şi întru sine, s-a întors la chilia sa; şi făcînd trei zile, s-a săvîrşit.

15. Zis-a un bătrîn că: În vremea cînd lucrez, pogor undreaua, şi pun moartea înaintea ochilor mei, mai-nainte de a ridica undreaua.

440

16. Acestaşi a zis: Omul care are moartea înaintea ochilor, în tot ceasul biruieşte împuţinarea de suflet.

17. Zis-a un bătrîn: La tot lucrul pe care vrei să-l faci, totdeauna să zici: De mă va cerceta Dumnezeu acum, ce va fi? Şi vezi ce răspunde gîndul. Şi de te va osîndi, lasă-l îndată şi aruncă lucrul pe care-l ţii, şi ia altul, ca să ai nădejde la el. căci trebuie lucrătorul să fie gata în tot ceasul să meargă pe calea sa. Şi la fiece lucru de vei şedea, măcar de vei umbla pe drum, aceasta zi-o totdeauna întru sine: De ne va chema pe noi Dumnezeu acum, ce va fi? Şi vezi ce răspunde conştiinţa ta; şi grăbeşte de fă orice îţi zice. Şi de voieşti să cunoşti de s-a făcut milă cu tine, întreabă conştiinţa ta. Şi nu înceta să faci aceasta, pînă ce se va încredinţa inima ta, şi conştiinţa ta îţi va zice ţie: credem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face milă cu noi. Însă ia aminte la inima ta, nu cumva să zică acest cuvînt din îndoială; şi de se va îndoi cu credinţa pînă la un fir de păr, departe de tine este mila.

18. Zis-a un bătrîn: De va fi cu putinţă la venirea lui Hristos, la Înviere, să iasă iarăşi sufletele oamenilor din trupuri, toată lumea ar muri de frică şi de cutremur şi de spaimă. căci cum va suferi cineva să vadă cerurile deschizîndu-se şi pe Dumnezeu descoperindu-Se cu urgie şi cu mînie, şi oştile cele nenumărate ale Puterilor cereşti împreună cu el pogorîndu-se, şi toa­tă omenirea la un loc adunîndu-se? Deci acestea pururea socotindu-le, aşa să trăim, ca cei ce vrem să stăm înaintea unui astfel de Judecător şi divan înfricoşat, şi să dăm cuvînt pentru lucrurile pe care le-am lucrat în viaţă.

19. Un bătrîn s-a dus la unul din părinţii ce şedeau în raith şi îi zice lui: avvo, cînd îl slobozesc pe fratele cel ce şade împreună cu mine la vreo sluj­bă, mă necăjesc, iar mai vîrtos de va zăbovi. răspuns-a acela: eu cînd tri­mit pe posluşnicul meu pentru vreo treabă, şed aproape de uşă şi privesc. Şi cînd îmi zice mie gîndul: Oare cînd va veni fratele?, zic şi eu către gînd: apoi de va apuca mai-nainte alt frate, adică Îngerul, şi va veni să mă ia că­tre Domnul, ce va fi? Şi aşa, în toate zilele şed privind la uşă, purtînd grija şi plîngînd păcatele mele şi zicînd: Oare care frate va apuca mai-nainte şi va veni cel de sus, sau cel de jos? Şi umilindu-se bătrînul, s-a dus, şi ţinea de aici lucrarea aceluia.

20. Un bătrîn şedea în raith şi avea acest fel de lucrare: Şezînd pururea la chilia sa, era îngrijit cu mintea, plecat la pămînt, şi clătind totdeauna Capul său, zicea cu suspin: Oare ce va fi? Şi tăcea puţin. Şi iarăşi zicea acelaşi

441

cuvînt, făcînd asemenea, şi lucra şi funia de coşniţe. Şi aşa a petrecut toate zilele sale, grijindu-se pentru ieşirea sa.

21. Pe unul din părinţi îl rugau fraţii să înceteze ostenelile cele mari. iar el a răspuns lor: Zic vouă, fiilor, că avraam are să se căiască, văzînd daruri­le cele mari, pentru că nu s-a nevoit mai mult.

22. Un bătrîn s-a dus odată la o cetate să-şi vîndă vasele sale, şi după întîmplare a şezut la poarta unui bogat care era să moară. Şi şezînd, lua aminte. Şi vede oarecare bărbaţi negri şi plini de frică, călări pe cai, negri şi aceia, şi avînd în mîinile lor tobe de foc. Şi ajungînd la poartă, au lăsat ca­ii afară, iar ei au intrat în lăuntru. Şi văzîndu-i pe ei bolnavul, a strigat cu glas mare: Doamne, miluieşte-mă şi îmi ajută! Îi zic lui aceia: acum, cînd a apus soarele, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu? pentru ce, cînd strălucea ziua, nu L-ai căutat pe el? acum nu îţi este ţie nădejde de mîntuire, nici mîngîiere. Şi aşa, cu sila smulgînd sufletul lui, s-au dus.

23. Povestit-a un bătrîn că: era o fecioară bătrînă, foarte sporită întru frica lui Dumnezeu, care şi întrebată fiind de mine pentru pricina depărtă­rii sale de lume, a povestit aşa: eu, o, minunatule!, încă copilă fiind, aveam un tată foarte blînd şi liniştit cu obiceiul, dar bolnav şi neputincios cu tru­pul, încît cea mai multă vreme a vieţii lui o cheltuia zăcînd pe pat. Şi aşa trăia deosebi, încît abia rar şi cîndva se întîlnea cu cineva. Şi la lucrul pămîntului îndeletnicindu-se cînd se întîmpla de era sănătos, şi acolo viaţa petrecînd, roadele le aducea acasă, şi atîta tăcere avea, încît se părea celor ce nu îl ştiau că ar fi mut. aveam încă şi maică cu totul împotriva tatălui. că ea iscodea şi cele peste patria noastră, şi atît era de limbută către toţi, încît niciodată nu era a o vedea cît de puţin tăcînd, ci uneori certîndu-se şi pricindu-se, iar alteori grăind cele necuviincioase şi fără rînduială. Încă şi întru beţie de vin cu bărbaţi desfrînaţi mai mult petrecea, şi ca o curvă era mult cheltuitoare şi rău ocîrmuia cele din casă, încît averile, măcar nu puţine fiind, nu erau cu putinţă a ne ajunge. căci acesteia i se încredinţase de la tatăl meu iconomia celor din casă. Şi aşa vieţuind ea, nu i s-a întîmplat vreodată vreo boală trupească, nu a simţit vreo durere cît de mică, ci în toată viaţa ei era sănătoasă cu trupul şi întreagă. Deci topindu-se tatăl de îndelungate boli, s-a întîmplat de a murit, şi îndată s-a pornit împreună aerul, şi s-au făcut tunete şi fulgere dese şi ploaie atît de multă şi aşa de ne­curmată se pogora de sus, încît nici măcar a ieşi noi puţin din casă nu pu­team pînă la trei zile, întru care şi tatăl sta neîngropat în casă. iar oamenii

442

satului, văzînd aceasta, nenumărate grăiau asupra răposatului, zicînd: Vai! ce răutate era împreună cu noi şi nu ştiam! căci cu adevărat vrăjmaş al lui Dumnezeu a fost acesta; pentru aceasta nici nu îl lasă să se îngroape. Însă noi, ca să nu se împută trupul în lăuntru şi să ne facă neumblată casa, scoţîndu-l afară, măcar deşi ploaia era foarte mare, cum am putut l-am în­gropat. Deci mama, luînd mai multă slobozenie, mai fără de ruşine s-a dat la desfrînare, şi făcînd casa casă de curvăsărie, cheltuia de-a pururea ave­rea întru desfătări, încît mai toate ne lipseau. iar după multă vreme, abia sosindu-i moartea, aşa îngropare a dobîndit, încît se părea că şi aerul aju­ta la îngroparea ei. Deci după îngroparea mamei mele, eu trecînd acum de vîrsta copilărească şi poftele trupului sculîndu-se asupră şi zădărîndu-mă, într-o seară mi-a venit o socoteală: Oare care viaţă voi alege? Şi ziceam în­tru sine: Oare viaţa tatălui meu să aleg, şi întru blîndeţe şi cinste şi păzire să vieţuiesc? Dar acela nici un bine nu a dobîndit, aşa petrecînd, ci tot­deauna de boli şi de necazuri topindu-se, aşa s-a dus de aci, nici ca ceilalţi oameni lăsîndu-se a se îngropa. Deci de ar fi plăcut lui Dumnezeu această petrecere, pentru ce a pătimit atîtea rele? Dar viaţa mamei care era? au nu pururea petrecea în desfrînări şi dezmierdări, şi s-a dus din viaţa aceasta întru sănătate şi fără de nici o pătimire? aşa, dar, trebuie şi eu să vieţuiesc. că mai bine este a crede ochilor mei, decît cuvintelor altora. Deci după ce am socotit eu, ticăloasa, să urmez urmelor maicii, a sosit acum noaptea, şi eu adormind, a venit asupra mea un bărbat mare la trup şi înfricoşat la ve­dere, şi căutînd spre mine sălbatic şi cu mînie, mă întreba cu glas aspru, zicînd: Spune-mi mie, care sînt gîndurile inimii tale? iar eu, cu totul înspăimîntată fiind de frică, nici nu îndrăzneam a căuta la dînsul. iar acela iarăşi aşa cu glas groaznic a grăit: Vesteşte-mi mie, zice, care sînt socotelile tale. iar văzîndu-mă că de frică eram cu totul slăbănogită şi din minţi ieşită, îmi aducea el aminte de toate cîte eu cugetasem în mintea mea. Şi eu puţin ve­nind întru sine-mi, nu puteam să le tăgăduiesc, ci spre rugăminte m-am întors şi mă rugam să mă învrednicească de iertăciune. iar el luîndu-mă, zice: Vino să vezi şi pe tatăl tău, şi pe mama ta; şi după aceea, oricare via­ţă vei voi, alege-ţi ţie. Deci scoţîndu-mă, m-a dus într-un loc şes cu livadă, în care erau pomi de multe feluri, care biruiesc povestirea cu frumuseţea, încărcaţi de tot felul de roade; acolo, împreună cu el umblînd eu, m-a întîlnit tatăl meu, şi cuprinzîndu-mă mă săruta, numindu-mă fiică dorită; iar eu, îmbrăţişîndu-l pe el, îl rugam să petrec împreună cu dînsul. iar el a zis: acum nu este cu putinţă să se facă aceasta. iar de vei urma urmelor mele,

443

nu după multă vreme vei veni aici. iar eu încă mai rugîndu-mă să rămîn împreună cu el, m-a tras îngerul de mînă, zicînd: Vino să vezi şi pe mama ta, ca să cunoşti din lucruri la care viaţă este de folos să te pleci. Deci ducîndu-mă la o casă foarte întunecoasă, plină de scrîşnire şi de tulburare, îmi arată un cuptor arzînd cu foc şi foarte vîlvîind, şi pe oarecari cumpliţi stînd lîngă cuptor. iar eu, căutînd în cuptor, văd într-însul pe mama mea pînă la gît afundată în foc şi mulţime nenumărată de viermi dinspre toate părţile mîncînd-o, iar ea de usturime scrîşnind cu dinţii şi clănţănind. Şi văzîndu-mă şi ea pe mine, cu plînsuri mă chema, zicînd: Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru muncile cele fără de sfîrşit! Vai mie, ticăloasei, că pentru puţină dezmierdare, ce fel de munci mi-am pricinuit mie! Vai mie, ticăloasei, că în locul desfătărilor celor vremelnice, veşnic mă muncesc! ci miluieşte-mă, fiica mea, pe mine, maica ta, care aşa mă ard şi mă topesc! adu-ţi aminte de hrana care ai dobîndit de la mine, şi mă miluieşte, şi îmi dă mîna şi mă scoate de aci! iar eu, lepădîndu-mă, pen­tru acei cumpliţi ce stăteau aproape, şi nici a mă apropia îndrăznind, aceea iarăşi cu lacrimi striga: Fiica mea, ajută-mi mie şi nu trece cu vederea tînguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe ceea ce se munceşte aşa cumplit în gheena focului, şi de viermele cel neadormit se mănîncă! iar eu, milostivindu-mă cu sufletul către dînsa, am întins mîna să o trag. iar focul, atingîndu-se puţin de mîna mea, mare usturime am simţit şi am început a mă văita şi a suspina cu plîns. iar cei ce erau în casă, deşteptîndu-se de vaiete şi sculîndu-se şi aprinzînd foc, alergau la mine şi mă întrebau de pricina vaie­telor de multe ori. iar eu în sine-mi venind, cele ce am văzut le-am povestit lor, şi de aici am urmat vieţii tatălui, şi mă rog ca să-l dobîndesc pe el şi să fiu a părţii celei împreună cu dînsul, din înseşi lucrurile încredinţîndu-mă, cu Darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste şi slavă sînt gătite celor ce aleg a vieţui cu dreptate şi întru bună credinţă, şi, iarăşi, ce fel de munci primesc pe cei ce îşi cheltuiesc viaţa lor întru pofte şi dezmierdări.

24. Odată doi fraţi s-au vorbit şi s-au făcut călugări. Şi după ce au ispră­vit fapte bune, au socotit să-şi zidească lor chilii depărtate, şi fiecare din ei s-au dus deosebi pentru linişte. Şi mulţi ani nu s-au văzut unul pe altul, pentru că nu ieşeau din chiliile lor. Deci s-a întîmplat unul dintr-înşii de s-a îmbolnăvit, şi au venit părinţii să-l cerceteze pe el, şi l-au văzut pe el că uneori se uimea, iar alteori se trezvea. Şi l-au întrebat pe el, zicînd: ce ai văzut? iar el a zis: pe îngerii lui Dumnezeu i-am văzut venind, care m-au luat pe mine şi pe fratele meu şi ne-au dus la cer, şi ne-au întîmpinat puterile

444

cele potrivnice, nenumărate cu mulţimea şi înfricoşate la vedere, şi mult ostenindu-se ele, n-au putut asupra noastră. Şi după ce le-am trecut, au început a striga: Mare îndrăzneală este curăţia. Şi acestea zicînd fratele, a adormit. iar părinţii văzînd, au trimis un frate să vestească fratelui său că a adormit. Şi mergînd, l-au aflat şi pe el adormit. Şi s-au minunat, slăvind pe Dumnezeu.

Cap. XX.

Pentru lepădarea de lume, şi că cel ce se leapădă de lume trebuie să se înstrăineze, şi care este înstrăinarea cea cuvîntătoare

1. Zis-a un bătrîn: De ştie monahul vreun loc care are sporire, şi pen­tru trebuinţele trupului nu se duce acolo, unul ca acesta nu crede că este Dumnezeu.

2. Un frate a întrebat pe un bătrîn zicînd: cum, părinte, neamul nos­tru nu poate să ştie nevoinţa părinţilor? Şi a răspuns bătrînul: pentru că nu iubeşte pe Dumnezeu, nici fuge de oameni, nici urăşte materia lumii. că la omul ce fuge de oameni şi de materie, de la sine îi vine lui umilinţa şi nevoinţa. căci precum cel ce voieşte ca să stingă focul care s-a aprins în holda sa, de nu va apuca mai-nainte să taie materia cea dinaintea focu­lui, nu poate să-l stingă pe el, aşa şi omul, de nu se va duce la loc unde cu osteneală să afle şi însăşi pîinea sa, nu poate să dobîndească nevoinţa. căci sufletul, de nu va vedea, nici nu va pofti degrabă.

3. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce este lucrul înstrăinării? Şi a zis bătrînul: Ştiu un frate înstrăinat, care s-a aflat la biserică, şi după întîmplare s-a făcut masă din dragoste, şi a şezut să mănînce cu fraţii la masă. iar unii au zis: cine a ţinut şi pe acesta? Şi au zis lui: Scoală, du-te afară! Şi sculîndu-se a ieşit, iar alţii, mîhnindu-se, s-au dus şi l-au adus în lăuntru. Şi după aceea l-au întrebat pe el: oare ce este în inima ta, că te-ai gonit afară şi iarăşi te-ai adus în lăuntru? iar el a zis: am pus în inima mea că sînt în­tocmai cu cîinele, care cînd se goneşte, se duce, şi cînd se cheamă, vine.

4. Povestit-a unul din părinţi, că erau doi fraţi aproape de el, unul străin şi altul de loc. Şi era cel străin puţin mai lenevos, iar cel de loc foarte osîrduitor. Şi s-a întîmplat de a murit mai-nainte cel străin. iar bătrînul, fiind văzător cu mintea, a văzut mulţime de îngeri care povăţuiau sufletul lui. Şi după ce au ajuns la cer şi era aproape de a intra, s-a făcut cercetare pen­tru dînsul şi a venit glas de sus zicînd: arătat este că era puţin trîndav; dar

446

pentru înstrăinarea lui, deschideţi-i lui. apoi a adormit şi cel de loc, şi în vremea morţii au venit toate rudeniile lui. Şi a văzut bătrînul că nicăieri nu este înger şi s-a minunat. Şi a căzut cu faţa la pămînt înaintea lui Dum­nezeu, zicînd: Doamne, cum cel străin, fiind trîndav, a dobîndit astfel de slavă, iar osîrduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel? Şi a venit glas către el, zicînd: Osîrduitorul acesta, cînd era să adoarmă, a deschis ochii săi şi a văzut pe rudeniile sale plîngînd, şi s-a mîngîiat sufletul lui. iar cel străin, deşi era trîndav, dar pe nimeni dintre ai săi nu a văzut, şi suspinînd a plîns, şi Dumnezeu l-au mîngîiat pe el.

5. Un frate, înstrăinîndu-se, a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Vreau să mă duc la ale mele. Şi îi zice lui bătrînul: aceasta să ştii, frate: că venind din lume aici, aveai pe Domnul povăţuindu-te pe tine; iar de te vei întoarce, nu-L vei mai avea pe el.

6. Un frate cerea blagoslovenie de la un bătrîn, silindu-se să meargă în cetate. iar bătrînul a zis către el: nu te sili să mergi în cetate, ci sileşte-te să fugi de cetate, şi te vei mîntui.

7. Doi fraţi trupeşti s-au dus să locuiască într-o mănăstire, dintre care unul pustnic; iar celălalt a ales ascultarea, şi orice îi zicea lui părintele, fără iscodire făcea. că îi zicea lui de multe ori: Mănîncă de dimineaţă; şi mînca. Şi iarăşi, să nu mănînce pînă seara; şi nu mînca. Şi celelalte asemenea, orice îi poruncea, cu bucurie împlinea. Şi pentru ascultarea lui se slăvea de toţi în mănăstire. iar fratele lui, pustnicul, zavistuindu-i, a zis întru sine: Să-l cerc pe el de are ascultare. Şi mergînd la părintele, îi zice: trimite pe fratele împreu­nă cu mine, ca să mergem pentru o trebuinţă. Şi l-a slobozit pe el avva. Deci după ce au venit ei la rîu, întru care era mulţime multă de crocodili, zice fra­telui pustnicul: Pogoară-te la rîu şi treci. Şi s-a pogorît, şi au venit crocodi­lii, şi lingeau trupul lui, şi nu l-au vătămat. iar pustnicul, văzînd, a zis lui: ieşi din rîu. Şi a ieşit nevătămat. Deci călătorind ei, au găsit un trup aruncat pe cale; şi a zis pustnicul: De am fi avut vreo haină veche, am fi pus peste dînsul. răspuns-a fratele: Mai vîrtos să ne rugăm, poate va învia. Şi au stat la rugă­ciune. Şi rugîndu-se ei, a înviat mortul. Şi se fălea pustnicul, zicînd: Pentru pustnicia mea a înviat mortul. iar Dumnezeu a descoperit părintelui mănăs­tirii toate. Şi întorcîndu-se ei, zice avva către pustnic: Pentru ce ai ispitit aşa pe fratele tău la rîu? Şi iată, pentru ascultarea lui a înviat mortul.

8. Zis-a un bătrîn: Deşi s-au ostenit aici sfinţii, dar au luat de acum şi parte de odihnă. iar aceasta o zicea pentru că erau ei slobozi de grija lumii.

447

mat. 20:16

9. Zis-a un bătrîn: Monahul cel ce, după ce s-a lepădat de lume, se dă pe sine iarăşi la răspîndirea şi osteneala acestei ticăloase vieţi, şi la a da şi a lua, asemenea este cu un sărac ticălos şi lipsit şi de hrana cea de nevoie, ca­re, neaflînd cum să se hrănească şi să se îmbrace, din multa lenevire se dă pe sine la somn şi se vede în vis bogat, dezbrăcat de hainele cele întinate şi îmbrăcat în haine strălucite; şi de bucurie deşteptîndu-se, a aflat sărăcia cea de faţă. aşa şi monahul care nu se trezveşte, ci îşi cheltuieşte zilele sale în răspîndire, batjocorindu-se de gînduri şi înşelîndu-se de dracii care îşi bat joc de el şi îi pun în minte că pentru Dumnezeu este răspîndirea şi os­teneala lui, şi pentru aceasta va avea plată, unul ca acesta, în ceasul despăr­ţirii sufletului de trup, se află pe sine gol şi sărac şi lipsit de toată fapta bu­nă. Şi atunci va înţelege de cîte bunătăţi pricinuitoare este trezvirea şi luarea-aminte de sine, şi de cîte munci aducătoare răspîndirea vieţii acesteia.

10. Zis-a un bătrîn: Mai bine este a locui cu trei ce se tem de Domnul, decît cu nenumăraţi care nu au frica lui Dumnezeu. că în zilele cele mai de pe urmă, la chinovii, între o sută abia se vor afla puţini care se mîntuiesc. iar între cincizeci nu ştiu de se vor afla. căci toţi se vor abate, iubind mesele şi îmbuibarea pîntecelui şi iubirea de argint. Deci mulţi sînt chemaţi, iar puţini aleşi.

11. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: De voi vedea pe vreunii din cei ce petrec cu mine că se întorc la lume, cum pot să nu mă smintesc? Şi a răspuns bătrînul: trebuie să iei aminte la cîinii cei ce vînează iepuri. că precum acolo unul din cîini, văzînd pe iepure, aleargă neoprindu-se pînă ce îl va ajunge, iar ceilalţi, văzîndu-l nu pe iepure, ci numai pe cîinele ce aleargă, pînă la un loc aleargă şi ei împreună, iar pe urmă, înţelegînd, se în­torc înapoi; iar cel ce a văzut iepurele şi aleargă după el nu încetează din alergare pînă ce îl va ajunge, necăutînd la cei ce s-au întors înapoi, nici grijindu-se sau oprindu-se de prăpăstii şi de mărăcini, ci ţinîndu-se de aler­gare, şi numai la acela căutînd, după care aleargă, aşa şi cel ce caută pe Stăpînul iisus şi se sileşte să-L ajungă, la cruce neîncetat luînd aminte, toa­te le trece cu vederea, şi păşeşte peste smintelile ce-l întîmpină, pînă ce va ajunge pe cel răstignit, şi îl va apuca pe el viu şi aşteptîndu-l.

12. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: cum cei ce vieţuiesc în lu­me, trecînd cu vederea postul şi defăimînd rugăciunea şi depărtîndu-se de privegheri şi de toată mîncarea săturîndu-se şi după poftele lor făcînd de a da şi a lua şi între dînşii mîncîndu-se şi în jurăminte cea mai mare parte a

448

^{Mat. 5:9}

zilei cheltuind-o, nu cad, nici zic că „am greşit”, nici de la Împărtăşanie nu se depărtează pe sine, iar noi, monahii, de-a pururi în posturi şi în prive­gheri şi la culcatul pe jos şi la mîncarea uscată fiind pironiţi şi de toată tru­peasca odihnă lipsiţi, plîngem şi ne văităm şi zicem că ne-am prăpădit şi sîntem vinovaţi de gheena? iar bătrînul, suspinînd, a zis: Bine ai zis, frate, că nu cad mirenii. că după ce au căzut o dată cădere straşnică şi cumplită, nici a se scula nu pot, nici nu au unde să cadă. căci întru căderea cea dintîi petrecînd ei, pentru multa neştiinţă, nici nu ştiu că au căzut. Şi care grijă are diavolul a se lupta cu cei ce totdeauna zac jos? iar monahii, arătat împotrivindu-se vrăjmaşului, de-a pururea se luptă cu dînsul. pentru aceea şi uneori biruiesc, iar alteori se biruiesc. Şi nu încetează de a cădea şi a se scu­la, de a necăji şi a se necăji, de a lovi şi a se lovi, pînă ce, cu Darul lui Dum­nezeu, îl vor birui, şi slab şi neputincios întru dînşii îl vor face. că atunci, desăvîrşit împăcîndu-se cu Dumnezeu, şi totdeauna dobîndind alinarea şi bucuria Lui în lăuntru, se odihnesc.

13. Zis-a un bătrîn că un frate se ispitea de gînd nouă ani, şi din evlavie se osîndea pe sine, zicînd: Mi-am pierdut sufletul meu; fiindcă se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Deci mai pe urmă, îngreuindu-se şi deznădăjduindu-se, precum nu se cuvenea, de mîntuirea sa, a zis: Mă voi duce în lume, de vreme ce m-am prăpădit. iar după ce s-a pornit să se ducă, i-a venit lui glas pe cale, zicînd: cei nouă ani întru care ai fost ispitit cununi ţi-au pricinuit ţie. pentru aceea, întoarce-te la locul tău şi te voi uşura de gînduri. Şi întorcîndu-se fratele, a aflat odihnă. De unde înţelegem că răz­boaiele pricinuiesc cununile.

14. Zis-a un bătrîn: La începutul lepădării monahului de lume nu se slobozesc dracii să ispitească pe om cu silnicie, ca nu, spăimîntîndu-se de lucru, să se întoarcă la lume degrab. iar dacă cu vremea va spori monahul şi cu lucrul, atunci se slobozesc asupră-i războaiele poftelor trupeşti şi ale celorlalte dezmierdări, poate încă şi al mîniei, şi al urîciunii şi al celorlalte patimi. Şi atunci are omul nevoie să se smerească şi să plîngă, osîndindu-se şi prihănindu-se numai pe sine. Şi aşa, prin ispite, se învaţă răbdarea şi iscusinţa şi dreapta socoteală, şi de aici aleargă la Dumnezeu cu lacrimi. iar unii, tulburîndu-se de lucrul acesta şi îngreuindu-se de scîrbă nesuferită, au căzut în adîncul deznădăjduirii şi s-au întors iarăşi cu inima în lume; iar unii şi cu trupul. iar noi, fraţilor, niciodată să nu ne deznădăjduim sau să ne împuţinăm, ci vitejeşte şi cu îndelungă răbdare să suferim ispitele, mulţumind

449

lui Dumnezeu pentru toate cele ce se întîmplă nouă. căci mulţu­mirea cea către Dumnezeu risipeşte toate meşteşugirile vrăjmaşului.

15. Zis-a un bătrîn: Dacă cînd facem noi cele rele ne iartă Dumnezeu, îndelung răbdînd, au nu mult mai vîrtos ne va ajuta nouă cînd vom voi să facem cele bune?

16. Au venit odată şapte fraţi de la alexandria către avva Macarie, ispitindu-l pe el, şi i-au zis: Spune nouă, părinte, cum să ne mîntuim? iar bătrînul, suspinînd, a zis: O, fraţilor, fiecare din noi ştie cum să se mîntuiască, dar nu vrem să ne mîntuim. iar ei au zis către dînsul: Foarte voim să ne mîntuim, dar nu ne lasă pe noi gîndurile cele rele. ce, dar, vom face? iar bătrînul a răspuns lor: De sînteţi monahi (adică singuratici), ce căutaţi cu mireni? Sau pentru ce vă apropiaţi unde petrece mirean? cei ce s-au lepă­dat de lume şi s-au îmbrăcat în cinul cel sfînt şi petrec între mireni, se amă­gesc pe sine, căci în zadar le este toată osteneala lor, şi departe sînt de frica lui Dumnezeu. că de la mirean nimic alta nu dobîndim, fără numai odih­nă trupească. Şi unde este odihnă trupească, acolo frica lui Dumnezeu nu poate locui, şi mai vîrtos în monah. că monahul pentru aceasta se zice monah, adică singuratic: pentru că noaptea şi ziua vorbeşte cu Dumnezeu şi cugetă numai cele ce sînt ale Lui, nimic avînd pe pămînt. iar monahul cel ce petrece cu mirenii şi zăboveşte cu dînşii cîndva mai mult decît o zi, sau cel mult două şi asta pentru trebuinţa cea de nevoie şi pentru că nu poate să trăiască în alt fel, adică să-şi vîndă lucrul mîinilor sale şi să cum­pere cele spre trebuinţa sa -, trebuie să se întoarcă degrab, şi să se pocăiască lui Dumnezeu curat pentru acea una sau două zile pe care le-a făcut în lume pentru nevoia firii. Deci cel ce nu face aşa, ci adeseori merge la mi­reni, nesilindu-l vreo nevoie, sau zăboveşte împreună cu ei, nu este cu ade­vărat monah, nici se va folosi cîndva, ci mai vîrtos acestea va dobîndi din petrecerea cu mirenii: adică la început cînd se apropie de ei, îşi înfrînează limba şi posteşte şi se smereşte, pînă ce se va face cunoscut şi va ieşi vestea lui că cutare monah este robul lui Dumnezeu şi îndată satana pune în mintea mirenilor să-i aducă lui toată trebuinţa, de vin şi de untdelemn şi de aur şi de tot felul, zicînd pentru dînsul: Sfîntul! Sfîntul! iar el, auzind cuvîntul acela, „sfîntul”, se trufeşte, smeritul, şi începe să şadă cu ei, mîncînd şi bînd şi odihnindu-se, şi la cîntarea de Psalmi sculîndu-se, îşi înalţă glasul său, ca să zică mirenii că cutare monah cîntă şi priveghează, şi să-l laude pe el. Şi dînd laude, mai mult se trufeşte şi se înalţă. Şi atunci se duce

450

Mat. 5:28

^{1 tim. 6:10}

^{1 in 2:15}

i^{ac. 4:4}

de la el cu totul smerenia. Deci, dar, de îi va zice lui cineva vreun cuvînt aspru, el răspunde mai aspru. Şi aşa mînia ajutorîndu-se de slava deşartă, creşte întru el. Încă şi pofta mai tare se aprinde întru el, văzînd adeseori muieri şi copii şi auzind cuvinte lumeşti. Pentru aceea şi prea-curveşte în toate zilele, şi nu simte; căci se zice: tot cel ce caută la muiere spre a o pofti pe ea, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima sa. apoi se ispiteşte să adune cele de trebuinţă peste an, pentru sine şi pentru cei ce vin la el. apoi le în­doieşte pe acestea spre mai multă părută odihnă a celor ce vin la el. Şi din această pricină adună aur şi argint. Deci nu încetează a adăuga la răutăţile sale, pînă ce dracii îl vor amăgi pe el desăvîrşit, depărtîndu-l de la Dumnezeu şi aruncîndu-l în prăpastia iubirii de argint. căci iubirea de argint este rădăcină a tuturor răutăţilor, precum a zis apostolul. Şi pe cît de departe este cerul de pămînt, pe atît de departe de slava lui Dumnezeu este mona­hul cel iubitor de argint. Şi nu este răutate mai presus de răutatea mona­hului cel iubitor de argint. Monahul cel ce întîmpină vorbe lumeşti are cu adevărat trebuinţă de multe rugăciuni ale sfinţilor părinţi, de vor putea cît de puţin să-l folosească pe el; că celui ce se aruncă pe sine la moarte, cine îi va ajuta? nu auzim pe apostolul ioann zicînd: nu iubiţi lumea, nici cele ce sînt în lume; de iubeşte cineva lumea, dragostea lui Dumnezeu nu este cu el? Şi iacov, fratele lui Dumnezeu, grăieşte: De se pare cineva că este prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se face; căci dragostea lumii acesteia este vrajbă către Dumnezeu. Deci să fugim, fraţilor, de lume, precum fuge cineva de şarpe. că cel ce se muşcă de şarpe, sau moare, sau abia se face să­nătos. De folos ne este nouă să avem un război, iar nu multe şi nenumăra­te. Spuneţi, fraţilor: părinţii noştri unde au dobîndit faptele bune, în lume sau în pustie? arătat este că în pustia cea neumblată de mireni. iar noi, de sîntem în lume, cum vom putea să dobîndim fapta bună? căci de nu vom flămînzi, şi de nu vom înseta, şi de nu vom pătimi de frig, şi de nu ne vom depărta de materiile lumii, şi de nu vom muri la toate voile trupului, cum vom fi vii cu sufletul? cum vom dobîndi Împărăţia cerurilor? că osta­şul, de nu se va lupta în război şi va birui şi după aceea va da şi bani, nu se învredniceşte de cinste. Iar noi, mîncînd şi bînd şi între mireni petrecînd, între care am fost şi mai-nainte, cum ne vom învrednici de Împărăţia ce­rurilor? Monahul cel ce are aur sau argint sau materii, nu crede că poate Dumnezeu să-l hrănească pe el, cel ce hrăneşte şi fiarele, şi chiţii din ma­re. Şi dacă nu poate să ne dea nouă pîine, nici pe Împărăţia Lui nu poate să ne-o dea nouă. Şi, dar, la ce ne ostenim? Spuneţi-mi, fraţilor: Îngerii în

451

cer aur şi argint grămădesc, sau slava lui Dumnezeu? Şi noi, pentru ce, dar, ne-am lepădat de lume? ca iarăşi bani şi materii să adunăm, sau să ne fa­cem îngeri? au nu ştiţi că ceata care a căzut din cer se împlineşte din mo­nahi? căci aceasta înseamnă şi chipul nostru, îngeresc zicîndu-se de toţi.

17. Zis-a un bătrîn: trebuie să fugim de toţi cei ce lucrează fărădelegea, măcar prieteni sau rude de vor fi, măcar dregătorie preoţească sau împără­tească de vor avea. că depărtarea de la cei ce lucrează fărădelegea ne dăru­ieşte nouă dragoste şi îndrăzneală către Dumnezeu.

18. Acestaşi a zis: nu este de folos să se lipească cineva de cei călcători de lege, nici în biserică, nici în tîrg, nici la sfat, nici la alt lucru; ci cu totul trebuie să se depărteze de împărtăşirea lor. că tot călcătorul de lege este vrednic a se întoarce cineva de către el, şi este părtaş muncii celei veşnice.

19. Zis-a un bătrîn: Să nu locuieşti în locul unde vezi pe vreunii că au zavistie asupra ta. iar de nu, nu sporeşti.

Cap. XXI.

Că nu se cuvine ca cineva să se mute lesne, căci părinţii nici din chilie nu se strămutau cu lesnire

1. Zis-a un bătrîn: Dacă în locul întru care este cineva se va ispiti să fa­că vreun bine şi nu va putea, să nu socotească că în alt loc va putea să-l fa­că pe el.

2. Un frate, şezînd la chinovie, se supăra de gînduri să se mute. Deci într-o zi, luînd o hîrtie şi şezînd, a scris pe ea toate pricinile pentru care îi zi­ceau lui gîndurile să se mute din chinovie. Şi după ce le-a numărat pe toa­te, s-a scris pe sine, mai pe urmă întrebînd: Suferi toate? apoi a adăugat ca şi cum răspunzînd: aşa, cu adevărat, întru numele lui iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, rabd. Şi învelind hîrtia, a legat-o la brîul său. Deci cînd se pornea vreo pricină dintre acelea pentru care i se da război şi mai-nainte, şi năvăleau asupra lui gîndurile mutării, acela, mergînd deosebi, lua hîrtia şi o citea, şi aflînd acel cuvînt: „Întru numele lui iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, rabd”, zicea către sine: Vezi, ticăloase? nu vreunui om, ci lui Dumnezeu te-ai făgăduit. Şi îndată se odihnea. Şi aşa totdeauna făcînd fratele, cînd se ivea vreo tulburare, petrecea netulburat şi întru celelalte pricini. Deci ceilalţi fraţi cunoscînd ceea ce făcea fratele şi cum aşa petre­cea citind hîrtia, cînd ei de multe ori se tulburau, s-au pornit la zavistie, din ispita diavolului, şi la urîciune asupra fratelui. Şi mergînd la avva, zi­ceau că: Fratele acela este fermecător şi în brîul lui este fermecătoria lui. Pentru aceasta, nu putem să petrecem împreună cu el. Deci sau pe el sau pe noi slobozeşte-ne de aici! iar acela, cunoscînd vicleşugul vrăjmaşului (căci ştia smerenia şi evlavia fratelui), a zis lor: Mergeţi de vă rugaţi, şi mă voi ruga şi eu, şi după trei zile vă voi da vouă răspunsul. iar noaptea, cînd dormea fratele, mergînd avva încetişor, îi dezleagă brîul lui, şi citind hîrtia, îl încinge pe el iar şi se duce. iar după ce au trecut cele trei zile, au venit fraţii la avva pentru răspuns. iar el, chemînd pe fratele acela, a zis: Pentru ce sminteşti pe fraţi? iar el, îndată căzînd la pămînt, a zis: am greşit, iartă-mă; şi rugaţi-vă pentru mine! Şi zice avva către fraţi: ce aţi zis pentru

453

fratele acesta? Şi răspunzînd ei, au zis: este fermecător, şi fermecătoria lui este în brîul lui. Şi zice avva: Scoateţi, dar, fermecătoriile lui. iar ei s-au pornit să-i dezlege brîul, şi nu-i lăsa fratele. iar avva a zis: tăiaţi-l pe el! Şi tăindu-l pe el, au aflat într-însul hîrtia; şi au dat-o pe ea avva la unul din diaconi, poruncindu-i să stea la un loc înalt şi să o citească, ca şi vicleanul, cel ce a semănat această prihană, mai mult să se ruşineze. iar după ce s-au citit cele de pe hîrtie, şi mai apoi de toate şi cuvîntul acela, „Întru numele lui iisus Hristos rabd”, auzind fraţii, de ruşine nu aveau ce să se facă. Şi au pus metanie la avva, zicînd: am greşit. iar el le-a zis lor: nu-mi puneţi mie metanie, ci lui Dumnezeu şi fratelui asupra căruia aţi minţit, ca să vă ierte pe voi. iar ei au făcut aşa. Şi i-a zis avva: Să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să-i ierte pe ei. Şi s-au rugat pentru dînşii.

3. Zis-a un bătrîn: cei vechi nu degrab se mutau din locul lor; fără nu­mai cînd li se întîmpla lor una dintr-aceste trei lucruri, adică: De va avea cineva vecin scîrbit asupra lui din zavistie, adică pomenitor de rău, şi toate cele spre vindecarea lui făcînd, nu va putea să-l schimbe. Sau de vor merge mulţi la dînsul şi îi vor aduce multe feluri, primindu-le el, şi îl vor slăvi prea mult. Sau de i se va întîmpla să cadă în ispita curviei, locuind adică muieri pe aproape. Că dacă ceva dintre aceste trei întîmplîndu-se, se va muta din loc, nu va fi mutarea lui fără de cuvînt. iar acestea nu se potrivesc celor ce petrec în viaţa de obşte, ci celor ce locuiesc deosebi şi se liniştesc.

4. Ziceau părinţii: De ţi se va întîmpla ispită în locul acela în care locu­ieşti, să nu laşi locul în vremea ispitei. iar de nu, oriunde vei merge vei afla înaintea ta aceea de care fugi. ci rabdă pînă va trece ispita, ca fără smintea­lă şi în vremea păcii să se facă ducerea ta, ca să nu pricinuiască despărţirea ta vreo scîrbă la cei ce locuiesc în locul acela.

5. Zis-a un bătrîn: Precum pomul, răsădindu-se adeseori, nu poate să facă roade, aşa şi monahul, mutîndu-se din loc în loc, nu poate săvîrşi vreo faptă bună.

6. Un frate, şezînd în chinovie şi supărîndu-se de gîndurile mutării, a vestit părintelui, iar acela îi zice lui: Mergi şi şezi în chilia ta, dîndu-ţi tru­pul tău zălog la peretele chiliei, şi nu ieşi de acolo cu trupul; iar gîndul lasă-l să gîndească ce voieşte.

7. Zis-a un bătrîn: chilia monahului este cuptorul Vavylonului, un­de cei trei tineri au aflat pe Fiul lui Dumnezeu, şi stîlpul de nor de unde Dumnezeu grăia cu Moisi.

454

8. Un frate a petrecut nouă ani luptîndu-se să iasă din viaţa de obşte, şi în fiecare zi îşi pregătea cojocul să iasă. Şi făcîndu-se seară, zicea întru si­ne: Mîine mă voi duce de aici. Şi dimineaţa îi zicea gîndului: Să ne silim să răbdăm şi astăzi pentru Domnul. Şi după ce s-au împlinit nouă ani aşa făcînd, a uşurat Dumnezeu toată ispita de la dînsul.

9. Un bătrîn şedea în pustie, departe de apă douăsprezece mile. Şi mergînd într-o zi să aducă apă, s-a supărat şi a zis: ce trebuinţă este de oste­neala aceasta? Să vin şi să petrec aproape de apă. Şi aceasta zicînd întru si­ne, a simţit pe oarecine venind după dînsul. Şi întorcîndu-se, a văzut pe cel ce venea după dînsul că îi număra paşii lui. Şi l-a întrebat pe el bătrînul: cine eşti? iar el a zis: Îngerul Domnului sînt, şi sînt trimis să număr paşii tăi şi să-ţi dau ţie plată. Şi aceasta auzind bătrînul, întărindu-se cu sufletul, s-a făcut mai osîrduitor. Şi a mai adăugat cinci mile în lăuntru, adică a lo­cuit mai în lăuntrul pustiei, şaptesprezece mile departe de apă.

10. Zis-a un bătrîn: Şederea cea bună în chilie umple pe monah de tot binele.

11. Zis-a acestaşi că: Dator este monahul, dacă i se va întîmpla cîndva şi vreo vătămare trupească, să o defaime pe ea, şi printr-însa să-şi cumpe­re liniştea sa.

12. Un frate a mers la un bătrîn prea-iscusit şi îi zice: Pătimesc, avvo. Îi zice lui bătrînul: Şezi în chilia ta şi Dumnezeu îţi va da ţie răsuflare.

13. Un chinoviarh a întrebat pe cel întru sfinţi părintele nostru Kyrill, papa alexandriei: cine este mai mare întru petrecere? Noi cei ce avem fraţi sub noi, şi cu multe chipuri pe fiecare îl povăţuim spre mîntuire, sau cei ce se mîntuiesc numai pe sine în pustie? răspuns-a papa: Între ilie şi Moisi nu este a face deosebire. căci amîndoi au plăcut lui Dumnezeu.

14. Zis-a un bătrîn: eu cred că nu este nedrept Dumnezeu ca să ia din temniţă şi să bage în temniţă.

15. Zis-a un bătrîn: Spre tăcere nevoieşte-te; de nimic nu purta grija; ia aminte de cugetarea ta, culcîndu-te şi sculîndu-te cu frica lui Dumnezeu, şi de năvăliri ale păgînilor nu te vei teme.

16. Doi tovarăşi s-au făcut călugări şi mare nevoinţă şi viaţă înaltă au arătat. Dar s-a întîmplat de s-a făcut unul începător de viaţă de obşte, iar celălalt, petrecînd în sihăstrie şi desăvîrşit nevoindu-se, făcea multe şi mari

455

^{Ps. 41:4}

minuni. că vindeca îndrăciţi şi tămăduia bolnavi şi spunea mai-nainte ce­le ce erau să fie. Deci chinoviarhul, auzind că tovarăşul său s-a învrednicit de atîtea daruri, osebindu-se de oameni trei săptămîni, se ruga lui Dumne­zeu cu deadinsul, să-i descopere lui cum acela face minuni şi aşa s-a cinstit de la Dumnezeu, iar el de nimic de acest fel nu s-a învrednicit. Şi s-a ară­tat lui îngerul Domnului, zicînd: acela şade suspinînd către Dumnezeu şi plîngînd ziua şi noaptea, flămînzind şi însetînd pentru Domnul. iar tu, pentru multe îngrijindu-te, ai întîlnirea celor mulţi, şi de ajuns îţi este ţie mîngîierea oamenilor.

17. Zicea un bătrîn că nu trebuie să poarte grija de nimic, fără numai de frica lui Dumnezeu. că eu, zice, deşi voi fi silit să mă îngrijesc de trebuinţă trupească, dar niciodată mai-nainte de vreme nu am gîndit la dînsa.

18. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: cum trebuie a se linişti ci­neva în chilie? Şi i-a răspuns bătrînul: Să nu aibă pomenirea vreunui om nicidecum cînd şade în chilie. Zis-a fratele: Şi care lucrare trebuie să aibă inima pentru ca să se îndeletnicească cu ea? Zice bătrînul: aceasta este lu­crarea cea desăvîrşită a monahului: a lua aminte la Dumnezeu totdeauna fără de răspîndire.

19. Un frate era la o chinovie şi ţinea mare nevoinţă. Şi auzind fraţii de la Schit pentru dînsul, au venit să-l vadă, şi au intrat la locul unde el lucra. iar el, sculîndu-se, s-a închinat lor, şi întorcîndu-se a început iar a lucra. Şi văzînd fraţii ceea ce a făcut, au zis lui: ioanne, cine ţi-a pus chipul călugă­resc şi te-a făcut călugăr, şi nu te-a învăţat, cînd va veni la tine vreun frate, să-l întîmpini pe el şi să iei cojocul de la el şi să-i zici lui să se roage sau să şadă? iar el a zis: Păcătosul ioann nu se îndeletniceşte cu aceasta.

20. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce fel de gînduri trebuie să am în inima mea? răspuns-a lui bătrînul: toate cîte gîndeşte omul de la cer în jos sînt deşertăciuni. iar cel ce stăruieşte la pomenirea lui iisus, aces­ta întru adevăr este.²⁹²

21. Acestaşi bătrîn a fost întrebat: În ce fel trebuie să fie monahul?

Şi a răspuns: Dacă e după mine, unul către unul, adică pe unul Dum­nezeu pururea avîndu-L în minte. că precum strugurele, zăcînd la pămînt, se face netrebnic, aşa şi gîndul celui ce se linişteşte, smulgîndu-se la cele pămînteşti.

²⁹² O altă mărturie despre rugăciunea lui iisus din primele veacuri ale monahismului (n. Ed.).

456

^{Ps. 2:2}

Ps. 56:8

Ps. 41:4

22. Oarecari sfinţi sihaştri, trei la număr, întîlnindu-se la un loc, au ce­rut unul de la altul să spună fiecare ce lucrare a minţii are în chilia sa. Şi a zis cel întîi dintre dînşii: eu, fraţilor, de cînd am început a mă linişti, cu totul m-am răstignit pe sine-mi lucrurilor celor din afară, punînd în minte ceea ce este scris: Să rupem legăturile lor, şi să lepădăm de la noi jugul lor. Şi făcînd zid între sufletul meu şi cele trupeşti, am zis în cugetul meu că precum cel din lăuntru de zid nu vede pe cel ce stă afară, aşa nici tu să nu voieşti să vezi lucrurile cele din afară; ci ia aminte de sine, aşteptînd în fiecare zi nădejdea lui Dumnezeu; şi aşa să fii, ca un străin şi nemernic, şi care mîine vei să te izbăveşti; şi pune în minte şi pe îngerii cei ce în tot cea­sul se suie şi pogoară la chemarea sufletelor. Şi totdeauna aşteptînd sfîrşitul, zic: gata este inima mea, Dumnezeule. Privesc încă şi pe îngerul cel ce stăruieşte lîngă mine, că stă aproape de mine, de-a dreapta, şi pe acesta văzîndu-l totdeauna înaintea mea, mă păzesc pe sine-mi, temîndu-mă de el ca de cel ce îmi pîndeşte căile mele. că îl văd pe el în fiecare zi suindu-se la Dumnezeu şi arătînd lucrurile şi cuvintele şi gîndurile mele. al doilea a zis: eu pe adunarea Puterilor celor gîndite pururea o privesc, şi pe Dom­nul slavei în mijlocul ei strălucind mai presus de toţi. Şi cînd mă trîndăvesc, mă întorc şi socotesc frumuseţile cele minunate ale îngerilor şi laude­le pe care le înalţă neîncetat către Dumnezeu, şi cîntările lor, şi mă uimesc de glasurile şi viersul²⁹³ lor, iar toate cele de pe pămînt le socotesc gunoaie. al treilea a zis: eu de dimineaţă mă duc către Domnul meu, şi închinîndu-mă Lui, mă arunc cu faţa în jos, mărturisindu-mi greşelile mele. apoi, pogorîndu-mă, mă închin îngerilor Lui, rugîndu-i pe ei să se roage pentru mine lui Dumnezeu şi pentru toată zidirea. Şi după ce fac aceasta, mă po­gor întru adînc şi înconjor muncile, privind mădularele mele care se mun­cesc, şi plîng împreună cu ele, socotind că şi eu o să mă osîndesc împreună cu dînsele. Şi văd acolo ţipete şi lacrimi neîncetate şi nepovestite, şi mare de foc colcăind şi vîlvîind cumplit, şi valuri de foc ridicîndu-se într-însa mai presus de munţii cei prea-înalţi, şi în lăuntrul ei oameni nenumăraţi aruncaţi şi păziţi de îngeri sălbatici şi cruzi, şi ca nişte găteje arzînd toţi şi nemistuindu-se, şi în foc pururea petrecînd şi cu dinţii scrîşnind şi tare plîngînd şi vaietîndu-se, iar pe îndurările lui Dumnezeu le văd întoarse de către dînşii, pentru fărădelegile şi păcatele lor. Şi împreună cu aceştia tînguindu-mă, ţin plînsul în inima mea, cît sînt, după cum este scris: Şi mie lacrimile mele pîine ziua şi noaptea.

²⁹³ Melosul, melodia (n. Ed.).

457

23. Spuneau părinţii pentru un bătrîn care era la chilii, că era închis şi îşi avea viaţa sa cu totul neieşită, nici la biserică venind. Şi avea un fra­te trupesc care şedea la altă chilie. Şi bolnăvindu-se, a trimis la bătrînul, ca să vină şi să-l vadă pe el mai-nainte de a ieşi din trup. iar el a răspuns către cel trimis: nu pot veni, căci frate trupesc îmi este. iar acela iar a trimis, zicînd: Măcar noaptea vino ca să te văd. Şi a răspuns iarăşi bătrînul, zicînd: nu pot. că de te voi vedea, nu se află inima mea curată către Dumnezeu. Şi a adormit cel bolnav, şi nu s-au văzut unul cu altul.

24. Pe un frate îl lupta gîndul, zicîndu-i lui: trebuie să mergi şi să cer­cetezi pe cutare bătrîn. iar el amîna zi după zi, zicînd că „Mîine mă voi du­ce”. Şi aşa s-a luptat trei ani cu gîndul. iar mai pe urmă zice către sine: ia­tă, socoteşte că te-ai dus la bătrînul. Şi zice, ca şi cum către bătrînul acela: cum te afli, avvo, eşti sănătos? De cîtă vreme doream să te văd pe sfinţia ta! apoi adăugă, ca dinspre faţa bătrînului: Bine ai venit, frate. iartă-mă, că pentru mine te-ai ostenit. Domnul să-ţi dea plata! Şi punînd lighean, s-a spălat pe sine. Şi făcînd fiertură, a mîncat şi a băut de ajuns. Şi îndată s-a dus războiul de la dînsul.

25. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce voi face, că mă în­conjoară gîndurile cu pricină ca să merg pe la bătrîni? iar bătrînul i-a răs­puns lui: De vei vedea gîndurile tale că pentru strîmtorare voiesc să te scoată din chilia ta, fă-ţi ţie mîngîiere în chilia ta, şi să nu voieşti să ieşi afa­ră. iar dacă pentru folosul sufletului voieşti să te duci, cearcă gîndul tău şi ieşi. Căci am auzit pentru un bătrîn, că atunci cînd îl supărau pe el gîndurile să meargă către cineva, se scula şi-şi lua cojocul său şi ieşea şi înconju­ra chilia sa, şi intra şi îşi făcea lui mîngîiere de străini, şi se odihnea de sila gîndurilor.

26. Un bătrîn avea un ucenic care mulţi ani petrecea bine întru ascultare. acesta, încă nefiind desăvîrşit, poftea să se liniştească; şi într-o zi venind către bătrînul, pune metanie, zicînd: Fă-mă, părinte, ca să fiu monah, adică să locuiesc singur deosebi. Şi zice bătrînul: caută loc îndemînatic, şi îţi vom face ţie chilie. iar el, mergînd departe ca de un semn, a aflat loc, şi venind, a vestit bătrînului şi a făcut chilie. Şi zice bătrînul că­tre fratele: iată ceea ce ai cerut! Şezi, dar, în chilie, şi cînd ai trebuinţă mănîncă, bea, dormi, numai din chilia ta să nu ieşi pînă Sîmbătă, iar atunci vino la mine. Şi acestea poruncindu-i bătrînul, s-a dus. iar fratele a făcut două zile după poruncă, iar a treia zi, trîndăvindu-se, a zis către sine: De

458

ce mi-a făcut mie aceasta bătrînul? Şi sculîndu-se, a cîntat mulţi Psalmi şi a mîncat după ce a apus soarele. Şi rugîndu-se, s-a dus să se culce pe rogo­jina sa. Şi vede un arap stînd jos şi scrîşnind cu dinţii asupra lui. Şi degrab lăsînd chilia, a ieşit şi s-a dus la bătrînul; şi bătînd în uşă, a zis: avvo, miluieşte-mă şi deschide! iar bătrînul nu i-a deschis lui pînă dimineaţa. iar di­mineaţa deschizînd, l-a aflat pe el rugîndu-se şi zicînd cu lacrimi: Miluieşte-mă, rogu-te, şi primeşte-mă să petrec aproape de tine; căci am văzut un arap sălbatic şi scrîşnind cu dinţii asupra mea, şezînd pe rogojina mea cînd m-am dus să mă culc, şi nu mai pot locui acolo. iar bătrînului făcîndu-i-se milă, l-a băgat pe el în lăuntru şi l-a învăţat pe el, după puterea lui, celelalte ale vieţii călugăreşti; şi cîte puţin s-a făcut monah iscusit.

27. Zis-a un bătrîn că este cîte un om care face o sută de ani în chilie şi nu se învaţă cum trebuie să şadă în chilie.

Cap. XXii.

Pentru rugăciune

1. Povestit-a unul din părinţi că un călugăr iubitor de osteneală lua aminte de sine, dar i s-a întîmplat lui a se lenevi puţin. Şi pe cînd se le­nevea, prihănindu-se pe sine a zis: Suflete, pînă cînd te leneveşti de mîntuirea ta? Şi nu te temi de judecata lui Dumnezeu, nu cumva să fii apucat în lenevirea aceasta şi să te dai muncilor celor veşnice? acestea zicînd întru sine, se ridica pe sine la lucrul lui Dumnezeu. Deci într-una din zile, făcîndu-şi el pravila, au venit dracii şi îl tulburau pe el. iar el zice către dînşii: Pînă cînd mă necăjiţi pe mine? nu vă îndestulaţi cu lenevirea vremii celei trecute? Zis-au lui dracii: cînd erai întru lenevire, nici noi nu aveam grijă de tine. iar după ce te-ai sculat asupra noastră, şi noi ne-am sculat asupra ta. aceasta auzind, se îndemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu şi sporea, cu Darul lui Hristos.

2. Zis-a un bătrîn: De voieşti să trăieşti după legea lui Dumnezeu, o!, omule, vei avea ajutător pe Puitorul de Lege. iar de voieşti să nu asculţi poruncile lui Dumnezeu, vei afla pe diavolul ajutînd la căderea ta. a zis ia­răşi: Dă voinţă şi ia putere.

3. Un frate, ispitindu-se de draci, s-a dus către un bătrîn şi i-a vestit lui ispitele care pătimea. Şi îi zice lui bătrînul: Frate, să nu te spăimînteze pe tine ispitele cele ce ţi se întîmplă! căci cu cît văd vrăjmaşii sufletul înălţîndu-se şi unindu-se cu Dumnezeu, cu atît se scîrbesc, topindu-se de za­vistie. Dar cu neputinţă este, cînd se ispiteşte omul, să nu fie de faţă Dum­nezeu şi îngerii Lui şi să-i dea mînă de ajutor. Deci tu nu lipsi de a te pleca către el şi a-L chema pe el cu smerenie spre ajutor. Încă în vremea ispitei, punînd în minte puterea Lui cea nebiruită şi neputinţa noastră şi cruzi­mea vrăjmaşului nostru, vei dobîndi degrab ajutorul lui Dumnezeu.

4. Zis-a un bătrîn: De vei lucra lucrul mîinilor tale în chilia ta şi va sosi ceasul rugăciunii tale, să nu zici: Să sfîrşesc aceste puţine smicele de finic, şi aşa mă voi scula. ci scoală-te la fiecare ceas şi dă lui Dumnezeu datoria, de vreme ce cîte puţin te obişnuieşti să te leneveşti de rugăciune şi de pravila

460

ta, şi se face sufletul tău pustiu de tot lucrul, şi trupesc şi duhovnicesc. că de dimineaţă se vede osîrdia ta.

5. Zis-a un bătrîn: Dacă călugărul, cînd stă la rugăciune, numai atunci se roagă, unul ca acesta nicidecum nu se roagă.

6. Povestit-au nişte fraţi, zicînd: Odată am mers la bătrîni, şi după obi­cei făcîndu-se rugăciune, după ce ne-am închinat între noi, am şezut. Şi după ce am vorbit, vrînd să ne ducem, am cerut să se facă rugăciune. iar unul din părinţi a zis către noi: Şi ce? au nu v-aţi rugat? Şi am zis: cînd am intrat, avvo, s-a făcut rugăciune; şi am vorbit pînă acum. Zice bătrînul: iertaţi, fraţilor, că şezînd cu voi un frate şi vorbind, a făcut o sută şi trei ru­găciuni. Şi după ce a zis el aceasta, a făcut rugăciune şi i-a slobozit.

7. Zis-a un bătrîn: De acestea are trebuinţă omul, adică de a se teme de judecata lui Dumnezeu şi de a urî păcatul şi a iubi fapta bună şi a se ruga lui Dumnezeu totdeauna.

^{Lavsaicon 48}

8. Pe un frate care stătea la rugăciune l-a muşcat o scorpie la picior, şi atît s-a atins durerea de inima lui, încît puţin a fost să nu-şi dea sufletul. iar el, măcar de se afla aşa şi pătimea durere, însă nu s-a depărtat pînă ce nu a plinit rugăciunea.

9. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Pentru ce, cînd stau la ru­găciune, mai mult mă trage gîndul la alte zăbăvi? Şi a răspuns bătrînul: Diavolul, dintru început, nevrînd să se închine Dumnezeului tuturor, s-a lepădat din ceruri şi străin s-a făcut de Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileşte şi pe noi să ne tragă de la rugăciune la alte zăbăvi, vrînd să lucreze şi întru noi ceea ce a pătimit el.

10. Un monah care petrecea singur nu lucra nimic nicidecum, ci neîn­cetat se ruga. iar seara intra în chilia sa şi afla pîinea sa şi o mînca. Deci într-una din zile a venit un frate avînd smicele de finic şi l-a făcut de a lucrat. Deci făcîndu-se seară, a intrat, după obicei, să mănînce, şi nimic nu a aflat. Deci s-a culcat mîhnit, şi i s-a descoperit lui: cînd te zăboveai împreună cu Mine, te hrăneam pe tine; iar după ce ai început a lucra, caută-ţi hrana ta din lucrul mîinilor tale.

11. Era oarecînd în Muntele Sinai un bătrîn, şi ieşind de acolo, l-a întîmpinat pe el un frate, şi, suspinînd, a zis bătrînului: Părinte, ne mîhnim pentru neplouare. iar el îi zice lui: Pentru ce nu vă rugaţi lui Dumnezeu ca să plouă? Zis-a fratele: ne rugăm şi facem litanie, şi nu plouă. Şi zice bătrînul:

461

cu adevărat, nu vă rugaţi cu deadinsul. Şi de voieşti să cunoşti că aşa este, să stăm la rugăciune. Şi întinzînd mîinile către cer, s-a rugat. Şi în­dată s-a pogorît ploaia. iar fratele, văzînd, s-a înfricoşat, şi, căzînd, s-a în­chinat. iar bătrînul a fugit îndată de acolo.²⁹⁴

12. Un frate, supărîndu-se de gîndurile rele, se mîhnea, şi de multa sme­renie zicea că: eu, acestea gîndind, măsură de mîntuire nu am. Deci, mergînd către un bătrîn mare, l-a rugat pe el ca să se roage şi să se uşureze gîndurile de la dînsul. Şi a zis bătrînul către el: nu îţi este de folos, fiule. iar el stătea, silindu-l pe bătrînul; şi rugîndu-se bătrînul, a ridicat Dumnezeu războiul de la fratele. Şi îndată a căzut întru înalta cugetare şi mîndrie. Şi, mergînd, a rugat pe bătrînul ca să-i vie iarăşi gîndurile şi smerenia pe care o avea mai-nainte.

13. Zis-a un bătrîn: Sînt unii care îşi petrec zilele lor întru lenevire, şi cu cuvîntul şi cu gîndul caută să se mîntuiască, iar cu lucrul nu se ispitesc, ci Vieţile Sfinţilor le citesc, iar smerenia acestora şi neagoniseala, înfrînarea şi privegherea şi rugăciunea şi plecarea genunchilor şi culcarea pe jos şi liniştea şi celelalte nevoinţe nu le urmează. ci cu lenevirea şi părerea lor fac mincinoase Vieţile Sfinţilor, zicînd că nu este cu putinţă vreunui om să sufere unele ca acestea, nesocotind ei că unde va locui Dumnezeu prin Darul Botezului şi prin lucrarea poruncilor, acolo se fac lucrurile şi daru­rile mai presus de fire.

14. Un bătrîn petrecea într-o Capişte de idoli, şi venind dracii, îi zic: Du-te din locul nostru! iar el a zis: Voi nu aveţi loc. Şi au început ei să îm­prăştie toate smicelele de finic ale lui. Bătrînul stătea adunîndu-le pe ele. apoi dracul, apucîndu-l de mînă, îl trăgea afară. Şi ajungînd bătrînul la uşă, cu cealaltă mînă ţinea uşa, strigînd: iisuse, ajută-mi! Şi îndată a fugit dracul lăsîndu-l pe el, iar bătrînul a început a plînge. Şi i-a venit lui glas de sus, zicînd: De ce plîngi? răspuns-a bătrînul: Fiindcă îndrăznesc ei să apuce pe om şi să facă aşa! Şi iarăşi glasul îi zice lui: tu te-ai lenevit. căci cînd M-ai căutat, văzut-ai cum M-am aflat ţie îndată? Şi mulţumind bătrînul, se ţinea de lucrarea cea după Dumnezeu.

15. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: ce sînt, părinte, nălucirile cele de noapte? Şi a răspuns bătrînul: Precum ziua ne trage pe noi diavolul la gînduri străine, ca să nu ne îndeletnicim cu rugăciunea şi cu cugetările

²⁹⁴ Vezi avva Xoie 2 (n. Ed.).

462

^{evr. 12:29}

cele bune, aşa şi noaptea ne tulbură mintea noastră cu năluciri mari şi de multe feluri, ca să facă netrebnică şi rugăciunea cea de noapte urîtorul de oameni. Pentru aceea nu trebuie să luăm aminte la dînsul nicidecum.

16. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: care este plugăria su­fletului, ca să rodească? Şi a răspuns bătrînul: Plugăria sufletului este liniş­tea trupului şi rugăciunea trupească cea multă şi a nu lua aminte la greşe­lile oamenilor, ci numai la ale sale. De va petrece omul întru acestea, nu va zăbovi a rodi sufletul lui.

17. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: care lucrare trebuie să aibă inima, ca să se îndeletnicească întru dînsa? Şi a răspuns bătrînul: aceasta este lucrarea cea desăvîrşită a monahului: a lua aminte la Dumnezeu fă­ră de răspîndire. Zis-a fratele: Dar gîndurile cele rele nu lasă mintea să ia aminte la Dumnezeu pururea. cum, dar, trebuie să le gonească pe ele? Şi a zis bătrînul: nu poate nicidecum mintea de la sine să facă aceasta, căci nu are acest fel de putere. Ci cînd vor bîntui gîndurile, trebuie degrab să alerge la Dumnezeu, şi acela le va topi pe ele ca ceara. căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Zice fratele: cum, dar, părinţii Schitului între­buinţau gîndul cel împotrivă grăitor? Răspuns-a bătrînul: Şi acea lucrare este mare şi prea-bună, dar are osteneală şi nu este cu întărire la toţi. Zis-a fratele: cum nu este cu întărire la toţi? Zis-a bătrînul: cînd gîndul va ve­ni asupra sufletului şi va putea sufletul mult nevoindu-se să-l gonească pe el, altul năpădind îl cuprinde pe el. Şi aşa toată ziua grăind împotriva miş­cărilor gîndurilor, niciodată nu se va îndeletnici la privirea lui Dumnezeu. Întrebat-a fratele: cu care meşteşug, dar, aleargă gîndul către Dumnezeu? Zis-a bătrînul: De va veni la tine gînd al curviei, îndată smulgînd mintea, înalţ-o pe ea cu osîrdie către Dumnezeu, şi nu zăbovi, că zăbovirea are hotărîre a zăbovirii. Zice fratele: Dar de va veni gînd al slavei deşarte, nu tre­buie a grăi împotriva gîndului? răspuns-a bătrînul: În oricare ceas va grăi împotrivă cineva, îndată mai tare se face gîndul acela şi mai puternic. căci află acela a grăi împotrivă mai multe decît tine. ci nici Duhul Sfînt nu îţi va ajuta ţie atîta. că te afli ca şi cum mîndrindu-te şi socotindu-te a fi tu de ajuns ţie spre a lupta patimile. Şi mai vîrtos trebuie să alergi tu către Dum­nezeu. căci precum cel ce are părinte duhovnicesc, la părintele lasă toate, şi el întru toate este fără de grijă, aşa şi tu, dîndu-te pe sine lui Dumnezeu, nu trebuie a avea grijă nicidecum pentru gînd, sau a-i grăi împotrivă sau cîtuşi de puţin a-l lăsa pe el să intre. iar de va intra, du-l sus către Părintele şi zi-i lui: eu nu am nimic; iată, Părintele meu, el ştie! Şi încă ducîndu-l tu

463

pe el, în mijlocul căii lăsîndu-te, va fugi. căci nu poate să meargă cu tine la acela, nici să stea înaintea altuia. căci decît această lucrare nu este mai mare şi mai fără de grijă în toată Biserica.

18. Un bătrîn povestea pentru un episcop, că s-a dus într-un sat într-o Duminică şi zice diaconilor săi: căutaţi pe preotul satului, ca să ne facă mîine Sfînta Jertfă a Sfintelor taine. Şi căutînd, l-au aflat pe preotul, să­tean şi fără vicleşug, şi l-au dus pe el la episcop. Şi l-a îndemnat pe el epi­scopul ca să facă Sfînta Liturghie. Deci acesta, intrînd în Sfîntul altar, ve­de episcopul pe preot că îndată ce a stat la Sfînta Masă a fost tot în foc şi nu se ardea. După ce s-a sfîrşit, dar, Sfînta Liturghie, cheamă episcopul pe preot în veşmîntărie şi zice către el: Blagosloveşte-mă, vrednicule rob al lui Dumnezeu! Şi preotul către dînsul: Şi cum este cu putinţă să se blago­slovească episcopul de către preot, care se hirotoneşte de el? ci tu mă bla­gosloveşte, părinte! iar episcopul: nu pot, zice, să blagoslovesc pe cel ce stă în foc şi aduce Sfintele Daruri lui Dumnezeu. căci în tot chipul cel mai mic se blagosloveşte de cel mai mare. Şi preotul a zis: Şi se poate, cinstite stăpîne, ca vreun episcop sau preot să stăruiască la Sfintele taine, şi să nu stea în dumnezeiescul foc? Şi aceasta auzind episcopul, s-a minunat foarte de curăţia preotului şi de nerăutatea năravului, şi, folosindu-se, s-a dus.

19. Povestesc pentru un bătrîn că a petrecut patru luni umblînd la un frate oarecare la Schit şi niciodată nu l-a aflat pe el fără îndeletnicire, şi mai venind o dată şi stînd afară de uşi l-a auzit pe el cu lacrimi grăind sin­gur: Doamne, de mă ostenesc atîta, rugîndu-mă Ţie să mă miluieşti, mă­car urechile tale oare să nu prindă de veste cînd strig eu să mă miluieşti?

20. Spunea oarecare din bătrîni că a mers dracul la un bătrîn, în chip de monah, şi, bătînd la uşă, a deschis bătrînul şi i-a zis: Fă rugăciune! iar dra­cul zise: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Şi i-a zis bătrînul: roagă-te şi zi: Slavă tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! iar dracul, fiind ars ca de foc, a fugit.

21. Zis-a un bătrîn: Odinioară, sculîndu-mă să-mi fac pravila mea, da­că am început, am auzit trîmbiţe de război şi m-am mîhnit, şi am zis întru sine: Oare război să fie aici? Şi a răspuns dracul: război este, şi zarvă. iar de îţi este voia să nu fii luptat, nu bate război, ci mănîncă, bea, dormi, şi nu te voi lupta pe tine.

22. Zis-au bătrînii că oglinda călugărului este rugăciunea.

464

^{rom. 8:38-39}

23. Zis-a oarecare din bătrîni că precum nu este cu putinţă a-şi vedea cineva faţa sa în apă tulbure, aşa şi sufletul, de nu se va curăţi de gîndurile cele străine, nu poate să se roage cu mintea.

24. Ziceau bătrînii pentru un frate că niciodată nu şi-a lăsat lucrul mîinilor sale, şi rugăciunea lui neîncetat se suia la Dumnezeu, şi era foarte smerit şi cucernic.

25. Zis-a un bătrîn: cînd se păzeşte omul să nu asuprească pe aproape­le, atunci îndrăzneşte cu gîndul că rugăciunea lui este primită lui Dumne­zeu, iar de va asupri cineva pe cel de aproape, rugăciunea lui este urîtă şi neprimită. căci suspinul celui asuprit nu lasă rugăciunea celui ce l-a asu­prit să intre şi să stea înaintea lui Dumnezeu.

26. Zis-a iarăşi: De vei auzi pentru cineva că te-a ocărît pe tine şi va ve­ni la tine, să nu îi arăţi lui că te-ai înştiinţat, ci vorbeşte cu dragoste cu el şi arată-ţi faţa ta veselă către el, ca să ai îndrăzneală la rugăciune.

27. Un bătrîn oarecare, rugîndu-se, atît îi stătea împotrivă diavolul, încît cînd ridica el mîinile se prefăcea răul în chip de leu, şi apucîndu-l cu la­bele sale cele dinainte, înfigea unghiile sale de amîndouă părţile în coapse­le nevoitorului şi nu îl lăsa pînă ce nu îşi slobozea mîinile în jos. iar sfîntul nu slăbea niciodată pînă ce îşi plinea rugăciunile sale cele obişnuite.

28. Un bătrîn sfînt rugîndu-se în pustie, au venit dracii şi o săptămînă îl trînteau şi îl scuturau pe el, ridicîndu-l în sus cu rogojina, dar n-au putut să-i pogoare mintea lui de la rugăciunea cea fierbinte.

29. Alt bătrîn, iarăşi iubitor de Dumnezeu, făcînd purtare de grijă pen­tru rugăciune şi umblînd prin pustie, au venit doi îngeri către dînsul, şi alături de dînsul mergeau pe de amîndouă părţile. iar el nici cît de puţin n-a căutat la ei, ca să nu piardă pe cea mai mare. că îşi aducea aminte de ^Cuvîntul apostolesc ce zice: nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile nu vor putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Hristos.

30. Zis-a un bătrîn că: Precum este mai mare vederea decît toate simţi­rile, aşa şi rugăciunea este mai mare decît toate faptele bune.

31. Zis-a un bătrîn: roagă-te blînd şi lin, şi să cînţi după buna rînduială şi cu înţelegere, şi vei fi ca un pui de vultur, purtîndu-te în slavă.

32. Un bătrîn se ducea să-şi vîndă coşniţele sale. iar diavolul, întîmpinîndu-l, i le-a răpit şi le-a făcut nevăzute. Şi bătrînul, îndată întorcîndu-se

465

la rugăciune, zicea: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi Ţie că m-ai iz­băvit de osteneală! Şi nesuferind diavolul mulţumirea bătrînului, a strigat, zicînd: iată coşniţele tale, bătrîne! iar bătrînul, luîndu-le, le-a vîndut.

33. Monahul cel ce este gata să sufere vitejeşte cele ce se întîmplă, din parte se va mîhni în vremea ispitei. iar cel ce nu aşteaptă ispită, mai mult se va scîrbi. tulumbele se aduc în ziua aprinderii, şi lacrimile în vremea is­pitei. apa stinge flacăra cea aprinsă pe casă, şi lacrimile la rugăciune pof­tele cele rele.

34. Povestit-a un ucenic pentru stareţul său că douăzeci de ani întregi nu a dormit pe coaste, ci pe scaunul pe care lucra, acolo şezînd dormea. Şi în toţi anii aceştia mînca la două zile o dată, sau la patru, sau la cinci. iar cînd mînca, avea o mînă întinsă la rugăciune, iar cu cealaltă mînca. Şi întrebîndu-l eu zice [ucenicul] pentru ce face aceasta, a răspuns bătrînul că: Judecata lui Dumnezeu o pun înaintea ochilor mei, şi nu pot să sufăr. iar odată, ieşind bătrînul şi aflîndu-mă în curte dormind, a stat deasupra mea şi a plîns, şi tînguindu-se zicea: Oare unde este gîndul acestuia, că doarme aşa de fără de grijă?

limonariu 22

35. Un bătrîn şedea în chinovia Sfîntului Theodosie chinoviarhul, care de treizeci de ani păzea acest canon: În fiecare săptămînă o singură dată se împărtăşea de pîine şi de apă, şi lucra neîncetat, iar din biserică nicioda­tă nu ieşea [în vremea slujbei].

36. Un bătrîn avea un posluşnic locuitor în sat şi s-a întîmplat odată că, zăbovind posluşnicul să vină după obicei, au lipsit cele de trebuinţă bătrînului. Şi încă zăbovind el, au lipsit cu totul şi cele de trebuinţă, şi lucrul mîinilor lui ce-l lucra la chilie, şi se necăjea, fiindcă nici nu putea lucra, nici cele trebuincioase nu avea. Şi zice ucenicului său: Voieşti să mergi în sat? iar el a zis: cum voieşti voi face. căci se temea şi fratele să se apropie de sat, pentru sminteală. Dar ca să nu se arate neascultător către părintele său a primit să meargă. Şi i-a zis lui bătrînul: Mergi, şi cred în Dumnezeul părinţilor mei că te va acoperi de toată ispita. Şi făcînd rugăciune, l-a tri­mis. iar fratele, venind în sat şi aflînd casa posluşnicului, stînd lîngă uşă, a bătut într-însa. Dar s-a întîmplat atunci că posluşnicul şi toţi ai casei lui se duseseră afară din sat la o pomenire, fără numai o fecioară a lui. care, cum l-a văzut pe fratele, a deschis. Şi văzîndu-l pe el şi înştiinţîndu-se ce voieşte, îl îndemna să intre în lăuntru. Încă îl şi trăgea, iar el nu voia. Dar mult silindu-l ea, l-a biruit, şi îl trăgea pe el la dînsa. iar el, cum s-a cunoscut

466

pe sine înconjurat de gînduri, suspinînd din adînc, a zis către Dumne­zeu: Doamne, pentru rugăciunile părintelui meu, mîntuieşte-mă în ceasul acesta! Şi aceasta zicînd, îndată s-a aflat la rîu, urcînd la munte, şi a mers fără de vătămare la părintele său.

37. Un ucenic al unui stareţ mare, luptat fiind spre curvie, s-a dus în lume şi s-a logodit. iar bătrînul, scîrbindu-se, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, iisuse Hristoase, nu slobozi pe robul tău să se spurce! Deci culcîndu-se fratele cu muierea, şi-a dat duhul nespurcîndu-se.

Cap. XXiii.

Pentru că totdeauna se cade să ne trezvim

1. Povestesc pentru un bătrîn, că şezînd el în chilie, a venit către dînsul noaptea un frate şi l-a auzit în lăuntru sfădindu-se: O, răule, pînă cînd? Du-te de acum de la mine. Vino încoace, iubite. intrînd fratele, i-a zis: Pă­rinte, cu cine grăiai? Şi i-a răspuns: gîndurile cele rele le goneam, iar pe cele bune le chemam.

2. Zis-a un bătrîn: Omul cel ce are în tot ceasul înaintea sa moartea, biruieşte slăbirea sufletului.

3. Zis-a iarăşi: aurul sau argintul de îl va pierde cineva, poate să mai afle şi altul în locul lui. iar vremea pierzînd-o, alta nu va mai putea afla în locul acesteia.

4. Venit-a odată un bătrîn către alt bătrîn. Şi vorbind ei, a zis unul: eu am murit lumii. i-a răspuns celălalt: Să nu nădăjduieşti spre tine, frate, pînă cînd vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit de acum lumii, însă sa­tana este viu.

5. Zis-a un bătrîn că: Ostaşul şi vînătorul, ieşind la război, nu se mai grijesc de altul, de se va răni sau va scăpa; ci amîndoi numai de sine se grijesc. aşa se cade şi călugărului să fie.

6. Zis-a un bătrîn: Precum nimenea nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împăratul, aşa şi satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. că zice: apropiaţi-vă de Mine, şi eu mă voi apropia de voi! ci pentru că ne răspîndim cu mintea totdeau­na, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în pati­mile necurăţiei.

7. Grăiau bătrînii că trei puteri ale satanei sînt care merg înaintea a tot păcatul: uitarea, negrijirea şi pofta. că dacă vine uitarea, naşte negrijirea, şi negrija pe poftă. că cel ce nu vine întru uitare, nu cade în negrijă, iar cel ce nu cade în negrijă, nu vine la poftă; şi cel ce nu pofteşte nu cade nicio­dată, cu Darul lui Hristos.

468

8. Zis-a un bătrîn: Deprinde-te cu tăcerea şi nu te griji de nimic. ia aminte la învăţătura ta, culcîndu-te şi sculîndu-te cu frica lui Dumnezeu, şi nu te vei teme de năvălirile cele necurate.

9. Zis-a un bătrîn către un frate: Diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnînd-o. iar al tău este a nu te lenevi să mături afară tot. Dar de te vei le­nevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi de aici nu vei mai putea intra într-însa. ci, de prima dată, ce aruncă el, mătură cu încetul, şi va petrece casa ta curată, cu Darul lui Hristos.

10. Zicea unul din bătrîni: cînd se acoperă ochii boului, atunci se su­ceşte şi umblă plecîndu-se, întru orînduiala meşteşugirii, iar de nu i se aco­peră ochii, nu se supune. aşa şi diavolul, de va apuca să închidă ochii omu­lui, îl duce la tot păcatul, iar de se vor lumina ochii lui, lesne va putea scăpa de meşteşugurile vicleanului.

^{n 217}

11. Povestesc că în Muntele lui antonie şedeau şapte fraţi, şi pe vremea curmalelor păzeau pe rînd, să gonească păsările. Deci era acolo un bătrîn, şi cînd îi venea ziua lui, striga zicînd: Fugiţi de aici, gîndurile cele din lăuntru şi păsările cele din afară.

n 279

12. Povestesc pentru un bătrîn că murea în Schit, şi au înconjurat fraţii patul, şi iertîndu-l, au început a plînge. iar el, deschizîndu-şi ochii săi, a rîs; după aceea iarăşi a rîs; de aici a rîs şi a treia oară. Şi l-au rugat fraţii, grăind: ce este aceasta, avvo, că noi plîngem, iar tu rîzi? Le-a răspuns lor: rîdeam pentru că vă temeţi toţi de moarte. iar a doua oară am rîs pentru că nu sînteţi gata. Dar a treia oară am rîs că de la osteneală merg la odihnă. Şi îndată a adormit bătrînul.

13. Spunea un ucenic al unui bătrîn mare: Odată, mergînd noi, cam sta încet bătrînul. Şi i-am zis: avvo, mai mergi măcar un pic. Şi mi-a răspuns mie: au nu auzi că îngerii cîntă în ceruri, iar noi nu ne trezvim? Pentru că avva antonie a zis că nu se cade monahului să se grijească de nimic, decît numai pentru mîntuirea sufletului său.

14. Zis-a un bătrîn: Pentru cele ce facem, de la mic pînă la mare, să pri­veşti la roada lor ce va naşte, ori cu gîndul, ori cu lucrul.

15. Doi filosofi au mers către un bătrîn şi l-au întrebat pe dînsul să le spună vreun cuvînt de folos. iar bătrînul tăcea. Deci iarăşi i-au zis filosofii: nu ne spui, avvo, nimica? atunci le-a răspuns bătrînul: că sînteţi iubitori

469

de vorbă, iar nu filosofi adevăraţi, o ştiu şi o mărturisesc, pînă cînd vă veţi învăţa a grăi, neştiind ce grăiţi. Deci să vă fie filosofia voastră aceasta, adi­că a vă deprinde pentru cele ale morţii şi pentru linişte, şi să vă păziţi pe sine cu tăcere.

16. Un bătrîn oarecare şedea la Thivaida într-o peşteră şi avea un ucenic iscusit. Şi avea obicei bătrînul seara de îl sfătuia pe el cele de folos, şi după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea pe el să doarmă. iar odată s-au întîmplat oarecari mireni cucernici, care ştiau nevoinţa cea multă a bătrînului, de au venit la el şi i-au făcut mîngîiere. iar după ce s-au dus ei, a şezut iarăşi bătrînul seara după obicei, sfătuind pe fratele; şi vorbind cu el, a adormit. iar fratele a aşteptat pînă să se deştepte bătrînul şi să-i facă lui rugăciune. Deci mult şezînd el şi nedeşteptîndu-se bătrînul, s-a supărat [de gînduri], dar nu s-a dus. Şi asemenea pînă de şapte ori supărîndu-se şi împotrivindu-se, a suferit şi nu s-a dus. apoi, trecînd acum o vreme din noapte, s-a deştep­tat bătrînul; şi văzîndu-l pe el şezînd, îi zice: nu te-ai dus pînă acum? iar el a zis: nu. că nu m-ai slobozit, avvo. Şi a zis bătrînul: Şi pentru ce nu m-ai deşteptat? a răspuns fratele: nu am îndrăznit să te mişc, ca să nu îţi stric somnul. Deci sculîndu-se au citit pravila cea de dimineaţă, şi după sfîrşitul ei a slobozit bătrînul pe fratele şi şedea singur. Deci vine întru uimire, şi, iată, unul îi arăta lui un loc slăvit, cu scaun prea-strălucit în el, şi deasupra scaunului şapte cununi strălucitoare. iar el a întrebat pe cel ce i le arăta lui, zicînd: ale cui sînt acestea? Şi a răspuns acela: ale ucenicului tău. Şi locul şi scaunul i le-a dăruit Dumnezeu lui pentru ascultarea lui; iar cele şapte cununi în noaptea aceasta le-a luat. Deci venindu-şi în sine bătrînul, chea­mă pe fratele şi îi zice lui: Spune-mi, ce ai făcut în noaptea aceasta? iar el a zis: iartă-mă, avvo, că nimic nu am făcut. iar bătrînul, socotind că smerindu-se nu mărturiseşte, a zis lui: nu te slobozesc pe tine de nu-mi vei spune ce ai făcut sau ce ai gîndit în noaptea aceasta! iar fratele, ştiind întru sine că nimic nu a făcut, nu avea ce să zică. Şi zice părintelui: avvo, nimic nu am făcut, fără numai aceasta: că supărat fiind de gînduri de şapte ori ca să mă duc fără de slobozenia ta, nu m-am dus. iar bătrînul auzind aceasta, a în­ţeles că de cîte ori s-a luptat împotriva gîndului, s-a încununat de la Dum­nezeu. Şi fratelui nimic nu i-a spus pentru cele ce a văzut. Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să cunoaştem că şi pentru mici osteneli ne dăruieşte nouă Dumnezeu cununi strălucite. Însă să ne în­văţăm şi a cere cu osîrdie rugăciunile părinţilor, şi a nu îndrăzni să facem ceva, sau cîtuşi de puţin să ne despărţim de ei, fără blagoslovenia lor. Cap. XXiV.

Cum trebuie să prăznuiască iubitorul de Dumnezeu şi care este ospătarea părinţilor şi la praznice

1. Zis-a un bătrîn: De îţi va zice ţie gîndul să faci multe feluri de bucate la praznic, să nu-l asculţi pe el, pentru că jidoveşte prăznuieşti. căci aceia aşa gătesc. iar hrană bună a monahului este plînsul şi lacrimile.

2. Zis-a unul din părinţi: Ştiu un frate la chilii care a postit săptămîna Paştilor. Şi cum s-au adunat seara, a fugit, ca să nu mănînce la masă. Şi-a făcut puţine sfecle fierte şi le-a mîncat fără de pîine.

3. Zis-a un bătrîn: În cuvinte dumnezeieşti să ne desfătăm, şi în povesti­rile sfinţilor părinţi să prăznuim, nu cu pîntecele desfătîndu-ne, ci duhovniceşte veselindu-ne.

n 86

4. Un monah lucra în ziua unui Mucenic. Deci văzîndu-l alt monah, i-a zis: Oare ţi se cade ţie să lucrezi astăzi? iar el a răspuns: astăzi a fost strujit robul lui Dumnezeu, muncit, pedepsit, dar eu să nu mă ostenesc cu puţi­nă osteneală astăzi?

5. Ne-a povestit nouă avva Pavel Cappadochianul cum în vremea cînd s-a făcut pustiirea perşilor am fugit şi noi de la mănăstirea noastră şi ne-am risipit. Deci intrînd eu în Ţarigrad, am aflat după întîmplare o corabie ca­re era să meargă la alexandria. Şi dîndu-i plata, am intrat într-însa. Şi în puţine zile am venit la alexandria, şi aflînd acolo monahi de la Muntele nitriei, am călătorit împreună cu ei. Şi ajungînd la munte, am locuit îm­preună cu unul din bătrîni. Şi petrecînd cu dînsul un an şi trei luni, m-am dus la igumenul muntelui şi îi zic lui: Fă milă, avvo, şi îmi dă o chilie ca să mă liniştesc, că nu pot să trăiesc împreună cu bătrînul, pentru că nu pă­zeşte pravila monahilor, dar nici a mirenilor. că mă sileşte să postesc Du­minica, şi în celelalte sărbători, şi în cele cincizeci de zile. iar ce este mai rău, nici nu mă lasă să cînt canoane şi tropare, pe care toţi după obicei le cîntă. Încă şi în zilele Sfîntului Post, afară de Sîmbătă şi de Duminică, nici

471

de pîine, nici de vin, nici de untdelemn nu ne împărtăşeam, ci cu poame ne îndestulam, la două zile hrănindu-ne. Şi a răspuns bătrînul, igumenul muntelui: Întoarce-te, frate, şi locuieşte împreună cu bătrînul, de voieşti să te mîntuieşti. că cel ce îşi pofteşte mîntuirea, nici în praznic, nici în ziua Duminicii nu trebuie să petreacă deşert de slavoslovia lui Dumnezeu, care de post şi de priveghere se întăreşte şi se păzeşte. că precum peştele fără de apă nu poate să trăiască, aşa nici monahul fără de rugăciune neîncetată şi fără de post şi priveghere nicidecum nu poate să trăiască şi să petreacă după Dumnezeu. iar a posti îndoite zile numai sihaştrilor se cuvine. aşijderea şi de poame a se împărtăşi, iar de pîine a se depărta, nu este lucru de folos, nici lăudat, căci are semn de slavă deşartă. iar patruzeci de zile a se înfrîna, adică în Sfîntul Post cel Mare, iar cincizeci a dezlega şi a se odih­ni, adică de la Paşti pînă la Pogorîrea Sfîntului Duh, mirenilor şi bogaţilor se cuvine, nu monahilor. asemenea şi tropare şi canoane şi glasuri a cînta, preoţilor celor din lume şi celorlalţi se potriveşte. că pentru aceasta şi no­rodul obişnuieşte a se aduna în biserici, iar monahilor care petrec depar­te de tulburările lumii, un lucru ca acesta nu numai le este nefolositor, ci de multe ori şi pricinuitor de vătămare. căci precum pescarul cu undiţa şi cu viermele vînează peştele, aşa şi diavolul cu aceste tropare şi cu cîntarea cufundă monahul în slava deşartă şi plăcerea oamenilor, şi în iubirea de dulceaţă, poate încă şi în curvie. că departe este cîntarea de la monahul cel ce cu adevărat voieşte să se mîntuiască.

Cap. XXV.

Pentru dreapta socoteală²⁹⁵

1. Un frate a zis unui bătrîn: nu văd nici un bine înaintea mea. i-a răs­puns bătrînul: tu eşti cu patru uşi; cel ce vrea intră şi iese prin tine, şi tu nu pricepi. iar de te vei scula şi vei închide uşile, şi nu vei lăsa să intre printr-însele gîndurile cele rele, atunci îi vei vedea afară stînd şi luptîndu-te pe tine.

2. Şi iarăşi a fost întrebat: Pentru ce mă trîndăvesc adeseori? Şi i-a răs­puns grăind: Pentru că n-ai înştiinţat încă starea ta.

3. Şi iarăşi l-a întrebat: ce se cade călugărului să facă? Şi i-a răspuns: toată fapta bună să o facă, şi de la tot răul să se depărteze.

^{iis. nv. 5:13}

4. Zis-au părinţii: La tot gîndul ce îţi vine, să îi zici: al nostru eşti, sau al pizmaşilor noştri? Şi ştiu că îţi va spune ţie.

5. Şi iarăşi au zis: Sufletul este asemenea izvorului, că de îl vei curăţi, va izvorî, iar de îl vei astupa, va pieri.

6. Şi iarăşi au zis: Dreapta socoteală este mai mare decît toate faptele cele bune.

^{n 244}

7. Au zis bătrînii că: De vei vedea pe cel tînăr de voia sa suindu-se la cer, apucă-l de picior şi trînteşte-l jos, că nu îi este lui de folos.

8. Zis-a un bătrîn: neamul acesta nu caută ziua de astăzi, ci ziua de mîine.

9. Şi iarăşi: Îndrăznirea şi rîsul sînt asemenea focului ce arde paiele.

10. Iarăşi: Omul cel ce se nevoieşte pe sine pentru Dumnezeu, ase­menea este cu Mucenicul.

11. Şi iarăşi: De se va face cineva nebun pentru Dumnezeu, îl va înţe­lepţi pe el Dumnezeu.

12. Şi iarăşi: aceasta o cere Dumnezeu de la om: mintea, cuvîntul şi lucrul.

²⁹⁵ am folosit dreaptă socoteală în loc de socotinţă (cum era în titlul original), deoarece aşa apare şi în textul cuvintelor de mai jos, fiind mai aproape de înţelesul de distingere şi discernămînt al cuvîntului ellinesc Siăxpitnţ (n. Ed.).

473

13. Şi iarăşi: aceasta este dator omul: ca să se teamă de Judecata lui Dumnezeu şi să urască păcatul şi să iubească faptele cele bune şi să se roa­ge totdeauna lui Dumnezeu.

n ²¹⁶

14. Un frate a întrebat pe oarecare din părinţi de se spurcă cineva gîndind gînd spurcat. Şi făcîndu-se întrebare pentru aceasta, unii ziceau „Da,

se spurcă”, iar alţii, „Ba nu, de vreme ce nu putem să ne mîntuim, noi, proş­tii, ci aceasta este: a nu făptui acestea trupeşte”. iar fratele, mergînd către un bătrîn mai iscusit, l-a întrebat pe el de aceasta. Îi zice lui bătrînul: După măsura fiecăruia se cere de la el. Deci ruga fratele pe bătrîn, zicînd: Pentru Domnul, dezleagă acest cuvînt! Îi spune lui bătrînul: iată, zice, este pus în lăuntru un vas poftit, şi au intrat acolo doi fraţi, unul avînd măsură mare, iar celălalt mai mică. Şi de va spune gîndul celui desăvîrşit „aş vrea să am acest vas”, şi nu va zăbovi, ci va tăia grabnic, nu s-a spurcat. iar cel ce încă nu a ajuns la mari măsuri, de va pofti şi va zăbovi întru gînd, dar nu-l va lua, nu s-a spurcat.

15. Zis-a un bătrîn: nu este dintru intrarea întru noi a gîndurilor a fi noi judecaţi pentru aceasta, ci dintru a primi gîndurile; că se întîmplă une­ori a se prăpădi de la gînduri, şi alteori a se încununa de la gînduri.

16. Zis-a un bătrîn: Prorocii au făcut cărţile, şi venind Părinţii, au făcut după Scriptură; iar alţii după dînşii le-au învăţat pe de rost şi le-au şi scris; şi venind neamul cel de pe urmă le-au pus deşarte pe rafturi.

^{n 229}

17. Nişte fraţi, ieşind din chinovie, au mers în pustie către un sihastru, iar el i-a primit cu părere de bine şi, precum este obiceiul sihaştrilor, văzîndu-i osteniţi, le-a pus masă mai-nainte de vreme, şi din cele ce avea le-a pus dinainte şi i-a odihnit. iar dacă s-a făcut seară, au cîntat cei Doispre­zece Psalmi. aşijderea şi noaptea. iar bătrînul priveghea singur şi i-a auzit pe amîndoi, grăind unul către altul că: Sihaştrii cei din pustie se odihnesc mai mult decît noi, la mănăstirile cele mari. Şi dimineaţa, vrînd ei să plece la un bătrîn aproape de el, le-a zis: Închinaţi-vă bătrînului din partea mea şi să-i ziceţi „Să nu adapi buruienile”. Şi au făcut aşa. iar el auzind, a şi pri­ceput cuvîntul bătrînului. Şi i-a ţinut pînă seara nemîncaţi, şi dacă s-a fă­cut seară, au făcut slujbă mare şi după aceea a zis: Să ne mai odihnim, pen­tru voi, de vreme ce sînteţi osteniţi. Şi le-a pus dinainte pîine seacă şi sare, grăind că „Se cade a şi prăznui pentru voi”, şi a turnat puţintel oţet în sare.

Şi sculîndu-se, au făcut priveghere pînă la ziuă, şi le-a zis: nu putem săvîrşi pentru voi, pravila toată, ci să vă odihniţi puţin, de vreme ce sînteţi călători.

474

^{Ps. 73:16}

iar făcîndu-se ziuă, voiau să fugă, dar el îi ruga, grăind: Mai şedeţi pu­ţin la noi, măcar trei zile, după obiceiul pustiului. iar ei n-au vrut să şadă. Deci văzînd ei că nu îi lasă, sculîndu-se au fugit fără ştirea bătrînului.

18. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: De mi se va întîmpla să mă îngreuiez de somn şi va trece vremea pravilei mele şi de aici nu vreau să mai încep, de mîhnire, să-mi fac slujba mea, ce să fac? Şi i-a răspuns bătrînul: De ţi se va întîmpla a dormi pînă dimineaţa, sculîndu-te, închide uşa şi ferestrele şi îţi fă slujba ta, pentru că scris este: a ta este ziua şi a ta este noaptea, fiindcă în toată vremea se slăveşte Dumnezeu.

19. Zis-a un bătrîn: este un om care mănîncă mult şi încă nu se satu­ră, şi este altul care mănîncă puţin şi se satură. Deci cel ce mănîncă mult şi încă i-ar mai trebui are mai mare plată decît cel ce mănîncă puţin şi se satură.

20. Un frate a întrebat pe un călugăr mic, zicînd: Oare bine este a tăcea, sau a grăi? Şi i-a răspuns copilul: De sînt cuvinte deşarte, lasă-le, iar de sînt bune, dă-le loc bun a şi grăi. Însă şi bune de sînt, să nu zăboveşti întru ele, ci îndată să le tai de la tine, şi te vei odihni.

21. Ieşit-au oarecînd nişte călugări din egypt la Schit. Şi văzînd cei de la oraş pe cei de la Schit mîncînd degrabă, s-au smintit. iar înştiinţîndu-se de aceasta preotul, a vrut să-i mîngîie pe ei şi a propovăduit în biserică, zicînd norodului: Postiţi şi lungiţi orînduiala postului vostru, fraţilor! Deci voiau să plece egyptenii care veniseră, şi i-au oprit; şi dacă n-au mîncat în ziua cea dintîi, s-au îngreuiat. Deci i-au făcut să mănînce tot a doua zi. iar schitenii n-au mîncat toată săptămîna. iar dacă a venit Sîmbăta, au şezut egyptenii cu bătrînii să mănînce. Deci egyptenii se tulburau să mănînce, iar unul din bătrîni l-a apucat pe unul de mînă şi i-a zis: Mănîncă cu soco­teală, ca un călugăr. iar acela şi-a smucit mîna, zicînd: Lasă-mă, că am mu­rit de foame întru această săptămînă, că n-am mîncat fiertură! Şi i-a zis bătrînul: Dacă pieriţi mîncînd a doua zi, cum de vă smintiţi de cei ce postesc totdeauna aşa? iar ei, cerşind iertare, au plecat bucurîndu-se.

^{n 247}

22. Zis-a un bătrîn: Dacă va petrece cineva într-un loc şi nu va face asemănarea locului, însuşi locul îl goneşte pe dînsul, căci nu face fapta locului.

^{n 248}

23. Zis-a un bătrîn: De face cineva lucrul lui Dumnezeu urmînd voii sale, nu este pentru Dumnezeu lucrul lui. ci de este din neştiinţă, ştiu că va veni la calea lui Dumnezeu; iar cel ce se ţine de voia sa nu pentru Dumnezeu,

475

nici umblînd la cei mai bătrîni să asculte, ci ca şi cum ar şti însuşi se socoteşte pe sine, cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu.

^{n 251}

24. Iarăşi a zis: De va petrece lucrătorul la locul unde nu sînt lucrători, nu va putea spori înainte. Însă poate acesta să se nevoiască a nu se pogorî.

Şi cel deşert, de va petrece cu lucrătorii, de se va trezvi, va spori, iar de nu, măcar în jos nu se va pogorî.

n ²⁵²

25. Iarăşi a zis: Sufletul de va avea cuvînt, iar fapte nu va avea, este asemenea pomului ce are numai frunze, iar roadă, nimic. că precum pomul care este încărcat de roadă şi frunza îi şade bine, aşa se aseamănă cuvîntul sufletului ce are lucruri bune.

26. Au mers odinioară trei fraţi la Schit, către un bătrîn sfînt, şi a zis unul: am învăţat, părinte, Vechiul Testament pe de rost. Şi i-a răspuns bătrînul: ai umplut văzduhul de cuvinte. iar al doilea a zis: eu mi-am şi scris Testamentul cel Vechi şi cel Nou. Şi i-a zis bătrînul: tu ai umplut rafturile de hîrtii. iar cel de al treilea a zis: Mie mi-a crescut muşchi pe vatra focului. i-a zis bătrînul: tu ai gonit iubirea de străini de la tine.

27. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Pentru ce slăbesc cu sufle­tul făcînd slujba mea cea puţină? iar bătrînul, răspunzînd, i-a zis: De aici se pricepe dragostea cea către Dumnezeu, cînd face cineva cu toată inima lucrul lui Dumnezeu şi cu umilinţă şi cu gînd alinat.

n ²⁴³

28. Un frate oarecare, fugind din mănăstire şi luînd chipul cel călugăresc, îndată s-a închis pe sine zicînd că este sihastru. Deci auzind pă­rinţii, au venit de l-au izgonit pe dînsul şi i-au dat canon să umble pe la chiliile monahilor şi să facă metanie, zicînd: iertaţi-mă! că nu sînt sihas­tru, ci nou-începător.

29. Au mers odată cinci fraţi la Schit, către un bătrîn sfînt şi mare, şi a zis celui dintîi: ce lucrezi, frate? iar el a răspuns: Împletesc împletituri, avvo. Deci i-a zis bătrînul: Dumnezeu să-ţi împletească cunună, frate.

Zis-a celui de-al doilea: tu ce lucrezi? iar el i-a răspuns: rogojini fac. i-a zis: Dumnezeu să te întărească, fiule. Deci a zis şi celui de al treilea: tu ce lucrezi? iar el i-a răspuns: Site fac. Deci i-a zis şi aceluia: Dumnezeu să te păzească, fiule. Deci a zis şi celui de al patrulea: Dar tu ce lucrezi? iar el a zis: eu sînt scriitor bun²⁹⁶. Şi i-a răspuns bătrînul: tu ştii. Zis-a şi celui de al cincilea: ce lucrezi? iar el a zis: Sînt pînzar. Deci i-a zis bătrînul: eu

²⁹⁶ caligraf (n. Ed.).

476

^{Mat. 27:59-60}

^{iac. 5:16}

^{iis. Sir. 34:23}

n-am treabă. Pentru că cel ce împleteşte împletituri, de îşi va păzi mintea (adică de se va trezvi), cu Dumnezeu este, şi îşi împleteşte luişi cunună. iar la rogojină trebuie vîrtute, fiindcă are osteneală. iar celui ce face site îi tre­buie pază, de vreme ce le vinde în sate. iar scriitorul cel bun trebuie să-şi smerească inima, fiindcă acest lucru are înălţarea minţii. iar pentru ţesă­tura pînzei nu am treabă, pentru că face negustorie. că de va vedea cine­va de departe purtînd coşniţe, sau rogojini, sau site, va zice: iată, călugări sînt. iar de va vedea pe cineva vînzînd pînză, va zice: iată, de acum au ve­nit neguţătorii. căci acest meşteşug este al mirenilor, şi călugărilor nu le este de folos.

30. Zis-a un bătrîn: acest glas strigă către om pînă la răsuflarea lui cea de pe urmă: astăzi vă întoarceţi!

^{n 24}

31. Iarăşi a zis: iosif cel din arimathea a luat trupul lui iisus şi l-a înfă^şurat în giulgiu curat şi l-a pus în mormînt nou, adică în om. Să se silească, dar, fiecare cu deadinsul să nu greşească, ca să nu defaime pe Dumne­zeu cel ce vieţuieşte întru el, şi să-L gonească din sufletul lui. căci lui israil i-a fost dată mannă în pustie să mănînce, iar lui israil cel adevărat i s-a dat trupul lui iisus Hristos.

^{n 223}

32. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: avvo, umblu la bătrîni şi îmi spun de mîntuirea sufletului meu şi nimic nu ţin din cuvintele lor. Dar ce să fac? Oare să nu merg să mai întreb, de vreme ce nu fac nimic şi cu totul sînt necurăţie? Erau, dar, acolo două vase deşarte; şi i-a zis bătrînul: Mergi de adu un vas dintre acelea şi toarnă untdelemn, şi clătindu-l, varsă-l şi pune-l la locul lui! Dacă a făcut aşa, o dată şi de două ori, i-a zis: acum adu-le pe amîndouă împreună, şi vezi: care este mai curat? i-a răspuns fra­tele: Mai curat este cel în care am turnat untdelemn. i-a zis bătrînul: aşa este şi sufletul: măcar de nu va ţine minte nimic din cele ce întreabă, dar tot mai mult se curăţeşte decît cel ce nu întreabă nimic.

33. Întrebat a fost un bătrîn pentru cei ce înconjoară şi cer rugăciuni de la alţii, iar singuri fiind, petrec în lene, şi răspunzînd a zis că: Mult poa­te rugăciunea dreptului ce se face, adică dimpreună ajutînd şi nevoindu-se cel ce cere acea rugăciune. Pentru că de va vieţui fără socoteală, nu i se fa­ce lui nici un folos, chiar şi sfinţi de vor fi cei ce se vor ruga pentru el. Căci unul zidind, iar altul risipind, ce au sporit amîndoi, fără numai osteneli?

34. Povestesc pentru un sfînt, că pe vremea prigoanei a fost mărturisitor şi mult a fost muncit, încît l-au pus să şadă pe un jilţ de aramă înfierbîntat.

477

m^{at. 12:36}

Şi atunci luînd împărăţia Fericitul Constantin, au fost sloboziţi Creştinii cei închişi; şi tămăduindu-se sfîntul acesta, s-a întors la chilia sa. Şi dacă a văzut-o, de departe, a zis: amar mie, că spre multe osteneli vin. iar aceasta a zis-o pentru luptele şi pentru nevoinţele cele spre draci.

35. Zis-a un bătrîn: De vei vedea pe cineva căzut în apă şi de poţi să-i ajuţi, dă-ţi băţul şi-l trage la margine; iar de nu poţi să-l tragi, lasă-i băţul tău; iar de ţi-a întins mîna sa şi nu poţi să-l tragi, el te va trage în jos şi veţi muri. iar aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă pe sine în ispită ca să ajute altora mai presus de puterea lor.

36. Un călugăr, petrecînd în Schit, i-a fost pîrît feciorul lui către domn şi l-au prins. Deci i-a dat de ştire maica tînărului, grăind: Să scrii domnului să-l slobozească. iar călugărul i-a răspuns: De îl va slobozi pe el, au nu va prinde pe altul în locul lui? iar trimisul i-a răspuns: aşa este, va prinde pe altul. Deci răspunzînd monahul, a zis: Ce folos îmi este mie, de îl va lăsa pe acela, băgînd bucurie în inima maicii sale, şi luînd întristarea de la dînsa, o va arunca întru inima altei muieri?

37. Acelaşi părinte lucra rucodelie multă şi lăsa să fie numai de treaba sa, iar cealaltă o împărţea lipsiţilor. iar fiind foamete, a trimis mama pe fiul ei la dînsul să le dea ceva pîini. auzind aceasta bătrînul, a zis către fiul său:

Mai sînt şi alţii într-acest oraş să le trebuiască ca şi vouă? iar el a răspuns:

Sînt mulţi, cu adevărat. Şi a închis uşa dinspre el, şi lăcrimînd a zis: Mergi, fiule! Cel ce face purtare de grijă pentru toţi, acela să facă şi pentru voi.

Deci l-a întrebat un frate, zicîndu-i: Dar nu ţi-a fost jale de l-ai lăsat aşa pe fiul tău? Iar bătrînul i-a răspuns că: De nu se va nevoi omul pentru tot lu­crul, plată nu va avea.

38. Zis-a un bătrîn că: tot vicleşugul ce nu este deplin vicleşug, acela nu este vicleşug, şi toată dreptatea ce nu este deplină, nu este dreptate. Că­ci se aseamănă un om ca acesta, ce nu are nici gînduri bune, nici rele, pămîntului din Sodoma şi gomora, de vreme ce este sărat şi nu face nici roa­dă, nici neghină. iar pămîntul cel bun răsare şi grîu, şi neghină.

39. Iarăşi a zis: Copilul cel ce îşi varsă cuvîntul între cei mai mari ai săi este asemenea cu omul ce vîră foc în sînul fratelui său.

40. Întrebat a fost un bătrîn: Ce este zicerea că pentru cuvîntul cel deşert să dăm seama? răspuns-a bătrînul că: Orice cuvînt s-ar grăi pentru pricina trupului, vorbă deşartă este. Că numai ce s-ar grăi pentru mîntuirea

478

^{Ps. 108:7}

sufletului nu este vorbă deşartă. Însă mai bine este decît toate ca să tă­cem. că dacă începi a grăi de bine, la mijloc vine vorbă deşartă.

41. Zis-a un bătrîn: cel ce fură şi bîrfeşte, sau alt păcat face, şi de aici după facerea păcatului suspină şi se defaimă pe sine, vine la pocăinţă. iar cel ce are pizmă întru inima sa, ori de mănîncă, ori de bea, ori de doarme, ori de umblă, îl mănîncă pe dînsul ca un venin. De unde este arătat că nedespărţit are cu sine păcatul, şi rugăciunea lui i se face spre blestem, şi toa­tă osteneala lui îi este neprimită, chiar de şi-ar vărsa şi sîngele său pentru Hristos.

42. Zis-a un bătrîn: eu urăsc slavele deşarte ale celor tineri, de vreme ce se ostenesc şi plată nu au, căutînd spre slava cea omenească. iar alt bătrîn mai iscusit i-a zis lui: eu şi foarte le iubesc, că bine este şi de folos celui tînăr a se slăvi, şi nu a se lenevi. căci am văzut mărindu-se şi înfrînîndu-se şi priveghind şi gol umblînd şi dragoste cîştigînd şi necazuri suferind pentru laudele cele omeneşti; iar vieţuind el aşa, îi vine Darul lui Dumnezeu de îi zice: Pentru ce nu te osteneşti pentru tine, ci pentru oameni? atunci nu mai pofteşte să mai caute spre slava cea omenească, ci spre slava lui Dum­nezeu. Şi auzind bătrînul cel dintîi, a zis: aşa este, cu adevărat.

43. Întrebat a fost un bătrîn: Oare bine este a învăţa Dumnezeias ca Scriptură? iar el a răspuns: Oile primesc păşunea cea bună de la păstor, şi se îndulcesc a mînca, dar mănîncă şi lucruri din pustie, şi cînd le prinde arsură de spinii pustietăţii, atunci rumegă ele acea păşune şi se îndulcesc gurile lor, şi se astîmpără arsura de spini. aşa şi omului, bună îi este deprin­derea Sfintelor Scripturi spre pizmuirile dracilor.

44. Un frate a întrebat pe un bătrîn, grăind: ce este fapta sufletului ca să facă roadă? Şi i-a răspuns bătrînul: Fapta sufletului este liniştea trupului şi rugăciunea cea multă a trupului şi a nu vedea greşelile străine, ci numai ale sale. Şi de va suferi omul întru acestea, nu va zăbovi ca să aducă roadă sufletului său.

45. Un frate a întrebat pe un bătrîn, grăind: cum văd oarecarii desco­periri şi arătări îngereşti? Şi i-a răspuns bătrînul: Fericit este cel ce îşi ve­de păcatele sale totdeauna, fiindcă acesta totdeauna se trezveşte. Şi i-a zis fratele: eu am văzut pe oarecare frate izgonind pe draci dintru un frate. Şi i-a zis bătrînul: eu nu voiesc să izgonesc pe draci şi să tămăduiesc ne­putinţele, ci poftesc şi rog pe Dumnezeu ca să mă urască pe mine diavolul

479

efes. 4:22

^{efes. 4:24}

şi să mă curăţ pe mine de gîndurile cele spurcate, şi aşa voi fi mare. De îşi va curăţi cineva inima sa şi va face fără de lene slujba sa, arătat este că împreună cu părinţii cei purtători de semne se va învrednici Împărăţiei celei cereşti.

46. Zis-a un bătrîn: Minciuna este omul cel vechi, care se strică după poftele înşelăciunii, iar adevărul este omul cel nou, care s-a zidit după Dumnezeu.

Zis-a iarăşi: rădăcina lucrurilor bune este adevărul. iar minciuna este moartea.

47. Zis-a un bătrîn: Şezînd eu cîndva aproape de alt bătrîn, a venit la dînsul o fecioară, grăind: Părinte, am postit doi ani, după a şasea zi mîncînd pîine, şi am învăţat pe de rost Testamentul cel Vechi şi cel Nou. Ce-mi mai lipseşte ca să fac? i-a răspuns bătrînul: Şi care este roada acestora la ti­ne? Făcutu-ţi-s-a ţie ocara ca cinstea? Zis-a aceea: nu. Sau paguba ta se so­coteşte ţie ca dobînda? Sau străinii, ca rudeniile cele după trup? Sau lipsa, ca îndestularea? iar ea a zis: nicidecum. i-a răspuns bătrînul: nici nu ai postit, dar, cîte şase zile, nici nu ai învăţat pe de rost Testamentul cel Vechi şi cel Nou, ci te înşeli pe tine. Mergi de acum de pune început a lucra, că nimic nu ai.

48. A zis unul din Părinţi pentru smerita cugetare o pildă, cum că ce­drii au zis trestiilor: Cum voi, slabe şi neputincioase fiind, nu vă frîngeţi în vremea vijeliei, iar noi, atît de mari fiind, ne sfărîmăm, iar uneori şi din rădăcină ne scoatem? Şi au răspuns trestiile, zicînd: noi, cînd vine vijelia şi suflă vînturile, ne plecăm împreună cu vînturile într-o parte şi în alta, şi pentru aceasta nu ne rupem. iar voi, împotrivindu-vă vînturilor, vă primejduiţi. Şi zicea bătrînul că: trebuie să ne dăm în laturi cînd se întîmplă cuvînt de ocară şi să dăm loc mîniei, şi să nu ne împotrivim şi să cădem în necuviincioase gînduri şi cuvinte şi lucruri.

49. Doi bătrîni erau şezînd de mulţi ani împreună, şi niciodată nu au făcut prigonire între dînşii. Şi a zis unul către celălalt: Să facem şi noi o pri­gonire, ca oamenii. iar acela, răspunzînd, a zis: nu ştiu cum se face prigo­nirea. iar celălalt a zis: iată, pun o cărămidă în mijloc şi zic că este a mea, şi tu zici că nu, ci este a ta. Şi de aici se face începutul. Deci a pus în mijloc cărămida, şi zice către celălalt: aceasta este a mea. iar celălalt a zis: nu. Ci este a mea. Şi zice celălalt: Dacă este a ta, ia-o pe ea şi mergi. Şi s-au dus ei, neputînd nici a se prigoni între dînşii.

480

^{Mat. 5:16}

mat. 7:7

50. A zis un bătrîn: Prigonirea dă pe om mîniei, şi mînia îl dă pe el or­birii, iar orbirea îl face de lucrează tot răul.

51. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: cum se cuvine a săvîrşi măsura postului? Şi a zis bătrînul: nimic să nu faci mai mult decît ceea ce este rînduit. căci mulţi, vrînd mai presus, mai pe urmă nici puţin nu au putut săvîrşi.

52. S-a întrebat un bătrîn: ce este lucrul monahului? Şi a răspuns: Dreapta socoteală.

53. Zis-a un bătrîn: Pe minte, cînd se rătăceşte, o face de stă citirea şi privegherea şi rugăciunea. iar pe poftă, cînd se aprinde, o veştejeşte foa­mea şi osteneala şi sihăstria. iar pe mînie, cînd se tulbură, o încetează cîntarea de Psalmi şi îndelunga răbdare şi mila. Şi acestea, de se vor face în cuviincioase vremi şi măsuri. căci cele fără de vreme şi fără de măsură ţin puţin. iar cele ce ţin puţin sînt mai ales vătămătoare şi nefolositoare.

54. Zis-a un bătrîn: Să nu faci ceva înainte de a cerceta inima ta, dacă se face după Dumnezeu ceea ce vrei să faci.

55. Zis-a un bătrîn: toate cele peste măsură sînt de la draci.

56. Ziceau bătrînii că: Precum focul arde lemnele, aşa lucrul călu­gărului trebuie să ardă patimile.

57. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Spune-mi un cuvînt cum să mă mîntuiesc. iar el a zis: Să ne silim să lucrăm cîte puţin, şi vom fi vii.

58. Era un monah în Thivaida care avea mare nevoinţă şi petrecere, pentru că se îndeletnicea neîncetat în privegheri şi rugăciuni, şi arăta neagoniseală desăvîrşită, şi atîta lua aminte la post, încît o dată într-o săptămînă, Duminica spre seară, se hrănea, mîngîindu-şi neputinţa firii cu le­gumele ce se întîmplau, sau cu verdeţuri sălbatice. Deci multă vreme a pe­trecut aşa vieţuind.

Dar aflătorul răutăţii, diavolul, zavistuindu-l pe el pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu căderea mîndriei cu care şi el a căzut. Deci îi pu­ne lui în minte gînduri ale părerii, zicîndu-i că face nevoinţă prea desăvîrşită, şi care nimeni altul nu poate să o facă. trebuie, dar, să arăţi şi minuni, ca şi tu să te faci mai osîrduitor către nevoinţă şi să-i zideşti pe oameni, ca văzînd ei minunile lui Dumnezeu, să slăvească pe tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem, dar, lucrarea minunilor, căci Însuşi Mîntuitorul a zis: cereţi şi se va da vouă.

481

^{1 tim. 2:4}

2 Cor. 3:5

Deci această rugăciune cu neîncetată cerere o aducea lui Dumnezeu. iar iubitorul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască, văzînd înşelarea lui şi aducîndu-Şi aminte de osteneala nevoinţei lui, nu l-a lăsat pe el să se biruiască de vrăjmaşul.

Deci îi vine lui în minte şi a socotit că zice apostolul: nu sîntem din destul a socoti ceva de la sine. Deci dacă unul ca acesta a zis: „nu sînt din destul”, cu cît mai vîrtos eu am trebuinţă de învăţătură? Mă voi duce, dar, către cutare sihastru, şi ceea ce îmi va zice şi mă va sfătui, ca de la Dumne­zeu voi primi povăţuire spre mîntuire. Şi era avva către care vrea să mear­gă mare şi vestit, sporit întru privirea minţii, şi puternic a folosi pe cei ce mergeau către dînsul.

Deci ieşind din chilie a venit la el. Şi intrînd fratele în lăuntru, a văzut bătrînul două maimuţe şezînd pe umerii lui de amîndouă părţile, şi cu lanţ de fier legîndu-i gîtul lui, şi fiecare trăgîndu-l la sine. Şi văzînd bătrînul, a cunoscut că aceştia sînt draci, unul al slavei deşarte, şi altul al mîndriei, că­ci era bătrînul de Dumnezeu învăţat. Deci suspinînd, a lăcrimat întru ascuns. Şi după rugăciune şi după sărutarea cea obişnuită, au şezut tăcînd ca un ceas, că acest obicei era la părinţii cei de acolo. apoi zice călugărul cel ce mersese: Părinte, foloseşte-mă şi îmi dă sfaturi ale căii celei de mîntuire. răspuns-a bătrînul: nu sînt din destul, fiule, la aceasta. Căci şi eu am tre­buinţă de îndreptare. iar el a zis către dînsul: nu te lepăda, domnule avvă, de a mă folosi, că sînt încredinţat spre tine şi mi-am dat gîndul meu să pri­mesc sfatul tău. iar el iarăşi nu se pleca, zicînd: nu mă vei asculta, şi pen­tru aceasta mă lepăd. iar el stătea şi îl încredinţa, zicînd: Orice îmi vei zice mie, te voi asculta ca pe înger.

atunci îi zice lui bătrînul: ia banul acesta şi mergi în cetate şi cumpără zece pîini şi zece măsuri de vin şi zece oca de carne, şi adu-le aici. iar el au­zind, s-a întristat. Însă primind, s-a dus. iar pe cale multe gînduri gîndea, şi nedumerindu-se, zicea întru sine: Ce a socotit bătrînul cu aceasta? Şi cum voi cumpăra acestea? Că se vor sminti mirenii cînd voi lua eu acestea. Deci plîngînd şi ruşinîndu-se, s-a dus în cetate şi prin altul a cumpărat pîinea, iar prin altul vinul; iar pentru carne nu se dumirea, zicînd: Vai mie, ticălo­sului!, cum voi cumpăra carne? Sau eu singur, sau prin altul? Însă găsind un mirean, cu ruşine i-a dat lui un ban; şi cumpărînd mireanul, a adus car­nea la călugăr.

iar acela, luînd carnea şi celelalte, le-a dus la bătrînul. Deci îi zice lui bătrînul: Ştii că mi-ai dat cuvînt ca orice îţi voi zice să asculţi? ia, dar, acestea,

482

^{Ps. 21:2}

is. 64:5

p^{s. 126:1}

^{num. 20:17}

r^{om. 6:14}

^{Ps. 50:19}

şi mergi la chilia ta, şi rugîndu-te, mănîncă cîte o pîine şi cîte o oca de carne, şi bea cîte o măsură de vin în fiecare zi. Şi după zece zile iarăşi vino la mine. iar el auzind, şi neîndrăznind a grăi împotrivă, luîndu-le, s-a dus plîngînd şi zicînd întru sine: Vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oa­re voi face, sau nu? Şi de nu voi face, voi fi călcător de făgăduinţă la Dum­nezeu. că am dat cuvînt ca orice îmi va zice bătrînul, aceasta să fac, pri­mind ca de la Dumnezeu. Şi acum, Doamne, caută spre ticăloşia mea şi mă miluieşte, iertîndu-mi păcatele mele. că iată, sînt silit să fac afară de voia şi socoteala pe care am avut-o pentru înfrînarea mea. Şi aşa plîngînd, a ve­nit la chilia sa. Şi precum i-a poruncit bătrînul, aşa a făcut. Şi cînd era să mănînce, uda bucatele cu lacrimi, zicînd către Dumnezeu: Pentru ce m-ai părăsit? Şi a petrecut aşa cele zece zile, plîngînd şi tînguindu-se şi socotindu-se pe sine nevrednic şi de cin.

iar Dumnezeu, luînd aminte la smerenia lui, i-a dat mîngîiere în inima lui şi a cunoscut pentru ce i s-a întîmplat a fi nebăgat în seamă, precum se socotea. Şi mulţumea iubitorului de oameni Dumnezeu, zicînd întru sine: cu adevărat, toată dreptatea omului, ca o cîrpă a celei lunatece. Şi iarăşi: De nu va zidi Domnul casa şi nu va păzi cetatea, în zadar a privegheat cel ce o zideşte sau cel ce o păzeşte.

Deci se întoarce la bătrînul, trudit cu trupul mai mult decît cînd pe­trecea nemîncat întru celelalte săptămîni. Şi văzîndu-l bătrînul pe el aşa smerit, şi pe maimuţe făcute nevăzute, s-a veselit foarte, şi bucurîndu-se l-a primit pe el. Şi făcînd ei rugăciune, au şezut tăcînd. apoi zice bătrînul: Fiule, iubitorul de oameni Dumnezeu te-a cercetat pe tine şi nu a lăsat pe vrăjmaşul să te stăpînească. căci obişnuieşte vicleanul ca pe cei ce se nevoiesc, cînd nu va putea să-i împiedice de la nevoinţă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin acestea să-i cufunde în groapa mîndriei. Şi nu este vreun lucru mai urît la Dumnezeu decît patima aceasta.

^Deci tu călătoreşte, precum zice Scriptura, pe cale împărătească, şi nu te abate în dreapta sau în stînga, ci măsura cea din mijloc întrebuinţeaz-o la mîncare, cu măsură mîncînd în fiecare seară. iar de îţi va urma ţie nevo­ie, sau pentru vreo patimă, sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rînduit, sau iarăşi peste o zi să mănînci, să nu te îndoieşti. că nu sîntem sub lege, ci sub Dar. Însă cînd mănînci, să nu voieşti să te saturi, ci ţine-te întru înfrînare, mai vîrtos pentru bucatele cele poftitoare şi îndemnătoare spre lăcomie; cele proaste iubeşte-le totdeauna; şi inima ta păzeşte-o, în tot chipul nevoindu-te la smerenie. că jertfa lui Dumnezeu, precum zice

483

p^{s. 114:6}

^{Ps. 36:6}

^{Ps. 118:79}

^{Ps. 117:18}

^{Ps. 140:5}

^{Ps. 114:7}

Prorocul, duh umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu va urgisi. Şi iarăşi acestaşi: Smeritu-m-am şi m-a mîntuit Domnul. Deci toată nădejdea ta, fiule, aruncînd spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta. Şi el va face şi va scoate ca lumina dreptatea ta, şi judecata ta ca amiazăzi.

Deci aşa folosind pe fratele şi întărindu-l, şi cu cele ce s-au aflat ospătîndu-se împreună cu el, l-a slobozit pe el, care se bucura şi mulţumea Dom­nului şi zicea: Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de tine şi cei ce ştiu mărturiile tale, Doamne. Şi: Certîndu-mă m-a certat Domnul, şi morţii nu m-a dat. Şi: Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra. Şi către sine: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut bine ţie, şi celelalte. Şi aşa intrînd în chilia sa, a vieţuit după sfaturile bătrînului şi s-a făcut monah prea-iscusit.

59. Zis-a un bătrîn: Credeţi-mi mie, celui ce grăiesc, fiilor, că pe cît este mare laudă şi mare slavă unui împărat ce se leapădă şi se face monah, pe atît este de mare ruşinea unui monah ce lasă cinul şi se face împărat. Pentru că cele de gînd şi care cu mintea se înţeleg sînt fără asemănare mai cinstite decît cele simţitoare.

60. Fost-a un bătrîn mare văzător cu mintea şi încredinţa aşa: Puterea pe care am văzut-o stînd la Luminare²⁹⁷, aceeaşi am văzut-o şi la îmbrăcă­mintea monahului cînd ia cinul.

61. Un frate de la Schit mergînd la seceriş, s-a dus către un bătrîn ma­re şi a zis către el: Spune-mi, avvo, ce să fac mergînd la seceriş? Zice lui bătrînul: Şi de îţi voi zice, mă vei asculta? răspuns-a fratele: aşa. te voi asculta. Zice lui bătrînul: De mă asculţi, lasă-te de secerişul acesta, şi întorcîndu-te întru chilia ta şi fă cele cincizeci de zile, mîncînd seara pîine uscată cu sare, şi după aceea vino şi îţi voi vesti ţie ce trebuie să faci. iar fra­tele, mergînd şi făcînd cum i s-a poruncit, după cele cincizeci de zile a ve­nit iarăşi la bătrînul. iar bătrînul cunoscînd că este lucrător, i-a vestit lui cum trebuie să şadă în chilie. Deci s-a aruncat pe sine la pămînt cu faţa în jos trei zile, plîngînd înaintea lui Dumnezeu. apoi îi ziceau lui gîndurile: te-ai înălţat, te-ai făcut mare. iar acela aducea şi el neajunsurile lui înain­tea sa, zicînd: Şi unde sînt toate greşelile mele? Şi le număra pe ele. Deci îi ziceau lui iarăşi gîndurile, schimbîndu-se: Multe greşeli ai făcut, şi nu poţi să te mîntuieşti. Dar aducea împotrivă şi el: Voi face puţintele slujbe lui Dumnezeu, şi cred bunătăţii Lui celei nespuse că va face milă cu mine.

²⁹⁷ adică la Botez (n. Ed.).

484

Deci mult aşa luptîndu-se el, mai pe urmă biruindu-se duhurile, au stat în­aintea lui simţitor, grăind: ne-am tulburat de tine. iar el a zis lor: Pentru ce? răspuns-au acelea: De te înălţăm, alergi la smerenie; iar de te smerim, te înalţi pe tine. Şi certîndu-le pe ele, s-au făcut nevăzute.

62. Un om mirean avea trei copii, şi lăsîndu-i în cetate, s-a dus la o mă­năstire. Şi petrecînd în mănăstire trei ani, a început a se supăra de gînduri, care îi puneau lui în minte aducerea aminte şi dorinţă de copii, şi se mîhnea pentru dînşii foarte. Şi nu vestise stareţului dintru început că are co­pii. Deci văzîndu-l pe el avva mîhnit, îi zice lui: ce ai, de eşti mîhnit? Şi povesteşte părintelui că: am trei copii în cetate şi voiesc să-i aduc pe ei la mănăstire. Şi i-a dat voie părintele. Deci mergînd fratele, a aflat că doi dintr-înşii adormiseră, iar unul trăia. Şi luîndu-l pe el, s-a întors la mănăstire; şi căutînd pe avva, l-a aflat în pitărie şi a adus la el pe copil. iar avva, luînd pe copil, l-a îmbrăţişat şi îl săruta. Şi zice tatălui lui: Îl iubeşti pe el? Şi a răspuns: aşa. Şi a zis avva: ia-l, dar, şi îl aruncă în cuptor, aşa cum arde! Şi luînd acela îndată pe fiul său cu mîinile sale, l-a aruncat în cuptor. Şi s-a făcut îndată văpaia ca roua, şi nu a ars copilul. iar tatăl lui a luat slavă ca Patriarhul avraam.

63. Zis-a un bătrîn: Obişnuieşte-ţi inima ta cîte puţin să zică întru ade­văr către fiecare din fraţi: acesta mă întrece după Dumnezeu. Şi iarăşi: acesta este mai osîrduitor decît mine. Şi aşa vii întru a te vedea pe tine de­desubtul tuturor, şi locuieşte în tine Duhul lui Dumnezeu. iar de vei de­făima om, se depărtează Darul lui Dumnezeu de la tine, şi te dă în întinăciuni trupeşti, şi ţi se împietreşte inima, şi nici o umilinţă nu se află întru tine.

n 344

64. Un bătrîn a trimis pe ucenicul său în egypt ca să aducă o cămilă şi să ducă coşniţele lor în egypt. iar după ce a adus fratele cămila la Schit, l-a întîmpinat pe el alt bătrîn şi i-a zis lui: De ştiam că vrei să te duci în egypt, ţi-aş fi zis să-mi aduci şi mie o cămilă. Şi mergînd fratele, a spus părintelui său cuvîntul bătrînului. iar el auzind, zice fratelui: ia cămila şi ducînd-o la el, zi-i: Încă nu ne-am gătit noi. ia pe aceasta şi fă-ţi trebuinţa ta. Şi mergi împreună cu el în egypt. apoi adu iarăşi cămila, ca să luăm şi vasele noastre. Şi mergînd fratele, a făcut aşa. Şi încărcînd-o pe ea cu coşniţele bătrînului, s-au dus împreună cu el în egypt. Şi după ce a descărcat cămila, luînd-o pe ea, zice bătrînului: roagă-te pentru mine! iar el îi zice lui: unde te duci? Zis-a fratele: La Schit, ca să aduc şi coşniţele noastre.

485

iar bătrînul, auzind, s-a umilit. Şi a pus metanie, plîngînd şi zicîndu-i: iertaţi-mă, că dragostea voastră cea multă a luat roada mea.

^{n 347}

65. Se povestea pentru un frate că, făcînd coşniţe şi punînd urechile lor, a auzit pe vecinul lui zicînd: Ce să fac, că tîrgul este aproape, şi nu am urechi să pun la coşniţele mele? Şi mergînd acela, a dezlegat urechile de la coşniţele lui şi le-a adus la fratele, zicînd: iată, acestea le am de prisosit; pune-le la coşniţele tale. Şi a făcut de a sporit lucrul fratelui; iar pe al său l-a lăsat.

66. Un frate, mergînd pe drum, a găsit un lemn care căzuse de la o că­milă încărcată cu lemne, şi luîndu-l, l-a adus la chilie. iar stareţul, văzînd lemnul, a zis fratelui: unde l-ai găsit pe el? iar fratele a zis: Pe drum. Zice lui bătrînul: De era aruncat de vînt, adică dacă nimeni nu l-a pierdut, ci de vînt din întîmplare luîndu-se din pădure s-a aruncat, adu-l pe el în lăuntru. iar de nu, mergi de-l pune la locul lui. Şi întorcîndu-se fratele, l-a aruncat iarăşi pe drum.

67. Zis-a un bătrîn că: Satana este împletitor de funii; pe cît îi dai lui şuviţe, şi el împleteşte. iar aceasta a zis pentru gînduri, că pe cît le primeşti pe ele, pe atît se înmulţesc, şi asupra ta se întăresc.

68. Un frate a întrebat pe un bătrîn, zicînd: Cum trebuie să gonească mintea gîndurile cele rele? Şi a răspuns: nu poate de la sine nicidecum să facă aceasta, că nici nu are o putere ca aceasta. Ci cînd năpădesc gîndurile asupra sufletului, îndată trebuie să alerge cu rugăciune către Cel ce l-a fă­cut pe el, şi acela le topeşte ca ceara.

69. Zis-a un bătrîn că: este unul care face oarecari lucruri bune, şi vi­cleanul îi pune în minte scumpete la un lucru prea mic, ca să piardă plata tuturor bunătăţilor pe care le face. Că şezînd eu odată în Oxyrynh la un preot ce făcea milostenie, a venit o văduvă cerînd de la el puţin grîu. Şi îi zice ei: adu o pînză şi îţi voi da. iar ea a adus, şi apucînd haina cu mîna şi căutînd-o, a zis: Mare este. Şi a ruşinat-o pe văduvă. Deci am zis lui: avvo, oare ai vîndut grîul? răspuns-a acela: nu. Ci milostenie l-am dat ei. Şi eu iarăşi: Dacă l-ai dat ei milostenie, cum te scumpeai la măsură şi ai ruşi­nat-o pe ea?

70. Un frate se lupta de gîndul mîndriei, zicînd: acum, suflete, ai ispră­vit faptele bune. Şi vrînd fratele să-l biruiască pe el, şi-a apropiat mîna sa sub cazanul ce ardea pe foc şi zice către sine: iată, te arzi; nu te mai înălţa

486

^{Dan. 3:39-40}

cu cugetul. Că cei trei tineri în mijlocul văpăii fiind şi nearzîndu-se, nu s-au înălţat cu inima, ci cu multă smerenie lăudînd pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului, ziceau: cu suflet umilit şi cu duh plecat să fim primiţi înaintea ta. iar tu întru odihnă stînd, cugeţi înalt? Şi cu aceasta biruia pe dracul mîndriei.

71. Zis-a un bătrîn: De se va osteni omul a se mustra totdeauna şi a-şi defăima sufletul său întru ascuns, îl încredinţează pe el că este mai necin­stit decît cîinii şi decît fiarele. că acelea nici n-au mîniat pe Făcătorul lor, nici nu vin la Judecată. Deci cu mult mai bine este a nu mă scula la Jude­cată decît a mă scula şi veşnic a mă munci.

72. Zis-a un bătrîn: De şezi în pustie liniştindu-te, să nu ai întru sine că faci vreun lucru mare, ci mai vîrtos să te socoteşti pe sine ca un cîine izgo­nit de norod şi legat, pentru că muşti şi sari asupra oamenilor.

73. Zis-a un bătrîn: De vei locui în pustie şi vei vedea că poartă Dum­nezeu grijă de tine, să nu se înalţe inima ta, căci ridică Dumnezeu ajutorul Său de la tine. ci mai vîrtos zi că „Pentru supărarea şi neputinţa mea face Dumnezeu milă cu mine, ca să rabd şi să nu mă trîndăvesc”.

74. Zis-a un bătrîn: De vei auzi pentru petrecerile cele mari ale Sfinţi­lor Părinţi, şi aprinzîndu-te, vei voi să le urmezi, apucă-te şi tu, chemînd numele Domnului ca să te întărească la lucrul pe care l-ai ales. Şi dacă cu ajutorul lui Dumnezeu vei săvîrşi, mulţumeşte celui ce ţi-a ajutat. iar de nu vei putea să săvîrşeşti, cunoaşte-ţi neputinţa şi slăbiciunea ta. Şi defăimîndu-te pe tine, smereşte-ţi gîndul tău pînă la moarte, avîndu-te nevred­nic şi sărac şi nerăbdător, şi mustrîndu-ţi sufletul tău totdeauna, ca cel ce a început şi nu a săvîrşit. Şi aşa poţi şi tu să te mîntuieşti.

n 328

75. Era un frate într-o viaţă de obşte, şi toate greutăţile fraţilor le purta asupra sa, şi pînă la curvie se prihănea, că „eu am făcut”. iar unii din fraţi, neştiind lucrarea lui, au început să cîrtească asupra lui, zicînd: cîte răutăţi face acesta, şi nimic nu lucrează! iar avva, ştiind lucrarea lui, zicea fraţilor: Voiesc o rogojină a lui cu smerenie, decît toate ale voastre cu mîndrie. iar de voiţi, şi de la Dumnezeu am să vă încredinţez pe voi. Deci a poruncit de s-a aprins foc, şi aducîndu-se cele trei rogojini ale acelora şi cea una a fratelui, a zis de s-au aruncat în foc. iar după ce s-au aruncat, îndată au ars toate acelea şi a rămas numai a fratelui. Şi văzînd cei ce mai-nainte îl prihăneau pe el, s-au înfricoşat şi au pus lui metanie. Şi îl cinsteau de aici îna­inte ca pe un părinte.

487

76. Un monah, întîlnind nişte călugăriţe, s-a dat în lături din cale. Şi văzînd stareţa lucrul ce a făcut fratele, zice căutînd la dînsul: Bine ai făcut, fiule, pentru neputinţa ta! Dar de erai monah desăvîrşit, nu ai fi luat amin­te la noi ca la nişte muieri.

^{n 398}

77. Zis-a un bătrîn: Oriunde vei merge, ia aminte de tine totdeauna, că lăcaşul bîtlanului îi călăuzeşte pe ei; adică monahul, oriunde merge este lăcaşul său, şi se aseamănă cu bîtlanul, pentru neavere şi iubirea de pustie.

Deci sileşte-te să-ţi faci canonul tău şi Ceasurile şi cele de seară, şi să nu te leneveşti de gînduri, şi tot necazul să-l ai înaintea ochilor tăi. iar acestea nu se pot isprăvi fără de multă osteneală.

78. Se povestea pentru avva Macarie că mergînd odată la biserică să citească pravila, vede în afara chiliei unuia dintre fraţi, mulţime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce grăiau cuvinte necuvioase, alţii în copilandri ce vorbeau şi ei cuvinte de ocară, alţii jucau, iar alţii se schim­bau în multe forme. Deci bătrînul, fiind văzător cu mintea, a cunoscut pri­cina. Şi suspinînd, a zis întru sine: negreşit, fratele petrece în lenevire, şi pentru aceasta duhurile cele viclene înconjoară aşa chilia lui. iar după ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui şi îi zice lui: Sînt necăjit, frate, şi am credinţă la tine că de te vei ruga pentru mine cu adevărat mă va uşura Dumnezeu de necazul acesta. iar el punînd metanie, zice bătrînului: Pă­rinte, nu sînt vrednic a mă ruga pentru tine. iar bătrînul stătea rugînd pe fratele şi zicînd: nu mă duc, de nu-mi vei da cuvînt că vei face pentru mine cîte o rugăciune în fiecare seară. Deci a ascultat fratele porunca bătrînului. iar aceasta a făcut bătrînul vrînd să-i dea lui pricină să se roage noap­tea. Deci sculîndu-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pen­tru bătrînul. apoi umilindu-se, a zis întru sine: ticăloase suflete, pentru un bătrîn ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi? Deci a făcut şi pentru sine o rugăciune cu deadinsul. apoi aşa făcînd el în fiecare noap­te şi săvîrşind cele două rugăciuni, în Duminica următoare, ducîndu-se ia­răşi bătrînul la biserică, a văzut pe draci stînd cu adevărat afară de chilia fratelui ca şi mai-nainte, dar trişti şi posomorîţi. Şi a cunoscut că pentru că se ruga fratele s-au întristat dracii. Şi, bucurîndu-se, a intrat la fratele şi i-a zis lui: Fă dragoste şi adaugă pentru mine încă o rugăciune. iar el a ascultat, şi făcînd pentru bătrînul două rugăciuni, iarăşi s-a umilit şi a zis în­tru sine: O, ticăloase suflete, adaugă şi pentru tine încă o rugăciune! Deci aşa petrecînd el şi săptămîna aceea, şi făcînd în fiecare noapte cîte patru

488

rugăciuni, Duminică iarăşi venind bătrînul, a văzut pe draci mai mult în­tristaţi şi cu totul tăcînd. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cînd s-a întors, a intrat iarăşi la fratele şi l-a rugat să mai adauge pentru dînsul încă şi altă rugăciune. iar el primind şi aceasta şi adăugînd şi pentru sine încă altă ru­găciune, făcea în fiecare noapte şase rugăciuni. trecînd iarăşi bătrînul Du­minică, i-a văzut pe draci stînd departe de chilia lui, care, cum l-au văzut intrînd la fratele, l-au ocărît pe el, scîrbindu-se pentru mîntuirea fratelui. iar bătrînul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la fratele şi l-a sfătuit pe el să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Şi aşa făcîndu-se fratele mai osîrduitor la rugăciuni, cu Darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dînsul.

Cap. XXVi.

Pentru răbdarea în boli

1. Un bătrîn adeseori pătimea şi se îmbolnăvea. Şi s-a întîmplat într-un an să nu se îmbolnăvească el, şi se scîrbea cumplit şi plîngea, zicînd: M-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat.

2. Un bătrîn oarecare, şezînd deosebi la Chilii, s-a îmbolnăvit. Şi neavînd pe cel ce să-i slujească, sculîndu-se mînca orice găsea în chilie. Şi aşa a făcut multe zile, fiindcă nu a venit nimeni spre cercetare. iar după ce au trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimeni la el, a trimis Dumne­zeu un înger să-i slujească lui şi a petrecut cu el şapte zile. apoi şi-au adus aminte fraţii şi au venit spre cercetarea lui. Şi bătînd ei în uşă, s-a dus înge­rul. iar bătrînul striga din lăuntru: Duceţi-vă de aci, fraţilor! iar ei, surpînd uşa, au intrat şi îl întrebau pe el pentru ce striga. iar el le-a zis lor: treizeci de zile aveam pătimind şi nimeni nu m-a cercetat, şi iată, şapte zile sînt de cînd a trimis Dumnezeu un înger de îmi slujea, şi cum aţi intrat voi, s-a depărtat de la mine. Şi acestea zicînd, a adormit. iar fraţii, minunîndu-se, au proslăvit pe Dumnezeu.

3. Zis-a un bătrîn: De îţi va veni ţie boală a trupului, să nu te scîrbeşti.

Căci dacă voieşte Stăpînul să pătimeşti cu trupul, tu cine eşti cel ce te ne­căjeşti? au nu el poartă grija de tine întru toate? au fără de Dînsul viezi? rabdă, dar, şi roagă-L pe el să-ţi dea ţie cele de folos; aceasta este voia Lui; şezi cu îndelungă răbdare şi mănîncă dragoste.

n 382

4. Un monah, nevoindu-se întru toate împotriva satanei, fiindu-i împuns ochiul de către acesta, nu s-a rugat ca să mai vadă, ci răbda, şi pentru răbdarea lui i-a dăruit Dumnezeu vederea şi iarăşi a văzut.

Cap. XXVii.

Că darul duhului la cei desăvîrşiţi se face toate: şi hrană, şi băutură, şi haină

1. S-a dus unul din părinţi la alt părinte. Şi venind ceasul al şaselea, bătrînul care l-a primit zice ucenicului său: Fă-ne nouă puţină linte şi udă şi pesmeţi. Şi a făcut ucenicul aşa. iar bătrînul a petrecut vorbind pentru lucruri duhovniceşti, de la ceasul al şaselea pînă a doua zi la acelaşi ceas, şi nu şi-a adus aminte de hrană. atunci iarăşi zice bătrînul către ucenicul său: Fă-ne nouă puţintică linte, fiule. Şi a răspuns acela: De ieri am făcut-o, avvo. Şi aşa au mîncat bătrînii.

2. Alt bătrîn oarecare s-a dus la unul din părinţi, iar acela, fierbînd pu­ţintică linte, fiindcă sosise seara, a zis celui ce venise: Să facem puţintică ci­tire a pravilei! Şi unul a sfîrşit toată Psaltirea, iar celălalt ce venise a rostit pe de rost pe cei doi Proroci mari. Şi făcîndu-se dimineaţă, închinîndu-se lui, s-a dus, şi au uitat ei hrana.

3. Povestit-a un ucenic al unui bătrîn mare pentru părintele său, că oda­tă, venind ceasul al nouălea, a voit să guste. Şi punînd masa, a stat împreu­nă cu el la rugăciune. Şi după ce au cîntat doi Psalmi, a început bătrînul a grăi pe de rost, adică venind întru uimire grăia oarecare cuvinte potrivite uimirii. Şi a petrecut aşa pînă a doua zi, iarăşi la al nouălea ceas, şi atunci a încetat, căci mintea lui, zice, sus privea taine.

^{Limonariu 100}

4. Theodor, cel ce a fost episcop la rossu, povestea că: un bătrîn cunoscut mie a venit odată la mine în Lavra turnurilor, care era aproape de iordan, şezînd eu acolo. Şi îmi zice mie: Frate Theodore, fă dragoste şi vi­no cu mine la Muntele Sinai. iar eu, neputînd să calc cuvîntul bătrînului, i-am zis lui: Să mergem. Deci după ce am trecut iordanul, îmi zice mie bătrînul: Frate Theodore, vino să punem metanie ca pînă la Muntele Sinai nici unul din noi să nu mănînce. răspuns-am: cu adevărat, părinte, eu nu pot să fac aceasta. iar auzind bătrînul, depărtîndu-se puţin de la mine, a pus metanie rugîndu-se lui Dumnezeu. apoi sculîndu-se, am călătorit.

491

Şi pînă la Sfîntul Munte Sinai nu s-a împărtăşit de ceva. iar acolo, la Sinai, cum am ajuns, împărtăşindu-se cu Sfintele taine, a mîncat hrană. Şi iarăşi de la Sinai ne-am dus la Sfîntul Mina, la alexandria. Şi a sfîrşit bătrînul drumul acesta, postind. Şi acolo, pricestuindu-se, asemenea s-a împărtă­şit de hrană. apoi iarăşi am venit la Sfînta cetate [a ierusalimului] şi ni­mic n-a mîncat bătrînul pe cale. ci pricestuindu-se asemenea cu Făcătoarele-de-viaţă taine la Sfînta Înviere a lui Hristos, Dumnezeul nostru, s-a împărtăşit şi atunci de hrană. Deci în toată călătoria aceasta, atît de înde­lungată, nu a mîncat bătrînul decît de trei ori, fiindcă avea Darul lui Dum­nezeu care îl întărea.

Cap. XXViii.

Că nu se cuvine a cere nevoinţa întocmai de la toţi, ci după viaţa cea mai dinainte şi puterea trupului

1. Era un bărbat²⁹⁸ bogat de la roma, şi făcîndu-se călugăr a locuit în Schit, aproape de biserică. Şi avea şi una din slugile sale care venise după el şi îi slujea. iar preotul bisericii, văzînd neputinţa bărbatului şi înştiinţîndu-se din ce odihnă este, îi trimitea lui din cele ce se aduceau la biseri­că. Deci făcînd bărbatul acesta în Schit douăzeci şi cinci de ani, s-a făcut înainte-văzător cu mintea şi renumit. Şi auzind unul din bătrînii cei mari egypteni pentru dînsul, a venit să-l vadă pe el, nesocotind să vadă la el vreo petrecere trupească. Şi intrînd, i s-a închinat lui. Şi făcînd ei rugăciune, au şezut. Deci îl vede pe el egypteanul că poartă haine moi, şi încălţămin­te în picioare; încă vede şi aşternut pe care dormea, şi piele aşternută, şi o pernă mică şi s-a smintit văzînd acestea. că în locul acela nu era astfel de petrecere, ci mai vîrtos aspră vieţuire. iar bătrînul, fiind mai-nainte-văzător cu mintea, a cunoscut pe egyptean că s-a smintit. Şi nimic arătînd că­tre el, zice posluşnicului său: Fă-ne nouă astăzi praznic, pentru avva. iar acela a fiert puţine verdeţuri, şi la vreme au mîncat. avea încă bătrînul şi puţintel vin, pentru neputinţa sa, şi au băut ei dintr-însul. Şi făcîndu-se seară, au citit cei Doisprezece Psalmi şi s-au culcat. Şi iarăşi mai-nainte de utrenie sculîndu-se, s-au rugat pînă la ziuă. iar dimineaţa îi zice lui egypteanul: roagă-te pentru mine. Şi închinîndu-se lui, a ieşit, nimic folosindu-se, şi se ducea. iar bătrînul, vrînd să-l folosească pe el, trimiţînd, l-a che­mat. Şi după ce a intrat, l-a întrebat pe el, zicînd: Din ce loc eşti? iar el a zis: egyptean. Din care cetate? Şi a răspuns: eu nicicum nu sînt cetăţean. Zice bătrînul: ce era lucrul tău în sat? Şi a zis: Păzitor. Şi acela iarăşi: un­de dormeai? iar egypteanul: La cîmp. Şi bătrînul: aveai aşternut sub tine? iar el a zis: La cîmp puteam să pun aşternut sub mine? nicidecum. ci pe jos. Şi iarăşi bătrînul: ce bucate aveai la cîmp, sau ce fel de vin beai? Răspuns-a

²⁹⁸ avva arsenie (n. Ed.). Vezi şi arsenie 36, şi avva romanul.

493

egypteanul: Sînt bucate sau vin la cîmp? Dar cum trăiai?, zice. iar el a zis: Pîine uscată mîncam şi, de găseam, puţină pastramă, şi beam apă. Şi răspunzînd bătrînul, a zis: Mare osteneală! aveaţi şi baie în sat ca să vă spălaţi? iar el a zis: nu; ci la rîu, cînd voiam. Deci după ce l-a întrebat pe el bătrînul acestea toate şi s-a înştiinţat de necazul şi strîmtoarea vieţii lui celei mai dinainte, vrînd să-l folosească, a povestit şi el petrecerea sa cea din lume, zicînd: Mă vezi pe mine, smeritul? eu sînt din cetatea cea mare a romei, ajungînd mare om în palatul împăratului. iar egypteanul, cum a auzit începutul cuvîntului, s-a umilit; şi lua aminte cu deadinsul la cele ce se grăiau. iar acela povestea: Deci am lăsat cetatea şi am venit în pus­tia aceasta. Şi iarăşi eu, pe care mă vezi, aveam case mari şi bani mulţi; şi defăimînd acestea, am venit întru această mică chilie. aveam încă şi paturi poleite, cu aşternuturi scumpe; şi în locul lor mi-a dat Dumnezeu acest aş­ternut şi această piele. iarăşi, îmbrăcămintele mele erau de mult preţ; şi în locul acelora port aceste simple haine. Şi la cina mea se cheltuia mult aur; şi în locul aceluia mi-a dat Dumnezeu această puţină verdeaţă şi acest mic pahar de vin. Şi cei ce îmi slujeau mie erau slugi multe; şi iată, în locul ace­lora a îndemnat Dumnezeu pe bătrînul acesta să-mi slujească. Şi în locul băilor pun puţină apă pe picioarele mele, şi încălţămintele acestea pen­tru neputinţa mea. iarăşi, în loc de muzicanţi şi lăutari, citesc aceşti Doi­sprezece Psalmi. asemenea şi noaptea, în locul păcatelor care le făceam, acum cu odihnă citesc această puţină slujbă a mea. rogu-te, dar, avvo, să nu te sminteşti pentru neputinţa mea. Acestea auzindu-le egypteanul, suspinînd din adînc, a zis: Vai mie! că din multă nevoie şi strîmtorare a lu­mii, am venit la odihnă; şi cele ce nu am avut niciodată, acum le am. iar tu, din multa odihnă ai venit la nevoie şi strîmtorare, şi din multă slavă şi bogăţie ai venit la smerenie şi sărăcie. Şi mult folosindu-se, s-a dus. Şi s-a făcut prieten al lui, şi mergea adeseori la el pentru folos; căci era bărbatul cu dreaptă socoteală şi plin de buna mireasmă a Sfîntului Duh.

Sfîrşit al cuvintelor Sfinţilor Bătrîni cei fără de nume

Adăugire

1. În lavra numită eptastomu, şi care era departe de lavra cuviosului Sava şapte stadii, era un sihastru minunat cu numele ioann, şi avea şi uce­nic care, văzînd răutăţile ce se făceau de perşi Sfintei cetăţi a lui Dumne­zeu, ruga pe bătrînul să-i spună lui dacă va să se ia cetatea de vrăjmaşi. iar el întîi se lepăda, zicînd: De unde ştiu eu pentru aceasta, om păcătos fiind? iar de vreme ce tînărul stătea rugîndu-se şi vrînd să ştie, a zis bătrînul lăcrimînd: Fiindcă te văd, o, fiule, că voieşti cu poftă să ştii pentru aceasta, eu îţi voi spune cîte mi-a arătat Dumnezeu. Mai-nainte de aceste cinci zile mă gîndeam pentru aceasta, şi rugîndu-mă, mă văd răpit înaintea sfîntului loc al căpăţînii, şi tot norodul împreună cu clerul striga: Doamne, miluieşte! Şi căutînd eu, văd pe Domnul nostru iisus Hristos pironit pe cru­ce şi pe Prea-sfînta născătoare de Dumnezeu, Stăpîna lumii, rugîndu-se pentru norod. iar el Se întorcea dinspre norod, zicînd: nu îi voi asculta pe ei, căci au spurcat Jertfelnicul Meu! Deci aşa strigînd noi cu suspinuri, „Doamne, miluieşte,” am venit la biserica Sfîntului constantin. iar eu, ducîndu-mă să mă închin la locul întru care s-au aflat cinstitele lemne ale cinstitei şi De-viaţă-făcătoarei cruci, văd că ieşea din locul acela noroi şi curgea în biserică, şi doi oarecare încuviinţaţi stăteau acolo. cărora şi am zis: nu vă temeţi de Dumnezeu, că nici nu putem să ne rugăm din pricina noroiului? De unde aici atîta putoare? iar ei au răspuns: Din fărădelegile clericilor locului acestuia. iar eu, către dînşii: Şi nu puteţi curăţi noroiul, ca să fim slobozi să ne rugăm? Zic aceia: crede, frate, că nu se vor curăţi cele de aici în alt chip, fără numai prin foc. acestea zicînd bătrînul, a lăcri­mat. Şi zice iarăşi ucenicului: Şi aceasta îţi zic, o, fiule: a ieşit hotărîre ca mie să mi se taie Capul, şi mult m-am rugat lui Dumnezeu ca să mi se ierte, şi mi-a descoperit mie că este hotărîre şi negreşit are să se facă. Drept ace­ea, şi încă grăind bătrînul acestea, iată, au venit varvarii asupra lui, şi uce­nicul, speriindu-se, a fugit, iar bătrînul, prinzîndu-se de dînşii, s-a tăiat. Deci după ce s-au dus varvarii, întorcîndu-se ucenicul şi aflînd pe bătrînul mort, a plîns cu amar, şi luîndu-l l-a îngropat împreună cu Părinţii.

Limonariu ²¹¹

2. Povestit-a unul din egumeni că a rămas aproape de chinovia noastră un bătrîn, împodobit cu bunătăţile sufletului. Şi era vecin cu dînsul

495

un frate. Şi, lipsind bătrînul, îndemnat fiind acel frate de diavolul, a deschis chilia lui, şi, intrînd, a luat cărţile şi vasele lui. Deci după ce a venit bătrînul, deschizînd chilia şi aflînd vasele lui răpite, a mers la fratele să-i vestească lui, şi a aflat vasele încă în mijlocul casei, că încă nu le ascunse­se fratele pe ele. Şi vrînd bătrînul să nu-l ruşineze, nici să-l mustre, s-a fă­cut pe sine că îl supără pîntecele, şi, mergînd, a zăbovit ca şi cum pentru nevoia firii, pînă cînd [fratele] a ridicat vasele din mijloc şi le-a ascuns. Şi venind după aceea bătrînul, a început să-l întrebe pe el pentru alt lucru, şi pe fratele nu l-a mustrat. iar după puţine zile s-au aflat vasele bătrînului, şi luîndu-l unii, l-au pus în temniţă, neştiind bătrînul nimic. Şi au­zind pentru fratele că este în temniţă, neştiind pricina pentru care este în temniţă, a venit (zice egumenul) la mine, că venea adeseori la noi, şi îmi zice: Fă dragoste şi îmi dă puţine ouă şi puţine pîini. Îi zic lui: cu adevă­rat, ai pe vreunii astăzi. Îmi zice mie: aşa este. Şi le luase pe acestea bătrînul ca să le ducă la temniţă şi să facă mîngîiere fratelui. Deci, după ce a intrat în temniţă, cade fratele la picioarele lui şi îi zice lui: Pentru tine sînt aici, avvo. că eu sînt cel ce am furat vasele tale; ci iată, cartea ta este la cutare, şi haina ta, la cutare. Zice lui bătrînul: Să fie încredinţată ini­ma ta, fiule: nu pentru aceasta am intrat, că nici nu am ştiut nicidecum că pentru mine eşti aici, ci, auzind că eşti aici şi mîhnindu-mă, am intrat să-ţi fac ţie mîngîiere. Şi iată, vezi pîinile şi ouăle. Însă toate voi face pînă ce te voi scoate din temniţă. Şi, mergînd, a rugat pe unii din cei mari şi cu putere, că era cunoscut lor pentru fapta bună a lui. Şi trimiţînd aceia, l-au scos din temniţă.

limonariu

3. Erau doi fraţi mireni în constantinopole, foarte evlavioşi şi care posteau mult. Deci unul, venind la raith, s-a lepădat de toate şi s-a făcut mo­nah. Deci după cîtăva vreme a venit fratele lui, mireanul, la raith, ca să vadă pe fratele său monahul. Şi, zăbovind la dînsul, vede mireanul pe fra­tele său, monahul, mîncînd la al nouălea ceas. Şi, smintindu-se, îi zice lui:

Frate, cînd erai mirean în lume nu te împărtăşeai de hrană mai-nainte de a apune soarele. atunci îi zice lui şi monahul: cu adevărat, frate, cînd eram în lume, mă hrăneam din urechile mele. căci slava deşartă a oamenilor şi lauda nu puţin mă hrăneau şi uşurau osteneala nevoinţei.

4. Zis-a unul din sfinţi: cînd ne rugăm către Domnul, zicînd: „nu ne duce pe noi întru ispită”, nu zicem ca să nu ne ispitim, căci acest lucru este cu neputinţă, ci ca să nu ne înghiţim de ispita de a face ceva neplăcut lui

Limonariu 209

496

Dumnezeu, căci aceasta este a nu intra întru ispită. că Sfinţii Mucenici, ispitindu-se prin munci şi nebiruindu-se, nu au intrat întru ispită. Precum nici cel ce se luptă cu vreo fiară, pînă cînd nu se va mînca de dînsa. iar cînd se va mînca, atunci a intrat întru ispită.

Sfîrşit şi lui Dumnezeu slavă!

Veşminte monahale purtate de părinţii din Pateric:

Veşminte monahale egyptene din sec. 5, păstrate în Muzeul Egyptean din Berlin

analav: Piesă de veşmînt din fîşii sau şnururi care înconjură umerii, gîtul şi pieptul, închipuind pe spatele monahului crucea lui Hristos şi ţinînd levitonul strîns pe trup (Sf. ioann casian, Aşezămintele chinoviale 1, 5)

chentonion (chentonarion): Mică manta romană.

498

cuculion: glugă mare, un acoperămînt al Capului şi al umerilor, care nu dă voie monahului a vedea în lateral (Sf. ioann Casian, Aşezămintele chinoviale 1, 3).

Leviton (colovion): haină de obicei de in care acoperea tot trupul (Sf. Maxim Mărturisitorul, Quaestiones et dubia 68), cu mînecile pînă la coate (Sf. ioann casian, Aşezămintele chinoviale 1, 4), spre diferenţă de hiton, o cămaşă pe care o purtau mirenii, şi bărbaţii, şi femeile, lungă pînă la ge­nunchi. astăzi levitonul este înlocuit de dulamă.

Maforion: acoperămînt al Capului şi al umerilor, lat, care, spre diferen­ţă de cuculion, curgea pe spate pînă mai jos de genunchi. În vremea noas­tră singurul veşmînt asemănător este schima purtată de schimonahii din rusia.

Milotarion: haină de piele sau de Capră, cojoc (Sf. ioann casian, Aşezămintele chinoviale 1, 6).

Sindon (sindonion): pînză adusă din india sau purtată după obiceiul indienilor.

Cuvînt despre istoria patericului şi despre ediţia de faţă

Aşa cum Sfînta Scriptură s-a scris spre pomenirea iconomiei lui Dum­nezeu cu oamenii şi spre a feri de uitare dragostea de Dumnezeu a Sfinţi­lor Prooroci şi apostoli, tot aşa a fost voia lui Dumnezeu ca să fie dăruite scrisului „nevoinţa cea cu fapte bune şi petrecerea cea minunată şi graiurile Sfinţilor şi Fericiţilor Părinţi, spre rîvna şi învăţătura şi urmarea celor ce vor voi să isprăvească petrecerea cea cerească şi vor pofti să călătorească pe calea care duce la Împărăţia cerurilor”. iar pentru Duhul Sfînt întru care, de la care şi prin care ele au fost trăite, rostite, păstrate şi scrise, Zicerile de Duh ale Bătrînilor¹ sau Patericul este socotită deopotrivă cu Sfînta Scriptură.

Se consideră îndeobşte că Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, scrisă la anul 357 de ucenicul acestuia, Sfîntul athanasie cel Mare², reprezintă în­ceputul literaturii monahale, însă această literatură nu s-a orientat atît spre aghiografii, cît spre aşternerea în scris a feluritelor experienţe ale pus­tiei, pentru folosul celor ce au iubit să aibă la un loc pildele de sfinţenie. astfel au început să apară colecţiile de Ziceri de Duh, de Capete filocalice, de omilii duhovniceşti şi de corespondenţă monahală, care, împreună cu Vieţile Sfinţilor pustiei, au fost şi vor fi preţuite drept izvoare pururea curgătoare ale Duhului Sfînt. Felurimea acestor scrieri a păstrat însăşi tră­irea Sfinţilor pustiei, deopotrivă dătătoare de cunoaştere de sine şi desco­peritoare a unirii cu Dumnezeu.

cronologic privind, cîteva din Omiliile cuviosului afraat Persanul par să fie primele scrieri despre viaţa monahală³, urmate de scrierile ascetice ale Sfîntului Vasilie cel Mare⁴, alcătuite după anul 360, apoi de Epistolele

¹ânoQeYa, Toţ: zicere succintă, de duh, după modelul vorbirii spartanilor din vechime.

^{2 C}onform cronologiei oferite de William Harmles în Desert Christians, oxford, 2004,

p. 59.

^{3 S}e afirmă că ele au fost scrise înainte de anul 345, în care a fost mucenicit. cf. Sfîntul afraat Persanul, Îndrumări duhovniceşti, selecţie şi traducere din syriacă de Pr. Mihail Milea, ed. anastasia, Bucureşti, 1998, în colecţia Comorile pustiei, nr. 22, p. 7.

^{4 O} parte din acestea (Aşezămintele călugăreşti şi Cuvintele despre post) au fost incluse în partea a doua a Exaimeronului tipărit de Sfîntul grigorie Dascălul în 1826. integrala lor era deja tradusă în obştea paisiană la anul 1769 (anul redactării ms. rom. 2597 de la B. Ar., intitulat de Dan Zamfirescu Filocalia de la Dragomirna). O traducere mai nouă a fost fă­cută de iorgu D. ivan şi tipărită în volumul 18 al colecţiei Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (ed. iMBBOr, Bucureşti, 1989).

500

şi Învăţăturile avvei ammona⁵, scrise pe la 360-370, apoi de Omiliile Sfîntului Macarie cel Mare⁶, de Istoria monahilor din Egypt⁷o scriere anonimă atribuită de istoricul Sozomen lui timothei epitropul Bisericii alexandriei⁸ -, şi de Istoria lausiacă a lui Palladie (mai cunoscută sub nu­mele de Lavsaicon)⁹, acestea trei din urmă fiind scrise între anii 384-393. Scrierile lui evagrie din Pont ( 390) conţin prima sistematizare¹⁰ a unor apofthegme ale Bătrînilor, ca exemple practice pentru Capetele filocalice scrise de el din aceeaşi experienţă a pustiei. celebrele Aşezăminte chinoviale şi Convorbiri¹¹ ale Sfîntului ioann casian sînt scrise pe la anii 427-428 despre bătrînii din pustiile egyptului, pe care el însuşi îi cercetase cu 30 de ani mai devreme.

Mică apologie anonimă a înstrăinării de lume, pentru înţelegerea monahismului¹²

„iubitorul de pustie şi iubitorul de linişte şi-a pus toată nădejdea sa spre Domnul, lîngă care şi sufletul şi trupul şi-a pus. iubitorul de liniştire nu s-a făcut niciodată stăpînitor de pămînt, ci neagonisitor este de-a pururea. nu s-a deprins a semăna, nici a secera şi a aduna mănunchiurile. nu se grijeşte de îmbrăcăminte, căci singură credinţa a cîştigat-o o dată, şi [îi este] prea-bună nădăjduire spre cel Prea-înalt. Omul cel liniştitor urăşte dresurile mîncărilor celor de multe feluri, căutînd Pîinea cea cerească cea spre fiinţă.

^{5 T}raduse întîi în obştea Sfîntului Paisie de la neamţ şi păstrate într-un număr mare de manuscrise româneşti. O ediţie mai recentă s-a tipărit la ed. egumeniţa din galaţi, în anul 2004, sub titlul Avva Ammona. Avva Zosima. Mireasma pustiei, trad. de ieroschim. evloghie Munteanu.

^{6 T}raduse în româneşte de arhim. Macarie Dascălul şi tipărite la Bucureşti în 1775 (re­editate de ed. Predania, Bucureşti, 2008). O altă traducere a fost făcută de Pr. constantin corniţescu şi tipărită în vol. 34 al colecţiei PSB a ed. iMBBOr, Bucureşti, 1992.

^{7 T}radusă în româneşte de arhim. ioasaf Popa, ed. românia creştină, Bucureşti, 1998.

^{8 S}ozomen, Istoria Bisericească, iV:29.

^{9 T}radusă în româneşte în sec. XViii şi păstrată în multe manuscrise din ţară, apoi de Mitrop. tit Simedrea în anul 1954 (publicată de ed. ileana, 2010), apoi retradusă după o ediţie mai bună şi tipărită de Pr. Dumitru Stăniloae în anul 1992 la ed. iMBBOr.

^{10 V}ezi Practicul şi Gnosticul, trad. de cristian Bădiliţă, ed. Polirom, iaşi, 1999.

^{11 A}mîndouă traduse de Pr. Vasile cojocaru şi prof. David Popescu şi publicate în vol. 57 al colecţiei PSB, ed. iMBBOr, Bucureşti, 1990.

^{12 D}in cuvîntul înainte la Omiliile Sfîntului isaac Syrul.

501

Liniştitorul şi prea-blîndul nu voieşte a judeca pe cineva pentru cele ce lucrează rău, ci de-a pururea numai pe ale sale le vede, şi lăcrimează cu fier­binţeală în toată vremea. iubitorul de linişte şi prea-blîndul nicidecum nu vede paiul aproapelui, nici se sileşte a plăcea cuiva prin cuvinte, ci cu glas lin şi cu liniştită rugăciune şi cu umilinţă şi cu lacrimi roagă neîncetat pe Domnul, ca milostiv să fie păcatelor şi necunoştinţelor şi cunoştinţelor fiecăruia, cu care ca nişte oameni greşim totdeauna şi mici şi mari. Liniş­titul şi prea-blîndul nu cutează a privi spre cele Sfinte. Şi cum va da cele Sfinte cîinilor acesta, care, înfiorîndu-se şi tremurînd, rar şi cu frică multă se apropie spre mărgăritare? cel ce viaţa cea liniştită după cuviinţă o iu­beşte, adeseori pofteşte a lua aminte la rugăciuni şi la rugi şi la Psalmi şi la laude şi la umilinţă şi la lacrimi cele cuviincioase liniştii şi pocăinţei. Şi altă cerere niciodată nu se face de acesta spre iubitorul de oameni, cunoscătorul celor ascunse, decît numai în fiecare zi se sîrguiaşte a pune întru inima sa suişuri iubitoare de Dumnezeu (Ps. 83: 6), după cum este scris, şi a se păzi de pîndirea cea de multe feluri a vrăjmaşului, şi de necuratele cugete şi de patimi. Pentru care numai şi rugăciunile le face rugîndu-se, şi pentru acestea bate şi să roagă de-a pururea ca întru curăţie să fie păzit su­fletul lui împreună cu trupul şi cu duhul şi cu graiul, şi uşa milostivirii să i să deschidă lui.

iubitorul de pustie şi liniştitorul cu adevărat a iubit calea cea strîmtă, ca pe una ce este plină de scîrbe şi aduce grabnic către viaţa cea veşnică, de care, cei mai mulţi, fiind fără de minte, fug. Şi trece cu vederea de-a puru­rea pe [viaţa] cea răsfăţată pierzătoare de suflete, ca pe ceea ce este lată şi largă şi dulce trîndavilor. iubitorul de linişte şi iubitoriul de pustie nu se sîrguieşte a face rodurile rele, ci frumoase şi bune [le face] pe acestea, folo­sitoare spre mîncare fiecărui înţelept. căci urăşte foarte putrejunea, ca pe una ce este materie a focului.

cel ce voieşte a urma Domnului celui blînd şi lin este dator a săruta liniştea, şi pe prea-sfîntul numele Lui a-l ţinea des pe buze, şi de-a pu­rurea a lucra voia Lui cu dorire din tot sufletul. Prea-blîndul şi liniştito­rul nu aude simplu mîntuitoarele cuvinte, ci se sîrguieşte, pe cît poate, şi a face poruncile lui Hristos, ca o slugă al Lui prea-adevărată. Liniştitorul şi prea-blîndul şi-a înfipt pe piatră casa sa, şi rîurile cele din ploi şi suflă­rile vînturilor celor silnice întru nimic le-a socotit, făcîndu-se cu adevă­rat prea-înţelept. Liniştitorul şi prea-blîndul a pregătit blîndeţea sa ca un acoperămînt Domnului, şi lăcaşul cel cuvios cu înţelepţie i-a făcut, şi pe

502

Însuşi Mîntuitorul Hristos gînditor L-a primit întru suflet blînd şi întru simplitate.”

egyptul, patria Patericului

Herodot¹³, cu mai mult de 400 de ani înainte de Hristos, spune că „[egyptenii] sînt cinstitori de zei peste măsură, mai vîrtos decît toţi oame­nii care întrebuinţează astfel de obiceiuri”. evlavia egyptenilor i-a cuprins şi pe veneticii din egypt, întîi pe ellini (veniţi aici mai ales după cuceri­rea lui alexandru cel Mare) şi apoi pe iudei. un contemporan al Sfinţilor apostoli, Filon iudeul, filosof din alexandria, scrie despre o sectă iuda­ică, a tămăduitorilor, care trăiau în mari nevoinţe nu departe de cetatea alexandriei¹⁴. Felul lor de vieţuire, asemănător cu al primelor comunităţi creştine, l-a făcut pe evsevie din Kesaria Palestinei¹⁵ să scrie că aceştia erau ucenici ai Sfîntului apostol Marcu. cercetătorii contemporani¹⁶ sînt însă de altă părere, datorită unor ritualuri iudaice pe care aceia le împlineau.

^{13 H}erodot, Istorii (2:37).

^{14 F}ilon iudeul, Despre viaţa văzătoare sau a rugătorilor (Despre faptele bune, cartea a 4-a), iV, 1-20.

^{15 E}vsevie, Istoria bisericească 2:16.

^{16 P}rintre ei, antoine guillaumont, Filon şi originile monahismului, în Originile vieţii mo­nahale, ed. anastasia, Bucureşti, 1998, pp. 29-47.

503

Secolele i, ii şi iii au fost pline de exemple de creştini care au ales însingurarea faţă de lumea cetăţilor şi a satelor pentru a petrece doar cu Hristos. Deşi avem cîteva exemple ale unor Sfinţi care au ales vieţuirea sin­guratică pentru anumite perioade precum dascălul Sfîntului Mucenic iustin Filosoful sau Sfîntul narkis, arhiepiscopul ierusalimului -, de cele mai multe ori, pentru a se desăvîrşi în nevoinţe, creştinii din toată lumea alegeau să vieţuiască în mici comunităţi în cetăţi sau sate, precum multe vieţi ale Sfinţilor dau mărturie. acestea au existat pretutindeni unde s-a propovăduit evanghelia. De multe ori se istoriseşte prin vieţile Sfinţilor despre comunităţi unde locuiau împreună cîteva fecioare şi văduve, deşi nici bărbaţii nu sînt trecuţi cu vederea, cu toate că stagiul militar obliga­toriu din imperiul roman nu le dădea multora posibilitatea de a se dedica vieţii singuratice înainte de 42 de ani. toate acestea sînt mărturii preţioase despre un monahism care va supravieţui şi se va dezvolta şi după ce primii nevoitori au plecat în pustie; de la aceştia nevoitorii din cetăţi au preluat aşezămintele şi felul de vieţuire şi le-au adaptat obştilor urbane, care con­tinuă să existe şi astăzi.

creştinii au fost siliţi să se ascundă în vremea prigoanelor împotriva Bisericii, cu atît mai mult cu cît era vorba de clerici, primii pe care stăpînirea politică păgînă îi căuta pentru a-i face să apostazieze. De multe ori în­să, a fost vorba şi de creştini simpli, care au ales pustia pentru a supravie­ţui furiei prigonitorilor.

unul dintre ei a ajuns celebru prin aceea că nu s-a mai întors în lume după încetarea prigoanei, ci a rămas în pustie şi a trăit multe zeci de ani fără să vadă nici un chip de om. textul Vieţii Sfîntului pavel Thiveul, căci despre el vorbim, a fost contrapus încă din veacul iv celui al Vieţii Sfîntului Antonie cel Mare, şi a provocat reacţii foarte ample, de la evlavie şi ad­miraţie pentru nevoinţele sale, pînă la îndoială şi necredinţă, generate de lipsa informaţiilor istorice şi abundenţa de minuni istorisite de respectivul text. cred, totuşi, după lecturarea atîtor surse copte ale veacurilor iv-vii, că adevărul ar putea fi undeva la mijloc: Sfîntul Pavel Thiveul a existat cu adevărat, s-a născut la anul 228, a fugit din faţa prigoanei declanşate de împăratul roman Decius, şi a trăit pînă în anul 341, cînd a fost întîlnit de Sfîntul antonie cel Mare nu departe de locul de nevoinţă pe care acesta şi l-a ales. cu adevărat, pentru a trăi în muntele în care astăzi se află mănăsti­rea sa era nevoie de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care a lucrat semne minunate cu Sfîntul Pavel, însă e foarte cu putinţă ca o parte din cele relatate

504

de Viaţa sa să fie doar rodul fanteziei copţilor, fantezie care de prea multe ori a invalidat aproape orice valoare istorică a multora din docu­mentele importante ale istoriei creştinismului egyptean.

concomitent cu comunităţile monahale primitive apărute mai ales în cetăţi, iar uneori şi în sate, a apărut în rîndul creştinilor mai rîvnitori ne­voia de mai multă linişte, după modelul oferit de Mîntuitorul iisus Hristos, care de multe ori se retrăgea în locuri singuratice ca să se roage, şi de Sfinţii Proroci ilie şi ioann Botezătorul. căutarea liniştii şi însingurarea, înjugate cu nevoia de a împlini şi cu fapta cuvîntul de la Luca 14:33 („fi­ecare dintre voi care nu se leapădă de toate avuţiile sale nu poate fi ucenic al Meu”), a dus în scurtă vreme la apariţia „lepădaţilor” (ânoraKTiKoi), ca­re, cel puţin în egypt, erau recunoscuţi a fi nişte asceţi care au renunţat la toate averile lor şi vieţuiesc în apropierea cetăţilor sau satelor, cîştigîndu-şi cu greu existenţa şi fiind preocupaţi de împlinirea evangheliei mai mult decît de orice altceva. Termenul în sine a fost destul de discutat şi interpre­tat în ultimii 20-30 de ani de către cercetătorii monahismului timpuriu, cu atît mai mult cu cît el este atestat şi de către descoperirile papyrologice din egypt. Profesoara ewa Wipszycka¹⁷, după o analiză amplă a docu­mentelor ce ni s-au păstrat şi care conţin acest termen, concluzionează că este încă cu neputinţă să spunem exact ce vieţuire şi ce statut social aveau aceşti „lepădaţi” în veacul al iV-lea.

Părintele monahismului (aşa cum îndeobşte este considerat), Sfîntul antonie cel Mare, a fost unul dintre aceşti „lepădaţi”, renunţînd la toa­te bunurile sale pămînteşti pentru a se desăvîrşi în împlinirea poruncilor evangheliei. O vreme a trăit în apropierea satului său, sub ascultarea unui bătrîn, iar după aceea, simţind o mai mare nevoie de linişte, a plecat de­parte de lumea cunoscută lui, alegînd să locuiască într-un fort părăsit nu departe de nil, care încă există în localitatea numită astăzi Burumbul¹⁸. aici i se alătură primii ucenici, probabil între 306-313, şi tot de aici plea­că pentru a vieţui singur într-un munte aflat la cîteva mile depărtare, care astăzi se numeşte Gabal tarbul, iar în vechime i se spunea „muntele din afară” al Sfîntului antonie. cînd numărul ucenicilor s-a înmulţit şi faima sa a crescut pînă la măsura în care nu şi-a mai putut păstra liniştea de care s-a bucurat la început, Sfîntul antonie a plecat în „muntele din lăuntru”, unde astăzi este mănăstirea sa.

^{17 M}oines et communautes monastiques en Egypte, Varşovia, 2009, p. 316.

^{18 W}ipszycka, Moines, pp. 259-250.

505

„Muntele”, atîta vreme cît încă nu exista o terminologie monastică, a devenit el însuşi termenul care să definească vieţuirea monahală¹⁹, cu mult înainte de adoptarea de către creştini a cuvîntului mănăstire (povamfaiov), folosit în veacul i de către evreul Filon din alexandria în scrierea sa despre viaţa „terapeuţilor”. De aceea de multe ori, pentru omul contemporan, traducerea literală a cuvintelor patericului de faţă poate provoca nedume­riri, cel puţin în cîteva cazuri, precum Macarie 3 (în care Theopempt, unul din vieţuitorii din valea Schitului, este un monah din „muntele acela”), Pimen 92 (în care se vorbeşte de „muntele athliviei”, deşi această locaţie este perfect plană, aflîndu-se în Delta nilului, la 15-20 km de cairo), Synglitichia 1 (în care e cît se poate de limpede că Sfînta vorbeşte de cei din mănăstiri) sau, cel mai evident, vi:35 (în care se vorbeşte despre o corabie care „s-a lipit de marginea muntelui unde erau călugări”, deşi Diolchis era între dunele litoralului mediteran).

De aceea, menţionările Muntelui Panefo şi ale Muntelui Fermi sînt fă­cute pentru a desemna mănăstirile din acele locuri, nu vreun munte cu neputinţă de găsit azi, iar cuvîntul fetiţei ethiopience către avva arsenie (32) abia aşa Capătă sens: „De eşti călugăr, du-te la munte!”

¹⁹ v. Kahle, coptic Texts from Balaizah, vol. 1, pp. 27-29.

506

un alt termen cu înţeles particularizat în Pateric este acela de „Petra”, care, în contextul egyptului, descrie felurite stînci aflate în apropiere de locurile de nevoinţă ale pustnicilor.

Pe la anul 320 un creştin foarte nevoitor, care trăise în curăţie şi în mari osteneli vreme de 18 ani, decide să se retragă la nitria, între două braţe ale nilului şi să îşi facă aici un mic sălaş din chirpici în care să îşi continue în singurătate nevoinţa. Viaţa duhovnicească pe care amun şi-a cîştigat-o în anii de neîncetată rugăciune i-a adus acestuia numele de „avva”, pe care pînă atunci nu ştim să îl fi purtat altcineva în afară de Sfîntul antonie cel Ma­re. Mai mult decît numele, viaţa sa a devenit pildă pentru o mulţime de alţi nevoitori, precum Marele Pamvo, avva cronie, avva Veniamin, avva Macarie alexandrinul, avva isaia nitriotul, arsisie şi alţii mulţi. Modelul lor de vieţuire a fost preluat în scurtă vreme în tot egyptul, însă entuziasmul pentru felul lor de viaţă al nitrioţilor a fost cu mult depăşit de cel pentru viaţa lor lăuntrică, adică pentru preocuparea pentru împlinirea evangheliei şi iubirea de linişte (a). La puţin după ce avva amun şi-a cîştigat în nitria primii ucenici, a fost construită aici o biserică unde a slujit unul din monahi ce a primit această ascultare. „Muntele” nitriei (avînd, în realitate, abia cîţiva metri în plus peste nivelul braţelor nilului ce înconjoară insula) a constituit un reper pentru întregul egypt monahal.

un sălaş monahal era constituit dintr-o încăpere pentru pravila zilni­că, ce putea fi folosită şi pentru odihnă, o încăpere pentru lucrul mîinilor, o mică bucătărioară şi o latrină, toate aflate într-o ogradă construită din chirpici, cu o singură uşă principală de acces. Acest tipar a suferit modifi­cări de la o generaţie la alta, şi au apărut şi camerele de oaspeţi, micile para­clise în care se putea săvîrşi Sfînta Liturghie şi chiar diferite ateliere.²⁰

Din păcate, accesibilitatea nitriei aflată în drumul corăbiilor ce călăto­reau de la alexandria spre Thivaida a dus în scurtă vreme la pustiirea locu­lui. atît de grabnică şi de ireversibilă a fost pustiirea nitriei, încît astăzi nu se mai păstrează absolut nimic din zecile de sălaşuri monahale de altădată.

e cu putinţă ca în sec. Vii nitria să fi fost deja pustie. Ocupanţii arabi au numit Schitul Wadi Natrun şi de aici şi creştinii au crezut că nitria Patericului este în valea Schitului. Meritul descoperirii locaţiei adevărate a nitriei îi revine cercetătorului Hugh evelyn White, ale cărui studii²¹ rămîn

^{20 V}ezi cuvîntul XXV:29 (p. 475), care enumeră împletirea de coşuri, de site, de rogojini, caligrafia, ţesătura etc.

^{21 H}ugh g. evelyn White, The Egyptian Expedition 1916-1919: IV. The Monasteries of the Wadi Natrun în The Metropolitan Museum of Art Bulletin, 15.7 (iulie 1920), dar mai ales volumele The Monasteries of the Wadi ,NNatrun, The Metropolitan Museum of Art, New

york, 1926 (partea i) şi 1932 (partea a ii-a).

507

pînă astăzi de referinţă pentru începuturile vieţii monahale în nitria, în Schit şi la chilii.

La anul 330, Sfîntul Macarie egypteanul, alungat de locuitorii satu­lui lîngă care îşi făcuse chilia (vezi mai sus, p. 156), a fugit de slava lumii într-o vale cu totul pustie. Pe această vale, în care se află pînă astăzi zăcă­minte de bicarbonat de sodiu (vezi mai sus, „iezerul cu pucioasă”, p. 150), Sfîntul Macarie şi-a zidit o chilie, ducînd mai departe vieţuirea pustni­cească începută în Deltă. alegerea sa a fost cu totul binecuvîntată, mulţi iubitori de osteneli duhovniceşti venind în scurtă vreme să i se facă uce­nici. De la avva Heremon (vezi mai sus, p. 279) aflăm că, iniţial, înainte de anul 340, în care Sfîntul Macarie a primit a fi hirotonit preot al Schi­tului (MXMXI²², pronunţat de copţi Şihet Şieit), monahii de aici făceau

²² Se presupune că termenul coptar fi originalul care a generat pe cel ellin SxTiţ,

şi ar putea fi tradus „măsură-inimă” (după sugestia lui alin Suciu, unul din puţinii români cunoscători ai limbii copte).

508

nevoinţe uriaşe pentru a ajunge la Sfînta Liturghie şi a-şi asigura existenţa: 40 de mile (aproape 60 de km!) pe jos pînă la biserica din nitria şi 12 mile (18 km) pînă la lacurile cu apă potabilă, unde creşteau şi finicii ale căror frunze erau folosite pentru împletirea de coşuri.

Dacă mintea contemporanului nu poate pătrunde sensul unor osteneli atît de mari, creştinilor nevoitori contemporani ai Sfîntului Macarie li s-a părut o mană cerească un loc atît de pustiu, aflat sub povăţuirea unui avvă atît de sporit duhovniceşte. În scurtă vreme, sute şi chiar mii de monahi au um­plut valea Schitului, pe care au făcut-o încă mai renumită decît nitria. nece­sităţile vieţii în acest loc au impus construirea unor „schituri”, adică nişte in­cinte mai largi decît cele din nitria sau de la chilii, în care o mică comunitate ce vieţuia în jurul unui bătrîn (precum cea din jurul avvei Moisi, care a lăsat în urmă 75 de ucenici) să aibă la dispoziţie toate cele necesare. termenul de „schit” a fost preluat ca atare în toate limbile popoarelor ortodoxe.

Chiliile au fost întemeiate de avva amun nitriotul şi de Sfîntul anto­nie cel Mare în vara anului 338, după ce avva antonie a coborît la alexan­dria pentru a se întîlni cu Sfîntul athanasie cel Mare. cuvioşii antonie şi amun au gîndit această aşezare a chiliilor ca o dependinţă a Muntelui nitriei aflată într-un loc cu totul pustiu şi arid, unde nu creştea nimic, şi chiar apa se obţinea prin săparea unor fîntîni adînci, pe drumul care ducea de la nitria către Schit. Monahii de la chilii erau obligaţi să vină la Mun­tele nitriei de care îi despărţea un braţ al nilului care se vărsa în lacul Mareotis pentru a-şi căpăta necesarul de pîine şi alte alimente, iar unele surse antice se referă şi la chilii atunci cînd pomenesc de nitria, şi de ace­ea avva ammoi şi avva Vitimie nu au minţit pe avva ahila cînd au spus că sînt de la Muntele nitriei (v. ahila 5, p. 37).

La chilii au venit să locuiască sute şi mii de monahi, aşezarea întinzîndu-se, cu vremea, mai mult înspre nitria şi Deltă decît înspre Schit. Da­că Patericul (antonie 34) vorbeşte de 12 mile pe care le-au parcurs Sfinţii antonie şi amun de la Muntele nitriei pînă în locul unde au stabilit cen­trul viitoarei aşezări a chiliilor²³, istoricul rufin²⁴, care a fost acolo la anul

^{23 D}e aici înţelegem distanţa de la nitria pînă la chilii, de aproape 18 km, şi vremea în care s-a făcut această temeluire a noii aşezări: În lumea veche ziua se împărţea în 12 ceasuri şi noaptea în 12; astfel ceasurile zilei erau mai scurte iarna şi mai lungi vara (doar la echinocţii erau deopotrivă). aşa înţelegem că Sfinţii au mers la viitoarea pustie a chiliilor probabil într-o zi din vara anului 338 (după data cronologică oferită de Derwas Chitty, Pustia cetatea lui Dumnezeu, ed. Sophia, Bucureşti, 2010, p. 71 şi a. guillaumont, Istoria monahilor de la Kellia, în Originile vieţii monahale, ed. anastasia, Bucureşti, 1998, p. 207).

^{24 I}storia Monahilor din Egypt, versiunea latină (tradusă şi îmbogăţită de rufin), Cap. 22.

509

373, spune că de la nitria pînă la chilii erau 10 mile, Sozomen²⁵ (în sec. V) spune că erau 70 de stadii (8,5 mile), iar Sfîntul ioann casian²⁶, care a fost acolo pe la 390, spune că erau 5 mile. realitatea istorică ne descope­ră că pustia chiliilor s-a întins, cu vremea, pînă aproape de braţul nilului. cercetările arheologice începute acolo în 1964 şi care continuă şi astăzi au scos la iveală 1500 de chilii pe o suprafaţă de mai mult de 40 de km². Măr­turiile începutului par a vorbi de o singură biserică a chiliilor, unde slujea Sfîntul Macarie alexandrinul.

un alt întemeietor de mănăstiri este Sfîntul pahomie cel Mare, care s-a născut în anul 292 în egyptul de Sus, lîngă Latopolis. La anul 312 a fost

^{25 I}storia bisericească, Vi:31.

^{26 C}onvorbirea a Vi-a, cu avva Theodor de la chilii, primul paragraf.

510

luat în armată şi, fiind întemniţat împreună cu alţii pentru a nu scăpa îna­inte de a începe pregătirea militară şi războiul în care trebuiau să intre, a cunoscut creştinismul prin dragostea unor creştini milostivi care au adus de mîncare celor întemniţaţi. atunci a făgăduit lui Dumnezeu că se va fa­ce şi el creştin şi îi va sluji Lui toată viaţa sa, dacă va scăpa cu viaţă din în­cercarea în care se afla. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, iar în anul 313 Pahomie a primit Sfîntul Botez.²⁷ în 316 a intrat în viaţa monahală sub ascultarea cuviosului Palamon, iar în 323 s-a stabilit la tavennisi, unde a pus temelia primei chinovii. viaţa sa cea dumnezeiască a atras în jurul său în scurtă vreme sute de monahi care au început o nouă formă de viaţă mo­nahală ce va deveni în următoarele sute de ani cea mai iubită. La 329 s-a întemeiat a doua chinovie, la Pavau (Fvau), nu departe de tavennisi, iar în anii ce au venit s-au întemeiat mai multe obşti în întreaga Thivaidă, trăind toate după aceeaşi regulă dată de Sfîntul Pahomie şi întărind prin pilda proprie puterea vieţuirii apostolice. Deşi o parte din documentele obştii pahomiene s-au pierdut, apologiile pe care atît Sfîntul vasilie cel Mare, cît şi Sfîntul ioann casian le fac chinovieivieţii de obşte aduc pînă astăzi prospeţimea duhovnicească a insuflării dumnezeieşti dată Sfîntului Pahomie cel Mare²⁸.

Discuţiile asupra acestei insuflări nu au încetat încă, iar opinia generală este că diferenţele oglindite de aşezămintele pahomiene păstrate în ellină, latină şi coptă provin din faptul că ele aparţin unor stagii diferite de elabo­rare. De aici se merge, sigur, mai departe, afirmîndu-se că lipsa menţionă­rii arătării îngerului în dosarul de scrieri pahomiene, atît de cunoscută în scrierile, dar mai ales în iconografia ortodoxă, este o dovadă că acest lucru nu s-a întîmplat vreodată. realitatea este că smerenia Sfinţilor nu le-ar fi îngăduit acestora vreodată să vorbească despre descoperirile dumnezeieşti dăruite prin arătări de îngeri în vreuna din scrierile lor. La cît de puţine documente pahomiene ni s-au păstrat, probabil că viitorul cercetărilor va putea să ofere surprize şi în abordarea acestei teme.²⁹

viaţa Sfîntului Pahomie nu a fost foarte lungă, precum a celorlalţi mari Părinţi ai veacului iv, la anul 346347 fiind răpus de o epidemie de ciumă.

^{27 P}entru cronologie am folosit pe W. Harmless, Desert christians. An introduction to the Literature of Early Monasticism, oxford, 2004, p. 119.

^{28 S}crierile pahomiene sînt în pregătire la editura Sophia, şi, cu rugăciunile Sfîntului Pahomie şi ale ucenicilor săi, vor apărea în anul 2012.

^{29 P}entru mai multe amănunte despre problematica studiilor pahomiene, vezi D. chitty, pustia, cetatea lui Dumnezeu, ed. Sophia, 2010, pp. 49-88.

511

cu toate acestea, la acel an deja obştea sa era împărţită în 9 mănăstiri, iar numărul fraţilor era de 3000, după cum spune cîteva zeci de ani mai tîrziu Palladie. Modelul chinoviilor pahomiene s-a răspîndit repede în întreaga lume şi a ajuns în scurtă vreme modelul predominant de vieţuire mona­hală, idealul vieţii de obşte fiind unul din cele mai rîvnite în ultimii 1700 de ani.

Atît prima Viaţă ellină (120), cît şi una din versiunile sahidice ale Vie­ţii Sfîntului Pahomie ne oferă relatarea următorului episod, petrecut în „muntele din afară” al Sfîntului Antonie, în care unul din monahii pahomieni s-a dus ca să îl întîlnească pe sfînt şi să ia binecuvîntarea lui:

„şi mai apoi îi cercetează pe ei: «cum este Avva Pahomie?» iar ei plîngînd, a înţeles că a murit. şi le zice lor: «nu plîngeţi! voi toţi vă veţi face precum Avva Pahomie. Zic vouă: mare slujire (diaKOXav) a arătat aduna­rea atîtor fraţi, şi pe calea Apostolilor merge». îi răspunde Avva Zaheu şi îi zice lui: «tu mai mult, părinte, lumină a toată lumea aceasta te cîştigi, şi faima ta pînă la împăraţi a ajuns, şi [ei] slăvesc pe Dumnezeu prin tine.» şi a spus [Sf. Antonie]: «te încredinţez, Zaheie că din început, cînd m-am făcut monah, nu era chinovie care să hrănească alte suflete, ci fiecare din monahii cei vechi după vremurile de prigoană deosebi se nevoia. şi după aceasta părintele vostru a făcut acest bine de la Domnul. un altul oarecare înaintea lui a vrut, Aotas pe nume, să cîştige slujirea aceasta; şi de vreme ce nu s-a sîrguit din toată inima, pentru aceea nu a dobîndit-o pe ea. iar de­spre părintele vostru am auzit de multe ori cum bine petrecea, după Scrip­turi. şi cu adevărat de multe ori am vrut să-l văd pe el şi în trup; dar poate nu am fost vrednic; însă întru împărăţia cerurilor, cu Darul lui Dumne­zeu, ne vedem unul pe altul şi pe toţi Sfinţii Părinţi, iar mai vîrtos pe Stăpînul şi Dumnezeul nostru, iisus Hristos. Deci îndrăzniţi şi întăriţi-vă şi desăvîrşiţi-vă.»”

Probabil că o dată cu răspîndirea faimei Sfîntului Antonie şi cu a doua generaţie de monahi, după anul 350 au apărut mănăstiri pe tot cuprinsul egyptului. Avva Sisoe s-a dus în „muntele din lăuntru” al Sfîntului Anto­nie, iar de acolo la clysma, Avva Heremon a părăsit Schitul pentru ruine­le fostelor cetăţi părăsite din zona Diolcos panefysis, Avva Siluan, pără­sind şi el Schitul, a vieţuit şi el o vreme în apropiere de Panefysis, apoi a mers în Sinai şi a întemeiat acolo primele aşezări monahale, şi alţii aseme­nea lor s-au aşezat în preajma cetăţii Pilusium, la ostrakini, la enat, sau în jurul cetăţii Arsinoe ori prin alte părţi, împînzind egyptul de mănăstiri.

512

Între întemeietorii de mari comunităţi monahale, poate cel mai puţin cunoscut este avva Sarapion din arsinoe, ucenicul avvei Theona, ai cărui ucenici, după mărturia istoriei Monahilor din Egypt (18), erau în număr de 10.000. roadele vieţuirii sale creştine se pot vedea pînă astăzi, în zona Fayum fiind zeci de ruine ale vechilor mănăstiri, iar copţii avînd şi astăzi cîteva aşezăminte monahale în acea zonă.

513

o locaţie pomenită de cîteva ori în pateric este Muntele Fermi, despre care însă nu s-a putut spune nimic concret pînă azi. expediţia elveţiană din 1964 a sugerat o locaţie la nord de Schit, în care se aflau mai multe ru­ine monastice, însă e cît se poate de limpede că acolo este tot o parte din chiliile din vechime. Textul ellin al Lavsaiconului (20) spune Opoş eoTiv sv AiYunTw ânâYov eni tv Sktiv tv navepnov o KaXeîrai epn („Es­te un munte în egypt ducînd spre Schitul cel prea-pustiu, care se cheamă Fermi”), şi nici traducerea sa latină³⁰ nu oferă un plus de informaţie. Sin­gurele indicii pe care Palladie ni le dă sînt faptul că Fermi se află în egypt (adică în Deltă sau în preajma ei) şi că este pe calea spre Schit. existau în vechime două căi spre Schit. una, folosită de monahi, era aceea care ducea pe la chilii spre nitria, iar cealaltă, cea mai uşor accesibilă, era cea dinspre bucla pe care o face braţul epouSiaKoş al nilului în apropiere de Terenuthis. De aceea, socotesc că nu greşesc dacă sugerez această din urmă zonă ca cea mai posibilă locaţie pentru mănăstirea celor 500 de ucenici ai cu­viosului Pavel din Fermi, între care poate fi numărat şi cuviosul Theodor din pateric.

³⁰ Mons est in Aegypto, qui ad vastissimam Scythensis regionis solitudinem tenditur (sau, în altă versiune, abducens in vastam Scetes solitudinem), cui nomen est Pherme (pL

74:279 C).

514

troin, o altă locaţie monahală, aflată vis-a-vis de Memfis (astăzi tură), este locul unde s-a săvîrşit Sfîntul arsenie cel Mare şi unde s-a nevoit pen­tru cîţiva ani şi avva agathon, aflîndu-se pe o colină stîncoasă, la 10-15 km sud de cairo. În 1941, extinderea unor săpături utilitare a dus la descoperirea a mai mult de 2000 de pagini de papyrus în ellineşte, conţinînd texte patristice scrise în sec. Vi şi aparţinînd bibliotecii Mănăstirii Sf. arsenie.³¹ Descoperirea este de o mare importanţă şi arată că sînt foarte mari şansele ca săpăturile arheologice efectuate în locurile peste care nu a apu­cat să se abată nici furia triburilor barbare, nici cea a păgînismului islamic, nici cea a căutătorilor de chilipiruri, pot duce la rezultate extraordinare. ruinele Mănăstirii Sfîntului arsenie se numesc astăzi Deir al-Qusayr.

Schiţa Mănăstirii Avvei Arsenie de la Troin

una din cele mai frumoase pagini despre creştinismul egyptean al sfîrşitului de veac iV este relatarea pe care autorul Istoriei Monahilor din Egypt o face despre Oxyrynh. această cetate, părăsită la scurtă vreme după ocupaţia arabă, a fost în vechime un exemplu de aşezare creştină, iar rîvna pentru nevoinţe şi viaţă monahală a locuitorilor săi a rămas o pildă pentru întreaga istorie a Bisericii.³² În împrejurimile Oxyrynhului de altădată se găsesc astăzi ruinele mai multor mănăstiri.

^{31 L}. Koenen şi W. Muller-Wiener, Zu den Papyri aus dem Arsenioskloster bei Tura, în Ze­itschrift fur Papyrologie und Epigraphik, 1968, vol. 2, pp. 41, 54, şi The Coptic Encyclopedia, MacMillan, new york, 1991, p. 1899.

^{32 P}oate binecuvîntarea acestei moşteniri a fost cea care a dus la păstrarea şi descoperirea, începînd cu 1896, a papyrusurilor de la Oxyrynh. Mare parte (90) din cele mai mult de 100.000 de fragmente de papyrus fiind acte administrative şi scrisori particulare, o altă parte din ele conţin şi scrieri literare, între care şi fragmente din Noul Testament şi alte scrieri ale primelor veacuri creştine.

515

clysma era o cetate de pe malul Mării roşii (aproape de oraşul Suez de astăzi), pe unde a trecut Sfîntul Proroc Moisi cînd a despicat apele şi i-a izbăvit pe israiliteni în Sinai. Pe partea cealaltă de mare există pînă astăzi locul care se cheamă Fîntîna lui Moisi (astăzi Ayun Musa fac. 15:27). în secolul vi, cosma indicopleustes³³ ne spune că la clysma încă se mai cunoşteau urmele carelor lui faraon care au intrat în Marea roşie urmărindu-i pe evrei. Muntele de deasupra cetăţii, care astăzi se cheamă gebel Ataka, a fost locul unde s-a săvîrşit Avva Sisoe.

Deja în veacul iv, precum am văzut mai sus în exemplul organizării unei chilii sau a unui schit, s-a pus problema relaţionării nevătămătoare cu mirenii, aceasta fiind cu atît mai amplă cu cît numărul de monahi dintr-o mănăstire era mai mare. Pentru aceea mănăstirile au adaptat pentru lu­mea monahală instituţia diaconiei³⁴, după modelul celei apostolice (Fap­tele Apostolilor 6:2 ş. U.; cea mai potrivită înţelegere a diaconiei este cea dată de Sfîntul Dionysie Areopagitul în ierarhia Bisericească 6:1). Aceas­ta l-a inspirat probabil şi pe Sfîntul vasilie cel Mare să întemeieze prime­le spitale şi orfelinate. Diaconia presupunea o slujire faţă de nevoile celor din afara mănăstirii, iar complexitatea acesteia depindea atît de numărul de fraţi din mănăstire, cît şi de priceperea lor în a sluji, iar uneori şi de re­sursele financiare aflate la dispoziţie. Pornind de la nevoile de hrană şi apă ale pelerinilor veniţi la mănăstire (sau ale săracilor pe care o mănăstire se angaja să-i hrănească în permanenţă), sau de îngrijire medicală, ori de al­te tipuri de asistenţă acordate lumii, mărturiile păstrate pînă astăzi despre „diaconiile” monahale acoperă o largă arie. un papyrus florentin, 285, f. 1r, din anul 552, face referire la „dicheul sfintei diaconii numită «a oasiţilor», dobîndită în muntele satului Afroditei din eparhia Anteopolei, prin prea-evlaviosul Daniilios”, de unde putem înţelege că această diaconie era o clădire special amenajată pentru slujirea celor din sat. şi în patericul de faţă avem două mărturii despre monahi implicaţi în acest tip de slujire, Avva ilie al diaconiei (p. 101) şi Avva iacov al diaconiei (p. 140).

în scurtele texte de prezentare ale Părinţilor patericului Alfabetic am încercat să surprind şi generaţiile cărora aceştia le-au aparţinut, atît pen­tru a stabili mai uşor paternitatea duhovnicească a unora, cît şi pentru a face mai uşor înţelese contextul în care aceştia au trăit, cît şi încercările la care au trebuit să facă faţă. Astfel, prima generaţie de monahi o socotim a

^{33 T}opografia creştină, cartea a V-a, Cap. 8.

^{34 V}. Kahle, coptic Texts from Balaizah, vol. 1, pp. 35-40.

516

acelora care au intrat în viaţa monahală începînd cu anii 325-330. aceş­tia, fiind aprinşi de rîvna ruperii de lume şi împlinirii fiecărui cuvînt din evanghelie, atît în literă, dar mai ales în Duh, au strălucit ca nişte sori, iar numele lor au ajuns cunoscute întregii creştinătăţi pînă astăzi. generaţia a doua de monahi, intrată în viaţa monahală începînd cu anii 345-350, s-a confruntat cu nevoile organizării cît mai potrivite ale vieţii de mănăstire şi a avut de răspuns la primele mari provocări pe care prezenţa unei comu­nităţi de monahi le punea lumii înconjurătoare. a treia generaţie de mo­nahi, venită în pustie începînd cu anul 370, s-a luptat cu menţinerea rînduielilor celor de mai înainte şi cu lupta cu ispitele unei lumi pentru care monahismul reprezenta cea mai mare fascinaţie, dar şi cu implicarea acti­vă în problemele dogmatice şi culturale ale începutului veacului al V-lea. răspîndirea în aceste ispite şi neputinţa de a păstra vechile aşezăminte şi rînduieli l-au făcut pe avva Pimen să spună că „De la al treilea neam al Schitului şi de la avva Moisi (adică după anul 407) n-au mai venit fraţii spre sporire” (Pimen 173). generaţia a patra de monahi egypteni am so­cotit-o a fi aceea a bătrînilor care au intrat în mănăstire după anul 400.

anul 407 aduce prima invazie a triburilor barbare ale mazikilor, şi aceş­tia vor devasta atît Schitul, cît şi celelalte mari comunităţi în anii 434 şi 444, după aceşti ani multe mănăstiri pustiindu-se pentru totdeauna. Oda­tă cu înmulţirea raidurilor triburilor din pustie, multe chilii au fost părăsi­te şi au fost preferate construcţiile mai mari, în care locuiau mai mulţi mo­nahi, şi care, multe dintre ele, aveau biserică proprie şi turn de apărare.³⁵

anul 451, în care s-a ţinut Sinodul 4 ecumenic de la calhidon, pe care mulţi dintre monahii egypteni (mai ales băştinaşii copţi) nu l-au primit, aduce o nouă problemă, anume aceea a schismei monofizite. cît de efec­tivă a fost aceasta (de vreme ce prima ierarhie monofizită pentru toate ce­tăţile egyptului apare abia în anii 576-578³⁶), este un subiect asupra căru­ia s-a scris mult şi se va mai scrie. erezia monofizită a dus la a doua mare dezbinare din istoria Bisericii (după cea nestoriană), provocînd ruperea de Biserică a multor episcopi egypteni şi întemeierea unei schisme care a rămas mai mult naţională decît dogmatică³⁷. După 451 avem mărturia

^{35 A}ceste turnuri erau folosite pentru a vesti primejdia şi pentru adăpostul monahilor în caz de asediu.

^{36 Î}ntre aceşti ani patriarhul monofizit Petru al iV-lea a hirotonit 70 de episcopi, rupînd cu totul unitatea şi aşa fragilă (apud ewa Wipszycka, The Institutional Church, în Egypt in the Byzantine World, cambridge, 2007, p. 344).

^{37 P}retenţiile monofizite că ele continuă învăţătura Sfîntului Kyrill al alexandriei sînt doar un pretext. Scrierile acestui Dumnezeiesc Părinte nu vor putea fi vreodată opuse învăţă­turii Sinoadelor ecumenice, după cum a arătat Sfîntul Maxim Mărturisitorul.

517

existenţei a două biserici la chilii (vezi mai sus Avva Foca 1, p. 275), a or­todocşilor şi a dezbinaţilor, iar aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Schit, şi la enat, şi în multe alte aşezări monahale, după mărturiile ce ni s-au păstrat. oscilarea politicii imperiale de la credinţa stabilită la Sinodul de la calhidon către monofizismul impus de împăraţii Zinon şi Anastasie a făcut ca termenul de catholicsobornicesc (adică acea caracteristică a credinţei şi dogmelor primite de creştinătatea de pretutindeni) să piardă teren în faţa celui de orthodoxdrept-slăvitor (pravoslavnic), care descrie mai exact rămînerea în adevăr.

Domnia împăratului iustinian a adus cu sine o înflorire a Bisericii şi o întărire a ortodoxiei. Măsurile administrative şi ecclesiale luate de împă­rat au fost bine primite de către întreaga Biserică, cu toate că mentalităţi­le contemporane văd lucrurile destul de diferit. istorioarele Avvei Daniil, egumenul Schitului, din care o parte sînt şi în prezentul pateric, dau măr­turie despre un număr uriaş de monahi şi de monahii în egypt. Mai sus, la pagina 67, se vorbeşte de 5.000 de monahi existenţi în mănăstirea Avvei Apollo, în care la 394-395, cînd s-a scris istoria Monahilor din Egypt, erau doar 500. invaziile barbare au forţat însă schimbarea lavrelor în chino­vii, construirea de mănăstiri cu ziduri înalte şi, în cele din urmă, dispariţia unor chilii şi schituri.

între 614-619 egyptul a fost invadat de perşi, care au jefuit toate biseri­cile şi mănăstirile ţării, lăsînd în urmă evidenţa unei devastări anti-hristice. cu toate acestea, un contemporan al acestor evenimente, Sf. ioann Moshu autorul Limonariului, nu deplînge soarta monahilor egypteni aşa cum o deplînge pe a celor palestinieni. Sfîntul ioann Moshu şi cei doi ucenici ai săi renumiţi, Sfîntul Sofronie, patriarhul de mai tîrziu al ierusalimului, şi Sfîntul Maxim Mărturisitorul, au fost preocupaţi mai ales de viaţa du­hovnicească a monahilor din egypt. Sfîntul ioann a păstrat în Limonariu pagini foarte frumoase despre vieţuirea monahilor ortodocşi, iar Sfîntul Sofronie i-a scris o prea-frumoasă biografie Dumnezeiescului ioann cel Milostiv, Patriarhul ortodox al Alexandriei.

La anul 641-642 egyptul este ocupat de arabi, iar stăpînirea romană (byzantină) încetează. consecinţele acestei ocupaţii au fost uriaşe, la ni­velul întregului imperiu roman. A fost pierdut grînarul imperiului³⁸, dar şi sursa de papyrus. Dacă despre prima pierdere se spune că a dus la prăbu­şirea economiei unui imperiu şi schimbarea alimentaţiei a milioane de oameni,

³⁸ şi, odată cu egyptul, şi Syria, principala sursă de ulei de măsline.

518

cea din urmă a dus, la nivelul imperiului, la cîteva reforme culturale, între care trecerea la folosirea exclusivă a pergamentului şi renunţarea la scrierea uncială. Pentru egypt însă lucrurile au fost mult mai grave. creş­tinii ortodocşi au fost persecutaţi, deoarece erau consideraţi agenţi ai im­periului, iar copţii au fost preferaţi de către administraţia arabă, însă nici aceştia pentru multă vreme. taxele impuse creştinilor de sub stăpînirea islamică şi accesul la funcţiile administrative arabe condiţionat de folosi­rea exclusivă a limbii arabe şi de apartenenţa la islam au pornit un val con­stant de apostazie de la învăţăturile de credinţă creştine şi renunţarea la limba coptă. Dacă între anii 642-800 mărturiile creştine păstrate în scris sînt aproape exclusiv cele în limba coptă, după anul 750, din cauza presiu­nilor de islamizare aduse de arabi, majoritatea mănăstirilor mici din egypt dispar³⁹, iar cele mari îşi împuţinează drastic obştile, rămînînd în întreaga ţară foarte puţine mănăstiri, şi acelea cu obligaţia plătirii unor taxe anuale noilor stăpîni. După anul 1000 avem de a face cu o comunitate monofizi­tă vorbitoare de limba arabă⁴⁰, în majoritatea ei. În foarte puţine sate rup­te de lume din egyptul de Sus s-a putut păstra o limbă şi o cultură coptă pînă în zilele noastre.

După cucerirea arabă din 641 mănăstiri precum chiliile au încetat, treptat, să mai fie locuite de monahi, iar înspre anul 900 s-au pustiit cu totul.⁴¹

Cum s-a scris Patericul

evlavia cu care erau mereu citate faptele şi cuvintele Bătrînilor pusti­ilor egyptene de monahii din toată lumea a fost motivul scrierii Patericu­lui. Prima jumătate a sec. V a adus o uşoară depărtare de la duhul şi rînduiala primilor Părinţi ai pustiei (vezi avva isaac, preotul chiliilor, 7, dar mai ales Pimen 173, citat mai sus)⁴², care, după cuvîntul 9 al avvei Moisi, a atras invaziile de mai tîrziu şi pustiirea mănăstirilor. un alt cuvînt, al unui bătrîn nenumit, cu numărul 361 în colecţia lui nau⁴³, spune: „Ziceau de­spre un mare bătrîn din Schit că atunci cînd zideau fraţii o chilie începea cu bucurie şi punînd temelia nu se depărta pînă nu era terminată. Deci

^{39 K}ahle, Coptic Texts, vol. 1, pp. 19-20.

^{40 T}he Coptic Encyclopedia, p. 2289.

^{41 T}he Coptic Encyclopedia, MacMillan, new york, 1991, pp. 1396-1419.

^{42 V}ezi şi „harta” Părinţilor, de la p. 573.

⁴³Vezi mai jos nota 80, p. 529.

519

odată ieşind la zidirea unei chilii, a suspinat foarte. şi îi zic lui fraţii: De ce suspini şi eşti mîhnindu-te, avvo? iar el a spus: Are să se pustiască locul acesta, fiilor. căci eu am văzut că foc a fost aprins în Schit, şi luînd fraţii stîlpări, bătînd l-au stins pe el. şi iarăşi a fost aprins, şi iarăşi l-au stins pe el. şi a treia oară a fost aprins, şi a umplut tot Schitul, şi nu a fost cu putinţă să fie stins. şi pentru aceasta suspin şi mă mîhnesc.”

Avva Moisi a fost omorît la prima invazie a sălbaticelor triburi ale mazikilor⁴⁴ în anul 407⁴⁵, Avva Pimen şi fraţii săi, scăpînd cu viaţă, s-au mutat la terenuthis, apoi Avva Arsenie, şi el scăpînd cu viaţă, a părăsit Schitul la ur­mătoarea invazie, din 434, însă invazia din anul 444⁴⁶ a pustiit aproape com­plet Schitul, chiliile şi Muntele nitriei. Aceste invazii au fost urmate de un exod al monahilor spre alte pustii, ale Palestinei şi ale altor părţi ale lumii vechi. încheierea acestei „epoci de aur a monahismului” a adus cu sine grab­nica nevoie de a păstra şi în scris comoara de înţelepciune a Bătrînilor.

Astfel a apărut „povestirea celor mulţi”, adică mulţimea de colecţii de Vorbe de Duh ale Bătrînilor, „amestecată şi fără de rînduială” (precum pămîntul cel netocmit al primei zile a Facerii), aşternută în scris de uceni­cii unor părinţi cu o minuţioasă ţinere de minte. La scurtă vreme a apă­rut nevoia firească a sistematizării Zicerilor. Pentru aceasta, Părinţii care au compilat patericul (după cum citim în scurtul cuvînt înainte)⁴⁷ s-au nevoit „multe cărţi cercînd şi căutînd” şi, ştiind că dezordinea⁴⁸ este unul din duş­manii memoriei, au purces la împărţirea alfabetică şi la cea tematică. Alcă­tuirea patericului Alfabetic s-a datorat faptului că unele ziceri se refereau la anumiţi Bătrîni, iar cele care nu conţineau numele acelora nu puteau fi aranjate decît tematic. curgerea vremii a făcut ca unele dintre cuvintele din Limonariu sau din alte scrieri asemenea să ajungă a fi adăugate în pateric.

La o atentă citire a patericului Alfabetic s-ar putea bănui că acesta, şi poate nu numai el, a fost alcătuit de unii din ucenicii Avvei Pimen, pentru că acestui cuvios îi aparţin cel mai mare număr de apofthegme - 204 şi

^{44 M}azikii erau un trib de beduini care trăiau din jafuri, din deşertul lybian, între tunisia de azi şi fluviul nil.

^{45 D}upă mărturia istoricului Filostorghie (ist. bis. 11:8), în ultimul an de domnie al îm­păratului Arcadie, care s-a săvîrşit în Mai 408.

^{46 I}nvaziile din 434 şi 444 au ca primă sursă cronologică apofthegmele 34 şi 42 ale Avvei Arsenie.

^{47 D}in fericire, prefaţa originală a fost inclusă şi în ediţiile „clasice” ale versiunii româneşti (Bucureşti - 1828, iaşi - 1913, rîmnicu vîlcea - 1930, Alba iulia - 1990), fiind, din păcate, trecută de multe ori cu vederea de cercetători.

⁴⁸ 1 corintheni 14:33: „căci nu este Dumnezeul nerînduielii”.

520

se află în fruntea Bătrînilor de la litera n (P), aşezat înaintea unor uriaşi ai pustiei egyptene ca avva Pamvo sau Pavel cel Simplu, deşi a trăit mul­te zeci de ani după aceştia. De asemenea, în corpusul cuvintelor ce îi sînt atribuite sînt citaţi 12 din ceilalţi Bătrîni ai Patericului Alfabetic, iar nume­le său poate fi găsit la încă 15 din ei, ca, de asemenea, şi în cuprinsul unor Capete anonime (precum Vi:8 în prezenta ediţie, sau alte 15 inedite tipă­rite recent în cele trei volume ale Patericului Tematic din colecţia Sources Chretiennes). Prezenţa numelui său la 27 din 138 de Bătrîni ai Patericului Alfabetic şi faptul că aproape un sfert din Pateric îi este atribuit ni-l arată pe avva Pimen ca părinte duhovnicesc al multor culegători de ziceri⁴⁹. cu multă dreptate s-a afirmat că „Dacă am avea nevoie de un cuvînt care să-i definească personalitatea, de bună voie am zice că Pimen apare nu atît ca un pionier, cît ca un înţelept chivernisitor al unei comori al cărei moşte­nitor s-a făcut. Înţelegînd poate că o dată cu devastarea Schitului s-a în­tors o pagină de istorie, s-a ostenit să adune toate roadele măreţului secol schitiot”.⁵⁰ rîvna avvei Pimen pentru păstrarea predaniei Părinţilor se ve­de în primul rînd din viaţa lui sfîntă, în ostenelile sale de povăţuitor, dar şi dintr-un cuvînt de-al său păstrat în ethiopiană şi publicat de curînd şi la noi: „Zis-a un frate avvei Pimen: atunci cînd mă aflu aici la tine, Părinte, mă năvălesc nişte gînduri care-mi spun să nu mai vin la tine. iar avva Pimen i-a zis: De ce? Fratele a răspuns: căci vin la tine şi ascult cuvîntul tău, dar nu-l duc la îndeplinire. De n-ar fi cuvîntul tău pricină spre osîndă în cea din urmă zi a vieţii mele! i-a zis avva Pimen: Vorbit-am într-o bună zi cu avva Macarie, în Schit, despre aceasta, iar el mi-a zis: tu cu orice chip mergi şi-i vezi pe Bătrîni, căci cu adevărat veni-vor zile în care de vei vrea să-i slujeşti lui Dumnezeu, vei birui doar urmînd cuvîntul Bătrînilor. De te vor năvăli iar gîndurile, aminteşte-ţi cuvîntul Bătrînilor; numai acolo vei afla ajutor şi mîntuire.”⁵¹

^{49 A}ceastă evidenţă a fost exprimată pentru prima dată în 1923 într-un volum al lui Wilhelm Bousset dedicat Patericului, ce s-a vrut a fi exhaustiv şi care a rămas încă unul din puţi­nele materiale valoroase dedicate cărţii de faţă apophthegmata: Studien zur Geschichte des altesten Monchtums (Tubingen, Mohr, 1923), pp. 68-71 -, şi a fost comentată de Derwas chitty în excepţionalul său volum Pustia cetatea lui Dumnezeu (ed. Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 125-126) şi de Jean-claude guy în introducerea (pp. 77-79) la primul volum al Patericului Tematic, tipărit în SC 387 (1993), apoi reanalizată într-un studiu recent al lui William Harmless remembering Poemen Remembering: The Desert Fathers and the Spirituality of Memory, în Church History, vol. 69, nr. 3 (Sep., 2000), pp. 483-518.

^{50 J}ean claude guy, în prefaţa la Patericul Tematic editat în SC 387, p. 78.

^{51 P}ateric. Ziceri inedite ale Părinţilor pustiei, trad. din franceză de Bogdan şi eugenia cîndea, ed. anastasia, Bucureşti, 2009, p. 330.

521

rolul uriaş al Avvei Pimen, atît ca trăitor ale cărui cuvinte s-au scris, cît şi ca lucrător şi păstrător al faptelor şi cuvintelor Bătrînilor, a stat la teme­lia patericului Egyptean aşa cum îl cunoaştem astăzi.

Vremea alcătuirii Patericului

Fiindcă ultima pildă a patericului (din punct de vedere cronologic) îl menţionează pe „Avva Foca al chinoviei lui Avva Theognie celui dintîi, ierusalimneanul”, putem înţelege că avem ca terminus ad quo pentru com­pilarea acestuia anul 480, deoarece au existat doi Theognie foarte renumiţi în ţara Sfîntă: întîiul a vieţuit într-o mănăstire ctitorită pe Muntele Măslinilor la anul 454⁵², iar cel de al doilea⁵³ a întemeiat pe la anul 470 o chinovie⁵⁴ la trei mile spre miazăzi de cea a renumitului Avva Theodosie chinoviarhul (adică la răsărit de Bethleem). Avva Foca cel menţionat în pateric a locuit la mănăstirea de lîngă ierusalim, dar ceea ce deducem cu claritate din însuşi textul este că scriitorul celor două apofthegme ale sale a trăit după anul 470, de vreme ce ni se face precizarea că Theognie despre care vorbeşte este cel dintîi, nu al doilea. nevoia de a-l numi „al doilea” pe cuviosul Theognie de lîngă Bethleem a venit la vreo 10 ani după ctitori­rea mănăstirii, ceea ce împinge presupusul termen al alcătuirii ultimei co­lecţii de pateric către anul 480.

cîteva din cuvintele puse în pateric sub numele Avvei isaia din Schit se regăsesc în Asceticonul⁵⁵ său. în acesta sînt pomeniţi mai mulţi Părinţi din prezentul pateric⁵⁶, autorul Asceticonului cunoscîndu-i personal pe unii dintre ei, de unde se înţelege că este una şi aceeaşi persoană cu Avva isaia din pateric. Acesta a părăsit egyptul în jurul anului 440⁵⁷şi s-a mutat în

⁵²Joseph Patrich, Sabas, Leader of palestinian Monasticism, 1995, p. 5. Acest cuvios pă­rinte este autorul omiliei la intrarea Domnului în ierusalim publicată în Analecta Bollandiana 89 (1971), pp. 113-142.

^{53 P}răznuit de Biserică la 15 Februarie, a fost ales episcop de vitylia (la graniţa dintre egypt şi Palestina), iar viaţa sa a fost scrisă de doi monahi din secolul 6, Pavel din elusa, ucenicul său, şi cyrill din Skythopolis (acesta din urmă pare a face confuzie între cei doi Theognie).

⁵⁴John Bins, Ascetics and Ambassadors of christ, 1996, p. 43.

^{55 A}sceticonul Avvei isaia a fost tradus în limba română pentru prima dată în obştea Sfîntului Paisie de la neamţ (traducere needitată pînă azi), apoi de Pr. Dumitru Stăniloae în vol. 12 al Filocaliei sale (ed. Harisma, Bucureşti, 1991).

^{56 C}uvioşii Agathon, Avraam, Anuv, Ammun, Lot, nistero, Pimen, Pafnutie, şi Serapion.

^{57 P}lecarea din egypt a Avvei isaia pare să se fi făcut nu pentru a ieşi din conflictele teolo­gice ale vremii, iscate de erezia şi schisma monofizită în anul 451, ci pentru nevoia de linişte sau de apropiere a unui părinte duhovnicesc ca Avva Zinon. (yizar Hirschfeld, The Monasteries of Gaza: An Archaeological Review, în vol. Christian Gaza in Late Antiquity, Brill, 2004, p. 73.) cornelia Horn, în Asceticism and Christological Controversy in Fifth-Century Palestine, 2007, p. 154. susţine că plecarea avvei din Schit către gaza s-ar fi datorat acelor conflic­te apărute în urma după Sinodul de la calhidon din 451 aD, însă ea pare să nu ia în calcul faptul că Schitul fusese deja pustiit de invaziile din anii 434 şi 444.

522

pustia de lîngă eleftheropolis, în părţile gazei, şi apoi la Însuşi Domnul, la anul 488⁵⁸. Ştim, deci, că o parte din Pateric s-a scris după acest an, căci avva isaia, din smerenie, nu ar fi acceptat vreodată să i se rezerve un Capi­tol special în această lucrare, însă a îngăduit ucenicilor săi să se aştearnă în scris Zicerile Bătrînilor păstrate de el din vremea nevoinţelor în egypt şi nu numai.

un alt cuvînt zice:

„Vor veni zile cînd vor strica creştinii cărţile Sfintelor evanghelii şi ale Sfinţilor apostoli şi ale Dumnezeieştilor Proroci, ştergînd Sfintele Scrip­turi şi scriind tropare şi cuvinte ellineşti; şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Şi pentru aceasta Părinţii noştri au zis ca cei ce sînt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele Părinţilor (touş louş Kai Ăoyouş twv naTspwv) pe pergament, ci pe hîrtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile Părinţilor, şi să scrie după voile lor. că mare este ne­voia ce va să vie” (Pamvo 15).⁵⁹

Din acest cuvînt atunci înţelegem că în anul 374, în care s-a săvîrşit avva Pamvo, în pustiile egyptene circulau deja texte scrise cu vieţile şi cu­vintele Bătrînilor.

exemplul de mai sus este doar una din dovezile interne că scrierea cu­vintelor stareţilor din pustiile egyptene a început în secolul iV şi că, chiar înainte de exodul monahilor spre Sinai şi Palestina, existau probabil unele colecţii de apofthegme scrise care circulau între nevoitorii pustiei.

Putem, aşadar, să bănuim că pe la anii 520-530, cînd este citat de avva Zosima cu titlul său original (AnoţîYRaTa twv ayv yspovrav) şi numit în scrisorile avvei Varsanufie cu unul din cele două titluri cu care s-a răspîndit în lumea ellinofonă, RpovTrnov⁶⁰, Patericul exista deja în forma în care îl cunoaştem astăzi. E foarte posibil ca alcătuirea şi sistematizarea Patericului

^{58 C}ornelia Horn, Asceticism, p. 153, propune anul 491. Dar avva isaia s-a săvîrşit cu cîteva luni înaintea episcopului monofizit Petru ivirul, iar acesta a murit la 4 Decembrie într-o zi de Duminică. Ori singurul an în care 4 Decembrie a fost Duminică este anul 488.

^{59 T}extul ellinesc se găseşte în To Miya Rpovrixov. T.KOoon I. Hsux- „To reveoiov Tş ©eotokou”, Tomul 1, navopapa ©eooaXoviKnţ, 1994, p. 112.

^{60 R}eferinţa este la plural, Rpovnxâ (adică „Paterice"; vezi întrebarea 185), ceea ce poate la fel de bine să trimită la tipurile de colecţii prezente în acest volum, ori la cele nesistemati­zate încă.

523

în cele două colecţii, alfabetică şi tematică, să se fi făcut în cîteva etape, începînd în jurul anului 480⁶¹.

Locul alcătuirii

Pustiile egyptului au fost locul de zămislire, iar pustia gazei pare să fi fost locul de naştere al patericului. tradiţia manuscrisă ellinească⁶²şi slavonă⁶³, dovezile interne⁶⁴şi cele externe⁶⁵ întăresc realitatea faptului că Schitul a fost locul unde s-a început scrierea celor mai multe colecţii de apofthegme, iar patericul Egyptean cu cele două colecţii ale sale, alfabeti­că şi tematică, s-a alcătuit în Palestina ţara Sfîntă. Mai mult, cuvintele care pomenesc de cuvioşi din Palestina sînt şi cele mai apropiate de data sistematizării sale, referindu-se, în majoritatea lor, la evenimente petrecute după anul 451. Din scrierile Sfinţilor din Palestina înţelegem că, precum monahii din egypt, aceştia au cinstit în chip deosebit cuvintele Părinţilor, avîndu-i ca pildă pe Sfîntul efthymie cel Mare⁶⁶, pe Avva Siluan şi pe Avva isaia din gaza. Aceştia, urmîndu-i pe Bătrînii egypteni⁶⁷, puneau înaintea experienţei personale experienţa şi pildele Bătrînilor. Aceasta este o împli­nire practică a cuvîntului Mîntuitorului „cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă” (Luca 10:16), şi ţine şi de votul ascultării, întemeiat pe cuvîntul Domnului: „Dacă cineva voieşte să vină în urma Mea, să se lepede de

^{61 D}ată sugerată şi de J. C. guy, în Sc 387, pp. 82-83.

^{62 Î}ntre manuscrisele descoperite în anul 1975 într-o gropniţă a Mănăstirii Sinai se nu­mără şi cel pus sub cota M154, intitulat fiîp. Oţ nspiexousa âo40 EYpaTa te Kai npaeip âyiwv Ţepovrav twv ev t Skt.

^{63 N}aTepuk Ckutckuh este numele Patericului Tematic compus, precum găsim în mai multe manuscrise slavone (spre exemplu manuscrisele 37, 707, 708, 709 de la Lavra Sf. Serghie moscova).

⁶⁴ Ghelasie 2, Zinon 6, Siluan 13, Foca 1.

^{65 V}ezi Viaţa Sfîntului Efthymie, şi scrierile Avvei isaia, Avvei Zosima, Avvei varsanufie şi ale Avvei Dorothei.

^{66 V}ezi viaţa Sf. Efthymie cel Mare, episodul cu climatie. Aşa cum în egypt pustnicii au urmat viaţa Sfîntului Antonie, ori a Sfinţilor Macarie, Sisoe, Siluan, tot aşa în Palestina Sfîntul efthymie cel Mare (378-473) a fost un soare duhovnicesc şi un model pentru aproape întreg veacul al v-lea. Mănăstirile de la răsărit de ierusalim (Lavra Faran, Lavra Sf. efthymie, chinovia Sf. Theoctist, chinovia Sf. Petru, chinovia cuviosului gavriil, Mănăstirea Metopa, chinovia Patriarhului Martyrie, mănăstirile cuvioşilor Fotin, Marchian şi Pasarion), cele din pustia iordanului (Lavra Sfîntului gherasim, Mănăstirea Patriarhului ilie, Lavra Scopiţilor), lavra de la MardaMasada şi cea de la Caparvaryha (lîngă Hebronul de azi), în care a vieţuit, ori le-au ctitorit el şi ucenicii săi, dau mărturie despre importanţa Sfîntului efthymie pentru istoria Bisericii şi a monahismului.

^{67 V}ezi Ammon Schitiotul 1 şi mai ales Pimen 108.

524

sine şi să-şi ia crucea Sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matthei 16:24). A căuta ex­perienţa Părinţilor în fiecare împrejurare de viaţă este deodată şi lepădare de sine, şi urmare a lui Hristos.

alcătuitorii Patericului egyptean

nu cunoaştem nici numele celor care au trudit la adunarea cuvintelor şi faptelor Bătrînilor în primele colecţii, nici numele celor ce le-au sistematizat şi au alcătuit patericul, însă avem cîteva indicii în privinţa unor autori ai prime­lor Ziceri ale Bătrînilor. Asceticonul Avvei isaia, care s-a scris cam în aceeaşi vre­me cu patericul Egyptean, într-una din recenziile sale care a ajuns pînă la noi⁶⁸, citează pe cîţiva din marii Părinţi uneori cu cuvinte originale ale lor, care nu

^{68 P}recum cea din manuscrisul vladimir 177, Muzeul istoric 320, Moscova, din sec. Xii, care susţine de cele mai multe ori principalul text syriac, notat de r. Draguet cu S (Les cinq recensions de lAsceticon syriaque dAbba Isaie, CSCO 293, Louvain 1968, p. 12), sau cea din manuscrisul 037 (251) de la mănăstirea athonită Karakallu, descris mai jos.

525

se găsesc nicăieri în altă parte⁶⁹, iar alteori cuvînt cu cuvînt cu cele din pateric. întreg „Capitolul 30” din versiunea franceză a Asceticonului⁷⁰ este alcătuit din apofthegme cuprinse în pateric, cu singura deosebire că, formulările precum „Povestit-a Avva ioan...”, sau „A zis Avva Pimen că zicea Avva Pafnutie...”, apar la persoana întîi. De aici se poate deduce că, asemenea Avvei Pimen, şi Avva isaia este unul din autorii patericului. e foarte posibil ca Avva nil Sinaitul, precum voi arăta mai jos, să fie o a doua sursă cunoscută, după Avva isaia.

unii dintre ucenicii Avvei Isaia cu pregătire scolastică, proveniţi din şcoala de filozofie a cetăţii gaza⁷¹ din veacurile V-VI, par a fi cei ce au făcut împărţirea apofthegmelor alfabetic şi tematic. Slavă Domnului, ni s-a păs­trat cuvîntul lor înainte, de nepreţuit pentru înţelegerea scopului, a struc­turii, a limbajului şi a folosului acestei cărţi. în originalul ellinesc limbajul folosit de autorii prologului patericului este academic şi rafinat, vădind pre­ocuparea proniată pentru vorbele de Duh ale Părinţilor a unor intelectuali ce aleseseră viaţa monahală şi care îi iubeau fierbinte pe Sfinţii pustiei.

în bibliotecile lumii s-au păstrat multe manuscrise valoroase, care pînă astăzi au fost cercetate foarte puţin. o parte din ele au fost editate şi sînt accesibile iubitorilor de înţelepciune patristică, dar alte zeci încă aşteaptă să fie scoase la lumină.

unul dintre cele editate este manuscrisul coislin gr. 126 (despre ca­re vom vorbi mai jos), din secolele X-Xi. Acesta a fost editat parţial de Francois nau la începutul sec. XX şi conţine Capete ce aparţin Colecţiei Tematice anonime.

în vara anului 2010, aflîndu-mă în Sfîntul Munte Athos, la Mănăstirea Karakallu, rugîndu-l pe părintele bibliotecar să consult cîteva dintre ma­nuscrisele mănăstirii, m-am bucurat de bună voinţa sfinţiei sale şi am putut să cercetez mai în amănunt şi manuscrisul 037⁷², cel mai vechi manuscris de pateric din lume⁷³. cu toate că are doar 147 de file, dintre care ultimele

^{69 V}ezi despre Avva nisteroos în cuvîntul 8, şi despre Avva Serapion în cuvîntul 26.

^{70 A}bbeIsaie: Recueilascetique, Solesmes, 1970, traduse şi tipărit şi în româneşte la editu­ra Bunavestire din Bacău, 2004. „Capitolul 30” conţine cuvintele din ms. vladimir 177.

^{71 U}n puternic centru cultural al sec. V-VII. nume de scoliatori ca Zosima din gaza co­mentator al anticilor Lysias şi Demosthene -, Aeneas din gaza filosof, comentator al an­ticilor Platon, Aristotel, ori Plotin, şi ucenic al Avvei isaia (v. Historia vitae rationum patris isaiae qui inter Sanctos est, cSco 7 şi 8, p. 8) -, şi Procopie din gaza sau istoricul monofizit Zaharia ritorul sînt doar cîteva exemple mai cunoscute.

^{72 Î}n catalogul lui Spyridon Lambros (Greek Manuscripts on Mount Athos, cambridge, 1900, vol. 2, p. 477) este trecut cu numărul 251.

^{73 C}ercetările asupra manuscriselor athonite de pateric nici măcar nu au început, din pă­cate. ediţii şi studii competente asupra tradiţiilor manuscrise athonite şi sinaite ar scoate la alte două manuscrise valoroase sînt cele etiopiene tipărite în colecţia cScO⁷⁶ în 1963 cu titlul de Collectio monastica. Valoarea lor a fost înţe­leasă şi subliniată în 1983 de L. regnault⁷⁷, care a arătat că ele conţin multe lucruri absolut noi pentru întreaga Ortodoxie. acest manuscris este menţionat abia în cîteva locuri şi doar cîteva fragmente din el sînt editate pînă astăzi, în principal fiind adus în atenţia cercetătorilor de către rene Draguet, în studiile sale „A la source de deux apophthegmes grecs (PG 65), Jean Colobos 24 et 32”, publicat în Byzantion 32, 1962, pp. 53-61, în „Un Paralipomenon pachomien inconnu dans le Karakallou 251", publicat în Melanges Eugene Tisserant, Vatican, 1964, pp. 55-61 şi „Une section „isaienne” dapophtegmes du Karakallou 251”, Byzantion 35, 1965, pp. 44-61. Fragmentul de pergament provenit de la edfu (în ve­chime apollonopolis Magna) şi catalogat sub numărul Sr 3726 la Muzeul egyptean din Cairo (prezentat de Claudio gallazzi în Zeitschriftfur Papyrologie und Epigraphik, Bd. 84, 1990, pp. 53-56) are o grafie extrem de asemănătoare cu manuscrisul athonit. ar fi un fapt absolut minunat ca acel fragment să fie parte din manuscrisul de la Karakallu şi probabil vi­itorul va lămuri această posibilitate.

526

20 din ce în ce mai deteriorate şi mai ilizibile, rămîne un martor extrem de important pentru tipurile de colecţii de Pateric ce au circulat în lumea ortodoxă în secolul V, cu atît mai mult cu cît valoarea conţinutului certifi­că vechimea, şi reciproc. e vorba de un manuscris pe pergament, cu o gra­fie de secol Viii, care, surprinzător, conţine o colecţie inedită de Pateric, cu cîteva rare menţiuni ale unor Capitole, între care unul (fila 34 V) poartă titlul de „Zicerile avvei nil” (AnoQsYpora rou Aa Neft. Ou), iar celălalt (fila 93r) „Zicerile lui nil postnicul şi pustnicul cel cu adevărat filosof către Thaleleu monahul venit de la Vyza şi liniştitor în Sinai” (Neft. Ou âKrou Ka âvax«pirou rou ovroş iXoCToou ânoSsYara npoş ©aXeXaiov ovaxov âno BjZaş s. Sovra Ka ctuxZovti sv rw Siva)⁷⁴, în care multe dintre cuvin­te sînt inedite pînă azi, iar unele pomenesc de cuvioşi cu totul necunoscuţi, ori sînt cu mult mai ample decît cele din ediţiile tipărite deja. Pînă cînd vo­ia lui Dumnezeu va rîndui apariţia textului acestei minunate şi unice colec­ţii de la mănăstirea athonită⁷⁵, existenţa ei nu poate decît să confirme ceea ce însuşi prologul Patericului de faţă afirmă, anume că la început au existat nişte colecţii scrise de ucenicii unor Sfinţi ai pustiei, alcătuiri ce au căpătat o circulaţie destul de mare, cel puţin în sec. V, şi care la scurtă vreme au fost compilate şi ordonate alfabetic şi tematic.

^{74 U}rmate şi intercalate cu o parte din scrisorile avvei nil Sinaitul.

^{75 I}ntenţionez, în lunile ce vor urma publicării acestui Pateric, să încerc să pregătesc o edi­ţie a textului manuscrisului de la Karakallu.

^{76 M}s. Oriental 764 de la British Museum (sec. 17) şi ms. Cerulli etiopico 220 (sec. 18), editate în Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium 238 şi 239 de Victor arras, Louvain, Peeters, 1963.

^{77 D}ezvoltînd studiul lui J. M. Sauget, UneNouvelle Collection ethiopienne dApopthegmata Patrum publicat în OCP 31, 1965, pp. 177-188, în Lucien regnault, Aux origines des collections dApophtegmes, în vol. Studia Patristica 18, 1989, pp. 61-74.

527

Capitole dedicate Părinţilor din pustiile egyptului, dar nici unuia din afara lor nu apar Sfinţii vasilie cel Mare, grigorie de nazianz, epifanie de Salamina, şi nici cei din Palestina sec. v -, chiar dacă apar „străinii” ca­re au trecut prin Schit, chilia sau nitria (Sfîntul ilarion cel Mare, Avva Arsenie, Avva Siluan, Avva casian sau evagrie Ponticul). De asemenea, în cuvintele din aceste colecţii mai apar şi nume de locaţii inexistente în cele ellineşti. Autorul apofthegmelor etiopiene vorbeşte la persoana întîi în aproape o treime dintre ele, iar despre Avva iosif, Avva Sisoe de la Petra şi Avva Ari, ca unul care i-a cunoscut personal. Fragmentele de pateric din aceste două manuscrise au şanse să fie copii ale unor originale de după anul 460, aşternute în scris de un monah care a trăit (şi) în pustia Schitului, şi tălmăcite în etiopiană din limba ellină (printr-un intermediar Arab), şi sau din limba coptă. o comparaţie între Părinţii din patericul nostru şi cei cu acelaşi nume din textul etiopian, mai ales cînd relatările sînt la persoana întîi, arată că izvorul ellinesccopt care a stat la baza cuvintelor din collectio monastica este clar diferit de cele ale patericului Alfabetic. în studiul său, graham gould⁷⁸ afirmă că valoarea manuscriselor ethiopiene tocmai în aceasta stă: în faptul că apofthegmele provin dintr-o sursă diferită, au un text uşor diferit, şi nu fac decît să certifice acurateţea, fidelitatea şi istoricitatea textelor ellineşti cunoscute.

cercetarea cu dragoste şi cu discernămînt a cît mai multe manuscrise va scoate la lumină nu doar cuvinte ale Bătrînilor necunoscute astăzi, ci şi mul­te alte indicii despre autorii şi despre compilatorii patericului Egyptean.

tipuri de Pateric

Despre patericul Alfabetic ar fi de spus, pe lîngă cele scrise în prefaţa sa originală, că deşi multe manuscrise păstrează varianta integrală, există şi cîteva exemplare prescurtate, fără asemănări între ele, unele fiind foarte vechi.⁷⁹ Menţionarea acestora este importantă pentru că o astfel de varian­tă prescurtată este cea care se regăseşte în majoritatea patericelor Alfabetice manuscrise existente în limba română din sec. Xvii pînă la ediţia 1828.

patericul Tematic a fost compilat deodată cu cel alfabetic, precum reiese din prefaţă. Ar fi interesantă şi ar merita cu prisosinţă o discuţie antropolo­gică şi filocalică din punct de vedere al teologiei ortodoxe patristice despre

^{78 A} note on the Apophthegmata patrum, publicat în Journal of Theological Studies nr. 37, 1986, pp. 133-138.

^{79 S}ec. Xi-Xiv. cf. guy, Recherches, pp. 42-58.

528

viziunea alcătuitorilor săi de a-l împărţi în următoarele 21 de Capitole tema­tice. redăm aici titlurile lor şi pentru o ediţie viitoare cît mai completă:

1. Sfătuiri ale Sfinţilor Părinţi pentru sporirea desăvîrşirii (napaiusoaş Ăyiwv narspwv eîş npoKonv rsĂsiornroş);

2. Că se cade a căuta liniştea cu toată sîrguinţa (Ori Ssî rv auxiav nâofl CTnoud psraSiwKsiv);

3. Pentru umilinţă (nsp Karavuswş);

4. Pentru înfrînare şi că nu numai întru bucate se cuvine a o înţelege pe aceasta, ci şi întru celelalte mişcări ale sufletului (nsp sYKparsiaş, Ka ou povov sn pwpârwv raurnv napaXnnrsov, âĂa Ka rwv Ăoinwv rş uxş Kivnpârwv);

5. Povestiri de multe feluri spre întărirea dinspre războaiele ce din curvie ni se ridică asupră (AinŢpara Siâopa npoş âaoXsiav rwv sk rş nopvsiaş snavioTapsvwv pîv noz. Spwv);

6. Pentru necîştigare, întru care că se cade şi de lăcomie a ne păzi (nsp âKrnpoouvnş, Sv w ori Ssî Ka rv nXsovsiav uĂârrsaQai);

7. Povestiri de multe feluri care ne îndeamnă pe noi către răbdare şi băr­băţie (AinYara Siâopa npoş unopovv Ka âvSpsiav pâş âXsiovra);

8. Pentru a nu face nimic spre arătare (nspi rou pndsv noisîv npoş SniSsiiv);

9. Că trebuie a ne păzi ca pe nimeni să nu judecăm (Ori uĂârrsoQai Xp rou pnsva Kpivsiv);

10. Pentru dreapta socoteală (nsp SiaKpiVswş);

11. Pentru că se cade a ne trezvi totdeauna (nsp rou Ssîv nâvrors vsiv);

12. Pentru a ne ruga necontenit [şi cu trezvie] (nsp rou âSiaXsînrwş [Ka vnovrwş] npoasuxsaQai);

13. Că trebuie a fi iubitori de străini şi a milui întru veselie (Ori iz. O£svsîv xp Ka sXssîv sv iXapornri);

14. Pentru ascultare (nsp unaKoş);

15. Pentru smerita cugetare (nsp ransivopoouvnş);

16. Pentru nepomenirea de rău (nsp âvsiKaKiaş);

17. Pentru dragoste (nsp «Yânnş);

18. Pentru stră-văzători (nsp Siopariwv);

19. Pentru purtătorii de semne (nsp onpsioopwv);

20. Pentru petrecerea cea îmbunătăţită (nsp noĂirsiaş svapsrou);

21. Ziceri ale celor ce au îmbătrînit întru nevoinţă, care pe scurt arată vîrful faptei lor bune (AnoQsYpara rwv sv âaKsi Ynpaâvrwv, sv snirop rv siş aKpov aurwv âpsrv dnz. Ouvra).

529

cunoaştem această împărţire şi din traducerea latină (asupra căreia vom reveni mai jos) făcută pe la anii 530-540 de doi cuvioşi, Pelaghie şi ioann. Structura acestor 21 de Capete, în exact această ordine, s-a păstrat într-un număr uriaş de manuscrise ellineşti din bibliotecile lumii, arătînd interesul de care s-a bucurat patericul Tematic.

unele variante mai tîrzii au adăugat ca şi Capitol 21 o „vorbire a Sfinţi­lor Bătrîni după întrebare şi răspuns” (AiaXsiş Yv Iepovwv xora newiv Kai ânoKpiaiv), iar 21 de mai sus a devenit 22, prin adăugarea la o povestire „Pentru cei 12 pustnici” (nspi twv iavaxwpnrwv). Altele, însă, au concatenat Capitolele 18 şi 19, 20 devenind 19 şi 21-20, şi au adăugat un alt al 21-lea Capitol, al celor 12 pustnici.

Poate că cititorul se va întreba dacă se mai păstrează vreo copie manuscrisă a originalului patericului Tematic cu structura înfăţişată aici şi cu conţinutul de apofthegme anonime stabilit de autori. Deocamdată, la cît de puţin a fost cercetată tradiţia manuscrisă a patericelor, nu se cunoaşte un astfel de manuscris. Sînt cunoscute însă cîteva manuscrise martore ale originalului. între ele, sînt totuşi, nişte deosebiri.

întîia care ar merita menţionată este aceea a existenţei manuscrisului coislinus gr. 126 de la Paris⁸⁰. Structura sa respectă, cu cîteva excepţii de ordine⁸¹şi conţinut, pe cea originală şi conţine aproape exclusiv Capete anonime. S-a crezut multă vreme (şi studiile ce i s-au dedicat stăruie în această opinie⁸²) că acest manuscris ar reprezenta forma cea mai apropi­ată de originalul gîndit de autorii patericului. Aşa cum nu sînt dubii asu­pra faptului că originalul patericului Alfabetic este unul apropiat de colec­ţia integrală, existentă într-un număr mult mai mare de manuscrise decît tipul de colecţie prescurtată, tot aşa este firesc ca acest martor, coislinus graecus 126, fiind minoritar şi conţinînd doar o parte din Capitolele exis­tente în majoritatea patericelor Tematice existente în manuscrise, să nu re­prezinte decît o variantă mai puţin fericită a originalului, dar care a ajuns pînă la noi. valoarea cea mai mare a ms. coislinus 126 stă în aceea că el conţine aproape exclusiv apofthegme anonime.

^{80 E}ditat de F. nau sub numele de Collectio anonyma, în Revue de L’orient Chretien nr. 12 (1907) p. 4868, 171181, 393404; nr. 13 (1908) p. 4757, 266283; nr. 14 (1909) p. 357379; nr. 17 (1912) p. 204211, 294301; şi nr. 18 (1913) p. 137146 şi tradus recent (deşi, din pă­cate, parţial şi din limba franceză) şi tipărit în prima parte a patericului inedit apărut la ed. Anastasia, Bucureşti, 2009.

^{81 D}ăm aici împărţirea sa corespunzătoare celor 21 de Capitole ale originalului, în ordinea în care apar în ms. coislinus 126: 2, 4, 5, 7, 10, 9, 6, 11, 13, 7, 15, 16, 17, 18.

^{82 C}el mai important şi mai extins dintre ele este cel al lui J. C. guy, în Recherches, pp. 59-116.

530

Pentru că de la început patericul Alfabetic şi cel Tematic s-au bucurat de o largă răspîndire, iar cel din urmă a fost mai căutat şi mai copiat decît cel alfabetic (deoarece folosul său duhovnicesc urma imediat citirii Capetelor corespunzătoare nevoilor cititorilor), puţin după anul 500 unul din­tre aceşti cititori ai patericului Tematic a simţit nevoia să ducă mai departe sistematizarea pe teme, prin compilarea colecţiei alfabetice cu cea temati­că. raţiunea de organizare a fost păstrarea ordinii şi conţinutului colecţi­ei tematice existente organizată în 21 de Capitole, dar la începutul fiecărui Capitol au fost adăugate, din patericul Alfabetic, mai multe Capete cores­punzătoare temei acelui Capitol⁸³. Aşa a apărut patericul Tematic compus, a cărui structură a ajuns neschimbată pînă la noi, într-un număr foarte ma­re de manuscrise.⁸⁴

conştient de valoarea şi folosul acestui pateric Tematic compus, ceva mai tîrziu, în jurul anului 1000, monahul Pavel everghetinos compilea­ză, pe acelaşi principiu, dar cu o nouă împărţire, o nouă colecţie, în patru cărţi a cîte 50 de Capitole fiecare⁸⁵, incluzînd şi scriitori filocalici, şi extrase din Vieţile Sfinţilor, dar mai ales extrase din patericul Tematic, care se pot regăsi în însăşi ordinea din Everghetinos în anumite manuscrise ale acestu­ia din urmă, inclusiv cel editat de curînd în grecia.

efortul necesar pentru a clasa un text neomogen precum cel al pateri­cului şi a-i stabili sursele şi variantele de text cele mai potrivite este uriaş şi e cu atît mai mare cu cît manuscrisele sînt mai noi.⁸⁶

Pînă în epoca modernă, copierea şi compilarea de cărţi a fost una din activităţile obişnuite în orice mănăstire ortodoxă, în primul rînd pentru

^{83 C}uvioşii Pelaghie şi ioann, ajunşi amîndoi papi la roma (primul între 556-561, cel din urmă între 561-574), au tradus această lucrare valoroasă în limba latină şi structura ei a fost folosită de J. C. guy pentru a compila o variantă ce a fost editată în colecţia Sources chretiennes nr. 387 (1993), 474 (2003) şi 498 (2005). Bogăţia şi frumuseţea sursei (surselor?) folosi­te de cei doi cuvioşi se poate înţelege din multe ziceri ale Părinţilor, atît cei numiţi, cît şi cei fără de nume, care astăzi nu se mai pot regăsi în nici unul din manuscrisele editate ale pate­ricelor (v. studiul citat al lui J. C. guy în SH 36, pp. 239-242).

^{84 O} variantă a sa, compilată de curînd în grecia din mss. coislin gr. 108, coislin gr. 127 şi Sinaiticus gr. 454, s-a publicat sub numele de To MiYa RpovTKOV, editat de maicile de la I. Hotx. „To Isvsoiov ©£otokou”, navopaa ©eoOaXoviKnţ, tomurile 1 (1994, reeditat în 2007), 2 (1995, reeditat în 2006), 3 (1997, reeditat în 2009) şi 4 (1999).

^{85 T}ipărite şi la noi integral la ed. egumeniţa între 2007-2009 şi la M-rea vatopedi, cu text bilingv, cartea 1 (2007) şi cartea a doua (2010).

^{86 Î}n ultima sută de ani doar Wilhelm Bousset (în Apophthegmata: Studien zur Geschichte des altesten Monchtums, Tubingen, Mohr, 1923) şi Jean claude guy (în Recherches sur la tradition greque des Apophthegmata patrum, Subsidia Hagiographica, nr. 36, ed Soc. Bollandiştilor, Bruxelles, 1962 şi ed. a doua cu completări, 1984, şi în introducerea la Apophtegmes des Peres, Sc 387, pp. 7-87) au lucrat sistematic încercînd să descîlcească mrejele atît de încîlcite ale manuscriselor de pateric existente în bibliotecile lumii.

531

că e firesc ca ucenicii cuvîntului să se îndeletnicească cu cuvintele sfinte, un motiv secundar fiind acela că finanţarea tipăririi unei cărţi era cu mult mai costisitoare decît copierea unui manuscris. cercetarea unei biblioteci de mănăstire athonită poate lămuri, fie şi în parte, pe cel ce ar vrea să în­ţeleagă bogăţia şi diversitatea tipurilor de pateric existente în manuscrise, majoritatea acestora fiind aduse sau copiate acolo la întemeierea monahis­mului athonit (secolele X şi Xi). în general nu există în aceeaşi bibliotecă copii ale originalelor, iar raţiunea copierii unor manuscrise noi era fie înlo­cuirea celor vechi, prea uzate pentru a mai fi folosite⁸⁷, fie nevoia de a îm­bogăţi biblioteca mănăstirii. De multe ori s-a întîmplat ca cineva să aibă o formă de pateric, şi să-şi dorească să compună o alta, compilînd din Limonariu sau Lavsaicon sau din alte lucrări (eventual aduse din afara mănăs­tirii), şi să vrea să o comande unui copist de profesie. Acestuia i se dădeau sursele ce trebuiau copiate şi i se indicau, la dorinţa celui ce finanţa lucra­rea, ce Capitole şi cărţi să includă în noul volum. un astfel de manuscris particularizat era, mai tîrziu, după curgerea altor zeci sau sute de ani, com­pilat de un alt monah împreună cu unul din cele vechi şi astfel, cu trecerea vremii, biblioteca mănăstirii se îmbogăţea cu forme din ce în ce mai varia­te ale patericelor. Dacă la acest tipar de rescriere a unor surse adăugăm im­plicarea copiştilor în a îndrepta amprenta puternică a oralităţii unor Zi­ceri, sau nevoile duhovniceşti diferite ale unor creştini, sau nevoile unor anumite şcoli monahale⁸⁸, sau, în cazuri mai rare, implicarea unor cărţi în vreun context cu diferite dispute dogmatice (precum au fost lupta împo­triva iconoclasmului în sec. vii şi viii sau apologetica isihastă în secolul Xiv), atunci apare firească varietatea manuscriselor de pateric.

Sursele primare ale Patericului

întrucît alcătuitorii anonimi ai patericului s-au folosit de mai multe surse pentru a aduna fie şi cîteva crîmpeie din viaţa şi învăţătura marilor Părinţi ai egyptului veacului de început al monahismului, din cele scrise mai sus şi din puţinele cercetări făcute pînă acum putem face o mică listă (fără pretenţia de a fi exhaustivă) cu izvoarele folosite de ei pentru a com­pila cele două tipuri de colecţii:

^{87 C}ărţile deteriorate nu se mai păstrau în bibliotecă, dar nici nu se ardeau (respectîndu-se astfel hotărîrea dogmatică a Sinodului al 7-lea ecumenic); o astfel de gropniţă a cărţilor a fost descoperită în 1975 la Mănăstirea Sinai, cuprinzînd resturi de cărţi dintre secolele iv-Xviii.

^{88 Î}ntr-o chinovie nevoile duhovniceşti sînt uşor diferite de cele dintr-un schit sau o lavră.

532

1. Colecţiile de apofthegme aşternute în scris de ucenicii bătrînilor egypteni („povestirea celor mulţi”), între care cele mai multe aparţin, ge­ografic, celor trei centre majore ale monahismului sec. iv şi v schitul, nitria, chiliile. cîteva dintre aceste colecţii nesistematizate s-au păstrat pînă astăzi, atît în ellineşte, cît şi traduse în latină, coptă, syriacă, ethiopiană, fiind copiate şi date mai departe din generaţie în generaţie pentru fo­losul lor imediat. copiile păstrate pînă la noi ale acestor surse extrem de valoroase sînt, poate, cele mai puţin studiate şi cunoscute materiale ale monahismului primar.

2. Sf. Athanasie cel Mare viaţa Sfîntului Antonie cel Mare;

3. Scrisorile Sf. Antonie cel Mare;

4. Vieţile Sfîntului pahomie cel Mare;

5. Învăţăturile şi Epistolele Avvei Ammona;

6. Evagrie Ponticul pricinile faptelor monahale şi alăturarea după linişte a acestora⁸⁹, Făptuitorul⁹⁰şi către monahii din chinovii sau din adunări;⁹¹

7. Sfîntul ioann casian aşezămintele chinoviale şi convorbirile du­hovniceşti;

8. Sf. isidor Pilusiotul colecţia celor 2.000 de scrisori;

9. Sf. nil Sinaitul - 153 de Capete pentru rugăciune, pentru cele 8 duhuri ale răutăţii, Scrisori şi Apofthegme;

10. Socrate Scolasticul istoria bisericească;

11. Sozomen istoria bisericească;

12. Avva isaia asceticonul şi Apofthegmele;

13. Istoria monahilor din Egypt;

14. Palladie istoria lausiacăLavsaiconul;

15. Avva yperehie sfătuire a nevoitorilor;

16. Sf. Athanasie cel Mare viaţa Sfintei Synglitichia.

întrucît multe alte cuvinte de folos legate de monahismul egyptean au fost scrise şi după anul 490 (în care socotim că s-a încheiat redactarea patericului Alfabetic şi a celui Tematic anonim), manuscrisele celor două colecţii au fost îmbogăţite, cu vremea, şi cu scrieri (uneori integrale!) ale altor autori din sec. vi şi vii, precum:

a. Sfîntul ioann Moshos livada duhovniceascăLimonariul;

b. Avva Daniil istorioare;

c. Avva Zosima cuvinte de folos.

^{89 P}G 40:1251-1263.

^{90 Sc} 171.

^{91 T}u 39.4, p. 157.

533

acestea scrieri sînt, cele mai multe dintre ele, materiale de prima mînă, martori oculari ai apariţiei monahismului din pustie şi ai Sfinţilor Părinţi care au urmat acest nou tip de mucenicie.

epopeea Patericului egyptean

iubitorii de linişte ai antichităţii tîrzii au căutat însorita pustie a gazei încă de la începutul secolului iV. La anul 312 Sfîntul ilarion cel Mare a ri­dicat aici prima mănăstire a Palestinei, loc în care şi-a început călugăria şi Sfîntul Epifanie al Salaminei Kyprului. Modelul ei s-a răspîndit destul de repede, iar schiturile, sihăstriile şi chinoviile înflorind în întreaga zonă, la sfîrşitul secolului iV, prin prezenţa Sfîntului Porfyrie ca episcop al gazei şi a avvei Siluan între bătrînii pustiei, atmosfera duhovnicească a regiunii a devenit în scurtă vreme rîvnită de mulţi iubitori de Hristos.

am arătat în Capitolul dedicat autorităţii asupra Patericului, contribuţia majoră a avvei isaia la scrierea sa. ucenic al avvei ahila şi al avvei ammoi (şi, poate, şi al avvei Pavel Thiveul), mare iubitor de linişte, avva isaia a ple­cat din Egypt pe la anul 440 şi s-a stabilit în Palestina, lîngă Eleftheropolis, iar apoi între dunele de la Beth Dallatha⁹², aproape de gaza, unde s-a şi zăvorît⁹³. aici s-a bucurat de o mare autoritate duhovnicească, datorită vieţii foarte înalte pe care o trăia, renumele său ajungînd şi la curtea împărătească⁹⁴. Cu atît mai mult, prezenţa sa în apropiere de şcoala de filosofie şi retorică

⁹²yizhar Hirschfeld (The Monasteries of Gaza: An Archaeological Review, în Brouria Bitton ashkelonyaryeh Kofsky, Christian Gaza in Late Antiquity, Leiden, 2004, p. 73) pro­pune ca locaţie a sihăstriei avvei isaia actualul mormînt al şeicului Mughazi, de lîngă Khirbet ed-Damita, la 12 km sud-vest de actualul oraş gaza. Din păcate cercetările arheologice sînt aproape imposibile în fîşia gaza de astăzi, care, de la una din pustiile cele mai căutate în primele secole creştine, a ajuns zona cu cea mai mare densitate de populaţie de pe glob.

^{93 C}ornelia Horn, op. cit., p. 154. Modelul său de nevoinţă a fost adoptat de ucenicii săi, avva Varsanufie şi avva ioan din chinovia avvei Serid.

^{94 V}iaţa episcopului monofizit Petru ivirul (v. C. Horn, Ascetics, p. 10 şi referinţa sa către originalul syriac editat în Petrus der Iberer: ein Charakterbild zur Kirchen und Sittengeschichte des 5. Jahrhunderts: syrische Ubersetzung einerum das Jahr 500 verfassten griechischen Biographie, ed. şi trad. Richard Raabe, Leipzig, 1895) ne spune că împăratul Zinon (474-491) i-a chemat şi pe acesta, şi pe avva isaia, la Constantinopol, pentru a discuta pe marginea edictului său de unire între ortodocşi şi monofiziţi intitulat Enoticon (promulgat în anul 482). avva isaia a cerut răgaz să se roage. Dar căzînd bolnav, mesagerul împărătesc a înţeles că nu poate merge şi a cerut scrisoare de la bătrîn către împărat, pentru a se putea justifica, ce­ea ce avva i-a şi dat. Însă mesagerul împărătesc a plecat tulburat după ce la foarte puţină vre­me după primirea scrisorii de la stareţ, acesta s-a însănătoşit. Petru ivirul a preferat, zice bio­graful său, din rîvna de a se împotrivi ideii de unire, să se ascundă (C. Horn, Ascetics, p. 165). E. Honigmann, în Pierre lIberian et les ecrits du Pseudo-Denys lAreopagite, Brussels 1952, p. 13, propune temperarea viziunii textului monofizit prin vederea „fugii” lui Petru ivirul ca pe o ascultare, de fapt, a ordinului imperial, ordin anulat după cîteva săptămîni, cînd Petru, în drum spre constantinopol, ajunsese la Beirut. Decizia de a rămîne la şcoala de drept a ce­tăţii, unde i-a cîştigat pentru cauza sa monofizită pe Sever, viitorul patriarh al Antiohiei şi renumit eretic, şi pe ioann rufus, viitorul său biograf, pare să confirme faptul că nevoia lui Petru ivirul de a cîştiga adepţi pentru cauză a fost mai mare decît aceea de a fi călăuzit duhovniceşte de un sfînt precum Avva isaia.

534

a gazei a sporit efervescenţa atmosferei locale, aflată în tranziţia de la filosofia antică la învăţăturile cele de Dumnezeu insuflate ale creştinătăţii.

curentul preocupărilor intelectuale în gaza era către răspîndirea Ade­vărului şi cuvîntului lui Dumnezeu şi spre dezrădăcinarea învăţăturilor greşite din scrierile anticilor, după cum vedem şi din exemplele filoso­fului creştin Aeneas din gaza, autor al unui tratat despre nemurirea şi ne-preexistenţa sufletului⁹⁵ sau al imitatorului său Zaharia ritorul, autor al unui tratat despre facerea lumii⁹⁶, sau cel al lui Procopie din gaza, cel mai cunoscut din cărturarii şcolii din gaza, alcătuitor de catene ale Sfin­tei Scripturi. Aceste eforturi ale minţii erau împreună lucrătoare cu un cli­mat de caldă frăţietate şi îngăduinţă.

Pogorîrea Duhului Sfînt a dăruit Bisericii şi inimii celui ce crede în­treaga cunoaştere a lui Dumnezeu, însă firea neastîmpărată a minţii purta­tă de ispitele vrăjmaşului a zămislit întotdeauna prin vasele pierzării rătă­ciri şi erezii. Din moştenirea rafinată, lunecoasă şi ademenitoare lăsată de şcoala lui orighen (şi mai apoi de Didym şi evagrie) a răsărit neghina mo­nofizită, care a fost lăsată să crească împreună cu ortodoxia pînă la Sino­dul iv de la calhidon, unde minunea Sfintei evfimia a pecetluit voia lui Dumnezeu şi limpezimea învăţăturilor despre cele două firi ale lui Hristos. în condiţiile în care Avva isaia a fost cinstit de ambele tabere, aseme­nea, şi după Sinod, şi cu atît mai mult după moartea sa, a fost revendicat atît de către ortodocşi, cît şi de către monofiziţi⁹⁷.

Petru ivirul, unul din conducătorii partidei monofizite a monahilor din Palestina, a fost pentru scurtă vreme între apropiaţii Avvei isaia, sălăşluindu-se chiar la patru mile de chilia bătrînului zăvorît între anii 478-481 ⁹⁸.

^{95 T}heophrastus, pG 85:871-947; faptul că Aeneas a scris acestea sub povăţuirea duhovni­cească a Avvei isaia arată limpede poziţia anti-orighenistă (citeşte „ortodoxă”) a Avvei isaia, un bătrîn egyptean revendicat de monofiziţi.

^{96 D}e mundi opificio, pG 85:1011-1144.

^{97 U}nul dintre aceştia, Zaharia ritorul, i-a scris şi o biografie zachariah Scholasticus, Vita isaiae Monachi, în cScO 7 (pp. 3-16 textul syriac) şi 8 (pp. 3-10 textul latin).

^{98 A}. Kofsky, peter the iberian, pilgrimage, Monasticism and Ecclesiastical politics in Byzantine palestine, Liber Annuus 47, 1997, p. 215 urmează cronologia propusă de viaţa lui Petru ivirul.

535

De asemenea, mai tinerii ioann rufus şi Zaharia ritorul, alţi apologeţi ai monofizismului, şi chiar şi ucenicul de chilie al Avvei, ieromonahul Petru, s-au numărat între opozanţii celui de-al patrulea Sinod ecumenic. o con­cluzie superficială şi mincinoasă prezentă în majoritatea studiilor occiden­tale a răspîndit zvonul că Avva isaia ar fi împărtăşit şi el vederile monofizi­te doar pentru că era înconjurat de aceştia, însă din scrierile şi învăţăturile avvei nicidecum nu reiese aceasta, mărturia cea mai clară a ortodoxiei sale fiind prezenţa sa în sinaxarele Bisericii, prăznuit în ziua de 3 iulie.

tot aşa cum mai la nord, lîngă veria, făcea şi Sfîntul Symeon Stîlpnicul, şi Avva isaia a avut aceeaşi atitudine de a-i primi pe toţi cei însetaţi de mîntuire. Aceşti mari Sfinţi, Symeon şi isaia, deşi îngăduitori cu cei ce nu pri­miseră Sinodul al iv-lea, erau plini de dreaptă măsură atunci cînd li se ce­rea părerea. împărăteasa evdochia, soţia împăratului Theodosie al ii-lea, a locuit în ţara Sfîntă între anii 440-460 şi a căutat să se asemene Sfintei împărătese elena, rîvnind la mîntuirea sufletului ei şi al supuşilor ei, cti­torind multe biserici, mănăstiri, case pentru străini şi spitale. După revol­ta monahului Theodosie din 452 ⁹⁹, s-a arătat susţinătoare a partidei mo­nofizite, din înşelarea vrăjmaşului. în anul 455, aflînd că Sfîntul Symeon Stîlpnicul îi primeşte pe toţi, l-a cercetat pe acesta, vrînd să afle mai multe despre credinţă. Atunci Sfîntul Symeon i-a zis:

„Află că diavolul, văzînd bogăţia faptelor tale cele bune, a cerut a te cer­ne ca pe grîu; şi acel pierzător Theodosie, făcîndu-se încăpere şi unealtă a celui viclean, a înnegrit şi a tulburat sufletul tău cel iubitor de Dumnezeu. Deci, îndrăzneşte, că nu s-a stins credinţa ta. însă eu m-am minunat tare de aceasta că, avînd izvorul alăturea şi neştiindu-l, te-ai sîrguit a aduce de departe aceeaşi apă. Deci ai acolo pe purtătorul de Dumnezeu efthymie: urmează învăţăturile lui şi te vei mîntui”. 1⁰⁰

împărăteasa l-a ascultat pe marele nevoitor şi prieten al lui Dumnezeu şi la întoarcerea în Palestina s-a dus şi s-a întîlnit cu Sfîntul efthymie cel Mare, sub a cărui povăţuire a intrat, mîntuindu-şi sufletul şi făcîndu-se pildă spre mîntuirea multora. împărăteasa evdochia este prăznuită în Synaxarele ortodoxe la data de 13 August.

Avva isaia apare ca părinte duhovnicesc al Sfinţilor varsanufie cel Ma­re şi ioann Prorocul, care i-au urmat pilda vieţuirii în chinovie şi zăvorîrii

^{99 P}rincipal susţinător al monofizismului în Palestina, ajuns prin mijloace necinstite pa­triarh al ierusalimului, pentru scurtă vreme, şi apoi exilat, dimpreună cu Petru ivirul.

^{100 K}yrill din Skythopolis, Viaţa Sfîntului Efthymie cel Mare, tradusă şi în Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, ed. episcopiei romanului, 2001.

536

pînă la sfîrşitul vieţii, amîndoi nevoitorii din chinovia avvei Serid fiind strict ortodocşi. Dacă viaţa sau învăţătura avvei isaia ar fi avut ceva neortodox, cei doi Bătrîni nu l-ar fi recomandat pe avva isaia ucenicilor lor şi nu ar fi lămurit cuvintele sale celor însetaţi de mîntuire.

apariţia Patericului a fost, precum am arătat, cel puţin binecuvîntată de avva isaia din gaza, fost locuitor al Schitului Egyptean, şi e aproape sigur ca el să fi văzut o variantă a Patericului, înainte de anul 488. Faptul că Sfinţii Părinţi alcătuitori ai Patericului au fost ortodocşi este dincolo de orice dubiu.

includerea între Sfinţii Patericului a cîţiva Bătrîni din Palestina acelei vremi (avva ghelasie, avva Foca, avva iacov şi alţii veniseră în Palestina din Egypt) a fost făcută pentru a zugrăvi lucrarea Duhului Sfînt ca Duh al Ortodoxiei în care au petrecut Sfinţii Egyptului, Sinaiului şi Palestinei. În acelaşi timp, aparenta excludere a unor Sfinţi mai faimoşi precum Sfîntul Pahomie cel Mare din Egypt sau Sfîntul Symeon Stîlpnicul din Syria

şi menţionarea doar în treacăt a altora precum Sfîntul ilarion cel Mare

s-a făcut pentru că în acea vreme existau deja în circulaţie, în mai multe limbi, mai multe versiuni ale Vieţilor lor, tezaurul oralităţii privitor la viaţa şi cuvintele lor neconţinînd decît foarte puţine lucruri în plus faţă de tex­tele cunoscute. 1⁰¹ Prezenţa în Pateric a Patriarhului Theofil al alexandri­ei este un alt semnal despre ortodoxia cărţii, deoarece acesta a fost printre primii care a denunţat erezia lui Orighen. O parte dintre intelectualii monofiziţi erau admiratori ai ereticului alexandrin¹⁰²şi aveau oarecari rezerve faţă de persoana patriarhului Theofil.

Ca reacţie monofizită la autoritatea şi ortodoxia Patericului, primit în scurtă vreme cu foarte mare interes de către toată lumea, Petru ivirul şi ioann Rufus¹⁰³ au alcătuit o colecţie intitulată Încredinţări (nnpoţoplaiţ)¹⁰⁴, adunînd laolaltă cîteva zeci de povestioare despre întîmplări din Palestina, Syria şi Egypt¹⁰⁵şi despre vise şi vedenii ce confirmau părerile monofizite¹⁰⁶,

^{101 C}ele două apofthegme needitate şi netraduse încă, existente într-un ms. de secol XVi, Sinai gr. 1608, filele 98r-99 V (BHG 1401 W şi 1401x), sînt prelucrări ale primei Vieţi a Sfîntului Pahomie.

^{102 M}ai ales pentru patriotismul local şi pentru faptul că acesta fusese printre primii care folosise termenul de ©soroKoş (născătoare de Dumnezeu) pentru Maica Domnului.

^{103 A}mîndoi pentru scurtă vreme, episcopi monofiziţi ai Maiumei (lîngă gaza).

¹⁰⁴ Jean Rufus, eveque de Maiouma, Plerophories, cest-a-dire temoignages et revelations (contre le Concile de Chalcedoine), version syriaque et traduction francaise, editees par F. nau, Patrologia Orientalis 8, Paris, 1912, pp. 1-208.

^{105 U}nele fiind foarte înveninate la adresa Ortodoxiei, nu lăudînd vreo faptă bună a monofiziţilor, ci înfierînd păcatele unor ortodocşi.

537

mare parte din ele bazate pe mărturiile şi unele scrieri ale lui Petru ivirul. Biograful acestuia spune că a murit în acelaşi an cu Avva isaia, în 488, iar faptul că această colecţie de apofthegme monofizite nu conţine nici o zicere cunoscută în vreuna din versiunile de pateric existente este un argu­ment cît se poate de puternic că la vremea scrierii acestor Încredinţări, pa­tericul exista deja. nlnpoţopiai: nu a găsit cititori în rîndul monahilor, însă a avut o oarecare răspîndire pînă în veacul al vi-lea¹⁰⁷.

Din evlavie pentru învăţăturile încredinţate de Dumnezeu Bătrînilor lor, dar poate şi ca reacţie la răspîndirea Încredinţărilor, ucenicii Sfinţilor varsanufie şi ioann¹⁰⁸şi ai Avvei Dorothei au adunat pe la anii 550-560 corespondenţa şi omiliile părinţilor lor şi le-au editat într-o formă asemă­nătoare celei de astăzi. cele două scrieri, cartea Avvei varsanufie şi cea a Avvei Dorothei, sînt nu foarte polemice din punct de vedere dogmatic (deşi analizează uneori şi ce înseamnă a crede drept), cît sînt nişte manua­le ale vieţii duhovniceşti de la primii paşi spre împărăţia cerurilor pînă pe culmile cele mai înalte, demontînd toată păruta duhovnicie din scrierile eretice. Atît scrierile acestor sfinţi, cît şi cele ale Avvei Zosima citează mul­te cuvinte ale patericului Egyptean şi chiar le tîlcuiesc, însă nu pomenesc nici măcar o singură dată de Încredinţări sau de autorii lor.

Monahul Kyrill din Skythopolis¹⁰⁹ a scris în aceeaşi vreme o colecţie de Vieţi de Sfinţi dedicată luminătorilor a toată lumea ce au trăit în Palestina efthymie cel Mare, Sava cel Sfinţit, ioann Liniştitorul, Kyriac Sihastrul, Theodosie cel Mare, Theognie, Avramie şi gherasim de la iordan¹¹⁰ -, în care sînt multe citate din Zicerile Bătrînilor, arătîndu-le ca hrană duhov­nicească a Sfinţilor Părinţi apărători ai ortodoxiei.

^{106 C}ornelia Horn, op. cit., p. 38.

^{107 C}înd a fost tradusă în syriacă, limbă vorbită de mulţi monofiziţi, mai ales după anul 518. în acest an a fost depus Sever, patriarhul Antiohiei, opozant al Sinodului de la calhidon, o minte ascuţită în reaua cugetare, creator al sintagmei de miafizism (pentru a se distan­ţa de poziţiile monofizite mai vechi, dar a nu le primi pe cele ortodoxe) şi iniţiator al schis­mei severiene, care a tras după sine mare parte din vorbitorii de syriacăaramaică, numiţi în mod sugestiv „akefali” (fără Cap.).

^{108 C}are se arată a fi, amîndoi, dintre ucenicii Avvei isaia, de vreme ce sînt foarte buni cunoscă­tori ai cuvintelor şi vieţii Bătrînului şi îşi iau asupra autoritatea de a le tîlcui pe acestea ucenicilor lor (vezi Capetele 154, 163, 240, 252, 308, 311, 354, 528 şi 584 în ed. Stăniloae filocalia Xi).

^{109 C}etate a Palestinei în care Sfîntul Sava întemeiase o mănăstire şi de unde Kyrill plecase împreună cu cuviosul la Marea Lavră de lîngă Bethleem.

^{110 C}ercetători moderni contestă autoritatea lui Kyrill din Skythopolis asupra Vieţii Sfîntului Gherasim (precum H. gregoire, La Vie anonyme de s. Gerasime, Byzantinische Zeitschrift 13, pp. 114-135, apud cpG 7543).

538

Sfîntul Ioann Casian şi-a alcătuit Aşezămintele chinoviale şi Convor­birile din apofthegmele ce le-a auzit şi din împreună-sfătuirile cu Bătrînii din pustiile egyptene din jurul anului 400, scrierile sale avînd o răspîndire uriaşă, copiate în multe din mănăstirile din apus. Traducerea din latină în ellină a scrierilor Sfîntului ioann Casian a făcut ca multe din textele sale să fie folosite ca surse ale Patericelor Alfabetic şi Tematic.

Cuvioşii Pelaghie şi ioann au tradus din ellină în latină, pe la anul 530, cum am arătat mai sus, Patericul Tematic compus, sub numele de Apophthegmata Patrum.

În jurul anului 600, Sfîntul grigorie cel Mare, papă al Romei, a alcă­tuit un nou Pateric doar cu pilde din cetăţile şi mănăstirile italiene, inti­tulat Dialoguri. De un mare folos duhovnicesc, şi această lucrare a fost tradusă în ellineşte, dar, cel puţin pentru scriitorul acestor rînduri, nu se cunosc deocamdată interpolări între Patericul original şi Dialogurile Sfîntului grigorie.

În aceeaşi vreme, Sfîntul ioann Moshu¹¹¹, împreună cu ucenicii săi (Sfîntul Sofronie, patriarhul de mai tîrziu al Ierusalimului, şi foarte probabil sfîntul Maxim Mărturisitorul), a început să scrie o carte ce a ajuns pînă la noi, alcătuită tot în genul Patericului, de la Bătrînii Palestinei, Egyptului, Sinaiului şi Romei veacurilor 6 şi 7, numită Livada duhovnicească sau Limonariul¹¹². Popularitatea Limonariului a făcut ca fragmente din el să fie incluse, în veacurile următoare, mai ales în colecţia Patericului Tematic, dar şi în a celui Alfabetic. Limonariul şi scrierile Sfîntului Maxim Mărturisito­rul sînt cele care au topit pentru totdeauna iluzia posibilităţii dobîndirii sfinţeniei printr-o viaţă cuvioasă, dar o gîndire nu-neapărat-ortodoxă.

Distrugerea vieţii monahale din Palestina, adusă de invazia persană din anul 614-619, iar mai apoi de presiunile coloniştilor islamici în întreg Orientul Mijlociu, a făcut ca o parte din monahi să ridice mănăstiri după rînduiala din vechime în alte părţii ale lumii, la temeluirea cărora s-au fo­losit de comoara duhovnicească a Patericului. aşa a apărut comunitatea de mănăstiri din Olympul Vythiniei, întemeiată de Sfîntul avxentie pe la anul 440, comunitate care a cunoscut o dezvoltare puternică mai ales du­pă invazia arabă din veacul al Vii-lea. Mănăstirile de aici, deşi prigonite de

^{111 A}juns după anul 614 patriarh în exil al ierusalimului (vezi scrierea Despre Trisaghion a Sfîntului ioann Damaschin) şi cinstit în Sinaxare în ziua de 31 Martie.

¹¹²Tradus în româneşte de Pr. D. Fecioru şi tipărit la ed. Reîntregirea, alba iulia, 1995.

539

împăraţii şi episcopii iconoclaşti, au dat mari Sfinţi Bisericii. ele au fost şi acelea ce au păstrat o mare parte din manuscrisele patericelor. în jurul anu­lui 950, Sfîntul Athanasie Athonitul şi alţi cuvioşi părinţi vor merge din vythinia în Athos, unde vor întemeia monahismul athonit, începînd cu Marea Lavră, vatopedi şi iviron, Xiropotamu şi Sfîntul Pavel, mănăstiri ce dăinuie pînă astăzi şi în care patericul a fost la mare cinste.

Smerenia şi Simplitatea sînt atribute dumnezeieşti, după chipul lor întemeindu-se însăşi viaţa pustnicească. rîvna de a muri lumii pentru vieţuirea cu şi întru Hristos a pătruns şi ea fiecare cuvînt din Zicerile Bătrînilor. Puterea Duhului din cuvintele patericului zămisleşte în inima credincio­sului apropierea de Dumnezeu, la fel de repede precum o simte cînd săru­tă cu evlavie Moaştele Sfinţilor. Acesta este unul din motivele pentru ca­re Sfinţii Părinţi ai Sinodului al 7-lea ecumenic au numărat Sfintele cărţi alături de Sfînta cruce, Sfintele Moaşte, Sfintele icoane şi Sfintele vase, înţelegerea lor asupra Sfintelor cărţi cuprinzînd nu doar Dumnezeiasca Scriptură, ci şi scrierile Părinţilor Bisericii cele dătătoare de Duh, între ca­re patericul este la loc de cinste.

Zicerile de Duh ale Bătrînilor sînt o icoană a realităţii veacului Duhului Sfînt sub care creştinătatea se află acum, împlinind epifania Sfintei treimi începută sub lucrarea tatălui în Vechiul Testament, a Fiului, în vremea în­trupării Sale pămînteşti, şi continuată în Biserică de la naşterea ei în lume prin Pogorîrea Sfîntului Duh peste Dumnezeieştii Apostoli. cugetul, cuvîntul şi fapta Bătrînilor pustiei fiind una, dau mărturia cea mai limpede a motivului pentru care Biserica i-a numit Purtători-de-Duh şi sînt pilda cea mai vie pentru continuarea lucrării Duhului Sfînt de la cincizecime pînă astăzi, pentru cei ce le vor urma viaţa şi învăţătura acestor Sfinţi Monahi.

patericul a avut mereu susţinători fierbinţi în rîndul Sfinţilor. Sfîntul ioan Damaschin, Sfîntul Theodor Studitul, Sfîntul Fotie cel Mare¹¹³, Sfîntul Symeon noul teolog, cuviosul nichita Stithatul, Sfîntul nikifor din Singurătate, Sfîntul grigorie Sinaitul, Sfîntul nil Sorski, Sfîntul Paisie de la neamţ, Sfîntul ignatie Briancianinov¹¹⁴, cuvioşii Părinţi Paisie olaru,

^{113 C}are i-a dedicat mai multe pagini în lucrarea sa Bibliotheca (un îndreptar despre nece­sarul de cărţi ce ar trebui să se găsească într-o bibliotecă ortodoxă).

^{114 C}are a alcătuit cîteva scurte comentarii la Patericul Alfabetic (o parte din ele sînt tradu­se în Tîlcuiri la patericul egiptean, tipărite la ed. Anastasia, Bucureşti, 1996).

540

Cleopa ilie şi arsenie Papacioc sînt doar foarte puţini din Sfinţii care s-au adăpat din prospeţimea izvorului Patericului în ultimii 1500 de ani.

unul dintre cei mai sporiţi călugări pe care am avut binecuvîntarea să-i cunosc mi-a mărturisit că după ce a citit Patericul Egyptean la doar 7 ani, toată viaţa i s-a schimbat, dorindu-şi mai mult decît orice, întru curăţia inimii sale de copil, să ajungă şi el într-o zi să lucreze cele scrise în carte; pentru aceea îl şi recitea adesea, avîndu-l ca dreptar pentru viaţa sa lăun­trică şi nu numai, iar lucrarea celor citite l-a dus în cele din urmă la unirea nedespărţită cu Darul Duhului Sfînt.

Poate îmi este îngăduit să adaug şi aceasta: după pilda acestui îmbună­tăţit monah şi a nenumăraţi sfinţi care şi-au început din copilărie nevoinţa de a urma lui Hristos şi plăcuţilor Lui, ar fi de dorit ca toţi Creştinii să citească Patericul din fragedă copilărie şi, la rîndul lor, să sădească în inimi copiilor lor iubirea de Dumnezeu şi de Sfinţi a Bătrînilor pomeniţi în co­moara de înţelepciune a Zicerilor Bătrînilor. Tot astfel, în condiţiile în ca­re de mai bine de 150 de ani învăţămîntul românesc nu se mai întemeiază pe Sfînta Scriptură şi pe scrierile şi vieţile Sfinţilor, a sosit vremea şi este mare folosul ca fragmente din Pateric să fie folosite drept Abecedar.

Patericul în ţările române

aşa cum la anul 519 au putut compila florilegii de texte patristice¹¹⁵ în sprijinul poziţiilor teologice suficient de bine documentate încît să le pro­pună dezbaterii întregii Biserici, călugării dobrogeni ar fi putut cunoaşte deja versiuni ale Patericului, căci existau în Dobrogea mănăstiri cu biblio­teci patristice, şi cu siguranţă ar fi trebuit să existe în ele, în scurtele perioa­de de înflorire monahală dobrogeană din secolele V-Vi şi X-Xii, şi texte ale Patericului. Însă, pentru că nu avem nici o mărturie pînă acum care să întă­rească această afirmaţie, nu putem dovedi răsfrîngerea Patericului Egyptean asupra monahismului de la nord de Dunăre pînă în Evul Mediu.

Primele Paterice cunoscute din mănăstirile româneşti au fost aduse, în sec. XiV, de Sfîntul nicodim de la Tismana şi de ceilalţi ucenici ai Sfîntului grigorie Sinaitul care au întemeiat mănăstirile Cozia, Bistriţa de Olt, Bistriţa de neamţ şi neamţ. avem în ţară mai multe manuscrise slavone cu acest conţinut.

^{115 M}onahii dobrogeni s-au arătat buni cunoscători ai Sfinţilor athanasie cel Mare, Vasilie cel Mare, grigorie de nazianz, Kyrill al alexandriei şi Fer. augustin.

541

Au existat traduceri româneşti ale patericului începînd cu sec. Xvii, probabil din slavonă, şi iarăşi, cel mai probabil, făcute la Mănăstirea Bis­triţa vîlcea, aşa cum tot acolo fuseseră traduse, în secolul Xvii, şi alte texte patristice. Pînă acum nu s-a scris nici un studiu dedicat tipurilor de paterice care au circulat în ţările române înainte de ediţia de la 1828, deşi numărul lor, atît în bibliotecile publice româneşti, cît şi în cele mănăsti­reşti, este de ordinul zecilor.

Pafnutie Dascălul, autorul ediţiei 1828 a patericului, este unul din tra­ducătorii mai puţin cunoscuţi ai obştii paisiene. Puţinele informaţii care le avem despre el sînt legate de izvodul Scării Sfîntului ioan şi de traducerea tomului al doilea al Kyriacodromionului¹¹⁶ (împreună cu grigorie cel Mic, după menţiunile din „condica pentru cărţile moldoveneşti” din manuscri­sul românesc 110 din Biblioteca Mănăstirii neamţ). o informaţie despre sfinţia sa este cea de la moartea Sfîntului Paisie, în 1794, cînd a fost ales să înştiinţeze soborul de voia sfîntului pentru viitorul mănăstirii: „iară după Liturghie, în vremea Priceasnii, adunaţi fiind părinţii toţi, au cetit părintele Pafnutie trimiterea Părintelui Stareţului cea către Preaosf. Sa Mitropolitul Kyriu Kyr gavriil”. 1¹⁷ Aceasta ni-l arată între părinţii mai aleşi ai obştii.

textul tipărit la 1828 de Sfîntul grigorie Dascălul nu este o refacere a textelor vechi, traduse din slavonă, ci o traducere din ellineşte, lucrată de cuviosul Pafnutie Dascălul. el a respectat atît ediţia patericului Al­fabetic tipărit de J.B. cotelier în Monumenta Ecclesiae Graecae, tomul 1 (1677)¹¹⁸, cît şi cîteva manuscrise athonite ale căror copii nu au mai ajuns pînă la noi, dar care au fost de o deosebită valoare, făcînd ca ediţia 1828 să se bucure de mai multe atuuri:

a. Tălmăcirea românească acoperă fragmente care în textul ellinesc edi­tat de cotelier (şi reeditat în pG 65:71-440) lipsesc, dar se regăsesc în alte manuscrise la fel de vechi ca cel după care s-a tipărit ediţia 1677. Sigur, alte ziceri sînt adaosuri din manuscrise mai noi decît Parisinus graecus 1599, manuscrise în care părţi din lucrările Avvei Zosima şi Avvei Daniil, egu­menul Schitului au fost intercalate de copişti. ordinea Capetelor din manuscrisul

¹¹⁶ Florin Stuparu, asemenea sîrguitor pentru scoaterea la lumină a cuvîntului Domnu­lui din traducerile paisiene, se afla la jumătatea transliterarea unei ediţii complete a Kyriacodromionului arhiereului nikifor Theotokis cînd a fost mutat la cele veşnice. osteneala sa, cu ajutorul lui Dumnezeu, va vedea tiparul în scurtă vreme.

^{117 D}upă mărturia schimonahului nicolae, cronicarul ultimelor zile ale Sfîntului Paisie de la neamţ (B. Ar. ms. rom. 1860).

^{118 A}cesta a editat patericul Alfabetic din ms. Parisinus graecus 1599 (sec. 12), şi ms. Par. graec. 916 (sec. 11).

542

românesc este pe alocuri diferită de cea din Pg, lucru care, însă, nu-i aduce nici o scădere.

b. Părinţii paisieni au avut mai mare încredere în textele din biblioteci­le athonite decît în cele tipărite în apus (care aveau uneori interpolări, mo­dificări şi lipsuri provenite din raţiuni ideologice şi dogmatice), drept care s-au nevoit să copieze manuscrise valoroase¹¹⁹ de pe care au lucrat. aşa au în­ceput să apară¹²⁰ manuscrise cu multe completări şi variante marginale în limba română, dar care redau diferenţe existente între manuscrisele ellineşti folosite -, pe care le putem numi ediţii critice paisiene. Încă se mai păstrează astfel de ediţii manuscrise la operele Sfinţilor isaac Syrul, grigorie Sinaitul, Callist şi ignatie Xanthopol, ş. A. Din textul tipărit la 1828 înţelegem că şi acesta este o astfel de ediţie critică paisiană a Patericului Egyptean.

c. Acurateţea tălmăcirii şi frumuseţea limbii. Valoarea literară a tradu­cerii în limba română a acestui text rămîne peste veacuri, fără putinţă de tăgadă, fiind roadă a şcolii Sfîntului Paisie Velicicovschi de a aduce cu o cît mai mare acurateţe şi frumuseţe duhovnicească textele patristice într-o limbă română clasică, ai cărei ctitori s-au făcut şi monahii paisieni, după ostenelile precedate de fraţii greceanu şi de episcopul Damaschin al Rîmnicului în secolele XVii şi XViii.

Ediţiile anterioare celei de faţă sînt foarte apropiate de textul original, intervenţiile editorilor succesivi fiind minime. Faptul că Patericul a fost reeditat în anii 1913, 1930, 1990, 1993, 1997, 2003, şi 2007 cu destul de puţine modificări ale originalului din 1828 nu poate decît să confirme ne­voia sufletului creştinesc de pe aceste meleaguri de curăţia izvoarelor Du­hului ce curg prin cuvintele Sfinţilor Părinţi ce au scris în limba română.

d. Partea a doua a ediţiei paisiene a Patericului este o compilaţie din mai multe manuscrise ale Patericului Tematic. Întrucît nu mai avem la dis­poziţie sursele după care a lucrat Pafnutie Dascălul, posibil ca Patericul Tematic tipărit între filele 81-163 ale ediţiei 1828 să fie o traducere a unui singur manuscris athonit, conţinînd doar Capete anonime, chiar dacă, în comparaţie cu altele, tipărite în ultimii 20 de ani, nu era atît de apropiat de originalul de la sfîrşitul sec. V. Este iarăşi posibil ca Pafnutie Dascălul să fi avut la dispoziţie mai multe manuscrise ale Patericului Tematic, şi, căutînd

^{119 V}aloarea lor demonstrează că Ortodoxia nu a suferit de pe urma vreunui curent ide­ologic care să ducă la pervertirea intenţionată şi conştientă a textelor patristice, aşa cum s-a întîmplat de multe ori în afara ei.

^{120 A}vem o mărturie din anul 1772 în ms. i 186 din Biblioteca Sfîntului Sinod din Bucu­reşti, care conţine opera completă a Sfîntului grigorie Sinaitul.

543

cu multă luare aminte la prefaţa lui, scrisă cu 1300 de ani mai înainte de sfinţia sa, să fi dorit să respecte intenţia acelora de a aşeza tematic doar Capetele anonime din manuscrisele pe care le-a folosit. Printr-o fericită întîmplare, cîteva din Capitolele patericului Tematic din ediţia 1828 păstrea­ză atît titlurile, cît şi o parte din conţinutul celor două ediţii tipărite în ul­timii 20 de ani în Franţa¹²¹şi în grecia¹²², iar unele respectă chiar ordinea în care au fost aşezate de autorii de la anul 480. Altele însă precum Capetele despre nălucirile diavoleşti, despre hulă, despre împreună lucrarea ru­găciunii cu fapta, despre pocăinţă, lepădare de lume şi statornicie, despre praznice, răbdarea în boli şi felurimea nevoinţelor sînt noi aşezări ale unor Capete foarte vechi, care apar în patericele Tematice ce respectă forma originală în cuprinsul altor Capitole. cu siguranţă, multe din zicerile din cuprinsul acestor Capitole noi se pot regăsi şi în ediţiile franceză şi greacă, însă e aproape sigur că, în lipsa unui manuscris mai bun, Pafnutie Dascălul a folosit copiile ce i s-au pus la dispoziţie, fără a rezulta un pateric Tematic mai subţire sau mai puţin valoros decît cel original.

Merită menţionat că în 1809 schimonahul isaac Dascălul a tradus un pateric Tematic compus, aproape identic în conţinut cu cel al ediţiei gre­ceşti recente, iar autograful său se păstrează astăzi la Biblioteca Academiei române, sub cota mss. rom. 1928 (provenit de la Mănăstirea cernica). La sfîrşit, pe fila 287 V, are următoarea notă: „S-au tălmăcit din cea ellinească în cea rumînească în anul de la Hristos 1809. începîndu-se în Sfînta Mă­năstire a Slatinei, s-a sfîrşit în Sf. M. [a] neamţului, spre folosul ram ro­manilor.” o copie identică, într-o grafie ceva mai accesibilă, este ms. rom. 1893, provenit tot de la cernica. o altă copie, într-o grafie extrem de lizi­bilă, dar care conţine doar prefaţa schimonahului isaac Dascălul şi prime­le 6 Capitole din celelalte două manuscrise, este ms. rom. 1911 de la aceeaşi bibliotecă. nu ştim dacă Pafnutie Dascălul mai trăia sau nu la data la care prietenul său a tradus acest manuscris valoros, dar un lucru este sigur: că nu a avut acces nici la această traducere, nici la originalul ei.

cu ajutorul lui Dumnezeu, atît ostenelile cuviosului Pafnutie Dască­lul, cît şi cele ale cuviosului isaac Dascălul vor fi folosite pentru alcătuirea unei ediţii complete a patericului Egyptean.

^{121 A}pophtegmes desPeres, collection systematique, SC 387 (1993), 474 (2003), 498 (2005).

¹²²To MiYa RpovTKOV, I. Hsux- „To reveoiov Tţ ©eoTOKou”, Havopaa ©eaaaXoviKnţ, tomurile 1 (1994-1999).

544

ediţia de faţă

Ediţia de faţă îşi propune să ofere un text îmbunătăţit al Patericului Egyptean, aşa cum a fost el tipărit la 1828, completat şi corectat cu grijă după originalul ellinesc, acolo unde el a fost disponibil, cu note lămuritoa­re şi ajutătoare înţelegerii contemporane.

Deşi a fost întrucîtva ostenicioasă această muncă de diortosire şi pe alocuri de traducere, timpul cel mai îndelungat l-am acordat cercetării de ediţii şi manuscrise ellineşti şi studierii literaturii dedicate acestora. Deoa­rece discernămîntul este un dar al Duhului Sfînt şi pentru că majoritatea studiilor dedicate Patericului şi istoriei şi geografiei sale aparţin cercetăto­rilor apuseni, a fost nevoie de multă rugăciune, împreună-sfătuire şi cîntărire a afirmaţiilor şi concluziilor acestora faţă în faţă cu textele Sfinţilor Părinţi, pentru ca prezenta ediţie să fie cît mai aproape de adevăr şi să adu­că un plus de înţelegere asupra rolului Patericului în istoria Bisericii şi a monahismului ortodox.

acesta, silindu-se să lepede lumea întru totul, a pus în vieţuire şi în cuvîntul scris veşnicia fiecărei trăiri, de unde s-a ivit şi acronismul textelor monahale, care pentru ochiul apusean pare lacunar. Preocupaţi mai mult de cele dumnezeieşti şi străduindu-se clipă de clipă să respecte făgăduinţa de a părăsi lumea şi cele ale ei, Sfinţii Părinţi ai pustiei arareori au păstrat şi detalii istorice. Pentru aceea, scurtele introduceri dedicate Bătrînilor prezenţi în Patericul Alfabetic, dar şi multe din adnotările întregului text al ediţiei de faţă, reprezintă o depărtare de la intenţia autorilor şi cititorilor din ultimii 1500 de ani, însă ele au fost făcute nu spre apropierea cărţii de duhul vremii, ci pentru a da o mărturie vie că, de ar fi fost nevoie, ar fi pu­tut fi scrise de înşişi autorii ei, şi prin aceasta cartea nu se face tributară stu­diilor ne-ortodoxe, ci îşi întăreşte o dată mai mult postura pe care Duhul Sfînt a ridicat-o deasupra curgerii veacului.

Lucrul la ediţia de faţă a fost început pe originalul ediţiei 1828, pro­venit din biblioteca fericitului întru pomenire Pr. Constantin Voicescu din Bucureşti. Deşi am căutat să respect traducerea Cuviosului Pafnutie Dascălul, uneori am făcut mici îndreptări ale punctuaţiei, topicei şi, une­ori, ale limbajului, atunci cînd era depărtat de originalul ellinesc, ori greu de înţeles pentru cititorul de azi. Lucrul a fost oarecum îngreuiat de ne­voia de a păstra bogăţia şi dulceaţa limbii române clasice, după un război de mai mult de 150 de ani care se dă prin toate mijloacele împotriva lim­bii române. am ales, aşadar, să păstrez acele cuvinte care sunt încă foarte

545

folosite şi cunoscute. grafia folosită pentru textul patristic al cărţii de faţă corespunde, în cea mai mare parte, grafiei originale şi pronunţiei greceşti actuale, şi se întemeiază pe faptul că pronunţia limbii elline din vremea al­cătuirii Patericului era mult mai apropiată de cea din grecia de azi decît de cea propusă de erasmus din Rotterdam.

acolo unde, în cuprinsul Patericului Tematic, m-am străduit să aflu ori­ginalul ellinesc şi am reuşit să-l aflu, am dat marginal referinţele la nume­rotarea oferită de Patericul anonim editat de F. nau la începutul sec. XX, însă nu le-am identificat pe toate comparat cu textul lui nau, efort ce va fi făcut în viitor, dacă va fi voia lui Dumnezeu.

analizînd ediţiile, am putut observa cum fiecare editor al Patericului, în ediţiile acestuia din 1913, 1930, 1990, a simţit uneori nevoia să corec­teze şi să modifice pe editorul anterior versiunii sale, ceea ce a dus la vari­ante din ce în ce mai îndepărtate de original¹²³. Prezenta ediţie se strădu­ieşte să redea cît mai fidel şi mai aproape de înţelesul sfinţilor autori textul pregătit de Pafnutie Dascălul şi tipărit de Sfîntul grigorie Dascălul.

Pentru textul ellin am folosit ediţia Patericului Alfabetic din Patrologia Graeca şi ediţia grecească a părintelui Theoclit Dionysiatul, din 1961, păstrînd varianta paisiană acolo unde existau diferenţe mai mari. notele care nu precizează „(n. Ed.)” urmează întocmai notele ediţiei 1828.

Pentru completări şi corecturi am folosit şi ediţii ale textului ellin din avva ammona¹²⁴, avva Daniil¹²⁵, avva Zosima¹²⁶, dar mai ales studiul lui Jean-Claude guy, Recherches sur la tradition grecque des Apophtegmata Patrum, Bruxelles, 1962 (reeditat în 1984, în vol. 36 al colecţiei Subsidia Hagiographica). acesta din urmă este un material preţios, rezultat în ur­ma multor ani de cercetări despre istoria Patericului pe cîteva din cele mai vechi manuscrise aflate în bibliotecile lumii. Motivul pentru care le-am indicat în cuprinsul Patericului Alfabetic este acela de a trezi interesul ce­lor dornici de studiu spre sursele ediţiei de faţă.

Pentru numerotarea zicerilor Părinţilor, am păstrat-o, în general, pe cea paisiană a ediţiei 1828. acolo unde a fost cazul, am refăcut numerotarea

¹²³ „apa totu-i mai curată şi mai limpede în izvor decît în pîraie, că, de ce se desparte apa de izvor, totu-i mai înmestecată şi mai tulbure” (din Predoslovia la Psaltire a Mitropolitului Symeon ştefan, din anul 1651).

^{124 P}atrologia Orientalis, t. Xi, fasc. 4, nr. 55, Ammonas, successeur de Saint Antoine, ed. F. nau.

^{125 B}ibliotheque Hagiographique Orientale, BIO — TOY ABBA AANIHA TOY —KHTIQTOY, Paris, 1901, ed. L. Clugnet, F. Nau, I. guidi.

^{126 P}G 78:1679-1700.

546

după manuscrisele din studiul lui guy. Zicerile Avvei Pimen diferă, din pricina numărului mare, în ordine şi conţinut, de la un manuscris la altul, drept care am folosit ordinea Capetelor din manuscrisul J (Sinai gr. 448)¹²⁷ pentru numerotarea lor, acest manuscris fiind unul dintre cele mai valoroase dintre patericele ce ni s-au păstrat.

textul de faţă şi scurtele texte introductive la Bătrînii din patericul Al­fabetic sînt încă o mică jertfă ce am făcut-o din nevoia de a oferi un plus de informaţie cititorului de astăzi despre identitatea acestor Sfinţi, despre faptele lor minunate şi vremea în care au trăit, precum şi despre istoria cărţii pe care o ţineţi în mîini. ea vine să împlinească o lipsă a studiilor pe această temă existente în limba română, şi această împlinire a avut nevoie de mai mult de cinci ani de zile de cercetare şi decantare a informaţiilor. nu am simţit deloc necesar să preiau tot ce s-a spus despre istoria mona­hismului, despre Bătrîni, despre pateric şi despre istoria sa din studiile pe care le-am avut la dispoziţie, ca să nu greşesc vreunui cuvios dintre Sfinţii patericului, deşi am adus în cele scrise o parte din uscăciunea studiilor sco­lastice, pentru care cu smerenie îi rog şi pe Sfinţi, şi pe cititori să mă ierte. Mulţumesc pentru dragostea şi răbdarea pe care cei ce s-au ostenit la ediţia de faţă mi le-au dăruit şi mie, nevrednicului. Sînt recunoscător în primul rînd Părintelui Arhimandrit iustin Pîrvu, care m-a binecuvîntat să încep osteneala editării unui text atît de complex şi care m-a ţinut cu rugăciunea în toţi aceşti ani, maicii neonila Doroftei, a cărei contribuţie se regăseşte în aproape fiecare pagină din cartea de faţă prin sugestiile şi observaţiile sale pertinente, lui Alin Suciu, pentru o parte din bibliografie, pentru aju­torul dat în înţelegerea lumii monahale egyptene şi pentru critica sa con­structivă, lui constantin Mărăndici, pentru bibliografia oferită prin înde­lungate eforturi şi pentru susţinerea neobosită şi necondiţionată, maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti, care s-au ostenit la împodobirea patericului, ieromonahilor ştefan neicu şi Xenofont Horga, care au fost primii corec­tori ai cărţii, lui nicolae ghincea, care şi-a dorit atît de mult această ediţie încît să mă îndemne să mă apuc de ea, şi Mihaelei şi lui tiberiu voicu, care împreună s-au ostenit pentru desăvîrşirea fiecărei pagini din carte.

cer iertare cititorului care va fi găsit nedesăvîrşiri ale textului cărţii ori ale scurtului cuvînt de încheiere, întinzînd nevrednica mînă care s-a oste­nit pînă aici către a cere rugăciune de la cei ce au străbătut cartea.

^{127 U}nul dintre cele mai valoroase dintre patericele ce ni s-au păstrat, aşa cum este prezen­tat de studiul lui guy.

547

Predania, fiind vie, este străină criticismului textual. Scopul cărţilor de tipul patericului este de a păstra experienţa unui veac de nevoinţe pentru cei ce vor dori să împlinească cele scrise, ca să le fie spre hrană duhovnicească, pentru mîntuire. Dacă mîntuirea ar fi stat în ediţii critice, atunci, doar dacă ne referim doar la Sfînta Scriptură a Noului Testament, în 2000 de ani de creştinism s-ar fi mîntuit doar Sfinţii Apostoli şi cei care au păs­trat ediţiile autografe ale scrierilor lor. Dar pentru că mîntuirea este părtăşia cu Hristos şi cu Duhul Său, Adevărul din sufletele creştinilor ştie să Se recunoască pe Sine acolo unde Se găseşte scris.

patericul este cea mai iubită şi mai folosită catenă şi icoană a Evangheli­ei. el este fereastra spre cerul inimii Sfinţilor, în care împăratul însuşi şi-a făcut sălaş şi de unde ne cheamă spre nevoinţa şi odihna Sa: „veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii”. 1²⁸ „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau eu vouă”. 1²⁹

textul paisian al patericului Egyptean este o carte despre călugări cu inimi de foc tălmăcită şi adunată în zeci de ani de osteneli duhovniceşti ale altor călugări cu inimi de foc, iar cei ce se împărtăşesc de focul Duhu­lui sînt cu el una. Amin.

La prăznuirea Sfintei Marii Muceniţe Evfimia, 2011 m. Filotheu Bălan, Mănăstirea petru Vodă

Dumnezeului nostru fie-i slava în veci!

¹²⁸Matthei 25:34.

¹²⁹ioann 14:27.

Ms. 037 (251) de la Mănăstirea Karakallu,

cel mai vechi manuscris de Pateric din lume (sec. Vii-Viii)

_H^eP^{9 vet}” ^{e Hln} ” ^mye

o ysyo_A.;

eÂAAHyatftyiH ■ HMficrn} inTititVA _n. TtMniiM"wH(pyHoytoiHKAiTtycA0 Royt: J_AlyiN W mch tAld-c TAC Ki.yt ac tcAt rp_a ye Aori . _Mtyc lynny ac izajcn fry aahccte ■ Aa (irit

_ttijHein iiee KAsrsTTHH i Ap Ai ah coy

, _HjA(VAflHVOVICAI A. NX. U^ufOVTOV iNUOC.j. LAO.

" no4«H^,Majr,noer«.4AeAMaNkioNA.y.B iflOVACMeoNTA. Kzu H t UXA t» H Kl t H TWClNJ? pf pflfN flÂSAf HţAOCheyHHHCierrray jMtt4 Iytyeii^Ti^Twt-irTeceAtiyiHÂpervMlc_U rjuţtPij-£nofyohH tfiAekaj ÂnApii ackaj plicii tyn hcccai calpac yn he H Ae Al A t!ptctemv HOtC,"elVtTwHVpuÂiHTHCap.yXHCAyHAM(WN tf h11 vc. T ai om t h a o rae ApyHy n hpirpii Ai iriAiorty moc ■ y na TAT^TrT^r(^rrAjaiaoiAjî( niyuii a HAeAHApfi AeN^rrtv-OyMijv kajhJpănu nciHrpiAiAarw■ HAftOxţfttyiiH eHVH fnifryMn. tetyirpAi ■ HAC AiAtepi cie eHnÂcmoy^rroiceymc Tipf KsjAi AnAHriAiH^Tvay^rPavNA. EiinynyAi- ¹ v⁷ ec y h rp Ayw a axa h Aoiee yyy-iAiciNiA^r[iAo.j , 6yionlAt-voioyniiCAHOC jyAAjAinnney ""AhCh 11 TTf H n AA l HC IC O At O t A 6 T^{e M 0}

Xytfkfz hÂna-fiykaj pe ha zac m a c f my mi ac T AAty n n oyj  cA KON AO P!C M O! rApţlMAo _k aj f m edAAticai t tii ho iaj AyTw . ^A,rfon(mu i-iiA ■ o nu ciAin w n¹ fnY^{MM n}

taBeL De coresponDenţĂ Între eDiţiiLe roMâneşti aLe Patericului

ediţia Sophia (2011) ediţia 1828 Alba iulia

Antonie 1 Antonie 1

Antonie 2-38 Antonie 4-40

Antonie 39 Antonie 2

Antonie 40 Antonie 3

Arsenie 1-44 Arsenie 1-44

Arsenie 45 -

Agathon 1-30 Agathon 1-30

Ammona 1-11 Ammona 1-11

Ahila 1-5 Ahila 1-5

Ahila 6 -

Ammoi 1 Ammoi 1

Ammoi 2 -

Ammoi 3-5 Ammoi 2-4

Amun nitriotul 1 Ammun nitriotul 1

Amun nitriotul 2 Ammun nitriotul 3

Ammon Schitiotul 1 Ammun nitriotul 2

Anuv 1, 2 Anuv 1, 2

Avraam 1-3 Avraam 1-3

Ari 1 Ari 1

Alonie 1-4 Alonie 1-4

Apfy 1 -

Apfy 2 Apfi 1

Apollo de la chilii 1 Apollo 1

Apollo de la Schit 1 Apollo 2

Apollo din ermopolis 1 Apollo 3

Andrei 1 Andrei 1

Aio 1 Aio 1

Ammonatha 1 Ammonatha 1

vasilie 1 vasilie 1

visarion 1-12 visarion 1-12

veniamin 1-5 veniamin 1-5

viare 1 viare 1

victor 1 victor 1

grigorie teologul 1, 2 grigorie teologul 1, 2

ghelasie 1-6 ghelasie 1-6

ediţia Polirom (PG 65 guy, recherches)

Antonie 1 Antonie 2-38

Arsenie 1-44

Agathon 1-30 Ammonas 1-11 Achilas 1-5 Achilas 6 Ammoes 1 Ammoes 2 Ammoes 3-5 Ammun nitriotul 1 Ammun nitriotul 3 Ammun nitriotul 2 Anub 1, 2 Avraam 1-3 Ares 1 Alonios 1-4

Apphu 1 Apollo 1 Apollo 2 Apollo 3 Andrei 1 Aios 1

Ammonathas 1 vasile cel Mare 1 visarion 1-12 veniamin 1-5 viares 1

grigore teologul 1, 2 ghelasie 1-6

550

gherontie 1 gherontie 1 gherontie 1

Daniil din Schit 1-3 Daniil 1-3 Daniel 1-3

Daniil din Schit 4 - Daniel 4

Daniil din Schit 5 Daniil 5 Daniel 5

Daniil Faranitul 1, 2 Daniil 6, 7 Daniel 6, 7

Daniil Faranitul 3 Daniil 8 -

Daniil Faranitul 4 Daniil 9 Daniel 8

Daniil, egumenul Schitului 1-4 Daniil 10-13 -

Macarie egypteanul 13 Daniil 14 -

Daniil, egumenul Schitului 5 Daniil 15 -

Dula 1, 2 Dula 1, 2 Dulas 1, 2

Dioscor 1-3 Dioscor 1-3 Dioscoros 1-3

epifanie, ep. Kyprului 1-17 epifanie, ep. ciprului 1-17 epifanie, ep. ciprului 1-17

efrem 1-3 efrem 1-3 efrem 1-3

evharist 1 evharist 1 eucharistos 1

evloghie Preotul 1 evloghie Preotul 1 eulogius Preotul 1

evprepie 1-7 evprepie 1-7 euprepios 1-7

elladie 1, 2 eladie 1, 2 eladios 1, 2

elladie 3 - -

evagrie 1-4 evagrie 1-4 evagrie 1-4

evagrie 5 - -

evagrie 6, 7 evagrie 5, 6 evagrie 5, 6

evagrie 8, 9 - -

evagrie 10 evagrie 7 evagrie 7

evdemon 1 evdemon 1 eudaimonos 1

Zinon 1, 2 Zinon 1, 2 Zenon 1, 2

Zinon 3-6 Zinon 5-8 Zenon 5-8

Zinon 7 Zinon 9 -

Zinon 8 Zinon 11 -

Zinon din Antiohia 1 Zinon 3 Zenon 3

Zinon din Antiohia 2 Zinon 4 Zenon 4

Zaharia 1-5 Zaharia 1-5 Zaharia 1-5

Zosima 1-4 Zosima 1-4 -

Zosima 5 Zinon 10 -

isaia 1-9 isaia 1-9 isaia 1-9

isaia 10, 11 - isaia 10, 11

ilie 1-8 ilie 1-8 ilie 1-8

iraclie 1 iraclie 1 Heracleios 1

Theodor din Fermi 1-9 Theodor al Fermei 1-9 teodor de la Ferme 1-9

Theodor din Fermi 10 Theodor al Fermei 10 teodor de la Ferme 10-11

Theodor din Fermi 11-15 Theodor al Fermei 11-15 teodor de la Ferme 12-16

Theodor din Fermi 16 - teodor de la Ferme 17

Theodor din Fermi 17 Theodor al Fermei 16 teodor de la Ferme 18

Theodor din Fermi 18-28 Theodor al Fermei 18-28 teodor de la Ferme 19-29

Theodor de la enat 1-3 Theodor cel de la ennat 1-3 teodor de la ennaton 1-3

tABeL De coreSPonDenţĂ

551

Theodor cel din Schit 1 Theodor cel de la Schit 1 teodor cel de la Sketis 1

Theodor eleftheropolitul 1 Theodor cel din elefteropole 1 teodor de la

Theodot 1 Theodor cel din elefteropole 2 eleuteropolis 1 Theodotos 1

Theodot 2 - Theodotos 2

Theona 1 Theona 1 Theonas 1

Theofil, Arhiep. Alexandriei 1 Theofil, Arhiep. Alexandriei 1 Theofil arhiepiscopul 1

Theofil, Arhiep. Alexandriei 2 Theofil, Arhiep. Alexandriei 3 Theofil arhiepiscopul 2

Theofil, Arhiep. Alexandriei 3 Theofil, Arhiep. Alexandriei 2 Theofil arhiepiscopul 3

Theofil, Arhiep. Alexandriei 4, 5 Theofil, Arhiep. Alexandriei 4, 5 Theofil arhiepiscopul 4, 5

Theodora 1, 2 Theodora 1, 2 teodora 1, 2

Theodora 3 - teodora 8

Theodora 4-8 Theodora 3-7 teodora 3-7

Theodora 9 - teodora 9

Theodora 10 - teodora 10

Theodor din canop 1-6 iv:8-13 -

ioann colov 1-16 ioan colov 1-16 ioan cel Pitic 1-16

ioann colov 17 ioan colov40 ioan cel Pitic 41

ioann colov 18-24 ioan colov 17-23 ioan cel Pitic 17-23

ioann colov 25 ioan colov 41 ioan cel Pitic 42

ioann colov 26-28 ioan colov 24-26 ioan cel Pitic 24-26

ioann colov 29 - ioan cel Pitic 43

ioann colov 30 ioan colov 27 ioan cel Pitic 27

ioann colov 31 - ioan cel Pitic 44

ioann colov 32 - ioan cel Pitic 45

ioann colov 33-39 ioan colov 28-34 ioan cel Pitic 28-34

ioann colov 40 ioan colov 42 ioan cel Pitic 46

ioann colov 41 - ioan cel Pitic 47

ioann colov 42-46 ioan colov 35-39 ioan cel Pitic 35-39

ioann colov 47 ioan colov 43 ioan cel Pitic 40

ioann cel din chinovie 1 ioan cel din chinovie 1 ioann cenobitul 1

isidor cel Mare 1-6 isidor 1-6 isidor de la Sketis 1-6

isidor cel Mare 7 - isidor de la Sketis 10

isidor cel Mare 8 isidor 7 isidor de la Sketis 7

isidor cel Mare 9 isidor 9 isidor de la Sketis 9

isidor cel Mare 10 isidor 8 isidor de la Sketis 8

isidor cel Mare 11 isidor Preotul 8 -

isidor Pilusiotul 1-6 isidor Pelusiotul 1-6 isidor Pelusiotul 1-6

isaac, preotul chiliilor 1-12 isaac, preotul chiliilor 1-12 isaac, preotul de la chi-

lii 1-12

Iosif cel din Panefo 1-11 iosif cel din Panefo 1-11 iosif de la Panefisi 1-11

iacov 1 iacov 1 iacob 1

iacov 2 - iacob 5

iacov 3 - iacob 6

iacov 4-6 iacov 2-4 iacob 2-4

ierax 1 ierax 1 Hierax 1

ierax 2 - Hierax 3

552

ierax 3

ioann scopitul 1, 2 ioann chilichianul 1-4 ioann de la chilii 1 ierax 2

ioan scopitul 1, 2 ioan scopitul 3-6 ioan de la chilii 1 Hierax 2 ioan eunucul 1, 2 ioan din cilicia 1-4 ioan de la chilii 1

ioann al Thivaidei 1 ioan de la chilii 2 ioan de la tebaida 1

isidor Preotul 1-7 isidor Preotul 1-7 isidor Preotul 1-7

ioann Persul 1 - ioan Persanul 1

ioann Persul 2-4 ioan Persul 1-3 ioan Persanul 2-4

ioann Thiveul 1 ioan tebeul 1 ioan tebanul 1

ioann, ucenicul lui Avva Pavel 1 ioan, ucenicul lui Avva Pavel 1 ioan, ucenicul avvei Pavel 1

isaac Thiveul 1, 2 isaac tebeul 1, 2 isaac tebanul 1, 2

iosif Thiveul 1 iosif tebeul 1 iosif tebanul 1

ilarion 1 ilarion 1 ilarion 1

Ishyrion 1 ishirion 1 ischyrion 1

casian 1-8 casian 1-8 casian 1-8

cronie 1-5 cronie 1-5 Kronios 1-5

carion 1, 2 carion 1, 2 Karion 1, 2

copri 1-3 copri 1-3 Kopris 1-3

Kyru 1 chiru 1 Kyros 1

Luchie 1 Luchie 1 Lucius 1

Lot 1, 2 Lot 1, 2 Lot 1, 2

Longhin 1, 2 Longhin 1, 2 Longinus 1, 2

Longhin 3 Longhin 3 -

Longhin 4-6 Longhin 4-6 Longinus 3-5

Macarie egypteanul 1-12 Macarie egipteanul 1-12 Macarie egipteanul 1-12

Macarie eg ypteanul 13 - Macarie egipteanul 13

Macarie eg ypteanul 14-33 Macarie egipteanul 13-32 Macarie egipteanul 14-33

Macarie eg ypteanul 34 Macarie egipteanul 40 Macarie egipteanul 34

Macarie eg ypteanul 35-41 Macarie egipteanul 33-39 Macarie egipteanul 35-41

Moisi 1-10 Moise 1-10 Moise 1-10

Moisi 11 - Moise 11

Moisi 12, 13 Moise 11, 12 Moise 12, 13

Moisi 14:1 Moise 13 Moise 14:1

Moisi 14:2 Moise 14 Moise 14:2

Moisi 14:3 Moise 15 Moise 14:3

Moisi 14:4a Moise 16 Moise 14:4a

Moisi 14:4b Moise 17 Moise 14:4b

Moisi 14:5 Moise 17 Moise 14:5

Moisi 14:6 Moise 17 Moise 14:6

Moisi 14:7 Moise 17 Moise 14:7

Matois 1-13 Matoi 1-13 Matoes 1-13

Marcu, ucenicul lui Siluan 1-5 Marcu, ucenicul lui Siluan 1-5 Marcu, ucenicul avvei Siluan 1-5

Milisie 1, 2 Milisie 1, 2 Milesios 1, 2

tABeL De coreSPonDenţĂ

553

Motie 1, 2 Motie 1, 2 Motios 1, 2

Meghetie 1-4

Mios 1-3 Meghetie 1-4

Mios 1-3 Megethios 1-4

Mios 1-3

Marcu egypteanul 1

Macarie cetăţeanul 1-3 Marcu egipteanul 1

Macarie cetăţeanul 1-3 Marcu egipteanul 1 Macarie orăşeanul 1-3

Markel 1 Marcel 1 -

nil 1-10 nil 1-10 nil 1-10

nistheroos cel Mare 1 - -

nistheroos cel Mare 2-5 nistero 1-4 nistheroos 1-4

nisteroos cel din chinovie 1, 2 nistero cel din chinovie 1, 2 nistheroos de la chinovie 1, 2

nisteroos cel din chinovie 3 nistero 5 nistheroos 5

nicon 1 nicon 1 nikon 1

netra 1 netra 1 netras 1

nichita 1 nichita 1 nichita 1

Xoie 1, 2 Xoie 1, 2 Xoios 1, 2

Xanthie 1-3 Xantie 1-3 Xanthias 1-3

olympie 1, 2 orsisie 1, 2 olimpie 1, 2 orsisie 1, 2 olimpiu 1, 2 orsisios 1, 2

Pimen 1-23 Pimen 1-23 Pimen 1-23

Pimen 24 - Pimen 188

Pimen 25-63 Pimen 24-78 Pimen 24-78

Pimen 64 Pimen 63 Pimen 63, 164

Pimen 65-71 Pimen 64-70 Pimen 64-70

Pimen 72 Pimen 71 Pimen 71, 204

Pimen 73-79 Pimen 72-78 Pimen 72-78

Pimen 80 - Pimen 190

Pimen 81 Pimen 79 Pimen 79

Pimen 82 Pimen 80 Pimen 80, 201

Pimen 83-102 Pimen 81-100 Pimen 81-100

Pimen 103 - Pimen 191

Pimen 104-121 Pimen 101-118 Pimen 101-118

Pimen 122 Pimen 119 Pimen 119, 208209

Pimen 123-139 Pimen 120-136 Pimen 120-136

Pimen 140 - Pimen 193

Pimen 141 - Pimen 194

Pimen 142-148 Pimen 137-143 Pimen 137-143

Pimen 149 - Pimen 192

Pimen 150 Pimen 144 Pimen 144

Pimen 151 - Pimen 189

Pimen 152-161 Pimen 145-154 Pimen 145-154

Pimen 162 - Pimen 196

Pimen 163-171 Pimen 155-163 Pimen 155-163

Pimen 172-175 Pimen 164-167 Pimen 165-168

Pimen 176 - Pimen 197

Pimen 177 - Pimen 198

Pimen 178 - Pimen 199

554

Pimen 179 - Pimen 200

Pimen 180-183 Pimen 168-171 Pimen 169-172

Pimen 184 - Pimen 202

Pimen 185 Pimen 172 Pimen 173

Pimen 186 - Pimen 195

Pimen 187-191 Pimen 173-177 Pimen 174-178

Pimen 192 - Pimen 203

Pimen 193 - Pimen 205

Pimen 194 - Pimen 206

Pimen 195 - Pimen 207

Pimen 196-204 Pimen 178-186 Pimen 179-187

Pamvo 1 Pamvo 1 Pambo 1

Pamvo 2-7 Pamvo 3-8 Pambo 2-7

Pamvo 8 Pamvo 14 Pambo 8

Pamvo 9 Pamvo 13 Pambo 9

Pamvo 10 Pamvo 9 Pambo 10

Pamvo 11 Pamvo 10 Pambo 11

Pamvo 12 Pamvo 2 Pambo 12

Pamvo 13 Pamvo 12 Pambo 13

Pamvo 14 Pamvo 11 Pambo 14

Pamvo 15 Pamvo 15 -

Paisie, fratele lui Avva Pimen 1 Paisie 1 -

Pior 1-3 Pior 1-3 Pior 1-3

Pityrion 1 Pitirion 1 Pityrion 1

Pityrion 2 De la Paladie -

Pistamon 1 Pistamon 1 Pistamon 1

Petru Pionitul 1-4 Pionitul 1-4 Petru Pionitul 1-4

Pafnutie 1-3 Pafnutie 1-3 Pafnutie 1-3

Pafnutie 4 Sara 9 -

Pafnutie 5, 6 Pafnutie 4, 5 Pafnutie 4, 5

Pavel 1 Pavel 1 Pavel 1

Pavel meşterul 1, 2 Pavel meşterul 1, 2 Pavel meşterul 1, 2

Pavel cel Mare 1-3 Pavel cel Mare 1-3 Pavel cel Mare 1-3

Pavel cel Simplu 1 Pavel cel Prost 1 Pavel cel Simplu 1

Petru al celor ai lui Dios 1 Petru, cel de la Dia 1 Petru din Diu 1

Avva romanul 1, 2 Avva rîmleanul 1, 2 Avva romanul 1, 2

ruf 1, 2 ruf 1, 2 rufus 1, 2

romano 1 romano 1 roman 1

Sisoe 1-22 Sisoe 1-22 Sisoe 1-22

Sisoe 23-30 Sisoe 24-31 Sisoe 24-31

Sisoe 31-36 Sisoe 38-43 Sisoe 38-43

Sisoe 37 - Sisoe 53

Sisoe 38 - Sisoe 54

Sisoe 39-45 Sisoe 44-50 Sisoe 44-50

Sisoe 46 Pistos 1 Pistos 1

Sisoe Thiveul şi al Petrei 1 Sisoe 23 Sisoe 23

Sisoe Thiveul şi al Petrei 2-7 Sisoe 32-37 Sisoe 32-37

555

Sisoe Thiveul şi al Petrei 8, 9 Siluan 1-12 Sisoe 51, 52

Siluan 1-12 Sisoe 51, 52 Silvan 1-12

Siluan 13 - -

Siluan 14 Siluan 13 -

Simon 1, 2 Simon 1, 2 Simon 1, 2

Sosipatru 1 Sosipatru 1 Sopatros 1

Sarmata 1 Sarmata 1 Sarmatas 1

Sarmata 2 - Sarmatas 5

Sarmata 3-5 Sarmata 2-4 Sarmatas 2-4

Serapion 1-4 Serapion 1-4 Serapion 1-4

Alt Serapion 1 Alt Serapion 1 -

Serin 1, 2 Serin 1, 2 Serinos 1, 2

Spyridon 1, 2 Spiridon 1, 2 Spiridon 1, 2

Saio 1 Saio 1 Saio 1

Sarra 1-8 Sara 1-8 Sara 1-8

Sarra 9 - -

Synglitichia 1 - Synglitichia 19

Synglitichia 2-9 Singlitichia 1-8 Sincletica 1-8

Synglitichia 10 - Synglitichia 20

Synglitichia 11 Singlitichia 9 Sincletica 9

Synglitichia 12-18 - Sincletica 21-27

Synglitichia 19, 20 Singlitichia 10, 11 Sincletica 10, 11

Synglitichia 21 - Synglitichia 28

Synglitichia 22-28 Singlitichia 12-18 Sincletica 12-18

Tithois 1-7 tithoe 1-7 tithoe 1-7

timothei 1 timotei 1 timotei 1

yperehie 1-7 yperehie 1-7 Hyperechios 1-7

yperehie 8 - -

yperehie 9 yperehie 8 Hyperechios 8

Foca 1, 2 Foca 1, 2 Foca 1, 2

Felix 1 Fillic 1 Felix 1

Filagrie 1 Filagrie 1 Philagrios 1

Forta 1 Forta 1 Phortas 1

Home 1 Home 1 chomai 1

Heremon 1 Heremon 1 chairemon 1

Psenthaisie 1 Psantaie 1 Psenthaisios 1

or 1-13 or 1-13 or 1-13

or 14 or 14 -

or 15 or 15 or 14

i:1-25 i:1-25 -

ii:1-39 ii:1-39 -

iii:1-10 iii:1-10 -

iV:1-7 iV:1-7 -

Theodor din canop 1-6 iV:8-13 -

iV:8-16 iV:14-22 -

V:1-22 V:1-22 -

Vi:1-42 Vi:1-42 -

Vii:1-5 Vii:1-5 -

Vii:6 Vii:6 Vii:12 -

Vii:7-11 Vii:7-11 -

Vii:12 Vii:13 -

Viii:1-3 Viii:1-3 -

iX:1-7 iX:1-7 -

X:1-38 X:1-38 -

Xi:1-18 Xi:1-18 -

Xii:1-18 Xii:1-18 -

Xiii:1-9 Xiii:1-9 -

XiV:1-11 XiV:1-11 -

XV:1-14 XV:1-14 -

XVi:1-23 XVi:1-23 -

XVii:1-24 XVii:1-24 -

XViii:1-28 XViii:1-28 -

XIX:1-24 XIX:1-24 -

XX:1-19 XX:1-19 -

XXi:1-27 XXi:1-27 -

XXii:1-37 XXii:1-37 -

XXiii:1-16 XXiii:1-16 -

XXiV:1-5 XXiV:1-5 -

XXV:1-78 XXV:1-78 -

XXVi:1-4 XXVi:1-4 -

XXVii:1-4 XXVii:1-4 -

XXViii:1 XXViii:1130 -

Adăugire 1-4 Adăugire 1-4 -

130 ediţiile Alba iulia de după 1990 preiau textul ediţiei rîmnicu Vîlcea 1930, căreia îi lipseşte Adăugire 2 (textul nu e din Avva Zosima, precum spune, ci din Limonariu, chiar dacă vorbeşte despre acelaşi lucru), iar XXViii:1 din aceste ediţii este înlocuit cu un cuvînt din Lavsaicon, pe motiv de repetare a conţinutului textului de la Avva romanul.

inDice De nUMe

Aaron, Prorocul: p. 140 Ioann Persul 4 Acachie: p. 155 Longhin 6 Adam: p. 66, 139, 225, 235, 305, 425

Daniil Faranitul 4, isidor preotul 1,

Pamvo 12, Pavel 1, iii:4, XViii:9 Adelfie: p. 247Sisoe 15 Afraat Persanul: p. 239 Agathon: p. 7, p. 30-35, 43, 101, 102, 205,

231 Alonie 4, ilie 2, Pimen 62 Ahila: p. 38-39, 40, 99 Aio: p. 49, 168Macarie egypteanul 41 Alexandru, Avva: p. 19, 22, 23, 25, 29, 30, 34

Arsenie 23, 24, 26, 32, 43, Agathon 28 Alexandru al neadormiţilor: p. 257 Alonie: p. 45, 203, 204 Pimen 42, 56 Amfilohie al iconiei: p. 423 Ammoi: p. 38, 39, 40, 64, 99, 141 Ahila 5,

Daniil din Schit 5, ioann Thiveul 1 Ammon al raithului: p. 247, 249 Sisoe

17, 25

Ammon Schitiotul: p. 41-42 Ammon tavennisiotul: p. 35 Ammona: p. 12, 16, 35, 36-38, 196, 204,

209, 229 Antonie 26, Pimen 2, 53, 98 Ammonatha: p. 50 Ammonianos: p. 37 Ammonius: p. 37 Ammun, altul: Ammun 2 Amun nitriotul: p. 17, 32, 41, 42, 73, 223 Antonie 34, Agathon 16, Daniil egumenul Schitului 3

Anastasie Sinaitul: p. 358

Andrei: p. 49

Antian: p. 49 Aio 1

Antonie cel Mare: p. 7, 11, 12-19, 35, 37, 41, 61, 73, 94, 127, 130, 137, 143, 147, 156, 164, 173, 186, 187, 207, 208, 214, 228, 229, 233, 237, 239, 244, 245, 246, 257, 258, 308, 468 Ammona 7, 8, Amun 1, Daniil egumenul Schitului 3, Zosima 1, isidor cel Mare 6, ioann scopitul 2, ilarion 1, Macarie egypteanul 4, 26, nistheroos cel Mare 3, Pimen 76, 89, 128, Pityrion 1, Pavel cel Simplu 1, Sisoe 9, 14, iV:1, XXii:13

Anuf: p. 42

Anuv: p. 42, 196, 200, 206, 207, 210, 211, 214, 220, 227 Pimen 3, 15, 22, 73, 76, 100, 111, 134, 183, 185, Paisie, fratele lui Avva Pimen 1

Apfy: p. 46-48, 387XI:17

Apollo de la chilii: p. 48, isaac Thiveul 2 Apollo de la Schit: p. 48, Daniil 10 Apollo din ermopolis: p. 49, p. 67, 142

Daniil egumenul Schitului 1, isaac Thiveul 2

Apollonie: p. 149

Arcadie, împăratul: p. 29 Arsenie 42 Ari: p. 44, 45

Arsenie: p. 7, 19, 20-29, 30, 34, 64, 117, 153, 188, 235, 240, 492 Agathon 28, Daniil Faranitul 1, 2, Theofil 5, Lot 1, nistheroos din chinovie 3, Arsenie 6

Arsisie nitriotul: p. 194

Athanasie cel Mare: p. 11, 12, 35, 78, 79, 110, 224, 249, 259, 266epifanie 1, Pamvo 4, Sisoe 24

Athre: p. 225, 251, 252, 281 Pamvo 11, Sisoe 46

Avighea: p. 206 Pimen 72

Avraam, Avva: p. 43, 44, 45, 131 Ari 1, isaac preotul 3

Avraam, Patriarhul: p. 49, 80, 140, 187, 203, 350, 441 Apollo 3, epifanie 5, ioann Persul 4, nistheroos cel Mare 3, Pimen 51, Vii:2, XIX:21

558

Avraam, ucenicul Avvei Agathon: p. 205 Pimen 68

Avraam, ucenicul Avvei Sisoe: p. 245, 246, 249, 250 Sisoe 2, 3, 4, 12, 24, 26, 41

Avraam cel Simplu: p. 43

Avraam ivirul: p. 109 Theodor eleftheropolitul 1

Avramie: p. 354 Vii:9

carion: p. 92, 93, 149-150Zaharia 4 casian: v. ioann casian constantie, împărat: p. 17 Antonie 31 constantin cel Mare, împărat: p. 70, 477

XXV:34

copri din Schit: p. 150-151

cronie: p. 128, 131, 145, 147-149isaac preotul 2

Daniil, egumenul Schitului: p. 49, 67-76 Daniil din Schit: p. 40, p. 63-64, 141, 233 Daniil Faranitul: p. 19, 21, 25, 28, 29, 34, 148, 215 Arsenie 14, 17, 23, 26, 29, 33, 34, 39, 42, 43, Agathon 28, Pimen 143

David, Prorocul: p. 80, 140, 148, 187, 204, 205, 206, 212, 215, 221, 252, 364 Epifanie 7, 12, ioann Persul 4, cronie 4, nistheroos cel Mare 3, Pimen 54, 61, 72, 118, 140, 191, Sisoe Thiveul 1, iX:2

Diocleţian, împărat: p. 70, 234 Dios din constantinopol: p. 239 Dioscor, Avva: p. 76 Dioscor, patriarhul monofizit al

Alexandriei: p. 60ghelasie 4

Dorothei din gaza: p. 94

Dula: p. 52, 76 Vissarion 1,

Dula, alt avvă: p. 75 Daniil egumenul Schitului 5

efrem Syrul: p. 81-82

Efthymie cel Mare: p. 61

elena, împărăteasă: p. 61

elisei Prorocul: p. 148 Cronie 1 elladie Alexandrinul: p. 85, 135 epifanie: p. 78-81, 257, 377,378X:26 epimah: p. 232 Petru Pionitul 2 eva: p. 273yperehie 5 evagrie: p. 85-87, 185 evdemon: p. 87, 233 evdochia, împărăteasă: p. 60

evharist, mireanul: p. 82-83

evloghie, Avva: p. 74 Daniil egumenul Schitului 4

evloghie, pietrarhul: p. 69-72 Daniil egumenul Schitului 2

evloghie, preotul: p. 83-84

evprepie: p. 84

evsevie, patriarh al Alexandriei: p. 74 Daniil egumenul Schitului 3

Felix: p. 277

Filagrie: p. 277

Foca: p. 135, 275-277

Forta: p. 277-278

gavriil Arhanghelul: p. 351 Vii:5 ghelasie: p. 58-62 ghelasie din Kyzic: p. 233 gherasim de la iordan: p. 94Zosima 1 gherman: p. 145 Casian 1 gherontie al Petrei: p. 62 grigorie de nazianz: p. 51, 57, 85 grigorie de nyssa: p. 51, 156 Halev: p. 121ioann colov 20 Heremon: p. 279 Home: p. 279

Hristos Mîntuitorul: Anuv 2

iacov, Apostolul: p. 360, 450 Viii:2, XX:16

iacov, Avva: p. 85, 135, 140, 173, 275 Elladie 3, ioann Persul 2, Matois 7, Foca 1, 2

iacov, Patriarhul: p. 33 Agathon 22, Ahila 5 ierax: p. 136-137

ieremia, Avva: Daniil egumenul Schitului 1 ieremia, Prorocul: p. 140 Ioann Persul 4 ieronim: p. 154, 258

iezechiil, Prorocul: p. 238 Pavel cel Simplu 1

ignatie Briancianinov: p. 105

iisus Hristos: p. 5, 49, 63, 65, 101, 126, 148, 177, 201, 245, 276, 298, 325, 328, 343, 352, 360, 394, 402, 403, 408, 409, 412, 422, 425, 428, 429, 433, 447, 458, 453, 455, 461, 466, 476, 494

iisus navi: p. 101, 121ilie 2, ioann colov 20 ilarion cel Mare: p. 78, 79, 143 Epifanie 4 ilie, Avva: p. 100-102

559

ilie, Prorocul: p. 187, 352 Nistheroos cel Mare 3, Vii:7

ilie al diaconiei: p. 101, 102ilie 3

ilie Sihastrul: p. 102ilie 8

ilit: p. 21 Antonie 23

ioann, Avva: p. 42, 307 Anuv 1, iii:9

ioann, ucenicul lui Avva Pavel: p. 141-142

ioann Apostolul: p. 450XX:16 ioann Botezătorul: p. 97, 140Zosima 3,

ioann Persul 4

ioann casian: p. 43, 49, 63, 93, 107, 109, 126, 127, 130, 133, 145-147, 156, 165, 168, 182, 186, 233, 257, 259, 260, 263, 279

ioann cel Mic, Thiveul: p. 40, 141 Ammoi 3

ioann chilichianul: p. 1357

ioann colov: p. 19, 119-128, 141, 195, 203, 207, 210, 233, 235 Pimen 45, 75, 104, Pafnutie 6

ioann Damaschin: p. 64

ioann de la chilii: p. 138, 173 Matois 7 ioann de la eptastomos: p. 494Adăugire 1 ioann din Antiohia: p. 409 XVi:1 ioann din chinovie: p. 126, 146 Casian 4, 5

ioann din Lyco, Avva: p. 53, 138 Vissarion 4 ioann din Syria: p. 222 Pimen 200 ioann egumenul: casian 4 , 6

ioann famenul: p. 104Theodor din Fermi 10

ioann gură de Aur: p. 83, 110, 130, 145, 155 Evloghie 1

ioann Persul: p. 139-140

ioann rufus: p. 85, 88, 228, 235, 254 ioann Scărarul: p. 359 Viii: 2 ioann scopitul: p. 137 ioav: p. 215 Pimen 140, 141 iosif, Avva: p. 14, 33, 45, 106, 200, 202, 205, 212, 216, 248, 263 Antonie 17, Agathon 25, elladie 3, Theodor din Fermi 18, Pimen 21, 32, 62, 115, 150, Sisoe 22, Serion 1

iosif, Patriarhul: p. 33, 122, 194, 210, 348 Agathon 22, ioann colov 21, orsisie 1, Pimen 105, Vi:41

iosif din Arimathea: p. 476XXV:31 Iosif din Panefo: p. 83, 133-135, 186, 187

evloghie 1, nistheroos cel Mare 4

iosif din Pilusios: p. 148 Cronie 5

iosif Thiveul: p. 143

iov, Dreptul: p. 92, 123, 140, 205, 210

Zinon din Antiohia 2, ioan colov 32, ioan Persul 4, Pimen 61, 105

iraclie: p. 102

irina, fata Sf. Spyridon: p. 264Spyridon 2 irod: p. 97Zosima 3 isaac, patriarhul: p. 350, 355 Vii:2, 10 isaac, ucenicul Avvei Motie: p. 178, 179, 215, 216, 222 Motie 2, Pimen 146, 150, 201

isaac din taua: p. 178

isaac preotul: p. 130-132, 145, 292ii:3

isaac Thiveul: p. 49, 142

isaia din gaza: p. 39, 40, 99-100, 200, 211, 234, 235, 303 Ahila 3, Ammoi 2, Pimen 20, 110, ii:37

isaia nitriotul: p. 164, 225 Macarie egypteanul 27, Pamvo 11

isaia Prorocul: p. 154, 173, 238 Longhin 1, Matois 2, Pavel cel Simplu 1

Ishyrion: p. 144

isidor cel Mare, preotul Schitului: p. 127-129, 168, 169, 233isidor preotul 8, carion 2, Moisi 1

isidor Pilusiotul: p. 129-130, 231 isidor preotul: p. 129, 138-139, 203

Pimen 45

Isidora: p. 229 Pityrion 2

isyha: p. 112

iuda iscarioteanul: p. 191

iulian, împărat: p. 79 Epifanie 1 iustin i, împărat: p. 70, 72 Daniil

egumenul Schitului 2 iustinian i, împărat: p. 72 Daniil

egumenul Schitului 2 iuvenalie, patriarhul ierusalimului: p. 61

ghelasie 4

ivistion: p. 195, 205 Pimen 63 Kyrill, patriarhul Alexandriei: p. 60, 66, 178, 179, 454 Daniil Faranitul 4, Motie 2, XXi:13

Kyru: p. 151

Longhin: p. 154-155

Longhin, comis: p. 281or 6

560

Lot, Avva: p. 30, 135, 153, 231, 232 Agathon 1, iosif din Panefo 6, 7, Petru Pionitul 2

Lot, Dreptul: p. 49, 139 Apollo din ermopolis 1, isidor preotul 1

Luchie: p. 108, 152, 154Theodor de la enat 2, Longhin 1

Luchie arianul: p. 156, 169

Macarie Alexandrinul: p. 156, 162, 180, 182 Macarie eg ypteanul 21

Macarie egypteanul: p. 30, 92, 99, 103, 127, 156-168, 195, 233, 449, 487 Agathon 1, Zaharia 1, Theodor din Fermi 1, XX:16, XXV:78

Marchian, împărat: p. 222 Pimen 200 Marcu, Avva: p. 21, 22 Arsenie 13, 22

Marcu, ucenicul Avvei Siluan: p. 175-176, 254

Marcu egypteanul: p. 180-181 Maria, femeie din Alexandria: p. 79

epifanie 2

Maria, femeie din egypt: p. 82 Evharist 1 Maria, născătoarea de Dumnezeu: p. 49, 71, 216, 343, 358 Pimen 150, Vi:31, Viii:1

Maria, sora lui Lazăr: p. 255Siluan 5 Markel: p. 109, 183-184 Martha, sora lui Lazăr: p. 255Siluan 5 Matois: p. 135, 173-175, 233, 271 Tithois 4 Maxim Mărturisitorul: p. 107 Maximian, împărat: p. 233 Meghetie: p. 179

Melania cea tînără: p. 56, 100, 188, 195 Melania romana: p. 194 Meletie de Lycopolis: p. 251 Melhisedec, Patriarhul: p. 66, 80, 150

Daniil Faranitul 4, epifanie 5, copri 3

Milisie: p. 177-178

Mios: p. 180, 193

Mithra, idol: p. 79

Moisi, Avva: p. 27, 28, 92, 93, 127, 163, 168-173, 195, 219, 256, 330 Arsenie 38, Zaharia 2, 3, 5, Macarie egypteanul 22, Pimen 173, Siluan 11, Vi:10

Moisi, Prorocul: p. 16, 116, 121, 140, 148, 188, 205, 220, 223, 225, 244, 269, 350 Antonie 26, Zaharia 5, Theodor din canop 4, ioann colov 20, ioann Persul 4, cronie 4, nistheroos din chinovie 1,

Pimen 68, 186, Pamvo 12, Synglitichia 20, Vii:3

Moisi din Magdola: p. 169

Moisi din Sinai: p. 293ii:4

Moisi nitriotul: p. 169

Motie: p. 178-179

Mui: p. 264Saio 1

navuzardan: p. 200Pimen 16 nestorie: p. 60ghelasie 4 netra: p. 189, 254 nichita: p. 190 nicon: p. 189

nil Sinaitul: p. 141, 185-186

nilammon: p. 231

nistheroos cel Mare: p. 43, 186-187, 189 nistheroos din chinovie: p. 188-189, 214

Pimen 134

noe: p. 205 Pimen 61

olympie: p. 193

onorie: p. 29 Arsenie 42

or: p. 244, 249, 251, 252, 281-282, 352

Sisoe 27, 46, Vii:7 orighen: p. 85, 110, 153 Lot 1, orsisie: p. 194

Pafnutie, ucenicul Avvei Pimen: p. 233 Pafnutie chefala: p. 16, 173, 174, 233

Antonie 29, Matois 10 Pafnutie de la iraclia de Sus: p. 233 Pafnutie Mucenicul din Alexandria: p. 234, 361 Viii:2

Pafnutie preotul Schitului („Bivolul”): p. 63, 87, 164, 167, 208, 233-235, 265 Evdemon 1, Macarie egypteanul 28, 37, Pimen 80

Pahomie cel Mare: p. 35, 61, 62, 73, 182, 194, 280ghelasie 5, Daniil egumenul Schitului 3, Macarie cetăţeanul 2,

Psenthaisie 1

Paisia: p. 125 Ioann colov 47 Paisie, fratele lui Avva Pimen: p. 196, 220, 227 Pimen 2, 185

Paisie cel Mare: p. 119, 205, 225 Pimen 66, Pamvo 11

Paisie pustnicul: p. 148 Casian 4

Palestina: ghelasie 2, 4

Palladie, Avva: p. 72 Daniil egumenul Schitului 3

561

Palladie de ellenopolis: p. 35, 55, 112, 132, 158, 168, 182, 233, 261

Pamvo: p. 13, 41, 52, 76, 99, 110, 127, 130, 132, 151, 157, 203, 207, 217, 223-227, 244, 250, 362 Antonie 6, isidor cel Mare 6, isaac preotul 7, 12, Macarie eg ypteanul 2, Pimen 48, 76, 157, Sisoe 37, Viii:2

Pamvo de la Schit: p. 110 Theofil arhiepiscopul 2

Pavel, Apostolul: p. 141, 239, 268, 370, 384 Ioann Persul 4, Synglitichia 8, X:18, Xi:7

Pavel, ucenicul lui Avva or: p. 281or 3, 4

Pavel cel Mare: p. 236

Pavel cel Simplu: p. 17, 136, 237-238

Antonie 31

Pavel din Fermi: p. 103

Pavel Kappadokianul: p. 470XXiV:5 Pavel Meşterul: p. 236 Pavel Thiveul: p. 235

Petru, Apostolul: p. 141, 208, 434 Ioann Persul 4, Pimen 88, XIX:2

Petru, Avva: p. 160 Macarie egypteanul 8 Petru al Alexandriei, Sfinţit Mucenic: p. 234, 251, 361 Viii:2

Petru al celor ai lui Dios: 239

Petru Pionitul: p. 30, 153, 231-232 Agathon 1

Petru Vameşul: p. 420

Pimen: p. 12, 28, 30, 35, 40, 41, 42, 43, 45, 76, 92, 93, 94, 102, 109, 117, 122, 127, 128, 133, 134, 144, 150, 163, 171, 188, 195-223, 227, 234, 257, 258, 259, 272, 328 Antonie 4, Arsenie 41, Ammoi 4, Ammon Schitiotul 1, Anuv 1, Dioscor 2, Zaharia 4, 5, Zosima 1, ioann colov 13, 29, isidor cel Mare 5, 6, 7, iosif din Panefo 2, 3, copri 1, Macarie egypteanul 25, Moisi 12, nistheroos din chinovie 1, 2, Paisie, fratele Avvei Pimen 1, Pafnutie 3, Sarmata 3, timothei 1, Vi:8

Pior: p. 208, 228-229 Pimen 87 Pistamon: p. 231 Pityrion: p. 229-231 Psenthaisie: p. 280 Psoie: p. 280,Psenthaisie 1

roman Dioghen: p. 133

romano: p. 243

romanul: v. Arsenie

ruf: 242

rufin: 169

rufus: v. ioann rufus

Saio: p. 264

Salentarie: p. 74 Daniil egumenul

Schitului 3 Sarmata: p. 258-259 Sarra: p. 234, 265 Pafnutie 4 Sava cel Sfinţit: p. 102, 494 Ilie 8,

Adăugire 1

Semei: p. 221, 382 Pimen 195, Xi:2 Serapion din Arsinoe: p. 73 Daniil

egumenul Schitului 3 Serapion din Thmuis: p. 259 Serapion Sindonitul: p. 261-262 Serapis, idol: p. 79 Serghie din Pediada: p. 98 Zosima 5 Serin: p. 263

Severian: p. 342 Vi:30

Siluan, Avva: p. 49, 88, 175, 189, 190, 223, 225, 244, 254-257, 423Zinon 1,

Marcu 1, 2, 3, 4, 5, netra 1, Pamvo 12, XViii:4

Simon, Apostol: p. 416

Simon, Avva: p. 215, 257-258 Pimen 142 Sisoe cel Mare: p. 43, 160, 179, 208, 223, 225, 231, 244-252, 271, 281, 282

Macarie egypteanul 7, Meghetie 2,

Pimen 84, 91, 204, Pamvo 12, Pistamon 1,or 7

Sisoe Thiveul şi al Petrei: p. 252-253 Socrate Scolasticul: p. 79, 156, 182, 229, 263 Solomon, Prorocul: p. 141ioann Persul 4 Sori: p. 178Motie 2

Sosipatru (Sopatru), Avva: p. 258 Sozomen: p. 156, 182, 236, 254 Spyridon: p. 263-264 Ştefan Arhidiaconul: p. 429 XViii:22 Ştefan din ierusalim: p. 409 XVi:1 Suru: p. 280Psenthaisie 1 Symeon, Patriarhul: p. 33 Agathon 22 Symeon Stîlpnicul cel Bătrîn: p. 58, 59, 61

ghelasie 2

Synglitichia: p. 266-270

562

Theodor eleftheropolitul: p. 43, 109 Theodor de la enat: p. 108 Theodor din canop: p. 114-116 Theodor din Fermi: p. 25, 32, 38, 103-108, 130, 131, 137, 225 Arsenie 31, isaac preotul 2, Pamvo 14

Theodor din Schit: p. 108, 281, 282Or 1, 8

Theodor din Sinai: p. 293ii:4 Theodor din Muntele eleon: p. 343Vi:31 Theodor din rossu: p. 490XXVii:4 Theodor Studitul: p. 19, 50

Theodora, Amma: p. 112-114 Theodorit al Kyrului: p. 92 Theodosie, monahul monofizit: p. 60

ghelasie 4

Theodosie cel Mare, împărat: p. 19, 28 Arsenie 42

Theodosie cel Mic, împărat: p. 138, 374X:22

Theodot: p. 109

Theofil, arhiepiscopul: p. 19, 20, 24, 46, 79, 110-111, 112, 128, 130, 223 Arsenie 7, 8, 28, epifanie 2, Theodora 1, isidor cel Mare 10

Theognie ierusalimneanul: p. 275Foca 1 Theona: p. 105, 109-110, 183, 184, 217, 259 Theodor din Fermi 17, Markel 1, Pimen 158

Theopempt: p. 158, 159Macarie egypteanul 3

timothei, Avva: p. 229, 236, 272 Pavel Meşterul 1, 2

timothei Patriarhul Alexandriei: p. 27 Arsenie 34

timothei Pustnicul: p. 206 Pimen 71

tithois: p. 120, 271

traian, împărat: p. 416

Vacat: p. 59ghelasie 2

Vasilie cel Mare: p. 8, 51, 85, 92, 147, 156

casian 7

Veniamin, Avva: p. 8, 55

Veniamin, Patriarhul: p. 33 Agathon 22 Viare: p. 56 Victor: p. 56

Visarion: p. 8, 52-54, 100, 208, 225 Pimen 81, Pamvo 11

Vitimie, Avva: p. 38, 39, 40, 165, 218 Ahila 2, 5, Macarie egypteanul 33, Pimen 164

Xanthie: p. 191

Xoie: p. 191, 461

yperehie

Zaharia, Avva: p. 92, 127, 149 Carion 1, 2 Zaharia, ucenicul Avvei Siluan: p. 254, 255, 256 Siluan 1, 3, 4, 5, 8

Zinon: p. 89-91, 254

Zinon de la enat: p. 89, 155 Longhin 5 Zinon din Antiohia: p. 92 Zoil: p. 19, 25, 29, 30 Arsenie 32, 43 Zosima: p. 88, 94-98, 423, 429 XViii:8

inDice geOgraFic

Aftha: v. gherara

Alepp: v. Veria

Alexandria: p. 11, 19, 20, 23, 25, 26, 29, 46, 50, 55, 60, 66, 72, 74, 78, 79, 108, 110, 114, 128, 143, 152, 154, 156, 160, 169, 178, 180, 188, 207, 224, 226, 234, 251, 266, 323, 338, 361, 376, 378, 411, 427, 449, 454, 470, 491 Arsenie 26, 32, 34, 42, Ammonatha 1, Veniamin 1, Daniil Faranitul 4, Daniil, egumenul Schitului 3, 4, epifanie 2, Theofil 3, Theodor din canop 1, isidor cel Mare 10, Longhin 4,Macarie egypteanul 8, Mios 2, Pimen 79, Pamvo 4, 15, V:16, Vi:24, Viii:2, X:26, XViii:17, XX:16, XXi:13, XXiV:5

AnastasisSfînta ÎnvieregolgothaLocul căpăţîniiSfîntul Mormînt: p. 70, 71, 408, 491, 494 Daniil, egumenul Schitului 2, XV:10, XVi:1, XXVii:4, Adăugire 1

AntinoeAntinoopolis: p. 100, 332 Vi:13

AntiohiaDumnezeiasca cetate: p. 59, 92, 156, 239, 291, 376, 407, 409, 411ghelasie 2, i:25, X:26, XV:8, XVi:1, XVi:8

Antiohia Syriei: p. 409

Arabia egyptului: p. 140 Ioann Persul 2 ArsinoeArsenoit: p. 251, 252, 260, 288,

Sisoe Thiveul 2

AthinaAthena: p. 120, 291ioann colov 17, i:24

AthlivisAthrivis: p. 208 Pimen 92 Ausonia: p. 79 Baramus: p. 20, 240 Beirut: v. Viryt

Burumbul (napepoX): v. Pispir

cairo: v. Vavylon

calamona Arsenoitului: p. 251, 252Sisoe 43, Sisoe Thiveul 2, 3

calamona iordanului: p. 288 I:15 calhidonHalkidon: p. 60, 61, 85, 275, 276ghelasie 4 campania: p. 79

canop: p. 19, 24, 26, 29, 114Arsenie 28, 42, Theodor din canop 1

chilichia: p. 154

chiliile: p. 17, 36, 39, 40, 41, 43, 44, 48, 55, 73, 85, 87, 103, 130, 132, 135, 136, 138, 147, 173, 180, 182, 193, 231, 275, 380, 396, 413, 430, 457, 470, 489 Antonie 34, Ammona 4, Ahila 5, Apollo de la chilii 1, Veniamin 2, elladie 1, 3, evagrie 10, Theodor din Fermi 2, isaac preotul chiliilor 8, ioann de la chilii 1, Matois 7, Olympie 2, Petru Pionitul 1, Foca 1, X:38, Xii:17, XVi:19, XViii:28, XXi:23, XXiV:2, XXVi:2

chinovia lui Avva ilit (egypt): p. 15 Antonie 21

chinovia Peşterii (Palestina): p. 102ilie 8 clysma: 117, 244, 248, 249, 251, 271

Sisoe 21, 25, 45, 46, tithois 5 constantinopol ŢarigradByzanţ: p. 17, 59, 60, 70-72, 74, 83, 239, 374, 495,

Antonie 31, ghelasie 2, 4, Daniil, egumenul Schitului 2, 3, evloghie 1, X:22, XXiV:5,

Delta nilului: p. 39, 139, 156, 178, 188, 195

DiolcosDiolchia: p. 126, 345 Vi:35 Dumnezeiasca cetate: v. Antiohia edessa: p. 81

564

Egypt: p. 11, 35, 39, 51, 58, 60, 66, 67, 81, 82, 100, 101, 103, 109, 112, 122, 131, 136, 138, 139, 145, 149, 152, 156, 161-163, 170, 172, 174, 177, 195, 196, 198, 201, 207, 223, 224, 231, 235, 239, 252, 255, 260, 272, 275, 276, 286, 289, 291, 307, 308, 326, 327, 330, 346, 374-376, 389, 410, 412, 416, 432, 435, 436, 474, 484ahila 3, 5, Daniil Faranitul 4, evharist 1, ilie 2, ioann colov 21, isaac preotul 1, ioann de la chilii 1, ioann Persul 1, casian 1, carion 2, Macarie egypteanul 1, 15, 18, 24, Moisi 7, Matois 7, Pimen 1, 4, 8, 27, 77, Pamvo 7, Pafnutie 5, Pavel 1, Siluan 7, Serapion 1, timothei 1, i:5, 24, 25, iii:8, iV:1, Vi:6, 10, 38, X:22, 26, Xii:1, XVi:5, 11, 13, XIX:1, 5, 7, 8, XXV:21, XXV:64,

eleftheropolis: p. 58

enat: p. 88, 108, 152, 154, 338Theodor cel de la enat 1, 2, 3, Luchie 1, Vi:24

ermopolis Magna: p. 49, 67, 142 Daniil, egumenul Schitului 1

ermopolis Parva: 76

Facussa: p. 139

Faran: p. 189, 190netra 1

Fermi: p. 103, 107, 318Theodor din Fermi 25, iV:16

gaza: p. 88, 94, 99, 143, 254, 416 gheraraafthaSaltos: p. 254 golgotha: v. anastasis gomora: p. 477XXV:38 grecia: p. 125, 231 Gabal tarbul: p. 11 Hrysorroa: p. 52 Vissarion 1 ierihon: p. 288, 364 IX:2 ierusalimSfînta cetate: p. 60, 61, 70, 96, 257, 275, 277, 297, 376, 382, 409, 437, 491, 494ghelasie 4, Filagrie 1, Zosima 3, ii:11, X:26, Xi:2, XIX:10, XXVii:4

imperiul Persan: p. 79, 180

imperiul roman: p. 17, 74, 79, 222 iraclia de Josiracleopolis Parva: p. 134

iosif din Panefo 5

iraclia de Susiracleopolis Magna: p. 233

italia: p. 79,

Kadis Vami: p. 121ioann colov 20

Kappadokia: p. 51, 57

Kefar Serta: p. 88

Kesaria Kappadokiei: p. 51

Kynopolis (de jos): p 308 IV:1

Kypru: p. 78, 79, 143, 264, 377 Epifanie 1, 3, Spyridon 1, X:26

Lakedemonia: p. 262Serapion 1

LatiumLazio: p. 79

Lavra avvei gherasim de la iordan: p. 94

Zosima 1

Lavra Duca: p. 364 IX:2

Lavra Sfîntului Sava: p. 102

Lavra turnurilor: p. 491XXVii:4

Leontopolis: p. 144

Locul căpăţînii: v. anastasis

Lunca lui arsenoitos (în Schit): p. 153

Lot 1

Lybia: p. 183, 423 Markel 1, XViii:4 LycoLycopolis: p. 53, 138, 251

Vissarion 4

Magdola: 174

Makedonia: p. 133, 266

Mandra: p. 220Pimen 186

Marea roşie: p. 126, 244 Ioann colov 47 Marsillia: p. 143

Mănăstirea Sf. Theodosie chinoviarhul: p. 465XXii:35

Meimun (Der-el-Memun): p. 11 Memfis: p. 19, 29 Arsenie 42 Mesopotamia: p. 51 Mideano: p. 303ii:39 Monidiile: p. 437XIX:11 Muntele „din afară”: v. Pispir Muntele eleon: p. 297, 343, 437 Ii:11, Vi:31, XIX:10

Muntele lui avva antonie (Muntele „din lăuntru”): p. 11, 143, 245, 247, 249, 251, 468 Ilarion 1, Sisoe 7, 8, 9, 15, 18, 24, 43, XXiii:11

Muntele nitriei: p. 17, 39, 41, 55, 73, 76, 94, 98, 110, 136, 147, 157, 167, 169, 182, 184, 194, 223, 225, 228, 260, 279, 281, 295, 306, 470 Antonie 34, ahila 5, Theofil 1, Macarie egypteanul

565

2,39, Markel 1, Pamvo 11, ii:7, iii:7, XXiV:5

Muntele Porfyritis: p. 229

nahiastis: p. 76 Dioscor 1

nazianz: p. 51, 57

nicopole (cetate în Palestina): p. 58, 59ghelasie 2

nicopole (lîngă alexandria): p. 411 XVi:7

nilul: p. 39, 42, 139, 216, 230

nikea: p. 12, 233

nisibe: p. 81

Oaza: p. 46 Apfy 1

Orientul Mijlociu: p. 32

Ostrakini: p. 416XVii:8

Oxyrynh: p. 46, 47, 263, 386, 387, 485 Apfy 1, 2, Xi:14, 17, XXV:69

Palestina: p. 51, 58-60, 78, 79, 88, 102, 143, 145, 154, 174, 254, 256, 275, 276ghelasie 2, 4, epifanie 3, Zinon 4, ilarion 1, casian 1, Siluan 13

Panefo: p. 83, 133, 134, 135, 153, 186, 254, 423 Evloghie 1, iosif 1, 3, 11, XViii:4

Panefysis: p. 186, 279

Pediada: p. 98Zosima 5

Petra: p. 252Sisoe Thiveul 1

Petra Schitului: p. 163, 171Macarie 22, Moisi 13, gherontie 1

Petra troinului: p. 25, 26, 30 Arsenie 32, 34 Pilusion: p. 50, 60, 99, 129, 148, 199, 265

ammonatha 1, isaia 4, cronie 5, Pimen 11, Sarra 4

Pionia: p. 231

PispirMuntele „din afară” al avvei antonieBurumbul (napeoX)Gabal tarbul: p. 11, 35, 100, 229, 244

raith: p. 137, 173, 174, 187, 231, 232, 247, 249, 298, 302, 303, 415, 440, 495 Ioann chilichianul 1, Matois 9, nistheroos cel Mare 1, Petru Pionitul 3,Sisoe 17, 25, ii:13, 35, 39, XVii:3, XIX:19, 20

ravenna: p. 22

roma: p. 19, 22, 23, 24, 145, 241, 377, 492, 493 Arsenie 21, 28

rossu: p. 490XXVii:4

rusia: p. 105

Sakha: p. 141

Salamina: p. 78

Saltos: v. gherara

Schitul: p. 14, 19, 20, 21, 22, 23, 27, 29, 30, 32, 35, 36, 38-43, 48, 49, 52, 53, 55, 62-64, 67-69, 71, 72, 74-76, 87, 88, 92, 93, 99, 100-104, 106, 107, 110, 117, 118, 121, 122-128, 131, 133, 134, 136, 138, 141, 144, 149-151, 153, 156, 157, 159-171, 175, 176, 180, 182, 191, 193, 195, 218, 219, 221, 228, 231, 233-236, 240, 244, 249, 254, 256, 260, 262, 265, 275, 276, 279, 281, 316, 323, 326, 329, 330, 361, 364, 365, 383, 389, 395, 400, 403, 413, 416, 455, 462, 463, 468, 474, 475, 477, 483, 484, 492 Antonie 18, arsenie 16, 20, 21, 27, 36, 38, 42, agathon 14, ammona 3, ahila 2, 3, amun nitriotul 2, anuv 1, apollo de la Schit 1, Visarion 5, Veniamin 1, 2, Daniil din Schit 1, Daniil Faranitul 1, Daniil, egumenul Schitului 1, 2, 3, 4, 5,evdemon 1, Zinon 3, Zaharia 4, ilie 2,Theodor din Fermi 6, 10, 24, 25, 26, Theofil arhiepiscopul 2, ioann colov 1,5, 7, 18, 19, 27, 34, 40, 41, 43, 47, ioann din chinovie 1, isidor cel Mare 10, 11, isaac preotul 5, iosif din Panefo 3,Isidor preotul 8, Ishyrion 1, carion 2,copri 3, Macarie egypteanul 1, 2, 5, 7, 13, 14, 16, 21, 22, 26, 30, 33, 34, 39, Moisi 2, 3, 5, 6, 8, 9, 10, 13, Marcu 1, 2, 4, Mios 2, Xanthie 2, Olympie 1, Pimen 162, 173, 197, Pior 3, Pafnutie 5,Pavel meşterul 1, 2, romanul 1, Sisoe 27, Siluan 13, Foca 1, 2, Heremon 1, iV:12, V:16, Vi:6, 10, Viii:2, iX:3, 6,Xi:6, Xii:1, 16, XiV:3, 7, XVi:16, 17, 20, XVii:6, XXi:19, XXii:17, 19, XXiii:12, XXV:21, 26, 29, 36, 61, 64, XXViii:1

Sfînta cetate: v. ierusalim

Sfînta Înviere: v. anastasis

Sfîntul Mina (complex lîngă alexandria): p. 491XXVii:4

Sicilia: p. 79

566

Sinai: p. 148, 176, 179, 184, 187, 189-191, 254, 255, 293, 296, 460, 490, 491 Cronie 4, 5, Marcu 4, Meghetie 2, netra 1, Xoie 2, Siluan 4, 5, ii:4, 9, 10, XXii:11, XXVii:4

Skythopolis: p. 297

Sodoma: p. 477XXV:38

Staro nago riciane: p. 133

Syria: p. 51, 59, 92, 143, 152, 176, 222, 276, 407, 410Zinon 1, Marcu 5, Pimen 200, XV:8, XVi:2

tavennisis: p. 229, 230Pityrion 2 terenuthis: p. 42, 161, 191, 195 Anuv 1,

Macarie egypteanul 13, Xanthie 2

ThivaidaThebaida: p. 23, 39, 49, 67, 69, 109, 136, 150, 233, 235, 251, 291, 331, 368, 394, 469, 480 Arsenie 26, ahila 6, aio 1, Daniil, egumenul Schitului 1, 2, carion 2, Pafnutie 6, Pavel 1,

Sisoe 43, i:25, Vi:12, X:11, Xii:13, XXiii:16, XXV:58

Thmuis: p. 133, 259

trimithunda: p. 263, 264Spyridon 1 trointura: p. 19, 20, 26, 29 Arsenie 34, 42

tyr: p. 94, 97Zosima 4

Vavylonul egyptuluicairo: p. 19, 29, 63, 357 Arsenie 42, Daniil din Schit 3

Vavylonul Persiei: p. 357, 453Vii:10, XXi:7

Veria (Bepoia): p. 59

Viryt (Beirut): p. 59ghelasie 2

InDice scripturistic

Facere:

1:26 p. 128

2:16 p. 202

3:1-5 p. 273

8:9 p. 25

14:18 p. 66

14:19 p. 80

18:2 p. 49

18:26-32 p. 80

19:1 p. 49

19:30 p. 139

23:4 p. 203

37:34 p. 33

39:7-21 p. 348

42:36 p. 33

46:3 p. 39

Ieşire:

3:1 p. 220

3:2-3 p. 148

12:29 p. 172

12:30 p. 307

21:2, 5, 6 p. 232

numeri:

12:3 p. 269

20:17 p. 482

21:9 p. 188

Deuteronom:

32:7 p. 18

iisus navi:

5:13 p. 472

14:7 p. 121

1 Împăraţi:

2:6 p. 17

5:2-3 p. 148

17:35 p. 212

25:24 p. 206

2 Împăraţi:

11:25 p. 215

13:28 p. 215

3 Împăraţi: 2:39-45 p. 221

16:5-10 p. 382

17:35 p. 221

4 Împăraţi:

4:16 p. 148

24:28-29 p. 200

isaia:

1:16-19 p. 238

6:3 p. 257

6:5 p. 173

10:15 p. 200

26:10 p. 100, 111

14:12 p. 143

30:15 p. 148

30:18 p. 250

35:10 p. 111

40:1 p. 208

51:11 p. 111

58:5 p. 154

59:2 p. 40

64:5 p. 482

66:2 p. 286

ieremia:

5:1 p. 80.

iezechiil:

3:12 p. 257

14:14, 20 p. 205

18:23, 32 p. 238

Daniil:

3:23 p. 423

3:39-40 p. 486

568

10:3 p. 252

iov

1:21 p. 162

15:15 p. 92

40:5 p. 87

Psalmi:

2:2 p. 456

3:2 p. 435

4:2 p. 268

5:6 p. 364

6:6 p. 364

7:10 p. 256

17:3 p. 435

17:30 p. 204

18:11 p. 8

18:15 p. 364

21:2 p. 482

24:15 p. 435

24:18 p. 172, 364

36:6 p. 483

36:39 p. 128

37:19 p. 217

38:2 p. 80

38:14 p. 48

41:2 p. 201

41:4 p. 364, 455, 456

45:2 p. 172

45:9 p. 237

47:7 p. 248

50:3 p. 152

50:19 p. 482

54:23 p. 416

56:8 p. 289, 364, 456

57:1 p. 32

58:6 p. 364

65:3 p. 237

65:12 p. 268

68:3 p. 269

68:33 p. 268

72:22 p. 188

73:16 p. 474

76:4 p. 169

80:11 p. 198

81:6 p. 164

86:7 p. 111

89:10-11 p. 48

94:6 p. 237

101:5 p. 364

101:10 p. 132

103:24 p. 72, 238

108:7 p. 429, 478

108:24 p. 364

109:4 p. 66

114:6 p. 483

114:7 p. 483

117:6 p. 172

117:18 p. 268, 483

118:21 p. 364

118:37 p. 220

118:62 p. 364

118:63 p. 215

118:79 p. 483

118:126 p. 128

118:164 p. 80

126:1 p. 482

131:4 p. 148

140:3 p. 80

140:5 p. 483

Pilde

4:23 p. 62

11:12 p. 112

16:5 p. 370

16:6 p. 205

18:13 p. 203

25:7 p. 212

26:14 p. 438

27:7 p. 267

ecclesiast

3:1 p. 142

Înţelepciunea lui iisus Sirah:

34:23 p. 476

Matthei:

5:3 p. 138

5:4 p. 370

5:7 p. 418

5:9 p. 285, 448

5:16 p. 480

5:20 p. 81

5:22 p. 213

5:23 p. 31

5:23-24 p. 365

5:27 p. 109

5:28 p. 450

569

5:39 p. 15

5:44 p. 173, 282

6:4,6 p. 81, 89

6:6 p. 403

6:7 p. 403

6:12 p. 128, 364

6:13 p. 386

6:16 p. 402

6:19-20 p. 389

6:33 p. 137

6:34 p. 214

7:1 p. 73, 109, 181

7:3-4 p. 213

7:5 p. 214

7:7 p. 325, 480

7:13 p. 112, 389

7:14 p. 38

7:19 p. 31

8:12 p. 248

9:15 p. 146

9:20 p. 80

10:16 p. 270

10:19 p. 408

11:12 p. 306, 384

11:28 p. 280

12:27 p. 203

12:31 p. 358

12:36 p. 477

13:4 p. 400

13:8 p. 404

13:21 p. 357

13:44 p. 148

15:22 p. 80

15:27 p. 206

16:24 p. 186

18:16 p. 218

18:19 p. 393

18:22 p. 208

19:21 p. 186, 376

19:23 p. 384

19:27 p. 38

20:16 p. 447

22:13 p. 77

22:21 p. 133

25:32-33 p. 368

25:34 p. 111

25:36 p. 123, 285, 288

26:52 p. 170

27:59-60 p. 476

Marcu:

1:24 p. 360

9:44 p. 248

10:44 p. 230

Luca:

4:23 p. 19

6:37 p. 303, 407, 408

10:8 p. 402

10:42 p. 255

12: 47 p. 186

14:11 p. 125

14:26 p. 398

17:10 p. 282

18:10-14 p. 80, 269

18:13 p. 36, 370

21:19 p. 128, 385

22:34 p. 16

22:36 p. 212

ioann

1:47 p. 173

6:27 p. 255

6:37 p. 153

15:13 p. 213, 390

16:9 p. 82

Faptele apostolilor

4:32 p. 393

5:15 p. 68

10:20 p. 401

11:24 p. 29

14:22 p. 112

romani

6:14 p. 482

8:33-34 p. 33

8:35 p. 287

8:38-39 p. 464

11:13 p. 12

12:5 p. 393

12:16 p. 207

12:17 p. 100

1 corintheni

2:5 p. 156

3:18 p. 230

570

4:20 p. 156

5:12-13 p. 184

6:18 p. 115, 174

7:32 p. 285

8:13 p. 111

10:12 p. 269, 282, 366

10:13 p. 386

10:24 p. 270

10:31 p. 324

13:4 p. 207.

2 Corintheni

2:7 p. 38

3:5 p. 481

5:2-3 p. 77

12:7 p. 268

12:9 p. 384

galateni

1:10 p. 73

efeseni

4:1 p. 8

4:22 p. 479

4:24 p. 479

4:26 p. 270

5:16 p. 112

5:18 p. 15

6:12 p. 111

Filipeni

2:8 p. 274

4:4 p. 370

Coloseni

3:5 p. 422

3:9 p. 199

4:5 p. 112

4:6 p. 282

1 Thessaloniceni

5:15 p. 202

5:16 p. 55

5:17 p. 152

2 Thessaloniceni

3:10 p. 100, 313

1 timothei

1:15 p. 238

2:4 p. 237, 481

4:12 p. 220

6:7 p. 162

6:10 p. 450

2 timothei

2:4 p. 290

2:20-21 p. 210

2:21 p. 142

2:24 p. 425

tit

1:15 p. 209

evrei

5:10 p. 66

5:14 p. 83

10:23 p. 140

11:34 p. 214

12:2 p. 148

12:22-23 p. 140

12:29 p. 267, 462

iacov

1:14 p. 250

2:13 p. 418

2:19 p. 360

4:4 p. 450

5:16 p. 181, 363, 476

1 Petru

1:22 p. 128

5:8 p. 139

2 Petru

3:11 p. 111

3:14 p. 111

1 ioann

2:15 p. 450

4:18 p. 17

apocalypsa

20:14 p. 248

21:1 p. 203

SYnaxar aL SFinţiLor patericului

5

Septembrie 26

28 ammona

efrem Syrul

21 Pavel Thiveul

25 Pafnutie Februarie

28 Theodor din Fermi 3 evloghie Preotul

Octombrie 4 isidor Pilusiotul

4 amun nitriotul 10 Zinon din antiohia

21 ilarion cel Mare 20 Visarion

22 Lot, ruf 25 Pafnutie, Mărturisitorul

31 Pavel cel Mare, galateanul „chefala”

29 casian

noiembrie

3 ilie chinoviarhul Martie

6 Pavel Thiveul 7 Pavel cel Simplu

9 ioann colov, elladie 21 Serapion de Thmuis, Serapion

12 nil Sinaitul din antinoe

17 Longhin 24 Zaharia, ucenicul avvei Siluan

23 ishyrion 26 isaac Thiveul

29 Pityrion 27 ioann al Thivaidei

Decembrie aprilie

5 carion, Zaharia 4 Theona

12 Spyridon, ammonatha 6 Theodora

13 ari Mai

29 Veniamin 3 Daniil, egumenul Schitului

31 ghelasie 8 arsenie

ianuarie 12 epifanie, episcopul Kyprului

1 Vasilie 14 isaac, preotul chiliilor

5 Synglitichia 20 Marcu egypteanul, Marcu,

8 A era fh nn ucenicul avvei Siluan

O

17 2 VLifl L11 VJ11

antonie, ahila, ammoi 23 nisteroos cel Mare (din Panefo)

18 Siluan 31 nisteroos din chinovie

19 Macarie egypteanul, Macarie iunie

alexandrinul 4 alonie

25 grigorie teologul, apollo din 6 anuv

ermopolis 7 Daniil din Schit

572

8

9

15

17

19

25

ie

3

4

6

13

Zosima, athre

Kyru

Dula, Orsisie Pior

Zinon, ucenicul avvei Siluan

Simon

isaia

netra

Sisoe

Sarra

14 iosif din Panefo

18 Pamvo

19 Petru al celor ai lui Dios august

7 Or, yperehie 16 Heremon

20 Sarmata

26 Tithois

27 Pimen

28Moisi, Serapion Sindonitul

Harta” filiaţiei duhovniceşti a Cuvioşilor mai cunoscuţi din Pateric

Stihuri dinspre partea cărţii către cititori

Sad de crădinţă sînt înverzit frumos şi minunat, De cerească mînă presădit şi prea-bine lucrat. Îngrădit cu chibzuiri înalte şi îngereşti,

Şi adăpat cu sudori de nevoinţe pustniceşti, ale bărbaţilor celor bine nevoitori,

Şi de frumuseţile cele cereşti doritori. totdeauna înfloresc flori cu bună minunare, nicicum plecîndu-mă vreodată spre vreo stricare; rodesc roduri însufleţite şi prea-frumoase,

Prin multe sudori şi nevoinţe ostenicioase, Vrednice de a raiului bună împărtăşire,

Şi de a veşnicei vieţi frumoasă locuire.

Deci oricare voieşte bine a se veseli,

Şi de rodurile mele frumos a se îndulci, Mişcătoare facă pe a lui curată simţire,

În livezile mele cu frumoasă chibzuire,

Şi cu mintea sa rodurile mele gustîndu-se, iar cu lucrarea în faptă cu sudori punîndu-le. atunci va cunoaşte pe buna mea mirosire, care o dau tuturor de obşte fără sfîrşire.

Cuprins

cătră pravoslavnicul cetitoriu5

abrevieri6

Înainte cuvîntare la cartea cea pentru nevoinţa Fericiţilor Părinţi7

Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrîni

Început al slovei a (A)

1. Pentru avva antonie11

2. Pentru avva arsenie19

3. Pentru avva agathon30

4. Pentru avva ammona35

5. Pentru avva ahila38

6. Pentru avva ammoi40

7. Pentru avva amun nitriotul41

8. Pentru avva ammon Schitiotul41

9. Pentru avva anuv42

10. Pentru avva avraam43

11. Pentru avva ari44

12. Pentru avva alonie45

13. Pentru avva apfy46

14. Pentru avva apollo de la chilii48

15. Pentru avva apollo de la Schit48

16. Pentru avva apollo din ermopolis49

17. Pentru avva andrei49

18. Pentru avva aio49

19. Pentru avva ammonatha50

Începutul slovei V (B)

20. Pentru Marele Vasilie51

21. Pentru avva Visarion52

22. Pentru avva Veniamin55

576

23. Pentru avva Viare56

24. Pentru avva Victor56

Începutul slovei g (r)

25. Pentru avva grigorie teologul57

26. Pentru avva ghelasie58

27. Pentru avva gherontie62

Începutul slovei D (A)

28. Pentru avva Daniil din Schit63

29. Pentru avva Daniil Faranitul64

30. Pentru avva Daniil, egumenul Schitului67

31. Pentru avva Dula76

32. Pentru avva Dioscor76

Începutul slovei e (E)

33. Pentru Sfîntul epifanie, episcopul Kyprului78

34. Pentru Sfîntul efrem81

35. Pentru un mirean, anume evharist82

36. Pentru evloghie Preotul83

37. Pentru avva evprepie84

38. Pentru avva elladie85

39. Pentru avva evagrie85

40. Pentru avva evdemon87

Începutul slovei Z (Z)

41. Pentru avva Zinon88

42. Pentru avva Zinon din antiohia92

43. Pentru avva Zaharia92

44. Pentru avva Zosima94

Început al slovei i (H)

45. Pentru avva isaia99

46. Pentru avva ilie100

47. Pentru avva iraclie102

Începutul slovei tH (0)

48. Pentru avva Theodor din Fermi103

49. Pentru avva Theodor de la enat108

50. Pentru avva Theodor cel din Schit108

577

51. Pentru avva Theodor eleftheropolitul109

52. Pentru avva Theodot109

53. Pentru avva Theona109

54. Pentru Theofil, arhiepiscopul alexandriei110

55. Pentru amma Theodora112

56. Pentru avva Theodor din canop114

Începutul slovei i (I)

57. Pentru avva ioann colov117

58. Pentru avva ioann cel din chinovie126

59. Pentru avva isidor cel Mare127

60. Pentru avva isidor Pilusiotul129

61. Pentru avva isaac, Preotul chiliilor130

62. Pentru avva iosif cel din Panefo133

63. Pentru avva iacov135

64. Pentru avva ierax136

65. Pentru avva ioann Scopitul137

66. Pentru avva ioann chilichianul137

67. Pentru avva ioann de la chilii138

68. Pentru avva ioann al Thivaidei138

69. Pentru avva isidor Preotul138

70. Pentru avva ioann Persul139

71. Pentru avva ioann Thiveul141

72. Pentru avva ioann, ucenicul lui avva Pavel141

73. Pentru avva isaac Thiveul142

74. Pentru avva iosif Thiveul143

75. Pentru avva ilarion143

76. Pentru avva ishyrion144

Începutul slovei c (K)

77. Pentru avva casian145

78. Pentru avva cronie147

79. Pentru avva carion149

80. Pentru avva copri150

81. Pentru avva Kyru151

578

Începutul slovei L (A)

82. Pentru avva Luchie152

83. Pentru avva Lot153

84. Pentru avva Longhin154

Începutul slovei M (M)

85. Pentru avva Macarie egypteanul156

86. Pentru avva Moisi168

87. Pentru avva Matois173

88. Pentru avva Marcu, ucenicul lui avva Siluan175

89. Pentru avva Milisie177

90. Pentru avva Motie178

91. Pentru avva Meghetie179

92. Pentru avva Mios180

93. Pentru avva Marcu egypteanul180

94. Pentru avva Macarie Cetăţeanul182

95. Pentru avva Markel183

Începutul slovei n (N)

96. Pentru avva nil185

97. Pentru avva nistheroos cel Mare186

98. Pentru avva nistheroos cel din Chinovie188

99. Pentru avva nicon189

100. Pentru avva netra189

101. Pentru avva nichita190

Începutul slovei X (S)

102. Pentru avva Xoie191

103. Pentru avva Xanthie191

Începutul slovei O (O)

104. Pentru avva Olympie193

105. Pentru avva Orsisie194

Începutul slovei P (n)

106. Pentru avva Pimen195

107. Pentru avva Pamvo223

108. Pentru avva Paisie, fratele lui avva Pimen227

579

109. Pentru avva Pior228

110. Pentru avva Pityrion229

111. Pentru avva Pistamon231

112. Pentru avva Petru Pionitul231

113. Pentru avva Pafnutie233

114. Pentru avva Pavel235

115. Pentru avva Pavel Meşterul236

116. Pentru avva Pavel cel Mare236

117. Pentru avva Pavel cel Simplu237

118. Pentru avva Petru al celor ai lui Dios239

Începutul slovei r (P)

119. Pentru avva romanul240

120. Pentru avva ruf242

121. Pentru avva romano243

Începutul slovei S (Z)

122. Pentru avva Sisoe244

123. Pentru avva Sisoe Thiveul şi cel al Petrei252

124. Pentru avva Siluan254

125. Pentru avva Simon257

126. Pentru avva Sosipatru258

127. Pentru avva Sarmata258

128. Pentru avva Serapion259

129. Pentru alt Serapion261

130. Pentru avva Serin263

131. Pentru avva Spyridon263

132. Pentru avva Saio264

133. Pentru amma Sarra265

134. Pentru amma Synglitichia266

Începutul slovei t (T)

135. Pentru avva tithois271

136. Pentru avva timothei272

Începutul slovei Y (Y)

137. Pentru avva yperehie273

580

Începutul slovei F ()

138. Pentru avva Foca275

139. Pentru avva Felix277

140. Pentru avva Filagrie277

141. Pentru avva Forta277

Începutul slovei H (X)

142. Pentru avva Home279

143. Pentru avva Heremon279

Începutul slovei PS (Y)

144. Pentru avva Psenthaisie280

Începutul slovei O mare (Q)

145. Pentru avva Or281

Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrîni cei fără de nume aşezate în Capete

Cap. I Pentru Fără-de-grija şi liniştea cu tăcere 285

Cap. ii. Pentru umilinţă292

Cap. iii. Pentru grijă şi plîngere304

Cap. IV Pentru smerenie şi umilinţă 308

Cap. V. Pentru post şi înfrînare, nu numai de bucate, ci şi de alte patimi vătămătoare de suflet320

Cap. Vi. Pentru multe feluri de patimi şi războaie ale curviei, ce se ridică asupra robilor lui Dumnezeu325

Cap. Vii. Pentru multe feluri de năluciri şi înşelăciuni diavoleşti, cu care amăgeşte şi înşală vrăjmaşul pe mulţi, vrînd ca să-i smintească din calea mîntuirii şi să-i depărteze de Dumnezeu şi să le fie în zadar osteneala lor349

Cap. Viii. Pentru gîndurile cele de hulă care vin în inima omului, hulitoare spre Dumnezeu şi spre Prea-curata Fecioară, Maica lui Hristos Dumnezeu, şi spre Sfinţii lui Dumnezeu, şi spre Sfintele taine358

Cap. iX. Că trebuie rugăciunea să se ajutoreze de faptă, şi care sînt cele ce arată pe rugăciune neprimită363

Cap. X. Pentru multe graiuri şi cuvinte de învăţătură ale Prea-cuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu Părinţi pentru smerenie366

581

Cap. Xi. Pentru răbdare381

Cap. Xii. Pentru dragoste389

Cap. Xiii. Pentru cei săraci de bună voia lor, care de bunăvoia lor lasă şi părăsesc bunătăţile şi bogăţiile lumii acesteia, şi primesc sărăcia pentru Împărăţia cerului397

Cap. XIV. Pentru că nu se cade a-şi arăta cineva viaţa sa şi faptele sale cele bune înaintea oamenilor pentru laudă, ca să-l laude şi să-l fericească pe el oamenii400

Cap. XV. Pentru ca să ne păzim să nu judecăm niciodată405

Cap. XVi. Pentru primirea de străini409

Cap. XVii. Pentru milostenie şi pentru neaverea la care s-a făgăduit monahul415

Cap. XVIII. Pentru îndelunga răbdare şi nepomenirea de rău422

Cap. XIX. Pentru pocăinţă432

Cap. XX. Pentru lepădarea de lume, şi că cel ce se leapădă de lume trebuie să se înstrăineze, şi care este înstrăinarea cea cuvîntătoare445

Cap. XXI. că nu se cuvine ca cineva să se mute lesne, căci părinţii nici din chilie nu se strămutau cu lesnire452

Cap. XXii. Pentru rugăciune459

Cap. XXiii. Pentru că totdeauna se cade să ne trezvim467

Cap. XXiV. cum trebuie să prăznuiască iubitorul de Dumnezeu şi care este ospătarea părinţilor şi la praznice470

Cap. XXV. Pentru dreapta socoteală472

Cap. XXVi. Pentru răbdarea în boli489

Cap. XXVii. că Darul Duhului la cei desăvîrşiţi se face toate: şi hrană, şi băutură, şi haină490

Cap. XXViii. că nu se cuvine a cere nevoinţa întocmai de la toţi, ci după viaţa cea mai dinainte şi puterea trupului492

adăugire494

Veşminte monahale purtate de Părinţii din Pateric497

cuvînt despre istoria Patericului şi despre ediţia de faţă499

582

tabel de corespondenţă între ediţii549

indice de nume557

indice geografic563

indice scripturistic567

Synaxar al Sfinţilor Patericului571

Stihuri dinspre partea cărţii către cititori574

Cuprins575

DiFuZare:

S. C. Supergraph Sr. L.

Str. ion Minulescu nr. 36, sector 3,

031216, Bucureşti

tel. 021-320.61. 19, fax 021-319. 10.84 e-mail: contactsupergraphro www. Librariasophiaro www. Sophiaro

Societatea de Difuzare SuPergraPH vă oferă posibilitatea de a primi prin poştă cele mai bune cărţi de spiritualitate, teologie, cultură religioasă, artă, filosofie apărute la edituri de prestigiu.

Plata se face ramburs la primirea cărţilor; taxele poştale sunt suportate de Supergraph.

Vă aşteptăm la Librăria Sophia

str. Bibescu Vodă nr. 19, 040151, Bucureşti, sector 4 (lîngă Facultatea de teologie)

tel. 021-336. 10.00; 0722.266.618

www.Librariasophia.ro

Sacrifică puţină vreme pentru a răsfoi cărţile noastre: este cu neputinţă să nu găseşti ceva pe gustul şi spre folosul tău!

Technorati Tags: credinta,rugaciune,nevointa,fapta,virtute,pustie