sâmbătă, 13 ianuarie 2018

SFANTUL VASILE DE OSTROG MINUNI CONTEMPORANE (DUPA 1968)

Sfântul Vasile de Ostrog Minuni contemporane (după anul 1968)

Traducerea s-a făcut după originalul în limba rusă:

Jitie i kniga ciudes sviaţogo Vasiliia Ostrojskogo

© Editura Egumeniţa pentru prezenta ediţie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Sfântul Vasile de Ostrog: minuni contemporane trad, din lb. rusă de Corina Alexandra Vină. galaţi: Egumeniţa, 2017 ISBN 978-606-550-287-1

I. Vină, Corina-Alexandra (trad.)

2

Vindecarea unei boli a coloanei vertebrale

în luna februarie a anului 2002, Ieromonahul Spi­ridon de la Mănăstirea Ostrog a dat mărturie despre o vindecare în faţa doamnei Hagi-Elka Iovanovici, care a lăsat mănăstirii această însemnare:

„Numele meu este Miloş Ianici. În anul 1974, m-am chinuit foarte mult din cauza herniei de disc. M-am tratat la Belgrad, iar medicii mi-au spus că niciodată nu trebuie să ridic o greutate mai mare de 5-6 kg. După ce am ţinut post, m-am dus la Sfântul Vasile, unde mi s-a citit o rugăciune în faţa sfintelor moaşte. Am întrebat când ar trebui să mă simt mai bine şi mi s-a spus că acest lucru poa­te să se petreacă imediat, pe drum spre casă, sau după ce ajung acasă. Când m-am întors acasă, boa­la a încetat. Medicul nu credea că m-am vindecat, dar l-am convins că mă simt minunat. De vreme ce m-am făcut bine, pot din nou să ridic greutăţi".

Sfântul cheamă la Ostrog şi îndrumă în alegerea drumului în viaţă

Zorită Jutici din Petniţa (aproape de oraşul Valievo) a dat mărturie scrisă în faţa stareţului Mănăstirii Os­trog despre această minune:

„Jikiţa Ninkovici din Petniţa a avut o desco­perire dumnezeiască. Când stătea culcat în camera sa, a văzut chipul unui stareţ pe un perete şi a au­zit un glas minunat, care a pronunţat tainic: «Vino aici! Vino aici!» în acea vreme, el nu era interesat

6

de credinţa ortodoxă, auzind prima dată de Sfân­tul Vasile de Ostrog în anul 1973, în Germania, de la un albanez-musulman, care i-a spus că Sfântul Vasile îi ajută, într-adevăr, pe toţi cei ce vin la dân­sul cu credinţă. După cum a povestit Jikiţa, el a simţit că această descoperire minunată este legată de Sfântul Vasile şi a înţeles-o ca o chemare de a vizita Mănăstirea Ostrog.

în iulie 1976, ne-am îndreptat spre Ostrog. Jiki­ţa şi-a dorit să se roage lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru fericire, sănătate, şi mai ales, după divorţul de soţie, pentru a-şi găsi o soţie vrednică, în aprilie 1977, el a cunoscut-o pe viitoarea soţie, cu care s-a cununat în luna iunie a aceluiaşi an. în iunie 1978, li s-a născut primul copilaş, iar în 1983, cel de-al doilea. Amândoi au fost recunoscători lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru căsătoria fericită. în ultimii 15 ani, Jikiţa s-a dedicat picturii de icoane".

Vindecarea mâinii care urma a fi amputată

Radomir Tomici s-a născut la Donii Vakuf (Bosnia şi Herţegovina), pe 13 martie 1969, iar acum locuieşte în Germania, în oraşul Villingen. A dat mărturie scrisă despre minunea petrecută cu el:

„Pe când aveam nouă ani, mi-am rupt mâna stângă în zona cotului. Fractura a fost atât de pu­ternică, încât doi ani am mers din doctor în doctor, dar fără rezultat. După ultima operaţie nereuşită am ajuns până acolo, încât ar fi trebuit să-mi fie

7

amputată mâna până la cot, pentru a se pune pro­teză. înainte să ne pregătim de amputarea mâinii, părinţii au hotărât să mă ducă la un vraci, care se pricepea la fracturi. Acest om era catolic. El mi-a analizat cu atenţie fractura şi a încercat să facă ceva, dar, în cele din urmă, a spus că, fără îndo­ială, există vreun păcat din cauza căruia nu poate să mă vindece. Ne-a sfătuit să mergem împreună cu o bătrână la un sfânt fie la Sfântul Ivo1, fie la Sfântul Vasile. Drumul până la Ostrog a fost lung, şi mama mi-a cumpărat o jucărie, dar nu puteam să mă joc cu ea, deoarece pentru aceasta trebuia să am ambele mâini sănătoase.

Am ajuns la Ostrog şi, după ce mi s-au citit ru­găciuni lângă sfintele moaşte, am mai rămas aici încă o jumătate de zi. Mâna mea se afla în aceeaşi stare; nu îmi simţeam degetele, ele îmi erau parcă străine. înainte de întoarcerea acasă, am hotărât să luăm o gustare la o cafenea. Mama stătea la o masă vizavi, iar bătrâna aceea, care se afla cu noi, stătea în dreapta mea. în timp ce mâncam, dintr-odată, mama a scăpat lingura şi cuţitul din mână şi a ţipat: «Radomir, fiule! Tu mănânci cu mâna stângă, deşi eşti dreptaci!» Am plâns de fericire, mulţumind Sfântului Vasile. Când am crescut, am învăţat să construiesc, şi lucrez acum pe şantier. De atunci, niciodată nu am simţit vreo schimbare în rău a

1 în perioada stăpânirii turceşti, Sfântul Ivo a apărat sfintele moaşte ale Sfântului Vasile de Ostrog, ferindu-le de profanare, (nota trad.)

8

sănătăţii, sau vreo oboseală. Slavă şi laudă Sfân­tului Vasile!"

Un bolnav din copilărie de paralizie cerebrală a început să meargă şi să vorbească

La 27 martie 2003, Radovan Markovici din Vinci a dat mărturie scrisă în faţa stareţului Mănăstirii Ostrog despre minunea petrecută cu el:

„Am suferit de paralizie cerebrală din copilă­rie. Nu puteam nici să merg, nici să vorbesc. Mă­tuşa mea m-a dus la Sfântul Vasile în anul 1981, pe când aveam şase ani şi jumătate, şi m-a lăsat peste noapte lângă sfintele moaşte. Primul pas l-am făcut după cea de-a treia noapte. Eram foar­te copleşit de faptul că mă aflam într-un loc sfânt, în timpul nopţii m-am ridicat şi am păşit. Acesta a fost primul pas din viaţa mea. De atunci merg, cu greutate, într-adevăr, dar acum pot să fac totul singur. La două săptămâni după pelerinajul la mă­năstire, cu mila lui Dumnezeu, am început a vorbi, şi de atunci vorbesc, cu greu, dar limpede.

După ce m-am însănătoşit, am terminat cu re­zultate excelente o şcoală specială la Belgrad, am învăţat o meserie, iar acum realizez chei. Adese­ori vin la Ostrog cu pelerini. Am stat şapte zile la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, de praznicul închinat icoanei Maicii Domnului «Trihirussa». De fiecare dată când mă apropii de sfin­tele moaşte, dintr-odată mă simt mai bine. Merg regulat la biserică şi vizitez mănăstiri. Tot ce înainte

9

îmi era greu în viaţă, acum îmi este mai uşor. Nu am nici mamă, nici tată. Mă lupt pentru viaţa mea, muncesc şi mă întreţin singur. Dar nu mă simt sin­gur, deoarece cred în Sfântul Vasile. Sfântul m-a ajutat cel mai mult. Mă duc adeseori la el, deoarece şoferii evlavioşi ai autobuzelor cu pelerini mă duc gratis la Ostrog".

Soţilor neroditori li se dăruieşte moştenitor

Doamna Liliana din Belgrad, care a vizitat Mă­năstirea Ostrog la 27 iulie 2000, împreună cu soţul său, Draghiş, şi copiii, Igor şi Alexandra, a mărturisit despre această minune cu adâncă mulţumire şi rugăciune adu­să Sfântului Vasile, ca să îi ajute întotdeauna.

„Eram căsătorită de unsprezece ani, dar nu aveam copii, în ciuda dorinţei imense de a deveni mamă. M-am dus peste tot la medici, dar am primit de la ei unul şi acelaşi răspuns: eu şi soţul suntem perfect sănătoşi şi nu se ştie de ce nu avem prunci.

La începutul lunii mai a anului 1983, am avut un vis neobişnuit: am văzut în întuneric o scară cu trepte din piatră, pe care stătea o persoană duhov­nicească necunoscută mie un preot sau monah cu barba albă şi lungă. Mi-a spus că am trei zile pentru a veni la el la biserică să mă rog, apoi voi dobândi copii. Când m-am trezit, nu am putut să înţeleg deloc despre ce biserică este vorba. Dorind să aflu acest lucru, am început să răsfoiesc ghidurile mănăstirilor şi, în sfârşit, deplin convinsă, am dedus că este Mănăstirea Ostrog. Am plecat imediat

10

la drum şi am stat la mănăstire o noapte şi două zile. Tot timpul m-am rugat cu ardoare şi sincerita­te Sfântului Vasile să mă ajute. La două săptămâni după întoarcerea în Belgrad am rămas însărcinată, şi i U) martie anul următor am născut-o pe fiica mea. De atunci, când avem posibilitatea, ve­nim cu toţii la mănăstire, pentru a-i mulţumi Sfân­tului Vasile".

Sfântul dăruieşte copil soţilor neroditori

La 28 februarie 2005, Slavka Vasici din Sremniţa, care locuieşte acum aproape de Belgrad, a dat mărturie scrisă despre cum Sfântul Vasile i-a dăruit urmaşi:

„Mergeam de mult timp pe la doctori, la oa­meni renumiţi, dar nu puteam avea copii şi nu-mi mai rămăsese nicio nădejde. Nu fusesem la biserici şi mănăstiri înainte. O femeie din Bielo Polie, cu numele Draghiţa, care 21 de ani nu a avut copii, a auzit de nefericirea mea şi m-a rugat prin inter­mediul fratelui meu, să mă duc la ea. Ea şi fratele meu lucrau la aceeaşi întreprindere. Timp de câ­teva luni fratele a insistat să merg la ea, pentru că eu nu doream să merg, gândind că nu mă va ajuta cu nimic. într-un final, m-a convins. Când m-am dus la Bielo Polie, aceasta m-a sfătuit să merg la Mănăstirea Ostrog pentru a mă închina Sfântului Vasile de Ostrog şi pentru a-i cere ca Domnul să mii dea prunci.

Am plecat cu soţul meu spre Ostrog. La Mă­năstirea de Sus l-am întâlnit pe părintele Lazăr.

11

Acesta ne-a întâmpinat cu bunăvoinţă şi ne-a în­trebat dacă suntem botezaţi. Soţul meu era, dar eu nu. Părintele Lazăr a spus că trebuie să mă botez, apoi a întrebat care este scopul venirii la Ostrog. I-am povestit totul. Atunci, părintele Lazăr ne-a botezat imediat pe mine şi pe sora mea Sonia, care era şi ea cu noi. După aceea, mi-a spus: «Dacă nici peste un an nu vei avea copii, să vii, îţi voi citi ru­găciune pentru dezlegare de nerodire». Prin aceas­ta mi-a dat de înţeles că voi avea un copil, dar nu puteam pricepe asta atunci. La şase luni după călă­toria la Ostrog am rămas însărcinată. L-am născut pe fiul Milan, care are acum deja 21 de ani, chiar înaintea praznicului Sfântului Nicolae. Mai târziu, am venit la Sfântul Vasile împreună cu soţul şi fiul, pentru a-i mulţumi pentru că mi-a dăruit bucuria de a fi mamă. Când am ajuns la Ostrog, părintele Lazăr ne-a recunoscut, s-a apropiat şi mi-a spus: «Pe unul îl vezi, pe altul îl porţi!» Eu i-am răspuns: «I-am adus pe amândoi şi nu port pe niciunul!», fără a înţelege ce voia de fapt să spună. S-a aşezat lângă noi, l-a luat pe Milan, l-a aşezat pe genunchi şi l-a sărutat, apoi s-a adresat din nou către mine: «Slavka! Iată primul tău fiu, iar pe cel de-al doilea îl porţi în pântece!» Pe atunci nu ştiam şi nu pu­team presupune că port încă un copil în pântece! După opt luni, în mai 1988, l-am născut pe cel de-al doilea fiu, Ivan. De atunci, adeseori vizităm cu toţii Mănăstirea Ostrog şi-i mulţumim Sfântului Vasile. Le doresc tuturor oamenilor doar un singur lucru: să viziteze această mănăstire minunată şi pe aceşti

12

oameni buni, care locuiesc aici. Familia mea şi eu suntem veşnic recunoscători Sfântului Vasile".

Sfântul mijloceşte un copil pentru soţii neroditori

Vinka Tomovici din Peci a lăsat la arhiva mănăsti­rii mărturia sa:

„Eram căsătorită de 15 ani, nu aveam copii.

Odată, am visat că ocrotitorul meu în faţa lui Dumnezeu este Sfântul Vasile. Am început să mă rog lui, iar la 24 aprilie 1989, Dumnezeu mi-a dăruit un copil, prin rugăciunile sale. Am botezat copi­laşul la 12 mai, de ziua pomenirii Sfântului Vasile. Mai târziu, când au apărut probleme, am alergat la ajutorul său şi m-a ajutat întotdeauna. Cred în Dumnezeu şi în Sfinţii Săi, şi sfătuiesc pe oricare suferă în viaţă, să vină aici, la Ostrog; dar să ţineţi minte întotdeauna: mai înainte de toate, omul tre­buie să vină cu inima curată, pentru ca Dumnezeu să-l ajute".

Sfântul mijloceşte la Dumnezeu un copilaş pentru încă o familie

Predrag Peksici, diplomat în agricultură, şi soţia sa, Zorită Peksici, din Priştina, au dat mărturie despre această minune prin următoarea însemnare, lăsată în mănăstire la 7 iunie 2001:

„în ciuda faptului că au trecut mulţi ani, eu simt bucurie în suflet şi recunoştinţă lui Dumnezeu

13

şi Sfântului Vasile de Ostrog, pentru că au fost as­cultate rugăciunile mele şi ale soţiei mele, Zorită Peksici, deoarece în anul 1990 am devenit nişte părinţi fericiţi. S-a născut fiul nostru, Cedomir. în vara anului 1991, am venit prima dată cu fiul nos­tru să mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru această mare milostivire faţă de noi. Acum avem trei fii: Cedomir, Iovan şi Bogdan. Suntem recunoscători pe veci...".

Vindecarea unei tumori cerebrale

Veriţa Stanimirovici, din Krupnia, la 3 septembrie 2000, a lăsat la mănăstire o mărturie scrisă despre vin­decarea tatălui său, Srecika. La dorinţa lui, ea a scris totul cu mâna sa, dar în numele lui.

„Am suferit de tumoare cerebrală până în anul 1989. Doctorii nu au putut să mă vindece, dar Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat soţiei mele în somn, spunându-i că trebuie să mergem la Ostrog, şi Sfântul Vasile ne va ajuta. M-am vin­decat după noaptea petrecută în rugăciuni lângă moaştele Sfântului Vasile de Ostrog, şi de atunci nu m-a mai durut capul nici măcar o dată".

Un copil s-a vindecat de strabism

în anul 2000, o mamă anonimă a lăsat la mănăstire mărturia sa scrisă despre vindecarea minunată de stra­bism a fiului său.

14

„Slavă lui Dumnezeu, al nostru Creator, slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, slavă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Vasile şi tuturor sfinţilor! Slavă Ţie, Sfinte Vasile! Am venit prima oară la mănăstire acum 19 ani, pentru ca fiul meu, Radi voi, care suferea de strabism puternic, să primească ajutor binecuvântat. Domnul a ascultat rugăciunea. Radivoi vede acum normal şi citeşte bine fără ochelari, iar mai înainte avea cinci diop­trii la ochelari. Nu pot exprima în cuvinte recunoş­tinţa mea şi, în general, ce putem da, noi, păcătoşii, pentru tot ceea ce primim prin rugăciune? Pot să spun doar că Te iubesc pe Tine, Doamne, cu toată fiinţa mea, sufletul meu, simţirea şi inima mea! Sla­vă Domnului nostru, lui Iisus Cel iubit, Duhului Celui sfânt, Milostivei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Vasile de Ostrog slavă şi laudă lui! Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, cei păcătoşi! Prea­sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Doamne, fii cu noi, nu ne părăsi!"

Un copil, care din naştere nu stătea pe picioare, a început să meargă

Snejana Miletici din oraşul Kruşevaţ, mama lui Miloş Miletici, a lăsat la Ostrog mărturia sa scrisă, a cărei încheiere s-a pierdut, din nefericire, astfel încât nu cunoaştem detalii ale vindecării fiului său.

„Miloş Miletici s-a născut la 28 octombrie 1975, în oraşul Kruşevaţ, şi nu a stat niciodată în picioa­re. Au trecut mulţi ani de chin groaznic, suferinţe

15

grele şi multă durere pentru mine, mamă singură, Snejana, şi pentru fiul meu, Miloş. Am strâns bani, m-am rugat lui Dumnezeu şi m-am luptat pentru copilul meu. L-am dus la cei mai buni medici, chiar şi în America, unde foloseau un aparat pentru sti­mularea măduvei spinării. Dar medicii nu au pu­tut face nimic mai mult. Tocmai de aceea, am venit la Ostrog...".

S-a vindecat de frică bolnăvicioasă

Slobodanka S.V., în scrisoarea către stareţul Mă­năstirii Ostrog, din data de 13 iunie 2002, scrie:

„Vă scriu din Elveţia, deoarece trăiesc şi mun­cesc aici deja de 25 de ani. M-am născut în Ser­bia de Est (raionul oraşului Kucevo). Mă numesc Slobodanka S.V., am 55 de ani. La începutul lunii aprilie 1991, m-am îmbolnăvit pe neaşteptate. Am început să am asemenea atacuri de panică, încât nu mai puteam rămâne singură în apartamentul meu, nu îndrăzneam să intru în dormitor şi să dorm în pat. Ziua lucram, iar seara mă duceam la fiica mea, pentru a dormi la ea. Pe atunci, mama încă trăia şi a venit la mine în vizită. Ea m-a sfătuit să merg la Ostrog. La începutul lunii mai a anului 1991, împreună cu sora mea am plecat spre Mănăstirea Sfântului Vasile de Ostrog. De îndată ce ne-am ca­zat la Mănăstirea de Jos, m-am dus imediat la egu­menul Lazăr şi mi-a citit o rugăciune, apoi m-am spovedit şi, după spovedanie, m-a binecuvântat să mă împărtăşesc. Seara, eu şi sora mea am ajuns pe

16

jos la Mănăstirea de Sus şi m-am închinat la moaş­tele Sfântului Vasile, apoi am ascultat Vecernia. Am dormit la Mănăstirea de Jos, iar dimineaţa am asistat la Utrenie. Ziua următoare am plecat îna­poi în Elveţia. Când am ajuns acasă, am intrat în apartament fără nicio teamă şi am dormit în pa­tul meu fără nici cea mai mică urmă de nelinişte. Slavă Sfântului Vasile, mare făcător de minuni, pentru însănătoşirea mea, pentru salvarea mea! De atunci, eu sunt sănătoasă din punct de vedere psihic. Am mai fost la Ostrog de două ori şi, dacă vrea Domnul, voi veni iarăşi, ca să mă rog izbăvi­torului meu...

Dumnezeu şi izbăvitorul nostru, Sfântul Vasile, să ajute vouă, tuturor apropiaţilor mei şi mie!"

Vindecare de orbire

în anul 1991, părintele Ioil, unul dintre păzitorii sfintelor moaşte, a scris:

„Maria din Podgoriţa, care era oarbă complet, a venit la Sfântul Vasile. După ce i s-au citit rugă­ciuni, ea a luat ulei şi apă de la Ostrog. Timp de câteva zile a pus apă în ochii săi, după care Dum­nezeu i-a dăruit vedere!"

Vindecarea unei dureri cumplite de cap

în anul 1991, părintele Ioil, unul dintre păzitorii sfintelor moaşte, a scris:

17

„Marko, de lângă Moikovaţ, a suferit de du­reri cumplite de cap după ce s-a rănit la cap. El s-a făcut deplin sănătos după ce a vizitat Mănăstirea Ostrog şi după ce i s-au citit rugăciuni".

Vindecare de cancer

în anul 1991, părintele Ioil, unul dintre păzitorii sfintelor moaşte, a scris:

„Zorka Markovici, care a lucrat în Australia, s-a îmbolnăvit de cancer. Cancerul a atins-o şi pe dinăuntru şi pe dinafară. După ce i s-au citit rugă­ciuni, în prezenţa surorii sale, ea s-a vindecat pe deplin şi a venit să mulţumească lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile".

Vindecare de nebunie

în anul 1991, părintele Ioil, unul dintre păzitorii sfintelor moaşte, a scris:

„Pe la orele 22 a fost adusă o femeie de 30 de ani, măritată, din Nikşici, care era nebună. Un mo­nah a aflat de la naşa ei că nu pleacă cu ea nicăieri, până când nu este lăsată să stea lângă moaştele Sfântului Vasile. El a adăugat că nefericita dorea să se boteze în acele zile, dar pe neaşteptate şi-a pierdut minţile. Ea a fost botezată, iar imediat după Botez, aceasta a căzut şi a vomitat ceva ne­gru. Apoi s-a făcut complet sănătoasă".

18

Sfântul a vindecat un copil de leucemie

în anul 1991, părintele Ioil, unul dintre păzitorii sfintelor moaşte, a scris:

„A fost adus la mănăstire un băiat bolnav de leucemie, Miloş Zokovici din Nikşici. Dumnezeu, prin Sfântul Său, l-a vindecat pe băiat, care s-a fă­cut atât de sănătos, ca şi cum nu fusese niciodată bolnav".

Sfântul a vindecat de insuficienţă cardiacă pe un copil

„Un om, funcţionar la ambasada Iugoslaviei în Cipru, şi-a adus fiul care se născuse cu insufi­cienţă cardiacă severă, iar medicii nu puteau să-l ajute cu nimic. Copilul s-a însănătoşit după câteva zile, încât medicii s-au mirat, văzând că el, practic, a primit o nouă inimă".

Vindecare de cancer al glandei tiroide şi de consecinţele congestiei cerebrale

în Mănăstirea Ostrog s-au păstrat următoarele două însemnări, făcute în anul 1992:

„Tomislav Sandici a avut cancer la glanda ti­roidă. S-a vindecat pe deplin la Ostrog".

„Boro Mileşevici din Belgrad a avut congestie cerebrală, pierzându-şi mobilitatea. Nu vedea ni­mic. Medicii s-au arătat neputincioşi. S-a vindecat pe deplin la Ostrog".

19

Vindecare de stres

în anul 1992, părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, a scris:

„Vera Filipovici, care s-a botezat la 9 august 1992 la Ostrog, s-a vindecat de stres cronic, care a chinuit-o o săptămână întreagă".

Vindecare de patima fumatului

în anul 1992, părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, a scris:

„Mira S. Popovici din Temerina, avocată, a venit la Mănăstirea Ostrog în decembrie 1992, şi ajungând la Mănăstirea de Sus, a scos ţigările ca să fumeze. Un monah, care slujea la sfintele moaş­te, i-a spus despre pericolul fumatului, dar, fără a ţine cont de avertismentul lui, s-a hotărât să fumeze numaidecât. A ţinut bricheta în faţa ţigării mult timp, dar ţigara nu s-a aprins. A încercat să aprindă patru ţigări, una după alta, dar nu a reuşit. A cuprins-o spaima şi a aruncat ţigările pe care le avea. De atunci, după cum ea singură a mărturisit, nu a mai simţit niciodată nevoia de a fuma".

Vindecarea unei afecţiuni a glandei tiroide

în anul 1992, părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, a scris:

„U. Marko N. din Muntenegru a avut glanda tiroidă foarte mărită. După ce s-a rugat, a masat gâtul

20

bolnav cu apă sfinţită de la Ostrog şi până a co­borât la Mănăstirea de Jos, s-a vindecat complet".

Vindecare de posedare

în anul 1992, părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, a scris:

„Din Serbia de Vest, patru bărbaţi au adus o femeie de 30 de ani, complet ieşită din minţi. în ea se afla o putere demonică atât de mare, încât era foarte greu să fie ţinută. Din pântecele ei vor­beau trei demoni. Era nebotezată, iar după Botez s-a vindecat complet. La o jumătate de an a venit la Ostrog să mulţumească pentru vindecarea sa".

Sfântul ajută pe soţii fără de copii, iar mai târziu vindecă pe un copil al lor

în anul 1992, părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, a scris:

„Soţii Vladimir şi Liliana Kovaci din Saraievo nu au avut copii în primii zece ani ai căsătoriei lor. Prin rugăciunile Sfântului Vasile, la 13 februarie 1992, li s-a născut fiul Drajen, iar doi ani mai târ­ziu, cel de-al doilea fiu, care s-a îmbolnăvit de poliomelită. După ce i s-au citit rugăciuni la Ostrog, acesta s-a simţit mult mai bine, a început să mear­gă şi să vorbească".

21

Vindecarea unei tumori la ceafă

Parohul unei biserici din oraşul Tivat, părintele Sava Denda, i-a adus stareţului Mănăstirii Ostrog o mărturie scrisă a Duşankăi Bakaci, enoriaşă a sa, care s-a născut în oraşul Kotor în anul 1974:

„Pe când aveam 18 ani, mi-a apărut la ceafă o tumoare care mă deranja foarte mult şi-mi prici­nuia suferinţă. Odată, Sfântul Vasile de Ostrog mi s-a arătat în somn. Le-am povestit mamei şi tatălui despre acest vis. A doua zi, ei m-au dus la Mănăs­tirea Ostrog. Apropiind u-mă de sfintele moaşte ale Sfântului Vasile, m-am rugat să mă ajute. Când am ieşit din biserică, am atins ceafa. Nu mai era nimic şi nu mă mai durea nimic. Am plâns de bucurie. îi sunt foarte recunoscătoare Sfântului Vasile şi încerc să ajung cât mai des la Ostrog să mă închin lui".

Când soţii s-au pocăit de viaţa trăită în necurăţie până la căsătorie, atunci, prin mijlocirea Sfântului Vasile de Ostrog, li s-a dăruit un copil sănătos

Această mărturie vie a scris-o cu mâna sa păcătosul care s-a pocăit la Mănăstirea Ostrog, Zoran Nedelkovici din satul Rakitova, de lângă oraşul Iagodina, la 4 aprilie 1993:

„Aduc această mărturie personală şi semnez eu, păcătosul Zoran Nedelkovici. în tinereţe nu am păzit poruncile lui Dumnezeu, trăind necuviincios, după propria mea credinţă neruşinată. M-am căsătorit

22

la 5 martie 1993 cu Svetlana Iordanov, ortodoxă, bulgăroaică de origine. Până la căsătorie, amândoi am trăit imoral, încălcând poruncile lui Dumnezeu. Soţia a tăinuit această viaţă mai mult decât mine, fără a şti că tot ce este ascuns se arată.

Primul nostru copil s-a născut la 3 ianuarie 1994, după 9 luni de sarcină, dar a cântărit cu totul 1600 g şi avea multe malformaţii. Acest băiat a trăit mai puţin de o săptămână. Amândoi am fost foarte mâhniţi. Cel de-al doilea copil s-a născut în luna august 1996. Şi acesta era băiat, a fost aşezat în incubator în oraşul Kragujevaţ, dar nici el nu a supravieţuit. La naştere şi el a cântărit 1600 g, iar imediat după aceasta, a început să se ofilească. Astfel, am pierdut şi pe cel de-al doilea fiu. înainte de cea de-a treia sarcină, am început să investigăm starea noastră de sănătate la clinici de stat şi par­ticulare. Peste tot am avut rezultate mulţumitoare.

Fiica noastră a apărut pe lume la 1 mai 1997, cu ajutorul operaţiei cezariene, a trăit în incubator 28 de zile şi a murit.

După moartea a trei copii (doi băieţi şi o fată), am mers să luăm sfat de la un preot respectabil bă­trân. Datorită lui, mi-a căzut în mâini o carte des­pre vindecările minunate săvârşite de Sfinţii lui Dumnezeu. Am citit şi despre vindecările Sfântu­lui Vasile de Ostrog, făcătorul de minuni. Şi ast­fel, mi-a trecut prin cap că eu şi soţia mea trebuie să ne spovedim şi să ne căim de păcate. Vara am mers în vacanţă pe litoralul muntenegrean cu na­şii. Aşa s-a întâmplat, prin Pronia lui Dumnezeu,

23

că în primele zile ale concediului am văzut un afiş de pelerinaj la Ostrog. M-am hotărât cu tărie să mă duc acolo. Soţia a rămas să se odihnească în continuare, iar eu am plecat la drum. Dimineaţa, pe 27 august 1997, înaintea Adormirii Maicii Domnului, ziua Praznicului2 familiei noastre, am ajuns prima dată la Ostrog. L-am întâlnit acolo pe ieromonahul Ioil. După slujbă, m-am spovedit şi am înnoptat la Mănăstirea de Jos. Am mers pe jos de la Bogetici la Ostrog, iar la fiecare cotitură mă închinam, cu credinţa că Sfântul Vasile de Ostrog mă va ajuta.

La 8 august 1998, s-a născut fiica Maria, al pa­trulea copil al nostru. A fost sănătoasă şi a cântărit 3500 g. Fata s-a dezvoltat atât de repede, fizic şi psi­hic, încât la doi ani şi cinci luni ea putea să numere până la 10 în germană, franceză şi sârbă, poreclind-o minunea de la Ostrog. Ea este binecuvântarea Sfân­tului Vasile, pe care de atunci am început să-l avem ca Ocrotitor al familiei întreaga noastră viaţă.

Am venit a doua oară la Ostrog la sfârşitul lu­nii martie 2001, m-am spovedit de toate păcatele ti­căloase de dinainte. Când m-am întors acasă, soţia trebuia să nască cel de-al cincilea copil al nostru. La 20 aprilie 2001, s-a născut fiul Matei. în acelaşi timp, mi-au dispărut nişte pete pe piele, de care

2 în original Krestnaia Slava reprezintă o tradiţie sâr­bească, fiecare familie având un sfânt ocrotitor, pe care-l cinsteşte după cuviinţă în ziua prăznuirii sfântului. Sfântul ocrotitor sau slava se transmite pe linie paternă, fetele cin­stind pe sfântul ocrotitor al familiei soţului, (nota trad.)

24

suferisem 7 ani. Aceasta a fost o minune adevăra­tă, o vindecare minunată, săvârşită de Sfântul Va­sile, făcătorul de minuni, care mi-a ajutat mie, lui Zoran Nedelkovici din Iagodina, satul Rakitova, şi soţiei Svetlana. După noi trebuie să vină o genera­ţie de creştini adevăraţi, care să nu încalce porunci­le lui Dumnezeu. Acest adevăr îl scriu la Ostrog, la data de 4 aprilie 2002,şi mă lepăd de viaţa mea cea păcătoasă de dinainte. Sfântului nostru Vasile nu-i sunt destule cuvintele de mulţumire, rugăciunile de fiecare zi, candelele aprinse dimineaţa şi seara pentru cât de mari sunt facerile lui de bine! Dacă Domnul şi Sfântul Vasile binevoiesc şi am destule posibilităţi, aş construi o biserică în cinstea Sfân­tului Vasile în eparhia Şumadijska, Iagodina. îţi mulţumesc pentru toate, Sfinte Vasile de Ostrog!"

Medic vindecat de angină pectorală

Un medic din Belgrad, Bojigar Dumovici, de 65 de ani, mărturiseşte despre această minune prin însemna­rea sa, făcută la Ostrog, la data de 20 august 1993:

„Acum cinci ani am început să am dureri pu­ternice în zona inimii şi sub omoplatul stâng. Am făcut investigaţii amănunţite la cardiolog, care au arătat o insuficienţă coronariană (angină pectora­lă). Am început să iau medicamentele indicate în această afecţiune. Cardiologul mi-a propus să ies la pensie din cauza acestei boli, ceea ce am şi făcut. Dar şi după administrarea medicamentelor, tot am simţit durere, în mod special, când oboseam fizic.

25

în mai 1993, am venit la Ostrog, la Sfântul Va­sile, iar ieromonahul Ioil m-a spovedit lângă moaş­tele deschise. După spovedanie, am început să mă simt mai bine. Când am ajuns acasă la Belgrad, deja mă simţeam cu totul bine şi am încetat să iau medicamente. în august 1993, am făcut investigaţii la acelaşi cardiolog, care îmi pusese diagnosticul. El a studiat cu atenţie electrocardiograma şi a con­statat că inima mea funcţionează perfect, fără ni­cio dereglare, cardiograma era minunată şi nu mai aveam de ce să iau medicamente. Astăzi, 18 august 1993, am venit din nou la Ostrog, la Sfântul Vasile, făcătorul de minuni, care m-a vindecat şi mi-a dat posibilitatea să duc o viaţă normală. Sunt veşnic dator Sfântului, îi mulţumesc întotdeauna eu şi în­treaga mea familie".

Sfântul vindecă un copil de crize permanente de astm

În însemnarea pe care Gordan Jughici a lăsat-o la Ostrog pe 10 august 2000, se spun următoarele:

„La 12 august 1994, am venit la Ostrog cu mama şi fiica bolnavă. Fetiţa se sufoca încă de la naştere: când plângea, se oprea din respirat şi îşi pierdea cunoştinţa. Am dus-o la doctori, i-au făcut toate analizele, au cercetat cu atenţie, dar nu au pu­tut pune niciun diagnostic şi nici nu au putut să o ajute. Spuneau doar să am răbdare şi că, probabil, fetei îi va trece de la sine când pleca la şcoală. în acea zi, 12 august 1994, fiica mea a împlinit 4 ani.

26

Toţi aceşti 4 ani am urmărit fiecare pas al ei, cu tea­ma ca ea să nu cadă şi să înceapă să se sufoce! Dar, ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu! La Mănăstirea Ostrog, după discu­ţia cu părinţii Lazăr şi Ioil despre fiica mea, aceştia au citit rugăciuni şi au uns-o cu ulei. Au spus că Dania trebuie să se împărtăşească la Schimbarea la Faţă, şi atunci se va însănătoşi. Aşa s-a şi petrecut. Fiica mea, care peste 2 zile va împlini 11 ani, nu s-a mai sufocat de atunci.

în semn de recunoştinţă către Sfântul Vasile, Dania şi eu prăznuim ziua de 12 mai ca Praznic al familiei, şi am făgăduit ca în fiecare an să mergem la Ostrog pentru a ne închina Sfântului Vasile".

Sfântul vindecă de patima fumatului

O femeie, al cărei nume nu-l cunosc, a lăsat la Ostrog mărturia scrisă despre cum a încetat să mai fu­meze, mulţumită Sfântului Vasile:

„Am fumat. Un cunoscut de-al meu mi-a spus că nu se cuvine să fumezi şi să te împărtăşeşti în sta­rea aceasta. Am hotărât să mă lupt cu fumatul, pen­tru ca măcar în zilele de post miercurea şi vine­rea să nu fumez, dar abia aşteptam să vină miezul nopţii, pentru a fuma iarăşi. Această luptă a durat timp de doi ani. Am încercat continuu să mă las de fumat, dar nu am putut nicicum să mă las de acest păcat şi îmi era foarte ruşine în faţa lui Dumnezeu.

Am venit la Sfântul Vasile în anul 1994, fără să ştiu ce se va întâmpla cu mine în continuare. în ziua

27

pomenirii Sfântului Ilie mi s-au citit rugăciuni şi mi s-a spus să nu fumez timp de 15 zile. Dumne­zeu mi-a dat putere şi am reuşit să mă împotrivesc dorinţei de a fuma. S-a făcut o minune: nu am mai vrut să fumez niciodată".

Fiica s-a vindecat datorită apei sfinţite de la Ostrog

Mulţumind Sfântului Vasile pentru marea sa facere de bine, Bojidarka Burnazovici de lângă oraşul Valievo a dat mărturie scrisă despre această minune la 8 noiembrie 1983:

„îi mulţumesc Sfântului Vasile, care m-a aju­tat cu sfintele sale rugăciuni. Acum câţiva ani, fiica mea cea mică, Rujiţa, s-a vindecat prin rugăciunile sale. Am dus-o la medic când avea doi ani şi şase luni, chiar înainte de praznicul Sfântului Sava. Me­dicul a scris reţetă, dar înainte de a-i da medicamentul, am hotărât să mergem de praznicul Sfân­tului Sava la Medicul Nevăzut şi i s-a dat să bea dimineaţa apă de la Ostrog. După ce a băut o dată apă sfinţită, ea s-a însănătoşit imediat. S-a vinde­cat luând apă de la Sfântul Vasile şi cu sfintele sale rugăciuni.

Eu, mama sa, Bojidarka, îi mulţumesc Sfântului Vasile pentru ajutorul dat şi îl rog să fie mijlocitor în faţa lui Dumnezeu pentru mine şi copiii mei: Rujiţa, Predrag şi Nenad. Să îi pomeniţi în sfintele voastre rugăciuni în faţa moaştelor Sfântului Vasile".

28

Sfântul eliberează din lanţurile patimilor

Un tânăr, care nu doreşte ca numele său să fie amintit, mărturiseşte despre o minune înscrisă de către părintele Ioil în cartea cu minunile Sfântului Vasile.

„De multe ori am încercat să mă eliberez de patima fumatului, dar nu reuşeam deloc. Am în­ţeles că sunt slab şi neputincios. în anul 1995 am venit să mă închin Sfântului Vasile. în drum spre Mănăstirea de Jos, pe locul unde cândva se afla o cruce, starea mea sufletească a devenit minuna­tă, am simţit bucurie duhovnicească şi o siguran­ţă puternică că mă voi lăsa de fumat. Parcă eram întemniţat. După atâta timp am aruncat ţigările şi am trăit sentimentul eliberării şi liniştii. Timp de 15 zile nu am simţit nicio nevoie să fumez. Apoi am mai vrut să fumez, dar nu ca înainte, încât pot să mă abţin în continuare. Nu am învins această patimă singur, ci m-a ajutat îngerul meu păzitor, Sfântul Vasile de Ostrog".

Sfântul opreşte scleroza care avansa

Vasilisa Terzin din Sombor, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele Ioil Bulatovici, pe atunci fost păzitor al sfintelor moaşte ale Sfântului Vasile de Ostrog, făcătorul de minuni, a scris în ultimii 10 ani ai secolului 20:

„Eliţa Despot, de 53 de ani, din oraşul Stara Pazova, s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă la vârsta de 32 de ani. Boala s-a extins rapid, încât

29

la 39 de ani era în cărucior cu rotile. Neavând cre­dinţă în Dumnezeu, a căzut într-o depresie grea şi a trecut prin moarte clinică. încercând să iasă din această stare, ea a început să se intereseze de pro­bleme duhovniceşti şi de credinţa ortodoxă.

A vizitat prima dată Ostrogul în anul 1995, cu ajutorul altor oameni. După ce a fost povăţui­tă şi după rugăciunile făcute de părintele Ioil lân­gă moaştele Sfântului Vasile de Ostrog, ea a făcut progrese vizibile: boala a încetat să avanseze cu rapiditate, iar în plan duhovnicesc, parcă a renăs­cut. S-a botezat în credinţa ortodoxă, şi căsătoria sa a fost sfinţită prin Taina Sfintei Cununii în ziua pomenirii Sfintei Parascheva, la 27 octombrie 1996.

Acum, Eliţa îşi duce boala cu răbdare şi cu vio­iciune, mergând la control medical în fiecare lună. Medicii spun că starea sa de sănătate este îmbucu­rătoare, boala a încetat din evoluţie, ceea ce este o adevărată minune pentru stadiul avansat al unei asemenea boli. Din punct de vedere duhovnicesc, cu ea s-a petrecut încă o minune. De mai mult de şapte ani ea este autorul, directorul şi redactorul emisiunii radio Fereastra sufletului, la radio Stara Pazova. Până acum, a fost de cinci ori la Ostrog şi a vizitat multe locuri sfinte. După ce a fost la Os­trog, Eliţa a devenit o persoană puternică duhovniceşte, un om cumpătat şi smerit. A început să se gândească cu înţelepciune la viaţă şi moarte, fiind acum întotdeauna vioaie şi veselă, în ciuda bolii sale. Nu se întristează şi spune că i s-au deschis ochii duhovniceşti şi a reînviat. Acum se îngrijeşte

30

nu doar de mântuirea sufletului său, dar şi de mântuirea sufletului multor ascultători şi oameni care o cunosc din oraşul ei, încercând să-i întăreas­că pe toţi în credinţă. Ea crede cu tărie că Sfântul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, îi dă pu­tere pentru toate acestea".

Mulţumire pentru o vindecare minunată

Radmila Milovici din oraşul Vrbas, în scrisoarea din 3 octombrie 2002, mărturiseşte despre vindecarea sa minunată, care s-a petrecut la 24 decembrie 1995. Ea nu pomeneşte boala de care suferea.

„îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Va­sile, marele făcător de minuni de la Ostrog, pentru vindecarea minunată. Trebuia să mă operez, dar datorită ocrotitorului nostru, Sfântul Vasile, şi prin rugăciunile sale către Dumnezeu, la 24 decembrie 1995 am fost vindecată. Mă rog întotdeauna lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile, ca şi în continuare să mă ferească de orice năpastă".

Vindecare de patima fumatului

Zorka Palacici, profesoară de limba sârbă la şcoa­la principală Dositei Obradovici din oraşul Priedor, în scrisoarea din 21 iulie 2004, mărturiseşte următoarele:

„M-am născut în Banian, lângă Nikşici, ora­şul copilăriei şi tinereţii mele. Locuiesc în Priedor din 1972, lucrez în învăţământ. A venit războiul...

31

Viaţa mea s-a scufundat în frică, haos, necazuri. Era vară. Copiii mei cei mici se aflau atunci la un­chiul lor (fratele meu) la Nikşici. Eu îi vizitam din când în când. A început anul şcolar, aşa că atât ei, cât şi eu trebuia să mergem la şcoală: ei să înveţe, eu să muncesc. Am venit la ei la Nikşici. Pe vremea aceea eram cea mai înverşunată fumătoare. Războ­iul, pe lângă toate necazurile, m-a făcut să fumez şi mai mult, omorând orice speranţă de a renunţa la fumat3.

Din Nikşici, unde m-au convins să rămân cu copiii pentru a locui împreună, fratele ne-a urcat într-un tren care duce la Podgoriţa. Era înainte de a doua cădere a Krainei. Mă temeam pentru copiii mei şi eram zăpăcită, încât nu am acordat atenţie celor din jurul meu. Deodată, trenul s-a oprit la o staţie, dar nu la Podgoriţa, ci în faţa Mănăstirii de Sus, de la Ostrog4. Am coborât împreună cu copiii. Cu frică şi evlavie ne-am apropiat de moaşte, am

3 Una dintre caracteristicile specifice ale patimii fu­matului este legată de stres. La orice frământare şi emoţie, adeseori chiar neimportantă, omul scoate ţigările cu mâinile tremurânde, şi, după ce fumează, el „se linişteşte", dar „se li­nişteşte" în aşa fel încât, tot mai tare se leagă de ţigări, pentru că deja nu-şi mai imaginează viaţa fără ele. Exact la fel se în­tâmplă cu oamenii din câteva profesii artistice şi intelectuale, care nu pot gândi fără ţigări. De aceea, este o luptă cu emoţii nesfârşite, pe lângă faptul că Zorka Palacici s-a întâmplat să şi lucreze în domeniul artistic, patima ei pentru fumat înteţindu-se în nenumărate rânduri, (nota red.)

4 Staţia Ostrog se află între Nikşici şi Podgoriţa. (nota red.)

32

sărutat crucea de pe acestea. Am fost foarte emo­ţionată.

Acolo s-a petrecut ceva cu totul neaşteptat. Preotul care se afla la sfintele moaşte m-a luat de mână. M-am speriat pentru că privirea sa era seve­ră şi plină de dojană. Acesta mi-a spus: «Dumnea­voastră fumaţi!» (dar să nu vă gândiţi că aveam ţigara în mână sau în gură lângă sfintele moaşte). Mi se pare că el a repetat: «Este păcat, nu aveţi dreptul să faceţi asta!» M-am fâstâcit şi am încercat să-i explic ceva, dar nu am putut spune nimic. Am ieşit toţi din biserica unde se găsesc sfintele moaş­te. Nici fratele meu, nici copiii mei nu au comentat cele întâmplate. Copiii şi cu mine ne-am dus după fratele meu la viţa de vie5. Fratele a arătat spre ea şi a spus că acea viţă de vie creşte la o înălţime ne­obişnuită6. Nu l-am ascultat pentru că eram foarte tulburată. Ne-am îndreptat spre Podgoriţa. Cele întâmplate au continuat să mă apese. Trebuia să aşteptăm autobuzul pentru Belgrad. Am intrat într-o cafenea şi am luat o ţigară pentru a fuma în timp ce beam cafeaua, după cum eram obişnuită. S-a întâmplat totul din nou, ca şi mai înainte. în Belgrad, când i-am urcat pe copii în autobuz spre Priedor, un om a ţipat la mine: «Femeie, ce faci?

5 Ea creşte din acel loc unde se află moaştele; după cum la Athos, viţa de vie creşte lângă moaştele Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir, aşa şi aici, la Ostrog. (nota red.)

6 Neexistând vânturi calde marine, clima acestui loc este destul de aspră, accentuată fiind de înălţimea mare. (nota red.)

33

Unde îi duci pe aceşti copii?» (începuse războiul, nu prea departe de Priedor erau acţiuni armate, iar omul la asta se referea). Am stat de vorbă pe drum, şi în pauze am fumat ţigară după ţigară, până am ajuns la Priedor. Erau multe coloane de refugiaţi. Căzuse Podul Sanskii, duşmanii mai aveau 5 km până la Priedor. Am ajuns acasă.

într-o dimineaţă, soţul mi-a întins bricheta, şi în acel moment m-am simţit atât de rău, încât abia am putut spune să ia bricheta, că eu nu mai fumez. El a spus: «Slavă Domnului!», şi a plecat la serviciu. Mai târziu, am ieşit şi eu din casă pen­tru a cumpăra ceva. O femeie de pe trotuarul din faţa mea a scos ţigările şi chiar în acel moment am simţit o mare ameţeală. Mi-a fost atât de rău, încât abia mă ţineam pe picioare, şi în starea asta rea am ajuns acasă.

Nu am mai fumat. Nu puteam nici să mă gân­desc să duc ţigara la gură şi am uitat de ele, de parcă nu ar fi existat. Dacă cineva mi-ar fi oferit o ţigară, din nou îmi venea rău. Şi aşa, a trecut tim­pul. într-o dimineaţă însorită, mă aflam la rând la cumpărături şi am văzut pe cineva cu o ţigară în mână. Am gândit: «Ce om nenorocit!» Atunci m-a străpuns un gând: eu nu mai fumez! Atunci (nicio­dată nu o să uit asta) m-am umplut de o asemenea bucurie, în faţa căreia nu stau toate ţigările fumate! De atunci, fumatul mi se pare un lucru potrivnic. M-am izbăvit de această patimă urâtă şi periculoa­să. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile!"

34

Scăparea copilului de coşmaruri noaptea

Svetlana Tania Mihailovici din oraşul Smederevo a trimis la 25 august 2002 stareţului Mănăstirii Ostrog următoarea mărturie scrisă:

„Fiul meu, Danilo Mihailovici, s-a născut la 23 decembrie 1994, în oraşul Smederevo. De la naş­tere el a avut probleme cu somnul. La început, am crezut că are o alergie şi nu poate dormi, pentru că se scărpina pe corp. Se trezea noaptea la fieca­re 10-15 minute cu ţipete şi plânsete. Când a mai crescut şi putea vorbi, atunci am înţeles că avea coşmaruri. Am observat că îi tremură genunchii, învârteşte ochii şi se apără de ceva. Când încercam să-l liniştesc, luându-l în braţe, el îmi arăta spre col­ţul pernei şi spunea: «Ia-mă de aici, mamă, du-mă acolo!» Adică dorea să îl scot din cameră. în fiecare noapte (timp de 21 de luni) am privit la chinul fiu­lui meu şi nu ştiam cu ce să-l ajut. Am cerut sfatul medicilor, le-am cerut ajutorul, dar au ridicat din umeri, spunând că pruncul este sănătos şi bine dez­voltat (s-a născut cu 4,250 kg).

De Naşterea Preasfintei Născătoare de Dum­nezeu am venit la Ostrog, pentru a ne ruga şi în­china la cinstitele moaşte ale Sfântului Vasile, ca să îl salveze pe fiul meu. Am dormit la Mănăstirea de Jos. Exact la miezul nopţii, fiul s-a trezit ţipând şi plângând. S-a petrecut la fel ca acasă. Când am putut să îl iau în braţe, am vorbit mult în şoaptă, şi m-am rugat din adâncul inimii: «Sfinte Vasile, ajută-ne!» Când ne-am întors în cameră, fiul meu

35

răsufla cu atâta putere, ca omul mare. De atunci, Danilo al meu a început să doarmă normal, iar mie mi-a luat mult timp să mă obişnuiesc că nu trebuie să îl liniştesc în fiecare moment din noapte. Anul următor l-am adus pe copil la Ostrog, pentru a-i mulţumi Sfântului Vasile. Apoi l-am adus la 15 august 2002 din nou. Acum are şapte ani şi jumă­tate. Am vrut să scriu această mărturie adevărată a mea, iar dumneavoastră, dacă doriţi, puteţi să o aşezaţi în cartea cu vindecări minunate şi arătări ale Sfântului Vasile.

P.S. La 4 ani Danilo a rămas fără tată, acesta murind de cancer osos pe 25 martie 1999. Cât sufe­ră un om mare, dar un copil? începutul războiului şi moartea tatălui au lăsat asupra sa urme tragice. La grădiniţă, în acel an, el făcea sicrie, cruci şi cubuleţe din argilă. Danilo a terminat clasa I premi­ant, dar a fost trist şi fricos. Era destul ca învăţătoa­rea să ridice vocea la unul dintre prietenii lui, că el începea să plângă şi nu putea face nimic din ceea ce i se cerea.

Vă rog, faceţi o rugăciune pentru apărarea de oamenii răi şi lucruri imorale!"

Vindecare de cancer la ganglionii limfatici după botezul făcut la Ostrog

Vasilisa Terzin, la sfârşitul secolului XX, a scris următoarele:

„Miliţa Baraci, de 22 de ani, din Prigreviţa, aproape de Sombor, a venit împreună cu mama sa

36

la Ostrog. Ele au fost botezate aici pe când Mili­ţa avea 18 ani şi era bolnavă de o boală incurabilă grea cancer la ganglionii limfatici. Mulţi ani ea s-a tratat la diverse spitale, dar o externau ca fiind incurabilă. După discuţia cu părintele Ioil, după rugăciunile la moaştele Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, şi după botez, Miliţa ime­diat a simţit o îmbunătăţire simţitoare a sănătăţii, la fel şi mama sa, care avea un nivel ridicat de za­hăr în sânge7.

De atunci, Miliţa a făcut analize în fiecare an, şi starea ei de sănătate era mai bună. Însănătoşinduse pe deplin, ea s-a căsătorit în anul 1997 şi după un an a născut o fetiţă sănătoasă şi frumoasă, pe nume Vesna. La dorinţa Miliței, fiica sa, care s-a născut înainte de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, a primit la botez şi numele Iovana. Mamei sale, Duşanka, nu îi mai creşte nivelul de zahăr din sânge, iar problemele familiale şi casnice, care erau foarte însemnate înainte de venirea la Ostrog, acum sunt de domeniul trecutului".

O femeie care suferea de o boală grea a picioarelor a început să meargă

La Mănăstirea Ostrog a venit o scrisoare de la Veriţa Andreevici, cea vindecată, din Croaţia, Borovo Selo, adresată egumenului de atunci al mănăstirii, Lazăr Agici.

7 Glicemia crescută, (nota red.)

37

„Stimate egumene Lazăr, binecuvântaţi!

Mă adresez dumneavoastră cu respect, pen­tru că mi-aţi acordat ajutorul de care aveam mare nevoie. Am reuşit să trec de toate necazurile şi greutăţile vieţii, prin rugăciunile dumneavoastră fierbinţi către Dumnezeu şi datorită Sfântului nos­tru drag şi scump, Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. îi mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi Sfântului Vasile pentru că pe mine, păcătoasa şi nevrednica, nu m-au îndepărtat şi nu m-au lăsat fără milostivire, ci mi-au arătat drumul pe care trebuie să merg în viaţă. Sper că dumneavoastră vă amintiţi când am venit la Ostrog prima oară în anul 1996, cu picioarele bolnave, iar mulţumită lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Ostrog, am înce­put să merg.

De aceea, cred că şi acum rugăciunea mea va fi ascultată; cred cu tărie că Domnul, prin Sfântul Vasile, dăruieşte binecuvântarea Sa şi revarsă har. Astfel, vă scriu în numele unei femei, Iasna, care suferă greu de cancer la plămâni şi este mama unui copil de 8 luni. Medicina este neputincioasă în faţa unei asemenea boli. Dar acolo unde medicina este neputincioasă, acţionează credinţa în Dumnezeu şi în Sfântul Vasile, căci, ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (minuni­le mărturisesc despre aceasta). Cred că rugăciuni­le dumneavoastră fierbinţi către Sfântul Vasile de Ostrog o vor ajuta şi pe Iasna să se vindece.

Dragă egumene Lazăr! în încheierea scrisorii, vă rog din toată inima să vă rugaţi pentru roaba lui

38

Dumnezeu, Iasna, către Sfântul Vasile de Ostrog şi către Domnul Iisus Hristos, ca să reverse asupra ei har şi vindecare deplină. Mă înclin vouă şi vă mul­ţumesc din toată inima, ştiind că rugămintea mea va fi ascultată. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, slavă Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, în vecii vecilor! Rugaţi-vă şi pentru mine, nevrednica".

Vindecare de alcoolism şi de traumele psihice dobândite în război

Sora8 Milena Peşici de la Mănăstirea Ostrog a po­vestit despre următoarea vindecare consemnată în leto­piseţul mănăstirii:

„Fratele meu, Elenko, s-a lăsat de băutură prin rugăciunile Sfântului Vasile lui fie slava şi milos­tivirea9! Era alcoolic. Din fire, el este un om bun şi liniştit, dar în timpul războiului, pe când deservea, a început să bea rachiu şi a devenit alcoolic, având

8 în Biserica Serbiei, din cauza jugului turcesc multisecular, tradiţia monahismului femeiesc nu a avut posibilitatea să se dezvolte şi, de aceea, de-a lungul a multe secole, nu au existat mănăstiri de femei, iar o mulţime de monahii se nevoiau în mănăstirile de bărbaţi. Doar în secolul XX a început să renască monahismul femeiesc în Biserica Serbiei, datorită egumenei Ecaterina din Rusia, care a întemeiat o Mănăstire la Hopovo. (nota red.)

9 Această zicală este răspândită în Muntenegru atunci când se pomeneşte numele Sfântului Vasile de Ostrog. (nota red.)

39

întotdeauna cu el sticla de băutură. Atunci când s-a întors acasă, cel de-al doilea frate şi soţia au ob­servat că el nu este în stare să muncească şi s-au necăjit. S-au supărat pe el, fără să ştie că acesta bea. Mama, care murise, i s-a arătat fratelui în somn şi i-a spus să nu-l mai tulbure războiul care a trecut, pentru că îl îmbolnăveşte. Am vrut să-l duc la Os­trog, pentru a-l aduce la credinţă.

în anul 1996, pe drum spre Ostrog, am trecut pe la Mănăstirea Grgeteg, căci o cunoştinţă de-a mea, cu care lucrez împreună, dorea să viziteze mănăstirea. Ea a observat că fratele meu scoate sti­cla şi bea la fiecare 10 minute. El a fugit de îndată ce a văzut un monah la mănăstire, deoarece se te­mea de musulmanii cu barbă, pe care-i văzuse în război. Părintele Dositei a zis despre Elenko că este om bun, dar este mai bine să cumpere acum rachiu, deoarece altădată nu va mai veni la Ostrog. Când am intrat la Mănăstirea de Sus, Elenko a spus că nu are de ce să meargă acolo unde se află călugări. Taximetristul care ne-a adus a început să îl convingă, şi, în final, slavă Domnului, l-a convins să intre în biserică, unde se află moaştele Sfântului Vasile. S-a spovedit şi i s-a citit o rugăciune. A mai băut puţin după aceea, până ne-am întors acasă, şi de îndată ce ne-am întors, în chip inexplicabil, a încetat a bea. El s-a vindecat şi de trauma psihică din război şi de patima alcoolului".

40

Sfântul apără un tânăr în război

La 18 ianuarie 2000, Gosna Nojici din Bania Luka a dat mărturie în letopiseţul mănăstirii despre cum Sfântul Vasile a ocrotit în chip minunat pe fiul său în timpul ultimelor vărsări de sânge din Balcani:

„Atunci când a început războiul din Bosnia, toţi bărbaţii capabili să poarte arme au plecat să lupte. Ea plângea fără încetare şi se ruga lui Dum­nezeu pentru fiul ei. într-o noapte, i s-a arătat în somn Sfântul Vasile şi i-a spus: «Nu te teme, eu îl voi apăra pe fiul tău!»

Tânărul a fost în război pe toată durata sa, din 1992 până la sfârşit, şi într-adevăr, nimic rău nu s-a petrecut cu el. El a simţit tot timpul că îl apără ceva nevăzut. Tânărul vine în mod regulat la Ostrog pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu şi preacuviosului Său, Sfântului Vasile".

O femeie este vindecată de nevroză

La 8 aprilie 2004, Marinka Goikovici din Duhrava, de lângă Ivaniţa, a însemnat următorul fapt:

„Eu, Marinka Goikovici din Dubrava, de lân­gă Prilike-Ivaniţa, astăzi, 8 aprilie 2000, am venit din nou, a patra oară, la Ostrog cu prietenii mei, vecini, colegi de serviciu, pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Ostrog, care m-a ajutat pe mine personal şi întreaga mea familie. Multe lucruri bune s-au petrecut cu mine în aceşti trei ani, de când am venit prima dată la Ostrog.

41

în primul rând, m-am însănătoşit, sănătatea fiind cea mai mare bogăţie pentru om. Apoi, toate treburile în viaţa mea s-au pus în rânduială. îna­inte de asta, în anul 1996, după 10 ani de mun­că, fusesem concediată din funcţia de dactilograf în tribunalul raionului Ivanita. Sănătatea mi s-a zdruncinat din punct de vedere psihic, am mers din doctor în doctor, dar nu m-a ajutat nimic. în­trucât sunt un om credincios, Mănăstirea Ostrog mi-a rămas ca ultimă speranţă. De când am venit aici, toate lucrurile au început să se îmbunătăţeas­că. Slavă Domnului şi Sfântului Vasile, în a noua zi de la întoarcerea mea de la mănăstire am primit serviciu, exact acelaşi şi chiar acolo, în tribunalul raionului, dactilograf, cu aceiaşi colegi cu care fu­sesem înainte.

Să ştiţi că am urmat sfatul dumneavoastră de a nu mă purta urât cu nimeni. Din prima zi i-am făcut pe toţi să înţeleagă că nu mă port cu nimeni urât. Credeţi-mă că sunt grozav de bucuroasă de­oarece m-am făcut sănătoasă de trei ani, iar fiul meu a intrat la Facultatea de Construcţii de Maşini, la Universitatea din Belgrad, ceea ce înainte nici nu putea îndrăzni a visa, acum fiind în anul doi deja. Fiica are doi copii, care, slavă Domnului şi Sfântu­lui Vasile, sunt sănătoşi. Am acum o nepoată de doi ani jumătate şi un nepot de patru luni. Fiica mea, ca şi mine, şi-a pierdut slujba, dar a găsit alta. Mama mea era pe moarte, dar s-a înzdrăvenit. Trei ani de zile nu am fost la medic: nici la psihiatru, nici la terapeut. Nu am avut nicio boală în această

42

perioadă, nici guturai. Mulţi colegi, prieteni şi ve­cini au venit cu mine sau singuri la Ostrog şi tutu­ror le-a fost de folos.

Doresc numai bine atât mie, cât şi unei femei, care m-a judecat greşit într-o ceartă cu colegii şi pe care nu am urât-o. Aceasta m-a sunat mai târziu să mergem împreună la Mănăstirea Ostrog, ca să se roage Sfântului Vasile pentru sănătatea şi bu­nul mers al familiei. Fiica ei, care a fost cu noi la Ostrog anul trecut, şi care nu a avut prieten timp de 7 ani, a venit la Ostrog cu credinţă,şi la zece zile după pelerinaj, ea a început o viaţă nouă. L-a în­tâlnit pe actualul ei soţ, care se mutase la Ivaniţa, şi s-a căsătorit cu el. Ea este fericită şi locuieşte în Zrenianin. Cea care m-a judecat pe nedrept acum este avocată, şi mă întâlnesc adeseori cu ea după serviciu. îmi este bine şi pot să-i ajut şi pe alţii. Ştiu că Dumnezeu şi Sfântul Vasile mă vor ajuta şi în continuare şi, de aceea, când mi se iveşte ocazia, vin la Ostrog să mă rog pentru bunăstarea famili­ei mele şi pentru sănătatea noastră, a tuturor. Vă mulţumesc dumneavoastră şi tuturor care se nevoiesc în mănăstire şi ne aşteaptă. Vă doresc multă sănătate şi viaţă îndelungată şi să ne aşteptaţi în­totdeauna!"

Vindecarea minunată a unui medic

Predrag Kavacenda, medic pediatru, otorinolaringolog, care a locuit temporar în Mrkonici Grad, Bosnia şi Herţegovina, mărturiseşte despre minunea care s-a

43

petrecut cu el, prin însemnarea făcută la 22 mai 2003, la Ostrog:

„Acum şase ani m-am îmbolnăvit deodată. Atunci locuiam în Kikinda ca emigrant. în Kikinda am nimerit la finalul războiului din Bosnia şi Her­ţegovina. înainte de război, aici fusesem coman­dantul unei secţii de otorinolaringologie.

Am fost diagnosticat cu o boală grea a arte­rei inimii şi am fost trimis de urgenţă la Sremska Kameniţa să mi se facă o ecografie cardiacă, unde a fost descoperită o îngustare a vaselor de sânge ale inimii. Aveam dureri foarte mari în piept, încât nu puteam merge. Mă temeam foarte mult pentru viaţa mea şi pentru familie, pentru că nu puteam munci având o astfel de boală. L-am ascultat pe fiu, care mai târziu a terminat seminarul (atunci încă era la gimnaziu). El m-a sfătuit să merg la Os­trog pentru a mă ruga Sfântului Vasile. La Ostrog m-a spovedit părintele Ioil, a citit rugăciune deasu­pra moaştelor, iar dimineaţa am plecat acasă. Apoi m-am dus la Sremska Kameniţa, la Institutul unde se studiau bolile cardiovasculare. Acolo mi-au fă­cut o cateterizare cardiacă şi au stabilit o stare gra­vă a vaselor de sânge ale inimii. Colega care mi-a făcut cateterizarea m-a chemat în cabinetul său şi m-a anunţat că nu poate să mă vindece (nu mă ajută nici medicamentele, nici operaţia). Auzind acestea, i-am spus că mă voi vindeca, şi mă va vin­deca Domnul. Am ieşit din cabinetul său cuprins de teamă şi tulburat şi, fără a şti încotro să merg, am trecut pe sub o scară, unde am văzut pe neaşteptate

44

un paraclis de spital, închinat Sfântului Nectarie din Eghina. Am intrat în paraclis şi m-am rugat Sfântului să îl implore pe Dumnezeu pentru vindecarea mea. Consiliul medicilor a hotărât să îmi facă totuşi o operaţie dificilă, în plus trebuia să mă opereze profesorul renumit Radovanovici. M-au trimis acasă să aştept până când va fi progra­mată operaţia.

A început postul Crăciunului, iar eu, după ce am postit, m-am rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Vasile, ca prin rugăciunile lor, să-L implore pe Dumnezeu să schimbe această boală mortală cu o altă boală, pentru a putea trăi şi ajuta familia (soţia şi cei 4 copii), care fără mine nu ar fi avut nicio sursă de trai. A trecut o lună, dar tot nu am primit înştiinţare de la clinică.

între timp, nu am mai simţit acele dureri care erau înainte, m-am tratat (iau 3-4 medicamente regulat), dar am observat că simt nevoia mai des să merg la toaletă pentru a urina. Am aflat că am diabet. Pentru că am o rudă la No vi Sad, i-am ce­rut să se informeze ce au hotărât medicii legat de mine. Acesta a verificat şi mi-a spus că nici nu mai sunt urme ale trecerii mele pe acolo, de parcă nu aş fi stat la spital. Imediat am înţeles că s-a făcut o minune şi spre surprinderea familiei şi a medicilor colegi, am întrerupt tratamentul, începând să mă antrenez prin mersul pe bicicletă, tot mai mult, în fiecare zi, până am început să parcurg pe zi până la 30 de km. Atunci a devenit clar că m-am vindecat cu adevărat de boala mortală de inimă. După cum

45

am cerut Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Vasile, această boală a fost înlocuită cu diabetul zaharat. Slavă lui Dumnezeu, Care m-a vindecat prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Sfântului Vasile de Ostrog, dându-mi această boală ca pedeapsă pentru păca­tele mele de dinainte şi ca o cruce, pe care o voi duce până la sfârşit, cu răbdare şi cu recunoştinţă. Acum locuiesc şi lucrez în Mrkonici Grad. în afară de Praznicul familiei sfântul Nicolae, am făgă­duit să prăznuim şi pe Sfântul Vasile de Ostrog ca hram al casei noastre, căruia i-am promis că voi veni să mă închin sfintelor sale moaşte cel puţin o dată pe an. S-a scris şi povestit pe scurt în arhonda­ricul mănăstirii în ziua mutării moaştelor Sfântului Nicolae, ziua Praznicului Sfântului ocrotitor al fa­miliei noastre".

Vindecare de reumatism la oase

Roaba lui Dumnezeu Elena, din Panciova, a lăsat la mănăstire următoarea însemnare:

„în anul 1997 am fost la Ostrog. Tatăl meu a suferit timp de 15 ani de o boală grea de oase. Când au început crizele bolii am fost nevoiţi să îl ducem la spital, dar la un timp crizele s-au re­petat. în anul când am fost pentru prima dată la Ostrog, m-am rugat Sfântului Vasile să-l ajute pe tatăl meu. După aceasta, a trecut puţină vreme şi din nou l-am dus pe tata la un medic renumit, care a spus: «Stimate, nu aveţi nimic, trebuie doar

46

să nu mai mâncaţi carne». Am înţeles că Sfântul Vasile a făcut o minune, răspunzând la rugăciu­nile mele. într-adevăr, viaţa tatălui meu şi a mea s-au schimbat radical, nemaiexistând acele dureri cumplite şi alergările pe la spital. Am început să trăim în dragoste şi înţelegere. Pentru că sunt din Voievodina10, abia acum am venit a doua oară la tatăl meu, Sfântul Vasile, să mă închin şi să-i mul­ţumesc. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile!"

Soţilor neroditori li se dau urmaşi

Ţvetko şi Veriţa Markovici din Rumenka, de lângă Novi Sad, au dat mărturie scrisă despre acest caz:

„Prin rugăciunile Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, s-a petrecut o minune cu noi. Timp de 5 ani, soţul meu, Ţvetko Markovici, şi eu, Veriţa Markovici, din Rumenka, de lângă Novi Sad, am încercat fără succes să ne vindecăm de infertilitate. Medicii, în final, ne-au spus că totul este în zadar. Dar, Dumnezeu Cel Milostiv a făcut milă cu noi, păcătoşii, şi ne-am îndreptat spre Ostrog. Prin rugăciunile Sfântului Vasile de Ostrog, fiul nostru, Stoian, s-a născut la 23 ianua­rie 1999, la Novi Sad. Medicii au fost uimiţi, recu­noscând că aceasta este o adevărată minune a lui Dumnezeu.

10 Cea mai îndepărtată de Ostrog, cea mai nordică parte a Serbiei, învecinată cu Ungaria, de unde nu se ajunge uşor la mănăstire, (nota red.)

47

Slavă şi laudă Sfântului Vasile, pentru că L-a rugat pe Dumnezeu şi ne-a fost dăruit un copil şi pentru că, în afară bolilor trupeşti, au fost vindeca­te şi bolile sufleteşti. îi mulţumim din tot sufletul şi părintelui Ioil, care ne-a ajutat atât de mult, pre­cum ajută un tată natural pe copiii săi".

Vindecare de o slăbiciune inexplicabilă

Tatiana Kotliţa din Belgrad, la 9 martie 2002, a mărturisit o minune:

„în anul 1996 am fost la Ostrog de câteva ori. în noiembrie 1997 s-a petrecut o minune cu mine. Am mers în vizită cu prietenul meu, Zoran, la o rudă a sa, care locuieşte în satul Grbalj, de lângă Tivat. Trebuia să înnoptăm la ei şi dimineaţa să plecăm la Nikşici. între timp, seara, mi s-a făcut foarte rău. Am început să am ameţeli şi tempera­tură. Trebuie să spun că nu am fost niciodată bol­navă, doar de guturai şi atât. Două zile nu m-am putut ridica din pat, eram pe jumătate moartă, vo­iam să dorm tot timpul şi mă aflam într-o stare de aţipeală. După două zile, pe neaşteptate, mi-a fost mai bine şi mi-am revenit, ca şi cum m-am trezit dintr-un coşmar. într-adevăr, organismul era ex­tenuat şi eu eram foarte slabă pentru că nu mâncasem nimic două zile. Ne-am urcat în tren şi am plecat la Ostrog. Tot drumul am zăcut pe locul din spate, voiam să dorm. Când am ajuns la mănăsti­re, m-am închinat la moaştele Sfântului Vasile de Ostrog şi apoi am băut apă. Deodată, organismul a

48

început să se deştepte şi am simţit cum puterile îmi revin. Nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat atunci cu mine. Ştiu un singur lucru, acela că Sfântul Va­sile m-a ajutat să mă vindec".

Sfântul vindecă depresia şi roagă pe Dumnezeu pentru soţii fără copii şi fără serviciu

Vasilisa Terzin a scris:

„Dobrila, de 42 de ani, medic din Belgrad, a venit la Ostrog în anul 1995, cu sufletul trist. Ea nu avea un serviciu stabil, era căsătorită de mult timp, dar nu avea copii, iar în familie avea multe probleme. După discuţia cu părintele Ioil şi după ce acesta i-a citit rugăciuni lângă moaştele Sfântu­lui Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, ea s-a întors la Belgrad. La trei zile după întoarcerea aca­să, ea a primit serviciu permanent, iar după un an a rămas însărcinată. La 18 martie 1997, a născut un băiat sănătos, cu numele Teodor, care a fost bote­zat în credinţa ortodoxă în ziua pomenirii Sfântu­lui Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Acum Dobrila este bucuroasă şi plină de putere, iar de pe buzele ei nu se opreşte lauda neîncetată adusă Sfântului Vasile. După cum ea spune, atunci când era la Ostrog a simţit asupra sa sfântul acoperă­mânt al Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog".

49

Vindecarea unei femei şi a unui copil de multe suferinţe

Liliana Iovanovici din Niş a scris la 5 iulie 2004 două cazuri de vindecare:

„Nu puteam merge, aveam astm, tensiune mare, glicemia mare, ameţeli dese şi mă îngrăşasem. Când am intrat în biserică şi m-am apropi­at de moaştele Sfântului Vasile, m-am simţit mai bine, am început să respir mai uşor. După întoar­cerea acasă, nivelul glicemiei a scăzut, nu am mai avut inflamaţii şi pete pe piele. Am slăbit de la 145 kg la 120 kg. Mi s-a îmbunătăţit vederea, iar ame­ţelile au încetat. Din 1997, vin des cu multă bucurie la Sfântul Vasile şi simt mila sa.

Fetiţa Ana, pe care am adus-o cu mine, avea un traumatism cranio-cerebral, pierzându-şi vederea la ochiul stâng, în urma unei comoţii cerebrale puterni­ce. După ce s-au făcut rugăciuni către Sfântul Vasile, starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit, a făcut opera­ţie şi i s-a făcut implant de ochi artificial. Cu celălalt ochi a început să vadă mai bine, i-a revenit memoria, astfel încât îi este mai bine pe toate planurile".

Soţilor neroditori li se dăruieşte moştenitor

în letopiseţul mănăstirii este scris:

„Inginerul Vladenko Buketici şi Maria, din Kragujevaţ, nu au avut copii timp de şase ani. Au venit la Ostrog să se roage la 21 august 1997, iar fiica lor Kristina s-a născut la 11 mai 1998".

50

Sfântul dăruieşte urmaş

Duşiţa şi Iovan Mandarici din Novi Sad au trimis egumenului Mănăstirii Ostrog următoarea scrisoare:

„Duşiţa şi Iovan Mandarici au venit să se roa­ge Sfântului Vasile la 6 septembrie 1997. Ne-aţi citit rugăciune pentru naştere de prunci. Soţia a rămas însărcinată în noiembrie. în august anul următor, 1998, s-a născut fiica noastră, Sonia".

Au devenit părinţi după 15 ani de căsătorie

Mariţa şi Dragon Ielovaţ din Şid, în scrisoarea lor din 26 mai 2000, trimisă la Mănăstirea Ostrog, mărturisesc:

„După cununia noastră, în anul 1984, noi, ca toţi tinerii, ne doream copii. Au trecut mai mult de doi ani de aşteptare, dar copiii nu au apărut, şi am mers la doctor. Tratamentul dura ani de zile, şi noi, sătui de toate, în ciuda dorinţei enorme de a avea copii, am încetat tratamentul şi am aşteptat din nou cu nădejde. Anii treceau, dar copii tot nu aveam.

Odată, după ce s-a întors din Bosnia, soţul mi-a povestit că părintele Milan l-a sfătuit să mer­gem împreună la Sfântul Vasile de Ostrog. Astfel, după 15 ani de aşteptare a unui copil, în august 1997 am plecat la Ostrog. Am fost plini de nădej­de şi credinţă în puterea binecuvântată a Sfântu­lui Vasile de Ostrog, ne-am închinat şi ne-am atins de sfintele sale moaşte. L-am implorat să roage pe Domnul Dumnezeu să ne dăruiască un copilaş. Au trecut câteva luni, după care am început să simt

51

nişte modificări. Când m-am gândit că aş putea fi însărcinată, m-am dus la medic. Mă temeam să nu fiu decepţionată. «Vă felicit, sunteţi însărcinată în şapte săptămâni!», mi-a spus medicul. Am crezut că-mi ies din minţi de bucurie. Cu greu am găsit uşa şi am ieşit din cabinet. Acum, eu şi soţul suntem cei mai fericiţi părinţi, avem o fetiţă de 5 luni, o scumpete pe nume Teodora, sănătoasă şi veselă. Adeseori, după ce o culcăm, îi mulţumim Domnu­lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile, pentru că ne-a dăruit acest copil minunat, această mare bucurie!"

Sfântul vindecă depresia

Vasilisa Terzin a notat în anul 1997:

„Suzana Narancici, de 24 de ani, de lângă Sombor, avea o familie nefericită. Nu învăţa bine, avea depresie puternică. Parcă toate necazurile lu­mii acesteia au căzut atunci pe umerii ei de copil, în anul 1997 a fost botezată la Ostrog. După Botez, nu a mai căzut niciodată în depresie. A intrat la Fa­cultatea de Agricultură, trecând examenul cu Ex­celent. Au dispărut problemele din familie şi din viaţă, parcă s-au luat cu mâna, şi ea este recunos­cătoare pentru asta Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog".

Vindecare de cancer

În acelaşi an, 1997, Vasilisa Terzin a notat urmă­toarele:

52

„Draghiţa I., de 42 de ani, de lângă Sombor, s-a îmbolnăvit de cancer la ovare, când avea 38 de ani. În acelaşi an s-a operat, i s-au scos şi ovarele şi uterul. După această operaţie grea ea a căzut în comă, din care a ieşit cu greu. După ce şi-a recă­pătat cunoştinţa, a promis lui Dumnezeu că se va ruga permanent dacă se va ridica în picioare. După cum spune ea, în acel moment o putere nevăzută a ridicat-o brusc din pat şi a pus-o pe picioare. în timpul recuperării după operaţie, am fost de două ori la Ostrog şi de fiecare dată părintele Ioil s-a ru­gat pentru însănătoşirea ei la moaştele Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog.

în mai 1997, Draghiţa s-a dus singură la Os­trog. La Mănăstirea Celie de lângă Valievo, ea a simţit deja o îmbunătăţire a sănătăţii. Părintele Ioil s-a rugat pentru vindecarea sa lângă moaştele Sfântului Vasile de Ostrog. După rugăciunile făcu­te la Mănăstirea de Jos, cu Draghiţa s-a petrecut o minune. Un om a venit şi i-a cerut să-i fie naşă lui şi prietenilor lui. Draghiţa a devenit naşă pentru 19 oameni. Acum se simte sănătoasă şi permanent se îngrijeşte de finii ei cei mulţi".

Vindecare de leucemie

Ţaţa Mitici din Stări Grad, Kotor, a mărturisit în scrisoarea din 13 aprilie 2004, despre vindecarea minu­nată a fiicei sale, bolnavă de leucemie.

„Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi! Nu există cuvinte prin care eu, o mamă, să pot exprima

53

recunoştinţa către Domnul şi către Sfântul Vasile, recunoştinţă din toată inima mea. Slăvesc pe Dom­nul şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Fii­ca mea Elena a suferit de cumplita boală a leucemiei. Acest diagnostic i-a fost pus în septembrie 1997 la Belgrad. A fost imobilizată la pat, având dureri cumplite. Ne-am petrecut viaţa la spital. Am cre­zut şi nădăjduit în Dumnezeu, după cum nădăj­duieşte un copil în părinţii săi. în afară de toate ru­găciunile, eu am rugat-o permanent pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să arate drumul mântu­irii pentru fiica mea. Medicina era neputincioasă. N i s-a propus transplant de măduvă la Milano sau chimioterapie. Preasfânta Născătoare de Dumne­zeu mi-a ascultat rugăciunile. Am avut un vis mi­nunat într-o noapte, când ne-am întors de la spital acasă pentru a sărbători ziua de naştere a Elenei (s-a născut pe 29 aprilie 1989), şi pentru a aştepta rândul pentru transplant la Milano. Am văzut în vis Mănăstirea Sfântului Vasile. Nu fusesem nicio­dată înainte la Ostrog şi nici nu ştiam unde se află. M-am sfătuit cu duhovnicul şi ne-a explicat cum să ajungem acolo. Atunci locuiam în Serbia. Vindeca­rea a avut loc în ziua pomenirii Sfântului Vasile, la 12 mai 1998. Ne-am îndreptat spre mănăstire cu un grup de pelerini de la parohia bisericii Lazariţa din oraşul Kruşevaţ11. Am fost ajutată să duc fata

11 Oraşul Kruşevaţ a fost capitala statului Sfântului Ţar Lazăr, în cinstea căruia această biserică a primit numele. (Nota trad.)

54

la mănăstire. După ce am parcurs deja jumătate de drum de la Mănăstirea de Jos la cea de Sus, Elena a spus: «Mamă, lasă-mă, pot şi singură!» O, minu­ne! Fiica mea nu numai că mergea, dar ţopăia, de parcă nu fusese niciodată bolnavă! Ne-am atins de moaştele Sfântului Vasile şi ni s-a citit o rugăciune. Când am ieşit din biserică, am simţit un mare har.

Un monah, care mă văzuse mai înainte cum duceam fata, m-a întrebat: «Unde aţi fost?» A pus mâna sa pe capul fetei şi a întrebat ce o doare şi dacă este obosită. Iar mie mi-a spus: «Este bine că aţi venit, trebuia să veniţi mai devreme, dar nicio­dată nu este prea târziu». Pentru pomenirea şi re­cunoştinţa faţă de Sfântul Vasile, cinstim această zi ca Praznic al casei. Slavă şi laudă veşnică Sfântului Vasile, pentru că fiica mea s-a vindecat complet, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Vasile!"

Sfântul mijloceşte urmaşi pentru soţii care au rămas neroditori de mult timp

La 18 octombrie 2000, roaba lui Dumnezeu, Anita, a mărturisit în scris către stareţul mănăstirii despre două minuni săvârşite cu membrii familiei sale.

„Acum 15 zile m-a binecuvântat Sfântul Va­sile şi nu pot descrie ce sentimente au apărut în sufletul meu, ce bucurie a intrat în casa mea. Sunt mama a doi copii, Ivan şi Srcian, îl iubesc şi respect pe soţul meu, Srecika, ceea ce este pentru mine o mare bucurie, şi toate acestea sunt datorită credin­ţei în Domnul Dumnezeu, în Preasfânta Născătoare

55

de Dumnezeu şi în toţi sfinţii, mai ales în Sfântul părinte Vasile de la Ostrog.

Nu-mi amintesc exact de câte ori am fost la Ostrog, dar ştiu că, din mila lui Dumnezeu, am in­trat prima dată în această mănăstire în anul 1987, iar apoi am venit în fiecare an până în iunie anul acesta, 2000. Acesta este răspunsul la scrisoarea sfinţiilor voastre, pe care mi-aţi trimis-o cu binecu­vântarea şi rugăciunile dumneavoastră.

Sora soţului meu este căsătorită cu un om bogat din Elveţia şi locuieşte la Geneva. De loc este din Barici şi a lucrat la Geneva ca asistentă medi­cală la un spital. După 16 ani de căsătorie, ea tot nu avea copii. în anul 1997, a venit la Barici, şi în iunie m-am dus să o vizitez. Atunci i-am povestit despre Ostrog, i-am dat apă sfinţită de la mănăs­tire, tămâie, bucăţele de zahăr sfinţit, o icoană cu Sfântul şi o cruce de la mănăstire. I-am spus că cred cu tărie în ajutorul binecuvântat al Sfântului. M-am rugat cu stăruinţă şi astfel, într-adevăr, cre­dinţa a cuprins-o şi pe ea. Fericirea a învăluit-o. L-a născut pe fiul Aleks la 19 august 1998, chiar de Schimbarea la Faţă. Ea a povestit despre aceasta fratelui său şi cumnatei, care nu aveau copii, fiind căsătoriţi de 8 ani şi jumătate. Drept să vă spun, acea cumnată era dintr-o familie ciudată. Când am putut, mama şi cu mine ne-am adresat cu rugă­minţi către dumneavoastră, monahii de la Ostrog, şi în anul următor, 1999, tot de Schimbarea la Faţă, Dumnezeu le-a dăruit pe fiica Katarina. Aceasta a devenit pentru mine încă o întărire a faptului că

56

Sfântul ascultă rugăciunile stăruitoare ale noastre, păcătoşilor".

Sfântul înmoaie inimile duşmanilor şi vindecă spatele bolnav

„Mă numesc Ştefan Kraguevici. Locuiesc în Şid. M-am născut în anul 1933. Sfântul Vasile a săvârşit două minuni cu mine. înainte am locuit în Croaţia, dar am fost obligat să fug în Serbia. în anul 1998 am venit de trei ori la Osiek, de fiecare dată încercând fără succes să iau toate documen­tele mele, pentru că m-am născut în acest oraş. Nu puteam să le primesc din cauza relaţiilor negative ale autorităţilor locale cu sârbii. întotdeauna gă­seau motive să nu îmi dea actele. La un moment dat, am gândit că poate se întâmplă asta pentru că nu am luat binecuvântare de la preot pentru acest lucru. La 10 mai am luat binecuvântare, şi în ziua următoare, la 11 mai, am plecat la Osijek. M-am rugat Sfântului Vasile şi am făcut promisiune că dacă mă va ajuta, imediat mă duc la Ostrog pentru a mă închina şi pentru a-i mulţumi pentru ajutor.

în aceeaşi zi, am oferit tot ce trebuia pentru primirea documentelor necesare, adică am făcut tot ceea ce încercasem fără succes mai înainte (ex­trase din Registrul de Stare Civilă şi celelalte acte de identitate, de care aveam nevoie pentru a locui în Serbia). Marţi, 12 mai 1998, în ziua pomenirii Sfântului Vasile, fără nici cea mai mică problemă am primit documentele necesare de la aceleaşi persoane,

57

care de trei ori au refuzat să mi le dea. Pentru aceasta, i-am fost foarte recunoscător Sfântului Vasile. Dar, în afară de această problemă, am mai avut şi alta. începând din 1996, am suferit de du­reri cumplite la spate (radiculită), încât mergeam greu, târând piciorul. La biserică nu puteam sta În picioare la slujbe, tot timpul simţeam nevoia să stau jos din cauza durerii. După ce am primit documentele, datorită Sfântului Vasile, care mi-a ascultat rugăciunea, la 25 mai 1998 am venit la Os­trog, pentru a-i mulţumi. Am plecat fără să ştiu cum să ajung la Mănăstirea de Sus cu asemenea dureri. în sinea mea am gândit că pot primi vinde­care de boala mea, dar m-am considerat nevrednic de o minune şi am crezut că Sfântul Vasile de aceea nu mă ajută.

Prima dată am mers la Mănăstirea de Jos. Cu dureri mari, adeseori m-am oprit şi m-am odihnit, dar cu toate astea am ajuns la Mănăstirea de Sus. M-am atins de sfintele moaşte şi m-am spovedit, însăşi atunci am simţit durere la spate. Apoi am plecat spre Mănăstirea de Jos, dorind să mă împăr­tăşesc, dar nu mi-au dat voie, presupunând că nu sunt pregătit de Sfânta împărtăşanie. Explicându-i preotului că ţin toate posturile, iar de această dată am postit 14 zile înainte de pelerinajul la mănăs­tire, atunci m-au împărtăşit. Nici în timpul Liturghiei nu am putut sta în picioare, din cauza durerii fiind nevoit să stau jos. După aceea, de-a lungul zilei, am simţit o uşurare, iar apoi durerea a dispă­rut complet.

58

Din acea zi, 26 mai 1998, până în ziua de as­tăzi, merg normal, fac de toate, muncesc".

Sfântul vindecă o fată cu ochii bolnavi

Vasilisa Terzin a scris în anul 1998:

„Fetiţa Iovana Vrsakov, de 12 ani, din oraşul Sombor, avea afecţiuni mari oculare de la naşte­re. La doi ani i s-a constatat strabism, de la 6 ani a purtat numeroşi ochelari şi a intrat în multe spi­tale. în cele din urmă a ajuns la Ostrog. După ce i s-au citit rugăciuni lângă moaştele Sfântului Vasi­le, făcătorul de minuni de la Ostrog, părintele Ioil Bulatovici i-a binecuvântat pe părinţi să-l ducă pe copil la operaţie, cu nădejdea că totul va fi bine. Operaţia la ochi a Iovanei a fost foarte reuşită, şi vederea i s-a îmbunătăţit, nu mai are strabism şi nu mai poartă ochelari. Se roagă Sfântului Vasile de Ostrog zi şi noapte, în felul ei, ca un copil".

Vindecare de patima fumatului

La 25 iulie 2004, Mladen Milanovici din Mrkonici Grad a mărturisit în scris stareţului Mănăstiriii Ostrog următoarele:

„în august 1997 am ajuns pentru prima oară la mănăstirea Sfântului Vasile de Ostrog. Când m-am atins de sfintele moaşte, l-am întrebat pe un monah unde pot lăsa darul meu. S-a uitat la mine ciudat şi m-a întrebat dacă fumez. I-am spus că da.

59

Auzind asta, mi-a spus: «Aruncă această satană, căci altfel faci astm!» Erau cu mine soţia şi copiii. Mai târ­ziu, soţia mi-a amintit des cuvintele spuse de mo­nah, pentru că eram un fumător înrăit. Sănătatea mi se distrusese, şi medicii îmi spuseseră încă din 1985 că trebuie să încetez a fuma din cauza plămânilor.

La 23 august 1998, am mers la Ostrog împre­ună cu familia mea. Dimineaţa, înainte să plecăm la drum, m-am trezit la ora 8 şi am fumat ca de obicei. Dar, de când am plecat la drum, am înce­tat a fuma, fără să-mi dau seama. Toată ziua am ţinut în mână ţigările şi bricheta, până când am ajuns la mănăstire. La ora 15, după ce m-am atins de sfintele moaşte, soţia mi-a zis să merg cu copi­ii la umbră, pentru că era caniculă. M-am dus, de asemenea, să iau apă sfinţită de la izvorul din faţa Mănăstirii de Sus. După ce am luat apă sfinţită şi m-am apropiat de soţie, ea fuma. Mi-a cerut, ca de obicei, să-i aprind ţigara. I-am spus că eu nu vreau să fumez. Ea a comentat la acestea: «Eşti bolnav, Mladen, toată ziua nu ai fumat, iar tu de obicei fu­mezi din 10 în 10 minute!» Nici atunci nu am în­ţeles că am renunţat la fumat. Am priceput abia când au început să treacă zile întregi fără a fuma o singură ţigară şi când nu am mai avut dorinţa de a fuma. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile!"

Vindecarea unui om grav bolnav psihic

în luna noiembrie 2001, Zoran Branici din Bania Luka a mărturisit Elkăi Hagi Iovanovici:

60

„Mă numesc Zoran Branici. M-am născut în 1979 la Bania Luka. Acum locuiesc în Croaţia, ca refugiat. Sunt orfan, tatăl meu murind în anul 1991. Am fost bolnav psihic, nervos, ţipam, săream pe oameni, voiam să mă sinucid, noaptea aveam vedenii, auzeam glasuri, să dea Domnul să nu pă­ţească nimeni aşa ceva. M-am tratat la Padinska Skela şi la Spitalul psihiatric de copii de la Bania Luka. Am luat multe medicamente.

Am venit prima dată la Sfântul Vasile la sfâr­şitul anului 1998. Am povestit totul ieromonahului care se afla lângă moaştele Sfântului Vasile şi mi-a citit o rugăciune. în timpul rugăciunii m-a luat cu căldură şi frig, iar când am sărutat crucea, au înce­put să-mi tremure buzele, iar din burta mea a ieşit un aer rece. Am dormit bine la hotelul mănăstirii, au dispărut spaimele de noapte.

Acum vin adeseori la Sfântul Vasile de Ostrog pentru a-i mulţumi pentru ajutor. Nu mai iau me­dicamente, în locul lor mă apără icoanele şi cande­la aprinsă. Sunt prieten cu oameni evlavioşi".

Vindecare minunată de o afecţiune a inimii

La 9 august 2002, Biliana Djurcin-Lange, care lo­cuieşte şi trăieşte în Germania, în oraşul Frankfurt, a lăsat la Ostrog această însemnare.

„Cum să încep a scrie cuvintele de mulţumire şi dragostea, care nu pot fi exprimate... Fiica mea, Elena Lange, din Frankfurt, s-a născut datorită ajutorului lui Dumnezeu şi al vostru. Ani de zile

61

ni-am luptat pentru această comoară vie a noastră, Elena. Ea s-a născut cu o gravă afecţiune a inimii în peretele dintre jumătatea stângă şi dreaptă a inimii se afla o gaură mare12, care putea fi închisă doar prin operaţie. Mulţumită apărătorului nos­tru, Sfântului Vasile, prin rugăciunile voastre şi ale noastre, afecţiunea a dispărut în chip minunat după o lună. Ea s-a însănătoşit datorită rugăciunilor cu dragoste către ea, rugăciunilor voastre şi ale noastre. Nu e cu putinţă a mulţumi cu vred­nicie pentru această minune pe care mi-a dăruit-o Sfântul Vasile".

După opt ani de căsătorie, soţii fără copii au primit un moştenitor, în urma rugăciunilor către Sfântul Vasile

Pe 8 decembrie 2000, la Mănăstirea Ostrog s-a fă­cut însemnarea:

„Vasile Milena şi Goran Bobici din Subotniţa au venit să mulţumească Sfântului. Nu au avut co­pii timp de 8 ani. în anul 1998, ei s-au rugat Sfântului Vasile pentru a primi copilaşi, şi la 15 iulie 1999, datorită Sfântului Vasile, li s-a născut fiica Iovana, pe care astăzi au adus-o să o boteze".

12 Defectul septal, denumit popular gaură în inimă, este cea mai frecventă boală cardiacă apărută din naştere. Netra­tată, duce la deces, (nota trad.)

62

Sfântul Vasile i-a salvat pe piloţi în timpul războiului

Goran Radosavlevici, din Şumadin, care locuieşte acum în Podgoriţa, fost căpitan al aviaţiei de război, a povestit în letopiseţul mănăstirii despre o minune care a avut loc în timpul bombardamentelor trupelor Nato din Serbia şi Muntenegru.

„în timpul bombardamentelor din anul 1990 ni s-a dat ordin să zburăm din Podgoriţa la Priştina13 pentru a îndeplini o sarcină. înainte de zbor, căpitanul Angelko Pudor s-a dus la Sfântul Vasile de Ostrog să ia binecuvântare şi a adus cu el apă sfinţită. Au fost 10 piloţi cu 10 avioane. Toţi am băut din apa sfinţită, am stropit cu ea avioanele şi armele.

Am lăsat un avion pe aerodrom din cauza defecţiunilor sale şi am decolat, luând altul în lo­cul lui. Americanii au bombardat în fiecare zi es­cadrila noastră, dar niciunul dintre noi nu a fost doborât. Lângă mine a explodat o bombă, şi explo­zia m-a aruncat în aer, dar am rămas nevătămat. Niciun avion nu a fost atins. La sfârşit, în cea mai grea bătălie, a fost atins un singur avion. Acesta a fost chiar cel pe care l-am luat ca înlocuitor pentru cel defect şi care nu fusese stropit cu apă sfinţită de la Ostrog, ca toate celelalte".

13 în acest oraş se află un aerodrom important din Koso­vo şi Metohia, (nota red.)

63

Un copil este vindecat de paralizia mâinilor

Predrag şi Natalia Puharici din Sutomore, născuţi la Vârşeţ, au mărturisit în letopiseţul de la Ostrog:

„Micuţul Ştefan, fiul lui Predrag şi al Nataliei Puharici din Sutomore, s-a născut cu mâna dreaptă paralizată. A fost botezat la Mănăstirea Ostrog pe 4 iunie 1999. Cu 3-4 luni până la botez, el a început să plângă, nu prea mânca şi a încetat din dezvoltare. Au stat la mănăstire două zile şi au împărtăşit copilul de două ori. După aceasta, paralizia a înce­tat, mâna începând să se mişte".

S-au rugat Sfântului pentru naşterea unui copil sănătos

Vasilisa Terzin a scris în anul 1999:

„în anul 1999, Hamida Miloşevici din Som­bor s-a îndreptat spre Ostrog din cauza necazuri­lor care erau în familia sa, ca să se roage Sfântului pentru sănătatea fiicei căsătorite, Daniela Milovici (născută Miloşevici) din Sombor, şi pentru fiul acesteia, Dimitrie, care s-a născut cu sindromul Down. Mare durere au avut părinţii din cauza copilului, dar rugăciunea Hamidei era fierbinte. După un an, chiar Daniela a venit la Ostrog. S-au citit rugăciuni pentru sănătatea ei, iar ea s-a rugat cu stăruinţă pentru fiul său bolnav şi pentru ca Domnul să-i dăruiască, cu ajutorul Sfântului Vasi­le, făcătorul de minuni de la Ostrog, un bebeluş să­nătos. La câteva luni, Daniela a rămas însărcinată,

64

şi la 22 decembrie 2001 s-a născut Teodora, o fetiţă sănătoasă şi frumoasă. Acest lucru a avut o influ­enţă benefică asupra surorii Danielei, Teodora din Nikşici, cu care a fost atunci împreună la Ostrog. Teodora a început să viziteze şi alte locuri sfinte".

Vindecare de schizofrenie

în anul 2001, Duşiţa Iakovlevici din Belgrad a mărturisit în scris în faţa stareţului Mănăstirii Ostrog despre minunea petrecută:

„Fratele meu s-a îmbolnăvit cu puţin timp îna­inte de încetarea bombardamentelor Nato, în anul 1999. A început să audă glasuri permanent, credea că cineva îl urmăreşte, că animalele vorbesc cu el. A încetat să se îngrijească: nu se mai spăla, nu mai mânca. Timp de trei luni am încercat să-l tratăm, mergând la diverşi medici şi vrăjitoare. Dar unde nu am fost! Medicii i-au pus fratelui diagnosticul de schizofrenie; această boală poate fi ameliorată, dar nu vindecată. La sfârşitul lunii august din acel an am mers la Ostrog, unde am stat o zi şi o noap­te. După întoarcerea de la Ostrog, fratele meu s-a simţit mult mai bine. Am adus ulei şi apă sfinţite de la mănăstire, pe care le-a luat în fiecare zi, timp de 20 de zile, în timp ce ne rugam Sfântului Vasile de Ostrog. Acum, fratele meu termină studiile în drept ca un tânăr perfect normal de 25 de ani. Me­dicii pământeşti credeau că este o boală incurabilă, dar nu sunt vizibile nici cele mai mici semne ale acesteia".

65

Vindecare de migrenă puternică

Vasilisa Terzin a notat:

„Iovan Matevici, de lângă Sombor, a venit la Ostrog cu fiica sa, Ivana. Amândoi erau nebotezaţi şi au avut un necaz: pe Ivana o chinuiau dureri cumplite de cap, care adeseori se terminau cu vomă cumplită. Au ajuns cu greu până la Ostrog, pentru că pe drum Ivana a avut dureri insuportabile.

După botez şi după închinarea la sfintele moaşte, Ivana şi Io van s-au odihnit. Durerea de cap a ivanei a dispărut pur şi simplu, şi pe feţele amân­durora era vizibilă o mare nedumerire. După ce s-a întors acasă, Ivana a început să primească mâncare În mod normal, ceea ce înainte nu se întâmpla, a început să zâmbească cu veselie şi să se comporte normal. Din ziua botezului, 22 august 1999, şi până În ziua de astăzi, nu a mai durut-o capul nici măcar o dată, iar pentru tatăl Iovanei toate i-au mers mult mai bine, atât cu sănătatea, cât şi la serviciu".

Vindecare de cancer osos

în letopiseţul mănăstirii s-a scris în luna octombrie a anului 1999:

„Aniţa Radonici din Podgoriţa a avut cancer osos şi timp de şase luni nu s-a putut mişca. După ce i s-au citit rugăciuni la moaştele Sfântului Va­sile, ea a început să meargă şi s-a dus din nou la Ostrog la 29 octombrie 1999, pentru a-i mulţumi Sfântului".

66

Vindecarea unei boli după un chin de 9 ani

în letopiseţul mănăstirii s-a scris în martie 2000:

„în august 1999, Zdravko Şivcici din Nikşici a venit să se închine împreună cu soţia sa Sfântu­lui Vasile de Ostrog. Când s-a atins de moaştele Sfântului Vasile, a simţit că tot corpul lui a fost pă­truns de un curent electric, din cap până-n picioa­re. Când a ieşit din biserică, i-au încetat durerile de la coloană şi de la spate, care îl chinuiau de nouă ani. De asemenea, soţia sa, Sunciţa, s-a vindecat de dureri de cap şi spate. în ianuarie 2000, el s-a vin­decat şi de hemoroizi, de care suferea de 13 ani".

Li s-a dăruit prunc, după 14 ani, prin rugăciunile Sfântului Vasile

La 10 iulie 2000, Miroslava şi Ştefan Stankovici din Negotin au lăsat la mănăstire însemnarea lor:

„îi mulţumim acestei sfinte mănăstiri pentru vindecare şi dea Domnul să mai avem urmaşi! Am venit să ne rugăm lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile în luna iulie 1999, pentru a avea un copil, care ne-a lipsit în cei 14 ani de căsătorie. Ne-am tratat timp de mulţi ani, dar medicii au spus că nu putem avea copii. Noi credem în Dumnezeu şi ne-am rugat pentru ajutor şi înainte, nu doar după ajungerea la această mănăstire şi închinarea la Sfântul Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea! Prin bună­voinţa Sfântului, s-a împlinit nădejdea noastră: la 16 iunie 2001 ni s-a născut un fiu. I-am dat numele

67

Bogdan şi l-am botezat la Mănăstirea Bukovo de lângă Negotin, la 25 iulie 2001".

Vindecare de o boală a inimii şi de infertilitate

în noiembrie 2001, Vladimir Bilbia din Bania Luka a povestit despre două cazuri de vindecare, notate de Elka Iovanovici, o doamnă care a vizitat Ierusalimul:

„Pe mama mea, Anea, a început să o doară ini­ma. A stat în spital şase luni şi jumătate, şi medicii i au spus că viaţa ei se apropie de sfârşit, nu mai are voie să muncească şi trebuie să iasă la pensie. N u am ştiut cu ce să o ajut şi de aceea am hotărât să îl rog pe Sfântul Vasile să o ajute. În martie 1999, m-am închinat Sfântului, lui fie slava şi milostivirea! şi m-am rugat pentru sănătatea ei. Am făcut promisiune în faţa sfintelor moaşte să o aduc aici pe mama, dacă se va însănătoşi. După întoarcerea mea, mama s-a simţit mai bine. în acest an (2001), ea a început să lucreze, şi în octombrie am adus-o la Sfântul Vasile. A venit pe jos jumătate de drum de la Mănăstirea de Jos la cea de Sus, deşi până atunci nu mergea nici pe drum drept. Acum venim de trei ori pe an pentru a mulţumi Sfântului Vasi­le. Viaţa mea duhovnicească s-a schimbat, postesc, cânt în corul bisericii.

Naşa mea, Daniela Şvraka, din Bania Luka, nu a putut rămâne însărcinată timp de 7 ani. După în­chinarea la Sfântul Vasile, datorită viţei de vie a Sfântului de la Ostrog, ea a născut un fiu în anul 2000 şi l-a numit Vasile. Lui fie slava şi milostivirea!

68

Câţi copilaşi s-au născut prin rugăciunile sale şi câţi copii îi poartă numele!"

O fetiţă a început să meargă după ce a fost unsă cu ulei de la Ostrog

Părinţii recunoscători, Nada şi Danilo din Serbia, au trimis stareţului mănăstirii o scrisoare cu următorul conţinut:

„Stimaţi părinţi, iertaţi-mă pentru că vă răpesc timpul, din cauza necazului meu!

Am văzut marele har al lui Dumnezeu, care se revarsă prin sfântul untdelemn de la mănăstirea voastră, pentru că fiica mea a început să meargă datorită acestui ulei. Ea se numeşte Slaviţa şi vă rog să o pomeniţi la 40 de Sfinte Liturghii. Vă rog, pomeniţi-ne şi pe noi, păcătoşii ei părinţi, Nada şi Danilo".

Vindecare de cancer la intestine

Miroslava Priboevici din satul Bukovici, de lângă Kucevo, a povestit această întâmplare Elkăi Iovanovici, care a notat cuvintele ei:

„Mă numesc Miroslava Priboevici. Am lucrat la Viena. Timp de 25 de ani nu am suferit de ni­mic. Dintr-odată, m-am îngrăşat şi am căzut la pat. La spital mi-au scos din stomac 2 litri de apă şi au fost găsite nişte formaţiuni maligne. Medicii au zis că mi-au mai rămas de trăit cu totul 6 săptămâni. M-au deschis la operaţie, s-au uitat, dar m-au închis

69

la loc. Am primit telegramă de la fiu, care dorea să mă vadă cât timp mai sunt în viaţă.

Atunci am avut un vis. Se făcea că se petrecea totul până să mă îmbolnăvesc, într-o zi de duminică. Mă aflam la etajul 7 şi am deschis fereastra, dar nu aveam de ce să mă ţin. Am privit în jos şi am căzut. în acel moment am auzit o voce de bărbat, care mi-a spus: «Nu!» M-am sculat la miezul nop­ţii, eram toată transpirată. Aceasta s-a petrecut în anul 1998, de ziua Sfântului Sava14. Am început să fac chimioterapie. Nepotul meu, Vladan, era atunci în armată în oraşul Nikşici. La 23 martie 1999, nu cu mult înainte de bombardamentele Nato, acesta s-a dus la Sfântul Vasile de Ostrog împreună cu soţul meu. Ei s-au rugat, au lăsat pomelnic, au dat milostenie şi au cerut unui ieromonah să citească rugăciuni pentru sănătatea mea.

De atunci a început însănătoşirea mea, nu mai am acele dureri înfricoşătoare la stomac. Suntem recunoscători Sfântului Vasile, avem icoana lui, ne rugăm lui Dumnezeu în fiecare seară cu propriile cuvinte. Din ianuarie nu am mai fost la medici. Am slăbit 35 de kg. Am predat sufletele noastre Sfântului Vasile, slăvind pe Sfântul Ioan, Sfânta Parascheva, pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu".

14 Biserica din Serbia prăznuieşte pe Sfântul Sava, Ar­hiepiscopul Serbiei pe 27 ianuarie, nu pe 25 ianuarie, ca în Biserica din Rusia, (nota red.)

70

Când ne căim, Sfântul ne aude şi ne zâmbeşte

Angela Hofman, născută lanici, fiica lui Jivk şi a Savetei din Mostar, căsătorită cu un neamţ, care locu­ieşte în oraşul Frankfurt, mărturiseşte în scrisoarea de mulţumire adresată fraţilor Mănăstirii Ostrog:

„Stimaţilor, timp de mulţi ani m-au durut pu­ternic picioarele mai jos de genunchi. Pentru a mă trata, am apelat la un vrăjitor-vraci, care s-a pre­zentat ca preot, spunând că a stat la Ostrog o lună. A cerut 1100 mărci nemţeşti pentru tratament, ga­rantând vindecare deplină. Mi-a cerut să duc banii repede unde trebuie pentru a primi tratament, zi­când: «altfel va fi târziu»! Eu, revoltată şi uluită, am sunat la Mănăstirea Ostrog. Am vorbit cu părintele Damian, căruia i-am povestit totul, şi el m-a sfătuit ce trebuie să fac. Am plâns, gândindu-mă cum un om, mai ales preot, care a fost la Sfântul Vasile, poa­te vinde pentru mulţi bani ceea ce a primit datorită milostivirii lui Dumnezeu şi a Sfântului Vasile. Am înţeles că acest lucru este imposibil, pur şi simplu nu se poate, şi am îndepărtat orice gând de a avea de-a face cu acest vraci iubitor de arginţi, care nu se teme de Dumnezeu. Am hotărât să ascult sfaturile monahului Damian. Am luat ulei, am uns picioa­rele, am aprins candela, m-am aşezat în genunchi şi am început să mă rog. M-am rugat foarte încet, pentru a înţelege fiecare cuvânt. M-am străduit din toate puterile să mă concentrez la rugăciune. Gândurile mele se împrăştiau şi reluam rugăciunea din acel loc unde începeam să deviez. în toate acele

71

zile, oriunde am fost şi orice am făcut, l-am avut în gând pe Sfântul Vasile din Ostrog şi m-am rugat lui permanent pentru vindecare.

într-o seară, când m-am pus în genunchi şi am început să mă rog, m-am uitat la chipul Sfântului Vasile din icoană, direct în ochii lui, şi am văzut că el de fapt se uită la mine şi clipeşte. Am început să mă rog cu mai multă smerenie, i-am mărturisit toate păcatele şi am cerut iertare. Dintr-odată, ime­diat, am simţit mulţimea cea mare a păcatelor mele şi m-am rugat cu pocăinţă. M-am rugat astfel timp de 5 nopţi. în cea de-a cincea noapte, când m-am dus să ung picioarele, am sesizat că nu mă mai dor, m-am uitat la Sfântul Vasile şi am început să-i mulţumesc, ceea ce fac de atunci întotdeauna cu stric­teţe. Mai târziu, fiul meu Andrei a spus: «Mamă, când te-ai rugat atât de mult, mie mi-a zâmbit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu». Acum când ne rugăm, fiul meu speră ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să zâmbească din nou, dar acest lu­cru nu s-a mai întâmplat.

îi mulţumesc şi monahului Damian, care m-a adus pe drumul cel drept, m-a salvat pe mine şi pe fiul meu. îi sunt adânc recunoscătoare!"

Sfântul dăruieşte un copil soţilor neroditori

Vasilisa Terzin a scris:

„Stanko Truvici (de 18 ani) din Sombor, cu credinţă şi dragoste i-a dăruit prietenului lui o cru­ce de lemn, cumpărată de la Ostrog şi sfinţită la

72

moaştele Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Prietenul a dăruit această cruce surorii sale, care era căsătorită deja de câţiva ani şi nu avea copii. La foarte puţin timp, ea a rămas însărcinată, şi în ziua pomenirii Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, 12 mai 2000, a născut o fetiţă sănătoasă şi frumoasă, pe care au numit-o Vasilisa, din recunoştinţă şi evlavie faţă de Sfântul".

Vindecare de tumoare

Vasilisa Terzin a scris despre următoarea întâmplare:

„Emina Tairovici s-a născut dintr-o căsătorie mixtă tatăl ei era musulman, iar mama ortodoxă. A fost botezată în credinţa ortodoxă, cu numele de Georgiana. Ea este din Sombor, are 33 de ani. În anul 2000 s-a îmbolnăvit, iar diagnosticul medici­lor a fost foarte grav; urma să aibă loc operaţia de îndepărtare a tumorii de la ovare. Pentru vindeca­rea ei, Georgiana se ruga cel mai mult către Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu de la Lepavina şi Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. A sosit ziua operaţiei la Sremska Kameniţa, 28 au­gust 2000, ziua Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Perioada postoperatorie a trecut repede şi cu succes. Georgiana a venit la Ostrog prima oară după două luni de la operaţie, pentru a-i mulţumi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Lepavina şi Sfântului Vasile, făcătorul de mi­nuni de la Ostrog, care s-au rugat Domnului pen­tru vindecarea ei".

73

Vindecare de cancer la vezica urinară

Vasilisa Terzin a notat:

„Senka Travici, de 41 de ani, din Sombor, fe­meie căsătorită, mamă a doi copii, s-a îmbolnăvit acum câţiva ani de o boală grea incurabilă. I s-a pus diagnosticul de cancer al vezicii urinare.

Cu mare credinţă în Dumnezeu şi Sfântul Va­sile, ea s-a dus la Ostrog pentru a boteza copiii. Senka slăbise foarte mult după tratament şi după chimioterapie.

îşi dorea să mai trăiască cât de puţin. După vizitarea primei mănăstiri, Celie, de lângă Valievo, Senka s-a simţit mai bine. Apoi, s-a rugat la Mănăstirile Lelici, Mileşeva. La Ostrog ea a trăit o adevă­rată renaştere sufletească după discuţia cu părintele Ioil şi după rugăciunea făcută la moaştele Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Copiii au fost botezaţi, iar Senka a trăit. După întoarcerea de la Ostrog, s-a mai dus de câteva ori la medici. Sta­rea sănătăţii ei a devenit perfectă. Boala a dispărut fără urmă, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Acum Senka munceşte şi se ocupă cu misionaris­mul, arătând oamenilor prin propriul exemplu că Dumnezeu face minuni.

Ea sprijină permanent pe cei bolnavi şi nepu­tincioşi, dându-le exemplu şi arătând cum trebuie purtate necazurile, cu credinţă în Dumnezeu şi în Sfinţii Lui".

74

Vindecarea unei fete imobilizate

La 24 septembrie 2000, Stana Lazarevici din Herceg Novi a mărturisit în scris în faţa stareţului Mănăstirii Ostrog despre această minune:

„Domnul să vă ajute! La 23 septembrie am aflat despre această minune de la rudele unei fete din Ciacik, care acum 10 zile au mers cu mine la Ostrog. Ele au spus că fata a început să meargă pentru pri­ma dată în viaţă, fără niciun ajutor, la 18 ani, când s-au citit rugăciune pentru ea la Ostrog. Părinţii ei nu au ştiut că s-a făcut rugăciune pentru ea atunci".

Vindecarea unui tânăr bolnav psihic

În letopiseţul mănăstirii s-a notat în anul 2000 ur­mătorul caz de vindecare:

„A fost adus din Germania un tânăr bolnav psihic, care a lucrat la una dintre fabricile din Munchen. După vizitarea Ostrogului şi rugăciunile fă­cute, totul este în regulă cu el, totul este minunat".

Vindecarea unui tânăr imobilizat

La 24 mai 2004, Goran (Branko) Radulovici a măr­turisit în scris în faţa stareţului Mănăstirii Ostrog des­pre această minune:

„Am venit să mă rog lui Dumnezeu şi Sfântu­lui Vasile de Ostrog pentru salvarea finului meu, Bukaşin Miodrag Mitrovici. Micuţul Bukaşin avea şase ani şi jumătate şi aproape că nu putea merge.

75

Acum, când scriu aceste rânduri, la 24 mai 2000, micuţul Bukaşin a venit pe picioarele lui să se închine moaştelor Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Slavă lui Dumnezeu şi slavă Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, pentru salvarea finului meu!"

Vindecare de ciroză

în letopiseţul mănăstirii s-a notat la mijlocul anu­lui 2000 următorul caz de vindecare:

„La începutul lunii iunie a anului 2000, naşul Sulfinei Popescu din Banat, pe nume Saşa, a venit la Ostrog să i se citească o rugăciune de însănă­toşire. Era bolnav de ciroză; ficatul i se deteriora (se distrugeau celulele hepatice)15, iar după păre­rea medicilor pământeşti, nu mai putea fi vindecat.

După ce i s-au citit rugăciuni, s-a simţit mai bine. Acum starea lui s-a îmbunătăţit şi se citesc din nou rugăciuni pentru însănătoşirea sa deplină".

Vindecare de cancer la sân

Nada Setencici, medic din Herceg Novi, a mărtu­risit în scris despre această minune la Mănăstirea Os­trog, pe data de 9 aprilie 2000, la câteva zile după vinde­carea ei minunată, săvârşită prin rugăciunile Sfântului Vasile de Ostrog:

15 Hepatocitoliză. (nota red.)

76

„Eu, Nada Setencici, născută Lalici, fiica lui Ieremia, am fost operată la Belgrad, la Institutul de Oncologie, pe 17 martie 2000. Mi s-a scos tumoarea de la sânul stâng, tumoare ce o aveam de 14 luni. Am fost înştiinţată că tumoarea este benignă, dar m-au chemat de urgenţă pe 27 martie la Belgrad, pentru că era vorba de cancer la sân.

La Belgrad m-au trimis repede la operaţie pen­tru îndepărtarea sânului, propunând de asemenea radioterapie şi chimioterapie. Am fost îngrozită, gândindu-mă cu durere la cei trei copii minunaţi ai mei, la mama, fratele şi toţi prietenii şi naşii mei, de care trebuia să mă despart şi care sufereau pen­tru mine. încet, din adâncul inimii, m-am rugat Domnului Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Os­trog să mă salveze, şi Domnul a pregătit şi săvârşit această minune. La Belgrad, operaţia s-a anulat pe neaşteptate, iar eu mi-am spus: «Iată, Domnul nu a vrut să mă operez». Apoi, speriată şi nefericită, am alergat la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La Podgoriţa, medicii au confirmat: trebuie operaţie urgent, nu mai este timp de pierdut. Pe 4 aprilie m-am internat şi s-a stabilit operaţia pentru joi, 6 aprilie. Vineri era praznicul Buneivestiri. M-am rugat Domnului să mă salveze, pentru că ştiam sigur că El poate să mă renască, să mă schimbe. M-am rugat Sfântului Vasile de Ostrog zi şi noap­te, cu lacrimi în ochi, ca să roage pe Domnul pentru mine. Chiar înainte de operaţie, un medic bun s-a uitat cu atenţie la documentele mele şi a amânat operaţia pe altă zi, până urmau să ajungă de la Belgrad

77

probele de ţesuturi ale tumorii. Când medi­cul a văzut probele, mi-a spus că nu este vorba de cancer, diagnosticul este greşit, iar eu pot merge acasă. Am ştiut în fiecare secundă că doar Domnul a putut face asta, am înţeles că aceasta este lucra­rea Domnului şi meritul Sfântului Vasile, care s-a rugat pentru mine. Domnul m-a renăscut, şi acum mă rog toată viaţa pentru iertarea păcatelor şi pen­tru a face voia Lui. M-am născut la 24 aprilie 1954, de Paşte. Vindecarea mea minunată s-a petrecut la 7 aprilie 2000, de Bunavestire. Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie, Sfinte Vasile! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

La o jumătate de an, crezând că prima ei scri­soare s-a pierdut, Nada Setencici a descris din nou vindecarea în altă scrisoare, chiar mai detaliat:

„Este seară. Este pace şi linişte la mine acasă. Cei trei copii minunaţi ai mei dorm, iar eu mă rog lui Dumnezeu să îmi dea putere pentru a poves­ti această istorie stranie şi ceea ce s-a petrecut cu mine în ultimele cinci săptămâni. Acum sunt aca­să, însă trebuia să fiu la operaţie în spital pentru a fi salvată de cea mai înfricoşătoare boală. Dar o iau de la început.

M-am născut în anul 1954. Locuiesc în Igalo. Am două fete gemene de 19 ani şi un fiu de 15 ani. Lucrez ca medic deja de 20 de ani. Am moştenit de la tata darul de a ajuta oamenii care suferă de bolile spatelui. Acesta este dar de la Dumnezeu,

78

pentru că altfel nu pot explica de ce am reuşit să ajut atâţia oameni cu boli grele. Am fost programa­tă pentru operaţie pe 6 martie la Belgrad. Trebuia îndepărtată o tumoare mică de la sân. La 17 martie mi s-a făcut operaţie cu anestezie generală şi mi s-a spus că tumoarea extirpată era benignă, iar eu acum pot merge liniştită acasă. La 27 martie mi s-a dat o veste înfricoşătoare, am fost chemată de ur­genţă la Belgrad, la Institutul de Oncologie, unde fusesem operată de curând, pentru că mi s-a des­coperit cancer la sân. Această veste îngrozitoare m-a distrus, a fost înfricoşătoare, deoarece, ca me­dic, înţelesesem că această boală este mortală. M-a cuprins neliniştea şi durerea pentru copii. Fetele ştiau adevărul, dar am ascuns totul de fiu, deoare­ce el este încă un copil. O durere imensă a pătruns în casa noastră minunată. în disperare, am meditat la ceea ce vor face copiii fără mine, cui îi voi lăsa? Tatăl lor era plecat în străinătate deja de cinci ani, iar eu practic i-am crescut singură16. M-am luptat pentru ei cu toate puterile, cu toată mintea, pentru

16 Din cauza sancţiunilor internaţionale împotriva Iu­goslaviei, în cadrul căreia atunci rămăsese doar Serbia, Muntenegru, Voievodina şi Kosovo cu Metohia, în ţară a scăzut simţitor nivelul de trai. Au apărut lipsa locului de muncă şi foametea. Din această cauză, mulţi bărbaţi şi femei au fost obligaţi să plece să muncească în străinătate pentru a-şi spri­jini familia, iar unii au emigrat cu întreaga familie. Este ne­cesară o explicaţie atât de amănunţită pentru a nu apărea o impresie greşită, de parcă soţul Nadei Setencici pur şi simplu şi-a părăsit familia, (nota red.)

79

a-i povăţui în viaţă pe drumul cel drept, am mun­cit mult, am petrecut cu ei tot timpul meu liber, ca să-i fac oameni puternici, independenţi, pentru a nu simţi lipsa tatălui. Mi-a fost foarte greu, dar Dumnezeu a lucrat astfel că ei au crescut ca nişte creştini buni adevăraţi: respectă familia, naşii, pri­etenii, tradiţia, au început puţin câte puţin să-mi uşureze viaţa, să ia asupra lor unele dintre respon­sabilităţile mele.

La 28 martie 2000, am plecat la Belgrad. Dimi­neaţa mi-au făcut repede analize şi au stabilit ope­raţia pentru a doua zi, joi, 30 martie. Trebuia să-mi extirpe sânul, iar apoi să fac radioterapie şi chimi­oterapie. Familia fratelui meu suferea din această cauză. Mama era în şoc, mă îngrijoram şi pentru ea, şi pentru fratele meu. în noaptea de dinaintea ope­raţiei nu am dormit. Am îmbrăţişat-o pe fiica mea Nina, care m-a însoţit la tren, am vorbit în şoaptă şi ne-au curs lacrimi pe obraz. M-am întrebat cu durere, din adâncul sufletului, de ce Domnul m-a lăsat, cu ce am greşit atât de rău, încât s-a abătut asupra mea o asemenea osândă îngrozitoare? îna­inte de răsărit am observat ceva ce era pentru mine un semn, am gândit că Dumnezeu poate va opri evoluţia tragediei mele, şi în mine s-a întărit sigu­ranţa că nu se va face operaţia dimineaţă pur şi simplu ştiam asta! Cu ceva timp până atunci, cu 14 zile înainte, avusesem menstruaţie. Dimineaţa, medicii au amânat operaţia cu 10 zile. M-am în­grozit, deoarece medicii mi-au spus că în această vreme boala poate să se întindă în tot organismul.

80

M-am întors în Muntenegru, la Podgoriţa, cu fiica mea, Nina, şi cumnatul, Radiv Bukovici. El a fost căsătorit cu sora mea, Iadranka, care a murit în 1977, la 20 de ani, lăsând orfan pe fiul Stanka, care acum are 25 de ani. Cumnatul m-a ajutat, dis­cutând cu medicii şi obţinând cel mai bun rezul­tat pentru problemele mele. M-a susţinut, şi prin faptul că a stat de vorbă cu mine, m-a consolat. La Podgoriţa am fost programată pentru operaţie pe 6 aprilie. Am plecat acasă pentru câteva zile. Acasă am încercat să ascund lacrimile de fiul meu, Milan, până la care ajunsese zvonul care se răspândise prin oraş, că mama lui are cancer. I-am spus că nu este nimic adevărat, totul este în regulă cu mine. M-a crezut, dar s-a hotărât să se culce în camera mea. Trecând peste durere, mi-am îmbrăţişat fiul, ascunzând lacrimile, şi m-am rugat foarte mult lui Dumnezeu să mă salveze; vremea trecea, iar dure­rea sufletească devenea din ce în ce mai puternică, cu fiecare ceas.

Era 2 aprilie, duminică. Mergeam cu trenul spre nord, la Mănăstirea Ostrog. Doream să ne în­chinăm Sfântului Vasile de Ostrog. Ne grăbeam să ajungem. Din copilărie, port în inimă dragostea pentru Sfântul Vasile. M-am născut în anul 1954 în Herţegovina, şi bunica mea, care locuia acolo, m-a crescut spunându-mi multe istorisiri minunate despre Sfântul părinte Vasile, relatări pe care mi le amintesc în amănunt. Ea îmi povestea cum oame­nii din Herţegovina se duceau la Ostrog pe jos. Şi bunica mea s-a dus astfel, deoarece era căsătorită

81

de 3 ani şi nu avea copii, iar după ce a fost la Sfân­tul, ea a născut şapte copii. încă din copilărie am avut dragoste şi frică faţă de Sfântul de la Ostrog, am fost de câteva ori la mănăstire, acolo i-am bote­zat pe copiii mei. în casa noastră se vorbeşte cu cea mai mare evlavie şi dragoste despre Sfântul Vasile.

în această zi, 2 aprilie, durerea îngrozitoare şi necazul greu m-au adus la Sfântul. Ajungând la mănăstire, prima căreia i-am povestit adevărul în­fricoşător despre boala mea a fost minunata soră Vasilia. M-a dus la slujbă la Sfântul. Slujea părintele Marko. Mă simţeam fericită pentru că o oră întrea­gă am putut sta în acest loc sfânt, deoarece întot­deauna mă grăbeam. M-am ruşinat să plâng, dar lacrimile au curs fără încetare ca râul pe faţa mea, toată m-am udat în lacrimi. încet, în gând, m-am rugat Sfântului Vasile să mă ajute. După ce m-am rugat să mă salveze, am început să mă rog pentru iertarea păcatelor mele. M-am rugat să mă salveze pentru copiii mei, pentru mama mea. M-am rugat Sfântului părinte Vasile să îl roage pe Dumnezeu să-mi dea sănătate şi iertare de păcate. Părintele Marko a citit o rugăciune pentru sănătatea mea.

Sora Vasilia m-a dus la părintele Lazăr, cel mai bătrân în mănăstire. Acest om minunat m-a ascul­tat, m-a spovedit, întrebând încet şi sfătuind. Mi-a citit o rugăciune pentru sănătate, mi-a dăruit o icoană cu Sfântul Vasile, o bucăţică de tămâie de la icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, m-a sfătuit să mă rog lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru sănătatea mea. Am plecat de la mănăstire

82

cu inima grea. Aş fi vrut să rămân, dar după două zile trebuia să mă internez la spital. Am privit mult timp mănăstirea cea luminoasă, care se vedea din depărtare.

Pe 4 aprilie m-am aflat din nou la spitalul din Podgoriţa. La 5 aprilie consiliul medicilor a hotărât ca în dimineaţa următoarei zile să îmi facă opera­ţie. Eu eram prima planificată la operaţie. Consiliul s-a ţinut dincolo de clădirea principală a spitalului. Am ieşit, afară bura, am zăbovit puţin; lacri­mile mă împiedicau să merg. Cineva m-a dus în altă clădire. Am intrat cu documentele în mână la Secţia de Patologie. Acolo îl aşteptam pe medicul care trebuia să se uite în prealabil la analizele mele; l-am rugat să se uite la analize cu atenţie, pentru a vedea dacă sunt celule canceroase la sânul care tre­buia operat dimineaţa. Medicul a cerut analizele de la Belgrad, spunând: «De ce să tăiem sânul care poate fi sănătos? Acest lucru nu se justifică. Am nevoie de analizele de la Belgrad ale ţesutului».

În inima mea a licărit speranţa, iar în suflet au bătut deodată mii de clopote! în ciuda milioanelor de bariere, analizele de la Belgrad au fost aduse ur­gent la spital. Medicul Saviak a dezminţit diagnos­ticul care îmi fusese pus: «Nu trebuie să vorbim de cancer la sân!» La spital, toţi erau în stare de şoc. Au revocat operaţia şi m-au trimis acasă. Abia aş­teptam să-i îmbrăţişez pe copiii mei şi pe mama! îl sun pe frate, este bucurie nemăsurată!

Abia aştept duminica, mă grăbesc. Nimeni nu mă întreabă unde mă grăbesc. Mă grăbesc să iau trenul

83

spre nord. Din nou merg în acelaşi loc, la Sfân­tul Vasile, pentru a-i săruta mâna care m-a vindecat. Sunt nerăbdătoare să ajung. în inimă am o credinţă adâncă în Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu putea opri această tragedie aproape împlinită.

îmi curg lacrimi, dar acum, la o săptămână de la călătoria trecută, sunt lacrimi de fericire cum să exprim recunoştinţa? Cum să exprim recunoş­tinţa mea faţă de acela care m-a născut din nou?

Dacă ar fi fost altfel, acum aş fi fost internată după operaţie, m-ar fi iradiat, m-aş fi chinuit de la chi­mioterapie şi într-un sfârşit, cel mai sigur, aş fi mu­rit. Doar Dumnezeu ştie de ce a trebuit să trec prin toate acestea, prin această ispită înfricoşătoare. Ea a dat naştere în sufletul meu la milioane de între­bări, m-a făcut să mă gândesc la păcatele mele. Acum citesc cărţi noi, cărţi religioase, cărticica mea de rugăciuni de buzunar este întotdeauna cu mine, învăţ pe de rost noi rugăciuni, port cu mine icoa­na Sfântului Vasile şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. în casă este pace, o pace binecuvântată pentru sufletul meu rănit şi înspăimântat, dar plin de o dragoste nouă, dragostea de Dumnezeu.

Mă uit la candela care arde şi zi şi noapte. O aprind şi eu şi copiii mei. Dumnezeu a umplut cu dragoste casa noastră, slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie, Sfinte părinte Vasile de Ostrog! îţi mulţumesc ţie, părinte Lazăr! Iartă-mă, Doamne, Răscumpără­torul tuturor păcatelor mele! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii ve­cilor. Amin.

84

Scriu şi dăruiesc această mărturisire Mănăsti­rii Ostrog cu cea mai mare siguranţă, că minunea lui Dumnezeu m-a salvat de boala cea mortală şi că Sfântul Vasile de Ostrog, prin minunea sa, mi-a dat posibilitatea de a renaşte şi m-a întors în lumea aceasta. Slavă Ţie, Sfinte părinte Vasile, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor!"

Sfântul dăruieşte pace sufletească

O pelerină, care nu şi-a spus numele, a lăsat în­semnarea sa la Mănăstirea Ostrog:

„Vă povestesc o minune care s-a petrecut cu mine în anul 2000:

întorcându-mă dintr-o călătorie, am vizitat Mă­năstirea Ostrog. Am intrat în biserica unde se află sfintele moaşte. Monahul care îngrijeşte sfintele moaşte ne-a rugat să aşteptăm până când el va ter­mina de citit o rugăciune pentru o fată bolnavă. în timpul cât am aşteptat, aflându-mă aproape de sfin­tele moaşte, au început să-mi curgă lacrimi nu din cauza unei mâhniri sau dintr-un alt motiv oarecare, pur şi simplu mă atrăgea ceva spre moaştele Sfântului Vasile. Am luat în mână crucea de pe sfintele moaşte şi am sărutat-o, fără să văd ceva de lacrimi. Preotul mi-a făcut observaţie, spunând că această cruce nu trebuie luată în mâini, dar eu am fost con­vinsă că aşa a vrut Sfântul. Ieşind din biserică, sim­ţeam că plutesc, pentru că aveam o linişte imensă inexplicabilă, o mare pace în suflet, care parcă mi-a curăţat toate păcatele. Slavă ţie, Sfinte Vasile!"

85

A căzut în prăpastie şi a rămas nevătămat

Elka Iovanovici, care a fost în Ţara Sfântă, a descris următoarea întâmplare, pe care a auzit-o de la monahul Spiridon:

„în iunie 2000, Deian Petrovici din Sopot a ve­nit la mine la atelier. Era bolnav şi a spus că se duce sus, la Sfântul Vasile, pentru a i se citi o rugăciu­ne. S-a dus, i s-a citit rugăciune, iar când s-a întors, el s-a împiedicat şi a căzut într-o prăpastie de 80 metri. Nu s-a lovit, în plus, ochelarii săi au rămas întregi. Din prăpastie l-a scos Mirko, un muncitor de la mănăstire".

Vindecare de o boală a picioarelor

Zoran Nikolici din oraşul Milonavăţ a lăsat la mă­năstire următoarea însemnare:

„Am picioarele bolnave din 1997. Nu pot mer­ge singur, doar cu ajutorul cârjelor. Am venit la Sfântul Vasile în anul 2000. După ce mi s-a citit o rugăciune, starea mea a început să se îmbunătă­ţească. Analizele la sânge şi starea generală s-au îmbunătăţit. Medicul a fost surprins. Mă aflam la pensie de invalid de 28 de ani, iar acum am început să merg din nou, să câştig bani pentru familia mea, pentru copii, la serviciu am reuşite. într-adevăr, continui să iau medicamente, dar mă simt bine. Mă duc des la Sfântul Vasile, pentru a-i mulţumi".

86

Vindecare de cancer

în anul 2000, Beba Peşici din oraşul Beran a măr­turisit în scris despre vindecarea tatălui său, Radenkadena Malişici:

„A fost operat pe 3 mai 2000. Operaţia a durat 4 ore. După 18 zile ni s-a comunicat de la Podgoriţa că i s-a depistat cancer. Rezultatele analizelor au fost trimise spre verificare la Academia Medicală din Belgrad. Diagnosticul a fost confirmat. I s-a instituit terapie antiinflamatorie şi ne-au spus că va mai trăi între 3 şi 9 luni. în fiecare seară s-a dus la Mănăs­tirea Giurgevi Stupovi, şi adeseori stătea de vorbă cu părintele egumen de atunci, Nikodim. Părintele Nikodim i-a propus tatălui meu să-i citească o rugă­ciune pentru sănătate. I s-au citit rugăciuni la Mă­năstirea Giurgevi Stupovi de Rusalii. Apoi el a ve­nit aici, la Ostrog, pentru a i se citi şi aici rugăciune pentru sănătate. Cu tata a venit şi părintele Dragan. După rugăciune, au înnoptat la Ostrog, apoi au ple­cat la Ţetinie, unde i s-a citit tatălui rugăciune chiar de către mitropolitul de Muntenegru-Primorskii, Preasfinţitul Amfilohie, care a şi sfinţit uleiul.

Pe drumul spre Beran, maşina noastră s-a de­fectat pe neaşteptate. Părintele Dragan i-a spus tatălui meu: «Acesta este un semn de sus, de la Dumnezeu! Nu mai trebuie să te îngrijeşti de însă­nătoşirea ta! Eşti vindecat!» Chiar aşa a fost. După aceasta, tatăl meu a încetat să mai ia medicamen­te pentru regresia tumorii. Acum se simte bine şi mărturiseşte despre puterea binecuvântată a Sfântului

87

Vasile de Ostrog. Merge la biserică cu şi mai mare osârdie şi adeseori ne unge cu ulei sfinţit. Munceşte şi spune că se simte minunat. Este sigur că nu l-au ajutat nici medicii, nici medicamentele, ci Sfântul Vasile de Ostrog şi ungerea cu untde­lemnul sfinţit. Acum el este sănătos".

Poate să meargă după luxaţia şoldului

Deian Grgurovici din Podgoriţa a mărturisit prin însemnarea sa la Mănăstirea Ostrog:

„Pe 8 iunie 1996 am avut un necaz: mi-am lu­xat şoldul. Am stat în ghips 110 de zile, după care am mers la Sfântul Vasile. Atunci nici măcar nu era vorba că aş putea merge cândva fără cârje, dar la Sfântul Vasile am putut ajunge fără probleme.

Acum este 11 aprilie 2000. Medicul de la spital s-a minunat că pot să mă ridic pe un picior atât de puternic afectat (au văzut la radiografie), dar eu ştiu cum a fost posibil acest lucru este milostivi­rea Sfântului Vasile. De aceea, vreau ca acest caz să fie însemnat. În final, aş dori să mulţumesc încă o dată lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile lui fie slava şi milostivirea !"

Sfântul vindecă o fată de paralizie cerebrală şi de epilepsie

în letopiseţul mănăstirii s-a însemnat la 20 iulie 2000 ceea ce s-a petrecut cu Daniela Jorjevici şi fiica ei, Sandra, care locuiesc în Australia:

88

„Daniela Jorjevici şi fiica Sandra, născută la 29 aprilie 1996, care a suferit de epilepsie şi de para­lizie totală din cauza măduvei spinării, au venit prima dată la mănăstire pentru a li se citi rugăciune în faţa raclei cu cinstitele moaşte. De atunci, ele vin în fiecare an. Până anul trecut, fata a luat me­dicamente şi a dormit permanent. Acum a început să se mişte şi priveşte, încă nu vorbeşte, dar deja scoate sunete. Dacă fata nu ar fi început să se însănătoşească, tatăl ar fi părăsit familia".

Sfântul ajută pe părinţii fără copii

La 15 octombrie 2002, Peikici Diana, din Vlasko Dola, de lângă Pojarevăţ, a lăsat la Mănăstirea Ostrog următoarea însemnare:

„Timp de trei ani nu am putut da naştere la copii. Până atunci, un copil murise în uter în luna a opta, s-a pornit hemoragie şi medicii au spus că nu mai pot avea copii. în mai 2000 am venit la Sfântul Vasile. Mi s-a citit rugăciune lângă moaştele Sfân­tului Vasile. Am băut apă de la Ostrog şi m-am spălat cu ea. La 27 iulie 2001 am născut-o pe fiica Miliţa. Acum am venit să-i mulţumesc Sfântului Vasile".

O mare binefacere a Sfântului către o mamă

O femeie cu nume necunoscut, mama lui Nenad şi a Zorite:, de undeva din Serbia, a lăsat la Mănăstirea Ostrog următoarea însemnare:

89

„Sfinte Vasile de Ostrog!

Iată, am venit din nou la tine să îţi mulţumesc pentru vindecarea glandei, anemiei şi salvarea de la extirparea uterului, precum şi pentru îndemnul de a-L iubi pe Hristos. îi mulţumesc Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, draga noastră Ocroti­toare, că prin rugăciunile către Domnul, m-a aju­tat să mă izbăvesc de păcatele văzute şi nevăzute, cu voie şi fără voie, am fost iertată ca mamă a doi copii, Zorită şi Nenad. îi mulţumesc Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că m-a ajutat să văd în lumina adevărată responsabilităţile mele materne şi mi-a dat posibilitatea să mă străduiesc a le îndeplini. Acum mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ţie, Sfinte Vasile de Ostrog, pen­tru ocrotirea familiei mele şi apărarea tuturor celor bune din casa mea".

Salvare minunată dintr-un accident

în anul 2000, Rujiţa Beşlin-Popov din Belaia Ţerkovi a trimis o mărturisire scrisă despre o salvare minunată către egumenul de atunci al Ostrogului, Lazăr Agici:

„Stimate părinte Lazăr!

îi mulţumesc Domnului Dumnezeu Atotţiitorul şi vă trimit acest dar modest Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, căruia îi mulţu­mesc pentru salvarea vieţii mele.

în ziua de 11 mai 2000, la ora 15:45 am plecat cu maşina de la serviciu. Nu am văzut trenul, iar barieră în acest loc nu există. Trenul a intrat în coliziune

90

cu maşina mea, care s-a răsturnat de trei ori, şi slavă Domnului, a căzut pe roţi. Eu mă aflam în ea mutilată şi întoarsă pe jumătate la dreapta. Deodată, l-am văzut pe Sfântul Vasile de Ostrog, care se afla lângă maşină! Când am întors capul, am simţit o durere mare la gât, chiar am ţipat: «Gâtul meu...!» Ştiu că am auzit paşi, şi după asta nu-mi mai amintesc nimic. M-am aflat în comă 16 ore. Am stat în spital 7 zile. Am avut fracturate cla­vicula, trei coaste, a fost vătămat osul principal al bazinului şi toate organele de pe partea stângă. Pe partea dreaptă au fost rupte tendoanele şi fărâmi­ţate oasele palmei drepte. Am fost operată la umăr şi la palmă, în trei locuri.

îi mulţumesc mult Domnului Dumnezeu şi Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Accidentul a avut loc pe 11 mai, iar ziua următoa­re, pe 12 mai, a fost praznicul Sfântului Vasile de Ostrog. în semn de recunoştinţă, de atunci prăznuiesc ziua Sfântului Vasile ca a doua zi de naştere şi ca al doilea Praznic al familiei. Primul hram al casei este Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruin­ţă. Mă rog Sfântului Vasile şi Domnului să îmi dea putere să suport toate, iar când voi termina trata­mentul şi treburile cu avocatul, mă voi întoarce la Belaia Ţerkovi! Vreau să vin eu însămi la Ostrog să mulţumesc şi să aduc un cadou modest.

Vă rog, părinte Lazăr, iertaţi-mă pentru greşe­lile gramaticale din scrisoare, pentru că nici mâna, nici capul nu sunt vindecate. Rugaţi-vă Domnului şi Sfântului Vasile pentru vindecarea mea!

91

Vă mulţumesc din suflet! Vă sărut mâna cu adânc respect!"

Arătarea minunată a Sfântului şi vindecarea de tumoare la ochi

Olga Puhalo din oraşul Valievo a mărturisit în scrisoarea sa:

„Mă numesc Olga Puhalo, m-am născut la 7 februarie 1964 în Ciaplina, Herţegovina, am trăit împreună cu cele două surori ale mele la Oplicici. Am studiat la Facultatea de Drept din Saraievo, unde m-a prins începutul războiului. Am fugit din Saraievo cu sora mea Violeta şi doar mulţumită lui Dumnezeu am putut trece nevătămate prin focul războiului. Am ajuns la prietenii noştri de la Kosierice şi am început să ne căutăm părinţii şi sora, care rămăsese cu noi în Herţegovina, la Oplicici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am găsit-o pe sora, care ni s-a alăturat. Tata şi mama au rămas în Herţe­govina. Şi pe ei i-a salvat Domnul şi au rămas ne­vătămaţi. Ne-am regăsit unul pe altul, şi întreaga noastră familie s-a reîntregit în anul 1992, de ziua Preasfintei Treimi.

în acest an, 1992, l-am văzut în somn pe Sfân­tul Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea! în anii 80 l-am văzut pe Sfântul în vis prima dată, şi el mi-a spus atunci: «Eu sunt Sfântul Vasile, fă­cătorul de minuni de la Ostrog». înainte de asta niciodată nu-l văzusem în vreo icoană. Am hotărât să merg la Ostrog, dar la Sfântul te duci într-adevăr,

92

doar când te cheamă el. După ce l-am văzut în vis a doua oară, am mers la Ostrog împreună cu două surori ale mele şi cu două surori în Hristos. Pentru că mergeam pentru prima oară, am avut anumite greutăţi, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfân­tului Vasile, toate au rămas în urmă. De la drumul spre Nikşici am ajuns pe jos la mănăstire uşor şi fără oboseală.

Nu pot să exprim fericirea şi trăirile pe care le-am simţit, nemaiîntâlnite până atunci. în icoana de la Mănăstirea de Sus am văzut chipul Sfântu­lui şi l-am recunoscut, pentru că îl văzusem mai înainte în vis. De atunci, le-am povestit tuturor despre Mănăstirea Ostrog şi despre Sfântul Vasile. Am fost foarte fericită. Am început să vin la Ostrog de 2-3 ori pe an. Am îndrăgit foarte mult Ostrogul şi, să mă ierte Domnul şi Sfântul Vasile, adeseori spun Ostrogul meu şi Sfântul meu Vasile. I-am dus aici pe mulţi prieteni şi cunoscuţi. La Ostrog am devenit şi naşă am adus doi fraţi care doreau să se boteze şi am devenit naşa lor. Sfântul Vasile m-a învrednicit să devin naşa lui Marko şi Daniel.

întotdeauna am avut o vedere slabă, am pur­tat ochelari, iar mai târziu, lentile de contact. în anul 2000 am început să-mi pierd iute vederea şi m-am dus la medici, pentru a-mi pune un di­agnostic. Vederea slăbea mereu, astfel încât, doar cu ochiul drept abia mai puteam întrezări ziua de noapte. Medicii mi-au spus că am tumoare, sau mai pe scurt, cancer la ochi şi dacă mă vor ope­ra, în afară de vedere, mă pot lipsi chiar de ochi.

93

Am început să fiu cu adevărat îngrozită, deoarece deja îmi pierdusem ultimele rămăşiţe de vedere.

Ajungând la Ostrog, am vorbit cu sora Iuliana, cu care mă împrietenisem, şi ea m-a ajutat foarte mult, spunându-mi să mă rog Sfântului Vasile şi doar apoi să merg la operaţie. De la ea am primit mătănii, cruce şi ulei sfinţit. Cu credinţă în Sfân­tul Vasile şi prin rugăciunile lui, pe care le ascul­tă Domnul, m-am hotărât să merg la operaţie. Un profesor de la o clinică privată mi-a spus că încear­că să facă operaţia, dar dacă apare infecţie, atunci îmi voi pierde ochii şi, după părerea lui, nu trebuie făcut nimic. Atunci i-am spus: «Profesore! Vreau să vă spun ceva. Dacă voi vedea, asta depinde nu atât de dumneavoastră, cât de Dumnezeu, pentru că ochii sunt creaţia lui Dumnezeu. Dacă Dumne­zeu doreşte, voi vedea, iar dacă nu, puteţi face to­tul minunat, dar eu tot nu voi vedea». Profesorul m-a ascultat şi a spus încet: «Olga, vrei să spui că tu crezi în soartă?» Eu i-am răspuns: «Nu, profe­sore, eu nu cred în soartă, ci în Dumnezeu». Profe­sorul m-a ascultat din nou cu atenţie şi mi-a spus:

«Vă mulţumesc pentru încredere, pentru că îmi permiteţi să vă operez». Am răspuns: «Profesore, Domnul ajută, şi vor ajuta rugăciunile Sfântului Vasile de Ostrog». El m-a ascultat cumva mirat şi am plecat. în anul 2001, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, 14 februarie, am mers la operaţie.

Noaptea am visat Ostrogul meu şi încă două mănăstiri pe care nu le ştiam, poate le mai văzusem doar cum arată. Am simţit, auzit şi trăit totul, pentru

94

că operaţia s-a făcut cu laserul şi cu anestezie locală. A fost foarte dureros, iar la un moment dat, în tim­pul operaţiei, am simţit cum mâinile profesorului tremură pe capul meu. El a spus că a început hemo­ragia şi că este rău. Am simţit o durere puternică, din cauza căreia nu am mai putut respira. Se auzeau glasuri în jurul meu spunând: «Liniştiţi-vă, încercaţi să respiraţi, aveţi hemoragie puternică». Nu puteam face nimic. Mi-am amintit de mătăniile mele de la Ostrog, mătăniile de la Sfântul Vasile de Ostrog, pe care le-am atins cu chiu, cu vai, şi cu mare greuta­te am început să mă rog lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile. Nu ştiu cât timp a trecut sau ce se vorbea în jurul meu, pentru că eu tot timpul m-am rugat lui Dumnezeu. La un moment dat, am simţit că durerea s-a oprit. L-am auzit pe profesor spunând: «Acum este totul bine, Olga! S-a terminat. Dimineaţă, la control, vedem cum a ieşit». Toată noaptea am fost într-o stare ciudată, iar ochiul m-a durut foarte rău. Eram istovită, tristă şi, în acelaşi timp, nerăbdătoare, în adâncul sufletului meu ştiam că voi vedea.

Dimineaţa, când mi s-a luat pansamentul de pe cap, l-am văzut perfect pe profesor. I-am spus: «Profesore, ară taţi minunat!» El a zâmbit, şi după cum a recunoscut, la început nu a crezut. «Vedeţi, profesore, ce înseamnă voia lui Dumnezeu!», i-am spus atunci. Era şi el fericit.

I-am mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Va­sile de Ostrog, iar când mi-au luat pansamentul, eu am scris un cântec de mulţumire lui Dumnezeu.

De atunci, vin des la Ostrog, mai des de două ori

95

pe an, şi le povestesc tuturor despre marele prea­ch uvios al lui Dumnezeu şi despre Dumnezeu, Care mereu îi miluieşte pe păcătoşii care cred în El, cum şi pe mine, păcătoasa, m-a miluit".

Cântec Domnului

«M-a întrebat un domn: Cum sunt ochii tăi, femeie?

Bine, domnule, doar că ei nu sunt ai mei.

Deşi îi deschid în fiecare dimineaţă, ei nu sunt ai mei.

în întregime ei sunt ai mei, dar totuşi nu sunt ai mei, da, domnule, nu sunt ai mei.

Cu ei te văd pe tine, cu ei am văzut icoana Sfântului ocrotitor,

Cu ei l-am văzut pe Vasile, făcătorul de mi­nuni de la Ostrog,

Cu ei am văzut şi nefericirea lumii acesteia,

Cu ei voi vedea, poate, în continuare, dar cu adevărat ei nu sunt ai mei.

Ei sunt ai Domnului meu, ei sunt ai lui Dumnezeu.

Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Său, preacuviosului Vasile!»

Prin rugăciunile bunicii, Sfântul vindecă pe nepoata ei şi pe verişoara primară

Vasilisa Terzin a scris:

„Smilia Maximovici, o femeie în vârstă, de lângă Sombor, a fost de trei ori la Ostrog. Ea întotdeauna

96

s-a rugat cu durere Sfântului ca nepotul său, Zoran, să se izbăvească de patima beţiei şi de asemenea, să se boteze împreună cu copiii săi. Această bătrână s-a rugat mult, cu mare frică de Dumnezeu, cu toată pu­terea ei, fără încetare. Era foarte istovită, dar, după al treilea pelerinaj la Sfântul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, Zoran s-a botezat la sfârşitul lunii septembrie 2001 cu copiii săi într-o biserică din Belgrad, recent construită, cu hramul Sfântului Va­sile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Imediat după Botez, el a lăsat patima cea păgubitoare şi acum tră­ieşte cu familia sa ca un om sănătos şi de succes.

în această familie a mai avut loc o minune da­torită Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog: după ce bunica Smilia a venit la Ostrog şi s-a rugat, verişoara sa primară, Miriana, s-a vinde­cat de tuberculoză".

Copilul a început să meargă

Vasilisa Terzin a scris:

„Zorka Katanici din Sombor, născută în anul 1961, a fost la Ostrog de două ori în anul 2000 cu fiul său, Predrag. Predrag a avut probleme cu mer­sul pentru că tendonul lui Ahile era încordat. După ce s-au făcut rugăciuni la Sfântul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, copilul s-a ridicat în pi­cioare şi mai ales a păşit cu piciorul drept mai bine, atunci când se afla pe drumul de la Mănăstirea de Sus spre Mănăstirea de Jos. Această ameliorare are o importanţă mare atât pentru copilaş, cât şi pentru

97

părinţii săi, întrucât copilul, deşi continuă să meargă cu greutate, se mişcă acum mult mai uşor".

Sfântul vindecă distrugerea nervilor

Stoia Stankovici, din Portland, a scris fraţilor Mă­năstirii Ostrog o scrisoare cu următorul conţinut:

„Stimaţi părinţi şi Sfinte Vasile, făcătorule de minuni!

Se adresează vouă mama Brankăi Stankovici, care crede că numai Sfântul părinte Vasile a salvat-o pe fată de la distrugerea nervilor. Mă adre­sez tuturor cu mare recunoştinţă şi vă trimit un dar pentru nevoile mănăstirii voastre. De asemenea, vă rog să îmi trimiteţi doar o rugăciune către Sfân­tul Vasile făcătorul de minuni, pentru a o învăţa şi a nu uita niciodată să mulţumesc Sfântului pen­tru binefacerea sa. Vă felicităm din toată inima, eu, mama lui Branka, şi fiica mea Branka, şi vă rog pe toţi să vă rugaţi pentru sănătatea Brankăi. Eu pos­tesc mereu, de cinci ani fără ulei, pentru sănătatea fiicei mele, Branka".

Prin rugăciunile mamei, Sfântul vindecă pe fiul ei de suferinţe trupeşti şi sufleteşti

Vera Markovici din oraşul Pojarevăţ a povestit această întâmplare în octombrie 2001 către Elka Iovano­vici, care a scris întâmplarea:

„Sunt mamă a trei copii. Copiii mei au fost cuminţi, ascultători. Eu nu mergeam la biserică în

98

mod regulat şi nu posteam cum trebuie. Odată, în familia noastră a venit o mare nenorocire. Fiul meu cel mare, Zoran, a nimerit într-un anturaj rău şi a deprins patima desfrâului. Fiul cel mic a suferit timp de trei ani de dureri la şold. Am mers din me­dic în medic, am mers la mediumi, care i-au aplicat plăci17, l-au chinuit cu acupunctura, dar nu a ajutat la nimic. Într-un sfârşit, l-am dus la psihiatru, care nu a crezut că fiul suferă de durere la picior, ci a hotărât că este bolnav psihic şi nu vrea să meargă la şcoală. Dar eu, ca mamă, am văzut că fiul gân­deşte normal şi rămâne în urmă la şcoală doar din cauza durerii. Fiul credea în Dumnezeu şi spera că va fi vindecat. A pierdut un an de şcoală, starea lui a devenit atât de rea, încât am crezut că îmi ies din minţi. Mă frământam ce este de făcut. Profesorul de istorie a dus copiii în excursie la Ostrog. Acesta ştia de boala fiului meu şi el însuşi l-a chemat să meargă împreună cu ceilalţi, deşi fiul meu nu stu­dia în clasa lui. Aşa a ajuns copilul la Sfântul Vasile. A dormit la Mănăstirea de Sus, s-a rugat, a cumpă­rat o icoană şi a crezut că Sfântul îl va ajuta. Când a ajuns acasă, am observat că nu mai ia medicamen­te, deşi până atunci lua în mod regulat diverse pre­parate. L-am întrebat de ce nu ia medicamentele, iar el a răspuns că nu îl mai doare piciorul.

Fiul meu cel mare se afla la Belgrad, pentru vindecare de narcomanie. îmi doream ca şi el să ajungă la Sfântul Vasile. M-am gândit să îl duc la

17 Mici plăci magnetice, (nota trad.)

99

Ostrog în vara anului 2001, dar nu a vrut. Eu l-am păcălit, spunându-i că mergem la Budva, la mare, şi pentru că ne era în drum, i-am propus să trecem pe la mănăstire. Când am ajuns la Ostrog, la Mă­năstirea de Jos, fiul nu a vrut să intre în biserică. Atunci am mers pe picioare la Mănăstirea de Sus, eu în faţă şi el după mine. înjura, ţipa, arunca în mine cu pietre. L-am implorat să înceteze, dar el mai rău făcea. Oamenii se uitau cum îşi manifesta furia, iar mie îmi era ruşine că am un asemenea fiu. Mi-a cerut bani să se întoarcă acasă. într-un fi­nal l-am lăsat, şi îngrozită, am mers singură mai departe. Când am ajuns la porţi, fiul m-a ajuns din urmă şi, o minunea lui Dumnezeu, era cu totul li­niştit şi blând! Mi-a spus: «Mamă! Aşteaptă! Vrei să ne împăcăm?» Apoi a intrat în biserică, a sărutat crucea, s-a închinat Sfântului Vasile, s-a atins de moaşte, totul cum se cuvine. El a dorit să cumpere icoana Sfântului Vasile ca să-i fie sfânt ocrotitor, dar nu am mai avut bani. Ne-am întors la Budva. Curând, soţul ne-a anunţat din Italia că au sosit documentele şi fiul poate lucra împreună cu el. Toate s-au îndreptat spre bine.

Acum am venit să-i mulţumesc Sfântului Vasile. Am mers desculţă de la Mănăstirea de Jos la Mănăstirea de Sus. Am cumpărat icoana Sfântului Vasile şi am luat binecuvântare să prăznuiesc în cinstea sa hramul familiei. Am luat ca binecuvân­tare încă o icoană pentru vindecarea fiului, care se află acum în Italia. Slavă şi laudă preacuviosului şi făcătorului de minuni, Sfântului Vasile!"

100

Li s-a dăruit o fiică, după cinci ani de căsătorie

Neboişa Smilkovici din Kaciarevo, de lângă Pancevo, la 25 iunie 2002 a lăsat la Ostrog următoarea însemnare:

„Eu, Neboişa Smilkovici din Kaciarevo, din raionul Pancevo şi soţia mea, Daniela, ne-am cu­nunat în anul 1996, dar timp de cinci ani, până în anul 2001, nu am putut avea copii. în toată această perioadă, soţia mea a avut şase avorturi spontane. S-a tratat peste tot, la medici diverşi, însă fără suc­ces. Ne-am dorit foarte mult să avem copii, dar tot nu a rămas însărcinată. La începutul anului 2001, soţia a avut un vis neobişnuit: se făcea că stă pe podea în faţa raclei cu moaştele Sfântului Vasile de Ostrog. Acesta a fost semn de sus ca să mergem la Mănăstirea Ostrog, pentru a ni se citi o rugăciune. Până atunci, mai fusesem la mănăstire doar o dată. Am plecat la drum în iulie 2001. în faţa moaştelor Sfântului Vasile de Ostrog ni s-a citit o rugăciu­ne pentru dăruirea de prunci. Când ne-am întors acasă, soţia mi-a spus că simte ceva ciudat şi i se pare că este însărcinată. După o lună şi jumătate, a început să aibă hemoragie, ca şi mai înainte, şi am dus-o la spitalul din Belgrad, dar de data asta, mulţumită Sfântului Vasile de Ostrog, totul s-a ter­minat cu bine. Cel mai mult ne-am mirat când ni s-a spus că soţia trebuie să nască la mijlocul lunii aprilie. Asta înseamnă că soţia mea a rămas însăr­cinată chiar în ziua în care ni s-a citit rugăciune la Ostrog. La 9 luni după aceea, pe 14 aprilie 2002, ni s-a născut fiica Milana.

101

în iulie 2002 am venit la mănăstire pentru a aduce un dar Sfântului Vasile de Ostrog, iar la 7 septembrie 2002 am venit cu soţia să o botezăm pe Milana. Am dorit ca ea să fie botezată de cine­va care crede cu adevărat în ceea ce v-am descris. Ne-au ajutat monahiile, care ne-au făcut cunoştin­ţă cu Sanvila Popovici din Belgrad, o fată foarte cuminte şi la locul ei, care vine regulat şi ajută mă­năstirea. Pentru noi a fost foarte important faptul că atunci când a auzit despre această minune, ea a spus cu credinţă: «Slavă lui Dumnezeu, slavă Sfântului Vasile de Ostrog!»

Cu toată inima îl slăvim pe Sfântul Vasile de Os­trog, datorită căruia ne-a fost dăruită fiica Milana".

O fată s-a vindecat de leucemie

Alexandra Baici din Serbia a trimis la Mănăstirea Ostrog următoarea mărturie:

„în luna martie a anului 2001 m-am îmbolnă­vit de leucemie. Medicii au spus că este o formă uşoară de leucemie, care poate fi vindecată, dar, în ciuda acestui lucru, mi-a fost foarte greu. Mă gândeam numai la moarte şi la faptul că voi muri atât de tânără. Aveam 24 de ani şi cugetam la fap­tul că nu este corect. însă, credinţa în Dumnezeu m-a adus la viaţă. în minutele grele m-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea putere să rezist. Am început să mă gândesc la faptul că totul este pentru mine o mare ispită şi am crezut că doar Dumnezeu mă poate ajuta. M-am căit de toate păcatele, de răul

102

pe care l-am pricinuit aproapelui, m-am rugat lui Dumnezeu pentru iertare.

După o vreme, am primit de la o prietenă două cruci şi o icoană de la Mănăstirea Sfântului Vasile de Ostrog. De atunci, nu am încetat să ţin cu mine aceste cruci şi icoana, atât la spital, cât şi acasă. S-a înmulţit credinţa că mă voi vindeca de această boală. Şi, într-un final, credinţa a devenit realitate. Nu mai sunt bolnavă. încă mai merg în mod regu­lat la control o dată la trei luni, dar, sper că şi aceste analize vor înceta cu timpul. Toate acestea mi le-a dăruit Dumnezeu şi Sfântul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog.

Acum, când toate sunt de domeniul trecutului, pot doar să doresc tuturor: pacea lui Dumnezeu şi însănătoşirea tuturor oamenilor cu inimă bună şi suflet curat şi celor care vor să se elibereze de pă­cate, care au sufletul pângărit şi niciodată nu îşi pi­erd credinţa! îi mulţumesc Mănăstirii Ostrog că a fost posibil pentru mine să scriu această scrisoare".

Vindecarea minunată de fractură la ambele picioare

La 23 iulie 2002, Bogosav Maricici din Ivaniţa, care locuieşte în oraşul Kotor, a lăsat la mănăstire ur­mătoarea mărturie:

„La sfârşitul anului 2001 am căzut de la o înăl­ţime de 8 metri. în urma acestei căderi, am avut fractură la ambele picioare. Am fost internat la spitalul din oraşul Risan. A doua zi, în timpul durerilor

103

cumplite, m-am rugat fierbinte: «Doamne Dumnezeule şi Sfinte Vasile! Ajutaţi-mă să rabd aceste dureri!» După rugăciune, m-am cufundat într-o stare de somnolenţă, şi în vedenie mi s-a arătat un preot care m-a binecuvântat de trei ori şi s-a întors spre mine, spunând că mă va vindeca, dar nu mă va crede nimeni. Şi, într-adevăr, am sim­ţit ca şi cum un şoc electric a trecut prin mine, din cap până-n picioare, de la care mi s-a oprit durerea la picioare, simţind apoi o senzaţie de bine. Le-am spus cu tărie tuturor medicilor că sunt sănătos, dar, desigur, ei nu puteau să mă creadă, spuneau că picioarele sunt într-o stare rea şi dacă încetăm acum tratamentul, va fi mai rău decât la început, imediat după fracturare. Puteam să ies din spi­tal pe proprie semnătură doar după o lună (mi s-a spus că trebuie să mă tratez timp de trei luni), după care mi se dă adeverinţă. Acasă, după ce am scos ghipsul pe care-l aveam la piciorul stâng, am plecat imediat cu soţia cu maşina la Mănăstirea Ostrog. Aveam picioarele atât de amorţite, încât, atunci când am ajuns la sfintele moaşte, am fost adus literalmente. După ce mi s-a citit o rugăciune, m-am odihnit puţin, apoi am ajuns cu greutate la izvorul sfinţit. Aici, monahul care slujea la sfintele moaşte a stropit picioarele mele cu apă sfinţită, în semnul crucii. Am aruncat cârjele şi din acel minut nu am mai avut nevoie de ele. Mai târziu, la con­sultaţie, medicii au fost miraţi pentru că la picior nu rămăsese nici urmă de fractură".

104

Vindecare de radiculită şi durere la picior, cu ulei de la Ostrog

La 23 octombrie 2001, sora Divna din Zrenianin a trimis o scrisoare stareţului Mănăstirii Ostrog:

„Am 48 de ani. Din 1989 sufăr de radiculită, iar acum 4-5 ani a început să mă doară piciorul, în zona genunchiului stâng. în anul 2001, între 29-30 iunie, am fost a patra oară să mă închin la moaştele Sfântului Vasile de Ostrog. După întoarcerea de la Ostrog, în fiecare zi am citit o rugăciune către Sfân­tul Vasile de Ostrog (acum fac la fel) şi am uns faţa cu ulei sfinţit. Apoi am început să ung atât regiu­nea lombară, cât şi genunchiul stâng.

La 26 iulie 2001, de praznicul Soborului Ar­hanghelului Gavriil, am avut o durere puternică la genunchiul stâng. M-am întins pe pat. Dimineaţa şi în zilele următoare nu am mai avut nicio durere, nici în zona lombară, nici la genunchi. M-a consul­tat un specialist şi a constatat vindecarea.

Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Os­trog pentru toate!"

Chipul Sfântului a apărut pe geamul autobuzului

O femeie care nu îşi dă numele, mama lui Boian şi a Boianei, dintr-un sat de lângă Baci, din Voievodina, a lăsat la Ostrog următoarea însemnare:

„în primul rând, vreau să mulţumesc lui Dum­nezeu şi Sfântului Vasile pentru toate binefacerile

105

şi pentru fiecare rugăciune primită. Mă rog lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru copiii mei, fiica Boiana şi fiul Boian, pentru mântuirea sufle­telor lor şi pentru sănătatea lor, precum şi pentru toţi copiii din lume şi pentru adulţi, pentru toţi cei care suferă, sunt bolnavi şi sunt chinuiţi de necre­dincioşi, păgâni şi de propriile lor păcate. Credinţa noastră este mare şi mare este mântuirea noastră, de aceea îl rog pe Dumnezeu şi pe Sfântul Vasile să ne ajute şi să nu ne lase nici în spaime, nelinişti, griji, nici în bucuriile noastre.

La 8 septembrie am venit la Ostrog, m-am închinat şi atins de moaştele Sfântului Vasile, am primit mila lui Dumnezeu atunci pentru toate zile­le vieţii mele, pentru totdeauna. Am îndrumat pe mulţi să meargă la Ostrog, multora le-am spus să se închine Sfântului Vasile, să se căiască şi să se roage lui.

în noaptea de 9 septembrie mi s-a arătat chipul Sfântului pe geamul autobuzului, la întoarcere. Am crezut că doar mi s-a părut, dar am început să mă uit mai cu atenţie şi m-am convins şi mai mult că acesta era cu adevărat chipul Sfântului. M-am închinat, m-am rugat şi am plâns în faţa sfântului chip, cuprinzându-mă frica, vinovăţia, şi o mare bucurie că Sfântul îşi aminteşte de noi. Mai târziu, chipul de pe geam a început treptat să dispară, dar credinţa mea cea mare a rămas, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Vasile, întreaga mea via­ţă. Noaptea am avut nişte probleme cu autobuzul, dar, cu ajutorul Sfântului Vasile, ele au fost depăşite,

106

iar eu am ajuns fericită acasă dimineaţa devre­me, pe 10 septembrie.

Această mărturisire a mea am început să o spun în biserica Sfintei Mănăstiri Bociani, cu hra­mul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de lân­gă Baci, Voievodina. De acolo, vin mulţi oameni la Ostrog pentru pocăinţă şi închinare. Această veste îmbucurătoare şi mărturisire a sufletului meu o dăruiesc Mănăstirii Ostrog, întregului monahism şi cler al Bisericii noastre Ortodoxe, să fie slăvit nu­mele Sfântului, care este întotdeauna cu noi şi ală­turi de noi. Sufletul nostru trebuie să rabde toate şi să ducă necazurile şi nereuşitele cu pocăinţă şi nădejde la mila lui Dumnezeu.

Am văzut la Ostrog mulţi bolnavi, întristaţi, necăjiţi, neputincioşi. L-am rugat pe Sfântul Vasile să le ajute tuturor celor care au venit cu necazul şi nădejdea la dânsul, care i-a adunat, precum mama îşi adună pe copiii ei... Doamne, Preasfinte, trimite-ne nouă, după cum scrie în Noul Testament, cer nou şi pământ nou, bucurie şi milă, căci poporul Tău cel multpătimitor acestea merită!

Mă rog Sfântului Vasile să îl oprească pe so­ţul meu de la băutură, să îl apropie de casă, fami­lie şi copii; mă rog Sfântului să-l înţelepţească, să nu mai fie ca un copil, ci să se comporte ca un om adult. De asemenea, mă rog să uşureze viaţa ma­mei mele, celei grav bolnave şi pe a noastră, alături de ea. Mă rog ca sora mea, Radmila, nepotul meu, Dalibor, şi nepoata mea, Duşiţa, şi tatăl lor să pri­mească mila ta, cinstite sfinte! Mă rog ca fiul meu,

107

care studiază la Facultatea de Ştiinţe Economice, să termine cu bine studiile, la fel şi fiica mea. Vreau ca ei să slujească cu evlavie şi cinste Ortodoxia şi poporul lor.

îţi mulţumesc pentru toate, Dumnezeule, şi ţie, Sfinte Vasile! Slavă şi laudă Sfântului nostru în toate zilele vieţii noastre! Amin".

Vindecarea de multe boli a unui credincios din Ţetinie

La 9 iunie 2001, Dragan N. Braţanovici, funcţio­nar din Ţetinie, a mărturisit în scris stareţului Mănăs­tirii Ostrog următoarele:

„Am suferit ani de zile de multe boli cronice, pe care medicii obişnuiţi nu le-au putut vindeca. După vârsta de 15 ani mi-au apărut probleme la coloana vertebrală, care era deformată. Din această cauză, aveam dureri şi nu puteam ridica greutăţi. De la treizeci de ani am probleme cu vederea, aşa că a trebuit să port ochelari timp de 13 ani. încă din anul 1983 am avut dureri mari de la sinuzită, de care am suferit timp de 19 ani. Timp de 10 ani am suferit de hemoroizi. După cum am spus, medicina obişnuită nu mă putea vindeca, starea de sănătate nu se îmbunătăţea. La 22 aprilie anul acesta, împre­ună cu un frate de cruce, Predrag Vuchici, şi mama sa, Daniţa, cu binecuvântare, am plecat la Ostrog şi am rămas la arhondaricul mănăstirii timp de 10 zile. Am simţit o îmbunătăţire semnificativă a stării de sănătate deja după câteva zile. Vederea aproape

108

renăscuse, astfel încât, de când m-am întors la Ţetinie, la 2 mai, nu am mai purtat ochelari pentru că nu mai sunt necesari. Ca dovadă a minunii săvâr­şite, am dăruit două perechi de ochelari stareţului Mănăstirii Ostrog. Durerea pe care o simţeam îna­inte în zona prostatei a încetat. Şi, ceea ce este deo­sebit de interesant, simt că s-a îndreptat coloana şi nu mai am nicio durere la spate.

Confirm tot ce am scris şi afirm că toate aces­tea sunt absolut veridice şi vrednice de crezare. Vă rog să păstraţi însemnarea mea şi să o alăturaţi ma­terialelor Mănăstirii Ostrog despre vindecările mi­nunate ale Sfântului Părinte Vasile. îi mulţumesc cu sinceritate, din toată inima Sfântului Vasile de Ostrog pentru mila sa arătată mie, păcătosului rob al lui Dumnezeu, Jivago".

Soţii fără copii primesc moştenitor

în anul 2001, soţii Radomir şi Marta Mucibabici, de undeva din Serbia, au lăsat la mănăstire această în­semnare:

„Sfinte Vasile de Ostrog! îţi mulţumim din tot sufletul pentru că ne-ai ajutat şi ne-ai dăruit un prunc sănătos, pe fiul Marko. Pe mine, mama sa, m-ai ajutat să nasc uşor. Mă temeam foarte mult de naştere, dar m-am gândit la tine, sfinte, şi m-ai ajutat. Slavă ţie, dar şi mai mult, slavă Ţie, Doam­ne, că ne-ai dăruit un băiat, că neamul Mucibabici continuă şi va fi cine să cinstească Praznicul casei în familia aceasta. Ajută-ne, sfinte, cu rugăciunea,

109

pentru sănătatea întregii noastre familii şi mai ales pentru sănătatea fiului nostru, Marko. Domnul să-l apere de orice farmece, magie, necurăţie. Domnul să-l binecuvânteze".

Vindecarea unei fete imobilizate

Milena, soră la Ostrog, a mărturisit în scris despre următorul caz:

„în anul 2002 am făcut ascultare la pangarul mănăstirii. Odată, a venit un rus căsătorit cu o sârboaică din Kragujevaţ. Numele lui este Maxim. El mi-a spus că a venit să-i mulţumească Sfântului Vasile. Anul trecut, Maxim a adus-o la Sfântul pe fiica sa de opt ani, care nu se putea mişca. După ce i s-au citit rugăciuni în faţa sfintelor moaşte, ea s-a vindecat repede. De aceea, el a venit acum să mul­ţumească lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru facerea de bine".

însănătoşirea incredibil de rapidă a unui copil, după o grea operaţie

Kovinka Slankamenaţ, din oraşul Zrenianin, a tri­mis în anul 2001 stareţului Mănăstirii Ostrog urmă­toarea mărturie în scris:

„La 11 septembrie 2001, din cauza salmonelei şi a perforării rectului, care ameninţau viaţa fiului meu de şase ani, acesta a fost mutat de urgenţă de la spitalul din Zrenianin la Novi Sad, pentru a fi operat în aceeaşi zi. Operaţia a durat foarte mult, pentru că

110

materiile fecale se extinseseră în toată cavitatea ab­dominală, şi copilul a trăit cu perfuzii mai mult de 10 luni, pentru că organismul era deshidratat.

Chiar şi acum, după 11 luni, îmi este greu când îmi reamintesc, chiar şi acum văd în faţa ochilor. Vă spun doar cuvintele profesorului care l-a ope­rat: «Părinţi! Viaţa lui este salvată, dar, pentru în­sănătoşire, trebuie să izolăm stomacul; apoi este nevoie de a doua operaţie, pentru ca intestinele să funcţioneze corect!»

M-am întors la Zrenianin într-o stare groaz­nică. La sfatul unei femei necunoscute, m-am dus dimineaţa cu soacra la biserică, rugându-l pe un preot să citească o rugăciune pentru fiul neajuto­rat. După trei zile, medicii m-au chemat să am grijă de fiu. Cu durere în suflet m-am dus la Novi Sad, după ce am primit de la o soră în vârstă o binecu­vântare de la Ostrog: două sticluţe cu apă sfinţită şi untdelemn sfinţit. Această bătrână, care este ru­gătoare din copilărie, mi-a explicat puterea harului apei sfinţite, a untdelemnului sfinţit şi a rugăciunii Sfântului Vasile. După operaţie, fiul meu era în sta­re gravă. Era ţinut în viaţă cu ajutorul mijloacelor medicinei: sonde, perfuzii, drene, catetere. Timp de trei zile, medicul m-a rugat pe mine ca mamă să îi dau sfat şi să refuz orice ajutor al medicilor. Eu eram o muncitoare simplă şi nu ştiam medici­nă, dar, după rugăminţi îndelungate, am scos din portofel icoana cu Maica Domnului şi Domnul Iisus şi două sticluţe. Medicul parcă asta aştepta. A lipit icoana de capul patului, şi imediat după asta, după

111

ce am explicat ce este cu sticluţele, a luat cu pipe­ta apă sfinţită şi ulei sfinţit şi cu ajutorul sondei i le-a băgat fiului meu în gură. După o secundă, copilul a respirat. înseninându-se la faţă, medicul a spus: «Acum totul va fi bine!» I-a pus ulei sfinţit lângă pansamentul de la copci. Fiul a început recu­perarea neaşteptat de repede, atât de rapid, încât nimeni nu se aştepta! După 15 zile, fiul se întărise atât de mult, încât am părăsit spitalul. După şase săptămâni ne-am întors să-i scoată copcile.

Am discutat despre această minune cu me­dici, psihologi, oameni simpli. Medicul care a făcut operaţia a confirmat că în practica sa nu a întâlnit o însănătoşire atât de rapidă. Motivul poate fi unul singur, şi acesta este adevărul, despre asta mărturi­sesc eu, mama, Kovinka Slankamenaţ: vindecarea fiului meu s-a petrecut datorită Sfântului Vasile de Ostrog. Acest lucru s-a petrecut cu ajutorul apei şi uleiului sfinţit, iar Sfântul a ascultat rugăciunile sincere şi a văzut lacrimile mele fierbinţi. Mama este recunoscătoare veşnic!"

Vindecare de o puternică stăpânire demonică asupra sufletului

în anul 2001, Tatiana Brkovici din Trebinie a tri­mis stareţului Mănăstirii Ostrog următoarea mărturie scrisă:

„Mă numesc Tatiana Brkovici. M-am născut în minunatul oraş Trebinie, am 31 de ani. Sunt căsă­torită, am un soţ şi trei copii minunaţi, un fiu şi

112

două fiice. Părinţii şi fratele meu locuiesc în acest oraş, şi acest lucru mă face fericită. Am nişte naşi şi prieteni de ispravă, dar cândva, toate acestea şi-au pierdut importanţa, pentru că o înfricoşătoare ener­gie negativă a pus stăpânire pe mine. Sper să explic toate acestea în versuri:

«Bolnavă fost-am şase luni Răbdat-am un necaz fierbinte Nu ştiu ce a fost cu mine.

Capul plin era de duhuri.

Doamne, cât am suferit! îmi doream să fi murit!

Nu puteam mânca şi bea,

Ba nici somnul nu venea!

Nici zâmbet nu aveam

Doar mă chinuiam

Şi de-atâta nefericire

Moartea părea ieşire.

Rugăciune mi-au citit

La Sfântul mult iubit

Şi acesta a mijlocit,

De toate scârbele m-a izbăvit!

Sfinte Vasile, făcătorul nostru de bine, Slavă şi laudă ţi-aduc ţie,

Viaţă nouă mi-ai dat mie,

Căci m-ai făcut bine!»

113

Datorită Sfântului Vasile de la Ostrog, acum mă simt minunat, sunt sănătoasă, am din nou zâm­betul pe buze, sunt fericită. Fiecare zi o încep cu Tatăl nostru şi cu rugăciunea Sfântului Vasile, fă­cătorul de minuni, pe care am învăţat-o din cartea de rugăciuni ortodoxă. în acelaşi mod închei ziua. Data de 10 septembrie, ziua când m-am vindecat, este a doua zi de naştere a mea. Slavă lui Dumne­zeu, Cel Milostiv, şi Sfântului Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea ! Mulţumesc!"

Sfârşitul în pace şi fără durere al unui om grav bolnav

în data de 27 octombrie 2002, la Ostrog a sosit o scrisoare adresată fraţilor mănăstirii, de la Alexandra Stepanovici şi mama sa, Nevena Stepanovici (născută Kokanovici), din Serbia:

„Domnul să vă ajute, dragi fraţi! Vă mulţu­mesc pentru pomenirea tatălui meu Slobodan, care a adormit la 20 octombrie 2002, cu rugăciunile voastre către Domnul şi Sfântul Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea!

în vară, de Sfânta Treime am fost la dumnea­voastră cu tata pentru a ne închina moaştelor Sfân­tului Vasile. Ne-am căit şi rugat pentru iertarea păcatelor şi sănătatea celor apropiaţi şi pentru noi. Bunul Dumnezeu a vrut să îl ia pe tatăl meu la El. Tata a suferit de cancer la ficat şi nu a avut tra­tament decât ajutorul lui Dumnezeu. Atâta timp

114

cât a fost conştient, el s-a rugat Sfântului Vasile, şi Sfântul l-a ajutat. Tata a suferit doar trei zile, până când apa nu a mai ajuns la inimă. S-a sfârşit în li­nişte, fără să se chinuiască şi fără să ne chinuiască nici pe noi. Până în ultimele momente i-am dat să bea apă sfinţită de la Ostrog, iar icoana Sfântului Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea! a fost lipită de capul patului său. A fost îngropat cu această icoană şi cu o micuţă cruce sfinţită, care este confecţionată de mâinile dumneavoastră cele bune. Ne-am rugat şi ne vom ruga Sfântului Va­sile ca să ne ajute şi să ne arate întotdeauna dru­mul corect în viaţă, şi pentru ca să-l ajute pe bunul meu tată în aceste 40 de zile după adormire. Noi credem că Sfântul va face pentru el mai uşoară şi luminoasă calea spre Domnul.

Vă rugăm să înţelegeţi că în tot acest timp nu am avut posibilitatea să ajungem, dar acum nădăjduim să ne întâlnim cu dumneavoastră şi vă trimitem un dar simplu, ca ajutor în vremurile acestea grele. Ră­mâneţi cu Dumnezeu, dragi fraţi de la Ostrog!"

Soţii au primit un copil, după 21 de ani de căsătorie

La 25 septembrie 2002, Deian şi Vesna Perici au trimis stareţului Mănăstirii Ostrog mărturia lor scrisă:

„Suntem de fel din satul Vlaşki Doi, de lângă oraşul Pojarevăţ, ne numim Deian şi Vesna Perici. Lucrăm şi locuim în Viena deja de mai bine de 20 de ani. Suntem căsătoriţi de 21 de ani, la început am

115

trăit necununaţi, ne-am cununat mai târziu, dar co­pii nu am avut. Soţia nu a putut ţine nicio sarcină. Am auzit de la nişte prieteni despre Ostrog şi am ajuns acolo la 25 septembrie 1999, acum trei ani, şi ne-am rugat în faţa cinstitelor moaşte ale Sfântului Vasile. Când am vizitat prima dată Ostrogul nu ni s-au citit rugăciuni, pentru că era foarte multă lume. Următorul an, preotul Vasile din Nikşici ne-a citit rugăciune pentru naşterea de prunci. Am venit şi a treia oară în anul 2001, iar după un an, în ziua de Schimbarea la Faţă, soţia mea, slavă Domnului, a rămas însărcinată. Termenul naşterii era în mai, aproximativ de ziua Sfântului Vasile lui fie slava şi milostivirea! Fetiţa s-a născut cu două luni şi ju­mătate mai devreme, a stat la incubator, şi acum, slavă Domnului şi Sfântului Vasile, se simte bine. Ea se numeşte Anastasia, pentru că am făcut o fă­găduinţă în faţa sfintelor moaşte: pentru ca Sfântul să se roage pentru noi, am promis să dau pruncului numele unuia dintre părinţii Sfântului. Dacă am fi avut un băiat, l-am fi numit Petru, în cinstea tatălui Sfântului, iar dacă fată, Anastasia, în cinstea mamei Sfântului. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile, fiica mea se numeşte Anastasia, are 18 luni şi 12 kg".

Sfântul vindecă de mândrie, narcotice şi magie

în anul 2002, Radosav Pavici, din Belgrad, a lăsat la Mănăstirea Ostrog următoarea mărturie:

„Mă numesc Radosav Pavici, m-am născut în anul 1967 la Belgrad. Am fost complet sănătos la

116

trup şi la suflet până în 1994, când am încercat nar­coticele, care acum sunt foarte răspândite în Bel­grad (din păcate, şi în toată Serbia), sub denumirea de ecstasy. Spre răul şi mai mare al meu, în acelaşi timp mi-au căzut în mână cărţi de magie şi diver­se învăţături de ocultism, pe care am început să le citesc şi să le urmez. Mi-a apărut sentimentul de si­guranţă că sunt unul dintre cei aleşi, unul dintre cei iniţiaţi. La început, nu se observau schimbări, dar apoi au început primele chinuri coşmaruri foarte urâte, care apăreau tot mai des, şi toate erau înfri­coşătoare. Erau atât de groaznice, încât cu greu pot fi descrise. în cele din urmă, am pierdut şi capaci­tatea elementară de autostăpânire şi asta a fost cea mai grea suferinţă. Nu ştiu în ce fel, dar am reuşit să arunc narcoticele şi băutura. Treptat, am redus citirea acelor cărţi, crezând că îmi va fi mai bine. Într-un final, am renunţat de tot la citirea lor, dar nu mi-a fost mai bine. Vreau să spun şi asta este în­credinţarea mea sinceră că este mai bine să suferi de lepră sau ciumă, decât să citeşti cărţi de magie.

Următorii cinci ani i-am petrecut în chinuri înfricoşătoare din cauza psihicului distrus. Am în­ceput să mă rog Domnului să îmi ierte păcatele şi să mă salveze de această nenorocire. Trebuie spus că am mers de câteva ori la o ghicitoare, care mi-a ghicit în cărţi. Am fost şi la magul Leva Gerşmanu şi la mediumi, dar nimic nu m-a ajutat. Atunci am început să postesc, să mă împărtăşesc şi să merg la biserica noastră ortodoxă, unde am auzit de Mă­năstirea Ostrog şi de Sfântul Vasile. Pentru că nu

117

îndrăzneam să ies singur, am rugat-o pe mama să mă ducă; la 24 mai 2002 ne-am dus la Ostrog, de praznicul Sfinţilor Chiril şi Metodie. Pe drum, m-am rugat tot timpul lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru vindecare. Atunci când am ajuns, m-am dus direct la Mănăstirea de Sus şi m-am în­chinat la moaştele Sfântului, rugându-mă pentru însănătoşire, apoi am înnoptat la arhondaricul mănăstirii. După trei zile de la întoarcerea noastră m-am simţit mult mai bine.

înainte de toate, îi mulţumesc Domnului pen­tru că m-a adus la credinţa şi Biserica Ortodoxă. Uneori mi se mai repetă cele întâmplate, dar mult mai uşor, şi merg din nou la Ostrog să mă rog Domnului şi Sfântului Vasile, să mă însănătoşeas­că complet. Istoria mea să fie spre zidirea tuturor celor care o citesc, şi Domnul să dea tuturor creşti­nilor sănătate şi mântuire. Slavă Domnului, slavă şi laudă Sfântului Vasile!"

Soţii primesc un copil, după trei ani de căsătorie

Vera Evtici, din Mioniţa a lăsat în anul 2002 la Mănăstirea Ostrog această scrisoare de recunoştinţă:

„Vreau să mulţumesc Sfântului Vasile din partea întregii familii pentru rugăciunile asculta­te. Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu pentru Zoran şi Valentina Uroşevici din Don Luşici, de lângă oraşul Valievo. Aceştia au dobândit pe pruncul Nemania după ce au fost la Mănăstirea Ostrog.

118

După ce Zoran s-a căsătorit cu Valentina, aceştia nu au avut copii timp de trei ani. După ce s-au în­chinat la moaştele Sfântului Vasile şi după multe rugăciuni, le-a fost dăruit pruncul.

După prima zi de la naştere ne-am hotărât să trimitem această scrisoare. Eu sunt mama Valen­tinei şi am scris această scrisoare de mulţumire în numele tuturor".

Sfântul scapă de farmece pe un copil

Mariana Trkulia, din oraşul Sombor, a mărturisit în scris:

„Mă numesc Mariana Trkulia, sunt din Som­bor, am 25 de ani. Am un fiu care în septembrie va împlini doi ani. S-a petrecut o minune... În mai 2002, la Mănăstirea Ostrog, Dumnezeu şi Sfântul Vasile mi-au ascultat rugăciunile şi mi-au dat pu­tere să mă lupt în continuare pentru viaţa şi mân­tuirea copilului meu. Nu ştiu cine va citi asta, dar ştiu că Sfântul Vasile ştie toate. Să trăieşti o minu­ne la Mănăstirea Ostrog este cea mai mare bogăţie. Nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt, toată recu­noştinţa. Iată cum s-a petrecut:

În august 2000, prietenul meu, Milan Trkulia din Apatina, care lucrează în poliţie, a fost la Mă­năstirea Ostrog. Ne-am gândit că suntem făcuţi unul pentru altul şi ne este dat să fim împreună datorită faptului că am ajuns împreună la Sfântul Vasile de Ostrog. Din cauza familiei sale, el nu era foarte evlavios şi, de aceea, s-a botezat aici.

119

Pe 12 mai 2001, de praznicul Sfântului Vasile, ne-am cununat la o biserică din oraşul Sombor. La 15 septembrie 2001, s-a născut fiul nostru Iovan, căruia i-am dat numele după sfântul ocrotitor al familiei. Dar, pentru că nu am trăit după cum ne învaţă Domnul, imediat au început problemele. Soacra a început să se amestece în treburile noas­tre, ne învrăjbea, copilul plângea tot timpul, încre­menea de spaimă, făcea crize de isterie. L-am bote­zat când avea două luni, dar a început să se stingă sub ochii noştri. Plângea când intram în casă, nu voia să doarmă, ţipa tot timpul. L-am scăldat în apă sfinţită, am chemat preotul... Soacra a spus să duc copilul la analize pentru că ceva nu este în regulă. Rudele mi-au spus că soacra făcuse mult rău oamenilor cu vrăjitoria, dar nu puteam crede că poate face rău propriului nepot. Am analizat cu atenţie casa şi am găsit sub patul meu însemnări cu descântece vrăjitoreşti. M-am speriat foarte rău şi chiar m-am îmbolnăvit, dar soţul nu m-a crezut. Am mers la medici, din păcate şi la vrăjitoare, fără să cer ajutorul Sfântului Vasile de Ostrog, iar viaţa noastră devenea din ce în ce mai rea.

Soţul ne-a părăsit la data de 8 mai 2002, în ziua Sfântului Marko (soacra tot timpul îl numea pe co­pil Marko), plecând să locuiască la mama sa. A fost din ce în ce mai greu pentru mine şi fiu, copilul nu se putea ridica pe picioare. Ştiam că trebuie să îl ajut, dar nu aveam putere. Atunci mi-am amintit că un singur lucru mă poate ajuta. Am plecat cu mătuşa soţului (sora socrului) la Ostrog, cu teamă,

120

credinţă şi dragoste. Am fost sigură că doar Sfân­tul Vasile mă poate ajuta să îl salvez pe fiul Iovan, care atunci avea 8 luni şi jumătate. Pe drumul de la Mănăstirea de Jos spre Mănăstirea de Sus, Iovan îl striga tot timpul pe tatăl său: «Tată! Tată. Tată!» Mă durea sufletul foarte mult, îmi doream să fie şi soţul cu noi. Am dormit la Mănăstirea de Sus, sub cerul liber, având copilul în cărucior. Am observat că pătura sa se mişca, dar nu ca şi cum şi-ar fi miş­cat picioarele. M-am ridicat şi am văzut că nu se mişcă, ci doarme liniştit. Când l-am acoperit, el a început să plângă şi să ţipe neîncetat, până la răsă­ritul soarelui. M-am rugat.

Dimineaţa, când ne-am dus la sfintele moaşte, fiul a ţipat puternic. Apropiindu-ne, ne-a întâmpi­nat un monah care avea ascultare la sfintele moaşte şi ne-a întrebat ce problemă avem, rugându-ne să aşteptăm în afara bisericii. Am căzut în genunchi pe scări, ţinând copilul în braţe, dar el nu a păţit nimic. Mătuşa soţului nu era atunci cu noi, dar a venit o femeie şi mi-a spus să nu mă tem, pentru că Sfântul va distruge răul. Ne-am dus la moaşte­le Sfântului Vasile, ne-am rugat împreună cu ea şi cu monahul. Copilul atunci a zâmbit pentru prima dată în viaţă. S-a petrecut minunea: copilul a scă­pat de chinuri. Mai târziu, când mătuşa soţului a venit la noi şi ne-am urcat în autobuz, aceasta mi-a spus: «Priveşte, Iovan se ridică şi sare!» I-am spus: «Ştiu, de asta am şi venit la Sfântul Vasile». Apoi, o femeie i-a dat lui Iovan o iconiţă cu Sfântul în veşminte şi i-a spus: «Să te apere Sfântul Vasile,

121

iar pe acela care îţi va vrea răul, Sfântul Vasile să îl pedepsească!» I-am povestit totul soţului, când ne-am întâlnit cu el mai târziu. Ochii i s-au umplut de lacrimi şi am crezut că se întoarce la noi, dar s-a dus tot la mama sa, apoi a vrut să îmi ia copilul prin judecată. Mă rog Sfântului Vasile de Ostrog să îl ajute pe soţul meu, pe tatăl lui Iovan, să se întoarcă la noi, să fim iarăşi împreună. Slavă şi la­udă din partea fiului meu pentru Sfântul Vasile de Ostrog!"

Vindecarea unui copil de şapte luni

Goran şi Raika Djurişici din Ţetinie au dat mărtu­ria lor stareţului Mănăstirii Ostrog:

„Sunt tatăl a patru copii. Pe 16 august 2002, la spitalul din oraşul Ţetinie s-a născut cel mai mic copil al nostru, cu numele Dragutin. Copilul s-a născut cu o excrescenţă în partea inferioară a spatelui. Părea inofensivă, dar, după două luni au apărut mari probleme la rinichi şi uretere. A stat la Podgoriţa aproape o lună, i s-au făcut analize com­plete, iar medicul principal, care l-a tratat, a spus că este perfect sănătos şi putem merge acasă.

După un timp, totul a început din nou. Dragu­tin a intrat iarăşi în spital, având infecţie urinară. După şapte luni de luptă cu boala, rinichii aproa­pe au încetat să mai funcţioneze. Domnul, văzând durerea părinţilor, i-a îndrumat spre Podgoriţa, la directorul clinicii, profesorul Zoran Krstici, care l-a examinat pe Dragutin şi l-a trimis la Belgrad.

122

Fiul meu a fost operat. Medicii au spus că ex­crescenţa acoperea ambele uretere, iar operaţia tre­buia să se repete după trei luni. Fiul meu a slăbit foarte mult, iar noi, părinţii, ne rugam permanent Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru sănătatea lui. În fiecare duminică şi sărbă­toare l-am dus pe Dragutin la Mănăstirea Ţetinski, la Sfântul Petru Ţetinski, ca să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Într-o duminică, după Liturghie, m-am apro­piat de înaltpreasfinţitul Mitropolit Amfilohie şi i-am povestit durerea noastră, cerându-i binecu­vântarea pentru ca fiul meu să poată dormi înainte de a doua operaţie lângă moaştele Sfântului Vasi­le, făcătorul de minuni de la Ostrog. Mitropolitul a dat binecuvântare. Am plecat cu toată familia la Ostrog. Soţia mea Raika, fiicele Milena, Dragana şi Anastasia au înnoptat la arhondaricul mănăsti­rii, iar eu cu Dragutin am înnoptat lângă moaştele Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Lui Dragutin i s-au citit rugăciuni pentru sănătate până noaptea târziu, apoi l-au lăsat singur până la răsărit. Dimineaţa, când s-a trezit, fiul nu mai arăta vlăguit asta am observat imediat. La Liturghie s-a împărtăşit, l-au stropit cu apă sfinţită, am mul­ţumit Sfântului Vasile şi am plecat la Ţetinie. După aceasta, Dragutin a fost operat a doua oară la ure­tere, iar însănătoşirea a început uşor şi s-a petrecut în cel mai bun mod, spre marea uimire a medicilor. Medicii au crezut că un picior al său poate fi mai

123

scurt decât celălalt, că poate să i se inflameze creie­rul, că nu poate merge. Dar, mulţumită binecuvân­tării de Sus, el a început să meargă foarte repede, chiar i-a depăşit pe ceilalţi copii sănătoşi de vârsta sa. Spre surprinderea tuturor, a mers după ce a îm­plinit un an.

Slavă Domnului Cel Milostiv, slavă Sfântu­lui Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, slavă Sfântului Petru, făcătorul de minuni de la Mănăs­tirea Ţetinski, pentru că rugăciunile noastre au fost ascultate, şi fiul nostru s-a vindecat. De atunci au trecut deja doi ani, copilul se simte bine, nu mai are nicio problemă de sănătate. Este un copil foarte vesel şi vioi şi nici nu se observă că a fost cândva bolnav. Vreau să mulţumesc şi Mitropolitului nos­tru, care mi-a dat binecuvântare pentru drumul la Ostrog şi pentru a dormi lângă sfintele moaşte, în ciuda faptului că deja de mai multe sute de ani ni­meni nu a mai dormit lângă moaştele Sfântului Va­sile, după cum mi-a povestit monahul care slujeşte acolo. Domnul, prin Pronia Sa neştiută, cunoaşte cum să-i lumineze duhovniceşte pe aceia care do­resc să se întărească în credinţă! Acum ţinem post şi ducem copiii la biserică la fiecare sărbătoare şi în fiecare duminică. Boala lui Dragutin a fost pentru noi o încercare foarte mare, dar dacă nu ar fi fost boala aceasta, sigur nu am fi dus copiii la biserică şi nu am fi trăit cum trebuie. Slavă Domnului, Care are Sfinţi atât de mari!"

124

Vindecarea depresiei şi ajutor în probleme

Nada Marlon din Patterson, SUA, a trimis în anul 2002 stareţului Mănăstirii Ostrog o scrisoare cu urmă­torul conţinut:

„Mă numesc Nada Marlon şi locuiesc în Ame­rica de mai bine de 30 de ani. Cunosc Mănăstirea Ostrog doar din relatări. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo, dar nu am avut posibilitatea până anul trecut în aprilie, când, împreună cu soţul, fra­tele, fiul şi nora am vizitat mănăstirea cu mare în­sufleţire. La mănăstire am venit cu nişte probleme pe care nu puteam să le rezolv prin forţele proprii şi m-am rugat să fie rezolvate de Domnul şi de Sfântul Vasile.

Fiica mea cea mică, Lidia, a avut o asemenea depresie, încât a încercat să se sinucidă. Domnul Dumnezeu a apărat-o, însă ea nu şi-a revenit cum trebuie. După ce am fost la Ostrog, toate s-au în­dreptat. A găsit apartament, s-a întâlnit cu un băiat minunat şi a obţinut un serviciu, unde au premiat-o de două ori după trei luni, ca pe cel mai bun funcţionar al firmei. A devenit cu totul un alt om, de profesie este artist plastic. Fiica cea mare, Leposava, a studiat la Facultatea de Psihologie, a susţi­nut lucrarea de disertaţie în politică socială şi are un serviciu minunat. Şi-a cumpărat casă şi toate îi merg bine. Dintre noi toţi, ea vizitează mănăstiri cel mai des.

Acum patru ani am dat mulţi bani unei rude pentru a-i investi în Europa. Ruda a promis un

125

câştig mare, dar a pus mâna pe bani împreună cu un coleg al său şi a dispărut. I-am cerut să-mi explice ce se întâmplă, dar m-a înşelat prin diver­se minciuni. Când am fost la Ostrog, m-am rugat Domnului Dumnezeu şi Sfântului Vasile, ca să îmi returneze banii şi am promis să jertfesc mănăstirii o mie de dolari, ceea ce şi fac acum. Cu această oca­zie, vă rog să pomeniţi în rugăciunile voastre către Domnul Dumnezeu şi Sfântul Vasile pe fiica mea Lidia (care a avut depresie), pe fiica mea Leposava (care este bine, dar se teme să se mărite şi să aibă copii), pe soţul meu Radivoi (este un om bun, dar are o mare problemă dependenţa de alcool), şi pe mine, Nada (sunt un funcţionar bun, evlavioasă şi modestă, dar nu pot termina nimic din ce încep).

Ca mamă, le doresc copiilor mei sănătate, feri­cire şi succes, iar ca soţie îmi doresc ca viaţa noas­tră să fie cu sănătate, pace, fericire şi reuşite. De asemenea, o dorinţă a mea legată de copii este ca ei să nu uite credinţa noastră ortodoxă, despre care le vorbesc permanent, mă tem ca ei să nu se piardă în această lume".

Vindecare de psoriazis

Miriana Rajnatovici din Belgrad a trimis stareţu­lui mănăstirii următoarea mărturie:

„Am fost bolnavă 3-4 ani, am avut multe dia­gnostice, am mers la diverşi medici, dar totul era în zadar. în luna septembrie 2002 am mers să mă închin Sfântului Vasile de Ostrog şi imediat după

126

întoarcere am simţit o ameliorare. Necrezând, am hotărât să mai aştept o vreme. Foarte repede, m-am vindecat de toate bolile. Una dintre multe­le mele boli era psoriazisul, manifestat prin răni şi vezicule, care adeseori se spărgeau. De la Os­trog nu am luat nici apă sfinţită, nici ulei sfinţit şi m-am amărât foarte mult din cauza asta. Pruritul era insuportabil, încât mă durea capul şi eu sin­gură îmi jupuiam pielea, lăsând răni sângeroase. După întoarcerea din pelerinaj, pruritul a încetat şi pielea a început să se refacă. Nu am folosit ni­ciun medicament".

Viţa de vie a Sfântului a vindecat infertilitatea

Doamna Iankovici, care lucrează şi locuieşte la Viena, a mărturisit în letopiseţul mănăstirii despre mi­nunea care s-a petrecut cu Andriţa Stoianovici, fiica Darinei Stoianovici, cu care lucrează împreună doamna Iankovici:

„în iunie 2002, Darina Stoiancovici a venit să se închine Sfântului Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog. Fiica sa, Andriţa, care s-a căsătorit cu un austriac şi locuieşte la Viena, timp de trei ani nu a putut rămâne însărcinată. De două ori a încercat să rămână însărcinată cu ajutorul inseminării arti­ficiale, dar de asemenea, fără rezultat. Medicii au stabilit că nişte bacterii acţionează asupra ovulului de fecundare, şi din cauza asta nu poate rămâne însărcinată. Trebuia să se trateze mult timp pentru această boală.

127

Darina, mama Andriţei, căreia îi fusese extirpa­tă o tumoare, se simte mult mai bine după vizitarea Mănăstirii Ostrog. în timp ce se afla la mănăstire, ea a rupt o frunză din viţa de vie a Sfântului Vasi­le, pentru că nu mai erau fructe, şi i-a dus această frunză fiicei sale Andriţa, în Austria. Andriţa a înghiţit această frunză, şi în aceeaşi lună a rămas în­sărcinată. La analize s-a stabilit că sarcina decurge normal".

După multe sarcini nereuşite, s-a născut un prunc, datorită rugăciunilor Sfântului

La 18 octombrie 2002, Tatiana Liubicici-Todorovska din Belgrad a trimis următoarea mărturie:

„Mă numesc Tatiana Liubicici-Todorovska, am 34 de ani. În anul 1992 am născut o fetiţă. înainte de aceasta am încercat de multe ori să port copilul, dar de două ori sarcina s-a sfârşit cu avort spontan, iar în anul 2000 am avut o sarcină extrauterină.

Anul următor, pe 5 octombrie 2001, am fost la Ostrog împreună cu prietena mea şi m-am rugat cinstitelor moaşte ale Sfântului Vasile pentru îm­plinirea dorinţei mele. Am stat la mănăstire pe 6 şi 7 octombrie, rugându-mă din toată inima Sfântu­lui Vasile pentru a naşte un mic înger. La nici 40 de zile de la întoarcerea mea de la Ostrog, am şi aflat că sunt însărcinată. Imediat am simţit pace şi liniş­te în suflet, iar după rugăciunea citită pentru mine la Sfântul Vasile, am ştiut că această sarcină se va încheia cu bine. Aşa a şi fost Am purtat copilul

128

fără nicio problemă, şi la termenul stabilit, 3 iulie 2002, de ziua Sfântului Naum de Ohrida, am adus pe lume pe micuţul îngeraş, Marko.

în semn de mulţumire Domnului şi marelui Său făcător de minuni, Sfântul Vasile de la Ostrog, promit că familia mea va mulţumi întotdeauna Sfântului Vasile pentru ajutorul său binecuvântat".

Sfântul înţelepţeşte şi păzeşte pelerinii pe drum

La 16 ianuarie 2004, stareţul Mănăstirii Ostrog a primit o scrisoare cu următorul conţinut de la un locu­itor din Subotniţa, Robert Voinici Purciar:

„Mă numesc Robert Voinici Purciar. Am 38 de ani, locuiesc în oraşul Subotniţa. Prima dată l-am întâlnit pe Sfântul Vasile de Ostrog în anii 1996-1997, când Sfântul mi s-a arătat în vis şi mi-a spus că trebuie să merg la Ostrog. De atunci, am mers de multe ori la Ostrog şi ne-am închinat moaştelor Sfântului Vasile de Ostrog. în anul 2002, pe 7 mai, în drum spre Ostrog, având viteză mare, abia am evitat ciocnirea cu o maşină care era opri­tă, nesemnalizată. Slavă Sfântului Vasile! Pe dru­mul de întoarcere, în data de 7 mai, am adormit la volan pentru prima oară în viaţă, dar, fără îndoia­lă, m-am trezit în ultimul moment datorită Sfân­tului, reuşind să evit un accident. Din nou, slavă Sfântului Vasile!

Anul acesta (2004), seara târziu pe 15 ianuarie, aproximativ pe la ora 22, când mergeam cu maşina

129

împreună cu cei doi copii la Ostrog, cu 10-15 km înainte de oraşul Kolaşin, o piatră mare s-a des­prins dintr-un povârniş şi s-a rostogolit peste ma­şina noastră. S-ar fi petrecut o tragedie dacă Sfân­tul nu m-ar fi înţelepţit. Povăţuit de Sfântul Vasile, am virat la stânga şi apoi imediat, la dreapta. Ast­fel, am scăpat de un accident.

Recunoştinţa mea nu poate fi exprimată în cu­vinte!"

Sfântul apără în somn de atacul demonic

La 7 mai 2002, a treia zi de Paşte, un pelerin, al cărui nume este necunoscut, a scris aceste rânduri:

„Am cumpărat un covor ca dar pentru Sfântul Vasile, în semn de recunoştinţă. Acum două săptă­mâni am visat că m-au atacat cinci sau şase demoni şi eu voiam să mă apăr de ei cu un cuţit. Atunci am auzit: «Nu e bine!» Eu am alergat într-o poiană care s-a deschis direct în faţa mea şi un om cu bar­ba albă mi-a dăruit un covor frumos!"

Vindecarea unui copil paralizat

Milovan M. Koici, preotul paroh al bisericii Iadransko-Leşnicisk, a mărturisit în scris la 30 septembrie 2002 următorul caz de vindecare:

„Băieţelul Darko Todorovici, din Iadranskoleşnicisk, a avut de suferit în urma dezvoltării dis­proporţionate: i-a crescut doar capul, iar corpul i-a

130

rămas mic. Părinţii săi au apelat la diverşi medici. Aceştia i-au prescris copilului injecţii cu un medi­cament elveţian, fiecare astfel de injecţie costând 700 de mărci elveţiene. Dar nici aceste injecţii nu au ajutat. Din cauza acestui medicament puternic, copilului i-a paralizat toată partea dreaptă a cor­pului. El şchiopăta cu piciorul drept, tot timpul mergea greu şi îşi ţinea mâna dreaptă în buzunar. Nu putea să se închine. Când am organizat un pe­lerinaj la Mănăstirea Ostrog, el s-a înscris primul. Am plecat la drum pe 12 iunie 2002.

Minunea s-a petrecut copilul a scos singur mâna din buzunar şi s-a închinat, atunci când noi, ceilalţi pelerini, care deja ne închinaserăm la sfinte­le moaşte, am ieşit din biserică. Ne aflam lângă bi­serică, când a venit tatăl său şi ne-a spus că fiul s-a închinat cu mâna dreaptă! Noi, mai ales din cauza oboselii de la drumul lung şi din neatenţie, i-am răspuns că aşa este corect, să se închine cu mâna dreaptă! Tatăl copilului a început să spună că fiul său înainte nu putea să se închine cu mâna dreap­tă. El a repetat acest lucru de trei ori şi doar a treia oară am priceput că băiatul până atunci nu putuse controla mâna dreaptă şi doar datorită binecuvân­tării şi puterii harului vindecător al Sfântului Vasi­le putea să se însemneze cu semnul crucii cu mâna dreaptă.

Acest copilaş acum este bine, fără probleme de sănătate, se joacă cu ceilalţi copii, care înainte îl ocoleau, merge pe bicicletă. Din păcate, părin­ţii săi nu vin la slujbe la parohia noastră, iar din

131

cauza lor nici el, deşi i-am povăţuit părinteşte şi le-am reamintit că vindecarea fiului lor a fost dată de Dumnezeu prin Sfântul Vasile".

Vindecare de reflux vezico-ureteral

La 18 octombrie 2004, Zoran şi Milena Zoranovici, din satul Obudovaţ, al raionului oraşului Şamaţ din republica Srpska, au dat stareţului Mănăstirii Ostrog următoarea însemnare:

„în martie 2002, fiica noastră s-a îmbolnăvit. Copilul suferea de reflux vezico-ureteral (întoar­cerea urinii din vezica urinară în uretere). Cauza era o infecţie care, după cuvintele specialiştilor din Belgrad, a vătămat rinichiul drept. Fata a urinat timp de şase luni, la fiecare 3-5 minute.

Medicul a hotărât să se facă operaţie. Eu şi so­ţia l-am întrebat dacă putem evita operaţia18, dar acesta a spus că nu. Eram disperaţi, văzând cum se chinuieşte copilul. într-un final, ne-am hotărât să mergem la Ostrog şi să cerem acolo mila lui Dum­nezeu. Asta se întâmpla în august. Pe drum, fata s-a chinuit permanent de durere şi a simţit nevoia să urineze, era epuizată, ochii îi intraseră adânc în orbite, iar sub ochi avea cearcăne negre. Din cau­za bolii, nu mai mergea singură. Când am ajuns la Ostrog, am atins-o de sfintele moaşte, ne-am rugat pentru vindecarea fiicei noastre.

18 Era vorba de extirparea totală a rinichiului bolnav. (nota red.)

132

După întoarcerea de la mănăstire i-a fost din ce în ce mai bine cu fiecare zi, astfel încât, s-a vin­decat complet repede. Am mers la medic, care a constatat vindecarea copilului, iar analizele cu ul­trasunete nu au indicat nici urmă a acelei boli care o lovise pe fată.

Acum, în anul 2004, am venit să mulţumim Sfântului Vasile pentru vindecarea fiicei noastre, care are şapte ani. Ea este complet sănătoasă. Slavă şi laudă Sfântului Vasile!"

Vindecare de o afecţiune a vezicii biliare şi de anemie hemolitică

Fiica unei femei bolnave, care nu şi-a dat numele, a lăsat la mănăstire următoarea însemnare:

„Mama mea a suferit de anemie hemolitică şi, ce era mai rău, i-a apărut o piatră imensă la vezi­ca biliară infectată. Nu a fost de acord cu operaţia, pentru că îi înrăutăţea situaţia. Când starea ei a devenit extrem de gravă, medicii au hotărât să fie operată de urgenţă. La secţia de chirurgie au pregătit-o pentru operaţie timp de şapte zile, în fiecare zi amânând operaţia pe a doua zi. Astfel au trecut zece zile. Din cauza acestei incertitudini, mama a înnebunit dintr-odată. Sâmbătă seara mi-a trecut prin cap să merg la Ostrog, pentru a cere ajutorul Sfântului Vasile şi am plecat a doua zi, duminica. Am luat şosetele mamei şi le-am atins de sfintele moaşte, cerându-i ieromonahului care slujea atunci să se roage Sfântului Vasile pentru sănătatea ei şi

133

spunându-i că luni o vor opera. Operaţia a reuşit. Medicul care a operat-o a recunoscut că în practica Nil nu a văzut ceva mai groaznic vezica biliară era plină de pietre, nisip, lichid tulbure, puroi, pe deasupra, în puroi se afla o parte din intestine şi o parte din pancreas.

Datorită lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile, totul s-a petrecut în cel mai bun mod, iar mama mea s-a vindecat foarte repede".

Sfântul se arată unui bolnav pe moarte şi îi uşurează moartea

Duşan Mihailovici, din America, a trimis egume­nului de la Ostrog, părintelui Lazăr, o scrisoare cu ur­mătorul conţinut:

„Stimate egumen!

Vă scriu în locul surorii mele, Nada, care a co­respondat mult timp cu dumneavoastră, dar acum patru luni şi jumătate, la 26 august 2003, aceasta a trecut la Domnul.

Eu, cel care vă scriu acum această scrisoare, sunt fratele celei mai iubite dintre toate surorile mele. Mă numesc Duşan. Cu două luni înainte să moară, surorii mele, Nada, i s-a arătat iubitul şi cin­stitul nostru Sfânt Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, împreună cu încă o persoană. El era foarte înalt, cu barbă lungă albă şi mustăţi, şi cu părul alb complet. Această minunată arătare a avut loc în ca­mera surorii mele, iar eu am fost martor al acesteia. Amândoi sfinţii stăteau aproape de patul Nadei,

134

iar Sfântul Vasile i-a făcut semn cu mâinile, ca ea să nu se teamă, pentru că el însuşi va veni la ea şi o va conduce. Nada a încercat să se ridice din pat pentru a-i săruta mâna, dar el a făcut semn că nu trebuie să se mişte. Nada atunci m-a întrebat: «Du­şan, tu l-ai văzut pe Sfântul Vasile?» I-am răspuns că da, l-am văzut. Ea m-a întrebat ce cred despre asta. I-am spus că nu trebuie să se teamă: «Acesta a fost Sfântul Vasile, şi el va fi cu tine atunci când va veni timpul să pleci şi să îl laşi pe fratele tău».

Când Nada a fost dusă la Spitalul Sfânta Cru­ce, am stat cu ea cinci zile, pentru a nu o lăsa sin­gură. La 25 august, după miezul nopţii, undeva pe la ora două şi jumătate, am luat-o de mână şi am întrebat-o de ce nu a cinat. Atunci Nada s-a uitat la mine, drept în ochi, foarte expresiv, şi a spus: «Au venit după mine». Eu i-am spus atunci că nu trebuie să se teamă de moarte. Nada s-a uitat iarăşi la mine şi mi-a cerut să o sărut pentru iertare. Am sărutat-o de câteva ori şi am auzit cum a scos un suspin adânc şi a lăsat capul într-o parte. Ochii ei erau deschişi. Când am atins-o, încă mai era caldă. Imediat am chemat medicul şi asistenta. Medicul a constatat decesul. La 29 august am înmormântat-o alături de părinţii noştri.

După 40 de zile, Nada mi s-a arătat în somn şi mi-a spus următoarele: «Sunt aici împreună cu tata, mama şi două surori ale noastre, toţi te aştep­tăm pentru ca familia să fie deplină».

Dacă consideraţi a fi util, puteţi citi această scrisoare credincioşilor care vin la Ostrog".

135

Un bolnav care suferea de distrofie musculară a început să meargă

Miriana Dedovici, expulzată din Priştina, care lo­cuieşte la Panciova, în Voievodina, a lăsat la Ostrog ur­mătoarea mărturie:

„Mă numesc Miriana Dedovici, sunt refugiată din Priştina. De la 8 ani sufăr de distrofie muscu­lară. Am dus cu greutate uraganul războiului şi soarta de refugiat. Mi s-a înrăutăţit starea sănătă­ţii, iar medicii au spus că deja nu mă mai pot ajuta cu nimic. Am fost obligată să merg în cârje timp de doi ani şi jumătate. Mama mea mi-a relatat despre Sfântul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog, şi am crezut că Sfântul mă va ajuta şi pe mine.

La 9 august 2003, împreună cu agenţia Bi­nefacerea, am vizitat în afară de alte mănăstiri, şi Mănăstirea Ostrog. Toţi ne-am închinat la sfintele moaşte, înnoptând sub cerul liber. Dimineaţa, când ne-am trezit pentru a merge să ne spălăm, deja nu am mai avut nevoie de cârje mă vindecase Sfân­tul Vasile, făcătorul de minuni de la Ostrog lui fie slava şi milostivirea!

Plecând la Belgrad, am luat apă şi ulei sfin­ţit. De ani de zile sufeream de platfus, dar după ce l-am uns cu ulei de patru ori la rând, am uitat de această problemă deja de un an. Sfântul Vasi­le, făcătorul de minuni de la Ostrog, ajută tuturor, trebuie doar să credem în el. Lui fie slava şi milos­tivirea!"

136

Vindecare de o afecţiune ginecologică

Mirko Bolevici din Kruşevaţ, Podgoriţa, a dat măr­turie scrisă despre vindecarea minunată a soţiei sale:

„Soţia mea, Natalia Bolevici, s-a născut la 27 septembrie 1975, în raionul Nikşici. Timp de un an şi două luni nu a avut menstruaţie, îşi pierdea con­ştiinţa, vomita. Ieri (12 noiembrie 2003) am fost la Sfântul Vasile împreună cu copiii noştri. Ea s-a ru­gat cu osârdie atât la sfintele moaşte, cât şi la Mă­năstirea de Jos. Pe drumul spre casă, pe când ne apropiam de Bogetici, soţia a simţit o durere puter­nică la burtă, iar dimineaţa totul era în ordine. Eu, soţul ei, am venit imediat, pe 13 noiembrie 2003, să povestesc vindecarea ei.

îi mulţumim pentru vindecare lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Ostrog!"

Vindecare de dureri puternice de cap

Gospava, din Novi Sad, a lăsat în anul 2003 la Mă­năstirea Ostrog următoarea însemnare:

„Sfinte părinte Vasile! îţi mulţumesc pentru tot! M-am vindecat de durerile de cap!"

Apa sfinţită de la Sfântul Vasile de Ostrog a vindecat rănile

Andriana Nikolici din Boleci, de lângă Belgrad, a trimis stareţului Mănăstirii Ostrog o scrisoare cu ur­mătorul conţinut:

137

„Mă numesc Andriana Nikolici, am venit din Boleci, de lângă Belgrad. Vă scriu despre o minu­ne care s-a petrecut cu tatăl meu, Slavomir Niko­lici, care s-a născut de praznicul Adormirii Maicii Domnului, la 28 august 1946, la Mala Kosaniţa. Pe 1 august 2003, tatăl meu se întorcea acasă cu ma­şina şi a avut un accident, provocat de neatenţia altui şofer. A fost grav rănit la cap, gât, mâini şi alte părţi ale corpului.

Cu mare frică şi emoţie am intrat în spitalul în care se afla tata, gândindu-mă în ce stare îl voi găsi. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot apa sfinţită de la Sfântul Vasile şi apropiindu-mă de tata, am început să îi stropesc rănile, fără să ştiu încă ce se întâmplă cu capul său. Era tot tăiat de bu­căţi de sticlă, mâinile erau străpunse până în carne. I-am pus compresă cu apă sfinţită şi rănile au înce­put repede să se cicatrizeze. în spital nu au putut să-i administreze calmante pentru că era alergic la ele şi a simţit puternic durerea. însă eu nu m-am neliniştit pentru el, deoarece am ştiut că Vasile de la Ostrog este un mare sfânt, care ne ajută după măsu­ra credinţei noastre. Dimineaţa, când am mers să-l vizităm pe tata, primul lucru care ni l-a spus a fost: «Azi-noapte nu am simţit nicio durere şi am dormit bine!» Am văzut că i s-au format nişte pieliţe care acopereau rănile, oprind hemoragia. De asemenea, s-au cicatrizat şi rănile de pe faţa sa, care fusese ju­puită. Toate acestea s-au petrecut în trei zile!

Recunoştinţa noastră adusă Sfântului Vasile de la Ostrog este imensă! Slavă ţie, Sfinte Vasile!"

138

Sfântul salvează viaţa dintr-un accident

Braţ Voina, soţul Stoiei şi tatăl Nenadei, a trimis de undeva din Serbia fraţilor de la Ostrog următoarea scrisoare:

„Dragi părinţi şi fraţi, vă trimit acest dar mic drept mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile de la Ostrog, care, de praznicul său, pe 12 mai 2003, mi-a salvat viaţa dintr-un accident, şi v-aş mai ruga să vă rugaţi pentru sănătatea şi fericirea tuturor".

Sfântul uşurează boala şi operaţia

Djura Marinov, din oraşul Lazarevaţ, în apropiere de Belgrad, a trimis fraţilor de la Ostrog următoarea scrisoare de mulţumire:

„îmi exprim marea recunoştinţă faţă de mo­nahii mănăstirii, care, prin rugăciunile lor, l-au în­duplecat pe Sfântul Vasile pentru sănătatea mea, iar acesta s-a milostivit de mine, păcătosul. Primul meu diagnostic s-a schimbat, şi operaţia a decurs fără complicaţii, astfel încât, eu mă recuperez acum repede şi cu succes".

Sfântul salvează în chip minunat o recoltă

în anul 2003, la praznicul înălţării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, Milan Radakovici din Priedor a trimis scrisoarea sa de mulţumire egumenului de la Ostrog şi fraţilor, în care mărturiseşte despre o minune petrecută:

139

„Cinstite egumen!

Aduc acest dar modest clerului şi soborului Mănăstirii Ostrog, cu mare recunoştinţă lui Dum­nezeu şi Sfântului Vasile de Ostrog. Rugăciunea mi-a fost ascultată, iar credinţa mea ortodoxă şi în Sfinţii lui Dumnezeu s-a întărit şi înmulţit şi mai mult. Prin acest dar am început să împlinesc făgă­duinţa mea şi o voi împlini, atâta timp cât voi trăi şi sunt în stare să merg la acest loc sfânt, pentru a mă închina sfintelor moaşte.

Din cauza războiului, eu şi soţia am rămas fără serviciu, fiind obligaţi să muncim pământul pentru a ne câştiga existenţa. într-un an, am hotărât să cul­tivăm castraveţi pentru a-i vinde şi a câştiga banii necesari. Toate au mers bine până la începutul lu­nii iulie, când a căzut grindină de mari dimensiuni. Se părea că toată munca noastră s-a distrus pe loc. Soţia mea, când a văzut ce se întâmplă, s-a amărât foarte mult. Eu, însă, am simţit în suflet că totul va fi bine. Am liniştit-o şi mi-a trecut prin minte să mă rog toată ziua Bunului Dumnezeu şi Sfântului Va­sile de la Ostrog, ceea ce am şi făcut. Nu m-am mai ocupat de grădina de zarzavat distrusă. Şi nu doar că am înălţat rugăciunile către Dumnezeu şi Sfân­tul Vasile de Ostrog, dar am şi stropit castraveţii cu apa sfinţită adusă de la Ostrog.

După câteva zile, vrejii castraveţilor au înce­put să se refacă, iar mai târziu au început să dea roade. Vrejii castraveţilor au supravieţuit, în ciuda grindinei şi a caniculei (40 C), şi au dat o recoltă minunată, încât, după ce am vândut castraveţii, am

140

plătit datoriile şi am mai şi rămas cu bani, pentru care îi mulţumim Bunului Dumnezeu şi Sfântului Vasile de Ostrog. Rugăciunea mea a fost ascultată, şi eu sunt dator pentru asta".

O bolnavă cu paralizie cerebrală a început să meargă

La 6 iulie 2003, Marko Markovici, Miloş Markovici, Snejana Brnovici, Liliana Markovici, Teodora Brnovici, din Podgoriţa, au dat mărturie în scris despre următoa­rea vindecare:

„ Liliana Markovici din Podgoriţa, născută în anul 1960, bolnavă de paralizie cerebrală, a venit la Mănăstirea Ostrog la 6 iulie 2003. La vârsta de 23 de ani de abia se mişca, boala apărând prin dureri puternice şi deformări ale extremităţilor, pe care nu putea să le desfacă cu zilele, iar uneori cu săptămâ­nile. Apoi durerile dispăreau, iar după o jumătate de lună din nou se întorceau, şi începeau din nou sufe­rinţele; aşa a durat mai mult de 20 de ani. Ea a învăţat la şcoala pentru copii-invalizi din Zabiela, Podgoriţa.

Prima dată a fost la Ostrog pe când era fetiţă, iar ultima dată acum doi ani. în ultimii doi ani, deja nu mai putea merge fără cârje, şi aşa nu prea mult, fără nicio exagerare, până la porţile casei şi lângă grădiniţa cu flori din faţa casei. Cu şase zile îna­inte de Sfântul Vid19şi Sfântul Mare Mucenic Ţar

19 Vidovdan sau Ziua Sfântului Vid marchează ziua în care a avut loc faimoasa bătălie de la Kosovo, din 1389. (nota red.)

141

al Kosovo, Lazăr, a început din nou să aibă dureri mari şi încovoiere puternică, încât nici nu putea să se ridice din pat. De două ori i s-a făcut injecţie cu anestezice, care i-au uşurat puţin chinurile. Ea şi-a dorit ca de ziua Sfântului Vid să meargă la Ostrog şi să se roage Sfântului Vasile să mijlocească pen­tru ea în faţa Domnului Dumnezeu şi să primească vindecare.

Aceasta a venit la Mănăstire însoţită de doi pe­lerini marko şi Miloşa Markovici, şi de prietena Snejana Brnovici, care a luat-o cu ea pe fiica Teodo­ra. Ajutată de ei, a ajuns cu multă trudă din parca­rea din faţa Mănăstirii de Sus, la moaştele Sfântu­lui Vasile. Când ne-am apropiat de moaşte, lângă noi se afla ieromonahul Benedict de la Mănăstirea Podmaine. De îndată ce ne-a văzut, ne-a invitat să ne apropiem de sfintele moaşte şi, acoperind capul Lilianei cu epitrahilul, i-a citit o rugăciune pentru vindecare. Când s-a terminat rugăciunea (Liliana s-a rugat şi ea în gând, pentru ca Domnul să o vin­dece prin rugăciunile Sfântului Vasile), ea a simţit că poate merge singură şi nu-i mai trebuie cârjele, deoarece toate durerile şi încovoierea au dispărut. A stat dreaptă, faţa i s-a luminat şi strălucea toată de bucurie, spunând: «Slavă Ţie, Doamne, şi Sfân­tului Vasile!» Atunci când a ieşit şi a intrat în bise­rica Cinstitei Cruci, ea a urcat pe scări, ceea ce nu mai putuse face din copilărie.

Mai târziu, când am ieşit, slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile, lumea ne-a întrebat despre cazul ei şi toţi au văzut după figurile noastre că s-a petrecut

142

cu adevărat o minune mare a milostivirii şi iubi­rii lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Vasile.

Apoi am mers la Mănăstirea de Jos şi acolo am notat tot ce s-a întâmplat. Slavă şi laudă lui Dum­nezeu pentru tot şi preacuviosului Său, Sfântul Va­sile de Ostrog, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Prima venire la Sfântul datorită minunii săvârşite

La 19 decembrie 2003, Dosta Ţerovici din Ţetinie a dat mărturie în scrisoarea sa de următoarele:

„întorcându-mă cu nepoata mea, Elena, de la sora mea, Zora, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 11 mai, ne-am întâlnit cu evlavioasa noastră priete­nă, Angela. Am întrebat-o pe Angela:

«mergi la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ţetinski, de praznicul Sfântului Vasile de Ostrog?

eu, răspunse ea, merg de dimineaţă cu copiii la Ostrog, deoarece duminică acolo va veni multă lume, iar copiii sunt mici şi este mai bine să mer­gem mai devreme, pentru a evita aglomeraţia».

Ne-am despărţit de ea, iar Elena (are 17 ani şi nu este încă botezată) mi-a spus atunci: «Mătuşă! Cât mi-aş dori să merg şi eu mai devreme la Ostrog, nu am mai fost niciodată!» Eu am oftat şi am spus că aş merge şi eu cu bucurie pentru că niciodată nu am fost la Ostrog. Dar ştiam că nu am bani în portofel îmi rămăseseră aproximativ 2 euro. Nu i-am promis nimic nepoatei, dar m-am tot gândit

143

cum să împlinesc această dorinţă comună, a mea şi a Elenei. M-am întors la apartament pentru a lua portofelul şi a suna pe o prietenă, să împru­mut bani de la ea. Dar, o minune! Chiar în agendă am văzut 20 de euro! Am ştiut că asta este lucrarea Sfântului Vasile, făcătorul de minuni. Radiind de fericire, am sunat-o pe Elena şi pe prietena Draga­na, invitându-le la Ostrog, să ne închinăm moaşte­lor Sfântului Vasile. Am plecat. Peste tot se vedeau coloane nesfârşite de maşini şi oameni care mer­geau pe jos. în sfârşit, ne aflăm pe platoul mănăs­tirii... Ce privelişte măreaţă! Privesc acest loc sfânt pe care înainte l-am văzut doar în fotografii. Sun­tem înţepeniţi într-o masă imensă de oameni, care au venit din locuri diferite şi ne îndreptăm uşor spre ceea ce dorim. Deasupra noastră atârnau nori denşi, şi cineva a zis că va veni ploaia. «Nu vă te­meţi, a spus un bătrân, eu vin de mulţi ani aici şi niciodată în ziua aceasta20 nu a fost ploaie adevă­rată». Şi, într-adevăr, a plouat un pic mărunt şi cu­rând a ieşit din nou soarele. Aproape de noi, două fete o povăţuiau pe cea de-a treia să se îmbrace mai cuviincios, fiind îmbrăcată în maiou cu bretele, cu umerii goi. Ea a răspuns (am putut observa că este înfumurată şi limbută) că se va îmbrăca mai târziu. A trecut ceva timp şi iată că o vedem pe aceasta leşinată pe scări, iar celelalte două fete încercau să

o readucă în simţiri.

20 Ziua pomenirii Sfântului Vasile: 12 mai pe stil vechi, 29 aprilie pe stil nou. (nota red.)

144

După trei ore de aşteptare, am ajuns pe prime­le trepte. Din partea stângă coborau înaintea noas­tră două femei şi deodată, una dintre ele a căzut de sus de pe treaptă, direct pe prima treaptă, şi, ridicându-se în acelaşi moment, şi-a continuat drumul împreună cu prietena. De necrezut! Ne minunam şi noi, dar în acelaşi timp am luat-o ca pe ceva ce trebuie să se întâmple. Ne-am închinat cu evlavie la moaştele Sfântului Vasile şi ne-am întors acasă schimbaţi, alţi oameni. Pe când coboram stânca, la jumătatea drumului de la Mănăstirea de Sus spre cea de Jos, o femeie a căzut din spate direct în faţa noastră. Din mâna ei a căzut telefonul mobil care suna. Oare aceasta nu este minunea Sfântului Va­sile de Ostrog, că ea nu s-a lovit, ci s-a ridicat de îndată, de parcă nu s-a petrecut nimic, a ridicat te­lefonul şi a răspuns? Ne-am minunat cu toţii, iar când ne-am întors la Ţetinie, am analizat fiecare minune în detaliu.

îi mulţumim Sfântului Vasile de Ostrog pen­tru că ne-a învrednicit să fim martori ai tuturor acestor minuni ale credinţei noastre ortodoxe!"

Sfântul vindecă de frică bolnăvicioasă

Svetislav Stoianovici, din Bania Koviliaci, a măr­turisit despre o minune pe care Sfântul Vasile de Os­trog a săvârşit-o cu fiul său, care a suferit de o frică inexplicabilă:

„Aceasta este o însemnare despre o vindecare minunată şi rapidă, care s-a petrecut prin mila lui

145

Dumnezeu şi a preacuviosului Său, Sfântul Vasile de Ostrog.

în primăvara anului 2004, fiul meu de 10 ani, Radovan, s-a îmbolnăvit pe neaşteptate de o boală ciudată. O nelinişte şi groază i-au inundat sufletul, astfel încât fugea de toţi, alerga acasă, părându-i-se pericole chiar fiecare firicel de praf şi orice rămurică uscată. Se ascundea de oameni, simţind o frică imensă. Curând, frica i-a cuprins trupul şi sufletul în asemenea măsură, încât am fost nevoiţi să ape­lăm la medici. Eu, ca părinte, eram foarte îngrijorat şi nu ştiam ce să fac.

Adeseori stăteam şi mă frământam. Am mers la un medic care i-a prescris cele mai uşoare medi­camente21. Când ne-am întors acasă, îmi amintesc că am gândit clar: dacă cineva îmi va vindeca co­pilul, acela va fi doar medicul lui Dumnezeu! Mai târziu, această credinţă în vindecare s-a întărit şi mai mult în mine. I-am spus mamei sale: «Să mer­gem la Sfântul, acolo este vindecarea!» Dimineaţa m-am sfătuit cu preotul paroh şi ne-a binecuvântat să purcedem la drum.

în ziua de 4 iulie 2004 am plecat pentru a ne închina Sfântului Vasile de Ostrog şi a-i cere ajuto­rul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns uşor până la Mănăstirea de Sus. M-am atins de moaşte şi m-am rugat Sfântului cu lacrimi în ochi şi credinţă nezdruncinată. L-am rugat pe monahul care păzea

21 Menajându-l pe copil, i-a recomandat cele mai uşoare medicamente psihotrope, (nota red.)

146

sfintele moaşte să citească o rugăciune de vindecare pentru fiul meu. Monahul a încuviinţat cu bunăvoinţă şi, punând capul copilului pe racla cu sfintele moaşte, a început să citească o rugăciune la Sfântul, iar eu am simţit în suflet şi în trup ceva ce nu se poate descrie în cuvinte. Am ieşit din biserică şi am mai stat ceva timp lângă gardul mănăstirii, aşteptând să înceapă rugăciunea de după-amiază. Am mers din nou să ne închinăm la sfintele moaş­te şi iarăşi ne-am rugat Sfântului pentru ajutor. Sfântul cel milostiv ne-a iertat, a ridicat povara şi a revărsat asupra noastră bucuria minunii lui Dum­nezeu. Chiar din acea zi, fiul meu s-a simţit din ce în ce mai bine, astfel că, într-un final, această boală l-a părăsit cu totul.

îi mulţumim lui Dumnezeu Cel Atotputernic şi preacuviosului Său Vasile de Ostrog. Lui fie sla­va şi milostivirea!"

Sfântul salvează viaţa dintr-un accident

Miloş Petruşici, din Podgoriţa, a mărturisit urmă­torul caz de salvare de la moarte:

„în ziua pomenirii Sfântului Vasile, Vladimir Petruşici, pierzând controlul maşinii, a zburat ca vântul 200 de metri cu maşina într-o prăpastie. Şo­ferul şi automobilul au căzut în râul Suşiţa, care are o adâncime între 2 şi 5 metri. Maşina s-a scufun­dat, iar el, prin minune, a putut să iasă prin unul dintre geamuri, în plus, fără nicio traumă. Această minune este nemaipomenită, pentru că acest om

147

nu poate înota. Când a fost scos automobilul, s-a constatat că era în întregime distrus.

Slavă Ţie, Dumnezeule, şi slavă ţie, Sfinte Vasile, apărătorul nostru!"

Două descoperiri dumnezeieşti în somn

Vidoe Boricici, din satul Doliana, de lângă Podgoriţa, a descris două descoperiri dumnezeieşti pe care le-a avut în somn, care se referă la Sfântul de la Ostrog, într-o scrisoare pe care a lăsat-o la Mănăstirea Ostrog:

„Odată, într-o noapte din luna februarie 2004, am visat că în Doliana poporul duce în procesiune pe Sfântul Vasile. Am hotărât să mă alătur alaiului şi am întrebat: «Cine este acesta?» Mi s-a spus că duc pe mâini racla cu Sfântul, pentru că este atât de uşor, încât nu se poate descrie. Sfântul s-a ridi­cat din raclă şi s-a uitat la mine, iar eu i-am spus: «Sfinte! Nu te teme, eu te voi duce în siguranţă, vino la mine!» Sfântul s-a aşezat din nou în raclă. Eu, luându-l pe Sfânt, l-am dus acasă. în acel mo­ment, m-am trezit cu teamă.

După trei-patru zile am visat Mănăstirea Os­trog. Acolo unde se vând lumânări şi icoane se afla o raclă a unui sfânt. Acest sfânt s-a ridicat, era tânăr şi tuns scurt. S-a ridicat şi a spus: «Drege-mi patul, nu vezi cum s-a deranjat?» Eu am întrebat: «Când o să-l dreg, cum vă voi întoarce?» El mi-a răspuns: «Tu doar drege-l, mă voi întoarce singur»".

148

Ajutorul repetat şi luminarea aceluiaşi bolnav

Un credincios, care nu şi-a dat numele, a dat Mă­năstirii Ostrog următoarea mărturie:

„Prima mea încercare s-a petrecut în anul 1953: m-am operat la ochi, iar medicii mi-au spus că peste o jumătate de an voi orbi. Datorită Sfântu­lui Vasile, eu văd chiar şi acum.

Acum cinci ani m-am operat a cincea oară de adenom de prostată. Mai târziu, m-a durut foarte rău piciorul drept, astfel încât nu puteam merge fără cârje şi aşa am ajuns la Ostrog pentru vinde­care. M-am atins de moaştele Sfântului Vasile, am proptit cârjele de raclă şi m-am rugat ca făcătorul de minuni să mă ajute ca întotdeauna. Am înnop­tat la Mănăstirea Ostrog. Dimineaţa, durerea s-a redus şi am mers pe jos până acasă 5-6 km, deşi până atunci abia puteam merge.

A treia vindecare s-a petrecut astfel: acum şapte-opt ani, fina mea, pe care am botezat-o la Os­trog la vârsta de 21 de ani, a fost bolnavă cu ner­vii. Ea m-a rugat (părinţii ei erau comunişti) să o însoţesc la Ostrog, unde intenţiona să înnopteze. Am refuzat, spunând că este mai bine să găsească pe vreuna dintre rudele sale să o însoţească. Dar, în această vreme, a murit cineva din familie, şi ea şi-a convins părinţii să o lase să meargă la Ostrog împreună cu mine. Atunci am fost de acord să o în­soţesc. Duminica următoare am plecat cu fina mea, Slaviţa, la Ostrog. Am luat de acolo apă sfinţită. Noaptea, o putere m-a aruncat pe scări şi am căzut

149

în mână. Am căzut de la o înălţime de 2 m fără a avea nimic. M-am închinat şi rugat (mâna era un pic lovită). M-am gândit că sunt pedepsită pentru fină, deoarece nu am adus-o mai devreme să se boteze la Ostrog. M-am întors şi m-am culcat. Mă durea mâna puţin. La răsărit, am auzit cum cine­va mi-a spus: «Ai gândit bine de ce ai căzut». Fina mea anul acesta s-a căsătorit, are copii şi este totul bine (nu a rămas nici urmă de la boala de nervi).

Odată, mâna mea s-a închis la culoare, de par­că era acoperită de ceară. Am mers din nou la Os­trog şi am înnoptat două zile. Am uns mâna cu ulei sfinţit şi edemul s-a redus. A doua oară, în aceeaşi situaţie, am uns mâna şi am stat la slujbă, iar mâna s-a vindecat. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului de la Ostrog!"

După cincisprezece luni de dureri groaznice s-a vindecat de tumoare canceroasă la spate

Sava Lelici, din Alibunar, a trimis la Mănăstirea Ostrog următoarea însemnare:

„Mă numesc Sava Lelici, sunt din Alibunar. Acum doi ani am fost operat de două ori, mi s-a îndepărtat o tumoare canceroasă de la spate. După operaţie, nu am putut merge mult timp, doar în ul­timele cincisprezece luni am putut să mă mişc în cârje. Când am plecat la Ostrog, la 29 iunie 2004, am fost dus în autobuz pe braţe. M-am pregătit pentru acest pelerinaj, am postit pentru a mă spovedi şi împărtăşi la mănăstire.

150

După împărtăşanie, m-am simţit mai bine. în a doua jumătate a zilei m-am atins de moaştele Sfân tului Vasile, şi un ieromonah mi-a citit o rugăciune. Cât timp el a citit rugăciunea, mi s-au ivit lacrim i în ochi, am căzut în genunchi, apoi m-am ridicat singur. După aceea, am mers la biserica Cinstitei Cruci fără cârje şi acum merg fără cârje, slavă şi laudă Sfântului Vasile!

Dimineaţa am stat în picioare la Utrenie şi Li­turghie şi deja mă simţeam mai bine. Am fost foarte fericit. în ultimele 15 luni nu fusesem în stare nici să mă mişc de dureri. M-am rugat Sfântului Vasile şi am citit rugăciunea: «în sihăstria din Ostrog te-ai nevoit şi asemenea unui măslin prearoditor, de la care curge untdelemnul facerii de minuni, te-ai pro­slăvit» (Acatistul Sfântului, Condacul 3)".

A ieşit din comă prin rugăciunile Sfântului

Miliţa Tomaşevici, din Novi Sad, a povestit în anul 2004 despre următoarea vindecare:

„Naşul meu, din Novi Sad, s-a aflat în comă profundă timp de trei zile (urmare a hemoragiei cerebrale). Medicii au încercat să îl scoată din sta­rea de comă, dar nu au putut face nimic. Am venit la Sfântul Vasile de Ostrog, unde s-au citit rugă­ciuni pentru însănătoşirea celui bolnav.

Pe când mă întorceam, am sunat la Novi Sad şi am fost anunţată că naşul a ieşit din comă".

151

Sfântul a mijlocit la Dumnezeu un copilaş pentru o familie neroditoare

Sora lui Milan, care nu şi-a dat numele, a trimis din Serbia la Mănăstirea Ostrog această mărturie:

„Fratele meu, Milan, nu a avut copii timp de cinci ani. în al doilea an de căsătorie soţii au apelat la medici pentru ajutor. Era nevoie de multe anali­ze şi tratament. Fosta noastră noră nu a rezistat la aceasta, a obosit de la atâta tratament şi a părăsit familia. Nu fusese niciodată vorba de faptul că nu au încă copii, pentru că părinţii mei se temeau să nu traumatizeze pe fiul lor şi pe noră şi au încer­cat să-i ajute, deoarece un asemenea tratament este foarte scump şi îndelungat.

Milan a rămas la părinţi. Durerea sa creştea pe zi ce trecea. Divorţul l-a zguduit mult. Era cununat cu ea şi suferea foarte mult, pentru că o încălcare păcătoasă a căsătoriei se manifestă asupra urmaşi­lor. Acest gând i-a apărut deoarece două verişoare primare de-ale noastre au avut probleme cu naş­terea de prunci. Patru copii de la trei fraţi se chi­nuiesc din cauza nerodirii. în familia noastră, tatăl cel adormit şi cei trei fraţi ai săi au cu toţii 12 copii (zece fiice şi doi fii). Un verişor din partea tatălui are două fiice şi nu mai doreşte să aibă copii. Dar fratele meu nu are niciun copil.

Ne-am ghidat după proverbul: «Omul propu­ne şi Domnul dispune». Fratele a început să se spo­vedească, să postească, să se roage pentru iertarea păcatelor, să trimită daruri la mănăstiri şi să facă

152

milostenie. Ne-a întărit credinţa că Dumnezeu va asculta rugăciunile.

Până acum, eu l-am ajutat pe frate să trimită colete cu milostenie, în ciuda faptului că soţul meu a protestat mereu împotriva acestui lucru, interzi­când să mai vină ceva de la mănăstiri pe adresa noastră (aviz că a ajuns şi a fost primit darul la mă­năstiri). Acum sunt obligată să trimit colete prin intermediul surorii Elka. Probleme asemănătoare a avut şi fratele Milan, pentru că şi el trebuia să trimită daruri de pe adresa surorii noastre.

Milan a fost la Ostrog de şase ori să se roage Sfântului Vasile să mijlocească pentru el în faţa lui Dumnezeu. Şi eu am venit la Ostrog de cinci ori cu aceeaşi rugă. S-au rugat şi părinţii noştri şi celelal­te două surori. Milan s-a căsătorit a doua oară. S-a cununat cu soţia sa, Vera, după ce ea s-a botezat la Ostrog. Ei s-au rugat cum au ştiut şi cum au putut pentru a avea copii. Şi s-a petrecut ceea ce numai Dumnezeu este în stare să facă. El a ascultat ru­găciunea Sfântului Vasile, şi cumnata a rămas în­sărcinată. Nădăjduiam şi credeam în minune, dar când aceasta s-a săvârşit, am amuţit şi ne-am emo­ţionat. Domnul ne-a povăţuit, şi nu ne-am fălit, ci ne-am bucurat cu smerenie. Ne-am rugat ca şi pe viitor Sfântul Vasile să păzească rodul pântecelui cumnatei, pentru a naşte un copil sănătos şi fru­mos. Astfel, a trecut vremea.

La 26 iunie 1998 a venit pe lume un băieţel să­nătos şi frumos rodul rugăciunii Sfântului Vasile înaintea lui Dumnezeu şi darul lui Dumnezeu pentru

153

credinţa noastră în puterea Sa, credinţă că El este Atotputernic, că este Dătătorul vieţii. Copilul a fost numit Nicolae, deoarece Praznicul fratelui este Sfântul Nicolae. Rugăciunile noastre fierbinţi nu încetează să aducă mulţumire pentru atotpu­ternicia lui Dumnezeu. Când se va putea, Milan îl va duce pe Nicolae să se închine Sfântului, pentru a îndeplini făgăduinţa, de care aminteşte perma­nent. Nicolae este botezat la parohia noastră, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. îl învăţăm să vieţuiască după poruncile lui Dumne­zeu. Să dea Domnul să îl vedeţi pe Nicolae, micuţă făptură creată de Dumnezeu, prin care Domnul l-a proslăvit pe Sfântul Vasile. în veci mărturisim că Domnul este atotputernic şi îi ajută pe aceia care cred în El, îl cinstesc şi păzesc poruncile Sale.

Slavă şi mulţumire Domnului şi Sfântului Vasile!"

De Sfântul reuşesc să se atingă doar cei care vin cu inimă curată

Doamna Vesna Nikcevici, autorul şi redactorul acestei cărţi, oferă o istorisire reprodusă din memorie pentru întărirea următorului caz:

„Acest caz s-a petrecut cu o tânără familie din Belgrad. Soţia preda la Universitate şi era credin­cioasă în sinea ei. Soţul ei, de profesie artist, era un pic înclinat spre băutură. Amândoi proveneau din familii ortodoxe, dar respectau principiile de via­ţă actuale. Odată, aceştia au călătorit la Dubrovnik,

154

prin Muntenegru, ca turişti. în ciuda ripostei soţu­lui, din curiozitate, au schimbat direcţia drumului, luând-o spre Ostrog, despre care soţia auzise multe mai înainte şi acum dorea să vadă cu proprii ochi. Pe înserat, au ajuns la Mănăstirea de Jos. Soţul era

nemulţumit că se întorseseră din drum. El a mers să

cerceteze împrejurimile, în timp ce soţia, întâlnind un monah, a întrebat cum poate ajunge la moaştele sfântului cunoscut, şi unde le-ar putea vedea.

Cât timp aceasta a discutat cu monahul, soţul ei alerga cuprins de spaimă, încercând să se elibe­reze de o pânză de păianjen neagră, groasă, de care se apăra, hoinărind ici colea. Această pânză de pă­ianjen se lipea tot mai puternic de părul său lung şi de mâini, din cauza încercărilor disperate de a se elibera. Soţia, râzând şi făcând glume pe seama lui, a descurcat pânza, întrebându-l unde a izbutit să găsească o asemenea murdărie în mijlocul acelei frumuseţi. Ea i-a propus să înnopteze pe terasa de sub cerul liber, iar dimineaţa să urce la Mănăstirea de Sus, deoarece deja se înserase şi nu se pu­teau întoarce pe un drum necunoscut pe întuneric. Soţul ei însă, din ce în ce mai nervos, îşi dorea cu încăpăţânare să continue drumul spre Dubrovnik.

Certându-se ei aşa, a venit noaptea. Dintr-oda­tă, pe neaşteptate, au zburat o mulţime de lilieci de undeva din stâncă, din gropile înecate în întuneric. Aceştia au început să se învârtească deasupra lor. Soţul s-a speriat atât de tare, încât a fugit fără a pri­vi înapoi de la Mănăstirea de Jos spre magistrala de lângă poalele Muntelui Ostrog. Sfântul Vasile

155

nu l-a învrednicit să se apropie şi să se atingă de sfintele sale moaşte".

Nu trebuie să te apropii de Sfântul cu nesocotinţă

Aceeaşi profesoară universitară, al cărei soţ a fugit de la Ostrog, a povestit autorului şi redactorului acestei cărţi, doamnei Vesna Nikcevici, despre un caz asemă­nător, relatat de un prieten al soţului său, şi el artist şi sculptor, care a vizitat Ostrogul în acei ani.

„Când sculptorul N.N. a venit cu soţia la Os­trog să vadă pe Sfântul şi a încercat să intre la Mă­năstirea de Sus, unde se află sfintele moaşte, în faţa cărora se afla un şir de pelerini, el nu a putut face deloc acest lucru! A încercat să treacă înainte de câteva ori, dar în zadar, parcă o putere nevăzută îl lega de locul pe care se afla şi nu se putea mişca de acolo. în acest fel, încă o dată s-a arătat faptul că simpla curiozitate, fără năzuinţa de mântuire a sufletului şi fără pocăinţă, nu este suficientă ca oa­menii să fie vrednici a vedea sfinţenia".

Sfântul luminează şi ajută

Miroslava Mitrovici din Belgrad a trimis la Mă­năstirea Ostrog următoarea mărturie:

„Prima dată am fost la Ostrog mai mult din curiozitate, pentru că bunica mea era evlavioasă şi mi-a povestit despre Ostrog. Părintele Ioil (care atunci era păzitorul sfintelor moaşte) m-a întrebat

156

dacă sunt botezată. I-am spus că eu şi fiicele suntem botezate, dar soţul este ateu, şi de aceea nu ne-am cununat la biserică. Acolo, la moaştele Sfântului Vasile, mi-am dorit să mă rog pentru îm­plinirea dorinţei de a naşte un fiu. Când m-am în­tors acasă, i-am spus soţului că nu vom avea un fiu până nu ne cununăm. Eu, desigur, am minţit, dar cum puteam altfel să împlinesc porunca părintelui

Ioil, aceea de a mă cununa cu soţul?

A trecut un an şi ni s-a născut fiul Rastko, însă noi nu ne cununasem, iar copilul a murit după un an. Soţul a început să-mi spună că acum crede în Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit un fiu, în ciuda faptului că el, ca tată, nu a împlinit porunca sfântă. După moartea fiului, am mers cu soţul la Ostrog şi am vorbit cu egumenul Lazăr (Agici). Atunci, so­ţul s-a întors spre Dumnezeu definitiv şi a devenit un om foarte credincios. Datorită ocrotirii Sfântului Vasile şi prin rugăciunile părintelui Lazăr, din nou ni s-a dăruit un fiu, chiar de Paşte în anul 1991. La trei luni l-am dus la Ostrog. întreaga noastră familie a renăscut duhovniceşte. Socrul meu, care înainte era un comunist convins, a călătorit la Hilandar22.

Într-un cuvânt, toată familia s-a scăldat în fericire dintr-odată. însă, pe neaşteptate, fiul nostru s-a îm­bolnăvit de un virus infecţios la intestine şi a intrat în comă. Medicii au confirmat că nu mai are nicio speranţă şi ne-au cerut să fim de acord să îi fie prelevate

22 Mănăstire sârbească de la Muntele Athos, întemeiată de Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir. (nota red.)

157

organele. Soţul nu a îngăduit aceasta; ne-am rugat cu lacrimi Sfântului Vasile, medicii au înce­put să ia măsuri şi copilul a supravieţuit. Foarte uimit, un medic ne-a spus: «O putere ne-a ajutat!»

Atunci am scris această scrisoare în semn de recunoştinţă. înaintea fiicei Katerina ne-a mai mu­rit un copil, iar altă sarcină s-a întrerupt în a cincea lună. Este mai bine să vii la Domnul înainte să se întâmple căderea!"

Sfântul ajută să se boteze un copil nebotezat

în anul 1991, pelerina D.M. a lăsat la mănăstire însemnarea sa:

„într-o zi ploioasă de primăvară am mers cu mama la Ostrog. Ea era botezată, însă începuse doar să meargă la biserică, iar noi, fiicele sale (trei surori), eram nebotezate.

După-amiază am ajuns la Mănăstirea de Sus. Noaptea, mama a visat că o icoană mare a Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu ciocănea în aco­perişul arhondaricului mănăstirii, unde noi dor­meam. Utrenia cu Liturghia au început la ora cinci dimineaţa. Eu şi mama ne-am sculat şi am mers la biserică. Nu au trecut zece minute, că mi-am pier­dut cunoştinţa. Aveam în mână umbrela, iar când am căzut, aceasta s-a lovit tare de podeaua bise­ricii. Mama se aşezase în genunchi lângă sfintele moaşte şi a auzit cum ceva s-a lovit tare de podea. S-a uitat înjur şi m-a văzut. Am fost scoasă imediat din biserică şi stropită cu apă. După ce mi-am venit

158

în fire, m-am târât în genunchi până la moaştele

Sfântului Vasile şi le-am sărutat plângând. Când

s-a terminat Liturghia, ieromonahul care slujea a

întrebat-o pe mama dacă sunt botezată. Ea i-a spus

că nu m-a putut boteza pentru că tata nu dorea, şi

de aceea a început să meargă singură la biserică.

Preotul a spus că ar fi bine să mă boteze, pentru

că din această cauză mi-am pierdut cunoştinţa, deoarece nu sunt botezată. Ne-am întors la Ţetinie şi i-am povestit tatălui ce s-a petrecut. El a ascul­tat tot ce i-am spus, dar nu a răspuns nimic. Slavă Domnului şi Sfântului Vasile, în ziua Sfântului Vid tata însuşi a vorbit la Mănăstirea Ţetinski ca noi toate, cele trei surori, să ne botezăm. Slavă Atotpu­ternicului Dumnezeu! De când m-am botezat, am început să merg în mod regulat la biserică şi fac aşa până astăzi. Neştiute sunt căile Tale, Doamne!"

Sfântul Vasile a înviat un preot

în luna iulie 2001, preotul Rade Radovici din oraşul Kolaşin a povestit despre acest caz Elkăi Iovanovici, care a însemnat minunea Sfântului.

„în primăvara anului 1992 am avut un acci­dent. Am zburat 15 m prin cabina maşinii, căzând într-o poiană. Tocmai acest lucru m-a salvat, în timp ce tovarăşul meu a murit. Când m-au dus la spital, eram în moarte clinică. Mă priveam de sus şi-mi vedeam corpul în pat, barba era plină de sânge, iar mantia era ruptă în bucăţele. Observam cum medicul se lupta să îmi salveze viaţa. Pe acel

159

medic l-am întâlnit după şase luni pe stradă şi l-am recunoscut. Când i-am povestit de unde îl cunosc, s-a minunat.

în acele momente, un om necunoscut m-a dus prin păduri şi câmpii minunate. Conştientizam că pe acest pământ rămăseseră soţia mea, copiii, ne­poţii, dar nu voiam să îi văd. Am gândit: «Va mai fi vreme pentru asta. Vreau să văd pe eroii noştri ortodocşi karageorge Petrovici23, Velko Petrovici (eu sunt urmaşul său) şi pe alţii».

Totul era cumva străveziu-luminos, minunat, altfel decât în lumea obişnuită. Am încercat să mişc repede mâinile şi picioarele, acesta nu era somn. Aici nu erau copaci în sens material toate acestea erau dintr-o lume duhovnicească, nu materială. Nu am simţit niciun sentiment fizic, nu am simţit trupul, doar o beatitudine imensă. Am trăit căldura iubirii, cu care nu se compară niciun sentiment de pe pă­mânt. Acesta a fost un mare har, iar eu am înţeles ce este Raiul şi ce este iadul. Dacă nu mai ai acest har, atunci vine iadul. Am mers ce am mers şi dintr-odată, de după o moviliţă, au apărut nişte porţi mari cu nişte boite semicirculare (ca la Mănăstirea de Jos, de la Ostrog). La porţi strălucea ca soarele o Sfântă Cruce de aur. în spatele porţilor se putea vedea o mulţime de oameni, care stăteau grupaţi şi vorbeau, în acel moment, cel care m-a adus s-a întors şi mi-a spus cu tărie: «Trebuie să te întorci!» - «Nu», am

23 Conducătorul Primei Revolte Sârbe, care a pus bazele eliberării poporului sârb de sub jugul turcesc, (nota red.)

160

ţipat eu. «Cum să mă întorc în iadul de pe pământ?» - «Trebuie!» a urmat răspunsul, şi mi-am venit în fire. Am mai simţit harul câteva momente, dar când am deschis ochii, nu mai era.

Atâta timp cât m-am aflat fizic cu trupul în spi­tal, iar cu sufletul eram pe lumea cealaltă, mitropo­litul Amfilohie24 s-a rugat pentru mine la Sfântul Vasile lângă sfintele sale moaşte, ca să nu plec din această lume până când nu mă curăţ de păcate.

Astfel, Sfântul Vasile m-a înviat din morţi.

Când i-am povestit mitropolitului despre toate cele petrecute cu mine, mi-a spus: «Este bine că ai văzut acestea! Acum ştii ce este harul şi te vei stră­dui să nu îl pierzi!»

P.S. La întrebarea cât au durat cele relatate de părintele Rade, el a răspuns că toate s-au des­făşurat poate într-o jumătate de oră sau mai mult pentru că, la drept vorbind, atunci a pierdut noţiunea timpului. De asemenea, a fost întrebat dacă şi-a schimbat viaţa după cele întâmplate. Părintele a spus că a renunţat la băutură şi fumat, astfel în­cât, din băuturi acum foloseşte doar puţin vin, din politeţe şi la discuţii".

Sfântul face minuni cu cei nebotezaţi şi luminează pe cei botezaţi

Neboişa Djucici s-a născut la 3 ianuarie 1966, la Novo Selo, aproape de oraşul Spuj. Pe părinţii săi

24 Fratele de sânge al părintelui Rade (nota red.)

161

îi cheamă Branislav şi Elita. Soţia sa, Zorka Djurici, născută Matici, s-a născut la 25 iunie 1962 în Lozniţa. Tatăl ei se numeşte Sava, este din Koreniţa, de lângă Krupnia, iar mama, născută Obradovici, este din Nedeliţa, un sat de lângă Lozniţa. La 15 decembrie 2001, Neboişa Djurici a trimis stareţului Mănăstirii Ostrog o scrisoare, în care mărturiseşte:

„Când cineva pomeneşte pe Sfântul Vasile de Ostrog, se zice: «Lui fie slava şi milostivirea!» întâl­nirea mea cu Ostrogul a început în felul următor: în decembrie 1987 am discutat cu o cunoştinţă de-a mea despre credinţă, despre Ostrog, şi deşi eram nebotezaţi, am hotărât să mergem la Ostrog, să ne rugăm Sfântului Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea! -, pentru sănătate. Foarte repede, în ianuarie 1988, eu, care mă aflam atunci fără servi­ciu, am plecat din Podgoriţa cu autostopul, cu o cunoştinţă. Am ajuns la Bogetici, unde ne-a apucat o asemenea ploaie torenţială, despre care oamenii spuneau că s-a deschis cerul.

M-am rugat cu frică Sfântului Vasile ca, în ca­zul în care nu apare vreun mijloc de transport, să ne ajute să ajungem la mănăstire pe jos. Şi rugăciu­nea mi-a fost ascultată! înainte de a face pelerina­jul, niciodată nu mă îndoisem nici de Dumnezeu, nici de Sfântul Vasile de Ostrog, iar acum s-a arătat cu tărie cât de mare este puterea ajutorului care se arată celor care îl cer! Am găsit repede o maşină care ne-a luat. Când am ajuns la Mănăstirea de Sus, nu era nimeni acolo, în afară de un singur monah binevoitor, care ne-a primit, deoarece ne udasem

162

până la piele. în faţa bisericii mi-a apărut o teamă legată de cum vom ajunge şi cum ne vom ruga, şi îmi era ruşine pentru că aveam foarte puţini bani să lăsăm ca jertfă la Mănăstirea Sfântului.

Eu şi cunoştinţa mea cu adevărat venisem din inimă să ne rugăm pentru sănătate şi găsirea unui serviciu, eu aflându-mă într-o grea situaţie mate­rială. Am plâns mult în faţa sfintelor moaşte, am băut apă sfinţită şi am mers să ne uscăm lângă cup­torul de la arhondaricul mănăstirii. Venise timpul să ne întoarcem la Podgoriţa. Dar nu aveam bani pentru drum!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la Boge­tici, dar nici acolo nu am avut transport pentru a ne întoarce la Podgoriţa. M-am uitat spre mănăstire şi m-am rugat Sfântului Vasile de Ostrog lui fie slava şi milostivirea! să ne ajute să ajungem aca­să. Ploaia torenţială a continuat, astfel încât eram uzi leoarcă. În zadar am încercat să oprim fiecare maşină care trecea, până când, la un minut după ce m-am rugat Sfântului, aproape de noi s-a oprit pe neaşteptate o furgonetă din Vrbas. în ea se aflau doi tineri, care ne-au dus până la Podgoriţa. Când ne-am urcat în maşină, şoferul ne-a spus că a văzut o flacără în faţa maşinii şi a fost obligat să oprească.

Trebuie să vă spun că Sfântul Vasile mi-a mai îndeplinit o dorinţă, şi iată care. Le-am povestit ti­nerilor care ne-au luat în ce situaţie grea mă aflam fără serviciu, şi cu sănătatea şubredă. Ei m-au convins să mă mut cu locuinţa şi serviciul la Vrbas. După câteva luni, telefonul a sunat deodată. Era unul

163

dintre acei doi tineri. Am gândit: «Prostule! A ve­nit timpul să pleci! Să mă ajute Sfântul Vasile!» Când am ajuns la Vrbas, mi-am făcut repede cu­noştinţe şi am început să lucrez. Prin intermediul prietenilor din Kuli, am cunoscut o bătrână care a fost de câteva ori la Ierusalim. Nu putea fi tratată

de medicina tradiţională. Avea un nivel ridicat de

zahăr în sânge, şi inima foarte bolnavă. Ea nădăj­duia doar la Cel de Sus, şi această credinţă o ţinea

în viaţă. Această bătrână m-a sfătuit că trebuie să

mă botez cât mai repede, şi m-am botezat la bise­rica Preasfintei Treimi de la Mănăstirea Ostrog, la 21 iunie 1988.

Acum m-am însurat, slavă Domnului, şi, prin rugăciunile Sfântului Vasile, avem un fiu pe nume Duşan, care s-a născut la 27 noiembrie 1990 şi a fost botezat în oraşul Lozniţa în anul 1991.

Bineînţeles, sunt şi ispite; atunci când omul uită de credinţă, apar necazurile. în anul 1995 am avut un accident la Belgrad, pe când mă întorceam de la Niş. Slavă Domnului şi Sfântului Vasile, am scăpat doar cu o rană uşoară la piept! Dar, cum am mai spus şi cum gândesc, ispitele, mai înainte de toate, vin atunci când faci păcate. Astfel, într-o discuţie cu un prieten despre un datornic al său, eu, necrezând că acela nu are bani pentru a plăti datoria, am spus că trebuie să-l oblige să-i înapoieze datoria. Mă credeţi oare că doar pentru acest cuvânt am fost pedepsit, căci este spus: «Nu jude­caţi, ca să nu fiţi judecaţi!» într-adevăr, aceasta este mărturia lui Dumnezeu!

164

La 1 iulie 1995 asupra mea s-a abătut un alt ne­caz, astfel încât am fost nevoit să chem salvarea la Stara Pazova. îmi scăzuse nivelul zahărului în sân­ge. M-am simţit istovit, în depresie, a fost pedeap­sa lui Dumnezeu pentru păcate de care nu vreau să amintesc. Au început problemele de sănătate. A fost o adevărată Golgotă: tuturor să le fie bine, iar eu în orice moment să aştept moartea! Pentru că nu găseam nicio ieşire, am hotărât să merg să mă rog la Mănăstirea Ostrog, să mă ajute Sfântul Va­sile. Şi minunea a avut loc! Eu, care în acest timp nu puteam sta în picioare mai mult de 10 minute, am stat două ore la rând la apă, ceea ce a fost co­pleşitor, aceasta este credinţa despre care vorbeşte Mântuitorul: «După credinţa voastră, fie vouă!» O altă minune s-a petrecut cu soţia mea, Zorka, când stăteam la rând la moaştele Sfântului. Pe neaştep­tate, i-a căzut de undeva o floare în braţe. Soţia mea este din Lozniţa, dintr-un neam evlavios şi la început nici nu voia să ia floarea, deoarece se gân­dea că poate este furată de la locul sfânt.

Praznicul familiei era Sfânta Parascheva. Din acel an, am început să-l slăvesc şi pe Sfântul Vasi­le de Ostrog şi acum avem doi sfinţi protectori ai familiei.

Să ştie fiecare creştin ortodox că atunci când pomeneşte numele Sfântului Vasile de Ostrog, să se închine şi să spună: «Lui fie slava şi milosti­virea!», şi va fi bine celui care aleargă la ajutorul Sfântului Vasile!"

165

O catolică recunoscătoare primeşte Ortodoxia la Ostrog

Părintele Ioil, un păzitor al sfintelor moaşte, fără a pomeni despre minunea care a dus la aceasta, scrie despre primirea Ortodoxiei:

„Pe 10 august 1992, la cererea sa, o catolică re­cunoscătoare a fost botezată la Ortodoxie!"

Vindecarea unei sataniste

Un păzitor al sfintelor moaşte, ieromonahul Ioil Bulatovici, a notat următorul caz:

„La sfârşitul lunii iunie 1996, nişte părinţi din oraşul Kruşevaţ au adus la Ostrog pe fiica lor de 14 ani, Snejana. Ei au lucrat înainte în Germania şi acolo fiica lor a nimerit în compania unor satanişti. Mergea împreună cu ei la cimitir şi participa la ri­tualurile lor, aşa că diavolul, la final, a înrobit-o pe deplin, şi ea a început să-şi piardă minţile. Părinţii au răbdat mult timp starea ei, dar, într-un sfârşit, nu au mai putut şi au hotărât să o ducă la Ostrog, să rămână acolo până când se vindecă. Au primit după credinţa lor. Era atâta putere demonică în biata fată, încât doi bărbaţi nu puteau să o ducă în biserică: ea scuipa, ţipa, urla, se muşca pe sine şi pe alţii. Ţipa toată noaptea şi abia au oprit-o să nu se arunce de la balconul noului arhondaric de la mănăstire.

în prima zi, preoţii au fost nevoiţi să meargă la maşină să îi citească rugăciuni, pentru că puterea

166

demonică nu o lăsa să intre în biserică. A doua zi au dus-o la biserică, dar nu se putea apropia de sfintele moaşte, nu putea nici săruta crucea de pe ele. A ţipat puternic, s-a zgâriat pe sine şi pe alţii. Din nou i-au citit rugăciuni, de data asta în bise­rică, şi a înnoptat iarăşi la arhondaric. A treia zi fata intra deja în biserică, apropiindu-se singură de moaşte şi sărutând crucea. I s-au citit rugăciuni din nou, a plecat cu pace şi liniştită, ca un mieluţ".

înţelepţirea părinţilor: până nu se căiesc şi nu-şi îndreaptă viaţa, nu pot să se apropie de Sfintele Taine, dar copiii lor primesc vindecare

în anul 1998, G.M. din Sombor a dat mărturie sta­reţului Mănăstirii Ostrog în scris, cu nume complet şi adresă:

„Am fost prima dată la Mănăstirea Sfântului Vasile în anul 1998. Am plecat cu fiica mea, care avea pe atunci 28 de ani. Nu auzisem niciodată înainte de marele nostru sfânt, Vasile de Ostrog. Am mers ca turişti, pentru că ne aflam în conce­diul de vară la Sutomore, iar fiica s-a gândit că ar fi ceva interesant de văzut, deoarece un cunoscut de-al nostru a spus că trebuie să mergem acolo. Pe drum am luat o femeie din Nikşici, care mergea des la mănăstire.

Fiica mea era bolnavă, o durea spatele, încât nu putea să se ridice (radiculită), iar eu am sufe­rit mulţi ani de dureri nevindecate la oase, astfel că, timp de doi ani nu m-am putut mişca uneori.

167

Am sosit pe la Vecernie şi am stat până la finalul ei. După Vecernie, părintele slujitor a spus să se apropie cei bolnavi. Fiica mea a ieşit din biserică pentru că era timidă, iar nu pentru că se gândea că nu o ajută. Tovarăşa noastră de drum i-a spus unui monah că fata a ieşit şi trebuie să fie chemată pen­tru a veni să i se citească rugăciune lângă sfintele moaşte. Monahul a chemat-o, fiica a ascultat din evlavie, iar după rugăciunea citită pentru sănătate şi după ce a sărutat sfintele moaşte, fata a ieşit din biserică. Ea a observat cu uimire că poate sta drept şi nu o mai doare nimic. De atunci, niciodată nu a mai durut-o spatele de la radiculită, din cauza căreia suferise mult înainte.

La chemarea celor bolnavi de a se apropia, eu am mers împreună cu ceilalţi să ne atingem de sfin­tele moaşte. Le mai sărutasem o dată mai înainte, dar acum nu am putut, deoarece, spre marea mea mirare, racla s-a închis singură şi nu am putut nici măcar capul să-l ating! Monahul care se afla la sfin­tele moaşte a spus să mă ating de moaşte în alte două locuri, dar nu am putut face acest lucru şi am ieşit din Mănăstirea de Sus. După acest incident m-am gândit mereu la acest lucru, de ce Sfântul Vasile nu a permis să mă ating de moaşte, şi mi-am amintit cauza: acum doi ani fiica mea a fost la o vrăjitoare şi a adus acasă icoana Sfântului Vasile şi apă sfinţită de la Mănăstirea Ostrog. Fiica nu a folosit această apă, dar nici nu a aruncat-o împreună cu icoana spur­cată. într-adevăr, toate acestea au stat la noi în co­modă mai mult de un an. Când mi-am amintit, am

168

aruncat din casă acea icoană şi apa sfinţită, asupra căreia făcuse farmece vrăjitoarea. Mi-am amintit şi altceva, din cauza căruia nu am putut săruta sfintele moaşte: venisem la locul sfinţit îmbrăcată necuviin­cios în rochiţă de vară cu bretele, cu umerii goi şi cu capul neacoperit!

De ruşine, nu am putut povesti nimănui, nici fiicei, despre faptul că nu am putut săruta sfintele moaşte, doar am cumpărat de la Mănăstirea de Jos o carte despre Sfântul Vasile. Am început să pos­tesc, să mă rog, ceea ce fac şi acum, şi după un an am venit din nou la Sfântul Vasile cu mare nădejde şi credinţă că de data aceasta va fi milostiv cu mine şi mă va lăsa să mă ating de cinstitele sale moaşte. Aşa s-a şi întâmplat. După doi ani de boală, m-am făcut sănătoasă mulţumită Sfântului părinte Vasile!

Aş mai dori să adaug faptul că atunci când am fugit din Croaţia25, nu am luat nimic din aparta­mentul meu. Toate au rămas acolo, iar eu aveam multe icoane şi cărţi sfinte, care s-au înmulţit după ce am mers la Ostrog. Printre icoane era şi o icoană mare a Sfântului Vasile de Ostrog. Familia croată, care s-a instalat în apartamentul meu, mi-a returnat icoana dragă, iar asta reprezintă o adevărată minune. Icoana Sfântului meu drag şi scump se află acum din nou în casa noastră!"

25 Din cauza noului genocid al sârbilor ortodocşi; pri­mul a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu sprijinul Germaniei şi Vaticanului, când au fost nimiciţi şi torturaţi în lagărele morţii multe milioane de sârbi, (nota red.)

169

Vindecarea unei catolice de consecinţele hemoragiei cerebrale

în anul 2003, Anna Cik, născută la 10 noiembrie 1949, din Bajmok, Voievodina, care era catolică, ungu­roaică, a mărturisit în scris, cu respect şi credinţă sta­reţului Mănăstirii Ostrog despre vindecarea săvârşită după rugăciunea la sfintele moaşte:

„în anul 1996 m-am îmbolnăvit. Medicii au con­statat o hemoragie cerebrală, toată partea stângă a corpului a paralizat. îmi era foarte greu să mă mişc şi deja mă obişnuisem cu ideea că voi merge doar cu ajutorul cârjelor. Astfel au trecut trei ani grei.

în anul 1999, nepoata mea, Branka Emez, m-a convins să mergem împreună la Ostrog să ne ru­găm Sfântului Vasile de Ostrog. Am acceptat cu greu, pentru că boala mea nu permitea să mă mişc normal, dar eu am sperat că Sfântul mă va ajuta. Tocmai această credinţă m-a adus la Sfântul, în

ciuda distanţei mari.

După întoarcerea de la Ostrog s-a petrecut mi­nunea şi am aruncat cârjele. Le ţin acum de suve­nir atârnă de perete şi îmi amintesc permanent de vindecarea mea minunată. Drept recunoştinţă adusă Domnului şi Sfântului Vasile de Ostrog, în fiecare an merg la Ostrog, pentru a mulţumi şi a mă ruga. Acum, în anul 2003, mă simt sănătoasă şi fac treabă pe acasă fără probleme.

Sunt recunoscătoare în principal organizato­rului acestor pelerinaje la Ostrog, lui Dragan Komazeţ, din Stanişici, care a făcut posibile pentru

170

noi aceste călătorii la Sfântul de la Ostrog şi a po­vestit multe minuni şi vindecări, care s-au petrecut zilnic în toate grupurile pe care le-a dus".

Sfântul vindecă un eterodox care a avut depresie şi îl salvează de la suicid

în scrisoarea din 10 mai 2002, adresată stareţului Mănăstirii Ostrog, Neţmeţkal Iadranka cu soţul, An­ton, din Tivat, mărturisesc următoarele:

„Soţul meu, Anton Netmetkal, a fost trimis în misiune în Libia cu detaşamentul său, Arsenal, în timpul războiului, în anul 1999. A stat acolo şase luni. S-a întors acasă pe 25 octombrie. A venit bol­nav, în stare de depresie, slăbise 10 kg. în acea zi tristă, pe care nu o s-o uit niciodată, eu am plecat la serviciu, fiica noastră la şcoală, iar soţul meu în acest timp a dispărut fără urmă. Nu s-a întors aca­să trei zile şi trei nopţi, până când l-am găsit abia viu lângă un detaşament de război, din orăşelul muntos Vremol. Era epuizat, flămând, şi, din cau­ze neînţelese, se împuşcase în cap. Se rănise cu trei zile în urmă, în a doua jumătate a zilei. El crezuse că nu va fi găsit niciodată. în spitalul din oraşul Risna, unde l-am dus, ni s-a spus că este paralizat şi se află în comă.

Fiica mea cea mică, Anna, a mers cu prietenul său la Ostrog de dimineaţă, în ciuda ploii torenţiale, pentru a se ruga pentru tată. Şi s-a petrecut o mare minune. Chiar în momentul în care fata se ruga, el şi-a revenit la spital, şi nu a mai fost paralizat.

171

Despre toate acestea, imediat ne-a anunţat fiica cea mare de la spital, pentru că ea şi Anna aveau tele­foane mobile. Eu, soţia lui Anton, nu pot descrie bucuria şi fericirea aflării acestei veşti! Mi-am spus în sine: «Mă voi duce la Sfântul Vasile cu Anton!» Am şi plecat cu soţul meu după trei săptămâni. Chiar el a condus maşina. Acum este complet să­nătos, a revenit la o viaţă normală, suntem din nou împreună. îi doresc binele fiecărui om, după cum şi nouă Bunul Dumnezeu ne-a făcut atâta

bine în viaţă!"

Sfântul luminează şi ajută

în anul 2001, L.D. din Belgrad a lăsat la Mănăstirea Ostrog următoarea însemnare:

„Am fost la Mănăstirea Ostrog prima dată acum trei ani. Atunci nu eram credincioasă, deşi eram botezată: nu mergeam la slujbe, nu mă ru­gam lui Dumnezeu şi nu posteam. în familia mea au apărut multe probleme tata bea, mama se afla în depresie. Eu aveam probleme cu prietenul, care era narcoman, aveam probleme cu învăţătura şi cu fricile, care mă chinuiau.

După două-trei luni de la pelerinajul meu la Ostrog am avut un vis, care se referea la toată fa­milia şi era legat de Sfântul Vasile. Camera strălu­cea de lumină şi eu m-am trezit speriată, pentru că nu înţelegeam ce putea însemna acest lucru.

în această vreme trebuia să dau un examen şi îmi era foarte greu să-l susţin, dar după rugăciunile

172

făcute către Sfântul Vasile de Ostrog, s-a petrecut o minune, am avut examen cu un profesor excepţional de bun şi am dat înapoi biletul de exa­men pe care nu-l ştiam, fără a pierde, în acest fel, timpul degeaba. După acest vis, în care l-am văzut pe Sfântul Vasile, în familia mea au avut loc multe schimbări: tata a început să se vindece de patima alcoolului, iar mama a ieşit din depresie.

După un an, starea prietenului meu a început să se îmbunătăţească, am început să mergem la slujbe, dar am continuat să trăim în păcat şi cer­turi. Odată ne-am certat atât de tare, încât ne-am bătut, lovindu-l cu o cană care s-a spart. Aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de 12 mai (praz­nicul Sfântului Vasile). înainte de praznic ne-am împăcat şi am mers la slujbă la biserica Vojdobaţka din Belgrad, am sărutat omoforul de episcop al Sfântului Vasile, care se păstrează acolo şi ne-am întors acasă. în această zi, ajungând acasă, am dat peste cioburile cănii sparte şi m-am tăiat. Rana a fost adâncă şi sângerândă. M-am gândit că trebuie să mă duc la medic să o coase, dar cel mai mult mă chinuia faptul că Sfântul Vasile nu mă mai apă­ră. Am înţeles imediat că neîntâmplător, tocmai în această zi m-am împiedicat de cioburile acestei căni. Cu durere, mi-am adus aminte de toate păca­tele cele multe şi, dintr-odată, am simţit o căldură ciudată în piept, m-am întins pe pat, m-am uitat la rana sângerândă şi am văzut că ea treptat a început să se micşoreze şi să se cicatrizeze, astfel încât nu mai era nevoie să fie cusută. Toate acestea le-a văzut,

173

şi prietenul meu, care, uluit în faţa minunii, a început să se închine.

De atunci, eu merg în mod regulat la biseri­că, mă rog lui Dumnezeu şi încerc să mă întăresc în credinţa ortodoxă. Slavă Sfântului Vasile, care prin rugăciunile şi minunile sale m-a ajutat atât de mult, a salvat familia mea, iar pe mine m-a îndrep­tat pe drumul drept în viaţa creştinească. Consider aceasta cea mai mare minune pe care Sfântul Vasi­le a săvârşit-o pentru mine şi familia mea, faptul că eu, păcătoasa, am început să trăiesc viaţa liturgică şi creştinească. Slavă şi mulţumire pentru toate lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile!"

Mila neaşteptată a Sfântului faţă de un tânăr pierdut

în iulie 2002, Boian Kalem din Novi Sad a trimis stareţului Mănăstirii Ostrog o scrisoare, în care mărtu­riseşte despre următoarele cazuri de vindecare:

Primul caz

„Doamne ajută! Mă numesc Boian, am 20 de ani. Minunea despre care vreau să scriu s-a petre­cut cu mine după pelerinajul făcut la locurile sfin­te ale Ortodoxiei, din Moracea, Daibabe, Ostrog, Ţetinie şi Mileşeva, în intervalul 28-31 octombrie 1999. Pentru a se înţelege ce s-a întâmplat, trebuie să povestesc pe scurt viaţa mea, împărţind-o în două perioade. Prima parte cuprinde tot ce am fă­cut şi cum am trăit până să merg în pelerinaj, iar a doua, tot ce am început să fac după pelerinaj.

174

M-am botezat în anul 1995. Nu credeam în Dumnezeu şi nu doream să mă botez. Am făcut asta de dragul mamei mele, care îşi dorea foarte mult acest lucru. Am început să beau băuturi alco­olice de la vârsta de 16 ani. în general, pentru mine nu era important în ce zi sau la ce oră din zi mer­geam cu colegii să luăm un pahar. Pentru a arăta în ce stare mă aflam atunci, citez pe o cunoştinţă de-a mea, care m-a întrebat: «Eşti cândva treaz?» Asta credea ea despre mine şi despre tovarăşii mei. Dacă amesteci alcoolul cu narcoticele, iar cea mai mare parte din zi eşti deconectat şi nu îţi aminteşti cele pe­trecute seara trecută, cum poţi numi această stare?

Noaptea şi dimineaţa de dinaintea călătoriei am petrecut în băutură. Trebuie spus că bunica mea cea adormită, Miliţa (cine doreşte, să o po­menească la rugăciuni), întotdeauna spunea: «Să te ajute Sfântul Vasile de Ostrog!». M-am dus doar din interes pur turistic, gândind că nu se ştie când mai apare posibilitatea de a vizita Ostrogul. Şi iată-mă la Ostrog. Mă aflu lângă moaştele Sfântu­lui Vasile. Unul dintre pelerini a cerut să i se citeas­că rugăciuni pentru sănătate. Monahul care se află lângă moaştele Sfântului a citit rugăciuni pentru toţi cei prezenţi. Când am coborât la arhondaricul mănăstirii, i-am propus prietenului să bem bere, dar am băut berea atât de mult dorită de mine doar după întoarcerea de la Ţetinie, unde, după un post de şapte zile (din şapte zile din acest post, eu trei seri la rând am fost beat şi am luat narcotice), am primit Sfânta împărtăşanie. Berea, pe care am băut-o

175

atunci, nu mi-a adus nicio mulţumire. Când m-am întors la Novi Sad, am trecut în drum pe la Mă­năstirea Mileşeva, unde ni s-a relatat despre înfri­coşata Judecată, şi aici am ascultat pentru prima dată cu atenţie despre Dumnezeu, despre fericirea veşnică şi muncile cele veşnice.

La 1 noiembrie 1999, după o discuţie cu părin­ţii şi aflându-mă tot sub influenţa pelerinajului, mă aflam singur în camera mea. Deodată, am simţit cum o căldură minunată se revarsă în trupul meu. M-am uitat la icoana Sfântului Vasile şi am început să plâng. Din acea zi, am urât alcoolul şi narcotice­le cu o hotărâre inexplicabilă, de parcă nu le folosi­sem niciodată! Am început să merg în mod regulat la slujbe, să postesc, să trăiesc o viaţă bisericească după poruncile lui Dumnezeu. Am înţeles că Dum­nezeu există. Starea în care mă aflam se aseamănă cu aceea descrisă în discuţia dintre Sfântul Serafim de Sarov şi Motovilov, pe care mi-o amintesc:

«ce simţi? m-a întrebat părintele Serafim.

mă simt neobişnuit de bine, a răspuns Mo­tovilov.

dar cum, bine? De fapt, ce este asta?

simt o asemenea linişte şi pace în suflet, în­cât nu pot descrie în cuvinte.

ce simţi?

o dulceaţă neobişnuită.

ce mai simţi?

o bucurie neobişnuită în inimă.

şi încă ce?

o căldură neobişnuită.

176

ce căldură? Iată, noi stăm în pădure, este iar­nă, în jur este zăpadă, vântul bate neîncetat... Ce căldură poate fi aici?

o căldură ca în baie, când intri în baia de aburi».

Această stare a durat mai mult de o jumătate de oră".

Al doilea caz

„Era vara anului 2000. Deja de mulţi ani încer­cam să mă las de fumat, dar nu puteam deloc. Am hotărât să merg la Ostrog pentru a mă ruga Sfân­tului Vasile să mă izbăvească de acest viciu. După ce preotul Vasile mi-a citit o rugăciune, am rămas la arhondaricul mănăstirii timp de trei zile. în tim­pul acestor trei zile, nu am simţit nicio dorinţă, nici gând să aprind ţigara, rămânând doar amintirea că » am fumat cândva. Apoi, am uitat cu totul de ţigări".

Al treilea caz

Acest caz nu este legat direct de Sfântul Vasile, dar mi se pare interesant să îl descriu. Ştiu că nu este bine să crezi în vise, şi într-adevăr, nu le dau atenţie, însă acest vis este chiar deosebit: Mă aflam într-o staţie auto, alături de mine era o fată, iar prin faţa mea a trecut un preot. M-am gândit că trebuie să iau binecuvântare de la părinte, pentru ca fata să nu creadă că sunt un ciudat. Şi astfel, am cerut binecuvântare. Preotul s-a uitat la mine, a zâmbit frumos şi m-a binecuvântat cu o cruce de argint, care era împodobită cu pietre roşii.

177

M-am trezit cu un sentiment minunat în suflet, în acea zi am cumpărat ziarul Svetigora, nr. 101, şi la pagina 47, în colţul stâng de jos, am văzut acea faţă duhovnicească, de la care am luat binecuvântare în somn era egumenul adormit de la Ostrog, părintele Lazăr. Când am văzut fotografia, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Trebuie spus că nu l-am cunoscut niciodată pe părintele Lazăr şi nu l-am văzut (nici pozele sale în ziare, nici la televizor). Când am auzit că a murit, am început să îl pome­nesc cu celelalte rude adormite ale mele.

Dacă publicaţi scrisoarea mea, vă rog să intro­duceţi şi această rugăciune mică:

Doamne, pomeneşte întru împărăţia Ta, pen­tru sănătate, pe Slobodan, Danila, Olia, Sretena, Djurdjunka şi Boian şi pe adormiţii robii tăi da­mian, Milka, Buiadina, Zagorka, Nevenka. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale Sfântului Vasile de Ostrog, să fie păzită şi să sporească obştea Ostrogului".

Sfântul cheamă pe eterodocşi

Vasilisa Terzin a notat în anul 2000:

„Iovan Lukşici (de cinci ani), de lângă Som­bor, s-a născut foarte sănătos. După naştere, a fost botezat la catolici. La vârsta de 2 ani, din copil să­nătos s-a transformat în copil bolnav, a început să plângă zi şi noapte, nu mai mânca regulat, de parcă era afectat de o boală ciudată. I s-au atrofiat muş­chii şi a paralizat complet. Mama lui s-a hotărât să

178

meargă la Ostrog pentru a încerca să-l salveze pe fiul său. Copilul s-a simţit mult mai bine de înda­tă ce s-au citit rugăciuni deasupra hăinuţelor sale, lângă sfintele moaşte. Dimineaţa, de ziua Sfântului Duh, în anul 2000, Iovan a fost botezat în credinţa ortodoxă împreună cu mama şi sora sa, la Mănăs­tirea Kiriloveţ, de lângă satul Recina, aproape de oraşul Kolaşin.

Copilul s-a vindecat complet cu mila lui Dum­nezeu, şi prin rugăciunile Sfântului Vasile, făcăto­rul de minuni de la Ostrog şi pentru ale tuturor sfinţilor!"

Vindecarea unui musulman zdrobit

în letopiseţul mănăstirii s-a notat în anul 2000: „A fost adus la Ostrog un musulman zdrobit,

de la spitalul din Podgoriţa. După ce i s-au citit ru­găciuni şi a fost stropit cu apă sfinţită, acesta s-a vindecat complet".

Vindecarea de puţină şi rea credinţă

Veriţa Andreevici din Borovo Selo, Croaţia, a tri­mis în anul 2000 stareţului Mănăstirii Ostrog şi a doua scrisoare (prima poate fi citită la începutul acestei cărţi, unde se relatează despre o minune cu titlul: „O femeie care suferea de o boală grea a picioarelor a început să meargă”). în cea de-a doua scrisoare, ea mărturiseşte despre un caz de vindecare dublă a mamei şi fiicei de influenţa puterilor necurate şi despre un caz, când

179

părinţii puţin credincioşi au dobândit o râvnă mare în credinţă:

„Stimaţi părinţi monahi, mă numesc Veriţa Andreevici, locuiesc în oraşul Vukovar. în anul 1996, prietenii m-au adus la Ostrog, din cauza unei boli la picior, cunoscându-l atunci pe părintele egumen, acum adormit, Lazăr, care m-a îndreptat spre rugăciune la moaştele Sfântului Vasile, după care am început să merg.

în anul 1998 m-am aflat în oraşul Stuttgart, în Germania, unde am trăit o mare criză sufletească. Părintele Lazăr s-a rugat pentru sănătatea mea şi, cu harul lui Dumnezeu, m-am vindecat de această boală duhovnicească.

Relatarea despre minunile Sfântului Vasile nu se termină aici. în ziua pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul, în anul 2000, prin rugăciunile preoţi­lor de la Ostrog, prietena mea Gordana, care sufe­rea din cauza duhurilor celor necurate, s-a vinde­cat. I s-a citit rugăciune în faţa sfintelor moaşte, s-a spovedit şi împărtăşit cu Preacinstitele lui Hristos Taine, mulţumită Căruia a şi primit vindecare. A început să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Mai trebuie să adaug faptul că mama sa era la o sectă, iar acum, slavă Domnului, s-a întors în sânul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

De curând, s-a petrecut încă un caz minunat cu familia surorii mele, Sani din Novi Sad. Sora şi soţul ei, Zoran, au mers cu fiul lor, Iovan (de cinci ani, s-a născut de ziua Sfântului Ioan Botezătorul), şi fiica, Zorana (de 9 ani) la Ostrog, pentru a se închina

180

Sfântului Vasile. Ajungând la Mănăstirea de Jos, au urcat cu copiii pe stâncă, spre Mănăstirea de Sus. Pe neaşteptate, Zorana a alunecat şi a că­zut. Nu s-a putut ţine pe picioare şi s-a rostogolit fără oprire până jos. Astfel, s-a rostogolit până la Mănăstirea de Jos, unde, spre slava lui Dumnezeu şi a Sfântului Vasile, a căzut în nişte ramuri, pe un cuib de păsărele, pentru că în jur peste tot era pia­tră. Ea şi-a pierdut cunoştinţa, părinţii au ridicat-o şi au adus-o la maşină, unde şi-a revenit. Au mers cu toţii cu maşina spre Mănăstirea de Sus, unde au mulţumit Sfântului Vasile în faţa sfintelor moaşte. Fiind în stare de şoc, ei nu au putut să vă anunţe de cele întâmplate, şi de aceea, vă relatez în locul lor această salvare minunată, eu fiind mătuşa Zoranei. Reamintesc faptul că sora mea şi soţul ei nu aveau obiceiul să meargă la biserică şi făceau asta destul de rar, de ziua Praznicului familiei, dar copiii, ca şi părinţii, erau botezaţi.

Dumnezeu a ştiut, prin Pronia Sa, cum să-i aducă la El, pentru ca ei să se lumineze duhovni­ceşte şi să se întărească în credinţă! De aceea, dra­gii mei părinţi, vă rog să adăugaţi această minune la acelea care s-au petrecut în acest loc sfânt".

Sfântul vindecă de leucemie pe o catolică

Roja Antal, unguroaică, din Bacica Topola, a lăsat la Mănăstirea Ostrog următoarea scrisoare:

„M-am născut la 12 septembrie 1966, iar în 1998 m-am îmbolnăvit de leucemie cronică. Era necesar

181

transplantul de măduvă osoasă. Pentru că nu aveam donator, nici transplantul nu s-a făcut. Ur­mătorii doi ani m-am tratat doar cu medicamente.

Am fost prima dată la mănăstire în primăvara aceasta, deşi dorisem şi mai înainte să merg aco­lo. De când am fost, mă simt mai bine, ceea ce se întâmplă pentru prima dată de la începutul bolii mele! Poate că darurile mele către mănăstire au fost mai neobişnuite: în semn de mulţumire, am adus cearşafuri, pentru că acum nu mai sunt ţin­tuită la pat.

Cei mai frumoşi ani ai vieţii i-am petrecut la medici, internată în spital, la pat, dar mi-a mai ră­mas vreme de trăit. Cred şi nădăjduiesc că mă voi reface complet şi nădăjduiesc să întemeiez o fami­lie, cred că pot face asta.

Sunt recunoscătoare Sfântului Vasile de Ostrog!"

Sfântul luminează pe un pelerin obraznic

Ostoia Todorovici, din Grădişte, a mărturisit prin însemnarea sa, dată Mănăstirii Ostrog, despre următo­rul caz:

„în anul 2000 am venit la Ostrog de la Gră­dişte. M-am închinat moaştelor Sfântului Vasile, iar când am coborât la Mănăstirea de Jos, mi-am amintit că nu am dăruit nimic Sfântului. M-am întors şi am văzut lângă sfintele moaşte un preot, care în acel moment nota ceva. în loc să aştept cu smerenie şi rugăciune, apoi să mă adresez lui, eu, fără încuviinţarea sa, am descoperit veşmântul de

182

pe o parte a trupului Sfântului şi l-am atins! Preo­tul, uimit, mi-a făcut observaţie, dar nu am putut explica de ce am făcut asta! Când m-am întors aca­să, spre ruşinea mea, am uitat toate acestea.

A treia zi după întoarcerea mea de la Ostrog, am simţit o durere puternică la testiculul stâng. Medicii m-au tratat trei luni şi jumătate cu diferi­te medicamente şi injecţii, dar fără succes, durerea devenind tot mai insuportabilă. Medicul a propus îndepărtarea testiculului stâng, dar nu am fost de acord.

Am început să caut şi am găsit icoana Sfântu­lui Vasile în B. Koviliaci, am adus-o acasă şi m-am rugat Sfântului, cerând iertare pentru obrăzni­cia mea. După puţin timp, m-am simţit mai bine. Acum sunt foarte bine. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Vasile pentru că m-a luminat şi povăţuit cum trebuie să te apropii de sfinţii lui Dumnezeu!"

Sfântul Vasile al Ostrogului, doctorul pentru care m-am rugat lui Dumnezeu să mi-l scoată în cale

„Doamne ajută! Mă numesc M. Elena, am 52

de ani, sunt din Slatina, România. Mulţumesc lui

Dumnezeu că mi-a dat prilejul de a scrie despre minunile pe care le-a făcut cu mine prin Sfântul Vasile. Nu mă pricep cum să scriu, dar îl rog pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe Sfântul Vasi­le, să mă ajute, să nu rămână tăinuită marea milos­tivire a lui Dumnezeu.

183

în luna iulie a anului 2016 mă aflam la un pas de a cădea într-o puternică depresie. Plângeam mult, tristeţea pusese stăpânire pe inima mea, nu mă mai bucura nimic, aveam stări nervoase repe­tate. Primisem sfatul de a căuta un doctor psihia­tru. Gândul că voi lua medicamente antidepresive mă înfiora, ştiind că dau dependenţă. Mă rugam mult la Dumnezeu, să-mi scoată El în cale un doc­tor căruia să-i pot spune toate simptomele bolii, dar şi problemele de familie, deoarece simţeam că şi acestea sunt cauzele stării mele atât de zdrunci­nate. Când soţul mi-a dat vestea că a fost dat în şo­maj din cauza unor restructurări, m-a afectat foarte mult. Pe toate le vedeam foarte grave: soţul fără serviciu, eu foarte bolnavă. Cu ani în urmă, mi-a murit un copil. Am suferit mult, după care m-am îmbolnăvit la ficat de supărare. Aveam VHB şi VHD, dublă infecţie. Au urmat o serie de internări. Trebuia să fac o biopsie la ficat, dar am refuzat. îmi era foarte frică. Mai târziu, după dese hemoragii, am fost propusă pentru operaţie de uter fibromatos şi o rană extinsă pe col, dar şi pe aceasta am refuzat-o. Când am descoperit şi o umflătură sub sânul stâng, m-am gândit la cancer, dar îmi era fri­că să mai merg la doctori.

într-o zi, mergând la spovedit, părintele meu duhovnic m-a încurajat foarte mult (Dumnezeu să-i dea sănătate) şi m-a îndemnat să merg la Bucureşti, la spitalul Fundeni, să fac analize, şi Dumnezeu îmi va purta de grijă (având cinci copii.) Şi tot atunci mi-a dăruit o carte cu minunile

184

Sfântului Vasile al Ostrogului, tămăduitorul celor cu minţile bolnave, zicându-mi să citesc zil­nic din ea. Părintele mi-a dat şi acatistul Sfântului. Era pentru prima dată când auzeam de acest mare sfânt, dar am simţit în inimă o mare bucurie. După câteva zile, am mers la părintele să-i spun că-mi place foarte mult cartea şi citind atâtea minuni, îmi doresc din toată inima să ajung şi eu acolo, la sfin­tele moaşte ale Sfântului. Era o dorinţă arzătoare. Părintele mi-a zis simplu: «O să ajungeţi!», dar în sinea mea gândeam: Cum? Nu ştiam unde se află, nu aveam bani, dar nu încetam să citesc acatistul. Pe 20 iulie aveam programare la Spitalul Fundeni, unde mi s-au făcut analize amănunţite, pe unele dintre ele trebuia să le plătesc, costau enorm, dar nu am mai plătit nimic. Sfântul Vasile avusese gri­jă de toate. Profesorul Mircea Diculescu, un doctor minunat, m-a consultat cu mare atenţie şi mi-a pre­scris un tratament, spunându-mi că de acum sunt luată în evidenţă şi va trebui din şase în şase luni să vin pentru investigaţii. După externare, întorcându-mă acasă, nu încetam a citi acatistul Sfân­tului Vasile. Dorinţa de a ajunge la sfintele moaşte creştea. Fiecare minune pe care o citeam din carte

mă întărea în credinţă.

Simţeam că Dumnezeu mă va vindeca şi pe mine prin Sfântul Vasile. Acesta era doctorul pe care mi-l trimisese Dumnezeu în cale. îţi mulţumesc, Dumnezeul meu! Când m-a sunat părintele şi mi-a spus că cineva organizează un pelerinaj la Mă­năstirea Ostrog din Muntenegru, la sfintele moaşte

185

ale Sfântului Vasile, întrebându-mă dacă vreau

să merg, i-am răspuns, izbucnind într-un plâns de

mare bucurie: «Vreau, părinte, vreau, rugaţi-vă

pentru mine!...» Eram încredinţată pe deplin că

Sfântul Vasile îmi ascultase rugăciunile şi dorinţa

de a ajunge la el. De praznicul Schimbării la Faţă

a Domnului Iisus Hristos, pe 6 august 2016, m-am

spovedit şi împărtăşit, iar pe 7 august am plecat în

pelerinaj către Sfântuleţul! Mare este Dumnezeu, şi

puterea Lui este minunată! Nu întâmplător fusese

această sărbătoare a Schimbării la Faţă!

Tot drumul până la Muntenegru a fost bine­cuvântat. Toţi eram într-o rugăciune. Simţeam că Dumnezeu ne ţinea în palma Sa pe deasupra ace­lor prăpăstii stâncoase. Când am ajuns la Mănăs­tirea de Jos, am coborât din maşină şi împreună cu câteva persoane, am urcat pe jos, pe o potecuţă anevoioasă, dreaptă şi stâncoasă. Era greu de ur­cat, dar ne întărea mult gândul că Sfântul Vasile ne primeşte ne voinţa.

Acolo sus, la Mănăstirea Ostrog, erau mul­ţimi nenumărate aşezate la rând, pentru a se în­china sfintelor moaşte. Ne-am alăturat lor, şi cu mari emoţii înaintam tăcuţi, rugându-ne. Ajunsă la sfânta raclă cu sfintele moaşte, am îngenuncheat plângând şi spunându-i Sfântului toate necazurile mele, cerându-i ocrotirea. Scrisesem pe un pomel­nic toate cunoştinţele mele dragi, atingându-l de Sfântul, să-i ajute şi pe ei. Am rugat pe părintele care era la sfânta raclă să-mi citească şi mie o rugă­ciune de vindecare. În clipa aceea am simţit cum o

186

linişte sufletească m-a cuprins. Niciodată nu sim­ţisem o asemenea trăire. Era minunat! Deoarece noaptea am rămas la mănăstire, am avut prilejul să intru de mai multe ori la sfintele moaşte. Am dormit în faţa mănăstirii, pe saltele.

A fost o noapte binecuvântată! Nu am să uit niciodată. Pe la 4 dimineaţa, când m-am trezit, des­chizând ochii, am rămas înmărmurită. Cerul era atât de aproape şi plin de stele, pământul era plin de lume, erau mulţi copilaşi mici, dormeau pe jos liniştiţi. Ce privelişte! Ce simţăminte! Parcă eram pe Muntele Tabor, Muntele Schimbării la Faţă! îmi venea să strig de bucurie! Doamne, ce bine este aici cu Tine! Parcă mă născusem din nou. Dumnezeu cu Sfântul Vasile schimbaseră şi inima mea, cea în­tunecată. După ce m-am spălat pe ochi la izvor, am mers la uşa peşterii, unde se aflau sfintele moaşte şi am citit acatistul Sfântului. îi mulţumesc că m-a ajutat să trăiesc acele clipe minunate!

Când s-a luminat de ziuă, a venit un părinte, a deschis, şi am intrat prima la Sfântul. Mă aştepta. Apoi am mers la Sfânta Liturghie. A fost minunat! Un părinte a împărţit pomelnice să citim cu toţii, să ne rugăm unii pentru alţii. Aşa vrea Dumnezeu, să ne unim rugăciunile. După Sfânta Liturghie am mers la arhondaric să cumpărăm şi noi iconiţe. Eu aveam puţini bani schimbaţi şi am luat câteva iconiţe mici. O colegă de pelerinaj a cumpărat o icoană mai mare cu Sfântul, care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a rămas gândul la ea. La întoarcere spre casă, tot drumul parcă a fost un zbor. Toţi eram

187

bucuroşi şi schimbaţi. Era puterea lui Dumnezeu, care lucra prin Sfântul Vasile. Ne rugam, cântam, mulţumeam lui Dumnezeu pentru toate.

Ajunsă acasă, după ce am dormit patru ore, am deschis telefonul, pentru că îl avusesem închis în timpul pelerinajului, şi m-a sunat cineva, zicându-mi să-l trimit repede pe soţul pentru a-l angaja. Minu­ne mare! Sfântul Vasile mijlocise pentru noi. Minu­nat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi! I-am dat soţului o iconiţă cu Sfântuleţul, să o poarte în buzunar, şi din acea zi a fost angajat. Sfântul Vasile să-i răs­plătească pe toţi! Vreau să vă spun că şi pelerinajul meu a fost gratuit. Nu m-a costat absolut nimic. Minune! Sfântul Vasile a avut grijă de toate. Mai târziu am primit şi o icoană mai mare a Sfântului Vasile, exact cum îmi doream mult. îţi mulţumesc, Doamne! îţi mulţumesc, Sfinte Vasile! La Dumnezeu toate sunt cu putinţă!

în septembrie 2016, fetiţa mea a căzut, rupându-şi mâna din umăr. Deoarece articulaţia era grav afectată, medicul de gardă a refuzat să opereze şi a trimis-o la Craiova. Şi acolo ne-a spus că este foarte rău şi chiar prin operaţie n-o să-i poată reda mobili­tatea iniţială. Am plecat la Bucureşti noaptea, iar la prima oră dimineaţa a fost luată în sala de operaţie, îmi era tare frică! îl rugam cu lacrimi pe Sfântul Va­sile să-i vină în ajutor şi nu a întârziat. A intervenit şi de această dată, căci a adus-o pe fetiţă după cinci ore, fără operaţie. Incredibil, dar adevărat! Ni s-a spus că trebuie să stea imobilizată o săptămână şi apoi s-o opereze, apoi încă două săptămâni şi aşa

188

a scăpat printr-o minune de operaţie. A făcut mai multe recuperări şi acum este bine. Slavă lui Dum­nezeu şi Sfântului Vasile, care are grijă de noi!"

Sfântul Vasile, tămăduitorul ochiului bolnav

„Mare şi minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Mă numesc A.V., sunt din România. Scriu aces­te rânduri pentru a arăta minunatul ajutor primit de la Sfântul Vasile de Ostrog, căruia nu-i sunt de ajuns cuvintele de mulţumire şi de laudă. Am fost vindecată de o afecţiune a ochiului, prin grabnicul ajutor primit de la Sfântul Vasile.

în luna martie 2016 am avut iridociclită la ochiul drept (o inflamaţie puternică care s-a ma­nifestat prin înroşirea puternică a ochiului, dure­re acută la nivelul ochiului, capului, feţei), care, netratată corespunzător, poate afecta grav ochiul. Am luat medicamente puternice timp de vreo 3 săptămâni. După ce m-am vindecat, am fost aten­ţionată că această inflamaţie poate reveni oricând.

într-o după-amiază, în februarie anul aces­ta (2017), soţul mi-a atras atenţia că ochiul drept, cel la care avusesem iridociclită, este foarte roşu. M-am speriat, amintindu-mi prin ce trecusem anul trecut şi mă temeam ca nu cumva boala să revină, şi astfel, să ajung din nou la medici, să iau medi­camentele acelea puternice. Imediat, mi-a venit în gând să mă rog Sfântului Vasile să mă vindece, pentru a nu ajunge la doctor, iar soţul mi-a picurat în ochiul inflamat puţină agheasmă primită de la

189

Mănăstirea Ostrog. O, mare şi grabnică minune! Ochiul s-a limpezit la scurt timp, după câteva mi­nute! Medicamentul doctorului ceresc a lucrat în chip minunat, şi ochiul a revenit la normal! Teama de boală s-a împrăştiat pe loc, lăsând loc bucuriei tainice şi recunoştinţei nemăsurate. Îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Vasile, pentru ajutorul primit şi mărturisesc cu toată inima că faci parte din familia mea, ca un prieten nepreţuit! "

Rugăciuni şi mulţumiri aduse Sfântului Vasile

Mă rog Sfântului Vasile de Ostrog pentru să­nătatea şi fericirea soţului Petru şi pentru sănăta­tea şi fericirea fiului meu David, pe care l-am năs­cut în al cincilea an de căsătorie, după ce am vizitat această sfântă mănăstire.

Duşanka Stanimirovici, cea recunoscătoare

Mă rog Sfântului Vasile pentru sănătatea tată­lui meu, care a fost răpit26 în aprilie 1999, în Kosovo.

Slavă Sfântului Vasile pentru faptul că nu a dispărut pe lume!

26 Acesta era un lucru obişnuit în Kosovo şi Cecenia (răpirea şi vinderea oamenilor) (nota red.)

190

Dragă Sfinte Vasile, ai ajutat-o foarte mult pe fiica Svetlana şi pe fiul Dimitrie. îţi mulţumesc pentru tot! încă mă mai rog ţie pentru sănătate, reuşite şi pace sufletească.

Mama şi bunica lui Zoran.

Mă rog Sfântului Vasile pentru Miroslav şi Vidosava, să le dăruiască Domnul un copil.

Acest Sfânt minunat ne-a dăruit-o astăzi (12 mai 1995) pe nepoata Vasilisa. Sunt recunoscătoare veşnic.

Nana

Mă rog ca mama mea să nască o surioară şi să fie multă sănătate şi fericire în familia mea.

Sfinte Părinte Vasile, făcătorule de minuni de la Ostrog, ascultă rugăciunea mea, a păcătoasei mame Vera, pentru ca fiul meu Goran să se căsăto­rească şi să aibă familia sa.

Mă rog Sfântului Vasile pentru sănătatea lui Damir şi a mamei sale, Milka, care se luptă cu o boală grea, departe, în Germania.

Sfinte Vasile, Făcătorule de minuni, mă rog ţie ca unchiul meu Miroliuba să vadă.

191

Sfinte Vasile de Ostrog, slavă şi laudă ţie veş­nică, ne rugăm să fim sănătoşi şi fericiţi.

Tatiana, Nenad, Brankiţa şi Milan Radakovici

Eu, Sebina Gavlik Kovacevici, mă rog Dom­nului Dumnezeu să-mi dea putere să ţin această sarcină şi să nasc un copil sănătos.

Cu credinţă în Dumnezeu, Sebina

Sfinte Vasile de Ostrog, dăruieşte urmaşi fiicei mele, Elena.

Sfinte Vasile, mă rog ca Daniel şi Alexandru să înceapă a vorbi.

Sfinte Vasile, te rog ca Nedjo al meu să se căsă­torească şi să îl păzească Dumnezeu.

Eu, Balşa, mă rog ca mama şi tata să fie sănă­toşi şi să trăiască mult şi fericiţi. Mă rog pentru odihna adormiţilor Nada şi Milorad.

Mi-aş dori ca mama şi tata să nu se despartă niciodată.

Să învăţ să citesc, să mă joc cu Slavişa.

192

Maica lui Dumnezeu, dăruieşte-mi copilaşi, cum Ţi-a dăruit şi Ţie Dumnezeu. De zece ani eu nu am copii.

Nada Djordjevici din Vlaseniţa

Primiţi acest mic dar, în semn de recunoştinţă dragului făcător de minuni, pentru facerile de bine arătate mie.

Dragă Sfinte Vasile, te iubim cu tot sufletul! mirna Kovacevici, Elena Dmitrovici, Mirka Bedov, Jarka Bedov şi Dragina Miliaci.

Domnul să mă păzească şi să îmi dăruiască să­nătate, fericire şi iubire.

Zoran Hucik

În anul Domnului, 2001. Sfinte Vasile, mă rog să dăruieşti sănătate şi mila ta copiilor cei păcătoşi, fiilor mei Deian, Dragan, soţului Ciadomir şi mie, Iagodinkăi.

Roagă-L pe Domnul, ca prin rugăciunile tale, să ne miluiască pe noi, păcătoşii. Mă rog Bunului Dumnezeu să ne deschidă drumul, să venim la Os­trog, deoarece nu am fost niciodată aici. Mă rog ţie, Sfinte Vasile, să îmi dai sănătate, pentru a veni să mă rog şi să mă închin sfintelor tale moaşte.

Roaba lui Dumnezeu, Iagodinka

193

Din tot sufletul dăruim acest mic dar Mănăs­tirii Ostrog, acestui loc sfânt, casei Sfântului Vasile de Ostrog. Chiar din acea zi, când am fost botezată aici, în ziua Sfântului Vid, pe 28 iunie 2002, când aveam 37 de ani, s-a împlinit o mare dorinţă a mea am renăscut aici, în casa ta, Sfinte Vasile. Acest loc îl consider acum casa mea, iar pe tine, Sfinte Vasile, tatăl meu.

Aici am găsit mângâiere şi linişte. Ceea ce simt în acest loc a alungat tristeţea, durerea, neliniştea din viaţa mea. Sunt plină de pace sufletească şi fe­ricire. Nu sunt cuvinte prin care să pot descrie... acestea pot fi doar trăite... Acum, când vin din nou a doua oară, în prima mea zi de naştere (la un an după Botez), nădăjduiesc să fiu naşa a două prie­tene şi să împart cu ele ceea ce simt... Mănăstirea Ostrog va fi întotdeauna în mine.

Cum Sfânta Mănăstire Ostrog respiră prin cură­ţie şi linişte, aşa şi acela care vine aici, să fie plin de să­nătate, fericire şi curăţia sufletului! Din toată inima,

Gordana Stoilkovici din Karavukovo

Cred că Domnul Dumnezeu este deasupra noastră şi mă rog pentru fericirea şi sănătatea soţiei mele, Zlatiţa, şi a fiicei, Maia. De asemenea, mă rog ca Domnul să ne mai dăruiască un copil, şi Maia să mai aibă un frate sau o soră. Ne rugăm Ţie, ajută mi mie, Doamne, şi familiei mele! Mă rog pentru mântuire şi fericire, şi pentru a mai avea copii.

194

O, Sfinte Vasile de Ostrog! Ajută sârbilor chinuiţi, care au rămas în Kosovo şi Metohia, şi ace­lora care au devenit refugiaţi, pentru a trece peste aceste vremuri grele ale Golgotei neamului sârbesc, care s-a abătut asupra noastră, după dreptatea lui Dumnezeu. Ajută ne pe toţi să ne întoarcem la ca­sele noastre milovan Ivanovici, refugiat din Peci, care trăieşte acum la Iagodina, pe strada Alexandru Velkovici, nr. 29, pe familia mea: mama Vasilka, Milovan, Vera, Milena, Mladen, Miloş, Elena, nora Svetlana, nepoata Mariana, Tamara, Nikola, Uroş, Daniela, Arsenie, Angela, Iovana, cumnaţii Jelko şi Vladimir.

Scriu această scrisoare din Gucia, cu credinţa în Domnul Dumnezeu şi în Sfântul Vasile de Ostrog, că voi veni la Sfântul de la Ostrog. Dacă dă Domnul, nădăjduiesc să vin cu fiica noastră să ne închinăm moaştelor Sfântului părinte Vasile de Ostrog.

Dragi fraţi, vă rog să primiţi acest mic dar şi să vă rugaţi Sfântului Vasile, să îl roage pe Dom­nul Dumnezeu pentru sănătate, dragoste, pace în suflet şi reuşite pentru Srecica, Aniţa, Srciana, Sla­viţa, Vlada şi Ilona.

în aceste vremuri grele s-au abătut asupra noas­tră mari încercări şi vedem mântuirea sufletelor noas­tre doar în Domnul Dumnezeu şi în Sfinţii Săi. Am venit de câteva ori la Mănăstirea Ostrog şi întotdeau­na sufletul meu s-a umplut de credinţă şi dragoste.

Aniţa Danilovici

Cuprins

Vindecarea unei boli a coloanei vertebrale 5

Sfântul cheamă la Ostrog şi îndrumă în alegerea drumului în viaţă 6

Vindecarea mâinii care urma a fi amputată 6

Un bolnav din copilărie de paralizie cerebrală a început să meargă şi să vorbească 8

Soţilor neroditori li se dăruieşte moştenitor 9

Sfântul dăruieşte copil soţilor neroditori 10

Sfântul mijloceşte un copil pentru soţii neroditori 12

Sfântul mijloceşte la Dumnezeu un copilaş pentru încă o familie 12

Vindecarea unei tumori cerebrale 12

Un copil s-a vindecat de strabism 13

Un copil, care din naştere nu stătea pe picioare, a început să meargă 14

S-a vindecat de frică bolnăvicioasă 15

Vindecare de orbire 16

Vindecarea unei dureri cumplite de cap 16

Vindecare de cancer 17

Vindecare de nebunie 17

Sfântul a vindecat un copil de leucemie 18

Sfântul a vindecat de insuficienţă cardiacă pe un copil 18

Vindecare de cancer al glandei tiroide şi de consecinţele congestiei cerebrale 18

Vindecare de stres 19

Vindecare de patima fumatului 19

Vindecare unei afecţiuni a glandei tiroide 19

Vindecare de posedare 20

Sfântul ajută pe soţii fără copii, iar mai târziu vindecă pe un copil al lor 20

196

Vindecarea unei tumori la ceafă 21

Când soţii s-au pocăit de viaţa trăită în necurăţie până la căsătorie, atunci, prin mijlocirea Sfântului Vasile de Ostrog, li s-a dăruit un copil sănătos 21

Medic vindecat de angină pectorală 24

Sfântul vindecă un copil de crize permanente de astm 25

Sfântul vindecă de patima fumatului 26

Fiica s-a vindecat datorită apei sfinţite de la Ostrog 27

Sfântul eliberează din lanţurile patimilor 28

Sfântul opreşte scleroza care avansa 28

Mulţumire pentru o vindecare minunată 30

Vindecare de patima fumatului 30

Scăparea copilului de coşmaruri noaptea 34

Vindecare de cancer la ganglionii limfatici după botezul făcut la Ostrog 35

O femeie care suferea de o boală grea a picioarelor a început să meargă 36

Vindecare de alcoolism şi de traumele psihice dobândite în război 38

Sfântul apără un tânăr în război 40

O femeie este vindecată de nevroză 40

Vindecarea minunată a unui medic 42

Vindecare de reumatism la oase 45

Soţilor neroditori li se dau urmaşi 46

Vindecare de o slăbiciune inexplicabilă 47

Sfântul vindecă depresia şi roagă pe Dumnezeu pentru soţii fără copii şi fără serviciu 48

Vindecarea unei femei şi a unui copil de multe suferinţe 49

Soţilor neroditori li se dăruieşte moştenitor 49

Sfântul dăruieşte urmaş 50

Au devenit părinţi după 15 ani de căsătorie 50

Sfântul vindecă depresia 51

Vindecare de cancer 51

Vindecare de leucemie 52

197

Sfântul mijloceşte urmaşi pentru soţii care au rămas neroditori de mult timp 54

Sfântul înmoaie inimile duşmanilor şi vindecă spatele bolnav 56

Sfântul vindecă o fată cu ochii bolnavi 58

Vindecare de patima fumatului 58

Vindecarea unui om grav bolnav psihic 59

Vindecare minunată de o afecţiune a inimii 60

După opt ani de căsătorie, soţii fără copii au primit un moştenitor, în urma rugăciunilor către Sfântul Vasile 61

Sfântul Vasile i-a salvat pe piloţi în timpul războiului 62

Un copil este vindecat de paralizia mâinilor 63

S-au rugat sfântului pentru naşterea unui copil sănătos 63

Vindecare de schizofrenie 64

Vindecare de migrenă puternică 65

Vindecare de cancer osos 65

Vindecarea unei boli după un chin de 9 ani 66

Li s-a dăruit prunc, după 14 ani, prin rugăciunile Sfântului Vasile 66

Vindecare de o boală a inimii şi de infertilitate 67

O fetiţă a început să meargă după ce a fost unsă cu ulei de la Ostrog 68

Vindecare de cancer la intestine 68

Când ne căim, Sfântul ne aude şi ne zâmbeşte 70

Sfântul dăruieşte un copil soţilor neroditori 71

Vindecare de tumoare 72

Vindecare de cancer la vezica urinară 73

Vindecarea unei fete imobilizate 74

Vindecarea unui tânăr bolnav psihic 74

Vindecarea unui tânăr imobilizat 74

Vindecare de ciroză 75

Vindecare de cancer la sân 75

Sfântul dăruieşte pace sufletească 84

A căzut în prăpastie şi a rămas nevătămat 85

Vindecare de o boală a picioarelor 85

198

Vindecare de cancer 86

Poate să meargă după luxaţia şoldului 87

Sfântul vindecă o fată de paralizie cerebrală şi de epilepsie 87

Sfântul ajută pe părinţii fără copii 88

O mare binefacere a Sfântului către o mamă 88

Salvare minunată dintr-un accident 89

Arătarea minunată a Sfântului şi vindecarea de tumoare la ochi 91

Prin rugăciunile bunicii, Sfântul vindecă pe nepoata ei şi pe verişoara primară 95

Copilul a început să meargă 96

Sfântul vindecă distrugerea nervilor 97

Prin rugăciunile mamei, Sfântul vindecă pe fiul ei de suferinţe trupeşti şi sufleteşti 97

Li s-a dăruit o fiică, după cinci ani de căsătorie 100

O fată s-a vindecat de leucemie 101

Vindecarea minunată de fractură la ambele picioare 102

Vindecare de radiculită şi durere la picior, cu ulei de la Ostrog 104

Chipul Sfântului a apărut pe geamul autobuzului 104

Vindecarea de multe boli a unui credincios din Ţetinie 107

Soţii fără copii primesc moştenitor 108

Vindecarea unei fete imobilizate 109

însănătoşirea incredibil de rapidă a unui copil, după o grea operaţie 109

Vindecare de o puternică stăpânire demonică asupra sufletului 111

Sfârşitul în pace şi fără durere al unui om grav bolnav 113

Soţii au primit un copil, după 21 de ani de căsătorie 114

Sfântul vindecă de mândrie, narcotice şi magie 115

Soţii primesc un copil, după trei ani de căsătorie 117

Sfântul scapă de farmece pe un copil 118

Vindecarea unui copil de şapte luni 121

Vindecarea depresiei şi ajutor în probleme 124

Vindecare de psoriazis 125

199

Viţa de vie a Sfântului a vindecat infertilitatea 126

După multe sarcini nereuşite, s-a născut un prunc, datorită rugăciunilor Sfântului 127

Sfântul înţelepţeşte şi păzeşte pelerinii pe drum 128

Sfântul apără în somn de atacul demonic 129

Vindecarea unui copil paralizat 129

Vindecare de reflux vezico-ureteral 131

Vindecare de o afecţiune a vezicii biliare şi de anemie hemolitică 132

Sfântul se arată unui bolnav pe moarte şi îi uşurează moartea 133

Un bolnav care suferea de distrofie musculară a început să meargă 135

Vindecare de o afecţiune ginecologică 136

Vindecare de dureri puternice de cap 136

Apa sfinţită de la Sfântul Vasile de Ostrog a vindecat rănile 136

Sfântul salvează viaţa dintr-un accident 138

Sfântul uşurează boala şi operaţia 138

Sfântul salvează în chip minunat o recoltă 138

O bolnavă cu paralizie cerebrală a început să meargă 140

Prima venire la Sfântul datorită minunii săvârşite 142

Sfântul vindecă de frică bolnăvicioasă 144

Sfântul salvează viaţa dintr-un accident 146

Două descoperiri dumnezeieşti în somn 147

Ajutorul repetat şi luminarea aceluiaşi bolnav 148

După cincisprezece luni de dureri groaznice s-a vindecat de tumoare canceroasă la spate 149

A ieşit din comă prin rugăciunile Sfântului 150

Sfântul a mijlocit la Dumnezeu un copilaş pentru o familie neroditoare 151

De Sfântul reuşesc să se atingă doar cei care vin cu inimă curată 153

Nu trebuie să te apropii de Sfântul cu nesocotinţă 155

Sfântul luminează şi ajută 155

200

Sfântul ajută să se boteze un copil nebotezat 157

Sfântul Vasile a înviat un preot 158

Sfântul face minuni cu cei nebotezaţi şi luminează pe cei botezaţi 160

O catolică recunoscătoare primeşte Ortodoxia la Ostrog 165

Vindecarea unei sataniste 165

înţelepţirea părinţilor: până nu se căiesc şi nu-şi îndreaptă viaţa, nu pot să se apropie de Sfintele Taine, dar copiii lor primesc vindecare 166

Vindecarea unei catolice de consecinţele hemoragiei cerebrale 169

Sfântul vindecă un eterodox care a avut depresie şi îl salvează de la suicid 170

Sfântul luminează şi ajută 171

Mila neaşteptată a Sfântului faţă de un tânăr pierdut 173

Sfântul cheamă pe eterodocşi 177

Vindecarea unui musulman zdrobit 178

Vindecarea de puţină şi rea credinţă 178

Sfântul vindecă de leucemie pe o catolică 180

Sfântul luminează pe un pelerin obraznic 181

Sfântul Vasile al Ostrogului, doctorul pentru care m-am rugat lui Dumnezeu să mi-l scoată în cale 182

Sfântul Vasile, tămăduitorul ochiului bolnav 188

Rugăciuni şi mulţumiri aduse Sfântului Vasile 189

Distribuţie:

S.C. Egumeniţa S.R.L. O.P.i C.P. 150 800720 Galaţi tel.fax: 0236-326.730 e-mail: editura@egumenita.ro www.egumenita.ro

Sfântul Vasile din Ostrog unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai sârbilor, s-a născut în Herţegovina, la 28 decembrie 1610, într-o familie evlavioasă. De mic a fost dus la mănăstire. înainte de a împlini 30 de ani a fost făcut episcop.

Despre Sfântul Vasilie de la Ostrog se spune că avea darul de a vindeca bolile trupului şi ale sufletului încă din tinereţe. Minunile au continuat şi după moartea Sfântului şi continuă şi azi. Leagănul în care era un copilaş s-a rostogolit peste balustrada gardului mănăstirii, a căzut în gol câteva sute de metri şi s-a spart în mii de bucăţele, dar copilaşul n-a păţit nimic, ca şi cum cineva l-ar fi ţinut în braţe, până când a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii şaptezeci, unui senator american bolnav i s-a arătat în vis mănăstirea albă din vârful muntelui, în faţa căreia un om îi spunea că numai acolo se va vindeca de boala gravă pe care o avea. N-a ştiut să descifreze visul, dar peste câţiva ani, în timpul unei vizite oficiale în străinătate, a văzut imaginea mănăstirii din vis pe o carte poştală. A întrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la mănăstire şi a scăpat de suferinţele care l-au măcinat ani de zile.

Dincolo de aceste întâmplări reale sau doar legende, despre puterea moaştelor Sfântului Vasilie de la Ostrog, stau mărturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele până la mănăstire, în speranţa vindecării.

2 comentarii:

  1. Vrei să-ți cumperi un rinichi sau vrei să-l vinzi pe al tău

    rinichi? Căutați o oportunitate de a vă vinde rinichiul pentru bani din cauza crizei financiare și nu știți ce să faceți, atunci contactați-ne azi și vă vom oferi o sumă bună de 1.000.000,00 USD pentru rinichi. Numele meu este Doctor DAVID

    Sunt nefrolog la clinica Mayo. Clinica noastră este

    Suntem specializați în chirurgia rinichilor și ne ocupăm și noi

    Cumpără și transplantează rinichii cu viață.

    donator corespunzător. Suntem localizați în India, Turcia, Statele Unite, Malaezia, India. Dacă sunteți interesat să vindeți sau să cumpărați rinichi, nu ezitați să ne contactați prin e-mail.

    E-mail: mayoclinic55@gmail.com

    Ce aplicații +2348107219280


    atent

    DR DAVID

    RăspundețiȘtergere
  2. Vrei să-ți cumperi un rinichi sau vrei să-l vinzi pe al tău

    rinichi? Căutați o oportunitate de a vă vinde rinichiul pentru bani din cauza crizei financiare și nu știți ce să faceți, atunci contactați-ne azi și vă vom oferi o sumă bună de 1.000.000,00 USD pentru rinichi. Numele meu este Doctor DAVID

    Sunt nefrolog la clinica Mayo. Clinica noastră este

    Suntem specializați în chirurgia rinichilor și ne ocupăm și noi

    Cumpără și transplantează rinichii cu viață.

    donator corespunzător. Suntem localizați în India, Turcia, Statele Unite, Malaezia, India. Dacă sunteți interesat să vindeți sau să cumpărați rinichi, nu ezitați să ne contactați prin e-mail.

    E-mail: mayoclinic55@gmail.com

    Ce aplicații +2348107219280


    atent

    DR DAVID

    RăspundețiȘtergere