Traducere din limba greacă după originalul: TASIAETONTAE ETA TEIXH THE © Copyright pentru ediţia de faţă Editura «Evanghelismos», care mulţumeşte editorului grec pentru generozitatea cu care a acordat dreptul traducerii şi editării în limba română a acestei cărţi.
Cu taxiul pe străzile oraşului
Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu Schitul Lacu sfântul Munte Athos
Editura Evanghelismos
Bucureşti, 2015
Copertă şi tehnoredactare: Larisa Barbu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PORFIRIA, MONAHIA
„Unul să fie scopul nostru, şi anume dragostea pentru Hristos, pentru Biserică şi pentru aproapele. Dragostea, adorarea lui Dumnezeu, dorul fierbinte,
unirea cu Hristos şi cu Biserica este Raiul pământesc. Dragostea pentru Hristos este şi dragoste pentru aproapele şi pentru toţi, chiar şi pentru vrăjmaşi. Creştinul suferă pentru toţi, vrea ca toţi să se mântuiască, toţi să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este creştinismul. Prin dragostea faţă de aproapele vom reuşi să-L iubim pe Dumnezeu. Harul dumnezeiesc vine prin mijlocirea fratelui atunci când o dorim (dragostea), atunci când suntem vrednici. Când îl iubim pe fratele, iubim şi Biserica, ne iubim şi pe noi înşine”.
Stareţul Porfirie, Viaţă şi Cuvinte, p. 210, ed. Mănăstirii Hrisopighis
În viaţa mea, de-a lungul timpului, am avut diferite profesii. De la decoratoare până la om de afaceri. Nu spun că nu le-am iubit şi pe acestea, dar slăbiciunea mea a fost întotdeauna maşina şi lumea multă-n jurul meu. Puteam să stau ore în şir în maşină şi să călătoresc. Niciodată singură... Nu sufeream liniştea desăvârşită.
De aceea am socotit o bună idee să lucrez şi ca şofer de taxi. Ca sprijin în materializarea dorinţei mele a fost tatăl prietenei mele, care era proprietarul unei astfel de companii.
Cum am hotărât să-mi tipăresc experienţele mele într-o carte, ceva care nici nu-mi trecuse prin minte, este un alt subiect.
Vedeţi, oricât ai avea o astfel de trezvie, nu este întotdeauna uşor să-ţi dai seama cât de multe lucruri poţi oferi oamenilor, dându-le un sfat sau, simplu, exprimându-ţi părerea cu privire la um subiect ce ţi-l relatează. Eu am înţeles recent dintr-o discuţie ce am avut-o în urmă cu cinci ani cu un client. Era un zarzavagiu autentic, la care chiar şi din greşeală nimeni nu se aştepta să aibă un astfel de suflet şi de viaţă duhovnicească...
7
„Copilă, aşa după cum spui, ştii ce-mi aduci aminte? De un cântec al lui Mitropanos care zice: Ca Maica Domnului, într-un loc rău, cauţi întinăciunea lumii să o curăţeşti”
M-am gândit mult la aceste cuvinte şi în felul acesta am simţit foarte profund responsabilitatea taximetristului, nu numai ca şi conducătorul unei maşini, dar şi ca a unui prieten necunoscut, care poate într-o cursă să canalizeze cugetarea oamenilor, oferindu-le o ieşire din orice problemă a lor.
Când am hotărât să fac această lucrare, nu îmi imaginam evoluţia ei. Niciodată nu aş fi putut să înţeleg cum este cu putinţă ca Dumnezeu să ne aşeze într-o lucrare pe care El a ales-o pentru copiii Săi. Şi de ce spun aceasta, am să vă explic.
De mic copil credeam în Dumnezeu, îl iubeam foarte mult şi, ca o prelungire a dragostei lui Dumnezeu,
iubeam mult şi oamenii.
încă din prima zi când am început să conduc taxiul, oamenii au început să-mi mărturisească durerea lor. Foarte repede durerea oamenilor a devenit şi durerea mea. Fără să-mi dau seama, eu m-am aflat la margine. Problemele mele le-am lăsat deoparte, pot să spun că le-am uitat. Am întâlnit atâta durere, atâta amărăciune, atâta nefericire, atâta singurătate, încât nu mai aveam timp pentru mine. Am uitat cu desăvârşire de mine însămi. M-am jertfit pe altarul dragostei lui Dumnezeu. Rugăciunea mea era de acum pentru alţii. îl imploram pe Dumnezeu pentru alţii. Eu nu existam nicăieri.
însă nu simţeam aceasta, căci eram atât de fericită, văzând pe dulcele meu Iisus cum îi ajuta pe oameni, le uşura durerea, vindeca bolile lor, le dădea ceea ce era bun pentru sufletul lor.
8
Cu cât vedeam intervenţiile minunate ale lui Hristos,
cu atât mai mult îl iubeam, cu atât mai mult Îi ceream. Iar El îmi răspundea. Nenumărate erau minunile ce se petreceau în taxi. însă nu mi le amintesc pe toate, ca să le scriu. Dar ce-mi aduc aminte, simt nevoia imperioasă să vi le fac cunoscute, spre slava lui Dumnezeu.
Scriind această carte, în afara celor pe care le-am avut în memorie, m-au ajutat scurte însemnări ce le ţineam în calendarul meu, pe când mă întorceam de la serviciu, acasă. întâmplările consemnate sunt toate adevărate, fără strădania de a le înfrumuseţa, şi s-au petrecut între anii 1997 - 2007. Sunt redate fără o ordine cronologică. Numele şi traseele consemnate nu sunt întotdeauna exacte, pentru motive lesne de înţeles.
Conţinutul acestei cărţi constituie mărturie de suflet în smerita mea strădanie de a conduce zilnic pe prietenii necunoscuţi, care intrau în maşina mea, nu numai la destinaţia unei călătorii, ci la Acela Care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
îmi doresc ca noi, toţi oamenii, să dobândim credinţă adevărată în Dumnezeul nostru. Fie ca inima noastră să se umple de dragoste către Hristos şi către aproapele, iar rugăciunea noastră să ajungă sus la înălţime, la Dumnezeu Cel întreit Sfânt şi să veselească sufletul nostru!
Va fi o binecuvântare cerească să găsim un duhovnic, care să odihnească sufletul nostru şi să ne învrednicim să gustăm fericirea, pe care Dumnezeu o dăruieşte cu dărnicie celor care o doresc.
9
Fă din durerea ta o îmbrăţişare de dragoste
Este ora opt seara şi mă aflu în regiunea Atenei. Un domn cam la 35 de ani mă opreşte şi intră în taxi.
portul Pireu, vă rog!, îmi spune, fără să mă salute.
bună seara, domnule!
bună seara!
S-a aşezat lângă mine. Cu coada ochiului îl vedeam făcând mişcări cu mâna pline de nervozitate. Ce anume să i se fi întâmplat, oare? îl întreb:
lucraţi?
lucrez.
dacă nu sunt indiscretă, care este profesia dumneavoastră?
sunt medic.
hm, interesantă profesie... Şi la ce spital lucraţi?
la spitalul de nebuni, îmi răspunde el.
Atunci am izbucnit în râs:
la spitalul de nebuni?
da, la spitalul de nebuni. îţi spun adevărul.
ia spune-mi, ce se întâmplă acolo înăuntru? De ce de câte ori am intrat, transportând cu taxiul clienţi, care de cele mai multe ori erau medici, înainte de a ieşi
10
din taxi, toţi îmi spun să pun centurile de siguranţă. Adică există pericolul să intre în taxi bolnavi, care să ceară să-i scot afară?
De unde să ştii? Uneori se poate întâmpla!, îmi spune râzând.
Şi începem o discuţie serioasă.
ia spune-mi, ce lucruri ciudate se petrec acolo înăuntru?
multe şi diferite. Vorbim, dar nu ştiu numele tău.
Rania mi se spune.
pe mine mă cheamă Constantin.
mă bucur mult!
aşadar, ascultă Rania. Ceea ce mă supără este că ne aduc oameni sănătoşi să-i facem nebuni. şi aceasta pentru motive legate de moştenire, ca să le ia averile. Un alt lucru care mă întristează este că ne aduc tineri, care suferă de depresie sau melancolie.
constantine, cine este de vină pentru aceşti copii? Ai cercetat aceasta?
În măsură de 70 sunt de vină părinţii.
bravo, şi eu la aceeaşi concluzie am ajuns; aceştia sunt de vină. Eu, desigur, nu îi iert, ci le spun în faţă.
bine faci, însă ei înţeleg?
hm, aici e întrebarea! îi văd o singură dată în taxi şi le vorbesc, dar mult mă tem că peste un ceas le-au uitat deja. îi ţineţi mult acolo?
nu, aproape o lună.
şi apoi?
ei, cât putem îi ajutăm. Le dăm desigur educaţie şi pentru acasă.
câţi din copiii care vin acolo se fac cu desăvârşire bine?
niciunul!
niciunul? De ce?
pentru că nu primesc ajutor din partea familiei. Părinţii sunt nepăsători. Se îngrijesc numai de ei înşişi. Există copii ai căror părinţi nu s-au arătat deloc. Aceşti copii stau mereu la fereastră, aşteptând să vadă dacă nu cumva vine cineva de-al lor. însă în zadar aşteaptă. Când îi văd mereu la fereastră, mi se sfâşie inima. Mi-e milă de ei şi încerc să-i conving pe părinţi să vină să-i vadă. Dar toţi spun aceleaşi cuvinte: Vom veni Duminică. Iar atunci când vin, atunci se petrece marea dramă. S-a întâmplat să fiu de faţă la o astfel de vizită. Ascultă ce-am auzit: „ce înseamnă asta? De ce ne-ai chemat aici? Nu ţi-e ruşine? Ce-ţi lipseşte? De toate ai aici! voi îmi lipsiţi şi dragostea voastră, a răspuns copilul, cu frică în vocea sa dacă îţi tragem una, vei vedea cât de mult îţi lipsim”. Atunci copilul a început să plângă, iar eu i-am scos afară. Prin urmare, cum să se vindece aceşti copii, de vreme ce, deşi au familie, se simt orfani? Aceasta este cea mai rea moarte! Tu, Rania, cum îi vezi pe părinţi în taxi?
la fel ca şi tine, indiferenţi. Vorbeşti de tinerii care se simt orfani. Ai simţit starea?
-Nu.
îţi doresc să nu o simţi niciodată. Doare, doare foarte mult. Este ca şi cum ţi-ar străpunge inima cu un cuţit cu două tăişuri. şi ceea ce-i mai rău este că nu există calmant care să uşureze această durere. Căci acest calmant îl are numai Dumnezeu.
12
îmi vorbeşti cu atâta patos, de parcă ai fi trăit tu însăţi.
dacă am trăit-o? Până în adâncul sufletului, doctore. Aici, înăuntru, au plâns foarte mulţi copii şi am plâns şi eu împreună cu ei, auzind durerea lor, simţind singurătatea lor.
M-am întors să-l privesc; ochii săi erau întristaţi. Intuiţia mea îmi spunea că o oarecare problemă serioasă îl chinuieşte. Voiam să-l ajut. Ca să nu-i spun cum că cuvintele mele se adresau lui, i le-am spus ca şi cum ar fi fost un sfat pentru alţii.
constantine, îi spun, vrei să-ţi spun un mod de a ajuta pe oamenii din jurul tău?
-Da, vreau!
aşadar, le spui aşa: „Prietene, eşti tânăr, puternic, ai toate armele în mâinile tale, nu dezerta din război, fiindcă eşti mai puternic decât ceilalţi, iar la sfârşit, biruitorul vei fi tu. Şi dacă vei obosi în luptă şi vei voi să ai împreună-luptător alături de tine, cu arme desăvârşite, întoarce-ţi privirea spre Cer. Acolo este Dumnezeu, Care îi iubeşte şi-i ocroteşte pe toţi îndureraţii, pe toţi nedreptăţiţii, pe toţi cei trădaţi. Căci El este primul care a suferit, a fost trădat, a fost nedreptăţit, S-a răstignit pentru noi, ca să ne mântuiască”.
Doctore, Stareţul Paisie spunea: „Aruncă-le, ca să zbori!”. Adică scoate din tine durerea, amărăciunea, patimile tale, păcatele tale. Aruncă-le şi vei zbura. Aşa cum un naufragiat nu poate înota având în spate rucsacul său, tot astfel nici noi nu vom putea trăi fericiţi cu patimile şi păcatele noastre. Ca să poţi însă să le spui acestea şi încă multe altele şi să intre în sufletele
13
oamenilor din jurul tău, trebuie să fi simţit tu însuţi mai întâi dragostea, să-ţi fi eliberat mai întâi tu sufletul de patimile şi păcatele tale. Ai înţeles, doctore?
am înţeles, dar cum poate cineva să găsească dragostea, de vreme ce nimeni nu iubeşte cu adevărat?
există Cineva, Care poate să-ţi dea atâta dragoste, astfel încât să se reverse din sufletul tău şi tu să o împarţi cu dărnicie.
şi unde este acest Cineva?
doctore, mă mir de întrebarea ta. Nu ştii că acest Cineva este Dumnezeu?
iartă-mă, uitasem de El.
de aceea eşti nefericit, doctore, deoarece ai crezut că nu există Dumnezeu şi ţi-ai pierdut nădejdea. Greşesc cumva?
Nu a răspuns.
cunoşti ce este dragostea?
cred că da.
ai dragoste în sufletul tău?
-Cred că da.
eşti pregătit să o dai?
nu ştiu.
doctore, îţi voi da un sfat: dăruieşte dragostea ta, nu te zgârci să o dai. Dăruieşte-o cu dărnicie şi nu aştepta răsplată. Orice s-ar întâmpla, cel fericit tu vei fi. Aceasta să nu o uiţi niciodată. Doctore, atunci când dăruieşti dragoste, va veni clipa când vei primi dragoste. Dar pentru ca această dragoste să fie întregită şi puternică, va trebui să fie dumnezeiască. Adică va trebui să-L cunoşti pe Dumnezeu, să cunoşti măreţia Lui. Va trebui să crezi în El şi să-L iubeşti, astfel încât
14
dragostea ta să fie insuflată de Acela, ca să aibă temelie solidă. şi atunci vei cunoaşte adevărata fericire. Eşti însurat?
-Nu.
îngrijeşte-te ca atunci când te vei căsători, să-ţi iubeşti soţia, ca să-ţi iubeşti şi copiii. Căci dacă nu o vei iubi pe ea, nu-ţi vei iubi nici copiii. Vor avea aceeaşi soartă cu cei de la spital. Ai înţeles?
Dar nu depinde numai de mine, ci şi de femeia cu care mă voi căsători, ca să-i ocrotească. Pot să spun că mai mult chiar de ea depinde.
ai dreptate, mai mult depinde de mamă, ca să-i ocrotească. Constantine, îţi voi spune un mare adevăr. Pentru orice lucru bun sau rău ce se întâmplă în viaţa noastră, cea mai mare răspundere o avem noi, femeile.
Atunci s-a întors brusc spre mine.
ştii ce spui?
desigur că ştiu.
nu uita că eşti femeie.
nu uit, sunt femeie, dar adevărul acesta este.
rania, acelaşi lucru îl cred şi eu, începând de la însăşi mama mea care ne-a distrus. Dar iată că am ajuns, cobor aici. Ai dori să mai discutăm?
nu, doctore, nu se poate să mai discutăm. Dar munte cu munte nu se întâlneşte. Poate am să te mai iau în cursă. şi încă ceva. Fă din durerea ta o îmbrăţişare de dragoste pentru toţi oamenii îndureraţi. Şi atunci vei simţi fericirea umplând sufletul tău. Dar să nu uiţi să ceri întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu.
noapte bună, Rania! Îţi mulţumesc.
15
Oarecând toţi cei care absolveau Facultatea de Psihologie erau şomeri. Astăzi toţi sunt bogaţi. Treburile le merg din ce în ce mai bine. Nu mai apucă nici la masă să mai meargă; atât de multă treabă au. Nu numai în Atena, ci şi în provincie. Psihologii şi psihiatrii au agenda plină. Acestea mi le mărturisesc chiar ei în taxi. Lumea, spun ei, are multe probleme, mult stress şi multă nesiguranţă.
şi ca nişte izbăvitori ce sunteţi, le spun şi eu la rândul meu, le rezolvaţi problemele. Nu-i aşa?
Într-o dimineaţă, în portul Pireu am luat în taxi o femeie psiholog. Aceasta lucrează în provincie.
Dialogul cu psihologul:
acolo unde lucraţi dumneavoastră, nu prea aveţi de lucru, nu-i aşa?
dacă am de lucru? Nu apuc nici să-mi trag sufletul.
nu se poate! Dacă în provincie nu apucaţi să vă trageţi sufletul, atunci înseamnă că aici în Atena psihiatrii şi psihologii nu au timp nici să doarmă.
Râde.
ei, da. Cam aşa stau lucrurile.
adică toţi grecii avem probleme psihologice?
16
da, majoritatea avem multe probleme. De aceea avem stress, nervi, melancolie, nesiguranţă pentru ziua de mâine.
şi voi, ca şi nişte atotcunoscători, le rezolvaţi pe toate acestea?
cred că da.
desigur! Mă întrebam şi eu: sărmana lume, cum de i-a venit mintea la cap şi s-a liniştit? Iată explicaţia, i-aţi vindecat pe toţi. Felicitări, sunteţi nişte psihologi vrednici, sunteţi cu toţii nişte oameni ai lui Dumnezeu!
păi, cum? Numai oamenii lui Dumnezeu fac minuni? Şi noi putem să facem.
Nu ştiu dacă femeia a înţeles ironia mea. De aceea
am continuat:
scumpa mea, minuni nu putem să facem noi. Minuni fac oamenii care au crezut din toată inima lor în Dumnezeu şi I s-au afierosit Aceluia, Care este singurul Doctor al sufletului şi al trupului, Dumnezeu Cel în Treime. Pentru că numai Dumnezeu poate să ne scoată din stress, din nesiguranţa pentru ziua de mâine, din singurătatea sufletului nostru. Fiindcă numai El cunoaşte sufletul nostru, nimeni altul. Oricâte cărţi aţi citi, sufletul nostru nu puteţi să-l cunoaşteţi. Numai Dumnezeu îl cunoaşte; de aceea numai El poate să-l vindece.
eu nu cred în Dumnezeu, eu cred în ştiinţă.
Aceste cuvinte le-a spus într-un asemenea mod, ca şi cum nu putea fi contrazisă. Am privit-o în oglindă. Ochii ei erau întristaţi. Se vedea că o frământa o problemă, şi încă mult. Ca să fiu sinceră, mi s-a făcut milă de ea. Voiam mult să o ajut, dar ea mi-a arătat mult
17
egoism împreună cu o răutate, care m-a făcut să îngheţ.
Am pornit computerul minţii mele să se gândească
cum să o ajut şi să-i dovedesc existenţa lui Dumnezeu, fără să o enervez. Situaţie foarte dificilă! Aici am cerut ajutorul Preadulcelui meu Iisus şi al Stareţului Porfirie.
Iată ce am meşteşugit:
scumpa mea, dacă ar veni un om şi ţi-ar spune: Sunt pe moarte şi vreau de la tine o favoare. I-ai face?
i-aş face.
îţi mulţumesc mult, bucuria mea! Ai o inimă mare! Între timp am ajuns la o biserică mare. Am tras pe dreapta şi m-am întors către fată.
scumpa mea, sunt foarte bolnavă. Aceasta este ultima mea vară. Te-aş ruga foarte mult să faci ceva pentru mine.
spuneţi-mi, ce vreţi să fac şi, dacă pot, o voi face.
inimioara mea! Pentru că eu cred în Dumnezeu, aş vrea să mergem în biserică şi să o rugaţi pe Maica Domnului să mă vindece. Vă rog, nu mă refuzaţi! Vă rog mult!
O priveam în ochi şi am fost atât de convingătoare, încât a cedat.
bine, mergem.
Bucuria mea era negrăită, deoarece cu ajutorul lui Dumnezeu reuşisem să intrăm în biserică. Fata s-a oprit înaintea icoanei Maicii Domnului de la catapeteasmă. Eu m-am oprit mai departe. Deodată am auzit plânsul ei ieşind cu putere. Plângea şi se ruga de mai bine de 15 minute. Hohotele ei îmi sfâşiau inima şi plângeam şi eu cu ea. Se vede că Maica Domnului a ascultat
18
rugăciunea ei. Şi de ce spun aceasta? Când a venit la mine, mi-a spus cu capul plecat:
vă mulţumesc mult!
Când am intrat în taxi, mi-a spus şi altceva:
de ce mi-aţi spus că sunteţi bolnavă?
Aici am amuţit; nu ştiam ce să-i răspund.
cum v-aţi dat seama că nu sunt?
mi-am dat seama, pentru că atâta vreme cât m-am rugat Maicii Domnului, numai despre problemele mele i-am spus. Nu mi-a venit să-i spun nimic despre dumneavoastră.
iertaţi-mă! Pentru binele dumneavoastră am făcut aceasta.
vă iert, pentru că într-adevăr mi-aţi făcut bine. Aveţi perfectă dreptate! Numai Dumnezeu este Doctorul sufletului. Abia acum am înţeles.
19
Vă voi povesti despre o mamă plină de bunătate şi gingăşie. Sincer, aş fi dorit ca toate mamele din lume să fi fost ca ea.
Ora zece dimineaţa, regiunea Niceii. O femeie îmbrăcată în negru mă opreşte.
pot să stau, copilul meu, în faţă? Căci în spate ameţesc şi mă dor picioarele.
Aceasta mi-a spus-o cu atâta dulceaţă, încât şi eu i-am răspuns cu aceeaşi dulceaţă în voce:
sigur că puteţi.
S-a aşezat încet-încet.
îţi mulţumesc, copilul meu, să ai binecuvântarea lui Dumnezeu!
Am văzut că mâinile şi picioarele ei erau umflate din pricina ostenelii, dar chipul ei arăta ca cel al unei sfinte.
unde mergem? am întrebat-o.
copilul meu, poţi să mă duci la Spitalul de Stat din Atena? Ia-o însă pe aici!
dar pe aici mergem la Pireu.
nu contează, ocolim.
vreţi să evitaţi pe cineva, să nu vă vadă?
20
da, copilul meu.
Am virat la dreapta.
ştii, fata mea, puţin mai departe este magazinul fiului meu şi nu vreau să mă vadă, fiindcă mi-a spus să-l sun când voi merge la medic, ca să mă ducă el. Eu însă nu vreau să-l deranjez, să devin povară. Am copii buni şi nurori bune, dar au familie şi trebuie să respect aceasta.
Vorbea rar, dar cu înţelepciune. Să fi avut vreo 75-80 de ani.
vorbiţi-mi despre viaţa dumneavoastră, despre copiii dumneavoastră. îmi place să vă ascult.
ce să-ţi spun, fiica mea?
orice doriţi.
Aşa a început să-mi spună istoria vieţii ei. Mi-a vorbit despre locul ei de baştină, Dimiţana, despre anii frumoşi, dar şi grei totodată ai copilăriei sale, pe care i-a petrecut în preafrumosul şi slăvitul ei sat. Mi-a vorbit despre râul Lusio cu apele sale cristaline, brazii de pe munţii din împrejurimi, toate florile ce le sădeau localnicii în grădinile lor, mănăstirile, şcoala în ascuns, despre oamenii însemnaţi pe care i-a odrăslit, precum Patriarhul Grigorie al V-lea, Ghermano, episcopul Noilor Patre, profesori universitari, comercianţi şi mulţi alţii. Fiecare familie din Dimiţana a odrăslit cel puţin un erou, în toate luptele patriei noastre împotriva cotropitorilor.
Mi-a vorbit chiar şi despre tatăl ei cel aspru.
am să-ţi spun şi ceva care te va face să râzi, însă noi atunci plângeam... într-o seară eram adunaţi toţi copiii împreună cu părinţii noştri care se întorseseră
21
de la câmp obosiţi. Fetele, împreună cu mama pregăteam masa Mamei însă i-a căzut farfuria cu mâncare, pentru că s-a împiedicat. Tata s-a mâniat tare, căci era foarte nervos. A mers în beci, a adus un sac, a pus-o pe mama înăuntru, a pus sacul pe umăr şi s-a îndreptat spre prăpastie. Nici fraţii, nici noi, fetele, nu puteam să spunem nici un cuvânt.
Pe drum l-a văzut un vecin. „Unde mergi, bădie Lambro?, l-a întrebat. merg către prăpastie. ce să faci? Ai gunoaie în sac? nu, am pe femeia mea şi merg să o arunc în prăpastie. de ce? Ce ţi-a făcut? a spart o farfurie cu mâncare. haide, bre bădie Lambro, pentru acest motiv mergi să-ţi arunci femeia în prăpastie? Iart-o! zici să o iert? ei, desigur”. Şi astfel s-a întors înapoi şi mama s-a izbăvit.
Mi-a părut foarte ciudată această întâmplare şi de aceea am început să râd.
acum râd şi eu când povestesc, a spus ea, ca şi atunci când o povestesc nepoţilor mei. Atunci însă lipseau lacrimile din ochii mei şi rugăciunea din inima mea.
dumneavoastră aţi avut un soţ bun?
ah, copilul meu, aceeaşi soartă cu mama mea am avut. Vezi aceste mâini? Sunt astfel de la spălările rufelor străine şi de la munca la câmp.
soţul ce lucra?
soţul era toată ziua la cafenea; îmi lua banii şi mergea acolo. Dar Bunul Dumnezeu l-a luat repede lângă El şi astfel m-am liniştit.
câţi copii aveţi?
22
am patru băieţi; să fie sănătoşi. Sunt copii buni. Dar am şi nurori foarte bune. Copiii mei le iubesc, dar şi ele îi adoră. Au familii frumoase, creştineşti. Numai un fiu de-al meu mă amăra. şi mă amăra mult.
buna mea doamnă, ce era atât de grav, încât vă amăra atât de mult?
ah, fata mea! S-a însurat de îndată ce a terminat stagiul militar cu o fată de 19 ani, o fată bună. După ce a născut soţia lui, a plecat la corăbii aceasta e meseria lui, marinar. însă un prieten de-al său i-a trimis o scrisoare în care îi spunea că femeia sa şi-a găsit un alt bărbat. Fiul meu, de îndată ce a citit scrisoarea, s-a întors înapoi, fără să-şi înştiinţeze soţia şi a prins-o cu altul. Ei, s-au certat, şi-a luat valiza şi a venit la mine. „Bine ai venit, băiatul meu! De ce ai venit atât de repede înapoi şi mai întâi la mine? De ce nu ai mers la femeia şi copilul tău? Ceea ce ai făcut nu e corect. Hai, du-te la casa ta. nu, mamă, m-am despărţit de femeia mea. te-ai despărţit? De ce?” Şi mi-a spus ce s-a întâmplat. „Copilul meu, Hristos S-a jertfit pentru noi, pentru păcatele noastre, care sunt foarte multe şi ne-a iertat. şi tu nu poţi să ierţi o greşeală mică a femeii tale? Este o fetiţă, a căzut în greşeală... O vom spânzura pentru asta? Dacă ai fi făcut-o tu, nu ai fi voit să te ierte? Haide, băiatul meu, mergi la femeia şi copilul tău şi uită ce s-a întâmplat. Şi învaţă în viaţa ta să ierţi, ca să fii iertat. Haide, copilul meu, mergi cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului! nu, mamă! Dacă nu aş fi văzut-o cu ochii mei, aş fi iertat-o. Acum însă nu pot. fiul meu, fă ce te luminează Dumnezeu!, i-am spus.
23
Am rămas mută, nu puteam rosti un singur cuvânt. A trecut destul timp ca să pot vorbi.
şi ce s-a întâmplat? în cele din urmă s-a despărţit?
da, fiica mea. S-a despărţit. însă eu nu mi-am lăsat fiica aşa... Am fost şi sunt şi acum alături de ea; orice are nevoie, o ajut.
fiul dumneavoastră unde se află acum?
s-a însurat din nou, are două fete şi cu una din prima căsătorie, trei. A luat tot o fată bună. Toate nurorile mele sâmt fiicele mele, le iubesc mult. întotdeauna am spus copiilor mei să-şi iubească şi să-şi respecte soţiile, ca să fie fericiţi. Slavă lui Dumnezeu, toate sunt bune! Eşti măritată, fiica mea?
-Nu.
ei, nu-i nimic. Ce vrea Bunul Dumnezeu. Să-L iubeşti pe Dumnezeu, fiica mea.
îl ador, buna mea doamnă!
„Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că mi-ai scos în cale pe această femeie!”, am spus în sinea mea.
Am ajuns la spital, a coborât din taxi, dar înainte de a pleca, am văzut că mergea cu greutate. Fără să mai stau pe gânduri, am parcat taxiul unde am găsit loc, am coborât, am alergat la ea, am apucat-o de mână şi am mers împreună la medic.
Când am terminat, am dus-o înapoi la ea acasă. Nu pot să vă descriu binecuvântările ce ieşeau din gura şi din inima ei. Câtă dragoste avea!
Adeseori îmi vine în minte această rară, gingaşă şi dulce fiinţă, a cărei inimă, luminată de dumnezeiasca lumină, răspândea cu dărnicie în jurul ei dumnezeiasca dragoste.
24
Apel de la Staţia de Taximetrie. Niceea pentru Atena. în zece minute mă aflu exact în locul acela. Văd apropiindu-se o doamnă îmbrăcată în negru, ce poartă ochelari de soare.
După ce am pornit, am întrebat-o de ce poartă ochelari de soare, de vreme ce afară era înnorat. Mi-a spus că a făcut recent operaţie la ochi şi că nu trebuie să-i expună la lumina zilei. Apoi am întrebat-o:
de ce purtaţi haine negre?
ah, fata mea... Am pierdut o fetiţă la care ţineam ca la ochii din cap. 29 de ani. Şi a lăsat doi copii orfani. Dar din pricina plânsului mi-am stricat ochii. Fiul meu m-a dus în Franţa ca să fac operaţie.
să trăiţi, să vă amintiţi de ea şi Dumnezeu să vă dea putere.
îţi mulţumesc, fiica mea! Să fii sănătoasă! Dar din fericire, am pe fiul meu care este mereu lângă mine. La fel şi nepoţii mei, ai fiului şi ai fiicei mele. Sîmt în fiecare zi cu mine, dar se mâhnesc şi ei când mă văd că sufăr. Fiul meu nu merge nicăieri fără mine. Nu face nici măcar o simplă plimbare cu familia sa, dacă nu sunt şi eu. Naşterea Domnului, Paşti, vacanţe, întotdeauna
25
împreună. împreună mâncăm în fiecare zi. Nu am de ce să mă plâng.
Aici ceva a început să nu-mi placă...
buna mea doamnă, cuvintele dumneavoastră şi felul în care le spuneţi îmi arată mult egoism. De ce sunteţi atât de egoistă? De ce vreţi să vă faceţi copiii nefericiţi? Lăsaţi-i puţin să se bucure de viaţă, de copiii lor... Sunt oameni tineri, să nu-i împovăraţi atât de mult!
Atunci s-a întors spre mine şi m-a privit ca şi cum ar fi zis: „Eşti nebună? Ce-mi spui acum?” Eu însă am continuat.
înţeleg durerea dumneavoastră, chiar dacă nu am copii. Însă nu aveţi dreptul să-i lipsiţi pe copiii dumneavoastră de micile bucurii ale vieţii. Nu aveţi dreptul ca nepoţii dumneavoastră să crească în tristeţe, în melancolie, în amărăciune. Ei au dreptul să se bucure. Să nu vă doriţi mereu ca toţi să vă compătimească. Durerea dumneavoastră să fie numai a dumneavoastră. Lacrimile dumneavoastră să fie numai pentru fetiţa care aţi pierdut-o. îngenuncheaţi înaintea Maicii Domnului şi spuneţi-i: „Maica Domnului, ce s-a întâmplat nu se mai întoarce înapoi... Ocroteşte pe copiii mei, pe nepoţii mei şi pe fetiţa pe care Dumnezeu a voit să o ia. Să fie lângă El! A Lui a fost şi a luat-o”.
Pentru că, scumpa mea doamnă, nu avem nimic al nostru; nici copiii nu sunt ai noştri, nici casele, nici banii. Toate sunt ale Lui. Până şi darurile care I le oferim
tot ale Lui sunt. Ale Tale dintru ale Tale Ţie ţi le aducem...
Nu spunem aşa la Liturghie? Puteţi să conştientizaţi că toate sunt ale Lui? Să lăsăm deoparte egoismul nostru,
26
nu există al meu. Numai cuvântul împrumut există pentru noi.
Ca să vă uşuraţi puţin durerea sufletului dumneavoastră, întoarceţi-vă şi priviţi pe Iisus cel Răstignit. Aduceţi-vă aminte de durerea Maicii Lui, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, când L-a văzut pironit pe nedrept pe Cruce. Noi, cei fără de păcat, am răstignit pe Cine? Pe Cel singur drept, pe Cel fără de păcat în Cer şi pe pământ, pe însuşi Dumnezeu. De aceea vă spun, o astfel de durere nu a simţit nici o mamă. şi nici o mamă nu are atâta sensibilitate şi afecţiune ca Maica Domnului.
Mângâiaţi-vă cu durerea Maicii Domnului. Când se întâmplă să fiu mâhnită, merg înaintea lui Iisus Celui Răstignit, să-i spun plângerile mele, să-I transmit durerea oamenilor. îl văd însă pe Cruce. Şi cuget în sinea mea: Pe noi încă nu ne-au răstignit, dar chiar dacă ne-ar răstigni, cu dreptate ar face aceasta, fiindcă noi suntem păcătoşi.
întăriţi, aşadar, credinţa dumneavoastră în Dumnezeul nostru. Puneţi-L Chivernisitor al vieţii dumneavoastră, iubiţi-L cu toată inima dumneavoastră. Iar apoi amărăciunea dumneavoastră schimbaţi-o într-o îmbrăţişare de dragoste pentru toate mamele care şi-au pierdut copiii şi vorbiţi-le despre dragostea lui Dumnezeu, despre fericirea şi puterea sufletului, care o dăruieşte Dumnezeu nouă, fiilor Săi. Numai atunci veţi simţi pace în sufletul dumneavoastră şi veţi putea să vorbiţi cu copilul dumneavoastră care este în Ceruri. Atunci veţi simţi şi prezenţa lui Dumnezeu. Căci
27
Dumnezeu aşteaptă la poarta inimii noastre; deschideţi-o ca să intre şi veţi gusta roadele dulci ale prezenţei Lui.
aceste cuvinte pe care mi le spuneţi nu mi le-a spus nici duhovnicul meu, mi-a răspuns ea puţin uimită, puţin deranjată.
a, deci aveţi şi duhovnic! Unde este aşadar credinţa dumneavoastră? Numai în cuvinte?
dar cred în Dumnezeu.
ce-mi spuneţi, doamna mea? Aceasta este credinţă în Dumnezeu? Când ştiţi că aţi făcut nefericiţi pe oamenii din jurul dumneavoastră? Când îi lipsiţi de dreptul de a respira? Dreptul de a trăi?
Nu a răspuns. Aici am ajuns şi a coborât. „Cred că am amărât-o”, mi-am zis în sinea mea.
Peste aproximativ o lună s-a întâmplat să o iau din nou pe aceeaşi doamnă. De îndată ce am văzut-o, m-am tulburat. Aceea însă, de îndată ce m-a recunoscut, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat.
îţi mulţumesc, fiica mea, pentru binele ce mi-ai făcut. Am spus duhovnicului meu cele pe care mi le-ai spus şi nu-ţi ascund că m-ai îndurerat...
iertaţi-mă, dacă v-am îndurerat, dar am făcut-o ca să vă ajut. Duhovnicul ce v-a spus? V-a mângâiat?
mi-a spus aşa: „Foarte bine ţi-a spus taximetrista... Cele ce nu am putut să ţi le spun eu, ţi le-a spus aceea. Bravo ei!” Din clipa aceea îl rugam pe Dumnezeu să te întâlnesc din nou, ca să-mi spui şi altele. M-ai ajutat foarte mult. Mă gândesc în fiecare zi la cuvintele tale şi am făcut ce mi-ai spus. I-am lăsat pe copiii mei liberi. I-am rugat să nu vină în fiecare zi la casa mea, ci să-şi vadă de viaţa lor, de copiii lor. Nu am mai plâns înaintea
28
lor. Ai perfectă dreptate, era cât pe ce să-i distrug. Cuvintele tale au fost mântuitoare pentru sufletul meu. Dumnezeu mi te-a scos în cale, ca să ne izbăvească. Şi, aşa cum mi-ai spus, mă străduiesc să dăruiesc dragoste şi altor suflete îndurerate.
Roagă-te ca să reuşesc!
Apel de la Staţia de Taximetrie. Ambelokipoi pentru Kolonaki. Intră în taxi o doamnă de stil aristocratic. Mi-a plăcut mult, fiindcă îmbina acest stil cu simplitatea.
Ca de obicei, deschid discuţia.
lucraţi în Kolonaki?
hm, dacă lucrez? Ore în şir. Am atelier în Kolonaki.
aşa? Să înţeleg că aveţi croitorie pentru doamnele din Kolonaki.
şi nu numai... Şi pentru vedete, pentru cântăreţe. Le cos hainele pentru scenă.
cred că scoateţi mulţi bani!
acum da! Aţi nimerit-o! Ah, fata mea, am colaborator care numai încasează, dar treabă deloc. Nu face absolut nimic... Nervii mei sunt la pământ din cauza aceasta.
copii aveţi?
patru, să fie sănătoşi.
soţul cu ce se ocupă?
nu face nimic. De aceea ne-am despărţit.
30
Am ajuns la Kolonaki, distanţa era mică. însă intuiţia mea îmi spunea că această femeie avea încă multe probleme, fiindcă în ochii ei distingeam o tristeţe adâncă.
mi-aş dori mult să mai vorbim, sunteţi o persoană plină de interes.
dacă ai timp, urcă la atelier, să te tratez cu o cafea şi să mai vorbim. Poate că am nevoie să vorbesc cu cineva şi eu, cea puternică, mi-a spus ea zâmbind.
Nu voiam să pierd ocazia, experienţele mele din taxi sunt atât de multe, încât credeam că aş fi putut să o ajut. Şi nu m-am înşelat.
Povestea vieţii acestei doamne problematizează, dar şi învaţă mult.
Legătura ei cu soţul a fost una nefericită... Leneş acela, harnică aceasta. Acela se simţea inferior faţă de ea şi de aceea certurile lor erau... homerice. Până într-o zi când nu a mai răbdat şi, deşi avea patru copii, s-a despărţit de el.
Această doamnă împreună cu copiii ei erau martori ai lui Iehova. Aici s-a manifestat neplăcerea mea
de ce eşti indignată? Cu toţii credem în acelaşi Dumnezeu.
nu, nu este aşa uşor precum crezi. Voi, martorii lui Iehova, sunteţi înşelaţi.
de ce? Explică-mi!
I-am explicat, cu puţinele cunoştinţe ce le am, despre martorii lui Iehova. I-am vorbit însă mult despre Dumnezeu, despre Maica Domnului, despre Sfinţii noştri, despre minunile ce le săvârşesc. Spre uimirea mea am auzit-o spunând că s-ar putea să am o oarecare
31
dreptate. Faptul că o pusesem pe gânduri şi îmi răspunsese în acest mod, îmi era de ajuns. în timp ce beam cafea în holul atelierului ei, a rămas pentru puţin timp îngândurată.
Deodată îmi spune:
dumnezeu însă a spus să ne iubim unul pe altul, precum fraţii, pe când voi luaţi arme. Aşa a spus Dumnezeu, să ucidem pe aproapele nostru?
dumnezeu nu a spus să ucidem pe aproapele nostru. Însă atunci când există vrăjmaşi, care vor să pângărească credinţa noastră, patria noastră, nu ne vom apăra? Le vom spune: Luaţi-le pe toate, dărâmaţi bisericile noastre, luaţi casele noastre, ucideţi-ne! Adică fără condiţii să le predăm patria şi credinţa? De aceea, atunci când este nevoie, luăm armele.
În acea clipă telefonul ei a sunat. Din câte am înţeles, era una din grupare. Când a închis, am întrebat-o:
a fost cineva apropiat?
A început să râdă.
da! Voi trece devreme să-i fac probă la un costum ce i-l pregătesc şi apoi vom merge la o întrunire. Vrei să vii împreună cu noi, să vezi ce frumos petrecem, în dragoste? Suntem unul pentru toţi şi toţi pentru unul!
O privesc în ochi şi îl rog pe Dumnezeu din inimă: Dumnezeul meu, luminează-mă ce să fac! Vreau să o ajut. Îi răspund:
voi veni cu o condiţie.
ascult.
duminică vei veni şi tu la Biserica mea.
Mi-a răspuns De acord. Recunosc că a spus-o fără să stea pe gânduri.
32
bine, spune-mi unde ne vom întâlni şi ora.
După ce mi-a spus, m-am ridicat să plec.
să ne vedem cu bine după-amiază!, mi-a strigat ea cu bucurie.
în timp ce coboram pe scară, mă gândeam că doamna s-a bucurat mult, deoarece credea că mă va face martor al lui Iehova. Cât de întunecată este! Nu ştia, se vede, că puterea lui Dumnezeu nu se compară cu înşelarea în care se află aceia şi că ea avea să devină ortodoxă.
De îndată ce am ieşit în drum, am sunat la duhovnicul meu şi i-am spus ce se întâmplă exact. El m-a sfătuit să merg.
După-amiază mă aflam la ora stabilită în faţa clădirii, acolo unde fixasem întâlnirea. Peste două minute doamna Evanghelia acesta era numele ei a venit împreună cu copiii ei.
bună seara!
bună seara!
Ne-am strâns mâinile şi ea mi-a prezentat pe copiii ei. Trei fetiţe şi un băiat. Toţi patru erau foarte politicoşi şi plăcuţi. Vârstele erau opt, unsprezece, nouăsprezece şi douăzeci de ani.
ce este aici? am întrebat. O casă?
da, este a stăpânului nostru.
Casa stăpânului era o casă cu trei etaje. Am urcat cu liftul la etajul al treilea, unde se afla o sală mare. Acolo era destulă lume. M-a recomandat stăpânului lor:
domnule Dimitrie, aici este o cunoscută de-a mea, care cred că va deveni sora noastră.
L-am privit pe acel domn în ochi. Nu mi-a făcut o impresie bună. Ne-am aşezat pe scaune.
După ce stăpânul ne-a salutat de la catedră, o doamnă s-a ridicat să citească Noul Testament. Eu nu auzeam ce citea. Îi urmăream pe oameni. Vedeam o disciplină perfectă. Nici respiraţia nu se auzea, nici capul nu-l întorceau; soldăţei nemişcaţi! Numai capul meu se întorcea încoace şi încolo. La sfârşit îl văd pe stăpân ieşind pe o uşă. Voiam să-l urmez. Îi spun, aşadar, lui Evanghelia:
putem să mergem la toaletă?
desigur.
Intrăm pe uşa pe care intrase acela. Aici Dumnezeu i-a vorbit Evangheliei. Când am intrat, l-am auzit pe „stăpân” ocărându-şi femeia cu nişte cuvinte foarte urâte şi înjurând de cele sfinte! Evanghelia s-a îngălbenit, s-a înroşit, s-a înverzit, a schimbat toate culorile curcubeului... Ne-am privit în ochi şi am ieşit. în sală nu am scos nici un cuvânt. Când am plecat, le-am propus să-i duc eu cu maşina mea. A primit. Pe drum i-am spus ironic:
foarte bun este stăpânul vostru!
da, foarte bun! răspunde fetiţa cea mică.
Evanghelia îşi înghiţise limba... Nu vorbea deloc.
Singurele cuvinte ce le spunea, erau ia-o pe aici, ia-o pe acolo.
Însă cuvântul şi l-a ţinut, la Biserica noastră a venit. Desigur, fără copiii ei. De atunci am devenit prietene.
Evanghelia este un om disciplinat; la fel sunt şi copiii ei. îmi plac mult. Au multă dragoste între ei, sunt o familie unită, ca un pumn strâns. Văzând o astfel de familie frumoasă, am vrut să o ajut să scape din înşelare şi să vadă unde se află adevărul. Astfel, cu ajutorul lui
34
Dumnezeu, a început lupta mea pentru izbăvirea acestor suflete. Luptă grea, dar şi plăcută.
După cinci luni de când ne-am cunoscut fiul ei avea să plece recrut. De aici începe calvarul.
Deoarece fiul ei a refuzat să ţină armă în mână, a fost dus la Tribunalul Militar. A fost condamnat trei ani fără suspendare şi a intrat în închisoare. Evanghelia, deşi se aştepta la aceasta, s-a prăbuşit. în urma unui telefon de-al ei, ne-am întâlnit. Credeţi-mă, când am văzut-o, era atât de istovită, încât m-am îngrozit.
de ce suferi atât de mult? am întrebat-o eu. Era ceva la care te aşteptai.
altceva este să aştepţi, şi altceva să trăieşti. Şi Gheorghie se aştepta la aceasta, însă atunci când a auzit hotărârea trei ani, ne-am privit şi am văzut că o lacrimă i-a curs pe obraz. Fetele mele, nu mai spun, sunt într-un hal de nedescris.
Evangheliţa, voi vorbiţi despre jertfe şi de o credinţă mare şi puternică în Dumnezeu. Atât de important este pentru Dumnezeu ca să intre Gheorghie în închisoare? Unde este, aşadar, credinţa cea puternică? Despre care jertfe îmi vorbeaţi, când la prima încercare vă clătinaţi? Evanghelia, ţi-o voi spune pentru a nu ştiu câta oară: acolo unde te afli tu şi ai tras şi pe copiii tăi, este înşelare, iar nu adevărul lui Hristos. Sunteţi cu toţii înşelaţi. Îţi doresc ca să-ţi deschizi repede ochii şi să vezi înşelarea ta şi să te întorci la Dumnezeul nostru Cel în Treime, la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi la Sfinţii noştri.
Evanghelia însă a schimbat subiectul:
ştii, trebuie să ne pregătim pentru nuntă.
ştiu asta, nunta trebuie să se facă. Nu cred că trebuie să fie amânată pentru trei ani.
nu, desigur!
Ginerele era creştin ortodox. Gruparea îi ţinea predici, ca să devină iehovist. Atunci a început o luptă grea; pe de o parte eu mă străduiam să nu devin martor al lui Iehova, iar nunta să se facă în Biserică. Iar de cealaltă parte se afla gruparea lor, care se lupta şi ea.
aşadar, buna mea prietenă, înarmează-tecu putere! Dumnezeu te va ajuta.
ai dreptate! Trebuie să mă lupt.
Şi astfel a început lupta pentru pregătirea nunţii şi pentru păstrarea fiului ei în condiţiile din puşcărie. Lucra din noapte în noapte. Casa rareori şi-o vedea. în cele din urmă nunta s-a făcut în Biserică. A biruit Dumnezeu!
De prisos să vă spun că de la grupare nu a venit nimeni la nuntă. După nuntă, am plecat spre casă. Pe drum mi-a spus:
trebuie să vorbim.
desigur!
Am lăsat pe copii acasă, iar noi am mers pe stâncile portului Pireu.
buna mea prietenă, am obosit. Le lipsesc pe fetiţe şi de mâncare, mi-a spus ea înlăcrimată.
de ce? Munca ta nu merge bine?
munca merge bine, dar mă părăsesc puterile. Toţi banii pe care-i câştig se duc pe îndatoriri, chirie, datorii şi pe lângă toate acestea cheltuiesc mulţi bani şi cu Gheorghie.
cu Gheorghie? De ce?
36
pentru că nu-i place mâncarea din puşcărie şi la fiecare 15 zile trimit pachete cu alimente. Este un flăcău de doi metri şi trebuie să mănânce bine. Fetele mele însă nu se plâng. Mă sprijină foarte mult Dacă le-ai auzi când dau telefon la amiază, după ce se întorc de la şcoală, şi-mi spun: mamă, nu mai este mâncare! inimioarele mele, faceţi puţină răbdare! Acum trebuie să-l sprijinim pe Gheorghie al nostru. Când cu bine va ieşi din închisoare, atunci veţi vedea ce va face mama pentru voi. Bine, inimioarele mele? şi când va ieşi Gheorghie al nostru?
Aici s-a încovoiat; lacrimile au devenit o tânguire amară. Am plâns şi eu împreună cu ea.
rania, să-ţi spun ceva?
spune-mi.
ieri la lucru am scuipat sânge.
ce vrei să spui? Că ai avut mult de lucru?
nu, ci am scos sânge pe gură.
de ce?
mă întrebi de ce?
în sfârşit, mâine vom merge la medic împreună.
nu am timp să mergem la medic, ci doar te rog să faci rugăciune pentru mine, ca să rezist.
vei rezista. Dumnezeu este cu tine!, i-am spus eu cu siguranţă în voce. Dar de ce nu ceri ajutor de la gruparea ta? Doar pentru ei este fiul tău în închisoare.
am cerut.
şi ce s-a întâmplat?
m-au refuzat.
de ce?
ne-au şters de atunci de când fiica mea le-a spus că se va face la Biserică cununia. în cele din urmă am
37
înţeles că ai dreptate. Este o erezie, iar nu credinţa cea adevărată.
Acestea pe care le-am auzit acum mi-au plăcut foarte mult. Dumnezeu îi vorbise în inimă.
În Joia cea Mare a sunat la telefon:
rania, te rog, poţi să duci lui Gheorghie alimente? Căci nu am bani ca să le trimit.
mai încape discuţie? Vin imediat. într-o oră sunt acolo.
Când am ajuns la atelier, am văzut cinci pachete.
toate acestea sunt pentru Gheorghie? am întrebat mirată.
toate, mi-a răspuns ea gânditoare. Să sperăm că mâine voi primi bani, ca să fac cumpărături şi pentru fetiţe.
Am încărcat pachetele în taxi şi după ce am fost localizată, am pornit spre închisoare. Era departe şi de aceea trebuia să ajung înainte de a se închide porţile. Pe drum mă rugam să nu-mi iasă în cale niciun poliţist, fiindcă mergeam cu viteză. Din fericire, rugăciunile mele au fost ascultate; am ajuns şi am predat pachetele. Am cerut să-l văd pe Gheorghie, dar nu mi-au dat voie.
Sâmbăta cea Mare, ora zece jumătate seara, traversez strada Skufa. Am stins liberul şi mă îndrept spre Pireu, ca să merg la biserică. Pe drumul dintre Skufa şi Dimokritu o văd pe prietena mea făcând semn cu mâna deznădăjduită, ca să opresc.
Am oprit. Prietena mea vine la fereastră şi-mi spune:
-Vă rog!
Nu a apucat să spună alt cuvânt, ci a deschis portiera şi a intrat.
38
ah, prietena mea, de când caut un taxi! Dumnezeu te-a trimis!
unde mergi la o asemenea oră?
duc această rochie la cutare cântăreaţă, la cutare centru... trebuia să fiu deja acolo.
bine, dar acasă când mergi?
ce bine dacă aş şti! Să sperăm că voi fi cel puţin la 12 fără cinci, ca să fac învierea cu fetiţele mele.
tu, să faci învierea?
da, eu!
felicitări! Dumnezeul meu, ce sunt acestea pe care le aud? Adică mâine pot să-ţi spun Hristos a înviat?, am întrebat eu cu bucurie.
sigur că poţi.
Atunci am oprit taxiul, am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o. îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!, am strigat eu cu putere.
bine, dar cum aşa? Ce te-a făcut să te schimbi?
Îţi voi spune. îmi vorbeai de fericirea pe care ţi-a dăruit-o Dumnezeu. în tot acest răstimp de când te cunosc nu te-am văzut niciodată supărată, nu te-am văzut niciodată să te mânii sau să înjuri. Orice îţi spuneam, îmi răspundeai cu un zâmbet dulce. în cele din urmă am înţeles că ai dreptate. Tu nu eşti soldăţel ca mine; tu eşti liberă cu sufletul, pentru că îl urmezi pe Dumnezeul tău.
dar Dumnezeu, buna mea prietenă, vrea ca copiii tăi să fie liberi, să fie nobili. Aşa cum şi El este nobil. Părintele nostru!
ai dreptate! Am înţeles târziu. însă niciodată nu este târziu pentru mântuirea sufletului nostru. Greşesc cumva?
nu, nu greşeşti. Dumnezeu pe toţi îi iubeşte şi are braţele Sale deschise şi ne aşteaptă, ca să ne dea iertarea. Ajunge numai ca noi să ne smerim şi să I-o cerem.
În ziua următoare, Duminica Sfintelor Paşti, am cumpărat dulciuri şi m-am dus ca să-i vizitez. Am găsit-o însă pe prietena mea plângând.
ce ai? De ce plângi?
ah, Rania! Ieri seară am ajuns acasă la 12:30, fiindcă acea rochie avea nevoie de puţină ajustare şi... copiii mei mă aşteptau flămânzi. înţelegi prin ce trec şi ei împreună cu mine?
ai dreptate. Aşadar, ştii ce vom face astăzi? Vom merge cu toţii să mâncăm la o tavernă. Plătesc eu totul!
De îndată ce copiii au auzit aceasta, au sărit în sus de bucurie.
copiii, îmbrăcaţi-vă!
Prietena mea a vrut să se împotrivească, dar eu cu un ton aspru i-am spus:
încetează! N-o să te aşteptăm pe tine acum... Ne este foame!
I-am dus la restaurantul Vlahika din Vâri. Bucuria copiilor şi pofta lor de mâncare nu poate fi descrisă. Dar şi bucuria mea, care a devenit mai mare, de nedescris, atunci când copiii, din inimă şi cu chipul strălucind de bucurie, mi-au spus:
doamnă Rania, Hristos a înviat!
învierea lui Hristos înviase sufletele lor! Să ne rugăm ca şi sufletul lui Gheorghie să învieze şi să se izbăvească din tentaculele hiliasmului.
40
Zona Kolonaki. Mă opreşte o doamnă cam la 70 de ani. Foarte frumos îmbrăcată, cu o pălărie frumoasă, ce se potrivea cu hainele ei, pantofii asortaţi cu geanta ei şi multe podoabe la gât şi la mâini. O femeie aristocrată, a cărei bogăţie se vedea.
S-a aşezat lângă mine. M-am minunat de ea şi i-am spus-o. De acolo a început discuţia noastră. Am întrebat-o dacă înfăţişarea ei exterioară se potrivea cu cea lăuntrică. Nu se aştepta la o asemenea întrebare.
ce vreţi să spuneţi?, m-a întrebat ea uimită.
pur şi simplu sunteţi atât de frumos îmbrăcată, cu multă gust şi vopsită discret... Cu alte cuvinte sunteţi o capodoperă. Şi mă întreb dacă aceeaşi frumuseţe are şi sufletul dumneavoastră.
fiica mea, nici nu am furat, nici nu am omorât pe cineva.
adică dormiţi liniştită nopţile, fără mustrări de conştiinţă, care să chinuiască mintea şi sufletul dumneavoastră?
Nu a răspuns nimic. Atunci eu o întreb:
aţi răspuns şi nu am auzit? Puteţi să repetaţi, vă rog?
41
nu ţi-am răspuns, fiica mea, mi-a spus ea cu şovăială.
Atunci mi-am dat seama că ceva serios se întâmplă.
a, mă iertaţi... Vreţi să-mi răspundeţi? Dar înainte de a-mi răspunde, priviţi aici... Este icoana Preadulcelui Iisus. Dacă-mi răspundeţi, aş vrea să-mi vorbiţi cu sinceritate, fiindcă ne aude.
Atunci s-a întors cu aproape tot trupul spre mine.
crezi mult în Dumnezeu?, m-a întrebat ea
Da, Îl ador. o iubesc şi pe Maica Domnului şi pe Sfinţii pe care-i vedeţi aici.
atunci îţi voi spune adevărul. Nu, nu dorm liniştită.
de ce?
de ce? Am să-ţi spun de ce. Fac parte dintre cei bogaţi, iar aceştia au o cugetare diferită de a celorlalţi. Gândurile noastre sunt la afaceri. Adică la cum să ne mărim averile. Am avut doi fii, medici amândoi, destul de cunoscuţi. Unul a iubit şi s-a căsătorit cu o fată de rangul nostru, iar celălalt a iubit o colegă de-a sa, dar care era săracă. Când ne-a înştiinţat că vrea să se căsătorească, ne-am bucurat, fiindcă avea deja 35 de ani. Astfel i-am spus să aducă pe fată, ca să o cunoaştem. Şi într-adevăr, peste două zile au venit la noi acasă.
Era o fată frumoasă, foarte politicoasă şi cu un zâmbet frumos. Când am întrebat-o ce lucrează tatăl ei, mi-a spus foarte simplu: este ţăran. Atunci parcă ne-a căzut un trăsnet în cap! „ ţăran?, am întrebat-o. da,
ţăran!”, mi-a răspuns din nou. în acea clipă m-am învolburat şi, adresându-mă fiului meu, i-am spus: „Nu se poate face această nuntă. Ce vor spune cei din cercul nostru, dacă ne înrudim cu ţărani?” Atunci fata s-a
42
Ridicat, ne-a salutat politicos şi a plecat. Fiul meu a rămas timp de o oră nemişcat în scaun!
Mai târziu aceea a primit o mutaţie şi a plecat de la acel spital. Când am aflat, ne-am bucurat mult. Eram deja siguri că o va fi uitat. Desigur, nu-ţi ascund faptul că eram încredinţaţi de aceasta, de vreme ce nu vorbea deloc despre ea.
însă cu oricâte fete din rangul nostru încercam să-i legăm o relaţie de prietenie, el nu primea pe niciuna. A trecut astfel un an de la despărţirea sa de acea fată. Dintr-odată a început să scadă în greutate, fiindcă nu avea poftă să mănânce. Slăbise atât de mult, încât hainele parcă pluteau pe el. într-o seară când s-a întors de la cabinetul său, am început să strig la el: „Ce se va întâmpla cu tine în cele din urmă? Până unde va merge această situaţie? Ne-am făcut de râs în ochii lumii!” El însă nu s-a împotrivit deloc, ci s-a dus în camera sa şi a încuiat uşa.
A doua zi dimineaţa, de îndată ce a plecat la spital, am mers în camera lui şi am răscolit-o toată. Am deschis toate plicurile ce le-am găsit acolo. Unul era al său. Avea înăuntru o fotografie a acelei fete şi multe analize medicale. Fata trebuie să fie bolnavă, mi-am spus în sinea mea. Citind însă numele de pe analize, mi-au căzut hârtiile din mână. Fiul meu avea cancer, de aceea era atât de palid şi slab! începuse să-i cadă şi părul. L-am sunat imediat la telefon: „Copilul meu, ce ai? Eşti bolnav? nu, mamă. Sunt foarte bine, doar că am mult de lucru. Haide, sănătate!”, mi-a spus şi a închis telefonul.
Seara l-am aşteptat să se întoarcă. Când s-a întors acasă, l-am urmat în cameră şi i-am arătat analizele. M-a privit în ochi, dar nu mi-a vorbit.
43
pe fata aceea o mai iubeşti?, l-am întrebat.
da, mamă. Niciodată nu am uitat-o. Fata aceasta a fost pentru mine ca un înger care a coborât din Cer pe pământ, dar voi aţi alungat-o în cel mai urât mod posibil. De patru ani o cunoşteam, atunci când v-am prezentat-o. Şi nu aş fi hotărât să mă căsătoresc cu ea, dacă nu aş fi fost sigur de ea. Dar ca să nu vă fac de ruşine în lumea voastră cea putredă, ne-am despărţit. Nimeni însă nu poate să o scoată din mintea şi din inima mea. Şi o voi iubi până ce voi muri. Altă femeie nu va intra în viaţa mea. De altfel, nu mai există nici timp...
ce vrei să spui? Că te va birui boala? Eşti medic... să te faci bine, am strigat eu cu mânie.
bine, mamă, am să mă fac bine.
Peste două luni a murit. Un flăcău de 37 de ani!
Povestea vieţii acestui băiat m-a îndurerat mult, iar această mamă m-a mâniat mult. Am început să o bombardez:
cum puteţi, doamna mea, după toate acestea pe care mi le-aţi spus, să purtaţi aceste haine deschise la culoare şi atât de multe bijuterii? Cum puteţi să fiţi atât de cochetă? Cum puteţi să spuneţi că nu aţi furat, nu aţi ucis, când dumneavoastră v-aţi ucis propriul copil? Voi, ăştia bogaţi, nu aveţi inimă? Nu aveţi dragoste? Nu aveţi frică de Dumnezeu? Nu aveţi nimic? Bine a spus fiul dumneavoastră: Lumea voastră este putredă!
A vrut să mai spună ceva, dar eu i-am tăiat-o:
vă rog, nu mai spuneţi nimic! Căci m-aţi mâniat cu pierderea nedreaptă ce i-aţi pricinuit-o fiului dumneavoastră şi s-ar putea să spun cuvinte care nu se cad a fi spuse.
Biruinţa bunătăţii şi a răbdării
O doamnă foarte plăcută mi-a povestit următoarele: „Cu soţul meu m-am căsătorit în urma unei cereri în căsătorie. Dar fără să ştiu, el iubea şi avea legături cu o altă fată, ale cărei rude nu erau de acord cu aceasta, însă el nu a încetat niciodată să o iubească.
Ne-am căsătorit. Ziua nunţii a fost foarte frumoasă. însă zilele frumoase au fost doar trei. începând cu a patra zi, timp de şaptesprezece ani, viaţa mea lângă el a fost un iad. Când l-am întrebat de ce se purta aşa de urât cu mine, mi-a răspuns că iubea o altă femeie şi nu pe mine. Am căzut atunci din nori!
atunci de ce te-ai căsătorit cu mine?
fiindcă m-au silit părinţii mei. Pe cealaltă părinţii mei nu o voiau.
şi eu cu ce sunt de vină, ca să te porţi astfel?
dacă nu-ţi place, pleacă!
unde să mă duc? Mi-e ruşine de fraţii mei şi de lume.
ei, atunci stai aici şi astupă-ţi gura!
Acesta a fost răspunsul său. Cu mine dormea doar atunci când se certa cu cealaltă. şi astfel am rămas
45
însărcinată. Când i-am spus, a devenit ca o fiară, gata să mă sfâşie. Mi-a cerut să-l avortez. Eu însă nu am făcut aceasta. Pentru nimic în lume nu aş fi ucis copilul meu. în felul acesta am născut trei fetiţe”.
lucraţi?
da, am coaforul meu. Niciodată însă clientele mele nu m-au văzut plângând sau tristă. Nici copiii mei. Amărăciunea o ascundeam adânc în sufletul meu, o împărţeam doar cu Dumnezeu. Ştii ce înseamnă să dormi cu bărbatul tău atunci când se ceartă cu prietena lui?
nu am trăit aceasta, însă pot să te înţeleg. Bine, dar aceea nu a găsit pe nimeni cu care să se mărite, să facă familie?
s-a măritat şi are doi copii. Dar de bărbatul meu nu s-a despărţit niciodată.
bărbatul ei nu şi-a dat seama?
nu ştiu.
copiii dumneavoastră nu şi-au dat seama?
nu, fiindcă întotdeauna îl îndreptăţeam, îl acopeream. Dar niciodată nu ne-am certat. Fiindcă niciodată nu l-am întrebat unde a mers, de ce a întârziat sau dacă a fost cu aceea Nimic! La orice oră ar fi venit, dacă erau de faţă copiii, îi spuneam: Bun venit lui Dimitraki! Şi pregăteam masa să mănânce.
cum ai putut răbda aceasta?
nu puteam să fac altfel. Trebuia să dau copiilor mei pilda cea bună. Voiam să înveţe valoarea respectului, valoarea dragostei, valoarea răbdării.
şi, slavă lui Dumnezeu, dai dovadă de multă răbdare.
Aici a zâmbit. Eu am continuat să o întreb:
46
de copiii tăi cine avea grijă atunci când lucrai?
mama mea. Şi ştii cum le transmiteam copiilor mei mesajele despre cele pe care voiam să le evite?
-Cum?
le înregistram pe casete. încă de când erau mici, înregistram în fiecare zi câte ceva pe casetă, apoi o dădeam mamei mele şi îi spuneam să le dea să asculte. în felul acesta nu simţeau prea mult lipsa mea
Aceasta s-a petrecut 15 ani. Orice mesaj voiam să le transmit, îl spuneam ca şi cum l-aş fi auzit la coafor. Despre droguri, de pildă, le spuneam că a venit o clientă la coafor, care era foarte amărâtă deoarece copilul ei se încurcase cu drogurile. Sau altădată le spuneam că am cunoscut o fată care s-a încurcat cu un băiat şi care a rămas însărcinată, dar din cauza sarcinii nedorite, au apărut multe probleme greu de rezolvat.
Când au crescut, nu mai mergeau la bunica lor, ci preferau să stea acasă să citească. Le spuneam că, atunci când vine tăticuţul, trebuie să-i servească masa, să-l îngrijească, de vreme ce el se osteneşte pentru noi, ca unul ce ne iubeşte. Astfel, în fiecare zi când se întorceau de la şcoală, ascultau mai întâi mesajul mamei.
iartă-mă! Toate acestea cum le-ai putut răbda?
ţi-am spus: Amărăciunea mea o împărţeam cu Dumnezeu. De aceea puteam să rezist. Dacă aş fi discutat cu vreo prietenă problemele mele, cu siguranţă că m-aş fi despărţit. Ascultă însă în continuare, ca să vezi sfârşitul
sunt numai urechi.
aşadar, timp de 17 ani mergeam în concedii numai cu copiii mei. Acela nu venea niciodată, oricât de mult
47
l-ar fi rugat copiii. într-un an, când m-am întors din concediu, am găsit pe canapea o casetă pe care scria: Te iubesc! Am rămas mirată. Ce casetă era aceea? M-am gândit că o fi fost pentru prietena lui. Seara când au adormit copiii, am pus-o ca să o ascult.
Aici a început să râdă.
de ce râdeţi?, am întrebat-o curioasă.
fiindcă acea casetă era înregistrată de bărbatul meu pentru mine!
şi ce spunea în casetă?
înainte de a-ţi spune ce spunea în casetă, îţi voi spune ce a făcut înainte de aceasta.
ce a făcut?
s-a certat urât de tot cu prietena lui şi s-au despărţit. A venit acasă şi a intrat în camera copiilor. Ştia că le înregistrez casete. A luat una la întâmplare şi a ascultat-o. Şi apoi altele... Astfel a ascultat ce le spuneam eu la copii şi a fost profund mişcat. Atunci a luat şi el o casetă şi mi-a înregistrat următoarele: „Iartă-mă pentru tot ce ţi-am făcut. Acum înţeleg cât de mult te-am rănit, cât de mult te-am umilit. Dar tu nici măcar un cuvânt rău nu ai spus vreodată, ci întotdeauna, întotdeauna te-ai purtat faţă de mine cu dragoste şi tandreţe. Am ascultat câteva din casetele tale, în care le vorbeşti copiilor noştri. Nu m-ai clevetit niciodată, ci numai cuvinte bune au ieşit de pe buzele tale. Acum am înţeles de ce mă iubesc atât de mult copiii noştri. Te rog, iartă-mă! Şi îţi făgăduiesc că tot ce ţi-a lipsit în toţi aceşti ani, îţi voi înapoia de acum înainte cu multă dărnicie. Vei fi împărăteasa inimii mele. Te rog, iartă-mă!
48
Acum când îţi vorbesc, crede-mă că simt multă dragoste pentru tine! îmi lipseşti... Te iubesc!”.
Auzind acestea, m-am simţit frumos, dar îmi venea greu să le cred. în minte mi-au venit toate pe care mi le făcuse şi spusese. Astfel am adormit.
Seara, când s-a întors, l-am auzit, dar nu m-am sculat, aşa cum făceam întotdeauna, ca să-i pun mâncare. Mă făceam că dorm. El a venit şi s-a întins lângă mine, încet-încet, ca să nu mă trezească şi m-a cuprins în braţe... pentru prima oară după 17 ani! Şi nu o simplă îmbrăţişare, ci una plină de dragoste... M-a sărutat uşor pe spate şi a şoptit: „Iartă-mă! Te iubesc!”
Din acea clipă viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire. Dimitrie a devenit alt om... Plin de dragoste, de gingăşie, niciodată nu mi-a stricat buna-dispoziţie. Cu alte cuvinte, am devenit familie.
Să ştii că în viaţă, atunci când te lupţi, vei pierde lupte, dar la sfârşitul războiului tu vei câştiga. Şi încă ceva: Fără credinţă în Dumnezeu, nu ai arme să lupţi!
într-o după-amiază de iulie m-a oprit o pereche tânără. Ceea ce mi-a atras prima dată atenţia a fost îmbrăcămintea lor. Ea avea nişte blugi tăiaţi în multe locuri, o bluză neagră şi scurtă, pe deasupra o cămaşă de blugi, plină de ţinte, iar peste mijloc o centură mare cu ţinte. Unghiile ei erau lungi şi vopsite în negru, ochii ei foarte machiaţi, iar buzele erau de un cafeniu-închis. Cele două urechi ale ei erau pline de cercei, mâinile pline de brăţări de tot felul, iar degetele pline de inele.
Prietenul ei era mai simplu. Cu o pereche de blugi sfâşiaţi, o bluză neagră cu un cap de mort şi ciubote cu tocul scurt.
Fata s-a aşezat lângă şofer, iar tânărul în spate. M-a impresionat îmbrăcămintea ei şi de aceea am întrebat-o dacă îi era cald. Ea mi-a răspuns pe un ton agresiv:
nu, aşa m-am obişnuit.
machiajul nu te deranjează?, am continuat eu.
nu, de ce să mă deranjeze?
îţi place să atragi privirile, nu-i aşa?
da, merg împotriva rânduielii, mi-a răspuns ea pe acelaşi ton agresiv, ca şi cum ar fi deranjat-o faptul că îi vorbeam.
50
M-am întors spre ea şi i-am aruncat o privire aspră, spunându-i pe acelaşi ton cu al ei:
fetiţo, golăniile în altă parte!
M-a privit fără să-mi răspundă. Peste câteva minute mi-a cerut iertare. Apoi m-a întrebat:
lucraţi şi noaptea?
lucrez şi noaptea, dar nu mă tem. Tu, atunci când umbli noaptea, te temi?
ei, mă tem puţin!
atunci de ce o faci pe puternica şi agresiva? în spatele acestora ascunzi frica şi nesiguranţa ta. Spui că mergi împotriva rânduielii. Dar din câte văd, ceea ce faci este să nu respecţi pe nimeni, nici chiar pe tine însăţi.
S-a întors către mine şi mă privea; nu puteam să văd privirea ei, dacă era agresivă sau nu. Eu am continuat:
lucrezi?
-Nu.
mergi la şcoală?
nu, am mers până în clasa a doua de liceu şi m-am oprit.
-De ce te-ai oprit?
aşa, nu am mai vrut să continui.
şi ce vrei să faci acum?
nimic.
ce înţelegi prin nimic? Nu înţeleg.
nimic este nimic, îmi răspunse ea sălbatic.
bine, dar ţigările pe care le fumezi, cine ţi le cumpără?
-Tatăl meu.
hainele şi brizbrizurile ce le porţi? Tot tatăl tău le cumpără şi pe acestea?
-Da.
adică trăieşti pe spatele altora. Prin urmare, eşti un trunchi nefolositor, o creatură neînsemnată, de nimic.
Mă privea cu atenţie.
de ce mă priveşti aşa? De vreme ce nu aduci nimic bun, eşti netrebnică. Şi faptul că vorbesc cu tine, înseamnă că-ţi acord cinste. Am să-ţi fac altă favoare; am să-ţi dau câteva sfaturi şi, dacă vrei, păstrează-le:
Ca să devii folositoare, trebuie să continui şcoala, să mergi la facultate, să studiezi ce-ţi place şi să găseşti ceva de lucru, ca să devii membru activ al societăţii. Doar atunci vei putea avea cuvânt şi cuvântul tău să fie auzit. Doar atunci vei putea să mergi împotriva rânduielii şi la tot ce nu-ţi place. Acum însă trăieşti cu capul plecat, de vreme ce eşti dependentă de tatăl tău. Cu alte cuvinte, eşti vrednică de compătimit.
La toate acestea fata nu a răspuns. Şi discuţia s-a oprit aici.
Am ajuns la destinaţia lor. Tânărul, care stătea în spate tăcut, mi-a plătit şi a coborât. Fata însă nu a coborât, ci mă privea. Deodată a început să-şi scoată toate podoabele pe care le purta şi toate brăţările ciudate de piele şi cu ţinte; le-a lăsat pe banchetă şi mi-a spus apăsat:
ai cuvântul meu. Voi merge la şcoală şi-mi voi schimba viaţa. îţi mulţumesc mult. Poate că aveam nevoie de cineva să-mi vorbească aşa, cu asprime, precum ai făcut-o tu. Nu te voi uita niciodată.
reuşită bună!, am şoptit eu.
52
Se caută părinţi cu responsabilitate
în taxi intră o doamnă la vreo 40 de ani. Din discuţia ce am deschis-o cu ea am aflat că era arhitect. Avea biroul ei cu destui clienţi. Dar s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi s-a întâmplat să rămână imediat însărcinată. Soţul era inginer. Până să nască, doamna lucra. De îndată ce a născut primul băiat, a spus soţului: „Biroul meu îl închid, cariera mea a fost până aici. Acum prioritate are copilul meu. Pe copilul nostru vreau să-l cresc eu, mama lui”. Acela nu a primit aceasta cu prea multă bucurie. între timp au mai venit trei copii.
felicitări, scumpa mea, hotărârea ta a fost cea mai bună. Pe copii trebuie să-i crească mama lor.
aceeaşi părere o am şi eu, de aceea mi-am şi părăsit cariera.
-Eşti fericită?
da, foarte mult! Este foarte frumos să fii mamă, să-i vezi pe copiii tăi cum cresc zi de zi şi să te făleşti cu lucrarea ta. înaintea copiilor mei nu pun nici carieră, nici bani, nici slavă.
-Soţul este bun?
foarte bun.
-Socrii tăi?
53
oameni vrednici. De aceea soţul meu este atât de bun, pentru că are părinţi buni. Este singurul lor copil, însă l-au crescut cu principii bune. Ştie să se respecte pe sine, pe mine, pe copii şi pe toată lumea. Draga mea, privesc de ceva timp la icoanele pe care le ai aici şi sincer mă bucur pentru tine. Trebuie să crezi mult în Dumnezeu, nu-i aşa?
da, nu există pentru mine ceva mai tare ca dragostea Preadulcelui meu Iisus. Pentru această dragoste jertfesc totul.
şi noi credem în Dumnezeu. în fiecare Duminică mergem negreşit cu toată familia la biserică. Vreau ca copiii mei să înveţe de mici să meargă la biserică şi să se împărtăşească; să fie aproape de Biserică şi de Dumnezeu.
duhovnic aveţi?
desigur, fără duhovnic povăţuitor nu poţi să ţii echilibrul, mai ales astăzi. Nu vezi în ce hal au adus viaţa noastră?
cum au adus sau cum am adus viaţa noastră? Noi nu avem responsabilitate pentru acest hal?
sigur că avem, de vreme ce tot ce ne este servit, noi primim fără împotrivire. Copiii mei merg la şcoală şi citesc cărţile lor. Am observat însă că istoria noastră au schimbat-o cu desăvârşire. Cărţile de religie vorbesc foarte puţin despre Dumnezeu. Nu pot să înţeleg de ce fac aceasta.
şi voi de ce nu vă împotriviţi? De ce nu protestaţi pentru aceste cărţi?
şi ce să facem?
54
ce să faceţi? Să nu le luaţi, să vă împotriviţi, să strigaţi, să cereţi să vă dea corectă istoria noastră, fiindcă istoria este busola fiecărui popor pentru drumul său corect. După cum văd că merg lucrurile, unii încearcă să o schimbe, astfel, încet-încet să uităm cine suntem. Să-i uităm pe eroii noştri, faptele eroice ce le-au săvârşit, ca să fim noi astăzi liberi. în loc să le mulţumim şi să ne fălim cu ei, noi îi aruncăm la coş!
Doamna mea, cu acestea pe care le facem, trosnesc oasele eroilor noştri. îl scot pe Dumnezeu din sufletul nostru, ca să uităm că suntem creştini ortodocşi. Dacă pe copiii noştri nu-i conducem la Dumnezeu, cum de avem pretenţia ca ei să fie sănătoşi sufleteşte? Cum de avem pretenţia să avem familii creştineşti? Cum de avem pretenţia să ne respecte, atunci când noi nu-L respectăm pe Dumnezeu? Dacă voi, toate mamele, vă veţi răscula, guvernul va fi nevoit să scrie din nou cărţile şi să se preocupe serios şi corect de educaţia noastră, să respecte credinţa noastră şi istoria noastră. Dar dacă ne văd că nu ne împotrivim şi că le acceptăm pe toate, ne servesc cu orice trece prin mintea bolnavă a unor organe progresiste, moderniste, conduse de interese străine. Dumneavoastră, ca una ce sunteţi instruită şi cultivată, de ce nu începeţi lupta chiar de la şcoala dumneavoastră?
am vrut să fac ceva, dar m-am lovit de un zid.
-Adică?
adică femeile care au copiii lor la aceeaşi şcoală cu ai mei, când le-am spus că manualele pe care ni le-au dat sunt de neconceput şi că trebuie să facem ceva ca să fie corectate, răspunsul lor a fost: „Ah, sărmana, o
55
floare nu aduce primăvara!” Mai mult ce pot să fac? Nu mă urmează niciuna.
ei, cum să vă urmeze, de vreme ce mintea celor mai multe femei este la cafea, la ceaşcă şi nu mai ştiu eu ce? Unde să găsească minte şi timp pentru educaţia copiilor lor? De unde interes pentru sănătatea sufletească a copiilor lor? Iar apoi, când cresc şi ajung nişte derbedei, au răspunsul pregătit: Societatea greşeşte! Nu spun: capul meu cel sec e de vină. Nu înţeleg că dacă copiii noştri sunt departe de Dumnezeu, şi noi suntem morţi duhovniceşte. Nu au curajul să recunoască.
Iubesc mult pe toţi oamenii. însă te iubesc mai ales pe tine, scumpa mea doamnă, care ai devenit mamă, precum şi pe tine, care ai să devii. Te-ai gândit însă că pentru ca să devii o mamă bună, trebuie să devii mai întâi copilul tău, trebuie să te iubeşti mai întâi pe tine însăţi?
Şi mai presus de toate va trebui să iubeşti pe Hristos şi pe Preadulcea Lui Maică, care este Maica întregii lumi. Numai atunci vei putea să dăruieşti dragoste, afecţiune, gingăşie şi să devii jertfă pe altarul maternităţii.
Tu însă în loc să fii plină de dragoste pentru copiii tăi, adeseori mi te plângi. îmi spui: Le oferim de toate, dar nu ne ascultă, ca să devină elevi mai buni, să devină oameni corecţi.
Şi mi le spui acestea, fără să te fi cercetat pe tine însăţi, dacă tu eşti corectă faţă de copilul tău, faţă de Dumnezeu. îmi vorbeşti despre copiii tăi cu buzele, iar nu cu inima, ca şi cum ai vorbi despre nişte obiecte.
Scumpa mea doamnă, nu m-ai convins că îi iubeşti corect pe copiii tăi, fiindcă nu le dai pe Hristos, nu le dai dragoste, nu le dai afecţiune, înţelegere, nu vorbeşti
57
cu ei, nu le acorzi puţin timp din timpul tău. Nu ştii să dăruieşti, ci numai să pretinzi.
Am depistat că mamele de astăzi nu mai sunt precum cele de demult. Cele din vechime nu aveau luxul de astăzi, însă îl aveau pe Dumnezeu, aveau dragoste şi o bucată de pâine dulce. Vă voi spune în continuare despre o mamă contemporană, care m-a impresionat mult şi îmi amintesc mereu de ea cu dragoste.
într-o zi ploioasă duceam la Universitate o doamnă, care mergea la jurământul fiicei sale, căci aceasta terminase Facultatea de Tehnologie a Sistemelor de Producţie. Ţinea în mâna ei un buchet foarte frumos de flori.
de ce singură? Soţul dumneavoastră?, am întrebat-o eu.
soţul meu este acasă. îi pregătim o surpriză plăcută: masă cu toate colegele ei din ultima clasă de liceu. Cineva trebuia să fie acolo, ca să le întâmpine.
în timpul călătoriei am avut posibilitatea să discutăm despre copiii ei, având ca pretext fiica ei.
S-a căsătorit de foarte tânără, imediat după terminarea Gimnaziului, la 18 ani, cu un băiat foarte bun. La 19 ani a dobândit primul ei copil, iar la 21 de ani pe al doilea. Simţea multă dragoste şi responsabilitate pentru aceşti doi îngeraşi pe care i-a adus pe lume, cu toate că şi ea era mică. Nu a uitat faptul că este femeie şi mamă. şi în ambele era fără cusur.
am crescut împreună cu copiii mei. Le vorbeam foarte mult... Le spuneam visele mele, dorinţele mele, cât de mult îi iubesc pe ei şi pe tatăl lor. Aceia mă priveau cu atenţie, iar eu râdeam. Ne jucam cu păpuşile
58
lor, alergam prin casă, deveneam şi eu copil împreună cu ei. Când au început şcoala, citeam împreună, împreună trăiam neliniştea de la concursuri, împreună le făceam pe toate. Când copiii au mers la Gimnaziu şi aveau o povară mai mare, deoarece învăţau în acelaşi timp şi cele două limbi străine, petreceau nopţile studiind, dar stăteam şi eu împreună cu ei.
La întrebarea mea de ce făcea aceasta, mi-a răspuns:
ca să nu se simtă singuri. Voiam ca să particip şi eu la jertfa pe care o făceau. Eu stăteam în bucătărie, bând cafea sau citind viaţa unui Sfânt, pe care-l rugam să-i ajute pe copiii mei.
Bărbatul meu, obosit fiind de la muncă, se odihnea. Nu mă simţeam bine să dorm şi eu, iar ei să stea nopţile singuri. Voiam să simtă prezenţa mea, voiam să simtă că le sunt alături.
Fiica mea în fiecare an primea bursă. Astăzi este la Universitate şi fiul meu. şi el a fost un elev bun, nu însă ca fiica mea. îmi amintesc că în ultima clasă de Liceu directorul m-a felicitat: Mi-aşfi dorit mult să fie fata mea.
Cred că înţelegeţi bucuria mea. Iată satisfacţia mea ce am dobândit-o din acele nopţi. Nu am să le dau bogăţii, am însă dragoste. Această dragoste o primesc ei şi se conformează. Nu-ţi ascund faptul că mă fălesc cu copiii mei. Să ştii că atunci când te lupţi cu armele lui Dumnezeu, întotdeauna câştigi. Cred că sunteţi de acord cu mine.
Merită multe felicitări această mamă luptătoare!
59
Primesc apel de la Centrul nostru. Pireu pentru Atena. Iau în taxi o doamnă inimoasă şi nobilă. Am discutat despre marea jertfă pe care a făcut-o în viaţa ei. Şi i-am cerut să o scrie. Iat-o scrisă aici:
Mă numesc Eufimia Panagaki hatzimihali. Am 43 de ani şi sunt mama unei fete de 12 ani, Elena.
Ceea ce-mi amintesc despre mine este faptul că întotdeauna am fost aplecată asupra cărţilor. Am studiat Filologie şi Asistenţă Socială şi am lucrat timp de 13 ani în domeniul Sănătăţii şi Educaţiei. Cu şapte ani înainte am făcut o intervenţie în viaţa mea. Am apucat pe drumul întoarcerii spre casa mea. Am întors spatele la spaţiul de concurenţă al pieţei de lucru şi i-am salutat pe colegii mei uimiţi cu frazamerg la casa mea!
Hotărârea era definitivă şi grea. M-am rugat lui Dumnezeu şi am cerut de la Acela să preia El viaţa mea. Picioarele mele tremurau, când traversam holul către biroul directoarei Gimnaziului unde lucram. În mână aveam hârtia demisiei mele... Cuvintele nu ieşeau din gura mea. Dezastru!...
60
în adâncul inimii mele însetam de ani de zile după această schimbare. Primii cinci ani ai educaţiei copilului meu i-am simţit „furaţi” de alţii; patronul, bunicile...
Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat curajul să merg împotriva curentului. Munca de femeie casnică nu a fost niciodată uşoară. Mai ales în zilele noastre este foarte dispreţuită.
Ofeream slujirea mea voluntară la parohia mea (Biserica Sfântului Nicolae din Pireu) şi la o organizaţie voluntară de femei. încă mai continui. Dar ceea ce a însemnat o răscruce în viaţa mea, pentru mine a fost naşterea lucrării de voluntariat.
Dumnezeu a binecuvântat şi, în timpul multelor ore de tăcere, mâinile mele au confecţionat sute de fluiere de trestie.
Trei ani de muncă grea... Am încredinţat unor pictori să picteze lucrarea mea cu teme din natura şi tradiţia grecească. Şi fiindcă nu voiam să le comercializez, am hotărât să dăruiesc lucrul meu de mână Organizaţiei Voluntare de Femei din Pireu. Apoi m-am adresat Ministerului Educaţiei, ca să-mi îngăduie să-i ghidez pe copii în lumea fluierului.
Ministerul învăţământului m-a cinstit dându-mi aprobarea şi trimiţând în toată ţara enciclice care recomandau acest program educaţional ca fiind potrivit pentru elevi.
Din decembrie 2005 până la sfârşitul lui mai 2006 au vizitat lucrarea 800 de elevi.
Pentru copiii de la Şcoala Primară am prezentat cu o echipă de voluntari teatru de păpuşi. Scena s-a bazat pe povestirea pe care am scris-o eu şi fiica mea
61
Sunt bucuroasă şi plină de recunoştinţă pentru întorsătura pe care a luat-o viaţa mea. Am pus în pericol siguranţa unei căi bătătorite, dar rezultatul îndreptăţeşte hotărârea ce am luat-o, înfricoşată şi singură pe atunci, pentru o întorsătură a vieţii.
Mulţumesc duhovnicului meu, părintele Anania Koustenis, care a fost primul meu aliat în această întreprindere.
Numai lucrările dragostei rămân!
Eufimia
De multe ori mă întrebam dacă în vremea noastră mai există oameni care să se jertfească pentru ceilalţi. Răspunsul mi s-a dat într-o călătorie grea, când am luat în taxi o doamnă la o vârstă înaintată, foarte simpatică şi dinamică. în timpul călătoriei o ascultam fascinată vorbindu-mi despre viaţa ei şi mă rugam să nu se termine această călătorie, fiindcă inima mea era însetată de astfel de fapte minunate, care-l încurajează pe om, ajutându-l să-şi găsească locul în societate.
Întrebările ce i le puneam erau puţine şi discrete. Iar ea cu multă bunăvoinţă, cu un zâmbet larg, vorbea despre copiii ei, despre satul ei, despre Dumnezeu, pricinuindu-mi uimirea, aş putea spune chiar o teamă sfântă.
Nu voi uita cum descria călătoria ce o făcea, ca să aducă apă cu ulciorul, de la izvorul satului, încinsă fiind şi cu o legătură de lemne. Locurile cu chiparoşi înalţi, râurile cu ape curgătoare, căsuţele sărăcăcioase care erau pline de dragoste, cântecul ei, care răsuna în munţi. Această femeie era un izvor nesecat de viaţă şi dinamism.
Este de ajuns să vă spun că avea un bărbat care o chinuia. Nu a văzut-o niciodată ca femeie, ci numai ca pe o roabă. Iar aceasta din pricina marii lui invidii, căci
63
era cea mai frumoasă şi mai bună fată din sat. Tot satul gustase din bunătatea şi dulceaţa ei. întregul sat se minuna de ea însă ea stătea ca o stâncă lângă el, niciodată nu s-a plâns de purtarea lui. A ridicat crucea muceniciei sale singură, având ca însoţitoare tăcerea ei şi pe Dumnezeul ei...
Şi-a crescut copiii cu mii de suferinţe şi lipsuri, dar cu multă dragoste; a reuşit să facă din ei oameni de ştiinţă. Anii i-au albit părul foarte mult. însă vedeai bucuria şi mulţumirea oglindindu-se în ochii ei de un albastru adânc. Chip dumnezeiesc, înfăţişare sfântă. Am descoperit că înlăuntrul ei purta toate trăsăturile morale şi datinile poporului grec, oglindind în ochii ei Patria cea albastră.
copilul meu, îmi pare rău că am uitat bunicile şi pe bunici, care ne spuneau lucruri atât de frumoase despre rădăcinile noastre, credinţa noastră, patria noastră, eroii noştri şi despre izbânzile celor care s-au luptat, ca noi să fim astăzi liberi. Atunci, fiica mea, existau voinici, bărbaţi viteji, femei cu inimă vitează. Acum privesc la copiii de astăzi şi inima îmi sângerează. Tinerii de astăzi cresc cu bani, iar nu cu dragoste. De aceea mă mâhnesc mult. îmi este milă de ei!
Aici a suspinat şi a continuat:
aceasta, fiica mea, nu este viaţă. Se poate să nu fi avut cele pe care le aveţi voi astăzi, dar trăiam o viaţă adevărată, care atârna de buza lunii, de lumina stelelor şi nu de lumina televizoarelor, care îţi iau din cultura
64
ta, din tot ce ai mai de preţ şi nu-ţi dă nimic valoros. Dacă copiii mei deschid televizorul, îmi dau seama imediat. Prefer să valorific timpul citind viaţa unui sfânt, ascultând postul de radio al Bisericii, îngrijindu-mi grădina, ocupându-mă de glastrele mele. Acum unde vom ajunge, vei vedea. Culorile ce le vei vedea, te vor răpi. Mulţumesc Preabunului Dumnezeu pentru copiii mei buni şi pentru toate bucuriile pe care cu dărnicie ni le împarte. Căci toate Aceluia aparţin.
Chipul acestei femei va rămâne neuitat în memoria mea pentru totdeauna. Un zâmbet larg, inimă vitează, plină de iubirea pentru Hristos şi Patrie!
65
Am coborât la Spitalul Copiilor. Dar înainte de a porni, văd o doamnă alergând spre mine. O aştept. Intră în taxi plângând. După ce îmi spune destinaţia ei, o întreb de ce plânge.
ah, fata mea, copilul meu este grav bolnav.
îl aveţi aici, la spital?
da, aici l-am adus.
nu plângeţi, doamna mea, Dumnezeu este mare. îl va face bine pe copilul dumneavoastră.
nădejdile mele în El mi le pun! Am făgăduit Maicii Domnului că dacă îl va face bine, îi voi duce aur.
Ce voia să-mi spună cu aceasta? Şi mai ales felul în care a spus-o, mi-a aprins sângele. Era ca şi cum ar fi făcut schimb comercial cu Maica Domnului! Dar mi-am păstrat răbdarea şi i-am vorbit cât am putut eu de frumos.
buna mea doamnă, mergi la o biserică, îngenunchează înaintea Maicii Domnului şi roagă-o să se milostivească şi să-l vindece pe copilul tău. Şi în loc să-i duci aur, să-i făgăduieşti că vei posti de carne în fiecare Vineri sau Miercuri; sau în fiecare Săptămână Mare să
66
porţi haine negre, ca să participi şi tu la durerea ei. Jertfind ceva de la tine, nu o vei uita niciodată.
Aici a făcut de parcă i-aş fi băgat un cuţit în inimă. Ascultaţi răspunsul:
ce spui, fetiţo? Dacă trebuie să postesc sau să port haine negre, mai bine să-l ia!
foarte corect, doamna mea. Atunci de ce plângeţi? Ca să mi se facă milă?
Atunci doamna s-a mâniat; mi-a cerut să opresc, ca să coboare. Eu nu i-am răspuns, ci pur şi simplu am făcut cum mi-a spus. Ea a coborât din maşină, înjurându-mă şi trântind cu putere portiera.
Această mamă îşi adoră copilul!!!
67
Sâmbătă, ora 10 dimineaţa, mă opreşte o doamnă cam la 60 de ani. Intră şi se aşează în faţă, lângă mine.
bună ziua! Unde mergem?
Nu-mi răspunde. Atunci mă întorc către ea şi o privesc. Privirea ei era pironită asupra icoanelor din maşină. Am lăsat-o să privească şi am pornit. Peste câteva minute o întreb din nou:
unde mergem?
Atunci ea, de parcă s-ar fi trezit dintr-o letargie, şi-a scuturat capul.
m-aţi întrebat ceva?, spuse ea.
da, v-am întrebat unde mergem.
unde mergem? Unde vrei.
ce înseamnă unde vrei, doamna mea?
îmi faci o favoare?
ce favoare doriţi?
să mergem să bem împreună o cafea, oriunde doreşti. Şi-ţi voi plăti ziua de muncă. Te rog!
Modul în care mi-a cerut aceasta, nu mi-a lăsat posibilitatea de a o refuza.
în regulă, mergem.
68
Am mers la o cafenea frumoasă şi liniştită, cu multă verdeaţă în jur.
îţi place aici?, am întrebat-o la singular, de vreme ce situaţia nu cerea distanţare între noi.
-Da, îmi place.
Ne-am aşezat, am comandat cafeaua şi am întrebat-o de ce m-a ales pe mine să vorbim.
te-am ales pe tine, pentru că de îndată ce am intrat în taxi şi am auzit la radio postul Bisericii, am văzut şi icoanele din maşină, m-am gândit că la tine mă pot deschide, înainte de a înnebuni şi a mă duce la Dafni.
aşadar, înainte de a înnebuni şi a te duce la Dafni, i-am spus eu râzând, deschide-ţi inima înaintea mea. înainte însă de a începe discuţia, pot să te întreb ceva?
desigur!
lucrezi?
am lucrat. Acum sunt pensionată pe caz de boală.
dacă-mi este îngăduit, unde ai lucrat?
am fost directoare la o firmă foarte mare...
prin urmare eşti o femeie foarte dinamică... Cum de ai ajuns atunci în această nevoie?
de ce? Vrei să spui că oamenii energici nu au astfel de nevoi?
dimpotrivă, voi aveţi mai mare nevoie; atât de sprijin duhovnicesc, cât şi sufletesc. Puţine sunt femeile care pot să le îmbine pe toate: Dumnezeu, sensibilitate, dragoste, dinamism. Din fericire, am cunoscut astfel de suflete binecuvântate. şi crede-mă, îmi doresc să am înaintea mea tot un astfel de suflet. Aşadar, ascult.
când aveam 20 de ani, am iubit un băiat, dar această dragoste nu avea temelii puternice şi în scurt timp
69
s-a distrus. A lăsat însă rodul ei: am născut un băieţel. Cu bărbatul cu care l-am zămislit nu m-am căsătorit.
motivul?
nu mă voiau ai lui. A recunoscut însă. După naştere am încredinţat mamei mele creşterea copilului meu, în timp ce eu m-am ocupat de cariera mea. Voiam să ajung foarte sus. Şi într-adevăr, am ajuns foarte sus, dar cu un preţ foarte mare.
merita osteneala acest urcuş?
îţi voi spune sincer. Nu! Dacă aş putea să dau timpul înapoi, nu aş mai repeta această greşeală. Ceea ce aş alege, cu multă bucurie, ar fi întemeierea unei familii. Cu copilul meu suntem ca şi nişte străini, nu avem nici o legătură sufletească. Niciodată nu am fost de partea lui. Nici la vreme de boală, nici la primii lui paşi, nici la primele lui cuvinte, nici nu am vrut să-l educ, să-l dau la şcoală sau să ne jucăm împreună. Pentru toate acestea era mama mea. Fiul meu, Anghel, o striga bunică-mamă. Eu nu existam nicăieri, decât numai pentru cariera mea.
Acum, când am ieşit la pensie, am hotărât să mă ocup puţin de fiul meu, Anghel. Acum are 36 de ani şi trăieşte cu o fată. Am hotărât să-i chem acasă, să o cunosc pe fată şi să mă cunosc şi cu fiul meu. Când au venit în casă şi el m-a prezentat fetei, vocea lui era rece, ca cea a unui străin. „Ea este mama mea”. Am lăsat însă să treacă şi m-am străduit să fiu cât mai amabilă cu ei. Încet-încet, după ce atmosfera s-a încălzit, i-am întrebat: „Copii, de ce nu vă căsătoriţi?” „Părinţii ei nu mă vor de ginere”, a răspuns fiul meu. „De ce, fetiţa mea, nu-l vor?” „Fiindcă el este un simplu funcţionar public, iar părinţii mei au alte vise
70
pentru mine”. Atunci intervine fiul meu: „Şi cine altul va iubi copilul tău, aşa cum îl iubesc eu?”. La auzul acestor cuvinte m-am tulburat. „Ai mai fost căsătorită?” am întrebat. „Da, am şi un băieţel”. M-am umplut de amărăciune, dar am înecat-o în lăuntrul meu. „Eu nu pot să intervin. Hotărârea este a voastră”.
Acea după-amiază s-a scurs liniştit, iar seara au plecat. Pe parcurs nu am spus nimic fiului meu, nici rămâi, nici pleacă. L-am lăsat săhotărască singur. De altfel, am simţit că eu nu aveam nici un cuvânt de spus; încă eram străini.
După două luni de zile, într-o dimineaţă, fiul meu a venit la mine bucuros. Pentru prima dată m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat.
ce s-a întâmplat, copilul meu, de eşti atât de bucuros?
mamă, am să te fac bunică. Voi deveni tată, mi-a spus el plin de entuziasm.
Este adevărat că nu m-am bucurat deloc, fiindcă am aflat că se certau mereu. însă nu m-am exteriorizat, ci m-am arătat foarte bucuroasă pentru acest eveniment.
Încet-încet am început să mă obişnuiesc cu ideea copilului. Am mers şi am cumpărat pătuţul şi tot ce trebuia. Ultrasunetele au arătat că era fetiţă.
Relaţia cu fiul meu începuse să se încălzească. Fata a intrat în luna a şaptea Văzând pântecele ei crescând, viaţa a început să prindă interes. „Copii, pentru tot ce aveţi nevoie, eu sunt aici Cheltuielile pentru naştere le suport eu. Cât despre zestrea copilului, veniţi să vă arăt... Vedeţi dulapul acela? Este plin cu hăinuţe pentru copil”.
Când am deschis dulapul, fiul meu a rămas fără glas. Pentru a doua oară m-a îmbrăţişat. „Mamă, îţi
71
mulţumesc mult”, şi m-a sărutat. L-am strâns şi eu în braţe şi m-a apucat plânsul. „Să mă ierţi, fiul meu, pentru răul pe care ţi l-am făcut!” „Hai, nu mai plânge! Uită tot, aşa cum şi eu voi încerca să uit. Bunica-mamă, sprijinul meu, a murit. Acum să ne străduim să ne cunoaştem şi să ne iubim!” Cuvintele lui mi-au dat nădejde, dar şi întristare totodată.
Bucuria a ţinut numai cinci luni din ziua în care am hotărât să accept pe nepoţica mea. într-o zi fiul meu a venit pe neaşteptate acasă plin de amărăciune. „Ce ai, fiul meu?”, l-am întrebat mirată. „Ecaterina... a avortat copilul!” Am rămas fără glas... Nu-mi venea să cred. „Ce ai spus?” „Ceea ce ai auzit”. „În luna a şaptea? Copil în toată regula... l-a omorât?” „L-a omorât!” a răspuns el plângând. „Nu pot să cred... Care medic a făcut aceasta, care ucigaş? Ce s-a întâmplat de a ajuns până acolo, încât să-şi ucidă copilul?” „Ne-am certat”. „Pentru care motiv?” „Pentru că i-am spus că atunci când va naşte, va trebui să găsească şi ea de lucru, ca să o scoatem la capăt”. „Şi ce ţi-a spus?” „Să mă dau peste cap şi să găsesc şi a doua şi a treia slujbă. Am fost de acord, dar i-am spus să-şi micşoreze cheltuielile. „Bine, bine”, mi-a răspuns ea şi acolo s-a terminat discuţia. Timp de o săptămână nu a venit acasă, ci a rămas la părinţii ei. Când a venit, era fără copil în pântecele ei. Atunci am avut un şoc! ce s-a întâmplat, am întrebat-o. Ce s-a întâmplat cu copilul? Ai născut fără să mă înştiinţezi? copilul nu mai există, mi-a răspuns ea foarte rece. L-am avortat. de ce l-ai avortat? Mi-a răspuns că nu sunt vrednic să devin tată, de aceea l-a avortat...”
înţelegi, Rania, cum se joacă viaţa cu mine?
72
eu un singur lucru am înţeles, Maria Pe altarul banului şi a slavei ai jertfit pe copilul tău, iar acum le vrei pe toate şi încă repede... Refuzi să fii pusă la încercare, refuzi să simţi ce înseamnă durerea, refuzi să plăteşti pentru că l-ai părăsit pe copilul tău, refuzi să pierzi, fiindcă ai învăţat întotdeauna să câştigi, nepăsându-ţi dacă, câştigând slavă, îţi ucizi copilul Iar acum când ai rămas pe dinafara activităţii tale şi simţi că nu nu valorezi nimic, acum ţi-ai amintit de copilul tău. Greşesc cumva?
nu, aşa este, precum spui.
desigur, ceea ce s-a petrecut a fost o ucidere, au ucis un copil. Şi l-a ucis chiar mama lui! Maria, fie ucizi un copil în felul acesta, fie îl părăseşti, tot ucigaşă eşti. Trebuie să ştii că viaţa nu ţi se dăruieşte... Departe de Dumnezeu, Maria, suntem morţi duhovniceşte. De aceea te-ai şi căit pentru succesul tău. Dacă acest succes profesional era de la Dumnezeu, nu ai fi ajuns astăzi în această deznădejde. De asemenea, dacă ai fi crezut în Dumnezeu, ai fi avut contragreutate în credinţa ta. Însă niciodată nu este târziu, ca să câştigi ceea ce ai pierdut. Nevoieşte-te mai întâi să câştigi dragostea lui Dumnezeu, dragostea Mariei, căci mai întâi trebuie să te iubeşti pe tine însăţi. Şi după aceea dragostea copilului tău şi toate celelalte vor veni la timpul lor. Înarmează-te cu răbdare, cu multă rugăciune şi la sfârşit vei câştiga. Însă ceva îmi spune că nu au ucis copilul; nu este uşor să ucizi un copil de şapte luni. Nu cumva l-a născut şi l-a dat să fie înfiat?
nu ştiu, însă voi cerceta. Dar dacă trăieşte, îl voi lua să-l cresc eu. Poate astfel voi răscumpăra răul pe care l-am făcut copilului meu.
73
Coborând pe strada Egaleo şi mergând spre Pireu, am văzut două femei îmbrăcate în negru. Acestea cu siguranţă vor taxi, mi-am zis în sinea mea şi am încetinit viteza Şi într-adevăr, au făcut semn cu mâna să opresc.
poţi să ne duci în satul cutare, întrebă una din ele, şi să ne aştepţi până ne întoarcem? Şi câţi bani vrei?
După ce ne-am înţeles, am pornit. Şi, ca de obicei, am început şi discuţia.
de ce mergeţi acolo?
am pierdut pe fratele nostru şi mergem la înmormântare. Suntem femei în vârstă şi nu putem să mergem cu alt mijloc.
Am respectat durerea lor şi în toată călătoria am schimbat puţine cuvinte. După o oră jumătate am ajuns la destinaţie.
Am fost nevoită să iau parte şi eu la înmormântare. Nu pot să spun că am văzut multă durere; de altfel, omul acela era şi în vârstă. însă altceva m-a cutremurat. în cimitirul satului, lângă un oarecare mormânt stătea o femeie care plângea şi vorbea singură, certându-se cu Dumnezeu. Nu purta haine negre. M-am apropiat şi am văzut fotografia unui tânăr.
74
a fost copilul dumneavoastră?, am întrebat-o şovăitor.
da... copilul meu.
să trăiţi şi să-l pomeniţi, iar Dumnezeu să-l ţină lângă El!
nu-mi vorbi de Dumnezeu!, mi-a răspuns ea cu sălbăticie.
Eu însă nu i-am răspuns, ci am plecat de lângă ea şi am intrat în biserică. Aşa cum priveam la cei din biserică, privirea mi s-a oprit asupra unui tânăr autist. Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de el! am spus eu rugându-mă.
După ce s-a terminat slujba, am mers să bem cafea, le-am transmis rudelor condoleanţe şi a venit vremea să plecăm. Am început din nou discuţia, comentând cuvintele acelei mame.
fiica mea, aceea a pătimit ceea ce a meritat, am auzit-o uimită pe doamna ce stătea lângă mine. Vai de tânărul care a plecat atât de devreme!
ce vreţi să spuneţi? Că ea meritat aceasta?
un copil i-a dat Dumnezeu, iar ea zi şi noapte îl înjura. La vârsta de 25 de ani tânărul a hotărât să cumpere maşină din banii săi. Dar mama lui... îl blestema. în fiecare după-amiază, când el pleca să se plimbe, ea îi striga: în sicriu să te aducă! Să te sărut de moarte!
în fiecare zi aceleaşi cuvinte... Până când cu ghinionul ei i-au adus copilul în sicriu. Acum se ceartă cu Dumnezeu şi boceşte ca să o compătimim. Nimeni însă nu-i dă atenţie.
Le-am întrebat şi despre copilul autist, pe care îl văzusem în biserică.
a, da! Ştim la cine vă referiţi.
75
păcat de el!
păcat, e puţin spus! Şi ceilalţi copii ai ei sunt într-un hal îngrozitor. Această femeie s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu vărul ei primar!!
bine, dar nu s-a găsit cineva care să-i oprească?
s-au căsătorit pe ascuns, şi-au bătut joc chiar şi de preot... Au făcut patru copii: primul este autist, al doilea a murit la 12 ani de cancer, al treilea este narcoman, iar al patrulea este nebun. Părinţii lor au fost fraţi... acelaşi sânge. Ce pricopseală să aştepţi? Dar să nu crezi că sunt singurii. Mai avem încă o situaţie asemănătoare în sat,
cu aceeaşi soartă şi aceia!
Concluzia este a dumneavoastră. Acelaşi lucru se petrece şi aici, în capitală. Vai de noi, ne-a îndepărtat de Dumnezeu şi le nivelăm pe toate. Nu avem îngrădiri pentru nimeni şi nimic.
Câtă dreptate avea Dostoievski: fără Dumnezeu, toate sunt îngăduite”.
76
Ora 11 dimineaţa şi mă aflu în zona Peramatos. Am coborât la corăbiile ce merg la Salamina. Am înaintat aproximativ un kilometru, când mă opreşte o doamnă:
-în Atena, vă rog!
Aşa cum obişnuiesc, am deschis discuţia cu acea doamnă.
La început a încercat să-mi arate că toate în viaţa ei erau foarte bune. Dar privindu-o prin oglindă în ochi, am văzut că nu erau toate chiar aşa de frumoase, aşa cum voia să mi le prezinte. Purta şi ea masca bucuriei, aşa cum poartă mulţi. Încet-încet am început să-i dau la o parte masca, până când am înlăturat-o desăvârşit. Nefericirea pe care o ascundea înlăuntrul ei era foarte mare.
Soţul ei era un bădăran; o lovea, o înjura cu cele mai urâte cuvinte. Faţă de copiii lui, doi băieţi şi o fată, avea aceeaşi purtare.
Când am întrebat-o pentru care motiv soţul ei se poartă atât de urât, mi-a răspuns că este influenţat de mama lui.
socrul dumneavoastră se poartă cu bunătate faţă de soacră?
nu, are aceeaşi purtare cu cea a soţului meu.
77
prin urmare, răul are rădăcini adânci şi putrede.
cam aşa, mi-a răspuns ea.
doamna mea, atunci când o rădăcină este putredă, nu putem să o vindecăm. O scoatem şi o aruncăm.
adică, ce vreţi să spuneţi? Să mă despart?
nu, desigur! Dar putem să sădim un copac nou. Din câte am înţeles are doi fii.
-Da.
În regulă! Străduiţi-vă, aşadar, să lăsaţi durerea dumneavoastră deoparte şi să deveniţi o mamă foarte iubitoare pentru copiii dumneavoastră. Să le transmiteţi cu dragoste mesajul dragostei; să-i convingeţi că trebuie să iubească şi să respecte pe oamenii de lângă ei.
Va trebui, scumpa mea doamnă, să-i învăţaţi pe copiii dumneavoastră să-L iubească pe Dumnezeu, să iubească Biserica. Dacă nu faceţi dumneavoastră acest lucru, nici copiii dumneavoastră nu vor fi fericiţi. Căci şi soţul dumneavoastră este nefericit, precum şi dumneavoastră. Cred că amândoi aţi fost lipsiţi în sânul familiei voastre de dragoste; de aceea nici nu puteţi acum să o dăruiţi. Nu cunoaşteţi ce este iubirea şi nici puterea ei. Precum şi pe Dumnezeu nu-L cunoaşteţi, căci dragostea împreună cu Dumnezeu aduc fericirea.
Scumpa mea doamnă, durerea şi amărăciunea dumneavoastră să se transforme în adorarea lui Dumnezeu şi dragoste pentru copiii dumneavoastră. Să-i învăţaţi pe copiii dumneavoastră ce este dragostea, răbdarea, respectul, jertfa, demnitatea. Ah, dulcea mea doamnă, faceţi aceste puţine lucruri, dar importante, şi atunci veţi simţi fericirea inundând sufletul dumneavoastră.
Femeia mă privea ciudat.
78
nu am curajul să fac cele pe care mi le-aţi spus!
doamna mea, nu puteţi să faceţi aceste lucruri mici, care însă sunt foarte importante pentru viaţa de mai târziu a copiilor dumneavoastră? Atunci nu-i iubiţi cu adevărat...
Când a auzit, a sărit în sus, strigând:
ce spuneţi? Nu-mi iubesc copiii?
liniştiţi-vă, doamnă! Vă voi spune din nou: „Nu-i iubiţi!”. Dacă i-aţi fi iubit, aţi fi dorit să fie fericiţi... Dar dumneavoastră dimpotrivă, îi împingeţi în nefericire. Deoarece aţi fost dumneavoastră nefericită, vreţi ca şi alte fete să fie nefericite? Aţi vrea, doamna mea, ca fata dumneavoastră să aibă un soţ ca soţul dumneavoastră
sau ca fiii dumneavoastră?
nu, niciodată!
v-ar durea, nu-i aşa? Atunci gândiţi-vă la fetele care vor avea de soţi pe fiii dumneavoastră.
A plecat capul, a roşit şi mi-a spus:
aveţi dreptate...
dacă am dreptate, adoraţi-L cu toată puterea dumneavoastră pe Dumnezeu şi iubiţi-vă corect copiii. Numai lângă Dumnezeu veţi găsi adevărata dragoste, fericirea, astfel încât să o transmiteţi şi copiilor şi soţului dumneavoastră. Căci şi soţul dumneavoastră are nevoie să fie iubit, însă nu ştie să o ceară. şi cred că şi acela, dacă va gusta din dragoste, va dori să o dăruiască.
Aici am văzut lacrimi curgând din ochii ei.
poate că aveţi dreptate!
am dreptate, scumpa mea doamnă! Străduieşte-te să te apropii de Dumnezeu, astfel încât casa şi sufleţelul tău să găsească pacea.
Duminică la amiază; mă aflu în zona Atenei şi mă îndrept spre Pireu. Mă opreşte o femeie foarte corpolentă, intră în taxi şi-mi spune destinaţia ei. Doamna aştepta în partea cealaltă a drumului. M-am mâniat, dar nu am spus nimic; am întors maşina şi am continuat. în mod ciudat, nu aveam chef de vorbă, fiindcă îmi era foarte foame. Deodată am auzit-o pe acea doamnă zicând:
pe tine te aşteaptă ceva rău.
Am privit în oglindă să văd dacă nu cumva vorbea la telefonul mobil, dar am văzut că nu vorbea.
mie mi-aţi spus aceasta?, am întrebat-o.
da, ţie.
şi ce rău mă aşteaptă? Probabil ceva legat de mine sau de copiii mei. Căci dacă este vorba de mine, nu mă deranjează... Dacă însă este ceva legat de copiii mei, aş vrea să aflu.
aşteaptă puţin şi-ţi voi spune.
aştept.
Peste puţin îmi spune cu multă seriozitate:
trebuie că ai trei copiii... Să fii atentă, căci la al treilea i se va întâmpla ceva.
sunteţi medium?, o întreb.
80
da! şi încă dintre cele bune, nu din acelea care-şi batjoc.
aha... Aşadar, ce putem să facem, ca să evităm răul? Dumneavoastră puteţi să mă ajutaţi?
sigur că pot, răspunde ea plină de sine.
şi câţi bani vor trebui? Aproximativ, ca să văd dacă am.
nu contează, chiar dacă nu ai.
adică îmi veţi lucra degeaba?
nu degeaba! Dar vom face un mic împrumut la bancă, dacă nu aveţi.
şi ce sumă?
înjur la 1.000 euro.
Aici mi-a venit dorinţa să o iau la palme. Dar am continuat făcătura, fiindcă nu am nici soţ, nici copii.
mai am ceva... care se întâmplă.
spune-mi şi eu te voi ajuta.
bărbatul meu umblă mereu cu altele. Putem să-l strângem de pe drumuri?
a, aceasta-i foarte uşor! Fustangiii sunt specialitatea mea!
ah, doamna mea! Dumnezeu v-a trimis în calea mea?
Să fi văzut ce bucurie pe capul acelei doamne! îşi freca mâinile că a mai găsit o victimă.
taxiul este al dumneavoastră?, mă întreabă brusc.
desigur, al meu este. Bunuri imobile am destule, bani lichizi nu am.
Vrednic de însemnat este faptul că, fiind şoferiţă de taxi, nu am nici casa mea, nici maşină, nici nimic altceva. Toată averea mea este Dumnezeul meu! Adică sunt
81
dintre femeile cele mai bogate pe pământ. Fiindcă atunci când îl ai pe Dumnezeu în viaţa ta, le ai pe toate. Acea doamnă, deşi a văzut maşina plină de icoane, totuşi nu a respectat aceasta. Dimpotrivă, a vrut să-şi mărească clientela.
să nu vă faceţi probleme... Veniţi dumneavoastră să vă rezolv problema, iar răsplata o vom găsi noi.
Doamna a mirosit iepurele. Am ajuns la destinaţia ei, mi-a dat cartea ei de vizită şi a coborât fără să plătească.
mă scuzaţi, îi spun, dar nu aţi plătit.
a, da... a răspuns aceea chipurile de parcă ar fi uitat.
Mai degrabă aştepta să o duc degeaba, deoarece îmi spusese toate acestea. Credea că m-a prins în cursa ei. După ce mi-a plătit, îi spun:
luaţi-vă cartea de vizită înapoi! Nu am nevoie de ea!
Aceea mă privea cu ochii bulbucaţi.
v-aţi înşelat, doamnă. Nici copii nu am, nici bărbat, nici avere!
Aceea s-a făcut roşie ca o sfeclă...
la revedere, doamnă! îi spun pe un ton ironic şi plec.
82
La ora cinci dimineaţa mă aflu în portul Pireu. Pentru prima dată am intrat în locul rezervat taxiurilor pentru a lua pasageri. Vin către mine două doamne. Nu aveau bagaj; au intrat amândouă înăuntru şi una din ele mi-a spus pe un ton tăios:
arghirupoli, vă rog.
bună seara, doamnele mele. Ziua bună este a lui Dumnezeu!
aveţi dreptate... Scuzaţi, dar suntem foarte tulburate.
de ce? S-a întâmplat ceva pe vaporul cu care aţi venit?
nu, nu... Avem problemele noastre, serioase.
vreţi să le împărţim?, întreb cu interes. Amărăciunea împărţită se face jumătate.
ah, fata mea! Ce să-ţi spunem? Că avem probleme cu fiul nostru?
amândouă îl aveţi ca fiu?, le spun zâmbind.
nu, eu sunt mama lui, iar ea este fiica mea.
bun, aceasta am lămurit-o. Mergem mai departe.
ştiţi, doamna mea, ce înseamnă să-ţi creşti singură copiii, să-l ajuţi să studieze, iar apoi o fată să ţi-l ia?, îmi spuse ea indignată.
83
doamna mea, nu este frumos ca pentru toate câte aţi oferit copiilor dumneavoastră, să socotiţi corect faptul că trebuie să vă fie supuşi. Acesta este egoism.
dar l-a luat şi au plecat în străinătate, iar de un an de zile nu ne-a dat nici măcar un telefon.
v-aţi întrebat, oare, de ce?
fiindcă am vorbit-o de rău pe fata lui.
de ce aţi vorbit-o de rău?
Aici nu mi-au dat niciun răspuns.
are legătură cu această fată de multă vreme?
sunt împreună de trei ani şi au plecat amândoi pentru a-şi face masterul.
dumneavoastră v-aţi supărat pentru că a plecat cu fata sau fiindcă a plecat să-şi facă masterul?
pentru amândouă; putea să fi rămas în Grecia. Dar eu îl voi întoarce înapoi.
îmi place siguranţa dumneavoastră! în ce mod îl veţi aduce?
ne-au recomandat un medium bun, care poate să le rezolve pe toate.
a, acum că-l aveţi de partea dumneavoastră şi pe „dumnezeu”, nu vă temeţi de nimic. şi câţi bani v-a cerut mediumul pentru treaba pe care v-o face?
sunt destui bani.
cam câţi?
i-am dat 1.000 euro. Dar fiindcă este departe, este nevoie de mai mulţi bani. Pentru aceasta îi vom duce astăzi alţi 3.000 de euro.
Nu suntem sănătoşi!, mi-am zis în sinea mea. Ce nebunie purtăm în noi!
84
tu, copila mea, am spus eu adresându-mă fetei, cu ce te ocupi?
sunt medic.
frumos! Eşti medic şi crezi în vrăjitori şi medium? Păcat de studiile tale! Aşa te-au învăţat la şcoală? Să alergi la vrăjitori, ca să-ţi rezolvi problemele tale? Despre Dumnezeu ţi-a vorbit cineva? Despre dragostea lui Dumnezeu ţi-a vorbit cineva? Despre iertare ţi-a vorbit cineva?
Aici am simţit că îi fugea pământul de sub picioare. însă eu am continuat:
ţi-ai dori, copila mea, ca atunci când vei avea o legătură cu un băiat, mama ta să se bage între voi şi să vă despartă? Şi să vă despartă în acest mod urât, cu vrăjile, aşa cum faceţi voi? ţi-ai dori un astfel de lucru?
nu, mi-a răspuns aceea.
atunci de ce o faceţi voi? Nu ştii că cine scoate sabia, de sabie va pieri? Că veţi plăti foarte scump răul pe care mergeţi să-l faceţi? Trebuie aşa de multă minte, ca să înţelegi lucrul acesta? Şi până la urmă, nu a făcut nimic rău, ci şi-a urmat glasul inimii sale. Voi cu ce drept mergeţi să distrugeţi o dragoste? Cine vă credeţi? Ocrotitoarele lui?
Nu scoteau niciun cuvânt. Atunci am profitat de ocazie şi am continuat:
copila mea, pune-te în locul acestei fete. Dacă Dumnezeu vrea să unească pe aceşti tineri şi pe parcurs află despre ce le-aţi făcut, care va fi poziţia voastră faţă de acea fată? Veţi spune un simplu scuzaţi şi o veţi face să uite? Atât de uşor socotiţi că este? îţi doresc, copila mea, să nu ţi se întâmple niciodată ceea ce faceţi
85
voi acum. îţi doresc ca să nu simţi vreodată răutatea oamenilor. Doare foarte mult. Nu am dreptate, doamnele mele?
Brusc fata îmi spune hotărâtă:
vă rog... Duceţi-ne înapoi în portul Pireu!
Mama ei a vrut atunci să spună ceva.
te rog, nu mai spune nimic! Ai uitat că şi eu m-am despărţit în acelaşi fel? Doamna are dreptate!
Bucuria mea pentru ce s-a întâmplat era de nedescris. Le-am dus înapoi în port, ca să plece cu acelaşi vapor cu care veniseră. La întoarcere le-am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu. Şi cred că au înţeles că este mai bine, în loc să alerge la vrăjitori şi mediumuri, uneltele diavolului şi desigur, fără plată consistentă să-şi găsească scăparea la Dumnezeu, ca la un Părinte iubitor, pentru rezolvarea tuturor problemelor lor.
Este sâmbătă dimineaţă şi mă aflu în zona..., când un domn mă opreşte.
bună ziua! La Sintagma, vă rog!
bună ziua, domnule!
La radio se auzea Liturghia.
felicitări, doamnă!
pentru care motiv mă felicitaţi?
pentru că ascultaţi Liturghia.
vă mulţumesc. Dumneavoastră mergeţi la biserică?
-Nu, nu am timp.
dacă nu sunt indiscretă, trebuie să fiţi pensionar.
da, sunt pensionar.
prin urmare, aveţi timp. Doar că nu simţiţi nevoia să mergeţi la biserică. De obicei la biserică merg săracii, bogaţii nu merg. Şi nu merg, pentru că inconştient îşi simt păcătoşenia şi se tem ca nu cumva să le cadă vreun policandru în cap şi să-i omoare.
Atunci domnul s-a întors spre mine şi m-a întrebat:
mă cunoaşteţi?
nu, domnule, nu vă cunosc. Dumneavoastră mă cunoaşteţi?
nu. însă de ce mi-aţi spus aceste cuvinte?
87
- Nu ştiu, Dumnezeu mi-a pus în gură aceste cuvinte. Dar pe dumneavoastră de ce v-au atins atât de mult aceste cuvinte?
Au urmat câteva minute de tăcere.
- Doamnă, vreţi să stăm undeva să bem o cafea şi să discutăm?
- Nu, domnule. Este program de lucru.
- Vă rog mult, doamnă! Făceţi-mi această favoare!
- Bine! Vă voi face această favoare, fiindcă simt că sufleţelul dumneavoastră este foarte împovărat de probleme şi păcate. Vom trage aici pe dreapta şi vom vorbi în taxi.
- Fie şi aşa, sunt de acord.
Am oprit maşina.
Domnul acesta este avocat ieşit la pensie, cu alte patru diplome şi încă cinci diplome de limbi străine. Dar sufletul lui era foarte împovărat de întristare, singurătate, deznădejde, cu toate că are familie şi foarte mulţi bani. Omul acesta a crezut că, cu cât mai sus avea să urce, cu cât mai mulţi bani avea să câştige, cu atât mai mare avea să fie fericirea lui, căci avea să i se supună, aşa cum credea el, toată lumea, la picioarele lui. Dar nu a înţeles că dragostea şi fericirea nu se cumpără. La un moment dat i-am spus:
- Fericirea, domnule, nu se cumpără, fericirea se dăruieşte. Şi numai Unul poate să o dăruiască, Dumnezeu.
Acest lucru i-a plăcut şi de aceea m-a întrebat:
- Unde pot să-l găsesc pe Dumnezeul tău?
- Este foarte uşor. îl strigi şi vine.
- Adică, dacă voi striga, Dumnezeul meu, vino!”, va veni?
88
însuşi felul în care a spus cuvintele acestea, m-a făcut să cred că stăteam de vorbă cu un copil.
- Da, va veni. Ajunge numai să nu-l strige buzele, ci sufletul. Dacă sufletul simte nevoia să-L strige, acest suflet deja se află pe calea pocăinţei. Dacă şi dumneavoastră aţi apucat pe calea pocăinţei, a căutării lui Dumnezeu, Care este Izvorul dragostei şi al fericirii, nu aveţi decât să-L strigaţi, iar El, să fiţi sigur, că va veni. Şi atunci o! atunci veţi gusta din roadele dulci ale fericirii, pe care le dăruieşte Dumnezeu!
Domnul mă privea în ochi. La fel, şi eu îl priveam în ochi şi mă rugam. Fiecare căuta să intre în sufletul celuilalt. Deodată văd rostogolindu-se lacrimi din ochii săi. Mi-a prins mâinile şi le-a sărutat cu respectul cu care sărutăm mâna preotului, în timp ce lacrimile sale continuau să ude mâinile mele. M-am aflat într-o poziţie foarte dificilă, simţeam că nu pot face nimic în faţa acestei mişcări a sale. însă eu nu am spus nimic, nu am făcut nici o mişcare. Am respectat clipele sale de străpungere. în taină mă rugam cu putere: Dumnezeul meu, schimbă-i inima! Povăţuieşte-l la lumina căii Tale! Povăţuieşte-l la mântuire!
- Să nu vă schimbaţi! Să nu vă schimbaţi! Avem multă nevoie de oameni ai lui Dumnezeu!
89
Pentru prima oară am simţit atât de multă mânie faţă de un om. Astăzi este pentru prima oară când am simţit răutatea în toată măreţia ei de la o pasageră.
Vă voi povesti toată discuţia, cuvânt cu cuvânt. Şi mult mi-aş dori să-mi spuneţi ce-aţi fi simţit dumneavoastră; întristare, scârbă, mânie sau toate împreună?
Intră aşadar în taxi o doamnă bine îmbrăcată.
bună ziua! La aeroport, vă rog!, îmi spune cu politeţe.
bună ziua! Pe unde vreţi să merg? Pe strada Attiki sau pe malul mării?, am întrebat-o eu, ca să evit neînţelegerile şi explicaţiile.
pe unde este mai repede.
Am socotit că este bine să mergem pe strada Attiki şi fiindcă nu pot să conduc în tăcere, am deschis discuţia:
bănuiesc că sunteţi căsătorită.
da, sunt, dar soţul meu a murit.
îmi pare rău! Aveţi copii?
nu, nu am.
a fost alegerea dumneavoastră sau nu aţi putut?
90
nu vreau să vorbesc despre aceasta, a răspuns ea cu sălbăticie.
Am început atunci să-mi pun mintea să lucreze şi mă gândeam cum pot să o liniştesc şi să o fac să vorbească. Peste puţin o întreb:
fumaţi?
fumez.
veniţi în faţă să fumaţi, căci în spate nu permit.
Am oprit maşina; doamna a venit în faţă şi şi-a aprins o ţigară.
grea meserie ţi-ai ales, mi-a spus ea liniştită. Nu te temi?
nu, scumpa mea doamnă, nu mă tem. Am ocrotirea lui Dumnezeu.
crezi în Dumnezeu?
nu doar simplu cred, ci îl ador cu toată inima mea pe Iisus al meu. Tu nu crezi?
nu, nu cred în nimic.
de ce, dulcea mea doamnă, nu crezi?, am întrebat-o cu multă dulceaţă, cu multă gingăşie.
Şi din fericire, a primit, felul în care i-am spus, şi a început să-şi deschidă sufletul. Desigur, nu mă aşteptam să aud cele pe care le-am auzit; credeam că am lângă mine pe diavolul.
dacă exista Dumnezeu, fata pe care am avut-o s-ar fi căsătorit cu cel pe care i l-am ales eu, iar nu cu cel ales de ea. Dar şi-a primit pedeapsa şi gata!
adică, a divorţat?
nu, a murit, mi-a răspuns cu răceală.
Am început să îngheţ. Am continuat însă discuţia pe acelaşi ton, plin de dulceaţă, chiar dacă nu-mi venea să
91
fac aceasta. Se vede că sunt o actriţă bună, fiindcă nu şi-a dat seama de prefăcătoria mea.
fiica dumneavoastră are copii?
mi-au spus că a făcut două fetiţe şi că la una a dat numele meu, crezând că mă va îmbuna. Dar a eşuat!
nu i-aţi văzut pe nepoţii dumneavoastră?
nu, nu-i cunosc.
dulcea mea doamnă, la naşterile ei nu i-aţi fost aproape?
Nu, desigur. De ce să fiu? Ea şi-a ales drumul ei, l-a luat pe cel pe care l-a vrut. Când m-a anunţat că se va căsători cu cel pe care-l iubea, am alungat-o de acasă. Nici la nunta ei nu am mers, nici mireasă nu i-am permis să iasă din casa mea! Nu am mers nici la naşterile ei, nici când s-a îmbolnăvit de cancer!
M-am cutremurat când am auzit cuvinte atât de înfricoşătoare! Aceea a continuat:
vecinele mele m-au rugat să merg să o văd. Bărbatul ei a avut tupeul să vină să-mi spună că ea a născut primul lor copil. L-am izgonit imediat. La uşă mi-a spus evenimentul, dar eu i-am închis uşa în nas. Dobitocul!
A venit şi la al doilea copil pe care l-au născut. Da, neruşinatul, nu i-a fost de ajuns prima provocare! A treia oară când a venit, voia să-mi spună că ea avea cancer şi m-a rugat să vin. Credea că mă va îndupleca şi o voi ierta.
S-a dus la vecini şi plângea. Îi ruga să mă convingă să merg să o văd şi să o iert. Dar toţi sunt nebuni, nu ştiu cine sunt EU!!! Nu l-a luat pe cel pe care l-a vrut? Aşa-i trebuie!!!
92
bărbatul pe care l-a iubit şi cu care s-a căsătorit este sărac?
nu, chiar are o slujbă foarte bună.
atunci de ce nu aţi iertat-o?
fiindcă nu m-a ascultat. De aceea am crescut-o? Ca să facă după capul ei? Ei, uite că nu-i aşa! Eu nu suport aşa ceva! Peste două luni a venit din nou dobitocul, ca să-mi spună că ea a murit.
cred că la înmormântare v-aţi dus.
nu, nici la înmormântare nu m-am dus!
cel puţin la mormântul ei aţi mers vreodată, ca să aprindeţi candela?
-De ce să merg?
bine, dar încă îi mai purtaţi pică?
-Până voi muri!
nu vă temeţi de Dumnezeu, când spuneţi aceste cuvinte?
nu mă tem de nici un Dumnezeu şi gata!
Cuvintele acestea au fost atât de dure, încât îmi venea să o iau la palme. Dacă aş fi avut dreptul să o dau jos din taxi, aş fi scos-o din maşină acolo, pe strada Attiki, şi aş fi lăsat-o acolo. Dar, vedeţi, legea nu-mi dă acest drept.
Am simţit atâta durere pentru această fată, care se pierduse în atâta amărăciune, şi atâta scârbă am simţit în acelaşi timp pentru această femeie căreia Dumnezeu i-a îngăduit să devină mamă Nu mai puteam să o ascult. Am apăsat pe acceleraţie, indicatorul arăta 170 kmh... goneam ca o nebună. Voiam să ajung cât mai repede şi să scap de ea. Simţeam că-mi întinează atmosfera, mă înecam, nu puteam să respir. Am deschis
93
fereastra să intre aer, bătăile inimii mele atinseseră linia roşie... credeam că voi muri.
Am deschis radioul şi am dat cât mai tare; preferam să aud cântece. Nu puteam să o mai ascult, deşi cuvintele ei răsunau cu putere în urechile mele. Nu suportam să mai fie lângă mine, această fiară! în cele din urmă am ajuns la aeroport şi a coborât.
Durerea mea pentru această fetiţă era atât de mare, încât simţeam că mă îneca. Am căzut pe volan şi plângeam nemângâiată. Nu am mai putut continua să lucrez în acea zi; m-am întors acasă plină de amărăciune.
Nici a doua zi nu am putut lucra. M-am trezit dimineaţă, am urcat în taxi şi am mers la o biserică. Am aprins o lumânare pentru sufletul copilei şi m-am rugat Maicii Domnului să aibă milă de ea şi să o ia lângă easă-i dăruiască dragostea de care o lipsise mama ei. Acea mamă a cărei inimă devenise junglă, ce adăpostea toţi şerpii răului şi nu lăsa nici o crăpătură, să fie luminată de lumina lui Dumnezeu şi înfrumuseţată de dragostea Lui!
Cât de uşor femeile, care devin mame, devin şi ucigaşe de copii! Când sarcina lor este nedorită, cu câtă uşurinţă merg la medic şi îşi ucid pruncul! Şi cât de uşor medicul devine executor al crimei, pentru bani! în fiecare zi se săvârşesc şi în patria noastră sute de avorturi, sute de crime. Prin avort vor să scape de o greutate ce le împovărează, dar cu toate acestea greutatea intră şi rămâne pentru totdeauna în sufletul lor!
Adeseori voi, mamele, obosiţi şi vă indignaţi, atunci când pruncul vostru plânge insistent. Vă voi povesti ce mi-a spus o doamnă în taxi:
O familie dintre rudele ei a dobândit primul lor copilaş; era băieţel. Avea 15 zile când deodată pruncul a început să plângă sfâşietor. L-au dus la medic şi acela i-a dat antibiotic. Pruncul însă nu se oprea din plâns. Părinţii lui nu puteau nici să doarmă. Şi fiindcă obosiseră foarte mult, îl înjurau şi-l dădeau mereu diavolului. Când pruncul a împlinit 20 de zile, a murit. Dar nici atunci nu îi lăsa în pace, ci li se arăta în fiecare noapte în vis. Venea din nişte nori negri şi le spunea: „De ce mă dădeaţi diavolului? Stomăcelul meu mă durea şi plângeam. De ce mi-aţi făcut aceasta? De ce? De ce?”.
95
Aceasta se petrecea în fiecare seară. Nervii lor se făcuseră praf, aproape să înnebunească. Nici un psiholog nu putea să-i ajute. în cele din urmă au hotărât să meargă la un preot să le spună ce să facă.
Auzind-o pe acea doamnă povestind acestea, m-am mâniat foarte mult.
doamnă, i-am spus eu, pentru copiii dumneavoastră nu jertfiţi nici timp, nici somn. însă pentru câinii dumneavoastră pierdeţi şi timp şi somn. Nu-i aşa? Vă văd cum scoateţi în miezul nopţii câinele, ca să-şi facă plimbarea. Dar pentru copiii dumneavoastră aţi fi făcut asemenea jertfă? „Ei, sărmanul, şi el are suflet!” îmi veţi răspunde. Şi vă întreb din nou: Pentru copiii dumneavoastră aţi face o astfel de jertfă? Iarăşi evitaţi răspunsul. Nu înţeleg de ce nu-mi răspundeţi. Pentru copiii dumneavoastră aveţi dragoste? Atunci de ce îi daţi diavolului? Nu vă temeţi de Dumnezeu?
Cerere de tată
Este amiază. Zona Peramatos, Bulevardul Democraţiei. O doamnă, vădit tulburată, mă opreşte şi intră în taxi.
- Pireu, vă rog!
- Dacă nu sunt indiscretă, de ce sunteţi atât de nervoasă?
- Ce să-ţi spun, ca să înţelegi? Sunt preşedinte al Asociaţiei Părinţilor şi Tutorilor la Gimnaziu şi astăzi am avut consfătuire la şcoală cu părinţii pentru o drumeţie, în care vor să meargă copiii noştri. Am vorbit şi despre alte subiecte, care ne priveau. Un tată al unui copil de 14 ani a cerut cuvântul şi auziţi ce ne-a spus:
Ne-a cerut să vorbim cu directorul şcolii şi cu profesorii, ca să permită elevilor să fumeze în clasă, chiar şi în timpul orelor, deoarece prin interzicerea fumatului se creează probleme psihologice băiatului său! Auzi, ce ne-a spus acest om! Cum să nu fiu nervoasă? S-a dus respectul... s-a pierdut. Şi sănătatea copiilor noştri? Ce se întâmplă cu ea?
- Voi, ceilalţi părinţi, ce aţi spus acestui tată?
- L-am întrebat dacă fiul său vrea să folosească la un moment dat narcotice, ca să ştim dacă să îngăduim şi aceasta. Şi ştii ce a răspuns? „Oh, sărmana de tine, eşti
97
foarte înapoiată... Nu pot să mă înţeleg cu voi, nişte nebune!”. Şi s-a ridicat şi a plecat. Ai înţeles ce cer acum părinţii? Unde am ajuns! Desigur, şi eu l-am „aranjat” cum trebuie... Pot să aprind o ţigară?
- Puteţi.
Ţigara tremura în mâna ei, dar chiar şi buzele ei tremurau.
- Liniştiţi-vă, doamnă, iar data viitoare ajutaţi-l, într-un mod calm, pe acest tată să-şi înţeleagă greşeala.
Pentru mărunţişuri!
O femeie îmbrăcată în negru intră în taxi.
- La închisoarea Koridallo!, spuse ea pe un ton tăios.
- Bună ziua, doamnă!
De obicei când aud de închisoarea Koridallo, îi tachinez şi întreb:
- înăuntru sau afară?
-Nu, la poartă.
- De ce la poartă? Mergeţi în vizită?
- Da, fiul meu este înăuntru.
Aici m-am simţit puţin neplăcut, dar am continuat:
- De ce este înăuntru? Ce a făcut?
- Pentru mărunţişuri...
-Adică?
- L-au prins că vindea narcotice, dar într-o cantitate mică. Pentru aceasta l-au condamnat doi ani. Ah, nu mai există dreptate! Auzi, să-i dea doi ani pentru o cantitate mică!
- Aveţi dreptate, doamnă, l-au nedreptăţit pe copilul dumneavoastră. Dar spuneţi-mi, fiul dumneavoastră consumă narcotice?
- Doamne fereşte!, a spus ea cu voce puternică.
- Doamnă,îmi este milă de dumneavoastră Aveţi unfiu care vinde moarte la alţi copii şi dumneavoastră rămâneţi nepăsătoare? Ceea ce văd eu că vă interesează este că fiul dumneavoastră a fost condamnat pentru mult timp.
99
ei, desigur, aceasta mă interesează!
doamna mea, dacă aţi fi fost o mamă corectă, aţi fi cerut condamnarea pe viaţă a fiului dumneavoastră, numai să scape ceilalţi din ghearele lui şi ale morţii.
Atunci am auzit vocea ei tunând şi zicând nişte cuvinte care m-au şocat:
ce spui, taximetristă neghioabă? De copilul meu mă interesează, ceilalţi lasă moară! Dacă nu au minte în cap!
Am încercat să-mi păstrez sângele rece şi am continuat:
doamnă, consideraţi că fiul dumneavoastră are minte, dacă face astfel de lucruri? Dacă da, greşiţi şi vă compătimesc pe amândoi. V-aţi gândit că aceşti copii sunt amărâţi, îndureraţi, nefericiţi, orfani, chiar dacă au părinţi? Iar noi, ca nişte oameni raţionali şi iubitori de milostivire ce suntem, exploatăm durerea lor, amărăciunea lor, singurătatea lor şi le aducem ca mângâiere moartea? Şi nu ne ruşinăm să ne numim oameni şi dormim liniştiţi nopţile, pentru că buzunarul nostru s-a umplut de bani. Şi nu ne interesează de aceşti copii, căci în timp ce noi dormim, ei mor încet. Şi nu ne doare cât de mult plânge sufletul lor pentru singurătatea lor, cât de mult şi-ar dori, în acea clipă a morţii lor, să existe o mână care să le-o ţină cu dragoste pe a lor şi să audă, chiar şi în ultima clipă, un te iubesc.
Doamna mea, timpul are întorsături; mâine s-ar putea ca în locul acestor copii să fie al dumneavoastră! Şi în ceasul când dumneavoastră dormiţi liniştită, acesta să moară încet!
100
Aici şi-a înghiţit limba; nu mi-a răspuns.
La cei 13 ani ai ei!
O fetiţă de 13 ani avea legătură cu amantul mamei ei! Când a aflat mama ei, s-a făcut ca una ieşită din minţi.
de ce v-aţi înfuriat, doamnă?, am întrebat-o eu.
păi, cum? Este bine aşa? Acela are 45 de ani, iar fata mea 13 ani. Este primul bărbat în viaţa ei; acela a făcut-o prietena lui!
doamnă, nu am înţeles bine. Ce anume v-a deranjat? Faptul că v-a luat amantul sau că ea are doar 13 ani?
toate!
nu toate! Ceea ce v-a deranjat este faptul că v-a răpit amantul, nimic altceva. Celelalte vă lasă indiferentă. De ce aveţi amant, doamnă? Sunteţi despărţită şi nu puteţi fără bărbat?
nu, nu sunt despărţită, dar soţul meu lucrează mult, nu are mult timp pentru mine.
pentru cine lucrează, doamnă? Pentru mine? Pentru dumneavoastră lucrează, ca să nu vă lipsească nimic. Iar mulţumirea dumneavoastră este infidelitatea dumneavoastră şi distrugerea copilului dumneavoastră? Dumneavoastră aţi împins copilul în braţele amantului!
101
cum aşa? Ea a mers şi şi-a făcut-o.
doamnă, dumneavoastră vă daţi seama ce spuneţi?
Dumneavoastră i-aţi făcut cunoştinţă fetei cu amantul, şi acum îi cereţi responsabilităţi? Ea se răzbună pe dumneavoastră, pentru că se vede că îl iubeşte foarte mult pe tatăl ei şi ceea ce aţi făcut a îndurerat-o. Iar acum luaţi aminte, să nu-i staţi prea mult împotrivă, căci acolo unde aţi împins-o vă poate şantaja în orice moment. Chiar mă mir: aveţi puterea de a vă privi copilul în ochi? Şi nu simţiţi mustrări pentru ceea ce aţi făcut?
eu i-am făcut rău sau ea mie?
Cu aceste cuvinte m-a făcut să mă mânii.
ce spuneţi, doamnă? Chiar nu conştientizaţi răul pe care l-aţi făcut copilului dumneavoastră? Aţi făcut din ea o femeie la 13 ani! Nu vă înfricoşează acest lucru? V-aţi gândit câţi bărbaţi va cunoaşte de acum înainte? V-aţi distrus copilul, doamnă! Dar din câte înţeleg eu, ceea ce vă interesează este că v-a luat amantul, iar nu distrugerea copilului. Şi acum dumneavoastră vă numiţi mamă, de la care se aşteaptă să fiţi alături în greutăţile pe care fata le va întâmpina în decursul vieţii ei. Nu-i aşa?
Doamna nu a mai răspuns şi discuţia s-a încheiat aici. Deja ajunsesem la destinaţia ei.
Luna iulie cei mai mulţi oameni şi-au luat liber şi sunt plecaţi în concedii. Schimbul meu este de noapte, ora era 11 noaptea. Lucrul s-a împuţinat destul de mult; m-am săturat să umblu singură pe străzile goale ale oraşului Centrul nostru, foarte rar, mai scotea câte o comandă. M-am dus şi am luat-o pe nepoata mea, ca să-mi ţină companie. Ascultam postul de radio al Bisericii şi discutam multe lucruri şi diferite. Ne aflam pe înălţimile Ambelokiposului, când o fată mă opreşte:
-Unde mergeţi?
-LaPerama.
veniţi! întorc maşina şi mergem la Perama.
vă rog mult, puteţi să mergeţi mai repede?
să merg mai repede? Aţi întârziat şi vă temeţi să nu vă certe?
ce să vă spun acum?
hai, spune-mi! Aşa, ca să discutăm... De altfel, suntem două necunoscute.
Peste câteva minute a început să vorbească:
am o problemă foarte serioasă. Am doi părinţi foarte serioşi la arătare, dar în esenţă sunt inexistenţi. Mai am şi o soră logodită.
După o scurtă pauză a continuat:
logodnicul sorei mele, într-o zi când eram singuri în casă, m-a violat. De atunci ne are pe amândouă...
103
când s-a întâmplat aceasta?
acum doi ani. Astăzi împlinesc 17 ani.
să ajungi la 100, fata mea!
vă mulţumesc! Dar nu aşa. Vreau să-mi fac o relaţie şi să fug de acesta. Însă nu mă lasă, mă ameninţă mereu. Am devenit o victimă în mâinile lui, face din mine ce vrea.
de ce nu-i spui mamei tale, ci stai şi suferi?
dacă îi voi spune, îmi va răspunde că eu l-am provocat şi mă va alunga chiar şi din casă. Iar apoi unde să merg? Mai am un an până termin şcoala.
păpuşica mea, ai încercat vreodată să-i vorbeşti mamei tale?
din nefericire, am încercat, desigur nu despre acest subiect. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Am mâncat multă bătaie pentru un subiect care era neînsemnat. De vreme ce mama şi cu tatăl meu se omoară în bătaie pentru lucruri neînsemnate... Trăiesc într-o casă de nebuni. Înfăţişare frumoasă pe dinafară, dar pe dinăuntru este o nebunie curată! Nici nu ştiu unde să găsesc punct de sprijin. M-am gândit să merg să cer ajutor de la Centrul de Asistenţă pentru Femei, dar dacă vor afla părinţii mei, mă vor ucide. Nu ştiu ce să fac... sunt foarte deznădăjduită.
Într-adevăr, această fetiţă se afla într-o situaţie foarte grea Oricâte soluţii i-aş fi dat, pe niciuna nu o considera realizabilă. M-am amărât mult pentru faptul că nu o puteam ajuta. Frica ei era mare. Şi problema ei era şi mai mare, iar timpul nostru foarte scurt.
Mă gândeam în sinea mea: dacă copiii ar avea o educaţie creştinească, afecţiune familială, dragoste şi adevărată purtare de grijă, nu ar mai trece prin astfel de chinuri grele şi stricătoare de suflet.
104
Experienţa mea zilnică în taxi mă convinge că rolul mamei în educaţia copilului este determinant. o mamă care este corectă, de obicei, dă oameni desăvârşiţi societăţii, face eroi şi sfinţi. Însă mama care nu are principii sănătoase şi viaţă corectă, creează de multe ori copii nefericiţi şi provoacă naufragii sociale.
Într-o zi intră în taxi o doamnă cu fiul ei. Ascultaţi dialogul:
ce se va întâmpla, mamă? Vom merge să o cerem pe fată? Când o să iei hotărârea?
vorbeşte cu tatăl tău!
dar tata mi-a spus că e în regulă. Hai, hotărăşte-te şi tu, ca să terminăm!
ce să hotărăsc pentru tine, care vrei să te căsătoreşti de pe acum?
şi când să mă căsătoresc, bre mamă? Am 30 de ani.
dar ce, au intrat anii în sac? Distrează-te acum cât eşti tânăr şi când va veni vremea să te însori, găseşte una care să aibă casă şi o slujbă bună. Lasă-o pe asta, care de doi ani te târăşte ca pe un căţeluş.
ne iubim, mamă! Nu înţelegi?
105
ce să înţeleg, bre prostule? Dragoste nu mai există astăzi, numai interes există!
Aici discuţia lor a început să mă deranjeze şi de aceea am luat poziţie.
de ce, doamnă, nu-l lăsaţi pe fiul dumneavoastră să se însoare cu cea pe care o vrea, pe care o iubeşte?
dar această fată nu are nici casă!
fiul dumneavoastră are casă?
ei, dacă nu are fiul meu, nu trebuie să aibă nici ea?
ce lucraţi, domnule?
funcţionar public.
şi fata?
-şi ea la fel.
prin urmare aveţi aceeaşi soartă.
exact.
doamnă, lăsaţi copiii să se căsătorească, de vreme ce se iubesc.
Glasul ce strigă în pustie. Eu însă continui:
doamna mea, aveţi fiică?
-Am.
v-aţi dori să se întâmple aceasta fiicei dumneavoastră?
a, fata mea a găsit bărbat cu casă şi o slujbă bună. Acum e boieroaică!
a, desigur! Şi vreţi acum o noră care să-l facă boier pe fiul dumneavoastră, nu-i aşa? Adică dumneavoastră aţi născut copii, ca să le dea zestre alţii. De ce nu aţi făcut dumneavoastră case copiilor?
-Ei, nu am putut.
106
şi alţii nu au putut. Adică numai cele materiale ne sunt punct de reper? Dragostea în viaţa noastră nu are nicio importanţă?
Doamna îşi clătină capul, ca şi cum ar fi vrut să-mi zică că vorbesc prostii. Privind pe fereastră afară, începu să monologheze:
nu ştiu, taie-ţi gâtul! Fă ce ştii, eu însă nu vin ca să o cerem pe fată, dar nici la nunta voastră nu voi veni.
Acest dialog este caracteristic pentru vătămarea ce li se face copiilor de către mamele care nu şi-au înţeles misiunea şi marea lor responsabilitate pentru căpătuirea corectă a fiilor lor.
107
Dulcele mele doamne, nu vreau să mă cert cu voi, dar mă provocaţi urât atunci când îmi spuneţi minciuni, când vă prefaceţi.
Pe unele din voi le-am luat în taxi de cel puţin 20 de ori, chemată fiind prin apel telefonic. Deja ne-am cunoscut. Deşi mi-aţi vorbit în repetate rânduri despre purtarea urâtă a soţului vostru, atunci când moare, îmi ziceţi: „De ce Dumnezeu să mi-l ia? Este nedrept! Bărbatul meu era bun, un om de aur, un om sfânt”. Şi plângeţi. în acele clipe ce să vă spun? Să vă întreb de ce vă bateţi joc de mine? Nu se potriveşte, căci se presupune că suferiţi. Cu Dumnezeu de ce vă certaţi, nu ştiu, de multe ori chiar Îl huliţi.
Cum să vă caracterizez? Voi, toate femeile, cunoscute şi necunoscute, care, atunci când vă iau de la cimitir, toate spuneţi aceeaşi poveste: „Bărbatul meu era bun, era sfânt. Ce fel de Dumnezeu este acesta care îi ia pe toţi oamenii sfinţi şi ne lasă singure? Un astfel de Dumnezeu mai bine ne-ar lipsi!”
Iar seara, apel de la Centrul de Taxi. Doamne care dimineaţa plângeau şi se loveau prin cimitir şi-L
108
huleau pe Dumnezeu, seara aleargă la tavernă să se distreze, dansând pe mese şi jucând!
Nu pot să înţeleg „logica” voastră... Pe când trăia era diavol, iar acum când a murit, este sfânt... şi Dumnezeu este nedrept pentru voi! în cele din urmă, ştiţi ce vreţi?
Schimbul meu este de noapte, de la 4 după-amiază până la 5 dimineaţa. Centrul nostru ne dă comenzi, care majoritatea sunt pentru portul Pireu, pentru autogări şi pentru aeroport.
Multă lume pleacă în concediu. De altfel, au nevoie de aceasta. Mă bucur mult când oamenii pot să fure puţin timp de la problemele lor zilnice, ca să se odihnească.
Este trecut de miezul nopţii; de la centru arareori când mai vine câte o comandă. Străzile sunt goale. Conducând pe străzile goale, am început să fiu cuprinsă de melancolie... Am ajuns la Portul Pireu; nimic, nici măcar o corabie!
«Şi acum unde să merg?», mă gândeam în sinea mea Astfel, am luat-o pe drumul către faleză. Este adevărat că acest drum îmi place foarte mult. Am ajuns la Kavouri. Am coborât cu taxiul până la mare. Am ieşit din maşină şi sprijinindu-mă pe capotă, priveam marea, în care se oglindea luna.
Am ridicat ochii spre cer; îmi plăcea să văd tăria cerului care era plină de stele luminoase. îi mulţumeam
110
lui Dumnezeu pentru toate acestea pe care ni le-a dăruit şi-L rugam să ne ierte pentru răul ce îl facem, distrugând frumoasa creaţie pe care El a făcut-o pentru noi. Încet-încet am simţit că pleacă din sufletul meu melancolia şi în locul ei intra pacea, liniştea. Astfel, liniştită şi cu sufletul plin de Dumnezeu, am intrat în taxi, ca să mă întorc în Pireu. De altfel, peste puţin se termina schimbul meu.
Ajungând la Glifada, am văzut lume adunată. Când m-am uitat la ceas, am văzut că era ora la care se închideau centrele de noapte. Însă schimbul meu se termina, nu aveam mult timp, ca să-i servesc pe oameni. Pe înălţimile suburbiei Paleo Faliro mă opresc patru tineri, doi băieţi şi două fete.
unde mergeţi, copii?
la Pevki, puteţi să ne duceţi? Însă nu avem bani şi nici un taximetrist nu ne ia
Distanţa era mare! Fără să mă gândesc, le-am spus:
da copii, veniţi!
Au intrat în maşină şi mi-au mulţumit toţi împreună. Flăcăul care s-a aşezat lângă mine, mi-a spus:
sunteţi o doamnă foarte bună.
şi cum ţi-ai dat seama că sunt o doamnă foarte bună?
se vede pe chipul dumneavoastră.
adică ce vedeţi pe chipul meu? Scrie cumva doamna este bună?, l-am întrebat râzând.
nu, dar cum să vă spun...
nu spune nimic. Pur şi simplu, tu eşti băiat bun şi m-ai văzut şi pe mine bună.
Acesta a fost pretextul de a le vorbi despre Dumnezeu, despre cât de bun este, cât de mult ne iubeşte, cât de aproape este lângă noi în clipele noastre grele. Le-am vorbit despre importanţa spovedaniei şi cât de mult uşurează sufletul, îi dă aripi să zboare, să urce sus la Cer, să-L întâlnească pe Dumnezeu, Tatăl ceresc. Le-am vorbit despre importanţa Sfintei împărtăşiri, despre Sfinţi şi minunile lor, despre fericirea familiei, atunci când Dumnezeu Se găseşte între membrii ei. Cuvintele acestea au atins inima lor şi unul câte unul au început să se deschidă. Un copil însă mi-a pricinuit durere în suflet. Mi-a spus cu tristeţe:
unde este Dumnezeu? Pe mine m-a părăsit!
inimioara mea, L-ai cunoscut?
-Nu.
atunci cum te-a părăsit, de vreme ce nu-L cunoşti?
A început atunci să-mi povestească viaţa lui. Ambii lui părinţi aveau cancer. Timpul vieţii lor se scurta din ce în ce mai mult, iar el era singurul lor copil. Durerea lui era adâncă, nesiguranţa mare, singurătatea şi mai mare. Iar jungla ce se numeşte viaţă continua să-l sfâşie. Toate erau negre în jurul lui, lumină nu se vedea de nicăieri.
Nu puteam să las acest copil să plece aşa, cu sufletul gol, plin de durere şi nici pe ceilalţi copii. De consemnat este faptul că aceşti copii aparţin unor familii înstărite. Însă banii lor nu le-au umplut sufletele, fiindcă le lipseau cele mai importante: Dumnezeu, dragostea, nădejdea, o familie corectă. Pentru aceasta l-am sunat pe colegul meu şi l-am rugat să-i ţin şi schimbul lui. în
112
felul acesta aveam mult timp să mă ocup de aceste bune, dar foarte îndurerate făpturi ale lui Dumnezeu.
Am mers cu copiii şi am stat într-un parc. Am vorbit foarte multe. Au aflat prilej şi m-au bombardat cu diferite subiecte serioase, personale şi familiale. Nu vă voi spune ce am discutat, fiindcă aceşti copii sunt cunoscuţii necunoscuţi. Însă mă temeam ca nu cumva să dau vreun răspuns greşit şi astfel să rănesc aceste suflete deja îndurerate. îl imploram pe Dumnezeu să dea El răspuns pentru mine. La sfârşit le-am spus: „Copii, uniţi-vă durerea şi faceţi din ea o îmbrăţişare plină de dragoste. Uniţi-vă, deveniţi toţi patru un pumn şi zidiţi o lume nouă, o lume pe care voi copiii o vedeţi numai în vis. Copiii, daţi viselor voastre lumină, viaţă, nădejde, bucurie, dragoste, Dumnezeu!”
Copiii au plecat foarte satisfăcuţi, bucuroşi şi cu făgăduinţa că se vor strădui să-L găsească şi să-l cunoască pe Tatăl ceresc. Le-am recomandat şi un duhovnic bun, care putea să-i ajute.
Copiii nu cer multe, ci puţină dragoste şi două vorbe dulci. Este chiar aşa de greu să le dăm?
113
Ora 11 noaptea; mă opreşte o pereche. După ce au intrat în maşină, aceea mi-a spus destinaţia râzând. Însă eu nu le-am răspuns, nici la bună seara, fiindcă vorbeam la mobil. Numai după ce am închis mobilul, i-am salutat şi mi-am cerut iertare.
Fata a început să-mi vorbească râzând despre peripeţia ce o avuseseră cu maşina lor, ce se stricase. Râdea atât de puternic, din toată inima ei, încât râsul ei m-a făcut şi pe mine să râd fără să mă opresc.
mă ierţi, dar întotdeauna vorbeşti şi râzi astfel?
da, răspunde soţul ei, râzând şi el.
îmi închipui fericirea copiilor dumneavoastră!, am continuat eu.
nu avem copii, mi-a răspuns fata, care avea în jur de 40 de ani. Şi este opţiunea noastră, a completat ea.
de ce, inimioara mea, o fată atât de bucuroasă să nu facă copii? Se vede că inima ta este plină de dragoste. De ce nu vrei să o oferi unui copil? De ce nu vrei să trăieşti aşa cum vrea Dumnezeu?
ştii despre viaţa de orfan?
nu, dar pot să o înţeleg.
114
viaţa mea de orfană nimeni nu poate să o înţeleagă. De aceea am hotărât să nu facem copii, ca să nu treacă şi ei prin ce-am trecut eu.
Desigur, aceasta este o mare greşeală, însă eu am continuat:
mi-aş dori mult să-mi povesteşti viaţa ta.
în această viaţă nu am pe nimeni, mi-a spus ea zâmbind.
pe nimeni?
da, pe nimeni.
bine, fetiţa mea, părinţi se poate să nu ai Dar rude trebuie să ai. Cineva trebuie să existe, nu se poate.
şi totuşi, nu există nimeni. Singură m-am crescut.
păpuşica mea, ai cercetat bine?
am cercetat. M-au lăsat în drum, în faţa unei case din Atena, de îndată ce m-am născut. Până la doi ani şi jumătate nu exist nicăieri, abia după aceea exist. Am găsit doar nişte date, dar nici acelea nu sunt sigură că sunt adevărate. Le-am găsit cam amestecate, dar nici nu le mai scormonesc.
bine, dar mamă nu ai spus niciunei femei?
da, am spus. însă aceea mi-a spus că nu este mama mea, ci naşa mea. Această doamnă m-a botezat şi mi-a dat numele meu. La nouă ani m-au dus la orfelinat. La 14 ani m-a înfiat o familie de oameni în vârstă. Dar nu a mers prea bine; aceia aveau un caracter ciudat, iar eu mă împotriveam. O înjurau pe mama mea şi aceasta mă deranja foarte mult. Astfel, am plecat şi la 15 ani m-am aflat din nou singură pe străzi. Din acea zi mi-am luat viaţa în mâini. M-am crescut singură!
115
te întreb din nou: de ce nu ai cercetat bine? Poate găseai urmele mamei tale.
ascultă să-ţi spun cum am gândit. Dacă aş fi cercetat mult, se poate să fi găsit ceva. Dar dacă această femeie m-a făcut în afara căsătoriei? Dacă acum are familie şi copii? De ce să-i stric viaţa? Ca să mă părăsească, o fi având nişte motive serioase. şi atunci de ce să scormonesc şi să aduc nenorocire? Dumnezeu să-i dea sănătate! Însă vai aceluia care mă va mai numi bastard.
ţi-ai dat seama de unde izvorăşte această putere sufletească?
sigur că mi-am dat seama. De la Dumnezeu. Cred foarte mult. Acela m-a crescut şi îi mulţumesc.
Deodată l-am auzit pe soţul ei zicând:
am ajuns...
cum? Deja am şi ajuns?, am întrebat eu, care nu-mi dădusem seama de cât de repede parcursesem drumul.
am ajuns!, mi-a spus fata râzând.
ce păcat! Mi-aş fi dorit să ascult istoria vieţii până la sfârşit.
eşti masochistă?, m-a întrebat bărbatul ei. Vrei să asculţi vieţile altora, ca să te amărăşti?
mai ştii, poate că sunt!, îi spun eu râzând.
După ce au plătit, au coborât. Am coborât şi eu, am îmbrăţişat-o pe fată, am sărutat-o şi i-am spus bărbatului ei să aibă grijă de ea şi să o iubească, fiindcă acea făptură are mărime de suflet.
nu doar simplu o iubesc, a răspuns acela cu gingăşie, ci este însăşi viaţa mea!
116
Este dimineaţă şi nu am chef de treabă. M-am sculat cu greutate din pat, mi-am făcut cafeaua, am băut două înghiţituri, dar până şi aceasta îmi venea greu, nu ştiam ce voiam. M-am îmbrăcat fără chef, mi-am luat cafeaua şi m-am urcat în taxi. Am trecut pe la portul Pireu, am continuat către strada Regelui Gheorghie, am cotit pe Bulevardul Lambraki şi am continuat pe Bulevardul Poseidon. Pe înălţimile Flisvou m-a oprit o doamnă cam la 50 de ani.
După cum o vedeam, mi se părea că este foarte săracă „Pe tine am să te duc fără bani oriunde ai merge”, am zis în sinea mea. Am oprit şi doamna a intrat.
mă duceţi până la Kalamaki?
-Da, vă voi duce.
După puţin mă întreabă:
pot să aprind o ţigară?
da, dar veniţi în faţă
În regulă!
Doamna a venit în faţă, m-am întors spre ea şi am privit-o. Avea fire de păr pe faţă. Aşa cum o priveam, mi-a venit să râd, însă m-am abţinut. Am pornit, dar nu am mai dat drumul la ceasul taximetru.
nu daţi drumul la ceas?, mă întreabă acea doamnă
117
vă voi duce fără bani, îi răspund tăios.
Nu aveam chef de vorbă, însă aceea avea, căci intrând pe strada Kalamaki, a început:
eu am crescut la orfelinat. Părinţii mei au murit în accident, atunci când eram mică. Dacă ai şti prin ce am trecut la Orfelinat!
Doamna îmi stârnise interesul.
prin ce aţi trecut?, am întrebat-o eu.
patimile lui Hristos!
adică?
toţi cei de acolo se purtau urât cu noi. Ne băteau, ne umileau, ne puneau să facem treburi multe şi grele.
ce spuneţi, doamnă? Acestea se petreceau în orfelinat?
da, iar la 16 ani m-au alungat de acolo.
şi unde aţi mers?
stăteam pe drumuri, dormeam pe bănci... Am cunoscut apoi pe cineva, am rămas însărcinată şi urma să ne căsătorim, dar acela a murit într-un accident de motocicletă, înainte de a naşte.
Istoria se repetă, copil orfan şi aceasta!, am spus în sinea mea.
am născut un băiat. Voiau să mi-l ia, dar eu nu l-am dat. M-am dus să găsesc de lucru la acele birouri care-ţi găsesc... Ştii, nu?
da, ştiu. Şi mai departe?
acolo m-a văzut cineva şi i-am plăcut, fiindcă eram foarte frumoasă şi aveam şi voce frumoasă. M-a făcut cântăreaţă şi mă obliga să fac vizite. Am obosit însă şi la 40 de ani mi s-a stricat vocea. Atunci m-a făcut numai prostituată!
118
copilul îl aveai?
mi l-a crescut o vecină, pe care o plăteam, desigur, însă, din cauza supărării, s-a tulburat mintea mea. Acela m-a dus atunci la Dafini, la spitalul de nebuni. îl ştii, nu-i aşa?
îl ştiu.
ei, acolo m-a dus şi m-a părăsit. Acolo am stat cinci ani. Altă chinuială. Mi-au făcut multe electroşocuri, mi-au dat multe pastile şi multe altele mi-au făcut acolo înăuntru... Ce să-ţi spun acum?
şi cine te-a scos de acolo?
aceia... medicii. S-au scârbit de mine şi m-au scos.
de cât timp ai ieşit?
-De un an de zile.
şi unde locuieşti?
unde găsesc.
copilul tău unde este?
m-a părăsit de mulţi ani. A aflat ce fac şi nu mă vrea Pa, stai că am ajuns. Spuneai că mă duci degeaba, nu?
aşa am spus.
hai, sănătate!
Cum este omul bătut de vânturi, fără familie, fără dragoste, fără Dumnezeu!
îi întreb pe oamenii care intră în taxi dacă există dragoste. Cei mai mulţi îmi răspund: Nu ştiu. Eu cred că foarte rar există dragoste adevărată între oameni. Dragoste există numai atunci când în sufletul nostru şi în viaţa noastră locuieşte Dumnezeu.
Vedem pe unii că sunt mereu bucuroşi şi fericiţi şi ne întrebăm cum se întâmplă aceasta. Dacă ne-ar răspunde la întrebare ei înşişi, ne-ar spune: Fericirea mi-a dăruit-o Dumnezeu! Căci cine altul ar putea să dăruiască omului fericire adevărată? Sau care eveniment? Nunta? Naşterea unui copil? Cumpărarea unei case? Banul? Realizarea profesională? Dacă cele de mai sus dăruiesc fericirea, de ce atunci cea mai multă lume care le are nu este fericită?
Ani de zile am căutat în taxi oameni care să iubească. Să iubească orice: flori, păsările, animalele, natura, marea, vreun obiect de preţ. Dar până astăzi nu am găsit mulţi. Aceasta mă doare mult.
Vă voi povesti în continuare o istorisire a unei vieţi, una din nenumăratele pe care le-am auzit în taxi. Este vorba despre o fată care spune că iubeşte, chipurile.
120
Într-o dimineaţă a intrat în taxiul meu o fată care plângea. Avea vreo 28 de ani. Din interes am întrebat-o de ce plânge.
ce să vă spun, doamnă? Soţul meu nu poate să mă ierte pentru o greşeală mică.
cât de mică este greşeala? Puteţi să-mi spuneţi?
uite, m-a prins cu un prieten de-al meu!
adică aveţi relaţie cu un prieten de-al dumneavoastră?
da, şi soţul meu vrea să ne despărţim. Nu se gândeşte nici la copilul nostru, nici la faptul că ne-am căsătorit din dragoste şi că el este primul bărbat al vieţii mele. Am fost împreună de mici copii, îl iubesc şi nu vreau să ne despărţim. însă el este încăpăţânat şi nu vrea să mă ierte. Nu este aceasta o nedreptate?
numai nedreptate? Foarte mare nedreptate! Soţul tău te-a înşelat vreodată?
-Nu.
dacă tu l-ai fi prins cu alta, l-ai fi iertat?
acum nu vorbim despre mine, despre el vorbim.
da, aveţi dreptate. Adică nu l-ai ierta pe soţul tău, pe care spui că-l iubeşti. Pe amantul tău îl iubeşti?
da, îl iubesc!
desigur... De cât timp sunteţi împreună?
de un an.
-şi măritată?
de trei ani.
adică în al doilea an de căsnicie ai băgat deja a treia persoană în viaţa ta?
de ce? Este ceva rău? Nu fac toţi la fel?
121
da, toţi o fac, ai dreptate! De aceea toţi sunt nefericiţi, toţi sunt nebuni. Inima aţi făcut-o cafenea, căci încap mulţi în ea. Fetiţo, ascultă ce-ţi spun... Tu nu iubeşti pe nimeni, nici pe tine însăţi, nici pe bărbatul tău, nici pe copilul tău. Plângi nu pentru că vei pierde pe cel pe care, chipurile, îl iubeşti, ci pentru că îţi strică aranjamentul tău. Te-ai aranjat cu doi bărbaţi; crezi că jocul e în mâna ta şi te joci cum îţi place. Uiţi că deasupra este Dumnezeu, Căruia nu-I place nedreptatea şi desfrânarea şi că mai devreme sau mai târziu le va scoate pe toate la suprafaţă?
ce Dumnezeu este Acesta, dacă le descoperă pe toate. Nu am nevoie de un astfel de Dumnezeu.
ai dreptate, fetiţa mea. Îţi strică planurile, nu-i aşa?
Aici m-a privit cu un aer de dezaprobare, plin de ironie, chiar de scârbă, aş putea spune.
Nivelele noastre nu aveau puncte comune...
Vineri, ora 11 dimineaţa. Mă aflu în zona Atenei. Urcam pe strada Mami, când m-a sunat un coleg, care se afla la aeroport.
rania, unde eşti?
-Pe strada Mami.
urcă la aeroport, căci este mult de lucru.
voi urca. îţi mulţumesc.
Am închis telefonul şi mă gândeam: ce bine dacă aş găsi un pasager ca să nu merg cu maşina goală. Cum Urcam pe bulevardul Alexandrei, o doamnă care ţinea un rucsac mi-a făcut semn cu mâna. Am oprit.
nu aţi putea să mă duceţi la aeroport? -Sigur că pot. Pe tine te căutam, dulcea mea doamnă! " Am coborât, am pus rucsacul în port-bagaj şi am pornit. Doamna s-a aşezat lângă mine.
ah, ce frumoase sunt icoanele tale!, îmi spune ea. da, fac parte din familia mea. Le ador!
Şi eu cred mult, mai ales îl iubesc pe Sfântul Nectarie.
vreo minune trebuie să vă fi făcut, ca să credeţi într-însul, nu-i aşa?
exact! Vreţi să vă spun?
123
trebuia să începeţi deja.
Aici doamna a râs.
am cancer, îmi spune brusc. Mi-au amputat amândoi sânii. Din ziua când m-am căsătorit, m-am îmbolnăvit. Am căzut într-o melancolie adâncă.
de ce? Nu aveţi un soţ bun?
dimpotrivă, soţul meu este foarte bun, se îngrijeşte de mine foarte mult. şi economic suntem foarte bine.
atunci de ce v-aţi îmbolnăvit?
nu ştiu! Deodată am căzut într-o melancolie profundă, fără motiv. O vecină mi-a spus că cineva trebuie să-mi fi făcut vrăji. „Dar eu nu am vrăjmaşi”, i-am spus eu. „Cred că ţi-a făcut Panaghiota, căci şi-l dorea mult pe soţul tău”.
Au trecut trei ani de la ziua căsătoriei şi a îmbolnăvirii mele, când am hotărât să-i spun mamei mele. Aceea, de îndată ce a aflat, m-a dus la un preot. Mi-a citit rugăciune şi mi-a spus să merg în Eghina, la Sfântul Nectarie. Eghina este foarte departe de insula mea. Însă soţul meu insista să mergem. Şi astfel, toţi trei am pornit spre Sfântul Nectarie.
Când am ajuns, după ce ne-am închinat şi ne-am rugat, am vrut să o văd pe egumenă. Nu ştiam de ce, dar voiam să o văd. I-am spus unei monahii şi ne-a dus ea. Egumena ne-a primit cu multă căldură, de parcă ne-ar fi aşteptat. A scos din buzunarul ei un metanier, mi l-a dat şi mi-a spus să-l port la mână. Deodată m-am ridicat şi am spus:
să mergem la chilia Sfântului Nectarie, căci ne aşteaptă!
124
Am deschis uşa şi am ieşit, îndreptându-mă către chilia Sfântului. Egumena m-a întrebat:
ştii unde se află? Ai mai fost?
nu, dar mă conduce Sfântul.
Am ajuns la chilia lui, am intrat înăuntru, iar eu m-am aşezat pe patul lui. Sfântul Nectarie stătea lângă mine şi îmi vorbea, iar eu îi răspundeam.
vrei să-mi spui ce vorbeaţi?
nu, tot ce pot să-ţi spun este că îmi spunea să nu mă tem şi că mă voi face bine. De atunci melancolia ce o simţeam a plecat; în locul ei a intrat bucuria. Foarte curând am rămas însărcinată şi am născut un băieţel, pe care l-am numit Nectarie. Pe parcurs am dobândit şi o fetiţă pe care am numit-o Maria, numele Maicii Domnului. Apoi m-am îmbolnăvit de cancer şi, aşa cum ţi-am spus, mi-au amputat ambii sâni. Sufeream mult, însă Sfântul Nectarie era mereu lângă mine. De atunci au trecut douăzeci de ani. Niciodată nu l-am părăsit pe Sfânt. în fiecare an, la praznicul său, suntem acolo. Credinţa mea s-a întărit atât de mult, încât acum nu mă mai tem de nimic, orice mi s-ar întâmpla. Sunt pregătită să le înfrunt pe toate.
Vrând să-i probez credinţa, am făcut pe avocatul diavolului:
dacă Dumnezeu îţi ia unul din copii, ce vei face? Te vei împotrivi Lui? Se va împuţina credinţa ta?
ascultă, copiii mei sunt ai Lui. El mi i-a dat. Dacă îi vrea înapoi, să-i ia. Mă va durea mult, dar credinţa mea este nezdruncinată, nimic nu o poate clătina.
eşti sigură de ceea ce spui?
125
foarte sigură! Am văzut multe minuni în aceşti 20 de ani. Cea pe care ţi-am povestit-o a fost prima cu Sfântul Nectarie. Au urmat foarte multe. Sfântul este mereu lângă mine, îl simt foarte aproape. Şi să nu crezi că nu-i iubesc pe copiii mei, fiindcă ţi-am spus poate să-i ia. Căci ai Lui sunt, mie mi i-a dat doar să-i cresc. Dar mă fălesc, fiindcă i-am făcut nişte copii foarte buni. Cu ajutorul Lui, desigur.
Sincer, m-am bucurat mult când am auzit acestea şi am invidiat-o pe această femeie pentru credinţa ei.
126
Purici în paie!
Necredinţa femeilor a crescut foarte mult. Atâţia ani în taxi, privirea mea v-a înspăimântat. Atunci când încep o discuţie frumoasă cu una dintre voi şi mă gândesc „uite o femeie serioasă, care cu siguranţă se respectă pe ea însăşi şi pe ceilalţi din jurul ei” deodată se întâmplă ceva şi îmi schimb părerea. La fel s-a întâmplat şi cu o doamnă. în timp ce discutam foarte frumos, deodată sună mobilul ei:
da, pruncuşorul meu, spune ea alintându-se. Sunt bine. Ei, da. Merg puţin acasă şi apoi voi veni. Sărutări, te iubesc. Pa!
soţul dumneavoastră, o întreb.
nu, răspunde ea cu un zâmbet viclean.
-Un al treilea?
ei, da, ceva de genul..., continuă ea tot alintată.
este necesar, doamnă, să aveţi amant?
toate au. Eu de ce să nu am?
acest tu şi nu eu, ne-a distrus. Adică dacă într-o zi toate acestea care au amant vor hotărî într-o bună zi să se înece, veţi merge şi dumneavoastră?
127
ei, acum o duceţi la extreme. Nu am spus chiar aşa!
ce spuneţi, doamnă? De opt ani de zile caut o femeie care să se ocupe de casa ei, de soţul ei, de copiii ei. Iar acestea pe care le-am găsit sunt numărate pe degetele unei mâini şi mai sunt câteva.
aţi văzut dacă v-am spus că toate au? Căutaţi purici în paie!, îmi răspunse ea cu obrăznicie.
128
întoarcere
o fată de 16 ani are o relaţie cu un băiat de 17 ani.
însă până acum a cunoscut 107!
de ce faci aceasta, fetiţa mea?, am întrebat-o politicos.
Şi caraghioasa îmi răspunde ştrengăreşte:
nu spune proverbul: înşeală pe bărbatul tău şi vrăji sănu-i faci?
şi cine te-a învăţat acest proverb?
mama mea şi bunica mea.
la fel fac şi ele?
da!
adică au şi ele amant?
oho...! Mai întrebi dacă au şi ele?
bunicul tău şi tatăl tău nu ştiu aceasta?
ei şi tu, ţi-ai găsit acum... aceştia dorm în opinci.
frumoasă familie sunteţi, nu-i aşa?
bineînţeles!... Suntem foarte bine! A, dar nu v-am spus şi partea amuzantă a subiectului... Fratele meu este homosexual... îi fur bărbaţii şi ne certăm pentru asta! Prăpăd se face...
Aceasta a fost cireaşa de pe tort!...
ascultă, fetiţa mea! Foarte devreme ai pornit să te joci cu bărbaţii. Ştii că cel care se joacă cu focul la sfârşit se arde?
129
-Adică?
ai spus puţin mai devreme: înşeală pe bărbatul tău şi vrăji să nu-i faci. Nu ai spus aşa?
da.
inimioara mea, eşti fericită cu ceea ce faci?
nu ştiu.
de vreme ce te îndoieşti, înseamnă că nu eşti.
Mergi la şcoală?
da, merg.
îţi place familia ta aşa cum este?
-Nu!
ai vrea să ai o familie mai bună?
da, aş vrea.
aşadar, ca să dobândeşti o familie mai bună, va trebui mai întâi să te îndrepţi tu.
adică?
adică va trebui să încetezi de a mai umbla cu băieţi şi să te ocupi de şcoală şi de viitorul tău. Şi fiindcă ai nevoie cu siguranţă de ajutor, ca să reuşeşti ceea ce-ţi doreşti, te voi trimite undeva, unde te vor ajuta mult. Vrei?
vreau, dar unde mă veţi trimite?
vom merge împreună acum. Vrei?
mergem.
Am mers la un duhovnic, cunoscut de-al meu. Au vorbit timp de un ceas; eu aşteptam afară. Când a terminat, a venit lângă mine, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat. Şi cu ochii în lacrimi, mi-a spus: „Îţi mulţumesc!” Din acea zi este mereu alături de duhovnicul ei. Astăzi este învăţătoare, căsătorită şi fericită.
130
Într-o noapte, la ora unu, intră în taxi două fetiţe, care nu aveau mai mult de 11 12 ani, dar care erau îmbrăcate foarte modern, aproape goale. Una din ele s-a aşezat în faţă. Apoi au aflat prilej şi m-au întrebat:
putem să fumăm?
fumaţi?
fumăm.
dar ce vârstă aveţi?
eu am 12 ani, iar prietena mea 11 ani.
nu, nu puteţi să fumaţi.
ce spuneţi, doamnă? Am crescut de mult timp!
aveţi 11 şi 12 ani şi sunteţi mari?
cu siguranţă!
Mi-a plăcut acest cu siguranţă.
părinţii voştri ştiu aceasta?
doar mama mea, a răspuns una din ele.
şi te lasă?
desigur.
prieteni aveţi?
prieteni să nu avem?! De vreme ce suntem mari...
adică aţi făcut dragoste?
abia acuuum?!, îmi răspunde cea de lângă mine.
131
mama ta ştie aceasta?
ştie!
-Şi ce ţi-a spus?
să fiu atentă să nu rămân însărcinată.
e bună mama ta, nu-i aşa? Evoluată!!!
dacă poate, să facă şi altfel... Are prieten şi eu o acopăr... Aşa că, nu are încotro...
mda... Fetiţa mea, ştii că ceea ce faci nu este bine?
şi de ce nu este bine?
iubiţica mea, acesta se numeşte şantaj. Iar tu eşti foarte mică, ca să-ţi începi viaţa astfel, şantajându-ţi mama. Desigur, ceea ce face mama ta nu este corect. Dar viaţa, fetiţa mea, este foarte dură şi te va plăti cu aceeaşi monedă. Şantaj faci? Şantaj vei găsi şi tu. Şi ştii ceva? Şantajul distruge suflete, distruge vieţi. De aceea, iubita mea, încetează ceea ce faci. Vrei să-ţi dau un sfat?
da, spuneţi!
mâine să mergi la Biserică cu prietena ta, la Sfântul... Şi să-l găseşti pepărintele Gheorghe, ca să vorbeşti cu el. Să fii sigură că te va ajuta foarte mult. Şi vei distinge în căpuşorul tău cel mic şi lipsit de experienţă ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. De asemenea, te va învăţa vrednicia iertării, vrednicia dragostei, a vieţii frumoase. Ai înţeles, fetiţa mea?
am înţeles! Aveţi dreptate... mâine voi merge să-l găsesc pe acest preot. Aveţi cuvântul meu.
Fetiţele şi-au ţinut cuvântul. Au mers acolo unde le-am trimis şi până în ziua de azi merg regulat la părintele lor duhovnicesc.
Cât de mult distrug pe copii pilda cea rea a părinţilor şi libertatea neînfrânată!
132
Era într-o Duminică dimineaţă, când pe un drum strâmt am văzut 50 de metri mai jos o fată mişcându-şi mâna cu putere şi făcându-mi semn să opresc.
la Halkida, cât se poate de repede!, îmi spuse ea nervoasă.
Am pornit. Nu au trecut nici 5 minute şi o aud deodată că sună de la telefonul ei mobil şi lasă următorul mesaj: „Felul în care te-ai purtat a fost oribil, aşa cum faci de fiecare dată când mă alungi. Să nu îndrăzneşti să mă mai deranjezi vreodată... Am terminat!”
închide mobilul şi-mi spune nervoasă:
aţi văzut, doamnă, ce păţeşte cea care cedează mereu?
ce vreţi să spuneţi?
ascultaţi, aşadar, ca să înţelegeţi: Am 37 de ani şi am relaţie cu acest bărbat de cinci ani. Cinci ani de suferinţe şi cedări, în care personalitatea mi-a fost călcată în picioare. Nici nu vă închipuiţi cât noroi am mâncat. Am pierdut timp preţios din viaţa mea pentru un om care în cele din urmă s-a dovedit a fi de nimic. Acum o să-mi spuneţi: A trebuit să treacă cinci ani ca să iau hotărârea de a pleca? Dar, aşa cum se spune, mai bine mai târziu, decât niciodată. Vedeţi, cele dulci şi
133
frumoase au durat puţin, iar apoi au început cele amare... Mai întâi am plecat de acasă şi am venit să locuiesc aici în Atena, împreună cu el. Mi-a făgăduit că vom trăi împreună pentru puţin, după care nu vom întârzia să ne căsătorim. Ca să-ţi spun adevărul, primele trei luni au fost foarte bune, am găsit şi de lucru. însă era atât de gelos, încât m-a oprit spunând că nu e nevoie să lucrez şi că locul meu este acasă, ca să am grijă de el. în cele din urmă s-a dovedit că voia o roabă, o infirmieră permanentă, o femeie robot, pe care să-şi descarce nervii, cu toate consecinţele ce urmau. Toate acestea au fost începutul sfârşitului, care însă nu a venit până astăzi.
Aceste două ultime cuvinte le-a spus foarte tare şi silabic. Zâmbind, a continuat:
mă înşela foarte des. Ieşea mereu, spunând că merge cu prietenii săi. Dar o! ce ironie tragică îl sunau la telefon prietenii lui şi-l căutau. în timpul nopţii suna telefonul de foarte multe ori şi când auzeau vocea mea, închideau. Dar atunci când ridica el telefonul, răspundeau, iar pe mine mă trimitea sub diferite pretexte în altă cameră, ca să poată vorbi în linişte. De fiecare dată când cunoştea o femeie, mă alunga din casă cu forţa, ca să vină aceea, de care era îndrăgostit, aşa cum spunea. Aceasta ţinea 10 15 zile. Apoi venea şi mă căuta plângând şi rugându-mă să mă întorc. Nu mă întrebaţi de câte ori s-a petrecut scena aceasta. Nu vreau să-mi amintesc.
O ascultam, dar nu ştiam ce să gândesc şi cum să o caracterizez, victimă sau animal? De parcă mi-ar fi citit gândul, a continuat să-mi spună:
ajunsesem un animal docil în mâinile lui, care nu putea să se împotrivească, ci primea orice i se spunea, orice ar fi făcut. Şi pentru toate acestea este de vină
134
iubirea, aşa cum spune şi un cântec. Iubirea este oarbă; m-a orbit şi pe mine şi mi-am pierdut stăpânirea asupra mea, demnitatea mea, voinţa mea. Însă acum câteva ore paharul s-a umplut. Mă înjura şi îmi spunea iarăşi să plec din casă. Iar când l-am întrebat: Din nou începi aceleaşi?, mi-a răspuns: Ţi-am spus cămi-e scârbă de tine. Te vreau numai atunci când nu am ceva mai bun. Hai, acum pleacă! Cară-te de aici! Mi-a pus în această pungă de naylon două-trei haine de-ale mele, le-a aruncat pe holul blocului şi m-a împins şi pe mine afară, trântindu-mi uşa în nas. Nu mi-a dat toate lucrurile mele, deoarece crede că mă voi întoarce din nou. S-a ancorat de mine, fiindcă niciuna nu-l suportă mai mult de 15 zile. Sunt singura proastă care îi rabd caracterul imoral. Însă de această dată sunt hotărâtă să nu mă mai întorc. Această relaţie s-a terminat. De altfel, întreţineam o relaţie care în esenţă era moartă. Măcar să mă fi împotrivit de prima dată, când am simţit că mă înjoseşte şi îmi aruncă cu noroi. Ce bine ar fi fost...
ceva îmi spune înlăuntrul meu că atunci când te va căuta, te vei întoarce la el.
imposibil!
Am vrut să o întărât, ca să nu se mai întoarcă la acela.
facem pariu că de îndată ce îl vei vedea, vei ceda şi îl vei urma?
imposibil aşa ceva! Nu mă mai întorc niciodată!
bine. Facem pariu?
facem!
Nu au trecut 10 zile şi mă sună, zicându-mi foarte jenată: M-am întors la el!
îţi meriţi soarta, fetiţo!, mi-am zis în sinea mea. Dar, oare, pentru starea ei este de vină numai ea?
135
Primesc apel de la Centrul de Taxi pentru a merge la aeroport. Este ora 5 dimineaţa, când îmi încep schimbul. în taxi urcă o doamnă în vârstă. La aeroport, îmi spune. încă nu m-am trezit bine şi de aceea pe tot parcursul cursei am rămas tăcute. Am ajuns la destinaţie şi apoi am intrat în rând cu celelalte taxiuri, care aşteptau pentru pasageri.
A venit şi rândul meu; un domn cu o valiză şi un uriaş buchet de orhidee s-a apropiat de maşină. Am pus valiza în port-bagaj, iar buchetul pe bancheta din spate. El s-a aşezat lângă mine.
bună seara! Unde mergem?
Mi-a spus destinaţia şi am pornit. Distanţa era lungă şi, ca de obicei, am început discuţia.
-Acolo locuiţi?
nu, nu... acolo locuieşte o prietenă de-a mea, îmi răspunde el şovăielnic.
prietena dumneavoastră sau fiica?
Mă priveşte şi apoi zâmbeşte. Cu curaj, eu continui:
florile de unde le-aţi adus?
din Singapore.
136
a, de acolo veniţi?
da, sunt căpitan şi sunt plecat din Grecia de 8 luni.
îmi imaginez ce bucurie va simţi când vă vede! Iarăşi a zâmbit. Atunci m-am întors către el şi l-am privit. Privirea mi-a căzut pe mâinile lui şi am văzut că purta verighetă.
sunteţi căsătorit?
da, îmi răspunse tăios.
aveţi copii?
am doi.
aveţi şi amantă?
am şi dintr-asta.
nu vă înţelegeţi bine cu soţia?
ne înţelegem bine, chiar foarte bine.
atunci de ce mai vreţi şi amantă?
ei, cea străină este altfel..., îmi răspunde zâmbind.
aceea este şi ea căsătorită?
-Da.
a, foarte frumos! Aşadar, aveţi doi copii, soţia dumneavoastră este foarte bună, mamă bună, soţie
137
bună şi totuşi ceva vă lipseşte, de aveţi o relaţie paralelă.
nu, nu-mi lipseşte nimic.
atunci de ce o faceţi?
nu ştiu.
sunteţi cumva nebun?
nu, îmi răspunde râzând.
în sfârşit, mergem mai departe. Aşadar, soţia dumneavoastră vă oferă toate acestea, pe care chiar dumneavoastră le recunoaşteţi. Dumneavoastră ce îi oferiţi?
ceea ce trebuie, banii. Nimic nu-i lipseşte!
şi credeţi că aceasta este de ajuns? Că toate sunt completate de bani? Completează banul lipsa dumneavoastră, o îmbrăţişare plină de iubire, o mângâiere, o sărutare, compania din timpul nopţilor, când nu va putea dormi, pentru că un copil este bolnav... o noapte dulce, când vă vrea să fiţi lângă ea. Toate acestea sunt înlocuite de bani? Până la urmă, atât de multe înlocuiesc banii şi eu nu am aflat în toţi aceşti ani?
Domnul nu vorbea. Însă eu am continuat:
pot să vă întreb ceva?
întrebaţi-mă orice doriţi.
în toţi aceşti ani de când sunteţi căsătorit, de câte ori aţi luat-o de mână să o duceţi într-o plimbare romantică, să o duceţi într-un local inimos, să o ţineţi de mână, să o priviţi în ochi, să-i spuneţi cât de mult o iubiţi, să-i mulţumiţi pentru cei doi îngeraşi pe care vi i-a dăruit, să-i spuneţi cât de mult vă lipseşte atunci când sunteţi departe de ea? Câţi ani sunt de când nu i-aţi mai spus acestea?
Mă privea pierdut. Am spus şi multe altele. La un moment dat l-am întrebat:
v-aţi îmbolnăvit vreodată?
-Da.
şi cine a stat lângă dumneavoastră când eraţi bolnav?
soţia mea, a răspuns gânditor.
atunci spuneţi-mi: Cine merită aceste flori?
vă rog, opriţi şi trageţi pe dreapta!
Am tras pe dreapta şi am oprit. Mă gândeam: Domnul s-a înfuriat şi vrea să coboare. Dar mă înşelam, căci el mi-a spus:
138
ştiţi ceva? M-aţi problematizat foarte mult. Vă ascult de atâta timp vorbindu-mi cu multă delicateţe despre greşelile mele şi m-aţi făcut să simt multe remuşcări. Da, aveţi dreptate! Am lipsit-o pe soţia mea de toate acestea şi totuşi le merită!
Privirea nu îi era îndreptată spre mine, ci privea undeva în gol. L-am lăsat să viseze cu ochii deschişi.
vă rog, întoarceţi maşina! îmi spuse brusc. Sunt un ticălos, un ticălos..., spunea el monologând.
Am făcut precum mi-a spus.
pot să aprind o ţigară?
puteţi şi două, îi răspund zâmbind.
La întoarcere nu am vorbit deloc. Acela fuma în continuu. Ajungând la casa lui, mi-a mulţumit mult pentru discuţie şi atunci am văzut că din ochii săi curgea o lacrimă. Când a coborât, mi-a spus:
aşteptaţi puţin!
A coborât şi a sunat suneria casei. În poartă a ieşit o doamnă frumoasă, nobilă şi foarte simplă. Acela a îmbrăţişat-o cu multă tandreţe, a sărutat-o şi i-a oferit florile.
Când s-a apropiat de mine, ca să-mi plătească, mi-a spus:
această bucurie mare ţie ţi-o datorez! M-ai salvat!
Îţi mulţumesc!
Am plecat emoţionată. Inima îmi era plină de fericire.
„Dumnezeul meu, îţi mulţumesc!”, am şoptit.
139
În taxi au intrat nenumărate mii de oameni în cei 10 ani cât am lucrat. Nenumărate cupluri de tineri căsătoriţi. Am observat următorul lucru: soţul stă de obicei în faţă, iar soţia în spate. Când intră în taxi, prima mea întrebare este: unde mergem? Iar a doua: sunteţi căsătoriţi? Dacă răspund da, atunci îl întreb pe soţ: „De ce nu v-aţi aşezat în spate, împreună cu soţia dvs.? Puţini recunosc aceasta ca fiind corect. însă de îndată ce îmi spun că am dreptate, opresc ca să meargă domnul în spate. Atunci discuţia noastră devine plăcută şi frumoasă. Alţii îmi spun: „Of, de atâţia ani o am pe capul meu. Nu-i nimic, dacă stă în spate puţin”. Cât de mult greşesc aceşti oameni!
Urmăriţi următorul dialog dintre doi soţi:
Domnul s-a aşezat în faţă, iar doamna în spate. Ca vârstă era de 40 de ani domnul, iar doamna cam la 30-35 ani, care era mult mai frumoasă decât el.
începe doamna:
eu nu mai pot suporta. Trebuie să se termine odată. Nu se poate ca eu să am toate cheltuielile copiilor, iar tu să dai salariul tău prietenei tale. Dacă vrei să continui această situaţie, strânge-ţi lucrurile şi pleacă din casă!
140
taci din gură, căci ai spus multe! Banii mei îi cheltuiesc unde îmi place mie. Comandă să faci la buzunarul tău. Aceasta este mai deşteaptă decât tine. Dacă poţi, fii şi tu ca ea, ca să-mi cheltui banii mei.
Purtarea acelui domn era atât de urâtă, încât am văzut că nu exista vreo punte de înţelegere. Femeia plângea în spate.
te rog, îi spune aceea, avem doi copii şi de aceşti bani îi lipseşti pe copiii noştri!
Ţi-am spus: înfundă-ţi gura! Ca să nu-ţi trag vreuna!
Când am auzit aceste cuvinte, am aprins avaria şi am tras pe dreapta.
vă rog să coborâţi! Nu suport astfel de purtare!
nu, nu coborâm. Ne vei duce acolo unde ţi-am spus, îmi spune cu mult tupeu bărbatul,
domnule, ca să vă duc la destinaţia dumneavoastră, vreau mai întâi să cereţi iertare de la soţia dumneavoastră. Căci purtarea dumneavoastră nu este altceva decât una lipsită de bărbăţie. Bărbaţii, domnule, care respectă pantalonii pe care-i poartă, ştiu să-şi respecte şi familia şi nu o trădează pentru plăcerea unei clipe. Aţi înţeles?
Acel domn însă a continuat cu aceeaşi bădărănie:
hai, ia-o din loc!
domnule, nu voi porni, dacă nu veţi cere iertare de la soţia dumneavoastră.
drept cine mă iei, măscărici, ca să cer iertare?
foarte bine, domnule! Coborâţi din maşină!
Atunci se întoarce spre soţia lui şi-i spune:
vezi ce faci cu prostiile tale?
141
eu fac prostii sau tu?
hai, doamnă, porneşte maşina, căci am întârziat.
nu am auzit să vă cereţi iertare, ca să pornesc...
aşteaptă, femeie nebună, până cer eu iertare! Apoi se întoarce către soţia lui şi-i zice:
coboară, proasto, să plecăm! Femeia asta-i nebună! Nu voiam să mă cert cu ei şi de aceea i-am lăsat să coboare. Pe când cobora, i-am spus aceluia:
să se bucure mama ta că te-a născut, voinicule! însă pe ascuns i-am dat soţiei lui cartea mea de vizită. Peste puţine zile m-a sunat aceea ca să-mi spună că lucrurile s-au înrăutăţit. Am mers la ea acasă şi am găsit-o plângând. Soţul îi ceruse să se despartă. Şi în timp ce vorbeam cu ea, iată că vine şi acela! De îndată ce m-a văzut, şi-a amintit de mine şi m-a alungat vrând-nevrând. însă eu nu am încetat să merg la ei acasă şi să o ajut pe Elena, soţia lui, sfătuindu-o să facă răbdare şi să nu se despartă. Am convins-o ca purtarea ei faţă de el să fie mai dulce şi mai drăgăstoasă. Şi în acelaşi timp să o roage pe Maica Domnului: „Maica Domnului, şi eu sunt copilul tău, să nu mă părăseşti! Ajută-mă, ca să nu se dezbine familia mea!”.
Elena m-a ascultat şi făcea exact tot ceea ce-i spuneam. Încet-încet soţul ei a început să fie mai liniştit în purtarea faţă de ea şi de copiii lor. Venise timpul să se petreacă o întâlnire întâmplătoare, chipurile, ca să-i vorbesc şi aceluia. Cu Elena mă înţelesesem ca la o ieşire de-a lor să trec cu taxiul prin faţa casei lor. Aşa s-a şi petrecut. însă atunci când m-a văzut, soţul ei a păţit un şoc.
femeie nebună, îmi spune, iarăşi tu înaintea mea?!
142
munte cu munte se mai întâlnesc, îi spun eu cu multă dulceaţă în vorbă. Uite, dacă mă cinsteşti cu o cafea acum, te duc unde vrei fără bani. Faci cinste?
da, da!, sare soţia lui şi spune.
După ce se gândeşte bine, bărbatul acela spune:
bine, hai să mergem!
Am mers la o cafenea şi în timp ce beam cafeaua, am vorbit. Ne-am înţeles până la urmă şi am devenit prieteni. După ce ne-am împrietenit, m-am străduit ca încet-încet să-l fac să renunţe la relaţia extraconjugală. şi, cu darul lui Hristos, am reuşit. Am reuşit cu multă rugăciune şi multă dragoste. Fără acestea două, nu poţi dobândi rezultatul dorit.
într-o seară, pe când mâncam la ei acasă, el îmi spune:
taximetristo, te accept. Nimeni nu a reuşit până astăzi să-mi schimbe viaţa. Mulţi au încercat, însă în zadar. Tu cum ai reuşit?
nu am reuşit eu, ci Acela pe Care-L iubesc, Hristosul meu!
Am transportat odată trei tinere prietene. în discuţia noastră am pus şi întrebarea:
aveţi relaţie cu cineva?
-Nu.
de ce?
fiindcă nu există bărbaţi.
bărbaţi există, însă voi ce cereţi de la ei, ştiţi?
sigur că ştim. Vrem să îndeplinească câteva condiţii.
care sunt...
ei, să aibă un serviciu bun şi sigur, să aibă maşina lui şi să aibă şi casă.
de vacanţă?
nu ne-ar strica.
nimic altceva?
ei, să fie şi băiat bun, să nu fie mămos.
adică să vă asculte pe voi?
exact.
puţine cereţi! Voi ce le veţi oferi?
frumuseţea noastră? Nu este de ajuns?
nu ar fi mai bine să căutaţi dragoste şi să vă nevoiţi să le câştigaţi pe celelalte?
144
ce spui, surioară? Vezi să nu mă nevoiesc ca să câştig toate astea! Le vreau de-a gata!
lucraţi?
desigur. însă toţi banii noştri îi vrem pentru noi, pentru cheltuielile noastre personale.
a, desigur!, le răspund pe un ton ironic.
şi dragostea vine pe locul doi?
nu, desigur, ci vrem să ne şi iubească.
a, acela să vă iubească, iar voi să nu iubiţi.
dacă are toate acestea, îl voi iubi şi eu.
foarte frumos vă începeţi viaţa. Să fiţi sigure de eşecul vostru!
de ce?
fiindcă sunteţi goale pe dinlăuntrul vostru... Sunteţi păpuşi goale.
foarte bine facem! Cui îi place de noi...
foarte bine, fetelor! însă nu veţi plăcea nimănui cu această minte pe care o purtaţi.
atâta pagubă!, îmi spun ele râzând, în timp ce coborau.
Iar eu mă gândeam: Ce poţi să aştepţi de la copii care au crescut fără principii, fără idealuri înalte, fără Dumnezeu?
Cine este de vină?
Luni dimineaţa mă aflu în zona Alimou. Se urcă în maşină o doamnă în jur la 70 de ani, care însă se ţinea foarte bine. Însă era foarte serioasă; se vedea că nu are chef să vorbească cu o taximetristă. Dar eu aveam altă dispoziţie.
îmi plac doamnele, îi spun, care sunt nobile şi dulci, precum dumneavoastră.
îţi mulţumesc mult, îmi răspunse aceea cu dulceaţă în glas.
A, bine ai venit!, am spus în sinea mea. Este cu putinţă să-mi fi scăpat tu?”
aşa cum vă văd, cred că trebuie să aveţi o familie foarte frumoasă.
slavă lui Dumnezeu! Da, am o familie bună, copii buni şi am avut şi un soţ foarte bun.
a murit soţul?
da, acum cinci ani.
câţi copii aveţi?
doi, un băiat şi o fată.
nepoţi?
-şase.
bravo, felicitări! Fiul dumneavoastră cu ce se ocupă?
este director la Minister...
fata lucrează?
nu, îşi creşte copiii. Soţul ei cu ce se ocupă?
este om de afaceri.
a, sunteţi foarte bine!
da, slavă lui Dumnezeu!
nepoţii ce vârste au?
Mi-a răspuns.
să aveţi grijă de ei, pentru că societatea noastră s-a stricat.
ah, aveţi dreptate. Şi fiul meu se nelinişteşte pentru copii. Pe prima lui fiică o supraveghează foarte mult, discret, desigur. O sună să vadă la ce oră a plecat de la şcoală, la ce oră a mers la meditaţii, la ce oră a terminat, la ce oră a mers la ora de engleză, la ce oră a mers la ora de franceză, la ce oră a terminat. Acelaşi lucru,
desigur, îl face şi fiica mea. într-o zi am întrebat-o pe nepoţica mea despre prietenele ei. Mi-a spus că toate sunt bune. însă eu am întrebat-o despre una, fiindcă ceva nu mi-a plăcut în comportarea ei, în îmbrăcămintea ei, în general ceva nu mergea bine. Şi-mi spune: „Ai dreptate, bunico! Ioana a făcut opt avorturi”. „ ce a făcut? Opt avorturi? Mama ei ştie?” „Ei, şi tu, bunică... De unde să ştie?” Voiam să ştiu, fata mea, care medic a băgat-o în chirurgie pe această copilă şi nu a luat-o să-i vorbească, să o facă să înţeleagă crima pe care o face. Această fetiţă la cei 30 de ani ai ei se va simţi ca o bătrână, de vreme ce toate le-a trăit, nu va mai avea poftă de viaţă.
147
aveţi dreptate, doamnă! însă mă întreb, cine este de vină? Ea sau părinţii ei?
cu siguranţă că părinţii ei. Astfel de părinţi au nevoie de multă bătaie, deoarece aduc copii pe lume şi îi lasă să crească singuri, de parcă ar fi orfani. Dumneavoastră. care lucraţi pe taxi, cu siguranţă vedeţi şi auziţi multe, nu-i aşa?
din nefericire, dulcea mea doamnă, şi văd, şi aud multe care mă îndurerează. însă ceea ce mă îndurerează cel mai mult este durerea şi singurătatea copiilor. Aş vrea să am o baghetă magică, ca să-i scap pe copii de durere. Atunci aş fi fericită.
148
Vă voi povesti un caz, ca să vedeţi cât rău poate aduce alipirea de ban. Aceasta s-a întâmplat într-o ţară străină. S-ar fi putut sau se poate petrece şi în ţara noastră. Aceasta mi-a povestit-o o femeie care a trăit-o.
Conducând pe un bulevard mare, în faţa ei a avut loc un accident, în care s-a rănit grav un tânăr. Cu ajutorul unor oameni, l-au pus pe tânăr în maşina ei, care avea înjur de 20 de ani, ca să-l transporte la spital.
Tânărul avea hemoragie, de aceea doamna s-a grăbit să ajungă la spital cât mai repede. Asistenţii l-au luat înăuntru. A intrat şi doamna ca să afle cine era şi să-i înştiinţeze pe rudele lui. Medicii de gardă au hotărât că trebuia să intre de urgenţă în operaţie. L-au înştiinţat pe chirurg, însă acela cerea, ca să-l opereze, 1.000 de dolari. I-au spus doamnei, însă doamna i-a spus ce s-a întâmplat şi că ea nu-l cunoaşte pe tânăr. Au explicat chirurgului cum stau lucrurile, dar acela a rămas neînduplecat; cerea banii. Femeia văzând pe tânăr că murea încet, le-a spus: „începeţi să-l salvaţi şi eu vă voi aduce banii”.
Doamna într-adevăr a adus banii şi abia atunci a venit chirurgul. Dar ce surpriză dureroasă i-a rezervat în acea noapte iubirea lui de bani!
Când l-a văzut pe acel tânăr, a rămas încremenit, s-a îngălbenit, s-a albit, aluat culoarea mortului. Cade peste tânăr, urlând de durere: „Copilul meu!!!”. Iar fiul lui i-a spus ultimele cuvinte: „M-ai ucis, tată!” După care a murit.
Doamna, cutremurată de cele întâmplate, a aruncat banii în faţa tatălui ucigaş, zicându-i: „Ia-i, ca să-ţi înmormântezi copilul!” Acela era singurul lui copil.
Aceasta face banul, doamnelor şi domnilor: ucide oameni, ucide suflete...
Este ora două după-amiază şi mă aflu la Kaminia. O doamnă şi o tânără mă opresc.
unde mergeţi?
glifada!
Fata s-a aşezat în faţă, iar doamna în spate. Străzile erau arhipline.
pot să fumez?, m-a întrebat fata
Am privit-o şi am înţeles că avea nevoie foarte mare să fumeze.
poţi, fetiţa mea!
mamă, dă-mi ţigările!
Aceea i le-a dat. Cu coada ochiului am văzut că mâinile fetei tremurau.
de ce tremuri? Ai nevoie atât de mult de ţigară?
da, dar ce bine ar fi fost să fie numai aceasta!
ce altceva este?
mai bine las-o moartă! Tu nu ştii din astea!
cum ţi-ai dat seama că nu ştiu din astea?
se vede după faţă că eşti din aluatul cel bun.
151
a, acum mi-ai stârnit curiozitatea să aflu. Aşadar, păpuşica mea, călătoria noastră este lungă, iar eu sunt foarte bine dispusă să te ascult...
Au urmat destule minute de tăcere. Cu coada ochiului îi urmăream fiecare mişcare. Mişcările ei erau nervoase. Mă străduiam să-mi dau seama ce poate avea acea fată. Mi-a venit în gând că ar putea să ia narcotice de aceea tremura şi îi lipsea doza. Am privit-o în oglindă pe mama ei şi am văzut că aceea privea cu nepăsare pe geam. Ambele m-au problematizat mult. Am hotărât să sparg tăcerea.
aşadar, păpuşica mea, aştept...
Aceea şi-a întors privirea spre mine şi, după ce m-a privit destulă vreme, a început să-şi dezlege limba.
sunt dependentă de droguri, mi-a spus brusc tânăra.
Şi îndată mi-a arătat mâinile.
priveşte cum îmi tremură mâinile! Am întârziat să-mi iau doza şi am început să tremur. Peste puţin va începe durerea... De aceea conduceţi mai repede, vă rog!
de ce, inimioara mea, iei narcotice?
spuneţi-mi un motiv pentru care să nu iau... Când toate în jurul nostru sunt nişte ruine, totul înjur este minciună, când părinţilor nu le pasă de noi, când în sufletul nostru s-a cuibărit durerea şi singurătatea... Ceea ce facem toţi câţi suntem dependenţi de droguri este un strigăt de deznădejde, este un strigăt puternic către părinţii noştri: Ascultaţi-ne!!!
fetiţa mea, toate acestea sunt foarte corecte. Însă tu suferi mai mult decât toţi, fiindcă ai respingerea societăţii, respingerea din partea prietenilor. De aceea
152
răutatea şi durerea ta cresc tot mai mult. Iar rezultatul este că îţi distrugi viitorul şi te îndrepţi cu precizie matematică spre moarte!
ştiţi, m-a crescut bunica mea, pe care o iubeam mult. însă ea a murit şi moartea ei a fost şi moartea mea.
după moartea bunicii ai început să iei narcotice?
nu, luam de mai înainte, dar luam doar haşiş.
şi acesta de ce-l luai?
nu ştiu.
nu se poate să nu ştii. Eu, în spatele tuturor acestora, disting o fată foarte bună şi dinamică. Ce anume te-a încovoiat atât de mult, încât nu ai putut suporta?
mi-a lipsit dragostea şi interesul părinţilor mei! Am privit din nou în oglindă pe mama ei. Aceeaşi poziţie, privea pe geam nepăsătoare. Din acea clipă am nceput să o urmăresc încontinuu. Voiam să văd o oare care împotrivire la spusele copilului ei. Fata fuma ţigară după ţigară.
de unde iei bani, ca să-ţi iei doza ta?
bunica mea mi-a lăsat o oarecare avere.
adică ce ţi-a lăsat?
mi-a lăsat câteva milioane bani gheaţă, mi-a lăsat şi case, un teren mare... cam atât.
destul de multe pentru o fată de 23 de ani. Ţi-a asigurat, aşadar, viitorul. Iar tu în loc să tai haşişul, ai căzut în droguri şi mai puternice. De ce nu te-ai îngrijit să găseşti un băiat bun cu care să te căsătoreşti şi să faci familie? Şi să dai copiilor tăi ceea ce ţi-a lipsit ţie. Să le dai dragoste, afecţiune, gingăşie. De ce nu ai făcut aceasta?
153
Este mai uşor drumul pe care l-ai ales? Căci, din câte am auzit, este greu să te întorci de pe acest drum.
ştiu. în stadiul în care am ajuns aştept moartea, nu mai există întoarcere!
inimioara mea, eşti foarte mică, luptă-te! Iar dacă ai nevoie, sunt aici, ca să te ajut. Te rog, fetiţa mea, lasă-măsăteajut!
ai venit târziu în calea mea!!!
Durerile între timp începuseră şi a început să plângă. Am privit-o pe mama ei; privea nepăsătoare în aceeaşi poziţie. Plânsul copilei care până atunci fusese liniştit, a devenit un urlet. M-a durut mult pentru acest copil. „Dumnezeul meu, ajută acest copil!”.
doamnă, mutaţi-vă puţin mai la stânga! i-am spus mamei ei.
Fără să vorbească ceva, s-a mutat în spatele meu.
fetiţa mea, lasă scaunul pe spate şi întinde-te!
Din cauza durerilor se făcuse ghem pe banchetă. Am aprins avaria şi apăsând continuu pe claxon, am început să gonesc ca o nebună pe şoseaua de lângă mare. în acelaşi timp mă uitam şi la mama ei. Dar aceea rămânea neschimbată, privea nepăsătoare afară pe geam... Atunci nu am mai răbdat şi i-am spus:
nu vă doare pentru copilul dumneavoastră care suferă?
Nici un răspuns! Atunci îmi spune fata printre urletele ei:
nu o interesează pe ea. I-a păsat vreodată de mine? M-a iubit vreodată? De la trei ani m-a trimis la bunica să mă crească aceea. De ce m-a născut această nebună, nu ştiu. Hai, ca să nu spun acum vreun cuvânt greu! Are
154
noroc că mă ruşinez de dumneavoastră, altfel i-aş fi dat la iveală toate murdăriile ei. Ah, nu mai pot! Mergeţi mai repede! Mor!!! Mai repede... mai repede... mai repede!!!
Pentru prima oară vedeam ce fel de dureri provoacă în trup narcoticele.
Am ajuns la Glifada. Au coborât amândouă. Cu multă greutate mi-am continuat munca în ziua aceea. Inima mi se zdrobise în bucăţi din pricina martiriului acelei copile. şi dacă ar fi fost numai ea!
Într-o luni dimineaţa am avut o criză de respiraţie.
În acea vreme o găzduiam pe sora mea. Simţind că nu puteam să respir şi văzând înaintea mea moartea, am strigat-o:
maria, Maria! Mor... cheamă salvarea!
S-a sculat îngrozită din pat şi văzând cât de greu respiram, a chemat salvarea. Salvarea a venit, iar eu am cerut să-mi pună tubul de oxigen. De îndată ce mi-am revenit, le-am spus:
sunt în regulă. Vă mulţumesc. Puteţi să plecaţi... la spital nu vreau să merg.
Mi-au cerut să semnez, ca să nu aibă aceia responsabilitatea. Am semnat şi aceia au plecat. Însă după o oră m-a apucat din nou criza. Am sunat-o pe prietena mea şi i-am spus să se pregătească să mergem la spitalul Sotiria, unde lucra o altă prietenă. Aceea m-a dus la Directorul General al spitalului să mă consulte. Acela, de îndată ce m-a consultat, m-a trimis la ambulatorul din exterior. Acolo mi-au spus că starea era gravă şi că trebuia să mă internez.
156
Am privit-o pe prietena mea în ochi. îndată mi-a venit în minte Stareţul Porfirie.
gheronda, te rog, împreună vom intra şi împreună vom ieşi de aici.
Şi într-o fracţiune de secundă am simţit mireasma lui!
M-au dus în salon. Prima mea mişcare a fost să scot din portofel fotografia Stareţului şi să o sprijin de o sticlă de plastic. Fata care era pe patul alăturat mi s-a spus că suferea de tuberculoză. La auzul cuvântului tuberculoză n-am mâhnit, deoarece fata avea numai 22 de ani. Când în ziua următoare a venit directorul clinicii cu comisia de medici, pentru vizită şi pentru informarea bolnavilor, s-a oprit în uşă şi a întrebat:
ce atmosferă dulce este aici înăuntru!
Atunci eu mi-am scos masca de oxigen, am luat fotografia Stareţului Porfirie şi i-am spus:
doctore, priviţi! Acest Stareţ este aici!
Directorul s-a întors să mă privească, iar apoi i-a întrebat pe medici:
când a venit?
ieri a venit cu o problemă serioasă de respiraţie, i-a răspuns o doctoriţă pe nume Fotinia.
El s-a întors din nou spre mine şi mi-a spus:
bine-bine, puneţi-vă masca! M-aţi convins.
A venit ziua de miercuri. După-amiază, precum în fiecare zi, a venit echipa de infirmieri. A mers la acea fată, Marina pe nume, să-i facă schimbul.
Ca să înţelegeţi însă ce s-a întâmplat, vom lua evenimentele de la început.
Aşadar, Marina avea tuberculoză. Medicii i-au pus un furtunaş în plămân, ca să tragă lichidul ce se adunase acolo. După puţine zile i-au scos acel furtunaş şi i-au cusut acel loc. Însă cusătura s-a spart şi în acel loc a început să se mărească deschizătura şi să devină o rană. Infirmiera a strigat pe doctoriţă. Aceea, de îndată ce a văzut, a spus: „Dimineaţă să nu mâncaţi, ca să intraţi la chirurgie”. Marina, auzind că va intra din nou la chirurgie a început să plângă. Am încercat să o mângâi, dar era cu neputinţă. Frica morţii o cuprinsese. „Ştiu că voi muri, ştiu!"
îşi ridica pijamaua şi văzând slăbiciunea trupului ei, spunea: „Vedeţi moartea? Numai oasele mi-au mai rămas!”
M-a durut mult pentru această fată de 22 de ani! Fără să mă gândesc prea mult, am început să mă rog fierbinte Stareţului Porfirie, cerându-i să o vindece pe fată, iar pe mine putea să nu mă vindece. Şi dacă a venit ceasul morţii, să-i spună lui Dumnezeu să mă ia pe mine, iar nu pe Marina, căci era încă un copil. îl imploram, zicându-i: „Gheronda, fie-ţi milă de ea!” Atunci i-am spus Marinei:
marina, te rog, încetează să mai plângi! Stareţul Porfirie te va face bine şi nu vei intra la chirurgie. Până dimineaţă rana se va închide. Te rog, încetează să mai plângi!
Marina mă privea neîncrezătoare. Ceilalţi, bolnavi şi sănătoşi, îi spuneau Marinei:
las-o, Marina, căci este bolnavă! Este o nebună, nu o lua în seamă!
Eu nu am răspuns, ci am lăsat pe Dumnezeu să vorbească. în salon aveam şi două bătrâne care erau foarte grav bolnave. Medicii au spus rudelor lor să rămână
158
cineva lângă ele, căci nu mai aveau mult de trăit. Mi-a fost milă de ele. Căci nu se spovediseră, nici nu se împărtăşiseră. Din nou l-am rugat pe Stareţul meu Porfirie, să-L roage pe Dumnezeu să le dea vreme de pocăinţă. Şi Dumnezeu l-a ascultat pe Stareţul meu şi le-a dat. Le-am spus rudelor lor: „Dormiţi, căci Dumnezeu le-a dat vreme de pocăinţă”. Atunci s-au convins că ■ eram nebună şi nu mi-au dat nicio atenţie.
încet-încet noaptea a început să-şi strângă voalul şi să fie urmată de zorii zilei. Bătrânele erau vii! S -au mirat cu toţii şi se întrebau ce s-a întâmplat de le-a revenit vioiciunea. Desigur, nu au crezut că Dumnezeu le dăduse vreme de pocăinţă. Am rugat pe rudele lor să aducă un preot, să le spovedească şi să le împărtăşească, nu au făcut-o. Spuneau că medicii fac minuni. Nu am putut să-i conving.
La ora 7 dimineaţa medicii au venit să o ia pe Marina so ducă la chirurgie. Chirurgul a scos pansamentele, ca să vadă rana, dar a văzut că rana era vindecată! atunci se întoarce către doctoriţă şi îi spune mânios: De ce m-ai adus aici dis-de-dimineaţă, de vreme ce rana este închisă?
Şi a plecat furios. Doctoriţa Fotini a rămas uitându-se la mine. O priveam şi eu.
vrei să mă întrebi ceva?, îi spun.
da, ieri când am văzut rana, era mare. Cum este cu putinţă să se închidă într-o noapte? Ce se întâmplă?
Fotinula, de ce te miri numai pentru închiderea rănii şi nu te miri pentru acea mireasmă pe care au simţit-o cu toţii, atunci când aţi intrat în salon? De ce nu vreţi să credeţi că acest Stareţ este aici? Acest Stareţ
159
este Sfânt. Este unul dintre ultimii sfinţi din vremea noastră, precum Stareţul Paisie, Stareţul Iacov... Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu. Greşesc cumva?
Ea însă nu a vorbit, ci a plecat. La fel au făcut şi ceilalţi din salon, adică au tăcut şi au pus capul în jos. Din nefericire, puţina noastră credinţă şi egoismul nu ne lasă să simţim existenţa lui Dumnezeu.
Marina s-a vindecat; a ieşit după zece zile din spital. La fel şi bătrânele au ieşit după zece zile. Dumnezeu pentru încă o dată Şi-a făcut simţită prezenţa.
Lipsea esenţialul!
Este după-amiază şi trecând pe la biserica Sfântului Fanurie drapetsonas, am luat în taxi pe o doamnă.
Ţinea în mână o tavă.
faceţi plăcinta Sfântului Fanurie?, am întrebat-o eu.
da, vreţi să vă dau puţin?
da, după ce-mi veţi spune şi motivul pentru care o faceţi, ca să vă urez şi eu.
am făgăduit-o pentru fiica mea, ca să treacă la Universitate.
-A trecut?
sigur că da, Sfântul Fanurie a făcut o minune.
iată o minune, care să vă întărească credinţa în ¡Dumnezeu.
aveţi dreptate, ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi preoţii noştri cu cele pe care le fac ne alungă din Biserică
ascultaţi, doamna mea, nu putem să cunoaştem unde este adevărul şi unde minciuna în acestea care se spun. De aceea să nu dăm importanţă la cele pe care le auzim şi să mergem la biserică, căci acolo îl vom întâlni pe Dumnezeul nostru. La biserică, doamnă nu mergem pentru preot, ci pentru noi, pentru mântuirea sufletului nostru.
161
aveţi dreptate, acest televizor ne-a înnebunit. Numai evenimente urâte vedem. Ceva bun nu ne arată.
doamnă, dacă aşteptăm de la televizor să ne trasăm drumul vieţii noastre, atunci e vai de noi. Televizorul nu-ţi linişteşte mintea, nu-ţi aduce linişte lăuntrică, ci dimpotrivă, tulburare. Desigur, există şi emisiuni frumoase pe care puteţi să le vedeţi. Am ajuns pe strada Constantinopolului şi pe cea a Democraţiei. Acolo în fiecare zi stă un tânăr, dependent de droguri. în fiecare zi îşi ia doza şi este într-o stare în care ţi se face milă.
priviţi la acest tânăr, am continuat eu, cam pe la această oră el şi-a luat deja doza. Priviţi în ce stare jalnică îl aduce acea substanţă blestemată!
Iar aceea îmi răspunde:
nepoata cumnatului meu a murit la 22 de ani din cauza heroinei. O fată foarte frumoasă, atât la exterior, cât şi la interior. Au plâns-o şi pietrele! Atât de bună era!
şi ce a silit-o să ia droguri?
moartea mamei ei. Mama ei a murit de cancer. A trăit toată boala ei, durerile ei, operaţiile ei. O iubea foarte mult; a fost o mamă şi o soţie foarte bună. însă fata nu a rezistat la pierderea ei şi a început să ia droguri. Tatăl şi fratele ei au încercat să o ajute, dar nu au reuşit. Şi la 22 de ani au găsit-o moartă într-o clădire.
după cum îmi povestiţi, membrii familiei se iubeau între ei.
da, foarte mult.
însă ceva cred că lipsea din această familie.
nu, nimic nu le lipsea... Toate le aveau, şi bani, şi avere... Toate erau bune!
162
doamnă, lipsea cel mai important: Dumnezeu! Dacă L-ar fi avut pe Dumnezeu în sufletul lor, fata nu ar fi căutat refugiu în narcotice şi nu am fi vorbit acum despre moartea ei. Cu banul nu se umple sufletul, doamna mea, nu se linişteşte mintea. Cu banul cumperi tot, chiar şi narcotice, dar nu-L poţi cumpăra pe Dumnezeu. Iar esenţa vieţii nu se găseşte în esenţele narcoticelor, ci în dragostea lui Dumnezeu.
se poate să aveţi dreptate.
nu se poate, ci chiar am dreptate! Fără Dumnezeu suntem morţi duhovniceşte, chiar dacă biologic trăim. Iar dovada spuselor mele se află în mâinile dumneavoastră
Atunci m-a privit şi clătinându-şi capul, a spus:
-Aveţi dreptate!
Fără responsabilităţi şi încurcături
Aud de multe ori în taxi pe oameni spunând cuvântul derbedeu, atunci când un tânăr se ridică cu motocicleta pe o roată sau depăşeşte ilegal sau trece pe roşu la semafor.
Mă mânii atunci când îi înjură pe copii, mă mânii mult. Oare noi cei mari, aşa-zişii raţionali şi corecţi, nu facem la fel? Responsabilitatea pentru aceşti copii o avem noi toţi, fiindcă noi suntem protoţipurile lor. Aşadar, de ce cerem de la copiii noştri, când noi suntem o mare greşeală? Nu ştim proverbul care spune că ce semeni, aceea vei şi secera? Adeseori vă plângeţi voi, părinţii, în taxi şi-mi spuneţi: „le-am dat de toate...tot ce au vrut, au avut şi cu toate acestea copiii noştri nu sunt bine”, „dar ce văd în societatea noastră?”. Răspunderea noastră o mutăm imediat la ceilalţi. Nu suntem în stare să ne asumăm nici măcar responsabilităţile noastre. Mereu greşesc alţii, dar niciodată noi!
Când în schimbul meu de noapte, de la 5 după-amiaza până la 5 dimineaţa când termin, văd copii de 10 ani şi mai mari pe drumuri, în centre de noapte, beţi din cauza băuturilor sau ameţiţi de narcotice, stau şi mă gândesc: Unde sunt, oare, părinţii acestor copii? Cum
164
de pot mamele lor să doarmă liniştite? Grija lor de mamă nu se alarmează?
Ca să ai dreptul de a te numi şi a fi mamă, trebuie să meriţi aceasta. Din clipa când vei zămisli copilul tău, trebuie să-l iubeşti ca unul ce are suflet şi trup; să-i dai atât bunătăţile materiale, cât şi cele duhovniceşti. Însă cele mai multe mame vă îngrijiţi să le daţi numai pe cele materiale şi cunoaştere, iar nu principii, credinţă, frică de Dumnezeu, dragoste pentru Hristos.
Iar atunci când copiii voştri nu sunt bine, la întrebarea mea „Cine este de vină?”, îmi răspundeţi: Societatea e de vină! Dar societatea nu suntem noi toţi? Prin urmare, suntem şi noi de vină.
Am în taxi două doamne care la gândurile de mai sus îmi răspund:
nu este aşa cum ne spuneţi.
ia spuneţi-mi voi atunci, cum este?
dar noi lucrăm, obosim, nu avem timp să ne ocupăm de copiii noştri. Mai avem şi problemele noastre.
care sunt problemele voastre?
ei, avem de plătit meditaţii, carduri de credit, lumină, apă, telefon.
soţul dumneavoastră lucrează?
sigur că lucrează.
şi câţi copii aveţi?
Unii îmi spun doi, alţii unul ş.a.m.d.
cât priveşte îmbrăcămintea, văd că sunteţi ca nişte fotomodele.
lucrez, trebuie să fiu îmbrăcată bine.
dar cu distracţia cum stăm?
Aici îmi place că râdeţi.
165
doar nu o să ne zăvorâm, pentru că am făcut copii.
dar facturile de plată pentru telefonul mobil?
ah...lasă, nu mai întreba! Sunt foarte mari!
pot să vă pun o întrebare indiscretă?
puteţi.
dar cu relaţiile extraconjugale cum stăm?
Aici râdeţi din nou.
ei, acum ce să-ţi spunem?
nu-i nevoie să-mi spuneţi, căci am înţeles deja. Aşadar, cum să vă mai rămână timp pentru copiii dumneavoastră?
tot ce putem, facem. Ah, nu ne mai problematizaţi... lăsaţi-ne să ne bem cafeaua liniştite. Nu vrem alte încurcături. Copiii vor creşte oricum. Viaţa noastră se duce. Aşa că trebuie să o trăim, cât mai bine se poate.
adică, pentru dumneavoastră binele cel mai mare înseamnă cafeluţă, prietene, distracţie şi celelalte. Iar copiii dumneavoastră sunt pe locul al doilea, al treilea, al patrulea sau al câtelea?
nu, doamnă. Dar cu acestea ne vom ocupa? Vrei să spunem şi altceva?
nu, nu mă interesează altceva, ci acestea
scuze, îmi spune o doamnă, dar avem o discuţie.
Discuţia pe care am urmărit-o şi eu, a fost despre amanţii lor. Interesantă discuţie! Din fericire, am ajuns repede, căci altfel ar fi auzit ceea ce meritau. Mă plătesc şi coboară râzând prosteşte, pentru că le aşteptau amanţii.
Acestea sunt discuţiile care au loc în taxi cu cele mai multe mame. Iar dacă îndrăznesc să le vorbesc despre Dumnezeul nostru, cele mai multe privesc afară. Nu le interesează subiectul.
166
Când rădăcinile sunt putrezi
Ora 10 seara şi mă aflu pe strada Iliopoli, când mă opreşte o tânără foarte frumoasă.
la Kolonaki, vă rog.
Tânăra s-a aşezat lângă mine.
sunteţi foarte frumoasă, i-am spus eu. Sunteţi fotomodel?
nu, îmi răspunde ea râzând. Dimineaţa lucrez la un birou, iar seara la un bar.
de ce două slujbe?
ca să supravieţuiesc.
dar părinţii tăi?
La întrebarea mea a început să plângă.
fetiţa mea, de ce plângi?
ce să vă spun? O istorie întreagă...
dacă vrei, spune-mi pe scurt.
părinţii mei s-au despărţit. Erau în Germania, când ne-am născut, eu şi fratele meu. Dar nu se înţelegeau bine şi s-au despărţit. Tatăl meu era ceea ce numim play-boy şi cunoştea multe femei. Nu era cel potrivit pentru o familie. Şi astfel mama ne-a luat şi am venit în Grecia. Am mers în satul ei; pe atunci aveam 13
167
ani. însă mama mea nu era învăţată să lucreze şi de aceea nu lucra.
şi cine vă întreţinea?
ne ajuta economic unchiul meu, fratele mamei mele. Şi răsplata pentru acest ajutor al său a fost ca la cei 14 ani ai mei să mă violeze. De atunci sunt amanta lui.
şi mamei tale i-ai spus?
hm, i-am spus...
şi ce ţi-a răspuns?
ce să facem? îl acceptăm. Altfel ne va tăia ajutorul bănesc. Acesta a fost răspunsul celei care m-a născut... Al mamei mele! I-am suportat până la cei 18 ani ai mei, când am terminat şcoala. Apoi am plecat şi am venit în Atena, ca să fac două munci.
Fata, cât timp mi-a vorbit, nu s-a oprit din plâns.
ai relaţie cu cineva?
acum nu.
de ce?
fiindcă atrag pe toţi idioţii!
dragostea mea, ai căutat să vezi dacă nu cumva greşeşti şi tu?
dar de ce greşesc eu? Eu mă port cu ei impecabil.
nu cumva, inimioara mea, le spui ceea ce ţi se întâmplă, nu cumva le transmiţi nesiguranţa ta, durerea ta?
da, le spun, fiindcă vreau să fiu sinceră cu ei.
inimioara mea, sinceră nu devii când le vorbeşti despre familia ta şi despre durerea pe care ai trăit-o în ea. Sinceră devii atunci când simţi dragoste pentru cineva şi nu i-o ascunzi, precum şi atunci când nu îi spui minciuni. Această parte amară a vieţii tale trebuie să o uiţi. îţi vei aminti de ea din nou atunci când vei face
168
copiii tăi, ca să-i protejezi de astfel de curse. Altfel niciodată nu vei fi fericită. Nici nu vei putea să-ţi găseşti partenerul potrivit, pe care-l cauţi. Fiindcă tu nu cauţi un partener, ci un toiag de care să te sprijini. Iar aceasta este greşeală. De asemenea, să nu-i compari pe toţi bărbaţii cu unchiul tău, căci şi aceasta este o greşeală. Nu sunt toţi la fel...
s-ar putea să aveţi dreptate...
de asemenea, îţi propun să te întorci puţin în sufletul tău şi să cauţi. Undeva în adânc locuieşte Dumnezeu. Vorbeşte cu El şi spune-I durerea ta, cere-I să te îmbrăţişeze, să te ocrotească. Iar dacă nu poţi singură, mergi să cauţi un duhovnic. Ştii ce este un duhovnic?
nu.
duhovnic este preotul care spovedeşte pe oameni şi îi povăţuieşte. Vei căuta şi vei alege pe cel la care se va odihni sufleţelul tău. şi atunci vei vedea cât de fericită vei fi. Fiindcă Dumnezeu ţine fericirea noastră în mâinile Lui. Iar atunci când noi i-o cerem, El ne-o dă cu dărnicie. încearcă şi vei vedea.
îţi promit că voi face aşa. Cobor aici. îţi mulţumesc mult. Nu te voi uita niciodată. De altfel, oameni ca tine nu întâlneşti uşor în această viaţă murdară pe care o trăim.
reuşită bună! Dumnezeu să fie cu tine!
Asta nu-i viaţă!
Este adevărat că viaţa este foarte dură. Nu ţi se dă în dar, ci trebuie să munceşti din greu, ca să câştigi pâinea cea de toate zilele. Munca de şofer de taxi este una dintre cele mai grele. Eşti expus la tot felul de primejdii, începând cu ce fel de om este cel care urcă în taxi, până la posibilitatea de a-ţi sări în orice clipă un om în faţa maşinii. Toate simţurile tale trebuie să fie permanent în stare de trezvie.
Auzi ciudăţenia fiecărui pasager, durerea, amărăciunea, deznădejdea. Iar acela aşteaptă de latine să-l înţelegi, să-l compătimeşti, să-i spui o vorbă dulce, care să-i înmoaie sufletul şi de ce nu? să-i găseşti unele soluţii la problemele lui.
La aceasta mă străduiam şi eu să mă conformez în taxi. Aceasta o făcea foarte corect şi un coleg de-al meu, un om deosebit, despre care voi vorbi în continuare.
Gheorghie îşi iubea mult familia; însă nemulţumirea lui era aceea că nu se putea bucura de ea atât cât îşi dorea. într-o noapte, în piaţa în care ne aflam şi aşteptam comenzi de la Centru, am început să discutăm. Vorbeam despre cât de împietriţi au devenit oamenii, atât de împietriţi, încât L-au scos pe Dumnezeu din viaţa lor.
170
rania, vreau să-ţi spun o nemulţumire de-a mea, îmi spuse el.
Mă gândeam că acea nemulţumire era faţă de mine.
spune-mi orice vrei, i-am răspuns eu surprinsă.
am o durere în suflet, pentru că această muncă pe care o fac nu mă lasă să mă bucur de familia mea. Femeia mea este nemulţumită, copiii mei se plâng şi au dreptate. De Crăciun nu mă văd, de Paşti nu mă văd, de ziua lor nu mă văd. Ei, s-au descurajat şi ei deja! Lucrăm ore nesfârşite pentru un salariu de o zi.
Am văzut amărăciunea din ochii lui; cuvânt de mângâiere nu aveam, fiindcă nu există în astfel de cazuri. Nu există atunci când nu-L ai pe Dumnezeu în sufletul şi în viaţa ta. Şi astfel, nu ai o contragreutate care să uşureze durerea ta. Colegul meu era un om foarte bun, dar cu o credinţă foarte căldicică.
însă viaţa i-a rezervat o amărăciune mai mare decât cea pe care o simţea în acea seară. Fiul său, un tânăr de 20 de ani, a călcat strâmb pe o treaptă de la scara casei sale, a căzut şi s-a lovit la cap în partea din spate. Lovitura a fost mortală! Când ne-au anunţat de la Centru, nu-mi venea să-mi cred urechilor. Mă gândeam că fusese vreo greşeală, de aceea am dat telefon ca să mă încredinţez. Din nefericire, era adevărat!
Gândul meu s-a dus la a doua veste: „Slujba înmormântării va avea loc la ora 3 după-amiază”. Din 500 de taximetrişti, câţi eram la firmă, am mers 200. Cimitirul s-a umplut de taxiuri. Când s-a terminat Slujba înmormântării, ordinul Preşedintelui nostru a fost ca să mergem toţi în taxiurile noastre şi să claxonăm, până când aveau să ajungă la mormânt. Aşa am şi făcut. Durerea era greu de suportat!
Însă hora pe care a întins-o moartea în această casă, nu voia să o oprească. Peste 20 de zile de la moartea copilului, am primit o nouă înştiinţare de la Centrul nostru: „Toţi cei care doresc să ajute economic pe colegul nostru, ca să facă cavoul copilului său, să treacă pe la Centru”. Am trecut destui şi s-au adunat 300.000 de drahme, i-am dat banii şi omul aplecat să-şi continue schimbul său.
Era ora 1 după miezul nopţii, când am primit înştiinţare de la Centrul nostru: „Staţiile care sunt aproape de Turnul Alb să meargă pe strada... l-au lovit pe colegul nostru, Am fost şocaţi de înştiinţare! A luat microfonul Preşedintele şi a spus: „Colegi, nu intraţi în panică, continuaţi-vă lucrul. Noi vom merge să aflăm ce s-a întâmplat şi vă vom înştiinţa”.
Cum să mai stea mintea la lucru? Destui colegi ne-am adunat în faţa Centrului nostru, aşteptând cu agonie şi rugându-ne ca nu cumva să fie ceva grav.
Ne-am aşezat cu toţii pe pământ şi vorbeam de soarta colegului nostru, iar apoi despre agoniile noastre, neliniştile noastre.
Au trecut două ore până când a venit Preşedintele cu Conducerea.
-Băieţi, l-au ucis!
l-au ucis?
-Da.
cine? L-au prins?
172
da. Sunt doi tineri de 20 de ani; un băiat şi o fată, care sunt narcomani. Din ce-au spus poliţiştii, l-au înjunghiat cu 30 de lovituri de pumnal, fiindcă nu le-a dat banii săi. Tinerii au mărturisit că i-au luat 320.000 de drahme, pe care poliţiştii i-au găsit asupra lor. Acum trebuie să înştiinţăm familia lui... Cu ce inimă să mergem să anunţăm moartea tatălui şi soţului?, a spus Preşedintele înlăcrimat. Eu nu am puterea pentru a anunţa încă o moarte; să meargă altcineva. Tot mai des avem câte un atac din partea răufăcătorilor, care are ca urmare rănirea sau chiar moartea celui atacat. Până unde va merge această stare, nu ştiu... Asta nu-i viaţă! Permanent în groază, în agonie, pentru un salariu de o zi! Nu ştiu, nu ştiu... spunea el şi a izbucnit în lacrimi, ascunzându-şi faţa în palme. Şi a cedat, fiindcă nu trecuse mult timp de la atacul pe care-l suferise şi în care fusese ameninţat cu cuţitul. Dar a scăpat, căci a apucat să trimită SOS.
Cu Preşedintele suntem prieteni vechi, dar niciodată nu l-am văzut să cedeze. M-am apropiat de el, ne-am îmbrăţişat şi plângeam. Cu toată puterea care îmi mai rămăsese, i-am spus:
prietene, eşti puternic! Ai să reuşeşti... Mergi şi anunţă şi de data aceasta decesul...
Dar ce s-a întâmplat mai apoi la înmormântare, cred că înţelegeţi...
Aici durerea pecetluieşte gura.
Aleg moartea
Apel de la Staţia de Taxi. Am mers la locul exact şi văd ieşind dintr-un bloc o fată frumoasă.
bună seara! V-au spus unde mergem?
sigur că mi-au spus.
Am pornit. Peste puţin o aud că-mi cere voie să fumeze.
numai în faţă, îi răspund.
Am oprit şi a venit lângă mine. Şi-a aprins ţigara.
eşti o fată foarte frumoasă, cred că o ştii.
Aici a început să râdă.
îţi mulţumesc. Câţi ani îmi dai?
hm, ai vreo 30 de ani?
exact!
frumos, acum putem să înotăm în ape adânci?, i-am spus eu râzând.
ce vreţi să spuneţi?
adică vreau să spun: îmi daţi voie să intru în viaţa dumneavoastră personală?
da, puteţi intra.
aşadar, eşti o fată foarte frumoasă, dar foarte nefericită.
S-a întors brusc spre mine şi mi-a spus:
174
cum de v-aţi dat seama?
nu mi-a trebuit prea mult ca să-mi dau seama. O arată ochii tăi, toate mişcările tale. Aşadar, fetiţa mea cea dulce, te ascult, îi spun eu cu gingăşie.
Iar ea a început îndată:
sunt căsătorită şi am un fiu de 8 ani.
Apoi şi-a aruncat pe spate părul ei negru şi lung şi mi-a spus pe un ton încrezut:
ştii, sunt foarte puternică, le înfrunt pe toate singură.
dacă eşti atât de puternică, de ce nu ai făcut al doilea copil?
fiindcă nu am baze solide.
soţul tău este bun?
este foarte bun, dar...
dar ce se întâmplă? Nu cumva este narcoman?
Aceasta nu ştiu cine a spus-o cu gura mea, căci eu nu am spus-o.
cum de v-aţi dat seama?, mă întreabă.
dumnezeu m-a luminat!
De aici a început să-şi deschidă sufletul. Nu este cu putinţă şi nici nu este nevoie să vă spun amănunţit ce am discutat cu această fată timp de cinci ore. Foarte pe scurt vă spun:
La cei 30 de ani ai ei le-a văzut şi le-a trăit pe toate. Ambii soţi provin din familii fără tabu, fără oprelişti, fără dragoste, fără principii, fără baze solide, fără Dumnezeu. Casele lor au fost putrede din temelii. Prin urmare, din rădăcini putrede să iasă roade sănătoase?
Părinţi bolnavi, copii bolnavi. Atunci când nu-L avem pe Dumnezeu în sufletul nostru, trăim într-un
175
întuneric adânc, ne târâm ca viermii pe pământ, nu putem avea demnitate, respect, afecţiune, dragoste. La fel şi aceşti tineri, se târăsc printre narcotice. Şi nu au înţeles, fiindcă nimeni nu i-a ajutat să înţeleagă, că esenţa vieţii nu se află în esenţele narcoticelor. şi că esenţa vieţii este numai lângă Dumnezeu.
Din nefericire, aceşti tineri, acolo unde au ajuns, sunt condamnaţi la moarte. Şi pentru aceşti doi tineri, precum şi pentru toţi copiii care se găsesc în aceeaşi stare, cea mai mare responsabilitate o au părinţii, dar mai ales mama. în loc să-i ajute pe copiii lor să se nevoiască şi să se bucure de viaţă, fără simţământul vinovăţiei îi părăsesc lipsiţi de ajutor, iar aceia aleg moartea.
Doar o singură dată!
Este ora 9 seara şi mă aflu în piaţa Pangratie. Un tânăr de 17 ani mă opreşte.
bună seara! La Village.
La radioul maşinii începuse deja Pavecerniţa. Tânărul, care se aşezase lângă mine, îmi spune:
nu vrei să-l scoţi pe preot şi să pui cântece?
de ce, băiatule? Nu-ţi place slujba?
nu mă interesează slujba... Pe preoţi nu vreau să-i ascult.
dar ce ţi-au făcut preoţii?
mie nimic... Tatăl meu îi înjură. De aceea nu-i vreau.
tatăl tău de ce îi înjură?
nu ştiu.
ai mers vreodată la biserică?
nu, niciodată.
nici chiar de Paşti nu mergeţi? De Crăciun nu mergeţi?
-Nu.
la nunţi, la botezuri mergeţi?
da, mergem.
mama ta nu ţi-a vorbit de Dumnezeu?
177
-Nu.
nici cruce nu-ţi faci?
-Nu.
Hristoase Al meu, am spus în sinea mea, nu se poate aşa ceva!
la şcoală nu faceţi oră de religie?
-Facem puţin.
tinere, ascultă-mă! Dumnezeu este Viaţa, Biserica este casa lui Dumnezeu, iar preotul este rânduit ca să ne transmită cuvintele lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu suntem morţi!
-Morţi?
da! Fără Dumnezeu suntem morţi duhovniceşte.
În familia voastră sunteţi fericiţi? Părinţii se iubesc?
-, nu.
de ce? Ce se întâmplă?
tatăl meu este nervos. Se ceartă mereu cu mama şi cu noi. Toate îl enervează.
vezi că departe de Dumnezeu suntem nefericiţi? Pe când atunci când suntem lângă El, suntem bucuroşi şi liniştiţi. Nu ne enervăm, ştim să iertăm, suntem plini de dragoste. Tu ţi-ai dori atunci când creşti mare şi te căsătoreşti să faci o familie ca cea în care trăieşti?
nu, pentru că nu-mi place.
ca să faci o familie mai bună, trebuie să te apropii de Dumnezeu.
şi cum să mă apropii?
uite, te duc acum să vorbeşti cu un preot. Mergem?
nu, nu, nu vreau!
178
te rog, te implor, i-am spus eu cu multă dulceaţă în glas, cu multă gingăşie. Mergi doar o singură dată şi apoi nu mai mergi niciodată. Te rog! Şi eu voi veni împreună cu tine, iar apoi te duc la Village, fără bani.
Asta i-a plăcut şi de aceea mi-a spus:
pe cuvântul tău?
pe cuvântul meu!
Mă grăbeam să prind înainte ca preotul să plece de la biserică. Din fericire, l-am prins. Tânărul a intrat la spovedanie. Când după o jumătate de oră a ieşit, era atât de schimbat, încât mi-a spus:
îmi place de acest preot! Voi mai veni.
Apoi l-am dus la Village, aşa cum i-am promis. Bucuria mea era negrăită; tânărul începea o nouă cale, o cale mântuitoare.
179
Sfătuitori răi
în taxi aud în fiecare zi despre multe divorţuri şi mă neliniştesc, întrebându-mă: ce anume este de vină? Vă ascult foarte atent la cele pe care le spuneţi. Constatarea mea este că unul din motivele divorţului este invidia, care inconştient lucrează în aşa-zişii prieteni ai dumneavoastră.
Adică vă aud spunând la telefon: „Ce s-a întâmplat, prietena mea, te-ai măritat şi ne-ai uitat? Şi alţii s-au căsătorit, dar n-au făcut aşa. Ia-o încetişor!”
Altă mare greşeală. într-o Sâmbătă seara trei prietene îi dau telefon celei de-a patra: „Hai, ce faci? Staţi în casă astăzi?” Din ce am înţeles, răspunsul a fost da. „Stai, fată, şi-ţi păzeşte plodul! Noi mergem la barul obişnuit. Ştii ce pierzi, nu?” Şi apoi râd prosteşte, închizându-i telefonul.
Acestea le spun şi bărbaţii prietenilor lor însuraţi. Alţii iarăşi, dacă li se plâng de însoţitorul sau însoţitoarea lor, răspunsul este următorul: „Eu ţi-am spus, dar tu nu m-ai ascultat! Bre, proverbul zice: Înşeală-ţi bărbatul şi vrăji să nu-ifaci! Acum singurul lucru care ţi-a mai rămas este să-l dai diavolului”.
180
Ce sfaturi frumoase! Când ai astfel de prieteni, la ce-ţi mai trebuie vrăjmaşi?
Dacă vreţi să fiţi prieteni corecţi, încetaţi să mai spuneţi acestea, fiindcă creaţi o problemă serioasă cuplurilor. Oricât aţi crede că acestea le spuneţi doar aşa ca să-i necăjiţi, soţii lucrează inconştient negativ unul faţă de celălalt. La cea mai mică ceartă încep să se gândească la cuvintele prietenilor lor. „Bre, avea dreptate prietenul (prietena) meu. Acesta nu este pentru mine. Am greşit că m-am căsătorit cu el”.
Şi dacă au făcut şi copil? Acolo este drama cea mai mare. Se simt atât de strâmtoraţi, încât simt că plesnesc. şi astfel înaintează la divorţ.
Şi după ce se despart, vine drama cea mai mare. Vine durerea, amărăciunea, singurătatea şi la sfârşit căinţa şi apologia inutilă: „De ce m-am despărţit? De vreme ce ne iubeam. Şi prietenii? Unde sunt acum când eu sufăr? Lipsesc cu toţii! La petrecere împreună, la durere fiecare separat!”
Prietenii mei, strămoşii noştri spuneau: Prieten pe prieten în primejdii îl cunoaşte. Adică în marile greutăţi, iar nu în situaţiile uşoare, în bucurii şi râsete. Condiţia de bază pentru o prietenie este dragostea, jertfirea de sine, respectul, devotamentul, purtarea de grijă şi mai ales întrajutorarea. Dacă nu dăm acestea, nu poate exista adevărată prietenie.
Se poate să nu avem familie, dar dacă avem un prieten adevărat, de suflet, şi mai ales credincios în Dumnezeu, atunci acela ne poate umple golurile, ne poate face să ne simţim în siguranţă şi să ne sprijine în lupta vieţii.
181
Prietenie puternică
Apel de la Staţia de Taxi. Portul Pireu către Erikkos Dinan. Mă aflu exact în acel loc. Două doamne se îndreaptă spre mine. Una ţine un baston în mână, iar cealaltă două cârje. Doamna cu bastonul s-a aşezat lângă mine, pentru că avea o problemă de sănătate.
bună ziua! La Mulţi Ani!, îmi spune de îndată ce a intrat în maşină.
Şi îndată a început să plângă.
te rog, nu plânge!, i-a spus doamna care s-a aşezat în spate.
plâng pentru că am văzut icoanele pe care le are fata aici. Iartă-mă, fiica mea, dar de atunci de când am avut accidentul sunt foarte sensibilă la plâns.
nu-i nimic. De vreme ce se face bine, puteţi plânge. Plânsul uşurează sufletul. Vreţi să-mi spuneţi ce aţi păţit?
am să-ţi spun. Am mers într-o plimbare la Kavouri cu o prietenă de-a mea în maşina ei. La întoarcere, pe înălţimile Glifadei, am avut accident.
cum s-a întâmplat?
în timp ce mergeam pe partea dreaptă, deodată prietena mea a intrat pe banda stângă a străzii
182
Poseidon. Nu a văzut semaforul roşu şi ne-am ciocnit cu un autobuz.
Am început să vorbesc fiindcă aceea plângea ca să o mângâi:
buna mea doamnă, să nu te simţi împovărată faţă de prietena ta; a fost ceasul cel rău. Cu siguranţă că diavolul a orbit-o, ca să nu vadă semaforul roşu. Însă Dumnezeu te-a lăsat să trăieşti şi, din câte înţeleg, trebuie să fi venit foarte aproape de El.
da, ai dreptate. Am venit foarte aproape de El. Cred în El, cred cu adevărat în El, mi-a făcut de acum credinţa neclintită
prietena ta este bine?
da, aceea nu a păţit nimic. De trei ani intru şi ies din spitale. Uite, acest deget a fost tăiat la accident. Am făcut opt operaţii. Prietena mea este mereu lângă mine, nu mă plâng.
şi prietenia voastră trebuie să se fi legat foarte mult.
da, foarte mult.
Atunci am întrebat-o pe doamna care stătea în spate.
dumneavoastră conduceaţi atunci când s-a întâmplat accidentul?
da, eu.
Pentru câteva secunde am îngheţat; mă întrebam de ce i-am pus această întrebare. Pentru câteva minute a stăpânit liniştea desăvârşită. Până când doamna de lângă mine mi-a spus:
aceasta este prietena mea cu care am avut accidentul. Şi într-adevăr, aşa cum aţi spus, a fost într-un ceas rău.
183
Doamna, observând mereu icoanele pe care le aveam în maşină, plângea şi spunea:
maica Domnului m-a făcut bine, Maica Domnului! Eram îngropată şi m-a înviat. Pompierii au venit şi m-au scos.
cred că aveaţi viteză.
ei, aveam puţină viteză, pentru că era şoseaua goală. Maşina s-a făcut ca o plăcintă. Dar slavă lui Dumnezeu, sunt bine acum.
de ce şi baston şi cârje?, am întrebat-o.
cârjele le duc la biserica spitalului; poate va avea nevoie de ele altcineva, care nu are bani să le cumpere.
foarte bun gândul dumneavoastră, deşi m-aş bucura să nu aibă nimeni nevoie de ele.
Doamna din spate, pe toată durata călătoriei, a fost melancolică, tăcută, amărâtă din cauza accidentului ce i s-a întâmplat prietenei sale din cauza ei. Când am ajuns, am ieşit din taxi ca să-mi iau rămas bun. îi spun doamnei din spate:
felicitări, doamnă, pentru faptul că îi sunteţi alături, în ridicarea crucii ei!
Aceea, care toată durata călătoriei retrăise tragicul accident, nu a putut să-şi reţină lacrimile. Mi-a spus emoţionată:
mă rog lui Dumnezeu să arunce şi bastonul din mâinile ei. Doar atunci voi fi bine şi eu, doar atunci mă voi linişti.
Doamna aceasta m-a emoţionat mult; mai rar o astfel de jertfă şi dragoste.
Dragoste jertfelnică
într-o miercuri după-amiază mă aflam în zona Neo Faliro. Văd o doamnă cu un băiat autist care făceau semn să mă opresc. Băiatul insista să stea în faţă. S -a aşezat şi i-am pus centura de siguranţă. Mi-au spus destinaţia lor şi am pornit.
Am privit în oglindă pe acea doamnă şi ochii ei mi s-au părut întristaţi. Voiam să-i spun ceva, aşa ca să o mângâi, însă nu găseam ce să-i spun. Mintea mea se oprise, privind acest băiat frumos.
La un moment dat acela a încercat să-mi spună ceva, dar nu am înţeles şi astfel am întrebat pe acea doamnă. Mi-a spus că vrea muzică. Am deschis radioul, ca să-i fac hatârul.
sunteţi mama lui?, am întrebat-o.
-Da.
aveţi şi alţi copii?
nu, numai pe acesta.
Am început să vorbim cu jumătăţi de cuvinte, ca să nu înţeleagă băiatul ce spunem.
Băiatul acesta era rodul unei dragoste, care din nefericire s-a stins foarte repede, odată cu naşterea lui.
185
Când s-au aflat faţă în faţă cu problema, soţul a aruncat responsabilitatea asupra mamei, şi-a strâns lucrurile şi a plecat din casă. Nu putea să ridice o astfel de greutate şi în acelaşi timp era şi iresponsabil. A lăsat-o pe soţia sa să urce singură pe Golgota ei; drumul era lung şi greu de străbătut. M-am gândit că pe această cale anevoioasă şi dureroasă numai Dumnezeu putea să-i fie un adevărat ajutător şi sprijinitor.
dulcea mea doamnă, pe această Golgotă numai Dumnezeu poate să te ajute cu adevărat. Bine ar fi să mergi cu copilul tău la biserică şi să te împărtăşeşti. De asemenea, să cauţi un duhovnic bun, ca să aibă sufletul tău unde se sprijini şi ca să-ţi uşurezi durerea.
aveţi dreptate! La aceasta nu m-am gândit deloc, ca să fiu sinceră. Eram mânioasă pe Dumnezeu pentru ceea ce mi-a făcut.
dacă cauţi mai în adânc, vei descoperi pricina acestui fapt. Şi atunci Îi vei da dreptate lui Dumnezeu, fiindcă El nu este nici nedrept, nici pedepsitor. Dumnezeu este numai dragoste. Greşelile noastre le plătim, ele ne pedepsesc.
în continuare mi-a vorbit despre răul care l-a ajuns pe fostul ei soţ:
acela s-a căsătorit din nou, a făcut alţi doi copii, dar amândoi s-au născut cu autism. M-am gândit că poate a fost pedeapsă de laDumnezeu pentru căne-a părăsit. Dar, sincer vă spun, că îmi este milă de el. L-am îndemnat să meargă să facă nişte analize, ca să vadă ce anume e de vină. Şi într-adevăr, a mers la medic, a făcut analizele şi rezultatele au arătat că el era cel care avea problema
186
ai văzut, aşadar, unde era problema şi că nu greşeşte Dumnezeu?
a venit şi mi-a cerut iertare că ne-a părăsit, că s-a purtat cu noi atât de lipsit de bărbăţie. Şi mi-a cerut să-i fac cunoştinţă cu copilul meu. Însă acum este prea târziu. Copilul meu nu-l cunoaşte de tată, pentru că nu l-a văzut niciodată. şi nici nu i-am vorbit vreodată de tatăl său. De aceea nu pot să-i prezint un tată de nicăieri. De altfel, m-am obişnuit cu singurătatea mea. Un bărbat am cunoscut; l-am iubit, m-am căsătorit cu el şi acolo am rămas. Nu am adus pe nimeni altul alături de mine, ci m-am dăruit creşterii copilului meu.
foarte bine ai făcut că nu ai adus alt bărbat în viaţa ta şi te-ai dăruit creşterii copilului tău. însă dacă L-ai fi pus pe Dumnezeu în viaţa ta, crucea ta ar fi fost mai uşoară, fiindcă lângă tine ar fi stat Cel Răstignit, Domnul cel înviat, Cel Atotputernic, Părintele cel iubitor, care ne iubeşte ca nimeni altul, ca Unul ce a suferit pe Cruce şi Şi-a vărsat Sângele Său pentru mântuirea noastră.
Mă minunez de tine, doamna mea, că te-ai jertfit pe altarul dragostei şi al iubirii materne!
187
Plătesc păcate
Iau un pasager în taxi şi observ multă tristeţe în ochii lui. Era serios şi puţin vorbitor. Aş putea spune că era una din situaţiile grele care mi se întâmplă.
Nu-mi amintesc cum am deschis discuţia, dar mi-a spus că plăteşte păcate.
de ce spuneţi asta?, l-am întrebat.
fiindcă am făcut doi copii, dar amândoi sunt autişti
aceasta, cu adevărat, este o Golgotă mare. Dar nu deznădăjduiţi, ci luaţi putere de la Dumnezeu şi Golgota va fi mai uşoară. Însă atunci când spuneţi plătesc păcate, la ce vă referiţi?
vreau să spun că în viaţa mea am omorât mulţi copii. Pe femeie o vedeam ca pe un vas al plăcerii, nu mă interesa căsătoria. Când vedeam copii autişti, îmi băteam joc de ei. Şi acum, iată rezultatul am născut doi copii autişti.
Aici a lăcrimat.
domnule, după părerea mea smerită, ar fi mai bine să vărsaţi această lacrimă pentru copii pe care i-aţi omorât. De asemenea, cel mai bine pentru dumneavoastră ar fi să mergeţi să vă spovediţi, să îngenuncheaţi la picioarele preotului, care poartă epitrahil, şi să scoateţi toată durerea dumneavoastră, toată amărăciunea dumneavoastră, toate păcatele dumneavoastră şi să vă pocăiţi din adâncul inimii dumneavoastră pentru păcatele ce le-aţi săvârşit. Şi de acum înainte să trăiţi aproape de Dumnezeu. Când crezi în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla în viaţa ta, oricât de dureros ar fi, înfrunţi mai uşor greutatea, pentru că ai ca contragreutate în balanţă, credinţa.
bine zici. Dar există şi oameni care nu cred în Dumnezeu şi o duc bine.
ai dreptate, există şi aceşti oameni, care nu au simţit durerea în viaţa lor. însă atunci când vine ceasul morţii, oricât de bogaţi ar fi, oricât de vestiţi ar fi, cum vor înfrunta moartea când vor vedea toate în jurul lor prăbuşindu-se? înaintea morţii devin atât de neputincioşi, atât de lipsiţi de putere; şi aceasta pentru că nu au ca şi contragreutate credinţa. Iar moartea pentru ei este tragedie. Banii lor, vredniciile lor atunci nu au nici o valoare. De aceea vă spun: credeţi cu toată puterea sufletului vostru în Dumnezeu, ca să puteţi ridica crucea păcatului dumneavoastră, să vă uşuraţi şi să vă mântuiţi.
aveţi dreptate, dar acest drum îmi este necunoscut. Nimeni nu mi l-a arătat până acum. Făgăduiesc însă că-l voi căuta. Poate că acolo există izbăvire, poate că acolo se uşurează durerea.
nu poate. Cu siguranţă acolo există izbăvirea.
189
Mi-au omorât copilul
Apel de la Staţia de Taxi. Regiunea... pentru Atena.
Intră în taxi un bărbat cam la 65 de ani. în acea clipă vorbeam la mobil şi de aceea nu am pornit imediat. Domnul îmi spune oarecum enervat:
-Mai pornim?
Am închis imediat mobilul, i-am cerut politicos iertare şi am pornit.
Primul semafor pe care l-am întâlnit era verde; apăs pe acceleraţie, aşa cum fac de obicei, şi din fericire, iese bine. Pentru că un tânăr alergând cu o viteză ameţitoare, a trecut pe roşu prin faţa mea. Am apucat să opresc. Dacă nu apucam să opresc la o distanţă foarte mică, acela ar fi murit şi împreună cu el şi noi! Domnul care stătea lângă mine, s-a speriat atât de tare, încât a scos un strigăt de groază.
v-aţi speriat?, l-am întrebat.
dacă m-am speriat? Sigur că da. Alerga ca un nebun!
La următorul semafor l-am ajuns din urmă pe acel tânăr. Foarte politicos i-am spus:
voinicule, ţi-ai dat seama ce ai făcut?
să fii atentă, mi-a răspuns el cu multă obrăznicie. Eu sunt nebun, trec pe roşu; tu să opreşti!
ai dreptate, flăcăule! S-a umplut Grecia de nebuni. Să se bucure mama ta de un băiat ca tine!
Acela apasă pe acceleraţie şi dispare.
halal de răbdarea dumneavoastră!, îmi spune domnul. Dacă eram eu, îl omoram în bătaie!
nu-i nevoie să ne purtăm cu sălbăticie unul faţă de celălalt. Să ne străduim să dobândim răbdare. Violenţa niciodată nu a adus ceva bun.
se poate să ai dreptate, dar nu se poate să înfrunţi toate lucrurile cu blândeţe. Uneori suntem nevoiţi să ne ieşim din fire.
nu este nevoie să ne ieşim din fire; ceea ce ne trebuie este să dobândim răbdare.
răbdare, nu-i aşa? Poţi să-mi spui ce răbdare făceai, dacă îţi omorau copilul?
ce vreţi să spuneţi? în accident sau cu pistolul?, i-am spus eu râzând.
cu carabina! îmi răspunde acela serios.
m-aţi prins nepregătită... Această întrebare nu mi s-a pus niciodată şi nu sunt în stare să răspund. Şi nici nu am copii.
Dacă aveaţi, ce făceaţi?
dacă aveam şi mi se întâmpla aşa ceva, nu ştiu cum aş fi ripostat. Cred că numai dacă auzeam că cineva mi-a ucis copilul, aş fi îngheţat.
cu ucigaşul copilului tău, ce ai fi făcut? Nu ai fi vrut să-i răsplăteşti?
să-l omor? Nu! însă l-aş fi întrebat de ce a făcut-o,
ce s-a întâmplat între ei, ce anume l-a îndemnat să ia arma...
şi dacă ţi-ar fi spus că s-a întâmplat din greşeală?
îmi puneţi întrebări grele şi nu sunt pregătită să dau răspunsurile corespunzătoare. De obicei nu ripostez imediat, ci stau şi mă gândesc mai întâi, ca să nu mă căiesc mai târziu. Mai ales când e vorba de ceva rău pe care mi l-au făcut. Dar de ce îmi puneţi astfel de întrebări? Ce vi s-a întâmplat?
l-au ucis pe copilul meu!, mi-a spus el cu o voce spartă. Prietenul său l-a omorât cu carabina.
de ce? Se certau?
nu se certau, dar prietenul lui credea că acea carabină era goală. A apăsat pe trăgaci şi glonţul s-a înfipt în inima copilului meu!
câţi ani avea?
-16 ani.
acest copil este lângă Dumnezeu!
de ce mi l-a luat Dumnezeu atât de tânăr? Unul singur aveam!
nu aveţi alţi copii?
am o fată şi nepoţi.
să vă bucuraţi de ei!
Pentru prima dată în taxi m-am aflat într-o situaţie atât de dificilă, deoarece prin mintea mea au trecut ca într-un film cinematografic toate cele care au urmat acestui eveniment tragic.
copilul care l-a omorât pe fiul dumneavoastră este acum în închisoare?
nu, este liber! A fost condamnat trei ani cu suspendare. Nu a intrat deloc în închisoare. Tatăl lui are mulţi bani. I-a plătit pe toţi... Avocatul ucigaşului meu era prietenul meu! Când l-am văzut la tribunal, mi-aurcat sângele în cap. Îi spusesem că dacă va intra în tribunal ca să-l apere pe ucigaşul copilului meu, îl voi omorî. Preşedintele, care a auzit gălăgia din faţa sălii de judecată, a amânat procesul. Am aflat că prietenul meu a fost plătit, şi încă gras. Toţi au luat bani, de aceea nu a fost condamnat. Cum pot să-l văd pe acesta umblând liber, iar copilul meu să fie în mormânt? Cum să-ţi păstrezi sângele rece şi să nu-ţi vină să-l omori?
nu este nevoie să vă mânjiţi şi dumneavoastră mâinile cu sânge... Poate că se căleşte şi suferă şi el pentru ceea ce s-a întâmplat.
ce spui, doamnă? A mai făcut două crime şi este liber. Tatăl său plăteşte şi cu cât acesta va plăti, cu atât acela va continua să ucidă!
atunci ucigaş nu este copilul, ci tatăl lui. Din moment ce îl sprijină pe copilul său la astfel de crime, înseamnă că el l-a făcut ucigaş.
aveţi dreptate... Aşa este... Tatăl lui e de vină... Pentru tot ce fac copiii noştri, noi părinţii suntem de vină aproape întotdeauna
aş vrea să ştiu, am continuat eu, aceşti oameni nu se tem de Dumnezeu? Căci spune: Cine scoate sabie, de sabie va pieri.
aa, ascultă să-ţi spun ce a păţit fostul meu prieten şi avocatul ucigaşului. A murit fiica lui, pe care o iubea foarte mult, o fată de 23 de ani. A murit de cancer. Când am aflat, am mers la biroul lui şi i-am spus: Ai trădat
193
prietenia noastră pentru bani, ai apărat pe ucigaşul copilului meu! Acum aşa îţi trebuie! Banii murdari pe care i-ai luat ţi s-au făcut otravă!
-Şi ce a răspuns?
nu ştiu dacă a răspuns, fiindcă eu am plecat. Vrei să-ţi mai spun ceva?
spuneţi!
de atunci de când am auzit despre fiica lui, am crezut că există Dumnezeu. Am crezut în dreptatea Lui. însă în dreptatea societăţii nu cred.
nu este aşa cum spuneţi. Dumnezeu nu este răzbunător. Dumnezeu este numai dragoste. Faptele noastre ne pedepsesc.
ceea ce am de spus este că, dacă ai bani, poţi cumpăra totul. Totul! înţelegi ce-ţi spun? Chiar şi conştiinţele oamenilor. îi ai pe toţi în supunerea ta. îi joci pe toţi ca pe nişte jucării. Aceasta este puterea banului. Dar o astfel de putere nu o vreau, mă lipsesc de ea... Da, acum nu mai am nevoie de ea, fiindcă am crezut în Dumnezeu.
194
Lipsesc amândoi
Zona Pireu; o femeie îmbrăcată în negru mă opreşte.
-Atena, vă rog!
bună seara, doamnă!
La radio ascultam încet Liturghia. Un suspin adânc s-a auzit de pe banca din spate. Mi-am ridicat privirea şi am privit în oglindă. Femeia plângea. Am lăsat-o câteva minute să plângă. Apoi am întrebat-o de ce plânge. Atunci a izbucnit în hohote.
Am tras taxiul pe dreapta şi am mers şi eu pe bancheta din spate. După ce i-am dat şerveţel, i-am luat mâna într-a mea.
vă rog, împărţiţi cu mine durerea dumneavoastră. Nu vă temeţi, suntem două necunoscute.
S-a întors şi m-a privit.
ai dreptate, mi-a spus ea.
Şi atunci a început să-şi deschidă sufletul.
copilul meu, copilul meu, a murit! S-a sinucis! S-a aruncat de la balconul casei noastre. Vorbea cu tatăl său şi deodată i-a spus: „Nu mă înţelegi, tată!” Şi a ieşit pe balcon şi s-a aruncat jos!
dulcea mea doamnă, ceva serios trebuie să fi chinuit pe copilul dumneavoastră, ceva pe care nu-l putea
195
spune şi dumneavoastră, fiindcă, după cum îmi dau seama, trebuie să fi fost străini între voi.
da, suntem străini! Aveţi dreptate. De la prietenii copilului nostru am aflat despre problema lui. Fiul nostru era homosexual. Cel care a abuzat de el avea o mare influenţă asupra lui. Gândeşte-te că-l lovea şi-l obliga să meargă şi cu alţii pentru bani şi cine ştie şi ce altceva îi făceau!
buna mea doamnă, cu siguranţă v-aţi ocupat doar de studiile lui, de îmbrăcăminte şi de hrana copilului dumneavoastră şi aţi lăsat la o parte hrana sufletului său, cunoaşterea şi înţelepciunea pe care o dă Dumnezeu. Căci aţi uitat, după cum se vede, că al vostru copil are şi suflet.
aveţi dreptate! De sufletul lui nu ne-am ocupat deloc, dar nici de al nostru.
de aceea sunteţi atât de nefericiţi şi l-aţi făcut şi pe copilul vostru nefericit. Şi iată care sunt urmările! Să vorbim acum despre moartea lui. Vezi, doamnă, unde poate duce educaţia greşită şi fără Dumnezeu a copiilor voştri?
aveţi dreptate. Măcar de-aş putea întoarce timpul înapoi, nu aş mai face aceleaşi greşeli.
aceleaşi greşeli le-ai face din nou, fiindcă mai presus de copilul tău ai pus cariera ta. Nu vedeai nimic altceva, decât cariera.
ai dreptate, fiecare dintre noi a mers pe drumul său. Mai presus de toate era cariera noastră. Abia când a murit copilul nostru am înţeles cât eram de străini unii faţă de ceilalţi; abia atunci am înţeles că eram goi de sentimente, atunci am văzut haosul în care căzusem.
196
însă acum când ne-am trezit este târziu, nu mai există vindecare...
niciodată nu este prea târziu. Ai observat când ard pădurile? Undeva într-un colţ se află o rămurică mică care arde încet şi aceasta poate aprinde din nou incendiul. Tot astfel şi voi, din cenuşa voastră puteţi să vă renaşteţi. Niciodată nu este târziu. Iar de această dată, când se va aprinde din nou focul, nu se mai stinge cu toţi pompierii din lume!
Aici a zâmbit.
buna mea doamnă! Ca să afli liniştea sufletului şi a familiei tale, trebuie să-ţi întorci privirea spre Dumnezeu. Să-I ceri să vă cunoaşteţi, să-I ceri să te înveţe să iubeşti, să-I ceri să te înveţe să ceri iertare, să-I ceri să te înveţe să trăieşti simplu, să-I ceri să te înveţe cum să te apropii de El, cum să nu-L răneşti cu greşelile şi cu păcatele tale. Ca să reuşeşti acestea, ai nevoie de ajutor. Ştii unde îl vei găsi?
nu ştiu.
aşadar... vei căuta un duhovnic bun, un duhovnic care să-ţi odihnească sufletul. Iar acela, ca unul care cunoaşte, îţi va descuia uşa cu care tu ai închis cu zăvoare grele, la subsolul minţii tale, pe Dumnezeu. Şi-l va aduce la suprafaţă; atunci Îi vei cere cele pe care ţi le-am spus mai devreme. în regulă?
şi cum îmi voi da seama că mă odihneşte?
această întrebare este copilărească. Este vai şi amar, dacă nu vei simţi!
Cinci copii la mănăstire
Este ora 2 după-amiază şi mă aflu la aeroport. Aştept la rând ca să iau pasageri. Din maşină văd lumea care aşteaptă la rând, ca să se urce în taxiuri. Privirea îmi cade asupra unei doamne, care mă atrage ca un magnet. Ah, pe această doamnă aş vrea să o iau!, am zis în sinea mea.
Poliţistul care se află acolo îmi face semn să merg lângă el, făcând astfel un al doilea şir de taxiuri, pentru a îmbarca mai repede pasagerii. Spre marea mea bucurie mi-a trimis la taxi pe acea doamnă. Am pus valiza ei repede în portbagaj, am intrat în maşină şi am pornit imediat.
Peste câteva minute i-am spus:
bună seara! Cer iertare că nu v-am salutat, dar aţi văzut ce aglomeraţie era.
bună seara, fiica mea!
unde mergem?
Mi-a spus destinaţia ei.
nu, foarte departe mergem!
vă temeţi cumva?
nu, desigur. Dumnezeu mă ocroteşte, oriunde aş merge.
credeţi în Dumnezeu?
198
dacă nu aş fi crezut în Dumnezeu din toată inima mea, nu as fi lucrat ca taximetristă, fiindcă lucrez şi noaptea.
felicitări, fiica mea!
vreţi să-mi spuneţi despre credinţa dumneavoastră în Dumnezeu?, am întrebat-o zâmbind.
despre credinţa mea? Fiica mea, sunt cea mai fericită femeie, mamă şi bunică din lume!
bravo! Atunci aveţi multe să-mi spuneţi. Vă ascult...
am şapte copii şi un soţ foarte bun.
frumos! Nepoţi?.
am şi nepoţi. însă am şi altceva, care îţi va place, de vreme ce crezi atât de mult în Dumnezeu. Am patru fete călugăriţe şi un fiu care este monah în Sfântul Munte.
Mergând pe strada Attikis, puţin a lipsit să nu-mi scape volanul din mână, când am auzit-o.
unde? La ce mănăstire?
toate patru la aceeaşi mănăstire.
vârstele?
de la 17 până la 28 de ani.
hristoase al meu, ce fericire!, am strigat eu. Mergeţi des ca să le vedeţi?
nu, nu merg des, fiindcă nu vreau să se preocupe de mine. Ele au ascultările lor, rugăciunea lor, slujbele lor. Nu este corect să se împiedice mereu de mine. De altfel, nici ele nu vor aceasta, deşi suntem foarte aproape, la vreo 20 de minute de mănăstire. Desigur, dacă au nevoie de ceva, mă sună la telefon şi merg să le duc. După ce stau vreo oră, fetele îmi spun: „Mamă, este
199
vremea să mergi acasă”. Când le aude egumena că mă alungă, le ceartă. Dar eu plec înainte de a-mi spune, ca să nu le certe acea dulce egumenă.
Pe Strada Naţională o doamnă mi-a făcut semn cu mâna să opresc. După ce am cerut voie, am oprit.
la Sfântul Ştefan merg. Puteţi să mă luaţi?
da, da, a răspuns doamna ce stătea în spate.
Cea de-a doua doamnă s-a aşezat lângă mine. în această viaţă nimic nu este întâmplător. Am continuat discuţia cu prima doamnă. De îndată ce a doua doamnă a auzit subiectul discuţiei, a sărit în sus.
şi dumneavoastră sunteţi îndurerată, nu-i aşa?
îndurerată? Sunt fericită, doamnă, pentru că am patru fete călugăriţe şi un fiu în Sfântul Munte!
Se întoarce către doamna din spate şi o întreabă:
patru fete călugăriţe şi încă trăiţi?
trăiesc şi sunt şi fericită. De vreme ce copiii mei au ales aceasta şi sunt bucuroşi, de ce să nu fiu şi eu? Copiii mei au ales calea lui Dumnezeu şi nu pe cea a desfrânării şi a narcoticelor. Dacă ar fi ales aceste căi, atunci aş fi murit de supărare. Aţi văzut mame care au copii ce petrec în desfrânare, consumă droguri, cât de mult suferă? Câţi tineri nu sunt în închisori? Alţii fură ca să-şi ia doza de narcotice. Nu vă este milă de aceşti tineri pe care-i vedeţi pe străzi, umblând murdari şi cu durerea zugrăvită pe chipurile lor? Dacă veţi merge la mănăstire, veţi vedea că pe chipul fetelor mele sunt zugrăviţi îngerii. Cu ce drept să îi lipsesc pe copiii mei de bucuria aceasta? Cu ce drept să-i fac nefericiţi, interzicându-le drumul pe care l-au ales? Pentru că i-am născut, am oare dreptul să-i fac nefericiţi? Nu, doamnă, fiecare copil şi-a ales
200
calea lui... Am două fete măritate, am şi cinci nepoţi. Sunt o femeie, o mamă şi o bunică fericită!
Deodată femeia care stătea lângă mine a început să plângă.
hristoase al meu! De ce plângeţi, doamna mea?
Printre suspinele ei ne-a spus că şi ea are o fiică călugăriţă şi că i-a făcut viaţa de nesuportat. Mergea la mănăstire şi le insulta pe toate monahiile cu cele mai grele insulte. De aceea fiica ei nici nu voia să o vadă.
sunt trei ani de când nu am mai văzut-o pe fiica mea!
nu este corect ceea ce faceţi, doamnă, i-am spus eu. Copilul dumneavoastră a ales drumul care-i place. Nu aveţi dreptul să o răniţi şi să-i tulburaţi liniştea sufletului ei. Vă sfătuiesc să mergeţi să-i cereţi iertare cu smerenie, atât ei, cât şi celorlalte monahii. Şi atunci veţi vedea cum poarta mănăstirii şi cea a sufletului copilului dumneavoastră vă vor fi larg deschise. Şi încă ceva, să găsiţi un duhovnic bun, la care să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi. Şi atunci pacea se va sălăşlui în sufletul dumneavoastră.
I-a prins bine această discuţie, căci la plecare a sărutat mâna celeilalte doamne.
dumnezeu să vă binecuvinteze, a spus ea.
Cu cealaltă doamnă ne-am continuat drumul nostru, dar totodată şi discuţia noastră. Am vizitat mănăstirea unde se află fetele ei. Şi într-adevăr, când le-am văzut pe fetele ei, dar şi toate monahiile, am văzut chipuri îngereşti, zâmbete dulci, ochi plini de dragoste şi bunătate. Egumena este cea mai mare. Are 40 de ani. Toate la un loc sunt 35 de monahii. Ai putea spune că toată mireasma florilor este acolo înăuntru!
201
Eşti însărcinată
Este dimineaţă şi mă aflu în Kalithea; am ca pasageră o fată ce merge la Atena.
la Spitalul Alexandra, vă rog.
desigur!
Nu aveam chef de discuţie, fiindcă eram la volan de 27 ore încontinuu, deoarece colegul meu se îmbolnăvise şi trebuia să fac eu şi schimbul lui. Adică trebuia să lucrez trei schimburi, al meu, al lui şi iarăşi al meu. Puterile începeau să mă părăsească; somnul îmi îngreuia genele. Desigur, în timpul nopţii dormeam puţin în taxi, până venea rândul meu să iau pasageri. „Aceasta este ultima cursă, îmi spuneam, nu mai rezist. Mă duc acasă, ca să mă odihnesc".
Pe când cugetam acestea, o aud pe tânără că-mi spune:
să vă spun o veste plăcută?
spuneţi.
de astăzi încep terapia de înseminare artificială; vreau să fac un copil.
Mi-a spus-o cu atâta bucurie, încât m-am bucurat şi eu şi nu ştiu cum şi de ce am spus în sinea mea: „Dumnezeul meu, Gheronda al meu, daţi-i voi un copil, ca să
202
nu facă înseminare artificială!”. Iar ei i-am spus foarte firesc:
să nu mergi, căci ai copil în pântecele tău!
eşti nebună?
de ce? Ce v-am spus?
că sunt însărcinată.
-Aşa v-am spus?
da, aşa mi-ai spus.
ei, de vreme ce ţi-am spus aşa, înseamnă că aşa este! Eşti însărcinată!
eşti nebună?, îmi spune din nou.
Am tras maşina pe dreapta, i-am arătat icoanele din maşină şi i-am spus:
iată, mi-au spus că eşti însărcinată!
Dintr-odată mi-a fugit somnolenţa şi m-am simţit foarte puternică. I-am însemnat pântecele cu semnul Sfintei Cruci şi am implorat-o să nu facă înseminare artificială, ci să aştepte o lună şi după aceea să meargă. Îi spuneam mereu: Ai prunc în pântecele tău. Dacă vei merge la înseminare artificială, îl vei omorî!
doamnă, până ieri am făcut analize şi pregătire pentru înseminare artificială. Dacă eram însărcinată, medicii ar fi văzut sau ar fi omorât copilul din cauza atâtor analize.
nu ştiu cum, dar eşti însărcinată! Crede-mă, te rog! Am rugat-o până am convins-o să aştepte o lună. Am dus-o înapoi la Kallithea şi pe toată durata călătoriei i-am vorbit despre Dumnezeu, despre Maica Domnului, despre toţi Sfinţii, despre Stareţul Porfirie, despre minunile pe care le săvârşesc. „Aşadar, de ce să nu se
203
petreacă şi acum o minune cu tine?Nu te îndoi de cuvintele lor!” i-am spus eu.
Când am ajuns, i-am dat telefonul meu, ca să mă sune şi să mă bucur şi eu de o minune a dulcelui meu Iisus.
După aceasta m-am dus acasă să mă odihnesc. După ce au trecut aproximativ 20 de zile de la această întâmplare, într-o dimineaţă sună mobilul meu. Era la telefon acea tânără.
Mi-a spus printre suspine cine este şi că avusesem dreptate; Dumnezeu şi Stareţul Porfirie săvârşiseră o minune şi într-adevăr era însărcinată! De asemenea, mi-a vorbit despre mirarea medicilor datorită inexplicabilei sarcini a ei; nu puteau să dea o explicaţie la ce se întâmplase. Şi atunci le-a spus ce anume discutasem în taxi şi cum aceasta era o minune a lui Dumnezeu. Medicii, ca de obicei, şi-au ridicat mâinile în sus şi au spus: Inexplicabil! Mi-a dat apoi să vorbesc şi cu soţul ei. Plângea şi acela, plângeam şi eu, plângeau şi pasagerii pe care-i aveam în maşină, atunci când au înţeles ce se întâmplase. Se petrecea în taxi adevărată panică formată din mulţumiri către Dumnezeu şi plânsete. I-am trimis să meargă chiar atunci la Mănăstirea Stareţului Porfirie ca să-i mulţumească pentru minunea ce o săvârşise Dumnezeu pentru rugăciunile lui. Cât despre mine, credinţa mea se întăreşte atât de mult, încât uneori simt că nu mai încap în trupul meu!
204
Dumnezeu este drept
Cu cinci ani în urmă am mers la Spitalul Atenei, ca să vizitez pe un cunoscut de-al meu. La un moment dat am ieşit din salon şi am mers să beau o cafea pe palierul spitalului. M-am aşezat lângă un domn. Am început cu el o discuţie:
dumneavoastră ce aveţi?, l-am întrebat.
am cancer şi voi muri! şi ştiu, fiindcă Dumnezeu vrea să mă ia.
Iar aceasta mi-a spus-o atât de simplu, încât ai fi spus că vorbea despre cel mai firesc lucru.
sunteţi foarte tânăr, aveţi încă multe să oferiţi. Nu vă gândiţi la moarte!
eu m-am născut numai să răspândesc răul.
de ce spuneţi asta?
de ce o spun? Ascultă, aşadar... Am avut relaţie cu femeia fratelui meu, cu cumnata mea. Fratele meu este un om foarte bun. Pe când eu, nu. A intrat diavolul în mine şi m-am îndrăgostit de femeia lui. Acelaşi lucru a păţit şi ea. Dumnezeu, de Care mi-am adus aminte acum când m-am îmbolnăvit, am văzut că este drept. De aceea a ales să mă ia pe mine şi foarte bine face. Eu sunt un om de nimic, nu am făcut familie şi Îi mulţumesc pentru
205
aceasta. Fiindcă nu eram vrednic pentru aşa ceva. Nu aş fi fost un bun soţ, dar nici un bun tată.
de ce spuneţi aceasta?
pentru că acesta este adevărul; eu sunt născut numai pentru rău. Dacă aş fi fost bun, nu l-aş fi trădat pe fratele meu, nu i-aş fi furat femeia, nici femeia altuia, înţelegi? Iată, de aceea spun că Dumnezeu este drept. Căci cine ştie ce rău s-ar fi întâmplat dacă fratele meu ar fi aflat ce joc are loc în spatele lui!
Am rămas fără glas, nu puteam articula nici un cuvânt.
ştii, vreau să găsesc un preot să mă spovedesc şi, dacă mai apuc, să mă împărtăşesc. Poţi să-mi trimiţi pe cineva? Poate că Atotputernicul Dumnezeu mă va ierta şi-mi va da un loc, acolo unde voi merge.
Aici a râs. Chiar în acea clipă un preot foarte tânăr a venit acolo.
ia te uită! Dumnezeu m-a ascultat!
S-a sculat brusc şi s-aîndreptat către preot. L-aluat deoparte şi i-a vorbit. Peste puţin a venit lângă mine.
ah, am spus-o şi m-am liniştit! L-am rugat să vină să mă împărtăşească. Mi-a spus că va veni peste două zile. Cred că voi fi viu, ca să apuc să mă împărtăşesc. Tu ce zici?
cu siguranţă veţi fi viu şi vă veţi împărtăşi, nu vă îndoiţi de aceasta. Lui Dumnezeu I S-a făcut milă de dumneavoastră şi chiar vă iubeşte.
pe mine mă iubeşte?
pe dumneavoastră! Şi ştiţi de ce?
de ce?
-în această clipă aţi făcut două lucruri importante.
206
ce am făcut? Nu înţeleg.
v-aţi smerit şi v-aţi spovedit. V-aţi recunoscut greşeala. Pentru aceasta este nevoie de putere sufletească. Iată, aşadar, prezenţa lui Dumnezeu!
Acest om a înţeles că Dumnezeu este bun şi că ceea ce face, o face pentru binele nostru. Vai celor care nu pot să înţeleagă dragostea lui Dumnezeu şi dreptatea Lui! Când ne ia vreo persoană iubită sau chiar pe noi, o face pentru binele nostru. Ne scapă de multe suferinţe pe care noi nu le cunoaştem. Dumnezeu nu este nedrept, nici tiran, care vrea să suferim. El ne iubeşte.
Stareţul Porfirie spunea celor care erau bolnavi de cancer că toate porţile Cerului sunt deschise şi îi aşteaptă. Atât el, cât şi Stareţul Paisie, au murit de boala cancerului.
Spunea Stareţul Porfirie:
„Fiii mei, candela vieţii noastre este plină. însă noi suntem legaţi cu o sfoară, noi şi candela. Iar atunci când facem vreo mişcare potrivnică, tragem sfoara şi candela cade, untdelemnul se varsă şi atunci aceea se stinge. Astfel ne sfârşim viaţa mai înainte de vreme, înţelegeţi de ce murim de tineri? Noi suntem cei care provocăm moartea noastră. De aceea este bine să luăm aminte, să trăim alături de Dumnezeu. El este, fiii mei, lumina, este viaţa, dragostea, bucuria, El este totul. Fără Dumnezeu viaţa noastră este goală. Priviţi ce singurătate, ce amărăciune, ce durere aveţi voi, care trăiţi departe de El. Veniţi, veniţi repede lângă El. Alergaţi când vă spun, nu întârziaţi!”
Cel întotdeauna dulce, Bătrânul Porfirie
207
Pretexte...
în taxi, toate cele 12 ore, săgeţica radioului se află la Postul de Radio al Bisericii. Oricât de lungă ar fi călătoria pasagerilor, foarte puţini sunt nemulţumiţi. Toţi ascultă cu mulţumire. Şi spun aceasta, deoarece îi întreb.
însă atunci când pun întrebările „Mergeţi la Biserică? Aveţi duhovnic?”, 90 dintre pasageri îmi răspund: „Nu. De unde să găsim timp? Şi în afară de aceasta, pentru ce să mergem? Ca să ascultăm ce? Pe preot cum ţine predică, în timp ce el nu crede şi face lucruri care nu se cad a fi făcute? Lasă-ne în durerea noastră! De altfel, nici nu am furat, nici nu am omorât pe nimeni. De ce să mergem la duhovnic?”
Iubiţii mei, cu toţii am furat, cu toţii am omorât, cu toţii am nedreptăţit, cu toţii am clevetit. Nu este nevoie să luăm arma în mâini şi să împuşcăm; omorâm cu limba şi în alte moduri...
Când ne nedreptăţesc, ne doare; însă atunci când nedreptăţim, nu ne doare. Şi aţi văzut cu câtă uşurinţă o facem? Cu câtă lejeritate îmi vorbiţi, când voi nedreptăţiţi? Dar cu câtă durere îmi vorbiţi, atunci când vă nedreptăţesc. Câtă pace simţiţi atunci când vă înţeleg
208
durerea şi vă mângâi, încercând să dau chiar şi soluţii la problemele voastre! Şi cu atâta bucurie şi recunoştinţă îmi spuneţi mulţumesc, pentru ajutorul pe care vi-l ofer! De multe ori vă întreb:
v-am ajutat?
foarte mult, îmi răspundeţi.
v-ar deranja dacă eu, care v-am ajutat atât de mult şi v-am liniştit sufletul, aş fi o haimana?
nu, deloc!
atunci de ce vă deranjează dacă preotul nu este corect? Acela vă dă ceea ce v-am dat eu acum, dar cu dumnezeiescul har. Aşadar, de ce îl respingeţi? Pentru că vă convine, nu-i aşa? Dacă şeful dumneavoastră este hoţ, vagabond sau orice altceva, vă daţi demisia de la serviciu?
nu, desigur!
a, deci nu plecaţi de acolo! De Dumnezeu însă vă depărtaţi cu multă uşurinţă!
aşa după cum ni le spuneţi, aveţi dreptate, nu am gândit astfel până acum.
a venit vremea să gândiţi. Dar nu pot să înţeleg cum puteţi să trăiţi fără Dumnezeu. Faptul că existaţi îl atribuiţi lui Dumnezeu; dacă aveţi reuşită, fie pe plan profesional, fie în căsătorie, fie pe plan social, o atribuiţi lui Dumnezeu. Dar un mulţumesc nu sunteţi datori să Îi daţi lui Dumnezeu?
ne daţi peste cap modul nostru de gândire.
dar voi sunteţi fericiţi aşa cum trăiţi?
nu, nu putem să spunem că da.
atunci ia încercaţi să mergeţi la Biserică, să începeţi să ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu. Să găsiţi un
209
duhovnic, care să vă odihnească sufleteşte şi să vă urce sus la Dumnezeu. şi atunci veţi vedea că acolo este fericirea. încercaţi şi fiţi siguri că nu veţi regreta. Nu toţi preoţii sunt la fel; avem mulţi preoţi sfinţi, pe care, dacă îi căutăm cu intenţie bună şi credinţă în Dumnezeu, Acela ni-i va descoperi.
Să nu căutăm îndreptăţiri, atunci când ne depărtăm de Dumnezeu. Nimeni nu ne poate îndepărta de El, fără numai noi înşine. Aşa cum nimeni nu ne poate vătăma atât de mult, ca noi înşine!
Copilul şi Stareţul Porfirie
Este ora 2 după-amiază şi mă aflu în Piaţa Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Atena. Am oprit lângă semaforul către Atena. Se apropie de mine un domn.
menidi, vă rog. Mergem?
nu, i-am răspuns eu, deoarece nu apuc. într-adevăr, nu apucam pentru că la ora 3 trebuia să predau taxiul la Pireu.
Domnul stătea în faţa mea, aşteptând să treacă un alt taxi. Ceva înlăuntrul meu îmi spunea să-l servesc totuşi. I-am făcut semn cu mâna să vină. De îndată ce a intrat în maşină, a strigat:
nu se poate!
Şi luând fotografia Stareţului Porfirie în mâini, a sărutat-o. în clipa aceea s-a aprins semaforul şi eu întorceam volanul către Menidi. Voiam să-i iau din mâini fotografia, dar când am văzut cu câtă ardoare îl privea, m-am ruşinat pentru gândul meu.
l-aţi cunoscut?, m-a întrebat el.
nu, din cărţile lui l-am cunoscut şi-l iubesc foarte mult.
vrei să-ţi spun cum l-am cunoscut eu?
sigur că vreau, i-am spus cu bucurie.
ascultă, soţia mea era grav bolnavă; avea cancer. Medicii ne dăduseră termen de viaţă cel mult trei luni. în acel an fiul meu cel mare termina Liceul. şi ne-a anunţat că stabilise cu alţi zece colegi de-ai lui să meargă în Sfântul Munte pentru o săptămână. Am fost de acord. Copiii au plecat.
între timp starea soţiei mele s-a înrăutăţit. Medicul care o urmărea a spus că sfârşitul era aproape. L-am întrebat cu agonie: „Ce putem să-i dăm, ca să-i mai prelungim puţin viaţa?” „Vom mai face o operaţie şi cu Dumnezeu înainte!”, a răspuns medicul. Eu am fost de acord, însă soţia mea s-a împotrivit, pentru că voia să aşteptăm întoarcerea copilului.
Fiul meu s-a întors atât de fericit, atât de bucuros, aşa cum nu-l văzusem niciodată. Ne povestea cât de frumos fusese acolo, cu câtă dragoste îi primiseră monahii, câtă pace simţiseră în sufletul lor. Atât de mult a simţit prezenţa lui Dumnezeu, încât uitase că mama lui era bolnavă. şi-a amintit de ea atunci când s-a aflat în faţa Stareţului Porfirie. Ne-a povestit despre Părintele Porfirie lucruri minunate, care ni se păreau de necrezut.
iertaţi-mă, acestea care le spuneţi, când s-au petrecut?
acum doi ani.
a, deci recent! Continuaţi, vă rog!
toţi copiii stăteau sub un copac, vorbeau, râdeau, când deodată au văzut un călugăr că se apropie de ei. S-au ridicat, i-au sărutat mâna şi Stareţul a început să le vorbească, spunându-i fiecăruia numele său. Dar cred că-ţi dai seama, copiii s-au mirat când au văzut că
212
ştia numele fiecăruia şi chiar şi numele de familie. Fiului meu i-a spus: „Spune-i mamei tale să nu facă operaţie, căci este bine!” „O cunoaşteţi?” l-a întrebat fiul meu. „o cunosc. Pe toţi vă cunosc!” „Cine sunteţi?” l-au întrebat. „Sunt Stareţul Porfirie”, şi a plecat.
La întoarcerea din Sfântul Munte, s-au oprit în Uranopolis, la o farmacie, ca să cumpere aspirine, fiindcă avuseseră rău de mare. Intrând în farmacie, au văzut icoana Stareţului Porfirie şi au spus: „Uite-l pe Stareţul Porfirie, pe care l-am văzut în Sfântul Munte!” De îndată ce a auzit farmacista, a rămas încremenită de mirare. „Iertaţi-mă, copii, l-aţi văzut pe acest Stareţ în Sfântul Munte?” „Sigur că da, de acolo venim!” „Sunteţi siguri?” „Foarte siguri, de vreme ce am vorbit cu el. Şi chiar ne-am mirat că ştia numele noastre, chiar şi pe cele de familie. Când l-am întrebat cine este, ne-a spus că este Stareţul Porfirie”. „Copii, cred că l-aţi văzut, dar... să nu vă sperie ceea ce am să vă spun. Stareţul a murit acum cinci ani”. Copiii au rămas şocaţi. „Nu se poate! Doar am vorbit cu el...”
Atât eu, cât şi soţia mea credeam că au văzut pe altcineva, pe care-l chema tot Porfirie şi care-i semăna. De altfel, toţi călugării seamănă între ei. „Nu mă credeţi, nu-i aşa? în fine, mie mi-a spus să nu mergi la operaţie, pentru că eşti bine”, a spus copilul mamei sale.
Peste două zile am mers la spital. în dimineaţa următoare avea să fie operaţia. Timpul operaţiei a venit şi, în timp ce eu aşteptam cu agonie afară, o văd deodată pe soţia mea că iese afară. Am alergat lângă ea şi am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat?” „Nu mai fac operaţie, sunt bine!”. în urma ei a ieşit şi medicul. „Ce s-a
213
întâmplat, doctore?” „Nu ştiu, dar nu mai vrea să se opereze”. „V-am spus, sunt bine!”, a repetat soţia mea. „Femeie, ai înnebunit?” Am luat-o în braţe şi încercam să o conving că trebuie să facă operaţie. „Ţi-am spus, mă simt bine. Faceţi-mi analize şi veţi vedea că sunt bine, simt aceasta”. „Bine, haideţi să nu o forţăm. De vreme ce se simte bine”. „Nu mă credeţi? Bine, atunci faceţi-mi analize, ca să vă convingeţi”.
şi într-adevăr, i-au făcut analize. A doua zi ne-au venit rezultatele.
Aici domnul a răsuflat adânc.
ce arătau analizele?, am întrebat eu.
că niciodată nu a fost atinsă de boală!!! Medicii priveau vechile analize şi pe cele noi şi simţeau că înnebunesc. „Nu se poate! Cineva a încurcat analizele cu altele. Vom face mâine din nou analize”, spuneau ei uimiţi.
Între timp a venit băiatul meu şi văzându-i pe medici năuciţi de noile analize, m-a întrebat:
de ce nu crezi cele pe care mi le-a spus Stareţul Porfirie în Sfântul Munte?
Atunci sare un medic şi întreabă:
ce-ai spus? Ce ţi-a spus Stareţul Porfirie?
că mama mea este bine şi să nu facă operaţie. Atunci medicul a scos din buzunarul său fotografia Stareţului Porfirie.
pe acesta l-ai văzut, copile, în Sfântul Munte?
da, pe acesta!
atunci analizele sunt corecte! Soţia dumneavoastră este bine. Acum da, puteţi să plecaţi. Pregătiţi-vă pentru externare!
214
Soţiei mele medicii îi dăduseră cel mult trei luni de viaţă. De atunci au trecut doi ani şi se simte foarte bine, mai bine decât era înainte de boală. De aceea iubim foarte mult pe Stareţul Porfirie. Am mers şi la Mănăstirea lui de multe ori. Şi de fiecare dată când avem greutăţi, el ne sprijină.
Povestirea acestui domn despre încă o minune a Stareţului meu, mi-a dat multă bucurie. Singurul lucru pe care l-am şoptit, în timp ce cobora domnul, a fost mulţumesc.
Preotul cel bun al emigranţilor
Mă aflu la aeroport şi este ora 3 după-amiază. în taxi se urcă o familie. La radio se aude postul Bisericii. în acea clipă vorbeau despre viaţa Sfântului Nectarie. Doamna care stătea în spate, îmi spune:
daţi, vă rog, radioul mai tare, ca să auzim!
mă bucur mult că vă place.
Dau volumul mai tare. La un moment dat s-a terminat emisiunea. îi întreb de unde vin.
din Boston, îmi răspunde domnul de lângă mine.
locuiţi acolo?
da, suntem de mulţi ani acolo.
vorbiţi-mi puţin despre viaţa de acolo!
departe de patrie, nicăieri nu este bine. Dar noi suntem dintre cei norocoşi.
adică?
ne-a ajutat şi ne ajută şi acum foarte mult un preot. Ne dă curaj şi putere, ca să luptăm. De asemenea, ne-a întărit foarte mult credinţa în Dumnezeu şi în noi înşine.
preotul este grec?
da, este grec. P. este numele lui. Este foarte bun, ca şi om, ca şi preot, ca şi patriot grec. La orice oră din cele
216
24 avem nevoie de el, este prezent. Ce să vă spun? Mă îndoiesc să existe preot mai bun ca acesta!
de ce spuneţi asta? Eu cred că toţi preoţii emigranţi sunt buni.
a, nu spuneţi asta! Am cunoscut şi alţi preoţi la alte biserici, dar nu sunt ca acesta. Însă aici voi nu iubiţi patria, precum noi. în fiecare an când venim, vă găsim tot mai rău. Aţi pierdut omenia voastră, credinţa voastră în Dumnezeu, dragostea voastră pentru patrie. Când vedem la ştiri că daţi foc steagului nostru, arde şi sufletul nostru. Iar cei de la ştiri numai evenimente urâte prezintă. Chiar nu se mai întâmplă nimic bun în Grecia despre care să vorbească, ca să ne bucurăm şi noi în străinătatea noastră? Ne iubim patria, o iubim, nu vrem să auzim despre evenimente urâte. Vrem să ne mândrim cu ea. Cum de aţi adus-o în halul acesta?
dacă aţi observat, în nici o ţară nu prezintă cele bune, ci numai pe cele urâte. Şi de ce oare? Să sperăm că pentru a le îndrepta. Cu toate acestea slavă lui Dumnezeu! mai sunt greci care au în suflet dragoste de Dumnezeu şi de patrie. De aceea, nu vă mâhniţi, căci încă mai există nădejde pentru patria noastră.
Cu Crucea mergi la înălţime!
Este ora 9 dimineaţa şi mă aflu în Piaţa Perama.
Apel de la centrul nostru: Perama pentru Atena. Am luat microfonul şi am răspuns la apel. Peste cinci minute mă aflu în locul respectiv. în taxi urcă două doamne şi un domn. Domnul s-a aşezat lângă mine, iar doamnele în spate. Destinaţia era spitalul Lito. Ca de obicei, am început discuţia:
de ce mergeţi la Maternitate? Aveţi vreun copil nou născut?
nu, îmi răspunde doamna de pe bancheta din spate. Dar sora mea trebuie să facă o consultaţie serioasă
şi dureroasă. De aceea îi este frică.
Am privit-o în oglindă pe tânăra cea bolnavă şi am văzut că plângea. Şi fiindcă durerea celorlalţi devine în fiecare zi şi durerea mea, am privit spre icoanele din maşină, unde îl am pe dulcele meu Iisus, pe Maica Domnului, pe Stareţul Porfirie şi mulţi Sfinţi şi i-am rugat să o vindece. Aşa cum ştim toţi, durerea este darul lui Dumnezeu, precum şi încercările. Iar atunci când le înfruntăm cu răbdare şi credinţă, ele ne conduc în Rai. Cu cât mai mari sunt încercările, cu atât mai
218
mult se sfinţeşte sufletul nostru. şi toţi cei care reuşesc să ajungă înaintea Domnului nostru, El îi încununează cu bucurie cu cunună de aur.
Mulţi oameni spun Cu Crucea nu mergi înainte. Şi răspund cei puternici în credinţă: Cu Crucea mergi la înălţime!
Am vorbit împreună până când am ajuns la Lito. înainte de a coborî, am luat în mână trei fotografii ale Stareţului Porfirie, le-am dat câte una şi am spus tinerei:
acest Staret sfânt te va face bine, nu vei simţi deloc durere la consultaţie şi nu vei rămâne la spital, aşa cum mi-aţi spus. Peste jumătate de oră vei termina totul şi vei pleca; vei merge acasă şi vei fi bine!
Au luat fotografiile, mi-au plătit, mi-au spus cu răceală un mulţumesc şi au coborât.
Eu mi-am continuat drumul pentru următorul suflet îndurerat. însă, ce fericire! După două Duminici, în biserica unde mergeam, am întâlnit-o pe sora acelei tinere bolnave. Ea a fost aceea care m-a recunoscut şi la sfârşitul Liturghiei s-a apropiat de mine, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat cu lacrimi în ochi.
Eu însă o priveam mirată şi mă străduiam să-mi amintesc de unde o cunosc.
nu vă amintiţi de mine?
iertaţi-mă, dar nu-mi amintesc. Spuneţi-mi cine sunteţi?
Şi atunci mi-a amintit unde ne cunoscusem. Parcă am căzut din nori!
spuneţi-mi, ce face sora dumneavoastră? Cât de mult au ajutat-o Bunul Dumnezeu şi Stareţul Porfirie?
Mă privea zâmbind; zâmbetul ei ajungea până la urechi, deşi ochii ei erau plini de lacrimi.
spuneţi-mi, vă rog! Nu mă ţineţi în agonie...
sora mea s-a vindecat şi, aşa cum aţi spus, nu a simţit deloc durere. Iar peste jumătate de oră am plecat de la spital. Dumnezeu şi Stareţul, pe care atât de mult îi iubiţi, au făcut o minune. Cât despre analize, ele au ieşit negative; sora mea este sănătoasă!
ce avea sora dumneavoastră?
cancer!
În acea clipă am cedat şi m-au podidit lacrimile.
deoarece am trăit Golgota cancerului, atunci când s-a îmbolnăvit o prietenă de-a mea, pot să înţeleg durerea dumneavoastră.
vreau să vă spun şi altceva, mi-a spus ea.
spuneţi-mi orice doriţi.
domnul care stătea lângă dumneavoastră, este soţul meu. Niciodată nu voia să audă despre Dumnezeu şi Sfinţi. La Biserică mergeam pe ascuns. Nu ştiu cum, dar timp de o oră v-a ascultat pe dumneavoastră, fără să se enerveze sau să înjure, iar fotografia ce i-aţi dat-o, o are în portofelul său!
220
Ştii cine sunt eu?
În fiecare zi slăvesc pe Dumnezeu pentru harismele pe care mi le-a dat. Una dintre ele este răbdarea.
Este ora opt dimineaţa şi într-un cartier al Atenei am luat în taxi o doamnă îmbrăcată şi machiată, de parcă ar fi mers la o petrecere de noapte. La radio ascultam foarte încet o emisiune. Doamna, o femeie tânără, îmi spune pe un ton poruncitor:
închide radioul!
Când îmi vorbesc poruncitor cei, chipurile, instruiţi mă mâhnesc; fiindcă se socotesc mai presus şi unii dintre ei mă tratează ca pe un nimic, mă desconsideră, pentru slujba pe care o fac. Pentru mine însă această slujbă este cea mai bună şi mai mare slujire. Fiindcă în taxi voi toţi vă deschideţi sufletul şi aşteptaţi să vă înţeleg, să vă compătimesc şi să vă ajut pe cât pot în problema voastră, spunându-vă două sfaturi potrivite. De aceea îi rog să-mi vorbească politicos şi cu respectul cu care le vorbesc şi eu.
Pot să ascult orice problemă a voastră, pot să vă fac hatârul şi să merg pe drumuri pe care doriţi, nebăgând în seamă dacă murdăresc taxiul cu pământ şi noroi sau că-l forţez urcând pante mari. însă nu suport să mă privească cei, chipurile, instruiţi ca pe un gunoi, ca pe un
221
nimic. Din fericire, aceştia sunt puţini. Dar să nu credeţi că mă plec în faţa acestora, oricine ar fi ei.
Aşadar, doamna mi-a cerut poruncitor să închid radioul. De menţionat că volumul era atât de mic, încât mă îndoiesc să o fi deranjat. Eu nu am răspuns. Doamna a continuat pe un ton şi mai poruncitor şi cu mai multă putere:
ai auzit ce ţi-am spus?
am auzit, doamnă, dar nu-l voi închide. Volumul este atât de mic, încât nu vă deranjează, chiar mă îndoiesc de faptul că se aude acolo în spate. Şi încă ceva: nu-mi mai vorbiţi pe acest ton, căci altfel vă voi da jos.
Aceea a continuat să strige cu mânie:
ştii cine sunt eu şi ce pot să-ţi fac?
cine sunteţi?
sunt procuroare şi pot să te bag în închisoare!
De îndată ce mi-a spus aceasta, am oprit, m-am întors spre ea şi i-am spus:
doamnă, fiindcă nu ştiţi ce înseamnă respect şi pentru că vă daţi mare cu stăpânirea pe care o aveţi, coborâţi jos din maşină!
Doamna a continuat să mă ameninţe şi să strige. Pe un ton şi mai urât mi-a spus să închid radioul şi să continui să conduc. Dar fiindcă nu-mi place să mă cert, am făcut următorul lucru: am scos cheia din contact, mi-am luat geanta, am coborât din taxi şi am plecat. Am lăsat-o singură să-şi verse mânia. După o oră m-am întors înapoi şi am luat taxiul.
Această doamnă este procuroare. Gândiţi-vă, noi, oamenii cei simpli, care mergem la tribunal să ne găsim dreptatea, atunci când pe scaunul lor stau astfel de
222
oameni, ce dreptate vom găsi! Iată de ce vorbesc în taxi despre dragoste, despre liniştea sufletului, despre Dumnezeu. Căci numai lângă El vei găsi pace, echilibru sufletesc şi minte sănătoasă. Doar atunci vei putea să fii corect faţă de oameni, vei putea înainte de fiecare judecată să te rogi ca să te lumineze Dumnezeu, astfel încât să nu osândeşti vreun om nevinovat. Câţi oameni nevinovaţi nu sunt oare
în închisoare, din cauza unor judecători ca şi această doamnă? Dumnezeu să Se milostivească de noi!
înviere cu Hristos a înviat!
Oamenii care cred cu toată inima lor în Dumnezeu, se bucură pentru icoanele ce le am în taxi şi că ascult postul de radio al Bisericii. Aceasta le dă prilej ca să-şi deschidă sufletul.
Vă voi istorisi încă o întâmplare adevărată, petrecută cu o mamă iubitoare, care crede în Dumnezeu cu toată puterea sufletului ei.
Copilul ei, în urma unui accident, era mort, din punct de vedere clinic. Un băiat de 20 de ani, student. Mergea cu motocicleta, când o maşină a intrat pe sens opus şi l-a ciocnit frontal. La spital l-au băgat la urgenţă. Când părinţii au ajuns la spital, medicii l-au luat deoparte pe tatăl băiatului şi i-au spus că fiul său era, din punct de vedere clinic, mort.
mort?!, a spus el cu o voce tremurândă.
din nefericire, da.
unde este? Ca să-l vedem...
îl avem la Secţia de Urgenţă. Veniţi!
De îndată ce l-a văzut, a avut un şoc. Medicii l-au scos repede afară. I-au spus să o înştiinţeze pe soţie. Când el a încercat să-i spună într-un fel care să nu o
224
rănească, ea nu voia să creadă. „Să nu mai spui aşa ceva! Fiul meu este viu!”
Zilele treceau; medicii spuneau tatălui că nu-l mai pot ţine. Era nevoie de patul de la Secţia de Urgenţă pentru alţi bolnavi. El însă îi ruga să mai aştepte puţin şi în acelaşi timp se străduia să o convingă pe soţia sa că toate s-au terminat. Aceea însă spunea: „Copilul meu este viu... nu a murit, nu va muri. Dumnezeu nu mi-lvalua!”
Zilele şi nopţile se scurgeau cu multă durere; nu se depărtau deloc de spital. Singurul ceas când pleca mama cea întristată era atunci când mergea în fiecare seară la bisericuţa spitalului, ca să participe la slujbele din Săptămâna Patimilor, să se roage şi să primească mângâiere.
A venit şi seara din Sâmbăta Mare. A coborât în biserică să se roage şi să audă Hristos a înviat! Soţul ei a intrat la 11:55 la Secţia de Urgenţă să facă învierea cu fiul său care se afla în moarte clinică. Se afla acolo şi asistenta de gardă.
Femeia a mers în biserică şi s-a aşezat într-un colţ.
Plângea şi se ruga: „Hristoase al meu, ştiu că băiatul este al Tău. Tu mi l-ai dat, Tu mi-l vei lua însă Te rog, mai lasă-mi-l puţin... lasă-l să-şi termine studiile, să ne bucurăm de el când va ajunge om de ştiinţă. Hristoase al meu, cu învierea Ta înviază-l şi pe Anastasie al meu! Te rog, Te rog...” Genunchii ei eu cedat din pricina durerii şi a încercat să se sprijine de scaunul din faţă, ca să nu se prăbuşească. De îndată ce a auzit Hristos a înviat!, a izbucnit în lacrimi.
225
Abia târându-şi picioarele, a ieşit din bisericuţă, ca să meargă la fiul ei. Hristos a înviat. Hristos a înviat!..., şoptea ea. Deodată s-a simţit foarte puternică. Ceva înlăuntrul ei îi spunea că fiul ei trăieşte!
Hristoase al meu, fiul meu trăieşte!, a strigat ea cu putere şi a alergat repede lângă el. A deschis brusc uşa de la Secţia de Urgenţă şi, înainte ca ea să vorbească, soţul ei i-a spus: „Unde ai fost? Copilul a întrebat de tine!...”.
Cuvintele acelei mame încă mai răsună şi acum cu putere în urechile mele, precum în ceasul când mi-a povestit toate acestea.
Cred că îţi dai seama ce am simţit în acele clipe!... Am îmbrăţişat copilul, l-am îmbrăţişat pe soţ, pe asistentă, pe oricine întâlneam, îl îmbrăţişam. Copilul meu trăieşte! Trăieşte!!!, le strigam eu. Apoi m-am întors în bisericuţă, ca să-I mulţumesc lui Dumnezeu. De atunci au trecut doi ani, însă nu încetez să-L slăvesc pe Domnul şi pe Dumnezeul meu, Care îmi este sprijinul vieţii mele.
vă felicit pentru faptul că aţi recunoscut că învierea fiului dumneavoastră este de la Dumnezeu. De asemenea, şi pentru că nu aţi uitat să-I mulţumiţi lui Dumnezeu, aşa cum se întâmplă de obicei.
cum să uit? Fiul meu era mort şi a înviat!!! înţelegi ce-ţi spun?
înţeleg, doamna mea.
Iată aşadar cum puterea credinţei înviază şi morţi!
Sala de operaţie a îngerilor
În ajunul alegerilor, mă aflu la aeroport; ora trei după miezul nopţii. La 3:30 am mers să iau călători. Lume multă. în taxi a intrat un băiat.
bună ziua! La Pireu, vă rog.
voinicule, la fix ai venit!
de ce spuneţi asta?
cursă mai bună ca aceasta nu putea să mi se întâmple! în Pireu locuiesc şi eu.
a, atunci e bine! Cum s-ar zice, te duc până acasă, nu?
exact. Sunt nedormită de 15 ore; cred că am şi eu dreptul la puţină odihnă.
de 15 ore conduci?
nu, de 15 ore sunt în taxi.
şi cum rezişti atâtea ore? Şi noaptea nu te temi?
când ai credinţă puternică în Dumnezeu, nu te temi de nimic, ci simţi siguranţă.
ai dreptate. Văd şi icoanele tale, asculţi postul de radio al Bisericii. Cuvintele tale insuflă siguranţă. Cu adevărat, îl ai pe Dumnezeu alături! Mă bucur când aud şi văd oameni care cred cu tărie, precum tu. Nu este întâmplător că am intrat în taxiul tău, ci a fost voia lui Dumnezeu. Crezi în minuni?
227
bineînţeles că da.
vrei să-ţi spun o minune ce s-a întâmplat familiei mele?
cu bucurie voi asculta.
lucrez în Israel, la Ambasada Greacă. Sunt lângă Mormântul lui Hristos şi acum am venit ca să votez.
minunea aştept să o aud.
nu te grăbi, ţi le voi spune pe toate de la început. De altfel, avem drum de mers.
iartă-mă!
această călătorie a fost şi o ocazie să-mi văd mama şi apoi să merg în Cipru, ca să-mi văd familia.
acum nu mai înţeleg nimic.
A început să râdă.
ai dreptate. Sunt căsătorit cu o cipriotă şi avem doi copii. Al doilea copil al meu nu l-am văzut încă, mâine împlineşte 40 de zile. Este fetiţă. Nu am putut să fiu la naşterea ei, alături de soţia mea şi de aceea cred că-ţi dai seama de agonia mea.
eu înţeleg agonia ta; tu pe a mea nu o înţelegi.
Aici am râs amândoi.
ei, am să te chinui puţin, fetiţă din Pireu, nu am să-ţi spun dintr-odată. Aşa cum ziceam, a murit tatăl meu şi mama mea a rămas singură. Nu i-am spus că vin, ca să-i fac o surpriză.
frumoasă surpriză la miezul nopţii! Să mergem mai departe.
mâine voi merge să votez şi seara voi zbura spre Cipru. Dacă poţi, vino să mă duci la aeroport.
măi, ce om şi ăsta! îmi va scoate sufletul, până îmi va spune minunea!
hai, să-ţi spun minunea. Te-am chinuit destul. Pot să fumez?
vino în faţă să fumezi. în spate nu îngădui.
S-a aşezat lângă mine.
poţi să-mi spui cum te cheamă?
niko.
frumos! Pe mine Rania.
-Mă bucur mult.
aşadar, Niko... mai am mult de aşteptat?
Atunci, izbucnind în hohote de râs, m-a întrebat:
îţi scot sufletul, nu-i aşa?
mai întrebi?...
aşteaptă să-mi aprind o ţigară şi-ţi spun. Aşadar, Rania, cumnata mea nu putea să facă copil. A mers la mulţi medici în Cipru, a venit apoi în Grecia, a mers şi la Londra. însă toţi i-au spus un mare NU. Nu poţi naşte copil. Ajunsese deja la 40 de ani. Rugăciunile şi făgăduinţele erau nenumărate... Până când Dumnezeu S-a milostivit spre ea. La cei 40 de ani ai ei a rămas însărcinată. Cred că-ţi dai seama de bucuria noastră. Cu toţii îi purtam de grijă, ca şi cum ar fi fost ceva de preţ. Eram atenţi să nu tuşească, să nu strănute, să nu coboare singură scările. Luam aminte la ce mănâncă... o feream până şi de ploaie. Până când a venit vremea să nască şi ne aflam cu toţii lângă ea.
în salonul în care aşteptam a venit o asistentă cu un înger în braţe. Era atât de frumos pruncul, încât nu cred că am văzut altul mai frumos. Fiul meu nu era atât de frumos, atunci când mi l-au adus să-l văd. A doua zi însă ne-a venit vestea neplăcută. Medicul a chemat pe cumnatul meu şi i-a spus că copilul s-a născut cu un rinichi,
229
iar jumătate din acesta nu funcţiona. Trebuia să înceapă curăţarea sângelui. Vestea ne-a lovit ca un fulger!
L-am dus peste tot, oriunde îţi poţi închipui; la oricare medic ne spuneau să mergem, la acela mergeam. Am mers în străinătate, am mers peste tot, însă nu puteau să-i facă nimic. Rugăciunile nu încetau zi şi noapte. Când copilul a împlinit vârsta de doi ani, cumnata mea a avut un vis. Nu mă întreba ce anume a visat. Nu am înţeles bine. Mi-a cerut să o duc la Sfintele Locuri, casă se închine.
într-adevăr, a venit cu copilul. Am trimis-o cu o femeie care era ghid, să se închine la Sfântul Mormânt. Dar acolo ce s-a întâmplat? Ascultă, să vezi ce mi-au spus. Când au intrat în biserică, copilul plângea într-una. „De ce plânge astfel copilul?”, a întrebat o femeie. „Este bolnav”, a răspuns cumnata mea. „Puneţi copilul pe Sfântul Mormânt şi va înceta să plângă”.
Cumnata mea l-a întins pe Sfântul Mormânt, însă copilul plângea şi mai tare. Aceea stătea încremenită; nu putea face nimic. Copilul a început să se învineţească. La un moment dat a reuşit să-l ia în braţe. însă nu putea să respire, de aceeal-au dus de urgenţălaun spital. Acolo i-au pus oxigen. în aceeaşi zi a plecat spre Cipru.
în ziua următoare copilul trebuia să meargă pentru curăţare de sânge. Acolo, la Ierusalim, am cunoscut un călugăr pustnic, care vorbeşte mereu despre minuni. Când a plecat cumnata mea, am mersşi l-am întâlnit, iar el a început din nou să-mi vorbească despre Dumnezeu şi despre minuni. Deodată l-am auzit exclamând: „Măi, măi, ce fel de operaţie a fost aceasta! Copilul se zvârcolea în dureri!” „Care copil, Gheronda?” „Nepoţelul tău...
230
îngerii l-au operat şi i-au pus doi rinichi sănătoşi!!!”. Cred că stareţul a înnebunit, am zis în sinea mea, şi toate minunile pe care mi le spune, sunt închipuirile lui. Când m-am ridicat să plec, m-a bătut pe spate, zicându-mi: „Hai, că o să faci şi o fată!”
Am plecat întristat, fiind încredinţat că stareţul îşi pierduse minţile din cauza singurătăţii în care trăia. Am intrat în maşină, ca să merg la Ambasadă, când deodată a sunat mobilul meu. Era soţia mea. îmi vorbea plângând, de aceea nu puteam înţelege ce anume spunea. Doar o singură frază am înţeles-o: „Niko, nepoţelul nostru este bine!” Am încercat să o liniştesc, ca să înţeleg ce-mi spunea. Iar ea mi-a spus aceleaşi cuvinte ce mi le spusese stareţul: „Nepoţelul nostru are doi rinichi sănătoşi!”
Când am auzit, am avut un şoc. M-am întors şi am mers la stareţ. Mintea mea era plină de confuzie, gândurile mele zburau cu putere în toate direcţiile. Când am ajuns la stareţ, pentru prima oară am îngenuncheat înaintea lui şi sărutându-i mâna, am spus: „Eşti un sfânt!” „Fiul meu, să nu mai faci niciodată asta. Sfânt este numai Dumnezeu!”
Peste o săptămână mi-a venit cealaltă veste bună. Femeia mea era însărcinată. De îndată ce a spus soţia mea „Niko, dragostea mea!...”, mi-am amintit de cuvintele călugărului. „Nu mai spune nimic. Eşti însărcinată!” „Da, de unde ştii?” „Mi-a spus călugărul, prietenul meu. şi este fetiţă!”
De la minunea ce s-a petrecut cu nepoţelul meu, am început să cred cu tărie în Dumnezeu. Nimeni şi pentru nimic nu-mi va zdruncina această credinţă. Dacă
231
vreodată vei hotărî să vii la Ierusalim, mă voi bucura de vei veni să mă cauţi. Mă vei căuta la Ambasadă şi vei spune: „Vreau să-l văd pe Niko din Pireu”.
între timp am ajuns la Pireu. Eu nu mai puteam să scot niciun cuvânt, dar nici să cobor pentru a scoate valiza lui Niko din port-bagaj.
232
Hotărâri nedrepte
Intră în taxi, una Preşedinte, iar cealaltă Procuror. Auziţi dialogul dintre ele. Nu voi spune subiectul despre care au discutat, ci doar hotărârea lor:
ce vom face cu acest caz?
De însemnat faptul că era după-amiază şi le duceam să bea cafea.
hai, că o vom condamna pe aceasta şi terminăm subiectul.
Eu pe drum auzisem, desigur, toată povestea. Mi-am dat seama că urma să facă o nedreptate.
iertaţi-mă, le-am spus eu, deoarece am auzit discuţia, pot să-mi spun părerea?
da, spuneţi.
sunteţi căsătorite?
da.
aveţi copii?
avem.
aşadar, dacă aţi fi în locul doamnei pe care mâine o veţi condamna, aţi considera că pe dreptate vă condamnă?
Şi le-am explicat cum văd eu lucrurile. Apoi, după câteva minute de gândire, mi-au răspuns:
233
da, aveţi dreptate. Am fi făcut o nedreptate mâine unui om care merita o altă abordare. Vă mulţumim.
Doamnele au coborât din taxi. însă eu m-am problematizat foarte mult. Nu am fost mulţumită de faptul că mi-au spus că am dreptate, căci dacă nu ar fi intrat în taxiul meu, a doua zi acea femeie ar fi fost condamnată pe nedrept. Oare câţi judecători iau hotărâri nedrepte, fără să studieze cazul, fără să aibă un povăţuitor duhovnicesc, fără să fie corecţi faţă de ei înşişi? Cum pot atât de superficial să ia viaţa unui om în mâinile lor?
Domnilor judecători, înainte de a hotărî să daţi o sentinţă, puneţi-vă mai întâi în locul celui pe care-l condamnaţi şi apoi luaţi hotărârea.
O cerere neobişnuită în căsătorie
Într-o după-amiază a intrat în taxi un voinic care era paraşutist. Cu alte cuvinte mi-a spus cum a făcut cererea în căsătorie iubitei sale:
eram invitaţi la o masă. La un moment dat iubita mea s-a aplecat la urechea mea şi mi-a spus: „Te iubesc!” „Dovedeşte”, i-am răspuns. „Ce vrei să fac, ca să dovedesc?” „Nu ştiu. Ce crezi tu.” „Pentru tine pot să mă arunc de la 10.000 de picioare.” „Foarte bine. Te vei arunca”, i-am spus eu râzând.
Aceea credea că glumesc. Peste câteva zile i-am spus că venise ceasul să dovedească. „Să mergem!” mi-a spus ea râzând.
Am urcat în avion, m-am pregătit şi am legat-o de mine. De îndată ce am ajuns la 10.000 de picioare, mi-am făcut cruce şi am zis: „Dumnezeul meu, ocroteşte-mă şi în acest salt!” Şi am sărit. Ea urla de frică... Eu râdeam şi o întrebam: „Cât de mult mă iubeşti?” „Mult de tot!!!” „Te vei căsători cu mine?” „Da!” „Când?” „De îndată ce aterizăm.”
şi în cele din urmă v-aţi căsătorit?
ei, stai puţin! Sunt 15 zile de atunci. Am schimbat verighetele şi ne pregătim de nuntă.
o astfel de cerere în căsătorie nu am mai auzit. Să fiţi fericiţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu!
mulţumim!, mi-a răspuns el în timp ce cobora.
235
în sfârşit!
Am luat o fată ca pasager şi ne îndreptăm către Paleo Faliro. Pe drum sună mobilul ei. La un moment dat o aud că strigă şi plânge în acelaşi timp: „Aşa? Este adevărat? Bravo, bravo... în sfârşit! Să fie într-un ceas bun! Lasă, am să o sun eu pe mama, ca să-i spun”. Când a închis mobilul, am întrebat-o:
ce s-a întâmplat?
sora mea...
ce s-a întâmplat cu sora ta?
prietenul ei a cerut-o în sfârşit în căsătorie!
şi la căsătoria ta să ajungem!
vă mulţumesc! Vă mulţumesc!
ştiţi unde i-a făcut cererea în căsătorie?
unde?
la Paris! La Seine! Acolo se află acum. De cinci ani aştepta această cerere! I-a trimis firma la care lucrează pentru un acord cu o altă companie, nu ştiu exact... Şi acolo i-a făcut cererea. Iertaţi-mă, vreau să o sun pe mama mea „ mamă! Promite-mi... I-a făcut în sfârşit cererea în căsătorie... Nu, să nu o suni, fiindcă este foarte emoţionată, am plâns amândouă. Mâine se întorc. Pregăteşte masă pentru ginerele tău! Nu, nu..., sună-l tu pe tata să-i spui!”
Să fie aceşti tineri, precum şi toţi tinerii din lume, fericiţi şi binecuvântaţi!
236
Mai există şi astăzi?
Primesc apel de la Centru. Aveam o comandă din Pireu în afara Atenei, cu întoarcere.
hai, norocoaso, că ţi-au făcut-o astăzi, îmi spuneau în glumă colegii. Drum bun!
drumul era pentru Peloponez.
Mă aflu în locul respectiv. Se apropie de mine o doamnă, cam la 45 de ani.
bună ziua! Am multe bagaje. Deranjează?, m-a întrebat cu delicateţe.
nu, desigur. Numai să încapă, i-am răspuns pe acelaşi ton.
Bagajele erau atât de multe, încât am fost nevoită să pun şi pe bancheta din spate. Doamna era foarte politicoasă; îmi cerea într-una iertare pentru bagajele ei.
ştiţi, o mărit pe fata mea, care va rămâne în provincie şi îi duc zestrea, îmi spune ea râzând.
nu vă faceţi probleme! Bine că au încăput.
Am intrat în taxi şi am pornit. Mi-am făcut cruce şi am spus: Să fie o călătorie bună! Acelaşi lucru l-a făcut şi acea doamnă. Călătorie însă în tăcere nu se putea, de aceea am întrebat-o:
aţi luat cu dumneavoastră cafea pentru drum?
237
nu, nu am luat, dar vom opri în Corint, ca să bem. şi la întoarcere vă invit la masă. Iar din câţi bani mi-au spus de la Centru, eu vă voi da încă jumătate din sumă, fiindcă bagajele sunt foarte multe.
vă mulţumesc foarte mult.
Apoi am început să o întreb cele obişnuite: dacă are un soţ bun, câţi copii are şi celelalte. Nu întâlnisem în cei opt ani de când lucram pe taxi vreun cuplu fericit. Acum însă cred că l-am găsit. Vă voi spune în continuare despre fericirea acestei familii.
cu soţul cum vă înţelegeţi?
foarte bine.
adică?
nu există adică. Suntem foarte bine.
vă simţiţi fericită?
destul de fericită.
frumos... Puteţi acum să-mi spuneţi secretul fericirii?, am întrebat-o eu râzând.
buna dispoziţie, îngăduinţa şi, cel mai important, dragostea şi iertarea. Iar Eu să devină Noi.
într-adevăr, pe chipul femeii se citea fericirea. Ochii şi chipul ei erau plini de strălucire, la fel şi zâmbetul ei.
frumos! Frumos sentiment este dragostea! De câţi ani sunteţi căsătoriţi?
căsătoriţi suntem de 27 de ani. Plus un an în care ne-am cunoscut, ne-am logodit, 28.
- 28 de ani de fericire?
ţi se pare ciudat, nu-i aşa?
şi nu este?
ascultă, noi ne-am iubit amândoi, nu doar unul singur. Pe Niko l-am cunoscut la o sărbătoare. Pe atunci
238
aveam 17 ani, iar el 21. Era cel mai liniştit, cel mai frumos, cel mai ruşinos şi cel mai serios băiat. Mi-aplăcut din prima.
Aici a început să râdă.
de ce râdeţi?
în acea seară nu voiam să dansez cu nimeni, decât numai cu el. La toţi băieţii care mă invitau la dans, le spuneam nu. Dar nici el nu se ridica. Au trecut două ore, fără ca noi să ne fi mişcat de la locul nostru. toţi ceilalţi dansau, vorbeau, râdeau... Noi doar zâmbeam. La un moment dat a început o melodie care ne-a plăcut la amândoi. A venit timid, mi-a întins mâna şi mi-a cerut să dansăm. Atunci imediat m-am ridicat. Perechea noastră îi deranja pe ceilalţi: „Atâta timp nu ne-aţi spus că vă place melodia aceasta, ca să dansaţi?”. Prietenii lui Niko au început: „eu te voi însura”, spunea unul; „dar nu eu”, spunea altul. Eu mă aşteptam ca el să le răspundă: „Hai terminaţi acum cu distracţia!” Însă el m-a strâns la piept şi mi-a şoptit la ureche: „Vrei să ne căsătorim?” „Vreau”, i-am răspuns, privindu-l în ochi. Din acea seară am rămas împreună.
ei, aţi ajuns brusc la sfârşit! O viaţă întreagă mi-aţi încadrat-o într-o seară
ce altceva vrei să-ţi spun?
toate! Ce s-a petrecut de-a lungul celor 28 de ani, i-am spus eu râzând.
a, tu vrei să afli toată viaţa mea, mi-a răspuns aceea pe acelaşi ton.
întreabă-mă şi-ţi voi răspunde la orice întrebare. Dar înainte de a începe, spune-mi cum te numeşti?
rania. Pe tine?
239
maria.
aşadar, Maria! Cum ţi-afăcut cererea în căsătorie?
foarte simplu, m-a întrebat ce cer de la un bărbat şi i-am spus.
ce i-ai spus?
Aici a izbucnit într-un râs puternic.
ei, ceea ce cere o fată: să mă iubească, să fie atent cu mine şi celelalte.
el ce ţi-a spus?
a, el mi-a spus foarte simplu: vreau să te porţi cu mine la fel cum şi eu mă voi purta cu tine.
adică?
nikos este un om foarte blând; nu-i plac strigătele, certurile, bârfele. Odată eram mânioasă, fiindcă mă certasem cu mama mea, iar atunci când a venit Nikos, i-am vorbit cu asprime. Atunci el, fără să vorbească, a deschis uşa şi a plecat. Seara când s-a întors, l-am întrebat: „De ce ai făcut asta?” „Ce am făcut?” „Ai plecat fără să-mi spui nimic.” „La fel voi face, dacă nu vei respecta ceea ce ai făgăduit: aşa cum mă port cu tine, la fel să te porţi şi tu cu mine. Am strigat la tine vreodată, pentru orice greşeală ai făcut?” „Nu.” „întotdeauna ne sfătuim, nu-i aşa?” „Iartă-mă”, i-am spus şi i-am dat o sărutare, şi astfel nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.
cât a durat această idilă?, am întrebat-o.
un an; peste patru luni ne-am logodit, într-un an ne-am căsătorit şi peste încă nouă luni am avut primul nostru copil.
câţi copii aveţi?
patru. Două fetiţe şi doi băieţi.
240
patru? Bravo! Vrei să-mi vorbeşti despre familiile voastre?
familiile noastre erau amândouă sărace în privinţa banilor. Dar din dragoste mai bogate nu se făceau. în familia lui am intrat la 18 ani, i-am iubit foarte mult, îi simţeam ca şi când ar fi fost rudele mele, pe cumnaţii mei ca pe fraţi, pe părinţi ca pe părinţii mei. La fel şi ei. Vezi, eram prima noră în familia lor. Când ceilalţi s-au căsătorit, am luat-o pe soacra mea la mine acasă, căci socrul meu murise. Douăzeci de ani am locuit cu soacra mea în aceeaşi casă, însă niciodată nu am schimbat între noi vreun cuvânt urât. Soacra mea mi-a crescut trei copii. Eu îl ajutam pe Niko la muncă.
bravo! Cu ce te ocupi?
avem aurărie. Dar am făcut-o cu multă osteneală şi lipsuri. Am pornit de la o gaură, unde făceam aurării şi ceasuri. Dar încet-încet, cu răbdare şi înţelegere, am deschis un mic magazin, cu puţine aurării la început şi apoi mai mare. Treburile mergeau foarte bine, ne binecuvânta Dumnezeu. Vrei să-ţi spun de ce ne binecuvânta Dumnezeu?
-Sigur că da.
într-o zi fiica mea era bolnavă, avea temperatură foarte mare şi eu am zis că nu mai merg cu Niko la muncă. Atunci soacra mea mi-a spus: „Ba nu, fiica mea, ci să mergi! Eu voi avea grijă de copil. Nu te nelinişti!” „Bine”, i-am spus şi am plecat. Aveam însă nelinişte şi am plecat mai devreme de la magazin. Am mers acasă, am deschis uşa şi ce să văd? Pe soacra mea stând în genunchi şi rugându-se înaintea icoanei Maicii Domnului, iar copilul dormea. Am închis încet uşa şi m-am
241
întors la magazin. „Toate sunt bune”, am spus soţului meu, dar nimănui nu am spus ce am văzut. Aceasta am făcut-o de multe ori. Fie gătea, fie spăla pe jos, fie spăla vase, orice făcea, se ruga. De aceea eram binecuvântaţi, de aceea am dobândit destulă avere. Desigur, şi noi credem foarte mult în Dumnezeu. Dacă vei întreba pe soţul meu al cui copil eşti?”, îţi va răspunde al Maicii Domnului”. însă nu ne rugăm precum ea. Marele mulţumesc, desigur, îl spunem lui Dumnezeu mereu, nu suntem nerecunoscători faţă de El.
averea, pe care aţi dobândit-o din lucrarea voastră, este trecută pe două nume?
nu, toate sunt pe numele lui Nikos.
să fac pe avocatul diavolului?
-Să faci
el vrea să fie toate pe numele lui?
nu, de fiecare dată când cumpăram ceva, îmi spunea Maria, vei merge să faci contractele.
aveţi avere mare?
-Destulă.
nu te-ai gândit însă că oamenii înnebunesc atunci când dobândesc bani şi se destramă familia, pentru a trăi liberi şi a se bucura şi încă bine de banii lor? Nu ţi-a trecut aceasta prin minte niciodată?
nu, niciodată! Ascultă, Rania, pe bărbatul meu l-am iubit, m-a iubit şi el. Pentru tot ce-am dobândit ne-am ostenit amândoi, dar mai mult el. Niciodată nu am gândit în felul acesta e al tău, acesta e al meu. Toate sunt ale noastre. Eu şi Niko suntem până astăzi îndrăgostiţi, ca şi la început; chiar pot să spun că mai mult acum. Dacă vreodată îşi va pierde minţile şi ne va
242
părăsi, nu mă voi plânge pentru faptul că voi rămâne pe drumuri cu copiii. Ci mă voi plânge pentru faptul că l-am pierdut pe el. Pe el, care este însăşi viaţa mea. Ai înţeles? Nu mă atrag banii. Fiica mea se căsătoreşte peste o lună şi vor rămâne, aşa cum ţi-am spus, în provincie, deoarece slujba ginerelui şi familia lui sunt acolo.
ce muncă are ginerele?
lucrează în construcţii.
are avere?
-Nu.
cum de nu aţi cerut de la fiica dumneavoastră să-şi găsească un soţ bogat?
şi ce să facă cu unul bogat? Dragoste am învăţat să găsească, iar nu bogăţie. Le-am cumpărat casă acolo, în satul unde mergem acum, şi a pus câţiva bani şi ginerele.
casa este pe numele fetei sau al ginerelui?
nu, este trecută pe numele ginerelui.
al ginerelui?
da! De ce ţi se pare ciudat ceea ce-ţi spun?
fiindcă societatea noastră s-a stricat; fiecare caută să-i scoată ochii celuilalt şi cu cât îl scoate mai din adânc, cu atât este mai mulţumit. Iar dumneavoastră îmi vorbiţi de parcă aţi trăi în altă lume.
rania, ce crezi că ne va durea mai mult? Dacă fiica noastră mâine se va despărţi, dacă vom pierde casa sau durerea copilului nostru pentru această dragoste care a murit? Căci ea îl iubeşte foarte mult, iar el o adoră. Aceasta ne va durea, iar nu un lucru neînsufleţit.
Am mai discutat încă multe, până când am ajuns în acel sat. Acolo ne aşteptau perechea şi socrii. Cu toţii
243
erau oameni minunaţi. Dragostea şi bunătatea erau zugrăvite pe chipurile lor. Au îmbrăţişat-o şi au sărutat-o pe Maria; la fel au făcut şi cu mine. După ce au descărcat lucrurile din maşină, părinţii lui ne-au chemat în casa lor, ca să ne dea o trataţie. Maria m-a întrebat dacă am timp la dispoziţie. înainte însă de a răspunde, socrul a răspuns în locul meu:
fata mea, nu puteţi să plecaţi aşa, fără să vă tratăm cu ceva. De nuntă ne pregătim, de aceea trebuie să vă îndulcim!
nu vreau să vă stric cheful, i-am răspuns râzând.
Casa era aproape şi astfel am mers pe jos. Satul era înconjurat de verdeaţă, cu case foarte albe, cu acoperişuri de ţiglă roşie şi grădini preafrumoase, cu tot felul de flori. Mă minunam de toate acestea şi ziceam în sinea mea: „Dumnezeul meu, cucâtă frumuseţe sunt împodobite, cu atâta dragoste să împodobeşti inimile lor!”
Am ajuns la casa lor. Şi aici aceeaşi frumuseţe: peste tot flori, tot locul era plin de mireasmă. „Dumnezeul meu, binecuvintează-i şi locuieşte împreună cu ei!”, am şoptit eu. De îndată ce am intrat în casă, am găsit masa plină cu toate bunătăţile lui Dumnezeu. o pregătise sora ginerelui, după cum ne-au spus. Ne-am aşezat cu toţii la masă, după ce tatăl a făcut mai întâi rugăciune. o imagine frumoasă, o familie caldă. Am ciocnit paharele cu vin şi am urat pe cei doi tineri.
Eu, deoarece aveam de condus taxiul, abia de am atins cu buzele paharul cu vin.
fata mea, vei bea puţin vin împreună cu noi.
nu se poate, fiindcă mai am de condus, am răspuns eu.
244
nu-ţi face griji! Iar dacă te vor suna de la Centru şi-ţi vor da o comandă, ţi-o voi plăti eu.
Şi ridicându-se a scos din buzunar 100 de euro, zicându-mi:
ia-i pe aceştia în avans!
vă rog, nu faceţi asta! Uite, am să beau... nu vă voi strica cheful.
Am ridicat paharul, l-am ciocnit cu al lui şi l-am băut dintr-o sorbitură, lucru pe care nu-l mai făcusem niciodată. Acela însă mi-a pus banii în buzunar. Am vrut să mă împotrivesc, dar m-au oprit cu toţii.
aşa suntem noi, ţăranii, mi-a spus socrul. Vă iubim pe toţi.
Masa a durat trei ceasuri. Am discutat lucruri foarte frumoase. Mi-au vorbit despre familiile lor, despre satul lor, despre dragostea lor, despre credinţa lor în Dumnezeu. Oameni mai mult decât minunaţi! Când ne-am ridicat de la masă, le-am spus:
nu vă voi uita niciodată! Sunteţi cu toţii nişte oameni minunaţi! Cu greu mai găseşti astăzi astfel de oameni ca voi. Sunteţi binecuvântaţi de Dumnezeu.
Am intrat cu Maria în maşină şi am apucat pe drumul de întoarcere. Am uitat să vă spun că în vremea mesei a sunat mobilul Mariei. Era Nikos. în timp ce îmi vorbea socrul, auzeam şi convorbirea mariei cu Niko. Îi vorbea atât de dulce, cu atâta gingăşie, încât mă minunam. Este cu putinţă să mai existe astfel de oameni?
Acelaşi lucru îl cugetam şi pe drum la întoarcere. Maria mi-a citit gândurile.
nu te mai osteni cu mintea! Mai există şi astăzi oameni.
245
mi-ai citit gândurile!, i-am spus eu râzând.
Am vorbit foarte multe şi la întoarcere. Însă eu auzisem timp de opt ani lucruri foarte urâte în taxi de la sute de mii de oameni. De aceea îmi venea greu să cred cele pe care le văzusem şi auzisem. îmi venea greu să cred că poate să mai existe atâta dragoste şi fericire.
Se înserase deja, când am ajuns în Pireu. Pe Maria am dus-o la aurărie.
vino să cunoşti pe Nikos şi să-ţi primeşti plata! Am coborât. într-adevăr, Nikos era aşa cum îl descrisese. M-au plătit destul de bine, i-am salutat şi am plecat.
A trecut un an de atunci când, căutând o casă să închiriez, m-am aflat vorbind la telefon cu Niko, fără să-mi dau seama că era el. Am fixat o întâlnire la acea casă, a doua zi dimineaţa, la ora 10.
Aşa am şi făcut. La 10 fix am sunat la uşă. Mi-a deschis Maria. Uimirea noastră a fost atât de mare, încât ai fi spus că ne cunoşteam de ani de zile. Ne-am îmbrăţişat şi sărutat emoţionate.
nu se poate! Nu-mi vine să cred! Să ne întâlnim după un an... Bine, aceasta este casa ta?, am întrebat-o plină de bucurie.
nu, ci a fiicei mele, căreia i-am dus atunci zestrea.
Îţi aduci aminte?
nu aş putea să uit, aşa cum nu v-am uitat pe voi toţi.
şi această casă e tot zestrea ei. Tu o vei închiria?, m-a întrebat Maria cu acelaşi ton de bucurie şi uimire.
da, pentru mine este.
foarte bine, mă bucur că tu vei veni aici!
246
nu te bucura încă, fiindcă soţul tău nu mi-a spus încă cu cât o închiriază.
nu-ţi face griji! Ne vom înţelege, mi-a răspuns ea cu dulceaţă. Vino s-o vezi pe toată şi apoi vom merge la Niko, să bem cafea şi să discutăm. Se va bucura mult, când te va vedea. I-ai făcut o impresie plăcută, atunci când te-a cunoscut.
După ce am văzut casa, am mers la Niko. Când m-a văzut, nu-şi credea ochilor.
dumnezeu este mare, a spus el. Ai fi zis că această casă te aştepta pe tine.
nu te grăbi, Niko! Spune-mi mai întâi ce chirie vreţi?, am întrebat eu puţin neliniştită.
tu cât dai?, m-a întrebat cu aşa-zisă suspiciune.
lasă cât dau eu! Spune-mi tu mai întâi!
cât poţi să dai, atâta vei da, mi-a răspuns el râzând.
Ne-am înţeles asupra banilor pe care puteam eu să-i dau, deşi casa merita mult mai mulţi.
Sub apartamentul în care locuiesc eu, locuieşte mama lui Niko. Această femeie sfântă m-a primit ca pe fiica ei. Iar eu, ca şi cum ar fi fost mama mea, i-am dat cheia de la apartament din prima clipă, pentru orice eventualitate.
Această femeie minunată, datorită meseriei grele pe care o am, se îngrijeşte în fiecare zi, la ora când termin cursele şi mă întorc acasă, să găsesc pe masă o farfurie cu mâncare. I-am cerut în nenumărate rânduri să nu mai facă aceasta, să nu se mai ostenească pentru mine, fiindcă este în vârstă şi bolnavă.
fiica mea, tu te osteneşti mult cu meseria pe care ţi-ai ales-o. De unde timp şi chef pentru a găti? Voi găti
247
eu pentru amândouă. De altfel, acum am rămas singură; nu-mi este greu ca în loc de o porţie să fac două. Nu te deosebesc de copilul meu, mi-a răspuns ea întotdeauna dulce.
A trecut un an de când am venit în această casă. Şi am constatat că toate câte mi-a spus Maria în cursa pe care am făcut-o, erau puţine. Cu adevărat, Dumnezeu locuieşte cu aceste familii. De aceea trăiesc fericirea în toată măreţia ei!
248
Familie organizată
Apel de la Centru. Kipseli de Sus pentru Pireu. în taxi intră o doamnă cam la 40 de ani. La radio tocmai se terminase Liturghia şi vorbeau despre viaţa Sfântului zilei. De îndată ce doamna a intrat, înainte de a o saluta, a exclamat:
ah, cât mă bucur că ascultaţi postul de radio al Bisericii! Lucru rar la un taximetrist. Şi ce icoane frumoase aveţi! Maica Domnului, îţi mulţumesc că am intrat în acest taxi binecuvântat!
Cuvintele ieşeau din inima ei şi aceasta mi-a plăcut cel mai mult.
bună ziua, doamnă! Văd că aveţi o credinţă mare în Dumnezeu!
da, cred foarte mult, precum şi toată familia mea.
adică aveţi şi un părinte duhovnicesc?
sigur că avem. Şi încă unul foarte bun, are multă îndrăznire la Dumnezeu.
de unde ştiţi că are îndrăznire la Dumnezeu? Aveţi dovezi?, am întrebat eu, oarecum cu suspiciune.
destule... Vreţi să vă spun una pe care a văzut-o fiul meu mai mic?
vă voi asculta cu multă bucurie.
într-o Duminică dimineaţa, la Liturghie, în vremea când spunea „Să luăm aminte. Sfintele Sfinţilor!”,
249
copilul meu l-a văzut că nu călca pe pământ! Uimit, s-a întors şi mi-a spus: „Mamă, părintele nu calcă pe pământ!” Am privit şi eu, dar nu am văzut nimic. Dumnezeu voia să vadă numai copilul meu, care are sufletul curat. Pe atunci avea cinci ani. Soţul meu crede în Dumnezeu şi se roagă foarte mult. în fiecare an, atunci când are concediu, petrece o săptămână în Sfântul Munte. A cunoscut mulţi stareţi sfinţi, precum Stareţul Paisie, Stareţul Porfirie, pe care îl aveţi aici în fotografie, şi alţii. Cred că rugăciunea soţului meu este ascultată de Dumnezeu.
de ce credeţi că a dumneavoastră nu este ascultată?
nu mă rog cât el şi precum el.
-Dar copii aveţi?
avem trei fii Doi mari care studiază la Universitate şi cel mic la gimnaziu. Am copii foarte buni şi aceasta se datorează soţului meu.
vă minunaţi de el, nu-i aşa?
da, foarte mult. Este un om rar.
nu vreţi să-mi faceţi o descriere mai amănunţită a familiei voastre?
pentru mine nu este o problemă. De altfel, orice vă voi spune, veţi crede, căci văd că sunteţi un om al lui Dumnezeu.
da, îl ador pe Dumnezeul şi Părintele meu. Lucraţi?
amândoi suntem funcţionari publici.
adică lipsiţi destule ore din compania copiilor voştri.
nu lipsim deloc.
de vreme ce lucraţi, nu se poate să nu lipsiţi.
250
ascultaţi-mă, nu are importanţă câte ore le petreci cu copiii tăi, ci cât de aproape eşti de sufletul lor. Şi noi suntem aproape de sufletul lor, iar ceea ce le dăm nu este banul, ci dragostea noastră. Şi fiindcă dragostea trebuie să ştii să o dăruieşti, la aceasta ne ajută mult duhovnicul nostru. Căci chiar şi dragostea poate distruge un copil, atunci când o dăruieşti într-un mod greşit.
şi voi cum oferiţi dragostea?
ascultă, în casa noastră există o ierarhie. Este tatăl, mama şi copiii. într-o familie nu suntem toţi la fel. Fiecare are rolul său, căci ar fi fost rău dacă toţi am fi avut acelaşi rol; familia s-ar fi îndreptat către distrugere. Bărbatul este capul şi femeia gâtul, care ţine capul. Dacă nu accepţi aceasta, atunci să nu porneşti să faci o familie. Fiindcă mai înainte de a se naşte, ai omorât-o. Pentru ca familia să fie reuşită, este nevoie de Dumnezeu, dragoste, jertfe, cedări, iertare şi mai presus de toate, Eu să devină Noi. Să nu credeţi că în casa noastră suntem de genul hotărâm, şi poruncim, cu cele pe care vi le-am spus. Nu, ci cu totul altceva. Toţi împreună luăm hotărâri pentru ceva care trebuie cumpărat sau pentru vreo problemă. Ca să înţelegeţi, vă voi da un exemplu. Am avut o maşină veche şi într-o zi fiul meu mai mare spune: „Tată, să cumpărăm o maşină nouă, căci aceasta s-a stricat”. Pe atunci fiul meu mergea în clasa a doua la liceu. „Bine, vom discuta când vom merge acasă”, îi spune soţul meu. Când am ajuns acasă, soţul meu s-a prefăcut că era obosit. A cerut iertare de la copii - „Vom discuta mâine subiectul”, le-a spus el şi a mers să se odihnească. Când am mers şi eu în cameră, m-a întrebat: „Ce spui să facem? Să cumpărăm o maşină nouă?” „Lasă să ne mai
251
gândim puţin, căci avem multe cheltuieli, multe meditaţii... vom vedea”. A doua zi îmi vine o idee nebunească.
Să-i pun pe copiii mei la un test de jertfire de sine. Am dat telefon soţului meu şi i-am spus ideia mea. A considerat-o bună, dar puţin periculoasă. „încearcă, şi cu Dumnezeu înainte!”. Şi într-adevăr, la amiază, când ne-am adunat acasă, după masă am discutat despre maşină. „Copii, le-am spus eu. Ne-am gândit la subiectul maşinii. Bani, ştiţi că nu avem. Ca să cumpărăm o maşină nouă, trebuie să luăm împrumut de la bancă”. Şi astfel, am început să discutăm. „Ah, ce bine!”, spuse cel mai mare. „Frumos! Când vom merge la bancă?” „Încet-încet, copii! Ca să luăm împrumut, trebuie să o şi plătim, căci nu ne-o vor dărui. Dar cum o vom plăti, de vreme ce nu avem bani care să prisosească? Există o singură soluţie, şi anume să întrerupeţi meditaţia. Aşadar, discutaţi aceasta între voi, hotărâţi şi apoi ne spuneţi”. Au mers toţi trei în camera celui mai mic şi au închis uşa. „Marea consfătuire”, a spus soţul meu râzând.
şi ce hotărâre au luat?
toţi trei au strigat într-un glas: Maşină! „Bine, a spus soţul meu, maşină! Dar să nu pierdeţi lecţiile, căci atunci va trebui să o vindem şi vom rămâne şi fără meditaţii, şi fără maşină. Aşadar?” S-au privit puţin, lipeşte-o, au spus unul altuia. „Mamă, tată, aveţi cuvântul nostru!” „În regulă! De îndată ce se vor închide şcolile, vom lua împrumutul”. şi într-adevăr, odată cu încheierea anului şcolar, am mers la bancă. Peste o săptămână ne aflam în târgul de maşini. Au ales pe cea care le-a plăcut, chipurile, pe când în realitate noi i-am îndemnat să o aleagă. Şi le-am spus că a doua zi, când banca avea să ne dea banii, vom merge
252
să o cumpărăm. Maşina costa cinci milioane, dar am luat-o cu bani lichizi; cu banii noştri, nu cu împrumut. însă o dată la 15 zile dădeam fiului meu mişlociu banii pe care îi luasem, chipurile, împrumut şi pe care eu îi puneam în contul nostru.
cu şcoala ce s-a petrecut?
nu au pierdut nici o lecţie. Desigur, nu au trecut cu o notă mare, dar suntem mulţumiţi.
cu ce notă au trecut?
-Cu 14 şi 151.
ei, este bine.
da, foarte bine, desigur. Şi pe deasupra fără meditaţii. Desigur, mi-a fost milă de ei, fiindcă jertfa era foarte mare. Multe nopţi am plâns pentru jocul pe care li-l jucam, dar nu puteam să fac nimic, căci aş fi pierdut respectul copiilor mei şi aceasta ar fi fost moarte pentru restul vieţii lor. însă am depistat un lucru, şi anume că atunci când omul vrea, reuşeşte.
adică?
au trecut clasa fără meditaţii, precum şi la facultate. în cele din urmă, omul are multe resurse. Noi suntem cei care îi stricăm pe copiii noştri. De la acest experiment am înţeles puterea voinţei copiilor noştri.
exact! Aşa cum aţi spus, părinţii sunt cei care îi strică pe copiii lor; fiindcă nu ştiu să-i educe sau nu au dragostea corectă faţă de ei. Le dau numai materie. Acţionează de parcă copiii lor nu ar avea şi suflet; nu-i interesează deloc dacă copiii lor sunt sănătoşi cu sufletul, dacă sunt fericiţi cu cele pe care li le oferă. Nu-i interesează dacă le lipseşte prezenţa lor sau afecţiunea lor.
1 în Grecia sistemul şcolar de notare este de la 1 la 20.
aveţi dreptate, aceasta am observat-o chiar şi în sânul Bisericii. Mamele dau mai multă importanţă materiei, decât sufletului. Vrei să-ţi spun ceva despre fiul meu cel mic?
-Sigur că vreau.
în fiecare Duminică, după Biserică, mergem la mama mea pentru a bea cafea. împreună cu ea locuieşte şi o soră de-a mea care fumează. Când fiul meu cel mic era de opt ani, i-a plăcut ideea despre ţigară. De fiecare dată îi lua câte o ţigară din pachet pentru a o aprinde, chipurile. Îi spuneam că aceasta este rău, dar el răspundea: „Atunci de ce mătuşa fumează, dacă este rău?". De aceea ne gândeam cum să-l păzim de acest rău obicei.
Într-o zi soţul mi-a spus:„Lasă-l pe mâna mea!” în Duminica următoare am mers la mama mea, aşa cum obişnuiam. Cel mic din nou lua ţigări! Atunci soţul meu îl strigă să vină lângă el şi îi spune: „Băiatul meu, tatăl tău are cuvânt?” „Da”. „Tu ai cuvânt?” „De vreme ce sunt bărbat, nu am cuvânt?” „Bine, atunci ascultă ce-ţi propune tata. Ţigările mătuşii să nu le mai iei. Dar îţi voi spune când vei fuma”. „Când?” „Când vei creşte mare şi vei merge recrut, de îndată ce vei primi livretul militar şi te vei întoarce acasă, am să-ţi pun pe masă un pachet de ţigări. în regulă?” După ce se gândeşte puţin, cel mic răspunde: „în regulă! Dar să nu uiţi!”. Au bătut palma şi aceasta a fost scăparea de ţigară.
Mi-a plăcut mult discuţia ce am avut-o. Este foarte încurajator să întâlneşti în vremea noastră astfel de familii.
Ce păcat însă că am ajuns la Pireu!
254
Întregirea fericirii
Este 9 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Nectarie. Zi ploioasă, mohorâtă. Se apropia de ora 1 la amiază, când deodată mă opreşte un domn zâmbitor, cu o înfăţişare nobilă. Ţinea într-o mână o geantă, care avea în ea două cutii mari de la cofetărie, iar în cealaltă o umbrelă mare şi neagră. Mi-a spus că voia să-l duc undeva şi am pornit.
Peste câteva secunde a deschis o cutie şi mi-a oferit o prăjitură.
astăzi este ziua mea.
la mulţi ani binecuvântaţi! Să fiţi sănătos şi bucuros, aşa cum vă văd astăzi!
mulţumesc mult!
veţi sărbători acasă?
da, puţin mai devreme m-a sunat soţia mea să iau mai multe prăjituri. Toate celelalte le-am pregătit pentru diseară. Ne vom întâlni cu prieteni buni şi rude. Este un prilej bun ca să ne vedem, să ne spunem noutăţile, să mâncăm şi să ne bucurăm.
ce bine ar fi dacă am putea să facem aceasta mai des, nu numai în sărbători, nunţi, botezuri sau înmormântări!
255
la botezuri!, a monologat el. Aici m-ai îndurerat.
te-am îndurerat? De ce?
fiindcă nu avem copii.
eşti încă tânăr. Vei face.
Am 40 de ani, de zece ani sunt căsătorit; visul meu de a dobândi copii a naufragiat. Şi rana pe care o am nu dă semne că se va închide.
nu înţeleg. De ce rană? Fiindcă nu ai copii?
Pentru câteva minute a domnit tăcerea.
pe soţia ta o iubeşti?
o iubesc mult.
ea te iubeşte?
da, foarte mult.
atunci nu văd pentru care motiv să te simţi atât de rănit.
ei, dacă am fi avut un copil, viaţa noastră nu ar fi fost mai frumoasă?
să nu mai spui aceasta! Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla fiecăruia. Te-ai gândit vreodată că dacă ai avea un copil şi ar avea vreo infirmitate sau s-ar încurca în mreaja narcoticelor sau cea a alcoolului sau a desfrânării, ce probleme şi ce supărări ai avea?
nu, la aceasta nu m-am gândit. Adevărul este că am o relaţie foarte bună cu soţia. şi economic suntem foarte bine. Dar uneori ne gândim la faptul că nu putem dobândi un copil şi ne întristăm.
-Cu ce te ocupi?
profesor la Universitate.
soţia lucrează?
da, este medic.
adică le aveţi pe toate şi vă lipseşte doar un copil.
256
exact, aşa cum spui, ne lipseşte un copil!
îmi îngădui să te întreb ceva?
orice doreşti.
aţi mulţumit vreodată lui Dumnezeu pentru dragostea, sănătatea, bunăstarea voastră economică şi pentru toate cele bune pe care le aveţi?
Nu mi-a răspuns imediat. Se gândea...
nu, nu I-am mulţumit niciodată, ca să spun adevărul; L-am uitat. Ştii, încă din copilărie nici soţia, nici eu nu am întâmpinat greutăţi.
Hmm, de Dumnezeu ne aducem aminte doar în greutăţi!, am spus în sinea mea.
te-ai gândit vreodată că ceea ce tu consideri cu neputinţă de înfăptuit, la Dumnezeu este cu putinţă? De câte ori nu am auzit de cazuri de bolnavi, la care medicii ridicau mâinile în sus, dar apoi ceva se întâmpla şi sfârşitul era pozitiv? Este de ajuns să ai credinţă, credinţă în Dumnezeu. Când crezi în Dumnezeu, toate sunt cu putinţă. Chiar şi cele mai irealizabile, devin realizabile. Aşa cum mi-ai spus, ai o relaţie bună cu soţia ta. Gândeşte-te să-L puneţi pe Dumnezeu în mijlocul vostru! Atunci veţi simţi puterea fericirii, a bucuriei, a dragostei ce se revarsă din sufletul vostru. Te duc pe nişte tărâmuri pe care nu le cunoşti, dar cred că dacă vei trece de acestea, vei gusta dulceaţa roadelor dulci, necunoscute până acum ţie.
Am vorbit mult despre Taina Spovedaniei, a Sfintei împărtăşiri, despre bucuriile vieţii creştineşti. La un moment dat i-am spus: V-aţi gândit dacă dragostea lui Dumnezeu nu vrea să vă dea un copil al vostru şi vrea să înfiaţi un copilaş, ai cărui părinţi l-au lăsat la vreun
257
orfelinat, iar el săracul caută familie, ca să-i dea dragoste, de care l-au lipsit oamenii care l-au adus la viaţă? Ştii câţi copii au nevoie de o îmbrăţişare caldă, de o mângâiere plină de iubire, de dragoste şi afecţiune? Orfelinatele sunt pline de copii, care aşteaptă să găsească o mamă şi un tată, să dobândească o familie. şi de vreme ce aveţi o bunăstare economică şi socială, nu vă va veni greu să înfiaţi un copil.
De altfel, părinte nu devii numai şi numai pentru că naşti un copil. Părinte devii şi atunci când creşti şi educi corect un copil. Când îţi bate inima atunci când este bolnav, când îl vezi crescând de la o zi la alta, când îl ajuţi să facă primii paşi, când îi asculţi primele lui cuvinte mama-tata.
Ascultând acestea, l-am văzut zâmbind din nou; chipul său strălucea.
ai dreptate, părinte nu devii numai când naşti. Mă voi gândi serios la subiectul înfierii, deşi l-am lepădat de mult. Acum tu m-ai ajutat să văd mai iubitor. Precum şi să spun lui Dumnezeu un mare mulţumesc, pe care l-am uitat. şi să mă străduiesc să-L pun în viaţa noastră. însă am ajuns! Discuţia noastră a fost foarte interesantă. Ai zice că ai scos din beciurile întunecate ale minţii mele pe Dumnezeu şi m-ai făcut să simt că sunt foarte neputincios înaintea Lui şi că am nevoie de El.
adică credeai că eşti foarte puternic?
da, deoarece am putere financiară şi, aşa cum ştii, cu bani poţi să cumperi orice.
există însă ceva ce nu poate fi cumpărat cu tot aurul pământului. Pe Dumnezeu!
258
ai dreptate! Pe Dumnezeu nu-L cumperi!
aşadar, să fii bine! Dumnezeu să fie cu tine! Şi să nu uiţi ce am discutat!
să fii sigură că nu voi uita, la fel cum nu te voi uita nici pe tine.
Am schimbat numerele de telefon, promiţând că vom mai vorbi. După şapte luni m-a chemat la botezul fiicei sale pe care o înfiase. Ambii soţi erau foarte fericiţi!
Schimbare minunată
Schimbul meu este de noapte, este ora 11 noaptea. Urcam pe şoseaua Pireu, către Omonia. în taxi, ca de obicei, vorbeam cu dulcele meu Iisus. Deodată am spus înlăuntrul meu lui Hristos: „Pe primul om care îmi va face semn să opresc, îl voi duce fără bani; îmi este de ajuns să-l aduc la Tine”. Nu m-a oprit nimeni până când am ajuns la intersecţia dintre şoselele Pireu şi Menandru. în colţ stătea o fată. Am oprit şi o priveam. Aştepta client pentru bani. Fără să mă gândesc prea mult, am coborât şi am mers lângă ea.
bună seara!
bună seara!, mi-a răspuns ea.
ştii, în clipa asta simt multă durere în suflet şi vreau să o împart cu cineva.
Atunci aceea m-a privit uimită şi mi-a spus:
bine, şi m-ai găsit pe mine să vorbeşti?
da, inima îmi spune că tu mă vei înţelege.
ştii ce lucrez eu?
se vede.
şi vrei să vorbeşti cu mine?
da, vreau să vorbesc cu tine. Poţi să mi te alături şi să pierdem amândouă plata pe ziua de azi? Poate vei putea să mă ajuţi şi să mă izbăvesc.
260
să mergem, îmi spuse ea cu îndoială.
În regulă? Plecăm?
A aruncat o privire în jurul ei şi a intrat repede în taxi.
Eu eram bucuroasă, dar mă şi întrebam în acelaşi timp ce să-i spun. „Dumnezeul meu, vino jos şi ajută-mă! Ce să fac acum? Ce să-i spun?”. După ce ne-am prezentat, îi spun:
sunt grele meseriile ce le-am ales, nu-i aşa?
Şi astfel, a început o foarte frumoasă discuţie.
La început legat de taxi şi de greutăţile lui. Şi încet încet am început să intru în viaţa ei. Când am ajuns la Kavouri, i-am spus:
vom coborî aici şi vom bea cafea şi vom continua discuţia.
Atunci aceea mi-a spus ceva care m-a mişcat:
şi nu ţi-e ruşine să mergi cu mine?
Aşa cum vă daţi seama, îmbrăcămintea ei era diferită de a mea, precum şi toată înfăţişarea ei.
nu, nu mi-e ruşine, i-am spus eu. Să se ruşineze cei care te-au adus în această stare! Pentru mine eşti o dulce şi gingaşă făptură a lui Dumnezeu.
Când am intrat înăuntru, privirile tuturor au căzut asupra noastră. însă aceasta nu mă interesa deloc, nici vânătăile ce le avea pe picioare nu m-au făcut să mă ruşinez şi să fug. Pentru mine acel ceas era sfânt. Trebuia, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o ridic cu orice jertfă pe această fată.
Precum şi alte dăţi, simţeam că nu vorbesc eu, ci altcineva din mine. Acelaşi lucru s-a petrecut şi de această dată. Altcineva mă îndemna să ajut pe această fată.
261
Mi-a povestit toată viaţa ei, din anii tinereţii până atunci. De asemenea, cum ajunsese să practice acea meserie.
o meserie dureroasă şi deloc uşoară. Această meserie îţi zdrobeşte personalitatea, demnitatea, uiţi că eşti om, uiţi dorinţele tale, trăieşti pentru dorinţele altora. Tu nu exişti nicăieri, fiindcă în afară de trupul tău, pentru ei nu ai nimic altceva. De aceea şi eşti datoare să te supui ordinelor lor. Adică te afli în ascultare faţă de diavolul şi nu faţă de Dumnezeu. Greutatea acestei meserii am aflat-o pentru prima oară în acea seară. Credeţi-mă că sabie a străpuns inima mea. Mărturisirea acestei fete m-a îndurerat atât de mult, încât nu ţin minte să fi trăit o durere mai mare în viaţa mea!
Atunci am început să-i vorbesc despre Dumnezeu şi marea fericire ce ne-o dăruieşte, atunci când suntem lângă El. I-am vorbit despre Maica Domnului şi despre cât de dulce, iubitoare şi ocrotitoare este faţă de copiii Ei. I-am vorbit despre vieţile Sfinţilor noştri, despre Stareţul Porfirie, despre minunile ce le trăisem în taxi, dar şi oamenii ce fuseseră împreună cu mine. I-am vorbit despre puterea Spovedaniei, a Sfintei împărtăşiri şi multe alte subiecte legate de credinţă şi Dumnezeu. Mă străduiam să o conving să-şi schimbe viaţa, lăsând lacrimile să-mi curgă într-una, fără oprire, şi ţinând mâinile ei cu gingăşie.
Când deja, obosită de plânsul meu, i-am spus: Este timpul să plecăm, am plătit şi ne-am ridicat să plecăm. Când am ajuns la taxi, mă aştepta o mare surpriză. A venit la mine şi m-a întrebat:
mă laşi să te îmbrăţişez?
262
desigur, i-am spus eu cu multă bucurie.
M-a îmbrăţişat şi atunci a început să plângă în hohote. Printre lacrimi îmi spunea:
ajută-mă, te rog, ajută-mă.„! Dumnezeul tău te-a trimis, ajută-mă să-mi schimb viaţa. Am obosit să fac această meserie. Sunt foarte tânără, aşa cum spui şi tu, deşi mă simt de 100 de ani. Ajută-mă să pun un început nou, să fac familie, să fac copii. Ai dreptate, pot să încep de la început. Te rog, mergi la Dumnezeul tău şi spune-I să-mi dea şi mie ce ţi-a dat ţie. Să devin şi eu fericită şi bucuroasă ca şi tine.
I-am făgăduit că o voi ajuta. Am găzduit-o timp de o lună în casa mea. O lună martirică şi primejdioasă pentru mine. Fiindcă, aşa cum ştiţi, aceste fete au şi pe cineva care le „protejează”. Viaţa mea s-a primejduit destule dăţi. Însă eram sigură că Dumnezeu nu va îngădui să mi se întâmple vreun rău, ci dimpotrivă, credeam că mă va ajuta să o salvez pe această fată, fiindcă El mă trimisese în calea ei.
Aşa s-a şi petrecut; din acea noapte viaţa ei s-a schimbat complet. Astăzi este căsătorită, fericită şi aproape de Dumnezeu; are şi doi copii.
Acea noapte a fost binecuvântată, a fost dumnezeiască!
263
Executorul judecătoresc şi fiica lui
Am lăsat pe un pasager la Tribunal şi mă pregăteam să plec, când deodată un domn a deschis portiera din spate a taxiului. M-am speriat când am auzit că se deschide uşa din spate, deşi eu pornisem deja. Din fericire, am apucat să opresc la timp, căci altfel l-aş fi trântit la pământ pe acel om.
Când acela a intrat în taxi, şi-a dat seama că m-a speriat şi din fericire a apucat să-mi ceară iertare, căci altfel l-aş fi certat.
portul Pireu, vă rog.
Am pornit. Când am ajuns la Patisia, l-am auzit pe acel domn spunându-mi:
v-aţi revenit?
îndeajuns, dar să nu mai faceţi aşa ceva, căci este periculos.
aveţi dreptate.
lucraţi la Tribunal?
-Da.
sunteţi judecător?
-Nu.
dar ce lucraţi acolo?
sunt executor judecătoresc.
264
Domnul a crezut că l-am crezut, dar înfăţişarea şi îmbrăcămintea lui nu se potriveau cu cea de executor judecătoresc. însă eu m-am prefăcut că l-am crezut.
voi vedeţi şi auziţi multe, nu-i aşa?
da, destule. La fel ca şi voi...
aveţi încredere în Justiţia Grecească?
de ce întrebaţi? Dumneavoastră nu aveţi?
eu, nu!
de ce?
deoarece pentru a putea să judeci şi să osândeşti pe cineva, trebuie să fii vrednic, trebuie să te pui în locul celui osândit, ca să poţi să fii drept. Le spun bine?
până acum, da. Să mergem mai departe. Mă interesează cele pe care mi le spuneţi.
„Prietene, am nimerit pe cine trebuia, eşti judecător!" am spus eu în sinea mea.
dacă aş fi judecător şi mi-ar aduce copii ca să-i judec, pentru oricare motiv fie pentru narcotice, fie pentru furturi, fie pentru oricare alte şarlatanii aş cere ca în banca acuzaţilor să stea şi părinţii lor, de vreme ce şi ei sunt de vină pentru ceea ce fac copiii lor. Căci, din nefericire, mulţi părinţi sunt nevrednici să crească copii sănătoşi sufleteşte. însă sunt şi foarte egoişti şi nu cer ajutor, ci cred că sunt desăvârşiţi. Ei cred că se cresc copiii numai cu un blid de mâncare, cu haine, cu distracţie şi cu cunoaşterea ce li se oferă la şcoală. şi nu cunosc că copiii au şi suflet şi că sufletul are nevoie de hrana lui. Fără hrana duhovnicească, copiii lor sunt morţi sufleteşte, aşa cum sunt şi ei înşişi. Hrana sufletului şi înţelepciunea minţii este Dumnezeu. însă aşa-zişii profesorii instruiţi nu cred în Dumnezeu şi se străduiesc să
265
insufle copiilor lor necredinţa lor. De aceea copiii noştri de multe ori se găsesc pe calea durerii, a singurătăţii, a deznădejdii şi a autodistrugerii. Şi vin domnii judecători să judece pe aceşti copii! Cine? Cei fără de păcat, cei chipurile morali, cei chipurile drepţi? Şi nu se uită să vadă dacă copiii lor sunt sănătoşi şi nu se gândesc că mâine un alt judecător îi va judeca pentru aceleaşi infracţiuni ale celorlalţi copii pe care ei îi judecă acum. Am dreptate, domnule?
aveţi, continuaţi!
ascultaţi şi altceva ce-mi spun mamele, atunci când le vorbesc despre Dumnezeu: „Doamnă, L-aţi văzut pe Dumnezeu?”, mă întreabă ele. „ credeţi în dragoste? Credeţi în minte?” „ da!” „ le-aţi văzut?” „ nu”, îmi răspund. „Ei, atunci cum vreţi să-L văd pe Dumnezeu? însă cred în El, fiindcă mi-a dat minunate dovezi ale prezenţei Sale! Pe când voi, orice minune aţi vedea, spuneţi: S-a întâmplat sau A avut noroc!”. Vedeţi, domnule, diferenţa? Cine crede în Dumnezeu şi în minune, nu crede în noroc.
sunt foarte interesante cele pe care le spuneţi, dar am ajuns. Vă mulţumesc.
să fiţi binecuvântat!
Peste puţine zile primesc apel de la Centru. Pireu pentru Bulevardul Alexandra. Sunt pe aproape şi încep să mă îndrept într-acolo. în taxi intră o tânără frumoasă.
bună ziua! Vă rog mult, fiindcă am întârziat şi am proces la Curtea de Justiţie, se poate să mergem mai repede?
sunteţi avocată?
266
da, am proces şi este unul foarte important.
la ce oră vreţi să fiţi acolo?
-La 10:00.
nu vă neliniştiţi, vom fi acolo! Liniştiţi-vă!
ah, vă mulţumesc mult!
Am început discuţia. Iar în timpul discuţiei am adus vorba despre judecătorii nedrepţi şi avocaţii nedrepţi. I-am spus aceleaşi cuvinte şi chiar mai multe decât cele pe care le spusesem acelui executor judecătoresc.
a, cuvintele dumneavoastră îmi amintesc ceva!, îmi spuse ea. A, mi-am amintit... aceleaşi cuvinte mi le-a spus tatăl meu; i le-a spus o taximetristă cu câteva zile înainte. Dumneavoastră i le-aţi spus?
se poate, nu-l cunosc pe tatăl dumneavoastră. Şi ce i-a spus tatălui?
nu ştiu exact. Dar i-au dus nişte copii să-i judece, iar el a cerut ca în banca acuzaţilor să stea şi părinţii lor. Şi ştiţi ce s-a întâmplat?
ce s-a întâmplat?
s-a golit sala de judecată! Părinţii au plecat cu toţii, i-au lăsat pe copii singuri!
şi tatăl tău ce a făcut? I-a judecat?
tatăl meu nu ştia ce să facă. Nu ştiu ce altceva i-a spus taximetrista. în cele din urmă a declarat că este bolnav şi a plecat. Nu a putut să-i judece.
Ca să fiu sinceră, cuvintele tinerei au venit ca un balsam în sufletul meu; sămânţa pe care am aruncat-o atunci a aflat pământ roditor.
Fie ca Dumnezeu să vorbească în inima acestor oameni, să le trezească conştiinţa! Atunci am avea o dreptate adevărată.
267
I-a făcut... evacuare
Este ora trei după miezul nopţii. Mă aflam la Paleo Faliro, când deodată mă opreşte un domn cu două fete. Domnul s-a aşezat în faţă, iar ele în spate. Acela era înalt şi corpolent şi, în timp ce a intrat în taxi, i s-a deschis sacoul şi s-a văzut arma ce o purta. Nu am dat atenţie, fiindcă frica este un cuvânt străin pentru mine. Din ziua în care Dumnezeu a intrat în viaţa mea şi locuieşte în sufletul meu, locul fricii a fost luat de siguranţă. Mi-au spus destinaţia lor şi am pornit.
Ca să fiu sinceră, de îndată ce am auzit destinaţia, nu voiam să-i servesc. Drumul era în sens opus cu cel al meu şi peste puţin trebuia să predau taxiul. însă luxul alegerii nu-l am.
Pe la jumătatea drumului, fetele au coborât. Acum aveam să continui drumul numai cu acel domn. Refuzul meu lăuntric pentru acel drum a crescut. Aşteptam la semafor, care era roşu. Deodată m-am întors şi l-am privit pe acel domn şi am spus înlăuntrul meu: „Cât aş vrea să cobori şi tu! Apoi m-am uitat la icoana Stareţului meu Porfirie şi i-am spus: „Gheronda, te rog mult, coboară pe acest domn!” Şi pornesc, căci semaforul se făcuse verde. Peste aproximativ 200 de metri acel domn, mi-a spus:„Opreşte, ca să cobor”.
268
Am tresărit, însă am oprit, aşa cum mi-a spus. Domnul a scos bancnota de 5.000 de drahme, ca să mă plătească. Dar fiindcă nu aveam bani, ca să-i dau rest, i-am spus să mergem puţin mai departe, unde era un chioşc deschis, ca să schimbăm bancnota. însă acel domn mi-a spus ceva care m-a surprins şi mai mult:
doamnă, nu vreau rest; doar un răspuns vreau.
ce doriţi, domnule?
Atunci el îmi spuse pe un ton foarte serios, dar şi ciudat totodată:
sunteţi vrăjitoare sau sfântă?
Cu siguranţă Stareţul meu a săvârşit minunea, mă gândeam eu.
de ce-mi spuneţi aceasta, domnule? Nu sunt nici vrăjitoare, nici sfântă.
simt cum cineva mă împinge cu mâinile să ies afară din taxi!
Auzind aceasta, mi-a venit să strig: „Gheronda, îţi mulţumesc!” însă m-am abţinut. Iar acel domn, mirat de ceea ce i se întâmplase şi privindu-mă cu curiozitate, a coborât.
I-am mulţumit Domnului şi Stareţului Porfirie cu toată puterea sufletului meu pentru intervenţia Lor cea minunată.
269
„Vai vouă!...”
Mă aflu într-o suburbie a Atenei şi văd la aproximativ 200 m o fată care stătea. Am redus viteza, fiindcă mi-am dat seama din experienţă că aştepta taxi. Am oprit. Mi-a spus destinaţia ei şi am pornit.
Ca de obicei, oamenii care intră în taxi şi aud postul de radio al Bisericii, se bucură. Aşa şi această fată, auzind şi văzând şi iconiţele din maşină, s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus aceasta. Eu desigur mă bucur şi mai mult, fiindcă acestea sunt nişte semne bune, atunci când le vorbesc despre Dumnezeu. Cu această fată am vorbit despre puterea credinţei, despre dragostea noastră faţă de Dumnezeu Tatăl. Acesta cu iubire ne poartă de grijă şi atunci când ne încredem în El, ne sprijină în fiecare încercare a vieţii noastre şi, fără să ne ridice crucea de pe umerii noştri, îl face mai uşor şi ne scoate din orice impas.
Ascultându-mă, fata mi-a spus:
aveţi dreptate, aşa este, precum spuneţi; Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, ci este întotdeauna lângă noi în fiecare clipă grea a noastră.
inimioara mea, mă bucur foarte mult că recunoşti dragostea lui Dumnezeu şi Părintele nostru.
270
doamna mea, sunt foarte aproape de Dumnezeu,
am un duhovnic foarte bun, care mă povăţuieşte spre Dumnezeu cu multă dragoste şi îmi întăreşte credinţa.
şi cu siguranţă te împărtăşeşti des, nu-i aşa?
da, ne împărtăşim cu toată familia în fiecare Duminică.
îmi vorbeşti la plural. Eşti căsătorită?
da, sunt căsătorită, am doi copii şi sunt foarte fericită!
cum să nu fii fericită, când ai acelaşi părinte duhovnicesc cu soţul tău şi este aşa de bun, precum ai spus. Căci făcând amândoi spovedanie curată, duhovnicul poate să vă povăţuiască la aflarea oricărei probleme.
Frumoasa discuţie a fost întreruptă de un telefon pe care l-a primit acea fată. Un telefon care mi-a surpat şi mi-a făcut bucăţele ca nişte confeti această frumoasă imagine pe care mi-o făcusem despre ea în acele clipe. Această fată nu era fericită; doar credea că este. Nici sinceră nu era faţă de Dumnezeu, faţă de duhovnicul ei şi faţă de soţul ei. Trăia un vis înşelător, plin de sentimente false. Construise un turn de hârtie şi-l vopsise cu diferite culori, ca să nu se vadă goliciunea sufletului ei, trădarea lui Dumnezeu, a duhovnicului, a soţului şi a copiilor ei. De ce spun aceasta? Vă voi explica. La telefon era amantul ei!
Am întrebat-o de ce face aceasta şi dacă a spovedit aceasta. Mi-a răspuns foarte degajată că nu a spovedit aceasta, ca să nu piardă respectul duhovnicului ei.
271
Am simţit scârbă şi întristare totodată! Când am ajuns la destinaţia ei, acolo o aştepta amantul ei. M-a plătit, a coborât repede şi a alergat în braţele lui. Văzând această imagine, m-a durut foarte tare sufletul. Mi se părea că eu îl trădam pe Dumnezeu.
Am plecat repede, fiindcă nu puteam să mai văd acea privelişte. Voiam însă să o întâlnesc din nou pe acea fată şi să o fac să înţeleagă cât de greşit era ceea ce făcea.
Duminica următoare am mers dimineaţa la biserica unde spusese că mergea şi ea Nu am văzut-o însă nicăieri. în vremea împărtăşirii am văzut-o cum se apropia ca să se împărtăşească. Mi-a venit greu să o recunosc, fiindcă purta pe cap broboadă şi părul ei fatal îl legase în coadă. Am întrebat pe doamna de lângă mine cine este acea tânără şi mi-a spus: „Este doamna..., cea mai bună şi cea mai credincioasă femeie din parohia noastră!”.
La sfârşitul Liturghiei m-am apropiat de ea. Aceea de îndată ce m-a recunoscut, s-a făcut nevăzută. Am căutat-o, dar nu am găsit-o nicăieri; ai fi zis că o înghiţise pământul.
Trădarea şi ipocrizia în toată măreţia ei!
De la deznădejde la cunoaşterea lui Dumnezeu
Aveam aproape un an de când lucram pe taxi, când într-o dimineaţă puţin a lipsit să nu mi se întâmple ceva neplăcut: o tânără hotărâse să-şi pună capăt zilelor şi a ales să se arunce în faţa maşinii mele. Din fericire, am apucat să frânez!
Cutremurată, am coborât din taxi, m-am apropiat de ea şi am privit-o în ochi; i-am văzut plini de deznădejde. M-a durut pentru ea şi de aceea am îmbrăţişat-o şi i-am spus: „Inimioara mea, dacă pe pământ nu te iubeşte nimeni, există Dumnezeu Care te iubeşte, Care ne iubeşte pe toţi, fiindcă toţi suntem copiii Lui! Vrei să mergem să bem o cafea şi să stăm de vorbă?” M-a privit în ochi şi am văzut că era gata să se prăbuşească din pricina durerii sufleteşti. Durerea ei m-a cutremurat. Aveam încredinţarea că era voia lui Dumnezeu să o ajut pe acea fată. Am apucat-o de mână şi am băgat-o în taxi.
Am mers la o cafenea care avea privelişte la mare, deoarece cred că marea linişteşte sufletul şi astfel poate mai uşor să fie condus la Dumnezeu.
Tânăra îmi povestea viaţa ei plângând fără oprire. Mi-a spus că fusese logodită cu un tânăr, despre care
273
crezuse până atunci că este bun şi o iubeşte. O sprijinise foarte mult în perioada bolilor părinţilor ei, care au murit amândoi de cancer într-o scurtă perioadă de timp. Iar fetei îi rămăsese să ridice singură, ca una ce era singurul copil, greutatea doliului, a singurătăţii, a durerii şi a amintirilor. Şi ca şi cum ar fi fost puţine aceste lovituri, i-a venit şi ultima lovitură: brutala despărţire.
Da, brutala ei despărţire, aşa cum vă spun. Aceşti tineri după moartea părinţilor ei, hotărâseră să trăiască împreună până la pregătirea nunţii. Părinţii băiatului locuiau în apropiere şi îi vizitau adeseori. Din acelaşi sat era şi fata, care avea şi ea casa părintească şi pe care o renovase, ca să meargă de fiecare dată când voiau să scape de zgomotul oraşului. Şi de vreme ce mergea iubitul ei în sat, i-a spus să treacă şi pe la casa ei părintească, ca să vadă dacă este venită vreo scrisoare sau altceva.
Odată fata a vrut să-i facă o surpriză şi şi-a luat liber la sfârşit de săptămână de la serviciul ei. Sâmbătă dimineaţa a pornit spre sat, încărcată cu multe alimente, cu un vin bun şi vechi şi flori. Ajungând bucuroasă în sat, a alergat la casa ei, ca să pregătească o masă de vis şi apoi să-i anunţe venirea ei.
Acolo însă o aştepta cea mai dureroasă surpriză a vieţii ei! Când a deschis uşa casei ei, a auzit convorbiri şi suspine... A simţit frică şi a mers încet să vadă ce se întâmplă. în dormitorul părinţilor ei, care avea un pat dublu era iubitul ei cu cea mai bună prietenă a ei! Cred că înţelegeţi cu toţii, citind acestea, ce a urmat după aceea. S-au prăbuşit toate în jurul ei, a pierdut pământul
274
de sub picioare... nu mai avea niciun motiv să trăiască! Aşa simţea ea.
Dumnezeu însă, Care este alături de copiii Săi ce suferă, a voit să-i întindă mâna şi să o salveze de la sinucidere. La sfârşitul discuţiei noastre, mi-a spus ceva care m-a bucurat mult: „Acum am înţeles că numai Dumnezeu are dragoste adevărată pentru copiii Săi; numai Dumnezeu poate să-ţi dăruiască fericirea. Nimeni altul! Şi încă ceva. Niciun părinte nu-şi iubeşte copiii, precum Dumnezeu. Niciun părinte nu poate să le dăruiască fericirea, precum Dumnezeu!"
Pentru încă o dată Dumnezeu a vorbit în sufletul omului. Pentru încă o dată Dumnezeu mi-a arătat prezenţa Sa!
275
Cea mai frumoasă zi din viaţa mea de taximetristă
Este ora 10 seara şi mă aflu în zona Perama. Mă opreşte o fată şi-mi spune:
piaţa Omonia, vă rog!
mergem!, i-am răspuns, însă ceva nu-mi plăcea în vocea ei.
Tânăra s-a aşezat lângă mine. De îndată ce am pornit, m-a întrebat:
-Pot să fumez?
puteţi.
A luat o ţigară din pachetul ei şi căutând bricheta, ţigara i-a căzut jos. Am aprins lumina, ca să vadă. înainte de a stinge lumina, privirea mi-a căzut pe mâinile ei. Erau pline de înţepături!
Nu pot să vă spun ce am simţit în acele clipe. Cât mă durea pentru această fată! Dumnezeul meu! Cât de mult aş vrea să o pot ajuta! Dumnezeul meu, pune în gura mea cuvintele Tale, care le spun!
simt nevoia să vorbesc cu cineva, i-am spus eu.
şi m-ai găsit pe mine?, m-a întrebat ea uimită.
da, vreau să vorbesc cu tine.
între timp am tras pe dreapta. Am început discuţia în jurul greutăţilor ce le am datorită profesiei mele. Şi încet-încet am adus discuţia în jurul vieţii ei. Nu vă voi spune ce am discutat, cât de serioasă şi cât de mare era problema ei, ca să nu vă obosesc, însă am să vă spun ce mi-a făgăduit: mi-a dat cuvântul ei că va începe dezintoxicarea. Ca să fiu sinceră, nu am crezut-o.
Am ajuns în Omonia. Când a scos banii să plătească, nu i-am luat, ci i-am spus:
nu am să-i iau, ca să-ţi aminteşti de făgăduinţa ta
să fii sigură că nu te voi uita, mi-a spus şi a coborât.
A trecut aproape un an din acea zi şi această întâlnire o uitasem. într-o după-amiază mă aflam în Aharnon,
având ca destinaţie Perama în taxi am luat ca pasager o doamnă; am discutat multe şi diferite subiecte. La un moment dat am văzut doi copii făcând semn cu mâna, ca să opresc. Am oprit.
mergem la Perama. Ne luaţi şi pe noi?
veniţi, copii! Acolo mergem şi noi.
Tânărul s-a aşezat lângă mine. Privindu-l, mi-am dat seama că lua droguri.
pot să vă întreb ceva? i-am spus eu.
înainte de a-mi răspunde puteţi, mi-a spus simplu:
da, luam droguri!
acum nu mai iei?
nu, ci împreună cu prietena mea am început dezintoxicarea.
bravo, copii, felicitări! Copii, acum mi-aţi amintit de o tânără din Perama. Am luat-o în taxi acum aproximativ un an şi, după o îndelungată discuţie, mi-a
277
făgăduit că va începe dezintoxicarea. Să fie sănătoasă această fată, dulce şi îndurerată, oriunde s-ar afla!
Deodată aud pe fata din spate plângând cu suspine.
ce ai, fata mea? Pot să fac ceva pentru tine?
nu, îmi răspunse aceea printre sughiţuri. Însă eu sunt aceea de care spuneţi... mi-am ţinut făgăduinţa.
tu eşti?
da, eu!
Am coborât din taxi şi, după ce a coborât şi fata, ne-am îmbrăţişat şi plângeam amândouă...
îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, dragostea mea!, îi spuneam fără oprire. Ca să fiu sinceră, nu mă aşteptam să-ţi ţii cuvântul.
mi-ai dat atâta putere, încât nu se putea să nu-mi ţin cuvântul. Eu îţi mulţumesc pentru timpul pe care mi l-ai acordat, atunci când am intrat în taxiul tău. Şi am găsit şi duhovnic, aşa cum mi-ai spus, şi merg şi la biserică.
Aceasta a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea de taximetristă!
în loc de epilog
împăratul Teofil a spus Casianei: „Prin femeie au venit cele rele”. Iar răspunsul Casianei a fost: „Şi tot prin femeie izvorăsc cele bune”. Prin urmare, Dumnezeu ne-a plăsmuit pe noi, femeile numai pentru bine.
Însă noi singure ne-am întors spre rău.
Casiana prin răspunsul ei a ţintuit pe împărat. Credinţa, dragostea, smerenia şi dragostea ei pentru Dumnezeu au sfinţit-o. Şi de atunci până astăzi şi în vecii vecilor ne vom închina acestei mari Sfinte.
Mă întreb, de ce noi să nu putem să-i semănăm măcar puţin şi să devenim ca şi Sfânta? De ce aceea avea atât de puternică credinţă şi noi să nu avem? Nici Sfânta nu L-a văzut pe Dumnezeu, dar a crezut în El. Şi Sfânta a trăit în vremuri grele, dar nu a trădat credinţa ei în Dumnezeu.
Dimpotrivă, noi cât de uşor îl trădăm, cât de des izbucnim şi spunem: „Nu vrem un astfel de Dumnezeu, Care îngăduie să trecem prin încercări. în vremea încercării rareori cineva dintre noi îi va spune: „Dumnezeul meu, iartă-ne că Te uităm, iartă-ne că Te trădăm, iartă-ne păcatele noastre!”
279
Nu avem tăria de a-I spune: Pe dreptate şi spre binele nostru ne-ai dat această încercare. însă Te rugăm, dă-ne nouă puterea de a răbda şi întăreşte credinţa în Tine.
Dacă sufletul nostru se va umple de credinţă şi dragoste dumnezeiască, atunci vom dobândi putere, răbdare, bunătate, înţelegere, vom şti să primim şi să dăm iertare. Avându-L pe Dumnezeu în sufletul nostru, vom înceta să fim egoişti.
Egoismul ne-a distrus, ne-a făcut nefericiţi, ne-a aruncat în vâltoarea deznădejdii, în vâltoarea singurătăţii. Ne-a trimis la psihologi şi psihiatri, ca să ne dea hapul fericirii.
Timp de 10 ani m-am străduit să dau fraţilor, fraţilor clienţi un sfat eficient şi mântuitor. Spuneam:
„Veniţi aproape de Dumnezeu, în Biserică, la Sfintele Taine. Căutaţi să găsiţi un duhovnic bun, căci numai aşa puteţi să aflaţi tămăduire. Părintele meu duhovnicesc m-a învăţat vrednicia credinţei, a dragostei, a iertării, a răbdării în încercări, oricât ar suferi cineva în acestea.
Este adevărat că cei mai mulţi dintre noi nu vrem să fim încercaţi, ci să petrecem bine pe pământ, să săvârşim oricâte păcate dorim, dar să şi intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Şi nu vedem că aceasta este cu neputinţă, ci este înşelare de sine şi nemulţumire faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, Care, deşi era fără de păcat, a răbdat pentru mântuirea noastră durerea înfricoşătoare a morţii pe Cruce.
Ca să intre cineva la Universitate, dă examene; sau un atlet, ca să câştige medalia de aur, face un antrenament foarte dur. Văzând înainte, ca o vedenie, medalia
280
de argint şi cununa biruinţei, se îmbărbătează şi îşi măreşte mereu strădania.
Tot astfel şi noi, creştinii; dacă ne vom nevoi pentru credinţa noastră şi pentru dragostea noastră către Hristos, El ne va încununa cu lumioasa cunună a sfinţeniei, ne va aşeza de-a dreapta Sa, întru împărăţia Sa.
Aşadar, să alegem în ce arenă merită să ne luptăm. Dacă preferăm arena celor pământeşti, vom dobândi desfătări trecătoare şi deşarte. Dacă vom alege arena luptelor pentru Hristos, vom pregusta încă de pe pământ Raiul şi veşnic vom prăznui în Ceruri.
Din tot sufletul îţi doresc aceasta, iubite cititorule, şi mie, smeritei monahii! Amin.
281
La editura noastră au apărut:
Păstorul cel bun. Viaţa şi minunile Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Arhim. Antonios Pakalidis
Preotul Ioan Kalaidis, de Marelas Atanasios, Mavrokefalos Anestis, Pavlidis Pavlos
Sinaxare necunoscute: Cuviosul Petru de Atroa
Omorârea patimilor. Chemare la pocăinţă în vremuri de criză, de Monahul Moise Aghioritul
Cuvinte din inimă, de Stareţa Macrina Vassopoulos
Poveţe părinteşti, de Arhim. Efrem Filoteitul
Epistole, de Cuviosul Paisie Aghioritul
Stareţul Hagi Gheorghe Athonitul, de Cuviosul Paisie Aghioritul
Sfântul Arsenie Capadocianul, de Cuviosul Paisie Aghioritul
Părinţi aghioriţi, de Cuviosul Paisie Aghioritul
Crâmpeie de viaţă, de Arhimandritul Epifanie Teodoropulos
Familiei ortodoxe, cu smerită dragoste, de Arhimandritul Epifanie Teodoropulos
Fericitul Iacov Ţalikis, de profesorul Stelian Papadopulos
Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan (Vol. 1), de Cuviosul Paisie Aghioritul
282
Trezire duhovnicească (Vol. 2), de Cuviosul Paisie Aghioritul
Nevoinţă duhovnicească (Vol. 3), de Cuviosul Paisie Aghioritul
Viaţa de familie (Vol. 4), de Cuviosul Paisie Aghioritul
Patimi şi virtuţi (Vol. 5), de Cuviosul Paisie Aghioritul
Despre rugăciune (vol. 6), de Cuviosul Paisie Aghioritul
Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, de Arhimandritul Ignatie sfânta Mănăstire Paraklitu
Sfântul Nicolae Planas, de Monahia Marta
Fericitul Stareţ Gheorghe Karslidis, de Monahul Moise Aghioritul
Stareţul Varsanufie sfaturi către monahi şi omilii duhovniceşti, de Mitropolitul Meletie de Nicopole
Cuviosul David„Bătrânul”, Mănăstirea Cuviosul David, Eubeea
Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului
Acatistul şi Paraclisul Sfinţilor Ciprian şi Iustina
Carte de rugăciuni
Gândurile şi înfruntarea lor, de Ieromonahul Benedict Aghioritul
Patimile şi vindecarea lor, de Ieromonahul Benedict Aghioritul
Parastasele şi folosul lor, de Ieromonahul Benedict Aghioritul
Jertfă pentru viaţă
Părintele Paisie mi-a spus, de Atanasie Rakovalis
Bătrânul Arsenie Pustnicul, de Monahul IosifDionisiatul
Stareţul Efrem Katunakiotul, de Ieromonahul Iosif Aghioritul
Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina
Ecumenismul, Sfânta Mănăstire Paraklitu
283
Povăţuire către pocăinţă îndreptar de spovedanie, de Arhimandritul Atanasie Anastasiu
Karyes colina Sfinţilor (Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina), deVasilikiRallis
Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Sfânta Mănăstire Paraklitu
Viaţa Cuviosului PaisieAghioritul, de Ieromonahul Isaac Aghioritul
Stareţul Haralambie dascălul Rugăciunii minţii, de Monahul Iosif Dionisiatul
Mersul la Biserică, Sfânta Mănăstire Paraklitu
Cele două extreme, de Arhimandritul Epifanie Teodoropulos
Pocăinţa, Sfânta Mănăstire Paraklitu
Sfânta Nina cea întocmai cu apostolii, Sfânta Mănăstire Paraklitu
Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei, de Arhimandritul Gheorghe Kapsanis
Ca aurul în topitoare, de Anastasie Malamas
Despre purtarea crucii, de Sfântul Teofan Zăvorâtul
Ereziile contemporane o adevărată ameninţare, de Monahul Arsenie Vliangoftis
Răspuns la o ficţiune (Codul lui Da Vinci) îndumnezeirea scopul vieţii omului, de Arhimandritul Gheorghe Kapsanis
Cuviosul PaisieAghioritul mărturii ale închinătorilor, de Nicolae Zumazoglu
Picături de înţelepciune
Greşit-am Ţie, Dumnezeul meu, primeşte-măpe mine cel ce mă pocăiesc!, de Ieromonahul Cosma
Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, de Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat
Bolile şi credinciosul, de Ieromonahul Grigorie
284
Sunt anticalcedonienii ortodocşi?, de Arhimandritul Gheorghe Kapsanis
Fiţi gata!, de Ieromonahul Grigorie
Patericul Maicii Domnului, de Arhimandritul Teofilact Marinakis
Părintele Matei de la Karakalu un lucrător tăcut al virtuţii, Sfânta Mănăstire Karakalu
Biblia pentru copii, de Zoe Kanava
învăţături, de Sfântul Nectarie al Pentapolei
Părintele Ieronim Simonopetritul stareţul Metocului „înălţarea Domnului”, de Monahul Moise Aghioritul
Asceţi în lume (I), de Ieromonahul Eftimie Athonitul
Asceţi în lume (II), de Ieromonahul Eftimie Athonitul
îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, de Preotul MihăiţăPopa
Cuviosul Iosiflsihastul, de Monahul Iosif Vatopedinul
Praznicele împărăteşti, Praznicele Maicii Domnului şi minunile lui Iisus Hristos, de Sofia Guriotis
Sfântul Cosma Etolianul, de Constantin V. Triandafillu
Iannis cel nebun pentru Hristos, de Dionisios A. Makris
Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfintei Mare Muceniţe Eufimia
Stareţul meu Iosiflsihastul, de Arhimandritul Efrem Filotheitul
Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, de Sfântul Filothei Kokkinos
Sfânta Lumină minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, de Haralambie K. Skarlakidis
Sfântul Nectarie, Făcătorul de minuni
De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos (I), de Sfântul Nectarie de Eghina
Sfântul Munte Athos album
285
duminică, 31 martie 2019
MONAHIA PORFIRIA CU TAXIUL PE STRAZILE ORASULUI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
SALUTĂRI PUBLICULUI !!!
RăspundețiȘtergereSunteți binevenit la soluția Dr. Ajayi acasă unde totul este posibil, ați fost divorțat de soțul sau soția dvs. și ați dori să vă întoarceți EX?
Relația dvs. nu funcționează așa cum ar trebui și aveți nevoie de o soluție permanentă la relația dvs. sau de orice altă problemă?
Vrei vraja să câștigi un proces în instanță?
soarta pentru câștigurile la loterie și jocuri de noroc?
Suferi de vreo boală și ai nevoie de un vindecător sau de un leac?
Ești singur și vrei un suflet pereche?
Vrajă pentru a câștiga un contract mare?
AI NEVOIE DE UN FERM BUN DE NOROC?
Apelați și Whatsapp +2347084887094
viber: +2347084887094
E-mail: drajayi1990@gmail.com
Dr. Ajayi m-a ajutat să mă împac cu frumoasa mea soție după aproape 15 luni de separare, am crezut mai întâi că nu va funcționa, dar astăzi sunt o mărturie vie a marii sale puteri și este un bărbat autentic.