luni, 23 martie 2020

ARHIM. IUSTIN PARVU DOUASPREZECE PARACLISE ALE MAICII DOMNULUI



DOUĂSPREZECE Paraclise ale Maicii Domnului

arhimandrit IUSTIN PÂR Vu

Douăsprezece Paraclise ale Maicii Domnului

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Douăsprezece Paraclise ale Maicii Domnului. bucureşti: Scara Print, 2019 ISBN 978-606-8940-00-7

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum, cu NEVOINŢĂ SĂ ALERGĂM NOI, PĂCĂTOŞII ŞI SMERIŢII, ŞI SĂ CĂDEM CU POCĂINŢĂ, STRIGÂND DINTRU adâncul sufletului: Stăpână, MILOSTIVEŞTE-TE SPRE NOI ŞI NE AJUTĂ; SÂRGUIEŞTE, CĂ PIERIM DE MULŢIMEA păcatelor;

NU ÎNTOARCE PE ROBII TĂI ÎN DEŞERT, CĂ NUMAI PE TINE TE AVEM AJUTĂTOARE.

Cinstitul Paraclis AL PREASFINTEI Născătoare de Dumnezeu Ce se cântă la toată scârba sufletului şi la vreme de nevoie Facere a lui Theostirict Monahul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Numele Tău.

Doamne miluieşte. (de 3 ori)

Slavă... Şi acum...

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă,

8

dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

în perioada de la Paşti până la înălţarea Domnului, în loc de împărate Ceresc... rostim Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le (de 3 ori); iar de la înălţare până la Pogorârea Sfântului Duh (Rusalii), începem cu Sfinte Dumnezeule...

Doamne miluieşte. (de 12 ori)

Slavă... Şi acum...

Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru, (cu trei închinăciuni)

9

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta! Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu! Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, împilat-a la pământ viaţa mea, aşezatu-m-a întru cele întunecate ca pe morţii veacului. şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca nişte pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul meu! Să nu întorci faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă! Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit! Arată-mi mie, Doamne, calea în care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu! Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne, la Tine am scăpat! învaţă-mă să fac voia

10

Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru Numele Tău, Doamne, mă vei via, întru dreptatea Ta vei scoate din necaz sufletul meu, şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei, şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău!

Slavă... Şi acum...

Aliluia, aliluia, aliluia.

Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum, cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

11

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi

12

cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta,

13

Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci bine vei voi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg, căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului şi Fecioară, de rele şi de nevoi mântuieşte-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Asupririle chinurilor mă tulbură şi de multe scârbe se umple sufletul meu;

14

aşază-le, Fecioară, cu liniştea Fiului şi Dumnezeului tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Slavă...

Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, te rog, Fecioară, izbăveşte-mă din nevoi, că la tine scăpând acum, îmi tind şi sufletul şi gândul meu.

Şi acum...

Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, cercetării celei Dumnezeieşti şi purtării tale de grijă învredniceşte-mă, una Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce eşti bună şi Născătoarea Celui Bun.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

15

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Folositoare şi acoperământ vieţii mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce eşti pricina bunătăţilor şi credincioşilor întărire, una întru tot lăudată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De neputinţe cumplite şi de chinurile bolilor fiind cuprins, Fecioară, tu îmi ajută, că pe tine te ştiu comoară de tămăduiri neîmpuţinată şi necheltuită, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

16

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

Rogu-mă, Fecioară, risipeşte-mi tulburarea sufletului şi viforul scârbelor mele, că tu, Mireasă Dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniştii ai născut, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită.

Slavă...

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este Pricina Bunătăţilor, bogăţia facerii de bine izvorăşte-o tuturor, că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Hristos Cel puternic întru tărie, una Preacurată.

Şi acum...

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna, glasul 2

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu deadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino degrab şi ne mântuieşte pe noi din nevoi, ceea ce eşti una grabnică folositoare.

17

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina Iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tulburarea patimilor mele şi viforul greşalelor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul îndreptătorul, Dumnezeiască Mireasă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l mie, ceea ce ai născut pe Cel milostiv şi pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

Slavă...

18

îndulcindu-ne, Preacurată, cu darurile tale, ţie cântare de mulţumită cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Şi acum...

Nădejde şi întărire şi zid de mântuire nemişcat câştigându-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Umple, Preacurată, de veselie viaţa mea, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricată, ceea ce ai născut Pricina veseliei.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Izbăveşte-ne pe noi din nevoi, Născătoare de Dumnezeu, Curată, ceea ce ai născut Izbăvirea cea veşnică şi Pacea care covârşeşte toată mintea.

Slavă...

19

Risipeşte negura greşalelor mele, Dumnezeiască Mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut Lumina cea Dumnezeiască şi veşnică.

Şi acum...

tămăduieşte, Curată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, şi sănătate cu rugăciunile tale dăruieşte-mi.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cum a mântuit de moarte şi de putrejune firea mea, care era ţinută de moarte şi de putrejune, însuşi pe Sine dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău să mă izbăvească de răutăţile vrăjmaşilor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoare preatare vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi goneşti asupririle dracilor. Ci mă rog totdeauna: Izbăveşte-mă de stricăciunea chinurilor mele.

Slavă...

Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca un zid de scăpare şi sufletelor mântuire desăvârşită şi desfătare întru scârbe; şi de lumina ta pururea ne bucurăm, o, Stăpână; şi acum ne izbăveşte din nevoi şi din chinuri.

Şi acum...

20

Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu. Ci mă rog ţie, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi Tămăduitorul bolilor: Ridică-mă dintru stricăciunea durerilor.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Condac, glasul 6

Ceea ce eşti Creştinilor păzitoare nebiruită şi rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credinţă strigăm către tine: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

21

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

22

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihirile acestea, glasul 6:

Nu ne încredinţa pe noi folosinţei omeneşti, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem să răbdăm săgetăturile

23

dracilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, pururea fiind biruiţi; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei care aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci cerând bun dar, primeşte dăruirea către cererea cea de folos.

Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, mântuieşte cetatea şi poporul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

24

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Când ai vrut să tocmeşti mântuirea noastră, Mântuitorule, Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei, pe care o ai arătat folositoare lumii. Bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Maică Preacurată, roagă pe Voitorul milei, pe Care L-ai născut, să izbăvească de păcate şi de spurcăciunea sufletească pe cei ce strigă cu credinţă: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Slavă...

Comoară de mântuire şi izvor de curăţie, turn de tărie şi uşă de pocăinţă, pe ceea ce Te-a născut pe Tine, o ai arătat celor ce strigă: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Şi acum...

25

De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti, pe cei ce vin cu dragoste către acoperământul tău cel Dumnezeiesc, învredniceşte-i să se tămăduiască, Născătoare de Dumnezeu, care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Nu trece cu vederea pe cei ce le trebuie ajutor de la tine, Fecioară, care cântă şi te preaînalţă în veci.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tămăduieşte neputinţa sufletului meu şi durerile chinurilor mele, Fecioară, ca să te slăvesc, Curată, în veci.

26

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Bogăţie de tămăduiri verşi, Fecioară, celor ce te laudă cu credinţă şi preaînalţă naşterea ta cea negrăită.

Şi acum...

Tu izgoneşti asuprirea ispitelor şi năvala patimilor, Fecioară; pentru aceea, te lăudăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

27

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Să nu te întorci de către izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a luat toată lacrima de la toată faţa.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului.

Slavă...

Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neştiinţei şi o goneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Şi acum...

Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduieşte-mă, Fecioară, şi mă întoarce dintru nesănătate în sănătate.

28

Catavasie

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică; şi celor ce sunt în scârbe le ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi îi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi câte le voieşti.

29

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

30

Apoi stihirile acestea, glasul 2:

Pentru toţi te rogi, ceea ce eşti bună, care scapă cu credinţă întru acoperământul tău cel puternic; că noi, păcătoşii, nu avem către Dumnezeu, întru nevoi şi întru scârbe, altă izbăvire, pururea

31

fiind împovăraţi cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de Sus. Pentru aceea, cădem înaintea ta să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, dintru toate nevoile.

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul

Tuturor scârbiţilor bucurie şi asupriţilor folositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijinire, toiag bătrâneţilor tu eşti, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui de Sus. Ţie ne rugăm: Grăbeşte de mântuieşte pe robii tăi.

Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău

Bucură-te, Fecioară Preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut Strugurul cel de taină; bucură-te, uşa Cerului şi rugul cel nears; bucură-te, lumina a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioşilor; bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor Creştinilor, Stăpână.

Slavă... Şi acum..., glasul 8

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată, care eşti slava Creştinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, Rai; bucură-te, masa cea Dumnezeiască; bucură-te, Biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Pe ceea ce este mai înaltă decât Cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe Stăpâna lumii cu cântări să o cinstim.

Pentru păcatele mele cele multe mi se bolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti plină de daruri; nădejdea celor fără de nădejde, tu îmi ajută.

Stăpână şi Maica Izbăvitorului, primeşte rugăciunea nevrednicilor robilor tăi, ca să fii solitoare către Cel ce S-a născut din tine; o, Stăpâna lumii, fii mijlocitoare.

Cântăm cu osârdie acum cântare cu bucurie ţie, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu Mergătorul-înainte şi cu toţi Sfinţii roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi.

Toate oştile îngereşti, Mergătorule-înainte al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne mântuim noi.

Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă năzuinţă nu ştiu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluieşte-mă, nădejdea Creştinilor.

32

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Doamnă, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare! Mai înaltă eşti decât toţi îngerii şi Arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura, ajutătoarea celor nedreptăţiţi, nădejdea celor fără de nădejde, săracilor folositoare, scârbiţilor mângâiere, flămânzilor hrănitoare, celor goi îmbrăcăminte, păcătoşilor mântuire şi tuturor Creştinilor ajutătoare şi folositoare. O, întru tot milostivă Doamnă, Stăpână Fecioară, de Dumnezeu Născătoare! Cu mila ta mântuieşte şi miluieşte pe toţi Dreptslăvitorii Creştini şi îi apără cu cinstitul tău veşmânt. Şi roagă, Doamnă, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce dintru tine fără de sămânţă S-a întrupat, ca să ne încingă pe noi cu puterea Sa de Sus asupra

33

vrăjmaşilor noştri celor văzuţi şi nevăzuţi. O, întru tot milostivă Doamnă, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, ridică-ne pe noi dintru adâncul greşalelor şi ne izbăveşte pe noi de boală, de foamete, de cutremur şi de potop, de foc, de sabie, de năvălirea asupră-ne a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi, de moartea cea fără de veste, de năpădirea vrăjmaşului, de vânturile cele făcătoare de stricăciune, de rana cea purtătoare de moarte şi de tot răul. Dă, Doamnă, pace şi sănătate robilor tăi, tuturor Ortodocşilor Creştini, şi le luminează mintea şi ochii inimii către mântuire, şi ne învredniceşte pe noi, nevrednicii robii tăi, împărăţiei Fiului Tău, Hristos Dumnezeul nostru. Că stăpânirea Lui este binecuvântată şi preaproslăvită, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

34

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum, ca un milostiv, şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

35

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Niciodată nu VOM TĂCEA NOI, NEVREDNICII, A VESTI PUTERILE TALE, NĂSCĂTOARE de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat TU RUGÂNDU-TE PENTRU NOI, CINE NE-AR FI IZBĂVIT DINTRU ATÂTEA nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit PÂNĂ ACUM SLOBOZI?

NU NE VOM DEPĂRTA DE LA TINE, Stăpână, că TU MÂNTUIEŞTI PE ROBII TĂI PURUREA DIN TOATE NEVOILE.

Cinstitul Paraclis AL DOILEA AL PREASFINTEI Născătoare de Dumnezeu

Acest Paraclis se cântă la întristare sufletească şi la orice întâmplare grea, fiind foarte folositor pentru tot creştinul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

39

Apoi stihirile acestea, glasul 8:

Sfinţit-a locaşul Său cel preaînalt; Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clătina

Ceea ce eşti mai cinstită, Maică prealăudată, nu ne pricepem noi, păcătoşii, a te lăuda cum se cuvine, însă nepricepându-ne, strigăm ţie: Bucură-te, Maica Soarelui Celui neapus, a Ziditorului tuturor!

Şi va pofti împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău

Ne rugăm ţie, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână a lumii, să ne izbăveşti pe noi din primejdiile noastre, precum ai izbăvit din surparea casei pe pruncul femeii celei ce te cinstea pe tine.

40

Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău

Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Care L-ai născut neştiind de nuntă. Pentru o taină ca aceasta, ce s-a săvârşit întru tine, minunându-ne, strigăm: Bucură-te, Maică pururea fecioară!

Slavă... Şi acum..., glasul 5

Pe Unul din Treime, Care S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, pe Acela L-ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune, prin umbrirea Sfântului Duh. Pentru aceasta, cu glasul lui Gavriil strigăm ţie: Bucură-te, prin care răsare bucuria: bucură-te, prin care piere blestemul, Domnul este cu tine.

41

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul înviază-mă, Maica lui Dumnezeu, pe mine, cel mort pentru fărădelegile mele, precum ai înviat pe pruncul evreicei celei ce te-a chemat pe tine întru ajutor.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum, cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte, căpierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

42

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe moartea ce se sălbăticise de demult, prin naşterea ta, Stăpână, ai surpat-o. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, mântuirea celor robiţi; bucură-te, înnoirea tuturor, Stăpână.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Noi întru tine ne lăudăm şi prin mijlocirea ta din cursele cele de multe feluri ale diavolului scăpăm. Pentru aceasta, strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu: Bucură-te, căderea diavolilor şi întărirea noastră, a credincioşilor!

43

Slavă...

Tatăl a binevoit şi Fiul S-a pogorât, prin umbrirea Sfântuiui Duh, în pântecele tău, preanevinovată Stăpână a lumii.

Şi acum...

Bucură-te, strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti folositoare tuturor celor ce sunt în nevoi şi tuturor celor ce scapă sub acoperământul tău, Stăpână.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Moisi Prorocul de demult te-a închipuit pe tine, zicând: Rug însufleţit şi nears eşti, Fecioară, ceea ce ai în pântece Focul Dumnezeirii.

44

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Fiul tău, ascultând rugăciunea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Se milostiveşte spre sufletele noastre ca un iubitor de oameni.

Slavă...

Pe Unul din Treime ai născut. Maică prealăudată, cu nespusă minune, pe Care L-a lăudat adunarea pruncilor, strigând: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului.

Şi acum...

Ştiindu-te pe tine a fi Maica lui Dumnezeu, ne rugăm ţie să ne izbăveşti pe noi de greşalele noastre cele de voie şi cele fără de voie.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina Iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

45

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu strigare fără încetare striga către tine bolnavul cel slăbănogit în boala cea fără de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, Preanevinovată Stăpână.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Zapisul boierului celui ce scrisese cu sângele său l-ai scos din mâna diavolului cu puterea ta cea atotstăpânitoare.

Slavă...

Auzind puterea ta cu care ai izbăvit pe mulţi din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, strigăm către tine: Ceea ce ai născut pe Cel slăvit în Treime, roagă-te să ne mântuiască de partea cea de-a stânga.

Şi acum...

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, tu eşti scăparea noastră din amărâtul păcat al lui Adam celui dintâi zidit.

46

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Miluieşte-mă, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia căreia i se umflase tot trupul, că nu am altă nădejde sau ajutor afară de tine.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Să ştii, Doamna mea, că pentru păcatele mele te supăr, şi pentru că S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu întru tine, pentru noi făcându-Se Om, pentru aceea am năzuit la tine eu, ticălosul, să mă miluieşti.

Slavă...

Stăpâna îngerilor, Maica săracilor şi ajutorul celor străini, la cunoştinţa ta,

47

la ajutorul tău şi la acoperământul tău scap, ca să mă miluieşti.

Şi acum...

Milostiveşte-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele două fecioare curate, trimiţându-le lor cununi din cer.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, ceea ce eşti plină de bucurie, Marie, Domnul este cu tine!, a strigat Aglaida şi a izgonit pe diavolul care-i făcea supărare în tot ceasul.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

48

Cu deadinsul strig către tine, Maica lui Dumnezeu, să mă miluieşti şi să mă acoperi sub acoperământul tău, când va şedea Fiul tău pe Scaunul cel înfricoşător.

Slavă...

Cu cântări întreite strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina lumii; bucură-te, ceea ce ne mântuieşti de primejdiile noastre; bucură-te, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Şi acum...

Cum te vom lăuda, Maica lui Dumnezeu, şi cu ce buze te vom săruta sau cu ce ochi vom căuta la chipul tău cel zugrăvit, fiind împilaţi cu necurăţiile noastre. Ci numai strigăm ţie: Miluieşte-ne, Maica milostivirii.

Condac, glasul 3

Partenie pustnicul, cel ce mergea la Muntele Sinai de se închina Sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea

49

naşterii tale celei întru tot lăudate, striga către tine: Bucură-te, minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor!

Icos

Spre nevoinţă să ne sârguim, şi dezmierdările lumeşti toate să le urâm, şi la Domnul pururea să gândim, şi de Dânsul să ne lipim, ca să ne deschidă nouă uşa milostivirii Sale, precum a făcut de demult şi cu alţi păcătoşi: a dat iertare tuturor păcatelor lor, slăbănogului pe care l-a vindecat sufleteşte şi trupeşte, vameşului căruia i-a dat iertare de păcate şi altora mulţi. Deci, să ne sârguim şi noi să-I aducem lacrimi vrednice de pocăinţă şi să-I strigăm Lui: Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă pentru noi, pe care o laudă îngerii din Cer şi noi pe pământ cu buze de tină strigăm către dânsa: Bucură-te, minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor!

50

Prochimen, glasul 8

Măreşte, sufletul meu, pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel (IX, 1-7)

Evanghelia de la Luca (X, 38-42; XI, 27-28)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Apoi stihirile acestea, glasul 6:

Nu ne încredinţa pe noi folosinţei omeneşti, Preasfântă Stăpână, ci

51

primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem să răbdăm săgetăturile dracilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, pururea fiind biruiţi; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci cerând dar bun, primeşte dăruirea către cererea cea de folos.

Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, mântuieşte cetatea şi norodul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând:

52

Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe Mângâietorul tuturor născând, Maică prealăudată, curată ai rămas ca şi înainte de naştere. Pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, Maică, care nu ştii de mire; pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Fecioară ai fost mai înainte de naştere, şi întru naştere iarăşi ai fost fecioară, şi după naştere iarăşi fecioară ai rămas. Pentru aceasta, pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Slavă...

învăluindu-ne întru această lume şi căzând în noroiul păcatelor noastre, scăpând către tine, Stăpână, strigăm ţie: Vino degrab şi ne scoate pe noi din

53

adâncul răutăţilor noastre, că pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Şi acum...

La tine este scăparea noastră şi întru tine ne-am pus nădejdea; tu ne ajută nouă, că poţi toate câte le voieşti, Maica Făcătorului tuturor, şi pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe împărăteasa Cerului şi a pământului, care a născut neispitită de nuntă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi pe care o laudă oştile îngereşti, lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

54

Daniil Prorocul de demult a închipuit naşterea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat în pântecele tău pe Făcătorul Cerului şi al pământului, pe Care născându-L ai rămas nestricată; pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care S-a pogorât în pântecele tău prin umbrirea Sfântului Duh, L-ai născut fără de stricăciune; pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Şi acum...

Pe tine, Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am câştigat; ajutătoare te avem pe tine întru primejdiile noastre şi mântuire desăvârşită sufletelor; pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

55

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Isaia, de demult dănţuind, a strigat: Iată, Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce ai purtat în pântecele tău pe Cel mai înainte de toţi vecii; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Prorocul David te-a lăudat oarecând în cartea Psalmilor, arătându-te Maica Făcătorului tuturor, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

56

Slavă...

Ce limbă omenească te va lăuda pe tine după vrednicie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii? Pentru aceasta, cu guri fără de tăcere strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce de îngeri eşti mult lăudată, Domnul este cu tine!

Şi acum...

Roagă-te cu deadinsul către Milostivul Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, care greşim în tot ceasul, ca să ne fie nouă milostiv în Ziua Judecăţii.

57

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminânda

S-a rugat de demult către tine, Preacurată, Maria Egipteanca, pe care auzind-o ai învrednicit-o a vedea şi a săruta Crucea Fiului tău. Pentru aceasta, strigăm către tine: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru ca să Se milostivească spre noi, să nu ne osândească după păcatele noastre, ci să ne miluiască pe noi ca un iubitor de oameni, (de 3 ori)

La Laude, se cântă stihirile pe 6, glasul 2

Podobie: Cu ce cununi de laude...

Cu ce cununi de laude vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scaun Cerescului împărat, ceea ce se roagă pentru noi către Milostivul Dumnezeu şi ne izbăveşte din fărădelegile noastre? Deci, către dânsa să strigăm: Bucură-te, Preacurată, că prin tine a fost cu noi Domnul Puterilor; roagă-te cu deadinsul să se mântuiască sufletele noastre, (de două ori)

Cu ce podoabe de cântări vom lăuda pe Maica lui Dumnezeu, care s-a învrednicit

58

a fi împărăteasa a toate, ceea ce s-a arătat mai înaltă decât Cerurile şi mai sfântă decât toţi Sfinţii? Deci, către dânsa să strigăm: Roagă-te, Preacurată, cu toţi Sfinţii, să se mântuiască sufletele noastre, (de două ori)

Cu ce flori duhovniceşti vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scară cerească prin care am aflat lesne suirea către Dumnezeu? Pentru aceasta, toţi să ne adunăm şi să o lăudăm, strigând: Bucură-te, Preacurată, prin care am aflat Har; bucură-te, că prin tine s-a dat tuturor bucurie; bucură-te, nădejdea sufletelor noastre, prin care noi toţi ne mântuim.

Cu ce mângâietoare cântări vom încununa pe Maica lui Dumnezeu? Pe cea pe care o laudă îngerii în Ceruri cu cântări, fără încetare strigând: Bucură-te, mărirea noastră; bucură-te, mântuirea pământenilor; bucură-te, ceea ce eşti scaun împăratului nostru. Deci şi noi, păcătoşii, către dânsa să strigăm:

59

Roagă-te, Preacurată, către Cel pe Care L-ai născut fără stricăciune, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă... Şi acum..., glasul 8

Veniţi, toţi pământenii, să facem prăznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbăveşte pe noi din mâinile diavolului cel ce urăşte binele, precum a izbăvit pe femeia care se ruga ei şi a înviat-o de şi-a spovedit păcatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te leneveşti şi nu strigi către Maica lui Dumnezeu: Doamnă atotstăpânitoare, ceea ce ai născut cu nespusă minune pe Domnul Cel iubitor de oameni, pe Acela roagă-L să ne mântuiască pe noi.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea din buzele mele cele spurcate şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru,

60

Cel ce dintru tine cu trup S-a născut pentru a noastră mântuire; Care pentru noi, păcătoşii, S-a răstignit, şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire; şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească, dar, şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te, deci, şi spre mine, Doamna mea, căci poţi toate câte le voieşti, iar cele pe care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, întrucât pe tine te-a făcut mijlocitoare Creştinilor. Pentru aceasta, pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum, ca un milostiv, şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne Miluieşte. (de 40 de ori)

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

62

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

(după Apanthisma)

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul fără prihană, ceea ce peste toate domneşti şi pretutindenea ajungi şi toate le poţi, ca o Maică a Atotputernicului Dumnezeu, şi pe toţi cei din nevoi îi mângâi, şi de ispite îi slobozeşti, şi necazurile le potoleşti, uşurează, rogu-mă, şi sarcina cea grea a păcatelor mele, a păcătosului şi netrebnicului robului tău, pentru care şi ispitele cele lumeşti vin asupră-mi, şi

63

toate fărădelegile mele cu vărsarea lacrimilor mele le spală. Ceea ce ai născut pe Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii, ridică împietrirea socotelii mele celei iubitoare de păcat. Dă sufletului meu umilinţă, şi ochilor mei izvoare de lacrimi şi plâns făcător de bucurie. Izbăveşte-mă, Stăpâna mea, de smintelile celui viclean şi de nesuferitele ispite cele lumeşti, întru care din tânără vârstă am căzut. Şi inima mea, ceea ce de nenumărate scârbe şi necazuri şi primejdii de-a pururea este ţinută, o mângâie şi o vindecă, şi frica lui Dumnezeu şi dragostea Lui într-însa sălăşluind-o, şi de toată împresurarea şi mâhniciunea pe dânsa izbăvind-o, cu mila ta cea bogată o îndulceşte. Opreşte cu rugăciunile tale nebunia vrăjmaşului cea asupra mea şi măiestriile lui cu puterea ta le sfărâmă, şi linişte, pace şi luminare sufletului meu îi dăruieşte. Ca prin solirea şi cu ajutorul tău pururea fiind mântuit, să te slăvesc pe tine, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

64

Ceea ce eşti RUGĂTOARE CALDĂ ŞI ZID NESURPAT, IZVORUL MILEI ŞI LUMII SCĂPARE, CU DEADINSUL STRIGĂM ŢIE, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână:

Vino degrab ŞI NE IZBĂVEŞTE PE NOI DIN NEVOI, UNA CEEA CE EŞTI GRABNICĂ FOLOSITOARE.

Cinstitul Paraclis AL DOILEA AL PREASFINTEI Născătoare de Dumnezeu (din Psaltire) Ce se cântă la toată scârba sufletului şi la vreme de nevoie şi de grijă Facere a Fericitului împărat Kir Theodor Lascar

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

67

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum, cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de

68

Dumnezeu; că de nu ai fi stat tu să te rogi pentru noi, cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile, ceea ce eşti singură binecuvântată.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Pe faraon cel ce se purta în căruţă l-a cufundat toiagul lui Moisi, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, şi pe Israil, cel ce fugea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântarea lui Dumnezeu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Asupririle scârbelor viforăsc smeritul meu suflet şi norii primejdiilor acopăr

69

inima mea, Mireasă a lui Dumnezeu. Ci ca ceea ce ai născut Lumina cea Dumnezeiască şi mai înainte de veci, străluceşte-mi Lumina cea veselitoare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Din nenumărate nevoi şi scârbe şi de vrăjmaşii cei răi şi de primejdiile vieţii izbăvit fiind, Preacurată, cu puterea ta cea tare, laud şi slăvesc nemăsurată milostivirea ta şi mângâierea ta cea către mine.

Slavă...

Acum nădăjduindu-mă, la sprijinul tău cel tare am scăpat, şi către acoperământul tău cu tot sufletul am alergat, şi genunchii îmi plec, Stăpână, şi plâng, şi suspin: Să nu mă treci cu vederea pe mine, ticălosul, scăparea Creştinilor.

Şi acum...

Nu voi tăcea a lăuda totdeauna măririle tale, că de nu ai fi stat tu, Fecioară, pentru mine pururea rugând pe Fiul şi Dumnezeul

70

tău, cine m-ar fi izbăvit dintru atâta furtună şi cumplite primejdii?

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Lipsindu-mă de toate, cu durere strig ţie: Apucă mai înainte, fierbinte folositoare, şi al tău ajutor dă-mi-l mie, robului tău celui smerit şi ticălos, care cu căldură caut sprijinul tău.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Minunat-ai cu adevărat acum spre mine, Stăpână, facerile de bine ale tale, Fecioară, şi milele tale. Pentru aceea, te

71

slăvesc şi laud şi cinstesc multa şi nemăsurata purtarea ta de grijă.

Slavă...

Viforul primejdiilor mă viscoleşte, Stăpână, şi întreitele valuri ale scârbelor mă îneacă. Ci apucând mai înainte, dă-mi mână de ajutor, sprijinirea şi părtinirea mea cea fierbinte.

Şi acum... Adevărată Născătoare de Dumnezeu te mărturisesc, Stăpână, pe tine, ceea ce ai pierdut stăpânirea morţii; căci ca ceea ce din fire eşti vie, din legăturile iadului către viaţă m-ai scos pe mine, care am căzut pe pământ.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, că noi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nemişcat.

Caută cu milostivire, cea cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna, glasul 2

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nesurpat, izvorul milei şi lumii scăpare, cu deadinsul strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, una ceea ce eşti grabnică folositoare.

72

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce nu ai lăsat sânurile Tatălui şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta, cu Prorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Şi unde, de aici, alt sprijin voi afla? Unde voi scăpa? Unde, dar, mă voi şi

73

mântui? Şi care ajutor cald voi avea, clătinat fiind de scârbele şi de valurile vieţii, vai mie!? Spre tine, singură, mă nădăjduiesc, şi îndrăznesc, şi mă laud. Şi alerg către acoperământul tău: Mântuieşte-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Râul cel dulce al milei tale, Preacurată, care râurează cu bogate daruri pe preaticălosul şi smeritul meu suflet ce se pârjoleşte în cuptorul primejdiilor şi al scârbelor, îl măresc şi îl propovăduiesc. Şi alerg către acoperământul tău: Mântuieşte-mă.

Slavă...

Pe tine, Curată, pe tine, Fecioară şi neîntinată, singură te am zid nebiruit, scăpare, acoperământ tare şi armă de mântuire. Nu mă trece cu vederea pe mine, cel curvar, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioşilor, bucuria şi sprijinul scârbiţilor.

74

Şi acum...

Cum voi putea spune după vrednicie nenumărate îndurările tale, o, Stăpână, care, ca o apă, pururea au înconjurat sufletul meu cel foarte scârbit? Ci, o, a ta purtare de grijă şi facere de bine, pe care le-am pierdut nebuneşte eu, ticălosul.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu mulţumită strig ţie: Bucură-te, Maică Fecioară; bucură-te, Mireasă Dumnezeiască; bucură-te, Dumnezeiescule acoperământ; bucură-te, armă şi zid nesurpat; bucură-te, folositoare şi ajutătoare

75

şi mântuire a celor ce aleargă către tine cu credinţă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cei ce mă urăsc în deşert, săgeţi şi săbii şi groapă au gătit, şi caută pe preaticălosul meu trup să-l rupă, şi doresc să-l pogoare în pământ. Ci dintru acestea mai înainte apucând, mântuieşte-mă, Preacurată.

Slavă...

Adevărată Născătoare de Dumnezeu toţi cunoscându-te pe tine, Preacurată Stăpână, şi ştiind pe Cel născut dintru tine că este Dumnezeu Cuvântul, îl propovăduim în două firi, fiecare cu a sa voire de sineşi stăpânitoare, mai presus de cuvânt şi de legile firii.

Şi acum...

Ce dar de mulţumită îţi voi aduce ţie pentru darurile tale de care m-am îndulcit şi pentru bunătatea ta cea nemăsurată?

76

Pentru aceea, slăvesc, cânt şi măresc milostivirea ta cea negrăită către mine.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Norii scârbelor au acoperit ticălosul meu suflet şi inima, şi întunecare îmi fac mie, Fecioară. Ci ca ceea ce ai născut Lumina cea neapropiată, goneşte-i pe aceştia departe, cu suflarea Dumnezeieştii tale rugăciuni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Mângâiere întru scârbe te ştiu, şi bolilor doctor te cunosc, şi desăvârşită sfărâmare

77

a morţii, şi râu al vieţii nedeşertat, şi tuturor celor din primejdii grabnică şi iute folositoare.

Slavă...

Nu ascund adâncul milei tale şi izvorul minunilor celor nenumărate şi fântâna cea pururea curgătoare, cu adevărat, a milostivirii tale celei către mine, Stăpână. Ci tuturor mărturisesc, şi strig, şi propovăduiesc, şi vestesc.

Şi acum...

înconjuratu-m-au valurile vieţii ca albinele fagurul, Fecioară, şi cuprinzând inima mea, o rănesc cu săgeţile scârbelor. Ci să te aflu pe tine ajutătoare şi izgonitoare şi izbăvitoare, Preacurată.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, că noi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nemişcat.

78

Caută cu milostivire, cea cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu, şi vindecă durerea sufletului meu.

Condac, glasul 6

Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, fără numai pe tine, Preacurată Fecioară. Tu ne ajută nouă, că spre tine nădăjduim şi cu tine ne lăudăm, ca să nu ne ruşinăm că suntem robii tăi.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

79

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihirile acestea, glasul 6:

Nu ne încredinţa pe noi folosinţei omeneşti, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem să răbdăm săgetăturile dracilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, pătimaşii, pururea fiind biruiţi; mângâiere nu avem pe nimeni, fără numai pe tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Ci cerând darul, primeşte dăruirea după cererea cea de folos.

80

Prefacerea celor scârbiţi şi izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mântuieşte cetatea şi poporul, pacea celor ce li se dau războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii evreieşti cu îndrăzneală văpaia cuptorului au călcat şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De Dumnezeu Născătoare, ceea ce ai născut Lumina, pe mine, cel întunecat în noaptea păcatelor, luminează-mă tu, fiind locaş al Luminii curat şi fără prihană, ca astfel cu dragoste să te slăvesc pe tine.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

81

Acoperământ fii, Fecioară, şi folositoare şi sprijin şi laudă, mie, celui golit acum de tot ajutorul; puterea celor fără de ajutor şi nădejdea celor fără de nădejde.

Slavă...

Cu tot sufletul şi gândul şi inima şi buzele te slăvesc pe tine, îndulcindu-mă de darurile tale cele mari. Ci, o, bunătatea ta şi nenumăratele tale minuni.

Şi acum...

Caută cu ochiul tău cel milostiv şi cercetează dosădirea care o am; şi de cumplitele nevoi şi de vătămare şi de primejdii şi de ispite izbăveşte-mă, cu nemăsurată mila ta.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moisi taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

82

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pentru milostivirea milei tale, Fecioară, nu mă trece cu vederea, Cinstită, pe mine, cel înecat în furtuna valurilor lumeşti, ci dă-mi mie mână de ajutor, celui supărat de chinurile vieţii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

împresurări şi scârbe şi nevoi m-au aflat, Curată, şi primejdii ale vieţii şi ispite de pretutindenea m-au înconjurat. Ci ajută-mi şi mă sprijineşte cu acoperământul tău cel puternic.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

întru furtuni să te aflu pe tine liman, întru întristări bucurie şi veselie, şi întru boli grabnică ajutătoare, şi întru primejdii izbăvitoare, şi întru ispite folositoare.

Şi acum...

83

Bucură-te, scaunul Domnului cel în chipul focului; bucură-te, năstrapă Dumnezeiască şi de Mană primitoare; bucură-te, sfeşnic de aur şi făclie nestinsă; bucură-te, slava fecioarelor şi a maicilor podoabă şi laudă.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moisi taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

84

Către care alta voi scăpa, Curată? Unde de aici voi alerga şi mă voi mântui? Unde mă voi duce? Şi pe cine voi afla scăpare? Pe cine fierbinte sprijin? Pe cine în scârbe ajutătoare? Spre tine însăţi nădăjduiesc; întru tine, singură, mă laud şi spre tine îndrăznind, am scăpat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Mireasă a lui Dumnezeu, nu este cu putinţă a număra măririle tale şi a spune adâncul cel neurmat al minunilor tale celor mai presus de minte, care pururea sunt desăvârşite celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu credinţă ţi se închină ca uneia adevărate Născătoare de Dumnezeu.

Slavă...

în cântări de mulţumită slăvesc şi cinstesc nemăsurată mila ta, şi puterea ta cea multă tuturor o mărturisesc, şi facerile tale de bine, pe care le-ai deşertat peste mine, le propovăduiesc şi le măresc

85

şi cu sufletul şi cu inima şi cu gândul şi cu limba totdeauna.

Şi acum...

Primeşte rugăciunea mea cea săracă, şi plânsul şi suspinul şi lacrimile mele nu le trece cu vederea; ci mă sprijineşte ca o bună şi cererile le plineşte, că toate le poţi, ca o Maică a Stăpânului Dumnezeu celui Atotputernic, numai de vei căuta spre a mea ticăloasă smerenie.

Catavasie

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică şi celor ce sunt în scârbe le ajută; pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă din păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi câte le voieşti.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai

86

cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste stihiri, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Pentru toţi te rogi, ceea ce eşti bună, care scapă sub mâna ta cea puternică; că noi, păcătoşii, nu avem către Dumnezeu, întru nevoi şi întru scârbe, altă mijlocire, cei ce pururea suntem împilaţi de multe păcate, Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Pentru aceea, cădem înaintea ta să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, din toate primejdiile.

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul

A tuturor scârbiţilor bucurie şi a asupriţilor părtinitoare, a săracilor hrănitoare, a străinilor mângâiere, a celor învăluiţi adăpostire, a bolnavilor cercetare, a celor neputincioşi acoperământ şi

87

sprijin, toiag al orbilor tu eşti, Preacurată Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Ţie ne rugăm: Grăbeşte de mântuieşte pe robii tăi.

Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău

Bucură-te, Fecioară Preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut Strugurul cel de taină; bucură-te, uşa Cerului şi rugul cel nears; bucură-te, lumina a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioşilor; bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor Creştinilor, Stăpână.

Slavă... Şi acum...

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată, care eşti slava Creştinilor; bucură-te, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, Rai; bucură-te, masa cea

88

Dumnezeiască; bucură-te, Biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Pe ceea ce este mai înaltă decât Cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe Stăpâna lumii cu cântări să o cinstim.

Pentru păcatele mele cele multe mi se bolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu. La tine scap, ceea ce eşti cu Har dăruită. Nădejdea celor fără de nădejde, tu îmi ajută.

Stăpână şi Maica Izbăvitorului, primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, ca să fii solitoare către Cel ce S-a născut din tine; o, Stăpâna lumii, fii mijlocitoare.

Mute să fie buzele păgânilor celor ce nu se închină Cinstitei Icoanei tale celei zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoare.

89

Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă năzuinţă nu ştiu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluieşte-mă, nădejdea Creştinilor.

Cântăm cu osârdie acum cântare de bucurie ţie, celei întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Cu Mergătorul-înainte şi cu toţi Sfinţii, roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne miluiască pe noi. Toate oştile îngereşti, Mergătoruleînainte al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne mântuim noi.

90

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Ceea ce singură eşti bucuria celor scârbiţi şi părtinitoarea celor ce se nedreptăţesc, mângâiere celor ce plâng şi ajutor celor neajutoraţi, cercetare celor neputincioşi şi acoperământ şi sprijin celor ce se chinuiesc; liman celor ce se înviforează şi toiag orbilor, povăţuitoare celor rătăciţi şi scăpare tare celor din nevoi, Născătoare a lui Dumnezeu cu totul fără prihană, ia aminte la această ticăloasă şi netrebnică rugăciune a mea, pe care o aduc ţie întru înghesuirea inimii, şi mă slobozeşte de viforul cel rău al gândurilor. Izbăveşte-mă pe mine de somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire, şi depărtează de la mine trândăvia cea cumplită. Izbăveşte-mă de tirania cea amară a dracilor şi mă răpeşte de la obiceiul cel rău al patimilor. Şi, precum ştii, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul tău, cel ce întru tine, după Dumnezeu, mi-am pus nădejdile mântuirii mele. Dă-mi mie, Preacurată, cu osârdie să fac Poruncile Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi să păzesc totdeauna aşezământurile Lui cele mântuitoare. Şi mă întăreşte ca, cu cuget priveghetor şi cu minte deşteptată, să întâmpin slavosloviile Lui cele bineprimite. Că ţie, pricinuitoarei bunătăţilor şi ajutătoarei, nădăjduindu-mă, aduc această cerere. Deci, să nu cad

91

din nădejdea cea către tine, Preacurată, nici să mă întorc smerit şi ruşinat, ci să aflu prin tine, de Dumnezeu dăruită Stăpână, degrab sfârşitul cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutătoare tare a noastră, a păcătoşilor, şi plinitoare a cererilor mele, să te laud şi să te slăvesc pe tine, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

92

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum, ca un milostiv, şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

93

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Bolile cele MULTE ALE SUFLETULUI MEU CELUI NEPUTINCIOS ŞI PATIMILE CELE CUMPLITE ALE TRUPULUI MEU, Curată, cercetează-le, şi DE GRABNICĂ TĂMĂDUIRE MĂ ÎNVREDNICEŞTE, ŞI A FACE SFINTELE Porunci ale Bunului Dumnezeu mă ÎNDREPTEAZĂ, CA SĂ TE MĂRESC.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 6

Irmosul:

Simţitorul Faraon cu toată oastea s-a înecat, iar Israil, trecând prin mijlocul mării, striga: Domnului Dumnezeului nostru să-I cântăm, că S-a proslăvit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

97

Cum voi plânge viaţa mea cea întinată şi mulţimile nenumăratelor mele răutăţi, Stăpână, şi ce voi vesti ţie, Curată, nu mă dumiresc şi mă tem; ci ajută-mi mie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De unde voi începe a spune greşalele mele cele rele şi cumplite eu, ticălosul, vai mie!? Ce mă voi face de aici? Ci, o, Stăpână, mai înainte de sfârşit miluieşte-mă.

Slavă...

Mântuitorule, Cel ce pentru milostivirea milei Te-ai întrupat şi Om Te-ai făcut cu bunăvoirea Părintească, de rugăciunile Maicii Tale plecându-Te, dăruieşte-mi iertare greşalelor mele.

Şi acum...

Ceasul morţii necontenit îl gândesc, Preacurată, şi Divanul cel înfricoşat, dar de obiceiul răutăţilor cu totul cumplit mă amăgesc; ci ajută-mi mie.

98

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Pe piatra cea tare a credinţei Tale ai întărit gândul sufletului meu; întăreşte-mă, Doamne, că pe Tine te am, Bunule, scăpare şi întărire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Sufletul urât mi-am întinat, Stăpâna mea Preasfântă, cu nenumărate greşale, eu, ticălosul; şi unde de aici mă voi duce, cu totul fiind ţinut de deznădăjduire?

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Nu este altul între oameni, care fapte nelegiuite a lucrat şi cu desfrânare a vieţuit, precum eu; ci ca ceea ce eşti bună, mântuieşte-mă pe mine cu mijlocirea ta.

Slavă...

Nu am fapte bune, nici umilinţă, nici lacrimi, Mântuitorule, că m-am întunecat cu mintea. Pentru aceea, strig Ţie: Cu

99

rugăciunile celeia ce Te-a născut, mântuieşte-mă ca un milostiv.

Şi acum...

La sfârşitul relelor am ajuns, Preasfântă Fecioară, tu îmi ajută degrab. Pentru că Cerul şi pământul strigă cu amar asupra necuvioaselor mele păcate cele nenumărate.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Acoperit-a Cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta, Doamne, toate s-au umplut.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Spăimântatu-s-a tot pământul şi s-a înfricoşat, văzându-mă pe mine cumplit şi rău lucrând cele necuvioase, şi de multă milostivirea Fiului tău s-a înfricoşat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Biserica trupului meu rău o am întinat şi Biserica Domnului întru care oamenii intră tremurând; iar eu, desfrânatul, vai mie!, cu obrăznicie intru.

Slavă...

Hristoase al meu Milostive, Hristoase Iubitorule de oameni, Unule nepomenitorule de rău, Care Te-ai făcut Om pentru mine, cel ce mai presus de om am păcătuit, miluieşte-mă pentru ceea ce fără de sămânţă Te-a născut pe Tine.

Şi acum...

Să nu mă arăţi, Stăpână, să nu mă arăţi străin pe mine, cel înstrăinat de acoperământul Fiului tău şi cu totul nevrednic, ci spală-mă pe mine de întinăciunea greşalelor mele.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Cel ce răsari Lumină lumii, luminează inima mea, a celui ce mânecând strig Ţie, şi mă mântuieşte.

100

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Adam a călcat o poruncă a Fiului tău, Fecioară, şi întru izgonire s-a supus. Dar eu cum voi plânge adâncul greşalelor mele, cel ce sunt depărtat şi de mii de ori căzut.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe Isav cel cumplit l-am râvnit cu lăcomia pântecelui, Preacurată, şi cu desfătarea sufletul şi trupul mi-am întinat, cu beţia şi cu desfrânarea viaţa mi-am pângărit; şi cine de aici nu mă va plânge pe mine, ticălosul?

101

Slavă...

Mă tânguiesc luând în minte toate vinovăţiile lucrurilor mele celor rele, Hristoase al meu, Milostive Doamne, şi înaintea picioarelor Tale zac cu faţa la pământ; pentru rugăciunile Maicii Tale, dă-mi iertarea greşalelor.

Şi acum...

102

Cu Dumnezeiască strălucirea ta, ceea ce eşti bună, uşa vieţii noastre, Curată, pe mine, cel ce sunt întunecat, luminează-mă degrab şi mă povăţuieşte la cărările mântuirii, o, cea mult lăudată!

Cântarea a 6-a

Irmosul:

De chitul păcatului fiind înghiţit, strig Ţie, Doamne: Ca pe Prorocul slobozeşte-mă din stricăciune.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Viaţa mea este desfrânată, sufletul meu întinat şi traiul preaticălos, iar trupul meu tot întru răutăţi cumplit l-am noroit; pentru aceea, sârguieşte, Fecioară, şi-mi ajută.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cutremurându-te, tulbură-te şi te clatină, suflete, şi te înfricoşează şi te strânge; adu-ţi aminte cum pe înfricoşatul

103

Judecător L-ai întărâtat şi vei să fii judecat, neîndreptatule.

Slavă...

în ţară străină m-am depărtat de la Tine eu, ticălosul, şi dracilor rob m-am făcut, şi m-am golitde tot felul de bunătăţi, o, Părinte Preabunule; ci mântuieşte-mă, precum de demult pe curvarul, pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare.

Şi acum...

Acum cu cutremur sunt ţinut şi mă tem, ceea ce eşti bună, de pândirile vicleanului, că mai înainte de sfârşit scrâşneşte cu dinţii asupra mea stricătorul, să mă ţină pe mine ca pe un gol de fapte bune; ci ajută-mi mie.

Doamne miluieşte. (de 3 ori)

Slavă... Şi acum...

Sedealna, glasul 6

Bolile cele multe ale sufletului meu celui neputincios şi patimile cele cumplite

104

ale trupului meu, Curată, cercetează-le, şi de grabnică tămăduire mă învredniceşte, şi a face sfintele Porunci ale Bunului Dumnezeu mă îndreptează, ca să te măresc.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Cel ce ai ascultat cântarea cuvioşilor Tăi tineri şi ai răcorit cuptorul cel aprins, bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De şapte ori câte şapte mi-a aprins văpaia patimilor mele vicleanul şi cu preacurviile inimii mele de tot mă omoară; ci adapă-mă cu curgerile lacrimilor mele, Maica lui Dumnezeu, şi să nu mă lepezi pe mine.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

înfricoşat este Divanul, ticăloase şi nesimţitorule suflete al meu, şi munca fără

105

de sfârşit groaznică este; cazi, dar, acum la Maica Judecătorului tău şi Dumnezeu şi să nu te deznădăjduieşti pe sineţi.

Slavă...

Vino, ticăloase suflete al meu, pocăieşte-te, Judecata este lângă uşi. Pentru ce de cele deşarte şi netrebnice te-ai pironit? Scoală-te şi plângi cu amar, strigând cu credinţă lui Hristos: Doamne, mântuieşte-mă pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Şi acum...

M-am întunecat, cea cu totul neîntinată, eu, ticălosul, cu mulţimea nemăsuratelor mele răutăţi şi m-am orbit la ochiul sufletului şi la minte. Pentru aceea, cu strălucirile luminii tale, bagă-mă degrab întru dulceaţa nepătimirii.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Cuvioşii tăi tineri, în cuptor, Heruvimilor au urmat, cântarea cea întreit

106

sfântă strigând: Binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De venirea nopţii mă înfricoşez eu, ticălosul, şi de Judecata cea neamăgită, dar de a lucra cele rele şi urâte nu mă depărtez; miluieşte-mă, Fecioară, şi mai înainte de sfârşit mântuieşte-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Dăruieşte-mi suspinuri netăcute şi izvor de lacrimi, ca să-mi spăl greşalele mele cele multe şi rănile cele nevindecate şi să dobândesc Viaţa cea veşnică.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Cu gura strig necurmat: greşit-am!, iar cu gândul petrec lucrând cele necuvioase. Deci, cu ce ochi te voi vedea pe Tine, Hristoase, eu, deznădăjduitul? Pentru ceea ce Te-a născut, miluieşte-mă.

107

Şi acum...

Mulţimea răutăţilor mele o am mărturisit ţie, că nimeni în lume altul nu a mâniat, Stăpână, pe Fiul tău, pe Dumnezeu şi Domnul, aşa precum eu; deci cu Acesta împacă-mă degrab, Fecioară.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuvioşii tăi tineri, în cuptor, Heruvimilor au urmat, cântarea cea întreit sfântă strigând: Binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Ceea ce ai primit bucuria prin înger şi ai născut pe Ziditorul tău, Fecioară, mântuieşte pe cei ce te slăvesc pe tine.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Iată, mă apropii către tine, Preacurată, cu frică multă şi cu dorire, ştiind puterea

108

rugăciunii tale celei multe, eu, robul tău; că preamult poate rugăciunea, Stăpână, a Maicii către Fiul Cel preaadevărat, că Se pleacă de îndurări.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cetele îngerilor ia-le împreună, şi mulţimea Oştilor celor de Sus, şi pe Mergătorul-înainte, şi pe noroadele Apostolilor şi ale Prorocilor, pe Mucenici, şi pe Cuvioşi, şi pe Sfinţiţii Mucenici, şi pentru mine roagă-te Fiului tău.

Slavă...

O, cum voi vedea pe Cel nevăzut!? Cum voi suferi înfricoşata acea vedere? Cum voi îndrăzni să-mi deschid ochii? Cum pe Stăpânul meu voi cuteza să-L văd, pe Care nu am încetat, Fecioară, din pruncie a-L scârbi totdeauna?

Şi acum...

Judecător milostiv şi iubitor de oameni aştept pe Fiul tău, Curată; deci, să nu mă

109

treci cu vederea, ci fă-L pe Dânsul mie lesne împăcat, ca să mă pună pe mine, cel neocrotit, de-a dreapta preacuratului Său Divan, că spre tine am nădăjduit.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

110

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Stăpâna mea preablagoslovită, folositoarea neamului omenesc, scăparea şi mântuirea celor ce aleargă la tine; ştiu, adevărat ştiu, că foarte am greşit şi te-am mâniat pe tine, preamilostivă Doamnă, şi pe Cel născut cu trup dintru tine, pe Dumnezeu cel Preabun. Ci am multe chipuri ale acelora care mai înainte de mine au mâniat bună îndurarea Lui: pe vameşi, pe curve şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora s-a dat iertare păcatelor lor pentru pocăinţă şi mărturisire. Deci, acele chipuri miluite punându-le înaintea ochilor sufletului meu celui greşit şi spre atâta milostivire a lui

111

Dumnezeu cea luată de dânşii uitându-mă, am îndrăznit şi eu, păcătosul, a alerga cu pocăinţă la milostivirea ta cea bună. O, preamilostivă Stăpână, să-mi dai mână de ajutor şi să ceri la Fiul tău şi Dumnezeu iertarea păcatelor mele celor grele. Cred şi mărturisesc că Acela pe Care L-ai născut, Fiul tău, este adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu celui Viu, Judecătorul viilor şi al morţilor, Care va să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Cred iar şi te mărturisesc pe tine a fi adevărată de Dumnezeu Născătoare, izvorul Milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi, pe cea puternică şi neîncetată către Dânsul mijlocitoare, pe ceea ce foarte iubeşti Neamul Creştinesc şi pe chezăşuirea pocăinţei mele. Că

nu este, cu adevărat, alt ajutor oamenilor şi acoperământ afară de tine, o, Doamnă preamilostivă, şi nimeni care a nădăjduit spre tine nu s-a ruşinat, şi prin tine îmblânzind pe Dumnezeu, nimeni nu este părăsit. Pentru aceasta, rog bunătatea ta cea nenumărată: Deschide-mi uşile milostivirii tale, mie, celui ce am rătăcit şi am căzut în noroiul adâncului. Nu te scârbi de mine, spurcatul, nu trece cu vederea rugăciunea mea, a păcătosului, nu mă lăsa pe mine, ticălosul, pe care întru pierzare vrăjmaşul cel cu răutate m-a rănit. Ci îmblânzeşte pentru mine pe Milostivul Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintru tine, să ierte păcatele mele cele mari şi să mă izbăvească din pierzarea mea. Ca şi eu, cu toţi cei ce au dobândit iertare, să cânt şi să proslăvesc milostivirea cea nemăsurată a lui Dumnezeu celui Născut dintru tine şi a ta cea neînfruntată, spre mine, folosinţă în viaţa aceasta şi întru nesfârşitul veacului. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru...

112

Preasfântă Treime...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit: nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

113

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Pe cei ce cu DRAGOSTE Icoana ta o CINSTESC, CERÂND CU EVLAVIE DARUL EI CEL DUMNEZEIESC, MÂNTUIEŞTE-I, STĂPÂNĂ, ŞI DIN NECAZURI ŞI DIN NEVOI PE CEI CE ALEARGĂ LA TINE ÎI IZBĂVEŞTE, ŞI TURMA TA, CARE CERE AL TĂU AJUTOR, PURUREA O PĂZEŞTE.

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, CEA NUMITĂ PANTANASSA (Împărăteasa tuturor)

15 octombrie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

117

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum, cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă..., al Icoanei:

Pe cei ce cu dragoste Icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie darul ei cel Dumnezeiesc, mântuieşte-i, Stăpână, şi

118

din necazuri şi din nevoi pe cei ce aleargă la tine îi izbăveşte, şi turma ta, care cere al tău ajutor, pururea o păzeşte.

Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

119

De multe ispite fiind cuprinşi, nădejdile noastre întru tine le punem, Maica lui Dumnezeu cea pururea vie. O, împărăteasă a tuturor, izbăveşte-ne cu a ta mijlocire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Asupririle patimilor celor drăceşti pururea împresoară turma ta, Maica lui Dumnezeu. Ci ca ceea ce eşti mai presus de toată zidirea, o mântuieşte, Preacurată, cu solirea ta.

Slavă...

Maica Ziditorului şi Mântuitorului a toate, sănătate sufletelor şi trupurilor, prin a ta mijlocire, totdeauna le dăruieşte, împărăteasă a toate, celor ce năzuiesc la tine.

Şi acum...

Cu trupul şi cu sufletul bolind, Stăpână, de al tău ajutor şi de grabnică tă măduire mă învredniceşte pe mine, o împărăteasă a tuturor.

120

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Arătatu-te-ai păzitoare tuturor Creştinilor şi, cu a ta purtare de grijă, din tot felul de nevoi ne izbăveşti, că poţi toate câte le voieşti, pe împăratul născând, una împărăteasă a toate.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Rugăciunea smeriţilor tăi robi, celor ce sunt în tot felul de boli şi împresurări, Fecioară, o primeşte, mijlocitoare fiind către Fiul tău, şi cu solirea ta ne izbăveşte, o, împărăteasă a tuturor.

121

Slavă...

Pe Cuvântul cel Milostiv al lui Dumnezeu L-ai născut şi izvor de milă pe tine, împărăteasă a tuturor, te-a arătat credincioşilor. Ci şi acum pe noi ne miluieşte, şi din scârbe şi din ispite ne mântuieşte.

Şi acum...

Către tine strigăm, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vistierie de daruri a Duhului celui A-toate-lucrător: De smintelile ce ne împresoară, cu solirea ta, ne izbăveşte, împărăteasa tuturor.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

122

Sedealna, glasul 2

Podobie: Cele de Sus căutând...

Pururea cu acoperământul tău de tot răul ne izbăveşti şi toată boala şi patima de la noi o izgoneşti, cei ce cu deadinsul către tine strigăm: împărăteasa tuturor, ajutorul tău ni-l dăruieşte şi vindecări neîncetat ne izvorăşte, una grabnic tămăduitoare.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Împărăteasă a tuturor, nicidecum nu te depărtezi de la cei ce către a ta milostivire năzuiesc, ceea ce ai născut pe Cel Milostiv Şi Mântuitorul celor ce pe tine te cinstesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

123

Urzelile şi năvălirile celor ce ne vrăjmăşesc le risipeşte, o, împărăteasă a tuturor, şi pace, cu mijlocirile tale, nouă ne dăruieşte, una Maica lui Dumnezeu.

Slavă...

Neputinţele robilor tăi degrab le tămăduieşte, ale celor ce pe tine cu adevărat Născătoare a lui Dumnezeu te ştim şi Icoana ta cu evlavie o cinstim.

Şi acum...

Ajutor şi nădejde şi izvor de vindecări pe tine te-am câştigat, o, împărăteasă a toate, noi, cei ce cu credinţă la Icoana ta, Curată, am scăpat.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Norii ispitelor mă învăluiesc şi cumplită deznădăjduire ticălosului meu suflet îi pricinuiesc. Ci ca ceea ce pe Pricinuitorul mântuirii ai născut, Curată, ajutorului tău degrab mă învredniceşte, ceea ce eşti întru totul nevinovată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De tot felul de nevoi pe noi, robii tăi, Fecioară, ne izbăveşte şi, ca ceea ce pe Mântuitorul Hristos ai purtat, vindecare trupurilor şi mântuire sufletelor ne dăruieşte.

Slavă...

O, împărăteasă a toate, ceea ce pe Hristos cel Unul din Treime ai născut, cu răcoreala solirii tale văpaia patimilor noastre o potoleşte şi curgeri de milostiviri de la Icoana ta pururea ne izvorăşte.

Şi acum...

Toată neputinţa robilor tăi, Stăpână, o tămăduieşte şi cu a ta milostivă purtare

124

de grijă tuturor sănătate ne dăruieşte, Preacurată.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

125

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cei ce se roagă ţie, Fecioară, de moartea cea fără de veste şi de dureri îi izbăveşte, şi cursele vrăjmaşilor de la turma ta, împărăteasă a tuturor, de tot le risipeşte, ca ceea ce putere ai, una Maică a Stăpânului.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu adevărat, acoperământ şi liman de mântuire te cunoaştem pe tine, Stăpână,

126

ceea ce năvala ispitelor o risipeşti şi dezlegare de greşale dăruieşti, Născătoare de Dumnezeu.

Slavă...

Acum zac în dureri şi în chinuri cumplite, şi nu este tămăduire trupului meu. Ci ca ceea ce de la Duhul zămislind, pe Făcătorul a toate în pântece L-ai purtat, de toată nevoia mă izbăveşte şi sănătate îmi dăruieşte, o, Stăpâna mea.

Şi acum...

Solitoarea mântuirii noastre şi izbăvitoare de răutăţi tu eşti, Fecioară, căci dezlegare de greşale prin mijlocirea ta luăm, noi, cei ce cu fierbinţeală către tine strigăm: împărăteasă a tuturor, din stricăciune şi acum ne ridică.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

127

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Condac, glasul 2

Podobie: Păzitoarea Creştinilor...

Ceea ce eşti a mântuirii credincioşilor solitoare şi către Dumnezeu neadormită mijlocitoare, rugăciunile celor ce sunt în boli nu le trece cu vederea, ci ca o bună din nevoi pe noi, robii tăi, ne mântuieşte, cei ce cu credinţă către tine ne rugăm: Tămăduire ne dăruieşte şi din primejdii ne izbăveşte, ceea ce pururea îi păzeşti pe cei ce te laudă pe tine.

Icos

Curată, ceea ce prin cuvânt pe Cuvântul, la plinirea vremii, în chip de negrăit L-ai născut, nu înceta pentru noi a-L ruga, ca ceea ce îndrăznire de Maică către Dânsul ai câştigat.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

128

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56) Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Podobie: Toată nădejdea...

Ceea ce pe Dumnezeu cu trup L-ai zămislit, Preacurată, şi din moarte prin naşterea ta cea mai presus de fire ne-ai slobozit, Harul şi milele tale cu a ta purtare de grijă degrab ne dăruieşte, şi cu a ta mijlocire de toată reaua întâmplare ne mântuieşte. Tămăduieşte, dar, pe robii

129

tăi cei bolnavi, şi iertare cu îndrăznirea ta cea de Maică le soleşte, şi de toată patima îi izbăveşte pe cei ce întru adevăr strigă către tine: Bucură-te, mângâierea celor ce plâng, Domnul este cu tine!

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Strălucind, ca un soare te arăţi robilor tăi întru a ta Icoană, Preacurată Fecioară, cu a ta purtare de grijă mântuind turma ta, Născătoare de Dumnezeu, a Stăpânului Maică, care strigă neîncetat: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ca pe Maica lui Dumnezeu, Fecioară, te cinstim noi, cei ce de toată boala şi neputinţa pururea cu a ta solire ne izbăvim şi cu credinţă glăsuim: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă...

Ca pe un turn de tărie şi comoară de mântuire, şi ca pe un acoperământ sfinţit Icoana ta o am dobândit, că râuri de minuni neîncetat izvorăşte şi tămăduire dăruieşte celor ce cu credinţă strigă: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum...

Tămăduire sufletelor şi trupurilor, cu îndrăznirea ta cea de Maică, dăruieşte celor ce către tine năzuiesc, o, împărăteasă a tuturor, ca ceea ce pe Stăpânul cu trup L-ai născut nouă, celor muritori.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

130

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Rugăciunea Maicii Tale celei preacurate nu o trece cu vederea, Hristoase împărate, ci pentru ale ei mijlociri mântuire ne dăruieşte, ca să Te slăvim pe Tine întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tămăduire pururea soleşte pentru cei ce cumplit pătimesc, şi cu credinţă se roagă ţie, Fecioară, şi preaînalţă naşterea ta cea negrăită în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

131

Revărsatu-s-a peste noi, prin naşterea ta, Mirul cel Dumnezeiesc, Fecioară, ceea ce de la Icoana ta mirul minunilor neîncetat îl izvorăşti peste cei ce cu credinţă se roagă ţie şi te preaînalţă în veci.

Şi acum...

De viforul ispitelor şi de toată vrăjmăşia cea cumplită ne izbăveşte, împărăteasă

132

a toate, şi cu a ta solire pururea îi mântuieşte pe cei ce te preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu adevărat, noi, cei muritori, cu căldură te mărturisim pe tine Fecioară Preacurată şi Născătoare a Mântuitorului tuturor, ceea ce eşti întru tot lăudată.

133

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Nu trece cu vederea lacrimile mele, de Dumnezeu preaslăvită, ceea ce boldul morţii prin naşterea ta l-ai sfărâmat, împărăteasă a tuturor cu Har dăruită.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, Fecioară, ceea ce sălaş al Bucuriei te-ai făcut, şi din scârbe şi din nevoi cu a ta solire pururea ne ridică, ca ceea ce pe Hristos, plinirea bucuriei, ai născut.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cei ce aleargă la tine, Preacurată, totdeauna îi apără şi îi păzeşte, ceea ce pe Hristos Mântuitorul în pântece L-ai purtat şi lumea prin negrăită naşterea ta o ai răscumpărat.

Slavă...

Născătoare a Luminii vestindu-te pe tine, Curată, de întunericul patimilor mă

134

izbăveşte şi lumina feţei tale peste mine o străluceşte, împărăteasă a toate.

Şi acum...

De boli şi de dureri şi de toată neputinţa pe cei ce pătimesc, Stăpână, cu darul tău îi tămăduieşte şi mângâierea ta le dăruieşte, o, împărăteasă a tuturor.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste stihiri, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Pentru toţi care scapă sub acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce eşti bună; că noi, păcătoşii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu întru nevoi şi întru scârbe, pururea fiind împovăraţi

135

cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de Sus. Pentru aceea, cădem înaintea ta, să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, dintru toate nevoile.

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul

Tuturor scârbiţilor bucurie, şi asupriţilor folositoare, şi flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijinire, toiag bătrâneţilor tu eşti, Preacurată Maica Dumnezeului Celui de Sus. Ţie ne rugăm: Grăbeşte de mântuieşte pe robii tăi.

Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, şi va pofti împăratul frumuseţea ta

Bucură-te, Fecioară Preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut Strugurul Cel de taină; bucură-te, uşa Cerului şi rugul cel nears; bucură-te, lumina a toată lumea; bucură-te, bucuria

136

tuturor; bucură-te, mântuirea credincioşilor; bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor Creştinilor, Stăpână.

Slavă... Şi acum...

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată, care eşti slava Creştinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, Rai; bucură-te, masa cea Dumnezeiască; bucură-te, Biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Decât toate făpturile mai presus şi mai desfătată decât Cerurile te-ai făcut, Fecioară, ceea ce Dumnezeiasca Văpaie o ai primit şi pe Dumnezeu în pântecele tău L-ai sălăşluit.

O, împărăteasă a tuturor, întreaga zidire o covârşeşti cu adevărat. Pentru aceea,

137

toţi pe tine te lăudăm, ca ceea ce eşti Maica împăratului celui Preaînalt.

Vezi-mi, Stăpână, neputinţa mea; vezi-mi scârba, împărăteasă a tuturor; vezi-mi, Preacurată, a inimii durere şi-mi iartă ca o bună fărădelegile mele.

Luminează-mi mintea cu darul tău, Născătoare a Luminii, rogu-mă ţie, până nu mă va ajunge înfricoşatul ceas al morţii, şi întru lumină mă rânduieşte pe mine, nevrednicul robul tău.

Dintru tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuvântul S-a întrupat în chip de negrăit şi oştile cele Cereşti, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Fecioară, le-ai covârşit; pe tine, dar, întru cântări de laudă pururea te mărim.

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii, Preacurată, Fiului tău te roagă să ne mântuim noi toţi.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

138

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

139

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Către a ta FIERBINTE SOLIRE, Fecioară Hrisoleontissa, cu credinţă ALERGĂM, ŞI CU DRAGOSTE SĂRUTÂND Icoana ta, unele ca acestea îţi strigăm: Cu darul tău, de ispite şi DE BOLI NE IZBĂVEŞTE, ŞI CERERILE NOASTRE LE PLINEŞTE, CĂTRE TOŢI REVĂRSÂND ALE TALE MILOSTIVIRI, CA CEEA CE EŞTI IZVORUL Milei şi Maica Stăpânului tuturor.

Paraclisul icoanei Făcătoare de Minuni Născătoarei de Dumnezeu, CEA NUMITĂ HRISOLEONTISSA

15 august

DoamneIisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

143

Împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4:

Podobie: Cel ce pe Cruce...

Către a ta fierbinte solire, Fecioară Hrisoleontissa, cu credinţă alergăm, şi cu dragoste sărutând Icoana ta, unele ca acestea îţi strigăm: Cu darul tău, de ispite şi de boli ne izbăveşte, şi cererile noastre le plineşte, către toţi revărsând ale tale milostiviri, ca ceea ce eşti izvorul Milei şi Maica Stăpânului tuturor, (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Icoana ta, Hrisoleontissa Maică, ca pe o vistierie nejefuită având-o cinstită Mănăstirea

144

ta, pururea se veseleşte şi cu dragoste şi cu credinţă îţi grăieşte: Neîncetat puterea ta şi a ta purtare de grijă către cei ce te cinstesc pe tine, Stăpână, o arată, ceea ce eşti împărăteasa Cerului şi a pământului şi a noastră nădejde neînfruntată.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu trup, pe Cuvântul, în chip de negrăit L-ai născut, Fecioară, şi tuturor, ca o fântână preacurată, Harul cel Dumnezeiesc de Dumnezeu Născătoare, l-ai izvorât.

145

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ia aminte la graiurile mele, Preasfântă împărăteasă, şi rugăciunea mea degrab o plineşte, căci la a ta Icoană sufletul meu cu osârdie năzuieşte, ceea ce eşti preabună şi Maică a Milostivirii.

Slavă...

Caută cu milostivire spre obştea ta şi darul tău cu îmbelşugare îl dăruieşte pururea, ceea ce cu dragoste sărută, Hrisoleontissa Maică, Icoana ta.

Şi acum...

Pe tine, Fecioară, noi, credincioşii, scăpare slăvită întru nevoi te-am câştigat, că celor ce cu credinţă se închină la preasfântă Icoana ta, Maică Hrisoleontissa, le dăruieşti Har îmbelşugat.

146

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Din Cereştile Cruguri pleacă spre mine cu milostivire urechea ta, Fiică şi Maică a Domnului, şi ia aminte la cererea mea, şi cu solirea cea către Fiul tău o plineşte, Hrisoleontissa.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Izbăvire de toată împresurarea vrăjmaşului grabnic dobândim, Preacurată Hrisoleontissa, când sfântă Icoana ta cu credinţă o sărutăm, ale cărei minuni cu dragoste le vestim.

Slavă...

De necazuri cumplite şi de durerile cele sufleteşti şi trupeşti pe mulţi îi mântuieşti, Preacurată Hrisoleontissa, cei ce

147

cu credinţă aleargă la sfântă Icoana ta, care Har îmbelşugat izvorăşte şi toată patima o tămăduieşte.

Şi acum...

Uscăciunea cea cumplită a pământului o ai dezlegat, ploaie din cer trimiţându-ne nouă îmbelşugat; ci, o, Maică, Eghina cu mulţumită te slăveşte şi darul tău, Hrisoleontissa, pretutindenea îl vesteşte.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

De tot necazul, de ispite, şi de nevoi, şi de ale vrăjmaşului curse ne păzeşte pe noi, cei ce cu credinţă alergăm la sfântă Icoana ta, Maică Hrisoleontissa.

Caută cu milostivire, Prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, şi chinul trupului meu degrab îl conteneşte, şi durerea sufletului meu o tămăduieşte.

Sedealna, glasul 2

Podobie: Ceea ce eşti solitoare fierbinte...

148

La caldă solirea ta, Hrisoleontissa Maică, cu toţii alergăm, şi cu dragoste la Icoana ta cea de daruri izvorâtoare ne închinăm, de Dumnezeu Născătoare, şi Har Dumnezeiesc de la dânsa îmbelşugat luăm, şi minunile tale cele preamari pururea vestindu-le, le lăudăm.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina Iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cei ce cu credinţă năzuiesc la Icoana ta, Maică Hrisoleontissa, cu darul tău, Fecioară, totdeauna îi mântuieşti de necazuri şi de toată patima sufletească, şi de bolile cele trupeşti.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Din primejdiile morţii izbăvit-ai pe femeia ce cumplit pătimea; ci vestind minunea ta, chipul tău îl cinstim, Hrisoleontissa.

149

Slavă...

Ape de vindecări din belşug izvorăşte preacinstită Icoana ta celor ce cu credinţă către dânsa năzuiesc şi cu evlavie chipul tău, Maică prealăudată, îl cinstesc.

Şi acum...

Mântuire sufletului şi tămăduire trupului mie, celui ce scap la a ta bunătate, îmi dăruieşte, Hrisoleontissa Maică, şi de toată nevoia şi strâmtorarea pururea, Stăpână, mă izbăveşte.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Acoperământ şi scăpare din primejdii Mănăstirii noastre te-ai arătat, Hrisoleontissa, pe care de relele întâmplări

150

totdeauna o păzeşte, Preacurată, şi darului tău neîncetat o învredniceşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cel ce din foc s-a izbăvit cu ajutorul tău, Hrisoleontissa Maică, laudă de mulţumită îţi glăsuieşte şi în tot locul bunătatea ta, Prealăudată, o vesteşte.

Slavă...

De cursele vrăjmaşului cele cu vicleşug întinse asupra mea, Maică Hrisolebntissa, mă izbăveşte şi în pace, Preacurată, viaţa mea o păzeşte.

Şi acum...

Toată pornirea cea spre păcat o stăvileşte, şi inimile noastre către Fiul tău degrab le ridică, şi desfătării celei Dumnezeieşti a ne împărtăşi ne învredniceşte.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele,

151

că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Nu înceta a păzi Mănăstirea aceasta, Preacurată, ceea ce preacinstită Icoana ta o a câştigat ca pe o vistierie sfântă şi minunată; că dar de minuni izvorăşti şi de toată nevoia îi izbăveşti, Hrisoleontissa, pe cei ce cu credinţă către tine năzuiesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De ploaia cea revărsată cu minune din ceruri, Preacurată Fecioară, Eghina toată se veseleşte şi ajutorul tău cel minunat îl slăveşte, căreia Har îmbelşugat pururea, Stăpână, îi dăruieşte.

Slavă...

Sterpiciunea degrab o dezlegi, Fecioară Hrisoleontissa, şi naştere de prunci

152

dăruieşti celor ce cu credinţă către tine aleargă. Pentru aceea, toţi minunile tale, Maică, le vestim şi Icoana ta cea de minuni făcătoare cu evlavie totdeauna o cinstim.

Şi acum...

Curgerea cea bogată de daruri de la Icoana ta cea sfântă turma ta o vesteşte, Maică, şi cu frică şi cu inimă zdrobită neîncetat îţi grăieşte: Nu conteni a dărui mila ta celor ce te laudă pe tine, Hrisoleontissa.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

De tot necazul, de ispite, şi de nevoi, şi de ale vrăjmaşului curse ne păzeşte pe noi, cei ce cu credinţă alergăm la sfântă Icoana ta, Maică Hrisoleontissa.

Caută cu milostivire, Prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, şi chinul trupului meu degrab îl conteneşte, şi durerea sufletului meu o tămăduieşte.

Curată, ceea ce prin cuvânt pe Cuvântul, la plinirea vremii, în chip de negrăit

153

L-ai născut, nu înceta pentru noi a-L ruga, ca ceea ce îndrăznire de Maică către Dânsul ai câştigat.

Condac, glasul 2

Podobie: Cu sângiurile...

Celor ce la Icoana ta, Hrisoleontissa, Născătoare de Dumnezeu, cu osârdie năzuiesc şi cu evlavie o cinstesc, al tău ajutor pururea le dăruieşte şi cererile le plineşte, ca ceea ce eşti Maica cea milostivă a Ortodocşilor.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

154

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Podobie: Toată nădejdea...

Ca pe o nejefuită vistierie a câştigat Eghina slăvită Icoana ta, Hrisoleontissa, o, Maică a lui Dumnezeu, ceea ce darul tău de la dânsa pururea ni-l dăruieşti, şi minuni ne izvorăşti, şi de primejdii ne mântuieşti. Că şi boala cancerului şi toată patima trupului minunat le tămăduieşte, Stăpână, şi de sterpiciunea pântecelui degrab izbăveşte pe cei ce cu dragoste către dânsa năzuiesc.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

155

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Celor ce aleargă cu credinţă la lăcaşul tău, Maică Hrisoleontissa, ajutorul tău cel grabnic li se dăruieşte, că sfântă Icoana ta veseleşte pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, a noastră ajutătoare şi mântuire!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tuturor preabogatele tale daruri neîncetat le dăruieşti, şi cancerul şi orbirea ochilor şi toată boala cea cumplită, Fecioară, le tămăduieşti. Drept aceea, către tine, Maică Hrisoleontissa, strigăm: Bucură-te, ceea ce fără de contenire vindecări izvorăşti!

Slavă...

Rugăciunile noastre cele sărace le primeşte, Maică Hrisoleontissa, şi Dumnezeiescul Har de Sus cu îmbelşugare nouă ni-l dăruieşte, celor ce cu credinţă la Icoana ta, Preacurată, ne închinăm şi cu dragoste o sărutăm.

Şi acum...

Ca pe o minunată cunună şi podoabă slăvită Eghina câştigând Icoana ta cea cinstită, Hrisoleontissa, cu dragoste i se închină şi cu veselie strigă: Bucură-te, Stăpână!

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De nerodire, cu darul tău, Preacurată, femeia aceea izbăvindu-se, cu mulţumită minunea ta, Fecioară Hrisoleontissa, o slăveşte şi tuturor cu bucurie o vesteşte.

156

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De strâmtorări şi necazuri, pe cei ce aleargă cu credinţă la Icoana ta, Fecioară, îi izbăveşte şi mântuire pururea le soleşte, ca ceea ce eşti Maica Ziditorului.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Rugăciunile tuturor celor ce vin la Icoana ta cea sfântă le plineşte, Maică şi Fecioară nenuntită, şi de toată primejdia îi păzeşte, ceea ce eşti cu Har dăruită.

157

Şi acum...

Stăpâna lumii, uşurare preadulce în boli şi necazuri nouă ne eşti, celor ce cu deadinsul la Icoana ta cea de minuni izvorâtoare scăpăm şi cu credinţă strigăm: Bucură-te, Fecioară!

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

158

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Icoana ta, Hrisoleontissa, tărie şi pace dăruieşte şi sufletele noastre le veseleşte, ale celor ce cu credinţă pe tine, Maică a lui Dumnezeu, cu evlavie o cinstesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cei ce-ţi cântă ţie, Fecioară, pururea cu darul tău îi umbreşte şi nevătămaţi de ispita celui viclean îi păzeşte, Născătoare de Dumnezeu.

Slavă...

159

Slăvită Icoana ta, Maică a lui Dumnezeu, cu dragoste şi cu credinţă noi, credincioşii, o sărutăm şi tămăduire de boli şi din necazuri izbăvire de la dânsa câştigăm.

Şi acum...

Mireasă nenuntită, pururea Fecioară, de Dumnezeu Născătoare Hrisoleontissa, pe cei ce te laudă pe tine, ca o preabună, îi păzeşte şi de toată nevoia şi strâmtorarea totdeauna îi mântuieşte.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Preamare apărătoare Mănăstirea ta te-a câştigat, Fecioară Curată, şi darul

160

Icoanei tale pururea îl vesteşte, ca ceea ce de toată reaua întâmplare, cu solirea ta, Stăpână Hrisoleontissa, se izbăveşte.

Darul tău cel preabogat, Fecioară, cu taină Icoana ta cea preaslăvită o umbreşte, ceea ce eşti cu Har dăruită, Născătoare de Dumnezeu, de la care tuturor râu de minuni izvorăşte.

Prin darul Icoanei tale, Maică a lui Dumnezeu, seceta minunat încetează, şi pântecele cel sterp degrab se dezleagă, ale celor ce la tine, Fecioară Hrisoleontissa, cu osârdie aleargă.

în tot chipul, prin Dumnezeiescul Har, Icoana ta minuni săvârşeşte şi pe toţi îi ridică spre a ta laudă şi proslăvire, Maică a lui Dumnezeu Hrisoleontissa, a celor credincioşi Dumnezeiască cinstire.

în sânuri ţinând Icoana ta cea sfântă, Stăpână Hrisoleontissa, Mănăstirea ta se veseleşte, şi de la dânsa luând bună dăruire, de toată nevoia, cu a ta mijlocire, Preacurată, se izbăveşte.

161

Pe cei ce cu dragoste aleargă către tine, Născătoare de Dumnezeu, cu darul tău pururea îi păzeşte, şi obştea ta aceasta şi ostrovul Eghinei şi pe toţi cei binecredincioşi de toată primejdia, Maică Hrisoleontissa, îi mântuieşte.

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii, Preacurată, Fiului tău te roagă să ne mântuim noi toţi.

De toată primejdia, bântuiala, nevoia şi neputinţa mă izbăveşte şi mai înainte de sfârşit pocăinţă îmi dăruieşte. Ca prin a ta mijlocire şi ajutor, de tot vrăjmaşul cel văzut şi nevăzut în viaţa aceasta de acum să mă mântuiesc şi cu bună plăcere în voile Iubitului tău Fiu şi Dumnezeului nostru să petrec,

162

iar în ziua cea înfricoşată a Judecăţii de veşnica şi înfricoşata muncă să mă izbăvesc, ca ţie să mă închin şi după cuviinţă să te proslăvesc, Preacinstită Maică a lui Dumnezeu, acum şi în veci. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi... Slavă... Doamne, miluieşte-ne pe noi... Şi acum... Uşa milostivirii...

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Şi acest tropar, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Celor ce cad la chipul tău, Fecioară Hrisoleontissa, şi cer a ta mijlocire, rugăciunile le plineşte, şi de toată vătămarea îi izbăveşte, şi darul şi mila ta pu rurea le dăruieşte, că tu eşti a noastră păzitoare şi întru primejdii apărătoare, ceea ce neîncetat ne acoperi cu solirile tale, de Dumnezeu Născătoare.

163

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (după Apanthisma)

Preasfântă Stăpâna mea, păzeşte-mă sub acoperământul tău, că în preacuratele tale mâini îmi pun duhul meu. Ajutătoare şi acoperământ fii sufletului meu în ziua cea înfricoşată a Judecăţii şi te roagă pentru mine, nevrednicul, ca să intru curat şi lămurit în Rai. Să nu mă lepezi, Doamna mea, pe mine, robul tău, ci mie îmi ajută şi ceea ce este de folos cererii mele îmi dăruieşte.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Către Icoana TA CEA SFÂNTĂ ŞI DE MINUNI FĂCĂTOARE, PE CARE CU ADEVĂRAT O NUMIM STRĂINA de Dumnezeu purtătoare, cu osârdie ALERGĂM ŞI DINTRU ADÂNCUL SUFLETULUI strigăm: Spre noi te milostiveşte, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ŞI GRAIURILE NOASTRE CELE DE RUGĂCIUNE LE PRIMEŞTE, CĂCI TU NE EŞTI APĂRĂTOARE ŞI ÎNTRU NEVOI ATOTPUTERNICĂ IZBĂVITOARE, una Maică a Ziditorului.

Paraclisul icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Xenia (Străina)

23 august

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

167

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne Miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 8:

Către Icoana ta cea sfântă şi de minuni făcătoare, pe care cu adevărat o numim Străina de Dumnezeu purtătoare, cu osârdie alergăm şi dintru adâncul sufletului strigăm: Spre noi te milostiveşte, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi graiurile noastre cele de rugăciune le primeşte, căci tu ne eşti apărătoare şi întru nevoi atotputernică izbăvitoare, una Maică a Ziditorului, (de două ori)

Slavă...

Prin tainica ta umbrire, Născătoare de Dumnezeu, Icoana ta pururea varsă dar

168

de tămăduire, căci izvor preafolositor tuturor celor binecredincioşi s-a arătat şi caldă adăpostire. Pentru aceasta, Străină Fecioară, către tine cu osârdie neîncetat năzuim şi minunile tale cele multe tuturor cu evlavie le vestim.

Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul,

169

striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

înaintea Icoanei celei minunate a Străinei toţi să cădem şi dintru adâncul sufletului aşa să strigăm: Cererile noastre degrab le plineşte, Fecioară, ca ceea ce eşti izvor nesecat de milostiviri.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De la Răsărit, sfântă Icoana ta cea numită Străina pe mare s-a arătat în chip minunat şi noian de daruri Dumnezeieşti izvorăşte celor ce cu credinţă către dânsa năzuiesc.

Slavă...

Dulceaţa pâraielor celor nematerialni- ce şi de viaţă dătătoare izvorând, Stră­ină, de Dumnezeu Născătoare, toată amărăciunea cea din patimi o risipeşti şi sufletele celor ce te măresc pe tine le veseleşti.

170

Şi acum...

Caută cu milostivire, Fecioară, din Icoana ta cea Dumnezeiască, către cei ce cu evlavie cad înaintea ei, şi cererile le plineşte, ca ceea ce cu rugăciunea poţi toate câte le voieşti.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, TU pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Din toată nevoia şi necazul, de relele întâmplări şi de tot felul de strâmtorări mântuieşte pe cei ce la Icoana ta cea de minuni făcătoare năzuiesc şi măririle tale, Preacurată, le slăvesc.

170

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De patimi, de boli şi de grele asupriri, prin al tău ajutor, toţi cei binecredincioşi se izbăvesc, Străină Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, şi darurile cele Dumnezeieşti ale ocrotirii tale cu osârdie le vestesc.

Slavă...

Pe cei bolnavi îi tămăduieşte şi pe cei ce se năpăstuiesc pururea îi sprijineşte, Fecioară cu totul fără de prihană, prin Harul ce se varsă de la sfântă Icoana ta, pe care în chip strălucit o ai slăvit prin umbrirea ta.

Şi acum...

De toată nevoia îi mântuieşte pe cei ce de pretutindenea cu credinţă neîncetat aleargă către Sfântă Mănăstirea ta, Stăpână, şi tuturor tămăduire le dăruieşte şi mântuire şi Dumnezeiască milă, Fecioară Străină.

171

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

172

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna, glasul 2

Apărătoare şi izbăvitoare şi a noastră păzitoare fiind, Fecioară Străină, nu înceta pururea a ne dărui, Curată, din bunătatea darurilor tale celor ce cu milostivire de la Dumnezeiască Icoana ta se varsă.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina Iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Thesalia împreună cu Evia vestesc minunile tale cele ce izvorăsc de la Icoana

173

ta, Fecioară, iar Magnezia şi toţi cei binecredincioşi mai cu osebire se desfătează de a ta bunăvoire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

După cum din foc în chip minunat ai mântuit, Fecioară, Icoana ta cea preacinstită, aşa stinge, rugămu-ne, şi cărbunii patimilor noastre, Maică a lui Dumnezeu preaslăvită.

Slavă...

De boli şi de primejdii şi de asupriri degrab îi izbăveşte, Străină preanevinovată, pe cei ce la Dumnezeiască Icoana ta caută scăpare, Fecioară întru totul lăudată.

Şi acum...

Magnezia toată şi toţi cei binecredincioşi se laudă cu tine, Străină preaslăvită, ceea ce ca şi cu o vistierie de mult preţ se îmbogăţeşte prin Icoana ta cea cinstită.

174

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De împresurările cele rele şi de toată strâmtorarea apără, Curată, Sfântă Mănăstirea ta şi pe toţi cei care cu credinţă aleargă la Icoana ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Purtarea ta de grijă cea caldă o dăruieşte, rugămu-ne, Născătoare de Dumnezeu, tuturor celor ce cu cântări sfinte te cinstesc şi cu evlavie mulţimea darurilor tale celor ce se varsă de la Icoana ta o măresc.

Slavă...

De la Răsărit, cinstită Icoana ta, Străină Fecioară, nouă ni s-a arătat în chip

175

minunat ca o Dumnezeiască comoară şi pururea minuni izvorăşte, şi cu Dumnezeieşti daruri ne îmbogăţeşte, de Dumnezeu Născătoare.

Şi acum...

Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti celor din Magnezia veselie şi Dumnezeieştii tale Mănăstiri minunată izbăvire, nu conteni a soli pentru noi, cei aflaţi întru necazuri şi în grele nevoi, Fecioară Străină.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Precum de boala ciumei ai vindecat pe cei ce la Dumnezeiescul tău acoperământ au alergat, Străină, de Dumnezeu

176

Născătoare, şi de năvala lăcustelor ai izbăvit pe cei ce la ajutorul tău cel cald au năzuit, aşa şi pe noi ne cercetează şi toată asupreala vrăjmaşului o depărtează.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Biserica şi Sfântă Mănăstirea ta le întăreşte, o, Maică a lui Dumnezeu, şi prin buna mireasmă a feluritelor tale minuni, care de la Dumnezeiască Icoana ta, Fecioară Străină, izvorăşte, de mirosul cel greu al patimilor ne izbăveşte.

Slavă...

Ceea ce pe Mântuitorul a toată lumea ai născut, Născătoare de Dumnezeu, celor ce cad înaintea Icoanei tale celei sfinte ajutorul tău pururea îl dăruieşte şi de toată patima şi neputinţa, Străină Curată, îi izbăveşte.

Şi acum...

Din viforul cel pierzător de suflet al vieţii pe noi ne mântuieşte şi la limanul

177

Dumnezeieştii voiri, Fecioară Străină, ne povăţuieşte, că la tine cu credinţă scăpăm, cei ce la ajutorul tău cel grabnic alergăm.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna, glasul 2

De cinstită Icoana ta, Născătoare de Dumnezeu, Magnezia împreună cu Iviria se veselesc, şi Thesalia toată întru cântări de laudă te slăveşte, şi minunile tale cele preamari le măresc, Fecioară Străină, că toţi cei ce la tine cu credinţă năzuiesc de toată nevoia, cu a ta folosinţă, degrab se izbăvesc.

178

Prochimen, glasul 4

Feţei tale se vor ruga bogaţii poporului.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă...

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Bogăţie neîmpuţinată Magnezia a câştigat, Fecioară, pe Icoana ta cea numită Străina preaiubitoare, căci minuni străine izvorăşte cu îmbelşugare, şi de

179

patimi şi de toată asupreala izbăveşte pe cei ce cu inimă curată către dânsa aleargă, şi bolile le goneşte, şi necurmată bucurie dăruieşte, Preasfântă Stăpână, celor ce cu credinţă vestesc folosinţa ta cea caldă.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Peste toţi a ta purtare de grijă cea multă o rourezi, Născătoare de Dumnezeu, Curată, ceea ce de secetă ai izbăvit şi ploaie ai vărsat peste cei ce strigă: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Râuri de daruri izvorăşti, Fecioară, de la Icoana ta, şi de boli şi de toată neputinţa izbăveşti pe cei ce strigă pururea: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă...

Cu darul cel bogat, care de la cinstită Icoana ta se varsă, Fecioară, stinge cărbunii patimilor noastre şi rouă milei tale o plouă peste sufletele noastre, ale celor ce te laudă pe tine, de Dumnezeu Născătoare.

Şi acum...

Acoperământ şi zid fii Mănăstirii tale, Străină Preacurată, şi darurilor tale pururea îi învredniceşte pe cei ce strigă cu credinţă: Bucură-te, a noastră folositoare, ceea ce eşti întru tot lăudată!

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

180

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

De la Răsărit, pe apa mării, sositu-ne-a nouă sfântă Icoana ta, Fecioară, ceea ce tuturor dar de mântuire izvorăşte şi toată neputinţa o tămăduieşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tărie trupurilor şi sufletelor, nouă, celor ce năzuim la tine, ne dăruieşte, Străină Născătoare de Dumnezeu, şi minunilor tale celor preamari pururea ne învredniceşte pe noi, cei ce la Icoana ta alergăm întru necazuri şi nevoi.

181

Slavă...

De Dumnezeiască Icoana ta, Fecioară, Magnezia toată se veseleşte, căci celor ce cu credinţă către dânsa năzuiesc mulţime de vindecări şi faceri de minuni neîncetat izvorăşte.

Şi acum...

Acoperă, Fecioară, de săgeţile lui Veliar pe toţi cei binecredincioşi şi Sfântă Mănăstirea ta, Născătoare de Dumnezeu, care întru cântări laudă preasfinţită Icoana ta.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Iată, Thesalia toată şi toţi cei credincioşi, de Dumnezeu Născătoare, căzând

182

la sfântă Icoana ta, cu cântări te măresc şi minunile tale cele mari, Străină Fecioară, le vestesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ceea ce eşti cu adevărat Maică iubitoare, de Dumnezeu Născătoare, a ta Mănăstire şi pe toţi cei ce năzuiesc la Icoana ta îi păzeşte şi binecuvântarea ta pururea le dăruieşte.

Slavă...

Mintea mea către cele cereşti o înalţă şi cu strălucirea slavei tale o luminează, Străină prealăudată, ca să laud minunile tale cele mai presus de fire, Fecioară Curată.

183

Şi acum...

Darul tău îl lăudăm, Străină Preasfântă, şi cu umilinţă către tine strigăm: Acoperământul tău nu-l lua de la noi, Fecioară, de la cei ce către tine alergăm.

184

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Arătatu-s-a în chip minunat în Magnezia, ca o comoară sfântă, Icoana ta, pe care Străina o numim, căci străine minuni săvârşeşte, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, pentru care te mărim.

Mănăstirea ta se veseleşte ţinând la sânul ei Icoana ta drept acoperământ, pe care Străina o numim, cu numele întărind cele ce printr-însa se săvârşesc, Fecioară, pentru care te mărim.

icoana ta cea cinstită, Născătoare de Dumnezeu, din focul cel pierzător în chip minunat a fost izbăvită, şi turmei tale celei

185

Dumnezeieşti, care pe tine neîncetat te fericeşte, din nou a fost dăruită.

Precum de năpasta lăcustelor şi de boala ciumei, prin caldă sprijinirea ta, i-ai mântuit pe robii tăi, aşa, cu darul tău, Fecioară Străină, totdeauna ne izbăveşte şi pe noi.

Magnezia toată cu duhul se veseleşte, Străină Preasfântă, de cinstită Icoana ta, că minuni fără de număr izvorăşte celor ce cu grăbire aleargă, Fecioară, la folosinţa ta.

De toată vătămarea acoperă Mănăstirea ta, Străină, de Dumnezeu Născătoare, şi pe noi, pe toţi, ne păzeşte, cei ce pururea pe tine te fericim cu Dumnezeiască cântare.

Toate oştile îngereşti, Mergătoruleînainte al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne mântuim noi.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

186

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

187

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Şi acest tropar, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Pe toţi cei ce cu credinţă cad înaintea Icoanei tale celei preasfinte, Străină Prealăudată, de toată scârba şi de nevoile cele cumplite îi izbăveşte, şi smeritele noastre cereri le plineşte, că darurile tale şi a ta folosinţă pururea le mărim, pe care nu înceta a le dărui tuturor celor binecredincioşi şi Mănăstirii tale, de Dumnezeu Născătoare.

Slavă... şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

188

Ceea ce eşti Stăpâna NOASTRĂ, DE Dumnezeu Născătoare, CÂNTĂRI DE LAUDĂ ADUCEM ŢIE NOI, ROBII TĂI, CA CEI CE CU VENIREA ICOANEI TALE CELEI CINSTITE ARMĂ TARE ŞI ZID NECLINTIT. ŞI STRAJĂ NEBIRUITĂ NE-AM agonisit. De toţi vrăjmaşii văzuţi ŞI NEVĂZUŢI, ŞI DE TOATĂ VĂTĂMAREA CEA SUFLETEASCĂ ŞI TRUPEASCĂ NE IZBĂVEŞTE, CA SĂ STRIGĂM ţie: Bucură-te, PORTĂRIŢĂ BUNĂ, CARE DESCHIZI CREDINCIOŞILOR uşile Raiului.

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, CEA NUMITĂ PORTĂRIŢA

12 februarie, 31 martie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

191

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4: Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

Ceea ce eşti Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare, cântări de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca cei ce cu venirea Icoanei tale celei cinstite armă tare şi zid neclintit şi strajă nebiruită ne-am agonisit. De toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, şi de toată vătămarea cea sufletească şi trupească ne izbăveşte, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului! (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Pe faraon cel ce se purta în căruţă l-a cufundat toiagul lui Moisi, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, şi pe Israil, cel ce fugea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântarea lui Dumnezeu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

192

Cine poate grăi mulţimea minunilor tale, Preacurată, cele ce de la Icoana ta se varsă cu prisosinţă peste cei ce te laudă cu credinţă?

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Uşă de mântuire le eşti, Fecioară, Călugărilor ce petrec întru a ta Mănăstire. Şi nouă uşile pocăinţei ni le deschide, mai înainte ca ucigătorul de suflete să ne piardă.

Slavă...

193

Cu dulce solirea ta, viforul cel cumplit al vieţii mele îl potoleşte şi către limanul cel liniştit al pocăinţei mă povăţuieşte.

Şi acum...

Ceea ce pe Soarele Dreptăţii în chip de negrăit în pântecele tău L-ai sălăşluit, pe Acela roagă-L, Curată, ca inimile noastre cele de patimi întunecate să le cerceteze şi cu razele pocăinţei să le lumineze.

194

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Femeia cea necăjită împreună cu fiul ei pe apă au pus Icoana ta, de furia celor rău-credincioşi voind a o scăpa. Şi pe robii tăi, Curată, cu darul tău îi izbăveşte de a vrăjmaşilor năvală rea.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Călugărilor din Mănăstirea Iviru te-ai arătat, celor ce cu dragoste te-au primit, căci după binecuvântarea rugăciunilor tale cele de Maică a lui Dumnezeu au râvnit.

195

Slavă...

Cu spicele rugăciunilor tale, sufletele noastre, cele ce de toată fapta cea bună au flămânzit, le hrăneşte şi la Judecată a sta de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeu, Fecioară, ne învredniceşte.

Şi acum...

Nu ne lipsi pe noi de al tău ajutor, Stăpână, ci cererile cele bune ale noastre le plineşte, ca ceea ce cu rugăciunea poţi să Săvârşeşti toate câte le voieşti.

Sedealna, glasul 2

Podobie: Ceea ce eşti rugătoare caldă...

Uşile pocăinţei deschide-mi mie. Curată, ca ceea ce nestricată uşa fecioriei o ai păzit şi în pântecele tău L-ai sălăşluit pe Cel ce porţile iadului le-a biruit.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Pe cei ce bine se nevoiesc în Mănăstirea ta, sub acoperământul tău, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, îi păzeşte şi pe toţi cei ce năzuiesc la Dumnezeiască Icoana ta de toată patima îi slobozeşte.

Ceea ce eşti Maica Luminii, cu strălucirea solirilor tale întunericul minţii mele îl risipeşte şi de toată grija cea lumească mă izbăveşte.

196

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce nu ai lăsat sânurile Tatălui şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta, cu Prorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cel ce mai înainte a aruncat în apă Icoana ta, ca de mânia fiarelor celor cuvântătoare să o izbăvească, la Muntele tău cel Sfânt l-ai povăţuit, ca minunea

197

cea săvârşită cu dânsa tuturor să o vestească.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ceea ce eşti celor ce flămânzesc hrănitoare şi celor din primejdii grabnic ajutătoare, nici pe noi nu ne trece cu vederea, Curată, ci de toată năpasta ne fii izbăvitoare.

Slavă...

Ceea ce eşti a îngerilor bucurie, sufletele noastre cele otrăvite de veninul păcatului, cu dulceaţa darului tău, le veseleşte, Stăpână, şi la limanul mântuirii ne povăţuieşte.

Şi acum...

Grăbeşte şi vino întru ajutorul robilor tăi, celor ce cumplit se primejduiesc în nevoi, căci cu credinţă spre tine, Preacurată, se nădăjduiesc şi de viforul ispitelor la Icoana ta cea de minuni făcătoare se izbăvesc.

198

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

în braţele Bătrânului Gavriil prin Icoana ta, Stăpână, te-ai dăruit, ceea ce de la Arhanghel vestea cea bună ai primit şi în pântecele tău pe Raza Slavei Tatălui o ai sălăşluit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Apărătoare Mănăstirii tale te-ai făgăduit a fi, Fecioară Portăriţa, ceea ce Monahilor vremile cele de pe urmă, prin plecarea Icoanei tale pe mare, vei vesti.

Slavă...

199

Belşug de daruri cereşti şi pământeşti ai revărsat peste obştea ta, Maică Preacurată, cu ale tale soliri, la vreme de cumplite nevoi şi prigoniri.

Şi acum...

Bucură-te, Fecioară, ceea ce întru curăţie ai născut pe Cel ce sufletele noastre de preamultele păcate cu Dumnezeiescul Har le curăţeşte şi rănile cele din patimi minunat le tămăduieşte.

201

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Anghira rugăciunii tale îmi dăruieşte mie, Fecioară Portăriţa, ceea ce pe mare ai venit, ca din adâncul păcatelor să-i izbăveşti pe cei ce cu credinţă pe tine, Preacurată, te cinstesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ca un turn în pustia lumii, care cu focul Harului luminezi, către limanul mântuirii, pe cei ce se clatină de viforul ispitelor, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi îndreptezi.

Slavă...

Mâhnirea sufletului meu tu singură o cunoşti, Stăpână. Ci spre mine te milostiveşte şi mângâiere degrab, cu solirile tale, îmi dăruieşte.

Şi acum...

Ceea ce cu naşterea ta porţile iadului ai zdrobit şi încuietorile Raiului ai deschis, Preacurată, uşile pocăinţei deschide-mi mie, Maică a lui Dumnezeu, cea cu totul îndurată.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

De păcatele cele multe mă biruiesc şi în adâncul cel cumplit al deznădăjduirii a cădea mă primejduiesc. De care, cu ale tale mijlociri, Fecioară Preamilostivă, mă izbăveşte.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte fărădelegile mele.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Podobie: Toată nădejdea...

Curată, ceea ce prin cuvânt pe Cuvântul, la plinirea vremii, în chip de negrăit L-ai născut, nu înceta pentru noi a-L ruga, ca ceea ce îndrăznire de Maică către Dânsul ai câştigat.

Condac, glasul 6

Podobie: Ceea ce eşti păzitoare Creştinilor...

202

Suspinurile noastre cele de rugăciune le primeşte, şi toată nevoia şi necazul de la noi le izgoneşte. Şi nebântuiţi de nicio tulburare, pe cei ce te cinstesc pe tine, de Dumnezeu Născătoare, îi păzeşte, şi pacea lui Hristos, Celui ce neîncetat de Puterile cele Cereşti este lăudat, cu solirile tale ne dăruieşte, ca pururea năvălirile cele cumplite ale tirania I lor vrăjmaşi cu atotputernică rugăciunea ta le potoleşte, şi inima mea cea tulburată, de mulţimea grijilor celor lumeşti, Preacurată, o izbăveşte.

203

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii evreieşti cu îndrăzneală văpaia cuptorului au călcat şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe fata cea slăbănoagă o ai vindecat, după ce mai înainte în vis i te-ai arătat. Şi sufletele noastre cele căzute în păcat, cu rugăciunile tale, întru totul fericită, către pocăinţă le ridică.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Monahii Mănăstirii Iviru cu dragoste Icoana ta cea sfântă o cinstesc, Preacurată, prin care, celor ce aleargă cu credinţă către dânsa, râuri de minuni izvorăsc, Fecioară cu totul nevinovată.

204

Slavă...

Sufletul meu cel rănit de păcate, cu darul tău, Născătoare de Dumnezeu Portăriţa, îl înviază şi la calea săvârşirii dumnezeieştilor fapte bune mă îndreptează.

Şi acum...

Din pântecele tău cel fecioresc lumii Mântuire ai răsărit, Stăpână preabună, prin Care sufletele noastre cele sterpe duhovniceşti roduri au odrăslit.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moisi taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu untdelemnul milostivirii tale, Curată, durerile rănilor noastre cele din

205

păcate le tămăduieşte şi neosândiţi la Judecata Fiului tău pe toţi ne păzeşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pocăinţa tâlharului ce a lovit Icoana ta o ai primit şi în ceata celor mântuiţi l-ai rânduit. Şi pe noi, cei căzuţi în patimi ca între nişte tâlhari, ne mântuieşte şi întru odihna pocăinţei ne sălăşluieşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Ca ceea ce neîncetat pentru lume soleşti, Curată, arde şi materia cugetelor noastre cele pământeşti cu văpaia rugăciunilor tale cele Dumnezeieşti.

Şi acum...

Săltările patimilor noastre le adoarme, întru tot lăudată, ceea ce în braţele tale cele de Maică Prunc ai odihnit, pe Cel ce întru a Sa odihnă sufletele Sfinţilor Săi le-a sălăşluit.

206

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moisi taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Uşa mântuirii deschide-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce cheile fecioriei nestricate le-ai păstrat şi prin negrăită naşterea ta porţile Vieţii le-ai descuiat.

207

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Izvor de binecuvântări verşi celor ce pe tine, Fecioară, te cinstesc şi Poruncile Fiului tău le păzesc, pe Care cu deadinsul roagă-L, Preanevinovată, ca de necazuri şi de toată mâhniciunea să ne izbăvească.

Slavă...

Din nevoi şi din primejdii pe noi, cei ce alergăm la tine, Curată, pururea ne izbăveşte, şi pe văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi de tot îi nimiceşte, şi sub acoperământul milostivirii tale ne primeşte.

Şi acum...

Porţile iadului le-ai zdrobit, Hristoase, şi pe ceea ce Te-a născut, Maica cea curată, nestricată o ai păzit, cu ale cărei rugăciuni sufletele noastre de ale vrăjmaşului ispite le izbăveşte şi întru plinirea Poruncilor Tale le întăreşte.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica

208

Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Bucură-te, Portăriţă bună, uşa cea către Rai a Ivirului, scutul Monahilor şi nebiruita biruinţă a credincioşilor. Nu înceta a mijloci pentru noi, ticăloşii robii tăi, cei aflaţi pururea în scârbe şi în nevoi.

De răutatea celui viclean totdeauna mă păzeşte şi săgeţile cele arzătoare ale ispitelor, cu darul tău, Stăpână preabună, le nimiceşte.

Ceata Monahilor se veseleşte, căci în toată vremea de tulburările văzuţilor Şi nevăzuţilor vrăjmaşi se păzeşte, de Dumnezeu Născătoare, prin Icoana ta cea de minuni făcătoare.

209

Ceea ce eşti celor bolnavi vindecare şi celor sărmani hrănitoare, Dumnezeiescul Har peste noi toţi îl străluceşte, Maica lui Dumnezeu Portăriţa, şi sufletele noastre cele otrăvite de veninul vicleanului şarpe le tămăduieşte.

Povara cea grea a păcatelor mele o uşurează şi către izvorul pocăinţei, cu solirile tale, Dumnezeiască Mireasă, mă îndreptează.

Precum Adam, cel ce în călcările de poruncă a căzut, zac cumplit şi de toată fapta cea bună sunt pustiit. Ci mai înainte apucă, Preacinstită, şi către viaţa cea mai bună mă ridică.

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii, Preacurată, Fiului tău te roagă să ne mântuim noi toţi.

210

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime...

Tatăl nostru...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6: iluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

211

Şi aceste tropare, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Ceea ce eşti podoaba cea preastrălucită a Monahilor şi a lor hrănitoare şi întru ispite mângâietoare, sufletele noastre de toată nevoia şi necazul le izbăveşte, Curată Fecioară cu solirile tale.

Ceea ce eşti lauda Mucenicilor şi veselia Drepţilor, cununa cea neveştejită a Monahilor şi ridicarea cea din nou a păcătoşilor, de Dumnezeu Născătoare, nu înceta a tinde către sufletele noastre milele tale.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

212

Ceea ce în BRAŢELE TALE cele de Maică AI PURTAT PE Cel CE PE TOATE LE POARTĂ, ŞI CU DULCE SĂRUTARE L-AI SĂRUTAT PE CEL CE ÎNSEŞI CETELOR CELOR ÎNGEREŞTI ESTE NEAPROPIAT, CA CEEA CE ÎNDRĂZNEALĂ CĂTRE DÂNSUL AI CÂŞTIGAT, NU ÎNCETA A-L RUGA PENTRU CEI CE CU DRAGOSTE SE ÎNCHINĂ Icoanei tale CELEI DE MINUNI FĂCĂTOARE şi strigă: Bucură-te, a SUFLETELOR NOASTRE NĂDEJDE TARE!

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Dulcea Sărutare (DE LA MĂNĂSTIREA FiLOTHEU)

27 martie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

215

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glasul 4: Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

216

Ceea ce în braţele tale cele de Maică ai purtat pe Cel ce pe toate le poartă, şi cu dulce sărutare L-ai sărutat pe Cel ce înseşi Cetelor celor îngereşti este neapropiat, ca ceea ce îndrăzneală către Dânsul ai câştigat, nu înceta a-L ruga pentru cei ce cu dragoste se închină Icoanei tale celei de minuni făcătoare şi strigă: Bucură-te, a sufletelor noastre nădejde tare! (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Pe faraon cel ce se purta în căruţă l-a cufundat toiagul lui Moisi, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, şi pe Israil, cel ce fugea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântarea lui Dumnezeu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

217

Cu adevărat, izvor de minuni s-a arătat Icoana ta cea preacinstită. Născătoare de Dumnezeu, ceea ce curgere de bine­cuvântări pururea turmei tale izvorăşte, care către dânsa cu credinţă năzuieşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

în braţele tale pe împăratul păcii L-ai purtat şi dulce sărutare de Maică I-ai dat, Fecioară, Celui ce în staulul pocăin­ţei pe cei rătăciţi a adunat.

Slavă...

Minune preaslăvită ai săvârşit, căci chipul tău cel zugrăvit, de ameninţarea urătorilor de Icoane l-ai izbăvit, şi pe ma­re venind, Mănăstirii Filotheu, Preacura­tă, în chip de negrăit te-ai dăruit.

Şi acum...

Anghira rugăciunii tale trimite-mi mie, celui ce în marea patimilor mă învălu­iesc, ca de toată răutatea, prin a ta mij­locire, Preanevinovată, să mă izbăvesc.

218

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu bucurie mare Călugării Icoana ta din apă au luat şi în Mănăstirea lor o au aşezat, Preacurată, ca tuturor să le fii ocrotitoare şi către limanul mântuirii îndreptătoare, ceea ce eşti întru tot lăudată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

îndelung se mâhnea Monahul acela că nu este belşug în Mănăstire, însă tu în vis cu blândeţe i-ai grăit, Fecioară, că de toate cele de folos totdeauna te îngrijeşti, ca şi de a sa mântuire.

219

Slavă...

Neînfrânarea monahilor o ai pedepsit, căci numai după ce cu osârdie s-au pocăit, a ridica Icoana ta, Preacurată, le-ai îngăduit.

Şi acum...

De chinuirea nevăzuţilor vrăjmaşi, cei ce de la calea mântuirii caută să ne abată, pururea ne izbăveşte pe noi, cu ale tale soliri, întru totul nevinovată.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Cu sărutarea ta cea dulce, care în chip tainic, prin rugăciune, de la Icoana ta se revarsă, pe Monahi pururea îi întăreşti şi celor ce aleargă la tine, Născătoare de Dumnezeu Portăriţa, cele de folos totdeauna le chiverniseşti.

Maica Vieţii, cu adevărat din pântecele tău cel curat Floarea mântuirii a odrăslit, prin Care lumea de mireasma duhovniceştilor daruri s-a învrednicit.

220

Sedealna, glasul 2

Podobie: Ceea ce eşti rugătoare caldă...

Văpaia Dreptei Judecăţi Dumnezeieşti, care, pentru cei păcătoşi, din pricina cumplitelor păcate se găteşte, cu curgerile darurilor tale, Portăriţa Preacurată, se potoleşte.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Nepăzind Poruncile Tale, Stăpâne, şi cu mintea mea în patimile desfătărilor sălăşluind, de Har am fost golit şi zac gol din pricina rănilor. Ci mă rog Ţie: Mântuieşte-mă, Mântuitorule!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cel ce podoabele din biserica ta le-a răpit, în chip minunat către pocăinţă l-ai povăţuit, Portăriţa, corabia în care se afla în mijlocul mării oprind.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

221

Pe mine, cel ce în noianul mării păcatelor mă înviforez, în corabia rugăciunii, cu atotputernică solirea ta, Stăpână, mă sălăşluieşte şi către limanul cel lin al pocăinţei mă povăţuieşte.

Slavă...

La izvorul pocăinţei mă îndreptează şi cu a ta rugăciune, Preacurată, sufletul meu, cel ce de tâlharii patimilor cumplit se jefuieşte, degrab îl luminează.

Şi acum...

Adam dănţuieşte, pe tine mărindu-te, Preanevinovată, ceea ce pe Strămoaşa Eva din blestemul

222

întristării o ai izbăvit şi lumii, prin naşterea ta. Viaţă ai dăruit.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Caută cu ochiul Tău cel neadormit şi spre mine Te milostiveşte, că de dormitarea trândăviei sunt cuprins, şi în patul patimilor zac, şi somnului desfătărilor slujesc; Cel ce pe Cruce capul Ţi-ai

plecat şi de bunăvoie Te-ai sculat, Hristoase, noaptea păcatului risipind, Soare al Dreptăţii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

în chip minunat, Preacurată Portăriţa, pe cel căzut de la înălţimea casei l-ai scăpat, ceea ce în ceasul primejdiei rugăciunea acestuia cu grăbire o ai ascultat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe mine, cel căzut în prăpastia multor păcate, cu atotputernică mâna ta, Stăpână, mă mântuieşte şi la cărarea pocăinţei mă povăţuieşte.

Slavă...

Lanţul cel greu al păcatului de la mine îl ridică cu solirile tale, Fecioară, şi sufletului meu, celui ce cumplit se învăluieşte, izbăvire degrab îi dăruieşte de patimile ce-l împresoară.

223

Şi acum...

Cererile noastre le plineşte, Stăpână Portăriţa întru totul lăudată, şi a petrece viaţă cuvioasă şi fără de prihană ne învredniceşte, Preacurată.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cel ce de moarte s-a izbăvit, catârul său şi o candelă de argint ţi-a adus drept mulţumită, iar noi a ta purtare de grijă văzând, Portăriţă Preacinstită, cu osârdie te lăudăm, ceea ce eşti cu Har dăruită.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

224

Primeşte şi de la noi, cei păcătoşi, această cântare smerită şi, ca o bună, belşugul Dumnezeieştii înţelepciuni ne dăruieşte, ceea ce de toţi eşti preaslăvită.

Slavă...

Ceea ce eşti făclia cea nestinsă a rugăciunii celei curate, cu lumina darului tău străluceşte, Născătoare de Dumnezeu, şi sufletele noastre cele întunecate de căderile în cumplitele păcate.

Şi acum...

Cu stâlpări de laude a te împodobi pe tine ne învredniceşte, Preacurată, ceea ce de îngereştile Cete neîncetat eşti lăudată.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Binecuvântarea ta, Preasfântă Fecioară, Mănăstirii tale fără de contenire o dăruieşte şi pe cei ce bine se nevoiesc într-însa, cu darul tău totdeauna îi păzeşte.

Curată, ceea ce prin cuvânt pe Cuvântul, la plinirea vremii, în chip de negrăit

225

L-ai născut, nu înceta pentru noi a-L ruga, ca ceea ce îndrăznire de Maică către Dânsul ai câştigat.

Condac, glasul 6

Podobie: Ceea ce eşti păzitoare Creştinilor...

Ca şi cu nişte flori înţelegătoare din grădina inimii culese, noi, cei ce cu dragoste te cinstim, Icoana ta, Portăriţa, cea de daruri izvorâtoare, cu evlavioase cântări o împodobim, de Dumnezeu Născătoare.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

226

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Podobie: Toată nădejdea...

Purtarea de grijă pentru cei sărmani pururea o ai arătat, Portăriţa Preacurată, şi celor ce petrec în Mănăstirea ta cele de trebuinţă le dăruieşti îmbelşugat, ceea ce de toată lumea eşti binecuvântată.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

227

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Sufletele noastre, cele de păcate slăbănogite, spre lauda ta, Maică a lui Dumnezeu, le ridică, ceea ce prin a ta fierbinte solire ne izbăveşti pe noi de a iadului osândire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Neputinţele celor ce la tine au năzuit, cu singură rugăciunea ta le-ai tămăduit, Portăriţa Prealăudată, de al cărui dar nici pe noi nu ne lăsa lipsiţi, ceea ce eşti întru totul curată.

Slavă...

în braţele tale cele de Maică pe Ziditorul a toate L-ai purtat, pe Care roagă-L neîncetat,

228

preacuratele tale mâini către Dânsul ridicând, ca viforul necazurilor cel stârnit asupra noastră să îl potolească şi de toată nevoia să ne izbăvească.

Şi acum...

Din paharul Harului mă adăpă, Preacurată, ceea ce prin naşterea ta cea de negrăit pe Adam din moarte l-ai izbăvit şi veşnicei veselii pe cei muritori i-ai învrednicit.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Izvor de apă minunat s-a arătat în locul din care Icoana ta din mare a fost luată, ca toţi minunile tale cele preaslăvite să le mărească, Mireasă Dumnezeiască.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe Cel ce de Cetele îngereşti este slăvit neîncetat în pântecele tău cel fecioresc L-ai sălăşluit, Curată, ca să rupi zapisul lui Adam, cel în pântecele iadului întemniţat.

229

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Pe Monahul cel ce se tânguia, în chip minunat l-ai încredinţat, Portăriţa Preacurată, că eşti Mănăstirii tale cu adevărat hrănitoare şi sprijinitoare.

Şi acum...

Ceea ce negrăit, în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, pe împăratul Slavei L-ai sălăşluit, nu mă trece acum cu vederea pe mine, cel ce în marea patimilor mă înviforez cumplit.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară

230

Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ceea ce pe Făcătorul a toate în preacurat pântecele tău L-ai purtat şi prin naşterea ta cea mai presus de fire pe Adam cel căzut l-ai ridicat, de tot necazul ne izbăveşte şi pe noi, cei aflaţi în cumplite nevoi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu adevărat, belşug de daruri primesc cei ce cu evlavie Icoana ta o cinstesc şi sub acoperământul tău, Maică a lui Dumnezeu, în Mănăstirea ta bine se nevoiesc.

Slavă...

Linişteşte marea vieţii cea de viforul ispitelor tulburată, ca la limanul mântuirii fără de sminteală să ajungem, ceea ce eşti întru totul nevinovată.

Şi acum...

231

La cărarea pocăinţei mă îndreptează, Fecioară, ceea ce pururea soleşti pentru cei ce Icoana ta, Portăriţa, cu evlavie o cinstesc, căci către dânsa alergând, pururea de tot necazul se izbăvesc.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Bucură-te, podoaba Cetelor îngereşti;

bucură-te, izvor de daruri cereşti; bucură-te, scutul Monahilor şi odihna Cuvioşilor. Nu înceta a soli pentru cei ce cu credinţă scapă la a ta Dumnezeiască folosinţă.

Cu dulceaţa rugăciunilor tale, Născătoare de Dumnezeu Portăriţa, pe noi, cei

232

ce din rodul cel amar al păcatului am gustat, ne hrăneşte şi de osândirea cea cumplită ne izbăveşte.

Pe Soarele Dreptăţii în braţele tale cele de Maică L-ai purtat, şi lumea din întunericul păcatului o ai izbăvit. Şi inimile noastre, cu darul tău, Preacurată, le străluceşte şi veşnicei veselii ne învredniceşte.

Din roua darurilor tale cele nenumărate picură şi peste inimile noastre cele cufundate în păcate, ca roade vrednice de pocăinţă să aducem, Stăpână, noi, cei ce alergăm la a ta Icoană cu credinţă.

Cetele cele Monahiceşti pe tine, Preacurată, te cinstesc, ceea ce eşti a lor folositoare tare şi celor aflaţi în cumplite nevoi mângâietoare.

Muntele Athonului se veseleşte de Icoana ta cea de minuni izvorâtoare. prin care toţi ne umplem, de Dumnezeu Născătoare, de Dumnezeiasca ta binecuvântare.

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii,

233

Preacurată, Fiului tău ne mântuim noi toţi.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Facere a lui Chiril, Bătrânul Constantinopolei (din Apanthisma)

Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,

ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos, ceea ce voieşti şi doreşti ca toţi oamenii, întru slava Unuia Născut Fiului tău intrând, să te vadă pe tine, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Unealtă a mântuirii neamului nostru, eu, netrebnicul şi necuratul robul tău, te rog pe tine, cea mai curată decât soarele şi mai cinstită decât îngerii: Primeşte rugăciunea mea şi să nu mă lepezi pe mine, că cer de la socoteala şi aşezarea ta cea milostivă şi iubitoare de oameni să te rogi Fiului tău Celui milostiv, ca ceea ce ai îndrăzneală, pentru mine, păcătosul, ca să asculte întinata mea rugăciune, ceea ce cu zdrobire şi cu smerenie

234

s-a făcut, şi să nu o defaime pe ea, care iese din inimă spurcată. Ci ca un îndurat şi Multmilostiv, prin rugăciunea ta, a Preacuratei Maicii Sale, să Se plece şi, spre mine căutând, să mă miluiască şi să-mi ierte mie toate păcatele mele, câte în toată viaţa mea am nelegiuit. Aşa fă, Doamna mea, Preasfântă Fecioară, şi eu voi fi ţie îndatorit de-a pururea a propovădui măririle tale şi darul tău cel negrăit. Că blagoslovită şi cu daruri dăruită eşti în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi... Slavă... Doamne, miluieşte-ne pe noi... Şi acum... Uşa milostivirii...

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Şi aceste tropare, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Bucură-te, Fecioară, ceea ce eşti izvor de Dumnezeieşti binecuvântări! Şi pe noi, cei preaticăloşi, ne izbăveşte şi Har şi mare milă de la Domnul pururea ne soleşte, Maică a lui Dumnezeu.

235

Mănăstirea Filotheu cu dragoste în sânul său Icoana ta o poartă, de la care daruri şi vindecări necontenit se varsă, Preacurată.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Turma ta cea DUHOVNICEASCĂ, DE CEI CE O LUPTĂ PE EA FIIND ÎMPRESURATĂ, PE ROBUL TĂU L-AI VESTIT ŞI AIEVEA CĂTRE DÂNSUL ai grăit, Curată. Pentru aceasta, Cetele Călugărilor strigă către tine, Maică Preacinstită: Slavă ajutorului TĂU CELUI grabnic!

Slavă FOLOSINŢEI TALE CELEI PREAMARI! Slavă ţie, Mângâietoare,

UNA ÎNTRU TOT LĂUDATĂ!

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni i Născătoarei de Dumnezeu, CEA NUMITĂ PaRAMYTHIA (Mângâietoarea)

21 ianuarie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Iui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

239

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

Tropar, glasul 1

Turma ta cea duhovnicească, de cei ce o luptă pe ea fiind împresurată, pe robul tău l-ai vestit şi aievea către dânsul ai grăit, Curată. Pentru aceasta, Cetele Călugărilor strigă către tine, Maică Preacinstită: Slavă ajutorului tău celui grabnic! Slavă folosinţei tale celei preamări! Slavă ţie, Mângâietoare, una întru tot lăudată! (de două ori)

Slavă... Şi acum..., glasul 4

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de

240

Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israiliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Stăpână, Marie prealăudată, Har îmi dăruieşte, ca Icoana ta cu stâlpări de cântări să o împodobesc şi al tău chip, Mângâietoarea mea, după datorie să îl cinstesc.

241

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Doamna cea atotputernică a Muntelui Athonului, ca ceea ce acoperământ şi apărătoare a Monahilor eşti, pe cei ce petrec aici de toată ispita pururea îi izbăveşti.

Slavă...

Precum odinioară duhovnicească turma ta din mâinile tâlharilor preaminunat o ai mântuit, Mângâietoare preabună, şi acum, pe cei împresuraţi de tot felul de nevoi îi izbăveşte şi darurilor tale îi învredniceşte.

Şi acum...

De boli, de ispite şi de sminteli fiind cuprinşi, Stăpână, la a ta Icoană cădem şi după cuviinţă îţi strigăm: Mângâietoare preabună, din nevoia cea de acum degrab ne mântuieşte şi alinare sufletelor şi trupurilor dăruieşte.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Cel ce ai făcut cele de deasupra

242

Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Fiul tău, o, Stăpână, cea cu Har dăruită, vrând a-i îndrepta pe monahii cei trândavi ce nu păzeau Poruncile Sale, cete de tâlhari sălbatici şi neomenoşi a trimis Mănăstiri tale.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Iar tu, Fecioară, pierzarea acestora o ai îndepărtat şi cu îndrăzneala ta cea de Maică îndată către Domnul ai alergat. Şi chiar dacă Dumnezeiescul Prunc mâna Sa Şi-a întins, cu preacuratele-ţi buze iarăşi ai strigat.

243

Slavă...

Maică, opreşte-ţi glasul!, zicea al tău Fiu. însă tu, Fecioară, a treia oară ai strigat, şi astfel, întreaga-ţi turmă, Curată, o ai mângâiat. Pentru aceasta, Stăpână, Bucură-te! îţi strigăm neîncetat.

Şi acum...

Tuturor eşti, Fecioară, acoperământ şi sprijin preatare, folositoare şi din toate nevoile izbăvitoare, către Fiul tău şi Dumnezeu caldă mijlocitoare şi Mănăstirii Vatopedului nebiruită păzitoare şi apărătoare.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

244

Sedealna, glasul 2

Podobie: Cele de Sus căutând...

Ceea ce eşti zid nebiruit şi fierbinte solitoare, izvor de milă şi nouă, tuturor, Mângâietoare, ţie ne rugăm şi către tine cu osârdie strigăm, de Dumnezeu Născătoare: Spre rugăciune grăbeşte şi din primejdii ne izbăveşte, una a turmei tale nebiruită păzitoare.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina Iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Biserica ta aceasta, Preacinstită, prin zugrăvirea Icoanei tale cea cu numele mângâierii numită, sălaş preaînfrumuseţat al Dumnezeiescului Har s-a arătat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

245

Cetele Monahiceşti şi cele mireneşti, dimpreună cu toate rânduielile cele cereşti, cu osârdie strigă către tine: Maică, ceea ce nu ştii de mire, nu înceta a mângâia pe robii tăi, cei aflaţi în cumplite nevoi.

Slavă...

Fii tăi, care în Mănăstirea ta vieţuiesc, pururea saltă şi se veselesc, ca cei ce adesea de sărutarea Icoanei tale se învrednicesc şi se umplu, Preacurată, de Harul cel Dumnezeiesc.

Şi acum...

Vatopedu se bucură şi tot Muntele îl cheamă spre cinstirea Icoanei tale celei ce a grăit, Născătoare de Dumnezeu, şi pe Monahi de năvala tâlharilor i-a izbăvit.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel

246

Înalt, pacea Ta o dă nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ulcior şi toiag, masă sfântă şi rug de foc nemistuit, chivot al legii şi năstrapă întru care Mana Hristos se păstrează, pe tine, Fiică, Prorocii mai înainte te-au vestit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Munte netăiat şi sfeşnic de aur, şi lână înrourată Dumnezeieştii Proroci pe tine te-au închipuit, Preacurată.

Slavă...

Legile firii întru tine, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, se biruiesc, ceea ce una fără de sămânţă Prunc ai născut, pe Cuvântul Tatălui, Cel ce cu Dumnezeirea este neîncăput.

Şi acum...

247

Şi trupul, şi sufletul cu totul mi le-am spurcat, şi ce voi face, nu ştiu, eu, nevrednicul, cel cu multe păcate spurcat. Drept aceea, către tine strig: Mântuieşte-mă, Fecioară, pe mine, robul tău, cel ce la tine izbăvire am aflat.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă, căci către Tine am strigat, şi mă auzi. Dumnezeul mântuirii mele.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu solirile tale către Fiul tău şi Dumnezeu, Preacurată, cele dinlăuntru ale mele cu darul tău le înnoieşte şi de toată patima cea de suflet pierzătoare mă izbăveşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

248

Chip al smereniei, Stăpână Mângâietoare, noi te-am câştigat, cei ce la cinstită Icoana ta am alergat, şi prin ale tale mijlociri de la Domnul luăm bogate milostiviri.

Slavă...

Muntele Athonului minunată Mângâietoare pe tine te-a câştigat, şi cu Icoana ta cea de minuni făcătoare se făleşte, şi la preacinstitul tău Brâu alergând, Preasfântă Fecioară, de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi se izbăveşte.

Şi acum...

De boală, de foamete, de cutremur, de foc, de sabie şi de tulburări, de grindină şi de tot felul de nevoi turma ta o mântuieşte, rugămu-ne ţie, Maica lui Dumnezeu, şi viforul ispitelor pururea îl potoleşte.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către o folositoare şi zid nestricat.

249

Curată, ceea ce prin cuvânt pe Cuvântul, la plinirea vremii, în chip de negrăit L-ai născut, nu înceta pentru noi a-L ruga, ca ceea ce îndrăznire de Maică către Dânsul ai câştigat.

Condac, glasul 2

Ceea ce eşti Creştinilor păzitoare nebiruită şi către Făcătorul rugătoare neostenită, nu trece glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credinţă strigăm către tine: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

250

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Nu ne încredinţa pe noi folosinţei omeneşti, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem să răbdăm săgetăturile dracilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, pururea fiind biruiţi; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

251

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Mângâiere mie, robului tău, îmi dăruieşte, celui ce cu credinţă şi cu dorire către tine năzuieşte, ceea ce eşti Mănăstirii Vatopedului Mângâietoare şi Monahilor celor ce petrec într-însa de primejdii izbăvitoare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Precum cerbul, cel ce la izvoarele apelor aleargă însetat, aşa şi sufletul meu, care de arşiţa păcatelor se topeşte, îl adapă cu picătura darului tău celui îmbelşugat, căci către tine, Fecioară Mângâietoare, întru nevoi scăpare am aflat.

252

Slavă...

Mai dulce decât al privighetorii, glasul tău ce picură nectarul mângâierii s-a auzit şi Mănăstirea Vatopedu de năvala tâlharilor atunci o ai mântuit; pe care nu înceta de toată ispita a o izbăvi, preabună Mângâietoare, ceea ce eşti a noastră caldă solitoare.

Şi acum...

Uneltirile cumplite şi viclene, cele cu nebunie urzite asupra Muntelui tău în vremurile cele din urmă, Fecioară, le zădărniceşte şi lăcaşul pe care l-ai ales spre sălăşiuire, preacinstită Mângâietoare, pururea îl ocroteşte.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

253

De tine făptura toată se veseleşte, Cetele îngereşti, şi cele Monahiceşti, şi tot Neamul Creştinesc pe tine, Fecioară şi a lui Dumnezeu Maică, pururea te fericeşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe Mângâietoarea cea de obşte a Creştinilor, pe Maica cea Preacurată să o lăudăm, ceea ce este Monahilor atotputernică ocrotitoare şi a vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi surpătoare.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Ceea ce Stăpână a toată zidirea eşti, Fecioară, a celor Cereşti şi a celor pământeşti, grabnică Mângâietoare ne eşti cu adevărat, ca ceea ce în braţele tale pe împăratul tuturor L-ai purtat.

Şi acum...

împărăteasă Mângâietoare, ceea ce pe împăratul împăraţilor la pieptul tău L-ai hrănit, Cereştii împărăţii îi învredniceşte

254

şi pe cei ce întru a ta Mănăstire s-au sălăşîuit.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe împăratul Ceresc, pe Care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată noi, cei mântuiţi prin tine, cu Cetele celor fără de trupuri mărindu-te.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Către Icoana ta cea de minuni făcătoare cu credinţă alergăm noi, cei mântuiţi prin tine, Mângâietoare preacurată, şi smerite cântări îţi aducem, Maică întru tot lăudată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

255

Ajutătoare celor ce se nevoiesc întru a ta Mănăstire fii pururea, Preasfântă Mângâietoare, şi zid nebiruit şi fierbinte folositoare, de Dumnezeu Născătoare.

Slavă...

Mănăstirea ta, Mângâietoare preabună, de uneltirile celor vicleni totdeauna o izbăveşte şi pe cei ce petrec aici de toată primejdia şi ura cea dintre fraţi, cu rugăciunile tale, îi păzeşte.

Şi acum...

Bucură-te!, îţi strigăm, Născătoare de Dumnezeu, şi înaintea Icoanei tale celei de minuni făcătoare cu umilinţă cădem, şi către tine cu osârdie ne rugăm: Iertare de greşale ne dăruieşte şi părtaşi a fi Cereştii împărăţii cu solirile tale, Preacurată, ne învredniceşte.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Pe cea decât Cerurile mai înaltă şi decât razele soarelui mai curată cu cântări să o cinstim, că este a lui Dumnezeu

256

Născătoare şi a Creştinilor de obşte Mângâietoare.

Ceea ce eşti Maica Izbăvitorului şi Stăpâna tuturor, primeşte a noastră rugăciune, a nevrednicilor, şi Mângâietoare, şi acoperământ, şi solitoare pururea fii nouă, robilor tăi, către Dumnezeu şi Fiul tău.

De strâmtorări şi de tot felul de nevoi pe robii tăi, Fecioară, îi izbăveşte, şi mâna ta cea de ajutor Poporului celui Dreptcredincios degrab îi dăruieşte, cel ce la Icoana ta totdeauna năzuieşte.

Celor ce cu evlavie Icoana ta o cinstesc, ceea ce eşti cu Har dăruită, minuni nenumărate şi bogate tămăduiri le izvorăşti, Maică Preacinstită.

Mângâietoare şi grabnică ajutătoare fii turmei tale celei cuvântătoare, Marie preaslăvită, că tu pe Dumnezeu Cuvântul în braţele tale L-ai purtat, ceea ce eşti de toţi cei dreptcredincioşi cinstită.

Fecioară Preacurată, ceea ce eşti nădejdea celor deznădăjduiţi şi folositoarea

257

celor necăjiţi, ruga robilor tăi nu o lepăda, ci din nevoia cea de acum ne izbăveşte cu solirea ta.

Cei ce cu credinţă la tine năzuiesc, de toată patima şi stricăciunea se mântuiesc, căci poţi toate câte le voieşti cu rugăciunea către Fiul tău, Mângâietoare Maică a lui Dumnezeu.

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii, Preacurată, Fiului tău te roagă să ne mântuim noi toţi.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi

258

foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Şi aceste tropare, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Pe cea decât toată zidirea mai cinstită şi a Monahilor şi a Creştinilor Mângâietoare preaslăvită, pe Fecioara să o lăudăm, că pe vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi pururea îi biruieşte şi prin a sa Icoană, nouă, tuturor, acoperământ de

259

mântuire ne dăruieşte, ca ceea ce este Maica Ziditorului. Slavă sfatului tău celui mare! Slavă minunilor tale! Slavă purtării tale de grijă celei către noi!

Veniţi cu toţii să alergăm, şi la Icoana cea de minuni făcătoare a Preacuratei Fecioare cu lacrimi să cădem, şi cu dorire aşa să-i strigăm: De toată nevoia ne slobozeşte şi din primejdii totdeauna ne izbăveşte, Mângâietoare, una, ceea ce eşti a Ziditorului Născătoare.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

260

De la marginile LUMII, RAZELE RUGĂCIUNILOR TALE PESTE NOI LE STRĂLUCEŞTE ŞI TOATĂ MÂHNICIUNEA ŞI TULBURAREA PATIMILOR DE LA SUFLETELE NOASTRE O RISIPEŞTE, Preacurată, căci cu gânduri smerite către Icoana ta, Prodromiţa, năzuim ŞI CU UMILINŢĂ Îţi grăim: Ceea CE BINE AI VOIT A NE DĂRUI Dumnezeiescul tău chip şi al Fiului tău, SUFLETELE NOASTRE LE VESELEŞTE CU STRĂLUCIREA DARULUI TĂU.

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu cea numită Prodromiţa (Înaintemergătoarea)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

263

împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... (pag. 10) Slavă... Şi acum... Aliluia, aliluia, aliluia. Slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului, (de 3 ori)

264

Apoi troparele acestea, glasul 4: Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

De la marginile lumii, razele rugăciunilor tale peste noi le străluceşte şi toată mâhniciunea şi tulburarea patimilor de la sufletele noastre o risipeşte, Preacurată, căci cu gânduri smerite către Icoana ta, Prodromiţa, năzuim şi cu umilinţă îţi grăim: Ceea ce bine ai voit a ne dărui Dumnezeiescul tău chip şi al Fiului tău, sufletele noastre le veseleşte cu strălucirea darului tău. (de două ori)

Slavă... şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule... (pag. 12)

Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a proslăvit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Străină minţii celei omeneşti este taina zugrăvirii Icoanei tale, străină este şi vederii celei îngereşti adâncimea slavei tale.

265

Dar la preacaldă folosirea ta alergăm şi dintru adâncul inimii îţi strigăm: Ca ceea ce pururea verşi minuni prin preacinstită Icoana ta, sub acoperământul iubirii tale celei de oameni ne păzeşte şi pe noi, cei aflaţi întru necazuri şi nevoi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

în valurile grijilor celor lumeşti ne primejduim şi departe de cămara cea cerească rătăcim. Ci Icoana ta cea de minuni izvorâtoare ca o uşă prealuminată nouă ni se arată, pe care cu glasuri smerite de rugăciune o descuiem ca şi cu o cheie minunată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bine ai voit, Prealăudată, pământul Ţării Româneşti a-l arăta ca pe un nou izvor de binecuvântare, de unde Icoana ta cea prin minune Dumnezeiască zugrăvită a răsărit şi pe piatra pocăinţei inimile noastre le-a întărit.

266

Slavă...

Izvor de tămăduiri preaminunat Icoana ta s-a arătat, arşiţa patimilor noastre potolind şi cugetul nostru cel căzut din adâncul patimilor ridicând, ca de frumuseţea laudelor tale să ne desfătăm noi, cei ce către dânsa cu credinţă alergăm.

Şi acum...

Râuri de binecuvântare izvorăşti celor ce cad cu credinţă înaintea Icoanei tale, Preacurată, căci smeritele lor suspinuri le primeşti şi cererile lor cele de rugăciune degrab le plineşti, ceea ce eşti întru totul lăudată.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu eşti tăria celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine te laudă duhul meu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

267

Cer înţelegător te-ai arătat, de Dumnezeu Născătoare, că pe Soarele Dreptăţii L-ai purtat, Cel ce inimile cele smerite le luminează, iar acum ca un nor prealuminos pe crugul Bisericii prin cinstită Icoana ta străluceşti, ceea ce mintea noastră o îndreptează către cele cereşti.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Tu eşti a Schitului Prodromu împodobire şi a Ortodocşilor Români Dumnezeiască vistierie, întru necazuri nădejde tare şi puternică folositoare, şi liman neînviforat de duhovnicească alinare.

Slavă...

268

Cu fulgerele rugăciunilor tale inimile noastre cele întunecate le străluceşti şi toată diavoleasca bântuială de la noi o izgoneşti, ca de viforul cugetelor celor rele să ne izbăvim şi cu duhovnicească veselie să-ţi grăim: Bucură-te, a noastră purtătoare de grijă neînfruntată!

Şi acum...

Care inimă împietrită privind la a ta Icoană nu se pătrunde de umilinţă şi care tulburare nu conteneşte atunci când alergăm către tine cu credinţă? Ci ochii sufletelor noastre cu darul tău, Preacinstită, îi luminează şi către lucrarea faptelor celor bune ne îndreptează.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Curgerea patimilor noastre o stăvileşte, Maică a Domnului Prodromiţa, ceea ce eşti nor cuvântător, şi ploaia milostivirii tale o varsă asupra tuturor celor ce cu credinţă la tine năzuiesc şi Icoana ta după cuviinţă o cinstesc.

De toată boala şi neputinţa pe robii tăi, cei ce cu osârdie aleargă la Icoana ta, Preacurată, îi tămăduieşte şi izbăvire din tot necazul şi pace sufletelor le dăruieşte.

Corabie a mântuirii pe tine te cunoaştem noi, cei ce pe marea vieţii cumplit ne înviforăm, şi a Adevărului cetate neclintită, pe care te rugăm ca inimile noastre de a vrăjmaşului săgetături pururea să le păzeşti, Preacinstită.

269

Sedealna, glasul 2

Podobie: Ceea ce eşti rugătoare caldă...

Carte a Vieţii te ştim, întru care Cuvântul Tatălui S-a scris în chip de negrăit, Cel ce şi de către ochii cei îngereşti cu anevoie poate fi privit. Rugămu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare, să ne scrii şi pe noi, cei chinuiţi de patimi şi de nevoi, în cartea vieţii cu condeiul rugăciunilor tale.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Pe a Ta înomenire, pe care mai înainte de veci o ai hotărât şi mai pe urmă a o săvârşi ai binevoit, Doamne, am auzit-o şi cu frică am lăudat-o.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Inimile noastre în chip tainic le înţelepţeşte, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, a celor ce cu osârdie la Icoana ta năzuim şi cu laude de cântări al tău praznic îl împodobim.

270

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Inimile Cuvioşilor Nifon şi Nectarie s-au odihnit în marea minunilor tale. Şi pe noi milostivirii tale celei negrăite ne învredniceşte, Preacurată, şi setea sufletelor noastre cu apa darului tău o potoleşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Darul tău ni-l dăruieşte, Fecioară prea fără de prihană, ca prin glasuri de cântări Icoana ta cea de minuni făcătoare să o împodobim, noi, cei ce către al tău grabnic ajutor pururea năzuim.

Slavă...

în mijlocul Poporului celui Dreptcredincios ca o stea nou arătată Dumnezeiască Icoana ta străluceşte, întru totul nevinovată, căci inimile noastre cu darul tău le luminează şi către cărarea Poruncilor Fiului tău ne îndreptează.

Şi acum...

271

Preacinstit chipul tău nu-l întoarce de la noi, Preacurată, că deşi împovăraţi de păcate şi întru totul nevrednici Fiului tău suntem, întru nevoi şi necazuri la sfinţită Icoana ta alergăm şi grabnicul tău ajutor fără de contenire îl chemăm.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Din negura patimilor, ca dintr-o noapte preaadâncă mântuindu-mă, învredniceşte-mă, rogu-mă, ca duhul meu să mânece către Lumina Zilei Poruncilor Tale, Hristoase.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

în ceasul morţii cu veselă faţă să-mi stai înainte, Preacurată, şi întunecatele chipuri ale vrăjmaşilor diavoli de la mine să le izgoneşti, şi toată mâhniciunea să o risipeşti, că la Icoana ta totdeauna mă izbăvesc şi cu glasuri de laudă o cinstesc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

272

Uşa milostivirii tale o deschide nouă, Preacinstită, căci către Icoana ta alergăm şi cu umilinţă ne rugăm: Iertare de păcate de la Fiul tău şi Dumnezeu ne dăruieşte şi a intra în cămara cea de nuntă, cu solirile tale, ne învredniceşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ruga robului tău Inochentie o ai primit şi de intrarea întru Cereasca împărăţie l-ai învrednicit, ca pururea dimpreună cu Cereştile Cete să se veselească şi cu laude de cântări pe tine, Preacurată, să te proslăvească.

Slavă...

Precum în vis femeii celei evlavioase te-ai arătat, întru tot nevinovată Fecioară, cu ale tale soliri străluceşte şi sufletul meu cel întunecat, că înaintea Icoanei tale cad cu umilinţă, ceea ce cu darul ei goneşte de la noi orice neputinţă.

Şi acum...

273

Toţi Creştinii cei Binecredincioşi, de la marginile lumii, cu rugăciuni către Icoana ta aleargă, milostivă Preacurată, ale căror cereri degrab le plineşte şi sufletele lor cu darul tău le sfinţeşte.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Ca şi către un liman de mântuire la cinstită Icoana ta aflăm izbăvire, Maică prealăudată, noi, cei cuprinşi de patimi şi împovăraţi de nenumărate păcate, că nevăzutul vrăjmaş ca un leu răcnind caută

274

să ne înghită şi sufletele noastre în temniţele iadului pe veci să le închidă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu mustrătoare privirea ta, ca şi cu o sabie înfricoşătoare şi minunată, legăturile patimilor noastre le-ai tăiat, ale celor ce minunile tale le mărturisim şi cu umilinţă către Icoana ta grăim: Preasfântă Fecioară, ceea ce în braţele tale porţi pe Fiul tău şi Dumnezeu, darul tău peste noi îl izvorăşte şi sufletele noastre cu solirile tale le tămăduieşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu a ta minunată purtare de grijă locaşul tău pururea îl ocroteşti, şi pe Monahii cei ce cu osârdie ţie îţi slujesc de săgeţile vrăjmaşilor celor vicleni şi de a patimilor năvală cu atotputernică rugăciunea ta, Preacurată, îi păzeşti.

Slavă...

Curăţia cea dintâi, lui Adam celui căzut vrând a o dărui, în braţele tale ca un Prunc a fost purtat Cel ce de sânurile cele Părinteşti nicidecum nu s-a depărtat. şi pe noi, cei de păcate gârboviţi, la

275

lucrarea Poruncilor Fiului tău ne îndreptează şi sufletele noastre cu strălucirea darului tău le luminează.

Şi acum...

Minunea zugrăvirii Icoanei tale nici îngerii nu pot a o tâlcui, însă noi sub acoperământul rugăciunilor tale pururea aflăm adăpostire şi unele ca acestea îţi grăim cu veselie: Bucură-te, carte, de Duhul pecetluită; bucură-te, mireasma Raiului cea negrăită; bucură-te, oglinda frumuseţii celei Dumnezeieşti; bucură-te, lumina care întunericul inimilor noastre îl risipeşti.

Apoi aceste stihiri, acelaşi glas:

Ca ceea ce smerenia şi osârdia zugravului celui de Duhul înţelepţit o ai răsplătit, la râvna inimilor noastre ia aminte şi toată neputinţa şi boala de la noi o goneşte şi a grăi minunile tale cele mari ne învredniceşte.

Trupurile noastre cele de boală istovite le întăreşte şi rănile sufletelor noastre

276

le tămăduieşte, ca din patul neputinţelor ridicându-ne, înaintea Icoanei tale cu mulţumită să cădem şi laude de Dumnezeieşti cântări cu osârdie să-ţi aducem.

Condac, glasul 6

Podobie: Ceea ce eşti păzitoare Creştinilor...

Ceea ce pe calea mântuirii ne eşti povăţuitoare nerătăcită şi a Cetelor celor îngereşti laudă preaslăvită, şi pe noi, cei ce înaintea cinstitei Icoanei tale cu credinţă ne închinăm, de tot necazul şi tulburarea ne păzeşte şi darului Icoanei tale, Preacurată, ne învredniceşte.

Alt condac, glas acelaşi:

Minunile Icoanei tale întru vistieria smeritelor noastre inimi le păzim şi cu mulţumită cântări de laudă îţi glăsuim, pe care le primeşte, Preacurată, şi părtaşi a fi vieţii celei îngereşti ne arată pe noi, cei ce-ţi strigăm: Bucură-te, a Darului strălucire nepieritoare, care luminezi toate marginile cele de sub soare!

277

Prochimen, glasul 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia de la Luca (I, 39-49, 56)

Slavă..., glasul 2

Părinte, Cuvântule şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Şi stihira aceasta, glasul 6:

Podobie: Toată nădejdea...

Chipul Icoanei tale, Născătoare de Dumnezeu, peste noi să strălucească, cei ce strălucirea frumuseţii celei Dumnezeieşti o am pierdut prin căderea

278

în păcate, şi să lumineze inimile noastre cele de patimi întunecate.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei cinstitori de Dumnezeu, în Vavilon, chipului celui de aur nu s-au închinat, ci în mijlocul cuptorului celui cu foc fiind rouraţi, cântare au cântat grăind: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe lemn darul închipuirii tale şi a Fiului tău nouă ne-ai lăsat, ceea ce ai voit a pierde desăvârşit în marea milostivirii tale blestemul lui Adam, care prin gustarea cea din pom neamul omenesc din Rai l-a izgonit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe cea rău-credincioasă de moartea cea cumplită o ai izbăvit şi la duhovniceasca

279

turmă a Fiului tău pe dânsa şi pe cei ai casei sale i-ai povăţuit. Şi pe mine, cel ce în calea păcatelor rătăcesc, cu atotputernică solirea ta către pocăinţă mă îndreptează şi cărările mântuirii mele le luminează.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu picioare vesele, spre a privi slăvită Icoana Ta mulţime de popor a alergat, şi de mireasma rugăciunilor Tale umplându-se, cu mulţumită a strigat: Tu eşti, Stăpână, nădejdea mântuirii noastre şi a neamului omenesc păzitoarea cea tare!

Slavă...

Ca un rai preastrălucit cu izvoarele darurilor împodobit, întru Duhul, Preacurată, te cunoaştem noi, cei ce la al tău ajutor năzuim şi cu umilinţă glăsuim: Inimile noastre cele înţelenite de păcate nu le trece cu vederea, ci spinii patimilor noastre îi smulge cu fierbinte rugăciunea ta!

280

Şi acum...

Ca pe o Dumnezeiască vistierie Monahii din Muntele Athonului Icoana ta, Preacinstită, o au câştigat, căci darul ei se varsă preaîmbelşugat către cei ce cu cântări de laudă o împodobesc şi pe tine neîncetat te măresc.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcând, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu ce laude de cântări vom încununa pe Maica Soarelui Dreptăţii, noi, cei ce întru întunericul păcatelor pururea sălăşluim? Ci ca o milostivă, mai înainte de a fi osândiţi, spre al nostru ajutor sârguieşte şi cu atotputernică mijlocirea ta, Stăpână, de focul cel veşnic ne izbăveşte.

281

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe învăţătorul cel robit de necredinţă spre a cinsti cu frică şi evlavie Icoana ta cea de minuni făcătoare l-ai povăţuit. Ci şi pe mine, Fecioară, cu darul tău mă înţelepţeşte şi a cugeta cele Dumnezeieşti mintea mea o învredniceşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe Hristos Soarele Dreptăţii, Cel ce toată făptura o hrăneşte, în braţele tale cele de Maică L-ai purtat şi blestemul Strămoşilor, cei ce prin mâncarea cea din pom moarte neamului omenesc au adus, l-ai dezlegat.

282

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Pe Monahii cei ce cu osârdie îţi slujesc în schitul înaintemergătorului îi apără şi îi păzeşte şi de câştigarea vieţii celei cereşti, Fecioară Preacurată, îi învredniceşte.

Şi acum...

Inima mea cea ticăloasă cu picăturile rugăciunilor tale o curăţeşte, Preanevinovată, şi amărăciunea cea din păcate o îndulceşte, a celui ce la Icoana ta cea de minuni făcătoare cu osârdie năzuieşte.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcând, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea neispitită de nuntă, ceea ce mai presus de minte, prin cuvânt, ai născut pe Dumnezeu cel Adevărat, pe tine, cea mai înaltă decât Preacuratele Puteri, cu slavoslovii fără de tăcere te mărim.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

283

Toate marginile pământului de strălucirea minunilor tale se veseleşte şi cu mulţumită cântare de laudă îţi glăsuieşte: Bucură-te, Fecioară Prealăudată, ceea ce eşti asupra vrăjmaşilor noştri biruinţă neînfruntată!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Pe mine, cel ce de patimi sunt gârbovit, ca pe Serghie Monahul mă miluieşte, Stăpână, şi sufletul meu, care pururea se chinuie şi se necăjeşte, cu rugăciunea ta degrab îl tămăduieşte, că la Icoana ta alerg eu, robul tău.

284

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu cuget curat a săruta preasfinţită Icoana ta mă învredniceşte, Preacurată, ceea ce cu atotputernică rugăciunea ta de la calea cea pierzătoare m-ai izbăvit şi către limanul cel lin al pocăinţei m-ai povăţuit.

Slavă...

Ceea ce eşti a patimilor pierzătoare şi demonilor înfricoşătoare, şi de la mine, nepriceputul, pe aceştia îi izgoneşte, de Dumnezeu Născătoare, şi a mă închina cu credinţă Icoanei tale mă învredniceşte.

Şi acum...

Cu săgeata cea dulce a doririi tale inima mea o străpunge, Prealăudată, a celui ce la Icoana ta ca la un liman de liniştire pururea năzuiesc şi de darurile ei cele îmbelşugate mă veselesc.

Catavasie

De la marginile lumii veniţi cu toţii să ne adunăm, bogaţii şi săracii, Arhierei, Monahi şi fecioare, şi înaintea Icoanei celei pline de dar cu osârdie să ne închinăm şi cu veselitoare cântări aşa să-i strigăm: Bucură-te, a credincioşilor bucurie şi a Creştinilor veselie!

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica

285

Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul 8:

Prin darul cel ce de la Icoana ta izvorăşte, Preacurată, l-ai arătat întru totul sănătos pe Monahul cel surd şi neputincios. Tinde, dar, şi spre noi mâna ta cea de ajutor şi de necazuri ne izbăveşte şi sănătate degrab ne dăruieşte.

Icoana ta cea de minuni făcătoare, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, mântuire de toată patima dăruieşte celor ce cu osârdie către dânsa năzuiesc şi cu smerită glăsuire cântare de laudă îţi grăiesc.

Mulţimea minunilor tale, Preanevinovată, cine o va putea număra şi adâncul milostivirilor tale cine-l va măsura? Ci înaintea Icoanei tale cădem cu credinţă

286

şi pe tine te rugăm cu umilinţă: Inimile noastre cele rănite de păcat le tămăduieşte şi mântuire cu solirile tale ne dăruieşte.

Bucură-te, chivot al darurilor, ceea ce pământul ţării noastre ai sfinţit şi de minuni mai presus de fire înaintea sfinţitei tale Icoane ne-ai învrednicit. Sufletele noastre cele de patimi stricate le curăţeşte şi nerăniţi de înveninarea şarpelui ne păzeşte.

Ceea ce de auzul laudelor celor îngereşti necurmat te veseleşti, Preacurată, ia aminte şi la glasul rugăciunilor noastre, şi robilor tăi celor neputincioşi le dăruieşte grabnică alinare şi dintru nevoi scăpare.

Glasul celor necredincioşi să amuţească şi limba tuturor celor binecredincioşi laude neîncetat să-ţi grăiască, ceea ce eşti întru totul cântată. Că de la Icoana ta cea prin minune Dumnezeiască lucrată, fără de contenire daruri ne izvorăsc şi vindecări cu solirile tale se săvârşesc.

287

Celor mâhniţi, care la a ta Icoană cu credinţă năzuiesc şi de necazurile vieţii cumplit se amărăsc, grabnică uşurare le dăruieşte şi sufletele lor le veseleşte, ca săltând, să strige ţie: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, a noastră, a tuturor, Dumnezeiască veselie!

Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu toţi Sfinţii, Preacurată, Fiului tău te roagă să ne mântuim noi toţi.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit: nu Te mânia pe noi

288

foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

Doamne Miluieşte. (de 40 de ori)

Şi acest tropar, glasul 2:

Podobie: Când de pe Lemn...

Cu duhovniceşti cântări Icoana ta cea luminată, Născătoare de Dumnezeu, o împodobim, noi, cei ce de darul milostivirii tale voim să ne învrednicim, pe care din destul ni-l dăruieşte, şi sufletele noastre şi trupurile cu rugăciunile tale le sfinţeşte, ca să strigăm: Slavă

289

purtării tale de grijă, Prealăudată! Slavă milostivirii tale, întru totul cântată! Slavă neîncetatei tale ocrotiri, ceea ce una eşti preabinecuvântată!

Alt tropar, glas acelaşi:

Ceata Monahilor cu laude şi cu cântări către tine năzuieşte şi Poporul cel Binecredincios neîncetat pe tine te măreşte, ca ceea ce pururea de la Icoana ta tămăduiri izvorăşti şi viforele patimilor le potoleşti, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea cea mare a sufletului meu.

Slavă... Şi acum...

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

290

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, împărăteasă prealăudată, ceea ce eşti a îngerilor mărire şi peste neamul cel omenesc pururea tinzi al tău acoperământ şi dar de milostivire, Maica lui Dumnezeu cea întru totul minunată, ceea ce ne-ai dăruit Icoana ta cea de minuni făcătoare ca pe un liman neînviforat de scăpare. Nu-ţi întoarce nici acum faţa ta de la robii tăi, cei ce cu grăbire aleargă către dânsa întru nevoi, ci pururea mâna ta cea de ajutor o tinde către noi. Iertare de păcate cu a ta atotputernică mijlocire către Fiul tău şi Dumnezeul nostru ne soleşte şi tămăduire sufletelor şi trupurilor noastre ne dăruieşte. Nu ne lepăda de la faţa ta nici pe noi, cei vrednici de toată osânda şi munca şi de toată fapta cea bună goi, ci milei Fiului tău şi de intrarea în cămara cea cerească cu solirile tale cele de Maică ne învredniceşte, ca pururea întru strălucirile Sfinţilor să ne sălăşluim şi pe tine şi

291

Ca ceea ce bine ai voit a ne dărui sfântă Icoana ta cea nezugrăvită de mână omenească spre ocrotirea Poporului celui Binecredincios, mâinile tale către rugăciune le înalţă şi dreapta mânie a Ziditorului, cea pornită asupra noastră pentru mulţimea fărădelegilor noastre, o îmblânzeşte. Ceea ce pe mâinile tale porţi pe Arhiereul cel Veşnic, sub acoperământul tău pururea ne păzeşte, şi de ispitele celui viclean ne izbăveşte, şi iertare păcatelor noastre celor multe ne mijloceşte. Toată tulburarea de la noi o izgoneşte şi viforul necazurilor noastre îl potoleşte, ale celor ce pe tine te cinstim şi cu osârdie către chipul tău cel preaminunat şi de minuni făcător neîncetat năzuim. Din patul durerii pe cei neputincioşi îi slobozeşte şi chinurile cele de multe feluri ale ceior ce aleargă la tine le tămăduieşte. Nu ne lăsa pe noi, Stăpână, a fi biruiţi de a vrăjmaşilor răutate, ci cu ale tale soliri pornirile lor cele rele le întoarce în bunătate, iar săgeţile cele înfocate ale viclenilor diavoli degrab le

292

risipeşte şi sufletele noastre întru săvârşirea Poruncilor lui Hristos le întăreşte. Ca prin darul şi ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, cinste şi închinăciune pururea să înălţăm Unuia Născut Fiului tău, împreună şi Părintelui Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

293

Altă rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, chip preacurat cu razele desăvârşitei curăţii înfrumuseţat, pleacă a ta blândă privire şi către mine, cel gârbovit de mulţimea păcatelor mele celor multe. Norii răutăţilor cumplit au întunecat sufletul meu şi neîncetat tulbură cugetul meu, însă tu, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti raza Luminii celei înţelegătoare, gândurile mele cele rele le risipeşte cu strălucirile solirilor tale. Ceea ce pe Hristos Soarele cel Veşnic L-ai născut în chip de negrăit, cămara inimii mele cu razele milostivirii tale o străluceşte, ca nu cumva fără de veste vrăjmaşul cel înţelegător într-însa să se sălăşluiască şi sufletul meu a cădea în prăpastia iadului să se primejduiască.

prin darul şi ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, cinste şi închinăciune puru­rea să înălţăm Unuia Născut Fiului tău, împreună şi Părintelui Celui fără de în­ceput şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, CURĂŢITOAREA SUFLETELOR noastre, Maică Fecioară, CARE AI NĂSCUT BUCURIA LUMII

bucură-te, Împărăteasă; bucură-te, Biserica lui Hristos;

BUCURĂ-TE, CEA CU TOTUL CINSTITĂ; BUCURĂ-TE, APĂRĂTOAREA ŞI ÎNTĂRIREA SUFLETELOR.

Canon heretisitor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Facere a preabinecinstitorului împărat Teodor Lascar

Cântarea întâi, glasul 8

Irmosul:

Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o puternică a toate pe potrivnici

297

a zdrobit, israilitenilor făcându-le cale nouă prin adânc.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, curăţitoarea sufletelor noastre, Maică Fecioară, care ai născut Bucuria lumii; bucură-te, împărăteasă; bucură-te, Biserica lui Hristos; bucură-te, cea cu totul cinstită; bucură-te, apărătoarea şi întărirea sufletelor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, pârga bunei vieţuiri; bucură-te, Stăpână, surparea blestemului; bucură-te, Maică Fecioară, care mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu; bucură-te, Dumnezeiesc toiag, care rupi noianurile patimilor.

Slavă...

Bucură-te, aplecătoarea Vieţii; bucură-te, Maica Cuvântului, Dumnezeiască Mireasă; bucură-te, starea cunoştinţelor;

298

bucură-te, slava şi lauda îngerilor; bucură-te, Maica lui Dumnezeu; bucură-te, făclie luminătoare.

Şi acum...

Bucură-te, ceea ce ai încăput pe Hristos; bucură-te, înălţarea căderii celei mai dinainte; bucură-te, cea nebiruită; bucură-te, apărătoarea lumii; bucură-te, preaneîntinată; bucură-te, sălăşluirea împărăţiei lui Hristos Dumnezeu.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Însuţi Cela ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire Te-ai închipuit întru dânsa, încinge-mă cu putere de Sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei preacurate, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, avuţie nejefuită a credincioşilor; bucură-te, coroana lui Hristos;

299

bucură-te, steaua Domnului cea preastrălucită. Dăruieşte-mi atâta mulţime de Dar, ca să strig ţie, Stăpână: Bucură-te, singură împărăteasă, care eşti cămară a împăratului a toate!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, Mireasă preacurată a lui Dumnezeu; bucură-te, de Dumnezeu dăruită, prin care noi, oamenii, ne-am îndumnezeit; bucură-te, rugul cel nears; bucură-te, alinare; bucură-te, pierderea blestemului; bucură-te, singură prealăudată.

300

Slavă...

Bucură-te, limanul cel mântuitor; bucură-te, livada cea cu bun miros; bucură-te, luminătoarea sufletelor preacurată; bucură-te, ceea ce ai născut pe Ziditorul a toate; bucură-te, cea pe care te-a lăudat adunarea Prorocilor, iar Gavriil Bucură-te! ţi-a adus ţie.

Şi acum...

Bucură-te, împărăteasa oamenilor; bucură-te, Stăpâna îngerilor; bucură-te, ceea ce covârşeşti pe începătorii lor; bucură-te, cămara lui Hristos, ceea ce eşti prea fără de prihană; bucură-te, uşă neumblată; bucură-te, lână însufleţită; bucură-te, ceea ce eşti singură nădejdea sufletelor noastre.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Munte umbrit, prin Darul cel Dumnezeiesc, privindu-te pe tine Avacum cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israil, ce va să iasă dintru tine spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, Maică Fecioară curată; bucură-te, stâlp de foc al Soarelui Luminii; bucură-te, cinstită porumbiţă; bucură-te, preacinstitule palat al împăratului; bucură-te, ceea ce singură ai micşorat căderea noastră.

301

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, norul cel cu totul luminos; bucură-te, preaneîntinată; bucură-te, biserică cinstită a lui Dumnezeu; bucură-te, cămara cea bine-încuviinţată; bucură-te rază neapusă a Luceafărului celui gândit; bucură-te, făclie de-a pururea luminoasă a Luminii; bucură-te, Preacurată Stăpână.

Slavă...

Bucură-te, împărăteasă, acoperământul cel necuprins al oamenilor, cinstită mijlocitoare a lumii; bucură-te, stea pururea luminoasă; bucură-te, alabastru înfricoşat al Mirului Darului, al Sadului celui gândit al lui Hristos, Celui ce a odrăslit din Dumnezeu şi Tatăl; bucură-te, Preacurată Stăpână.

Şi acum...

Bucură-te, împărăteasă, cartea lui Hristos cea cu multe flori împodobită,

302

împreunarea celor despărţite; bucură-te, râul Vieţii; bucură-te, pomul desfătării, lăcaş curat; bucură-te, masă şi năstrapă şi pod.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Cela ce ai luminat cu lumina venirii Tale, Hristoase, şi ai strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, tomule care ai primit pe înţelepciunea lui Dumnezeu; bucură-te, tablă care ai scris prin Duhul pe Cuvântul; bucură-te, dar de Dumnezeu dăruit oamenilor spre mântuire, ceea ce eşti binecuvântată, Prealăudată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

303

Bucură-te, floare curăţită cu adăpările Duhului; bucură-te, stea mai strălucită decât toată curăţia; bucură-te, pahar nemoştenit al vieţuirii celei de-a pururea a credincioşilor, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu.

Slavă...

Bucură-te, piatră, care pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, L-ai născut; bucură-te, turnule, care întâmpini şi opreşti întărâtarea vrăjmaşilor; bucură-te, cea fără de prihană, care ai primit întru tine Lumina cea de-a pururea vecuitoare a Dumnezeieştii Stăpâniri celei mai presus de stăpânire.

Şi acum...

Bucură-te, preaneîntinată, starea celor ce se mişcă din materie; bucură-te, rază care aduci luminare celor ce sunt în negură; bucură-te, cea cu adevărat Stăpână; bucură-te, făclie; bucură-te, paloş care tai neputinţele.

304

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai dedesubt şi nu este izbăvitor, socotitu-ne-am ca oile de junghiere. Mântuieşte pe norodul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti neputincioşilor tărie şi îndreptare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, candelă luminoasă; bucură-te, lumină de-a pururea strălucitoare; bucură-te, bogăţie gândită; bucură-te, Maica lui Dumnezeu cea fără prihană; bucură-te, ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, temelie neclătită; bucură-te, stare a fulgerului; bucură-te, Mireasă a Tatălui; bucură-te, Maica lui Hristos cea prealăudată, acoperământul lumii; bucură-te, nădejdea tuturor.

305

Slavă...

Bucură-te, scară gândită de la pământ către Cer; bucură-te, uşa Luminii; bucură-te, lauda credincioşilor, cea cu totul neîntinată, care covârşeşti toate zidirile.

Şi acum...

Bucură-te, dezlegarea blestemului; bucură-te, păzitoarea binecredincioşilor; bucură-te, sabie asupra vrăjmaşilor; bucură-te, zidul pustnicilor, ceea ce eşti nestricată, a lui Dumnezeu Cuvântul Maică nenuntită.

Doamne miluieşte. (de 3 ori)

Slavă... Şi acum...

Sedealna, glasul 1

Nor al Luminii celei de-a pururea vecuitoare, pe tine, Fecioară, te-a numit Prorocul. Că întru tine pogorându-Se Cuvântul Tatălui ca ploaia pe lână şi dintru tine răsărind, lumea a luminat şi înşelăciunea o a pierdut Hristos Dumnezeul nostru. Ţie ne rugăm, Preasfântă:

306

Nu înceta a-L ruga pe Acesta cu dinadinsul pentru noi, cei ce te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cuptor gândit te înţelegem noi, credincioşii, că precum Cel Preaînălţat pe cei trei tineri a mântuit, şi pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul Părinţilor, Cel lăudat şi preaproslăvit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, liman liniştit al sufletelor; bucură-te, cămară aurită; bucură-te, pat împărătesc şi scaun în chipul fulgerului; bucură-te, Maică Fecioară, prin care ne-a răsărit luminare nouă, celor din întuneric, Dumnezeul Părinţilor Cel lăudat şi preaproslăvit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

307

Bucură-te, luminată tămăduire a bolnavilor celor ce aleargă la tine; bucură-te, acoperământul cel mult lăudat; bucură-te, ceea ce eşti preamilostivă; bucură-te, râu pururea curgător, ceea ce curăţirea sufletelor o păzeşti şi izvoarele bolilor le usuci.

Slavă...

Bucură-te, pârgă a vieţii şi pod care treci noroadele de pe pământ la Cer; bucură-te, lăcaş curat şi nestricăcios al lui Dumnezeu Cuvântul, precum bine a voit; bucură-te, sfeşnice care luminezi pe cei credincioşi cu darurile.

Şi acum...

Bucură-te, izvorul Apei celei de-a pururea vii; bucură-te, raiule al desfătării; bucură-te, zidule al credincioşilor; bucură-te, pururea Fecioară; bucură-te, singură Stăpână, prin care ne-a răsărit nouă Dumnezeul Părinţilor Cel lăudat şi preaproslăvit.

308

Cântarea a 8-a

Irmosul:

În cuptor coconii lui Israil ca într-o topitoare cu podoaba Bunei Credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, năstrapa cea cu totul de aur, care pe Dumnezeu ca pe nişte mană L-ai primit; bucură-te, râul vieţuirii celei de-a pururea a noroadelor; bucură-te, cinstită. O, bucură-te, Maica lui Dumnezeu cea nestricată! Bucură-te, liman şi sprijinire a dreptcredincioşilor; bucură-te, nădejdea cea neîntreruptă a sufletului meu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, ceea ce pe Hristos, Soarele cel luminos, în lume L-ai adus, podoaba

309

împărăţiei lui Hristos; bucură-te, Curată, ceea ce ne eşti pricinuitoare de bucurie. Binecuvântăm toate lucrurile naşterea ta cea fără de ani şi pe tine după datorie te cinstim neîncetat.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Bucură-te, toiagul cel de biruinţă dătător, care ai zdrobit cu tărie, prin solirea ta, înălţările tuturor împotrivă-luptătorilor. O, bucură-te, Preasfântă Dumnezeiască Mireasă, cea cu mii de nume numită! Bucură-te, a Creştinilor întărire şi păzitoare; bucură-te, a sufletului meu scăpare şi acoperământ.

Şi acum...

Adoarme-mi poftele cele pătimaşe şi idolii patimilor cele de suflet stricătoare, Curată, şi până în sfârşit le şterge, Maica lui Dumnezeu, ca să te măresc de-a pururea şi să te binecuvintez pe tine, ceea ce eşti singură pricina mântuirii tuturor.

310

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

în cuptor coconii lui Israil ca într-o topitoare cu podoaba Bunei Credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat pe tine, Născătoare de Dumnezeu, să te mărim.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; bucură-te, ceea ce ai născut înălţimea înţelepciunii, adică pe înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui ceî Ipostatic;

311

bucură-te, noianul cunoştinţei cel nemărginit, care de bucurie nemoştenită învredniceşti pe cei ce te cinstesc pe tine.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Bucură-te, rânduneaua cea binevestită şi porumbiţa care ai adus în lume alinarea; bucură-te, neîntinată; bucură-te, floarea firii, munte netăiat, ceea ce eşti împărăteasă a toate; bucură-te, Maică Fecioară, nădejdea oamenilor cea neruşinată.

Slavă...

Bucură-te, crin cu adevărat binevestit, trandafir de daruri mântuitor noroadelor; bucură-te, fulger, care ai adus în lume pe Mărgăritarul; bucură-te, covârşirea a toată firea, cămară cerească; bucură-te, nădejdea mea cea neruşinată.

Şi acum...

Bucură-te, ceea ce ai născut pe Viaţa tuturor; bucură-te, cinstită, muntele cel cu totul umbrit; bucură-te, temei şi stare

312

şi mişcare a Mucenicilor şi a Cuvioşilor, şi întărirea Apostolilor.

Apoi aceste stihiri, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria...

Păcătosul către Născătoarea de Dumnezeu:

Născătoare de Dumnezeu, Marie, tu eşti scăparea celor păcătoşi, limanul şi cetatea celor învăluiţi. Primeşte, dar, şi rugăciunea mea, a celui ce strig către tine şi-ţi aduc cerere, Preacurată, pe care o şi du degrab Fiului tău, ca pe mine, păcătosul, să mă mântuiască.

Născătoarea de Dumnezeu către Hristos:

Dumnezeule şi Ziditorule al tuturor, Fiule al meu Preadulce, dăruieşte iertare păcatelor robului Tău, ca să cunoască toţi cum că, ca o maică, am mare îndrăzneală către Tine a Te ruga, Hristoase al meu, mai mult decât Sfinţii Tăi.

Hristos către Născătoarea de Dumnezeu:

Preacurată Maică Fecioară, cererii tale plecându-Mă, dau iertare păcatelor necunoscătorului

313

acestuia, şi contenind a te ruga, spune-i să înceteze de a păcătui şi spre mânie a Mă porni, căci milostiv sunt din fire.

Născătoarea de Dumnezeu către cel păcătos:

Iată, iertarea păcatelor ai luat prin rugăciunile mele, şi ia aminte ca cealaltă rămăşiţă a vieţii tale să o săvârşeşti cu Dumnezeiască plăcere, ca desfătarea Raiului să câştigi dimpreună cu toţi cei aleşi, întru slava cea fără de sfârşit.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

314

Apoi troparele de umilinţă, glasul 6:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale, şi Numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea Neamului Creştinesc.

315

Pomelnic

Doamne miluieşte. (de 40 de ori)

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută şi mântuieşte pe robii tăi (N):

Cuprins

Cinstitul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.... 7

Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu...39

Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (din Psaltire)...67

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 97

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Pantanassa (împărăteasa tuturor) 117

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Hrisoleontissa 143

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Xenia (Străina) 167

318

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Portăriţa 191

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Dulcea Sărutare (de la Mănăstirea Filotheu) 215

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Paramythia (Mângâietoarea)... 239

Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Prodromiţa (înaintemergătoarea) 263

Canon heretisitor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu... 297

SFÂRŞIT, ŞI LUI Dumnezeu SLAVĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu