joi, 16 iulie 2015

paraclisul maicii domnului din psaltire

Rugăciunile începătoare, apoi:
Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am Către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu.
Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-i nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de Vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe Vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).
Troparele acestea, glasul al 4-lea:
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; Grăbeşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat.
(de două ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stătut tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am Făcut, ca să fii îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; Spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de Către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
CANONUL DE RUGĂCIUNE către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Cântarea I-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:
Pe faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce mergea pedestru l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Valurile necazurilor tulbură smeritul meu suflet şi norii primejdiilor acopăr inima mea, mireasă a lui Dumnezeu. Ci, ca Ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască şi veşnică, străluceşte-mi şi mie lumina cea înveselitoare.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din nenumăratele nevoi şi întristări şi de vrăşmaşii cei răi şi de primejdiile vieţii izbăvit fiind, Preacurată, cu puterea ta cea tare, laud şi slăvesc nemăsurata milostivire a ta şi mângâierea ta, cea către mine.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Acum nădăjduind, către sprijinul tău cel tare m-am îndreptat şi spre acoperământul tău cu tot sufletul am alergat şi genunchii mi-i plec, Stăpână, şi plâng şi suspin: să nu mă treci cu vederea pe mine ticălosul, Ceea ce eşti scăparea creştinilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Nu voi tăcea a lăuda totdeauna măririle tale, că de nu ai fi stat tu, Fecioară, pentru mine, pururea rugând pe Fiul şi Dumnezeul tău, cine m-ar fi izbăvit din atâtea primejdii şi cumplite nevoi!
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lipsit fiind de toate, cu durere strig ţie: grăbeşte, fierbinte folositoare, şi al tău ajutor dă-l mie, robului tău, celui smerit şi ticălos, care cu căldură caut sprijinul tău.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Minunate cu adevărat ai făcut acum spre mine, Stăpână, binefacerile tale, Fecioară, şi milele tale. Pentru aceasta te slăvesc şi te laud şi cinstesc multa şi nemăsurata purtare de grijă a ta.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Viscolul primejdiilor mă viscoleşte, Stăpână, şi întreite le valuri ale necazurilor mă îneacă. Ci, grăbindu-te, dă-mi mână de ajutor, sprijinitoarea şi ocrotitoarea mea cea fierbinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Adevărată Născătoare de Dumnezeu te mărturisesc, Stăpână, pe tine, Ceea ce ai pierdut stăpânirea morţii; căci ca Ceea ce din fire eşti vie, din legăturile iadului către viaţă m-ai scos pe mine, cel ce am căzut pe pământ.
Catavasie:
Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, că după Dumnezeu, la tine cu toţii nădăjduim ca la o folositoare şi ca la un zid nemişcat.
Ci caută cu milostivire, Ceea ce eşti cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului şi vindecă durerea sufletului meu.
Sedealna, glasul al 2-lea:
Ceea ce eşti rugătoare fierbinte şi zid nesurpat, izvorul milei şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino, degrab, şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, Ceea ce singură eşti grabnică folositoare.
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce nu ai lăsat sânurile Tatălui şi a noastră sărăcie o ai cercetat.
Pentru aceasta, cu proorocul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi unde alt sprijin de aici voi afla? Unde voi alerga? Unde, dar, mă voi mântui? Şi care alt ajutor cald voi avea? Clătinat fiind de necazurile şi de valurile vieţii, vai mie! Spre tine singură nădăjduiesc şi îndrăznesc şi în tine mă laud; şi alerg către acoperământul tău, miluieşte-mă!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Râul cel dulce al milei tale, Preacurată, care rourează cu bogate daruri preaticălosul şi smeritul meu suflet, ce se pârjoleşte în cuptorul primejdiilor şi al necazurilor, îl măresc şi îl propovăduiesc şi alerg la acoperământul tău, mântuieşte-mă!
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Pe tine, curată, pe tine singură, Fecioară neîntinată, te am zid nebiruit, scăpare, acoperământ tare, armă de mântuire. Nu mă trece cu vederea pe mine, cel desfrânat, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioşilor, bucuria întristaţilor şi sprijinitoarea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Cum voi putea spune, după vrednicie, nenumăratele tale îndurări, o, Stăpână, care, ca o apă, pururea au înviorat sufletul meu cel prea necăjit? Ci o, purtarea ta de grijă şi facerea de bine, pe care le-am pierdut nebuneşte, eu, ticălosul!
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu mulţumită strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă dumnezeiască! Bucură-te, dumnezeiescule acoperământ! Bucură-te, armă şi zid nesurpat! Bucură-te, folositoare şi ajutătoare şi mântuire a celor ce aleargă, cu credinţă, la tine!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cei ce mă urăsc în deşert, săgeţi şi săbii şi groapă mi-au gătit, şi caută ticălosul meu trup să-l sfâşie şi să-l pogoare în pământ. Ci dintru acestea grăbindu-te, mântuieşte-mă, Preacurată.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu toţi cunoscându-te pe tine, Preacurată Stăpână, şi ştiind că Cel născut dintru tine este Dumnezeu Cuvântul, îl propovăduim în două firi, fiecare cu voinţa ei şi de sine stătătoare, mai presus de cuvânt şi de legile firii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Ce dar de mulţumită îţi voi aduce ţie, pentru darurile tale, de care m-am învrednicit, şi pentru bunătatea ta cea nemăsurată? Pentru aceea slăvesc, cânt şi măresc milostivirea ta cea negrăită, către mine.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Rugăciunea mea o voi aduce Domnului şi Lui voi spune necazurile mele. Că s-a umplut sufletul meu de nevoi şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Norii grijilor au acoperit ticălosul meu suflet şi inima mea şi mă întunecă cu totul, Fecioară. Ci, ca Ceea ce ai născut Lumina cea neapropiată, alungă-I pe aceştia departe, cu suflarea dumnezeieştii tale rugăciuni.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mângâiere întru necazuri te ştiu şi bolilor doctor te cunosc şi sfărâmare cu totul a morţii, şi râu de viaţă nedeşertat şi tuturor celor din primejdii grabnică şi iute folositoare.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Nu ascund adâncul milei tale, nici izvorul minunilor celor nenumărate şi nici fântâna cea pururea curgătoare, cu adevărat, a milostivirii tale, celei către mine, Stăpână. Ci, tuturor le mărturisesc şi le strig, le propovăduiesc şi le vestesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Înconjuratu-m-au valurile vieţii, precum albinele înconjură fagurele, Fecioară, şi cuprinzându-mi inima mea, o rănesc cu săgeţile necazurilor. Ci, fii mie ajutătoare şi ocrotitoare şi izbăvitoare, Preacurată!
Condacul, glasul al 6-lea:
Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, fără numai pe tine, Preacurată Fecioară. Tu ne ajută nouă, că spre tine nădăjduim, şi cu tine ne lăudăm, ca să nu ne ruşinăm, că suntem robii tăi.
Prochimen, glasul al 4-lea:
Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul.
Stih: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.
Şi stihirile acestea, glasul al 6-lea:
Nu ne încredinţa pe noi, folosinţei omeneşti, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi. Că necazurile ne cuprind şi nu putem să răbdăm săgetăturile demonilor. Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri, la care să scăpăm noi, pătimaşii, pururea fiind biruiţi. Mângâiere nu avem pe nimeni, fără numai pe tine, Stăpâna lumii, nădejdea şi folositoarea credincioşilor. Nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.
Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Ci cerând darul, primeşte dăruirea, după cererea cea de folos.
Nădejdea celor necăjiţi şi izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mântuieşte cetatea şi poporul; că tu eşti pacea celor ce li se fac războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoare a credincioşilor.
Cântarea a 7 -a:
Irmosul:
Tinerii evreieşti, cu îndrăzneală au călcat în picioare văpaia cuptorului şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De Dumnezeu Născătoare, Ceea ce ai născut Lumina, pe mine, cel întunecat în noaptea păcatelor, luminează-mă tu, Ceea ce eşti locaş al Luminii curat şi fără prihană, ca să te slăvesc cu dragoste pe tine.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Acoperământ fii, Fecioară, şi folositoare, sprijin şi laudă, mie, celui golit acum de tot ajutorul; puterea celor fără de ajutor şi nădejdea celor fără de nădejde.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
Cu tot sufletul şi gândul şi inima şi buzele, te slăvesc pe tine, îndulcindu-mă de darurile tale cele mari. Ci, o, bunătatea ta şi nenumăratele tale minuni!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Caută cu ochiul tău milostiv şi cercetează dosădirea pe care o am; şi de cumplitele nevoi şi de vătămare şi de primejdii şi de ispite izbăveşte-mă, cu nemăsurată mila ta.
Cântarea a 8-a:
Irmosul:
Pentru milostivirea milei tale, Fecioară, nu mă trece cu vederea, Preacinstită, pe mine cel înecat în furtuna valurilor lumeşti, ci dă-mi mie mână de ajutor, celui supărat de chinurile vieţii.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Împresurări, necazuri şi nevoi m-au aflat, Curată, şi primejdii ale vieţii şi ispite de pretutindeni m-au înconjurat. Ci, ajută-mi şi mă sprijineşte, cu acoperământul tău cel puternic.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Întru furtuni să te aflu pe tine liman, întru întristări bucurie şi veselie, în boli grabnică tămăduitoare şi în primejdii ajutătoare şi în ispite folositoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Bucură-te scaunul Domnului cel în chipul focului! Bucură-te, năstrapă dumnezeiască şi de mană primitoare! Bucură-te, sfeşnic de aur şi făclie nestinsă!
Bucură-te, slava fecioarelor şi a maicilor podoabă de laudă!
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moise taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt de bunăvoie S-a pogorât până la trup, din pântecele Fecioarei făcându-Se om.
Pentru aceasta, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Către cine altcineva voi scăpa, curată? Unde voi alerga de aici şi mă voi mântui? Unde mă voi duce? Şi pe cine voi afla scăpare? Pe cine grabnică folositoare?
Pe cine în necazuri ajutătoare? Spre tine însuţi nădăjduiesc; întru tine singură mă laud şi spre tine îndrăznind, alerg.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mireasă a lui Dumnezeu, nu este cu putinţă a număra măririle tale şi a spune adâncul cel necurmat al minunilor tale celor mai presus de minte, care pururea sunt desăvârşite, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu credinţă ţi se închină, ca unei adevărate Născătoare de Dumnezeu.
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh.
În cântări de mulţumită slăvesc şi cinstesc nemăsurata milă şi puterea ta cea multă tuturor o mărturisesc şi facerile tale de bine, pe care le-ai revărsat asupra mea, le propovăduiesc, le măresc şi cu sufletul şi cu inima şi cu gândul şi cu limba, totdeauna.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Primeşte rugăciunea mea cea sărăcăcioasă şi plânsul şi suspinul şi lacrimile mele nu le trece cu vederea. Ci mă sprijineşte ca o bună şi cererile mi le împlineşte. Că toate le poţi, ca o Maică a Stăpânului Dumnezeu, Celui atotputernic, numai de vei căuta spre a mea ticăloasă smerenie.
Catavasie:
O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, surpă pe cei ce se luptă cu noi, cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică. Şi celor ce sunt în necazuri le ajută; pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi, câte le voieşti.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stihiri, gl. al 2-lea:
Podobie: Când de pe lemn...
Pentru toţi te rogi, Ceea ce eşti bună, care scapă sub mâna ta cea puternică. Căci noi, păcătoşii, nu avem către Dumnezeu în nevoi şi în necazuri altă mijlocire, cei ce pururea suntem împilaţi de multe păcate, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, din toate primejdiile.
Stih: Pomeni-voi numele Tău, întru tot neamul şi neamul.
A tuturor necăjiţilor bucurie şi a asupriţilor ocrotitoare, a săracilor hrănitoare a străinilor mângâiere, a celor învăluiţi adăpostire, a bolnavilor cercetătoare, al celor neputincioşi acoperământ şi sprijin, toiag al orbilor, tu eşti preacurată Maica Dumnezeului Celui Preaînalt. Ţie ne rugăm, grăbeşte de mântuieşte pe robii tăi.
Stih: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău.
Bucură-te, Fecioară Preacurată! Bucură-te, sceptrul cinstit al împăratului Hristos! Bucură-te, Ceea ce ai crescut strugurele cel de taină! Bucură-te, uşa cerului şi rugul cel nears! Bucură-te, lumina a toată lumea! Bucură-te, bucuria tuturor! Bucură-te, mântuirea credincioşilor! Bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor credincioşilor, Stăpână!
Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.
Bucură-te, lauda a toată lumea! Bucură-te, casa Domnului! Bucură-te, munte umbrit! Bucură-te, grabnică scăpare! Bucură-te, Ceea ce eşti sfeşnic de aur!
Bucură-te, Preacurată, Ceea ce eşti slava credincioşilor! Bucură-te, Maica lui Hristos Dumnezeu! Bucură-te, rai! Bucură-te, masa cea dumnezeiască! Bucură-te, Biserică! Bucură-te, năstrapă de aur! Bucură-te, bucuria tuturor!
Alte tropare ale Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Ceea ce este mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe Stăpâna lumii, cu cântări să o cinstim.
Pentru păcatele mele cele multe mi se bolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu. La tine scap, Ceea ce eşti cu har dăruită. Nădejdea celor fără de nădejde, tu îmi ajută!
Stăpâna şi Maica izbăvitorului, primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, ca să fii solitoare către Cel ce S-a născut din tine; o, Stăpână a lumii, fii mijlocitoare!
Mute să fie buzele păgânilor, celor ce nu se închină cinstitei tale icoane, celei zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Ceea ce se numeşte povăţuitoare.
Milostivă fii mie, smeritului, că fără de tine alt sprijin nu cunosc, eu cel ce sunt plin de tot felul de păcate; miluieşte-mă, nădejdea creştinilor.
Cântăm cu osârdie acum cântare de bucurie Ţie, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu înaintemergătorul şi cu toţi sfinţii, roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, Fiului tău, ca să ne mântuiască pe noi.
Toate oştile îngereşti, înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mântuim noi toţi.
RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
Ceea ce singură eşti bucuria celor necăjiţi şi ocrotitoarea celor nedreptăţiţi, mângâiere a celor ce plâng şi ajutătoarea celor neajutoraţi, cercetătoarea celor neputincioşi şi acoperământul şi sprijinul celor ce se chinuiesc; liman celor înviforaţi şi toiag orbilor, povăţuitoare celor rătăciţi şi scăpare tare a celor din nevoi, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără de prihană, ia aminte la această ticăloasă şi netrebnică rugăciune a mea, pe care o aduc întru strângerea inimii şi mă izbăveşte de viforul cel rău al gândurilor. Scapă-mă pe mine din somnul cel greu care mi s-a pricinuit mie din lenevie şi depărtează de la mine trândăvia cea cumplită. Izbăveşte-mă de tirania cea amară a demonilor şi mă smulge din obiceiul cel rău al patimilor. Şi precum ştii, mântuieşte-mă pe mine, netrebnicul robul tău, cel ce întru tine, după Dumnezeu, mi-am pus nădejdile mântuirii mele. Dă-mi mie, Preacurată, cu osârdie să fac poruncile Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi să păzesc întotdeauna aşezămintele Lui, cele mântuitoare. Şi mă întăreşte, ca să întâmpin doxologiile Lui, cele bineprimite, cu cuget veghetor şi cu minte trează. Că întru tine, pricinuitoarea bunătăţilor şi ajutătoarea, nădăjduind, aduc această cerere.
Deci, să nu cad din nădejdea cea către tine, Preacurată, nici să mă întorc smerit şi ruşinat. Ci să aflu prin tine, de Dumnezeu dăruită Stăpână, degrab, împlinirea cererilor mele. Ca întotdeauna, ca pe o ajutătoare tare a noastră, a păcătoşilor şi împlinitoare a cererilor noastre, să te laud şi să te măresc pe tine, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
























































































































































Un comentariu:

  1. Corect este Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi. Așa a fost la început doar că la noi la români a modificat cineva și așa s-a păstrat dar s-a arâtat Maica Domnului cuiva pe nume Nicodin și i-a zis să schimbe din miluiește-ne în mântuiește-ne pe noi. Și la greci, sârbi, bulgari, ruși, georgieni veți vedea "mântuiește-ne pe noi" nu "miluieste-ne"

    RăspundețiȘtergere